Expresionismul in Literatura Romană [PDF]

Zitiervorschau

EXPRESIONISMUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ  

Expresionismul a fost un curent artistic modernist, iniţial prezent în poezie şi pictură, ce are ca origine Germania la începutul secolului al XX-lea. Acesta este caracterizat de prezentarea lumii din perspectivă strict subiectivă, distorsionată intenţionat, pentru a crea momente emoţionale care să transmită idei şi stări de spirit. Artiştii de origine expresionistă caută să indice înţelegerea lumii prin propria lor perspectivă sau experienţă emoţională comparată cu înţelegerea "obişnuită" sau raţională a lumii materiale. Expresionismul german a avut „ecouri” pozitive în literatura română şi unii dintre cei mai de seamă scriitori români din epoca modernă sunt, în acelaşi timp, şi reprezentanţi de primă importanţă ai expresionismului în manifestările sale autohtone. Este destul să pomenim aici numele transilvănenilor Lucian Blaga si Aron Cotruş. Şi nu este întâmplător faptul că cei doi iluştri reprezentanţi ai lirismului românesc sunt din Transilvania deoarece această provincie istorică, mai mult decât celelalte, a fost privilegiată, cel puţin din acest punct de vedere, din cauza apropierii ei, prin apartenenţa sa îndelungată la imperiul austro-ungar, de spaţiul cultural occidental. Iar cu expresionismul german atât Lucian Blaga cât şi Aron Cotruş, prin canale diferite au avut ocazia să intre în contact direct. Şi această efervescentă miscare literară nu putea să nu lase urme benefice, măcar şi prin empatie, asupra creaţiei celor doi poeţi. Amploarea cu care lirica română modernă a cultivat „extaticul“, „cosmicul“, „originarul“, se datorează într-o mare măsură expresionismului. Tot sub influenţa lui, grotescul a căpătat o răspândire apreciabilă în proza noastră poetică. Sinteza originală pe care Blaga, Cotruş, Arghezi şi alţi scriitori români au realizat-o între tradiţionalism si modernism a avut multe impulsuri dinspre estetica expresionistă: hipertrofierea eului, recrearea lumii prin cuvânt, angoasa existenţială, sfărâmarea logicii clasice, inclusiv a celei gramaticale, ermetismul. Desigur, în literatura română expresionismul nu a generat aceleaşi structuri estetice ca cele din cultura germană sau celelalte culturi europene. Specificitatea culturii noastre şi-a spus cuvântul. Dar ecourile foarte vii ale expresionismului german rezonanţele acestuia asupra artei româneşti interbelice se pot decoda cu destulă usurinţă în operele scriitorilor români şi încă la unii dintre cei mai importanţi ai vremii precum Lucian Blaga, Aron Cotruş, George Bacovia, Tudor Arghezi, Dintre numele legate de analiza si implementarea fenomenului expresionistromânesc, pe lângă cel al lui Lucian Blaga, se cuvine să fie pomenite şi altele precum cele ale lui Nichifor Crainic, Adrian Maniu, A. Dominic, Felix Aderca, I. M. Sadoveanu, Ion Pillat, Tudor Vianu, Mihail Ralea, Eugen Lovinescu, etc. Revistele românesti care au contribuit cel mai mult la răspândirea expresionismului au fost, în Transilvania, “Gândirea”, apărută între 19211944, întâi la Cluj (apoi mutată la Bucuresti), iar în Muntenia, “Contimporanul”, apărut din 1922 până în1932 (cu intermitenţe), sub conducerea lui Ion Vinea, de orientare net modernistă.

În literatura română pot fi detectate cel puţin trei perioade de evoluţie a influenţelor expresioniste, în sensul evidenţierii unor manifestări ale esteticii acestui curent în lirica noastră. Aceste trei perioade ar fi: - expresionismul sincronic, cel al anilor 1920 – 1930: Lucian Blaga, Aron Cotrus, Adrian Maniu, Cezar Baltag, Tudor Arghezi etc. - expresionismul din preajma celui de-al doilea război mondial: Emil Giurgiuca, Ion Caraion, Mihai Beniuc. - expresionismul anilor 1970 - 1980, cu prelungiri până în poezia optzeciştilor şi în poezia modernă de azi: Ion Alexandru, Ion Gheorghe, Marin Sorescu, etc.  Un alt exemplu de opera expresionista ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu, “Săptămâna luminată”. Aceasta poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă; ea reliefează un tragism răscolitor, realizat cu o măiestrie uimitoare. Din nefericire, după 1990, nici o Operă din ţară nu a înscris-o în repertoriul ei.

TRASATURI ALE EXPRESIONISMULUI: o permanenta nevoie de absolut, aspiratia spre ideal o anularea vechilor dogme ale realismului care nu fac nimic altceva decat sa surprinda realitatile factice, logice ale vietii, in favoarea cautarii unei realitati spirituale o cautarea originalului, a increatului, a ineditului o reintoarcerea la primordial, la origini, la universul mitic o tragismul existential surprins si depasit odata ce fiinta reuseste sa atinga absolutul, prin spiritualizarea trairilor, acestea devenind cosmice, metafizice o teme si motive predilecte: tristetea si nelinistea metafizica, disperarea, absenta, neantul, moartea, dezagregarea eului, natura halucinanta o categorii estetice cultivate: fantasticul, macabrul, grotescul, miticul, magicul o imagini poetice sunt vii, stranii, contrastante asemenea picturilor expresioniste o limbajul este uneori violent, socant