Sindrom Epuizare [PDF]

Zitiervorschau

Componentele Epuizării profesionale Epuizarea profesională este un răspuns prelungit la factorii stresori cronici de natură emoţională şi interpersonală prezenţi în mediul de lucru şi se caracterizează prin trei aspecte esenţiale: extenuarea emoţională, depersonalizarea (cinismul) şi un sentiment scăzut de realizare şi afirmare de sine (ineficienţa, lipsa de randament).

Extenuarea Emoţională ca elementul principal în sindromul epuizării profesionale Extenuarea emoţională este principalul element specific prezent în epuizarea profesională. Se referă la sentimente de suprasolicitare şi de epuizare a propriilor resurse emoţionale şi fizice. Se prezintă sub forma unei lipse de energie, a unei asteniii, sub formă de extenuare mentală, lipsă de motivaţie şi frustrare. Oamenii care suferă de extenuare emoţională s-au implicat atât de mult din punct de vedere afectiv în îngrijirea pacienţilor lor şi îngrijorându-se pentru problemele acestora, precum şi pentru problemele de la locul de muncă, încât pur şi simplu nu le-a mai rămas nicio energie pentru ei şi pentru familiile lor. Extenuarea este particularitatea fundamentală a epuizării profesionale şi cea mai evidentă manifestare a acestui sindrom complex. De fapt, când oamenii se descriu pe sine sau pe alţii ca având simptome de epuizare profesională, cel mai adesea fac referire la starea de extenuare, de istovire. Dintre cele trei elemente ale epuizării profesionale, despre extenuare se oferă cele mai multe informaţii şi este cel mai amănunţit analizată. Deşi extenuarea reflectă stresul ca aspect al epuizării profesionale, aceasta nu reuşeşte să pună în evidenţă aspectele critice din relaţia pe care oamenii o au cu munca lor. Extenuarea nu este o simplă trăire, o simplă experienţă, ci este ceva care determină persoana la acţiuni în scopul de a se detaşa din punct de vedere emoţional şi cognitiv, probabil ca o modalitate de a face faţă supraîncărcării cu sarcini de serviciu.

Depersonalizarea Depersonalizarea (sau cinismul) reprezintă dimensiunea sau elementul interpersonal al epuizării profesionale și se referă la o reacție negativă, aspră, dură, sau extrem de detașată, de dezinteresată, în raport cu diferite aspecte ale jobului. Se prezintă ca o pierdere a empatiei, a înțelegerii celorlalți: o atitudine negativă față de pacienți și/sau colegi (nerăbdare, nervozitate, blamare, moralising, cinism, materializare, belittling patients’ problems etc.), detaşare, răceală emoţională... Depersonalizarea se poate traduce şi prin neîncredere şi pesimism. În cazurile cele mai severe poate duce la dezumanizarea relaţiilor cu ceilalţi oameni (prin atacuri la demnitatea persoanei, la starea de bine din punct de vedere fizic, psihologic şi social, prin respingere, prin rele tratamente, cruzime, etc.). Persoanele are au trecut prin această fază au spus că s-au simţit ca niste roboţi. Interacţiunile lor cu pacienţii se bazează în primul rând pe controlul timpului pe care ei sunt forţaţi să îl petreacă în preajma pacientului în loc să abordeze problema subiacentă a pacientului sau starea medicală a acestuia. Este ca şi când numele pacienţilor din programul zilnic nu ar mai reprezinta nişte oameni în sine, ci doar nişte sarcini de bifat, de verificat pe o listă. Atunci când oamenii care lucrează în cadrul serviciilor de îngrijire îşi pierd empatia şi capacitatea de compasiune faţă de pacienţi şi faţă de ei înşişi, depersonalizarea este dusă la extrem. Compasiunea şi grija sunt înlocuite de glume sarcastice şi remarci ironice în timpul pauzei. Depersonalizarea poate fi considerată ca o încercare de a crea o distanţă între sine şi beneficiarii serviciului, ignorând în mod serios trăsăturile care îi fac pe oameni să fie unici şi atrăgători. Solicitările lor devin mai uşor de gestionat când pacienţii sunt priviţi ca nişte obiecte impersonale ale slujbei acestora. În afară de serviciile umanitare, oamenii folosesc distanţarea cognitivă dezvoltând o atitudine cinică sau de indiferenţă atunci când se simt extenuaţi şi descurajaţi.

Lipsa de realizare şi de afirmare de sine Eficacitatea şi împlinirea mult scăzute reprezintă evaluarea la nivel personal a epuizării profesionale. Se referă la sentimente de incompetenţă sau la o lipsă de realizări, de împliniri şi de productivitate în planul muncii. Se pare că devalorizează munca în sine, (nu mai prezintă interes, nu mai are sens, nu este suficientă pentru a rezolva problema de la rădăcină, etc.), şi se pune la îndoială valoarea profesională a muncii. De asemenea, lipsa de realizare şi afirmare de sine se mai descrie prin sentimente de incomptenţă, de dezaprobare personală, prin scăderea stimei de sine, sentimente de vinovăţie, etc. Multe persoane care lucrează în domeniul îngrijirii medicale au relatat că şi-au pierdut sau şi-au ascuns viziunea idealistă pe care o aveau când erau tineri, la începutul carierei, ca o consecinţă a stresului şi a anxietăţii asociate cu practicarea medicinei moderne. Ei nu mai obţin nicio satisfacţie din muncă, iar slujba a devenit doar o sursă de venit, în care un medic încearcă să evite un posibil conflict născut din paşi făcuţi greşit. Oamenii aflaţi în această fază încep să se îndoiască de calitatea grijii pe care o oferă, pe lângă lipsa de încredere alarmantă că munca lor are sens. Relaţia ineficacităţii (realizare şi afirmare de sine scăzute) cu celelalte aspecte ale epuizării profesionale este complexă. O situaţie de la muncă cu solicitări covârşitoare, solicitări ce duc la extenuare sau la cinism, are toate şansele să deterioreze simţul eficienţei unei persoane. Mai mult, extenuarea sau depersonalizarea interferează cu eficienţa: este dificil să duci ceva la bun sfârşit, să ai randament când eşti extenuat sau când ajuţi oameni faţă de care păstrezi indiferenţă. Lipsa de eficienţă pare să decurgă mai clar dintr-o lipsă de resurse importante, pe când extenuarea şi cinismul apar din supraîncărcarea cu sarcini de lucru şi dintr-un conflict social.