Efectele Radiației Asupra Organismului Uman [PDF]

Zitiervorschau

Igiena, prevenirea și controlul infecțiilor Efectele radiațiilor asupra organismului uman 

Ce este radiația?

Radiația presupune un transfer de energie prin spațiu. În funcție de cantitatea de energie transportată de radiații, radiațiile pot fi clasificate în radiații ionizante și neionizante. Principala diferență între radiațiile ionizante și cele neionizante este că radiațiile ionizante se referă la tipuri de radiații în care radiația transportă suficientă energie pentru a ioniza atomii, în timp ce radiațiile neionizante se referă la tipuri de radiații care nu transportă suficientă energie pentru a ioniza atomii . Termenul "radiaţie" sună ameninţător în contextul unei discuţii despre sănătatea organismului. Dar radiaţiile sunt peste tot, nu există niciun loc unde să ne ascundem şi să ne protejăm complet. Radiaţia provine şi de la radonul produs de dezintegrarea radioactivă a uraniului din sol, cât şi de la Soare, dar și de la nenumăratele dispozitive electronice din jurul nostru care emit radiaţii.  EFECTE ALE RADIAŢIILOR IONIZANTE ASUPRA ORGANISMULUI Efectele precoce în boala de iradiere a întregului organism Boala acută de iradiere apare datorită expunerii organismului la o doză mare de material radioactiv, într-o perioadă scurtă de timp. Aspectele clinice depind de doza radiațiilor primite, de tipurile de radiație si de volumul țesuturilor iradiate, de expunerea întregului organism sau numai a trunchiului. Daca este expusa numai o zona limitata a corpului apare o lezare mai mult sau mai puțin profundă a acelei zone iradiate, însoțită de unele manifestări generale. Expunerea la radiații X moi, sau radiații B produce o lezare de diferite grade a tegumentelor,

mucoaselor sau cristalinului. Exista trei organe mai afectate in boala acuta de iradiere: sistemul nervos central, intestinul subțire si măduva osoasă împreună cu țesutul limfatic.

Interacţiunea radiaţiilor ionizante cu materia vie poate genera consecinţe variate, care pot fi clasificate în două mari categorii de manifestări: precoce şi tardive. Manifestările precoce sunt reprezentate de efectele somatice care apar după un interval scurt de la iradiere. Interesează numai persoana expusă şi apariţia lor poate fi anticipată în funcţie de doza receptată de organismul sau ţesutul iradiat. Deoarece sunt expresia efectelor tip sigmoidal (doza cu prag), intensitatea şi gradul de reversibilitate sunt dependente de mărimea dozei absorbite. Manifestările tardive apar după intervale de timp variabile, de câteva luni până la câţiva ani, de la expunere. Sunt considerate efecte stochastice, care se produc întâmplător, iar probabilitatea statistică a frecvenţei de manifestare scade odata cu doza receptată. Efectele somatice precoce sunt manifestări generate de expunerea externă la doze unice sau repetate în timp scurt, care diferă în funcţie de mărimea zonei iradiate - iradierea întregului corp sau iradierea anumitor zone corporale. Iradierea externă a întregului corp cu doze sub 2 Gy produce astenie, stare generală de rău şi greţuri, care apar la 3-6 ore de la expunere, însoţite de modificări hematologice (leucopenie prin lezarea seriei limfoide şi mieloide). În general, tulburarile se remit după 24 ore. Expunerea organismului, într-un timp scurt, la doze mai mari de 2 Gy determină boala acută de iradiere cu evoluţie în trei faze: faza prodromală caracterizată prin adinamie, inapetenţă, stare generală alterată, eventual obnubilare; perioada de latență a cărei durată este invers proporţională cu mărimea dozei receptate de organism; perioada de stare care, în funcţie de doză, are trei forme de manifestare (sindroame): sindrom hematologic în cazul expunerii la doze de 2- 10 Gy; sindrom gastrointestinal la iradieri egale sau mai mici de 4 Gy şi sindrom nervos central, dacă doza absorbită este mai

mare de 10 Gy. Sindromul hematologic debutează cu anorexie, greţuri, vărsături şi stare de apatie, simptome care ating apogeul în 6-12 ore. Urmează faza de remisiune de 24 până la 36 ore în care simptomele dispar complet. În timpul perioadei de aparentă sănătate debutează procesul de distrugere, uneori ireversibilă, a sistemului hematopoetic mieloid şi limfoid. Se manifestă prin limfopenie, 7 neutropenie, anemie şi trombocitopenie, urmate de hemoragii, dezechilibre electrolitice şi creşterea susceptibilităţii la infecţii. Uneori, prin lezarea marcată a timusului şi a plăcilor Payer apare imunosupresia gravă, care poate contura sindromul imunologic asociat. Sindromul gastrointestinal este dominat de greţuri, vărsături şi diaree care produc deshidratarea marcată, reducerea volumului plasmatic , colaps vascular şi moarte. Iniţial, sindromul gastrointestinal este consecinţa toxemiei datorate necrozei tisulare, pentru ca ulterior să fie perpetuat prin atrofia progresivă a mucoasei tractului gastrointestinal. În stadiile avansate, denudarea vilozităţilor intestinale determină plasmoragie masivă în lumenul intestinal. Decesul survine în 3-10 zile prin plasmoragie şi septicemie cu floră intestinală proprie, probabilitatea acestuia fiind proporţională cu doza receptată: sub 2 Gy mai redusă, sub 4 Gy aproape 50% din persoanele iradiate decedează, iar la iradieri de 510 Gy şansa de supravieţuire este practic nulă. Sindromul nervos central (neuropsihic) apare în cazul expunerii organismului într-un timp scurt la doze extrem de mari (peste 10 Gy), condiţie întâlnită numai în situaţii speciale cum sunt accidentele nucleare majore. Asemenea contexte situaţionale vizează operatorii şi formaţiunile de intervenţie (pompieri şi „lichidatori „) din unităţile nucleare şi numai arareori grupuri populaţionale din imediata vecinătate a unităţii nucleare implicate (de exemplu bombardamentele de la Hiroshima şi Nagasaki sau accidentul de la Cernobâl din 1986). Sindromul nervos central debutează printr-o perioadă prodromală cu greţuri, vărsături, apatie şi somnolenţă care evoluează spre prostraţie datorată focarelor inflamatorii nonbacteriene cerebrale sau produşilor toxici

radio-induşi. În scurt timp se instalează tremor, convulsii, ataxie, iar decesul survine în câteva ore. Efecte precoce în boala de iradiere a unei zone din organism Pe plan mondial, expunerea la doza medie anuală de 2,4 mSv (valoarea medie a radioactivităţii naturale pe Pământ) determină, pentru întreaga durată a vieţii, un risc teoretic de moarte prematură prin malignitate indusă de radioactivitatea naturală de aproximativ1%. 2. Radiodermitele cronice, manifestate prin fenomene de atrofie cutanată, ulceraţii, keratoze, telangectazii şi creşterea riscului de malignizare, la care se poate asocia alopecie, apar după expuneri parţiale relativ intense cum sunt cele din radioterapie. 3. Cataracta este consecinţa iradierii cristalinului îndeosebi cu neutroni. Procesul de opacifiere debutează la nivelul polului posterior al cristalinului după o perioadă de latentă variabilă de la 6 luni până la câţiva ani de la expunere. 4. Scurtarea duratei medii de viaţă, probabil prin deteriorarea capacităţii imunobiologice a organismului, a fost observată la unele categorii de personal expus la radiaţii ionizante în cadrul activităţii profesionale. Pe baza studiilor epidemiologice, care au vizat personalul medico-sanitar din serviciile de radiologie din SUA, se estimează că expunerea îndelungată la doze de 0,01Gy poate reduce speranţa de viaţă cu 1-5 ani. 5. Alte efecte somatice tardive semnalate în cazul expuneri prelungite sau repetate la doze mici sunt: scăderea fertilităţii la ambele sexe; diminuarea libidoului la femei; amenoree; anemie, leucopenie, trombocitopenie. 6. Efecte somatice post-radioterapie (iradierea medicală terapeutică) în afecţiuni tumorale maligne sunt: leziuni renale - reprezentate de disfuncţii glomerulare şi tubulare - pot apare în urma iradierii rinichilor cu doze de 20 până la 30 Gy. După o perioadă de latenţă de 6-12 luni se manifestă prin proteinurie, insuficienţă renală în variate grade de severitate, anemie şi hipertensiune; 11 leziuni miocardice - pericardită şi miocardită - în caz de iradiere mediastinală extinsă; leziuni medulare mielopatie severă până la aplazie medulară prin iradierea segmentară a coloanei vertebrale cu doze mai mari de 50 Gy ; leziuni intestinale - ulceraţii cronice, fibroze sau perforaţii intestinale - în radioterapia metastazelor limfatice abdominale din seminomul testicular, carcinomul ovarian sau limfoame. Cancer cutanat iradiere externă localizată 12-50 ani; Leucemie acută (toate formele) ;Leucemie cronică granulocitară iradiere externă radiodiagnostic cu thorotrast 2-10 ani ;Cancer tiroidian iradiere externă sau internă cu 131I 10-17

ani ;Cancer de sân iradiere externă accidentală 10-30 ani (in medie 10 radiodiagnostic sau radioterapie 25 ani); Cancer pulmonar iradiere externă iradiere internă (Radon) 10-25 ani; Cancer osos iradiere internă (săruri de Radiu) 2-4 ani. de asemenea, numită sindromul acut de iradiere sau de otrăvire, dăunează organismului printr-o doză mare de radiații primită de multe ori într-o perioadă scurtă de timp. Cantitatea de radiații absorbită de către organism determină cât de bolnav va fi pacientul. Expunerile frecvente la radiații de doze mici, cum ar fi cu raze X sau examene CT, nu provoacă iradieri. De asemenea, chiar dacă răul de radiații este grav și adesea fatal, este rar.

Boala de iradiere

Cauze Regiunile corpului, cele mai vulnerabile la radiații de înaltă energie sunt celulele din mucoasa tractului intestinal, inclusiv la nivelul stomacului, și producătoare de celule sanguine ale măduvei osoase. Bolile de iradiere sunt cauzate de următoarele evenimente:  

Expunerea accidentală la doze mari de radiații, cum ar fi accidentele centrale nucleare; Expunerea la radiații excesive pentru tratamente medicale.

Surse posibile de radiații în doze mari includ următoarele:    

Un accident la o instalație industrială nucleară; Un atac asupra unei instalații industriale nucleare; Detonarea unui dispozitiv radioactiv mic; Detonarea unei arme nucleare sau a unui dispozitiv exploziv convențional, care dispersează materialul radioactiv

Simptome în formă acutăîn care moartea survine în urma distrugerii organelor hemopoetice, urmată de hemoragii şi infecţii grave. Formele acute se tratează prin grefă de măduvă hematogenă şi transfuzii mari de sânge. Simptome în formă cronicăapare

dupa

iradieri

generale,

mici,

repetate.

In raport de gravitatea tulburarilor, deosebim trei grade, care in unele cazuri se pot succeda, constituind faze evolutive. Gradul I: tulburari generale, reversibile - astenie, cefalee, tulburari vasomotorii, insomnie, modificari sanguine (eozinofilie, leucopenie). Gradul II: la tulburarile sus-mentionate se adauga: diaree, inapetenta, prurit etc.

Gradul

III:

aceleasi

Simptome ca in gradele I si II, insa mai accentuate - puseuri acute; se adauga si leziuni locale. Terenul influenteaza tipul simptomelor sau intensitatea lor si se clasifica in : = simptome generale : dureri de cap , insomnie, vertij, debiltate, senzatii anormale gustative, iritabilitate, insomnie, febra; = simptome gastrointestinale : anorexie, greata, varsaturi, diaree; = simptome cardiovasculare : tahicardie, aritmie, hipotensiune, dispnee; = hematologice : leucopenie, trombocitopenie, hemoragii,cresterea VSH-ului.

Diagnosticul bolii de iradiere se poate pune tinand seama de simptomele prezentate de bolnav si de imprejurarile in care au survenit.

https://www.esanatos.com/ghid-medical/sanatateacopilului/primul-ajutor/boala-acut-de-iradiere74482.php https://sanitaracraiova.spiruharet.ro/images/scoalasanitara/c4_igiena_radiatiilor.pdf https://ro.weblogographic.com/difference-between-ionizing https://cnmrmc.insp.gov.ro/images/ghiduri/Ghid-Educatie-pentrusanatate.pdf https://www.humanitas.net/ro/diseases/boli-de-iradiere/