Standardele Internaționale A Eticii Profesionale A Juriștilor [PDF]

Zitiervorschau

1

Standardele internaționale a eticii profesionale a juriștilor

I.

1. Codul de conduită a oficialilor ce aplică legea (ONU, 1979) 2. Codul internaţional de conduită a agenţilor publici (ONU, 1996) 3. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (ONU, 2001) 4. Modelul de Cod de conduită a agenţilor publici (CoE, 2000) 5. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) 6. Standarde internaţionale pentru procurori Daca analizăm eforturile depuse de către diverse instituţii şi organizaţii pentru definirea unei conduite dezirabile a practicienilor din sistemul de justiţie, constatăm că standardele sunt cuprinse în următoarele instrumente: 1. Codul de conduită a oficialilor ce aplică legea (ONU, 1979) Acest cod se aplică persoanelor cu atribuţii poliţieneşti, în special cea de arestare şi deţinere; faţă de această definiţie, rezultă că el se aplică politiştilor, procurorilor, judecătorilor, funcţionarilor din Administraţia Penitenciarelor din ţara noastră. Cele opt articole prevăd că atribuţiile se exercită în serviciul comunităţii şi pentru protejarea persoanelor împotriva actelor ilegale; agenţii trebuie să respecte drepturile omului, să folosească forţa doar când este necesar, să păstreze confidenţialitatea informaţiilor obţinute, să nu provoace sau să tolereze acte de tortură sau cruzime, să asigure sănătatea persoanelor deţinute, să nu comită nici un act de corupţie şi să se opună şi să combată asemenea acte, să respecte legea şi prezentul cod, să prevină şi să combată încălcarea acestora. Aplicarea codului este încurajată de „Ghidul pentru implementarea efectivă a Codului de conduită a oficialilor ce aplică legea” (ECOSOC, 1989) . Se recomandă acordarea unei maxime importante selectării, educării şi formării oficialilor; remunerarea să fie adecvată, iar condiţiile de muncă potrivite; stabilirea unui mecanism disciplinar intern şi a unei supervizări externe; aducerea la cunoştinţa publicului a unui mecanism de reclamaţii contra oficialilor. Pentru implementare la nivel naţional, se sugerează traducerea ghidului, preluarea lui în legislaţie, aducerea la cunoştinţa funcţionarilor şi a publicului atât a acestui cod cât şi a dispoziţiilor înrudite, organizarea de simpozioane asupra rolului şi atribuţiilor oficialilor ce aplică legea cu privire la protecţia drepturilor omului şi prevenirea comiterii de infracţiuni. 2.

Codul internaţional de conduită a agenţilor publici (ONU, 1996)

Prin acest cod, ONU declară corupţia drept o problemă ce afectează stabilitatea şi securitatea cetăţenilor, care dăunează democraţiei şi moralităţii şi care impiedică dezvoltarea economica, socială şi politică. Fenomenul devine unul cu implicaţii internaţionale şi are legatură cu infracţiunile de crimă organizată şi cele economice. Se recomandă utilizarea codului ca un instrument în lupta statelor contra corupţiei. Codul include principiile generale pentru conduita agenţilor publici, ca şi principiile de prevenire a conflictelor de interese, declaraţii de avere, acceptare de cadouri, gestionarea informaţiilor confidenţiale şi implicarea în

2

activităţi politice. Ghidul stabileşte mai întâi principii generale: agenţii publici trebuie să acţioneze doar în interes public; să îşi îndeplinească atribuţiile efectiv, eficient şi cu integritate; să administreze eficient resursele publice; să fie atenţi, drepţi şi imparţiali în lucrul cu publicul. Sunt reglementate conflictul de interese şi incompatibilităţile: agentţii publici nu pot să se folosească de funcţia lor pentru a obţine avantaje inadecvate în interesul personal sau financiar al lor sau al familiilor lor, nici măcar după părăsirea funcţiei; nu se pot implica în relaţii comerciale, financiare sau de altă natură incompatibile cu funcţia lor; ei trebuie să declare astfel de interese sau relaţii şi să ia măsuri de eliminare sau reducere a unor asemenea conflicte de interese; ei nu pot folosi banul public, bunuri publice sau informaţii obţinute în exercitarea funcţiei, în activităţi care nu au legătură cu aceasta. Apoi sunt reglementate obligaţiile şi interdicşiile pentru agenţii publici: obligatţia de a-şi declara averea şi datoriile; interdicţia de a solicita sau primi, direct sau indirect, dăruri sau alte foloase care le pot influenţa exercitarea funcţiei, performanţa sau capacitatea de decizie; obligaţia de a păstra confidenţialitatea informaţiilor, inclusiv după părăsirea funcţiei; atenţionarea ca exercitarea activităţilor politice sau altor activităţi publice nu trebuie să slăbească încrederea publicului în exercitarea imparţială a funcţiei. 3. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară (ONU, 2001) ONU consideră că un impediment serios al oricărei strategii anticorupţie este corupţia din justiţie şi, din nefericire, se înregistrează o extindere a acesteia în instantele din multe părţi ale lumii. ONU a examinat în detaliu această problemă şi a întocmit programul de întărire a integrităţii judiciare care are trei obiective: să formuleze conceptul de integritate judiciară şi să conceapă metodologia de introducere a sa fără a compromite principiul independenţei justitiei; să faciliteze un mediu de învăţare sigur şi productiv pentru a reforma mentalităţile şefilor de instanţe din lume; să crească sensibilizarea cu privire la integritatea judiciară şi să dezvolte, să ghideze şi să monitorizeze proiecte de asistenţă tehnică cu privire la întărirea integrităţii şi capacităţii judiciare. În anul 2001, la invitaţia ONU şi a organizaţiei Transparency International, la Bangalore (India) un grup de înalţi magistraţi, presedinţi de instanţă din sistemul anglo-saxon (apoi fiind consultaţi şi magistraţi din sistemul continental de drept), denumit Grupul judiciar de întărire a integrităţii judecătorilor, au alcătuit aceste Principii . Practic, este vorba, despre un cod de conduită aplicabil judecătorului; dar în România statutul procurorului, care este de magistrat, îl face aplicabil şi pentru această categorie profesională. La elaborarea codului s-au avut în vedere principalele documente internaţionale în domeniu elaborate de instituţii sau organizaţii din diverse ţări. Codul reglementează 6 valori: Independenţa, Imparţialitatea, Integritatea, Eticheta, Egalitatea, Competenţa şi străduinţa (diligenţa). Pentru că în 2007 ONU a realizat faptul că Principiile nu sunt suficient de cunoscute, a adunat mai mulţi experţi din toate statele, la Viena, unde au fost redactate Comentariile la Principiile de la Bangalore . Ele detaliază fiecare principiu şi cuprind cazuri concrete ale conduitei ce trebuie adoptată de judecători în diverse situaţii, cum ar fi discuţiile despre soluţii cu colegii, angajarea rudelor ca şi grefieri, prieteniile cu politişti sau avocaţi, frecventarea

3

cluburilor şi a asociaţiilor secrete, relaţii sociale cu justiţiabili, relaţii extra-conjugale, legăturile familiei judecătorului cu firme de avocatură sau cu guvernul, implicarea judecătorului în viaţa publică sau politică, declaraţiile judecătorilor în privinţa defecţiunilor sistemului, scrierea scrisorilor de recomandare, depunerea mărturiilor cu privire la părţi, participarea la conferinţe şi interviuri publice, participarea la activităţi guvernamentale, bunurile ce pot fi primite de judecător şi sub ce titlu. INDEPENDENŢA Independenţa justiţiei este premisa statului de drept şi o garanţie fundamentală a procesului echitabil. În consecinţă, judecătorul va apăra şi va servi ca exemplu de independenţă a justiţiei, atât sub aspect individual, cât şi sub aspect instituţional. 1.1 Judecătorul trebuie să îşi exercite funcţia judiciară în mod independent, pe baza propriei aprecieri a faptelor şi în concordanţă cu spiritul legii, fără influenţe externe, sugestii, presiuni, ameninţări şi fără vreun amestec, direct sau indirect, indiferent de la cine ar proveni ele şi sub ce motiv. 1.2 Judecătorul trebuie să fie independent în relaţiile cu societatea în general, şi în relaţiile cu părţile aflate întrun litigiu pe care îl are de soluţionat. 1.3 Judecătorul nu numai că va trebui să nu aibă niciun fel de legături nepotrivite şi să nu fie influenţat de puterea executivă şi de cea legislativă, ci trebuie să şi apară astfel în ochii unui observator rezonabil. 1.4 În exercitarea atribuţiilor sale judiciare, judecătorul trebuie să fie independent faţă de colegii săi magistraţi în legătură cu deciziile sale, pe care el este obligat să le ia independent. 1.5 Judecătorul va încuraja şi va susţine garanţiile necesare pentru a-şi îndeplini atribuţiile judecătoreşti în scopul de a menţine şi de a întări independenţa instituţională şi funcţională a corpului judiciar. 1.6 Judecătorul va manifesta şi va promova înalte standarde de conduită judiciară în scopul de a întări încrederea publicului în corpul judiciar, încredere fundamentală pentru a menţine independenţa justiţiei. IMPARŢIALITATEA Imparţialitatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. Ea priveşte nu doar hotărârea însăşi, ci şi întreg procesul prin care se ajunge la aceasta. 2.1 Judecătorul îşi va exercita îndatoririle judiciare fără favoruri, subiectivism şi prejudecăţi. 2.2 Judecătorul se va strădui să adopte o conduită, atât în instanţă, cât şi în afara acesteia, care să menţină şi să întărească încrederea publicului, a juriştilor şi a justiţiabililor în imparţialitatea judecătorului şi a corpului judiciar. 2.3 Judecătorul se va strădui, atât cât poate într-o măsură rezonabilă, să adopte o conduită care să reducă la minimum situaţiile de recuzare a sa. 2.4 Judecătorul va trebui să se abţină de la orice comentariu în legătură cu o cauză aflată în curs de judecare sau care i-ar putea fi dedusă spre judecare, despre care s-ar putea crede în mod rezonabil că ar afecta soluţia sau ar putea dăuna aparenţei de echitate a procesului. De asemenea, judecătorul nici nu va face comentarii în public sau în alt mod, care să afecteze dreptul la un proces echitabil pentru orice persoană sau chestiune.

4

2.5 Judecătorul se va abţine să soluţioneze orice dosar pe care constată că nu îl va putea judeca într-o manieră imparţială sau în care i-ar putea părea unui observator rezonabil că judecătorul nu este capabil să judece imparţial.. INTEGRITATEA Integritatea este esenţială pentru îndeplinirea adecvată a funcţiei judiciare. 9 Aplicaţie: 3.1 Judecătorul trebuie să se asigure că în ochii unui observator rezonabil conduita sa este ireproşabilă. 3.2 Atitudinea şi conduita unui judecător trebuie să reafirme încrederea publicului în integritatea corpului judiciar. Justiţia nu doar trebuie făcută, trebuie să se şi vadă că s-a făcut justiţie. ETICHETA Bunele maniere şi aparenţa respectării lor sunt esenţiale în îndeplinirea tuturor activităţilor desfăşurate de către judecător. 4.1 Judecătorul va evita încălcarea regulilor de bună cuviinţă sau aparenţa lipsei acesteia în toate activităţile sale de judecător. 4.2 Aflându-se permanent în vizorul public, judecătorul trebuie să accepte, în mod liber şi de bunăvoie, anumite restricţii personale care ar părea o povară cetăţeanului de rând. În particular, judecătorul trebuie să aibă o conduită care să fie conformă cu demnitatea funcţiei de magistrat. 4.3 Judecătorul, în relaţiile sale personale cu alţi membri ai profesiilor juridice care frecventează regulat instanţa, va evita situaţiile care ar putea da naştere, în mod rezonabil, suspiciunilor de sau care ar putea crea aparenţa de favorizare sau părtinire. 4.4 Judecătorul nu va participa la soluţionarea unei cauze în care un membru al familiei sale reprezintă o parte la proces sau are vreo legătură cu procesul. 4.5 Judecătorul nu va permite folosirea locuinţei sale de jurişti/avocaţi pentru a primi clienţi sau alţi jurişti/avocaţi. 4.6 Ca orice alt cetăţean, judecătorul are dreptul la libertatea de exprimare, libertatea convingerilor, libertatea de asociere şi de adunare, dar îşi va exercita aceste drepturi având o conduită conformă cu demnitatea funcţiei judiciare, ca şi cu imparţialitatea şi independenţa corpului judiciar. 4.7 Judecătorul se va informa asupra intereselor sale financiare personale şi fiduciare şi va face eforturile corespunzătoare pentru a se informa cu privire la interesele financiare ale membrilor familiei sale. 4.8 Judecătorul nu va permite ca relaţiile sale de familie, sociale sau alte asemenea să influenţeze în mod neadecvat conduita şi deciziile sale ca judecător. 4.9 Judecătorul nu va utiliza şi nici nu va permite utilizarea prestigiului funcţiei sale pentru a rezolva interesele sale private, interesele personale ale membrilor familiei sale sau ale altor persoane, şi nici nu va lăsa impresia sau va permite altora să lase impresia că ar exista persoane într-o poziţie specială, capabile să îl influenţeze într-un mod necorespunzător în îndeplinirea atribuţiilor sale. 4.10 Judecătorul nu va folosi şi nici nu va dezvălui informaţii confidenţiale obţinute de el în această calitate în scopuri care nu au legătură cu îndatoririle sale profesionale.

5

EGALITATEA Asigurarea egalităţii de tratament pentru toţi în faţa instanţelor este esenţială pentru exercitarea corectă a atribuţiilor judecătoreşti. 5.1 Judecătorul va trebui să fie conştient de şi să înţeleagă diversitatea celor ce compun societatea umană, precum şi diferenţele cauzate de rasă, culoare, sex, religie, naţionalitate, castă, handicap, vârstă, stare civilă, orientare sexuală, statut social şi economic sau alte cauze („motive nerelevante"). 5.2 Judecătorul, în exercitarea atribuţiilor sale judiciare, nu va avea voie să manifeste, prin cuvinte sau atitudine, părtinire sau prejudecăţi faţă de o persoană sau un grup de persoane, din motive nerelevante. 5.3 Judecătorul îşi va exercita atribuţiile judiciare cu respectul cuvenit faţă de toate persoanele, respectiv faţă de părţi, de martori, de avocaţi, de personalul instanţei şi de colegi, fără a face vreo deosebire pe motive nerelevante care nu prezintă nicio importanţă pentru îndeplinirea adecvată a atribuţiilor sale. 5.4 Judecătorul nu va permite, cu bună ştiinţă, personalului instanţei sale de judecată sau altor persoane aflate sub influenţa, autoritatea sau controlul său, să facă vreo deosebire, pe motive nerelevante, între persoanele implicate într-o speţă supusă judecăţii sale. 5.5 În timpul desfăşurării procesului în instanţă, judecătorul le va cere avocaţilor să se abţină de la a-şi exprima, prin cuvinte sau atitudine, părtinirea sau prejudecata bazată pe motive nerelevante, cu excepţia situaţiilor în care acest lucru devine relevant din punct de vedere legal, pentru o chestiune aflată în dezbatere şi care poate servi intereselor legitime ale apărării. COMPETENŢA ŞI STRĂDUINŢA (DILIGENŢA) Competenţa şi străduinţa (diligenţa) sunt premise ale exercitării corecte a atribuţiilor judiciare. 6.1 Atribuţiile judiciare ale unui judecător au precădere faţă de orice alte activităţi. 6.2 Judecătorul îşi va dedica activitatea sa profesională îndeplinirii atribuţiilor judiciare, care includ nu numai exercitarea funcţiei judiciare, a responsabilităţilor faţă de instanţă şi luarea hotărârilor, ci şi îndeplinirea altor sarcini relevante pentru activitatea judiciară şi pentru funcţionarea instanţei. 6.3 Judecătorul va lua măsurile rezonabile ce se impun pentru a-şi menţine şi îmbunătăţi cunoştinţele, aptitudinile şi calităţile personale necesare îndeplinirii adecvate a atribuţiilor judiciare, luând în considerare pentru aceasta programele de pregătire şi orice alte facilităţi disponibile, sub control judiciar, judecătorilor. 6.4 Judecătorul se va informa asupra evoluţiilor importante ale dreptului internaţional, inclusiv cu privire la convenţiile internaţionale şi alte instrumente ce reglementează norme în materia drepturilor omului. 6.5 Judecătorul îşi va exercita toate atribuţiile judiciare, inclusiv emiterea hotărârilor atunci când a fost dispusă amânarea pronunţării lor, într-o manieră eficientă, corectă şi cât mai promptă. 6.6 Judecătorul va menţine ordinea şi conformitatea în toate procedurile ce au loc în faţa instanţei şi va fi răbdător, demn şi politicos în relaţiile cu părţile, cu juraţii, martorii, avocaţii, dar şi cu toate persoanele cu care vine în

6

contact în cadrul activităţilor sale oficiale. Judecătorul va pretinde o conduită similară din partea reprezentanţilor legali, a personalului instanţei, cât şi a altor persoane aflate sub influenţa, autoritatea sau controlul său. 6.7 Judecătorul nu va adopta un comportament incompatibil cu îndeplinirea diligentă a atribuţiilor sale juridice. 4.

Modelul de Cod de conduită a agenţilor publici (CoE, 2000)

Codul a fost adoptat prin Recomandarea (2000) 10 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei şi este însoţit de un memoriu explicativ . Statelor membre li se recomandă să îl folosească ca model când concep codurile de conduită pentru proprii agenţi publici, înţelegându-se prin aceasta persoanele angajate în cadrul unei autorităţi publice, însă nu şi reprezentanţii publici aleşi, membrii guvernului şi personalul care exercită funcţii judiciare. Prin urmare, acesta este aplicabil magistraţilor când nu exercită funcţii judiciare în cadrul instanţei (de exemplu, când sunt membri în comisii de licitaţie, comisii de concurs, comisii de evaluare), precum şi personalului auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete. Acest instrument european recomandă ca prin codurile de conduită ale agenţilor publici să se precizeze regulile în materie de integritate şi conduită a agenţilor, să li se ofere ajutor în respectarea lor şi să se informeze publicul cu privire la conduita pe care au dreptul să o pretindă de la agenţii publici. Codul impune respectarea normelor, politeţe, loialitate, competenţă, imparţialitate; solicită să se evite conflictele de interese reale, potenţiale sau aparente; să se pastreze confidenţialitatea; să fie semnalate ordinele sau conduitele ilegale, neetice sau penale; să se declare interesele, să nu se desfăşoare activităţi incompatibile cu funcţia, iar activităţile publice sau politice să nu slăbească încrederea în serviciul public; agentul public să nu accepte cadouri sau invitaţii care âi pot afecta imparţialitatea, să refuze şi să semnaleze foloasele care nu i se cuvin; să nu returneze favoruri; să nu abuzeze de poziţia sa pentru a obţine avantaje; să se asigure că bunurile proprietate publică sunt folosite în mod util, eficace şi economic; la recrutare, numire şi promovare să se verifice integritatea; superiorii răspund pentru faptele angajaţilor dacă nu au luat măsurile necesare şi trebuie să ia măsuri anticorupţie cum ar fi atragerea atenţiei asupra respectării legilor şi regulamentelor, pregătire adecvată anticorupţie, să fie atenţi la dificultăţile financiare sau de altă natură a personalului, să fie ei înşişi exemplu de integritate; agentul public nu se poate angaja ulterior într-o funcţie unde poate folosi informaţiile obţinute anterior sau dacă anterior a intervenit ca agent public într-un caz şi acum i-ar procura un avantaj entităţii care l-a angajat; să nu acorde tratament preferenţial sau privilegiat foştilor agenţi publici. Codul defineşte conflictul de interese ca fiind situaţia în care agentul public are un interes privat care ar influenţa sau ar părea ca influenţează exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a îndatoririle legale. Acest interes privat include orice avantaj pentru agentul oficial sau pentru familie, al rudelor apropiate, prieteni sau persoane ori organizaţii cu care are sau a avut relaţii de afaceri sau politice, fie că este financiar sau vreo altă obligaţie civilă. Codul dă sugestii despre gestionarea unor situaţii reale cu care se confruntă oficialii publici, cum ar fi primirea de cadouri, folosirea de informaţii oficiale sau a resurselor publice, relaţiile cu foştii angajaţi. Codul sublinează

7

importanţa întăririi şi integrităţii agenţilor publici şi răspunderea organelor superioare ierarhice prin trei obiective: stabilirea standardelor de integritate şi de conduită ce se aşteaptă de la agenţii publici; ajutarea lor în a înţelege şi adopta aceste standarde; informarea publicului asupra conduitei pe care o pot pretinde de la oficiali. Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE)

5.

CCJE este un organism consultativ din cadrul Consiliului Europei în materie de independenţă, imparţialitate şi competenţă a judecătorilor. Este alcătuit din câte un judecător din fiecare stat membru şi emite opinii (avize). Opinia nr. 3 din 2002, intitulată Principiile şi regulile ce guvernează conduita profesională a judecătorilor, în special etica, comportamentul neadecvat şi imparţialitatea judecătorilor [8] răspunde la trei întrebări: 1. Ce standarde de conduită ar trebui să se aplice judecătorilor?; 2. Cum ar trebui formulate standardele de conduită?; 3. Ce se întâmplă dacă judecătorilor li se aplică răspunderea penală, civilă şi disciplinară? Potrivit acestei opinii, puterile încredinţate judecătorilor sunt strict legate de valorile de justiţie, adevăr şi libertate; standardele de conduită care se aplică judecătorilor sunt corolare acestor valori şi o condiţie a încrederii în administrarea justiţiei. Opinia nr. 3 consideră că judecătorii trebuie să se ghideze în activitatea lor pe principii de conduită profesională, care să le ofere soluţii pentru a depăşi dificultăţile pe care le înfruntă în acest domeniu; principiile trebuie să fie redactate de înşişi judecători si să fie complet separate de sistemul disciplinar al judecătorilor; este de dorit să se înfiinţeze în fiecare ţară unul sau mai multe organisme sau persoane în cadrul sistemului juridic care să sfatuiască judecătorii ce se confruntă cu probleme legate de etica profesională sau de compatibilitatea unor activităţi non-juridice cu statutul lor. În ceea ce priveşte regulile de conduită individuală ale judecătorilor, CCJE este de părere că: fiecare judecător în parte trebuie să facă totul pentru a susţine independenţa juridică, atât la nivel instituţional, cât şi individual; judecătorii trebuie să se comporte cu integritate în exerciţiul funcţiei şi în viaţa particulară; trebuie să adopte tot timpul o abordare care să fie şi să pară imparţială; trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle fără favoritisme şi fără prejudecăţi sau idei preconcepute existente sau aparente; trebuie să ia deciziile luând în considerare toate lucrurile relevante pentru aplicarea prevederilor legale şi să le excludă pe cele irelevante; trebuie să arate respectul cuvenit tuturor persoanelor care iau parte la procedurile judiciare sau sunt afectate de aceste proceduri; trebuie să îşi îndeplinească îndatoririle cu respectul cuvenit pentru tratamentul egal al părţilor, evitând orice idee preconcepută şi discriminările, păstrând echilibrul între părţi şi asigurând o audiere corectă pentru fiecare; trebuie să dea dovadă de circumspecţie în relaţiile cu mass-media, să îşi păstreze independenţa şi imparţialitatea abţinându- se de la folosirea în scop personal a relaţiilor cu mass-media şi de la comentarii nejustificate privind cauzele de care se ocupă; trebuie să se asigure că păstrează un grad înalt de competenţă profesională; trebuie să aibă un înalt grad de conştiinţă profesională şi să muncească sârguincios pentru a respecta obligaţia de a emite hotărârile într-o perioadă rezonabilă de timp; trebuie să dedice majoritatea timpului de lucru funcţiilor lor juridice, inclusiv

8

activiăţtilor conexe; trebuie să se abţină de la desfăşurarea activităţilor politice care le-ar putea compromite independenţa şi lear putea afecta imaginea de imparţialitate. 6.

Standarde internaţionale pentru procurori

În materia instrumentelor internaţionale ce ghidează conduita procurorilor, amintim „Standardele de responsabilitate profesională şi declaraţia cu privire la îndatoririle esenţiale şi drepturile procurorilor”, care este un cod adoptat în 1999 de Asociaţia Internaţională a Procurorilor bazat pe Ghidul cu privire la Rolul Procurorilor adoptat de Naţiunile Unite în 1990 . Standardele se referă la Conduita profesională, Independenţa, Imparţialitatea, Rolul în procedurile penale, Cooperarea şi protecţia. Cât priveşte Conduita, se prevede că procurorii trebuie să îşi exercite profesia cu onoare şi demnitate, respectând legea şi etica, să acţioneze şi să pară că acţionează consistent, independent şi imparţial, să îndeplinească tot timpul cele mai înalte exigenţe de integritate, să se informeze cu privire la evoluţiile legislative, să respecte dreptul acuzatului la un proces echitabil şi să servească interesului public. Amintim şi de Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni , un corp consultativ al Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, înfiinţat în 2005 pentru a instituţionaliza adunările ce se desfăşurau până atunci drept Conferinţe ale Procurorilor Generali din Europa. O astfel de conferinţă, care a avut loc la Budapesta, a adoptat la 31 mai 2005 un Ghid European asupra eticii şi conduitei procurorilor . Ghidul recomandă procurorilor să nu favorizeze părţile, să nu se lase influenţaţi de interesele proprii, ale familiei sau ale altor persoane, să nu folosească informaţiile astfel obţinute pentru a servi nejustificat în interesul lor sau al terţilor, să nu accepte cadouri, avantaje sau ospitalitate din partea unor terţi care le-ar putea compromite integritatea, echitatea şi imparţialitatea. Recent, cele două consilii consultative, cel al judecătorilor şi cel al procurorilor europeni, au adoptat Opinia cu privire la relaţiile dintre judecători şi procurori . Este de subliniat că la pct. 10 se prevede: „Pentru buna administrare a justiţiei este necesară împărtăşirea principiilor juridice şi a valorilor etice comune de către toţi profesioniştii implicaţi într-un proces judiciar” .

9

II.

Constiinta si cultura juridica.

Etica profesională prezintă totalitatea principiilor, cerinţelor şi normelor morale, calităţi personale, reflectări ale conştiinţei morale, specifice relaţiilor dintre oamenii ce practică un anumit tip de activitate şi importante pentru exercitarea funcţiilor profesionale, transformîndu-se într-un fel de cod moral de comportament. Astfel, cultura etică devine parte componentă a eticii profesionale şi se atribuie la o grupă de persoane ce desfăşoară aceeaşi activitate profesională, în cazul nostru - grupul juriştilor. Cultura etică caracterizează personalitatea omului din punctul de vedere al dezvoltării lui morale integrale, a conştiinţei şi conduitei, precum şi totalitatea calităţilor morale, atribuite unei societăţi, clase, profesiuni ce determină nivelul lor de conştiinţă şi conduită morală. Ea include cunoştinţe, senzaţii şi convingeri morale, necesităţi, calităţi şi deprinderi de conduită morale, norme de etică, toate fiind manifestate în relaţiile cu alţi oameni. Spre deosebire de cultura politică prin care persoana îşi manifestă atitudinea faţă de organizarea statală, partide, mişcări sau cultura estetică care se distinge prin atitudinea faţă de natură, societate, om, artă din punctul de vedere al frumosului, cultura etică se realizează doar în relaţiile cu alţi oameni, în comunicarea cotidiană, bazîndu-se pe aşa valori morale ca: binele, datoria, cinstea, conştiinţa, dreptatea. Analizînd cele expuse mai sus, deducem că cultura etică a juristului prezintă un sistem de calităţi morale (exprimate în norme şi principii), care s-au format ca rezultat al cunoştinţelor, sentimentelor, necesităţilor juristului, reflectînd în conduita sa morală armonia dintre convingerile interne şi manifestările externe. Cultura etică a juristului are următorul conţinut: a) conştiinţa morală, care include cunoştinţe etice, reprezentări şi idealuri, principii şi norme, necesităţi morale. Acest element se formează atît cu ajutorul instituţiilor corespunzătoare de stat sau obşteşti (grădiniţă, şcoală, facultate, colectiv de lucru) cît şi prin propriile străduinţe. Cunoştinţele etice reprezintă informaţii despre morală, conţinutul şi structura ei. Principiile şi reprezentările sunt rezultatul conştientizării noţiunilor de bine şi rău, datorie, cinste şi demnitate. Idealul moral se manifestă prin personificarea de către jurist a unei stări, activizînd toate sentimentele morale. Cultura emoţiilor vorbeşte despre educaţia morală a persoanei. în literatura de specialitate există mai multe clasificări ale sentimentelor, însă pentru un jurist au valoare cu preponderenţă sentimentele moral-politice, ele fiind cele mai durabile şi rezistente la influenţa factorilor externi. Acestea sunt: patriotismul, solidaritatea, demnitatea şi mîndria naţională, internaţionalismul. b) relaţiile morale. Esenţa relaţiilor morale o formează legătura specifică dintre conştiinţa morală şi conduita morală. Iniţial acestea nasc în conştiinţă, manifestîndu-se apoi în comportament. Toate relaţiile morale pot fi clasificate după conţinut, formă şi tipul de legătură dintre oameni. După conţinut, există relaţii morale stabilite în procesul activităţii economice, juridice, politice, profesionale ş.a. în toate cazurile ele reflectă latura morală a relaţiei - cinstea, onoarea, demnitatea profesională ş.a. Ca răspuns acesta ia atitudinea respectivă: de datorie, de mîndrie, de onoare sau invers. In funcţie de tipul de legătură dintre oameni, relaţia morală presupune minimum o

10

legătură bilaterală (deşi în realitate ele pot fi mai multe). Activitatea juridică presupune relaţia: jurist - client, jurist - bănuit, jurist - pătimit, jurist - martor, jurist – coleg c) conduita morală, ca indicator obiectiv al calităţilor morale, a chipului moral al unei personalităţi. Ea se manifestă prin semnificaţia morală a faptelor săvîrşite. Cultura etică presupune atît respectarea normelor şi principiilor morale în procesul îndeplinirii obligaţiilor profesionale, cît şi implementarea lor în practică, evitarea greşelilor şi a deformărilor profesional-morale. Generalizînd materialul cercetat, aducem pe scurt structura culturii etice a juristului: 1) prezenţa cunoştinţelor etice, sentimente, necesităţi; 2) transformarea cunoştinţelor, sentimentelor, necesităţilor etice în convingeri morale, deprinderi de a aprecia moralitatea conduitei străine; 3) buna pregătire de a acţiona conform cunoştinţelor şi convingerilor etice, adică de a acţiona moral. De nivelul culturii etice a juristului depinde îndeplinirea calitativă şi eficientă a obligaţiilor, respectînd demnitatea, onoarea, reputaţia de serviciu a persoanei, căreia i se acordă ajutor juridic; autoritatea juristului şi a colegilor, precum şi a profesiei juridice la general. Regula etică de bază este: faci pentru client tot ce nu interzice legea, tot ce ar fi putut să facă el însuşi pentru sine, dacă ar fi avut cunoştinţele necesare şi capacităţile, specifice unui jurist specialist. Cultura etică a juristului se manifestă atît în atitudinea lui faţă de activitatea sa profesională şi rezultatele obţinute, cît şi în atitudinea faţă de colegii de lucru, un loc aparte revenind relaţiilor cu clientul, inculpatul, bănuitul, pătimitul, martorul şi cu alte persoane în cazul unui proces juridic. Cultura estetică presupune o anumită structură: 1) primul pas în formarea culturii estetice este acumularea cunoştinţelor estetice despre cultură, poezie, artă, pictură, despre frumosul fenomenelor din natură şi al evenimentelor din viaţă şi activitatea profesională; 2) următorul pas necesită transformarea cunoştinţelor acumulate în convingeri estetice, în capacitatea de a asimila şi a aprecia estetic operele de artă, datoria profesională. A.P. Ocusov menţionează: "Pentru un jurist este foarte importantă cunoaşterea, înţelegerea şi aprecierea operelor de artă pentru a le putea deosebi de cele falsificate, deoarece aceasta i-ar permite să-şi exercite eficient funcţiile". 3) ultimul pas îl constituie pregătirea juristului pentru a lua parte la crearea frumosului, capacitatea de a-şi putea organiza „frumos" lucrul, de a comunica cu colegii şi clienţii în conformitate cu cunoştinţele şi convingerile estetice acumulate (eticheta conduitei, a vorbirii, a vestimentaţiei, a cabinetului de lucru, a documentelor perfectate s.a.). Cultura estetică a juristului este rezultatul educaţiei sale moral estetice, chemată să asigure: îmbogăţirea lumii spirituale a lui, dezvoltarea simţului frumosului, ce ar ajuta la îndeplinirea normelor deontologiei juridice. Cultura estetică îşi află ecou în atitudinea juristului faţa de sine, profesie, colegi şi clienţi. In aşa tel cultura estetică denotă capacitatea juristului de a simţi armonia relaţiilor sociale, de a aprecia valorile, de a alege cea mai corectă soluţie practică, întru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei. în manifestările concrete, cultura estetică devine o trăsătură indispensabilă a întregului proces de ocrotire a normelor de drept, aflîndu-şi exprimare în diferite sfere ale esteticii juridice. Cultura estetică are două laturi: externă şi internă. Latura internă reprezintă universul lăuntric al omului, ce caracterizează juristul ca persoană (de exemplu, gustul). Latura externă cuprinde formele de manifestare exterioare. Formele de manifestare a culturii estetice a juristului se constituie din elementele exterioare ale culturii condiţionate de simţul estetic al juristului, ce se exprimă prin următoarele forme exterioare: 1) maniera de comportament;

11

2) cultura vorbirii; 3) cultura convorbirilor telefonice; 4) cultura aspectului exterior; 5) cultura organizării locului de lucru; 6) cultura juridică a întocmirii documentelor. Psihologia juridică studiază legităţile de manifestare şi aplicare în practică a psihicului persoanelor incluse în sfera relaţiilor sociale, reglementate de drept. In centrul investigaţiilor psihologie juridice se află nu doar psihicul persoanelor incluse în activitatea juridică, ci şi psihicul infractorilor şi contravenienţilor. Psihologia juridică are ca sarcină principlă desăvîrşirea activităţii practice a organelor de drept, pentru ca acestea din urmă să soluţioneze în mod obiectiv şi calificat diferite probleme ce formează sensul, esenţa activităţii lor. Cultura psihologică a juristului cuprinde calităţile psihologice ale personalităţii juristului formate ca rezultat al cerinţelor înaintate de profesia sa. Cultura psihologică a juristului include calităţi specifice unor specialităţi juridice, structura personalităţii, deprinderi şi procedee de comunicare, de rezolvare a unor conflicte, competenţă profesională, factori psihologici ce determină potenţialul personal al juristului. Cultura psihologică a juristului are următorul conţinut: — conştiinţa psihologică ce se exprimă prin intelect, gîndire, memorie, raţiune ş.a. Fiecare jurist posedă un anumit nivel de intelect, tip de memorare, gîndire şi raţiune. Toate acestea sunt formate la nivel de conştiinţă şi se manifestă în cazuri concrete; — relaţii psihologice raporturile care implică aplicarea legităţilor psihicului şi care se pot manifesta în conflict psihologic, interdependenţă psihologică, neconcordanţă şi influenţă psihologică. Relaţiile psihologice reprezintă o legătură specifică între conştiinţa şi conduita psihologică; — conduita psihologică se exprimă prin manifestarea obiectivă a acţiunilor persoanei. Ea se reflectă în orientări, reacţii şi consecinţe psihologice. Cultura psihologică o putem determina, de exemplu, după modul de gîndire (primul element), care, aplicat într-o relaţie psihologică de conflict (acesta fiind al doilea element), a dat anumite rezultate, în cazul nostru anumite orientări psihologice (al treilea element). Formarea culturii psihologice a juristului parcurge mai multe stadii. In primul rînd, are loc acumularea cunoştinţelor psihologice generale despre psihic, caracter, temperament, comunicare ş.a. în al doilea rînd, cunoştinţele acumulate se sedimentează şi se transformă în convingerea că informaţia psihologică este necesară pentru o activitate profesională înaltă. Juriştii trebuie să se pătrundă de faptul că psihicul deviant al infractorilor nu va putea fi controlat fără o cunoaştere a legităţilor psihologiei. în al treilea rînd, cultura psihologică presupune şi capacitatea de a putea folosi în procesul comunicării psihanaliza, psihdiagnostica*, dezvăluirea stărilor psihice ale diferiţilor subiecţi în situaţii concrete, a caracterului şi temperamentului lor. Ţinem să subliniem: cultura psihologică a juristului are anumite particularităţi în funcţie de profesie - judecător, procuror, avocat, notar, legate de specificul atribuţiilor şi destinaţia activităţii juridice. Cultura psihologică dă posibilitate juristului să stabilească contacte psihologice cu oamenii, să fie acceptat, să influenţeze persoana prin sentimente şi emoţii, fără a abuza de procedee şi mijloace. Cultura psihologică a juristului se manifestă în comunicarea cu: — persoane implicate în procesul de examinare a cazurilor juridice (reclamant, pîrît, inculpat, martor, expert, victimă, client ş.a); — colegii de lucru. Personalitatea juristului (judecătorului, avocatului, procurorului, notarului) se deosebeşte prin complexitate şi varietate. Aceasta se formează în urma multor factori, însă cel determinant este persoana, ce a ales o specialitate anume ca imul dintre scopurile sale importante ale vieţii. Psihicul personalităţii juristului, ca şi al fiecărei persoane, este format din procesele psihice, calităţile psihice şi stările psihice. Calităţile psihice simt elementele de bază ce determină conţinutul lumii interne a persoanei şi modul individual de viaţă, activitate şi conduită. La acestea se referă caracterul, temperamentul şi capacităţile. Stările psihice reprezintă concentrarea funcţională a psihicului pentru un anumit moment de viaţă sau activitate. Acestea simt interesul insistent, îndoiala, apatia, creativitatea etc.

12

Procesele psihice sunt mijloacele de reflectare a realităţii. Ele asigură legătura persoanei cu lumea exterioară, formează conştiinţa persoanei, dezvoltă capacităţile şi intelectul. Procesele pot fi: de cunoaştere - vorbirea, gîndirea, memoria, imaginaţia, atenţia; emoţionale - sentimentele, emoţiile, dispoziţia; volitive (gradul de participare a persoanei în procesul activităţii - iniţiativa, hotărîrea, insistenţa ş. a.). Temperamentul este trăsătura individual-psihologică a personalităţii care se manifestă prin: — activismul psihologic general (viteza şi energia decurgerii proceselor psihice); — motorică (viteza şi expresivitatea mişcărilor, mimicii, gesturilor); — emotivitate (gradul de excitare emoţională şi trăsăturile schimbului de dispoziţie). în psihologie se disting patru tipuri de temperament. Juristul sangvinic este „viu" - puternic, echilibrat, abil. Este plin de viaţă, uşor trece de la un tip de activitate la altul. Uşor îşi controlează emoţiile, uşor se adaptează la noi condiţii. Activ intră în contact cu oamenii, este optimist. Juristul coleric este „nestăpînit" - puternic, dezechilibrat, abil. Se evidenţiază prin capacitate înaltă de lucru, activism şi energie excesivă. Persoanele cu acest tip de temperament pot lucra din toate puterile, pot să treacă repede de la o activitate la alta, prind informaţia „din zbor", repede memorizează, chiar dacă nu au conştientizat aceasta. Au spirit de iniţiativă, sunt nerăbdători, iar dacă activitatea îi pasionează, nu-i poţi opri. Situaţiile complicate nu-i dezorientează, pot depăşi orice greutate. Juristul flegm atic este calm, puternic, echilibrat, puţin mobil. în activitate se deosebeşte prin practicism, dispoziţie stabilă, conştientizare manifestată pe deplin. In comunicarea de serviciu este liniştit, în măsură comunicabil, reţinut, cumpănit. Juristului m elancolic îi sunt caracteristice toate trăsăturile omului de tip melancolic, conform clasificării lui Hippocrate: stări depresive, tristeţe, amărăciune, melancolie. Se simte stăpîn pe sine şi lucrează productiv în colectivile echilibrate, întotdeauna e gata să sară în ajutor prietenului, este fidel în prietenie, credincios simţului datoriei, e foarte emotiv şi uşor influenţabil. Reacţionează neadecvat, cu suspiciune la observaţiile şi propunerile şefului sau colegilor. Poate fi descumpănit de o privire a şefului. Respectă normele şi ordinele autorităţilor. Activitatea profesională a juristului reclamă cerinţe determinate şi destul de rigide faţă de caracterul persoanei, plasînd pe primul loc trăsăturile volitive. Caracterul este calitatea generală a personalităţii, de manifestarea lui depinde procesul de desfăşurare a activităţii şi conduitei ei în diferite situaţii de viaţă. Caracterul mai este denumit „veşmîntul" persoanei. Dacă persoana are caracter puternic pronunţat, se-poate prognoza mai uşor comportamentul într-o anumită situaţie. Orice jurist trebuie să fie liber de subiectivism în aprecierea caracterelor persoanelor. în fiecare caz trebuie să-şi formeze o opinie proprie, renunţînd la clişee şi etichetări. Caracterul are importanţă la avansarea în funcţie a lucrătorului. S-a observat că persoana cu caracter viu, optimist, permanent satisfăcut de lucru, mai uşor înaintează în funcţie. în mod normal, cel nesociabil, mofturos, chiar dacă posedă capacităţi deosebite, mai greu îşi face carieră. Caracterul este trăsătura individuală a personalităţii. Nu există două persoane care ar avea caractere similare, deşi multe calităţi ale unui caracter, pot fi tipice pentru o grupă de persoane, o stare socială, o profesie. în cazul nostru, pentru jurişti sunt importante aşa calităţi ca sentimentul echităţii, comunicabilitatea, onoarea, ajutorul reciproc etc. Caracterul se află în raport de interdependenţă cu temperamentul şi capacităţile. în unele cazuri caracterul depinde de temperament, astfel insistenţa holericului se reflectă în activitatea lui productivă, iar a flegmaticului în activitatea lui modestă. La fel şi sîrguinţa: holericul lucrează energic, cu pasiune, iar flegmaticul metodic, fără grabă. Se poate întîmpla ca temperamentul să se modifice sub influenţa caracterului: persoana cu caracter puternic poate depăşi manifestările negative ale temperamentului, controlîndu-le. Cultura economică a juristului vine să mobilizeze eforturile tuturor profesioniştilor în ridicarea economiei ţării şi susţinerea producătorului autohton. Ea presupune: 1) acumularea cunoştinţelor despre teoria economică şi legislaţia în domeniul economiei, cunoaşterea vieţii economice a societăţii, legităţilor ei, drepturilor şi obligaţiilor

13

economice ale cetăţenilor; 2) convingerea în necesitatea unor reforme economice, în ridicarea nivelului de dezvoltare economic al statului, eliberarea economiei de structuri dubioase, ocrotirea drepturilor economice ale cetăţenilor; 3) participarea la contracararea abuzurilor şi încălcărilor în relaţiile economice. Juristul trebuie să cunoască mecanismul de realizare a drepturilor economice. Aceasta însă nu este posibil fără cunoaşterea structurii economice: legi, norme, reguli de conduită, politică fiscală, contracte colective, acorduri interguvemamentale. Juristul de orice specializare trebuie să cunoască aspectul teoretic al domeniului economic, iar cel ce rezolvă anumite cazuri din sfera relaţiilor economice (juristul unei bănci, colaboratorul ce luptă cu infracţiunile economice, ofiţerul de urmărire penală de la Centrul pentru Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei, executorul judiciar, judecătorii Judecătoriei economice), trebuie să cunoască aspectul practic al domeniului economic. Aceasta le permite să soluţioneze just anumite cazuri economice, să motiveze acţiunile profesionale din punct de vedere economic. Astfel, juristul băncii, de exemplu, trebuie să cunoască bine circulaţia bănească, sistemul bancar, piaţa hîrtiilor de valoare, juristul întreprinderii - economia afacerilor, juristul inspectoratului fiscal - sistemul de impozite şi impozitări ş.a. Cultura economică cuprinde şi convingerea juristului de a consolida securitatea economică a statului. Astfel, juristul nu va tolera activitatea criminală a unor structuri economice, grupuri sociale, fiind sigur că operaţiunile ilegale în economie (falimentul intenţionat) influenţează procesul de producţie, paralizează dezvoltarea economiei de piaţă a statului. Cultura ecologică a juristului se exprimă prin totalitatea cunoştinţelor ecologice, priceperi şi deprinderi, care permit realizarea drepturilor şi obligaţiilor ecologice în calitate de ocrotitor al mediului înconjurător. Cultura ecologică reprezintă sfera preferenţială în sistemul tuturor celorlalte culturi, deoarece de fapt ea decide soarta existenţei omenirii sau a modului sănătos de viaţă. Sub acest aspect, juristului îi revine un rol esenţial, deoarece specificul culturii ecologice este de a conştientiza valoarea sistemului ecologic cu elementul sau de bază - mediul natural înconjurător. Cultura ecologică mai presupune convingerea că unele drepturi ecologice reprezintă drepturi naturale, indispensabile de activitatea cetăţenilor. Aceste drepturi (indiferent dacă sunt reglementate) se realizează ca necesitate obiectivă; dreptul la un mediu înconjurător favorabil, dreptul la ocrotirea vieţii şi sănătăţii de influenţa dăunătoare a stării ecologice, dreptul la restituirea pagubei adusă sănătăţii prin contravenţiile ecologice. temeinice cunoştinţe ecologice, care prevăd: — conştiinţă ecologică - formată în baza cercetării ideilor, concepţiilor, orientărilor şi sistemului de valori ecologice; — relaţiile ecologice - apărute în procesul exploatării mediului, infracţiuni, conflicte din domeniul „om-natură"; — soluţionarea cazurilor intentate în baza încălcării legislaţiei ecologice. Asigurarea securităţii ecologice este una dintre direcţiile de bază ale politicii statului în domeniul ecologic . Cunoştinţele ecologice ale juristului sunt în special orientate spre cunoaşterea nivelului nepericulos al mediului, a expertizei ecologice care reprezintă informaţii veridice despre starea mediului; participărea activă la activităţi şi relaţii ecologice concrete, prognozarea consecinţelor acestor activităţi. Cultura informaţională cuprinde două aspecte: cel de cunoaştere a informaţiei tehnologizate (cunoaşterea reţelelor computerizate naţionale şi globale) şi cel informaţional juridic (despre legi şi alte acte normative), care trebuie să devină tărîmul de activitate al juriştilor din Moldova. în prezent un imperativ al timpului este că viitorii jurişti, în formarea abilităţilor practice, sunt obligaţi să cunoască computerul, să ştie cum să se folosească de anumite programe. Deontologia juridică informaţională în mod principial propune instruirea lucrătorilor din sfera juridică în domeniul informaţiei şi informaticii. Această pregătire presupune acumularea cunoştinţelor juridice în domeniul informaticii şi al legislaţiei respective, despre drepturile şi obligaţiile subiecţilor participanţi la raporturile informaţionale; convingerea în necesitatea folosirii mijloacelor tehnice şi tehnologiilor informaţionale pentru binele societăţii, asigurarea securităţii informaţionale a societăţii, apărarea standardelor informaţionale de stat. Specificul culturii informaţionale a juristului se manifestă prin capacitatea juristului nu doar de a se putea folosi de serviciile informaţionale, ci şi de a informa clienţii solicitanţi.

14

III. Diversitatea codurilor de etica si conduita Deontologia juridică, convenţional, se împarte în două părţi: una generală, care exprimă aspectele şi calităţile comune tuturor juriştilor şi alta specială, care dezvăluie cerinţele şi particularităţile fiecărei specialităţi (profesii) în parte. Astfel, Concepţia politicii de cadre juridice, adoptată de Guvernul Republicii Moldova, dispune ca în procesul de instruire a juriştilor să fie stabilite unele criterii stricte pentru fiecare dintre domeniile concrete de activitate, cărora juriştii trebuie să corespundă. La fel juriştii trebuie să cunoască deontologia fiecărei funcţii ce ţine de specialitatea de jurist, să cunoască responsabilităţile de bază, cerinţele înaintate pentru desemnare, promovare şi destituire din funcţie, reglementate de lege şi de regulile de conduită profesională (codul deontologic). Toate aceste cerinţe urmează a fi stipulate în codurile deontologice ale judecătorului, procurorului, avocatului, notarului, colaboratorului de poliţie, altor funcţionari unde este necesară specialitatea de jurist. în literatura de specialitate această problemă se cumulează sub noţiunea „model ideal" al juristului profesionist, adică este vorba de alcătuirea unei profesiograme* care include enumerarea cunoştinţelor, capacităţilor, calităţilor, reprezentărilor de valoare, cărora juristul trebuie să corespundă. Fără aceasta este foarte dificil de organizat activitatea profesională.