UE China [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea din Oradea Facultatea de Istorie, Relatii Internationale, Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii Specializarea: Dezvoltare regional si comunicare institutional in UE

Uniunea Europeană şi relaţiile cu China

Lector univ. dr. Cristina-Maria DOGOT

Politica externă a Chinei

Masterand: Gaje Laura-Cristina

Se poate afirma că “Noua China” – aşa cum o numeşte Morton în lucrarea sa- a fost şi este influenţată şi afectată de caracteristicile, cultura şi tehnologiile occidentale din trei motive mari. În primul rând, schimbările din China sunt parte a unui process mondial care se petrece peste tot, întrucât toate ţările adoptă ideile şi uneltele occidentale. În al doilea rând, Republica Populară Chineză (RPC), reprezintă punctul culminant al unei revoluţii politice şi sociale care a fost în curs de dezvoltare în această ţară pentru mai bine de 80 de ani, începând cu 1991, o revoluţie provocată chiar mai devreme de impactul comerţului şi tehnologiei avansate venite din Vest, ce funcţionau de la mijlocul secolului XIX până azi. În al treilea rând, astăzi, China este afectată într-un mod special de Vest pentru că ideologia sa comunistă îşi are rădăcinile în Revoluţia Franceză, în lucrările lui Karl Marx şi în sângele Revoluţiei Ruse. Comunismul, aşadar, este un produs occidental. Politica externă a fost dintotdeauna un factor foarte important în relaţiile interstatale; prin urmare fiecare stat are o politică externă. Aşadar, guvernul chinez adoptă cu fermitate o politică externă paşnică şi independentă. Scopurile fundamentale ale acestei politici sunt menţinerea independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Chinei, crearea unui mediu internaţional optim pentru reforma, deschiderea şi modernizarea Chinei, menţinerea păcii mondiale şi promovarea devoltării comune. Republica Populară Chineză menţine relaţii diplomatice cu aproape toate statele lumii. În 1971 RPC a devenit unicul reprezentant cu denumirea „China” in Naţiunile Unite şi unul din cei 5 membri permanenţi ai Cosiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Urmând o politică de diplomaţie rezervată, China încercă să combine o creştere economică stabilă cu participarea activă în diverse organizaţii regionale şi mondiale.1 Poltica externă şi de securitate a Uniunii Europene În materie de politică externă şi de securitate comună, competenţa Uniunii include toate domeniile politicii externe, precum şi toate chestiunile referitoare la securitatea Uniunii. Politica externă si de securitate comună este pusă în aplicare de Înaltul Reprezentant şi de statele membre. Consiliul elaborează politica externă şi de securitate comună şi adoptă deciziile necesare pentru definirea şi punerea în aplicare a acestuia, iar împreună cu Înaltul Reprezentant al Uniunii asigură unitatea, coerenţa si eficienţa acţiunii Uniunii. 1 http://www.eeas.europa.eu/cfsp/index_en.html 2

Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate, care să fie în acelaşi timp vicepreşedinte al Comisiei, constituie un pas important. Această funcţie combină două posturi anterioare: Înaltul Reprezentant pentru politică externă şi de securitate comună şi Comisarul pentru relaţii externe.

China în spaţiul internaţional Din 1949 până la sfârşitul anilor 50 din secolul trecut, China a stabilit relaţii diplomatice şi a dezvoltat raporturi de cooperare şi prietenie cu Uniunea Sovietică şi cu alte ţări socialiste. După Conferinţa Africano-Asiatică, organizată în 1955 în oraşul indonezian Bandung, unele ţări asiatice şi africane au stabilit relaţii diplomatice cu China. Până în 1956, numărul total al ţărilor care aveau relaţii diplomatice cu China ajunsese la 25. O cotitură importantă în afacerile externe ale Chinei noi a fost luna octombrie din anul 1971. Cu sprijinul multor ţări în curs de dezvoltare, cea de-a 26-a sesiune a Adunării Generale a Naţiunilor Unite a aprobat cu majoritate de voturi Rezoluţia nr.2758. prin care R.P.Chineză şi-a reluat toate drepturile legale în cadrul ONU şi reprezentanţii partidului Guomindang au fost excluşi din ONU şi din toate agenţiile organizaţiei. După aceea, China a stabilit relaţii diplomatice cu majoritatea ţărilor occidentale. A apărut astfel cel de-al treilea val al stabilirii relaţiilor diplomatice. De la sfârşitul anilor 70 până la sârşitul anilor 80, sub orientarea concepţiei diplomatice a lui Deng Xiaoping, China a dezvoltat raporturi de normalitate cu SUA, Japonia şi Europa Occidentală, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu Uniunea Sovietică, a promovat cooperarea în toate domeniile cu ţările din lumea a treia şi şi-a dezvoltat raporturile cu ţările limitrofe şi cu multe ţări în curs de dezvoltare. Pentru a rezolva problemele privind Hong Kong şi Macao, după negocieri, guvernul chinez a dat publicităţii, în decembrie 1984 şi în aprilie 1987, împreună cu Marea Britanie şi respectiv Portugalia, declaraţii comune, confirmând reexercitarea, începând cu 1 iulie 1997 şi 20 decembrie 1999, drepturilor de suveranitate asupra Hong Kongului şi Macao-ului de către guvernul chinez. În 1996, preşedintele Jiang Zemin a făcut un turneu în trei ţări din Asia de Sud. Ca rezultat al convorbirilor avute, s-a decis stabilirea relaţiilor de parteneriat constructiv orientate spre 3

secolul XXI între China şi India, a relaţiilor de cooperare multilaterală şi de parteneriat orientate spre secolul XXI între China şi Pakistan şi a relaţiilor de bună vecinătate şi de parteneriat între China şi Nepal. Guvernul chinez a dezvoltat activ raporturile cu ţările din Asia, Africa, America Latină şi Europa Centrală şi de Est. Raporturile Chinei cu ţările subsahariene au fost consolidate şi au fost promovate cele cu ţările latino-americane. Caracteristicile cele mai importante în noul secol sunt multipolarizarea lumii şi evoluţia continuă a globalizării economiei. China este ţara în curs de dezvoltare cu cea mai mare populaţie din lume. China nu se poate dezvolta singură, iar dezvoltarea economiei mondiale are nevoie de China. Guvernul chinez doreşte să-şi intensifice cooperarea cu ţările şi regiunile pe baza celor cinci principii ale coexistenţei paşnice, realizând dezvoltarea comună.2 U.E. în spaţiul internaţional “Rolul şi impactul internaţional al U.E. derivă din bazele pe care a fost construită. Poate că cel mai evident dar şi cel mai problematic aspect îl reprezintă ponderea internaţională a U.E. Rolul internaţional al U.E. se bazează explicit pe baza constituţională stabilită în tratate, însă acea bază este nici cuprinzătoare nici lipsită de ambiguitate. Este lipsită de ambiguitate în ceea ce priveşte Politica comerţului comun şi comerţul internaţional al U.E. Articolul 113 din Tratatul de la Roma (acum articolul 133 în tratatele consolidate) îi dă Comunităţii Economice Europene responsabilitatea pentru a conduce relaţiile comerciale ale Comunităţii cu restul lumii iar din acestea s-a dezvoltat o reţea complexă de instituţii şi relaţii. În timpul anilor 1950, 60 şi 70, Comunitatea Economică Europeană a dezvoltat o reţea complicată de înţelegeri internaţionale, şi a ajuns să joace un rol important în dezvoltarea sistemului mondial de comerţ. Comisia a fost recunoscută ca fiind vocea CEE în ceea ce priveşte conducerea negocierilor de comerţ internaţional, iar lărgirea Comunităţii în anii 70 şi următori a crescut rangul şi scopul implicării sale în economia internaţională.”3

2 http://big5.cri.cn/gate/big5/romanian.cri.cn/chinaabc/chapter4/chapter40101.html 3 Jeremy John Richardson, European Union: power and policy-making, 2001, Routledge, Abingdon,

Oxon, p.285. 4

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi China Relaţiile Uniunii Europene cu China au fost stabilite în 1975 şi sunt guvernate de Acordul de Cooperare şi Comerţ. U.E. este cel mai mare partener de comerţ al Chinei, în timp ce China este cea mai mare sursă de importuri al U.E. şi de asemenea al doilea cel mai mare partener comercial în ambele sensuri. Pentru a reflecta intensitatea şi amploarea parteneriatului lor strategic, U.E. şi China au decis în 2010 să-şi îmbunătăţească relţiile bilaterale asupra afacerilor externe, asupra problemelor de securitate şi provocărilor globale cum ar fi schimbările climatice, redresarea economiei globale, etc. În sfera relaţiilor internaţionale, odată cu schimbările climatice au loc noi provocări pentru state, iar una din aceste provocări o constituie securitatea energetică. Astfel că, provocările securităţii energetice sunt pe primul loc astăzi în agenda U.E. dar şi a Chinei. Prin urmare, politicienii continuă să caute noi răspunsuri. “Această acţiune nu include doar diversificarea sursei şi originii, dar şi suport pentru substituenţii energiei fosile şi pentru a îmbunătăţi eficienţa folosirii energiei. Relaţiile dintre China şi U.E. au mai multe faţete: politice, economice şi culturale. Datorită interdependenţei crescânde dintre cele două regiuni, legătura culturală a devenit foarte importantă. Astfel că relaţiile culturale şi educaţionale dintre U.E. şi China s-au dezvoltat rapid în ultimii ani. Din ce în ce mai multe programe s-au dezvoltat între universităţi, facilitând un schimb bogat între cele două culturi. Noile generaţii au multe posibilităţi să înveţe despre diferenţele istorice şi culturale ale fiecăreia, precum şi asemănările dintre ele. Cultura chineză şi europeană este descrisă printr-un spectru bogat de literatură, muzică şi film, arătând un interes comun în tradiţiile, mentalităţile şi modurile de viaţă ale amândurora. Impresionanata creştere economică a Chinei a dus la faptul că naţiunea este percepută azi ca fiind al doilea cel mai mare exportator şi a doua putere mondială. China este pentru U.E. al doilea mare partener de comerţ, iar U.E. este pentru China cel mai mare partener de comerţ. Piaţa deschisă a U.E. a fost şi este un mare contributor la creşterea exporturilor chineze, în timp ce U.E. a beneficiat şi ea de pe urma creşterii pieţei chineze. Ambele părţi au şansa de a întreţine o alianţă comună din care ambele să aibe beneficii. Dialogul politic dintre U.E. şi China a fost stabilit pentru prima dată în 1994. Problemele comune dintre cele două puteri variază de la subiecte ce tratează încălzirea globală, migraţia 5

ilegală, traficul uman, finanţe, investiţii străine, schimb de experienţe educaţionale şi situaţia securităţii în Asia. Recent, o nouă discuţie asupra problemelor politicii strategice şi externe a avut loc pe 20 mai 2010 pentru a putea coopera pe mai multe nivele asupra problemelor de interes global. Summit-ul din noiembrie 2009 din Nanjing a adus o serie de acorduri şi iniţiative, cu o declaraţie comună emisă, în care ambele părţi şi-au reafirmat angajamentul activ pentru pace şi dezvoltare sustenabilă a lumii, la fel şi rezolvarea paşnică a disputelor.

Concluzii

Astăzi, influenţa Chinei asupra lumii creşte, iar U.E. încearcă să-şi întărească relaţiile cu China, devenind un actor din ce în ce mai important în sfera relaţiilor internaţionale. Relaţiile dintre China şi Europa au devenit regularizate, instituţionalizate şi reciproc avantajoase, cuprinzând o serie de legături politice, economice, militare, ştiinţifice, tehnologice, educaţionale şi culturale.

Bibliografie:

1. Richardson, Jeremy John, European Union: power and policy-making, 2001, Routledge, Abingdom, Oxon..

6

Bibliografie electronică: 1. http://afe.easia.columbia.edu/chinawh/web/s8/index.html 2. http://big5.cri.cn/gate/big5/romanian.cri.cn/chinaabc/chapter4/chapter40101.html 3. http://www.eeas.europa.eu/china/index_en.html

7