Munca in Folosul Comunitatii [PDF]

Zitiervorschau

DEZVOLTAREA MUNCII ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII ROMÂNIA ÎN CONTEXT EUROPEAN

2

Cuprins I. Munca neremunerată în folosul comunităţii în câteva state europene I.1 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Anglia şi Ţara Galilor I.2 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Belgia I.3 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Republica Cehă I.4 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Franţa I.5 Prezentarea sistemului de muncă în folosul societăţii în Suedia II. Munca în folosul comunităţii în România II.1 Dimensiunea expresivă şi utilitară a muncii în folosul comunităţii II.2 Cadru legislativ II.3 Dezvoltarea potenţialului instituţiilor comunităţii de a sprijini reintegrarea socială a persoanelor condamnate la munca în folosul comunităţii A. Arad B. Bucureşti C. Argeş II.4 Implicarea ONG în oferta de servicii sociale pentru persoanele care execută muncă în folosul comunităţii A. Prison Felloowship Romania – Cluj B. Asociaţia Alternative Sociale – Iaşi C. Fundaţia Pro Probaţiune – Dej D. Asociaţia Târgovişte spre Europa – Târgovişte E. Fundatia Sfintii Imparati Constantin şi Elena – Focşani

5 9 19 32 57 72 82 82 84 96 96 103 112 115 115 137 140 142 147

3

4

I. Munca neremunerată în folosul comunităţii în câteva state europene Prin conţinutul său dual - punitiv şi educativ – munca neremunerată în folosul comunităţii prezintă un potenţial imens pentru politicile penale ale secolului XXI. Dacă ne-am aştepta ca originea acestei pedepse să fie îndepărtată, vom constata cu surprindere că, în Europa cel puţin, aceasta a fost consacrată legislativ destul de târziu, la sfârşitul anilor ’70. Consacrarea în practica instanţelor a fost şi mai târzie, cele mai multe jurisdicţii înregistrând o utilizare frecventă a acestei pedepse/obligaţii abia după câţiva ani de la adoptarea noii legislaţii. În contextul creşterii alarmante a populaţiei penitenciare din anii '60, '70 în mai toate ţările europene, s-a pus problema introducerii sau extinderii măsurilor şi sancţiunilor comunitare, cum ar fi: monitorizarea electronică, medierea victimă-infractor, amânarea pronunţării pedepsei sau a executării acesteia, suspendarea condiţionată sau sub supraveghere, etc. Printre acestea, un loc special l-a ocupat de la început munca neremunerată în folosul comunităţii. Acest tratament privilegiat s-a datorat în mare parte faptului că publicul şi, în ultimă instanţă, instanţele percepeau celelalte sancţiuni comunitare ca pe acte de clementă, ca şanse în plus acordate infractorului. Munca neremunerată în folosul comunităţii, în schimb, conţine o importantă conotaţie punitivă: infractorului i se cere să muncească neplătit sub privirile comunităţii pe care a prejudiciat-o. În acelaşi timp, această pedeaspă are avantajul că este alternativă la închisoarea, deci contribuie la descongestionarea penitenciarelor. Înlocuirea „paturilor cu scaune” (Belgia) şi, deci, crearea unei alternative ieftine la închisoarea pe termen scurt a reprezentat cel mai important argument în favoarea introducerii muncii neremunerate în folosul comunităţii în mai toate sistemele sancţionatoare din Europa. În rândul acestor state, un loc distinct îl ocupă Belgia, unde această obligaţie se impune în mare parte infractorilor care au comis fapte de gravitate medie. Chiar dacă se denumeşte diferit (muncă de interes general, pedeapsă în comunitate sau serviciu comunitar), munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă de fapt fie o pedeaspă principală (Marea Britanie, Franţa, Cehia), fie o obligaţie de supraveghere (Suedia şi Belgia), fie o măsură provizorie (Belgia). Excepţie de la această regulă face Franţa, unde „munca în interes general” poate fi atât pedeapsă principală, obligaţie de supraveghere cât şi pedeapsă complementară aplicată la infracţiuni rutiere. Scopul pedepsei este în toate statele supuse analizei de a înlesni reintegrarea socială a infractorilor, în special a celor minori şi tineri. Din păcate, în 5

standardele de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii este accentuată latura punitivă, cea de prestare a muncii neplătite. Din prezentările ţărilor cuprinse în acest studiu numai în Belgia şi Marea Britanie aspectul educativ este evidenţiat. Astfel, în Marea Britanie 10 % dintre orele de muncă trebuie să fie utilizate în cadrul unor programe de învăţare. Mai mult decât atât, în Belgia orele petrecute în programe educative pot fi considerate ca ore de muncă prestată. Combinarea pedepsei cu programe de susţinere socială sau educative reprezintă cea mai bună cale de urmat în executarea muncii neremunerate, aşa cum arată o multitudine de cercetări realizate în Marea Britanie. Aceste concluzii se pare că vor influenţa semnificativ practica în câteva state din Europa (Belgia şi Marea Britanie). Deşi au avut momente diferite de consacrare legislativă a muncii neremunerate în folosul comunităţii (Suedia -1993, Franţa – 1983, Belgia 1965, Cehia 1996), cele mai multe state au urmat exemplul Marii Britanii în ceea ce priveşte modul de aplicare şi executare a acestei pedepse / obligaţii. Intrarea în vigoare a fost de cele mai multe ori precedată de experimente (Marea Britanie, Suedia şi Belgia), care au durat uneori şi 3 ani (Suedia). Între momentul intrării în vigoare a pedepsei şi momentul în care aceasta a fost aplicată în mod semnificativ în practica instanţelor s-a scurs, de asemenea, un interval de timp important. Din această perspectivă – a aplicării - se poate afirma că munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă apanajul sfârşitului de secol XX. În cele mai multe jurisdicţii, această pedeapsă are acum o pondere de aprox. 25 % din totalul pedepselor aplicate de instanţă. Tendinţa generală în Europa este de creştere a acestei ponderi în economia sancţiunilor aplicate de instanţă, excepţie făcând Franţa, unde, datorită unor mecanisme administrative de punere în executare a pedepsei, numărul acestora pare să scadă. Munca neremunerată în folosul comunităţii are în vedere în principal minori şi tineri, elevi, studenţi aflaţi la prima abatere penală şi care nu au comis fapte grave. Statisticile arată că, în practică, este aplicată îndeosebi pentru fapte cum ar fi vătămare corporală şi furt. Ca măsură provizorie sau educativă, munca neremunerată se poate aplica minorilor şi de către procuror (Belgia), dar numai cu consimţământul minorului. În restul statelor, munca neremunerată, fie că este pedeapsă, fie că este obligaţie de supraveghere, se poate aplica numai de către instanţă după verificarea a cel puţin două precondiţii: inculpatul să îşi exprime disponibilitatea de a munci neplătit (să consimtă) şi să fie apt din punct de vedere medical în acest sens. După anul 2000, consimţământul inculpatului nu mai este necesar în Marea Britanie. În ceea ce priveşte cea de-a doua 6

precondiţie, în general, se consideră aptă din punct de vedere medical persoana care îşi poate îndeplini sarcinile obişnuite la locul de muncă: să respecte programul de lucru, să nu consume alcool la locul de muncă, să se poată deplasa, etc. Uneori, se solicită o evaluare medicală la începutul executării (Franţa). Deşi, nu există o cerinţă procedurală de a solicita un referat de evaluare din partea serviciilor de probaţiune înainte de pronunţarea unei astfel de pedepse, în cele mai multe state s-a format o practică de a solicita punctul de vedere al acestor servicii înainte de pronunţare. Pedeapsa sau obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii constă în efectuarea unui anumit număr de ore de muncă neplătită, stabilit de lege, ce variază între 40 şi 400 (în Cehia) într-un anumit interval de timp ce se întinde uneori pe întreg termenul de încercare, iar alteori la 1 an de la rămânerea definitivă a sentinţei judecătoreşti. De obicei, minimul şi maximul numărului de ore se înjumătăţesc la minori. Acolo unde numărul maxim de ore nu este prevăzut de lege, practica a fost cea care le-a limitat. Este cazul Belgiei, unde numărul maxim de ore este de 150 ore în partea franceză şi 200 în cea flamandă. Un alt aspect reglat de practică uneori în contradicţie cu procedura legală, este autoritatea care stabileşte locul de muncă şi natura activităţiilor. Legal, în cele mai multe state cuprinse aici, judecătorul stabileşte aceste detalii de executare, considerându-se că pedeapsa nu constă doar în efectuarea unui anumit număr de ore în beneficiul comunităţii, ci în efectuarea acestora într-un anume loc şi desfăşurând anumite activităţi. În practică, însă, s-a conturat o altă procedură în care rolul instanţei sau a judecătorului delegat cu executarea pedepsei (Franţa) s-a restrâns doar la a aviza propunerile venite din partea serviciului de probaţiune. Cu aceasta am anticipat deja care este autoritatea de implementare, respectiv serviciul de probaţiune. Excepţie de la această regulă o face Belgia unde autoritatea de implementare în ceea ce priveşte minorii este departamentul de protecţie a minorilor. În ceea ce priveşte locul de executare a muncii neremunerate în folosul comunităţii avem, în sfârşit, un consens, şi anume: instituţii de interes public sau organizaţii neguvernamentale. De cele mai multe ori aceste instituţii se regăsesc pe anumite liste ţinute fie de instanţă, fie de serviciul de probaţiune. Relaţia între serviciul de probaţiune şi aceste agenţii, atât în ceea ce priveşte disponibilitatea acestora de a oferi locuri de muncă, cât şi în ceea ce priveşte executarea propriu-zisă a pedepselor variază de la unele înţelegeri locale, până la proceduri stricte, cu termene şi responsabilităţi clare (Cehia). În Franţa 7

fiecare agenţie, numită sugestiv „organizaţie gazdă”, are o fişă de prezentare destul de amplă care să îi susţină seriozitatea şi rigurozitatea. Cel care supraveghează modul în care condamnatul îşi respectă obligaţiile este în cele mai multe jurisdicţii ofiţerul de probaţiune. Natura activităţii desfăşurate se pare că s-a cantonat în zona curăţării spaţiilor verzi şi a vopsirii stâlpilor. O practică creativă în acest sens au în continuare ţări precum Marea Britanie şi Franţa. În Marea Britanie, condamnaţii la pedeapsă în comunitate pot fi implicaţi în activităţi de turism, istorie locală sau reciclarea deşeurilor, iar în Franţa a fost imaginat un program prin care aceştia se pot implica în acţiuni de sprijinire a victimelor accidentelor rutiere. O constantă este reprezentată de faptul că aceste activităţi sunt fie necalificate, fie nu sunt prestate în mod obişnuit de nimeni. Această regulă este de natură de prevină orice tulburări pe piaţa forţei de muncă în zonele unde se execută această pedeapsă. Procedura de revocare este uneori reglementată foarte strict (Franţa), iar alteori destul de vag, oferind instanţei libertate totală în apreciere. Munca neremunerată se revocă fără excepţie în cazul în care condamnatul comite alte fapte penale. Alte abateri sunt sancţionate, în funcţie de gravitatea lor, cu avertisment sau cu sesizarea instanţei de către serviciul de probaţiune sau de către procuror (Suedia) în vederea revocării. În Cehia există chiar şi un algoritm de transformare a orelor neefectuate în zile de închisoare (o zi de închisoare pentru 2 ore neefectuate). Munca neremunerată în folosul comunităţii se consideră executată dacă orele de muncă au fost efectuate în intervalul de timp stabilit de instanţă sau de lege. În Belgia, dacă a fost aplicată de procuror ca măsură provizorie, aceasta nu se consemnează în cazierul judiciar. În rest, sancţionarea infractorilor cu această pedeapsă se menţionează în cazierul judiciar. Se poate concluziona că tendinţa generală în statele europene analizate este de a utiliza această pedeapsă/obligaţie din ce în ce mai frecvent şi de a o asocia în practică şi cu alte măsuri sau obligaţii, care fie să asigure condamnaţilor un suport social, fie să răspundă la alte nevoi criminogene, cum ar fi de a urma un tratament de dezintoxicare în cazul consumatorilor de droguri. Având în vedere evoluţia aplicării în practică a acestei pedepse se poate estima că în scurt timp această pedeapsă va înlocui pedeapsa cu închisoare din ce în ce mai lungă.

Ioan Durnescu 11 noiembrie 2004 8

I.1 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Anglia şi Ţara Galilor John Harman Consilier de probaţiune

I.1.1 Sistemul sancţionator în Anglia şi Ţara Galilor Ministerul Afacerilor Interne (în România, echivalentul Ministerelor Administraţiei şi Internelor, precum şi al Justiţiei, n. edit.) descrie principiile care stau la baza stabilirii pedepselor în Anglia şi Ţara Galilor, după cum urmează : • Protecţia publicului; • Pedepsirea infractorilor având în vedere că pedeapsa trebuie să fie pe măsura faptei comise; • Reducerea ratei infracţionalităţii; • Descurajarea infractorilor; • Punerea infractorilor în imposibilitatea de a mai comite fapte reprobabile, în anumite cazuri prin izolarea acestora de societate; • Reformarea, reabilitarea infractorilor şi promovarea spiritului reparatoriu faţă de victimă ; Pentru infracţiuni mai puţin grave, instanţa poate impune o achitare sau o achitare condiţionată, ca şi o amendă. În cazul infracţiunilor foarte grave, se poate aplica pedeapsa cu închisoarea (pentru adulţi) şi măsura de plasare în detenţie cu instruire (pentru infractori de vârste mai mici). În cazul unor infracţiuni care sunt destul de grave, dar unde s-ar putea ca pedeapsa cu închisoarea să nu fie necesară imediat, există o mare gamă de pedepse care presupun rămânerea infractorului în comunitate pentru aceia care ar putea necesita, pe lângă pedeapsă, şi o formă de reabilitare. Principalele pedepse executate în comunitate, care se pot lua în considerare în cazul infractorilor adulţi sunt următoarele: •

Ordinul de reabilitare în comunitate (înainte cunoscută sub denumirea de ordinul de probaţiune). (în sistemul englez, se face o clară distincţie între ordin – în loc de pedeapsă - şi sentinţă – pedeapsă. n. edit.) 9

Acest ordin presupune supravegherea de către un ofiţer de probaţiune pe o durată de la şase luni la doi ani. La această sancţiune se pot adăuga anumite condiţii suplimentare ca, de exemplu, plasarea într-un centru sau participarea în cadrul unui anume program ca, de exemplu, în cazul şoferilor care au fost prinşi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice, infractorilor violenţi, în cazul consumului excesiv de droguri sau de alcool. •

Ordinul pedepsei în comunitate (înainte cunoscută sub denumirea de ordinul muncii în folosul comunităţii)

•

Ordinul pedepsei şi reabilitării în comunitate (înainte cunoscută sub denumirea de ordin combinat) Acest ordin cuprinde supravegherea de către un ofiţer de probaţiune pe o perioadă de la unul la trei ani, timp în care condamnaţii trebuie să presteze între 40 şi 100 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

•

Ordinul de monitorizare electronică Poate fi impus pe o perioadă de până la şase luni, cu aplicare între două şi 12 ore pe zi. Dispozitivul electronic ataşat arată dacă infractorul se află unde ar trebui să se afle pe perioada stipulată în fiecare zi.

•

Ordinul de dezintoxicare şi de testare Poate fi impus pentru o perioadă de la şase luni la trei ani. Infractorii trebuie să îşi dea acordul pentru a urma tratament de dezintoxicare şi testare periodică pentru depistarea unui eventual consum.

Pe lângă acestea, mai există şi alte pedepse cu executare în comunitate, care pot fi administrate în cazul infractorilor tineri. •

Ordinul de supraveghere Poate fi impus pentru o perioadă de maximum trei ani şi poate include anumite activităţi, ca de exemplu programe intensive de supraveghere sau de urmărire.

•

Ordinul planului de acţiune Reprezintă un program intensiv de trei ani care este construit în funcţie de nevoile individului căruia i se adresează.

10

•

Ordinul deferirii Se aplică în cazul infractorilor primari şi are forma unui contract care implică şi părinţii infractorului, şi are o durată de la trei până la şase luni. Fapta este prescrisă dacă contractul este respectat.

•

Ordinul de reparare Este menit să repare răul produs prin infracţiune, fie faţă de partea vătămată, fie faţă de comunitatea locală.

•

Ordinul consilierii părinţilor Se poate aplica pe o perioadă de la trei la 12 luni, timp în care părinţii infractorilor sau acei infractori care nu frecventează cursurile unei şcoli trebuie să intre într-un program de consiliere.

Minorii cu vârsta de 16 ani pot fi sancţionaţi, de asemenea, cu ordin de reabilitare în comunitate, cu ordinul de pedeapsă în comunitate, cu ordinul de pedeapsă şi reabilitare în comunitate, ordinul de monitorizare electronică şi ordinul de dezintoxicare şi testare pentru consumul de droguri.

I.1.2 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Anglia şi Ţara Galilor Munca neremunerată în folosul comunităţii a fost introdusă în legislaţia penală din Anglia şi Ţara Galilor în anul 1972. Modificările legislative din aprilie 2000 au schimbat denumirea de ordin de muncă în folosul comunităţii în ordin de pedeapsă în comunitate, ca urmare a încercărilor guvernului de a accentua caracterul punitiv al pedepselor cu executare în comunitate – pentru a deveni, în acest fel, mai credibile pentru instanţă şi societate. Munca neremunerată în folosul comunităţii a fost la început o recomandare a Raportului Wootton, care avea în vedere un număr mare de agenţii voluntare care să folosească infractorii pentru prestarea unor anumite activităţi neplătite. Şase regiuni din Anglia şi Ţara Galilor au început să pună în aplicare munca în folosul comunităţii în 1973 ca parte a unui proiect pilot. În 1979 toate regiunile aveau deja această instituţie a muncii în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii sau ordinul de pedeapsă în comunitate, sub denumirea curentă, se poate lua în cazul tuturor infractorilor cu vârste de cel puţin 16 ani care au comis o infracţiune care se pedepseşte cu pedeapsa închisorii. Magistraţii sau judecătorii (magistraţii sunt persoane respectabile din comunitate şi care nu au pregătire juridică, iar judecătorii sunt 11

cei cu pregătire juridică, n. edit.) pot lua măsura muncii în folosul comunităţii de la 40 până la 240 de ore, ce vor fi efectuate în decursul unui an. Instanţa trebuie să se asigure de existenţa posibilităţii executării acestei sancţiuni şi, de asemenea, că infractorul este capabil să execute pedeapsa.

I.1.2.1 Condiţii de aplicare Instanţa mai are la dispoziţie ordinul pedepsei şi reabilitării în comunitate, caz în care un infractor trebuie să efectueze între 40 şi 100 de ore de muncă în comunitate şi să fie supravegheat îndeaproape de un ofiţer de probaţiune pe o perioadă de unu până la trei ani. Practica curentă este ca instanţa să ceară înainte de aplicarea pedepsei, un raport de la ofiţerul de probaţiune în legătură cu nivelul de risc pe care îl presupune infractorul şi în legătură cu elementele din situaţia sa personală care ar putea influenţa o decizie în privinţa pedepsei aplicate. Acest raport poate include informaţii în legătură cu cât de potrivită este pedeapsa comunitară pentru respectivul infractor, ca şi date relevante de natură medicală, când acestea există. Punerea în executare a ordinului de pedeapsă executată în comunitate este reglementată de Standardele Naţionale emise de către Ministerul Afacerilor Interne. Cerinţele acestor standarde sunt : • • • • •

Condamnatul să se prezinte la lucru pentru prima dată în cel mult zece zile de la aplicarea pedepsei ; Condamnatului să i se ofere posibilitatea de a lucra cel puţin cinci ore pe săptămână ; Munca să prezinte un grad de dificultate fizic, mental sau emoţional ridicat ; Zece la sută din timpul acordat să fie alocat învăţării ; Infractorul să fie prezentat din nou în faţa instanţei dacă are mai mult decât o singură absenţă nemotivată într-un an.

Deşi la început era nevoie ca infractorul să-şi dea consimţământul înainte de impunerea ordinului de muncă în folosul comunităţii, potrivit ordinului de pedeapsă cu executare în comunitate nu mai există o astfel de condiţie.

12

I.1.2.2 Executarea ordinului de pedeapsă în comunitate Instanţele impun ordinul de pedeapsă în comunitate, iar Serviciul Naţional de Probaţiune este responsabil cu punerea acestuia în executare. Principalele sarcini pe care le are personalul Serviciului Naţional de Probaţiune sunt: • • • •

Evaluarea riscului de recidivă; Identificarea de posibilităţi de muncă în comunitate ; Supravegherea eficace a infractorilor care prestează munca ; Managementul general de caz pentru ordinul pedepsei în comunitate, inclusiv aplicarea procedurilor de încălcare a sentinţei dacă infractorul nu respectă măsura şi, de asemenea, în anumite situaţii, se ocupă şi de cererea de revocare a măsurii (ca, de exemplu, când devine clar că infractorul nu va fi capabil să ducă la bun sfârşit ordinul). Şi infractorul poate să ceară în instanţă revocarea ordinului. Sancţiunea se termină atunci când se termină numărul de ore impuse de instanţă. Nu există posibilitatea de terminare înainte de termen pentru ‘prestaţie bună’.

I.1.3 Tendinţe Direcţia Naţională pentru Probaţiune din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a proiectat în 1999, şapte proiecte de identificare a celor mai bune practici în munca în folosul comunităţii. Diversele abordări au fost testate în următoarele programe: • • •

Modelarea pro sociala (PSM): supervizorii din domeniul executării muncii în folosul comunităţii au funcţionat ca modele şi au folosit răsplata pentru a încuraja comportamentele şi acţiunile prosociale; Acreditarea abilităţilor (SA): condamnaţilor la munca în folosul comunităţii li s-a permis sa deprindă aptitudini care să le mărească şansele de a-şi găsi un loc de muncă. Abordarea nevoilor care au legătură cu infracţiunea: munca în folosul comunităţii a fost folosită pentru a se rezolva problemele care stau la baza comiterii de infracţiuni, ca de exemplu capacitatea redusă de a rezolva probleme sau lipsa unor calificări pentru angajarea în muncă.

13

Cercetători de la Universitatea Cambridge şi Centrul de Studii în Probaţiune de la Oxford au realizat unele evaluări.. Concluziile pe care le sugerează aceste evaluări sunt : •

•

Proiectele care se concentrează pe recunoaşterea anumitor abilităţi şi modelarea pro-socială au fost promiţătoare, în timp ce acelea axate mai ales pe abordarea altor necesităţi care au legătură cu infracţiunea nu au produs rezultate pozitive. 73% la sută din condamnaţi au prestat cu succes numărul de ore impuse. Condamnaţii cu situaţii mai stabile, cu locuri de muncă şi educaţie, mai în vârstă, s-au descurcat mai bine în ceea ce priveşte executarea sancţiunii impuse.

I.1.4 Câteva statistici relevante Ultimele statistici pentru Anglia şi Ţara Galilor se referă la anul 2002. Iată câteva dintre acestea : •

Curtea Magistraţilor (prima instanţă)

Numărul total de infractori condamnaţi: 1.361.637 Numărul total de pedepse comunitare ( descrise mai sus): 164. 864 Numărul total de pedepse comunitare impuse ca parte a unui ordin de pedeapsă cu executare în comunitate sau a unui ordin de pedeapsă şi reabilitare în comunitate : 55.236 •

Curtea Coroanei (a doua instanţă)

Numărul total de condamnări: 59.648 Numărul total de sancţiuni cu executare în comunitate impuse : 21.656 Numărul total de pedepse în comunitate ca parte a unui ordin de pedeapsă cu executare în comunitate sau ca parte a unui ordin de pedeapsă şi reabilitare în comunitate: 11.039 Prin urmare, în 2002, numărul total de infractori condamnaţi la executarea unui ordin de pedeapsă în comunitate a fost de 66.275.

14

ANEXĂ Tipuri de activităţi desfăşurate în cadrul pedepselor la munca în folosul comunităţii Prevenirea infracţiunilor: • • • • •

Montarea de încuietori noi la uşile locuinţelor deteriorate în cazuri de furt cu spargere Montarea de elemente de securitate (ex. vizoare, grilaje) în locuinţe vulnerabile Instalarea de detectoare de incendiu în locuinţele bătrânilor Tăierea tufişurilor, ştergerea graffiti, decorarea pereţilor gărilor de tren, pentru a reduce frica de eventuale infracţiuni şi a spori utilizarea staţiilor Realizarea şi distribuirea de broşuri informative privind combaterea criminalităţii

Sprijin social şi practic pentru bătrâni şi persoane cu dizabilităţi: • • • • • •

Ajutor la cumpărături acordat persoanelor în vârsta sau cu dizabilităţi Ajutor practic în gospodăriile persoanelor în vârstă (gătit, îngrijire personală, spălat lenjerie, discuţii, audiţii muzicale) Decorarea căminelor de bătrâni şi a caselor persoanelor în vârsta Activităţi de grădinărit pentru persoanele în vârstă Distribuirea de ajutoare şi echipament medical persoanelor imobilizate Servicii acordate persoanelor imobilizate

Activităţi în beneficiul copiilor: • • • • • • • •

Vopsirea pereţilor, a locurilor de joacă Realizarea de echipamente pentru locuri de joacă Proiectarea şi realizarea de echipamente pentru copiii cu nevoi speciale Construirea de spaţii pentru activităţi sportive destinate persoanelor imobilizate în cărucior Renovarea clădirilor destinate cluburilor pentru tineri Proiectul « Windbag » - întreţinere şi distribuire de jucării gonflabile Sprijin în cluburile de sâmbătă pentru copii cu dificultăţi de învăţare Sprijin în predare şi învăţare pentru copiii cu nevoi speciale 15

Decorarea, vopsirea, întreţinerea reprezintă cele mai des întâlnite activităţi în condamnările la munca în folosul comunităţii: • • • • • •

Văruirea şi pictarea bisericilor, a primăriilor satelor şi sediilor autorităţilor locale Picturi exterioare în şcoli Văruirea sediilor organizaţiilor umanitare Întreţinere sedii organizaţii umanitare Reamenajarea locuinţelor pentru persoanele fără adăpost Redecorări de urgenţă, prin serviciul Victim Support, a caselor vandalizate

Activităţi de protecţie a mediului înconjurător: • • • • • • • •

Curăţarea râurilor şi a canalelor Curăţarea cimitirelor Îndepărtarea gunoiului din jurul bisericilor, templelor şi moscheilor Îndepărtarea graffiti în staţiile de metrou Îndepărtarea mesajelor rasiste de pe pereţii staţiilor de autobuz Realizarea aleilor în cadrul Circuitului Naţional de Ciclism Realizarea de alei (în parcuri, păduri) adecvate pentru utilizatorii de cărucioare cu rotile Activităţi de conservare a mediului – plantare copaci, tuns arbuşti, etc.

Reciclare şi redistribuire: • • • • • • • • 16

Binecunoscutul Program de Reciclare al Serviciului de Probaţiune Boots/Nottingham – repararea de jucării stricate care sunt donate organizaţiilor umanitare locale, în loc să fie aruncate Programul « Cash for Trash » - reciclarea ambalajelor, a materialelor plastice, a hârtiei Repararea de jucării pentru depozitele de jucării Reparaţii de mobilă donată pentru utilizarea de către persoane cu dizabilităţi Realizarea ochelarilor distribuiţi de Vision Aid în ţările în curs de dezvoltare Distribuirea de hrana şi îmbrăcăminte second-hand persoanelor fără adăpost – munca la sediu şi distribuirea bunurilor pe teren Renovarea cărucioarelor cu rotile pentru a fi reutilizate în Polonia Reparaţii de biciclete pentru copiii din comunitatea locală

Grădinărit : • • • •

Proiectarea şi realizarea grădinilor în jurul spitalelor Transformarea grădinilor neîngrijite aparţinând persoanelor în vârstă, cu dizabilităţi sau cu venituri mici Crearea de grădini speciale pentru copii cu handicapuri multiple Transportarea îngrăşămintelor naturale donate de ferme pentru amenajarea spatiilor aparţinând organizaţiilor umanitare

Istorie locală, turism şi recreere: • • • • •

Renovarea şi întreţinerea monumentelor şi parcurilor memoriale Instalarea de şine de cale ferată pentru realizarea de mini rute de căi ferate în localităţi reprezentând atracţii turistice Realizarea focurilor de artificii tradiţionale (sărbătoarea anuală Guy Fawkes) Săpături în şantiere arheologice Activităţi într-un muzeu al agriculturii

Realizarea, repararea sau ambalarea de articole folosite de către membrii comunităţii (ateliere): • • • •

Asamblarea de echipament educaţional special pentru copiii cu dizabilităţi Construirea de garduri din şipci reciclate pentru a spori siguranţa în parcuri şi locuinţe Repararea băncilor în parcuri Realizarea de pungi pentru donaţii pentru organizaţiile umanitare

Îngrijirea animalelor: • •

Curăţarea grajdurilor din fermele din localitate Plimbarea câinilor în cadrul adăposturilor pentru animale

Alte servicii în beneficiul comunităţii: • •

Cultivarea de legume pentru centrele pentru persoane fără adăpost Gătit pentru Food Chain, o organizaţie umanitară care livrează alimente persoanelor suferind de HIV/SIDA 17

• • • • • • •

18

Activităţi în depozitele de ajutoare pentru Bosnia Distribuirea de materiale informative despre organizaţii umanitare Confecţionarea de produse spre a fi vândute în activităţi de strângere de fonduri (organizaţii umanitare) Colectare de produse spre a fi vândute în activităţi de strângere de fonduri (organizaţii umanitare) Curăţarea maşinilor unităţilor de poliţie Servicii în bufeturi organizate de biserici (gătit, spălat vase, etc.) Decorarea şcolilor destinate refugiaţilor

I.2 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Belgia Denis Van Doosselaere Director ARPEGE

I.2.1 Sistemul sancţionator belgian I.2.1.1 Sistemul sancţionator la minori Din 1980, în Belgia, puterea este împărţită între Stat (Statul Federal), trei regiuni (Flandra, Bruxelles şi Valonia), şi trei comunităţi culturale (de limbă franceză, flamandă şi germană). Pe plan normativ, Statul Federal are atribuţii în ceea ce priveşte protecţia juridică a infractorilor minori, aşadar are dreptul de a adopta reglementări şi de a dispune măsuri pentru această categorie de minori. Comunităţile au competenţa exclusivă de a subvenţiona şi de a înregistra serviciile care au ca atribuţie punerea în executare a măsurilor dispuse în cazul infractorilor minori. Ceea ce înseamnă ca fiecare Comunitate are propriile reglementări în ceea ce priveşte executarea măsurilor impuse de tribunalul pentru minori. În pofida anumitor schimbări aduse de legile din anul 1994 şi din 2002, actualul sistem penal pentru minori din Belgia este încă aproape în totalitate bazat pe aşa numita Lege pentru Protecţia Minorilor, adoptată la 8 aprilie 1965. Această lege are la bază conceptul reabilitării. Unul dintre principiile pe care este fundamentată legea este cel al Declaraţiei ONU, care pune accentul pe interesul superior al copilului şi pe dreptul său la o dezvoltare armonioasă. Drept consecinţă, infractorul minor (vârsta legală a majoratului este de 18 ani în prezent), deci care comite acte “denumite infracţiuni” ,teoretic, nu poate fi pedepsit. La cererea procurorului, minorii în cauză compar în faţa unui judecător pentru minori (sau Instanţa pentru minori), care nu poate impune decât măsura încredinţării, măsura educativă sau măsuri care implică încarcerarea, cu câteva excepţii. Judecătorul poate, de asemenea, să nu dispună nici o măsură. Judecătorul pentru minori este personajul central al sistemului. 19

I.2.1.2 Sistemul sancţionator la adulţi Codul Penal belgian împarte infracţiunile în trei categorii potrivit gravităţii din punct de vedere juridic: contravenţii (Fr. Contravention), delicte(Fr. Delit) şi infracţiuni (Fr. Crime). De asemenea, se face diferenţa între trei tipuri de sancţiuni: amenda, pedeapsa muncii şi pedeapsa cu închisoarea. Termenul pentru care se poate dispune pedeapsa cu închisoarea poate varia de la o singură zi la 30 de ani. Amenda poate varia de la 1 euro (x 5,5) până la sume foarte mari (10 000 euro) şi chiar mai mult, potrivit legislaţiei economice. Amânarea executării pedepsei a fost introdusă în legislaţia belgiană în 1888. Suspendarea executării pedepsei şi condiţii de probaţiune au fost introduse în 1964. Suspendarea şi amânarea pot fi condiţionate sau nu. Principala diferenţă dintre suspendarea/amânarea simplă şi cea cu măsura probaţiunii este că cea din urmă cere sau permite anumite măsuri de monitorizare, interdicţii sau obligaţii. De exemplu, instanţa poate impune îndeplinirea anumitor măsuri de tratament sau asistenţă, participarea la anumite cursuri şcolare sau profesionale. Dacă condamnatul nu respectă măsura supravegherii şi obligaţiile pe care aceasta le comportă, instanţa poate revoca măsura, poate pronunţa o altă pedeapsă şi/sau poate impune executarea pedepsei. Tranzacţia şi procedura de mediere penală sunt două măsuri numite alternative care ilustrează de altfel puterea crescânda a Ministerului Public. Tranzacţia, care priveşte o mare parte a infracţiunilor rutiere constatate, se regăseşte în propunerea Ministerului Public de a pune capăt, prin consimţământul părţilor, acţiunii publice prin plata unei sume de bani, care nu este negociabilă şi nu poate depăşi cuantumul maxim al amenzii prevăzute prin lege pentru infracţiunea constatată. Conform procedurii de mediere penală (instituită în 1994), Procurorul Regelui poate hotărâ suspendarea acţiunii publice intentate împotriva autorului unei infracţiuni, cu condiţia ca acesta din urmă să accepte şi să respecte una sau mai multe condiţii. Astfel, Procurorul Regelui poate cere autorului infracţiunii să despăgubească sau să repare prejudiciul cauzat ca urmare a infracţiunii; acesta poate convoca autorul şi victima infracţiunii pentru a media despăgubirea precum şi modalităţile de despăgubire; de asemenea, Procurorul Regelui poate invita autorul infracţiunii să urmeze un tratament medical sau terapeutic 20

adecvat cu o durată de maxim şase luni, sau să urmeze un curs de formare determinat de cel mult 120 de ore. Printre măsurile de siguranţă ne vom limita la menţionarea măsurilor aplicate în cazul delincvenţilor cu tulburări mentale, al recidiviştilor şi al delincvenţilor de drept comun, confiscărilor şi interdicţiilor profesionale.

I.2.2 Procedura penală pentru minori I.2.2.1 Intervenţia procurorului Fiecare district jurisdicţional are un departament pentru minori specializat, care are competenţă în toate cazurile în care sunt implicaţi minori. În cazul unei infracţiuni comise de către un minor, procurorul are la dispoziţie numai trei opţiuni: 1. Poate să dispună neînceperea urmăririi penale; 2. Poate considera că infracţiunea a fost cauzată de probleme personale, sociale sau familiale, caz în care minorul şi/sau familia acestuia sunt deferiţi Serviciilor speciale pentru minori; 3. În sfârşit, dacă se consideră că o măsură judiciară este necesară, procurorul îl poate deferi pe minor instanţei pentru minori. Totuşi, în practicaă, în majoritatea districtelor de jurisdicţie, procurorii se mai folosesc şi de alte opţiuni. Una dintre acestea este munca neremunerată în folosul comunităţii (constând, în general, într-un mic număr de ore - 20 - pe care infractorii la prima abatere trebuie să le presteze, dacă sunt de acord cu ”propunerea” respectivă.) Practica este însă foarte fragmentată şi diversă. I.2.2.2 Intervenţia judecătorului Procedura urmată de instanţa pentru minori constă în doua faze. Prima fază (preliminară) este, în principiu, formată din cercetări preliminare în vederea completării dosarului şi înţelegerii situaţiei minorului şi a familiei acestuia. A doua fază este procesul propriu-zis. Totuşi, în prima fază a procedurii, judecătorul are competenţă provizorie de a folosi toate măsurile pe care le are la dispoziţie. Multe dintre decizii se iau în această fază care permite o reacţie rapidă dar care, pe de altă parte, nu este favorabilă din punctul de vedere al dreptului la apărare. Judecătorul pentru minori poate impune următoarele măsuri provizorii: a. măsura supravegherii 21

b. măsura supravegherii condiţionate - anumite condiţii (ex. şcoală/centru de îndrumare) - muncă în folosul comunităţii/educaţie - mediere c. încredinţarea - unei instituţii private sau unei persoane private - unei instituţii pentru minori din comunitate: (semi-)deschisă sau închisă - unui Centru Federal (închisă). Faza preliminară poate dura şase luni; după încheierea acestei amânări, procurorul are la dispoziţie două luni pentru a continua urmărirea penală împotriva minorului. Totuşi, în practică, procedura poate înceta după încheierea primei faze. La toate măsurile provizorii se poate face apel. Judecătorul pentru minori poate pronunţa următoarele pedepse: a. mustrarea b. măsura supravegherii c. măsura supravegherii condiţionate - anumite condiţii (ex. şcoală/centru de îndrumare) - munca în folosul comunităţii/educaţie - mediere d. încredinţarea - unei instituţii private sau unei persoane private; - unei instituţii pentru minori din comunitate: (semi-)deschisă sau închisă e. trimiterea minorului spre a fi judecat de o instanţă pentru adulţi (cazuri excepţionale). Hotărârea instanţei poate să reducă la zero sau re-instituirea măsurii provizorii luată în faza precedentă. Judecătorul poate, de asemenea, să ia altă măsură, “mai potrivită”. Judecătorul ia în considerare evoluţia minorului şi, posibil, a familiei acestuia.

I.2.3 Munca neremunerată în folosul comunităţii la minori I.2.3.1 Când a fost introdusă măsura muncii în folosul comunităţii? Munca în folosul comunităţii a fost introdusă în legislaţie prin legea mai sus menţionată, în 1965. Punerea sa în aplicare a început mai târziu. La începutul anilor ‘80 începeau practici experimentale în anumite jurisdicţii, în timp ce 22

practicarea sistematică a acesteia avea să înceapă în Comunitatea francofonă a Belgiei la sfârşitul anilor ‘80, iar în regiunea flamandă, în anii ‘90. în partea francofonă a Belgiei, se poate spune că autorităţile publice încercau sa găsească o alternativă “financiară” la foarte costisitoarele unităţi de tip rezidenţial (“înlocuirea paturilor cu scaune”). Însă, la vremea respectivă, au apărut alte probleme: ce altă măsură ar putea fi mai puţin stigmatizantă decât încredinţarea? Ce tip de măsuri ar putea fi puse la punct în aşa fel încât să servească scopului educativ dar să aibă şi anumite valenţe punitive? I.2.3.2 Definiţia muncii neremunerate în folosul comunităţii Juridic vorbind, munca în folosul comunităţii nu poate fi definită ca sancţiune penală şi nici măcar ca pedeapsă. Din punct de vedere juridic, aceasta este o obligaţie anexată la măsura supravegherii care cade în sarcina unui serviciu social public. Dar, în practică, aproape mereu este regăsită ca măsura principală care poate fi combinată cu propunerea medierii sau (mai ales în Comunitatea flamandă) cu măsura educaţiei. Munca în folosul comunităţii nu constă doar în executarea unei sarcini sau a unei munci în beneficiul comunităţii. Ea mai presupune şi intervenţia unui asistent psiho-social specializat care îl îndrumă pe minor în timpul executării sarcinii şi îl ajută să o îndeplinească. Bineînţeles că acest supraveghetor verifică dacă minorul a lucrat efectiv numărul de ore impus, dar încearcă sa-l şi ajute să înţeleagă consecinţele pe care le-a avut infracţiunea comisă de el, ca şi motivele comiterii acesteia. Felul în care este văzuta aplicarea acestei masuri depinde, în parte, de agenţiile subvenţionate: poate fi văzută ca măsură de reabilitare, de reintegrare şi/sau reparatorie, dar nu ca măsură represivă. I.2.3.3 Aplicarea şi executarea muncii neremunerate în folosul comunităţii Legea nu face o ierarhizare a măsurilor pe care le are la dispoziţie un judecător pentru minori. Din punct de vedere criminologic, se poate spune că este o alternativă la nimic altceva (doar ca o mustrare), în timp ce uneori munca neremunerată în folosul comunităţii este văzută ca alternativa la încredinţarea minorului unui centru pentru minori. în anumite cazuri, judecătorul decide să impună aceasta măsură după ce a ordonat încarcerarea minorului pentru o perioadă scurtă. Judecătorul îi dă astfel posibilitatea de a-şi reface imaginea sau de a dovedi că este capabil să repare răul făcut, la modul simbolic. Teoretic, decizia judecătorului nu depinde de tipul infracţiunii. Judecătorul trebuie să ia în considerare situaţia generală a minorului. Multitudinea de acte 23

“numite infracţiuni” pentru care se poate aplica măsura muncii în folosul comunităţii este, aşadar, foarte largă. Pe scurt, se poate spune că nu se aplică pentru infracţiuni mărunte (potrivit deciziei judecătorului), ci mai ales pentru infracţiuni de gravitate medie. Potrivit legii, judecătorul pentru minori este singurul magistrat care poate impune măsura muncii în folosul comunităţii. Totuşi, în anumite domenii judiciare, procurorul poate propune măsura pentru infracţiuni minore (vezi cap. II de mai sus), fără a trimite cazul în judecată. Legea nu limitează numărul de ore de muncă ce pot fi impuse, dar practica a făcut această limitare la 150 în partea franceză (200 în partea flamandă). în general, nu există o anumită limită de timp. Judecătorul nu impune un anumit loc sau în ce să constea munca. Nu există nici o procedură medicală pentru evaluarea capacităţii condamnatului de a presta munca. Uneori, în funcţie de domeniul judiciar sau de natura situaţiei în cauză, se face un raport de evaluare preliminar. Munca neremunerată în folosul comunităţii este organizată de agenţii private (ONG-uri) recunoscute şi subvenţionate 100% de către autorităţile publice, adică comunităţile. În Comunitatea franceză, agenţiile au în general, cinci angajaţi cu normă întreagă (un director, o secretară, un criminolog şi doi asistenţi sociali). Aceştia trebuie să se ocupe de punerea în aplicare a 85 de măsuri de muncă în folosul comunităţii pe an. Organizaţia de implementare este monitorizată de Direcţia pentru Sprijinul Minorilor din cadrul comunităţii francofone (sau de către Departamentul pentru Protecţia Specială a Minorilor din cadrul comunităţii flamande). Aceste agenţii sunt responsabile cu îndrumarea minorilor în executarea muncii în folosul comunităţii. Decizia judiciară este înaintată agenţiei şi este pusă în executare de către asistenţii sociali. Aceştia menţin legătura cu judecătorul căruia îi trimit rapoarte în legătură cu evoluţia măsurii. Aceştia decid asupra naturii sarcinii şi locului unde sarcina urmează să fie executată. Nu există criterii oficiale pentru stabilirea liniilor directoare. Adesea, sarcina este decisă în funcţie de priceperile şi interesele infractorului sau are menirea de a întări respectul de sine al infractorului prin furnizarea de către acesta a unui serviciu de substanţă şi de valoare altor persoane. Asistenţii sociali trebuie să cunoască reţeaua de plasamente foarte bine şi, în funcţie şi de alegerea minorului, trebuie să găsească “locul care să i se potrivească cel mai bine”. Minorii execută munca în folosul comunităţii într-un mare număr de utilităţi publice (servicii tehnice ale primăriei, pompierilor, etc.) sau la diverse organizaţii non-profit (spitale, servicii de asistenţă socială, Crucea Roşie, centre culturale). Minorul nemulţumit de tratamentul pe care i-l aplică agenţia poate să ceară, în scris, o audienţă la judecătorul “său” pentru minori. De asemenea, poate să depună o plângere la Comisarul pentru Drepturile Copiilor.

24

Potrivit legii, judecătorul poate să revină asupra propriei decizii în orice moment. Din punct de vedere pragmatic, se poate spune că munca în folosul comunităţii se termină atunci când numărul de ore impuse de către judecător este completat. Agenţia care s-a ocupat de punerea în aplicare a măsurii face un raport pe care-l trimite judecătorului. Conţinutul raportului nu este reglementat de nici un cadru juridic. Anumite agenţii realizează rapoarte detaliate, altele unele scurte. Dacă în raport se face menţiune în legătură cu o anume problemă care trebuie să fie avută în vedere de către judecător, sau dacă judecătorul, pe baza informaţiilor provenite din alte surse, ajunge la concluzia că “educarea” minorului trebuie continuată, poate lua o nouă măsură. Dar, de cele mai multe ori, intervenţia justiţiei se opreşte în acest moment, cel puţin în cazurile în care măsura a fost pronunţatăă ca decizie a instanţei. dacă decizia a fost una provizorie, judecătorul trimite dosarul procurorului, care poate decide să dispună neînceperea urmăririi penale sau poate să trimită cazul în instanţă în vederea pronunţării unei decizii. Această posibilitate este utilizată mai ales când sunt la mijloc interese civile. Dacă măsura muncii în folosul comunităţii este decisă provizoriu, şi dacă nu este urmată de o decizie a instanţei, fapta nu se înregistrează în cazierul judiciar al minorului. Dacă instanţa pronunţă o hotărâre, atunci se face o menţiune în cazierul judiciar al minorului, dar aceste informaţii nu sunt accesibile decât personalului din sistemul judiciar.

I.2.4 Munca neremunerată în folosul comunităţii la adulţi I.2.4.1 Când a fost introdusă pedeapsa la muncă în folosul comunităţii la adulţi? Munca neremunerată în folosul comunităţii a fost introdusă în legislaţia belgiană în anul 1994, în cadrul unei legi de procedură numită „de mediere penală”, precum şi în cadrul legii asupra amânării/suspendării pedepselor şi a probaţiunii. Munca neremunerată în folosul comunităţii reprezenta în cele două cadre juridice o condiţie pentru stingerea acţiunii penale (prin mediere penală), respectiv o condiţie la aplicarea probaţiunii (suspendare sau amânare). Munca în folosul comunităţii nu a fost de la bun început o pedeapsă separată, ci o simplă condiţie. După câţiva ani în care munca în folosul comunităţii a fost aplicată în cazul prevederilor celor două cadre juridice, legislatorul a dorit pe de-o parte să 25

excludă posibilitatea ca parchetul să poată propune ceea ce se considera o sancţiune, iar pe de altă parte a dorit să instituie munca în folosul comunităţii ca sancţiune de sine stătătoare. Obiectivul principal era acela de a extinde această sancţiune la o populaţie mai largă, în special la cei care, din cauza antecedentelor lor penale nu puteau beneficia de amânare sau probaţiune. În 2002, legea a fost modificată, noţiunea de muncă în folosul comunităţii dispărând progresiv în favoarea noţiunii de pedeapsă la muncă. În prezent, pedeapsa la muncă se regăseşte menţionată, alături de amendă şi pedeapsa cu închisoare, la articolul 7 din Codul Penal. Lucrările pregătitoare ale legii dovedesc absenţa unităţii de obiective (se vorbeşte fie de reparaţie, fie de responsabilizare, fie de conştientizare), însă logica retributivă pare a avea câştig de cauză. Caracteristicile penale predomină asupra aspectelor psihosociale în cazul acestei sancţiuni care cunoaşte un succes crescând. I.2.4.2 Aplicarea Pedeapsa la muncă este până la urmă tot o pedeapsă: aceasta nu poate fi pronunţată nici de către parchet, nici de către judecătorul de instrucţie, ci doar de către tribunalul de poliţie, tribunalul corecţional şi tribunalul de primă instanţă. Pronunţarea acestei sentinţe va fi însoţită în mod obligatoriu de către pronunţarea şi a unei pedepse de substituţie: amendă sau închisoare. Fiind o pedeapsă de sine stătătoare, pedeapsa la muncă nu poate fi cumulată cu pedeapsa cu închisoarea, ci numai cu o amendă. Dacă este pronunţată de către tribunalul de poliţie, aceasta va fi între 20 de ore şi un maxim de 45 de ore. Dacă este pronunţată de către tribunalul corecţional, aceasta poate varia în cadrul unui interval mai mare, de 46 până la 300 de ore (20 de ore dacă există circumstanţe atenuante). În cazul aplicării regulilor de recidivă, se poate merge până la 600 de ore. Câmpul de aplicare este destul de larg, în acesta intrând faptele de natură să antreneze o pedeapsă penală sau corecţională, cu excepţia unor fapte, ca de exemplu luarea de ostatici, viol, atentat agravat asupra pudorii, atentat la morală faţă de un minor, ucidere, ucidere pentru facilitarea furtului, etc. Antecedentele persoanelor condamnate la această pedeapsă nu pot fi un criteriu de exclusivitate pentru pronunţarea sentinţei la muncă. Legislatorul nu a oferit indicaţii asupra legăturii între infracţiunea comisă şi numărul de ore fixat. Judecătorul fixează durata, şi poate oferi indicaţii asupra conţinutului concret al sarcinii de executat, sugerând, de exemplu, o indicaţie despre legătura între natura infracţiunii şi locul unde munca ar trebui să se 26

desfăşoare. Totuşi, sunt rare cazurile în care judecătorul procedează astfel, ceea ce face executarea pedepsei mult mai uşoară. Judecătorul trebuie să informeze condamnatul despre mărimea pedepsei cu munca. Obţinerea consimţământului condamnatului este obligatoriu. Condamnatul trebuie să consimtă în principiu asupra pedepsei, nu şi asupra conţinutului precis sau a modalităţilor de executare. De aceea, acesta trebuie să fie prezent sau reprezentat la audiere şi să ceară pedeapsa cu munca. Dacă judecătorul refuză să pronunţe pedeapsa cu munca, va trebui să-şi motiveze hotărârea în mod special. Atunci când alege să pronunţe pedeapsa cu munca, judecătorul poate ţine cont de interesele victimelor, însă nu este obligat să o facă. Procurorul sau judecătorul poate ordona efectuarea unei anchete sociale sau alcătuirea unui scurt raport înainte de proces. Raportul poate fi cerut în cazul în care este nevoie de mai multe informaţii. Nu există obligativitatea legală a controlului medical pentru a determina dacă condamnatul este apt să-şi ispăşească pedeapsa. I.2.4.3 Punerea în executare Executarea pedepsei cu munca trebuie efectuată în decurs de 12 luni de la pronunţarea sentinţei, cu excepţia cazului în care comisia de probaţiune decide o prelungire a acestui termen de execuţie. Odată informată despre decizia condamnării la muncă, casa de justiţie desemnează de îndată un asistent de justiţie, care va fi însărcinat să convoace condamnatul. Executarea concretă a pedepsei îi va fi încredinţată acestuia, imediat după însărcinare. Asistentul de justiţie va decide asupra conţinutului sarcinii muncii de îndeplinit, asupra timpului şi locului unde aceasta va fi îndeplinită.. Cel mai adesea, asistentul de justiţie va apela la un serviciu special subvenţionat de către Ministerul Justiţiei pentru punerea în executare a măsurilor juridice alternative. Acest serviciu este în general furnizat de către autorităţile locale, dar şi ONG-urile pot la rândul lor să ofere acelaşi serviciu subvenţionat de către Ministerul Justiţiei. Prestatorii acestui serviciu vor informa asistentul de justiţie despre fiecare situaţie tratată. La rândul său, asistentul de justiţie va informa comisia de probaţiune despre executarea sau ne-executarea (parţială sau totală) a sancţiunii. 27

Comisia de probaţiune are şi ea un rol în executarea pedepsei. Aceasta poate decide amânarea executării pedepsei, fie din oficiu, fie la cerere; în cazul în care apar probleme, ea poate exercita un control asupra conţinutului pedepsei, având dreptul să hotărască asupra conţinutului pedepsei, adaptându-l în limita indicaţiilor menţionate în hotărârea judecătorească. Tot comisia de probaţiune poate verifica situaţia în cazul ne-executării în totalitate sau în parte a pedepsei, şi poate oferi parchetului sugestiile sale într-un raport referitor la punerea în executare a pedepsei de substituţie. Ministerul Public are căderea de a pune în executare pedeapsa de substituţie. Legea precizează că Ministerul Public va ţine cont de ceea ce a fost deja executat din pedeapsă. Ca exemplu de locuri de executare a pedepsi cu munca, putem menţiona serviciile comunale, ca de exemplu cele însărcinate cu întreţinerea locurilor de joacă, a clădirilor publice, a plantaţiilor, şcolilor, creşelor, bazelor sportive, centrelor culturale, a bibliotecilor, serviciile de asistenţă pentru persoanele defavorizate, dar şi Crucea Roşie, asociaţiile fără scop lucrativ, spitale, îngrijitori de persoane în vârstă, etc. I.2.4.4 Terminarea pedepsei Când numărul de ore de muncă impus este efectuat de către condamnat, pedeapsa cu munca se consideră executată. Asistentul de justiţie va informa comisia de probaţiune despre acest fapt. Conform prevederilor legale, condamnarea la muncă nu va figura în cazierul juridic. Totuşi, în practică, această prevedere nu a fost încă minuţios respectată de toate serviciile comunale care eliberează cazierele.

I.2.5 Perspective Legislaţia urmează să sufere schimbări în lunile care vor urma, dar spiritul celei curente va fi păstrat. Judecătorii ar trebui să aibă o varietate mai mare de măsuri din care să poată alege. Munca neremunerată în folosul comunităţii ar trebui să rămână numai în competenţa judecătorului, în timp ce practica “experimentală” a acestei măsuri dispuse de către procuror ar trebui să dispară. În următoarele luni sau în următorii ani, se aşteaptă două mari schimbări în ceea ce priveşte munca neremunerată în folosul comunităţii la adulţi: pe de-o 28

parte, promulgarea unui veritabil drept penitenciar, iar pe de altă parte crearea unui tribunal pentru aplicarea pedepselor. Tribunalul pentru aplicarea pedepselor va avea, după toate aparenţele, un rol în executarea şi controlul pedepsei cu munca.

I.2.6 Statistici relevante Este imposibil să se obţină o imagine cantitativă precisă în ceea ce priveşte practica sancţiunilor pentru minori în sine, în Belgia. Lipsa de cifre de încredere în ceea ce priveşte diversele aspecte ale justiţiei pentru minori reprezintă o problemă importantă în Belgia. Dar lucrurile ar trebui să se îmbunătăţească în viitorul apropiat (Vanneste, 2004). Putem să facem doar referire la un studiu de cercetare care a analizat deciziile procurorilor şi judecătorilor pentru minori în opt districte jurisdicţionale timp de trei luni (Vanneste, 2001). Din păcate, datele au fost culese cu mai bine de trei ani în urmă! Totuşi putem oferi câteva cifre: Număr decizii de muncă în beneficiul comunităţii (judecători) Comunitatea Comunitatea flamandă franceză 2002 658 1040 1708

Făcând o comparaţie între rata de recidivă în urma măsurii muncii în folosul comunităţii pe de o parte şi în urma unei măsuri tradiţionale, pe de altă parte, un alt studiu a arătat faptul că minorii din prima categorie au recidivat cu mult mai puţin decât ceilalţi (Geudens, 1999). Într-un studiu recent, Serviciul Public Federal al Ministerului Justiţiei a analizat toate sentinţele în care pedeapsa la muncă a fost pronunţată în intervalul de timp mai 2002 – iunie 2003, la adulţi. Acest interval corespunde primelor 14 luni de aplicare a legii adoptate în 2002. Valorile numerice menţionate în tabele au fost extrase din acest studiu. Numărul de decizii: 3.569 90% dintre condamnaţi sunt de sex masculin; 50% au sub 26 de ani.

29

Numărul de condamnări la muncă (număr total=3569) 1513 1916 120 20

Tribunalul emitent

Tribunalul de poliţie Tribunalul corecţional Curtea de apel Altele Natura infracţiunilor Infracţiuni rutiere Infracţiuni referitoare la droguri Infracţiuni violente Infracţiuni împotriva proprietăţii Alte infracţiuni

Numărul de condamnări la muncă (număr total=3569) 1549 331

Procent din total 42% 54% 3% 1% Procent din total 43,4% 9,3%

494 944

13,9% 26,4%

251

7,0%

Durata media a pedepsei este de 93 de ore. Natura pedepsei substituţie Închisoare Amendă

de

Număr (număr total=3569) 2133 1740

Procent din total 60% 49% 109%

Cuantumul mediu al amenzii (ca pedeapsă de substituţie) este de 1.124 euro. Media aritmetică a amenzilor este de 1.000 euro. Cuantumul amenzii de substituţie = €2.000 Total

30

Număr

Procent din total

405 435 510 173 217 1740

23% 25% 29% 10% 13% 100%

Durata medie a pedepsei cu închisoarea ca pedeapsă de substituţie este de opt luni. Media aritmetică a sentinţelor este cinci luni. Durata pedepsei cu închisoarea ca pedeapsă de substituţie 5 luni sau mai puţin 6 luni 7 până la 12 luni Peste 12 luni Total

Număr

Procent din total

861 383 44 485 2133

41% 18% 18% 23% 100%

I.2.7 O foarte scurtă bibliografie Geudens, H., (1999), Gemeenschapsdienst en recidive. Een Vergelijking met de traditionele jeugdbeschermingsmaatregelen. Tijdschrift voor Criminologie, 1, 57 – 72. JACOBS, A. DANTINNE, M., Pedeapsa cu munca. Comentariu asupra legii din 17 aprilie 2002, Revista de Drept Penal şi Criminologie, sept. - oct. 2002, 815-888. KELLENS, G., Pedepsele. Penologie şi dreptul sancţiunilor penale, Ed. Juridiques de l’Universite de Liege, 2000 MARTIN, D., MEYVIS, W., Măsuri şi pedepse alternative. Vade-mecum penologic, UGA, 1997. Raportul de evaluare a aplicării pedepsei cu munca, 2003, SPF Justice, Bruxelles, nepublicat. Van Dijk, C., Juvenile delinquency and juvenile justice în Belgium, www.Esceurocrim.org/fils/belgium_june_2004.doc Vanneste, C., (2001), Une Recherche sur les decisions prises par les magistrates du parquet et les jujes de la jeunesse, J. Droit des Jeunes, 207, 5 – 12. Vanneste, C., (2004), Les Statistiques en matiere de delinquance juvenile et de protection de la jeunesse: un etat de la question, în Bosly H.-D. & al La Reaction sociele a la delinquance juvenile: questions critiques et enjeux d’une reforme, La Charte, 119-131.

31

I.3 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Republica Cehă Radek Gajdos Coordonator - Grupul de Lucru pentru Munca în Folosul Comunităţii, Serviciul de Mediere şi Justiţie, Ministerul Justiţiei, Republica Cehă I.3.1 Scurtă prezentare a sistemului de pedepse Sistemul sancţionator din Republica Cehă este unul specific statului de drept continental obişnuit, bazat pe respectul pentru drepturile şi libertăţile omului. Infracţiunile minore intră în jurisdicţia comitetelor municipale sau a altor instituţii administrative şi sunt pedepsite cu avertisment, amendă şi interdicţia de a realiza anumite activităţi (în cele mai multe cazuri interdicţia de a conduce autovehicule). Infracţiunile mai grave sunt trimise spre rezolvare judecătoriilor, de către procurori publici, iar sancţiunile includ închisoarea (max. pe viaţă), amenda, munca în folosul comunităţii, interdicţia de a realiza anumite activităţi, retragerea titlurilor onorifice şi a decoraţiilor, interdicţia de a-şi stabili domiciliul în anumite zone şi expulzarea din ţară. Executarea pedepselor se realizează prin sistemul de închisori şi prin Serviciul de probaţiune şi mediere, ambele subordonate Ministerului de Justiţie. Unele măsuri educaţionale pentru minori pot, de asemenea, fi impuse de către procurorii publici în procedurile premergătoare fazei de judecată, cu consimţământul infractorului. Persoanele cu vârsta de peste 15 ani sunt considerate că răspund penal. Copiii sub 15 ani pot fi trimişi în instituţii speciale, puşi sub supraveghere condiţionată sau încadraţi în programe speciale impuse de instanţă.

I.3.2 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Republica Cehă Pedeapsa de muncă neremunerată în folosul comunităţii a fost introdusă în Republica Cehă în anul 1996 ca urmare a presiunii crescânde de a identifica instituţii noi, alternative la pedeapsa cu închisoare pe termen scurt. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o pedeapsă de sine stătătoare. Poate fi combinată cu alte tipuri de pedepse, cu excepţia închisorii (inclusiv cu suspendare). Munca în folosul comunităţii poate fi, de asemenea, asociată cu alte obligaţii sau restricţii (ex. tratarea cazurilor de dependenţă, program de consiliere psihosocială, recalificare, etc.)

32

Munca în folosul comunităţii este aplicabilă, numai de către instanţă, în cazul în care pentru infracţiunea respectivă (sau pentru cea mai gravă dintre infracţiunile comise) legislaţia prevede pedeapsa cu până la 5 ani de închisoare. Pedeapsa constă în prestarea unei activităţi neremunerate între 50-400 de ore (50-200 de ore pentru minori), pe perioade de max. 1 an. Înainte de a pronunţa pedeapsa, instanţa nu trebuie să solicite în mod obligatoriu un referat de evaluare, dar, uneori, serviciul de probaţiune şi mediere este solicitat să întocmească un astfel de referat. Important este ca persoana condamnată să consimtă la această pedeapsă şi să aibă o stare de sănătate bună. Aceasta din urmă nu trebuie confirmată printr-o evaluare medicală. Instanţa este cea care repartizează oficial persoana condamnată într-o anumită instituţie şi pentru un anumit tip de muncă, dar, în practică, acestea se stabilesc sau se negociază de către Serviciul de probaţiune şi mediere. Intituţiile sunt municipalităţi şi diverse tipuri de ONG-uri, majoritatea asigurând întreţinerea şi curăţenia spaţiilor publice sau activând în domeniul construcţiilor. Munca neremunerată în folosul comunităţii este pusă în executare de către Serviciul de probaţiune şi mediere – prin statut o instituţie autonomă coordonată de Ministerul Justiţiei. Infractorul poate depune plângeri directorului Serviciului de probaţiune şi mediere, Ministerului Justiţiei sau instanţei. Doar judecătorii pot revoca o condamnare la muncă în folosul comunităţii. Se prevede o pedeapsă de o zi de închisoare pentru fiecare 2 ore de sentinţă neexecutată în caz de recidivă pe perioada executării de muncă în folosul comunităţii sau, în caz de executare necorespunzătoare (absentare nemotivată), sau prelungirea perioadei maxime de 1 an. În cazul în care starea de sănătate a condamnatului se modifică substanţial, se poate renunţa la pedeapsa cu munca în folosul comunităţii, dar fără revocarea sentinţei. Până în ziua executării ultimelor ore de muncă în folosul comunităţii, instanţa va trata infractorul ca nefiind condamnat, iar pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunităţii se va şterge din cazierul judiciar. Principalele acte normative care reglementează modul de aplicare şi executare a pedepsei de muncă neremunerată în folosul comunităţii sunt Codul penal şi Codul de procedură penală. Următoarele secţiuni sunt relevante în ceea ce priveşte munca neremunerată în folosul comunităţii : 33

Secţiunea 45 din Codul Penal (1) Instanţa poate impune o sentinţă la muncă în folosul comunităţii dacă va condamna infractorul pentru o infracţiune pentru care este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de paână la cinci ani, ţinând seama de faptul că natura infracţiunii comise şi posibilităţile de reabilitare ale infractorului sunt de aşa natură încât nici o altă formă de pedeapsă nu este necesară pentru a fi atinse scopurile pedepsei. (2) O sentinţă cu muncă în folosul comunităţii poate fi impusă în condiţiile specificate în paragraful (1), chiar şi acolo unde nu este specificat în cadrul prezentului text de lege. Poate fi impusă ca sentinţă separată sau împreună cu o altă pedeapsă. Totuşi, sentinţa cu munca în folosul comunităţii nu poate fii impusă împreună cu o sentinţă cu închisoarea. (3) Sentinţa la muncă în folosul comunităţii consistă în obligarea infractorului să presteze un anumit număr de ore de muncă în beneficiul public, ex: la întreţinerea spaţiilor publice, a clădirilor sau străzilor sau să presteze acelaşi tip de muncă în beneficiul municipalităţii sau a organizaţiilor guvernamentale sau a altor organizaţii de interes public. Această muncă nu va fi folosită ca sursă de profit.

Secţiunea 45a din Codul Penal (1) Instanţa poate impune pedeapsa muncii în folosul comunităţii care să constea într-un număr de ore de muncă cuprins între 50 şi 400. De asemenea, poate impune infractorului anumite restricţii rezonabile sau obligaţii rezonabile, specificate în Secţiunea 26, paragraful 4, pentru a se asigura că infractorul nu mai comite infracţiuni; de obicei instanţa impune infractorului obligaţia să repare, în măsura în care acest lucru este posibil, daunele produse prin infracţiunea comisă. (2) Atunci când este impusă pedeapsa muncii în folosul comunităţii instanţa va ţine cont de atitudinea infractorului/infractoarei, de starea sa de sănătate şi de cât de practică este o astfel de pedeapsă. Pedeapsa muncii în folosul comunităţii nu va fi impusă acolo unde starea de sănătate a infractorului îl împiedica să presteze munca. (3) Infractorul va executa munca în folosul comunităţii în persoană, fără a fi remunerat, în timpul său liber în interval de un an de la data pronunţării sentinţei în instanţă. Perioadele de timp în care infractorul: (a) nu a putut executa munca din motive de sănătate sau din cauza unor impedimente de natură legală; (b) a fost rezident al unei alte ţări; (c) se afla în arest sau executa o sentinţă custodială 34

nu se vor lua în considerare în ceea ce priveşte perioada de timp în care trebuie executată această sentinţă.. (4) Dacă infractorul a comis alte infracţiuni în perioada de timp cuprinsă între pronunţarea sentinţei şi încheierea executării pedepsei muncii în folosul comunităţii sau în mod deliberat nu a executat pedeapsa în intervalul de timp stabilit, instanţa va transforma perioada rămasă neexecutată din pedeapsa muncii în folosul comunităţii într-o pedeapsă custodială şi, în acelaşi timp va hotărî în ceea ce priveşte modalitatea de executarea acesteia; fiecare perioadă de două ore de muncă în folosul comunităţii care nu au fost executate se transformă într-o zi de închisoare. (5) Un infractor care a primit pedeapsa muncii în folosul comunităţii va fi tratat ca şi cum nu a fost condamnat pentru comiterea infracţiunii respective odată ce a executat sentinţa sau după ce a fost achitat şi i-a fost ridicată în mod legal obligaţia de a executa această pedeapsă sau ceea ce a mai rămas de executat din aceasta.

Secţiunea 335 din Codul de Procedură Penală Infractorul va executa munca în folosul comunităţii în zona în care se află domiciliul sau/ şi sub jurisdicţia instanţei locale. Pedeapsa poate fi executată şi în afara acestei zone dacă infractorul este de acord cu acest lucru

Secţiunea 336 din Codul de Procedură Penală

(1) Odată aplicată sentinţa prin care se impune pedeapsa muncii în folosul comunităţii, judecătorul va trimite o copie a hotărârii judecătoreşti la instanţa locală sub jurisdicţia căreia va executa sentinţa infractorul. (2) Instanţa locală menţionată în paragraful (1) va decide tipul de muncă în folosul comunităţii şi locul unde va fi executată aceasta. Instanţa va evalua nevoia pentru acel anumit tip de muncă la nivel local şi va plasa infractorul cât mai aproape cu putinţă de domiciliu. Infractorului îi vor fi aduse la cunoştinţă obligaţiile pe care le are: să se prezinte la biroul municipalităţii sau la organizaţia în cadrul căreia îşi va executa pedeapsa muncii în folosul comunităţii în termen de 14 zile de la primirea notificării oficiale de a se prezenta în vederea discutării termenilor şi condiţiilor privind executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii. (3) Instanţa va notifica ofiţerul de probaţiune responsabil cu supravegherea muncii în folosul comunităţii în ceea ce priveşte hotărârea judecătorească, în timpul supravegherii ofiţerul de probaţiune va lua legătura cu biroul municipalităţii sau organizaţia în cadrul căreia este executată pedeapsa muncii în folosul comunităţii.

Secţiunea 337 din Codul de Procedură Penală Dacă un infractor nu respectă obligaţiile stipulate în Secţiunea 336, paragraful 35

(2), sau dacă nu a prestat munca în folosul comunităţii şi nu are un motiv întemeiat, biroul municipalităţii sau organizaţia în cadrul căreia este executata pedeapsa muncii în folosul comunităţii va notifica instanţa. Organizaţia în cadrul căreia este executată pedeapsa muncii în folosul comunităţii va notifica, de asemenea, instanţa când a fost încheiată pedeapsa muncii în folosul comunităţii.

Secţiunea 339 din Codul de Procedură Penală (1) Judecătorul poate amâna, pentru o perioadă de timp corespunzătoare, executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii dacă certificatul/certificatele medical/e prezentate instanţei de către infractor sau solicitate de către instanţă cu acordul infractorului, indică faptul că infractorul nu poate executa această sentinţă dată fiind starea sa de sănătate la momentul respectiv. (2) Dacă infractoarea este însărcinată sau mamă iar copilul este nou-născut, judecătorul va amâna sau va suspenda executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii pentru o perioada de un an de la data naşterii copilului. (3) Judecătorul poate amâna, pe baza altor motive întemeiate, executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii pentru o perioadă de până la trei luni de la data hotărârii judecătoreşti în virtutea căreia a fost impusă această pedeapsă. (4) Perioada de timp pentru care a fost amânată sau suspendată executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii nu este luată în considerare la calcularea perioadei de un an în care trebuie să fie executată pedeapsa muncii în folosul comunităţii

Secţiunea 340 din Codul de Procedură Penală (1) Judecătorul poate amâna sau poate suspenda executarea pedeapsei muncii în folosul comunităţii dacă infractorul trebuie să îşi execute stagiul militar sau alte servicii civile alternative.

Secţiunea 340a din Codul de Procedură Penală (1) Judecătorul poate achita infractorul şi îl poate scuti de la executarea pedeapsei muncii în folosul comunităţii sau ceea ce a mai rămas de executat din această pedeapsă dacă infractorul se află în imposibilitatea, pe termen lung, să execute pedeapsa dată fiind starea sa de sănătate.

Secţiunea 340b din Codul de Procedură Penală (1) Judecătorul poate decide să convertească pedeapsa muncii în folosul comunităţii sau ceea ce a mai rămas de executat din aceasta într-o sentinţă custodială la recomandarea oficiului municipal sau a organizaţiei în cadrul 36

căreia este executată munca în folosul comunităţii, la recomandarea ofiţerului de probaţiune sau autosesizându-se.

I.3.3 Procedura de punere în executare a pedepsei de muncă neremunerată în folosul comunităţii Partea A – procedura în faza de urmărire penală I.

Procedura preliminară

În urma solicitării de a demara procedurile, ofiţerul de probaţiune SPM (sau asistentul, în Republica Cehă personalul de probaţiune şi mediere este compus din ofiţeri şi asistenţi – n. edit.) va deschide un dosar al cazului (un „dosar de probaţiune”), în conformitate cu reglementările în domeniu, şi va introduce detalii despre client în registrul de probaţiune. După consultarea învinuitului şi a victimei, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va decide dacă, în lumina metodelor alternative de rezolvare a cazului, este necesar şi util să aducă la cunoştinţa învinuitului condiţiile pedepsei alternative ce constă în muncă în folosul comunităţii. În această fază, ofiţerul de probaţiune (sau judecătorul) va lua în considerare orice solicitare a procurorului (sau judecătorului) pentru a stabili atitudinea învinuitului faţă de munca în folosul comunităţii. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) poate, în acest scop, să aibă o întâlnire preliminară cu clientul, întâlnire în cadrul căreia va expune pe scurt clientului termenii ce reglementează munca în folosul comunităţii şi cursul ulterior al condamnării sale, şi va cunoaşte motivaţia reală a clientului în luarea deciziei de a accepta pedeapsa alternativă a muncii în folosul comunităţii. Cu consimţământul clientului, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) poate obţine informaţii asupra stării de sănătate a clientului (inclusiv condiţiile de sănătate care îi pot afecta capacitatea de muncă), asupra calificărilor, a programului, etc., şi va include aceste informaţii în raportul ce precede condamnarea (vezi Procedura de Probaţiune) şi în orice alte materiale ce vor fi trimise procurorului sau judecătorului (Format nr. 1). Raportul trebuie, de asemenea, să conţină informaţii obţinute de către SPM în ceea ce priveşte nevoile clientului şi dorinţa sa de a se supune, în momentul ispăşirii unei sancţiuni alternative, la orice obligaţii şi restricţii rezonabile. Dacă instanţa responsabilă va impune pedeapsa alternativă a muncii în folosul comunităţii, sentinţa va fi transferată la instanţa ce are competenţa locală de emitere a ordinului de muncă în folosul comunităţii. În acelaşi timp, este recomandabil să se includă în actul de condamnare şi raportul premergător condamnării (şi orice alte informaţii strânse, de exemplu asupra atitudinii 37

învinuitului faţă de munca în folosul comunităţii). De asemenea, se recomandă ca instanţa competentă pe plan local să trimită aceste informaţii centrului SPM în cauză, în vederea utilizării lor la pregătirea documentaţiei de emitere a ordinului de muncă în folosul comunităţii şi la asigurarea supravegherii condamnatului pe perioada îndeplinirii muncii în folosul comunităţii. În acest fel se va preveni copierea anumitor informaţii şi se va contribui la o mai bună funcţionare a SPM şi a comunicării sale interne, atunci când se lucrează cu învinuitul sau condamnatul, în fazele premergătoare condamnării şi în faza supravegherii. II. Planificarea şi identificarea unui loc de muncă în folosul comunităţii În colaborare cu instanţa competentă pe plan local, şi cu acordul acesteia, centrul SPM va contura situaţia din regiune în ceea ce priveşte oportunităţile existente şi viitoare de muncă în folosul comunităţii în cadrul organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, şi împreună cu instanţa va ţine un registru la zi al cererilor de muncă în folosul comunităţii. Consiliile locale şi organizaţiile (numite în continuare „organizaţiile”) care, conform articolului 45, alineatul 3 Cod penal, sunt considerate ca furnizori ai locurilor de muncă în folosul comunităţii vor fi contactate de ofiţerul de probaţiune SPM (sau asistent) şi li se va face o ofertă de colaborare. Acolo unde se manifestă interes, el/ea îi va contacta personal în vederea transmiterii informaţiilor necesare pentru aranjarea unui loc de muncă în folosul comunităţii. În acelaşi timp, el/ea îi va familiariza cu metodele de cooperare şi regulile de comunicare cu centrul SPM şi cu instanţa competentă, în perioada în care infractorul va desfăşura o muncă în folosul comunităţii în cadrul organizaţiei respective. De asemenea, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va cădea de acord cu aceştia asupra unei metode de înregistrare a informaţiilor privind noile locuri de muncă în folosul comunităţii (sau va actualiza în mod regulat informaţiile existente) prin intermediul centrului SPM din regiune. Cererea furnizorului locului de muncă în folosul comunităţii trebuie să sublinieze circumstanţele efective de plasare, inclusiv natura şi durata locului (de ex. programul de lucru), scopul (de ex. muncă sezonieră, muncă în weekend, muncă numai în timpul săptămânii) şi orice alte condiţii speciale (de ex. necesitatea unui certificat de muncă cu alimente). În momentul trimiterii ofertei, furnizorii de locuri de muncă în folosul societăţii vor oferi şi informaţii asupra înfiinţării lor (inclusiv data şi tipul înregistrării lor) şi o descriere concretă a obiectului lor de activitate, astfel ca instanţa să poată decide dacă îndeplinesc condiţiile legale de asigurare a unor locuri de muncă în folosul comunităţii (Format nr. 2).

38

III.

Alte oportunităţi pentru SPM în lucrul cu infractorul şi victima

În cazurile în care procurorul (sau judecătorul) a solicitat în mod expres centrului SPM să aibă o întâlnire preliminară cu clientul şi să discute posibilitatea desfăşurării unei munci în folosul comunităţii, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va discuta, de asemenea, cu clientul şi posibilitatea de cooperare atât în zona probaţiunii cât şi a medierii. În acelaşi timp cu stabilirea contactului cu învinuitul, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va face paşii necesari în a contacta victima, căreia i se va oferi posibilitatea de a se implica în tratarea consecinţelor infracţiunii şi va fi informată asupra posibilităţilor de impunere a unei pedepse alternative.

Partea B – Procedura în faza de executare În munca de pregătire a emiterii ordinului de muncă în folosul comunităţii, SPM va dispune cel puţin de următoarele informaţii: hotărârea instanţei de condamnare la o muncă în folosul comunităţii, extrasul din Registrul Penal, expunerea atitudinii învinuitului faţă de pedeapsa alternativă a muncii în folosul comunităţii, şi (acolo unde este cazul) un raport premergător condamnării şi alte informaţii utile (de ex. privind oferta făcută de asociaţia cetăţenească în garantarea bunei purtări şi a reabilitării infractorului ce a fost aprobată de instanţă). Aceste materiale trebuie obţinute de centrul SPM de la instanţa care trebuie să emită ordinul de muncă în folosul comunităţii. Acolo unde este necesar, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) le va suplimenta cu alte informaţii de la arhiva instanţei, de ex. declaraţii ale experţilor, informaţii asupra costurilor de acoperire a pagubelor, detalii de contact ale victimei, şi declaraţii privind caracterul învinuitului. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va deschide un dosar privind clientul respectiv, în conformitate cu reglementările în domeniu, şi va trimite clientului invitaţia de a discuta termenii de îndeplinire a muncii în folosul comunităţii (Format nr. 3; Anexa nr. 1); în cazul infractorilor tineri, el/ea va contacta şi părinţii şi îi va consilia. În această fază, şi în conformitate cu circumstanţele particulare ale cazului, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va face paşii necesari în consilierea victimei. I.

Obţinerea unui loc de muncă în folosul comunităţii

Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va controla în mod regulat eventualele locuri de muncă, la furnizorii în cauză. Aceste controale se vor baza pe registrul ofertelor de locuri de muncă în folosul comunităţii, registru ţinut în colaborare cu instanţa competentă pe plan local.

39

Când ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va avea la dispoziţie materialele privind o întâlnire preliminară asupra posibilităţii de îndeplinire a unei munci în folosul comunităţii, şi cunoaşte câteva dintre motivele care au influenţat infractorul în alegerea acestei pedepse alternative, vor încerca să recomande un loc de muncă potrivit. Dacă ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) găseşte un loc de muncă potrivit, se va asigura că mai este disponibil în organizaţia respectivă. Atunci când nu dispun de informaţiile menţionate mai sus, privind abilităţile de muncă ale infractorului, va întocmi o listă a locurilor de muncă potrivite în baza informaţiilor de care dispune. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) din cadrul centrului SPM relevant, va lucra constant pentru a mări lista de oferte de muncă în folosul comunităţii şi îşi va coordona activităţile întreprinse cu instanţa competentă, căreia îi va trimite în mod regulat o listă a furnizorilor de locuri de muncă în folosul comunităţii. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va discuta cu organizaţiile ce oferă locuri de muncă metoda precisă prin care oferta acestora de muncă va intra în baza de date şi va fi actualizată. În acelaşi timp, el/ea va înmâna furnizorului de locuri de muncă contractul şi programul de lucru (Anexa nr. 4), precum şi procedura de comunicare în cazul schimbărilor neaşteptate a ofertelor furnizorului, în aşa fel încât centru SPM să aibă tot timpul o imagine clară a ofertelor existente. Ansamblul ofertelor trebuie să conţină a listă a felurilor locurilor de muncă, locul de desfăşurare a muncii, durata (de ex. orele de program), scopul (de ex. muncă sezonieră, muncă în week-end sau muncă în timpul săptămânii), numărul estimativ al persoanelor care pot munci în acelaşi timp, orice solicitări speciale (de ex. calificări sau abilităţi) sau restricţii (de ex. necesitatea de a nu fi femei sau minori, necesitatea unui certificat de sănătate) şi trebuie să asigure avertizări dacă este vorba de muncă fizică solicitantă, necesitatea de a lucra la înălţime, etc. II. Discutarea cu clientul a termenilor de executare a muncii în folosul comunităţii Informaţiile pe care ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) le va asigura (sau oferi) clientului: a)

Informaţii generale privind activităţile SPM, concentrându-se pe procedura centrului de asigurare a bunei executări a muncii în folosul comunităţii b) Informaţii detaliate privind condiţiile şi durata muncii în folosul comunităţii

40

c)

Clarificarea rolului jucat de diverse părţi implicate – infractorul, instanţa, centrul SPM, furnizorul locului de muncă şi (acolo unde este cazul) asociaţia civilă care va garanta pentru buna purtare a infractorului – în special privind statutul acestora, drepturi, obligaţii şi reguli de comunicare d) Informaţii relevante asupra executării muncii în folosul comunităţii (dacă nu sunt deja disponibile), şi discutarea condiţiilor de plasare şi procedura de executare a muncii în folosul comunităţii e) Asistenţa acordată de centrul SPM, dacă infractorul o solicită Informaţiile pe care ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) le va obţine de la client: (implică suplimentarea informaţiilor deja deţinute sau obţinerea tuturor informaţiilor care lipsesc: următoarele informaţii sunt în special necesare) a) b) c) d)

e) f) g)

h) i) j) k)

Atitudinea clientului faţă de infracţiunea comisă şi sentinţă; nivelul său de motivare în executarea sentinţei Constrângeri de timp ale clientului în ceea ce priveşte slujba sa, studiile sau circumstanţele familiale Nivelul de educaţie, calificare şi abilităţile practice ale clientului Starea de sănătate a clientului şi orice fel de restricţii de sănătate (cea de-a doua variantă trebuie să fie bazată pe o opinie scrisă a medicilor, pe care clientul trebuie să o obţină singur şi să o aducă la centrul SPM) Familia clientului şi istoricul său social Condamnări anterioare Atitudinea clientului faţă de persoana vătămată (persoană fizică sau juridică) şi ideea sa de remediere a răului produs şi de compensare a pagubelor (sau paşii pe care i-a făcut deja în acest scop); familiarizarea cu posibilităţile de mediere Alte lucruri semnificative în ceea ce priveşte clientul sau cazul său Evaluarea nevoilor psiho-sociale ale clientului şi oferirea de mediere a asistenţei din partea altei organizaţii specializate Verificarea datelor de contact ale clientului şi pregătirea procedurii de comunicare cu centrul SPM Acolo unde instanţa a aprobat ca o asociaţie cetăţenească să garanteze buna purtare a infractorului, verificarea datelor de contact a persoanei responsabile de caz în acea asociaţie

În baza informaţiilor obţinute de la client, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va pregăti un raport al întâlnirii introductive de discutare a condiţiilor de 41

executare a muncii în folosul comunităţii (Format nr. 4), la care va ataşa, de exemplu, certificate de calificare ale clientului sau opinia scrisă a medicului prin care se confirmă condiţia de sănătate care afectează abilitatea clientului de a executa anumite tipuri de muncă. Acest raport va fi prezentat clientului, instanţei ca bază documentară pentru emiterea unui ordin de muncă în folosul comunităţii, şi furnizorului de loc de muncă ca informaţii de bază asupra clientului; o copie va fi păstrată, de asemenea, la dosarul de probaţiune. Dacă clientul nu răspunde la nici o invitaţie de a participa la o întâlnire, sau nu se prezintă la întâlnirile programate pentru a discuta condiţiile de executare a pedepsei alternative la muncă în folosul comunităţii, centrul SPM va informa instanţa competentă de acest lucru şi va face sugestii pentru o nouă abordare a situaţiei (Anexa nr. 1). Dacă, în momentul întocmirii dosarului de probaţiune, angajatul SPM descoperă că clientul a fost condamnat să mai execute muncă în folosul comunităţii, iar numărul total de ore ce trebuie executate depăşeşte maximul de 400 de ore, ofiţerul probaţiune (sau asistentul), urmând recomandările procedurale (Anexa nr. 3), va informa Ministerul de Justiţie al Cehiei asupra acestei încălcări a legii. III.

Începerea muncii în folosul comunităţii în cadrul unei organizaţii

Dacă timpul permite, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va lua parte, împreună cu clientul, la o întâlnire preliminară cu organizaţia în cauză, pentru a discuta condiţiile de executare a muncii în folosul comunităţii şi va verifica organizarea şi condiţiile de muncă. Când ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) nu poate lua parte la această întâlnire, este de dorit ca organizaţia să-l informeze deîndată dacă clientul s-a conformat termenului limită de 14 zile şi sa prezentat la întâlnire pentru a discuta condiţiile de muncă şi programul de lucru (Anexa nr. 4), inclusiv data la care clientul va începe (a început) efectiv să muncească. În cazul în care ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) a aflat că clientul nu s-a prezentat la organizaţia în cauză pentru a discuta condiţiile muncii în folosul comunităţii, el/ea va verifica dacă hotărârea de condamnare a fost înmânată clientului, prin verificări făcute la registratura instanţei. Dacă hotărârea de condamnare a fost înmânată clientului, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va contacta clientul din nou şi îl va informa asupra obligaţiilor ce-i incumbă, subliniind posibilele consecinţe a unei abordări pasive în executarea hotărârii de condamnare.

42

Organizaţia va anunţa deîndată ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) data la care condamnatul va începe efectiv munca în folosul comunităţii. Acest lucru poate fi făcut prin telefon, e-mail sau în scris. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va introduce informaţia în dosarul de probaţiune şi va informa instanţa în scris. Organizaţia va informa, de asemenea, fără întârziere centrul SPM despre neîndeplinirea de către client a obligaţiei de a începe munca în folosul comunităţii, la data stabilită. În acest caz, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va contacta clientul şi îl va informa asupra obligaţiilor ce-i incumbă, subliniind posibilele consecinţe ale unei abordări pasive în executarea hotărârii de condamnare, solicitându-i să respecte condiţiile. IV. Supravegherea şi evidenţa în registrul de probaţiune În cazul în care clientul a respectat condiţiile de bază privind începerea executării sancţiunii aplicate prin sentinţă – s-a prezentat la întâlnirea prin care s-au stabilit condiţiile de muncă, a început munca, îşi îndeplineşte îndatoririle de serviciu corespunzător şi în conformitate cu programul de lucru acceptat – ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va întreprinde inspecţii (în persoană, prin telefon, în scris sau prin intermediul e-mailului) în funcţie de necesitate, dar cel puţin o dată la două luni. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va înregistra informaţiile obţinute în dosarul de probaţiune sau într-un dosar colectiv. Această activitate va fi îndeplinită continuu de centrul SPM relevant şi în conformitate cu circumstanţele particulare ale cazului, până la executarea în totalitate a sentinţei. În cadrul supravegherii, centrul SPM va colabora cu organizaţia în cauză şi cu alte părţi interesate (de ex. poliţia). În acest scop, organizaţia va aduna informaţiile obţinute prin monitorizarea proprie a muncii şi va ţine o evidenţă a numărului de ore lucrate şi a calităţii muncii depuse. Dacă organizaţia trimite informaţiile direct instanţei, la cererea acesteia, li se recomandă să trimită o copie şi centrului SPM în cauză. Programul de lucru (Anexa nr. 4) este conceput în aşa fel încât făptuitorul trebuie să cadă de acord în avans, în scris, împreună cu un reprezentant al organizaţiei asupra termenului limită a muncii şi trebuie să confirme acest lucru prin semnătura sa. În urma executării muncii în termenul stabilit şi în urma verificării calităţii muncii, persoana responsabilă din cadrul organizaţiei respective va consemna şi semna numărul de ore lucrate şi va ajunge la un acord cu făptuitorul asupra termenelor limită ulterioare. Făptuitorul va primi, la cerere, o copie a programului de lucru.

43

V. Procedura în cazul nerespectării obligaţiilor Dacă organizaţia descoperă că condamnatul, cu o motivaţie, nu îşi îndeplineşte munca în conformitate cu programul de lucru stabilit anterior de comun acord, sau nu îşi îndeplineşte munca la standardul stabilit sau în perioada de timp stabilită anterior, va anunţa centrul SPM şi fără întârziere va colabora cu centrul în rezolvarea situaţiei. Atunci când ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) este informat că clientul său nu îşi îndeplineşte în mod corespunzător munca sau nu respectă programul de lucru aprobat anterior, va contacta clientul pentru a afla motivul neîndeplinirii condiţiilor de executare a condamnării şi va stabili o întâlnire cu acesta. Dacă, în ciuda avertizărilor, clientul persistă în neexecutarea condamnării, centrul SPM îi va trimite prin scrisoare recomandată o citaţie oficială de începere a executării sentinţei (Format nr. 6). O astfel de propunere poate fi făcută fie prin intermediul centrului SPM fie prin intermediul organizaţiei în cadrul căreia făptuitorul trebuia să-şi execute pedeapsa de muncă în folosul comunităţii. Este recomandabil ca fiecare parte să ţină la curent cealaltă parte asupra acţiunilor întreprinse. VI. Schimbarea locului de muncă în folosul comunităţii Dacă clientul îşi schimbă domiciliul pe perioada de executare a muncii în folosul comunităţii, sau solicită să-şi execute sancţiunea aplicată prin sentinţă în jurisdicţia altei instanţe decât cea în care are domiciliu permanent, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va întocmi un raport conţinând informaţiile de la instituţia furnizoare a locului de muncă privind numărul de ore lucrate de către client şi motivele sale de schimbare a locului de muncă. Dacă este necesar, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va suplimenta acest raport cu informaţii adiţionale, de ex. stilul de viaţă al făptuitorului, dacă a compensat victima pentru pagubele suferite şi a acoperit costurile procesului, şi orice alte informaţii relevante în munca sa cu clientul. El/ea va trimite apoi raportul instanţei. Dacă, în cazuri excepţionale şi admisibile, schimbarea solicitată este numai o schimbare la un alt loc de muncă în jurisdicţia aceleiaşi instanţe (de ex. din motive de transport sau o muncă mai potrivită, sau din cauza unui conflict existent în cadrul primei organizaţii sau a unei scurtări bruşte a perioadei de lucru din acea organizaţie), ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va informa atât instanţa cât şi organizaţia despre aceste circumstanţe. Pentru a îndruma acţiunile viitoare ale instanţei în această cauză, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va stabili oportunităţile de executare a sentinţei într-o altă organizaţie din jurisdicţia acelei instanţe. Instanţa va emite o hotărâre privind schimbarea locului de muncă printr-o rezoluţie sau printr-o măsură scrisă. Numărul de ore lucrate la diverse organizaţii va fi adunat. 44

VII. Amânare, suspendare, conversie şi scutire În baza unei propuneri a centrul SPM sau a organizaţiei ce asigură locul de muncă, sau chiar fără o astfel de propunere, instanţa poate decide să schimbe sentinţa (sau partea rămasă neexecutată) din muncă în folosul comunităţii în detenţie. Este recomandat ca instanţa să informeze centrul SPM de eventualitatea unei şedinţe publice în care se va discuta schimbarea sentinţei din muncă în folosul comunităţii în detenţie. Centrul SPM va informa clientul, la începerea executării sentinţei de muncă în folosul comunităţii, de procedura în cazul neexecutării hotărârii de condamnare, de ex. de posibilitatea unei propuneri de schimbare a sentinţei în detenţie în cazul încălcărilor repetate a condiţiilor de muncă. Orice propunere de schimbare a sentinţei (Format nr. 8) va fi trimisă spre informare de către centrul SPM organizaţiei în cadrul căreia sentinţa a fost (sau trebuia) executată. În cazurile prevăzute de lege, instanţa are dreptul de a amâna sau suspenda executarea sentinţei, sau de a-l scuti pe făptuitor de executare, ca urmare a cererii făptuitorului. Dacă instanţa emite o astfel de hotărâre, i se recomandă să informeze centrul SPM. În plus faţă de informarea sa supra unei şedinţe publice în care se vor discuta probleme legate de sentinţă, este recomandat ca instanţa să anunţe centrul SPM asupra altor fapte materiale şi să îi trimită o copie a hotărârilor emise (de ex. privind schimbarea sentinţei, amânarea sau suspendarea executării pedepsei, ori scutirea făptuitorului de executare, anularea muncii în folosul comunităţii ca urmare a emiterii unei sentinţe combinate, un nou proces sau o amnistiere). Atunci când instanţa a obţinut informaţii independente privind executarea hotărârii de condamnare de la altcineva decât centrul SPM, este recomandat să informeze şi centrul asupra datelor obţinute. VIII. Stabilirea faptului că infractorul nu comite alte infracţiuni (are o conduită legală) Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va stabili dacă clientul: a. b. c. d.

Pe parcursul executării hotărârii de condamnare nu a mai săvârşit infracţiuni S-a conformat restricţiilor şi obligaţiilor impuse de instanţă A acţionat în repararea relaţiilor sale cu victima A plătit cheltuielile de judecată 45

e.

Şi-a îmbunătăţit capacitatea de a trăi respectând legea şi a eliminat posibilii factori de risc care l-ar fi putut încuraja să îşi reia conduita de infractor

În acest scop, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va solicita clientului să ia parte la consultări regulate şi, dacă circumstanţele particulare ale cazului o cer, va aborda membrii comunităţii din care face parte clientul, în special în cazul în care făptuitorul este minor sau tânăr adult. Dacă instanţa aprobă ca o organizaţie cetăţenească să garanteze îndeplinirea reabilitării făptuitorului, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va avea o strânsă colaborare cu acea organizaţie. În afară de supravegherea îndeplinirii îndatoririlor la locul de muncă în folosul comunităţii şi de respectarea restricţiilor şi obligaţiilor impuse de instanţă, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va oferi sprijin psiho-social şi asistenţă, sau va media contactul cu un specialist în domeniu. În acelaşi timp, va lucra cu victima, în special în ceea ce priveşte reconcilierea şi repararea răului suferit. IX.

Medierea

Dacă medierea este potrivită şi părţile şi-au dat consimţământul la aceasta, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va trimite cazul unui alt birou SPM pentru mediere. Mediatorul va informa despre rezultatele medierii ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) responsabil cu asigurarea executării de către clientul său a sentinţei de condamnare la muncă în folosul comunităţii. X.

Încheierea cazului

În urma executării sentinţei de muncă în folosul comunităţii, ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va informa instanţa în scris, ataşând şi o evaluare, care va fi parte a contractului de muncă în folosul comunităţii (Anexa nr. 4). De asemenea, va informa instanţa de întregul curs al executării sentinţei şi de respectarea de către client a obligaţiilor şi restricţiilor impuse de instanţă, şi dacă clientul a încercat să repare pagubele produse şi ce paşi au fost făcuţi pentru stabilirea reconcilierii dintre infractor şi victimă. O parte a raportului trebuie să conţină declaraţia dată de victimă şi, acolo unde este cazul, o declaraţie a asociaţiei cetăţeneşti care a garantat buna purtare a făptuitorului. Dacă făptuitorul a executat sentinţa (sau dacă instanţa a hotărât schimbarea sentinţei de la muncă în folosul comunităţii la detenţie), ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va trimite victimei o notificare scrisă a acestei eventualităţi.

46

XI.

Închiderea dosarului de probaţiune

Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va stabili maniera în care cazul clientului este încheiat de către instanţă, şi în urma primirii hotărârii judecătoreşti (de ex. dacă sentinţa s-a schimbat din muncă în folosul comunităţii în detenţie, dacă făptuitorul este scutit de executarea sentinţei, sau dacă această sentinţă a fost anulată prin emiterea unei sentinţe combinate) va introduce o copie a acelei decizii în dosarul de probaţiune. Ofiţerul de probaţiune (sau asistentul) va închide dosarul de probaţiune şi îl va şterge din registrele curente ale centrului, în conformitate cu procedurile în vigoare.

I.3.4 Perspective Noul Cod Penal prevede pedepse de max. 300 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, dar orele neexecutate se vor transforma în zile de închisoare (1 zi de închisoare pentru fiecare oră de muncă în folosul comunităţii neexecutată).

I.3.5 Statistici relevante În 2001, 12.533 de persoane au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii. În 2002, 13.424 de persoane au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii În anul 2003 au fost condamnate 66.131 persoane, din care: 3.512 minori, 9.797 condamnări la închisoare fără posibilitatea de eliberare condiţionată (5.925 persoane până la 1 an, 3.298 între 1 şi 5 ani, 551 între 5 şi 15 ani, 22 peste 15 ani, 1 închisoare pe viaţă), 35.676 sentinţe condiţionate, 116 persoane au interdicţia de a desfăşura anumite activităţi, 2941 amenzi, 13.592 persoane au fost condamnate la muncă neremunerată în folosul comunităţii. Infracţiunile pentru care au fost condamnaţi la muncă neremunerată în folosul comunităţii au fost în 2002 : 38.2% - furt, 9.2% - infracţiuni pedepsite cu interdicţia de a desfăşura anumite activităţi (în principal suspendarea dreptului de a şofa),8.2% - neplata pensiei alimentare pentru copii, 5.9% - fraudă, 5.9% tulburarea liniştii publice, 4.2% - vătămare corporală, 2% - daune aduse proprietăţii, 1% - utilizare neautorizată a bunurilor altor persoane, 15.9% - alte infracţiuni. 47

ANEXĂ Formularele utilizate în activitatea curentă a serviciilor de probaţiune şi mediere Formularul nr. 1 [adresa centrului local al SPM] [centru local al SPM] Adresa Clientului: Ref. Nr.: PM……………... [locul, data] Invitaţie pentru Discutarea Termenilor Muncii în Folosul Comunităţii Stimată Doamnă/ Stimate Domnule .............................., În baza Sentinţei Instanţei de Judecată Nr. ....................., din data de ................., pronunţată de către Instanţa din ….…………………….., care a intrat în vigoare în data de .........................., aţi fost condamnat/ă la un număr de ....................... ore de muncă în folosul comunităţii. Executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii constă în obligaţia de a presta un anumit număr de ore de muncă neremunerată, personal, în beneficiul comunităţii, oraşului/ localităţii sau al unei organizaţii non-profit. Membri personalului Serviciului de Probaţiune şi Mediere sunt autorizaţi de către instanţă să discute cu dumneavoastră detaliile muncii în folosul comunităţii pe care o veţi presta şi veţi cădea de acord asupra locului, programului de lucru şi tipului de muncă pe care o veţi presta. Pentru stabilirea detaliilor menţionate mai sus va trebui să vă prezentaţi la ........................................... la orele ............................ la sediul local al Serviciului ......................................................... .

48

de

Probaţiune

şi

Mediere

din

Prezenţa dumneavoastră este esenţială. Dacă dintr-un motiv întemeiat nu puteţi participa la această întâlnire pentru a discuta detaliile muncii în folosul comunităţii pe care o veţi executa, puteţi contacta membrii personalului nostru la următorul număr de telefon: ......................................... pentru a reprograma întâlnirea. Vi se va cere să prezentaţi un act de identitate, adeverinţă de la locul de muncă (acolo unde este cazul) dovezi care să ateste ca plătiţi daune şi/sau costurile de judecată. Al dumneavoastră, ………………………………… Ofiţer/Asistent de Probaţiune Semnătura şi Stampila

Formularul nr. 2 [centru local al SPM]

[adresa centrului local al SPM]

Ref. Nr. (Instanţa) ....................................................... Ref. Nr. (Serviciul de Probaţiune şi Mediere) ....................................................... Raport privind Întâlnirea Introductivă pentru Discutarea Termenilor Muncii în Folosul Comunităţii (a se folosi ca bază pentru decizia instanţei de a impune o sentinţă la muncă în folosul comunităţii) Numele şi prenumele clientului: .................................................................................................. Data naşterii: ............................................................................................................................... Domiciliul: .................................................................................................................................. 49

Ocupaţia: ................................................................................................................................ Abilităţi şi experienţă în câmpul muncii: ............................................................................... Starea de sănătate, restricţii impuse de starea de sănătate (ex. terapii pe termen lung, intervenţii chirurgicale, alergii): ................................................................................... ................................................................................................................................................ Impedimente în efectuarea muncii în folosul comunităţii (ex. obligativitatea satisfacerii serviciului militar, concediul de maternitate): ..................................................... ................................................................................................................................................ Obligaţii sau restricţii întemeiate impuse de către Instanţă: .................................................. ................................................................................................................................................ Este de acord în ceea ce priveşte (ex. municipalitate) locaţia de executare a MFC : Persoana de contact: .......................... tel.: ..................................................... Tipul de muncă: ................................................................................................................... Durata MFC: numărul de ore de executat ......................... Disponibilitate: (ex. Luni – Vineri, de la ..... până la ....., week-end-uri, de la ..... până la ......) ................................................................................................................................................ Clientul s-a angajat să execute munca impusă prin sentinţa la MFC într-o perioadă de timp de ........................................ de la data pronunţării sentinţei cu MFC de către instanţă. Am fost instruit în ceea ce priveşte cerinţele statutare privind sentinţa cu munca în folosul comunităţii (în conformitate cu Secţiune 45 şi 45a din Codul Penal şi Secţiunile 335–340b din Codul de Procedură Penală). Înţeleg că mi se cere să execut această sentinţă personal, fără a fi platit/ă, în timpul meu liber şi în conformitate cu orarul asupra căruia am căzut de acord cu cel/cei care oferă munca de prestat. Dacă eşuez în a nu mai 50

comite infracţiuni în perioada cuprinsă între pronunţarea sentinţei de către instanţă şi executarea completă a sentinţei primite sau dacă, în mod deliberat nu execut sentinţa în intervalul de timp stabilit, instanţa va transforma sentinţa la muncă în folosul comunităţii sau ceea ce a mai rămas de executat din aceasta într-o sentinţă de ordin custodial, în care pentru fiecare două ore de muncă în folosul comunităţii neexecutate vor echivala cu o zi în penitenciar. dacă se ivesc impedimente în executarea muncii, îmi voi informa imediat ofiţerul / asistentul de probaţiune şi reprezentantul autorizat al organizaţiei care oferă locul de executare al muncii.

Acest raport al întâlnirii introductive este încheiat în patru copii: pentru client, instanţă, organizaţia care oferă munca de prestat, fiecare dintre părţi va primi o copie, cea de a patra copie este inclusă în dosarul de probaţiune. În ..................................., data ..............................

Semnătura: ............................................................................... Client ............................................................................... Ofiţer/Asistent de Probaţiune

51

Formularul nr. 3 [adresa centrului local al SPM] [centru local al SPM] Contract pentru Munca în Folosul Comunităţii În baza Sentinţei la Muncă în Folosul Comunităţii nr. ................... din data de ......................, pronunţată de către Instanţa ..................., care stabileşte ca loc de prestarea a muncii ............. şi obligaţia prestării unui număr de .............. ore de muncă, Infractorul: născut în data de: ..................... domiciliat în: ................................... şi biroul municipal/ organizaţia non-profit (Organizaţie care oferă locul de muncă) s-a convenit după cum urmează: 1.

Infractorul va începe executarea pedepsei muncii în folosul comunităţii (MFC) în data de ................. şi îşi va încheia executarea pedepsei înainte de .......................... (durata nu trebuie sa fie mai mare de un an de la pronunţarea sentinţei). 2. Instituţia care oferă locul de muncă l-a instruit pe infractor în ceea ce priveşte Protecţia Muncii, alte probleme legate conform prevederilor legale care se aplică tipului de muncă alocată şi acest lucru a fost înregistrat în scris, într-un document semnat de către infractor şi constituie parte integrantă a acestui contract. Pe lângă uneltele şi suportul necesar executării muncii, organizaţia care oferă munca de prestat va oferi infractorului echipamentul de protecţie adecvat, acolo unde este cazul, infractorul va semna de primire pentru acestea. Infractorul se obligă să utilizeze uneltele şi echipamentul primit în mod corespunzător şi să despăgubească organizaţia în cazul în care le pierde sau le deteriorează în mod intenţionat, iar dacă nu o face nu i se va permite infractorului să continue executarea sentinţei. 3. Programul de executare a muncii în folosul comunităţii se face în funcţie de nevoile organizaţiei care oferă munca şi constrângerile de timp ale infractorului. Infractorul va participa la planificarea programului de executare a muncii în folosul comunităţii iar termenele asupra cărora s-a căzut de acord sunt obligatorii. Infractorul înţelege că dacă nu se prezintă, în mod 52

repetat, la data stabilită, fără un motiv întemeiat, organizaţia care oferă munca în folosul comunităţii poate înceta acest Contract. 4. Infractorul înţelege că este obligat să presteze munca personal, fără a fi plătit iar organizaţia care oferă munca va raporta, în mod constant, cel mult la fiecare două luni, centrului local al Serviciul de Probaţiune şi Mediere din ..................... orele lucrate, data încheierii executării pedepsei precum şi atunci când infractorul nu respectă condiţiile de executare a muncii în folosul comunităţii, în mod special dacă fără un motiv întemeiat infractorul nu execută munca, dacă o execută dar nu respectă programarea, sau dacă nu este corespunzătoare calitatea muncii prestate. La încheierea executării pedepsei muncii în folosul comunităţii, o copie a cestui contract va fi trimisăcentrului local al Serviciul de Probaţiune şi Mediere care se ocupăde caz. În ................................., data......................... Semnătura ....................................................................... ...................................................................... Organizaţia care oferă munca Infractor Stampila şi semnătura reprezentantului autorizat

Formularul nr. 4 Evaluarea Muncii în FolosulComunităţii Munca în folosul comunităţii a fost încheiată în data de ..................................... Numărul total de ore de munca prestate ......................... Drept urmare munca în folosul comunităţii a fost/ nu a fost executată corespunzător. Evaluare de ansamblu a Muncii în Folosul Comunităţii: ................................................................................................................................ ...................... ................................................................................................................................ ...................... ................................................................................................................................ ...................... 53

................................................................................................................................ ...................... Cele de mai sus au fost raportate centrului Serviciului de Probaţiune şi Mediere din ................., în data de.....................................

Organizaţia care oferă locul de muncă Stampila şi semnătura reprezentantului autorizat Nota: Programul de executare a muncii în folosul comunităţii trebuie sa fie imprimat pe spatele Contractului pentru Munca în Folosul comunităţii. Formularul nr. 5 PROGRAMUL DE EXECUTARE A MUNCII ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII Dacă infractorul nu se poate prezenta să presteze munca la data şi ora asupra cărora s-a căzut de acord i se cere să anunţe în prealabil şi să ofere dovezi şi explicaţii privind motivul absenţei (de exemplu: un certificat medical) persoana autorizată, în acest caz D-l/ D-na..........................., Tel.:........................................ Data (ele) asupra cărora s-a căzut de acord

Semnătura Ofiţerului

Munca alocată şi locaţia la care a fost efectuată

Nr. de ore prestate

Note

Nota: Continuaţi pe o altă pagină dacă spaţiul nu este suficient. 54

Semnătura persoanei de contact

Nota: Programul de executare a muncii în folosul comunităţii trebuie să fie imprimat pe spatele Contractului pentru Munca în Folosul Comunităţii. Formularul nr. 6 PROGRAMUL DE EXECUTARE A MUNCII ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII Dacă infractorul nu se poate prezenta să presteze munca la data şi ora asupra cărora s-a căzut de acord i se cere să anunţe în prealabil şi să ofere dovezi şi explicaţii privind motivul absenţei (de exemplu: un certificat medical) persoana autorizată, în acest caz D-l/ D-na..........................., Tel.:........................................ Data (ele) asupra cărora sa căzut de acord Exemplu: a) munca prestată cu ora 6 mai 2003

Semnătura Ofiţerului

Munca alocată şi locaţia la care a fost efectuată

Nr. de ore prestate

Note

xy

0

Absent (scuze)

b) munca .....

xy

Curăţarea frunzelor Parcul...... Vopsirea gardului Adresa............... (60 de ore )

20

Incom plet (calitate proastă– a se reface)

Semnătu ra persoa nei de contact

Nota: Continuaţi pe o altă pagină dacă spaţiul nu este suficient.

55

56

I.4 Munca neremunerată în folosul comunităţii în Franţa Michel Peretti Director – Servicial de Reabilitare si Probaţiune Administraţia Penitenciară, Ministerul Justiţiei - Franţa I.4.1 Sistemul sancţiunilor în mediu deschis, sau «Probaţiunea a la française» Probaţiunea în Franţa funcţionează - deşi termenul francez e împrumutat din limba engleză, “probation” – invers faţă de sistemul anglo-saxon. Conform celui din urmă, un condamnat trebuie să-şi dovedească îndreptarea înainte de a fi condamnat. Dimpotrivă, sistemul francez condamnă persoana şi îi cere să-şi dovedească îndreptarea în timpul executării pedepsei cu suspendare. În Franţa există două autorităţi care au competenţe în ceea ce priveşte suspendarea condiţionată: • •

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor Serviciul penitenciar de integrare şi probaţiune

Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor este garantul măsurilor legale adoptate, pe care le încredinţează spre îndeplinire serviciului penitenciar de integrare şi probaţiune. Acesta este un magistrat independent de puterea politică, ale cărui hotărâri pot face obiectul unui apel din partea Procurorului Republicii, cât şi a condamnatului. Serviciul penitenciar de integrare şi probaţiune: Prin crearea SPIP-urilor în 1999 (SPIP: “service pénitentiaire d'insertion et de probation” – serviciul penitenciar de integrare şi probaţiune) s-a desfiinţat fostul CPAL (“comité de probation et d’assistance aux libérés” - comitetul de probaţiune şi de asistenţă pentru persoanele liberate), condus la vremea respectivă de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor din jurisdicţia respectivă, precum şi de fostul serviciu socio-educativ din instituţia penitenciarului, pe atunci subordonat şefului instituţiei. Asistenţii sociali din aceste vechi structuri au trecut din acel moment sub autoritatea directorului SPIP, care are competenţe la nivel de departament. Misiunile SPIP au fost redefinite în profunzime şi plaja lor de competenţe este în continuă extindere: 57

•

• •

Punerea în executare a sentinţelor judecătoreşti: suspendarea condiţionată, muncă în folosul comunităţii, control judiciar, amânare condiţionată, supraveghere socio-judiciară, preschimbarea pedepselor cu privare de libertate (plasare sub supraveghere electronică, plasarea în exterior, semi-libertate, eliberare condiţionată), detenţia propriu-zisă. Dezvoltarea de alternative la detenţie şi stabilirea de pedepse (crearea de noi locuri de muncă în folosul comunităţii, căutarea de noi parteneri pentru plasarea în exterior/ placement extérieur...) Favorizarea implicării publice, cu participarea organizaţiilor publice sau private

Principalele pedepse executate în mediul deschis sunt : Suspendarea condiţionată a pedepsei cu închisoarea (SC) Pedeapsă alternativă la detenţie, suspendare condiţionată a pedepsei cu închisoarea (sau amânare condiţionată) se pronunţă pentru o perioadă de 18 până la 36 de luni, şi poate fi însoţită de anumite obligaţii, stabilite de către instanţă. Nerespectarea acestora, ca şi o nouă condamnare pot duce la revocarea suspendării. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, care este răspunzător pentru executarea acestor măsuri, sesizează SPIP-ul pentru a se asigura că acestea vor fi puse în executare. Din ansamblul pedepselor alternative la detenţie, suspendarea condiţionată este considerată a fi măsura cea mai “tradiţională”. Această măsură a constituit debutul, în 1958, al “suspendării condiţionate a la française”, în raport cu suspendarea condiţionată din sistemul anglo-saxon. A se ocupa de condamnaţi conform acestei modalităţi juridice este metoda cea mai veche, dar care a rămas în continuare pertinentă. Obligaţiile care-i revin condamnatului conform acestei măsuri permit, printre altele, indemnizarea victimelor, şi îl obligă pe condamnat să se supună unor îngrijiri medicale şi să aducă dovada. Până la 1 ianuarie 2004, SPIP-urile au monitorizat 105 247 de suspendări condiţionate. Munca în folosul comunităţii: Inspirată din experienţele aşa-zisei "community service" din Marea Britanie, pedeapsa de muncă în folosul comunităţii a fost introdusă în Franţa prin legea din 10 iunie 1983. Aceasta are un obiectiv dublu:

58

- să constituie o alternativă la o pedeapsă cu închisoarea de scurtă durată, - să faciliteze integrarea condamnaţilor majori (de peste 18 ani) sau minori (între 16 şi 18 ani). Pedeapsa, pronunţată de cele mai multe ori de tribunalul corecţional, se calculează în ore de muncă. Este cea de-a doua alternativă la detenţie în ordinea importanţei. La data de 1 ianuarie 2004, 17 990 de condamnaţi la muncă în folosul comunităţii au fost preluaţi de ansamblul serviciilor penitenciare metropolitane de integrare şi probaţiune. Controlul judiciar (CJ) Controlul judiciar a fost introdus prin legea din 17 iulie 1970, şi constă în diverse măsuri, obligaţii sau interdicţii, care îi restrâng libertatea persoanei inculpate, dar evită detenţia. (articolul 137 şi articolele următoare ale CPP). Persoana cercetată, presupusă nevinovată, rămâne în libertate. Totuşi, din motive legate de urmărirea penală sau ca măsură de siguranţă, persoana în cauză poate fi constrânsă la una sau mai multe obligaţii ale controlului judiciar. Atunci când acestea se dovedesc insuficiente pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, persoana urmărită poate fi, în mod excepţional, deţinută provizoriu. Convertirea pedepselor Detenţia nu este singura modalitate de executare a unei pedepse cu închisoarea: Un deţinut poate solicita o convertire a pedepsei cu închisoarea. Acesta înaintează o cerere judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, care hotărăşte, după ce primeşte avizul reprezentantului administraţiei penitenciarelor, şi după ce ascultă rechizitoriul Procurorului Republicii şi observaţiile deţinutului sau ale avocatului apărării. Preschimbările pedepselor, pe care le poate solicita un condamnat, deţinut sau nu, sunt următoarele: - plasarea sub supraveghere electronică - plasarea în exterior - semi-libertatea - liberarea condiţionată Plasarea sub supraveghere electronică Legea din 19 decembrie1997 a permis executarea unei pedepse privative de libertate sub supraveghere electronică. Măsura este hotărâtă de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, fie din proprie iniţiativă, fie la cererea Procurorului Republicii, fie la solicitarea condamnatului. 59

Aceasta se aplică numai când durata totală a pedepsei nu depăşeşte un an. Plasarea în exterior Această măsură este pronunţată de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, pentru pedepse de mai puţin de un an. Măsura poate fi pusă în aplicare cu sau fără supravegherea Administraţiei penitenciarelor. În cel de-al doilea caz, asociaţiile asigură în general urmărirea deţinuţilor, sub controlul SPIP, care informează judecătorul delegat pentru executarea pedepselor cu privire la derularea măsurii. Semi-libertatea Măsură aproximativ echivalentă cu plasarea în exterior, semi-libertatea se diferenţiază în mod esenţial prin faptul că, în acest caz, condamnatul trebuie să fie plasat într-o instituţie de tip penitenciar (Centrul pentru deţinuţi în semilibertate sau aripa specializată din închisoare ). Liberarea condiţionată LC constă în punerea în libertate a condamnatului, atunci când sunt îndeplinite condiţiile legale (un anumit cuantum din pedeapsă care a rămas de executat), însoţită de măsuri de asistenţă şi control menite să favorizeze reintegrarea individului. Spre deosebire de celelalte trei pedepse preschimbate, condamnatul liberat condiţionat nu este luat în evidenţă, ci sub controlul judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. Pentru a beneficia de o liberare condiţionată, condamnatul trebuie să facă dovada unei locuinţe stabile şi a desfăşurării unei activităţi profesionale, ori că are nevoie de îngrijiri medicale ce justifică internarea în spital sau preluarea efectivă de către un centru medico-social.

I.4.2 Originile şi evoluţia muncii neremunerate în folosul comunităţii Legea din 10 iunie 1983 a instituit un nou tip de sancţiune penală în codul penal: munca neremunerată în folosul comunităţii. Această nouă pedeapsă a creat o revoluţie culturală în sânul instituţiei judiciare. Într-adevăr, era pentru prima dată în sistemul judiciar francez, când preşedintele camerei corecţionale avea obligaţia de a-l întreba pe învinuit dacă doreşte sau nu să presteze o muncă neplătită în folosul colectivităţii. Introducerea noţiunii de “alegere” este foarte inovatoare şi noncomformistă. Bineînţeles, practica a demonstrat că alegerea învinuitului rămânea relativă, 60

având în vedere că acesta nu ştia care erau consecinţele refuzului său de a executa o pedeapsă de muncă în folosul comunităţii. Munca neremunerată în folosul comunităţii este o sancţiune penală pronunţată în general de un judecător al tribunalului şi mai rar de judecătorul unei judecătorii. De asemenea, tribunalul pentru minori poate pronunţa această pedeapsă. Pedeapsa nu se cumulează cu o pedeapsă cu închisoarea. Aceasta este pronunţată de judecător după ce a primit acordul învinuitului. Pedeapsa cu muncă în folosul comunităţii poate fi pronunţată în cadrul mai multor regimuri juridice: - ca pedeapsă principală - sub forma unei obligaţii particulare a suspendării condiţionate - ca obligaţie specifică în cazul transformării unei pedepse cu închisoarea de scurtă durată în muncă neremunerată în folosul comunităţii (această dispoziţie nu este practic pusă în aplicare, deoarece este foarte dificil de pus în aplicare) - fie ca pedeapsă complementară pentru anumite infracţiuni rutiere (neprezentarea permisului de conducere, conducere în stare de ebrietate etc.) Pentru toate aceste regimuri juridice, pedeapsa pronunţată de judecător este de minim 40 de ore sau maxim 240 de ore. Judecătorul fixează un termen pentru executarea acestei pedepse, care este de maxim 18 luni. În general, pedeapsa este pronunţată ca pedeapsă principală sau sub forma unei obligaţii particulare a suspendării condiţionate. Din 1987, munca în folosul comunităţii a fost folosită ca pedeapsă complementară pentru anumite infracţiuni rutiere. Era vorba despre o luptă mai eficace a autorităţilor împotriva nesiguranţei rutiere. Ca urmare a diferitelor texte redactate la nivel ministerial, au fost create locuri de muncă în folosul comunităţii în organisme specializate în ajutorarea victimelor accidentelor rutiere: spitale, pompieri, centre de recuperare medicală. Dacă această prevedere rămâne în vigoare, ea este mai puţin practicată în prezent, deoarece este dificil să se propună o astfel de activitate în anumite structuri. De exemplu, activitatea într-un spital este delicată şi nu prea poate fi încredinţată unei persoane alcoolice.

61

I.4.2.1 Aplicarea Munca neremunerată în folosul comunităţii se aplică în general în cazul delictelor uşoare, precum furtul, tăinuirea de lucruri furate, lovituri şi răniri involuntare, ce duc la o incapacitate a victimei pe o perioadă de mai puţin de 8 zile sau consum de stupefiante (canabis). Condamnaţii care beneficiază de această măsură sunt în cea mai mare parte tineri, sau condamnaţi care au comis o infracţiune rutieră. Persoanele condamnate la muncă în folosul comunităţii nu au mai comis în general nici un alt delict, sau cazierul lor judiciar nu îi califică drept delincvenţi notorii. Astfel, tribunalul pronunţă o pedeapsă cu muncă în folosul comunităţii atunci când este evident că învinuitul nu reuşeşte să se integreze. De asemenea, uneori tribunalul adoptă această măsură în cazul studenţilor sau liceenilor care au comis un delict, considerând că aceştia sunt mai utili societăţii prestând muncă gratuită. În ceea ce-i priveşte pe tinerii cu probleme de integrare, aceasta este o ocazie de a intra în contact cu lumea celor ce muncesc, de a învăţa să se trezească dimineaţa, să folosească mijloacele de transport în comun pentru a ajunge la locul de muncă . În Franţa nu se face decât foarte rar o anchetă preliminară pentru acest tip de pedeapsă. Contrar sistemului a anglo-saxon, nu se fac evaluări înainte de a aplica această pedeapsă. Există o excepţie, atunci când, în anumite tribunale, SPIP face o anchetă rapidă pentru Procurorul Republicii. În acest caz, asistentul social îi poate propune tribunalului să pronunţe o pedeapsă prin muncă în folosul comunităţii. În general, în timpul audierilor tribunalului, procurorul poate solicita în rechizitoriul său aplicarea unei pedepse cu munca în folosul comunităţii. Dar această măsură poate fi solicitată şi de avocatul apărăii în pledoaria sa. În orice caz, instanţa are obligaţia de a-l întreba pe învinuit dacă acceptă să execute o pedeapsă cu munca în folosul comunităţii. Învinuitul trebuie să fie prezent în momentul pronunţării sentinţei. Imediat ce condamnatul a acceptat sau a refuzat (în 95% din cazuri răspunsul este afirmativ), instanţa pronunţă sentinţa. Sancţiunea se calculează în număr de ore. Pedeapsa minimă este de 40 de ore, iar pedeapsa maximă este de 240 de ore. Instanţa evaluează cuantumul pedepsei în funcţie de gravitatea faptelor şi/sau de trecutul judiciar al condamnatului şi alege regimul juridic al sancţiunii:

62

-

pedeapsa cu muncă în folosul comunităţii pronunţată ca pedeapsă principală; pedeapsa cu muncă în folosul comunităţii ca obligaţie particulară a unei suspendări condiţionate;

În acelaşi timp, instanţa fixează termenul limită până la care condamnatul trebuie să-şi execute pedeapsa. Acesta este de maxim 18 luni. Termenul se calculează începând de la data la care sancţiunea este considerată definitivă (după perioada în care Procurorul sau condamnatul pot face apel). Acest termen poate fi suspendat de către judecătorul delegat pentru executarea pedepselor în funcţie de două criterii: Primul criteriu este că persoana e închisă ca urmare a unei alte sentinţe. Al doilea criteriu de suspendare a termenului este din “ cauze grave, familiale, medicale, profesionale sau sociale”. I.4.2.2 Executarea pedepsei de muncă neremunerată în folosul comunităţii Executarea pedepsei cu munca în folosul comunităţii este partea cea mai complexă din punct de vedere administrativ deoarece în procesul executării intervin doi actori: - judecătorul delegat pentru executarea pedepselor - asistentul social din serviciul penitenciar de integrare şi probaţiune După aplicarea sentinţei: Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor şi condamnatul După ce instanţa a pronunţat sentinţa, dosarul condamnatului este transmis judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. Judecătorul delegat pentru executarea pedepselor îl convoacă pe condamnat şi redactează un document juridic numit “notificare”. Prin acest act, judecătorul are posibilitatea de a-i reaminti condamnatului care este obiectivul muncii în folosul comunităţii. Apoi, se precizează obligaţiile pe care trebuie să le respecte condamnatul: - să răspundă convocărilor asistentului social al SPIP - să se supună unui examen medical - să informeze judecătorul cu privire la schimbările de adresă ori cele survenite în activitatea profesională etc.. 63

De asemenea, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor poate stabili obligaţiile în funcţie de delictul comis: - să despăgubească victima - să urmeze un tratament (alcoolici sau toxicomani ) etc. Apoi, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor transmite dosarul la SPIP. Un asistent social desemnat de către Directorul SPIP se întâlneşte cu condamnatul. În momentul în care condamnatul se întâlneşte cu asistentul social, acesta din urmă evaluează situaţia socială, familială, profesională şi medicală a condamnatului. Asistentul social stabileşte sarcina cea mai potrivită pentru condamnat în funcţie de criterii de competenţe, dar şi geografice. Într-adevăr, dacă un condamnat are cu precădere anumite competenţe (informatică, forţă fizică...) asistentul social va alege locul de muncă în funcţie de acestea. De asemenea, va ţine cont de sexul condamnatului în alegerea sarcinii propuse. Pe de altă parte, asistentul social va avea grijă ca locul de executare a muncii în folosul comunităţii (MFC) să nu fie prea departe de domiciliul condamnatului, pentru a se evita problemele orare. Asistentul social caută un loc de muncă, pe care-l comunică judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. Acesta din urmă dă un ordin prin care stabileşte locul de muncă şi data la care condamnatul îşi va începe lucrul. Acest ordin este semnat de condamnat şi de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor. I.4.2.3 Relaţiile dintre asistentul social al SPIP şi locul de executare a MFC sau organizaţia gazdă Asistentul social al SPIP are o legătură privilegiată cu locul de executare a MFC. Aceste locuri sunt în general primării, uneori spitale, şi asociaţii. Înainte de începerea MFC, asistentul social prezintă condamnatul organizaţiei gazdă. În cadrul acestei întâlniri sunt precizate detaliile practice: - data începerii lucrului - orele de muncă - echipamentul de lucru (încălţări de protecţie, ţinută de muncă) - masa de prânz (uneori, organizaţia îi oferă condamnatului masa; de cele mai multe ori, SPIP plăteşte masa de prânz) - absenţele justificate ale condamnatului.

64

Asistentul social al SPIP este corespondentul organizaţiei gazdă. Acesta este răspunzător pentru dificultăţile cauzate de condamnat: absenţe, comportament necorespunzător, întârzieri la lucru, rea voinţă, accidente de lucru. Fiecare plasament are o fişă după modelul prezentat la anexă. Când condamnatul creează incidente în mod repetat, asistentul social îl convoacă şi îi face un raport judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. În fiecare organizaţie gazdă, asistentul social are o persoană de legătură care îi va raporta regulat situaţia condamnatului. Acest corespondent diferă de la o organizaţie la alta. În anumite locuri este un responsabil administrativ sau tehnic. Alteori, este un ales, iar în satele mici este chiar primarul. În primăriile sau organizaţiile mari, persoana de contact este Directorul de Resurse Umane. Rolul asistentului social este de a-şi crea o reţea, pentru a evita dificultăţile administrative. De exemplu, poate avea relaţii bune cu un angajat care va ajuta la îmbunătăţirea comunicării în sânul organizaţiei. Comunicarea cu diferiţii actori din organizaţie este foarte importantă şi absolut strategică pentru facilitarea executării MFC. I.4.2.4 Revocarea MFC Când judecătorul delegat pentru executarea pedepselor primeşte un raport negativ cu privire la un condamnat de la asistentul social, evaluează gravitatea situaţiei. Judecătorul îl poate convoca la rândul său pe condamnat şi îi poate solicita Tribunalului revocarea MFC. În general, judecătorul poate să hotărască revocarea MFC în următoarele condiţii: - când condamnatul dă dovadă de multă rea voinţă în executarea pedepsei; - când condamnatul nu mai execută fără vreun motiv clar ; - când dispare fără a comunica o adresă nouă ; - când comite un delict la locul de muncă (de ex., să fumeze canabis, să fie găsit în stare de ebrietate în organizaţia gazdă, să fure, să se bată cu un muncitor sau cu responsabilul cu încadrarea).

65

Asistenţii sociali Asistenţii sociali din Administraţia penitenciarelor se împart în două corpuri: - consilierii de integrare şi probaţiune - asistenţii sociali Ei îndeplinesc aceleaşi sarcini în Administraţia penitenciarelor, dar nu au aceeaşi pregătire profesională. Consilierii pentru integrare şi probaţiune urmează cursurile de doi ani ale Şcolii pentru Administraţia Penitenciarelor. Asistenţii sociali sunt formaţi în institute private timp de trei ani. Consilierii pentru integrare şi probaţiune pot lucra aproape numai în Administraţia penitenciarelor. Asistenţii sociali pot să lucreze în alte administraţii sau în asociaţii. În Administraţia penitenciarelor lucrează aproximativ 2 500 de consilieri pentru integrare şi probaţiune şi asistenţi sociali, pentru 60 000 de deţinuţi şi 120 000 de condamnaţi în mediu deschis.

I.4.3 Statistici relevante I.4.3.1 Mediul deschis: un fenomen în scădere La 1 ianuarie 2004, 123 492 de persoane se aflau în responsabilitatea Administraţiei penitenciarelor ca rezultat al unei măsuri cu supraveghere, faţă de 129 269 la 1 ianuarie 2003 (cf. tabelului 1 anexat). Pentru al treilea an consecutiv, populaţia supravegheată în mediu deschis a fost în scădere (- 4,5%) Grafic : evoluţia numărului de persoane şi de măsuri de urmărire în mediu deschis, din 1989 (la 1 ianuarie) 160.000 140.000 120.000 100.000 80.000 60.000 1989

1991

1993

1995

1997

personnes

66

1999 mesures

2001

2003

Scăderea numărului total de măsuri a fost simetrică cu cea a numărului de persoane. Între 1 ianuarie 2003 şi 1 ianuarie 2004, numărul total de măsuri cu urmărire a scăzut cu 2,6%. Analiza în funcţie de natura urmăririi ne arată unele disparităţi. I.4.3.2 În 2003, o scădere mai importantă proporţional a MFC Între 1 ianuarie 2003 şi 1 ianuarie 2004, pe fondul diminuării cu 2,6 % a numărului total de măsuri, scăderea cea mai importantă s-a înregistrat pentru măsurile de muncă în folosul comunităţii, de la 19 106 la 17 990 de cazuri (5,8%). Numărul de suspendări condiţionate a scăzut cu 2,4%, iar cel al amânărilor condiţionate şi al controalelor judiciare au crescut în aceeaşi măsură, cu 3,3%, în schimb numărul liberărilor condiţionate a crescut cu 6,1%. Grafic : Evoluţia observată între 1/1/2003 şi 1/1/2004 în funcţie de măsuri, procentual 10,0%

6,1%

5,0% 0,0% -5,0% -10,0%

SME* -2,4%

LC

T IG*

CJ et AME -3,3%

Autres

T otal -2,6%

-5,8% -8,5%

* SME: suspendare condiţionată, LC : eliberare condiţionată, TIG: muncă în folosul comunităţii, CJ : control judiciar, AME: amânare condiţionată. Astfel, între cele două date luate ca puncte de reper, pedepsele cu MFC au scăzut cel mai mult proporţional. În general vorbind, scăderea acestei măsuri explică aproape o treime din scăderea numărului total de măsuri cu urmărire în mediu deschis. La 1 ianuarie 2004, numărul cazurilor de MFC urmărite de SPIP era de 17 990 : se ajungea astfel din nou la nivelul atins la 1 ianuarie 1995. Din acel moment, numărul cazurilor de MFC a reprezentat 13,2% din măsurile urmărite (la 1 ianuarie 1996, această proporţie era de 16,2%).

67

Trebuie observată o scădere mai pronunţată a numărului cazurilor de MFC urmărite de SPIP. Scăderea înregistrată la MFC poate fi legată de cea a numărului de dosare deschise sau de cea a duratei medii a preluării în sarcina autorităţilor. Numărul pedepselor cu MFC a rămas stabil între 2002 şi 2003, respectiv 15 707, şi 15 893 în 2000. Această stabilizare a deschiderii dosarelor cu MFC se confirmă dacă studiem statisticile privind condamnările la MFC pronunţate de jurisdicţii. În 2001, au fost pronunţate 18 242 de pedepse cu MFC (pedeapsă principală sau obligaţie în cadrul unei suspendări), iar în 2002 au fost pronunţate 17 900 de pedepse cu MFC. În schimb, analiza indicatorului duratei medii de preluare în sarcina autorităţilor subliniază faptul că durata medie a urmăririi MFC este într-o continuă diminuare din 2001 (se ridica la 14 luni în 2003, 16,3 luni în 2002 şi 17,2 luni în 2001). Grafic : Evoluţia numărului dosarelor MFC deschise şi a duratei medii a preluării în sarcina autorităţilor 30000 20000

Dossiers TIG ouverts

2003

2002

2001

2000

1999

1998

1997

DDos

1996

1995

1994

1993

1992

1991

1990

0

1989

10000

20,0 15,0 10,0 5,0 -

Durée moyenne (en mois)

Astfel, din statisticile anului 2003, rezultă că scăderea observată între 1 ianuarie 2003 şi 1 ianuarie 2004, nu este legată de un număr mai mic de pedepse cu MFC pronunţate la nivelul jurisdicţiilor şi, în consecinţă, de un număr mai scăzut de dosare transmise către Serviciile penitenciare de integrare şi probaţiune, ci de o scădere a duratelor de luare în custodie. Scurtarea duratelor de luare în custodie de către SPIP poate fi datorată următorilor factori:

68

- fie că, la nivelul jurisdicţiilor, numărul de ore de prestat este mai puţin important. - fie că termenele de transmitere a dosarelor la SPIP s-au prelungit, împiedicând în aceeaşi măsură luarea în custodie de către SPIP. - fie că punerea în executare a MFC, la nivelul SPIP este mai rapidă.

69

ANEXĂ MUNCA ÎN FOLOSUL COMUNITĂŢII ORGANIZAŢIA: DENUMIREA: ……………………………………………………………………………... …………………………………………………………………………………… ……………. …………………………………………..NR. DOSAR: ……………………………………... ADRESA: …………………………………………………………………………………… ………………………………………….NR. DE TELEFON......………………. NUMELE REPREZENTANTULUI: ………………………………………………………… …………………………………………………………………………………… ……………. SARCINILE PROPUSE:

I

70

NATURA: ………………………………………………………..……....... ………………………………………… NR. DE POSTURI: ………..…….……….…… LOCUL EXECUTĂRII MUNCII:................................................................ ……………………………………………….… MODALITĂŢI DE EXECUŢIE:.................................................................. ………………………………………………….…… NUMELE RESPONSABILULUI:................................................................ ………………….............NR. DE TELEFON: .…………………...………. OBSERVAŢII SPECIALE:........................................................................... ………………………………………………………………...................... …………………………………………………………………………...… ……………... ............................................................................................... …………………………………………………………………………….. ………………

II

NATURA:...................................................................................................... …………………………………………NR. DE POSTURI: ……....…… LOCUL EXECUTĂRII MUNCII:................................................................ …………………………………………………….…................................. ……………………………………………………………………………... ……………… MODALITĂŢI DE EXECUŢIE:.................................................................. ……………………………………………………….. ................................ ……………………………………………………………………………... ………….…… NUMELE RESPONSABILULUI:................................................................ ……………………………………….NR. DE TELEFON: ……...……….. OBSERVAŢII SPECIALE: .......................................................................... ………………………………………………………………....................... ……………………………..……………………………………………… ……………………………...……………………………………………....

71

I.5 Prezentarea sistemului de muncă în folosul societăţii în Suedia Andrew Heap Consilier de probaţiune I.5.1 Sistemul sancţionator Codul Penal actual a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1965. Acesta conţine prevederi referitoare la majoritatea actelor care constituie infracţiuni în Suedia, precum şi prevederi generale referitoare la toate infracţiunile, pedepsele pentru infracţiuni şi aplicabilitatea legislaţiei Suediei. Codul Penal conţine un număr de capitole în care sunt descrise diversele tipuri de infracţiuni, calificate drept minore, normale şi grave. Capitolele 25, 26, 27 şi 28 stipulează tipurile de pedepse – amenzi, închisoare, sentinţe condiţionate şi probaţiune - şi circumstanţele în care sunt aplicate. Capitolul 31 reglementează plasamentul în îngrijire specială. Cea mai uşoară pedeapsă este amenda, cea mai grea este închisoarea, care poate merge de la 14 zile la închisoare pe viaţă. Atât sentinţele condiţionate cât şi probaţiunea pot înlocui o condamnare la închisoare, şi ambele pot fi combinate cu amenzi. O condamnare condiţionată are asociată o perioadă de probă de 2 ani, fără supraveghere. Probaţiunea implică supravegherea pe o perioadă de un an, şi o perioadă de probă de 3 ani. În cazuri speciale perioada de supraveghere poate fi prelungită peste un an, atunci când infractorul este supus unui tratament.

I.5.2 Evoluţia muncii neremunerate în folosul comunităţii În anii 1980 a luat naştere o dezbatere referitoare la modul în care societatea abordează problema tinerilor infractori şi la nevoia de a introduce noi pedepse pentru această categorie. Sistemul de muncă neremunerată în folosul comunităţii, utilizat în acel moment în Marea Britanie, Danemarca şi alte state europene, a fost punctul de plecare pentru introducerea sistemului de muncă neremunerată în folosul comunităţii şi în Suedia. O perioadă de testare de 3 ani, în 5 locaţii pilot din Suedia, a precedat extinderea la nivel naţional a sistemului de muncă în folosul comunităţii în anul 1993. La momentul respectiv era interpretat ca o pedeapsă adresându-se în principal infractorilor cu vârste între 16 şi 24 de ani. Munca neremunerată în folosul comunităţii era hotărâtă prin 72

ordin judecătoresc, putea fi asociată probaţiunii şi urma să înlocuiască pedepsele cu închisoarea pe perioade mai mici de 12 luni. Numărul de ore de muncă în folosul comunităţii era stabilit de instanţă, şi varia între 40 şi 240 de ore. În concordanţă cu eforturile guvernului de a reduce numărul de deţinuţi în închisorile din Suedia, în mod special al celor ce executau pedepse scurte, alte două reforme ale sistemului de pedepse au fost introduse în ultimul deceniu al secolului XX. Prima a fost introducerea supravegherii electronice intensive ca modalitate de executare a condamnărilor la închisoare între 1 şi 3 luni. Cea de-a doua viza posibilitatea de a combina o pedeapsă condiţionată cu o pedeapsă la muncă în folosul comunităţii, şi a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1999. În prezent munca neremunerată în folosul comunităţii nu este o pedeapsă destinată în mod specific infractorilor tineri, iar peste o jumătate din infractorii condamnaţi au peste 24 de ani. Munca neremunerată în folosul comunităţii nu este o pedeapsă de sine stătătoare, ci trebuie asociată unei pedepse principale. Legea prevede ca infractorul trebuie să îşi dea consimţământul de a executa muncă în folosul comunităţii. Aşa cum am menţionat mai sus, principalele pedepse în Codul Penal suedez sunt amenda şi închisoarea. Acestea pot fi înlocuite, după realizarea unei evaluări de către instanţă, de pedepse condiţionate sau probaţiune, ambele putând fi combinate cu amenda. I.5.2.1 Sentinţa condiţionată la muncă în folosul comunităţii Sentinţele condiţionate se adresează în primul rând persoanelor care au comis o singură infracţiune şi nu există motive să se creadă că individul respectiv va mai comite infracţiuni în viitor. În practică, o sentinţă condiţionată implică suspendarea pedepsei cu condiţia ca individul respectiv sănu mai comită infracţiuni pentru o perioaă de doi ani. Persoanele care au primit o sentinţă condiţionată nu sunt plasate în supraveghere. Sentinţa condiţionată poate fi asociată cu un ordin de a presta munca în folosul comunităţii, cu condiţia ca acuzatul să îşi dea acordul în această privinţă. Instanţa decide în ceea ce priveşte numărul de ore de muncă ce urmează să fie prestate – minimum 40 de ore, maximum 240 - şi se asigură că numărul de ore de muncă ce trebuie prestate este potrivit cu gravitatea infracţiunii săvârşite. 73

Verificările în ceea ce priveşte prestarea muncii sunt efectuate de către serviciul de probaţiune. I.5.2.2 Probaţiunea cu pedeapsa muncii în folosul comunităţii Probaţiunea asociată cu munca neremunerată în folosul comunităţii a fost aplicată ca formă de tratament încă din 1993. Instanţa decide asupra numărului de ore de muncă ce trebuie prestate– minimum 40 de ore, maximum 240 - şi se asigură că numărul de ore de muncă care trebuie prestate este potrivit cu gravitatea infracţiunii săvârşite. În cadrul sentinţei este stipulată pedeapsa cu închisoarea pe care clientul urmează să o execute dacă nu execută pedeapsa muncii în folosul comunităţii în mod satisfăcător. Clientul se află în supraveghere. Costurile zilnice pentru un client care a primit pedeapsa muncii în folosul comunităţii este de 103 SEK.

I.5.3 Procedura de aplicare a muncii neremunerate în folosul comunităţii Majoritatea audierilor în procesele penale în Suedia sunt precedate de prezentarea de către Serviciul de probaţiune a unui raport de evaluare către instanţă. Una dintre îndatoririle serviciului este de a informa acuzatul asupra sistemului de muncă în folosul comunităţii şi de a evalua dacă infractorul poate executa o astfel de sarcină. O persoană este evaluată ca fiind aptă de a executa muncă în folosul comunităţii dacă se presupune că poate îndeplini sarcini uzuale la locul de muncă, ex. respectarea programului de muncă, capacitatea de cooperare, capacitatea de a îndeplini sarcinile, lipsa influenţei băuturilor alcoolice sau a drogurilor la locul de muncă etc. De regulă examenul medical sau raportul medical nu sunt obligatorii în realizarea evaluării. Astfel de proceduri pot fi necesare dacă starea de sănătate a persoanei respective este nesatisfăcătoare, dacă persoana suferă de un handicap, iar Serviciul de probaţiune trebuie să aibă dovezi pentru a declara persoana respectivă inaptă de muncă în folosul comunităţii. Problemele legate de consumul de alcool sau droguri nu descalifică automat o persoană în vederea executării unei pedepse de muncă în folosul comunităţii, deşi utilizarea curentă sau activă a narcoticelor implică în majoritatea cazurilor declararea persoanei în cauză inaptă de a executa muncă în folosul comunităţii.

74

Instanţa este cea care decide dacă o persoană este condamnată la muncă în folosul comunităţii. Persoana respectivă trebuie să-şi dea consimţământul în timpul audierilor, şi are dreptul de a-şi schimba hotărârea şi după prezentarea referatului de evaluare. O pedeapsă condiţionată combinată cu muncă în folosul comunităţii implică o perioadă de probă de 2 ani, fără supraveghere. Munca neremunerată în folosul comunităţii constă în prestarea unor activităţi neplătite de la 40 la 240 de ore. Numărul exact de ore de muncă este stabilit de către instanţă, care trebuie, de asemenea, să menţioneze durata pedepsei cu închisoarea care s-ar fi aplicat dacă nu ar fi fost emis ordinul de muncă în folosul comunităţii. Toate orele de muncă în folosul comunităţii trebuie executate în max. 2 ani de la pronunţarea sentinţei. Acest termen nu poate fi prelungit. Pedeapsa condiţionată combinată cu muncă în folosul comunităţii a înlocuit în mare măsură pedeapsa cu închisoarea pe perioade scurte, în două treimi dintre cazuri alternativa pedepsei cu închisoarea vizând o perioadă de maximum 1 lună. Un ordin de probaţiune poate fi, de asemenea, combinat cu obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii de la 40 la 240 de ore. Probaţiunea implică faptul că instanţa consideră că infractorul trebuie supravegheat, dar că doar supravegherea nu este o pedeapsă suficientă pentru infracţiunea în cauză. Instanţa poate, de asemenea, evita condamnarea la închisoare şi poate alege în schimb condamnarea la muncă în folosul comunităţii. Pedeapsa cu muncă în folosul comunităţii de la 40 la 240 de ore înlocuieşte pedeapsa cu închisoare de la 1lună la aproximativ 11 luni. Orele de muncă în folosul comunităţii trebuie executate înainte de expirarea perioadei de supraveghere, adică 1 an. O persoană poate executa muncă în folosul comunităţii şi pe o perioadă mai lungă de un an, cu condiţia ca perioada de probă să nu fi expirat. Administraţia închisorilor şi serviciilor de probaţiune din Suedia are responsabilitatea de a pune în executare obligaţia de muncă neremunerată în folosul comunităţii, ceea ce implică atât plasarea, cât şi controlul persoanelor care execută această obligaţie. Serviciul de probaţiune este o organizaţie publică în cadrul sistemului penal naţional şi finanţată exclusiv de la bugetul statului. Funcţionarea serviciului de probaţiune este reglementată printr-o serie de ordonanţe, dintre care Ordonanţa Kvvjs 2002:5 reglementează toate aspectele legate de munca neremunerată în folosul comunităţii. 75

În ceea ce priveşte suspendarea unei sentinţe, imediat ce sentinţa devine definitivă serviciul adresează infractorului condamnat o scrisoare prin care acestuia i se cere acceptul pentru o întâlnire. De regulă, infractorul are la dispoziţie 2 săptămâni pentru a se prezenta la serviciu, după care i se trimite un reminder. În cele mai multe cazuri serviciul trimite şi o a treia scrisoare, conţinând şi informaţia că dosarul va fi retrimis la procuror în cazul în care infractorul nu răspunde cererii. În situaţii similare în care un infractor condamnat la supraveghere refuză să coopereze, dosarul este analizat de Comitetul de supraveghere, care retrimite cazul procuraturii. Procurorul este cel care va înainta dosarul aceleiaşi instanţe care a pronunţat sentinţa şi va cere revocarea sentinţei iniţiale. Munca neremunerată în folosul comunităţii poate fi executată doar în cadrul organizaţiilor non-profit, instituţiilor religioase, sportive, sau altor asociaţii de voluntari. Autorităţile locale şi administraţiile publice pot accepta plasamente, dar munca prestată nu trebuie să implice sarcini care revin personalului permanent al instituţiei. Plasamentele către instituţii private, instituţii pe profit sau persoane fizice nu sunt permise. În cadrul organizaţiilor non-profit, sarcinile îndeplinite ţin de regulă de munca necalificată, ex. curăţenie, tuns iarba, lucrări de tâmplărie simple, sau ca lucrător în magazine cu articole second hand sau cafenele. Plasamentul se decide de comun acord cu clientul, care poate sugera instituţia. Deşi clientul are un cuvânt de spus în ceea ce priveşte instituţia în care va fi plasat, serviciul este cel care ia hotărârea finală. Plasamentul trebuie să fie realizat în 8 săptămâni după ce sentinţa devine definitivă. Serviciul trebuie să controleze fiecare şedinţă de lucru, fie prin vizite directe, fie prin telefon. Aceste verificări se realizează de către un supervizor civil, angajat de serviciu. Organizaţia care primeşte plasamente nu este obligată să controleze sau să verifice prezenţa clientului. Orarul de lucru este decis împreună de client, organizaţia care primeşte plasamentul şi Serviciul de probaţiune şi este planificat în avans. Pentru perioade scurte, toate orele de muncă în folosul comunităţii pot fi programate într-o singură zi, în timp ce plasamentele mai lungi trebuie planificate pe 76

perioade de câte 2-3 luni în avans. Dacă clientul doreşte să modifice orarul de muncă, aceasta se va face cu acordul instituţiei şi al Serviciului de probaţiune. Dacă infractorul respectiv se îmbolnăveşte, este obligat să anunţe atât serviciul, cât şi locul de muncă. Timpul pierdut se va recupera ulterior. Dacă un client are un comportament neadecvat, ex. întârzie la muncă, absentează, refuză să îndeplinească sarcinile, este sub influenţa alcoolului sau a drogurilor, serviciul investighează situaţia şi discută cu persoana în cauză. Dacă nu se obţine nici un progres, iar clientul a primit o condamnare condiţionată, cazul poate fi înaintat direct procurorului, care poate emite un avertisment sau poate trimite dosarul în instanţă pentru revocare. În cazul unui infractor aflat sub supraveghere, acesta este convocat la o întâlnire cu Consiliul de Supraveghere, care decide dacă un avertisment este suficient sau dacă este cazul să trimită dosarul în instanţă. În ambele cazuri instanţa poate decide să îi ofere infractorului încă o şansă sau să anuleze sentinţa şi să pronunţe o alta. Munca neremunerată în folosul comunităţii este încheiată atunci când toate orele de muncă stabilite au fost executate. Pentru pedepsele condiţionate, Serviciul notează această menţiune în registrul clientului, şi închide cazul. Dosarul cazului este apoi trimis Administraţiei Naţionale a Închisorilor şi Probaţiune pentru a fi arhivat. În cazul persoanelor sub supraveghere, se notează în dosarul persoanei că a fost efectuată munca neremunerată în folosul comunităţii, iar supravegherea continuă în general timp de un an de la pronunţarea sentinţei.

I.5.4 Tendinţe de viitor Legislaţia actuală a fost adoptată în 1999 şi nu există indicii că se intenţionează modificarea ei.

I.5.5 Statistici De la introducerea în 1999 a pedepselor condiţionate cu muncă în folosul comunităţii, numărul acestor pedepse a crescut de la 2.048 la peste 3.300 infractori pe an. Această creştere nu a fost însoţită de o reducere a numărului de infractori condamnaţi la probaţiune sub supraveghere şi muncă în folosul comunităţii, care a rămas relativ constant în jur de 900-1.000 pe an. Statisticile prezentate mai jos se referă la numărul de sentinţe, clasificate în probaţiune sau sentinţe condiţionate şi în funcţie de principala infracţiune comisă. Un tabel indică distribuţia numărului de ore pe tipul de pedeapsă aplicată. În general se observă că pedepsele condiţionate sunt însoţite de un 77

număr mai mic de ore de muncă în folosul comunităţii decât ordinele de probaţiune, marea majoritate în jur de 40-60 de ore. Cele mai frecvente infracţiuni sunt vătămarea corporală şi conducere auto sub influenţa alcoolului. Numărul de pedepse cu muncă în folosul comunităţii, pe categorii de infracţiuni şi an, în Suedia 1. Numărul de condamnări la muncă în folosul comunităţii: probaţiune sub supraveghere Infracţiune

2000

2001

Infracţiuni violente Infracţiuni sexuale Infracţiuni patrimoniale Jaf Fraudă Conducere auto sub influenţa alcoolului Droguri/contrabandă

307 5 151 36 44 235

% 32,1 0,5 15,8 3,8 4,6 24,6

75

7,8

Total

957

2002

290 7 154 30 43 253

% 29,1 0,7 15,4 3 4,3 25,4

317 6 155 31 39 274

% 30,4 0,6 14,9 3 3,7 26,3

94

9,4

101

9,7

996

1043

2. Numărul de condamnări la muncă în folosul comunităţii: pedepse condiţionate Infracţiune

2000

2001

Infracţiuni cu violenţă

917

% 35,7

Infracţiuni sexuale Infracţiuni patrimoniale

11 81

0,4 3,2

18 90

Jaf Fraudă Conducere auto sub influenţa alcoolului Droguri/contrabandă

7 116 1.003

0,3 4,5 39

7 120 1.105

76

3

141

Total

2.569

78

1.013

2.960

2002 % 29, 1 0,7 15, 4 3 4,3 25, 4 9,4

1.146

% 34,3

26 76

0,8 2,3

149 149 1.277

0,3 4,5 38,2

169

5,1

3.344

3. Numărul de ore de muncă în folosul comunităţii pentru probaţiune sub supraveghere şi pedepse condiţionate Număr de ore 40 40