Poluarea, Poluarea Fonica, Poluarea Generata de Transporturi, Deseurile Menajere [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ

Poluarea: poluarea fonică, poluarea generată de transporturi, deşeurile menajere

Titular disciplină: Prof.univ.dr. Constantin GHICA Studenţi: Cojanu Rodica Enache Oana-Adriana Georgescu Nicoleta-Cătălina Gorobîc Dmitri Iancu Iulia-Ionela

BUCUREŞTI

2013 Cuprins Cuprins.............................................................................................................................. 2 Capitolul I. Poluarea – generalităţi..................................................................................... 3 1.1. Noţiune................................................................................................................... 3 1.2. Forme şi surse......................................................................................................... 3 1.3. Efectele poluării...................................................................................................... 7 Capitolul II. Poluarea fonică............................................................................................... 9 2.1. Noţiune................................................................................................................... 9 2.2. Caracteristici generale............................................................................................ 9 2.3. Surse şi metode de măsurare a zgomotelor şi vibraţiilor......................................12 2.4. Efecte ale zgomotelor şi vibraţiilor........................................................................13 2.5. Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor....................................................................16 2.6. Poluarea fonică la nivelul oraşului Bucureşti.........................................................17 Capitolul III. Poluarea generată de transporturi...............................................................19 3.1. Noţiune................................................................................................................. 19 3.1. Clasificarea poluării .............................................................................................. 19 3.2. Caracteristici......................................................................................................... 21 3.3. Modalităţi de combatere....................................................................................... 23 Capitolul IV. Deşeuri menajere........................................................................................ 25 4.1. Noţiune................................................................................................................. 25 4.3. Modalităţi de reducere a deşeurilor menajere.......................................................27 Concluzii.......................................................................................................................... 29 Bibliografie...................................................................................................................... 30

2

Capitolul I. Poluarea – generalităţi 1.1. Noţiune Poluarea mediului înconjurător este una dintre cele mai frecvente şi dezbătute probleme la nivel internaţional, întrucât, de-a lungul timpului, activităţile umane s-au dezvoltat tot mai mult, societatea şi tehnologia au evoluat şi acest progres, a generat în mod implicit, tot mai mulţi factori poluatori. Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane. Altfel spus, poluarea constă în modificarea factorilor de mediu biotici şi abiotici, ca urmare a eliberării de substanţe poluante, de tipul deşeurilor rezultate din diferite sectoare ale activităţilor umane. Deşi, de-a lungul timpului, sursele de poluare au fost bine localizate, ca urmare a lipsei unor mecanisme specifice, eficiente, costurile poluării sunt suportate de colectivităţile umane care nu au nicio responsabilitate pentru accidentele produse pe perioade lungi de timp. Poluarea constă în impurificarea atmosferei, apelor terestre, a celor subterane şi a solului cu diferite substanţe. Reprezintă una din problemele fundamentale ale umanităţii şi este consecinţa ruperii echilibrului ecologic dintre om şi natură. Acest fenomen de poluare este într-o continuă creştere. În ultimii 200 ani industrializarea globală a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea cărbunelui şi a gazului metan au dus la formarea unor cantităţi enorme de dioxid de carbon şi alte gaze, mai ales după sfârşitul secolului trecut când a apărut automobilul. Dezvoltarea agriculturii şi a industriei a determinat acumularea unor cantităţi mari de metan şi oxizi de azot în atmosferă, estimându-se că poluarea atmosferică în principal, contribuie anual la aproximativ 120.000 de decese numai în SUA.

1.2. Forme şi surse De-a lungul timpului s-au realizat mai multe clasificări ale poluării, însă cea mai importanta clasificare este cea care are la bază sursele de poluare şi, potrivit căreia, poluarea poate fi naturală şi artificială. Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ rapid în ciclul ecologic şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate. Printre cele mai importante surse naturale de 3

poluare putem enumera vulcanii, furtunile de praf, incendii naturale, trăsnete şi temperaturi foarte ridicate, ceaţa şi ionizarea atmosferei. Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanţe toxice datoritǎ conţinutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultǎ în urma erupţiei şi a pulverizǎrii lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi polueazǎ continuu prin produse gazoase emise prin crater şi crǎpǎturi, numite fumarole. Dintre marile erupţii vulcanice o amintim pe cea a vulcanului Krakatoa (Indonezia, 1883), când a fost proiectatǎ o cantitate enormă de material vulcanic. Aceastǎ erupţie a provocat o scădere cu 10% a transparenţei atmosferei timp de mai multe luni şi a produs peste 100 000 de victime umane. O altǎ erupţie importantǎ o constituie cea a vulcanului Mont Saint- Helens, din mai 1980 în SUA, care a avut de asemenea un impact îngrijorător asupra naturii. Un exemplu mai recent de erupţie vulcanicǎ este cel din 1991 când vulcanul Pinatubo din Filipine, a produs un dezastru asupra mediul înconjurǎtor şi a fǎcut 700 de victime. În ţara noastrǎ majoritatea vulcanilor sunt stinşi şi nu mai au activitate specificǎ. Un exemplu este şi Ciomatu Mare, în al cǎrui crater s-au acumulat apele singurului lac vulcanic din România, Sfânta Ana. Furtunile de praf sunt şi ele un important factor al poluării . Terenurile afânate din regiunile de stepă, în perioadele lipsite de precipitaţii, pierd partea aeriană a vegetaţiei şi rămân expuse acţiunii de eroziune a vântului. Vânturile continue, de durată, ridică de pe sol o parte din particulele ce formează „scheletul mineral” şi le transformă în suspensii subaeriene, care sunt reţinute în atmosfera perioade lungi de timp. Depunerea acestor suspensii, ca urmare a procesului de sedimentare sau a efectului de spălare exercitat de ploi, se poate produce la mari distanţe faţă de locul de unde au fost ridicate. Cercetări recente, din satelit, au arătat că eroziunea eoliană numai de pe continentul african ajunge la 100-400 milioane tone/an. În acest context, se pare că deşertul Sahara înaintează în fiecare an cu 1.5 până la 10 km. Furtuni de praf se produc şi în alte zone ale globului. Provocate de uragane, cicloane asociate cu eroziunea solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe ţǎri sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Astfel, în mai 1934, numai într-o singură zi, un vânt de o violentă neobişnuită a produs un intens proces de eroziune eoliană pe teritoriile statelor Texas, Kansas, Oklahoma şi Colorado. Norii negrii, care cuprindeau circa 300 milioane de tone de praf, după ce au parcurs 2/3 din teritoriul S.U.A., au întunecat Washington-ul şi New York-ul şi s-au deplasat mai departe către Atlantic. În 1928, la 26 şi 27 aprilie, o furtună a produs erodarea unui strat de sol cu o grosime de 12 – 25 mm pe o suprafaţă de 400 000 km2, situată în zona precaspică. Evaluările făcute cu acest prilej au arătat că, numai pe teritoriul ţării noastre s-au depus circa 148 milioane m3 de praf, din cantitatea totală ridicată. 4

Incendiile naturale, o importantă sursă de fum şi cenuşă, se produc atunci când umiditatea climatului scade natural sub pragul critic. Fenomenul este deosebit de răspândit, mai ales în zona tropicală, deşi, în general, gradul de umiditate al pădurilor din această zonă nu este de natură să favorizeze izbucnirea incendiului. Incendiile produc dioxid de carbon şi fum (distrug ecosistemele). La sfârşitul anului 1982 şi începutul anului 1983, pe insula Borneo a Indoneziei şi Malayesiei au avut loc 7 incendii care au mistuit circa 3,5 milioane hectare de păduri tropicale. În coasta de Fildeş, în 1983, focul a distrus circa 450 000 ha, iar în Ghana, în timpul aceleiaşi secete, a fost distrusă prin foc o mare suprafaţă de păduri şi circa 10% din plantaţiile de cacao. În anii deosebit de secetoşi, chiar şi în zonele temperate, se produc dese incendii ale pădurilor. Astfel, în 1992, după o succesiune de ani secetoşi, au izbucnit incendii devastatoare chiar şi în pădurile Franţei şi ale Poloniei. Se pare că situaţia climatică din deceniul 80 a extins mult suprafeţele de păduri vulnerabile la incendii pe întregul glob. Trǎsnetul şi temperaturile ridicate din timpul sezoanelor calde sunt cauzele declanşǎrii incendiilor din pǎduri, care se întind uneori pe suprafeţe de sute de hectare, formând nori de fum. Cele mai periculoase sunt incendiile pǎdurilor de conifere din regiunile temperate, care, datoritǎ rǎşinii şi terebentinei, accelereazǎ propagarea focului. Ceaţa este frecventǎ în zonele situate în vecinǎtatea oceanelor şi a mǎrilor, care aduc în atmosfera continentalǎ cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a vaporilor de apǎ. Ionizarea atmosferei este cauzatǎ în straturile înalte de intensificarea activitǎţii solare, înanumite perioade de timp, iar în straturile inferioare de micşorarea sau perforarea stratului de ozon, lǎsând astfel cale liberǎ radiaţiilor ultraviolete, cu acţiune ionizantǎ. Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le genereazǎ. Emiterea în atmosferǎ a poluanţilor artificiali se poate face prin două moduri: unul organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentraţii de impuritǎţi cunoscute şi calculate şi unul neorganizat, prin emiterea poluanţilor direct în atmosferǎ discontinuu şi în cantitǎţi puţin sau chiar deloc cunoscute. Categoriile de materiale ce pot fi agenţi poluanţi sunt: materii prime (cǎrbuni, minerale), impuritǎţi din materiile prime (sulf, plumb, mercur, arsen, fluor ), substanţe intermediare, obţinute în anumite faze ale procesului tehnologic (sulfaţi, hidrocarburi), produse finite (ciment, clor, negru de fum, diferiţi acizi). Poluarea industrialǎ. Industria termoenergeticǎ eliminǎ în atmosferǎ poluanţi cum ar fi: praful (cenuşǎ, particule de cǎrbune nears, zgurǎ), oxizii de sulf şi de azot, iar în cantitǎţi mai mici: 5

hidrocarburi, funingine, sulfaţi şi acizi organici. Toţi combustibilii uzuali (pǎcurǎ, cocs, cǎrbune) conţin cenuşǎ provenitǎ din substanţele solide necombustibile. În mod normal combustibilii gazoşi sau cei distilaţi nu conţin impuritǎţi solide, dar în condiţii de ardere necorespunzǎtoare ei produc funingine. Partea vizibilǎ a emisiilor este concretizatǎ prin fum care, în funcţie de natura combustibilului şi felul combustiei are culori diferite. De exemplu, la arderea cǎrbunelui inferior, de la care rezultǎ multǎ cenuşǎ, fumul este de culoare gri albicioasǎ. La arderea incompletǎ a cǎrbunelui şi a produselor petroliere se eliminǎ mult combustibil nears, iar fumul capǎtǎ o culoare neagrǎ. Industria siderurgicǎ produce o importantǎ poluare a atmosferei, în special local. În aceastǎ industrie, minereul de fier şi cǎrbunele sunt materiile prime care degajǎ în atmosferǎ atât poluanţi solizi (praf de minereu, cenuşǎ şi praf de cǎrbune), cât şi poluanţi gazoşi (compuşi ai sulfului şi carbonului). Datoritǎ noilor tehnologii introduse pentru fabricarea fontei şi a oţelului, şi datoritǎ consumului ridicat de oxigen, poluarea din aceastǎ industrie a devenit din ce în ce mai complexǎ. Principalii poluanţi sunt: prafurile şi particulele fine, fumurile, în special cele roşii ale oxidului de fier şi bioxidul de sulf. Raza de rǎspândire a acestor poluanţi ajunge uneori la mai mulţi kilometri. Industria metalelor neferoase contribuie la poluarea atmosferei cu produse toxice cunoscute încǎ din cele mai vechi timpuri. Multe dintre acestea posedǎ anumite proprietǎţi fizicochimice care le favorizeazǎ rǎspândirea sub formǎ de aerosoli, ceea ce faciliteazǎ poluarea pe suprafeţe mari. Metalele neferoase utilizate în industrie se împart în douǎ mari grupe: grele (cupru, zinc, plumb, cositor, nichel, mercur) şi uşoare (litiu, magneziu, titan, aluminiu, bariu). În afarǎ de particulele solide, metalurgia neferoasǎ produce şi importante emisii de gaze toxice, în special vapori de mercur şi compuşi de sulf. Dintre poluanţii din metalurgia metalelor neferoase grele cel mai important este plumbul, deosebit de toxic şi cu proprietatea rǎspândirii la mari distanţe. La început constituit din vapori, el se oxideazǎ şi se transformǎ în oxid de plumb care, prin încǎrcare electricǎ, se poate aglomera şi poate sedimenta. Metalurgia metalelor neferoase uşoare este caracterizatǎ în special prin industria aluminiului şi a beriliului. În cazul prelucrǎrii primului se emanǎ în aer acid fluorhidric şi fluoruri. Din prelucrarea beriliului ajung în aer particule în concentraţii reduse, dar deosebit de toxice. Poluanţii atmosferici rezultaţi din aceastǎ industrie sunt: beriliul metalic, oxidul, sulfatul, fluorura, hidroxidul şi clorura de beriliu. Transporturile sunt, după cum bine ştiţi, o altă importantă sursă de poluare. Astfel, în S.U.A. 60% din totalul emisiilor poluante provin de la autovehicule, iar în unele localităţi ajung chiar şi până la 90%. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat 6

din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de noxe. Alte clasificări ale poluării: •

După mărimea ariei de răspândire: punctuală; regională; globală.

•

După sursa agenţilor poluanţi: domestică; municipală; industrială; agricolă.

•

După natura agenţilor poluanţi: chimică; fizică; biologică.

•

După natura factorilor de mediu poluaţi: apa; sol; aer; factori biologici.

1.3. Efectele poluării Omul poate suferi direct de pe urma agenţilor poluanţi, spre exemplu din actiunea smogului produs de industrie, sau indirect, unde putem lua ca exemplu acţiunea toxicǎ a petrolului deversat în oceane asupra peştilor, ce se poate transmite omului în urma utilizǎrii acestuia ca hranǎ. Agenţii poluanţi altereazǎ şi perturbǎ relaţiile normale ale omului cu mediul înconjurǎtor şi pe cele formate între ecosisteme. Gradul de perturbare poate merge de la un simplu inconfort pânǎ la o acţiune toxicǎ evidentǎ. Existǎ mai multe cǎi de deteriorare a confortului omului şi a senzatiilor sale vizuale, olfactive, sonore etc. şi anume: poluarea sonorǎ, degradarea ambianţei (prin defrişǎri, eroziuni etc.), gustul apei potabile poluate (date de substanţe ca: petrol, clor, fenoli, sulf), mirosul neplǎcut al substanţelor rǎu mirositoare din apǎ sau aer, murdǎria şi toxicitatea produsǎ de fum, aglomerarea necontrolatǎ a deşeurilor domestice şi industriale. Agenţii nocivi eliminaţi în atmosferǎ care pot provoca efecte dǎunǎtoare asupra felului de viaţǎ al oamenilor, animalelor şi plantelor sunt de cele mai multe ori sub forma unui complex de substanţe toxice în compoziţia cǎrora intrǎ atât particule solide cât şi gaze. În unele situaţii acţiunea nocivǎ este datǎ însǎ numai de particule solide sau numai de gaze, de o singurǎ naturǎ. Poluarea aerului cu aerosoli are ca efect o acţiune iritantǎ, toxicǎ, cancerigenǎ, alergicǎ, infectantǎ şi de scǎdere generalǎ a rezistenţei organismului. Aerosolii eliminaţi în atmosferǎ pot fi netoxici (aceştia devin nocivi numai când particulele aerosolice au dimensiuni mari) şi toxici (sunt mai puţin rǎspândiţi, dar sunt mult mai agresivi). Aceştia din urmǎ reprezintǎ categoria care are cele mai nocive efecte, dar din fericire numai unele din aceste particule sunt întâlnite în mediul ambiant şi anume: plumbul, fluorul, arsenul, beriliul, manganul etc. Gazele şi vaporii care au un efect dǎunǎtor asupra organismului se împart în: toxice respiratorii, sanguine, hepatice şi neuroleptice. Dintre diferitele gaze care polueazǎ atmosfera, unele produc efecte nocive atât prin concentraţiile mai mari, cât şi prin frecvenţa mai ridicatǎ cu care sunt întâlnite. Cele 7

mai importante în acest sens sunt: oxidul de carbon (foarte întâlnit atât în mediul industrial cât şi în mediul de locuit), dioxidul de carbon, amestecul de oxizi de azot (în cea mai mare concentraţie fiind dioxidul de azot), clorul, hidrogenul sulfurat şi ozonul. Efectele nocive asupra plantelor. Plantele sesizeazǎ timpuriu şi masiv influenţa nocivǎ a poluanţilor aerului, constituind prin leziunile ce le suferǎ, indicatori importanţi asupra gradului de poluare. Pagubele generate de poluarea plantelor pot duce la pierderi economice importante (alimente, furaje, arbori). Prin spǎlarea atmosferei de cǎtre precipitaţii şi prin sedimentarea particulelor şi gazelor toxice se poate produce o modificare a compoziţiei apei şi solului şi o creştere a substanţelor toxice din acestea, lucru ce produce tulburǎri de dezvoltare a plantelor. Efectele nocive asupra animalelor. Studiul acestor efecte are o importanţǎ directǎ prin consecinţele de ordin economic din cauza pierderilor suferite printre animale şi o importanţǎ indirectǎ, prin concluziile utile patologiei umane. Cei mai importanţi poluanţi atmosferici în ceea ce priveşte efectele asupra animalelor sunt aceia care persistǎ şi se concentreazǎ pe plante. Asupra animalelor pot acţiona şi acei compuşi care dǎuneazǎ sǎnǎtǎţii omului. Un alt efect nociv al poluanţilor este modificarea factorilor meteorologici naturali. Acest lucru este posibil prin prezenţa în atmosferǎ a poluanţilor sub formǎ de pulberi şi gaze ce pot crea un mediu atmosferic diferit de cel natural, prin modificǎrile ansamblului microclimatic. Cele mai importante modificǎri meteorologice sunt legate de creşterea în localitǎţile poluate a numǎrului zilelor cu ceaţǎ. Smogul este un amestec de ceaţǎ solidǎ sau lichidǎ şi particule solide rezultate din poluarea industrialǎ. Acest amestec se formeazǎ când umiditatea este crescutǎ, iar condiţiile atmosferice nu împrǎştie emanaţiile poluante, ci din contrǎ, permit acumularea lor lângǎ surse. Smogul reduce vizibilitatea naturalǎ şi adesea iritǎ ochii şi cǎile respiratorii. În aşezǎrile urbane cu densitate crescutǎ, rata mortalitǎţii poate sǎ creascǎ considerabil în timpul perioadelor prelungite de expunere la smog. Acest lucru este favorizat şi de procesul de inversiune termicǎ ce creazǎ un plafon de smog ce stagneazǎ deasupra oraşului. Smogul fotochimic este o ceaţǎ toxica produsǎ prin interacţiunea chimicǎ între emisiile poluante şi radiaţiile solare. Cel mai întâlnit produs al acestei reacţii este ozonul. Smogul apare îndeosebi în zonele oraşelor de coasta şi este o adevarată problemǎ a poluǎrii aerului în mari oraşe precum Londra, Atena, Los Angeles, Tokyo. În Los Angeles s-a demonstrat cǎ în 90% din cazuri ceaţa se datoreazǎ poluǎrii şi numai 10% cauzelor naturale. Şi în Bucureşti, deşi nu este un oraş cu poluare ridicatǎ, numǎrul zilelor cu ceaţǎ a crescut progresiv în ultimii ani.

8

Capitolul II. Poluarea fonică 2.1. Noţiune Poluarea fonică (sau sonoră) constă în sunete produse de activitatea umană sau utilaje care afectează sau dezechilibrează activitatea omului sau a animalelor. Corespendentul în engleză al poluării este “noise” care provine de la cuvântul latin “noxia”, care s-ar putea traduce prin “prejudiciu, rană”.

2.2. Caracteristici generale În prezent, poluarea fonică alături de poluarea atmosferică şi managementul deşeurilor constituie probleme grave cu care se confruntă populaţia Europei. Conform unor statistici ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, jumătate din europeni trăiesc într-un zgomot permanent, iar o treime suferă de insomnii din cauza poluării sonore. Victor Gruen, un proiectant urban cunoscut, consideră că zgomotul este un “agent lent de moarte” (Sahoo, 1997), iar Goines şi Hagler (2007) afirmă că ignoranţa societăţii privind poluarea fonică la fel cum se ignorau efectele tutunului prin anii ’50. Deopotrivă, poluarea fonică afectează şi România, care nu respectă normele de poluare fonică acceptate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Uniunea Europeană. Peste 60% din populaţia urbană este afectată de zgomot, din cauza traficului rutier inten. Printre sursele principale de poluare fonică se numără maşinăriile, automobilele, camionanele şi avioanele. Echipamentele de construcţie, maşinile agricole şi amalgamul de maşinării din interiorul fabricilor pot fi periculos de zgomotoase. Alte obiecte cum ar fi aparatele de taiat iarba, arme de foc şi unele jucării reprezintă în aceeaşi măsură surse importante generatoare de poluare fonică. Chiar şi muzica, dacă este ascultată la un volum foarte mare, în special în căşti, poate fi la fel de dăunătoare ca şi zgomotul produs de o drujbă. Potrivit OMS, în întreaga lume, 120 de milioane de oameni suferă de afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot. O treime a angajaţilor din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un sfert din programul lor de lucru, iar circa 40 milioane de lucrători sunt nevoiţi să ridice tonul peste nivelul normal de conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din programul lor de lucru. Pentru protecţia lucrătorilor, Directiva referitoare la zgomot, care a intrat în vigoare, în toate statele membre ale Europei, în februarie 2006, stabileşte o limită zilnică de expunere la zgomot de 87 dB. Printre locurile de muncă cu risc se poate menţiona: mineritul (perforatoarele pneumatice), industria constructoare de maşini (curăţarea pieselor turnate, tăiere, stantare, perforare), industria textilă, industria alimentară, transporturi, construcţii, agricultură, 9

muzicanţi, unităţi sanitare. De pildă, auzul deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (ţiuit în urechi) apare la frecvenţe cuprinse între 3000-6000 Hz. Oboseala auditivă este deopotrivă frecvent regăsită, cunoscută şi sub denumirea de creştere temporară a pragului de audiţie. Aceasta este evidenţiată prin audiometrie după expunerea la niveluri slabe, de ordinul 50 dB. Oboseala auditivă este pasageră, dispărând după câteva minute. Dacă o persoană se află în situaţia de a fi expusă la un nivel ridicat, poate avea senzaţii auditive, cum ar fi fluierături, care sunt semnul unei suferinţe ale celulelor ciliate ale urechii interne. Aceste fluierături dispar odată cu dispariţia oboselii auditive după câteva ore petrecute într-un loc calm. Surditatea traumatică se poate instala la câteva ore de expunere la sunete foarte puternice. Traumatismul sonor apare în urma expunerii la zgomot intens, chiar şi pentru timp foarte scurt. Prin urmare se produce ruperea timpanului prin acţiunea unei presiuni crescute a aerului, aşa cum se întâmplă în cazul unei explozii, de pildă. După vindecarea leziunii, poate persista mult timp o surditate pentru frecvenţe peste 9000 Hz. Hipoacuzia profesională constă în scăderea permanentă a pragului auditiv la frecvenţă de 4000 Hz, cu peste 30 dB, pe când surditatea profesională se referă la scăderea permanentă a pragului auditiv la frecvenţa conversaţională (500 Hz, 1000 Hz, 2000 Hz) cu 25 dB, de tip percepţie, în general bilaterală şi simetrică. S-a observat că poluarea fonică influenţează şi viaţa animalelor şi afectează comunicarea dintre ele. Prin urmare, zgomotele provocate de oameni, precum cel de motoare din vasele marine a cauzat pierderea auzului balenelor. Poluarea fonică a determinat schimbări comportamentale în rândul balenelor albastre, dintre care cele mai grave sunt eşuările din cauza neputinţei de a naviga. Zgomotul a devenit atât de răspândit încât poate afecta şi biodiversitatea, chiar şi animalele care trăiesc în parcurile naţionale sunt supuse la niveluri foarte ridicate de zgomot. Bufniţele şi liliecii evită să vâneze în zonele zgomotoase, de asemenea abilitatea liliecilor de a se orienta este afecta. În urma unui experiment efectuat în 1994, care consta în punera unor flori în două camere. Într-una dintre camere s-a pus muzică rock şi în cealaltă cameră s-a pus Vivaldi. După 6 zile s-a observat că florile din prima cameră erau 56,2 % ofilite, iar cele din cealaltă cameră erau cu 18% mai dezvoltate. În ceea ce priveşte intensitatea sunetelor utilizate în activitatea zilnică pot fi enunţate: -

conversaţia: 40 dB zgomot într-un birou: 60-70 dB aspirator: 70 dB ţipătele copiilor în parcurile de distracţii: 70-80 dB lătratul unui câine: 70-80 dB zgomotul trenului: 80 dB 10

- autocamion: 90 dB - blender bucătărie: 90-95 dB - ascultatul muzicii MP3: 80-120 dB - ciocan pneumatic: 100 dB - motocicletă în demaraj: 110 dB - avion cu reacţie la decolare: 140 dB Zgomotul şi măsurarea zgomotului Zgomotul e reprezentat dintotdeauna ca un factor perturbator al organismului uman şi totodată o sursă importantă a poluării fonice. Sub aspect fizic zgomotul are 2 caracteristici esenţiale: Frecvenţa sau numărul de oscilaţii pe unitatea de timp Tăria sau intensitatea sonoră Unitatea de masură pentru frecvenţă este Hertzul sau o oscilaţia pe secundă. Organismul uman înregistrează la nivelul aparatului auditiv oscilaţii între 16 si 20.000 de hertzi.Cu timpul, pe măsură ce înaintează în vârstă, urechea nu mai surprinde oscilaţiile mai înalte de 1.000-4.000 de Hertzi şi cu cât frecvenţa este mai înalta cu atât şi nocivitatea zgomotului este mai mare. În statele europene circa 40% din populaţie este expusă zgomotului produs de traficul rutier cu o intensitatea de 55 dB şi 20% zgomotelor de peste 65 dB. Dacă se iau în considerare toate zgomotele produse de transporturi, atunci peste 50% din populaţia Europei nu are confortul sonor normal la domiciliu şi 30% este afectată în timpul nopţii. Poluarea sonoră este mai severă în ţările în curs de dezvoltare prin densitatea crescută a circulaţiei şi prin absenţa centurilor de circulaţie în marile oraşe. Se apreciază că în aceste ţări intensitatea sonoră de-a lungul a 24 de ore este de aproximativ 75-80 dB. Principalele avantaje pe care le oferă hărţile strategice de zgomot în mediul urban, diferenţiate în funcţie de stadiul existent şi cel preconizat al dezvoltării urbanistice, sunt: - dezvoltarea de noi zone rezidenţiale; - informarea populaţiei asupra nivelurilor de zgomot în zonele de interes (prin panouri locale, publicaţii periodice, paginile oficiale web etc.); - conservarea zonelor liniştite (zonă delimitată de către autorităţile competente, care nu este expusă unei valori a indicatorului Lzsn sau a vreunui alt indicator de zgomot, mai mare decât valoarea limită în vigoare, indiferent de sursa de zgomot), ţinând cont de datele oferite de harta de zgomot; - stabilirea zonelor unde se înregistrează depăşiri ale valorilor limită, precum şi simularea efectelor diferitelor metode de diminuare ce pot fi implementate, alegându-se măsurile cele mai eficiente din punct de vedere tehnic şi economic pentru realizarea planurilor de acţiune. Regiunea

Număr de măsurări

Maxima măsurată (dB)

Depăşiri % 11

Indicator utilizat

Determinări în urma sesizărilor %

Nord-Est 759 95,3 65,1 Leq(A) 44,95 Sud-Est 1.908 96,6 30 Leq(A) 57 Sud-Muntenia 1.230 98,7 35,49 Leq(A) 7,04 Sud-Vest Oltenia 425 105,4 28,52 Leq(A) 34 Vest 1.061 102, 6 62,58 Leq(A) 7 Nord-Vest 2.539 96,4 55,9 Leq(A) 0,24 Centru 955 97 42 Leq(A) 10,9 Bucureşti- Ilfov 66 86,4 56 Leq(A) 5 Sursa: Rapoartele privind Starea Mediului ale Agenţiilor Regionale pentru Protecţia Mediului, 2009 Măsurătorile de zgomot, în anul 2009, au vizat zonele care pot prezenta riscuri de afecţiuni pentru populaţia expusă. Locaţiile vizate au fost: pieţe, spaţii comerciale, restaurante în aer liber; incinte de şcoli şi creşe, grădiniţe, spaţii de joacă pentru copii; parcuri, zone de recreere şi odihnă; incinte industriale; zone feroviare; aeroporturi; parcări auto; stadioane, cinematografe în aer liber; trafic şi altele (zone locuibile). S-a avut în vedere numărul de măsurători, maxima măsurată (dB), procentul de depăşiri, indicatorul utilizat la realizarea determinărilor, procentul de determinări acustice realizate în urma sesizărilor primite de la cetăţeni şi procentul sesizărilor rezolvate.

2.3. Surse şi metode de măsurare a zgomotelor şi vibraţiilor Sursele majore de poluare sonoră sunt activităţile industriale şi zgomorul urban. În general, zgomotul constituie produsul secundar al conversiei energiei, fiind datorat funcţionării unor maşini de tipul buldozerelor, compresoarelor, betonierelor, agregatelor pneumatice, avionaleor cu reacţie etc. Principalele tipuri de surse care produc vibraţii şi zgomote pot fi clasificate după cum urmează: -

maşini şi produse tehnologice (maşini-unelte, maşini textile, ventilatoare etc.);

-

subansamble şi organe de maşini (mecanisme cu roţi dinţate, rulmenţi etc.);

-

instalaţii sanitare şi de condiţionare a aerului;

-

mijloace de transport. În centrele populate, sursele de zgomot sunt numeroase. Cele mai importante pot fi, totuşi,

considerate următoarele: -

transportul urban;

-

zborul avioanelor;

-

circulaţia liberă pe străzi;

-

şantierele de construcţii;

-

circulaţia trenurilor,

-

echipamentele cu manipulanţi; 12

pietoni.

-

În funcţie de zona în care locuieşte sau lucrează, o persoană va suferi influenţă negativă a unora sau altora din sursele enumerate mai sus. Viaţa casnică este ea însăşi o sursă de zgomote, datorită proastei izolări acustice a caselor moderne, datorită dezvoltării aparatlor electrocasnice (un aspirator produce 5 dB, un frigider 20 dB etc.). În ultimii ani, în marile centre urbane, un număr tot mai mare de persoane sunt afectate de zgomotul ambiant. Studii sistematice recente au stabilit modul în care se distribuie diferitlele tipuri de zgomot ambiant în reclamaţiile populaţiei referitoare la zgomot. Distribuţia pe tipuri de zgomot a reclamaţiilor referiotare la zgomot: Surse Transport

Procente (%) 37,4

Meşteşuguri şi activităţi comerciale

35,7

Vecini

17,9

Şantiere de construcţii

7,2

Alte surse

1,7

Specificaţie Transport rutier Transport aerian Parcuri, încărcări, opriri Transport feroviar Transport naval Zgomote de producţie, reparaţii Instalaţii de condiţionare a aerului Restaurante, baruri Comerţ şi ditribuţie Instalaţii casnice Animale (câini) Copii şi adolescenţi Instalaţii de înălzire Nespecificate Unelte pneumatice Maşini Baterii piloţi Vehicule (buldozere) -

Procente (%) 46,4 28,3 19,3 5,3 0,5 49,9 19,5 19,0 11,6 46,8 25,5 14,8 12,8 38,4 21,1 17,3 15,4 15,4 -

Aşa cum rezultă şi din tabel, ponderea cea mai mare în zgomotul urban o deţine transportul rutier. Creşterea puterii motoarelor cu care se echipează autovhiculele şi creşterea vitezei de deplasare a acestora, corelarea cu creşterea numărului de autovehicule sunt de natură să complice problema combaterii zgomotului în oraşele mari. Conform unui studiu de specialitate efectuat asupra mai multor persoane din Europa, 40 % din populaţia Franţei, 34 % din Germania, 33 % din Spania sunt de părere că zgomotul provocat de vecini sau cel din stradă este de-a dreptul iritant şi că le creează zilnic probleme la nivelul stării psihice.

2.4. Efecte ale zgomotelor şi vibraţiilor În cazul lucrătorilor din industrie sau construcţii, expunerea la poluarea fonică pe termen lung poate produce efecte nedorite asupra sănătăţii. Pierderea auzului indusă de zgomot este recunoscută 13

de Organizaţia Mondială a Sănătăţii ca fiind „cea mai comună şi ireversibilă boală industrială”. Pierderea auzului, pe lângă faptul că poate opri o persoană să lucreze la întreaga sa capacitate, poate distruge viaţa socială a acesteia, izolând-o de comunitate. Zgomotul legat de muncă constituie în Europa o preocupare în creştere întrucât afectează în mod direct milioane de lucrători nu numai în industria grea, ci şi într-o mulţime de sectoare de activitate cum sunt serviciile, educaţia şi divertismentul. O treime a angajaţilor din Europa sunt expuşi la niveluri ridicate de zgomot pe durata a peste un sfert din programul lor de lucru, iar circa 40 milioane de lucrători sunt nevoiţi să ridice tonul peste nivelul normal de conversaţie pentru a se face auziţi, cel puţin jumătate din programul lor de lucru. În întreaga lume, conform OMS, 120 milioane de oameni suferă de afecţiuni ale auzului din cauza expunerii prelungite la zgomot. Zgomotul acţionează direct asupra urechii, exercitând atât efecte auditive, cât şi efecte extraauditive. Efectele resimţite sunt: reducerea atenţiei, a capacităţii de muncă, deci creşterea riscului de producer a accidentelor, instalarea oboselii auditive, care poate dispare odată cu dispariţia zgomotului, traumatisme, ca urmare a expunerii la zgomote intense un timp scurt. Efectele depind de natura persoanei, de complexitatea, natura şi intensitatea zgomotelor. Efectele imediate şi pasagere sunt afecţiunile cardiovasculare (creşterea ritmului cardiac şi a tensiunii arteriale), diminuarea atenţiei şi a capacităţii de memorare, agitaţia, reducerea câmpului vizual, afecţiuni gastro-intestinale. Efectele pe termen lung însă duc la oboseală fizică şi nervozitate, insomnie, bulimie, hipertensiune arterială cronică, anxietate, comportamente depresive şi chiar agresive. Rezultatele unui studiu epidemiologic efectuat cu ajutorul specialiştilor din Inspectoratele de Sănătate Publică, finalizat în 2000, semnalează pentru grupa de vârstă de 15-64 de ani, în general manifestări superioare ale simptomelor nespecifice în zonele de trafic intens, prin tulburări de somn (49 %), cefalee (56%), ameţeli (25%). În privinţa frecvenţei afecţiunilor potenţial asociate expunerii excesive la zgomot, cea mai mare prevalentă o înregistrează hipertensiunea arterială (maxim 16%). Acţiunea zgomotului asupra organismului poate avea următoarele efecte: -

Leziuni la nivelul timpanului (perforaţii) ale urechii medii şi chiar în urechea internă;

-

Oboseala auditivă care constă în ridicarea pragului de audibilitate ceea ce face ca zgomotul sau sunetele mai joase să nu mai fie auzite. Oboseala auditivă este considerată ca un fenomen fiziologic de fapt, o măsură fiziologică de protecţie a organismului respectiv a urechii, faţă de acţiunea nocivă a zgomotului; 14

-

Hipoacuzia din ce în ce mai frecventă tocmai datorită zgomotului în medii de viaţă care a devenit din ce în ce mai puternice;

-

Perturbări asupra curenţilor bioelectrici din creier cu modificări asemănătoare cu cele din anumite boli psihice;

-

Pot apărea tulburări ale aparatului circulator cu creşterea frecvenţei pulsului şi a tensiunii arteriale, asupra aparatului digestiv cu modificări ale motilităţii şi secreţiei digestive, asupra unor glande endocrine mai ales tiroidei şi pancreasului şi chiar asupra sistemului nervos însuşi cu creşterea excreţiei nervoase cu hiperreflectivitate, stări de iritaţie, nervozitate, insomnia, scăderea puterii de muncă mai ales a celei intelectuale. Efectele produse de poluarea fonică sunt nu numai de natură medicală ci şi socială provocând:

-

Auz deficitar care poate fi acompaniat de tinnitus (zgomot în urechi) care apare la frecvenţe cuprinse între 3 000–6 000 Hz;

-

Dificultatea de a înţelege vorbirea, ca efect secundar al poluării sonore;

-

Tulburări de somn - acesta este efectul major al poluării fonice pe durata nopţii sau ca urmare a zgomotului pe durata zilei. Somnul neîntrerupt este o condiţia pentru o stare fiziologică şi mentală bună, iar absenţa acestuia conduce la creşterea tensiunii arteriale, palpitaţii, vasoconstricţie, modificări de respiraţie, aritmie cardiacă. Pentru un somn liniştit, nivelul de zgomot de fond trebuie să situeze pe la 30 dB ;

-

Afectarea funcţiilor fiziologice, în cazul muncitorilor expuşi în permanenţa la zgomot, a populaţiei care locuieşte lângă aeroport. După expunere prelungită apar efecte permanente, ca de exemplu hipertensiunea arterială, boli ischemice de miocard, modificări ale reflexelor;

-

Boli mentale. Poluarea sonoră în sine nu conduce la boli mentale dar poate accelera sau intensifica dezvoltarea latentă a acestora. Expunerea la nivele ridicate de zgomot poate fi asociată cu apariţia nevrozelor;

-

Afectarea performanţelor cognitive: cititul, atenţia, rezolvarea problemelor, memorarea, performanţele intelectuale;

-

Efecte sociale şi de comportament (cum ar fi indispoziţia, supărarea) care în general sunt complexe, subtile, indirecte şi rezultate ca urmare a interacţiunii cu mai multe variabile nonauditive. Zgomotele de peste 80 dB diminuează comportamentul civilizat şi cresc agresivitatea. Efectele sunt mai puternice atunci când intensitatea sunetului este însoţită de vibraţii de frecvenţă joasă sau când sunetul este însoţit de impulsuri sonore; 15

-

Efecte combinate asupra sănătăţii cauzate de zgomot şi alte surse mixte. În mediu coexistă sunete diferite, din surse diferite care combinate pot avea un efect cumulat asupra organismelor, în special asupra calităţii somnului de noapte;

-

Afectarea unor subgrupe vulnerabile care necesită mai multă protecţie faţă de poluarea sonoră, cum ar fi persoanele cu hipertensiune, bolnavi internaţi în spitale, cei cu probleme auditive, fetuşi, sugari, copii mici, bătrâni. Zgomotul afectează şi animalele, nu numai omul, producându-le stres, creşterea riscului de

mortalitate, probleme de comunicare care afectează reproducerea şi navigarea organismelor acvatice, pierderea temporară sau definitivă a auzului, restrângerea habitatului care poate merge până la extincţia speciei (un exemplu este moartea unor specii de balene din cauza detectoarelor militare cu ultrasunete). Cercetările recente demonstrează efectele sunetelor produse de om asupra organismelor marine, precum mamifere, broască ţestoasă şi alte organisme marine. Zgomotele echivalente cu cele suportate de oameni în activitatea lor cotidiană au produs la maimuţe o creştere cu peste 30% a tensiunii arteriale şi o creştere a nivelului glucozei în sânge. Spre deosebire de celelate forme de poluare, poluarea fonică creşte în continuare iar populaţia se arată tot mai nemulţumită.

2.5. Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor Măsurile tehnice pentru combaterea poluării sonore se referă la ecranarea sursei de zgomot şi protecţia urechii omului şi a locuinţei, spaţiului în care îşi desfăşoară activitatea. Se caută noi materiale de construcţie, cu proprietăţi antifonice, iar arhitectura spaţiilor de locuit trebuie să ţină cont de amplasarea dormitoarelor astfel încât să nu fie expuse arterelor de circulaţie cu flux continuu. În general cele mai înalte nivele de zgomot se întâlnesc în unităţile industriale şi în marile aglomerări urbane. Pentru a nu perturba calitatea activităţii la locul de muncă, au fost introduse o serie de măsuri pentru prevenirea şi limitarea depăşirii anumitor niveluri de zgomot. Aceste măsuri pot fi: sociale (norme şi legi de interzicere sau limitare a nivelului sonor), tehnice (soluţii silenţioase, pereţi fonoizolanţi etc.), organizatorice (căşti de protecţie, dispunerea surselor de zgomot la o distanţa mare faţă de angajaţi) şi igienice (control medical, alimentaţie cu vitamine, etc.) În industrie apar zgomote de diferite intensităţi şi frecvenţe, cu acţiune continuă, sau intermitentă. Dintre procedeele utilizate pentru reducerea zgomotelor industriale se pot menţiona: -

utilizarea unor ecrane fonoizolante, interpuse între sursa de zgomot şi personalul uman;

-

protecţia individuală cu antifoane;

-

îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale utilajelor ce poluează intens fonic; 16

-

utilizarea carcaselor la maşini şi utilaje în timpul funcţionării;

-

alegerea corectă a fundaţiei utilajelor, neomiţând criteriul reducerii zgomotelor;

-

folosirea, acolo unde este posibil, a suspensiilor elastice (resorturi metalice, cauciuc, fibre de sticlă, pâslă, mase plastice, plută, azbest);

-

schimbări în structura şi arhitectura halelor;

-

utilizarea de materiale fonoizolante pentru pereţii camerelor;

-

rotaţia personalului;

-

folosirea unor materiale de construcţie care reduc zgomotele. Directiva 2003/10/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 februarie 2003 privind

cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor din industrie la riscuri generate de agenţi fizici (zgomot), stabileşte parametrii fizici utilizaţi ca elemente predictive de risc şi limitele acestora: -

presiunea acustică de vârf care reprezintă valoarea maximă a presiunii acustice instantanee;

-

nivelul de expunere zilnică la zgomot. Această noţiune acoperă toate zgomotele prezente la locul de muncă;

-

nivelul de expunere săptămânal la zgomot, respetiv media ponderată în timp a nivelurilor de expunere zilnică la zgomot într-o săptămână nominală de cinci zile de lucru de 8 ore. În centrele urbane unde traficul este principala sursă de poluare sonoră, proiectarea urbană

deficitară poate conduce la poluare sonoră prin amplasarea spaţiilor rezidenţiale în preajma unităţilor industriale. Există o serie de posibilităti de reducere a zgomotului pe autostrăzi: bariere pentru sunet, limitarea vitezei de deplasare, modificarea texturii drumului, limitarea accesului maşinilor grele, controlul traficului care să impună reducerea accelerării, dezvoltarea de modele computaţionale adaptate unei anumite locaţii, în funcţie de topografie, meterologie, tub sonor (pe autostrada din Melbourne, Australia) pentru reducerea zgomotului.

2.6. Poluarea fonică la nivelul oraşului Bucureşti Bucureşti este capitala României şi, în acelaşi timp, cel mai mare oraş, centru industrial şi comercial al ţării. Populaţia de 1.944.367 de locuitori face ca Bucureştiul să fie al şaselea oraş ca populaţie din Uniunea Europeană. În fapt, însă, Bucureştiul adună zilnic peste trei milioane de oameni, iar specialiştii prognozează că, în următorii cinci ani, totalul va depăşi patru milioane. La acestea se adaugă faptul că localităţile din preajma oraşului, care vor face parte din viitoarea Zonă Metropolitană, însumează populaţie de aproximativ 430.000 de locuitori. Bucureştiul se află în sud-estul ţării, între Ploieşti la nord şi Giurgiu la sud. Oraşul se află în 17

Câmpia Vlăsiei, care face parte din Câmpia Română. La est se află Bărăganul, în partea de vest Câmpia Găvanu Burdea, iar la sud este delimitat de Câmpia Burnazului. Potrivit unui studiu realizat de o companie specializată, Bucureştiul se află pe primul loc în ceea ce priveşte poluarea fonică, iar 85% dintre locuitorii săi afectaţi de aceasta . În Bucureşti, traficul rutier şi traficul aerian contribuie cel mai mult la cauzarea poluării sonore. Sănătatea bucureştenilor este pusă în pericol nu numai de toxinele pe care le inhalează zilnic, ci şi de zgomotele ori chiar imaginile la care sunt "martori". Persoanele care locuiesc în blocurile cu ieşire la bulevarde şi în apartamentele de la etajele inferioare sunt cele mai expuse la poluarea fonica. Volumul populaţiei expuse, estimat cu ajutorul unui studiu epidemiologic efectuat la nivelul întregii ţări, este de 45% din totalul rezidenţilor din apartamentele tip bloc care au acuzat niveluri de deranj moderat şi sever datorate poluării sonore, semnalând necesitatea intervenţiei pentru reducerea nivelurilor expunerii. În Bucureşti, în special în zona centrală, avem depăşiri frecvente ale normelor maxime admise de zgomot şi vibraţii. Poluarea fonică crează disconfort şi a devenit deranjantă şi chiar nocivă în unele zone ale municipiului Bucureşti pe arterele de circulaţie, în apropierea aeroporturilor, în apropierea unor surse de zgomot. Cele mai zgomotoase zone ale capitalei sunt Bulevardul Magheru (zona Nottara), Zona Oltenitei, Bulevardul Ferdinand (zona Iulia Hasedeu), Bulevardul Ghencea şi Pantelimon (zona Morarilor). Bucureştiul are şi el câteva zone liniştite, ca de exemplu străzile cele mai liniştite le întâlnim Drumul Taberei, Rahova, 1 Mai sau în cartiere ca Primăverii şi Giuleşti. Primăria Capitalei pregăteşte un plan de acţiune privind Zgomotul Urban, în cadrul căruia vor fi luate măsuri precum sistematizarea traficului, turnarea unui nou carosabil care amortizează zgomotul sau cumpărarea de autobuze silenţioase şi interzicerea circulaţiei a motocicletelor pe timpul nopţii.

La nivelul

Bucureştiului, specialiştii în protecţia mediului vorbesc şi de o poluare fonică şi de una vizuală, care pot duce la apariţia unor boli psihice. În primul caz caz sunt impuse anumite limite maxime admisibile, care în apropierea unei locuinţe sunt de 50 de decibeli în timpul zilei şi 30 noaptea. Măsurătorile au scos la iveală faptul că bucureştenii sunt supuşi unor zgomote uneori de aproape două ori mai puternice. Aceste rezultate sunt cauzate de traficul rutier dar şi de surse ocazionale, precum alarmele auto, lătratul câinilor sau lucrul pe un şantier. În zilele noastre, poate este extreme de greu că Bucureştiul să devină o capitală liniştită. Zi de zi devine din ce în ce mai aglomerat şi face ca zgomotul să devină insuportabil. Zgomotul ar putea fi 18

redus dacă locuitorii oraşului ar înlocui autoturismele cu bicicletele, cu mersul pe jos sau cu transportul în comun.

Capitolul III. Poluarea generată de transporturi 3.1. Noţiune Poluarea aerului constă în schimbarea compoziţiei sub aspectul proporţiei dintre constituenţii săi şi/sau prin apariţia unor noi constituenţi cu efecte dăunătoare asupra biocenozelor şi/sau biotopului. Poluarea generată de transport este un factor major de scădere a calităţii aerului în oraşele europene şi nu numai, având un impact serios asupra sănătaţii cetăţenilor. În marea majoritate a oraşelor mari, poluarea cauzată de transport are o pondere ridicată.

3.1. Clasificarea poluării a) După componenta mediului afectată: • Poluarea atmosferei (emisiile de gaze eliberate de mijloacele de transport, poluarea fonică); • Poluarea apei (diverse substanţe nocive deversate în apă în urma accidentelor navale, dar şi rutiere); • Poluarea solului (în urma infiltrării unor substanţe cu ocazia diverselor accidente, deteriorarea terenuirilor pe care sunt localizate cimitirele de masini). b) După sursa de poluare: • Poluarea produsă de traficul rutier: - poluarea atmosferică, generată de uzura parcului auto privat, de transport în comun şi industrial, din cauza neconformitaţii emisiilor de la eşapament; - poluarea mediului generată de utilizarea excesivă a autovehiculelor proprietate personală, consecinţă a ofertei nesatisfăcătoare a sistemului de transport în comun; - poluarea atmosferei, poluarea fonică şi prin vibraţii a zonelor rurale, generate de uzura drumurilor comunale; - crearea de disconfort pentru populaţie şi uzura căilor rutiere, generate de traficul greu ce deserveşte balastierele şi alte obiective ale industriei extractive (schele petroliere, exploatări miniere); - poluarea sonoră generată de trafic;

19

- poluarea solului şi a apei, prin deversarea unor produse chimice periculoase, urmare unor accidente rutiere; - ocuparea unor suprafeţe de teren din intravilan pentru parcări; - schimbarea peisajul eco-urban; - generarea de deşeuri solide (anvelope uzate, acumulatoare etc.). • Poluarea produsă de traficul feroviar (îndeosebi de natură fonică, dar nu numai). • Poluarea produsă de traficul aerian - produce zgomote de la motoare, elice, mişcarea aerului. - Poluare fonică: 

La avioanele subsonice (cu viteza sub 340 m/s) se aude zgomotul avionului crescând în intensitate la apropiere şi apoi scăzând în intensitate, la depărtare.



La avioanele supersonice (cu viteză peste 340 m/s) se produce o undă de şoc cu suprafaţa conică, deoarece sunetul se propagă cu o viteză inferioară (340 m/s).



La sol, omul percepe un zgomot foarte puternic, ca un tunet, numit bang sonor. Bangul afectează clădirile, producând uneori chiar fisurarea pereţilor, spargerea geamurilor, iar pentru oameni acţionează ca efect surpriză.

- Poluare prin emisii de gaze: - La nivel european s-a stabilit o strategie pentru a institui o politică coerentă şi care să respecte mediul în domeniul transportului aerian. Strategia include îmbunătăţirea standardelor tehnice de mediu privind zgomotul şi emisiile gazoase, conducând la reducerea consumului de carburanţi şi la introducerea unor stimulente economice şi de reglementare pe piaţă pentru promovarea tehnologiilor care respectă mediul. În decembrie 2007, Consiliul a ajuns la un acord politic privind o propunere de directivă pentru a include activităţile de transport aerian în cadrul Sistemului de comercializare a cotelor de emisii de gaze cu efect de seră în cadrul Comunităţii . • Poluarea cauzată de transporturile navale - În 2005, navigaţia a contribuit în procent de 39 % la emisiile de dioxid de sulf în UE-15. Directiva 2005/33/CE de modificare a Directivei 1999/32/CE vizează limitarea conţinutului de sulf al carburanţilor marini la 1,5 % până în 2007. Acesta trebuie redus la 0,5 % în zonele portuare unde navele trebuie să oprească toate motoarele şi să se alimenteze cu energie electrică de pe uscat cât timp se află la dană în porturi (Recomandarea 2006/339/CE din mai 2006). În timp ce Comisia pentru mediu a Parlamentului European a sperat să fixeze o nouă etapă pentru intrarea în vigoare a unor noi limite până în 2010, ca urmare a negocierilor purtate cu 20

Consiliul, a fost introdusă o clauză de revizuire. În martie 2008 Comisia a propus modificarea Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave şi privind introducerea de sancţiuni în cazul încălcării acesteia.

3.2. Caracteristici Poluarea generată de transporturi se caracterizează printr-o amploare tot mai mare, întrucât, pe masură ce nivelul de dezvoltare creşte, nevoile de orice fel, ca atare şi cele în materie de transporturi, cresc şi ele, iar satiasfacerea lor creează externalităţi negative sub forma poluarii de diverse tipuri. Deşi se fac tot feluri de încercări pentru a reduce impactul negativ al transporturilor asupra mediului, îndeosebi prin inovaţii tehnologice, costurile ridicate ale acestora le fac greu de implementat la scară largă. Poluarea aerului prin emisii gazoase eliberate de diverse mijloace de transport Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de noxe. Emisiile de poluanţi ale autovehiculelor prezintă două mari particularităţi: în primul rând eliminarea se face foarte aproape de sol, fapta care duce la realizarea unor concentraţii ridicate la înălţimi foarte mici, chiar pentru gazele cu densitate mică şi mare capacitate de difuziune în atmosferă. În al doilea rând emisiile se fac pe întreaga suprafaţă a localităţii, diferenţele de concentraţii depinzând de intensitatea traficului şi posibilităţile de ventilaţie a străzii. Ca substanţe poluante, formate dintr-un număr foarte mare (sute) de substanţe, pe primul rând se situează gazele de eşapament. Volumul, natura, şi concentraţia poluanţilor emişi depind de tipul de autovehicul, de natura combustibilului şi de condiţiile tehnice de funcţionare. Dintre aceste substanţe poluante sunt demne de amintit particulele în suspensie, dioxidul de sulf, plumbul, hidrocarburile poliaromatice, compuşii organici volatili (benzenul), azbestul, metanul şi altele. Volumul transportului de călători şi de marfă a crescut cu 20% în perioada 1990-2003 şi respectiv 43% raportat la anul 1992. În timp ce emisiile din cele mai multe sectoare, de pildă furnizarea de energie, industrie şi agricultură, au scăţut între 1990 şi 2004 în UE-15, emisiile de gaze cu efect de seră provenind din transport au crescut cu 26%. S-a estimat o creştere a transportului rutier şi a celui aviatic cu 36% şi respectiv 105% între 2000 şi 2020 în UE-25, cu cea mai mare creştere înregistrată în UE-10. Poluarea cu dioxid de carbon – efectul de seră - dioxidul de carbon - produsul arderii complete a combustibililor fosili; 21

- nu reprezintă un pericol direct asupra organismului uman datorită nivelului ridicat al concentraţiei minime toxice (3-4%). - acumularea dioxidului de carbon în atmosferă împreună cu alţi compuşi are drept urmare modificarea regimului de transfer al căldurii de la nivelul solului în atmosferă şi favorizează efectul de seră. Dioxidul de carbon, vaporii de apă, clorofluorocarburile, metanul şi alte gaze sunt "transparente" pentru radiaţiile din domeniul vizibil şi infraroşu de lungimi de undă mici, dar absorb şi reflectă o parte mare din radiaţiile infraroşii de lungimi de undă mari. Energia solară ajunge mai ales sub formă de radiaţii de lungimi de undă mici şi este: - absorbită de nori 3%. - absorbită de atmosferă 16%, - absorbită de suprafaţa terestră si oceane 51% (din care 7% este transmisă în atmosferă prin conducţie şi convecţie, 23% consumată în procesele de evaporare a apei de suprafaţă,6% este transmisa(radiata) direct in spatiu de suprafata pamantului, 64% este transmisa spatiului de nori si atmosfera) - 6% este reflectată de atmosferă - 20% este reflectată de nori - 4% reflectată de suprafaţa pămantului. Efectul de seră Gazul carbonic cel mai important din ciclul carbonului este inofensiv şi aduce carbonul pentru fotosinteză. CO2, sub formă de vapori de apă, lasa să treacă undele scurte ale radiaţiei solare în atmosferă şi absoarbe undele lungi ale radiaţiilor Pământului, ceea ce provoacă o reîncalzire a aerului, efectul de seră. Creşterea pe scară mondială a consumului de petrol şi cărbune încă din anii ’40 au condus la creşteri substanţiale de dioxid de carbon. Efectul de seră ce rezultă din această creştere de CO2, ce permite energiei solare să pătrundă în atmosfera dar reduce reemisia de raze infraroşii de la nivelul Pământului, poate influenţa tendinţa de încălzire a atmosferei, şi poate afecta climatul global. Pe Venus, într-o atmosferă foarte bogată în CO2, temperatura atinge 470° C. Principalii poluanţi care produc efectul de seră şi care sunt emişi în mare parte de autovehicule sunt dioxidul de carbon (CO2), oxidul azotos (N2O), metanul (NH4) alături de alţi compuşi chimici care provin din alte surse, în special industriale

22

Consecinţele cele mai importante vor fi transferurile zonelor climatice cu lărgirea regiunilor aride, restrângerea zonelor subtropicale cu ploi hibernale şi reducerea precipitaţiilor în latitudinile mediane cu consecinţe catastrofice pentru aprovizionarea cu apă a ţărilor industrializate. Rezultatul efectului de seră este creşterea temperaturii planetei care duce la schimbări climatice şi de relief, datorită în primul rând topirii calotelor glaciare de la poli. O posibilă mărire a păturii de nori sau o mărire a absorbţiei excesului de CO2 de către Oceanul Planetar, ar putea stopa parţial efectul de seră, înainte ca el să ajungă în stadiul de topire a calotei glaciare. Oricum, rapoarte de cercetare ale SUA, eliberate în anii ’80 indică faptul că efectul de seră este în creştere şi că naţiunile lumii ar trebui să facă ceva în această privinţă.

3.3. Modalităţi de combatere Reducerea cotei de automobile pentru călătoriile urbane prin: Taxa urbană: Impunerea de taxe de parcare sau intrareîin anumite zone ale oraşelor (exemplu: oraşe precum Londra, Oslo şi Stockholm, în care şoferii plătesc intrarea în zone centrale aglomerate. Unele vechicule pot fi scutite de aceste taxe. Banii astfel colectaţi pot fi reinvestiţi în transportul public şi îmbunătăţirea infrastructurii. În ciuda succesului acestei metode (in Londra traficul a fost redus cu până la 20%, aglomeraţia cu 30% iar emisiile de CO 2 produse de trafic cu 20%, înregistrandu-se anual contribuţii de până la 50 milioane lire sterline la beneficiile transportului în economie), taxa pe aglomeraţie rămâne controversată din punct de vedere politic şi scumpă din cauza costului ridicat al microelectronicii şi complexităţii administrării. Rezidentii din Edinburgh au respins clar un astfel de plan in 2005. Dar Comisia pare destul de hotarată să faciliteze aplicarea unor astfel de instrumente, prin crearea unui cadru legal armonizat, care să ridice restricţiile impuse în unele state membre, inclusiv Franţa şi Danemarca, ce împiedică guvernele locale să introducă asemenea taxe. Cote pe numarul de vehicule: Singapore este singura ţară din lume care a reuşit să controleze cu succes rata de creştere a parcului sau auto prin impunerea unui sistem ân care proprietarii de autoturisme trebuie mai întâi să liciteze pentru o licenţă înainte ca vehiculele lor să circule pe drumuri. Aceste licenţe au devenit acum atât de scumpe încât achiziţia unui autoturism presupune un preţ prohibitiv. Promovarea utilizării transportului public - Transportul public nu este doar un serviciu social oferit de autorităţile locale pentru asigurarea unui anumit grad de mobilitate pentru toţi. Acesta mai este cel mai eficient mod de transport din punct de vedere al consumului de spaţiu şi al poluării aerului pe pasager. 23

Planul de acţiune pentru zgomotul produs de traficul aerian

Transferul rutelor de zbor deasupra unor drumuri cu circulaţie intensă sau deasupra unor zone rar populate. În cazul transferării rutei de zbor deasupra unui drum intens circulat, zgomotul provenit de la circulaţia rutieră va înnăbuşi zgomotul traficului aerian. Blocurile care se vor construi trebuie să posede un strat fonoabsorbant antiimpact. Ideală ar fi introducerea unor perdele izolante de arbori în jurul surselor industriale de zgomot şi în jurul cartierelor de locuit. Pentru protejarea populaţiei s-au creat zone de protecţie acustică. Astfel: zona I-este zona cu zgomot peste 90 dB, care este declarată nepopulabilă; zona a II-a cu 80 - 90 dB, nerecomandată pentru locuinţe; zona a III-a cu 80 dB, nerecomandată pentru spitale, şcoli, azile de bătrâni, case de odihnă, etc. Amplasarea locuinţelor va avea în vedere şi atenuarea zgomotelor. Astfel, clădirile nu se construiesc paralele cu şoseaua, interpunerea între şosea şi blocul de locuinţe a unor blocuri administrative, amplasarea şoselelor în denivelări naturale, sau artificiale (văi), utilizarea unor ecrane de zgomot naturale, cum sunt arborii, arbuştii, rambleurile acoperite cu vegetaţie. O măsură eficientă ar fi realizarea hărţilor de zgomot şi punerea lor la dispoziţia publicului, adoptarea de planuri de acţiune, în baza rezultatelor conţinute de hărţile strategice de zgomot, în vederea prevenirii şi reducerii zgomotului şi a efectelor acestuia în special acolo unde valorile nivelurilor de zgomot depăşesc limitele admise. Planul de acţiune pentru zgomotul produs de traficul feroviar şi a tramvaielor

- Utilizarea pereţilor de ecranare; - Înnoirea sectoarelor liniilor de tramvai (Str. Horea, 1060 m, Str. George Bariţiu, 340 m, Str. Mareşal Ion Antonescu, 950 m); - Schimbarea tramvaielor cu unele dotate cu un strat special atenuator de zgomot (costul tramvaielor este de 3 mil. Euro/garnitură). Planul de acţiune pentru zgomotul produs de traficul rutier - Construirea mai multor centuri ocolitoare; - Construirea mai multor sensuri giratorii; - Introducerea de zone cu limitarea vitezei la 30 km/h; - Bariere pentru sunet; - Modificarea texturii drumurilor.

24

Capitolul IV. Deşeuri menajere 4.1. Noţiune Deşeuri menajere – deşeuri provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din localităţi. Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeuri provenite din industrie, din comert, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea. Diversele categorii de deşeuri se clasifică după o serie de criterii: sursa generatoare; starea de agregare; proprietăţile fizico-chimice; origine.

4.2. Sursa generatoare (provenienţa) a)

deşeuri industriale (deşeuri provenite din industriile alimentară, minieră, energetică, chimică, metalurgică, petrolieră, chimică etc)

b) deşeuri din construcţii (beton, mortar, moloz pământ etc) c)

deşeuri agrozootehnice (dejecţii animale, resturi de furaje, diverse resturi vegetale, cultura mare, ierbicide, îngrăşăminte, fungicide etc)

d) deşeuri urbane  deşeuri menajere – rezultate din activitatea casnică zilnică: comercială, restaurante, hoteluri, instituţii de învăţământ etc.  Deşeuri stradale: gunoiul măturat de pe străzi, gunoiul din parcuri, locuri publice, depunerile stradale etc  Deşeuri comerciale provenite din activitatea comercială de orice fel, mai ales: produse perisabile, ambalaje din plastic, hârtie, carton  Deşeuri sanitare provenite din instituţiile de sănătate: spitale, policlinici, dispensare, cabinete stomatologice, cabinete medicale particulare; o ele au un potenţial infecţios ridicat, prezentând din acest motiv un grad de risc mare; o manipularea, transportul şi tratarea lor se realizează cu mijloace şi metode specifice. e)

Deşeuri speciale: explozibili, substanţe toxice, substanţe radioactive

Deşeurile menajere în cea mai mare parte sunt solide. 25

Cantitatea, natura şi compoziţia lor sunt extrem de variate şi influenţate apreciabil de condiţiile climatice, felul de viaţă al oamenilor, gradul de industrializare etc. În cazul deşeurilor stradale, cantitatea şi compoziţia lor depind de: zona geografică (deal, şes, munte); climă; natura pavajului; gradul de acoperire cu vegetaţie. Deşeurile provenite din industria extractivă sunt în cantitate foarte mare; haldele de steril prezintă un mare pericol sanitar, datorită conţinutului ridicat de Pb, Cu, Cr etc, substanţe toxice pentru organismele vegetale şi animale. Deşeurile menajere solide din zonele urbane din ţara noastră variază între 0,5…0,9 kg/locuitor/zi, ceea ce face să rezulte o cantitate medie de 8700 tone/zi. Din această cantitate numai cca 5 % sunt incinerate, restul find depozitate în rampe foarte puţin amenajate sau necontrolate. Depozitele necontrolate sunt lipsite de amenajările minime necesare; ele constituie zone insalubre care pun în pericol viaţa oamenilor prin riscul impurificării apelor subterane şi de suprafaţă, datorită scurgerilor de lichid organic (levigat); totodată ele crează disconfort olfactiv ca urmare a mirosurilor neplăcute degajate, afectează estetica peisajului, favorizează menţinerea şi înnmulţirea unor focare generatoare de boli pentru oameni şi animale. Cantitatea de deşeuri rurale este de cca 0,3 kg/locuitor/zi. Se poate estima o cantitate medie anuală de cca 1 milion tone deşeuri menajere rurale, pentru o populaţie rurală de cca 10 milioane locuitori. În marea majoritate a cazurilor deşeurile menajere rurale sunt aruncate pe malul cursurilor de apă sau chiar în albia apei, motiv pentru care gradul de poluare a mediului poate să fie mai intens decât în cazul depozitării deşeurilor urbane. Prezenţa componentelor periculoase în deşeurile urbane limitează posibilitatea de reciclare a acestora datorită existenţei pericolului de contaminare. Substanţe periculoase prezente în deşeurile menajere Nr.

Denumirea produsului

Tipul susbstanţelor întâmplătoare conţinute

1. 2 3 4 5 6 7 8 9

Plastic Pesticide Medicamente expirate Picturi Baterii Produse petroliere Metale Piele Textile

Compuşi organoleptici, solvenţi organici, PVC Compuşi cloruraţi, compuşi cu fosfor Solvenţi şi reziduuri organice, urme de metale grele Metale grele, pigmenţi, solvenţi, reziduuri organice Metale grele, acizi, alte substanţe chimice Ulei, metale grele, urme catalizatori, fenoli, acizi, solvenţi etc Metale grele Metale grele, vopsele, pigmenţi, solvenţi Metale grele, compuşi organici cu clor, vopsele, solvenţi, 26

pigmenţi

4.3. Modalităţi de reducere a deşeurilor menajere 1.

Reducerea cantităţii de ambalaje inutile.

Deseori ambalajele sunt gândite pentru a spori activitatea produsului sau vizibilitatea acestuia pe raft. Deoarece materialele din ambalaje reprezintă o mare parte din deşeurile pe care le generăm, ele oferă o bună oportunitate pentru reducerea cantităţilor de deşeuri. • Când alegeţi între două produse similare, alegeţi-l pe cel care are mai puţine ambalaje inutile; • La băcănie, analizaţi dacă este necesar să achiziţionaţi alimente precum roşii, usturoi şi ciuperci preambalate atâta vreme cât ele pot fi achiziţionate neambalatea€ ™ • Identificaţi şi sprijiniţi magazinele care stochează produsele fără ambalaj sau cu puţin ambalaj. Putem atenţiona şi vânzătorii atunci când nu este necesar să ambaleze de două ori articolul cumpărat; 2.

Adoptarea practicii care reduc toxicitatea deşeurilor.

O altă componentă importantp pe lângă reducerea deşeurilor solide este reducerea toxicităţii deşeurilor. Puteţi să reduceţi toxicitatea prin aplicarea unor idei simple. • Alegeţi să utilizaţi componente nepericuloase sau mai puţin periculpase pentru a vă îndeplini sarcinile în cantitatea necesară; • Nu puneţi niciodată resturile produselorcare ontin elemente periculoasein recipente pentru alimente sau băuturi; • În cazul produselor care conţin substanţe periculoase, citiţi şi urmăriţi cu atenţie toate instrucţiunile de pe etichetă acestora. 3.

Utilizarea produselor refolosibile.

Multe produse sunt proiectate pentru utilizare repetată. Produsele şi recipientele folosibile au ca rezultat mai puţine deşeuri. • Vesela rezistentă poate fi folosta atât în gospodărie, cât şi la picnicuri, petreceri private, în aer liber la care participanţii aduc alimentele de acasă; • Un pahar sau o cană rezistentă pot fi spălate şi folosite de mai multe ori. Multe persoane îşi aduc la serviciu, la şedinţe sau conferinţe propriile căni.

27

• Căutaţi articole care au posibilitatea să fie reîncărcate sau reumplute. De exempl, unele sticle şi recipiente pentru băuturi şi detergenţi sunt proiectate pentru reumplerea şi refolosirea de către consumator sau de către producător; • Nu uitaţi, dacă obiectivul dumneavoastră este să reduceţi cantităţile de deşeuri solide, luaţi în considerare articolele refolosibile. 4.

Alte modalităţi de reducere a deşeurilor: •

Întreţinera şi repararea produselor durabile;

•

Refolosirea plaselor, vaselor şi a altor articole;

•

Împrumutarea, închirierea sau împărţirea cu alţii a articolelor care nu sunt folosite frecvent;

•

Vinderea sau donarea bunurilor;

•

Alegerea produselor şi recipientelor reciclabile şi reciclarea lor;

•

Alegerea produselor fabricate din materiale reciclabile;

•

Compostarea resturilor vegetale din grădină şi a unor resturi alimentare;

•

Educarea celorlalţi cu privire la reducerea la sursă şi practicile de reciclare;

•

Descoperirea noilor moduri de a reduce cantităţile şi toxicitatea deşeurilor.

Termenii de “societate de consum”, “avalanşa de deşeuri” şi “criză a deşeurilor” nu sunt decât câteva exemple care permit ilustrarea problemelor create de deşeuri, cu care se confruntă mediul nostru înconjurător de astăzi. Noi, consumatorii, suntem toţi responsabili de aceste probleme şi fiecare dintre noi va trebui deci, pe viitor, să facă eforturi ca să menajeze resursele limitate şi să reducem cantităţile de deşeuri. Este incontestabil faptul că, astăzi, noi producem multe deşeuri care conţin materii valorificabile şi substanţe problematice sunt considerate că reziduri. Toţi factorii de răspundere a gestiunii deşeurilor trebuie să facă faţă la această constatare şi să îşi asume responsabilitatea. Societatea noastră prosperă nu mai poate să-şi permită, cum a fost până acum, să arunce neglijent materiile valorificabile şi substanţele problematice şi periculoase, punândule în pubelă gri, care este pentru deşeuri reziduale sau cu deşeuri incomode. Ar trebui ca, în viitor, să ameliorăm această situaţie luând măsuri concrete pentru a evita producerea deşeurilor şi să reciclăm deşeurile. Sfat: Informaţiile trebuie să fie furnizate de către serviciile tehnice, competente, pentru toţi cei interesaţi; aceste informaţii trebuie, să se concentreze asupra problemelor şi a practicilor. 28

Prevenire: prin intermediul Legii, care poate, de exemplu, să promoveze produsele reutilizabile şi să încurajeze o producţie responsabilă; prin intermediul comunităţii locale sau a unui grup local, care pot fixa taxe pe deşeuri, în funcţie de cantitate,dar înainte de toate prin intermediul consumatorilor, prin noi toţi, prin alegerea pe care o facem când mergem la cumpărături. Reducere: Prin diminuarea cantităţilor de deşeuri reziduale dar şi prin reducerea poluatorilor. Reciclare: Toate deşeurile (încă) inevitabile nu trebuie toate, considerate gunoaie. Nouă ne revine sarcina să le triem în aşa fel încât să obţinem materii prime de la care să avem posibilitatea fabricării unor produse de o excelentă calitate (reciclare).Această triere are ca avantaj menajarea resurselor naturale limitate. Aceasta nu este posibil decât dacă separarea este bine făcută şi dacă gradul de curăţire este ridicat. În principiu, reciclarea trebuie să se facă după principiile ecologice, adică nu trebuie să se utilizeze în plus energie decât pentru producerea unui material nou. Este de la sine înţeles că această schimbare nu se poate face de azi pe mâine, dar aceasta este mult mai rapidă. Criteriile esenţiale sunt transparenţa şi credibilitatea, motivaţia, acţiunea sistematică.

Concluzii Poluarea constă în modificarea factorilor de mediu biotici şi abiotici, ca urmare a eliberării de substanţe poluante, de tipul deşeurilor rezultate din diferite sectoare ale activităţilor umane. În prezent interesul pentru reducerea poluării devine tot mai mare, în contextul în care protejarea naturii, precum şi a populaţiei, împotriva riscurilor acestui fenomen, a devenit o cerinţă indispensabilă. Printre formele importante de poluare la nivel urban se numără poluarea fonică, poluarea generată de transporturi şi cea cauzată de deşeurile menajere, acestea afectând toate componentele mediului. Măsurile de combatere în ceea ce priveşte poluarea fonică trebuie luate atât în domeniul industriei cât şi al transporturilor, reducându-se astfel impactul ei asupra naturii şi vieţii omului. Soluţiile de reducere a poluării trebuie să aibă o incidenţă mai mare în cadrul oraşelor mai dezvoltate întrucât acestea sunt cele mai afectate de factorii poluanţi de orice fel. În vederea diminuării impactului gazelor nocive emise de mijloacele de transport au fost date directive europene pentru reducerea cantităţii de CO2 şi diminuarea efectului de seră. Cu privire la deşeurile menajere accentul cade pe folosirea unor tehnologii nepoluante în manevrarea şi depozitarea acestora precum şi pe promnovarea reciclării.

29

Bibliografie 1. Albulescu M., Poluarea fonică, Revista "Ştiinţa şi Viaţa Noastră", Timişoara, Nr. 1/2009 2. Barnea M., Efectele poluării mediului asupra omului, Editura Academiei R.S.R, Bucureşti, 1973 3. Buioca C. D., Zgomotele şi poluarea sonoră, Editura Universităţii, Petroşani, 2005 4. Costea M., Poluarea fonică, editura Universităţii, Oradea, 2008 5. MihăiţăG., Pasăre M., Simionescu, N., Poluare şi protecţie fonică, Editura Academiei Brâncuşi, Târgu Jiu, 2003 6. http://www.cnaic.ro/projects/verde/Site_Romana/poluarea-fonica.html

30