Logicism și antilogicism în gramatică - în vol. Teoria limbajului și lingvistica generală [PDF]

Zitiervorschau

EUGENIU COŞERIU

TEORIA LIMBAJULUI si,

LINGVISTICA GENERALĂ CINCI STUDII

Ediţie în limba română de Nicolae SARAMANDU

Editura Enciclopedică Bucureşti, 2004

LOGICISM ŞI ANTILOGICISM ÎN GRAMATiCĂ

1.1. Sarcina de a defini conceptele pe care se bazează gram a~ şi, în particular~~erbale şi ~ramaticale, aparţine acelei secţiuni a teoriei lingvistice care a fost numită în mod tradiţional "gramatică logică" sau "gramatică generală". Şi trebuie să recunoaştem că neîncrederea cu care mulţi autori privesc conceptele gramaticalereprezintă, în mare parte, o reacţie justificată împotriva erorilor grave, de asemenea tradiţionale, ale acestei discipline; sunt erori datorate tocmai .Jogicismului" ei şi pretenţiilor de a ajunge la o generalitate rău înţeleasă. Dar nici o eroare nu este numai eroare. În realitate, gramatica "logică" ajunge la un rezultat fundamental, pe care antilogicismul excesiv îl ignoră de obicei, creând alte confuzii, la fel de grave ca şi cele ale logicismului. 1.2. După cum se ştie, gramatica "logică" a fost deseori criticată 1 , iar uneori chiar foarte aspru. Dar această critică nu s-a făcut I Cf., de exemplu, Ch. Senus, Le parallelisme logico-grammatical, Paris, 1933; idem, La langue, le sens, la pensee, Paris, 1941; E. Sapir, Language, New York, 1921, p. 86 Ş.u.; K. Vossler, Gesammelte Aufsătze zur Sprachphilosophie, trad. sp. Filosofia del lenguaje', Buenos Aires, 1947, p. 27 ş.u.; L. Hjelmslev, Principes de grammaire generale, Copenhaga, 1928, p. 272 ş.u.;

239

vi~

/~

/'

totdeauna într-un mod pe deplin coerent şi, mai ales, ?u s-a făcut rară a comite greşeala de a nimeri alături de ţintă. Intr-adevăr, diverşi autori - acceptând implicit premisa logicistă conform căreia logicitatea ar trebui să se găsească în limba abstractă sau în dictionar - au 'crezut că pot să opună identificării eronate a limbajului cu gândirea logică o antinomie l~ fe~ de er?nat~ între limbaj şi logică, până într-acolo încât să considere limbajul ca ilogic" irational" contrar logicii" etc/. Aşa se întâmplă, de "exemplu,''''când presupusei '" unităţi a logicii i se opune varietatea gândirii .Jdiomaticc'"; când cunoscuta observaţie a lui L. L~vyBruhl, conform căreia anumite limbi evidenţiază o "mentalItate prelogică", este citată ca dovadă a independenţei limbajului de logică" (pe când ea înseamnă exact contrarul, căci implică faptul că celelalte limbi ar trebui să reflecte o "mentalitate logică"); sau când discutia despre categoriile reale ale vorbirii se face din punctul de vedere al "claselor de cuvinte" ale normei. 1.3. Un exemplu clar al acestei ultime incongruenţe este cel al lui K. Vossler: "Păcat că logica gramaticală nu-şi propune niciodată să coincidă cu logica adevărată. Păcat că limba nu-şi propune să renunţe la prostul obicei de a folosi reprezenta~tul conceptului de substanţă, substantivul, pentru a expnma semnificaţii modale, relative şi chiar ireale; de a ridica adjecti~l în planul substanţei; de a pune substanţa la gradul comparati:; de a schimba multiplicitatea în calitate ..."s. Pe lângă confuzia A. Alonso şi P. Henriquez Urefia, Gramatica castellana. Primer cursor; Buenos Aires, 1947, p. 220-221. 2 Cu privire la excesele antilogiciştilor, cf H. Schuchardt-Brevier', Halle, 1928, p. 322-325; B. Croce,,, Questa tavola rotonda quadrata ", în Problemi di estetica, Bari, 1949, p. 173-177; şi, în prezentul volum, Formă şi substanţă în sunetele limbajului, nota 157. 3 Cf., de exemplu, E. Sapir, Language, loc. cit.; L. Hjelmslev, Principes,

e

p.31. 4 5

240

Vezi, de exemplu, L. Hjelmslev, Principes, p. 22. K. Vossler, Filosofia del lenguaje, p. 29-30.

asupra conceptului de 'substanţă', care nu se opune-în nici un fel semnificaţiilor modale, relative şi ireale (cf. 3 există aici, în acelaşi timp, o critică adecvată a erorii logiciste şi a celei antilogiciste. Eroarea logicistă constă în plasarea categorii lor verbale în "limbă", făcându-le să corespundă unor clase fixe de cuvinte.' Erorea antilogicistă constă în a crede că acest fapt invalidează, într-un fel, realitatea categoriilor ca funcţii semantice ale vorbirii. De fapt, adjectivul 'ridicat în planul substanţei' este pur şi simplu un substantiv sau, dacă se preferă formularea, un "cuvânt" care în norma limbii este de obicei adjectiv, dar care, într-un anume act concret, este substantiv şi corespunde acestei categorii, perfect definibilă ca atare. Critica privind categoriile o face Vossler prin intermediul categoriilor înseşi şi nu observă că eroarea gramaticii "logice" este doar o eroare de perspectivă. IA. Alţi autori cad într-un logicism invers, încercând să identifice cauza incoerenţelor de gândire în expresia lingvistică", dar nefăcând, în realitate, altceva decât să corecteze limbajul

Ai:

6 Este unul din locurile comune ceea ce - cu o aroganţă nejustificată de importanţa ideilor exprimate, între confuzii de toate felurile - proclamă C. K. Ogden şi 1. A. Richards, The Meaning of Meaning, trad. sp. El significado del significado, Buenos Aires, 1954, ca să nu mai vorbim de ideile mai mult decât extravagante exprimate de A. Korzybski, Science and Sanity, Lancaster Pa., 1933 şi de şcoala sa "antiaristotelică" de neo-i.semantişti", după care majoritatea relelor din lume s-ar datora folosirii improprii a cuvintelor. Cu privire la iluzia şi la confuziile pe care se întemeiază asemenea atitudini, cf. B. Croce, Il linguaggio come errore, în Conversazioni eri/iche, 12, Bari, 1924, p. 105-107. De altfel, Platon arăta deja că adevărul şi falsitatea se prezintă nu în nume, ci în gândire; cf. A. Pagliaro, Sommario di linguistica arioeuropea, 1, Roma, 1930, p. 17, şi W. M. Urban, Language and Reality, trad. sp. Lenguaje y realidad, Mexico, 1952, p. 16. În ceea ce priveşte iluziile "semantiste", vezijudicioasele observaţii ale lui M. Schlauch, The Gift of Tonguesr, Londra, 1949, p. 130 ş.u, Cât priveşte dogmatismul şi fundamentala debilitate logică a îndrăzneţelor construcţii ale lui A. Korzybski, vezi critica fără drept de apel (deşi insuficient de severă în concluzii) a lui M. Black, Language and Philosophy, trad. it. Linguaggio ejilosojia, Milano, 1953, p. 279-309. Părerea conte lui Korzybski

241

pentru a-l adecva la ceea ce, în opinia lor, ar trebui să fie logica. Aceasta implică examinarea limbajului ca şi cum ar fi vorba de un "cod" convenţional. Exigenţele de stabilitate şi nonambiguitate ale "limbajelor" ştiinţifice sunt, rară indoială, legitime, între anumite limite şi cu scopuri determinate, dar ele nu justifică încercările de a identifica aceste sisteme "construi te" cu limbile istorice, care se structurează într-un mod cu totul diferit? 1.5. Este necesar, deci, să încercăm să clarificăm care sunt e~ esenţiale ale logicismului lingvistic, pentru a arăta în ce mod pot fi ele eliminate rară a comite erori antilogiciste. O eroare nu se combate cu o altă eroare: singurul lucru care se obţine în acest fel este să avem două erori în loc de una. 2rmăa logicismului însuşi. 3.2.1. Erorii logiciste de a considera limbajul ca produs al gândirii logice, antilogicismul extrem îi opune, cum deja s-a remarcat, eroarea de a considera limbajul ca "ilogic", "contrar logicii", "străin gândirii raţionale". Însă limbajul nu este "ilogic", ci doar anterior gândirii logice. Considerat în realitatea sa istorică limbajul este logos semantic, care, în actele de vorbire, prezintă determinări ulterioare: adică, fără a înceta să fie semantic este în plus, fantastic (poezia), apofantic (expresia logică) sa~ pragmatic (expresia practică). Şi, bineînţeles, limbajul nu este "străin" de nici una dintre aceste trei forme dat fiind că le contine pe toate trei ca nediferenţiate. Nu este străin pentru că el există numai în acte orientate la modul fantastic, logic sau practic şi

t le opune de obicei

I

29

Cf. E. Sapir, Language, p. 125.

30

J. Vendryes, Le Langage', Paris, 1950, p. 275.

31

H. Delacroix, Ellenguaje, în G. Dumas, op. cit., p. 195, 197 (vezi nota 18).

250

pentru că orice expresie poate fi privită sub unul dintre aceste trei aspecte: semanticitatea este trăsătura constantă şi definitorie a limbajului, dar semanticitatea pură nu. se găseşte nicăieri în mod concret, ci se delimitează numai pentru exigenţele cercetării. Asemenea exigenţe sunt justificate atunci când e vorba de studierea aspectelor comune, a moduri lor semnificative constante pe care limbajul le prezintă în actele de vorbire orientate în diverse feluri. Aşa se întâmplă, de exemplu, în cazul categorii lor ver~ale. Într-adevăre;mni~c~tiv (nu semnificaţia) al unui cuvant precum Sacrale, In propoziţia Socrate este muritor, este constant şi independent de faptul că această propoziţie este enunţată într-un silogism, într-un poem sau pur şi simplu pentru a o speria pe Xantipa. Aceasta era, cu adevărat, intuiţia profundă a gramaticii "logice", umbrită de identificarea între semantic şi logic. Dar antilogicismul, pentru a evita eroarea logicistă, ignoră tocmai această intuiţie şi ajunge, în diferitele sale forme, să considere categoriile verbale drept convenţii ori simple scheme formale, sau să le facă dependente de un ambiguu "sentiment al vorbitorului" . 3.2.2. Totuşi, categoriile verbale nu sunt convenţionale, ci sunt realităţi ale vorbirii. Stabilirea unei categorii verbale nu df:pinde de o simplă decizie arbitrară, ca, de exemplu, stabilirea datei când "începe" evul mediu. Limitele evului mediu nu există înainte şi independent de decizia noastră, dat fiind că e vorba de un concept care se stabileşte prin convenţie, în planul procesului de cercetare. În schimb, categoriile verbale sunt realităţi ale limbajului, existând independent de decizia noastră de a le delimita şi defini'". Dacă ar fi fost convenţionale, nu ar fi fost necesar să demonstrăm acest lucru: ar fi fost suficient

I

1

32 Cf. K. G. Ljunggren, Towards a Definition ofthe Concept ofPreposition, în SL, V, p. 7.

251

să arătăm când şi în ce termeni s-a stabilit convenţia. În plus, ele nu ar fi putut prezenta nici o dificultate reală. Nimănui nui este greu să atribuie anul 1493 epocii moderne, dacă acceptă că evul mediu se termină la 1492. Cel mult, s-ar putea constata divergente între conventii diferite. În realitate, orice încercare de a de~~:mstra că unel~ definiţii ale categoriilo;verbaie s~t convenţlOna ŞI ca nu-şi găsesc confirmarea în anumite cazuri ~~ează tocmai ~]Jn~~.§_~n;a categoriilor reale. Aşa, de exemplu, observaţia că o formă ca blanco este uneori adjectiv iar alteori substantiv nu presupune în nici un fel convenţionalitatea conceptelor de 'adjectiv' şi de 'substantiv'. Dimpotrivă, chiar pentru a face această obiecţie trebuie să ştim care sunt adjectivele şi substantivele reale. Prin urmare, obiecţia. este valabilă numai cu privire la eroarea de a atribui un mod semnificativ constant unei forme abstracte, care, tocmai, este [ o eroare logicistă. Delimitarea categoriilor verbale nu este analogă nici distincţiei care se stabileşte, de exemplu, între morfologie şi sintaxă. Distincţiile de acest ultim tip se situează in alt plan: se referă la gramatică şi nu la limbaj. Morfologia ys~ nu există înainte de definiţia formală, pe b'aza căreia se structurează aceste concepte, şi nu sunt realităţi ale vorbirii, ci sunt scheme ale acelei vorbiri despre vorbire, care este gramatica, adică scheme ale unui metalimba '. Discuţiile în acest sens ţin nu de teoria lingvistică teon tm ajului), ci de teoria lingvisticii: sunt, în realitate, discuţii epistemologice. Şi sunt adesea inutile, căci un metalimbaj poate asuma structuri diferite, după obiectele de studiu, şi poate chiar să fie aşa cum se stabileşte să fie, cu condiţia de a rămâne coerent şi de a fi exhaustiv în ceea ce priveşte scopurile pe care şi le propune+'. 33 Caracterul convenţional şi a posteriori al distincţiei Între morfologie şi sintaxă a fost În mod just relevat de V. Pisani, Actes du Sixieme Congres

252

i

f

3.2.3. De asemenea, categoriile nu pot fi identificate nici cu schemele formale în care se matenalIzeaza. Acestea servesc 1