34 1 45KB
Leoaică tânără iubirea și În dulcele stil clasic – N. Stănescu N. Stănescu a fost poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. El aparține curentului literar neomodernism, curent care repr. o reluare a modernismului interbelic, în care scriitorii moderniști au devenit modele catalizatoare pt. actualul curent literar. Tema poeziei ,, Leoaică tânără iubirea” o reprezintă iubirea proiectată pe axa ascensională a lumii, iar în poezia ,,În dulcele stil clasic”, tema poeziei este erotică, dar iubirea nu mai este o leoaică tânără, o energie ce poate reordona universul, ci este aici un simplu pretext liric, o iubire întâmplătoare. Titlul poeziei ,, Leoaică tânără iubirea” este sugestiv în ceea ce privește conținutul discursului liric, acesta conține o metaforă identificată prin opoziția ,,iubirea”. Titlul poeziei ,,În dulcele stil clasic” reflectă întoarcerea poetului la teme, procedee, convenții ale literaturii trecutului, față de care atitudinea este de admirație și totodată de ușoară ironie. Poezia ,, Leoaică tânără iubirea”, compozițional, este alcătuită din trei secvențe lirice corepunzătoare celor trei strofe: întâlnirea cu iubirea, metamorfoza universului și constatarea caracterului ireversibil al metamorfozei. Poezia ,,În dulcele stil clasic” este alcătuită din cinci catrene și un vers liber. În prima strofă a poeziei ,, Leoaică tânără iubirea” este reluată metafora titlului, iar întreaga strofă este organizată pe mitul străvechi. Prima strofă a poeziei ,,În dulcele stil clasic” ilustrează lirismul obiectiv și exprimă idea conform căreia iubirea suavă este o galanterie a naturii. În a doua strofă din poezia ,, Leoaică tânără iubirea” asistăm la o metaforă a eului. Imaginea cercului cu figură geometrică perfectă, amintește de sfera eminesciană ,,Din sfera mea veni cu greu” din ,,Luceafărul”. A doua strofă din poezia ,,În dulcele stil clasic” sugerează prin lirism obiectiv plasarea iubirii într-o ,,înserare-n seară”, sentimental fiind perceput superficial și efemer ca un ,,pas de domnișoară” care trece la fel de repede cum a venit ,,dintr-o pasăre amară”. În ultima strofă a poeziei ,,Leoaică tânără iubirea” înțelesul senzorial se pierde ,,Mi-am dus mâna la sprânceană/ la frunte și la bărbie/ dar mâna nu o mai știe”. Strofa a treia a poeziei ,,În dulcele stil clasic” exprimă aceeași idee a unui sentiment superficial, care durează puțin, numai ,,o secundă, o secundă”, din care cauză, eul liric are un ton persiflant. În ambele poezii sentimentul are condiții cromatice: în poezia ,,În dulcele stil clasic” ,,el avea roșcata fundă”, iar în poezia ,,Leoaică tânără iubirea iubirea” o ,,leoaică arămie”. Strofa a patra a poeziei ,,În dulcele stil clasic” așază eul liric în ipostaza unui suflet împovărat parcă de un bluestem, deoarece el înregistrează ,,parcă pe timpanul meu”, trecerea iubirii care nu mai este un sentiment profund. În ultima strofă a acestei poezii eul liric afișează o atitudine
contemplativă, viziunea iubirii este una exterioară și nu o stare interioară, profundă generatoare de energie. În concluzie, poezia ,,Leoaică tânără iubirea” este o romanță contabilă a iubirii, sentiment materializat de N. St., stare sufletească ce capătă putere demiurgică asupra sensibilității eului poetic, iar poezia ,,În dulcele stil clasic” constituie o poetică a existenței și cunoașterii, ea depășește cadrul unei arte poetice, deoarece pt. poetul neomodernizat, iubirea și creația aparțin, în egală măsură, planului existenței și planului cunoașterii.