Personajul in Literatura Universala Din Secolul Al XIX [PDF]

Zitiervorschau

Referat literatura universală

Tema : Personajul în literatura universală din secolul al XIX-lea

Realizat: Cebanu Victoria grupa 222EL

Chișinău 2014

Secolul XIX nu e omogen şi uniform, ci contradictoriu şi tensionat. După 1800 se observă o densitate deevenimente şi valori, un ritm alert de progres, mai ales în a 2-a jum. a sec. XIX. Secolul al XIX-lea îşi epuizează resursele interne, culturale, spre 1880, când lumea estecu totul alta decât în deceniile anterioare ale sec. XIX, când modernismul , într-o accepţie mai restrânsă, îşiafirmă premisele prin simbolism (postromantismul din poezie) şidecadentism . Secolul al XIX-lea, chiar dacă îl limităm la 1880, nu este deloc unul omogen. Principala lui ruptură,situată convenţional la mijlocul secolului, este produsă de disjuncţia dintre ROMANTISM şi REALISM. Există,chiar în manifestările lui de vârf, diferenţe considerabile între deschiderile moderne ale operelor. −O serie de scriitori reprezintă foarte bine secolul XIX, fără a anticipa schimbările: Novalis, Byron, Vigny,Hugo, Dickens, Balzac, Puşkin, Bolintineanu sau, în filosofie, Hegel. −Opera altor scriitori anticipează modernitatea: Hölderlin, Poe, Flaubert, Dostoievski, H. James, Baudelaire,Rimbaud, Eminescu şi, în filosofie, Nietzsche şi Kierkegaard. Această a 2-a serie arată germenii unei altementalităţi.Personajul in literatura universala in sec XIX se bazeaza mai mult pe : - Triumful istorismului (ideea de descriere)- Hegel – ideea de bază = devenirea- familiile regale erau obsedate de genealogii[eu / istoria familiei mele]- o naţiune / fiinţă se defineşte prin istoria saimaginaţia ca principiu de creaţie,spontaneitatea (se dă frâu liber imaginaţiei pt. descoperirea de sine. Secolul al XIX-lea se defineşte prin naturism (v. A. Pleşu, Pitoresc şi melancolie ) – natura arepentru romantici atribute materne.Sentimentu euphoric al progresului, afirmă cultul sentimentului literatura romanticăse bazează pe această tendinţă (lacrimogenă)- omul fiinţă sentimentală definit de o mitologie a scrisului, a cărţii şi a memoriei culturii crede în puterea culturii scrise- istoria = memoria omenirii, depozitată în cultură expansiunea individualismului - epocă fericită, echilibrată, cu un ritm naturalal existenţei evoluţia lumii e perceputăca fiind continuă, fără un sfârşit previzibil;“la Belle Époque”, ultimul secol dintr-o serie naturală,stinsă cu ocazia 1-lui război mondial .Stendhal – (1823) în eseul RACINE ŞI SHAKESPEARE se pronunţă foarte clar pentru o “literaturănouă”, pe care o consideră romantică, fiind împotriva literaturii clasice. Stendhal nu agreează pe niciunul dintrecontemporanii săi romantici, dar trimite mereu la Shakespeare ca posibilă sursă a romantismului. Adevăratul manifest al romantismului francez = prefaţa la drama CROMWELL de Victor Hugo (1827),cel mai important text teoretic pentru întregul romantism european. Când apare această prefaţă, exista deja înFranţa o întreagă generaţie de scriitori cu aceleaşi opţiuni, iar Hugo era un scriitor de mare prestigiu. TIPOLOGIA PERSONAJELOR ROMANTICE: În poemele epice, în romanele confesive şi cele istorice, sunt prezente mai frecvent 3 categorii depersonaje: 1.Inadaptatul , ca expresie a unei neputinţe de armonizare cu lumea 2.Răzvrătitul , ca expresie a conflictului dramatic dintre lume şi individ

3.Geniul , ca o chintesenţă a personalităţii excepţionale, ca o întruchipare a atitudinii filosofice sintetizatede Rmantice. TEMA NATURII are nuanţe, intensităţi şi stiluri diferite de la un poet la altul. Există, însă, 3 tendinţece definesc specificul naturii în romantism: 1.natura ca refugiu din faţa civilizaţiei . Pentru romantic, societatea şi civilizaţia apar ca opresive,agresive, inconfortabile şi inacceptabile. Remediul împotriva unei civilizaţii falsificatoare e refugiul înnatura care oferă protecţie, desfăşurarea deplină a eului, a manifestărilor lăuntrice şi singurătate. 2.natura ca manifestare a măreţiei divine . Viziunea panteistă e specifică romantismului. D-zeu apare înfiecare element al naturii. 3.natura ca oglindă a sensibilităţii. Poetul romantic proiectează asupra naturii starea sa sufletească,personificând-o. Peisajul e oglinda unei stări sufleteşti .VICTOR HUGO in lucrarea sa NOTRE DAME DE PARIS (1831)o evocare a Parisului din sec. XV. Principala atracţie o constituie pitorescul lumii medievale, o lume redată prinevenimente, atmosferă, „culoare locală” (obiceiuri, sărbători, veşminte, etc.) - de discutat la seminaral 2-lea aspect e cel al romanului de dragoste. Intrigile se ţes în jurul Esmeraldei, fermecătoarea ţigancădansatoare al 3-lea aspect e dimensiunea eseistică, preocuparea pentru arhitectura gotică , având în centru, ca monument,catedrala Notre Dame, considerată un suprapersonajPe toate planurile, romanul e o orchestraţie de antiteze în cel mai pur stil romantic, între verticalitateacatedralei şi orizontalitatea lumii din jurul ei, pierdute în mizerie, între personaje, ori în construcţia aceluiaşipersonaj: Quasimodo = aspect fizic urât, frumuseţe interioară, Claude Frollo = aspect fizic plăcut, răutate,Quasimodo / Esmeralda. Opera lui Gustave Flaubert, situată la un moment de răscruce în evoluţia literaturii franceze, este unadin marile culmi ce jalonează istoria realismului critic. Metoda de creaţie pe care Stendhal şi Balzac oilustraseră în deceniile precedente îşi pierduse mult din vigoare şi se discreditase în mâinile mai puţinîndemânatice ale celor ce-i imitau. Iată de ce Flaubert creează după o formulă proprie, născută anume din ne-voia unei înnoiri; este adevărat că inovaţiile lui au constituit şi un punct de plecare pentru şcoala naturalistă,dar aceasta a apărut de fapt în afara şi chiar împotriva intenţiilor lui Gustave Flaubert. Madame Bovary este simbolul decaderii morale eterne, al prabusirii umane si al simturilor dezlantuite. Frumoasa tanara care devine printr-o casatorie banala doamna Bovary traieste o existenta exaltata, cufundata in sine si in visele de mana a doua inspirate din carti de consum popular cu cavaleri si marchize. Ea neaga realitatea, cautand iubirea zugravita in carti, chiar daca traieste langa un barbat anost care nu banuieste nimic din zbuciumul emotional care marcheaza existenta sotiei sale. Frumusetea femeii atrage admiratori, insa setea ei de iubire imaginara nu este ostoita, doamna Bovary devenind, fara sa o doreasca in mod constient, o adultera decazuta. Pasiunile sale nebunesti, setea de gateli, tapiserii si matasuri, dorinta de a duce o viata luxoasa pe care nu si-o poate permite o tarasc intr-o existenta paralela, viciata, care darama chiar idealurile cladite cu grija in adolescenta pe esafodajul viselor livresti. Cu toate ca personajul pare detestabil, ipocrit, chiar cinic uneori, putem spune ca Madame Bovary este, la un nivel ascuns primei priviri, un exemplar feminist, care isi neaga rolul desemnat de societate, de sotie si mama, pentru a duce o existenta independenta, fie ea si reprobabila. Geniul lui Flaubert se remarca prin multiplele tehnici de dezvoltare a personajului. Emma Bovary este, datorita lui, o fiinta complexa, a carei esenta nu poate fi cuprinsa si inteleasa decat prin intermediul intregului roman. Comparatiile sunt stralucite, alternarea planului real cu cel imaginar ne da o perspectiva poliedrica asupra caracterului, iar impreuna cu stilul de a povesti, de a zugravi situatiile de viata, toate acestea justifica admiratia totala fata de o scriere perfecta.

Personajul literar si devenirea sa in evolutia istorica a literaturii, devenirea personajului a fost caracterizata in forme distincte: ca trecere de la aristotelic la non-aristotelic, ca aprofundare a cunoasterii contradictiilor fiintei umane, ca progres spiritual (prin trecerea de la biologic la moral si la dobandirea unor dimensiuni transindividualE), ca proces al dez-eroizarii, al demitizarii(romanul fara erou" al lui W. Thackeray Balciul desertaciunilor). Personajele medievale sunt in mare masura schematizate, intrucat ele reprezinta mai putin individualitati si mai mult reflexe particulare ale unor valori umane transpersonale. in clasicism (indeosebi in cel franceZ), personajele sunt caractere, construite pe o dominanta psihica (avaritia, mizantropia, ipohondria boala imaginara etC), iar in tragedii, personalitatea lor ajunge dilematica prin conflictul dintre datorie si pasiune. Eroii romantici sunt dominati nu de ratiune, ci de imaginatie si sentimente, avand insusiri exceptionale si intrand frecvent in raporturi antitetice cu ei insisi ori cu alte personaje. in realism, eroii sunt tipici, puternic determinati social in raport cu mediul, in timp ce in naturalism, ei sunt influentati preponderent de biologic, fiind marcati de ereditate si de factorii patologici.De ex Becky Sharp – o femeie frumoasa, inteligenta, care cauta sa-si cucereasca un loc in societate – tipul aventurierei lipsite de constiinta, de cinste si demnitate, vanitoasa si egoista. O Moll Flanders a sec. XVIII. E silita sa salveze aparentele sub masca unor virtuti ipocrite. Scopul ei: de a face avere si a obtine o pozitie sociala inalta, de a inceta sa faca pe placul altora si de a-i sili pe altii sa-i faca ei pe plac. Pentru asta, e gata sa faca orice: sa insele, sa tradeze, sa zdrobeasca viata altora. Nu iubeste pe nimeni, nici chiar pe barbatii de care isi leaga soarta. Fiecare om reprezinta o treapta a scarii pe care se ridica la bogatie si o pozitie avantajoasa in lume. Ajunge intotdeauna la numai 1 pas de scopul ei, fara sa-l poata atinge vreodata.O alta fata a personajului din sec XIX o putem depista in romanul Oliver Twist de Charles Dickens. Dickens expune fără milă și critica aspru întunericul dominantă a societății capitaliste și ipocrizie în roman. 1838 și 1839, el a publicat "Oliver Twist" descrie viața tragică a copiilor săraci din societate capitalistă, expunând pe întuneric ajutor ca fiind proastă și educația școlară. Dickens este unul dintre cel mai mare romancier britanic, un reprezentant de seamă al realismului literar britanic, are un impact enorm asupra lumii de literatură. limbaj personalizat este Dickens pe caracterizare folosind foarte bine ca un mijloc. Huligani, hoți, prostituate limba în carte sunt relevante pentru identitatea lor, chiar cu argoul industrie. Cu toate acestea, nu Dickens fi reproducere naturalist, dar pentru prelucrare, rafinare și aleagă, să evite folosirea de cuvinte murdare, murdare. Erou Oliver caietul de sarcini limbaj, stil elegant de conversație, el nici măcar nu știu de ce problema de furt. El a fost președinte al unui orfan sărac mare, nu a fost niciodată o educație bună, contactele sunt păcătos, căzut generație de nesuportat, cum vorbește, cum bine engleza prea? Dickens se concentreze pe performanța propriilor idealuri morale, mai degrabă decât urmărirea în întregime realist. Oliver au ieșit în stradă pentru prima dată cu tâlharul, care a fost primul buzunar dig se întâmplă este prietenul tatalui lui Brownlow. A doua oară, el a fost inculpat Sykes spargere în deturnarea, furat, el se întâmplă să fie pro-matusa Ruth Malai acasă. Acest lucru are sens, în orice caz, nu poate fi justificată. Dar propriile abilități lui Dickens mari din specifică descrierea detaliu în plin de viață și de pasiune, asa ca atunci cand ai citit respirație nervos, pentru acest lucru ar fi fost obligat, episod nefiresc, de asemenea, au crezut. Aceasta este arta farmecul lumii lui Dickens.Atitudenea personajului este putin diferita de acelui lui Flaubert. Romanul lui Lev Tolstoi, “ Anna Karenina” , este unanim recunoscut ca fiind unul din piscurile cele mai inalte ale artei literare. Eroina principala, initial Ť Tatiana Stavrovici ť,viitoarea Anna Karenina, a pornit de la un personaj prin excelenta negativ, nici prea frumoasa, ci doar atragatoare, dar vulgara, superficiala, cocheta ; ea devenea adultera fara prea multe framantari sufletesti, mai degraba din perversitate decat din pasiune. Anna Karenina își afimă personalitatea încă din incipit, însă, doar pe parcursul operei o putem înțelege mai bine. Ea denotă o tărie de caracter impresionantă, pe care multe dintre femei nu au putut-o dobândi niciodată, și care o va ajuta să depășească momentele grele la care este supusă de societatea în care trăiește. Deși îi sunt puse la îndoială onestitatea și principiile, Anna este singura care are curajul să renunțe la tot pentru a fi împlinită în iubire. Pentru o fărâmă de dragoste, pe care, de altfel, a așteptat-o și de la soțul ei de-

a lungul anilor de căsătorie, va renunța la fiul ei, la dragostea acestuia, și la poziția pe care o avea în societate. Durerea de a vedea o femeie că se chinuie din cauza propriilor gânduri, sentimente și emoții trăite, așa cum face Anna, care împlinită acum pe plan amoros, devine goală pe dinăuntru, datorită fiului pierdut, care de altfel a fost până să-l întâlnească pe Vronski, singura ei rațiune de a trăi, poate schimba drastic imaginea societății. Anna Arkadievna, persoană sociabilă, prietenoasă cu cei ce o înconjoară, a știut mereu să își afirme personalitatea, lucru dovedit de faptul că a învățat cum să își facă punctele de vedere ascultate, dar mai ales, înțelese de toată lumea.Toate aceste romane au în centru suferinţa din dragoste .Personajele caută valori pe care să le considere mai importante ca dragostea : religia , patria, perfecţiunea sau arta .Personajul exemplifică mitul singularităţii, are mândria unicităţii şi voluptatea melancoliei ca boală .Afirmarea interiorităţii determină forma romanului caspovedanie sau mărturisire .

BIBLIOGRAFIE CRITICĂ MINIMALĂ Nemoianu, Virgil,Îmblânzirea romantismului Minerva, BPT, 1998; −Călin, Vera,Romantismul , Univers, ed. I, 1970, ed. II, 1975; −xxx, Romantismul. Arte poetice , Univers, 1982