Fise PG Dunea [PDF]

Zitiervorschau

Fişe de drept penal pentru admiterea în magistratură şi avocatură

Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită

Lucrarea a fost elaborată după cum urmează; Drept penal. Partea generala - Mihai Dunea, Simona AngheS Drept penal. Partea speciala - Şimona Anghel

Copyright©2020 Editura Hamangîu SRL Editură de prestigiu recunoscut în domeniul ştiinţelor sociale CNATDCU Toate drepturile rezervate Editurii Hamangiu Nicio parte din această lucrare nu poate fi copiată fără acordul scris al Editurii Hamangiu Editura Hamangiu: Str. Mitropolit FiSaret nr. 39-39A, Sector 4, Bucureşti, O.P. 5, CP. 91 Tel./Fax: 021.336.04.43; 031.805.80.21; Vânzări: 021.336.01.25; 031.425.42.24 E-mail: [email protected] Descrierea C1P a Bibliotecii Naţionale a României DUNEA, MIHAI Fişe de drept penal pentru admiterea în magistratură şi avocatură / prof. univ. dr. Mihai Dunea, asist. univ. drd. Simona Anghel. - Ed. a 6-a, rev. şi adăug.. - Bucureşti: Editura Hamangîu, 2020 ISBN 978-606-27-1594-6 I. Anghel, Simona 34

Prof, univ. dr. Mihai Dunea Asist. univ. drd. Simona Anghel

Fişe de drept penal pentru admiterea în magistratură şi avocatură Ediţia a 6-a, revizuită şi adăugită

"

2020

DESPRE AUTORI

MIHAI DUNEA Studii. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Alexandru loan Cuza din laşi, în anul 2005, continuând ia aceeaşi facultate şi studiile de masterat, în anui 2012 obţine titlul de Doctor în Drept, cu teza Cauzele speciale de nepedepsire şi cauzele speciale de reducere a pedepsei. Activitate profesională. în prezent este lector universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Alexandru loan Cuza din laşi şi predă Drept penal. Partea generală, Probleme speciale de drept penai, Drept penal generai. Probleme speciale de teorie şi practica, precum şi Drept execuţionai general. Publicaţii. Este autor şi co-autor a peste 40 de cărţi şi articole în domeniul dreptului, dintre care amintim: Coautor al lucrării Teste grilă. Ediţia a Vi~a. Voi. ii. Drept penai - Procedură penală, sub ţcoord.) Mihail Udroiu, Editura Solomon, Bucureşti, 2019; coautor al lucrării Drept penai. Parte generală. Curs teoretic în domeniul licenţei (!) - Noţiuni introductive. Aplicarea legii penale, infracţiunea. Extrase de practică relevantă. Materiale auxiliare de lucru, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2017; coautor al lucrării Noul Cod penal. Comentarii pe articole, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2014.

SIMONA ANGHEL Studii. A absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Titu Maiorescu în anui 2013, .ca şefă de promoţie. în anul 2014 a absolvit master-ul de Ştiinţe penaie în cadrul aceleiaşi Universităţi. Din anul 2014 este doctorand în cadrul Şcolii Doctorale a Universităţii Titu Maiorescu, tema proiectului de cercetare fiind Infracţiuni informatice. Activitate profesională. Fost auditor de justiţie, în prezent procuror ia Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

CUPRUMS DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ

_1

FIŞA NR. 1. PRINCIPII GENERALE {FUNDAMENTALE} ALE DREPTULUI PENAL__________

__3

FIŞA NR. 2. APLICAREA LEGII PENALE ÎN TIMP______________________________ ■

__ 6

FIŞA NR. 3. APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU ___________________________ ■

. 26

#:'F!ŞA NR. 4. TRĂSĂTURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII___________

. 34

jjg FIŞA NR. 5. CONŢINUTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII______________________________

. 39

♦

FIŞA NR. 6. CAUZELE JUSTIFICATIVE Şl DE NEIMPUTABILITATE. ASPECTE GENERALE____

. 69

FIŞA NR, 7. LEGITIMA APĂRARE Şl STAREA DE NECESITATE________________________

73

FIŞA NR. 8. EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII___________

. 91

FIŞA NR, 9. CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE ____________

. 95

FIŞA NR. 10. CONSTRÂNGEREA FIZICĂ Şl CONSTRÂNGEREA MORALĂ_______________

. 98

FIŞA NR. 11. EXCESUL NE1MPUTABIL DE LEGITIMĂ APĂRARE SAU STARE DE NECESITATE.

105

FIŞA NR. 12. MINORITATEA, IRESPONSABILITATEA Şl INTOXICAŢIA_________________

109

FIŞA NR. 13. EROAREA_____________________________________________________

117

FIŞA NR. 14. CAZUL FORTUIT _______________________________________________

121

FIŞA NR. 15. FAZELE Şl FORMELE INFRACŢIUNII_________________________________

123

^ F IŞ A NR. 16. UNITATEA DE INFRACŢIUNE______________________________________

151

ŢJTFISA NR. 17. PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI __________________________________ VN ............ •»! '

172

^ FIŞA NR. 18. PLURALITATEA DE FĂPTUITORI SAU INFRACTORI_____________________

208

FIŞA NR. 19. PEDEPSELE PRINCIPALE, ACCESORII Şl COMPLEMENTARE______________

230

FIŞA NR. 20. INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A RĂSPUNDERII PENALE SAU A PEDEPSEI___________________________________________________________

265

FIŞA NR. 21. INSTITUŢII DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI________________________

295

— FIŞA NR. 22. MĂSURILE DE SIGURANŢĂ_______________________________________

359

FIŞA NR. 23. MINORITATEA INFRACTORULUI Şi MĂSURILE EDUCATIVE_____________

379

FIŞA NR. 24. RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE______________________

411

FIŞA NR. 25. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ___________________

423

VI

Cuprins

FIŞA NR. 26. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI

442

FIŞA NR. 27. CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII ______

450

FIŞA NR. 28. ÎNŢELESUL UNOR TERMENI SAU EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ____

458

DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ

____________ _______ __

465

FIŞA NR* 1. OMORUL________________________________ ___

467

FIŞA NR. 2. OMORUL CALIFICAT_____________________________________

470

FIŞA NR. 3. UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI_______ ____________________

474

FIŞA NR. 4. DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII________________

476

FIŞA NR. 5. UCIDEREA DIN CULPĂ____________________________________

479

FIŞA NR. 6. LOVIREA SAU ALTE VIOLENŢE __________________ ___________

482

FIŞA NR. 7. VĂTĂMAREA CORPORALĂ________________________________

486

FIŞA NR. 8. LOVIRILE SAU VĂTĂMĂRILE CAUZATOARE DE MOARTE_________

489

FIŞA NR. 9. VĂTĂMAREA CORPORALĂ DIN CULPĂ

__________________

491

FIŞA NR. 10. RELELE TRATAMENTE APLICATE MINORULUI_______________

495

FIŞA NR. 11. ÎNCĂIERAREA________________________________________

497

FIŞA NR. 12. VIOLENŢA ÎN FAMILIE__________________________________

500

FIŞA NR. 13. UCIDEREA ORI VĂTĂMAREA NOU-NĂSCUTULUI SĂVÂRŞITĂ DE CĂTRE MAMĂ_____________________________________________

503

FIŞA NR. 14. LIPSIREA DE LIBERTATE ÎN MOD ILEGAL ___ ________________

506

FIŞA NR. 15. AMENINŢAREA_______________________________________

510

FIŞA NR. 16. ŞANTAJUL___________________________________________

512

FIŞA NR. 17. HĂRŢUIREA__________________________________________

516

FIŞA NR. 18. VIOLUL________________________________________ ___

519

FIŞA NR. 19. AGRESIUNEA SEXUALĂ_________________________________

525

FIŞA NR. 20. ACTUL SEXUAL CU UN MINOR__________________________ _

530

FIŞA NR. 21. CORUPEREA SEXUALĂ A MINORILOR______________________

534

FIŞA NR. 22. HĂRŢUIREA SEXUALĂ_______________________________ __

538

FIŞA NR. 23. VIOLAREA DE DOMICILIU___________________________ ___

540

FIŞA NR. 24. VIOLAREA SEDIULUI PROFESIONAL______________________ _

544

Cuprins

vii

FIŞA NR. 25. FURTUL____________

548

FIŞA NR. 26. FURTUL CALIFICAT _______________________________________

553

FIŞA NR. 27. FURTUL ÎN SCOP DE FOLOSINŢĂ ____________________________

558

FIŞA NR. 28. PLÂNGEREA PREALABILĂ Şl ÎMPĂCAREA______________________

551

FIŞA NR. 29. TÂLHĂRIA______________________________________________

564

FIŞA NR, 30. TÂLHĂRIA CALIFICATĂ____________________________________

567

FIŞA NR. 31. TÂLHĂRIA URMATĂ DE MOARTEA VICTIMEI____________________

571

FIŞA NR. 32. ABUZUL DE ÎNCREDERE___________________________________

573

FIŞA NR. 33. GESTIUNEA FRAUDULOASĂ________________________________

576

FIŞA NR. 34. ÎNSUŞIREA BUNULUI GĂSIT SAU AJUNS DIN EROARE LA FĂPTUITOR

579

FIŞA NR. 35. ÎNŞELĂCIUNEA__________________________________________

582

FIŞA NR. 36. DISTRUGEREA___ _______________________________________

585

FIŞA NR. 37. DISTRUGEREA CALIFICATĂ_________________________________

589

FIŞA NR. 38. DISTRUGEREA DIN CULPĂ _______________________ _ _ _ _ _

591

FIŞA NR. 39. TULBURAREA DE POSESIE _________________________________

593

FIŞA NR. 40. ULTRAJUL______________________________________________ _

596

FIŞA NR. 41. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE__________________________

601

FIŞA NR. 42. NEDENUNŢAREA_________________________________________

604

FIŞA NR. 43. OMISIUNEA SESIZĂRII_____________________________________

606

FIŞA NR. 44. INDUCEREA ÎN EROARE A ORGANELOR JUDICIARE______________

608

FIŞA NR. 45. FAVORIZAREA FĂPTUITORULUI________________

611

FIŞA NR. 46. TĂINUIREA_____________________________________________

614

FIŞA NR. 47. OBSTRUCŢIONAREA JUSTIŢIEI______________________________

617

FIŞA NR. 48. INFLUENŢAREA DECLARAŢIILOR ____________________________

620

FIŞA NR. 49. MĂRTURIA MINCINOASĂ__________________________________

623

FIŞA NR. 50. ULTRAJUL JUDICIAR______________________________________

627

FIŞA NR. 51. CERCETAREA ABUZIVĂ__________________

631

FIŞA NR. 52. SUPUNEREA LA RELE TRATAMENTE__________________________

634

FIŞA NR. 53. TORTURA _______

637

FIŞA NR. 54. REPRESIUNEA NEDREAPTĂ______________________

640

VIII

Cuprins

FIŞÂ Nfc. 55, ASISTENŢA Şl REPREZENTAREA NELOIALĂ

___________ 643

FIŞA NR. 56, EVADAREA _____________________________________________ _

645

FIŞA NR. 57. ÎNLESNIREA EVADĂRII ____________________________________________ _ 648 FIŞA NR. 58. NERESPECTAREA HOTĂRÂRILOR JUDECĂTOREŞTI_________________________ 652 FIŞA NR. 59. LUAREA DE M ITĂ__________________________________________________ 65g FIŞA NR. 60. DAREA DE MITĂ______________ _____________________________________ 661 FIŞA NR. 61. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ____________________________________________ 664 FIŞA NR. 62. CUMPĂRAREA DE INFLUENŢĂ________________________________________ 668 FIŞA NR. 63. DELAPIDAREA____________________________________________________ 675 FIŞA NR. 64. PURTAREA ABUZIVĂ________________________________________________ 678 FIŞA NR. 65. ABUZULÎN SERVICIU _________________________________ ______________ 681 FIŞA NR. 66. NEGLIJENŢA ÎN SERVICIU____________________________________________ 685 FIŞA NR. 67. FALSUL MATERIAL ÎN ÎNSCRISURI OFICIALE______________________________ 688 FIŞA NR. 68. FALSUL INTELECTUAL_______________________________________________ 691 FIŞA NR. 69. FALSUL ÎN ÎNSCRISURI SUB SEMNĂTURĂ PRIVATĂ________________________ 694 FIŞA NR. 70. UZUL DE FALS____________________________________________________ 697 FIŞA NR. 71. FALSUL ÎN DECLARAŢII______________________________________________ 699 FIŞA NR. 72. FALSUL PRIVIND IDENTITATEA._______________________________________ 701 FIŞA NR. 73. TULBURAREA ORDINII Şl LINIŞTII PUBLICE________________________ _ _

707

FIŞA NR. 74, ULTRAJUL CONTRA BUNELOR MORAVURI

709

____________________ _ _

FIŞA NR. 75, INCESTUL ____________________________;_______________________ __

711

FIŞA NR. 76. ABANDONUL DE FAMILIE____________________________________________ 713 FIŞA NR. 77. NERESPECTAREA MĂSURILOR PRIVIND ÎNCREDINŢAREA MINORULUI________ 717

BIBLIOGRAFIE AVUTĂ ÎN VEDERE LA ELABORAREA PREZENTEI LUCRĂRI________________719

DREPT PENAL PARTEA GENERALĂ

FIŞA

NR. 1

PRINCIPII GENERALE fFUNDAMENTALE) ALE DREPTULUI PENAL

Sediul materiei: art. 1-2 C. pen.

i. ifMiteirii geS eRaie Art. 1. Legalitatea incriminării. (1) Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni. (2) Nicio persoană nu poate fi sancţionată penal pentru o faptă care nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită. Art. 2. Legalitatea sancţiunilor de drept penal, (1) Legea penată prevede pedepsele aplicabile şi măsurile educative ce se pot lua faţă de persoanele care au săvârşit infracţiuni, precum şi măsurile de siguranţă ce se pot lua faţă de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. (2) Nu se poate aplica o pedeapsă ori nu se poate lua o măsură educativă sau o măsură de siguranţă dacă aceasta nu era prevăzută de legea penală la data când fapta a fost săvârşită. (3) Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită şi aplicată în afara limitelor generale ale acesteia,

O sunt parte din principiile fundamentale ale dreptului penai (alături de alte principii fundamen­ tale, precum principiul incriminării doar a faptelor care prezintă un anumit grad de pericol social; principiul potrivit căruia infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale; principiul caracte­ rului personal al răspunderii penale; principiul individualizării sancţiunilor de drept penal} şi transpun reguli de sorginte constituţională [art. 23 alin. (12) şî (13) din Legea fundamentală, art. 22 alin. (2) şi (3) şi art. 53 din Constituţie]; 3 din principiul legalităţii incriminării (nulfum crimen sine lege) doctrina desprinde patru consecinţe - corolare ale acestuia, exprimate sub formă de adagii latine: lex scripta [norma penală trebuie consacrată prin dispoziţie legală scrisă, de un anumit rang - lege organică sau act normativ echivalent acesteia - art. 73 alin. (3) lit. h) şi i) din Constituţie, art. 173 CP]; lex certa (claritatea în redactare a legiuitorului, prevîzibifitatea normei penale); lex praevia [anterioritatea normei în raport de conduita incriminată - neretroactivitatea legii de incriminare; art. 15 alin. (2) din Constituţie, art. 3 şi urm. CP]; lex stricta (legea penală este, ca regulă, de strictă interpretare şi aplicare; de principiu, ea nu poate fi extinsă - în privinţa reglementărilor acesteia care sunt nefavorabile unei persoane, putând conduce ia afectarea/restrângerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale acesteia - prin interpretare dincolo de textul normei; incriminarea analogică este interzisă, de principiu, fiind nepermisă nici interpretarea analogică in mala partem -m defa­ voarea suspectuiui/inculpatuiui]; O se apreciază că aceste corolare vizează, după caz, obligaţii preponderente fie ale legiuitorului, decurgând din principiu! fundamental al legalităţii incriminării {lex scripta, iex certa), fie ale organelor judiciare {lex praevia, lex stricta);

4

Drept pena). Partea generală

O principiul legalităţii: obligaţia legiuitorului de a prevedea într-un text de lege penală faptele care sunt considerate infracţiuni şi sancţiunile aferente acestora, precum şi redactarea textului cu suficientă claritate; O stabilesc limitele sferei de incidenţă a legii penale; O includ referiri implicite la aspecte care vizează aplicarea în timp a legii penale, precum: neretroactivîtatea legii de incriminare sau sancţionare ex novo [corespunzător art. 15 alin. {2) din Constituţie]; O enunţă previzibilitatea consecinţelor săvârşirii infracţiunilor (se pot aplica pedepse, respectiv măsuri educative, după caz) sau a faptelor prevăzute de legea penală (dacă sunt şi nejustificate, se pot aplica măsuri de siguranţă); ❖ făptuitorul trebuie să cunoască sancţiunea de drept penal care i se poate aplica atunci când săvârşeşte infracţiuni sau fapte prevăzute de legea penală, pentru a-şi putea adopta în cunoştinţă de cauză comportamentul la normele de convieţuire socială, respectiv pentru a i se putea dispune aceste sancţiuni în cazul unei conduite necorespunzătoare. O enunţă limitarea aplicării sancţiunilor; ❖ făptuitorului nu i se pot aplica decât sancţiunile de drept penal prevăzute de lege în momen­ tul săvârşirii faptei incriminate [sau sancţiunile de drept penal prevăzute de legi ulterioare, sub condiţia ca aceste legi să fie mai favorabile sub acest aspect - art 5 şî art. 6 C. pen., art. 15 alin. (2) din Constituţie]; ❖ prin dispoziţiile art. 2 CP, legiuitorul stabileşte explicit sfera sancţiunilor de drept penal (nulla sanctio poenalis sine lege - nulla poena sine lege), integrând în cadrul acesteia atât sancţiu­ nile penale propriu-zise (sancţiunile de drept penal care sunt consecinţe ale angajării răspun­ derii penale, anume: pedepsele - pentru infractorii persoane fizice majore şi pentru persoa­ nele juridice; respectiv măsurile educative - pentru infractorii minori), cât şi măsurile de siguranţă [în mod expres integrate în categoria sancţiunilor de drept penal, dar care nu pot accede şi Sa statutul de sancţiuni penale propriu-zise, căci nu sunt consecinţe ale răspunderii penale, putându-se dispune, ca regulă, chiar şi atunci când fapta încriminată comisă nu este infracţiune, ci doar o faptă prevăzută de legea penală - art. 107 alin. (2) CP]; ❖ din regula că limitele generale ale pedepselor nu pot fi depăşite, reiese (per a contrario) că limitele speciale ale acestora pot fi depăşite, tocmai pentru a se putea da efect deplin unui alt principiu fundamental de drept penal: individualizarea sancţiunilor. în doctrină se discută cu privire la necesitatea de a se interpreta extensiv dispoziţiile alin. (3) din art. 2 CP, pentru că regula nedepăşirii limitelor generale să nu fie limitată doar la cazul pedepselor, ci şi (pen­ tru identitate de raţiune) la acela al altor sancţiuni de drept penal care cunosc limite generale, anume: măsurile educative [a se vedea art. 117-120 CP şi art. 124 alin. (2), respectiv art. 125 alin. (2) CP]; ❖ pentru determinarea limitelor generale ale pedepselor relativ determinate la nivel abstract (care cunosc limite de aplicare), a se vedea: art. 50 CP (15 zile - 30 ani în cazul închisorii); art. 61 alin. (2) CP (300 - 200.000 lei în cazul amenzii incidente pentru infractorii persoane

Principii generale (fundamentale) aie dreptului penal

3

fizice majore); art. 137 alin. (2) CP (3.000 - 3.000.000 iei în căzui amenzii pentru infractorii persoane juridice); art. 66 alin. (1) CP (1-5 ani în cazul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi - incidenţă pentru infractorul major); art. 70 alin. (2) CP (o publicare, în cazul pedepsei complementare a publicării hotărârii definitive de condamnare incidenţă în cazul persoanei juridice majore); art. 136 alin. (3) lit. b) şi c) CP (3 luni - 3 ani, pentru pedep­ sele complementare constând în suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice, respectiv închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice}; art. 136 alin. (3) lit. d) şi art. 144 alin. (1 ) CP (1-3 ani, pentru pedepsele complementare constând în interzicerea dreptului de a participa Sa procedurile de achiziţii publice, respectiv plasarea sub supraveghere judiciară, incidente pentru persoana juridică); art. 145 alin. (3) şi (5) CP (1-3 luni în cazul pedepsei complementare a afişării sau publicării hotărârii de condamnare, inci­ denţă pentru persoana juridică, manifestată în varianta afişării, respectiv maximum 10 apariţii în cazul aceleiaşi pedepse complementare, manifestată în varianta publicării prin presa scrisă sau audiovizuală); excepţii de la regula instituită prin art. 2 alin. (3) CP (incidente de lege Iota, dar discutabile în raport cu statutul de principiu fundamental de drept penai ai legalităţii sancţiunilor de drept penal): art. 345 alin. (6) CP şi art. 356 alin. (3) CP (excepţie de la maximul general al pedepsei amenzii pentru persoana juridică, în respectivele cazuri ajungându-se în situaţia în care maxi­ mul special al pedepsei depăşeşte, chiar de câteva ori în anumite ipoteze, maximui generai); excepţii de la interpretarea extensivă care conduce la considerarea (de către o parte a doctrinei) a incidenţei regulii instituite prin art. 2 alin. (3) CP şi asupra măsurilor educative (excepţii incidente de lege lata, dar discutabile în raport cu statutul de principiu fundamental de drept penal al legalităţii sancţiunilor de drept penai): art. 396 alin. (10) teza finală şi art. 480 alin. (4) teza finală CPP (excepţie de la minimul general al măsurilor educative priva­ tive de libertate în caz de judecată simplificată ca urmare a recurgerii la procedura recu­ noaşterii învinuirii, respectiv ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cauze speciale de atenuare, reglementate de legea procesuai-penală); nu poate fi aplicată o pedeapsă mai grea sau o măsură educativă/de siguranţă neprevăzută de legea penală ia momentul săvârşirii infracţiunii/faptei prevăzute de legea penală, nejustificate [art. 107 alin. (2) C. pen.].

FIŞA

u r n i

a p l ic a r e a L e g ii p e n a le tN t im p

Sediul materiei: art. 3-7 C. pen. t; A C T iy f f A î ţ l l e g ii P e n a l e A rt 3. A ctivitatea legii penale. Legea penală se aplică infracţiunilor săvârşite în timpul cât ea se afla în vigoare.

Intrarea în vigoare a legii penale are loc: O la 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial sau la o dată ulterioară prevăzută în lege [art. 78 din Constituţie şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000]; ❖ termenul de minimum 3 zile se calculează pe sistemul de calcul denumit zile plinem; Exemplu: o lege publicata pe data de 1 iunie 2020 va intra în vigoare pe 4 iunie 2020, ora 00:00 (imediat după miezul nopţii dinspre 3 spre 4 iunie 2020). O în momentul publicării în Monitorul Oficial, în cazul Ordonanţelor de Urgenţă ale Guvernului (O.U.G.}[2], dacă în textul lor nu este prevăzută o altă dată şi dacă au fost depuse spre dezbatere în procedură de urgenţă, anterior publicării în Monitorul Oficial, la Camera Parlamentului competentă să fie sesizată [art. 115 alin. (5) din Constituţie]. Ieşirea din vigoare a legii penale are loc: O prin abrogare; O prin modificare; O prin ajungerea la termen sau prin încetarea stării sau circumstanţelor excepţionale în care a fost adoptată, în cazul legii temporare (formal temporare sau legii excepţionale); O prin efectul unei decizii de neconstituţionaiitate admise, în anumite condiţii; O NICIODATĂ ca urmare a desuetudinii/caducităţii, indiferent de cât de mult timp nu au fost apli­ cate anumite norme penale. Abrogarea O expresă: ❖ se prevede explicit printr-o dispoziţie normativă nouă că o anumită dispoziţie/lege penală se abrogă. Abrogarea nu echivalează în toate cazurile cu dezîncrimînarea, fapta putând fi incri­ minată de o altă normă penală, fie sub o aită denumire, fie ca variantă agravată/atenuată a altei infracţiuni, fie într-o lege penală generală, când se abrogă incriminări din legea specială.

‘l3 A se vedea art. 12 alin. (1) din Legea nr. 24/2000. W Care, de lege lata, pot fi izvoare de drept penal - a se vedea art. 115 alin. (5} teza finală din Constituţie şi art. 173 CP.

Aplicarea legii penale în timp

7

Exemplu: daca se abrogă o infracţiune complexă, precum ultrajul [art. 257 alin. (1) CP], nu intervine dezincriminarea dacă faptele anterior absorbite continuă să fie incriminate în mod autonom {după caz: ameninţare - art. 206 CP; lovire ~~ art 193 CP; vătămare corporală art. 194 CP; loviri sau vătămări cauzatoare de moarte - art. 195 CP; omor - art. 188 şi art 189 CP); ❖ aceasta poate fi de două feluri, concretă (când se prevede în noua lege în mod individual ce lege sau normă va ieşi din vigoare) şi generică (când se prevede în noua lege abrogarea tutu­ ror dispoziţiilor contrare). O tacită: ❖ legea nouă, reglementând aceeaşi materie, este incompatibilă cu reglementarea anterioară (de principiu, o normă generală va putea abroga implicit doar o altă normă generală, iar o normă specială, o altă normă specială de aceeaşi categorie/natură, incidenţă în aceiaşi domeniu); ❖ dacă incompatibilitatea apare între o lege nouă specială şi o reglementare veche generală, ar fi necesară menţionarea expresă a intenţiei modificatoare pentru toate cazurile care nu intră direct sub reglementarea normei speciale (referitor ia acestea, norma specială se va aplica oricum, prin derogare de ia norma generală, potrivit regulii de interpretare: specialia generalibus derogant) - altfel, norma generală nu se va considera abrogată, ci se va aplica în conti­ nuare, pentru toate ipotezele care nu sunt direct reglementate derogator de norma specială respectivă; în practică, există uneori derapaje de ia aceste reguli (apar situaţii în care apli­ carea regulilor enunţate este discutabilă); având în vedere că legea nouă intră în vigoare la cel puţin 3 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, dispoziţiile legii vechi vor fi în vigoare şi pe parcursul acestei perioade dintre publicarea şi intrarea în vigoare a legii noi (perioada denumită vacatio legis}. Excepţie de la această regulă este abrogarea efectuată prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, care intră în vigoare de la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, dacă la acel moment era deja depusă spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Parlamentului com­ petentă a fi sesizată. O situaţie specială: cazul normelor penale incomplete, de referire, respectiv de trimitere; în cazul normelor de referire, normele incomplete se completează permanent cu elementele de structură lipsă, pe care le preia de la norma completă (norma întregitoare, la care se face referirea); în caz de modificare sau abrogare a acesteia, se modifică sau abrogă, corespunzător, şi norma de referire (dacă nu se prevede expres altfel); în cazul normelor de trimitere, norma incompletă se întregeşte o singură dată, la început (când intră în vigoare) cu elementul de structură lipsă, pe care îl preia de la norma completă (ia care se face trimiterea); în caz de modificare sau abrogare a acesteia, NU se modifică sau abrogă, corespunzător, şi norma de trimitere (dacă nu se prevede expres altfel; 3 potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a Codului penal actual), s-a dispus că, dacă o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de ia

8

Drept pena!. Partea generală

care împrumută unul/mai multe elemente, modificarea normei compietatoare atrage şi modifi­ carea normei incomplete. în schimb, dacă se abrogă norma compietatoare, norma incompletă păstrează elementele preluate, în forma existentă la data abrogării, dacă legea nu dispune altfel; ❖ este discutabil dacă aceasta a devenit o regulă general valabilă în materie penală sau a reprezentat doar o dispoziţie tranzitorie la momentul trecerii de la fostul Cod penal la cei actual, ţinând cont de sediul ei normativ. O în cazul normelor în alb {norme de incriminare - cadru), abrogarea normei compietatoare nu echivalează cu abrogarea normei în alb, dar o poate face inaplicabilă {dacă aceasta nu se comple­ tează şi prin alte norme); această inaplicabîlîtate poate fi parţială {cu privire la alte domenii, nor­ ma de incriminare - cadru se menţine, fiind completată şi prin alte norme decât cea abrogată) sau totală, respectiv temporară {la un moment dat, în viitor, legiuitorul poate să reintroducă în vigoare o normă compietatoare a normei în alb, care să o reactiveze pe aceasta) sau perpetuă; ❖ excepţional, unele dispoziţii ale legii abrogate pot subzista [dispoziţii tranzitorii sau ultraactivîtate, fie în baza principiului mitior lex (art. 5 CP), fie în baza principiului ultraactivităţiî legii temporare {art 7 CP)].

r* NB

încetarea aplicării unei dispoziţii intervine şi în 45 de zile de la declararea legii penale ca neconstîtuţională de către Curtea Constituţionala, dacă în acest termen Parlamentul sau Guvernul nu pun de acord norma penală declarată neconstituţională cu dispoziţiile Constituţiei [art. 147 alin. {!) din Constituţie],

j j j !

2. Data săvârşirii infracţiunii O pentru a stabili legea aplicabilă, este important să se cunoască data săvârşirii infracţiunii. Data săvârşirii infracţiunii este: O în caz de participate penală {ca urmare a acreditării, de lege lata, a naturii juridice de unitate faptică a acesteia), momentul în care autorul comite fapta, fără să conteze data când au fost efectuate actele de instigare/complicitate; Spre exemplu, dacă actele de instigare s-au realizat ia data de 1 iunie 2020, actele de complicitate ia data de 7 iunie 2020, iar actele de executare nemijlocită la data de 14 iunie 2020, data săvâr­ şirii infracţiunii este 14 iunie 2020. O în cazul infracţiunilor instantanee {instantanee-comisivă), data săvârşirii infracţiunii în forma tip {fapt consumat) este reprezentată de momentul la care, consecutiv comiterii elementului material {acţiunea sau inacţiunea incriminată), se produce urmarea imediată specifică {are loc vătăma rea/periclita rea valorii sociale protejate de lege). în privinţa datei la care se consideră săvârşită, în acest caz faptele {infracţiuni instantanee) rămase la stadiul de tentativă pedepsibilă {relevantă penal), acesta este momentul când a fost pusă în executare, cu intenţie, activitatea ilicită din punct de vedere penal {data trecerii Sa actul de executare); O în cazul infracţiunilor conîinue/continuate/de obicei, data săvârşirii este considerată {ca regulă) a fi reprezentată de momentul epuizării (anume: data încetării acţiunii sau inacţiunii - infrac­

Aplicarea legii penale în timp

9

ţiunea continuă; data ultimei acţiuni/inacţiuni - infracţiunea continuată; data comiterii ultimului act - infracţiunea de obicei} - interpretare extensivă (o pori) a prevederilor art. 154 alin. (2} CP. Acest moment are importanţă pentru stabilirea: ♦ > legii aplicabile - în cazul problemelor de aplicare a legii în timp (succesiunea mai multor legi penale între data consumării şi data epuizării infracţiunii respective), nu se va aplica legea mai favorabilă, între acestea, ci legea în vigoare ia data epuizării, conform art. 3 CP.; ❖ momentului de începere a curgerii termenului de prescripţie a răspunderii penale [art. 154 alin. (2) CP]; ❖ aplicării unei legi de amnistie sau de graţiere antecondamnatorie incidente în speţă (dacă epuizarea unei asemenea infracţiuni are ioc după apariţia actului de clemenţă, nu se mai poate beneficia de acesta}; ❖ răspunderii penale a minorului: • dacă epuizarea are loc după dobândirea capacităţii penale, deşi consumarea a avut loc în perioada de absenţă a răspunderii penale, va exista tragere la răspundere penală, cores­ punzător părţii de activitate ilicită comisă după dobândirea capacităţii penale; • dacă epuizarea are loc după majorat, iar consumarea a avut loc în perioada minorităţii, infractorul va fi tras la răspundere penală ca major, putându-se eventual ţine cont, la individualizarea pedepsei, de împrejurarea că o parte din durata de comitere a infrac­ ţiunii de durată a avut loc pe când era minor. Spre exemplu, dacă autorul lipseşte de libertate o persoana vătămata în intervalul 1 mai 2020 - 1 iunie 2020, iar pe 15 mai presupunem că s~a modificat reglementarea acestei infracţiuni, sporind pedeapsa legală, legea aplicabilă este legea nouă, întrucât data săvârşirii infracţiunii este data epuizării (1 iunie 2020). Prescripţia răspunderii penale nu va curge de ia momentul consumării {1 mai 2020), ci de la momentul epuizării (1 iunie 2020). Vârsta autorului şi răspunderea sa penală în funcţie de acest criteriu va fi analizată tot în raport de data epuizării. O momentul consumării, adică momentul în care a fost săvârşită acţiunea sau inacţiunea (ele­ mentul material/actul de executare), iar nu data ulterioară a producerii rezultatului final, mai grav, în urma progresiei autonome/amplificării acestuia}, ca în cazul infracţiunilor progresive; ❖ art. 154 alin. (3) CP - se ţine cont de încadrarea faptei indicată de rezultatul final mai grav, amplificat progresiv în absenţa continuităţii actului de executare al infractorului, dar infrac­ ţiunea astfel încadrată juridic se va aprecia drept săvârşită retroactiv, încă de la momentul încetării executării, când s-a produs rezultatul iniţial, mai puţin grav. Raţiunea acestei soluţii este că infractorul nu a mai putut controla/dirija procesul (relativ) de amplificare progresivă a rezultatului după momentul stopării actului de executare. Spre exemplu, dacă la data de 1 mai 2020, autorul loveşte persoana vătămată cu pumnul într-o zonă neletalâ, dar victima cade şi se loveşte la cap de o bordură şi, la o dată ulterioară (1 iunie 2020), intervine decesul persoanei vătămate, deces aflat în directă legătură de cauzalitate cu loviturile aplicate anterior, data săvârşirii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte este data aplicării loviturilor intenţionate (1 mai 2020), iar nu data decesului.

10

Drept penai. Partea generală

Aşadar, dacă între cele doua momente (de exemplu, pe 15 mai 2020) s-a modificat reglementarea legii penale, prin sporirea pedepsei pentru această infracţiune, infractorului i se va aplica, în acest caz, legea penala mai favorabila (art. 5 CP), pentru că de la data săvârşirii infracţiunii (momentul consumării) şi până la judecarea definitivă a intervenit o lege penală mai severă (prin urmare, va ultraactiva legea veche, dacă este mai favorabilă), O momentul săvârşirii faptei, în cazul infracţiunilor comîsive; Spre exemplu, dacă autorul sustrage (sustragerea fiind un act comisiv) un telefon mobil dintr-un magazin, data săvârşirii infracţiunii este data (ziua) sustragerii, O momentul la care făptuitorul trebuia să acţioneze, în cazul infracţiunilor omîsîve. Spre exemplu, în cazul infracţiunii de nedenunţare (art 266 CP), fapta este săvârşită imediat ce persoana care a luat cunoştinţă despre comiterea unei anumite infracţiuni (indicată expres de lege, de exemplu, un omor) şi, deşi a avut posibilitatea concretâ/efectivă de a înştiinţa autorităţile despre comiterea acesteia, nu a făcut-o. în cazul infracţiunii de abandon de familie prin neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească [art. 378 alin. (1) lit. c) CP], momentul săvârşirii este împlinirea termenului minim necesar indicat de lege: 3 luni de la data ultimei plaţi sau de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit obligaţia de plată a pensiei de întreţinere. r* NB

Dacă o faptă/activitate continuă/continuată/de obicei este incriminată pentru prima oară j de legea nouă (LN), dar executarea a început sub imperiul legii vechi (LV) şi s-a epuizat sub \ LN, instanţa va avea în vedere numai actele săvârşite sub imperiul LN.

I"*' NB

Dacă o. infracţiune cbntiinuăf'conlinuală/cie obicei este incriminată atât în LV, cât şi în LN şi j executarea a început sub imperiul LV, dar s-a epuizat sub imperiul LN, instanţa se va ; raporta numai la LN, chiar dacă LV este mai favorabilă, deoarece data săvârşirii infracţiunii ! este ulterioară intrării în vigoare a LN (momentul epuizării - art. 3 CP). \ în situ aţi a indicat ă anterio r,; în cazul infra cţ ¡unii progresive se va lua în calcul legea în vigoare la momentul comiterii actului de executare (acţiune sau inacţiune), iar nu cea în vigoare la momentul producerii rezultatului mai grav (momentul epuizării). Aşadar, dacă la data consumării fapta nu era incriminată, nu se va putea desfăşura tragerea la răspundere penală chiar dacă la momentul producerii rezultatului final mai grav aceasta este incriminată. Dacă la data consumării fapta era deja incriminată, se va aplica legea mai favorabilă, între LV (în vigoare la data consumării) şi LN în vigoare la data epuizării.

j I j

j j \

II. NERETROACTIVITĂTEÂ LEGII PENALE DE INCRIMINARE SAU SANCŢIONARE EXNOVO %

Noţiune - principiul legalităţii incriminării şi a sancţiunilor de drept penal: legea penală nu se aplică faptelor care, la data când au fost săvârşite, nu erau prevăzute ca infracţiuni, respectiv nu se poate aplica retroactiv o sancţiune de drept penal care nu era prevăzută la data săvârşirii infracţiunii/faptei prevăzute de lege penală.

Aplicarea legii penale în timp

11

O premisa este că fapta a fost săvârşită sub imperiul legii vechi, care nu o incrimina pe aceasta, sau {după caz) prevedea o sancţiune de un tip diferit de aceea prevăzută pentru prima dată de LN [art 15 alin. (2) teza l din Constituţie: legea dispune numai pentru viitor = per a contrario, nu retroactiveazăj; O dacă fapta nu era prevăzută de legea penală la data când a fost săvârşită, nu se poate: ❖ aplica o pedeapsă; ♦ > lua o măsură educativă; ❖ lua o măsură de siguranţă; ❖ aplica o sancţiune de drept penai care nu era prevăzută, ca specie, la momentul săvârşirii infracţîunii/faptei prevăzute de legea penală.

PENALE':.;./.. % V v" ^

Noţiune - legea penală poate fi aplicată şi unor fapte săvârşite înainte de intrarea ei vigoare (retroactivitate) sau unor fapte urmârite/judecate după ieşirea ei din vigoare (uitraactivitate).

i i Ultraactivitatea Noţiune - legea sub imperiul căreia a fost săvârşită fapta (sau o lege intermediară intrata în vigoare între ieşirea din vigoare a legii sub imperiul căreia s-a comis infrac­ ţiunea, dar ieşită din vigoare înainte de apariţia legii în vigoare ia data judecării defi­ nitive a cauzei) va continua să se aplice şi după ieşirea ei din vigoare, Exemplu: LV se aplică unor fapte săvârşite sub LV, dar judecate sub LN (LV ultraactivează). Cazuri de uitraactivitate: O legea penală temporară; O legea penală mai favorabilă. 1.1. Legea temporară A rt 7. Aplicarea legii penale temporare. (1) Legea penală temporară se aplică infracţiunii săvârşite în timpul când era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp, (2) Legea penală temporară este legea penală care prevede data ieşirii ei din vigoare sau a cărei aplicare este limitată prin natura temporară a situaţiei care a impus adoptarea sa.

O legea penală este temporară dacă: prevede data ieşirii din vigoare (lege temporară proprie/propriu-zisă/formal temporară); natura situaţiei care a impus adoptarea acesteia face ca aplicarea sa să fie limitată (lege asimilată celei temporare/lege excepţîonală/lege temporară prin conţinut).

12

Drept pèriaL Partea generală

O dacă nu se încadrează în aceste două categorii, legea penală nu va fi o lege temporară, chiar dacă este în vigoare (în concret) doar o scurtă perioadă de timp,

NB

NB

Legea temporară ullraactivează lîntotdeaunaf, aplicânlu-se faptei săvârşite cât timp. era j în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecată în acel interval de timp, fără să i conteze dacă: j ■ legea de ia momentul judecării esté mai favorabilă (unanimitate doctrinară); ■ fapta este plterior dezlpcriminaţă'^. 7 S legea temporară poate însă retroactiva, la rândul ei, în cazul în care legea temporară este j mai favorabilă decât legea veche sub imperiul căreia a fost săvârşită infracţiunea (situaţia j este improbabilă, dar teoretic posibilă). ;

1.2. Legea penala mal favorabilă O legea penală mai favorabilă (mitior lex) intervenită până la judecarea definitivă a cauzei (despre ultraactivitatea legii temporare se poate discuta numai în raport de prevederile art. 5 CP, nu şi de ale art. 6 CP, care consacră exclusiv retroactivitatea legii noi) se aplică (ultraactiv) infracţiunilor săvârşite în timpul cât era în vigoare şi care nu au fost definitiv judecate până la data ieşirii din vigoare; O premisa: pentru identificarea unei legi penale mai favorabile, este necesar ca fapta să fie incriminată în cei puţin două legi succesive; O dacă o lege ulterioară legii sub imperiul căreia fapta a fost săvârşită dezincriminează fapta, suntem în ipoteza aplicării iegii penale de dezincriminare (retroactivitate obligatorie), şi nu în ipoteza comparării legilor pentru identificarea legii penale mai favorabile. Ei Retroactivitatea Noţiune ~ legea nouă se va aplica şi faptelor săvârşite înainte de intrarea ei în vigoare; dacâ este mai fa vorabilâ (iatosensu). Exemplu: LN se aplică unor fapte săvârşite sub LV, dar judecate sub LN (LN retroacti~ veazâ, dacâ este mai favorabilă}. Cazuri de retroactivitate: O legea de dezincriminare, atunci când: ❖ LN nu mai incriminează (deloc) o anumită faptă, prevăzută de LV (dezincriminare totală/ completă/absolută/clasică/dezincriminare in abstracte); nu se poate ajunge, prin efectul aplicării retroactive a interpretării, la o situaţie mai grea pentru făptuitor. O legea care prevede regimul de executare a pedepselor111; O legea de amnistie sau de graţiere: ❖ se va aplica infracţiunilor săvârşite anterior intrării ei în vigoare, fiind întotdeauna retroactivă - regulă logică, fiind în mod normal de neconceput o clemenţă acordată „în alb" (este de menţionat că, pur teoretic, legiuitorul ar putea să acorde o asemenea clemenţă, dar efectele asupra ordinii de drept ar fi dezastruoase, din moment ce pentru o anumită perioadă de timp, elementele cu tendinţe infracţională ar fi înştiinţate că pot comite cu impunitate anumite infracţiuni}. 2.1. Dezincriminarea Art. 4. A plicarea legii penale de dezincriminare. Legea penală nu se aplica faptelor săvârşite sub legea veche, daca nu mai simt prevăzute de legea nouă. în acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi.

O încetează prin efectul dezincriminării: ❖ executarea pedepselor; ❖ executarea măsurilor educative; ♦ > executarea măsurilor de siguranţă; ❖ consecinţele penale ale hotărârii judecătoreşti în cauză. O Excepţii - limite ale efectului retroactivităţii: *♦* legea de dezincriminare nu are ca efect redobândirea gradului militar, pierdut ca urmare a aplicării pedepsei complementare a degradării miiitare şi nu conduce nici la o reintegrare automată în funcţia/profesia din care condamnatul a fost scos ca efect al condamnării anterioare [similitudine cu limitele efectelor reabilitării - art. 169 alin. (2) CP]; ❖ bunurile deja confiscate, ca urmare a executării măsurii de siguranţă, nu vor fi readuse în patrimoniul persoanei de ia care au fost confiscate: ® măsura de siguranţă a confiscării speciale sau extinse este o sancţiune de drept penal perpetuă, cu executare imediată (uno ictu)t nerevocabilă; la momentul executării sale, !1] Este vorba, de fapt, despre o aparentă retroactivitate, aceasta operând, potrivit regulii procesual penale a aplicării imediate a dispoziţiei legale noi, în vigoare la momentul executării, indiferent dacă este sau nu mai favorabilă decât cea anterioară (legea de executare nu aparţine dreptului penal material, fiind sui-generis, intermediară între dreptul penal substanţial şi cel procesual penai).

14

Drept penal. Partea generală

antferfof dezincriminării, a dxlstat un temei legal pehţru confiscare {nu a reprezentat un abuz), aşadar, nu se generează 6 restitutio in integram {confiscarea s~a realizat, ia acei moment, în mod legai, cu temei juridic). ❖ amenda penală deja plătită nu se restituie - motive identice prin raport cu situaţia confis­ cării; similitudine cu limitele efectelor amnistiei postcondamnatorii [art. 152 alin. {1} teza finală CP], D este necesară o analiză din care să rezuite fie că fapta nu mai este deloc incriminată de LN, {deoarece abrogarea unei norme de incriminare nu înseamnă mereu dezincrîminare, fapta putând fi incriminată într~o altă normă - în forma actuală se poate înţelege că în acest moment nu s-ar admite dezincrîminarea parţială, ceea ce este fais), fie că s-au modificat elementele constitutive ale unei incriminări preexistente, în aşa măsură încât fapta concret săvârşită, care se încadra în acea normă de incriminare potrivit LV, nu se mai încadrează potrivit LN drept infrac­ ţiune = nu mai este tipică [de exemplu, nedenunţarea, potrivit Codului penal anterior, constituia infracţiune şi atunci când se comitea cu intenţie, şî atunci când se comitea din culpă; potrivit art. 266 CP, coroborat cu art. 16 alin. {6} CP, nedenunţarea a rămas infracţiune {nu a operat o dezincrîminare completă, in abstracto), dar numai atunci când se comite din culpă. Prin urmare, nedenunţarea din culpă a fost dezincriminată {dezincrîminare parţială, in concreto}]; De exemplu, potrivit noii reglementări penale, nu mai există infracţiunea de primire de foloase necuvenite, însă elementul său material a fost preluat de infracţiunea de luare de mită. Ţ* NB

U,|,l,lír if

NB

 se vedea art.: 3 din Legea 187/2012, care susţine procedeul dezincriminării in concreto, \ | iar nu doar pe acela al dezincriminării in abstracto (ca în fosta legislaţie penală). ; Constituţionalitate: prin Decizia nr. 651/2018 (M. Of. nr. 1083 din 20 decembrie 2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincrîminare, este neconstituţională. Prin această decizie a Curţii Constituţionale se îmbogăţeşte oficial/formal sfera izvoarelor dezincriminării, căci şi unele decizii ale Curţii vor conduce la soluţii/situaţii similare {ca efecte juridice) dezincriminării (formal, prin decizie a Curţii Constituţionale nu operează o dezincrîminare, ci o scoatere din vigoare a unei norme, care are însă efect similar dezincriminării, atunci când norma este de incriminare, iar legiuitorul nu intervine în termen pentru a pune de acord legea cu decizia Curţii).

j ] i : j j

I ; i j

O este necesară o analiză a succesiunii actelor normative, pentru a stabili dacă aceasta are conse­ cinţa dezincriminării anumitor fapte;

NB

Dezlegarea unor cihestîunl de drept: 1. Prin Decizia nr. 30/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune, comise sub imperiul Codului penal din 1969 care a produs un prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei, modificarea noţiunii de consecinţe deosebit de

Aplicarea legii penale în timp

15

grave în Codul penal nu produce efectele prevăzute, de, art, 4 din Codul^ penal şi nici: cele prevăzute de ;a rt. 3 al in .(1) : din Legea nr. 187/2012: pentru: pu nerea:în rapt icare: a Leg ii nr. 286/2009: privind Codului penal şi: nu conduce: la dezincrimmarea înfracţiunii de înşe*- : iăciurte". 2. Prin Decizia, nr. 6/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a; stabilit ca r/j;rn interpretarea j dispoziţiilor art. 4 din Codul penat succesiunea .de acte .normative, cuiprivire:. la: preţul l mediu al unul metru cub de masă lemnoasă pe picior ţ,:.|.nu: a:avut ca efect imposibilitaţea \ stabilirii acestui preţ şi, pe cale de consecinţă, nu a condus ia dezincriminarea in-concreta a: \ infracţiunilor de tăiere iară: drept de arbori din: fondul forestier naţional/prevăzută :de/ art, 108 din Legea nr. 46/2008; şi de furt de arbori din fondul forestier naţional, prevăzută j de art. 110 dîn Legea nr. 46/2008". O are loc o dezincriminare şt dacă LN limitează sfera de aplicare - spre exemplu, nu se mai reţine infracţiunea de luare de mita în situaţia de nerespingere a unei promisiunicu excepţia situaţiei în care nerespingerea promisiunii este realizată de aşa manieră încât se poate aprecia că se încadrează în conceptul de acceptare tacitâ/impiicitâ a unei promisiuni (a se vedea art 289 CP în raport de reglementarea anterioară a luării de mită). O Aplicaţii: ❖ dacă există fapte concurente şi numai una dintre acestea a fost dezincriminată, se vor descontopi pedepsele, şi apoi: • se înlătură sporul (dacă rămâne o singură faptă incriminată); • se reduce sporul (dacă rămân cel puţin două fapte incriminate). ❖ dacă pedeapsa aplicată sub LV a fost deja executată la data intrării în vigoare a LN de dezin­ criminare, efectul se va produce numai cu privire la interdicţiile, încapacităţile şi decăderile ce rezultă din condamnare, dezincriminarea nefiind temei pentru restabilirea situaţiei ante­ rioare. în această situaţie, condamnarea nu va mai fi considerată primul termen al recidivei, putându-se obţine o soluţie precum: ® renunţarea la aplicarea pedepsei; ® amânarea aplicării pedepsei; • suspendarea sub supraveghere. măsurile de siguranţă introduse de LN nu se vor aplica faptelor săvârşite sub LV, chiar dacă LN este mai favorabilă, pentru că nu sunt îndeplinite cerinţele de previzibilitate. Legea aplicabilă pedepselor complementare şi accesorii: O Regula - lipsa de autonomie a pedepselor complementare/accesorii: ❖ pedepsele complementare sau accesorii se aplică conform legii care a fost identificată ca fiind mai favorabilă sub aspectul pedepselor principale [art. 12 alin. {1) din Legea nr. 187/2012], astfel: * dacă LV este mai favorabilă, se apiică pedepsele accesorii sau complementare prevăzute de LV, chiar dacă acestea nu mai au corespondent în LN; • dacă LN este mai favorabilă, pedepsele accesorii sau complementare se aplică în con­ diţiile LN, cu excepţia pedepsei complementare a publicării hotărârii de condamnare, care nu poate fi aplicată dacă fapta a fost săvârşită sub LV, deoarece această pedeapsă complementară nu era prevăzută de legea sub imperiul căreia fapta a fost săvârşită (pedeapsa complementară nu poate retroactiva). O Excepţia ~ autonomia pedepselor complementare sau accesorii: dacă LV şi LN nu prezintă deosebiri în privinţa pedepselor principale, iar LN modifică numai dispoziţiile referitoare la pe­ depsele accesorii sau complementare, se va aprecia numai în funcţie de aceste categorii de pedepse, astfel: dacă pedeapsa principală este aceeaşi în ambele legi, este mai favorabilă legea care are limite mai reduse de dispunere a acestei pedepse (de exemplu, Codul penal actual e mai favorabil decât Codul penal anterior sub aspectul limitelor de aplicare a pedepsei comple­ mentare a interzicerii exercitării unor drepturi, care se poate aplica de la 1 la 5 ani, iar nu de ia 1 la 10, precum de lege praevia). r* NB

totuşi,: dacă LN este mai favorabilă sub aspectul pedepsei principale, se:aplică şi pedeapsa I îcomplementară prevăzută: de LN, chiar dacă LV nu prevedea obligativitatea: complementarelor. în această situaţie, pedepsele complementare sau accesorii nu au autonomie, deoarece am identificat o lege ca fiind mai favorabilă sub aspectul pedepsei principale. \

Drept penal. Partea generală

20

r* NB

l - *NB

legea penală mai favorabilă este incidenţă şi în cazul actelor normative sau prevederilor j declarate neconstituţionale ca urmare a soluţionării de către Curtea Constituţională a j României a unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor, dacă în timpul j cât s-au aflat în vigoare au cuprins dispoziţii mai favorabile. Este exclusă crearea unei tex tertia, respectiv combinarea dispoziţiilor mai favorabile incul ! patului din legi penale succesive/ pentru a crea acestuia o lege mai favorabilă, judecătorul j neputându-se substitui legiuitorului-.

3.2. Aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitiva a cauzei Ari. 6, A plicarea legii penale mai fav orabile după judecarea definitivă a cauzei, (1) Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim. (2) Daca după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la detenţiune pe viaţă şi până la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeaşi faptă numai pedeapsa închisorii, pedeapsa detenţiunii pe viaţă se înlocuieşte cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracţiune. (3) Dacă legea nouă prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuieşte cu amenda, fără a se putea depăşi maximul special prevăzut în legea nouă. Jinându-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. (4) Măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în legea nouă nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şl limitele prevăzute de aceasta, dacă este mai favorabilă. (5) Când legea nouă este mai favorabilă în condiţiile alin. (l)-(4), pedepsele complementare şi măsurile de siguranţă neexe­ cutate şi neprevăzute în legea noua nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de aceasta. (6) Daca legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor ăe siguranţă, acestea se execută în conţinutul si limitele prevăzute de legea nouă. (7) Când o dispoziţie din legea nouă se referă la pedepse definitiv aplicate, se ţine seama, în cazul pedepselor executate până la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusa sau înlocuită potrivit dispoziţiilor alin. (l)-(6).

O dacă LV este mai favorabilă decât LN, LV se aplică obligatoriu, sub unicul aspect {criteriu) al regi­ mului sancţionator (art. 6 CP prin comparaţie cu art. 5 CP, este de observat că în această ipoteză există mai puţine şanse de a se face aplicarea legii mai favorabile); O articolul vizează atât pedepsele care au fost executate/considerate ca executate, cât şi cele; ❖ pentru care executarea nu a început; ❖ pentru care executarea a fost suspendată; ❖ care se află în curs de executare, inclusiv în caz de liberare condiţionată. O Ipoteze: ❖ dacă după rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare la pedeapsa închi­ sorii sau amenzii şi până la executarea completă a intervenit o lege care prevede o pedeapsă [1‘ A se vedea C.C.R., Decizia nr. 265/2014 şi I.C.C.i., Decizia nr. 5/2014,

Aplicarea Segiî penale în timp

21

mai uşoară, maxim special mai redus sau specie mai uşoară de pedeapsă, sancţiunea aplicată conform LV, dacă depăşeşte maximul specia! prevăzut de LN, se reduce la acest maxim. » d a că nu depăşeşte maximul special, nu poate fi redusă. dacă există o condamnare definitivă la pedeapsa amenzii în baza LV {indiferent dacă LV prevedea numai amenda sau amenda alternativ cu închisoarea), reducerea se va face doar dacă LN prevede numai amenda, al cărei maxim este mai mic decât pedeapsa amenzii efectiv aplicată;

p NB

❖

f* NB

Nu se aplică art, 6 CP dacă: w* IN prevede pedeapsa amenzii alternaţiv cu închisoarea, în timp ce legea vechea preve- i dea la fel, sau exclusiv închisoarea, iar închisoarea este pedeapsa:concretă aplicată şl ■ :;: ■ amenda aplicată sub imperiul LV este mai mică decât maximul special ai amenzii prevăzut de LN, ■ de asemenea, dacă pedeapsa concretă aplicată este detenţiunea pe viaţă, prevăzută sin” ; gular de legea veche, iar legea nouă prevede alternativ detenţiunea pe viaţă cu închisoarea, | dacă există o condamnare definitivă la pedeapsa închisorii pe baza LV, reducerea se va face numai dacă LN prevede pedeapsa închisorii sau pedeapsa amenzii alternativ cu închisoarea, iar maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN este mai mic decât pedeapsa închisorii efectiv aplicată conform LV; Se impune ca şi maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN să: fie mai mic decât maximul pedepsei închisorii prevăzut de LV, pentru că numai în această situaţie ne aflăm în ipoteza < aplicării legii penale mai favorabile, nu şi atunci când limitele sunt-aceleaşi. în acest caz, : pedeapsa închisorii se reduce la maximul prevăzut de LN. Evaluarea presupune o comparaţie între: ■ maximul pedepsei închisorii prevăzut de LV cu maximul pedepsei închisorii prevăzut de î LN şi • pedeapsa închisorii aplicată sub LV, cu maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN. Dezlegarea unor chestiuni de drept: 1, :Prin Decizia nr. 14/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a:stabilit că:în;aplicarea: legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 alin. (1) din Codui penal, atunci când se compară: pedeapsa aplicată eu: maximul special prevăzut de legea : nouă, nu se va lua în considerare cauza specială de reducere: a pedepsei: prevăzută de ! art, 3201 afin. (7) din Codu! de procedură penală anterior, reţinută condamnatului şi ; valorificată în pedeapsa concretă"; 2. Prin Decizia nr. 13/2014, înalta Curte de Casaţie şî Justiţie a stabilit că: „dispoziţiile art, 6 ş alin. (1) din Codul penai, privitoare ia legea mai favorabilă după judecarea definitivă a cauzei, sunt aplicabile şi cu privire ia hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat : faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de ■;

Drept penai. Partea generală

le g e a : nr.:302/2b04 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată, cu modificările şi completăriie ulterioare". . 3. Prin Decizia nr. 13/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că; „dispoziţiile art. 6 din;Codul; penal sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiţionată a persoanei condamnate, iar ulterior s-a dispus executarea restului de pedeapsă, printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanţa : nu s-a pronunţat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după: judecarea definitivă a cauzei".

j j ; ; ) ;

nu se aplică art. 6 C. pen. dacă pedeapsa efectiv aplicată sub LV este maî mică sau egală cu maximul pedepsei închisorii prevăzut de LN; în acest caz, executarea respectivei pedepse concrete este legală şi potrivit LN şi se putea dispune ca atare şi potrivit LN; în această situaţie,:se va aplica o pedeapsă cu amenda individualizată în limitele speciale prevăzute de LN, pentru a cărei stabilire/determinare/individualizare NU se va lua în calcul partea deja executată din pedeapsa iniţial dispusă, a închisorii (individualizarea se va face ignorându-se situaţia particulară existentă, ca şi cum ar fi prima data când instanţa stabiIeste o pedeapsă pentru infracţiunea respectivă, iar acea pedeapsă este amenda), neprocedându-se la înlocuirea închisorii cu maximul amenzii. Ulterior, executarea amenzii astfel determinate poate fi înlăturată în tot sau în parte, avându-se în vedere partea executată din pedeapsa închisorii.

j ; ! |

măsurile educative neexecutate şi neprevăzute în LN (mai favorabilă sub acest aspect; nereglementarea unei măsuri educative care era prevăzută de legea anterioară - căci legea nouă poate să dispună noi măsuri educative, mai severe - aspect sub care nu e mai favorabilă -> dar cele noi nu se vor aplica retroactiv - art. 2 alin. (2) CP, iar cele vechi care nu maî sunt pre­ văzute, nu se vor mai executa) nu se maî execută, iar cele care au corespondent în LN mai favorabilă se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de LN; * trebuie să existe o condamnare definitivă la o măsură educativă în baza LV, neexecutată/neexecutată integral; ® dacă măsurile educative aplicate sub LV nu au fost executate şi nici nu mai sunt pre­ văzute de LN, nu se mai execută; # dacă măsurile educative aplicate în baza LV nu au fost executate, dar au corespondent în LN mai favorabilă, se vor executa în conţinutul şl limitele prevăzute de LN; • dacă LN este maî severă, măsurile educative care au corespondent în aceasta (de exem­ plu, se menţine aceeaşi măsură educativă ca în legea veche, dar care se execută între limite majore faţă de cele anterioare, sau cu obligaţii suplimentare) se execută în conţi­ nutul şi condiţiile în care au fost dispuse (LV) - practic, în acest caz nu există retroactivi­ tate a LN, nici nu se poate pune problema unei ultraactivităţi a LV, pentru că LV nu se mai aplică la acest moment, ea a fost deja aplicată.

Aplicarea legii penale în timp

23

pedepsele complementare/măsurile de siguranţă neexecutate şi neprevăzute de LN nu se vor mai executa, iar ceie care au corespondent în LN mai favorabilă se vor executa în conţi­ nutul şi limitele prevăzute de LN, LN se aplică întotdeauna dacă este mai favorabilătn raport de^pedeapsa. principală,, această, aplicare vizând şi pedepsele secundare (accesorii, complementare), chiar dacă sub aspectul lor LN nu este mai favorabilă:{accesorium sequitur principale), astfel: * dacă pedepsele complementare/măsurile de siguranţă nu au fost executate şi nu se mal regăsesc în LN, nu se vor mai executa; • dacă unele pedepse complementare (de exemplu, degradarea militară) sau măsuri de siguranţă (de exemplu, confiscarea specială)1au un regim mai favorabil în IN ,: dar:au fost de|a exec utate, n u va op era resti tutio in integrum.

j

; I ' ;

dacă LN nu determină o modificare a pedepselor principale, fiind mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare/măsurilor de siguranţă, acestea se execută în conţinutul şi limitele prevăzute de LN (doar în această ipoteză dobândesc autonomie sub aspectul aplicării în timp a legii penale); dacă pedepsele aplicate conform LV au fost executate/considerate ca executate (ca efect al graţieriî/prescrierii executării pedepsei), până la data intrării în vigoare a LN, vor fi conside­ rate, retroactiv, prin ficţiune juridică, ca fiind executate ia nivelul redus/sub forma înlocuită, conform regulilor de mai sus [dacă s-a executat efectiv, concret, o pedeapsă de 6 ani închi­ soare, iar LN prevede pentru infracţiunea care a determinat-o pe aceasta o pedeapsă maximă de 4 ani, atunci pedeapsa pe care a executat-o fostul condamnat va fi considerată ca fiind una de 4 ani, iar nu de 6 ani - art. 6 aiin. (7) CP], Acest aspect ar putea avea relevanţă pentru: # determinarea incidenţei stării de recidivă (de exemplu, dacă $~a executat o pedeapsă mai mare de 1 an închisoarea, pentru o infracţiune intenţionată, iar LN prevede o pedeapsă maximă de 1 an închisoare pentru aceasta, se va aprecia că fostul condamnat a executat 1 an închisoare, astfel încât, dacă înainte de reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare va mai comite o nouă infracţiune intenţionată, pentru care legea prevede pe­ deapsa închisorii de un an sau mai mare, nu se va considera născută starea de recidivă); ® calcularea termenului de reabilitare ~ este posibil ca durata scăzută a pedepsei (consi­ derată ca executată, retroactiv, prin ficţiune juridică, să atragă incidenţă unui termen de reabilitare mai redus, sau chiar o formă de reabilitare mai facil de obţinut: reabilitarea de drept, în loc de cea judecătorească); ® accesul la diferite instituţii de individualizare, pentru o eventuală nouă infracţiune co­ misă, în viitor (precum, amânarea aplicării pedepsei/suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), dacă potrivit LV s-ar reţine o infracţiune continuată, iar potrivit LN un concurs omogen de infracţiuni, pentru determinarea legii mai favorabile, instanţa se va raporta ia maximul spe­ cial prevăzut de LN pentru infracţiunea pentru acea infracţiune săvârşită, iar nu la maximul

24

Drept penal. Partea generală

pedepsei rezultante aplicabilă sau la pedeapsa maximă aplicabilă în baza legii vechi, prin valorificarea sporului facultativ existent în caz de infracţiune continuată;

, *

Dezlegarea unor chestiuni de drept: 1. Prin Decizia nr. 13/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în cazul unei : infracţiuni în formă continuată care, potrivit iegirpenalenobmu mai îndeplineşte condiţiile j de existenţă ale infracţiunii continuate, ci condiţiile concursului de infracţiuni; instanţa se ; raportează la maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită/iar nu: j la pedeapsa maximă ce ar rezuita prin aplicarea dispoziţiilor referitoare la concursul de: | infracţiuni conform legii penale noi"w. 2. Prin Dec izia nr. 3/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în aplicarea dispo- j zîţiiior art. 6 Cod penai, stabilirea pedepsei în baza legii noi, în cazul pluralităţii de infrac- i ţiuni care, potrivit Codului penal din 1969, presupunea reţinerea stării de recidivă postcon- ; damnatorîe cu revocarea suspendării condiţionate, iar, potrivit Codului penal, condiţiile recidivei postcondamnatorii cu privire îa primul termen nu mai sunt întrunite, se determină:conform art. 44 raportat la art. 39 din Codul:penal,: referitoare la piuralitatea inter- ! mediară". 3. Prin Decizia nr. 1/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „în aplicarea legii j penale mai favorabile, după judecarea definitiva a cauzei înainte de intrarea în vigoare a j noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. în a doua i ; etapă, se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul j la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. în cazul■.în : care j : pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depăşeşte maximul ia care se poate ajunge \ în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. în caz contrar, j pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.::: j

♦ > dacă potrivit LV s-ar reţine o infracţiune complexă, îar potrivit LN un concurs de infracţiuni, se procedează la compararea pedepselor concrete între infracţiunea complexă (LV) şi concurs (LN);

NB

O dificultate decurge din prima etapă - compararea maximului pedepsei prevăzute de lege | cu maximul prevăzut de legea nouă - căci în caz de concurs de infracţiuni nu există un maxim al iinei pedepse prevăzute de lege, ci doar pedepse individuale şi apoi pedeapsă I rezultantă. în acest caz, ar trebui să se compare pedeapsa concretă aplicată potrivit legii ; vechi pentru infracţiunea complexă cu pedeapsa rezultantă la care ar ajunge instanţa aplicând dispoziţiile sancţionatoriî de la concurs, potrivit legii noi. ■ ■:

313 Raportat la această decizie, a se vedea C.C.R., Decizia nr. 368/2017, publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017.

Aplicarea legii penale în timp

25

♦ > dacă potrivit LV s-ar reţine un concurs de infracţiuni, iar potrivit LN o infracţiune complexă, se procedează ia compararea pedepselor între concurs (pedeapsa concretă rezultantă aplicată potrivit LV) şi infracţiunea complexă (maximul special al pedepsei prevăzute de LN).

NB

r» ¡vjg

^Suspendarea condiţionată şi suspendarea sub supraveghere pronunţate potrivit LV sunt ; frrtai favorabile şi se vor menţine după intrarea în vigoare a legii noi (CP), până la împlinirea \ ;termenului t|e încercare (art, 15 şi art. 16 din Legea p,r\. 187/2012).:.;-.. ; -Bacă pe roi se află soluţionarea unei cereri de reabilitare, instanţa verifică incidenţa art. 6 | LC: peri; ;şi: aplică termenele în raport de pedeapsa redusă: sau modificată: - este o con- : secinţă a art. 6 alin. (7) CP, valabil şi pentru termenul de prescripţie a executării pedepsei i ||art; 162alin. (7) CP].

FIŞA

NR. 3

APLICAREA LEGII PENALE ÎN SPAŢIU 9

Sediul materiei: art. 8-14 C. peri.

1. A Plj CÂREA LEGII PENALE ROMÂNE FAPTELOR SĂVÂRŞITE pp TERif-ORÍtÁ ŢÂRII Arţ, 8- Teritorialitatea legii penale. (1) Legea penală română se aplica infracţiunilor săvârşite pe teritoriul României. (2) Prin teritoriul României se înţelege întinderea de pământ, marea teritorială şi apele cu solul, subsolul şi spaţiul aerian, cuprinse între frontierele de stat. (3) Prin infracţiune săvârşită pe teritoriul României se înţelege orice infracţiune comisă pe teritoriul arătat în alin. (2) sau pe o navă sub pavilion românesc ori pe o aeronavă înmatriculată în România. (4) Infracţiunea se consideră săvârşită pe teritoriul României şi atunci când pe acest teritoriu ori pe o navă sub pavilion românesc sau pe o aeronavă înmatriculată în România s-a efectuai un act de executare, de instigare sau de complicitate ori s-a produs, chiar în parte, rezultatul infracţiunii.

Noţiune - principiul teritorialităţii: legea penală română se aplică, de regulă, total şi necondiţionat acelor infracţiuni săvârşite pe teritoriul României (de principiu, indi­ ferent de identitatea/persoana infractorului). Teritoriu: ❖ întinderea de pământ, marea teritorială[1] şi apele cu soiul, subsolul şi spaţiul aerian[2], cuprinse între frontierele de stat [art, 8 alin. (2) CPP; O.U.G, nr. 105/2001] şi ❖ se asimilează, din punct de vedere juridic (ficţiune juridică), cu infracţiunile comise pe terito­ riul propriu-zis al României, infracţiunile comise ia bordul unei nave sub pavilion românesc, ori ia bordul unei aeronave înmatriculate în România [art. 8 alin. (3) CP], O Aplicare: ❖ legea penală română se aplică dacă pe teritoriul România s-a efectuat un act de executare, instigare sau complicitate (art. 174 CP) - inclusiv în cazul infracţiunilor continue, continuate, progresive sau complexe; ❖ legea penală română se aplică şi dacă pe teritoriul României s-a produs rezultatul infrac­ ţiunii, chiar în parte-teoria ubicuităţii priveşte cumulat primele două puncte; ❖ legea penală română se aplică şi persoanelor fizice/juridice străine pentru infracţiunile să­ vârşite pe teritoriul României (aplicarea legii penale române potrivit principiului teritorialităţii este totală şi necondiţionată, nu ţine cont, ca regulă, de identitatea infractorului - ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos);

W A se vedea Legea nr. 17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, a! marii teritoriale, ai zonei con­ tigue şi ai zonei economice exclusive ale României, republicată. 121A se vedea O.G, nr. 29/1997 privind Codul aerian, republicată.

Aplicarea legii penale în spaţiu

27

infracţiunea să fie comisă, în întregime, în afara teritoriului ţării [să nu fie apreciată, potrivit art. 8 alin. (3) şi (4) CP, ca reprezentând o infracţiune comisă pe teritoriul României]; ❖ pentru infracţiunea săvârşită să nu fie aplicabilă legea română în baza niciunui alt principiu de aplicare în spaţiu a legii române, cu incidenţă prioritară: teritorialitatea, personalitatea, realitatea; aşadar, subiectul pasiv al infracţiunii nu trebuie să fie statul român, un cetăţean român sau o persoană juridica română {cu alte cuvinte: subiectul pasiv trebuie să fie ori un alt stat, ori un cetăţean străin, ori o persoană juridică străină, ori un apatrid); ♦ > fapta comisă să fie incriminată de legea penală română {nu contează dacă este faptă consu­ mată, ori rămasă la stadiul de tentativă pedepsibîiă); ♦ > statul român să îşi fi asumat printr-un tratat internaţional obligaţia de a reprima fapta săvâr­ şită [prima ipoteză: în acest caz, aparent NU se impune verificarea condiţiei dublei incriminări în raport de legislaţia statului pe al cărui teritoriu s-a comis fapta - prin raportare la condiţiile indicate în art. 11 alin. (2) CP, ar reieşi însă că şi în acest caz se impune verificarea dublei incriminări, deoarece, altfel, lipsa prevederii faptei în legea penală străină va constitui, de principiu, o cauză care împiedică, potrivit acelei legi, punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penaie/desfăşurarea procesului penal] sau să se fi cerut statului român extrădarea sau predarea infractorului, iar aceasta să fi fost refuzată [în a doua ipoteză, este implicit necesară verificarea dublei incriminări (căci, dacă fapta nu ar fi prevăzută ca infracţiune în legislaţia statului solicitant, nu ar exista temei pentru solicitarea extrădării/predării - a se vedea art. 24 din Legea nr, 302/2004)]; *♦* infractorul să fie cetăţean străin sau apatrid;

r NB

Condiţia nu este îndeplinită dacă Infracţiunea este comisă de o persoană juridică străină { (aspect criticat de o parte a doctrinei, ca discriminator - printre alteie), caz în care legea penală română se poate aplica numai cu privire Sa persoanele fizice care iprin fapta lor au j angajat răspunderea penală a persoanei juridice; nu şj dlrecCcu-prjvîredaîr^spectivaiper-

32

Drept penal. Partea generală

soană juridică (chiar dacă răspundereaipenâlă/aacesteia ar îi posibilă în sîstemui ele drept ; naţional al statului de apartene:nţă :y \ ; î :.: î i ţ ■ţ - . î \ ; ; \ ❖

infractorul să se afle de bunăvoie pe teritoriul României, să nu fi ajuns în România ca efect al unei extrădări pentru altă infracţiune/executarea altei pedepse (pentru că s-ar încălca prin­ cipiul specialităţii extrădării), să nu fi ajuns în România lipsit de libertate în mod ilegal sau în urma unui accident (de exemplu, aterizare forţată a unui avion avariat) etc.^; *> tratatele internaţionale la care România este parte să nu prevadă altă modalitate de solu­ ţionare; ❖ potrivit legii statului pe al cărui teritoriu s-a comis infracţiunea, să nu fie incidente cauze care împiedică punerea în mişcare/exercitarea în continuare a acţiunii penale sau a pedepsei; ❖ pedeapsa stabilită de celălalt stat să nu fi fost executată sau considerată ca executată [art. 11 alin. (2) CP]; să nu fi fost stabiîită/pronunţată o pedeapsă (chiar neexecutată/neexecutată integral) în celălalt stat, pentru că în acest caz se procedează la recunoaşterea hotărârii străine, iar nu la aplicarea proprîu-zisă a legii penale române, în urma unui proces autonom [art. 11 alin. (2) CP] - practic, aplicarea legii penale române în baza universalităţii este secun­ dară şi condiţionată de dispoziţiile legii străine şi de situaţia judiciară concretă a cauzei/infractorului în statul terţ (la polul opus ipotezei din cazul principiului teritorialităţii)123; ❖ este singurul principiu de aplicare în spaţiu a legii penale române în cadrul căruia se impune ca necesară prezenţa la judecată a infractorului, procesul pena! neputându-se desfăşura şi în contumacie (lipsă); ❖ în cazul în care infractorul a fost deja judecat în străinătate, iar sancţiunea a fost parţial executată, după recunoaşterea hotărârii străine în România va funcţiona instituţia computării - art. 73 CP.

J ““* ÎVB

Persoanele străine care beneficiază de imunitate jurisdicţională nu vor putea fî trase la ; răspundere nici potrivit principiului universalităţii.

4i Extrădarea Art . 14. Extrădarea. (1) Extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internaţional la carRomânia este parte ori pe bază de reciprocitate, în condiţiile legii. (2) Predarea sau extrădarea unei persoane în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene se acordă sau se solicită în condiţiile legii (3) Predarea unei persoane către un tribunal penal internaţional se acordă în condiţiile legii.

w A se vedea şi art. 237 din Legea nr. 187/2012. Referirea vizează teritoriul efectiv al României pe care trebuie să se afle benevol infractorul, Iar nu şl spaţiile în care, dacă se comite o infracţiune, aceasta este asimilată celei comise pe teritoriul României ţnu se au în vedere nici navele sub pavilion românesc, nici aeronavele înmatriculate în România), [2] A se vedea art. 16 CPP pentru ipotezele avute în vedere, potrivit reglementării legii penale române.

Aplicarea legii penale în spaţiu

33

O instituţie de rang constituţional (art. 19 din Legea fundamentală} - instrument de cooperare internaţională în materie penală, prin care un stat care îşi poate aplica legea penală faţă de o persoană {sau care şî-a aplicat-o deja, pronunţând o hotărâre de condamnare} solicită unui alt stat, pe al cărui teritoriu s-a refugiat acea persoană, predarea sa, în vederea tragerii la răspun­ dere penală sau supunerii la executarea sancţiunii penale dispuse, instituţia nu trebuie confun­ dată cu expulzarea [denumirea din fosta legislaţie penală pentru sancţiunea interzicerii dreptului străinului de a se mai afla pe teritoriul României - fostă măsură de siguranţă, din 1 februarie 2014 formă de manifestare potenţială a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi - art. 66 alin. {1} lit. c} CP]; O este reglementată în detaliu în Titlul 11- „Extrădarea" şi Titlul III - „Dispoziţii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene în aplicarea Deciziei-cadru 2002/584/JA! a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre" din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară interna­ ţională în materie penală ~~în raport de statele membre ale Uniunii Europene, este înlocuită de procedura simplificată a mandatului european de arestare, reglementată în acelaşi act normativ; O se acordă, în momentul de faţă, potrivit sistemului jurisdicţional (judiciar}, iar nu celui politic sau mixt [art. 19 alin. (4} din Constituţie, art. 37 alin. {1} din Legea nr. 302/2004]; O este de reţinut, printre alte reguli/principii, principiul specialităţii extrădării: dacă o persoană a fost extrădată pentru un anumit motiv {judecarea sa pentru o anumită infracţiunea, executarea unei anumite pedepse}, statul care a solicitat şi obţinut extrădarea (ca regulă} nu o poate judeca şi pentru alte infracţiuni/nu o poate supune şi la executarea altor pedepse (pentru a nu se încălca astfel, în mod ocolit, unele interdicţii care există cu privire la acordarea extrădării}; O un alt principiu specific (care a condus, în parte, la reglementarea principiului universalităţii în materia aplicării în spaţiu a legii penale} este: aut dedere aut judicare - regula potrivit căreia, dacă se solicită extrădarea unei persoane, statul solicitat fie onorează cererea de extrădare, fie, dacă există impedimente în acest sens, se angajează să supună propriei jurisdicţii penale per­ soana respectivă, pentru infracţiunea comisă, pentru a se crea periculoase situaţii de impunitate.

FIŞA

NR.4

TRASATURILE ESENŢIALE ALE INFRACŢIUNII

Art. 15. Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii. (1) Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o. (2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale,

O din definiţia legală rezultă trăsăturile esenţiale aie oricărei infracţiuni, ce însumează condiţiile legale generice/standardîzate ce trebuie îndeplinite pentru ca o faptă să constituie infracţiune: ❖ fapta să fie prevăzută de legea penală (tipicitatea)[1]; ♦ > fapta să fie săvârşită cu vinovăţie, în forma anume cerută de legiuitor {după o opinie, această cerinţă acoperă a doua parte a conceptului de tipicitate - cea subiectivă); ❖ fapta să fie nejustificată/antîjuridîcă {neconformă cu ordinea de drept în general, nepermisă de legiuitor nici măcar în mod excepţional) - analiza acestei trăsături va fi făcută cu ocazia tratării pe larg a cauzelor justificative căci, spre deosebire de tipicitate, aceasta este o trăsă­ tură esenţială a infracţiunii a cărei existenţă se stabileşte printr-un proces de evaluare cu rezultat negativ: există caracter nejustificat/antîjuridicitate, ca trăsătură esenţială a infrac­ ţiunii, atunci când iîpsesc/sunt absente cauzele justificative; ❖ fapta să fie imputabilă celui care a săvârşit-o/per$oana făptuitorului să prezinte aptitudinea abstractă şi concretă de a îşî angaja răspunderea penală, să aibă capacitate penală în sens generic şi particular, adaptat cazului concret {imputabiiitatea - analiza acestei trăsături va fi făcută cu ocazia tratării pe larg a cauzelor de neimputabilitate, căci, ia fel precum determina­ rea caracterului nejustificat şi spre deosebire de tipicitate, aceasta este o trăsătură esenţială a infracţiunii a cărei existenţă se stabileşte printr-un proces de evaluare cu rezultat negativ: există imputabilitate, ca trăsătură esenţială a infracţiunii, atunci când iipsesc/sunt absente cauzele de neimputabilitate). O pentru existenţa infracţiunii este necesară întrunirea cumulativă a condiţiilor de mai sus/trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii {tîpicitatea plenară - obiectivă şi subiectivă, caracterul nejustlficat - antîjuridicitatea şl imputabiiitatea), absenţa oricăreia dintre ele înlăturând caracterul penal ai faptei. .-fr *

Codul penal în vigoare nu mai ¡'prevede pericolul social concret ca trăsătură esenţiălă dis- ; tinetă a infracţiunii. Se poate considera, de leqe lata, ca cerinţa existentei unui anumit ; grad abstract de pericol social se menţine, inclusă taciţîn trăsătura esenţiala a tipicităţij, j

‘13 După o opinie, această sintagmă exprimă tipicitatea {necesitatea unei fapte concrete de a corespunde unui model legal de incriminare, predeterminat de îegiuitor, necesar pentru existenţa efectivă a unei infracţiuni); după o altă opinie, această sintagmă acoperă doar tipicitatea obiectivă {suma elementelor standardizate de factură obiectivă de care depinde existenţa oricărei infracţiuni), care este doar o parte a conceptului generic de tipicitate, alături de tipicitatea subiectivă (referitor la suma elementelor esenţiale de factură subiectivă necesare pentru existenţa infracţiunii, în general).

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

35

căci,.Eegruitorui.m* va incrimina decât faptele care prez!ntătm anumit grad ele perîcoTsocial J (ceea ce reprezintă, potrivit unei părţi a:doctrinei, un principiu fundamental ai dreptului penal). f.TIPICITATEA

! y: v: :. !

O presupune identitatea/corespondenţa dintre fapta săvârşită în concret şi elementele stabilite de legiuitor în norma de incriminare, sub aspect plenar: obiectiv şi subiectiv (acţiune/inacţiune, urmare, calitatea subiectului activ-pasiv - în unele cazuri, forma de vinovăţie anume impusă etc.); O decurge din principiul legalităţii - nuilum crimen sine lege; O nu orice faptă tipică (faptă prevăzută de legea penală) este infracţiune, în timp ce orice infrac­ ţiune este (printre altele) o faptă tipică; O este primul element esenţial care trebuie verificat la evaluarea unei fapte ca fiind sau nu infrac­ ţiune; dacă fapta nu este prevăzută de legea penală, îndeplinirea celorlalte condiţii nu se mai verifică. Spre exemplu, dacă autorul sustrage un telefon mobil, vom fi în prezenţa infracţiunii de furt numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: telefonul mobil se afla în posesia sau detenţia legitimă a altei persoane şi telefonul a fost luat fără consimţământul posesorului sau detentorului (tipicitate obiectivă în raport de preve­ derile art. 228 C, pen., furtul}; luarea s-a realizat cu intenţie, în scopul însuşirii pe nedrept (tipicitate subiectivă}; fapta comisă este nejustificată/antijuridică, nu este permisă comiterea ei, în mod excep­ ţional de legea penală, lipsind incidenţa vreunei cauze justificative; subiectul activ al sustragerii are capacitate penală în sensul deplin al noţiunii (sub aspect abstract şi concret), fapta fiindu-i imputabilă - lipsesc eventualele cauze de neimputabilitate. Spre exemplu, următoarele situaţii, dacă ar fi incidente în cauză, ar împiedica configurarea faptei comise drept infracţiune şi (în subsidiar) ar face imposibilă tragerea ia răspundere penală a făptuitorului, întrucât sustragerea nu ar mai fi infracţiune de furt, ci doar o fapta prevăzută de legea penală sau chiar, după caz, nici măcar atât: - făptuitorul nu a împlinit 14 ani sau avea, la data comiterii sustragerii, între 14 şi 16 ani, fără a se fi reuşit probarea existenţei discernământului său în raport de săvârşirea acestei fapte [minoritatea făptuitorului, art 27 CP raportat ia art 113 alin. (1) şi (2) CP, cauză de neimpu­ tabilitate]; ~~ făptuitorul a avut convingerea că telefonul îi aparţine [eroarea - art 30 alin. (1) CP, cauză de atipicitate subiectivă]; - făptuitorul a iuat telefonul având consimţământul posesorului (lipseşte tipicitatea obiectivă);

36

Drept penai. Partea generală

J"* [yg

-

-

în cazul unei alte fapte încriminate, în raport de care consimţământul.persoanei vătămate j (prezenţa Sau absenţa sa) nu ar avea valoare de cauză de tipicîtate/atspicitate {element i constitutiv esenţial), existenţa consimţământului ar reprezenta, de principiu, cauză genera- ; lă justificativă, excluzând infracţiunea pe motiv de înlăturare a caracterului nejustificat aS j faptei (antijuridîcîtăţii);~~ spre exem pIu,: dacă o per so ană îi:per mîte ai te ia;să îi epi ice o i ov i~ ; tură de palmă peste faţă, lovirea nu va constitui infracţiune, deşi fapta comisă va fi tipică în i raport de art. 193 CP, fiind justificată (permisă în mod excepţional de lege, ca efect ai per- ; misiunii emise cje titularul dreptului protejat). ş'ŞV.Îv;/-'': făptuitorul a sustras telefonul pentru că, dacă nu ar fi procedat în acest fei, viaţa i-arfi fost pusă în pericol [căci fusese ameninţat, în mod serios, cu moartea, dacă nu va comite res­ pectiva fapta incriminată (constrângerea morală, art 25 CP, cauză de neimputabilitate)]; făptuitorul a sustras telefonul pentru a apela Serviciul 112 şi pentru a solicita intervenţia unei ambulanţe ia locui producerii unui grav accident rutier (stare de necesitate - art 20 CP, cauză justificativă).

II. CARACTERUL NEJUSTIFICAT AL FAPTEI. ANTUURIDICITATEA O fapta prevăzută de legea penală este ilicită (contrară ordinii juridice generale) atunci când nu este incidenţă nicio cauză justificativă; aparenţa de ¡licitate, decurgând din tipicitatea faptei comise, se consolidează prin verificarea antijuridicităţii sale, a nejustificării, prin aceea că nu există vreo permisiune legală excepţională de comitere a faptei tipice (nu se reţine vreo cauză justificativă); O dacă este incidenţă o cauză justificativă, fapta, deşi prevăzută de iegea penală (tipică), nu este infracţiune, întrucât pierde caracterul ilicit, săvârşirea sa fiind permisă, în mod excepţional, de lege; Spre exemplu, în cazul uciderii unei persoane în legitimă apărare, făptuitorul nu va putea fi tras ia răspundere penală, deoarece fapta pe care a săvârşit-o nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura antijuridicităţii. Legea penală permite, în mod excepţional, comiterea faptei tipice de suprimare intenţionată a vieţii unei persoane, atunci când este comisă cu întrunirea tuturor condiţiilor legitimei apărări. O stabilirea existenţei acestei trăsături esenţiale a infracţiunii este rezultatul unui proces de veri­ ficare cu rezultat negativ: antijuridicitatea/nejustificarea există atunci când absentează cauzele justificative; O în cazul în care se stabileşte lipsa de antijuridicitate a unei fapte tipice (caracterul ei justificat) nu se vor putea aplica niciun fel de sancţiune de drept penat: nici pedepse, nici măsuri educative, nici măcar măsuri de siguranţă [art. 107 alin. (2) CP]; O stabilirea existenţei acestei trăsături esenţiale a infracţiunii este rezultatul unui proces de verificare cu rezultat pozitiv: tipicitatea este întrunită atunci când sunt prezente toate elementele constitutive ale infracţiunii, sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv;

Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

37

O în cazul în care se stabileşte lipsa de tipicitate a unei fapte {împrejurarea că aceasta nu este con­ formă unei fapte prevăzute de legea penală} nu se va putea aplica niciun fel de sancţiune de drept penai: nici pedepse, nici măsuri educative, nici măcar măsuri de siguranţă [art. 107 alin. {2) CP]. IU .i S I p O T A B lL Î T Â t E A . ; ::

O subiectul activ trebuie să fie capabil din punct de vedere penal, în sens generic (abstract), cât şi concret (efectiv}, anume: să fi atins o anumită limită de vârstă, să fie responsabil (sau măcar să aibă discernământ cu privire la fapta comisă) şi să manifeste libertate de hotărâre şi de acţiune; B *

|\IO

'Responsabilitatea - starea psiho-fizică normală a persoanei care are: capacitate de: a înţe- : lege caracterul faptelor sale, de a aprecia urmările faptelor sale, precum şi posibilitatea de i a stabili în mod normal voinţa în raport cu propriile fapte (aptitudinea de autocontrol). Discernământul - capacitate a unei persoane, similară pe conţinut, responsabilităţii, dar ] restrânsă |C|oar|a o anumită faptă concretă, determinată.

O responsabilitatea se conturează ca sumă a trei elemente (factori), anume factorul emoţional (afectiv), factorul intelectiv (de reprezentare) şi factorul volitiv (de autocontrol); dintre aceştia, legiuitorul valorifică în mod constant (în general) pe ultimii doi, care sunt mai stabili, mai uşor de probat: ❖ emoţional (afectiv): făptuitorul devine conştient de o nevoie/o dorinţă/o necesitate care îl determină să contemple posibilitatea comiterea faptei pentru a şi-o satisface pe aceasta (aspectele legate de mobil şi scop); ❖ intelectiv: făptuitorul înţelege semnificaţia acţiuniior/inacţiunilor sale; *> volitiv: făptuitorul este stăpân pe acţiunile/inacţiunile sale.

J “* NB

Este posibil ca făptuitorul, chiar dacă este responsabil, să nu comită: o înfracfiune:(implicit) să nu poată fi tras la^ răspundere penală), deoarece acţionează rn împrejura« pe'care nu i le-a cunoscut, împrejurări de care depinde însuşi caracterul penal al faptei sari deoarece se | găseşte sub imperiul unor forţe/unor determinări mai presus de puterea sa ori pentru că ; anumite stări/situaţii/împrejurări au contribuit la comiterea de către acesta, în mod neim- : putabil, a faptei tipice şi nejustificate comise.

O aşadar, pentru a fi adusă în discuţie imputabilitatea, sunt necesare anumite premise: făptuitorul să fi fost responsabil, să fi avut reprezentarea acţiunilor sau inacţiunilor sale şi să poată fi stăpân pe ele (să nu fi acţionat în condiţiile iresponsabilităţii, intoxicaţiei, conform legii, sau minorităţii); exigibilitatea conduitei prescrise de lege: făptuitorul să fi avut posibilitatea să acţioneze în con­ formitate cu cerinţele legale (să nu fi fost constrâns la comiterea faptei prevăzute de legea penală, să nu fi acţionat în condiţii/împrejurări fortuite, să nu fi depăşit în mod neimputabil limi­ tele cauzelor justificative reprezentate de legitima apărare sau starea de necesitate); făptuitorul să fi avut reprezentarea caracterului ilicit al faptei (să nu se fi aflat în eroare);

38

Drept penal. Partea generală

O nu este susceptibilă de forme/grade de intensitate, precum vinovăţia, organele judiciare putând doar constata existenţa sau inexistenţa sa;

NB

în fostul Cod penai, se făcea referire la conceptui de vinovăţie ca trăsătură esenţială a in­ fracţiunii,; ş i:totodată/ la:■ aceia; de :■vinovăţie ca element constitutiv al conţinutului unei anumite infracţiuni.':';;;;-; Vv.;';::- v In Codul penal actual, semnificaţia fostei referiri ia vinovăţie ca trăsătură esenţială este prelu ată de reglem entarea imputabilităţii (persoan a are aptitu din ea de a corn ite cu vino­ văţie fapta incriminată,; fiind capabilă penal, în sens:larg - abstract şî în:caz concret), în timp ce referirea la vinovăţie, din definiţia; infracţiunii, acoperă doar aI doilea sens; între­ gind sub aspect subiectivtipicitatea (prevederea faptei în legea penală) Forma concretă pe care trebuie să o îmbrace vinovăţia pentru fiecare infracţiune în parte: (intenţie, praeterintenţie, culpă) va fi analizată ca element constitutiv în fişa privind conţi­ nutul infract|uniî..::'C:f

O este ultima trăsătură analizată de organele judiciare, după tipîcitatea obiectivă şi antijuridîcitate, dar anterior verificării tîpicîtăţiî subiective (nu poate comite cu vinovăţie fapta cel care nu pro­ bează întrunirea condiţiei imputabilităţii, pentru că aceasta este premisa vinovăţieî/ar fi absurd a se stabili întâi existenţa intenţiei, a culpei ori a intenţiei depăşite, pentru ca ulterior să se consta­ te că vizau un iresponsabil sau un minor nerăspunzător penal etc.).în legătură cu acest aspect există controverse doctrinare, legate de numărul şi conţinutul trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii.

FIŞA

NR.5

CONŢINUTUL JURIDIC AL INFRACŢIUNII

j. OBIECTUL IN FRA C]10N | Noţiune O obiectul juridic (obiect juridic generic, obiect juridic specific/special, obiect juri­ dic principal, obiect juridic secundar/adiacent) - valoarea socială protejată de norma de incriminare (valoare abstractă}; O obiect juridic generic - obiectul juridic comun unui grup de infracţiuni; care conţin valori de aceeaşi natură sau de natură apropiată; De exemplu, obiectul juridic generic ai infracţiunilor prevăzute de art. 188192 C. pen. este viaţa. O obiect juridic specific - obiectul juridic specific fiecărei infracţiuni; De exemplu, obiectul juridic specific infracţiunii de ameninţare este liberta­ tea psihică a persoanei, obiectul juridic special al omorului este viaţa oricărei persoane, a cărei viaţă nu este protejată prin norme specifice, obiectul juri­ dic al uciderii nou-născutuluî de către mamă este reprezentat de viaţa copi­ lului nou-născut etc. O obiect juridic principal, obiect juridic secundar/adiacent - se regăsesc la infracţiunile pluriofensive (de regulă, infracţiuni complexe), al căror element material este format din una sau mai multe acţiuni ori inacţiuni pe care legea le prevede ca element material în conţinutul unor infracţiuni distincte. De exemplu, la infracţiunea de viol, obiectul juridic principal este libertatea sexuală, iar obiectul juridic secundar este libertatea psihică (când fapta este săvârşită prin ameninţare) sau integritatea fizică (când victima a fost lovită şi imobilizată la infracţiunea de tâlhărie, obiectul juridic principal este patrimo­ niul - posesia sau detenţia asupra unor bunuri mobile -, iar cel secundar este libertatea psihică sau integritatea fizică a persoanei). O obiectul material (obiect material principal şi obiect material secundar) - entita­ tea corporală (lucrul/obiectul sau corpul fiinţei vătămate) prin săvârşirea infrac­ ţiunii, care suferă efectiv acţiunea sau inacţiunea şi urmarea imediată a acesteia. De exemplu, la infracţiunea de tâlhărie, obiectul material principal este bunul sustras, iar obiectul material secundar este corpul persoanei, atunci când sustra­ gerea a fost precedată sau urmată de aplicarea loviturilor.

40

Drept pena!. Partea generală

O toate infracţiunile au obiect juridic, însă nu toate infracţiunile au d&lefctmaterial; De exemplu, obiectul juridic al infracţiunii de ameninţare este libertatea psihică a persoanei (enti­ tate imaterială, neîncorporabilâ ca atare), lipsind obiectul material. O infracţiunile complexe vor avea, de regulă (cele complexe omogene nu au obiect principal şi secundar, căci cele două se suprapun), obiect material principal şi obiect material secundar; De exemplu, tâlhărie - obiect material principal: un bun mobil prin natură sau prin anticipaţie, corporal, animat sau neanimat, fungibil sau nefungibil, care are o minimă valoare economică şi obiect material secundar: corpul persoanei, dacă există acte de agresiune fizică (dacă acţiunea secundară este ameninţarea, nu va exista obiect material secundar). O în cazul infracţiunilor complexe, obiectul juridic poate consta fîe în valori juridice de natură dife­ rită (spre exemplu, tâlhăria - principal: relaţiile sociale privitoare la apărarea dreptului de pro­ prietate, a posesiei sau a detenţiei; secundar: relaţiile sociale privitoare la protecţia libertăţii psihice a persoanei sau a celor privitoare la viaţă, integritate corporală sau sănătatea persoanei), fie în valori juridice de aceeaşi natură cu obiectul juridic principal (spre exemplu, omorul comis asupra a două persoane în aceeaşi împrejurare sau uciderea din culpă a două persoane în aceeaşi împrejurare ori vătămarea din culpă a două persoane în aceeaşi împrejurare [art. 188-189 alin. (1) lit. f) CP, art. 192 alin. (3) CP, art. 196 alin. (4) CP] - relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă); O obiectul material nu se confundă cu: ❖ bunurile dobândite ca efect al comiterii infracţiunii {de exemplu, bunurile sustrase, bunurile produse prin infracţiune ~~precum monede falsificate etc.); ❖ corpurile delicte/instrumentele utilizate la săvârşirea infracţiunii. De exemplu, în cazul comiterii unei tâlhării prin ameninţarea victimei cu un pistol, aceasta fiind lipsită de un telefon mobil care a fost apoi vândut de către infractor, telefonul mobil este obiectul material al infracţiunii, contravaloarea sa este produsul infracţiunii, pistolul este instrumentul utilizat ia comiterea infracţiunii (corpul delict). O ia infracţiunile de rezultat, adeseori, lipsa obiectului material echivalează cu lipsa caracterului penalii; O infracţiunile de pericol nu au, adeseori, obiect material, fiind infracţiuni formale (exemplu: ameninţarea, violarea de domiciliu, favorizarea infractorului, mărturia mincinoasă; evadarea etc.), dar există şi excepţii (exemplu: semnalizarea falsă); O de regulă, obiectul material trebuie să aparţină subiectului pasiv al infracţiunii/tituiaruiui valorii sociale ocrotite, deşi uneori se admit excepţii de la regulă (în cazul furtului, bunul mobil sustras în doctrină există o opinie potrivit căreia infracţiunile de rezultat sunt infracţiuni materiale (sinonimie de termeni), dar şi opinia care te distinge: infracţiunile de rezultat (opuse celor de pericol) evidenţiază o clasificare a infracţiunii după criteriul urmării imediate (daca fapta necesită, pentru a se consuma, o consecinţă efectivă, nu doar apariţia unei stări de pericol), în timp ce infracţiunile materiale (opuse celor formale) evidenţiază o clasificare a infracţiunilor după criteriul existenţei, sau inexistenţei obiectului material; de regulă, infracţiunile de rezultat sunt materiale, iar cele de pericol sunt formale, dar există şi excepţii.

Conţinutul juridic al infracţiunii

41

de la un detentor precar/posesor neproprietar aparţine, în exemplul ales, altei persoane decât subiectul pasiv al infracţiunii - motiv pentru care chiar proprietarul poate răspunde penal pentru furt, în ipoteze de acest tip); O raportat la existenţa sau nu a obiectului material: infracţiuni materiale şi infracţiuni formale.

SUfeitcril jrifhAcj'llliiil Noţiune O subiectul activ al infracţiunii - persoana fizică sau juridică care a săvârşit infrac­ ţiunea în mod nemijlocit (autor) sau care a participat ia săvârşirea acesteia (coautor; complice, instigator); O subiectul pasiv al infracţiunii - titularul valorii sociale ce constituie obiectul juridic ai infracţiunii.

1. Subiectul activ Noţiune - este subiect activ orice persoană care săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală sau participă ta comiterea acesteia, indiferent de contribuţia adusă şi de existenţa sau inexistenţa capacităţii penale. O sunt subiecţi activi: ❖ autorul - nu este participant; ❖ coautorii - participanţi; ❖ complicele - participant; ❖ instigatorul - participant. O subiectul activ poate fi: ❖ generai/generic: legea nu solicită în norma de incriminare o anumită calitate - oricine poate săvârşi infracţiunea; să fie responsabil (să înţeleagă sensul şi finalitatea actelor sale şi să le poată controla) sau să acţioneze cu discernământ (prin excepţie, anterior dobândirii responsabilităţii - de la 16 ani) -dacă persoana este iresponsabilă, nu este îndeplinită trăsătura esenţială a imputabilităţii; să fi existat libertate de hotărâre şi acţiune în mod liber (dacă persoana este constrânsă fizic/morai sau există alte impedimente la luarea deciziei infracţionale în mod liber, conştient şi la executarea acesteia, nu este îndeplinită trăsătura esenţială a imputabilităţii). O nu poate exista infracţiune (prin urmare, în subsidiar, nici răspundere penală) în cazul: . ❖ minorului sub 14 ani (cauza de neimputabiiitate incidenţă este minoritatea făptuitorului); ❖ minorului între 14 şi 16 ani, fără discernământ probat prin raportare la fapta respectivă (cauza de neimputabiiitate incidenţă este minoritatea). De exemplu; daca minorul de 13 ani săvârşeşte o fapta prevăzută de legea penală; spre exemplu un furt, nu va răspunde penal, fiind incidenţă minoritatea făptuitorului (cauză de neimputabiiitate); dacă însă minorul săvârşeşte fapta de lipsire de libertate în mod ilegal, care se consuma (începe) la vârsta de 13 ani şi se epuizează când minorul are 15 ani, acesta va răspunde penai (dacă are discernământ) sau nu va răspunde penal (dacă nu se dovedeşte

Conţinutul juridic al infracţiunii

43

că avea discernământ - prezumţia relativă este, între 14 şi 16 ani, că nu are, aşadar, proba trebuie sa răstoarne prezumţia, nefiind în sarcina minorului să se apere dacă nu se aduc dovezi că ar fi vinovat). O în cazul anumitor infracţiuni, sunt reglementate cerinţe speciale corespunzătoare calităţii pe care trebuie să o aibă subiectul activ pentru a putea săvârşi infracţiunea {exemplu: calitatea de func­ ţionar public pentru unele infracţiuni de corupţie). 1.2. Condiţii pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice A rt 135. Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice. (1) Persoana juridică, cu excepţia statului şi a autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice. (2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat (3) Răspunderea penala a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.

O este necesar: ❖ să existe o entitate cu personalitate juridică legal constituită, iar această entitate trebuie să poată răspunde penal (să aibă capacitate penală/să nu fie exceptată de lege de la răspun­ derea penală/să nu beneficieze de imunitate penală);

r NB

Nu pot fi subiect activ al infracţiunii: ■ entităţile aflate în curs de constituire; * societăţile simple, dacă nu se prevede altfel în actul modificator; 11 asocierile în participaţîune; ■ statui şi:autorităţile publice - Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul ş.a. (art. 240 din Legea nr. 187/2012); " unele instituţii publice - cu toate acestea, instituţia publică va răspunde penai pentru inijaeţiunea săvârşită în exercitarea unei activităţi care poate face obiectui domeniuiui; privat şi pe care o poate desfăşura în mod legal alături de activităţi ce nu pot face obiectul domeniului privat; *-întreprinderea^individuală formă de activitate; economică organizată : de întreprin- i zăiorui persoană fizică în temeiul O.U.G. nr. 44/2008wr ca jfifracţiunea să fi fost săvârşită: « jfie în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice;

• Ifîe în interesul persoanei juridice, chiar dacă nu este comisă în realizarea obiectului de Jactivitate sau » -1] A se vedea IX.C.J., Decizia nr, 1/2016, publicată în M. Of, nr, 138 din 23 februarie 2016.

44

Drept pena!. Partea generală

® ❖

fie în numele persoshei juridice, chiar dacă nu este fcoîriisă în realizarea obiectului de activitate sad în Interesul persoanei juridice. infracţiunea să fie comisă de persoana juridică ca urmare a unei hotărâri a acesteia.

t* NB

Societatea comercială di viza tă/a bsorbită/fuzîonată/dizoJ va tă/a flata în curs de lichidare j poate fi subiect activ (a rt. 151 GPP).; : [

NB

Răspunderea penală a persoanei juridice poate fi angajată şi de o persoană care nu exer­ cită voinţa societară dacă acţionează în numele persoanei juridice sau în interesul acesteia.

ca infracţiunea să fi fost comisă de persoana juridică urmare a unei hotărâri adoptate în cadrul acesteia ţintenţie} sau a neglijenţei acesteia {culpă} ori a combinaţiei specifice dintre acestea (intenţie şi culpă = intenţie depăşită); răspunderea persoanei juridice este generală de principiu, pentru orice infracţiune, nu necesită prevederi exprese care să o prevadă anume în cazul anumitor categorii de infracţiuni, directă, pentru faptă proprie (răspunderea persoanei juridice nu este obiectivă); răspunderea persoanei juridice nu exclude, dar nici nu implică, automat, răspunderea persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte. Nu este necesară identificarea persoanei fizice sau tragerea acesteia la răspundere penală.

r

NB

O persoană juridică poate răspunde pentru faptele altei persoane juridice, dar numai în condiţiile legii (art. 151 CP) sau dacă a acţionat în realizarea obiectului ei de activitate, în numele sau interesul acelei persoane juridice.

Forma de vinovăţie: O intenţia, culpa sau intenţia depăşită; O persoana juridică şi persoana fizică, precum subiecţi activi ai aceleiaşi fapte incriminate, pot avea: ❖ aceeaşi formă de vinovăţie (intenţie/intenţie; culpă/culpă; praeterintenţie/praeterintenţie); ❖ forme de vinovăţie diferite (întenţie/culpă; culpă/intenţie; praeterîntenţie/cuipă; culpă/ praeterintenţie; întenţie/praeterintenţie).

NB

îiodelul răspunderii generale a persoanei juridice Unele infracţiuni; nu pot fi însă săvârşite în calitate de autor de către persoana juridică ; {exemplu: mărturia mincinoasa, represiunea nedreaptă, vioi ~ impedimente obiective ia \ comiterea nemijlocită a unor fapte incriminate). în cazul acestor infracţiuni, persoana juri- 1 dică poate fi însă partjcîpşnt|fomplîce/i;n$ţigator): :; : :;

Conţinutul juridic ai infracţiunii

45

2$ Subiectul pasiv Noţiune - titularul (persoană fizică sau juridică) valorii sociale ce constituie obiectul juridic al infracţiunii. O nu există infracţiune fără subiect pasiv, statui fiind subiect pasiv general, generic, ai oricărei infracţiuni, ca reprezentant general al societăţii;

r

NB

: Persoana prejudiciată poate fi diferită de subiectul pasiv al infracţiunii: ¡exemplu: sustra- j gerea bunului care aparţine iui X, aflat în posesia iui Y. Y; este subiect pasiv şi X este per- \ soana prejudiciată). \

O nu poate fi subiect pasiv: ❖ o persoană decedată (subiectul pasiv în căzui infracţiunii de profanare de morminte este statui, ca reprezentant ai colectivităţii/comunităţii căreia i s~a lezat o valoare socială imateria­ lă —cuitui morţilor); ❖ un animal [subiectul pasiv în cazul unei infracţiuni îndreptate împotriva unui animal (furt/ distrugere) este proprietarul animalului]. Animalul poate fi însă obiect material al infracţiunii. O în cazul anumitor infracţiuni, sunt reglementate cerinţe speciale corespunzătoare calităţii pe care trebuie să o aibă subiectul pasiv pentru a se putea reţine săvârşirea infracţiunii (de exemplu, calitatea de funcţionar public care îndeplineşte o funcţie implicând exerciţiu! autorităţii de stat pentru infracţiunea de ultraj).

J"* NB

Pluralitatea de subiecţi pasivi atrage, ca regulă, în cazul infracţiunilor contra persoanebl reţinerea atâtor infracţiuni câte persoane au fost vătămate prin săvârşirea faptei. Este însă; \ posibil ca pluralitatea de subiecţi pasivi să constituie element circumstanţial agravant {de \ exempluvătămare corporală din culpă în formă agravată; pe motiv că există mal malte ; victime, ori uciderea din culpă sau omorul calificat pe acelaşi motiv), caz în care se va reţine i săvârşirea unei singure infracţiuni, în formă agravată.

III. LOCUL, TIM PUL, MODUL ŞI/SAU M ijLO ACELE SĂ V Â R ŞIR ipN FR A eiriU N II O Pot fi prevăzute ca: *♦* element constitutiv/condiţie esenţială (exemplu: la infracţiunea de ucidere a nou-nâscutuiui de către mamă, timpul săvârşirii infracţiunii, respectiv în primele 24 de ore de la naşterea copilului; în cazul infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis, pe drumurile publice) nerealizarea elementului constitutiv, în locui şi timpul stabilit de lege, conduce la imposibilitatea reţinerii respectivei infracţiuni (fapta nu este tipică); element circumstanţial agravant/atenuant [exemplu: furtul săvârşit pe timp de noapte (timpul) sau într-un mijloc de transport în comun (locul) este furt calificat] -> nerealizarea elementului circumstanţial, în locul şi timpul stabilit de lege, nu va conduce la imposibilitatea

46

Drept penal. Partea generală

reţinerii infracţiunii, cî doar la nereţinerea variantei agravate/caiificate a acesteia; săvârşirea prin cruzimi a omorului - determină calificarea infracţiunii (mod de comitere}; distrugerea prin incendiere, explozie sau alte asemenea mijloace, care pot pune şi dacă pun în pericol siguranţă mai multor persoane, agravează infracţiunea de distrugere [art. 253 alin. (4) CP].

it. sp lĂ Ţlk PREMISĂ O Concept/înstituţîe admisă de o parte a doctrinei penale ca referindu-se ia o stare/sîtuaţîe împre­ jurare de fapt/drept prealabilă faptei şi pe care aceasta se grefează [de exemplu, în cazul infracţiunii de abuz de încredere, situaţia premisă presupune încredinţarea bunului în temeiul unui titlu, cu un anumit scop); Z> nu este admisă de întreaga doctrină; potrivit opiniei care îi admite existenţa nu se regăseşte în toate infracţiunile, iar dacă există, absenţa sa în cazul faptei săvârşite atrage lipsa tipicităţii,

V. CONŢINUTUL PROPRIU-ZIS (S77?/C7'OS£WSl/) AL INFRACŢIUNII111 Noţiune - totalitatea condiţiilor prevăzute de textul de incriminare cu privire la actul de conduită interzis şi consecinţele acestuia, respectiv la atitudinea subiectivă a făptuitorului faţă de acesta. O reprezintă analiza trăsăturii esenţiale a tipicităţii, sub aspect plenar, integrai; O actul interzis săvârşit de făptuitor cunoaşte două aspecte ce conturează latura obiectivă şi pe cea subiectivă a infracţiunii. I. Latura obiectivă Noţiune -condiţiile cerute de textul de incriminare privind actul de conduită interzis. O este formată din trei componente constante, standardizate în cazul tuturor infracţiunilor (cărora li se pot adăuga, uneori, elemente suplimentare: loc, mod, timp, mijloace, o anumită calitate spe­ cială a subiectului): elementul material (acţiunea sau inacţiunea); ❖ urmarea imediată; ❖ legătura de cauzalitate.

w Pentru o clasificare a unor infracţiuni din partea specială prin raportare la modul de săvârşire a acestora (latura obiectivă şi cea subiectivă a infracţiunii), a se vedea tabelul comparativ din anexa nr. 1.

Conţinutul juridic ai infracţiunii

47

1.1. Elementul material Noţiune - verbum regens - actul de conduită interzis/acţiunea sau inacţiunea ilicită (de regulă, descrisă de legiuitor; când legiuitorul o descrie expres şi limitativ; există o infracţiune cu un conţinut constitutiv închis - de exemplu, delapidarea; când nu este expres indicată şi cuprinde multiple modalităţi faptice de manifestare, neprevăzute de legiuitor, există o infracţiune cu un conţinut constitutiv deschis - de exemplu, omorul). O poate consta într-o: ❖ acţiune - formă de manifestare exterioară perceptibilă a unei persoane, de tip pozitiv sub aspectul cheltuirii de energie - făptuitorul face/aduce la îndeplinire ceva anume: « act fizic (exemplu: lovire, pătrundere într-o locuinţă, distrugere, diverse gesturi/mimică ~ ameninţare prin efectuarea gestului de trecere a unui deget peste beregată etc.}; ® act verbal (exemplu: ameninţare orală); * act scris/scriere (exemplu: infracţiuni de fals, ameninţare printr-un mesaj scris). ❖ inacţiune - formă de manifestare exterioară, perceptibilă a unei persoane, de tip negativ sub aspectul cheltuirii de energie, făptuitorul nu face/nu aduce la îndeplinire ceva anume, rămâ­ nerea în pasivitate, atunci când există o obligaţie legală de a acţiona ce incumbă făptuitorului (obligaţia legală poate să decurgă exclusiv din lege sau poate fi o obligaţie reglementată de lege, pe care făptuitorul o poate dobândi convenţional, şi~o asumă, iar ulterior legea impune respectarea acesteia): ® obligaţie legală (exemplu: nedenunţarea); » obligaţie convenţională asumată convenţional, impusă apoi ca obligatorie prin lege (exemplu: neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu - art. 329 CP, abuzul în serviciu prin neefectuarea unei atribuţii etc.). O poate fi unic (exemplu: lovirea) sau alternativ, în cazul aşa-numitelor infracţiuni care au un conţinut constitutiv alternativ (exemplu: luarea de mită); doctrina distinge şi categoria infracţiunilor care prezintă multiple conţinuturi constitutive, situaţie în care alternativele nu sunt echivalente juridic, astfel încât există, de fapt, mai multe incriminări adunate, din motive de sistematizare normativă, într-un singur articol, dar comiterea lor cumulată conduce - atunci când este posibilă - la reţinerea pluralităţii de infracţiuni, iar nu la menţinerea unităţii infracţionale, de exemplu, nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, art 287 CP ~t>în cazul elementului material alternativ, săvârşirea acestuia în oricare dintre variantele reglementate atrage reţinerea săvârşirii infracţiunii; O elementul material poate consta în mai multe acţiuni sau inacţiuni (în acest caz, realizarea mai multor variante ale elementului material nu va conduce la reţinerea unui concurs de infracţiuni, în timp ce, în cazul infracţiunilor complexe, este necesară realizarea tuturor acţiunilor prevăzute în componenţa elementului material);

48

Drept penal. Partea generală

în funcţie de elementul material, există infracţiuni: ❖ comisive: elementul material la nivel abstract (decurgând dintr-o normă prohibitivă) constă într~o acţiune, pe caz concret, acesta se manifestă, ca regulă, tot prin acţiune = infracţiuni comisive proprii; uneori, în condiţiile art. 17 CP, se poate manifesta în concret prîntr-o inacţiune, apărând o infracţiune comîsiv-omisivă (comisiune în abstract, adusă la îndeplinire, pe pan concret, prin omisiune); optăm să denumim această ipoteză: infracţiune comisivă improprie (avertizăm că în doctrină există vehiculată pentru, a desemna aceeaşi ipoteză, şi noţiunea de infracţiune omisivă improprie); Exemplu: acţiunea de sustragere, acţiunea de lovire sau acţiunea de distrugere. ❖ omisive proprii: elementul material, în abstract, decurgând dîntr-o normă oneratîvă constă într~o inacţiune - pe caz concret, acesta se manifestă, ca regulă, tot prin omisiune (infracţiu­ ne omisivă proprie); reprezintă o controversă în doctrină posibilitatea ca o infracţiune omisivă să se manifeste uneori, pe caz concret, printr-o acţiune, dând naştere unei infracţiuni omisiv-comisive; acceptând această posibilitate (ce! puţin teoretic), apreciem că o asemenea instituţie ar putea fi coerent denumită: infracţiune omisivă improprie, iar nu infracţiunea comîsiv-omisivă; Exemplu: omisiunea sesizării organelor judiciare, nedenunţarea. ♦ > comisive improprii (comisive prin omisiune): elementul material constă, în abstract, într-o comisiune (norma de incriminare este prohibitivă), dar se manifestă în concret prin omisiune, în prezenţa poziţiei de garant a făptuitorului faţă de valoarea socială protejată, însemnând omisiunea de a împiedica producerea unui rezultat socialmente periculos pe care făptuitorul avea obligaţia să-l împiedice. Exemplu: medicul poate răspunde pentru omor dacă nu administrează (inacţiune) cu intenţie un tratament de care depinde viaţa pacientului care decedează.

J""* NB

Specific infracţiunilor comisive prin omisiune este că legiuitorul nu enumeră acţiunile/inacţiunile prin intermediul cărora se poate săvârşi fapta, spre deosebire de infracţiunile omisive proprii, unde legiuitorul specifică expres inacţiunea [exemplu, la infracţiunea de omor, elementul material este uciderea. Uciderea poate fi realizată atât printr~o acţiune (împuşcare - acţiune), cât şi printr-o inacţiune (mama nu hrăneşte, cu intenţie, copilul nou-nâscut, care decedează după 1 săptămână de la naştere, de inaniţie)].

i ; \ \ \

O infracţiunile, atât cele comisive, cât şi cele omisive pot fi: ❖ de rezultat - produc o urmare, o consecinţă efectivă, materială, care poate fi observată şi cuantificată în lumea înconjurătoare (exemplu: omorul, distrugerea); ❖ de pericol - periclitează, fără a vătăma efectiv, neapărat, o valoare socială incorporabilă sau prîmejduiesc o valoare socială imaterială (exemplu: ameninţarea, conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere).

Conţinutul juridic al infracţiunii

49

Art. 17. Săvârşirea infracţiunii com isive prin omisiune. Infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când: a) există o obligaţie legală sau contractuală de a acţiona; b) autorul omisiunii, prinir-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare.de pericol care a înlesnit producerea rezultatului

O vizează (potrivit legii) doar infracţiunile comisive de rezultat; O presupune încălcarea unei norme de incriminare prohibitive realizată pe caz concret (prin excep­ ţie de la regulă), prin omisiunea de a proteja acea valoare socială de către o persoană care avea faţă de aceasta, poziţia juridică de garant (se face ceva indirect, prin lipsa de intervenţie - a unei persoane obligate în acest sens - pentru a înlătura acţiunea unei forţe exterioare care periciitează/prejudiciază o valoare socială pe care făptuitorul era ţinut să o protejeze). Astfel, infracţiunea este comisivă (la nivel abstract), dar realizată (în concret) prin omisiune, adică: comisiv-omisivă (raportarea la planul abstract rămâne prioritară, întâi se menţionează calificativul de comisivă, apoi, în secundar, se indică manifestarea concretă din realitatea obiectivă: prin omisiune); 3 obligaţia de a acţiona poate fi una de rezultat sau una de mijloace; O potrivit art. 17 CP, obligaţia de garant poate rezulta din: ❖ lege; ❖ convenţie; ❖ o acţiune anterioară a făptuitorului care a ridicat un risc nepermis pentru valoarea socială protejată; ® în doctrină se discută despre posibilitatea ca izvorul obligaţiei să fie reprezentat şi de o legătură naturală existentă între anumite persoane (de exemplu, membrii de familie), o strânsă legătură defacto în comunitate, asumarea voluntară a obligaţiei de protecţie. 1.2. Urmarea imediata Noţiune - vătămarea sau periclitarea adusă adusă valorii sociale ocrotite prin textul de incriminare (consecinţa directă/nemijlocitâ a infracţiunii, de care este condiţio­ nată existenţa acesteia în forma sa tipică -fa p t consumat).

J"* NB

Urmarea Imediată este diferită de consecinţele subsecvente ale infracţiunii.;; Urmarea: imediată: este consecinţa directă/nemijlocită'.: a faptei (rezultat material/con-:| cret/efectiv sau, după caz, stare de punere; în: primejdie -a: valorii sociale ocrotite) şi un Ş element al infracţiunii de care depinde existenţa acesteia, j Consecinţele subsecvente pot fi: prevăzute de: legiuite r e a : elemente: de agravare a răs- ; punderii penale, de exemplu, cu titlu de elemente circumstanţiale;în:conţinutul agravat a i : unor infracţiuni: sau.-cu. titlu: de cauze speciale::de agravare a; răspunderîi penale [exemp/e; ; producerea unor consecinţe deosebit de grave ia unele infracţiuni contra patrimoniului - \ art. 2561 CP; producerea unui dezastru în cazul distrugerii - art. 254 CP; distrugerea califi­ cata sau distrugerea din culpă - art. 255 alin. (2) CP etc.}, sau pot reprezenta simple aspec- ;

50

Drept penal. Partea generală

te de fapt care să fie avute în vedere, eventual, in: procesul de îndividualizarea sancţiunii j penale aplicabile infractorului-art. 74 aiin, ( 1) Ut, c) CP, referitor la alte cdhsecinţe ale j infracţiunii decât natura şi gravitatea rezultatului produş/a urmănij |rped;iate înregistrate, O în funcţie de urmarea imediată produsă, infracţiunile pot fi clasificate în infracţiuni de rezultat şi infracţiuni de pericol: ❖ modificare fizică {perceptibilă concret în lumea înconjurătoare, care poate fi, după caz, palpa­ tă, cântărită, măsurată, evaluată obiectiv în orice formă) a realităţii {infracţiune de rezultat); Exemplu: urmarea imediată a infracţiunii de omor este decesul persoanei fizice; urmarea imedia­ tă a infracţiunii de distrugere (pentru majoritatea modaiitâţiior alternative de comitere a aces­ teia) este o afectare totală sau parţială a substanţei/valorii unui obiect anume, nimicirea sa sau lezarea sa; ❖ stare de pericol punerea în primejdie a valorii sociale protejate de legea penală (infracţiune de pericol). Exemplu: urmarea imediată a infracţiunii de ameninţare este starea de temere creată persoanei fizice; urmarea imediată a infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice este primejduirea siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. O trebuie să fie consecinţa produsă de elementul material, printr-o desfăşurare cauzală neîntre­ ruptă a elementului material; O infracţiunile de pericol pot fi: *$♦ de pericol concret: trebuie dovedit că fapta a generat efectiv, în mod real, pericolul prevăzut de norma de incriminare; De exemplu, neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă - ort 329 CP: fapta de neîndepiinire a îndatoririlor de serviciu sau de îndeplinire defectuoasă a acestora, de către angajaţii care gestionează infrastructura feroviară ori ai operatorilor de transport, inter­ venţie sau manevră constituie infracţiune (chiar fără a se produce vreo urmare concretă}, dar numai dacă se stabileşte că a pus în pericol efectiv siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport, intervenţie sau manevră pe calea ferată. ❖ de pericol abstract: nu trebuie dovedit că fapta poate genera starea de pericol preconizată de norma de incriminare, deoarece starea de pericol e prezumată absolut de către legiuitor, ca decurgând din săvârşirea elementului material al infracţiunii.

NB

îrt căzu) infracţiunilor de pericol potenţiarţdupă o opinie care nu cunoaşte adeziune depîină în doctrină), trebuie dovedit că elementul material are (discutabil dacă: în general sau/şi prî n r ap ort are-1a /caz ut con creţ dete rrrt inat) aptitudin ea de a pro d uce o sta re de pe ricoi ■ efectivă faţă de valoarea socială protejată, indiferent dacă acel pericol a existat/s-a con:cretizat în mod real sau a rămas doar la stadiul de aptitudine/potenţialitate (spre diferenţă de infracţiunile de pericol abstra ct, nu se:prezumă automat şi absolut, din dovedirea corniterii elementului material, că există pericolul ce reprezintă urmarea imediată, trebuie efec■ tuata o operaţiune de probaţiune distinctă în acest sens; spre deosebire de infracţiunile de

I j j j j \ I j

Conţinutul juridic al infracţiunii

51

;]aGricpl,concreţ/:nu;.tfefe'Uieinsă.probat.că.acest pericol s-a configurat în mod efectiv/con- : ::Cret>:;qi:doarc;ă;a:prezentato,poşibîlîtate:reală de a se-manifesta) - exemplu Ista ndardofe-ţ rit în' literatura: de; specialitate este infracţiunea; de ameninţare, unde; elementul material:: nu trebuie să producă neapărat temerea victimei ţcu eventuala consecinţă a nereţinerii ti- i picităţii in cazul în care subiectul pasiv nu este înspăimântat propriu-zis), dar Tijei'nu se;pre- I zumă legal că este automat înspăimântat de orice: act ameninţător,:ci :trebute: susţi~ j nut/argumentat pe caz concret că actul de ameninţare;; exercitat a avut; potenţialita" ] teş/apţjtydjpeş de a jnspăjrnânţş/tulbura psihic .pefşoana.i.iloi. : I De exemplu, simplu fapt al conducerii unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere determină (daca fapta este comisă cu intenţie şi nu este justificată, respectiv este imputabilă făptuitorului} existenţa infracţiunii prevăzute de art. 335 CP, legea prezumând juris et de jure (fără posibilitatea admiterii probei conta re) că o persoană care nu are legal dobândit permisul de conducere a unui anumit tip de vehicul (pentru a cărui deplasare pe drumurile publice se impune atestarea abilităţilor şi cunoştinţelor specifice, printr~un asemenea permis) pune într-un pericol grav siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Adeseori, infracţiunile de pericol abstract sunt concepute drept „infracţiuni-obstacoi", legiuitorul incriminând o simplă conduită care prin adoptare poate conduce/permite/favoriza săvârşirea unei infracţiuni de rezultat (spre exemplu, prin conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană lipsită de permisul de conducere ~ care se presupune că nu are anumite abiiitâţi în desfăşurarea acestei activităţi - sporeşte riscui obiectiv al producerii unor accidente care să implice distrugeri, vătămări ale integrităţii corporale sau chiar suprimarea vieţii unor participanţi la trafic). Starea de pericol pentru siguranţa în trafic există încă din momentul în care şoferu! s-a urcat la volan. Infracţiunea există indiferent dacă şoferul cauzează sau nu un accident rutier. 0 pot exista forme alternative ale urmării imediate cuprinse în dispoziţiile de incriminare {şi a început să deplaseze vehiculul, controlându-i acestuia direcţia, viteza etc.). 1.3. Legătura de cauzalitate J f [li 1

Noţiune ~ reiaţia/corelaţia/liantul de determinare existentă între elementul material şi urmarea imediată {nexum).

O este esenţial pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii ca legătura de cauzalitate să existe între elementul material (acţiunea sau inacţiunea ilicită) şi urmarea imediată; O trebuie dovedită {expres, propriu-zis) numai la infracţiunile de rezultat şi (după o opinie) la cele de pericol concret; 3 nu trebuie dovedită la infracţiunile de pericol abstract (rezultă ex re, din materialitatea faptei) se impune doar probarea comiterii elementului material, din care legea prezumă absolut că reiese starea de pericol; nu trebuie probat expres nici la infracţiunile de pericol potenţial (în raport de opinia care afirmă/admite existenţa acestei clasificări), unde se impune a susţine/a

52

Drept penal, Partea generală

evidenţia potenţialitatea actului de executare de a periclita valoarea socială (nu şi a faptului că efectiv a pus-o pe aceasta în pericol), din această probă legiuitorul deducând (juris et de jure} că urmarea imediată necesară pentru consumarea infracţiunii respective există (practic, în acest caz, simpla aptitudine a elementului material de a periclita valoarea socială este echivalentă cu punerea efectivă în primejdie a acesteia); O poate pune probleme când la producerea rezultatului socialmente periculos au contribuit mai multe cauze sau au concurat mai multe condiţii care au favorizat/înlesnit cauzei producerea consecinţei tipice a faptei ilicite penal în acest caz trebuie stabilită (printr-un proces psihic, de analiză mintală, de cercetare teoretic secvenţializată a firului evenimentelor petrecute în reali­ tatea obiectivă a cazului determinat - astfel încât fiecare eveniment/contribuţie să fie imaginată separat, apoi în relaţie cu toate celelalte care au acţionat cumulat, proces în urma căruia să se poată aprecia caracterul său esenţial sau doar favorizator, respectiv, pe cât posibil, gradul de determinare efectivă pe care l-a avut în speţa dată) contribuţia fiecărei cauze/a fiecărei condiţii, fiind apoi imaginativ eliminate rând pe rând, pentru a se determina care au fost şi care nu au fost esenţiale pentru producerea urmării imediate; cele esenţiale reprezintă cauza (cauzele multiple situaţie posibilă), cele neesenţiale, dar favorîzante reprezintă doar condiţia/condiţiile înlesnitoare (contribuţie secundară sub aspect cauzal); O cauza necesară este orice acţiune/inacţiune în absenţa căreia rezultatul nu s-ar fi produs sau nu s-ar mai fi produs ca atare, precum în speţa analizată - sub aspect cantitativ sau/şi (după caz) cantitativ, ori nu s-ar fi produs la momentul la care s-a produs în realitatea cazului concret, ci la un eventual alt moment în timp (mai îndepărtat) (pe baza criteriului sine qua non, fără de care nu se poate); O există numeroase teorii privind stabilirea existenţei relaţiei cauzale sun aspect juridico-penai; acestea au fost clasificate în două mari grupe: teorii moniste (care vizează identificarea unui eveniment cauzal unic cu rol determinant în producerea urmării imediate, consecutiv elemen­ tului material), respectiv teorii pluraliste (care profesează multitudinea evenimentelor cu rol de cauză şi/sau condiţie în producerea urmării imediate, consecutiv elementului material). ❖ printre cele mai cunoscute (şî întrebuinţate) teorii moniste sunt: teoria cauzei proxime (ultimul eveniment determinant anterior producerii urmării imediate este considerat cauza acestuia), teoria cauzei eficiente (primul eveniment determinant, cel declanşator, primeşte atributul de cauză a urmării imediate), teoria cauzei adecvate (evenimentul cel'mai apt să producă rezultatul din antecedenţa producerii urmării imediate este creditat drept cauză); ❖ printre cele maî cunoscute şi întrebuinţate teorii pluraiiste sunt: teoria echivalenţei con­ diţiilor (teoria condiţiei sine qua non, teoria echivalenţei cauzelor şi a condiţiilor - orice eve­ niment din antecedenţa producerii urmării imediate care, prin excludere logică, ar fî evitat producerea acelei urmări, este apreciat drept cauză, ştergându-se diferenţele cantitative şi calitative dintre cauzele determinante şi condiţiile favorîzante); teoria condiţiei necesare (corijează neajunsurile teoriei echivalenţei condiţiilor, de la al cărei prim punct pleacă în . dezvoltare, prin aceea că. se admite atribuirea rolului de cauză/cauze doar acelor evenimente

Conţinutul juridic al infracţiunii

53

determinante într-o măsură substanţială în producerea urmării imediate, consecutiv comi­ terii actului de executare, făcându-^se necesară distincţie dintre cauze şi condiţii, acestea din urmă nefiind ridicate la rangul celor dintâi, ci rămânând admise doar cu rol de condiţii favorizante, dar nu determinante, în producerea urmării imediate). Exemple: - va exista legătură de cauzalitate între împuşcarea victimei într-o zonă corporală care adă­ posteşte organe vitale, de exemplu, cap, trunchi (elementul material fiind acţiunea de împuşcare) şi decesul victimei (decesul fiind urmarea imediată); - nu va exista legătură de cauzalitate între lovirea victimei cu o bucată de lemn în zona mem­ brelor inferioare şi decesul acesteia, survenit ca urmare a exploziei unei centrale termice pe bază de gaz metan pe lângă care a trecut în drum spre o unitate sanitară la care să fie investigat cu privire ia gravitatea vătămăritor produse prin acţiunea de lovire, O pentru a întregi latura obiectivă a conţinutului infracţiunii, liantul cauzal trebuie să fie, de regulă, direct/nemijlocit, admiţându-se uneori însă că şi o legătură cauzală indirectă/mediată poate, totuşi, să întregească latura obiectivă a unei infracţiuni; ceea ce este esenţial, în toate situaţiile, este ca legătura de cauzalitate, chiar indirectă (secundară) să nu fie întreruptă, scindată de apariţia unui alt lanţ cauzal; De exemplu: - dacă victima unui grav accident rutier este transportată, cu semne vitale îndoielnice, de către o ambulanţă, către o unitate sanitara de urgenţe, iar, pe drum, denivelările şoselei, cumulate cu viteza mare de deplasare necesară pentru a se încerca aducerea cât mai rapidă a victimei la spital, pentru intervenţii de urgenţă, o proiectează pe aceasta de pe targa în interiorul ambu­ lanţei, deşi fusese procedural asigurată stabilitatea sa pe targâ, iar şoferul se afla în limitele de viteză impuse de protocolul standard aplicabil, astfel încât la spital victima ajunge decedată, deşi, fără respectivul şoc, ar fi existat o posibilitate de a fi fost încă în viaţă, atunci, de principiu, raportul de cauzalitate se menţine, deşi este intermediat (nu mai este direct pur şi simplu); ~ însă, dacă în situaţia anterioară, vătămarea iniţială a victimei nu este atât de severă, viaţa nefiindu-i periclitată într-o măsură determinantă ca efect al accidentului, iar, în timpul transportului la spital, ambulanţa este lovită de un meteorit, producându-se decesul tuturor celor din aceasta, atunci raportul de cauzalitate nu mai este doar intermediat de noul eveniment, ci acesta repre­ zintă capătul unui lanţ cauzal de sine-stâtâtor, care îl întrerupe pe cel anterior şi se substituie acestuia (autorul accidentului nu va mai răspunde pentru ucidere din culpă, ci eventual doar pentru vătămare corporală din culpă, dacă se întrunesc condiţiile legale necesare). într-o ase­ menea ipoteză, nu s-ar putea acredita ideea că, dacă nu s-ar fi produs iniţial accidentul, victima nu s-ar fi aflat în ambulanţă la locul impactului meteoritului şi la momentul respectiv, căci un ase­ menea derapaj cauzal, care înlănţuie înşiruiri determinante autonome ar conduce - prin extra­ polare - la concluzii absurde, precum aceea că părinţii victimei şi cei ai autorului accidentului sunt cauzal legaţi de producerea rezultatului (decesul victimei, în condiţiile indicate), căci, dacă oricare

54

Drept penal. Partea generală

dintre aceştia nu ar fi fâst născuţi la momehtul exact al apariţitfi far pe lume, nu s-ar fi ajuns ulterior, pe parcursul vieţii lor, la producerea evenimentului analizat I i Latura subiectivă Noţiune - condiţiile prevăzute de lege în legătură cu respectiva normă de incriminare cu privire ia atitudinea psihicâ/subiectivâ a făptuitorului faţă de fapta şi urmările acesteia. O elemente componente: ❖ vinovăţia - elementul subiectiv sine qua non, absolut necesar {minimul necesar al laturii su­ biective); de lege lata, legiuitorul a rămas în continuare axat, preponderent, pe reglemen­ tarea vinovăţiei potrivit reperelor principale ale teoriei psihologice (deşi s-a dorit de către o parte a doctrinei şi a exponenţilor acesteia care au contribuit la elaborarea proiectului Codu­ lui penal actual trecerea dinspre aceasta - acreditată şi de fostul legiuitor penal - spre teoria normativă a vinovăţiei, adoptată de către unele legislaţii străine); potrivit teoriei psihologice, vinovăţia constituie o atitudine psihică a unei persoane în raport de actele sale şi de urmările acestora, care se poate manifesta în diverse forme, grade şi intensităţi, în funcţie de com­ binaţia specifică a doi factori psihici care stau la baza manifestărilor obiective în exterior ale fiinţelor raţionale: factorul intelectîv, respectiv factorul volitiv; potrivit teoriei normative, vinovăţia constituie o imputare obiectivă care se poate face, de către societate (prin stat) unei persoane care a comis o faptă încriminată, deşi putea să nu o comită (ştiind că este interzisă, realizând că o comite sau putând să fie maî atentă, mai prudentă, mai diligentă); ❖ în raport de fiecare faptă tîpică/incriminată în parte, pentru ca aceasta să reprezinte infrac­ ţiune, vinovăţia trebuie să se manifeste sub forma/formele anume solicitate/pretinse (indi­ cate) de către legiuitor (manifestarea vinovăţiei, dar într-o formă/variantă necorespunză­ toare, nu va atrage întrunirea tipicităţii subiective); ❖ mobilul sau scopul faptei constituie forme de manifestare a unui al treilea factor care stă la baza atitudinii psihice a unei persoane faţă de faptele sale şi de urmările acestora: factorul afectiv/emoţional, explicând motivaţiile sau finalităţile care au condus la adoptarea deciziei infracţionale şi au impulsionat intelectul şi voinţa înspre comiterea faptei penale - dacă este prevăzut în norma de incriminare, are valoare de cerinţă esenţială sau, după caz, circumstan­ ţială (depinde dacă este înscris expres pe conţinutul constitutiv tip/de bază - esenţial, sau pe acela derivat prin agravare sau, după caz, prin atenuare). 2.1. Vinovăţia[1) Noţiune -forma/varianta de atitudine psihică a unei persoane faţă de fapta materială comisă şi de consecinţele acesteia, manifestată în modaiitatea anume cerută de legiui­ tor (din mai multe posibile, pre-determinate, recunoscute şi reglementate de către letlJ Pentru o prezentare comparativă a modalităţiSor vinovăţiei, a se consulta tabelul de la finalul acestei fişe.

Conţinutul juridic ai infracţiunii

55

giuitor), în relaţie cu fiecare normă de incriminare în parte; pentru ca fapta incriminată concretă săvârşită să constituie infracţiune (o anumită infracţiune determinată). A rt 16. Vinovăţia. (1) Fapta constituie infracţiune numai dacă a fost săvârşită cu forma de vinovăţie ceruta de legea penală. (2) Vinovăţie există când fapta este comisă cu intenţie, din culpă sau cu intenţie depăşită. (3) Fapta este săvârşită cu intenţie când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale; urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte; b) prevede rezultatul faptei sale şi, deşi nu-l urmăreşte, acceptă posibilitatea producerii lui. (4 ) Fapta este săvârşită din culpă, când făptuitorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să îl prevadă. (5) Există intenţie depăşită când fapta constând intr-o acţiune sau inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav, care se datorează culpei făptuitorului. (6) Fapta constând într-o acţiune sau inacţiune constituie infracţiune când este săvârşită cu intenţie. Fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres.*

O vinovăţia poate îmbrăca mai multe forme; O formele normative/legale ale vinovăţiei (intenţia, culpa şi intenţia depăşită), primele două având ca variante de sub-manifestare modalităţile normative/legale: ❖ intenţie: « directă; « indirectă. ❖ culpă: • cu prevedere; * fără prevedere (simplă). *> intenţia depăşită (praeterintenţia) constituie - legal şi doctrinar - o formă autonomă, spe­ cifică şi distinctă de manifestare a vinovăţiei, separată şi de intenţie, şi de culpă, iar nu o formă/specie/subvariantă a vreuneia dintre acestea. A. INTENŢIA Noţiune - constituie cea mai gravă formă de manifestare a vinovăţiei; în căzui căreia este mereu prezent; în mod activ, atât factorul inteiectiv (de reprezentare), cât şi cel volitiv (de determinare/capacitatea de autocontrol, de mobilizare a energiei într-un anumit sens). 3 intenţia directă: ❖ art. 16 alin. (1) Ist. a) CP - făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârşirea acelei fapte {de exemplu; autorul aplică o lovitură puternică în abdomenul victimei cu un cuţit; urmărind să suprime viaţa victimei};

56

Drept penal. Partea generală

❖

O

O

O O

nu contează dacă producerea rezultatului este certă sau doar probabilă într-o mare măsură, pentru un observator neutru al evenimentelor (şi mai ales pentru făptuitor), ia momentul trecerii la executare, căci, în ambele cazuri indicate, se poate aprecia că s-a urmărit rezultatul (a urmări = a trece la adoptarea unui act de conduită anume, într-o situaţie contextuală dată, existând fie certitudinea, fie probabilitatea ca acel act de conduită să producă o anumită consecinţă negativă, specifică unei norme de incriminare); ® este de observat că urmărirea producerii unui rezultat prevăzut, prin trecerea la comi­ terea activităţii care va duce sigur sau probabil la acea consecinţă, nu se confundă cu dorinţa de a produce acel rezultat, deşi, de regulă, cele două atitudini sunt în concret cumulate. intenţia indirectă; ❖ făptuitorul prevede: « cei puţin o urmare (licită/iiicită) pe care o doreşte, indiferent dacă este sau nu prevăzută de legea penală; » urmarea pe care o acceptă, care este întotdeauna prevăzută de legea penală. Spre exemplu, autorul aruncă, la întâmplare, fără a se asigura înainte, o cărămidă, de la înălţime mare (geam, balcon, terasă} într-un spaţiu public, la o oră aglomerată, acesta lovind în cap un trecător, care decedează. Prin această acţiune, autorul îşi doreşte să atragă atenţia asupra sa, sa intimideze, să apară la ştiri etc. Deşi nu urmăreşte, autorul acceptă posibilitatea rănirii unei persoane. dacă aprecierea făptuitorului că fapta nu se va produce nu se bazează pe temeiuri obiective sau rezonabile, ci pe hazard/pură întâmplare sau soluţii obiectiv echivalente (de exemplu, inter­ venţia divinităţii etc.), se va reţine intenţia indirectă, iar nu culpă cu prevedere; dacă producerea urmării pe care autorul o acceptă este inevitabilă (obiectiv sau chiar şi doar în aprecierea subiectivă a făptuitorului la data săvârşirii), intenţia este directă; intenţia mai poate fi (clasificări doctrinare): ❖ calificată prin scop (exemplu: sustragerea unui bun în scopul însuşirii pe nedrept); ♦ > iniţială; rezultatul este prevăzut încă de la început; ❖ supravenîtă (survenită): rezultatul ilicit penal este prevăzut pe parcursul executării (până la terminarea executării); ❖ spontană (intenţie repentînă): rezoluţia este luată şi este pusă în executare de îndată sau într-un timp scurt;

J ”* j\B

Intenţia repentînă (spontană) poate fi reţinută adesea în căzui circumstanţei atenuante a \ ijprbvocărilă.:'

❖

premeditată: pentru reţinere, necesită trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi infracţiunea şi până la punerea în executare a intenţiei de a săvârşi in-

Conţinutul juridic al infracţiunii

57

fracţiunea, timp în care viitorul infractor poate să premediteze, să pregătească moral şi/sau material comiterea activităţii infracţionale. B. CULPA O culpa cu prevedere (uşurinţă/temeritate): făptuitorul prevede rezultatul faptei sale ţeste prezent în mod activ factorul intelectîv, pre­ cum în cazul intenţiei), dar nu-l acceptă, socotind fără temei că rezultatul nu se va produce pe baza anumitor aspecte/elemente de natură obiectivă, sau subiectivă, dar obiectivabile, făptuitorul îndepărtează ideea producerii rezultatului prevăzut ca fiind improbabilă, căci identifică obstacole/piedici în calea apariţiei acestuia; supraestimarea neîntemeiată, prea facilă, a rolului eficient al acestor obstacole în împiedicarea apariţiei rezultatului constituie elementul culpabil, deoarece, în mod obiectiv, producerea urmării imediate invalidează raţionamentul făptuitorului, evidenţiind uşurinţa criminală pe care a manifestat-o în tratarea problemei; De exemplu, un conducător de autovehicul se angajează într-o depăşire periculoasă şi ne re­ gulamentară ştiind că rezultatul acţiunii sale ar putea genera un accident cu urmări grave, potenţial letale, pentru sine sau/şi pentru alte persoane, însă se bazează pe anumiţi factori subiectivi sau obiectivi, precum: vizibilitate bună, frâne bune, anvelope de calitate, experien­ ţă, situaţii similare care s-au terminat cu bine. Dacă accidentul se produce şi o persoană este vătămată sau decedează, reiese că şoferul a supraestimat împrejurările care aveau aptitu­ dinea ideală de a bloca apariţia acestei urmări, că a supus unui risc nepermis valorile sociale protejate de legea penală, motiv pentru care urmează a fi tras la răspundere penală, în con­ diţiile în care respectiva faptă, producătoare a rezultatului în cauză, este incriminată şi atunci când se comite din culpă; de exemplu, vătămarea corporală din culpă, uciderea din culpă. *> făptuitorul prevede urmarea dorită, care poate fi licită sau ilicită (să ajungă mai repede la destinaţie; să şicaneze un alt participant la trafic, tăindu-i calea, pentru că acesta a efectuat o manevră în trafic care l-a deranjat pe făptuitor etc.), prevăzută sau nu de legea penală; făptuitorul prevede şi posibilitatea de apariţie a urmării ilicite (întotdeauna prevăzută de legea penală, dar neacceptată - neacceptarea acesteia presupune că probabilitatea de pro­ ducere a urmării ilicite prevăzute este, de regulă, mai scăzută decât în cazul intenţiei indirec­ te, unde există împrejurările de tip obiectiv sau/şi subiectiv, dar obiectivabile, care sunt supraestimate în credinţa/speranţa că urmarea aceasta nu va avea loc); ❖ dacă aprecierea făptuitorului că fapta nu se va produce nu se bazează pe temeiuri obiective sau subiective, rezonabile, ci pe hazard/întâmplare, se va reţine intenţia indirectă, nu culpă cu prevedere. 3 culpa fără prevedere (greşeala/neglijenţa); *♦* făptuitorul nu prevede rezultatul faptei sale (factorul intelectîv nu este prezent în mod activ, făptuitorul îl are prezent, la modul general, dar nu activat în raport de situaţia respectivă), deşi trebuia Şl putea să îl prevadă (condiţiile sunt cumulative, în mod necesar, iar nu alterna-

58

Drept penal. Partea generală

tfve); practic, absenţa prezenţei active a factorului inteteiV feste compensată, în acest caz, de existenţa sa latentă, de aptitudinea/posibilitatea făptuitorului de a-l fi activat, dacă era mai atent/mai prudent/maî diiigent/mai interesat de ocrotirea valorilor sociale protejate de legea penală, aşa cum se impunea să fie şi cum acesta, în mod particular, putea să fie; trebuinţa prevederii constituie un aspect de natură obiectivă, raportat la orice persoană care ar fi acţionat în acel domeniu (decurge din existenţa reglementărilor: legi, regulamente, instruc­ ţiuni, bune practici etc.), iar posibilitatea de prevedere este un aspect strict personal, individual/subiectiv, ţine de fiecare individ în parte (de experienţa sa generală de viaţă şi specifică într-un anumit domeniu, de cunoştinţele sale, de nivelul intelectual, de instruire etc.); Exemple: - un conducător de autovehicul accidentează mortal, din neatenţie (atenţia sa fusese distrasă de la drum asupra unui element diferit: forma unui nor; telefonul mobil, ţigara scăpată pe tapiţeria scaunului etcw dar, cu toate acestea, nu a stopat deplasarea, ci a continuat-o), un pieton; - un farmacist sau medic eliberează/prescrie, din neatenţie (discută la telefon, era cuprins de gânduri, efectua mai multe operaţiuni deodată etc.), un alt medicament sau într-o altă con­ centraţie decât cel prescris, ceea ce produce decesul pacientului căruia i-afost administrat; *> dacă nîcîo altă persoană nu putea să prevadă rezultatul, se va reţine cazul fortuit (cauză de neimputabilitate); « referirea la alte persoane este generală, dar relativă, comparaţia fiind făcută cu un etalon mediu de referinţă, fie generai uman - omul obişnuit - fie profesional - profesionistul mediu din domeniul de activitate respectiv - fără raportare la cazurile excepţionale ale unor persoane/profesionişti care posedă cunoştinţe/informaţîî/abilităţi etc. ieşite din comun, care nu se pot solicita, în mod rezonabil, tuturor celor care acţionează în respec­ tivul domeniu. ❖ dacă făptuitorul (persoană fără pregătire de specialitate) nu a prevăzut rezultatul faptei şi nici nu putea să o facă faţă de pregătirea sa, dar o altă persoană (specializată) putea să-l pre­ vadă, iar domeniul de activitate nu este unul în care să fie interzisă operarea de către per­ soane nespecializate (specializarea, sau o anumită formă de specializare nu este imperativă), căci, în acest caz, făptuitorul este în culpă, pentru că trebuia să se abţină de ia a opera într-un domeniu în care ştia că nu are dreptul să opereze, nu se reţine culpa fără prevedere, dar nici cazul fortuit, existând o imposibilitate subiectivă de prevedere (lipsa vinovăţiei, chiar şi în for­ ma sa cea mai simplă - culpa fără prevedere) - art. 16 alin. (1) lit. b) teza a ll-a C. proc. pen. O culpa mai poate fi: ❖ comună: activitate culpabilă atât a făptuitorului, cât şi a victimei; r NB

în dreptui penal, culpele nu se compensează. în caz de cuipă comună, oricât de mare ar fi ponderea cuipei victimei şi oricât de mică ar fi ponderea culpei făptuitorului în producerea urmării imediate, culpa acestuia, în sine, va angaja răspunderea sa penală, dacă respectiva

Conţinutul juridic ai infracţiunii

59

faptă este incriminată:şi din culpă. Eventual, existenţa cufpei victimei |ş;i a graduiuî aces- j teia) ar putea fHuate în considerare în procesul de individualizare a răspunderii: penale. ; j concurentă: activitate culpabilă a mai multor persoane, * în legătură cu această ipoteză, dacă între respectivele persoane nu există o înţelegere de acţionare coordonată, fiecare în parte va răspunde pentru infracţiunea din culpă produsă ca efect al culpelor ior cumulate; De exemplu, dacă doi conducători auto, neatenţi, produc un accident de trafic, ciocnindu-se pe o trecere de pietoni, iar între maşini prind o persoană care trecea strada, aceasta dece­ dând, fiecare conducător auto în parte va răspunde ca autor ai unei infracţiuni de ucidere din culpă, deşi există o singură victimă. • în măsura în care între respectivele persoane există şi o înţelegere de acţiona coordonat, iar din asocierea lor comună rezultă o faptă care produce o urmare faţă de care fiecare în parte se găseşte în culpă, există controversă în doctrină: o soluţie susţine rezolvarea pro­ blemei în sensul anteindicat, fiecare în parte va fi autorul unei infracţiuni din culpă distincte; o altă soluţie susţine coautoratulîn cazul infracţiunii unice, din culpă; De exemplu, doi muncitori care trebuie să arunce o bucată mare de tablă a unui acoperiş suficient de mare ca niciunul să nu o poată manevra de unul singur, fiind necesară acţiunea lor coordonată, se decid să nu o coboare încetul, cu scripeţii, ci să o arunce direct de pe acoperiş în stradă, bazându-se pe un anunţ pe care l-au postat în sensul de a nu se circula pe dedesubt; dacă un copii de vârstă fragedă, care nu ştie să citească, sau o persoană analfabetă ori o persoană nevăzătoare trec chiar atunci prin locui în care cei doi muncitori aruncă tabla de pe acoperiş, producându-se decesul acestei persoane, ca urmare a loviturii puternice în cap, va exista infracţiunea de ucidere din culpă; potrivit opiniei „clasice" în materie, fiecare din cei doi muncitori va răspunde ca autor ai unei ucideri din culpă, deşi victima este una singură şi aceeaşi, iar între ei a existat înţelegere de acţionare coordonată, această acţiune comună conducând ta producerea rezultatului culpos; după opinia „modernă", în acest caz va exista coautoratul celor doi participanţi la o singură ucidere din culpă, a victimei decedate, tocmai ca urmare a argumentelor preindicate. în doctrină există şi alte clasificări posibile ale culpei, utile, adeseori, fie pentru individualizarea răspunderii penale, fie pentru a îndepărta soluţiile necorespunzătoare de clasare/achitare, ca efect al unei aparenţe înşelătoare de absenţă a culpei, care este prezentă, de fapt, într-o formă specifică, cu o manifestare aparte. Dintre aceste multiple clasificări posibile, amintim unele (care sunt mai des circulate): culpa in agendo: culpa prin acţiune, culpa comisivă; * culpa in ommitendo: culpa prin inacţiune, culpa omisivă;

60

Drept pena!. Partea generală

❖

r*

m

culpa lata: culpa gravă, prevederea rezultatului fiind extrem de facilă pentru observatorul mediu, obiectiv, imparţial: * culpa ievis: culpa uşoară, prevederea rezultatului nefiind foarte facilă pentru orice persoană; ® culpa levissima: culpa foarte uşoară, prevederea rezultatului fiind, obiectiv şl subiectiv, dificilă, necesitând încordarea deosebită a atenţiei/prudenţă accentuată etc. (clasificările ajută la individualizarea răspunderii penale). ® culpa proprie: făptuitorul se găseşte în culpă din imputabilă propriei persoane, el însuşi nu a s-a informat suficient, nu a fost îndeajuns de atent etc.; * culpa indusa {doi): făptuitorul a fost indus în starea de culpă, de eroare, prin acţiunea (intenţionată sau la rândul eî culpabilă) a unei alte persoane, dar, totuşi, cu verificări suplimentare, cu informări mai atente, putea depăşi starea indusă, ceea ce nu a făcut, în mod imputabil. Culpa poate fi reţinută atât la infracţiunea de pericol, cât şi la infracţiunea de rezultat.

O fapta comisă din culpă constituie infracţiune numai când legea o prevede în mod expres [art. 16 alin. (6) CP].

Ţ* NB

NB

în cazul infracţiunii săvârşite cu intenţie, legiuitorul nu trebuie să prevadă expres forma de vi novă ţ ie, Astfel, dacă legea nu di sp une nimic expres î n cup rînsul normei de incrimin are cu privire la forma de vinovăţie, regula este că forma de vinovăţie vizată/solicitată de lege pe latura subiectivă a conţinutului infracţiunii este intenţia. Exemplu: art. 194 C. pen. ~ vătămarea corporală. în schimb, o faptă (acţiune/inacţiune) săvârşită din culpă este infracţiune numai când \ legiuitorul prevede expres această formă de vinovăţie. Exemplu: art. 196 C. pen. - vătămarea corporală din culpă. Prin urmare, dacă textul de incriminare nu prevede expres nicio formă de vinovăţie, acea i faptă va fi infracţiune doar dacă este săvârşită cu intenţie. Referitor la intenţia depăşită, în mod criticabil, legiuitorul nu a prevăzut expres o regulă ge- ; nerală de identificare a acesteia ca element subiectiv solicitat pe latura subiectivă a conţi­ nutului infracţiunii. Analizând incriminările apreciate în mod constant a fi praeterintenţionate (sau: şi praeterintenţionate), doctrina a decis că evidenţierea solicitării legale a inten­ ţiei depăşite pe conţinutul constitutiv subiectiv al anumitor infracţiuni decurge dintr-o particularitate de exprimare a legiuitorului, care face referirea la o anumită faptă care a avut o anumită urmare sau care a condus ia apariţia unei anumite urmări [de exemplu, art. 195 CP, art. 236 CP etc.].

Conţinutul juridic al infracţiunii

61

C. INTENŢIA DEPĂŞITĂ (PRAETERiNTENŢIA) «$♦ fapta constând într-o acţiune/inacţiune intenţionată produce un rezultat mai grav care se datorează culpei făptuitorului {exemplu: loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, viol urmat de moartea victimei); *> trebuie ca acţiunea/inacţiunea intenţionată iniţială să fie prevăzută de legea penală să fie tipică. Dacă nu este prevăzută de legea penală, sub aspect obiectiv, se va reţine că fapta a fost săvârşită numai cu forma de vinovăţie a culpei, dacă respectiva faptă constituie infrac­ ţiune şi atunci când se comite din culpă; ❖ rezultatul mai grav nu trebuie să fi fost urmărit sau acceptat, acesta poate fi prevăzut (socotindu-se fără temei că nu se va produce) sau nu (dar în acest caz, va trebui să se determine dacă trebuia şi putea să fie prevăzut). Dacă producerea rezultatului prevăzut este acceptată explicit sau implicit (bazate pe hazard, pe întâmplare), se va reţine intenţia indirectă. O structura intenţiei depăşite: ❖ intenţie Iniţială (directă/îndirectă) în raport cu rezultatul corespunzător lui primum delictum - activitatea ilicită penal pe care infractorul şi-a propus să o săvârşească şi ❖ oulgă (cu/fără prevedere) în raport cu rezultatul final, mai grav, produs în cele dîn urmă (.secundam delictum - fapta ilicită penal pe care infractorul nu şi-a propus să o comită, dar care a fost înregistrată, obiectiv, fiind suprapusă peste primum delictum şi declanşată de acesta).

*

Nu toate infracţiunile progresive sunt comise cu praeterintenţie. Astfel, nu toate infra cţiu- : nile progresive sunt comise cu intenţie depăşită (unele pot fi comise doar din culpă, alte doar cu intenţie), respectiv nu toate infracţiunile praeterintenţionate au în concret mani­ festare progresivă (e posibil să se săvârşească instantaneu). Exemplu: - este infracţiune progresivă şi praeterintenţionatâ: o primă acţiune vătămătoare sâvâr- i şitâ doar cu intenţia (directâ/indirectâ) de a lovi sau vătăma, peste care se suprapune un i rezultat mai grav (letal) dacă acesta va putea fi imputat făptuitorul cu titlu de culpă (X s loveşte pe Y, cu intenţie, cu palma peste faţă/cu pumnul în piept şi, ca urmare a acţiunii > vătămătoare, Y se dezechilibrează; cade şi se loveşte la cap de o suprafaţă: d u r ă .dem exemplu: bordură, colţ de masâ/treaptă, calorifer etc. - drept urmare, decedează la o ; anumită perioadă de timp după aplicarea loviturii - de exemplu, după 3 zile, timp în care a fost în comă, la spital -, fără ca X să fi urmărit sau acceptat producerea decesului, pe t care fie l-a prevăzut, dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că acesta nu se va produce, ţ fie nu l-a prevăzut, deşi trebuia şi putea să îl prevadă); ■: este infra cţiune p raeteriatenţionată ins tan tanee (ntc es te progresivă) fap ta descrisă în ; —exemplul anterior, cu modificarea potrivit căreia decesul victimei se produce pe loc/pe < moment, imediat ce victima a căzut şi s-arMvit^xayMrmare^asdovit-uriiyaplkate: de \ infractor; - este infra cţiune progresi vă,. dor nu este infracţiune praeterintenţionatâ: o primă \ v acţiune vătămătoare săvârşită din culpă, peste care:se suprapune un fezultat finaf mal \

62

Drept penai. Partea generaia

grav, care va fi ¡diputatautorului tot cu titlu decmpâfX^ autoşioveşte din culpă pe Y cu maşina, în timp ce victimă traversa; regula orientar strada, pe trecerea de pietoni - X nu a văzut la timp victima, pentru ca acuitatea-vlzualâ îi era era redusă ca efect ai consum ului de alcool ~~şi, ca urmarea acţiunii vătămătoare, Y decedează, după o sap tâmân â, timp în care a . suferit ■ mai multe intervenţii chirurgicale în încerca rea nereuşită de a-i fi salvată viaţa); - o primă acţiune intenţionată, care nu a produs rezultatul urmârit/acceptat, infracţiunea preconizată rămânând la stadiul de tentativă, urmată, la o anumită perioadă de timp, de producerea urmării corespunzătoare faptei consumate iniţial urmărite/acceptate (de exemplu, X împuşcă victima în cap, dar aceasta nu decedează pe loc; după câteva zile, victima moare la spital, ca urmare a rănii produse prin împuşcare), i ;

j \ \ \ ] \ j

O astfel, infracţiunea progresivă poate presupune următoarele forme de vinovăţie: ❖ intenţie iniţială (primum delicium} şi culpă finală {secundum delictum) - se poate reţine exis­ tenţa unei infracţiuni praeterintenţionate; ❖ intenţie iniţială (cu privire la urmarea imediată mai puţin gravă, produsă imediat după comi­ terea acţiunii/inacţiunîî) şi culpă finală (şi cu privire ia urmarea imediată mai gravă, apărută ulterior, ca efect al elementului material iniţial comis), după cum rezultatul final se produce imediat după încetarea acţiunii/inacţiunii, sau mai târziu, fără intervenţia infractorului, aceas­ tă infracţiune praeterintenţionată va fi, sau nu, şi progresivă; ♦ > intenţie iniţială (fie cu privire la urmarea imediată mai puţin gravă, produsă imediat după comiterea acţiunii/inacţiunii, dar care nu exclude şi intenţia privind apariţia unui rezultat mai grav, fie intenţie chiar cu privire ia un rezultat mai grav decât cel iniţial produs, fapta încadrându-se juridic, iniţial, ca tentativă la acea infracţiune) şi tot intenţie finală (şi cu privire la urmarea imediată mai gravă, apărută ulterior, ca efect al elementului material iniţial comis). 2,2, Mobilul şi scopul Noţiune O mobilul - motivul ce a dus la ideea săvârşirii infracţiunii în mintea făptuitorului, motivaţia acestuia, care a impulsionat luarea hotărârii infracţionale (dorinţa, nece­ sitatea, trebuinţa, pofta a cărei satisfacere a constituit impulsul comiterii infrac­ ţiunii); - de exemplu, o persoană care suferă de numeroase lipsuri materiale, decide că trebuie să iasă din sărăcie, să dobândească nişte bunuri; cunoscând faptul că o rudă mai bogată a întocmit un testament, prin care îi va lăsa moştenire o sumă importantă de bani, produce decesul acesteia pentru a dobândi mai rapid respec­ tiva suma, satisfâcându-şi astfel nevoia de a ieşi din sărăcie - omorul calificat, comis din interes material [art. 188 raportat la art. 189 alin. (1) lit. b) CP], O scopul - ţelul urmărit de făptuitor ia săvârşirea infracţiunii (finalitatea pe care doreşte să o atingă acesta comiţând infracţiunea; urmarea mijlocită, mediată pe

Conţinutul juridic ai infracţiunii

63

care tinde sâ o atingă infractorul punctul final al îndestulării dorinţei/necesităţii/trebuinţei/poftei care a reprezentat mobilul infracţiunii); ~~ de exemplu, o persoană doreşte sâ obţină stăpânirea de fapt asupra unui anu­ mit bun, astfel încât îl sustrage pe acesta, în scopul însuşirii pe nedrept (furtul, art 228 CP), mobilul care tinde a fi astfel satisfăcut poate fi, după caz: nevoia de a ieşi din sărăcie prin obţinerea, pe orice căi, a unor bunuri de valoarea; dorinţa de a frustra/şicana proprietarul bunului, lipsindu-l de o valoare de care acesta este ataşat, din răzbunare pentru o nedreptate pe care a comis-o acesta, în trecut, asupra infractorului etc. O mobilul şi scopul pot fi: ❖ elemente constitutive ale conţinutului tip/de bază al infracţiunii (elemente esenţiale supli­ mentare aie laturii subiective în cazul anumitor infracţiuni, fără a căror verificare, pe caz concret, fapta comisă nu se va putea reţine drept infracţiune, nu se va putea încadra juridic, ca faptă tipică, într-o anumită normă de incriminare); - de exemplu, în cazul infracţiunii de cercetare abuzivă [art. 280 alin. (1) CP], scopul este ele­ ment constitutiv; în cazul infracţiunii de abuz în serviciu [art 297 alin. (2) CP], mobilul este element constitutiv). ❖ elemente circumstanţiale agravante [de exemplu, omorul săvârşit din interes material sau pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de ia executarea unei pedepse - art 188 raportat la 189 alin. (1) iit. b) şi c) CP] - dacă nu se probează existenţa mobifului/scopufui prevăzut de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va constitui infracţiune, dar nu în forma agravată, ci în aceea tip (de bază); ♦ > circumstanţe generale agravante (de exemplu, săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate, etnie etc.) - dacă nu se probează existenţa mobilului/scopului prevăzut de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va constitui infracţiune, dar nu se va putea agrava răspunderea penală prin reţinerea acestei circumstanţe agravante; # cauză generală sui-generis (distinctă de circumstanţele agravante) de agravare a răspun­ derii penale, de exemplu, săvârşirea infracţiunii urmărind obţinerea unui folos patri­ monial - art. 61 alin. (5) şi art. 62 CP. *> elemente circumstanţiale atenuante {de exemplu, cazul omorului atenuat reprezentat de uciderea la cererea victimei - art. 190 CP ~, unde, de principiu, va exista un mobil altruist curmarea suferinţelor victimei) - dacă nu se probează existenţa mobiiuiui/scopuiui prevăzut de lege cu acest titlu, fapta va fi tipică, va constitui infracţiune, dar nu în forma atenuată, ci în aceea tip (de bază) sau chiar în vreo formă agravată. 3 dacă nu sunt prevăzute de lege, mobilul şi scopul nu afectează existenţa infracţiunii/încadrarea juridică a faptei, dar pot fî avute în vedere la individualizarea răspunderii penale;

64

Drept penal. Partea generală

O nu contează dacă scopul prevăzut de lege şî urmărit de făptuitor a fost atins sau nu, fiind sufi­ cient să se probeze că acesta a existat ia momentu! comiterii infracţiunii (cu excepţia cazurilor în care legea dispune expres altfel); O în căzui prevederii exprese în norma de incriminare a unui mobil şi/sau scop, forma de vinovăţie impusă de lege ca element subiectiv al infracţiunii se restrânge la intenţia directă (există şi opinii mai recente, nuanţate, în sens contrar, anume în sensul că aceasta este o regulă de la care, în mod excepţional, pot fi admise şi excepţii - această din urmă opinie rămâne, deocamdată, mino­ ritară). Lipsa oricărui mobil şi/sau scop, în cazul infracţiunilor intenţionate (sau chiar şi al celor din culpă, dar prin raportarea mobilului/scopului la activitatea intenţionată, eventual licită sub aspect penal, în a cărei considerare a comis făptuitorul actul de executare care a produs, din culpă, urmarea prevăzută de legea penală) poate fi un indiciu al iresponsabilităţii. Tabel comparativ FORME DE VINOVĂŢIE Intenţie directă

prevede

urmăreşte

Intenţie indirectă

prevede

nu urmăreşte

acceptă

Culpă cu prevedere

prevede

nu urmăreşte

nu acceptă

socoteşte fără temei că rezultatul nu se va produce

Culpă fără prevedere

nu prevede

nu urmăreşte

nu acceptă

trebuia şi putea sa prevadă

Intenţie depăşită

intenţie directă/indirectă (privind o urmare iniţială, mai puţin gravă) + culpă cu/fără prevedere (referitor la urmarea final produsă, mai gravă)

Conţinutul juridic ai infracţiunii

65

A n e x a n r. 1 DIRECTĂ ucidere ia cererea victimei;

pU EXISTĂ OBIECT MATERIAL determinarea sau înlesnirea sinuciderii;

PLÂNGERE PREALABILĂ

lovire sau alte violenţe;

vătămare corporală dîn culpă;

""vitâmare corporală, în formă agravată (săvârşită cu scop);

şantaj; vioi; act sexual cu un minor;

lipsire de libertate în formă tip/asimilată; ameninţare; şantaj, în principiu;

IMPĂifĂWE:

lovire sau alte violenţe (subiect pasiv ==membru de familie); vătămare corporală din culpă (subiect pasiv = membru de familie);

ameninţare; viol, în formă tip/asimilată;

violarea de domîciliu/sediului profesional;

violarea de domicsliu/sediuîul profesional; furt (simplu); furt calificat, mai puţin în formeie de la alin. (2) lit a) şi alin, (3); furt în scop de folosinţă;

furt în scop de folosinţă, în forma tip; furturi pedepsite la plângerea prealabilă a persoanei vătămate; tâlhărie/tâlhărie calificată; abuz de încredere; gestiune frauduloasă;

gestiune frauduloasă în formă agravată (săvârşită cu scop);

însuşirea bunului găsit; înşelăciune.

înşelăciune; distrugere, în formă tip/agravată; tulburare de posesie;

__ ultraj, în forme asimilate ^(săvârşit cu scop);

ultraj (ameninţare);

î

¡i

Conţinutul juridic al infracţiunii N U M A I IN TEN ŢIE D IR EC T Ă

inducerea în eroare a organelor judiciare în forma asimilată;

piu pXjSŢf* BJECfr M A T E R IA L uzurparea de calităţi oficiale, în formă tip/asîmilată, nu agravată (purtarea de uniforme sau semne distinctive ale unei autorităţi); nedenunţarea; omisiunea sesizării; inducerea în eroare a organelor judiciare; favorizarea făptuitorului;

. RLĂNgipRE f| E Ă lf 8|LĂ : :

tăinuire; mărturia mincinoasă; ultrajul judiciar, în forme asimilate (săvârşit cu scop); cercetare abuzivă; tortură; asistenţa şi reprezentarea neloială, în formă asimilată (săvârşită cu scop);

asistenţa şi reprezentarea neloială; evadare, In forma tip/înlesnirea evadării, în forma tip; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti (în principiu);

trafic de infiuenţă/cumpărare de influenţă;

abuz în serviciu, în forma asimilată {săvârşită cu un mobil); fals în înscrisuri sub semnătură privată; uz de fals; fals în declaraţii; fals privind identitatea.

asistenţa şi reprezentarea neloială;

nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, mai puţin în formele prevăzute la alin, (1) lit. a)-c);

luare de mită/dare de mită/trafic de infiuenţă/cumpărare de influenţă; purtarea abuzivă, în forma tip sau agravată (prin ameninţare)/abuzul în serviciu/neglijenţa în serviciu;

fals privind identitatea; tulburarea ordinii şi liniştii publice; incest; abandonul de familie/nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

abandon de familie/nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului.

, îifĂfcARE-

67 |

CAUZELE JUSTIFICATIVE SI DE NEIMPUTABILITATE. ASPECTE GENERALE O odată reţinute, cauzele justificative şi de neimputabilitate atrag imposibilitatea considerării faptei tipice {prevăzute de legea penală) ca fiind infracţiune (îi exclud caracterul infracţional), ca efect al inexistenţe trăsăturii esenţiale a antijuridicităţîi {caracterului nejustificat) sau, după caz, a imputabilităţii,

I. CAUZELE JUSTIFICATIVE Sediul materiei: art 18-22 C, pen. Art. ÎS. D ispoziţii generale. (1) Nn constituie infracţiune fapta prevăzuta de legea penală, dacă există vreuna dintre muzele justificative prevăzute de lege. (2) Efectul cauzelor justificative se extinde şi asupra participanţilor.

Noţiune - acele stâri/situaţii/împrejurâri reglementate de legea penală în prezenţa cărora o faptă tipică potrivit textului de incriminare (în principiu, interzisă penal} devine, în mod excepţional, permisă (justificată) şi, deci, licită (prin urmare, inaptă de a mai genera răspundere penală sau sancţiune de drept penal). O cauzele justificative sunt: ❖ generale - prevăzute de Codul penal în Partea generală şi aplicabile în raport de oricare faptă incriminată sau de majoritatea faptelor incriminate {aplicabilitate generală); * legitima apărare; • starea de necesitate; ® exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii (în condiţiile legii, în cazul faptelor incriminate în raport de care acestea nu au valoare de cauze de tipicitate/atipicitate); » consimţământul persoanei vătămate (în condiţiile legii, pentru faptele incriminate în raport de care nu este expres exclusă acţiunea sa justificativă, respectiv în cazul cărora aceasta nu are valoare de cauză de tipicitate/atipicitate). *t* speciale - prevăzute în Partea specială a Codului penai [de exemplu, art. 201 alin. (6), art. 202 alin. {6), art. 302 alin. (5) etc.] sau în legi speciale în cazul anumitor fapte incriminate. 3 condiţii: să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală {condiţie obiectivă); * făptuitorul să conştientizeze că acţionează în condiţiile unei cauze justificative [condiţie subiectivă - acest aspect, adică existenţa acestei condiţii subiective, este controversat în doctrină, deoarece nu există unanimitate în admiterea sa drept condiţie de existenţă a cauzelor justificative (căci acestea sunt cauze obiective, cu efecte in rem, ceea ce ar susţine şi opinia contrară, care afirmă că existenţa lor obiectivă în realitatea înconjurătoare va exclude

70

Drept penal. Partea generală

.caracterul infracţional al faptei, chiar dacă făptuitorul a ignorat îrfipfejurarea că acţionează în condiţiile unei cauze justificative)]. O efecte: ❖ înlătură caracterul antijuridic (iiicit/nejustificat) al faptei - produc efecte obiective, reale, cu privire ia faptă, care va fi considerată licită, nemaiconstituînd infracţiune; ❖ nu înlătură direct vinovăţia/imputabilitatea (dar problema existenţei şi a verificării acestora nici nu se mai ridică, în condiţiile în care fapta este justificată); ❖ se extind şi asupra participanţilor, operând in rem [art. 18 alin. (2) CP]; ❖ reţinerea unei cauzei justificative nu permite: ® aplicarea pedepselor; » aplicarea măsurilor educative; * aplicarea măsurilor de siguranţă; • aplicarea sancţiunilor civile (ca regulă, pentru diverse situaţii punctuale, sunt admise însă şi excepţii, potrivit regulilor specifice răspunderii civile delictuale).

II. CAUZELE DE NEIMPUTÂBILITAŢt Sediul materiei: art 23-31 C. pen. Art. 23. Dispoziţii generale. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă a fost comisă în condiţiile vreuneia dintre cauzele de neimpulabilitate. (2) Efectul cauzelor de neimputabilitate nu se extinde asupra participanţilor, cu excepţia cazului fortuit.

Noţiune - acele stâri/situaţii/împrejurări reglementate de legea penala în prezenţa cărora o fapta tipică potrivit textului de incriminare (şi nejustificatâ} devine neimpu­ tăbilă (nu poate fi atribuită subiectiv persoanei care a comis-o, obiectiv}, în conse­ cinţă, nu poate fi sancţionată penai (nu generează răspundere penală, ca efect impli­ cit a! absenţei caracterului său infracţional) ca infracţiune, în baza absenţei active a premiselor care permit configurarea vinovăţiei. O imputabilitatea este ultima trăsătură esenţială a infracţiunii care se analizează după verificarea existenţei tipicităţii (obiective) şi a caracterului nejustificat; O dacă, în urma analizei caracterului jurîdîcîtăţii/antijuridîcităţii, rezultă că fapta tipică (obiectiv) a fost justificată, nu se mai analizează incidenţa vreunei cauze de neimputabilitate (de unde rezultă că excluderea caracterului infracţiunii pe motiv de atîpicitate sau de caracter justificat este preferabiiă excluderii infracţiunii pe motiv de neimputabilitate; implicit, o soluţie de achitare pe motiv de atîpicitate sau justificare este preferabilă uneia de achitare pe motiv de neimputabilitate, sens în care art. 18 CPP permite inculpatului să solicite continuarea procesului penal atunci când ar beneficia de o cauză de neimputabilitate); - de exemplu; conform art. 107 alin. (2) CP, dacă se reţine o cauză de neimputabilitate se pot dispune, totuşi, măsuri de siguranţă, pe când în ipoteza constatării atipicităţîi sau a caracterului

Cauzele justificative şi de neimputabilitate. Aspecte generale

71

justificat al faptei comise, nici măcar acestea - şi cu atât mai puţin alte sancţiuni de drept penal nu se pot aplica). O cauzele de neimputabilitate sunt: parte a doctrinei !e subclasifică în cauze care exclud responsabilitatea, cauze care exclud reprezentarea caracterului ilicit ai faptei şi cauze care exclud exigibilitatea unei conduite conforme cu normele de incriminare): 9 constrângerea fizică (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu nor­ mele de incriminare); « constrângerea morală (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu normele de incriminare); » excesul neimputabil de legitimă apărare/stare de necesitate (cauze care exclud exigi­ bilitatea unei conduite conforme cu normele de incriminare); • minoritatea făptuitorului (cauză care exclude responsabilitatea); » iresponsabilitatea (cauză care exclude responsabilitatea); * intoxicaţia - în condiţiile prevăzute de lege (cauză care exclude responsabilitatea); * eroarea - asupra caracterului ilicit al faptei (cauză care exclude reprezentarea caracte­ rului ilicit ai faptei); • cazul fortuit (cauză care exclude exigibilitatea unei conduite conforme cu normele de încriminare). ❖ speciale - prevăzute în Partea specială a Codului penal [de exemplu, art. 290 alin. (2) CP] sau în legi speciale, în cazul faptelor incriminate. O condiţii: ♦ > să fi fost săvârşită o faptă prevăzută de legea penală nejustificată; ❖ cauza de neimputabilitate să existe la momentul săvârşirii faptei.

r NB

Doctrina evidenţiază şi ipoteza numită actio libera in causa, potrivit căreia, uneori, mo- ? mentul la care trebuie verificată întrunirea condiţiilor de existenţă a unei cauze de excludere a infracţiunii trebuie decalat, luându-se în considerare şi momentele anterioare t săvârşirii faptei incriminate. Practic, dacă se va proba că făptuitorul şi-a cauzat starea de \ meimputabîIîtate, sub imperiul căreia a comis apoi fapta prevăzută de legea penală, bene- ! fierul :de excludere a infracţiunii îi va fi refuzat acestuia. Este: controversat: în doctrină ; aspectul referitor ia forma de vinovăţie manifestată de făptuitor în caz de actio libera in î causa - î n timp ce intenţia în declanşarea cauzei de neimputabilitate va:înlătura beneficiul \ acesteia, nu există un animitate de opi ni i cu privire la ca uza rea di n culpă a u net cauze de neimputabilitate de către făptuitor.

72

Drept penal. Partea generală

O Efecte: ❖ înlătură împutabllitatea - produc efecte cu privire aptitudinea făptuitorului de a comite cu vinovăţie fapta incriminată (potrivit perspectivei conform căreia imputabilitatea este o pre­ misă a vinovăţiei, o sumă de condiţii care permit configurarea neviciată a factorilor inteiectîv şi volitiv, din a căror conjuncţie se formează vinovăţia, formele şi modalităţile acesteia}, aceasta nemaireprezentând infracţiune; ❖ nu se extind şi asupra participanţilor, operând numai in personam, cu excepţia cazului fortuit, care produce efecte in rem (dată fiind generalizarea premisei sale: imposibilitatea de preve­ dere, nu doar subiectivă, ci generică - nicîo altă persoană în locul făptuitorului nu ar fi putut, de principiu, să prevadă rezultatul/apariţia împrejurării fortuite care, suprapunându-se peste activitatea sa, va produce rezultatul corespunzător normei de incriminare); ❖ reţinerea cauzei de neimputabiiitate nu permite: 9 aplicarea pedepselor; » aplicarea măsurilor educative. ❖ se pot aplica măsuri de siguranţă [art. 107 alin. (2) CP], cu excepţia confiscării extinse (care impune constituirea faptei ca infracţiune şi pronunţarea unei hotărâri de condamnare art. 1121CP); ❖ în anumite situaţii, înlăturarea imputabiiităţiî nu atrage după sine înlăturarea răspunderii civile. Tabel comparativ Cauze justificative Se extind şi asupra participanţilor, operând in rem (regulă, lipsită de excepţii) art. 18 alin. (2) CP; Nu se aplică pedepse; Nu se aplică măsuri educative; Nu se aplică măsuri de siguranţă;

Ca regulă (de la care se admit excepţii - conform dispoziţiilor specifice răspunderii civile delictuale), nu se aplică sancţiuni civile.

Cauze de neimputabiiitate Nu se extind şi asupra participanţilor, operând numai in personam (regula), cu excepţia cazului fortuit, care produce efecte in rem - art. 22 alin. (2) CP; Nu se aplică pedepse; Nu se aplică măsuri educative; Se pot aplîca/se aplică (unele sunt obligatorii) măsuri de siguranţă (cu excepţia confiscării extinse); Se pot aplica sancţiuni civile (regulă, aptă de excepţii - potrivit dispoziţiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală).

fişa

NR. 7 l

LEGITIMA APĂRARE SI STAREA DE NECESITATE111__________ 9

LEGITIMA APĂRARE

Sediul materiei: art. 19. C. pen. Art. 19. Legitima apărare. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în legitimă apărare. (2) Este în legitimă apărare persoana care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, dacă apărarea este proporţională cu gravitatea atacului. (3) Se prezumă a fi în legitimă apărare, în condiţiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi nelegale ori în timpul nopţii

Noţiune - riposta excepţional justificată (prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penata - faptă tipică), comisă, în anumite condiţii prevăzute de lege împotriva unui atac care întruneşte anumite condiţii expres prevăzute de lege; O varianta propriu-zisă/legitima apărare proprie - acţiunea de apărare a unei persoane prin săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penala (faptă incrimi­ na ta/faptă tipica} pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, care pune în pericol persoana făptuitorului, a altuia, drepturile acestora sau un interes generai, dacă apărarea este (necesară şi} proporţională cu gravitatea atacului; O prezumţia de legitimă apărare - comiterea apărării, printr-o faptă prevăzută de legea penală pentru a respinge pătrunderea unei persoane într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de aceasta, fără drept, prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea modalităţi neiegaie ori în timpul nopţii.

Condiţii privind atacul în ipoteza reglementată de art. 19 alin. (2) C. pen. Pentru a fi reţinută legitima apărare, atacul trebuie să fie: O material *** poate consta într-o: • acţiune: este necesar ca actul să fie apt să producă o modificare fizică a valorii ocrotite, prin acţionarea directă asupra acesteia; de regulă, această caracteristică se realizează prin actele de violenţă fizică ale agresorului, fie prin intermediul propriei forţe fizice, fie prin [li Pentru o prezentare comparativă a celor două instituţii, a se consuita tabelul din anexa nr. 2,

Drept pena!. Partea generală

❖

❖

intermediul instrumentelor aflate sub controlul său (animate: obiecte, arme, substanţe toxice etc.}, fie animale (animale dresate) sau al altor persoane aflate sub controlul său (de exemplu, persoane hipnotizate şî controlate psihic, persoane constrânse fizic sau moral, iresponsabili controlaţi de agresor); * inacţiune (faptă omisivă proprie sau comisiv-omisivă): pasivitate ce ar permite (poten­ ţial), în mod tipic, altor forţe să opereze respectiva modificare materială a realităţii încon­ jurătoare, lezând valoarea socială protejată [inacţiune); de exemplu: un pompier care refuză să încerce scoaterea victimei dintr-un imobil cuprins de flăcări, deşi, potrivit proce­ durii standard, extragerea ar fi posibilă, în condiţiile concrete existente; un medic dintr-o unitate de primiri urgenţe care, fiind singurul de gardă, refuza să încerce să acorde primul ajutor unui rănit grav etc. nu poate consta în acte verbale sau scrise ori în simpla invocare a unor stări conflictuale anterioare; • în căzui infracţiunilor/atacuriior săvârşite prin astfel de acte {de exemplu, ameninţarea cu moartea, violenţe verbale), nu se poate reacţiona în legitimă apărare prîntr-un act material; făptuitorul care comite însă în prezenţa acestora, o faptă incriminată, va putea să beneficieze însă de reţinerea circumstanţei atenuante a scuzei provocării [art. 75 alin. (1) lit. a) CP], în condiţiile legii. simpla temere sau presupunere cu privire ia declanşarea unui atac nu legitimează riposta. Nu este necesar ca atacul să constea într-o infracţiune. Exemplu: poate sâ constea doar într-o faptă prevăzută de legea penală (atac realizat de un minor de 13 sau de o persoană constrânsă moral (aspect necunoscut de către cel ■ care a exercitat apărarea); agresiunea poate fi şi o faptă atipică din punct de vedere penal, dacă întruneşte condiţiile prevăzute de lege.

\ \ \ \

direct ♦ > atacul trebuie să fie concret/efectiv îndreptat către o anume persoană sau un interes general şi să creeze un pericol direct şi nemijlocit pentru acestea (să nu existe obstacole eficiente care ar putea interveni între atac şi pericolul pe care îl poate produce, care ar neutraliza, în fapt, apariţia acelui pericol); ❖ nu trebuie neapărat să existe un contact nemijlocit între agresor şi victimă (spre exemplu, tăierea cablurilor ce susţin o telegondolâ poate constitui un atac), dar nici nu trebuie să existe un obstacol eficient, în contextul dinamic al derulării evenimentelor între aceştia {de exem­ plu, dacă între agresor şi victimă există un zid, o poartă etc. sau o distanţă semnificativă); se consideră a fi un atac direct şi acela în cazul căruia între activitatea agresivă desfăşurată şi pericolul apt să apară pentru valoarea socială există un obstacol ineficient - doar dacă obstacolul este apt de a stopa atacul, în concret, se înlătură caracterul direct al atacului (spre exemplu, o un gard şubred, de lemn, nu va opri atacul exercitat prin urmărirea cu un camion,

Legitima apărare şi starea de necesitate

75

pentru a trece peste persoana atacată; iar o distanţa de câţiva zeci de metri nu va opri un glonţ). O imediat ❖ atacul trebuie să fie, după caz, ori actual (în curs de desfăşurare) ori ♦ > trebuie să fie iminent (pe cale să se desfăşoare), însă declanşarea atacului trebuie să fie o certitudine; ❖ ca regulă, atacul îşi pierde caracterul imediat de îndată ce infracţiunea s~a consumat/epuizat/a rămas în stadiul de tentativă, fără posibilitate concretă de a se mai consuma, deoarece în acest caz ar fi deja prea târziu pentru a combate eficient atacul - apărarea nu ar mai fi necesară (spre exemplu, dacă atacul s-a produs şi victima a scăpat nevătămată, iar apoi aceasta îl urmăreşte pe agresorul care încearcă să fugă şi îl atacă la rândul său; nu se mai poate reţine legitima apărare); ❖ poate însă persista caracterul imediat în cazul unei infracţiuni consumate, dacă rezultatul este reversibil (de exemplu; victima; imediat după consumarea tâlhăriei; exercită violenţe asupra infractorului pentru a-şi recupera bunul) - caz specific, îndeosebi, infracţiunilor contra patrimoniului; ❖ în cazul infracţiunilor de durată, cu excepţia celei progresive (continue/continuate/de obi­ cei), apărarea poate interveni în orice moment înainte de epuizare; ❖ situaţie aparte o constituie dezarmarea - în funcţie de probabilitatea/possbilitatea concretă, reală, a reluării sau continuării atacului după dezarmare se va stabili dacă atacul mai poate fi considerat, în asemenea situaţie, imediat [de exemplu, „nu există un atac imediat atunci când, după o discuţie contradictorie, persoana vătămată se înarmează cu un topor cu care încearcă să lovească capul inculpatului, dar acesta, cu ajutorul unei alte persoane, o dezarmează şi, cu aceiaşi topor, o loveşte de mai multe ori în cap, peste corp şi membre" (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 458/2003, în Dreptul nr. 7/2004, p. 166-167)]. O Injust *> atacul trebuie să fie exercitat fără drept, deci să nu existe un temei legal pentru acesta {de exemplu, persoana care se opune fizic poliţistului care vine să o aresteze în baza unui mandat de arestare legal emis nu va putea invoca legitima apărare); ❖ dacă atacul justificat de lege depăşeşte limitele stabilite de textul legal care îl permite, el devine injust şi poate să dea naştere legitimei apărări {în exemplul de mai sus, dacă poliţistul utilizează violenţe fizice împotriva persoanei care nu se opune în niciun fel arestării, atacul este injust, iar apărarea, legitimă); F* NB

potrivit unei opinii, pentru a exista legitimă apărare atunci când atacul provine de la un ires- > ;ponsabil, trebuie ca cei ce se apără să nu cunoască starea de iresponsabilitate a atacatorului.:? Dacă cei ce se apără cunoaşte starea de iresponsabilitate, opinia doctrinară majoritară ; consideră că se va analiza îndeplinirea condiţiilor pentru reţinerea stării de necesitate. ;

76

Drept penal. Partea generala

r* NB

❖

J “* ¡\}B

Dacă: apararea este realizată de un Iresponsab iI îm potriva; unui responsabil, se:va reţin e ires ponsabiiitatea nu mai dacă nu se poate reţine legitim aapă ra re;(legitim a apărare fii ncj cauză justificativă, se va analiza înaintea oricărei cauze de neimputabiiitate - reţinerea Iegitimei:apărări exciude posibilitatea |aplicării oricăror sancţiuni de drept penal faţă de făptuitor, pe când reţinerea uneiicauze justificative ar permite luarea măsurilor de siguran­ ţă, cu excepţia confiscării extinse). „atacul7' realizat de un animal care nu este controlat de o persoană nu poate fi apreciat just sau Injust (de altfel, este discutabil dacă agresiunea provenind de la un animal este aptă de a fi apreciată ca atac, sau ca simplu pericol) şi nu poate da naştere unei apărări legitime, decât dacă animalul a fost asmuţit de o persoană responsabilă (dacă atacul animalului nu a avut la bază o acţiune umană, iar riposta legitimă a rănit sau omorât animalul, nu se va putea invoca legitima apărare, ci starea de necesitate). Necesitatea unei delimitări clare a situaţiilor în care va fi incidenţă una sau cealaltă dintre cauzele justificative reprezentate de legitima apărare, respectiv starea de necesitate are ia bază diferenţele de tratament juridic dintre starea de necesitate şi legitima apărare. în esenţă, celui care acţionează în stare de necesitate nu i se cere, precum în cazul legitimei apărări, doar ca apărarea să fie proporţională cu atacul, ci ca pericolul să nu fi. putut fi înlăturat într-un alt mod. întotdeauna, pentru cel care a comis fapta incriminată pentru a proteja valoarea socială periclitată, va fi mai favorabilă legitima apărare decât starea de necesitate.

O atacul poate fi săvârşit: ❖ cu intenţie/intenţie depăşită; ❖ din culpă (opinie controversată în acest sens). O să aibă aptitudinea de a primejdui valoarea socială; O atacul poate fi îndreptat: ❖ împotriva celui care se apără; ❖ împotriva altei persoane; ♦î* împotriva drepturilor acestora (referirea la drepturile acestora vizează alte drepturi ale persoanei, precum cele patrimoniale); ❖ împotriva unui interes general (al statului sau altor persoane de interes public). O atacul poate viza una sau mai multe persoane; O Cod penal actual nu mai prevede cerinţa pericolului „grav" în care să se fi aflat valorile apărate; aşadar, este necesar doar ca atacul care întruneşte cerinţele legale să fi generat o stare de pericol suficient de importantă încât să justifice săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală în apărare proporţională.

Legitima apărare şî starea de necesitate

77

21 Condiţii privind apărarea în ipoteza reglementată de art. 19 alin. (2) C. pen. O apărarea trebuie să se concretizeze într-o faptă prevăzută de legea penală; ❖ fapta trebuie să fie tipică, deci să fie, în absenţa reţinerii legitimei apărări sau a altei cauze justificative ori de neimputabiiitate, infracţiune; ❖ forma faptei săvârşite în apărare poate fî atât cea de fapt consumat, cât şi tentativă pedepsibilă/încriminată; ❖ nu este necesar ca persoana care exercită apărarea să fie cea împotriva căreia s~a îndreptat atacul {spre exemplu; soţul va fi în legitimă apărare dacă îl loveşte pe agresorul soţiei sale); ❖ cel ce se apără trebuie să fie conştient de atac şi de implicaţiile sale (opinie controversată în acest sens). O apărarea trebuie să fie precedată de atac sau să fie concomitentă desfăşurării acestuia; .❖ apărarea nu se poate baza pe o simplă apreciere subiectivă a apărătorului cu privire ia pro­ ducerea atacului; ❖ trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care atacul $~a consumat. Nu se va considera îndeplinită această condiţie fost consumat (spre exemplu, după ce victima a lovit agresorul şi l-a deposedat de cuţitul cu care o atacase/procedează la a-i aplica acestuia mai multe lovituri cu acel cuţit/lovituri care se soldează::cu ■:moartea yataca torului: în condiţiile în care, în caz con ere t, după dezarmare, agresorul iniţial nu mai prezintă pericol, nu mai menţine atitudinea ofensivă, nu încearcă să se reînarmeze etc.). >*> n

r

NB

^ n

r

Â

f

i- " i

O apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului (condiţie corelativă atacului imediat: apărarea este necesară atunci când nu este anticipată/precoce, nici tardivă); în plus, apărarea trebuie să prezinte aptitudinea de a înlătura eficient atacul (condiţie care se analizează în contextul concret, nu abstract); pătrunderea fără drept în locuinţă (în sens larg) -> se prezumă relativ că un astfel de atac este material, direct, imediat şi injust; nu mai este necesară dovedirea acestor aspecte;

Legitima apărare şi starea de necesitate

79

O prezumţia tratează săvârşirea atacului în următoarele modalităţi: Ş ♦ > pătrunderea unei persoane: « într~o locuinţă; ® încăpere; ® dependinţă sau • loc împrejmuit ţinând de aceasta. ♦ > fără drept (să nu existe un temei legal care să permită/justifice pătrunderea; de exemplu, mandat de arestare, de luare în custodie pentru executarea unei pedepse etc.). O dacă pătrunderea are loc în timpul zilei, aceasta trebuie să aibă loc prin: ❖ violenţă {de exemplu; atacatorul îmbrânceşte victima pentru a intra în curte); ♦ > efracţie {de exemplu, spargerea uşii unui apartament); *> viclenie {de exemplu; atacatorul pătrunde în casă spunând ca este agent de poliţie); ❖ alte asemenea mijloace - textul de incriminare enumera doar cele mai des întâlnite moda­ lităţi de săvârşire a pătrunderii; nu este limitativ {spre exemplu; se poate considera un ase­ menea mod similar de pătrundere cel în care persoana încearcă să pătrundă în mod evident fraudulos, de pildă, fără efracţie; profitând de un geam uitat descuiat, pe care îl escaladează). 3 dacă pătrunderea are loc în timpul nopţii, aceasta se poate săvârşi în orice mod; O pătrunderea trebuie să fie fără drept [spre exemplu, prezumţia nu operează dacă vorbim despre organele de cercetare penală care efectuează o percheziţie domiciliară în baza unui mandat); O este necesar ca pătrunderea/încercarea de pătrundere să fie în curs de desfăşurare sau să fi avut loc deja (în acest ultim caz, numai dacă cel care a pătruns este încă în spaţiul respectiv şi nu se retrage; dacă a părăsit deja spaţiul sau este în retragere neofensivă, prezumţia va putea/trebui să fie înlăturată); O nu este necesar ca apărarea să fie realizată exclusiv de proprietarul locuinţei, poate reacţiona şi un chiriaş, un terţ însărcinat cu supravegherea locuinţei etc.

NB

Pătrunderea poate echivala cu violarea de domiciliu, dar nu este necesară, pentru a opera j prezumţia de legitimă apărare, îndeplinirea tuturor condiţiilor, pentru reţinerea acestei j infracţiuni,

4 Condiţii privind apărarea în ipoteza reglementată de art. 19 alini (3) C. pen. ?> nu sunt prevăzute condiţii particulare cu privire la apărarea în cazul Ijjitim ei apărări prezumate; 3 este necesară respectarea cerinţei proporţionalităţii apărării cu gravitatea atacului.

5. Efectele legitimei apărări

§

® produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor; 3 fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridicităţii - fapta devine justificată, îniăturându-se caracterul penal;

80

O O O O

Drept penal. Partea generală

nu se pot aplica pedepse sau {după caz) măsuri educative; nu se pot lua măsuri de siguranţă; înlătură, în principiu, răspunderea cîviiă delictuală; în cazul prezumţiei de legitimă apărare are loc răsturnarea sarcinii probei - nu cel care invocă legitima apărare prezumată trebuie să dovedească existenţa acesteia, ci Ministerul Public, inexistenţa dacă s-au dovedit condiţiile care generează prezumţia (făptuitorul trebuie să probeze că a comis fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept, în condiţiile legii, într-un spaţiu din cele legal indicate; în acest caz, se va prezuma relativ că a comis fapta încriminată în legitimă apărare, fiind sarcina acuzării să demonteze prezumţia, probând că măcar una dintre condiţiile legitimei apărări prezumate nu a fost, de fapt, întrunită - de exemplu, dovedind reacţia după consumarea atacului sau reacţia disproporţionată}.

II; STAREA .DE NECESITATE Art. 20. Starea de necesitate, (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală săvârşită în stare de necesitate. (2) Este în stare de necesitate persoana care săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al sau ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.

Noţiune - cauza justificativă aplicabilă în cazul săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală ce constituie o acţiune de salvare necesară de ia un pericol imediat şi care nu putea fi înlăturat aitfei, în condiţiile legii. O punerea în pericol a valorilor protejate, prin textul de incriminare, limitativ indicate, fie prin acţiunea unor factori externi voinţei umane, fie printr-o acţiune omenească, care nu atrage reţinerea legitimei apărări (nu întruneşte condiţiile legitimei apărări), în condiţiile legii; O imposibilitatea înlăturării pericolului altfel decât prin fapta tipică (sub aspect penal) săvârşită. p Condiţii referitoare la pericol Cauza pericolului poate fi: O o activitate (poate fi acţiune sau inacţiune) umană intenţionată sau neintenţionată,{spre exemplu, inundarea accidentală a vecinilor, un incendiu provocat); în cazul activităţilor umane intenţionate, NU trebuie să fie întrunite condiţiile legitimei apărări, deoarece într-un asemenea caz, aceasta va avea prioritate în reţinere (starea de necesitate este o cauză justificativă subsecventă legitimei apărări);

NB

Activitatea/evenimentul carevdă naştere: stării de necesitate poate să provină chiar de ia victima a cărei salvare se încearcă.

Legitima apărare şi starea de necesitate

81

O un fenomen natural (spre exemplu; un incendiu natural, o inundaţie, un cutremur); $ un animal, pericolul: O trebuie să fie imediat (iminent sau actual): •> fie efectiv (actual), fie pe cale de a se produce în mod cert (iminent); ♦> este posibil ca între momentul conştientizării pericolului şi producerea acestuia să existe un interval de timp, în care acţiunea de salvare să fie efectiv exercitată, deci nu este necesar să fie instantaneu.

r NB

Dacă făptuitorul a fost în eroare asupra însăşi existenţei pericoluiui sau: caractensticîlor ? acestuia, nu se va reţine starea de necesitate, ci eroarea asupra caracterului ilicit ai faptei j [art. 30 alin. (5) CP - cauză de neimputabiiitate],

O trebuie să ameninţe: *î* fie viaţa, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului sau a altuia; ❖ fie un bun important al făptuitorului sau al altuia -> importanţa unui bun se apreciază atât în mod obiectiv, după criterii economice, istorice, arhîvistice, culturale etc. (vor fi considerate bunuri importante, spre exemplu, imobilele, operele de artă, un manuscris ediţie princeps), cât şi (într-o opinie - aspect discutat în doctrină) în mod subiectiv (spre exemplu, un bun de o deosebită importanţă emoţională pentru făptuitor);

r NB

Nu este necesar ca bunul salvat şi bunul sacrificat să aibă aceeaşi valoare (în sens de echivalenţă strictă, matematică), însă, în general, se va considera că pentru salvarea unui bun de foarte mică valoare nu se poate (reţinând starea de necesitate) sacrifica unul foarte valoros. O problemă aparte o pun bunurile de o ridicată valoare afectivă (în (ons'derarea opiniei care consideră că se poate invoca starea de necesitate pentru a exclude caracterul infracţ ional al un ei fapte tip ice comise în vederea sa Ivării acestora), caz în care se va încerca aprecierea, de principiu, pe cât posibil, a proporţional ităţii luând în calcul rezultatul unei comparaţii obiective între valoarea economică şi cea afectivă a bunului, -n:

j ; j Ş

! \

fie un interes general este vorba despre un interes al statului sau al altor instituţii publice (spre exemplu, făptuitorul acţionează pentru a împiedica declanşarea unei explozii a unei conducte de gaz avariate care ar distruge un edificiu public reprezentativ).

JT* NB

Şi în materia stării de necesitate,; mai mult; chiar decât în. dombniui: legitimei ;apărări, se poate manifesta ipoteza denumită; actio libera in causa, potrivit căreîa făptuitoruî dedauşează, anterior comiterii faptei tipice,;situaţia care aparent: va^justifica săvârşirea acesteia, ;Jrin: urmare, dacă făptuitorul a provocat intenţionat pericolul,; pentru a putea invoca apoi starea de necesitate pentru înlăturarea caracterului infracţional ai faptei incriminate cornise pentru a-l îndepărta, beneficiul stării de necesitate îi va fi refuzat. Se discută în doctrină dacă trebuie apreciată a constitui ipoteză de actio libera m causa (cu.această consecinţă) şi situaţia în care făptuitorul contribuie din culpă declanşarea pericolului pe care Wînlătură

| \ j j j

j I f

82

Drept pena!. Partea generală

apoi prinieomitereiaiaiptei tipice,în:condiţii; în: careaparcaintrunite: cerinţeîe stărîi de ne- j cesitate. Dapăio -opinieVÎn această situaţie; exîstă o formă specîfică de actîo litiera incausa, îar făptuitorul vaurma săfî etr as! a r ăspundere penală pentru o infracţiune din culpă, dar; numai dacă respectiva fapta este incriminată şi atunci când se săvârşeşte din culpă. Dacă j pericolul este provocat chiar de către cel care invocă starea de necesitate, acesta va fi tras \ la răspundere nu pentru fapta săvârşită cu intenţie, ci pentru fapta comisă din culpă, dacă i este Incriminată. O trebuie să fie inevitabil: *> acţiunea de salvare trebuie să fie neapărat necesară pentru înlăturarea pericolului.

2J Condiţii referitoare la salvare O poate fi realizată atât de persoana ameninţată de pericol, cât şi de un terţ; O trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală (tipică) -> deci să fie, în absenţa reţinerii stării de necesitate sau a altei cauze justificative ori de neimputabilitate, infracţiune; ❖ poate îmbrăca forma tentativei incriminate (pedepsibile) sau a faptului consumat. O trebuie să fie singura modalitate de salvare de Ia pericol; ❖ aprecierea acestei cerinţe se face prin raportare la circumstanţele concrete ale săvârşirii faptei prevăzute de legea penală -> chiar dacă în mod obiectiv s-ar putea concepe o altă modalitate de salvare, trebuie luate în calcul circumstanţele concrete ale făptuitorului, precum şi limitele aprecierii sale, într-o situaţie cu o înaltă încărcătură emoţională [de exemplu, „nu există stare de necesitate în situaţia în care inculpatul a condus un autovehicul pe drumurile publice, fără a deţine carnet, pentru a duce un medicament fiicei sale bolnave. Pericolul în acest caz poate fi înlăturat prin chemarea unui doctor" (C.A. Craiova, s. pen., dec. nr. 519/2002, în Dreptul nr. 1/2003, p. 210-211} - a se vedea aprecierile de la situaţii similare în cazul legitimei apărări]; ♦ > după ce a trecut pericolul (pericol consumat) nu mai este îndeplinită această condiţie, deoarece salvarea nu mal este posibilă -> salvarea (pentru a fi necesară) trebuie să intervină între momentul în care a apărut pericolul şl cel în care acesta s-a consumat; *> dacă există o cale de salvare de ia pericol care nu presupune săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, nu se poate reţine starea de necesitate; *> dacă salvarea se putea realiza săvârşind o faptă prevăzută de legea penală mai puţin gravă sau o contravenţie, nu se poate reţine starea de necesitate. O trebuie să fie proporţională cu pericolul. ❖ nu trebuie să se producă urmări vădit maî grave decât cele ce s-ar fi produs în absenţa salvării; ❖ este necesar ca făptuitorul să fi avut atât reprezentarea urmărilor vădit mai grave, cât şî a gravităţii pericolului;

Legitima aparare şi starea de necesitate

83

Dacăurmările sunt vădit mai grave, da r făptuitorul nu a avut reprezenta rea lor,: se va reţine excesul de salvare neimputabii “ cauză de neimputabilitate [art. 26 alin. (2) C. pen.j.

r m

r NB

Dacă făptuitorul a avut reprezentarea urmărilor vădit; mai grave/ dar a: comis totuşi; fapta- i incriminată pentru a înlătura acel pericol, atunci aceasta|va reprezenta1infracţiune şi se va: ! reţine circumstanţa atenuantă a excesului scuzabil de stare. de necesitate.;[art. 75 alin. (1| Jjţ'. C) C pep,|.

♦ > dacă urmările sunt mai grave, dar nu vădit mai grave, se apreciază, din punct de vedere legal, că există proporţionalitate. ţ* js|g

NB

Dacă pentru salvare făptuitorul are la dispoziţie mai multe bunuri, de aceeaşi valoare: v : * iar. unul este al său, ei nu este ţinut neapărat să-şi sacrifice propriul bun; ; dacă poate folosi un bun al celui care a generat pertcolul sau al celui care va profita de salvare, salvatorul trebuie să folosească aceste bunuri, şi np pe cefe ale unor terţi. Fapta nu trebuie să fie săvârşită de persoane care au obligaţia de a înfrunta pericolul (spre ! exemplu, pompierii, medicii, salvamarii) pentru a se salva pe sine sau un bun al lor -> pot i invoca starea de necesitate numai dacă sajvează terţe persoane. ţ j

3 Efectele stării de necesitate O O O O O O

fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridîcităţii; nu se poate aplica o pedeapsă; nu se poate aplica o măsură educativă; nu se poate aplica o măsură de siguranţă; produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor; de principiu, nu înlătură răspunderea civilă delictuală dacă făptuitorul, salvându-se pe sine ori un bun al său, a produs prejudicii altei persoane (se aplică regulile răspunderii civile delictuale); O în principiu, ca regulă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală a persoanei în favoarea căreia s-a realizat acţiunea de salvare, dacă acţiunea de salvare a fost realizată de o altă persoană (care nu va răspunde ea însăşi delictual faţă de terţul prejudiciat, sarcina efectuării reparaţiei incumbând celui care a beneficiat de salvare potrivit regulilor răspunderii civile delictuale); ® dacă pericolul este cauzat de persoana căreia îi profită salvarea, răspunderea civilă a salvatorului faţă de ce! salvat, pentru prejudiciile cauzate prin acţiunea de salvare, se înlătură, de principiu, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale.

■

Legitima aparare şi starea de necesitate

85

A n e xa n r. 2 LEGITIMA APĂRARE :

L ATACUL

-M N D m iLE ATACULUi "Tiacuitrebuiesă fie: ^ M A T E R IA L -> acţiune/inacţiune. - nu trebuie neapărat ca atacul să constea într-o infrac­ ţiune; - nu trebuie exercitat prin violenţe verbale/scrise sau stări confiictuaie anterioare. b) DIRECT -> nu trebuie neapărat să existe un contact nemijlocit între agresor şi victima, dar nici nu trebuie să existe obstacol. c) IMEDIAT - actual (în curs de desfăşurare) sau - iminent (pe cale să se desfăşoare), însă producerea atacului trebuie să fie o certitudine. Atacul îşi pierde caracterul imediat de îndată ce fapta prin care s-a exercitat, dacă este infracţiune (de regulă), s-a consumat/epuizat/a rămas în tentativă. Dar poate persista caracterul imediat în cazul unei fapte consumate, dacă rezultatul este reversibil (victima, imediat după consumarea tâlhăriei, exercită violenţe asupra infractorului pentru a-şi recupera bunul).

d)INJUST - atacul trebuie să fie exercitat de o persoană (de principiu, responsabilă) şi nu trebuie să fie autorizat de lege. -atacul ANIMALULUI nu este injust, decât dacă animalul a fost asmuţit de o PERSOANĂ care îi coordonează atacul. Dacă atacui provine de la un iresponsabil, opinia majorita­ ră precizează că trebuie ca cel ce se apără să nu cunoască starea de iresponsabilitate daca se cunoaşte starea de iresponsabilitate, se vor analiza condiţiile stării de nece­ sitate. Dacă apărarea este realizată de un iresponsabil împotriva unui responsabil, se va reţine iresponsabilitatea numai dacă nu se poate reţine legitima apărare (legitima apărare, fiind cauză justificativă, se va analiza înaintea oricărei cauze de neimputabilitate). Atacul injust poate fi săvârşit: * cu 1NTENŢ1E/ÎNTENŢIE DEPĂŞITĂ;

s t a r e a o e n e c e s i t a t €:L7.:7-.; v ;:77 7'.-7-:

L.p E R îC G Lu r.Y '7 v ;;:;CONDIŢIILE PERICOLULUI Pericolul trebuie să fie: *Condiţia pericolului material nu este expres prevăzută de lege, dar tinde a se impune, implicit (un pericol imaterial nu ar putea genera, de principiu, acţionare în stare de necesitate).

a) IMEDIAT are caracter iminent (pe cale să se desfăşoare), însă pericolul trebuie să fie o certitudine, sau ACTUAL ă în curs de desfăşurare.

b) INEVITABILĂ pericolul nu poate fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală. Pericolul: - poate să rezulte dintr-o ACŢIUNE UMANĂ INTENŢIONATĂ sau NEINTENŢIONATĂ; - poate fi generat de un ANIMAL; - poate fi generat de FENOMENE NATURALE.

Pericolul nu trebuie provocat INTENŢIONAT de cel ce invoca starea de necesitate. Dacă pericolul este provocat chiar de către cel care invocă starea de necesitate, acesta va fi tras la răspundere nu pentru fapta săvârşită cu intenţie, ci pentru fapta comisă din culpă, dacă este încriminată.

T-

■

;|| | ï

Legítima apărare şî starea de necesitate L E G IT IM A A P Ă R A R E

■ ■V .

S; A T A C U L

‘

/ 7

~Aţacui trebuie să fie îndreptat: * împotriva ceiui care se apară; e împotriva aiţei persoane; * împotriva drepturilor acestora; « împotriva unui interes general. Atacui poate viza una/mai muite persoane. Nu contează dacă persoana împotriva căreia se exercită atacui este responsabilă sau nu. ...

.

Î L A Î^ Ă R Ă R E Â

S T A R E A D E N E C E S IT A T E -

Apărarea trebuie să fie precedată de atac. APĂRAREA: • trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală {TIPICĂ); • trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului; • trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care atacui s-a consumat; • nu este neapărat necesar ca săvârşirea faptei să fie singura cale de înlăturare a atacului. APĂRAREA: • poate consta într-o faptă prevăzută de legea penală rămasă în formă tentată {incriminată, pedepsibilă) sau consumată; ♦ fapta poate fi săvârşită cu intenţie/intenţie depăşită. Apărarea trebuie să fie îndreptată împotriva agresorului. Dacă nu se îndreaptă împotriva agresorului sau există şi victime colaterale, se analizează condiţiile stării de necesitate/erorii. Cei ce se apără trebuie să fie, în principiu, conştient de atac si de implicaţiile sale. Apărarea trebuie să fie necesară pentru respingerea atacului, însă nu este necesar ca săvârşirea faptei să fie singura cale de respingere a atacului.

Apărarea trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi momentul în care s-a consumat şi trebuie să fie aptă să înlăture atacui. Apărarea nu trebuie să fie prematură si nici tardivă.

¡j.

p e r îc o iu l

Pericolul trebuie să ameninţe: * viaţa, integritatea, sănătatea sa/a altuia; ® un bun important al său/al altuia; • un interes general.

ÎtS Ă ţV A R E Ă

■

C O N O IŢ IILE A P Ă R Ă R II

87

CO IV IpîTÎILE Ş A L V A R II

SALVAREA: « trebuie să constea într-o faptă prevăzută de legea penală (TIPICĂ); • ®

•

trebuie să fie necesară pentru salvarea de la pericol; trebuie să intervină între momentul în care pericolul a devenit iminent şi momentul în care s-a consumat; trebuie să fie singura modalitate prin care poate fi înlăturat pericolul.

SALVAREA: • poate consta într-o faptă prevăzută de legea penală rămasă în formă tentată incriminată sau consumată; ® fapta poate fi săvârşită cu intenţie/intenţie depăşită. Fapta nu trebuie să fie săvârşită de persoane care au obligaţia de a înfrunta pericolul - > pot invoca starea de necesitate numai dacă salvează terţe persoane, nu şi atunci când se salvează pe ele.

Fapta săvârşită trebuie să fie necesară pentru salvarea de la pericol şi să fie singura modalitate prin care poate fi înlăturat pericolul. Dacă pericolul putea fi înlăturat printr-o contravenţie, nu se reţine starea de necesitate dacă se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală. Dacă pericolul putea fi înlăturat printr-o faptă prevăzută de legea penală mai uşoară, nu se reţine starea de necesitate dacă s-a săvârşit fapta mai grea. Salvarea trebuie să intervină între momentul în care atacul a devenit iminent şi cel în care s-a consumat şi trebuie să fie aptă să înlăture pericolul.

Legitima apărare şi starea de necesitate

89

L E G IT IM A A P Ă R A R E

S T A R E A D E N E C E S IT A T E

Apărarea trebuie să fie proporţională cu atacul, adică sa constea (pe cât posibil) în comiterea unei fapte cu urmare mai pnţln gravă sau apropiată de gravitatea potenţială a atacului. Excesul intensiv de apărare grefat pe existenţa tuiburării/temerii.nu este cauză justificativă, ci cauză de neîmputabilitate (excesul neimputabil de legitimă apărare). Dacă depăşirea limitelor unei apărări proporţionale nu se datorează tulburării/temerii, se va reţine excesul scuzabil de legitimă apărare -> circumstanţa atenuantă.

Salvarea trebuie să fie proporţională cu pericolul, adică nu trebuie sa se producă urmări vădit mai grave decât dacă acesta nu era înlăturat. Dacă urmările sunt mai grave, dar nu vădit mai grave, există proporţionalitate. Se va reţine excesul neimputabil de stare de necesitate dacă urmările sunt vădit mai grave, dar făptuitorul nu a avut reprezentarea lor. Dacă făptuitorul a avut reprezentarea urmărilor vădit mai grave se va reţine circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor stării de necesitate în favoarea infractorului, care va fi tras ia răspundere penaiă pentru infracţiunea săvârşită.

*

p Ţ E | E C Ţ )E

Legitima apărare înlătură caracterul penal ai faptei, care este justificată. Fapta nu este infracţiune, lipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridicităţii. Produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor. înlătură răspunderea civilă delictuală, ca regulă.

Starea de necesitateînlătură caracterul penal al faptei, care este justificată. Fapta nu este infracţiune, ¡ipsindu-i trăsătura esenţială a antijuridicităţii. Produce efecte in rem, care se răsfrâng şi asupra participanţilor. Nu înlătură, de principiu, răspunderea civilă delictuală dacă făptuitorul, saivându-se pe sine ori un bun al său, a produs prejudicii altei persoane. Nu înlătură, de principiu, răspunderea civilă delictuală a persoanei în favoarea căreia s-a realizat acţiunea de salvare.

P R E Z U M Ţ IA R E L A T IV Ă D E L E G IT IM Ă A P Ă R A R E :

Atacul trebuie să constea în a pătrunde/încerca să pătrundă fără drept într-o locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acestea. Pătrunderea trebuie să se realizeze: -în timpui ziieî, numai prin violenţă, viclenie, efracţie sau alte asemenea mijloace; -în timpul nopţii, prin orice mijloace. Pătrunderea poate echivala cu violarea de domiciliu, EFECTE

• înlătură caracterul penal ai faptei, fapta fiind justificată; » produce efecte in rem ; poate atrage răspunderea civilă delictuală (în condiţiile legii civile).

EXERCITAREA UNUI DREPT SAU ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII111 W

Sediul materiei: ori. 21 C. pen. Art. 21. Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penală constând în exercitarea unui drept recunoscut de lege sau în Îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege, cu respectarea condiţiilor şi limitelor prevăzute de aceasta. (2) Este de asemenea justificată fapta prevăzută de legea penală constând în îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, dacă aceasta nu este în mod vădit ilegală.

Noţiune - cauză justificativâ/cauze justificative (multiple, reglementate în aceiaşi arti­ col de lege} aplicabilâ(e) în acele situaţii în care săvârşirea unei fapte prevăzute de le­ gea penală (dintre acelea în cazul cărora aceste împrejurări nu sunt valorificate cu titlu de cauze de tipicitate/atipicitate) este legitimă (aşadar; admisă) prin permisiunea legii (lato sensu), în exerata rea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii (impuse de lege sau de autoritatea competentă), în condiţii expres prevăzute.

I. EXERCITAREA UNUI DREPT RECUNOSCUT DE LEGE O premisă - există o normă juridică ce recunoaşte un drept a cărui exercitare (în anumite condiţii) ar duce la încălcarea formală a unui text de incriminare în esenţă, un act normativ permite, iar un alt act normativ interzice acelaşi comportament; O lege este vorba despre un act normativ, termenul „lege" fiind utilizat, în acest context, în sens larg {lato sensu), iar nu doar în sensul art. 173 C. pen. (poate fi vorba despre o lege constituţionaiă, organică sau ordinară, despre o ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, despre un tratat internaţional etc.; se poate discuta până la ce nivel este posibil a se coborî, în sfera actelor infra-legaie, cu interpretarea conceptului de „lege" utilizat în acest context-dacă poate fi vorba, de pildă, şî despre hotărâri de Guvern, ori diverse ordine de ministru, sau dispoziţii din hotărâri ale Consiliului Local etc. - problemă controversată); O drept “> o prerogativă conferită unei persoane (fizice sau juridice) în ba2a unei dispoziţii nor­ mative (legale); 3 dreptul este recunoscut de lege, deci nu impus de aceasta (deosebirea în raport de aducerea la îndeplinire a unei obligaţii) persoana în favoarea căreia este recunoscut îl poate exercita sau nu; 3 cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică; 3 condiţii: * are loc exercitarea unui drept permis de iege (spre exemplu, are loc un meci de kickboxing, organizat în cadru oficial, cu respectarea tuturor regulilor în materie, o persoană alege să !l] Pentru o scurtă privire comparativă a acestor instituţii, a se vedea finaiul fişei.

92

Drept penai. Partea generală

❖

❖

J"* IVg

distrugă un bun persââăi care uneori era împrumutat, spre folosinţă gratuită - comodat neoneros, unui tbrţ etc,}; prin exercitarea dreptului se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală (spre exemplu, în urma loviturilor regulamentar aplicate, în timpul meciului, unul din cei doi luptători suferă o vătămare corporală) fapta trebuie să fie tipică ţeste necesar ca pe conţinutul constitutiv al respectivei fapte să nu se prevadă exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate pozitivă sau negativă - astfel încât să se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe acest temei); exercitarea dreptului se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage impo­ sibilitatea reţinerii cauzei justificative). Fapta medicului din sistemul public de sănătate fcareare calitatea de funcţionar public) de a \ primi plăţi suplimentare sau donaţii: de la pacienţi nu con o exercitare a unul drept j recunoscut de lege (a se vedea Decizia pentru dezlegarea ■ unor chestiuni ■ de drept \ nr. 19/2015, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

II. ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII IMPUSE DE LEGE premisă - există o normă juridică ce impune cuiva o obligaţie a cărei îndeplinire ar duce ia încălcarea unui text de incriminare -> în esenţă, un act normativ impune, iar un alt act normativ interzice acelaşi comportament; O lege este vorba despre un act normativ, utilizarea termenului „lege" fiind lato sensu, şi nu doar în sensul art 173 C. pen. {poate fi vorba despre o lege constituţională, organică sau ordi­ nară, despre o ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă a Guvernului, de un tratat internaţional etc.); O legea impune obligaţia, nu doar o recunoaşte ca vaiidă -> nerespectarea ei poate conduce ia sancţionarea persoane) obligate a o duce la îndeplinire, în timp ce îndeplinirea ei ar constitui, pe de altă parte, săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală; cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică; O condiţii: ❖ are loc îndeplinirea unei obligaţii impuse de lege (spre exemplu, ofiţerii de poliţie asigură securitatea unei clădiri în timpul unui summit); ❖ prin îndeplinirea obligaţiei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală [în exemplul de mai sus, cu ocazia securizării perimetrului, ofiţerul de poiiţie imobilizează un terorist, cauzăm dud suferinţe fizice în acest proces (teroristul se luptă cu poiiţistul) şi privindu-i de libertate] -> fapta trebuie să fie tipică {este necesar ca pe conţinutul constitutiv al respectivei fapte să nu se prevadă exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate - pozitivă' sau negativă astfel încât să se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe acest temei); ❖ îndeplinirea obligaţiei se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage imposi­ bilitatea reţinerii cauzei justificative).

Exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obligaţii \ \ l

93

ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII IMPUSE DE AUTORîŢAfTEA COMPETENTĂ

O premisă - există o obligaţie impusă unei persoane de o autoritate competentă, obligaţie a cărei îndeplinire ar duce la încălcarea unui text de incriminare în esenţă, autoritatea competentă impune, iar un act normativ interzice acelaşi comportament; O autoritatea competentă autoritate publică învestită de lege cu anumite competenţe şi puteri într-un domeniu, în aplicarea unui act normativ; O obligaţia este impusă de autoritatea competentă, doar In forma prevăzută de Sege; O cauza justificativă poate fi invocată atât de o persoană fizică, cât şi de o persoană juridică; 3 condiţii: ❖ are ioc îndeplinirea unei obligaţii impuse de autoritatea competentă -> este necesar ca autoritatea să poată impune în mod valabil acea obligaţie, să aibă putere de dispoziţie în domeniul respectiv; ❖ prin îndeplinirea obligaţiei se săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală -> fapta trebuie să fie tipică (este necesar ca pe conţinutul constitutiv al respectivei fapte să nu se prevadă exercitarea unui drept cu titlu de cauză de tipicitate - pozitivă sau negativă - astfel încât să se ridice problema atipicităţii, iar nu a justificării, pe acest temei); ❖ îndeplinirea obligaţiei se face în limitele permise de lege (depăşirea acestora atrage imposi­ bilitatea reţinerii cauzei justificative); obligaţia impusă de autoritatea competentă să nu fie în mod vădit ilegală (spre exemplu, niciun ordin sau dispoziţie a autorităţii competente nu poate impune, în mod valid, torturarea unei persoane) trebuie ca obligaţia să fie aparent legală -> astfel, dacă ulterior se dove­ deşte ilegalitatea măsurii, dacă aceasta nu era evidentă, făptuitorul va fi în continuare exonerat de răspundere (beneficiind de aparenţa de legalitate a dispoziţiei autorităţii).

r NB

fn doctrina se discută situaţia în care obligaţia este iiegaiă, dar nu vădit, după cum făptuitorul 1 şi-a dat seama, sau nu, de caracterul Ilegal al acesteia. După o opinie, atât timp cât nu este ; vădit Ilegală,: trebuie1sa fie îndeplinită, chiar dacă făptuitorul realizează cara eterul ei ilegal. Í După: o: altăy opinie,; atunci: cândlobligaţia Impusă este văditţiiegalălsau:este:::iiegală şi: con- j ştientizată, ca atare, de făptuitor, acesta trebuie să refuze executarea, iard3că:nu p face) nu: | va putea invoca această cauză justificativă. A se vedea teoriile din doctrină: teoria baione- j telor obediente, teoria baionetelor Inteligente, teoria ilegalităţii vădite (aceasta din urmă ; fiind adoptată la noi, acum).

94

Drept penai. Partea generală

IV. ERECTE O faptele prevăzute de legea penală săvârşite în exercitarea unui drept sau îndeplinirea unei obli­ gaţii, deşi tipice (aşadar, exercitarea unui drept/îndeplinirea unei obligaţii nu trebuie să conducă la reţinerea unei cauze de atipicitate), sunt justificate nu este îndeplinită condiţia antîjuridicităţîi fapta neconstituind infracţiune, implicit nu va exista nici răspundere penală, nici sancţiuni de drept penal; 3 nu se pot aplica pedepse; O nu se pot lua măsuri educative; O nu se pot lua măsuri de siguranţă; O înlătură, ca regulă, răspunderea disciplinară; O înlătură, în principiu, răspunderea civilă delictuală a făptuitorului. J"* NB

NB

Dacă dreptul a fost exercitat abuziv sau obligaţia a fost vădit ilegală, (nici) răspunderea ■ civilă' nu este înlăturată. Dacă cel care a îndeplinit obligaţia impusă de autoritatea competentă nu era el însuşi corn- j petent să o execute (nu intra în atribuţiile sale), răspunderea sa (civilă, penală şi delictuală) j nu va fi înlăturată, el răspunzând pentru săvârşirea faptei, care are în continuare caracter j penai. . ': . : ■. i Tabel comparativ EXERCITAREA UNUI DREPT ŞI ÎNDEPLINIREA UNEI OBLIGAŢII

Exercitarea unui DREPT recunoscut de lege are caracter facultativ poate fi invocată atât de persoana fizică, cât şi de persoana juridică dreptul trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, cu bună-credinţa

îndeplinirea unei OBUGATÎI impuse de lege are caracter imperativ poate fi invocată atât de persoana fizică, cât şi de persoana juridică îndeplinirea obligaţiei impuse de lege trebuie să se facă în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege

îndeplinirea unei impuse de autoritatea competentă are caracter imperativ poate fi invocată atât de persoana fizică, cât şi de persoana juridică îndeplinirea obligaţiei impuse de autoritatea competentă, în forma prevăzută de lege, nu trebuie să fie în mod vădit ilegală

FI**A

NR. 9

CONSIMŢĂMÂNTUL PERSOANEI VĂTĂMATE

Sediul materiei: art 22 C pen. Art. 22. Consimţământul persoanei vătăm ate. (1) Este justificată fapta prevăzută de legea penala săvârşită cu con­ simţământul persoanei vătămate, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol, ii) Consimţământul persoanei vătămate nu produce efecte în cazul infracţiunilor contra vieţii, precum şi-atunci când legea exclude efectul justificativ al acestuia.

Noţiune - cauză justificativă aplicabilă în acele situaţii în care săvârşirea unei fapte prevăzute de fegea penală (dintre acele în al căror conţinut constitutiv legea nu face referire la exis ten ţa/inexistenţa consimţământului persoanei vătămate, cu rol de cauză de tipicita te/atipicita te, respectiv dintre acelea în cazul cărora consimţământul se poate manifesta cu titlu de cauză justificativă} este legitimă; prin lege, aşadar, admisă ca licită, prin efectul consimţământului persoanei vătămate. O premisă: ♦ > persoana vătămată este de acord ca o altă persoană să săvârşească împotriva sa o anumită faptă prevăzută de legea penală (există fapte incriminate în căzui cărora consimţământul persoanei vătămate nu este recunoscut cu efect extinctiv de infracţiune, precum şi unele fapte incriminate în raport de care acesta are valoare de cauză de atipicitate, iar nu de cauză justificativă), O trebuie să distingem între: ♦t* consimţământul victimei - cauză justificativă; * consimţământul victimei - element constitutiv al infracţiunii (spre exemplu; în cazul infrac­ ţiunii de violare de domiciliu, pătrunderea în locuinţă fără consimţământ - se înlătură tipicitatea; în cazai infracţiunii de vioi, consimţământul persoanei vătămate înlătură însăşi tipicitatea}; ❖ acele situaţii în care consimţământul victimei duce la reducerea limitelor de pedeapsă şi reţi­ nerea unor forme atenuate ale infracţiunii (spre exemplu, uciderea la cererea victimei duce la o sancţionare mai blândă decât cea a unui omor în forma de bază - art. 190 CP raportat la art. 188 CP -> în acest caz, consimţământul nu este cauză justificativă [acţiunea sa cu acest titlu este prohibită expres de legiuitor - art. 22 alin. (2) CP], deoarece consimţământul victi­ mei este, în acest caz, element circumstanţial atenuant (element neesenţial al tipicităţii obiective a formei derivate prin atenuare a infracţiunii), fiind cerut de însăşi norma de incriminare, ca element special de atenuare. 3 analiza incidenţei cauzei justificative se va efectua după ce s-a stabilit că fapta săvârşită este tipică (faptă prevăzută de legea penală - reiese că reţinerea consimţământului persoanei

9S

drept penal. Partea generală

vătămate, pentru excluderea infracţiunii, cu titlu de cauză de atipîcitate, are prioritate faţă de reţinerea acestuia, cu acelaşi efect, cu titlu de cauză justificativă); O consimţământul persoanei vătămate poate fi invocat: ❖ atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice. O valoarea socială poate fi: ❖ lezată (în cazul infracţiunilor de rezultat); ❖ pusă în pericol (în cazul infracţiunilor de pericol).

lico lb liri O să se săvârşească o faptă prevăzută de legea penală fapta trebuie să fie tipică; O persoana vătămată să fie titularul valorii ocrotite; O titularul valorii să poată să dispună de aceasta în mod legal -> este prevăzut explicit că valoarea ocrotită nu poate fi viaţa persoanei; ❖ există şi dispoziţii speciale prohibitive cu privire la roiul de excludere a caracterului infrac­ ţional al faptei prin consimţământ, de exemplu, art. 210 şi art. 211 CP. O consimţământul trebuie să fie: ❖ serios; ❖ liber exprimat (să nu fie viciat de doi, violenţă, eroare esenţială);

NB

în doctrina penală, reprezintă un subiect controversat aspectul referitor la impactul similar :sau specific pe care îl au asupra consimţământului-"" cauză justificativă - viciile de consimţământ reglementate potrivit dreptului civil. în timp ce o opinie acreditează incidenţa acestora fără particularităţi şi în această materie, ait punct de vedere militează pentru admiterea unor deosebiri (specific particular), fără a exista unanimitate de opinii cu privire la conţinutul acestora, prin raportare la legislaţia de drept privat.

| \ j ; j

❖ dat în cunoştinţă de cauză persoana vătămată trebuie să aibă discernământ; ❖ determinat şi neechivoc (nu poate fi teoretic sau eventual). O consimţământul poate fi exprimat în orice formă (oral, scris sau tacit); O consimţământul poate fi exprimat personal sau, excepţional, prin reprezentant {spre, exemplu, consimţământul fiului pentru o intervenţie medicală asupra tatălui vârstnic); O consimţământul trebuie să intervină anterior primului act de executare a faptei tipice: ❖ dacă survine pe parcursul executării, se reţine tentativa, dacă tentativa este incriminată; ❖ fapta nu este justificată dacă persoana vătămată nu şi-a dat consimţământul anterior pri­ mului act de executare, chiar dacă ratifică ulterior acţiunea/inacţiunea tipică; ❖ pentru activităţile cu durată de consumare, consimţământul trebuie să rămână valabil expri­ mat pe întreaga durată a executării, până la epuizare.

Consimţământul persoanei vătămate

97

Spre exemplu, persoana vătămată solicită autorului să o agreseze fizic sau sâ~i dezmembreze bicicleta. în ambele situaţii, persoana vătămată poate dispune de valorile sociale lezate (inte­ gritatea corporală sau bunurile pe care le are în patrimoniu).

r NB

în măsura în care consimţământul persoanei vătămate se regăseşte printre elementele, de i ţipi cita te obiectivă, atunci consimţământul nu este cauză justificativă, ci cauză care înlătura j chiar tipîcitatea (exemplu: dacă luarea unui bun se realizează în prezenţa consimţămâm \ tului persoanei în a cărei posesie se 'află' bunul, fapta nu e tipică; lipsa consimţământului- \ fiind o condiţie a ţip icitâţii oplectiye în cazul furtulu i - art 228 CP).

H. EFECTE O fapta nu este infracţiune, lipsind trăsătura esenţială a antijuridicităţii -> se înlătură răspunderea penală, implicit se exclude răspunderea penală şi posibilitatea de sancţionare penală; O în măsura în care consimţământul este dat pentru comiterea faptei cu intenţie, dar din culpă se produce un rezultat mai grav, făptuitorul va răspunde doar pentru fapta comisă din culpă, în măsura în care aceasta este incriminată; Spre exemplu, dacă persoana vătămată îl autorizează pe autor sâ-i facă un tatuaj şi, ulterior, persoana vătămată decedează din cauza intoleranţei ia substanţa existentă în cerneala folosită, autorul va răspunde pentru ucidere din culpă (dacă sunt întrunite condiţiile culpei cu/fâră preve­ dere). Dacă nu a existat consimţământul persoanei vătămate la efectuarea tatuajului (acţiune intenţionată de lezare a integrităţii corporale) autorul va răspunde pentru vătămări cauzatoare de moarte. O produce efecte in rem; O nu se pot aplica pedepse; 3 nu se pot iua măsuri educative; O nu se pot lua măsuri de siguranţă; O nu produce efecte în cazul: *î* faptelor incriminate îndreptate împotriva vieţii ţde principiu, va produce efecte, aşadar, în cazul altor fapte încriminate, precum în cazul infracţiunilor contra integrităţii/sănătăţii); ❖ când legea exclude efectul justificativ al acestuia {exemplu: infracţiunea de tortură - art 210 şi art 211 CP). O nu se atrage, în principiu, răspunderea civilă delictuală, potrivit regulilor specifice din dreptul civil (dîn moment ce persoana vătămată a consimţit la producerea prejudiciului). Consimţământul nu justifică faptele prevăzute de legea penală; care; aduc atingere ordinii j ■'pu blice sau bunelor moravuri {deoare ce ti tu! arul vai ori i:sociale protejate este; în acest, caz;.; i în generai, colectivitatea, reprezentată de stat, iar nu urs individ particular).

FSŞA

NR. 10

CONSTRÂNGEREA FIZICĂ Şl CONSTRÂNGEREA MORALĂ111

Sediul materiei: art. 24-25 C. pen.

i.

c o n s t r â n g e r e a f iz ic ă

Sediul materiei: art. 24 C. pen. A rt 24. Constrângerea fizică. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.

Noţiune - cauza de neimputabilitate constând în presiunea fizică irezistibilă exerci­ tată asupra făptuitorului, ce îl determină pe acesta să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. O premisă: originea constrângerii este exterioară voinţei persoanei constrânse, iar făptuitorului îi este afectată voinţa ţel nu este iresponsabil, păstrând reprezentarea faptelor sale, însă voinţa de a acţiona nu îi aparţine, nu este rodul exprimării libere a deciziei sale, energia fizică dinamizată sau inhibată irezistibil nu se mai află sub controlul efectiv al acestuia). fi Condiţii O să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală de către cel constrâns fapta trebuie să fie tipică şi să nu fie incidenţă o cauză justificativă; ❖ cel constrâns poate acţiona, teoretic, în calitate de autor, coautor, instigator sau complice (practic, însă, specificul constrângerii fizice face ca autorul/coautorul să fie cei mai expus acestei cauze de neimputabilitate); ❖ fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune (presiunea exterioară fîe forţează făptuitorul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fie împiedică pe acesta de la îndeplinirea unei obligaţii legale de a acţiona - inhibare irezistibilă); ❖ fapta poate îmbrăca forma tentativei prevăzute de lege (incriminate, pedepsibile) sau a faptului consumat. O să existe o acţiune de constrângere a făptuitorului; O constrângerea trebuie să fie: ❖ irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă forţei de constrângere; caracterul irezistibil se apreciază concret, prin raportare la posibilităţile făptuitorului de a rezista şi la natura şi puterea forţei de constrângere (de exemplu, făptui­ torul leşină şi, în cădere, sparge vitrina unui magazin); 111Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelul din anexa nr, 3,

Constrângerea fizică şi constrângerea morală

99

+t+ exercitată direct asupra făptuitorului, sau indirect, dar astfel încât să constrângă fizic nemij­ locit pe acesta -> dacă este exercitată asupra altei persoane pentru a-l determina pe făptui­ tor la un anumit comportament -> constrângere morală (de exemplu, dacă Z a torturează pe X, soţia lui Y, pentru a-l face pe Y să accepte să fure un bun, în schimbul stopării torturării lui X, atunci e constrângere morală).

> *

Se discută (controversă) în doctrină cu privire la ipoteza.în care se exercită: o constrângere fizică asupra unei persoane pentru a-i influenţa psihicul în sensul adoptării unei decizii de a comite o faptă incriminată: de exemplu, Z îi torturează pe X şi îi anunţă că nu va sista tortura decât dacă acesta divulga un secret profesional, ceea:ce X hotărăşte: să comită, pentru a sistai tortura asupra sa. în acest; caz, o i op inie în doctrîn ă susţine că există constrângere fizică, iar o aită opinie (pe care o susţinem) consideră:că există constrângere morală;Practic, pentru a se putea reţine constrângerea fizică, făptuitorul trebuie să se comporte ca un corp fizic sub influenţa energiei irezistibile; dacă este implicată decizia sa în:adoptarea unui anumit comportament (aşa viciată cum este această voinţă de forţa constrângătoare sub aspect fizic), atunci este vorba despre constrângere morală/psihică, care se poate manifesta sub formă imaterială {ameninţare cu un rău care se va produce în viitor) sau materială (ameninţare cu neîncetarea comiterii unui rău de natură fizică asupra făptuitoruiuî/altei persoane dac ă ace sta n u va com ite o anum ită fa ptă inc ri minată).

j ; \ i

j : ; ; ; ? , !

O constrângerea poate fi exercitată: ❖ de o persoană; IVB ❖

jT* NB

în cazul în care constrângerea fizică este exercitată de o persoană, de principiu se va reţine participaţîa improprie, sub forma instigării la fapta comisă de cel constrâns fizic. de un fenomen natural sau de un anima! (care nu se află sub controlul făptuitorului). în cazul în care constrângerea fizică este realizată voit chiar de făptuitor, pentru ca ulterior să poată invoca neimputabilitatea, va răspunde penal, dacă nu este incidenţă o altă cauză de exciudere a caracteruiui înfracţional al faptei (aşa-numita situaţie: actio libera in causa - s de exemplu, dacă un militar plăteşte nişte persoane să îi lege şi să îl închidă în pivniţă, pentru a lipsi mai mult de 3 zile de la unitate şi a nu fi astfel trimis în luptă, va răspunde pentru infracţiunea de dezertare).

3 constrângerea trebuie să se exercite pe tot parcursul săvârşirii faptei - în situaţia în care con­ strângerea încetează, iar făptuitorul continuă activitatea infracţională, nu se poate reţine cauza de neimputabilitate.

m

Spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul poate opta- între a realiza acţiu- I nea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea fizică nu există opţiune, I : cel constrâns fizic fiind obligat, obiectiv, să acţioneze/să rămână în: inacţiune, ca:efect al ! trezistibîlităţii forţei care se impune asupra fizicului său.

100

Drept penal. Partea generală

Spre exemplu, cuprins de starea de leşin, făptuitorul nu poatedeciâeca,încââere,sâ i evite spargerea vitrinei, lovindu-se mai râu, sau să cadă peste aceasta, distrugând-o, \ dar lovindu-se mai puţin rău, \

O înlătură imputabiiitatea - produce efecte cu privire la aptitudinea de comitere cu vinovăţie, de către făptuitor, a faptei incriminate (nu se poate discuta despre forme de vinovăţie atunci când lipseşte factorul volitiv, energia fizică a făptuitorului nefiind sub controlul efectiv ai acestuia), aceasta reconstituind infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală;

NB

Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează imputabiiitatea.

O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. O se pot aplica măsuri de siguranţă (cu excepţia confiscării extinse); O în principiu, nu se va angaja răspunderea civilă delictuală a făptuitorului. lî;-tdNSTRÂNGfeW EA IflO B A LĂ Sediul materiei: art 25 C. pen. Art. 25. Constrângerea morală. Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin ameninţare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia şi care nu putea fi înlăturat în alt mod.

H jT

Noţiune - cauza de neimputabilitate constând în presiunea exercitată asupra psihicu/u/ făptuitorului, în condiţiile legii, prinţr-o ameninţare cu un pericol grav, ce îl determină pe acesta să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

O premisă: originea constrângerii este exterioară persoanei constrânse, provenind exclusiv de la o altă persoană care o ameninţă cu un pericol grav, iar făptuitorului îi este afectată voinţa (el nu este iresponsabil, păstrând reprezentarea faptelor sale, însă voinţa de a acţiona nu îi aparţine). |J Condiţii O să fie săvârşită o faptă prevăzută de legea penală de către cel constrâns fapta trebuie să fie tipică şi nejustificată (să nu fie incidenţă vreo cauză justificativă): ❖ cel constrâns poate acţiona în calitate de autor, coautor, instigator sau complice;

Constrângerea fizică şi constrângerea morală

❖

101

fapta poate consta într-o acţiune sau inacţiune (presiunea exterioară fie forţează făptuitorul la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, fie împiedică pe acesta de la îndeplinirea unei obligaţii legale de a acţiona); ♦ > fapta poate îmbrăca forma tentativei incriminate/pedepsibiîe sau a faptului consumat, O să existe o acţiune de constrângere concretizată printr-o ameninţare cu un pericol grav: ❖ ameninţarea poate fi orală, în scris sau transmisă în orice alt mod de natură a insufla o temere puternică celui constrâns; ❖ ameninţarea ar putea fi însoţită şi de anumite acte fizice, însă principala acţiune asupra făptuitorului o are ameninţarea cu pericolul grav (se influenţează psihicul făptuitorului, fie exclusiv, fie prin intermediul fizicului - constrângerea morală prin ameninţare cu lipsa încetării unei constrângeri fizice); ❖ pericolul trebuie să fie reai/efectiv/concret/serios/imediat (actual sau iminent); ❖ pericolul cu care se ameninţă trebuie să fie injust (nu se poate reţine cauza de neimputabilîtate dacă se ameninţă cu producerea unei consecinţe grave, dar justă -sp re exemplu, se ameninţă cu efectuarea unui audit, în urma căruia s-ar putea sesiza nereguli); ♦ > pericolul trebuie să fie proporţional consecinţelor cauzate de săvârşirea faptei sub constrân­ gere (spre exemplu, nu se va putea reţine constrângerea morală dacă o persoană este ame­ ninţată cu sustragerea unui bun de valoare, motiv pentru care săvârşeşte, sub constrângere, un omor); ❖ pericolul grav ar putea privi viaţa, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea celui ame­ ninţat; de asemenea, pot exista situaţii în care ameninţarea ar fi la adresa demnităţii (spre exemplu, este ameninţată cu o calomnie o persoană publică care ar suferi consecinţe grave prin ştirbirea reputaţiei) sau a patrimoniului {spre exemplu, se ameninţă integritatea locuinţei familiei persoanei constrânse); ♦ > gravitatea se analizează prin raportare la valoarea socială afectată; ❖ pericolul grav poate privi pe făptuitor sau pe o altă persoană. O pericolul să nu poată fi înlăturat în alt mod decât prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală: ♦î* constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată opune rezistenţă forţei de constrângere; evaluarea se face de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei (evaluare atât obiectivă, cât şt subiectivă).

102

Drept penal. Partea generală

O constrângerea este exercitată întotdeauna de o persoană; O constrângerea trebuie să preceadă săvârşirea faptei “-în situaţia în care constrângerea încetea­ ză, iar făptuitorul continuă activitatea infracţională, nu se poate reţine cauza de neimputabilitate.

NE

Spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul poate opta între a realiza acţiu- j nea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea morală nu există opţîu- ? ne, cei consţrâns trebuind să acţioneze. !

2J Efecte O înlătură împutabilitatea - produce efecte cu privire ia premisa apariţiei vinovăţiei făptuitorului (nu se poate analiza forma de vinovăţie dacă nu există factor intelectiv liber), fapta neconstituind infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală; V NB

Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează împutabilitatea.

O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. se pot aplica măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse; o în principiu, nu se va angaja răspunderea civilă delictuală a făptuitorului; persoana care a exercitat constrângerea va răspunde, de principiu, ca instigator la fapta săvârşită de cel constrâns (particîpaţie improprie).

Constrângerea fizică şi constrângerea morală

103

A n e xa n r. 3 CO N STRÂ N G EREA

C O N STR Â N G ER EA M O RA LĂ

f iz ic ă

^Constrângerea se exercită asupra fizicuiui făptuitorului de o persoană/animal/fenomen natural.

Constrângerea se exercită asupra psihicului unei persoane de către o altă persoană (nu eveniment/animal), prin ameninţarea cu un pericol GRAV.

C O N D IŢ II

Evenimentul trebuie să fie: # irezistibil * imprevizibil De exemplu, leşin, fenomen natural etc.

constrângerea trebuie exercitată direct asupra făptuitoruiui sau indirect, dar cu efect produs nemijlocit asupra fizicului acestuia; • dacă este exercitată asupra altei persoane pentru a-l determina pe făptuitor să ia decizia adoptării unui anumit comportament -> se va reţine constrângerea morală. • constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă; • spre deosebire de starea de necesitate, unde făp­ tuitorul poate opta între a reaiiza acţiunea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea fizică nu există opţiune, cel constrâns trebuind să acţioneze sau, după caz, fiind împiedicat să acţioneze. * sub imperiul constrângerii fizice, cel constrâns săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală nejustificată şi neimputabilă; • dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează imputabilitatea. Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice: • poate consta într-o acţiune/inacţiune; • poate rămâne în faza de tentativă incriminată {pedepsibiiă} sau poate fi consumată; • poate fi comisă în calitate de autor, complice, instigator. * faptele vor fi imputabile dacă făptuitorul continuă să acţioneze după ce constrângerea fizică a încetat. *

C O N D IŢ II

Răul cu care se ameninţă trebuie să fie: • grav; • imediat (iminent sau actual); • inevitabil altfel decât prin comiterea faptei; ® injust; ® proporţional cu fapta tipică săvârşită pentru a-i evita. • pericolul cu care se ameninţă trebuie să-î privească pe făptuîtor/altă persoană; • cu ocazia ameninţării cu un pericol grav pot fi exercitate şi violenţe fizice.

constrângerea trebuie să fie irezistibilă persoana constrânsă trebuie să nu poată să opună rezistenţă; * spre deosebire de starea de necesitate, unde făptuitorul poate opta între a realiza acţiunea de salvare sau a lăsa pericolul să se producă, la constrângerea morală nu există opţiune, cel constrâns trebuind să acţioneze sau, după caz, să rămână în inacţiune. • sub imperiul constrângerii morale, cel constrâns săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală nejustificată şi neimputabilă; • dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai analizează imputabilitatea. Fapta săvârşită sub imperiul constrângerii morale: • poate consta într-o acţiune/inacţiune; • poate rămâne în faza de tentativă incriminată (pedepsibiiă) sau poate fi consumată; • poate fi comisă în calitate de autor, complice, instigator. •

•

faptele vor fi imputabile dacă făptuitorul continuă să acţioneze după ce constrângerea morală a încetat.

®

fapta săvârşită sub imperiul constrângerii morale nu este infracţiune, întrucât îi lipseşte imputabilitatea (lipseşte factorul intelectiv liber) neavând libertate de hotărâre (liberă), făptuitorul nu poate fi vinovat; fapta nu atrage răspunderea penală, implicit (subsecvent) fapta comisă, neconstîtuind infracţiune, nu atrage răspunderea penală; în principiu, fapta nu atrage nici răspunderea civila delictuală.

EFECTE *

*

*

fapta săvârşită sub imperiul constrângerii fizice nu este infracţiune, întrucât îl lipseşte imputabilitatea {lipseşte factorul volitiv) neavând libertate de acţiune, făptuitorul nu poate fi vinovat; fapta nu atrage răspunderea penală, implicit (subsecvent) fapta comisă, neconstîtuind infracţiune, nu atrage răspunderea penală; în principiu, fapta nu atrage nici răspunderea civilă delictuală.

•

«

WÉBÊâ

EXCESUL NEIMPUTABIL DE LEGITIMA APĂRARE SAU STARE DE NECESITATE111 Sediul materiei: art 26 C. pen. Ari- 26. Excesul neimputabil. (1) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de legitimă apărare, care a depăşit, din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului. (2) Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu si-a dat seama , în momentul comiterii faptei, că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.

Noţiune - cauze de neimputabilitate aplicabile, dupâ caz, fie situaţiei depăşirii Urnitelor unei apărări proporţionale cu atacul, fie situaţiei depăşirii limitelor stării de necesitate, în anumite condiţii expres reglementate de iege. O premisa: ❖ fie depăşirea intensivă (doar sub aspectul proporţiei) a limitelor legitimei apărări, dîn cauza tulburării sau temerii provocate de atac/agresiune; ❖ fie depăşirea intensivă (doar sub aspectul proporţiei) a limitelor stării de necesitate, fără a se conştientiza, la momentul comiterii faptei, că sunt pricinuite urmări vădit mai grave decât cele care se poate presupune, rezonabil, că s-ar fi produs în lipsa intervenţiei menite a înlă­ tura pericolul. 3 aceste cauze de neimputabilitate sunt în strânsă legătură cu legitima apărare sau, după caz, cu starea de necesitate, aplicarea lor neputând fi concepută în absenţa îndeplinirii parţiale a con­ diţiilor pentru reţinerea uneia dintre cele două cauze justificative indicate; O cunoaşte două modalităţi, cu cerinţe distincte: ♦ > excesul neimputabil de apărare [art. 26 alin. (1) C. pen.]; ♦ > excesul neîmputabil în acţiunea de salvare [art. 26 alin. (2) C. pen.].

L EXCESUL NEIMPUTABIL DE A PW vRE 3 cauza poate fi invocată doar de persoana fizică (ca urmare a condiţiei subiective vizând motivul reacţiei disproporţionate: temere sau tulburare); 3 presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor, reglementate în cazul legitimei apărări, privitoare la atac şl la apărare, mai puţin proporţionalitatea apărării cu atacul (gravitatea apărării depăşeşte pe aceea a atacului; excesul neimputabil de legitimă apărare este o formă de exces/de depăşire a limitelor legitimei apărări de tip intensiv, iar nu extensiv, vizând proporţia de intensitate dintre [1] Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se vedea tabelul de la finaiui acestei fişe.

106

Drept pena!. Partea genefála

ăpărare şi atac* ifer rlu depăşirea cadrului temporal dintre ipărare şi atac: atac neimediat - apă­ rare non-necesară; o posibilă formă de exces extensiv de iegîtimă apărare o poate constitui cir­ cumstanţa atenuantă a scuzei provocării, în condiţiile legii - potenţială formă de exces extensiv de legitimă apărare prin depăşirea caracterului imediat al atacului - atac consumat); O depăşirea iimiteior iegitîmei apărări presupune exercitarea unei apărări ce produce consecin­ ţe mai grave comparativ cu acelea care se poate presupune, rezonabil, că s-ar fi produs prin atacul contracarat; O condiţie sine qua non -> depăşirea limitelor legitimei apărări să fie datorată tulburării sau teme­ rii cauzate prin atac dacă depăşirea a avut la bază orice altă cauză, această cauză de neimputabilitate nu se poate reţine - se va reţine, în schimb, circumstanţa atenuantă legală a excesului scuzabil de legitimă apărare [art. 77 alin. (1) lit, b} CP - depăşirea limitelor legitimei apărări]; Spre exemplu, inculpatul pândit; urmărit şi lovit cu pumnii, în zona feţei şi a trunchiului, de către alte persoane, de mai multe ori, a considerat, pe baza tulburării şi a temerii, că singura sa scăpare ar consta în folosirea unui cuţit împotriva acestora. O asemenea acţiune, din punct de vedere obiectiv, este disproporţionată faţă de atacul ia care a fost supus, însă, din punct de vedere subiectiv, constituie un exces intensiv de legitimă apărare prin depăşirea proporţionafitâţii din pricina temerii/tulburârii provocate chiar de atac. Dacă inculpatul nu ar fi acţionat sub imperiui tulburării sau temeni, cauza de neimputabiiitate nu ar fi incidenţă. în acest caz, în condiţiile legii, se va reţine circumstanţa atenuantă a depăşirii iimiteior legitimei apărări (excesul scuzabil de legitimă apărare).

Ii EXCESUL NE1MPUTABILÎN ACŢIUNEÂ DE SALVARE O cauza de neimputabiiitate poate fi invocată doar de persoana fizică; O presupune îndeplinirea tuturor condiţiilor privitoare ia pericol şî ia acţiunea de salvare pentru re­ ţinerea săvârşirii unei fapte prevăzute de legea penală în stare de necesitate, mai puţin proporţionalitatea acţiunii de salvare cu gravitatea pericolului (gravitatea acţiunii de salvare depăşeşte în mod esenţial pe aceea a pericolului, producând urmări vădit mai grave decât cele care este rezonabil a se presupune că ar fi intervenit dacă nu se acţiona pentru înlăturarea pericolului); O depăşirea iimiteior stării de necesitate -> presupune realizarea unei acţiuni de salvare ce pro­ duce consecinţe vădit mai grave decât s-ar fi produs dacă pericolul nu ar fi fost contracarat; O condiţie sine qua non depăşirea limitelor stării de necesitate să fie datorată faptuiui că salva­ torul nu a avut reprezentarea, în momentul realizării acţiunii de salvare, faptului că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat H» dacă salvatorul şi-a dat seama că acţiunea lui va produce efecte vădit mai grave decât s-ar fi produs în absenţa salvării, această cauză de neimputabiiitate nu se poate reţine - şe va reţine, în schimb, circumstanţa atenuanta legală a excesului scuzabil de stare de necesitate - art. 77 alin. (1) lit. c) CP (depăşirea iimiteior stării de necesitate). Spre exemplu: dacă, pentru a împiedica propagarea unui incendiu ia o anexă a unei gospodării (unde nu sunt depozitate bunuri de valoare şi nici nu se află persoane), făptuitorul sustrage un

Excesul neimputabil de legitimă apărare sau stare de necesitate

107

tractor pentru a se deplasa mai repede la locul incendiului şi, îi pune în mişcare fârâ a realiza câ acesta era conectat printr-un lanţ, la o alta anexă, unde erau depozitate bunuri de valoare, astfel încât, prin deplasarea tractorului, a fost dărâmată acea anexă şi distruse bunurile mult mai valoroase decât anexa ce se dorea a fi salvată, este incidenţă cauza de neimputabilitate dacă făptuitorul nu a conştientizat că va produce asemenea pagube. Dacă a avut reprezentarea pagu­ bei provocate, se va reţine circumstanţa atenuantă [art. 77 alin. (1) iit. c) CP]. ifcElFECfE O înlătură împutabilitatea - produce efecte cu privire la premisele pe care s-ar putea configura vinovăţia făptuitorului (nu se poate discuta despre forme de vinovăţie dacă sunt afectaţi factorii de bază ai acesteia: voiitiv/intelectiv, în sensul că sunt suprimaţi sau nu se pot manifesta liber), fapta nemaiconstituind infracţiune -> implicit, se exclude răspunderea penală;

r

NB

Dacă este incidenţă o cauză justificativă, nu se mai anaiizează imputabiiltatea.

O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. O se pot aplica măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse; O se poate angaja, în principiu, răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, acesta fiind dator la plata unei indemnizaţii adecvate şi echitabile [potrivit art. 1360 alin. (2) şi urm. C. civ.J pentru acoperirea prejudiciului cauzat. Tabel comparativ EXCESUL NEIMPUTABIL DE APĂRARE Şi EXCESUL NEIMPUTABIL ÎN ACŢIUNEA DE SALVARE Excesuinel mpută b ii ^ v de apărare • poate fi invocat numai de PF • trebuie îndeplinite toate condiţiile de la atac şi apărare, incidente în caz de legitimă apăra­ re, mai puţin proporţionalitatea ţeste o for­ mă de exces intensiv de legitimă apărare, o depăşire a intensităţii dintre apărare şi atac) * dacă nu sunt îndeplinite alte condiţii ale legitimei apărări, nu se poate invoca excesul neimputabil

Excesul neimputabil în acţiunea de salvare • poate fi invocat numai de PF • trebuie îndeplinite toate condiţiile de Sa pericol şi acţiunea de salvare, incidente în caz de stare de necesitate, mai puţin proporţionalitatea ţeste o formă de exces intensiv de stare de necesitate, o depăşire a intensităţii dintre salvare şi pericol) • dacă nu sunt îndeplinite celelalte alte ale stării de necesitate, nu se poate invoca excesul neimputabil

108

Drept penai. Partea generală

• dacă depăşirea lîmiteior legitimei apărări nu este determinată de tuiburare/temere, nu se va reţine excesul neimputabil, dar se va reţine circumstanţa atenuantă legală a depăşirii limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil de legitimă apărare) - art. 77 alin. (1) lit. b) CP

* dacă făptuitorul a avut reprezentarea urmărilor vădit mai grave, se va reţine circumstanţa atenuantă legală a depăşirii limitelor stării de necesitate (excesul scuzabil de stare de necesitate) - art. 77 alin. (1) lit c) CP

FIŞA

NR. 12

MINORITATEA, IRESPONSABILITATEA Şl INTOXICAŢIA

Sediul materiei: art. 27-29 C. pen.

I. MINORITATE^ f ă p t u it o 'r u l u i Art 27. M inoritatea făptuitorului. Nu este imputabilă fapta prevăzuta de legea penală săvârşită de un minor, care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a răspunde penal.

Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul minor nu îndeplineşte condiţiile de vârstă pentru a fi angajată răspunderea sa penală (pentru a avea capacitate penalâ/pentru a f i subiect activ al infracţiunii). O premisă: în funcţie de vârsta pe care o are, respectiv de starea sa psihică, corelată cu vârsta, făp­ tuitorul va avea sau nu reprezentarea faptelor sale şi, corelativ, va avea sau nu capacitate penală activă (va fi apt sau nu de răspundere penală) -> vârsta influenţează fie existenţa neviciată a factorului intelectiv, fie a celui volitiv, fie a ambilor factori care constituie premisa vinovăţiei. Reguli: O minorul < 14 ani nu are capacitate penală activă (nu răspunde penal) - regulă lipsită de excep­ ţii [art. 27 coroborat cu art. 113 alin. (1) CP]; ❖ prezumţie absolută (juris et de jure) de incapacitate penală, de lipsă de discernământ, nesusceptibîiă de probă contrară. O minorul cu vârsta Intre 14 şi 16 ani răspunde penal doar dacă se dovedeşte că avea discer­ nământ la momentul săvârşirii faptei [art. 113 alin. (2) CP]; ❖ prezumţie relativă (juris tantum) de incapacitate penală activă (se prezumă că nu are dis­ cernământ, dar se admite proba contrară) -> pentru a se invalida/răsturna prezumţia legală relativă, se poate admite în concret, de la caz la caz, proba (în esenţă, prin expertiză medico-legală) că un minor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani la data comiterii unei fapte incriminate a avut reprezentarea faptei comise şi a urmărilor acesteia şi posibilitatea de autocontrol; dacă nu se probează existenţa discernământului (excepţia), se menţine prezumţia (regula) şi se reţine starea de minoritate a făptuitorului (cauză de neimputabilitate). 3 minorul cu vârsta > 16 ani răspunde penai - prezumţie relativă de responsabîiitatea/de capa­ citate penală activă dacă nu se reţine o altă cauză de excludere a infracţiunii; prezumţie relativă de existenţă a responsabilităţii -> trebuie înlăturată, pentru a se reţine o altă cauză de neimputabilitate (de exemplu, iresponsabilitatea);

110

Drept penal. Partea generala

♦ > dad subiectul activ minor de 16 ahí sau mai mare, ori major* bU se dovedeşte a avea respon­ sabilitate (excepţie), se reţirie o ató cauză de neimputabiíitate care a ekclüs responsabilitatea (fie iresponsabilitatea, fie intoxicaţia neîmputabiiă - în condiţiile legii). O vârsta în materie penală trebuie trebuie socotită cu începere de la momentul naşterii, fără a ţe face abstracţie de ziua naşterii (de exemplu, o fapta penală săvârşită în ziua împlinirii vârstei de 18 ani va atrage răspunderea penală a inculpatuluica infractor major); *♦* deşi există unele reticenţe în admiterea acestei concepţii, sunt de observat şi în această materie (calculul vârstei, pe ani) dispoziţiile cuprinse în art. 186 CP - calculul timpului în materie de drept penal substanţial, potrivit cărora, luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de data Ia care au început să curgă. Prin urmare, o perioadă de 14 ani, 16 ani şi 18 ani, care a început să fie calculată, de pildă, de la 3 ianuarie 2010 (indiferent că este vorba despre o pedeapsă de 14, 16 sau 18 ani, ori de vârsta unei persoane - legea penală nu distinge în art. 186 CP), se va socoti împlinită, după caz, pe 2 ianuarie 2024/2026/2028, mai precis, ia ora 00:00:01 (miezul nopţii) în noaptea dinspre 1 spre 2 ianuarie 2024/2026/2028. Dobân­ direa prin căsătorie a capacităţii depline de exerciţiu a drepturilor civile sau prin orice altă modalitate de dobândire a capacităţii depline anticipate, nu va produce niciun efect în răspunderea penală, ci doar în materie civilă. |i Condiţii Pentru a se reţine minoritatea făptuitorului, cu efectul neimputabilităţii faptei, este necesar: O ca minorul să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (faptă tipică sub aspect obiectiv); ❖ ca autor sau sub orice formă de participaţie (coautor, instigator, complice); ❖ sub orice formă a faptei încriminate concret comise -> tentativă incriminată (pedepsibilă) sau fapt consumat/epuizat. O ca minorul să fie nerăspunzător penal (să nu aibă capacitate penală activă): să aibă sub 14 ani sau ❖ să aibă între 14 şi 16 ani şi să nu fi avut discernământ.

r*

NB

Minoritatea făptuitorului operează şi atunci când se săvârşeşte (se consumă) o faptă tipică;: progresivă anterior vârstei de 14 ani sau în perioada 14-16 ani, dar fără discernământ; dovedit, iar urmările mai gravé, finale (momentul epuizării), se produc după ce minorul; poate fi tras la răspundere penală. Spre exemplu, dacă la vârsta de 13 ani minorul loveşte victima neletal, iar aceasta dece: dează după 4 ani, decesul fiind cauzat de lovituri (victima a căzut ca urmare a loviturii neletale, s-a lovit iaxap^iartrduniatismuîprovocat s-a agravat în timp), minorul nu va răspunde penal. Acest exemplu vizează săvârşirea loviturilor cauzatoare de moarte (infracţiunea progresivă).

Minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia

r

NB

111

Pentru faptele incriminate: din categoria celor con’tinuelcontinuateW e: consumat anterior vârstei de 14 ani sau în perioada 14- 16 ani, fără discernământ dovedit, :dar■s-au epuîzat după: atingerea perioadei de mînoritate, în condiţii de răspundere penală,: minorul: răspunde numai pentru actele materiale săvârşite după data dobândirii capacităţii penale active. Spre exemplu; lipsirea de libertate în mod ilegal {infracţiune continuă) consumată anterior împlinirii vârstei de 14 ani şi epuizată după ce minorul a împlinit ld anp atrage raspum ■ derea penala a acestuia, dacă se dovedeşte câ ia: momentuNepuizânifminoruiţavea dis~ cernamânt sau dacă epuizarea are loc în perioadg.de după împlinirea vârstei de 16 ani.

2. Efecte O înlătură imputabiîitatea - produce efecte cu privire ia premisele vinovăţiei (după caz, factor intelectiv şi/sau volitiv), fapta Reconstituind infracţiune implicit se exclude răspunderea penală; O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O dacă minorul a fost determinat sau ajutat de alte persoane, în principiu, se va reţine săvârşirea faptei în participaţie improprie; 3 nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ♦ > aplicarea măsurilor educative. O se pot lua măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse; O nu înlătură răspunderea civilă delictuală a persoanelor care aveau minorul în îngrijire, dacă se dovedeşte culpa acestora în îndeplinirea obligaţiei de supraveghere a minorului, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale: răspunderea pentru fapta altuia - răspunderea părinţilor pentru prejudiciile cauzate de copii lor minori; este posibil a exista, în condiţiile legii civile, chiar răspun­ dere civilă delictuală pentru fapta proprie (condiţiile răspunderii civile delictuale sunt mai permisive decât cele ale răspunderii penale); O se poate înlătura răspunderea civilă delictuală dacă minoritatea făptuitorului vine în concurs cu alte cauze care exclud infracţiunea, potrivit regulilor răspunderii civile delictuale, cum ar fi legi­ tima apărare.

li. ir e s p o n s a b il it a t e a

f ă p t u it o r u l u i

Art 28. Iresponsabilitatea, Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, fie din cauza unei boli psihice, fie din alte cauze.

112

$rept pdrial. Partea generală

Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul nu putea sâ~şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza unei boli psihice sau a altor cauze. O premisă: din cauza unei boli psihice sau din alte cauze (în principiu - cauze/stări psihoffelce anor­ male), făptuitorul: fie nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale (lipsa prezenţei/prezenţei nevi­ ciate a factorului intelectiv) sau stare psihofîzică în care persoana fie şi-a pierdut corecta reprezentare sau înţelegere a semnificaţiei faptelor sale sau a rezultatelor acestora, fie nu îşi poate controla faptele; ❖ poate fî permanentă sau temporară; ❖ poate fi congenitală sau survenită. O cauze -> boală psihică {de exemplu; alienaţia mintală sau alte afecţiuni mintale) sau alte cauze (de exemplu, semi-inconştienţa cauzată de hipnoză; somnul profund; crize de epilepsie etc.) existenţa bolii trebuie dovedită; O poate fi invocată doar de persoana fizică prin specificul cauzei determinante, incompatibilă cu structura ideală a persoanei juridice/morale. Jj Condiţii

Pentru a se reţine iresponsabilitatea făptuitorului, cu efectul neimputabiiităţiî faptei comise de acesta, este necesar: 3 ca acesta să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (faptă tipică sub aspect obiectiv); ❖ ca autor sau sub orice formă de participare (coautor, instigator, complice); ❖ sub orice formă a faptei incriminate -> tentativă sau fapt consumat/epuizat. O ca incapacitatea să existe la momentul săvârşirii faptei şi să dureze pe tot parcursul executării; ❖ este necesară dovedirea stării de iresponsabilitate, de regulă, pornind de la uh raport de expertiză medico-iegală (formal, soluţia aparţine organului judiciar); ❖ este posibil ca fapta să fi fost săvârşită într-un moment de luciditate (de asemenea, şi dacă afecţiunea nu anulează, ci doar diminuează capacitatea de înţelegere sau de voinţă), iar în acest caz nu se poate reţine iresponsabilitatea, cî ,eventual, o atenuare a răspunderii cu ocazia individualizării pedepsei [art. 75 alin. (2) lit. b) CP - circumstanţă atenuantă judiciară sau art. 74 CP - criteriile de individualizare judiciară]; ❖ condiţia este îndeplinită şi dacă, după săvârşirea faptei, starea de iresponsabilitate încetează;

Minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia

113

*t* condiţia nu este îndeplinită dacă starea de iresponsabilitate intervine doar după săvârşirea faptei. O ca incapacitatea să se datoreze unei boii psihice sau altor cauze (de principiu, similare = anormale, ca manifestare/incîdenţă sau moment de manifestare). H Efecte O înlătură imputabîlitatea - produce efecte cu privire ia vinovăţia făptuitorului (factorul intelectiv şi/sau volitiv}, fapta nemaiconstituind infracţiune implicit, se exclude răspunderea penală; O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. O se pot lua măsuri de siguranţă (cu predilecţie, cele care au caracter medical obligarea ia tratament medical sau internarea medicală, dar nu numai), cu excepţia confiscării extinse; O de regulă, nu înlătură răspunderea civilă delictuală, care, potrivit regulilor dreptului civil, poate subzista uneori şi ca răspundere pentru fapta proprie, şi ca răspundere pentru fapta altuia (per­ soanele în a căror grijă se afla făptuitorul putând fi trase la răspundere civilă pentru prejudiciul creat de acesta prin comiterea faptei prevăzute de legea penală); O este posibil ca iresponsabilitatea să vină în concurs cu alte cauze de excludere a infracţiunii, precum legitima apărare (în caz de concurs cu o cauză justificativă, va avea prioritate aceasta din urmă, pentru că exclude posibilitatea aplicării chiar şi a măsurilor de siguranţă).

^

Trebuie ca făptuitorul să nu-şi fi provocat singur starea de iresponsabilitate [actio libera in > cousof. Se: exclud: de la beneficiul iresponsabilităţii ipotezele de actio libera in causa ~ subzistă discuţii în doctrină cu privire la includerea în această noţiune,: alături de cazurile de: ■ provocare intenţionată a iresponsabilităţii, ipotezele de contribuţie din culpă la apariţia acesteia. Spre exempluo persoana epileptica care îşi declanşează o criza de epilepsie prin neadministrarea tratamentului şi apoi săvârşeşte o infracţiune; va răspunde penai.

III. INTOXICAŢIA Art. 29. Intoxicaţia. Nn este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu putea să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.

Noţiune - cauză de neimputabilitate aplicabilă situaţiei în care făptuitorul nu putea sâ~şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale ori nu putea să le controleze, din cauza intoxicării involuntare şi complete cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive.

114

Drept penal. Partea generală

O premisă: din dauzb intoxicării involuntare şî complete cu alcool sau cu alte substanţe psihoactive, făptuitorul: ❖ fie nu a putut să-şi dea seama de acţiunile sau inacţiunile sale {absenţa sau vicierea factorului intelectiv} sau fie nu a putu să le controleze {absenţa/vicierea factorului volitiv); ❖ fie ambele {absenţă/viciere cumulativă a factorilor inteiectiv şi volitiv). £> Intoxicaţia completă -> stare psihofizică în care persoana fie şi-a pierdut reprezentarea neviciată a semnificaţiei faptelor comise şi/sau a urmărilor acestora, fie nu îşi poate controla faptele, din cauza consumului de alcool sau alte substanţe psihoactive (consum care, pentru a exista intoxica­ ţia cu titlu de cauză de neimputabilitate, trebuie să fie nu doar completa, ci şî involuntară caracterul involuntar nu se referă ia intenţia persoanei de a se intoxica sau nu în urma substanţei intoxicante, ci la cunoaşterea caracterului intoxicant ai substanţei consumate şi ta libertatea de decizie cu privire la consumarea sau neconsumarea acesteia); O cauze consumul involuntar de: ❖ alcool; ❖ substanţe psihoactive substanţe stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii (art. 241 din Legea de punere în aplicare a Codului penal; a se vedea, de exemplu şi Legea nr. 339/2005, privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope). O poate fi invocată doar de persoana fizică, prin specificul obiectiv ai stării determinante, incom­ patibil cu ipoteza persoanei juridice/moraie; O trebuie realizată distincţia între: ❖ intoxicaţia voluntară incompletă dacă este preordinată, constituie circumstanţă generală agravantă - art. 77 lit. f) CP; dacă nu este preordinată, potrivit unei opinii, s-ar putea reţine drept circumstanţă generală atenuantă judiciară - art. 75 aiin. {2) lit. b) CP, iar, potrivit unui alt punct de vedere, s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei, cu vaioare, după caz, de factură atenuantă sau agravantă (între limitele speciale ale pedepsei abstracte); ❖ intoxicaţia voluntară completă -> dacă este preordinată, constituie circumstanţă generaiă agravantă - art. 77 lit. f) CP; dacă nu este preordinată, potrivit unei opinii, s-ar putea reţine drept circumstanţă generaiă atenuantă judiciară - art. 75 alin. (2) (it. b) CP, iar, potrivit unui alt punct de vedere, s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei, cu vaioare, după caz, de factură atenuantă sau agravantă {între limitele speciale ale pedepsei abstracte); ❖ intoxicaţia involuntară incompletă potrivit unei opinii, s-ar putea reţine drept circumstanţă generală atenuantă judiciară - art. 75 alin. (2) lit. b) CP, iar, potrivit unui ait punct de vedere, s-ar putea reţine numai în cadrul operaţiunii de individualizare judiciară a pedepsei, cu valoare, după caz, de factură atenuantă sau agravantă (între limítele speciale aie pedepsei abstracte); ❖ intoxicaţia involuntară compietă cauză de neimputabilitate.

Minoritatea, iresponsabilitatea şi intoxicaţia

115

l. Condiţii pentru a se reţine intoxicaţia făptuitorului, în condiţiile legii, cu efectui neimputabilităţii acestuia, este necesar: O ca acesta să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (tipică sub aspect obiectiv); obligarea la trata­ ment medical sau internarea medicală, dar nu numai), cu excepţia confiscării extinse; O în principiu, nu înlătură răspunderea civilă delictuală; O este posibil ca intoxicaţia să vină în concurs cu alte cauze de excludere a infracţiunii, precum legitima apărare (în caz de concurs cu o cauză justificativă, va avea prioritate aceasta din urmă, pentru că exclude posibilitatea aplicării chiar şi a măsurilor de siguranţă).

EROAREA Sediul materiei: art 30 C. pen. Art. 30. Eroarea. (1) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal aîfaptei. (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi faptelor săvârşite din culpă pe care legea penală le pedepseşte, numai dacă necunoaşterea stării, situaţiei ori împrejurării respective nu este ea însăşi rezultatul culpei. (3) Nu constituie circumstanţă agravantă sau element circumstanţial agravant starea, situaţia ori împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvârşirii infracţiunii. (4) Prevederile alin. (î)-(3) se aplică în mod corespunzător şi în cazul necunoaşterii unei dispoziţii legale extrapenale. (5) Nu este imputabila fapta prevăzută de legea penală săvârşită ca urmare a necunoaşterii sau cunoaşterii greşite a caracterului ilicit al acesteia din cauza unei împrejurări care nu putea fi în niciunfel evitată.

Noţiune - acea cauză de neimputabilitate aplicabilă în situaţia în care făptuitorul are o greşită reprezentare a realităţii faptice sau normative la momentul săvârşirii faptei incriminate, necunoscând sau cunoscând greşit caracterul ilicit al acesteia, din cauza unei împrejurări invincibiie/lnevitabiie. O premisă: făptuitorul săvârşeşte o faptă pe care, datorită necunoaşterii sau cunoaşterii greşite, invincibile {care nu putea fi evitată) a unor anumite elemente, o crede, în mod greşit, licită {per­ misă de legea penală); O are loc alterarea factorului intelectiv -> făptuitorul are o reprezentare eronată a realităţii, fie prin completa necunoaştere, fie prin cunoaşterea greşită a caracterului ilicit al faptei; O poate fi invocată atât de persoana fizică, cât şi de persoana juridică {în cazul erorii organelor de conducere).

L TIPURI DE ERORI X.

P

Eroarea de fapt şi eroarea de drept

eroare de fapt necunoaşterea unui element din realitatea materială {o persoană, un bun, o situaţie); P eroare de drept necunoaşterea unei norme de conduită obligatorie; *> eroare de drept extrapena! -> necunoaşterea unei norme de drept, alta decât de drept penal [art. 30 alin. {4) CP]; eroare de drept penal -> necunoaşterea unei norme de drept penai [după unele opinii reglementată potrivit art. 30 alin. (5) CP].

118

Drept penai. Partea generala

21 Eroarea prdpfie şi eroarea provocată O eroare proprie -> generată de conduita făptuitorului şi datorată ignoranţei acestuia (nu există contribuţia unei alte persoane ia eroare}; S eroare provocată inducerea în eroare a făptuitorului de către o aită persoană (doi); poate fi o eroare indusă intenţionat sau din greşeală.

3i Eroarea vindbilă (culpabilă) şl eroarea invincibilă (de neînlăturat) O eroare vindbilă percepţie falsă asupra realităţii, din culpă; ❖ exclude vinovăţia făptuitorului sub forma intenţiei, aşadar, dacă este esenţială, exclude caracterul penal doar în cazul acelor fapte tipice care constituie infracţiuni numai atunci când se comit cu intenţie, dar menţine caracterul penai a) faptelor incriminate şi în baza culpei. O eroare invincibilă -> percepţie falsă a realităţii imposibil de evitat, indiferent de numărul diligen­ telor rezonabile depuse. ❖ exclude vinovăţia şl sub forma culpei, aşadar, dacă este esenţială, exclude caracterul penal a! oricărei fapte încriminate, în orice formă s-ar regăsi (intenţie sau culpă}.

§< Eroarea esenţială şi eroarea neesenţială O eroare esenţială vizează elementele constitutive esenţiale ale incriminării (forma tip) - eroare esenţială asupra tipidtăţii - sau poartă asupra existenţei unei cauze justificative, ori - după anumite opinii - asupra însăşi existenţei incriminării - exclude caracterul penal ai faptei, fie cu titlu de cauză de atipicitate [art. 30 alin. (1) şi (2} CP], fie cu titlu de cauză de neimputabilitate [art. 30 alin. {5} CP]; O eroare neesenţială priveşte aspecte neesenţiale ale incriminării (precum, existenţa unui element circumstanţial agravant}, nefiind cauză de excludere a infracţiunii, acesta continuă să răspundă penai (reţinerea erorii neesenţiale înlătură agravarea sau ar putea atrage o răspundere penală atenuată cu ocazia individualizării pedepsei aplicate}.

Eroarea asupra tipidtăţii şi eroarea asupra antijurididtăţii O eroare asupra tipidtăţii -> vizează eroarea cu privire la elementele constitutive ale incriminării, este o eroare asupra aspectelor care ţin de prevederea faptei în legea penală; O eroare asupra antijurididtăţii [este singura formă de eroare care acţionează cu titlu de cauză de neimputabilitate - art. 30 alin. (5) CP] vizează eroarea invincibilă asupra caracterului ilicit a! faptei. ❖ presupune necunoaşterea/cunoaşterea greşită a caracterului ilicit, din cauza unei împrejurări ce nu poate fi în niciun fel evitată.

Eroarea 1

D e lim it ă r i

| ! i

"

Eroare asupra tîpicităţiî eroare de fapt

■I

j

119

~~~~~ ~~~~~~~

eroare de drept eroare vincibilă eroare invincibilă

. ' V Eroare asupra a-ntîjurîdIcităţiî eroare de fapt Exemplu: se considera eronat că există o cauză justificativă necunoscându-se sau cunoscându-se greşit o situaţie de fapt de care depinde caracterul imediat sau direct al atacului în caz de legitimă apărare putativă eroare de drept eroare invincibilă

II. CONDIŢIILE REŢINERII ERORÎS - CAUZĂ DE NEIMPUTABIUTAtE O trebuie să se fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată (dacă nu sunt îndeplinite condiţiile tipicităţii/antijuridicităţii, analiza imputabilităţii este inutilă); O făptuitorul trebuie să se fi aflat în eroare, astfel: ❖ este exclusă eroarea în caz de îndoială, de cunoaştere nesigură, deoarece în acest caz făptui­ torul acceptă posibilitatea producerii rezultatului faptei, rezultând astfel, de regulă, intenţie indirectă (I.C.CJ., s. pen., dec. nr. 3033 din 11 mai 2006); ❖ dacă eroarea este asupra antijuridicităţii, făptuitorul, din eroare, apreciază fapta săvârşită ca fiind permisă de lege, în mod excepţional, deşi cunoaşte caracterul de principiu interzis de legea penală (incriminat) al acesteia. O eroarea trebuie să existe la momentul comiterii faptei; ❖ la faptele contlnue/continuate/de obicei, eroarea trebuie să existe pe toată durata săvârşirii faptei, până în momentul epuizării; ia fapta progresivă, eroarea trebuie să existe în momentul săvârşirii actului (momentul consumării), chiar dacă la momentul producerii rezultatului mai grav (momentul epuizării) eroarea nu mai există. 3 nu există eroare, în sensul de cauză de neimputabilitate, în cazul: ❖ aberatio ictus - se produce un alt rezultat, dar de aceeaşi natură, din cauza efectuării în mod defectuos a actelor de executare; *** error in personam - eroare asupra identităţii/anumitor calităţi ale victimei.

r NB

Potrivit unei opinii, eroarea - cauză de ne imput abilitate [art. 30 alin. (5) CP], poate fi, după j caz,- fie eroare asupra antijuridicităţii, fie eroarea asupra unei norme; penaie/de incrimi- j

120

Drept penal. Partea generală

O eroarea asupra antijuridicităţii trebuie să fie: ❖ invincibilă - dacă eroarea este vîncibilă, adică se datorează culpei, făptuitorul va răspunde penal pentru infracţiunea comisă; se discută în doctrină dacă acesta va răspunde pentru infracţiunea intenţionată sau pentru fapta comisă din culpă {dacă acea faptă este incriminată şî în baza culpei; ❖ de drept - eroarea poartă asupra exîstenţeî/limîtelor cauzelor justificative, nu asupra celor de imputabilitate sau asupra existenţei însăşi a normei de incriminare (eroare de drept penal, invincibilă - după o opinie).

III. EFECTE O înlătură imputabilitatea - produce efecte cu privire la premisa vinovăţiei (care nu poate exista în absenţa unui factor inteiectiv neviciat), fapta neconstituind infracţiune implicit, se exclude şi răspunderea penală; O nu se extinde şi asupra participanţilor, operând numai in personam; O nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. © permite, de principiu, luarea măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse. 3 nu înlătură, ca regulă, răspunderea civilă delictuală.

FIŞA

NR. 14

CAZUL FORTUIT

Sediul materiei: art. 31 C. pen. Art 31. Cazul fo rtu it Nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat e consecinţa unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.

Noţiune - acea cauza de neimputabilitate aplicabila în situaţia în care săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală a produs un rezultat neconceput şi nevizat de făptuitor, care este consecinţa unei împrejurări ce nu putea fi, în general, prevăzută. O premisă: împrejurare a cărei intervenţie imprevizibilă se adaugă peste acţiunea/inacţiunea iicită/iiicită a unei persoane şi conduce la producerea unui rezultat ce nu putea fi prevăzut, corespunzător unei norme de incriminare. Exemple: faptă a omuluifenomene ale naturii, comportamentul neprevăzut al unui animal, un defect de fabricaţie, un scurtcircuit

i. CONDIŢII O să existe o acţiune/înacţiune a unei persoane, iar rezultatul ilicit produs să fie rezultatul unei forţe străine de voinţa făptuitorului; ❖ acţiunea/inacţiunea poate fi licită sau ilicită. O să existe o împrejurare imprevizibilă care se suprapune peste (in)acţiunea (i)licită a făptuitorului; împrejurarea poate fi anterioară, concomitentă sau ulterioară acţiunii; ❖ trebuie să existe un raport de cauzalitate între (in)acţiune, grefată pe evenimentul impre­ vizibil, şi urmarea socialmente periculoasă; *> caracterul imprevizibil trebuie să aibă caracter general şi tentă obiectivă - de principiu, nimeni nu trebuie să prevadă intervenţia împrejurării. Reţinerea oricărei culpe exclude reţinerea cazului fortuit. De exemplu, apariţia victimei pe carosabil după ce s~a angajat în traversare printr-un loc nesemnalizat şi fără a se asigura, iar vizibilitatea inculpatului era redusă din cauza autoturis­ melor parcate pe marginea drumului; accident produs în condiţiile unei defecţiuni grave ia sistemul de direcţie din cauza carosabilului şi la o viteză foarte mică. ’ Cu privire ia aceste exemple, în cazul în care se putea şi trebuia să se prevadă rezultatul socialmente periculos, nu vor fi incidente dispoziţiile privind cazul fortuit (dacă prezenţa victimei a fost observată de o altă persoană, nu sunt incidente dispoziţiile cazului fortuit).

122

Drept penai. Partea generală

O reziiitatui produs să constituie o faptă prevăzută de legea penâlă (tipică). ❖ rezultatul trebuie să fie diferit de cel care s~ar fi produs fără intervenţia împrejurării impre­ vizibile. îi . ¡eHecţe

S

O O

O O O O

înlătură împutabiiitatea ~ produce efecte cu privire la premisele vinovăţiei făptuitorului (nu se poate discuta despre vinovăţie fără factor intelectiv), fapta neconstîtuind infracţiune implicit, se exclude şi răspunderea penală; se răsfrânge şi asupra participanţilor singura cauză de neimputabilitate care produce efecte in rem (ca efect ai generalizării imposibilităţii de prevedere}; nu permite: ❖ aplicarea pedepselor; ❖ aplicarea măsurilor educative. se pot lua măsuri de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse; ca regulă, se înlătură răspunderea civilă delictuală a făptuitorului, potrivit normelor de răspun­ dere civilă; dacă acţiunea culpabilă a unui terţ a creat împrejurarea care a condus ia rezultatul păgubitor, se va angaja răspunderea civilă a terţului; poate intra în concurs cu alte cauze justificative sau de neimputabilitate.

FAZELE SI w FORMELE INFRACŢIUNII tr Noţiune - etapeie/perioadeie şi modalităţiie/speciile (variantele etapizate) în care se poate desfăşura o activitate infracţională. E ta p e / p e r io a d e în c a r e

se desfăşoară

a c t iv it a t e a in f r a c ţ io n a lă :

0 perioada internă; 0 perioada externă. P e rio a d a in t e r n ă

0 este situată între momentul apariţiei (naşterii) ideii de a săvârşi o infracţiune şi momentul luării deciziei în acest sens; O cuprinde etapa configurării/încolţirii ideii de a săvârşi infracţiunea, etapa deliberării asupra ideii (analiza ideii, „cântărirea" argumentelor pro şi contra) şi, în fine, etapa luării/asumării deciziei infracţionale; O este o perioadă psihică (morală/mentală), strâns legată de vinovăţie (factorul afectiv/emoţional şi factorul intelectiv), ce se petrece doar în mintea făptuitorului; O există doar ia infracţiunile săvârşite cu intenţie sau intenţie depăşită; O nu are relevanţă în planul răspunderii penale (dacă nu se trece dincolo de această etapă/perioadă, nu se poate angaja răspunderea penală - nuda cogitatio nemo patitur/nuda cogitatio crimen non este = simpla intenţie/gândire criminală nu este relevantă penal, nu constituie infracţiune, nu poate genera sancţiune penală).

r

NB

Această perioadă/etapă în traseul infracţiunii (iter criminis) poate cunoaşte o latură externă în situaţia în care cel care a meditat: şi a luat decizia comiterii infracţiunii, în viitor, o destăinuie uneialte persoane, fără a trece, însă, ia vreo manifestare concretă: în acest sens. Dacă scopul destăinuirii ideii infracţionale a fost acela de a coopta alte persoane la comiterea faptei, într-o structură ierarhic organizată şi programată în acest sens, atunci,: în ; condiţiile legii, se va (putea) reţine comiterea;infracţiunii de: constituire: a unui grup infrac- ; ţional organizat. Dacă actul cooptării a avut ca;scop-atragerea;conjoncturaiă: a;altor per- : soane la comiterea faptei, iar aceasta se săvârşeşte, se va (putea) reţine participaţia pena- ; iă.; Dacă; actul comunicării:ideii.infracţionale s-a realizat;chiar;faţă:;depbtenţiala/viitoarea S victimă sau pentru: a ajunge; la cunoştinţa acesteia; şi a o înspăimânta; se: va reţine infrac­ ţiunea de ameninţare (care nu este însă condiţionată de asumarea efectivă a hotărârii de a: comite propriu-zis,în viitor, fapta ce formeazăobiectulameninţării).

124

Drept penal. Partea generală

Perioada externă O cuprinde/poate cuprinde {în cazul infracţiunilor intenţionate/praeterintenţionate): ❖ faza actelor preparatorii; ❖ faza actelor de executare (tentativa); ❖ faza urmărilor: infracţiunea fapt consumat (forma tipică a infracţiunii); în cazul anumitor infracţiuni, ulterior momentului consumării poate exista şi faza epuizării (infracţiunile de durată: continue, continuate, de obicei, progresive). O faza actelor de pregătire - se realizează activităţi preparatorii (morale/psihice sau/şi materiale, concrete) în vederea săvârşirii infracţiunii; ❖ nu au loc acte de executare, activităţile efectuate nu fac parte din elementul material al laturii obiective a infracţiunii a cărei săvârşire se pregăteşte. S faza actelor de executare - se realizează actul de conduită interzis de legiuitor prin incriminarea respectivei fapte (elementul material al infracţiunii); O faza urmărilor - producerea urmării imediate (rezultat/aparîţia pericolului pentru valoarea socială protejată) conform normei de încriminare. ❖ în cazul infracţiunilor de durată, ulterior consumării prin producerea rezultatului/apariţia pericolului, activitatea infracţională se desfăşoară mai departe, până la epuizare (încetare definitivă). în cazul infracţiunilor continue, continuate şi de obicei, acest aspect implică atât desfăşurarea elementului material, cât şi amplificarea producerii urmării imediate, în timp ce în cazul infracţiunii progresive, elementul material nu se mai desfăşoară după consumare, doar urmarea imediată amplificându-se progresiv, singură, fără noi intervenţii din partea infractorului.

r NE

Nu este obligatoriu ca toate fazele perioadei externe să se regăsească în fiecare activitate infracţională comisă în concret/în realitate obiectivă. Spre exemplu, pot lipsi actele prepa. ratorii, după cum este posibil ca faza urmărilor să nu existe, intervenind cauze care lasâ infracţiunea a cărei executare a început la nivel de tentativa; faza epuizării nu există decât ia cele patru categorii de infracţiuni (de durată):■:continuă, continuată, de obicei, progresivă.

\ \ j j \

Formele infracţiunii: O forma actelor preparatorii - corespunde fazei actelor de pregătire (ca regulă, este ¡relevantă penal; există excepţii); O forma tentativei - corespunde fazei actelor de executare, fără a se fî ajuns în faza urmărîior/consumării (fie actele de executare au fost întrerupte după debut, fie au fost desfăşurate integrai, dar, totuşi, din diverse motive, urmarea imediată nu s-a produs - infracţiunea nu s-a consumat); O forma faptului consum at-în cadrul fazei urmărilor, odată ce se produce urmarea imediată tipică (rezultat sau periclitare a valorii sociale protejate de norma de incriminare);

Fazeie şî formele infracţiunii

125

O forma faptului epuizat - în cadrul fazei urmărilor, întâlnită la infracţiunile cu durată în timp (continuă/continuată/de obicei, inclusiv cea de simplă repetare/progresîvă). i. a c te l e p r e p a r a t o r ii Noţiune - activităţi (moraie/psihice sau/şi materiale) de creare a cadrului necesar săvârşirii în viitor a infracţiunii (înlesnirea comiterii acesteia) pregătirea instru­ mentelor (mijloacelor fizice de comitere a infracţiunii), adunarea informaţiilor etc. O comiterea unei infracţiuni nu implică întotdeauna acte de pregătire; se săvârşesc numai cu intenţie - vizează înlesnirea comiterii viitoare a infracţiunii preconizate, deci implică urmărirea (sau măcar acceptarea} producerii rezultatului prevăzut; O sunt posibile doar în cazul infracţiunilor intenţionate {intenţie directă/indirectă) sau praeterîntenţionate (raportat la urmarea activităţii infracţionale intenţionate-primam delictum); O pot fi licite sau ilicite (din punct de vedere extrapenal - de exemplu, contravenţii, fapte ilicite cau­ zatoare de prejudicii civile - sau chiar penai - fapte tipice, prevăzute de legea penală); în acest ultim caz, ca regulă, comiterea lor urmată de săvârşirea infracţiunii pregătite (ca faptă consumată sau rămasă la stadiul de tentativă pedepsibîiă) va atrage, în principiu, răspunderea penală a subiectului activ pentru un concurs de infracţiuni; O pot fi acte de pregătire materială sau intelectuală: ♦ > pregătire materială, de exemplu, procurarea instrumentelor care vor fi folosite ia săvârşirea infracţiunii (arme, chei false etc.), pregătirea unor mijloace de transport pentru a scăpa de la locul infracţiunii după săvârşirea acesteia sau pentru a deplasa bunurile sustrase; poziţiona­ rea unor sisteme de asigurare a proximităţii - sisteme de supraveghere care să avertizeze în cazul apropierii unei persoane de locul comiterii infracţiunii, în timpul săvârşirii acesteia etc.; *> pregătire morală, de exemplu, culegere de informaţii despre programul victimei, traseu, obi­ ceiuri; culegere de informaţii despre topografia locului unde se va comite infracţiunea etc.; O nu realizează activitatea descrisă de norma de încriminare (verbum regens), nu sunt esenţiale pentru comiterea infracţiunii, ci sprijină/uşurează săvârşirea acesteia -> actele de pregătire nu fac parte din elementul material; un act comis cu intenţie care poate duce ia consumarea infrac­ ţiunii nu este act de pregătire, ci de executare; O în principiu, nu au relevanţă penală nu sunt incriminate (legiuitorul român a optat pentru sis­ temul neincriminării actelor de pregătire, ca regulă de la care există unele excepţii); O excepţii de la lipsa de relevanţă penală a unor acte preparatorii: * actele preparatorii asimilate tentativei şi deci sancţionate, în cazul anumitor fapte incri­ minate, asemănător tentativei [împrumută sistemul de sancţionare de la tentativă, deşi nu reprezintă, propriu-zis, acte de executare - spre exemplu, în situaţia unor infracţiuni contra securităţii naţionale - art. 412 alin. (2) CP}; ® în acest caz, dacă se comit atât actele de pregătire incriminate prin asimilare cu tentati­ va, cât şi tentativa acelei infracţiuni sau chiar respectiva infracţiune, în formă consumată,

126

Drept penal. Partea generală

❖

NB

nu va exista răspundere penali distinctă pentru aceste dtape/fâze ale activităţii infracţio­ nale; stadiile anterioare mai puţin grave fiind absorbite în cele mai grave, mai avansate {actele de pregătire în tentativă, ambele în infracţiunea fapt consumat). acteie preparatorii ce realizează conţinutul unei aite fapte, incriminate separat/autonom [de exemplu, deţinerea de instrumente în vederea falsificării de valori - art 314 CP - în raport de unele infracţiuni de falsificare de monede; timbre sau de alte valori; constituirea unui grup infracţional organizat - art. 367 CP; în acest caz, dacă se comite atât infracţiunea care repre­ zintă un act preparator incriminat autonom, cât şi infracţiunea astfel pregătită (ca fapt consu­ mat sau tentativă, dacă este încrîminată/pedepsibilă), se va naşte un concurs de infracţiuni (formă a pluralităţii de infracţiuni), răspunderea penală a infractorului nemaifiind generată de comiterea unei singure fapte penale, ci a maî multora]. După o; opinie doctrinară (controversată), actele preparatorii înfăptuite de altă persoană:] decât autorul vor reprezenta o formă de complicitate anterioară la infracţiune (doar dacă [ autorul trece la executarea hotărârii infracţionale şi săvârşeşte cel puţin o tentativă] pedepsibiîă, folosindu-se de actele de pregătire respective).

II. TENTATIVA Sediul materiei: art 32-34 C. pen. A rt 32. Tentativa. (1) Tentativa constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întrerupta sau nu şi-a produs efectul. (2) Nu există tentativa atunci când imposibilitatea de consumare a infracţiunii este consecinţa modului cum a fost concepută executarea.

Noţiune - formă a infracţiunii aparţinând fazei executării ce constă în punerea în executare a hotărârii infracţionale, hotărâre care: O fie a fost întreruptă (tentativa imperfectâfîntreruptâ}; O fie nu şi-a produs efectul, deşi a fost executată integral (tentativa perfectâ/terminatâ). O se poate săvârşi doar cu intenţie directă sau indirectă; O implică efectuarea unor acte de executare, altfel nu se poate vorbi despre tentativă.

NB

Pentru a exista tentativă, executarea trebuie să fi început. Dacă cel care a hotărât săvârşi- | teainfracţiunii se răzgândeşte:înainte;de a fi desfăşurat măcar un început de executare, ; sau nu mai reuşeşte, din diverse motive, să treacă la executare, nu se poate discuta despre j tentativă ta respectiva jnfra'ctîuvnej ;

O deşi nu produce urmarea imediată tipică necesară pentru consumarea infracţiunii în cauză, se creează cel puţin o stare de pericol pentru valoarea socială protejată.

w

. Fazele şi formele infracţiunii

127

1, Condiţiile şi conţinutul tentativei C o n d iţ iile t e n t a t i v e i:

O existenţa intenţiei de a săvârşi o infracţiune (intenţia poate fi atât directă, cât şi indirectă această condiţie exclude culpa sau praeterintenţia); O punerea în executare a intenţiei infracţionale (trebuie distins atent între actele de pregătire şi cele de executare, doar cele din urmă atrăgând sancţionarea faptei comise, ca tentativă); O executarea să fi fost întreruptă sau să nu-şi fi produs efectul, deşi a fost desfăşurată integrai. Conţinutul tentativei: O obiectul juridic -> acelaşi cu cel al infracţiunii consumate; 3 obiectai material poate exista sau nu, în funcţie de tipul de infracţiune; 3 subiectul activ este persoana fizică sau juridică, iar participaţia este posibilă în toate formele -> dacă este cerută o anumită calitate pentru subiectul activ nemijlocit al infracţiunii consumate, este necesar ca acea calitate să existe şi în cazul infracţiunii rămase în faza tentativei; O elementul material actul de executare incriminat, dus sau nu până ia capăt constă întot­ deauna într-o acţiune (tentativa nu este posibilă ta infracţiunile omisive proprii); 3 urmarea imediată ca reguiă, constă într~o stare de pericol; 3 latura subiectivă -> doar intenţia directă sau indirectă.

m

în cazul infracţiunilor complexe, trebuie să existe măcar un început de executare a acţiunii j mijloc. j Spre exemplu, la infracţiunea complexă de viol, se reţine tentativa la viol atunci când \ victima a fost imobilizată în scopul consumării actului sexual (acţiune mijloc), dar actul sexual nu a mai avut loc.

§;; Forme Clasificarea tentativei: O în funcţie de gradul de realizare a elementuiui material imperfectă (întreruptă). O în funcţie de aptitudinea de a produce rezultatul socialmente periculos prevăzut de norma de incriminare *** idonee sau **♦ neidonee.

r NB

După o clasificare (parţial disputată de o parte a doctrinei actuale) privind motivele pentru care fapta nu s-a consumat; tentativă proprie, tentativă improprie (relativ improprie şi absolut improprie) - în timp ce o parte a doctrinei apreciază că această clasificare era specifică doar fostului Cod penal şi nu mai poate fi efectuată de lege lata, o ajtăparte a

; ; \ :

128

Drept penal. Partea generală

doctrinei (pe care o susţinem, inclusiv prin raportare !a aspectele meniionafe în Expunerea d e ; . v e i :'â \ t n o u l t i i ; d v - p W h ' â ' l ^ Î a :V=tenta-t-ivă'.' relativ improprie}; apreciază că aceasta rămâne o clasificare teoretică valabilă şi viabilă, parţial paralelă cu aceea în tentativă idonee (tentativa proprie şi cea relativ improprie) şi tentativă neidonee (tentativa absolut improprie).

Tentativa perfectă şi tentativa imperfectă113 Tentativa perfectă -> terminată -> neproducerea rezuitatului. O actul de executare este finalizat (dus până la capăt); O rezultatul nu se produce, fie din cauze dependente de autor (împiedicarea producerii rezuitatului - cauză de nepedepsire a tentativei - art. 34 CP), fie - adeseori - din cauze independente de voinţa autorului, care pot fi: ♦ > anterioare (se produc anterior începerii executării - preexistă trecerii la executare de exemplu, pistolul folosit pentru a suprima viaţa victimei era stricat; ceea ce autorul nu ştia; aşa că ia apăsarea pe trăgaci nu s-a declanşat focul de armă); ♦ > simultane (intervin în acelaşi timp cu executarea - sunt concomitente de exemplu, o persoană observă infractorul care îndreaptă pistolul spre victimă şi sare asupra acestuia modificând traiectoria glonţului exact la momentui declanşării focului de armă, astfel încât nu mai decedează nimeni); *> supravenite/posterioare/consecutive (intervin după ce a început şî s-a finalizat executarea, de exemplu, victima împuşcată este transportată de urgenţă ia spital unde o intervenţie chirurgicală rapidă îi salvează viaţa). O este posibilă la: ♦ > infracţiunile de rezultat, dacă sunt susceptibile de tentativă perfectă (de exemplu, nu permit tentativa perfectă, deşi sunt, în opinia doctrinei majoritare, infracţiuni de rezultat: furtul, violul, care se consumă odată cu efectuarea actului material); ❖ infracţiunile de pericol concret.

* NTţ

O parte a doctrinei apreciază că tentativa perfecta mu ar ti compatibilă, cíe principiu, ca infracţiunile de pericol, fără a distinge după specia acestora. Este însă de observat că la infracţiunile de pericol concret este posibil a se desfăşura integrai acţiunea fără să apară, automat, starea de pericol, ceea ce permite existenta tentativei perfecte, spre deosebire f de infracţiunile de pericol abstract, unde finalizarea comiterii elementului material con;duce la apariţia prezumţiei absolute de periclitare a valorii sociale, la acestea fiind posibilă : doar tentativa întreruptă.

[1] Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelui din anexa nr, 4.

j j

; j : j ]

Fazele şi formele infracţiunii

129

Tentativa imperfectă -> întreruperea executării. O actul de executare nu a fost finalizat, fie din voinţa autorului (cazul desîstarii - cauză de nepedepsire - art. 34 CP), fie din alte cauze {de exemplu, semnale de alarmă, rezistenţa victimei, inter­ venţia unui poliţist, imposibilitatea de a deschide un lacăt); ♦ > cauzele trebuie să fie preexistente sau concomitente trecerii la executare; nu pot fi cauze posterioare. O este posibilă la: ❖ infracţiunile de rezultat; ♦ > infracţiunile de pericol concret; ❖ infracţiunile de pericol abstract (singura formă de tentativă compatibilă cu aceste infrac­ ţiuni). f

* NB

Atât tentativa perfectă, cât şi cea imperfectă pot fi, după caz, idonee sau nei.cicmee (pro- ! prie/reiativ improprie/absolut improprie) - criteriile de clasificare fiind distincte, se pot j combina fp toate variantele posibile. j

0 !MÊâm

Fazele şi formele infracţiunii

131

A n e xa n r. 4 TENTATIVA IMPERFECTĂ (ÎNTRERUPTĂ) Actul de executare NU ESTE FINALIZAT: o fie din voinţa autorului (cazul desistării - cauză de nepedepsire/impunitate a autorului tentativei imper­ fecte - art. 34 CP); o fie din alte cauze {independente de voinţa sa; se include aici şi intervenţia împiedicării săvârşirii infrac­ ţiunii de către un participant - cauză de nepedepsire a tentativei comise în participaţie penală - art. 51 CP). CAUZELE ÎNTRERUPERII EXECUTĂRII: • anterioare sau simultane executării.

Posibilă Sa: 1. infracţiunea de PERICOL: a) CONCRET; b) ABSTRACT; 2. infracţiunea de REZULTAT,

... , TEPîÎÂlIVÂRERFÎECTĂ ;' (TERMINATĂ) Actul de executare ESTE FINALIZAT Şi REZULTATUL NU S-A PRODUS: ® fie din voinţa autorului {cazul împiedicării producerii rezultatului - cauză de nepedepsire/impunitate a autorului tentativei perfecte - art. 34 CP), » fie din alte cauze (independente de voinţa sa; se inclu­ de aici şi intervenţia împiedicării săvârşirii infracţiunii de către un participant - cauză de nepedepsire a tentativei comise în participaţie penală - art. 51 CP). CAUZELE NEPRODUCERI! REZULTATULUI: * anterioare; • simultane; « supravenite. Posibilă la: 1. infracţiunea de PERICOL a) CONCRET; b}~; 2. infracţiunea de REZULTAT, dacă acea infracţiune este susceptibilă de tentativă perfectă. NB! De exemplu, NU au formă perfectă infracţiunile de furt, viol, act sexual cu un minor.

Fazele şi formele infracţiunii

133

3. Tentativa idonee şi tentativa neidonee

Tentativa idonee periculoasă O poate fi: perfectă - terminată - actul de executare a fost dus la sfârşit; Spre exemplu, autorul a împuşcat victima, dar aceasta nu a decedat ♦ > imperfectă - întreruptă - actul de executare a fost întrerupt. Spre exemplu, autorul a îndreptat arma spre victima (arma de foc fiind una reală, încărcată cu muniţie de război}, dar nu a împuşcat victima, întrucât a fost imobilizat de un trecător.

r

NB

■ potrivit clasificării paralele, în tentativă proprie şi: improprie frelativ şi absolut), tentativa idonee corespunde, de principiu, tentativei proprii {actul.de executare desfăşurat: are apţitudinea; concretă şi: abstractă de a conduce la consumarea:infracţiunii) :şi: celei: relativ improprii (în abstract, actul de executare început are aptitudinea de:a conduce la consumarea infracţiunii, dar nu şi în concret, din anumite motive: insuficienţa sau defectuozitatea instrumentelor utilizate sau absenţa temporară a obiectului material şi/sau: subiectului pasiv de la locul săvârşirii Infracţiunii, în timpul comiterii acesteia).

j j • i ; :

Condiţii: O să existe intenţia directă/indirectă de a săvârşi infracţiunea; o intenţia de a săvârşi infracţiunea să fi fost pusă în executare; o actele de executare: ❖ să fi fost întrerupte (tentativă imperfectă); ❖ deşi duse până la capăt, să nu~şi fi produs efectul din orice motive (tentativă perfectă). O săvârşirea infracţiunii să fi fost concepută în mod idoneu (apt să producă rezultatul). Tentativa neidonee -> nepericuioasă (absurdă)

r

NB

f^oTrîvit clasificării paraleie, în tentativă proprie şi improprie (relativ şi absolut), tentativa neidonee corespunde, de principiu, tentativei absolut improprii (actul de executare: desfă­ şurat nu are aptitudinea concretă şi nici măcar abstractă de a conduce la consumarea infracţiunii).::;;::;

3 poate fi: *> perfectă terminată - actul de executare (inapt a conduce ia consumarea infracţiunii) a fost dus la sfârşit (fără care rezultatul tipic infracţiunii respective, forma consumată, să se producă); imperfectă - întreruptă - actul de executare a fost întrerupt (inapt a conduce ia consumarea infracţiunii).

134

Drept penai. Partea generală

Condiţii: O să existe intenţia dîrectă/indirectă de a săvârşi infracţiunea; O intenţia de a săvârşi infracţiunea sa fi fost pusă în executare; O acteie de executare: ❖ nu şi-au produs efectul, deoarece săvârşirea infracţiunii a fost concepută în mod neidoneu (inapt să producă rezultatul/absurd). Spre exemplu, autorul a vrut să ucidă victima prin stropirea acesteia cu apă sfinţită sau prac­ ticând ritualuri Voodoo (a înţepat o păpuşă reprezentând victima, cy ace înfipte în zone cores­ punzătoare zonelor de pe corp care adăpostesc organe vitale). O consumarea infracţiunii nu se va produce din cauza: folosirii unor mijloace absolut inapte sa producă urmarea; ❖ imposibilităţii materiale de a se ajunge la rezultat.

Ţ* jVjiB

Acest aspect este controversat în literatura de specialitate şi problema se ridică în ipote- ; zele în care obiectul juridic nu poate fi verificat, ca efect al inexistenţei absolute a obiec- | tului material ce îl încorporează în cazul infracţiunilor materiale, ca exemplu, problema este analizată în doctrină plecând de la cazul unui act tanatogenerator exercitat asupra unui cadavru, fără a se cunoaşte aspectul decesului victimei - făptuitorul crede că victima doarme şi o împuşcă în cap, dar la autopsie se constată că victima era deja decedată de câteva ore, ca efect ai unui infarct produs în somn. în opinia doctrinei majoritare, nu există tentativă, situaţia fiind asimilabilă celei a tentativei neidonee/absolut improprii, din mo­ ment ce nu poţi ucide un om mort, obiectul material ~ corpul persoanei în viaţă - nu mai există, lipsin d şi particular izarea con cretă a ob iectu lui juri dic: dreptul la viaţă al persoanei u în general, ai acelei persoane, deja decedate, în special. O altă opinie, insistând asupra necesităţii stabilirii caracterului idoneu sau neidoneu al actului de executare, în privinţa aptitudinii de a produce rezultatul, potrivit unei evaluări ex ante, iar nu ex post, consideră că în acest caz există tentativă pedepsibiiă. / :i j

O nu este o veritabilă tentativă (nu există, de fapt, tentativă, din punct de vedere juridic); O aprecierea caracterului idoneu al actului de executare exercitat pe caz concret, de a produce urmarea tipică necesară pentru consumarea infracţiunii, se face luând în calcul atât aspecte obiective (prin raportare la o persoană medie), cât şi subiective (având în vedere şi persoana autorului, precum şi datele existente ia dispoziţia acestuia), la momentul treceri ia executare (de principiu, evaluarea se face după criteriul ex ante, iar nu ex post - nu trebuie folosite, ca regulă, informaţii care nu erau disponibile celui care a acţionat, la momentul la care a acţionat, sau care nu ar fi fost disponibile niciuneî alte persoane - etalon = omul mediu). Tentativa nu se confundă cu fapta putativă. în cazul faptei putative, făptuitorul acţionează având convingerea greşită că fapta pe care o comite este incriminată/este tipică (eroare

Fazele şi formeie infracţiunii

135

inversă; după o opinie, doar eroare Inversă de drept penal, iar după opinia majoritară, fie eroare inversă de drept, fie eroare inversă de fapt). Practic, există faptă/infracţîune putativă atunci când o persoană crede sincer, dar incorect (eronat)că ..o activitate pecare a-? comis-o are valoare infracţională (este infracţiune),: deşi aceastanu constituie:infracţiune;;..:. s ■ Exemplu de fapta putativă; autorul consideră că distrugerea (fără explozii, incendiere sau: ; alte mijloace care ar expune unui pericol alte persoane sau bunuri) propriului telefon este * infracţiune; autorul unui adulter este convins că fapta sa constituie (încă) infracţiune (până ; în anul 2006, fapta a fost incriminată, potrivit ort 304 din fostul Coc/ penai, la acest \ moment ea nu mai reprezintă infracţiune). 4. Categorii de infracţiuni în cazul cărora nu este posibila tentativa O infracţiunile săvârşite din culpă (aspect ce decurge din chiar definiţia tentativei, care se referă ia punerea în executare a intenţiei de a comite infracţiunea); O infracţiunile săvârşite cu intenţie depăşită -> culpa finală împiedică posibilitatea de a se reţine tentativa la infracţiunea praeterintenţionată, în ansamblul ei, însă, la infracţiunile praeterintenţionate, complexe pe conţinutul lor caiîficat/agravat, tentativa este posibilă. Este o aparentă excepţie de ia regulă, în realitate o confirmare a acesteia, deoarece existenţa tentativei în cazul acestor infracţiuni este o iluzie: în fapt, tentativa este atrasă exclusiv de partea strict intenţionată a infracţiunii respective, în timp ce partea secundară (din culpă, care e suprapusă părţii intenţio­ nate) atrage aprecierea de ansamblu a infracţiunii respective ca fiind praeterintenţionată (se consumă însă, fiind o infracţiune complexă, o unitate infracţională, iar per ansamblu, fapta se reţine ca o tentativă la o infracţiune cu intenţie depăşită); De exemplu, tentativa de tâlhărie (încercare nereuşită de a sustrage prin violenţa, în condiţiile în care violenţa s-a exercitat, însă bunul nu a mai fost însuşit pe nedrept) care a dus la moartea victi­ mei {violenţa consumata exercitată pentru a sustrage bunul a produs din culpă, suprapusă peste intenţie de iovire/vătâmare, decesul, iar subiectul activ, speriat fiind, nu a mai sustras bunul practic, tentativa este determinată de neconsumarea componentei de sustragere, pur intenţio­ nate, a infracţiunii, iar caracterul de infracţiune praeterintenţionată este atras de componenta infracţională contra persoanei ~ lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte - care s-au consumat). O infracţiunile omisive proprii tentativa este însă posibilă la infracţiunile comisiv-omisive (comisive prin omisiune); 3 infracţiunile de obicei şi cele de simplă repetare (în doctrină s-a exprimat şi opinia că la infrac­ ţiunile de simplă repetare tentativă ar fi posibilă); 3 infracţiunile cu executare promptă săvârşite prin viu grai (de exemplu, ameninţarea) tentativa este însă posibilă la infracţiunile cu executare promptă săvârşite în scris; 3 infracţiunile de consumare anticipată. De exemplu, darea şi luarea de mită, unde simpla solicitare sau acceptare a unei propuneri consu­ ma fapta (practic, în cazul acestei categorii de infracţiuni, legiuitorul a coborât pragul mo-

136

Drept penai. Partea generală

mentuiui tipic, al consumării, de ia nivelul obişnuit, ia unul inferior, absorbind în etapa consumării şi stadiile natural anterioare acesteia, precum tentativa. Sancţionarea tentativei^1 Art. 33. Pedepsirea tentativei. (1) Tentativa se pedepseşte numai când legea prevede în mod expres aceasta, (2) Tentativa se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, ale cărei limite se reduc la jumătate. Când pentru infracţiunea consumată legea prevede pedeapsa detenţiunii pe viaţă, iar instanţa s-ar orienta spre aceasta, tentativa se sancţionează cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

O Codul penal român -> regula este sistemul diversificării pedepselor [excepţia: nrt 36 alin. (3) CP - în cazul infracţiunilor complexe şi praeterintenţionate pe conţinutul agravat, rămase la stadiul de tentativă, prin aceea că se produce doar rezultatul mai grav al acţiunii secundare, per a contrarie: nu se produce şi rezultatul acţiunii principale), se adoptă parificarea de pedeapsă {sancţiunea penală se va stabili între aceleaşi limite ca acelea care funcţionează în raport de faptul consumat) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, cu limitele reduse la jumătate sau înlocuită conform legii (în caz de detenţiune pe viaţă - pedeapsă abstractă pentru fapta consumată, tentativa conduce la aplicarea pedepsei închisorii, între 10 şi 20 de ani); O dacă pentru infracţiunea consumată sunt prevăzute pedepse alternative, instanţa trebuie mai întâi să se decidă asupra uneia dintre ele, şi apoi să procedeze la reducerea limitelor, atribuirea efectului atenuant al tentativei (stare generală de atenuare), corespunzător categoriei de pedeapsă pentru care a optat; O dacă pedeapsa este amenda, se reduce doar numărul ziielor-amendă, prevăzute ca limite speciale, nu şi numărul ziielor-amendă generale; în cazul prevăzut de art. 61 alin. (5) CP, potrivit art. 61 alin. (6) CP, limitele care se vor reduce pot fi ceie prevăzute de lege sau acelea indicate potrivit art. 61 alin. (5) CP (cele majorate, ca efect al deciziei instanţei); O în cazul persoanei juridice, limitele speciale ale ziielor-amendă prevăzute pentru infracţiunea consumată [inclusiv cele majorate cu 1/3, conform art. 137 alin. (5) C. pen.] se reduc la jumătate. J"* fsjS

NB

Limitele îegafe ale pedepselor complementateilîmite generale, ireductibile ~ art. 2 alin, (3) CP] nu se vor reduce ca urmare a reţinerii tentativei corniterea infracţiunii în forma tentată nu are efe cte: asupra limitelor legale aie ped epsel or: corn pi ementare, ci numai asupra limitelor speciale ale pedepselor principale. în cazul infracţiunii complexe praeterintenţionate, dacă fapta rămâne la stadiul de tentativă (nu se produce rezuftatul acţiunii principale), dar se produce praeterintenţionat un rezuitat/maigrăv aferent acţiunii secundare, chiar dacă fapta, în ansamblul ei, rămâne la stadiul de tentativă, pedeapsa este cea prevăzută de iege pentru infracţiunea complexă Pentru o prezentare a infracţiunilor pentru care legea prevede sancţionarea tentativei, a se consulta tabelul din anexa

nr, 5.

Fazele şi formele Infracţiunii

137

consumată (de exemplu, în cazul violului: da că actul sexu al nu se consumă, dar victima: decedează, în [urma violenţelor-aplicate doar cu intenţia de a lovi, pentru a înfrânge rezis tenta: victimei deşi acţiunea p rin cipală a râm as ia stadiul de ten ta tivâ, s-a p rodus: din culpă rezultatul mai grav prevăzut de norma de incriminare [existând, per ansamblu, intenţie depăşită}, într-o asemenea situaţie, limitele de pedeapsă nu vor fi reduse cu 1/2, pedeapsa urmând a fi stabilită între limitele prevăzute de lege pentru Infracţiunea complexă consumata - grt 36 alin, ¡3} CP], :

r

NB

Dezlegarea unor chestiuni de drept: potrivit Deciziei nr. 6/2014 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, „în aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a;cauzei potrivit art. 6 alin. (1} din Codul penal, în cazul tentativei, maximala: pedepsei ce trebuie avută: în vedere este maximul prevăzut de iege pentru forma tentată (maximul special ai pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată, redus sau înlocuit conform dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator ai tentativei}",:

\ \ \ \ !

Fazele şi formele infracţiunii

139

A n e xa n r. 5 TENTATIVĂ INCRIMINATĂ "Tlânnor/omor calificat; * lipsire de libertate în mod ilegal, mai puţin când are ca urmare moartea; * vioi, mai puţin când are ca urmare moartea; * vătămare corporală, săvârşită cu scop (şi intenţie directă); * act sexual cu un minor; » furt simplu/caiificat/în scop de foiosinţă {numai tentativa imperfectă); * înşelăciune; * delapidare; * tâîhărie/tâîhărie calificata (numai tentativa imperfectă), nu şi tâlhăria urmată de moartea victimei11^; * tortura în forma tip, mai puţin când are ca urmare vătămarea corporală/moartea; o distrugere, când acţiunea penaîă se pune în mişcare din oficiu; * distrugere calificată; * evadare; * înlesnirea evadării, mai puţin când este săvârşită din culpă; * fals materia! în înscrisuri oficiale; * fals intelectual; * fals în înscrisuri sub semnătură privată.

. ■, TEĂÎTATlVÂ WdSiBilĂ, DAft . . , j .T E N tA tÎV Ă fM P O SÎB Îlâ: . ^EtNCR|N))NAŢĂ « ucidere la cererea victimei; • infracţiunile săvârşite din culpă; « determinarea sau înlesnirea « infracţiunile omîsive proprii; sinuciderii; o infracţiunile praeterintenţionate, • lovirea sau alte violenţe; dacă nu sunt complexe pe • vătămare corporală, săvârşită cu conţinutul lor agravat/cafsficat intenţie Indirectă; o relele tratamente aplicate minorului; ® încăierare; « uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă; » ameninţare; * şantaj; o violarea de domiciliu/sedîului profesional, săvârşită prin pătrundere; « abuz de încredere, săvârşit prin acţiune; * gestiune frauduloasă; ® însuşirea bunului găsit, săvârşită prin acţiune; « tulburare de posesie; » uzurparea de calităţi oficiale; * Inducerea în eroare a organelor judiciare; • favorizarea făptuitorului; ® tăinuire; » mărturie mincinoasă; « cercetarea abuzivă; • supunerea la rele tratamente; o represiunea nedreaptă; « asistenţa şi reprezentarea neloială; * nerespectarea hotărârilor judecătoreşti; ® purtarea abuzivă, în forma agravată/abuz în serviciu, săvârşit prin acţiune; « uz de fals; » fals în declaraţii;

E3J Este o chestiune controversată, în acest caz existând şi o opinie care afirmă că, în baza art. 36 alin. (3) CP, nici nu este necesară o prevedere expresă a tentativei în cest caz, aplicându-se direct prevederile generale.

Fazele şi formele infracţiunii ’TENTftTiVĂ-mCRlMrNATĂ

» ® o « o ®

l^ l^ lf Ă R b S - lB ÎL ^ b A R ■ N JE ţN C R iC IN A T Ă -V : fals privind identitatea; incest; abandon de familie; nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului; tulburarea ordinii şi liniştii publice; ultrajul contra bunelor moravuri.

[ |

f E M îh t M iy p d s M iÎA ■ ;

141

Fazele şi formele infracţiunii

143

6. Cauze de impunitate/nepedepsire a tentativei, incidente pentru autor113 Art. 34. Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului. (1) Nu se pedepseşte autorul care, înainte de descoperirea faptei, s-a désistât ori a încunoştinţat autorităţile de comiterea acesteia, astfel încât consumarea să poată fi împiedicată, sau a împiedicat el însuşi consumarea infracţiunii. (2) Daca actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune, se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

Noţiune - comun desistării şi împiedicării producerii rezultatului -> cauze de impu­ nitate/nepedepsire a tentativei, de care beneficiază numai: O autorul; O coautorii, cu condiţia ca fiecare dintre ei să se desisteze sau toţi să împiedice producerea rezultatului.

Noţiune - întrerupere voluntară a executării acţiunii ce formează activitatea infrac­ ţională. O premisă -> în absenţa desistării, făptuitorul ar fi realizat o tentativă pedepsibîiă (incriminată de lege); O condiţii: ❖ făptuitorul realizează acte de executare, afiându~se în faza tentativei imperfecte; ❖ făptuitorul este cel care întrerupe executarea este nevoie de manifestarea univocă a voinţei sale (fie o inacţiune - regula fie o acţiune); ❖ executarea este întreruptă voluntar de făptuitor dacă acesta este constrâns la încetarea activităţii, tentativa realizată de ei rămâne pedepsibilă; ❖ întreruperea trebuie să aibă loc înainte de descoperirea faptei (întrerupere eficientă) adică înainte ca aceasta să fi ajuns la cunoştinţa organelor judiciare sau a cuiva care ar fi putut să le sesizeze; nu se va considera că există desistare dacă autorul a amânat continuarea actelor de execu­ tare ori a renunţat la efectuarea acestora, însă a însărcinat o altă persoană să le continue. O sferă de aplicare este posibilă numai ia tentativa imperfectă; 3 natură juridică -> este o cauză personală de nepedepsire a tentativei (produce efecte in per­ sonam, nu profită celorlalţi participanţi);

115Pentru o prezentare comparativă a acestor instituţii, a se consulta tabelul din anexa nr. 6.

144

r* NB

NB

Drept penal. Partea generală

Este necesar ca toţi coautorii să;se fî désistât. Dacă numai un coautor s-a désistai; acesta; va beneficia de cauza: de nepedepsire prevăzută la art. 51 C. pen. (împiedicarea săvârşirii infracţiunii), cu condiţia ca fapta să rămână în faza de tentativă. Complic ii/i nst igator ii nu profită de desistarea autorului, ci, pentru a nu fi pedepsiţi, trebuie să împiedice consumarea infracţiunii.

O se poate realiza prin: ❖ inacţiune (lîcită/ilîcită); ❖ acţiune (lîcită/tiîcîtă).

r NB

Nu există desîstare dacă autorul amână continuarea actelor sau deleagă pe altcineva.

6.2. Împiedicarea producerii rezuitatufui Jl r

Noţiune - împiedicarea voluntară de către făptuitor, după realizarea integrala a elementului material al infracţiunii, a producerii rezultatului vătămător,

O premisă în absenţa împiedicării producerii rezultatului, făptuitorul ar fi fost sancţionat penal pentru tentativa pedepsibîlă/încrtminată pe care a comis-o); O condiţii: ❖ făptuitorul realizează în întregime elementul material al infracţiunii (acţiunea ilicită); ❖ să nu se fi produs rezultatul socialmente periculos; +> după executarea elementului material, în mod voluntar, făptuitorul împiedică producerea urmării socialmente periculoase (chiar şi prin anunţarea autorităţilor); ♦ > împiedicarea producerii rezultatului este realizată voluntar de făptuitor dacă acesta este constrâns, tentativa realizată de el rămâne pedepsîbîlă în concret; ❖ trebuie să Intervină înainte de descoperirea faptei şi producerea urmării (împiedicare efi­ cientă).

r* NB

împiedicarea producerii rezuitatulurnm se confundă cu înlăturarea rezultatului sau a consecinţelor infracţiunii, care se situează ulterior consumării infracţiunii şi nu produc efectul impunităţii/nepedepsirii, ci, eventual, sunt valorificate în procesul de Individuali-:; ■ zare'a pedepsei. :q

O sferă de aplicare r* jtyg

este posibilă numai la tentativa perfectă;

împiedicarea producerii rezultatului nu este posibilă la infracţiunea de pericol (nici concret, nici abstract);ci numai la infracţiunea de rezuitat. ;

Fazele şi formele infracţiunii

145

natură juridică -> este o cauză personală de impunitate/nepedepsire (produce efecte in perso­ nam, nu profită celorlalţi participanţi); O se poate realiza: ❖ numai prin acţiune (licită/îlicită).

2

r*

r j\t

r NB

Trebuie ca toţi coautorii să fi împiedicat producerea rezultatului.. Dacă numai un coautor i împiedică producerea rezultatului, acesta va beneficia de cauza de nepedepsire prevăzută j la art. 51 C. pen. {împiedicarea săvârşirii infracţiunii), cu precizarea ca fapta să rămână în \ faza de tentativă. Complicii/instigatorii nu profită de împiedicarea producerii rezultatului de către autor, ci, ; pentru a nu fi pedepsiţi, trebuie să împiedice consumarea infracţiunii. i Desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze) de; nepedepsire: de^ care beneficiază : număr autorul (şi coautorii, dacă fiecare îm p arte: îndeplineşte: condiţiile desistării/împiedicării producerii rezultatului), în cazul participanţilor: (compiici/instigatori/coautori), cauza de nepedepsire incidenţă este cea de: la art. 51 C. pen., ce va fi analizată cu ocazia tratării participaţiei penale. :

j \ ; 1

63. Efecte O cauze de impunitate făptuitorul nu va fi sancţionat penal (pedepsit sau sancţionat prin măsuri educative) pentru tentativa comisă (săvârşită); O dacă actele îndeplinite anterior desistăriî sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infracţiune - se aplică pedeapsa pentru această infracţiune [acte de executare calificate - art. 34 alin. (2) CP]. Exemplu; „Nu sunt aplicabile prevederile art 22 C. pen. (în prezent art. 34 C. pen. - n.r.) referi­ toare la apărarea de pedeapsă dacă făptuitorul nu a curmat de bunăvoie executarea începută, ci a dus până ia capăt activitatea sa infracţională, săvârşind toate actele necesare pentru obţinerea rezultatului) care însă nu s-a produs din motive independente de voinţa acestuia. Desistarea constă în renunţarea autorului la săvârşirea faptei a cărei executare se află în curs. Ea trebuie să fie voluntară, nedeterminată de o cauză externă şi trebuie să se producă mai înainte ca executarea să se fi terminat Or, în speţă, prin aruncarea repetată a minorei într-un râu, executarea activităţii ce urma să realizeze infracţiunea de omor s-a terminat, fără ca ea să-şi producă efectul, datorită unor cauze independente de voinţa făptuitorului, ceea ce înseamnă că renunţarea inculpatului s-a produs nu înainte, ci după ce executarea a luat sfârşit. Pe de altă parte, renunţarea inculpatului n-a fost voluntară, el oprindu-se în acţiunile saie determinat de ţipetele minorei, ce i-au insuflat teama că va fi descoperit împiedicarea producerii rezultatului constă în zădărnicirea de către făptuitor a survenirii urmărilor vătămătoare ale faptei penale, a cărei executare s-a terminat. Acţiunea autorului de împiedicare a producerii rezultatului trebuie să fie voluntară, nedeterminatâ de o cauză externă şi

146

Drept penal. Partea generală

trebuie sâ se producă mai înainte de descoperirea faptei. în speţă, este adevărat că executarea faptei penale s-a terminat iar acţiunea inculpatului constând în transportarea minorei de la râu la gara oraşului unde a abandonat-o - acţiune ce a dus ia salvarea minorei - s-a produs mai înainte de descoperirea faptei, dar această acţiune n-a fost voluntară ci, aşa cum s-a arătat, ea a fost determinată de ţipetele minorei, ce i-au provocat inculpatului teama că fapta va fi desco­ perită" (T.S., dec. nr. 1407 din 8 august 1978, în C.D. 1978, p. 322).

Fazele şi formele infracţiunii

147

A n e x a n r . devierea se produce pe parcursul derulării acţiunii (după începerea executării, dar înainte de finalizarea executării); O nu înlătură caracterul penal al faptei;

Unitatea de infracţiune

r NB

157

:Este controversat efectul produs: după o opinie, devierea nu este esenţială,- astfel încât se ■ reţine o singură infracţiune, produsă cu forma de vinovăţie pe care a manifestat-o infrac­ torul în legătură cu subiectul pasiv/obiectul material iniţial vizat, dar produsă asupra subiectului pasiv/obiectului material efectiv lezat {de exemplu,: X: vrea să ucidăpeY, dar din :;cauza: devierii acţiunii, este omorât Z; se consideră că există o infracţiune de omor eonsu~ Imat, forma de vinovăţie a iui X cu privi re: la Y raportându-se asupra lui Z, pe motiv că identitatea subiectului pasiv nu este esenţială - X a intenţionat sa omoare o persoană şl a : omorât o :persoanăf;: după altă opinie, identitatea:subiectul pasiv {eventual a:obiectului :material, chiar în cazul aItor infracţiuni decât: cele;contra: persoanei) este esenţială, aşa încât se susţine rezolvarea prin pluralitate infracţională::o tentativă de omor asupra lui Y şi o ucidere din culpă asupra ju| Z {concurs ideal/formal de infracţiuni).

! : ! \ [ \

O poate fi săvârşită numai cu intenţie şi cu intenţie depăşită. Spre exemplu, autorul vrea sâ împuşte o persoană dar, pentru că nu este un bun ţin tas, împuşca o altă persoană. Z> error in rem/in personam - autorul îşi îndreaptă acţiunea, din eroare, asupra altui obiect material/altei persoane {altui subiect pasiv) decât cel/cea iniţial vizat{ă); ❖ eroarea asupra obiectului/persoanei intervine înainte de începerea executării; ♦ > nu înlătură caracterul penal al faptei;

r NB

Este, de asemenea controversat efectul produs şi în această ipoteză, bupă: o opinie, I eroarea nu este esenţială, astfel încât se reţine o singură infracţiune, produsă cu forma de ; vinovăţie pe care a manifestat-o infractorul în legătură cu subiectul pasiv/obiectu! material : iniţial vizat, dar produsă asupra subiectului pasiv/obiectuiui material: efectiv lezat. De ^ exemplu, X vrea sâ ucidă o anumită p ersoan â Y, dar, fi in d întuneric în locui ales spre a comite fapta, : îl confunda pe Y cu Z (după statură, îmbrăcăminte etc.) şi îi omoară pe : ;acesta, deşi motivele care stăteau la baza deciziei de a-i ucide pe Y nu se aplicau şi în raport \ de moartea lui Z.

poate fi săvârşită numai cu intenţie şi cu intenţie depăşită. O esenţială este existenţa unei singure rezoluţii infracţionale, culminând într-o singură acţiune care, deşi nu produce exact rezultatul întrezărit de făptuitor, produce totuşi un rezultat de acelaşi fel (lezează acelaşi obiect juridic). Spre exemplu, X vrea să îi împuşte pe Y, care i~a violat sora, dar îl confundă cu Z, un străin, pe care îl omoară. **■* aberratio deicti - asemănătoare până la un punct cu oberrotio ictus - infractorul inten­ ţionează să comită o anumită infracţiune, asupra unei anumite persoane/obiect material, dar intervine o deviere (accidentală sau datorată altor cauze) în procesul execuţional şi se produce o cu totul altă urmare, corespunzătoare altei norme de incriminare. De exemplu, X vrea sâ distrugă o vitrină a unui magazin ai iui Y, aruncă o cărămidă spre vitrină, dar chiar atunci apare în viteză un motociclist Z care se interpune între X şi vitrină şi este fovit în cap de

158

Drept penal. Partea generală

❖

cărămidă, cazând de pe motocicletă şi decedând; s-a vizdt săvârşirea anei distrugeri, s~a comis o omucidere (soluţia pluralităţii de infracţiuni este cel mai bine conturată în acest caz). aberratio causae - este cea mai puţin vizibilă şî controversată formă de infracţiune deviată, Potrivit acestei modalităţi a devierii, infractorul vizează să comită o anumită infracţiune asupra unei anumite persoane/unuî anumit bun, ceea ce şi reuşeşte să facă, dar printr-o dezvoltare a legăturii de cauzalitate diferită de aceea pe care o avea în reprezentare. De exemplu, X vrea să îi ucidă pe Y şi pentru că ştie că acesta nu poate înota, îl aruncă de pe o stâncă în apele unui râu. La autopsie, se constată că Y a murit nu înecat, ci ca efect al unui traumatism cranio-cerebral: până să ajungă în apă, ca urmare a aruncării saie de pe stâncă, acesta s-a izbit cu tâmpla de pietre şi a ajuns în apă deja decedat Devierea intervine pe parcursul executării, ia nivelul liantului cauzal, printr-o dezvoltare a acestuia care nu este controlată (şi uneori nici conştientizată) de către făptuitor, dar care decurge direct din activitatea săvârşită de acesta, producând urmarea imediată urmărită sau acceptată.

li. UNITATEA INFRACŢIONALĂ LEGALĂ Noţiune - acea activitate infracţională formată din mai multe acţiuni/inacţiuni (sau chiar dintr-o singură acţiune/inacţiune), decurgând din voinţa legiuitorului (ca expre­ sie a unei necesităţi de politică penală şi/sau a unor raţiuni de tehnică legislativă), săvârşită de către o persoană, în baza aceleiaşi hotărâri (rezoluţii) infracţionale, care întruneşte conţinutul unei singure infracţiuni. O

p r e m i s ă : activitatea infracţională care prezintă, potrivit realităţii obiective, elemente de plurali­ tate, este încadrată juridic, prin voinţa legiuitorului, unite într-o singură infracţiune. în lipsa reunirii legale, ar fi existat mai multe infracţiuni, reţinute sub forma unei pluralităţi de fapte penale (concurs de infracţiuni).

J. Infracţiunea continuată Art. 35. Unitatea infracţiunii continuate (...). (1) infracţiunea este continuată când o persoană săvârşeşte la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii şi împotriva aceluiaşi subiect pasivi1; acţiuni sau inacţiuni care. prezintă, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni. (...).

Noţiune - infracţiunea săvârşită prin mai multe acţiuni sau inacţiuni efectuate, în condiţiile unităţii subiectului activ, ia diferite intervale de timp, formând, fiecare în parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni (omogene din punct de vedere juridic), în temeiul aceleiaşi rezoluţii infracţionale (unitate de rezoluţie infracţională).

■i] Sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cuprinsul dispoziţiilor art, 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituţlonală potrivit Deciziei nr. 368/2017.

Unitatea de infracţiune

r

NB

ţ+ NB

159

Prin Decizia nr. 368/2017,: pronunţată4 ^ :şedinţa din 30 mai 2017 şi publicată în M,/OD, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstîtuţionalitate form ulată şl a constatat că sintagma -„şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv"’-.din cuprinsul dis­ poziţiilor art. 35 alin, {1| din Codul penai este neconstituţională» In argumentarea soluţiei de admitere [pronunţate/: Curtea a: constatat: că sintagma „şi împotriva aceluiaşi subiect pasiv" din cu prinsul dispoziţiilor art. 35 alin, (1} din Cod ui penai, care impun e co ndiţi a un ită~ ţii;subiectului pasiv în cazul infracţiunii continuate, creează discriminare în cadrul aceleiaşi categorii de persoane care săvârşesc ia diferite intervale de timp,-daruri realizarea; aceleiaşi rezoluţii,: acţiuni sau inacţiunicare prezintă, fiecare în: parte, conţinutul aceleiaşi infracţiuni, ceea ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie cu privire la: egalitatea cetăţenilor îp faţa legii, fără privilegii şi fără discriminări. Prin urmare, la acest moment, pentru că legiuitorul nu a intervenit în termen de 45 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale preindicate, pentru a pune de acord textul legal cu Decizia pronunţată, reiese că sintagma „şi împotriva: aceluiaşi subiect [pasiv" din cuprinsul art. 35 alin. (1) CP a fost scoasă din vigoare, textul continuând a se aplica fără luarea în considerare a acestei sintagme.

1.1. Condiţii O unitate de subiect activ; ❖ aceeaşi persoană/acelaşi grup de persoane trebuie să aibă calitatea de subiect activ în comiterea acţiuniior/inacţiunilor, fiind posibilă şi împărţirea rolurilor, respectiv aiternativitatea implicării în caz de participaţie {dacă există coautori, de pildă, nu e necesar ca fiecare să comită nemijlocit fiecare acţiune/inacţiune, ci, dacă rezoluţia infracţională cuprinde acest aspect, unui poate să le comită pe o parte din acestea, altui, cealaltă parte). Este imperativ a se verifica condiţiile de existenţă ale infracţiunii continuate (cel puţin) ia nivelul autorului/unul coautor, neputând exista formă continuată de săvârşire a unei infracţiuni doar la nivelul participanţilor (secundari), dar nu şî în privinţa autorului, cel care comite nemijlocit fapta incriminată; la terminarea întregii activităţi infracţionale.

NB

Nu este posibilă tentativa,

5. Infracţiunea de simplă repetare O legiuitorul prevede explicit sau implicit câte acte de executare trebuie comise minimum pentru ca fapta să aibă relevanţă penală (spre deosebire de infracţiunea de obicei propriu-zisă); O infracţiunea de simplă repetare se consumă în momentul comiterii celui de~al doilea act {sau al actului care reprezintă atingerea numărului minim de reiterări necesare consumării - de regulă e al doilea act, dar pot fi şi minimum trei sau mai multe chiar), fără să fie necesară dovedirea obişnuinţei (se poate aprecia că legiuitorul prezumă obişnuinţa din verificarea numărului minim de activităţi reiterate, eventual corelat cu o anumită perioadă de timp).

FIŞA

NR. 17

PLURALITATEA DE INFRACŢIUNI Noţiune - două sau mai multe infracţiuni, legate juridic printr-o legătură o legătură întotdeauna personală {in personam) - indispensabilă/necesară, care poate fi uneori dublată şî de o legătură reală (in rem) - dispensabilă/non~esenţială.

Pluralitatea de infracţiuni se poate manifesta sub următoarele forme: O concursul de infracţiuni (art. 38-40 CP, art. 45 CP, art. 128,129 CP, art. 147 CP); O recidiva (art. 41-43 CP, art. 45 CP, art. 146 CP, art. 147 CP); O pluralitatea intermediară de infracţiuni (art. 44, art. 45 CP, art. 147 CP); O cele preindicate sunt forme legale expres reglementate de pluralitate infracţională, iegiuitorul inserând dispoziţii atât cu privire a condiţiile lor de existenţă, cât şi la regimul lor sancţionator. Separat de acestea, pluralitatea de infracţiuni se mai poate manifesta şi în alte forme, care nu sunt expres reglementate, fie deloc, fie care sunt reglementate doar sub aspectul regimului sanc­ ţionator incident, dar nu şi al denumirii, respectiv condiţiilor de existenţă. Aceste forme supli­ mentare de pluralitate infracţională fie nu au atribuită o anumită denumire, fîe poartă diverse denumiri conferite de doctrină. Optăm să le denumim: ❖ pluralitate sui generis de infracţiuni (incidenţă ca formă postcondamnatorie sau postexecutorie de pluralitate infracţională specifică infractorilor minori, sau cel puţin minori la data comiterii primei infracţiuni). Nu este denumită expres în lege, dar există prevederi care îi reglementează regimul sancţionator [art. 123 alin. (3) teza I CP, art. 124 alin. (3) teza I şî alin. (7) CP, art. 125 alin. (3) teza i şî alin. (7) CP, art, 129 alin. (2) CP]. Există atunci când o persoană comite o nouă infracţiune, după o condamnare definitivă pentru o infracţiune anterioară, comisă în timpul minorităţii, indiferent dacă mai este încă sau nu major, fie în timpul, fie după executarea măsurii educative iniţial aplicate (compensează în cazul infrac­ torului minor imposibilitatea de naştere a recidivei sau a pluralităţii intermediare de infrac­ ţiuni, cărora le ia locul); ❖ pluralitatea nenumită de infracţiuni-formă nereglementată expres [eventual, se poate core­ la doar cu prevederea din materia criteriilor generale de individualizare a pedepsei cuprinsă în art. 74 alin. (1) lit. e) CP - natura şî frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale Infractorului]. Este o formă postexecutorie de pluralitate infracţională care ocupă, faţă de recidiva postexecutorie, o poziţie similară celei pe care o ocupă pluralitatea interme­ diară de infracţiuni faţă de recidiva postcondamnatorie - de aceea este uneori denumită şi recidivă postexecutorie de fapt dar nu de drept. Apare atunci când, după executarea sau considerarea ca executată a unei pedepse, până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, se comite o nouă infracţiune, fără a fi întrunite condiţiile recidivei (care, dacă ar exista, ar fi o recidivă postexecutorie). Poate justifica doar o individualizare mai severă a

Pluralitatea de infracţiuni

173

pedepsei între iimitele prevăzute de lege - poate servi ca motiv pentru instanţă pentru a motiva aplicarea unei pedepse cât mai apropiată/egală cu maximul special al pedepsei abstracte prevăzute pentru respectiva infracţiune, comisă în asemenea împrejurări.

r

NB

r NB

Există; situaţii care nu se încadrează în ni du na dintre/aceste: forme:{exempíut un major, \ după comiterea unei infracţiuni din culpă şi executarea pedepsei, săvârşeşte o nouă infrac- ; pune din cuipâfHu există un tratament special pentru aceste infracţiuni, urmând a .se .j aplica pedeapsa prevăzută de jege. .. . \ Potrivit art. 16 din Legea nr. 187/2012, tratamentul sanctionator al pluralităţii de infrac■ ţiuni se;aplică potrivit îegîi noi; atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

I CONCURSUL DE INFRACŢIUNI Noţiune - două sau mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană (unitate de subiect activ), înainte ca aceasta să fie definitiv condamnată pentru vreuna dintre ele.

I I Condiţii de existenţă şi de aplicare a regimului sancţionator specific ai concursului de infracţiuni O săvârşirea a cel puţin două infracţiuni: ♦ > cu întenţie/intenţie depăşită/cuipă; ❖ rămase în stadiul de tentativă relevantă penai/consumate/epuizate; ❖ de aceeaşi natură (concurs omogen) sau de natură diferită (concurs eterogen). O săvârşirea infracţiunilor de aceeaşi persoană, In calitate de autor, coautor, complice sau insti­ gator legătură personală (legătura in personam este cea minimum obligatorie între faptele penale, fiind esenţială pentru existenţa oricărei forme de manifestare a unităţii sau pluralităţii infracţionale); unele pot fi săvârşite în calitate de infractor minor, între 14 şi 18 ani (14-16 ani, cu discernă­ mânt dovedit la data comiterii, sau 16-18 ani - art. 128 CP şi parţial art. 129 CP), altele după majorat; concursul de infracţiuni poate fi comis şi de către o persoană juridică (art. 147 CP); *> nu este necesară întrunirea aceleiaşi calităţi ia săvârşirea tuturor infracţiunilor (spre exemplu, este posibil ca infractorul să fie instigator la o infracţiune şi coautor ia alta}. 3 infracţiunile trebuie să fie săvârşite înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condam­ nare pentru vreuna dintre ele; r NB

în principiu, există concurs, nu recidivă, dacă infracţiunea este comisă chiar în ziua rămâ- I nerii definitive a hotărârii de condamnare. ^ j

174

Drept penai. Partea generală

Există, ca rdgu-iă, de asemenea, concurs de infracţiuni;dacă o infracţiune este; săvârşită după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; pentru: o -altă infracţiune,; dacă : ulterior hotărârea judecătorească respectivă este anul ată /desfiinţată1prin inter med iui unei căi extraordinare de atac, iar noua hotărâre judecătorească a rămas definitivă după săvâr­ şirea altei/altor infracţiuni.1 : O infractorul să poată fi tras la răspundere penaiă pentru cel puţin două infracţiuni (indiferent sub ce formă - trebuie să se poată pronunţa o soluţie definitivă de condamnare/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei).

r

NB

❖ ❖ ❖ ❖ ❖

Ca regulă, nu se pot pronunţa soluţii diferite pentru infracţiuni concurente, cu excepţia încetării procesului penal {de exemplu, nu se poate pronunţa o soluţie de renunţare la aplicarea ; p edepsei pentru o infracţiune con curen td, ; o solu ţie \de am ânare Ï a aplicării pedepsei p entru o alta şi o soluţie de condamn are pentru o aita ). Dacă sunt Întrunite condiţiile legii, instanţa fie va pronunţa renunţarea la aplicarea pedepsei pentru toate infracţiunile concurente, fie o altă soluţie; dacă sunt întrunite condiţiile legii, instanţa fie va dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante a concursului (raportat la toate infracţiu­ nile) , fie cond amna rea. Dacă instanţa nu poate pronunţa o altă soluţie decât condamn are a sau optează să dispună condamnarea pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente, nu mai poate opta pentru renunţare la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei pentru vreo altă infracţiune concurentă. Dacă există hotărâri definitive distincte ireconciliabile, se va opta (ca regulă, în prezenţa tuturor condiţiilor legale) pentru anularea re­ nunţării la aplicarea pedepsei sau anularea amânării aplicării pedepsei pentru infracţiunea/infracţiunile concurentă(e) pentru care s-au pronunţat aceste soluţii, în măsura în care se descoperă, ulterior,::că :există concurs de infracţiuni. La fel în; caz de suspendare a executării pentru pedepse cu închisoarea - nu se poate dispune suspendarea executării: pentru o pedeapsă cu închisoarea şi pentru o infracţiune concurentă, să se pronunţe pedeapsă cu executare (în cazul când o pedeapsă este cu amenda şi una cu închisoarea, se va putea dispune, însă, doar suspendarea executării pedepsei închisorii - a se vedea, I.C.C.J., compl. RIL, Decizia nr. 4/2020). să nu existe o cauză justificativă sau de neimputabiiitate, dacă astfel nu mai rămâne decât o singură faptă incriminată care întruneşte condiţiile pentru a fi reţinută ca infracţiune; să nu fi intervenit amnistia pentru vreuna dintre infracţiunile săvârşite; să nu fi intervenit graţierea - depinde de forma graţierii - de pildă, dacă e o graţiere parţială, se va aplica regimul sancţionator al concursului; să nu fi intervenit prescripţia răspunderii penale pentru prima infracţiune ia momentul săvâr­ şirii celei subsecvente; să nu fi intervenit o cauză de nepedepsire, astfel încât să rămână doar o singură infracţiune (sau niciuna) aptă de a genera aplicarea unei pedepse;

Pluralitatea de infracţiuni

❖

175

să nu existe niciun caz dintre cele prevăzute la art. 16 CPP, care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, astfel-încât să rămână o singură faptă incriminată/infracţiune (după caz), sau nîciuna, pentru care să fie posibilă finalizarea procesului penal prin hotărâri care atestă comiterea unei infracţiuni (RAP = renunţare la aplicarea pedepsei, AAP = amânarea aplicării pedepsei şi condamnare).

2. Concursul real (materia!) de infracţiuni Art. 38. Concursul de infracţiuni. (1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni. (...).

Noţiune - mai multe infracţiuni (minimum două) săvârşite de aceeaşi persoană prin acţiuni sau inacţiuni distincte. 2.1. Modalităţi O concursul omogen şi concursul eterogen: ❖ omogen -> infracţiuni de aceeaşi natură, susceptibile de aceeaşi încadrare juridică; ❖ eterogen infracţiuni de natură diferită. O concursul real succesiv şi concursul real simultan: ♦î* concurs real succesiv infracţiunile sunt comise prin acţiuni/inacţiuni desfăşurate în succe­ siune cronologică, una după alta (la intervale mai mici sau mai mari de timp) - de exemplu, într-o zi, X comite un furt, după 2 zile săvârşeşte un viol, după o săptămână comite o distrugere etc,; ❖ concurs real simultan (distinct de concursul ideaî/formai) -> acţiunile/înacţiunile separate (diferite sau chiar de acelaşi fel) sunt desfăşurate deodată, simultan, în concomitenţă (de regulă) spaţiu-temporală, - de exemplu, o persoană X o ameninţă pe o alta (Y) în timp ce o loveşte pe o alta (Z) concurs real simultan eterogen între ameninţare şi lovire; de exemplu, o persoană X loveşte deodată două persoane diferite (Y şi Z), în acelaşi timp, pe una cu piciorul, pe alta cu pumnii/palmele -> concurs real simultan omogen între două loviri (după caz, două vătămări corporale sau o lovire şi o vătămare corporală). O concursul simplu şi concursul caracterizat (care prezintă conexitate): concursul simplu fără conexitate reală/obiectivă (doar legătură in personam) legătura dintre infracţiuni este dată numai de săvârşirea lor de către aceeaşi persoană (legătură exclusiv subiectivă); concursul caracterizat -> care prezintă o conexitate reală/obiectivă între infracţiuni, în plus faţă de legătura strict necesară, in personam.

176

Drept penal. Partea generală

O conexitatea poate fi: ❖ etioiogîcă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea unei alte infracţiuni există un raport de la înfracţiunea-mijloc la infracţiunea-scop ţspre exemplu, un omor comis pentru a fura bunurile victimei -> omor calificat în concurs cu tâlhărie); în mod necesar, toate infracţiunile sunt intenţionate sau praeterintenţîonate (excepţie de la regula potrivit căreia în cazul concursului de infracţiuni, faptele penale se pot comite cu orice formă posibilă de vinovăţie); ❖

❖ ❖ ^

consecvenţională -> una dintre infracţiuni a fost comisă pentru ascunderea unei alte infrac­ ţiuni (de exemplu, uciderea martorului care a observat producerea unui accident rutier mortal din culpa exclusivă a şoferului supravieţuitor: ucidere din culpă şi omor}. topografică (spaţială) -> infracţiunile sunt comise în acelaşi spaţiu, în aceiaşi loc; cronologică (temporală) -> infracţiunile sunt comise în aceeaşi unitate de timp. De principiu, numai concursul real poate fi caracterizat, nu şi concursul ideal.

2.2. Delimitări Concurs real omogen Pluralitate de rezoluţii infracţionale Aceiaşi subiect pasiv sau subiecţi pasivi diferiţi

Infracţiune continuată Unitate de rezoluţie infracţională în cazul anumitor infracţiuni (de regulă, dintre cele contra persoanei - pot exista şi excepţii); pot fi subiecţi pasivi diferiţi în cazul anumitor infracţiuni

Conexitate etidlogică li (înfracţiunea-mijloc) a fost comisă pentru săvârşirea h (infracţiunea-scop) Forme vinovăţie li - intenţie dîrectă/indîrectă; - intenţie depăşită.

Conexitate consecvenţională b a fost comisă pentru ascunderea li

Forme vinovăţie h - intenţie directă (de regulăj/îndîrectă; - intenţie depăşită. Rezoluţia pentru săvârşirea h este anterioară săvârşirii li.

Forme vinovăţie îi - intenţie directă/indirectă; - intenţie depăşită; -culpă. Forme vinovăţie I2 - intenţie (directă - de regulă/de cele mai multe ori; indirectă); - intenţie depăşită. Rezoluţia pentru săvârşirea b poate fi: - anterioară (atunci când k este săvârşită cu intenţie, intenţie depăşită); - ulterioară (atunci când k este săvârşită cu intenţie, intenţie depăşită sau culpă).

Pluralitatea de infracţiuni

177

3. Concursul ideal (formal) ■!Art. 38. Concursul de infracţiuni. (...) (2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Noţiune - mai multe infracţiuni săvârşite de aceeaşi persoană printr-o singură acţiu­ ne sau inacţiune care, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutai mai multor infracţiuni. 0 diferenţa dintre concursul real şi cel formal - numărul de acţiuni/inacţiuni prin care se realizează conţinutul infracţiunilor ce compun concursul. 3.1. Modalităţi O concursul omogen şi concursul eterogen: ❖ omogen: infracţiuni de aceeaşi natură, susceptibile de aceeaşi încadrare juridică; ❖ eterogen: infracţiuni de natură diferită. O de principiu, doar concurs simplu (faţă de concursul caracterizat) legătura dintre infracţiuni este dată, ca regulă, doar de săvârşirea lor de către aceeaşi persoană (legătură subiectivă). 3.2. Particularităţi O infracţiunile pot fi comise: ❖ cu intenţie directă/indirectă; ❖ cu intenţie depăşită; ❖ din culpă. 4. Sancţionarea concursului111

NB

Există trei sisteme teoretice de sancţionare, toate regăsindu-se în sancţionarea concursului de infracţiuni în cazul persoanei fizice majore, la nivelul pedepsei principale: sistemul absorbţiei [se stabilesc pedepse pentru fiecare infracţiune concurentă şi se aplică cea mai severă - art. 39 alin. (1) iit. a) CP]; sistemul cumulului aritmetic [se stabilesc pedepse pentru fiecare infracţiune în parte şi se adaugă una alteia, urmând a se executa toate, ■ in te g ra la rt;3 9 alin, (1) fit. d) şi e) CP]; sistemul cumuiuiui juridic [se stabilesc pedepse .pentru^fiecare^infracţiune în parte şi se alege cea mai severă, la care, după: c a z ,:se adaugă/se poate adăuga un spor fix sau variabil din cealaltă/celelalte pedepse, fără a: se depăşi cumulul lor aritmetic; după cum sporul trebuie sau doar poate fi adăugat pedepsei ;tje bază =: pedeapsa cea maj severă, sisţerpui este ţje:cum ui j uri djccu .spor obligatoriu sau

\

; : I ; j

Pentru o privire de detaliu asupra tratamentului sancţionator a! pluralităţii de infracţiuni în general, a se vedea tabelul comparativ din anexa nr. 7.

178

Drept penal. Partea generală

facultativ; după:cum' sporul care se adaugăf'se poate adăuga este predeterminat (egal sau : rămâne:la:apreclereâ:.instanţei; în adumitedimlte predeterminate, sistemul este de cumul ' juridic cu spor fix sau variabil; cefe două clasificări se combină, putând lua naştere varian­ tele: cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix; cumul juridic cu spor obligatoriu şi variabil; cumul juridic cu : spor facultativ şi fix;: cumul: juridic cu spor facultativ şi variabil; “ în momentul actual, potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) şi c) CP, s~a optat în unele cazuri -pentru sistemul cumulului juridic cu spor obligatoriu sj fix de pedeapsa). Art. 39. Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni. (1) în caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează: a) când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă, se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă; b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care $e adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; c) când s-au stabilit numai pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă im spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite; d) când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsa cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii; e) când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă se aplică pedeapsa închisorii conform lit. b), la care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii conform Ut. c). (2) Atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

Etape şi ipoteze în stabilirea pedepsei 1. se stabileşte individual pedeapsa pentru fiecare infracţiune concurentă în parte; O în această etapă se individualizează pedeapsa fiecărei infracţiuni făcându-se, de principiu, abstracţie de existenţa pluralităţii infracţionale, ca şi cum infractorul ar fi comis doar o infrac­ ţiune - fiecare dîn infracţiunile concurente e tratată ia acest nivel ca şi cum nu ar fi parte a unui concurs de infracţiuni, pentru a nu se agrava de două ori răspunderea penală a infractorului (non bis in idem); de altfel, uneori acest deziderat se impune obiectiv, prin faptul că nu întotdeauna infracţiunile concurente sunt judecate deodată, de către aceeaşi instanţă - există în practică numeroase situaţii în care se pronunţă hotărâri distincte pentru infracţiuni concurente, acestea urmând a fi ulterior conciliate (art. 40 CP). 2. se aplică pedeapsa rezultantă pentru întregul ansamblu infracţional săvârşit: O când s-au stabilit o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă şi una sau mai multe pedepse cu închisoare ori cu amendă se aplică pedeapsa detenţiunii pe viaţă [sistemul absorbţiei - art. 39 alin. (1) lit. a) CP];

Pluralitatea de Infracţiuni

179

O când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea -> se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor {obligatoriu} de o treime {fix) din totalul celorlalte pedepse stabilite [sistemul cumulului ju rid ic-cu spor obligatoriu şi fix, art. 39 alin. ţl) lit. b) CP]; prin aplicarea sporului NU se va depăşi, în niciun caz, maximul general al pedepsei închisorii (30 de ani, art. 60 CP) - art. 2 alin. (3) CP: principiul fundamental al legalităţii sancţiunilor de drept penal (practic, dacă prin aplicarea sporului fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă/suma celorlalte pedepse s-ar ajunge Ia depăşirea maximului general al categoriei de pedeapsă, sporul aplicat se va opri, obiectiv, la atingerea limitei maximului general, fiind în acest caz mai redus de 1/3 (sau chiar inexistent, dacă pedeapsa de bază ar fi deja, din start, de 30 de ani); O când s-au stabilit numai pedepse cu amendă -> se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor {obligatoriu) de o treime {fix) din totalul celorlalte pedepse stabilite [sistemul cumulului juridic - cu spor obligatoriu şi fix, art. 39 alin. (1) lit. c) CP]; prin aplicarea sporului NU se va depăşi, în niciun caz, maximul general al pedepsei închisorii [200.000 lei, în cazul persoanei fizice majore - art. 61 alin. (2) CP; 3.000.000 lei, în cazul persoanei juridice - art. 137 alin. (2) CP] - art, 2 alin. (3) CP: principiul fundamental al legalităţii sancţiunilor de drept penal (practic, dacă prin aplicarea sporului fix şi obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă/suma celorlalte pedepse s~ar ajunge la depăşirea maximului general al categoriei de pedeapsă, sporul aplicat se va opri, obiectiv, la atingerea limitei maximuiui generai, fiind în acest caz mai redus de 1/3 (sau chiar inexistent, dacă pedeapsa de bază ar fi deja, din start, egală cu respectivul maxim general).

NB

Dezlegarea unei chesliuni de drept: prin Decizia nr. 20/2020 (www.scj.ro), înalta Curte ele Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin, (1) lit. c) din Codul penal, în caz de concurs de infracţiuni, în ipoteza în care suma corespunzătoare unei ziie-amendă stabilită pentru infracţiunile concurente este diferită, pedeapsa rezultantă se determină astfel: - se cumulează pedeapsa amenzii cea mai grea eu sporul de o treime din totalul celorlalte amenzi stabilite; - se determină numărul de zile-amendă, prin cumuiarea numărului cel mai mare al zilelor-amendă stabilite pentru o infracţiune cu sporul de o treime din totaiui zileior-amendă corespunzătoare celorlalte amenzi; ~ se stabileşte suma corespunzătoare unei zile-amendă, prin împărţirea-cuantum ului pe­ depsei rezultante a amenzii la numărul de zile-amendă rezultante.

3 când s-au stabilit o pedeapsă cu închisoare şi o pedeapsă cu amendă -> se aplică pedeapsa închi­ sorii, ia care se adaugă în întregime pedeapsa amenzii [sistemul cumulului aritmetic - art. 39 alin. (1) lit. d) CP]; 3 când s-au stabilit mat multe pedepse cu închisoare şi mai multe pedepse cu amendă -> se aplică pedeapsa închisorii conform calculului efectuat când se stabilesc doar pedepse cu închisoare [cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix - art. 39 alin, (1) lit. b) CP], la care se adaugă în întregime (cumul aritmetic) pedeapsa amenzii conform calculului efectuat când se stabilesc doar pedepse

180

Drept penal. Partea generală

cu amendă [cumul juridic cu spor obligatoriu şi fix - art. 39 alin. {1) lit. c) CP]; acest sistem îmbină, practic, cumulul juridic (cu spor obligatoriu şi fix) cu sistemul cumulului aritmetic; în final, sistemul aplicat va fî al cumulului aritmetic; practic, ţinând cont de particularitatea acestei combinaţii speci­ fice a mai multor sisteme de sancţionare a concursului de infracţiuni, în acest caz optăm să consi­ derăm că ne aflăm, per ansamblu, în prezenţa unui sistem sancţionator de tip mixt; O când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea, dacă prin adăugare la pedeapsa cea mai mare (numită pedeapsă de bază) a sporului de o treime din totalul celorlalte pedepse cu închi­ soarea stabilite s-ar depăşi cu 10 ani sau mai mult maximul general al pedepsei închisorii (adică s-ar ajunge, prin calcul mental, la 40 sau mai mult de 40 de ani), iar pentru cei puţin una dintre infracţiunile concurente pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de arii sau mai mare -> se poate aplica {facultativ) pedeapsa detenţiunii pe viaţă [art. 39 alin. (2) CP]; dispoziţia poate conduce, în mod excepţional, la aplicarea detenţiunii pe viaţă (la latitudinea motivată a instanţei penale), chiar dacă această pedeapsă nu a fost stabilită pentru niciuna dintre infracţiu­ nile concurente comise, sau chiar dacă această pedeapsă nu este nici măcar prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă). Exemplu: h = pedeapsa stabilită = 25 ani (pedeapsa prevăzută > 20 ani); h, h, U, ls ~ pedeapsa stabilită = 10 ani fiecare; le, b, h, 19 = pedeapsa stabilită = 8 ani fiecare; Calcul: 25 ani (pedeapsa cea mai grea} +1/3 (sporul obligatoriu) x (10+10+10+10+8+8+8+8) = 49 Cum maximul generai de 30 ani (art. 60 CP} ar fi depăşit cu mai mult de 10 ani, instanţa poate: -fie să aplice închisoarea de 30 ani (dacă alege închisoarea, nu poate depăşi 30 ani); -fie să aplice detenţiunea pe viaţă (se poate aplica detenţiunea pe viaţă chiar dacă nicio infrac­ ţiune nu o prevede ca pedeapsă pentru infracţiunea comisă, dar pentru ce! puţin o infracţiune trebuie să fie prevăzută închisoarea > 20 ani). Dezlegarea unor chestiuni de drept; 1; înalta Curte: de Casaţie şi Justiţie a statuat prin Decizia nr. 1/2014 că, „în aplicarea legii;: penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracţiuni, într-o primă etapă se verifică incidenţa dispoziţiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale. în a doua r* Y

’ etap8 se verificâ dacă pedeap5a rezultantS aplicată potrivit legii vebHi depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codui penal. In cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depăşeşte maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. în caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi". 2. Prin Decizia nr. 7/2016, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabili că, „în aplicarea dispo­ ziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după

Pluralitatea de infracţiuni

181

intrarea\în.; vigGare: a noului Cod penai, pentru infradi un sie: săvârşite: anterior; datei le februarie: 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă: - identificată ca: fiind legea: veche: £ saudegea nouă - ia r pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legîî penale noii precum şi I pentru:;tratamentul: sancţionator al concursului.'de-. infracţiuni^ se va aplica legea; nouă, j conform art. 3 din Cod ui penal şi art. 10 din Legea nr, 187 /2012 ipentru punerea în aplicare ; a Legii nr. 286/2009 .privind Codul penai". ... ■ Art 40. Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente. (1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39. (2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitiva pentru o infracţiune concurentă. (3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente. (4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţa a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii (5) în cazul contopirii pedepselor conform alin. (l)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea ă.e condamnare a fost recunoscută potrivit legii.

Reguli particulare au fost determinate pentru situaţia în care cei condamnat mai suferise o con­ damnare definitivă pentru o infracţiune concurentă: După condamnarea definitivă pentru li, infractorul este judecat pentru h concurentă cu li. O în acest caz, instanţa: ❖ stabileşte pedeapsa pentru 12; ❖ contopeşte pedeapsa pentru h cu li, aplicând, obligatoriu, regimul sancţionator incident prevăzut de lege, după caz. O contopirea este obligatorie, nu facultativă; O trebuie ca ambele pedepse să fie executabile, adică să nu fi intervenit vreo cauză care înlătură complet executarea {graţierea totală/parţială - a restului rămas neexecutat - sau prescripţia executării pedepsei); O dacă pentru li s-a dispus amânarea aplicării pedepsei/suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, instanţa va dispune: ❖ anularea amânării/suspendării sub supraveghere; ❖ recurgerea la sistemul sancţionator al concursului, după caz. Exemplu: dacă pentru h s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar ulterior persoana condamnată definitiv este trimisă în judecată pentru aite două infracţiuni (h şi h), h concurentă cu infracţiunea pentru care a intervenit condamnarea definitivă, iar h săvârşită în termenul de supraveghere ai suspendării, instanţa va dispune: *> stabilirea unei pedepse pentru l2 şi a unei pedepse pentru l3; ❖ anularea suspendării sub supraveghere {nu revocarea);

182

Drept penai. Partea generală

❖ ❖

NB

stabilirea Rezultânteii pentru infracţiunile concurente (l2 şi cea care a atras suspendarea sub supraveghere ~~ ii); stabilirea Rezultantei prin care se sancţionează recidiva/piuralitatea intermediară (l3 este tn pluralitate intermediară/recidivă faţă de infracţiunea care a atras suspendarea sub suprave= ghere). tratamentul este identic şi când, in loc de suspendarea sub supraveghere, s-a dispus amâ­ narea aplicării pedepsei, dar numai în privinţa regulilor aplicabile concursului. Nu se vor aplica şi regulile recidivei/pluralităţii intermediare deoarece, spre deosebire de suspenda­ rea sub supraveghere, soluţia amânării aplicării pedepsei oct: este o soluţie de con­ damnare. :

O pentru condamnări în străinătate, trebuie ca hotărârea judecătorească să fîe recunoscută în România.

r NB

Din rezultantă se va scădea ceea ce s-a executat deja, computarea nu se realizează, ca in caz de recidivă postcondamnatorie, anterior, ci ulterior stabilirii pedepsei rezultante.

Infracţiunile au fost definitiv judecate în cauze diferite O dacă sunt numai două infracţiuni concurente, aplicarea sistemului sancţionator specific se face conform dreptului comun; O dacă sunt mai mult de două infracţiuni concurente, cu hotărâri judecătoreşti definitive, se va dispune: ❖ descontopirea şi repunerea pedepselor stabilite pentru fiecare infracţiune concurentă şi în individualitate; ❖ aplicarea conform regulilor comune din etapa a doua. O trebuie ca pedepsele să fie executabile, adică să nu fi intervenit vreo cauză care înlătură execu­ tarea (graţierea totală/parţială sau prescripţia executării pedepsei, amnistia); O partea din pedeapsa principală sau complementară deja executată se scade din rezultantă. Contopirea în cazul înlocuirii detenţiunii pe viaţă cu închisoarea O dacă persoana condamnată împlineşte în timpul executării 65 de ani, iar instanţa decide (pentru că este facultativ) să înlocuiască detenţiunea pe viaţă cu închisoarea de 30 ani şi interzicerea drepturilor unor drepturi pentru 5 ani: ❖ se aplică regulile standard de ia concurs; ❖ din rezultantă se scade ceea ce s-a executat.

Pluralitatea de infracţiuni

II.

183

recidiva

firi. 41. Recidiva. (1) Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o in fra c ţiu n e cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. (2) Există recidivă şi în cazul în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detenţiunea pe viaţă. (3) Pentru stabilirea stării de recidivă se ţine seama şi de hotărârea de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o faptă prevăzuta şi de legea penală română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii

Noţiune - săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate sau cu intenţie depăşită, cu pedeapsă legală de 1 an închisoare sau mai mare {respectiv: detenţiune pe viaţă), de către o persoană care a fost condamnată definitiv anterior, la o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 1 an sau ia detenţiune pe viaţă (fără a fi fost reabilitată sau împlinit termenul de reabilitare) pentru o altă infracţiune intenţionată sau cu intenţie depăşită. O o condamnare definitivă ia o pedeapsă cu închisoarea mai mare de un an (egalitatea este exclusă) sau ia detenţiune pe viaţă, pentru o infracţiune comisă cu intenţie sau intenţie depăşită (prîmui termen al recidivei = TI); ❖ hotărâre pronunţată de instanţa naţională; ❖ hotărâre pronunţată de o instanţă străină, recunoscută în România. 0 şî săvârşirea altei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pentru care legea prevede pe­ deapsa închisorii mai mare de un an (interesează maximui special ai pedepsei abstracte, respectiv maximul pedepsei mai severe, în caz de pedepse principale alternative), ulterior momentului condamnării definitive pentru primul termen, dar fie înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei din TI, fie după acest moment, dar anterior reabilitării sau împlinirii termenului de reabilitare (ai doilea termen ai recidivei = T2). ■ T* NB

Nu există prim termen al recidivei dacă hotărârea' definitivă este de achitarefîncetare a I procesului pen al/ren unţare ia:aplicarea pedepsei/a mânare a aplică rii pedepsei/ condamnare cu aplicarea unei măsuri educative sau a unei pedepse cu amenda ori cu închisoarea ; mai mică de un an sau chiar de un an.

Formele/clasificările recidivei O postcondamnatorie: h este săvârşită după condamnarea definitivă pentru li (cu întrunirea tuturor condiţiilor Ti), dar înainte de executarea integrală sau considerarea ca executată integrai a pedepsei aplicate pentru ii (săvârşirea T2 poate avea ioc: între data rămânerii definitive a con­ damnării pentru Ti şi momentul trecerii ia executarea pedepsei respective; în cursul executării după începerea executării, dar anterior finalizării integrale a acesteia; pe durata termenului de supraveghere ai unei suspendări sub supraveghere a executării pedepsei, ori a unei liberări

184

O

O

O

O

O

Drept pena!. Partea generală

condiţionate, ori a unei graţieri condiţionate neajunse la termen; pe durata termenului de prescripţie a executării pedepsei, încă neîmplinit; pe durata perioadelor de amânare sau întrerupere a executării pedepsei; în perioada permisiilor de ieşire din penitenciar, ori a ieşirilor dîn penitenciar pentru prestarea unei activităţi lucrative sau pentru alte motive - de exemplu, medicale - cu sau fără supraveghere ~în funcţie de regimul de executare a pedepsei privative de libertate şi de particularităţile cazului concret). Este o formă de recidivă pentru care a optat legiuitorul nostru penal (atât în cazul persoanei fizice, cât şi al celei juridice); postexecutone: h este săvârşită după executarea întegrală/considerarea ca executată a pedepsei aplicate pentru k, dar anterior operării reabilitării de drept/acordării efective a reabilitării jude­ cătoreşti sau cel puţin înainte de a se împlini termenul de reabilitare (recidiva temporară); generală: termenii nu sunt condiţionaţi de natura infracţiunilor (recidiva poate fi omogenă sau nu, infracţiunile pot primi sau nu aceeaşi încadrare juridică) - aceasta este forma de recidivă pentru care a optat legiuitorul nostru penal; specială: termenii sunt condiţionaţi de săvârşirea unor infracţiuni de aceeaşi natura (este o reci­ divă neapărat omogenă - atât infracţiunea din Ti, cât şi aceea din T 2 trebuie să se încadreze juridic In aceeaşi normă de încriminare (legiuitorul penal român NU a optat pentru această formă de recidivă; atunci când pe caz concret există specializarea infractorului şi ambii termeni ai reci­ divei - eventual, ai stării de multi-recidivă, se încadrează juridic la fel, recidiva este specială pe caz concret, dar în abstract rămâne generală - specializarea nefiînd impusă drept condiţie nece­ sară pentru existenţa stării de recidivă.în acest caz, la individualizarea pedepsei concrete pentru infracţiunile nou săvârşite se va putea ţine cont (separat de aplicarea regimului sancţionator speciei de recidivă existentă) de împrejurarea specializării infractorului recidivist în comiterea anumitor tipuri de infracţiuni (ceea ce, de regulă, indică un grad sporit de periculozitate socială a acestuia) - art. 74 alin. (1) lît. e) CP; absolută: existenţa recidivei nu este condiţionată de gravitatea primei condamnări (indiferent cât de gravă sau de puţin gravă este, pe caz concret, infracţiunea dîn Ti - aspect reflectat în pedeap­ sa aplicată - aşadar, indiferent dacă aceasta depăşeşte sau nu un anumit prag de gravitate, comi­ terea unei noi infracţiuni, în condiţiiie legii, după o condamnare definitivă, atrage starea de reci­ divă). Această formă de recidivă NU este reglementată, de lege lata, pentru infractorii persoane fizice (art. 41 CP impunând ca Ti să privească o condamnare definitivă de o anumită gravitate - la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an). în schimb, această formă de recidivă este actualmente prevăzută de legiuitorul român pentru persoana juridică, unde indiferent cât de mică sau mare este valoarea pedepsei amenzii definitiv aplicate pentru prima infracţiune, se întrunesc (sub acest aspect) condiţiiie pentru generarea viitoare a stării de recidivă - art. 146 alin. (1) CP; relativă: existenţa recidivei este condiţionată de o anumită gravitate a primei condamnări (aceasta se reflectă în pedeapsa concretă, individualizată, stabilită şi aplicată de instanţă, indiferent de gravitatea abstractă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă). Această formă de recidivă este reglementată, ia acest moment, pentru persoana fizică, art, 41 alin. (1) CP impunând ca Ti să constea într-o pedeapsă de o anumită gravitate minimă -

Pluralitatea de infracţiuni

O

O

O

3

185

închisoarea mai mare de 1 an (egalitatea este exclusă, trebuie ca prima pedeapsă să depăşească măcar cu 1 zi 1 an). Pentru persoana juridică, însă, nu s-a optat pentru această formă a recidivei, fiind indiferentă durata pedepsei amenzii stabilite/aplicate de instanţă pe Ti (în cazul persoanei juridice, singura pedeapsă principală reglementată de lege este amenda); recidivă permanentă (perpetuă) şi recidivă temporară -> recidiva perpetuă va lua naştere oricât de mult timp s-a scurs între cei doi termeni, respectiv între executarea pedepsei din Ti şi comiterea infracţiunii h ; recidiva temporară implică o limitare temporală a apariţiei stării de recidivă (de regulă, postexecutorie), prin impunerea unei perioade de timp în cadrul căruia trebuie comisă infracţiunea T2 faţă de Ti (spre exemplu, un interval de timp de ia executarea sau considerarea ca executată a pedepsei pentru Ti în care să se săvârşească T2 ); termenul poate fi fix sau variabil (în cazul legii penale române, legiuitorul a optat pentru recidiva temporară, fără a crea însă expres un termen special, ci a corelat apariţia stării de recidivă cu lipsa intervenirii reabilitării sau a împlinirii termenului de reabilitare; cum reabilitarea reprezintă o instituţie care conferă efecte juridice trecerii timpului, bazându-se pe un termen, reiese că această condiţionare a existenţei recidivei de neintervenţia reabilitării sau neîmpiinirea termenului de reabilitare constituie forma specifică în care legea penală română actuală a optat pentru recidiva tempo­ rară, iar nu pentru acea perpetuă); recidivă naţională (teritorială) şi recidivă internaţională -> criteriu! clasificării nu se referă ia locul săvârşirii infracţiunilor care intră în structura recidivei: în ţară sau în străinătate, ci la apartenenţa instanţei care pronunţă condamnarea din Ti; recidiva naţională presupune că pentru apariţia stării de recidivă nu se ţine cont decât de condamnările pronunţate de instanţe naţionale, autohtone, indiferent de locul în care au fost comise infracţiunile şi de principiul în baza căruia se aplică în spaţiu legea penală română; dimpotrivă, recidiva internaţională presupune că legiuitorul decide a se ţine cont, la naşterea stării de recidivă, şi de hotărâri ale unor instanţe străine, dacă sunt întrunite condiţiile din T I al recidivei. Potrivit art, 41 alin. (3) CP, de lege lata este reglementată recidiva internaţională, cu întrunirea anumitor condiţii fireşti (dubla incriminare, recunoaşterea hotărârii străine de condamnare în România); recidivă cu regim de sancţionare uniform şi recidivă cu regim de sancţionare diferenţiat reci­ diva cu regim de sancţionare uniform presupune acelaşi tratament penal, nediferenţiat după (unele dintre) modalităţile legale ale acesteia, spre deosebire de recidiva cu regim de sancţionare diferenţiat, care presupune diferenţe în sancţionare în raport de (unele dintre) modalităţile sub care se prezintă starea de recidivă. Prin reglementarea din art. 41 alin. (l)-(4), respectiv alin. (5) CP, precum şi art. 146 alin. (2) şi (3) CP, legea noastră penală a optat la acest moment pentru recidiva cu regim sancţionator diferenţiat, existând reguli distincte de sancţionare incidente pentru recidiva postcondamnatorie, respectiv pentru aceea postexecutorie; recidivă cu efect (sancţionator) unic şi recidivă cu efect (sancţionator) progresiv -> cea dintâi nu presupune o agravare/înăsprire a tratamentului sancţionator iniţia! incident pentru starea de recidivă în ipoteza în care infractorul ajunge în stare de recidivă de mai multe orî - multi-recidiva; în schimb, recidiva cu regim sancţionator progresiv implică o sporire/înăsprire a tratamentului

186

Drept penal. Partea generală

sancţlohâtor ai recidivei, faţă de deî iniţial - regula - pe misdră ce se avansează în stare de recidivă: spre exemplu, la prima apariţie a stării de recidivă postexecutorie se majorează cu jumă­ tate limitele pedepsei abstracte, iar la o nouă apariţie a recidivei postexecutorii pentru aceeaşi persoană, s-ar putea dispune o sporire cu 2/3 a aceloraşi limite de pedeapsă. în momentul actual, nu există asemenea dispoziţii în legea noastră penaiă, recidiva fiind, din acest punct de vedere, cu regim sancţionator unic (neprogresiv}. Situaţii în care T I nu poate genera starea de recidivă, deşi, aparent, condiţiile sale generale sunt întrunite {există o condamnare definitivă la o pedeapsă mai mare de 1 an închisoare) - art. 42 CP: O faptele care nu mai sunt prevăzute de legea penală [ipoteza în care a operat dezîncrimînarea; dispoziţia din art. 42 lit. a) CP este corelată cu aceea cuprinsă în art. 4 CP, care stabileşte drept efect produs de incidenţa dezincrimmărîi (printre altele) încetarea tuturor consecinţelor hotărârilor judecătoreşti prin care s-au stabilit sancţiuni penale cu privire la respectivele fapte]; O infracţiunile amnistiate postcondamnatoriu [dispoziţia din art. 42 lit b) CP este corelată cu aceea cuprinsă în art. 152 alin. (1) CP, potrivit căreia amnistia, înlăturând răspunderea penaiă, înlătură (în secundar), atunci când este postcondamnatorie, şi consecinţele condamnării pronunţate pen­ tru infracţiunea pentru care înlătură răspunderea penală a infractorului, una dintre aceste consecinţe fiind tocmai posibilitatea ca respectiva condamnare să genereze starea de recidivă]; O infracţiunile săvârşite din culpă [dispoziţia cuprinsă în art. 42 lit. c) CP este corelată cu aceea din art. 41 CP, care stabileşte că pentru apariţia stării de recidivă este necesară comiterea unor infracţiuni cu intenţie sau cu intenţie depăşită. Săvârşirea unei infracţiuni din culpă, pe oricare termen al pluralităţii de infracţiuni postcondamnatorii, nu poate genera recidiva (prin lipsa indi­ celui de periculozitate şi încorigîbîlîtate infracţională care reprezintă, din perspectivă criminoiogîcă, fundamentul existenţei stării de recidivă, de lege lata), putând genera, după caz, alte forme de pluralitate infracţională (postcondamnatorie), precum: pluralitatea intermediară de infracţiuni (în condiţii în care dacă ar fi fost întrunite toate condiţiile recidivei, ar fi existat o recidivă postcondamnatorie) sau pluralitatea nenumită de infracţiuni (în condiţii în care dacă ar fi fost întrunite toate condiţiile recidivei, ar fi existat o recidivă postexecutorie}].

|J Recidiva postcondamnatorie Noţiune - săvârşirea din nou a unei infracţiuni intenţionate sau praeterintenţionate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare/detenţiunea pe viaţă, după o primă condamnare definitiva la o pedeapsă mai mare de un închisoare/detenţiune pe viaţă, fie înainte de începerea executării primei condamnări, fie în timpul executării acesteia ori în stare de evadare (în esenţă: între condamnarea definitivă şi executarea sau considerarea ca executată a pedepsei din Ti).

Pluralitatea de infracţiuni

187

î.l. Condiţii cu privire ia primui termen ai recidivei (Ti recidiva) O să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru una sau mai multe infracţiuni; ♦ > hotărârea judecătorească poate fi pronunţată de instanţele române sau străine (în acest caz, trebuie să existe dublă incriminare şi recunoaşterea hotărârii, iar recidiva internaţională este

obligatorie); ❖

hotărârea judecătorească trebuie să fie definitivă, să nu mai poată fi atacată pe-căi ordinare de atac (art. 551 şi art. 552 CPP); ♦ > nu contează forma infracţiunii (tentativă, consumată, epuizată); ❖ Ti recidivă -> numai soluţie de condamnare, nu o soluţie de achitare/încetare a procesului penal/renunţare la aplicarea pedepsei/amânarea aplicării pedepsei; ❖ condamnarea poate viza o singură infracţiune (unitate infracţională) sau o formă a pluralităţii de infracţiuni (de pildă, un concurs de infracţiuni). O hotărârea de condamnare să fi fost pronunţată pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie directă sau indirectă - sau intenţie depăşită [art. 41 şi art. 42 lit. c) CP]; ❖ infracţiunile din culpă nu pot genera starea de recidivă există discuţii referitor la ipoteza în care în Ti există un concurs de infracţiuni. In acest caz, dacă toate infracţiunile concurente sunt intenţionate sau praeterintenţionate, iar pedeapsa rezultantă întruneşte condiţiile de gravitate (recidiva relativă), nu există probleme în aprecierea existenţei stării de recidivă. Dacă toate infracţiunile concurente sunt din culpă, nu va exista recidivă, indiferent cât de gravă este condamnarea (pedeapsa rezultantă). în schimb, discuţii apar atunci când una/uneie infracţiuni concurente sunt intenţionate sau/şi praeterintenţionate, iar alta/altele sunt din cuipă. în acest caz, dacă cel puţin o infracţiune intenţionată/praeterintenţionată din structura concursului are atribuită o pedeapsă individuală care ar putea genera, de una singură, starea de recidivă (chiar dacă nu este pedeapsa de bază a concursului), apreciem (ia rândul nostru) că va exista recidivă (al cărei prim termen va fi reprezentat de întreaga pedeapsă rezultantă a respectivului concurs de infracţiuni, pedeapsă în care a fost cuprinsă şi sancţiunea care individual ar fi putut genera starea de recidivă). Controversa este mai accentuată atunci când o asemenea infracţiune, cu o asemenea pedeapsă individuală (care să poată genera singură starea de recidivă) nu există în structura concursului respectiv de infracţiuni, dar există mai multe infracţiuni concurente intenţionate sau praeterintenţionate ale căror pedepse individual stabilite, dacă ar fi contopite într-o sub-rezuitantă distinctă (doar a lor) ar întrunit condiţiile de existenţă ale Ti al recidivei; într-o asemenea ipoteză, apreciem că se justifică reţinerea stării de recidivă, al cărei Ti va fi reprezentat de întreaga pedeapsă rezultantă a concursului de infracţiuni, pe motivul că dacă infracţîunea/infracţiunile din culpă ar fi lipsit, recidiva ar fi existat, deşi ansamblul faptic comis ar fi fost mai puţin grav, or, este ilogic ca cine comite un ansamblu faptic mai grav să aibă o situaţie juridică mai uşoară decât cineva care comite un ansamblu faptic mai puţin grav.

3 pedeapsa stabilită/aplicată (eventual, pedeapsa rezultantă stabilită, în caz de pluralitate de infracţiuni) să fie detenţiunea pe viaţă sau închisoarea > 1 an (egalitatea este exclusă, pe-

188

Drept penal. Partea generală

deapsa concretă/individualizată trebuie să fie cu minimum 1 zi peste 1 an pentru a se întruni condiţia de gravitate impusă de lege); ♦ > pedeapsa să nu fi fost executată/considerată ca executată la momentul săvârşirii celei de-a doua infracţiuni; ® în cazul infracţiunilor continue, continuate şi de obicei care încep a se comite înainte de executarea/considerarea ca executată a unei pedepse care întruneşte condiţiile T i a recidivei, dar care sunt epuizate după acest moment, există discuţii/ controversă în doctrină cu privire la momentul la care ar trebui să se aprecieze acestea ca fiind săvârşite: data epuizării sau aceea a consumării, respectiv forma recidivei care ar urma să fie reţinută - dacă sunt întrunite şî toate condiţiile T 2 ai recidivei, anume: cea postcondamnatorie sau cea postexecutorie.

NB

Nu contează dacă pedeapsa se execută în regim de detenţie sau a fost suspendată sub supraveghere ori dacă a fost sau nu acordată liberarea condiţionată, graţierea condiţionată sau o permisie de ieşire din penitenciar, ori o amânare/întrerupere a executării pedepsei.

r*

¡Mu există Ti recidiva dacă pedeapsa aplicată este amenda sau închisoarea < 1 an, dar o asemenea condamnare (la o asemenea pedeapsă) poate constitui T T pluralitate i ntermedi ară, ;

NB

Ţ I pluralitate nepiţrnită ( d u p ă C 3 Z ). :

;

❖

poate fi Tirecidivă: « pedeapsa rezultantă a unui concurs de infracţiuni intenţionate/praeterintenţîonate, dacă este mai mare de un an închîsoare/detenţiunea pe viaţă, indiferent de pedepsele sta­ bilite pentru fiecare infracţiune în parte; « pedeapsa rezultantă cu detenţiunea pe viaţa sau închisoarea mai mare de un an pentru infracţiuni concurente mixte: intenţionate şi praeterintenţionte, respectiv, din culpă, dacă există cel puţin o infracţiune sau un grup de infracţiuni cu pedeapsă/sub grup de pedepse reunite într-o rezultantă parţială care ar putea genera starea de recidivă, chiar dacă pedeapsa de bază a pedepsei rezuitante a concursului de infracţiuni respectiv este sancţiunea penală pentru o infracţiune din culpă (chestiune controversată în acest sens); ♦ > nu poate fi Tirecidivă: ® pedeapsa rezultantă pentru un concurs de infracţiuni intenţionate, praeterintenţlonate şi din culpă, când subrezultanta care s-ar obţine doar din aplicarea regulilor concursului de infracţiuni faţă de pedepsele pentru infracţiunile intenţionate şi/sau praeterintenţlonate ar fi de un an închisoare sau mai mică; nu contează dacă, adăugându-se şi fracţia de 1/3 din culpă, s-ar depăşi 1 an.

O hotărârea de condamnare să nu facă parte dintre acelea care nu (mai) pot genera ulterior starea de recidivă: ❖ ❖

infracţiunile săvârşite din culpă; infracţiunile pentru care a intervenit amnistia postcondamnatorie;

Pluralitatea de infracţiuni

189

AMENDA cea mai grea + 1/3 din celelalte AMENZI (spor fix de 1/3). ÎNCHISOARE + toată AMENDA (niciodată în parte)

li =ÎNCHISOARE h “ ÎNCHISOARE „ h =AMENDA U=AMENDĂ

"! > J

(minorat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ NEPRIVATSVĂ DE LIBERTATE _ . Uluit =a m e n d a /în c h is o a RE/DETENŢIUNE PE VIAŢĂ Iminorst = PRIVATIVĂ DE '1 LIBERTATE f „, „ -1 (majorat = ÎNCHISOARE

NB! Cumul aritmetic obligatoriu,

^

ÎNCHISOAREA cea mal grea + 1/3 din celelalte pedepse cu ÎNCHISOARE + AMENDA cea mai grea + 1/3 din celeia|te AMENZI.

! y

J

f

numS {P edeapsa (AMENDA/ÎNCHISCARE/ DETENŢIUNE).

ÎNCHISOARE 4 1/4 din:

* toată măsura privativă o restul neexecutat dm măsu­ ră educativă privativă de libertate ia momentul Săvârşirii (majorat

NB! Din totai se scade ce se execută între momentul săvârşirii 1majorat şi data judecării definitive.

N8Î în niciun caz nu se poate depăşi maximul general al închisorii de 30 ani. NB! NU se poate depăşi cumulul aritmetic ai pedepselor componente. NB! La revocarea amânării aplicării pedepsei nu reguli recidiva postcondamnatorie.

ca regulă, neprivativă de libertate;

educativă

)î i

■■■■■.

reguli concurs,

NB! NU se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei /amâ­ narea aplicării pedepsei/suspendarea sub supraveghere a execu­ tării pedepsei. Umat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ PRIVATIVĂ DE LIBERTATE

1

1minorat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ PRIVATIVĂ DE LiBERTATE

1

1majorat =AMENDĂ

J

Urmat = MĂSURĂ EDUCATIVĂ PRIVATIVĂ DE LIBERTATE Unjorat în concurs eu Uajorat

1 1. Reguli concurs între Uajorat ^ 2. Regulile de mai sus (între J măsura educativă şi

l ^ numai DETENŢIUNEA PE v VIATĂ 1™*,* = DETENŢIUNE PE VIATA J ' măsura educativă priva-

V tivă de libertate, care se

majorează cu cei mult 6 luni, fără a se depăşi maximul (generai) al acesteia.

pedeapsa rezultantă a concursului infracţiunilor comise după majorat)

i

Pluralitatea de Infracţiuni RECIDIVA ROSTCQNDAMNATOR1E

1

MB! Nu seva depăşi maximul general al categoriei de pedeapsă;

RECIDIVA POSŢEXECUŢO-RÎ.E . NB! OBLIGATORIU majorarea limitelor c u K a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea din T 2. a

T, = DETENŢIUNE

Ti = ÎNCHISOARE "I

PE VIAŢA „ Tî= Î n c h is o a r e

sau

t 2 = d e t e n ţ iu n e

PE VIAŢĂ

>

J

j----------- ^ nu a început

Ţj = o infracţiune

">

i.

stabilirea rezultantei pentru I 2

T2= concurs de

||, -> rezultanta T2+ tot Ti/rest Ti

infracţiuni, ^ dintre care cel puţin una în recidivă postcondamnatorie J

{restul se stabileşte în funcţie de cât maj era de executat în momentul săvârşirii U din concurs}

Ti = concurs

->12 + toată Rezultanta Ti/rest din

ţ 2= o

Rezultantă T2 (Rezultanta nu se descontopeşte). Rezultanta = pedeapsă concurs Ti

infracţiune j

Ti = o infracţiune T2= evadare J

T 2 + rest T i (prin ipoteză, a început executarea)

NB! Dacă există evadare din reţinere/arest nu recidivă.

va exista concurs,

Ti = o infracţiune Tj = concurs de infracţiuni, unde:

U

rezultantă concurs + rest Ti.

J

li = evadare b = infracţiune săvârşită anterior/concomitent/ulterior evadării NB! De principiu, NU exista reguli speciale de sancţionare a recidivei postcondamnatorîi în caz de: *

revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei;

*

revocare a graţierii condiţionate;

"ţ

f

*

revocare a liberării condiţionate.

J

l

1.

reguli RPE (majorare cu 1/2 a limitelor speciaie de pedeapsă pentru fiecare infracţiune concurentă în parte};

li.

după individualizare, se aplică regulile de ia concurs.

p e v ia t ă

L .-> î 2 + toată Ti/rest T i executarea 1 1____ p . a început executarea

T2 - o infracţiune

dacă T2 = concurs de infracţiuni:

■ >numal DETENŢIUNEA

• Ti - o infracţiune

re^U ' comune

201

dacă T2 = infracţiunea săvârşită atât în RPC, cât ş! în RPE: I.

reguli RPE (majorare cu 1/2 a limiteior, prevăzute de lege);

li.

după individualizare, se aplică regulile de la RPC.

Exemplu: după executarea pedepsei pentru înşelăciune (3 ani}, X săvârşeşte şantaj (în RPE faţa de înşelăciune), pentru care se apli­ că 4 ani de închisoare. înainte să termine de executat pedeapsa pentru şantaj, săvârşeşte viol (în RPC faţa de şantaj, dar în RPE faţa de înşelăciune}. Pedeapsa totală de executat se va calcula astfel: !.

viol (limite majorate cu 1/2) = pedeapsai;

II.

pedeapsai + restul de la şantaj (conform regulilor de la RPC),

Pluralitatea de infracţiuni RECIDIVA POSTCONDAMNATQRiT ia PERSOANA fURŞDfCĂ ¡. instanţa va stabili pedeapsa pentru T* în felul următor:

MB! NU se majorează cuantumul amenzii, ci numărul zilelor amendă. » numărul zileior-amendă se înmulţeşte cu suma aferentă pentru fiecare zi-amendă (între minimul şi maximul genera! prevăzut de lege), stabiiindu-se astfel cuantumul amenzii. îl. Cumul aritmetic între suma stabilită pentru Tz şî A anterioară/restui neexecutat din AiPlURALITATE^fNŢERMHp.lAFtĂ

;

il, rezultanta = se calculează precum în cazul concursului; Ni. din rezultantă se scade ceea ce s-a executat. Ti = o infracţiune Tz = concurs între infracţiuni (trebuie ca toate infracţiunile aflate în concurs să se afle în pluralitate intermediară faţă de Ti)

Ti = o infracţiune

J

- se aplică o singură dată, între toate pedepsele, V regulile de la concursul de infracţiuni, apoi, din rezultantă, se deduce tot ce s-a executat deja

-\

1. rezultantai = pedeapsă evadare + rest Ti;

Tz = concurs de infracţiuni, unde: ii = evadare în pluralitate intermediară faţă de Ti; Iz = pluralitate intermediară faţă de Ti. b = pluralitate intermediara faţă de ii

li.

1. Reguli concurs între h şi

h;

Tz = concurs de infracţiuni, unde: V

ii = recidivă postcondamnatorie faţă de Ta; iz = pluralitate intermediară faţă d eTi Ti = o infracţiune T 2 = concurs de infracţiuni, unde: li = evadare în recidivă postcondamnatorie faţă de Ti;

h ~ pluralitate intermediară faţă de T î (infracţiune din culpă, de exemplu)

li

P i - pedeapsa pentru j?„

r

Ti = o infracţiune

■■■REQDiVA POSTEXECUTORIE la PERSOANA JţJRIDI CĂ 1. instanţa va stabili pedeapsa în felui următor:

* limitele speciale aie pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se majorează cu 1/2, fără a depăşi maximul general al pedepsei amenzii;

}, contopire TOT T i (chiar dacă a fost executată în parte} cu h

203

11. Reguli recidivă.

J 1. ii (evadare) + h (rezolvare Tz); il. rezultantă + rest Ti.

® limitele speciale ale pedepsei prevăzute se majorează cu 1/2, fără a depăşi maximul genera! al pedepsei amenzii. NBI NU se majorează cuantumul amenzii, ci numărul zileior-amendă.

Pluralitatea de infracţiuni

205

IV. PEDEPSELE COMPLEMENTARE, PEDEPSELE ACCESORII Şl MĂSURILE DE SIGURANŢĂ] ÎN CAZ DE PLURALITATE DE INFRACŢIUNI X, Pedepsele complementare

O dispoziţiile sunt comune şi se aplică ţcu unele particularităţi expres indicate), atât în cazul concursului de infracţiuni, al recidivei (postcondamnatorii), cât şi al pluralităţii intermediare de infracţiuni {raportat la toate formele şi cazurile de pluralitate de infracţiuni în ipoteza în care va exista o sancţiune penală principală rezultantă; O dacă se stabileşte o singură pedeapsă complementară pe lângă una dintre infracţiunile concu­ rente sau comise în stare de recidivă (postcondamnatorie) sau pluralitate intermediară de infracţiuni: ♦> aceasta se aplică alături de pedeapsa principală rezultantă -> chiar dacă nu a fost stabilită pe lângă pedeapsa cea mai grea (nu se poate stabili şi aplica o pedeapsă complementară direct lângă pedeapsa principală rezultantă, dacă nu a fost anterior stabilită pe lângă una dintre pedepsele care intră în structura pedepsei principale rezultante), O dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de natură diferită pe lângă pedepsele individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente sau comise în pluralitate intermediară de infracţiuni sau recidivă postcondamnatorie: ❖ se aplică toate alături de pedeapsa principală rezultantă (cumul aritmetic).

206

Drept penai. Partea generală

O dacă s-au stabilit mal rtuilte pedepse complefrtefitare de aceeaşi natu fă (pe lângă pedepsele individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente sau comise în pluralitate intermediară de infracţiuni sau recidivă postcondamnatorie), care au un conţinut diferit: ❖ se aplică toate alături de pedeapsa principală rezultantă (cumul aritmetic). O dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeaşi natură şi care au acelaşi conţinut (pe lângă pedepsele individual stabilite pentru fiecare dintre infracţiuniie comise): *> ia concurs de infracţiuni şi pluralitate intermediară de infracţiuni -> se aplică cea mat grea dintre acestea (absorbţie); *> la recidivă (postcondamnatorie) -> partea neexecutată din pedeapsa complementară anterioară se adaugă (cumui aritmetic limitat) la pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune (fără a se depăşi maximul categoriei de pedeapsă - dacă există, în cazul interzicerii exercitării unor drepturi, nu se va putea depăşi maximul general de 5 ani). r NB

Pedeapsa complementară nu se aplică niciodată direct pe lângă rezultantă, ci trebuie să se aplice pe lângă fiecare/oricare pedeapsă individual stabilită în parte în parte.: . în cazul multitudinii de pedepse complementare (de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut), indiferent de tipul pluralităţii de infracţiuni, se aplică regulile incidente pentru persoana fizică în caz de concurs de infracţiuni, iar nu cele incidente în caz de recidivă şi în cazul persoanelor juridice, cu menţiunea că dispunerea pedepsei complementare a dizolvării le exclude pe celelalte [art. 147 aiin. (2) CPj.

p Pedepsele accesorii Art. 45. Pedepsele complementare, pedepsele accesorii si măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infrac­ ţiuni. (...) (5) Dacă pe lângă pedepsele principale au fost stabilite una sau mai multe pedepse accesorii, se aplică dispoziţiile alin. (l)-(3), pedeapsa accesorie rezultată executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

O pentru aplicarea pedepselor accesorii se urmează regulile de mai sus privitoare ia pedepsele complementare (aceste dispoziţii NU se aplică şi persoanei juridice, în cazul căreia nu funcţio­ nează pedeapsa accesorie, legată de pedeapsă principală privativă de libertate). 3,| Măsurile de siguranţă A rt 45. Pedepsele complementare, pedepsele accesorii şi măsurile de siguranţă în caz de pluralitate de infrac­ ţiuni. (...) (6) Măsurile de siguranţa de natură diferită sau chiar de aceeaşi natură, dar cu un conţinut diferit, luate în cazul infracţiunilor săvârşite, se cumulează. (7) Dacă s-au luat mai multe măsuri de siguranţă de aceeaşi natură şi cu acelaşi conţinut, dar pe durate diferite, se aplică măsura'de siguranţă cu durata cea mai mare. Măsurile de siguranţă luate conform art. 112 se cumulează.

Pluralitatea de infracţiuni

207

O în principiu, măsurile de siguranţă se cumulează (cumul aritmetic) cele care sunt de natură diferită; cele care sunt de aceeaşi natură, dar au conţinut diferit; confiscările privind bunuri distincte; O dacă măsurile de siguranţă au aceeaşi natură şi acelaşi conţinut, dar diferă ca durată, se va aplica măsura cu durata cea mai mare, potrivit art. 45 alin. (7) teza I CP; măsurile de siguranţă constând în confiscarea specială privind bunuri distincte se cumulează.

r NB

Măsurile de siguranţă constând în confisca rea unor bunuri; dispuse în: cazul'persoanei juri~4 di ce, se vor cumula [art. 147 alin. (3) CPJ,: \

FIŞA

NR. 18

PLURALITATEA DE FĂPTUITORI SAU INFRACTORI

Sediul materiei: art. 46-52 C. pen. Noţiune - mai multe persoane comit nemijlocit sau contribuie de pe poziţii diferite la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, fie prin natura lucrurilor, fie ca urmare a prevederilor legale, fie conjunctural (în mod ocazional). O premisă: o singură faptă incriminată şi mai mulţi subiecţi activi care o comit; O sunt participanţi: coautorii, instigatorul, complicele; O nu este participant: autorul („protagonistul" activităţii incriminate, ceî care o comite nemijlocit, efectiv).

I. PLURALITATEA DE FĂPTUITORI slţiU iN FRÂClpRI - ĂSRjECTJE '©ERIRRĂLe O latura obiectivă - contribuţii efective {potenţial diverse/diferite) ale mai multor persoane; O latura subiectivă - voinţa comună a respectivelor persoane de a comite una alături de cealaltă/celelalte o anumită faptă/activitate (nu neapărat o infracţiune): ❖ nu este necesar ca toţi făptuitorii să fi acţionat cu aceeaşi formă de vinovăţie sau cu vino­ văţie, indiferent de formă; Spre exemplu, autorul poate să acţioneze din culpă, în vreme ce instigatorul acţionează cu intenţie. ❖ este însă necesar ca cel puţin un subiect activ să fi acţionat cu forma de vinovăţie cerută de norma incriminatoare în care se realizează încadrarea juridică a faptei concret săvârşite, chiar dacă ceilalţi au acţionat cu altă formă de vinovăţie sau chiar fără vinovăţie. O forme de manifestare ale pluralităţii de făptuitori sau infractori: ❖ pluralitatea naturală de făptuitori/înfractori - fapta nu poate fi săvârşită decât prin contri­ buţia nemijlocită a mai multor persoane {spre exemplu, încăierarea, bigamia, incestul etc.) fiecare persoană dintre cele care comit nemijlocit fapta, alături de celelalte, răspunde pentru săvârşirea faptei în calitate de autor, nu de coautor - infracţiunile de pluralitate naturală de făptuitori sunt parte a categoriilor de infracţiuni în cazul cărora coautoratul nu este posibil); * dacă prin natura faptei se impune comiterea nemijlocită a acesteia de către două per­ soane, infracţiunea se numeşte „bilaterală", de exemplu, incestul, bigamia; dacă în mod natural se impune comiterea nemijlocită a faptei de către mai mult de două persoane, atunci există o infracţiune „multilaterală", de exemplu, încăierarea. Infracţiunile bila­ terale sunt denumite „nedisociate" dacă încadrarea juridică a infracţiunii comise de către fiecare autor (toţi autorii) se face în aceiaşi text de incriminare, pedeapsa abstractă fiind aceeaşi {de exemplu, incestul), respectiv sunt denumite „disociate" atunci când legea

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

❖

209

scindează (artificial, din raţiuni de sistematizare sau de politică penală) infracţiunile în al căror conţinut constitutiv se va încadra fapta fiecărui autor, în texte diferite (din cadrul aceluiaşi articol - alineate distincte, pitere/puncte separate etc. - sau în articole diferite), mai ales dacă sunt prevăzute pedepse abstracte diverse (de exemplu, luarea şi darea de mită, traficul şi cumpărarea de influenţa). pluralitatea constituită (constitutivă)/iegală de făptuitori sau infractori - legea incriminează o simplă asociere de persoane (în anumite condiţii expres reglementate) în vederea săvârşirii de infracţiuni (spre exemplu, constituirea unui grup infracţional organizat, constituirea de structuri informative ilegale, înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid etc.) fiecare persoană răspunde pentru săvârşirea faptei în calitate de autor. • gruparea trebuie să fie constituită pe o durată de timp care să indice că nu are un carac­ ter ocazional; •

❖

nu contează dacă s-a săvârşit sau nu o infracţiune ca urmare a constituirii grupului dacă s-a comis o infracţiune din cele care formează scopul asocierii, se vor aplica reguliie de ia concursul de infracţiuni. pluralitatea ocazională de făptuitori sau infractori (partidpaţia penală) - deşi fapta incriminată se poate săvârşi, de regulă, prin activitatea ilicită a unei singure persoane, la comiterea ei participă ocazional/conjunctural (fără elementele de structură organizatorică implicate de infracţiunile de pluralitate constituită de făptuitori/infractori) mai multe persoane decât numărul minim necesar potrivit naturii faptei sau dispoziţiilor legale - fiecare persoană răspunde pentru contribuţia sa, după caz: autor (săvârşeşte nemijlocit fapta, este esenţiai)/coautori (mai mulţi autori care îşi completează reciproc actele de comitere nemijlocită a faptei - activitate principală); instigator (determină pe altui să comită fapta incriminată - activitate secundară); complice (înlesneşte/ajută pe un altul la comiterea faptei incriminate - activitate secundară) - este reglementată fie ca circumstanţă agravantă, fie ca element circumstanţial în conţinutul anumitor infracţiuni.

II. PARTICIPAŢIA PENALĂ - ASPECTE GENERALEW Noţiune - săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală prin cooperarea/colaborarea conjuncturalâ a mai multor persoane decât era minim necesar (potrivit naturii activităţii comise sau dispoziţiilor legale}. Condiţii: ^ ce! puţin fapta unui participant trebuie să constituie infracţiune (să se încadreze juridic ca o anumită infracţiune, întrunind toate elementele constitutive şi toate trăsăturile esenţiale nece­ sare) -> nu este necesar ca fapta să fie imputabilă tuturor participanţilor sau tipică în raport de contribuţia oricărui participant (spre exemplu, unii o pot comite fără vinovăţie sau cu altă formă de vinovăţie decât cea necesară ca element subiect al acelei infracţiuni};1 111Pentru o privire comparativă asupra instituţiilor participaţiei proprii şi improprii, a se consulta tabelul din anexa 8.

210

Drept penai. Partea generală

O să îşi fi adus Contribuţia, la săvârşirea faptfei Incriminate, mai multe pbrso&ne decât era minim necesar (potrivit naturii activităţii comise sau dispoziţiilor legale); O să existe voinţa comună de cooperare a participanţilor la săvârşirea faptei (nu neapărat aceeaşi formă de vinovăţie); voinţa comună poate fi bilaterală sau unilaterală - toţi participanţii pot cunoaşte şi dori asocierea ocazională pentru a comite fapta incriminată sau unii pot să ignore colaborarea obiectivă pe care le-o acordă ceilalţi, fiind necesar ca cel puţin un participant instigator sau complice, dacă există - să manifeste cel puţin legătură subiectivă unilaterală către autor; O legătura subiectivă (voinţa comună) să fie anterioară/concomitentă săvârşirii faptei. Tipuri: O participaţîe proprie - toţi participanţii acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (ca regulă: inten­ ţia; sunt discuţii privind situaţia intenţiei depăşite; în caz de participaţie omogenă - doar coautori -este controversată ipoteza pârtiei păţi ei proprii când toţi coautorii acţionează din culpă); O participaţie improprie - participanţii nu acţionează cu aceeaşi formă de vinovăţie (autorul/coautorii/unii dintre coautori poate/pot să acţioneze, după caz, fie fără vinovăţie, fie din culpă; instigatorul şi complicele pot acţiona exclusiv cu intenţie-se discută ipoteza intenţiei depăşite); O activitate de săvârşire nemijlocită a faptei - autor sau coautori (nu sunt ipoteze cumulative, ci alternative); O activitate de determinare cu intenţie a unei alte persoane a comiterii unei fapte încriminate instigator; O activitate de înlesnire/ajutor cu intenţie a altei persoane la săvârşirea faptei incriminate complice; O participaţie preordinată - legătură subiectivă anterioară trecerii la comiterea efectivă a faptei; O participaţie concomitentă - legătură subiectivă realizată în chiar momentul săvârşirii efective a faptei (nu există participaţie posterioară/subsecventă/ulterioară săvârşirii faptei incriminate); O participaţie principală - coautori; O participaţie secundară - instigatori/complici. iii.MjTORUÎLşl COAUtOpi) A rt 46. Autorul şi coautorii. (1) Autor este persoana care săvârşeşte în mod nemijlocit o fapta prevăzută de legea penală. (2) Coautori sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

f j Autorul Noţiune - persoana care săvârşeşte nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, efectuând direct/efectlv/propriu-zis actele de executare prevăzute de aceasta - autor material.

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

211

0 autorul este subiectul activ esenţial, cel care nu poate lipsi, acela care săvârşeşte nemijlocit/efectiv/propriu~zis (direct) fapta incriminată - de aceea, legiuitorul actual nu îi consideră simplu „participant", ci „protagonist", sine qua non, al faptei tipice comise - autorul nu este participant, în concepţia legii penale actuale - titlul Capitolului de reglementare este „Autorul şi participanţii", aşadar autorul este o entitate distinctă de aceea a unui simplu participant, persoană care doar contribuie, de pe o poziţie specifică sau alta la comiterea faptei incriminate, pe care autorul o comite însă nemijlocit; O dacă norma incriminatoare atribuie o anumită calitate specială a subiectului activ (spre exemplu, so fie funcţionar public/militar etc. - infracţiune proprie, cu subiect activ calificat), autorul (iar nu orice participant secundar) este cel care trebuie să deţină acea calitate la momentul săvârşirii faptei dacă fapta este săvârşită nemijlocit de mai multe persoane (aparent - coautori), iar unele dintre acestea nu deţin calitatea specială cerută de lege, persoanele care nu deţin calitatea nu vor fi, din punct de vedere juridic, coautori, ci doar complici concomitenţi (dacă au cunoscut sau prevăzut existenţa calităţii speciale în persoana aceluia dintre ei care a comis nemijlocit fapta care întrunea obiectiv calitatea respectivă), sau autori/coautori ai altei infracţiuni (încadrare juridică diferită) dacă nu au cunoscut sau prevăzut acea calitate, dar există o altă normă de incriminare (absorbită în infracţiunea proprie respectivă) pentru care legea nu impune o anumită calitate specială autorului; De exemplu, dacă un funcţionar public îşi însuşeşte bunurile pe care le are în gestiune, fapta fiind săvârşită nemijlocit alături de o altă persoana care nu are calitatea de funcţionar public gestionar/administrator ai acelui bun/acelor b u n u r i c e l din urmă va răspunde pentru complicitate concomitentă la infracţiunea de delapidare dacă a cunoscut calitatea specială cerută de lege verificată de coparticipantul său, respectiv în calitate de autor al unei infracţiuni de furt, dacă nu a cunoscut calitatea speciaiâ a celeilalte persoane alături de care a comis nemijlocit sustragerea, O nu este necesar ca fapta să fie infracţiune [întrunind toate trăsăturile esenţiale potrivit art. 15 alin. (1) CP], dar este necesar ca fapta să fie prevăzută de legea penală (tipică - sub aspectul tipicităţii obiective - nu neapărat şi sub acela al tîpicităţii subiectivă - forma de vinovăţie) şî nejustificată; O fapta este săvârşită în autorat dacă există un autor şi (obligatoriu) un complice/instigator (existând astfel participaţiei penală). Participaţi« proprie Autor -> intenţie/praeterintenţie Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect controversat) Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat)

Particîpaţîe improprie Autor culpă (la o faptă incriminată comisă cu intenţie de participanţi)/fără vinovăţie instigator -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat) Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat)

212

Drept penal. Partea generală

2\ Coautorii ^ W ' ""

Noţiune ~~ două sau mai multe persoane (număr superior celui minim impus de natura faptei sau de lege ca fiind necesar pentru comiterea acesteia) care săvârşesc nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală, efectuând direct/efectiv/propriu-zis, în înţelegere (legătură subiectiva bilaterală sau măcar unilaterală) actele de executare prevăzute de aceasta.

Participaţîe proprie Coautori intenţie/praeterintenţie/culpă (aspect controversat) Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect controversat) Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat)

Participaţie improprie Coautori culpă/fără vinovăţie (sau unul cu intenţie şi celălalt din culpă/cu intenţie depăşită) Instigator intenţie/praeterintenţie (aspect controversat) Complice -> intenţie/praeterintenţie (aspect controversat)

O este necesar să se săvârşească o singură faptă incriminată; O nu este necesar ca făptuitorii să aibă contribuţii identice {este posibil, dar nu necesar), ci ca acestea să reprezinte acte de executare ale aceleiaşi infracţiuni {se completează reciproc); De exemplu, va exista coautorat la infracţiunea de tâlhărie dacă un coautor loveşte victima şi celălalt coautor sustrage bunurile victimei. ❖ simpla prezenţă a unei persoane alături de inculpat, ia locul şi în momentul săvârşirii unei infracţiuni nu constituie automat coautorat (poate fi complicitate concomitentă sau faptă lipsită de relevanţă penală). O coautorii trebuie să acţioneze împreună dacă nu există legătură subiectivă {fie şi - minim unilaterală: din partea unuia către celălalt), fiecare participant este autor, nu coautor; de exemplu, „persoana care a imobilizat victima infracţiunii de omor calificat săvârşită în public prin aplicarea mai multor lovituri de cuţit; anihilându-i orice posibilitate de apărare şi ripostă; are calitatea de coautor la săvârşirea infracţiunii de omor calificat prevăzută în art 174 şi art 175 alin. (1) Ut. i) C. pen., acţiunea de imobilizare a victimei având caracter determinant, esenţial în acţiunea conjugată de ucidere a victimei" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 300 din 1 februarie 2012, www.scj.ro). O la infracţiunea complexă, există coautorat şi când unul/unii participanţi săvârşesc o parte a acţiunii, iar altul/ceilalţi cealaltă parte a acţiunii {de exemplu, există coautorat dacă o persoană ameninţă victima şi cealaltă persoană o deposedează de bunuri -> tâlhărie săvârşită în coautorat); O !a infracţiunea continuă, actele de coautorat pot interveni pe tot parcursul activităţii infrac­ ţionale, până la epuizare; O ia infracţiunea continuată, nu este necesar ca toate actele să fie comise în coautorat, partîcîpaţia putând exista şi numai pentru o parte dintre acte;

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

213

0 dacă legea cere ca autorul să aibă o anumită calitate, trebuie ca toţi coautorii să aibă această calitate. Participanţii care nu au calitatea cerută de lege sunt complici concomitenţi, nu coautori chiar dacă au comis nemijlocit fapta (dacă au cunoscut sau prevăzut existenţa calităţii impuse de lege în persoana celuilalt coparticipant care a comis nemijlocit fapta; pot răspunde şi în calitate de autori ai unor infracţiuni distincte, dacă nu au cunoscut/prevăzut acest aspect şi există o normă distinctă care incriminează aceeaşi faptă, fără a solicita respectiva calitate specială a subiectului activ); O dacă legea cere existenţa unui mobil/scop, trebuie ca toţi subiecţii activi să acţioneze în consi­ derarea mobiiului/scopului respectiv, pentru a se aprecia că fapta este tipică pe deplin, şi sub aspect subiectiv, pentru fiecare dintre aceştia (sunt, eventual, discuţii, cu privire ia posibilitatea obiectivării, uneori, a unor împrejurări originar subiective, pentru a se răsfrânge şi asupra partici­ panţilor care nu le verifică efectiv, personal, dar cunosc/prevăd că ie verifică alţi coparticipanţi, după cum respectivele împrejurări/sîtuaţii/calităţi etc. sunt prevăzute de lege ca elemente esen­ ţiale ale conţinutului constitutiv al unor infracţiuni - caz în care se obiectivează/se pot obiectiva sau doar ca elemente circumstanţiale agravante sau atenuante/ori cauze generale de agravare sau atenuare, caz în care rămân strict personale şi nu se răsfrâng şi asupra altor participanţi). Coautoratui nu este posibil la infracţiunile: O cu autor exciusiv/unic, infracţiuni care se comit in persona propria {de exemplu; uciderea sau vătămarea nou-născutului de către mama aflată în stare de tulburare, imediat după naştere; mărturia mincinoasă; evadarea etc); O ca regulă, omisive proprii {spre exemplu; nedenunţarea) (coautoratui este însă posibil la infrac­ ţiunile comisive prin omisiune, dacă există mai multe persoane care au obligaţia de garant faţă de valoarea socială protejată de lege, care comit nemijlocit fapta incriminată în înţelegere);

r NB

'După o opinie, în mod excepţional, este posibil coautoratul şi la infracţiunea de nedenunţare, dacă obligaţia de a: face este impusă unui organ colectiv, iar memforii:săi omit (inten­ ţionat şi de comun acord) să o aducă la îndeplinire.

O săvârşite în pluralitate naturaiă/constituită de făptuitori/infractori (toţi cei care comit nemijlocit o asemenea faptă sunt autori);

ţ+ NB

După o opinie (pe care nu o susţinem), coautoratui nu ar fi posibil nici la infracţiunile de \ obicei ţapreciem;:că; nu; există^niciunţ impediment lega! sau raţional în acest sens,; cî:doar ! dacă infracţiunea de obicei respectivă se clasifică şi într-o altă categorie infracţională în cazul cărei a este exclus coa utoratu i, p recum infra cţi une c u auto r exc Iusi v unic). : : :: De exemplu, suntem de părere că un grup de persoane poate hărţui împreună, în coautorat, prin contribuţii concomitente sau succesive, în baza unei legături subiective, o anumită victimă - art 208 CP.

214

Drept penai, Partea generală

ţ* NB

Există■ controversă-':cu privire b^pGsÉiiiitateataémitem coautoratului la infracţiunile din culp ă:(o pi ni a ci asî că: nu este posi bil, pentru cá lipseşte !egătu ra s ubieotivă - înţelege rea de a contribui alături de o altă persoană la comiterea unei fapte incriminate; opinia „mo­ dernă'', care câştigă tot mai mult teren: în■ doctrină: este posibilă, uneori, atunci când se poate proba existenţa înţelegerii de cooperare la comiterea unei fapte care a produs, din culpa coautorilor, Urmarea: corespunzătoare unei infracţiuni din culpă — se permută accentul cu privire ia legătura subiectivă de pe urmarea imediată, pe elementul material coautorii se înţeleg să contribuie la comiterea unei acţiuni/inacţiuni: care nu conduce automat la un rezultat ilicit penai, dar, din culpa lor, acest rezultat apare. De exemplu, doi muncitori se înţeleg sâ ridice;şi $a arunce de la înălţime o grindă> pentru a nu o căra până jos, pe scări, convinşi că perimetrul şantierului este ciar delimitat şl păzit de \ un coleg de-al lor. Daco, fără a se asigura suplimentar, aruncă acea grindă, iar aceasta ■ cade în capul unui copil care depăşise perimetrul fără a fi observat de muncitorul care stătea de pază, dar de fapt se juca pe telefonul mobil, nefiind atent în jur, există o ucidere din culpă, comisă în coautorat de cei doi muncitori care s-au înţeles că contribuie la acţiunea de aruncare a grinzii de la înălţime, chiar dacă astfel nu au urmărit sau acceptat producerea unui rezultat letal pentru un terţ, sau poate nici nu l-au prevăzut pe acesta, deşi, în contextul dat, se poate spune că trebuiau şi puteau sâ îl prevadă.

r

Controversă există şi cu privire la coautoratul la infracţiuni comise cu intenţie depăşită, dată fiind existenţa culpei în compunerea finală a rezultatului mai grav. După o opinie, acest aspect exclude coautoratul la asemenea fapte incriminate. După o altă opinie, rezul­ tatul mai grav este o circumstanţă reală, care, potrivit art. 50 alin. (2) CP, se răsfrânge asu­ pra participanţilor care l-au cunoscut sau prevăzut - aşadar, dacă există cel puţin o culpă cu prevedere în structura finală a intenţiei depăşite raportat la respectiva faptă incrimi­ nată, a fiecărei persoane care a comis nemijlocit, alături de cealaltă, fapta în cauză, cu legătură subiectivă probată în raport de primum delictum, se poate susţine şi coautoratul la:infracţiuni praeterintenţlonate (opinie doctrinară pe care o apreciem a fi majoritară ia; acest moment). E/iv

NB

IV. INSTIGATORUL A rt 47. Instigatorul. Instigator este persoana care, cu intenţie, determină o altă persoană sâ săvârşească o faptă prevăzută de legea penală.

Noţiune - persoana care, cu intenţie directă sau indirectă, determină, în orice mod, o altă persoană sâ săvârşească o faptă prevăzută de legea penală. O determinarea - instigatorul este autorul moral ai faptei, este primul care ia decizia infracţională, iar apoi transmite această decizie autorului material (instigatuluî);

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

215

5 forma de vinovăţie cu care se poate săvârşi instigarea este numai intenţia, directă sau indirectă; O determinarea ia a săvârşi o faptă prevăzută de legea penală trebuie să aibă loc înainte ca autorul să fi luat decizia de a săvârşi fapta ori să fi început executarea -> dacă autorul luase, anterior instigării, hotărârea de a săvârşi fapta, singur sau ca urmare a unei alte instigări, actele de deter­ minare se pot transforma în complicitate morală, dacă se probează că au contribuit la susţinerea/întărirea hotărârii autorului; O dacă, pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârşeşte şi acte de executare, contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii ca instigator se absoarbe în aportul său ca autor/coautor {de exemplu, inculpatul instigă la sustragerea unor bunuri şi ulterior le sustrage şi ei nemijlocit); contribuţia de instigator este secundară faţă de aceea de autor/coautor şi se absoarbe natural în aceasta din urmă; O dacă, pe lângă actele de instigare, instigatorul săvârşeşte şi acte de complicitate, contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice se absoarbe în aportul său ca instigator (contribuţia de instigator este principală faţă de aceea de complice); O instigarea poate fi săvârşită de mai multe persoane în acelaşi timp - dacă acţionează împreună în înţelegere -> coinstigare; dacă acţionează separat concurs de instigări; O instigarea este posibilă ia toate infracţiunile (autorul poate săvârşi fapta din culpă, cu intenţie/intenţie depăşită sau chiar fără vinovăţie), dar instigarea nu se realizează niciodată din culpă/intenţîe depăşită;

m

Cu privire la instigarea praeterintenţionată/reţinută la infracţiuni praterintenţionate există discuţii - controversă în doctrină. Un punct de vedere care poate fi apreciat ca majoritar la acest moment admite posibilitatea, raportat la art. 50 alin. (2) CP - urmarea mai gravă, din culpă, fiind adeseori privită ca o circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra răspunderii instigatorului (sau complicelui) dacă a fost cunoscută sau prevăzută (aşadar, cel puţin în caz de culpă cu prevedere pe final de intenţie depăşită, în general se acceptă).

i ; ; I

O dacă legea prevede o anumită calitate pentru autor (infracţiune proprie/cu subiect activ calificat), nu este necesar ca instigatorul să aibă această calitate (spre deosebire de coautori); O nu este necesar ca instigatui să fie responsabil -> este însă necesar ca instigatorul să poată răs­ punde penal; O instigarea poate fi proprie (autorul acţionează cu intenţîe/intenţie depăşită, la fel ca instigatorul) sau improprie (autorul acţionează din culpă sau fără vinovăţie, spre deosebire de intenţia insti­ gatorului); 3 potrivit, unei opinii (majoritare), ca regulă, instigatorul nu va fi luat în caicul pentru reţinerea agravantei generale - „săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună" [art. 77 lit. a) CP; sau elemente circumstanţiale agravante speciale de tipul „comiterea faptei de două sau mai multe persoane împreună", precum în cazul vioiului agravat], care în această opinie se referă la participaţia concomitentă;

216

Drept pena!. Partea generala

Ca excepţie, este posibil ca instigatorul să contribuie şi cu acte de complicitate concomi■ tentă în asemenea situaţie;: cbiar dacă instigarea absoarbe actele de complicitate (răspun: de în calitate de instigator), totuşi, se va putea reţine şi faţă de acesta agravanta generală prevăzută de art. 77 lit. a) C. pen.

r NB

O instigarea poate fi individuală (activitatea de instigare este adresată unor/unei persoane determi­ nate) sau colectivă (adresată unui număr nedetermînat de persoane incriminată separat sub denumirea deinstigare publică); O instigarea trebuie să aibă efect şi să fie urmată de efectuarea de către cel instigat a cel puţin unei tentative pedepsibile. Există instigare şi atunci când tentativa pedepsibilă {in abstracta, de către legiuitor) nu se pedepseşte {in concreto), deoarece autorul s-a desistat sau a împiedicat producerea rezultatului.

r* NB

Dacă autorul;săvârşeşte o faptă mai gravă decât cea 1a care a fost instigat, instigatorul răs­ punde doar pentru actele pentru care a instigat, afară de cazul în care a prevăzut sau acceptat posibilitatea săvârşirii de către autor a unei fapte mai grave [art. 50 alin. (2) CP]. De exemplu, „determinarea unei alte persoane să deposedeze partea vâtâmată de o suma de bani, dându-i un spray pentru a înfrânge opunerea acesteia, urmată de agresarea ei prin folosirea sprayului şi aplicarea de lovituri şi cu] urmarea unor vătămări corporale, nu constituie instigare ia infracţiunea de furt, ci la aceea de tâlhărie, inculpatul fiind conştient că a determinat pe autor la.săvârşirea unui furt prin întreb uinţare de violenţe" (C. S.J., dec. nr. 1699 din 23 iulie 1997, în BJ. 1997, p. 323).

J"*’ [\|B

Dacă autorul săvârşeşte o faptă mai puţin gravă, instigatorul răspunde pentru instigare Ia fapta efectiv comisă (îi profită, obiectiv, realitatea concretă în care s-a comis o faptă mai puţin gravă decât aceea la care a instigat), DAR numar dacă fapta mai puţin gravă are legătură cu aceea la care a instigat. De exemplu, instigare la tâlhărie, autorul comite însă doar: un furt - nu mai utilizează violenţa; dacă ceea ce se comite nu are legătură cu fapta la care s-a instigat, nu se mai răspunde penal deloc, spre exemplu, s-a instigat la un omor, dar autorul comite doar un furt Formele instigării

Coinstigare

instigare simultană/succeslvă făcută de mai mulţi instigatori în înţelegere

Concurs de instigări

instigatorii nu se cunosc/nu au înţelegere de instigare, iar hotărârea de a săvârşi fapta a fost luată de instigat/autbr ca urmare a ansamblului activităţii de instigare

Doua instigări în concurs ideal

prin aceiaşi act se instigă două persoane care săvârşesc fapte diferite

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

217

Două înstigăn în concurs real Instigare la complicitate (formă a complicităţii mijlocite, NU a Instigării)

acte diferite de instigare

Complicitate la instigare (formă a compliciţăiii mijlocite, NU a instigării)

înlesnire/ajutor pentru determinare a unui terţ la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală

instigare imediată

acţiune directă asupra instigatului

Instigare mediată

prin intermediul altei persoane, care săvârşeşte instigarea directă. Instigatorul trebuie să aibă contribuţie activă. Dacă Instigatoruh doar transmite hotărârea infracţională acte de complicitate (complicitate Sa instigare).

r i\B

determinare pentru a înlesni/ajuta la comiterea unei fapte incriminate sau promite tăinuirea/favorizarea

Dacă instigatorul îi determină pe autor să ture, apoi cumpără bunurile de .lai acesta, se : reţine numai instigare, nu şi tăinuire, pentru că la tăinuire;trebuie să! existe; o înţelegere i ulterioară săvârşirii faptei (practic, aici instigarea absoarbe o complicitate prin promisiune I de tăinuire). ■■j

Ipoteze: O dacă instigatorul nu reuşeşte să îl convingă pe instigat să comită fapta -> instigatorul nu răspun­ de penal [decât dacă există întrunite condiţiile unei incriminări distincte, caz în care răspunde penal ca autor al acelei fapte - de exemplu, încercarea de a determina săvârşirea unor infracţiuni - art. 370 CP]; O dacă instigatorul reuşeşte să-l determine pe instigat să comită fapta: ❖ dacă instigatul a început executarea, dar tentativa este nepedepsibilă/irelevantă penai/ne~ incriminată (legiuitorul nu sancţionează tentativa, ci numai forma consumată) -> instigatorul nu răspunde penal [decât dacă există întrunite condiţiile unei incriminări distincte, caz în care răspunde penal ca autor ai acelei fapte]; ❖ dacă instigatul a început executarea, dar s-a desistat/a împiedicat producerea rezultatului -> instigatorul răspunde pentru instigare la fapta rămasă în stadiul de tentativă pedepsibilă instigatul nu răspunde pentru fapta rămasă în stadiul de tentativă, deoarece desistarea şi împiedicarea producerii rezultatului sunt cauze de nepedepsire a tentativei, dar poate răspunde pentru eventualele acte de executare calificate [art. 34 alin. (2) CP, art. 51 alin. (2) CP].

218

Drept penal. Partea generală

f ,e o iv iî> L r t ^ Ari, 48. Complicele. (1) Complice este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, (2) Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârşirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Noţiune - persoana care, cu intenţie directă sau indirectă, înlesneşte sau ajută, în orice mod, o altă persoană să săvârşească o faptă prevăzută de legea penală (fără a îndeplini acte de executare nemijlocită a respectivei fapte incriminate sau acte de determinare a autorului la comiterea acesteia). t> complicitatea este posibilă, în principiu, la toate infracţiunile;

r NB

Există unele excepţii, în cazuri rare - de pildă, atunci când legiuitorul ridici actele de complicitate la comiterea unei infracţiuni la rangul de acte de comitere nemijlocită (de regulă, în cazul infracţiunilor de pluralitate legală/constituită de făptuitori), cum este căzui, ; de exemplu, la infracţiunea de la art. 367 CP.

O activitatea complicelui trebuie să îi servească efectiv autorului la comiterea faptei tipice din punct de vedere penat, simpla tentativă de complicitate nu este relevantă penal; de exemplu, „fapta unei persoane înarmate cu un cuţit de a urmări şi apoi de a o înconjura pe victimă, în scopul de a înlesni desfăşurarea agresiunii de către o altă persoană înarmată cu un topor, constituie complicitate şi nu coautorat la tentativa infracţiunii de omod' {T.5., dec. nr. 1825 din 13 octombrie 1978, în C.D. 1978, p. 320). O încercarea de a înlesni/ajuta nu e prevăzută de lege -> nu există tentativă la complicitate; O nu este necesar ca acţiuniie/lnacţiunile complicelui să fie prevăzute de legea penală (pot fi şi acte licite atunci când sunt prin ele însele ilicite din punct de vedere penal, de regulă, se configurează un concurs de infracţiuni, de exemplu, dacă X îi procură lui Y un pistol, ajutându-i cu intenţie sâ comită un omor, atunci răspunde în calitate de complice la omor, dar şi ca autor al infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor prin deţinerea pe nedrept a unei arme de foc) şi nici ca autorul să săvârşească fapta prevăzută de legea penală (pentru autor nu e necesar ca activitatea să constituie infracţiune, poate exista complicitate în participaţie improprie) în forma consumată (fapta poate rămâne în tentativă); O actele de complicitate pot fi materiale (a nu se confunda cu actele de executare directă, nemij­ locită = acte de autorat/coautorat) sau morale (a nu se confunda cu actele de instigare); de exemplu; „împrejurarea că in cuipa tui nu a participat, prin acte materiale de ajutor, la săvârşirea infracţiunii, dar a luat parte ia realizarea planului de săvârşire a acesteia, constituie acte de complicitate morală, deoarece prin aceasta el a contribuit ia întărirea şi menţinerea hotărârii autorului, de a săvârşi fapta" (T.S., dec. nr. 1320 din 15 iunie 1984, în C.D. 1984, p. 279).

Pluralitatea de făptuitori sau Infractori

219

O este necesar ca actele de complicitate să nu realizeze efectiv, prin ele însele, conţinutul infracţiunii contribuţia complicelui nu face parte din verbum regens al infracţiunii, şi nici să nu fie, pe caz concret, indispensabile/esenţîale pentru consumarea acesteia (caz în care pot accede la statutul de acte de executare nemijlocită - de regulă: coautorat); O modalităţi de realizare: ❖ înlesnirea (activitate anterioară momentului comiterii efective a faptei) sau prestarea de ajutor (activitatea concomitentă momentului comiterii faptei), în orice mod, îa săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală {de exemplu, oferirea unor informaţiilor, precum orarul şi traseul patrulelor de poliţie/paza a unui obiectiv; îndepărtarea patrulelor din anumite zone, oferirea unor staţii de emisie-recepţie setate pe frecvenţa poliţiei, asigurarea pazei ia momentul săvârşirii faptei, atragerea victimei într-un ioc ferit, oferirea instrumentelor de efracţie la data săvârşirii infracţiunii, preluarea bunurilor sustrase direct de ia autor şi încărcarea lor într-un mijloc de transport etc.); ❖ promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite dîn săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau promisiunea de favorizare a făptuitorului realizată anterior sau concomitent săvârşirii faptei incriminate, chiar dacă această promisiune nu este îndeplinită ulterior consumării/epuizării acelei activităţi tipice sub aspect penal. O complicefe trebuie să acţioneze cu: ❖ intenţie directă/indirectă; ❖ praeterîntenţie. O dacă autorul trebuie să aibă o anumită calitate specială (infracţiune proprie), nu este necesar ca şi complicele să aibă această calitate (ia fe! ca în cazul instigatorului); O dacă un complice înlesneşte activitatea mai multor autori diferiţi -> concurs de fapte de compli­ citate (concurs de infracţiuni); O într-o opinie majoritară, numai complicele concomitent va fi luat în calcul pentru reţinerea agra­ vantei generale „trei sau mai multe persoane împreună" (nu şi complicele anterior, nici instiga­ torul, decât dacă instigarea absoarbe şi acte de complicitate concomitentă); a se vedea exemplul de mai sus: este posibil ca instigatorul să contribuie şi cu acte de complicitate concomitentă. în asemenea situaţie, chiar dacă instigarea absoarbe actele de complicitate, se va putea reţine agravanta generală prevăzută de ort. 77 lit. a) C. pen. 3 dacă autorul săvârşeşte o faptă prevăzută de legea penală mai gravă decât cea la care a fost ajutat de complice, complicele va răspunde doar pentru fapta penală pentru care a oferit ajutorul utilizat de către autor, cu excepţia situaţiei în care a prevăzut şi acceptat posibilitatea săvârşirii de către autor a unei fapte mai grave sau a situaţiei în care fapta mai gravă comisă nu are nicio legătură cu activitatea ia care a înţeles să contribuie; 3 dacă autorul săvârşeşte o faptă tipică mai puţin gravă, complicele răspunde pentru complicitate la fapta efectiv comisă (îi profită, obiectiv, caracterul în mod real mai puţin grav al activităţii comise la determinarea lui) - cu excepţia cazului în care fapta efectiv comisă nu are nicio legătură cu fapta ia care s-a instigat;

220

Drept penal. Partea generală

O corţjfilidtâtea va fi absorbită în.autbrat/coautorat sau instigară !h cazul în care complicele săvâr­ şeşte şi acte de executare/instîgare;

NB

tomplicitatea .mi'are ea/însăşi.în sine, formă continuată, nu se pot reuni într-o complicitate continuată acte de complicitate distincte, manifestate faţă de persoane diferite şi activităţi ilicite sub aspect penai diferite, dar se poate reţine complicitate la infracţiunea continuată.

Delimitări complice - participant la fapta comisă de autor

tăinuitor - autor al faptei de tăinuire; favorizator - autor al faptei de favorizare a făptuitorului

acţiune/inacţiune care intervine înaintea/în timpul săvârşirii faptei sau ulterior (tăinuire/favorizare), dar în baza unei promisiuni anterioare sau concomitente cu săvârşirea faptei incriminate

acţiune/inacţiune care intervine după săvârşirea faptei şi fără o promisiune anterioară de tăinuire

r"

NB f * IVB

Nu există concurs ideal între complicitate şî tăinuire (dar poate exista concurs real Dacă există un prim act de tăinuire; urmat de o altă acţiune a aceluiaşi tăinuitor, care promite că va asigura valorificarea1în continuare şi a altor bunuri sustrase -> complicitate la furt simplu/continuat în concurs real cu tăinuirea, chiar dacă promisiunea anticipată de ' tăinuire nu a fost îndeplinită.

Delimitări complice - participant ia fapta comisă de autor

favorizator - autor al faptei de favorizare

înţelegere anterioară/concomîtentă săvârşirii faptei

înţelegere ulterioară săvârşirii faptei

r* NB

Nu există concurs ideal între complicitate şi favorizare. înţelegerea anterioară/concomitentâ de nedenunţare = complicitate morală.

Formele complicităţii Complicitatea materială

;Compiiciţate morală Complicitate anterioară

Actele nu au, în generai, relevanţă penală proprie (pot fi acte iicite/ilicite din punct de vedere penai sau extrapenal) trebuie ca autorul să se folosească efectiv de actele de ajutare/înlesnire. Promisiuni, încurajări care sporesc încrederea autorului. Activitate anterioară de înlesnire prestată înainte de momentului săvârşirii faptei.

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

Pot fi acte materiale/moraîe. Activitate de ajutor contemporană momentului săvârşirii faptei. ; Pot fi acte materiaie/morale.

r^ompÎîcitate concom itentă

r

NB

221

. Actele de instigare sunt întotdeauna anterioare. Actele de co:mplleitate pot fi; şl conco- I mitente şi nu sunt pedepsite dacă autorul nu trece la. executare; săvârşînd .cef puţin o j tentativă relevantă penal. . . I

ipoteze: Z> dacă autorul nu trece ia executare -> complicele nu răspunde; O dacă fapta a rămas în stadiul de tentativă şi tentativa este irelevantă penai - legea nu o incri­ minează (deoarece legiuitorul nu sancţionează tentativa, ci numai forma consumată) -> compli­ cele nu răspunde; O în cazul faptei rămase în stadiul de tentativă incriminată, dacă autorul s-a desistat/a împiedicat producerea rezultatului {desistarea/împiedicarea producerii rezultatului ~ cauze personale de nepedepsire a tentativei de care beneficiază numai autorul) -> complicele răspunde pentru complicitate la fapta rămasă în stadiul de tentativă. complicitate absorbită de instigare

;

instigare

;

; absorbită de autorat/coautorat :

autorat/coautorat absoarbe orice formă de participaţie secundară

VI. PARTICIPAŢIA IMPROPRIE (ART. 52 CP) Noţiune - săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de mai multe persoane decât era minim necesar potrivit naturii lucrurilor sau voinţei legiuitorului acestea acţionând de pe poziţii psihice diferite (fie cu forme distincte de vinovăţie, fie unele cu vinovăţie în anumite forme, iar altele fără vinovăţie penală). O premisă: ca regulă, unii participanţi acţionează cu intenţie (neapărat: instigatorul şi complicele), alţii (autorul / coautorii) din cuipă/fără vinovăţie; se poate discuta despre ipoteza unei participaţi! improprii fără intenţie dacă se admite opinia potrivit căreia este posibil coautoratul la infracţiuni . din culpă, în cazul acesta, dacă ar exista, de pildă, trei coautori ai unei omucideri, din care doi acţionează cu forma de vinovăţie a culpei, iar al treilea fără vinovăţie penală (este, de pildă, minor nerăspunzător penal), s-ar putea califica situaţia ca ilustrativă pentru participaţie impro­ prie fără manifestarea intenţiei. Modalităţi: 3 modalitatea intenţie (după caz, pentru coautor, neapărat pentru: instigator, complice) şi culpă (după caz, doar pentru autor/coautor, niciodată pentru instigator sau complice, care, prin defini­ ţie legală, acţionează neapărat cu intenţie) este posibilă la faptele care sunt incriminate şi atunci

222

O

O

O O

Drept penal. Partea generală

când sunt comise din culpă {de exemplu: vâtâmare corporală şi vătămare corporală din culpă; omor şi ucidere din culpă); modalitatea intenţie (după caz, pentru coautor, neapărat pentru: instigator, complice) şi lipsă de vinovăţie (după caz, doar pentru autor/coautor, niciodată pentru instigator sau complice, care, prin definiţie legală, acţionează neapărat cu intenţie) poate exista atunci când: ❖ există o cauză de neîmputabilitate (cu excepţia cazului fortuit, pentru că aceasta produce efect in rem şi profită tuturor participanţilor) -> nu cauză justificativă, pentru că aceasta produce efecte in rem; ❖ fapta este săvârşită din culpă, dar legea nu o incriminează decât atunci când este comisă cu intenţie şî/sau intenţie depăşită [art. 16 alin. (6) CP]. modalitatea culpă şi intenţie este faptic posibilă, dar nu exprimă o formă legal reglementată (producătoare de efecte juridice) de participaţie (improprie); vizează cazul în care fîe un „insti­ gator" (cel care determină), fie un „complice" (cel care înlesneşte/ajută) au acţionat din culpă, iar autorul/coautorii cu intenţie; or, din punct de vedere al legii penale actuale, contribuţia de deter­ minare sau îniesnire/ajutor din culpă ia comiterea unei fapte prevăzute de legea penală (deşi posibilă în realitatea obiectivă) nu se încadrează drept act de participaţie - înstigare/complicitate, acestea fiind prin definiţie intenţionate; modalitatea lipsă de vinovăţie şi intenţie este faptic posibilă, dar nu exprimă o formă legai reglementată (producătoare de efecte juridice) de participaţie (improprie); teoretic, tot participaţie improprie va exista şi în modalităţile: intenţie - intenţie depăşită; inten­ ţie depăşită - culpă; intenţie depăşită - lipsă de vinovăţie; acestea nu au fost însă (în mod criti­ cabil) reglementate expres de către legiuitorul actual, existând discuţii/controverse în doctrină cu privire la încadrarea juridică a ipotezelor şi la soluţiile de atins.

Participaţia improprie poate exista în căzui: O coautoratului: un coautor acţionează cu intenţie, altul/aiţii din culpă/fără vinovăţie; O instigării: instigatorul determină cu intenţie, iar autorul/coautorii săvârşesc fapta din culpă/fără vinovăţie; O complicităţii: complicele ajută/înlesneşte cu intenţie, iar autorul/coautorii săvârşesc fapta din culpă/fără vinovăţie. Unii participanţi vor răspunde penal pentru infracţiunea intenţionată, iar autorul sau coautorii: O pentru infracţiunea din culpă, dacă este incriminată fapta respectivă şi atunci când se comite dîn culpă (cazîn care sistemul de sancţionare este cel al diversificării legale de pedeapsă-art. 52 CP); O nu vor răspunde penal (fapta nu se va aprecia ca fiind infracţiune în raport de aceştia, ci eventual doar o faptă prevăzută de legea penală - tipică numai sub aspect obiectiv, nu şi subiectiv), dacă există o cauză de neîmputabilitate, fapta săvârşită din culpă nu este incriminată sau nu există în caz concret vinovăţie, fără a se încadra ipoteza într-una dintre situaţiile preindicate (de exemplu, lipsa din motive subiective, individuale, a culpei simple, a posibilităţii subiective de prevedere a rezultatului ilicit, fără a fi caz fortuit/imposibilitate obiectivă). /

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

223

A n e x a n r. 8 Participate proprie

^; :

• toţi participanţii acţionează cu vinovăţie, manifestată în aceeaşi formă.

♦ COAUTORI, fără participarea complîcelui/instigatoruiui intenţse/intenţie depăşită*/culpă*. • AUTOR/COAUTORI, cu participarea complîcelui/instigatoruiui - intenţie/intenţie depăşită*.

TV.; Participate improprie • se acţionează fie cu forme diferite de vinovăţie de către persoane diferite {participanţi - autor), fie cu vinovăţie (de principiu, cu intenţie) de către unii (participanţii), respectiv fără vinovăţie de către alţii (autorul/coautorii), « modalitatea intenţie (pentru coautor, instigator, complice) şi culpă (pentru coautor, autor) este posibilă la faptele care sunt incriminate şi atunci când sunt comise din culpă (exemplu; vătămare corporală şi vătămare corporală din culpă; omor şi ucidere din cuipă); * modalitatea intenţie (pentru coautor, instigator, complice) şi lipsă de vinovăţie (pentru coautor, autor) poate exista atunci când; a) există o cauză de neimputabilitate (cu excepţia cazului fortuit), nu o cauză justificativă, pentru că aceasta produce efecte in rem ; b) fapta este săvârşită din culpă, dar legea nu o incriminează. • COAUTORI “ un coautor/unii coautori cu intenţie/intenţie depăşită*, alţii din culpă/fără vinovăţie. *

* aspect controversat • COMPLICE - întotdeauna intenţie/intenţie depăşită*

* aspect controversat * COMPLICE - complicele ajută/înlesneşte cu intenţie (eventual - cu intenţie depăşită*), iar autorul/coautorii săvârşeşte fapta din culpă/fără vinovăţie.

* aspect controversat * INSTIGATOR “ întotdeauna numai intenţie {eventual cu intenţie depăşită*).

* aspect controversat • INSTIGATOR - instigatorul determină cu intenţie (eventual cu intenţie depăşită*), iar autorul/ coautorii săvârşeşte fapta din culpă/fără vinovăţie;

* aspect controversat

* aspect controversat NBI Unii participanţi vor răspunde pentru infracţiunea intenţionată, iar autorul/coautorii; • pentru infracţiunea din culpă, daca este incriminată; • nu vor răspunde, dacă există o cauză de neimputabilita­ te sau fapta săvârşită din culpă nu este incriminată sau nu există nici măcar o culpă simplă, ca efect ai impos­ ibilităţii subiective de prevedere a rezultatului ilicit, NB! Şi la participaţia improprie se ţine cont de: ® circumstanţele personale/reale; • împiedicarea săvârşirii infracţiunii.

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

225

VII. TRATAMENTUL SANCŢIONATOR AL #LRTICÎPÎÎVlţÎEI ¡pelALE 1. pedeapsa în cazul participaţiei proprii Arf. 49. Pedeapsa în cazul participanţilor, Coautorul, instigatorul şi complicele la o infracţiune săvârşită cu intenţie se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se ţine seama de contribuţia fiecăruia la săvârşirea infracţiunii, precum şi de dispoziţiile art. 74. 0

s i s t e m u l parificării {legale de pedeapsă, combinat cu acela al diversificării judiciare) - autorul şi toţi participanţii la săvârşirea infracţiunii, indiferent de felul contribuţiei (coautori, instigatori, complici), sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea (intenţionată/praeterintenţionată - controversă) comisă; ❖ poate exista o diferenţă între pedepsele efectiv aplicate; diferenţierea se realizează odată cu individualizarea pedepsei potrivit criteriilor generale de individualizare, ţinându-se seama de, în plus, şi de contribuţia fiecărui participant (criteriu special suplimentar de individualizare incident în caz de participaţie).

Ipoteze: O în cazul coautoratului - în funcţie de circumstanţele concrete de săvârşire a infracţiunii, există posibilitatea ca acestora să nu ii se aplice aceeaşi pedeapsă contează contribuţia efectivă a fiecărui participant; ❖ vor avea impact asupra pedepsei efectiv stabilite şi circumstanţele personale reţinute în cauză, precum şi cele reale (care poate s-au comunicat, poate nu asupra tuturor/anumitor participanţi). C în cazul instigării - există posibilitatea ca instigatorului să i se aplice o pedeapsă mai mare decât autorului, dacă circumstanţele săvârşirii infracţiunii sau situaţia sa personală (de exemplu, recidivist, autorul = infractor primar) o justifică; O în cazul complicităţii - are importanţă cât de utilă a fost pentru autor contribuţia complicelui, aspect în funcţie de care se va stabili pedeapsa, fiind posibil să i se aplice o pedeapsă mai mare decât autorului, dacă circumstanţele săvârşirii infracţiunii sau situaţia sa personală (de exemplu, recidivist, autorul = infractor primar) o justifică;.

Pedeapsa în cazul participaţiei improprii Art 52. Participaţia improprie. (1) Săvârşirea nemijlocită, cu intenţie, de către o persoană a unei fapte prevăzute de legea penală la care, din culpă sau fără vinovăţie, contribuie cu acte de executare o altă persoană se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie. (2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea din culpa de către o altă persoană a unei fapte prevăzute de legea penala se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta comisă cu intenţie, (5) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovăţie, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea Infracţiune, (A) Dispoziţiile art. 50 şi art. 51 se aplică în mod corespunzător.

226

Drept pena!. Partea generală

O participaţia improprie - sistemul diversificării lega ie de pedeapsă: ❖ modalitatea intenţie, eventual şi praeterintenţie - controversă (coautor) şi culpă/fără vinovăţie (coautor) -> participanţii care au acţionat cu intenţie sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă cu intenţie; participanţii care au acţionat din culpă sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă din culpă (atunci când fapta respectivă este incriminată şi în baza culpei); participanţii care au acţionat fără vinovăţie nu sunt sancţionaţi; ❖ modalitatea intenţie, eventual şî praeterintenţie - discutabil (instigator, complice, coautor/ parte din coautori) şi culpă (autor, coautor/coautori) participanţii care au acţionat cu intenţie sau praeterintenţie (discutabil) sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă cu intenţie sau intenţie depăşită; autorul/participanţii care au acţionat din culpă sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă din culpă (atunci când fegea incriminează respectiva faptă şi atunci când e comisă din culpă); ❖ modalitatea intenţie sau praeterintenţie - discutabil (instigator, complice, coautor/parte din coautori) şi fără vinovăţie (autor, coautor/parte din coautori) participanţii care au acţionat cu intenţie sunt sancţionaţi cu pedeapsa prevăzută de iege pentru acea infracţiune; participanţii care au acţionat fără vinovăţie nu sunt sancţionaţi. > *

Şi ia participaţia improprie se ţine cont de: ■ circumstanţele personaie/reale; ■ Împiedicarea săvârşirii infracţiunii.

^ :

¡incidenţa circumstanţelor personale şi reale Art. 50. Circumstanţe personale şi reale . f 1) Circumstanţele privitoare la persoana autorului sau a unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalţi. (2) Circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului şi a participanţilor numai in măsura in care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.

r

NB

fn sensul art. 50 CP, noţiunea de circumstanţe NU este utilizată de ¡lege în acelaşi sens în care este utilizată în legătură cu circumstanţele atenuante şi/sau agravante - art. 75-78 CP.

O circumstanţele personale (privitoare la participanţi) sunt stări/situaţii/împrejurări/calităţi etc. şi nu se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi (care nu le verifică în propria lor persoană); O circumstanţele reale (privitoare la faptă) cunoscute sau prevăzute de participanţi -> se răsfrâng asupra acestora; r ]\jj

ijrieie circumstanţe' db initio personale se pot transforma în circumstanţe reale, dacă sunt cunoscute sa U;prevăzu te (exemp/u: premed/tareo). Aceste circumstanţe vor fi tratate ca fiind reale cât timp nu sunt incluse în conţinutul tip/de Pază (esenţial) al infracţiunii ■ (aşadar, atunci când rămân elemente circumstanţiale atenuante/agravante, sau sunt cauze /

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

227

generale.: personale de aten uaref agravare, se comportă potrivit naturii lor,; fiind: strict :perspnaie: de individualizare);; daca ieginit orui 1e conferă:valenţe esenţia 1e, constitutive, ele se o biectivează, devin rea ie:sî se- ră sf râng chiarasupraautoru 1uÎ/particîpanţilorcarenu le-verifică personal, dacă le-au cunoscut sau prevăzut; situaţie în care:sé răsfrâng1asupra:; tuturor, dacă au fost cunoscute sau prevăzute, . într-o opinie, se apreciază că circumstanţele atenuante reale se răsfrâng asupra tuturor parti­ cipanţilor, chiar dacă nu au fost cunoscute sau prevăzute; cauzele justificative sunt, în sensul art. 50 CP, circumstanţe reale care produc efecte in rem se răsfrâng asupra tuturor participanţilor [se poate discuta dacă, în baza art. 18 alin. ţ2) CP, ele se răsfrâng asupra tuturor participanţilor, indiferent dacă aceştia ie-au cunoscut sau prevăzut art. 18 alin. (2) CP, ca excepţie de la art 50 alin. (2) CP - sau dacă se răsfrâng asupra celorlalţi, dar numai în măsura în care au fost cunoscute sau prevăzute şi de aceştia - art. 18 alin. (2) coroborat cu art. 50 alin. (2) CP]; cauzele de neimputabiiitate, ca regulă, sunt, în sensul art. 50 alin. (1) CP, circumstanţe perso­ nale, a căror reţinere faţă de autor/un participant NU se răsfrânge şi asupra altora; excepţia o reprezintă cazul fortuit, potrivit art. 23 alin. {2) CP [se poate discuta dacă aceste circumstanţe se răsfrâng asupra celorlalţi, dar numai în măsura în care au fost cunoscute sau prevăzute şi de aceştia];

r I\B

în doctrină există controverse de durată: cu privire ia califiearea drept reaie ila orîgine subiective, dar obiectivate/obiectivabile) sau strict persoanele a unor circumstanţe cu efect atenuant sau agravant (general sau special: circumstanţe propriu-zise, elemente circumstanţiale atenuante/agravante etc.), precum: starea de intoxicaţie preordinată, premed¡tarea (în special în cazul omorului), săvârşirea infracţiunii din anumite motive de natură discriminatorie etc. Susţinem opinia potrivit căreia toate acestea (şi altele similare), care nu ţin de esenţa constitutivă a faptei sunt circumstanţe strict personale în sensul art. 50 alin. (1) CP.

j j i

j I

i

l i împiedicarea săvârşirii infracţiunii Art 51. îm piedicarea săvârşirii infracţiunii. (1) Participantul nu se pedepseşte dacă, înainte de descoperirea faptei, denunţă săvârşirea infracţiunii, astfel încât consumarea acesteia să poată fi împiedicată, sau dacă împiedică el însuşi consu­ marea infracţiunii (2) Dacă actele îndeplinite până în momentul denunţării sau împiedicării constituie o alta infracţiune, participantului i se aplică pedeapsa pentru această infracţiune.

3 reprezintă o cauză de nepedepsire/impunitate a participantului pentru tentativa comisă; 3 premisă: fapta nu s-a consumat = există o tentativă (incriminată/relevantă penai); 3 se cere împiedicarea săvârşirii infracţiunii, şi nu doar a unei fapte prevăzute de legea penală, pentru că numai în situaţia în care există infracţiune (faptă tipică obiectiv şi subiectiv, nejusti­ ficată, imputabilă) o persoană poate fi trasă ia răspundere penală [art. 15 alin. (2) CP];

228

Drept penai. Partea generala

O este necesară săvârşirea unei tentative pedepsibiie potrivit legii, de la care participantul să beneficieze de nepedepsîre (impunitate) - trebuie să se fi trecut ia executare şi aceasta fie să nu fi fost finalizată, fie să fi fost finalizată fără a se fi produs urmarea imediată tipică (tentativa imperfectă sau perfectă); O modalităţi: ❖

denunţarea de către participant a săvârşirii infracţiunii doar dacă se împiedică astfel consumarea infracţiunii; ❖ împiedicarea prin alt mod a săvârşirii infracţiunii prin acţiunea participantului. O accentul este pus pe eficienţă -> se cere împiedicarea efectivă a producerii urmării imediate; dacă acţiunea participantului nu este eficientă, el va răspunde în calitate de coautor/instigator/complice, dar încercarea de stopare a consumării infracţiunii va fi luată în calcul la indivi­ dualizarea pedepsei aplicate - posibilă aplicare a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) CP, sau art. 74 CP.. Delimitări Autor/toţi coautori^ înţelegere Coautor

Instigator/complice/unu! sau unii dintre coautori, dar nu toţi în înţelegere

Nepedepsirea tentativei se datorează: ■ desîstăriî; ■ împiedicării producerii rezultatului (art. 34 CP).

Nepedepsirea tentativei se datorează: * împiedicării săvârşirii infracţiunii (art. 51 CP): -> complicele şi instigatorul nu se pot desista/nu pot împiedica pro­ ducerea rezultatului, dar pot împiedica săvârşirea infracţiunii. Efec­ tele sunt aceleaşi. -> coautorii se pot desîsta/pot împiedica producerea rezultatului, cu condiţia ca toţi să se desisteze/să împiedice producerea rezultatului.

O împiedicarea săvârşirii infracţiunii poate interveni: ❖ în cursul executării; ♦ > după executare, dar înainte de producerea rezultatului. O în ambele ipoteze trebuie începută executarea de către autor, iar acţiunea participantului (de împîedicare/denunţare) să conducă ia împiedicarea efectivă a consumării infracţiunii;

NB

Cauza de nepedepsîre a participantului nu se reţine în cazul infracţiunilor continue/conti; nuate/de obicei, dacă acţiunea acestuia a intervenit după: consumarea infracţiunii, dar înainte de epuizarea acesteia, pentru că infracţiunea s-a: consumat deja (a depăşit faza tentativei).

O această cauză de nepedepsire are caracter personal şi nu se răsfrânge asupra celorlalţi (la fel în cazul desistării/împiedicării producerii rezultatului): ❖ dacă un coautor împiedică săvârşirea infracţiunii, celălalt coautor/ceilalţi coautori, instigatori, complici vor răspunde pentru tentativă, dacă este incriminată;

/

Pluralitatea de făptuitori sau infractori

229

dacă numai instigatorul împiedică săvârşirea infracţiunii, autorul/coautorii şi complicele răspund pentru tentativă, dacă este încriminată; dacă numai complicele împiedică săvârşirea infracţiunii, autorul/coautorii şi instigatorul răspund pentru tentativă, dacă este incriminată. Dacă actele săvârşite de participant până la denunţare/împiedicare constituie o altă srvfrae- s ţlune, se aplică pedeapsa pentru acea faptă = acte de.executare calificate [art 51 alin; i CP, similar art. 34 afin. ;(2| CPj.

Q \

t h {

FIŞA

PEDEPSELE PRINCIPALE, ACCESORII SI COMPLEMENTARE

NR. 19

Nota redacţiei - pentru uşurinţă de exprimare şi pentru a evita formulările greoaie şi repetitive, în speranţa de a facilita asimilarea uşoară a informaţiei, în fişele ce urmează s-au utilizat următoarele abrevieri: A = pedeapsa cu amendă DET = pedeapsa detenţiunii pe viaţă DET/Î = pedeapsa detenţiuni.! pe viaţă prevăzută alternativ cu pedeapsa închisorii I = infracţiune î = pedeapsa închisorii Î/A = pedeapsa închisorii prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii RFC = recidiva postcondamnatorie RPE = recidiva postexecutorie

:M¡ 1

Sediul general al materiei: ort 53-73 C pen.

'^

:p

"■■■■■'i

;/// :

V :j

Noţiune - Sancţiuni penale/ (parte a sancţiunilor de drept penal, reprezentând sancţiunile de drept penal tipice, specifice, consecinţe aplicabile infractorilor care reprezintă etalonul principal de referinţă: persoane fizice majore) prevăzute de lege {stadiul individualizării legale) şi care urmează a fi stabilite (şi, eventual, aplicate) de către instanţa de judecată (individualizarea judiciară) infractorului, drept consecinţă _principala a infracţiunii comise de acesta şi în scopul de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni.

sunt sancţiuni de drept penai: ♦î* .pedepsele -> măsuri de constrângere şi reeducare specifice dreptului penal (reprezintă consecinţe principale ale angajării răspunderii penale, pentru fapte ce constituie infracţiuni, a infractorilor majori şi a persoanelor juridice) - sunt menite să stopeze activitatea infracţio­ nală, să restabilească ordinea de drept încălcată prin săvârşirea infracţiunilor, să prevină comiterea viitoare a unor noi infracţiuni de către infractorii sancţionaţi (prevenţie specială), dar şi - prin exemplaritate - de către alte terţe persoane (prevenţia generală); au specific represiv şl prevenţia; ❖ măsurile educative -> sancţiuni penale (consecinţe ale angajării răspunderii penale pentru comiterea de infracţiuni) aplicabile infractorilor minori - sunt menite, în principal, să asigure reeducarea acestora şi, astfel, prevenirea comiterii de noi infracţiuni - au caracter principal educativ/reeducativ, Implicând şi specific represiv; ♦>■ măsurile _de siguranţă -> sunt sancţiuni de drept penal care nu constituie consecinţe ale , răspunderii penale (sunt singurele sancţiuni de drept penal ce nu pot fi denumite şi sancţiuni I h' penale) - nu se aplică (regula) ca urmare a săvârşirii unor infracţiuni, fiind suficient a se

(FlÂthi h

■ IM

■M.:■

1

ISl

"v'-'

o r ,, ■/ atrag restrângerea libertăţii, restrângerea exerci­ ţiului unor drepturi (inclusiv a unor drepturi fundamentale), afectareapaţr|ntoai.uW etc.; ❖ mijloace de reeducare -> scopul pedepsei, pe lângă acela de sancţionare a comiterii unei infracţiuni, este de a schimba mentalitatea infracţională (a corija indivizii antisociali) şi de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni; ❖ prevăzute de lege şi stabilite/aplicate de instanţa de judecată penală -> nu se poate dispune o pedeapsă dacă aceasta nu este prevăzută de un text de incriminare^ (atât sub raportul naturii, cât şi al întinderii pedepselor); simetric, doar instanţele legai constituite pot stabili/aplica pedepse (prin hotărâri de amânare a aplicării pedepsei, respectiv de condamnare; nu se pot executa decât pedepse aplicate prin hotărâri definitive de condamnare); ♦ > aplicate doar infractorilor -> nu se pot aplica în absenţa reţinerii săvârşirii unei infracţiuni (sunt sancţiuni pena ie = consecinţe ale angajării răspunderii penale, iar nu doar simple sancţiuni de drept penal); ❖ aplicate doar infractorilor majori şi persoanelor juridice -> infractorilor minori nu li se aplică pedepse, ci măsuri educative (art. 114 şi art. 115 CP). ^ , ,jra r O scopul executării pedepselor prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; ❖ prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte fon; marea unei atitudini corecte fată de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire sociala şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate (art. 3 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal); în privinţa sancţiunilor penale/de drept penal neprivative de libertate, există ca scop specific ^asigurarea echilibrului dintre protecţia societăţii prin menţinerea ordinii de drept, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, şi menţinerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte prevăzute de legea penală"l(art. 3 din Legea nr. 253/2013, privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri nepriVative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal). 3 pedepsele pot fi: *** principale de sine stătătoare, pot fi stabilite şi aplicate singure, în absenţa însoţirii lor de către orice altă sancţiunejde drept penai; ca regulă, oricărui infractor major/persoană juridica urmează a i se dispune în sarcină o pedeapsă, drept consecinţă a infracţiunii comise, dacă nu E1] A de vedea legalitatea incriminării şi a sancţiunilor de drept penal - principii fundamentale de drept penal ţart. 1 şi art. 2 CP).

232

1

Drept penal. Partea generală

❖

^ 7

❖

intervin cauze specifice care să excludă/înlăture sancţiunea penală {precum: cauze de înlăturare a răspunderii penale; cauze de nepedepsire/impunitate; cauze de înlltyrarg a executării pedepsei); accesorii după caz, sunt sancţiuni penale (pedepse)[secundare,] care pot fi. sau trebuie să ^'e ataŞate/sa însoţească executarea unei.pedepse principale privative de libertate, (exclusiv nu se dispun atunci când pedeapsa principală este pecuniară), executându-se ca regulă deodată/în paralel cu pedeapsa principală (de la data condamnării definitive şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale); complementare -> după caz, sunt sancţiuni penale (pedepse)[seP.undar.ei care pot fi sau trebuie să fie ataşate/să însoţească o pedeapsă principală, completând represiunea penală exercitată asupra infractorului fie prin interzicerea exercitării unor drepturi (uneori chiar şi după încheierea executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale), fie ca sancţiune infamantă (de popularizare în colectivitate a infracţiunii comise de către o anumită persoană şi a condamnării acesteia - angajării răspunderii saie penale).

I. PEDEPSELE PRINCIPALE Art. 53. Pedepsele principale. Pedepsele principale sunt: {ajMetenţiunea pe viaţa; b) închisoarea; c) amenda.

Noţiune - sancţiuni penale (sancţiuni de drept penal tipice, reprezentând consecinţa angajării răspunderii penale a majorilor) ce se aplică infractorului în temeiul legii, de către instanţa de judecată, în scopul prevenirii săvârşirii de infracţiuni şi ca o consecinţă represiva a infracţiunii anterior săvârşite. O pot fi aplicate singure, independent de aplicarea altor sancţiuni de drept penal.

i. Detenţiunea pe viaţă Art. 56. Regimul detenţiunii pe viaţă. Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate pe durată nedeterminată şi se execută potrivit legii privind executarea pedepselor. (^ {j r jf

y\

Noţiune - pedeapsa principală cea mai severa reglementată de legislaţia noastră actuală (singura pedeapsă principală absolut determinată la nivel abstract - nu se poate individualiza), privativă de.libertate pe durată nedeterminată, ce constă în lipsirea de libertate a infractorului condamnat, pe o durată care nu este strict determinată la momentul pronunţării condamnării definitive, putând ajunge să fie egală cu restul existenţei biologice a infractorului condamnat (regula), sau a cărei considerare ca executată îi poate lăsa totuşi, uneori, pe acesta, în viaţă (excepţia) există anumite instituţii menite a asigura posibilitatea oricărui condamnat la detenţiune pe viaţă de a supravieţui considerării ca executată a acestei pedepse (

If

A A tA 91

*

fr -.!

,;

i%£

( 1r)#-- Í

b

hT

Í.9 ?

(i.’C Ï N D

- A Pedepsele principale, accesorii şi complementare

233

principale (liberarea condiţionată, înlocuirea detenţiunii_ge^viQţă.SM pedeapsa închisorii, efectul unei graţieri, împlinirea termenuiui de prescripţie a executării pedepsei; aşadar, detenţiunea pe viaţă NU este o pedeapsă perpetuă (în mod automat); ea poate ajunge să fie perpetuă pe caz concret, sau nu - există o deosebire între caracterul unei pedepse de a fi perpetuă şi aceia de a fi nedeterminatâ (astfel cum este detenţiunea pe viaţă). O se execută în secţii speciale aie penitenciarelor, în regim de maximă siguranţă, sau în peniten­ ciare destinate acestui scop; Z> DET poate fi prevăzută de iege ca pedeapsă unică [spre exemplu, în cazul genocidului în formă agravată pe motivul comiterii infracţiunii pe timp de război ~ art. 438 alin. (2) CP/singurul caz de acest fel din Partea specială a Codului penal] sau poate fi prevăzută alternativ cu î (ia majoritatea infracţiunilor foarte grave - spre exemplu, omorul calificat - art 189 CP). 1.1. Neaplicarea detenţiunii pe viaţă

ri ? -

Art 57, N eaplicarea detenţiunii pe viaţă. Dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detenţiunii pe viaţă i $e aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani şi pedeapsa interzicerii pxi’niiării unor frepiMipAÂUxMA,&iMaximă^le ■ pf) H /

0 textul de lege atrage ojmposibilitate absolută de a aplica DET, dacă inculpatul a împlinit vârsta deJ55 de ani anterior/la data pronunţării hotărârii de condamnare contează data la care s-a pronunţat hotărârea, iar nu data rămânerii definitive; O vârsta prevăzută de iege este aceeaşi şi pentru femei şi pentru bărbaţi, respectiv de 65 de ani; 0 DET se înlocuieşte cu î pe timp de 30 de ani (reprezentând maximul general al pedepsei închi­ sorii) şi, obligatoriu cumulativ, pedeapsa complementară a interzicerea exercităriiimorjdrepturi pe timp de 5 ani, potrivit art. 66 alin. (1) CP aceasta este durata maximă a acestei pedepse complementare pt. infractorul persoană fizică; O situaţia este aplicabilă doar în cazul în care infracţiunea comisă este una pentru care sunt prevăzute pedepse principale alternative, una fiind a detenţiunii pe viaţă [sau există un alt caz în care este posibilă aplicarea acesteia: de pildă - art. 39 alin. (2) sau art. 43 alin. (3) CP], iar instanţa a optat, în urma deliberării, pentru DET, dar se constată că inculpatul a împlinit deja 65 de ani; dacă se va orienta spre pedeapsa î, o va aplica direct pe aceasta între limitele prevăzute de lege. 1.2. înlocuirea detenţiunii pe viaţă

ir i..

Art 58. înlocuirea detenţiunii pe viaţă. în cazul în care cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a împlinit vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii pe timp de fO de ani şi pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale.

234

Drept penai. Partea generală

O premisă: Infractorul condamnat deja definitiv Ia pedeapsa DET împlineşte 65 de ani în timpul executării pedepsei; O spre deosebire de neaplicarea DET, instanţa nu are o obligaţie, ci o facultate de a înlocui DET cu î, dacă sunt respectate anumite condiţii; chiar şi dacă acestea sunt îndeplinite, instanţa are opţiu­ nea de a_nu acorda înlocuirea; O condiţii: ❖ condamnatul, indiferent de gen (masculin sau feminin), a împlinit vârşţa de 65 de ani în timpul executării pedepsei DET; se oferă condamnatului posibili­ tatea de a opta pentru: executarea alternativă a amenzii prin muncă neremunerată în folosul comunităţii sau înlocuirea amenzii cu închisoarea (convertirea numărului de zile-amendă, i

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

239

❖

indiferent de valoarea/cuantumui la care a fost apreciată 1 zi~amendă cu 1 zi î), cu excepţia cazului când nu poate munci din cauza stării de sănătate; dacă neexecutarea nu este imputabilă condamnaţJMlMl.^at,nu^i^ă^ansipţăn3|jiituL!â„0 uncă -> înlocuirea A cu L dacă neexecutarea este imputabilă (rea-credinţă) -> înlocuirea A cu î.

m

Cauzele de agravare sau atenuare a pedepsei nu vor influenţa niciodată cuantumul unei j zlle-amendă, ci numărul zilelor-amendă, fără a se putea depăşi numărul minim sau maxim i general al acestora.

❖

r

O în situaţia prevăzută de art. 61 alin. (5) C. pen., dacă prin infracţiunea săvârşită $-a urmărit obţi­ nerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa unică prevăzută de lege este amenda, sau legea prevede pedepse alternative: î sau A, şi cea către care se orientează instanţa este amenda, majorarea limitelor speciale ale zilelor-amendă 1/3 este facultativă. r ; , Exemplu: calcul pentru ipoteza prevăzută la art 61 alin, (5) C pen. y■ 1 Pentru RPE, limitele se majorează cu 1/2, Legea prevede î> 2 ani alternativ cu A [exemplu -furtul simplu, art 228 alin. (1) CP]. Dacă instanţa alege A, limitele A vor fi date d e î > 2 ani 180 - 300 zile~amendă, noile limite ale A, după sporul de 1/3 = 270 - 400, iar de aici, majorat pentru recidivă, se ajunge ia 360-400 zile~amendâ / 3,1. Amenda care însoteste pedeapsa închisorii - c : iArt 62. Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii. (1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial'.{ pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii. (2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi Ut. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei. (3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zîle-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial

O mecanism: ❖ prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial;

NB

❖ *

Există controversă în doctrină dacă dispoziţia se va putea aplica în cazul oricărei infracţiuni prin care se urmăreste obţinerea unui foIos patrimonial; {ubi iex nori distinguit nec nos distinguere debemus) sau doar în cazurile în care prin acea infracţiune NU se implică în mod necesar urmărirea unui folos patrim oni al (pentru a nu se în căi ca r egul a ge nerai ă în drept: non bis in idem). instanţa stabileşte/aplică pedeapsa î individualizată potrivit criteriilor generale - art. 74 CP; instanţa constată că pedeapsa! este insuficientă şi aplică şi pedeapsa A cumulativ; în acest caz, amenda se va individualiza (prin excepţie) plecând de la limite speciale determinată prin

240

O

O O O

O O

O O

Drept penal. Partea generală

raportare (aplicarea mutaîis mutandis a prevederilor art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) CP ia pedeap­ sa î concret stabîiîtă/aplicată de instanţă, iar nu, potrivit regulii, raportat ia pedeapsa î pre­ văzută de iege pentru infracţiunea comisă), şi se a p lic ă ^ g ^ ^ g ^ B ia â t o s t o â E â iâ lg â ^ (valoarea folosului patrimonial obţinut/urmărit)-se discută = controversă dacă este un crite­ riu special singular, exclusivist (înlătură aplicarea criteriilor generale) sau complementar (se adaugă celor generale. instituţia se aplică dacă legea prevede: ❖ î unică (nu trebuie neapărat ca A să fie prevăzută de lege alternativ); ❖ Î/A, iar instanţa se orientează către î; ❖ DETA îar instanţa se orientează către î, astfei, pedeapsa amenzii se poate aplica doar pe lângă î, nu şi pe lângă.DET atunci când prin infracţiunea comisă s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial; nu există o obligaţie pentru instanţă de a aplica şi pedeapsa amenzii alături de pedeapsa î, con­ form art. 62 CP, oportunitatea aplicării amenzii fiind decisă de instanţă; dacă pedeapsa I este prevăzută alternativ cu pedeapsa A, este necesar ca instanţa să opteze pentru pedeapsa î, înainte de a adăuga pedeapsa A; dacă instanţa se orientează către pedeapsa A, li mite ie speciale ale acesteia pot fi majorate cu o treime pe acelaşi .motiv [art. 61 alin, (5) CP); nu contează durata concret stabilită/aplicată a î; limitele speciale pentru ziiele-amendă în cazul pedepsei A ce însoţeşte pedeapsa î sunt: ❖ 120 - 240 A/J < 2 ani; ❖ 180-300 A /î> 2 ani. pentru a stabili aceste limite, raportarea se face nu Ia pedeapsa î prevăzute de lege, cMajpedeapsa î efectiv aplicată de instanţă - excepţie de la art. 61 alin. (4) lit. b) şi c) CP; "* pentru stabilirea valorii zîleî-amendă va conta valoarea folosului patrimonial (urmărit sau obţi­ nut);

3.2. înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii Art. 63. înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii . (2) Dacă persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu execută pedeapsa amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. (2) Vacă amenda neexecutată a însoţit pedeapsa închisorii numărul zilelor-amendă neexecutate $e înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, care se adaugă la pedeapsa închisorii pedeapsa astfel rezidtată fiind considerată o singură pedeapsă. (3) în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în condiţiile alin. (1) şi alin, (2), unei zile-amendă îi corespunde o zi de închisoare. ... ......

O premisă: condamnatul a avut posibilitatea de a achita amenda, dar nu a făcut-o cu rea-credinţă; O este important ca neexecutarea să îi fie imputabilă condamnatului; O instituţia se aplică şi dacă neexecutarea intenţionată este parţială; 1

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

241

O înlocuirea pedepsei A cu pedeapsa î, în aceste condiţii este obligatorie pentru instanţă; O (o zi-amendă = g zţpie închisoare [art. 63ajîn.(3)CP]; î/ O î se va executa întotdeauna în regim de detenţie (S.C.C.J., comp!, RIL, Decizia nr. 50/2007, mutatis mutandis, încă valabil). O Ipoteze: |/1 |A nu este executată cu rea-credinţă în tot/parîe; ❖ nu contează dacă persoana şi-a dat sau nu consimţământul pentru prestare de muncă neremunerată în folosul comunităţii (nu se solicită acest acord, nu se ţine cont de el dacă este exprimat); ❖ nu se poate individualiza pedeapsa î. Numărul zilelor de î este dat de conversia automată a numărului zilelor-amendă neexecutate; ❖ pedeapsa se va executa numai în regim de detenţie (nu amânare a aplicării pedepsei, căci deja există o hotărâre de condamnare, nici suspendare sub supraveghere a executării pedep­ sei, căci există deja o hotărâre de condamnare cu executare - I.C.C.J., comph RIL, Decizia nr. 50/2007). Ij JA nu poate fi executată din motive neimputabile, dar nu există consimţământ la muncă în folosul comunităţii: ❖ refuzul nu trebuie să fie întemeiat pe motive medicale (dacă există motive medicale, A nu se înlocuieşte cu î - aspect controversaţi;

NB ❖

Un alt punct de vedere (pe care nu îi susţinem) apreciază că imposibilitatea de a presta j munca în folosul comunităţii echivalează cu lipsa consimţământului de a presta munca şi j determină înlocuirea A cu î chiar în caz de neplată cu bună-credinţă a A. - j pedeapsa se va executa numai în detenţie (nu amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere - există deja o condamnare definitivă cu executare).

IjLjCondamnatui nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii stabilită de instanţă iniţial, conform art. 64 CP: ❖ premisa: s-a aplicat A, dar A se execută prin muncă neremunerată în folosul comunităţii, pentru că nu a fost achitată în mod neimputabil, şi există acordul condamnatului la prestarea de muncă neremunerată în folosul comunităţii; *> nu contează motivul neexecutării muncii, cu excepţia cazului în care sunt motive medicale (în acest caz nu se va dispune înlocuirea cu î); ♦î* pedeapsa se va executa numai în detenţie (nu amânarea aplicării pedepsei, nici suspendarea executării pedepsei sub supraveghere - există deja o condamnare definitivă cu executare). 4. Se comite o nouă infracţiune care este şi descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă neremunerată în folosul comunităţii (caz de pluralitate intermediară de infracţiuni): ❖ nu contează forma de vinovăţie (culpă, intenţie, praeterintenţie);

242

Drept penal. Partea generală

❖

❖

trebuie săvârşită şi descoperită până în uitîma zi de muncă, fără să conteze când se pronunţă hotărârea judecătorească pentru noua infracţiune. Dacă este descoperită după executarea integrală a muncii -> nu există nicio înlocuire; pedeapsa pentru i2 trebuie să fie A sau î. Dacă pedeapsa pentru l2 = DET, nu se mai adaugă nimic absorbţie.

33, Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii A rt 64, Executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci neremunerate în folosu l comunităţii. (2) în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neîmputabile persoanei condamnate, cu consimţământid acesteia, instanţa înlocuieşte obligaţiafrep>lată_a amenzii neexecu tute cu obligaţia de,a v testa o muncă ncremunera fă în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta aceasta muncă, linei zâe-amendă îi corespunde o zidem^ncu înfolosul comunităţii (2) Dacă amenda înlocuită conform dispoziţiilor alin. (1) a însoţit pedeapsa închisorii, obligaţia de muncă în folosul comu­ nităţii se execută după executarea pedepsei închisorii. (3) Coordonarea executării obligaţiei de muncă în folosul comunităţii se face de serviciul de probaţiune. (4) Executarea muncii în folosul comunităţii dispusă în condiţiile alin. (1) încetează prin plata amenzii corespunzătoare zilelor-amendă rămase neexecu taie. (5) Instanţa înlocuieşte zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii cu un număr corespunzător de zile cu închisoare, dacă: a) persoana condamnată nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă; b) persoana condamnată săvârşeşte o nouă infracţiune descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii. Zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru noua infracţiune, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru noua infracţiune. (6) Dacă persoana condamnată, aflată în situaţia prevăzuta în alin. (1), nu îşi dă consimţământul la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, amenda neexecutată se înlocuieşte cu pedeapsa închisorii conform art. 63.

O premisă: pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile condamnatului; O condiţii: 1 . există din partea condamnatului/consimţământulile a presta o muncă neremunerată în folosul

comunităţii; 2. condamnatul este apt din punct de vedere medical să muncească. O o zi-amendă = o zi de muncă în folosul comunităţii, iar 1 zi de muncă neremunerată în folosul comunităţii = 2 ore fizice - art. 52 alin. (2) din Legea nr. 253/2013; O Ipoteze: 1. Condamnatul nu execută, fără rea-credinţă (neimputabil), amenda (pedeapsă unică), şi este dispus şi apt de muncă în folosul comunităţii (aspect controversat); ❖ instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; %

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

243

♦ > executarea muncii în folosul comunităţii se face într-un termen de maximum 2 ani de ia rămânerea definitivă a hotărârii de executare a pedepsei amenzii, prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii - art. 23 alin. (6) din Legea nr. 253/2013. 2. Condamnatul nu execută, fără rea-credinţă (neimputabil), amenda care a însoţit pedeapsa închisorii; ♦ > instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; ❖ obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii seexecută după Ce a fost integral executată gedea^i^L-^lpriunca şi î nu se execută niciodată în acelaşi timp'[art. 64 alin. (2) CP, art.24 alin. (2) din Legea nr.253/2013] - munca nu se execută ...nicl^. s upraveghe re al I¡berării condiţionate, pedurataacestuitermen,pedeapsaÎNUseconsideră încă a fi fost executată. 3. Condamnatul, aflându-se în executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii, plăteşte amenda rămasă neexecutată; ❖ executarea muncii în folosul comunităţii încetează - art 64 alin. (4) CP; 4. Condamnatul încheie executarea obligaţiei de muncă în folosul comunităţii; ❖ A se consideră executată integral. 5. Condamnatul nu execută obligaţia de muncă în folosul comunităţii în condiţiile stabilite de instanţă: ❖ instanţa, obligatoriu, înlocuieşte zilele-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoare -> care vor fi executate în regim de detenţie. ¡r n \ 9 ,■>ri/ r i\B

Art, 64 alin. (5) lit. a:) CP - se poate discuta omisiunea legiuitorului de a se referi la ipoteza "" obiectivă a imposibilităţii medicale de a presta munca survenită după înlocuire - aceasta ; este: compensată prin dispoziţiile exprese din Legea nr. 253/2013 - art.51 alin. (7) la care j se face trimitere în art. 23 alin, (5) CP. j

6. Condamnatul săvârşeşte o nouă infracţiune, indiferent de forma de vinovăţie (ubi iex non

distinguit nec nos distinguere debemus}, descoperită înainte de executarea integrală a obligaţiei de muncă în folosul comunităţii; ❖ instanţa, obligatoriu, înlocuieşte zilele-amendă neexecutate cu un număr corespunzător de zile cu închisoare care vor fi executate în regim de detenţie; zilele-amendă neexecutate prin muncă în folosul comunităţii la data condamnării definitive pentru l2, înlocuite cu închisoarea, se adaugă la pedeapsa pentru i2- art. 64 alin. (5) lit. b) CP; ♦î* zilele de muncă efectuate în executarea pedepsei A între data comiterii 12 şî data condamnării pentru l2 nu vor fi avute în vedere ta stabilirea zilelor de î pe care condamnatul trebuie să le execute - computarea se realizează anterior cumulului aritmetic, nu ulterior [excepţie de la sancţionarea pluralităţii intermediare de infracţiuni - art. 44 raportat ia art. 39 alin. (1) lit. d) raportat la art. 40 alin, (3) CP].

244

Drept pena!. Partea generală

II. PEDEAPSA ACCESORIE A rt 65. Conţinutul şi modul de executare a pedepsei accesorii a interzicerii exercitării unor drepturi. (1) Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării drepturilor prevaz ute la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)-o), a căror, exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară. (2) In cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie constă în interzicerea de către instanţă a exercitării drepturilor prevăzute la art. 66 alin. (1) Ut a)-o) sau a unora dintre acestea. (3) Pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării unor drepturi se execută, din momen iul ,rămân eri i ;defin îtive a hotărârii dp condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost exces dată sau cqnsiderglfca execu ia ta. (4) în cazul detenţiunii pe viaţă, pedeapsa accesorie având conţinutul prevăzut la art. 66 alin. (1) lit. c) se pune în executare la da ta liberării coi idiţipmfes a u dup fe e pedeapsa a fost considera fă, ca,execu ta tâ.

Noţiune — pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi de către condamnat, exe­ cutată din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. A f]"T...:~"1 O pedeapsa accesorie se dispune numai pe lângă ! şi DET -> nu poate însoţi A, spre deosebire de pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi şi a publicării hotărârii definitive de condamnare, care se poate institui şi pe lângă A; O se execută, ca regulă, în acelaşi timp cu pedeapsa principală pe care o însoţeşte {între rămânerea definitivă a condamnării la aceasta şi executarea sau considerarea ca executată a acesteia; O în cazul pedepsei principale a i -> pedeapsaaccesorie depinde de dispunerea pedepsei co mp!ementare a interzicerii exercitării unor drepturi - art. 65 alin. {1} coroborat cu alin. (2) CP (pedeapsa complementară care poate fi obligatorie sau facultativă, iar în acest ultim caz, poate fi uneori dispusă, iar alteori nu} şî are acelaşi conţinut, precum pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi care a fost stabîlîtă/apiicată (dacă a fost stabiiită/apiicată) pe caz concret, cu excepţia dreptului străinului de a se afla pe teritoriu! României [după caz, unul sau mai multe din drepturile indicate la art. 66 alin. (1) iit. a), b), şi d}~o) C. pen., nu şi art. 66 alin. (1} iit. c) CP - motivele sunt obiective şi evidente: străinul nu poate fi reţinut în detenţie - privare legală de libertate în executarea pedepsei principale în România şi, concomitent, să aibă instituită interdicţia legală de a se afla pe acelaşi teritoriu]: ❖ dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ❖ dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; / ❖ dreptul de a alege; ❖ drepturile părinteşti; ❖ dreptul de a fi tutore sau curator; ♦ > dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; ❖ dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme;

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

❖

245

dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; dreptul de a părăsi teritoriul României; ♦ > dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; ❖ dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; ❖ dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; ❖ dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; ❖ dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima des­ făşoară activităţi sociaie, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată. O în cazul pedepsei principale a DET pedeapsa accesorie este obligatorieJiîtpţde^una [art. 65 alin. (2) CP] şi are aceiaşi conţinut precum pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, în integralitatea sa, inclusiv interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României [art. 66 alin. (1) lit. a)-o) C. pen.], dar nu mai este condiţionată de aplicarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi care este incompatibilă, de fapt [în viziunea criticabilă de lege lata} cu DET - art. 67 aiin. (1) CP; O aplicare: ❖ se aplică numai persoanei fizice, nu şi persoanei juridice (care nu poate fi condamnată ia pedeapsa privativă de libertate, singura pedeapsă principală, incidenţă pentru aceasta fiind A); ♦♦♦ dacă pedeapsa principală este DET -> se interzic unele sau toate dintre drepturile menţio­ nate; ❖ dacă pedeapsa principală este î -> aplicarea pedepsei accesorii este condiţionată de inter­ zicerea aceloraşi drepturi ca pedeapsă complementară-> nu există două individualizări -> instanţa va stabili (dacă va stabili} pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, urmând ca exercitarea aceloraşi drepturi [mai puţin dreptul indicat ia lit. c) şi art. 66 aiin. (1) CP] să fie interzisă si ca pedeapsă accesorie pe durata dintre rămânerea definitivă a hotărârii şi executarea/ considerarea ca executată a pedepsei principale; ❖ dacă instanţa apreciază că nu se impune aplicarea acestei pedepse complementare (într-o situaţie în care aceasta este aptă de dispunere potrivit regimului său facultativ), nu va exista/nu se va aplica nici pedeapsă accesorie. O durata pedepsei accesorii poate fi: ❖ egală cu durata pedepsei principale (regula); ❖ mai mică decât durata pedepsei principale pronunţate de instanţă (de exemplu, când se deduce din pedeapsa principală durata măsurilor preventive privative de libertate); j j \ f t \ / f T}. V

246

Drept penai. Partea generală

t

1J{ m W‘V J b * J

ÍW

■ 'Jir.

Ck

❖

mal mare decât durata pedepsei principali pronunţate de instanţă (de exemplu, în caz de sustragere de la exbcdtarea pedepsei principale, pedeapsa accesorie se execută pe toată durata termenului de prescripţie a executării pedepsei). pedeapsa accesorie se execută silo: ❖ termenul de supraveghere al liberării condiţionate (T sau DET); ❖ stare de evadare pe durata amânării executării pedepsei (NU şi a amânării aplicării pedepsei), sau a întreruperii executării pedepsei; pe durata prescripţiei executării pedepsei; durata TS ai graţierii condiţionate (dacă nu există dispoziţie expresă contrară). graţierea produce efecte şi asupra pedepselor accesorii implicit, prin efectul profus asupra pedepsei principale - ca regulă, graţierea NU produce efecte DOAR asupra pedepsei accesorii, separat de efectul produs asupra pedepsei principale sau în lipsa acestuia.

I ““* I\g

Recurs în interesul legii: 1, Prin Decizia nr. 26/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „sancţiunile/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judi­ ciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia 2008/909/JAI, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române. Sancţiunile/lnterdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţate de autorităţile judiciare ale statelor care nu au transpus Decizia 2008/909/JAI ori care nu sunt membre ale Uniunii Europene, al căror corespondent în legea penală română sunt pedepsele complementare/accesorii, nu pot fi puse în executare de autorităţile judiciare române, în afară de cazul în care statul emitent solicită aceasta în mod expres". 2. Prin Decizia nr. 29/2019 (M. Of. nr. 63 din 30 ianuarie 2020), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că: „Aplicarea pedepselor accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d)~o) din Codul penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, nu este posibilă în cazul dispunerii ■ unei soluţii de condamnare ia pedeapsa amenzii".

Iii. PEDEPSELE COMPLEMENTARE Sediul materiei: art. 66-70 C. peri. 1§' j.. \ ym-'j

\ CPpţl

e-)

Noţiune - acea pedeapsă secundară (fără posibilitate de dispunere autonomă, ut singulij ce vine să completeze represiunea instituită de pedeapsa principală.

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

247

O tipuri de pedepse complementare pentru infractorul (major) persoană fizică: ❖ i n t e r z i c e r e a ' ♦ > degrada rea militară; ♦ > publicarea hotărârii de condamnare.

1* Interzicerea exercitării unor drepturi^

1, A-

Sediul materiei: art. 66-68 C. pen. Art. 66. Conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (1) Pedeapsa complementara a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi: fa) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ■ .b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; c) dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României; d) dreptul de a alege; ■e) drepturile părinteşti; f dreptul de a fi tutore sau curator; g) dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvâr­ şirea infracţiunii; h) dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme; i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; j) dreptul de a părăsi teritoriul României; k) dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; l) dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; m) dreptul de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, cidturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; n) dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; o) dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în con­ diţiile stabilite de instanţa de judecată. (2) Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, instanţa dispune interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) Ut. a) şi Ut. b). i3) Interzicerea exercitării drepturilor prevăzute în alin. (1) Ut. a) şi lit, b) se dispune cumulativ. (4) Pedeapsa prevăzută în alin. (1) lit. c) nu se va dispune atunci când există motive întemeiate de a crede că viaţa persoanei expulzate este pusă în pericol ori că persoana va fi supusă la tortură sau alte tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează a fi expulzată. (5) Când dispune interzicerea unuia dintre drepturile prevăzute în alin. (1) Ut. n) şi Ut. o), instanţa individualizează în concret conţinutul acestei pedepse, ţinând seama de împrejurările cauzei.

Elj Pentru o privire comparativă asupra pedepselor complementare şi a obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere a executării pedepsei sau liberării condiţio­ nare, a se consulta tabelul din anexa nr. 9.

248

Drept penai. Partea generală

Noţiune —pedeapsa complementara ce constă în interzicerea exercitării unui/unor drept/drepturi (nu se interzice dreptul în sine, în substanţa lui, ci doar exercitarea temporară^ a acestuia - e un fel de suspendare de la exercitarea drepturilor), tem­ porar (de la minimum 1 an la maximum 5 ani), ale condamnatului. O se aplică pe lângă pedeapsaj,j$u,..A (în mod criticabil, de lege (ata^ Jej^urţoruJ^J^y^.^ţ^^vazut şi posibilitatea dispunerii acesteia alături de DET) - art. 67 alin. (1} CP; 0 durata -> 1-5 ani limite generale; aceeaşi pedeapsă nu are limite speciale (de aceea, de exemplu, dispunerea sa se va realiza tot între limitele 1-5 ani şi atunci când există cauze de atenuare - de exemplu, tentativa, sau agravare - de exemplu, recidiva postexecutorîe, căci fracţiile de reducere/sporire a pedepsei se produc doar asupra limitelor speciale, nu şi a celor generale art. 2 alin. (3) CP] - art. 66 alin. {1} CP. 1.1. Conţinut 3^ j ^ / } 1 / { O

lit. aj -> dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; ❖ interzicerea priveşte o parte din drepturile electorale (dreptul de a fi ales); ❖ implică interdicţia, pentru condamnat, de a participa în calitate de candidat la alegerile pentru funcţii elective publice prezidenţiale, parlamentare (în parlamentul naţional şi/sau cel european), loca le sau pentru orice altă funcţie publică; ❖ interzicerea priveşte şi excluderea de la depunerea candidaturii pentru o funcţie publică eligibilă, cum ar fi cea de membru în Consiliul Superior al Magistraturii ori de preşedinte, ...vicepreşedinte sau preşedinte de secţie la înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. lit. b) -■> dreptul deaocupao funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; ❖ priveşte dreptul de a ocupa o funcţie (de a fi menţinut într-o asemenea funcţie ori de a se înscrie pentru a candîda/concura pentru ocuparea acesteia) care constă în dreptul/posibilitatea/obligaţia de a da dispoziţii obligatorii şi de a controla îndeplinirea lor, în exercitarea puterii de stat (de exemplu, poliţist, magistrat etc.). O lit. a) şi lit. bj nu se pot aplica decât împreună [art. 66 alin. (3) CP] dacă instanţa dispune aplicarea uneia dintre ele, o va aplica şi pe cealaltă; se poate aplica (facultativ), punţu|atlv cu lit. k); ¿cJUtt.x.K-> dreptul străinului de a se afla pe teritoriul României [în Codul penal anterior sancţiunea avea altă natură juridică (măsură de siguranţă) şi altă denumire (expulzarea)]; ❖ străin -> persoană care nu are cetăţenie română (apatrizii şi cetăţenii străini, inclusiv cetă­ ţeanul unui stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European ori cetă­ ţean ai Confederaţiei Elveţiene); ❖ interzicerea exercitării acestui drept nu se dispune dacă există motive temeinice de a crede că viaţa persoanei expulzate va fi pusă în pericol sau că aceasta va fi supusă torturii ori altor tratamente inumane sau degradante în statul unde va fi expulzată [art. 66 alin. (4) CP];

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

trebuie păstrat un echilibru între drepturile persoanei şi interesele generale ale societăţii {de exemplu; dacă o persoana o locuit timp de 20 de ani şi a urmat şcoala în statul de expulzare, întreaga familie se află în acest stat, iar relaţiile cu statui de origine sunt sporadice, există, în principiu, o disproporţie între mijlocul folosit şi scopul legitim urmărit). f/Tit. d})> dreptul de a alege; ♦ > presupune interdicţia [celeilalte părţi componente a drepturilor electorale, neacoperită de prevederile art. 66 alin. (1) lit. a) CP - în fostul Cod penai interdicţia era reglementată la un loc, a fost separată inclusiv în lumina jurisprudenţei CEDO şi a unor condamnări pronunţate de aceasta] de a vota la orice tip.dej|§ge.rL(prezidenţiale, parlamentare, locale etc., dar şi la acele alegeri ce nu implică exerciţiul autorităţii de stat}; ❖ interzicerea dreptului de a fi ales, poate fi aplicată separat de interzicerea dreptului de a alege. O (Îit, ej}> drepturile părinteşti; ❖ nu se mai pot exercita drepturile părinteşti fireşti, precum efectuarea de acte de dispoziţie asupra patrimoniului minorului (de exemplu, moşteniri, donaţii, drepturi de autor etc.) gestionate de către părinţi pentru acesta, încuviinţarea unor acte juridice ale minorului care are capacitate de exerciţiu restrânsă (de exemplu, introducerea/retragerea unei plângeri prealabile, diverse acte civile sau de stare civilă) sau desfăşurarea unor acte/fapte în numele/interesui prezumat al minorului lipsit de capacitate de exerciţiu etc; ❖ presupune, ca regulă, săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu exercitarea acestor drepturi [spre exemplu, vjglenţajn famiiie)] ❖ scopul principal este ocrotirea minorului, interesul copilului trebuind să primeze. 3 (Lit. f ) - d r e p t u l de a fi tutore sau curator; ♦ > de regulă, din aceleaşi motive, dar pot fi şi unele suplimentare (de exemplu, gestiune fraudu­ loasă, abuz de încredere etc.) ce justifică aplicarea pedepsei complementare indicate de art 66 alin. (1) lit. e) CP - condamnatul nu va putea fi desemnat sau va înceta să mai exercite drepturile/obiigaţiile de tutore/curator (dacă le exercita deja) faţă de o anumită persoană/în general (faţă de orice persoană). lit. g) -> dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activi­ tatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii; ❖ a nu se confunda cu obligaţia pe care o poate impune instanţa pe durata termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, de a nu exercita funcţia/profesia/activitatea de care infractorul s-a folosit la comiterea infracţiunii [art. 85 alin. (2) lit. j) C. pen.] - pe fond sunt similare, dar natura lor juridică/titlul aplicării e diferit (de regulă, acea obligaţie se va dispune când s-a stabilit această pedeapsă complementară, dar s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, aşa că nu se execută interdicţie cu titlu de pedeapsă, ci cu titlu de obligaţie pe durata TS; presupune că infractorul este nedemn să exercite funcţia pe care o ocupa ia data săvârşirii infracţiunii -> implică săvârşirea unei infracţiuni cu intenţie sau intenţie depăşită, în vederea / " “"V

❖

249

250

Drept penal. Partea generală

comiterii căreia infractorul a profitat/abuzat de funcţiâ/iârdfâsia/meseria sa ori activitatea desfăşurată (a nu se confunda cu măsura de siguranţă reglementată de art. 108 lit. c) şî art. 11 CP unde nu e necesară comiterea unei infracţiuni ci a unei simple fapte prevăzute de legea penală nejustificate, iar motivul sancţionării este incapacitatea/nepregătirea pare î[ face periculos pe făptuitor în exercitarea acelei funcţii/profesii/meserii/activităţi, nu nedemnitatea (acea sancţiune e luată pe durată nedeterminată, minimum 1 an, pedeapsa complementară cu acest conţinut: 1-5 ani; cele două se pot cumula, având motive de dispunere diferite, durate diferite, motive de încetare a executării diferite). O'' ilt/h) dreptul de a deţine, purta şî folosi orice categorie de arme; ❖ de obicei se dispune de instanţă dacă infractorul a folosit astfel de arme la săvârşirea infrac­ ţiunii, indiferent dacă a avut sau nu autorizaţie pentru a deţine astfel de arme, dar se poate dispune şi, dacă periculozitatea infractoruiui o impune, separat de infracţiunea concretă comisă (sau doar conex acesteia), instanţa apreciind că deţinerea unei arme ar putea favoriza comiterea de noi infracţiuni; ❖ interzicerea acestui drept poate îmbrăca şi forma obligaţiei (aşadar, distinct de pedeapsa complementară - similar pe conţinut, dar cu titlu juridic diferit) impusă de instanţă pe perioada de supraveghere a persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei [art. 85 aţin. (2) lit. h) C. pen.], sau şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a beneficiat de liberarea condiţionaţi [art. 101 alin. (2) lit. g) C. pen.], în acest din urmă caz dacă obligaţia nu a fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi şi, implicit, a pedepsei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC. lit. i) dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule stabilite de instanţă; ❖ de obicei se dispune de instanţă dacă infractorul s-a folosit de un anume vehicul la săvârşirea infracţiunii sau a comis infracţiunea (chiar din culpă) în timp ce utiliza necorespunzător un asemenea vehicul; s ❖ interzicerea acestui drept poate îmbrăca şi forma obligaţiei (aşadar, distinct de pedeapsa complementară - similar pe conţinut, dar cu titlu juridic diferit) impusă de instanţă pe perioada de supraveghere a persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei [art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen.] sau şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a beneficiat de liberarea condiţionată [art. 101 alin. (2) lît. f) C. pen.], în acest din urmă caz dacă obligaţia nu a fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi şi, implicit, a pedepsei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC. O i litTjj1 dreptul de a părăsi teritoriul României; ❖ poate privi atât cetăţeni români (atât pentru infracţiunile comise în afara teritoriului ţării, cât şi pe teritoriul României), cât şi străini sau apatrizi; ❖ aşadar, nu este necesar ca infracţiunea să.fi--fost^ăvârşităJ!n^sîrăiJQ.ăl3J^/ însă, de cele mal multe ori, aceasta este situaţia în care se dispune; ■♦> interzicerea acestui drept poate îmbrăca şî forma obligaţiei de a cere acordul instanţei pen­ tru părăsirea teritoriului, pe perioada de supraveghere în cazul suspendării sub supraveghere

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

251

a executării pedepsei [art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen.j sau a termenului de supraveghere a per­ soanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei [art. 85 alin. (2) lit. i) C. pem], sau şi ca o obligaţie ce trebuie respectată de condamnatul ce a beneficiat de liberarea condi­ ţionată [art. 101 alin. {2} lit. c) C. pen.]; în acest din urmă caz, dacă obligaţia nu a fost aplicată în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi şî, implicit, a pedep­ sei accesorii ce se va executa şi pe durata TS a LC.

lit. k } : dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public; ❖

❖

de cele mai multe ori, priveşte situaţiile în care infractorul s-a folosit de funcţia exercitată la săvârşirea infracţiunii, făcându-l nedemn de a conduce unitatea unde are în administrare resurse publice sau are printre atribuţii luarea unor decizii care pot influenţa societatea; prezintă o ridicată aptitudine de a se dispune cumulativ cu art. 66 alin. (1 ) lit. a} şi b).

O (Ijt J ) ^ dreptul de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă; ❖ presupune înlăturarea infractorului din mediu! infracţional în care a comis fapta penală sau (într-o opinie) extragerea acestuia din medii geografice în care prezenţa sa ar putea conduce la comiterea de infracţiuni, chiar şi de către alte persoane, posibil chiar asupra sa, şi este menită să sancţioneze pe condamnat, precum şi să prevină comiterea de noi fapte incri­ minate. O ( fit. mjpT* dreptul de a se afla în anumite locuri sau ia anumite manifestări sportive, culturale ori

la alte adunări publice, stabilite de instanţă; ❖

se aplică îndeosebi acelor infractori care au săvârşit fapta penală în asemenea locuri {spre exemplu, o persoană care este implicată în loviri sau alte vioienţe/vâtâmări corporale/încâierare în urma fiecărui meci de fotbal ia care asistă); •> a nu se confunda cu obligaţia pe care o poate impune instanţa pe durata termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei - este similară pe conţinut, are un titlu juridic diferit de dispunere - [art. 85 alin. (2) lit. f) C. pen.j sau în cazul liberării condiţionate [art. 101 alin. (2) iit. d) C. pen.j - în acest caz, se poate dispune ca obligaţie tocmai când nu a fost stabilită ca pedeapsă complementară - implicit ca pedeapsă accesorie care se execută şi pe durata termenului de supraveghere ai liberării condiţionate.

3 Qit, nj -> dreptul de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori de a se apropia de acestea; *»* scopul acestei modalităţi de manifestare a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi este de a proteja victima şi familia acesteia -> priveşte în general condamnaţii ce comit infracţiuni contra persoanei, contra libertăţii sexuale etc., dar şi de a preveni comiterea de noi infracţiuni prin obligarea unor foşti participanţi de a nu se reuni, existând riscul ca astfel să reitereze comportamentul infracţional desfăşurat în comun; a nu se confunda cu obligaţia (similară pe conţinut, dar aplicată cu alt titlu juridic) pe care o poate impune instanţa pe durata termenului de supraveghere în cazul amânării aplicării

252

ţ

Drept penal. Partea generală

pedepsei [art. 85 alin. (2) lit. e) C. pen.j sau în cazul liberării condiţionate [art 101 alin. (2} lit. e) C. pen.]. lit. op-> dreptul de a se apropia de locuinţa, locul de muncă, şcoala sau alte locuri unde victima desfăşoară activităţi sociale, în condiţiile stabilite de instanţa de judecată; *> scopul acestei pedepse este, precum în situaţia precedentă, acela de a proteja victima. Ţ* MB

-Recurs în Interesul legii: prin Decizia nr. 2fcfibli5, înalta Curte de Casaţie şi îustiţie a stabilit că, sancţiuniie/interdicţiile aplicate în baza hotărârilor străine de condamnare, pronunţatede autorităţile judiciare ale statelor membre ale Uniunii Europene care au transpus Decizia > 2008/909/JAI, este aplicabilă şi în cazul pedepselor complementare.

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

253

A n e xa n r. 9 TS = termen de supraveghere AAP = amânarea aplicării pedepsei SEPS = suspendarea executării pedepsei sub supraveghere LC = liberarea condiţionată TS AAP OBLIGAŢII - aplicare facultativă (inclusiv munca neremunerata în folosul comunităţii}

PEDEPSE COMPLEMENTARE

OBLIGAŢII DE A NU FACE

Ţ5 SEPS OBLIGAŢII - aplicare obligatorie a unei/mai multor obligaţii (în afară de munca neremunerată în folosul comunităţii, care se aplică neapărat obligatoriu în acest caz).

OBLIGAŢII-aplicare facultativă, dacă TS > 2 ani

OBLIGAŢII DE A NU FACE \ : OBLIGAŢII DE A NU FACE

® pot fi impuse în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi [pentru că, potrivit a rt 68 alin. (1) Ut. b), în caz de condamnare cu SEPS, această pedeapsă complementară se execută de ta data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare;

1. dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice funcţii publice; 2. dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; 3. dreptul străinului de a se afla pe teritoriul _ României;

. ŢŞ IC

\

®

se execută pe toată durata TS, dacă există în cadrul pedepsei accesorii; * se pot impune în TS ai LC din executarea pedepsei ÎNCHISORII numai dacă nu au fost prevăzute în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi = implicit pedeapsa accesorie care se execută şi pe acest termen; « se pot impune în TS de la DETENŢIUNE, pentru că pe lângă DETENŢIUNE nu se poate impune pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi;

\

Pedepsele principale, accesorii şi complementare ■■■ T S A A P PED EPSE CO M PLEM EN TA RE

4, dreptul de a alege; ~57~ dreptul de a fi tutore/curator; 6. drepturile părinteşti; 7. dreptul de a ocupa funcţia/exercita profesia sau meseria/desfăşura activi­ tatea de care s-a folo­ sit pentru săvârşirea infracţiunii; 8. dreptul de a deţine/purta/folosi orice categorie de arme; 9.

dreptul de a conduce anumite categorii de vehicule; 10. dreptul de a părăsi teritoriul României; 11. dreptul de a ocupa o funcţie de conducere în cadrul unei PJ de drept public; 12. dreptul de a se afla în anumite localităţi; 13. dreptul de a se afla în anumite iocuri/la anumite manifestări; 14. dreptul de a comunica/a se apropia de victimă/membri de fa­ milie ai victimei/participanţi/aite persoane; 15. dreptul de a se apropia de locuinţa/locul de muncă/şcoaîa/aite locuri unde victima îşi desfăşoară activităţile.

o b l ig a ţ ii

d e a n u fa ce

T S SSS O B L IG A f li D E A -N U F A C E

255

T S LlB ER A iR E C D N O ţŢ itî& A T Ă

j

O B L IG A Ţ II D E A N U F A C E

•

să nu ocupe funcţia/să exercite profesia sau meseria/să desfăşoare activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii;

®

să nu deţină/poarte/folosească nicio categorie de arme;

®

să nu deţină/poarte/folosească nicio categorie de arme;

*

să nu conducă anumite categorii de vehicule;

•

să nu conducă anumite categorii de vehicule;

*

să nu părăsească teritoriul României fără acordui instanţei;

•

să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei;

•

să nu se afle în anumite iocuri/ia anumite manifestări;

«

•

să nu comunice/să nu se apropie de victi­ mă/membri de familie ai victimei/participanţi/alte persoane.

«

să nu se afle în anumite îocuri/la anumite manifestări; să nu comunice/să nu se apropie de victi­ mă/membri de familie ai victimei/participanţi/alte persoane.

•

să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

;

\

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

||l| G A || ;pE | FACE

•

»

*

«

OBLIGAŢII DE A FACE

să urmeze un curs de pregătire şcoiară/calificare profesională; sa presteze o muncă neremunerată în foiosui comunităţii de 30-60 zile;

•

să frecventeze programe de reintegrare socială; sa se supună măsurilor de control, tratament, îngrijire.

257

■ v tfBUîGÂ t Ş N ■■■ Se execută pe durata a 1/3 x TS dacă durata acestuia este de 2 ani sau mai mare, dar nu mai mult de 2 ani.

să urmeze un curs de pregătire şcoiară/calificare profesională; să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii de 60-120 zile -> această obligaţie va fi dispusă obligatoriu;

•

să urmeze un curs de pregătire şcoiară/calificare profesională;

«

să frecventeze programe de reintegrare sociaiă;

•

să frecventeze programe de reintegrare sociaiă;

»

să se supună măsurilor de control, tratament, îngrijire.

»

■ţm

N

i ;

i?

indiferent de cuantum! O regula aplicarea este facuitativă şi depinde de aprecierea instanţei [art. 67 alin. {1} CP]; O excepţia aplicarea este obligatorie, dacă legea o prevede expres pentru o anume infracţiune [art. 67 alin. (2) CP]; ~~~~...... ....... ................. O se poate aplica în cazul î în regim de detenţie/amânării executării pedepsei/suspendării sub \ supraveghere a executării pedepsei; ""♦ > excepţiei; Mt. cj (interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României) se aplică numai când pedeapsa urmează a fî executată în regim de detenţie, nu şi în caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei [art. 67 alin. (3) CP]. ^ în cazul DET, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi - art. 67 alin. (1) CP nu se aplică: numai dacă DET este ulterior înlocuită cu î pentru 30 ani (este obligatorie şi aplicată), se va aplica şi acestei pedepse complementare pe durată maximă (5 ani); O în cazul amânării aplicării pedepsei, pedepseie complementare nu se vor executa pe durata ter­ menului de supraveghere (aşa cum se execută în cazul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei) şi nici după expirarea termenului de supraveghere, dacă nu intervine revocarea/anuiarea. Dacă se dispune revocarea/anularea, pedepsele complementare urmează regimul dreptului comun; O pedepsele complementare nu se aplică minorului, chiar dacă ia data pronunţării a devenit major [art. 114, art. 115, art. 134 alin. (1) CP]; 3 în cazul concursului de infracţiuni, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi se aplică pe lângă fiecare pedeapsă principală stabilită pentru fiecare dintre infracţiunile concurente în parte, nu direct pe lângă rezultantă [art. 45 alin. (1 ) CP]; "" ...

NB

Regula: aplicarea acestei pedepse complementare - regim facultativ de dispunere. ;, ■ ,, Excepţia: aplicarea acestei pedepse complementare potrivit: regimului obligatoriu de : dispunere = obiigatorie, dacă legea prevede aceasta. I

260

Drept penal. Partea generală

Atunci când legea cere expres aplicarea unei anumite pedepse complementare constând în interzicerea exercitării anumitor:d;resDtuH;lart.^66 : afin, (2) CP, de; exemplu, art, 280 CP], instanţa poate aplica şi poate interzice şi exercitarea altor drepturi în cuprinsul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. 1.3. Executare Art. 68. Lxecutarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (1f Executarea pedepsei interzi­ cerii exercitării unor drepturi începe: S ^ q Y'CT O Oi C C a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare ia pedeapsa amenzii; * b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub suprave­ ghere; cjfdupă executarea pedepsei închisorii, după. graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. (2) în cazul în care s-a dispus liberarea condiţionată, interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României se execută la data liberării... < (3) Dacă se dispune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau înlocuirea pedepsei amenzii cu închisoarea, pentru alte motive decât săvârşirea unei noi infracţiuni, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutata la data revocării sau înlocuirii se va executa după executarea pedepsei închisorii.

O aceste pedepse complementare se execută de la data pronunţării hotărârii definitive de condam­ nare la pedeapsa A - art, 68 alin. (1) lit, a) CP - în paralel atât A, cât şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi; ❖ dacă se înlocuieşte A cu î (care va fi doar cu executare efectivă), pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data înlocuirii se va executa după executarea sau considerarea ca executată a î (când înlocuirea nu are ca temei săvârşirea de noi infracţiuni). \ O pedepsele complementare se execută în termenul de supraveghere al suspendării sub suprave­ ghere a executării pedepsei [art. 68 alin. (1 ) lit. b) CP]; dacă se revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data revocării se va executa după executarea sau considerarea ca executată a î (când revocarea nu are ca temei săvârşirea de noi infracţiuni). O dacă pe parcursul executării pedepsei intervine amnistia posteondamnatorie -> nici această pedeapsă complementară nu se maî execută; O dacă intervine graţierea (colectivă) posteondamnatorie ca regulă, această pedeapsă comple­ mentară se va executa totuşi, afară de cazul în care actul de graţiere dispune expres altfel [art. 160 alin. (2) CP],

Pedepsele principale, accesorii şî complementare

2. Degradarea militară

J//I

261

4

Art. 69. Degradarea militară. (1) Pedeapsa complementară a degradării militare constă în pierderea gradului şi.a dreptului de a purta uniformă de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. {(2/ Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea mai mare de 10 ani sau detenţiunea pe viaţă. ' ■ f3'jf Degradarea militară poate fi aplicată condamnaţilor militari în activitate, în rezervă sau în retragere pentru, infracţiuni săvârşite cu intenţie, dacă pedeapsa principală aplicată este închisoarea de cel puţin 5 ani şi de cel mult 10 anv */ . >.

Noţiune - pedeapsa complementară ce constă în pierderea gradului militar (de către un infractor militar, indiferent de statutul activ sau inactiv ai acestuia) şi a dreptului de a purta uniforma militară specifică. O se poate aplica pe lângă pedeapsa principală a închisorii între 5 ani inclusiv şi 10 ani inclusiv în anumite condiţii {regim facultativ); se aplică obligatoriu {regim obligatoriu de dispunere) alături de pedeapsa DET şi î peste 10 ani; O se aplică de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - se aplică odată cu pedeapsa principală atunci când se aplică; se şi execută de la acel moment: rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare {operaţiunea aplicării şi aceea a executării sunt diferite şi nu trebuie să fie confundate); O pierderea gradului militar şi a dreptului de a purta uniformă este perpetuă, legea neprevăzând durata {aceasta este o pedeapsă perpetuă - unica pedeapsă perpetuă prin natura ei); O se dispune obligatoriu indiferent de forma de vinovăţie, dacă pedeapsa principală aplicată este î strict > 10 ani/DET; O se poate dispune facultativ (numai pentru infracţiunile săvârşire cu intenţie (comiterea cu intenţie depăşită este controversată) dacă pedeapsa principală aplicată esteî> 5 ani şi < 10 ani; O dacă pedeapsa aplicată este î de 10 ani -> se poate apiica facultativ (intenţie) sau nu se mai poate apiica deloc {infracţiuni din culpă); O nu se poate aplica dacă pedeapsa stabilită < 5 ani (strict mai mică de 5 ani), indiferent de forma de vinovăţie; 3 reabilitarea/dezincriminarea nu are ca efect redobândirea gradului militar [art. 169 alin. {2) teza al l-a CP]; 3 nu se poate dispune în cazul: renunţării îa aplicarea pedepsei; amânării aplicării pedepsei; •t* suspendării condamnării sub supraveghere [pentru că în acest caz pedeapsa concretă nu poate depăşi 3 ani - art. 91 alin. {1) lit. a) CP, aşadar este prea puţin gravă].

262

Drept penal. Partea generala

e f i & O ¿ I f ’i

Ş.j Publicarea hotărârii de condamnare

■

1' ;

Art. 70. Publicarea hotărârii definitive de condamnare. (1) Publicarea hotărârii definitive de condamnare se poate dispune când, ţinând seama de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana condamnatului, instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii altor asemenea infracţiuni. (2) Hotărârea de condamnare se publică în extras, în forma stabilită de instanţă, într-un cotidian local sau naţional, o singură dată, (3) Publicarea hotărârii definitive de condamnare $e face pe cheltuiala persoanei condamnate, fără a se dezvălui identitatea altor persoane,

Noţiune - pedeapsă complementară care constă în publicarea hotărârii de condam­ nare într-un cotidian loca! sau naţional, dacă instanţa apreciază că publicarea va contribui la prevenirea săvârşirii aitor asemenea infracţiuni. O O O O

are doar regim facultativ de dispunere, nu şi obligatoriu; publicarea se va face o singură dată; spezele publicării sunt suportate de condamnat; se poate apIica în caz uI: y ■,■ J-'s i ❖ condamnării la pedeapsa î (regim de detenţie/suspendare sub supraveghere a executării pedepsei); ❖ condamnării la pedeapsa DET; *> condamnării la pedeapsa A. O nu se aplică în cazul: ❖ renunţării la aplicarea pedepsei (pentru că nu este o soluţie de condamnare); > J}& yL ❖ amânării aplicării pedepsei (pentru că nu este o soluţie de condamnare). ^ , .....................

.

N

î f . CALCUyji b li RAŢEi PEDEPSELOR Sediul materiei: art. 71 - 73 C. pen. Art. 71. Durata executării. (1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare. (2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării. (3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei. (4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei.

O reguli: ❖ durata pedepselor privative de libertate se calculează din ziua în care se începe executarea; ❖ prima şi ultima zi de executare intră în calculul duratei (sistemul de caicul pe zile pline, nu acela pe zile libere sau mixt);

Pedepsele principale, accesorii şi complementare

263

♦ > intră în timpul executării: • perioada în care condamnatul este bolnav în spital (dacă nu şi-a provocat intenţionat boala); • permisiunile de ieşire din penitenciar, ,4/t, 72. Computaren duratei măsurilor preventive privative de libertate. (!) Perioada în care o persoană afost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii pronunţate. Scăderea se face şi atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în acelaşi timp ori în mod separat, pentru mai multe infracţiuni concurente, chiar dacă afost condamnat pentru o altăfaptă decât cea care a determinat dispunerea măsurii preventive. (2) Perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade şi în caz de condamnare la pedeapsa amenzii, prin înlăturarea în tot sau în parte a zilelor-amendă. (3) în cazul amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii, perioada în care o persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate se scade din durata pedepsei închisorii.

❖ A nu se confunda cu instituţia comutării (formă de manifestare a graţierii). O reguli: ❖ se scade din durata pedepsei privative de libertate (doar î, deşi în cazul înlocuirii DEJ se va deduce retroactiv din durata î care o înlocuieşte perioada privării preventive de libertate) perioada în care condamnatul a fost supus unei măsuri preventive privative de libertate (reţinere, arest preventiv sau arest la domiciliu) pe parcursul procesului penal: • chiar şi atunci când este condamnat pentru o altă infracţiune decât cea pentru care a fost reţinut/arestat. *> computarea are loc şi în cazul pedepsei A, prin raportare la numărul zilelor-amendă; ❖ dacă se aplică atât î, cât şi A [art. 62 CP, art. 39 alin, (1) lit. d) CP etc.], scăderea se face din zilele de închisoare. A r t 73. Computarea pedepselor şi măsurilor preventive executate în afara ţârii. (1) în cazul infracţiunilor săvârşite

în condiţiile art. 8, art. 9, art. 10 sau art. 11, partea din pedeapsă, precum şi durata măsurilor preventive privative de libertate executate în afara teritoriului ţării se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeaşi infracţiune în România, (2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care pedeapsa executată în afara ţării este amenda.

w reguli: ♦î4 aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile părţilor din pedeapsă executate în străinătate, în cazul în care se recunoaşte In România o asemenea hotărâre, îar infractorul a fost con­ damnat şi de o instanţă din România pentru aceeaşi faptă penală, potrivit regulilor de aplicare a legii penale române în spaţiu (raporturi juridice cu element de extraneitate); *+* aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile măsurilor preventive executate în străinătate în cazul în care se recunoaşte în România o asemenea hotărâre, iar infractorul a fost condam­ nat şi de o instanţă din România pentru aceeaşi faptă penală, potrivit regulilor de aplicare a legii penale române în spaţiu (raporturi juridice cu element de extraneitate); *> aceleaşi reguli de la art. 72 CP sunt aplicabile în situaţia în care pedeapsa principală este A.

264

J “* NB

Drept penal. Partea generală

Prin Decizia nr. 1/2018, înalta CUrte de Casaţie şi Justiţie* Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a stabilit că, „cererea de recunoaşterea unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunţată de o instanţă străină, formulată de persoana condamnată, /aflată. în România, în vederea contopirii cu pedepse aplicate de instanţe române şi deducerii duratei executate în străinătate este o cerere incidentală de compe­ tenţa -instanţei învestite pu soluţionarea cererii de contopire".

\

FIŞA

NR. 20

INDIVIDUALIZAREA JUDICIARĂ A RĂSPUNDERII PENALE SAU A PEDEPSEI

Sediul materiei: art. 74-79 C. peri. Noţiune - operaţiunea prin care pedeapsa prevăzuta de iege este adaptată cazului concret/speţei determinate analizate şi infractorului care a comis fapta penală, este particularizată nevoilor concrete de apărare socială din fiecare situaţie individuală, nevoilor de apărare socială, în raport cu gravitatea infracţiunii efectiv săvârşite, cu întregul context al comiterii sale şi cu periculozitatea infractorului, determinându-se o pedeapsă concretă potrivitâ/corespunzâtoare (trecerea de la stadiul pedepsei abstracte la acela al pedepsei concrete). Tipuri O indîviduaiizarea legală -> realizată de legiuitor odată cu încriminarea fiecărei infracţiuni în parte, în funcţie de pericolul abstract pe care îl atrage săvârşirea respectivei fapţe penale (se reflectă în determinarea categoriei de pedeapsă incidentă/a categoriilor pe pedeapsă incidente în caz de sancţiuni alternative, în stabilirea limitelor speciale ale acesteia/acestora în cazul sancţiunilor relativ determinate (minim şi maxim special), în dispunerea sau lipsa de dispunere a obligativităţii incidenţei unor sancţiuni secundare (anumite pedepse complementare, de exemplu), în preve­ derea unor eventuale forme atenuate sau agravate ale respectivei infracţiuni, în ansamblul cauzelor generale de atenuare/agravare modificatoare de pedeapsă etc.; O individualizarea judiciară realizată de instanţa de judecată pe caz concret (forma tipică, propriu-zisă de individualizare), în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite (în mod efectiv, într-o anumită conjunctură determinată, într~un anumit context specific, într-o speţă particulară) şi cu periculozitatea concretă a infractorului (analiza mobilului şi a scopului, chiar dacă nu sunt cuprin­ se ca elemente necesare ale laturii subiective a conţinutului respectivei infracţiuni; analiza con­ textului determinant, a interacţiunilor anterioare cu eventuala victimă, a anturajului, a determi­ nărilor de factură personal-individuală, subiective, a antecedentelor penale, dacă există etc.); O individualizarea execuţională (denumită şî „administrativă") realizată fie de către organele administrative, fie chiar de către organele judiciare (instanţa sau magistraţi delegaţi exercitând funcţii administrativ-jurisdicţionale specifice - precum judecătorul delegat în unităţile peniten­ ciare însărcinat cu supravegherea privării de libertate) în etapa de executare a sancţiunii penale definitiv stabiiite/aplicate, după finalizarea procesului penal, dar anterior stingerii complete a raportului penal de conflict prin finalizarea executării sau considerarea ca executate a tuturor sancţiunilor penale/de drept penal sau altor consecinţe care decurg din hotărârea de condam­ nare (ori de amânare a aplicării pedepsei) ori în faza de executare a pedepsei (aşadar, după fina­ lizarea definitivă a procesului penal, în etapa execuţională).

266

Drept penai. Partea generală

I. CRITERIILE GENERALE DE INDIVIDUALIZARE Ă PEDEPSELOR Art. 74. Criteriile generale de individualizare a pedepsei, (1) Stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; g) nivelul âe educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. (2) Când pentru infracţiunea săvârşită legea prevede pedepse alternative, se ţine seama de criteriile prevăzute în alin. (1) şi pentru alegerea uneia dintre acestea.

O pedeapsa aplicată {felul pedepsei, precum şi întinderea/cuantumul său) se stabileşte, în concret, ca regulă general aplicată (indiferent de tipul pedepsei şi de infracţiunea comisă sau persoana subiectului activ al acesteia), în funcţie de două paliere principale (generice) de individualizare judiciară: ❖ gravitatea infracţiunii săvârşite (dimensiune generală obiectivă de individualizare judiciară); ❖ periculozitatea infractorului (dimensiune generală subiectivă de individualizare judiciară). O criteriiie generale de individualizare, care detaliază în amănunt aceste două direcţii principale majore ale procesului de individualizare judiciară, sunt obligatorii şi se iau în considerare împreună (cumulativ sau, în orice caz, coroborate unele cu altele) la stabilirea şi aplicarea pedep­ sei concrete (particularizate/individualîzate pentru fiecare caz judecat în parte); O de aceste criterii se ţine seama şi ia determinarea pedepsei amenzii pentru persoana juridică [art. 137 alin. (3) teza î CP], precum şî ia determinarea tipului şi duratei măsurii educative qare se va aplica infractorului minor [art. 116 alin. (1) CP], nefiind, aşadar, specifice numai infractorilor persoane fizice majore, ci aplicabile, pentru tragerea la răspundere penală, oricărui subiect activ al unei infracţiuni.

r NB

Aceste criterii au relevanţă nu doar la stabilirea pedepselor, ci sunt utilizate şi la stabilireay şi aplicarea măsurilor educativeţart; 115 Cpen.). \

Criterii: O împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; ❖ împrejurările: • pot privi iocui, timpul săvârşirii infracţiunii şi, deci, pot releva o periculozitate crescută sau scăzută a faptei, dacă asemenea aspecte nu sunt relevante potrivit dispoziţiilor conţinutului constitutiv esenţial sau derivat al infracţiunii; în schimb, dacă ele ţin de tipicitatea faptei penale, atunci nu mai pot fi utilizate suplimentar şi cu titlu de criterii generale de individualizare, căci s-ar acorda o dublă valenţă aceluiaşi aspect în procesul

Individualizarea judiciară a răspunderii penate sau a pedepsei

267

tragerii la răspundere penală a infractorului -> de exemplu, în cazul comiterii unei infracţiuni de conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, nu se poate reţine şi ca element constitutiv al infracţiunii faptul că deplasarea vehiculului de către persoana care nu posedă permis de conducere s-a realizat pe un drum public, şi, totodată, ca un criteriu de individualizare a pedepsei, pentru aplicarea unei sancţiuni concrete mai grave (între minimul şi maximul special prevăzute de lege), pe acelaşi motiv: că s-a comis fapta pe un drum public; pot fi însă nuanţate anumite aspecte ale acestor împrejurări, cu titlu de criteriu general de individualizare, chiar când sunt prevăzute ca elemente constitutive sau circumstanţiate în conţinutul anumitor infracţiuni; de pildă, se poate argumenta o sancţiune concretă mai scăzută sau mai sporită, între limitele speciale prevăzute, în exemplul anterior, după cum drumul public pe care s-a deplasat autovehiculul, pe caz concret, de către persoana lipsită de permis de conducere, a fost unul mai circulat sau mai puţin circulat, la o oră de trafic mai intens sau la una de trafic extrem de scăzut, principal sau secundar etc.; * pot privi atitudinea subiectivă a infractorului (inclusiv aspecte de natură a caracteriza atitudinea subiectivă) de exemplu, daca fapta a fost spontan săvârşită, dacă a existat o provocare etc.; * pot privi victima infracţiunii de exemplu, dacă subiectul pasiv este o persoană vulnera­ bilă, în imposibilitate de a se apăra etc, ❖ modul de comitere: ® poate privi existenţa participanţilor de exemplu, existenţa unui instigator convingător care a pus presiune în concret asupra autorului (fără a se putea reţine totuşi constrân­ gerea fizică sau morală, cauză de neimputabilitate) ar putea atenua pedeapsa pentru autor (o sancţiune concretă mai apropiată de minimul special prevăzut de lege); « poate privi pregătirile efectuate pentru săvârşirea infracţiunii, ele însele ilegale, care ar indica o activitate ilicită concertată; « poate privi stadiul la care a rămas fapta tentativă, fapt consumat, mijloacele folosite: ® pot reflecta o periculozitate sporită de exemplu, în cadrul unui atac înarmat, utilizarea unor mitraliere sau, pentru a ataca o persoană, incendierea casei acesteia, urmată de moartea, în incendiu, a mai multor persoane. starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; ❖ contează pericolul produs în concret (ia infracţiunile de rezultat, se face raportarea la rezul­ tatul efectiv produs dacă fapta a rămas la stadiul de tentativă, se analizează starea de peri­ col efectiv creată; la infracţiunile de pericol se analizează intensitatea şi efectivitatea perico­ lului -> de exemplu, există o diferenţă între a arunca înspre capul unei persoane, cu putere, cu un anumit obiect sau cu un altul mai greu, mai dur, mai ascuţit, mai incandescent etc.).

268

Drept penal. Partea generală

O natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; ❖ de obicei, instanţa se va raporta la întinderea urmărilor infracţiunii {în cazul vătămării cor­ porale, de exemplu, va conta numărul de zile de îngrijiri medicale, durerea provocată etc.); ❖ cu toate acestea, chiar dacă urmările sunt identice, pedeapsa aplicată poate să fie diferită [spre exemplu, într~un fel va fi privită vătămarea unei persoane de aceeaşi vârstă şi consti­ tuţie fizică cu făptuitorul, în urma căreia au fost necesare 50 de zile de îngrijiri medicale, şi într-un altfel vătămarea unei persoane în vârstă, ce necesită pentru vindecare tot 50 de zile de îngrijiri medicale); ❖ instanţa va avea în vedere nu numai rezultatul direct produs de infracţiune, ci şi pe cel indirect sau, uneori, chiar potenţial de exemplu, în cazul în care, dacă se trage cu un foc de armă asupra capului unei persoane care nu decedează - aceasta nefiind atinsă ori atinsă în mod neesenţial (cum ar fi lobul urechii), ori grav atinsă, astfel încât obîectiv/medical se poate atesta că viaţa ha fost pusă în primejdie iar această diferenţă a urmărilor concrete nu a fost rezultatul dirijării/controiării de către subiectul activ (acesta fiind un prost ţîntaş ori a tras fără precizie), rezultatul potenţial din primul caz este la fel de pregnant pe cât este acela concret din ultima ipoteză exemplificată. O motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; ❖ reflectă atitudinea psihică a făptuitorului [factorul afectiv/emoţional, acela care explică „de ce" s-a trecut la comiterea faptei şi „pentru ce" a fost aceasta săvârşită; acesta este evaluat, de principiu, doar ia infracţiunile la care scopul şi mobilul nu sunt expres valorificate pe conţinutul constitutiv esenţial sau derivat (atenuat sau agravat) a! incriminării, dar chiar şi acelea se pot reţine în individualizare, separat de simpla prezenţă a respectivului mobil/scop, nuanţe în maniera de înfăţişare concretă a acestora, particularităţi (de exemplu: intensitatea lor, gradul de implicare totală sau doar parţială a infractorului în a le urmări/da curs, nivelul angajamentului acestuia faţă de aducerea lor la îndeplinire etc.] şi, prin urmare, gradul acestuia de periculozitate {spre exemplu, va fi mult mai periculos, sub acest aspect, un hoţ care fură pentru a-şi alimenta dependenţa de droguri sau doar pentru a produce prejudicii, din răzbunare/ură unor anumite persoane, decât un hoţ care fură pentru a-şi întreţine familia aflată într-o stare economică deplorabilă, în ciuda eforturilor obiective dea o depăşi). O natura şl frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; ❖ în esenţă, la stabilirea şi aplicarea pedepsei, instanţa trebuie să ia în calcul antecedentele penale ale infractorului {de exemplu, dacă se găseşte în stare de recidivă, dacă s-a „spe­ cializat" pe un anume tip de infracţiune etc., numită şi „recidivă specială" etc.; nu se urmă­ reşte doar existenţa stării de recidivă, ci a oricărei forme de antecedenţă penală; în acest cadru poate primi valenţe juridice concrete starea de pluralitate de infracţiuni, neregiementată expres de legiuitorul penai actual, reprezentată de pluralitatea nenumitâ de infracţiuni situaţia acelei „recidive postexecutorii de fapt, dar nu de drept", un fel de echivalent al plura­ lităţii intermediare de infracţiuni prin raportare însă la recidiva postexecutorie).

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

269

O conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penai; ♦ > indică atitudinea infractorului faţă de fapta săvârşită şi urmările acesteia {spre exemplu, recu­ noaşte comiterea infracţiuniio regretă, înlesneşte prinderea coparticipanţiior săi; cu acest titlu pot fi valorificate şi unele aspecte care nu au fost/nu au putut fi reţinute cu titlu de circumstanţe atenuante (legale sau judiciare) - de pildă, atitudinea indicată potrivit art. 75 alin. (1) Ut. d) CP, dar în raport de una dintre infracţiunile enumerate în cazul comiterii căreia nu se poate reţine drept circumstanţă atenuantă, legală - cei puţin. O nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială. : ca;; elemente speciale; de factură atenuantă sau agravantă exterioare conţinutului unei infracţiuni, dar care atenuează/agravează răspunderea penală pentru un grup relativ redus şi (în principiu) omogen de infracţiuni (de exemplu, ■ art. 411 CP), sau care au aplicabilitate largă (potenţial generală), dar sunt reglementate din raţiuni de ordin preponderent procesual penal, în afara Codului penal (legi penale speciale, CPP - acordul de recunoaştere a vinovăţiei/procedura simplificată de judecată în caz de recu­ noaştere a învinuirii). 2. în cazul concursului de circumstanţe de acelaşi fel (generale: atenuante sau agravante, după caz), efectul produs de acestea se manifestă o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor de acelaşi fel reţinute [art. 76 alin. (3), art. 78 alin. (2) CP]; cu toate acestea, ele trebuie reţinute toate (mai ales cele legale); în individualizarea efectuată, instanţa va putea ţine cont de numărul lor superior, pentru a valorifica la maxim/către maxim efectul produs de acestea o singură dată. De asemenea, în cazul reţinerii unui concurs de infracţiuni (de principiu, în cazul unui concurs formal, existenţa unei circumstanţe anterioare sau conco­ mitente se va răsfrânge asupra tuturor infracţiunilor comise, la fel ca şi în cazul concursului real si multan ori a cel ui real succesiv, dar cu o strânsă conexiu ne cronologică/topografică -.. regulă de Ia care pot să fie admise excepţii punctuale, conjuncturale), efectele circumstanţelor se pot întinde fie asupra tuturor infracţiunilor, fie numai asupra unora.

Circumstanţele atenuante legale A rt 75. Circumstanţe atenuante. (1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale: a) săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă; ' b) depăşirea limitelor legitimei apărări; c) depăşirea limitelor stării de necesitate; d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă intr-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni: contra persoanei, de furt calificat, tâlhărie, piraterie, fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă, infracţiuni contra siguranţei publice, infracţiuni. contra sănătăţii publice, infracţiuni contra libertăţii religioase şi respectului datorat, persoanelor decedate, contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate, infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, a infracţiunilor privind frontiera de stat a României, a infracţiunilor la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului, a infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor asimilate

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

273

infracţiunilor de corupţie, a celor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, privind regimul juridic al drogurilor, privind regimul juridic al precursorilor de droguri, a celor privind spălarea banilor, privind activităţile aeronautice civile şi cele care pol pune în pericol siguranţa zborurilor şi securitatea aeronautică, privind protecţia martorilor, privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii, a celor privind traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, privind prevenirea şi combaterea pornografiei şi a celor la regimul adopţiilor. (...)

O dacă instanţa constată din probele administrate existente la dosarul cauzei că există circum­ stanţe atenuante legale, este obligată să le reţină; formularea din art. 75 alin. (1) CP este impe­ rativă: următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante, spre deosebire de formularea facultativă din alin. (2) al aceluiaşi articol (circumstanţe legale = circumstanţe obligatorii ca reţinere.

r* NB

Nu trebuie să se confunde caracterul reţinerii unor circumstanţe (care;poate fi obligatoriu) = circumstanţe legale, sau facultativ = circumstanţe judiciare, cu efectul produs; odată reţi­ nute, unele circumstanţe pot avea un efect obligatoriu; sau facultativ asupra pedepsei; de lege lata, circumstanţele atenuante, indiferent de tipul lor, ca reţinere - legale = obligatorii sau judiciare = facultative - produc efecte Obligator]] asupra pedepsei, potrivit art. 76 CP.

1.1. Provocarea Noţiune - săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau printr-o altă acţiune ilicită gravă. O scuza provocării/starea de provocare nu se prezumă, ea trebuie dovedită de cel care o invocă; O se aplică numai PF (existenţa stărilor subiective impuse drept condiţii de existenţă ce trebuie verificate pentru reţinerea acestei circumstanţe atenuante - o puternică tulburare sau emoţie este incompatibilă cu specificul persoanei juridice); O este o circumstanţă personală (din mai multe persoane care se asociază ocazional la comiterea unei infracţiuni, doar una/unele ar putea să fie provocată(e), şi nu neapărat toate. ACTUL PROVOCATOR -trebuie să fie realizat cu violenţă fizică/psihică (legea nu distinge), printr-o atingere gravă a demnităţii sau printr-o altă acţiune ilicită gravă; - atingerea gravă a demnităţii se poate realiza prin insulte, calomnii realizate oral sau în scris, în gesturi etc., de natură a umili pe cel la care se referă (aprecierea gravităţii este lăsată la apre­ cierea instanţei, însă etalonul de referinţă este cei al unei persoane medii, combinat cu aspecte

■

ftjposfrh

274

Drept pena!. Partea generală

.... &ctml>:RO¥^ particulare privind pe infractor şi/sau persoana vătămată, care pot nuanţa aprecierile în anumite cazuri determinate - de pildă, aceiaşi gest insultător poate avea o rezonanţă distinctă în cazul unei persoane private oarecare, în condiţii de relativă obscuritate, şi poate căpăta alte vaienţe/altă gravitate atunci când este realizat public sau asupra unei persoane publice etc.}; - alte acţiuni ilicite grave pot fi orice acţiuni de natură a crea starea de emoţie puternică/tuiburare - nu este necesar ca ele să îmbrace forma unei infracţiuni (se pot manifesta ca: ilicit penal, ilicit extrapenal, fapte de încălcare a unor norme/reguli morale, de convieţuire socială, forme de manifestare abuzivă a unor prerogative/drepturi etc.}. - poate fi comis cu orice formă de vinovăţie sau chiar şi de un iresponsabil; NBi Este cu siguranţă provocator un act care a fost comis cu intenţie (sau chiar intenţie depă­ şită} în acest sens. Se poate discuta măsura în care pot fi apreciate drept acte apte de a fi considerate provocatoare unele activităţi comise din culpă sau chiar fără vinovăţie (de pildă, de către minori care nu răspund penal, persoane iresponsabile etc.}. Un argument în sensul că şi acestea ar putea fi reţinute drept acte de provo­ care este aceia că legea nu distinge în acest sens; de asemenea, un alt argument poate fi acela că scuza provocării reprezintă o circumstanţă ate­ nuantă bazată pe recunoaşterea de către legiui­ tor a faptului că, în situaţii provocatoare, există o scădere a capacităţii de autocontrol a infracto­ rului, care scade periculozitatea acestuia (este de presupus că acesta nu este un infractor scelerat, că, dacă ar fi lipsit sursa provocării, poate că nu ar mai fi comis fapta penală respectivă}. Pe de altă parte, din acest raţionament poate deriva şi un argument în sensul respingerii reţinerii provo-

■ ■ RÎPOStl^-

- poate fi comisă cu intenţîe/întenţie depăşită; NB! într-o opinie larg răspândită, dacă actul de provocare este comis din cuipă, trebuie ca făptuitorul să perceapă din eroare că fapta a fost săvârşită cu intenţie/praeterîntenţie; NB! în această opinie, dacă infractorii îşi dă seama că actul provocator este comis din culpă sau de un iresponsabil £ provocare.

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

275

RIPOSTA ~ " ACTUt^ROTOCÂTOk-i/isV^^-A'-V;'-;^;'^ | ’^irTi. atunci când se referă la acte din culpă sau comise fără vinovăţie, anume că răspunderea penală a infractorului provocat este diminuată tocmai ca urmare a recunoaşterii imputabilităţîî parţiale a faptei comise în sarcina victimei finale; or, atunci când e vorba despre o faptă comisă din culpă sau (mai ales) fără vinovăţie, victimei nu îi mai poate fi imputată (sau nu în aceeaşi măsură) contribuţia la geneza faptei penale a cărei victi­ mă a devenit. în acest context, se poate analiza inclusiv situaţia modului în care s-a reflectat în reprezentarea făptuitorului existenţa actului şi caracterul său provocator (de pildă, dacă per­ soana care s-a simţit provocată a conştientizat sau nu că actul care a provocat-o a fost comis din culpă ori de către un iresponsabil etc.). în unele lucrări din doctrină sunt analizate amănunţit aspecte privind aceste nuanţe, care pot fi esen­ ţiale în practică; - trebuie să fie îndreptat împotriva făptuito- - îndreptată numai împotriva persoanei care a rului/altei persoane nu şi asupra bunurilor; provocat actul; NB! într-o opinie, actul provocator nu ar putea fi NB! Nu se va reţine scuza provocării dacă fapta reţinut dacă se manifestă asupra bunurilor. Potri­ se îndreaptă împotriva altei persoane, mai puţin vit altei perspective, deoarece legea nu distinge atunci când făptuitorul a acţionat din eroare, cu privire ia obiectul violenţei, se poate consi­ confundându-l pe provocator cu un terţ. Dacă a dera că se raportează şi la bunuri (de exemplu, avut dubii * provocare. Dubiul obligă la edifi­ deteriorarea prin violenţă - lovituri de bâtă - a ca re/lă muri re, iar dacă se acţionează sub impe­ unui autoturism al unei persoane, faptă despre riul acestuia, există intenţie indirectă (se acceptă care, aflând, proprietarul identifică pe autor şi îl posibilitatea reprezentării eronate). ameninţă/ioveşte pe acesta, puternic tulburat de fapta provocatorului şi de valoarea prejudiciului produs prin avarierea bunului de valoare). De asemenea, o atingere gravă a demnităţii poate deriva şi dintr-o manifestare raportată formal (material), asupra bunurilor - lozinci insultătoare vopsite pe maşina sau gardul ori zidurile casei unei persoane etc.; - trebuie să nu fie imputabil celui care a comis fapta în stare de provocare (nu neapărat în sen-

276

Drept penal. Partea generală

ACtyti>RO VOCkî0 k sul noţiunii de imputabilitate, ca trăsătură esen­ ţială a infracţiunii, ci în sensul că aparţine acelei persoane, trebuie să fie o emanaţie a conduitei unei anumite persoane {de exemplu, nu se poate reţine provocarea dacă un profesor este lovit pe întuneric, pe când trenul în care circulă alături de nişte elevi trece printr-un tunel, iar la ieşirea din tunel acesta loveşte la întâmplare pe unul dintre elevii din apropiere sau orice elev din apropiere, fiind puternic tulburat de lovitura primită pe care o impută generic tuturor/oricui, în mod nedeter­ minat}. Se poartă însă discuţii referitoare la efec­ tele erorii asupra persoanei în cazul provocării {dacă trebuie sau nu să fîe reţinută scuza provo­ cării atunci când o persoană a comis o infrac­ ţiune, în stare de provocare, asupra altei persoa­ ne decât aceea care a comis actul provocator, sau asupra unei persoane fără a fi existat, obiec­ tiv, un act provocator, însă infractorul a fost într-o provocare putativă, crezând eronat că a fost provocat/simţindu-se în mod eronat provocat); - trebuie să determine o puternică tulbu­ rare/emoţie; - evaluarea se va face in concreto de către instanţă (pornind de la raportarea unor condiţii obişnuite, medii, a unei persoane cu aceleaşi caracteristici, dar adăugând orice date personale relevante suplimentare - de pildă, o persoană, suferind de o formă de afecţiune psihică din rândul celor care nu abolesc discernământul ori nu conduc la iresponsabilitate, dar îl diminuează pe acesta sau capacitatea de autocontrol, va putea reacţiona mai intens/va putea fi mai sensîbil/va putea fi provocat mai uşor decât o altă persoană, lipsită de respectiva problemă;

RIPOSTA

~~~

- determinată de provocare - trebuie să existe o legătură de cauzalitate între cele două, iar emoţia trebuie să fie prezentă la momentul ripostei; - dacă riposta vine mai târziu, iar persoana nu se mai află în stare de tulburare/emoţie puternică, nu se mai poate reţine provocarea -> ceea ce contează este existenţa tulburării/emoţîei, iar nu intervalul de timp scurs de la actul provocator şi până ia ripostă (există discuţii în doctrină referi­ toare la compatibilitatea dintre scuza provocării şi premeditare, tocmai în ideea că premeditarea ar reprezenta o reacţie „la rece", iar fapta pro­ vocată, una „la cald"; deşi, de principiu, observa­ ţia este pertinentă, se pot imagina şi situaţii atipice, iar legea nu distinge (o limitare absolută, rigidă, nu credem că este de reţinut în această materie); uneori tulburarea/emoţia puternică a persoanei provocate se poate şi amplifica sau menţine, nu doar atenua, prin trecerea timpului

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

'

ACTUL PRg I o CATOR

-trebuie să fie anterior ripostei;

NB

277

RIPOSTA - de pildă, tocmai ca urmare a frustrării persoanei provocate că nu poate reacţiona imediat asupra provocatorului, însă judecăţile preconcepute nu ar trebui încurajate în materie penală, inclusiv a existenţei unor cauze atenuante legale; - trebuie să fie concomitentă/posterioară actului de provocare; -sp re deosebire de legitima apărare, unde atacul este iminent, la provocare atacul este deja con­ sumat; - provocarea este incompatibilă cu reţinerea excesului neimputabil sau scuzabil, care presu­ pune tot un atac iminent [art. 26 alin. {1 } sau art. 75 alin. (1) lit. b) CP - depăşirea limitei legitimei apărări, pentru că atacul trebuie să fie încă imediat (actual sau iminent), iar la scuza provocării este consumat (excesul neimputabil sau scuzabil de legitimă apărare sunt forme de exces intensiv de legitimă apărare, pe când în cazul provocării s-ar putea manifesta eventual, uneori, un exces extensiv de legitimă apărare, sub forma unui reacţii tardive la un atac consumat/trecutj; în plus, în timp ce la circumstanţa atenuantă a depăşirii limitelor legitimei apărări nu trebuie să existe o stare de temere/tulburare, Ia scuza provocării, aceasta este o condiţie necesară; ~ se apreciază de regulă că, deşi nu este cerut explicit, trebuie să existe proporţionalitate între actul provocator şi ripostă (aspectul este relativ se poate discuta - se va aprecia în concret).

„Agresiunea comisă de victimă asupra infractorului; cu aproximativ 6 ani înainte de săyârşirea;infracţiunii,:: nu atrage aplicarea dispoziţiile; art. 73 lit, b) C. pen., privind circumstanţa î atenuantă: a provocării,: întrucât existenţa unei puternice tulburări sau: emoţii: sub imperiul căreia autorul săvârşeşte infracţiuni, în sensul art. 73 lit. b) €„ pem, exclude scurgerea unui interval de timp de o asemenea durată între momentul provocării şi momentul comiterii infracţiunii" |IX.CJ., s. pen:, dec. nr. 1090 din 10 aprilie 2012, www.scj.ro).

i ; ; : ;

278

Drept penai. Partea generală

J n cazul în carea ctul provo cator:săvârşitdev ictimă a fost prece dat de o agre siune:s au de o alta ;provoeare--din partea infractorului, dispoziţiile art. 73 iit. b) C pere referitoare ia circumstanţa atenuantă legală a provocării nu sunt incidente, întrucât un act poate fi carac­ terizat ca provocator numai dacă nu constituie o urmare a propriei conduite a infractorului" :(:L C.CJ,, s. pen.i dec/nr. 2935 din G séptembríe 2G11, www.scj.ro), „Circumstanţa atenuantă legală a provocării, prevăzută rn art. 73 Iit. b) C. pen., constă în săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă. Un conflict vechi între inculpat şi per­ soana vătămată, în legătură cu o suprafaţă de teren pentru care între inculpat şi persoana vătămată a avut loc un proces, nu poate avea semnificaţia unei provocări, întrucât, pe de o parte, provocarea; presupune o ;anumită spontaneitate, o surprindere a făptuitorului de natură a-l determina să acţioneze sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, iar pe de altă parte, provocarea trebuie să fie produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a dem­ nităţii persoanei sau prin altă acţiune ilicită gravă" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 2678 din 22 iulie 2009, www.scj.ro). 1.2. Depăşirea limitelor legitimei apărări Noţiune - săvârşirea infracţiunii prin depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea atacului (care întruneşte toate condiţiile de la legitima apărare), în condiţiile în care atacul nu a produs, în concret, pentru infractorul care a reacţionat împotriva acestuia o stare de tulburare/temere şi totuşi, acesta a ripostat cu o apărare excesivă, săvârşind o infracţiune. O depăşirea limitelor legitimei apărări (excesul scuzabil de legitimă apărare), ca formă de exces intensiv de legitimă apărare (ipoteză în care toate condiţiile legitimei apărări sunt întrunite, mai puţin proporţia dintre atac şi apărare), poate îmbrăca două forme, în funcţie de modalităţile de săvârşire: ❖ excesul neimputabil ~ cauză de neimputabîlitate, când depăşirea proporţiei dintre atac şi apărare are loc din cauza temerii sau tulburării provocate de atac [art. 26 alin. (1) C. pen.]; ❖ excesul scuzabil - circumstanţă generală atenuantă legală personală, când depăşirea proporţiei dintre atac şi apărare nu a fost cauzată de temerea sau tulburarea provocată de atac, cî din alte cauze (indignare, furie).

NB

Există şi o altă formă de manifestare a excesului de legitimă apărare - de depăşire a limitelor legitimei apărări - excesul extensiv, când se întrunesc toate condiţiile legitimei apărări, mai puţin o aIta, şi anume; corelaţia necesară dintre atac şi apărare - atacul nu e imediat, : apăra rea nu e (încă, sau nu:mai:e) necesară:: excesul: extensiv anticipat, i respectiv excesul extensiv tardiv de legitimă apărare; o formă a acestuia din urmă se poate manifesta, uneori, sub forma circumstanţei atenuante legale a scuzei provocării. Deşi, pentru toate aceste

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

279

forme de manifestare a excesului de legitimă apărare este in mod egal incidenţă denumirea ;de depăşi re fi mitelo r legiti mei apă rări, legi uitoru Í (în mod; critica bi !j a co nsacrat~o nu ma i în legătură cu excesul intensiv de tip scuzabil, potrivit art 75 alin. (1) fit. b) CP. O se aplică PF (într-o opinie se susţine aplicabilitatea acesteia şi faţă de PJ); O trebuie îndeplinite toate condiţiile legitimei apărări sub aspectul apărării şi atacului, mai puţin proporţionalitatea dintre acestea, iar lipsa de proporţionalitate nu trebuie să se datoreze tulburării sau temerii provocate de atac; Z> circumstanţa provocării nu poate coexista cu cea a depăşirii limitelor legitimei apărări; O este o circumstanţă personală.

f NB

„Legitima apărare propriu-zisă (...) se caracterizează prin existenţa unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurăriie;în:carevs-a produs :atacul/;în timp ce «excesul de apărare» sau «excesul justificat^», are ■ ■ cat^pcindpaiă:v caracteristică depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolufui şi cu împrejurările în care s-a produs atacul, din cauza tulburării sau temerii sub imperiul căreia s-a aflat cei ce a săvârşit fapta pentru a înlătura atacul. Spre deosebire de «excesul de apărare», «excesui scuzabil» (...) constituie o circumstanţă atenuantă legală potrivit art. 73 lit. a) C. pen., şi constă în depăşirea limitelor legitimei apărări, atunci când nu este cauzată de tuiburare sau temere" (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 686 din 26 februarie 2008, www.scj.ro).

; i \ I I i Ş i

1.3. Depăşirea limitelor stării de necesitate Noţiune - săvârşirea infracţiunii prin depăşirea intensivă a Urnitelor stării de necesitate în ipoteza în care infractorul şi-a dat seama co, prin actul de salvare de la pericol, pricinuieşte urmări vădit mai grave decât ceie care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat astfel, dar, cu toate acestea, comite fapta. O depăşirea limitelor stării de necesitate (formă de exces intensiv de stare de necesitate, în care sunt întrunite toate condiţiile de existenţă ale stării de necesitate, mai puţin proporţia dintre actul salvării şi gravitatea pericolului) poate îmbrăca două forme, în funcţie de modalităţile de săvârşire: *> excesui neimputabii - cauză de neimputabilitate, când depăşirea proporţiei: pericol - salvare are ioc din cauză că făptuitorul nu a realizat că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat [art. 26 alin. (2) C. pen.]; *** excesui scuzabil (denumit expres de legiuitor: depăşirea limitelor stării de necesitate, în mod criticabil, întrucât şi excesul neimputabii reprezintă tot o depăşire a aceloraşi limite ale stării de necesitate, dar din raţiuni distincte) - circumstanţă generală atenuantă legală personală, ^Terminologia folosită de doctrina penală, în comentariile Codului anterior, nu trebuie să genereze confuzii, prin rapor­ tare ta reglementarea noului Cod, care reglementează instituţia juridică sub denumirea „exces neimputabii", ca o cauză de neimputabilitate şi nu una justificativă.

280

Drept penai. Partea generală

când infractorul a realizat că pricinuieşte urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat în forma/felui/modui în care l-a înlăturat, dar, cu toate astea, a comis fapta penală. O se aplică PF (într-o opinie se susţine aplicabilitatea acesteia şi faţă de PJ); O trebuie îndeplinite toate condiţiile stării de necesitate, sub aspectul pericolului şi salvării, mai puţin proporţionaiitatea dintre acestea (iar motivul comiterii faptei disproporţionate să nu fie lipsa de conştientizare, de către cel care a acţionat pentru a îndepărta pericolul, a împrejurării că se vor produce prin intervenţia sa urmări vădit mai grave decât acelea care ar fi intervenit dacă nu ar fi acţionat); O poate fi comisă cu intenţie/praeterintenţie;

NB

într-o opinie, este posibilă şi situaţia faptei comise din orice fel de culpă, însă prevederea posibilităţii producerii rezultatului, dar nu şi probabilităţii apariţiei sale [or, în cazul art. 75 al in. (1) lit. c) CP, inte rpretare a per a contrario a formulării imperative din art. 26 alin. (2) CP, conduce la afirmaţia că cel care a acţionat pentru a îndepărta pericolul a cunoscut că pricinuIeste (nu că va putea pricinui) urmări vădit mai grave].

O este o circumstanţă personală. 1.4. Acoperirea integrală a prejudiciului material Noţiune - acea împrejurare în care infractorul procedează la acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen, cu condiţia de a nu mai fi beneficiat de aceasta circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei penale, care nu trebuie să facă parte din lista prohibitivă expres prevăzută de lege. O se aplică atât PF, cât şl PJ; O suspectui/inculpatul trebuie să fi acoperit integral prejudiciu! material [o acoperire parţială nu atrage reţinerea acestei circumstanţe atenuante legale, dar ar putea atrage reţinerea circum­ stanţei atenuante judiciare prevăzute de art. 75 alin. (2) lit. a) CP]; nu se cere şi acoperirea prejudiciului moral; O suspectui/inculpatul nu trebuie să mai fi beneficiat de această circumstanţă în ultimii 5 ani calculaţi de la data comiterii faptei (termen de regresiune), şi nu de la data judecărîi/pronunţărîi hotărârii/aplicării acestei circumstanţe atenuante (dacă la un moment situat cu 3 ani înainte de comiterea acestei infracţiuni, cel în cauză a beneficiat pentru altă infracţiune de această circumstanţă atenuantă, după care mai durează încă 6 ani până ia judecarea definitivă a faptei nou comise şi pronunţarea hotărârii pentru aceasta, deşi la momentul la care se pronunţă instanţa au trecut, prin calcului termenul de regresiune, mai mult de 5 ani, totuşi, între data săvârşirii infracţiunii şi data beneficierii anterioare de aceeaşi circumstanţă atenuantă; nu au fost mai mult de 5 ani, aşadar, nu se poate acorda din nou această circumstanţă atenuantă).

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

281

O dacă există concurs de infracţiuni şi numai pentru o faptă penală se poate reţine circumstanţa atenuantă în cauză, iar pentru alta nu, efectele se aplică numai cu privire la o infracţiune, iar nu la toate infracţiunile concurente {este posibil însă a se aplica şi pentru toate infracţiunile con­ curente). O se discută cu privire la caracterul personal111 sau rea! al acestei circumstanţe atenuante legale (dacă acoperirea integrală a prejudiciului profită şi celorlalţi sau numai celui care a achitat; dacă acoperirea individuală parţială, cumulată cu acoperirea individuală parţială de către alt coparticipant, astfel încât, în ansamblu, prejudiciul material este integral acoperit, conduce sau nu la reţinerea acestei atenuante; dacă existenţa unor impedimente obiective în finalizarea acestei atitudini poate sau nu să fie avută în vedere). Condiţii: O săvârşirea unei infracţiuni cauzatoare de prejudiciu material, cu excepţia infracţiunilor prevăzute expres şi limitativ în art. 75 alin. (1) lit. d) C. pen.; O nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni/categorii de infracţiuni: ❖ contra persoanei; ❖ furt calificat, tâlhărie, piraterie; ❖ fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice; ❖ ultraj, ultraj judiciar, purtare abuzivă; ❖ contra siguranţei publice, infracţiuni contra sănătăţii publice; ❖ contra libertăţii religioase şi respectului datorat persoanelor decedate; ❖ contra securităţii naţionale, contra capacităţii de luptă a forţelor armate; ♦ > de genocid, contra umanităţii şi de război; ❖ privind frontiera de stat a României; ❖ la legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului; de corupţie, infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie; •> împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, a infracţiunilor privitoare la nerespectarea regimului materiilor explozive, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive; este suficient ca cel puţin fapta unuia să fie infracţiune, pentru a se reţine agravanta (de exemplu, dacă un major comite un furt alături de doi coautori minori care nu răspund penai, pentru major se va reţine comiterea infracţiunii cu incidenţa acestei agravante); - de principiu, deşi legea nu dispune expres în acest sens, raţiunea reglementării sale conduce la concluzia că se reţine numai la infracţiunile intenţionate/praeterintenţionate, chiar şi rămase în faza de tentativă relevantă penal; - pluralitatea de făptuitori nu trebuie să fie element circumstanţial agravant sau un element obligatoriu pentru existenţa infracţiunii (exemplu: încăierare; viol

286

Drept penal. Partea generală

agravat comis de către două sau mai multe persoane împreună - nu se poate' încălca regula non bis in idem valorificânduse de două ori aceeaşi împrejurare); - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. Cruzrmî/tra- cruzimile se referă la producerea unor suferinţe non-necesare pentru săvârşirea^ îămente infracţiunii {nu sunt avute în vedere cele inerente potrivit naturii faptei şi, într-o degradante oarecare măsură, manierei concrete/moduluî efectiv în care infractorul a conceput săvârşirea infracţiunii), de o intensitate superioară şi suplimentară suferinţelor implicate în mod obişnuit de actele de executare ale respectivei infracţiuni; acestea evidenţiază o ferocitate aparte, excesivă a infractorului, şi, de regulă, produc un impact profund asupra victimei, martorilor şi opiniei publice. Existenţa intensităţii necesare şi a caracterului suplimentar suficient pentru ca o activitate să fie apreciată drept formă de manifestare a cruzimii se apreciază, pe caz concret, de către organul judiciar {motivat). în absenţa prevederii legale exprese limitative, reiese că actele de cruzime pot fi atât de natură fizică (de exemplu, schingiuirea feroce a victimei în cazul unei vătămări corporale), cât şi psihică/morală (de exemplu, în cazul şantajului unei persoane concurente cu lipsirea de libertate în mod ilegal a copilului acesteia, obligarea părintelui la asistarea la actele de suferinţă fizică aplicate copilului pentru a asigura reuşita şantajului); -tratamentele degradante sunt conduite suplimentare şi non-necesare săvârşirii infracţiunii, prin care reiese evident că infractorul tratează victima de pe poziţiile unui raport nejustificat/inexplicabil de superioritate-inferioritate, comportându-se cu aceasta dincolo de limita rezonabil admisă a manierei minimale în care, potrivit opiniei comune, trebuie tratată orice fiinţă umană de către semenii acesteia, în considerarea simplului său statut de persoană (se referă la acte de jignire excesivă, de umilire profundă, de desconsiderare flagrantă a statutului socio-profesional şi, mai ales, inerent uman al victimei şi, in extremis, al oricărei fiinţe umane, ia supunerea/obligarea acesteia la efectuarea de acte/actîvităţi sub demnitatea sa specifică sau sub demnitatea oricărei persoane, în general etc.; de exemplu: obligarea unei persoane lipsite de libertate în mod ilegal de a îşi con­ suma propria urină pentru a nu muri de sete, infractorul neasigurând acesteia surse de apă potabilă; obligarea unei persoane publice cunoscute, ameninţate cu o armă, de a se dezbrăca şi a fugi fără îmbrăcăminte printr-un ioc aglomerat, pentru a nu fi împuşcată); - ca şi actele de cruzime, aprecierea unor conduite ca reprezentând caz de supunere a victimei la tratamente degradante rămâne la aprecierea (motivată) a instanţei; - intenţie directă/indirectă nu intenţie depăşită; NB! într-o opinie nu este admisă intenţia indirectă (se poate argumenta însă că î-yyy :.yV:':';:y:'y-y:y''■ L........................ - poate fi reţinută această agravantă şi în caz de intenţie indirectă, atunci când

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

287

s-a urmărit sau acceptat măcar recurgerea la cruzimi/supunerea victimei la tra­ tamente degradante de o anumită intensitate, dar, din culpa subiectului activ, cruzimile/tratamentele degradante au înregistrat o intensitate/frecvenţă/durată sporită faţă de intenţia iniţială); - nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (caz în care se aplică regula specilia generalibus derogant, pentru a nu se încălca principiul non bis in idem); - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. se aplică atât PF, cât şi PJ; Tvietode/mijioace - infractorul trebuie să cunoască/prevadă că metodele/mijloaceie sunt dintre care pun în cele care au aptitudinea să pună în pericol alte bunuri/persoane, care NU sunt pericol aite bunuri/persoane vizate prin săvârşirea infracţiunii; - nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (altfel se va reţine cu acest titlu, în baza regulii: speciaiia generalibus derongant, pentru a nu se încăica principiul non bis in idem); - potrivit unei opinii, în pofida formulării exprese care pare să impună condiţia ca alte bunuri/persoane să fie efectiv periclitate, se apreciază că nu este necesar ca starea de pericol să se producă efectiv, fiind suficient ca metodele să fie de natură să pună în pericol alte bunuri/persoane ori să prezinte această aptitudine; - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. Un major - s e aplică numai PF; împreună cu un - posibilă atât în caz de participaţie penală proprie/improprîe, dar aplicabilă şi în minor cazul comiterii altor forme de pluralitate de făptuitori/infractori (naturală/constituită); - nu contează vârsta minorului şi nici dacă răspunde penal; - nu se reţine circumstanţa dacă majorul era în eroare privind vârsta minorului [art. 30 alin. (3) CP; dubiul nu reprezintă eroare]; - se aplică numai majorului, chiar dacă minorul i-a determinat pe major să comită infracţiunea (l-a atras, deşi, de regulă, este invers); - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. Profitând de - se aplică atât PF, cât şi PJ; starea vădită de - se reţine şi când există disproporţie vădită de forţă între subiectul activ şi vulnerabilitate a subiectul pasiv al unei infracţiuni, dacă este una de natură a face relevant acest victimei aspect (de exemplu, o infracţiune de violenţă îndreptată împotriva persoanei); poate fi vorba şi despre diferenţa vădită de vârstă (victima de vârstă foarte re­ dusă sau extrem de avansată), starea de sănătate a victimei, o altă situaţie de indisponibilizare a acesteia (intoxicaţie avansată cu alcool sau altă substanţă) etc.;

288

Drept penal. Partea generală

Intoxicaţia preordinată (special provocată în vederea comiterii infracţiunii)

Profitând de caiamitate/stare de asediu/stare de urgenţă

™ făptuitorul trebuie fi cunoscut starea vădită dfe vulnerabilitate a victimei (fie~ aceasta să fie evidentă, fie să se stabilească faptul că infractorul a cunoscut-o din alte surse); - profitând = starea să fie exterioară activităţilor infractorului, adică să nu datoreze faptelor acestuia; - nu trebuie să fie element circumstanţial agravant (caz în care se reţine doar cu acel titlu - specialia generaiibus derogant - non bis in idem); - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. - în tăcerea legii, rezultă că poate fi, după caz, fie completă, fie incompletă; - este întotdeauna voluntară; - se discută aspectul referitor ia raportul dintre această circumstanţă generală agravantă şi premeditare (prevăzută ca element circumstanţial agravant în cazul anumitor infracţiuni (omor, omor calificat), anume dacă se mai poate reţine sau nu şi intoxicaţia preordinată alături de premeditare, sau dacă aceasta din urmă absoarbe intoxicaţia preordinată, iar opinia majoritară apreciază că există dis­ tincţii între condiţiile de existenţă ale premeditării şi intenţia preordinată, deşi, de cele mai mult orî, există premeditare în cazurile de intenţie preordinată; - constituie circumstanţă personală la origine şi există controversă referitoare la capacitatea acesteia de a se obiectiva (de a deveni reală), atunci când partici­ panţii au cunoscut/prevăzut că autorul săvârşeşte infracţiunea într-o stare de intoxicaţie premeditată. NBI Potrivit opiniei pe care o susţinem (stărîle/situaţiile/împrejurările originar personale rămân personale atunci când nu sunt prevăzute ca elemente esen­ ţiale de care să depindă existenţa infracţiunii), apreciem că este o circumstanţă pur personală (dacă un participant neintoxicat special pentru comiterea infrac­ ţiunii constată cu doar câteva minute anterior trecerii la săvârşirea infracţiunii că autorui/alt participant care se prezintă, potrivit înţelegerii anterioare, este în fapt intoxicat special pentru a comite infracţiunea, aspect necunoscut până atunci, este dificil de înţeles de ce ar trebui să aibă răspunderea penală agrava­ tă de un eveniment personal/subiectiv al altui participant). - se aplică atât PF, cât şî PJ; - făptuitorul trebuie să cunoască starea în cauză (calificată formal astfel în cazul stării de asediu/urgenţă, apreciată faptic ca atare de către instanţă în ipoteza calamităţii, dar în funcţie de anumite aspecte de ordin obiectiv) şi să profite efectiv de aceasta; - nu e suficientă coincidenţa temporală, eventual, şi spaţială între comiterea in­ fracţiunii si starea/situaţia respectivă, trebuie ca respectiva stare/situaţie să aibă aptitudinea de a înlesni/uşura comiterea infracţiunii (raţiunea agravantei este că

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

^Ternei dintr-un motiv discrimi­ natoriu (pe temei de rasă, naţiona­ litate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică, avere, origine socială, vârstă, dizabi" lítate, boală cronică necontagioasă sau infec­ ţie HI V/SI DA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate de făptuitor drept cauze ale inferiórităţii unei per­ soane în raport î CU.celelalte jc.: r NB

289

infractorului îi este obiectiv mai uşor să comită fapta penală, vigilenţa autori­ tăţilor şi a victimei/terţeior persoane fiind scăzută în împrejurările obiective existente, iar, în plus, infractorul manifestă o atitudine şi mai reprobabilă decât este de obicei aceea asociată cu săvârşirea unei infracţiuni, pentru că în loc să se solidarizeze cu restul membrilor comunităţii în împrejurările excepţionale existente, acesta profită de o vulnerabilitate ieşită din comun, agravând situaţia obiectivă negativă deja existentă); - constituie circumstanţă reală, care se răsfrânge asupra tuturor participanţilor, dacă a fost cunoscută/prevăzută de aceştia. - se aplică atât PF, cât şi PJ; - nu trebuie să fie valorificată de legiuitor expres ca mobil ai formei tip a infracţiunii/element circumstanţial agravant (în acest caz NU se valorifică cu titlu de circumstanţă agravantă generală - non bis in idem); - este o circumstanţă personală la origine; NB! Este controversată posibilitatea acesteia de a se obiectiva (de a se trans­ forma în reală, atunci când a fost cunoscută/prevăzută de către ceilalţi subiecţi activi ai infracţiunii}. Consecvenţi cu opinia deja exprimată (circumstanţele per­ sonale se obiectivează atunci când au dobândit valoare constitutivă esenţială, nu însă şi în alte cazuri), considerăm că circumstanţa este şi rămâne strict personală.

De lege lata, nu există circumstanţe agravante judiciare (legiuitorul nu ie-a mai regie- \ mentat, spre deosebire de CP anterior). .... |

290

Drept penal. Partea generală

S\ Efectele circumstanţelor agravante Art. 78. Efectele circumstanţelor agravante. (1) în cazul în care există circumstanţe agravante, se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor până la 2 ani, care nu poate depăşi o treime din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult o treime din maximul special. (2) Majorarea limitelor speciale ale pedepsei se face o singură dată, indiferent de numărul circumstanţelor agravante reţinute.

O regula generală -> dacă s-au reţinut circumstanţe agravante, se poate ( f a c u l t a t i v ! ) : ♦ > aplica o pedeapsă până ia maximul special (posibilitate care exista, de altfel, şi fără a se fi reţinut circumstanţe agravante - dar, în măsura în care instanţa s-ar fi orientat către o pedeapsă concretă inferioară, maximul specia! în respectiva speţă, în absenţa reţinerii acelei circumstanţe agravante, ca efect ai incidenţei acesteia se va putea motiva stabilirea unei pedepse mai mari, fără a fi obligatorie depăşirea maximului special de pedeapsă); ❖ în căzui închisorii, se poate adăuga un spor de până la 2 ani peste maximul special al pedepsei prevăzute de lege; sporul nu se poate aplica direct pedepsei concrete pe care ar fi aplicat-o instanţa în absenţa circumstanţei agravante, dacă aceasta ar fi fost inferioară maximului special - în acest caz, se poate ridica pedeapsa concretă cu oricât până ta maximul special; sporul se poate aplica peste acest maxim special, cu cel mult 2 ani, dar nu mai mult de 1/3 (sporul < 1/3 din maxim), dacă maximul special e insuficient; ❖ adăuga un spor < 1/3 din maximul special al amenzii, dacă maximul specia! este insuficient. O aplicarea pedepsei până la maximul special este facultativă, nu reprezintă o obligaţie pentru instanţă, chiar dacă s-a constatat existenţa circumstanţelor agravante; O nu se poate majora minimul pedepsei prevăzute de lege (efectul circumstanţei agravante generale se produce numai cu privire la posibilitatea depăşirii maximului); O nu există majorări succesive, sporirea pedepsei putând avea ioc o singură dată, indiferent câte circumstanţe agravante există [art. 78 alin. (2) CP]; O circumstanţele generale agravante n u a u e f e c t asupra: ❖ pedepsei detenţiunii pe viaţă (spre deosebire de circumstanţele atenuante); ❖ pedepselor complementare (la fel ca în cazul circumstanţelor atenuante). 6.! Concursul între cauze de atenuare sau de agravare Art. 79. Concursul între cauze de atenuare sau de agravare. (1) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect reducerea pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infrac­ ţiunea săvârşită se reduc prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la tentativă, circumstanţe atenuante şi cazuri speciale de reducere a pedepsei, în această ordine, (2) Dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţe agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

291

(3) Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente una sau mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc conform

alin. (V, după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează conform alin. (2).

r

NB

Textul de lege face trimitere la cauze, iar nu la circumstanţe, sfera sa de aplicare fiind mai largă, deoarece include toate acele dispoziţii ce pot duce la atenuarea sau agravarea pedepsei efectiv aplicate, iar nu doar circumstanţele atenuante şi agravante .Cauzele de atenuare/agravare se clasifică în circumstanţe atenuante/agravante- şi; stări; de atenuare {tentativa),; respectiv de agravare (infracţiunea; continuată,: concursul; de; Infracţiuni, recidiva, pluralitatea intermediară de infracţiuni etc.j.

! j j \ ; !

O Ordinea, în cazul concursului între dispoziţii de atenuare a răspunderii penale: 1. Tentativă; 2. Circumstanţe atenuante generale; 3. Cazuri speciale de reducere a pedepsei.

r NB

Spre deosebire de ipoteza concursului de Circumstanţe generale de atenuate, în cazul concursului de cauze de atenuare, efectele se produc cumulativ, succesiv, în cascadă. Aşadar, vor avea ioc reduceri multiple ale limitelor pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, fiecare nouă reducere plecând de la rezultatul reducerii anterior operate - practic, dispoziţiile art. 79 alin. (1) CP pot fi considerate ca excepţii relative de ia prevederile art. 187 CP.

j ] i j I j

í

1

Individualizarea judiciară a răspunderii penale sau a pedepsei

293

A n e x a n r . 10

C IR C U IVI S T A N Ţ E A T E N U A N T E

"T~"~~ÎNCH1S0ARE/AMENDĂ -> obligatoriu se reduc ambele limite (minim şi maxim special) cu 1/3; « DETENŢIUNE PE VIAŢĂ se aplică ÎNCHISOARE cu limitele între 10-20 ani (la fel ca în cazul tentativei).

CIRCUMSTANŢE AGRAVANŢII; ■ : 2 etape: I. până la maximul special, DAR nu se modifică minimul! II. dacă maximul special nu este îndestulător: ® ÎNCHISOARE -> spor facultativ până !a 2 ani peste maximul special, dar care nu poate depăşi 1/3 din maximul special; » AMENDĂ -> spor facultativ de cel muit 1/3 din maximul special; NB! La AMENDĂ se vor majora doar ziiele-amendă (limita specială), nu şi cuantumul ia care poate fi apreciată o zi-amendă.

-> nu se modifică minimul e ÎNCHISOARE -> pedeapsa poate fi cuprinsă între minimul şi maximul special, dar, dacă acesta nu este apreciat îndestulător, se poate adăuga un spor de cel mult 3 ani; * AMENDĂ maximul special + spor facultativ de cel mult 1/3 din maximul special (persoană fizica/ju ridică).

IN F R A C Ţ IU N E A C O N T IN U A T Ă

FO LO S R A T R îM b M Ă t U R M Ă R ÎT p r in c o m it e r e a

F O L O S P Â T R iM O N ÎĂ L U R M Ă R iT p R ^

IN FR A C Ţ IU N II - P E R S O A N A F IZ IC Ă

IN F R A C Ţ IU N II - R E j R S O A j ^ JU 1ŢIB ICĂ

1.

• limitele speciale (amândouă) se pot majora cu 1/3, DAR o NU trebuie depăşit maximul general al pedepsei AMENZII [dispoziţia este aplicabilă corespunzător şi în raport de persoana fizică, în considerarea art. 2 alin. (3) CP].

dacă: • pedeapsa prevăzută este numai AMENDA sau * instanţa optează pentru AMENDĂ (ÎNCHISOARE alternativ cu AMENDĂ), LIMITELE SPECIALE prevăzute de lege (amândouă) se pot majora facultativ cu 1/3;

2.

AMENDA CARE ÎNSOŢEŞTE ÎNCHISOAREA: • ÎNCHISOARE + facultativ AMENDĂ, la infracţiunea cu folos patrimonial.

N8! 1, Există particularităţi ale individualizării amenzii în acest caz faţă de ipoteza în care se individualizează doar pedeapsa amenzii. 2. în acest caz, pedeapsa amenzii nu trebuie neapărat să fie prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă; pe­ deapsa legală poate fi doar închisoarea, sau închisoarea alternativ cu amenda (instanţa optând pentru închi­ soare) ori chiar închisoarea alternativ cu detenţiunea pe viaţă (instanţa optând pentru închisoare). Art. 62 CP NU se poate aplica dacă pedeapsa prevăzută de lege, singular, sau pentru care a optat instanţa, este deten­ ţiunea pe viaţă.

ii sili fii

}

FI*A

NR. 21

|î î

i ; ? j

INSTITUŢII DE INDIVIDUALIZARE A PEDEPSEI ~~

Abrevieri:

A ~ pedeapsa cu amendă AAP = amânarea aplicării pedepsei I = infracţiune |= pedeapsa închisorii Î/A = pedeapsa închisorii prevăzută alternativ cu pedeapsa amenzii LC = liberarea condiţionată RAF = renunţarea la aplicarea pedepsei RFC = recidiva postcondamnatorie RPE = recidiva postexecutorie SEFS = suspendarea executării pedepsei sub supraveghere TS = termen de supraveghere

Sediul general al materiei; art 80-106 C. pen. Noţiune - instituţii/mâsuri prin intermediul cărora, potrivit nevoilor optime de apărare socială reclamate pe caz concret, instanţa judecătorească poate individuaiiza/particulariza/adapta concret răspunderea penală; sub aspectul stabilirii sau nestabiiirii unei pedepse, al apiicârii sau neapiicârii pedepsei stabilite, al dispunerii executării efective a acesteia sau al suspendării sub supraveghere a executării; sau poate menţine pe condamnatul la o pedeapsă privativă de libertate În executarea ei efectivă până ia final ori poate dispune punerea anticipată în libertate, anterior executării complete a pedepsei respective. O premisă: prin raportare la periculozitatea faptei şi a infractorului, instanţa consideră că moda­ lităţile standard de (după caz) stabilire/apiicare/executare (efectivă sau integrală) a pedepsei principale (anume: determinarea, aplicarea şi executarea î prin deţinere, iar A prin plata unei sume de bani) nu sunt necesare pentru realizarea funcţiilor şi atingerea scopurilor pedepsei, Modalităţile de individualizare a răspunderii penale a infractorului major[1J: 0 renunţarea la aplicarea pedepsei; 3 amânarea aplicării pedepsei; 5 suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; 3 liberarea condiţionată.

[î] Pentru o privire comparativă asupra acestor instituţii, a se consulta tabelele din anexa.nr. 11.

296

Drept pehal. Partea generală

I. RENUNŢAREA LA APLICAREA PEDEPSEI Sediul materiei: art 80-82 C. pen. Art. 80. Condiţiile renunţării la aplicarea pedepsei. (1) instanţa poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei dacă ~ sunt întrunite următoarele condiţii: a) infracţiunea săvârşită prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura şi întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările în care a fost comisă, motivul şi scopul urmărit; b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază ca aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia. (2) Nu se poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei daca: a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare, cu excepţia cazurilor prevăzute în art, 42 Ut. a) şi Ut. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; b) faţă de acelaşi infractor s-a mai dispus renunţarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infrac­ ţiunii pentru care este judecat; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor; d) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea mai mare de 5 ani. (3) în caz de concurs de infracţiuni, renunţarea la aplicarea pedepsei se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune concurentă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin, (1) şi alin. (2).

Noţiune - măsura de individualizare a stabilirii pedepsei aplicabilă în situaţia în care instanţa consideră că, raportat la circumstanţele faptei şi ale făptuitorului reedu­ carea acestuia şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni se poate realiza fără a se mai stabili (determina/conceptualiza în concret} o pedeapsă. O reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege {instanţa trebuie să îşi motiveze decizia; O se poate aplica doar persoanei fizice majore {minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se poate nici renunţa la aplicarea lor; nu există prevederi exprese care să extindă beneficiul acestei instituţii în raport de situaţia infractorului persoană juridică); O nu constituie o soluţie de condamnare {din acest motiv, printre altele, dacă se comite o nouă infracţiune după o hotărâre de RAP, nu se pune problema existenţei recidivei ori a pluralităţii intermediare de infracţiuni) -> instanţa nu stabileşte şi nu aplică o pedeapsă; reprezintă un tip distinct de soluţie procesual-penală, fiind o hotărâre penală de sine-stătătoare {diferită de: con­ damnare; amânarea aplicării pedepsei; încetarea procesului penal; achitare) - art. 396 CPP {este o instituţie cu dublă natură juridică: de drept pena! material, dar şi de drept procesual-penai); O contează ca fapta penală {căci activitatea comisă rămâne, din perspectiva dreptului penal material, o infracţiune, iar subiectul activ un infractor) să nu fie gravă {nici în abstract, nici în manifestarea sa concretă) -> nu are importanţă forma de vinovăţie cu care aceasta a fost săvârşită (se poate recurge ia RAP, în prezenţa condiţiilor legale şi la aprecierea motivată a

instituţii de individualizare a pedepsei

297

instanţei, şi atunci când infracţiunea comisă este intenţionată sau praeterintenţionată, precum şi, cu atât mai mult, atunci când aceasta este euipoasă); Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri: ❖ natura şi întinderea urmărilor produse prin infracţiune (criteriu obiectiv); ❖ mijloacele folosite la comiterea faptei (criteriu obiectiv); ❖ modul şi împrejurările în care a fost comisă fapta (criteriu obiectiv); ❖ motivul şi scopul urmărit la comiterea infracţiunii (criteriu subiectiv); ❖ persoana infractorului (criteriu subiectiv); ❖ conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv); ❖ eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv); ❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (criteriu subiectiv/criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv). Condiţii: ❖ sine qua non - instanţa apreciază că stabilirea (în pofida dispoziţiilor legale exprese, este vorba de stabilire, despre aplicare NU se poate discuta decât ulterior stabilirii, iar la RAP nu se stabileşte pedeapsa) unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecinţelor pe care le-ar avea asupra persoanei infractorului; ❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare (nu contează nici forma de vinovăţie avută la comiterea infracţiunii anterioare, privitor la care s-a pronunţat acea condamnare definitivă, nici tipui/durata/cuantumu! sancţiunii penale dispuse prin acea condamnare), cu excepţia: • condamnărilor pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a celor care au beneficiat de efectul de înlăturare a răspunderii penale produs de o amnistie (postcondamnatorie) - pentru că în caz de amnistie antecondamnatorie NU mai există din start o hotărâre de condamnare (se pronunţă soluţia încetării procesului penal); • situaţiei în care a intervenit reabilitarea (de drept sau s-a acordat reabilitarea judecă­ torească) sau cel puţin s-a împlinit termenul de reabilitare (chiar dacă reabilitarea judecătorească nu a fost solicitată/acordată); • potrivit art. 239 dîn Legea nr. 187/2012, termenul „condamnare" utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) CP se referă şi la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă, în afară de cazul în care au trecut cei puţin 2 ani de la data executării sau considerării ca executată a acestei măsuri. ❖ faţă de acelaşi infractor să nu se mai fi dispus această soluţie procesual-penaiă (beneficul acestei instituţii de individualizare) în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracţiunii pentru care este judecat (contează data săvârşirii infracţiunii în raport de care se ridică problema

298

Drept penal. Partea generală

❖

❖ ❖

NB

r NB

li

acordării RAP, iar nu data judecării acesteia/pronunţării soluţiei) -> în aceste situaţii, cu respectârăa condiţiilor specifice, s-af putea eventual dîspufie AAP sau condamnarea SEPS, după caz; pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită să fie A sau î < 5 ani -> A poate fi pedeapsă unică sau poate fi prevăzută alternativ cu î, în limitele menţionate (a se aveş în vedere art. 187 CP); infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penaiă/judecată; infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevărului/identificării şi tragerii ia răspundere penală a celorlalte persoane alături de care a comis infracţiunea {a autorului sau a unui coparticipant, dacă cei faţă de care se ridică problema acordării RAP este participant, a par­ ticipanţilor, dacă acesta este chiar autorul). în caz de concurs de infracţiuni, RAP se poate dispune dacă pentru fiecare infracţiune con­ curentă sunt îndeplinite condiţiile pentru RAP (inclusiv aprecierea oportunităţii recurgerii la această măsură de individualizare, din partea instanţei). în acest caz, se va dispune, ca regulă, un singur avertisment pentru toate Infracţiunile concurente. Nu se poate pronunţa RAP pentru unele infracţiuni concurente, respectiv altă soluţie (AAP/condamnare cu sau fără SEPS) pentru v.-': ' Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispo­ ziţiilor Codului penai anterior, nu constituie impedimente pentrudispunerea RAP [art. 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012]. Potrivit art. 20 din Legea 143/2000, „(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul menţionat la art. 19 respectă protocolul programului integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de judecată poate dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite con­ diţiile prevăzute la art. 80, respectiv art. 83 din Codul penal. (2) Nerespectarea, pe durata termenului de supraveghere, a programului integrat de asis­ tenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea dlşpozjţiîlor arţ 88 alin. (1) din Codul penal" -> caz special de dispunere a RAP. :

Efecte

Art. 81. Avertismentul. (1) Când dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, instanţa aplică infractorului un avertisment. (2) Avertismentul constă în prezentarea mo tivelor de fapt care au determinat renunţarea la aplicarea pedepsei si atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni. (3) în caz de concurs de infracţiuni se aplică un singur avertisment.

O aplicarea avertismentului este obligatorie pentru instanţă în cazul dispunerii RAP; O avertismentul va cuprinde, obligatoriu: ❖ motivele de fapt pentru care instanţa a decis să recurgă la RAP şi

Instituţii de individualizare a pedepsei

299

nu poate interveni reabilitarea, pentru că instituţia reabilitării nu are obiect în cazul RAP (aceasta vizează tocmai să înlăture interdicţia/decăderea/incapacitatea, care în caz de RAP nu există); O dat fiind că infracţiunea există şi a produs consecinţe juridice prin hotărârea de RAP: ❖ se pot aplica măsuri de siguranţă (cu atât mai mult cu cât aceste sancţiuni de drept penal se pot aplica, ca regulă, chiar şi atunci când fapta comisă nu reprezintă - ca în acest caz - infracţiune); ❖ se pot stabili obligaţii civile în sarcina infractorului beneficiar ai RAP. O nu se pot aplica pedepse de niciun fel: principale, accesorii sau complementare; O nu există TS (spre deosebire de AAP sau SEPS), prin urmare, nu există instituţia revocării RAP (cauzele de revocare sunt subsecvente apariţiei unei instituţii, spre diferenţă de cele de anulare, astfel încât revocarea este indispensabil legată de o instituţie care să aibă un termen de supraveghere pe parcursul căruia şă se poată pune problema nerespectării unor măsuri/obfigaţiî/interdicţiî sau a comiterii unei noi fapte ilicite etc.); O infracţiunea pentru care s-a dispus RAP nu poate fi: ❖ Ti al recidivei (nu există o condamnare); ❖ Ti al pluralităţii intermediare (nu există o condamnare). & Anularea RAP113 Art. 82. Anularea (...) renunţării la aplicarea pedepsei. (...) (3) Daca în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei se descoperă că persoana faţă de care s-a luat această măsură săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă chiar după expirarea

EX1 Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării, în cazul renunţării la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelul din anexa nr. 13.

300

Drept penal. Partea generală

msihii termen, renunţarea la aplicarea pedepsei se anulează şi se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial renunţarea la aplicarea pedepsei, aplicănduse apoi, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

O premise/condiţii: ❖ persoana faţă de care s~a dispus RAP săvârşise anterior rămânerii definitive a hotărârii o altă infracţiune, pentru care i s-a stabilit o pedeapsă (chiar ulterior); ❖ noua infracţiune trebuie descoperită în termen de 2 ani de ia rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus RAP, chiar dacă hotărârea pentru aceasta se pronunţă ulterior acestui moment (se discută în doctrină când este întrunită această condiţie a descoperirii noii infracţiuni; de principiu, se apreciază că este vorba de simpla descoperire a infracţiunii respective, nu neapărat şi de corelarea oficială a acesteia cu persoana infractorului). O contează ca descoperirea să aibă loc în cei 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus RAP; nu contează data ia care se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea descoperită, care poate fi ulterioară celor 2 ani; O paşi, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile: ❖ RAP se anulează din oficiu sau la sesizarea procurorului, de instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce atrage anularea (art. 5811 CPP); ❖ se stabileşte pedeapsa pentru infracţiunea care a atras iniţial RAP; ❖ se aplică, după caz, dispoziţiile privitoare ia concursul de infracţiuni (de regulă)/recidivă/plu~ ralitate intermediară de infracţiuni (situaţii rare); ❖ în cazul concursului de infracţiuni, se poate dispune o soluţie de AAP cu privire la pedeapsa rezultantă, dacă sunt îndeplinite condiţiile specifice AAP, în raport de întregul ansamblu faptic comis [o soluţie distinctă tinde a se desprinde totuşi, în mod criticabil, din reglemen­ tarea din art. 5811 CPP care dispune în alin. (2) a se pronunţa condamnarea pentru infrac­ ţiunea pentru care se anulează RAP].

r*

NB

r*

Controversă: dacă se poate dispune iarăşi RAP după o anulare a RAP iniţială. Argumentul pentru un răspuns negativ: art. 82 alin. (3) CP, se referă !a „stabilirea" unei ;pedepse pentru infracţiunea care atrage anularea RAP iniţială + art. 5811 alin. (2) CPP dispune că se pronunţă condamnarea pentru infracţiunea pentru care s-a dispus iniţial RAP. Argumentul pentru un răspuns pozitiv: echitatea - dacă erau judecate împreună, în caz de concurs de infracţiuni cel puţin, se putea dispune RAP. Nu se poate revoca RAP, deoarece nu există TS şi nici pedeapsă individualizată de către instanţă! Se poate face o paralelă cu instituţia renunţării ia urmărirea penală (art. 318 CPP) din dreptul procesual penal.

Instituţii de individualizare a pedepsei

301

II. AMÂNAREA APUCĂRII PEDEPSEI Sediul materiei: art 83-90 C. pen. Art 83. Condiţiile amânării aplicării pedepsei. (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei stabilind un ter­ men de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 Ut. a) şi Ut. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o munca neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă deter­ minată. (2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau daca infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor. (3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62. (4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Noţiune - măsură de individualizare a aplicării pedepsei incidenţă în situaţia în care instanţa consideră că; raportat la circumstanţele faptei şi fa persoana infractorului major (instituţia nefiind aplicabilă nici minorilor infractori, nici persoanei juridice), după stabilirea unei pedepse, nu se impune şi aplicarea imediată a acesteia, însă e necesară supravegherea comportamentului infractorului pe o anumită durată. O reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (instanţa trebuie să îşi motiveze decizia); O se poate aplica doar persoanei fizice majore (minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se poate nici amâna aplicarea lor, iar în cazul persoanei juridice nu există dispoziţii exprese care să dispună extinderea beneficiului acestei instituţii şi asupra acestei categorii de infractori); O nu constituie o soluţie de condamnare instanţa stabileşte, dar nu aplică o pedeapsă; repre­ zintă un tip distinct de soluţie procesuaS-penală, fiind o hotărâre penală de sine-statătoare (diferită de: condamnare; renunţare la aplicarea pedepsei; încetarea procesului penal; achitare) art. 396 CPP (este o instituţie cu dublă natură juridică de drept penal material, dar şi de drept procesual-penal); 3 Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri: *** persoana infractorului (criteriu subiectiv);

302

Drept penal. Partea generală

conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv}; ❖ eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii (criteriu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv); ❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (criteriu subiectîv/criterîu de natură subiectivă care este apt de verificare în mod obiectiv). O Condiţii; ❖ sine qua non - instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse (după ce aceasta a fost stabîlită/determinată/conceptualizată/individualîzată) nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată (şi supunerea acestuia la o serie de măsuri de supraveghere/eventual şi la unele obligaţii); ❖ pedeapsa stabilită (cea concretă, individualizată), inclusiv pedeapsa rezultantă fixată pentru un concurs de infracţiuni, să fie A sau î < 2 ani; ❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare la pedeapsa î (aşadar o condamnare ante­ rioară la o pedeapsă cu amenda NU este un impediment pentru dispunerea AAP) (nu con­ tează nici forma de vinovăţie manifestată în comiterea infracţiunii pentru care s-a pronunţat o asemenea condamnare definitivă, nici tipul/durata/cuantumui pedepsei dispuse), cu excepţia: • condamnărilor pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a celor care au beneficiat de efectul de înlăturare a răspunderii penale produs de o amnistie (postcondamnatorie) - pentru că în caz de amnistie antecondamnatorie NU mai există din start o hotărâre de condamnare (se pronunţă soluţia încetării procesului penal); • situaţiei în care a intervenit reabilitarea (de drept sau s-a acordat reabilitarea judecăto­ rească) sau cel puţin $~a împlinit termenul de reabilitare (chiar dacă reabilitarea judecă­ torească nu a fost solicitată/acordată). ❖ pedeapsa prevăzută de lege (pedeapsa abstractă) pentru infracţiunea săvârşită să fie A sau î < 7 ani (egalitatea maximului special al î cu durata de 7 ani exclude respectiva infracţiune de la beneficiul AAP, chiar dacă pedeapsa concret stabilită ar fi A sau î de cei mult 2 ani) art. 187 CP A poate fi pedeapsă unică sau poate fi prevăzută alternativ cu î, în limitele menţionate; ❖ infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată; ❖ infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăruiui/îdentificării şi tragerii la răspundere penală a celorlalte persoane alături de care a comis infracţiunea (a autorului sau a unul coparticipant dacă cel faţă de care se ridică problema acordării AAP este participant, a participanţilor dacă acesta este chiar autorul). ❖ infractorul şi-a dat acordul (de principiu) pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie, deoarece instanţa poate să impună această obligaţie pe durata termenului de supraveghere (chiar dacă impunerea efectivă a acestei obligaţii este facultativă pentru instanţă, acordul este obligatoriu). ❖

Instituţii de individualizare a pedepsei

r

NB

NB

303

AAP închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţHle săvârşirii faptei în considerarea unui folos material [pentru identitate de raţiune, ■ se: apreciază untr-O: parte o doctrinei că această dispoziţie se aplică şi în cazul în care pedeapsa amenzii însoţeşte pedeapsa î în temeiul altui text legal. decât art. 62 CP/ precum este cazpi aplicării art. 39 alin. |1J lit. d) CP], ;

? | : j ;

Infracţiunile, comise în timpul.minorităţii, pentru.care.Srauţaplicaf pe^epse în: baza dispoziţiilor Codului penal anterior, nu constituie impedimente pentru dispunerea AAP [art, 9 alin. (2) din Legea nr. 187/2012]. Potrivit art. 20 din Legea 143/2000, „(1) Dacă, până în momentul pronunţării hotărârii, inculpatul menţionat la art. 19: respectă protocolul: programului: integrat: de asistenţă a :persoanelor consumatoare de droguri, instanţa de: judecată: poate -dispune renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art, 80, respectiv art. 83 din Codul penal, {2) Ne respecta rea, pe:: durata termenului de supraveghere, a -programului: integrat de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri atrage în mod corespunzător aplicarea dispoziţiilor art. 88 alin. |l}diu Codifi penal" caz special dedjspuperea AAP;jA::.;

| i

; ;

; ;

O sunt obligatorii (cumulativ}: ❖ prezentarea motivelor care au determinat dispunerea AAP; ❖ atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă: * va mai comite infracţiuni, prevederea legală nu distinge între tipul infracţiunii, forma acesteia, tipul de manifestare a vinovăţiei etc. (deşi, în materia revocării AAP, există deosebiri după cum infracţiunea nou comisă pe durata termenului de supraveghere este intenţionată, praeterintenţionată sau culpoasă); * nu va respecta măsurile de supraveghere (a căror dispunere este obligatorie pe durata termenului de supraveghere}; 9 nu va executa obligaţiile (a căror dispunere este facultativă pentru instanţă} ce îi revin pe durata TS.

NB

Excepţii de Sa necesitatea îndeplinirii condiţiilor (mai puţin cea a consimţământului pentru prestarea unei munci în folosul comunităţii -> aspect controversat; oxlstă discuţii privind împrejurarea aceasta; dacă -este sau nu o excepţie de la AAP/potenţial/dispusă în mod excepţional,: în baza unei dispoziţii speciale, lipsa acordului de prestare: a; muncii: neremunerate în folosul comunităţii, cu atât mai mult cu cât dispunerea acestei obligaţii nu se impune instanţei în mod compuisiv): - potrivit art. 378 alin. (5) C. pen.: „dacă, până la rămânerea: definitivă a hotărârii de con; damnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune; după: caz; amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta";

j

; l j j | \ ; j

304

Drept penal. Partea generală

- art. 380 alin, (3) C. pen.: „dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul asigură reluarea frecventării cursurilor de către minor, instanţa dispune,: după . caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta", ■

NB

Prin Decizia nr. 24/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compl DCD pen., a stabilit că, interpretarea: şi: aplicarea:: dispoziţiilor1art: S3 alinC(l) lit: b) din Codul penat şi art. 88 alin. (3) din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul ' de supraveghere ai amânării aplicării unei pedepsei, atât pronunţarea soluţiei de condam- s nare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii". Desigur, pentru corecta aplicare a acestei Decizii, trebuie să se ţină cont de faptul că simpla comitere a unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere al unei AAP nu conduce automat !a revocarea acestei, existând ipoteze de revocare facultativă, dar şi ipoteze de revocare obligatorie (însă şi acestea implică verificarea unor condiţii suplimentare) :Tj

jjUTermenul de supraveghere Art. 84. Termenul de supraveghere. (1) Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii defi­ nitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei. (2) Pe durata termenului âe supraveghere, persoana faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

O termenul de supraveghere în cazul AAP este fix (2 ani), indiferent de cuantumul pedepsei A sau durata pedepsei cu î stabilite; £ pe durata TS, se execută obligatoriu: ❖ măsurile de supraveghere; ❖ acele obligaţii care au fost eventual impuse, facultativ, de instanţă - dacă au fost impuse (chiar dacă aplicarea lor este o facultate pentru instanţă, executarea este o obligaţie pentru infractor, atunci când au fost impuse); ❖ integral obligaţiile civile impuse de instanţă (dacă are posibilitatea obiectivă de a le achita), până cu maximum 3 luni înainte de expirarea TS. O nu se vor executa pedepse complementare pe durata TS în cazul AAP (nu s-a aplicat nicio pedeapsă, nici principală, nici secundară; tocmai acesta este motivul pentru care numeroase obligaţii ce se pot dispune pe durata termenului de supraveghere sunt similare pe conţinut cu unele categorii de drepturi ai căror exerciţiu poate fi interzis în cadrul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi.

Instituţii de individualizare a pedepsei

305

2. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile113 Arh 85. Măsurile de supraveghere şi obligaţiile. (1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana faţă de care s-n dispus amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;, d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă, (2) Instanţa poate impune persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă cuprinsă între 30 şi 60 de zile, în condiţiile sta­ bilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor; c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; e) să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte per­ soane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea; fi să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă; g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă; h) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; j) să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. (3) Pentru stabilirea obligaţiei prevăzute la alin. (2) Ut b), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. (4) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei. (5) Persoana supravegheată trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

O măsurile de supraveghere sunt prevăzute cumulativ (toate cinci): ♦î* impunerea lor de către instanţă este obligatorie; ❖ respectarea lor de către infractor pe durata termenului de supraveghere ai APP e obligatorie. O obligaţiile -> nu sunt prevăzute cumulativ: ♦ > impunerea lor de către instanţă este facultativă; ❖ se pot impune niciuna/una/mai multe obligaţii (inclusiv toate 10, teoretic); w Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere sau liberării condiţionate şi a pedepselor complementare, a se consulta tabelul din anexa nr. 9,

306

O

O

O

O

Drept penal. Partea generală

❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie (dacă au fost aplicate). măsurile de supraveghere -> conţinut: ❖ să se prezinte la serviciul de probaţiune (potrivit unui grafic/program); ❖ să primească vizitele consilierului de probaţiune (programat sau inopinat); ❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile şi întoarcerea (potrivit art. 46 dîn Legea nr. 253/2013, este posibilă obţinerea acordului de părăsire a ţării, prin încheiere, de la instanţa de executare - maximum 30 zile/an); ❖ să comunice schimbarea locului de muncă; ♦ > să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor dg existenţă. măsurile de supraveghere: ❖ se comunică serviciului de probaţiune; ❖ nu pot fi modificate; ❖ nu pot înceta anterior expirării termenului de supraveghere. obligaţiile (care pot fi dispuse - facultativ) conţinut: ❖ să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; ❖ să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii (30-60 de zile, dacă starea de sănătate îi permite); ❖ să frecventeze unul sau maî multe programe de reintegrare socială; ❖ să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; ❖ să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu anumite persoane/categorii de persoane ori să nu se apropie de acestea; ❖ să nu se afle în anumite locuri sau ia anumite manifestări (sportive, culturale ori la alte adunări publice); ❖ să nu conducă anumite vehicule; ❖ să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nîcio categorie de arme; ❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; ❖ să nu ocupe sau să nu exercite funcţia, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. obligaţiile: ❖ se comunică serviciului de probaţiune; ❖ pot fi modificate (sporite/diminuate), se pot dispune altele noi pe parcursul termenului de supraveghere sau pot înceta cele iniţial dispuse anterior împlinirii termenului de suprave­ ghere (la sesizarea serviciului de probaţiune) şi pot înceta, cu excepţia: * obligaţiile referitoare la plata integrală a obligaţiilor civile (dacă există posibilitatea înde­ plinirii lor); • termenului maxim de plată (3 luni înainte de expirarea TS).

instituţii de individualizare a pedepsei

307

Art 86. Supravegherea. (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) Ut. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune, (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art, 85 alin. (2) Ut. a)~c) şi alin, (5) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art 85 alin. (2) Ut. d)~j) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. (3) Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. ah i), intr-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (n.n., este vorba despre o eroare de exprimare din parte legiuitorului, căci în cazul A A P nu există condamnare, hotărârea de  A P .fiind una

distinctă faţă de cea de condamnare). (4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expi­ rarea termenului de supraveghere.

O supravegherea se efectuează de serviciul de probaţiune [direct, cu referire Ia obligaţiile prev. de art. 85 alin. (2) lit. a)-c) şi alin. (5) CP] sau se efectuează de alte organe (abilitate), sub coordo­ narea serviciului de probaţiune - art. 86 CP, art. 576 CPP, art. 47 ş.u. din Legea nr. 253/2013, astfel, direct de către serviciul de probaţiune, în cazul: ❖ urmării unui curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; ❖ prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii; ❖ frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare socială; ♦ > îndeplinirii obligaţiilor civile. O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de alte organe abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare, în cazul: ♦ > supunerii măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracţiunea sau cu alte persoane ori de a se apropia de acestea; ❖ interdicţiei de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; ♦ > interdicţiei de a conduce anumite vehicule; schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea infracto­ rului; schimbarea locului de muncă al infractorului;

30S

Drept penal. Partea generală

❖ informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă ale infractorului. O pe durata TS, serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa, dacă: ❖ au intervenit motive care justifică: » modificarea obligaţiilor impuse de instanţă nu a măsurilor de supraveghere, pentru că măsurile de supraveghere sunt fixe şi cumulative, sau ® încetarea executării unora dintre obligaţii. ❖ persoana supravegheată: ® nu respectă măsurile de supraveghere sau « nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îî revin. ❖ persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, în termenul prevăzut de lege (cel mai târziu cu 3 iuni înainte de expirarea TS). Art. 87. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Daca pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate şanse sporite de îndreptare. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, atunci când apreciază ca menţinerea acestora nu mai este necesară.

O modificarea (sporirea/diminuarea) sau încetarea priveşte întotdeauna doar obligaţiile, niciodată măsurile de supraveghere [care se execută întotdeauna integral - a se vedea şî art. 47 alin. {1} teza finală din Legea nr. 253/2013]; O dintre obligaţii, executarea obligaţiilor civile NU poate fi modificată, iar încetarea lor nu se poate dispune, spre deosebire de situaţia obligaţiilor dispuse în temeiul art. 85 alin. (2) CP; O posibilităţile Instanţei: ❖ impunerea unor noi obligaţii sau ❖ sporirea/diminuarea condiţiilor de executare a celor existente sau ❖ încetarea executării unora dintre obligaţii anterior împlinirii termenului de supraveghere, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

$i Efecte A rt 90. Efectele amânării aplicării pedepsei. (1) Persoanei faţă de care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei nu i se mai aplică pedeapsa şi nu este supusă niciunei decăderi, interdicţii sau incapacităţi ce ar putea decurge din infracţiunea săvârşită, dacă nu a săvârşit din nou o infracţiune până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea amânării şi nu s-a descoperit o cauza de anulare. (2) Amânarea aplicării pedepsei nu produce efecte asupra executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărâre.

O efecte imediate -> se produc pe durata TS: ❖ nicio pedeapsă stabilită nu se execută (nici cea principală, nici cele accesoril/complementare, dacă există);

instituţii de individualizare a pedepsei

309

♦ > se execută măsurile de siguranţă (care se pot dispune şi prin hotărârea de AAP, cu excepţia confiscării extinse, care nu se poate dispune decât în anumite cazuri în care se pronunţă o hotărâre de condamnare)/obligaţiiie civile; măsurile preventive încetează de drept, chiar dacă hotărârea judecătorească este nedefini­ tivă [art. 241 alin. (1 ) lit. b) CPP]; ❖ dacă intervine revocarea/anularea AAP, efectele imediate se produc până la rămânerea definitivă a hotărârii de revocare/anulare, O efecte definitive se produc după expirarea TS, fără a fi intervenit anularea/revocarea acesteia: ❖ nu se mai aplică pedeapsa principală; ❖ nu se mai aplică pedepsele secundare dacă au fost stabilite; ❖ nu există decăderi, interdicţii, incapacităţi, dacă: # nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS {a se vedea ipoteza revocării AAP); • nu s-a dispus revocarea AAP; » nu s-a dispus anularea AAP.

se aplică regulile de la concursul de infracţiuni (deşi între comiterea primei infracţiuni şi săvârşirea celei care conduce la revocarea AAP s-a interpus o hotărâre definitivă, aceasta NU este una de condamnare, ci de AAP, astfel încât sunt întrunite condiţiile concursului de infracţiuni).

Instituţii de individualizare a pedepsei

311

O revocarea facultativă a AAP: ❖ se săvârşeşte din culpă o nouă infracţiune în cursul TS {infracţiunea trebuie să fie şi desco­ perită în termen pentru a se putea dispune revocarea AAP) -> instanţa va decide dacă se impune menţinerea AAP {când se pronunţă, de exemplu, şi pentru noua infracţiune, AAP caz în care vor curge în paralel cele două termene), sau nu (dacă pentru noua infracţiune se dispune, de pildă, condamnarea cu executare, nu se poate menţine AAP în raport de prima infracţiune, ci se impune revocarea acesteia).

r NB ţ+ NB

Dacă instanţa decide menţinerea AAP von curge în paralel două TS; Dacă:pentru b se j dispune executarea pedepsei cu închisoarea, instanţa va revoca AAP. | Re vocarea pentru nerespectarea măsurilor/obiigaţiiiorpresupune/-^ intenţie directă; dacă I ;/;;::: j nerespectarea -> cufpă/imposibilitate obiectivă m nuse poate dispune revocarea.

O nu există revocare dacă: ❖ neexecutarea se datorează imposibilităţii obiective de plată a obligaţiilor civile; ❖ persoana îşi îndeplineşte obligaţiile civile după sesizarea instanţei pentru revocare pe motivul neachitării integrale a obligaţiilor civile, dar înainte de împlinirea TS.

r NB

r NB

Trin Decizia nr, 24/2017, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, compl. DCD pen., a stabilit că: „în ; interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi art. 88 alin. (3) < din Codul penal, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supra­ veghere al amânării aplicării unei pedepsei, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru ; noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii". Reguli speciale în cazul abandonului de familie: * dacă în TS ai AAP pentru abandon de familie este săvârşită o nouă infracţiune de aban­ don de familie, nu se va dispune revocarea AAP, atunci când: - persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza urmăririi penale -> cauză de nepedepsire (se dispune clasarea/încetarea procesului penai, aşadar, nu va:fi: întrunită: condiţia de a se pronunţa o hotărâre de condamnare chiar după expirarea TS); - dacă persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza judecăţii m instanţa trebuie să men­ ţină AAP iniţială şi, pentru h, să dispună fie AAP, fie condamnarea SEPS.

4.2, Anularea AAP Art. 89. Anularea am ânării aplicării pedepsei. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus amânarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, amânarea se anulează, aplicându-se, după I caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară.

312

Drept penal. Partea generală

(2) în caz de concurs de infracţiuni, instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei rezultante dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 83. Dacă $e dispune amânarea aplicării pedepsei, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s~a pronunţat anterior amânarea aplicării pedepsei.

O O

O

O

premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de AAP, pentru care s-a aplicat pedeapsa î (dispunerea unei A definitive NU este suficientă) - indiferent de durată (afortiori, dacă se dispune detenţiunea pe viaţă), chiar după expirarea TS; anularea este obligatorie (nu este lăsată la aprecierea instanţei); nu contează forma de vinovăţie, manifestată în comiterea infracţiunii care atrage anularea AAP (poate fi intenţionată sau praeterintenţionată, dar, în tăcerea legii, şi o infracţiune din culpă va produce acelaşi efect); se urmează, după caz, regulile de la: ❖ concursul de infracţiuni (dacă k nu era definitiv judecată) -> este posibilă dispunerea AAP pentru pedeapsa rezultantă a concursului format din cele două sau mai multe infracţiuni (kşi l2), iar TS începe să curgă în această ipoteză de la momentul pronunţării iniţiale a primei hotă­ râri de AAP (nu de la data anulării, spre deosebire de anularea RAP), pentru că există TSÎn curs; ❖ recidivă (ii —Tirecidivă, la infracţiunea pentru care s-a dispus iniţial APP=T2recidivă); ❖ pluralitate intermediară de infracţiuni (ii = Ti pluralitate intermediară, tar infracţiunea pentru care s-a dispUS iniţial AAP = T2pluralitate intermediară de infracţimi)paşi (etape): ❖ se anulează prima hotărâre de AAP (cea iniţială); ❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă Între pedeapsa pentru care s-a dispus iniţial AAP şi pedeapsa stabilită pentru cealaltă infracţiune; ♦ > dacă sunt întrunite condiţiile obiective şi subiective pentru aceasta, iar instanţa apreciază că este oportun, va putea dispune o nouă AAP pentru pedeapsa rezultantă/finală de executat a pluralităţii infracţionale emergente, al cărei TS va fî calculat de la data primei aplicări a AAP.

NB

J “* NB

în cazul minorilor: « dacă pe durata TS al AAP se:descoperă că majorul mai: săvârşise o infracţiune în minorat, •pentru care s-a luat, chiar după expirarea TS, o măsură educativă privativă de libertate, AAP se anulează, aplicându-se art 129 C. pen.; * nu se va dispune anularea dacă măsura educativă aplicată este. neprivativă de libertate, în acest caz, măsura educativă neprivatîvă de libertate se va executa alături de măsurile de supraveghere/obligaţiile stabilite de instanţă. Nu se execută pedepse complementare pe timpul TS al AAP (amânarea aplicării pedepsei principale se impune a fortiori şi asupra sancţiunilor penale secunda re, însă dacă se:dispune revocarea/anularea AAP (fără redispunerea unei noi AAP pentru pedeapsa rezul­ tantă, in acest din urmă caz), executarea acestora va urma regimul dreptului comun.

Instituţii de individualizare a pedepsei

313

De exemplu,. a persoană a comis două infracţiuni concurente/ dar, fără ca primasâ fie ] ■descoperita, este judecat. definitiv pentru: a douafr pronunţându-seAA P. în cursul:75 ai acesteia se descoperă prima infracţiune concurentă comisa,:pentru care se aplică pedeapsa .închisorii, urmând a se anuia AAP. îii. s u s p e n d a r e a e x t d i i f c i i

s i la s U p r â v W h b r e

Ari. 91. Condiţiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) Instanţa poate dispune suspendarea execută­ rii pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în uri, 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. (2) Când pedeapsa închisorii este însoţită de pedeapsa amenzii aplicate în condiţiile ari. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere. (3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă: a) pedeapsa aplicată este numai amenda; b) aplicarea pedepsei a fost iniţial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată; c) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor. (4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea, precum şi a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei şi atenţionarea condamnatului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Noţiune - măsură de individualizare judiciară a executării pedepsei aplicabilă în situaţia în care instanţa consideră că, raportat ia circumstanţele faptei penale comi­ se şi ale infractorului, după stabilirea unei pedepse u închisoarea (în anumite limite) şi aplicarea acesteia printr-o hotărâre de condamnare, nu se impune executarea pedepsei în regim de detenţie (executarea propriu~zisâ a pedepsei), dispunând sus­ pendarea executării şi supravegherea comportamentului infractorului pe o anumită durată (termen de supraveghere). 3 reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege {instanţa trebuie să motiveze opţiunea); 3 se poate aplica doar persoanei fizice majore {minorului neputându-i-se aplica pedepse, nu se poate nici suspenda executarea !or; persoana juridică nu poate fi sancţionată penal ia nivel prin-

314

O

O

O

O

Drept penal. Partea generală

cipşl ttecât cil amenda, aşadar nici acesteia nu i se poate apliCfe Suspendarea sub supraveghere a executării, care este limitată şi în cazul majorului doar la anumite pedepse cu închisoarea); este o formă de individualizare a executării pedepsei stabilită şi aplicată printr~o hotărâre de condamnare (nu este un tip de soluţie procesual-penală de sine-stătătoare, autonomă, distinctă, aşa cum sunt RAP şi AAP) instanţa stabileşte şi aplică o pedeapsă, dar suspendă executarea acesteia pe durata unui TS; Criterii în funcţie de care se apreciază oportunitatea luării acestei măsuri: persoana infractorului (subiectiv); ❖ conduita infractorului anterior săvârşirii infracţiunii (subiectiv, dar apt de percepere într-o manieră obiectivă); ❖ eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii (subiectiv, dar apt de percepere într-o manieră obiectivă); ❖ posibilităţile infractorului de îndreptare (subiectiv, la aprecierea motivată a instanţei). Exemplu: „referitor la modalitatea de executare, se apreciază că sunt întrunite cumulativ con­ diţiile impuse de acest text legai întrucât inculpatul nu a mai fost condamnat anterior; neavând antecedente penale, fapta a fost comisă numai datorită faptului că partea vătă­ mată l-a urmat pe inculpat; după ce acesta şi~a manifestat expres intenţia de a pune capăt conflictului declanşat tot de partea vătămată, prin părăsirea locului incidentului parte vătă­ mată care a continuat să aibă o atitudine agresiva faţă de inculpat, în prezenţa concubinei sale, ceea ce a condus ia reţinerea circumstanţei atenuante a provocării în favoarea incul­ patului, atitudinea inculpatului ulterior comiterii faptei în sensul că s-a deplasat ia spitalul unde partea vătămată era internată pentru a se interesa de starea sa, aspecte ce conduc la concluzia că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru inculpat şi chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai comite şi alte fapte penale" (C.A. Constanţa, dec. nr. 87/P din 13 octombrie 2009, www.portai.just.ro). Cazuri speciale: ❖ art. 378 alin. (5) şi art.380 alin. (3) CP la alegere, SEPS sau AAP chiar fără condiţii îndeplinite - sunt discuţii dacă se compensează orice condiţie sau dacă poate lipsi şi acordul de prestare a muncii neremunerate - caz în care sunt iarăşi discuţii: unii consideră că se va dispune în acest caz SEPS fără obligaţia de muncă, alţii că se va dispune AAP, căci la SEPS este de esenţa instituţiei munca. Condiţii: ❖ sine qua non - instanţa apreciază că executarea pedepsei aplicate nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei infractorului pentru o perioadă determinată; ❖ pedeapsa aplicată, inclusiv pentru un concurs de infracţiuni (pedeapsa rezultantă), să fie î < 3 ani; ❖ nu contează pedeapsa prevăzută de lege, doar cea aplicată (nu se impune condiţie de gravitate abstractă a infracţiunii comise, ca în căzui RAP şi AAP);

Instituţii de individualizare a pedepsei

3X5

❖

pedeapsa aplicată nu poate fi numai amenda (poate fi prevăzută de lege Î/A, dar instanţa trebuie să se fi orientat spre pedeapsa î sau pedeapsa îînsoţită de pedeapsa A); ❖ aplicarea pedepsei să nu fi fost iniţial amânată, amânare care a fost ulterior revocată; ❖ infractorul să nu fi suferit anterior o condamnare la pedeapsa î > 1 an (pentru o infracţiune intenţionată sau praeterîntenţionată), cu excepţia: • faptelor care nu mai sunt prevăzute de lege (dezincriminare) sau a infracţiunilor care au fost amnistiate (postcondamnatoriu; în caz de amnistie antecondamnatorie, nu ar mai exista, ab initio, o condamnare anterioară de care să nu se ţină seama, soluţia instanţei în cazul respectiv fiind încetarea procesului penal); • situaţiei în care a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească (acordată efectiv) sau s-a împlinit termenul de reabilitare; 9 faptei pentru care s-a dispus o soluţie de RAP (pentru că nu este o soluţie de condam­ nare); 9 faptei pentru care s-a dispus o soluţie de AAP (nu este o soluţie de condamnare); • faptei care a fost săvârşită din culpă. ♦ > infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată; ♦ > infractorul să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăruiui/identificăril şi tragerii la răspundere penală a autorului (dacă este vorba despre un participant) ori a participanţiior/coparticipanţilor (dacă este autor sau participant); infractorul şi-a dat acordul pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii -> îndeplinirea acestei condiţii este obligatorie, deoarece instanţa trebuie să impună această obligaţie ca regulă, există şi excepţii asupra cărora se discută în doctrină (cu excepţia situaţiei în care raţiuni medicale obiective împiedică pe condamnat să presteze munca în folosul comunităţii),

NB

r* NB

Când pedeapsa î este însoţită de pedeapsa A, A se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere, soluţie valabilă şi atunci când A care însoţeşte închisoarea a fost dispusă în temeiul art. 62 CP, dar şi;atunci:când a fost aplicată în baza altui text legal, de exemplu, art. 39 alin, (1) fit. d) CP :[I.C.CJ., compl. Rit, Decizia nr. 4/2020, www.scj.ro]. Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispo­ ziţiilor Codului penal din 1968 nu constituie impedimente pentru dispunerea SEPS [art, 9 alin. (2) din legea nr, 187/2012],

O sunt obligatorii (cumulativ): ❖ prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea; ❖ prezentarea motivelor ce au determinat SEPS;

316

Drept penal. Partea generală

atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă: « va mai comite infracţiuni; ® nu va respecta măsurile de supraveghere; • nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata TS.

NB

r NB

Prin Decizia nr.;Î2/2di9 ţ y , Of. nr. 481 din Î3 iunie 20191 înalta Curte de Casaţie şi iustiţie; Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit i că: „indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracţiunea săvârşită în eursuI termenului de încercare, regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din Codul penai din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunţată după 01 februarie: 2014, se menţine şi după mirarea m V l g U d î K a Codului penai actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anularii acesteia, fiind cel prevăzut de Codul penal din 1969". Prin Decizia nr. 4/2020 (M Of. nr. 211 din 16 martie ¿0201 înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, a stabilit că: „în inter­ pretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Codul penal, când pedeapsa amenzii se adaugă pedepsei închisorii, amenda penală se execută, chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost suspendată sub supraveghere".

li Termenul de supraveghere Art, 92. Termenul de supraveghere. (1) Durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie termen de supraveghere pentru condamnat si este cuprinsa între 2 şi 4 ani, fără a putea fi însă mai mică decât durata pedepsei aplicate. (2) Termenul âe supraveghere se calculează de la data când hotărârea prin care s~a pronunţat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere a rămas definitivă. (3) Pe durata termenului de supraveghere condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere şi să execute obligaţiile ce îi revin, în condiţiile stabilite de instanţă.

O TS nu este fix {ca la AAP), ci variabil între 2 şi 4 ani, > cu pedeapsa aplicată (din TS nu se deduce durata măsurilor preventive privative de libertate; de principiu, graţierea nu produce efecte asupra termenului de supraveghere); O ia TS nu se adaugă pedeapsa aplicată; O pe durata TS se execută obligatoriu: ❖ măsurile de supraveghere; ❖ obligaţiile stabilite de instanţă; în cazul SEPS, separat de obligaţia condamnatului de a achita integrai obligaţiile civile, este obligatorie dispunerea a minimum două obligaţii pe durata TS: prestarea ;unei munci neremunerate în folosul comunităţii [art. 93 alin. (3) CP] şi minim o obligaţie (ia alegerea instanţei) ■ diptrecetep^

instituţii de individualizare a pedepsei

❖ ❖

r NB

ţi

317

integral obligaţiile civile, cu până ia punctul în care mai sunt 3 luni înainte de expirarea TS; pedepsele complementare (pedepsele accesorii nu se execută). ţri-n becizia nr, l3/20l9 (M. Of. nr. 479 din Î2 iunie; 20i9|; înalta; Curte;-de; Casaţie. şt I Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor ohestium de drept.în materie a stabilit că: Jn l cazul anulării amânării aplicării unei pedepse, urmată de suspendarea sub supraveghere a ; executării pedepsei principale rezultante, termenul; de; suprave^iere>:: stabi:Nt .potrivit l dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii i prin care se dispune suspendarea sub supraveghere a - executării - pedepsei: principaleM rezultante'". ]

Măsurile de supraveghere şi obligaţiile111

Art. 93. Masurile de supraveghere fi obligaţiile. (1) Pe durata termenului de supraveghere, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) sa se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) sa anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei si orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. (2) Instanţa impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; c) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; d) să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instanţei. (3) Pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul va presta o muncă neremuneraiă în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile, în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazid în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. Numărul zilnic de ore se stabileşte prin legea de executare a pedepselor. (4) Pentru stabilirea conţinutului obligaţiei prevăzute la alin. (3), instanţa va consulta informaţiile puse la dispoziţie periodic de către serviciul de probaţiune cu privire la posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului de probaţiune şi la nivelul instituţiilor din comunitate. (5) Condamnatul trebuie să îndeplinească integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.

O măsurile de supraveghere -> sunt prevăzute cumulativ (toate cinci - în esenţă, aceleaşi ca ia AAP): ❖ impunerea lor de către instanţă este obligatorie; ❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie.

hi Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere sau liberării condiţionate şi a pedepselor complementare, a se consulta tabelul din anexa nr. 9.

318

Drept penal. Partea generală

O obligaţiile nu sunt prevăzute cumulativ: ❖ impunerea celor prevăzute în art 93 alin. (2) CP de către instanţă este obligatorie, instanţa putând alege dintre acestea una sau mai multe (minimum una, maximum toate patru) cu excepţia prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii, care se impune în mod obligatoriu [art. 93 alin. (3) CP], afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă; ❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie. O măsurile de supraveghere -> conţinut: ❖ să se prezinte la serviciul de probaţiune; ❖ să primească vizitele consilierului de probaţiune; ❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile (spre deosebire de cazul AAP, aici nu se mai prevede expres faptul că trebuie să fie indicată şî întoarcerea); ❖ să comunice schimbarea locului de muncă; ❖ să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă. O măsurile de supraveghere: ❖ se comunică serviciului de probaţiune; ❖ nu pot fi modificate pe parcursul TS; ❖ nu pot înceta anterior împlinirii TS. 3 obligaţiile conţinut: ❖ să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; ❖ să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială; ❖ să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală; ❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei, O obligaţie esenţială -> condamnatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă cuprinsă între 60 şi 120 de zile (durata este superioară celei a obligaţiei corelative din cazul AAP, care în plus este şi facultativă spre dispunere), în condiţiile stabilite de instanţă, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă; O obligaţiile: ❖ se comunică serviciului de probaţiune; ❖ pot fi modificate (sporite/dîminuate), pot fi impuse unele noi şi pot înceta anterior ţreceriî TS, cu excepţia: • obligaţiilor referitoare la plata integrală a obligaţiilor civile; • termenului maxim de plată (până cu 3 luni înainte de expirarea TS); » prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii (ca regulă nu poate fi modificată, dar executarea ei ia sfârşit la data la care se împlineşte durata pentru care a fost dispusă, care poate fi anterioară - de regulă este: art. 57 alin. (1) Legea nr. 253/2013 - momentului ajungerii la final a TS.

Instituţii de individualizare a pedepsei

319

Art. 94- Supravegherea condamnatului. (1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit c)-e) se comunică serviciului de probaţiune. (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit. b), alin. (3) şi alin. (5) se face de serviciul de prohaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. c) şi Ut. d) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de prohaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. (3) Serviciul de prohaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. a) şi lit- b), precum şi alin. (3) intram termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. (4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de prohaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţa, fie încetarea executării unora dintre acestea; h) persoana supravegheata nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expi­ rarea termenului de supraveghere.

O supravegherea se efectuează fie direct/nemijlocit de către serviciul de prohaţiune, fie de către alte organe (autorităţi/instituţii abilitate}, sub coordonarea serviciului de probaţiune, astfel, direct de către serviciul de probaţiune, în cazul: ❖ urmării unui curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; ❖ frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare socială; ❖ prestării unei munci neremunerate în folosul comunităţii; ❖ îndeplinirii obligaţiilor civile. O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de alte organe abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare, în cazul: supunerii ia măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală; ❖ interdicţiei de a părăsi teritoriul României fără acordul instanţei [acest acord se poate obţine de ia instanţa de executare, pentru maximum 30 de zile/an (art. 46 din Legea nr. 253/2013]. pe durata TS, se comunică serviciului de probaţiune: ❖ schimbarea locuinţei şi orice deplasare a infractorului care depăşeşte 5 zile; ❖ schimbarea locului de muncă al infractorului; ♦ > informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă ale infractorului. O serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor privind: ♦ > pregătirea şcolară/calificarea profesională/reintegrarea socială şi *> munca neremunerată în folosul comunităţii. ® într-un termen cât mai scurt de ia data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. 5 pe durata TS, serviciul de probaţiune are obligaţia de a sesiza instanţa, dacă: ❖ au intervenit motive care justifică: 9 modificarea obligaţiilor impuse de instanţă 4 nu a măsurilor de supraveghere, pentru că măsurile de supraveghere sunt fixe şi cumulative, sau

320

Drept penal. Partea generală

® încetarea executării unora dintre obligaţii. +> persoana supravegheată: ® nu respectă măsurile de supraveghere sau ® nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin. ❖ persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, în termenul prevăzut de lege (până cu 3 luni înainte de expirarea TS). Art. 95. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare 3 celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de îndreptare. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

O modificarea sau încetarea priveşte întotdeauna obligaţiile, niciodată măsurile de supraveghere; O dintre obligaţii, cele civile nu pot fi modificate, iar încetarea lor nu se poate dispune; O posibilităţile instanţei: ❖ impunerea unor noi obligaţii sau ❖ sporirea/diminuarea condiţiilor de executare a celor existente sau ❖ încetarea executării unora dintre obligaţii, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

NB

Nu constituie modificare a obligaţiilor încuviinţarea de a părăsi temporar teritoriul ţării.

3. Efecte Art. 98. Efectele suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi nu s-a descoperit o cauza de anulare, pedeapsa se consideră executata. (2) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

O efecte imediate se produc pe durata TS: ❖ NU se execută pedeapsa principală a închisorii dispusă, pedeapsa amenzii (individuală sau aplicata alături de pedeapsa închisorii), se vor executa pedepsele complementarele stabilite [interzicerea exercitării unor drepturi = art. 68 alin. (1) lit. b) CP; publicarea hotărârii de condamnare = art. 70 CP; degradarea militară nu este incidenţă - regimul facultativ vizează pedepse de minimum 5 ani închisoare, dispuse concret, iar SEPS nu poate viza decât pedepse de maximum 3 ani închisoare] dacă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi este dispusă pe durata maximă ~ 5 ani, iar TS al SEPS < 4 ani, această pedeapsă complementară se va executa şi după expirarea TS (pe o parte din durata termenului de reabilitare de drept);

Instituţii de individualizare a pedepsei

321

măsurile preventive încetează de drept, chiar dacă hotărârea judecătorească este nedefini­ tivă [art. 241 alin. (1) lit. b) CPP]; ♦ > dacă intervine revoca rea/a nu larea SEPS, efectele imediate se produc până la rămânerea definitivă a hotărârii de revoca re/a nu la re. O efecte definitive -> se produc după expirarea TS (fără revocare/anulare): ♦ > pedeapsa se consideră executată, dacă: » nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS (a se vedea ipotezele revocării}; * nu $~a dispus revocarea; « nu s-a dispus anularea. ❖ la expirarea TS începe să curgă termenul de reabilitare (numai de drept, chiar dacă instanţa a stabilit o pedeapsă cu î > 2 ani, art. 165 CP).

4. Revocarea şi anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere1*1 4.1. Revocarea Arh 96. Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere . (1) Dacă pe parcursul termenului de suprave­ ghere persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. (2) Dacă până la expirarea termenului de supraveghere persoana supravegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, afară de cazul în care persoana dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. (3j Dacă pedeapsa amenzii care a însoţit pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62 nu a fost executată şi a fost înlocuită cu pedeapsa închisorii potrivit art. 63 alin. (2) sau art. 64 alin. (5) şi alin. (6}, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda. (4) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită până la împli­ nirea termenului si pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei. (5) Pedeapsa principală pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor referitoare la recidivă sau la pluralitatea intermediară. (6) Dacă infracţiunea ulterioară este săvârşită din culpă, instanţa poate menţine sau revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. în cazul revocării, dispoziţiile alin. (1), alin. (4) şi alin. (5) se aplică în mod corespunzător.

3 Revocarea SEPS este de două tipuri: * obligatorie; *> facultativă.

il] Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării şi revocării, în căzui renunţării ia aplicarea pedepsei, amânării Micarii pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelele din anexele nr. 12 şi 13,

322

Drept penal. Partea generala

O revocarea obligatorie: ❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de suprave­ ghere; ❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse; ❖ pe parcursul TS (până la punctul în care mai sunt doar 3 luni până la expirarea TS - în acest caz, se declanşează procedura de revocare, dar condamnatul poate îndeplini această obli­ gaţie până la expirarea termenului, caz în care NU se mai dispune revocarea) persoana supra­ vegheată nu îndeplineşte integral obligaţiile civile; • excepţie: în cazul obligaţiilor civile, persoana dovedeşte că nu a avut nîcîo posibilitate să le îndeplinească. ❖ dacă A care a însoţit î nu a fost executată şi a fost înlocuită cu î care se adaugă la pedeapsa î a cărei executare a fost iniţial suspendată [art. 96 alin. (3) CP]; ❖ dacă, după pronunţarea condamnării cu SEPS, persoana supravegheată a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie sau praeterîntenţie, descoperită în TS, pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa î, NU altă soluţie şi NU pedeapsa A -> contează să fie descoperită (infracţiunea, nu neapărat şi identificat infractorul) în TS, chiar dacă are ioc condamnarea după expirarea TS (poate fi o infracţiune continuă, continuată, progresivă sau de obicei consumată în termenul de încercare şi epuizându-se după aceasta);

r* NB

In doctrină sunt purtate discuţii cu privire Ia ipoteza comiterii în TS a unei infracţiuni continue, continuate şi de obicei - NU şi pentru infracţiunea progresivă, unde e clar că se consideră săvârşită în termen fapta atunci când se comite actul de executa re în termen; pentru infracţiunile celelalte, potrivit art. 154 alin. (2) CP, fapta penală s-ar considera săvârşită la momentul epuizării, iar dacă acesta ar fi ulterior împlinirii termenului, revo­ carea nu ar mai putea avea loc (nu s-ar verifica formal condiţia săvârşirii unei noi infrac­ ţiuni în termen); din acest motiv, o parte a doctrinei apreciază că în acest caz şi altele similare (când în beneficiul infractorului curg anumite termene cu efect pozitiv pentru acesta), să se aprecieze că data săvârşirii unei asemenea infracţiuni se modifică, fiind luat în calcul momentul consumării, nu al epuizării. urmare: instanţa revocă SEPS şi dispune executarea efectivă a pedepsei: ® în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni, se aplică regulile de la recidiva postcondamnatorîe sau de la pluralitatea intermediară de infracţiuni (pentru că noua infracţiune este comisă după o condamnare definitivă la o pedeapsă, înainte ca aceasta să fie considerată ca executată); « în situaţia A neexecutate care a însoţit?, instanţa revocă suspendarea executării pedepsei î şi dispune executarea acestei pedepse la care se adaugă pedeapsa închisorii care a înlocuit amenda [se va executa pedeapsa rezultată din cumulul aritmetic a! celor două, fără a se putea depăşi, desigur, maximul generai al pedepsei închisorii - 30 ani - art 2 alin. (3) CP].

instituţii de individualizare a pedepsei

323

O revocarea facultativă: infracţiunea nouă se săvârşeşte din culpă în cursul TS -> instanţa va decide dacă se impune menţinerea SEPS sau dacă aceasta se va revoca; menţinerea SEPS este relativ -“ facultativă, căci în unele situaţii NU este posibilă menţinerea SEPS, ci trebuie revocată - de pildă, dacă pentru noua infracţiune se dispune condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate cu exe­ cutare (cu executare efectivă), NU este posibilă menţinerea SEPS pentru pedeapsa corespun­ zătoare infracţiunii anterioare (infractorul condamnat nu poate fi, în aceiaşi timp, privat legal de libertate în executarea unei pedepse, cât şi considerat în stare de libertate, într-un TS al unei SEPS).

r NB

trebuie ca executarea pedepsei pentru b să fie, la rândul ei, dispusă printr-o condamnare cu SEPS. Pentru b nu se poate dispune AAP/RAP, pentru că k ~ condamnare la pedeapsa cu; Vor curge în paralel două TS, câte unul pentru fiecare SEPS. Dac| ipstanţa dispune executarea în detenţie pentru b, trebuie să revpce SEPS.:

J“* NB

Nerespectarea măsurilor de supraveghere/obligaţiilor -> intenţie; dacă nerespectarea -> culpă/imposibilitate obiectivă -> nu se poate pronunţa revocarea.

O nu există revocare dacă: ❖ neexecutarea se datorează imposibilităţii obiective de îndeplinire a măsurilor de suprave­ ghere/obligaţiilor (inclusiv celor civile); de exemplu: „fapta condamnatului de a nu se prez­ enta la Serviciul de probaţiune la data şi locul stabilit nu poate fi considerată de rea-credinţă atâta timp cât acesta anunţă pe consilierul serviciului prin acte doveditoare, fără a fi prezent, că suferă de o boală de care se tratează în afara ţârii. (...) nu a avut o atitudine sfidătoare de natură să atragă revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei" (C.A. Oradea, dec. nr. 243/R din 5 martie 2012, www.portal.just.ro). ❖ persoana îşi îndeplineşte obligaţiile civile după sesizarea instanţei pentru revocarea SEPS (pe motiv că nu a fost integral efectuată stingerea obligaţiilor civile până la atingerea momentului până la care mai sunt doar 3 luni până la împlinirea termenului), dar înainte de împlinirea TS.

F* NB

Reguli speciale în cazul abandonului de familie: .- dacă în TS a! SEPS pentru abandon de familie este săvârşită o nouă infracţiune de aban­ don de familie (cu intenţie), nu se va dispune revocarea SEPS, atunci când: ; ” infractorul con damnat anterior pentru abandon de fam ii ie: cu SEPS îşi îndep Uneşte obligaţiile în f âza:urm ărîrii p ena!e: cau ză de nep ed eps ire (se pronunţă sol uţi aci asar ii - nu este îndeplinită condiţia de a se pronunţa o condamnare; pentru: infracţiunea Ţ comisă în TS, chiar după împlinirea acestuia); * persoana îşi îndeplineşte obligaţiile în faza judecăţii -> instanţa trebuie: să menţină j SEPS iniţiala şi pentru b să dispună condamnarea cu SEPS.

Drept penal. Partea generală

324

bezlegarea unor chestiunii de drept: Prin Decizia nr. ill^ o is , înalta Curte de:: Casaţie şi . Justiţie a st abilît;că/ ^înva^aîicareâidis po ziţ siior a rt.| 5 din Codul penal, conform Deciziei Curţii ' Constituţionale nr. 265/2014, în căzui pluralităţii de infracţiuni constând într-o infracţiune . psntru care, potrivit;Codului penal anterior, a: fost apiicatăprintr-o hotărâre definitivă o pedeapsă cu: suspendarea sub supraveghere- a executării: pedepsei, potrivit art. 861 din Codul penai anterior, şi o infracţiune săvârşită în termenul de încercare, pentru care fegea penală mai favorabilă; este: considerată legea nouă, stabilirea şi executarea; pedepsei rezultante în urma revocării: suspendării sub supraveghere se realizează conform art. 9$ alin. (4:) şi {5} din Codul penal". 4.2. Anularea Art. 97. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, suspendarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. (2) în caz de concurs de infracţiuni sau pluralitate intermediară, instanţa poate dispune suspendarea executării pedepsei rezultante, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 91. Dacă se dispune suspendarea executării pedepsei sub supra­ veghere, termenul de supraveghere se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pro­ nunţat anterior suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

O premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o altă infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii definitive cu SEPS, pentru care $~a aplicat pedeapsa cu î (indiferent de durată), chiar după expirarea TS; S anularea este obligatorie; O nu contează forma de vinovăţie manifestată în comiterea infracţiunii; O se urmează, după caz, regulile de la: ❖ concursul de infracţiuni (dacă h nu era definitiv judecată la momentul comiterii b); ❖ recidivă (I pentru care s-a dispus eronat SEPS = T 2recidivă); ❖ pluralitate intermediară de infracţiuni (1 pentru care s-a dispus eronat SEPS = I 2 pluralitate intermediară);

❖

❖

în cazul concursului/piuralităţii intermediare de infracţiuni (nu şi în cazul recidivei), şe poate dispune SEPS pentru pedeapsa rezultantă (pentru întregul ansamblu faptic format din li şi I2), dar numai dacă această pedeapsă întruneşte ea însăşi condiţiile de dispunere a SEPS, iar TS începe pentru aceasta să curgă de la momentul pronunţării iniţiale asupra primei SEPS (nu de ia data anulării, spre deosebire de anularea RAP), pentru că există deja un TS în curs; în cazul în care pedeapsa pentru ii este A.

O paşi: ❖ se anulează SEPS; ❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă (pentru că nu e neapărat contopire = cumul juridic, poate fi şi cumul aritmetic sau absorbţie) pentru care s-a dispus iniţial SEPS şi pedeapsa stabilită

Instituţii de individualizare a pedepsei

325

pentru noua infracţiune (după caz, potrivit regulilor specifice sancţionării de la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară de infracţiuni).

r

NB

În situaţia tn care sunt incidente aţâţ anularea, cât şi revocarea SEPS,jnstanţ3/va pronunţa; I doar anularea (cronologic, aceasta are prioritate, iar ulterior anulării 5EPS, nu mai există o \ instituţie care să .poată fi revocată)115. ■ i

113A se vedea şi I.C.CJ., compi. RIL, Decizia nr. 42/2008, încă aplicabilă, mutatis mutandis.

:

18 U

Instituţii de individualizare a pedepsei

327

A n e x a n r . 11 "RENUNŢARE LA APUCAREA PEDEPSEI ; SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE j ĂlMĂNĂREÂ APLICĂRII PEDEPSEI J (RAP) :; ■■■, ■ ■■■::: ■■■■■ ■ ■ ■■■■■■■■ ■■■■■ fAAP) - ■ 1 » instanţa renunţă la aplicarea ® instanţa amână aplicarea pedepsei « instanţa suspendă sub supraveghere pedepsei ÎNCHISORII/AMENZII; AMENZII/ÎNCHISORII < 2 ani; executarea pedepsei închisorii < 3 ani; « numai faţă de PF majoră, nu faţă de ® numai faţă de PF majoră, nu faţă de ® numai faţă de PF majoră, nu faţă de PF minoră/PJ; PF minoră/PJ; PF minoră/PJ; * NU este o soluţie de condamnare; • NU este o soluţie de condamnare; « este o soluţie de condamnare; • instanţa nu stabileşte o pedeapsă, ® instanţa stabileşte pedeapsa, dar nu ® instanţa stabileşte şi aplică pedeapsa, nici nu aplică o pedeapsă; aplică pedeapsa, ci amână aplicarea dar suspendă executarea pe durata unui TS; pe un TS; • pedeapsa prevăzută de lege: ® pedeapsa prevăzută de iege: • pedeapsa prevăzută de lege: oricare; AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 5 ani; AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 7 ani STRiCT; • AMENDA poate fi unică sau alter­ ® AMENDA poate fi unică sau alter­ nativă cu ÎNCHISOAREA < 5 ani; nativă cu ÎNCHISOAREA < 7 ani; • instanţa nu stabileşte nicio ® pedeapsa stabilită, inclusiv la concurs « pedeapsa stabilită, inclusiv pedeapsa pedeapsă, ca la AAP/SEPS, dar de infracţiuni = pedeapsa rezultantă: rezultantă în caz de concurs de infracţiunea trebuie să aibă o AMENDĂ/ÎNCHISOARE < 2 ani; infracţiuni: ÎNCHISOARE < 3 ani; gravitate redusă (în • pedeapsa stabilită poate fi chiar şi « pedeapsa stabilită NU poate fi numai abstract/concret); numal/doar AMENDA, spre deosebire AMENDA; • criterii: deSEPS; • se poate SEPS: 1. natura şi întinderea urmărilor; • se poate AAP: 1. ÎNCHISOARE se amână amândouă; ÎNCHISOAREA; comitere; 2. şî când s-au aplicat pedepse 2. şi când s-au aplicat pedepse 4. motivul şi scopui. complementare sau există complementare sau accesorii NB! nu contează forma de vinovăţie pedepse accesorii; (executarea accesoriilor se sus­ (culpă/intenţie/intenţie depăşită); pendă, a complementarelor nu); 3. Rconairs ÎNCHISOARE < 2 ani; NB! nu se stabilesc pedepse de nsciun 3. RconcursÎNCHISOARE < 3 ani; Rconcurs ÎNCHISOARE < 2 ani + fel! AMENDĂ; « NU se poate SEPS: 1. numai pentru AMENDĂ, ca • NU se poate AAP: pedeapsă unică (dar se poate 1. numai pentru AMENDA care suspenda executarea pedepsei însoţeşte ÎNCHISOAREA < 2 ani închisorii dacă s-a dispus (pentru că trebuie amânate cumulativ pedeapsa cu amândouă indiferent de motivul închisoarea şi amenda); dispunerii ior cumulate - art. 62 2. AMENDA aplicată pe lângă CP, art. 39 alin. (1) îit. d) CP etc.j. ÎNCHISOARE < 3 ani (indiferent de motivul dispunerii); 3. PEDEAPSĂ iniţia! amânată, dar ulterior revocată AAP (pentru că se execută în detenţie); * infractorul să nu fi beneficiat în ulti­ mii 2 ani de o soluţie de RAP, calcu­ laţi de la data comiterii infracţiunii; • dacă a mai beneficiat de RAP în ulti­ mii doi ani, se poate dispune AAP;

Instituţii de individualizare a pedepsei ItgNUNŢARE IA APUCAREA PEDEPSEI (RAP) . (în mod logic) nu se poate dispune RAP dacă în ultimii doi ani a beneficiat de AAP (pentru că AAP presupune un TS de 2 ani). în acest caz se poate dispune: a) revocarea obligatorie/facultativă a AAP; b) menţinerea AAP pentru li şi dispunerea AAP şi pentru i2 din culpa (caz de revocare facultativa nevalorificată); * dacă s-a dispus AAP în urmă cu mai mult de 2 ani faţa de momentul săvârşirii S2, se poate dispune RAP; • să NU existe condamnare (SEPS inclusiv) definitivă anterioară la AMENDĂ/ÎNCHISOARE; » nu contează forma de vinovăţie, nici pedeapsa prevăzută sau stabilită pentru eventuala infracţiune comisă anterior (ÎNCHISOARE/AMENDĂ); * se poate dispune RAP dacă pentru li (pentru care se pronunţase o hotărâre de condamnare) a intervenit: a) dezincriminarea; b) amnistia postcondamnatorie; c) reabilitarea de drept sau judecătorească/împlinsrea termenului de reabilitare; • condamnările la pedepse dispuse pentru infractori minori pe fostul cod penal nu sunt impedimente la RAP;

AMÂ&ftkEA ĂRLICARîî PEDEPSEI ■'■':' ■■ ' V:■ ■'

• să NU existe condamnare (SEPS inclusiv) definitivă anterioară la ÎNCHISOARE; » nu contează forma de vinovăţie şi nici cuantumul ÎNCHISORII pentru infracţiunea anterioară; • se poate dispune AAP dacă pentru k (pentru care se pronunţase o hotărâre de condamnare) a intervenit: a) dezincriminarea; b) amnistia postcondamnatorie; c) reabilitarea de drept sau judecătorească /împlinirea termenului de reabilitare; d) soluţia de RAP (pentru că nu este o soluţie de condamnare); e) soluţia de AAP nerevocată (dacă ar fi revocată detenţie); f) condamnarea la pedeapsa AMENZIi; ® măsura educativă aplicată unui infractor minor (chiar dacă ar fi privativă de libertate) nu este im­ pediment (pentru că legea prevede ca impediment doar o condamnare la pedeapsa ÎNCHISORII}; ® condamnările ia pedepse dispuse pentru infractori minori pe fostul cod penal nu sunt impedimente ia AAP;

329

SUSPENDAREA St*B SUPRAVEGHERE (SEPS)

® să NU existe condamnare (SEPS inclusiv) definitivă anterioară la ÎNCHISOAREA > 1 an pentru infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată (să nu existe Ti al recidivei, deci infractorul să nu fie recidivist); » se poate dispune condamnare cu SEPS dacă pentru Si (pentru care se pronunţase o hotărâre de condamnare) a intervenit: a) dezincriminarea; b) amnistia postcondamnatorie; c) reabilitarea de drept sau judecătorească /împlinirea termenului de reabilitare; d) soluţia de RAP (pentru că nu este o soluţie de condamnare); e) soluţia de AAP nerevocată (dacă ar fi revocată -> detenţie); f) condamnarea la AMENDĂ/ÎNCH1SOARE < 1 an/ÎNCHISOARE < 1 an + AMENDĂ (intenţie/culpă /praeterintenţie); g) condamnarea pentru o infracţiune din culpă (indiferent de durata pedepsei închisorii definitiv aplicată); • măsura educativă aplicată unui infractor minor (chiar dacă ar fi privativă de libertate) nu este impe­ diment (pentru că legea prevede ca impediment doar o condamnare ¡a pedeapsa ÎNCHISORII);

Instituţii de individualizare a pedepsei ^EN U N ŢARE

LA APUCAREA PEDEPSEI

A M Â N A REA APU CÂRH

PEDEPSEI

(R A P )

(A A P )

s nu trebuie acord pentru prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii; NU se dispune instituţia, nu există un TS pe parcursul căruia să se execute.

• infractorul trebuie să îşi manifeste acordul de a presta o muncă neremu­ nerată în folosul comunităţii con­ diţie obligatorie (chiar dacă instanţa poate să nu impună această obligaţie spre îndeplinire pe durata TS); « dacă NU există acord, nu se poate dispune AAP (ca regulă; există şi ipotezele speciale de dispunere a AAP în cazul cărora nu se impune neapărat îndeplinirea condiţiilor generale ale instituţiei, fiind discutabilă dacă această cerinţă este una care poate absenta sau nu), chiar dacă impunerea muncii este facultativă pentru instanţă; • infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată, să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăru­ lui, identificării şi tragerii la răs­ pundere a autorului/participanţilor; ® în raport de: 1. persoană; 2. conduita anterioară; 3. eforturile depuse ulterior; 4. posibilitatea de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse (care este totuşi stabilită) nu este necesară, dar se impune supravegherea. ® îndeplinirea condiţiei nu creează un drept, ci numai o vocaţie, instanţa putând dispune condamnarea; e instanţa trebuie să prezinte motivele care au fundamentat decizia sa;

« infractorul să nu se fi sustras de Sa

urmărire penală/judecată, să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevăru­ lui, identificării şi tragerii la răspun­ dere a autorului/participanţilor; • în raport de: 1. persoană; 2. conduita anterioară; 3. eforturile depuse ulterior; 4. posibilitatea de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse este inoportună (de fapt, pedeapsa nici nu este stabilită/ determinată/individualîzată). • îndeplinirea condiţiei nu creează un drept, ci numai o vocaţie, instanţa putând dispune condamnarea/AAP; ® instanţa va prezenta motivele de fapt care au fundamentat decizia sa; • în cazul concursului de infracţiuni, RAP se va dispune numai daca sunt îndeplinite condiţiile pentru fiecare infracţiune şi dispunerii sale prin raportare la fiecare infracţiune concurenta analizată în parte (iar condiţiile de oportunitate trebuie analizate şi în ansamblu, raportat la întregul concurs de infracţiuni) ~ NU se poate dispune nici o RAP parţială - pentru unele infracţiuni concurente să se dispună RAP,

331

; SUSPENDAREA. SUB SUPRAVEGHERE \

(S E P S )

® condamnările la pedepse dispuse pentru infractori minori pe fostul cod penal nu sunt impedimente la SEPS; ® infractorul trebuie să îşi manifeste acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii condiţie obligatorie; ® dacă NU există acord, nu se poate dispune SEPS (ca regulă; există şi ipotezele speciale de dispunere a SEPS în cazul cărora nu se impune neapărat îndeplinirea condiţiilor generale ale instituţiei, fiind discuta­ bilă dacă această cerinţă este una ca­ re poate absenta sau nu), pentru că impunerea muncii este obligatorie; ® infractorul să nu se fi sustras de la urmărire penală/judecată, să nu fi încercat zădărnicirea aflării adevă­ rului, identificării şi tragerii la răs­ pundere a autorului/participanţilor; ® în raport de: 1. persoană; 2. conduita anterioară; 3. eforturile depuse ulterior; 4. posibilitatea de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei (printr-o hotărâre de co n d am n are) este su ficien tă şi, chiar fără executarea acesteia, co n d am n atu l nu va m ai com ite alte in fracţiuni, dar este necesară su p ravegherea.

® îndeplinirea condiţiei nu creează un drept, instanţa putând dispune condamnarea cu executare; ® instanţa trebuie să prezinte motivele care au fundamentat decizia sa;

Instituţii de individualizare a pedepsei "RENUNTARf. i a a p u c a r e a p e d e p s e i

AMÂNAREA APUCĂRI! PEDEPSEI

(R A P )

(A A P j

pentru alta/altele altă soluţie, pre­ cum AAP sau condamnarea ~ pre­ cum nici, în opinia majoritară, două sau mai multe RAP distincte pentru infracţiuni concurente judecată deodată. EXCEPŢIE - art. 20 din Legea nr, 143/2000 {caz special de RAP)

EXCEPŢIA de la îndeplinirea acestor condiţii, care trebuie să existe, o întâlnim la infracţiunea de abandon de familie şi la împiedicarea accesului la învăţământ generai obligatoriu; şt în art. 20 din Legea nr. 143/2000.

333

SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE (SEPS'f

EXCEPŢIA de la îndeplinirea acestor condiţii, care trebuie să existe, o întâlnim la infracţiunea de abandon de familie şi la împiedicarea accesului la învăţământ general obligatoriu.

A V ER T IS M EN T U L {NU există 15)

» obligatoriu, prezentându-se motivele de fapt; a se execută de îndată, chiar în şedin­ ţă, sau prin comunicarea unei copii de pe hotărârea judecătorească. ■ TERMENUL D E SUPRAVEGHERE TS = între 2-4 ani, fără a fi mai mic decât durata pedepsei aplicate. • TS poate fi egai/mai mare decât pedeapsa aplicată; • Sa TS stabilit NU SE ADAUGĂ pedeapsa aplicată. ® pe durata TS, se execută obligatoriu: ® pe durata TS se execută obligatoriu: 1. măsuri de supraveghere; 1. măsuri de supraveghere; 2. obligaţii stabilite 2. obligaţii stabilite (facultativ) (obligatoriu) de instanţă de instanţă {dacă au fost (altele decât munca neremu­ dispuse); nerată, care este condiţie 3. INTEGRAL obligaţii civile, esenţială); până la momentul ia care 3. INTEGRAL obligaţii civile, mai sunt 3 luni înainte de până la momentul la care expirarea TS; mai sunt 3 luni înainte de ® NU se execută pedepsele expirarea TS; complementare pe timpul TS • SE EXECUTĂ PEDEPSELE (nu sunt nici ele aplicate, nu se aplică nicio pedeapsă, nici COMPLEMENTARE. principală, nici secundară), dar dacă se dispune revocarea/anularea, executarea va urma regimul dreptului comun.

TERMENUL DE SUPRAVEGHERE TS = FIX 2 ani, indiferent de cuantumul AMENZ1S/ÎNCHISORII {atât timp cât această pedeapsă întruneşte condiţiile pentru dispunerea AAP).

i

instituţii de individualizare a pedepsei [RENUNŢARE IA APUCAREA PEDEPSEI j

p" ” i

(RAR)

•

AMÂNAREA APUCĂRII PEDEPSEI (AÂP) MĂSURILE PE SUPRAVEGHERE

• aceleaşi pentru: AAP/SEPS/ ÎNCHISOARE. » OBLIGATORIU toate ceie 5 măsuri: 1. să se prezinte ia serviciul de probaţiune; 2. să primească vizitele consilierului; 3. să anunţe, în prealabil, schim­ barea locuinţei, orice deplasare mai mare de 5 zile, întoarcerea; 4. să comunice schimbarea locului de muncă; 5. să comunice informaţii şi documente pentru existenţă. MĂSURiLE DE SUPRAVEGHERE: « se comunică serviciului de probaţiune; ® NU pot fi modificate anterior executării (pe parcursul termenului); ® NU pot înceta anterior expirării termenului. 03-.'*7A"i: OBLIGAŢII -> se pot dispune FACULTATIV una/mai multe obligaţii. ® ca regulă, pot fi modificate/pot înceta; o NU pot fi modificate/NU pot înceta: a) obligaţiile referitoare la PLATA INTEGRALĂ A OBLIGAŢIILOR CIVILE; b) termenul maxim de plată (până cu 3 luni înainte de expirarea TS). : |FEC1Ţ ; p E 0!|t£EFECTELE IMEDIATE-» se produc pe durata TS. ® dacă intervine revoca rea/a nu iarea AAP, efectele imediate se produc până ia rămânerea definitivă a hotărârii de revocare/anulare;

335

; SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE | (SEPS) i MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE ® aceleaşi pentru: AAP/SEPS. * OBLIGATORIU toate ceie 5 măsuri; 1. să se prezinte la serviciul de probaţiune; 2. să primească vizitele consilierului; 3. să anunţe, în prealabil, schim­ barea locuinţei, orice deplasare mai mare de 5 zile; 4. să comunice schimbarea locului de muncă; 5. să comunice informaţii şi documente pentru existenţă. MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE: ® se comunică serviciului de probaţiune; • NU pot fi modificate anterior executării {pe parcursul termenului); ® NU pot înceta anterior expirării termenului. . = v;: OBLIGAŢII -» OBLIGATORIU cei puţin 0 obligaţie. • pot fi modificate/pot înceta; ® NU potfi modificate/NU pot înceta: a) obligaţiile referitoare ia PLATA INTEGRALĂ A OBLIGAŢIILOR CIVILE; b) termenul maxim de plată (3 iuni înainte de expirarea TS). ■ U: ţ EŢECtE p H 3|ÂTO.:///-.:::V:VŢ EFECTELE IMEDIATE-» se produc pe durata TS. ® dacă intervine revocarea/anularea SEPS, efectele imediate se produc până ia rămânerea definitivă a hotărârii de revocare/anulare;

■ I

sííéII*

instituţii de individualizare a pedepsei enunţare la aplicarea p e d e p s e i

(RAP) —

EFECTE

AMÂNAREA APLICÂRii PEDEPSEI

(AAP) EFECTE IMEDIATE

337

SUSPENDAREA SUB SUPRAVEGHERE

(SEPS) EFECTE IMEDIAŢE

NU se stabilesc (implicit nici * pedepsele stabilite (indiferent nu se aplică) pedepse de tip: principale, secundare) ® pedeapsa principală a (indiferent de tip: principale, NU se aplică, implicit NU se închisorii stabilită şi aplicată accesorii) pedepse execută; NU se execută; accesorii/complementare; ® se execută măsurile de ® de asemenea, nu se execută * se pot aplica măsuri de siguranţă/obligaţiile civile; pedeapsa accesorie eventual siguranţă/reparaţii civile; aplicată; pedeapsa ® măsurile preventive încetează de complementară eventual drept, chiar daca hotărârea » serviciul de probaţîune nu este stabilită - publicarea hotărârii implicat (nu există TS); judecătorească = nedefinitivă. de condamnare şi interzicerea # NU există decăderi, interdicţii, exercitării unor drepturi se incapacităţi nu poate interveni execută. reabilitarea, pentru că nu ar avea ® complementarele stabilite se execută obiect; -> dacă pedeapsa complementară = 5 9 RAP nu reprezintă Ti al recidivei; ani, iar T$ < 4 ani, complementara se » RAP nu reprezintă Ti al pluralităţii va executa şi după expirarea TS; intermediare. ® se execută măsurile de siguranţă/obligaţiile civile; « măsurile preventive încetează de drept, chiar dacă hotărârea judecătorească = nedefinitivă. «

EFECTE DEFINITIVE

EFECTELE DEFINITIVE -> se produc la EFECTELE DEFINITIVE -» se produc la momentul de expirarea TS. momentul de expirare a TS. o nu se mai aplică nicio ® pedeapsa principală cu î şi pedeapsă (principală sau accesorie se consideră secundară), implicit nu se executată, dacă: execută nicio pedeapsă; a) nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS; ® nu există decăderi, interdicţii, b) nu s-a dispus revocarea; incapacităţi, dacă: c) nu s-a dispus anularea. a) nu s-a săvârşit o infracţiune până la expirarea TS, descoperită în TS; ® la expirarea TS începe să curgă b) nu s-a dispus revocarea; termenul de reabilitare de drept c) nu s-a dispus anularea. (exclusiv), chiar dacă instanţa a stabilit o pedeapsă cu ÎNCHISOAREA > « efectul definitiv este condiţionat de 2 ani. plata integrală a obligaţiilor civile; ® efectul definitiv este similar (în sens generic) reabilitării,

. -t ";

I

Instituţii de individualizare a pedepsei

339

IV. LIBERAREA CONDIŢIONATĂ Sediul materiei: art. 99-106 C. pen.

Noţiune - mijloc de individualizare execuţionala a executării pedepsei constând în facultatea instanţei de a îl pune în libertate pe cel condamnat înainte de executarea integrală a pedepsei cu închisoarea sau detenţiunea pe viaţă aplicate, sub condiţie, acesta fiind considerat în continuare ca fiind în executarea pedepsei până la împli­ nirea duratei acesteia (pe durata termenului de liberare condiţionată, persoana care beneficiază de aceasta instituţie are statutul de condamnat), în unele cazuri fiind supus unei supravegheri. p Liberarea condiţionată în cazul pedepsei închisorii Art 100. Condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii. (1) Liberarea condiţionată în cazul închisorii ■ poatefi dispusa, dacă: a) cel condamnat a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani, sau cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că- nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. (2) în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 60 de ani, se poate dispune Liberarea condiţionată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depăşeşte 10 ani, sau a cel puţin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în alin. (1) Ut. b)~d). (3) în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi consi­ derată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin două treimi, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. (4) în calculul fracţiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. (2) se ţine seama de partea din durata pedepsei ce poate fi con­ siderată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz, liberarea condiţionată nu poate fi dispusă înainte de executarea efectivă a cel puţin o treime din durata pedepsei închisorii, când aceasta nu depăşeşte 10 ani, şi a cel puţin jumă­ tate, când pedeapsa este mai mare de 10 ani. (5) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condam­ natului asupra conduitei sale viitoare si a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta mâsnnle de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. (6) Intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat. Exista"numeroase controverse şi'opinii divergente cu privire'le"natura juridica a liberării

r* NB

condiţionate (indicata, după caz, cs fiind: o instituţie de individualizare judiciară a pedepsei; o instituţie de individualizare judiciara a executării pedepsei; o instituţie de individualizare execuţională/adniinisfrativă a pedepsei/execu tării pedepsei). Optam a considera ca liberarea

340

Drept penal. Partea generală

instituţie d e Individualizare execuţională a executării ped epsei realizată (excuţional-judiciară). Astfel, instituţia nu vizează individualizarea pedep­ sei, ci a executării acesteia. Pe de altă parte, spre deosebire de SEPS, LC, deşi este analizată şi dispusă de către instanţă, nu este în co m petenţa instanţei care judecă fapta ce constituia Infracţiune şi pe infractor, nu se realizează în cursul procesului penai, ci ulterior, în faza/etapa de executare; prin urmare, ea nu este o formă propriu-zisă de individualizare

condiţionată es te o d e către instanţă

judiciara, ci una de individualizare execuţională (zisă şi administrativă). Totuşi, nu este efectuată de organe administrative, d tot de instanţă (judecătoria în a cărei circumscripţie se găseşte unitatea penitenciară în care îşi execută condamnatul pedeapsa privativă de

libertate ia data cererii de liberare condiţionată ~ art. 587 alin. (1) CPP; prin urmare, credem ca se impune menţiunea de individualizare execuţional-judiciară, sau de individualizare execuţioriaiă realizată de către instanţă (iar nu de către vreun organ administrativ),

O reprezintă o facultate pentru instanţă (şi o vocaţie pentru infractor), iar nu o obligaţie, chiar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege; O

se p o a te a c o rd a d o a r

persoanei fizice ( i n d i f e r e n t

d e s e x ) m a j o r e ( m i n o r u l u i n e p u t â n d u - i - s e a p lic a

pedepse nu i se poate acorda nici liberarea condiţionată); în cazul persoanelor care au comis infracţiuni în timpul minorităţii, f ii n d s a n c ţ i o n a t e p e n a l p r in măsuri e d u c a t i v e p r i v a t i v e d e lib e r -, tate este reglementată o instituţie care asigură o echivalenţă relativă cu liberarea condiţionată, anume (în anumite condiţii legale): liberarea din centrul educativ/de detenţie (liberarea mino­ rului devenit major înainte de executarea integrală a măsurii educative privative de libertate dispuse);

O condiţii cumulative [cazul generai = regula - art. 100 alin. (1) CP] ❖

condamnatul a executat: • cel puţin 2/3 din durata pedepsei, în cazul î < 10 ani; • cel puţin 3/4 din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul î > 10 ani; ® condamnatul se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; A se ve d e a Legea nr, 254/2013, care reglementează.'patru' tipuri; de r e g im :d e

executare

a

privative de libertate (în o rd in ea 'd es cresc ăto are a' gravităţii lorji/de/ maxima siguranţă, închis, semideschis şi deschis;:vconceputei ca .'regimuri.; progresive (său/; regresive (se p o ate tre ce dintr-unui în altul în ex ecu ta rea . pedepsei,■.în fu ncţie de o serie.;de;/: aspecte/criterîî, care pot fi în general exprim ate priri/raportace/a buna 'sau/reaua conduită;/ a infractorului pe parcursul executării); Iniţial, regimul de ex ecu ta re e s te indicat în pro­ ped epselo r principale

r

NB

porţie covârşitoare de categoria pedepsei şî durată/acesteia,; putând, varia';apoi în funcţie./ de conduita condamnatului.

• •

condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare; excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească (imposi­ bilitate obiectivă).

instituţii de individualizare a pedepsei

341

❖

instanţa are convingerea {instanţa nu doar „apreciază", ca la RAP/AAP/SEPS) că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. O condiţii cumulative [cazul special = ipoteza de excepţie - art. 100 alin. {2) CP]: ❖ condamnatul a împlinit vârsta de 60 de ani; ❖ condamnatul a executat: © 1/2 din durata pedepsei, în cazul î < 10 ani; © cei puţin 2/3 din durata pedepsei, în cazul î > 10 ani; • condamnatul se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; • condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare; • excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nîcio posibilitate să le îndeplinească (imposi­ bilitate obiectivă). ❖ instanţa are convingerea (instanţa nu doar „apreciază", ca la RAP/AAP/SEPS) că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate. alin. (3) şi (4) CP] se ţine potrivit legii, ca executată pe

în calculul fracţiunilor d e p ed ea p sa prevăzute de lege [art. 100 seam a de partea din durata ped ep sei ce p o ate fi considerata,

muncii prestate, in condiţiile prevăzute de textul de lege. Potrivit Legii nr. 254/2013 (art. 96) se reglem en tea ză instituţia părţi: din durata pedepsei care este considerată ca ex ecu ta tă pe baza muncii prestate şi/sau a instruirii şcolare şl formării profesionale; a ceastă instituţie constă într-o ficţiune juridica, potrivit căreia doar în vederea atingerii mai rapide, din punct de vedere juridic, a fracţiei minime de pedeapsă, prevăzută de lege, după a cărei executare se poate solicita şi obţine liberarea condiţionată, un număr mai mic de zile executate în realitate se consideră a reprezenta/echivaîa cu un număr superior de zile executate din pedeapsă atunci când s-a prestat o anumită activitate lucrativă (in condiţiile prevăzute de lege) sau se consideră ca executate un număr fix de ziie care nu au fo st efectiv ex ecu ta te, dacă au fo st d esfăşurate alte anum ite activităţi (de exem plu, s-a absolvit un ciclu de studii preuniversitare, au fost elab ora te lucrări ştiinţifice etc.). Acest caicul, constând într-o ficţiune juridică, nu conduce efectiv la scăd erea duratei pedepsei pronunţate d e instanţă (de pildă, durata term enului de prescripţie a executării pedepsei este aceeaşi, durata termenului de reabilitare va fi aceeaşi, t o a t e zilele neexecutate efectiv din pedeapsă vor trebui ex e cu ta te propriu-zis în caz de anulare sau revocare a LC), ci doar ia o eventuală atingere mai rapidă a m om entului ta care se adm ite solicitarea LC şi ia care se p o a te eventual acorda LC. baza

■j. * NB

Fracţii liberare condiţionată 2/3

î < 10 ani

3/4, dar nu mai mult de 20 ani

î> 10 ani

342

Drept penal. Partea generală

Pentru condamnaţii care au împlinit 60 ani/muncă prestată 1/2 (peste 60 ani) sau 2/3 luând în calcul şi munca prestată, dar nu mai puţin de 1/2 î< 1 0an i executată efectiv (propriu-zis) în caz de muncă prestată 2/3 - dar nu mai mult de 20 ani (peste 60 ani) sau 3/4 luând în calcul şi munca prestată, î > 10 ani dar nu mai puţin de 2/3 executată efectiv (propriu-zis) în caz de muncă prestată Pentru condamnaţii care au împlinit 60 ani, dar au şi muncă prestată 1/2 luând în calcul şi durata muncii prestate, dar nu mai puţin de 1/3 executată î < 10 ani propriu-zis, efectiv 2/3 luând în calcul şi durata muncii prestate, dar nu mai puţin de 1/2 executată î > 10 ani propriu-zis 'Fracţia';'se NB

raporteâză;ia.;pedeapsa ce se "execută' (poate: in terven r

reducerea'

rcat

■ urmare; a' gra'ţ ier ii:.p'arţ ia!Ie/înte rvenţi e i■u n e Me g i m ai fa vo rabi Íe }

O sunt obligatorii (cumulativ): ❖ prezentarea motivelor ce au determinat acordarea LC; ❖ atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă: • va mai comite infracţiuni; • nu va respecta măsurile de supraveghere; • nu va executa obligaţiile (dacă au fost dispuse, facultativ, de către instanţă) ce îi revin pe durata TS. O TS = intervalul cuprins între data acordării LC şi data împlinirii duratei pedepsei (variabil, practic egal cu întreaga durată neexecutată proprîu-zis/efectiv a pedepsei ce se execută - fără luare în considerare a numărului de zile „câştigate" pentru atingerea mai rapidă a momentului de la care s-a putut solicita/acorda liberarea condiţionată, ca urmare a muncii prestate sau a altor activităţi desfăşurate potrivit prevederilor legii). • pe durata TS vor exista măsuri de supraveghere şi eventual obligaţii, dar numai dacă restul de pedeapsă neexecutat efectiv ia data LC este de 2 ani sau mai mare, altfel, singura condiţie a TS rămâne nesăvârşirea unei noi infracţiuni. Recursuri în interesul legii:

r

NB

- „pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, condamnatul care nu a fo st sau nu mai es te folosit ia munca din cauza stării sănătăţii sau din alte cauze trebuie să execu te efectiv fracţia întreaga prevăzută la

art. 59

alin. (1), respectiv

(i.C^GJ.,-dec.-nr:2 S/20G9/M, Gf. nr; 29Tdin-4-m3r201Q).

la art.

5 9 l alin. (1) C pen.^'b

■ ■■■■■■

[Vi Aceste texte reprezentau, lato sensu, echivalentul în fostul Cod penal ai art. 100 din Codul penal actual (mutotis mutandis).

Instituţii de individualizare a pedepsei

-- „cererea

d e liberare condiţionată va fi exam inată de instanţa, sub aspecte! îndeplinirii

momentul judecării acesteia, şl M. Or. nr. 5 3 7 din 16 iulie 2008).

tuturor condiţiilor legale, fa

(I.CC.J,

343

nu la m om entul introducerii ei”

nr. 67/2007, „fixarea termenului de reînnoire în cazul respingerii cererii sau al propunerii de liberare condiţionată s e impune în t o a t e cazurile in care soluţia se întem eiază pe neîndeplinirea dec.

cumulativă a condiţiilor cerute d e te x te le art. 59 şi urm. €. pen., inclusiv în situaţia în care perioada rămasă de ex ecu ta t până la împlinirea fracţiunii legale es te mai mică sau egală cu uri an. în cazul în care cererea sau prop un erea de liberare condiţionată se respinge pentru

neîndeplinirea condiţiei privitoare la fracţiunea prevăzută de art. 59 şi urm. C. pen., iar perioada rămasă de executat până ia împlinirea acestei fracţiuni es te mai mare de un an, instanţa va stabili ca cererea sau propunerea sa fie reînnoită potrivit art. 450 alin. (2) ■ €cproc.-pen,[lj, în-term err de u n-an-de-la data-împiinirii'fracţiunii prevăzu te de art. 59 şi urm. C. pen." (S.C.CJ,, dec, nr. 7/2006, M. Of. nr. 475 din 1 iunie 2006).

r *

JU | 3

Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr. 15/2015, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în aplicarea art. 17 din Decizia-cadru 2008/909/JAl a Consiliului din 27 noiem brie 2.008 privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce în căzui hotărârilor judecătoreşti în materie penală şi art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările si com pletările ulterioare, după transferarea persoanei co n d a m n a te de autorităţile judiciare străine, în vederea continuării executării pedepsei Vri România, durata de pedeapsă considerată ca executată de statul de co n d a m n are pe baza muncii prestate şi ■ ;a bu nei conduite, acordată ca beneficiu în favoarea persoanei condamnate, de autoritatea judj|iară străină, nu trebuie scăzută din pedeapsa ce se execută în România".

Liberarea condiţionată în cazul pedepsei detenţiunii pe viaţă Art 99. Condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă. (1) Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă; a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune; b) cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; c) cel condamnht a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanţa arefonvingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate, (2) Este obligatorie prezentarea motivelor de fapt ce au determinat acordarea liberării condiţionate şi atenţionarea condam­ natului asuprakonduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune, dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de suwaveghere ori dacă nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. O) De la data liberării condiţionate, condamnatul este supus unui termen de supraveghere de 10 ani.

§ tx) Aceste texte reprezentau, latosensu, echîvaientuî relativ al art, 587 CPP.

344

Drept penal. Partea generală

O condiţii cumulative: ❖ condamnatul a executat efectiv minimum 20 de anî de detenţiune; ❖ condamnatul a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; ❖ condamnatul a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare; • excepţie: cazul când dovedeşte că nu a avut nicîo posibilitate să le îndeplinească. ❖ instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în şacîetate. $ pu contează vârsta/sexul persoanei condamnate; O nu se ţine seama de durata ce poate fi considerată executată pe baza muncii prestate (spre deosebire de LC din pedeapsa î); O regimul poate fi oricare: închis/deschis/semideschis (spre deosebire de LC din pedeapsa î); O sunt obligatorii (cumulativ): ❖ prezentarea motivelor ce au determinat acordarea LC; ❖ atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă: ® va mai comite infracţiuni; • nu va respecta măsurile de supraveghere; • nu va executa obligaţiile ce îî revin pe durata T5. O TS = 10 ani de ia data acordării LC (termen fix). 3,; Măsurile de supraveghere şi obligaţiile^ Art. 101. Măsurile de supraveghere si obligaţiile. (1) Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) sa primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, orice schimbare a locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţa. (2) în cazul prevăzut în alin. (1), instanţa poate impune condamnatului să execute una sau mai multe dintre următoarele obligaţii: a) sa urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; b) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate; c) să nu părăsească teritoriul României; d) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive; culturale ori la alte adunări publice, stabilite de instanţă;

îi] Pentru o privire comparativă asupra obligaţiilor impuse de instanţă în termenul de supraveghere în cazul amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere sau liberării condiţionate şi a pedepselor complementare, a se consulta tabelul din anexa nr. 9.

Instituţii de individualizare a pedepsei

345

,) $ă nu comunice cu victima sau cu membri ele familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanţă, ori să nu se apropie de acestea; fi sa nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă; ■ f sa nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme. (3) Obligaţiile prevăzute în alin. (2) Ut c)-g) pot fi impuse în măsura în care nu au fost aplicate în conţinutul pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi. (4:) Când stabileşte obligaţia prevăzută la alin. (2) lit. d)~f), instanţa individualizează, în concret, conţinutul acestei obligaţii, ţinând seama de împrejurările cauzei. (5) Măsurile de supraveghere şi obligaţiile prevăzute în alin. (2) Ut. a) şi lit. b) se execută din momentul acordării liberării, pe o perioadă egală cu o treime din durata termenului de supraveghere, dar nu mai mult de 2 ani, iar obligaţiile prevăzute în alin. (2) Ut. c)-g) se execută pe toată durata termenului de supraveghere.*•

O măsurile de supraveghere sunt prevăzute cumulativ (toate cinci) dar numai dacă durata TS este de 2 ani sau mai mare: ❖ impunerea lor de către instanţă este obligatorie, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data acordării LC {- durata TS) este > 2 ani; ❖ respectarea lor de către infractor e obligatorie pe o durată de fix 1/3 din durata TS, care nu poate depăşi totuşi 2 ani, 0 măsurile de supraveghere conţinut: ♦ > să se prezinte la serviciul de probaţiune; ❖ să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa; ❖ să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare > 5 zile; ❖ să comunice schimbarea locului de muncă; ❖ să comunice informaţii care să permită controlul mijloacelor de existenţă. O obligaţiile nu sunt prevăzute cumulativ (şapte la număr, în total): ❖ impunerea lor de către instanţă este facultativă (se pot impune, dar numai atunci când restul de pedeapsă rămas neexecutat la data acordării LC este > 2 ani) şi supusă anumitor condiţii; *> respectarea lor de către infractor e obligatorie, O obligaţiile conţinut: ❖ să urmeze un curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională; • se execută din momentul acordării LC, pe o durată (fixă) de 1/3 din TS, < 2 ani, dar fără a depăşi 2 ani. ❖ să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială; • se execută din momentul acordării LC, pe o durată de 1/3 din TS, < 2 ani, dar fără a depăşi 2 ani. ❖ să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei; • se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exercitărîi unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz, şi pe durata TS al LC).

346

Drept penal, Partea generală

❖

❖

❖

❖

f* ]\B

să nu se afle în anumite locuri Sau ia anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; © se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementara a interzicerii exerci­ tării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz, şi pe durata TS ai LC), iar instanţa trebuie să o individualizeze în concret, ţinâncj şearym de împrejurările cauzei - trebuie să se indice exact în ce anume locuri/categorii de loeyrj şau la care anume manifestări/tipuri de manifestări (...) se interzice prezenţa/ participară condamnatului liberat condiţionat. să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii ia săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, ori să nu se apropie de acestea; • se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exerci­ tării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz, şi pe durata TS al LC), iar instanţa trebuie să să indice exact persoana/persoanele vizate. să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanţă; • se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exer­ citării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz, şi pe durata TS al LC), iar instanţa trebuie să indice precis tipul/categoria de vehicule avute în vedere -> se execută pe toată durata TS. să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; • se aplică doar dacă nu a fost aplicată ca pedeapsă complementară a interzicerii exerci­ tării unor drepturi (implicit - pedeapsă accesorie, titlu cu care se va executa, în acest caz, şi pe durata TS ai LC). Dacă TS;:(™; deratavpedepse'i -de'-executat:^ ca re:'n:u;este'în că; efectivi executată)' < 2: ampnytse; :;pbt' im p u n e 'obligaţii :(poz'tti-ve/negăti¥e^

în' nicio situaţie.

A rt 102. Supravegherea condamnatului. (1) Pe durata supravegherii, datele prevăzute în art. 101 alin. (1) Ut. c)-e) se comunică serviciului de probaţiune. (2) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) Ut. a) şi Ut. b) se face de serviciul de probaţiune. Verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor prevăzute în art. 101 alin. (2) lit. c)-g) se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare a acestora. (3) Supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art, 101 alin. (2) lit. d) şi lit. e) poate fi realizată şi prinîr-un sistem electronic de supraveghere, în condiţiile prevăzute de legea specială. (4) Pe durata supravegherii, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, daca: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

O supravegherea se efectuează de serviciul de probaţiune, în cazul: ❖ urmării unui curs de pregătire şcolară ori de calificare profesională;

instituţii de individualizare a pedepsei

347

♦ > frecventării unui sau mai multor programe de reintegrare s o c i a l ă . O verificarea modului de îndeplinire a obligaţiilor se face de organele abilitate, care vor sesiza serviciul de probaţiune cu privire la orice încălcare, în cazul: ❖ interdicţiei de a părăsi t e r i t o r i u ! României fără acordul instanţei; interdicţiei de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice; ♦ > interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, ori de a se apropia de acestea; ❖ interdicţiei de a conduce anumite vehicule stabilite de instanţă; *> interdicţiei de a deţine, folosi şi purta orice categorie de arme. O s u p r a v e g h e r e a p o a t e fi r e a l i z a t ă şi p r i n t r - u n sistem electronic de supraveghere, î n c a z u l : ❖ i n t e r d i c ţ i e i d e a s e afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori ia alte adunări publice; ❖ interdicţiei de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii sau cu alte persoane, ori de a se apropia de acestea. O pe durata TS, se comunică serviciului de probaţiune: ❖ schimbarea locuinţei şî orice deplasare > 5 zile; ❖ schimbarea locului de muncă; ❖ informaţii care să permită controlul m i j l o a c e l o r de existenţă. O p e d u r a t a T S , s e r v i c i u l d e p r o b a ţ i u n e a r e obligaţia de a sesiza instanţa, d a c ă : ❖ au i n t e r v e n i t m o t i v e c a r e j u s t i f i c ă : • modificarea obligaţiilor impuse de instanţă -> nu a măsurilor de supraveghere, pentru că m ă s u r i l e d e s u p r a v e g h e r e s u n t f i x e şi c u m u l a t i v e (în c o n d i ţ i i l e p r e v ă z u t e d e l e g e ) , s a u

« încetarea executării unora dintre obligaţii. ♦ > persoana supravegheată: • nu respectă măsurile de supraveghere sau •

nu e x e c u tă , în c o n d iţiile sta b ilite , o b lig a ţiile (c a re a u f o s t a p lic a te fa c u lta tiv d e in s ta n ţă , d a c ă a u f o s t a p l i c a t e ) c e îi r e v i n .

Art, 103. M odificarea sau încetarea obligaţiilor. (1) Dacă pe durata supravegherii au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligaţii, fie sporirea sau diminuarea condiţiilor de executare a celor existente, instanţa dispune modificarea obligaţiilor în mod corespunzător, pentru a asigura condamnatului şanse mai mari de reintegrare socială. (2) Instanţa dispune încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a impus, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

O modificarea sau încetarea priveşte întotdeauna obligaţiile, niciodată măsurile de supraveghere; 3

p o sib ilită ţile in s t a n ţe i:

❖

impunerea unor noi obligaţii sau

❖

s p o r ir e a / d im in u a re a c o n d iţiilo r d e e x e c u ta re a c e lo r e x iste n te sau

348

Drept penal. Partea generală

❖

încetarea executării unora dintre obligaţii, când apreciază că menţinerea acestora nu mai este necesară.

4î ¡Efecte Art. 106. Efectele liberării condiţionate. în cazul în care condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de ai; ¡¡¡are, pedeapsa se consideră executată.

4.1. Efecte imediate O punerea în libertate a condamnatului; O debutul executării pedepsei accesorii a interzicerii dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României în cazul în care a fost dispusă alături de pedeapsa principală a detenţiunii pe viaţă [art. 65 alin. (2) ş i-(4) CP]; O debutul executării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi sub aspectul interzicerii dr. străinului de a se afla pe teritoriul României [în cazul pedepsei principale a î - a r t . 68 alin. (2) CP]; O debutul obligaţiei condamnatuiui de a executa/de a se supune măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor dispuse {dacă este cazul). 4.2. Efecte definitive O pedeapsa se consideră executată integra!, deşi nu a fost efectiv executată decât în parte, dacă: ❖ condamnatul nu a săvârşit o nouă infracţiune în TS şi care să fi fost şi descoperită până la expirarea TS; ❖ nu s-a dispus revocarea LC; ❖ nu s-a descoperit o cauză de anulare. O efectele definitive ale LC se produc la expirarea TS; O la expirarea TS începe să curgă termenul de reabilitare şi va începe a se executa pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi, cu excepţia lit. c) {interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României), care se execută chiar de la data acordării LC.* *

NB

i Tfeet e i e ' L C w se întind şi asupra măsurilor de siguranţă';-:

::vo:o:S:n;.,s.

Instituţii de individualizare a pedepsei

349

5, Revocarea şi anularea liberării condiţionate^ 5J . Revocarea Ari. 104, Revocarea liberării condiţionate. (1) Dacă pe durata supravegherii persoana condamnată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. (2) Daca după acordarea liberării cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, care a fost descoperită în termenul de supra­ veghere şi pentru care s-a pronunţai o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă liberarea şi dispune executarea restului de pedeapsă. Pedeapsa pentru noua infracţiune se stabileşte şi se execută, după caz, potrivit dispoziţiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul liberării condiţionate din executarea pedepsei detenţiunii pe viaţă.

O revocarea LC este de un singur tip:

❖

doar obligatorie.

O revocarea LC se dispune dacă: ❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de suprave­ ghere (dacă există - dacă este cazul); ❖ pe parcursul TS persoana supravegheată, cu rea-credinţă, nu execută obligaţiile impuse {dacă există - dacă este cazul) ❖ după acordarea LC condamnatul a săvârşit o nouă infracţiune, cu intenţie, praeterintenţie sau culpă, descoperită în TS, pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa Î/DET -> contează să fie descoperită în TS, chiar dacă condamnarea are loc după expirarea TS sau chiar dacă infracţiunea se epuizează după TS, consumându-se în TS al LC fo opinie, care tinde a deveni majoritară, deşi se opune generalizării interpretative a prevederilor art. 154 alin. (2) CP]; ❖ în termenul de supraveghere a fost comis un concurs de infracţiuni (indiferent de natura infracţiunilor concurente sau de forma de vinovăţie cu care au fost comise). O urmare: instanţa revocă LC şi dispune executarea pedepsei: ❖ în situaţia săvârşirii unei noî infracţiuni, se aplică regulile de la recidivă postcondamnatorie sau de la pluralitatea intermediară de infracţiuni. D ezlega rea un or chestiuni d e drept: potrivit Deciziei nr. 7/2018 (M. Of, nr, 548 din 2 iulie 2018), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în interpretarea

r NB

dispoziţiilor

art. S 5 1

din Legea nr, 254/2013, pentru determ inarea restului de ped ea p să rămas n e e x e c u ta t în ve d e r e a aplicării tratam entului sancţionator de la am. 104 alin. (2) co ro b o r a t cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebu ie recalculată - începând cu data de 24 iulie 2012 - perioada ex ecu ta tă efectiv din p ed ea p sa din a cărei ex ecu ta re a fost dispusă ííbera rea condiţionată

lli Pentru o privire comparativă asupra instituţiei anulării şi revocării, în cazul renunţării ia aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei, suspendării sub supraveghere şi liberării condiţionate, a se consulta tabelele din anexele nr. 12 şi 13.

350

Drept penai. Partea generală

anterior intrării in vigoare a i.egţî nr. 169/2027 prin considerarea ca ex ecu ta te suplimentar I a zileior calculate ca ex ecu ta te în considerarea condiţiilor de d etenţie necorespunzătoare". 5.2, Anularea Art. 105, Anularea liberării condiţionate, (1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la acordarea liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui termen, liberarea se anulează, aplicându-se, după caz, dispoziţiile privitoare la concursul de infracţiuni, recidivă sau pluralitate intermediară. (I) în cazul în care, în raport de pedeapsa rezultată, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art, 99 sau art. 100, instanţa poate acorda liberarea condiţionată. Dacă s-a dispus liberarea, termenul de supraveghere se calculează de la data acordării primei liberări. (3) Când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată la data anulării liberării se va executa după executarea pedepsei închisorii,

O premisă: în TS se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior acordării LC {rămânerii definite a hotărârii prin care s-a dispus LC), pentru care s-a aplicaţi, chiar după expirarea TS; O anularea este obligatorie; O nu contează forma de vinovăţie manifestată în comiterea noii infracţiuni (diferenţă faţă de ipoteza revocării AAP şi SEPS, unde, în funcţie de latura subiectivă a noii infracţiuni, revocarea este fie obligatorie, fie facultativă); O se urmează, după caz, regulile de !a: ❖ concursul de infracţiuni (h nu era definitiv judecată la data !a data comiterii Í2}; ❖ recidivă (1 pentru care s-a acordat LC = T2recidiva); ❖ pluralitate intermediară de infracţiuni {Í pentru care s-a acordat LC - T2pluralitate intermediară); ❖ în căzui concursului de infracţiuni/pluraiîtăţii intermediare de infracţiuni /recidivei, se poate acorda LC pentru rezultantă (ti şi l2~ vizând ansamblul faptic emergent™ dacă sunt întrunite condiţiile legii raportat la noua pedeapsă), iar TS începe să curgă de la momentul acordării primei LC, pentru că există TS în curs; ❖ în cazul în care h = A, nu se va anula LC (se poate dispune o soluţie de AAP). O paşi: ❖ se anulează LC; ❖ se stabileşte o pedeapsă rezultantă pentru care s-a acordat LC şi pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune (aplicându-se regulile sancţionării de la concurs, recidivă sau pluralitate intermediară, după caz); ❖ când, după anulare, instanţa dispune executarea pedepsei rezultante, partea din durata pe­ depsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi neexecutată ia data anulării LC se va executa după executarea pedepsei închisorii.

r

:Pr!n:Oecizia/nr;:lG/2020 ■ {w w w .sc j.r o ), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni de drept î'n m aterie penală a stabilit ca, J n interpretarea şi

Instituţii de individualizare a pedepsei aplicarea dispoziţiilor

art. 105

afin.

(1) din

Codul

penal,

sintagma

«dacă

351

pe parcursul

termenului de su p ra veg h ere se. d esco p eră ca persoana co nd am n ată mai săvârşise o infracţiune până

fa acordarea liberării» vizează

liberării condiţionate şi

d esco perite

după

atât situaţia infracţiunilor săvârşite anterior acordarea

liberării condiţionate,

până

la

Împlinirea termenului de supraveghere, cât şi situaţia Infracţiunilor săvârşite anterior liberării condiţionate şi d esco perite anterior liberării condiţionate'''. în cazul Infractorilor care au fost minori la data comiterii infracţiunii şl cărora h s-a aplicat pe fostul CP o ped eapsă: - dacă pe durata T5 al

LC,

se d esco p eră că majorul mai săvârşise o infracţiune în minorat,

pentru care s-a luat, chiar după expirarea

aplitându-se

art. 129 C,

termenului, o

măsură privativă, LC se

anulează,

pen.;

“ nu se va dispune anularea dacă măsura educativă aplicată es te neprivativă de libertate, în acest caz, măsura educativă neprivativă de libertate se va ex ecu ta alături de masurile de

supraveghere/obligaţiile

stabilite de instanţă,

: în; sîtuaţîarirr'.€are;;sunt:inci.de.nte^ atât NB

anularea, cât şi revocarea LC, instanţa

; doar anularea.(criteriul cron o lo gic--'revo carea r ăm â n e fără obiect).

va

pronunţa.

instituţii de individualizare a pedepsei

353

A n e x a n r . 12 V-.V. REVOCARE p

rap

Mu exista revocare, pentru că nu există TS.

AAP REVOCARE O B L IG A T O R IE Urmarea -> detenţie. 1. în TS se săvârşeşte infracţiunea cu INTENŢIE/PRAETERiNTENŢIE; • infracţiunea este descoperită în TS, chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior; ® făptuitorul să fi fost condamnat la ÎNCHISOARE/AMENDĂ, chiar după expirarea TS. 2. în TS nu sunt respectate cu rea-credinţă MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE IMPUSE de instanţă. 3. Până cu 3 luni înainte de expirarea TS, nu sunt îndeplinite INTEGRAL OBLIGAŢIILE CIVILE.

revocare fa cu lta tiv ă

1. în TS se săvârşeşte INFRACŢIUNEA din CULPĂ; « infracţiunea este descoperită în TS, chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior; ® făptuitorul să fi fost condamnat îa ÎNCHISOARE/AMENDĂ, chiar după expirarea TS.

SEPS REVOCARE OBLIGATORIE Urmarea -> detenţie. l.în TS se săvârşeşte infracţiunea cu INTENŢIE/PRAETERINTENŢIE; « infracţiunea este descoperită în TS, chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior; « făptuitorul să fi fost condamnat la ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS. 2. în TS nu sunt respectate cu rea-credinţă MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE IMPUSE de Instanţă. 3. Până cu 3 luni înainte de expirarea TS, nu sunt îndeplinite INTEGRAL OBLIGAŢIILE CIVILE. 4. AMENDA care a însoţit ÎNCHISOAREA nu a fost executată şi a fost înlocuită în TS cu ÎNCHISOARE. REVOCARE FACULÎATiVĂ 1. în TS se săvârşeşte INFRACŢIUNEA din CULPĂ; « infracţiunea este descoperită în TS, chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior; * făptuitorul să fi fost condamnat ia ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS.

LIBERARE C O N D IŢ IO N A T Ă REVOCARE O B L IG A T O R IE ! Urmarea -> detenţie. 1. în TS se săvârşeşte infracţiunea din CULPĂ/INTENŢIE/PRAETERINTENŢiE; ® infracţiunea este descoperită în TS, chiar dacă făptuitorul este descoperit ulterior; ® făptuitorul să fi fost condamnat la ÎNCHiSOARE/DET, chiar după expirarea TS. 2. în TS nu sunt respectate cu rea-credinţă MĂSURILE DE SUPRAVEGHERE/OBLIGAŢMLE IMPUSE de instanţă.

.■ REVOCAREFAC ULTAT[VĂ . Nu există revocare facultativă -> revocarea este în toate cazurile obligatorie, indiferent de forma de vinovăţie.

Instituţii de individualizare a pedepsei

355

A n e x a n r . 13 .••_ „ .........

■.RÂF---;--.-;'.--.--..'.';.'.-.;- ; în termen de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de RAP se descoperă că per­ soana a săvârşit anterior o infracţiune, pentru care s-a stabilit o pedeapsă (AMENDĂ/ÎNCHSSOARE), chiar după expirarea celor 2 ani.

Nu contează forma de vinovăţie a infracţiunii anterior comise, care atrage anularea. Se urmează regulile de la: « concursul de infracţiuni (ii nu era definitiv judecată); a recidivă (ii = Ti recidivă); • pluralitate intermediară (li = Ti pluralitate inter­ mediară). La concurs (nu şi în caz de recidivă/pluralitate intermediară) se poate pronunţa AAP (nu RAP) pentru rezultantă (li şi b), iar TS începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care instanţa se pronunţă asupra pluralităţii de infracţiuni (de la data anulării).

■■■ ĂNl)tM£/ ■. . în TS (2 ani) se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de AAP, pentru care s-a aplicat condamnarea ia ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS.

Nu contează forma de vinovăţie a infracţiunii anterior comise, care atrage anularea. Se urmează reguliie de la: ® concursul de infracţiuni (b nu era definitiv jude­ cată); ® recidivă (b = Ti recidivă); ® pluralitate intermediară de infracţiuni (b = Ti pluralitate intermediară). La concurs (nu şi în caz de recidivă/piuralitate intermediară), se poate AAP pentru rezultantă (li şi l2), iar TS începe să curgă de la momentul pronunţării iniţiale asupra AAP (nu de la data anulării, spre deosebire de anularea RAP), pentru că există TS în curs.

v stn.-.■■ ■ ; în TS (2-4 ani) se descoperă că persoana a săvârşit o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de SEPS, pentru care s-a aplicat ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS.

Nu contează forma de vinovăţie a infracţiunii anterior comise, care atrage anularea. Se urmează regulile de la: • concursul de infracţiuni (b nu era definitiv jude­ cată); ® recidivă (b = Ti recidivă); • pluralitate intermediară de infracţiuni (b = Ti pluralitate intermediară). La concurs/pluralitate inter­ mediară (nu şi în cazul recidivei), se poate SEPS pentru rezultantă (b şi b), iar TS începe să curgă de la momentul pronunţării iniţiale asupra SEPS (nu de ia data anulării, spre deosebire de anuiarea RAP), pentru că există TSÎn curs. în căzui în care b = AMENDĂ, se poate o soluţie de AAP {discutabil, pentru că există deja o condamnare definitivă -~ prima hotărâre de SEPS deci s-a depăşit deja momen­ tul ia care se putea amâna aplicarea pedepsei, iar hotă­ rârea de condamnare are autoritate de lucru judecat).

LIBERARE CONDIŢIONATĂ în TS se descoperă că cel condamnat a săvârşit o infracţiune anterior hotă­ rârii judecătoreşti de libe­ rare condiţionată sau până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de liberare condiţionată (nu a hotărârii de condamnare), pentru care s-a aplicat ÎNCHISOARE, chiar după expirarea TS. Nu contează forma de vinovăţie a infracţiunii anterior comise, care atrage anuiarea. Se urmează regulile de la: « concursul de infracţiuni; • recidivă; o pluralitate intermediară de infracţiuni,

Se poate dispune din nou liberarea condiţionată pentru rezultantă (b şi b), iar TS începe să curgă de ia data acordării primei liberări, pentru că există TS în curs.

în cazul în care b = AMENDĂ, se poate pronunţa o soluţie de AAP.

■ 1

instituţii de individualizare a pedepsei

357

7.';7! ••; •.v; ~

ş ş t ş ş ş ş ş AAp-şv-tş;.-::: ■ a c a - ţ ,-: sEpSLiŞTŞŞv;;--;.:.. V UBRRARE CONDIŢIONATĂ;-/ PAŞI: PAŞI: PAŞI: PAŞI: 1. anulare; 1. anulare; 1. anulare; 1. anulare; 2. pedepsele se conto2. pedepseie se 2. pedepsele se 2, stabilirea pedepsei contopesc/cumuiează/ pesc/cumulează/absorb pentru fiecare infraccontopesc/cumuiează/ potrivit regulilor de la: absorb potrivit regulilor absorb potrivit regulilor ţiune, inclusiv pentru de la: infracţiunea pentru care de la concurs, e concurs; s-a dispus RAP, pentru ® concurs; * recidivă; că pedeapsa nu a fost « recidivă; ® pluralitate înstabilita la momentul ® pluralitate in­ termediară. pronunţării soluţiei; termediară. 3. pedepsele se contoSe schimbă regulile, pentru pesc/cumulează/ absorb că SEPS este o soluţie de potrivit regulilor de la condamnare. concurs. ÎN C A Z U L M IN O R IL O R ; . ÎN CAZUL MINORILOR: )m CAZUL MINORILOR: Dacă pe durata TS al AAP se Dacă pe durata TS al SEPS se Dacă pe durata TS al descoperă că MAJORUL mai descoperă că MAJORUL mai liberării condiţionate, se descoperă că MAJORUL săvârşise o infracţiune ÎN săvârşise o infracţiune ÎN MINORAT, pentru care s-a MINORAT, pentru care s-a mai săvârşise o infracţiune ÎN MINORAT, pentru care luat, chiar după expirarea luat, chiar după expirarea termenului, o măsură s-a luat, chiar după expiratermenului, o măsură rea termenului, o măsură educativă PRIVATIVĂ de educativă PRIVATIVĂ de educativă PRIVATIVĂ de libertate, SEPS se anulează, libertate, AAP se anulează, aplicându-se ari. 129 C, pen. aplicându-se art, 129 C. pen. libertate, liberarea con­ diţionată se anulează, aplicându-se art. 129 C. pen. Nu se va dispune anularea Nu se va dispune anularea Nu se va dispune anularea dacă măsura educativă dacă măsura educativă dacă măsura educativă aplicată = NEPRIVATiVĂ de aplicată = NEPRIVATIVĂ de aplicată = NEPRIVATIVĂ de libertate. în acest caz, libertate. în acest caz, libertate. în acest caz, măsura educativă măsura educativă măsura educativă neprivativă de libertate se neprivativă de libertate se neprlvativă de libertate se va executa alături de va executa alături de va executa alături de măsurile de măsurile de măsurile de supraveghere/obligaţiiie supraveghere/obligaţiiie supraveghere/obligaţiiie stabilite de instanţă. stabilite de instanţă. stabilite de instanţă. '

RAP

■i

NR. 2 2

MĂSURILE DE SIGURANŢA

Sediul materiei: art. 107-1121 C. pen. Art. 107. Scopul măsurilor de siguranţă. (1) Măsurile de siguranţă au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. (2) Măsurile de siguranţă se iau faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată. (3) Măsurile de siguranţă se pot lua şi în situaţia în care făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă.

^ v" ■

‘ (

Noţiune - sancţiuni de drept penal cu un caracter preponderent preventiv, dispuse de câtre instanţa, în cursul unui proces penal, pentru a înlătura o stare de pericol care a fost manifestată deja/evidenţiatâ prin comiterea unei fapte prevăzute de legea penală, care nu este justificată) şi pentru a preveni săvârşirea unor noi fapte prevăzute de legea penală.

O premisă: este necesară luarea unei măsuri de siguranţă, în considerarea existenţei unei stări de pericol, care decurge din săvârşirea anterioară a unei fapte tipice din punct de vedere penal (faptă prevăzută de legea penală) care este nejustificată [art. 107 CP], indiferent dacă aceasta poate sau nu să fie calificată drept infracţiune (sunt sancţiuni de drept penal postdelictuaie - nu se aplică dacă starea de pericol nu a fost evidenţiată prin comiterea unei fapte incriminate nejustificate); O nu este necesar ca fapta pentru săvârşirea căreia se ia măsura de siguranţă să fie infracţiune (cu excepţia măsurii de siguranţă a confiscării extinse) -> se pot lua măsuri de siguranţă chiar dacă este incidenţă o cauză de neimputabilitate (sau dacă lipseşte tipicitatea subiectivă - fapta nu este comisă cu acea formă de vinovăţie anume impusă de lege pentru încadrarea juridică a respectivei fapte drept infracţiune - existând doar tipicitate obiectivă şi caracter nejustificat); O este, în schimb, întotdeauna necesar ca fapta să fie tipică (prevăzută de lege) cel puţin sub aspect obiectiv; este, în schimb, necesar întotdeauna ca fapta să fie nejustificată (antijuridică)-> dacă îşi găseşte aplicarea o cauză justificativă nu se pot dispune măsuri de siguranţă (pentru că legea a permis, în mod excepţional, comiterea acelei fapte în contextul particular, deosebit, în care a fost comisă); O măsurile de siguranţă se pot lua: ❖ (şi) dacă se aplică o pedeapsă (pentru infractorul persoană fizică majoră sau persoană juri­ dică - doar acele măsuri de siguranţă compatibile cu specificul persoanei juridice) prin hotărâre de condamnare; ❖ (şi) dacă se ia o măsură educativă (în sarcina infractorului persoană fizică minoră) prin hotă­ râre de condamnare;

360

Drept penai. Partea generală

❖

(şi) dacă există o cauză de nepedepsire (desistare, împiedicarea producerii rezultatului sau împiedicarea săvârşirii infracţiunii (când se pronunţă o soluţie de încetare a procesului penal) - cu excepţia confiscării extinse; ❖ (si) dacă există o cauză de neimputabilitate (prin hotărâre de achitare); ❖ (şi) dacă se renunţă la aplicarea pedepsei (prin hotărâre de RAP); ❖ (şi) dacă se amână aplicarea pedepsei (prin hotărâre de AAP). O se pot dispune şi faţă de făptuitorul minor (minorul nerăspunzător penai) care a comis o faptă prevăzută de legea penală nejustificată (prin hotărâre de achitare - cauza de neimputabilitate a minorităţii făptuitorului). A rt 108. Categoriile măsurilor de siguranţă. Măsurile de siguranţă sunt: a) obligarea la tratament medical; b) internarea medicala; c) interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii; â) confiscarea specială; e) confiscarea extinsă.

O sunt măsuri de siguranţă: ❖ care prezintă caracter medical: © obligarea ta tratament medical imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă; © internarea medicală imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă. ❖ restrictive de drepturi interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii imprescriptibilă, facultativă şi revocabilă; ❖ măsuri de siguranţă care au caracter patrimonial: • confiscarea specială imprescriptibilă, obligatorie şi irevocabilă; •

confiscarea extinsă -> imprescriptibilă, obligatorie şi irevocabilă.

I. OBLIGAREA LA TRATAMENT MEDICAL

'

A rt 109. Obligarea la tratam ent m edical (1) Dacă făptuitorul, din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat să urmeze un tratament medical până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. (2) Când persoana faţă de care s-a luat această măsură nu urmează tratamentul, se poate dispune internarea medicală. (3) Dacă persoana obligată la tratament este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate, tratamentul se efectuează şi în timpul executării pedepsei.

^

f” ' /

Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter medical, constând în obligarea făptuitorului la urmarea unui tratament medical, dacă din cauza unei boii (inclusiv o boală provocată de consumul cronic de alcool sau de alte substanţe) prezintă pericol pentru societate.

M ăsurile de siguranţă

361

O măsura de siguranţă este facultativă {de regulă); Prin excep ţie de ia regulă, obligarea la tratam en t medical e s te obligatorie 'in cazul co m ite r ii;

r NB

faptei incriminate constând în contam inare venerică (art, 353 CP).

O sancţiunea de drept penal este neprivativă de libertate; O este asimilat noţiunii de boală (în ceea ce priveşte dispunerea acestei măsuri de siguranţă): ♦ > consumul cronic de alcool; ❖ consumul cronic de alte substanţe psihoactive (a se vedea art. 241 din Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope).

O condiţii: ❖

O O

O

O

O

O

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu neapărat infracţiune), nejustificată; ❖ existenţa unui pericol pentru societate identificat în persoana făptuitorului (evidenţiat prin fapta incriminată comisă), din cauza bolii; ❖ instanţa să aprecieze că prin luarea acestei măsuri de siguranţă, există aptitudinea înlăturării/diminuării periculozităţii făptuitorului şi a prevenirii comiterii de noi fapte prevăzute de legea penală, pe viitor, ca efect a! remanifestării respectivei stări de pericol. dacă obligarea la tratament medicai însoţeşte Î/DET, se va executa şi în timpul deţinerii; durata nedeterminată până la dispariţia cauzei pentru care a fost luată, anume: ❖ până ia însănătoşire sau ❖ până ia obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. dacă făptuitorul nu urmează tratamentul, se poate dispune măsura de siguranţă a internării medicale -> astfel încetând măsura obligării la tratament medical (practic, măsurile de siguranţă prezentând caracter medicai sunt concepute în potenţială progresie/regresie una faţă de cealal­ tă, putându-se trece din executarea uneia în executarea celeilalte, în anumite condiţii); înlocuirea obligării la tratament medical cu internarea medicală poate avea ioc şi dacă starea de sănătate a făptuitorului se înrăutăţeşte şi se impune internarea medicală; această măsură de siguranţă se poate dispune de către instanţa penală prin orice tip de hotărâre prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP sau AAP; obligarea la tratament medical se poate dispune şi provizoriu, în cursul urmării penale (de către judecătorul de drepturi şi libertăţi), al camerei preliminare (de către judecătorul de cameră preli­ minară) sau al judecăţii (de către instanţa penală) - art. 245, art. 246, art. 572 CPP; procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de înlocuire cu inter­ narea medicală sau de încetare a executării este prevăzută în Codui de procedură penală (art. 566 ş.u.); a se vedea şi art. 77 din Legea nr. 253/2013 (care dispune şi că toate cheltuielile

362

Drept periai. Partea generală

ocazionate de tratamentul medical impus cu titlu de măsură de siguranţă sunt în sarcina statului).

fl, INTERNAREA MEDICALĂ Art. 116. Internarea m edicală. Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasa şi prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării intr-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol*•

f"".

Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter medical, constând în internarea făptuitorului într-o unitate sanitară de specialitate, dacă acesta prezintă pericol pentru societate (evidenţiat prin fapta prevăzută de legea penala, nejustificată, comisă) prin aceea că este bolnav psihic; consumator cronic de substanţe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă.

O sancţiunea de drept penal este facultativă; O reprezintă singura măsură de siguranţă care are caracter privativ de libertate; O

condiţii: ❖

săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu neapărat infracţiune), nejustificată; ❖ existenţa unui pericol pentru societate identificat în persoana făptuitorului (evidenţiat prin fapta incriminată comisă), din cauza: • bolii psihice; • consumului cronic de substanţe psihoactive [a se vedea art. 241 din Legea nr. 187/2012 şi Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope]; • unei boli infectocontagioase. ❖ instanţa să aprecieze că, prin luarea acestei măsuri de siguranţă, există aptitudinea înlăturării/diminuării periculozităţii făptuitorului şi a prevenirii comiterii de noi fapte prevăzute de legea penală, pe viitor, ca efect al re manifestării respectivei stări de pericol. O durata nedeterminată durează până ia dispariţia cauzei pentru care a fost luată, anume: ❖ până la însănătoşire sau ❖ până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. O în caz de ameliorare, poate fi înlocuită cu obligarea la tratament medical [art. 571 alin. (2) CPP]; O internarea medicală şi obligarea la tratament medical nu se pot dispune concomitent pentru acelaşi motiv - ca urmare a comiterii uneia şi aceleiaşi fapte incriminate nejustificate (fiind reglementate într-un sistem regresiv/progresiv, ia orice moment anume dat fie se execută una dintre ele, fie cealaltă); ❖ având ambele caracter medical, supunerea la un tratament medical este practic inclusă în internarea medicală, cu diferenţa că aceasta menţine privat de libertate pe făptuitor, asigu-

M ăsurile de siguranţă

O

O O

O

363

rând aplicarea efectivă, corectă şi constantă a tratamentului medical, îa nevoie în mod compuisiv (forţat), putând asigura şi alte scopuri (derularea de testări, supravegherea con­ duitei şî a evoluţiei afecţiunii, derularea de diverse proceduri conexe tratamentului medical propriu-zis etc.). măsura internării nu este condiţionată de aplicarea anterioară a măsurii obiigării Sa tratament medical, dar se poate aplica dacă aceasta din urmă nu a avut efect sau starea făptuitorului s-a agravat; sustragerea de la executare = infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale [art. 288 alin. (1) CP]; această măsură de siguranţă se poate dispune de către instanţa penală prin orice tip de hotărâre prin care pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP sau AAP. Internarea medicală se poate dispune şi provizoriu în cursul urmării penale (de către judecătorul de drepturi şi libertăţi), al camerei preliminare (de către judecătorul de cameră preliminară) sau al judecăţii (de către instanţa penală) - art. 247, art. 248 şi art. 572 CPP; procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de înlocuire cu obligarea la tratament medical sau de încetare a executării este prevăzută în Codul de procedură penală (art. 569 ş.u.); a se vedea şi art. 77 din Legea nr. 253/2013, care dispune şi că toate cheltuielile ocazionate de internarea medicală impusă cu titlu de măsură de siguranţă sunt în sarcina statului),

r

NB

internarea medicală

măsură d e siguranţă = sancţiune

de

drept penal care NU se

confundă cu alte proceduri cu e fe c t similar (privare d e libertate a unor perso a n e suferind de diverse afecţiuni, care sunt periculoase pentru so cieta te sau chiar pentru ele însele) ■ dispusă cu alt titlu juridic, d e e x e m p lu , in t e r n a r e a n e v o iu n t a r â r e g le m e n t a t a d e a rt . 5 3 - 6 8 d in L e g e a nr., 4 8 7 / 2 0 0 2 a s ă n ă t ă ţ ii m in t a le ş l o

protecţiei p e r s o a n e lo r

c u t u lb u r ă r i p s ih ic e ,

r e p u b lic a t a .

Potrivit

r* NB

*o

¡urisprudenţei

persoană nu poate

CEDO:

fi considerata

ca fiind un „alienat" şî privată de libertate d ecâ t după

îndeplinirea a minim trei condiţii: boala mintală trebu ie sâ fi fo st stabilită prin probe, ea trebuie să aibă un caracter sau o am p loare care sa justifice internarea, {ar internarea să nu se poată prelungi fără justificarea persistenţei bolii; ■ privarea de libertate a unei persoane, considerată 3 fi „alienată", trebu ie să fie dispusă cu avizul prealabil al unui m edic expert,

în cazuri violent, în

obţinut fie prinţ r-o

consultare prealabilă,

fie

imediat

după reţinerea persoanei,

urgente sau când persoana a fo st reţinută, d e o a r e c e

avea un c o m p o rtam en t

toate celelalte cazuri, o consultare prealabilă e s te

indispensabila; * evaluarea medicală trebu ie să se ba zeze pe starea sănătăţii mintale actuale a persoanei respective, şi nu doar p e e v e n im e n te trecute.

O

opinie medicală nu p o a te

pentru a susţine o privare de libertate, dacă de la perioada de timp semnificativă;

momentul

fi

emiterii opiniei

suficientă

a

trecut

o

■

364

Drept penal. Partea generală * faptul că o instituţie specializata în justificat spitalizarea forţată ■ pacientului,

materie

constată

dispariţia

tulburării m entale care a

nu determ ină a u to m at eliberarea imediată şi necondiţionata a

HI. INTERZICEREA OCUPĂRII UNEI FUNCŢII SAU A EXERCITĂRII UNEI PROFESII A r t 111 , In t e r z ic e r e a o c u p ă r ii u n ei f u n c ţ ii s a u a e x e r c it ă r ii u n ei p r o f e s i i. (1) C ând fă p tu ito ru l a săvârşit fa p ta datorită incapacităţii, nepregătirii sau altor cau ze care îl fa c inapt pen tru ocu parea u nei an u m ite fu n cţii, pen tru exercitarea unei profesii sau m eserii ori pen tru desfăşu rarea u nei alte activităţi, se p oate lua m ăsu ra interzicerii exercitării dreptului de a ocupa acea fu n c ţie ori de a exercita acea profesie, m eserie sau activ itate. (2) M ăsu ra de sigu ran ţă p oate f i revocată la cerere, du pă trecerea unui term en de cel puţin un an, d acă se constată că tem eiurile care au im pus luarea ei au încetat.

O n ou ă cerere nu se p oate fa c e decât du pă trecerea unui term en de cel puţin un

an de la data respin gerii cererii anterioare.

Noţiune - mâsurâ de siguranţă restrictivă de drepturi; aplicată făptuitorului care a săvârşit fapta prevăzută de legea penală, nejustificată, din cauza inaptitudinii (inca­ pacităţii, nepregătirii, nepriceperii etc.) pentru ocuparea unei anumite funcţii/profesii/meserii/desfâşurarea unei activităţi, constând în interzicerea ocupării/exercitărit acesteia, deoarece făptuitorul prezintă pericol pentru societate (evidenţiat prin fapta incriminată comisă). O sancţiunea de drept penal este facultativă; O reprezintă o măsură de siguranţă restrictivă de drepturi (singura care dă conţinut acestei cate­ gorii de măsuri de siguranţă); ❖ se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă (cumulativ), precum şi (uneori) alături de pedeapsa complementară a interzicerii a interzicerii exercitării dreptuiui de a ocupa funcţia/ profesia/meseria/activitatea de care s-a folosit infractorul pentru comiterea faptei penale săvârşite [art, 66 alin. (1) lit. g) CP] - de care trebuie să fie delimitată, cele două neconfundându-se, deoarece cele două sancţiuni de drept penal sunt diferite sub aspectul: naturii juridice; motivului dispunerii; scopului urmărit prin aplicare; duratei de executare; modalităţii de încetare a executării. O condiţii: ❖ săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (faptă tipică din punct de vedere obiectiv, nu neapărat infracţiune), nejustificată; ❖ fapta să fi fost săvârşită din cauza inaptitudinii (nepregătirii, incapacităţii, neştiinţei, lipsei de abilităţi, existenţei unor probleme de natură fizică/psîhică ce afectează buna/corespunzătoarea capacitate a respectivei persoane de a desfăşura funcţia/profesîa/meseria/activitatea în cauză) pentru ocuparea unei anumite funcţii/profesii/meserii/desfăşurarea unei activităţi; Spre exemplu, „această măsură nu poate fi luată în situaţia când fapta a fost comisă prin exercitarea abuziva, voit ilegală a profesiei, iar nu ca urmare a unei incapacităţi, nepregătirii sau altor asemenea cauze, aşadar, trebuie să se stabilească starea de incapacitate a infrac­

M ăsurile de siguranţă

O

O O

O

365

torului de a-şi exercita profesia sau meseria, datorită nepriceperii sau neîndemânării, ori pregătirii profesionale, precum şi unor deficienţe psiho-fizice sau altor cauze ce-l fac necores­ punzător pentru exercitarea profesiei sau meseriei" (T.S., dec. nr. 386 din 10 februarie 1986, în C.D, 1986, p. 245). •> instanţa să aprecieze că, prin luarea acestei măsurii de siguranţă, există aptitudinea înlăturării/diminuării periculozităţii făptuitorului şi a prevenirii comiterii de noi fapte prevăzute de legea penală, pe viitor, ca efect a! remanifestării respectivei stări de pericol. durata nedeterminată (există însă un minim: 1 an) -> durează până la dispariţia cauzei pentru care a fost luată; ❖ poate fi revocată (de către instanţa de executare), la cererea făptuitorului, după trecerea unui termen de cel puţin 1 an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat; ❖ dacă cererea de revocare a măsurii este respinsă, se poate introduce o cerere nouă după cel puţin un an de la data respingerii cererii anterioare. sustragerea de la executare = infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale [art. 288 alin. (1) CP]. această măsură de siguranţă se poate dispune de către instanţa penală prin orice tip de hotărâre prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, HAP sau AAP. Nu se poate dispune provizoriu, pe parcursul procesului penal; procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de revocare este prevăzută în CPP (art. 573,); a se vedea şi art. 78 din Legea nr. 253/2013, care dispune că o copie de pe dispozitivul hotărârii se va transmite persoanei juridice în cadrul căreia făptuitorul exercită respectiva funcţie, profesie, meserie sau activitate, precum şi, dacă este cazul, persoanei juridice care asigură organizarea şi coordonarea exercitării profesiei sau activităţii respective, iar că, în cazul în care interdicţia vizează o meserie sau altă activitate, comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul condamnatul.

Delimitări M ăsură d e siguranţă

- făptuitorul este inapt să exercite funcţia/ profesia/meseria/actlvitatea (se dispune pentru mo­ tive de prevenţie specială); - necondiţionată de existenţa unei infracţiuni (doar de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală nejustificată); - se poate dispune chiar dacă există bună-credinţă în desfăşurarea funcţiei/profesiei/meseriei/activităţii; ~ se dispune pe o durată nedeterminată, de min. 1 an (poate ajunge să fie perpetuă);

j

P e d e a p s ă c o m p le m e n t a r ă

- infractorul este nedemn să exercite funcţia/ profesia/meseria/activitatea (se dispune cu titlu represiv/coercitiv); - condiţionată de existenţa unei infracţiuni (în principiu, intenţionate sau praeterintenţionate); - se poate dispune/se impune (uneori) numai dacă există rea-credinţă în desfăşurarea funcţiei/ profesiei/meseriei/activităţii; - se dispune pe o durată determinată, de ta 1 la 5 ani (poate dura uneori mai mult dacă în situaţia concretă se dispune şi cu titlu de pedeapsă acce-

366

Drept pena!. Partea generală

- se poate revoca (caz în care încetează exe­ sorie, caz în care perioada stabilită ca pedeapsă cutarea; acesta este singurul mod de încetare a complementară va începe a se executa după exe­ executării sale). cutarea sau considerarea ca executată a pedep­ sei principale şi, implicit, a celei accesorii cu acelaşi obiect); - nu se poate revoca (încetează prin e x e c u t a r e efectivă sau considerare ca executată).

IV. CONFISCAREA SPECIALĂ'1! A rti 112, C o n fis c a r e a s p e c i a l ă . (1) Sunt su pu se con fiscării speciale: a) bu n u rile p rod u se prin săvârşirea fa p tei prevăzu te de legea penală; b) bu n u rile care au fo s t fo lo site, în orice m od, sau destin ate a f i fo lo site la săvârşirea unei fa p te prevăzu te d e legea penală, dacă su n i ale fă p tu ito ru lu i sau daca, aparţin ân d altei persoane, aceasta a cu n oscu t scopu l fo lo s ir ii lor; c) bu n u rile fo lo site, im ediat du pă săvârşirea fa p tei, pentru a asigu ra scăparea fă p tu ito ru lu i sau p ăstrarea fo lo su lu i ori a produ su lu i obţinut, daca sunt ale fă p tu ito ru lu i sau dacă, aparţin ân d altei persoane, aceasta a cu n oscu t scopu l fo lo sirii lor; d) bu n u rile care au fo s t date pen tru a determ in a săvârşirea u n ei fa p t e prevăzu te de legea p en ală sau pentru a răsplăti pe făp tu itor; e) bu n u rile dobân dite prin săvârşirea fa p te i prevăzu te de legea pen ală, dacă nu su n t restitu ite persoan ei vătăm ate şi înm ăsura în care nu servesc la despăgu birea acesteia; f ) bu n u rile a căror deţin ere este in terzisă de legea penală. (2) In cazul prevăzu t în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c), dacă valoarea bu n u rilor su pu se con fiscării este vădit disproporţion ată fa ţă de n atu ra şi gravitatea fa p tei, se dispune con fiscarea în parte, prin echivalen t bănesc, ţinând seam a d e urm area produ să sau care s-ar f i pu tu t produ ce şi de con tribu ţia bunului la aceasta , D acă bu n u rile au fo s t produse, m odificate: sau adaptate în scopul săvârşirii fa p te i p rev ăzu te de legea penală, se d ispu n e confiscarea lor în întregim e. (3) In cazu rile prevăzu te în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c), d acă bu n u rile nu p ot f i confiscate, în tru cât nu aparţin infractorului, iar persoan a căreia îi aparţin nu a cunoscut scopu l fo lo s ir ii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2). (4) D ispoziţiile alin. (1) Ut. b) nu se aplică în cazul fa p telo r săvârşite prin presă. (5) D acă bu n u rile su pu se con fiscării potrivit alin. (1) Ut. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se con fiscă ban i şi bu n u ri pân ă la con cu ren ţa v alorii acestora. (6) Se confiscă , de asem enea, bu n u rile şi ban ii obţin u ţi din exploatarea bu n u rilor su pu se confiscării, precu m şi bunurile produ se d e acestea, cu excepţia bu n u rilor prevăzu te în alin. (1) Ut. b) şi Ut. c).

Noţiune - măsură de siguranţă prezentând caracter patrimonial (privativâ/restrictivă de bunuri), aplicată făptuitorului care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, nejustificată, din care decurge prezumţia de periculozitate legata de deţi­ nerea unor bunuri anume; sau a unor alte bunuri sau sume de bani legate de bu­ nurile iniţial supuse confiscării constând în trecerea forţată în proprietatea statului a respectivelor bunuri (vizate individual).

111 Pentru o privire comparativă asupra bunurilor supuse confiscării, a se consulta tabelul din anexa nr. 14.

M asurile de siguranţă

367

O măsura de siguranţă este obligatorie (formularea legiuitorului este imperativă: „Sunt supuse confiscării"}; O reprezintă o sancţiune de drept penal privativă de bunuri (sancţiune de natură patrimonială) ce nu se confundă cu sancţiunea penală pecuniară - pedeapsa amenzii (nici atunci când se confiscă sume de bani, NU se confundă acest titlu de ridicare a sumelor respective cu eventuala obligaţie de achitare a unei amenzi penale); O măsura se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă ( c u m u l a t i v ) ; O măsura are caracter personal şi irevocabil (spre deosebire de celelalte măsuri de siguranţă, reglementate/prezentate anterior), fiind şi imprescriptibilă (ia fel ca restul măsurilor de siguranţă); O condiţii: ❖ săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală (nu neapărat infracţiune), nejustificată; ❖ bunurile confiscate să aibă o anumită legătură (din mai multe tipuri de legături specifice, expres şi limitativ reglementate de lege) cu săvârşirea respectivei fapte incriminate sau deţinerea lor să fie ilegală şi această deţinere să fi fost evidenţiată de comiterea faptei tipice respective; O categorii de bunuri: ❖ bunuri produse prin săvârşirea faptei { d e e x e m p l u , u n î n s c r i s falsificat s a u m o n e d a f a l s i f i ­ c a ta );

• •

anterior s ă v â r ş i r i i f a p t e i , a u f o s t c r e a t e p r i n a c e a s t a ; dacă dobânditorui/subdobânditorul bunului produs prin săvârşirea faptei este de bună~credinţă, confiscarea poate să nu opereze direct asupra bunului în materialitatea sa (dacă nu este un bun a cărui deţinere este ilegală - cum este cazul bancnotelor falsifi­ cate), d o b â n d i t o r u l r ă m â n â n d î n p o s e s i a a c e s t u i a ; d a c ă d o b â n d i t o r u l b u n u l u i e s t e d e nu au e x ista t

r e a - c r e d i n ţ ă , c o n f i s c a r e a v a o p e r a d i r e c t / n e m i j l o c i t a s u p r a b u n u lu i în t o a t e c a z u r ile .

❖

bunuri care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea faptei

{d e

exemplu,

u n

urmează a f i s u s t r a s e ; o armă, c h i a r d a c ă deţinerea acesteia este legală în raport de persoana f ă p t u i t o r u l u i - de pildă este vânător sau

f le x

f o lo s it

a re

în

a lt

p e n t r u

m

o d

a

le g a i

d is lo c a

p e r m is

b a n c o m a te le

d e

p o r t -a r m

c e

â );

u n

a u to tu r is m

în t r e b u in ţ a t

ta

tr a f ic u l

d e

p e r -

soane/droguri etc.j; •

p o t a p a r ţ in e fă p tu ito r u lu i (a u to r, c o a u t o r , in s tig a to r, c o m p lic e ) ;

•

p o t a p a r ţ i n e a lt e i p e r s o a n e , c a r e a c u n o s c u t s c o p u l f o lo s ir ii lo r;

©

în a c e a s t ă s it u a ţ ie , f a p t a e s t e s ă v â r ş i t ă cu i n t e n ţ i e / p r a e t e r i n t e n ţ i e ;

© nu se aplica în cazul faptelor săvârşite prin presă; © este necesar ca bunul să fi fost determinant pentru săvârşirea faptei; © dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin e c h i v a l e n t bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s~ar fi putut produce şi de c o n t r i b u ţ i a bunului la aceasta (d e

e x e m p lu ,

c a z u l

a n t e r io r

in d ic a t,

a l

u n u i

a u to tu r is m

f o lo s it

p e n t r u

tra fic

d e

d r o g u r i,

368

Drept penal. Partea generală

•

•

❖

dacă valoarea autoturismului este extrem de mare faţă de valoarea foarte scăzută a cantităţii mici de droguri traficate -> dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime; în ipoteza ilustrată anterior, dacă autoturismul a fost special modificat pentru traficul de droguri, de pildă, au fost adăugate compartimente speciale, ascunse, în caroserie/ia motor, în care să fie ascunse drogurile, pentru a nu f i descoperite la controale efectuate la trecerile de frontieră, se va confisca integrai, în natură, efectiv/ne­ mijlocit autoturismul, chiar dacă valoarea drogurilor reprezintă numai o minimă fracţie nesemnificativă din valoarea de piaţă a maşinii); dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca din patrimoniul făptuitorului echivalentul în bani al acestora; dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă din patrimoniul făptuitorului bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

bunuri folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut {d e

e x e m p lu ,

u n

v e h ic u l f o lo s it

p e n t r u

a

tra n s ­

bunurile sustrase imediat după comiterea furtului/tâihâriei/delapidârii); • pot aparţine făptuitorului (autor, coautor, instigator, complice); • pot aparţine altei persoane, care a cunoscut scopul folosirii ior; • în această situaţie, fapta este săvârşită cu intenţîe/praeterintenţie; ® este necesar ca bunurile să fi fost efectiv folosite, nu doar destinate folosirii; • dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta -> dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevă­ zute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime; • dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca, din patrimoniul făptuitorului, echivalentul în bani al acestora; • dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă, din patrimoniul făptuitorului, bani şi bunurţ până la concurenţa valorii acestora. bunuri care au fost date pentru a determina săvârşirea faptei sau pentru a răsplăti pe făp­

p o r t a

❖

tuitor

[d e

e x e m p lu ,

s u m a

d e

b a n i r e m is ă

a u to r u lu i,

c e

r e p r e z in tă

r ă s p la ta

p e n t r u

s u s tra g e re a

unor opere de artă dintr-o expoziţie sau avansul plătit unui ucigaş profesionist, de către instigator, pentru a-l determina să comită un asasinat ce a fost săvârşit, consumat sau tentat); • este necesar ca bunurile să fi fost efectiv date, nu doar promise;

Măsurile de siguranţă

•

369

dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă, din patrimoniul făptuitorului, bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

♦> bunuri dobândite prin săvârşirea faptei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc ia despăgubirea acesteia {de exemplu, suma de bani sau bijuteriile

❖

❖

0 O

O

O

sustrase din locuinţa persoanei vătămate); • dacă bunurile nu se găsesc, în locul lor se confiscă, din patrimoniul făptuitorului, bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora. bunuri a căror deţinere este interzisă de legea penală {de exemplu, deţinerea de instru­ mente în vederea falsificării de valori, arme letale în posesia unor persoane care nu au permis pentru acestea, droguri);

bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea {de exemplu, suma de bani obţinută de pe urma închirierii maşinii sus­

trase, puii de rasă ai unui animai de companie sustras, puii unor animale de muncâ/tracţiune furate etc.). • cu excepţia bunurilor care au fost folosite sau destinate a fi folosite la săvârşirea faptei sau a bunurilor folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptui­ torului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut. durata -> nedeterminată/perpetuă, măsura este irevocabilă; sustragerea de la executare NU constituie infracţiunea de neexecutare a sancţiunii penale, eventual, dacă sunt întrunite condiţiile constitutive necesare, ar putea constitui o altă infracţiu­ ne, precum: sustragere de sub sechestru [art. 261 CP, dacă bunurile supuse confiscării au fost sechestrate în acest scop; nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, de pildă prin împotrivire la executare, prin opunere de rezistenţă faţă de organul de executare - art. 287 alin. îl) lit. a) CP; furt etc.]; această măsură de siguranţă se poate dispune de către instanţa penală prin orice tip de hotărâre prin care se pune capăt procesului penal: achitare, condamnare, încetare a procesului penal, RAP sau AAP, Nu se poate dispune provizoriu, pe parcursul procesului penal; procedura de punere în executare a acestei măsuri de siguranţă, respectiv de revocare este prevăzută în Codul de procedură penală (art. 574); a se vedea şi art. 79 din Legea nr. 253/2013 (care dispune că, dacă bunurile sunt valorificate - o altă opţiunea fiind distrugerea, costurile legate de aducerea la îndeplinire a acestei măsuri de siguranţă se vor acoperi din preţul obţinut, iar în caz contrar costurile - inclusiv cele ocazionate de distrugere - vor fi suportate de către stat).

r NB

Se pot confisca inclusiv (chiar şl) bunurile care fac parte din mijloacele de existenţă sau sunt

necesare

trebuinţa zilnică sau pentru exercitarea profesiei făptuitorului fostul Cod penai nu a mai fost preluată în legislaţia în vigoare).

pentru

poziţia contrară din

(dis­

r*

;0ezlegareaCunorichestluni'; cSecdreptţpriii: Decizia; nr/ 1 1 / 2 0 1 5 / :(M;;Qf/nrt22ă'dinăl4ăiulîe; î

NB

/201S)/înalta; Cdrte.vde;Casaţie''şi Justiţie',

decis că,:„în/cazul;-

Înfracţiuiiii/de/contrabandă;;

370

Drept penai. Partea generală

nr. 86/2006 privind Codişi vama! al României, se impune luarea măsurii confiscării speciale a bunurilor sau mărfurilor introduse ilegal pe teritoriul

prevăzuta da l e g e a de siguranţa a

vamal ai Rom âniei concom itent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând datoria vamală, numai în ipoteza în care acestea au trecut d e primul birou vamal situat pe teritoriul vama! comunitar fără să fi fost prezentate în

vamă

şi transportate spre acest birou

vamal". Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 10/2019 (M. O l nr. 472 din 1 1 iunie Curte de Casaţie şl

Justiţie,

2019), înalta

Completul c o m p e t e n t să ju d ece recursul în interesul legii, a

admis recursul în interesul legii p rom ovat de Colegiul d e co nd u cere al Curţii de Apei Timişoara şl,

m

interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor

art.

1 1 2 alin, (1)

Ut. f)

din

Codul penal, art, 342 alin. (6) din Codul penal şl art. 5 4 9 :i din Codul de procedură penală, a

„în cazul faptei prevăzute de art, 342 alin. (6) din Codul penal, cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întem eiată pe dispoziţiile art, 16 alin. (1) lit. b) teza a il-a din

stabilit:

Codul d e procedură penala, arma şi muniţia intră sub incidenţa confiscării speciale, în tem eiul art, 1 1 2 alin. Codul

(1) lit. f}

de:.procedură- penala,

din Codul penal, în procedura reglem en tată de art.

S491 din

în ipoteza în care făptuitorul nu a depus arma şi-muniţia la un

armurier:-autorizat'; în term en de 10 zile de la expirarea perib'adei'-'d'eî'vaiabilitate a

'permisului -de â;rrnă"i/Ţ':ţ

Măsurile de siguranţă

371

A n exa n r. 14 Bunuri supuse confiscării

Produse prin săvârşirea faptei

Fo lo sîte/d estin ate a fi

Folosite im ediat

Date pentru a

D obândite prin

D eţinerea lor

după săvârşirea fa p ­

determ ina

săvârşirea fa p ­

este in terzisă

tei (prevăzute de

săvârşirea unei

tei (prevăzute

de legea

legea penală

folosite Sa săvârşirea faptei (prevăzute de legea penală,

legea penală, nejus-

fapte p revă­

de legea

penală

{nejustificată).

nejustificată}, dacă

tificată) pentru a

zute de legea

penală,

d eţin erea a

sunt ale

asigura:

penală

n ejustificată),

fo st

» scăparea fă p tu i­

{nejustificată}

dacă nu sunt

evidenţiată

/a răsplăti pe

restituite

prin com iterea

făptuitor.

persoanei

faptei

iu i/produsuiui

vătăm ate şi în

p revăzute de

o b ţin ut,

m ăsura în care

legea penală,

dacă aparţin făp-

nu serve sc la

n ejustificată).

tu ito ru iu i/terţ care

d esp ăgu b irea

a cu n o scu t scopul lor. Fapta prevăzută de legea penală, nejustificată, a fost săvârşită cu intenţie/praeterintenţie.

acesteia.

prevăzute de

făptui-

to ru lu i/terţ care a cunoscut scopul folosirii lor.

to ru lui, • păstrarea fol os u-

(iar

folo sirii

Fapta prevăzută de legea penală, nejustificată, a fost săvârşită cu intenţie/praeterintenţie. Se confiscă: ® bunurîle/banii obţinuţi din exploatare; • bunurile produse de acestea. Dacă nu se găsesc în natură se confiscă: ® bunurile/banii obţinuţi din exploatare; bunurile produse de acestea.

Dacă NU SE GĂSESC se confiscă bani şi bunuri până la con­ curenţa valorii acestora,

Dacă NU SE GĂSESC se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Se confiscă: ® bunurile/banii obţinuţi din exploatare; ® bunurile produse de acestea. Dacă nu se găsesc se dispune confis­ carea prin echivalent până la concu­ renţa valorii lor.

Se confiscă: • bunuri­ le/banii obţinuţi din exploatare; ® bunurile produse de acestea. Dacă nu se găsesc -> se dispune confis­ carea prin echivalent până la concu­ renţa valorii lor.

Se confiscă: ® bunuri­ le/banii obţinuţi din exploatare; ® bunurile produse de acestea. Dacă nu se gă­ sesc se confiscă: ® bunurile/ban îi obţinuţi din exploatare; bunurile produse de acestea.

Măsurile de siguranţă Bunuri supuse confiscări»

Daca bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin făptuitorul (infractorului, potrivit textului de lege}, iar persoana căreia îi aparţin NU A CUNOSCUT scopul folosirii lor -> se va confisca echivalentul în bani al acestora; nu se confiscă integrai în echivalent dacă e valoare disproporţionată, cu excepţia cazului producerii/adaptării/modificarii special în scopul săvârşirii faptei incriminate nejustificate. Dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este VĂDIT DISPRO­ PORŢIONATĂ faţă de na~ tura/gravitatea faptei -> se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bă­ nesc (regula). Prin excepţie de ia regulă, dacă bunurile au fost produse/modificate/adaptate în SCOPUL săvârşirii faptei se dis­ pune confiscarea în întregime. Dacă fapta prevăzută de legea penaiă, nejustificată, este să­ vârşită prin PRESĂ nu se dispune confiscarea.

Dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin făptuitorului (infractorului, potrivit textului de lege), iar persoana căreia îî aparţin NU A CUNOSCUT scopul folosirii lor se va confisca echivalentul în bani al acestora; nu se confiscă integral în echivalent dacă e valoare disproporţio­ nată, cu excepţia cazului produceriî/adaptării/modificării special în scopul săvârşirii faptei incriminate nejustificate. Dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este VĂDiT DISPROPORŢIO­ NATĂ faţă de natura/gravitatea faptei se dispune confis­ carea în parte, prin echi­ valent bănesc (regula). Prin excepţie de la regulă, dacă bunurile au fost produse/modificate/adaptateîn SCOPUL săvârşirii faptei se dispune confiscarea în întregime.

373

Măsurile de siguranţă V,

375

CONFISCAREA EXTINSĂ

,4ff, 1121, Confiscarea extinsă. (1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la ari. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacăfapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare: a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori; b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile; c) infracţiuni privind frontiera de stat a României; d) infracţiunea de spălare a banilor; e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei; f infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului; g) constituirea unui grup infracţional organizat; h) infracţiuni contra patrimoniului; i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive; j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori; k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri; l) infracţiuni privind jocurile de noroc; m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene; n) infracţiuni de evaziunefiscală; o) infracţiuni privind regimul vamal; p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice; (¡) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană, (2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, intr-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit; b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1). (3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin, (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru alfamiliei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul, (4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani (5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia. (6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora. (7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea. (8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.

Noţiune - măsura de siguranţă prezentând caracter patrimonial (priva tivă/restric­ tivă de bunuri), aplicată infractorului care a săvârşit o anumită infracţiune (faptă tipică ~ obiectiv şi subiectiv; nejustificată şi imputabilă), constând în trecerea forţată

376

Drept penai. Partea generală

în proprietatea statului 0 unor anumite categorii d i bunuri, altele decât cele supuse confiscării speciale, a căror deţinere creează o stare de pericol evidenţiată ca urmare a comiterii anumitor infracţiuni. O măsura de siguranţă este obligatorie (formularea legiuitorului este imperativă: „Sunt supuse confiscării"}; O reprezintă o sancţiune de drept penal privativă de bunuri (sancţiune de natură patrimonială) CE nu se confundă cu sancţiunea penală pecuniară - pedeapsa amenzii (nici atunci când se confisca sume de bani, NU se confundă acest titlu de ridicare a sumelor respective cu eventuala obligaţie de achitare a unei amenzi penale), diferită de confiscarea specială; O măsura se poate dispune alături de alte măsuri de siguranţă, cumulativ, dar nu şi împreună cu măsura de siguranţă a confiscării speciale, cu privire la aceleaşi bunuri; O măsura are caracter personal, deşi bunul este uneori urmărit în materialitatea sa obiectivă confiscarea de îa terţi (nu operează solidaritatea sub aspectul laturii civile) şi irevocabil (sancţiu­ nea este perpetuă, odată dispusă nu se revocă); O condiţii; ❖ spre deosebire de toate celelalte măsuri de siguranţă (prin excepţie de la regulă) se impune să existe o hotărâre definitivă de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni dintre cele prevăzute la alin, (1); ❖ nu doar a unei fapte prevăzute de legea penală nejustîficată (ca în cazul confiscării speciale şi a celorlalte măsuri de siguranţă) şl nu a oricărei infracţiuni -> una dintre infracţiunile/ categoriile de infracţiuni strict şi limitativ prevăzute de lege; ❖ trebuie să existe neapărat o soluţie de condamnare pronunţată în cauză (posibil SSS), nu RAP/AAP; ♦ > nu se poate dispune în caz de achitare/încetare a procesului penal; ❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracţiune este î > 4 ani -> nu contează pe­ deapsa aplicată, ci pedeapsa prevăzută de lege, în caz de pedepse abstracte alternative se verifică îndeplinirea acestei condiţii raportat ia alternativa mai drastică, avându-se întotdeauna în vedere maximul special al pedepsei prevăzute; ❖ valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesi­ zare a instanţei, depăşeşte în mod vădit (depăşirea trebuie să fie neapărat evidentă, vădită, să fie în mod clar perceptibilă de către orice persoană medie) veniturile obţinute de aceasta în mod licit se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei (în sensul prevăzut de art. 177 CP) sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul; ❖ instanţa are convingerea ca bunurile respective provin (tot din) din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1),

Măsurile de siguranţă

377

•

dacă instanţa are convingerea că bunurile provin din comiterea altor tipuri de infracţiuni condiţia nu este îndeplinită; convingerea se formează în baza unui cumul de aspecte obiective şi subiective, dar apte de percepere în mod obiectiv, însă standardul de probă este inferior celui al unei dovezi propriu-zise, efective, căci altfel s~ar fi dispus confiscarea specială; confiscarea extinsă este o măsură de siguranţă subsecventă confiscării speciale care are prioritate dacă ar fi întrunite condiţiile de dispunere a ambelor - formularea legiuitorului în sensul caracterului subsidiar este lipsită de echivoc: „sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate ia art. 112 CP". O se confiscă şi bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării extinse, precum şi bunurile produse de acestea; O dacă bunurile supuse confiscării extinse nu se găsesc, în locui lor se confiscă (în temeiul confiscării extinse) bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora; O confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite într-o perioadă de 5 ani dinainte de emiterea actului de sesizare a instanţei, care depăşeşte nivelul veniturilor licite ale persoanei condamnate.

r NB

Aplicarea confiscării extinse presupun e neîndepJinirea condiţiilor pentru aplicarea c o n t e - u carii speciale, m speţa, n e do ved irea unei legături directe între infracţiune şi bun. Bunurile supuse confiscării extinse nu vor cuprinde bunurile care au făcut obiectul c o n ­ fiscării speciale şi nici bunurile restituite părţii civile.

Potrivit jurisprudienţei

CEDO; confiscarea locuinţei unui cuplu, în condiţiile în care

s-a

probat faptul că stilul lor d e viaţă nu co re sp u n d e veniturilor declarate,, iar sursele de venit

r* NB

provin

din

activitatea infracţională

a fiului

acestora (condam nat pentru trafic d e droguri),

nu reprezintă o ingerinţă disproporţionată în dreptul reclamanţilor la respectarea bunurilor lor,

ci

es te o consecinţă a marjei largi de apreciere de care dispun statele în controlul f o l o ­

sinţei bunurilor, precum şi a obiectivului de interes genera! urmărit în lupta împotriva traficului de droguri. C onstituţionalitate: prin Decizia nr, 1 1 / 2 0 1 5 , Curtea Constituţională a admis excepţia de '

r Nu

neconstituţionaiitate şl a constatat că dispoziţiile art, 1 1 2 i alin. (2) Ht a; din Codul penai sunt constituţionale în măsura în care confiscarea extinsă nu se aplică asupra bunurilor ! dobândite înainte de intrarea în vigoare a Legii nr, 63/2012. Nota autorului; Legea n r . 63 /2 0 1 2 este a c tu l n o rm a tiv ta re a intro du s în leg isla ţia noastră p en a la (atât cea în vig o are la a cei m o m en t - fo s tu l C o d p e n a l câ t şi cea actu a la ) instituţia;-} co n fiscă rii e xtin se ; p o trivit principiului leg a lită ţii sa n cţiu n ilo r de d re p t p e n a i (att. 2 CP), n id o sa n cţiu n e de d re p t p e n a l nu se p o a te a plica retroactiv.

vCondiţii (rcicapftulatl v): 1. Sâ se comită o infracţiune dintre cele ară tate limitativ de lege,

NB

2. P edeapsa prevăzută = I > 4 ani.

;;i

378

Drept penai. Partea generală

3. Soluţia

să fie de co n d a m n are -> Tîn regim de

detenţie/55S/A.

4. Infracţiunea sa fie susceptibilă să-l procure subiectului activ din efectua confiscarea extinsă un folos

5. Valoarea

material

al cărui

patrimoniu se va

(orice avantaj, nu numai sum e d e bani).

bunurilor d obân dite d e persoana co nd am n ată

să

d ep ă şea scă în mod vădit

(evident fără dificultate de către orice persoană) veniturile obţinute de acea sta

în

m od licit,

în perioada prevăzută de lege. 6. instanţa să aibă convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor e n u m e r a te

[expresîn art. 1 1 2 1 alin.

(1)

CP].

NR. 23

MINORITATEA INFRACTORULUI Şl MĂSURILE EDUCATIVE

Sediul general al materiei: art. 113-134 C. pen,

l REGIMUL MINORITĂŢII ÎN DREPTUL PENAL - RĂSPUNDEREA PENALĂ A INFRACTO­

RULUI MINOR Art 113. Limitele răspunderii penale. (1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. (2) Minorul care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal numai dacă $e dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ. (3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii O

O

O

O

O

minorul < 14 ani -> nu răspunde penal niciodată {prezumţie absolută de incapacitate penală); este un minor nerăspunzător penal, indiferent de gravitatea faptei i n c r i m i n a t e eventual comise (este incidenţă cauza de n e i m p u t a b i l i t a t e a minorităţii făptuitorului - art, 27 CP); acestuia N U i se pot aplica sancţiuni penale (măsuri educative), ci eventual (dacă se impune) doar măsuri de siguranţă (dintre sancţiunile de drept penal) şi în privinţa lui se pot dispune măsuri de protecţie specială prevăzute de Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului: supravegherea specializată sau plasamentul [art. 84 alin. (1)]; minorul lipsit de discernământ: ❖ dacă > 14 ani şi < 16 ani -> se va reţine minoritatea făptuitorului (cauză de neimputabilitate art. 27 CP) - minorul aflat în acest segment de vârstă beneficiată de o prezumţie relativă de lipsă a discernământului (de incapacitate penală); ❖ dacă > 16 ani -> se va reţine iresponsabilitatea [cauză de neimputabilitate, art. 28 CP - dacă i se dovedesc condiţiile de existenţă]. minorul cu discernământ: ❖ dacă > 14 ani -> fiind sancţionat penal cu măsuri educative; există două subcategorii, în funcţie de etapele vârstei: 14 - 16 ani - prezumţie relativă de incapacitate penala, care se poate răsturna prin dovada discernământului (14 ~ 16 = responsabilitatea penala este excepţia); 16 - 1 8 a n i - prezumţie relativă de responsabilitate penală - regula, care poate fi răsturnată, ca şi în cazul majorului, prin probarea iresponsabilităţii). în cazul infracţiunilor continue/continuate/de obicei nu va fi avută în vedere: ❖ activitatea anterioară vârstei de 14 ani; ❖ activitatea din segmentul de vârstă 14 -16 ani, dacă nu există discernământ (nu se probează expres existenţa acestuia). dacă infracţiunea c o n ţ i n u a / c o n t i n u a t ă / d e o b i c e i s e e p u i z e a z ă d u p ă î m p l i n i r e a v â r s t e i d e 1 8 a n i , infracţiunii i se va aplica regimul răspunderii penale (implicit sancţionator) a (al) majorilor (la individualizarea pedepsei se va putea ţine cont de împrejurarea că o parte a activităţii infrac-

380

Drept penal. Partea generală

ţionale de durată s-a desfăşurat în calitate de infractor minor) - interpretare a p a ri a prevederilor art. 154 alin. (2) CP; O dacă infracţiunea progresivă se epuizează după împlinirea vârstei de 18 ani, infracţiunii i se va apltea regimul specific incident pentru infractorii minori, dacă infracţiunea se consumă într-un moment în care minorul răspunde penal [interpretare o p a ri a prevederilor art. 153 alin. ( 3 ) C P ] ; O singurele sancţiuni penale ce pot fi aplicate infractorilor minorilor sunt măsurile educative, chiar dacă pe parcursul procesului infractorul (minor ia data săvârşirii infracţiunii) împlineşte 18 ani [art. 134 alin. (1) CP] dacă fapta a fost săvârşită în perioada minorităţii infractorului nu pot fi aplicate pedepse principaie/accesorii/compiementare ca şi făptuitorilor/infractoriior majori, făptuitorilor/infractoriior minori ie pot fi aplicate măsuri de siguranţă (sancţiuni de drept penai ce nu reprezintă consecinţe ale răspunderii penate, nu sunt sancţiuni penaie), cu excepţia confiscării extinse, care nu se poate aplica făptuitorului minor, ci doar (eventual) infractorului minor. Art. 114. Consecinţele răspunderii penale. (1) Faţă de minorul care, la data săvârşirii infracţiunii, avea vârsta cuprinsă în tre 14 şi 18 ani se ia o măsura educativă neprivativă de libertate. (2) Faţă de minorul prevăzut în alin. (1) $e poate lua o măsură educativă privativă de libertate în următoarele cazuri: a) dacă a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat; b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori deten­ ţiunea pe viaţă.

dacă infractorul minor se afiă ia primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea comisă este A sau A alternativ cu î < 7 ani (condiţia se verifică prin raportare a maximul special a! pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea în formă consumată art. 187 CP) sau numai î < 7 ani, instanţa este obligată să dispună o măsură educativă neprivativă de libertate (nu poate stabili şi apiica o măsură educativă privativă de libertate); O dar instanţa poate (facultativ) să dispună o măsură educativă privativă de libertate, dacă:

O

a) minorul a mai săvârşit o infracţiune pentru care s-a aplicat o măsură educativă executată/în curs de executare; ❖

pentru li nu contează forma de vinovăţie sau pedeapsa prevăzută de lege ori măsura educativă efectiv dispusă în concret; ❖ nu se poate aplica o măsură educativă privativă/neprivativă de libertate dacă există cauză justificativă/de neimputabiiitate pentru a doua faptă incriminată; ❖ pedeapsa prevăzută de lege pentru I2 poate fi A sau A alternativ cu î< 7 ani sau exclusiv!< 7 ani. Dacă pedeapsa prevăzută de lege (în sensul art. 187 CP, cu referire la maximul special) este î > 7 ani sau A alternativ cu î > 7 ani, este incidenţă fit, b) din aiin. (2) al art. 114 CP (este posibiiă, facultativ, aplicarea unei măsuri educative privative de libertate, indiferent dacă infracţiunea comisă este prima săvârşită de către infractorul minor respectiv sau au mai existat şi altele, pentru care s-a aplicat o măsură educativă executată/în curs de executare; ♦ > nu contează forma de vinovăţie pentru h;

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

381

♦ > pentru li, instanţa trebuie să fi dispus prin hotărâre definitivă (de condamnare - nu există altă opţiune pentru o hotărâre prin care se stabileşte existenţa infracţiunii şi se aplică o sancţiune penală, fie şi măsură educativă, potrivit art. 396 CPP) o măsură educativă privativă/neprivativă de libertate are să fi fost executată sau să fie în curs de executare ia momentul comiterii l2. b) pedeapsa prevăzută de lege pentru h (în sensul art 187 CP, cu referire la maximul special) e ste î£ 7 ani (sau amenda alternativ cu î> 7 ani) sau DEJ; ♦ > nu contează forma de vinovăţie; ❖ nu contează dacă anterior minorului i-a mai fost aplicată vreo măsură educativă (ne)privativă de libertate (dacă a mai comis vreo altă infracţiune sau este infractor minor primar). O chiar dacă minorui se găseşte într-unu! dintre cele 2 cazuri indicate [art. 114 alin. (2) CP], instanţa nu este obligată să ia o măsură educativă privativă de libertate, ea poate aprecia asupra oportunităţiî unei asemenea măsuri şi poate dispune tot o măsură educativă neprivativă de libertate [ca regulă, dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este facultativă, nu obligatorie; pentru excepţii de la această regulă, a se vedea: art. 123 alin. (1) lit. c) CP, art. 123 alin. (2) CP, art. 124 aiin. (3) şi (7) CP, art. 125 alin. (3) şi (7) CP]. Recurs în interesul legii: prin Decizia nr. 5/2016 (M, Of. nr. 493 din 1 iulie 2016), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că, „în cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului Cod penai, instanţa de judecată nu poate ■ dispune prelevarea probelor biologice pentru obţinerea şî stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic",

r

NB

II. MĂSURILE EDUCATIVE Art. 115. Măsurile educative. (1) Măsurile educative sunt neprivative de libertate sau privative de libertate. 1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt: a) stagiul deformare civică; b) supravegherea; c) consemnarea la sfârşit de săptămână; â) asistarea zilnică. 2. Măsurile educative privative de libertate sunt: a) internarea într-un centru educativ; b) internarea într-un centru de detenţie. (2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74.

p ' -C;%V 4 V H

-

Noţiune - sancţiuni de drept penal care fac parte din subcategoria sancţiunilor penale (consecinţe ale angajării răspunderii penale pentru infracţiunea săvârşită) aplicabile exclusiv infractorilor minori cu un caracter preponderent educativ (şl doar în subsidiar represiv/coercitiv), menite să asigure educarea şi reeducarea acestora prin mijloace specifice dreptului penai, în urma săvârşirii unei infracţiuni.

382

Drept penal. Partea generală

pentru a putâa fi aplicate, minorul ( r ă s p u n z ă t o r penal) t r e b u i e fî săvârşit o infracţiune (nu doar o faptă prevăzută de legea penală nejustificată) - ceea ce este suficient pentru dispunerea unor măsuri de siguranţă asupra unui minor, răspunzător sau nerăspunzător penal (similar cazului majorului); O nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi (deosebire majoră faţă de pedepse - sancţiunile penaie aplicabile infractorilor majori drept consecinţe ale angajării răspunderii penale); O nu au valoarea juridică de antecedente penale; O pot fi:

O

❖

neprivative de libertate (regula): • stagiul de formare civică; • supravegherea; • consemnarea la sfârşit de săptămână; • asistarea zilnică. ❖ privative de libertate (excepţia): • internarea într-un centru educativ; • internarea într-un centru de detenţie. O alegerea măsurii educative se face potrivit criteriilor generale de individualizare [art. 74 CP, aceleaşi incidente şt în cazul majorilor - aplicabile mutatis mutandis], pe baza unui referat de evaluare. A rt 116. Referatul de evaluare111. (1) în vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art, 74, instanţa va solicita serviciului de probaţiune întocmirea unui referat care va cuprinde şi propuneri motivate referitoare la natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi la alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către, instanţă. (2) Referatul de evaluare privind respectarea condiţiilor de executare a măsurii educative sau a obligaţiilor impuse se întocmeşte de către serviciul de probaţiune în toate cazurile în care instanţa dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării obligaţiilor impuse, cu excepţia situaţiei prevăzu te la art. 126, când acesta va fi întocmit de către centrul educativ ori de detenţie, O O

referatul de evaluare se întocmeşte indiferent de vârsta minorului infractor (de categoria de apartenenţă a acestuia după vârstă); referatul de evaluare este întocmit de serviciu! de probaţiune de pe lângă Tribunalul în a cărui circumscripţie teritorială domiciliază minorul (ia solicitarea instanţei, în cursul procesului penal); referatul de evaluare poate fi solicitat - facultativ - şi de organele de urmărire penată, în cursul urmăririi penate a infractorului minor, caz în care, în etapa de judecată, instanţa poate - faculta­ tiv - să solicite întocmirea unui nou referat de evaluare, sau poate să judece doar pe baza refe­ ratului de evaluare aflat la dosarul cauzei, din faza de urmărire penală; dacă în faza de urmărire

A se vedea, în acest sens, art. 506 CPP, precum şi Legea nr. 252/2013, privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune.

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

383

penală nu s-a întocmit referat de evaluare, instanţa trebuie - obligatoriu - să dispună efectuarea acestuia în cursul judecăţii (art. 116 CP coroborat cu art. 506 CPP), sau, după caz, de centrul educativ sau de detenţie, dacă minorului î-a fost deja aplicată o măsură educativă privativă de libertate (aflată în executare) şi se pune problema executării măsurii educative într-un peniten­ ciar, în condiţiiie art. 126 C. pen. O referatul de evaiuare cuprinde obligatoriu şi propuneri motivate în legătură cu natura şi durata programelor de reintegrare socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum şi ta alte obligaţii ce pot fi impuse acestuia de către instanţă (acestea nu sunt obligatorii pentru instanţă, având rol consultativ, dar prezenţa lor în referat este obligatorie şi adeseori instanţa achiesează la propunerile efectuate, dispunând în acest sens prin hotărârea definitivă. în acest referat este posibil a se face - facultativ - inclusiv propuneri motivate privind măsurile educative care s-ar impune a fî dispuse în sarcina minorului infractor. .ii Regimul măsurilor educative neprivative de libertate*11 1.1. Măsurile educative ne privative de libertate A rt. 117. S ta g iu l d e f o r m a r e c i v ic ă 121. (1) M ăsu ra edu cativă a stagiu lu i d e fo r m a r e civică con stă în obligaţia m in oru lu i de a participa la un program cu o du rată de cel m ult 4 luni, pentru a~l ajuta să în ţeleagă con secin ţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de in fracţiu n i şi pen tru a-l respon sabiliza cu p riv ire la com portam en tu l său viitor. (2) O rganizarea, asigu rarea participării şi su pravegherea m inorului, p e durata cu rsu lu i de fo r m a r e civică, se fa c sub coordonarea serviciu lu i de probaţiune, fă r ă a afecta p rog ram u l şcolar sau profesion al al m inorului. A r t 118. S u p r a v e g h e r e a . M ăsu ra edu cativă a su pravegherii con stă în con trolarea şi îndru m area m in oru lu i în cadru l program ului său ziln ic, p e o du rată cu prin să între doua şi 6 luni, sub coordon area serviciu lu i de probaţiu n e, pen tru a asigura participarea la cu rsu ri şcolare sau de fo r m a r e p rofesion ală şi p rev en irea desfăşu rării unor activ ităţi sau intrarea în legătură cu an u m ite persoan e care ar p u tea afecta p rocesu l de în dreptare a acestuia. A rt. 119. C o n s e m n a r e a la s f â r ş i t d e s ă p t ă m â n ă . (1) M ăsu ra edu cativă a con sem n ării la sfârşit d e săptăm ân ă con stă în obligaţia m in oru lu i d e a nu p ărăsi locu in ţa în zilele d e sâm bătă şi dum inică, p e o du rată cu prin să între 4 şi 12 săptăm ân i, afară de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la an u m ite program e ori de a desfăşu ra an u m ite activităţi im puse de instanţă. (2) Supravegherea se fa c e sub coordon area serviciu lu i de probaţiune. A r t 120. A s is t a r e a z il n ic ă , (1) M ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice con stă în obligaţia m in oru lu i d e a respecta un program stabilit de serviciu l d e probaţiu n e, care con ţin e oraru l şi con diţiile de desfăşu rare a activităţilor, precu m şi in terdicţiile im puse m inorului, (2) M ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice se ia p e o d u rată cu prin să în tre

3 şi

6 luni, iar su pravegherea se fa c e sub coordon area

serviciului d e probaţiune.

L e g e a nr. 25312013 - a rt. 63: O r g a n iz a r e a e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e n e p r iv a t iv e d e lib e r t a t e . (1) M ăsu rile edu cative n eprivative de libertate se ex ecu tă în com u n itate, p e durata execu tării acestora asigu rân du -se m en ţin erea şi în tărirea legătu rilor m in oru lu i cu fa m ilia şi com u n itatea, dezvoltarea liberă a person alităţii m inorului, precu m ş i im plicarea

Privitor la măsurile educative neprivative de libertate, a se consulta şi tabeiui din anexa nr. 15. A se vedea şi art. 66 din Legea nr. 253/2013,

384

Drept penal. Partea generală

acestuia în program ele deru late, în scopu l fo r m ă rii sale în spirit de respon sabilitate şi respect pentru dreptu rile şi libertăţile celo rla lţi (2) M in oru lu i aflat în execu tarea u nei m asu ri edu cative n eprivative de libertate i se asigu ră, p otriv it principiului in teresu lu i su perior al copilului, respectarea dreptu rilor şi libertăţilor fu n d a m en ta le p revăzu te de C on stitu ţie, convenţiile in tern aţion ale la care R om ân ia este parte şi d e legislaţia specială , în m ăsura în care exercitarea acestora nu este incom patibilă cu n atu ra şi conţinutul m ăsurii. (3) C onţinutul m odalităţilor con crete de execu tare a m ăsu rilor edu cative neprivative de libertate se stabileşte ţinând seam a de vârsta, person alitatea , starea d e săn ătate, situ aţia fa m ilia lă şi socială a m in o ru lu i

O măsurile educative neprivative de libertate sunt reglementate expres şi (imitativ de lege, în ordinea crescătoare a severităţii ior [art. 115 alin. ţl) pct. 1 lit. a)-d) CP, apoi reglementarea le dezvoltă individual în art. 117-120 CP; 3 potrivit art. 64 din Legea nr. 253/2013, organizarea, supravegherea şi controlul executării măsu­ rilor educative neprivative de libertate se desfăşoară sub coordonarea serviciului de probaţiune, care poate încredinţa supravegherea executării acestora unor instituţii din comunitate {incluse într-o bază de date constituită la nivel naţional în acest scop); O durate (limite generale ale măsurilor educative neprivative de libertate - aceste sancţiuni penale au prevăzute limite generale - precum pedeapsa A sau î - fără a cunoaşte însă şi limite speciale, spre deosebire de pedeapsa A sau î) şi conţinutul măsurilor educative neprivative de libertate: ❖ stagiul de formare civică -> < 4 luni (legea penală nu indică expres minimul general al acestei măsuri educative, ceea ce poate genera controverse; dintr-o perspectivă, ar apărea rezo­ nabilă considerarea minimului, în mod obiectiv, ca fiind de 1 zi; potrivit art 66 alin. (5) din Legea nr. 253/2013, se dispune că, în desfăşurarea stagiului de formare civică stabilit de instanţă, se va avea în vedere un număr lunar de 8 ore de formare civică, de unde reiese că activitatea se desfăşoară/organizează pe module lunare, aşadar minimul pare a fi de 1 lună (iar cum aceste module sunt organizate pe durata a 8 ore/iună, reiese că minimul este de 8 ore desfăşurate într-o lună, iar maximul este de 32 ore, desfăşurate pe parcursul a 4 luni); * conţinut: participarea [în termen de maxim 60 de zile de la pronunţarea şi punerea în executare a hotărârii definitive a instanţei ~ art. 66 alin. (4) din Legea nr. 253/2013 şi art. 511 CPP] la un program de formare civică [cursurile de formare civică se elaborează în baza programei-cadru aprobate prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului educaţiei naţionale, care se publică în Monitorul Oficial - art. 66 alin. (2) din Legea nr. 253/2013] pentru a-i ajuta/sprijini pe minorul infractor să înţeleagă consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-i respon­ sabiliza cu privire la comportamentul său viitor. Consilierul de probaţiune sau, după caz, persoana' d esem nată.'ilîn'cadrul instituţiei din ■ com un itate organizează, efe ctu ea z ă dem ersurile n ecesare în;vederea-participării minorului

r* NB

şi su pravegh ează minorul pe durata stagiului de formare'cîvică;-- art, 66 aJjn;.{3) din Legea nr. 253/2013; Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului..; de: probaţiune-.în; a cărui

.minorului;'instituţia; din de formare civică;'Instituţia''din '-comunitate

circumscripţie locuieşte minorul decide, pe baza evaluării InîţiaSea com un itate ;îrr care urmează; să ra ib ă lo c stagîul desem n ată sau serviciul d e

probaţiune,

după caz, adaptează conţinutul; Desfăşurarea

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

385

cursului de fo rm are civică se realizează de către un reprezen tan t ai Instituţiei din c o m u ­

nitate

stabilite concret al stagiului,

în

funcţie de

particularităţile

minorului

- art.

66

aun, (6)-{8) din Legea nr, 253/2013.

supravegherea 2-6 luni; • conţinut: controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pentru a asigura participarea la cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfă­ şurării unor activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesui de îndreptare a acestuia. Conform art. 67 din Legea nr. 253/2013, su p ravegh erea şi îndrum area minorului în e x e c u ­ tarea acestei măsuri ed u cative se realizează (după caz) - şi sub

controiui

serviciului de

probaţiune - de către: părinţii minorului, adoptatori sau tutore; o p erso ană de în cred ere (de preferinţă o ruda mal apropiată a minorului, la cererea acesteia),

stabilită

de către

Instanţă, dacă p erso a neie din prima catego rie nu există sau nu pot asigura su pra veg h erea în condiţii satisfăcătoare. Supravegherea şi îndrumarea minorului în cadru? programului

său

zilnic presupun verificarea modului în care acesta îşi respectă

obligaţiile

care d ecurg

din statutul sau familial, şcolar sau profesional, Exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de Sa m om en tu l

prezentării

minorului şi a persoanei d e se m n a te cu su p r a v e g h e ­

rea în faţa judecătorului d e le ga t cu execu tarea,

consemnarea ia sfârşit de săptămână -> 4-12 săptămâni; • conţinut: obligaţia de a nu părăsi locuinţa în zilele de sâmbătă şî duminică, potrivit art. 68 din Legea nr. 253/2013, interdicţia impusă minorului de a părăsi locuinţa operează începând cu ora 0,00 a zilei de sâmbătă şi până ia ora 24,00 a zilei de duminică; obiectivul dispunerii acestei sancţiuni penale fiind evitarea contactului minorului cu anumite persoane sau a prezenţei acestuia în anumite locuri care să îl predispună pe minor la manifestarea unui comportament infracţional [art. 68 alin. (1) din Legea nr. 253/2013]; • excepţie: cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă; • potrivit art. 68 din Legea nr. 253/2013, această măsura educativă se execută, ca regulă, pe durata unor sfârşituri de săptămână consecutive, de regulă, sub supravegherea persoanei majore cu care locuieşte minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanţa de judecată (sub controlul consilierului de probaţiune sau, după caz, al unei persoane desemnate de acesta din cadrul unei instituţii din comunitate). Minorul sau persoana care exercită supravegherea acestuia în executarea consemnării la sfârşit de săptămână au obligaţia de a permite accesul persoanei care exercită controlul îndeplinirii acestei măsuri educative în locuinţa minorului, pentru efectuarea de vizite programate sau inopinate, sub sancţiunea aplicării art. 123 CP (pentru minor), respectiv a reţinerii unei abateri judiciare sancţionată cu amendă judiciară de la 500 ia 5000 lei, aplicabilă de judecătorul delegat cu executarea, la sesizarea serviciului de probaţiune (sau chiar din

386

Drept pena!. Partea generală

oficiu). Consemnarea ta sfârşit de săptămână se pune în executare în termen de cel mult 15 zile de la momentul prezentării minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa judecătorului delegat cu executarea. ❖ asistarea zilnică 3~6 luni. • conţinut: obligaţia minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului sub supravegherea consilierului de probaţiune sau, după caz, a persoanei desemnate prin decizia acestuia, din cadrul unei instituţii din comunitate [art. 69 alin. (1) din Legea nr. 253/2013]; ® potrivit art. 69 din Legea nr, 253/2013, programul zilnic şi activităţile sunt stabilite de comun acord de către consilierul de probaţiune şi părinţi, tutore sau altă persoană în grija căreia se află minorul, inclusiv în urma consultării acestuia (iar, în caz de dezacord, programul se stabileşte de către judecătorul delegat cu executarea); acest program trebuie să ţină cont de nevoile identificate ale minorului, de situaţia sa socială şi, după caz, profesională şi de obligaţiile şi interdicţiile impuse acestuia pe perioada executării măsurii, în scopul unei dezvoltări armonioase a personalităţii minorului, prin implicarea acestuia în activităţi ce presupun relaţionare socială, organizarea modului de petrecere a timpului liber şi valorificarea aptitudinilor sale. Stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 30.de zile de la momentul prezentării minorului în faţa judecătorului delegat cu executarea, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea programului (cu excepţia cazului în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă de libertate, situaţie în care stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la punerea în libertate a minorului). O perioadele pe durata cărora se stabileşte aplicarea şi executarea măsurilor educative neprivative de libertate sunt, ca regulă, consecutive; & măsurile educative neprivative de libertate, ca regulă, nu fac obiectul graţierii, decât dacă se prevede expres în sens contrar în actul de graţiere colectivă - nu pot exista excepţii în cazul graţierii individuale - art. 160 aiin. (2) CP coroborat cu art. 9 alin. (2) din Legea nr. 546/2002. 1.2. Obligaţii ce pot fi impuse minorului A rt. 121. O b lig a ţ ii c e p o t f i im p u s e m in o r u lu i. (1) Pe du rata execu tării m ăsu rilor edu cative n eprivative de libertate, in stanţa p oate im pu n e m in oru lu i una sau m ai m u lte din tre u rm ătoarele obligaţii: a) să urm eze un curs de preg ătire şcolară sau fo r m a re profesion ală ; b) să nu depăşească, fă r ă acordu l serviciu lu i de probaţiu n e, lim ita teritorială stabilită de instanţă; c) să nu se afle în an u m ite locu ri sau la an u m ite m an ifestări sportive, cultu rale ori la alte adu n ări publice, stabilite de instanţă; d) să nu se apropie şi să nu com u n ice cu victim a sau cu m em bri d e fa m ilie ai acesteia, cu participan ţii la săvârşirea infrac­ ţiunii ori cu alte persoan e stabilite de instanţa; e) să se p rezin te la serviciu l d e probaţiu n e la datele fix a te d e acesta; f ) să se su pu n ă m ăsu rilor de control, tratam ent sau în grijire m edicală .

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

387

(2) Când stabileşte obligaţia p revăzu tă în alin. (1) Ut. d), in stanţa individualizează, în concret, con ţin u tu l acestei obligaţii, ţinând seam a de îm preju rările cauzei. (3) Supravegherea execu tării obligaţiilor im pu se de in stan ţă se fa c e sub coordon area serviciu lu i de probaţiune.

(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, daca; a) au intervenit m otive care ju stifică f i e m odificarea obligaţiilor im puse de instanţă, f i e în cetarea execu tării u n ora dintre acestea ; b) persoana su pravegheată nu respectă con diţiile d e execu tare a m ăsurii edu cative sau nu execută, în con diţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin.

O una sau mai multe (teoretic: chiar şi toate - aspect ce se discută) dintre obligaţiile prevăzute de art. 121 C. pen. pot fi impuse minorului (facultativ - aşadar, se pot impune: niciuna/una/mai multe/după o opinie, chiar toate obligaţiile reglementate), pe durata executării oricărei măsuri educative neprivative de libertate; obligaţiile dispuse pot însoţi întreaga perioadă a executării, sau pot înceta pe parcursul acesteia; noi obligaţii pot fi dispuse pe parcurs, iar cele dispuse iniţial pot fi modificate pe parcurs; O supravegherea executării obligaţiilor se face sub coordonarea serviciului de probaţiune; O obligaţii: ❖ urmarea unui curs de pregătire şcolară sau formare profesională ~ executarea acestei obli­ gaţii începe de la data aducerii la cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit de către consilierul de probaţiune [art. 70 alin. (5) iit, b) din Legea nr. 253/2013); ❖ interdicţia de a depăşi, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială stabilită de instanţă de la executarea acestei obligaţii pot fi acordate permisiuni, în anumite condiţii reglementate potrivit art. 72 alin. (3) din Legea nr. 253/2013 (pentru motive temeinic jus­ tificate, prin decizie a consilierului de probaţiune, ia solicitarea minorului); dacă permisiunea vizează părăsirea teritoriului ţării, durata permisiunii nu poate depăşi 30 de zile într-un an; executarea acestei obligaţii începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite [art. 70 alin. (5) Iit. a) din Legea nr. 253/2013]; ❖ interdicţia de a se afla în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice -> de la executarea acestei obligaţii pot fi acordate permisiuni de maximum 5 zile, în anumite condiţii reglementate potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 253/2013 (pentru motive temeinic justificate, prin decizie a consilierului de probaţiune, Sa solicitarea minorului); executarea acestei obligaţii începe de Sa data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite [art. 70 alin. (5) Iit. a) din Legea nr. 253/2013]; ❖ interdicţia de a se apropia şi de a comunica cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu participanţii la săvârşirea infracţiunii ori cu alte persoane de la executarea acestei obligaţii pot fi acordate permisiuni de maximum 5 zile, în anumite condiţii reglementate potrivit art. 72 alin. (1) şi (2) din Lege nr. 253/2013 (pentru motive temeinic justificate, prin decizie a consilierului de probaţiune, la solicitarea minorului). Executarea acestei obligaţii

388

Drept pena!. Partea generală

începe de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite [art. 70 alin. (5) iit. a) din Legea nr. 253/2013]; ❖ prezentarea la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta -> executarea acestei obligaţii începe de la data aducerii fa cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit de către consilierul de probaţiune [art. 70 alin. (5) iit. b) din Legea nr. 253/2013]; ❖ supunerea unor măsuri de control, tratament sau îngrijire medicală potrivit art. 70 alin. (4) Legea nr. 253/2013, costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul de stat. Executarea acestei obligaţii începe de la data aducerii ta cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit de către consilierul de probaţiune [art. 70 alin. (5) Ht b) din Legea nr. 253/2013]. O serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: ❖ au intervenit motive care justifică modificarea obligaţiilor; ♦ > au intervenit motive care justifică încetarea executării unor/tuturor obligaţiilor; ❖ persoana supravegheată nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau nu exe­ cută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce ÎS revin (caz în care urmează a se aplica, drept sancţiune, dispoziţiile art. 123 CP), A r t 122. M o d if ic a r e a s a u în c e t a r e a o b l ig a ţ i il o r . (1) D acă, p e p arcu rsu l supravegherii, au intervenit m otive care justifică f i e im pu n erea unor n oi obligaţii, fi e sporirea sau dim in u area con diţiilor de execu tare a celor existente, instan ţa dispune m odificarea obligaţiilor în m od corespu n zător, pentru a asigu ra p ersoan ei su pravegheate şan se m ai m ari d e îndreptare. (2) Instan ţa dispu n e în cetarea execu tării unora d in tre obligaţiile p e care le-a im pus, când apreciază că m enţinerea acestora nu m ai este necesară.

O serviciului de probaţiune (prin ofiţerul de probaţiune care constată această necesitate - ca regulă) are obligaţia de a semnala instanţei dacă, pe parcursul supravegherii, au intervenit motive ce justifică: ❖ impunerea unor noi obligaţii; ❖ sporirea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente; ❖ diminuarea condiţiilor de executare a obligaţiilor existente. O potrivit art. 73 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, sesizarea instanţei (în acest sens) poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea minorului, părinţiior, tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de probaţiune (Referatul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută de judecătorul delegat). O instanţa poate dispune oricare dintre aceste operaţiuni asupra obligaţiilor (impunerea unor noi obligaţii, sporirea sau diminuarea condiţiilor executării pentru cele dispuse iniţial, modificarea sau încetarea acestora, când nu mai sunt necesare) pentru a asigura persoanei supravegheate şanse mai mari de îndreptare.

Minoritatea infractorului şi măsurile educative ArL 123. P r e lu n g ir e a s a u în lo c u ir e a m ă s u r il o r e d u c a t iv e

389

neprivative d e lib e r t a t e . (1) D acă m in oru l n u resp ectă, cu

rea-credinţă, con diţiile de execu tare a m ăsu rii edu cative sau a obligaţiilor im pu se, in stanţa dispune: a) prelungirea m ăsu rii educative, fă r ă a p u tea depăşi m axim ul prevăzu t d e lege pentru aceasta; b) înlocuirea m ăsu rii luate cu o altă m ăsu ră edu cativă n eprlvativă de libertate m ai severă; c) înlocuirea m ăsu rii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazu l în care, iniţial, s-a lu at m ăsu ra ed u ca tiv ă n ep rivativă de libertate cea m ai severă, p e durata sa m axim ă. (2) în cazu rile prevăzu te în alin. (1) Ut. a) şi lit. b), dacă n ici de această d ată nu su n t respectate con d iţiile d e ex ecu tare a m ăsurii edu cative sau a obligaţiilor im puse, instan ţa în locu ieşte m ăsu ra edu cativă n eprivativă de lib erta te cu m ă su ra in ter­ nării într-un centru educativ. (3) D acă m inorul aflat în execu tarea unei m ăsuri edu cative n eprivative de libertate săvârşeşte o n ou ă in fracţiu n e sau este judecat pentru o infracţiu n e con cu ren tă săv ârşită anterior, instan ţa dispune: a) prelungirea m ăsu rii edu cative lu ate iniţial, fă r ă a pu tea depăşi m axim ul p rev ăzu t de lege pentru aceasta; b) înlocuirea m ăsu rii luate iniţial cu o alta m ăsu ră edu cativă n eprivativă d e libertate m ai severă; c) înlocuirea m ăsu rii luate in iţial cu o m ăsu ră ed u cativ ă p riv ativ ă de libertate. (4) în cazurile prevăzu te în alin. (1) Ut. a) şi lit. b), precu m şi în alin. (3) lit. a) şi lit. b), in stan ţa p o a te im p u n e n oi oblig a ţii în sarcina m in oru lu i ori sporeşte con diţiile d e execu tare a celor existente.

O premisă (ipoteza 1): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii educative neprivative de libertate sau a obligaţiilor impuse pe durata executării acesteia; O posibilităţile instanţei [competenţa aparţine instanţei care a pronunţat iniţial măsura educativă neprivativă de libertate ia care a fost condamnat minorul - art. 513 alin. (1) CPP]: ❖ menţinerea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse, cel puţin cu prelungirea obligatorie a duratei de executare a acesteia, fără a putea depăşi maximul (general) prevăzut de lege pentru aceasta (nu e necesar să se impună maximul, se poate prelungi cu oricât fără a se depăşi însă acest maxim ~ de exemplu; daca iniţial s-a dispus supravegherea pentru 3 luni, se poate prelungi cu o perioadă de maxim 3 luni, reiese că pentru a se putea urma această posibilitate; premisa este că nu fusese dispusă iniţia/ respectiva măsură educativă neprlvativă de libertate pe durata ei maximă) -> dacă nici acum nu respectă -> înlocuirea cu internarea într-un centru educativ (deci, dacă prelungirea nu dă rezultate, se trece direct la cea mai uşoară măsură educativă privativă de libertate, iar nu la impunerea unei noi măsuri educative neprivative de libertate mai severe sau la o eventuală nouă prelungire a aceleiaşi măsuri educative, şi aceasta indiferent dacă măsura educativă neprivativă de libertate anterior prelungită este cea mai severă din categoria sa ori una dintre cele mai puţin drastice); De exemplu, plecând de la exemplul anterior formulat, dacă se prelungeşte cu o lună durata supravegherii dispusă iniţial pentru 3 luni, iar minorul continuă să nu respecte cu rea-credinţă condiţiile ei de executare sau obligaţiile eventual impuse, instanţa va pronunţa internarea în centrul educativ (în lipsa unor dispoziţii legate exprese în această privinţă, apreciem că instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a determina în mod cert durata concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi aplicată condamnatului minor).

390

Drept pena!. Partea generală

❖

înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă [nu neapărat în mod automat următoarea în ordinea severităţii, deşi aceasta tinde a fi regula - art. 74 alin. (3) din Legea nr. 253/2013] dacă nici acum nu respectă -> înlocuirea cu internarea într-un centru educativ, aşadar dacă prelungirea nu dă rezultate, se trece direct ia măsura educativă privativă de libertate cea mai puţin severă, iar nu la impunerea unei alte noi măsuri educative neprivatîve de libertate mai severe, chiar dacă acest lucru ar fi posibil; De exemplu, dacă măsura educativă iniţial dispusă a fost stagiul de formare civică, iar apoi s-a dispus supravegherea, deşi ar mai exista şi alte măsuri educative neprivative de libertate mai severe, nu se mai pune problema aplicării lor (în lipsa unor dispoziţii legale exprese în această privinţă, apreciem că instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a determina în mod cert durata concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi aplicată condamnatului minor). viPre m îs a 16 g ic ă:'p en tr u ' a' se" p u te ăv recurge: 1ă ■a ce a stă:-: sol u-ţi e; e ste ca; m â s u-ra''■'e d u c at iv ă in iţ ia I

c

ista'-foilită să nu fie cea mai sever3:.:did:'categoriă.-eî;;:{ăsistăreă:'zî!:nică)'> c-Voricare dintre celelalte

NB

:;3;măsuri

educative neprivative d e libertatevrnaFpuţm. s e v e r e ,;-indiferent.-dacă durata iniţială

de dispunere a respectivei sancţiuni penale fu s e s e sau nu cea maximă prevăzută de lege.

❖

înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu internarea într-un centru educativ (nu internarea într-un centru de detenţie), în cazul în care, iniţial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă (asistarea zilnică), pe durata sa maximă (6 luni); • dispoziţia este logică, din moment ce în acest caz nicîuna dintre soluţiile anterior regle­ mentate nu şi-ar putea găsi, obiectiv, aplicarea! în lipsa unor dispoziţii legale exprese în această privinţă, apreciem că instanţa va efectua o reindividualizare judiciară, pentru a determina în mod cert durata concretă a internării în centrul de detenţie ce urmează a fi aplicată condamnatului minor. O premisă (ipoteza 2): minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune (= pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni, în care infracţiunile concurente sunt judecate separat); O posibilităţile instanţei: ❖ menţinerea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse, cel puţin cu prelungirea obligatorie a duratei de executare a acesteia luate iniţial, fără a putea depăşi maximul (general) prevăzut de lege pentru aceasta (nu este necesară prelungirea la maximul posibil; se poate prelungi cu oricât fără a se depăşi însă acest maxim; de exemplu, dacă iniţial s-a dispus supravegherea pentru 3 luni, se poate prelungi cu o perioadă de maxim 3 luni - reiese că pentru a se putea urma această posibilitate, premisa este că nu fusese dispusă iniţial respectiva măsură educativă neprivativă de libertate pe durata ei maximă) -> practic, noua

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

391

durată a măsurii educative neprivative de libertate în cauză va reprezenta sancţiunea rezul­ tantă corespunzătoare întregului ansamblu faptic săvârşit; ❖ înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o altă măsură edu­ cativă neprivativă de libertate mai severă (nu neapărat în mod automat următoarea în ordinea severităţii); ❖ înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţial dispuse cu o măsură educativă privativă de libertate (centru educativ sau centru de detenţie - după caz, la alegerea instanţei, în această ipoteză poate fi dispusă fie internarea într-un centru educativ, fie chiar direct internarea într-un centru de detenţie). O în toate cazurile în care s-a dispus prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate iniţia! dispuse, cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate, în temeiul art. 123 CP, instanţa poate impune noi obligaţii în sarcina minorului ori poate spori condiţiile de exe­ cutare a celor existente. Regimul măsurilor educative privative de libertate111 O internarea într-un centru educativ de la 1 la 3 ani, respectiv internarea într-un centru de detenţie de la (după caz) 2 la 5 ani, sau de la 5 la 15 ani; O ziua în care încep şi ziua în care încetează intră în durata măsurii educative privative de libertate dispuse (sistemul de calcul: pe zile pline); ❖ fiind vorba despre durata executării unor sancţiuni penale, modul de calcul este substanţial, nu procedural - se are în vedere art. 186 CP (luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de data la care încep să curgă), trebuind a fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 71 alin. (1) CP (la care face trimitere art. 1278 CP). O din durata măsurii se scade şi perioada în care infractorul condamnat se află bolnav în spital, dacă nu şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării; O permisiunile de ieşire din unitatea de deţinere (centrul educativ/de detenţie)/învoirile intră în durata executării; O măsurile educative privative de libertate pot face obiectul unei graţieri, fie colective (lege de graţiere), fie individuale (decret prezidenţial de graţiere); O măsurile preventive privative de libertate se scad şi ele din durata măsurii educative privative de libertate [art. 127 CP, raportat la art. 72 CP]; O dacă la data pronunţării hotărârii de condamnare infractorul a împlinit 18 ani, instanţa poate dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar, în condiţiile art. 134 alin. (2) C. pen.;

[11 Privitor la măsurile educative privative de libertate, a se consulta şi tabelul din anexa nr. 15. Diferenţe semnificative între cele două măsuri regăsim inclusiv în ceea ce priveşte regulile de executare efectivă a acestora. Pentru o abordare pe larg a se vedea T. Manea în A. Cîobanu, E. Lazăr, T. Manea, D. PÂrgaru, Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, Comentată şi adnotată,

Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2017, p. 395 şi urm.

392

Drept penai. Partea generală

O sustragerea de ia executarea măsurii educative privative de libertate constituie Infracţiunea de neexecutare a sancţiunilor penale [art. 288 alin. (2) CP]; Din durata internării i'ntr-un centru de d ete n ţie se d ed u ce perioada în care minorul a fost

NR

internat

într-un

centru educativ

[A

se v e d e a

I.C.C.J.,

eompf. DCD pen., Decizia nr,

17/2020,

w w w .sc j.ro ].

O măsurile educative privative de libertate se pot executa: înainte de 18 ani; ❖ după 18 ani; ❖ atât înainte, cât şi după 18 ani. O executarea acestora are loc de regulă în centrul educativ/de detenţie {după caz) - art. 136 din Legea nr. 254/2013, dar se poate realiza şi în penitenciar, însă numai după împlinirea vârstei de 18 ani [în anumite condiţii legale: art. 126 CP şi art. 134 alin. (2) CP]. O potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 254/2013, referitoare la scopul executării măsurilor educative privative de libertate, se stabileşte că, prin executarea acestora, se urmăreşte reintegrarea în societate a persoanelor internate şi responsabilizarea lor, în vederea asumării propriilor acţiuni şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, respectiv că aceste sancţiuni penale sunt puse Jn executare în condiţii care să nu îngrădească exercitarea dreptului ia viaţă privată mai mult decât este inerent executării acestora (art. 135); O de asemenea, se mai statuează că, pe durata executării măsurilor educative (privative de liber­ tate), se asigură menţinerea şi dezvoltarea legăturilor persoanei internate cu familia şi comu­ nitatea, precum şi implicarea în demersuri recuperative adaptate particularităţilor psihosomatice şi nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia (art. 137), stabilindu-se totodată că persoanele internate beneficiază de protecţie şi asistenţă în plan educaţional, profesional, psihologic, social, medical şi fizic, în funcţie de vârstă, sex, personalitate şi în interesul dezvoltării personale, asigurate de personal specializat (art. 138). 2.1. Măsurile educative privative de libertate A rt. 124. I n t e r n a r e a în tr-u n cen tru e d u c a t iv . (1.) M ăsu ra edu cativă a internării intr-un centru edu cativ con stă în inter­ narea m in oru lu i intr-o in stitu ţie specializată în recu perarea m inorilor, unde va urm a un program de pregătire şcolară şi fo rm a re p rofesion ală potrivit aptitu din ilor sale, precu m şi program e de rein tegrare socială. (2) In tern area se dispu n e p e o perioadă cuprinsă în tre unu şi 3 ani. (3) D acă în perioada in tern ării m inorul săvârşeşte o noua in fracţiu n e sau este ju d ecat pen tru o infracţiu n e concurentă săvârşită anterior, in stan ţa poate m enţine m ăsura internării într-un centru educativ, prelu n gin d durata acesteia , fă r ă a depăşi m axim ul p rev ăzu t de lege, sau o poate în locu i cu m ăsura internării în tr-u n centru de detenţie. (4) In cazu l în care p e durata in tern ării m in oru l a dovedit interes constant pen tru însu şirea cu n oştin ţelor şcolare şi profe­ sion ale şi a fă c u t progrese eviden te în vederea reintegrării sociale, după execu tarea a cel puţin ju m ătate din durata internării , in stan ţa p oate dispune: a) înlocuirea in tern ării cu m ăsura edu cativă a asistării ziln ice p e o p erioadă egală cu durata internării n eexecutate, dar nu m ai m ult de 6 luni, d acă p ersoan a internată nu a îm plinit vârsta de 18 ani;

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

393

b) liberarea din centrul edu cativ, dacă p ersoan a in tern ată a îm plin it vârsta de 18 a n i

(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanţa impune respectarea uneia sau mai multora dintre obligaţiile prevăzute în

ari. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării. (6) Dacă minorul nu respecta, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a măsurii asistării zilnice sau obligaţiile impuse, ; instanţa revin e asu pra în lo cu im sau liberării şi d ispu n e execu tarea restu lu i răm as neexecutat din du rata m ăsu rii in tern ării intr-un centru educativ, (7) în cazid săvârşirii, pân ă la îm plin irea du ratei internării, a u nei n oi infracţiuni de către o p ersoan ă care nu a îm plin it vârsta de 18 an i şi fa ţ ă de care s-a dispus în locu irea m ăsu rii internării într-un centru edu cativ cu m ăsura asistării zilnice, instanţa revin e asu pra în locu irii şi dispune: a) executarea restu lu i răm as din durata m ăsu rii in tern ării iniţiale, cu posibilitatea p relu n girii du ratei acesteia p â n ă la m axi­ mul prevăzu t de lege; b) internarea într-un centru de detenţie.

O

O

O

premisă (ipoteza 1): minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură edu­ cativă (neprivativă sau privativă de libertate) ce a fost deja executată ori a cărei executare a început. înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat (există practic o pluralitate de infracţiuni, fie sub forma pluralităţii sui-generis de infracţiuni, fie chiar sub forma concursului de infracţiuni, în ipoteza în care nu sunt judecate deodată toate infracţiunile concurente comise), iar instanţa s-a orientat facultativ, ca regulă, către internarea într-un centru educativ; ❖ există şi o subipoteză în care dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este obligatorie, depinzând (uneori) de instanţă doar dacă va dispune internarea în centrul educativ sau internarea în centrul de detenţie: art. 124 alin. (3) CP - în perioada internării într-un centru educativ (măsură educativă privativă de libertate dispusă definitiv pentru o infracţiune) infractorul minor este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz în care instanţa fie menţine internarea în centrul educativ, prelungind obligatoriu durata acesteia, dar fără a depăşi maximul prevăzut de lege - dacă nu a fost din start dispusă îa nivelul acelui maxim sau dispune aplicarea internării în centrul de detenţie). premisă (ipoteza 2): minorul a săvârşit doar o singură infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa î > 7 ani sau DET (contează maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă pe caz concret fapta este rămasă la stadiul tentativei, fără luarea în considerare a eventualelor circumstanţe atenuante - art. 187 CP), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un centru educativ (în această situaţie, poate fi vorba şi de judecarea deodată a minorului pentru un concurs de infracţiuni printre care şi una ce întruneşte aceste condiţii); premisă (ipoteza 3): minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni în care nu toate infracţiunile concurente comise sunt judecate deodată), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un centru educativ [art. 123 alin. (3) lit. c) CP]; ❖ pentru cele trei ipoteze de mai sus, nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă noua infracţiune (nici cea anterioară, dacă este o ipoteză de pluralitate infracţională) şi nici

394

O

O

O

O

Drept penal. Partea generală

dacă aceasta a rămas în forma de tentativă; a fdst cfeiisumată sau epuizată (dacă este o infracţiune de dUrată). premisă (ipoteza 4): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării zilnice, dispusă iniţial pe durată maximă (6 luni), iar instanţa dispune obligatoriu înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru educativ [art 123 alin. (1) lit. c) CP]; premisă (ipoteza 5): minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a unei măsuri educative neprivative de libertate, îar, ca urmare a acestei nerespectări -> după prelungirea respectivei sancţiuni penale sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate, condamnatul persistă în a nu respecta condiţiile de executare, iar instanţa dispune obligatoriu înlocuirea acesteia cu internarea într-un centru educativ [art. 123 alin. (2) CP]. conţinut: internarea într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, unde va urma obli­ gatoriu un program de pregătire şcolară şi (cumulativ) formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de reintegrare socială. durata -> 1-3 ani (limite generale); Această măsură educativă nu cu n o a şte limite speciale - similar masurilor educative nepri­ vative de libertate. Fiind limite generale, a cestea NU pot fi depăşite (a se vedea şi art. 128 CP), prin excep ţie (criticabilă) de la această regulă, potrivit art, 396 art. 480 alin,

(4)

teza finală

CPP,

teza finală

atunci când minorul beneficiază de judecata simplificată

condiţiile recunoaşterii învinuirii, respectiv

NB

alin. (10)

încheie: un

şi în

acord de recu n o a ştere a vinovăţiei;

(instituţii cu natură juridică mixtă, penala substanţială şi procesual penală, care, din punct de vedere a! dreptului pena! material, reprezintă cauze speciale de redu cere/atenu are a răs­ punderii penale), limitele măsurilor edu cative privative de libertate se reduc (obligatoriu) cm 1/3, aşadar internarea într-un centru educativ se va dispune, în a sem en ea caz, de la 8 luni la 2 ani (în t o a t e celelalte cazuri d e incidenţă a unor'm stituţircfi

vare a

răspunderii penale,

limitele

e

atenuare/agra-

măsurilor ed u cative NU se modifică - a r t 128 CP.

O Dacă [art. 124 alin. (3) CP]: *1* în perioada internării în centrul educativ (în timpul internării efective, fără a fi intervenit înlocuirea cu asistarea zilnică sau liberarea); ❖ minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis) - nu interesează de ce tip, cu ce formă de vinovăţie, aflată în care stadiu din punct de vedere al formelor infracţiunii după etapele parcurse pe iter criminis (tentată - relevantă penal, consumată, eventual epuizată, dacă este infracţiune de durată) sau ❖ este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de infracţiuni judecate separat) - nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă noua infracţiune, ❖ instanţa trebuie: ® fie să menţină măsura educativă privativă de libertate a internării, prelungind (obliga­ toriu) durata acesteia, fără a depăşi maximul prevăzut de lege (3 ani) - ceea ce presu­ pune ca durata acestei sancţiuni penale, iniţial dispusă, să nu fi fost cea maximă (într-o

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

•

395

atare ipoteză se poate discuta dacă instanţa mai are la dispoziţie această opţiune: să menţină internarea în centrul educativ fără a îi prelungi durata, sau dacă nu este cumva obligată să se replieze exclusiv pe cealaltă soluţie: dispunerea internării în centru! de detenţie) sau fie să dispună înlocuirea acesteia cu cealaltă măsură educativă privativă de libertate (mai severă - cea mai severă dintre toate măsurile educative): internarea în centrul de detenţie [A se vedea J.C.C.J., compi. DCD pen., Decizia nr. 17/2020, www.scj.ro].

O Dacă ❖ pe durata internării, infractorul condamnat la măsura internării în centrul educativ, în mod cumulativ a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale şi (cumulativ), ❖ minorul a executat cel puţin jumătate din durata internării în centrul educativ, ❖ atunci instanţa poate: • înlocui măsura educativă a internării în centrul educativ cu măsura educativă (neprivativă de libertate) a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni (maximul general al asistării zilnice), dacă infractorul condamnat nu a împlinit încă 18 ani (este încă minor în cursul executării sancţiunii penale dispuse iniţial) sau • dispune (facultativ, motivat) liberarea din centrul educativ (un echivalent relativ al liberării condiţionate din executarea pedepsei privative de libertate în cazul majorilor), dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani (execută măsura educativă privativă de libertate fiind deja major în cursul executării). » în ambele cazuri, instanţa trebuie (obligatoriu) să dispună executarea uneia sau a mai multor (teoretic, posibil chiar a tuturor) obligaţii din cele prevăzute de art. 121 CP, pe întreaga perioadă de până la împlinirea duratei internării în centrul educativ (de pildă, dacă internarea în centrul educativ a fost dispusă pe durata sa maximă, de 3 ani, iar după executarea a jumătate - 1 an şi 6 luni - fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 124 alin. (4) lit. a) CP, acestuia î se înlocuieşte internarea în centrul educativ cu asistarea zilnică pe durata maximă posibilă - 6 luni - totuşi obligaţia/obligaţiile ce i se vor institui în sarcină vor trebui executate pe întreaga perioadă de 1 an şi 6 luni care a mai rămas până s-ar fi împlinit durata internării în centrul educativ, iar nu doar pe durata celor 6 iuni de asistare zilnică care a înlocuit internarea [art. 124 alin. (5) CP]. O Dacă, după înlocuire/iiberare ❖ infractorul condamnat nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa: » revine asupra înlocuiriî/iiberării şi (obligatoriu) ® dispune executarea restului rămas neexecutat din durata internării într-un centru edu­ cativ (raportat ia ipoteza unui infractor major, este un caz relativ similar revocării liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate).

396

Drept penal. Partea generală

❖

❖

dacă minorul săvârşeşte, după înlocuirea internării într-un centru educativ cu asistarea zilnică şi mai înainte de a fi împlinit 18 ani, până la împlinirea duratei internării (aşadar, chiar după executarea asistării zilnice, dar anterior expirăni/împlînîni duratei măsurii educative privative de libertate iniţial dispuse}, o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni}, instanţa (obligatoriu} revine asupra înlocuirii şi dispune: • fie executarea restului rămas din durata măsurii educative iniţiale, a internării în centrul educativ, cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege (3 ani) - prelungire facultativă (desigur, posibilă numai dacă sancţiunea penală în cauză nu fusese deja dispusă pe durata maximă, iniţial} sau • dispune internarea într-un centru de detenţie. infractorul condamnat comite o nouă infracţiune după înlocuirea internării în centrul edu­ cativ cu asistarea zilnică/după liberarea din internarea în centrul educativ, până la împlinirea duratei măsurii internării în centrul educativ, dar după ce a împlinit 18 ani (a devenit major}.

A rt. 125. in t e r n a r e a în tr-u n cen tru d e d e t e n ţie . (1) M ăsu ra edu cativă a internării într-un centru d e deten ţie con stă în internarea m in oru lu i în tr-o institu ţie sp ecializată în recu perarea m in o rilo r cu regim de p ază şi supraveghere, unde va urma program e inten sive de rein tegrare socială, precu m s i p rog ram e d e pregătire şcolară şi fo r m a re p rofesion ală potrivit aptitu­ din ilor sale. (2) In tern area se dispu n e pe o perioad ă cu prin să în tre 2 şi 5 ani, afară de cazu l în care pedeapsa p revăzu tă de lege pentru infracţiunea săvârşită este în chisoarea de 20 d e an i sau m ai m are ori d eten ţiu n ea p e viaţă, când internarea se ia p e o perioadă cu prin să în tre 5 şi 15 ani. (3) D acă în perioada in tern ării m in oru l săvârşeşte o n ou ă in fracţiu n e sau este ju d ecat pen tru o in fracţiu n e con cu ren tă săvâr­ şită anterior, in stanţa prelu n geşte m ăsura internării, fă r ă a depăşi m axim u l p rev ăzu t în alin, (2), determ in at în raport cu pedeapsa cea m ai grea din tre cele prevăzu te de lege pentru in fracţiu n ile săvârşite. D in durata m ăsu rii edu cative se scade perioada execu tată p ân ă la data hotărârii. (4) în cazu l în care p e durata in tern ării m in oru l a dovedit interes con stan t pentru însu şirea cu n oştin ţelor şcolare şi profe­ sion ale şi a fă c u t p rog rese eviden te în vederea rein tegrării sociale, du p ă execu tarea a cel puţin ju m ă ta te din durata internării, instanţa p oate dispune: a) înlocu irea internării cu m ăsu ra edu cativă a asistării ziln ice p e o p erioadă egală cu durata in ternării n eexecutate, dar nu m ai m ult d e 6 luni, d acă p ersoan a in tern ată nu a îm plin it vârsta de 18 ani; b) liberarea din cen tru l d e detenţie, d acă p ersoan a internată a îm plin it vârsta de 18 ani. (5) O dată cu în locu irea sau liberarea, in stanţa im pu n e respectarea uneia sau m ai m u ltora din tre obligaţiile prevăzu te în art. 121, pân ă la îm plin irea du ratei m ăsu rii internării. (6) D acă m inorul nu respectă, cu rea-credinţă, con diţiile de execu tare a m ăsurii asistării ziln ice sau obligaţiile im puse , instanţa revin e asu pra în locu irii sau liberării şi dispu n e execu tarea restu lu i răm as n eexecu tat din durata m ăsu rii internării într-un centru d e detenţie. (7) In cazul săvârşirii, p ân ă la îm plin irea duratei internării, a unei n oi in fracţiu n i de către o persoan ă care nu a îm plinit vârsta de 18 an i şi fa ţ ă de care s-a dispu s în locu irea m ăsu rii internării într-un centru d e detenţie cu m ăsura asistării zilnice, instanţa revin e asu pra în locu irii si dispune: a) execu tarea restu lu i răm as din durata m ăsu rii in tern ării într-un centru de detenţie; b) prelu n girea du ratei acestei intern ări în condiţiile prevăzu te în alin, (3).

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

397

premisă (ipoteza 1): minorul a mai săvârşit o infracţiune, pentru care i s-a aplicat o măsură edu­ cativă (neprivativă sau privativă de libertate) ce a fost deja executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracţiunii pentru care este judecat {există practic o pluralitate de infracţiuni), iar instanţa s-a orientat [facultativ - ca regulă - art 114 alin. (2) lit. a) CP] către internarea într-un centru de detenţie; ❖ există şi o subipoteză în care dispunerea unei măsuri educative privative de libertate este obligatorie, depinzând (uneori) de instanţă doar dacă se va dispune internarea în centrul educativ sau internarea în centrul de detenţie: art. 124 alin. (3) CP - în perioada internării într-un centru educativ (măsură educativă privativă de libertate dispusă definitiv pentru o infracţiune) infractorul minor este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz în care instanţa fie menţine internarea în centrul educativ, prelungind obligatoriu durata acesteia, dar fără a depăşi maximul prevăzut de lege - dacă nu a fost din start dispusă la nivelul acelui maxim sau dispune aplicarea internării în centrul de detenţie); ❖ există şi o altă subipoteză în care este obligatorie direct şi exclusiv dispunerea internării în centrul de detenţie - art. 125 alin. (3) CP. O premisă (ipoteza 2): minorul a săvârşit doar o singură infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa î > 7 ani sau DET (contează maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă pe caz concret fapta este rămasă la stadiul tentativei, fără luarea în considerare a eventualelor circumstanţe atenuante - art. 187 CP), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un centru de detenţie (în această situaţie, poate fi vorba şi de judecarea deodată a minorului pentru un concurs de infracţiuni, printre care şi una care întruneşte aceste condiţii); O premisă (ipoteza 3): minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârşeşte o nouă infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni în care nu toate infracţiunile concurente comise sunt judecate deodată), iar instanţa s-a orientat către internarea într-un centru de detenţie educativ [art. 123 alin. (3) lit. c) CP]; ❖ pentru ipotezele de mai sus, nu contează forma de vinovăţie cu care a fost comisă noua infracţiune (nici cea anterioară, dacă este o ipoteză de pluralitate infracţională) şi nici dacă aceasta a rămas în forma de tentativă, a fost consumată sau epuizată (dacă este o infracţiune de durată). O premisă (ipoteza 4): până la împlinirea duratei internării în centrul educativ, minorul faţă de care s-a dispus înlocuirea acestei măsuri educative cu măsura asistării zilnice săvârşeşte o noua infrac­ ţiune (neavând încă împliniţi 18 ani - caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni), iar instanţa revine asupra înlocuirii (obligatoriu) şi dispune (de principiu, facultativ) internarea într-un centru de detenţie [art. 124 alin. (7) lit. b) CP]; O premisă (ipoteza 5): în perioada internării într-un centru educativ, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de infracţiuni care nu sunt judecate deodată/îm­

O

398

Drept penal. Partea generală

preună), iar instanţa înlocuieşte (de principiu - facultativ) măsura internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un centru de detenţie [art. 124 alin. (3) CP). O premisă (ipoteza 6): în perioada internării în centrul de detenţie, minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (pluralitate sui-generis de infracţiuni) sau este judecat pentru o infracţiune concu­ rentă săvârşită anterior (concurs de infracţiuni judecate separat), iar instanţa (obligatorie, dacă este încă minor) menţine şi prelungeşte (dacă mai are posibilitatea obiectivă de prelungire) măsura internării într-un centru de detenţie (până la maximul de 5 sau, după caz, 15 ani, indicat de infracţiunea cea mai gravă dintre cele comise în cadrul respectivei pluralităţi infracţionale) art. 125 alin. (3) CP. O conţinut: internarea minorului într-o instituţie specializată în recuperarea minorilor, cu regim de pază şî supraveghere, unde va urma (obligatoriu) programe intensive de reintegrare socială, pre­ cum şî (cumulativ) programe de pregătire şcolară şî formare profesională potrivit aptitudinilor sale. O durata (după caz): ❖ 2-5 ani (dacă pedeapsa prevăzută de lege este A sau î mai mică de 20 de ani - se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, indiferent de forma acesteia - în sensul art. 187 CP); ❖ 5-15 ani -> dacă pedeapsa prevăzută e s te î> 20 ani sau DET. Practic; \îhi acest

caz exista două seturi de limite, în funcţie de gravitatea abstractă a

infrac-

ţiunîî'; comise:.;(reflectată în specia de pedeapsă;'; şA durata-:-, a c e s t e i a , p r e v ă z u t e standard raportat ia infractorul tipic - persoana fizică majoră).

Se

poate discuta, prin urmare,

dacă

acestea sunt categorii d e limite g en era le distincte ale aceleiaşi categorii de sancţiuni penale (un co n ce p t atipic), sau dacă nu cum va această

măsură educativă este singura

care cunoaşte

atât limite g en era le (extrem ele perioadelor indicate, anum e: 2 ani ~ minim general; 15

ani =

maxim generai), dar şi limite speciale (2-5 ani - minimul special fiind egal cu cel generai, iar maximul special fiind egal cu minimul special al următoarei categorii; respectiv 5-15 ani minimul special fiind egal cu maximul special al categoriei anterioare, iar maximul special

r

NB

fiind egal cu maximul general). Fiind limite generale, acestea MU pot fi depăşite (a se vedea şi art. 128

CP); prin

excep ţie

(criticabilă) de ia această regulă, potrivit art. 396 alin. (10) teza

finală şi art. 480 alin. (4) teza finală CPP, atunci când minorul beneficiază d e judecata simplificată în condiţiile recunoaşterii învinuirii, respectiv încheie un acord/cie; recunoaştere a vinovăţiei (instituţii cu natură juridică mixtă, penală substanţială şi procesual penală, care, din punct de vedere al dreptului penal material, reprezintă ca u ze speciale de reducere/atenuare a răspunderii penale), limitele măsurilor educative privative de libertate se reduc (obligatoriu) cu 1/3, aşadar internarea într-un centru de detenţie se va dispune, în asemenea caz, fie de Ia 1 an şî 4 luni ia 3 ani şi 4 luni (ipoteza unor infracţiuni de gravitate scăzută) fie de Ia 3 ani şi 4 luni la 10 ani în cazul

infracţiunilor

extrem de grave {în to a te celelalte cazuri

de incidenţă a unor instituţii cu rol de cauze de atenu are/agravare a răspunderii penale, ■ limitele măsurilor educative MU se modifică - art. 128 CP).

Minoritatea infractorului şi masurile educative

399

O Dacă ❖ pe durata internării într-un centru de detenţie, a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcoiare şi profesionale şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale şi (cumulativ), ❖ minorul a executat cel puţin jumătate din durata internării în centrul de detenţie, ❖ atunci instanţa poate (facultativ, motivat): • fie să înlocuiască măsura educativă a internării în centrul de detenţie educativ cu măsura educativă (neprivativă de libertate) a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni (maximul general al asistării zilnice), dacă infractorul condamnat nu a împlinit încă 18 ani (este încă minor în cursul executării sancţiunii penale dispuse iniţial) sau • să dispună (facultativ, motivat) liberarea din centrul de detenţie {un echivalent relativ al liberării condiţionate din executarea pedepsei privative de libertate în cazul majorilor), dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani (execută măsura educativă privativă de libertate fiind deja major în cursul executării). in am bele cazuri, instanţa trebu ie (obligatoriu) sa dispună ex ecu tarea uneia sau mai multor' (teoretic, posibil chiar a

tuturor)

obligaţii din cele prevăzute de ari, 1 2 1 CP, pe întreaga

perioadă de până la împlinirea duratei internării în centrul de d etenţie (de pilda, daca internarea în centrul de d ete n ţie a fost dispusă pe durata sa

r NB

maximă -

din prima categorie,

de 5 ani, iar după ex ecu ta rea a ju m ă ta te - 2 ani şi 6 luni, fiind întrunite condiţiile prevăzu te de art. 12 5 alin. (4)

lit, a)

CP, acestuia

i

se înlocuieşte internarea în centrul de d ete n ţie cu

asistarea zilnică p e durata maximă posibilă -

6

luni

Institui în sarcină vor trebui e x e c u ta te pe întreaga

-

obligaţia/obligaţiile perioadă de 2. ani şi 6 luni totuşi

ce

i

se vo r

care a m a i

rămas până s-ar fi împlinit durata internării în centrul educativ, iar nu doar pe durata celor 6 luni de asistare zilnica care a înlocuit internarea [.art, 12 5 alin. (5) CPj.

O Dacă, după îniocuire/liberare ❖ infractorul condamnat nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a asistării zilnice sau obligaţiile impuse, instanţa: • revine (obligatoriu) asupra înlocuirii/liberării şi « dispune executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenţie (raportat la ipoteza unui infractor major, este un caz relativ similar revocării liberării condiţionate din executarea unei pedepse privative de libertate). ❖ dacă minorul săvârşeşte, după înlocuire şi înainte de a fi împlinit 18 ani, până la împlinirea duratei internării în centrul de detenţie, o nouă infracţiune, instanţa revine (obligatoriu) asupra înlocuirii şi dispune: • executarea restului rămas din durata măsurii educative a internării iniţiale în centrul de detenţie (obligatoriu);

400

Drept pena!. Partea generală

•

cu posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege - prelungire facultativă (dacă, obiectiv, mai există posibilitatea prelungirii - dacă iniţial internarea în centrul de detenţie nu fusese deja dispusă pe durata maximă corespunzătoare); • infractorul condamnat comite o nouă infracţiune după înlocuirea internării în centrul de detenţie cu asistarea zilnică/după liberarea din internarea în centrul de detenţie, până la împlinirea duratei măsurii internării în centrul educativ, dar DUPĂ ce a împlinit 18 ani (a devenit major. O Daca [art, 125 alin, (3) CP]■ ❖ în perioada internării în centrul de detenţie (în timpul internării efectivi, fără a fi intervenit înlocuirea cu asistarea zilnică sau liberarea): • minorul săvârşeşte o nouă infracţiune (caz de pluralitate sui-generis) ~~ nu interesează de ce tip, cu ce formă de vinovăţie, sau ® este judecat pentru o infracţiune concurentă săvârşită anterior (caz de concurs de infracţiuni judecate separat), nu interesează de ce tip, cu ce formă de vinovăţie, ❖ instanţa prelungeşte (obligatoriu) măsura internării în centrul de detenţie, fără a depăşi maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracţiunile săvârşite (după caz: 5 sau 15 ani; dacă oricare dintre, infracţiunile comise are prevăzută pedeapsa DET sau î de/mai mare de 20 ani, maximul până la care se va putea realiza prelungirea va fi de 15 ani; dacă niciuna dintre infracţiunile comise nu se integrează în această ipoteză, maximul până la care se va putea prelungi internarea va fi de 5 ani);

r NB

Durata prelungirii nu es te obligatorie, până la maximul prevăzut de lege, instanţa poate prelungi cu oricât, dar nu mai mult de acel maxim. Desigur, dacă obiectiv, mai are

posibi­

litatea acelei prelungiri, dacă maximul nu a fost deja stabilit iniţial.

*t* din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie, dispuse în fina! se scade (deduce - obligatoriu) perioada deja executată până Ia data hotărârii definitive finale (de prelungire) [art. 125 alin. (3) CP]. Exista discuţii în doctrina dacă această

dispoziţie

se va aplică,: mutatis

mutandis,

şi în cazul

art. 124 alin. (3) CP, atunci când instanţa m enţine şi prelungeşte, in caz similar,

r NB

r NB

durata

Internării în centrul educativ. Pentru identitate de raţiune (a pari), apreciem că răspunsul este^poziti.v>-;'-în;duda-faptu'luivcă:-:legîuitorii! nu include o dispoziţie a sem ă n ă to a re celei, fin aledin art. 125 alin. (3) CP în art. 124 alin. (3) CP.

Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr, 18/2014, înalta Curte de Casalie şi Justi­ ţie 3 stabilit că, „în aplicarea legii penale mai favorabile, după jud ecarea definitiva a cauzei, potrivit art. 6 dîn Codul penal cu referire la a r t 21 alin. {!}, (2) şi (3) din Legea nr. 187/2012: - p ed eapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicata pentru .infracţiunile com ise în timpul, minorităţii (n-n*, Cfjdurpenai pnţenofţ al cărei

M inoritatea infractorului şi m ăsurile educative

401

cuantum e s te până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării intr-un centru de d etenţie pe o perioadă egală cu durata ped epsei ¡ochişorii;

pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicată pentru infracţiunile com ise în timpul minorităţii (a.n., Codul penai anterior) mal m are de 15 ani,. însă care nu d e p ă ş e ş te 20 d e ani, se.va.înlocui cu măsura educativa a internării intr-un

- p ed eapsa executabilă sau p ed ea p sa în cazul

centru de d etenţie pe o perioadă d e 15 ani".

2.2. Schimbarea regimului de executare Art 126. Schimbarea regimului de executare. Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poale dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar.

nu se aplică niciodată infractorului condamnat pentru o infracţiune comisă în timpul minorităţii dacă acesta este încă minor pe durata executării măsurii educative privative de libertate aplicate (se poate dispune numai atunci când în cursul executării condamnatul a devenit major); schimbarea regimului este o facultate pentru instanţă, chiar dacă se dovedeşte că acesta are un comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesui de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate (procedura schimbării regimului de executare nu este obliga­ torie}113.

r

NB

Schimbarea regimului de executare nu echivalează cu transform area măsurii educative într-o pedeapsă, urmând a se schimba numai locul în care aceasta es te executată, din centrul educativ/de detenţie, după caz, în secţie specială a unul penitenciar. Potrivit art. 14 din Legea nr. 254/2013, prin decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a Peniten­ ciarelor se stabilesc penitenciarele în care vor funcţiona secţii speciale pentru continuarea executării măsurii educative privative de libertate.

1/ Dispoziţii comune măsurilor educative Art. 128. Efectele cauzelor de atenuare f i agravare. în cazul infracţiunilor săvârşite în timpul minorităţii, cauzele de atenuare şi agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative si produc efecte între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.

reducere/majorare a limitelor masurilor educative (care sunt, d e prin­ generale, nu speciale), precum în cazul p ed ep s elo r aplicabile majori lor/per™ coanelor juridice -> instanţa va stabili, în funcţie de cauza de agravare sau atenuare reţinută, către ce măsură educativă se orientează- !n esenţă, se va orienta în principiu: * fie către o măsură educativa da specie mai uşoara d ecât a ceea pe care ar fi avut-o în

| Ca

regulă,

nu există

cipiu, limite

J7* NB

v e d e r e spre dispunere în absenţa acelei cauze de atenuare; Il] Pentru se m n ificaţia sintagm ei

„co m p o rta m e n t care in flu en ţează neg ativ sau îm p ied ică procesui de re c u p e ra re şi

"eîntegrare a c elo rla lte p ersoane In te rn a te ", a se ved ea d isp o ziţiile a rt. 182 alin.

(2) d in L e g e a nr, 25 4 /2 0 1 3 .

402

Drept penal. Partea generală * fie spre aceeaşi măsură educativa, dar aplicata pe o durata mai redusa faţă de aceea care ar fi avut-o

* fie către

în v e d ere

spre dispunere în ab se n ţa acelei cau ze de atenuare, respectiv;

o măsură educativă de sp ecie mat severă d ecâ t a c e e a pe care ar fi avut-o

în

v e d ere spre dispunere în absenţa acelei cauze de agravare; ■ •- f i e s p r e a cee aşl^măsuta-^ducativăpda r apticată-pe:o- d u rată ■ sporită ■faţă:.de- aceea; p e care-ar: fi avut-o în v e d ere spre dispunere în absenţa acelei cauze de agravare. în cazul concursului cauzelor de atenu are

dispoziţiile art. 79

agravare, instanţa nu va fi ţinută de

şi dispoziţiile privind efectul atenuant/agravant al cauzelor de atenu are sau agravare a răspunderii penale (fie acestea stări din cele compatibile cu situaţia minorului infractor, fie circumstanţe) nu se vor aplica ca atare, ci doar în sensul necesităţii impuse instanţei de a lua în considerare o atenuare sau agravare în cadrul/limitele masurilor educative, aşa cum sunt acestea prevăzute de lege, şi cu obligaţia de a ţine cont de aceste aspecte la alegerea măsurii educative concret aplicate. Prin excepţie de la aceste dispoziţii, limitele măsurilor educative privative de libertate (nu şi cele ale măsurilor educative neprivative de libertate) se vor diminua cu 1/3 în m od obligatoriu atunci când infractorul minor va încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei sau va fi judecat în procedura simplificată atrasă de recunoaşterea învinuirii [art. 480 alin. (4) şi 396 alin, (10) CPP]. CP, apreciind

în

şi/sau

ansamblu asupra speţei şi

decizând

o măsură educativă

o durată a acesteia ca echivalent pentru situaţia integrai apreciată. Practic,

A rt 129. Pluralitatea de infracţiuni. (1} în caz de concurs de infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se stabileşte şi se ia o singură măsura educativă pentru toate faptele, în condiţiile art. 114, ţinând seama de criteriile prevăzute în art. 74. (2) în cazul săvârşirii a două infracţiuni, dintre care una în timpul minorităţii şi una după majorat, pentru infracţiunea comisă în timpul minorităţii se ia o măsură educativa, iar pentru infracţiunea săvârşită după majorat se stabileşte o pedeapsă, după care: a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa; b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durata egală cu cel puţin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat; c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită după majorat este detenţiunea pe viaţă, se execută numai această pedeapsă; d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăşi maximul prevăzut de lege pentru aceasta. (3) în cazul prevăzut în alin. (2) Ut. b), din durata pedepsei aplicate $e scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii infracţiunii comise după majorat până la data judecării. (4) în cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracţiuni, după care se face aplicarea dispoziţiilor alin. (2). (5) Pedeapsa stabilită potrivit dispoziţiilor alin. (2) Ut. b) nu poate face obiectul amânării aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere.

M inoritatea infractorului şi m ăsurile educative

403

O forme ale pluralităţii de infracţiuni ce pot exista în cazul infractorilor minori: ❖ concurs de infracţiuni (toate comise în perioada în care infractorul este minor răspunzător penal sau una/unele comise în această perioadă si alta/aitele comise după atingerea vârstei majoratului); ❖ pluralitate sui-generis de infracţiuni (ambele infracţiuni comise în perioada în care infractorul este minor răspunzător penal sau prima = Ti/li comisă în această perioadă şi a doua TVh comisă după atingerea vârstei majoratului. O forme ale pluralităţii de infracţiuni ce NU pot exista în cazul infractorilor minori: ❖ recidiva şi pluralitatea intermediară de infracţiuni (în ambele cazuri, Ti constă în pedeapsă definitivă, sancţiune penală inaplicabilă unei persoane care a comis o infracţiune ca infractor minor. O reguli: ❖ în caz de concurs de infracţiuni, toate faptele penale fiind comise în minoritate -> se stabileşte o singură măsură educativă; ❖ în caz de concurs de infracţiuni, li în minoritate şi I2 după majorat se stabileşte pentru li o măsură educativă şi pentru \2 o pedeapsă, apoi: (2}\'aÎ.artŢl29 CP doar tn ipoteza concursului de aceea a pluralităţii sui-generis de infracţiuni.

r

Dispoziţiile alin.

NB

în

C

Justiţie a stabilit că,

NB

Dezlegarea unor chestiuni de drept: prin Decizia nr. 4/2014, înalta Curte de Casaţie şi „prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr, 187/20 12 pentru punerea m aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la an:. 1.29 alin. ( 2 ) Ut- b) din Codul penai nu sunt aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014".

•

•

r

m

infracţiuni, d şl

dacă măsura educativă este neprîvativă de libertate (oricare ar fi aceasta şi dispusă pe orice perioadă) -> aşadar, în principiu, această pedeapsă nu poate face obiectul AAP/SSEP; măsura educativă este privativă de libertate (oricare din cele două şi indiferent de durata pe care a fost dispusă), iar pedeapsa este î -> se aplică pedeapsa î, care se majorează cu o durată de 1/4 din durata măsurii educative/restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârşirii infracţiunii comise după majorat [art. 129 alin. (2) lit. b) CP] -> din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a executat din momentul săvârşirii S2 până la data judecării; această pedeapsă nu poate face obiectul AAP/SSS;

Constituţionalitate: prin Decizia nr. 601/2018 (M. Gî. nr. 1057 din 13 decembrie 2018), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconsiituţionâlitate a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penai şi a constatat că sintagma „cel puţin" din cu prins ui acestora es te neconstituţlonaiă. Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penalîncalcă

principiul

egalităţii în

drepturi şi

libertatea individuală, prevăzute la art.. 16 şi art. 23.

404

Drept penai. Partea generală | din

Constituţie. în

acest

$ens> s~a

reţinut că textul criticat p revede, în privinţa persoanelor

majore, care au săvârşit o infracţiune ulterior timpul minorităţii,, un regim

sancţionator al

împlinirii

în sever

vârstei majoratului şi o infracţiune

concursului de infracţiuni care p o ate fi mai

d ecâ t cei reglem en ta t în privinţa persoanelor m ajore care au săvârşit Infracţiuni după

împlinirea majoratului. I

r NB

Dezlegarea

nr. 2/2016, înalta Curte de Casaţie şj Justiţie a stabilit că, „în ipoteza infracţiunilor co ncu ren te săvârşite în timpul minorităţii, ju d eca te separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se sc ad e din durata măsurii educative neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în v e d e r e la a leg erea şi stabilirea sancţiunii conform unor

chestiuni de

drept: prin Decizia

f a r t 129 alin, (1) din Codul penai'1'.

®

•

®

dacă pedeapsa aplicată pentru h este DET pe viaţă se execută numai DET (aceasta fiind cea mat severă sancţiune penală aplicabilă, reiese că absoarbe orice altă sancţiune penală) - art. 129 alin. (2) lît. c) CP.; dacă măsura educativă este privativă de libertate (oricare din cele două prevăzute de lege şi indiferent de durata pe care a fost aplicată), iar pedeapsa este A (indiferent de., numărul de zîle-amendă şi de cuantumul ei final), se execută măsura educativă, a cărei durată se majorează (obligatoriu) cu cel mult 6 luni, fără a depăşi însă maximul prevăzut de lege pentru aceasta (după caz: 3 ani - internarea în centrul educativ, 5 ani internarea în centru! de detenţie pentru infracţiuni de gravitate scăzută sau medie, 15 ani - în cazul infracţiunilor foarte grave); în cazul săvârşirii după majorat a două sau mai multor infracţiuni concurente (între ele, precum şi faţă de cea dintâi) se aplică mai întâi regulile referitoare la concursul de infracţiuni, după care se face aplicarea regulii precedente, între pedeapsa rezultantă a concursului de infracţiuni comise după majorat şi măsura educativă dispusă.

A rt. 130. D e s c o p e r ir e a u n ei in fr a c ţ iu n i s ă v â r ş i t e în tim p u l m i n o r i t ă ţ i i. D acă p e durata term enului de supraveghere al am ân ării aplicării pedepsei , al su spen dării sub su praveghere ori al liberării con diţion ate se descoperă că p ersoan a supra­ vegheată m ai săvârşise o in fracţiu n e în tim pul m in orităţii pentru care s-a luat, chiar du p ă expirarea acestu i termen, o m ăsură edu cativă p riv ativ ă de libertate, am ân area , suspendarea sau liberarea se an ulează, aplicân du -se în m od corespunzător dispoziţiile art. 129 alin. (2)-(4).

O Dacă în TS al AAP/SSS/LC se descoperă că persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii, pentru care s-a luat (chiar ulterior expirării acestui termen) o măsură educativă privativă de libertate -> AAP/SSS/LC se anulează, dar nu se aplică regulile obişnuite de la anularea acestor instituţii, ci acelea cuprinse în art. 129 alin. (2) CP.

r NB

Nu exista ipoteza anulării RAP!

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

▼

i N u :s e aplică regu-l Ue d e Ia. co-nours/p lural t e t e Inter m edî ară ¿freci diva f

NE

I

4 j-î .

405

131, P r e s c r ip ţ ia r ă s p u n d e r ii p e n a l e a m i n o r i lo r . T erm enele de p rescripţie a răspu n derii penale, prevăzu te în

ari. 154, se reduc la ju m ă ta te pen tru cei care la data săvârşirii infracţiunii erau m in ori şi se întreru p sau se su spen dă în

condiţiile prevăzu te de lege pen tru m ajori.

O durata termenelor regulă particulară -> redusă la jumătate faţă de durata termenelor inci­ dente pentru majori [art. 131 CP - excepţie de la art. 154 alin. (1) CP]; infracţiunile imprescrip­ tibile îşi menţin statutul şi în cazul infractorilor minori; O suspendarea şi întreruperea termenelor regula generală ca la majori (art. 155 şi art. 156 CP). A r t 132. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e . (1) M ăsu rile edu cative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 an i de la data răm ânerii defin itive a hotărârii prin care au fo s t luate. (2) M ăsu rile edu cative privative de libertate se prescriu într~un term en egal cu durata m ăsu rii edu cative luate, d ar nu m ai puţin de 2 ani. (3) T erm enele de prescripţie a execu tării m ăsu rilor edu cative se întreru p şi se su sp en d ă în con diţiile p revăzu te de lege pen tru majori. (4) în cazul în locu irii m ăsurilor educative, ex ecu tarea se p rescrie în raport cu m ăsura edu cativă m ai g rea şi cu rg e de la data răm ânerii d efin itive a hotărârii prin care s-a dispus Înlocuirea.

O termenul de prescripţie curge de la rămânerea definitivă a hotărârii (de condamnare) prin care s-a luat măsura educativă a cărei prescripţie a executării este verificată; O durata (se calculează de la momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost aplicate): ❖ 2 ani (fix) pentru măsurile neprivative de libertate, indiferent de felul acestora şi de durata lor de dispunere; ❖ egală cu durata măsurii privative de libertate, dar > 2 ani (variabil, dar cu limită inferioară). O suspendarea şi întreruperea termenelor -> regula generală -> ca la majori (art. 163 şi 164 CPP); O în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea. A rt. 133. E fe c t e le m ă s u r ilo r e d u c a t iv e . M ăsu rile edu cative nu atrag interdicţii, decăderi sau incapacităţi. A r t 134. M in o r u l d e v e n it m a jo r . (1) D ispoziţiile p rezen tu lu i titlu se aplică şi m ajorilor care, la data săvârşirii infracţiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. (2) Când, la data pron u n ţării hotărârii prin care s-a luat o m ăsu ră edu cativă privativă de libertate, in fractoru l a îm p lin it vârsta de 18 ani, instanţa, ţin ân d seam a d e p osibilităţile sale de îndreptare, de vârsta acestuia, precu m şi de celelalte criterii prevăzute în art. 74, p oate dispu n e execu tarea m ăsurii edu cative într-un penitenciar.

O executarea măsurii educative privative de libertate dispuse, în penitenciar, atunci când infrac­ torul - minor la data comiterii faptei penale - era deja major ia pronunţarea hotărârii reprezintă o facultate pentru instanţă, iar nu o obligaţie;

406

Drept penal. Partea generală

O privarea de libertate în penitenciar (secţii speciale ale anumitor penitenciare) ~ modalitate specifică de executare a măsurii educative privative de libertate (indiferent de tipul ei şi de durata pe care a fost dispusă); O alineatul al doilea al art. 134 C. pen. nu este incident dacă infractorul nu a împlinit vârsta de 18 ani anterior pronunţării hotărârii.

Minoritatea infractorului şi măsurile educative

407

A n exa n r . 15 7..,.,.7. ■: ■.

MĂSURI EDUCATIVE DE LIBERTATE

DURATA

'

N E P R IV A T IV E

1 zi-4 luni

Stagiul de form are civică Supravegherea

2-6 luni

Consem nul la sfârşit de săptăm ână

4-12 săptăm âni

Asistarea zilnică

3-6 luni

CU R E A -C R E D IN Ţ Ă A M Ă S U R II IMPUSE H i) M EN Ţ IN E R E CU PRELUNGIRE (obligatorie - dacă este posibilă}, fără depăşirea maximului; b) ÎNLOCUIRE cu o altă măsura educativă neprivativă de libertate, mai severă, chiar dacă prima măsură nu a fost iuată pe durata maximă; • măsură mai severă nu înseamnă obligatoriu măsura imediat următoare, deşi, de regulă, instanţa trebuie să aibă în vederea înlocuirea ţinând cont şl de acest criteriu. c) ÎNLOCUIREA asistării zilnice dispusă din start pe 6 luni cu internarea în CENTRU EDUCATIV (reîndivîduaiizare pentru determinarea duratei exacte}; • dacă iniţial nu a fost luată pe 6 luni, nu poate fi direct înlocuită, ci trebuie mai întâi prelungită [conform lit, a)]. Pentru a), b) -> dacă există o nouă nerespectare, măsu­ ra prelungită/înlocuită se înlocuieşte OBLIGATORIU cu internarea într-un CENTRU EDUCATIV, Pentru a), b} -> instanţa poate dispune: * impunerea de noî obligaţii sau « sporirea obligaţiilor existente. Atunci când măsura educativă neprivativă de libertate este înlocuită cu o măsură privativă de libertate, nu se mas impun noî obligaţii. N ER ESRECTA REA

E D U C A Ţ I V E / O B L lG A Ţ IE J

M Ă S U R I EDUCATIVE PRIVATIVE DE LIBERTATE internare în CENTRU EDUCATIV Internare în CENTRU DE DETENŢIE

.

CENTRU EDUCATIV • dacă în timpul internării minorul săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE sau este judecat pentru 0 INFRACŢIUNE CONCURENŢĂ ANTERIOARĂ, instanţa poate dispune: pendinte internare în centru educativ şi încă minor: MENŢINEREA măsurii dispuse, prelungind durata acesteia, dar fără depăşirea maximului;

: [

0 NOUĂ IN F R A C Ţ IU N E / jN F R A C Ţ IU N E C O N C U R E N T Ă A N T S R iQ Â R Ă

a} MENŢINERE CU PRELUNGIRE (obligatorie - dacă este posibilă}, fără depăşirea maximului; b) ÎNLOCUIRE cu o altă măsura educativă neprivativă de libertate, mai severă, chiar dacă prima măsură nu a fost luată pe durata maximă; ® măsură mai severă nu înseamnă obligatoriu măsura imediat următoare deşi, de regulă, instanţa trebuie să aibă în vederea înlocuirea ţinând cont şi de acest criteriu. c) ÎNLOCUIREA cu o măsură educativă privativă (CENTRU EDUCATIV SAU CENTRU DE DETENŢIE}; ® NU trebuie să fi fost luată iniţial pe durată maximă. ® poate fi dispusă direct, fără a parcurge a} şi b}.

Pentru a}, b) instanţa poate dispune: * impunerea de noi obligaţii sau • sporirea obligaţiilor existente. Atunci când măsura educativă neprivativă de libertate este înlocuită cu o măsură educativă privativă, nu se mai impun noi obligaţii. DURATA 1-3 ani 2-5 ani -> pedeapsa prevăzută A sau ÎNCHISOARE < 20 ani 5-15 ani -> pedeapsa prevăzută ÎNCHISOARE > 20 ani (maxim speciaiJ/DETENŢIUNE CENTRU DE DETENŢIE * dacă în timpul internării minorul săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE sau este judecat pentru 0 INFRACŢIUNE CONCURENTĂ ANTERIOARĂ, instanţa poate dispune: pendinte internare în centru de detenţie si încă minor: OBLIGATORIU MENŢINEREA şi PRELUNGIREA măsurii dispuse, fără depăşirea maximului.

:-isâliÉÈâ

Minoritatea infractorului şi masurile educative M Ă S U R I E D U C A T IV E P R IV A T IV E D E L IB E R T A T E

\

409

DUH A l A

IN T E R N A R E A ÎN C E N T R U E D U C A T IV

INTERNAREA ÎN CENTRU DE DETENŢIE

NB! Dacă măsura a fost luată pe durata maximă {3 ani), nu există (după o opinie) obligaţia de înlocuire cu internarea în centrul de detenţie, putându-se dispune doar menţinerea internării în centrul educativ {fără prelungire, care este imposibilă, obiectiv, în această ipoteză). a) ÎNLOCUIREA cu internarea într-un centru de detenţie. NBl în orice situaţie, nu se impun noi obligaţii, ® dacă s-a executat CEL PUŢIN 1/2 din internarea în centrul educativ şi dacă pe perioada internării a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, instanţa poate dispune (FACULTATIV): a) pentru MINOR -> ÎNLOCUIREA cu asistarea zilnică (măsura educativă neprivativă de iibertate cea mai grea), pe o perioadă egală cu internarea în centru! educativ neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni (maximul asistării zilnice); b) pentru MAJOR -> LIBERAREA din centrul educativ. NB! Atât pentru MINOR, cât şi pentru MAJOR OBLIGATORIU se impun una sau mai multe obligaţii (art. 121 CP), care se execută pe toată durata rămasă de executat.

NB! Maximul (5 sau 15 ani) se raportează la pedeapsa cea mai grea; din durata măsurii dispuse se scade ceea ce s-a executat până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. NB! Nu se impun noi obligaţii.

®

daca s-a executat CEL PUŢIN 1/2 din internarea în centru! de detenţie şi dacă pe perioada internării a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, instanţa poate dispune (FACULTATIV): a) pentru MINOR ÎNLOCUIREA cu asistarea zilnică (măsura educativă neprivativă de libertate cea mai grea), pe o perioadă egală cu internarea neexecutată, dar nu mai mult de 6 luni (maximul asistării zilnice); b) pentru MAJOR LIBERAREA din centrul de detenţie. NB! Atât pentru MINOR, cât şi pentru MAJOR OBLIGATORIU se impun una sau mai multe obligaţii, care se execută pe toată durata rămasă de executat.

R E V E N IR E A

•

•

când MINORUL nu execută cu rea-credinţă ASIS­ TAREA ZILNICĂ/OBLIGAŢIILE IMPUSE, instanţa: a) revine asupra înlocuirii/liberării; b) dispune executarea restului rămas neexecutat, tot în centru educativ. dacă MINORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE până la împlinirea duratei internării, instanţa revine asupra înlocuirii şi dispune: a) executarea restului rămas neexecutat, dar care facultativ se poate prelungi, fără a depăşi miximui prevăzut de lege; b) inf|rnarea într-un centru de detenţie.

NB! Dacă MAJORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE, nu există regent re asupra, ci se aplică regulile de la art. 129. *

t

»

când MINORUL nu execută cu rea-credinţă ASISTAREA ZILNiCĂ/OBLIGAŢÎILE IMPUSE, instanţa: a) revine asupra îniocuirii/iiberării; b) dispune executarea restului rămas neexecutat, tot în centru de detenţie. • dacă MINORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE până la împlinirea duratei internării, instanţa revine asupra înlocuirii şî dispune: a) executarea restului rămas neexecutat; b) prelungirea, fără a depăşi maximul, NB! Maximul (5 sau 15 ani) se determină în funcţie de pedeapsa cea mai grea prevăzută de lege pentru oricare dintre infracţiunile din structura pluralităţii de infracţiuni. NB! Dacă MAJORUL săvârşeşte 0 NOUĂ INFRACŢIUNE, nu există revenire asupra, ci se aplică regulile de la art. 129.

I

]

NR. 24

RĂSPUNDEREA PENALA A PERSOANEI JURIDICE

Sediul materiei: art. 135-151 C. pen. A ri, 155. C o n d iţ iile r ă s p u n d e r ii p e n a l e a p e r s o a n e i ju r id ic e . (1) P ersoan a ju rid ică , cu excepţia sta lu lu i şi a au torităţilor publice, răspu n de pen al pentru in fracţiu n ile săvârşite în realizarea obiectu lu i de activitate sau în interesu l o ri în n um ele persoanei ju rid ice .

(2) Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat. (3) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte .

O potrivit art. 240 din Legea nr. 187/2012 (legea de punere în aplicare a Codului penal}, prin sintagma autorităţi publice (aşadar, entităţi care, deşi au personalitate juridică, NU pot răspunde penal, nu îşi pot angaja răspunderea penală) se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres de lege în Titlul III (Parlamentul, administraţia prezidenţială, Guvernul; organele administraţiei publice centrale de specialitate, precum: ministerele, armata, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării; organele administraţiei publice locale, precum: consiliile locale, instituţia primarului, consiliul judeţean, Instituţia prefectului; autoritatea judecătorească ~ instanţele judecătoreşti, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii}, precum şi la art. 140 (Curtea de Conturi a României) şi art. 142 (Curtea Constituţională a României) din Constituţia României, republicată; O răspunderea penala a PJ poate interveni, în principiu, pentru orice infracţiune: ❖ săvârşită în realizarea obiectului de activitate al PJ; ❖ săvârşită în interesul PJ; ❖ săvârşită în numele PJ. Sistemul consacrat es te acela a! răspunderii generale, ia*" nu sp ed a le: nu este necesar;:a;; exista o dispoziţie legală expresa care să indice anu m e ce infracţiuni pot fi com ise şrangaja:/

r

răspunderea penală a persoanei juridice, d a ceasta p o a te răspunde penai, d e principiu,

NB

pentru orice infracţiune, raportat, desigur, şi la anum ite form e de p a rticip a re - există, desigur, unele infracţiuni ce nu pot fi obiectiv com ise d e către persoana juridică, în calitate

fi săvârşite de viol, act sexual cu un minor.

de autor, dar ar putea exem plu,

a cea sta

în

calitate de instigator sau com plice,

de

răspunderea penală a PJ nu exclude pe aceea a persoanei fizice (PF) care a contribuit la comi­ terea infracţiunii respective (iar PF şi PJ NU vor fi considerate coautori al aceleiaşi infracţiuni răspunderile lor penale sunt distincte, chiar dacă există elemente de conexiune - regula este că NU e neapărat necesară angajarea răspunderii penale a persoanei fizice pentru a se putea trage ia răspundere penală o persoană juridică - sistemul consacrat este al răspunderii directe/ per­ sonale a persoanei juridice, iar nu acela al răspunderii indirecte).

412

Drept penai. Partea generală

răspunderea penală a PJ se poate angaja şi asupra unor PJ succesoare ale Pj care a comis infracţiunea, în anumite condiţii expres prevăzute de lege - art. 151 CP; O există unele particularităţi ale răspunderii penale a PJ faţă de răspunderea penală a PF majore, în raport de unele instituţii generale de drept penal: ❖ recidiva în cazul PJ este absolută, iar nu relativă [art. 146 alin. (1) CP]; ❖ atât recidiva postcondamnatorie, cât şi cea postexecutorie se sancţionează prin majorarea cu 1/2 a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege (fracţia se aplică doar numărului de zile-amendă, pedepsei principale, nu şi altor limite de pedeapsă/nu şi cu privire la suma la care se poate aprecia o zi-amendă), în caz de recidivă postcondamnatorie apeiându-se ulterior şi ia cumulul aritmetic; ❖ există termene specifice de prescripţie a executării pedepsei pentru PJ (art. 149 CP), fiind prescriptibilă şi executarea pedepselor complementare; ♦ > reabilitarea incidenţă în cazul PJ este numai aceea de drept (singura pedeapsă principală fiind amenda). ^ *

■ .■ dezlegareaiiinor/chestriihi:.^eydrept:/şrin:;Oecîz.iaynr. lf2 b l6 ;:; înalta Curte; ¿e; Casaţie" ş î ' yJustiţÎeVa;stabil ic că/;>,întreprinderea) îndividu ala, ■.fotm ă: de;activitate; economică';.' orga mzată''; ..'da; în-treprmzâtdruivvp^ Ordonanţei de urgenţă a ' ; Guvernu lui ;nr.; 44/2008,; nuCare'; ca litatea vdeVpersoană juridică; şi,' prin; -urmăre;/-nu poate :■ :raspun-de ;penai m co ediţiijp- preva zute'de'art; 135 din Codul penal". ;

Pedepsele aplicabile persoanei juridice A rt 136. Pedepsele aplicabile persoanei juridice. (1) Pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale şi comple­ mentare. (2) Pedeapsa principala, este amenda. (3) Pedepsele complementare sunt: a) dizolvarea persoanei juridice; b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice pe o durata de la 3 luni la 3 ani; c} închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani; d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la unu la 3 ani; e) plasarea sub supraveghere judiciară; f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.

O singura pedeapsă principală incidenţă în cazul PJ este A (care cunoaşte, potrivit art. 137 CP, atât limite generale, cât şi speciale, ca şi pedeapsa A pentru PF, deşi limitele sunt distincte, mai mari în cazul PJ); O nu se pot aplica pedepse accesorii (acestea sunt legate de pedeapsa principală privativă de libertate, care nu este incidenţă pentru PJ - art. 54 CP, coroborat cu art. 136 CP). O există pedepse complementare (mai diversificate decât acelea pentru PF, ceea ce compensează în parte lipsa de varietate la nivelul pedepselor principale), dar acestea sunt diferite de cele

Răspunderea penală a persoanei juridice

413

Incidente pentru PF (inclusiv aceea asemănătoare constând în afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare, care presupune şi aspecte specifice pentru PJ, fiind distinctă de pedeapsa complementară a publicării hotărârii definitive de condamnare reglementată de art. 70 CP). Este de observat că unele pedepse complementare sunt, de fapt, mai drastice decât pedeapsa princi­ pală: de pildă, dizolvarea persoanei juridice, asimilată unei „pedepse capitale" pentru persoana juridică, este mai severă decât amenda penală. Art 137. Stabilirea amenzii pentru persoana juridică. (1) Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului. (2) Cuantumul amenzii se stabileşte prin sistemul zilelor-amendă. Suma corespunzătoare unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei se înmulţeşte cu numărul zilelor-amendă, care este cuprins între 30 de zile şi 600 de zile. (3) Instanţa stabileşte numărul zilelor-amendă ţinând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ţinând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum şi de celelalte obligaţii ale per­ soanei juridice. (4) Limitele speciale ale zilelor-amendă sunt cuprinse între: a) 60 şi 180 de zile-amendă, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa amenzii; b) 120 şi 240 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 5 ani, unică sau alternativ cu pedeapsa amenzii; c) 180 şi 300 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 10 ani; â) 240 şi 420 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii, de cel mult 20 de ani; e) 360 şi 510 de zile-amendă, când legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani saudetenţiunea pe viaţă. (5) Când prin infracţiunea săvârşită persoana juridică a urmărit obţinerea unui folos patrimonial,limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăşi maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit.

Noţiune - suma de bani pe care persoana juridică este condamnată să o plătească statului drept consecinţă ~~sancţiune penală pentru infracţiunea săvârşită. O se foloseşte (ca şi în cazul PF majore) sistemul zilelor-amendă (limitele generale -> 30 şi 600; minimul general al zilelor-amendă este identic cu acela incident pentru PF, dar maximul general este superior - cu 50% mai mare decât cel pentru PF), al căror cuantum se stabileşte potrivit criteriilor generale de individualizare (art. 74 CP), iar valoarea unei zile-amendă, cuprinsă între 100 şi 5.000 lei, se individualizează după un criteriu alternativ, anume în funcţie de: ❖ cifra de afaceri (cazul PJ cu scop lucrativ) sau ❖ activul patrimonial (cazul PJ fără scop lucrativ); ❖ şi celelalte obligaţii ale PJ. O limite speciale -> variaţiile vizează, ca regulă, doar numărul zilelor amendă, iar nu şi valoarea la care poate fi apreciată o zi amendă, aîcî rămânând aplicabile doar limitele generale (100-5000 lei) - există şi unele excepţii, criticabile, expres prevăzute de lege - art. 345 alin. (6) şi art. 356 alin. (3) CP (raportate ia infracţiunea săvârşită - criteriul determinării = gravitatea abstractă a

414

Drept pena!. Partea generală

infracţiunii corriise, reflectată în specia de pedeapsă şi maximul special al pedepsei prevăzute de lege în dispoziţia sancţionatorie a normei de incriminare în considerarea pedepsei aplicabile infractorului standard avut în vedere de legiuitor = PF majoră): ❖ 60-180 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă (în considerarea infrac­ torului PF major) doar A {pedeapsă abstractă unică, singulară, neprevăzută alternativ cu închisoarea); rezultă că, în acest caz, limitele speciale ale amenzii pentru PJ vor fi: 6.000-900.000 iei; ❖ 120 şi 240 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea infractorului PF major) î < 5 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege, precum şt dispoziţiile art. 187 CP), unică sau alternativ cu A, rezultă ca, în acest caz, limitele speciale ale amenzii pentru PJ vor fi: 12.000-1.200.000 lei; ❖ 180 şi 300 de zile-amendă -> legea prevede pentru infracţiunea comisă ţîn considerarea infractorului PF major) î < 10 ani {se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP); ❖ 240 şi 420 de zile-amendă legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea infractorului PF major) î < 20 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP); ❖ 360 şi 510 de zile-amendă -> legea prevede pentru infracţiunea comisă {în considerarea infractorului PF major) î > 20 ani (se are în vedere maximul special al pedepsei prevăzute de lege, precum şi dispoziţiile art. 187 CP) sau DET (rezultă că, în acest caz, limitele speciale ale amenzii pentru PJ vor fi: 35.000-2.550.000 lei). O limitele generale 3,000-3.000.000 leî; O precum în cazul PF, când prin infracţiune s~a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu 1/3, dar < cu maximul general al amenzii [limitele generale NU pot fi depăşite: principiu fundamental - legalitatea sancţiunilor de drept penal art. 2 alin. (3) CP] -> în acest caz, la stabilirea amenzii se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit {este discutabil dacă acest criteriu special de individualizare a pedepsei amenzii pentru PJ, în ipoteza indicată, este un criteriu care exclude şî se substituie celui general, sau dacă este doar un criteriu suplimentar, care se adaugă celui generai fără a-i înlătura formularea legiuitorului este aptă de interpretări); O A se achită {ca regulă) în 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare -> dacă PF nu poate plăti integral/deodată A, poate cere eşalonarea plăţii acesteia, în rate, pe maximum 2 ani.

Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice111 O sunt pedepse complementare aplicabile PJ: ❖ dizolvarea {sancţiune penală secundară absolut determinată şi perpetuă);

î:Ll Pentru o privire de ansamblu asupra instituţiei, a se vedea tabeiu! dîn anexa nr. 16.

Răspunderea penală a persoanei juridice

415

♦ > suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile PJ pe o durată de la 3 luni la 3 ani (limite generale); ❖ închiderea unor puncte de lucru ale PJ pe o durată de la 3 luni la 3 ani (limite generale); ❖ interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice pe o durată de la un an la 3 anî (límite generale); plasarea sub supraveghere judiciară de la un an la 3 ani (limite generale); ❖ afişarea (de la o lună la 3 luni - limite generale) sau publicarea (minimum una, maximum 10 apariţii în presa scrisă sau audiovizuală - limite generale) hotărârii de condamnare. O în aplicarea pedepselor complementare: ❖ nu contează cuantumul A aplicate; ❖ nu contează, în principiu, forma de vinovăţie manifestată în săvârşirea infracţiunii comise; • conform art. 288 alin. (3) CP, reprezintă infracţiune de nerespectare a sancţiunilor penale neexecutarea de către mandatar/adminîstrator a pedepselor complementare aplicate unei PJ din cele indicate la art. 141 CP, anume: instituţiilor publice, partidelor politice; sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţio­ nale, constituite potrivit legii. Art. 138. Aplicarea şi executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice. (1) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare se dispune atunci când instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, precum şi de împrejurările cauzei, aceste pedepse sunt necesare. (2) Aplicarea uneia sau mai multor pedepse complementare este obligatorie când legea prevede această pedeapsă. (3) Pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) Ut. b)-f) se pot aplica în mod cumulativ. (4) Executarea pedepselor complementare începe după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

O aplicarea pedepselor complementare este, de principiu, facultativă (fără a se putea dispune în mod de sine-stătător- doar însoţind pedeapsa principală a amenzii); O aplicarea pedepselor complementare este obligatorie, atunci când legea prevede în mod expres aplicarea unei pedepse complementare (pentru PJ); O când legea prevede obligativitatea aplicării pedepselor complementare pentru PF, nu este obliga­ torie aplicarea pedepselor complementare pentru PJ, decât dacă legea o cere expres; O cu excepţia dizolvării, celelalte pedepse complementare se pot cumula; O data de la care începe executarea pedepselor complementare în cazul PJ este (ca regulă) momen­ tul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare (asemănare, prin raportare la PF, cu degra­ darea militară şi publicarea hotărârii definitive de condamnare, precum şi, cu interzicerea exer­ citării unor drepturi în cazul în care pedeapsa principală dispusă este A sau î cu SSEP; deosebire faţă de situaţia PF când pedeapsa complementară dispusă este interzicerea exercitării unor drepturi, iar pedeapsa principală dispusă esteî cu executare).

/ 416

Drept penal. Partea generala

A rt 139. D i z o lv a r e a p e r s o a n e i ju r id ic e . (1) Pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice se aplică atunci când: a) persoana juridică a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni; b) obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infrac­ ţiunea. şăvârsiM este închisoarea mai mare de 3 ani. (2) în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a uneia dintre pedepsele complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) Ut. b)~e), instanţa dispune dizolvarea persoanei juridice. (3) Abrogat.*•

O cea mai severă pedeapsă complementară (de altfel, cea mai severă sancţiune penală aplicabilă PJ) - este absolut determinată şi perpetuă (irevocabilă); O se aplică dacă: ❖ PJ a fost constituită în scopul săvârşirii de infracţiuni; • săvârşirea infracţiunii este motivul real al înflinţării/existenţei PJ; • PJ poate desfăşura şi activităţi legale alături de cele ilegale, însă acestea din urmă trebuie să reprezinte un obiect esenţial ai existenţei acesteia; ® forma de vinovăţie este intenţia/intenţia depăşită, niciodată culpa; • nu contează gravitatea infracţiunii. ❖ obiectul de activitate al PJ a fost deturnat în scopul comiterii de infracţiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege este î > 3 ani (indiferent dacă este prevăzută alternativ cu A sau ca pedeapsă unică; contează durata maximul special al pedepsei abstracte, în sensul art, 187 CP) -> presupune un scop iniţial licit; • nu este necesar ca toată activitatea să fie ilicită; ® trebuie săvârşită cel puţin o infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută este î < 3 ani, în acest caz, nu se poate dispune dizolvarea; • dacă PJ a fost condamnată definitiv la A şi s-a aplicat şi dizolvarea, aceasta se execută după confiscare/despăgubiri. ❖ PJ nu a executat, cu rea-credinţă, una din celelalte pedepse complementare (cu excepţia afişării/difuzării hotărârii de condamnare). ® dacă neexecutarea nu îi este imputabilă PJ, nu se poate dispune dizolvarea. ❖ potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, „La data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare ia pedeapsa complementară a dizolvării, persoana juridică întră în lichidare. Lichidarea persoanei juridice trebuie finalizată în cei mult 2 ani de la data dizolvării. în acest scop, judecătorul delegat cu executarea desemnează un lichidator din rândul practicienilor în insolvenţă, în vederea îndeplinirii procedurii de lichidare"; ❖ această pedeapsă complementară NU se poate aplica (dintre PJ care răspund penal): Insti­ tuţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, organizaţiilor religioase sau aparţinând minorităţilor naţionale constituite legal, PJ cu activitate în domeniul presei.

Răspunderea penală a persoanei juridice

417

Art 140. Suspendarea activităţii persoanei juridice. (1) Pedeapsa complementară a suspendării activităţii persoanei juridice constă în interzicerea desfăşurării activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. (2) în caz de neexecutare, cu rea-credinţă, a pedepsei complementare prevăzute în art. 136 alin. (3) lit.fi, instanţa dispune suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei juridice până la punerea în executare a pedepsei comple­ mentare, dar nu mai mult âe 3 luni. (3) D acă pân ă la îm plinirea term enului p rev ăzu t în alin. (2) pedeapsa com plem en tară nu a fo s t p u să în execu tare, instan ţa dispune dizolvarea persoan ei ju ridice.

O presupune interzicerea desfăşurării întregii activităţii sau a uneia dintre activităţile PJ în realiza­ rea căreia a fost săvârşită infracţiunea {cu excepţia cazului în care este vorba despre instituţiile publice, partidele politice, sindicatele, patronatele, organizaţiilor religioase sau aparţinând mino­ rităţilor naţionale constituite legal, PJ cu activitate în domeniul prese); O se aplică şi dacă: ❖ PJ nu a executat, cu rea-credinţă, pedeapsa afişării/publicării hotărârii de condamnare -> suspendarea se impune pe o durată de maximum 3 luni, până la executarea obligaţiei -> dacă în 3 luni nu se execută -> dizolvarea (obligatoriu). Art 141. Neap licarea dizolvării sau suspendării activităţii persoanei juridice. (1) Pedepsele complementare prevă­ zute în art. 136 alin. (3 ) lit. a) şi Ut. b) nu pot fi aplicate instituţiilor publice, partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii. (2) Dispoziţiile alin. (1} se aplică şi persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

S

dizolvarea şi suspendarea activităţii nu se aplică: *1* instituţiilor publice -> chiar dacă pot fi amendate, nu se aplică pedepse complementare; ❖ partidelor politice; ❖ sindicatelor; ❖ patronatelor; organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii; *1* PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

Art 142. Închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice. (1) Pedeapsa complementară a închiderii unor puncte de lucru ale persoanei juridice constă în închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru aparţinând persoanei juridice cu scop lucrativ, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea. (2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică persoanelor juridice care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

3 presupune închiderea unuia sau mai multora dintre punctele de lucru ale PJ cu scop lucrativ (această sancţiune penală NU se poate dispune cu privire la o persoană juridică care nu are scop lucrativ), în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea; 3 sunt vizate numai punctele de lucru în care s-a desfăşurat activitatea infracţională; ® se pot închide: singurul punct de lucru;

418

O O O O

Drept penai. Partea generală

❖ mai muite puncte de lucru; ❖ toate punctele de lucru. în absenţa unei dispoziţii legale exprese în sens contrar, reiese că PJ poate deschide un a!t punct de lucru; se pot cumula închiderea parţială a unui/unor puncte de lucru şi suspendarea parţială a activităţii PJ; nu se pot cumula închiderea totaiă a punctuîui/punctelor de lucru ale PJ şi suspendarea totală a activităţii PJ; nu se aplică PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei.

Ari. 143. interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice. Pedeapsa complementară a interzicerii de a participa la procedurile de achiziţii publice constă în interzicerea de a participa, direct sau indirect, la procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice, prevăzute de lege.

O se poate dispune numai pentru viitor; O se referă şi la participarea directă, şi ia cea indirectă; O nu afectează contractele în derulare, dar nu pot fi încheiate acte adiţionale la acestea [art. 38 alin. (2) din Legea nr. 253/2013]; O se aplică PJ cu/fără scop lucrativ. Art. 144. Plasarea sub supraveghere judiciară. (1) Pedeapsa complementară a plasării sub supraveghere judiciară presu­ pune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii, pe o perioadă de la un an la 3 ani. (2) Mandatarul judiciar are obligaţia de a sesiza instanţa atunci când constată ca persoana juridică nu a luat măsurile necesare în vederea prevenirii comiterii de noi infracţiuni. în cazul în care instanţa constată că sesizarea este întemeiată, dispune înlocuirea acestei pedepse cu pedeapsa prevăzută la art. 140. (3) Plasarea sub supraveghere judiciară nu se aplică în cazul persoanelor juridice menţionate în art. 141.

O presupune desfăşurarea sub supravegherea unui mandatar judiciar a activităţii care a ocazionat comiterea infracţiunii -> scopu! este luarea măsurilor necesare prevenirii comiterii de noi infrac­ ţiuni; O durata -> 1-3 ani; O dacă mandatarul judiciar constată că PJ nu a luat măsurile necesare sesizează instanţa instanţa, dacă sesizarea e întemeiată, dispune suspendarea activităţii PJ; O nu se aplică: ❖ instituţiilor publice; ❖ partidelor politice; ❖ sindicatelor; ❖ patronatelor; ❖ organizaţiilor religioase ori aparţinând minorităţilor naţionale, constituite potrivit legii;

Răspunderea penală a persoanei jurid ice

419

❖ PJ care îşi desfăşoară activitatea în domeniul presei. O nu poate ft dispusă cumulativ cu dizolvarea şi nici cu suspendarea (deşi, aparent, legea o permite, logica interzice cumularea acesteia şi cu suspendarea completă a activităţii PJ). Ari. 145. Afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare. (1) Afişarea hotărârii definitive de condamnare sau publi­ carea acesteia se realizează pe cheltuiala persoanei juridice condamnate. (2) Prin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare nit poatefi dezvăluită identitatea altor persoane. (3) Afişarea hotărârii de condamnare se realizează în extras, informa şi locul stabilite de instanţă, pentru o perioadă cuprinsă între o luna şi 3 luni. (4) Publicarea hotărârii de condamnare se face în extras şi informa stabilită de instanţa, prin intermediul presei scrise sau audiovizuale ori prin alte mijloace de comunicare audiovizuală, desemnate de instanţă. (5) Dacă publicarea se face prin presa scrisă sau audiovizuală, instanţa stabileşte numărul apariţiilor, care nu poate fi mai mare de 10, iar în cazul publicării prin alte mijloace audiovizuale durata acesteia nu poate depăşi 3 luni.

O nu contează gravitatea/forma de vinovăţie manifestată prin comiterea infracţiunii; O se poate dispune: ❖ afişarea sau publicarea. O publicarea se face prin intermediul: ❖ presei scrise sau audiovizuale; ❖ alte mijloace de comunicare audiovizuală (de exemplu, prin afişare pe o .pagină de internet). O durata -> 1-3 luni (afişarea); 1 - maxim 10 apariţii (publicarea prin presa scrisă sau audiovizuală); O publicarea se realizează în extras -> prin afişare şi publicare nu se poate dezvălui identitatea altor persoane; O mijloacele şi numărul apariţiilor în caz de publicare (< 10) sunt determinate de instanţă; O se realizează pe cheltuiala PJ.

1

Răspunderea penală a persoanei juridice

421

A n e x a n r . 16

DIZOLVARE

PEDEPSE COMPLEMENTARE APLICABILE PERSOANEI JURIDICE ÎNCHIDEREA SUSPENDARE INTERZICERE PLASARE UNOR

TOTALĂ/PARŢIALA PUNCTEOELUCRU 3 IUNI-3 ANI 3 LUNI-3 ANI

& constituire în ® suspendare scopul săvârşirii totală/parţială a de infracţiuni; activităţii în o obiect deturrealizarea căreia nat, dacă pes-a săvârşit deapsa prevăinfracţiunea; zută ÎNCHI® suspendare SOARE > 3 ani pentru {egalitatea este maximum exclusă; este 3 luni în caz de vizat maximul neexecutare cu special în senrea-credinţă a sul art 187 CP); afişării/publicării ® neexecutarea (dacă în acest cu rea-credinţă termen nu se a celorlalte peexecută depse compieafişarea/pumentare blicarea -> {oricare, mai dizolvare). puţin afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare). NEAPUCARE NEAPUCARE ® ÎNSTITUŢi 1 • INSTITUŢII PUBUCE, PUBLICE, ® PARTIDE • PARTIDE POLITiCE, POLITICE, * SINDICATE/ • SINDICATE/ PATRONATE, PATRONATE, • ORGANIZAŢII • ORGANIZAŢII religioase şi mireligioase şi norităţi naţiominorităţi naţionale constituite nale constituite potrivit legii. potrivit legii. PRESĂ

PRESĂ

*

ACHIZIŢII 1 AN-3 ANI

unul/mai s CU/FÂRÂSCOP multe/toate LUCRATIV puncteie PJ CU SCOP LUCRATIV, în care s-a desfăşurat activitatea în realizarea căreia a fost săvârşită infracţiunea.

NEAPUCARE

NEAPUCARE -

-

AFfŞARE/ PUBLICARE

JUDICIARĂ 1 AN-3 ANI

® dacă sesizarea mandatarului judiciar este întemeiată, instanţa înlocuieşte plasarea cu suspendarea.

1 LUNĂ-O i i i Ni » presă scrisă/audiovizual maximum 10 apariţii; • alte mijloace maximum 3 luni,

NEAPUCARE ® INSTITUŢII

NEAPUCARE -

PUBUCE, • PARTIDE POLITICE,

• SINDICATE/ PATRONATE, • ORGANIZAŢII religioase şi minorităţi naţionale constituite potrivit legii.

PRESĂ

-

PRESĂ

-

NR. 25

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ RĂSPUNDEREA PENALĂ___________________

Sediul materiei: art 152-159 C peri.; ari 67-70 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi orga­ nizarea profesiei de mediator (referitor ia medierea în latura penală a unor cauze/privind anumite infracţiuni). r~ : W '

l

vv

Noţiune - împrejurări ulterioare săvârşirii infracţiunii ce au un efect extinctiv asupra ce/e/ de-a doua instituţii fundamentale de drept penal - răspunderea penală - fără a afecta instituţia fundamentală de bază a infracţiuniideterminând ca efect imposi­ bilitatea tragerii ia răspundere penală a infractorului (implicit, produc un efect indirect şi asupra instituţiei sancţiunilor penale - pedepsele/mâsurile educative - care nu mai pot fi stabilite şi aplicate; permiţându-se doar; în condiţiile legii, luarea unor măsuri de siguranţă ~ dintre sancţiunile de drept penai - cu excepţia confiscării extinse).

Ik ljsfisT Art. 152. Efectele amnistiei. (1) Amnistia înlătură răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită. Dacă intervine după condamnare, ea înlătură şi executarea pedepsei pronunţate, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amenda încasată anterior amnistiei nu se restituie. (2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

Noţiune ~~ cauză de înlăturare a răspunderii penale constând într-un act de clemenţa al Parlamentului care, prin lege organică [art. 73 alin. (3) iit. i) teza I Constituţie], înlătură răspunderea penală pentru anumite infracţiuni, comise anterior intrării sale în vigoare. O

O

n u este o c a u z ă c a r e î n l ă t u r ă c a r a c t e r u l p e n a l a l faptei, c i d o a r r ă s p u n d e r e a penală { i m p l i c i t , înlătură posibilitatea de aplicare şi executare a pedepsei ~ amnistia antecondamnatorie - sau înlătură în subsidiar executarea pedepsei şi consecinţele condamnării - amnistia postexecutorie); nu e c h iv a le a z ă cu u n a c t d e d e z in c r im in a r e (fa p ta c o m is ă c o n t in u ă să r e p r e z in t e in f r a c ţ iu n e , iar s ă v â r ş i r e a ei, p e v iit o r, v a d e t e r m i n a a n g a j a r e a r ă s p u n d e r i i p e n a l e a s u b i e c t u l u i a c t iv ) ;

O

are

caracter

r e t r o a c t iv , în

sensul

că

se

ap lică

în

p riv in ţa

in fra cţiu n ilo r

p revăzute

în

actu l

de

la d a t a i n t r ă r i i î n v i g o a r e a l e g i i d e a m n i s t i e s a u p â n ă la d a t a p r e v ă z u t ă în această lege (dar nu are caracter retroactiv în sensul că ar produce o restitutio in integrum sancţiunile penale deja executate la data intervenţiei amnistiei p o s t c o n d a m n a t o r i i nu se restituie şi nu dau dreptul la despăgubiri); c le m e n ţă să v â rşite p ân ă

424

Drept penal. Partea generală

♦ > infracţiunea săvârşită în ziua intrării ÎH Vigoare a actului de a m r t i s t i e nu beneficiază de efectul de înlăturare a răspunderii penale produs de această cauză (dacă nu st dispune expres în sens contrar}, precum nici infracţiunile săvârşite ulterior; ❖ infracţiunea continuă/continuată/de obicei trebuie să se epuizeze anterior intrării în vigoare a legii de amnistie, altfel efectul de înlăturare a răspunderii penale nu va fi incident pentru nîcio parte din activitatea infracţională comisă [data săvârşirii acestor infracţiuni este apreciată a fi, în raport şi de incidenţa actelor de demenţă, momentul epuizării, iar nu data consumării - interpretare a pari a dispoziţiilor art. 154 alin. (2) CP]; ❖ infracţiunea progresivă trebuie comisă (consumată) anterior acestei date (de intrare în vigoare a legii de amnistie/datei indicate eventual în cuprinsul actului de clemenţă) pentru a se beneficia de înlăturarea răspunderii penale, chiar dacă epuizarea (prin producerea rezul­ tatului final mai grav, amplificat, care conduce la reîncadrarea juridică a faptei penale comise are loc ulterior momentului respectiv. O în cazul concursului de infracţiuni, incidenţa legii de amnistie se va aprecia în funcţie de fiecare infracţiune comisă în parte, iar nu prin raportare ia pedeapsa rezultantă (sau !a ansamblul faptic săvârşit). Dacă doar o infracţiune este amnistiată, se va stabili şi, după caz, aplica/executa pedeapsa pentru infracţiunea neamnistîată/infracţiunile neamnîstiate (practic, deşi infracţiunea amnistiată este concurentă cu cealaltă infracţiune/celelalte infracţiuni, nu mai poate fi avuta în vedere la aplicarea regimului sancţionator al concursului de infracţiuni; dacă rămâne o singură infracţiune neamnistîată, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni NU se vor mai putea aplica); O ca regulă, este o instituţie care are caracter real (in rem), profitând tuturor participanţilor (amnistie necondiţionată), dar poate avea şi caracter personal (in personam), dacă legiuitorul condiţionează aplicarea/incidenţa sa de îndeplinirea anumitor cerinţe de ordin individual/subiectiv/personal (amnistie condiţionată); de pildă, dacă prin actul de amnistie se dispune expres excluderea de la beneficiul clemenţei a infractorilor recidivist!', iar dintre participanţii la comiterea unei infracţiuni care s-ar încadra în dispoziţiile legii de amnistie, unul este recidivist, iar ceilalţi sunt infractori primari, vor beneficia de prevederile amnistiei numai infractorii/participanţii nerecidivişti; O este o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale cu vocaţie teoretică de aplicare în cazul oricărei infracţiuni.

Clasificare Amnistie antecondamnatorie (proprie) Amnistie postcondam n atorie

- intervine înainte de pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive; - intervine după pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive;

(improprie) Amnistie generală

Amnistie specială

- se aplică oricărei infracţiuni/tuturor infracţiunilor comise într-o anumită perioadă de timp; - se aplică doar anumitor infracţiuni;

Cauzele care înlătură răspunderea penală

425

~Amnistie necondiţionatăv(purăvj - legea nu instituie nicio condiţie pentru incidenţa sa; şi simola) Amnistie condiţionată - trebuie îndeplinite anumite condiţii (dacă sunt subiective/personale/individuale), efectul, ca regulă, in rem al amnistiei devine un efect in personam.

O amnistia antecondamnatorie (proprie)

atrage pronunţarea unei soluţii de clasare ori a unei hotărâri de încetare a procesului penal (NU se mai poate pronunţa o hotărâre de condamnare, nici de RAP/AAP), dar suspectul/inculpatul poate solicita continuarea procesului penal (art. 18 CPP), pentru a obţine o soluţie mai favorabilă (achitarea) - în cazul în care, ulterior continuării procesului penal, nu se constată intervenţia unei ipoteze care ar atrage achitarea, beneficiul înlăturării răspunderii penale prin actul de clemenţă NU se pierde, pronunţându-se încetarea procesului pena! în acest moment [art. 396 alin. (8) CPPj. Nu afectează dispunerea şi executarea măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse; O amnistie postcondamnatorie (improprie) dacă hotărârea a fost de RAP/AAP încetează orice consecinţă ce decurge din constatarea caracterului infracţional al faptei comise {de exemplu, încetează executarea măsurilor de supraveghere/obligaţiilor eventual impuse pe durata termenului de supraveghere ai AAP); dacă hotărârea a fost de condamnare, încetează executarea pedepselor (în cazul condamnării cu SSEP încetează executarea măsurilor de supraveghere/obli­ gaţiilor impuse pe durata TS), precum şi celelalte consecinţe ale condamnării (rămâne o cauză de înlăturare a răspunderii penale, dar produce implicit/subsecvent şi efectul unei cauze de înlăturare a executării sancţiunii penale); nu afectează executarea măsurilor de siguranţă; O efectele amnistiei antecondamnatorii: ❖ înlătură răspunderea penală; ❖ dacă acţiunea penală nu a fost demarată, atunci aceasta nu mai poate fi pusă în mişcare sau ❖ dacă a fost deja pusă în mişcare, nu se mai poate exercita în continuare (procesul penal trebuie să ia sfârşit fără a se mai finaliza conform procedurii obişnuite) - soluţia va fi de clasare în faza de urmărire penală, respectiv de încetare a procesului penal în faza de judecată. ❖ deşi amnistia produce efecte obligatorii (nu se poate refuza beneficul ei de către organele judiciare), suspectul/inculpatul poate cere continuarea procesului; • art. 18 CPP - de regulă, solicitarea are în vedere dorinţa de a se obţine o soluţie mai avantajoasă - achitarea, contestându-se faptul că s-ar fi comis o faptă care să reprezinte infracţiune; aparent, acest drept/această posibilitate pare să conducă la concluzia că suspectul/incuipatul poate refuza amnistia, dar, în realitate, această afirmaţie nu este integral adevărată - refuzul se consolidează numai dacă, în urma judecăţii desfăşurate în continuare, se apreciază că, într~adevăr, nu s-a comis o infracţiune şi se impune achitarea; în caz contrar, suspectul/inculpatul nu pierde beneficiul clemenţei, astfel încât se va pronunţa încetarea procesului penal, iar nu condamnarea sau RAP/AAP (de fapt, nu

426

Drept penai. Partea generală

poate refuza beneficiul clemenţei decât atunci când se constată că aceasta nu are obiect). *> produce efecte şi în cazul în care suspectui/incuipatul este minor răspunzător penal care a comis o infracţiune {are o aplicare potenţială atât cu privire ia infracţiuni comise de către infractori majori, cât şi minori, precum şi persoane juridice); ❖ nu înlătură şi răspunderea civilă -> nu are niciun efect asupra drepturilor persoanelor vătă­ mate. O efectele amnistiei postcondamnatorii: ❖ înlătură răspunderea penală amnistia, indiferent de forma de manifestare, este şî rămâne în primul rând o cauză care înlătură răspunderea penală declanşată de comiterea unei infracţiuni, indiferent dacă aceasta nu a fost încă formal angajată în sarcina infractorului - caz în care nici nu va mai fi oficial atrasă asupra acestuia - sau a fost deja angajată în sarcina acestuia, fiind înlăturată nu ab initio, ci pe parcursul producerii efectelor pe care le implică; ❖ înlătură implicit/subsecvent ţîn subsidiar) şi executarea sancţiunilor penale aplicate infrac­ torului - NU este o cauză propriu-zisă de înlăturare a executării pedepsei, acesta fiind doar un efect secundar al consecinţei sale principale: înlăturarea răspunderii penale, daca aceasta se produce ulterior momentului la care s-a stabilit şi apiicat o pedeapsă: ® dacă nu a fost pusă în executare, nici nu va mai începe executarea sa; ® dacă a fost deja pusă în executare, executarea va înceta (anterior datei ia care ar fi încetat în mod normal, prin executare efectivă sau considerare ca executată prin alte modalităţi alternative); • nu se execută nici pedepsele complementare, cu excepţia degradării miiitare {excepţia este doar aparentă, pentru că degradarea militară este o sancţiune penaiă cu executare imediată - ia data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare - şi perpetuă {dacă ea a fost executată anterior intervenţiei amnistiei postcondamnatorii, nu mai poate înceta executarea ei, pentru că executarea a avut deja toc). ❖ amenda penală încasată anterior incidenţei amnistiei postcondamnatorii nu se restituie {nu produce efecte retroactive, căci la momentul la care au fost executate unele sancţiuni penale, drept consecinţe ale comiterii infracţiunii respective, exista temei legal deplin pentru aceasta - sub acest aspect se poate marca o asemănare cu ipoteza intervenţiei dezincriminării după executarea totală sau parţială a unei sancţiuni penaie pentru o faptă anterior incriminată); nu vor fi apte de obţinere nici despăgubiri materiaie/morale pentru executarea integrală sau parţială a unei pedepse privative de libertate anterior intervenţiei amnistiei; ♦ > înlătură executarea măsurilor educative (indiferent de tipul lor, fie acestea neprivative sau privative de libertate); ❖ pedeapsa î > 1 an amnistiată (postcondamnatoriu) pentru o infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată nu constituie Ti al recidivei; ❖ condamnarea nu este impediment pentru RAP/AAP/SSS;

Cauzele care înlătură răspunderea penală

❖ ❖ ❖ ❖ ❖

427

înlătură, de principiu, posibilitatea revocării graţierii condiţionate (depinde de prevederile speciale exprese cuprinse în actul de graţiere condiţionată); înlătură posibilitatea revocării liberării condiţionate; nu are nici un efect asupra măsurilor de siguranţă; înlătură interdicţiile, decăderile, incapacităţlle care decurg din hotărârea anterioară de con­ damnare; se poate solicita ulterior constatarea intervenţiei reabilitării de drept/judecătorească /acor­ darea reabilitării judecătoreşti, efectele amnistiei fiind (teoretic) mai restrânse decât cele ale reabilitării.

;l§imESCRIPŢIA RĂSPUNDERII PENALE Art. 153. Prescripţia răspunderii penale. (1) Prescripţia înlătură răspunderea penală. (2) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală în cazul: a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise; b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei. (3) Prescripţia nu înlătură răspunderea penală nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) Ut. b) pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripţie, generală sau specială, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii.

Noţiune - cauză de înlăturare a răspunderii penale constând în stingerea dreptului (şi a obligaţiei statuluij statului de a trage la răspundere penală pe infractor (şi câşti­ garea de către infractor a dreptului de a nu mai fi tras la răspundere penală/de a nu mai fi supus răspunderii penale pentru infracţiunea comisă}, ca urmare a neexercitârii sale (angajării definitive a răspunderii penale a infractorului) în termenul prevăzut de lege (face parte dintre instituţiile juridice care conferă efecte în drept trecerii timpului). O are caracter real (efectele se produc in rem, răsfrângându~se asupra participanţilor); O operează din oficiu, iar nu din momentul constatării; O majoritatea infracţiunilor sunt prescriptibile sub aspectul răspunderii penale (prescriptibilitatea este regula) - constituie o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale aptă să intervină în cazul majorităţii infracţiunilor; O De lege lata, sunt infracţiuni imprescriptibile (prin excepţie de la regulă); ❖ faptele penale constând infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război (art. 438-445 CP); ❖ infracţiunile de omor (art. 188 CP) şi omor calificat (art. 189 CP), dacă la data intrării în ■.ş vigoare a Codului penal nu se împlinise încă termenii! de prescripţie a răspunderii penale pentru acestea (aceste infracţiuni au fost iniţial prescriptibile, până ia intrarea în vigoare a Legii nr. 27/2012, care a dispus transformarea lor în infracţiuni imprescriptibile, atât prin

428

Drept pena!. Partea generală

❖

raportare la fostul Cod penal - pe atunci încă în vigoare - cât şi prin raportare la Codul penal actual); infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei (sintagmă prin care legiuitorul se referă, de fapt, la infracţiunile praeterintenţionate cu rezultat letal), dacă la data intrării în vigoare a Codului pena! nu se împlinise termenul de prescripţie a răspunderii penale; Opinia majoritară este că sunt, implicit, cu atât mal mult f a f o r t io r i)

r NB

tibile

infracţiuni imprescrip­

infracţiunile (complexe) care absorb în conţinutul lor constitutiv infracţiuni impres­

criptibile, în măsura a c e s te i absorbţii ide pildă: cau zato are de m oarte

ultrajul

letal - prin o m o r sau vătămări

- art. 257 afin. (1) CP],

O imprescriptibilitatea vizează orice formă a infracţiunii (tentată/consumată), indiferent dacă a fost comisă în minorat sau majorat; O sunt infracţiuni prescriptibile cele contra vieţii: uciderea ia cererea victimei, uciderea din culpă, Uciderea nou-născutuiui de către mama aflată în stare de tulburare, imediat după naştere etc. D ezlegarea u nor chestiuni d e drept: prin Decizia nr. (Justiţie a stabilit ca: „dispoziţiile

art. 5 alin, (1) din Codul

21/2014,

înalta Curte de Casaţie şi

periat trebuie-interpretate, inclusiv

vîriţmateria prescripţiei răspunderii penale, în sensul că legea/penală; m a rfa vo rab ilă " este -

('a-plî cafel \ă ;io

ca zul :î n fracţi unilorsâvarş ite;;a nfe r io r :d ate f de 1 f e b ru a r îe . 2014 oare) nu a u ■f ost;\

încă ju d e c a te definitiv, în conform itate cu Decizia

nr. 265/2014

a Curţii Constituţionale".

A rt 154. Termenele de prescripţie a răspunderii penale. (T) Termenele de prescripţie a răspunderii penale suni: a) 15 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani; b) 10 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; c) 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani; d) 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani; e) 3 ani, când. legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte un an sau amenda. (2) Termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârşirii infracţiunii. în cazul infracţiunilor continue termenul curge de la data încetării acţiunii sau inacţiunii, în cazul infracţiunilor continuate, de la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni, iar în cazul infracţiunilor de obicei, de la data săvârşirii ultimului act, (3) în cazul infracţiunilor progresive, termenul de prescripţie a răspunderii penale începe să curgă de la data săvârşirii acţiunii sau inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs. (4) în cazul infracţiunilor contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnerabile, precum şi a infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor, termenul de prescripţie începe să curgă de la data la care acesta a devenit major. Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului.

Cauzele care înlătură răspunderea penală

429

O Termene: ■ ❖ 15 ani legea prevede pedeapsa DET sau î > 20 ani {se referă la maximul special ai pedepsei î, în sensul art. 187 CP) - ca să nu fie repetată la fiecare punct în parte, se poate indica şi generic, după enumerarea tuturor: „valorile indicate vizează maximul special al pedepsei î, în sensul art. 187 CP); ❖ 10 ani legea prevede pedeapsa î > 10 ani, < 20 ani; ❖ 8 ani legea prevede pedeapsa î > 5 ani, < 10 ani; ❖ 5 ani legea prevede pedeapsa î > 1 an, < 5 ani; ❖ 3 ani legea prevede pedeapsa î < 1 an sau A. O pentru PJ, termenele sunt aceleaşi; O încep să curgă (ca regulă) de la data săvârşirii nemijlocite infracţiunii -> de către autor, fără să conteze data efectuării acteior de instigare/complicitate; O în cazul infracţiunilor: ❖ continue, termenul curge de la data încetării acţiunii/inacţiunii (momentul epuizării; data când intervine forţa contrară care va pune capăt elementului material prelungit); ❖ continuate, termenul curge de Sa data săvârşirii ultimei acţiuni/inacţiuni (momentul epuizării; data când intervine forţa contrară care va pune capăt elementului material prelungit); ❖ de obicei, termenul curge de la data săvârşirii ultimului act; ❖ progresive, termenul curge de la data săvârşirii acţiunii/inacţiunii şi se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs; *> contra libertăţii şi integrităţii sexuale, a celor de trafic şi exploatare a persoanelor vulnera­ bile, precum şi a infracţiunii de pornografie infantilă, săvârşite faţă de un minor (victima trebuie să fie un minor, indiferent de vârsta exactă avută la momentul respectiv), termenul curge de la data la care acesta a devenit major (deşi formal termenul de prescripţie nu se majorează, în realitate va dura mai mult timp până se va prescrie răspunderea penală a infractorului). Dacă minorul a decedat înainte de împlinirea vârstei majoratului, termenul de prescripţie începe să curgă de la data decesului; ❖ în cazul concursului real de infracţiuni, termenul curge separat pentru fiecare infracţiune în parte (trebuie ca h să fie săvârşită în termenul de prescripţie ai li); ❖ în cazul concursului ideal de infracţiuni, termenul curge de la data săvârşirii acţiunii/ inacţiunii. O termenele se raportează la maximul special al pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile în formă consumată, chiar dacă fapta săvârşită a rămas la stadiul de tentativă (art. 187 CP); 3 dacă legea prevede pedepse alternative, raportarea se face la pedeapsa cea mai grea; O termenele se reduc la jumătate pentru cei care, la data săvârşirii infracţiunii, erau minori; O sunt termene substanţiale de drept penal se împlinesc cu o zi înainte de ziua corespunzătoare zilei de la care au început să fie socotite (art. 186 CP);

430

Drept penai. Partea generaiă

O Efecte: ❖ nu se mai pot aplica pedepse sau iua măsuri educative (sancţiuni penale); ❖ deşi efectele sunt obligatorii, organele judiciare, care nu pot refuza să constate intervenţia prescripţiei, suspectui/inculpatul poate cere continuarea procesului penai (art. 186 CP), în speranţa obţinerii unei achitări; dacă în final nu se constată intervenţia unei cauze care să excludă infracţiunea, se va acorda beneficiul prescripţiei (pronunţându-se încetarea proce­ sului penal); ❖ produce efecte in rem, profitând tuturor participanţilor. O nu produce efecte asupra: ❖ măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse, în cazul acesteia fiind necesară o hotă­ râre judecătorească de condamnare (or în caz de reţinere a prescripţiei răspunderii penale); ❖ drepturilor persoanei vătămate; ❖ acţiunii civile din cadrul procesului penal. Recurs în interesul legii: prin Decizia

nr.

5/2019 (M, O i nr. 334 din 2 mas 2019),

Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul c o m p e t e n t să ju d ece

recursul

înalta

în interesul legii, a

admis recursul în interesul legii form ulat de procurorul generai al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în interpretarea şi aplicarea art. .174, cu referire

v*

NB

(a

art. 15 4 alin, (2) teza I din Codul penai, a stabilit: „Prin data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de ia care începe să curgă term enul de prescripţie a răspunderii penaSe în cazul infracţiunilor simple, a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube o h realizarea unul folos necuvenit pe o perioadă de timp, se în ţeleg e m om entul

apariţiei primei

p agu be ori al obţinerii primului fo los

necuvenit".

A rt. 155. în t r e r u p e r e a c u rs u lu i p r e s c r ip ţ ie i r ă s p u n d e r ii p e n a le . (1) C ursul term enului p rescripţiei răspunderii penate se în treru pe prin în deplin irea oricăru i act de procedu ră în cauză. (2) D u pă fiec a r e în treru pere în cepe să cu rgă un nou term en de p rescripţie. (3) în treru perea cu rsu lu i p rescripţiei produ ce efecte fa ţ ă de toţi participan ţii la infracţiune, chiar d acă actu l de întrerupere priveşte n u m ai p e unii din tre ei. (4) T erm enele p rev ăzu te la art. 154, d acă au fo s t depăşite cu în că o dată , v or f i socotite în deplin ite oricâte întreruperi ar interveni. (5) A dm iterea în prin cipiu a cererii de redeschidere a procesu lu i p en al fa c e să cu rgă un nou term en de prescripţie a răspu n derii penale.

O este legală şi obligatorie; O produce efecte in rem (afectează curgerea termenului de prescripţie ordinară în cazul autorului şi al tuturor participanţilor, chiar dacă evenimentul s-a produs doar în raport de unul dintre aceştia); O potrivit viziunii iniţiale a legiuitorului, nu se refereau doar la actele de procedură ce trebuie comunicate suspectului/inculpatului (condiţie impusă de fostul Cod penal), ci la orice act de procedură valabil îndeplinit;

Cauzele care înlătură răspunderea penală

Constituţionalitate:

prin Decizia

431

nr. 297/2018 (¡VI Of. nr. S 18 din 25 iunie 2018), Curtea neconstituţionaiitate şi a co nstatat că soluţia legis­

Constituţională a admis excepţia d e

lativă

care p re v e d e întreru perea cursului termenului prescripţiei răspunderii pen ale prin

îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauza'", din cuprinsul dispoziţiilor a r t 1 5 5 alin. (1)

din Codul

p e n a l e s te

neconstituţionaia, Curtea

a reţinut că dispoziţiile art. 15 5 alin. (1) din

Codul penai încalcă prevederile art. 21 alin. (3} din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fu n d a m en ta le referitoare ia dreptul ia un proces echitabil. Curtea 3 arătat, de principiu, că întreruperea cursului term enului de

producându-şi e fe ctele , într-o manieră pârghii legale de încuncştinţare a perso anei în

prescripţie a răspunderii penale devine eficientă, com pletă, doar în condiţiile existenţei unor

cauză cu privire la debutul unui nou ter m en de prescripţie. în acest sens, Curtea a reţinut că se im pune a fi garantat caracterul previzibil al a fectelor dispoziţiilor art. 15 5 alin, (1) din Codul penal asupra persoanei care a săvârşit o faptă prevăzută de iegea penală,

inclusiv

intervenim întreruperi!

cursului

prin asigurarea posibilităţii acesteia de a cu n o a şte aspectul

prescripţiei răspunderii penale şl ai începerii cursului unui nou term en de prescripţie. Totodată, a arătat că a a ccep ta soluţia contrara înseam nă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt co m un icate suspectului sau inculpatului şl care au ca efe ct întreruperea cursului prescripţiei răspunderii

penale,

pentru persoana în cauza o stare de

incertitudine perpetuă, data de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp în care p o ate poate dura până ia din

fi trasă la răspundere penală pentru fa p tele com ise, împlinirea term enului prescripţiei speciale, prevăzut la

incertitudine ce art. 1 5 5 alin. (4)

Codul pena!.

Nota autorului: raportat ia această Decizie-a Curţii Constituţionale (Decizia nr. 297/2018 ) şi lipsa de reacţie utilă a legiuitorului infracons titu ţionai, care nu a pus de acord textul legai cu Decizia Curţii în termen de 45 de zile de la data publicării acesteia in Monitorul Oficial, exista în momentul de faţă o puternica şi vie controversa în teoria şi practica penala, referitor la împrejurarea existenţei sau inexistenţei, la momentul actual, a unor cauze active de întrerupere a cursului termenului de prescripţie a răspunderii penale, cu excepţia celei indicate de alin. (5) al art. 15S CP. G primă opinie, accentuând regula potrivit căreia arin deciziile pronunţate, Curtea Constituţională nu devine legiuitor pozitiv, invocând şi faptul că Decizia nr. 297/2018 este, formal, una de admitere simplă o excepţiei de neconstituţionalitate (iar nu una care sâ conţină p clauza de interpretare obligatorie), afirma ca, io acest moment, pana la intervenţia expresa a legiuitorului, instituţia întreruperii prescripţiei răspunderii penale este lipsita de obiect, de confinat ~ practic, câ nu există ipoteze active de întrerupere a prescripţiei răspunderii penale. Cealaltă opinie argumentează, din raţiuni de echitate şi imperativ de salvgardare a interesului public {superior), în sensul câ aceasta decizie a Curţii Constituţionale trebuie receptată/astm iia tâ ca fiind una/uneia interpreta­ tivă(e), astfel încât sâ se aprecieze câ sunt menţinute activ, drept cauze de întrerupere a răspunderii penale, toate acele acte de procedură care, în desfăşurarea procesului penal, la

432

Drept penai. Partea generală

sa fie comunicate suspectulvi/iriculpatuluî, potrivit prevederilor exprese ole legii \ procesuai-penaie, pierzând acest statut numai acele acte de procedura care, conform normelor procesual penale , nu trebuie a fi neapărat comunicate suspectului/inculpatuiui

| trebuie

{idee care se desprinde cu suficientă claritate din considerentele deciziei Curţii Constituţio­ nale şi din trimitereaf referirea pe care

o fa c e instanţa de contencios constituţional ia

dispoziţiile corespondente din fostul Cod de procedura penală),

O actele de întrerupere {de exemplu, efectuarea unei percheziţii; dispunerea unei măsuri preventive etc.) atrag neSuarea în calcul a Intervalului de timp scurs de la data săvârşirii infracţiunii şî până la data îndeplinirii actului care face să curgă un nou termen de prescripţie, practic, are îoc o resetare a termenului de prescripţie (tot ce s-a scurs din acesta este pierdut şi termenul începe să curgă din nou, integral, de la capăt, de la momentul dispariţiei cauzei de întrerupere; O poate avea Ioc întreruperea de mai multe ori (nelimitat/succesiv); o asemenea ipoteză ar conduce, practic, la o imprescriptibilitate defactoîn cazul unor infracţiuni prescriptibile de jureşi ar putea fi valorificată în mod tendenţios/arbitrar, motiv pentru care legiuitorul a conceput (în preîntâmpinarea unei succesiuni nesfârşite de întreruperi) instituţia prescripţiei speciale, cu titlu de excepţie de ia întreruperea cursului termenului prescripţiei ordinare (obişnuite); denumirea de prescripţie specială este utilizată expres de către legiuitor în art. 153 alin. (3) CP; O prescripţie specială [denumirea exista în fostul CP, a fost păstrată în doctrină şi este menţionată în art. 153 alin. (3) CP]: termenele depăşite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite oricâte întreruperi ar interveni [practic, de la momentul la care începe să curgă prescripţia răspunderii penale, încep să fie calculate în paralel două termene: unul ordinar/obişnuit (determinat conform art. 154 alin. (1) CP şi cu durata acolo prevăzută) şi altul de prescripţie specială, constând în dublul celuilalt]. Spre exemplu, dacă infracţiunea s~a săvârşit ia data de 15 ianuarie 2008, iar prescripţia răs­ punderii penale este de 5 ani, prescripţia specială se împlineşte la data de 14 ianuarie 2018 (după 10 ani), chiar dacă ultimul act de întrerupere a avut loc ia data de 10 ianuarie 2018. A r t 156. S u s p e n d a r e a c u rs u lu i p r e s c r i p ţ ie i r ă s p u n d e r ii p e n a l e . (1) C ursul term en u lu i p rescripţiei răspu n derii penale este su spen dat p e tim pul cât o dispoziţie legală sau o îm preju rare de n eprevăzu t ori d e neîn lătu rat îm piedică punerea în m işcare a acţiu n ii pen ale sau con tin u area procesu lu i penal. (2) P rescripţia îşi reia cursul din ziu a în care a în cetat cauza de suspendare.

O produce efecte in personam; O punerea în mişcare a acţiunii penale/continuarea procesului penal sunt împiedicate de: ❖ fie o dispoziţie legală {de exemplu, suspendarea acţiunii penale - art. 312 CPP - existenţa unei boli grave a suspectului/inculpatuiui sau demararea procedurii de mediere în latura penală a cauzelor în raport de care medierea este admisă drept cauză de înlăturare a răspun­ derii penale; suspendarea judecăţii - art. 367 CPP; termenul în care se poate emite o autorizare/autorizaţie care condiţionează aplicarea legii penale române în cazul unor principii de aplicare a acesteia în spaţiu - art 9, art. 10 CP etc.);

Cauzele care înlătură răspunderea penală

433

❖

fie o împrejurare de neprevăzut/de neînlăturat (caz fortuit, forţă majoră - calamităţi naturale care împiedică organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în condiţii normale, cu res­ pectarea termenelor obişnuite - cutremur, inundaţie; alte situaţii de fapt cu efect ase­ mănător - atentat, manifestări civile violente, pericol pandemic etc.). O intervalul de timpul în care cursul prescripţiei este suspendat nu va fi iuat în considerare ia calcularea termenului de prescripţie (termenul „îngheaţă" în forma în care se găseşte şi apoi se reia).

IU. LIPSA PLÂNGERII PREALABILE A rt. 157. L ip s a p lâ n g e r ii p r e a la b i le . (1) în cazu l in fracţiu n ilor pen tru care pu n erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este condiţionată de in troducerea u nei plân geri prealabile de către p ersoan a v ă tă m a tă lip s a acestei p lân g eri în lătu ră răspu n derea penală. (2) Fapta care a adus o v ătăm are m ai m u ltor persoan e atrage răspu n derea p en ală, chiar dacă p lân gerea p realab ilă s-a făcu t num ai de către tina din tre d e. (3) Fapta atrage răspunderea p en ală a tu tu ror p ersoan elor fiz ic e sau ju rid ice care au participat la săvârşirea acesteia, ch iar dacă plângerea prealabilă $~a fă c u t num ai cu p riv ire la una din tre acestea. (4) în cazul în care cel vătăm at este o p ersoan ă lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrân să sau o persoană ju rid ică ce este reprezen tată de fă p tu ito r, acţiu n ea p en ală se poate p u n e în m işcare şi din oficiu. (5) Dacă persoan a vătăm ată a decedat sau în cazu l p ersoan ei ju rid ice aceasta a fo s t lichidată, în ain te de expirarea term en u lu i prevăzut de lege p en tru in troducerea plân gerii, acţiu n ea p en ală p oate f i pu sa în m işcare din oficiu.

Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală; constând în ne utiliza rea de către persoana vătămată a dreptului de a introduce valid o astfel de plângere prealabilă, în termenul legal, în legătură cu o infracţiune în cazul căreia legea prevede expres necesitatea formulării unei asemenea manifestări de voinţă a persoanei vătămate în vederea tragerii la răspundere penală a infractorului (infracţiuni în cazul cărora plângerea prealabilă, prin excepţie de la principiul oficialităţii, este necesară pentru punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale). O poate privi atât o infracţiune comisă de către o PF, cât şî de către o PJ; O trebuie să condiţioneze, potrivit unei dispoziţii exprese a legii, punerea în mişcare a acţiunii penale sau exercitarea acesteia cu privire la fapta penală în cauză [de exemplu, ameninţarea art. 206 alin. (2) CP; lovire sau alte violenţe - art. 192 alin. (3) CP; vioi în formele de bază ~ art. 218 alin. (5) CP]; ^ se introduce personal, cu excepţia persoanelor incapabile/minorilor fără capacitate de exer­ ciţiu, care o vor introduce prin reprezentantul legai; în cazul minorilor care au capacitate de exerciţiu restrânsă, plângerea prealabilă se introduce personal, dar cu încuviinţarea persoa­ nelor prevăzute de lege. prin excepţie, se poate introduce de mandatarul cu procură specială sau de avocatul special împuternicit în acest sens;

434

Drept penal. Partea generală

❖

NU se confundă cu plângerea (plângerea penală simplă) - art. 295 CPP - care constituie doar un mijloc/un instrument de sesizare a organelor judiciare, alternativ altor modalităţi de sesizare validă a acestora (precum denunţul sau sesizarea din oficiu); plângerea prealabilă este o modalitate exclusivă de sesizare a organelor penale în cazul anumitor infracţiuni, anume al acelora în legătură cu care legea dispune în mod expres necesitatea formulării unei plângeri prealabile pentru punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale ~ art 298 CPP; în cazul acestor infracţiuni, lipsa plângerii prealabile nu poate fi compensată (ca regulă) prin recurgere la o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare cu privire la infracţiunea comisă, căci în cazul acestor fapte penale nu funcţionează regula preefâiual penală a oficiali­ tăţii, ci principiul disponibilităţii (excepţie în materie penală); ❖ lipsa plângerii prealabile reprezintă o cauză generală de înlăturare a răspunderii penale (cu efect legat nu de totalitatea infracţiunilor, ci doar de totalitatea infracţiunilor în cazul cărora legea solicita expres plângerea prealabilă pentru punerea în mişcare/exercîtarea acţiunii penale); ❖ aşadar, pentru tragerea la răspundere penală a infractorului - cu efecte in rem: • dacă există mai mulţi participanţi la respectiva infracţiune, efectele formulării sau lipsei formulării plângerii prealabile se vor repercuta asupra tuturor; • totodată, dacă există mai multe persoane vătămate prin una şi aceeaşi infracţiune, evenimentul introducerii unei plângeri prealabile de către una dintre ele va profita tuturor, iar lipsa introducerii unei plângeri prea ia bile de către oricare dintre acestea, în termenul legal, va avea efecte asupra tuturor - prin urmare, în această materie se dis­ cută despre existenţa unei indivizibilităţi/solidarităţi, după caz, atât pasive, cât şi active; ❖ este de reţinut că, în timp ce, în raport de infracţiune, calificarea subiecţilor în activ, respectiv pasiv, vizează poziţia acestora în dinamica activităţii infracţionale (infractorul este subiect activ al infracţiunii pentru ca acesta o comite, o săvârşeşte, iar victima este subiect pasiv al infracţiunii pentru că asupra acesteia se comite, se săvârşeşte infracţiunea), în cadrul de referinţă al plângerii prealabile/lipsei plângerii prealabile, fiind vorba despre raportul de conflict, de tragere la răspundere penală a infractorului, poziţia şi calitatea subiecţilor se schimbă, practic inversându-se; infractorul devine subiect pasiv al raportului de tragere la răspundere penală (căci asupra lui se exercită acţiunea penală), iar persoana vătămată devine subiect activ al dreptului de a formuia/introduce plângere prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care legea o solicită, pentru că de manifestarea de voinţă a acestei persoane condiţionează statul angajarea răspunderii penale a infractorului. O indivizibilitate activă [art. 157 alin. (2) CP] fapta cu o pluralitate de subiecţi pasivi (pluralitate de persoane vătămate) atrage răspunderea penală a infractorulut/infractorilor, chiar dacă plân­ gerea prealabilă a fost introdusă de un singur subiect pasiv (de o singură persoană vătămată); ❖ practic, actul unei persoane vătămate din mai multe persoane vătămate prin aceeaşi infrac­ ţiune de a introduce o plângere prealabilă profită şi celorlalte persoane vătămate, care nu au introdus direct, la rândul lor, plângere prealabilă [de exemplu, dacă există mai mulţi

Cauzele care înlătură răspunderea penală

O

O

O

3

3

435

coproprietari ai unui bun distrus în condiţiile art 253 alin. (1) sau (2) CP, introducerea unei plângeri prealabile de către unul dintre aceştia, împotriva infractorului, va profita tuturor celorlalţi coproprietari ai aceluiaşi bun, infractorul urmând a fi tras la răspundere penală pentru întreaga infracţiune comisă şi în raport de toate persoanele vătămate prin aceasta]. indivizibilitate pasivă [art. 157 alin. (3) CPj-> fapta cu o pluralitate de subiecţi activi (mai mulţi infractori} atrage răspunderea penală a tuturor participanţilor acestora (autor/coautori şi participanţi), chiar dacă plângerea prealabilă a fost introdusă numai cu privire la unul dintre aceştia; ❖ practic, actul unei persoane vătămate de a introduce o plângere prealabilă împotriva unul subiect activ al infracţiunii, din mai mulţi subiecţi activi ai acesteia, produce efecte şi asupra celorlalţi infractori, care nu au fost direct/nominal vizaţi prin plângerea prealabilă introdusă (de exemplu, dacă există mat mulţi infractori care au participat la o lovire: doi coautori, care au împins victima de la unul îa altul, în mod agresiv, cauzându-i acesteia suferinţe fizice, un instigator care a determinat pe cei doi să acţioneze astfel şi un complice care a stat de pază pentru a preveni intervenţia unui terţ în apărarea victimei, formularea unei plângeri prealabile pentru infracţiunea de lovire, de către victimă, raportat la oricare dintre partici­ panţi, unul dintre coautori, instigator sau complice, va conduce automat la posibilitatea de tragere ia răspundere penală a tuturor participanţilor, efectul introducerii plângerii prealabile asupra unuia dintre ei extinzându-se şi asupra celorlalţi. în mod corespunzător, solidaritatea activă şi pasivă, în caz de lipsă a plângerii prealabile, implică o absenţă de formulare, în termenul legai, a unei plângeri prealabile (în raport de o infracţiune ia care se impunea formularea acesteia pentru tragerea la răspundere penală a infractorilor) din partea oricărei victime, cu privire la oricare dintre infractori (nimeni nu a introdus o plângere prealabilă împotriva nimănui). în toate cazurile, dacă persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu ori cu capacitatea de exerciţiu restrânsă sau o persoană juridică ce este reprezentată de făptuitor, prin excepţie de la regulă (disponibilitatea), acţiunea penală se poate pune în mişcare şi din oficiu (caz în care, revenindu-se la oficialitate, nu mai contează termenul prevăzut de lege pentru introdu­ cerea plângerii prealabile); dacă persoana vătămată decedează/este lichidată (în orice formă - în cazul PJ) după expirarea termenului de introducere a plângerii prealabile şi nu s-a aflat în imposibilitate de a o formula pe aceasta în termen, acţiunea penală nu va putea fi pusă în mişcare din oficiu; însă, dacă persoana vătămată decedează/este lichidată (PJ) în termenul de introducere a plân­ gerii prealabile, iar infracţiunea comisă asupra acesteia este una care impune formularea unei plângeri prealabile pentru tragerea la răspundere penală a infractorului, acţiunea penală se va putea (facultativ) pune în mişcare din oficiu; dacă PJ nu este participant la infracţiunea comisă de PF, cl îşi angajează răspunderea penală proprie, în calitate de autor, paralei cu angajarea răspunderii penale a PF, plângerea prealabilă

436

O

O O

O

Drept penai. Partea generală

trebuie formulată în mod explicit şi împotriva Pi, pentru că PJ are o răspundere penală directă, distinctă (proprie) pentru fapta proprie, nefiind în acest caz vorba despre o participaţie penală; termenul de formuiare/introducere a plângerii prealabile este de: ❖ 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei; ❖ 3 luni din ziua în care reprezentantul legal a aflat despre săvârşirea faptei, dacă persoanş vătămată este minor/incapabil; ♦ > 3 luni de la data numirii unui nou reprezentant, când făptuitorul este reprezentantul legai al minorului. plângerea prealabilă greşit introdusă, însă în termen, se consideră valabilă şi se redirecţionează către organul competent; se va constata lipsa plângerii prealabile atunci când aceasta: ❖ nu este formulată deloc în termenul legai; ❖ este introdusă în termenul legal, dar de o persoană fără calitate; ❖ nu respectă condiţiile prevăzute de lege (de fond/formă). efecte: ❖ dacă lipsa plângerii prealabile se constată în timpul urmăririi penale -> clasarea; ❖ dacă lipsa plângerii prealabile se constată în timpul judecăţii încetarea procesului penal.'

ETO G EREA PLÂNGERII PREALABILE A rt. 158. R e t r a g e r e a p lâ n g e r ii p r e a la b i le . (1) R etragerea plân gerii prealabile poate in terven i p â n ă la pron u n ţarea unei hotărâri definitive, în cazu l in fracţiu n ilor pentru care pun erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este con diţion ată de introducerea unei plân geri p realab ile , (2) R etragerea p lân g erii p realabile în lătu ră răspunderea p en ală a persoan ei cu privire la care p lân gerea a fo s t retrasă. (3) Pentru p ersoan ele lipsite de capacitate de exerciţiu , retragerea plân gerii prealabile se fa c e num ai d e reprezen tan ţii lor legali. In cazul persoan elor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, retragerea se fa c e cu în cu viin ţarea p ersoan elor p revăzu te de lege. (4) în cazu l in fracţiu n ilor pen tru care pu n erea în m işcare a acţiu n ii p en ale este con diţion ată de in trodu cerea u nei plângeri prealabile, dar acţiu n ea p en ală a fo s t pu sa în m işcare din oficiu în con diţiile legii, retragerea plân gerii prod u ce efecte numai d acă este în su şită d e procuror.

Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală, constând în retragerea de către persoana vătămată a plângerii prealabile valid introduse, până la pronunţarea unei hotărâri definitive cu privire Ia o infracţiune în privinţa căreia funcţionează (prin excepţie de la regula oficialităţii} principiul disponibilităţii în materie penală. O poate proveni atât de la o persoană vătămată PF sau PJ şi poate viza atât un infractor PF, cât şi o PJ; O introducerea plângerii prealabile trebuie să condiţioneze punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale cu privire la infracţiunea în cauză în aceste condiţii, dacă acţiunea penală a fost

Cauzele care înlătură răspunderea penală

O

O O O

437

pusă în mişcare din oficiu [pe caz concret, prin excepţie de la regulă - de pildă, prin aplicarea dispoziţiilor art. 157 alin. (4) CP], retragerea plângerii prealabile produce efecte numai dacă este însuşită de procuror; se introduce personal de persoanele care au deplină capacitate de exerciţiu; prin excepţie, se poate introduce de mandatarul cu procură specială sau de avocatul special împuternicit în acest sens; persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau incapabile vor retrage plângerea prealabilă prin reprezentantul legal; persoanele care au capacitate de exerciţiu restrânsă vor putea retrage plângerea prealabilă doar cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege; retragerea plângerii prealabile trebuie să fie totală şi irevocabilă - să privească întreaga infrac­ ţiune comisă, fără a se mai putea reveni asupra acesteia - dacă plângerea prealabilă a fost retrasă, nu mai poate fi reintrodusă valid în raport de aceeaşi persoană şi aceeaşi infracţiune; Există controversă în doctrină cu privire ia semnificaţia noţiunii (doctrinare) de caracter total al retragerii plângerii prealabile, unii autori (o minoritate ia m om entul actual) a p r e ­ ciind că ar fi vorba despre o extin dere a efectului

extinctiv de

răspundere şi asupra lăturii

civile a cauzei; NU susţinem o a se m e n e a interpretare, din cel puţin două motive; 1) legea penală indică expres efectul de înlăturare a răspunderii civile, prin efectul

r

venţiei

NB

gerii plângerii prealabile - per a contraria , retragerea

cazul împăcării, nu plângerii prealabile nu

unei ca u ze de înlăturare a răspunderii penale, doar în

Inter­

şi al retra- înlătură şl

răspunderea civila (dacă legiuitorul d orea sa se producă a c e s t efect şi prin retragerea

plângerii prealabile, ar fi prevăzut-o expres, precum în cazul împăcării); 2) noţiunea de caracter total al retragerii plângerii prealabile es te un co n ce p t te oretic/doctrinar, nu es te expres prevăzut de lege, or, doctrina nu creează drept/nu este izvor ■ forma! de drept, O retragerea plângerii prealabile trebuie să intervină până la rămânerea definitivă a hotărârii; O produce efecte in personam (spre deosebire de introducerea plângerii prealabile şi de lipsa plângerii prealabile, care produc efecte in rem, retragerea plângerii prealabile nu se răsfrânge asupra altor participanţi în afara celui/celor pentru care a operat expres, individual; O efecte: *t* înlătură răspunderea penală doar a persoanei cu privire la care plângerea prealabilă a fost retrasă; ❖ are efecte irevocabile - nu se mai poate introduce o nouă plângere prealabilă cu privire la aceeaşi faptă penală; ❖ în cazul pluralităţii de subiecţi pasivi ai infracţiunii, menţinerea plângerii prealabile de către o singură persoană vătămată este suficientă pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi tragerea la răspundere penală a infractorului;

438

Drept penal. Partea generală

❖

în cazul în care acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu (ca excepţie de la regula potrivit căreia trebuia să fie pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate), retragerea plângerii produce efecte numai dacă este însuşită de procuror; Recurs în Interesul

legii:

prin Decizia

nr.

1 1 / 2 0 1 9 (w w w .sc j.r o ), înalta Curte d e Casaţie şi

Justiţie, Completul co m p e te n t să ju d e c e recursul în interesul legii, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul genera! ai Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, in interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor a r t 193 raportat la

r NB

a r t 199 alin. (1) din Codul penal, a stabilit

că,

„Pentru infracţiunea de lovire sau

violenţe săvârşită asupra unu! m em bru de familie prevăzută de art. 193 raportat

la art.

alte 199

alin. (1) din Codul penal, atunci când acţiunea penală a fost pusa în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătăm ate, încetarea procesului penal p o ate fi dispusă numai ca efe ct ai retragerii plângerii prealabile, şi nu ca efect al împăcării".

❖

nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă, cu excepţia confiscării extinse (acestea se vor putea dispune, cu excepţia indicată, şi prin hotărârea de încetare a procesului penal care se va pronunţa ca efect al retragerii plângerii prealabile); soluţia procesuală în faza de urmărire penală va fi clasarea.

r*

Dacă hotărârea ju d ecă to rea sc ă e s te desfiinţată ca urmare a exercitării unei căi

NB

dinare de

extraor-

atac, e s te posibilă retragerea plângerii prealabile.

V. ÎMPĂCAREA^ Art. 159. îm păcarea. (1) împăcarea poate interveni în cazul în care punerea în mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu, dacă- legea o prevede în mod. expres. (2) împăcarea înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă. (3) împăcarea produce efecte numai cu privire la persoanele între care a intervenit şi dacă are loc până la citirea actului de sesizare a instanţei. (4) Pentru persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu, împăcarea se face numai de reprezentanţii lor legali, iar persoanele cu capacitate de exerciţiu restrânsă se pot împăca cu încuviinţarea persoanelor prevăzute de lege. (5) în cazul persoanei juridice, împăcarea se realizează de reprezentantul sau legal sau convenţional ori de către persoana desemnată în locul acestuia. împăcarea intervenită între persoana juridică ce a săvârşit infracţiunea şi persoana vătămată nu produce efecte faţă de persoanele fizice care au participat la comiterea aceleiaşi fapte. (6) în cazul în care infracţiunea este săvârşită de reprezentantul persoanei juridice vătămate, dispoziţiile art. 158 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.

\

ţş, jp ^ '

Noţiune - cauză care înlătură răspunderea penală în cazul anumitor infracţiuni (pentru care legea prevede expres posibilitatea împăcării, dacă acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oftciuf constând în operaţiunea realizată între infractor şi persoana vătămată, care înlătură răspunderea penală şi stinge şi acţiunea civilă prin soluţionarea situaţiei confiictuale create prin săvârşirea infracţiunii.

Cauzele care înlătură răspunderea penala

439

O priveşte atât PF, cât şi PJ; O produce efecte in personam, doar între cei care s-au împăcat; nr. 5G8/2014, Curtea Constituţionala adm ite excepţia de neconstituţionaSitate a dispoziţiilor art, 159 alin, (3) şl constata că acestea sunt constituţio­ nale în măsura în care se aplică tutu ror inculpaţilos trimişi în jud ecată înaintea datei intrării în vigoare a legii nr, 286/2003 privind Codul penai şi pentru care la acea data momentul

Constituţionalitate: prin Decizia

r

NB

citirii actului de sesizare fu s ese depăşit.

Nota autorului; Decizia ar.. 27/2GG8 a în aiţei Curţi de Casaţie şi justiţie pronunţată în recurs în

interesul legii este valabila mu ta tis mutandis, chiar daca vize aza dispoziţii din fo stu l Cod

penai,

rsaeexoe!

O poate interveni doar dacă legea o prevede expres, în căzui în care punerea în mişcare a acţiunii penaie s-a făcut din oficiu [de exemplu, în cazul furtului - art. 231 alin. (2) raportat la art. 228 CPj; O împăcarea nu este incidenţă când acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (pentru că, în acea ipoteză, acţiunea penală nu se pune în mişcare, ca regulă, din oficiu; oricum, în acea situaţie, de principiu, legea nu prevede alternativ posibilitatea împă­ cării; ca excepţie, dacă legea prevede, în cazul infracţiunilor care se urmăresc ia plângere prealabilă, că procurorul poate exercita acţiunea penală dîn oficiu şi, în concret, procurorul a acţionat în acest sens, împăcarea este posibilă dacă legea o prevede expres [în actuala legislaţie penală, situaţiile în care o normă penală prevede atât obligativitatea formulării unei plângeri prealabile pentru punerea în mişcare a acţiunii penaie/exercitarea acesteia, cât şi posibilitatea împăcării, sunt excepţionale - eie reprezentau cazuri des întâlnite în Codul penal anterior); O se realizează personal de către persoanele care au capacitate deplină de exerciţiu; O persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau incapabile, se vor împăca prin reprezentantul legal; O persoanele care au capacitate de exerciţiu restrânsă se vor împăca doar cu încuviinţarea per­ soanelor prevăzute de lege; O pj se va împăca prin reprezentantul său Sega! sau convenţional ori prin persoana desemnată în locul acestuia; 3 dacă infracţiunea este săvârşită de reprezentantul PJ vătămate, împăcarea trebuie însuşită de către procuror; O împăcarea PJ ce a săvârşit infracţiunea cu persoana vătămată nu produce efecte faţă de PF care au participat la comiterea aceleiaşi fapte/trebuîe să aibă ioc, eventual, împăcări distincte, nomi­ nale, altfel, persoana - subiect activ al infracţiunii în raport de care nu a operat expres împăcarea va răspunde penal pentru fapta penală comisă; O trebuie să fie totală - să privească atât latura penală, cât şi pe cea civilă a cauzei - şi necon­ diţionată;

440

Drept penal. Partea generală

O trebuie să aibă loc până la citirea actului de sesizare a instanţei (de regulă, citirea rechizitoriului are loc ia primul termen de judecată în primă Instanţă); O efecte: ❖ ❖

înlătură răspunderea penală; stinge acţiunea civilă. împăcarea a până ia citirea actului de sesizare

Retragerea plângerii prealabile ■ până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ■ oral/scris a explicită (personal/mandatar) a necondiţionată * totală (în sensul de: să privească întreaga infracţiune) şi irevocabilă (nu se poate reintroduce plângerea prealabilă) Infracţiuni 13lovire sau alte violenţe mvătămare corporală din culpă 18ameninţare ■ viol, în formă tip/asimilată formei tip violarea de domîciliu/sediulul profesional a abuz de încredere a gestiune frauduloasă a distrugere, în formă tîp/agravată ■ tulburare de posesie 18abandon de familie s nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului ■ furt între anumite persoane [art. 231 alin, (1) CP]

• oral/scris 69explicită şi personală * necondiţionată * definitivă (irevocabilă - nu se poate reveni asupra ei cu efectul de a se reangaja răspunderea penală a infractorului) Htotală (cu privire la latura penală şi civilă) ;■ Infracţiuni-.■ lovire sau alte violenţe (subiect pasiv = membru de familie) m vătămare corporală din culpă (subiect pasiv = membru de familie) ■ furt (simplu) ■ furt calificat, mai puţin în formele de la alin. (2) iit. a) şi alin. (3) furt în scop de folosinţă a însuşirea bunului găsit ■ înşelăciune

' Dezlegarea ynorchestîunicle cire pi în materie periată:

prin Decizia nr. 9 f i o i s > ln a j t a ;'Gurte

de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „1. în aplicarea dispaziţhfcrarfe.67:'dîn: Legeă-:nr7192/2GQ6 privind m edierea şi organizarea profesiei de mediator, încheierea unui

aCord: de: mediere

constituie o cauză sui-generis care înlătură răspunderea peria fă;;' distinctă: decîm păta re;

2. încheierea

unui acord de m ediere în condiţiile Legii nr.

organizarea profesiei de

mediator

poate interveni

:ră;tn apere a -deţin îtîvă a hotărârii penale".

în

192/2006 privi nd m ed ie rea

şî

tot cu rsul/procesulunpenat până la

Cauzele care înlătură răspunderea penală

441

Constituţionalitate: prin Decizia nr, 532/2016, Curtea Constituţionala a stabilii ca: „dispozi­ ţiile art. 67 din Legea n r 192/2006 privind m edierea şi organizarea profesiei de mediator, in interpretarea data prin Decizia nr. 9 din 1 7 aprilie 2015 a înaltei Curţi d e Casaţie şi justiţie - Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituţionale în măsura în care încheierea unui acord de m ediere cu privire la infrac­ ţiunile pentru care poate interveni îm păcarea produce e fe c te numai dacă are loc până ia citirea actului de sesizare a Instanţei".

ÎNLĂTURĂ S EXECUTAREA PEDEPSEI

F IŞ A

C A U Z E L E

'iiîll

A rt. 160. E fe c t e le g r a ţ ie r ii1:il (1)

C A R E

A U

M O D I F I C A

Graţierea are ca efect înlăturarea, în totul sau în parte, a executării pedepsei ori comutarea

acesteia în alta mai uşoară. (2) G raţierea nu are efecte asu pra pedepselor com plem en tare şi m ăsu rilor edu cative neprivative de libertate, în afară de cazul când se dispu n e altfel prin actu l de g raţiere.

(3) Graţierea nu are efect asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate. (4) Graţierea nu are efecte asupra pedepselor a căror executare este suspendată sub supraveghere, în afară de cazul în care se dispune altfel prin actul de graţiere.

^ v"

f J;:

Noţiune - cauză de înlăturare a executării pedepsei, în tot sau în parte; sau de c o m u tare a acesteia în alta mai uşoară (cauză de înlăturare sau modificare a pedepsei concret determinate), prin act (decret) al preşedintelui României (graţierea indi­ viduală) sau al Parlamentului României (lege organica ™ graţierea colectivă).

O modalităţi: ❖ înlăturarea executării pedepsei, integrat (= remitere de pedeapsă) sau parţial (= reducere de pedeapsă) vizează pedepse aflate în curs de executare, excluzând AAP/măsurile educative neprivative de iibertate/prestarea muncii neremunerate în folosul societăţii; ❖ transformarea pedepsei într-una mai uşoara ca specie {de exemplu, transformarea deten­ ţiunii pe viaţă în închisoare pe un anumit număr de ani - comutarea - a NU se confunda cu instituţia computării de pedeapsă = deducerea din pedeapsă a unei părţi, de pildă, a duratei măsurilor preventive privative de libertate - art. 72 CP). O de regulă, produce efecte in personam (poate produce efecte şi in rem, de exemplu, pentru anumite condamnări determinate prin cuantumul pedepselor abstracte prevăzute pentru infracţiunile comise sau prin determinarea generică a infracţiunilor vizate de actul de clemenţă). O Graţierea individuală ❖ se acordă de către preşedintele României prin decret; ❖ poate fi numai p o s t c o n d a m n a t o r i e [art. 3 alin. (1) din Legea nr. 546/2002] şi numai necon­ diţionată [art. 17 din Legea nr. 546/2002]; ❖ în cazul concursului de infracţiuni, vizează exclusiv numai pedeapsa rezultantă, iar nu şi fiecare dintre pedepsele individual stabilite pentru infracţiunile concurente [interpretare per a contrario a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 546/2002; a se vedea şi I.C.C.J., compl. RIL, Decizia nr. X/2005, apreciată încă valabilă, mutatis mutandis];

111 A se vedea şi art. 73 alin, (3) lit. h) şi art. 94 lit, d) din Constituţie, precum şi Legea nr. 546/2002.

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

❖ ❖

443

în cazul infractorilor persoane fizice, vizează numai pedepse privative de libertate sau măsuri educative privative de libertate [art. 9 alin. (2) din Legea nr. 546/2002]: poate viza şi pedeapsa amenzii, precum şi pedepsele complementare, dar numai în raport de infractorul - persoană juridică [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 546/2002]. Nu priveşteîÎnU:potîigraţîate'îndividua]|'.--".ait: 9 alin. {3} din Legea nr. 546 /20Q2; * ped ep se deja ex ecu ta te; * ped ep se a căror ex ecu ta re nu a începu t din cauza sustragerii condamnatului" denia ■ ■ .executare (din m otive i m p u t a b i l e 'a c e s t u i a s u s t r a g e r e intenţionata de fa executare); * ped epselo r concret stabilite'-pentru. care s-a dispus.'SSS/AAP:

.*. amenda r ; âţî^icaţadP vhAi p e d ep sele complementare/accesorii aplicate PF; măsurile edu cative neprivative de libertate; 59■ m r-p rod u ce e fe c te asupra laturii civile/măsuritor administrative pronunţate [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 546/2003], precum nici asupra măsurilor de siguranţă şi drepturilor ■ persoanei vă tă m a te [art. 160 alin. (3) CPj. .■ ■ v-- j

Graţierea colectivă ❖

❖

se acordă unui număr nedeterminat de persoane, de către Parlament (prin lege organică), având întotdeauna caracter retroactiv (în sensul că se aplică faţă de infracţiuni săvârşite anterior apariţiei actului de demenţă; nu are caracter retroactiv în sensul că ar conduce la restituirea sumelor de bani încasate deja cu titlu de amendă penală - dacă ar privi această pedeapsă - sau în sensui că ar putea da naştere ia despăgubiri pentru părţile de pedeapsă privativă de libertate deja executate, legal, ia momentul incidenţei clemenţei); vizează, ca regulă, pedepse privative de libertate sau măsuri educative privative de libertate [dar, dacă prin actul de graţiere se dispune în mod expres, pot fi vizate şi sancţiuni penale neprivative de libertate - specialia generalibus derogant ~ art. 160 alin. (2) teza finală şi alin. (4) teza finală CP].

Graţierea pură şi simplă (necondiţionată) ❖ ❖

graţierea individuală este mereu pură şi simplă; graţierea colectivă poate fi pură şi simplă/condiţionată.

Graţierea condiţionată ❖

trebuie îndeplinite anumite condiţii pentru acordarea graţierii, respectiv se poate institui un termen de încercare pe parcursul căruia condamnatul să trebuiască să se supună unor măsuri de supraveghere/obligaţii, condiţionându-se de respectarea acestora consolidarea beneficiu­ lui clemenţei sub forma graţierii (adeseori, în caz de graţiere condiţionată, termenul de su­ praveghere este stabilit de legiuitor la 3 ani, iar măsurile de supraveghere/obligaţii care pot fi impuse sunt stabilite de legiuitor, existând o mare aptitudine de a fi similare celor instituite şi pe durata altor termene care curg în beneficiului infractorilor, precum TS de la AAP/SEPS/LC).

444

Drept penal. Partea generală

O Graţierea totală ❖ priveşte pedeapsa principală în integritatea sa (remitere de pedeapsă); ♦ > înlocuirea unei pedepse de o specie mai gravă cu altă pedeapsă de natură mai uşoară (comu­ tare de pedeapsă). O Graţierea parţială ❖ priveşte o parte determinată din pedeapsă (reducere de pedeapsă); înlocuirea unei pedepse de o specie mai gravă cu altă pedeapsă de natură mai uşoară (comutare de pedeapsă).

O Graţierea postcondamnatorie ❖ ❖

vizează sancţiuni penale deja stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă; produce efecte ope legis nu trebuie constatata de către organul judiciar.

O Graţierea antecondamnatorie ❖ vizează cauze nedefinitiv judecate, în care nu au fost încă stabîlite/aplicate definitiv sancţiuni penale (poate fi doar cea colectivă, legea de graţiere intrând în vigoare la un moment în care, invariabil, unele cauze în care este incidenţă sunt finalizate - faţă de acestea se manifestă ca o graţiere postcondamnatorie - iar altele sunt încă pendinte/pe rolul organelor judiciare faţă de acestea se manifestă ca o graţiere antecondamnatorie, ale cărei efecte se vor pro­ duce la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare). O Efectele graţierii ♦ > După caz, înlătură în totalitate/parte executarea pedepsei /măsurii educative sau comută sancţiunea penală iniţial aplicată într-una mai uşoară; ❖ nu produce efecte asupra {= limitele efectelor graţierii): • pedepsei (implicit, nici asupra măsurii educative) executate integral (implicit, nici asupra măsurii educative); • pedepsei pentru care a intervenit prescripţia executării pedepsei; • pedepsei pentru care s-a dispus AAP/SEPS - pot exista excepţii în cazul graţierii colective; • pedepsei amenzii, în cazul PF (dacă ne raportăm doar ia graţierea individuală); • ca regulă, măsurilor educative neprivative de libertate şi pedepselor complementare (dar pot exista excepţii, dacă ne raportăm la graţierea colectivă); • măsurilor de siguranţă, drepturilor persoanei vătămate, măsurilor administrative dispuse faţă de infractor. ❖ nu are ca efect reabilitarea de drept (abia după considerarea ca executată a pedepsei - de pildă, prin efectul unei graţieri totale sau parţiale a restului de pedeapsă ce mai era de executat - va începe să curgă termenul de reabilitare); *> dacă pedeapsa concretă cu î > 1 an este graţiată, va constitui Ti pentru recidiva postexecutorie;

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

❖

❖

❖

❖

❖

❖

❖ ❖

445

termenul de reabilitare începe să curgă din momentul graţierii totale/restului de pedeapsă (dacă, astfel, pedeapsa este considerată ca executată, sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare în caz de graţiere totală antecondamnatorie, sau de Sa data fina­ lizării executării restului de pedeapsă negraţiat, în cazul unei graţieri parţiale intervenită la un moment în care chiar după aplicarea sa, condamnatului îi mai rămâne efectiv un rest de executat în viitor); graţierea totală necondiţionată face ca pedeapsa aplicată să fie considerată ca (fiind) executată: • la data aplicării actului de graţiere (graţiere postcondamnatorie); • la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti (graţiere antecondamnatorie). graţierea parţială necondiţionată poate atrage: • înlăturarea executării pedepsei (dacă restul de executat < fracţia graţiată); • înlăturarea doar a unei părţi din pedeapsă (dacă restul de executat > fracţia graţiată). la graţierea totală/restului de pedeapsă, pedeapsa accesorie aferentă părţii din pedeapsa principală graţiată nu se mai execută. Dar se execută pedepsele complementare, dacă prin actul de graţiere nu se dispune altfel; • dacă există mai multe acte de graţiere se pot aplica succesiv (inclusiv prin reduceri succesive, în caz de graţieri parţiale multiple), dacă nu se dispune altfel prin actele de graţiere. ca regulă, graţierea nu are efect asupra pedepselor complementare se execută (pot exista/există excepţii - în cazul graţierii colective, se poate dispune în sens contrar; în cazul graţierii individuale, se pot graţia ca regulă pedepse complementare pentru persoana juridică); ca regulă, graţierea nu are efect asupra măsurilor educative neprivative de libertate se execută (regula este pasibilă de excepţii în caz de graţiere colectivă - nu şi de graţiere individuală); nu are efect asupra măsurilor de siguranţă -> se execută (regulă lipsită de excepţii); nu are efect asupra drepturilor persoanei vătămate -> nu se înlătură răspunderea civilă.

JkWesOT

pepepsfevţo:;-^

Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale. (2) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale în cazul: a) infracţiunilor de genocid, contra umanităţii şi de război, indiferent de data la care au fost comise; b) infracţiunilor prevăzute la art. 188 şi 189 şi al infracţiunilor intenţionate urmate de moartea victimei (3) Prescripţia nu înlătură executarea pedepselor principale nici în cazul infracţiunilor prevăzute la alin. (2) Ut. b) pentru care, la data intrării în vigoare a acestei dispoziţii, nu s-a împlinit termenul de prescripţie a executării.

A ri. 161. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1)

446

Drept penal. Partea generală

Noţiune - cauză de înlăturare a executării sancţiunii penale, constând în înlăturarea dreptului statului de a mai pune în executare/a mai insista în continuarea executării unei hotărâri definitive de condamnare, din cauza trecerii unui interval de timp prevăzut de lege, după momentul pronunţării hotărârii definitive sau momentul debutului sustragerii de la executare, perioadă în care infractorul nu a fost efectiv supus executării sancţiunii penale respective, nefiind considerat nici în cursul vreunui termen de supraveghere a unei instituţii de individualizare, nici al vreunei amânâri/întreruperi a executării pedepsei sau al altor Ipoteze similare, în cazul cărora, din motive legale, executarea nu a debutat/s-a întrerupt (suspendat), O condamnarea constituie antecedent penal poate fi primul termen al recidivei postexecutorii (dacă sunt întrunite toate condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta); O instituţia are caracter personal efectele se produc in personam, spre deosebire de cele in rem ale prescripţiei răspunderii penale; O majoritatea sancţiunilor penale, aplicate pentru majoritatea infracţiunilor, sunt prescriptibile (prescriptibilitatea este regula) - constituie o cauză generală de înlăturare a executării sancţiunii penale aptă să intervină în cazul majorităţii sancţiunilor penale, dispuse ca efect al comiterii celor mai multe dintre faptele incriminate în prezent; O „pedeapsa ce se execută” vizează [art. 162 alin. (7) CP]: ❖ pedeapsa stabilită pentru infracţiune, dacă este cazul, aşa cum a fost eventual influenţată (de exemplu, redusă, comutată) ca efect al unor cauze de modificare intervenite anterior [de exemplu, o graţiere parţială, o comutare de pedeapsă); ❖ pedeapsa rezultantă în cazul concursului de infracţiuni/recidivei/pluralităţii intermediare de infracţiuni. O de lege lata, sunt imprescriptibile (prin excepţie de la regulă) sancţiunile penale aplicate pentru: infracţiunile de genocid, contra umanităţii şi de război indiferent de data săvârşirii; *î* infracţiunile de omor/omor calificat dacă la data intrării în vigoare a noului Cod penal nu se împlinise termenul de prescripţie a executări pedepsei; ❖ infracţiunile intenţionate urmate de moartea victimei -> dacă la data intrării în vigoare a noului Cod penal nu se împlinise termenul de prescripţie a executări pedepsei; O imprescriptibilitatea sancţiunii penale pentru anumite pedepse, corespunzătoare anumitor infracţiuni, vizează orice sancţiune penală principală aplicată pentru respectivele infracţiuni, indi­ ferent de forma faptei penale (tentată/consumată), indiferent dacă a fost comisă de un infractor major sau de unul minor/o persoană juridică); O efecte: ❖ înlătură executarea pedepsei principale şi, odată cu aceasta, a pedepsei accesorii (în cazul în care aceasta există); ❖ are efect asupra pedepselor complementare aplicate PJ;

Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

447

O limitele efectelor prescripţiei executării pedepsei:

❖

❖

nu are efect asupra pedepselor complementare aplicate PF majore (dacă este cazul - dacă au fost dispuse} după expirarea termenului de prescripţie a executării pedepsei se execută pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi; nu are efect asupra măsurilor de siguranţă.

Termenele de prescripţie a executării pedepsei pentru per­ soana fizică sunt: a) 20 de ani, când pedeapsa care urmează a fi executată este detenţiunea pe viaţă sau închisoareamai mare d e 15 ani; b) 5 ani, plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea;

A rt. 162. T e rm en ele d e p r e s c r i p ţ ie a e x e c u tă r ii p e d e p s e i . (1)

c) 3 a n i în cazul când pedeapsa este am enda.

(2) Termenele prevăzute în alin. (1) se socotesc de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă. (3) în cazul revocării sau anulării amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere ori liberării condiţionate, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă. (4) în cazul revocării liberării condiţionate, în condiţiile art. 104 alin. (1), termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat. (5) în cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, termenul de prescripţie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei închisorii. (6) Pedepsele complementare aplicate persoanei fizice şi măsurile de siguranţă nu se prescriu. (7) Prin p e d e a p s a ce s e e x e c u tă se înţelege pedeapsa stabilită de instanţă, ţinându-se cont de cauzele ulterioare de modi­ ficare a acesteia. A rt. 149. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1) Termenul de prescripţie a executării pedepsei amenzii aplicate persoanei juridice este de 5 ani.

(2) Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată. (3) Dispoziţiile art. 161, art. 162 alin. (2), art. 163 şi art. 164 se aplică în mod corespunzător. Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate. (2) Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani.

A r t 132. P r e s c r ip ţ ia e x e c u tă r ii m ă s u r il o r e d u c a t iv e . (1)

(3) Termenele de prescripţie a executării măsurilor educative se întrerup şi se suspendă în condiţiile prevăzute de lege pentru majori. (4) în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.

O termene pentru PF (infractor major): ❖ 20 ani pedeapsa care urmează a se executa este DET sau î > 15 ani; ❖ 5 anî + durata pedepsei, < 15 ani -> celelalte pedepse cu T; ❖ 3 ani pedeapsa care urmează a se executa este A.

448

Drept penal. Partea generală

O termene pentru PF (infractor mîndfjf ❖ măsurile educative neprivative dă libertate se prescriu într-un termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate; ❖ măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata măsurii educative luate, dar nu mai puţin de 2 ani. O

termene pentru P J: ❖ ❖

5 ani -> pedeapsa amenzii; 3 ani pedepsele complementare, O regula: se socotesc de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare; O excepţii: ❖ ❖

❖ ❖ ❖ ❖

în cazul revocării/anulării AAP/SSS/LC, încep să curgă de la data când hotărârea de revocare sau anulare a rămas definitivă; în cazul revocării LC pentru nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor impu­ se, termenul de prescripţie începe să curgă de la data când hotărârea de revocare a rămas definitivă şi se calculează în raport cu restul de pedeapsă neexecutat; în cazul revocării LC pentru săvârşirea unei infracţiuni, termenul de prescripţie începe să curgă tot de ia data revocării definitive, dar se calculează în raport cu rezultanta; în cazul înlocuirii pedepsei A cu pedeapsa î, termenul de prescripţie curge de la data când hotărârea de înlocuire a rămas definitivă şi se calculează în raport cu durata pedepsei!; în cazul graţierii parţiale, termenul de prescripţie va curge în raport cu perioada din pedeapsă rămasă neexecutată; potrivit art. 132 alin. (4) CP, în cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura educativă mai grea şi curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus înlocuirea.

Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe prin începerea executării pedepsei. Sustragerea de la executare, după începerea executării pedepsei, face să curgă un nou termen de prescripţie de la data sustragerii. (2) Cursul termenului de prescripţie a executării se întrerupe şi prin săvârşirea din nou a unei infracţiuni. (3) Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei amenzii se întrerupe şi prin Înlocuirea obligaţiei de plată a amenzii cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii. A rt. 163. în t r e r u p e r e a c u rs u lu i p r e s c r i p ţ ie i e x e c u tă r ii p e d e p s e i. (1)

O este legală şi obligatorie; O produce efecte în personam, spre deosebire de întreruperea cursului termenului prescripţiei răspunderii penale.

Cauze de întrerupere: O începerea executării pedepsei -> debutul privării de Libertate efectivă în căzui PF şi plata A/unei părţi a A şi la PF majoră şi la PJ, respectiv momentul începerii efective a executării măsurii educative la PF infractor minor (indiferent dacă mai e sau nu minor la data executării);

Cauzele care înlătură sau modifica executarea pedepsei

449

O sustragerea de la executare după începerea executării sancţiunii penale începe să curgă un nou termen de prescripţie, de la data sustragerii; O săvârşirea din nou (nu trebuie neapărat să se pronunţe şi condamnarea pentru a se produce întreruperea) a unei infracţiuni (nu contează data descoperirii/forma de vinovăţie); O înlocuirea obligaţiei de plată a A cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comu­ nităţii; O reţinerea unei cauze de întrerupere atrage neiuarea în caicul a intervalului de timp scurs anterior până la data realizării întreruperii; O poate avea loc întreruperea de mai multe ori (nelimitat-„în cascadă") - în această materie, însă, legiuitorul nu a mai prevăzut o prescripţie specială, precum în cazul prescripţiei răspunderii penale; O după fiecare întrerupere începe să curgă (integral - de la capăt) un nou termen de prescripţie (acelaşi, dar reluat). r*

Spre d eosebire d e prescripţia răspunderii penale, tn cazul prescripţiei executării pedepsei,

NB

nu există

prescripţie specială

Art 164. Suspendarea cursului prescripţiei executării pedepsei . (1) Cursul termenului prescripţiei executării pedepsei este suspendat în cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură penala. (2) Prescripţia îşi reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare.

O produce efecte in personam; O intervalul de timpul în care cursul prescripţiei este suspendat nu va fi luat în considerare la calcularea termenului de prescripţie; ❖ spre deosebire de întrerupere, după dispariţia cauzei de suspendare, termenul se reia din punctul în care a rămas la momentul suspendării, fără a se fi pierdut toată perioadă scursă anterior apariţiei cauzei de suspendare. O cursul prescripţiei este suspendat, de exemplu111: ❖ în cazurile de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei î sau DEJ; ❖ în cazul exercitării căilor extraordinare de atac, dacă instanţa dispune suspendarea executării pedepsei. Exemple: situaţii de suspendare - facultativă: art. 430, art. 441 alin. (1), art. 460 alin. (1), art. 469 alin. (2) CPP - căi extraordinare de atac;- obligatorie (implicit) art. 589, art. 592 CPP (amânare/întrerupere executării pedepsei),

111 A se vedea şi i.C.CJ., compi. RIL, Decizia nr. 2/2012, M. Of. rtr. 281 din 27 aprilie 2012.

FIŞA

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE C O N D A M N Ă

NR. 27 Sediul materiei: a r t .

1 6 5 -1 7 1

R I I

C. p e n .

Noţiune - cauze care înlătură pentru viitor, de principiu, interdicţiile, inca parităţile şi decăderile ce decurg din hotărârea de condamnare.

NB

Nu intervine daca s-au pronunţat soluţii de RAP/AAP care nu au fost: anulate;.-respectiv AA’P ' I revocată, căci nu ar avea obiect [art, 82 alin. (1} şi art. 90 alin, (1) CPU; nu. operează..-pentru infractorii minori, căci aceştia sunt condamnaţi la măsuri educative, care nu generează ¡nterdicţli/decăderl/incapacităţi {nu are obiect în cazul acestora}-" art. 133 CP.

O reabilitarea: ❖ poate fi de drept sau judecătorească; ❖ produce efecte in personam şi numai pentru viitor; ❖ operează cu privire la toate condamnările suferite de o persoană (reabilitarea este indivizi­ bilă, aşadar, nu se reabilitează infracţiunea/fîecare infracţiune comisă, ci persoana, pentru întregul trecut infracţional). O termenele de reabilitare sunt termene substanţiale de drept penal {calculul se efectuează potrivit art. 186 CP). '|-;;«iEĂBIWTAR:E A DeDKEPTu. o Art. 165. R eabilitarea de drept. Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la pedeapsa amenzii la pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani sau la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune.

. j C ţ C p ,f vC - "

Noţiune - formă de reabilitare care intervine de drept {automat, ope legis, fără a fi necesară pronunţarea/consta tarea sa), în cazul îndeplin irii anumitor condi ţii, pentru condamnări de o gravitate redusă.

O pentru PF, intervine în cazul condamnării: ❖ la pedeapsa A; ♦ > la pedeapsa î < 2 ani {dispusă cu executare efectivă); ❖ la pedeapsa î a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere (indiferent de pedeapsa î stabilită în concret) (poate fi î de maximum 3 ani, inclusîv); ❖ inclusiv printr-o hotărâre pronunţată de o instanţă străină, recunoscută în România.

Cauzele care înlătură consecinţele condamnării

451

O condiţie: ❖ în decurs de 3 ani de la data executării/considerării ca executată a pedepsei principale, condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune pentru neîntrunirea acestei condiţii nu este neapărat necesară pronunţarea unei condamnări definitive, ceea ce contează este săvârşirea unei noi infracţiuni în termen; Există unele discuţii în cazul consumării în termenul de reabilitare, dar epuizării după. j împlinirea acestuia, a unei infracţiuni continue, continuate sau de obicei; deşi, d e regulă,

r NB

a ceste fapte penale se so co tesc săvârşite ia data consumării, m enţinerea acestei safuţiMriri ipoteza dată ar cond u ce la reabilitarea de drept a fostului co n d a m n ai, deşi a d e b u ta t o nouă activitate infracţională

în

cursul term enului d e reabilitare, ceea ce ar fi Ilogic; o parte

a doctrinei apreciază câ, în acest caz, data săvârşirii acestor categorii de infracţiuni trebuie apreciată a fi, prin d ero g are de 2 ani (cu executare efectivă) şi < 5 ani;

■ 1; -Gacăt p e d e a p sa -e ste de pânăda 'B ani inclusivpdar cu SSEf, funcţîoi'iează'reaibiiităreaide'-' drept, 2. Sunt vizate p e d ep sele co ncrete aplicate - individualizate de instanţă; sunt avute în v e d ere p e d ep sele pronunţate prin hotărârea definitivă de condam nare, iar nu perioadele *

NH

efectiv

executate/considerate

ca ex ecu ta te sau p e d ep sele m odificate prin graţiere

exem plu: dacă o persoană a fo st cond am n ată

ia

3 ani închisoare, dar

i s-a

(de

d edu s 1 an şi 6

luni, perioadă de arest preventiv, execu tând apoi restul de 1 an şi 6 luni, reabilitarea incidenţă va fi cea jud ecă torea scă, raportat ia p ed eapsa pronunţată - 3 ani, iar nu a ceea de drept, raportat ia restul pe care ha m ai avut de ex ecu ta t condam natul după corn pută rea

Cauzele care înlătură consecinţele condamnării

453

măsurii präventive privative de libertate; în căzui unei p e d e p s e similare, pentru care condamnatul a beneficiat de o graţiere parţială cu 50%, de a se m e n e a , reabilitarea va fi jud ecă torea sca, raportat la p ed ea p sa

stabilită

de 3 ani, iar nu cea de drept, raportat doar

Iad

partea negraţiată din a ceasta - 1 an si 6 luni),

❖ ❖

5 ani -> în cazul condamnării ia pedeapsa î > 5 ani şi < 10 ani; 7 ani în cazul condamnării la pedeapsa: • î > 10 ani; • DET, comutată sau înlocuită cu pedeapsa L ❖ 10 ani în cazul condamnării la pedeapsa DET, considerată executată ca urmare: • a graţierii; • a împlinirii termenuiui de prescripţie a executării pedepsei; • a LC {a împlinirii termenului de supraveghere de 10 ani existent în caz de LC din această pedeapsă, fără anularea sau revocarea LC). O tipuri/forme de reabilitare judecătorească: ❖ reabilitarea unei persoane în viaţă (regula); ❖ reabilitarea unei persoane decedate (situaţie de excepţie). O titulari ai dreptului de a solicita/cere reabilitarea judecătorească: ❖ fostul condamnat (exclusiv acesta, dacă este încă în viaţă), personal sau prin mandat special; ❖ soţul sau rudele apropiate ale fostului condamnat decedat (care pot şi continua procedura de reabilitare pornită de fostul condamnat anterior decesului) [art. 530 alin. (1) CPP]. A r t 167, C a lc u lu l te rm e n u lu i d e r e a b il it a r e , (1) T erm enele p rev ăzu te în art. 165 şi a r t 166 se socotesc de la data cân d a luat sfârşit execu tarea pedepsei prin cipale sau de la data când aceasta s-a prescris. (2) Pentru cei con dam n aţi la pedeapsa am en zii, term enul cu rge din m om en tu l în care am en da a fo s t achitată in tegral sau executarea ei s-a stins în orice alt mod. (3) în caz de graţiere totală sau de g raţiere a restu lu i de pedeapsă, term enul cu rge de la data actu lu i d e graţiere, dacă la acea dată hotărârea d e con dam n are era defin itivă, sau de la data răm ân erii defin itive a hotărârii de con dam nare, dacă actu l de graţiere se referă la infracţiu n i în curs de ju decată. (4) în caz de su spen dare sub su praveghere a ex ecu tării pedepsei, term enul cu rg e d e la data îm plin irii term en u iu i de su p rav e­ ghere.

(5) în cazu l con dam n ărilor succesive, term enul de reabilitare se calcu lează în raport cu pedeapsa cea m ai g rea şi curge de la data execu tării u ltim ei pedepse.

O atât în cazul reabilitării de drept, cât şi în cazul reabilitării judecătoreşti, termenul curge de la: ❖ data punerii efective în libertate (pentru î executată integrai în detenţie); ❖ data actului de graţiere postcondamnatorie, pentru graţiere totală/a restului de pedeapsă dacă există graţiere parţială, astfel încât după aplicarea dispoziţiei de graţiere, rămâne de executat o parte din pedeapsă, termenul de reabilitare curge de la data executării întegraie/considerării ca executate a pedepsei (restului de pedeapsă);

454

Drept penal. Partea generală

❖

data r a m ă r t e H i definitive a hotărârii de d d r t d a m n a r e , în căzui g r a ţ i e r i i a n t e c o n d a m n a t o r i i , dacă nu mai rămâne nimic de executat ţfie graţiere totala, fie graţiere parţială, dacă aceasta, cumulată cu operaţiunea de deducere din restul rămas de executat a pedepsei nigraţlate, a eventualelor măsuri preventive privative de libertate, conduce la lipsa vreunul rf§t de pedeapsă rămas de executat de către condamnat); ❖ data împlinirii termenului de prescripţie a executării pedepsei; ❖ data împlinirii TS al SSS poate interveni numai reabilitarea de drept {dacă nu avut ioc anularea/revocarea SSEP); ❖ data împlinirii TS al LC {dacă nu a avut loc anularea/revocarea LC), iar nu data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus LC; ❖ data la care A a fost executată integral orî executarea s-a stins în orice alt mod -> poate interveni numai reabilitarea de drept, O pe durata termenului de reabilitare nu se execută pedepsele accesorii, pedeapsa principală fiind executată sau considerată ca executată (aşadar, şi eventuala pedeapsă accesorie, dacă a existat, a fost executată sau considerată ca executată), dar se execută pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi (aceasta poate fi dispusă alături de pedeapsa principală cu A sauî);

r NB

; înV:acest din urmă caz, daca î a fost dispusa cu executare',-■pedeapsamompiementarăţă; j/inte facerii exercitării unor drepturi se execută după ■ ■ executarea'sau/cohsiderareafca; executată a pedepsei principale - art. 68 alin, (1) Ht. c) CP, aşadar, debutează executarea sa odată cu momentul de Sa care va începe sa curgă termen uf. dereabsîitarec’dacă se împlineşte termenul de re abi istare, şi toate cond Îţi île pentru a opera aceasta, iar durata ■ ■ .■ pedepsei;, complementare în . discuţie, este..superioară-, ■ duratei itermenulutfde;; reabilitare/ /aiti-nci;:ca\''-efectraI-Umnclenţei reabilitării, va înceta;silexecutareai,pedepsei, complementare: a: interzîcerif exercîfăfjiiuporidrepturrfpentru PF; m:âjQrăJ>înainte'de;ajungerea:sa;1a:termeni

O pe durata termenului se execută măsurile de siguranţă. Term enul de reabilitare ju d ecă torea scă se s o c o t e ş t e întră p o rt d e p ed eapsa cea mai greaxe.o intră în co m p o n en ţa ped epsei rezultante ca urmare a cumulului juridic sau aritmetic

(I.CCT,

r NB

Completul FUL, dec, nr, 3/2009,

M. Of, nr, 3S3

din 10 iunie 2009).

Prin urmare, term enul de reabilitare în caz de sancţiune rezultantă a unei pluralităţi de infracţiuni nu se calculează raportat la p ed ea psa principală rezultantă, ci e s te indicat de p ed ea psa individual stabilită cea mai grea/severă dintre cele dispuse pentru fiecare dintre infracţiunile comise, în parte (astfel, dacă există un spor în co m p o n en ţa

pedepsei

rezultante, acesta nu va influenta durata term enului de reabilitare sau tipul acesteia^ ■ A rt. 168. C o n d iţ iile r e a b i l i t ă r i i j u d e c ă t o r e ş t i . C ererea de reabilitare ju decătoreasca se adm ite dacă cel con dam n at întru­ neşte u rm ătoarele condiţii: a) nu a săvârşit o a ltă in fracţiu n e în intervalu l d e timp prevăzu t în art. 166;

Cauzele care înlătură consecinţele condamnării

455

b) a achitat integral cheltu ielile de ju d eca tă şi şi-a în deplin it obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de con dam n are, afară de cazid când acesta dovedeşte că nu a avu t p osibilitatea să le în deplin ească sau când partea civilă a ren u n ţat la d esp ă g u b iri

O admiterea este obligatorie pentru instanţă, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege (opinie majoritară, în pofida dificultăţilor atrase de formularea neunitară a legii - art. 166 CP ~ formulare de tip facultativ, art. 168 CP = formulare imperativă); Condiţii pentru reabilitarea judecătorească: O s-a împlinit termenul de reabilitare judecătorească; O condamnatul nu a săvârşit o altă infracţiune în termenul de reabilitare judecătorească; ❖ pentru a nu se considera îndeplinită această condiţie, trebuie ca, eventual, fapta comisă în termen să fie infracţiune (din punct de vedere penat, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv tipică, antîjuridică, imputabilă subiectului său activ); ❖ nu contează natura, gravitatea, forma de vinovăţie a infracţiunii comise sau modalitatea de individualizare a răspunderii penale pentru aceasta; ❖ există infracţiune şi când este incidenţă o cauză care înlătură răspunderea penală (împă­ carea, retragerea plângerii prealabile în cazul infracţiunilor pentru care sunt reglementate şi admise aceste instituţii), pentru că fapta rămâne infracţiune, iar legiuitorul nu cere ca pentru infracţiunea nouă să existe neapărat o soluţie de condamnare („unde legea nu distinge, nu trebuie să o facă nici interpretul"). O au fost achitate integral: ❖ cheltuielile de judecată; ❖ obligaţiile civile; în caz de obligaţie solidară, instanţa căreia i se solicită pronunţarea reabilitării va fixa suma ce trebuie achitată individual de către fostul condamnat sau urmaşii acestuia [art. 534 alin. (3) CPP]; •

excepţii:

-

condamnatul nu a avut posibilitatea să le îndeplinească (de pildă, se poate discuta dacă intră în sfera obligaţiilor civile şi cete morale, care uneori nu sunt „achitate", ci aduse ia îndeplinire în cine ştie ce modalităţi specifice impuse de instanţă sau disponibile prin natura lucrurilor!); - partea civilă a renunţat explicit şi voluntar la despăgubiri. O instanţa poate acorda (facultativ) un termen de maximum 6 luni (nu e fix, e variabil, dar nu poate depăşi 6 Suni) pentru plata totală/parţială a obligaţiilor civile (art. 534 CPP). O în cazul reabilitării judecătoreşti a persoanei decedate, nu se aplică regulile obişnuite ale reabilitării judecătoreşti, ci, potrivit art. 166 alin. (2) CP, instanţa se va pronunţa chiar dacă termenul de reabilitare nu s-a împlinit (dacă decesul fostului condamnat a intervenit anterior datei de împlinire a acestui termen), prin evaluarea (generică) a conduitei manifestate de acesta până la deces, dacă va aprecia că fostul condamnat decedat merită beneficiul reabilitării în lumina acestei conduite.

456

Drept penal, Partea generala

1. în

opinie

majoritară, îndeplinirea condiţiilor dă dreptul

ia reabilitare

instanţa nu poate'

aprecia că a ceasta nu es te oportună, ca în cazul liberării condiţionate sau

decedatului

al

reabilitării;

instanţa este obligată să co n sta te că a intervenit reabilitarea.

2. Orice persoană condam nată are, ca regulă, dreptul d e a

fi

reabilitată (cu excepţia

care au fo st traşi ia răspundere penală ca infractori minori, pentru că în cazul lor

NB

litarea

nu are obiect); prin excepţie, infractorul co n d a m n a t căruia pedeapsa

i se

celor reabi­

consideră;

ca execu tată prin efectul prescripţiei executării pedepsei, daca s-a sustras de la executare! {termenul d e prescripţie a executării s-a

împlinit

din m otive ce îi pot fi Imputate) are

interdicţie de form ulare a cererii de reabilitare ju d ecă to rea sc ă (tozyşi, dacă pedeapsa prescrisă este una care ar atrage incidenţa reabilitării de drept, atunci nu există interdicţie de reabilitare) [ a r t 532 alin. (3) CPPj.

Art. 169. Efectele reabilitării de drept sau judecătoreşti. (1) Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiile, precum şi incapacităţile care rezultă din condamnare. (2) Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării ori de redare a gradului militar pierdut. (3) Reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.

O ca regulă, încetează pentru viitor consecinţele juridice penale (sau decurgând din cele penale) ale unei condamnări {interdicţii/incapacităţi/decăderi); O nu se va reţine recidiva în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni (acest efect este determinat şi de simpla împlinire a termenului de reabilitare, chiar dacă aceasta nu a operat efectiv (art. 41 CP); practic, în această formă, legiuitorul a consacrat recidiva temporară, iar nu pe aceea perpetuă; O reabilitarea NU reprezintă o instituţie care să genereze o restitutio in integram, o repunere completă, deplină şi retroactivă a fostului condamnat în situaţia juridică şi socială (profesională etc.) anterioară comiterii infracţiunii şi angajării răspunderii sale penale; O limitele efectelor reabilitării: ❖ reintegrare în funcţia din care condamnatul a fost scos în urma condamnării; ❖ redare a gradului militar pierdut. O nu produce efecte asupra măsurilor de siguranţă. Art. 170, Reînnoirea cererii de reabilitare judecătorească. (1) în caz de respingere a cererii de reabilitare, nu $e p o a te introduce o nouă cerere decât după un termen de un an, care se socoteşte de la data respingerii cererii prin hotărâre definitivă, (2) Condiţiile prevăzute în art. 168 trebuie sa fie îndeplinite şi pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere. (3) Cererea respinsă ca urmare a neîndepîinirii unor condiţii de formă poate fi reînnoită potrivit Codului de procedură penală.

Cauzele care înlătura consecinţele condamnării

457

O priveşte doar reabilitarea judecătorească, cea de drept neimpiicând o cerere {aceasta poate fi constatată, fără ca efectele sale să fie condiţionate de această constatare; O se impune trecerea unui an de ia o eventuală respingere anterioară pe motive de fond {netemeinicie) [există şi motive de formă de respingere a cererii de reabilitare (art. 530 şi art. 532 CPP)] până la formularea unei noi cereri de reînnoire; condiţiile reabilitării trebuie să fie întrunite atât în perioada termenului scurs anterior cererii de reabilitare iniţial respinse, cât şi pe durata termenului de minimum 1 an care trebuie să treacă până la formuiarea unei eventuale noi cereri de reabilitare; O prin excepţie de la obligativitatea trecerii unui termen de minim 1 an până la formularea unei noi cereri de reabilitare după respingerea celei anterioare, dacă motivui acelei respingeri iniţiale a fost neîntrunirea condiţiei trecerii termenului minim de reabilitare, cererea poate fi reintrodusă oricând imediat ce termenul în cauză este depăşit; în cazul respingerii cererii de reabilitare iniţial formulate pe motive de formă, cererea poate fi reintrodusă oricând, fără a se impune respectarea vreunui nou termen [art. 532 alin. (2) CPP]. Art 171. Anularea reabilităm . Reabilitarea judecătorească va fi anulată când, după acordarea ei, s-a descoperit că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare.

O se aplică exclusiv reabilitării judecătoreşti (aşadar, vizează numai unele ipoteze de reabilitare a PF, niciodată a PJ); O anularea are ioc dacă se descoperă că cel reabilitat mai săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la respingerea cererii de reabilitare; O se dispune de instanţa care are competenta să soluţioneze cererea de reabilitare judecătorească/care a acordat reabilitarea judecătorească (art. 529 CPP), fie din oficiu, fie la cererea procurorului (art. 526 CPP); O nu există revocarea reabilitării (după reabilitare, nu există un termen de supraveghere în cadrul căruia o conduită neconformă a reabilitatului să poată conduce la revocare}.

FIŞA

NR. 28

Î n ţelesu l u n o r ter m en i s EXPRESII ÎN LEGEA PENALĂ

a u

Sediul materiei: art. 172-187 C. pen. A rt 172. D ispoziţii generale. Ori de câte ori legea penală foloseşte un term.en sau o expresie dintre cele arătate in prezentul titlu, înţelesul acesteia este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul când legea penală dispune altfel.

O potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul Penai (art. 236 din Legea nr. 187/2012), dispoziţiile generale ale acestuia (inclusiv normele inserate în titlul final al Părţii generale) îşi produc efecte şi asupra dispoziţiilor penale cuprinse în legi speciale, sub rezerva derogărîior exprese; O în temeiul autonomiei conceptuale a dreptului penal (formă de manifestare a caracterului autonom al acestei ramuri de drept), unele cuvinte/expresii/noţiuni/sintagme ori unii termeni poartă o semnificaţie/sferă de cuprindere ori au un sens aparte în materia juridico-penală, faţă de noţiunile similare întrebuinţate în alte ramuri de drept (chiar dacă termenii ar fi originari domeniului extra-penal) - de exemplu, „membru de familie'' în sferă penală (art. 177 CP) nu implică neapărat aceeaşi sferă de persoane ca în domenii extrapenale (art. 5 din Legea nr. 217/2013 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice indică şi fostul soţ ca fiind avut în vedere de semnificaţia extrapenală a termenului); „funcţionar public" (art. 175 CP) este o noţiune independentă de sfera persoanelor care exercită o funcţie publică potrivit legislaţiei specifice dreptului administrativ etc. Ca regulă generată, atunci când un termen sau o noţiune este întrebuinţată fără a i se conferi expres (sau implicit, din contextul reglementării) o semni­ ficaţie aparte în materie penală, de principiu, aceasta trebuie interpretată în sensul pe care îl are în vorbirea curentă/obişnuită sau în care este definit expres în ramura de drept originară pentru sintagma/noţiunea respectivă. A rt 173. Legea penală. Prin lege penală se înţelege orice dispoziţie cu caracter penal cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege.

O înţelesul noţiunii de „lege penală", ce fixează sfera izvoarelor formale (normative) depîine/propriu-zise ale dreptului penai, a fost pus în acord cu reglementările constituţionale în vigoare: ❖ include legea organică [art. 73 aiin. (3) lît. h) şi i) Constituţie] şi ordonanţa de urgenţă a Guvernului [art. 115 alin. (5) Constituţie], precum şi ❖ actele adoptate anterior actualei Constituţii, dacă mai sunt încă în vigoare şi cuprind dispo­ ziţii de drept penai ce nu au fost abrogate - expres sau implicit, prin incompatibilitate cu normativul actual (legi, decrete ale fostului Consiliu de Stat, Decrete-iegi etc.). A rt 174. Săvârşirea unei infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepseşte ca infracţiune consumată sau ca tentativă, precum şi parti­ ciparea la comiterea acestora în calitate de coautor, instigator sau complice.

înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală

459

Art 175. Funcţionar public. (1) Funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar; cu sau fără o remuneraţie: a) exercită atribuţii şi responsabilităţi stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, exe­ cutive sau judecătoreşti; b) exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură; c) exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. (2) De asemenea, este considerată funcţionar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii aces tora cu privire la Îndeplinirea respectivului serviciu public.

O executorul judecătoresc are calitatea de funcţionar public în înţelesul legii penale, putând fi astfel subiect activ ai infracţiunii de neglijenţă în serviciu (art. 298 C. pen.}; O expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice, desemnat să efectueze expertize în cauze juridice şi retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize are calitatea de funcţio­ nar, putând fi subiect activ al infracţiunii de luare de mită; O lichidatorul judiciar ai unei societăţii comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, are calita­ tea de funcţionar şi poate fi subiect activ ai infracţiunii de luare de mită. I Dezlegarea unor chestiuni d e drept; prin Decizia nr. 20/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că „expertul tehnic | judiciar es te funcţionar public în conform itate cu dispoziţiile art. 1 7 5 alin. (2) teza întâi din Codul penal". - prin Decizia nr. 25/2014, înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „m edicul angajat cu contract d e muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public d e să n ăta te are calitatea d e funcţionar public în accepţiu nea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin. ii) iit. b) teza a iha din Codul penal". - prin Decizia nr, 19/2015, înalta Curte de Casaţie şl Justiţie 3 stabilit ca: „medicului angajat cu contract de munca într-o unitate spitalicească dm sistemul public de săn ătate, care are r

|\3

i calitatea de funcţionar pubiic, m accepţiu nea dispoziţiilor

art.

din Codul penal, de a primi plăţi suplim entare sau donaţii de la alin,

(2)

din Legea drepturilor pacientului

nr. 45/2003,

alin. (1) iit, b) te za a H-a pacienţi, în condiţiile art. 34

175

.

ou constituie o exercitare a unui

drept recunoscut de lege având ca urmare incidenţa dispoziţiilor art. 21 alin. (1) te za I din Codul penai". - prin Decizia nr. 8/2017, înalta Curte de Casaţie şi justiţie a stabilit că: „profesorul din ■ învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar dispoziţiilor art, 1 7 5 alin.

(1) fit.

b jteza a

:i-a din

public

în a ccepţiu n ea

Codul p e n a l i

- prin Decizia nr. 18/2017, înalta Curte de Casaţie

şi Justiţie a stabilit câ: „în sensul legii

penale, funcţionarul bancar, angajat ai unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi abată sub su pra veg h erea Bănci» Naţionale a României, es te fun cţionar pubiic, în a ccepţiunea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin, (2) din Codul penal"

460

Drept penal. Partea generală

- prin Decizia nr.

13/2020,

înalta

Curte de Casaţie şi justiţie a stabilit

că:

„întreprinzătorul

titular al unei întreprinderi individuale nu are, în sensul dispoziţiilor 308 alin. (1) din Codul pena/ calitate a de persoană care exercită perm an en t ori tem porar, cu sau fără o rem uneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art, 1 7 5 alin, (2) din Codul penal, în raporturile cu întreprinderea individuală. în cazul în care întreprinzătorul titular al unei întreprinderi individuale exercită un serviciu de interes public care e s te supus controlului ori supravegherii autorităţilor publice cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public, acesta are calitatea d e funcţionar public în a ccepţiunea dispoziţiilor art. 1 7 5 alin.

(2) dsn Codul

penal".

Art. 176. Public. Prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică.

O textul face referire expresă la trei tipuri de entităţi: *> autorităţile publice113; ❖ instituţiile publice; ❖ alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică; ❖ nu intră în această categorie societăţile comerciale, acestea fiind persoane juridice de drept privat [de exemplu: falsificarea de borderouri de achiziţie şi de facturi fiscale, de către admi­ nistratorul unei societăţi comerciale, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii defais în înscrisuri sub semnătură privată, iar nu ale infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz defais); • în această categorie s-ar putea integra persoane juridice de drept privat, în măsura în care în sarcina acestora s-ar conferi, în concret, administrarea sau exploatarea unor bunuri aparţinând proprietăţii publice. Art. 177. Membru de fam ilie. (1) Prin membru de fam ilie se înţelege: a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude; b) soţul; c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc. (2) Dispoziţiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) Ut a), se aplică, în caz de adopţie, şi persoanei adoptate ori descendenţilor acesteia în raport cu rudele fireşti.

O noţiunea de „membru de familie" absoarbe integral în conţinutul său: ❖ noţiunea de rude apropiate121, aşa cum era aceasta definită în CP anterior;

MA se vedea şi art. 240 Legea nr. 187/2012: „în aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penai, prin autorităţi publice se înţelege autorităţile prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia României, republicată". !2] Art. 530 CPP se referă încă la „rude apropiate" în materia titularilor cererii de reabilitare judecătorească.

înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală

•

461

în cazul ascendenţilor şi descendenţilor, fraţilor şi surorilor, copiilor acestora, precum şi persoanelor devenite prin adopţie rude, legiuitorul a renunţat la condiţia verificării caracterului efectiv a! comuniunii de trai.

în doctrină au fost purtate discuţii cu privire la sfera de cuprinderea, sintagmei; opinia majoritară, extensivă, consideră că sunt in d u se rudele colaterale până ia gradul al IV-iea inclusiv (verii primari), iar opinia minoritara, restrictivă, es te în sensul că sunt incluse doar

NB

colaterale pana ia gradul al HMea inclusiv (nepoţii de frafe/sorii faţă de cu excluderea verilor primari}; în privinţa gradului de rudenie pe linie'directă rudele

unchi/mătuşi, (ascendenţi şi

descendenţi) nu exista limitare legală de grad, doar limitări naturale.

❖

şi persoane care au stabilit legături asemănătoare acelora dintre soţi (concubinii) sau dintre părinţi şi copii, sub condiţia convieţuirii constante, stabile a traiului în comun.

Art. 178. Informaţii secrete de stat şi înscrisuri oficiale. (1) Inform aţii secrete de stat sunt informaţiile clasificate astfel, potrivit legii. (2) înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.

O constituie „informaţii secrete de stat", în sensul legii penale, numai informaţiile clasificate ca „secret de stat", în conformitate cu Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. Ari. 179. Arme. (1) Arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispoziţii legale. (2) Sunt asimilate armelor orice alte obiecte de natură a putea fi folosite ca arme şi care au fost întrebuinţate pentru atac.

O potrivit alin. (1), armele sunt instrumente, dispozitive sau piese declarate astfel, prin dispoziţii legale, respectiv prin Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor; O potrivit alin. (2), celelalte instrumente, lucruri, obiecte care sunt asimilate armelor trebuie să îndeplinească cumulativ două condiţii: ❖ să fie de natură a putea fi folosite ca arme (să prezinte aptitudine de întrebuinţare cu acest rot/ofensivă); *> să fi fost efectiv întrebuinţate, pe caz concret, pentru atac (ofensiv, nu şi defensiv!}. Art. 180. Instrument de plată electronică. Prin instrument de plată electronică se înţelege un instrument care permite titularului să efectueze retrageri de numerar, încărcarea şi descărcarea unui instrument de monedă electronică, precum şi transferuri de fonduri, altele decât cele ordonate şi executate de către instituţii financiare.

3 acest text normativ preia şi ia nivelul domeniului penal semnificaţia expresiei de „instrument de plată electronică", utilizată de legislaţia de specialitate în domeniu. Art 181. Sistem informatic şi date informatice. (1) Prin sistem informatic se înţelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relaţie funcţională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

462

Drept pena!. Partea generală

(2) Prin date inform atice se înţelege orice reprezentare a unor fapte, informaţii sau concepte intr-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic.

O acest text normativ preia dispoziţii legaie inserate anterior în cuprinsul unei legi special® (Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei), Art. 182, Exploatarea unei persoane. Prin exploatarea unei persoane se înţelege: a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat; b) ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire; c) obligarea la practicarea prostituţiei la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală; d) obligarea la practicarea cerşetoriei; e) prelevarea, de organe, ţesuturi sau celule de origine umana, în mod ilegal A rt 183. Consecinţe deosebit de grave. Prin consecinţe deosebit de grave se înţelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei.

:-IRe'curs; în inf eresul

r NB

iegie prin 'Decizia; nr; 14/1006/ înalta'-Curte ele;Casaţie şi îustîţîe a stabiLt

că/.ţ/în/căzuî/i-nfracţiunii continuate/:caracterui::d e c o n s e c in ţ e - 'd e o s e b it d e :gravel s e d e t e r ■ ■ rnînă:;prin;'totalîzafea p agu belo r/m 'atenăÎelcău zăfeîtu tu ror/perso ăn eiG r:fizice'saeprid ice, ■ 'prin t o a t e acţiunile sau inacţiunile ce realizează

elementul

materia! a! laturii obiective a

■ Infracţiunii", D e zlega rea unor chestiuni d e drept: potrivit Deciziei nr. 12/2015, In ai ta/Curte de Casaţ Ie ş 1 Justiţie a stabilit că, „în interpretarea dispoziţiilor art. 6 alin. { l i din Codul-penal/jn/cazu ped ep selo r definitive pentru infracţiuni care au produs consecinţe d eosebit de grave

r NB

.potrivit Codului penai anterior, d eterm inarea maximului sp ecîaîprevazut.d pfegeam G uă/se' 'realizează, chiar dacă valoarea prejudiciului e s te inferioară ;pragului: valoric' prevăzut/de. art. 183 din Codul penal, prin raportare la varianta agravată a Infracţiunilor (imitativ e n u m e r a te în art. 309 din Codul penal".

Art. 184. Faptă săvârşită în public. Fapta se consideră săvârşită în public atunci când a fost comisa: a) Intr-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; b) în orice alt loc accesibil publicului, daca sunt de faţă două sau mai multe persoane; c) într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante.

O de exemplu: strada dintr-o localitate, fiind în permanenţă accesibilă publicului, este ioc public (asemănător şi parcul); o instituţie publică (primărie, şcoală, sediu al unei instanţe, muzeu etc.)

înţelesul unor termeni sau expresii în legea penală

463

nu reprezintă loc public decât dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane, căci nu este un ioc care, prin natura sau destinaţia sa, este întotdeauna accesibil publicului. Ca regulă, parcul fără regim de vizitare oficial şi ore în care este închis (de exem plu, parcul unui castel care reprezintă obiectiv turistic asociat unui muzeu, dar e s te formai închis în afara orelor de vizitare ale muzeului) sau un cimitir cu program de acces nu vor reprezen ta loc public d ecât în măsura în care sunt preze n te doua sau mal multe persoane (cazurile particulare trebuie nu anţate şi analizate individual, In concret).

A rt 185 Timp de război. Prin timp de război se înţelege durata stării de mobilizare a forţelor armate sau durata stării de război

O noţiunea de „timp de război" este utilizată în cuprinsul unor norme de incriminare: ❖ fie ca element constitutiv al conţinutului tip al infracţiunii; ❖ fie ca element circumstanţial agravant. A rt 186 Calculul timpului. (1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 1.2 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă. (2) Daca limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în luni. în acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei. (3) în cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplica în mod corespunzător dispoziţiile alin, (2), transformarea făcându-se între ani şi luni,

O ia calcularea timpului în materie de drept penal substanţial (material), ziua se socoteşte de 24 de ore (şi se apreciază începută/finalizată la ora 00:00 - miezul nopţii între o dată calendaristică şi o altă dată calendaristică) şi săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni; Flecare domeniu normativ poate avea propriile reguli m m aterie de calculare a timpu.iijî!..; Există 3 sisteme majore d e calcul a timpului; sistemul „pa zile pline"

se ia în calcul atât j

prima, cât şi ultima zi a unui term en ; sistemul „p e zile hbere" = nu se ia în caicul nici prima, nici ultima zi a unus term en ; sistemul „mixt" ■- se ia în calcul doar prima sau ultima zbasuoui.:; term en , nu şi cealaltă extrem ă, în funcţie de sistemul ado ptat în diverse situaţii de legiuitor, unul şi acelaşi te r m e n (de pildă, de 7 zile, p o ate fi mai scurt sau mal îndelungat, după caz; astfel, p o ate a vea 7 zile în sistemul pe zile pline, 3 în sistemul pe zile libere şi 8 în

NB

sistemul mixt). în unele cazuri, atunci când ultima zi 3 unul term en es te situata în cursul unei zile libere (sfârşit de săptăm ână sau zi liberă pnn lege), e s te

posibil

a se aplica regula

potrivit căreia term enul respectiv se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare consecutive. Adeseori, în acest dom eniu, există nu m eroa se ficţiuni juridice; specificul sistemului d e calcul ai timpului In m aterie penala e s te acela

ca,

de

principiu, asemenea

ficţiuni juridice sunt eliminate. Este d e o b serv at ca dispoziţia din art. 186 CP nu s e referă b „caicului term en elor", d , în generai, la orice asp ect care tine de „calculul

464

Drept penai. Partea generala indiferent

d&că

este vorba despre un term en sau despre alia instituţie care ţine de

trecerea unei perioade de timp. Sub acest a s p e c t es te de o b serv at că, prin aplicarea acestor dispoziţii, ar reieşi că data la care se so co te şte că o persoană devine majoră este devansată faţă de accepţia com ună (şi, posibil, faţă de sistemul de calcul din alte ramuri de drept), în sensul că, de pildă, o persoană născută in data de 14 februarie 2000 ar urma 4 fie apreciata d rep t majoră încă din data de 13 februarie 2018, la miezul nopţii între 12 şi 13 februarie

2018!

Reguli

(-particulare)

de calculare a unor a sp ec te care ţin de trecerea

timpului se pot regăsi şi în alte dispoziţii ale Codului penal, precum

art.

7 1 privind durata

executării pedepselor.

O luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă; O prin alin. (2) şi (3) se stabilesc reguli privind calcului timpului, în unele cazuri în care sunt inci­ dente prevederile ce reglementează majorarea sau reducerea pedepselor cu o anumită fracţie/un anumit procent. A rt 187 Pedeapsă prevăzută de lege. Prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a,■ ■■pedepsei.

O expresia „pedeapsă prevăzută de lege" este folosită atât în Partea generală a Codului penai, cât şi în Partea specială a acestuia; O pedeapsa prevăzută de lege are ca limite, minimul şi maximul special indicat de legiuitor în norma de incriminare; O spre exemplu, conform art. 41 CP, pentru existenţa stării de recidivă se impune a se comite, în anumite condiţii, o nouă infracţiune pentru care legea să prevadă o pedeapsă abstractă cu închisoarea de 1 an sau mai mare (ori detenţiunea pe viaţă). în acest caz, verificarea îndeplinirii acestei condiţii de existenţă a recidivei se va face, potrivit art. 187 CP, în raport de maximul special al pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune, în forma tip, chiar dacă pe caz concret fapta a rămas la stadiul de tentativă, ori au fost reţinute circumstanţe atenuante (nu se va avea în vedere maximul special redus cu 1/2 sau, după caz, cu 1/3); O se poate discuta dacă uneori nu sunt/trebuie admise excepţii. în acest context, se pot indica (şi) aici următoarele decizii obligatorii pronunţate de I.C.C.J., Completul DCD, astfel: dec. nr. 6/2014 (legat de art. 6 CP, tentativă şi, implicit, art. 187 CP), dec. nr. 7/2014 (legat de art, 6 CP, infrac­ ţiunea continuată şi sporul ei posibil, implicit de art. 187 Cp), dec. nr. 8/2014 (legat de art. 6 CP, efectul circumstanţelor atenuante/agravante şi, implicit, art. 187 CP), dec. nr, 14/2014 (legat de art. 6 CP, o cauză specială de reducere a pedepsei de pe fostul CPP, similară ca efect acordului de recunoaştere a vinovăţiei/judecăţii simplificate în cazul recunoaşterii învinuirii din actualul CPP şi, implicit, art. 187 CP), dec. nr. 15/2014 (legat de art. 6 CP, recidiva postexecutorie şi, implicit, de art. 187 CP).

DREPT PENAL PARTEA SPECIALĂ

iiŞA;

m. i

OMORUL

Sediul materiei: art. 188 C. pen. A rt 188. Omorul. (V Uciderea unei persoane se pedepseşte cu Închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

Noţiune - suprimarea vieţii unei persoane, săvârşită cu intenţie.

I. STRUCTURA INFRACŢIUNI! li

|

Obiectul

O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă; O obiectul material: corpul oricărei persoane în viaţă.

i j Subiectul O subiectul activ: poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; ❖ partîcipaţia penală este posibilă sub toate formele; ❖ încercarea de a determina (instigare negativă) o persoană, prin constrângere/corupere, să comită o infracţiune de omor constituie infracţiunea de încercare de a determina săvârşirea unei infracţiuni (art, 370 C. pen.); dacă infracţiunea s-a şi săvârşit, persoana care a exercitat actele de determinare este instigator la Infracţiunea de omor. O subiectul pasiv: poate fi orice persoană fizică în viaţă; persoana juridică nu poate avea calitatea de subiect pasiv. ❖ subiectul pasiv trebuie să fie diferit de subiectul activ, pentru că sinuciderea nu este incri­ minată; ❖ consimţământul victimei la săvârşirea omorului nu constituie cauză justificativă; ❖ dacă subiectul pasiv este: • membru de familie violenţă în familie (art. 199 C. pen.); • judecător/procuror/avocat sau membru de familie al acestora, iar infracţiunea se săvârşeşte în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu -> ultraj judiciar (art. 279 C. pen.);

468

Drept penal. Partea specială

© funcţionar public/membru de familie al acestuia, tar infracţiunea se săvârşeşte în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu -> ultraj (art. 257 C. pen.), ❖

pluralitatea de subiecţi pasivi atrage reţinerea infracţiunii de omor calificat (unitate legală},

l i Latura obiectivă O elementul materia) al infracţiunii de omor poate consta într-o: ❖ acţiune (ne)vlolentă; ❖ inacţiune ilicită (trebuie să existe o obligaţie legală sau convenţională de a acţiona). • aceste acte care sunt apte a provoca moartea unei persoane pot fi sub forma unor acţiuni fizico-mecanice (de exemplu, lovire, împuşcare, tăiere etc.), acţiuni chimice (de exemplu, otrăvire), acţiuni psihice (şocuri psihice) etcJ1]; O urmarea imediată: moartea victimei, survenită imediat sau la un anumit interval de timp infracţiunea de omor este o infracţiune de rezultat; O legătura de cauzalitate: trebuie ca (in)acţiunea să reprezinte cauza morţii. | i Latura subiectivă O intenţie directă sau indirectă; O nu interesează mobilul sau scopul pentru existenţa infracţiunii, dar acestea vor fi avute în vedere la individualizarea pedepsei; O trebuie să existe intenţia de a ucide, nu intenţia generală de a vătăma; O intenţia de a ucide se poate deduce din împrejurări de fapt ca: zona vizată de autor; folosirea unui instrument apt să producă decesul; numărul şi intensitatea loviturilor etc. Se retine'tentativă'- ia. o:mor/dacă există:intenţia'de', a'u cide. Altfel, fapta va constitui infrac-

r

NB

ţiunea dejlovi-re sati alte,violenţe ori va tăm a re co rp o ra lă :;: Dacă -'victima'-a ;decedat,; între-om or şi loviri sau vătăm ări cau zato are de 'după:;;zabă-;ijndeVaij;f6stŞ

moarte

se distinge :

loviturile, aptitudinea obiectului d e 3 produce moartea,

numărul şl.-infehsitateadGvitu-r:i;ior;'vârsta';şfstarea'-de să n ăta ie A /ţv v . v

v*

în ca i: d e [error

in personam

sau d e aberra ti o[ ictus ■ nuise

NB

neimputabilvtate, ci se va oîţine Infracţiunea de omor.

va- reţin e 'eroare a 'd re p î :'cau za- -de; ;

lAFORtViElE INFRACŢIUNII O actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate; O tentativa idonee perfectă şi tentativa idonee imperfectă sunt posibile şi se pedepsesc;

(4

O.A. S to ic a , Drept penal. Partea sp ecia l E.D.P., Bucureşti, 1976, p, 66,

Omorul

469

O tentativa nu se va pedepsi în caz de desistare sau împiedicare a producerii rezultatului; O infracţiunea se consumă în momentul decesului victimei.

ML PEDEAPSA O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de ia 10 la 20 de ani, la care se adaugă în mod obli­ gatoriu Interzicerea exercitării unor drepturi prevăzute în art. 66 C. pen.

!V. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

FIŞA

NR. 2

OMORUL CALIFICAI

Sediul materiei: art. 189 C. pen. A rt 189. Omorul calificat. (1) Omorul săvârşit în vreuna dintre următoarele împrejurări: a) cu premeditare; b) din interes material; c) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de la executarea unei pedepse; d) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni; e) de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de omor; f) asupra a două sau mai multor persoane; g) asupra unei femei gravide; h) prin cruzimi, se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (2) Tentativa se pedepseşte.

Noţiune O omorul săvârşit în vreuna dintre circumstanţele determinate în art. 189 alin. (î) lit. a)-h) C. pen. (elemente circumstanţiale agravante); O omorul calificat constituie o varianta agravată a omorului simplu. Ţ* j\B

Oaca--există^pluralitate-,-de;'.elementevcircumstanţiale; se' va;reţine: o. s-ingura infracţiune de : o m o r ca lificat urmând a se Indica to a te literele incidente.

lţS T R lîC fU m i| fR â q 1 :UMll

If Obiectul O obiectul juridic special: relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă; O obiectul material: corpul persoanei în viaţă. i f Subiectul O subiectul activ: poate fi orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; O subiectul pasiv: poate fi orice persoană fizică în viaţă; persoana juridică nu poate avea calitatea de subiect pasiv.

Omorul calificat

471

|J Latura obiectivă O elementul material al laturii obiective constă în uciderea unei persoane aflate în viaţă, prinţr-o acţiune sau printr-o inacţiune, într-una din următoarele împrejurări: ❖ cu premeditare, caz în care făptuitorul trebuie să realizeze acte preparatorii materiale/morale în intervalul de timp dintre luarea rezoluţiei infracţionale şi desfăşurarea activităţii infrac­ ţionale; premeditarea se poate reţine şi în caz de error in personam/aberratio ictus; preme­ ditarea este compatibilă cu starea de provocare şi reprezintă o circumstanţă personală; De exemplu, practica judiciara şi literatura de specialitate au apreciat în unanimitate că pentru a reţine această agravantă este necesar să se constate că cel în cauză a luat hotărârea săvârşirii infracţiunii de omor cu mult timp înainte pentru a avea posibilitatea să reflecteze asupra împrejurărilor, locului şi momentului, iar în acest timp să fi întreprins acţiuni specifice de pregătire în acest scop cum ar fi: pândirea victimei, procurarea de mijloace sau strângerea de informaţii (C.A. Ploieşti, dec. nr. 31 din 4 martie 2009, idrept.ro}; ❖ din interes material, ceea ce presupune săvârşirea omorului în scopul obţinerii de către făptuitor, ulterior (esenţial) săvârşirii faptei, în mod direct şi pe cale aparent legală, a unei sume de bani sau a altui folos de natură patrimonială; nu se va reţine infracţiunea de omor calificat săvârşit în această împrejurare dacă se urmăreşte un alt scop, chiar dacă ulterior făptuitorul are un folos ca urmare a decesuiut victimei; dacă folosul material se obţine în aceeaşi împrejurare cu săvârşirea omorului în vederea însuşirii unor bunuri, se reţine omorul în forma agravată prevăzută la lit. d) în concurs cu tâlhăria variantele agravate de la lit b) şi d) sunt incom­ patibile; nu contează dacă folosul material este efectiv obţinut; se poate reţine premeditarea şi în cazul acestei agravante; interesul material poate fi reţinut şi în cazul error in perso­ nam/aberratio ictus; este o circumstanţă personală care poate deveni reală;

❖

❖

❖

pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la tragerea la răspundere penală sau de ia executarea unei pedepse, situaţie în care este suficient ca scopul să fie urmărit, fără să intereseze dacă acesta este realizat efectiv; în cazul sustragerii de ia executarea unei pedepse, trebuie $ă nu fi intervenit o cauză care înlătură executarea pedepsei ori conse­ cinţele condamnării; este o circumstanţă personală, dar poate deveni una reaiă; pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea unei alte infracţiuni; în cazul înlesnirii, omorul repre­ zintă infracţiunea mijloc; este necesar să existe o hotărâre de a săvârşi o altă infracţiune (infrac­ ţiunea scop) luată de făptuitor sau de terţ, fără participarea făptuitorului; nu contează dacă in­ fracţiunea scop a fost efectiv săvârşită, putând rămâne şi în faza actelor pregătitoare/tentativei; dacă infracţiunea scop a fost săvârşită, va fi reţinută în concurs reai cu omorul calificat; în cazul ascunderii săvârşirii unei alte infracţiuni, trebuie ascunsă o infracţiune (nu o contra­ venţie) deja comisă, indiferent de forma participaţiei; în această situaţie va exista concurs real între omor calificat şi infracţiunea comisă anterior; înlesnirea sau ascunderea săvârşirii unei alte infracţiuni reprezintă o circumstanţă personală, dar poate deveni o circumstanţă reală;

de către o persoană care a mai comis anterior o infracţiune de omor sau o tentativă Ia infracţiunea de omor; în această situaţie făptuitorul trebuie să fi săvârşit anterior o infracţiune

472

Drept penal. Partea specială

❖

❖

❖

de omor/omor calificat sau de ultraj/uitraj Judiciar, în forma care absoarbe omorul, indiferent de forma participaţiei; nu se reţine acest element circumstanţial agravant pentru uciderea ori vătămarea nou-născutului săvârşită de mamă, uciderea din culpă, uciderea la cererea victimei ori pentru moartea praeterîntenţionată a victimei ca urmare a unei alte infracţiuni; spre deosebire de cazul omorului asupra a două sau mai multor persoane, faptele sunt săvârşite în împrejurări diferite; dacă, cu aceeaşi ocazie, după o încercare nereuşită de a ucide o persoană, făptuitorul repetă lovitura şi ucide, tentativa se absoarbe în omorul consumat; trebuie ca pentru prima infracţiune de omor să nu existe cauză justificativă/de neîmputabilitate sau să nu se fi dispus reabiîitarea judecătorească; dacă pentru prima infracţiune de omor există o hotă­ râre judecătorească definitivă, a doua infracţiune de omor va fi săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie/postexecutorie (dacă nu s-a împlinit termenul de reabilitare); dacă pentru infracţiunea de omor anterioară nu a fost pronunţată o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta va fi reţinută în concurs cu omorul calificat; reprezintă o circumstanţă personală, dar poate deveni reală cu privire la participanţii care au mai săvârşit anterior o infracţiune de omor în formă tentată/consumată; asupra a două sau mai multor persoane; trebuie ca acţiunea să fie îndreptată împotriva a două sau mai multor persoane şi să aibă ca rezultat decesul a cel puţin 2 persoane, în aceeaşi împrejurare şi cu aceeaşi ocazie, indiferent dacă se realizează printr-o unică {in)acţiune sau prin (in)acţiuni distincte; unitatea legală este dată de unitatea de împrejurare; dacă nicio victimă nu decedează, se va reţine tentativa ia omor calificat; dacă moare doar o victimă, se va reţine o singură infracţiune de omor consumat simplu sau calificat, dar nu în forma agravată de la lit f), în concurs cu tentativa la omor simpiu/calificat, cu excepţia lit. fp ; dacă mor două victime din trei sau mai multe vizate, se va reţine o singură infracţiune de omor calificat în forma agravată de la lit. f), în care sunt absorbite şi celelalte tentative; reprezintă o circumstanţă reală; asupra unei femei gravide; dacă infractorul nu cunoaşte starea de graviditate, nu există omor în forma calificată prevăzută de lit. g), dar se va reţine această agravantă dacă făptui­ torul trebuia şi putea să o cunoască; în caz de error in personam/aberratio ictus nu se reţine agravanta; nu se va reţine această agravantă nici dacă făptuitorul credea, în mod neînte­ meiat, că victima era însărcinată; reprezintă o circumstanţă reală; prin cruzimi, adică prin provocarea de suferinţe fizice sau psihice prelungite în timp; acteie de cruzime trebuie să existe înainte de deces sau înainte de cunoaşterea decesului; nu se va reţine circumstanţa agravantă generală de la art. 77 lit. b) teza ! C. pen., dar se poate reţine art. 77 lit. b} teza a li-a C. pen. (supunerea victimei la tratamente degradante) în cazul săvârşirii unui omor atât prin cruzimi, cât şi prin supunerea victimei la tratamente degradante; reprezintă o circumstanţă reală.

'ilJ A se vedea, în acest sens, T. M anea , R. P opa , Aplicabilitatea deciziilor pronunţate de instanţa suprema în recurs i.n interesul legii în materia infracţiunilor contra persoanei, în contextul normelor noului Cod penal, în Revista română de Jurisprudenţă nr. 4/2013, p. 149.

Omorui calificat

r

NB

473

C ircu m sta rtţeîe'p erso n a ie de fa lit. aj-dj 'pot deveni reale în măsura în care ceilalţi p a rti­ cipanţi la săvârşirea infracţiunii le-au cunoscut şi au acţionat in acelaşi sc op cu a u t o r u l Circu m stan ţele reale d e la

fit, fj-h)

se răsfrâng asupra celorlalţi participanţi dacă aceştia

le-au cu n o s cu t/ p revă zu t

O urmarea imediată: moartea victimei, survenită imediat sau la un anumit interval de timp; O legătura de cauzalitate: trebuie ca (in)acţiunea să reprezinte cauza morţii.

|| Latura subiectivă O intenţie directă sau indirectă.

li. FORMELE INFRACŢIUNII O O O O

actele preparatorii, deşi posibile, nu sunt incriminate; tentativa idonee perfectă şi tentativa idonee imperfectă sunt posibile şi se pedepsesc; tentativa nu se va pedepsi în caz de desistare sau împiedicare a producerii rezultatului; infracţiunea se consumă în momentul decesului victimei.

III. O infracţiunea se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau închisoare de ia 15 ia 25 de ani şi inter­ zicerea exercitării unor drepturi prevăzute la art, 66 C. pen. IV, ANGAJAREA RĂSPUNDERII P E a L eî .':

lîvîîîî;Ţî;îvdlîc

O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

r NB

Dezlegarea unor chestiuni de drept; prin Decizia nr. 17 / 2 0 18 {fVC Of, nr. 1000 din 27 noiem­ brie 2018), înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru d ezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apei Alba lulia, Secţia penală, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept: „Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) l it e) din Codul penal prin raportare ia dispoziţiile art. 16 9 din Codul penal, intervenirea reabilitării sau împlinirea termenului de reabilitare cu privire la persoana unui inculpat, condamnat ; anterior definitiv pentru o infracţiune de o m o r sau tentativă la infracţiunea de omor, împiedică reţinerea agravantei prevăzute de art. 189 alin, (1) (it. e) din Codul penal, în cazul comi­ terii unei noi infracţiuni d e o m o r sau te n ta tiv e la infracţiunea d e omor", şi a stabilit; J n interpretarea art, 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal şi a art, 169 alin, (1) din Codul penal, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni d e o m o r sau ten ta tiv e fa infracţiunea de o m o r, reabilitarea ori împlinirea termenului de reabilitare cu privire ia persoana condamnată definitiv care a com is anterior o infracţiune de omor sau o tentativă la infracţiunea de o m o r nu împiedică reţinerea elementului circumstanţial agravant prevăzut în art. 18S alin. (1) Ut. e) din Codul penal".

UCIDEREA LA CEREREA VICTIMEI

NR. 3

Sediul materiei: art 190 C. pen. A rt. 190. U c id e r e a la c e r e r e a v ic tim e i. U ciderea săvârşită la cererea explicită, serioasă, con ştien tă şi repetată a victim ei care suferea de o boală in cu rabilă sau de o in firm itate g ra v ă atestată m edical, cau zatoare d e su ferin ţe perm an en te şi greu de suportat, se pedepseşte cu în chisoarea de la unu la 5 a n i

Noţiune ~ uciderea săvârşită la cererea explicită (neechivocâ), serioasă (nu în glumă), conştientă (făcută de o persoană aflată în deplinătatea facultăţilor mintale), repetata (cel puţin de două ori) a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate gravă atestata medical, cauzatoare de suferinţe permanente şi greu de suportat.

I

I. STRUCTURA INFRACŢIUNII

li Obiectul O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la viaţa persoanei şi la dreptul la viaţă; O obiectul material: corpul persoanei în viaţă. 2i Subiectul O subiectul activ: orice persoană {fizică sau juridică) cu capacitate penală; ❖ partîcipaţia este posibilă sub toate formele. O subiectul pasiv: orice persoană fizică în viaţă, responsabilă, care suferă de o boală incurabiiă/infirmitate gravă atestată medical, în mod obligatoriu cauzatoare de suferinţe fizice/psihice perma­ nente şi greu de suportat; 8oa!a incurabila presupune un caracter incurabil, care p o ate fi dovedit prin orice mijloc:-;

t

ştiinţific de probă; infirmitatea gravă atestată medical trebuie

*

sa fie

atestată medical

înain-

te de com iterea faoteî, nu ulterior, iar făptuitorul trebuie să cunoască atestarea; trebuie în-

NE

■ depiinita încă o condiţie: boala sau infirmitatea sa p rovoace suferinţe fizice/psihice perma-g

nente şi ❖

greu de suportat, neexistând nicio şansă d e ameliorare,

nu contează dacă victima este sau nu membru de familie (neputându-se reţine art. 199 C. pen.), nici dacă era capabilă sau nu să-şi suprime singură viaţa.

3v Latura obiectivă O elementul material: poate consta într-o acţiune vioientă/neviolentă sau într-o inacţiune ilicită, atunci când există obligaţia legală sau convenţională de a acţiona, în scopul uciderii unei persoane, ia cererea acesteia;

Uciderea la cererea victimei

475

O urmarea imediată: moartea victimei; O legătura de cauzalitate: trebuie să fie dovedită. Eutanasia activă/pasivă nu se confundă cu sinuciderea asistată medical, ce presu pu n e

r NB

ajutorul dat de către un m edic unui bolnav ce încearcă să se sinucidă, cíen n d u -l sau indicându-i mijloace letale -> în acest caz ne aflam in prezenţa infracţiunii de d eterm inare

sau înlesnire a sinuciderii (art, 1 9 1 C, pen,).

4/ Latura subiectivă O numai intenţie directă.

II. FORMELE INFRACŢIUNII O actele preparatorii şi tentativa sunt posibile, dar neincriminate; O infracţiunea se consumă în momentul morţii victimei. Illi.

o;|-:V:/:V(:

'îvÎviHf

O infracţiunea se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani,

IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu. Consimţământul nu este cauza justificativă (consimţământul victimei schim bă doar înca-

NB

drarea juridică). ■::Mu./sim te nri.în ■;Ipre z.e nţa liniracţi ură l. de; .ud d ere./} a c e re rea l victim eî, /dacă

ţ*

NB

;

ciîa/i ni ra cţ I unii ;de./om o r ;

d/bdvm/i/Vovc ^;vc ■:\nov;;//e/ţ/p Cîo/ov I;'

* nu există cererea victimei; * există cererea victimei, dar nu a fo st adresata făptuitorului, care ucide

victima

din alte.

mo n side ren tep/bb/îb/c; ■ există

cererea victimei,

dar nu are caracter repetat;

s există cererea victimei, dar victima nu era lucidă când a

formulat cererea.

f*

Uciderea la cererea victimei es te o form a aten u an tă m oare, făptuitorul nu va răspunde penai d e o a r e c e

NB

de art. 22 C. pen. Totuşi, intr-o ipoteza de acest fel, tre b u ie sa se verifice în ce m ăsură victi­

a

omorului; în cazul în care victima nu

intervine cauza justificativă prevăzu tă

ma a r i i putut să dispună legal de valoare socială protejată.

NR.4

DETERMINAREA SAU ÎNLESNIREA SINUCIDERII

Sediul materiei: art. 191 C. pen. A rt. 191. D e te r m in a r e a s a u în le s n ir e a s in u c id e r ii. (1) Fapta de a determ in a sau în lesn i sinuciderea u nei persoan e, clacă sin u ciderea a avu t loc, se pedepseşte cu în chisoarea de la 3 la 7 a n i (2) C ând fa p ta p rev ăzu tă în alin. (1) s-a săvârşit fa ţ ă de un m in or cu vârsta cu prin să între 13 şi 18 an i sau fa ţ ă de o persoană cu d iscern ăm ân t dim in u at, pedeapsa este în chisoarea de la 5 la 10 ani. (3) D eterm in area sau în lesn irea sin u ciderii, săvârşită fa ţ ă de un m in or care nu a îm plin it vârsta de 13 ani sau fa ţ ă de o p ersoan ă care nu a pu tu t să-şi dea seam a de consecin ţele acţiu n ilor sau in acţiu n ilor sale ori nu pu tea să le controleze, daca sin u ciderea a avu t loc, se p edepseşte cu în chisoarea d e la 10 la 20 d e an i şi in terzicerea exercitării unor drepturi. (4) D aca actele d e determ in are sau înlesnire p rev ăzu te în alin. (l}-(3 ) au fo s t u rm ate de o încercare de sinucidere, lim itele speciale ale p edepsei se redu c la ju m ătate.

Noţiune A. Varianta tip: O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane, dacă sinu­ ciderea a avut loc. B. Variante agravate: O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţa de o persoană cu discernământ diminuat, dacă sinuciderea a avut loc; O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani ori faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de consecinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc. C. Varianta atenuată: O actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (l)-(3) ale art. 191 C. pen. au fost urmate de o încercare de sinucidere.

L STRUCTURA INFRACŢIUNII Varianta tip 1.1. Obiectul obiectul juridic special: v i a ţ a O obiectul material: n u e x i s t ă .

O

p e r s o a n e i şi r e l a ţ i i l e s o c i a l e p r i v i t o a r e la d r e p t u l la v i a ţ ă ;

Determinarea sau înlesnirea sinuciderii

477

1.2. Subiectul O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; ❖ participaţia este posibilă în toate formele. O subiectul pasiv: orice persoană fizică, majoră, cu discernământ; ❖ persoana care se sinucide sau care încearcă să se sinucidă nu comite această infracţiune. 1.3. Latura obiectiva O elementul material constă numai într-o acţiune (nu şi inacţiune) prin care se realizează: ❖ determinarea sinuciderii -> convingerea unei persoane să se sinucidă; hotărârea de a se sinucide este luată de victimă ca urmare a acţiunii de determinare a sinuciderii; ❖ înlesnirea sinuciderii ajutorul acordat de către făptuitor victimei pentru ca aceasta să pună în aplicare hotărârea de a se sinucide; ❖ dacă se realizează atât acte de determinare, cât şi de înlesnire a sinuciderii -> o singură infrac­ ţiune.

r NB

'Atât în cazul determinării, cât şi în cel al înlesnirii, suprimarea trebuie realizată numai de sinucigaş; dacă există participare nemijlocită la suprimarea vieţii victimei, atunci putem vorbi despre omor simplu/calificat; determinarea nu trebuie realizata prin acte de constrân­ gere, altfel suntem în prezenţa infracţiunii de omor, pentru că victima nu a avut libertatea de a decide,

O urmarea imediată: sinuciderea victimei; O legătura de cauzalitate: trebuie să existe şi să fie dovedită. 1.4.

Latura subiectiva

O intenţie directă sau indirectă; O nu interesează mobilul sau scopul săvârşirii faptei.

*. * IU D

'Daca'sinuciderea'se' produce ca urmare a unei lipsiri de libertate sau a unul viol, se reţine concursul între aceste infracţiuni şi infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii numai dacă făptuitorul acţionează cu intenţie directă sau indirectă atât în scopul lipsirii de libertate si ai vioiului, cât si în cel ai determinării sau înlesniţi? sinuciderii; dacă lipsirea de libertate sau vioiul a avut ca urmare praetenntenţionată sinuciderea, se va reţine numai lipsirea de libertate sau vioiul (în forme tlp/agravate), deoarece determinarea sau înlesnirea sinuciderii se comite numai'cu intenţie.

|J Variante agravate O fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau faţă de o persoană cu discernământ diminuat, dacă sinu­ ciderea a avut loc;

478

Drept penai. Partea specială

P

fapta de a determina sau de a înlesni sinuciderea unei persoane s-a săvârşit faţă de un minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani ori faţă de o persoană care nu a putut să-şi dea seama de con­ secinţele acţiunilor sau inacţiunilor sale ori nu putea să le controleze, dacă sinuciderea a avut loc; O subiectul pasiv este circumstanţiat -> minor cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani sau persoană cu discernământ diminuat (prima variantă agravată), respectiv minor care nu a împlinit vârsta de 13 ani sau persoană lipsită de discernământ {a doua variantă agravantă); O vârsta ori starea victimei trebuie cunoscute de către făptuitor; în caz de eroare (necunoaştere) se va reţine numai varianta tip. ţ\ Varianta atenuată O actele de determinare sau înlesnire prevăzute în alin. (l)-(3) ale art. 191 C. pen. au fost urmate de o încercare de sinucidere. ♦ > se va reţine varianta atenuată a infracţiunii în forma sa tipică, precum şi în forma agravată dacă urmarea imediată a determinării sau înlesnirii sinuciderii a fost doar încercarea ne­ reuşită a victimei de a se sinucide. Daca, după determinarea sinuciderii şi efectuarea de către sinucigaş.a.unor.acte prin care urmăreşte să-şi suprime viaţa, făptuitorul intervine şi-l salveazărpe sinucigaş, nu se reţine tentativa la infracţiunea de determinarea sau înlesnirea sinuciderii, nici cauza de nepedepsire a tentativei constând în împiedicarea producerii rezultate iui, căci jnfracţiu nea.'.; s'-ari consumat deja în momentui încercării.de sinucidere.

li. FORMELE INFRACŢIUNII O actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate; O tentativa este posibilă, dar neincriminată; O consumarea infracţiunii are loc în momentul sinuciderii sau al încercării de sinucidere, în varianta sa atenuată,

O varianta tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de (a 3 la 7 ani; O în cazul primei variante agravate pedeapsa este închisoarea de la 5 la 10 ani; O cea de-a doua variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi; O în ipoteza variantei atenuate, limitele speciale (nu şi limitele pentru care poate fi aplicată pe­ deapsa complementară) ale pedepsei se reduc la jumătate.

IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

» îs

UCIDEREA DIN CULPA

Sediul materiei: art. 192 C pen. A.rt, 192. Uciderea din culpa. (1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani. (2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile prixnnd concursul de infracţiuni. (3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.

Noţiune A. Varianta tip: O suprimarea vieţii unei persoane; săvârşită din culpă; prin acţiuni sau inacţiuni ale făptuitorului. B. Variante agravate: O uciderea din culpă săvârşită ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activităţi; O uciderea din culpă a două sau mai multor persoane.

J* STRUCTURA INFRACŢIUNII

:

1: Varianta tip 1.1. Obiectul O obiectul juridic special: viaţa persoanei şi relaţiile sociale privitoare la dreptul la viaţă; O obiectul material: corpul persoanei aflate în viaţă. 1. 2 . Subiectul

O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; ❖ este posibilă participaţia proprie sub forma coautoratului în cazul reţinerii culpei comune a mai multor persoane la săvârşirea faptei tipice; ❖ este posibilă participaţia improprie: persoanele care au determinat, înlesnit sau ajutat cu intenţie la săvârşirea uciderii din culpă vor fi sancţionate pentru instigare, respectiv pentru complicitate la infracţiunea de omor.

480

Drept penal. Partea specială

O subiectul pasiv: orice persoană fizică în viaţă; persoana juridică nu poate fi subiect pasiv. ❖ pluralitatea de subiecţi pasivi nu determină reţinerea unui concurs de infracţiuni, ci a varian­ tei agravate a uciderii din culpă, prevăzută ia art. 192 alin. (3) C, pen, {unitate legală}. 1.3. Latura obiectiva O elementul material: constă într-o acţiune sau inacţiune de suprimare a vieţii unei persoane; O urm area im ediată: moartea victimei; O legătura de cauzalitate: trebuie să existe şi să fie dovedită. 1.4. Latura subiectivă O culpă simplă sau cu prevedere. r ■ .'Fapta nu.-este'.tipică'-dacă.există oufpalexciusivă'a■ persoaneî.vătămate;.fapta-însă:este.tîpîcă';;i IV B . dăcă'exi stă; -cufpa concurentă a persoanei vătămate.

Variante agravate O uciderea din culpă săvârşită ca urm are a nerespectărîi dispoziţiilor legale sau a m ăsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau m eserii ori pentru efectuarea unei anum ite acti­ vităţi [art. 192 alin. (2) C. pen.];

♦ > este necesar ca prin acte normative să fie stabilite reguli privind exercitarea profesiei, mese­ riei sau efectuarea activităţii; ❖ nu contează dacă subiectul activ este calificat sau nu pentru exercitarea profesiei, meseriei sau activităţii; ♦î* fapta trebuie să fie săvârşită în timpul exercitării profesiei, meseriei sau a activităţii, cu nerespectarea regulilor; ❖ fapta să fie urmarea nerespectării dispoziţiilor legale; ❖ când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind concursul de infracţiuni. Spre exemplu, dacă şoferul unui autovehicul nu deţine permis de conducere şi ucide un pieton, se va reţine concursul între infracţiunile prevăzute de art 335 alin. (1) şi art 192 alin. (2) C pen. O uciderea din culpă a două sau mai m ultor persoane [art. 192 alin. (3) C. pen.]. ❖ pluralitatea subiecţilor pasivi nu determină o pluralitate de infracţiuni, ci reţinerea variantei agravate la infracţiunea de ucidere din culpă; ❖ poate privi atât infracţiunea tip, cât şi prima variantă agravată.

II. FORMELE INFRACŢIUNII O actele preparatorii nu sunt posibile; O tentativa nu este posibilă;

Uciderea din culpă

481

O singura formă a infracţiunii de ucidere din culpă este cea consumată; momentul consumării infracţiunii este cel al morţii victimei; O nu poate îmbrăca formă continuă sau continuată; O poate constitui o infracţiune progresivă. De exemplu, un prim rezultat constă în săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar rezultatul mai grav constă în decesul survenit la un anumit interval de timp, urmare a vătămării corporale (este o infracţiune progresivă, fără a fi praeterintenţionatâ). iiliireDefcpsA;;::;;;;;O forma tip a infracţiunii se pedepseşte cu închisoarea de la unu ia 5 ani; O prima variantă agravată se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani; O varianta agravată determinată de pluralitatea subiecţilor pasivi presupune că limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi (2) pentru forma tipică şi pentru prima formă agravată se majorează cu jumătate.

IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE O acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu.

FIŞA

MR. 6

L O V I R E A

S A U

A L T E V I O L E N Ţ E

Sediul materiei: art 193 C. pen. A rt. 193. L o v ir e a s a u a l t e v io le n ţe . (1) L ovirea sau orice acte d e violen ţă cau zatoare de suferin ţe fiz ic e se pedepsesc cu închisoare de la 3 lu n i la 2 an i sau cu am endă. (2) Fapta prin care se p ro d u c leziu n i traum atice sau este afectată săn ătatea u nei p ersoan e , a cărei g ravitate este evalu ată prin zile de în grijiri m edicale de cel m u lt 90 de zile, $e pedepseşte cu în chisoare d e la 6 luni la 5 a n i sau cu am endă. (3) A cţiu n ea p en ală se p u n e în m işcare la p lân gerea prealabilă a persoan ei vătăm ate.

Noţiune A . Varianta tip: O lovirea sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice. B. Varianta agravată: O lovirile sau violenţele prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cei mult 90 de zile.

L STRUCTURA INFRACŢIUNII J:i Varianta tip 2.1.

Obiectul

O obiectul juridic special: relaţiile sociale privitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei; O obiectul m aterial: corpul persoanei în viaţă. 1,2. Subiectul O subiectul activ: orice persoană (fizică sau juridică) cu capacitate penală; ❖ pot fi subiecţi activi părinţii care exercită violenţe asupra copiilor, putându-se reţine con­ cursul cu rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C, pen„); ❖ dacă subiectul activ are calitatea de funcţionar public, putem avea altă încadrare juridică a faptei [de exemplu, purtare abuzivă (art. 296 C. pen.)j; ❖ participaţia penală este posibilă în toate formele (coautorat, instigare, complicitate). O subiectul pasiv: persoana fizică în viaţă; ❖ dacă faptele sunt săvârşite asupra unei persoane decedate putem vorbi despre infracţiunea de profanare de cadavre sau morminte (art. 383 C. pen.); ❖ consimţământul subiectului pasiv constituie cauză justificativă, pentru că infracţiunea de loviri sau alte violenţe nu este o infracţiune contra vieţii;

Lovirea sau alte violenţe

❖ ❖

❖

❖ ❖

483

dacă subiectul pasiv este membru de familie, suntem în prezenţa unei alte infracţiuni, anume violenţa în familie [art. 199 alin. (1) C. pen.]; dacă subiectul pasiv are calitatea de judecător, procuror sau rudă a acestora, iar fapta este comisă în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu ale magistratului, în scop de intimi­ dare, se va reţine altă infracţiune, aceea de ultraj judiciar (art. 279 C. pen.); aceeaşi soluţie se aplică şi pentru avocat, dacă acesta este subiect pasiv al infracţiunii; dacă subiectul pasiv este un funcţionar public, aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, sau o rudă a acestuia, iar fapta este săvârşită în legătură cu atribuţiile de serviciu, în scop de intimi­ dare sau de răzbunare, suntem în prezenţa unei alte infracţiuni, aceea de ultraj (art. 257 C. pen.); pluralitatea de subiecţi pasivi determină reţinerea unei pluralităţi de infracţiuni; în caz de aberratio ictus sau error in personam, eroarea nu înlătură caracterul penal ai faptei, aceasta fiind în continuare infracţiune.

1.3. Latura obiectiva O elem entul m aterial: constă în lovirea sau exercitarea oricăror altor violenţe fizice sau psihice cauzatoare de suferinţe fizice; ❖ se poate realiza fie prîntr-o acţiune directă ori indirectă, fie printr-o inacţiune; ❖ nu este obligatoriu să existe contact fizic {spre exemplu, poate consta într-o sperietură, pulve­ rizarea unui spray lacrimogen etc.). O urm area im ediată: constă numai în suferinţele fizice cauzate prin loviri sau alte violenţe, nu şi în suferinţe psihice; fapta nu este tipică dacă urmarea imediată presupune numai suferinţa psihică a victimei; pentru a nu fi în prezenţa variantei agravate a infracţiunii, este necesar ca urmarea imediată să nu se concretizeze în zile de îngrijiri medicale; O legătura de cauzalitate: ❖ în cazul lovirii, legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei, suferinţa fizică fiind prezumată; ❖ în cazul altor violenţe, legătura de cauzalitate trebuie dovedită. Spre exemplu, dacă victima este constrânsă de autor să înghită anumite substanţe care provoacă crampe musculare acute, trebuie dovedită legătura de cauzalitate dintre violenţe (crampele musculare) şi înghiţirea substanţelor. 1.4. Latura subiectivă 3 intenţie directă sau indirectă; O nu contează scopul sau mobilul săvârşirii infracţiunii.

484

Drept penal. Partea specială

2:J Varianta agravată O lovirile sau violenţele prin care se produc leziuni traumatice sau este afectată sănătatea unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri m edicale de eei m ult 90 de zile [art. 193 alin. (2) C. pen.].

❖

❖ ❖

se caracterizează prin aceea că urmarea imediată presupune că suferinţele fizice se concreti­ zează în zile de îngrijiri medicale, care nu trebuie să depăşească 90 de zile; dacă suferinţele fizice nu necesită nicio zi de îngrijiri medicale, suntem în prezenţa formei tip a infracţiunii; dacă sunt necesare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale se reţine infracţiunea de vătă­ mare corporală; numărul de zile de îngrijiri medicale nu se identifică cu numărul de zile de spitalizare şi nici cu numărul de zile de concediu medical; sub aspectul laturii subiective, varianta agravată presupune săvârşirea faptei cu intenţie directă sau indirectă ori cu praeterintenţie (numărul zilelor de îngrijiri medicale sporeşte odată cu trecerea timpului).

ii. FORMELE INFRACŢIUNII O actele preparatorii sunt posibile, dar nu sunt incriminate; O tentativa este posibilă, dar nu este incriminată; O fapta se consumă în momentul exercitării lovirilor sau violenţelor cauzatoare de suferinţe fizice sau în momentul producerii vătămărilor care necesită 90 de zile de îngrijiri medicale, în cazul variantei agravate; O poate avea formă continuată, caz în care se epuizează după ultimul act de violenţă efectuat; O dacă au fost aplicate mai multe loviri în aceeaşi împrejurare, se reţine o infracţiune unică.

r NB

■infrăcţiunea;de;lbviri;sau ake;vîoynţeveste;af)sofb:it3 în mod riaturâHri:ihÎrâc$iin^ ■ 'mare' corporală si în cea de omor, dar nu mereu, a numaf'dacl'acestea'au;fostcomise prinb bovin sau prin alte violenţe; de asemenea, este absorbită'de'tâlbărie)'iiitrăj^ultrâjŢdclicîăr;M Ilovirea sau alte violenţe absoarbe infracţiunea de ameninţare-:numai- dacă;rimedîatdupăd ¡¡ameninţare, are loc lovirea; în caz contrar, se reţine corKUfsujjntrej'nfracţi-umjedeamenimri ţâre şi lovire sau alte violenţe.

III. PEDEAPSÂîKî'mmoîoţ'Moovmv

iîv- i î î :;'m

O forma tipică a infracţiunii se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă; O varianta agravată se pedepseşte cu închisoare de ta 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

IV. ANGAJAREA RĂSPUNDERII PENALE O acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, deci numai retragerea plân