Poluarea Mediului Urban [PDF]

Zitiervorschau

Capitolul I: Poluarea – generalităţi I.1. Poluarea – noţiune şi definiţie

Termenul de poluare (lat. pollo, polluere - a murdări, a profana) desemnează orice activitate care, prin ea însăşi sau prin consecinţele sale, aduce modificări echilibrelor biologice, influenţând negativ ecosistemele naturale şi / sau artificiale cu urmări nefaste pentru activitatea economică, starea de sănătate şi confortul speciei umane. Poluarea reprezintă contaminarea mediului înconjurător cu materiale care interferează cu sănătatea umană, calitatea vieții sau funcția naturală a ecosistemelor (organismele vii și mediul în care trăiesc). Chiar dacă uneori poluarea mediului înconjurător este un rezultat al cauzelor naturale cum ar fi erupțiile vulcanice, cea mai mare parte a substanțelor poluante provine din activitățile umane.

I.2. Sursele poluării Exista nenumarate tipuri de poluare urbană. În aglomeraţia din orase este posibilă oricare dintre formele de poluare artificială, care are ca surse principale transporturile şi industria. Sursele de poluare reprezintǎ locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurǎtor a unor emisii poluante. Dupǎ natura poluanţilor, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi şi gaze, emisii radioactive şi emisii sonore; în funcţie de provenienţa poluanţilor, sursele de poluare sunt naturale şi artificiale. Sursele naturale produc o poluare accidentalǎ care se integreazǎ repede în ciclul ecologic şi adesea sunt situate la distanţe mari de centrele populate. Dintre acestea se pot aminti: -

Vulcanii

-

Furtunile de praf

-

Incendiile naturale

Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dǎunǎtoare, totodatǎ fiind şi într-o dezvoltare continuǎ datoratǎ extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le genereazǎ.

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei sunt principalele surse ale poluării atmosferice, dar la acestea putem adăuga orice arderi din care rezultă substanţe poluante. Transporturile, după cum se ştie, sunt o altă sursă importantă de poluare. Autovehiculele care funcţionează cu motor cu combustie, sunt un factor poluant care este luat din ce în ce mai mult în seamă. Oraşele mari sau aglomeraţiile urbane dense sunt afectate în mare măsură de transporturile cu eliberare de noxe. I.3. Efectele poluării Omul poate suferi direct de pe urma agenţilor poluanţi, spre exemplu din actiunea smogului produs de industrie, sau indirect, unde putem lua ca exemplu acţiunea toxicǎ a petrolului deversat în oceane asupra peştilor, ce se poate transmite omului în urma utilizǎrii acestuia ca hranǎ. Agenţii poluanţi altereazǎ şi perturbǎ relaţiile normale ale omului cu mediul înconjurǎtor şi pe cele formate între ecosisteme. Gradul de perturbare poate merge de la un simplu inconfort pânǎ la o acţiune toxicǎ evidentǎ. Existǎ mai multe cǎi de deteriorare a confortului omului şi a senzatiilor sale vizuale, olfactive, sonore etc. şi anume: poluarea sonorǎ, degradarea ambianţei (prin defrişǎri, eroziuni etc.), gustul apei potabile poluate (date de substanţe ca: petrol, clor, fenoli, sulf), mirosul neplǎcut al substanţelor rǎu mirositoare din apǎ sau aer, murdǎria şi toxicitatea produsǎ de fum, aglomerarea necontrolatǎ a deşeurilor domestice şi industriale.

Capitolul II: Poluarea fonică II.1 Generalităţi Poluarea fonica reprezinta expunerea oamenilor sau a animalelor la sunete ale caror intensitati sunt stresante sau care afecteaza sistemul auditiv. Desi sunetele puternice sau inspaimantatoare fac parte din natura, in ultimele doua secole zonele urbane si industriale au devenit extrem de zgomotoase. Poluarea fonică (sonoră) perturbă activitatea sau echilibrul vieţii umane sau animale. Sursele de zgomot în aer liber sunt, în principal, cele generate de sistemele de construcţie şi de

transport, inclusiv zgomotul vehiculelor cu motor, zgomotul aeronavelor şi zgomotul feroviar. Slaba planificare urbană poate da naştere la poluarea fonică, datoirtă mixajului clădiri industriale şi clădiri rezidenţiale, sau căi de transport şi clădiri rezidenţiale. Poluarea fonica, zgomotul, afecteaza indivizii in mod diferit; disconfort si probleme de sanatate, ritm cardiac inalt, dereglari psihice si nivel mare de stres, dereglari de somn, probleme cognitive, capacitate redusa de concentare, probleme auditive.

II.2 Surse Sursele majore care produc zgomot şi asupra cărora trebuie intervenit sunt traficul rutier, feroviar şi aerian, comerţul, construcţiile şi lucrările publice, şi zonele industriale, inclusiv porturile. Sursele de poluare fonică sunt clasificate în: 

surse fixe, incluzând zonele rezidenţiale, industriale, de construcţii şi demolare;



surse mobile care sunt date de reţeaua de transport urban de suprafata, aeroporturi. Sursele principale de zgomot în mediul urban includ transportul rutier, feroviar, aerian şi

activităţiile din zonele industriale din interiorul aglomerărilor. Echipamentele de constructie si masinariile din fabrici produc sunete care pot fi asurzitoare. Unele aparate casnice, instrumente muzicale si jucarii pot fi la fel de zgomotoase ca si pocnitorile si armele de foc. Activităţile specifice din sectorul construcţiilor, activităţile publice, sistemele de alarmare (pentru clădiri şi autovehicule) precum şi cele din sectorul specific de consum şi de recreere (restaurante, discoteci, mici ateliere, animale domestice, stadioane, concerte în aer liber, maniferstări culturale în aer liber) sunt alte surse generatoare de zgomot specifice vieţii de zi cu zi a unei societăţi umane. Zgomotul Sunetele nedorite reprezinta cel mai larg raspandit tip de disconfort. Dar zgomotul este mai mult decat un simplu disconfort. Reprezinta un pericol real si prezent pentru sanatatea oamenilor. Supusa la 45 decibeli de zgomot o persoana normala nu poate dormi. La 120 decibeli urechea inregistreaza durere, dar afectarea auzului incepe la un nivel mult mai mic, pe la 85 decibeli. În domeniul zgomotului, Comisia Europeană a aprobat Directiva 2002/49/EC a Parlamentului European şi a Consiliului Uniunii Europene, referitoare la evaluarea şi gestionarea

zgomotului ambiant, care a fost transpusă prin H.G. nr. 321/2005 privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, republicată. La reuniunea de la Paris din anul 1990, s-a stabilit că transporturile rutiere constituie principala sursă de zgomot în societatea modernă, circa 80% din poluarea fonică a unui oraş fiind zgomotul emis de autovehicule. În cazul circulaţiei rutiere zgomotul este determinat de: 

sistemul de propulsie;



transmisiile mecanice;



contactul pneu-cale de rulare; Factorii care influenţează nivelul de zgomot sunt:



factorii de emisie;



factorii de propagare (distanţa faţă de sursa de zgomot);



factorii meteorologici. Zgomotul produs de traficul feroviar, nu afectează întreaga populaţie a oraşelor; arterele

feroviare sunt mai puţin numeroase, traficul este concentrat pe anumite direcţii şi zone, iar zgomotul se propagă în lungul axei căii ferate. În cazul circulaţiei rutiere, zgomotul este determinat de sistemul de propulsie, transmisiile mecanice şi contactul pneu-cale de rulare. Factorii care influenţează nivelul de zgomot sunt factorii de emisie, textura suprafeţei de rulare, factorii de propagare (distanţa faţă de sursa de zgomot) şi factorii meteorologici. Traficul aerian generează zgomot prin derularea ciclului de decolare-aterizare, afectând astfel populaţia care locuieşte în imediata vecinătate a aeroporturilor. II.3. Surse şi metode de măsurare a zgomotelor şi vibraţiilor Sursele majore de poluare sonoră sunt activităţile industriale şi zgomorul urban. În general, zgomotul constituie produsul secundar al conversiei energiei, fiind datorat funcţionării unor maşini de tipul buldozerelor, compresoarelor, betonierelor, agregatelor pneumatice, avionaleor cu reacţie etc. Principalele tipuri de surse care produc vibraţii şi zgomote pot fi clasificate după cum urmează: -

maşini şi produse tehnologice (maşini-unelte, maşini textile, ventilatoare etc.);

-

subansamble şi organe de maşini (mecanisme cu roţi dinţate, rulmenţi etc.);

-

instalaţii sanitare şi de condiţionare a aerului;

mijloace de transport.

-

În centrele populate, sursele de zgomot sunt numeroase. Cele mai importante pot fi, totuşi, considerate următoarele: -

transportul urban;

-

zborul avioanelor;

-

circulaţia liberă pe străzi;

-

şantierele de construcţii;

-

circulaţia trenurilor,

-

echipamentele cu manipulanţi;

-

pietoni. În funcţie de zona în care locuieşte sau lucrează, o persoană va suferi influenţă negativă a

unora sau altora din sursele enumerate mai sus. Viaţa casnică este ea însăşi o sursă de zgomote, datorită proastei izolări acustice a caselor moderne, datorită dezvoltării aparatlor electrocasnice (un aspirator produce 5 dB, un frigider 20 dB etc.). În ultimii ani, în marile centre urbane, un număr tot mai mare de persoane sunt afectate de zgomotul ambiant. Studii sistematice recente au stabilit modul în care se distribuie diferitlele tipuri de zgomot ambiant în reclamaţiile populaţiei referitoare la zgomot. Distribuţia pe tipuri de zgomot a reclamaţiilor referiotare la zgomot: Surse Transport

Procente (%) 37,4

Meşteşuguri şi activităţi comerciale

35,7

Vecini

17,9

Şantiere de construcţii

7,2

Alte surse

1,7

Specificaţie Transport rutier Transport aerian Parcuri, încărcări, opriri Transport feroviar Transport naval Zgomote de producţie, reparaţii Instalaţii de condiţionare a aerului Restaurante, baruri Comerţ şi ditribuţie Instalaţii casnice Animale (câini) Copii şi adolescenţi Instalaţii de înălzire Nespecificate Unelte pneumatice Maşini Baterii piloţi Vehicule (buldozere) -

Procente (%) 46,4 28,3 19,3 5,3 0,5 49,9 19,5 19,0 11,6 46,8 25,5 14,8 12,8 38,4 21,1 17,3 15,4 15,4 -

Aşa cum rezultă şi din tabel, ponderea cea mai mare în zgomotul urban o deţine transportul rutier. Creşterea puterii motoarelor cu care se echipează autovhiculele şi creşterea vitezei de deplasare a acestora, corelarea cu creşterea numărului de autovehicule sunt de natură să complice problema combaterii zgomotului în oraşele mari. Conform unui studiu de specialitate efectuat asupra mai multor persoane din Europa, 40 % din populaţia Franţei, 34 % din Germania, 33 % din Spania sunt de părere că zgomotul provocat de vecini sau cel din stradă este de-a dreptul iritant şi că le creează zilnic probleme la nivelul stării psihice. II.4. Hărţi strategice de zgomot Principalele avantaje pe care le oferă hărţile strategice de zgomot în mediul urban, diferenţiate în funcţie de stadiul existent şi cel preconizat al dezvoltării urbanistice, sunt: 

dezvoltarea de noi zone rezidenţiale;



informarea populaţiei asupra nivelurilor de zgomot în zonele de interes (prin panouri locale, publicaţii periodice, paginile oficiale web etc.);



conservarea zonelor liniştite (zonă delimitată de către autorităţile competente, care nu este expusă unei valori a indicatorului Lzsn sau a vreunui alt indicator de zgomot, mai mare decât valoarea limită în vigoare, indiferent de sursa de zgomot), ţinând cont de datele oferite de harta de zgomot;



stabilirea zonelor unde se înregistrează depăşiri ale valorilor limită, precum şi simularea efectelor diferitelor metode de diminuare ce pot fi implementate, alegându-se măsurile cele mai eficiente din punct de vedere tehnic şi economic pentru realizarea planurilor de acţiune. Protecţia sănătăţii populaţiei şi a mediului înconjurător este parte a politicii comunitare, iar

unul dintre obiectivele principale pentru punerea în practică a acestor politici îl reprezintă protecţia împotriva zgomotului. În Cartea verde – Politica viitoare cu privire la zgomot (2007), Comisia Europeană a desemnat zgomotul ca fiind una din principalele probleme de mediu din Europa.Ca urmare, la nivel comunitar există obligaţia implementării Directivei 2002/49/CE privind evaluarea şi gestionarea zgomotului ambiant, care obligă statele membre la realizarea hărţilor strategice de

zgomot precum şi stabilirea unor măsuri de reducere a zgomotului în cadrul Planurilor de acţiune elaborate de către acestea. Hărţile strategice de zgomot reprezintă evaluarea globală a expunerii la zgomot cauzat de surse diferite de zgomot dintr-o zonă dată, dar şi stabilirea unei previziuni generale pentru diferite zone unde se pot aplica măsuri de reducere a zgomotului. II.5. Efectele zgomotului asupra sănătăţii populaţiei Zgomotul este definit ca un sunet nedorit, supărător. Efectul cel mai obişnuit asupra omului este stimularea reacţiei de disconfort. Influenţa zgomotului asupra organismului depinde de mai mulţi factori: 

tipul zgomotului, considerând frecvenţa, intensitatea, timpul de acţiune şi caracteristicile (continuu, pulsatoriu, accidental);



caracteristicile distribuţiei zgomotului de fond existent în afara celui perturbator.



organism: vîrsta, starea fizică, sensibilitatea individuală, obişnuinţa;



mediul de propagare: dimensiunea spaţiului (închis, înafară, configuraţia terenului, structura arhitecturală). Frecvenţa pentru domeniul audibil este cuprinsă între 16 Hz şi 16.000 kHz. Se remarcă

sensibilitatea sporită a urechii omeneşti pentru frecvenţe în intervalul 2.000 - 6.000 Hz şi scăderea sensibilităţii de percepţie spre sunetele de frecvenţe joase. A doua limitare a domeniului de audiabilitate este de 0 dB, iar al doilea prag privind percepţia urechii, pragul dureros este la valoarea de 120 dB.2 Nu trebuie uitat faptul că omul are o capacitate individuală de a auzi, capacitate care variază şi se diminuează în mod natural odată cu înaintarea în vârstă, în special pentru frecvenţele înalte. Problemele de sănătate cauzate de zgomot includ: dificultăţi în comunicare şi concentrare; stres şi irascibilitate; tulburări ale somnului; probleme cardiovasculare; efecte negative asupra sistemului endocrin, asupra performanţei, productivităţii şi comportamentului social. Nivelurile de zgomot în aglomerările urbane ating un maxim în intervalele orare 07.00 08.00 şi 15.00 - 18.00, cu depăşiri frecvente ale nivelului zgomotului echivalent, şi un minim între orele 01.00 - 05.00. Nivelul maxim se datorează traficului greu, transportului în comun, stării drumurilor, nesincronizării semafoarelor, stării tehnice necorespunzătoare a autovehiculelor, lipsei parcărilor şi accelerărilor/decelerărilor bruşte ale participanţilor la traficul rutier.

În anul 2009, Institutul Naţional de Sănătate Publică a elaborat studiul „Evaluarea populaţiei expuse la zgomotul urban, supravegherea stării de sănătate a populaţiei în expunerea la zgomot – sinteza naţională”. A fost evaluată percepţia subiectivă a zgomotului de către populaţia afectată, pe baza datelor colectate din 7 oraşe: Bucureşti, Braşov, Craiova, Iaşi, Constanţa, Galaţi, Ploieşti, cu o populaţie mai mare de 250.000 locuitori, studiul urmând a fi extins şi în oraşele Cluj - Napoca şi Timişoara. Stabilirea eşantionului de persoane s-a facut în funcţie de sursele de zgomot existente în aceste localităţi, în conformitate cu hărţile de zgomot elaborate de autorităţile administraţiei publice locale. A rezultat că deranjul produs de sursele de trafic rutier în timpul zilei este reclamat cu cea mai mare frecvenţă în oraşul Braşov, 88% fiind determinat de transportul auto, 68% de transportul în comun (troleibuze) şi 4% tramvaie. Pe locul doi ca grad de deranj se află oraşele: Craiova şi Ploieşti, deranjul produs de traficul auto fiind de 52%. Cele mai mic grad de nemulţumire determinat de trafic se întâlneşte în oraşele Constanţa şi Galaţi, de 12% pentru traficul auto şi troleibuze şi 8% pentru tramvaie. Pe perioada nopţii, gradul de deranj produs de traficul rutier este foarte putin redus comparativ cu ziua. Se menţine pe primul loc Braşovul – 72% trafic auto, 64% troleibuze, 4% tramvaie, urmat de Ploieşti – 60% trafic auto, 20% troleibuze, 32% tramvaie, de Iaşi şi Galaţi. Ca apreciere a condiţiilor de locuit, în funcţie de izolarea fonică a construcţiei, cea mai proastă situaţie este în Galaţi, unde 62% dintre locatari sunt nemulţumiţi de ambianţa sonoră din locuinţă.

Capitolul III: Deşeurile menajere III.1. Generalităţi Societatea industrială, în ansamblul ei, este dăunătoare sistemelor naturale şi nu acceptă faptul că există limite ale capacităţii Planetei de a furniza resurse şi de a neutraliza efectele dăunătoare ale activităţilor antropice. Un puternic impact asupra resurselor naturale îl are, în primul rând, expansiunea demografică, care atrage după sine necesitatea unei creşteri economice bazată pe progres tehnologic în procesele productive, responsabile de asigurarea necesarului de

bunuri materiale de consum. Între ritmul creşterii economice şi cel al volumului de deşeuri există o legătură directă, proporţională, ce contribuie la acutizarea conflictului dintre tehnosferă şi ecosferă. Odată cu explozia demografică şi revoluţiile din agricultură şi industrie, deşeurile au depăşit capacitatea mediului de a le absorbi şi neutraliza într-un ritm apropiat de ritmul în care acestea sunt generate; rezultă intervenţia factorului antropic în gestionarea surplusului de deşeuri. Deşeuri menajere sunt deşeuri provenite din activităţi casnice sau asimilabile cu acestea şi care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din localităţi. Deşeuri asimilabile cu deşeuri menajere – deşeuri provenite din industrie, din comert, din sectorul public sau administrativ, care prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere şi care sunt colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea. Diversele categorii de deşeuri se clasifică după o serie de criterii: sursa generatoare; starea de agregare; proprietăţile fizico-chimice; origine. III.2 Surse şi metode de măsurare În procesul de fabricaţie, alături de produsul principal, apar deşeurile de producţie: - deşeuri de prelucrare – a lemnului, metalelor, cauciucului, materialelor plastice, ţesăturilor etc.; - reziduuri – emisii gazoase, lichide sau solide din diferite faze ale preparării, prelucrării şi utilizării materiilor prime şi materialelor – care nu prezintă interes pentru o valorificare imediată; - rebuturi – reprezentând produse finite care nu corespund cerinţelor beneficiarului/fişei tehnice (dimensional, din punct de vedere compoziţional sau al caracteristicilor tehnice). Alături de deşeurile de producţie se cunosc şi deşeurile de consum, care apar ca rezultat al uzării fizice sau modificării însuşirilor produselor după utilizare. Acumularea unor cantităţi mari, din ce în ce mai mari, ca urmare a intensificării activităţilor umane, ridică probleme deosebite, atât sub aspect ecologic cât şi economic. Din acest punct de vedere, deşeurile urbane au cunoscut un ritm de creştere continuă în întreaga lume, atât în termeni globali, cât şi raportat la număr de locuitori, ajungându-se, în statele puternic industrializate, la un nivel mediu anual de 1 to deşeu pentru fiecare om al planetei (3 kg/zi/persoană). Cantitatea de deşeuri generată în fiecare an de ţările europene este în continuă creştere, ajungând în momentul de faţă la peste 2000 de milioane tone, din care cca 200 milioane tone

deşeuri menajere, tot atât cât reprezintă fluxul anual de deşeuri urbane la nivelul SUA, adică aproximativ o cincime din cantitatea anuală de deşeuri urbane la nivel global. Aprecierea ratei de generare a deşeurilor este dificilă, dat fiind lipsa unei monitorizări corecte şi severe din unele ţări. Un studiu întreprins de Banca Mondială arată că acest ritm este de două-trei ori mai mare în ţările industrializate, comparativ cu ţările în curs de dezvoltare; principala caracteristică luată în discuţie este umiditatea în funcţie de compoziţia chimică şi provenienţă. Volumul crescut al deşeurilor urbane solide constituie o problemă dificilă a administraţiilor locale. La nivel urban, dificultatea 54 majoră o reprezintă colectarea şi eliminarea unor cantităţi uriaşe de deşeuri, precum şi costurile serviciilor aferente. Autorităţile urbane alocă pentru colectarea şi eliminarea deşeurilor urbane solide între 20 şi 30% din bugetul local. În structura acestor costuri un procent ridicat, aproximativ 70%, reprezintă cheltuieli de transport de la locul de stocare iniţială până la cel de depozitare finală, precum şi pentru achiziţia şi administrarea terenurilor de depozitare propriu-zisă. Toate acestea au repercusiuni atât asupra factorilor implicaţi în managementul deşeurilor solide, cât şi asupra populaţiei care trebuie să beneficieze de serviciile administraţiei locale. O dată cu creşterea veniturilor populaţiei, sporeşte competenţa autorităţilor în regularizarea colectării deşeurilor pentru un număr cât mai mare de gospodării particulare şi activităţi comerciale, crescând în acelaşi ritm şi proporţia deşeurilor solide colectate.

III.3. Sisteme de management al deşeurilor Conferinţa de la Rio, prin Agenda 21 a oficializat principalele obiective ale sistemelor de management durabil al deşeurilor ca fiind următoarele: 

minimizarea cantităţii deşeurilor;



maximizarea reciclării şi reutilizării deşeurilor;



promovarea tehnicilor de depozitare sigură şi controlabila a deşeurilor;



extinderea serviciilor pentru deşeuri la cea mai mare parte a populaţiei.

Dacă încercăm să delimităm mai clar scopurile managementului deşeurilor de căile de realizare, vom stabili următoarele scopuri majore pentru toate sistemele de management al deşeurilor: 

minimizarea cantităţilor de deşeuri;



tratarea deşeurilor şi colectarea lor la sursa de generare;



protecţia sănătăţii publice şi a sănătăţii mediului înconjurător;



utilizarea resurselor naturale într-o manieră durabilă (sustenabila pe termen lung). Minimizarea cantităţilor de deşeuri, reprezintă în sine un deziderat prin faptul că o cantitate

mai mică de deşeu produs va avea un efect negativ mai scăzut atât asupra mediului ambiant cât şi asupra sănătăţii publice. Pe de altă parte, realizările în acest domeniu aduc o serie de avantaje de ordin economic-financiar şi chiar tehnologic în etapele ulterioare ale operării sistemului de management al deşeurilor. Astfel, o cantitate mai mică de deşeuri va implica mai puţine costuri de colectare, transport şi prelucrare a deşeului şi de asemenea costuri mai mici şi spaţii mai mici de depozitare. În plus, aceasta corespunde întru-totul tendinţelor actuale în politicile de protecţia mediului în care accentul se pune tot mai mult pe zona de activitate de prevenire a poluării, în speţă, de evitare a producerii unor deşeuri şi numai în secundar pe domeniile de tratare şi de depozitare . Realizarea acestui deziderat de minimizare a cantităţilor de deşeuri se poate obţine numai prin interconexare cu acţiunile din domeniul managementului tehnologic, respectiv prin acţiuni de retehnologizare - înlocuirea tehnologiilor de producţie cu introducerea aşa numitelor tehnologii curate", respectiv a tehnologiilor cu circuit închis sau cât mai apropiate de acest stadiu. Alte opţiuni posibile, cu efecte pozitive în acest sens ar putea fi înlocuirea unor materii prime cu altele care produc mai puţine deşeuri şi reciclarea cât mai avansată a fluidelor. În plus, introducerea unor faze tehnologice speciale în scopul minimizării cantitative a deşeurilor în procesul de fabricate precum reducerea volumului deşeului prin compactare, mărunţire, etc. se pot dovedi eficiente.

Tratarea deşeurilor şi colectarea lor la sursa de generare Aceasta nu reprezintă un deziderat în sine dar este foarte strâns legată de celelalte etape şi de aceea este bine că sistemele de management să-şi propună acest scop. Există diferite tipuri de deşeuri, cel mai adesea chiar identificarea şi clasificarea lor se face după sursa de generare: ex. deşeuri casnice, deşeuri industriale (din diverse ramuri industriale), deşeuri agricole, nămol de la staţiile de epurare, etc. În funcţie de sursa de generare aceste deşeuri variază în privinţa naturii şi compoziţiei lor. De aceea, colectarea şi eventual tratarea parţială chiar la locul de generare este deosebit de importantă. Se evita astfel amestecarea diferitelor tipuri de deşeuri, se evita amestecarea unor deşeuri periculoase cu cele nepericuloase, se evita diluarea unor conţinuturi de substanţe valoroase care ar putea fi separate şi reutilizate. Alte avantaje provin din faptul că se supun tratării cantităţi mai mici de materiale şi deci cu costuri mai mici de tratare. Un exemplu clasic în acest sens îl reprezintă colectarea la sursa sau cât mai aproape de sursa a deşeurilor casnice. Astfel, se pune accent în prezent pe organizarea sistemelor de colectare separată a deşeurilor casnice pe sortimente, sortarea făcându-se chiar în gospodarii. Se colectează separat materialele biodegradabile, hârtie şi carton, deşeurile de sticlă, deşeurile metalice, eventual cele de textile şi lemn. Deşeurile periculoase necesita o colectare şi depozitare specială. Managementul deşeurilor reprezintă o provocare semnificativă, iar elaborarea unei strategii durabile de mediu privind procedurile de management al deşeurilor constituie un scop major pentru toate ţările Uniunii Europene. Strategia UE deschide noi posibilităţi de management al deşeurilor pentru a reduce cantitatea deşeurilor duse la depozit, pentru a recupera mai mult compost şi energie din deşeuri şi pentru a îmbunătăţi cantitatea şi calitatea reciclării. Principalele beneficii aşteptate sunt creşterea eficienţei şi a rentabilităţii, datorită importanţei puse pe impactul asupra mediului, o reducere a costurilor şi a obstacolelor din calea reciclării şi o reducere a poluării cauzate de deşeuri, în special, a emisiilor de gaze cu efect de seră. Planul de Management Integrat al Deşeurilor este necesar pentru a asigura faptul că serviciile legate de deşeuri ţin pasul cu cererea, sunt conforme nevoilor şi sunt rentabile. Mai mult chiar, procesul de planificare trebuie să asigure faptul că derularea planului duce la atingerea obiectivelor sale, lucru care ar trebui să asigure îmbunătăţiri durabile ale acoperirii şi

standardelor serviciilor.