Subiecte Muller [PDF]

Zitiervorschau

1)Romania in Primul Razboi Mondial Primul Razboi Mondial a reprezentat apogeul confruntarii intre Marile Puteri pentru dominatie economica,politica si reimpartirea lumii in sfere de influenta.S-au confruntat Puterile Centrale si Antanta,deopotriva responsabile de izbucnirea conflictului. In vara anului 1914,Romania ocupa o pozitie importanta,atat Antanta(Tripla Intelegere) cat si Puterile Centrale(Tripla Alianta) fiind dispuse sa ii castige concursul.Puterile Centrale se straduiau din rasputeri sa mentina alianta cu Romania(in 1883 Romania aderase la Tripa Intelegere).In acest sens au fost numiti noi reprezentati diplomatici la Bucuresti si anume Ottokar Czernin si von Bussche.Vizita tarului Nicolae II la Constanta si discutiile cu regele Carol I au reconfirmat insa noua orientare politica externa a Romaniei.Multe personalitati marcante de la Berlin si Viena au recunoscut ca Romania era practic pierduta pentru Puterile Centrale. Pe 28 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo,in urma caruia au fost asasinati Franz Ferdinand,printul mostenitor al Imperiului Austro-Ungar si sotia sa de catre un student sarb,Gavrilo Princip.Cand a izbucnit razboiul,Romania a considerat ca Imperiul Austro-Ungar a fost statul care a declansat razboiul si,prin urmare,Bucurestiul nu era obligat sa se alature efortului de război al aliatului sau. Soarta tarii a fost decisa in urma Consiliului de Coroana de la Sinaia(21 iul.1914).S-a hotarat neutralitatea tarii cu toate ca avea un tratat secret cu Puterile Centrale.Pe 27 sept.1914 Carol I a decedat si a fost inmormantat la Curtea de Arges,urmand ca tronul Romaniei sa fie ocupat de Ferdinand I.Acesta se plasase pe pozitii antantofile,fiind influentata si de sotia sa,regina Maria. In Romania elita politica se impartise in doua tabere: • antantofilii(Nicolae Iorga,Octavian Goga,Ion I.C Bratianu) doreau implicarea Romaniei in razboi de partea Antantei pentru a elibera provinciile romanesti aflate sub dominatie austro-ungara • germanofilii(P.P.Carp,Titu Maiorescu) erau pentru intrarea Romaniei in razboi de partea Puterilor Centrale in virtutea aliantei din 1883. Intre 1915-1916 au loc tratative ale Romaniei cu privire la intrarea Romaniei in razboi de partea aliatilor.Romania si-a negociat cu grija conditiile pentru intrarea in razboi de partea Aliatilor.Astfel,Bucurestiul cerea recunoasterea drepturilor Romaniei asupra teritoriilor romanesti aflate sub ocupatie austroungara.Aliatii au acceptat conditiile romanilor in vara anului 1916,dar

acestia cazusera la un acord in secret ca sa nu-și onoreze dupa razboi angajamentele,Imperiul Tarist temandu-se ca va fi pusa in discutie si situatia Basarabiei. In vara anului 1916 ,tratativele cu Antanta au intrat in faza finala,caci presiunile Antantei la Bucuresti s-au inmultit,Seful Statului Major Rus,Alekseev si comandantul suprem al armatei franceze,Joseph Joffre cerand Romaniei sa intre in razboi ” acum ori niciodata”.Dupa lungi discutii,pe 4 august 1916 Romania incheie un tratat de alianta cu Antanta iar zece zile mai tarziu,Consiliul de Coroana a decis intrarea Romaniei in razboi.Prin intrarea Bulgariei in razboi contra vecinilor de la nord de Dunare,s-a deschis un front urias,pornind de la Carpati,mergand pe linia Dunarii si ajungand pana la Marea Neagra. In noaptea dinspre 14-15 august 1916,trei armate romane au trecut la atac traversand muntii,dupa care au intrat in Transilvania.Brasovul,Toplita au fost cucerite si a fost patrunsa zona secuiasca.Ofensiva romana nu a fost sustinuta de aliati,nici in Galitia,nici in Dobrogea,fapt ce a dus la oprirea ei.La 1 sept. 1916,fortele germano-bulgaro-otomane conduse de August von Mackensen forteaza Dunarea si a provocat romanilor infrangerea de la Turtucaia.Marele Cartier General Roman condus de Constantin Prezan a decis sa contracareze prin trecerea unor unitati peste Dunare si incercuirea inamicului(Manevra de la Flamanda) ceea ce a esuat datorita ofensivei austro-ungare si germane din Transilvania.condusa de Erich von Falkenhayn.Pana la sfarsitul lui octombrie,s-au dus lupte grele in Dobrogea,unde romanii,lipsitit de cooperarea eficienta a rusilor,au fost nevoiti sa se retraga.In schimb generalul Eremia-Teofil Grigorescu a castigat lupta pentru trecatorile Moldovei. Contracarand cu forte numeroase si o tehnica superioara de razboi au rupt insa,dupa lupte grele,in Banat,pe crestele Carpatilor si in trecatori,apararea de pe valea Jiului si s-au revarsat in Oltenia si Muntenia.In luptele de la Jiu se remarcase Ecaterina Teodoroiu si Ioan Dragalina,general ce a si murit in timpul operatiunilor militare de la Jiu.Mackensen reuseste sa treaca Dunarea la Zimnicea si avansa spre Bucuresti.Presate de la nord si sud,unitatile militare romane au sustinut batalia de la Neajlov-Arges,care a dus la pierderea Bucurestiului,la 23 noiembrie Mackensen intrand in oras.Doua treimi din teritoriul Romaniei intra sub ocupatie militara iar frontul s-a stabilizat pe linia Oituz-Siret-Dunare.La sfarsitul lunii noiembrie,autoritatile romane s-au retras in Moldova,la Iasi,iar tezaurul Romaniei a fost trimis la Moscova. Apararea ultimului teritoriu romanesc devenise obiectivul principal al autoritatilor militare romanesti.Printr-un efort urias s-a refacut o

forta militara ce grupa 460 000 de soldati si ofiteri.A contribuit la aceasta si inzestrarea cu armament modern ca si misiunea militara franceza condusa de Henri Berthelot.Planul de actiune urmarea sa declanseze ofensiva in sectorul Namoloasa.Puterile Centrale se pregateau sa scoata Romania din razboi printr-un atac combinat al lui Mackensen,dinspre sud,si o ofensiva la Oituz.Prinsa ca intr-un cleste,armata romana ar fi trebuit sa capituleze. In mai 1917,armata romana a atacat alaturi de aliatii rusi pentru a sprijini ofensiva lui Kerenski.La Marasti,Alexandru Averescu a reusit sa rupa frontul austro-ungar dar avansarea trupelor lui Averescu a trebuit sa fie oprita datorita esecului dezastruos al lui Kerenski.De acest fapt profitase Mackensen ce a lansat un contraatac puternic dar a fost invins de trupele lui Eremia Grigorescu si ale lui Constantin Cristescu la Marasesti.La jumatatea lunii august ultima incercare a armatelor Puterilor Centrale de a strapunge apararea romaneasca s-a soldat cu victoria romanilor de la Oituz. Desi Romania era victorioasa pe front,situatia s-a inrautatit datorita agitatiilor politice din Rusia.Acestea s-au repercutat in randurile trupelor rusesti din Moldova,unde anarhia si tulburarile constituiau o amenintare la adresa stabilitatii Romaniei.Au avut loc demonstratii,s-au atacat depozitele de armament si alimente,s-a incercat dezarmarea unor ofiteri romani,au avut loc jafuri si distrugeri precum si incidente la Pascani,Galati si Iasi.Aceasta a impus Romaniei dezarmarea unitatilor militare ruse si neutralizarea lor,trupele romane intervenind pentru a linisti situatia.Drept urmare,reprezentantul Romaniei de la Moscova,Constantin Diamandy este arestat,legaturile diplomatice cu Romania sunt rupte iar tezaurul este confiscat. Dupa cadere guvernului Kerenski si lovitura de stat bolsevica de la Petrograd,Romania a ramas singura.Dupa ce germanii au acceptat propunerile de armistitiu ale lui Scerbacev,comandantul armatei ruse din Romania,este incheiata Pacea de la Brest-Litovsk,ce a lasat Romania total descoperita in fata Puterilor Centrale.In aceste conditii,Romania a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale in vederea incheierii grabnice a pacii.Aceasta sarcina grea fusese acceptata de guvernul lui Alexandru Marghiloman si dupa unele preliminarii la Buftea,s-a semnat Pacea de la Bucuresti(24 apr.1918) ce a fost grea,umilitoare pentru noi. Conform Pacii de la Bucuresti,Romania trebuia sa retrocedeze Cadrilaterul si sa cedeze o parte a Dobrogei de nord Bulgariei,,restul Dobrogei,desi ramanea in proprietatea nominală a Romaniei,urma sa fie controlat si ocupat de Germania si Bulgaria pana la un tratat ulterior definitiv.Romania urma sa cedeze Austro-Ungariei controlul asupra trecatorilor Muntilor Carpati si concesiona pe 90 de ani Germaniei toate

exploatarile petroliere si comertul cu cereale.O alta prevedere a acestui tratat a fost demobilizarea armatei romane. Victoriile Antantei din vara anului 1918 au creeat conditii favorabile reintrarii tarii noastre in razboi.La 24 oct.1918,guvernul Marghiloman a demisionat si este inlocuit de un altul sub presedintia lui Constantin Coanda.Acesta a proclamat mobilizarea generala si a cerut trupelor germane sa paraseasca tara.In acest fel, România a reintrat in razboi pe 10 noiembrie 1918,cu doar o zi mai inainte ca razboiul sa se incheie in vest.Pe 18 noiembrie 1918,Bucurestiu eliberat a primit pe suverani si autoritatile centrale. Participarea Romaniei la Primul Razboi Mondial,intre anii 1916-1918 a urmarit permanent idealul Marii Uniri si a pus din nou Europa in fata faptului implinit.Cu pretul unor mari jertfe,Romania va consfinti,astfel,dreptul sau la unitate nationala si de sine statatoare. 2)Unirea Basarabiei,Bucovinei si Transilvaniei cu Romania(1918) Intrarea Romaniei in Primul Razboi Mondial a avut ca scop realizarea deplinei unitati nationale,prin unirea cu Vechiul Regat a Basarabiei,Bucovinei si Transilvaniei.In ciuda impunerii unei paci umilitoare,Romania,redusa teritorial doar la Moldova,prin retragerea armatei si a autoritatilor,continua sa existe ca stat de sine statator.In conditiile in care,in 1918,pe fronturile de lupta Puterile Centrale inregistrau infrangeri categorice,imperiile multinationale urmau sa se destrame.Paralel cu lupta politico-militara s-a desfasurat si lupta romanilor din provinciile aflate sub stapanire straina pentru libertate si unire nationala.Se incheia,astfel,un proces legic prin care romanii s-au reunit in limitele uneia si aceluiasi stat national Basarabia Prima provincie care s-a unit ca patria mama a fost Basarabia.Aceasta a survenit pe fondul dezmembrarii Imperiului Tarist,odata cu proclamarea principiului autodeterminarii pana la despartirea de statul multinational in care au fost inglobate.In aprilie 1917 ia nastere Partidul National Moldovenesc care a coordonat miscarea de eliberare nationala.In acelasi an a aparut,la Chisinau,ziarul ”Cuvant Moldovenesc” Cu ocazia Congresului ostasilor moldoveni de la Chisinau s-a constituit Sfatul Tarii si a fost declarata autonomia Basarabiei.In noiembrie

1918,Sfatul Tarii si-a deschis lucrarile,presedintele acestui organ legislativ fiind ales Ion Constantin Inculet,fost deputat in Sovietul din Petrograd si apropiat al lui Kerenski.Initial,conceptia politica a lui Inculet era una de transformari politice in cadrul unei Rusii democratice si innoite.Insa,dupa preluarea puterii la de catre bolsevici,Inculet a evoluat spre alianta cu Romania.Pe 2 decembrie 1917 Sfatul Tarii a proclamat Republica Democratica Moldoveneasca,,cu capitala la Chisinau. Situatia s-a inrautatit datorita agitatiilor bolsevice din Moldova,unde anarhia si tulburarile constituiau o amenintare atat pentru activitatea acestui organ legislativ cat si pentru tara.In aceste imprejurari,Sfatul Tarii cere sprijinul armatei romane,care trece Prutul si restabileste situatia.Prin urmare,guvernul Rusiei sovietice a intrerupt relatiile diplomatice cu Romania. In ianuarie 1918 isi proclama independenta Ucraina.Complet izolata,Republica Democratica Romaneasca si-a proclamat,la randul sau,independenta,in februarie 1918 iar pe 27 martie,Sfatul Tarii care cuprindea reprezentanti ai tuturor nationalitatilor(138 de deputati) a adoptat,cu majoritate de voturi,hotararea Basarabiei de a se uni cu Romania.Pe 9 aprilie 1918,regele Ferdinand a ratificat unirea Basarabiei cu Romania. Bucovina Bucovina a fost teatru de razboi,numerosi tineri fiind inrolati in armata austro-ungara,ceea ce a agravat sufeintele locuitorilor sai.Totodata,ea a constituit un subiect al planurilor Vienei in incercarea de a organiza imperiul pe baze federale.Lupta nationala s-a radicalizat in provincie,in conditiile infrangerilor suferite de Puterile Centrale.Numerosi ostasi romani din fosta armata austro-ungara s-au inrolat in detasamente de voluntari ce luptau pentru unitate nationala.Situatia Bucovinei devenise critica in 1918,cand Imperiul Austro-Ungar se destramase.Se vehicula teza anexarii de catre Habsburgi a Bucovinei la Galitia in timp ce Ucraina ridica pretentii de stapanire asupra provinciei romanesti si ameninta cu interventia armata. In octombrie lua nastere la Cernauti,ca organ reprezentativ,Consiliul National Roman.Acest fapt se intamplase din initativa lui Sextil Iosif Puscariu un om de stiinta integru de origine aromana.Romanii bucovineni isi manifestasera vointa de a se uni cu Romania.Interventia trupelor ucrainiene a determinat organul reprezentativ politic de la Cernauti sa ceara sprijinul armatei romane.Trupele romane au intrat in Bucovina,si-au continuat incursiunea si in Pocutia,restabilind

situatia.Pe 15 noiembrie 1918,Congresul General al Bucovinei a adoptat Declaratia prin care se hotara unirea Bucovinei cu Romania.Presedintele Consiliului National Roman si prezident la Congresul General al Bucovinei era Iancu de Flondor,un om politic roman din Bucovina,care a militat pentru unirea acesteia cu Regatul Romaniei.Pe 18 decembrie 1918,regele Ferdinand I a ratificat unirea Bucovinei cu Romania. Transilvania Aici,lupta pentru realizarea unirii cu Romania a tins sa se radicalizeze cu debutul primei conflagratii mondiale.Contactele cu cercurile oficiale de la Bucuresti s-au intensificat iar ”Liga pentru unitatea politica a tuturor romanilor” a desfasurat o vie activitate in sprijinul idealului national.Intrarea trupelor romane in Transilvania(1916) a fost salutata cu mult entuziasm de catre romanii transilvaneni,multi tineri inrolandu-se in armata romana.Dupa retragerea trupelor romanesti sub presiunea ofensivei lui von Falkenhayn,autoritatile maghiare au desfasurat o campanie de reprimare a miscarii nationale a romanesti.In aceste conditii grele au avut loc manifestatii de strada si proteste ale romanilor la Cluj,Oradea.Brasov,Timisoara.In conditiile infrangerilor pe front si a adancirii crizei dualismului austro-ungar au avut loc agitatii si in armata.In acelasi timp se desfasura in strainatate,prin diverse cai,o vasta campanie de propaganda pentru sustinerea cauzei unitatii tuturor romanilor deoarece existau multi oameni politici occidentali ce doreau mentinerea Imperiului Austro-Ungar.Au actionat in acest sens,in Franta,Anglia,S.U.A,Suedia,Italia diverse personalitati din viata politica si culturala ca Take Ionescu,Nicolae Lupu,Ioan Ursu,Vasile Lucaciu,Constantin Angelescu s.a. In martie 1918 are loc Congresul Naționalitatilor din AustroUngaria are loc la Roma.Este adoptata o moțiune, cerandu-se recunoasterea dreptului fiecarei natiuni sa se constituie intr-un stat național, care va rămâne independent sau se va uni cu statul național deja existent.Motiunea va reprezenta primul pas in desavarsirea Transilvaniei cu Romania.Isi reia activitatea Partidul National Roman din Transilvania.Se adopta o declaratie "in virtutea dreptului național al fiecarei natiuni sa-și decida propria soarta" a unui Consiliu Roman Național Central,organism provizoriu de guvernare pentru Transilvania,alcatuit din 12 membri,6 din Partidul National Roman si 6 din Partidul Social Democrat.In acest scop,Partidul National infiinteaza la Arad un Comitet de Actiune prezidat de Vasile Goldis, un pedagog si om politic aradean.In octombrie,imparatul Carol de Habsburg,in incercarea sa de a salva Imperiul Austro-Ungar,lanseaza apelul ”Catre popoarele mele

credincioase” cu scopul federalizarii imperiului insa incercarea sa se soldeaza cu un esec.Drept raspuns,deputatul Alexandru Vaida-Voievod a citit declaratia de auto-determinare a populatiei romanesti din Transilvania in parlamentul maghiar.S-au desfasurat treptat numeroase actiuni pentru pace,pentru respectarea drepturilor si libertatilor,pentru realizarea unirii cu Romania. Treptat,puterea locala a fost preluata de consiliile romanesti,denumite si sfaturi,care au dispus de sprijinul militar al populatiei romanesti prin intermediul garzilor romanesti.Se constituise in Transilvania,in acest fel,un control administrativ si politic romanesc. Considerat tot ca un raspuns la apelul ”Catre popoarele mele credincioase” al lui Carol de Habsburg, Consiliul Roman Național Central lanseaza un manifost catre opinia publica europeana intitulat ”Catre popoarele lumii”.Apoi a fost convocata pentru data de 1 decembrie,Marea Adunare Nationala.In Ungaria,aparatul administrativ se dizolva.Un nou guvern,condus de Károlyi Mihály,se formeaza la Budapesta,cu democratul Jászi Oszkár ca ministru al nationalităților.Guvernul maghiar incheie uniunea sa cu Austria,dizolvând oficial statul Austro-Ungar.Guvernul lui Károlyi Mihály incepe negocieri cu Consiliul National Roman Central in urma carora oficialitatile maghiare acceptau doar autonomia administrativa a Transilvaniei,fara a recunoaste suveranitatea politica. Pe 1 decembrie 1918 are loc Marea Adunare Nationala la care au luat parte 1228 deputati alesi si 100.000 de transilvaneni,prezidata de Gheorghe Pop de Basesti,presedinte al Partidului National Roman intre 1902-1918.A fost adoptata Rezolutia de Unire,prezentata de Vasile Goldis,act juridic national ce consfintea unire Transilvaniei cu Romania,principiile fundamentale ce vor sta la baza organizarii statului,libertatea nationala si drepturi egale pentru toate popoarele conlocuitoare,reprezentare politica si administrativa,libertate si egalitate confesionala,regim politic de factura democrata si vot universal,libertatea presei,libertate de asociere,de intrunire sau de opinie,reforma agrara radicala.In ziua urmatoare are loc formarea organelor reprezentative provizorii: Marele Sfat National ce avea in frunte pe Gheorghe Pop de Basesti si Consiliul Dirigent,organ executiv condus de Iuliu Maniu,un proeminent politician transilvanean.Actul Unirii va fii inmanat regelui Ferdinand I in Sala Tronului pe care-l va sanctiona pe 11/24 decembrie 1918. Unirea a fost salutata si recunoscuta si de nationalitatile din Transilvania dar refuzul autoritatilor maghiare de la Budapesta de a recunoaste actul unirii,amenintarile proferate de Bela Kun la adresa

Romaniei si atacurile armatei maghiare impotriva romanilor din Transilvania,a dus la campania din 1919.Dupa o ofensiva in Transilvania si pe Tisa,pe 3-4 august 1919,armatele romane infrang armatele maghiare si ocupa Budapesta. Unirea din 1918 intr-un singur stat a tuturor romanilor s-a realizat,asadar,ca expresie a vointei romanilor intr-un context favorabil.Tratatele de pace din 1919-1920 au recunoscut de jure(iure) o situatie deja existenta,rod al actiunii romanilor insisi.S-a creat un cadru favorabil societatii romanesti,intrat intr-o noua etapa a evolutiei sale. 3) Reforme politice si sociale(1918-1921) Dupa Marea Unire din 1918.au fost luate masuri pentru integrarea provinciilor romanesti care s-au unit cu tara,pentru realizarea unificarii administrative si politice.Dupa unire,provinciile istorice au avut o administratie proprie,pana in 1920:Transilvania era condusa de Consiliul Dirigent,Bucovina de Secretariatele de Serviciu,Basarabia de Directoratele.Guvernul de la Bucuresti se ocupa de problemele de interes general cum erau finantele,armata,politica externa.Fiecare provincie avea cate doi,Bucovina si Basarabia,si respectiv trei,Transilvania,reprezentanti in guvernul de la Bucuresti.In Parlamentul de la Bucuresti au fost alesi si reprezentanti ai romanilor din provincii.Pe 15 octombrie,1922,regele Ferdinand era incoronat la Alba-Iulia ca rege al Romaniei Mari. Formatiunile politice din vechiul regat s-au extins prin crearea de organizatii la nivelul intregii tari,realizandu-se chiar fuziuni ale acestor partide cu partidele din Provincii(cum a fost fuziunea Partidului Taranesc al lui Ion Mihalache cu Partidul National din Transilvania condus de Iuliu Maniu,in 1926) Astfel,dupa modificarea articolelor 57 si 67 din Constitutie,Parlamentul a deschis calea unei reforme electorale,la 16 decembrie 1918 s-a publicat decretul-lege privind votul universal,direct si secret pentru toti locuitorii,incepand cu varsta de 21 de ani.Nu puteau participa femeile,magistratii si ofiterii.In noiembrie 1919 au avut loc primele alegeri parlamentare in Romania Mare.Ele au dus la formarea primului parlament al Romaniei care cuprindea 568 de deputati.Prin aceasta rotativa guvernamentala a fost inlaturata.Pe 29 decembrie 1919,Parlamentul a votat legile prin care se ratifica unirea Basarabiei,a Bucovinei si a Transilvaniei cu Romania.

In 1919 s-a hotarat introducerea calendarului gregorian.Astfel,ziua de 1 aprilie pe stil vechi a devenit 14 aprilie stil nou.In 1925,la insistentele guvernului Romaniei,Patriarhia de la Constantinopol a acceptat sa recunoasca Patriarhia Romana condusa de Miron Cristea,episcop de Caransebes. In 1920 s-a realizat unificarea monetara pentru a scoate din circulatie celelalte monede care circulau pe teritoriul tarii,alaturi de leul romanesc.Aceasta masura a pregatit reforma financiara elaborata un an mai tarziu de catre Nicolae Titulescu.Cea din urma a prevazut un sistem unitar de impozite si un minim de venit neimpozabil.S-au intreprins masuri pentru desfiintarea barierelor vamale intre Vechiul Regat si provinciile unite. O preocupare deosebita in activitatea guvernamentala a constituit-o realizarea unei reforme agrare si rezolvarea,pe aceasta cale,a unei probleme cruciale pentru dezvoltarea social-economica a Romaniei.La 15 dec.1918 s-a emis decretul lege pentru expropierea marilor proprietati rurale din Regat.Un nou decret fixa conditiile de expropiere.Actele legislative speciale,din anii 1919-1920,au vizat aplicarea reformei agrare in provincii.Legea propriuzisa(1921),a asigurat redistribuirea proprietatii agrare in favoarea taranimii. Au fost elaborate si alte proiecte de lege si reforme: • 23 iun.1924: legea privind organizarea armatei • 26 iul.1924: legea invatamantului care prevedea organizarea unitata a invatamantului;obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar • 14 iun.1925: legea unificarii administrativ-teritoriale prevedea organizarea administrativa unitara a Romaniei si integrarea teritoriilor unite in Vechiul Regat.Teritoriul tarii a fost impartit in judete,conduse de prefecti,iar plasa era impartita in comunele rurale si urbane conduse de primari alesi. • 27 mart.1926: legea electorala potrivit caruia partidul care castiga 40% din totalul voturilor primea 70% din mandate.Mandatele ramase erau impartite intre partidele care depaseau pragul electoral de 2% proportional cu veniturile castigate. • 1931: legea pentru suspendarea executiilor silite • 1932: legea conversiunii datoriilor agricole(statul prelua o parte a datoriei taranilor)

4) PNL(1918-1922); Ideologia neoliberala.Stefan Zeletin Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele partide politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost infiintat sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din 1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie 1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. Partidul National Liberal a fost condus,in perioada interbelica,de Ion I.C Bratianu,Vintila Bratianu,I.G.Duca,Dinu Bratianu.Acest partid de dreapta a dominat scena politica romaneasca mai ales intre 1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada bratiana”.PNL s-a implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa devina semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in 1877, construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei. Doctrina politia a PNL a sustinut faurirea unei economii capitaliste prin forte proprii,rolul predominant trebuia sa apartina burgheziei;politica ”prin noi insine” viza protejarea burgheziei romanesti,a bogatiilor tarii,limitarea patrunderii capitalismului strain. Prin neoliberalism este desemnat un concept filosofico-social si politico-economic care se bazeaza,printre altele,pe liberalismul clasic si pe teoria neoclasica si care urmareste minimizarea influentelor statului asupra evenimentelor economice.Spre deosebire de laisse-faire-ul liberalismului clasic se considera necesara interventia regulatorie a statului pentru garantarea pietelor functionale.In Romania neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin, Vintila Bratianu si pe Mihail Manoilescu. Principiile de baza ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea societatii si consolidarea independentei nationale;sustinerea intereselor burgheziei nationale; libertatea patrunderii capitalului strain prin promovarea politicii prin noi insine; si un regim parlamentar bazat pe votul universal. Termenul neoliberalism a fost initial o descriere proprie,insa in prezent este folosit aproape exclusiv ca sinonim restrâns pentru termenul capitalism. Cei care sunt pentru aceasta definire a termenului, vorbesc de

regula despre o politica economica liberala orientata inspre stabilitate monetara sau inspre un stat suplu, si sunt, in general, impotriva statului social sau al statului prosper. Termenul neoliberalism a fost caracterizat de pe tema dezvoltarii unui concept pentru o politica economica pe termen lung,care a fost inteleasa ca o cale de mijloc intre capitalismul pur si socialism.Conform acestui concept,interventiile statului in economie sunt doar atunci justificate si necesare cand, de exemplu, distorsiunile pietei sunt impiedicate prin monopoluri si carteluri. Elemente ale politicii neoliberale: • individualismul normativ: o sursa pentru deciziile politicoeconomice,este preferinta individuala a subiecților economici.Din cauza problemelor de agregare a preferintelor individuale a fost exercitata o critica asupra programelor economice guvernamentale, atunci cand acestea deriva din principiile generale.Acest principiu se asemana cu principiul suveranitatii populare din cadrul teoriei politice liberale. • proprietatea privata/privatizarea: in conceptia neoliberala statul nu are datoria de a fi intreprinzator activ. Se cerea, de aceea, privatizarea intreprinderilor de stat respectiv datoria statului de a se implica, in special in monopolurile de stat din domeniul.Statul trebuia sa se ingrijeasca de pietele functionale printr-o politica concurentiala si sa previna formarea pietelor de monopol si a disfunctionalitatilor pietei. Preponderenta de proprietate privata si de forme regularizatoare ale economiei private fata de influenta statului deriva uneori dintr-un anumit punct de vedere asupra teoriei economice a drepturilor disponibilitatilor.Prin urmare,bunastarea economica ar creste,cu cat creste proprietatea din domeniul public. • politica stabilizatoare: politica masei monetare trebuia sa garanteze preturi stabile, printr-o monedă stabila si printr-un buget echilibrat.Dintr-o politica monetara,a dobanzii și bugetara restrictiva rezulta o extindere a administratiei, o creare a unor unitati parțial autonome si o degajare a diferitelor teme publice in sensul unui management suplu • piata ca instrument de conducere:in convingerea neoliberala trebuia ca piata, deci cererea si oferta sa hotarasca asupra tipului,pretului si cantitatii realizarilor materiale si asupra serviciilor,deoarece astfel ar avea loc o alocare optima a resurselor.

• concurenta:statul se ingrijeste de pietele functionale si intervine in cazul piețelor evident imperfecte.Spre deosebire de neoclasicism,concurenta s-a extins asupra institutiilor,cu parerea ca cei mai supli supravituiesc pe piata,a carei insemnatate este recunoscuta • deregularea: neoliberalii sunt pentru deregularea si liberalizarea economiei in sensul unei reduceri a legilor si regulamentelor,atat timp cat acestea sunt considerare birocratice si nu sunt neaparat necesare,deoarece prin aceasta actiunile economice individuale ar fi impiedicate. • comertul mondial: neoliberalii erau de acord cu globalizarea in sensul unei stimulari a comertului liber intre state.Conform evaluarii neoliberalismului,comertul liber ar conduce la stimulatea bunastarii mondiale.Limitarea comertului prin taxe vamale si obstacole comerciale ne-tarifare si o stimulare a anumitor scopuri economice de catre stat prin subventii,conduce,dupa parerea neoliberalilor la inegalitate si saracie în lume. • politica taxelor: de regula se cerea ca procentele taxelor sa fie reduse,de exemplu sub forma tarifelor proportionale sau a tarifelor in trepte si un sistem de taxe simplu in locul unui sistem de dispoziții variate.Taxele indirecte sunt preferate celor directe.Taxele pe avere sunt respinse,fiind considerate ca o taxe duble,dar si taxele de bagatela in cazul carora incasarile nu sunt mai mari decat cheltuielile necesare pentru colectarea acestora.In general este favorizata scaderea taxelor platite de firme,mai ales ca prin aceasta s-ar produce o crestere a incasarilor din taxe. • sistemul social: si in domeniul sistemelor sociale, neoliberalii erau pentru solutii organizate privat in locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice.Prin aceasta trebuia realizata o administrare eficienta a mijloacelor cetatenilor.Masurile private de prevedere erau avizate favorabil in cadrul modalitatii de acoperire a capitalului.Asta insemna ca sistemele de asigurare sociala vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele economiei de piata vor fi construite. Performantele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au intradevar nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sunt in stare sa-si asigure traiul zilnic

In Romania neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Stefan Zeletin,Vintila Bratianu si pe Mihail Manoilescu.Stefan Zeletin(pseudonim al lui Stefan Motas 1882-1934) a fost un filozof,economist si sociolog roman.A fost profesor la Universitatea din Iasi.In lucrarea sa „Burghezia romana,originea si rolul ei istoric” (1925) a luat atitudine, de pe pozitiile burgheziei,impotriva punctelor de vedere agrariene,traditionaliste,demonstrand necesitatea obiectiva a evolutiei Romaniei spre civilizația industriala.Zeletin a sustinut un punct de vedere determinist in sociologie,intr-o perioada in care teoria idealist-eclectica a factorilor predomina în literatura sociologica romaneasca,si a recunoscut,in opozitie cu conceptiile conservatoare,faptul ca organismele suprastructurale burgheze sunt produsul necesar al transformarilor social-economice.Zeletin a afirmat permanent rolul permanent progresist al burgheziei,a justificat procesul de spoliere a maselor taranesti ca izvor necesar al acumularii capitaliste.A condamnat socialismul,sustinand capacitatea de perfecționare a capitalismului si posibilitatea transformarii lui pe baze neoliberale („Neoliberalismul”, 1927).In studiile sale de filosofie, Zeletin a dezvoltat opinii idealiste, spiritualiste. Strãduinţa principalã a lui Zeletin este de a ne dovedi cã viitorul ţãrii este „neoliberal", menirea de a înfãptui societatea viitoare revenind nu partidului socialist, ci „oligarhiei române.Din acest punct de vedere, Zeletin urmeazã a fi considerat drept un continuator al „tinerimii generoase", desigur, în forme noi dar pledând aceeaşi tezã a socialismului înfãptuit prin partidul liberal. Începându-şi lucrãrile în epoca de crizã generalã a capitalismului de la sfârşitul celui dintâi rãzboi mondial, Zeletin are meritul de a fi încercat sã descifreze problemele de bazã ale României, cu dorinţa lãudabilã de a se ridica la un înalt nivel de teorie sociologicã, folosind în acest scop şi metoda materialismului istoric, pe care îl interpreteazã însã în aşa fel încât sã-l punã în slujba oligarhiei române. Cu toate acestea, „neoliberalul" Zeletin nu se înscrie în partidul liberal, ci în cel averescan, „al Poporului", aducând drept argument cã în vechiul partid liberal nu existã o atmosferã prielnicã intelectualilor. De fapt, liberalii, stãpâni ai ţãrii, nu mai aveau nevoie la acea vreme de teoreticieni cu veleitãţi politice. Pentru a-şi construi „neoliberalismul", Zeletin face apel la o teorie sociologicã proprie, de fazare a istoriei omenirii în câteva tipuri ideale, a cãror succesiune e menitã a se repeta aidoma indiferent de timp şi loc. Acestea ar fi: douã de bazã, una agrarã dominatã de existenţa unei clase de proprietari de pãmânt şi o alta, plutocraticã, în care dominã o clasã de proprietari de bani (de capital). Între ele, douã clase, una intermediarã, de trecere de la agrar la plutocratic şi alta de revenire, de la plutocratic la agrar,

toate împreunã formând un ciclu repetat la nesfârşit.Zeletin susţine cã nu, evoluţia istoricã a României nefiind decât repetarea aidoma a unor legi obiective generale, absolut aceleaşi, indiferent de timp şi spaţiu; România la începutul veacului al 19-lea se afla într-o fazã agrarã; intratã apoi într-o faza intermediarã a trecut la „plutocraţie". A dominat deci mai întâi clasa marilor proprietari de pãmânt, boierii; a urmat apoi o clasã burghezã în formaţie (liberalii) care se dezvolta în zilele lui ca o plutocraţie bancarã. Sensul viitor al evoluţiei noastre sociale ar fi, deci, de trecere la o treaptã mai înaintatã de organizare plutocraticã, ceea ce face ca orice piedicã ce s-ar opune acestei dezvoltãri „neoliberale" sã fie reacţionarã, în contrasensul mişcãrii progresiste, obligatorii şi fatale Zeletin dã termenilor de „capital", „capitalist" şi „capitalism" înţelesuri care îi permit sã înţeleagã prin „capital" orice avuţie deţinutã de cineva; prin „capitalist" orice deţinãtor de capital şi prin „capitalism", orice orânduire socialã în care dominã „capitaliştii" adicã „plutocraţii". Ceea ce înseamnã cã existã „capital, capitalişti şi capitalism" încã din cele mai vechi timpuri, capitalismul fiind, ca atare, sortit sã continue a exista în vecii vecilor. În realitate în alte tipuri de formaţiuni social-economice, ca cele sclavagiste şi feudale, „capital" putea sã existe; nu însã în sensul în care existã „capital" în orânduirea „capitalistã", caracterizatã tocmai prin faptul cã acum „capitalul" a ajuns nu o acumulare de bunuri, ci o relaţie socialã între clasa burghezilor şi cea a proletarilor nãscutã pe calea intrãrii capitalului „acumulat primitiv", în procesul de producţie a mãrfurilor. Neadmiterea acestei diferenţieri în tipuri diverse de orânduiri socialdemocrate, îi permite lui Zeletin o folosire a limbajului marxist într-un sens antimarxist. Astfel „acumularea de capital" devine la Zeletin orice tezaurizare; iar „circulaţia", care la Marx se referã la circulaţia capitalului, specificã în cadrul procesului de producţie capitalist, devine un proces general al oricãrei „circulaţii de mãrfuri", adicã simplu „comerţ" nicidecum creare de plusvaloare prin folosirea forţei de muncã salariatã.Punerea accentului pe „circulaţia mãrfurilor" (recte: transportul mãrfurilor din Apus spre Orient) duce la o teorie care nu e deloc originalã, majoritatea cercetãtorilor noştri fiind şi ei adepţi ai „teoriei Adrianopolului", potrivit cãreia urmãtor acestui tratat, mãrfurile apusene au invadat piaţa noastrã internã, declanşând aci schimbãri radicale. Ce e deci nou în teoria lui Zeletin? Unii comentatori scot în relief meritul lui de a fi arãtat cã acest comerţ era fãcut în special cu Anglia (ceea ce nu corespunde totuşi realitãţii, locul întâi deţinându-l, copleşitor, Austria). Teoretic, faptul nu are dealtfel prea mare însemnãtate. Numai cã, punând astfel problema „ţãrilor agrare" intrate în „proces de transformare

revoluţionarã" sub impactul comerţului exterior, reducem teoria doar la unul din aspectele particulare, anume la cãile de pãtrundere a capitalismului în regiuni subdezvoltate, nicidecum nu elaborãm o teorie generalã a capitalismului în lume. Totuşi, Zeletin se încumetã sã facã şi acest pas de generalizare abuzivã de la un caz particular la totalitatea istoriei. În acest scop, el susţine cã ţãri „dezvoltate" şi ţãri „înapoiate" au existat dintotdeauna, şi cã numai astfel se explicã „circulaţia mãrfurilor" cu toate consecinţele ei. 5)Mihail Manoilescu-conceptia social-politica Mihail Manoilescu(1891-1950) a fost un publicist, economist, ministru de externe și politician roman.Printre alte functii publice pe care lea deținut,Mihail Manoilescu a fost ministru al afacerilor străine al Romaniei in vara anului 1940,in cadrul regimului Ion Antonescu.nteresant este faptul ca acest teoritician important al neoliberalismului din Romania a devenit membru al Partidului Poporului,neaderand la Partidul National Liberal. Manoilescu consideraa ca era o contradictie manifesta intre formele democratice promovate de liberali în viaţa politică şi socială şi caracterul oligarhic al acestui partid. El caracterizaa drept mediocră gândirea liberală şi îşi exprima îndoiala cu privire la capacitatea lor de a crea o doctrină şi un dinamism sufletesc care să atragă tineretul ţării. Mai mult decât atât, Manoilescu susţinea că între formaţiunile politice din România susceptibile de a reprezenta spiritul neoliberal se regăsesc numai Partidul Poporului, Partidul Naţional şi Partidul Naţionalist - Democrat. Adept, la începutul anilor ’20, al ideilor neoliberale, Mihail Manoilescu va susţine – spre deosebire de P.N.L. – o intervenţie masivă şi hotărâtoare a statului în economie. „Neoliberalismul – sublinia Manoilescu – ia numai spiritul doctrinei liberale; el caută ca din beneficiile libertăţii să se împărtăşească cât mai mulţi, iar nu numai o minoritate de clasă. De aceea nu se opune tendinţelor de realizare a condiţiilor obiective, care fac posibilă sinceritatea liberalismului şi, deci, clădirea statului pe o bază real democratică.” Neoliberalismul nu crede în „armonia socială”, care reprezintă mai mult un deziderat, ci în „echilibrul social”, care se poate stabili prin reprezentarea sinceră a realităţilor sociale. De asemenea, el combate hotărât lupta de clasă.Neoliberalismul, spre deosebire de vechiul liberalism, nu înţelege intervenţia statului numai ca un corectiv al exagerărilor inechităţilor sociale, ci ca o luptă sistematică cu scopul de a face viaţa omenească suportabilă pentru cei mulţi.

Concepţia social-politica neoliberală, în viziunea lui Manoilescu, recunoaşte caracterul evolutiv al proprietăţii şi, mai ales, al proprietăţii individuale a capitalului. Nici o transformare în conceptul şi starea proprietăţii nu trebuie impusă pe cale politică, graţie dominaţiei exclusive a unei anumite clase, care se găseşte întâmplător la cârma statului, ci să fie rezultată din dezvoltarea naturală a factorilor sociali interni, care condiţionează evoluţia. Un element caracteristic al neoliberalismului aplicat în mod practic este acela că nu atacă prin măsuri de stat condiţiile producţiei, ci numai taxează rezultatele certe, adică beneficiile pe care le-au dat întreprinderile de producţie; printr-o finalitate inteligentă el aduce un corectiv exagerărilor la care dă naştere jocul liber al capitalismului, dar, în acelaşi timp, menajează interesul personal de câte ori acesta constituie un factor de progres. De aceea, neoliberalismul preconizează impozitul progresiv pe venit, preconizează accentuarea impozitelor pe venituri leneşe şi, mai mult decât atât, admite impozitul pe capital. Neoliberalismul nu se sprijină pe o singură clasă socială ci pe toate. Manoilescu susţine posibilitatea, creată prin reforma agrară, ca ţăranul să devină un factor economic independent. Ca principiu, neoliberalismul se opune oricărei opresiuni a individului şi a claselor, ori de unde ar veni, fie din partea capitalismului, fie din partea altor puteri cu aceleaşi tendinţe ca şi capitalismul. Neoliberalismul acceptă orice formă de socialism în economie, dacă nu duce la mai multă constrângere a individului, dacă în practică păstrează viu nervul activităţii omeneşti, care este interesul personal şi, în sfârşit, dacă această formă nu este impusă de un aparat politic, ci este născută firesc din dezvoltarea forţelor sociale şi economice. În concluzie, Mihail Manoilescu vede posibilă regenerarea liberalismului prin neoliberalism, prin concilierea raportului dintre autoritatea statului şi libertatea individului, cu condiţia găsirii „unei baze morale în constituirea puterii statului”. Manoilescu susţine că trebuie depăşit individualismul „atomistic” al liberalismului clasic printr-o concepţie antiindividualistă şi naţională având la bază ideea statului naţional conceput ca unitate economico-socială democratică, entitate politică rezultând din echilibrul forţelor şi claselor sociale ce reprezintă „sincer” realităţile sociale. 6)Partidul Taranesc(1918-1926).Partidul National Roman din Transilvania(1918-1926).Ideologiile lor

In 1918 ia nastere Partidul Taranesc.El a fost exponentul paturii instarite de la sate reprezentate de preoti,invatori,tarani instariti.Isi expuneau ideile prin ziarul ”Tara Noua” si apoi ”Aurora”.In fruntea Partidului Taranesc s-a aflat Ion Mihalache,un invatator din Topoloveni dotat cu o capacitate intelectuala de exceptie.In anul 1926 a fuzionat cu Partidul Național Român pentru a forma Partidul Național-Țărănesc.Printre liderii sai ii putem aminti pe Constantin Stere,Virgil Madgearu si Pantelimon Halippa.Plasandu-se pe pozitii democratice,acesta a intreprins o vie agitatie in lumea satelor. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, Partidul Țărănesc din Vechiul Regat a obținut 61 de mandate, în timp ce Partidul Țărănesc din Basarabia a câștigat 72 de mandate de parlamentar. În urma unui acord cu mai multe partide, s-a constituit un guvern condus de Alexandru VaidaVoievod, în care Partidul Țărănesc deținea, prin Ion Mihalache, portofoliul Ministerului Agriculturii. În această calitate, Mihalache s-a ocupat, împreună cu o comisie de miniștri, de pregătirea unui proiect de lege agrară care prevedea reducerea substanțială a proprietăților marilor moșieri și plata unor despăgubiri reduse de către țărănii împroprietăriți. În urma refuzului regelui Ferdinand de a semna mesajul de trimitere a proiectului de lege în dezbaterea Parlamentului, datorită faptului că a socotit proiectul prea radical, la 12 martie 1920 Ion Mihalache și-a dat demisia din guvern, ceea ce nu a împiedicat căderea guvernului a doua zi, la 13 martie. Congresul partidului din 20-21 noiembrie 1921 a aprobat un nou program, al cărui proiect fusese pregătit de Constantin Stere. Programul considera că „imperialismul capitalist, ajuns în ultimele decenii la dominațiune universală, s-a dovedit neputincios de a asigura omenirii o muncă pașnică și de a feri societatea de o năprasnică risipă de vieți și avuții. Astfel se prăbușește însuși justificarea istorică a orânduirii capitaliste”, că statul român „nu poate fi decât un stat țărănesc pentru că poporul român este un popor de țărăni” și că atâta vreme cât „vor exista clase sociale cu interese opuse, lupta de clasă nu poate înceta” La alegerile din martie 1922, organizate de guvernul PNL, Partidul Țărănesc a obținut 40 de mandate (față de cele 222 obținute de PNL), fiind al doilea clasat. După alegeri, țărăniștii au acționat în continuare pentru înființarea de noi organizații locale ale partidului lor; odată cu constituirea organizației provinciale a partidului în Bucovina, activitatea partidului era extinsă la nivelul întregii țări.Programul din 1924 prevedea că Partidul Țărănesc va milita pentru modificarea Constituției, libera circulația a pământurilor dobândite prin legile de împroprietărire și pentru o largă colaborare cu capitalul străin.

În zilele de 17-18 iulie 1921 a avut loc ședința Comitetului Central partidului, care a aprobat înscrierea în partid a Dr. Nicolae Lupu, precum și propunerea făcută de 11 deputați și senatori basarabeni, între care Constantin Stere și Pantelimon Halippa, de fuziune cu Partidul Țărănesc din Basarabia, ceea ce a întărit curentul de stânga din partid și a permis extinderea sa organizatorică în teritoriul dintre Prut și Nistru. După fuziunea cu Partidul Țărănesc din Basarabia au urmat alte fuziuni cu grupări țărăniste din Transilvania (30 octombrie 1922) și Bucovina (11 iunie 1922), precum și cu Partidul Socialist-Țărănesc (22 septembrie 1922). Începând cu anul 1923 a avut loc o apropriere crescândă de Partidul Național, cu care s-a încheiat un prim acord de fuziune în anul 1924, dar care nu a putut fi pus în aplicare datorită opoziției Partidului Național la prezența în structura noii formațiuni a lui Constantin Stere, acuzat de trădare națională, deoarece în timpul primului război mondial a rămas în teritoriul ocupat și a colaborat cu inamicul.În cele din urmă, fuziunea dintre cele două partide a fost realizată în anul 1926,moment in care s-a constituit Partidul Național-Țărănesc. Printre formatiunile politice din acea perioada s-au numarat si cele din provinciile unite.Cel mai important ramane Partidul National Roman din Transilvania partidul politic care a reprezentat interesele națiunii române din Transilvania, întregul Banat, Crisana, Maramures si Bucovina, în perioada dualismului. Până la conferința de unificare de la Sibiu din 12-14 mai 1881 au activat două partide naționale: PNR din Banat și Ungaria și PNR din Transilvania După Unire, Partidul Național Român a început să se intituleze Partidul Național și a adoptat ca program propriu.Declarația de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Conferința partidului din 9 august 1919 a ales în funcția de președinte pe Iuliu Maniu, în locul lui Gheorghe Pop de Băsești, care încetase din viață la 23 februarie 1919.Pe baza hotărârii Marii Adunări Naționale din 1 decembrie 1918 s-a constituit Marele Sfat Național Român, din sânul căruia a fost ales Consiliul Dirigent, cu misiunea de a conduce treburile Transilvaniei. Partidul Național a reușit să câștige alegerile parlamentare din noiembrie 1919. Deși a depus liste de candidați numai în Transilvania, partidul a obținut nu mai puțin de 169 de mandate de parlamentar, ceea ce îl făcea cel mai important partid din România întregită.La 25 noiembrie, s-a încheiat un acord de colaborare între Partidul Național, Partidul Țărănesc, Partidul Naționalist-Democrat, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina și Partidul Țărănesc din Basarabia pentru constituirea unui bloc parlamentar.Pe baza acestui acord, s-a format guvernul Blocului parlamentar, sub

conducerea lui Alexandru Vaida-Voievod, în care majoritatea posturilor erau deținute de reprezentanți ai Partidului Național dar guvernul a căzut însă în martie 1920. La 24 aprilie 1920 a avut loc Congresul Partidului Național, care a adopta un nou program al partidului, care preconiza, printre altele: deplina libertate a alegerilor, asigurarea drepturilor și libertăților democratice, descentralizarea administrativă, unificarea învățământului, o legislație a muncii similară celei din țările capitaliste dezvoltate, realizarea reformei agrare, dezvoltarea cooperație, egalitatea de tratament pentru capitaliștii străini în România.La alegerile din 1920, Partidul Național nu a obținut decât 27 de mandate în Adunarea Deputaților, Partidul Poporului reușind să valorifice calitatea de partid de guvernare și să obțină majoritatea, cu 206 mandate. Partidul Național a intrat în octombrie-noiembrie 1921 în negocieri cu Partidul Național Liberal în vederea realizării unui acord de guvernare. Iuliu Maniu a respins ideea unui simplu acord de principiu și a solicitat ca acordul să lămurească de la început toate problemele colaborării. Naționalii și liberalii nu au reușit însă să ajungă la o înțelegere completă, datorită divergențelor cu privire la împărțirea mandatelor de parlamentar. În zilele de 19-20 noiembrie 1922 s-a hotărât fuziunea Partidului Național cu Partidul Conservator-Democrat, moment odată cu care sediul central al partidului s-a mutat de la Cluj la București.În cursul anului 1923, Partidul Național a încheiat un prim acord de colaborare cu Partidul Țărănesc, pe baza căruia cele mai mari partide din opoziție de la acel moment constituiau Opoziția Unită, în scopul de a forma un front comun de luptă împotriva guvernării liberale. Deși în anul 1924 cele două partide au semnat un prim acord de fuziune, acesta nu a putut fi pus în executare. În schimb, la 8 martie 1925, Partidul Național a fuzionat cu Partidul Naționalist al Poporului, condus de Nicolae Iorga și care mai avea ca figură proeminentă pe Constantin Argetoianu. Noul partid a adoptat numele și programul Partidului Național; până la convocarea Congresului general, s-a convenit ca partidul să fie condus de doi președinți, respectiv Maniu și Iorga. La începutului anului 1926, în contextul expirării mandatului de guvernare acordat partidului liberal, naționalii, împreună cu țărăniștii, se așteptau să fie chemați la guvernare. Deși tratativele între aceste partide pentru formarea unei liste comune de ministeriabili erau avansate, regele a preferat, în martie 1926, să încredințeze răspunderea guvernării lui Alexandru Averescu, lucru care a declanșat un moment de criză în partid,

care a fost părăsit de o parte din fruntașii săi ardeleni – Vasile Goldiș, Ioan Lupaș și Ioan Lapedatu, care au preferat să intre în guvernul Averescu. În cele din urmă, noile tratative desfășurate în perioada aprilie – septembrie 1926 au fost încununate cu succes, ajungându-se la semnarea unui nou acord de fuziune între Iuliu Maniu și Ion Mihalache. Nici de data aceasta procesul de fuziune nu a fost lipsit de obstacole, Iorga și Argetoianu anunțându-și demisia din partid. În cele din urmă, fuziunea dintre cele două partide a fost realizată în anul 1926,moment in care s-a constituit Partidul Național-Țărănesc. Cele doua partide sustineau ca baza economica a tarii este proprietatea taraneasca si ca taranimea trebuia sa conduca societatea.Romania,urma sa fie,in viziunea lui Stere,Zane,Mihalache,Madgearu,un stat agrar,in care dezvoltarea industriei sa fie subordonata progresului agriculturii.Se aprecia ca de progresul agriculturii depindeau aprovizionarea pietii interne,asigurarea necesitatilor de hrana ale populatiei,caracterul activ al balantei comerciale externe.Dupa 1926 se considera ca economia romaneasca se putea dezvolta doar cu ajutorul capitalului strain(politica portilor deschise) 7) Alexandru Averescu-activitate politica(1918-1926) Alexandru Averescu(1859-1938) a fost general de armată român și comandantul Armatei Române în timpul Primului Război Mondial, fiind deseori creditat pentru victoria României din acel război. A fost de asemenea prim-ministru al României în trei cabinete separate.In 1930,ajunge la gradul de maresal al Romaniei,impreuna cu Constantin Prezan. A fost membru de onoare al Academiei Române. Din transee,intra in politica si constituie la Iasi,Liga Poporului ce va ajunge in 1920,Partidul Poporului,devenind primul partid care avea adepti la nivelul intregii tari..Ajunge prim-ministru prima oara pentru o scurta perioada,in 1918.In conditiile in care Romania a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale in vederea incheierii grabnice a pacii,Averescu demisioneaza,sarcina incheierii unei paci cu Puterile Centrale fiind lasata in responsabilitatea lui Marghiloman. In martie 1920 devine prim-ministru pentru a doua oara.Guvernul Averescu(1920-1921) a adoptat o serie de masuri importante pentru dezvoltarea Romaniei si anume legile de reforma agrara,unificarea monetara,reforma financiara,primul buget al Romaniei intregite.Politica externa a Romaniei a fost marcata de tendinta revizuirii tratatelor semnate cu

tarile invinse.Intre aceasta este cunoscut proiectul esuat al ”Confederatiei danubiene” lansat de Ungaria,prin care se preconiza refacerea vechii monarhii dualiste.Romania,Cehoslovacia si Iugoslavia erau amenintate si au raspuns prin incheierea unor conventii de alianta defensive romanocehoslovaca si romano-iugoslava.In acest mod se nastea Mica Intelegere si reprezenta cea mai sigura garantie a pacii si securitatii in aceasta parte a Europei.Romania nu a putut rezolva insa contenciosul ei cu Rusia sovietica,desi pe parcurs au fost semne incurajatoare. Intre 30 mart.1926-4 iun.1927 se formeaza un nou guvern,Averescu devenind pentru a treia oara prim-ministru. Viața sa politică nu a fost lipsită de tensiuni. În primul rând Alexandru Averescu a fost loial casei regale și s-a luptat să-și păstreze popularitatea pe treptele cele mai înalte în fața declinului. A fost prețuit de către regele Ferdinand, iar o dovadă de prețuire a fost momentul unei destăinuri: când regele se afla pe patul de moarte a poruncit ca Averescu să vină la el și să fie lăsați singuri. Înainte să moară, regele i-a declarat: "Averescu, multe s-au spus între noi; de mult însă n-am mai crezut nimic rău despre tine. Îți fac această mărturisire ca să intru ușurat în groapă". Spre finele vieții sale, bătrân și bolnav, se retrage din viața politică.Moare în octombrie 1938 la București. 8) PNL intre 1922-1926.Activitate legislativa si relatia cu monarhia. Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele partide politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost infiintat sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din 1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie 1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. Partidul National Liberal a fost condus,in perioada interbelica,de Ion I.C Bratianu,Vintila Bratianu,I.G.Duca,Dinu Bratianu.Acest partid de dreapta a dominat scena politica romaneasca mai ales intre 1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada bratiana”.PNL s-a implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa devina

semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in 1877, construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei. Pe 19 ianuarie 1922 se formeaza un cabinet de factura liberala,condus de Ion I.C Bratianu(1864-1927),fiul lui Ion Bratianu.Ionel Bratianu a fost inginer,om politic român, președinte al Partidului Național Libera(1909)l, membru de onoare al Academiei Române din 1923. In timpul guvernarii sale.au fost elaborate o serie de legi si reforme,contribuind la dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei. In 1923 este adoptata o noua Constitutie si avea ca prevederi: • caracterul statului national unitar roman • separarea puterilor in stat:executiva(regele impreuna cu guvernul),legislativa(Parlamentul bicameral format din Camera Deputatilor si Senat cu drept de a controla activitatea guvernului) si judecatoreasca(Inalta Curte de Casatie si Justitie) • libertati si drepturi cetatenesti:libertatea presei,libertatea intrunirilor,egalitatea in fata legii,garantarea proprietatii,votul universal,invatamant prma obligatoriu Pe 23 iunie a fost elaborata o lege cu privire la organizarea armatei.Pe 26 iulie 1924 este elaborata legea invatamantului care prevedea organizarea unitara a invatamantului,obligativitatea si gratuitatea invatamantului primar.Pe 14 iunie 1925 este data legea unificarii administrativ-teritoriala ce prevedea organizarea unitara a teritoriului Romaniei si integrarea teritoriilor unite cu tara.Teritoriul tarii a fost impartit in judete,conduse de prefecti iar plasa era impartita in comune rurale si urbane conduse de primari alesi. Viața politică internă a Romaniei a fost dominată de Partidul Național Liberal.Ion I.C.Bratianu a reusit sa influenteze destul de mult Casa Regala si s-a folosit,inclusiv de dificultatile prin care trecea Ferdinand I,in perioada crizei dinastice.Fiul său cel mai mare, moștenitorul tronului, trăia o viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Lambrino.Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I al Greciei. În 1921, Ferdinand va avea bucuria să trăiască nașterea nepotului său, Mihai, fiul lui Carol și al Elenei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul

tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu. În cele din urmă, sfatuit de Ion I.C Bratianu, regele îl desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Carol. Pe 24 noiembrie 1927 Ionel Brătianu încetează din viață în urma unei laringite infecțioase. În urma unei întrevederi cu diplomatul Nicolae Titulescu, Ionel Brătianu se îmbolnăvește de gripă. Când boala s-a agravat treptat, medicul i-a recomandat un anume tratament,care s-ar fi dovedit a fi eronat.Astfel la numai 63 de ani, „mâna de fier” care conducea statul român moare in condiții extrem de suspecte, asemeni regelui Ferdinand, cu câteva luni înainte. Astfel, conducătorul oficial și cel din umbră ai statului decedează. 9) Problema restauratiei 1926-1930 In deceniul al treilea al secolului XX,Casa Regala s-a confruntat cu o serie de dificultati.Printul mostenitor,Carol(1893-1953) trăia o viață scandaloasă și, încălcând ordinea monarhică, s-a căsătorit clandestin, la Odesa, cu Ioana Maria Valentina Lambrino fiica unui general roman.Tribunalul Ilfov a anulat însă căsătoria, iar Ioana Lambrino a fost exilată împreună cu fiul nelegitim al lui Carol. Principele a fost trimis într-o lungă călătorie, în jurul lumii, pentru "a o uita" pe Ioana Lambrino. La 10 mai 1921, Carol s-a căsătorit, la Atena, cu Elena, fiica Regelui Constantin I al Greciei. Cu toate acestea, mariajul dintre Carol și Elena nu avea să reușească, moștenitorul tronului părăsindu-și soția și fiul, fugind la Paris împreună cu amanta sa, Elena Lupescu, fiica a lui Nicolas Grünberg, un farmacist evreu, botezat creștin-ortodox, care a adoptat numele de Nicolae Lupescu. Ca rezultat al scandalului,Carol a renunțat la tron în decembrie 1925 în favoarea fiului său minor Mihai.Pe 4 ianuarie 1926,camerele reunite ale Parlamentului au luat act de hotararea de renuntare a printului mostenitor iar Ferdinand desemnează ca urmaș la tron pe nepotul său, Mihai, dezmoștenindu-l, în același timp, pe fiul său Fiind minor se constituia o regenta formata din printul Nicolae,patriarhul Miron Cristea si Gheorghe Buzdugan.Dupa moartea lui Buzdugan(1929) regenta a fost completata cu Constantin Sarateanu.Triumful liberalilor asupra monarhiei era complet.Lui Carol i se interzisese ferm sa revina in tara si s-au prevazut masuri drastice pentru contestatarii actului din 4 ianuarie 1926.

Dupa moartea neasteptata a lui Ferdinand I,liberalii au incercat sa-si subordoneze regenta,prin includerea in cadrul sau a reginei Maria.In tara izbucnisera manifestatii pe tema revenirii lui Carol la tron.De acestea s-a folosit Partidul National Taranist pentru a lovi si rasturna pe liberali de la putere,lucru pe care liderii taranisti reusesc la 10 noiembrie 1928.In acelasi timp,s-a intensificat propaganda in jurul reintoarcerii in tara a lui Carol,ca solutie pentru rezolvarea crizei politice interne.Au avut loc contacte intre fiul lui Ferdinand I si oamenii politici romani,Iuliu Maniu cerand,ca odata revenit in tara,sa rupa legatura cu Elena Lupescu si sa respecte prevederile Constitutiei din 1923. Pe 6 iunie 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară împreună cu Elena Lupescu si o exileaza pe Elena.Pe 8 iunie,Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaș la tron cu titlul de ”Mare Voievod de Alba-Iulia” 10) PNT la guvernare,relatiile cu monarhia Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru menținerea regimului democratic-constituțional. In epoca de constituire a PNȚ viața politică internă a României era dominată de Partidul Național Liberal și de liderul necontestat al acestuia, Ion I. C. Brătianu. Un factor suplimentar, care va marca evoluțiile politice în următorii ani era criza dinastică declanșată de renunțarea principelui Carol la drepturile sale la tron.Dupa moartea neasteptata a lui Ferdinand I,liberalii au incercat sa-si subordoneze regenta,prin includerea in cadrul sau a reginei Maria.In tara izbucnisera manifestatii pe tema revenirii lui Carol la tron.De acestea s-a folosit Partidul National Taranist pentru a lovi si rasturna pe liberali de la putere.Pe 6 mai 1928,s-a initat o mare adunare nationaltaraneasca la Alba Iulia.De aici urma sa se organizeze un mars spre Bucuresti pentru a lovi si rasturna pe liberali de la putere.In acelasi timp,s-a intensificat propaganda in jurul reintoarcerii in tara a lui Carol,ca solutie pentru rezolvarea crizei politice interne.Au avut loc contacte intre fiul lui Ferdinand I si oamenii politici romani,Iuliu Maniu cerand,ca odata revenit in tara,sa rupa legatura cu Elena Lupescu si sa respecte prevederile Constitutiei din 1923

În urma eșecurilor de a obține un împrumut extern destinat să stabilizeze moneda națională, la 3 noiembrie 1928, Vintilă Brătianu a prezentat demisia guvernului său. După consultări politice cu liderii vremii, la 10 noiembrie 1928, Regența a încredințat mandatul de formare a guvernului lui Iuliu Maniu.Taranistii au guvernat tara in anii crizei economice.Partidul nu a fost lipsit de framantari interne si sciziuni,fiind parasit mai ales de elementele din aripa stanga. La 7 octombrie 1929 a încetat din viață Gheorghe Buzdugan, membru al Regenței. Sub influența lui Iuliu Maniu, Parlamentul l-a ales ca înlocuitor pe Constantin Sărățeanu, consilier la Curtea de Casație, un personaj șters, a cărui alegere a contribuit la scăderea prestigiului Regenței. Pe 6 iunie 1930, în contextul crizei economice, Carol al II-lea s-a întors în țară iar pe 8 iunie,Parlamentul l-a desemnat pe Carol rege iar pe Mihai drept urmaș la tron cu titlul de ”Mare Voievod de Alba-Iulia”.La 12 august 1930 sosea în țară și Elena Lupescu; episodul avea să fie punctul declanșator al unei ostilități profunde între Maniu și așa-numita „camarilă regală” adunată în jurul acesteia,care avea să dureze până la abdicarea lui Carol în 1940 Pe plan intern,taranistii si-au pus in aplicare o parte din proiectele legislative.La 16 martie 1929 s-a publicat legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor publice.Legea prevedea că toate concesiunile urmau a se face prin licitație publică; pe baza legii s-au constituit regii autonome în domeniul căilor ferate, telecomunicațiilor, petrolului, gazului metan etc In 1931 a fost elaborata legea pentru suspendarea executiilor silite iar un an mai tarziu a fost elaborata legea conversiunii datoriilor agricole prin care statul prelua o parte a datoriei taranilor. Cea mai importantă măsură luată de Guvern a fost introducerea contingentărilor la import, prin care se stabileau cote de import la o scară largă de produse, în scopul protecției producției naționale. Aceasta marca practic renunțarea PNȚ la politica „porților deschise”, care fusese pilonul viziunii economice național-țărăniste.În urma unui conflict declanșat de dorința lui Ion Mihalache de a înlocui pe Gabriel Marinescu din funcție de prefect al poliției capitalei (care fusese numit însă de Carol), Maniu și-a prezentat demisia la 12 ianuarie 1933, când Alexandru Vaida-Voievod a fost numit din nou prim-ministru. Ulterior, la 2 aprilie, Maniu avea să demisioneze și din funcția de președinte al partidului, care a fost preluată tot de Vaida. 11) Conflicte sociale,implicatii politice(1929-1930)

Istoria sociala a Romaniei interbelice a fost marcata de numeroase conflicte,a caror durata a tins sa se mareasca in ciuda unei legislatii sociale si a muncii.Cu precadere,in aceasta perioada au fost grav afectate de efectele crizei economice numeroase categorii socioprofesionale,salariatii,pernsionarii,invalizii de razboi.In lumea satelor,framantariile au avut la baza tergiversarea aplicarii reformei agrare din 1921,raporturile dintre tarani si proprietarii agricoli,scaderea pretului produselor agricole,impactul de camata asupra taranilor In atari imprejurari,s-au desfasurat grevele de la Lupeni(august 1929),Bucuresti si Valea Prahovei(1932-1933).Autoritatile au decurs,in aceste cazuri,si la armata,a carei interventie,provocata de grupuri de agitatori comunisti care au actionat,prioritar,din motive politice si mai putin din cauze economice si sociale,a dus la victime din randul populatiei civile.La Lupeni,din ordinul prefectului de Hunedoara armata a deschis focul,cazand 22 de morti si 100 de raniti.La atelierele CFR Grivita din Bucuresti,la 16 februarie 1933 s-au inregistrat si ciocnirile cu armata,dupa cum a declarat in Parlament ministrul de interne,G.G.Mironescu,3 morti,16 grav raniti si multi raniti usor.Dupa ce redresarea economica a inceput,framantarile sociale au devenit mai rare. 12) Extrema dreapta-revolutii politice 1919-1933 La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea legionara.Concentrand mai multe grupari politice,ea s-a remarcat printr-o teorie periculoasa si nociva pentru tineret-teoria ”purificarii prin moarte” care a exarcebat misticismul,a promovat ura,intoleranta,a facut apologia crimei.Adepti ai cultului mortii si demagogi infocati,membrii sai au actionat impotriva regimului democratic,pentru instaurarea unei dictaturi si a unei politici de segregatie rasiala,ce viza exterminarea populatiei evreiesti.Membrii sai au fost recrutati din randul micii burghezii si mai ales al preotilor,studentilor,taranilor,lucratorilor ruinati.Arma lor principala era terorismul politic,caruia i-au si cazut victima unii oameni politici. Ca și celelalte mișcări fasciste din Europa, miscarea legionara a fost creată ca un răspuns, o parare față de amenințarea exportului de revoluție comunist de proveniență sovietică.Aidoma altor mișcări europene fascistoide contemporane, miscarea legionara era fulminant-antisemită și susținea teza existenței unei „agresiuni rabinice împotriva lumii creștine”, care ar fi luat forme precum: francmasoneria, freudianismul, ateismul, marxismul, bolșevismul, războiul civil din Spania. Scopul acestor idei a fost

subminarea societății și a națiunii. Liderii miscarii legionare se declarasera adepti fideli al politicii lui Hitler.Specificul miscarii legionare față de alte mișcări fasciste și fascistoide europene,consta în fundamentalismul religios creștin-ortodox. Codreanu a imprimat, ca trăsătură fundamentală a Legiunii Arhanghelul Mihail, promovarea ortodoxismului naționalist, stabilind o legătură structurală între creștinismul ortodox și ”românitate”. In martie 1923 ia nastere Liga Apărării Național-Creștine,partid politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada interbelică.Ea dispunea de o organizatie paramilitara ce lupta contra partidelor politice,pentru reorganizarea Parlamentului,pentru alianta cu Italia fascista.In fruntea partidului fusese numit Alexandru C.Cuza, un profesor de economie politică la Universitatea din Iași si inrudit cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La 26 martie 1923, Parlamentul modifică art. 7 din Constituție, dînd din oficiu cetățenie deplină tuturor evreilor aflați pe teritoriul patriei. LANC s-a împotrivit acestei măsuri și a îndemnat studențimea la manifestări de protest. Au loc ciocniri cu poliția. În aceste mișcări studențești un rol important l-a avut Corneliu Zelea Codreanu, pe atunci membru LANC, ulterior fondator al Mișcării Legionare.Codreanu savarseste si un prim asasinat,impuscandu-l in incinta tribunalului de la Iasi,pe prefectul politiei,Constantin Manciu.Liga Apărării Național-Creștine a avut sub guvernarea Averescu,zece deputati.In cadrul partidului politic prezidat de Cuza,s-a conturat o grupare condusa de Corneliu Zelea Codreanu. In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea. In 1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub conducerea unor politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Constantin Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta antidemocratica si antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In decembrie 1933,organizatia numara,conform unor aprecieri ale contemporanilor,28 000 membri si primea stipendii din partea Germaniei si Italiei.

13)Extrema stanga-evolutii politice 1918-1933 La extrema stanga a vietii politice s-a aflat miscarea comunista.Ca instrument al intereselor URSS-ului,in mai 1921 s-a format Partidul Comunist din Romania,prim secretar fiind desemnat Gheorghe Cristescu.Autoritatile,constiente de pericolul reprezentat de noua organizatie,au intervenit si au arestat pe unii participanti la Congresul de constituire.Totusi,in 1922 a avut loc Congresul II,la Ploiesti,la care au luat parte 34 de delegati. In anul urmator,comunistii romani au adoptat si au sustinut teza cominternista,dezvoltata de Buharin,privind dreptul popoarelor la autodeterminare,mergand pana la despartirea de stat.Astfel,Romania era considerata un ”stat multinational”,creatie a ”imperialismului apusean”.Aceasta se datora si faptului ca URSS nu a acceptat niciodata pacea de la Versailles.Cu puternice opinii si vederi antinationale,comunistii preconizau dezmembrarea statului national unitar roman.Cu acest scop,au loc incidente si tulburari in Basarabia,la TatarBunar,Cismele,Nicolaevsca,Nerusai,Galilesti si se pare ca de aceste tulburari sovieticii nu au fost straini.Aceste incidente au grabit scoaterea din afara legii a comunistilor,lucru ce s-a si intamplat in 1924.Comunistii si-au desfasurat activitatea in ilegalitate,pana in 1944. Fara o legitimitate istorica in tara noastra,comunistii au dezvoltat o grupare extremista si conspirativa.Comunistii au promovat teorii care au contravenit total intereselor nationale,pronuntandu-se pentru lichidarea Romaniei Mare,fiind in continuare considerata era considerata un ”stat multinational”,creatie a ”imperialismului apusean”.Comunistii si-au stabilit drept obiectiv principal cucerirea puterii politice si pentru realizarea acestui deziderat au trebuit sa accepte unele compromisuri de moment,sa se strecoare catre varful piramidei politice in spatele unei aliante.La nivelul conducerii centrale,partidul a fost coordonat de Gheorghe Cristescu,Elek Koblos,Vitali Holotsenko,Alexandru Stefanski,Boris Stefanov,Stefan Foris.Se remarca faptul ca acestia nu erau romani,fiind impusi printr-o dispozitie a Moscovei De-a lungul timpului,partidul s-a confruntat cu existenta si activitatea paralela a doua fractiuni:cea din interior(Lucretiu Patrascanu,Bela Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din exterior(Alexandru Stefanski,Vanda Nikolski,Lenuta Filipovici).In special Ana Pauker a actionat pentru refacerea gruparii din exterior a comunistilor romani pe care a si pus-o la dispozitia lui Stalin.Unii lideri au pierit insa in URSS in timpul epurarilor staliniste(Elek Köblös,Vitali Holostenco,Boris Ștefanov,Marcel Pauker,Ion Dicescu

etc.).Salutand pactul germano-sovietic din 1939,comunistii romani nu au parasit nicicand obiectivul primordial al actiunii lor si s-au alaturat instructiunilor Moscovei,care cereau ca dificultatile ivite in urma inceperii razboiului sa fie folosite pentru declansarea unei ”revolutii sociale”

14)Extrema stanga (1934-1944) In 1924 Partidul Comunist Roman este scos in afara legii ca urmare a incidentelor si tulburarilor provocate in Basarabia dar si a orientarii antinationale a partidului.Totusi,comunistii si-au desfasurat activitatea in ilegalitate,pana in 1944. De-a lungul timpului,partidul s-a confruntat cu existenta si activitatea paralela a doua fractiuni:cea din interior(Lucretiu Patrascanu,Bela Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din exterior(Alexandru Stefanski,Vanda Nikolski,Lenuta Filipovici).In special Ana Pauker a actionat pentru refacerea gruparii din exterior a comunistilor romani pe care a si pus-o la dispozitia lui Stalin.Unii lideri au pierit insa in URSS in timpul epurarilor staliniste(Elek Köblös,Vitali Holostenco,Boris Ștefanov,Marcel Pauker,Ion Dicescu etc.).Salutand pactul germano-sovietic din 1939,comunistii romani nu au parasit nicicand obiectivul primordial al actiunii lor si s-au alaturat instructiunilor Moscovei,care cereau ca dificultatile ivite in urma inceperii razboiului sa fie folosite pentru declansarea unei ”revolutii sociale” Gheorghe Cristescu (1882–1973) a fost un politician comunist român. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1921-1924) și a fost printre fondatorii acestuia. A fost supranumit Plăpumarul. Elek Köblös(1887-1938) a fost un politician comunist român de origine maghiară care a avut pseudonimele Balthazar, Bădulescu, Dănilă. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1924-1927), dar în această perioadă a intrat în conflict cu Marcel Pauker.Köblös a fugit în Uniunea Sovietică, unde în 1928 a fost acuzat de troțkism și a fost arestat pentru câteva luni. A fost pus în libertate până în 1937, când a fost din nou arestat și executat la închisoarea Lubianka din Moscova. Vitali Holostenco(1900-1937) a fost un politician comunist româno-ucrainean. A fost secretar general al Partidului Comunist din România(1927-1931).A utilizat pseudonimele de Barbu și Petrulescu.A fost executat în cadrul epurărilor staliniste.

Alexander Danieluk Ștefanski (1897-1937), pseudonim Gorn, a fost un activist politic comunist de origine poloneză.A fost numit ca secretar general al Partidului Comunist din România (1931-1936),și a supravegheat activitǎțile comuniștilor români exilați în URSS.Alexander Danieluk Ștefanski a fost victima a epurărilor staliniste din 1936 și a fost executat în URSS, dar a fost reabilitat în 1955,în Republica Populară Polonă. Boris Ștefanov Mateiev(1893-1940) a fost un politician comunist român de origine bulgară. A fost secretar general al Partidului Comunist din România (1936-1940).Era unul din nepoții liderului comunist internațional Cristian Racovski,care i-a influențat drumul politic în tinerețe.S-a numărat printre fondatorii Partidului Comunist Roman , dar nu a putut fi prezent la congresul întemeietor de la 8 mai 1921, deoarece după ce s-a aflat printre organizatorii grevei generale din 1920 și după ce a fost acuzat de autorități de participare la plănuirea atentatului lui Max Goldstein de la Senat din decembrie 1920, fusese judecat și se afla în închisoare.La Congresul al II lea al Partidului comunist în 1922 a fost ales in Comitetul Politic Executiv provizoriu. Tot în 1922, împreună cu Gheorghe Cristescu și cu Alexandru Dobrogeanu-Gherea a fost ales în Parlamentul Romaniei pe lista Partidului Socialist Comunist, însă alegerea lor a fost invalidată de Parlament.Dupa ce partidul a fost interzis de lege în 1924, în 1927 Boris Stefanov a fost judecat iarăși într-un proces răsunător la Cluj și condamnat la inchisoare. Închiderea lui a trezit ecouri în cercurile de extremă stânga din multe țări.În decembrie 1934 a fost propulsat de Comintern ca secretar general al Partidului Comunist Roman, având atuul de a fi „băștinaș”, spre deosebire de unii din precedesorii săi.Participant în iulie-august 1935 la congresul al VII-lea al Cominternului la Moscova, a primit misiunea de a organiza un așa numit „front antifascist” și în România, ca manevră de întărire a poziției comuniștilor și a filosovietismului în țară.După ce a colaborat, împreună cu alții, la îndepărtarea și la lichidarea în cursul Marii Terori din URSS a multora din tovarășii săi din conducerea Partidului, ca de pildă Elena Filipovici și Marcel Pauker, sub acuzația de troțkism, spionaj, etc., el însuși a plecat în anul 1938 în U.R.S.S., lăsând în România o conducere interimară prezidată de Béla Breiner. Ca mulți comuniști, a fost derutat la început de pactul Ribentropp-Molotov și de interzicerea condamnării nayismului incepand din anul 1939, a incercat apoi sa -i justifice ratiunea. Aflat și el în obiectivul epurărilor fatale din URSS, ar fi fost la început salvat datorită ajutorului din partea lui Gheorghi Dimitrov, dar se pare că le-a căzut în cele din urmă victimă în anul 1940. Ștefan Foriș(1892–1946) a fost un activist și jurnalist comunist din România și Ungaria, de origine evreiască.În perioada 1940-1944,Foriș a

fost secretarul general al PCR.Foriș a fost combatant voluntar în primul război mondial.După război, a aderat la Partidul Comuniștilor din Ungaria și a activat în cadrul regimului Republicii Sovietice Ungare.În 1919, Foriș s-a reîntors la Brașov. În 1921 a aderat la nou înființatul Partid Comunist Român (care în 1924 a fost interzis). A fost redactor la două gazete de stânga. În 1928, tribunalul militar din Cluj l-a condamnat la zece ani închisoare, însă Foriș s-a refugiat în URSS. Un timp a locuit la Moscova, apoi la Viena și Berlin. S-a întors în România în 1930 și o parte din pedeapsă a ispășit-o în detenție în 1931- 1935.A fost înlăturat de la conducerea PCR la 4 aprilie 1944 (în timpul pregătirilor clandestine în vederea unei revolte antihitleriste și antiantonesciene). A fost arestat la 9 iunie 1945. Acuzat de trădare (colaboraționism cu Siguranța în anii războiului) de trei membri ai secretariatului PCdR - Teohari Georgescu, Iosif Chișinevschi și Gavrilă Birtaș (secretar de partid al regiunii Oradea). Foriș a fost ucis în 1946 de Gheorghe Pintilie (Pantiușa Bodnarenko), în complicitate cu șoferul său D. Neciu.Pintilie-Bodnarenko și agenți ai Siguranței din Oradea au fost implicați și în asasinarea mamei lui Foriș.Foriș a fost reabilitat de Ceaușescu în 1968 15) Fascismul in Romania-revolutie si modernizare Fascismul este o ideologie politică radicală, naționalistă și autoritară.Fasciștii încercă să organizeze o națiune în conformitate cu perspectivele, valorile și sistemelele corporatiste, inclusiv sistemul politic și economia.Ei susțin crearea unui stat totalitar cu un singur partid, care urmărește mobilizarea în masă a unei națiuni și crearea unui ideal „om nou”, pentru a forma o elită care reglementează prin îndoctrinare, educație fizică și politici familiale, inclusiv eugenism.Fasciștii cred că o națiune presupune o conducere puternică, o singură identitate colectivă și capacitatea de a comite violențe și război, cu scopul de a menține națiunea puternică.Guvernele fasciste interzic și suprimă opoziția față de stat. Fascismul a fost fondat de către sindicaliștii naționali italieni în Primul Război Mondial, care a combinat viziuni politice de stânga și de dreapta, dar gravitau spre dreapta la începutul anilor 1920.Oamenii de știință consideră în general că fascismul este de extremă dreapta. Fasciștii sprijină violența, războiul și militarismul, ca furnzior de transformare pozitivă în societate, de aducerea a unui nou spirit, educație, insuflarea unei dorințe de a domina în caracterul oamenilor și crearea de camaraderie națională prin intermediul serviciului militar.Fasciștii văd

violența și războiul ca acțiuni, care creează regenerare, spirit și vitalitate națională. Fascismul este anticomunist, antidemocratic, antiindividualist, antiliberal, antiparlamentar, anticonservator, antiburghez și antiproletar și în multe cazuri, anticapitalist.Fascismul respinge conceptele de egalitarism, materialism și raționalism în favoarea acțiunii, disciplinii, ierarhiei, spiritului și a voinței.În economie, fasciștii se opun liberalismului (ca o mișcare burgheză) și marxismului (ca o mișcare proletară) pentru că sunt mișcări economice exclusive bazate pe anumite clase.Fasciștii prezintă ideologia lor ca o mișcare din punct de vedere economic între clase, care promovează soluționarea conflictului dintre clasele economice în vederea asigurării solidarității naționale.Aceștia susțin o piață reglementată, multiclasă într-un sistem economic integrat național. La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea legionara. Mişcarea Legionară este un tip de grupare politic radicală, ce drenează în interiorul ei curente ideologice provenite din cultura politică anterioară, fără a deveni, prin aceasta, dependentă absolut de contextul existent. Mişcarea Legionară, asemenea fascismelor europene, fie a celor clasice, fie a celor de tip marginal, dezvoltă o „filozofie culturală“ în care pot fi recognoscibile artefracte ale ideologiilor de secol XIX, dar care dezvoltă imperativ şi exponenţial componente revoluţionare, atît în practica politică, cît şi în corpusul teoretic. Ideologia fascistă, în cazul Mişcării Legionare, devine un vehicul de mobilizare şi un sediment cu valoare autonomă, care generează specificitate structurii politice. Legiunea dezvoltă toate componentele „religiei politice“, ca formulă sui-generis de compensaţie violentă la erodarea religiozităţii clasice, ca manieră de substituire a practicii religioase, a riturilor şi comportamentelor creştine consacrate. Reconfigurarea, de multe ori „ilicită“, a dimensiunii religioase oficiale, este completată de voinţa revoluţionară orientată nu atît spre exaltarea romantică a trecutului, cît spre construcţia utopiei şi ucroniei totalitare. Revoluţionarismul de tip fascist este unul autentic. El propune şi militează violent construcţia omului nou, refuzînd modernitatea existentă, evaluată ca „degenerată“, azvîrlindu-se întro postmodernitate legată indistinct de un Ev Mediu asumat ideologic. Mişcarea Legionară este o formă clasică de fascism, prin expunerea violent angajată a unui filozofii politice idealiste, vitaliste şi voluntariste, fundamental orientate spre construcţia unei culturi seculare, autodeterminate şi moderne. Mişcarea Legionară poate fi definită şi în termenii negativi ai antiliberalismului, anticomunismului şi anticonservatorismului; ea promovează mobilizarea de masă, şi prin militarizarea relaţiilor politice, cu vocaţia de a construi un partid-miliţie de

masă; Mişcarea Legionară dezvoltă estetica politică comună fascismelor, reprezentînd o valorizare antropologică a principiilor masculinităţii şi a viziunii „organice“ asupra societăţii. Fascismul şi, implicit, Mişcarea Legionară se autoproclamă deschis ca o religie politică, ce afirmă primatul credinţei şi al mitului în politica militantă şi apelează fără ezitare la iraţionalitate, ca mijloc politic al mobilizării prin forţă. Mişcarea Legionară introduce, ca practică politică persistentă, „gîndirea mitică“, afirmînd, fără echivoc, că această gîndire este singura formă de conştiinţă colectivă posibil sustenabilă pentru mase, consacră figura liderului charismatic, instituie o liturghie politică pentru celebrarea deificării statului şi cultul conducătorului. 16)Intelectualii si atitudinea lor fata de fascism 17)Alegerile din decembrie 1933 si asasinarea lui I.G.Duca Aparitia Garzii de Fier pe scena politica romaneasca din perioada interbelica l-a determinat pe Ion Gheorghe Duca sa interzica Garda de Fier.Despre Ion Gheorghe Duca(1879-1933) se poate preciza ca era membru PNL inca din timpul lui Carol I.Intra in politica,initial membru in Camera Deputatilor(1908) ca apoi sa fie in mai multe randuri ministru.În noiembrie 1933, regele Carol al II-lea al României i-a cerut să devină șeful guvernului ca prim-ministru până la alegerile din decembrie. În această funcție, Duca a încercat să anihileze organizația naționalistă de extremă dreaptă Garda de Fier. A inițiat măsuri dure de represiune împotriva acesteia cu scopul de a o împiedica a participa la alegerile din decembrie 1933.Carol al II-lea fusese informat, despre ce aveau de gând Nicadorii, după ce șeful poliției, Gabriel Marinescu primise o notă care deconspira întregul plan, însă regele a dat următoarea dispoziție: „Ține nota la birou și n-o transmite mai departe”. Informarea fusese făcută chiar de vărul unuia dintre autori care era informator al poliției.Masurile luate impotriva Garzii de Fier aveau sa ii aduca sfarsitul. G. Duca a fost chemat la Sinaia, imediat după câştigarea alegerilor, pentru o întrevedere cu Carol al II-lea. A plecat cu primul tren, cu pază foarte puţină, fără să ştie că într-un vagon alăturat călătoreau asasinii: Nicolae Constantinescu, Doru Belimaci, Ioan Caranica. După întâlnirea cu regele de la Peleş, Duca trebuia să revină la Bucureşti cu trenul de 21 şi 15 minute. Trenul a întârziat o oră, fapt ce nu i-a decumpănit pe asasini, care lau aşteptat pe peron.Până la vagonul guvernamental mai avea de făcut câţiva paşi. Ar fi trebuit să intre prin biroul şefului de gară, dar cineva a uitat să îl

anunţe. O explozie, un nor de fum, o petardă aruncată în calea lui I. G. Duca. În panica momentului, Nicolae Constantinescu i-a pus o mână pe umăr şi apoi i-a tras o rafală de cinci gloanţe în ceafă. A murit pe loc. Aceasta este, pe scurt, povestea morţii, la 29 decembrie 1933, a primului ministru I. G. Duca. În procesul intentat asasinilor lui Duca, în afară de cei trei executanți au compărut și Codreanu, generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Nichifor Crainic și alții sub acuzația de conspirație criminală, dar pe baza unor disputate circumstanțe atenuante, au fost achitați. 18)Evolutia miscarii legionare intre 1934-1937 Dupa asasinarea lui I.G.Duca si achitarea lui Codreanu,Garda de Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie 1934,partidul Totul pentru Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si l-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu.In 1935,o grupare condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si a format Cruciada Romanismului.El dezlănțuie o amplă campanie împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, reluată de presa de mare tiraj, prin care Codreanu este făcut laș, desfrânat și slab orator.Nemaiputând suporta atacurile la adresa Căpitanului, legionarul Ion Caratănase a adunat un grup de zece legionari hotărâți „să dea un exemplu istoric". În ziua de 16 iulie 1936, Mihai Stelescu a fost asasinat în Spitalul Brâncovenesc din București, unde se afla internat,fiind acuzat de tradare a idealurilor organizatiei. Desi s-a declarat in mai multe randuri impotriva lui Codreanu,Carol II i-a ținut până la aducerea la putere a generalului Ion Antonescu, la 5 septembrie 1940.Regele a tratat cu legionarii,in speranta ca-i va putea folosi ca masa de manevra si chiar subordona.In acest sens au avut loc lucrarile Congresului studentilor legionari din Targu Mures(2-5 apr. 1936) unde insa s-au constituit ”echipele mortii” si ”liste” pe care au fost inscrise numele unor personalitati ale epocii ce trebuiau lichidate Anul 1937 a insemnat un punct de cotitura in evolutia politica a Romaniei.In cadrul PNT s-au conturat trei aripi: una condusa de Nicolae Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului democratic,a doua condusa de Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei regale si a treia condusa de Armand Calinescu ce se declarase adversar al legionarilor.In urma demisiei lui Ion Mihalache,Maniu revine in conducerea partidului si a semnat un pact de neagresiune electorala cu Garda de Fier.La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa obtina 40% din voturi ca sa poata guverna.

Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. 19)Partidele nationaliste si antisemite 1935-1937 In martie 1923 ia nastere Liga Apărării Național-Creștine,partid politic de orientare naționalistă și antisemită din România, în perioada interbelică.Ea dispunea de o organizatie paramilitara ce lupta contra partidelor politice,pentru reorganizarea Parlamentului,pentru alianta cu Italia fascista.In fruntea partidului fusese numit Alexandru C.Cuza, un profesor de economie politică la Universitatea din Iași si inrudit cu domnitorul Alexandru Ioan Cuza. In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea. In 1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub conducerea unor politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Constantin Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta antidemocratica si antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In decembrie 1933,organizatia numara,conform unor aprecieri ale contemporanilor,28 000 membri si primea stipendii din partea Germaniei si Italiei. Dupa asasinarea lui I.G.Duca si achitarea lui Codreanu,Garda de Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie 1934,partidul Totul pentru Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si l-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu.In 1935,o grupare condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si a format Cruciada Romanismului.El dezlănțuie o amplă campanie împotriva lui Corneliu Zelea Codreanu, reluată de presa de mare tiraj, prin care Codreanu este făcut laș, desfrânat și slab orator.Replica legionarilor nu intarzie si acestia il asasineaza pe Stelescu, în Spitalul Brâncovenesc din București, unde se afla internat,fiind acuzat de tradare a idealurilor organizatiei La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea

după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. 20) Sistemul partidist democratic intre 1934-1937 Viata politica a Romaniei interbelice a fost dominata de Partidul National Liberal si Partidul National Taranist. Partidul Național Liberal a fost si este unul din principalele partide politice din Romania,cu rol insemnat in modernizarea tarii.A fost infiintat sub acest nume in data de 24 mai 1875.Din cele 87 de cabinete ale Romaniei, 30 au fost conduse de premieri liberali.Liberalii au continuat,in schimb,sa joace un important rol politic,reprezentand in practică cel mai puternic partid politic al perioadei interbelice.Ei au condus neintrerupt din 1914 si pana în 1919(cu o scurta intrerupere intre martie-noiembrie 1918),cand, asemenea altor partide liberale europene,au pierdut alegerile organizate de ei pe baza votului universal. Partidul National Liberal a dominat scena politica romaneasca mai ales intre 1918-1928,perioada cunoscuta si sub numele de ”Decada bratiana”.PNL s-a implicat in istoria sa in mai multe evenimente ce aveau sa devina semnificative pentru Romania,in special obtinerea independentei in 1877, construirea Regatului Romaniei in 1881,razboiul de reintregire nationala(crearea Romaniei Mari) in 1918.De asemenea s-au implicat si in activitatea legislativa,elaborand o serie de legi si reforme,contribuind la dezvoltarea politica,sociala si economica a Romaniei. Liberalii au reusit sa se impuna in alegeri,formandu-se cabinetul lui Gheorghe Tătărăscu,fost militar ce intrase in 1912 in randurile PNL. Guvernarea lui Gheorghe Tătărescu poate fi privită în antiteză, după cum au și facut-o unii istorici. Pe de o parte, anii 1934-1937 au însemnat pentru România prestigiu, stabilitate și bunăstare. Au însemnat relansarea economiei după dureroasa criză mondială. Pe de altă parte, una din cele mai grave acuzații care i se aduc politicianului este că, în timpul mandatului său, a contribuit la destrămarea partidelor, începând chiar cu cel din care făcea parte, la desființarea democrației și la concursul dat regelui Carol al-II-lea pentru instaurarea dictaturii regale.Prin măsurile legislative adoptate, în perfectă continuare cu opera de legiferare din vremea guvernării lui Ion. I. C. Brătianu, acest guvern a protejat dezvoltarea economică a țării, inclusiv a industriei naționale, a stimulat comerțul și, mai ales, exportul, a încurajat agricultura, a însănătoșit finanțele iar nivelul general de trai a crescut .Au fost adoptate legi privitoare la organizarea și funcționarea institușiilor

statului, la organizarea administrativă a țării, la administrarea justiției. A fost întărită capacitatea de apărare a țării și îmbunătățită starea armatei. Importante au fost măsurile luate în vederea restructurării și dezvoltării învățământului de toate gradele . Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru menținerea regimului democratic-constituțional. Partidul Național Țărănesc a fost un partid politic format în 1926 prin fuziunea Partidul Național Român din Transilvania (prezidat de Iuliu Maniu) cu Partidul Țărănesc din Vechiul Regat (prezidat de Ion Mihalache). Partidul s-a afirmat în special în perioada interbelică ca alternativă de guvernământ la Partidului Național Liberal și ca o forță care a militat pentru menținerea regimului democratic-constituțional. Partidul National Taranesc reuseste,in anii crizei economice,sa conduca Romania din punct de vedere executiv si legislativ, punand in aplicare o parte din proiectele legislative.In septembrie 1933 a fost ales presedinte Ion Mihalache,iar la conducere au fost numite cadre tinere,ca Mihai Ralea,Mihail Ghelmegeanu,care si-au propus revigorarea partidului.In 1935 s-a publicat un nou program politic al carui scop era edificarea ”statului national taranist” in Romania. Partidul nu a fost lipsit de framantari interne si sciziuni,fiind parasit de elementele de stanga,reprezentate de Alexandru Vaida Voievod si de Dem Dobrescu. In cadrul PNT s-au conturat trei aripi: una condusa de Nicolae Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului democratic,a doua condusa de Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei regale si a treia condusa de Armand Calinescu ce se declarase adversar al legionarilor.In urma demisiei lui Ion Mihalache,Maniu revine in conducerea partidului si a semnat un pact de neagresiune electorala cu Garda de Fier. La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. In viata politica a Romaniei si-au desfasurat activitatea si alte formatiuni politice,fie ca erau de stanga sau extrema stanga,fie ca erau de dreapta sau extrema dreapta Partidul Social Democrat Român a fost reprezentantul socialdemocrației în viața politică românească pînă la instaurarea dictaturii comuniste.Principalele direcții de acțiune ale partidului erau instituirea

votului universal, adoptarea unei legislații a muncii și reforma radicală a sistemului agrar în favoarea țărănimii, organizarea învățămîntului gratuit obligatoriu, garantarea dreptului la întrunire, instituirea impozitului progresiv pe venit, descentralizarea și autonomia comunală. PSDR a salutat Marea Unire din 1918, solicitînd democratizarea țării și transformarea ei într-o societate socialistă. În decembrie 1918, PSDR și-a schimbat denumirea în Partidul Socialist, dar din rîndurile sale s-au desprins mai multe facțiuni și grupuri disidente. Congresul din 7 mai 1927 a hotărît centralizarea întregii mișcări socialiste prin constituirea Partidului SocialDemocrat (PSD), iar printre membrii săi se numărau George Grigorovici, Constantin Titel Petrescu, Ilie Moscovici, Șerban Voinea, Iosif Jumanca, Ioan Flueraș, Ștefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Theodor Iordănescu, Ion Pas. A urmat o perioadă de scindări generate de relaționarea cu celelalte partide, respectiv cu PNȚ și PNL, în vederea accederii la putere. În perioada dictaturii regale, PSD și-a continuat activitatea în ilegalitate, sub conducerea lui Constantin-Titel Petrescu. Deși se aflau în tratative cu comuniștii pentru organizarea luptei antifasciste, social-democrații români au întrerupt contactele cu comuniștii, care susținuseră anexarea Basarabiei și Bucovinei de Nord la URSS. Frontul Plugarilor a fost o organizație politică de stânga a țăranilor români, înființată în ianuarie 1933 la Deva, sub conducerea lui Petru Groza, cu scopul de a mobiliza la luptă masele țărănești pentru apărarea drepturilor și libertăților lor. Inițiată în județul Hunedoara,mișcarea s-a răspândit curând în Banat, iar apoi și în celelalte zone ale României.În septembrie 1935, Frontul Plugarilor a semnat un acord cu Uniunea oamenilor muncii maghiari din România (MADOSZ), iar la 6 decembrie 1935, la Țebea, sub gorunul lui Horea, a încheiat o înțelegere cu Blocul Democratic (organizație aflată sub influența Partidului Comunist Român, pe atunci în ilegalitate) și Partidul Socialist.Membri marcanți ai organizației au fost, alături de Petru Groza: Miron Belea, Ion Moga Fileriu, Romulus Zăroni, Octav Livezeanu La extrema stanga a vietii politice s-a aflat miscarea comunista.Ca instrument al intereselor URSS-ului,in mai 1921 s-a format Partidul Comunist din Romania,prim secretar fiind desemnat Gheorghe Cristescu. In 1924 Partidul Comunist Roman este scos in afara legii ca urmare a incidentelor si tulburarilor provocate in Basarabia dar si a orientarii antinationale a partidului.Totusi,comunistii si-au desfasurat activitatea in ilegalitate,pana in 1944.De-a lungul timpului,partidul s-a confruntat cu existenta si activitatea paralela a doua fractiuni:cea din interior(Lucretiu Patrascanu,Bela Brainer,Alexandru Sencovici) si cea din exterior(Alexandru Stefanski,Vanda Nikolski,Lenuta Filipovici).In special Ana Pauker a actionat

pentru refacerea gruparii din exterior a comunistilor romani pe care a si puso la dispozitia lui Stalin.Unii lideri au pierit insa in URSS in timpul epurarilor staliniste(Elek Köblös,Vitali Holostenco,Boris Ștefanov,Marcel Pauker,Ion Dicescu etc.).Salutand pactul germano-sovietic din 1939,comunistii romani nu au parasit nicicand obiectivul primordial al actiunii lor si s-au alaturat instructiunilor Moscovei,care cereau ca dificultatile ivite in urma inceperii razboiului sa fie folosite pentru declansarea unei ”revolutii sociale” La extrema dreapta a vietii politice s-a aflat miscarea legionara. In 1927,ia nastere un nou partid extremist de dreapta,Legiunea Arhanghelului Mihail,o organizatie paramilitară teroristă de orientare naționalistă-fascistă, creată după modelul organizațiilor naziste SA și SS, cu un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit și antimasonic.Alături de Codreanu, supranumit „Căpitanul”, fondatori ai mișcării legionare au mai fost Ion Moța, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneață, dar dominarea „Căpitanului” era absolută, inalienabilă, indisputabilă, iar criticarea sa era pasibilă cu moartea.In 1930,organizatia s-a numit Garda de Fier.Ea a prezentat,sub conducerea unor politicieni ca generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, Constantin Papanace un program ecclectic,cu o pronuntata tenta antidemocratica si antisemita,raspandindu-se o politica xenofoba.In decembrie 1933,organizatia numara,conform unor aprecieri ale contemporanilor,28 000 membri si primea stipendii din partea Germaniei si Italiei.Dupa asasinarea lui I.G.Duca si achitarea lui Codreanu,Garda de Fier se dizolva.Ia nastere,in decembrie 1934,partidul Totul pentru Țară,format din membri ai fostei Garzi de Fier si l-a avut ca președinte pe generalul Gheorghe Cantacuzino-Grănicerul, apoi pe inginerul Gheorghe Clime. De fapt, conducătorul era Corneliu Zelea Codreanu.In 1935,o grupare condusa de Mihail Stelescu a parasit partidul si a format Cruciada Romanismului,criticand politica si opiniile lui Codreanu dar replica legionarilor nu intarzie si acestia il asasineaza pe Stelescu.In 1937,legionarii semneaza un pact de neagresiune electorala cu Maniu si participa la alegerile parlamentare, iesind pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii. Partidul Național Creștin a fost un partid de extremă-dreapta în România interbelică, cu o politică naționalistă și virulent antisemitică.Partidul Național Creștin a fost creat la Iași prin fuziunea, la 14 iulie 1935, a Ligii Apărării Național Creștine (A.C.Cuza) și Partidului Național Agrar (Octavian Goga). Președinte suprem a fost A.C.Cuza, iar președinte Octavian Goga.Octavian Goga a condus între 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938 un guvern minoritar format din reprezentanți ai

Partidului Național Creștin(locul 4 la alegerile din 20 decembrie 1937 cu 281.167 voturi, adică 9,5% și 39 de mandate),ai grupării național țărăniste de centru conduse de Armand Călinescu și personalități apropiate regelui Carol al II-lea.In 1938, prin instituirea dictaturii regale a lui Carol al doilea, Partidul Național Creștin a fost înlăturat de la guvernare,și, ca toate celelalte partide cu excepția partidului regalist, scos în afara legii. Un alt partid ce a apartinut extremei drepte politice din Romania interbelica a fost Frontul Românesc fondat la 25 februarie 1935 din inițiativa fostului lider al Partidul Național-Țărănesc, Alexandru Vaida-Voievod. Formațiunea s-a creat prin desprinderea de Partidul Național-Țărănesc a unui grup de politicieni conduși de Alexandru Vaida-Voievod, care fusese președinte al acestui partid și îl reprezentase de trei ori ca președinte al Consiliului de Miniștri. Partidul era organizat pe baze ierarhice clare, conducătorii acestuia fiind confirmați de președinte, în fața căruia răspundeau.Frontul Românesc se pronunța pentru tratarea cu prioritate a elementului românesc în economie, societate și politică, prin introducerea așa-numitului principiu "numerus valachicus", conform căruia fiecare întreprindere și instituție trebuia să aibă în componența ei un număr de români egal cu ponderea acestora în populația țării, respectiv 71,9%, conform recensământului din 1930. Neacceptarea de către conducerea PNȚ a acestei idei a și fost cauza imediată a părăsirii partidului de către VaidaVoievod.Partidul și-a încetat activitatea la 30 martie 1938, odată cu dizolvarea partidelor politice după instalarea dictaturii regale. Un alt partid ce a apartinut extremei drepte politice din Romania interbelica a fost Partidul Poporului partid înființat de Alexandru Averescu în 1918 sub numele de „Liga Poporului”.Partidul avea sa dispara de pe scena politica romaneasca dupa ce Averescu se retrage din viața politică,spre finele vieții sale,bătrân și bolnav. Partidul Național Agrar a fost un partid de extremă-dreapta în România interbelică. Partidul Național Agrar a fost întemeiat la 10 aprilie 1932 de către (Octavian Goga), prin desprindere din Partidul Poporului condus de Alexandru Averescu. Partidul Național Agrar nu a reușit să se afirme în viața politică românească în cei trei ani ai existenței sale.La 14 iulie 1935, prin fuziunea cu Liga Apărării Naționale Creștine a lui A.C.Cuza și formarea Partidului Național Creștin, P.N.A. și-a încheiat existența Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat", pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică

decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți".Scopul declarat al F.R.N., enunțet în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului". Art. 6 prvedea că Numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.În Monitorul oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale regelui. Minoritățile etnice au avut de asemenea organismele lor politice ce le reprezentau in perioada interbelica.Amintim Partidul German,Uniunea Populară Maghiară,Partidul Evreiesc,Partidul Maghiar,Mișcarea Națională Culturală și Economică Italo-Română. 21)Semnificatia alegerilor din decembrie 1937 Anul 1937 a insemnat un punct de cotitura in evolutia vietii politice din Romaniei.Intre 1934-1937,lider al executivului era liberalul Gheorghe Tatarescu.Incă de la debutul său în noua postură, Tătărescu, deși era deplin conștient de criza sistemului politic, nu a dat nici un semn că ar urmări consolidarea și stabilizarea structurilor parlamentar-democratice. Acțiunile sale au generat o intensificare a luptelor dintre partide. Erorile guvernării, conjugate cu ascensiunea curentelor extremiste au reușit să determine pierderea încrederii oamenilor în regimul democratic și să favorizeze instaurarea dictaturii regale în 1938. Partidul National Taranesc se confrunta cu diverse framantari interne si sciziuni,fiind parasit de elementele de stanga,reprezentate de Alexandru Vaida Voievod si de Dem Dobrescu. In cadrul PNT s-au conturat trei aripi: una condusa de Nicolae Lupu ce lupta pentru mentinerea regimului democratic,a doua condusa de Iuliu Maniu ce era adversar al camarilei regale si a treia condusa de Armand Calinescu ce se declarase adversar al legionarilor.In urma demisiei lui Ion Mihalache,Maniu revine in conducerea partidului si a semnat un pact de neagresiune electorala cu Garda de Fier. La alegerile din 1937,nici liberalii si nici taranistii nu au reusit sa obtina 40% din voturi ca sa poata guverna. Legiunea a ieșit pe locul al treilea după Partidul Național Liberal și Partidul Național-Țărănesc, obținând 15,5% din sufragii.In aceste conditii,regele Carol II l-a insarcinat cu formarea guvernului pe Octavian Goga,un om politic lipsit de personalitate dar un poet destul de apreciat.Guvernarea s-a a durat 44 de zile.Guvernarea

nu a fost lipsita insa de contradictiile intre gruparile politice ce o sustineau.Armand Calinescu,in calitate de ministru de interne,a actionat impotriva legionarilor in ciuda faptului ca in februarie 1938,Corneliu Zelea Codreanu incheiase o intelegere cu Octavian Goga,pe baza careia legionarii ieseau din campania electorala dar sustineau pe Goga in viitoarele alegeri. Prin faptul ca partidele istorice nu si-au asigurat cele 40% din voturi ca sa poata guverna si prin numirea unui om politic lipsit de personalitate in fruntea guvernului,regele isi pregatise terenul pentru instaurarea regimului de conducere personala.In ianuarie 1938 este dizolvat Parlamentul,pe 10 februarie guvernul Goga este inlaturat si a fost instaurat regimul de autoritate monarhica a lui Carol II.Dupa numirea lui Miron Cristea in fruntea guvernului,este elaborata o noua constitutie potrivit careia regelui ii reveneau atat puterea executiva cat si puterea legislativa,Parlamentul avand un rol doar decorativ. 22)Monarhia autoritara carlista si institutiile sale 1938-1940 Rezultatul alegerilor din 1937 a fost prilejul de care regele Carol II s-a folosit pentru a instaura regimul de conducere personala. Prin faptul ca partidele istorice nu si-au asigurat cele 40% din voturi ca sa poata guverna si prin numirea unui om politic lipsit de personalitate in fruntea guvernului,regele isi pregatise terenul pentru instaurarea regimului de conducere personala.In ianuarie 1938 este dizolvat Parlamentul,pe 10 februarie guvernul Goga este inlaturat si a fost instaurat regimul de autoritate monarhica a lui Carol II. Dupa numirea patriarhului Miron Cristea in fruntea unui guvern de ”uniune nationala”,pe 27 februarie 1938 a fost adoptata o noua Constitutie ce consfintea noul regim politic al Romaniei.Conform Constitutie din 1938, regelui ii reveneau atat puterea executiva cat si puterea legislativa,Parlamentul avand un rol doar decorativ.Pe 30 martie 1938 au fost dizolvate partidele politice iar pe 14 august 1938 a fost adoptata o noua lege administrativa,conform careia teritoriul Romaniei a fost impartit in zece tinuturi,conduse de un rezident regal numit de catre rege.De asemenea,primarii din asezarile urbane si rurale urmau sa fie numiti pe o perioada de 6 ani.O alta masura luata de rege a fost introducerea cenzurei si a starii de asediu. Pe plan politic,ia nastere Frontul Renașterii Naționale,un partid înființat de regele Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România.Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică

organizație politică în stat", pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți".Scopul declarat al F.R.N., enunțet în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului". Art. 6 prvedea că Numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.În Monitorul oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale regelui.Pe 15 decembrie 1938 s-a reorganizat Straja Tarii,organizatie ce grupa fetele intre 7-21 de ani si baietii intre 7-18 ani.Organizatia si-a propus adularea institutiei monarhice si a reprezentantului sau Dupa moartea lui Miron Cristea,in fruntea guvernului a fost numit Armand Calinescu,membru PNT si adversar al politicii pe care o urmau legionarii.In 1938,a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare.Poartă responsabilitatea comenzii asasinării în închisoare a liderilor legionari, inclusiv a lui Corneliu Zelea Codreanu, după 30 noiembrie.Armand Călinescu a continuat politica tradițională, apropiată de Franța și Marea Britanie. În septembrie, a permis refugiul guvernului polonez după invadarea și ocuparea Poloniei de către germani.Asasinarea lui Codreanu din ordinul primului ministru a avut o replica dura din partea legiunii.Armand Calinescu a fost asasinat în București pe 21 septembrie 1939, asasinii fiind legionari conduși direct de Horia Sima, trimis special din Germania pentru această acțiune. In perioada regimului autoritar,camarila regala s-a aflat la apogeul influentei sale politice.Ea a influentat o serie de oameni politici,financiari si bancheri,,care au avut,deseori,un cuvant de spus intr-o serie de probleme importante ale Romaniei. Un capitol important al vietii politice interne din aceasta perioada l-au reprezentat si raporturile sinuase si contradictorii ale lui Carol II cu legionarii.Daca pana in 1938,regele a sperat sa-i foloseasca ca o masa de manevra pentru a-si intari regimul,dupa instaurarea regimului personal raporturile intre cei doi factori politici s-au incordat din nou.Scrisoarea jignitoare pe care Codreanu o trimisese lui Iorga a furnizat autoritatilor ocazia ca,pe baza prevederilor decretului-lege privind dizolvarea partidelor politice,sa incrimineze organizatia legionara,dezvaluind si numeroase documente care atestau legaturi cu Germania si Italia.Pe baza acestor

probe,Codreanu si alti lideri legionari au fost condamnati la ani grei de inchisoare.Conducatorul legionarilor a cerut adeptilor sai sa se supuna pentru a nu periclita viata celor inchisi. Sub impulsul presiunilor Reichului asupra Romaniei,dupa semnarea Dictatului de la Munchen(1938) care a sacrificat Cehoslovacia Germaniei,cu concursul Angliei si al Frantei,in tara au inceput noi agitatii legionare.La 28 nov.1938,un grup de legionari a incercat sa-l asasinze pe Florian Stefanescu-Goanga,rectorul Universitatii din Cluj,psiholog si membru corespondent al Academiei Romane.In aceste imprejurari,regele Carol II a dispus suprimarea conducatorilor legionari.Au fost executati sub pretextul ca au incercat sa fuga de sub escorta,pe drumul de la Ramnicul Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari 23)Constitutia din februarie 1938.Caracterul ei antidemocratic La 20 februarie 1938,s-a publicat o noua constitutie ce urma sa puna bazele juridice ale regimului carlist.Ea a fost redactata de catre juristul Istrate Micescu.Prin prevederile sale monarhia s-a intarit considerabil.Desi a mentinut formal principiul separarii puterii in stat si ideea ca ”puterea emana de la natiune”,noua lege fundamentala a privilegiat puterea regala.Regele numea guvernul,exercita puterea legislativa prin Reprezentanta Nationala,era comandantul suprem al armatei,conferea decoratii,putea incheia pace si declara razboi,acredita pe ambasadori,batea moneda.El guverna pe baza de decrete-legi.S-a prevazut ca dreptul de vot il aveau cetatenii romani incepand de la 30 de ani.Fiindca regele exercita puterea legislativa,Parlamentul avea un rol strict decorativ.De asemenea,cu toate ca,in mod formal,au fost reconfirmate drepturile si libertatile cetatenesti,s-a introdus pedeapsa cu moartea pe timp de pace,in cazul autorilor unor tentative politice.Totodata monarhia a pastrat unele elemente ale democratiei parlamentate: Parlamentul cu atributii reduse,presa,cenzurata insa,o oarecare posibilitate de actiune a partidelor politice si chiar o confruntare de idei.Pornind de la aceste considerente,Monarhia nu poate fii considerata o dictatura clasica sau de tip fascist. 24)Relatia dictaturii carliste cu contestatarii sai Consolidarea monarhiei regale prin Constitutia de la 1938 si caracterul antidemocratic al legii fundamentale a starnit nemultumiri in randul elitei politice.Aceste nemultumiri s-au acutizat in urma deciziei regelui Carol II de a dizolva partidele politice,decizie pusa in aplicare pe 30

martie 1938. Decretul-lege din 30 martie 1938 a determinat prima luare de atitudine din partea liderilor naţional-ţărănişti şi liberali, care au înţeles că suveranul nu se limita doar la acţiuni împotriva Gărzii de Fier, ci era decis să permanetizeze regimul monarhiei autoritare, distrugând sistemul democraţiei întemeiat pe partide politice. Iuliu Maniu a declarat că actul dizolvării partidelor politice era neconstituţional, şi preciza: "nu ne socotim dizovaţi, ci ne simţim obligaţi a continua activitatea noastră". La rândul său, C.I.C. Brătianu a adresat regelui un memoriu de protest împotriva decretului-lege din 30 martie În şedinţa Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional-Liberal din 5 aprilie 1938, C.I.C.Brătianu îşi afirma convingerea că: "Mai curând sau mai târziu, tot la acţiunea de partid trebuie să se revie, pentru a da vieţii naţionale un ritm normal". Parlamentul s-a dovedit o instituţie incomodă pentru regim.Conform decretului din 3 iunie 1939, deputaţii şi senatorii au fost obligaţi să depună jurământ de credinţă faţă de rege şi să poarte uniforma Frontului Renaşterii Naţionale(partid înființat de regele Carol al II-lea la 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România). Între cei care au refuzat, s-au aflat Iuliu Maniu, I. Mihalache, dr. N. Micu si C.I.C. Bratianu (senatori de drept), fapt ce a fost comentat în termeni cu totul nefavorabili regelui Carol al II-lea. În timp ce unii deputaţi au găsit de datoria lor să laude pe rege, care a "salvat" ţara, alţii au adoptat o atiutudine critică faţă de regim. Tradiţia parlamentară de şapte decenii crease o mentalitate democratică, şi anume aceea de a controla activitatea guvernamentală şi a se implica în toate problemele interesând statul român. Un capitol important al vietii politice interne din aceasta perioada l-au reprezentat si raporturile sinuase si contradictorii ale lui Carol II cu legionarii.Daca pana in 1938,regele a sperat sa-i foloseasca ca o masa de manevra pentru a-si intari regimul,dupa instaurarea regimului personal raporturile intre cei doi factori politici s-au incordat din nou.Scrisoarea jignitoare pe care Codreanu o trimisese lui Iorga a furnizat autoritatilor ocazia ca,pe baza prevederilor decretului-lege privind dizolvarea partidelor politice,sa incrimineze organizatia legionara,dezvaluind si numeroase documente care atestau legaturi cu Germania si Italia.Pe baza acestor probe,Codreanu si alti lideri legionari au fost condamnati la ani grei de inchisoare.Conducatorul legionarilor a cerut adeptilor sai sa se supuna pentru a nu periclita viata celor inchisi. Sub impulsul presiunilor Reichului asupra Romaniei,dupa semnarea Dictatului de la Munchen(1938) care a sacrificat Cehoslovacia Germaniei,cu concursul Angliei si al Frantei,in tara

au inceput noi agitatii legionare.La 28 nov.1938,un grup de legionari a incercat sa-l asasinze pe Florian Stefanescu-Goanga,rectorul Universitatii din Cluj,psiholog si membru corespondent al Academiei Romane.In aceste imprejurari,regele Carol II a dispus suprimarea conducatorilor legionari.Au fost executati sub pretextul ca au incercat sa fuga de sub escorta,pe drumul de la Ramnicul Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari. La sfârşitul anului 1939,Carol al II-lea a iniţiat politica de "reconciliere naţională",cerând tuturor românilor să colaboreze pentru apărarea intereselor ţării. Politica de reconciliere promovată de Carol în interior şi în exterior nu a salvat ţara de izolare.Astfel,in vara lui 1940,Romania Mare inceta sa mai existe.In urma acestei imprejurari,regele Carol II i-a decizia abdicării,in septembrie 1940 parasind Romania. 25) Prabusirea dictaturii carliste(septembrie 1940) La 1 septembrie 1939 incepe un nou conflict mondial iar 5 zile mai tarziu Romania isi proclama neutralitatea.Situatia Romaniei a fost decisa insa de raporturile dintre cele doua grupari de state:pe de-o parte Anglia si Franta si pe de alta parte,Germania si URSS.Pactul germanosovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub numele de Ribbentrop-Molotov a fost un soc pentru cercurile oficiale de la Bucuresti,deoarece Romania nu avea relatii bune cu niciuna dintre statele care isi impartisera sferele de influenta in Europa Rasariteana,ceea ce a si grabit declansarea razboiului. Pe 21 septembrie Armand Calinescu a fost asasinat în București,asasinii fiind legionari conduși direct de Horia Sima, trimis special din Germania pentru această acțiune.Dupa atentat,Garda de Fier si-a pierdut caracterul de organizatie politica si a devenit o organizatie clasica terorista,in slujba Reichului.Atentatul a determinat o riposta dura a autoritatilor,fiind executati peste 300 de legionari,aproape toata conducerea partidului.Pe 30 noiembrie au fost executati sub pretextul ca au incercat sa fuga de sub escorta,pe drumul de la Ramnicul Sarat la Jilava,Corneliu Zelea Codreanu si alti legionari. La sfârşitul anului 1939,Carol al II-lea,a iniţiat politica de "reconciliere naţională",cerând tuturor românilor să colaboreze pentru apărarea intereselor ţării in noua conjuctura internationala,marcata de victoriile Germaniei.In acest sens,pe 18 aprilie 1940 s-a legalizat,printr-o intalnire a regelui cu o delegatie de legionari,impacarea lui Carol II cu Garda de Fier iar la 29 mai 1940 Horia Sima,noul lider al Garzii de Fier,s-a intors in tara,fiind primit de Carol intr-o audienta,la Palat.Toate acestea insa au grabit prabusirea regimului monarhiei autoritare.

In vara anului 1940,victoriile Axei si adancirea izolarii internationale a desavarsit criza regimului carlist.Infrangerea Frantei,principalul aliat al Romaniei,de catre Germania,a decis reorientarea politica a tarii noastre.Pe 28 mai 1940,Consiliul de Coroana renunt la politica de neutralitate,iar pe 30 iunie la garantiile anglo-franceze;peste zece zile parasise si Liga Natiunilor.Legionarii au devenit,in premiera,membri ai guvernului Tatarescu,Horia Sima detinand functia de subsecretar de stat al Ministerului Cultelor;Garda de Fier a devenit partid politic de guvernamant. Pe 4 iulie 1940 s-a constituit cabinetul prezidat de Ion Gigurtu,inginer român si om politic de extremă dreaptă.Numit si ”guvernul disperarii regale” de catre Manoilescu,in componenta cabinetului intrasera trei legionari(Horia Sima,Noveanu,Augustin Bideanu).Guvernul a declarat că va duce o politică pro-Axa Berlin-Roma.La sfârșitul lunii august 1940, în urma întâlnirii dintre Gigurtu și Hitler, România a acceptat Dictatul de la Viena,prin care N-V Transilvaniei era luat de Ungaria. Pe plan intern Ion Gigurtu a dus o politică de discriminare rasială antisemită prin interdicția căsătoriilor dintre creștini și evrei,precum și prin clasificarea prin lege a evreilor, în funcție de data venirii lor în România. Pierderile teritoriale din vara lui 1940(Basarabia,nordul Bucovinei,Herta,N-V Transilvaniei,Cadrilaterul a accentuat criza de autoritate a regimului carlist.La sfarsitul lui august si inceputul lui septembrie au avut loc numeroase manifestatii impotriva dictatelor ce au dus la destramarea Romaniei Mare.In aceste conditii,regele Carol II i-a decizia abdicării,in septembrie 1940,parasind tara.Astfel cazuse regimul monarhiei autoritare carliste. 26)Sistemul de putere in statul national-legionar.Relatia Horia Sima-Ion Antonescu Pactul germano-sovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub numele de Ribbentrop-Molotov impartea Europa Rasariteana in sfere de influenta ceea ce a si grabit declansarea razboiului.In vara anului 1940,Europa traia sub impresia victoriilor germane pe frontul de apus.Franta fusese invinsa in urma campaniei din 1940 si astfel,Romania pierduse aliatul ei principal,fiind izolata.In urma pactului de neagresiune germano-sovietic,Romania avea sa sufere grave atingeri ale suveranitatii nationale,pierzand Basarabia,Nordul Bucovinei si Herta(ocupata abuziv de sovietici),Cadrilaterul(alipit Bulgariei) si N-V Transilvaniei(ocupat de Ungaria).Astfel,in vara lui 1940,Romania Mare inceta sa mai existe.

Pe plan intern,se manifesta o intensa activitate a dreptei politice si in special a Garzii de Fier,incurajata de succesele repurtate de trupele germane si de profunda criza de autoritate cu care se confrunta statul roman dupa pierderile din vara lui 1940.Pe 4 septembrie 1940,Ion Antonescu a fost insarcinat de Carol II cu formarea noului guvern.In ziua urmatoare,regele a suspendat Constitutia si a dizolvat Corpurile legiuitoare dupa ce,la cererea generalului,de acord cu legionarii,regele i-a conferit puteri deosebite ceea ce a la modificarea regimului politic. In aceste conditii,regele Carol II abdică,in septembrie 1940 si paraseste Romania,cedând tronul fiului său Mihai I.La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul Național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare,numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern. Ion Antonescu ramane o personalitate controversata in istoria Romaniei.Născut într-o familie de militari,in 1882,la Pitesti,a urmat cariera militara. S-a distins in cadrul rascoalei taranesti din 1907.În timpul celui deal doilea război balcanic a indeplinit funcția de șef al biroului de operații al Diviziei 1 Cavalerie.In Primul Razboi Mondial este șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei. În această funcție, Antonescu a conceput planurile de apărare a Moldovei față de invazia trupelor germane conduse de feldmareșalul Mackensen în a doua jumătate a anului 1917.În acest război Antonescu și-a câștigat reputația de comandant militar priceput și pragmatic, executant meticulos și dur - duritatea sa i-a adus porecla „Câinele roșu”. Pentru aportul la cucerirea Budapestei și înfrângerea trupelor maghiare(1919),Ion Antonescu a fost decorat în cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a.Dupa razboi se implica in politica iar intre 1923 și 1926, Antonescu a fost atașatul militar al României în Franța, Marea Britanie și Belgia. După reîntoarcerea în România a fost numit comandantul Școlii Superioare de Război (1927-1930), șeful Marelui Stat Major al armatei (1933-1934), promovat general de divizie la 25 decembrie 1937 și după trei zile a fost numit ministru al Apărării în guvernul de 44 de zile al lui Octavian Goga. Incercarea lui Antonescu de a colabora cu conducatorii PNL si PNT a esuat, caci partidele istorice au refuzat sa se asocieze unui regim autoritar.In consecinta la 14 septembrie 1940 se constituie un guvern al dictaturii legionare,in care Ion Antonescu detinea presedintia Consiliului de Ministri, iar Horia Sima- conducatorul legionarilor- vicepresedintia.In aceeasi zi, Romania este proclamata stat „national-legionar”.
 Dictatura legionara a promovat o politica antidemocratica, de teroare, lichidand ultimele drepturi si libertati democratice. S-au creat detasamente speciale ale politiei legionare.In octombrie 1940 s-au numit

comisari de romanizare ce cautau sa controleze sistemul economic urban al tarii.Prefectii de judete au fost numiti dintre aderentii la Legiune,la fel ca si majoritatea primarilor.Se poate preciza ca legionarii doreau defapt puterea,fiind dispusi sa lupte cu orice mijloace pentru a o obtine. Pe de alta parte, Ion Antonescu lupta si el pentru controlul exclusiv al puterii politice.El s-a straduit permanent sa slabeasca pozitia monarhiei, pe care a dorit sa si-o subordoneze pentru a o manevra mult mai usor. Masacrele infaptuite de legionari in noaptea de 26/27 noiembrie 1940, cand au asasinat la inchisoarea Jilava 64 de foste personalitati politice si fosti comandanti militari,l-au determinat pe generalul Ion Antonescu sa se disocieze treptat de legionari, eliminandu-i in cele din urma total de la putere. Dupa reprimarea rebeliuni legionare din 21-23 ianuarie 1941, prin Inaltul decret regal nr.314 din 14 februarie 1941, Statul National Legionar este desfiintat. 
 Astfel, Antonescu devine singurul stapan al scenei politice romanesti. Se formeaza un guvern de tehnicieni si militari, dar fara nici o participare a legionarilor. Figura secundara a noii echipe ministeriale a fost profesorul Mihai Antonescu, devenit vicepresedinte al Consiliului de Ministri.In cabinetul constituit la 27 ianuarie 1941, Antonescu si-a rezervat posturicheie, iar in privinta orientarii noului guvern, a declarat tot atunci ca Romania ramanea alaturi de Axa. Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea colaborarii cu legionarii, regimul antonescian se deosebea esential fata de acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion Antonescu s-a bazat pe un partid, situatie care a incetat in ianuarie 1941. In continuare, generalul a beneficiat de cu precadere de sprijinul unor cercuri economico-financiare ori al unor forte militare si de politie.Gruparile politice ale partidelor istorice, care continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit si mentinut o colaborare sui generis cu regimul generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea totala in prima faza a actiunii militare indreptate in iunie-iulie 1940 spre repararea pirderilor teritoriale din vara anului 1940;recunoasterea faptului ca generalul era „omul zilei” si,deci persoana necesara. Astfel respectivele grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa cooperarea unor „tehnicieni” din randurile lor. Un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest guvern expresia unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile. Regimul antonescian se poate analiza din mai multe privinte: raporturile cu fostele partide politice, atitudinea fata de institutia monarhica, alcatuirea

guvernului, principii de guvernare, administratia publica, legislatia edictata.
 S-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale, implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva, alimentata de socoteli politice marunte. Perioada regimului legionar-antonescian nu a fost lipsita de contradictiile intre protagonistii scenei politice.Adept al ordinii publice si patriot,Antonescu era nemultumit de violentele si crimele infaptuite de legionarii lui Horia Sima.Apropierea sa de Germania(generalul era anglofil) urmarea doar garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a afirmarii suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la Viena,problema pe care a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Convins de rolul nefast al Garzii de Fier,Ion Antonescu a luptat,de la sfarsitul lui decembrie 1940,pentru eliminarea acesteia din viata politica.In schimb legionarii erau pusi pe jaf,coruptie si asasinat,ii reprosau generalului ca mentine vechii oameni politici si chiar unele forte politice compromise in colaborare cu regele Carol II.Confruntarea intre cele doua pozitii a luat forma incercarii supreme legionarilor de a cuceri puterea politica prin rebeliune. 27) Rebeliunea legionara Intensificarea violentelor si faptul ca acestia deveneau tot mai indezirabili in ochii opiniei publice l-au determinat pe Ion Antonescu,inca din decembrie 1940,sa ia primele masuri impotriva Garzii de Fier.Astfel,a ordonat desfiintarea politiei legionare si a instituit pedeapsa cu moartea pentru instigarea la rebeliune.Legionarii,profitand de complicitatea sefului politiei secrete germane,Henrich Himmler,s-au inarmat,pregatindu-se de confruntarea decisiva. Pe 14 ianuarie 1941,Ion Antonescu a plecat la Berlin,unde i-a cerut lui Hitler mana libera pentru a restabili situatia.La doar doua zile,Nicolae Patrascu,secretarul general al miscarii legionare,a proclamat ruptura totala cu Antonescu,iar legionarii au trecut la organizarea de detasamente paramilitare si la baricardarea in sedii.Reintors din Germania,Ion Antonescu a decis desfiintarea comisiilor de romanizare,destituirea ministrului legionar

de interne,Constantin Petrovicescu si a lui Alexandru Ghica,directorul general(legionar) al Politiei. Intre 21-23 ianuarie 1941,legionarii au organizat la Bucuresti si in tara o rebeliune.Au loc jafuri,crime,masacre.Au fost devastate peste 3400 de imobile si institutii.Oameni nevinovati-in total 1000 de persoane-au murit in timpul rebeliunii.Au fost provocate,in intreaga tara,daune grave ce au nemultumit opinia publica din Romania.Explozia de ura a legionarilor i-a compromis in ochii Germaniei.Hitler pregatea razboiul cu URSS si avea nevoie de liniste in Romania.De aceea a fost de acord cu interventia armatei romane la ordinul lui Ion Antonescu,ceea ce a dus la infrangerea rebeliunii.Aceasta nu a impiedicat pe oficialitatile naziste sa accepte plecarea in Germania,a circa 700 de legionari in frunte cu Horia Sima.Ei vor fii mereu o moneda de santaj in raporturile lui Ion Antonescu.Circa 8000 de legionari au fost prinsi,judecati si condamnati la diferite pedepse. Dupa 24 ianuarie 1941,Ion Antonescu era singurul stapan al scenei politice romanesti.S-a format un guvern de tehnicieni si militari,care reprezenta o dictatura,pusa in slujba razboiului si contra regimului bolsevic de la Rasarit. 28) Regimul dictaturii antonesciene Pactul germano-sovietic din 23 august 1939,cunoscut si sub numele de Ribbentrop-Molotov impartea Europa Rasariteana in sfere de influenta ceea ce a si grabit declansarea razboiului.In vara anului 1940,Europa traia sub impresia victoriilor germane pe frontul de apus.Franta fusese invinsa in urma campaniei din 1940 si astfel,Romania pierduse aliatul ei principal,fiind izolata.In urma pactului de neagresiune germanosovietic,Romania avea sa sufere grave atingeri ale suveranitatii nationale,pierzand Basarabia,Nordul Bucovinei si Herta(ocupata abuziv de sovietici),Cadrilaterul(alipit Bulgariei) si N-V Transilvaniei(ocupat de Ungaria).Astfel,in vara lui 1940,Romania Mare inceta sa mai existe. Pe plan intern,se manifesta o intensa activitate a dreptei politice si in special a Garzii de Fier,incurajata de succesele repurtate de trupele germane si de profunda criza de autoritate cu care se confrunta statul roman dupa pierderile din vara lui 1940.Pe 4 septembrie 1940,Ion Antonescu a fost insarcinat de Carol II cu formarea noului guvern.In ziua urmatoare,regele a suspendat Constitutia si a dizolvat Corpurile legiuitoare dupa ce,la cererea generalului,de acord cu legionarii,regele i-a conferit puteri deosebite ceea ce a la modificarea regimului politic. In aceste conditii,regele Carol II abdică,in septembrie 1940 si paraseste Romania,cedând tronul fiului său Mihai I.La 14

septembrie 1940 lua ființă „Statul Național-Legionar Român”. Horia Sima, șeful Mișcării Legionare,numit vicepreședinte al consiliului de miniștri, se considera creatorul și sufletul acelui guvern. Perioada cuprinsa intre sept.1940-ian.1941 nu a fost lipsita de contradictiile intre protagonistii scenei politice.Adept al ordinii publice si patriot,Antonescu era nemultumit de violentele si crimele infaptuite de legionarii lui Horia Sima.Apropierea sa de Germania(generalul era anglofil) urmarea doar garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a afirmarii suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la Viena,problema pe care a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Convins de rolul nefast al Garzii de Fier,Ion Antonescu a luptat,de la sfarsitul lui decembrie 1940,pentru eliminarea acesteia din viata politica.In schimb legionarii erau pusi pe jaf,coruptie si asasinat,ii reprosau generalului ca mentine vechii oameni politici si chiar unele forte politice compromise in colaborare cu regele Carol II.Confruntarea intre cele doua pozitii a luat forma incercarii supreme legionarilor de a cuceri puterea politica prin rebeliune.Aceasta a avut loc in zilele de 21-23 ianuarie 1941.Atrocitatile comise de legionari i-a compromis pe acestia in ochii Germaniei.Hitler pregatea razboiul cu URSS si avea nevoie de liniste in Romania.De aceea a fost de acord cu interventia armatei romane la ordinul lui Ion Antonescu,ceea ce a dus la infrangerea rebeliunii Dupa 24 ianuarie 1941,Ion Antonescu era singurul stapan al scenei politice romanesti.S-a format un guvern de tehnicieni si militari,in componenta caruia intra Mihai Antonescu,initial vicepresedinte al Consiliului de Ministri si ulterior,ministru de externe.Guvernul a fost remaniat de cateva ori in perioada 1941-1942 si a fost principalul instrument al guvernarii autoritare impuse de desfasurarea razboiului mondial,de participarea Romaniei la aceasta.In 1942,Ion Antonescu avea puteri depline in statul roman si nu era raspunzator in fata vreunui for politic.El guverna prin decrete-legi,pe care regele Mihai le semna fara a-si putea exprima pozitia. Pe langa unele trasaturi comune cu regimul anterior, din vremea colaborarii cu legionarii, regimul antonescian se deosebea esential fata de acela. Cat a stat alaturi de legionari, Ion Antonescu s-a bazat pe un partid, situatie care a incetat in ianuarie 1941. In continuare, generalul a beneficiat de cu precadere de sprijinul unor cercuri economico-financiare ori al unor forte militare si de politie.Gruparile politice ale partidelor istorice, care continuau sa nu fie recunoscute legal, au stabilit si mentinut o colaborare sui generis cu regimul generalului:contacte si informari permanente, sprijinirea totala in prima faza a actiunii militare indreptate in iunie-iulie 1940 spre

repararea pirderilor teritoriale din vara anului 1940;recunoasterea faptului ca generalul era „omul zilei” si,deci persoana necesara. Astfel respectivele grupari, care au respins participarea directa la guvern, au acceptat insa cooperarea unor „tehnicieni” din randurile lor. Un guvern preponderent militar era si o reactie la starea de confuzie, dezordine si violente din lunile precedente. Antonescu vedea acest guvern expresia unitatii si disciplinei pe care o impuneau imprejurarile. Regimul antonescian se poate analiza din mai multe privinte: raporturile cu fostele partide politice, atitudinea fata de institutia monarhica, alcatuirea guvernului, principii de guvernare, administratia publica, legislatia edictata.
 S-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale, implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva, alimentata de socoteli politice marunte. Pe plan intern,guvernul antonescian a intensificat reprimarea vietii politice prin arestari,deporatari.In aceste conditii s-au infiintat lagare de munca si inchisori(Targu Jiu,Caransebes,Odesa,Dumankova,Smerinka).In acelasi timp,Antonescu a fost fidel aliantei cu Germania,urmararind doar garantarea granitelor tarii,a refacerii integritatii teritoriale,si a afirmarii suveranitatii Romaniei,prin anularea Dictatului de la Viena,problema pe care a ridicat-o in toate intalnirile cu Hitler.Prin intreaga sa politica,el a asigurat Romaniei statutul de tara neocupata de germani,dar aflata sub influenta lor,situatie pe care Hitler a trebuit sa o accepte.Romania a pastrat o relativa independenta fata de Berlin(legile,administatia,reprezentanti diplomatici).Statutul particular al Romaniei in sistemul de aliante era recunoscut oficial de Germania,fapt amintit de ministrul de externe Joachim von Ribbentrop ce scria feldmaresalului Keitel ca nu se puteau face presiuni la Bucuresti,deoarece Romania era aliata cu Germania,si nu ocupata militar de aceasta. Intreaga economie a fost pusa in slujba eforturilor de razboi a Romaniei.In cursul anului 1941 s-au publicat decrete legi privind militarizarea intreprinderilor si institutiilor de stat si particulare,mobilizarea agricola,regimul muncii in timp de razboi.In cadrul circulatiei monetare si-a facut insa prezenta fenomenul inflationist,devenit tot mai pronuntat,ceea ce a avut drept efect deprecierea leului fata de alte valute,si in special,fata de marca germana.Se impune a fii subliniat faptul ca,intre 1941-1944 influenta

economica a Germaniei a crescut masiv in Romania.S-a exercitat,astfel,o masiva exploatare a resurselor naturale ale tarii,necesare masinii de razboi germane.La 4 decembrie 1940 s-a semnat un acord economic romanogerman pe zece ani,care a prevazut intensificarea exportului de produse petroliere,agricole si forestiere din Romania in Germania. Pe plan politic,s-a remarcat o toleranta a lui Antonescu fata de activitatea conducatorilor liberalilor si national-taranistilor. Lideri celor doua partide au preferat tactica memoriilor si scrisorilor catre Antonescu, in care protestau fata de cresterea influentei Germaniei, parasirea aliantelor traditionale, implicarea tarii tot mai mult in razboiul contra URSS dincolo de Nistru.Opozitia a avut grija sa nu se angajeze in niciun fel de manifestari care le-ar fi putut prejudicia in viitor. Manifesta o prudenta excesiva, alimentata de socoteli politice marunte.In acelasi timp,este meritul lui Antonescu de a se fi opus aplicarii ”solutiei finale” si exterminarii populatiei evreiesti din Romania.Singura exceptie a fost pogromul de la Iasi.In Basarabia,in ciuda eforturilor depuse de liderii miscarii sioniste din Romania de a salva populatia evreiasca,s-au produs masacre la Marculesti,Floresti,Climauti,Gura Cainari,Gura Kamenca.In vara lui 1942,Ion Antonescu a reusit sa obtina anularea promisiunii acordate lui Gustav Richter,atasat german al politiei in Romania,si reprezentant al lui Adolf Eichmann,conducator al Sigurantei Reichului,de a deporta evrei in lagarul de la Auschwitz.Guvernul roman a acceptat insa emigrarea evreilor in Palestina,Romania devenind,astfel,veritabila placa turnata pentru emigrarea,in conditii foarte grele,a unor evrei din Ungaria,Slovacia si Polonia. 29) Industria interbelica romaneasca Economia romaneasca interbelica a fost martora cresterii rolului industriei,in ansamblul,ce reprezenta,alaturi de meserii,in 1926,37% din valoarea totala a productiei.Ea a fost favorizata de bogatia de materii prime,de politica oficiala de credite,de masurile legislative avantajoase.La nivelul productiei industriale a crescut ponderea industriei mari si s-a diminuat corespunzator,cea a industriei mici si mijlocii.Un rol important pe aceasta directie l-a avut si politica de investitii a carui nivel a crescut. Aflandu-se in vedere importanta refacerii industriale si incurajarea,in general,a economiei,numai intre 1918-1921 au fost emise 63 de acte normative,ce au contribuit la demarajul economiei romanesti.Productia de carbune a crescut de la 2 500 000 de tone la 3 000 000 de tone,cea de petrol,de la 1 900 000 de tone la 4 300 000 de tone.In

Romania au functionat 60 de rafinarii si 7 mari societati petroliere(Unirea,Creditul Miner,Concordia Sirius,RomanoAmericana,Petrolul Romanesc,Astra Romana,Steaua Romana) ce controlau 79% din productia tarii.Necesitatile legate de refacerea economiei au impus mutatii deosebite si in industria metalurgica,reprezentata de interprinderi ca Malaxa si Copsa Mica-Cugir. Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus insa la scaderea productiei industriale,cu exceptia petrolului,si a preturilor la produselor agricole si industriale,cresterea numarului de someri.Circa 10.000 de intreprinderi de diverse categorii au fost declarate falimentare.Singura ramura care a continuat sa aibă cresteri de productie a fost cea petroliera.Concomitent,exportul de produse petroliere a urcat de la 3 000 000 de tone la 5 000 000 de tone intre 1929-1933. In lupta pentru depasirea efectelor crizei economice,dupa 1934,sau inscris masuri cu caracter protectionist-tarife vamale,prime de export,scaderea importului de produse ce putea fi fabricate in tara,finantarea obiectivelor industriale,diversificarea productiei prin aparitia unor produse noi.S-ai pus bazele industriei electrotehnice,care producea articole de inalt nivel tehnic,precum becuri,transformatoare,aparate radio. De asemenea,statul prin comenzile sale,destinate,in mare masura,apararii nationale,si-a adus contributia la refacerea economiei.Sporuri semnificative s-au inregistrat si in industria alimentara,a lemnului,a pielariei si textilei.Printre intreprinderile de profil mentionam pe cele din Bucuresti,Cluj,Ploiesti,Brasov,Bacau,Busteni.Industria siderurgica era concentrata in bazinul Hunedoarei,dar si la Bucuresti,Cluj,Campia Turzii,unde se produceau hotel,laminate,fonta,tabla,tevi,articole de menaj.Industria chimica a cunoscut un progres remarcabil si totodata unul dintre cele mai inalte nivele ale productiei muncii.95% din titeiul extras era rafinat in tara.Se produceau in Romania,de asemenea,negru de fum,cauciuc sintetic,explozivi,cosmetice,in intreprinderi,ca cele din Fagaras,Brasov,Bucuresti,Tarnaveni.Romania a posedat si o industrie constructoare de masini.S-au produs locomotive,vagoane de toate tipurile,cazane cu abur,autobuze,avioane(la Brasov erau fabricate modele de avioane IAR-80,IAR-81 cu performante deosebite in ceea ce priveste viteza si plafonul de zbor). 30) Agricultura romaneasca interbelica Ramura economica principala in Romania interbelica,agricultura nu a incetat sa preocupte guvernele in perioada interbelica.Ea s-a

remarcat,prioritar,prin caracterul sau extensiv,dar intr-o masura mai mica,si prin interesul pentru cultura intensiva a unor plante,iar intre 1918-1926,pentru a asigura aprovizionarea populatiei,exportul de cereale a fost restrans.Repartitia inegala a propretatii funciare a generat acutizarea problemei agrare.S-a adaugat lipsa de capital si a unor forme de creditare corespunzatoare a taranimii,lipsa de inventar viu si mecanizarea insuficienta. Modificarea articolului 19 din Constitutie a deschis drum,pe plan legislativ,a unei rezolvari a problemei agrare.In aceste conditii,reforma agrara din 1921,precedata de decrete lege pentru expropriere,din decembrie 1918,a deschis calea catre emanciparea economica a taranilor prin acordarea catre acestia a unui lot mic de pamant.Au fost expropriate proprietati agricole care au insemnat 5 812 200 hectare arbile,66% din marea proprietate de peste 100 de hectare.Au beneficiat de aceasta masura 1.400.000 de gospodarii taranesti. Astfel,structura agrara a tarii s-a modificat,unitatea economica de baza a devenit micul lot taranesc,de pana la 10 ha cu o productivitate scazuta insa.S-au adaugat,la aceasta,greutatile in aplicarea pe teren a prevederilor reformei,continuarea procesului de faramitare a proprietatii taranesti,incat,in 1938,un milion de tarani erau complet lipsiti de pamant,lipsa de inventar agricol,rascumpararea foarte mare a terenurilor,in 1930-1931 valoarea datoriilor taranesti depasind de cinci ori valoarea pamantului.Productia de cereale a crescut insa de la 7.000.000 de tone in 1924 la 9.000.000 de tone in 1928 si a inregistrat cote importante,cu precadere la grau si porumb.Romania se situa pe locul intai in Europa la productia globala de porumb si pe locul patru in ceea ce priveste graul.Progrese importante au fost inregistrate,in 1928 la cresterea vitelor mari,ovinelor si porcinelor.In acelasi erau mentionat in tara 5 732 de tractoare. Izbucnirea crizei economice din 1929-1933 a dus insa la scaderea suprafetei cultivate si a pretului la produsele agricole.Taranimea a fost silita,in aceste conditii,sa contacteze noi datorii,ceea ce a generat ulterior,vanzarea silita a numeroase loturi de pamant.S-a incercat redresarea situatiei prin unele masuri legislative.Aici amintim de legea conversiunii datoriilor agricole din 1932 prin care statul prelua o parte a datoriei taranilor.Dupa 1931,in agricultura romaneasca au aparut fenomene noi,legate de folosirea ”primelor de export” ,de introducerea unor culturi de plante industriale,constituirea de monopoluri in ceea ce priveste aprovizionarea si desfacerea produselor agricole.In pofida unor legi,ce au urmarit progresul agriculturii,in ansamblul ei,ca: legea pentru lichidarea datoriilor agricole si urbane(1934),legea pentru incurajarea agriculturii(1937),legea pentru creditul agricol national(1937) si cea pentru

administrarea Fondului viticulturii(1939),diferentierea sociala a taranimii s-a accentuat,astfel,pe fondul intensificarii transferului de proprietate. 31)Minoritatile nationale-maghiarii Minoritatea maghiara este relevanta pentru Transilvania.Acestia au resimtit efectele tratatului de la Trianon,semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria,ca pe o infrangere colectiva.Minoritatea maghiara a trecut la valorificarea conditiei de minoritar pentru fortificarea continuitatii maghiare din Romania.Totodata statul national maghiar nu era vazut ca o intarire pentru maghiarii din Romania,era mai de graba un fapt exterior.Situatia era intoarcerea la valorile nationale maghiare:respectul pentru istorie pentru libertate,pentru crestinism.Din pacate,teoriticienii maghiari nu au aratat cum sa se integreze pe unguri in statul roman,totodata ei au participat la viata politica a Romaniei interbelice.Dupa 1918,200.000 de maghiari din Romania au emigrat in Ungaria si proveneau din randurile burgheziei mici si mijlocii.Legile agrare au fost favorabile tuturor taranilor,inculsiv celor maghiari.In cateva judete din Moldova traiau comunitati de ceangai. Ca organ politic reprezentativ pentru comunitatile maghiare din Romania amintim MADOSZ.MADOSZ este abrevierea Uniunii Oamenilor Muncii Maghiari din România (Romániai Magyar Dolgozók Szövetsége), fondată la Târgu Mureș în august 1934. În urma conferinței generale a MADOSZ-ului din 16 octombrie 1944, la Brașov, aceasta s-a transformat în Uniunea Populară Maghiară din România (UPM). Uniunea Populară Maghiară este continuatoarea, dupã 23 august 1944, a MADOSZ - ului (Uniunea Oamenilor Muncii Maghiari din România) din perioada interbelicã. Încã din 6 octombrie 1944, U.P.M.-ul a aderat la Platforma Frontului Național Democrat, documentul fiind semnat de Alexandru Dávid și Gyárfás Kurkó. Deși Uniunea nu a intrat în guvernul de coaliție al lui Petru Groza, instaurat la 6 martie 1945, ea era în strânse legãturi cu P.C.R. 32)Minoritatile nationale-germanii Minoritatea germana,egala numeric cu cea evreiasca era concentrata in Transilvania ,in sudul Basarabiei si in orasele mari ca Brasov,Sibiu,Satu Mare,Bistrita dar si in Banat.Identitatea confesionala a germanilor este protestantismul luteran.Populatia germana din Transilvania data din sec.XIII-XIV si se stabilise sub obladuirea coroanei maghiara.Existau comunitati germane(svabii ce proveneau din sudul

Germaniei si din Austria Superioara) care erau catolice.Identitatea confesionala era legata de optiunile politice.Structura socio-profesionala era reflectata in distinctia dintre sasi(Medias,Sibiu,Bistrita,Brasov) si svabi(Banat,zonele rurale).Constiinta nationala germana era mai puternica la sasii transilvaneni.Politica statului maghiar de deznationalizare a avut un succes in randul svabilor,acestia adoptand limba maghiara. Romania dupa 1918 a practicat o politica flexibila fata de minoritatea germana,mai ales datorita adeziunii la Unire. Polarizarea sociala nu este foarte pronuntata in randul sasilor.Intre 1927-1928 se dezvolta curentul lui Fritz Fabritius.Acesta aduna adepti din sudul Transilvaniei intrand in conflict cu Otto Roth.In 1932 gruparea lui Fabritius capata numele de Miscarea Nationala Socialista de Intr-ajutorare.Adeptii din Sibiu,Tarnave si Brasov au fost foarte radicali in doctrina nazista,incep sa conteste linia conservatoare a lui Roth,a unor episcopi reformati dar si pe cea a lui Fabritius.Tabara nazista a dorit sa obtina spirijinul pentru Germania nazista din partea germanilor din Romanoa,sa impuna obligativitatea muncii tinerilor germani si sa instituie tribunale de arbitraj.Tabara conservatoare dorea garantia intrarii in Parlament si promovarea masurilor favorabile germanilor:fonduri pentru scoli si biserici.Ruptura dintre cele trei directii nu era inca evidenta.Totusi in 1935,linia nazista se rupe de celelalte factiuni,din cauza respingerii capitalismului burghez,identificat ca anti-comunitar.Guvernul Duca a incercat sa scoata in afara legii gruparile minoritare filonaziste dar nu a reusit.In anii ce au urmat,aderenta germanilor la nazism se amplifica,multi barbati din comunitatile germane preferand sa se inroleze in trupele WaffenSS ale Germaniei. 33)Minoritatile nationale-evreii A fost cea mai raspandita minoritate,evrei fiind intalniti in Basarabia,Bucovima,Moldova,Muntenia,Oltenia.In Romania interbelica intalnim evreii ashkenazi (cei mai numerosi) si sefarzi(spanioli) Evreii ashkenazi se inrudeau dupa limba si rit cu cei din Polonia si Rusia.Limba lor materna era idis(un amestec de germana,poloneza,rusa si romana).Comunitatea lor a fost scindata intre ”ortodocsi” si modernisti.Din punct de vedere social,evreii erau dulgheri,dogari,croitori dar si mari capitalisti,infiltrandu-se si in diverse ramuri industriale de mare importanta.In Moldova,Bucovina si Basarabia,unde erau cei mai numerosi(80-90%) cei mai multi lucrau ca circiumari si au fost acuzati de ”alcoolizarea Moldovei”.Comunitatea evreiasca s-a afirmat in cultura

romana: Camil Baltazar, Felix Aderca, Jean David, Robert Flinker, Gherasim Luca, Arthur Mendel, Marius Mircu,Nicolae Stroe, Mihail Sebastian, Oscar Sager, Marcel Iancu, Iosif Iser s.a Ca organ politic reprezentativ pentru comunitatile evreiesti din Romania amintim Partidul Popular-Național Evreiesc a fost un partid politic evreiesc regional fondat în 1906 în Bucovina de către Benno Straucher, care a fost ales ca deputat în Parlamentul Austriac din partea Partidului Național Evreiesc din Imperiul Austro-Ungar începând din 1897. Partidul a rămas activ în România interbelică. Benno Straucher a fost ales ca deputat în Camera Deputaților în 1920 și 1922. Partidul Popular-Național Evreiesc s-a aliat cu Uniunea Evreilor Români la alegerile din 1927, iar dr. Straucher a fost ales din nou ca deputat pe lista Partidului Național Liberal. 34) Universitatea si personalitatile ei Universitatea in perioada interbelica a reprezentat principala unitate educationala care a produs cunoasterea de tip stiintific,literar,estetic si critic.In Romania interbelica,sistemul universitar reprezenta ultima etapa a invatamantului si maniera prin care se produce elita intelectuala a tarii.Aceasta situatie se produce elita intelectuala a tarii.Aceasta situatie era generata de formula invatamantului occidental,in special cel francez.In Romania sistemul universitar era axat pe 4 mari Universitati(Bucuresti,Iasi,Cluj si Cernauti). Din punct de vedere al structurii invatamantului superior,ca pondere a disciplinelor si ca valoare sociala alocata acestor discipline se poate remarca pozitia hegemonica a Facultatii de Drept.Aceasta pozitie a produs insa si consecinte sociale deosebite.Importanta acestor studii juridice reprezinta mai curand o ipostaza a fragilitatii sociale romanesti.Este vorba de o copie a situatiei din Franta,unde o cariera juridica asigura obtinerea unor pozitii politice.In anii ’30 facultatile specializate pe drept incep sa produca o suprapopulatie intelectuala ce creeaza o puternica presiune asupra posturilor din magistratura. La polul opuse se afla Politehnica,tinerii manifestand un interes mai scazut de a se inscrie si a urma cursurile acestei facultati. Majoritatea studentilor prefera sa urmeze studiile superioare in cadrul universitatilor din strainatate,in Franta,Germania O alta trasatura de amintit era faptul ca pregatirea tehnica nu conducea cu obligativitate catre o pozitie politica importanta,exceptie facand Mihail Manoilescu.

Studiile la Facultatea de Litere si Filozofie erau defapt generatoare ale unei administratii legate in mod esential de sistemul educational.Romania dezvolta foarte mult in anii 20 reteaua scolara.Univeristatiile produc un personal calificat in zona stiintelor umane sau exacte.Sunt creatoare ale spiritului critic in politica si cultura romaneasca. Personalitatile Universitatii Nicolae Iorga(1871-1940) a jucat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”,dupa cum afirma George Calinescu.Iorga ramane autorul al unui număr uriaș de publicații, cel mai mare poligraf al românilor: circa 1.250 de volume și 25.000 de articole.În 1894, la 24 de ani, obține prin concurs catedra de istorie la Universitatea din București.Fiind naționalist și apărător al tradiționalismului țărănesc,Nicolae Iorga a fost contestat,mai ales din punct de vedere intelectual,de o noua generatie de istorici,majoritatea fosti studenti ai Facultatii de Istorie din cadrul Universitatii Bucuresti.Acestia propuneau o mai mare rigurozitate in profesiunea de istoric.Critica impotriva lui Iorga este sustinuta de Revista Istorica Romana condusa de Constantin C. Giurescu si Petre P.Panaitescu sau de Gheorghe Bratianu. Nae Ionescu(1890-1940) a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran,Vasile Moisescu, George Murnu etc.Revenit în țară în 1919,dupa definitivarea studiilor in Germania,este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mânăstirea Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de Logică și Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu lecția Funcțiunea epistemologică a iubirii.Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu, Constantin Floru etc.Din punct de vedere intelectual propune o formula radical inovatoare fata de paradigma universala de pana atunci,se vorbeste de construirea pe forte proprii a unui discurs intelectual.Esential pentru el nu era un traseu erudit.Pentru el sistemul filosofic reprezinta un mormant al filosofiei.Esential pentru el era cunoasterea directa a faptelor si transformarea faptului cotidian intr-o provocare a constiintei.

Mircea Eliade(1907-1986) a fost istoric al religiilor, scriitor de ficțiune, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago.Eliade surprinde exact aceasta metoda.Esentiala pentru Nae Ionescu a fost surprinderea fenomenului cauzalitatii in gandirea lui Newton Mircea Vulcanescu(1904-1952) a fost un filosof, sociolog, economist și profesor de etică român.Discutand despre personalitatea lui Nae Ionescu preciza ca examinarea de catre acesta a fost o provocare.Nae Ionescu intrase in conflict cu fostii sai profesori,conflict ce se va amplifica din cauza ca acesta desconsidera o activitate stiintifica propriu zisa in planul filosofiei.In afara de cele 2 personalitati au mai fost si alte situatii conflictuale Lucian Blaga(1895-1961) a fost un filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar și diplomat român. Personalitate impunătoare și polivalentă a culturii interbelice, Lucian Blaga a marcat perioada respectivă prin elemente de originalitate compatibile cu înscrierea sa în universalitate. În anul 1939 a devenit profesor de filosofia culturii la Universitatea din Cluj, mutată temporar la Sibiu în anii ce au urmat dictatului de la Viena (1940–1944). La Sibiu redactează, începând cu 1943, revista Saeculum, care va apărea un an. A funcționat ca profesor universitar până în 1948, când a fost îndepărtat cu brutalitate de la catedră. Motivul este de natură politică: se pare că Blaga a refuzat invitația de a conduce Partidul Național Popular, un satelit al Partidului Comunist. Împreună cu el au fost înlăturați și conferențiarul și discipolul său, Ion Desideriu Sârbu, și profesorii universitari Liviu Călin și Nicolae Mărgineanu. După Dictatul de la Viena, se află în refugiu la Sibiu, însoțind Universitatea din Cluj (1940– 1946). Conferențiază la Facultatea de Litere și Filosofie din Cluj (1946– 1948). Are un rol major în formarea tinerilor care fac parte din Cercul literar de la Sibiu și o mare influență asupra lui Ion Desideriu Sârbu.Blaga s-a confruntat cu ostilitatea a celor din cadrul Universitatii din Cluj din pricina faptului ca poetul a vrut sa infiinteze o catedra de estetica. 35)Grupul cultural Criterion Infiintata din initiativa lui Petru Comarenescu,in aprilie 1932,ca o ”asociatie a artelor,literelor si filozofiei”,dupa cateva ezitari in privinta denumirii(Dafnis sau Argonautii),gruparea ”Criterion” a regrupat tinerii intelectuali de elita ai epocii.Secretar al asociatiei a fost ales Comarnescu care organizase in 1930 si Asociatia Forum.Initial,planul criterionistilor prevedea infiintarea unei reviste si a unei edituri,organizarea de conferinte,expozitii si concerte.Succes au avut insa conferintele

publice,frecventate de numerosi intelectuali ai vremii.Dezbaterea libera,spiritl de confruntare,de expunere in contradictoriu erau,de altfel,caracteristicile miscarii.Insistand pe ideea originalitatii,membrii ”Criterionului” nu se revendicau de la nicio traditie culturala romaneasca. Printre cei mai cunoscuti membri ai gruparii ii mentionam pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Mihail Sebastian, Mihail Polihroniade, Alexandru Cristian-Tell, Vasile Voiculescu, Sandu Tudor ,Dan Botta, Emil Botta, Eugen Ionescu, Petru Comarnescu, Constantin Noica, Alexandru Vianu, Eugen Jebeleanu, Zaharia Stancu, Haig Acterian, Sandu Tudor. Intalnirea adeseori,din spirit de fronda fata de celebrul restaurant Capsa,la cafeneaua Corso,tinerii ”generatiei 1927” se dezbateau,indiferent de orientare politica,diverse teme de actualitate.Au facut parte tineri democrati(Comarnescu) si ai extremei dreapta(Mihail Polihroniade,Ioan Victor Vojen) si ai extremei stanga(Belu Silber,Lucretiu Patrascanu,Alexandru Sahia).Din punct de vedere etnic,Criterion se prezenta eterogen,in componenta grupului intrand,pe langa romani,si evrei(Sebastian,Ion Calugaru,Silber) Un real interes l-a starnit,de pilda,simpozionul dedicat lui Lenin prezidat de Constantin Radulescu Motru(13 oct.1932).In cadrul acestui simpozion au sustinut comunicari Mircea Vulcanescu,Petre Viforeanu,H.H Stahl,Mihail Polihroniade iar la cateva zile,Mircea Grigorescu a abordat chestiuni legate de propaganda in activitatea revolutionara a lui Lenin. Din tabara nationalistilor au existat pozitii de respingere a Criterionului,asa cum s-a intamplat Nechifor Crainic,in 1932-1933,in acei ani simpatizanti ai Garzii de Fier.Cu ocazia unei dezbateri consacrate lu Andre Gide,profesorul de teolofie a acuzat gruparea de cosmopolitism si diletanism fara criterii,reprosandu-le interesul pentru ”Ideile lui Lenin,idioteniile lui Krishnamurti si fustele Gretei Garbo” Spre sfarsitul anului 1932,odata cu adeziunea lui Polihroniade si a lui Vojen la Legionara,unitatea grupului Criterion a fost afectata.Tensiunile politice crescande,intentia gardistilor de a ”racola” si alti tineri intelectuali au provocat scindarea in mai multe tabere.In ciuda divergentelor,Criterion a activat pana in 1935,prin reuniuni in cadru restrans.In 1933,s-a derulat chiar un ciclu de conferinte intitulat ”Tendinte”.Un an mai tarziu,Eliade,Vulcanescu,Noica,Comarnescu a infiintat revista Criterion,care a supravietuit cinci luni. 36)Surse inedite ale istoriei contemporane

Pentru studierea perioadei interbelice,cercetatorul interesat de tema are la dispozitie o varietate de surse.Printre cele inedite,mentionam documentele de arhiva aflate la: Arhivele Nationale Istorice Centrale,Arhiva Ministerului Afaccerilor Externe a Romaniei,Arhivele Militare ale Romaniei,Bibleoteca Academiei Romane-Arhiva istorica,Bibleoteca Nationala a Romaniei-Colectii speciale. Importante sunt si sursele edite.Pentru cunoasterea activitatii parlamentare a partidelor politice esentiale sunt seriile ”Dezbaterea Adunarii Deputatilor(1917-1937)” si ”Dezbaterile Senatului(1917-1937;1939-1940) in care sunt redate lucrarile de pozitie ale politicienilor romani,proiectele de legi etc. O serie de documente au fost publicate in diverse colectii sub ingrijirea unor colective de istorici:”Stenogramele sedintelor Consiliului de Ministri.Guvernarea Ion Antonescu”(Coordonator Marcel-Dumitru Ciuca),”Minoritatile nationale din Romania”(1918-1931),2 volume(coordonator Ion Scurtu),”Ideolohie si structuri comuniste in Romania”(coordonator Florian Tanasescu). Informatii utile se regasesc si in ”Anuarul statistic al Romaniei”(1929),”Recensamantul general al populatiei Romaniei din decembrie 1930”,vol.I-X.In ceea ce priveste politica externa,dar si impresii despre Romania provenind din mediul diplomatic strain necesare sunt colectiile: ”Documents on British Foreign Policy”(1919-1939),”Documents diplomatique francais”(1932-1939) Intre 1918-1940 au aparut numeroase ziare si reviste de mare tiraj,care dezvaluie aspecte din viata politica,sociala si culturala a Romaniei(Adevarul,Cuvantul,Curentul,Universul,Epoca,Dimineata).Princip alele organele de presa ale partidelor politice din perioada interbelica erau: ”Viitorul”(PNL),”Aurora,Taranismul”(PT),”Dreptatea”(PNT),”Apararea Nationala”(LANC),”Tara Noastra”(PNC),”Neamul stramosesc”(Miscarea Legionara).Importante sunt si publicatii cu tiran mai mica,care gravitau in jurul unor personalitati ale vietii intelectuale.”Neamul Romanesc”(condus de Nicolae Iorga),”Calendarul”,”Gandirea”(N.Crainic). Amanunte din viata cotidiana se desprind adeseori si din jurnalele si memorii publicate in epoca sau ulterior.Printre cele mai semnificative pentru perioada studiata se numara cele scrise de Constantin Argetoianu,Armand Calinescu,I.G.Duca.Alexandru Marghiloman,Martha Bibescu,Mihail Sebastian.Carol II,Petru Comarnescu,Mircea Eliade,Emil Dorian,Grigore Gadencu,Mihail Manoilescu,Alexandru Vaida-Voievod.

37)Statutul Bisericii Ortodoxe Romane si formele religiozitatii populare Sentimentul religios era raspandit;pe langa comunitatile crestine erau adepti ai cultului mozaic dar si musulmani. In interiorul bisericilor crestine s-a pus problema relatiei Bisericii Ortodoxe cu statul,cu celelalte confesiuni.Sub forma juridica,Biserica Ortodoxa Romana a obtinut statutul de biserica dominanta.Aceasta chestiune a fost creata de concurenta catolicismului si a greco-catolicilor.Ostilitatea dintre aceste confesiuni deriva din viziunea Bisericii Ortodoxe Romane fata de ortodoxia transilvaneana.Dupa 1918,Biserica Ortodoxa Romana a inceput sa conteste legitimitatea istorica a greco-catolicismului.S-au exprimat critici care au sustinut ca unitii erau ”iobagi spirituali ai Vaticanului” A luat nastere o teologie politica(Nechifor Crainic,Nae Ionescu) ce sustinea ca natiunea romana este depozitara ortodoxiei cele mai pure.Pentru Nae Ionescu romanii ortodocsi sunt romani originari spre deosebire de uniti care sunt romanii buni. Biserica Ortodoxa Romana a fost confruntata si cu atitudinea fata de regimul politic,cu intrarea ierarhilor in randul ierarhiei politice.Se miza pe un anume principiu ce sustinea ca puterea laica trebuie sa fie in echilibru cu puterea spirituala.In Romania interbelica exista un val popular de religiozitate,de devotiune spirituala populara la periferia ritualului(teofanii).Populatia a intrat intr-o stare de febrilitate religioasa pe fondul acestor teofanii(miracolul de la Maglavit,1935- ciobanului Petrache Lupu l-ar fi văzut pe Dumnezeu).Atitudinea inaltilor ierarhi a fost de indoiala in privinta teofaniei,spre neosebire de atitudinea mai nuantata a opiniei publice.Treptat fenomenul incepe sa fie instrumentat politic in sensul aderentei la fascismul italian. Aderenta la biserica merge in general in acord cu traditia si ceremonialul dar au existat si manifestari precrestine de devotiune,legalizate de B.O.R.Greco-catolicii au negat teofania in timp ce Biserica Ortodoxa Romana a raspuns ca ei credeau,in schimb,in alte teofanii din spatiul catolic.In concluzie,devotiunea crestina a excedat canoanele traditionala,viata religioasa fiind intensa in perioada interbelica 40) Descrierea unui oras interbelic Perioada anilor interbelici va ramane in istoria Capitalei ca o veritabila varsta de aur, reflectata in mii de pagini de jurnal, fotografii, picturi, filme etc. Societatea romaneasca isi indeplinise visul de generatii a

reintregirii teritoriale si isi arata un mare apetit spre nou si modern. Acum se intalnesc cel mai bine traditia si modernitatea, vechiul si noul, inovatia si conservatorismul. Prin Legea pentru organizarea administraţiei oraşului Bucureşti din 7 februarie 1926, Capitala a fost împărţită într-o zonă centrala şi o zonă periferică. Zona centrală cuprindea patru sectoare, păstrând numele vechilor culori: Sectorul I Galben, Sectorul II Negru, Sectorul III Albastru şi Sectorul IV Verde. In afara acestora au ramas 12 comune. Ele au primit statutul de comune suburbane oraşului, fiind înglobate din punct de vedere administrativ municipiului Bucureşti. O noua generatie de arhitecti isi pun in aplicare principiile moderniste invatate la scoli de arhitectura din strainatate.Spre sfarsitul anilor `20, arhitecti precum Marcel Iancu construiesc in Capitala primele imobile conform principiilor arhitecturii modernise. De asemenea, in 1929 Horia Creanga construieste celebrul imobil ARO. Cel mai popular ziar central, „Universul” isi avea sediul in Palatul Universul.Inaugurată pe 2 noiembrie 1930, clădirea de pe strada Ion Brezoianu 23-25 a constituit odinioară nucleul presei bucureştene, fiind celebră agitaţia din jurul ei, când vânzătorii de ziare strigau în gura mare titlurile ediţiilor. Odată cu dărâmarea atelierelor Gării de Nord în 1932, din iniţiativa Direcției C.F.R.,a ramas liber un teren de circa 5 hectare, care putea fi utilizat pentru o mare piață în fața Gării de Nord. Amenajarea pieţei a fost îndelung discutată într-o comisie mixtă compusă din delegaţii Căilor Ferate şi ai Primăriei, iar proiectul întocmit şi supus şi avizului Consiliului Tehnic Superior a fost un compromis între interesele parţial divergente ale acestor instituţii. In inima Bucurestilor se gasea si zona Halelor. Zona era foarte murdara si infecta strazi intregi, fiind si un teritoriu de frecvente incaierari intre vanzatorii de fructe si legume,iar înghesuiala de la cumpărăturile de dimineaţă asigura pungaşilor de buzunare o activitate rodnică. In urma presiunilor, precupetii vor abandona zona iar bucurestenii se vor deprinde sa isi faca cumparaturile la noua hala din Obor. Intre anii 1930 – 1935 are loc asanarea unei zone mlastinoase aflate la marginea orasului Bucuresti, formandu-se Lacul Herastrau.In jurul lacului sa amenajat si cel mai mare parc din capitala, parcul Herastrau. Ecluza Lacului Herastrau a fost construita in perioada 1933-1936, insa pentru multa vreme a fost inchisa. La 10 mai 1939 a fost inaugurta pentru prima data statuia ecvestra a Regelui Carol I in Piata Constitutiei de astazi. Inaugurarea s-a facut in

prezenta Regelui Carol al II-lea si aMarelui Voevod de Alba Iulia Mihai (viitorul Rege)si s-a facut cu ocazia implinirii a 100 de ani de la nasterea lui Carol I. Lucrarea a fost realizata de marelui sculptor si artist croatIvan Mestrovic, foarte apreciat in epoca pentru lucrarile sale. Cinematograful avea un succes fulminant in Bucureşti. Au fost deschise zeci şi zeci de săli în care se proiectau filme. În paginile ziarelor, la rubrica numită „calendarul zilei“, erau menţionate peste 30-40 de cinematografe în Bucureşti care ofereau filme. Gradinile de vara erau printre primele optiuni de petrecere a timpului liber. Printre cele mai frecventate era si „La Leul si carnatul”.Bucurestenii care veneau aici se puteau delecta cu soiuri alese de vin si sprit, iar daca le era si foame se puteau infrupta in voie cu patricieni, mititei, tuslama si ciorba de burta, la preturi foarte convenabile (2 lei un pranz indestulator). Înmormântările se făceau cu dricul. Erau trei clase de înmormântare. La clasa a III-a apelau oamenii nevoiaşi iar dricul era tras de doi cai. La clasa a II-a, dricul era tras de patru cai şi se punea la dispoziţia preotului o trăsură şi încă o trăsură la dispoziţia familiei. Înmormântarea de clasa I era somptuoasă, dricul fiind tras de şase sau opt cai iar caiierau mascaţi,cu măşti negre laterale la ochi. Iar pe cap un pompon înalt, negru. Dricul era mare şistrălucitor.