31 0 78KB
AUNER ALEXANDRA Cls: AMG II-B
PREGĂTIREA BOLNAVILOR PENTRU UROGRAFIE
Examenul radiologie al aparatului urinar poate pune în evidenţă cavităţile pielocaliceale ale rinichiului, căile urinare, precum şi contururile rinichilor. Ea se face prin radiografie renală simplă, pielografie, urografie şi pneumoperitoneu artificial. Explorarea radiologică a vezicii urinare se numeşte cistografie. Pregătirea
bolnavului
pentru
radiografia renală simplă. Pentru reuşita examenului se cere o bună evacuare a gazelor suprapun
intestinale, căilor
care,
urmare,
dacă
se
împiedică
citirea radiografiilor. Pentru aceasta, cu 2-3 zile înaintea examinării se va da bolnavilor un regim uşor de digerat, evitând alimentele cu reziduuri multe şi celuloză
ca:
fructe,
legume
şi
zarzavaturi. Dacă bolnavul are tendinţă la distensia gazoasă a intestinelor, se vor da timp de 2 zile, de trei ori câte 2 tablete de cărbune animal, în preajma zilei de radiografie se vor administra bolnavului 2 linguri de ulei de ricin. Seara nu mănâncă decât un ceai cu pâine prăjită, în dimineaţa zilei examinării se face o clismă cu apă caldă, având grijă ca aerul din tubul irigatorului să fie complet evacuat, pentru a nu-l introduce în colon. Înaintea executării radiografiei, bolnavul îşi va evacua vezica urinara sau asistenta îi va goli vezica prin sondaj şi se va controla radioscopic dacă intestinul nu conţine aer. În caz de urgenţă, radiografia poate să fie executată fără pregătire prealabilă, reuşita examenului în aceste cazuri fiind problematică. Pentru efectuarea radiografiei, bolnavul va fi dezbrăcat complet şi culcat pe masa de radiografie.
1
Radiografia renală simplă pune în evidenţă umbrele, eventual calculii renali, calculii ureterali sau vezicali. Pregătirea bolnavului pentru pielografie. Pentru pielografie, bolnavul va fi pregătit ca şi pentru o radiografie simplă. Substanţa de contrast se va introduce pe cale ascendentă printro sondă introdusă în ureter sub controlul cistoscopului. Substanţa opacă folosită va fi iodura de sodiu în soluţie de 10%, sau Odiston 30%. Testarea sensibilităţii bolnavului faţă de iod se va face înaintea introducerii substanţei de contrast; ea este obligatorie şi se execută după metodele cunoscute de la colecistografie. Substanţa de contrast trebuie să fie uşor încălzită, pentru a nu produce contracţii spastice reflexe ale bazinetului. Se vor introduce în fiecare parte circa 5-10 ml. Dacă bolnavul nu se plânge de dureri, se poate introduce şi o cantitate mai mare de soluţie. Injectarea substanţei de contrast nu trebuie făcută cu presiune mare, căci se poate produce o ruptură a bazinetului, sau un reflux pielo-renal. După terminarea radiografiei se va încerca extragerea substanţei de contrast cu o seringă. Pielografia trebuie executată în condiţii de asepsie perfectă. Introducerea sondelor în ureter se poate face în sala de cistoscopie, bolnavul fiind transportat apoi pe targa în sala de radiografie sau chiar pe masa de radiografie. Pregătirea bolnavului pentru urografie. Umplerea cavităţilor renale în caz de urografie se face pe cale descendentă, introducerea soluţiei de contrast făcându-se pe cale intravenoasă. Ca substanţă de contrast se utilizează Odistonul care se găseşte în concentraţie de 30, 60 şi 75%. Pregătirea bolnavului se începe prin evacuarea gazelor din intestin, aplicând acelaşi regim ca şi în cazul pregătirii bolnavului pentru radiografie renală simplă, întrucât intensitatea imaginii radiologice va fi în funcţie de concentraţia urinii în substanţă de contrast, pe lângă regimul cunoscut se va restrânge şi cantitatea de lichide, iar înaintea examinării, bolnavul nu va mai primi nimic de mâncat sau de băut. Prin aceasta se va reduce mult volumul urinii, obligând rinichiul să concentreze cât mai mult urina excretată. În preajma injectării substanţei de contrast se va face încă o clismă evacuatoare, apoi se va executa proba de toleranţă faţă de iod, ca şi în cazul colecistografiei. Cantitatea de substanţă de contrast necesară este de 20 ml din soluţie de 75%. La copii se va administra, în
2
funcţie de vîrstă, 5-15 ml soluţie 75% pe cale intravenoasă. La nevoie, substanţa poate fi administrată şi intramuscular, profund, în fesă până la cantitatea de 25 ml din soluţia de 60 % fracţionată în două doze egale. Injectarea substanţei de contrast se face pe masa de radiografie, foarte încet, cu precauţie, amestecând-o cu sângele bolnavului. Injectarea substanţei opace poate să provoace o durere de-a lungul venei respective, care durează numai până la terminarea injecţiei. Intensitatea ei este în funcţie de viteza cu care se face introducerea substanţei opace. Unii bolnavi se plâng de ameţeli, greţuri sau dureri abdominale. Asistenta va trebui să prevină bolnavul asupra acestor fenomene pentru ca în cursul administrării substanţei să nu se sperie, arătându-i că aceste fenomene supărătoare dispar repede fără nici o consecinţă. În unele cazuri însă pot să apară fenomene severe de intoleranţa ca vărsături, urticarie, parestezii, bolnavul ajungând repede în stare de şoc. În acest caz se va întrerupe imediat administrarea substanţei de contrast şi se vor aplica măsurile terapeutice de urgenţă. Acest lucru trebuie să fie prevăzut de asistentă când pregăteşte instrumentele şi materialele necesare pentru urografie. Substanţa de contrast se elimină foarte repede prin rinichi. La 8-10 minute după efectuarea injecţiei, ea apare în urină, şi atunci se face radiografia renală. Urografia poate fi asociată cu compresia ureterelor, cu scopul de a ameliora imaginea calicelor şi bazinetelor. Compresia se execută cu ajutorul unui balon de cauciuc. Urografia este contraindicată în cazurile de insuficienţă renală şi hepatică, boală Basedow, insuficienţă cardiacă decompensată, stări alergice, anemii hemolitice, precum şi în tuberculoza pulmonară evolutivă. Pregătirea
bolnavului
pentru
examenul
radiologie
dl
rinichilor
prin
retropneumoperitoneu artificial. Retropneumoperitoneul artificial constă în introducerea unui gaz - aer sau oxigen - în spaţiul retroperitoneal, cu scopul de a evidenţia contururile rinichilor. În seara zilei dinaintea intervenţiei, se goleşte colonul bolnavului printr-o clismă evacuatoare; dimineaţa nu va lua nici un fel de alimente. Introducerea aerului sau oxigenului se face prin puncţie în loja perirenală. Asistenta va prezenta instrumentarul cerut de medic în perfectă stare de sterilitate. Insuflarea gazului se va face cu aparatul de pneumotorax în cantitate de 1000-1200 ml, după care se vor executa radiografiile. Concomitent cu retropneumoperitoneul se poate practica şi urografia intravenoasă. Gazul introdus se resoarbe în decurs de maximum 2 zile.i
3
Pregătirea bolnavului pentru cistografie. Cistografia este o metodă de explorare radiologică a vezicii urinare. Ea poate fi executată printr-o radiografie vezicală simplă, după evacuarea vezicii urinare, sau prin umplerea acesteia cu o substanţă de contrast sterilă, eventual a-mestecată cu aer. Radiografia simplă a vezicii urinare poate pune în evidenţă calculii intravezicali. Ea nu necesită nici o pregătire prealabilă. Pentru cistografia cu substanţă de contrast colonul bolnavului va fi evacuat printr-o clismă obişnuită cu apă caldă. Bolnavul va fi culcat pe masa de radiografie şi i se va introduce în vezică o sondă Nelaton sterilizată. Se evacuează urina prin sondă, se spală vezica cu o soluţie sterilă de acid boric şi, cu ajutorul unei seringi Guyon sterilizate, se introduc 100-200 ml iodură de sodiu 10% sterilă sau soluţie de Odiston. Se închide sonda cu o pensă hemostatică şi se execută imediat radiografia. Vezica urinară se poate pune în evidenţă şi cu ocazia urografiei intravenoase. La 1-2 ore după terminarea injecţiei, substanţa de contrast se adună în vezică, dând posibilitatea să fie radiografiată. Asistenta va avea grijă ca bolnavul să nu urineze decât după terminarea examenului cistografic. Vezica urinară poate fi pusă în evidenţă şi prin pneumocistografie. În acest caz, vezica se umple cu aer, peste care se injectează prin sondă substanţă opacă. Bolnavul este pregătit ca si pentru o radiografie renală simplă. Cu 10-12 ore înaintea examinării i se restrânge consumul de lichide. În preajma examinării, vezica va fi golită şi spălată, apoi se vor introduce 100-150 ml aer, cu ajutorul unei seringi Guyon. Se închide sonda cu o pensă hemostatică şi apoi se injectează, prin puncţionarea cu un ac, substanţa de contrast în vezică.
4