Rolul Predicii in Biserica [PDF]

Zitiervorschau

Universitatea Ovidius, Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Sf. Apostol Andrei” din Constanța

Importanța Predicii în Viața Bisericii Ortodoxe (Referat)

Masterand: Cloșcă Nicușor Cezar

1

Importanța Predicii în viața Bisericii Ortodoxe

Rolul cuvântului sub forma predicii este, în planul stabilit de Dumnezeu din veşnicie, pentru mântuirea omului. Teologia ortodoxă învaţă, că pe lângă harul mântuitor primit prin Sfintele Taine, credincioşii beneficiază iniţial de puterea harică revărsată prin predică. Prin prezenţa Sa în actul propovăduirii, Hristos intră în legătură cu ascultătorii cuvântului divin, dar într-un alt sens şi la alt nivel decât prin Sfintele Taine”. “…preotul este îndatorat de a propovădui cuvântul lui Dumnezeu cu timp şi fără timp, pentru a face lumină în întunericul vieţii sale şi a credincioşilor săi, dar preotul mai este îndatorat a-şi rândui viaţa şi păzii comportarea, încât să fie cucernic, dar lipsit de mândrie, temut dar iubit, autoritar dar popular, drept dar larg la suflet, smerit dar nu slugarnic, aspru dar înţelegător. Nimeni nu va putea înţelege şi transmite cuvântul lui Dumnezeu fără să-l aplice în viaţa lui, fără să-l experimenteze. Trăind, experimentând credinţa, nădejdea, dragostea, bunătatea, pacea, răbdarea, crucea lui Hristos, învierea din patimi, toate revelate în Sfânta Scriptură, îl vom înţelege pe Hristos, vom pregusta din crucea şi Învierea Lui şi vom comunica credincioşilor, odată cu cuvântul “mireasma cunoştinţei… bună mireasmă a lui Hristos… mireasmă a vieţii spre viaţă (II cor. 14-15)”. Sfântul Grigorie îndeamnă pe cei ce sunt chemaţi la propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu ca viaţa lor să fie în aşa fel încât să poată uda din belşug inimile cele mai împietrite ale semenilor lor cu căldura învăţăturilor”. Preotul trebuie să ţină seama de necesităţile parohiei sale. De asemenea, nu e destul ca un predicator să fie bine informat şi să relateze cursiv ceea ce are de spus. Dacă discursul lui este lipsit de personalitate şi originalitate, el riscă să nu placă ascultătorilor. Preotul trebuie să prezinte, pentru început, credincioşilor, viaţa Bisericii ca pe o complementară vieţii lumeşti. Sfinţii de aceea aveau cuvânt, pentru că erau instruiţi la cele mai de seamă şcoli ale vremii şi pentru că nu făceau niciodată o delimitare între

2

societatea laică şi cea bisericească, evitând să se pună într-o opoziţie care se arată păguboasă din start. Când am simţit că am câştigat încrederea credincioşilor, le putem arăta că viaţa Bisericii este o alternativă la lumea în care trăim. Predicatorul trebuie să se ferească de extreme, ca nu cumva, combătând părerea greşită a unora, să işte alte neînţelegeri. Oamenii de vârstă mijlocie sunt însă mai greu de convins de necesitatea vieţuirii în biserică. Trebuie să ştim că dacă reuşim să apropiem de biserică părinţii tinerilor noştri, reuşim să îi apropiem şi pe copii. De aceea este necesar să procedăm cu foarte multă atenţie. De obicei, luăm contact cu aceşti oameni în cadrul unor sărbători cum ar fi Învierea Domnului, Crăciunul, Boboteaza etc., sau în cadrul unor împrejurări mai sensibile lor, cum ar fi nunta, botezul, înmormântarea etc. Este esenţial ca în aceste momente de deschidere din partea lor, noi, ca parohi, să strecurăm în inimile lor o dorinţă de a căuta biserica. Reuşim acestea prin comportamentul nostru faţă de ei: trebuie să avem o atitudine părintească. Dacă îi vom vedea reticenţi vizavi de ceea ce le spunem, trebuie să ne lărgim oarecum discursul. Le dăm astfel timp să descopere chiar ei o înţelegere în biserică Obligativitatea slujirii învățătorești este, de altfel, stipulat și in Canoanele Bisericii,incă din perioada apostolică. Bunăoară, canonul 58 ,,apostolic", prevede afurisirea și chiar caterisirea celui neglijent in predicarea cuvîntului: ,,Episcopul sau presbiterul arătând nepăsare clerului sau poporului și neînvățându-i pe aceștia dreapta credință, să se afurisească, iar stăruind în nepăsare și în lenevie, să se caterisească." Ca să își îndeplinească scopul, predica trebuie să răspundă exigențelor credincioșilor din ziua de astăzi. Adevărurile eterne ale credinței creștine vor fi exprimate într-o formă adaptată la înnoirile prezente. Slujirea preoțească autentică este consecința succesiunii neîntrerupte a preoției lui Hristos, care este născută din Înviere – ca o nouă creație în genere. Preoția este astfel o slujire a iubirii, a veții, a tuturor valorilor în slujba vieții, a acelor înnoiri creatoare prin care crește mereu calitatea vieții. Actualitatea sufletească a ascultătorilor, de care vorbeam mai sus, este legată implicit de înnoirile care apar în mod firesc și spontan în viața lor. De aceea se impune o neîntreruptă actualizare a predicii, mai ales sub aspect misionar.

3

Am incercat prin aceste considerații preliminarii să evidențiem importanța mântuitoare a predicii, in contextul celorlalte slujiri din Biserică. Nu am vorbit decât tangențial despre personalitatea propovăduitorului. Plecând la drum, insă, cu creionarea unor elemente esențiale ale predicării, nu putem să nu anticipăm că una din cerințele sine qua non ale reușitei este concordanța între invățăturile propovăduite și viața, trăirea, celui chemat să implinească această slujire. Parohia este deci o unitate spirituală, o adunare de cult văzută, locală, este un organism colectiv alcătuit din preot şi credincioşi de ambele sexe, de toate vârstele, cu stare socială şi nivel cultural diferite. Pentru menţinerea şi consolidarea unităţii interne a parohiei ca spaţiu liturgic şi duhovnicesc, precum şi de co-slujire pentru toţi credincioşii, preoţii trebuie să aibă în vedere câteva aspecte. Preoţii să săvârşească cu regularitate serviciile religioase, slujba să fie trăită până la transfigurare, predica pregătită cu mare grijă, rostită cu duh apostolic, cântarea clară şi frumoasă, însoţită de smerenie şi evlavie pentru a contribui la realizarea unei atmosfere de rugăciune şi pioşenie colectivă. Desigur că în predica Sfântului Vasile cel Mare locul central îl ocupă predica misionar-evanghelică, interesându-l în primul rând să determine pe toţi ascultătorii şi cititorii săi la râvna pentru câştigarea vieţii de veci. Dar ca un mare teolog, psiholog şi filantrop ce era, Sfântul Vasile şi-a dat seama că acest scop nu poate fi atins, decât dacă creştinii contribuie la desăvârşirea vieţii sociale, condiţie esenţială a mântuirii. De aceea, atât Sfântul Vasile cel Mare, cât şi toţi ceilalţi Sfinţi Părinţi, care tratează probleme sociale în scrierile şi îndeosebi în predicile lor, pot fi numiţi apărători ai celora oprimaţi. Ei critică prin cuvinte caustica starea de lucruri neobişnuită faţă de scopul superior al creştinului pe pământ. În critica lor ei nu se sfiesc să folosească chiar invective la adresa bogaţilor, biciuind nedreptăţile sociale, înfierând cruzimea exploatatorilor care atentau la (...) demnitatea şi la însăşi existenţa pământească a omului, căci după învăţătura creştină viaţa socială reprezintă pentru aceasta o condiţie indispensabilă pentru a-şi lucra mântuirea sa şi aceasta prin contribuţia la mântuirea semenilor săi.

4

Pentru realizarea dreptăţii sociale, Sfântul Vasile susţine că este necesară egalitatea socială, ca rezultat al «egalităţii în iubire». într-adevăr, aceasta deoarece o oligarhie privilegiată deţinea în acel timp averi imense, iar masa cea mare a oamenilor de rând trăia în cea mai cruntă sărăcie. Iată de ce Sfinţii Părinţi din secolul al IV-lea au fost nevoiţi să formuleze o adevărată doctrină economico-socială pe temeiuri creştine. Este drept că această doctrină n-a putut schimba, în general, raporturile economice în favoarea celor lipsiţi. Cu toate acestea, în Capadocia, predicile Sfântului Vasile au avut ca rezultat numeroase acte de înaltă ţinută morală, ţinută morală care a dus la uşurarea multor lipsuri sociale, constituind astfel un fenomen de progres social. Cunoscând foarte bine străfundurile inimii omeneşti, lucru indispensabil oricărui preot şi predicator, Sfântul Vasile, face descrieri subtile despre adâncurile vieţii sufleteşti şi despre manifestările externe ale celor pe care-i cercetează. Şi dacă pe unii ni-i prezintă mai mult în treacăt, în tumultul vieţii sociale ca: doctorul, soldatul, agricultorul, corăbierul, judecătorul, chiriaşul, negustorul etc., pe alţii, categorisiţi mai mult după starea socială şi după structura lor sufletească, decât după profesia lor, îi studiază în amănunţime. El foloseşte foarte adesea tipul. Astfel, folosindu-se probabil de modele concrete, întâlnite de el, Sfântul Vasile ia câte un exemplu de avar, invidios, mânios, beţiv, cămătar, nevoiaş, datornic, înfometat şi-l analizează profund. Şi el face aceasta nu doar pentru a prezenta nişte simple portrete morale în faţa cărora nu se mai poate face nimic, ci pentru a interveni direct în viaţa lor sufletească şi spre a-i determina la atitudini sociale cât mai juste.

5

Concluzii

Puterea învăţătorească (exonsia didactiki) a fost transmisă de Sfinţii Apostoli urmaşilor lor canonici prin succesiunea apostolică, episcopul deţinând în toată plenitudinea sa puterea învăţătorească pentru eparhia sa. „Nimeni nu poate predica în Biserică fără împuternicirea sa”1. Episcopului şi preotului prin hirotonie li se dă capabilitatea de a învăţa în Biserică, iar puterea propriu-zisă se dă printr.un act de „trimitere” –misio-canonică –şi această putere constă în dreptul de a păstra, predica, apăra şi învăţa adevărurile de credinţă La rostirea predicii se ţine cont şi de numărul credincioşilor prezenţi; dacă sunt mulţi, el foloseşte o intonare mai accentuată, fapt care e în favoarea predicii. Dacă numărul ascultătorilor e mic, preotul nu se va lăsa nicidecum abătut de la zelul său predicatorial, ci dimpotrivă va imita pe Sfinţii Părinţi care predicau şi în faţa celor puţini, ca şi în faţa celor mulţi. Pâinea vieţii se împarte cu aceeaşi căldură şi celor mulţi şi celor puţini. Păstorul de suflete nu va face deosebire între ascultătorii săi, din pricina rangurilor, a poziţiilor sociale şi a altor împrejurări Astfel, acolo unde cinstea se caută şi se află în faptul de a predica numai oamenilor de vază, acolo se dă dovadă de o cugetare sărăcăcioasă şi absentă. Oamenii mai simpli, adeseori, oferă nădejdi însutite, în comparaţie cu cei bogaţi şi cu vază. Sunt totdeauna actuale cuvintele Mântuitorului: "Mărturisescu-mă Ţie Părinte ... că ai ascuns de la cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor" (Matei XI, 25).

6

Bibliografie 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de

grijă a Prea Fericitului Părinte DANIEL – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 2015 2. Belu, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Cu privire la textul predicii, în ”Mitropolia

Ardealului”, nr. 11-12, 1964 3. Drăgulin, Pr. Gheorghe, Propovăduirea cuvântului şi cultul în Biserica

Ortodoxă, în ”Studii Teologice”, nr. 3-4, 1975 4. Floca, Magistrand Ioan N., Şcolile teologice –organizarea şi jurisdicţia

lor, în „Studii Teologice”, nr.5-6/1954

7

Cuprins 1.Importanța Predicii în Viata Bisericii Ortodoxe………………….2 2.Concluzii………………………………………………………….6 3.Bibliografie……………………………………………………….7

8