Pregatirea Fizica La Fotbalistii Juniori [PDF]

Zitiervorschau

Chivaran Gabriel Alexandru Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice

Pregatirea fizica la fotbalistii juniori Fotbalul de performanţă cunoaşte o puternică dezvoltare, atât sub aspectul parametrilor de conţinut şi structură, cât şi al nivelului de evoluţie superioară a factorilor de instruire şi de joc. Aceste aspecte au fost fundamentate de metodele tot mai complexe şi eficiente de pregătire, care au venit în sprijinul cerinţelor actuale ale jocului de fotbal, acesta fiind caracterizat ca un joc sportiv cu o dinamică deosebit de ridicată. Maniera modernă de antrenament şi de joc tinde spre realizarea unei organizări perfecte, în care jucătorii îşi modelează activitatea, devenind adepţii principiilor care le oferă libertatea de acţiune şi decizie, dar sunt obligaţi să respecte ideile tactice, care-i determină să confere oricărei acţiuni individuale, o conotaţie colectivă. Se poate deci pe bună dreptate, susţine afirmaţia că, în prezent fotbalul mondial este supus unor mutaţii importante privitoare la pregătirea, activitatea şi mentalitatea antrenorilor şi specialiştilor, la atitudinea jucătorilor faţă de meseria pe care o practică şi la unele aspecte organizatorice privind desfăşurarea sistemului competiţional tot mai complex şi mai încărcat. Toate aceste mutaţii sunt resimţite şi în activitatea fotbalistică din ţara noastră. ele fiind consecinţe ale trecerii treptate la structurile fotbalului profesionist.

Mijloace specifice privind dezvoltarea rezistenţei A. Pentru rezistenţa generală a. cros - alergări în teren variat b. alergări cu îngreuiere - în zăpadă mare, pe teren arat sau cu nisip, etc. c. alergări uniforme şi repetate (200-400-600-800-1000 m), alergări moderate, apoi mers normal 50-60 m pentru respiraţie-revenire, se execută 10-20 de repetări. B. Pentru rezistenţa specifică - alergări repetate şi în ritm variat (20-30 m, alergare uşoară, apoi 20-30 m sprint cu şi fără balon) - alergări de viteză repetată şi crescândă: prima parte pe 10 m, apoi 15-20 m până la 60 m, cu intercalări de alergări în regim moderat cu si fără balon - alergări în apnee şi viteză mare pe 30 m (10-20 repetări) - conducerea balonului în viteză mare pe 10-50 m, terminată cu tras la poartă (10-20 de repetări) - individualizare - tras la poartă cu 10 mingii aşezate pe 16 m, jucătorul pleacă la semnal de la 25 m, sprintează, şutează în prima minge, revine la 25 m (poziţia de plecare) în alergare accelerată cu spatele, din nou sprint înainte, şutează în cea de a doua minge, ş.a.m.d. până şutează în toate cele 10 mingii. La sfârşit se ia pulsul - revenirea şi se contabilizează câte goluri a marcat şi câte şuturi a dat pe spaţiul porţii.

Chivaran Gabriel Alexandru Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice - individualizare - lovirea mingii cu capul din săritură - 3 serii x 20 de sărituri cu pauze - menţinerea în posesie - 6 x 6 joc pe Vi teren, 3 serii ori 5 min. cu pauză de 3 min. între serii (activă) - jocuri pe spaţii reduse cu număr mic de jucători - număr egal, inferioritate şi superioritate numerică, 2 contra 1, 2 contra 2, 3 contra 2, 3 contra 3, ş.a.m.d. - jocuri cu temă - 1, 2, 3, atingeri şi sprint după pasare, marcaj om la om - joc de pregătire - 2 x 60 min. sau 3 x 45 min. Antrenamentul la altitudine Este o formă specială de antrenament, deoarece provoacă modificări fiziologice: de adaptare a organismului (aclimatizare), care, la întoarcere la şes pot produce o creştere a capacităţii de rezistenţă. Alergări cu schimbări de ritm tip fartlek Alergările cu accelerări periodice, solicită temporar produceri de energie aerobă, anaerobă sau mixtă şi favorizează capacitatea de a suporta eforturi de diferite intensităţi, fenomen fiziologic specific jocului de fotbal. Această metodă este foarte bună şi deci indicată în pregătirea fotbaliştilor. Alergări în pantă Alergările pe pante înclinate 10-15 grade sunt foarte eficace. În practica antrenamentului se folosesc două distanţe. Pe distanţa de 150 m, după metoda intervalelor, se dezvoltă capacitatea anaerobă, iar pe distanţa de 400 m se dezvoltă şi se stabilizează capacitatea aerobă. Alergări cu pas sărit Această formă de antrenament, asemănătoare parţial cu alergările la deal, are ca efect dezvoltarea rezistenţei şi elasticităţii, şi în plus a forţei de învingere-cedare, învingere a propriei greutăţi, influenţând pozitiv şi componenta viteză. În încheierea acestui capitol precizăm că, pentru a creşte eficienţa antrenamentelor de rezistenţă, nu este suficient să se cunoască în detaliu efectele fiecărei metode şi mijloc de antrenament, ci este necesară o cunoaştere cât mai aprofundată a fenomenelor fiziologice ale diferitelor capacităţi de rezistenţă. Antrenamentul pliometric Antrenamentul pliometric, cunoscut şi sub numele de antrenament de sărituri în adâncime. Această metodă realizează o combinare a efectelor antrenamentului pozitiv, dinamic, cu cele ale antrenamentului negativ, dinamic. Metoda se foloseşte pentru sportivii de performanţă care se presupune că au un nivel corespunzător de dezvoltare a forţei aparatului locomotor. Exerciţiile sunt precedate de o bună încălzire a segmentelor respective, deoarece prezintă riscul producerii de accidente. Exerciţiul constă în săritura în adâncime de pe un obiect, aterizare şi desprindere imediată, cu săritură maximă şi verticală. Înălţimea obiectului este fixată în aşa fel încât, după "aterizare" jucătorul să realizeze maximum de

Chivaran Gabriel Alexandru Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice săritură în înălţime. Pe măsură ce jucătorii acumulează forţă în picioare, creşte înălţimea obiectului de pe care se sare. Numărul de sărituri într-o serie este de 6 - 8 dacă se execută succesiv. Numărul de serii se stabileşte în funcţie de scăderea nivelului săriturii maxime. Când jucătorul nu mai atinge nivelul maxim, încetează exerciţiul. Antrenamentul în circuit Este o metodă de antrenament frecvent folosită, adesea extinsă şi la alte forme de pregătire tehnică, fizico-tehnică-tactică. Metoda de antrenament în circuit este numai pentru dezvoltarea forţei, celelalte adaptări au numai aspect organizatoric, efectele nefiind adesea cele scontate. Aplicarea acestei metode comportă respectarea anumitor indicaţii: 

jucătorii trec succesiv de la o staţie (atelier) la alta, după un anumit număr de repetări, sau după

scurgerea unui anumit timp; 

un circuit cuprinde de la 6 la 12 ateliere (după vârsta şi capacitatea de performanţă);



timpul de lucru la o staţie este de 20 - 40 secunde;



pauza între staţii este egală cu durata lucrului. Pentru jucătorii începători, raportul între lucru şi pauză este de la 1 la 2 minute. Fiecare exerciţiu

este repetat în viteză şi de câte ori este posibil (aspect de diferenţiere). Antrenamentul în circuit contribuie la dezvoltarea rezistenţei-forţei şi determină creşterea tonusului muscular în general. Un exemplu de circuit cu 6 staţii: 1. tracţiuni în braţe; 2. sărituri cu coarda; 3. exerciţiu de abdomen; 4. genuflexiuni cu haltera (30% din capacitatea maximă); 5. flotări cu bătaia palmelor (plesnituri); 6. sărituri cu genunchii la piept. Bibliografie: 8. Dragnea A. –“Antrenamentul sportiv”, Ed. Didactică şi Pedagogică R. A. , Bucureşti, 1996. 10. Drăgan A. –„Fotbal pentru juniori”, Ed. Valinex, Chişinău, 2006. 27. Stănculescu V. – „Aspecte moderne de antrenament şi joc”, Ed. Sport-Turism, 1977. 24. Rădulescu M., Cojocaru V., Drăgan A. –„Ghidul antrenorului de fotbal la copii şi juniori”, Ed. Axis-Mundi, Bucureşti, 2003.

Chivaran Gabriel Alexandru Anul I Doctorat – Stiinta sportului si educatiei fizice