42 0 2MB
MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „CPT. DUMITRU CROITORU” AL JUDEŢULUI SIBIU
LUCRARE DE ABSOLVIRE AL CURSULUI DE CARIERĂ
ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE „INCENDII”
COORDONATOR:
Maior GIURGIU VIRGIL CURSANT: Plt.maj. BOGDAN IOAN - SIBIU 2009 INTRODUCERE
Importanţa cercetării situaţiilor de urgenţă definite de incendii şi explozii, presupune un înalt grad de complexitate, determinat atât de faptul că aceasta trebuie să găsească răspunsul la numeroase probleme care interesează mai multe domenii bine definite între ele (tehnico – ştiinţific, organizatoric, juridic etc.), cât şi de necesitatea soluţionării acestei sarcini printr-un volum apreciabil de activităţi desfăşurate în direcţii diferite, cu folosirea unor procedee şi tehnici de specializare avansate. În prezenţa unora dintre cerinţele puse în faţa activităţii de cercetare a incendiilor trebuie pornit de la dublul obiectiv pe care aceasta îl vizează, şi anume : - de a constitui, prin datele pe care le furnizează, un instrument eficient pentru preîntâmpinarea repetării evenimentului; - de a contribui la perfecţionarea activităţii de prevenire, a mijloacelor şi metodelor de stingere (caracter preventiv). În acest scop cercetarea urmelor incendiilor trebuie să determine nu numai sursele de aprindere, ci toate elementele componente ale cauzei care a favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi motivaţiile de natură subiectivă sau obiectivă (comoditate, neglijenţă sau alte mentalităţi înapoiate, supraîncărcarea cu sarcini etc.) ale persoanelor implicate. Pentru a furniza toate datele necesare perfecţionării măsurilor stabilite prin diferitele reglementări în vigoare sau confirmării eficienţei măsurilor, înscrise, cercetarea incendiilor trebuie să analizeze în totalitate complexul de factori care au influenţat (accelerând sau inhibând) desfăşurarea proceselor de ardere şi/sau au determinat propagarea incendiului, pierderi de vieţi omeneşti sau valori mari ale pagubelor. Este evident că investigatorii nu trebuie să neglijeze nici unul din aceşti factori, cunoscându-se faptul că precizarea poziţiei factorului iniţial şi stabilirea în continuare a cauzei nu sunt, de cele mai multe ori, posibile, fără descifrarea mecanismului proceselor de ardere şi fenomenele ce le însoţesc, fără reconstituirea căilor şi a ordinii în care s-a propagat incendiul, toate acestea strâns corelate cu acţiunea a diferiţi factori capabili să accelereze sau să restrângă tendinţa de dezvoltare a incendiului. Analiza desfăşurării în timp a procesului arderii pune, în faţa investigatorilor, cerinţa constituirii materialului probatoriu care se prezintă organelor judiciare să se pronunţe în temeiul unei depline cunoaşteri a tuturor circumstanţelor care au condus la izbucnirea incendiului şi în care s-au desfăşurat evenimentele. Aceasta presupune, în primul rând, executarea tuturor activităţilor desfăşurate pe parcursul cercetării numai cu respectarea strictă a normelor de procedură penală şi de drept procedural, astfel încât să se evite orice posibilitate de anulare a valorii probatorii a unei dovezi (asigurarea prezenţei martorilor asistenţi la întreaga activitate de cercetare a locului incendiului şi, în special, la constatarea şi prelevarea urmelor; consemnarea, cu respectarea normelor stabilite a tuturor acţiunilor întreprinse şi a modificărilor aduse poziţiei iniţiale a unor obiecte, ridicarea, numai cu aprobarea organelor de urmărire penală şi în prezenţa acestora a oricăror urme, obiecte sau materiale etc.). De aici decurge 2
necesitatea unei temeinice pregătiri în domeniul respectiv a specialiştilor pompieri care participă la cercetare, cât şi a unei strânse colaborări pe parcursul lucrărilor cu organele de cercetare penală.
3
CUPRINS INTRODUCERE CUPRINS CAPITOLUL I – DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII GENERALE I. 1. Definirea conceptului de “manager”, “management”, “situaţie de urgenţă”, “investigare cauze şi împrejurări” I. 2. Noţiunea “a cerceta” şi caracteristicile ce le implică această activitate I. 3. Sintagma “Incendiu” – Noţiuni introductive şi imperativul necesităţii investigării ştiinţifice şi criminalistice a incendiilor şi exploziilor ca parte a situaţiilor de urgenţă I. 3.1. Fenomenul de ardere I. 3.2. Fenomenul de aprindere I. 4. Prevederi legale privind activitatea de investigare a cauzelor incendiilor – Aspecte juridice CAPITOLUL II – CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ II. 1. Ierarhizarea cauzelor şi împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă definite de incendii II. 1.1. Cauze tehnice II. 1.2. Cauze naturale II. 2. Investigarea cauzelor tehnice ale incendiilor II. 3. Explozia – O situaţie de urgenţă II.4. Acţiuni intenţionate în producerea incendiilor (ARSON) CAPITOLUL III – ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII III. 1. Clasificarea urmelor incendiilor III. 2. Cerinţe privind investigarea urmelor incendiilor III. 3. Activităţi parcurse pe timpul investigării urmelor incendiilor III. 4. O nouă abordare a procedurii investigării cauzelor probabile de incendiu prin cercetarea la faţa locului III. 4.1. Aspecte generale III. 4.2. Clasificarea cauzelor de incendiu III. 4.3. Stabilirea cauzelor probabile de incendiu prin cercetare la faţa locului III. 4.4. Metode şi procedee folosite în cercetarea incendiilor III. 4.5. Particularităţi metodologice şi tehnice de identificare a cauzelor de incendiu CAPITOLUL IV – ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII IV. 1. Managerul – Factor de decizie şi execuţie în investigarea cauzelor şi împrejurărilor producerii situaţiilor de urgenţă 4
Pag. 2 4 6 6 9 11 11 13 15 19 19 21 29 32 34 37 40 40 42 44 46 46 47 48 62 64 69 69
IV. 2. Reguli de urmat în investigarea cauzelor de incendiu IV. 3. Cele mai eficiente metode şi procedee de investigare, cu fazele specifice acestora IV. 4. Cooperarea diferitelor organe în investigarea cauzelor de incendiu IV. 5. Exploatarea rezultatelor obţinute în urma derulării procesului de investigare a urmelor incendiilor CAPITOLUL V – STUDIU DE CAZ V. 1. Analiza situaţiilor de urgenţă generate de incendii produse în judeţul Sibiu în anul 2008 V. 2. Raport de evaluare a unei intervenţii V. 2.1. Raport de elavuare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu V. 2.2. Fotografii judiciare CAPITOLUL VI – CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII BIBLIOGRAFIE
5
73 75 79 81 84 84 89 89 93 96 98
CAPITOLUL I DEFINIREA CONCEPTULUI ŞI CONSIDERAŢII GENERALE I.1. DEFINIREA CONCEPTELOR DE MANAGER, MANAGEMENT, SITUAŢII DE URGENŢĂ, INVESTIGARE CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI Omul, ca fiinţă inteligentă, a urmărit întotdeauna satisfacerea necesităţilor proprii cu cheltuieli de muncă cât mai reduse. Din cele mai vechi timpuri el a sesizat că acest lucru este posibil dacă se asociază cu alţi semeni, dacă desfăşoară activităţi în comun, dacă se organizează corespunzător pentru acest tip de activitate. Putem spune că din totdeauna oamenii, în vederea satisfacerii unor nevoi sociale exprimate prin scopuri şi obiective precise, au cooperat între ei, s-au constituit în colective de muncă, în colectivităţi umane organizate, unde cei aflaţi în fruntea acestora îndrumau, coordonau, dirijau şi controlau activităţile desfăşurate. Numai în acest fel se obţineau şi se obţin rezultate superioare faţă de situaţia în care fiecare individ ar lucra separat. Activitatea de conducere a apărut odată cu primele forme de organizare socială şi s-a dezvoltat concomitent cu procesul material şi spiritual al omenirii constituind o componentă a oricărei activităţi colective. Ea are rolul de a asigura conexiunea şi unitatea tuturor activităţilor umane desfăşurate în colectiv, de a le coordona şi dirija în conformitate cu cerinţele funcţionării întregului sistem social. Desigur, aşa cum a apărut şi s-a manifestat, conducerea este o acţiune practică care, este tot atât de veche precum civilizaţia umană. Ea se regăseşte peste tot în societate, în economie, în politică, în armată, în poliţie, în justiţie, s.a., respectiv în toate domeniile şi pe toate palierele societăţii. Această acţiune practică este cunoscută astăzi sub denumirea de management, iar cei care sunt specialişti în derularea ei, manageri. Cuvântul management derivă din latinescul “manes”(mână) şi reprezintă ca expresie literară “manevrare”, “pilotare”. Managerul este cel care se ocupă cu pilotarea, cu conducerea, care participă nemijlocit la efectuarea acţiunii. Gheorghe Macovei arată că managementul desemnează un sistem de principii, de cerinţe şi reguli, precum şi talentul de a le aplica (Gheorghe Macovei, Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura Junimea, Iaşi, 1983, pag.12). Desigur, au fost date şi probabil se vor mai da definiţii managementului, dar în ceea ce ne priveşte, considerăm că managementul, ca acţiune practică, desemnează un sistem de principii, cerinţe, reguli şi metode de conducere precum şi talentul de a le aplica. Cu alte cuvinte, managementul reprezintă un complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală, eficientă a colectivităţilor umane organizate în ansamblul lor, cât şi a fiecărei verigi structurale. 6
Managementul, în zilele noastre, nu poate fi privit numai ca activitate practică, ca proces concret de raţionalizare şi eficientizare a muncii. El este şi ştiinţa, respectiv ştiinţă a managementului, reprezentând un ansamblu de concepte, metode şi mijloace de soluţionare a problemelor de conducere în toate domeniile de activitate din societate, cuprinzând şi toate nivelurile organizatorice ale acesteia. Ca teorie şi ştiinţă, managementul s-a născut în secolul nostru, sintetizând tot ceea ce a acumulat omenirea în gândirea şi practica conducerii. Ştiinţa managementului presupune activitatea de sintetizare şi generalizare a experienţei practice de conducere, căutare de idei noi, formulare de legi şi principii de conducere, găsirea celor mai bune căi şi metode de conducere a organizaţiilor umane. “ştiinţa managementului este o parte a cunoştinţelor acumulate şi recunoscute, care sunt sistematizate şi formulate în conformitate cu descoperirea adevărurilor generale sau acţiunea legalităţilor generale” (G.H.Symonds, The Institute of Management Sciences, Progres Report – Management Science, vol.3/1957, pag.27). Managementul ştiinţific, conţine, nu numai o latură aplicativă ci şi una creativă, aceasta din urmă generată de efortul de adaptare continuu a preceptelor ştiinţifice, conducerii la realităţile concrete ale fiecărei organizaţii, de necesitatea alegerii acelor metode şi tehnici furnizate de ştiinţa managementului, care să corespundă specificului organizaţiei sau problemelor ce trebuie rezolvate. Aşadar, conducerea ştiinţifică se prezintă ca un complex de acţiuni desfăşurate cu scopul de a asigura funcţionalitatea normală, eficientă, atât a organizaţiei în ansamblul ei, cât şi a tuturor structurilor organizatorice componente. Considerată de către unii gânditori fie o “aventură” (M.Deobesse ), fie un “mister” (G.Gusdor), educaţia reprezintă un fenomen social de o foarte mare complexitate care nu va înceta niciodată să-şi afirme misterele şi dificultăţile, chiar propria sa aventură, oferind astfel tuturor celor interesaţi de acest domeniu al vieţii un orizont nelimitat de studiu şi cunoaştere. Domeniul cercetării ştiinţifice s-a automatizat ca segment distinct al activităţii umane, având caracteristici specifice pentru ştiinţele naturii şi pentru ştiinţele sociale. Prin achiziţiile oferite de cercetare ştiinţele naturii se convertesc în tehnologii de producţie materială, iar ştiinţele sociale “din ştiinţe ale existentului, care să explice cum este lumea reală,(…) devin ştiinţe ale acţiunii, răspunzând la întrebarea cum este realizabil profitul dorit“ (1, pag.8). Astfel, la tehnologia fizică, chimică şi biologică se alătură o tehnologie socială şi umană, “o ştiinţă dedicată transformării sociale“, adică “ingineria socială”(1, pag.18 ). Latura cercetării ştiinţifice s-a impus în toate domeniile vieţii şi ale ştiinţei, în special, în secolul- XX. Nici un stat nu-şi propune să neglijeze acest aspect şi, chiar dacă ar face-o, imperative de natură practic-existenţială ar impune cercetarea ca sector inevitabil al vieţii. Depăşindu-se stadiul discuţiilor despre “ştiinţa pură“ sau despre “ştiinţa pentru ştiinţă“, în prezent, reţeaua de cercetare ştiinţifică este tratată de pe poziţii egale cu alte ramuri ale sistemului 7
social, fiind considerată ”o componentă necesară” a acestui sistem (2, pag.278). În sensul Ordonanţei de Urgenţă nr. 21 din 15.04.2004, termenii şi expresiile folosite în prezenta lucrare, au următorul înţeles: – situaţia de urgenţă – eveniment excepţional, cu caracter nonmilitar, care prin amploare şi intensitate ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător, valorile materiale şi culturale importante, iar pentru restabilirea stării de normalitate sunt necesare adoptarea de măsuri şi acţiuni urgente, alocarea de resurse suplimentare şi managementul unitar al forţelor şi mijloacelor implicate; – amploarea situaţiei de urgenţă – mărimea ariei de manifestare a efectelor distructive ale acesteia în care sunt ameninţate sau afectate viaţa persoanelor, funcţionarea instituţiilor statului democratic, valorile şi interesele comunităţii; – intensitatea situaţiei de urgenţă – viteza de evoluţie a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate; – starea potenţial generatoare de situaţii de urgenţă – complex de factori de risc care prin evoluţia lor necontrolată şi iminenţa ameninţării ar putea aduce atingere vieţii şi populaţiei, valorilor materiale şi culturale importante şi factorilor de mediu; – iminenţa ameninţării – parametrii de stare şi timp care determină declanşarea inevitabilă a unei situaţii de urgenţă; – starea de alertă – se declară potrivit ordonanţei de urgenţă şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgenţă; – managementul situaţiei de urgenţă – ansamblul activităţilor desfăşurate şi procedurilor utilizate de factorii de decizie, instituţiile şi serviciile publice abilitate pentru identificarea şi monitorizarea surselor de risc, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor de acţiune şi implementarea acestora în scopul restabilirii situaţiei de normalitate; – monitorizarea situaţiei de urgenţă – proces de supraveghere necesar evaluării sistematice a dinamicii parametrilor situaţiei create, cunoaşterii tipului, amplorii şi intensităţii evoluţiei şi implicaţiilor sociale ale acestuia, precum şi a modului de îndeplinire a măsurilor dispuse pentru gestionarea situaţiei de urgenţă; – factor de risc- fenomen, proces sau complex de împrejurări congruente, în acelaşi timp şi spaţiu, care pot determina sau favoriza producerea unor tipuri de risc; – tipuri de risc – incendii, cutremure, inundaţii, accidente, explozii, avarii, alunecări sau prăbuşiri de teren, îmbolnăviri în masă, prăbuşiri ale unor construcţii, instalaţii ori amenajări, eşuarea sau scufundarea unor nave, căderi de obiecte din atmosferă ori din cosmos, tornade, avalanşe, eşecul serviciilor de utilităţi publice şi alte calamităţi naturale, sinistre grave sau evenimente publice de amploare determinate ori favorizate de factorii de risc specifici; 8
– gestionarea situaţiilor de urgenţă – identificarea, înregistrarea şi evaluarea tipurilor de risc şi a factorilor determinaţi ai acestora, înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale respective; – intervenţia operativă – acţiunile desfăşurate, în timp oportun, de către structurile specializate în scopul prevenirii agravării situaţiei de urgenţă, limitării sau înlăturării, după caz, a consecinţelor acesteia; – evacuare – măsură de protecţie în cazul ameninţării iminente, stării de alertă ori producerii unei situaţii de urgenţă şi care constă în scoaterea din zonele afectate sau potenţial a fi afectate, în mod organizat, a unor instituţii publice, agenţi economici, categorii sau grupuri de populaţiei ori bunuri şi dispunerea acestora în zone şi localităţi care asigură condiţii de protecţie a persoanelor, bunurilor şi valorilor, de funcţionare a instituţiilor publice şi agenţilor economici. Principiile managementului situaţiilor de urgenţă sunt: – previziunea şi prevenirea; – prioritatea protecţiei şi salvării vieţii oamenilor; – respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului; – asumarea responsabilităţii gestionării situaţiilor de urgenţă de către autorităţile administraţiei publice; – cooperarea la nivel naţional, regional şi internaţional cu organisme şi organizaţii similare; – transparenţa activităţilor desfăşurate pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, astfel încât acestea să nu conducă la agravarea efectelor produse; – continuitatea şi gradualitatea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă, de la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale până la nivelul autorităţilor administraţiei publice centrale, în funcţie de amploarea şi de intensitatea acestora; – operativitatea, conducerea activă şi subordonarea ierarhică a componentelor Sistemului Naţional. I.2. NOŢIUNEA “A CERCETA” ŞI CARACTERISTICILE CE LE IMPLICĂ ACEASTĂ ACTIVITATE Verbul “a cerceta “ are ca înţeles primar faptul de a examina cu atenţie, a observa, a controla, a studia sau a consulta, a căuta, a întreba sau a iscodi (3, pag.140). Aceste sensuri se nuanţează specific în cadrul acţiunii de cercetare ştiinţifică, în general, activitate care presupune câteva caracteristici: - Existenţa unui obiect al cercetării, în sensul de fragment al realităţii vizat prin scopul însuşi al cercetării (de exemplu: un incendiu este unul din evenimentele de cercetare la faţa locului pentru cercetarea criminalistică). - Desprinderea unei probleme concrete din universul posibil şi real al obiectului de investigaţie pentru a se constitui în subiect determinant de 9
cercetare. În domeniul cercetărilor sociale (deci şi în cercetarea criminalistică), interesul pentru o astfel de problemă concretă socială este motivată de necesitatea îmbunătăţirii, a optimizării activităţii din domeniile vieţii sociale, fie prin abandonarea unor elemente depăşite, fie prin introducerea altora noi. În termeni foarte generali, Cătălin Zamfir consideră că o problemă socială poate fi definită ca “un proces social, o caracteristică, o situaţie despre care societatea sau un subsistem al ei consideră că trebuie schimbat” (1, pag.47). Din acest mod de definire existenţa problemei sociale presupune două elemente şi anume: A) un obiect – “adică acel aspect, situaţie, proces care este problematic, reprezintă, cu alte cuvinte, o sursă de dificultăţi şi asupra căruia urmează a se acţiona pentru a fi schimbat într-un sens convenabil”. B) conştientizarea dificultăţii legată de obiect, adică “respectivul aspect de eliminat sau de realizat este pus ca problemă“ (1, pag.47). Formularea teoretică a problemei depistate marchează trecerea acesteia în ipostaza de “problematică”, la aceasta raportându-se cercetătorul pe parcursul întregii sale investigaţii. Henri H.Stahl observă că în orice cercetare ştiinţifică avem de a face cu două mari categorii de realităţi: realităţi concrete –“existând în afara noastră şi independent de noi”; construcţiile mintale ale oamenilor “pe care le elaborăm cu privire la realităţile puse în studiu“ (4, pag.71-72). În investigaţiile cercetătorilor din sfera socialului o dificilă şi importantă problemă este tocmai aceea a sesizării acestor două categorii de realităţi şi păstrarea consecvenţei logice în abordarea fiecăreia în parte. Sesizarea, spontană sau deliberată, a existenţei unei probleme în realitate este posibilă “prin însăşi participarea noastră normală la viaţa socială de toate zilele, care ne semnalează o serie de stări de lucruri, pe care le-am dori mai bine cunoscute, ameliorate sau înlăturate” (4,pag.70). Elaborarea unui demers, a unui drum specific, a unei metode pentru abordarea problemei de cercetare stabilite. Pentru H.H.Stahl metoda este ”mersul sistematic al gândirii în operaţiunile sale de cunoaştere şi înţelegere a realităţilor, în scopul dezlegării unor probleme teoretice şi practice” (4,pag.70), iar pentru J.Piaget ”faza ştiinţifică a cercetării începe (…) atunci când, disociind ceea ce este verificabil, ceea ce poate fi numai reflectat sau intuit, cercetătorul elaborează metode speciale, adaptate problemei sale, care să fie în acelaşi timp metode de abordare şi de verificare “ (5,pag.36). Cercetarea ştiinţifică în general are în zilele noastre unele însuşiri, calităţi, care o impune ca pe o activitate modernă şi anume: abordarea inter şi pluridisciplinară a problemelor, scurtarea drumului între înnoirea obţinută prin cercetarea ştiinţifică şi aplicarea noului în practică, crearea unui instrument tehnic de mare complexitate pentru apropierea obiectului investigat sau lucrul în echipa de specialişti.
10
I.3. SINTAGMA „INCENDIU” – NOŢIUNI INTRODUCTIVE ŞI IMPERATIVUL NECESITĂŢII INVESTIGĂRII ŞTIINŢIFICE ŞI CRIMINALISTICE A INCENDIILOR ŞI EXPLOZIILOR CA PARTE A SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ Noţiunea de incendiu este definită în dicţionarul limbii române astfel: ”Foc mare care cuprinde şi distruge parţial sau în totalitate o clădire, o pădure, etc.” A încerca însă să rămânem la această definiţie pentru un fenomen atât de complex cum este incendiu, înseamnă a nu ţine seama de toate elementele care stau la baza acestui fenomen, ca: iniţierea, dezvoltarea şi lichidarea lui, precum şi de consecinţele ce le pot cauza. Pentru a înţelege noţiunea de incendiu şi modul de producere a acestuia este necesar să explicăm unele fenomene ca: arderea, aprinderea, inflamarea, autoinflamarea, combustibilitatea şi sarcina termică. I.3.1. FENOMENUL DE ARDERE. ARDEREA- ca fenomen fizic asociat unui incendiu, este o reacţie exotermă a unei substanţe combustibile cu un comburant, însoţită, în general de emisie de flăcări şi/sau incandescenţă şi/sau emisie de fum (Grl.div. Ionel Crăciun şi Col.ing.(r) Pompiliu Bălulescu – Agenda Pompierului, Editura Tehnică , 1993). În natură se cunosc substanţe care ard şi fără prezenţa oxigenului din aer, de exemplu : clorura de azot, acetilena comprimată precum şi alte substanţe compuse. Aceste substanţe, în anumite condiţii, pot să explodeze cu degajare de căldură şi apariţia de flăcări. Procesul de ardere este posibil numai dacă se întrunesc simultan, în timp şi în spaţiu următoarele condiţii : - existenţa substanţelor sau a materialelor combustibile; - prezenţa substanţelor care întreţin arderea (oxigen, substanţe care cedează oxigen); - sursă de aprindere cu energie capabilă să realizeze temper. de aprindere. Materialele combustibile trebuie să fie încălzite până la temperatura de aprindere (aprindere spontană), pentru ca să ardă sau să susţină propagarea flăcării. Arderea ulterioară a combustibilului este determinată de căldura disipată de flacără către procesul de piroliză sau vaporizarea combustibilului. Arderea va continua până când : - materialul combustibil este consumat; - concentraţia carburantului devine mai mică decât minimul necesar pentru a susţine arderea; - pierderile de căldură sunt atât de mari încât nu se mai asigură căldura necesară pentru piroliza în continuare a materialului combustibil; 11
- flăcările sunt inhibate chimic sau suficient răcite pentru a împiedica desfăşurarea reacţiilor în continuare. Arderea are loc, aproape întotdeauna, în fază gazoasă, amestecul aer-gaz, combustibil în reacţie, cu emisie de lumină, constituind o flacără. Combustia fără flacără a materialelor ce rămân în stare solidă în timpul reacţiei, chiar dacă produsul arderii este parţial sau total un gaz, defineşte o ardere mocnită. Lichidele nu ard ci numai vaporii acestora, care se formează în cantitate suficientă abia după ce se depăşeşte temperatura de inflamabilitate. Substanţele combustibile solide se aprind şi ard în general, mult mai greu decât cele gazoase sau lichide, deoarece aprinderea lor necesită un aport mai mare de căldură din exterior şi degajarea substanţelor volatile combustibile prin distilare se face mai încet. Cel mai important efect fizic produs în urma arderii este temperatura, care creşte pe măsură ce arderea se intensifică . În urma arderii rezultă produse de ardere (gaze de ardere şi, în cazul arderii corpurilor solide, resturi minerale - cenuşă), precum şi o mare cantitate de căldură disipată în mediul înconjurător. Dacă arderea nu este completă rezultă fumul, un ansamblu fizibil de particule şi/sau lichide în suspensie în aer. După viteza de reacţie, între oxigen şi combustibil, se pot deosebi : arderi lente, normale (uniforme), rapide (explozii, deflagraţii) . Culoarea fumului este un indiciu al materialelor aflate în combustie conform tabelului de mai jos. Materiale şi substanţe combustibile Bumbac Cauciuc Celuloid Combinaţii de azot Fosfor Hârtie, paie, fân Lemn Magneziu Potasiu metalic Polistiren Policlorură de vinil Produse petroliere Sulf
Caracteristicile fumului Culoare Miros Gust Brun-închis Specific Acrişor Negru-brun Sulfuros Acid Cenuşiu-închis Specific Acid Galben-brun Iritant Acid Alb dens Usturoi Fără Galben-alb Specific Acrişor Cenuşiu-negru Răşină Acrişor Alb Fără Metalic Alb dens Fără Alcalin Negru închis Hidrocarburi Fără Cenuşiu închis Acid clorhidric Fără Negru Uleios Acrişor Alb-negru Specific Acid
INFLAMAREA – este arderea rapidă a vaporilor proveniţi dintr-un lichid combustibil. Pentru ca inflamarea să se poată produce este necesar să se formeze la suprafaţa lichidului un amestec combustibil de vapori – aer şi să existe o sursă de aprindere . AUTOINFLAMAREA – este aprinderea vaporilor unui lichid combustibil, fără ca aceştia să vină în contact cu o sursă de aprindere, 12
pentru aceasta fiind suficientă numai prezenţa aerului. Ea se produce în condiţiile unei anumite cantităţi de vapori şi a realizării temperaturii de autoinflamare. Temperatura de autoinflamare este temperatura minimă până la care este necesar să se încălzească o substanţă combustibilă pentru a se produce aprinderea amestecului de vapori - aer, fără a veni în contact direct cu sursa de aprindere. Ea are o valoare întemeiată, oscilând între limitele largi, determinate de presiunea vaporilor, concentraţia amestecului (raportul dintre vapori şi oxigenul atmosferic). COMBUSTIBILITATEA – este proprietatea pe care o au unele corpuri de a arde în prezenţa oxigenului sau a aerului. Din acest punct de vedere există trei grupe de combustibilităţi: incombustibile, greu combustibile şi combustibile . SARCINA TERMICĂ– de incendiu reprezintă cantitatea de căldură exprimată în Kcal, degajată pe timpul arderii, pe unitate de suprafaţă exprimată în Kg /m2, considerând materialele combustibile repartizate uniform într-o încăpere. Deci sarcina termică este produsul dintre cantitatea de material combustibil, exprimată în Kg/m2, şi puterea calorică exprimată în Kcal/Kg, specifică fiecărui material. Pentru definirea noţiunii de incendiu sunt necesare trei elemente: - existenţa unei arderi scăpate de sub control; - producerea de pagube materiale în urma arderii; - necesitatea intervenţiei printr-o acţiune de stingere în vederea întreruperii şi lichidării arderii. Lipsind unul din aceste elemente, arderea nu poate fi considerată un incendiu. Incendiul este o ardere rapidă, declanşată cu sau fără voia omului, scăpată de sub control, în urma căruia se produc pagube materiale şi pentru a cărei întrerupere şi lichidare este necesară intervenţia cu mijloace de stingere adecvate (Noţiuni de fizică şi chimie pentru pompieri - Col.ing. (r) Pompiliu Bălulescu, N. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş, pag. 16 – 20). Incendiul este deci, o însumare de procese fizice şi chimice care se amplifică şi devin mai complexe pe măsură ce înaintează în timp. Principalul fenomen este totuşi arderea unor materiale sau substanţe combustibile însoţite de degajarea unei mari cantităţi de căldură. I.3.2. FENOMENUL DE APRINDERE APRINDEREA - sau iniţierea arderii se produce fie când substanţa sau materialul combustibil vine în contact cu o sursă externă de căldură, fie datorită unei surse de căldură internă. Ca sursă externă de căldură se citează focul deschis, radiaţia termică, scurtcircuitele, etc., iar ca surse interne – autoaprinderile. Acestea sunt de fapt şi cauze ale incendiilor . Aprinderea, ca şi arderea, are loc numai în stare gazoasă şi cu atât mai uşor cu cât emanaţia de vapori şi de gaze începe la o temperatură mai joasă. 13
Aprinderea substanţelor combustibile are loc la o anumită temperatură denumită temperatura de aprindere . TEMPERATURA DE APRINDERE reprezintă temperatura cea mai mică la care o substanţă combustibilă aflată în prezenţa aerului sau oxigenului trebuie încălzită pentru ca arderea să continue de la sine , fără încălzire exterioară, în contact cu o sursă de iniţiere (de tip scânteie electrică, suprafaţă caldă ş.a) şi a arde în continuare după îndepărtarea sursei, de la sine, fără aport de energie din exterior. Temperaturile de aprindere a unor materiale solide sunt exemplificate în tabelul de mai jos : Denumirea materialului Antracit Asfalt Brad Bumbac cârpe Bumbac fibre Bumbac ţesături Cafea Carpen Carton Catran Cauciuc natural sintetic Cărbune brun Ceai Celuloid Cânepă Cocs metalurgic Celuloză Celuloză praf Colofoniu praf Coşuri nuiele Dinamită Fag Făină de lemn Făină de plută Fân Fosfor alb Fosfor roşu Funingine Grafit Grăsime animală Hamei Hârtie
Temp.de aprind.(°C) 800 400 225 320 200-220 225 400-450 250 300-360 335 250-450 250-300 290 125-190 215 620-770 160-170 434 329 380 180-200 295 430 210 205-210 45 240 900 850 340-450 250-300 185-363
Denumirea materialului In fibre Iută Lignit Magneziu Mangal Molid Mătase fibre Mătase artificială Naftalină Paie Pene Piele moale Pin Pirită praf Plută - plăci Poliamide fibre Poliamide praf Polietilenă Policlorură de vinil Poliesteri - fibră sticlă Polimetacrilat Porumb boabe Praf puşcă Polistiren Poliuretan spumă Rumeguş fag Rumeguş molid Stejar Sulf Tanin pulbere Trotil Turbă 14
Temp.de aprind.(°C) 345 254 300-450 450 180 282 279 472 79 200-220 500 400-450 280 401 260 420 535 341 900 390 450 250 178-176 340-345 310 396 445 340 207 512 240-300 230
Huilă 400-500 Tutun, tutun frunze 175-393 In 232 Zahăr praf 377-410 I.4. REGULI ŞI PREVEDERI LEGALE PRIVND ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A CAUZELOR INCENDIILOR – ASPECTE JURIDICE Activitatea de cercetare a cauzelor şi împrejurărilor producerii incendiilor este reglementată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr.1134/2006 pentru aprobarea ,, Regulamentului privind planificarea, organizarea, desfăşurarea şi conducerea acţiunilor de intervenţie ale serviciilor de urgenţă profesioniste’’ regulament care la articolul 35 litera m stipulează că: ,,Stabilirea cauzei producerii evenimentului şi condiţiilor care au favorizat evoluţia acestuia cuprinde acţiunile şi activităţile desfăşurate în scopul procurării, analizării şi exploatării datelor, informaţiilor şi problemelor de orice natură, aprecierii corecte a elementelor care au determinat producerea evenimentului şi identificarea condiţiilor care au favorizat evoluţia acestuia. In baza prevederilor O.M.A.I. nr. 1134, prin Ordinul Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă nr.1146/I.G. din 28.10.2008, a fost aprobată ,, Dispoziţiile tehnice de elaborare a documentelor de pregătire, organizare, conducere, desfăşurare, evidenţă, analiză, evaluare şi raportare a acţiunilor de intervenţie ale serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă,,. Conform prevederilor art. 58 din ordinul mai sus menţionat ,, Raportul de evaluare a intervenţiei se întocmeşte de unitate/grup de intervenţie şi se înaintează la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, în termen de 20 de zile de la desfăşurarea acţiunii de intervenţie, care a pus probleme prin natura produselor periculoase, consecinţele asupra populaţiei, bunurilor şi mediului, dificultăţi întâmpinate în folosirea tehnicii, complexitatea evenimentului’’. Raportul de evaluare se va redacta explicit, pe momente de desfăşurare a intervenţiei şi va cuprinde toate informaţiile necesare pentru decelarea unor concluzii care să conducă la perfecţionarea activităţilor de organizare, pregătire şi desfăşurare a intervenţiilor. Raportul de evaluare a intervenţiei, de regulă, cuprinde: a) data şi ora producerii evenimentului; b) adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs evenimentul şi în ce a constat acesta; c) datele generale despre obiectiv (principalele date privind construcţiile şi instalaţiile, procesul tehnologic, evenimentul produs şi condiţiile de desfăşurare a intervenţiei); d) observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii; e) cauza şi împrejurările producerii evenimentului (condiţiile hidrometeorologice, existenţa şi starea surselor de alimentare cu apă şi a instalaţiilor speciale, existenţa rezervei de substanţe de intervenţie şi mijloace de protecţie individuală); 15
f) intervenţia subunităţii (subunităţilor) – concluzii privind cunoaşterea obiectivului, a raionului de intervenţie şi modul de realizare a dispozitivului de intervenţie; concluzii privind modul de executare a atribuţiilor de personalul gărzii (gărzilor) de intervenţie; g) intervenţia unităţii; h) concluzii privind logistica intervenţiei şi funcţionarea autospecialelor, utilajelor, accesoriilor şi mijloacelor de protecţie; i) aprecierea intervenţiei; j) consecinţele evenimentului; k) măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe timpul intervenţiilor; l) concluzii şi învăţăminte desprinse în urma desfăşurării acţiunilor de intervenţie; m) propuneri de completare şi modificare a actelor normative interne (protocoale, ordine, proceduri etc.); n) propuneri de recompensare a personalului implicat; o) scheme cu prezentarea situaţiei iniţiale şi a celor intermediare, pe parcursul desfăşurării acţiunilor de intervenţie. ASPECTE JURIDICE - conform reglementării legii penale, incendiul reprezentă mijlocul prin care pot fi comise acte de diversiune, distrugeri de bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu. Obiectivul juridic al acestor infracţiuni intenţionate sau din culpă, îl constituie relaţiile sociale care ocrotesc bunurile, valorile, viaţa şi integritatea persoanelor fizice, iar obiectul material îl constituie însuşi bunurile ori valorile asupra cărora făptuitorul îşi exercită acţiunea ori infracţiunea ilicită. Latura obiectivă constă în aprinderea de bunuri ca urmare a unor acţiuni ori infracţiuni ale unor persoane fizice. Latura subiectivă, în cazul infracţiunilor intenţionate, constă în intenţia directă a subiectului de a distruge ori degrada un bun, care săvârşind incendierea doreşte şi acceptă întru totul urmările faptei sale. În cazul infracţiunilor din culpă ce se pot săvârşi prin incendiu, latura subiectivă constă în însăşi vina subiectului manifestată sub forma nesocotinţei, imprudenţei, neprevederii urmărilor faptei sale. Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele infracţiuni: - actele de diversiune prevăzute la art.163 din Codul Penal; - distrugerea şi distrugerea calificată prevăzută la art.218 din Codul Penal; - distrugerea în paguba avutului public prevăzută la art.231 din Codul Penal; - distrugerea din culpă prevăzută la art.219 din Codul Penal; - distrugerea din culpă în paguba avutului public prevăzută de art.232 din Codul Penal; - neglijenţă în serviciu prevăzută de art. 249 din Codul Penal. A)
16
B) INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE CU INTENŢIE - actele de diversiune comise prin incendii, sunt considerate ca o infracţiune îndreptată împotriva securităţii statului, se săvârşesc întotdeauna cu intenţie şi pot fi constatate şi de lucrătorul de poliţie, care are însă datoria de a trimite de îndată lucrările ce le-a întocmit procurorului ce exercită supravegherea, în vederea sesizării organelor de cercetare competente să soluţioneze cauzele penale respective. O altă infracţiune este cea prevăzută de art. 271 din Codul Penal, din conţinutul căruia rezultă că se poate săvârşi şi prin incendiere, având ca urmări distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia. Sfera bunurilor asupra cărora se pot răsfrânge activităţile ilicite ale subiectului nu este limitată de legiuitor. Considerând că nu toate distrugerile reprezintă acelaşi pericol social, legea penală stabileşte bunurile pentru a căror distrugere ori degradare făptuitorul va fi sancţionat cu o pedeapsă mai aspră. Aceste bunuri sunt: cablurile telefonice, telegrafice sau înalta tensiune ori conductele petroliere, precum şi bunurile ce au o deosebită valoare artistică, ştiinţifică, arhivistică ori socială. Referindu-se la incendiu ca mijloc întrebuinţat de făptuitori la producerea distrugerii, legea tratează problema ca agravantă, prevăzând în acest caz o pedeapsă de la 1 la 5 ani închisoare, aceasta însă cu condiţia ca prin folosirea incendiului să fi rezultat un pericol public. Situaţia este aceeaşi chiar când bunurile asupra cărora s-a exercitat acţiunea distrugătoare aparţin însăşi făptuitorului. Pericolul public este de fapt o stare de primejdie iminentă ce poate periclita situaţia unor bunuri - altele decât cele afectate direct de incendiu – sau vieţi omeneşti. El trebuie apreciat de la caz la caz, ţinându-se seama de locul unde s-a produs fapta, de urmările produse sau ce se puteau produce şi chiar de însăşi ameninţarea iminentă, directă, a unor bunuri sau valori aparţinând avutului public sau personal al cetăţenilor ce se aflau în vecinătatea celor incendiate. O altă infracţiune de acest gen, prevăzută separat de legea penală, este distrugerea calificată, pentru existenţa căreia se cere ca după comiterea acţiunilor de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare a unui bun, să se fi produs consecinţe deosebit de grave ori chiar un dezastru. Prin consecinţe grave sau consecinţe deosebit de grave legea (art.146 din Codul Penal), înţelege situaţia când prin infracţiune s-au produs pagube materiale mari, care au avut repercursiuni asupra realizării planului de stat sau al unităţii, au produs o stânjenire importantă activităţii unităţii ori au cauzat alte asemenea urmări). Termenul “dezastru“ (art.281 al.2 din Codul Penal), constă în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane ori a unor instalaţii sau lucrări şi care au avut ca urmare moartea sau vătămarea gravă a integrităţii corporale ori sănătăţii mai multor persoane. 17
Trebuie reţinut că distrugerea calificată se poate produce atât în domeniu particular cât mai ales în domeniul avutului public. Lucrătorul de poliţie aflat în faţa unui caz de distrugere intenţionată săvârşită prin incendiere trebuie să administreze asemenea probe care să dovedească, pe de o parte, intenţia făptuitorului şi activităţile pe care acesta le-a întreprins, iar pe de altă parte, bunurile şi valorile asupra cărora s-a răsfrânt acţiunea prin distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare. In activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor producerii incendiilor se are în vedere şi prevederile unor hotărâri ale Guvernului şi acte normative care reglementează activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor cum ar fi: - Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor; - HGR 786/2002 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor; - H.G.R. nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări care se supun avizării şi /sau autorizării p.s.i.; - O.M.A.I. nr.163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor; - O.M.A.I. nr.1312/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de avizare şi autorizare privind prevenirea şi stingerea incendiilor; - O.M.A.I. nr. 712/2005, modificat prin O.M.A.I. 786/2005 pentru aprobarea Dispoziţiilor Generale privind instruirea salariaţiilor în domeniul situaţiilor de urgenţă. In întreaga economie naţională, pe ramuri de producţie, există ordine şi instrucţiuni care stabilesc reguli ce trebuie respectate în vederea prevenirii şi stingerii incendiilor. In cursul cercetării incendiilor trebuie urmărit modul în care prevederile acestor acte normative au fost respectate, pentru a putea stabili vinovăţia sau nevinovăţia persoanelor implicate în cauză.
18
CAPITOLUL II CAUZE ŞI ÎMPREJURĂRI ALE PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ II.1. IERARHIZAREA CAUZELOR ŞI IMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII O corectă identificare a surselor de aprindere şi deci a stabilirii cauzelor de incendiu, permite statistici reale cu consecinţe importante la nivel macro şi microsocial. Astfel, evidenţierea corectă a celor mai frecvente cauze de incendiu, dinamica acestora, repartizarea pe ramuri de activitate (industrie, comerţ, transporturi, agricultură, etc.), influenţa factorilor sezonieri geografici sau de timp (oră din zi, zi de odihnă sau muncă), ş.a., asigură: - compararea incendiilor cu alte evenimente negative (catastrofe, cutremure, accidente industriale); - perfecţionarea permanentă a legislaţiei de prevenire şi stingere a incendiilor, elaborarea unor norme şi regulamente eficiente şi echilibrate; - dezvoltarea unor programe educaţionale adecvate, mai ales pentru situaţii social-economice, momentane cu implicaţii negative (de exemplu: iarna creşte numărul incendiilor datorate mijloacelor de încălzire; lipsa în unele perioade a buteliilor cu gaze comprimate de pe piaţă, favorizează incendii datorate improvizaţiilor), inclusiv prevenirea unor acte antisociale de tip ARSON; - identificarea produselor şi echipamentelor de prevenire şi stingere a incendiilor (detectoare, stingătoare, centrale de semnalizare, instalaţii de stingere, ş.a.) cu funcţionare necorespunzătoare şi luarea măsurilor adecvate faţă de producători; - elaborarea unor măsuri speciale pentru imobile sau incinte cu aglomerări de persoane sau bunuri de mare valoare; - fundamentarea studiilor de risc de incendiu; - identificarea obiectivelor pentru perfecţionarea concepţiei şi tacticii de prevenire, antrenament şi intervenţie a pompierilor. În funcţie de cauzele care le determină incendiile pot fi clasificate în trei mari categorii (C. Suciu – Criminalistica, ediţia 1972, pag. 322-333; I. Mircea – Criminalistica, ediţia 1978, pag. 99-101; E. Stancu - Criminalistica, ştiinţa investigării infracţiunilor, editura Tempus S.R.L. Bucureşti 1992 ): - incendii provocate de cauze naturale; - incendii provocate de cauze tehnice (accidentale ); - incendii provocate premeditat. Această categorisire este discutabilă, deoarece la rândul lor şi anumite incendii ”naturale”, după această clasificare (autoaprinderi, descărcări electrice, razele solare, electricitatea statică etc.), pot implica vinovăţia unor persoane datorită depozitării necorespunzătoare a materialelor, neluării măsurilor pentru protecţie împotriva descărcărilor electrice din atmosferă, etc. 19
Pe de altă parte considerăm că nu se pot grupa cauze care nu sunt naturale şi nici nu sunt urmarea unei neglijenţe sau intenţii cum ar fi de exemplu: ruperea bruscă a unei conducte de benzină, ca urmare a unui defect de construcţie şi care poate incendia o suprafaţă mare dintr-o secţie de producţie. Urmările lăsate de incendiu prezintă uneori o mare asemănare, nefiind specifice, în cele mai multe cazuri, unei grupe aparte. Astfel, în caz de autoaprindere putem avea de-a face cu un incendiu accidental, în situaţia în care nu se cunoşteau posibilităţile de autoaprindere a substanţei respective, sau putem avea un incendiu provocat din neglijenţă, în cazul în care se cunoşteau posibilităţile fizico-chimice ale substanţei şi nu s-au luat măsuri de prevenire deja stabilite. Furtunile, inundaţiile, cutremurele, chiar şi animalele pot crea condiţii favorabile pentru apariţia unor cauze de incendiu, cum ar fi: arcuri şi scântei electrice, reacţiile unor substanţe cu apa etc. Din aceste motive studierea cauzelor de incendiu va trebui să se facă pe două grupe : - cauze tehnice de incendiu, care cuprind cauze şi împrejurări cunoscute în general şi faţă de care sunt prevăzute, în majoritatea cazurilor, măsuri specifice de prevenire ; - incendii provocate intenţionat. Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele obligatorii menţionate la capitolul I.3.1, alin.3., dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de aprindere. Astfel, se pot deosebi următoarele categorii: ➢ Surse de aprindere cu flacără: - focul în aer liber; - flacără (chibrit, lumânare); - flăcări de la aparate termice. ➢ Surse de aprindere de natură termică: - obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de la sudură, ş.a.); - căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale); - efectul termic al curentului electric; - coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, etc.); ➢ Surse de aprindere de natură electrică: - arcuri şi scântei electrice; - scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.); - electricitate statică; ➢ Surse de aprindere spontană: - aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme); - aprindere spontană de natură fizico-chimică; - aprindere spontană de natură biologică; ➢ Surse de aprindere de natură mecanică: 20
➢ ➢ ➢ ➢ ➢
- scântei mecanice; - frecare; Surse de aprindere naturale: - căldură solară; - trăsnet; Surse de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare; Surse de aprindere indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec exploziv, ş.a.); Incendii de tip arson, ale căror surse de aprindere utilizate de regulă de incendiatori, se regăsesc în categoriile anterioare. Explozia, ca fenomen tehnic distinct, trebuie tratată ca împrejurare declanşatoare a incendiului şi nu ca sursă de aprindere. II.1.1. CAUZE TEHNICE
1. SURSE DE APRINDERE CU FLACARĂ Formele sub care se manifestă focul deschis şi prin care poate genera incendii sunt: flacăra de chibrit, de lumânare, de lămpi de gătit şi lămpi de iluminat cu petrol, focurile făcute în aer liber, flacăra de la sudură oxiacetilenică, de la lămpile de lipit şi altele. Din punct de vedere chimic flacăra este o masă de gaze care dezvoltă lumină şi căldură ca urmare a unor reacţii chimice foarte exoterme (P.Bălulescu – Cauzele tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor). Căldura de reacţie, ca sursă de aprindere, constituie, de cele mai multe ori, cauza unor incendii. Flăcările se produc în urma combinării gazelor din cauza reacţiilor puternice exoterme cum sunt de obicei combinările combustibililor cu aerul sau cu oxigenul. Se întâlnesc cazuri în care şi substanţele necombustibile reacţionează cu anumite gaze, de exemplu: clorul cu hidrogenul, clorul cu fosfatul, în ambele cazuri producându-se flăcări. Ceea ce trebuie reţinut este faptul că flăcările constituie rezultatul exclusiv al arderii gazelor. Flăcările degajate pe timpul incendiului au temperatura cuprinsă între 700 – 1000 0 C, iar în unele cazuri pot ajunge la 1500 0 C. Temperatura de aprindere a unei ţigări ce arde mocnit în aer liber este de aproximativ 650 –750 0C. În cazul unui tiraj prelungit s-a ajuns la 771 0C. La majoritatea materialelor combustibile incendiul nu se poate declanşa prin simplul contact cu o ţigară în stare de incandescenţă, decât dacă există o fază intermediară a unei arderi mocnite, aceasta constituind de fapt o caracteristică a unui astfel de incendiu. Faza de mocnire este de ordinul orelor. Cercetările efectuate în străinătate cu privire la producerea şi propagarea incendiilor mocnite la materialele aflate fie sub formă de particule, fie în vrac, de la ţigările aprinse, confirmă acest lucru. Investigatorul la incendiile care au drept sursă de aprindere - flacăra, trebuie să urmărească: 21
- verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot în anumite condiţii, să formeze flacără (aparate de sudură, facle, cuptoare, aparate de gătit, aparate de iluminat, aparate de laborator, ş.a.). - verificarea existenţei în zonă, înaintea incendiului, a unui foc în aer liber (din declaraţiile unor martori); - examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele care utilizează flacără; - determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiului, a gradului lor de uscăciune (deshidratare); - evaluarea temperaturii flăcărilor, în funcţie de temperatura de ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura pierdută prin radiaţie sau consumată de către produsele de ardere; - verificarea efectuării unor ignifugări în zona afectată de incendiu; - compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona de incendiu; - studierea condiţiilor de microclimat sau a situaţiei meteorologice. De exemplu, arderea mocnită a 24 grame smocuri de bumbac cu fibre scurte după aprinderea de la ţigară a durat o oră; o grămadă de 61 grame rumeguş cu umiditatea de 7% şi densitate de 0,15 a ars mocnit 3 ore. Din cauza ţigărilor aruncate la întâmplare se produc multe incendii. Se citează, de exemplu, incendiu de la o şcoala din Chicago produs la 01.12.1958, care a costat viaţa a 95 de persoane din care 92 copii şi a răscolit opinia publică mondială. Punctul de iniţiere a incendiului a fost locul de lângă scara aripii de nord , unde erau depozitate deşeuri de materiale uşor combustibile (ziare vechi, arhivă, tapete etc.). Aceste materiale uşor combustibile lăsate din neglijenţa conducerii şcolii şi a îngrijitorului au fost aprinse de la ţigara unui elev care fuma pe ascuns. Lăsarea lumânărilor aprinse şi nesupravegheate constituie altă împrejurare în care s-au produs o serie de incendii. Astfel, a izbucnit un incendiu la magazinul universal din comuna Sîneşti judeţul Ialomiţa. Gestionarul raionului de alimente obişnuia să vândă produse şi după ora închiderii magazinului. Pentru că unicul bec din această parte a magazinului nu asigura o bună vizibilitate până în partea din spate, unde se afla magazia de mână, acest lucru fiind împiedicat şi de o perdea de doc ce despărţea magazinul de aceasta, se folosea în multe cazuri de o lumânare. S-a presupus că în seara izbucnirii incendiului gestionarul a folosit din nou lumânarea pe care a uitat-o aprinsă şi de la care s-au incendiat materialele combustibile din apropiere. 2. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ TERMICĂ. Dintre corpurile supraîncălzite care pot genera incendii se exemplifică: coşurile supraîncălzite, de cele mai multe ori ca urmare a unor defecte de 22
construcţie, sobe de tablă, instalaţii de încălzire centrală cu aburi, radiatoarele electrice utilizate la crescătoriile de animale, aparate electrice de încălzit şi lămpile electrice de puteri mari. Transmiterea căldurii de la aceste corpuri la alte corpuri pe care în anumite condiţii le incendiază se face prin radiaţie, conductibilitate sau convecţie în cazul transmiterii căldurii de la un corp la altul prin conductibilitate, căldura se propagă din particulă în particulă în interiorul aceluiaşi corp în masa căruia există diferenţe de temperatură. în corpuri diferite căldura se propagă numai atunci când sunt în contact. Conductele, barele şi grinzile metalice încălzite puternic degajă o cantitate de căldură suficientă pentru a aprinde substanţele şi materialele combustibile cu care vin în contact. Se citează cazuri când o conductă încălzită în timpul unui incendiu declanşat la subsolul unei clădiri, poate să aprindă materialele combustibile de la parter sau de la etajul I, chiar dacă există planşee din beton armat. Căldura transmisă prin conductibilitate face ca temperatura conductei, la o distanţă de câţiva metri de sursă să fie superioară temperaturii de aprindere a anumitor materiale combustibile. Transmiterea căldurii prin convecţie se produce numai la lichide şi gaze, energia termică transmiţându-se prin deplasarea particulelor de lichide sau gaze încălzite. Gazele încălzite la temperaturi ridicate pot aprinde substanţe combustibile. Gazele calde rezultate din arderea unor materiale combustibile sau aer cald folosit în special la uscătorii pot constitui surse de incendiu. Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură termică, trebuie să urmărească: - existenţa şi starea tehnică a instalaţiilor, aparatelor termice sau electrice de încălzit; - determinarea modului de transfer şi acumulare a căldurii; - stabilirea combustibilului utilizat în aparatele termice; - examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiectele incandescente (jar, cenuşă, becuri, proiectoare, ţigări, etc.); - determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere; - compararea temperaturii de aprindere a substanţelor combustibile cu temperatura sursei de aprindere; - efectuarea de măsurători experimentale; - reconstituirea situaţiei investigate. În cazul în care pe parcursul coşurilor pentru evacuarea fumului există fisuri care permit ieşirea gazelor destul de fierbinţi (459 0 C) în încăperi, poduri, etc., se pot provoca incendii. Radiaţia termică transmisă în cazul unor surse puternice de căldură ca: sobe metalice, burlane de tablă, coşuri de fum deteriorate, poate aprinde materialele combustibile existente la anumite distanţe de aceste surse. În astfel de condiţii a izbucnit un incendiu la podul imobilului numitului C.D din localiatea Orlat, din cauza unui coş de fum necurăţat. 23
La ora izbucnirii incendiului ( 03,40 ) mijlocul de încălzire (sobă cu acumulare de căldură) nu era în funcţiune . Excluzând de la început cauze care nu justificau a fi analizate (descărcări electrice, sudură, autoaprindere etc.),s-a ajuns la concluzia luării în considerare a următoarei cauze: coş defect; argument: observarea incendiului la acoperiş în zona coşului de evacuare a fumului, de către mai mulţi martori oculari. Sobele supraîncălzite constituie de asemenea un real pericol de incendiu, de cele mai multe ori incendiul producându-se prin transmiterea radiaţiei termice la materialele combustibile înconjurătoare. Astfel, locuinţa lui N.P. din comuna Strejeşti, judeţul Vâlcea, a ars în proporţie de 50% datorită faptului că acesta utiliza pentru încălzire o sobă metalică alimentată cu motorină, care nu mai funcţiona la parametrii proiectaţi. N.P. a plecat de acasă şi a lăsat funcţionând această sobă care s-a supraîncălzit şi astfel a făcut să se aprindă elementele combustibile din jur (covor, mobilă) producând incendierea camerei şi mai apoi o parte din locuinţă până când incendiu a fost observat. Ulterior N.P. a recunoscut că soba cu pricina se mai încinsese de câteva ori, neproducând însă aprinderea unui material . În momentul lichidării incendiului s-a putut observa că nu soba a fost cea care a luat foc şi că aceasta a transmis o mare cantitate de căldură elementelor care au înconjurat-o iar acestea s-au aprins. Aparatele electrice de încălzit şi lămpile incandescente, prin supraîncălzirea lor, pot aprinde materialele combustibile din apropierea lor. Referindu-se la un fier de călcat electric care nu este prevăzut cu regulator de temperatură, după câteva ore de funcţionare ajunge la roşu. în asemenea situaţii incendiile izbucnesc cu siguranţă. Datorită faptului că talpa fierului de călcat permite accesul aerului numai pe margini care sunt încălzite mai puţin decât mijlocul, incendiu nu se poate produce imediat. Totuşi se produce o ardere mocnită, masa lemnoasă se carbonizează şi se perforează. Incendiul se declanşează de cele mai multe ori abia în momentul în care aerul pătrunde liber la părţile incandescente apărute după arderea mocnită lemnului. Un fier de călcat uitat în priză a provocat incendiul care a izbucnit la Cooperativa ,,Confecţia” din municipiul Ploieşti. Din expertiza făcută de organele de specialitate a rezultat că la terminarea lucrului a fost uitat în priză de către personalul muncitor un fier de călcat, iar instalaţia electrică nu a fost scoasă de sub tensiune. 3. SCÂNTEI DE MATERIALE COMBUSTIBILE ŞI DE LA SUDURĂ Prin scânteie se înţelege o particulă incandescentă, care se desprinde dintr-un corp care arde sau dintr-un material dur pe timpul operaţiunilor de polizare, lovire etc. Scânteile din materialele combustibile constituie o sarcină concentrată a energiei termice şi temperatura lor este mult mai mare decât 24
temperatura de aprindere a materialului combustibil. În cazul când se depăşeşte mărimea unei particule, ajungându-se la bucăţi de material combustibil purtat de vânt (focuri zburătoare), capacitatea termică este mult mai mare şi deci pericolul de incendiu creşte. a) scântei de materiale combustibile (cărbune, lemn, păioase, etc.): Pericolul de incendiu generat de scântei depinde de trei factori : - distanţa până la care îşi păstrează incandescenţa (capacitatea termică) suficientă pentru a putea produce aprinderea materialelor combustibile; - acţiunea curenţilor de aer; - natura materialelor din care a provenit. Dintre aceşti factori cel mai important este distanţa de zbor. În cazul incendiilor declanşate la clădiri, în special în mediul rural, odată cu scânteile, vântul mai poartă şi particule de material în stare de incandescenţă, uneori, chiar la distanţe de 100 m. Scânteile unui coş de fum au provocat incendiul la un depozit al unei fabrici de mobilă din Germania, unde se găseau materiale preţioase din import. Din cercetările amănunţite şi convorbirile cu lucrătorii fabricii s-a constatat că, cu ocazia focului făcut la cazane, în cursul funcţionării se răspândea, de regulă, o ploaie de scântei. Cercetările făcute la hala cazanelor au dovedit că în decurs de mai multe zile focarul a fost alimentat cu o cantitate de două vagoane de P.V.C., lemn, aşchii şi rumeguş. La gura coşului au fost descoperite resturi de funingine depusă sub forma de limbi, care fluturau în curentul coşului. în apropierea imediată a coşului se găseau clădiri cu un singur versant, învelite cu carton gudronat. Pe acoperişurile din imediata apropiere a coşului au fost descoperite urme de cuiburi de foc de dată recentă, cu particule de aşchii de lemn cu mărimea de 1-4 mm, lipite de bitumul topit. Factorii care au favorizat declanşarea incendiului au fost învelitoarea din carton gudronat, neacoperită cu nisip, în apropierea imediată a coşului de fum, precum şi cuiburile de lemn şi P.V.C., formate pe acoperiş. După curăţirea terenului şi a dărâmăturilor provocate de incendiu, s-a descoperit locul focarului dar nu şi cauza de incendiu, care a fost stabilită ulterior. Cu ocazia acestui incendiu s-a confirmat încă o dată principiul că la cercetarea incendiului trebuiesc analizate amănunţit toate urmele şi toate condiţiile externe, trebuind să fie interogate toate persoanele ce pot da relaţii cu privire la împrejurările în care a izbucnit incendiul (caz relatat de revista “Unser – Bradschutz” din Germania nr.30/1980). b) scânteile produse de la sudură şi lucrările cu flacără: Pe timpul operaţiunilor de sudură şi la cele cu flacără rezultă milioane de scântei şi particule incandescente. O singură scânteie poate aprinde substanţele şi materialele combustibile din jur, putând ajunge până la 10 m de la punctul de lucru. Scânteile pot atinge o temperatură de peste 500 oC ajungând chiar la 1000oC. 25
Capacitatea termică a scânteilor şi depinde de energia înmagazinată şi temperatura lor, aceasta depinzând şi de căldura specifică a corpului incandescent. Scânteile uşoare rezultate la lucrările de sudură au o putere de aprindere mai mică decât scânteile mai grele (brocuri) care se obţin pe timpul lucrărilor de tăiere şi care prezintă un pericol mai mare. Sunt dese cazurile în care incendiile sunt provocate de particule metalice şi zgură incandescentă produsă pe timpul operaţiunilor de sudură. în ziua de 30.08.1998 a izbucnit un puternic incendiu la Colonia de cazare a Grupului de şantiere Construcţii Industriale Târgovişte, judeţul Dîmboviţa, în baraca dormitor, din cauza unei suduri efectuate în interiorul acesteia de către muncitorul N.I., lucrare efectuată cu 15 min. înainte de izbucnirea incendiului. Din analiza cauzelor a rezultat că iniţierea arderii a avut loc ca rezultat al căderii unei particule de material topit şi zgură incandescentă între rosturile pardoselii de scândură ale barăcii. Deoarece durata acestei lucrări a fost mică (circa 3-5 min, după care N.I. şi celelalte persoane care îl însoţeau au părăsit baraca, nu a existat posibilitatea sesizării la timp a incendiului care s-a soldat cu o pagubă de peste 586.000 lei (Dosar 3-4/1998, I.G.C.P.M. – Bucureşti). c) scântei mecanice - Energia mecanică care se transformă în scântei de şoc (lovire, izbire), scântei de frecare şi scântei de abraziune pot constitui cauza de aprindere a substanţelor combustibile. Pentru determinarea energiei scânteii mecanice s-au efectuat ample cercetări de către specialişti ca: Gaulrapp Fedor, Voigstberger, Schultz etc. La încercări s-au folosit amestecuri de diferite substanţe combustibile. Scânteile mecanice necesare aprinderii s-au obţinut prin lovire (izbire), şlefuire (frecare), abraziune. Limita inferioară de inflamabilitate a amestecurilor combustibile în cazul aprinderii prin scânteie de frecare, aproape de cea atinsă la aprinderea cu scântei electrice, în schimb limita superioară depinde de natura oţelurilor şi este în schimb limita mai mică decât cea determinată pentru scânteile electrice. Scânteile de şoc se produc acolo unde se folosesc dornuri, dălţi, unde obiectele de oţel cad pe alte corpuri metalice feroase. Ele se mai produc şi în cazul pătrunderii accidentale a unor piese metalice (şuruburi, piuliţe, cuie etc.) în maşini şi aparate de măcinare a unor substanţe combustibile. Scânteile mecanice produse în urma accidentelor de circulaţie, în special prin lovirea directă a rezervoarelor cu benzină, au cauzat incendii, unele dintre ele transformându-se în catastrofe. Un astfel de incendiu s-a produs la data de 23.05.1990 pe D.N. 2 A (Bucureşti – Constanţa) pe raza municipiului Slobozia. în urma coliziunii a două autovehicule (un autotren încărcat cu butelii de oxigen şi o cisternă de transport lapte), din cauza lovirii rezervorului de carburanţi al autotrenului, s-au produs scântei mecanice care au aprins benzina din interiorul acestuia şi cea revărsată pe carosabil datorită impactului. În urma evenimentului autotrenul a fost distrus 100% iar cisterna în proporţie de 65%. 26
4. SURSE DE APRINDERE DE NATURĂ ELECTRICĂ În general prin instalaţie electrică, se înţelege ansamblul de echipamente interconectate într-un spaţiu dat, echipament electric fiind orice dispozitiv întrebuinţat pentru producerea, transportul, distribuţia sau utilizarea energiei electrice. SCÂNTEIA ELECTRICĂ - este o porţiune luminoasă a canalului unei descărcări electrice distructive printr-un dielectric, caracterizată prin zgomot datorită expansiunii rapide a gazelor calde (P. Bălulescu, Opera citată, pag.179). Scânteile electrice se produc numai dacă se atinge o tensiune suficientă să străpungă dielectricul dintre electrozi. În practică scânteile electrice se formează la întrerupătoare, tablouri de siguranţă, la producerea scurtcircuitelor şi a diferitelor arce electrice, la maşinile electrice, pe timpul descărcării electricităţii statice şi atmosferice precum şi la stabilirea sau întreruperea a două contacte. Practic, se produc două tipuri de scântei: inductive şi capacitive. Scânteile inductive se formează şi se observă la deschiderea sau închiderea contactelor într-un circuit electric. Arcul electric este o descărcare disruptivă, continuă între doi electrozi, emiţând puternice radiaţii termice cu temperaturi ce pot ajunge la 3500 – 4000 o C. La Chimpex Constanţa s-a produs un incendiu provocat de un arc electric în următoarele împrejurări: doi muncitori executând demontarea unei pompe de vehiculare a benzinei, au provocat scurgeri de benzină de la conducta de absorbţie a acesteia. în această situaţie au chemat lăcătuşii pentru a monta o blindă pe flanşa conductei de absorbţie, şi pe electrician pentru a întrerupe curentul electric de la casa pompelor. în urma scurgerilor de benzină în camera pompelor, vapori de benzină şi benzina scursă au pătruns prin deschiderile existente în peretele despărţitor, în camera motoarelor. La deconectarea curentului de la tabloul electric ce se afla în casa pompelor, arcul electric produs între contacte a inflamat vaporii de benzină aprinzând benzina revărsată pe jos. SCURTCIRCUITUL - este deranjamentul frecvent întâlnit în instalaţiile electrice ce se produc între un conductor şi masă, între doua conductoare (faze) şi chiar trei faze. La conductoarele electrice ale instalaţiilor electrice de forţă şi iluminat se pot produce, de cele mai multe ori din cauza deteriorării izolaţiei, ca urmare a îmbătrânirii sau a unor îndepărtate şi îndelungate solicitări, supradimensionarea elementelor de protecţie, în special a siguranţelor . Valoarea ridicată a intensităţii curentului electric demonstrează apariţia intensităţii de scurtcircuit de deranjament. în urma atingerii conductoarelor sub tensiune, între ele apar perle de topitură. Forma acestor perle, aspectul structural al suprafeţei conductorului de cupru în locul scurtcircuitului ajută la stabilirea unor certitudini asupra producerii scurtcircuitului. 27
Dacă pe conductorul de cupru, imediat după incendiu, se găseşte un punct scurtcircuitat s-ar putea ca aceasta să fie şi o urmare a incendiului care a facilitat atingerea conductoarelor ca urmare a distrugerii izolaţiei. Existenţa unor straturi de oxizi pe suprafaţa conductoarelor de cupru şi nedegradarea în apropierea nemijlocită a porţiunii deteriorate duc la concluzia că acest scurtcircuit nu poate fi considerat drept o consecinţă a incendiului. Un alt indiciu al unui scurtcircuit, pe lângă existenţa perlării o constituie topirea siguranţelor sau declanşarea automată a aparatului de protecţie. În noaptea de 04.04.1994 s-a declanşat un incendiu la o hală de pui din cadrul S.C.AVICOLA S.A. Mînăsia, jud. Ialomiţa având drept cauză de incendiu scurtcircuitul. Evenimentul s-a produs în următoarele împrejurări: unul din elementele de susţinere (lanţ) al eleveuzei a cedat, rupându-se, determinând înclinarea acestuia. în această situaţie una din cele 4 rezistenţe s-a rupt atingându-se de suportul eleveuzei producând scurtcircuitul. Perle incandescente căzând pe aşternutul de paie incendiindu-le, aceasta constituind unul din indiciul imediat şi depistarea siguranţelor topite în tabloul de distribuţie a energiei electrice. Evenimentul a avut ca urmare distrugerea, în totalitate, a adăpostului respectiv, paguba înregistrată fiind de 42.000.000.lei. ELECTRICITATEA STATICĂ - Scânteile capacitive sunt considerate acelea care se formează la descărcarea electricităţii statice formată la maşinile unelte de mare viteză şi productivitate care prelucrează hârtie, textile, cauciuc, benzile transportoare de la fabricile de zahăr, produse făinoase, la minele de cărbune, la fabricile de peliculă cinematografică, în sistemele de vehiculare a rumeguşului şi altele. Scânteile electrostatice se formează şi la pomparea benzinei şi a altor produse petroliere prin conducte şi furtunuri, pe timpul spălării manuale a obiectelor de îmbrăcăminte şi a unor ţesături din material plastic în benzină la vărsarea lichidelor (benzină, neofalină etc.) în vase, precum şi pe timpul introducerii bruşte a obiectelor textile şi ridicarea lor precum şi la frecarea lor de lichid. Cu cât balbotarea este mai puternică cu atât sarcinile electrice sunt mai mari. Sarcinile electrostatice se formează şi la introducerea unui jet de aburi cu ajutorul furtunurilor de cauciuc în rezervoarele de lichide inflamabile pentru curăţirea lor şi chiar introducerea unui jet de apă sub presiunea unui rezervor cu benzină. Incendiile cauzate de scântei electrostatice în mai multe cazuri sunt surprinzătoare, ele apărând în locurile cele mai neaşteptate. Iată un exemplu: în plină zi, s-a produs o explozie urmată de incendiu la un rezervor dintr-un mare depozit de produse petroliere. Întrucât rezervorul respectiv pierdea cantităţi mari de benzină, din cauza neetanşeităţii fundului acestuia, s-a introdus apă sub presiune pe la partea superioară a rezervorului pentru ridicarea nivelului produsului petrolier. Această operaţiune a fost executată cu un furtun de relon cauciucat al cărui capăt a fost introdus prin gura de vizitare în rezervor la circa 15-20 cm de 28
capac şi legat de prima treaptă a scării metalice interioare cu un cablu de aluminiu izolat cu material plastic. Viteza mare a apei a produs o mişcare dezordonată turbionară în straturile de benzină. Datorită frecării moleculare dintre aceste substanţe eterogene cu vâscozităţi diferite, au apărut la suprafaţa benzinei sarcini electrostatice, care nu au putut să se scurgă prin masă sau vaporii benzinei. Ca urmare a trepidaţiilor cauzate de viteza apei prin furtun (lovituri de berbec), racordul din aluminiu se găsea în permanentă mişcare faţă de lonjeronul scării metalice, apropiindu-se şi îndepărtându-se, frecându-se sau lovindu-se de aceasta . Datorită diferenţei de potenţial între suprafaţa racordului de aluminiu şi cea a lonjeronului metalic s-au produs scântei electrostatice, factorii care au favorizat producerea exploziei sunt: existenţa unui spaţiu de 3,37 m între suprafaţa benzinei şi capacul rezervorului şi formarea unui amestec exploziv între limitele inferioare şi superioare de explozie în zona gurii de vizitare, restul zonei de gaze din rezervor rămânând peste limita superioară de explozie. Explozia produsă în aceste condiţii nu a mai avut un efect mecanic atât de mare încât să arunce complet capacul, ci numai parţial în zona gurii de vizitare (Dosar 1/1988, Inspectoratul General al Corpului Pompierilor MilitariBucureşti ). Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere de natură electrică, trebuie să urmărească: - studierea şi compararea schemei proiectate a instalaţiilor electrice cu realitatea; - verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice; - determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune, în momentul izbucnirii incendiului; - examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor electrice; - examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întrerupătoarelor, poziţia acestora şi urmele depuse pe ele şi pe punctele de contact; - examinarea stării tehnice a consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri de iluminat); - examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice, starea izolaţiei acestora; - integritatea sistemelor de descărcare continuă a sarcinii electrice şi a valorii rezistenţei de legare la pământ; - verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune, prin efectuarea de măsurători; - inventarierea punctelor în care se poate forma electricitate statică; - examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare, temperatură şi compoziţia mediului); – efectuarea de reconstituiri în condiţii normale. II.1.2. CAUZE NATURALE 29
În această categorie intră incendiile iniţiate independent de voinţă omului sau cauze tehnice, datorită unor surse de aprindere naturale, cum ar fi: radiaţia solară şi descărcările electrice atmosferice (trăsnetul). Fenomene sau calamităţi naturale, cum ar fi: cutremurele de pământ, alunecările de teren, inundaţiile, furtunile puternice, meteoriţii, ş.a.), pot favoriza provocarea unor incendii prin distrugerea unor instalaţii, dar nu constituie prin ele însăşi surse de aprindere. RADIAŢIA SOLARĂ - concentrarea într-un punct (focalizarea) a razelor solare (calorice şi luminoase) prin intermediul bulelor de aer din geam este considerată o sursă de incendiu. Ştim că lentilele convexe (convergente) şi concave (divergente) au efecte contrare asupra razelor luminoase care le străbat. În cazul în care un fascicul de lumină (raze incidente) paralel cu axa principală a lentilei, cade pe suprafaţa lentilei convexe, razele luminoase se concentrează într-un punct numit focar, dincolo de lentilă. în schimb lentilele concave risipesc aceste raze. Deci, se poate trage concluzia că numai lentilele convexe concentrează razele solare într-un singur punct numit focar şi numai obiectele şi bucăţile de sticlă, care corespund legilor lentilelor convexe, pot provoca incendii. Bulele de aer incluse într-un geam îndeplinesc rolul unor lentile convexe deoarece sunt mai groase la mijloc decât la margine. Bulele de aer din geamurile de sticlă rămase în urma unor defecţiuni de la laminare, nu pot concentra razele luminoase. Incluziunile sub formă de bule de aer, vor avea mijlocul mai gros decât marginile. în dreptul bulei, geamul formează două lentile plan concave aşezate faţă în faţă. Astfel de lentile în loc să concentreze razele luminoase le împrăştie. Totuşi, există situaţii când unele obiecte de sticlă ca: funduri de sticlă, de sifon, de bere, de vin ,căni, etc., pot avea forma unei lentile convexe (convergente). Astfel de obiecte de sticlă sub formă de cioburi, aruncate prin curţi, pe câmp (lanuri păşuni etc) pot concentra razele solare asupra unor materiale combustibile, aflate în focar şi să le aprindă. În situaţia stabilirii unei asemenea cauze de incendiu, de multe ori este necesară să se calculeze distanţa focală, pentru a dovedi că într-adevăr razele solare care au străbătut cioburile de sticlă ar fi putut aprinde materialele combustibile. Spre exemplificare, amintim incendiul produs la Hotelul Svendbork din Danemarca, izbucnit ca urmare a concentrării razelor solare pe o cană cu apă aflată pe masă, într-una din camere, pe nişte şerveţele de hârtie. Probabilitatea de iniţiere a unor incendii folosind ca sursă de aprindere razele solare, este mai mare, în cazul incendiilor intenţionate, când se utilizează dispozitive speciale pentru dirijarea razelor solare spre zonele cu materiale uşor aprinzibile. Se poate cita cazul unui morar din comuna Săuceşti, judeţul Bacău, 30
care a incendiat casa unui vecin prin folosirea unei lupe puternice, cu ajutorul căreia a concentrat razele solare pe un stog de fân din curtea acestuia. TRĂSNETUL - la prima vedere acţiunea trăsnetului s-ar putea încadra la cazurile fortuite, dar la o mai atentă analiză putem ajunge la concluzia că şi trăsnetul în mod indirect, poate genera răspunderea pentru pagubele produse. Fenomenul este într-adevăr imprevizibil în timp (nu se ştie când se produce) dar cunoscut de fapt (poate să se producă). O serie de construcţii trebuie prevăzute cu instalaţii paratrăsnet iar acestea trebuiesc verificate şi reparate periodic după caz (conform Normativului I .20 – 1991). Nerespectarea prevederilor normativelor în vigoare creează răspundere în sarcina celor vinovaţi. Trăsnetul este o descărcare electrică atmosferică cauzată de sarcinile electrice care se produc ca urmare a formării şi deplasării norilor. Forma trăsnetului poate fi liniar sau globular. Trăsnetul liniar are o putere uriaşă, datorită tensiunilor mari care se formează şi care pot ajunge la 100-150 milioane V iar curentul poate să ajungă la 200.000 A. Puterea maximă a unui trăsnet este echivalentă cu 10.000 KW. Durata scânteii este de 0,1 până la 1,0 s. în cazul descărcării temperatura este de 6.000- 10.000 0C. Trăsnetul poate să lovească direct într-un obiectiv (acţiunea principală), să pătrundă în interior prin intermediul reţelei de iluminat, de apă etc, sau să lovească de la distanţă (acţiune secundară). Acţiunile secundare nu sunt altceva decât fenomene care apar în interiorul clădirii datorită inducţiei electrostatice şi electromagnetice. Spre exemplificare, amintim evenimentul produs în ziua de 20.09.1998, la depozitul sud al S.C. OIL TERMINAL - Constanţa, care datorită trăsnetului, s-a incendiat un rezervor cu capacitatea de 50.000 mc., cu capac plutitor. De asemenea, un alt eveniment s-a produs ca urmare a descărcărilor atmosferice (fulger globular), la o colibă acoperită cu tablă, aflată în apropierea unui copac, în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare. în urma incendiului produs, un număr de 8 persoane ( 2 copii şi 6 adulţi ), aflaţi la cules de căpşuni au decedat, iar alte 4 persoane ( 3 copii şi un adult ), au suferit arsuri. Investigatorul, la incendiile cu sursa de aprindere naturale, trebuie să urmărească: - prelucrarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii incendiului, din zona afectată; - examinarea urmelor de ardere; - determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia de aprindere a surselor; - verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate şi analize de laborator; - examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului; - studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului, ca urmare a inducţiei electrostatice şi electromagnetice; 31
- evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe; - examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă; - evaluarea nivelului de radiaţie. II.2 CAUZE TEHNICE ALE INCENDIILOR – INVESTIGARE APRINDEREA SPONTANĂ (autoaprinderea) - este fenomenul de declanşare a procesului de ardere prin autoîncălzirea unei substanţe combustibile, până la valoarea temperaturii de aprindere spontană, specifică, fără intervenţia unei surse exterioare de aprindere, căldura rezultată în urma unei reacţii chimice sau biologice ce are loc în însăşi masa substanţei respective. Noţiunea de autoaprindere este strâns legată de aceea de autoîncălzire, fără a se confunda cu aceasta. Fenomenul de autoaprindere poate fi cauzat de reacţii chimice, fizicochimice şi biologice. Autoaprinderea de natură chimică are la bază reacţia de oxidare şi ea se poate produce datorită capacităţii interne de îmbinare a substanţei combustibile cu oxigenul din aer. De exemplu, într-o întreprindere chimică au fost depuse resturi de fosfor într-un recipient cu apă, depozitat într-o încăpere, la mansardă. După un timp îndelungat s-a produs un incendiu în încăperea respectivă datorită autoaprinderii fosforului în urma evaporării apei din recipient. Autoaprinderea de natură chimică, se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe la contactul cu oxigenul din aer, cu apă sau cu compuşii organici, cu care majoritatea substanţelor, nu reacţionează în condiţii normale. Conform definiţiei, deosebim trei grupe de substanţe: ➢ Substanţe care se aprind spontan în contact cu aerul la temperatură normală (substanţe piroforice), cum ar fi: fosforul alb şi roşu, sodiu, potasiu, sulfura de fier, pulberile de aluminiu, zinc, titan, zirconiu, ş.a.); ➢ Substanţe care se aprind spontan în contact cu apa, cum ar fi: metalele alcaline, carbura de calciu (carbidul), fosfura de calciu şi de sodiu, pulberea de aluminiu, ş.a ; ➢ Substanţe care se aprind spontan în contact cu oxidanţi, cum ar fi: acidul azotic cu acidul sulfuric, cloratul de potasiu cu acidul oxalic, ş.a. Principalii factori care favorizează autoaprinderea sunt: - suprafaţa mare de contact a absorbantului cu oxigenul; - coeficientul de conductibilitate redusă a absorbantului; - existenta unei corespondenţe între simetria structurală a absorbantului şi cea a substanţei absorbite; - prezenţa de substanţe neorganice care au sau suferă însuşiri de aprindere (sulful piritic); - umiditatea; 32
- temperatura cât mai ridicată a mediului înconjurător. Este cunoscut faptul că grăsimile aplicate pe suprafeţele substanţelor poroase şi fibroase (in, câlţi, rumeguş etc.) măresc pericolul de aprindere. Aceasta se explică prin faptul că grăsimile formează la suprafaţa fibrelor o peliculă subţire care având o mare afinitate pentru oxigen se combină cu acesta după mecanismul arătat mai sus, degajând căldură. Materialele fibroase având coeficientul de conductibilitate scăzut, permit acumularea căldurii şi ridicarea temperaturii până la punctul de aprindere a fibrelor. Produsele agricole ca de exemplu: trifoi, fân, cereale, borhot, seminţe de floarea-soarelui depozitate în stare umedă desfăşoară un proces de oxidare lentă, ca urmare a acţiunii unor bacterii şi fermentaţiei, fapt ce duce ca temperatura să se ridice până la 60-800C (peste această temperatură activitatea microorganismelor încetează).După compuşii formaţi până la această temperatură pot intra în diferite reacţii chimice, atunci temperatura continuă să se ridice şi să conducă la producerea autoaprinderii. REACŢII CHIMICE EXOTERME- se pot produce pe timpul fabricaţiei, transportului, manipulării şi depozitării substanţelor care acţionează reciproc, atunci când vin în contact. Reacţiile pot fi favorizate de factori externi : scântei, lumină solară, căldură, umiditate, şocuri mecanice. Efectul de aprindere sau explozie se manifestă, fie asupra substanţelor care reacţionează, fie asupra unor substanţe sau materiale combustibile prin transmiterea unor cantităţi mari de căldură (disipată prin reacţie), sau a flăcării iniţiale. În timpul folosirii, manipulării sau depozitării substanţelor chimice datorită venirii acestora în contact direct unele cu altele sau prin dezvoltarea unor reacţii chimice externe se pot aprinde sau produce explozii. Efectul de aprindere al exploziei se manifestă asupra substanţelor, fără intervenţia altor factori externi (flăcări, acţiuni mecanice), fie asupra altor substanţe combustibile prin contact direct sau prin dezvoltarea unei mari cantităţi de căldură. Astfel, într-un laborator chimic, în timp ce se usca eterul cu ajutorul sodiului metalic, din greşeală, sticla a fost astupată cu un dop. Hidrogenul care s-a degajat în interiorul sticlei a spart sticla al cărei cioburi a lovit un balon cu acid sulfuric, spărgându-l. Acidul sulfuric venind în contact cu sodiul şi în urma reacţiei reciproce s-a produs o explozie urmată de un incendiu (I. Crăciun şi P. Balulescu-Agenda pompierului, pag.44). În apropierea de coasta Scoţiei, nava poloneză “Drawa” a fost distrusă în întregime de incendiu. în ziua declanşării incendiului nava transporta de la Londra către Polonia 337 tone de diferite mărfuri, în majoritate combustibile şi inflamabile (fosfor, hârtie, piridină, aldehidă benzoică, hipermanganat de potasiu, negru de fum etc.). Hipermanganatul de potasiu care este un puternic oxidant, venind în contact cu materialele transportate, în urma reacţiei a iniţiat un incendiu urmat de o explozie prin degajare puternică de fum dens. REACŢII FIZICO-CHIMICE - se defineşte ca fiind aprinderea spontană a unor substanţe combustibile în urma acţiunii, atât a unor procese 33
chimice, cât şi a unor factori de natură fizică (suprafaţă specifică, acumulare de căldură, concentrare de lumină, prezenţa unor impurităţi, ş.a.). Factorii care influenţează mecanismul aprinderii spontane de natură fizico-chimică, pot fi clasificaţi în două grupe: ➢ cei care intervin în reacţiile de oxidare şi deci asupra vitezei de degajare a căldurii; ➢ cei care acţionează asupra disipării căldurii. Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi întâlnite în următoarele cazuri: ➢ Aprinderea spontană a mangalului; ➢ Aprinderea spontană a cărbunelui; ➢ Aprinderea spontană a lemnului; ➢ Aprinderea spontană a lacurilor şi vopselelor; ➢ Aprinderea spontană a îngrăşămintelor artificiale. REACŢII BIOLOGICE - sunt caracteristice, atât unor produse vegetale (furaje, fibre, borhot, rumeguş de lemn, tutun, etc.), cât şi a unor produse de natură animală (lână, păr de animale, îngrăşăminte naturale, etc.), care sub influenţa acţiunii unor microorganisme, produc căldura necesară declanşării procesului de autoaprindere. Mecanismele de reacţie caracteristice autoîncălzirii biologice, sunt foarte complexe şi se desfăşoară într-un timp relativ lung. Elementul fundamental al acestui tip de autoîncălzire, îl reprezintă existenţa a numeroase specii de microorganisme aerobice: bacterii, mucegaiuri, alge, ciuperci, ş.a.), din sol, aer, apă, care trăiesc în simbioză cu plantele şi care prin creştere şi respiraţie, în prezenţa umidităţii, duc la creşterea temperaturii interioare. Microorganismele implicate în autoîncălzire pot fi clasificate în 2 grupe: ➢ mezofile - care au activitate maximă în jur de 40 ° C şi nu supravieţuiesc peste 50 ° C (în general mucegaiuri); ➢ termofile - care au o activitate maximă în jur de 60 ° C, dar nu supravieţuiesc peste 75 ° C (în general bacteriile); Exemple tipice de aprinderi spontane, de natură fizico-chimică, pot fi întâlnite în următoarele cazuri: - aprinderea spontană a furajelor; - aprinderea spontană a fibrelor vegetale; - aprinderea spontană a lânii; - aprinderea spontană a bumbacului; - aprinderea spontană a fibrelor vegetale impregnate cu uleiuri, grăsimi, lacuri; - aprinderea spontană a seminţelor oleaginoase; - aprinderea spontană a cerealelor; – aprinderea spontană a tăiţeilor din sfeclă de zahăr; II.3. EXPLOZIA – O SITUAŢIE DE URGENŢĂ
34
Explozia este un proces de ardere foarte rapidă şi violentă a amestecurilor explozibile care se produc în fracţiuni de secundă cu degajare de căldură , lumină şi care generează presiuni mari (I. Crăciun şi P. Bălulescu –Agenda pompierului, pag.51). În raport cu viteza de ardere şi de descompunere a amestecurilor explozibile se deosebesc trei tipuri de explozii: a) Deflagraţia - a cărei viteză de ardere este de câţiva cm/s, arderea producându-se din aproape în aproape (arderea pulberii negre presărată pe o suprafaţă plană). b) Explozia propriu-zisă - în acest caz viteza de ardere este de 10-100 m/s. c) Detonaţia - este explozia ce se produce în ţevi cu diametre şi lungimi suficient de mari la care viteza de propagare a flăcării este de 1.000-4.000 m/s. în acest caz se produc unde de şoc cuplate cu reacţia chimică ce se întreţine singură. La explozivi solizi este înregistrată o creştere a vitezei pînă la 8.000 m/s. Explozia amestecurilor de vapori cu aer se produce în special în industria chimică, petrolieră, petrochimică şi în diverse alte ramuri industriale. Zonele periculoase de explozie se formează atât în spaţii închise cât şi în spaţii deschise (exterioare). Extinderea zonei periculoase faţă de zona de emanare a vaporilor şi a gazelor combustibile variază între 1,5-5 m, în spaţii închise şi până la 30 m. în aer. O astfel de explozie urmată de incendiu s-a produs în ziua de 03.10.1994 la Secţia Feteşti din cadrul S.C. “VINALCOOL” S.A. Ialomiţa, la un tanc (rezervor de inox) cu o capacitate de 13.445 litri, în care se aflau depozitaţi 4.600 litri alcool etilic (dublu rafinat). Rezervorul se afla într-o clădire parter (cramă) destinată depozitării produselor alcoolice cu o suprafaţă de 520 mp. Imediat după lichidarea incendiului, din declaraţia martorului P.S., au reieşit următoarele: - Procesul de transvazare a alcoolului etilic din autocisternă în rezervorul respectiv, a început la ora 09,30 şi a fost finalizat în jurul orei 12,00. - Imediat după terminarea transvazării alcoolului etilic din autocisternă în rezervoarele din cramă şi oprirea electropompei, P. S. a început să efectueze operaţiunea de preparare a rachiului alb, prin introducerea apei într-o alta budană (rezervor) metalică de 22.000 litri. În timpul efectuării acestei operaţiuni tehnologice a fost chemat pentru a lua pauză de masă. A părăsit locul de muncă trecând pe lângă rezervorul care a explodat fără a sesiza nimic deosebit. În timp ce se deplasa spre ieşirea din cramă a auzit o bubuitură puternică (momentul exploziei budanei metalice de 13.451 litri), a intenţionat să se întoarcă pentru a vedea ce s-a întâmplat şi a-l salva pe St. S., de care avea cunoştinţă că se afla în depozit, dar datorită flăcărilor care au cuprins instantaneu întregul depozit prin revărsare şi împroşcare a alcoolului aprins din rezervorul avariat, nu a putut înainta. În urma cercetării la faţa locului s-a constatat că: la budana metalică (tancul metalic), cu capacitatea de 13.445 litri, se produsese explozia, întrucât 35
capacul gurii de vizitare a acesteia fusese smuls din balamale, iar corpul budanei avea mantaua metalică ruptă în jurul îmbinărilor nituite atât la partea superioară cât şi pe lateral. De asemenea, s-a constatat că pe capacul budanei (S - 02 mp.) nu a fost montată, în locul special destinat, garnitura de etanşare şi protecţie; menţionăm că acest capac nu era fixat rigid cu cele două prezoane metalice prevăzute cu piuliţe şi şaibe destinate încuierii acestuia. În timpul executării operaţiunii de stingere victima St. S., în vârstă de 66 ani, a fost găsită arsă deasupra a două budane metalice aflate în imediata apropiere a celei care a explodat. Având în vedere toate aspectele prezentate, se poate aprecia că explozia urmată de incendiu care a avut loc în ziua de 03.10.1994 orele 12,30, la secţia Feteşti din cadrul S.C “VINALCOOL“ S.A Ialomiţa, s-a produs, cel mai posibil, în următoarele împrejurări: în rezervorul respectiv (13.445 litri) depozitându-se numai cantitatea de 4600 litri alcool etilic, a rămas un spaţiu închis destul de mare pentru acumularea amestecului exploziv (vapori de alcool şi oxigen din aer), iar victima St .S., care a umblat din diverse motive la capacul budanei, în urma şocului dintre capac şi budană s-au produs scântei mecanice care au iniţiat explozia. Datorită exploziei au cedat pereţii rezervorului la îmbinările capacului acestuia, iar victima a fost aruncată pe rezervoarele vecine. În urma evenimentului şi-a pierdut viaţa un om iar societatea a înregistrat pagube materiale în valoare de 70.000.000 lei. Explozia amestecului de praf cu aer depinde de următorii factori : - compoziţia chimică a prafului; exemplu: particulele de cărbune datorită substanţelor volatile pe care le conţin formează amestecuri explozive cu mai multă uşurinţă; - starea fizică a prafului: cu cât praful este mai fin pericolul de explozie este mai mare ; - compoziţia chimică: prezenţa gazelor inerte pot micşora pericolul de explozie. Temperatura de aprindere depinde de natura prafului, gradul de umiditate, de modul de dispersare al prafului în atmosferă şi la aceste amestecuri avem două limite de explozie, însă pentru majoritatea prafurilor combustibile, limita superioară este destul de mare şi practic ea nu poate fi atinsă. Ea se exprimă în g/m3. Dintre prafurile cu cel mai mare pericol de explozie şi incendiu se citează praful de zahăr, de amidon, de textile, de lemn (în special aluminiu, magneziu, titan). Pentru majoritatea amestecurilor explozive temperatura de explozie este cuprinsă între 1.000-3.0000C, dar la prafurile combustibile aceasta este mult mai mică. Exemplu: la praful de zahăr ajunge la 540-6050C. Un mare pericol pentru viaţa oamenilor l-a constituit, şi din păcate îl mai constituie încă, exploziile unor butelii de aragaz, improvizate. Utilizarea altor butelii decât cele standardizate duce în nenumărate cazuri la mari şi tragice accidente. 36
Astfel explozia buteliei improvizate dintr-un compresor de autocamion şi aflată în bucătărie, chiar lângă patul micuţilor Cristina de 4 ani şi Bogdan de 3 ani din comuna Baloteşti , a curmat în mod tragic viaţa celor doi copii. În urma exploziei flăcările au cuprins bucătăria, unde se jucau cei doi cu păpuşile şi maşinuţele, ca un rug uriaş, moartea i-a cuprins ţinându-se strâns unul de altul în braţe, într-un efort disperat de a se împotrivi groaznicului eveniment (Revista ”Pompierii Romani” nr.2/1993). II.4. ACŢIUNI INTENŢIONATE ÎN PRODUCEREA INCENDIILOR (ARSON) Incendierea este considerată, din cele mai vechi timpuri, drept o faptă foarte gravă, care provoacă distrugeri, tragedii omeneşti, deseori infirmitate şi moarte. Chiar dacă iniţial nu a fost îndreptată împotriva unei vieţi omeneşti, prin evoluţia sa aleatorie şi violentă pune în pericol viaţa pompierilor şi a persoanelor care iau parte la acţiunea de stingere sau de salvare. Vechea lege romană pentru “incendium”(adică aprinderea proprietăţii cuiva sau incendierea cetăţii) prevedea pedeapsa de ardere pe rug. în evul mediu, cât şi după aceea, atât în Europa, cât şi în S.U.A., legea prevedea pedeapsa cu moartea şi confiscarea averii (Legea din 1652 din Massachusetts). Din 1784 în Irlanda, S.U.A. şi alte ţări s-a aplicat pedeapsa cu moartea doar pentru incendierea în timpul nopţii. Astăzi, pentru această faptă, cunoscută prin termenul de “arson“ sunt prevăzute pedepse grele, circumstanţele agravante fiind moartea unei persoane ca urmare a incendierii (20 ani închisoare) şi incendierea în cursul nopţii. Termenul de ARSON, utilizat în literatura de specialitate anglo-saxonă şi generalizat pe plan internaţional nu are echivalent în terminologia juridică românească dar poate fi asimilat cu termenul de incendiere intenţionată. Cu toate că această cauză de incendiu este legată în primul rând de un individ, determinarea şi descoperirea ei fiind dependentă de motive personale, totuşi constituie o cauză de incendiu. Descoperirea unei asemenea cauze este o sarcină ce necesită extrem de multe cunoştinţe de specialitate, cercetarea neputându-se dispersa de definirea exactă a factorului tehnic. De multe ori situaţia este îngreunată de faptul ca intenţia a fost premeditată pentru proiectarea acţiunii, autorul alegându-şi acea soluţie tehnică ce crede că se descoperă cel mai greu în condiţiile date. În schimb, în alte situaţii, făptaşul recurge la o soluţie atât de firească şi de simplă, încât apare ca motivare - neglijenţa. Incendierea intenţionată poate fi legată adesea de o altă infracţiune fiind utilizată pentru camuflarea acesteia, pentru distrugerea urmelor ei sau pentru modificarea acesteia. Incendiile cu aprindere imediată lasă urme mai puţine la locul faptei, dar nici infractorul nu dispune de timp suficient pentru a se îndepărta de locul incendiului. Aceste incendii le întâlnim în locuri mai puţin umblate şi nepăzite ce asigură îndepărtarea incendiatorului fără a fi văzut, sau în actele de răzbunare 37
sub impulsul momentului, când infractorul nu şi-a organizat în mod temeinic activitatea. Incendiul cu aprindere întârziată presupune o organizare mai mult sau mai puţin minuţioasă a puterii focului. Ca mijloace folosite în aprinderea cu întârziere putem menţiona : - fitiluri de bumbac impregnate cu lubrifianţi sau alte materiale de întreţinere a focului, care aprinse la un capăt transportă flacăra spre punctul inflamabil principal într-o anumită perioadă de timp, dând posibilitatea incendiatorului să se depărteze de la locul faptei; - acoperirea unui bec sub tensiune cu o cârpă şi mai multe straturi de hârtie. Becul, la un anumit grad de temperatură, va face explozie împrăştiind hârtie aprinsă în jurul său; - scoaterea sârmei de nichelina dintr-un reşou şi întinderea ei sub tensiune printre mai multe obiecte uşor inflamabile; - baloane din plastic pline cu neofalină, prinse cu o sârmă, nichelina pusă sub tensiune; - dispozitive cronometrate prin ceasuri electrice sau prin arc pentru programarea unei explozii sau aprinderii directe pentru anumite ore sau dispozitive cronometrate pentru lovirea unor anumite substanţe de geamul acestora, folosite în capsulele cartuşelor, etc. Având în vedere complexitatea incendiilor provocate intenţionat în momentul în care în cercetările efectuate există bănuieli în privinţa unui incendiu premeditat, organul de urmărire penală îşi va extinde aria cercetărilor, cuprinzând între altele: - observarea, notarea şi fixarea eventualelor circumstanţe care pot sugera un delict în legătură cu incendiu (fuga precipitată a unor persoane, poziţia nefirească a unor uşi, ferestre, existenţa urmelor proaspete ale omului sau mijloacelor de transport în apropierea obiectivului incendiat, sugerarea insistentă a cauzei incendiului sau descrierea acesteia contrar evoluţiei obişnuite, existenţa unor urme a mijloacelor de iniţiere sau accelerarea arderii care în mod obişnuit nu se utilizează în obiectivul respectiv sau nu-şi au locul normal acolo); - studierea situaţiei corecte având în vedere unele particularităţi ale acestui incendiu cum sunt: * existenţa factorilor simultani; * evoluţia rapidă a incendiului în prima fază sau declanşarea cu întârziere a incendiului; * regizarea urmelor astfel încât acestea să sugereze o neglijenţă sau o cauză tehnică de incendiu; * lipsa completă în unele cazuri a unor urme vizibile din zona focarului; * alegerea momentului incendierii în lipsa altor persoane ; * existenţa unor urme sau acţiuni desfăşurate relativ departe de incendiu şi care aparent nu au nici o legătură cu aceasta ; * alegerea unei metode de incendiere sigură; 38
- informarea asupra evenimentelor mobile care ar putea determina provocarea incendiului (delapidarea, lipsa în gestiune, ura, acoperirea săvârşirii unei infracţiuni mai grave etc.) precum şi despre prezenţa unor persoane bolnave psihic (piromane). Pe plan european, numeroase studii statistice evidenţiază o creştere alarmantă a numărului de incendii intenţionate, în strânsă corelare cu situaţia social-economică din ţările respective. În România, până în 1989 nu pot fi luate pe deplin în considerare statisticile oficiale, incendiile intenţionate nefiind acceptate decât în cazuri minore (pentru proprietăţile particulare şi nu pentru obiective importante economice sau social-politice). Ponderea incendiilor intenţionate a cunoscut o creştere continuă, de la 4,6% în 1982, la 16% în 1992. Se poate estima că numărul incendiilor intenţionate va creşte într-un ritm mai mare în perioada următoare, având în vedere : - situaţia economică nefavorabilă datorită perioadei de tranziţie spre economia de piaţă (în primul rând numărul tot mai mare de şomeri); - concurenţa neloială între firme (în lipsa unei legislaţii adecvate); - creşterea numărului de persoane fără adăpost (vagabonzi, copii ai străzii etc.); - amplificarea actelor de vandalism, îndeosebi în rândul tinerilor; - dezvoltarea sistemelor de asigurare; - înmulţirea cazurilor de piromanie, pe fondul dezechilibrelor psihice datorate dificultăţilor de adaptare la noile condiţii de viaţă. În vederea încetinirii acestui ritm de creştere, este necesară îmbunătăţirea legislaţiei în domeniu (prevederea incendierii ca infracţiune în Codul Penal, cu circumstanţe agravante specifice, crearea unei bănci de date în domeniu), precum şi a unor organisme specializate (de sinteză a datelor, de investigare şi analiză etc.), în studierea fenomenului ARSON.
39
CAPITOLUL III ETAPE ÎN DETERMINAREA URMELOR SITUAŢIILOR, DE URGENŢĂ DEFINITE DE INCENDII
În activitatea de cercetare a cauzelor de incendiu, o importanţă esenţială o au descoperirea, fixarea şi examinarea amprentei incendiului, a urmelor şi mijloacelor de probă ce pot avea legătură cu incendiul. Aceste noţiuni pot fi definite astfel: AMPRENTA INCENDIULUI reprezintă imaginea macroscopică a ansamblului modificărilor materiale survenite la locul incendiului ca urmare a efectelor sale asupra spaţiului incendiat şi a bunurilor aflate în el. URMA - este orice modificare materială produsă în mediul în care a izbucnit incendiul sau în alte locuri ce au legătură cu acesta, ca urmare a interacţiunii dintre fenomenele termice, naturale, infracţionale sau de altă natură, mijloacele şi căile lor de acţiune şi elementele componente ale spaţiului incendiat. FENOMENE ŞI MANIFESTĂRI - ce au loc înainte, pe timpul sau după lichidarea incendiului în spaţiul incendiat, în apropierea acestuia ori în medii asemănătoare, care pot avea legătură cu incendiul. AMPRENTA MEDIULUI – este de fapt fotografia panoramică a zonei incendiate, care înglobează şi suma urmelor vizibile din spaţiul respectiv. III.1. CLASIFICAREA URMELOR INCENDIILOR Având în vedere complexitatea şi caracteristicile diferite ale urmelor incendiilor şi exploziilor, în cercetarea criminalistică a acestora se pot întâlni următoarele urme: a) Urme de cenuşă şi fum - rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor sau substanţelor combustibile nerezistente la temperaturile degajate în timpul incendiului (textile, lemn, mase plastice, sticlă deformată, etc); b) Urme de lichide, vapori şi gaze – combustibile ca: produse petroliere, lacuri, vopseluri, gaz metan, amestec aer gaz, etc. c) Urme create de explozii : * explozii de substanţe explozive: focarul (craterul) schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte distructive, urme de substanţe explozive, efecte sonore; * explozii de amestecuri explozive (succesiunea exploziilor, fumizare, fisuri de instalaţii, scurgeri de produse combustibile, efecte distructive); * explozii fizice (crăpături, rupturi cu punct de plecare de la fisuri sau defecte de fabricaţie, coroziuni intensive, defecte de execuţie, forţarea aparatelor de măsură si control, datorită depăşirii presiunilor de regim, schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat etc.). 40
d) Urme de produse chimice incendiate, toxice şi radioactive; e) Urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte:chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, scule, brocuri de sudură, şpan, diagrame ale aparatului de măsură şi control etc.; f) Urme ale omului: - urme cu forme ale: mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului, manierei de a executa anumite operaţiuni; - urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri etc. ; - urme ale încălţămintei, îmbrăcămintei şi a altor obiecte folosite de om. g) Urme vegetale:- resturi vegetale carbonizate, aşchii, seminţe de plante, plante uleioase etc.; h) Urme ale animalelor:- lăsate de picioare, de sânge, păr, lână, pene, potcoave, etc; i) Urme ale mijloacelor de transport:- anvelope, roţi, scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi etc.; j) Microurme create de incendii şi explozii:- particule de vopsea, sticlă, coloranţi, resturi de lichide combustibile arse etc. Toate acestea se vor găsi la locul incendiului sau în apropierea acestuia, iar pentru descoperirea, fixarea şi ridicarea lor este necesar să se ţină seama că de cele mai multe ori cercetarea criminalistică trebuie desfăşurată concomitent cu operaţiunea de stingere, operaţiune în cursul căreia unele se pot deteriora, modifica sau chiar distruge. Căutarea urmelor se face ţinându-se seama de natura obiectului incendiat, locul amplasării acestuia ( în aer liber, în interiorul clădirilor etc. ), cât şi de cauzele care se presupun că au declanşat incendiul. În funcţie de specificul fiecărui caz, se impune cunoaşterea ipotezelor cu privire la locul incendiului, care constituie urma principală cu caracter specific. În această operaţiune se întâmpină uneori mari dificultăţi din cauza efectului distructiv al incendiului sau a substanţei stingătoare folosite, cât şi datorită acţiunii de intervenţie a efectivelor şi utilajelor de stingere. Rămăşiţele arse sau topite ale unor obiecte găsite la faţa locului, pot furniza indicii preţioase asupra cauzelor de incendiu. Aşa de exemplu, prezenţa la locul incendiului a unui anumit material topit, ne dă răspunsul cu privire la temperatura care a existat în focarul de ardere. Nu trebuie scăpate din vedere nici temperaturile de incandescenţă ale unor elemente, instalaţii sau agregate metalice din fontă sau oţelul pot furniza concluzii interesante.
III.2. CERINŢE PRIVIND INVESTIGAREA URMELOR INCENDIILOR 41
Este necesar, ca pe tot parcursul cercetării să fie căutat tot materialul capabil să pozeze cert în faţa instanţei concluziile investigaţiilor privind modul în care s-au desfăşurat anumite fapte sau faze ale iniţierii ori dezvoltării arderii. Un aspect care nu trebuie pierdut din vedere este cel al ridicării probelor martor necesare pentru efectuarea comparaţiilor pe baza cărora să poată fi certificată provenienţa sau natura anumitor materiale prezente la locul incendiului. Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie efectuată – ca şi alte categorii de cercetări criminalistice – cu respectarea unor principii generale cum sunt: a) individualitatea fiecărui eveniment cercetat – în sensul că cercetarea trebuie să parcurgă un drum propriu, în funcţie de elementele specifice fiecărui incendiu sau eveniment cercetat (natura evenimentului, locul producerii, condiţiile în care a avut loc, persoanele implicate etc.). Acest principiu, nu exclude, însă, aplicarea unor metode de cercetare utilizabile la investigarea altor cazuri; b) caracterul organizat - cercetarea desfăşurându-se după o schemă logică, în mod planificat, astfel încât să se obţină o eficienţă maximă şi o operativitate necesară; c) mobilitatea operativă a cercetării – planul de cercetare nu trebuie să fie considerat o schemă rigidă, el putând fi adaptat pe parcursul lucrărilor prin includerea unor noi activităţi ce nu au fost avute în vedere de la început, prevederea altora şi eliminarea unora care devin inutile (în lumina apariţiei unor ipoteze noi sau unor versiuni secundare în legătură cu aspectele analizate). Asigurarea credibilităţii rezultatelor - astfel încât aplicarea măsurilor necesare să nu întâmpine obiecţiuni şi să atingă eficienţa scontată - impune ca efectuarea tuturor lucrărilor aferente cercetării incendiului să fie făcută într-un înalt spirit de obiectivitate. Totodată, pentru a se evita apariţia unor erori în aprecierea unor fenomene sau a unor concluzii greşite, se cere ca experţii şi specialiştii care iau parte la cercetare să nu execute decât lucrări şi analize legale de domeniul cunoştinţelor lor specializate (aspect ce trebuie avut în vedere la solicitarea participării acestora şi formularea listei de întrebări) şi, pe calea de consecinţă, să nu emită concluzii sau aprecieri ce ies din acest cadru. O cerinţă esenţială ce se pune în faţa tuturor celor ce concură la efectuarea cercetării constă în asigurarea păstrării secretului asupra lucrărilor, a direcţiilor de acţiune şi a rezultatelor obţinute, astfel încât să nu permită persoanelor implicate în producerea evenimentului (care, de regulă, urmăresc cu mare atenţie desfăşurarea anchetei) să ia cunoştinţă despre acestea şi să-şi creeze alibiuri, să ia măsuri pentru înlăturarea unor probe materiale sau să întreprindă alte acţiuni destinate să ascundă adevărul. Cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor trebuie să soluţioneze, în principal, probleme privind: - determinarea locului în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial); 42
- stabilirea sursei de aprindere care a declanşat incendiul, a mijlocului care l-a generat, a materialului combustibil aprins şi a împrejurărilor în care s-a iniţiat arderea, precum şi a timpului (orei) la care acesta s-a declanşat; - determinarea condiţiilor în care incendiul s-a dezvoltat propagându-se în afara focarului iniţial, şi a factorilor care au favorizat progresia acestuia. Rezolvarea corespunzătoare a acestor probleme impune ca, pe parcursul cercetării, după caz, să se precizeze: - situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea producerii evenimentului, conţinând următoarele elemente: - date tehnice privind dispunerea în plan şi alcătuirea constructivă a clădirii, încăperii sau instalaţiei tehnologice în care s-a declanşat şi propagat incendiul precum şi ale instalaţiilor utilitare aferente (electrice, de încălzire, de ventilaţie, de aburi tehnologici, de aer comprimat, de distribuţie a gazelor etc.) starea şi condiţiile de exploatare a acestora; - tipul, alcătuirea şi parametrii de funcţionare ale instalaţiilor de prevenire şi stingere a incendiilor; - dispozitivele de limitare a propagării incendiilor şi alte sisteme de prevenire cu care este dotat obiectivul; - numărul, tipul şi amplasarea mijloacelor iniţiale de intervenţie; - procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşurau în obiectivul afectat; - diferitele obiecte ce se aflau înaintea incendiului în zona afectată şi caracteristicile acestora; - atribuţiile şi sarcinile stabilite pentru diferitele categorii de personal muncitor, în legătură cu desfăşurarea activităţilor ce aveau loc în obiectivul incendiat; - faza de activitate în care se aflau secţiile din obiectivul incendiat; - deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii stabiliţi în funcţionarea unor agregate sau a instalaţiilor tehnologice din zona în care se presupune că s-a declanşat incendiul; - deficienţe, întreruperi şi abateri faţă de parametrii normali; - activităţi diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare normală executate în obiectivul afectat în perioada premergătoare incendiului; - situaţia în care a fost observat incendiul, aspectele reţinute de martori, modul şi ora la care s-a făcut alarmarea personalului pe locul de muncă şi a serviciilor voluntare de urgenţă, anunţarea pompierilor militari, a conducerii obiectivului şi a altor forţe de intervenţie, dificultăţi întâmpinate şi erori apărute la alarmare şi anunţare; - evoluţia în timp şi spaţiu a incendiului, modul în care acesta s-a manifestat şi fenomenele caracteristice ce l-au însoţit (proporţiile atinse în diferite faze, viteza de propagare, intensitatea şi durata arderii, focare principale, aspectul flăcărilor şi fumului, mirosul, zgomote, răbufniri sau explozii etc.); - situaţia meteorologică în orele ce au premers incendiul şi pe durata acestuia; 43
- modul în care s-a desfăşurat intervenţia de stingere a incendiului începând din momentul observării şi până la lichidarea lui şi operaţiunile de salvare a persoanelor, animalelor şi bunurilor materiale: - acţiunea personalului de pe locul de muncă; - acţiunea instalaţiilor speciale de semnalizare şi stingere; - intervenţia serviciului civil de pompieri din obiectiv; - operaţiunile desfăşurate de pompierii militari şi de alte forţe sosite în sprijin; - situaţia obiectivului afectat, după lichidarea incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor adăpostite: - amprenta incendiului (urme de carbonizare, afumare, topire etc.) ; - localizarea zonelor unde s-au desfăşurat procesele de ardere şi cele unde efectul acestora s-a făcut simţit prin acţiunea produselor secundare de ardere (fum, gaze fierbinţi, gaze corozive etc.); - marchează poziţia bunurilor materiale din zona afectată şi proporţia în care au ars şi s-au deformat; - evidenţiază acţiunea solicitărilor termice asupra construcţiei, utilajelor, obiectelor şi materialelor aflate la faţa locului prin transformările suferite de acestea; - efectele solicitării termice asupra elementelor de construcţie a instalaţiilor şi utilajelor; - efectele incendiului asupra persoanelor şi a continuităţii proceselor de producţie sau funcţionare; - diferite urme, obiecte, instrumente şi alte indicii existente la faţa locului; - poziţia focarului de iniţiere şi existenţa în zona acestuia a unor urme, materiale, obiecte sau alte indicii susceptibile să producă iniţierea proceselor de ardere şi să permită transmiterea acesteia în alte spaţii; – alte date necesare soluţionării unor aspecte particulare specifice cazului cercetat. III.3. ACTIVITĂŢI PARCURSE PE TMPUL INVESTIGĂRII URMELOR INCENDIILOR Pentru fixarea constatărilor referitoare la amprenta incendiilor şi a urmelor, obiectelor şi altor aspecte prezente la faţa locului se recurge la: - descrierea amănunţită a acestora (elemente componente, poziţie, stare, alte elemente caracteristice) în procesul verbal de cercetare la faţa locului, în rapoartele de cercetare tehnico-ştiinţifică, de constatare medicolegală. Unele elemente privind producerea incendiului şi situaţia de la locul accidentului sunt descrise în nota de anunţare a incendiului, în procesul-verbal de incendiu, în raportul de intervenţie şi în registrul cu evidenţa acţiunilor de intervenţie. - reprezentarea situaţiei la faţa locului prin metode grafice (schiţa locului producerii evenimentului, scheme ale dispozitivului de stingere, 44
ale fluxului tehnologic etc.) precum şi înregistrarea acesteia prin mijloace tehnice audiovizuale. O atenţie deosebită trebuie acordată urmelor de funingine şi depunerii acesteia pe diverse obiecte şi materiale. Este ştiut că funinginea se depune totdeauna pe suprafeţe descoperite sau pe cele de deasupra obiectelor. De exemplu, în cazul unui întrerupător basculant montat pe perete, s-a descoperit că în dreptul braţului întrerupătorului, în poziţia conectat, pe perete lipsea funinginea pe o fâşie subţire de numai 2mm. Acest lucru a făcut dovada că pe timpul incendiului instalaţia electrică se găsea sub tensiune, constituind un indiciu hotărâtor în legătură cu cauza care a declanşat incendiul. Desigur că în cazul când braţul întrerupătorului s-ar fi găsit în altă poziţie (deconectat), se puteau trage concluzii contrare. Felul, proprietăţile, forma şi caracteristicile construcţiei şi ale materialelor depozitate, precum şi curenţii de aer ce se pot forma, au şi ele valoarea lor, deoarece pot influenţa viteza şi direcţiile de propagare ale incendiului. Un factor de care trebuie să se ţină seama la stabilirea locului de izbucnire a incendiului, îl constituie punctul cu cea mai intensă ardere. Acesta trebuie examinat cu atenţie şi pus în legătură cu prezenţa şi absenţa sursei de aprindere, cu existenţa materialului combustibil şi cu căile probabile de propagare ale incendiului. Evident că locul cu cea mai intensă ardere este un indicator de bază pentru a putea stabili unde a izbucnit incendiul. Această condiţie este necesară dar nu şi suficientă. De exemplu, într-o filatură de bumbac, scama depusă pe elementele construcţiei, pe instalaţii şi maşini, conduce focul cu o viteză de peste 15 m/min şi lasă urme de ardere imperceptibile. Găsind în cale o cantitate mai mare de bumbac incendiul se dezvoltă, au loc carbonizări avansate şi degradări ale construcţiei şi instalaţiei. Suntem tentaţi iniţial să credem că aici a izbucnit incendiul şi totuşi nu este aşa. Incendiul a izbucnit în altă parte dar a avut condiţii prielnice de transmitere şi sa dezvoltat acolo unde a găsit material combustibil în cantitate mare. Locul cu cea mai intensă ardere trebuie analizat în strânsă legătură şi cu gradul de carbonizare, acesta fiind determinat de timp, de cantitatea de material combustibil, de puterea calorică a acestuia şi de cantitatea de carburant prezent în zona respectivă. Un element esenţial care trebuie avut în vedere la analiza locului de izbucnire a incendiului, este poziţia elementelor de construcţie (instalaţii). Incendiul se transmite repede de jos în sus, mai puţin în direcţiile laterale şi foarte puţin în jos. Aceste aspecte sunt strâns legate de curenţii de aer ce se formează în timpul arderii şi care dau focului o mişcare ascendentă. În ce priveşte comportarea oamenilor, sunt de reţinut situaţiile când în obiectiv, în momentul izbucnirii incendiului au arsuri pe haine, pe corp şi dau “relaţii”, uneori cu insistenţă şi vizibil eronate. La suspecţi, va trebui să se dea atenţie arsurilor părului (sprâncene, părul de pe cap, părul de pe partea inferioară a braţelor) sau ale pielii (mîini, braţe, faţă) şi arsurilor sau deteriorărilor îmbrăcămintei. 45
Este foarte utilă conservarea urmelor încă de pe timpul incendiului, şi acest lucru trebuie făcut concomitent cu localizarea şi stingerea incendiului. Obiectele sau materialele suspecte arse sau neatinse de incendiu vor fi identificate şi protejate pe locul unde au fost găsite. Acestea nu se vor mişca din loc, deteriora sau degrada cu apă sau alte mijloace. Cercetarea prăbuşirilor se va face după metoda “strat după strat“ până se va ajunge la suprafaţa pe care s-a produs prăbuşirea şi pe care urmele incendiului sunt bine conservate. III.4. O NOUĂ ABORDARE A PROCEDURII PRIVIND STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETAREA LA FAŢA LOCULUI III.4.1. ASPECTE GENERALE Activitatea de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu se organizează şi se desfăşoară în concordanţă cu prevederile Codului de procedură penală, instrucţiunea ministrului de interne nr. 420/2003 şi ale metodologiei de cercetare şi stabilire a cauzelor probabile de incendiu aprobate cu ordinul Inspectorului General nr.1104/IG din 10.05.2005. Activitatea de cercetare are ca cerinţe de bază, operativitatea, autenticitatea datelor, informaţiilor, probelor şi eficienţa măsurilor tehnice sau organizatorice luate pentru prevenirea altor evenimente de aceeaşi natură şi include: -tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendii – sistemul de reguli prin care se asigură efectuarea organizată, operativă şi oportună a activităţii de cercetare la faţa locului, stabilirea competenţelor, elaborarea şi verificarea ipotezelor, modul de cooperare cu specialişti şi alte organe abilitate prin lege: -metodica de cercetare – care stabileşte particularităţile cercetării diferitelor situaţii; -tehnica de cercetare – care reprezintă totalitatea mijloacelor tehnice şi metodelor ştiinţifice utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării examinării amprentei incendiului, urmelor şi altor mijloace de probă, precum şi efectuarea expertizelor tehnico-ştiinţifice de specialitate. În conformitate cu prevederile art.11, lit. s) din H.G.R. nr. 1492/2004 privind principiile de organizare, funcţionare şi atribuţiile serviciilor de urgenţă profesioniste, personalul anume desemnat din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene şi al municipiului Bucureşti şi după caz, din Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte, împreună cu organele abilitate de lege, cauzele probabile ale incendiilor. Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care au favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură subiectivă şi obiectivă a persoanelor implicate. 46
Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie pe eliminarea motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile. III.4.2. CLASIFICAREA CAUZELOR DE INCENDII Iniţierea unui incendiu este un fenomen complex şi presupune interacţiunea următoarelor elemente: - sursa de aprindere şi mijlocul care o produce, sursă care să posede energia minimă necesară pentru aprinderea combustibilului; - existenţa materialului combustibil (gazos, lichid, solid) în cantitate suficientă pentru susţinerea arderii; trebuie făcută deosebirea între primul material care s-a aprins (materialul care a contribuit la iniţierea arderii) şi primul material semnificativ aprins (materialul care a avut rolul cel mai important în propagarea arderii); -existenţa unor împrejurări determinate şi altor condiţii favorizante care să pună în contact sursa de aprindere cu combustibilul, precum şi absenţa inhibatorilor de reacţie în spaţiul unde se manifestă incendiul. Clasificarea incendiilor în raport cu cauzele care le-au produs se poate face în funcţie de elementele obligatorii menţionate, dar, în cele mai multe cazuri, se optează pentru analiza naturii surselor de aprindere. Astfel, se pot deosebi următoarele categorii de surse de aprindere: 1) cu flacără: -focuri în aer liber; -flacără (chibrit, lumânare); -flăcări de la aparate termice; 2)de natură termică: -obiecte incandescente (ţigară, topituri metalice, becuri şi proiectoare electrice, jar, cenuşă, zgură de la aparate de încălzit, particule incandescente de la sudură, ş.a.); -căldură degajată de aparate termice (casnice, industriale); -efectul termic al curentului electric; -coşuri defecte şi necurăţate (fisuri, scântei, ş.a.); 3)de natură electrică: -arcuri şi scântei electrice; -scurtcircuit (echipamente, cabluri, ş.a.); -electricitate statică; 4) spontană(autoaprindere): -aprindere spontană de natură chimică (inclusiv reacţii chimice exoterme); -aprindere spontană de natură fizico-chimică; -aprindere spontană de natură biologică; 5)de natură mecanică: -scântei mecanice; -frecare; 6) naturale: 47
-căldură solară; -trăsnet; 7) datorate explozivilor şi materialelor incendiare; 8)indirecte (radiaţia unui focar de incendiu, flacăra unui amestec exploziv, ş.a.). 9)nedeterminate - cauza incendiului nu poate fi stabilită din cauza absenţei probelor sau interpretarea tehnică (serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă) şi juridică (organele de urmărire penală) a acestora nu duce la formularea unei concluzii pertinente privind cauza probabilă de incendiu. III.4.3. STABILIREA CAUZELOR PROBABILE DE INCENDIU PRIN CERCETARE LA FAŢA LOCULUI 1. Aspecte procedurale Indiferent de tipul evenimentului, cercetarea cauzei este o acţiune complexă irepetabilă şi care rareori se poate completa după părăsirea locului accidentului. Cercetarea la faţa locului este un procedeu de descoperire şi ridicare a mijloacelor materiale de probă şi constă într-o verificare strictă şi amănunţită a locului faptei. Accepţiunea de locul faptei este extinsă şi acolo unde s-au descoperit urmele infracţiunii ori în care s-au produs urmările ei. Competenţa de a efectua cercetarea la faţa locului revine atât organelor de urmărire penală, care dispun efectuarea acestei activităţi procedurale prin rezoluţie motivată, cât şi instanţelor de judecată, care dispun prin încheiere. Rezoluţia motivată este un act procedural utilizat în desfăşurarea urmăririi penale prin care organele abilitate (poliţie şi parchet) dispun, în condiţiile legii. Încheierea este un act procedural prin care instanţa dispune pe timpul unei şedinţe de judecată, în condiţiile legii. În cazul cercetării la faţa locului efectuată de către organul de urmărire penală este necesară prezenţa martorilor asistenţi(cel puţin doi), excepţii făcând situaţiile în care nu este posibilă aceasta. Prezenţa părţilor se impune numai când se consideră necesar. Neprezentarea acestora nu împiedică efectuarea cercetării la faţa locului. Dacă există învinuit sau inculpat în cauza respectivă, acesta trebuie să participe la cercetarea la faţa locului; dacă nu poate fi adus, organul de urmărire penală are obligaţia să-i pună în vedere că are dreptul să fie reprezentant, asigurându-i la cerere, reprezentarea. Pentru a asigura desfăşurarea în condiţii optime a cercetării la faţa locului, atât organul de urmărire penală, cât şi instanţa de judecată pot interzice comunicarea între persoanele care se află ori vin la locul unde se efectuează cercetarea sau cu alte persoane, ori să plece înainte de terminarea cercetării. Rezultatele cercetării se consemnează în într-un proces verbal de cercetare la faţa locului, la care se pot anexa schiţe, desene sau fotografii, role de filme, benzi videomagnetice, ş.a. 48
În afara menţiunilor prevăzute la art.91 din Codul de procedură penală, procesul verbal de cercetare la faţa locului trebuie să mai cuprindă şi alte date specifice, cum ar fi: descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate şi a celor ridicate, a poziţiei şi, pe cât posibil, cu dimensiunile respective. Serviciile de urgenţă profesioniste (pompierii) nu sunt organe de urmărire penală, dar sunt solicitate să aprofundeze din punct de vedere tehnic cercetarea şi stabilirea cauzelor probabile de incendiu, rezultatele şi concluziile lor fiind consemnate în rapoarte de constatare tehnică. Efectuarea corectă a acestei activităţi la care participă şi investigatorul permite formularea şi verificarea ipotezelor şi stabilirea unei concluzii pertinente privind cauza incendiului. Executarea cu întârziere, superficială sau defectuos a acestei activităţi, acordarea unei importanţe exagerate declaraţiilor martorilor sau a unor piese din dosarul cauzei pot duce la rezultate eronate cu implicaţii grave. Cercetarea la faţa locului reprezintă examinarea ansamblului de urme, obiecte şi materiale prezente în zona incendiată, în interacţiunea lor, atât între ele, cât şi cu spaţiul şi mediul înconjurător. Locul incendiului se defineşte atât prin zona focarului cât şi prin toate zonele de propagare a incendiului (spaţii afectate de solicitări termice, fum sau gaze, căi de acces spre zona focarului, locurile de unde au putut fi observate anumite faze ale incendiului). 2. Reguli tactice Cercetarea la faţa locului impune anumite reguli tactice generale şi specifice. 2.1 Reguli tactice generale: - nelimitarea anticipată în timp, a duratei cercetării incendiului la faţa locului; se impune însă operativitate maximă pentru a permite reluarea activităţii în obiectivul incendiat şi evitarea în acest fel a unor pagube suplimentare; - efectuarea cercetării complete şi minuţioase la faţa locului, independent de orice ipoteză preconcepută sau alte anticipări; - executarea organizată a sarcinilor; - utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport de natura şi particularităţile locului faptei; - consemnarea, în cursul cercetării, a tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor în legătură cu cauza; – observarea comportamentului potenţialilor făptuitori prezenţi la faţa locul. 2.2. Reguli tactice specifice: - deplasarea în cel mai scurt timp la faţa locului; - luarea măsurilor pentru prevenirea şi înlăturarea evenimentelor ce constituie pericole iminente, precum şi pentru prevenirea sustragerilor; 49
- identificarea, notarea şi fixarea pe timpul stingerii incendiului şi/sau a cercetării acestuia a datelor relevante, referitoare la: locul izbucnirii incendiului sau a producerii exploziei; materialele şi substanţele care au ars; caracteristicile incendiului; cine, când şi cum a observat incendiul; cine, când şi cum şi cu ce a acţionat iniţial asupra incendiului; poziţia obiectelor, materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiată şi eventualele modificări survenite pe timpul stingerii incendiului; condiţiile atmosferice; - începerea imediată a cercetării cauzelor şi împrejurările în care s-a produs incendiul sau explozia, în care scop se asigură: cunoaşterea specificului obiectivului, a procesului tehnologic, a fazei în care se află obiectivul incendiat; stabilirea de la început a întregului pachet de ipoteze şi versiuni referitoare la clauzele şi împrejurările posibile să genereze incendiul sau explozia; identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, intervievarea lor într-o atmosferă de bunăvoinţă şi notarea datelor şi informaţiilor furnizate de aceştia; descrierea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment; descrierea, fixarea şi păstrarea neschimbată (pe cât posibil) a urmelor şi corpurilor delicte, ridicarea şi examinarea acestora de către organele împuternicite prin lege; protejarea, conservarea şi examinarea elementelor care pot furniza date despre eveniment; sigilarea şi ridicarea acestor elemente se dispune de către organele de urmărire penală; cercetarea evenimentului ca fenomen, situaţii şi mişcări succesive în timp, în strânsă interacţiune, renunţând la idei preconcepute, empirism sau intuiţie; verificarea, cercetarea, epurarea şi clasificarea tuturor ipotezelor şi versiunilor pe baza informaţiilor şi datelor culese, până se ajunge la stabilirea univocă a adevărului. Având în vedere complexitatea unor cauze, utilizarea unei liste de control este necesară pentru a efectua în cele mai bune condiţii posibile stabilirea şi cercetarea indiciilor. Scopul listei de control este de a evita la maximum omisiunea unor indicii şi ca urmare a stresului (determinat de faptul că acesta acţionează sub presiunea timpului ) la care este supus investigatorul prin numărul şi complexitatea de cazuri de rezolvat pe timpul acţiunii de cercetare. Lista de control reprezintă un document scris care cuprinde activităţile de urmat la locul cercetării evenimentului. 3. Aspecte ce trebuie stabilite de investigator a. Situaţia existentă în obiectivul afectat şi la locul incendiului înaintea producerii evenimentului, şi anume: -date privind dispunerea în plan şi structura constructivă a clădirii, încăperii, instalaţiei tehnologice, instalaţiilor utilitare (electrice, încălzire, ventilare, abur tehnologic, aer comprimat, gaze, ş.a.) starea şi condiţiile de exploatare a acestora; -tipul şi parametrii de funcţionare ai mijloacelor tehnice de prevenire şi stingere a incendiilor (sisteme, instalaţii, aparate şi dispozitive pentru detectare, 50
semnalizare, alarmare şi alertare, precum şi de stingere a incendiilor), starea tehnică a acestora; -măsurile şi dispozitivele de limitare a propagării incendiului (uşi, obloane, cortine rezistente la foc, dispozitive de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi, sisteme de presurizare, ş.a.), precum şi starea tehnică a acestora; -materialele şi obiectivele aflate în zona afectată înaintea incendiului, cantitatea, distribuţia, starea, modul de ambalare şi caracteristicile tehnice şi de combustibilitate ale acestora; -tipul, amplasarea şi numărul stingătoarelor şi mijloacelor iniţiale de intervenţie, adecvarea lor la condiţiile existente în zona producerii evenimentului; -procesele tehnologice sau activităţile ce se desfăşoară în obiectivul afectat (scheme de flux tehnologic şi caracteristici tehnice, amplasarea şi starea tehnică a utilajelor, parametrii de funcţionare ai acestora, condiţiile de exploatare, precizate de furnizori şi cele reale), organizarea şi modelul de asigurare a întreţinerii, reviziilor şi reparaţiilor diverselor utilaje; - atribuţiile salariaţilor (în condiţii normale de luc 牲 u şi pentru înlăturarea avariilor sau defecţiunilor ) şi corelarea lor cu pregătirea profesională; - activitatea de apărare împotriva incendiilor desfăşurată de cadrul tehnic cu atribuţiuni de îndrumare, control şi constatare a încălcării legii în domeniul P.S.I., serviciul privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă, salariaţi; -faza de activitate în care se află obiectivul, secţia, încăperea, instalaţia, utilajul (în timpul programului de lucru, în afara lui, în funcţionare normală, probe tehnologice, revizie, reparaţii, repunere în funcţiune, ş.a.); -deficienţe şi abateri manifestate anterior faţă de parametrii de funcţionare stabiliţi, cunoscute sau sesizate, dar neaduse la cunoştinţă factorului tehnic de decizie, observaţii în legătură cu instalaţiile, utilajele, agregatele tehnologice şi de utilităţi (scântei, miros, variaţii de tensiune, scurtcircuite, ş.a.); -activităţi sau operaţii diferite de cele specifice proceselor tehnologice sau de funcţionare normală executate înaintea incendiului în zona în care presupune declanşarea incendiului sau vecinătatea acesteia; -materiale, deşeuri şi alte obiecte a căror prezenţă la locul incendiului nu se justifică din punct de vedere tehnologic şi pot indica existenţa unei acţiuni intenţionate. Pentru culegerea datelor necesare cunoaşterii situaţiei dinaintea incendiului este necesară procurarea şi studierea documentaţiei tehnice (piese scrise şi desenate) privind alcătuirea construcţiei, instalaţiilor tehnologice şi de utilităţi, regulamente tehnologice şi de funcţionare, de exploatare, întreţinere şi revizie a instalaţiilor, de organizare a muncii, registre de urmărire a parametrilor tehnologici, procese verbale de predare-primire a instalaţiilor, ş.a. b. Situaţia în care a fost observat incendiul:
51
-data, ora şi modul în care s-a făcut alarmarea serviciului privat/voluntar pentru situaţii de urgenţă, alertarea serviciilor profesioniste, anunţarea conducerii obiectivului; -aspecte reţinute de martori (ora observării, împrejurări, manifestarea incendiului percepută optic, acustic, persoane străine observate la locul incendiului, ş.a.). Pentru culegerea datelor necesare se utilizează documentele existente la serviciile profesioniste, voluntare sau private de situaţii de urgenţă şi de la conducerea obiectivului. Potrivit legii interogarea persoanelor se face de organele de urmărire penală, dar în cazul în care diverse persoane deţin date despre producerea evenimentului şi acceptă o discuţie cu investigatorul se trece la intervievarea acestora. Abordarea interlocutorului se face într-o manieră neagresivă, informală, cordială, gen interviu, după exemplul ce urmează: Aspecte vizuale: -Unde aţi văzut întâi foc? -Aţi văzut ceva licărind, pâlpâind, flacără mică (mare), strălucitoare? -Aţi văzut întâi fum dispersat, mult, în cel loc? -Luminile becurilor, lămpilor funcţionau normal? -Aparatul, instalaţia a funcţiona normal? -Manetele, butoanele aparatului în ce poziţie erau? -Aţi văzut flăcări în mai multe locuri? -Aţi văzut descărcări electrice atmosferice? -Aţi văzut lichide deversate? -Aţi văzut instalaţii electrice improvizate, reşouri sau alte surse termice? -Aţi văzut o persoană spălând, uscând, fumând? -Aţi observat că se „ard” siguranţele frecvent? -Aţi observat flame la întrerupătoare? -Aţi observat flame la întrerupătoare? -Aţi observat materiale care în mod normal nu trebuiau să se afle la locul izbucnirii incendiului? Aspecte auditive: -Aţi auzit o explozie? -Aţi auzit pocnituri? -Aţi auzit zgomote neobişnuite (ca de fierbere, de obiecte căzute, de paşi)? -Aţi auzit paraziţi la radio, TV? -Aţi auzit tunete? Aspect de simţ tactil şi miros: -Aţi simţit unele suprafeţe neobişnuit de fierbinţi pe un aparat sau pe un alt obiect? -Aţi simţit un perete cald, fierbinte? -Aţi simţit un şoc sau o electrocutare? De unde? -Aţi simţit un miros neobişnuit? Cu ce semăna şi de unde provenea? -Aţi simţit miros de fum? -Aţi simţit miros de produse petroliere? 52
Martorii pot fi obişnuiţi (trecători, vecini, ş.a.) sau antrenaţi (salariaţi ai serviciilor profesioniste, private sau voluntare de urgenţă, poliţişti, specialişti tehnici). Dacă declaraţia este luată prea devreme pot apare erori datorită implicării emoţionale (pierderea proprietăţii, şocul evenimentului, ş.a.). După o perioadă de timp erorile pot apare datorită raţionalizării impresiilor, încercării de a acoperi un posibil vinovat sau sindromul eroului. În unele cazuri, martorii pot corobora în timp diferite detalii, aparent dispersate, nemenţionate în declaraţiile iniţiale. În anexa 1 sunt precizate câteva recomandări pe care investigatorul trebuie să le aibă în vedere atunci când discută cu persoane ce pot oferii detalii despre cauza incendiului. c. Evoluţia în timp şi în spaţiu a incendiului. -modul de manifestare (intensitatea şi durata arderii); -fenomene însoţitoare (răbufniri sau explozii, zgomote, ş.a.); -proporţii atinse în diferite faze; -focarul principal de ardere; -viteza de propagare; -aspecte reţinute de martori; -timpii de securitate la incendiu şi operativi de intervenţie care prezintă interes. d. Situaţia meteorologică: -înaintea declanşării incendiului; -pe timpul manifestării incendiului; Datele se vor obţine pe bază de solicitare scrisă de la staţia meteo (umiditate, temperatura medie, viteza vântului, ş.a.), iar de la martori pe bază de interviu după exemplul de mai jos: -A fost furtună înaintea incendiului? -Au fost descărcări electrice în atmosferă? -A fost inundaţie? -A fost cald (frig) neobişnuit? -A fost o zi umedă? -A fost zăpadă mare? -Era întuneric? e. Desfăşurarea intervenţiei de stingere a incendiului: -acţiunea salariaţilor la locul de muncă: -acţiunea sistemelor şi instalaţiilor pentru detectare, semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu şi a sistemelor, instalaţiilor şi dispozitivelor de limitare şi stingere a incendiului (ora la care a acţionat, sectorul de declanşare, dacă au funcţionat la întreaga capacitate, deficienţe în funcţionare, efectul acţiunii lor asupra desfăşurării procesului de ardere). Cunoaşterea acestor date poate furniza indicii valoroase asupra locului iniţierii incendiului (unde va trebui căutat focarul), duratei acesteia şi modului de evoluţie (rapid sau lent). Este 53
necesară verificarea corectitudinii alegerii, montării, verificării şi întreţinerii acestora. -acţiunea serviciului privat pentru situaţii de urgenţă (după caz, cooperarea cu alte servicii); -acţiunea serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă. Se vor preciza durata, dispozitivul şi operaţiunile întreprinse, mijloacele utilizate, salvări de persoane şi bunuri, factori care au facilitat sau limitat acţiunea de intervenţie, accidente şi victime. f. Situaţia obiectivului după lichidarea incendiului şi efectele acestuia asupra construcţiei, instalaţiilor, materialelor şi persoanelor: -se fac observaţii pentru stabilirea „amprentei incendiului”, precizându-se zonele afectate de incendiu, efectul fumului, gazelor fierbinţi, gazelor corosive, ş.a., poziţia bunurilor şi proporţiei în care au ars sau au fost deformate, acţiunea şi defectele solicitărilor termice asupra construcţiei, instalaţiilor şi materialelor; -se stabilesc urmele care vor fi analizate pe loc sau ulterior. Principalele urme ale incendiilor se pot clasifica astfel: - urme de cenuşă şi fum, rezultate prin arderea, topirea sau descompunerea materialelor şi substanţelor combustibile sau nerezistente la temperaturile produse în timpul incendiului (textile, mase plastice, cauciuc, lemn, sticlă ş.a.); – urme de lichide, vapori şi gaze combustibile (produse petroliere, lacuri, vopsele, solvenţi, gaz metan, gaz lichefiat tip aragaz ş.a.); - urme create de explozivi, provenite de la: ♦ substanţe explozive: focarul (craterul), schije, ruperi, arsuri, fumizare, efecte distructive, urme, efecte sonore; ♦ amestecuri explozive; ♦ succesiunea exploziilor, fumizare, scurgeri de produse combustibile, tipuri de instalaţii, efecte distructive; ♦ explozii fizice: crăpături, rupturi datorate fisurilor, defectelor de fabricaţie, coroziunilor intensive, solicitărilor mecanice îndelungate, forţarea aparatelor de măsură şi control datorită suprapresiunilor sau vibraţiilor, schije, deteriorarea vecinătăţilor, distrugeri provocate de recipientul explodat, ş.a.; - microurme create de incendii şi explozii: ♦ particule de sticlă, vopsea, coloranţi, lacuri, pulberi combustibile; ♦ resturi de lichide combustibile, lubrifianţi, mase plastice, gudroane, ş.a.; ♦ resturi de materiale combustibile arse; - urme de produse chimice incendiare, toxice şi radioactive; - urme ale instrumentelor, dispozitivelor şi ale altor obiecte (chei, cleşti, leviere, răngi, ciocane, şurubelniţe, brocuri de sudură, şpan, pilitură, diagrame ale aparaturii de măsură şi control); - urme ale omului: 54
♦ urme cu forme ale mâinilor, picioarelor, vocii, scrisului, manierii de a executa diferite operaţiuni; ♦ urme biologice: de sânge, salivă, păr, osteologice, miros, ţesuturi moi, arsuri; ♦ urme de încălţăminte, îmbrăcăminte şi ale altor obiecte folosite de om; - urme ale vegetalelor (resturi carbonizate, aşchii, seminţe, plante uleioase, ş.a.); - urme ale animalelor (lăsate de picioare şi coarne, sânge, păr, puf, lână, pene, ş.a); - urme ale mijloacelor de transport (anvelope, roţi, potcoave, scurgeri de carburanţi şi lubrifianţi, ş.a.); ♦ se precizează efectele asupra persoanelor; ♦ se precizează poziţia focarului de iniţiere şi vecinătatea cu urme de materiale combustibile, instalaţii, utilaje. Fixarea datelor de mai sus se face conform codului de procedură penală prin: -descriere în procesul verbal de cercetare la faţa locului, raportul de constatare tehnică, raportul de constatare medico-legală; -mijloace tehnice: fotografie judiciară, schiţe, desen, filmul judiciar, fonograme, video-fonograme judiciare. Date şi informaţii privind cauzele incendiilor se consemnează în: notele de anunţare a incendiilor, procesele verbale de intervenţie, rapoartele (de evaluare a intervenţiei, de intervenţie), registrul acţiunilor de intervenţie şi se stochează în banca de date. Ridicarea urmelor sau a imaginilor acestora se face prin procedee şi tehnici criminalistice specifice: -ridicarea obiectului care poartă sau conţine urme (sticle, bidoane, batiste, pungi de plastic, cutii conserve, ş.a.); -ridicarea crustelor, depunerilor, petelor, pulberilor, ş.a. folosind solubilizarea în apă sau alcool, seringa, pipeta, aspiratorul, spatula, lopăţica, penseta, magnetul ş.a.; -ridicarea prin transferare folosind folii adezive, electricitatea statică, transvazarea; -ridicarea prin fotografiere, filmare, mulaj, desen. Urmele sau purtătorii de urme se ambalează separat, se marchează, etichetează şi sigilează. Toate aceste operaţiuni (fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor) se execută de organele de poliţie şi au fost prezentate în prezenta instrucţiune cu scop informativ pentru investigator. Se recomandă ca investigatorul să participe, cu acordul organelor de cercetare penală la fixarea, ridicarea şi conservarea urmelor, propunând, după caz, urmele relevante pentru analiza cauzei de incendiu. De asemenea, se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii. 55
4. Activităţi desfăşurate de investigator 4.1. Documentarea Documentarea se face atât înainte de începerea cercetării la faţa locului cât şi după aceasta, şi cuprinde: a) studierea proiectului sau a documentaţiei tehnice a construcţiei, instalaţiilor tehnologice sau utilitare; b) studierea documentaţiei cu privire la procesele tehnologice şi alte activităţi desfăşurate în spaţiul în care s-a produs incendiul; c) studierea documentelor de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor ale obiectivului afectat; d) studierea activităţii de prevenire a serviciului de urgenţă voluntar sau privat, a compartimentului de prevenire a incendiilor sau a cadrului tehnic cu atribuţii în domeniu la obiectivul afectat, după caz; e) studierea documentelor de control privind apărarea împotriva incendiilor întocmite de cadrele tehnice cu atribuţii în domeniul prevenirii şi stingerii incendiilor şi de personalul abilitat al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă anterior producerii evenimentului; f) studierea reglementărilor tehnice, dispoziţiilor generale, a normelor şi normativelor ce se aplică în obiectivul respectiv; g) studierea caracteristicilor tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate în eveniment; h) studierea cazuisticii unor evenimente similare produse în ţară sau străinătate; 4.2. Cercetarea la faţa locului Pe timpul cercetării la faţa locului se urmăresc următoarele aspecte: a) identificarea persoanelor care pot da relaţii despre eveniment, abordarea lor în vederea obţinerii de date şi informaţii utile stabilirii cauzei de incendiu, iar în cazul în care acestea nu doresc să comunice cu investigatorul se va propune organele abilitate de lege (poliţie) intervievarea acestora; b) deşi protejarea zonei sau incintei unde s-a produs incendiul, pentru conservarea şi prevenirea sustragerii probelor se face de poliţie, investigatorul va propune acestora reducerea sau extinderea ariei de cercetare, după cum în suprafaţa afectată există sau nu probe care să ajute la stabilirea cauzei; c) examinarea tuturor elementelor de interes din zona şi vecinătatea zonei incendiate; d) stabilirea locului izbucnirii incendiului, a modului de dezvoltare a acestuia, culorii flăcărilor şi a fumului, a mirosului degajat în urma arderii şi a suprafeţelor incendiate; e) stabilirea factorilor care au favorizat propagarea incendiului: uşi, ferestre, goluri, neasigurarea măsurilor de preîntâmpinare a propagării 56
incendiilor (elemente de protecţie a golurilor, obloane, trape, încăperi tampon, tamburi deschişi) şi instalaţii tehnologice sau utilitare (electrice, încălzire, gaze, ventilare, climatizare, etc.); f) consemnarea tuturor constatărilor, datelor, informaţiilor şi elementelor care pot fi folosite la stabilirea cauzei probabile de incendiu; g) observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului; h) analizarea posibilităţii existenţei mai multor focare; i) stabilirea modului de intrare în funcţiune a instalaţiilor de stingere a incendiilor sau de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi utilizând diagrame, înregistrării audio-video, ş.a.; j) stabilirea poziţiei obiectelor, materialelor, substanţelor, eventual a persoanelor decedate odată cu intrarea în acţiune a forţelor concentrate; k) identificarea modificărilor survenite atât pe timpul stingerii incendiului cât şi după stingere ; l) cooperarea cu organele abilitate pentru ridicarea, conservarea şi cercetarea probelor ce pot concura la stabilirea cauzelor probabile de incendiu; m) furnizarea către organele de poliţie a datelor necesare a fi cuprinse în procesul verbal de cercetare la faţa locului. A.Activităţi desfăşurate în timpul intervenţiei Activitatea de cercetare a cauzei probabile de incendiu se poate desfăşura în paralel cu luarea măsurilor tactice operative necesare pentru organizarea stingerii, dacă investigatorul face parte din subunitatea de intervenţie sau grupa operativă a unităţii de pompieri. Investigatorul trebuie să stabilească şi să noteze date despre: -dimensiunea incendiului (suprafaţa incendiată, extinderea la vecinătăţi, propagarea fumului şi gazelor de ardere la distanţă prin tubulatură, canale, ş.a.); -existenţa mai multor focare distincte, a unor zone cu ardere mai intensă alternând cu zone cu ardere mai lentă (ulterior se vor analiza posibilităţile de apariţie a acestor fenomene ca urmare a distribuţiei materialelor şi a condiţiilor de tiraj din zonele respective); -prăbuşirea unor elemente de construcţii, cedarea unor elemente de compartimentare; -înălţimea şi culoarea flăcărilor; -culoarea şi mirosul fumului; -existenţa unor uşi sau ferestre deschise, sparte, sau a unor goluri tehnologice care să favorizeze un aflux suplimentar de aer necesar arderii; -dacă instalaţiile tehnologice şi utilitare (electrice, ventilaţie, încălzire) sunt în funcţiune sau nu; -intrarea în funcţiune a instalaţiilor automate de stingere sau de evacuare a fumului; -direcţia şi intensitatea vântului, alte fenomene meteo: ploaie, ceaţă (informaţiile vor fi ulterior completate cu datele exacte furnizate de staţia meteo cea mai apropriată); 57
-efecte negative ale incendiului asupra utilizatorilor. Este util ca aceste date să fie înregistrate pe reportofon sau stocate pe o bandă videomagnetică prin filmare ori pe un card de memorie în cazul utilizării unei camere foto digitale . B.Activităţi desfăşurate după lichidarea incendiului Într-o primă fază (numită şi faza statică) se procedează la constatarea şi fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul cercetat fără să se atingă sau să se modifice poziţia urmelor şi obiectelor purtătoare de urme. Se recomandă efectuarea următoarelor activităţi: -observarea mai întâi din exterior a locului incendiului, pentru perspectiva de ansamblu şi pentru identificarea efectelor produse asupra construcţiei şi vecinătăţilor; în acest scop investigatorul se va deplasa de-a lungul perimetrului exterior al locului incendiului notând: a)limitele exterioare ale propagării incendiului, efectele asupra vecinătăţilor; b)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din alte incinte (propagarea prin goluri neprotejate sau chiar fisuri existente în elementele componente ale construcţiei ); c)eventualele posibilităţi de iniţiere a incendiului de la surse de aprindere din exterior (direct sau cu propagarea ulterioară): urme de focuri în aer liber, prezenţa unor linii electrice aeriene cu conductoare rupte, posibilitatea aruncării unor resturi de ţigări şi chibrituri nestinse la ghene, gunoaie, ş.a., executarea unor lucrări de sudură sau tăiere în imediata vecinătate a obiectivului; d)eventuale urme ale pătrunderii în spaţiul examinat al unor persoane străine, care ar fi putut iniţia aprinderea; -pătrunderea în interior şi parcurgerea întregului spaţiu afectat pentru formarea imaginii de ansamblu asupra sensului de propagare a incendiului pe baza identificării zonelor cu urme de termodegradare mai intensă; se poate proceda la sectorizarea locului incendiului şi examinarea fiecărui sector de cercetare, pornind de regulă, de la periferie la focar; se notează urmele, materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv; este util a se executa filmări şi fotografii (de orientare: unitare sau panoramice, schiţă şi de scoatere în evidenţă a obiectelor principale) recomandabil cu marcarea eventualelor probe cu plăcuţe numerotate, precum şi schiţe, desene, ş.a. -analizarea amprentei incendiului; se determină: a)intensitatea arderii în diferite zone, pe baza efectelor asupra materialelor existente, în funcţie de natura lor (topiri, deformări, ş.a.); b)utilajele şi instalaţiile din zona afectată de incendiu sau în cazul incintelor rezidenţiale aparatele capabile să iniţieze aprinderea materialelor combustibile din jur (reşouri, fiare de călcat, ş.a.), notându-se poziţia în care au fost găsite cordoanele de alimentare şi ştecherele; c)urmele de mirosuri neobişnuite; 58
d)urmele de scurgeri de lichide combustibile; e)corpuri sau obiecte care prezintă urme de degradări termice anormale, direcţia acestor degradări; Investigatorul trebuie să ştie că regulile de procedură penală interzic atingerea ori deplasarea urmelor sau obiectelor, care pot constitui probe, de către alte persoane înaintea persoanelor abilitate de lege, în caz contrar fiind pierdut caracterul probatoriu. Prezenţa şi semnificaţia urmelor găsite la faţa locului trebuie permanent coroborate cu alte informaţii obţinute pentru a evita ipotezele greşite. După ridicarea probelor de către organele de poliţie se trece la căutarea unor noi indicii prin deplasarea obiectelor sau aparatelor şi prin înlăturarea molozului şi resturilor de materiale carbonizate, prin decopertări succesive, până la atingerea pardoselii. Această fază, numită faza dinamică, nu trebuie subestimată sau neglijată, putând oferi deseori date suplimentare importante. Se recomandă examinarea: -instalaţiilor tehnologice şi utilitare, precum şi a aparatelor, pentru a stabili dacă se aflau în funcţiune sau nu în momentul iniţierii incendiului (stabilirea poziţiei pornit-oprit a butoanelor de acţionare a întrerupătoarelor, comutatoarelor, poziţia cordoanelor de alimentare şi a ştecherelor), precum şi starea lor tehnică (urme ce evidenţiază eventuale defecţiuni-fisuri, urme de frecare, topiri ale izolaţiei conductorilor electrici, suprasolicitări termice – se observă dacă sunt din interior sau exterior-deteriorări ale stratului de vopsea ca urmare a unor şocuri mecanice, ş.a.); - golurilor neprotejate în pereţi sau planşee, care ar fi putut favoriza propagarea incendiului, prin corpuri incandescente, gaze fierbinţi, ş.a. -elementelor de protecţie ale instalaţiilor (siguranţe fuzibile sau automate, relee de protecţie, ş.a.); -urmelor de topire (metale, materiale plastice); -urmelor de lichide combustibile pe pardoseală; -urmelor şi depunerilor de funingine (formate, de regulă, deasupra locului de ardere a unui lichid combustibil); -instalaţiilor de încălzire şi poziţia materialelor combustibile (a resturilor acestora) faţă de ele (direcţia părţilor cu carbonizare mai intensă; se verifică dacă sobele erau în funcţiune, gradul de umplere cu combustibil, tipul combustibilului utilizat, ş.a.); -etanşeităţii canalelor de fum ale coşurilor prin controlul vizual al zidăriei, evidenţiind urmele de carbonizare mai intensă corelate cu prezenţa în apropiere a unor materiale combustibile. În această fază a cercetării, pentru a scoate în evidenţă cât mai bine urmele existente pe materialele şi obiectele prezente în spaţiul respectiv se realizează o fotografiere în detaliu a acestora de către organele de cercetare penală. Se recomandă efectuarea unor fotografii/filmări ale urmelor relevante, cu caracter informativ de către investigator, pentru arhiva unităţii. 59
Obiectele prelevate de la faţa locului constituie uneori un mijloc de probă în faţa unei instanţe de judecată, în acest caz fotografia de detaliu vine în sprijinul celui care a întocmit raportul de constatare tehnică, susţinând astfel concluziile la care a ajuns investigatorul. C.Efectuarea de încercări de laborator şi expertize, pentru determinarea unor caracteristici tehnice ale materialelor şi substanţelor implicate, compararea rezultatelor cu valorile teoretice stabilite în aceleaşi condiţii, luate în considerare în estimarea riscului iniţial de incendiu; D.Solicitarea sprijinului celorlalte organe abilitate prin lege pentru obţinerea unor date şi informaţii necesare elucidării cazului; a) se propune organelor de poliţie persoanele care au refuzat orice dialog
cu investigatorul şi există indicii că acestea deţin informaţii cu privire la izbucnirea incendiului, pentru a fi interogate; b) se solicită organelor abilitate punerea la dispoziţia investigatorului a declaraţiilor celor interogaţi, precum şi a celorlalte date rezultate în urma anchetei; E.Elaborarea ipotezelor privind locul şi împrejurările iniţierii incendiului, verificarea tuturor ipotezelor înaintea stabilirii concluziilor şi întocmirea raportului de cercetare a cauzei de incendiu. a) stabilirea ipotezelor referitoare la cauzele şi împrejurările posibile să fi generat incendiul; b) analiza ipotezelor, eliminarea succesivă a celor care nu pot fi fundamentate logic, tehnic şi ştiinţific; c) întocmirea raportului de constatare tehnică a cauzei probabile de incendiu . 5. Stabilirea poziţiei focarului şi a cauzei probabile a incendiului Pentru determinarea cauzei ce a generat incendiul şi a împrejurărilor în care s-a produs iniţierea arderii, investigatorul trebuie să stabilească locul în care s-a declanşat primul proces de ardere (focarul iniţial) şi concomitent să găsească în zona respectivă indiciile cu privire la primul material aprins, primul material semnificativ aprins, sursa care a produs iniţierea şi circumstanţele care au permis producerea evenimentului. Precizarea poziţiei focarului iniţial trebuie realizată prin interpretarea judicioasă a amprentei incendiului, coroborată cu acţiunea factorilor care influenţează desfăşurarea proceselor de combustie şi propagarea arderii în situaţia specifică a cazului în speţă, modul cum incendiul a evoluat în timp şi în spaţiu, direcţiile şi căile prin care s-a propagat succesiv până a cuprins întreaga suprafaţă afectată, astfel încât, parcurgând în sens invers traseele respective, să 60
se localizeze zona unde s-au declanşat procesele de ardere. În general, focarul iniţial prezintă urmele unei solicitări termice mai puternice decât spaţiile învecinate. Diferitele variante de dezvoltare spaţială a incendiului cu modificarea corespunzătoare a amprentelor sale trebuie luate în calcul. Principalele caracteristici ale modelului dezvoltării spaţiale sunt: - în zona focarului arderea durează mai mult decât în spaţiile învecinate şi de cele mai multe ori cu o intensitate mai mare; - tendinţa naturală de propagare ascensională a gazelor de ardere şi a fumului; - propagarea laterală a incendiului se produce până la limita spaţiului din mediul înconjurător, cu o viteză mare atunci când există o obstrucţie pe direcţia ascensională; - toate focarele de ardere situate la partea de jos a spaţiului investigat trebuie depistate şi analizate ca posibile focare de iniţiere a incendiului. În acest sens se desfăşoară următoarele activităţi: -se analizează fiecare punct jos de ardere sub aspectul modului de transmitere a arderii de la acesta, prin stabilirea direcţiei predominante a arderii şi a suprafeţelor de ardere ce puteau fi aprinse din acest punct, pentru a forma un incendiu mic; -după analizarea tuturor punctelor joase de ardere, se studiază amprenta generală a incendiului, pentru a se realiza modelul după care se consideră că incendiul a evoluat ulterior; se ia în considerare şi acţiunea unor factori exteriori (direcţia vântului, sensul curenţilor de aer formaţi în clădire, efectul de coş) pentru determinarea efectului ce-l putea transmite asupra dezvoltării incendiului; -concluziile rezultate din studierea fiecărui punct de ardere sunt evaluate în corelaţie cu amprentele generale şi cu modul de evoluţie a incendiului în faza dezvoltată; în general numai unul din aceste puncte corespunde, în contextul dat, ca loc de origine a incendiului; -se caută cauzele care ar fi putut produce iniţierea incendiului, în toate punctele joase de ardere ce ar putea constitui, în situaţia dată, loc probabil de origine a acestuia; dacă nici unul dintre punctele joase de ardere nu ar fi putut – conform analizei întreprinse – să constituie locul de origine a incendiului, investigatorul trebuie să studieze şi alte posibilităţi de iniţiere a arderii, în puncte situate la alte nivele ale spaţiului cercetat. La cercetarea punctelor joase de ardere trebuie avute în vedere şi posibilităţile ca procesele de combustie să fi apărut ca urmare a unor fenomene ce au avut loc în partea superioară a spaţiului, ca de exemplu: prăbuşirea unor elemente de construcţii sau a altor materiale aprinse ori scurgerea pe sol a unui lichid combustibil ieşit printr-o neetanşeitate a unei conducte, rezervor, ş.a., care s-a aprins în contact cu o sursă de iniţiere. În numeroase cazuri, punctele joase de ardere sunt situate la nivelul pardoselii apărând sub forma carbonizării profunde. Pentru o analiză corectă a modului de formare a carbonizării, trebuie avute în vedere următoarele: 61
-materialele solide care cad arzând la sol, precum şi corpurile metalice incandescente, supraîncălzite sau alte obiecte cu emisie calorică importantă, în contact direct sau la mică distanţă de pardoseala combustibilă, pot iniţia arderea pe faţa superioară a acesteia şi produce carbonizarea ei în profunzime; este evident că prezenţa obiectelor metalice sau topite care au provocat arderea pardoselii, permite precizarea originii carbonizării; -lichidele combustibile ce ard pe pardoseală nu pot provoca, de regulă, aprinderea acesteia pe faţa sa superioară, deoarece radiaţia calorică a flăcărilor are numai efecte foarte reduse; -pardoseala combustibilă poate fi aprinsă, de regulă, numai dacă lichidul combustibil pătrunde sub nivelul ei, prin găuri, interstiţii sau alte neetanşeităţi, arzând dedesubt. Astfel, acţiunea flăcărilor provoacă aprinderea feţei inferioare a pardoselii, carbonizarea sa de jos în sus, fiind posibilă străpungerea acesteia şi trecerea arderii pe faţa superioară. III.4.4. METODE ŞI PROCEDEE FOLOSITE ÎN CERCETAREA INCENDIILOR Pentru examinarea situaţiei la faţa locului, pentru precizarea provenienţei urmelor, a caracteristicilor şi transformărilor suferite de acestea, precum şi pentru reconstituirea situaţiei iniţiale sau a fenomenelor ce s-au produs în timpul incendiului se pot utiliza diverse metode, procedee, expertize şi mijloace tehnice care se pot grupa astfel: 1. Metode logice generale: -analiza-dezmembrarea şi desfacerea pe plan mintal a întregului în părţile şi laturile sale componente; -sinteza-reconstituirea mentală a întregului prin asamblarea elementelor şi laturilor sale constitutive; -inducţia-determinarea proprietăţilor şi aspectelor unor colectivităţi (mulţimi) mai mari de obiecte, fenomene şi procese pornind de la colectivităţi mai restrânse (submulţimi), adică inferenţa de la particular spre general; -deducţia-determinarea caracteristicilor şi proprietăţilor unor indivizi (elemente) sau colectivităţi mai restrânse de indivizi (submulţimi) pornind de la proprietăţile şi caracteristicile unor colectivităţi mai cuprinzătoare (mulţimi) ale acestora, adică inferenţa de la general la particular şi individual; -comparaţia-studierea caracteristicilor şi proprietăţilor a două sau mai multe elemente (fenomene) şi stabilirea celor identice, asemănătoare şi deosebite; -presupunerea şi excluderea-stabilirea (din fază iniţială) a întregului pachet de ipoteze şi versiuni, precum şi eliminarea succesivă (pe parcursul cercetării) a celor ce nu pot fi fundamentate (logic, tehnic şi ştiinţific) ca posibile în situaţia reală dată. 62
2. Metode, procedee şi mijloace operative de specialitate: -utilizarea instrumentelor de măsură (ruletă, riglă, balanţă, cronometru, termometru, ş.a) şi optice de mărit (lupe, microscoape, ş.a.); -folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filmat şi de proiecţie, precum şi a celor de înregistrat ( casetofon, reportofon, ş.a.);nu se recomandă utilizarea aparatelor de telefonie mobilă cu cameră video-foto; -studierea concluziilor rezultate în urma utilizării în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor a unor metode şi tehnici specifice de cercetare (prelucrare statistico-matematică a datelor despre incendii, cartografierea acestora sau a altor parametri privind riscul de incendiu). 3. Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate: -determinarea caracteristicilor de comportare la foc a materialelor şi substanţelor (temperatură de aprindere, temperatură de inflamabilitate, temperatură de aprindere spontană-autoaprindere, putere calorifică, viteză de ardere, viteză de propagare a flăcărilor, limita de rezistenţă la foc, limite de explozie, opacitatea fumului, energie minimă de aprindere, ş.a.) şi dacă este necesar, încadrarea în euroclase de reacţie la foc; -determinarea prin calcul a bilanţului energetic al materialelor şi substanţelor combustibile; -confruntarea duratei incendiului şi a temperaturii rezultate cu durata convenţională şi cu temperatura produsă; -identificarea în cenuşă, zgură, topituri sau materiale prelevate a prezenţei unor substanţe (iniţiatori sau acceleratori ai reacţiei de ardere) sau a unor componenţi din structura lor; -determinarea modificărilor din structura metalelor şi a altor materiale în urma solicitărilor termice şi a fenomenelor fizico-chimice la care au fost supuse în timpul incendiului; -analiza şi compararea suprafeţelor şi contururilor obiectelor; -stabilirea compoziţiei chimice şi precizarea unor substanţe combustibile; -evaluarea gradului de acţiune al efectelor negative ale incendiului asupra persoanelor din zona focarului sau asupra altor utilizatori; -reconstituirea la scară reală sau redusă în obiectivul în cauză, în obiective similare, în poligon sau laborator, a aspectelor privind situaţia anterioară incendiului, sau a posibilităţilor ca unele reacţii, fenomene, activităţi să se fi desfăşurat conform declaraţiilor martorilor sau ipotezelor investigatorului; -experimentări pentru determinarea modului în care ard unele materiale şi a fenomenelor ce însoţesc procesul de combustie; -realizarea de capcane criminalistice – pentru identificarea făptuitorului prin utilizarea substanţelor chimice, izotopi radioactivi, dispozitive electronice, fotografiere, ş.a.; -expertize criminalistice (dactiloscopică, traseologică, grafică, ş.a); -expertize psihiatrico-legale (în cazuri posibile de piromanie, alcoolism ş.a.). 63
III.4.5. PARTICULARITĂŢI METODOLOGICE ŞI TEHNICE DE IDENTIFICARE A CAUZELOR DE INCENDII 1. În cazul surselor de aprindere cu flacără se va avea în vedere: -verificarea existenţei mijloacelor care utilizează flacăra sau care pot, în anumite condiţii să formeze flacără, cum sunt: aparate de sudură, facle, cuptoare, aparate de gătit (aragaze, reşouri), de iluminat (lămpi, lumânări, felinare, torţe), de laborator (becuri şi spirtiere cu gaze sau lichide combustibile), afumători, mijloace de aprindere (chibrituri, brichete, aprinzătoare electrice, ş.a.), focul în aer liber; -examinarea urmelor şi resturilor rămase de la mijloacele ce utilizează flacăra, a deformărilor acestora şi a funinginei; -determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor şi substanţelor aflate în zona incendiului, precum şi a distanţelor de amplasare a acestora faţă de sursele de producere a flăcării; -evaluarea temperaturii flăcărilor în funcţie de temperatura de ardere a combustibilului, de mărimea flăcării rezultate la ardere, precum şi de căldura pierdută prin radiaţii sau consumată de către produsele de ardere (de exemplu: flăcările de chibrit pot atinge 600-700o C., de sudură oxiacetilenică 3100oC., ale lămpilor de lipit 2000oC., cele de hidrogen 2800o C., cele de lemn 850-1400oC., de metan 1875oC., de propan 1925oC., cele ale lămpii cu petrol 780-1300oC.); -compararea căldurii de reacţie a flăcării cu temperatura sau energia minimă de aprindere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona incendiului; -studierea, după caz, a condiţiilor de micro climat sau a situaţiei meteorologice. 2. În cazul surselor de aprindere de natură termică se va urmări: -verificarea existenţei şi stării tehnice a instalaţiilor, aparatele termice sau a aparatelor electrice de încălzit, aparatelor electrocasnice şi de birou, a echipamentelor, coşurilor pentru evacuarea fumului sau a obiectelor incandescente; -examinarea punctelor sau a zonelor în care este posibilă apariţia frecării în funcţie de sistemul de rezemare şi de ungere, de turaţie şi de puterea transmisiei, ş.a.; -determinarea modului de transmitere şi acumulare a căldurii, precum şi a mărimii şi a duratei acesteia, corelat cu natura şi proprietăţile materialelor şi/sau substanţelor combustibile aflate în zonă; -examinarea urmelor şi resturilor provenite de la obiecte incandescente, jar, cenuşă, zgură, particule provenite de la sudură, tăiere, lipire, precum şi de la becuri, proiectoare, ţigări; -determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în apropierea sursei de aprindere, a distanţelor de siguranţă şi a celor efective, a duratei de influenţă, corelat cu condiţii de micro 64
climat (concentraţie de pulberi sau gaze combustibile, umiditate, curenţi de aer, temperatură a mediului, ş.a.) sau condiţii meteorologice; -compararea temperaturii de aprindere a materialelor sau substanţelor combustibile cu temperatura surselor de aprindere în funcţie de amplasarea acestora; -efectuarea de măsurători experimentale în condiţii similare, de la caz la caz, instrumente de măsură adecvate; -reconstituirea când este posibil, a situaţiei investigate. 3.În cazul surselor de aprindere de natură electrică se va proceda la: -studierea şi compararea schemei proiectate, a instalaţiilor electrice cu realitatea, în colaborare cu specialişti în domeniu; -verificarea gradului de protecţie a instalaţiilor electrice, în funcţie de pericolul de incendiu şi explozie existent; -determinarea univocă a instalaţiilor electrice aflate sub tensiune în momentul izbucnirii indendiului, precum şi a celor care nu erau sub tensiune; -examinarea dispozitivelor de siguranţă (de protecţie) ale instalaţiilor electrice; dacă sunt montate dispozitivele de siguranţă; dacă dispozitivele sunt originale, nu sunt supradimensionate, nu au fost reparate cu mijloace locale; dacă este capacitatea consumatorilor sub limita admisă pe circuitul (siguranţa) respectiv; -examinarea comutatoarelor, heblurilor şi întreruptoarelor, poziţia acestora şi urmele, impurităţile depuse pe ele şi pe punctele de contract; -examinarea consumatorilor (motoare electrice, aparate electrice, corpuri de iluminat ş.a.), starea tehnică a consumatorilor şi modul de supraveghere a acestora; puterea reală a consumatorilor şi compararea ei cu cea prevăzută în proiect; amprenta incendiului asupra consumatorilor (de exemplu: dacă pe resturile de filament ale unui bec electric se găsesc sudate urme microscopice de granule sau cioburi de sticlă, becul ardea, iar dacă particulele de sticlă au muchii ascuţite şi nu sunt sudate de filament rezultă că becul nu era sub tensiune). Pentru examinare se utilizează lupa, microscopul şi aparate de fixat imagini (foto şi video); -examinarea conductoarelor şi cablurilor electrice; starea izolaţiei (de exemplu carbonizarea izolaţiei în contact cu metalul şi schimbarea culorii observată prin mărimea la microscop şi prin fotografiere); colectarea, din zona incendiului, a resturilor de conductoare, urmată de examinarea structurii metalului (analiza metalografică) – de exemplu: apariţia unor modificări în structura cuprului care implică prezenţa oxigenului, indică închiderea circuitului înainte de izbucnirea incendiului, iar dacă indică doar prezenţa infirmă a oxigenului, înseamnă că circuitul s-a închis doar pe timpul incendiului; -verificarea integrităţii sistemului de descărcare continuă a sarcinii electrice şi a valorii rezistenţei de legare la pământ; -verificarea cablurilor pe traseu şi în secţiune (conform standardelor în vigoare) prin efectuarea unor măsurători privind: rezistenţa izolaţiei (cu ajutorul megaohmetrului), rezistenţa chimică (metoda punţii), proba cu tensiune înaltă 65
sau mărită şi a curentului de fugă, încercarea izolaţiei la străpungere, precum şi determinarea defectelor de cablu; examinarea materialelor identice (etaloane) cu cele avariate sau neutilizate; -inventarierea şi studierea punctelor în care se poate forma electricitate statică; Electricitatea statică poate crea accidente urmate de explozii sau incendii, numai dacă sunt întrunite simultan trei condiţii: există o atmosferă ambiantă explozivă, are loc curgerea prin descărcare disruptivă a sarcinilor şi energia eliberată prin descărcare este suficientă pentru aprinderea amestecului aer-gaz sau aer-pulbere. Materialele capabile să producă descărcări electrice sunt: solide-cauciucul natural şi sintetic, masele plastice, fibrele artificiale, răşinile sintetice, lichidesulfură de carbon, eter, benzină, hidrocarburi, esteri, hidrocarburi clorurate, cetone inferioare şi cetone, iar dintre gaze şi vapori-dioxidul de carbon care atunci când este descărcat din stare lichidă dezvoltă sarcini puternice în zăpada carbonică, ca şi jetul de abur de înaltă presiune. Operaţiunile tehnologice care favorizează producerea a sarcinilor electrostatice şi care au generat incendii frecvente prin descărcarea acestora sunt următoarele: transportul lichidelor prin conducte cu viteză relativ mare-de regulă peste 0,7m/s, transvazarea lichidelor şi umplerea sau golirea vaselor, recipienţilor, străbaterea unei conducte sau a unui furtun de către abur, aer sau orice gaz, atunci când aburul este umed, iar aerul sau gazul conţine particule din materiale electrizabile, ieşirea prin ajutaj a gazelor comprimate sau lichefiate, mai ales a acelor gaze care antrenează un lichid fin pulverizat, spălarea unor ţesături prin agitare în lichide-în special petroliere, mişcarea particulelor la măcinare, malaxare, amestecare, comprimare, benzi transportoare sau transmisii în mişcare, vehicule în mişcare, mişcarea volantelor, rotoarelor de turbină, compresoarelor, ventilatoarelor, derularea unor filme sau pelicule, benzi de hârtie şi textile ori ambalarea substanţelor pulverulente în saci. -evaluarea parametrilor ce caracterizează sursele de iniţiere a arderii de natură electrică, cum sunt: la scurtcircuit intensitatea, tensiunea şi rezistenţa de scurtcircuit, efecte mecanice şi termice ale scurtcircuitului; la arcuri şi scântei electrice-intensitatea, tensiunea descărcărilor, lungimea şi durata arcurilor şi scânteilor, capacitatea (energia) de aprindere; -studierea modului de amplasare şi a naturii materialelor şi substanţelor combustibile şi explozive din zona incendiată, compararea caracteristicilor de comportare la foc ale acestora cu parametrii ce caracterizează sursele de iniţiere a arderii de natură electrică, menţionaţi mai sus; -analizarea posibilităţilor de iniţiere a incendiului prin scurtcircuit, arcuri şi scântei electrice produse în mediul combustibil (exploziv) existent; -examinarea condiţiilor de microclimat (umiditate, grad de izolare, temperatura şi compoziţia mediului); -efectuarea de experimente în condiţii similare.
66
4. Pentru sursele de aprindere spontană se va urmări: -stabilirea substanţelor chimice prezente care se pot aprinde spontan în contact cu aerul, apa sau în contact cu alte substanţe chimice sau care pot intra în reacţii exoterme care pot conduce la aprinderea lor, a produsului de reacţie sau a materialelor şi substanţelor combustibile vecine mediului de reacţie; -evaluarea cantităţilor de substanţe intrate în reacţie şi a mărimii energiei termice dezvoltate; -evaluarea cantităţilor de substanţe sau materiale susceptibile de aprindere spontană şi compararea cu mărimea critică necesară pentru iniţierea fenomenului; -epistarea acceleratorilor existenţi în masa materialelor cu tendinţă de aprindere spontană, stabilindu-se contactul lor cu oxidanţii; -studierea fazelor tehnologice în cazul unui proces industrial; -studierea condiţiilor de manipulare; -studierea condiţiilor de depozitare a materialelor şi substanţelor combustibile, sau a reactivilor, prezente în zona incendiului (modul de stivuire, distanţa de siguranţă şi distanţele reale, modul de iluminare artificial sau natural, posibilităţi de contact artificial, temperatura materialelor şi a mediului, umiditatea şi alte condiţii de microclimat, durată, ş.a.); -determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor combustibile amplasate în zona incendiului şi compararea lor cu mărimea energiei termice dezvoltate; -verificarea posibilităţilor de aprindere spontană de natură chimică, fizicochimică sau biologică; -efectuarea după caz, de experimente de laborator cu probele colectate şi reconstituiri la faţa locului. 5. În cazul surselor de aprindere de natură mecanică se va avea în vedere: -identificarea instalaţiei, utilajului, uneltelor de muncă, ş.a. care pot produce scântei; starea tehnică şi modul de amplasare, utilizare şi supraveghere; -examinarea punctelor în care poate apare frecarea; -examinarea urmelor de ardere; -compararea capacităţii de aprindere a scânteii cu energia minimă de aprindere a materialelor combustibile din zonă; -determinarea caracteristicilor de aprindere şi ardere a materialelor sau a substanţelor combustibile aflate în zona incendiului; -examinarea lagărelor, arborilor, identificarea urmelor de tocire, a rizurilor, sudurilor locale, fisurilor, urmelor de topire a cuzineţilor, arderea vopselelor, suprafeţelor cu rugozităţi pronunţate; -examinarea condiţiilor de microclimat (umiditatea, temperatura şi compoziţia mediului); 6.Pentru sursele de aprindere naturale se recomandă: 67
-analizarea datelor meteorologice din perioada anterioară izbucnirii incendiului, din zona afectată; -examinarea urmelor de ardere; -determinarea condiţiilor de aprindere şi de ardere a materialelor şi substanţelor combustibile aflate în zona incendiului şi compararea lor cu energia de aprindere a surselor; -verificarea instalaţiilor de paratrăsnet, prin calcul şi măsurători adecvate şi analize de laborator; -examinarea efectelor mecanice şi tehnice în cazul trăsnetului; -studierea acţiunilor secundare în cazul trăsnetului ca urmare a inducţiei electrostatice şi electromagnetice, precum şi a eventualelor descărcări simultane în mai multe puncte; -evaluarea mărimii energiei solare datorate radiaţiilor directe; -examinarea bucăţilor de sticlă care ar putea juca rol de lentilă; -evaluarea nivelului de radiaţie. 7.La sursele de aprindere datorate explozivilor şi materialelor incendiare se va urmării: -determinarea substanţelor explozive existente, a modului de aprindere explozivă a acestora (oxidare rapidă, descompunere rapidă, polimerizări şi alte reacţii chimice necontrolate), precum şi a tipului de explozie produs (deflagraţie, detonaţie, explozie în spaţiu închis, explozie în aer liber); -studierea condiţiilor în care se pot produce exploziile, intervalul de explozie, temperatura şi presiunea mediului, ventilaţia, starea fizico-chimică a substanţelor şi materialelor, temperatura şi energia minimă de aprindere, compoziţia mediului, existenţa şi starea dispozitivelor şi mijloacelor de decompresare, ş.a.); -inventarierea surselor de iniţiere a exploziei (surse de energie) aflate în zona incendiului şi examinarea acestora; -examinarea efectelor şi urmărilor exploziei (presiuni şi temperaturi rezultate, distrugeri materiale, ş.a.); -inventarierea materialelor incendiare existente în zona de producere a incendiului şi luarea în calcul a caracteristicilor acestora. 8.În cazul surselor de aprindere indirecte se va avea în vedere: -identificarea posibilelor surse de căldură din apropierea locului de izbucnire a incendiului; -măsurarea distanţei dintre locul de izbucnire a incendiului şi eventualele focare din apropiere care puteau să transmită căldura prin radiaţie termică; -verificarea conductelor, tubulaturii a elementelor de construcţie din apropierea locului de izbucnire a incendiului.
68
CAPITOLUL IV ROLUL MANAGERULUI ÎN ACTIVITATEA DE INVESTIGARE A CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ – DEFINITE DE „INCENDII” IV.1. MANAGERUL – FACTOR DE DECIZIE ŞI EXECUŢIE ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR ŞI ÎMPREJURĂRILOR PRODUCERII SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ Stabilirea împrejurărilor şi cercetarea cauzei de incendiu constituie un atribut esenţial al comandantului unităţii de pompieri şi cuprinde ansamblul măsurilor şi activităţilor executate în scopul procurării, analizării şi exploatării datelor, informaţiilor şi probelor de orice natură, aprecierii corecte a condiţiilor care au favorizat producerea incendiului şi identificarea factorilor care au contribuit la evoluţia acestuia. Comandantul unei unităţi de pompieri se află în centrul procesului de conducere a cercetării incendiilor, a cărei esenţă constă în declanşarea acţiunii de transmitere către personalul din subordine, a sarcinilor şi responsabilităţilor ce îi revin într-o anumită perioadă pentru atingerea obiectivelor stabilite. Comandantul este obligat să asigure stabilirea împrejurărilor, cauzelor incendiilor la toate intervenţiile din zona de competenţă. Cauza de incendiu sau explozie, care se stabileşte pe baza cercetării criminalistice a urmelor incendiilor sau exploziilor, oferă informaţii importante pentru perfecţionarea muncii de prevenire, a metodelor şi mijloacelor de stingere, precum şi problemelor necesare pentru aplicarea măsurilor coercitive pe care societatea, organele specializate sunt obligate să le ia în cadrul încălcării regulilor de prevenire şi stingere a incendiilor, stabilite prin lege. Preocuparea pentru stabilirea cauzei incendiului trebuie să continue imediat după lichidarea acestuia, deoarece în această situaţie se pot recolta date cât mai concrete, cât mai aproape de realitate, aceasta având în vedere faptul că o secţie de producţie avariată de incendiu va trebui să fie readusă la normal în timpul cel mai scurt şi cercetările ulterioare, când consecinţele incendiului au fost înlăturate, sunt foarte anevoioase. Deci “Memorarea“ urgentă a stării imediate de după incendiu (recoltarea şi conservarea probelor, fotografii, declaraţii, etc.),este foarte important de reţinut că, în cazul necesităţii prelungirii timpului de cercetare (mai ales în cazuri grele), conservarea datelor despre incendiu deţine un rol important. Acestea pot ajuta la reluarea cazului, apariţiei de noi elemente de legătură cu cauza analizată, în cazul unor eventuale expertize sau contraexpertize. Este evident că mergându-se pe linia tragerii la răspundere a vinovaţilor, apar dese cazuri când se cer expertize şi după luni şi ani de zile. De aceea, se impune documentarea tematică a fiecărui caz şi păstrarea probelor până la elucidarea lui definitivă. 69
În scopul stabilirii împrejurărilor şi cauzelor incendiilor care, din diferite motive, nu pot fi determinate după încheierea intervenţiei, comandantul unităţii numeşte, prin ordin de zi, o comisie constituită din cadre competente şi specialişti, precizând tehnica, tactica si metodele de lucru ale acesteia. Tehnica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, cuprinde totalitatea mijloacelor şi modalităţilor utilizate în scopul descoperirii, examinării şi interpretării amprentei incendiului, precum şi protejării, conservării sau ridicării probelor materiale pentru expertizele de specialitate. Tactica stabilirii împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, reprezintă sistemul de reguli prin care se asigură executarea organizată, operativă şi oportună a activităţii şi cuprinde modul de desfăşurare al acesteia, stabilirea competenţelor, elaborarea ipotezelor, precum şi a modului de cooperare cu specialiştii şi organele abilitate de lege. Metodele pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzelor de incendiu, reprezintă căile şi procedeele prin care se asigură verificarea ipotezelor în scopul determinării cauzei reale şi a împrejurărilor izbucnirii incendiului. Principalele metode prin care se stabilesc împrejurările şi cauza de incendiu sunt: - observarea prin executarea recunoaşterilor pe timpul intervenţiilor; - determinarea proporţiilor şi direcţiilor de dezvoltare a arderii, culoarea flăcării şi a fumului; - analizarea locurilor unde incendiul s-a manifestat cu intensitate maximă şi a surselor posibile de iniţiere a aprinderii; - filmarea sau fotografierea, pe timpul şi după încheierea intervenţiei, incendiului, materialelor, clădirilor şi instalaţiilor, care au putut determina iniţierea sau influenţa evoluţia incendiului; - stabilirea caracteristicilor instalaţiilor, construcţiilor, materialelor şi a substanţelor utilizate în procesul de producţie; - stabilirea unor documente ce pot clarifica împrejurările producerii incendiului; - culegerea datelor de la martorii oculari şi specialiştii din obiectiv; - stabilirea caracteristicilor geo-fizice ale zonei unde a izbucnit incendiul; - întocmirea de scheme, grafice sau tabele privind obiectivul incendiat, materialele care prezintă interes, organizarea şi desfăşurarea intervenţiei. La stabilirea împrejurărilor şi cauzei de incendiu se vor respecta următoarele reguli generale: - nelimitarea anticipată, în timp, a duratei activităţii la faţa locului; - efectuarea investigaţiilor complete la locul incendiului indiferent de noile ipoteze care se conturează sau de alte anticipări; - consemnarea de către membrii comisiei a tuturor constatărilor făcute la faţa locului; – executarea organizată a activităţilor la faţa locului; 70
- utilizarea metodelor, procedeelor, aparaturii şi tehnicii adecvate în raport cu particularităţile locului investigat; - asigurarea pazei şi conservarea urmelor existente la locul incendiului; - identificarea cu operativitate a martorilor şi a altor persoane care se găsesc la faţa locului şi obţinerea de la aceştia a primelor date; - observarea comportamentului persoanelor prezente la faţa locului. Unitatea de pompieri desfăşoară activităţi pentru stabilirea împrejurărilor şi cauzei de incendiu, independent sau împreună cu organele prevăzute de lege. în caz de nevoie solicită sprijinul eşalonului superior. Potrivit prevederilor legale în vigoare, în activitatea de stabilire a împrejurărilor şi cauzei de incendiu, organele de pompieri militari sunt obligate să determine: - locul în care a fost iniţiat incendiul (focarul iniţial); - sursa de aprindere care a declanşat incendiul, mijlocul care l-a generat, materialul combustibil aprins, împrejurările în care s-a iniţiat arderea, precum şi timpul (ora) la care acesta s-a declanşat; - condiţiile în care incendiul s-a dezvoltat, propagându-se în afara focarului iniţial şi factorii care au favorizat progresia acestuia; - încălcările de la norme, normative şi alte prescripţii tehnice, eventualele manifestări de neglijenţă sau greşeli comise, motivele producerii lor, precum şi rapoartele de cauzalitate dintre ele şi apariţia sau dezvoltarea incendiului; - să ia masuri de protejare, pe cât posibil, a probelor în vederea ridicării sau expertizării lor, de către organele în drept; - să furnizeze, la cererea organelor în drept, datele şi informaţiile solicitate; - să coopereze, potrivit concepţiei stabilite, cu celelalte organe ale Ministerului Administraţiei şi Internelor şi să raporteze datele şi informaţiile obţinute după punerea de acord cu aceştia. Constatările şi concluziile rezultate cu prilejul stabilirii împrejurărilor şi cauzei se consemnează de către comisie în “raportul de constatare tehnică privind cauza de incendiu“, în care în principiu se menţionează: - componenţa comisiei; - unitatea, secţia, atelierul, instalaţia şi locul în care a izbucnit incendiul; - data şi orele izbucnirii, localizării şi lichidării incendiului; -caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi ale procesului tehnologic, dotările existente cu sisteme de protecţie împotriva incendiului; - caracteristicile incendiului cum sunt: modul de manifestare şi dezvoltare, suprafaţa incendiată, direcţiile principale de propagare, forma incendiului etc.; - cauze de incendiu posibile, avute în vedere şi motivul eliminării acestora; 71
- cauza incendiului descrisă în detaliu şi fundamentată tehnicoştiintific; - măsuri luate pe timpul desfăşurării activităţii pentru preîntâmpinarea unor pericole iminente şi pentru repunerea în funcţiune în cel mai scurt timp şi în regim de funcţionare a capacităţii afectate; - propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în viitor a unor astfel de incendii. Raportul poate fi însoţit de anexe: - rezultatele testărilor şi încercărilor efectuate; - schiţe, fotografii şi alte asemenea materiale şi documente; Scopul activităţii de management în cercetarea incendiilor este: - descoperirea împrejurărilor şi a cauzelor reale care au generat incendiile; - prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor şi împrejurărilor similare sau asemănătoare celor cercetate; - sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării adevărului, pentru luarea măsurilor ce se impun; - formularea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor desfăşurată în luarea măsurilor pentru perfecţionarea acesteia în viitor. Cercetarea cauzelor incendiului are rolul de a pune în evidenţă nu numai sursa de aprindere (iniţiere) ci şi toate elementele componente ale cauzei care a favorizat producerea şi evoluţia lor, analizând şi toate datele rezultate de natură subiectivă şi obiectivă ale persoanelor implicate. Concluziile formulate ca urmare a cercetării incendiului trebuie să se sprijine fie pe baza probelor certe prezentate de investigatori, fie prin eliminarea, motivată tehnic şi juridic a tuturor celorlalte cauze posibile. Se poate atrage atenţia asupra necesităţii de folosire a concluziilor experţilor caracterizate ca “certe” şi, ca urmare, evitarea situaţiilor de apariţie a erorilor ce pot fi comise de investigatori prin elaborarea unor concluzii fără verificarea tuturor versiunilor luate în discuţie. Organele de pompieri au un rol deosebit de important în activitatea de cercetare a cauzelor incendiilor , îndeosebi în ceea ce priveşte: - luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea unor pericole iminente; - observarea, notarea şi descrierea fazelor evoluţiei incendiului, începând cu momentul sosirii la faţa locului şi până la lichidarea completă a acestuia; - descrierea şi fixarea amprentei incendiului, precum şi descoperirea, fixarea şi protejarea urmelor incendiului şi a altor mijloace de probă; - participarea la stabilirea şi verificarea ipotezelor şi versiunilor referitoare la cauzele şi împrejurările care au generat incendiul; - efectuarea, la faţa locului şi în laboratoare de specialitate, a constatărilor tehnico –ştiinţifice necesare; 72
- expertizarea tehnică de specialitate de către experţi împuterniciţi potrivit prevederilor legale; - stabilirea măsurilor ce trebuie întreprinse pentru prevenirea incendiilor. IV.2 REGULI DE URMAT ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR DE INCENDIU Reguli tactice în ascultarea unui martor: -întrebările trebuie sa fie concrete, să fie formulate clar şi concis şi să nu aibă doua înţelesuri; -întrebările sa fie de aşa natura încât, prin ele să nu se evidenţieze problemele care interesează în mod deosebit, precum şi nici importanţa pe care ar avea-o, pentru elucidarea cazului, răspunsurile date; -întrebările se aranjează în aşa fel încât să fie o noutate pentru interlocutor; -se recomandă ca întrebările care ţin de esenţa cazului să fie puse printre cele de importanta minora; -pentru verificare, după fiecare răspuns se pot pune întrebări de control; -în cazul unor contradicţii între răspunsuri sau în cazul în care există indicii că interlocutorul ascunde unele fapte, se solicită audierea acestuia de organele de urmărire penală. Reguli care pot facilita stabilirea unui contact psihologic între investigator şi martor: -prestanţa investigatorului în faţa martorului; investigatorul trebuie să fie conştient de faptul că înainte de a fi ascultat va fi privit; -exprimarea clară, în limbaj inteligibil interlocutorului, este obligatorie; -înainte de a vorbi investigatorul trebuie să ştie să observe şi să asculte; -cel intervievat trebuie încurajat prin flatare sau prin utilizarea unor formule generalizatoare; -martorul trebuie să fie convins ca este ascultat cu cea mai mare atenţie, căci aceasta atitudine exprima respectul investigatorului faţă de el; -întrebările relevante trebuie puse la momentul optim, relatarea liberă trebuie realizată fără ca martorul să fie întrerupt, indiferent dacă investigatorul observă sau nu vreo încercare de inducere în eroare; -cheia succesului într-o astfel de discuţie trebuie căutată în atitudinea foarte răbdătoare a investigatorului. Echipamentul de protecţie al investigatorului 1.Ochelari de protecţie 2.Mănuşi de protecţie 73
3.Cască de protecţie 4.Aparat de respirat cu aer comprimat(după caz) 5.Cizme de protecţie 6.Costum de protecţie Mijloace tehnice necesare 1.Aparat foto (digital) 2.Cameră video 3.Reportofon 4.Rigle şi rulete 5.Instrumente pentru scris şi marcat 6.Pensă 7.Cleşte 8.Set şurubelniţe 9.Şerveţele de hârtie/materiale pentru curăţat 10.Voltmetru/ohmmetru 11.Lupă 12.Lanternă Opţional 1.Detector hidrocarburi 2.Reflector 3.Unelte: topor, târnăcop, ciocan de zidărie, cuţit, lopăţică, ş.a. Operaţiuni de fixare a locului evenimentului şi prelevarea probelor Acestea sunt executate de organele de poliţie şi au fost introduse în prezentele instrucţiuni pentru informarea investigatorului. Pentru fixarea locului evenimentului se execută o serie de operaţiuni: 1. Stabilirea unor măsuri pentru conservarea locului evenimentului; 2. Intervenţia organelor abilitate în zona unde s-a produs incendiul, acordarea primului ajutor persoanelor accidentate şi evacuarea spaţiului afectat; 3. Examinarea locului evenimentului. Activitatea de examinare a locului evenimentului presupune: a) Adunarea datelor necesare b) Efectuarea fotografiilor c) Marcarea locului d) Protejarea urmelor În vederea prelevării probelor se execută următoarele activităţi: 1.Fotografii generale; 2.Fotografii de detaliu; 3.Se întocmesc diverse planuri şi schiţe; 74
4.Se trece la cercetarea concretă a probelor; 5.Se realizează sectorizarea zonei unde s-a produs evenimentul; 6.Se face prelevarea urmelor; Această etapă constă în: a) Colectarea urmelor; b) Conservarea urmelor; c) Protejarea urmelor; d) Ambalarea urmelor; e) Etichetarea urmelor; Atunci când sunt adunate toate datele şi probele necesare se efectuează reconstituirea. IV.3. CELE MAI EFICIENTE METODE ŞI PROCEDEE DE INVESTIGARE CU FAZELE SPECIFICE ACESTORA În scopul soluţionării problemelor ce se ridică în legătură cu cercetarea urmelor incendiilor şi exploziilor, specialiştii folosesc, pentru aprecierea şi examinarea faptelor, urmelor sau obiectelor găsite la faţa locului şi a informaţiilor obţinute, o gamă amplă de metode, procedee şi tehnici din domenii diferite. Aceste metode şi procedee pot fi grupate astfel: a) Metode logice generale Analiza - reprezintă un proces mintal realizat prin desfacerea sau descoperirea fenomenului în părţile sale componente, urmată de concluzii referitoare la diferite însuşiri ale întregului. Sinteza - reprezintă procesul mintal opus analizei şi înseamnă unirea într-un corp unitar a părţilor fenomenului studiat. De fapt constituirea fenomenelor, a faptelor produse la locul incendiului, prezintă un proces de sinteză. Raţionamentul şi deducţia - prin raţionament se pot trage concluzii care se referă atât la cazul observaţiei respective şi la altele de acelaşi fel, dar care nu pot fi percepute nemijlocit prin experienţă perceptivă directă. Deducţia este operaţiunea inversă şi reprezintă raţionamentul prin care, din anumite judecăţi generale cunoscute, se poate ajunge la formularea unui adevăr particular. Comparaţia - în scopul descoperirii însuşirilor esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, trebuie să se compare şi să se confrunte în scopul de a se descoperi ceea ce ele au în comun sau diferit, să se stabilească în ce măsură fenomenele concordă cu observaţiile făcute în timpul intervenţiei pentru stingere, sau cu declaraţiile unor persoane ce cunoşteau unele date în legătură cu obiectivul incendiat, sau cu informaţiile martorilor oculari. b) Metode procedee şi mijloace operative de specialitate. Caracteristica acestora o reprezintă faptul că se folosesc în cercetarea la faţa locului a incendiului. In rândul acestora deosebim: 75
- folosirea instrumentelor de măsură ca: metru, rigla, balanţa, cronometru, ceas, termometru, etc.; - folosirea aparatelor de iluminat, fotografiat, filme şi de proiecţie; - folosirea instrumentelor optice de mărit (lupă, microscop, etc.); - folosirea aparatelor de înregistrare (magnetofon, casetofon, etc.); Acest lucru se poate realiza prin folosirea truselor criminalistice din dotarea organelor de urmărire penală, dar şi prin folosirea completelor din dotarea subunităţilor de pompieri militari. c) Metode şi procedee tehnico-ştiinţifice de specialitate. Probele recoltate de la locul incendiului sunt analizate în laboratoare speciale sau în laboratoare de specialitate din diferite întreprinderi sau ministere. O metodă des utilizată este analiza spectrală, metodă care permite determinarea rapidă, calitativă şi cantitativă a amestecurilor complexe de substanţă rezultată în urma incendiului (cenuşă, zgură, funingine, topituri etc.) precum şi resturi de pulbere, fibre, pete organice şi anorganice, pentru a stabili substanţele care au iniţiat incendiu, materialele care au ars şi substanţele folosite la stingerea incendiului. în practică se utilizează spectografe, în domeniul radiaţiilor vizibile, ultraviolete, infraroşii şi raze X, iar rezultatele se înregistrează pe spectograme. Este una din metodele cele mai complete, cu avantaje deosebite ce constau în faptul ca este necesară o cantitate redusă de substanţe, se poate recupera substanţa de cercetat fără a fi distrusă, necesită o pregătire minimă sau, în numeroase cazuri, chiar nici un fel de pregătire a substanţei, se obţin rezultate extrem de rapide ale analizei şi cu pierderi minime de timp. - dovedirea cu microscoapele electronice a urmelor de benzină cu plumb în funinginea de la locul incendiului, a cuprului evaporat la scurtcircuitare, a urmelor de lumânare în funingine, etc.- constituie o altă metodă de cercetare des utilizată: - cu ajutorul cromatografelor cu gaz sau cu coloranţi speciali, prin metoda denumită cromatografie, se pot identifica urmele de lichide inflamabile la locul incendiului, precum şi unele substanţe complexe (urme de vopsea, de sol, de materie sub formă de pete, cerneluri, resturi de pulbere etc.), în urma separării lor selective, pe un absorbant, precum şi aflarea agenţilor de iniţiere sau de accelerare a incendiilor (benzină, petrol etc.). În Journal of Criminal Laro Criminology and Police Science Baltimore, din martie 1966, pag.96 (şi următoarele) se descrie următorul caz de aplicare a acestei metode (Traducere după dr.Armin Forcher “Despre cercetarea incendiilor"): "După un incendiu a fost găsită o cârpă îmbibată cu apă de la stingere, arsă şi murdară de molozul de pe urma incendiului. Din aceasta sa extras o cantitate mică de vapori (10 ml) care au fost introduşi într-o coloană Apiezon. În afara acestei cromatograme a mai fost înregistrată o a doua din vaporii unei cisterne cu benzină, urmele obţinute concordând surprinzător şi făcând dovada că benzina a servit ca agent de accelerare a incendiului". 76
În practică se mai folosesc: - analiza prin activare- metoda permite identificarea urmelor suplimentare (resturi de sol, de praf, de pete organice şi anorganice, de pelicule de vopsea, de pete de sânge, fire de păr etc.), prin bombardarea cu radiaţii emise de izotopii radioactivi şi care sunt detectate cu ajutorul autoradiografiei controlului Geiger-Muller- detectoarele de scintilaţie, camere de ionizare. - metalografia - metoda permite identificarea modificărilor survenite în structura şi compoziţia metalelor şi aliajelor standardizate şi etalon prin şlefuirea şi fotografierea în secţiune; - deplasarea suprafeţelor - permite urmărirea şi înregistrarea continuă a suprafeţelor şi conturărilor obiectelor şi compararea lor. Se aplică verificarea suprafeţelor şi contururilor urmelor de fisuri şi crăpături ale vaselor sub presiune, care au explodat; - electroforeza – permite identificarea particulelor, emulsiilor sau particulelor în suspensie cu ajutorul electrolizei din urmele lăsate de scursuri, pete organice, resturi de vopsele, lacuri, proteine, etc.; - analiza luminiscenţei corpurilor - se asigură analizarea emisiei de radiaţie luminoasă a unor corpuri, datorită unor alte cauze decât acelea de incandescentă. Se foloseşte pentru examinarea resturilor de hârtie, lubrifianţi, vopsele, pete organice, în scursuri, pentru evidenţierea acţiunii unor substanţe sau a căldurii asupra acestor materiale; - polarimetria - se foloseşte pentru determinarea substanţelor grase, zaharoase a uleiurilor, nicotinei etc., utilizând polarimetrele cu cristale, pe baza teoriei că undele luminoase oscilează într-un plan perpendicular pe direcţia razei de propagare; - calorimetria – constă în măsura optică a culorii diferitelor substanţe, prin comparare cu o culoare etalon, fie prin măsurarea absorbţiei luminii de către substanţa respectivă cu ajutorul foto calorimetrelor; - reconstituirea – la scară naturală sau redusă la obiectivul în cauză, în obiective similare sau în laborator, a fenomenului arderii respective. în această vastă activitate de cercetare a incendiului sunt necesare de cele mai multe ori, cunoştinţe de specialitate din cele mai diferite domenii. în mai multe situaţii, în condiţiile prevăzute de lege, se dispune expertiza, în vederea obţinerii anumitor soluţii ştiinţifice din alte domenii de activitate. Organul de urmărire penală va dispune efectuarea unei expertize ori de câte ori se va socoti necesare cunoştinţele unui expert. Aceasta se execută după aprecierea probelor pe care le are la dosar, stabilind pentru care din ele este nevoie de expertiză. Organul de urmărire penală va formula întrebările, clar, precis şi limitate numai la specialitatea expertului (Camil Suciu – Criminalistică- ed.1972, pag.569). Activităţile de cercetare la faţa locului trebuie să fie organizate şi executate ţinând seama de condiţiile impuse de specificul funcţional al obiectivului în cauză. 77
Cercetarea la locul incendiului comportă o etapă premergătoare, în care organele Ministerului de Interne şi, după caz, cele ale procuraturii, execută, în domeniul de competenţă stabilit, activităţi organizatorice destinate asigurării condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea la timp şi de calitate a activităţilor. În etapa următoare, se trece la activitatea propriu-zisă de cercetare a locului incendiului, care se desfăşoară în două faze: - faza statică - în care se procedează la constatarea şi fixarea stărilor de fapt existente în spaţiul creat fără ca urmele şi diferitele obiecte purtătoare de urme să fie atinse şi fără a se modifica poziţia în care acestea au fost găsite; - faza dinamică - în care se trece la cercetarea amănunţită a locului faptei în vederea descoperirii, fixării şi examinării atente a fiecărei urme sau obiect purtător de urme, pentru aceasta ele putând fi degajate, deplasate din poziţia iniţială şi, eventual, ridicate de la faţa locului în scopul asigurării analizării lor în cele mai bune condiţii. De regulă, cele două faze sunt distincte şi se desfăşoară succesiv, însă practica a arătat că în unele situaţii deosebite, cele două faze ale cercetării se întrepătrund. În faza STATICĂ – se execută cercetarea situaţiei de ansamblu a locului (zonei) incendiului, acţiune care se desfăşoară concomitent cu operaţiunile de stingere. Este de reţinut faptul că în această fază este interzis a se schimba locul şi poziţia unor obiecte şi lucrări din zona incendiată, astfel că, pe baza lor să se poată reconstitui imaginea de ansamblu dinainte de incendiu. în funcţie de proprietăţile obiectivului (terenului) incendiat se pot realiza fotografii sau schiţe pe secţiuni. Fixarea imaginii statice trebuie realizată în acest fel încât să nu ducă la modificarea, deformarea sau dispariţia urmelor sau altor semne existente la faţa locului, întrucât ar îngreuna procedura din faza dinamică, când acestea vor fi supuse unor cercetări separate, amănunţite. Urmele, semnele şi fenomenele sortite unor modificări rapide sau chiar dispariţiei trebuie supuse cercetărilor dinamice în mod excepţional (culoarea şi forma fumului, mirosul caracteristic al materialelor incendiate, obiecte supuse prăbuşirilor etc.). Putem concluziona că cercetarea urmelor incendiilor sau exploziilor este o activitate amplă care trebuie executată cu multă atenţie şi responsabilitate, numai că în condiţiile unor procese tehnologice complexe, ale dezvoltării industriei chimice şi petrochimice, extinderii electrificării şi termoficării, folosirii energiei sub cele mai diverse forme, probabilitatea de izbucnire a incendiilor este mult mai mare. în acest sens, fiecare factor principal al procesului arderii trebuie analizat temeinic. Aceasta înseamnă a cerceta (temeinic) cu migală fiecare obiect, a căuta dovezi materiale, concludente, a nu trece cu vederea nici un amănunt, a da 78
răspuns la fiecare întrebare ce se pune în legătură cu cazul analizat, a face reconstituiri şi a asculta cu atenţie depoziţiile martorilor. IV.4 COOPERAREA DIFERITELOR ORGANE ÎN INVESTIGAREA CAUZELOR Incendiul, în actuala reglementare a legii penale, nu constituie infracţiune ci reprezintă un mijloc prin care pot fi comise acte de diversiune, distrugeri de bunuri şi valori, ori este un efect al neglijenţei în serviciu. Legea penală prevede că prin incendiu se pot săvârşi următoarele infracţiuni : - acte de diversiune; - distrugerea calificată; - distrugerea în dauna avutului public sau privat; - neglijenţă în serviciu; Stabilirea exactă a cauzei unui incendiu cere din partea celor care cercetează cazul respectiv o temeinică pregătire profesională şi de cultură generală, deci, competenţă. Aceasta este o condiţie necesară, dar nu şi suficientă, deoarece particularităţile cauzelor de incendiu, multitudinea fenomenelor ce pot avea loc, impun, de cele mai multe ori, o pregătire făcută înainte, pe timpul şi chiar după cercetarea incendiului pentru a se putea documenta, argumenta şi adânci concluziile ce se desprind în urma examinării locului unde s-a produs incendiul. Organele care execută cercetarea incendiului, trebuie să dovedească răbdare şi perseverenţă deoarece, uneori, din cauza grabei, nu se trag cele mai juste concluzii, rămân întrebări la care nu se găsesc răspunsuri, cu alte cuvinte afirmaţiile rămân insuficient argumentate, sau se stabileşte eronat cauza incendiului. Pentru a înlătura discuţiile de prisos, versiunile neîntemeiate, pentru a nu atrage atenţia făptaşului (în cazul incendiilor provocate intenţionat), este necesar să se păstreze secretul operaţiunilor în general cât şi, mai ales, cel profesional. Luarea probelor sau a unor corpuri susceptibile de analiză trebuie să se facă, de asemenea, cu păstrarea secretului. Probele vor fi recoltate atât din punctele care prezintă interes, cât şi din alte puncte, pentru a semăna confuzia în rândul celor care ”asistă“ la faţa locului, apoi anchetatorul reţine ce-l interesează. Concluziile se vor da oficial organelor interesate numai după ce problemele au fost clarificate . Având în vedere complexitatea activităţii de cercetare a cauzelor incendiilor, potrivit prevederilor legale, în funcţie de urmările incendiului, la aceasta participă după caz : - organele de procuratură; - organele de cercetare penală din cadrul Ministerului de Interne; - organele de pompieri militari; 79
- şefii de secţii, instalaţii, ateliere sau alte compartimente de producţie similare din obiectiv, sub coordonarea specialiştilor desemnaţi de ministerul tutelar; - experţi oficiali sau experţi (specialişti) desemnaţi numai pentru cauza respectivă; - organele Administraţiei Asigurărilor de Stat (pentru vieţile şi bunurile asigurate şi care au fost afectate de incendiu); - alte organe cerute de instanţele judecătoreşti sau de cercetarea şi urmărirea penală. Cercetarea urmărilor incendiilor este o activitate de “echipă” în cadrul căreia organele de urmărire penală deţin rolul principal în baza atribuţiunilor ce le sunt stabilite prin lege, dispoziţiuni, instrucţiuni şi ordine. Informaţia cerută
Pompieri
Poliţie
Asigurări
Timpul iniţierii
Precizie de 10 - 30 min.
Precizie de ordinul minutelor (pentru comparare alibiuri)
Nu neapărat necesar
Cauza incendiului
Evoluţia şi propagarea incendiului Comportarea şi stabilitatea la foc a construcţiei
Eficienţa intervenţiei pompierilor
Evidenţa probelor la locul incendiului Probe de la suspecţi. Efecte negative asupra utilizatorilor Performanţele instalaţiilor de stingere şi a altor mijloace de protecţie Costuri ale incendiului.
Raport de cercetare Raport de constatare Sancţionare contravenţională Evaluare risc incendiu Statistica Prevenire Raport de cercetare Raport de constatare Prevenire Reglementări Raport de intervenţie Raport de constatare Prevenire Reglementări Tactica stingerii Instruire Planuri de intervenţie înzestrare
Protejarea (conservarea) urmalor (probelor) Interes după încheierea cercetării. Evacuare, salvare şi prim ajutor. Căi şi mijloace. Echipament. Prevenire. Atestare sau avizare. Eventual în statistici sau în compensarea consumurilor.
Prezintă interes în caz de acţiuni intenţionate (arson), victime şi alte acţiuni deosebite.
Este esenţial pentru stabilirea răspunerilor asigurat asigurator.
Evoluţia rapidă poate indica arson sau poate produce multe victime.
Corelaţia dintre măsurile p.s.i. şi condiţiile de asigurare.
Interes raportat la victime şi alte consecinţe deosebite.
Controale de supraveghere. Cadrul pentru reduceri prime de asigurare.
Interes minim
Esenţial pentru ridicarea urmelor (probelor), expertizarea şi conexarea cu celelalte date. Esenţial pentru corelare date.
Victime
80
Interes minim Daune.
Poate indica durata iniţierii. Necesare în acuzaţiilor.
Limitarea pagubelor şi a daunelor Nu afectează calculul pierderilor. încălcarea contractului poate influenţa clauzele de asigurare. Esenţial pentru conservarea probelor. Necesar pentru cuantificarea pierderilor
precizarea
Cadru pentru reducere prime de asigurare. Interes maxim esenţial pentru stabilirea daunelor.
IV.5 EXPLOATAREA REZULTATELOR OBŢINUTE ÎN URMA DERULĂRII PROCESULUI DE INVESTIGARE A URMELOR INCENDIILOR Rezultatele cercetării la faţa locului faptei sunt fixate prin încheierea următoarelor documente, atât de unităţile de pompieri cât şi de organele de poliţie, după cum urmează: -Raportul de cercetare tehnico-ştiinţifică a cauzei incendiului; -Procesul -verbal de cercetare la faţa locului întocmit de grupa de cercetare la faţa locului a unităţii de poliţie din zona de responsabilitate respectivă; -Procesul- verbal de incendiu întocmit de unitatea de pompieri; -Fotografia judiciară; -Planul-schiţă al locului faptei. RAPORTUL DE CERCETARE TEHNICO-ŞTIINŢIFICĂ A CAUZEI INCENDIULUI -documentul întocmit în urma cercetării de către investigator sau comisie poate avea diferite forme, în funcţie de scopurile urmărite. Pentru pompieri se recomandă următoarea structură: -componenţa comisie de cercetare; -locul (obiectiv, secţie, atelier, depozit, magazin, ş.a.) izbucnirii incendiului; -datele şi orele iniţierii, localizării şi lichidării incendiului; -desfăşurarea intervenţiei, forţele, mijloacele şi procedeele utilizate pentru stingerea incendiului; -caracteristicile constructive ale obiectivului incendiat şi cele funcţionale ale procesului tehnologic; -dotarea existentă cu mijloace tehnice destinate apărării împotriva incendiilor; -condiţii atmosferice(vânt ,temperatură, precipitaţii, trăsnete); -caracteristicile incendiului (modul de manifestare, direcţii şi viteza de propagare, suprafaţa incendiată ş.a.); -prezentarea cauzelor de incendiu analizate şi motivul eliminării lor; -concluzia bine fundamentată şi prezentată detaliat privind cauza de incendiu cu cea mai mare probabilitate. După caz, pot fi menţionate pierderile materiale provocate de incendiu(natura, cantitatea, valoarea ,amplasarea materialelor arse sau deteriorate),alte consecinţe asupra desfăşurării activităţii(durata întreruperii, efecte economice, tehnologice),propuneri de măsuri tehnice şi organizatorice pentru prevenirea în viitor a unor incendii similare. 81
PROCESUL - VERBAL DE CERCETARE LA FAŢA LOCULUI ÎNTOCMIT DE ORGANELE DE POLIŢIE - este format din trei părţi : partea introductivă, partea discriptivă şi partea finală. În partea introductivă se trec: -locul şi data(anul, luna, ziua) când s-a efectuat cercetarea locului faptei şi s-a încheiat procesul-verbal; -numele şi prenumele şi calitatea organului de urmărire penală care conduce cercetarea şi unitatea de poliţie din care face parte; -numele, prenumele şi calitatea persoanelor ce au format echipa de cercetare; -numele, prenumele şi calitatea experţilor care au luat parte; -numele, prenumele şi adresa persoanelor ce au fost martori ai cercetării; -temeiul de fapt şi temeiul juridic al cercetării; -ora la care a început şi s-a sfârşit cercetarea locului faptei; -condiţiile atmosferice şi condiţiile de iluminare în care s-a efectuat cercetarea. În partea descriptivă se trece: - descrierea detaliată a situaţiei locului faptei, insistându-se asupra tabloului de ansamblu ,în care se încadrează locul faptei, delimitarea precisă a acestui loc, dimensiunile şi amploarea faţă de punctele cardinale, particularităţile topografice, căile de acces; - descrierea amănunţită a obiectelor, urmelor şi a altor materiale descoperite la locul producerii evenimentului. Obiectele se vor descrie ca: formă, dimensiune, culoare, particularităţi de construcţie, destinaţia lor naturală şi destinaţia concretă în care au fost folosite etc. Se va descrie locul unde obiectele au fost descoperite, diferite particularităţi ale cercetării ,observaţiile celor prezenţi ,martori, experţi, menţionarea "împrejurărilor negative" întâlnite în cursul cercetării şi explicarea acestora. în partea finală sunt trecute: -obiectele şi urmele descoperite, ridicate de la locul faptei; -ce s-a fotografiat la locul faptei, în ce scop, în ce condiţii tehnice; -ce măsurători fotografice s-au executat; -dacă s-a întocmit schiţa plan, la ce scară şi în ce fel; -persoanele care au fost de faţă la efectuarea cercetării şi semnează procesul-verbal. PROCESUL-VERBAL ÎNTOCMIT DE INSPECTORATUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ Se întocmeşte de către comandantul intervenţiei(gărzii de intervenţie),împreună cu organele de poliţie, în prezenţa proprietarului(chiriaşului) obiectivului afectat. 82
Procesul-verbal de intervenţie, se întocmeşte, în trei exemplare şi cuprinde: -datele constatate la faţa locului privind locul de izbucnire a incendiului; -bunurile materiale care au ars, cele degradate, victime, salvări; -date privind focarul iniţial: locul focarului, surse probabile de aprindere, mijloacele care puteau produce aprinderea, primele materiale care au ars şi împrejurările favorizante. FOTOGRAFIA JUDICIARĂ - pentru fixarea fotografică a rezultatelor cercetării locului faptei se aplică metodele fotografiei judiciar operative, începând cu: fotografia de orientare, trecând apoi la fotografiile-schiţă, fotografia obiectelor principale, fotografia de detalii şi măsurătorile fotografice. Fotografia fixează mecanic toate detaliile obiectelor fotografice şi imaginea lor de ansamblu, precum şi raporturile reciproce de poziţie. Fotografia judiciară operativă a locului faptei şi a obiectelor principale -serveşte la fixarea tabloului de ansamblu în care se încadrează locul faptei, la fixarea propriu-zisă a locului faptei, la măsurarea acestuia şi la fixarea fotografică a obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii. Fotografia operativă a locului faptei şi a obiectelor infracţiunii se împarte în: -fotografia de orientare; -fotografia schiţă; -fotografia obiectelor principale; -fotografia de detaliu; -procedee speciale; -măsurători fotografice; -fotografia de reconstituire; -fotografia semnalmentelor. PLANUL SCHIŢĂ AL LOCULUI FAPTEI - Planul-schiţă ridicat prin desenare este un mijloc de fixare a locului faptei şi a poziţie diferitelor obiecte descoperite în cadrul acestuia. Planul-schiţă poate fi ridicat prin desenare simplă sau la scară, şi poate reprezenta un loc deschis, un loc închis sau forma mixtă. Schiţa simplă constă din ridicarea în plan a limitelor locului faptei şi a poziţiei ocupate de obiectele principale, cu menţiunea distanţei reale dintre ele. Desenul prezintă avantajul faţă de fotografie că poate da o privire în plan a întregului loc al faptei, pe când fotografia întotdeauna reprezintă locul faptei privit sub un anumit unghi. în schimb, fotografia prezintă avantajul unei mai mari obiectivităţi şi o redare mai completă şi mai fidelă a detaliilor. Desenul-schiţă executat la scară prezintă dimensiunile locului reduse la o anumită scară. Elementul de bază al acestei forme de ridicare este scara folosită. Scara desenului reprezintă raportul dintre dimensiunile şi distanţele reale dintre obiectele de la locul faptei şi dimensiunea convenţională a acestora adoptată la întocmirea planului. 83
CAPITOLUL V STUDIU DE CAZ V. 1. ANALIZA SITUAŢIILOR DE URGENŢĂ GENERATE DE INCENDII PRODUSE ÎN JUDEŢUL SIBIU ÎN ANUL 2008 În anul 2008, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Dumitru Croitoru” al Judeţului Sibiu şi-a desfăşurat activitatea în deplină concordanţă cu atribuţiile stabilite prin lege, acţionând cu răspundere şi competenţă pentru transpunerea în practică a sarcinilor ce au decurs din Programul de Guvernare, Strategia M.I.R.A. privind reforma instituţională, ordinele şi dispoziţiile inspectorului general, precum şi din planurile de măsuri ale eşalonului superior şi a celor proprii. În acord cu cerinţele impuse de procesul de integrare europeană, de dispoziţiile Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu şi în baza concluziilor desprinse din analiza situaţiei operative din zona de competenţă, la nivelul unităţii au fost stabilite direcţiile prioritare pe anul 2008, astfel: – reconstrucţia instituţională privind optimizarea funcţionării structurilor organizatorice, profesionalizarea cadrelor provenite din structuri diferite, creşterea capacităţii operaţionale a acestora şi conducerea eficientă şi promptă a intervenţiilor; – consolidarea şi menţinerea capacităţii operaţionale a inspectoratului, subunităţilor şi serviciilor publice şi private pentru situaţii de urgenţă prin executarea de exerciţii şi aplicaţii tactice de intervenţie şi de cooperare; – intensificarea eforturilor pentru informarea, în mod operativ, a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi populaţiei cu privire la riscurile posibil a se produce sau produse în zona de competenţă şi măsurile ce se impun a fi luate pentru prevenirea acestora; – intensificarea cooperării cu autorităţile administraţiei publice locale, unităţile şi formaţiunile apartinând M.I.R.A şi M.Ap., precum şi cu serviciile deconcentrate şi descentralizate cu atribuţii specifice în domeniul apărării şi protejării patrimoniului public şi privat; - aplicarea cu fermitate în activităţile practice a legislaţiei şi actelor normative şi redimensionarea forţelor şi mijloacelor pentru îndeplinirea misiunilor specifice pe timpul situaţiilor de urgenţă În anul 2008, în zona de competenţă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Sibiu s-au produs 3507 evenimente şi fenomene negative, care au solicitat din plin intervenţia structurilor specializate aparţinând unităţii, Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciilor Voluntare pentru 84
Situaţii de Urgenţă, precum şi a celor de cooperare, înregistrîndu-se, în medie, 10 acţiuni/zi. Din totalul acţiunilor de intervenţie (diagrama nr.1) 226, s-au desfăşurat pentru stingerea incendiilor; 2945 pentru cazuri asistate de S.M.U.R.D.; 66 misiuni pirotehnice; 68 asistenţa persoanelor şi descarcerare; 14 acţiuni pentru protecţia mediului; 59 alte situaţii de urgenţă (inundaţii, alunecări de teren, accidente în care au fost implicate substanţe periculoase); 86 arderi necontrolate (arderi de vegetaţie uscată şi gunoaie); 19 salvări de animale şi 24 alte intervenţii . Diagrama nr. 1 Distribuţia situaţiilor de urgenţe generate de incendii (diagrama nr.2), se prezintă astfel: INCENDII 250 200
226 201 157
164
170
2004
2005
2006
184
150 100 50 0 2003
2007
2008
Diagrama nr. 2 Principalele cauze ale incendiilor au fost determinate de: foc deschis - 24; instalaţii şi aparate electrice defecte,improvizate sau lăsate sub tensiune - 73; fumat - 27; sisteme şi mijloace de încălzire defecte – 27; jar şi scântei din sistemele de încălzit – 10; jocul copiilor cu focul – 11; acţiune intenţionată – 11; trăsnet – 3; sudură – 8; coşuri de fum defecte – 16; scurgeri de produse inflamabile - 5 şi 11 alte situaţii. Aparate electrice lăsate sub tensiune 32%
Cauze de incendiu: Fumat fără respectarea normelor 12%
Sisteme de încălzire defecte 12%
85Jar cu scântei din sisteme de încălzit 5%
Anul 2008
Jocul copiilor cu focul 5%
Actiune intentionata 5%
Focul deschis 11%
Coşuri de fum defecte sau improvizate 6%
Scurgeri de produse inflamabile 2%
Sudura 4%
Trăsnet 1%
Alte situaţii 5%
Diagrama nr. 3 Din diagrama nr. 3 reiese faptul că ponderea ce mai mare a surselor de incendiu o reprezintă folosirea aparate electrice lăsate sub tesniune şi instalaţiilor electrice cu defecţiuni, în special folosirea siguranţelor fuzibile supradimensionate (32 %), dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o are fumatul (12 %), sisteme de încălzire defecte (12%) şi utilizarea focului fără luarea măsurilor pentru preîntâmpinarea incendiilor (11 %). Jocul copiilor cu focul, reprezintă din păcate, o cauză frecventă de incendiu, uneori cu consecinţe deosebit de tragice (5 %). Un număr mare de incendii întâlnim în lunile martie şi aprilie, moment când oamenii, în special cei din mediul rural, încep curăţenia de primăvară şi incendiază resturile menajere şi gunoaiele fără respectarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor. O tendinţă crescătoare a incendiilor o regăsim şi în lunile octombrie – decembrie, când timpul friguros începe să-şi facă simţită prezenţa, iar multe mijloace de încălzire (sobe) nu au fost pregătite pentru folosirea în regim intens (coşuri de fum curăţate de funingine şi resturile aduse de păsări, izolarea coşurilor de fum şi a burlanelor de materialele combustibile 86
etc) sau se folosesc mijloace de încălzire improvizate (reşouri sau calorifere electrice) cu suprasolicitarea reţelelor de alimentare cu energie electrică. Distribuţia incendiilor după sursa probabilă de aprindere (diagrama 4), se prezintă după cum urmează: Surse probabile de aprindere Flacara 26%
Scurtcircuit electric 24% Jar sau scanteie 20%
Trasnet 1% Alte situaţii 4%
Efect termic (curent electric) 11%
Efect termic (caldura) 14%
Diagrama nr. 4 Un număr mare de incendii au ca sursă probabilă de aprindere: flacăra 57 şi scurtcircuitul electric 55, dar o pondere ridicată în producerea incendiilor o au şi efectul termic (caldură 32 şi curent electric 24). Din totalul incendiilor, 164 s-au înregistrat la locuinţe şi anexele acestora, 13 în industrie, 7 în comerţ, 4 la hoteluri şi restaurante, 17 la transporturi, 4 în construcţii, 6 în agricultură şi 11 în alte domenii şi servicii. Pe timpul intervenţiilor (diagrama nr.5 )au fost salvate şi asistate 3071 persoane şi protejate bunuri şi instalaţii în valoare de 85.725.068 lei, de asemenea, au mai fost salvate 34 animale. 49 persoane salvate 42 adulţi şi 7 copii
3493 intervenţii Bunuri protejate în valoare de peste 85,7 mil. lei
3022 persoane asistate medical
87
34 animale salvate Diagrama nr. 5 Ca urmare a evenimentelor produse au decedat 15 adulţi şi 3 copii , 23 persoane au fost rănite şi s-au produs pagube estimate la aproximativ 2.715.970 lei.
88
V. 2. RAPORT DE EVALUARE A UNEI INTERVENŢII V. 2.1. Raport de evaluare a incendiului produs la locuinţa lui BEŞLEAGĂ DOREL din localitatea Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu 1. Data şi ora producerii evenimentului: 14.10.2008 ora 23,30.
2. Adresa, denumirea şi destinaţia obiectivului unde s-a produs evenimentul şi în ce a constat aceasta: Tălmăcel, str. Râului, nr. 219, jud. Sibiu – casa de locuit cu o suprafaţă de aproximativ 230 mp, pe două nivele compartimentată astfel: - parter: magazie de unelte, depozit de lemne şi un spaţiu destinat altor activităţi gospodăreşti; - etaj, două dormitoare, sufragerie, bucătărie, iar pe 3 laturi ale etajului terasă deschisă; legătura între parter şi etaj făcându-se printr-o scară exterioară din lemn. Intervenţia Detaşamentului de Pompieri Sibiu şi a Serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă din localităţile Tălmăcel şi Tălmaciu a constat în localizarea şi lichidarea incendiului produs la acoperişul şi etajul locuinţei (vezi foto 1). 3. Date generale despre obiectiv: Casa de locuit este situată în partea de est a localităţii Tălmăcel, la aproximativ 25 km faţă de sediul subunităţii de pompieri, fiind destinată asigurării spaţiului de locuit. Imobilul a fost construit în perioada anilor 2000- 2003, în regim parter şi etaj cu următoarele dimensiuni: lungime 15 m, lăţime 11 m, înălţime 10 m la coama acoperişului. Suprafaţa construită de 230 mp (foto 5). La capătul clădirii, se află scara de acces către etaj. Structura clădirii este realizată: - parter – zidărie de piatră şi cărămidă cu mortar din beton, la colţurile clădirii cu stâlpi din beton armat, zidurile portante din zidărie de piatră; - etajul clădirii: stâlpi din lemn, grinzi din lemn, zidurile portante şi neportante construite din scânduri tencuite cu mortar de var, iar între scânduri spumă poliuretanică expandată; - acoperişul era format din căpriori cu asterială din scândură şi acoperit cu ţiglă; - pardoseala şi plafonul erau executate din scândură lustruită. Atât pe interior cât şi pe exterior locuinţa era lăcuită. Casa era locuită în regim permanent. Alimentarea cu energie electrică este asigurată de la un tablou de distribuţie racordate la instalaţia de alimentare cu energie electrică a localităţii. Construcţia era prevăzută cu instalaţie de alimentare cu gaze naturale, instalaţia de alimentare cu apă şi sobe cu acumulare de căldură pentru încălzirea interioară. Incendiul s-a produs la peretele despărţitor dintre dormitoare şi s-a extins cu repeziciune la încăperile alăturate şi la acoperişul locuinţei, conducând la 89
degajarea unor mari cantităţi de fum, gaze fierbinţi şi toxice produse prin arderea lacului (acid cianhidric). Întreaga acţiune pentru stingerea incendiului sa desfăşurat pe timpul noapţii. 4. Observarea, anunţarea şi modul de acţiune a primei intervenţii: Incendiul a fost observat în jurul orelor 0,40 de către Zaharia Cristina, în timp ce se întorcea de la discoteca din localitate. Persoana mai sus numită a alertat în primul moment vecinii, după care în jurul orelor 0,50 a anunţat prin serviciu 112, dispeceratul I.S.U. al Judeţului Sibiu. Concomitent cu primirea anunţului de incendiu, subofiţerul operativ a alertat serviciile voluntare de urgenţă din localităţile Tălmaciu şi Tălmăcel, grupa operativă şi garda de intervenţie a Detaşamentului de Pompieri Sibiu. 5. Cauza şi împrejurările producerii incendiului: La ora producerii incendiului, cercetând amprenta incendiului în dimineaţa zilei de 15.10.2008, s-au desprins următoarele concluzii: - Focarul incendiului a fost localizat în incinta dormitorului în care încălzirea se realiza cu un calorifer electric (vezi foto 2); - Siguranţele fuzibile erau supradimensionate creând premiza nedeconectării caloriferului electric de la sistemul de alimentare cu energie electrică (vezi foto 3); - În imediata apropriere a caloriferului se aflau diferite materiale combustibile constând din: lenjerie, obiecte de mobilier şi patul în care dormeau minorii Beşleagă Teodor (7 ani) şi Beşleagă Maria (3 ani); - Din constatările făcute la faţa locului de grupa operativă şi din declaraţiile martorilor rezultă faptul că Beşleagă Gabriela (mama – 36 ani) se odihnea în alt dormitor împreună cu sugarul Beşleagă Tatiana (6 luni). După producerea incendiului, având sugarul în braţe, a încercat să-i salveze pe cei doi copii din încăperea alăturată, moment în care plafonul şi tencuiala acoperişului s-au prăbuşit peste ea şi a îngropat-o în moloz (vezi foto 4); - În momentul producerii incendiului Beşleagă Dorel nu se afla la domiciliu; - Incendiul a afectat şi încăperile laterale datorită cantităţii mari de material combustibil din care era construită locuinţa; - La ora intervenţiei forţelor, instalaţia electrică a fost deconectată de la stâlpul ce asigura alimentarea locuinţei. Având în vedere cele de mai sus, coroborate cu structura şi modul în care s-au respectat normele de prevenire şi stingere a incendiilor, s-au reţinut pentru a fi analizate comparativ, următoarele cauze de declanşare a incendiului: supraîncălzirea datorită unui arc electric sau suprasarcini electrice (vezi foto 3) şi resturi de ţigară. Supraîncălzirea Datorită unei suprasarcini electrice sau unui arc electric ori scânteie, a unui contact imperfect în priză sau a unui viciu de fabricaţie apărut pe timpul exploatării caloriferului electric, s-au putut aprinde şi arde mocnit materialele combustibile aflate în apropierea conductorului electric (mase plastice şi textile). În momentul cuplării sau decuplării curentului electric pot apărea scântei care la 90
rândul lor pot aprinde uşor izolaţia conductoarelor sau alte materiale combustibile existente la locul incendiului. Acest lucru era posibil ţinând cont de amprenta incendiului care a condus la concluzia că acesta a izbucnit în zona dormitorului şi din cauza caloriferului electric. De la producere şi până la observarea incendiului au trecut aproximativ 1h – 1h,30, arderea mocnită putând avea loc dacă incendiul s-a produs în intervalul de timp 23,00 –23,30. Fumul degajat în urma arderii mocnite a materialelor combustibile (textile, lac şi lemn) a condus la intoxicarea cu monoxid de carbon şi acid cianhidric a celor patru persoane existente în locuinţă, în final ducând la decesul acestora. Resturi de ţigară aprinse Aprinderea materialelor combustibile (lenjerie intimă şi de pat, mobilier etc) de la un rest de ţigară aprinsă, lăsat din neglijenţă într-un coş de hârtii sau aruncată la întâmplare, era posibilă deoarece, din literatura de specialitate rezultă că o ţigară aprinsă poate aprinde materiale combustibile după o ardere mocnită de maximul 2h,30 – 3h, perioadă în care se încadrează şi intervalul de la momentul în care se putea produce incendiul şi cel în care a fost observat; Această cauză a fost eliminată din cauza faptului că proprietarul imobilului – Beşleagă Dorel, nu era la domiciliu în acel moment, mama – Beşleagă Gabriela, din declaraţiile martorilor, nu era fumătoare, iar minorii aveau vârste prea mici pentru a se putea juca cu ţigările şi focul. Incendiul datorat jocul copiilor cu focul a fost de asemenea exclus, datorită orei la care s-a produs acesta şi a faptului că aceştia erau supravegheaţi de mamă. Mai mult, la locul incendiului nu s-au găsit urme de ţigări sau chibrituri. 6. Intervenţia subunităţii: Deplasarea spre locul de producere a incendiului s-a efectuat în timp operativ, cadrele cunoscând bine zona, întrucât în anii precedenţi au mai fost intervenţii în această localitate atât la gospodăriile populaţiei cât şi la fondul forestier. Realizarea dispozitivului de intervenţie s-a desfăşurat în timp scurt şi în deplină siguranţă, efectivele gărzii de intervenţie intrând în dispozitiv circular, din mişcare şi cu toate forţele, pe direcţia principală de manifestare a incendiului, concomitent cu realizarea măsurilor de limitare a propagării arderii către spaţiile învecinate, realizarea iluminării corespunzătoare a locului acţiunii, evacuarea fumului şi gazelor, a măsurilor de protecţie a părţii din locuinţă neafectată de incendiu. Acţiunea propriu-zisă a fost dimensionată pe două sectoare de stingere şi un sector de alimentare cu apă a autospecialelor angrenate de intervenţie. Forţele şi mijloacele utilizate, s-au concretizat în: Forţe: - 3 ofiţeri - 14 subofiţeri - 5 poliţişti - 10 pompieri civili apaţinând de SVSU Tălmaciu - 30 cetăţeni 91
Mijloace: - 3 autospeciale de lucru cu apă şi spumă – 1 autospecială de descarcerare; – 1 autospeciala punctului de comandă mobil; – 1 autosanitară; – 2 motopompe; 7. Intervenţia unităţii: Coordonarea acţiunilor a fost asigurată din primul moment de către comandantul gărzii de intervenţie şi ulterior de către grupa operativă condusă de ofiţerul care asigură continuitatea conducerii în afara orelor de program Pe toată durata intervenţiei, operaţiunile s-au desfăşurat pe sectoare, stabilindu-se astfel, personal pentru căutarea şi salvarea familiei surprinse de incendiu, coordonarea acţiunii de intervenţie propriu-zisă asupra focarului, concomitent cu localizarea propagării incendiului, forţe şi mijloace pentru protejarea şi stabilirea amprentei incendiului, analiza şi concluzionarea cauzei şi împrejurărilor izbucnirii incendiului. 8. Concluzii privind logistica intervenţiei: Autospecialele, accesoriile şi mijloacele de protecţie au funcţionat pe tot timpul intervenţiei la parametrii normali, neconfruntându-ne cu fenomene de rămânere în pană sau defecţiuni tehnice. Compartimentul logistic a asigurat din primele momente rezervele de carburanţi şi butelii cu aer comprimat, necesare ducerii unor acţiuni de lungă durată şi în condiţii de efort fizic şi psihic deosebit. Acţiunea propriu-zisă de localizare, lichidare şi înlăturare a urmărilor incendiului a presupus consumarea următoarelor cantităţi de materiale:- 164 l motorină, 20 l benzină şi 5 buc. butelii pentru aparatele de respirat cu aer comprimat. 9.Aprecierea intervenţiei: Analizând obiectiv situaţia şi având în vedere condiţiile grele în care s-au desfăşurat operaţiunile, temperatura ridicată, degajare de fum dens şi gaze toxice, efortul şi stresul la care au fost supuse efectivele, putem aprecia că intervenţia a fost eficientă şi operativă, derulându-se în deplină siguranţă şi fără evenimente negative, în rândul personalului propriu. 10.Măsurile întreprinse pentru înlăturarea neregulilor constatate pe timpul intervenţiei: - planificarea şi executarea instruirii efectivelor, în localităţi – locuinţe ale cetăţenilor construite din materiale uşor inflamabile şi situate în locuri greu accesibile; - asigurarea unor rezerve de mijloace individuale de protecţie concomitent cu antrenarea efectivelor în utilizarea acestora; - realizarea unei compartimentări corespunzătoare a spaţiului de locuit din materiale greu inflamabile; - dimensionarea corespunzătoare a instalaţiei electrice pentru deservirea unui număr foarte mare de consumatori;
92
V. 2.2. Fotografii judiciare
Foto 1 – Obiectivul afectat de incendiu
Foto 2 – Sursa probabilă de producere a incendiului
93
Foto 3 – Siguranţă electrică supradimensionată
94
Foto 4 – Victimă a incendiului
Foto 5 – Imagine de ansamblu
95
CAPITOLUL VI CONSIDERAŢII PERSONALE ŞI CONCLUZII Aşa după cum am prezentat în cuprinsul lucrării, cercetarea cauzelor de incendiu presupune un ansamblu de măsuri organizatorice, tehnice şi operative în vederea stabilirii precise a împrejurărilor, surselor, mijloacele de aprindere şi, după caz, a autorilor care au generat producerea incendiului sau evenimentului urmat de incendiu. Acceptând definirea managementului prin termenii de influenţă exercitaţi de către comandant asupra personalului din subordine, managementul cercetării criminalistice a cauzelor de incendiu şi explozie presupune, în opinia mea, antrenarea şi dezvoltarea acestuia pentru îndeplinirea obiectivului propus, precum şi asigurarea şi gestionarea acestora. Antrenarea forţelor la dispoziţie în ansamblul procesului managerial constă în a determina structura organizaţională cea mai adecvată, atât sub aspectul volumului, cât şi al competenţei pentru îndeplinirea sarcinii primite. Pentru aceasta se impune a se desfăşura de către comandant următoarele activităţi: * Planificarea forţelor la dispoziţie Previzionarea necesarului de personal pe activităţi la unitate are la bază planul de muncă al structurii respective care conturează volumul sarcinilor şi activităţile prioritare specifice perioadei pentru care a fost întocmit. Având în vedere însă că cercetarea cauzelor de incendiu nu este o activitate zilnică, în stabilirea personalului necesar îndeplinirii acestei sarcini, comandantul trebuie să aibă în vedere natura cauzelor de incendiu din zona de competenţă; frecvenţa acestora în raport de anotimpuri şi responsabilităţile curente ale ofiţerilor şi inginerilor din unitate. * Selecţia, este activitatea prin care comandantul se decide asupra cadrelor ce au cunoştinţele, calităţile şi aptitudinile cele mai apropiate de cerinţele activităţii ce urmează a fi desfăşurată. Pentru selectarea cadrelor, comandantul are la dispoziţie mai multe procedee, oprindu-mă numai la două dintre acestea aflate la îndemână şi care nu solicită un timp anume destinat. Un prim procedeu îl constituie forţele administrate pe timpul activităţilor de formare continuă a personalului la locul de muncă, din studiul acestora rezultând, de cele mai multe ori, bineînţeles, în funcţie de abilitatea celui care lea întocmit, nivelul de cunoştinţe, aptitudinile şi personalitatea subiectului. O altă metodă o constituie interviul, utilizat pentru a verifica informaţiile disponibile şi a lărgi, în acelaşi timp, sfera acestora. De asemenea, în acest pas, intervievatul află mai multe despre ceea ce trebuie să întreprindă în speţa în cauză. Nu trebuie uitată de comandant pe timpul selecţiei, atenţia pe care acesta trebuie să o acorde stării de sănătate a cadrelor, astfel încât sarcinile ce urmează a le executa în mediile supuse procesului de degradare ca urmare a arderii să nu 96
ducă la agravarea afecţiunilor deja contractate sau să le provoace vătămări corporale. *Orientarea şi îndrumarea are drept scop informarea cât mai completă a colectivului stabilit pentru îndeplinirea misiunilor de cercetare a cauzelor incendiilor şi exploziilor asupra sarcinilor, modalităţilor de lucru cât şi a obligaţiilor şi drepturilor ce li se cuvin, orientarea şi îndrumarea are şi scopul realizării spiritului de echipă, fiecare cadru trebuind să înţeleagă că atunci când situaţia impune poate să se adreseze pentru ajutor. Referindu-mă la dezvoltarea forţelor la dispoziţie pentru cercetarea cauzelor de incendiu într-o unitate, consider că aceasta presupune următoarele activităţi: * Pregătirea şi perfecţionarea pregătirii personalului care au drept scop amplificarea participării acestuia la desfăşurarea eficientă a misiunilor de cercetare a cauzelor de incendiu şi vizează creşterea randamentului discernământului în aplicarea legilor ţării, hotărârilor guvernului şi a celorlalte acte normative, a competenţelor profesionale în descoperirea cauzelor reale, prevenirea în viitor a incendiilor datorate cauzelor similare sau asemănătoare celor manifestate, sprijinirea organelor de cercetare penală în elucidarea cauzelor, în identificarea făptuitorilor şi în administrarea probelor în vederea aflării adevărului şi luării măsurilor legale ce se impun, tragerea concluziilor şi învăţămintelor privind activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor desfăşurate şi luarea măsurilor pentru perfecţionarea acestora în viitor. Întregul sistem de perfecţionare a pregătirii - structuri, conţinut, tehnologii, standarde, criterii de apreciere - trebuie să vizeze formarea cadrelor astfel încât acestea să acţioneze creator, pentru îndeplinirea misiunii primite, ia cunoştinţă de cauză, în orice condiţii, cu respectarea strictă a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Comandantul trebuie să ia toate măsurile ca activităţile de pregătire, în domeniul supus analizei, să determine creşterea răspunderii cadrelor pentru îmbunătăţirea şi perfecţionarea propriilor deprinderi şi cunoştinţe pentru stăpânirea tacticilor, metodelor şi tehnicilor de cercetare a incendiilor şi exploziilor, asigurând cu prioritate folosirea formelor şi metodelor practic aplicative de instruire şi valorificarea eficientă a timpului la dispoziţie. Nu este lipsită de importantă în dezvoltarea forţelor la dispoziţie motivarea personalului, activitate prin care comandanţii trezesc, menţin şi intensifică interesul şi dorinţa executanţilor pentru îndeplinirea responsabilă, integrală, din ce în ce mai bine, a atribuţiilor în cadrul colectivelor constituite pentru cercetarea cauzelor de incendiu, învingând, prin eforturi conştiente, toate greutăţile întâmpinate în cale spre obiectivele stabilite. În finalul lucrării, apreciez că executarea cu rigurozitate a cercetării incendiului şi aplicarea unui management corespunzător al forţelor la dispoziţia comandantului de unitate permit o stabilire corectă a cauzelor de incendiu şi care vor permite o comparare pe principii riguroase a diferitelor tipuri de evenimente şi deci, o corectă evaluare a datelor din statisticile naţionale şi internaţionale 97
precum şi identificarea evenimentelor pentru care este necesar un schimb de informaţii între experţi. BIBLIOGRAFIE * G.H.Symonds - The Institute of Management Sciences, Progres Report – Management Science, vol.3/1957 * Hans Gross - “Handbuch fur Untersuchungsrichter, als System der Kriminalistik” (îndreptarul judecătorului de instrucţie în sistemul criminalisticii),- Munchen, 1893 * Hans Gross – Gesammelte Kriminalistiche Aufsatje, Leipzig, 1902 * Prof.dr.R.A.Reiss – Manual de police scientifique, vol.I, Lausanne, 1911 * Salvatore Ottolenghe – Trattato di Polizia Scientifica, vol.I, Milano, 1910 *M.S. Stragovici – Kurs sovetskovo Ugolovnovo protessa, Izd-vo în RUSIA, Moscova, 1958 *I. Demeter, I.Ceterchi – Introducere în studiul dreptului, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1962 *A.N. Vasiliev – Kriminalistika, Moscova, 1963 • Gheorghe Macovei – Conducerea modernă, fundament al conducerii, Editura Junimea, Iaşi, 1983 * H.Koontz, G.O.’Donnell, Mc. Graw – Hill Book Company, ediţie 1984 * Malcolm Peel – traducere de Laura Lotreanu – Introducere în Management, Editura Alternative, 1993 * Mihail Dumitrescu – Introducere în Management şi Management general, Editura Euroorion S.R.L., 1995 * Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu – Management general, vol.I şi II Editura tehnică, 1998 * Viorel Cornescu – Management – teorie şi practică, Editura Actami, Bucureşti, 1994 * Savedea Mike – Supervizarea, Editura Societăţii de ştiinţă şi Tehnică S.A. Bucureşti, 1996 * Rodica Candea – Comunicarea Managerială, Editura Expert, Bucureşti, 1996 * Stancioiu Dan – Management elemente fundamentale, Editura Teora, Bucureşti, 1998 * Ion Verbancu – Ghidul metodologic pentru manageri, Editura Tehnică, 1999 Gen. de brig. dr. Anghel Andreescu, cpt.dr. Stefan Pruna – Psihopedagogie militară, Editura Tipolis, 1999; * Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu, Lucica Tora – “Management General “ vol. I, Colecţia Naţională ; *Dan Anghel Constantinescu, Ana Maria Ungureanu - “Management general “, Editura Tehnică ; * Ovidiu Nicolescu, Ion Verbancu – “Management “, Ediţia a III a revizuită, Editura Economică; * Cătălina Bonciu, - “Instrumente manageriale psihologice “, Editura ALL BECK; * Zorletan T. – Managementul organizaţiei, vol.I şi II, Editura Holding, 1996 98
* Sam Deep – Să acţionam inteligent, Editura Polimark, Bucureşti, 1994 * C. Bulai - Drept penal, partea generală, T.U.B., 1987 * C. Bulai, C. Mitrache - Drept penal, partea generală. Culegere de probleme din practica judiciară, T.U.B., 1990 * A. Filipas, O.Loghin - Drept penal roman, partea specială, Casa de editură şi presa “SANSA”, Bucureşti, 1992 * N. Volonciu - Drept procesual penal, vol.I, T.U.B., 1987 * I. Neagu - Drept procesual penal, partea generală, vol. I-II, Bucureşti, 1992 * A. Dinicu - Criminologie, T.U.B., 1988 * V. Belis - Medicina legalaă Editura Teora, Bucureşti, 1972 • Tratat practic de criminologie, vol.I, II, III, IV editate de I.G.P. şi Serviciul editorial şi cinematografic al Ministerului de Interne * Tratat practic de criminalistică, editat de I.G.P., 1975 * Metodologia de cercetare a incendiilor, editată de Institutul de Criminalistică al I.G.P. * Manual cercetare la faţa locului, editura M.I., 1996 * P. Bălulescu, I. Crăciun - Agenda pompierului, Editura tehnică, Bucureşti, 1993 * I. Crăciun, V. Lencu, S. Calotă - Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii, Editura tehnică, Bucureşti, 1993 * P. Bălulescu - Cauze tehnice ale incendiilor şi prevenirea lor, Editura tehnică, Bucureşti, 1971 * P. Bălulescu, V. Călinescu, C. Iorgulescu, V. Macriş - Noţiuni de fizică şi chimie pentru pompieri, Editura tehnică, 1972 * Colecţia de reviste: - Paza contra incendiilor, 1975 - 1989; - Pompierii Români, 1999 - 2009; - 081 Alo ! 981, 1990 - 2003;
99