Prezentare CAUZA COSTA Vs ENEL [PDF]

Zitiervorschau

CAUZA 6/64 FLAMINIO COSTA ÎMPOTRIVA E.N.E.L.

CAUZA 6/64 FLAMINIO COSTA ÎMPOTRIVA E.N.E.L. TIPUL SI OBIECTUL Cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare privind interpretarea articolelor 102, 93, 53 si 37 din Tratatul CEE introdusă în fata CJCE, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, de către Giudice Conciliatore din Milano SITUATIA DE FAPT În temeiul Legii nr. 1643 din decembrie 1962 si al unor acte normative ulterioare, Republica Italiană a nationalizat productia si distributia energiei electrice si a creat o organizatie denumită E.N.E.L., căreia i-a fost transferat patrimoniul întreprinderilor electrice. În conflict cu E.N.E.L. pe motivul plătii unei facturi referitoare la consumul de energie electrică, domnul Flaminio Costa, în calitate de consumator si de actionar al societătii Edison Volta, afectat de nationalizare, a solicitat pe cale incidentală în cursul procedurii în fata Giudice Conciliatore din Milano aplicarea articolului 177 din Tratatul CEE în vederea interpretării articolelor 102, 93, 53 ẟi 37 din Tratatul CEE, articole care, potrivit acestuia, au fost încălcate prin legea italiană sus-mentionată. Prin ordonanta din 16 ianuarie 1964 prin care se pronuntă asupra solicitării de mai sus, Giudice Conciliatore dispune suspendarea judecătii si transmiterea unei copii conforme a dosarului cauzei Curtii de Justitie a Comunitătii Economice Europene de la Luxemburg. CJCE a fost sesizată cu o cerere pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare 1, înregistrată la grefa Curtii la 20 februarie 1964. Prin memoriul înregistrat la 15 mai 1964, domnul Costa a înaintat observatiile sale si a solicitat Curtii „interpretarea tratatului, în special a articolelor 102, 93, 53 si 37”. Prin memoriul înregistrat la 23 mai 1964, Guvernul italian a concluzionat în sensul „inadmisibilitatii absolute” a cererii pentru pronun tarea unei hotărâri preliminare, precum si în sensul absentei temeiului solicitărilor de interpretare. Prin memoriul înregistrat la 23 mai 1964, E.N.E.L. a concluzionat în sensul fundamentării necorespunzătoare a solicitărilor de interpretare adresate. Prin memoriul din 23 mai 1964, Comisia a prezentat observatiile sale cu privire la interpretarea articolelor sus-mentionate. Curtea a fost sesizată si cu o cerere de interventie înregistrată la grefă la 20 mai 1964 care a fost declarată inadmisibilă prin ordonanta din 3 iunie 1964.

1În cadrul procedurii pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare, Curtea nu poate aplica tratatul într-o cauză determinată si nici nu poate să se pronunte asupra validitătii unor prevederi de drept intern în raport cu tratatul, astfel cum ar fi posibil să o facă în temeiul articolului 169. Cu toate acestea, Curtea poate să extragă din redactarea imperfect formulată de către instanta natională numai întrebările cu privire la interpretarea tratatului. În temeiul articolului 177 din tratat, instantele nationale ale căror hotărâri nu sunt supuse unei căi de atac trebuie să sesizeze Curtea în vederea pronuntării unei hotărâri preliminare privind interpretarea tratatului, atunci când o astfel de întrebare este adresată în fata acestora.

ARGUMENTELE PĂRTILOR SI MOTIVAREA INSTANTEI COMUNITARE A.

Cu privire la admisibilitatea cererii pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare

Guvernul italian a sustinut inadmisibilitatea cererii pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare. Argumentele aduse se refereau la faptul că Giudice Conciliatore nu s-a limitat la a solicita Curtii interpretarea tratatului, ci a cerut ca aceasta să se pronunte dacă legea italiană în discutie este conformă cu dispozitiile tratatului, în conditiile în care o instantă natională nu poate recurge la această procedură atunci când, pentru solutionarea unui litigiu, trebuie să aplice o lege internă, iar nu o dispozitie a tratatului. Potrivit guvernului italian, nu se putea recurge la dispozitiile articolului 177 din tratat ca la o modalitate destinată să permită unei instante nationale, din initiativa unui resortisant al unui stat membru, să supună o lege a acelui stat unei proceduri pentru pronuntarea unei hotărâri preliminare pentru încălcarea unor obligatii prevăzute de tratat. Domnul Costa a sustinut că, dimpotrivă, tratatul subordonează competenta Curtii numai existentei unei cereri, în sensul articolului 177 din tratat, si că rezultă din chiar solicitarea adresată că interpretarea tratatului se impune. Comisia a evidentiat că examinarea Curtii nu poate să privească nici temeiurile care au determinat instanta natională să formuleze întrebările sale si nici importanta acestora pentru solutionarea litigiului. Faptul că, în cauza de fată, redactarea acestor întrebări este asemănătoare cu actiunea în neîndeplinirea unei obligatii comunitare, astfel cum se prevede la articolele 169 ẟi 170 din tratat, face ca acestea să fie inadmisibile. Curtea este competentă să extragă din cuprinsul întrebărilor care i-au fost adresate pe acelea care intră în sfera interpretării permisă de articolul 177. În cazul în care se adresează o întrebare privind interpretarea tratatului, articolul 177 trebuie aplicat independent de orice lege natională. Cu privire la interpretarea articolului 1022 În conformitate cu dispozitiile articolului 102, atunci când există temerea că adoptarea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate produce o B.

2 Potrivit articolului 102 din tratat, în cazul în care există temerea că adoptarea sau modificarea unui act cu putere de lege sau a unui act administrativ poate cauza o denaturare în întelesul articolului precedent, statul membru care intentionează să procedeze astfel consultă Comisia. După consultarea statelor membre, Comisia adresează statelor în cauză o recomandare cu privire la măsurile corespunzătoare prin care să evite această denaturare. În cazul în care statul membru care doreẟte să adopte sau să modifice dispozitii de drept intern nu se conformează recomandării adresate de Comisie, celorlalte state membre nu li se poate cere, în temeiul articolului 101, să îsi modifice dispozitiile de drept intern în vederea eliminării acestei denaturări. În cazul în care statul membru care a nesocotit recomandarea Comisiei provoacă o denaturare numai în detrimentul său, 3 articolul 101 nu se aplică. Articolul 101 prevede că în cazul în care Comisia constată că o neconcordanyă între actele cu putere de lege si actele administrative ale statelor membre denaturează conditiile concurentei pe piata comună si provoacă din acest motiv o denaturare care trebuie eliminată, Comisia se consultă cu statele membre în cauză. În cazul în care această consultare nu duce la eliminarea denaturării în cauză, Consiliul, hotărând în unanimitate în prima etapă si ulterior cu majoritate calificată, adoptă, la propunerea Comisiei, directivele necesare. Comisia si Consiliul pot lua orice măsuri utile prevăzute de prezentul tratat.

denaturare a conditiilor concurentei pe piata comună, statul membru care intentionează să procedeze în acest fel consultă Comisia, aceasta putând ulterior să recomande statelor membre adoptarea măsurilor corespunzătoare în vederea evitării denaturării concurentei. Prin asumarea unei obligatii de consultare în mod preventiv a Comisiei, limitându-si astfel libertatea de initiativă, statele membre au încheiat un angajament care le obligă în calitate de state. Acest angajament nu dă nastere în beneficiul justitiabililor unor drepturi pe care instantele nationale sunt obligate să le apere. Domnul Costa a sustinut obligativitatea îndeplinirii cerintei de consultare prealabilă a Comisiei. Potrivit acestuia, neconsultarea Comisiei în fata existentei unui potential pericol de denaturare a conditiilor concurentei constituie o neregularitate. Desi Comisia a contestat existenta unei denaturări a conditiilor de concurentă, a sustinut necesitatea consultării ei prealabile în prezenta cauză, tocmai în vederea înlăturării oricărei neclarităti cu privire la această situatie. În replică, guvernul italian a sustinut existenta unei consultări prealabile, prin intermediul unei întrebări adresate de un deputat german, consultare în urma căreia Comisia a admis nationalizarea în litigiu.

C.

Cu privire la interpretarea articolului 93

În conformitate cu dispozitiile articolului 93 alineatele (1) si (2) din tratat, Comisia procedează împreună cu statele membre la verificarea permanentă a regimurilor ajutoarelor existente în aceste state, în vederea punerii în aplicare a măsurilor corespunzătoare impuse de functionarea pietei comune. În acest sens, Comisia trebuie să fie informată în timp util de către statele membre cu privire la proiectele lor de ajutoare, angajamentul respectiv obligându-le în calitatea acestora de state ẟi neconferind drepturi în beneficiul justitiabililor. La rândul său, Comisia este obligată să asigure respectarea prevederilor acestui articol, acesta obligând-o chiar să procedeze împreună cu statele membre la examinarea permanentă a regimurilor ajutoarelor existente. Obligatia aceasta nu dă dreptul persoanelor de drept privat să invoce, în cadrul dreptului comunitar si în temeiul articolului 177 din tratat, neîndeplinirea obligatiilor de către statul în cauză sau omisiunea de a actiona a Comisiei. În privinta interpretării articolului 93, domnul Costa a sustinut că nationalizarea unei activităti economice are drept consecintă directă crearea unui regim de ajutoare ascunse în beneficiul sectorului nationalizat si că, în acest caz, Comisia era obligată să intervină conform procedurii prevăzute de articolul mentionat anterior. Potrivit Comisiei, încălcarea procedurii de către statele membre care nu respectă dispozitiile articolului 93 alineatul (3) reprezenta o conditie suficientă pentru a o autoriza să introducă o actiune în temeiul articolului 169 din tratat. Cu toate acestea, Comisia si-a rezervat dreptul de a actiona în cazul în care ajutorul în cauză s-ar dovedi incompatibil cu tratatul. Guvernul italian si E.N.E.L. au subliniat absenta incompatibilitătii între legea privind nationalizarea si articolul 93 din tratat.

D.

Cu privire la interpretarea articolului 53

În conformitate cu dispozitiile articolului 53, statele membre se angajează, sub rezerva dispozitiilor prevăzute de tratat, să nu introducă noi restrictii cu privire la stabilirea pe teritoriul lor a resortisantilor celorlalte state membre. Pentru respectarea articolului 53 este suficient ca, într-un stat membru, nici o măsură nouă să nu supună stabilirea resortisantilor celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată propriilor resortisanti, iar aceasta indiferent de regimul juridic al întreprinderilor. Această obligatie pe care statele membre si-au asumat-o se reduce la o simplă abtinere, nu este supusă nici unei conditii si nu se subordonează, în executarea sa ori în efectele sale, interventiei vreunui act, din partea statelor sau a Comisiei, este completă si perfectă din punct de vedere juridic si, în consecintă, capabilă să producă efecte directe în relatiile dintre statele membre si justitiabili. Guvernul italian a sustinut că articolul 53 nu îẟi găsea aplicarea în cazul în care statul în cauză lăsa la libera initiativă privată, fără nicio distinctie pe bază de nationalitate, sectorul de activitate nerezervat autoritătilor publice. E.N.E.L. a sustinut acest punct de vedere, propunând totodată să se ia în considerare articolul 53, ca urmărind să stabilească conditii de egalitate între resortisantii străini si cei nationali pentru exercitarea unei activităti de productie. Argumentul Comisiei a fost că, din punctul de vedere al articolului 222 din tratat, nationalizarea nu era contrară acestuia.

E.

Cu privire la interpretarea articolului 37

În conformitate cu dispozitiile articolului 37 alineatul (1), statele membre restructurează treptat „monopolurile de stat cu caracter comercial ” în scopul asigurării eliminării oricărei discriminări între resortisantii statelor membre în ceea ce priveste conditiile de aprovizionare si comercializare. În plus, alineatul (2) al acestui articol prevede obligatia statelor membre de a se abtine de la adoptarea oricărei noi măsuri contrare principiilor prevăzute la alineatul precedent. Este practic vorba despre o dublă obligatie asumată de statele membre, una activă de restructurare a monopolurilor de stat ale acestora, iar cealaltă pasivă, de evitare a adoptării oricărei măsuri noi. Această interdictie, prin însăsi natura sa, poate produce efecte directe în relatiile juridice dintre statele membre si justitiabilii acestora, fiind vorba despre o obligatie nesupusă vreunei rezerve de a subordona punerea sa în aplicare vreunui act pozitiv de drept intern. Pentru a intra sub incidenta interdictiilor prevăzute de acest text, monopolurile de stat si organismele respective trebuie, pe de o parte, să aibă ca obiect tranzactiile cu un produs comercial susceptibil să facă obiectul concurentei si al schimburilor între statele membre si, pe de altă parte, să joace un rol efectiv în cadrul acestor schimburi. Este sarcina instantei sesizate cu actiunea principală să aprecieze în fiecare cauză în parte dacă activitatea economică respectivă are legătură cu un astfel de produs care, prin natura sa si cerintele tehnice sau internationale cărora le este supus, poate să îndeplinească un rol efectiv în importurile sau exporturile dintre resortisantii statelor membre.

SOLUTIA INSTANTEI COMUNITARE Întrebările adresate de Giudice Conciliatore din Milano în temeiul articolului 177 sunt admisibile în măsura în care acestea vizează, în cauza de fată, interpretarea dispozitiilor Tratatului CEE, niciun act unilateral ulterior nefiind opozabil normelor comunitare. 1) Articolul 102 nu contine dispozitii care pot da nastere, în beneficiul justitiabililor, unor drepturi pe care instantele nationale trebuie să le apere. 2) Prevederile articolului 93, la care se referă întrebarea adresată, nu contin nici ele astfel de dispozitii. 3) Articolul 53 constituie o normă comunitară care poate da naẟtere, în beneficiul justitiabililor, unor drepturi pe care instantele nationale trebuie să le apere. Aceste dispozitii interzic orice măsură nouă având ca obiect supunerea stabilirii resortisantilor celorlalte state membre unei reglementări mai severe decât cea rezervată resortisantilor proprii, indiferent de regimul juridic al întreprinderilor. Articolul 37 alineatul (2) constituie în toate dispozitiile sale o normă comunitară care poate da nastere, în beneficiul justitiabililor, unor drepturi pe care instantele nationale trebuie să le apere. În cadrul întrebării adresate, aceste dispozitii urmăresc interzicerea oricărei noi măsuri contrare principiilor articolului 37 alineatul (1), si anume orice măsură având ca obiect sau drept consecintă o discriminare nouă între resortisantii statelor membre în conditii de aprovizionare si comercializare, prin intermediul monopolurilor sau al organismelor, trebuind, pe de o parte, să aibă ca obiect tranzactiile cu un produs comercial care poate să constituie obiectul concurentei si al schimburilor între statele membre, iar pe de altă parte să joace un rol efectiv în cadrul acestor schimburi. Este de competenta Giudice Conciliatore din Milano să se pronunte cu privire la cheltuielile de judecată în prezenta cauză.

BIBLIOGRAFIE

 http://ier.ro/sites/default/files/traduceri/61964J0006.pdf  http://www.ier.ro/sites/default/files/traduceri/61964J0006_rezumat %20IER.pdf  https://curia.europa.eu/jcms/upload/docs/application/pdf/2009-05/tradoc-ro-arret-c-0006-1964-200802145-05_00.pdf  https://en.wikipedia.org/wiki/Costa_v_ENEL