Note Clasa Sociala Marx, Weber, Giddens, Bordieu. Capital Cultural [PDF]

Zitiervorschau

Clasă socială– abordările lui Weber şi Marx Max Weber: SITUATIA DE CLASA • anumiti indivizi sau grupuri au şanse de viata tipice (o componenta cauzala comuna în privinta şanselor lor în viata); • (II) acestea se refera la şansele de a dobândi bunuri, anumite conditii de viata şi satisfactie subiectiva; • (III) şansele tipice deriva din controlul relativ asupra bunurilor şi abilitatilor care pot fi ulitizate pentru obtinerea de venit în conditiile ordinii economice date. (Weber în Gerth, H.H. şi Mills, C.W. Max Weber: Essays in Sociology, London: Routledge, 1998, p. 181). Abordarea lui Max Weber: CLASA  Prin “clasa” Weber se refera la un grup de persoane care ocupa aceeaşi situatie de clasa. Atentie: Nu este vorba de de un grup real, organizat, deşi Weber nu exclude posibilitatea formarii de grupuri sau organizatii pe baza situatiei de clasa (mobilizare sociala).  Clasele sunt nişte tipuri ideale, categorii mentale cu care opereaza cercetatorul social.  Weber subliniaza caracterul relational al structurii de clase, determinat de un mod de organizare rational al relatiilor economice.

Weber utilizeaza conceptul de “clasa” din mai multe perspective. I. Din perspectiva proprietatii, referindu-ne la o “clasa de proprietari” (“property class”) prin opozitie la cei lipsiti de proprietate. Ex. de clase privilegiate: rentierii, proprietarii de mine, proprietarii de sclavi Ex. de clase deprivate: sclavii, iobagii, proletari II. Din perspectiva antreprenoriatuluiă(achizitie şi comert), referindu-ne la o “clasa de achizitie” sau “comerciala” formata din cei care au monopol asupra administrarii unui antreprenoriat economic şi pot influenta deciziile politice ce vizeaza economia. Ex. de clase privilegiate: comerciantii, antreprenorii industriali şi agricoli, bancherii, expertii (tehnocratii), lucratorii cu abilitati deosebite Ex. de clase deprivate: muncitorii (labourers) calificati, semicalificati sau necalificati Abordarea lui Max Weber: CLASA SOCIALA Weber defineşte clasa sociala ca o totalitate a situatiilor de clasa între care mobilitatea sociala este uşoara şi tipica (frecventa).

Ex: clasa muncitoare, mica burghezime, categoria intelectualilor lipsiti de proprietate, clasele care ocupa o pozitie privilegiata din punct de vedere al educatiei şi proprietatii. Abordarea lui Max Weber: Grupul de status Weber considera importanta introducerea unui alt concept analitic: grupul de status, care vizeaza gruparea teoretica a indivizilor în categorii în functie de prestigiul social şi stilul de viata comun: comportament asemanator, consum similar, sistem de valori comun, etc. Ceea ce diferentiaza clasa de grupul de status este faptul ca membrii unui grup de status cauta sa afişeze semne ale apartenentei la grupul respectiv pentru a fi identificati ca atare. Apartenenta la un grup de status nu are influenta directa asupra situatiei economice, dar poate avea o influenta indirecta prin bunurile simbolice (onoarea) ataşate grupului de status. Procese de închidere sociala -> casta, breasla

Abordarea lui Karl Marx: CLASA “Clasa” nu constituie o categorie descriptiva, obtinuta prin descrierea atenta a membrilor unei anumite paturi sociale, precum a procedat Charles Booth; “Clasa” nu constituie un concept pur nominal, care serveşte pentru analiza detaşata a proceselor sociale, precum a fost conceptualizat de Max Weber; “Clasa” devine un instrument de lucru alcercetatorului angajat politic, care analizeaza istoric relatiile de productie pentru a putea înlatura exploatarea. Abordarea lui Karl Marx: Mod de productie: forte de productie şi mijloace de productie Obtinerea plusvalorii în modul de productie capitalist Clasele – diferentiate în functie de proprietatea asupra mijlocelor de productie Relatia dintre clase: exploatare Consecintele exploatarii capitaliste: alienarea omului fata de esenta fiintei umane Scopul cercetarii sociale: înlaturarea exploatarii şi a alienarii, posibila doar daca eliminam proprietea privata asupra mijloacelor de productie Mobilizarea clasei muncitoare: transformarea din “clasa în sine” în “clasa pentru sine”

Logica schimbului economic anterior dezvoltarii capitalismului:

Marfa -> Bani -> Marfa -Omul vinde ceea ce produce pentru a putea cumpara alte produse care îi sunt necesare.

-Banii mediaza procesul de schimb.

Modelul schimbului economic capitalist: Bani -> Marfa -> Bani * Plusvaloare -Proprietarii de capital cumpara materie prima şi forta de munca (marfa) şi prin utilizarea acestora obtin plusvaloare. DAR: Cum se obtine această plusvaloare?

Muncă, fortă de muncă, marfă, salar: “Capitalistul cumpara munca lor pe bani. Pe bani ei îi vînd munca lor. Aceasta însa numai în aparenta. Ceea ce vînd muncitorii în realitate capitalistului în schimbul banilor este forta lor de munca. Capitalistul cumpara aceasta forta de munca pentru o zi, o saptamîna, o luna etc. Şi, dupa ce a cumparat-o, el o consuma, punînd pe muncitori sa lucreze timpul convenit. (...) Forta de munca este deci o marfa, întocmai ca zaharul. Prima se masoara cu ceasornicul, cealalta cu cântarul. (...) Dându-i 2 marci, capitalistul i-a dat atîta carne, atîta îmbracaminte, atîtea lemne, lumina etc. în schimbul zilei sale de munca. Cele doua marci exprima deci proportia în care forta de munca este schimbata pe alte marfuri, valoarea de schimb a fortei sale de munca. Valoarea de schimb a unei marfi exprimata în bani este tocmai ceea ce numim pretul ei. Aşadar, salariul nu este decît o denumire deosebita pentru pretul fortei de munca, numit de obicei pretul muncii, pentru pretul acestei marfi specifice care nu poate fi continuta în altceva decît în carnea şi în sîngele omenesc”. Extras din: Karl Marx: Munca salariata şi capital, Neue Rheinische Zeitung nr. 264-267 şi 269 (5-8 şi 11 aprilie, 1849); publicat în broşura cu o introducere de F. Engels, Berlin, 1891

Profit, plusvaloare, exploatare Plusvaloarea = diferenta dintre valoarea de întrebuintare (cât produce muncitorul) şi valoarea de schimb (cât primeşte pentru forta sa de munca). Salariul muncitorului nu este altceva decât costul de întretinere a fortei sale de munca. Salariul muncitorului permite reproducerea fortei de munca, adica a muncitorilor ca o “specie”. Este similar cu costurile de întretinere a oricaror mijloace de productie. Detinatorii mijloacelor de productie îşi însuşesc întreaga plusvaloare

Ziua de munca I Ziua de munca II Ziua de munca III a______b_c, a______b___c, a______b______c, “Am plecat de la ipoteza ca forta de muncă se cumpară şi se vinde la valoarea ei. Această valoare, ca şi valoarea oricarei alte marfi, este determinată de timpul de muncă necesar pentru producerea ei. Deci, daca pentru producerea mijloacelor zilnice de subzistenta necesare în medie muncitorului este nevoie de 6 ore, el trebuie să muncească în medie 6 ore pe zi pentru a produce zilnică fortă sa de munca, sau, altfel spus, pentru a reproduce valoarea obtinută prin vînzarea ei. Şi atunci, partea necesara a zilei sale de munca cuprinde 6 ore şi

constituie deci, celelalte conditii ramînînd neschimbate, o marime data. Dar în acest fel înca nu este data marimea zilei de munca însaşi. Sa presupunem ca linia a______b reprezinta durata sau lungimea timpului de munca necesar, sa zicem 6 ore. Dupa cum munca va fi prelungita peste a__b cu 1, 3, 6 ore etc., vom obtine urmatoarele 3 linii diferite: care reprezinta trei zile de munca deosebite, de 7, 9 şi 12 ore. Linia de prelungire b__c reprezinta durata supramuncii. Întrucît ziua de munca a b + b c sau a c, ea variaza o data cu marimea variabila b_c. Întrucît a_b este dat, raportul dintre b_c şi a_b poate fi întotdeauna masurat. Pentru ziua de munca I el va reprezenta 1/6, pentru ziua de munca II — 3/6 şi pentru ziua de munca III — 6/6 din a b. Întrucît, pe de alta parte, raportul determina rata plusvalorii, aceasta din urma este data prin raportul de mai sus.” Citat din Karl Marx (1867): Capitalul, Vol. I., Cap. VIII: Ziua de munca .

Manifestul Partidului Comunist “Munca proletarilor a pierdut, prin extinderea maşinismului şi prin diviziunea muncii, orice caracter de sine statator, şi, o data cu aceasta, orice atractie pentru muncitor. Acesta devine o simpla anexă a maşinii, anexa de la care se pretinde numai operatia cea mai simpla, cea mai monotona, cea mai lesne de învatat. De aceea cheltuielile pe care muncitorul le pricinuieşte se marginesc aproape numai la mijloacele de trai necesare pentru întretinerea sa şi pentru reproducerea speciei sale”. (Marx şi Engels: Manifestul Partidului Comunist, 1847)

Abordarea lui Karl Marx: Extras din Manuscrisele economico-filosofice de la 1844 Munca Înstrainată “Am pornit de la premisele economiei politice. Am acceptat limbajul şi regulile ei. Am acceptat presupozitia proprietatii private, a separarii muncii, capitalului şi proprietatii funciare, cât şi a salariilor, profitului şi capitalului; diviziunea muncii, competitia, conceptul de valoare de schimb, etc. Prin însaşi abordarea economiei politice, utilizând propriul ei vocabular, am aratat ca muncitorul decade în postura de marfa, mai mult decât atât, în cea mai mizera marfa; starea de mizerie a muncitorului este în relatie invers-proportionala cu volumul productiei sale; competitia are drept consecinta necesara acumularea capitalului în câteva mâini şi reinstaurarea unei forme şi mai teribile de monopol; şi, în final, distinctia dintre capitalist şi proprietarul funciar, dintre muncitorul agricol şi muncitorul industrial dispare, şi întreaga societate trebuie divizata în doua clase: cei care detin proprietate şi muncitorii lipsiti de proprietate.” Clasa – abordarea lui Marx NU scrie o DEFINITIE a claselor Ofera criterii pentru definirea unei clase: – Locul în cadrul relatiilor de productie (rolul în productia, circulatia şi distribuirea bunurilor) – Participarea la antagonismele sociale

– Conştiinaa de clasa

Proletarii – clasa în sine Industria moderna a transformat micul atelier al meşterului patriarhal în marea fabrica a capitalistului industrial. Mase de muncitori îngramadite în fabrica sînt organizate militareşte. În calitate de simpli soldati industriali, ei sînt supuşi supravegherii unei ierarhii întregi de subofiteri şi ofiteri. (...) Paturile inferioare ale starii de mijloc: micii industriaşi, micii negustori şi rentieri, meseriaşii şi taranii, toate aceste clase îngroaşa rîndurile proletariatului, parte din cauza ca micul lor capital, fiind insuficient pentru mari întreprinderi industriale, este înfrînt de concurenta capitaliştilor mai mari, parte din cauza ca îndemînarea lor profesionala nu mai are aceeaşi valoare ca urmare a noilor metode de productie. Astfel proletariatul se recruteaza din toate clasele populatiei. (...) Lumpenproletariatul, acest putregai pasiv al paturilor celor mai de jos ale vechii societati, este tîrît pe alocuri în vîltoarea mişcarii de catre o revolutie proletara; din cauza ansamblului conditiilor sale de existenta, el va înclina insa mai curînd sa se lase cumparat pentru uneltiri reactionare. (Marx şi Engels: Manifestul Partidului Comunist, 1847)

Proletarii – clasa pentru sine. Mobilizarea clasei muncitoare şi inevitabilitatea (determinismul istoric) al revolutiei proletare “Conditia esentiala pentru existenta şi dominatia clasei burgheze este acumularea bogatiei în mîinile unor particulari, formarea şi sporirea capitalului; conditia existentei capitalului este munca salariata. Munca salariata se întemeiaza exclusiv pe concurenta muncitorilor între ei. Progresul industriei, al carui purtator involuntar şi pasiv este burghezia, înlocuieşte izolarea muncitorilor, izvorîta din concurenta, cu unirea lor revolutionara prin asociatie. Cu dezvoltarea marii industrii, burgheziei îi fuge, aşadar, de sub picioare însaşi baza pe care ea produce şi-şi însuşeşte produsele. Ea produce, înainte de toate, pe proprii ei gropari. Pieirea ei şi victoria proletariatului sînt deopotriva de inevitabile”. (Marx şi Engels: Manifestul Partidului Comunist, 1847) Neomarxismul lui E.O. Wright Motto: “Trebuie sa înveti sa scrii într-o asemenea maniera încât criticilor tai sa le fie cât mai uşor sa ştie de ce nu sunt de acord cu tine ” (Beatrice A. Wright, citat de E.O. Wright în prefata la Classes, 1984) Ne poate fi util conceptul de“clasa”aşa cum îl teoretizează K. Marx, fară să îl definească în mod precis? – Abordarea lui E.O. Wright De ce clasa? De ce două clase ? Şi daca exista o “clasa de mijloc” ? De ce exploatare ? Nu este vorba mai degraba de dominare?

De ce conflict ? Nu exista interese comune şi posibilitate de consens? De ce CLASA? E. O. Wright (1989, pp. 8-11): - Distinctia dintre structura de clasa şi formarea claselor - Structura de clase este un concept relational. Apartenenta de clasa nu denota o diferenta graduala în ceea ce priveşte posesia unor bunuri, care permite hierarhizarea indivizilor. Apartenenta de clasa presupune o anumita relatie – relationare cu cealalta (celelalte) clase. În conceptia lui Marx relatia dintre clasa capitaliştilor şi clasa proletara este una de exploatare. - Formarea claselor se refera la formarea de colectivitati organizate în cadrul structurii de clase, pe baza intereselor comune determinate de structura de clasa. Formarea claselor corespunde transformarii din“clasa în sine” în “clasa pentru sine”, deci se refera la relatiile din cadrul clasei. Aceasta transformare (conştientizarea situatiei de clasa – organizarea – actiunea, lupta de clasa) depinde de numeroşi factori conjuncturali, dar şi de posibilitatea clasei dominante de a împiedica conştientizarea structurii de clase sau a caracterului nedrept al acesteia, prin impunerea unei ideologii legitimatoare. Manifestul Partidului Comunist a intentionat sa fie un instrument de conştientizare şi organizare pentru clasa proletara. Lectura: Fragment din 18 Brumar al lui Ludovic Bonaparte: “taranii parcelari nu formeaza o clasa” – vezi Lallement, M. (1993): Istoria Ideilor Sociologice, Ed. Antet, Bucureşti, p.94.

De ce DOUA CLASE? - Unde putem clasifica meşteşugarii ce lucreaza pe cont propriu, fara a avea lucratori salariati? Dar micii fermieri? Dar artizanii şi lucratorii din sectorul serviciilor, cu salarii ridicate? Dar birocratii şi cei cu ocupatii liberale – avocati, medici, profesori, ziarişti? Dar managerii care controleaza activitatea industriala? Nu exista o clasa de mijloc? - Relatiile dintre clase trebuie sa fie conflictuale, bazate pe interese antagonice. Ce se întâmpla cu aceste categorii ce au o locatie de clasa contradictorie? E. O. Wright considera ca posesia de capital economic nu mai constituie singurul factor determinant pentru pozitionarea individului în structura de clase. Controlul asupra resurselor valorizate social (prin pozitionarea în aparatul birocratic sau managerial) respectiv posesia de expertiza constituie de asemenea factori-cheie pentru definirea interesului şi localizarea într-una din clasele cu interese antagonice. De ce exploatare? Pentru a vorbi despre exploatare, trebuie satisfacute doua conditii: 1. Bunastarea (avutia) clasei dominante sa depinda de saracia (deprivarea de resurse valorizate) a clasei dominate. (opresiune economică) 2. Bunastarea (avutia) clasei dominante sa fie obtinuta prin acapararea unei parti din ceea ce este realizat prin efortul clasei dominate, sa fie rezultatul muncii lor. (acapararea plusvalorii) (vezi E.O.Wright în Grusky, 1994: 100).

Daca în perioada capitalismului din sec. XIX exploatarea se realiza prin deprivarea muncitorilor de mijloacele de productie şi acapararea plusvalorii muncii lor, în sec. XX exploatarea are loc şi prin controlul asupra resurselor organizattionale şi asupra aparatului birocratic. !!! Nu este vorba de dominare, adica o pozitie de autoritate în cadrul hierarhiei organizationale sau birocratice, ci de faptul ca organizatia sau aparatul birocratic ca atare devin resurse ce sunt controlate de catre clasa exploatatoare. Clasa exploatata este deprivata de control asupra organizatiei (opresiune) iar o parte din valorea muncii realizate în cadrul organizatiei este acaparat de catre clasa exploatatoare. De ce conflict? Nu exista interese comune şi posibilitate de consens? - Intereseă comune există doar la nivel declarativ, al discursului clasei exploatatoare (falsele interese comune împiedica legitimarea actiunii “revolutionare”) - Negocierea nu conduce la consens, ci la compromis (o bariera în calea actiunii în directia interesului de clasa) - Impunerea unei ideologii care legimizează inegalitati sociale – un mijloc de mentinere a exploatarii (o bariera în calea conştientizarii interesului de clasa) “În orice epoca, ideile dominante sunt ideile clasei dominante. (…) Ideile dominante nu sunt nimic altceva decât expresia în termeni ideali a relatiilor materiale dominante” (Marx).

Structurarea relaţiilor de clasă la Giddens şi Bourdieu Câteva dileme moştenite de la Weber:  În ce fel “piaţa economică” (sistemul de producţie şi distribuţie) poate determina formarea claselor, respectiv a claselor sociale?  Care sunt procesele sociale care conduc la cristalizarea (delimitarea) claselor?  Care sunt consecinţele birocratizării şi raţionalizării sistemului de producţie economică asupra claselor?  Care este relaţia dintre clase sociale, grupuri de status şi puterea politică? Câteva dileme moştenite de la Marx:  În societăţile capitaliste dezvoltate, este foarte dificil de soluţionat problema locaţiilor contradictorii de clasă. Nu cumva există o clasă de mijloc?  Dacă procesele de mobilitate socială se intensifică, mai are sens să vorbim de antagonism de clasă?  Aceleaşi forme de capital sunt relevante pentru fiecare sferă a vieţii sociale?  Impunerea unei viziuni asupra clivajelor sociale, nu este o formă de dominare (putere politică) în sine?

Abordarea lui Giddens: - Problema majoră a teoriei claselor rezidă în structurarea relaţiilor de clasă. -Cum devin clasele economice -> clase sociale? Orice fel de „economie” presupune un set de relaţii sociale între producători. Dar care sunt modalităţile prin care relaţiile „economice” au ajuns să fie traduse în structuri sociale „non-economice”? -Una dintre sursele ambiguităţii terminologice a „clasei” constă în faptul că a fost adesea folosit atât cu referire la o categorie economică, cât şi la un ansamblu specific de grupări sociale (a specifiable cluster of social groupings). Weber foloseşte termenul în ambele feluri, deşi prin terminologie utilizată el caută să indice o diferenţă între „clasă” (o serie de „situaţii de clasă”) şi „clasă socială”. Sursă: Giddens, A. (1973): The Class Structure of Advanced Societies. London: Hutchinson.

Giddens - ce NU este clasa: - Clasa nu este o „entitate” specifică – adică o formă socială coezivă - şi clasa nu are nici o identitate public sancţionabilă. - „Clasa” trebuie diferenţiată de „strat”, iar teoria claselor de „stratificare” ca atare. Diviziunile dintre straturi pot fi trasate destul de precis, deoarece se pot baza pe o scală de măsură: de exemplu, stratificarea după venit (income strata). Diviziunile dintre clase nu sunt niciodată de această natură şi nici nu se lasă uşor evidenţiate în termenii unei scale ordinale de „superior” şi „inferior”, aşa cum se întâmplă în cazul straturilor. - Teoria claselor trebuie diferenţiată de teoria elitelor. Conceptul de relaţii de clasă a fost înlocuit de teoreticienii elitelor de opoziţia dintre „elite” şi „mase”; iar în locul juxtapunerii Marxiste a

societăţii de clase (class society) şi a societăţii fără clase (classlessness) au formulat ideea înlocuirii ciclice perpetue a elitelor.

Structurarea relaţiilor de clasă - Structurarea mediată: factorii care intermediază între existenţa unor anumite capacităţi de piaţă şi formarea claselor ca şi grupări sociale identificabile, cu alte cuvinte factorii care operează ca şi legături generale între piaţă, pe de o parte, şi structura sistemelor de relaţii de clasă, pe de altă parte. Este determinată în primul rând de structurarea şanselor de mobilitate. Reproducerea unor experienţe de viaţă comună de la o generaţie la alta şi omogenizarea experienţelor, întărită de felul în care traseul individului pe piaţa forţei de muncă este limitat la un set de ocupaţii care generează venituri similare. - Structurarea de proximitate: factorii „locali” (localized) care condiţionează sau mulează formarea claselor. Structurarea mediată a relaţiilor de clasă * În general, putem afirma că structurarea claselor este facilitată de gradul de închidere a claselor în relaţie cu orice formă specificabilă de capacitate de piaţă (market capacity). * Prin “capacitate de piaţă” Giddens înţelege “toate formele de atribute relevante ce pot fi utilizate de indivizi în negocierile (pe piaţă)”. * Sunt trei forme ale capacităţii de piaţă relevante: – posesia de mijloace de producţie sub forma unor proprietăţi; – posesia de calificări educaţionale şi tehnice; – posesia de forţă de muncă. Atunci când posesia acestora este legată de pattern-uri închise de mobilitate socială inter şi intrageneraţională, se formează în societăţile capitaliste un sistem de trei clase: clasa „de sus”, „de mijloc” şi cea de „jos”, sau „clasa muncitoare”. Dar, aşa cum am preciza anterior, constituie o caracteristică intrinsecă a dezvoltării pieţei capitaliste că nu există nici o limitare a mobilităţii care să fie stabilită formal sau sancţionată legal. Nu există niciodată o închidere totală a claselor. Structurarea de proximitate a relaţiilor de clasă * Structurarea de proximitate este legată de: – diviziunea muncii în interiorul întreprinderii de producţie; – relaţiile de autoritate din cadrul întreprinderii; – influenţa „grupărilor distributive” (distributive groupings), acele relaţii care implică un pattern comun al consumului de bunuri economice, indiferent dacă indivizii invocă sau nu orice fel de evaluare conştientă a valorii sau prestigiului lor comparativ cu alţii. „Status”-ul se referă la existenţa unor asemenea evaluări, iar „grupul de status” constă în orice set de relaţii sociale care îşi derivă coerenţa din aplicarea acestora. “Grupări distributive” – pattern comun de consum, dar nu neapărat un “grup de status” * Grupările distributive sunt importante în măsura în care acestea reîntăresc separaţiile tipice dintre formele de capacităţi pe piaţă. * Din acest punct de vedere, cele mai importante grupări distributive sunt cele formate prin tendinţa de segregare comunitară sau rezidenţială. Asemenea tendinţe, în mod normal, nu sunt bazate doar pe diferenţe de venit, ci şi pe alţi factori, cum ar fi accesul diferenţiat la credite pentru locuinţe etc. Crearea unor „cartiere muncitoreşti” sau „cartiere pentru clasa de mijloc”

distincte, de exemplu, este promovată în mod firesc dacă lucrătorii manuali nu au acces la credite bancare pentru cumpărarea locuinţelor, iar cei din clasa de mijloc întâmpină doar câteva dificultăţi minore în obţinerea creditelor. Când întreprinderile industriale sunt localizate în afara ariilor urbane majore, „comunităţi de clasă muncitoare” se dezvoltă în mod frecvent prin dependenţa muncitorilor de locuinţele de servici oferite de companie. Structurarea relaţiilor de clasă - sinteză * În măsura în care diferitele forme de structurare mediată şi de proximitate se suprapun, clasele vor exista ca formaţiuni distincte. * Combinaţia de surse de structurare mediată şi de proximitate diferenţiate aici, care generează o structură de trei clase, este generică pentru societatea capitalistă. Dar modalitatea în care aceste elemente se combină pentru a forma un sistem de clasă specific, în orice societate, diferă semnificativ, în funcţie de variaţiile în dezvoltarea politică şi economică. * Problema existenţei unor „graniţe” între clase nu poate fi tratată la modul abstract: unul dintre scopurile specifice ale analizei de clasă în relaţie cu societăţile empirice trebuie să fie determinarea măsurii în care s-a stabilit „principiul clasei” (class principle) ca un mod de structurare al societăţii respective. Conştienţă şi conştiinţă de clasă * În măsura în care clasa este un fenomen structurat, va exista o tendinţă de conştienţă comună şi de acceptare a unor atitudini şi credinţe comune, legate de stilul de viaţă comun între membrii unei clase. „Conştienţa de clasă” (class awarenesss) nu implică recunoaşterea faptului că aceste atitudini şi credinţe indică deja o afiliere de clasă, sau recunoaşterea faptului că există alte clase, caracterizate de atitudini, credinţe, stiluri de viaţă diferite. * „Conştiinţa de clasă” (class consciousness) implică ambele lucruri. * Diferenţierea dintre conştienţă şi conştiinţă de clasă este fundamentală, deoarece „conştienţa de clasă” poate lua exact forma negării existenţei sau realităţii claselor. Astfel, conştienţa de clasă a clasei de mijloc, care implică valorizarea responsabilităţii şi reuşitei individuale, este de acest fel. Clase sociale şi grupuri de status * Bazele formării claselor şi a grupurilor de status sunt diferite, DAR tendinţa de structurare a claselor poate fi impulsionată de coincidenţa dintre clasă şi criteriile de apartenenţă la un grup de status. * Când structurarea ce derivă din organizarea economică se suprapune cu structurarea ce derivă din categorizările evaluative bazate pe diferenţe etnice sau culturale apartenenţa la un grup de status în sine devine o formă de capacitate de piaţă (capătă utilitate economică). * Asemenea situaţii oferă una dintre cele mai puternice surse de structurare, prin felul în care dezvoltă diferenţe clare de atitudine, credinţe şi stil de viaţă între clase. Când diferenţele etnice servesc ca o capacitate de piaţă care „dezcalifică”, când cei dintr-o anumită categorie se concentrează puternic în ocupaţiile cele mai prost plătite, sunt şomeri sau angajaţi doar ocazional, putem vorbi despre existenţa unui underclass.

Structură, agenţi sociali şi putere

* Resursele (văzute prin prisma semnificaţiei şi legitimării) sunt proprietăţi structurate ale sistemelor sociale, utilizate şi reproduse de agenţi cunoscători (knowledgeable agents) în cursul interacţiunii. Puterea nu este în mod intrinsic legată de de realizarea unor interese sectoriale. În această accepţiune, utilizarea puterii nu este caracteristică anumitor tipuri de conduită, ci a tuturor acţiunilor, iar puterea ca atare nu este o resursă. Resursele sunt medii prin care puterea se exercită, ca şi un element obişnuit (routine) al circumstanţierii conduitei în reproducerea socială (instantiation of conduct in social reproduction). * Sursă: Giddens, A. (1984)The Constitution of Society. Berkerley: Univ. of California. Abordarea lui P. Bourdieu Teoria lui Bourdieu asupra stratificării sociale se doreşte a fi o depăşire a opoziţiei dintre abordarea structuralistobiectivă şi cea constructiv-interpretativă a ceea ce numim realitate socială. Bourdieu preia metafora lui Sorokin (1926) de “spaţiu social”, dar îl abordează multidimensional, fiecărei dimensiuni sociale (sau câmp social) corespundzându-I forme specifice de capital. “Spaţiul” e creat de agenţi sociali, iar forţa cu care aceştia acţionează depinde de “resursele strategice” pe care le posedă, adică de volumul şi structura capitalului de care dispun. Diferitele forme de capital nu sunt altceva decât forme de putere care sunt active pe un anumit câmp specific (de forţe şi confruntări). Vezi în special: Bourdieu, P. (1996): The State Nobility, Cambridge: Polity Press, Part IV: “Forms of Power and their Reproduction”. Trei forme principale de capital: - capital material (posesiuni materiale şi financiare), - capital cultural (educaţia, diferite abilităţi dobândite, etc.) - capital social (relaţii sociale, prestigiul personal, etc). Diferitele forme de capital sunt convertibile unele în altele, ceea ce permite ca indivizilor cu o situaţie privilegiată într-un anumit câmp (sau poziţionaţi superior pe o dimensiune a spaţiului social) să acceadă la un statut superior şi pe o altă dimensiune, într-un alt câmp social. Noţiunea de capital simbolic se referă la caracterul contextual şi generat cultural al “capitalului”, al resurselor relevante social. Capital simbolic poate fi orice căruia i se atribuie valoare şi este recunoscut ca valoros, conferind deţinătorului său putere în “câmpul de forţe” al socialului. De exemplu, în România post-socialistă faptul de a fi refuzat colaborarea cu “Securitatea” (un aparat poliţienesc opresiv) din regimul comunist constituie capital simbolic, ce poate fi convertit în prezent în capital social: prestigiu social, notorietate publică, relaţii sociale. Habitus – o structură structurată structurantă * Habitus-ul unui individ – un set de dispoziţii care structurează modul în care individul clasifică şi se auto-clasifică şi condiţionează poziţiile sociale pe care le va ocupa. * Poziţionarea socială a individului este determinată de capitalul „moştenit” sau dobândit anterior, aşadar poate fi privit ca rezultatul unor constrângeri exterioare: de ex., capitalul relaţional al părinţilor poate înlesni dobândirea de capital economic, respectiv capitalul economic poate fi convertit în capital social. * Poziţia socială a individului este una interpretată, relativă la modul în care individul percepe şi interpretează spaţiul social. Poziţiile sociale subiective nu corespund neapărat poziţionărilor

„obiective”, pe care le-ar realiza de exemplu un cercetător din exterior după anumite variabile de stratificare socială (ocupaţie, venit, educaţie, influenţă politică, etc.) * Modul în care individul clasifică, ierarhizează (poziţia pe care şi-o asumă, respectiv modul în care îi categorizează pe ceilalţi) sunt indicatori ai poziţiei sociale a individului în cauză. * Modul în care indivizii percep şi interpretează configurarea spaţiului social este determinat de poziţia lor socială, dar şi de ideologia societăţii respective. Conceptele de condiţie de clasă şi de habitus sunt graduale sau relaţionale? “Fiecare condiţie de clasă este definită, simultan, de proprietăţile sale intrinseci şi de proprietăţile sale relaţionale care derivă din poziţia sa în sistemul de condiţii de clasă, care este şi un sistem al diferenţelor, al poziţionărilor diferite (…); identitatea socială este definită şi afirmată prin diferenţă” Spaţiu social şi putere simbolică “Distanţele sociale sunt înscrie în trup, în limbaj şi în timp. Mai precis, în relaţiile noastre cu trupul, limbajul şi timpul.” (Bourdieu, 1989) “Puterea de a impune o viziune a diviziunilor sociale, adică puterea de a face vizibile şi explicite diviziuni sociale implicite, este puterea politică prin excelenţă” (Bourdieu, 1989: 11).

Status și “capital cultural” Noțiunea de “cultură generală” – normativitate şi reproducere culturală •Fragment din interviul cu Dan Fintescu (DF), realizatorul emisiunii “Cine știe câștigă”: •Cum comentezi faptul ca in perioade grele din punct de vedere economic apar la tv o multime de emisiuni-concurs care se asorteaza cu lipsa de bani? De la concursuri tip bingo pana la emisiuni de tipul “Cine stie... castiga!” ? •D.F.: Emisiunile tip bingo, in care banii se castiga doar pe baza norocului, mi se par, intradevar, o emblema clara a saraciei (sau criza, daca preferati voi termenul asta mai violent). “Cine stie... castiga!” este o emisiune concurs de CULTURA GENERALA. Asta inseamna cu totul altceva. Pentru ca la noi norocul are un rol foarte putin important. Satisfactia de a sti raspunsul corect, la o intrebare de cultura generala, nu are nimic de-a face cu scaderea PIB-ului sau cresterea ratei somajului. Are de-a face cu multumirea omului educat de a-si folosi cunostintele. Nu mi se pare o comparatie echitabila. Sursă: http://www.primatv.ro/interviuri/dan-fintescu-cine-stie-castiga-este-o-emisiune-concursde-cultura-generala.html Monstră dintr-o emisiune: http://www.youtube.com/watch?v=zZVt46bgUWM Consum cultural și capital cultural •Capitalul cultural: •Capitalul educațional recunoscut prin diplome școlare ce condiționează accesul la o anumită poziție socială; •Cunoștințe, abilități, însușirea unor practici sociale recunoscute drept prestigioase, respectabile într-o anumită societate, indiferent dacă sunt atestate formal sau nu; Ex: a cunoaște regulile de politiţe, a şti echipe de fotbal; a ști juca poker; practici culinare rafinate; a cânta la un instrument muzical; a cunoaște principiile de bază din arta plastică; etc. •Consumul cultural drept indicator de status – convertibil în capitalul social (valoarea instrumentală a relațiilor sociale) conferit de grupul de status;

Bourdieu: Formele capitalului cultural Formele capitalului cultural: - Incorporat – atribute (“dispositions”) durabile ale persoanei din punct de vedere al cunoştinţelor, atitudinilor, practicilor sociale, gusturilor etc. Necesită timp pentru acumulare. Rolul familiei în dezvoltarea sa. - Obiectivat – bunuri culturale deţinute; nu este suficientă proprietarea asupra produselor culturale (capital economic), ci “consumul” acestora, utilizarea lor specifică, reglementată social; - Instituționalizat – diplome educaţionale, atestate formale care au valoare independent de cunoştinţele, abilităţile curente ale deţinătorului. Referinţă: Bourdieu, P. (1986) The forms of capital. In J. Richardson (Ed.) Handbook of Theory and Research for the Sociology of Education

(New York, Greenwood), pp. 241-258. Accesibil on-line: http://www.marxists.org/reference/subject/philosophy/works/fr/bourdieu-forms-capital.htm •O subcultură a sărăciei? –În această abordare, situaţia de sărăcie cronică generează anumite forme de adaptare a comportamentului, a normelor şi a valorilor împărtăşite de indivizi, care formează o subcultură ce diferă semnificativ de restul societăţii. –Exemplu: Oscar Lewis “Children of Sanchez. An autobiography of a Mexican family”, 1961. (tradus în lb. română “Copiii lui Sanchez”, Ed. Univers, Bucureşti, 1978 [1971]). –Lewis considera că, indiferent de contextul naţional, situaţia de sărăcie generează anumite adaptări şi reacţii tipice, ce conduc la perpetuarea sărăciei şi a situaţiei de marginalizare, cât şi la transmiterea intergeneraţională a situaţiei de sărăcie. Membrii familiei Sanchez din slum-ul Tepito din suburbiile New Mexico sunt portretizaţi de Sanchez drept mai pasionali şi mai înclinaţi spre asumarea de riscuri decât persoanele mai înstărite din oraş. –Cercetările de antropologie culturală au adus, din anii 1960 până acum, dovezi ce contravin acestei teorii. •Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”. In David Harris and Ann Lin (eds), The Colors of Poverty: Why Racial and Ethnic Disparities Persist. New York: Russell Sage, pp. 76-102

•Cadre culturale de gândire şi acţiune (cultural frames)? –În această abordare, persoanele sărace îşi pot defini situaţia în termeni care îi descurajează de a acţiona, de a-şi revendica drepturile sau a exercita “voce” (influenţă) politică. –De ex., activiştii sociali din medii deprivate adesea re-definesc situaţia pentru a mobiliza persoanele sărace: problema şomajului poate fi re-definită ca o problemă a lipsei mijloacelor de transport în comun care împiedică indivizii să accepte locuri de muncă mai îndepărtate de reşedinţa lor. Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”.

•Repertorii culturale (cultural repertoires – culture as a “tool kit”)? –În această abordare, cultura nu este altceva decât un ansamblu de repertorii de acţiune (practici culturale), un fel de “ladă de unelte” (“tool kit”) din care oamenii aleg strategii şi modalităţi de acţiune (Ann Swindler, 1986). Persoanele sărace, chiar dacă împărtăşesc valorile şi aspiraţii majorităţii societăţii, nu posedă în repertoriul lor cultural practici care permit realizarea acelor aspiraţii. Din acest motiv, acţiunile lor par adesea contradictorii sau inconsistente pentru cineva din “exterior”. –De ex., o persoană doreşte să obţină un loc de muncă, dar nu ştie cum ar trebui să se comporte la interviul de angajare şi jigneşte potenţialul angajator, care îl acuză de lipsă de bunăvoinţă. Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”.

•Repertorii culturale (cultural repertoires – culture as a “tool kit”)? Exemplu: fragment dintr-o cercetare realizată în 2006, în rândul beneficiarilor de prestaţii sociale acordate în baza legii Venitului Minim Garantat în localităţi rurale din judeţul Cluj. D-na K. are peste 50 de ani şi are în plasament o fetiţă de 10 ani, nepoata răposatului ei concubin. Mama fetiţei intenţionase să o lase într-un centru de plasament („la stat”), dar d-na K. a luat-o în îngrijirea ei imediat după ce a ieşit de la spital. Procedurile legale privind plasamenul familial al fetiţei s-au finalizat în 2002, an din care familia beneficiază de alocaţie de plasament („supliment”) şi, de asemenea, ajutor social. Condiţiile de locuit sunt foarte precare, dar interiorul căsuţei este curat şi îngrijit. Fetiţa fusese recent externată de la spital, analizele medicale arătând că din punct de vedere fizic este subdezvoltată, probabil din cauza malnutriţiei. D-na K. suferă de astm şi insuficienţă cardiacă, nefiind obligată să efectueze muncă în folosul comunităţii. Int: Câte limbi vorbiţi Dvs.? D-na K. Tri! Româneşte, ţigăneşte şi ungureşte! Numai pe fată n-am învăţat-o limba ţigănească. Ungureşte o învăţ, că atunci cînd o să împlinească 14 ani o să aibă prima cuminicătură, trebuiască să o îmbrăc în mireasă, la biserică! Int. Sunteţi catolici? D-na K. Reformaţi, reformaţi suntem. Int. Da. D-na K. Şi noi, la 14 ani, luăm prima cuminicătură. Int. Da, ştiu… E ca un examen, şi după aceea împărtăşania, nu? D-na K. Da. Asta. Că de nuntă bani de-o să aibă sau nu, nu se ştie! Asta o fac, asta mi-e datoria! (C.Raţ, iulie 2006) Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”.

•Naraţiuni (poveşti de viaţă)? –În această abordare, cultura se referă la modul diferit în care oamenii conferă sens existenţei lor, îşi definesc identitatea în mod narativ, încercând să găsească coerenţa acţiunilor şi identităţii lor sociale prin povestea lor de viaţă. Puşi în situaţia de a decide între două cursuri diferite de acţiune, oamenii vor alege acele acţiuni care sunt în conformitate cu naraţiunea lor privind traseul vieţii, nu neapărat cursul de acţiune care le este cel mai favorabil. –De ex., atunci când iau decizii privind traseul de mobilitate socială, indivizii exclud anumite cursuri de acţiune pentru că acestea sunt incoerente cu naraţiunile lor privind traseul vieţii: la treizeci de ani, trebuie să fii căsătorit şi să ai cel puţin un copil, deci mai bine finalizezi educaţia odată cu Bacalaureatul. •Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”. In David Harris and Ann Lin (eds), The Colors of Poverty: Why Racial and Ethnic Disparities Persist. New York: Russell Sage, pp. 76-102 Diferenţe de capital cultural?

–Avantajul originii sociale prin posesia de capital cultural, care facilitează accesul la recompense sociale. Clasele dominante impun prin violenţă simbolică care sunt formele de capital cultural apreciat, care poate fi convertit în alte alte forme de capital (economic, social, educaţional etc.). Categoriile sărace sunt lipsite de aceste forme de capital cultural (abordarea lui Bourdieu). –Ex. diferenţa dintre codul lingvistic “simplu” şi cel “elaborat” (B. Berstein, 1971), preferinţa pentru un anumit gen muzical ca o sursă de “distincţie” socială; •Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”.

•Cultură instituţională? –Funcţionarea instuţiilor este marcată de anumite practici culturale care influenţează felul în care aceste instituţii accentuează sau ameliorează situaţia de sărăcie. Agenţii acestor instituţii fac judecăţi de valoare explicite şi implicite. –Ex: asistenţii sociali efectuează sau nu fotocopii ale documentelor solicitanţilor de ajutor social în funcţie de practicile convenţionale din cadrul instituţiei; efectuarea de anchete sociale sau modul de adresare faţă de clienţi este marcat de cultura instituţională din cadrul primăriei. •Lamont, M., Small, M. (2008): “How Culture Matters. Enriching our Understanding of Poverty”.