Comentariu - Nichita Stănescu - În Dulcele Stil Clasic [PDF]

Zitiervorschau

,, În dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu Poezia ,, În dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu a fost publicată în 1970, fiind așezată în fruntea volumului omonim pentru care este o artă poetică. Volumul aparține celei de-a doua etape de creație , poetul manifestându-se ca un constructor în interiorul limbajului. Poezia constituie o poetică a existenței și a cunoașterii și depășește cadrul unei arte poetice deoarece autorul surprinde clipa unică de revelație a absolutului, dar îi dublează semnificația, poezia având două chei de lectură: poezie erotică și artă poetică. Pentru poet, atât iubirea cât și creația aparțin, în egală măsură, planului existenței și planului cunoașterii.

1. Încadrare în curent: - Elemente neomoderniste: ambiguitatea planurilor și a limbajului, reprezentarea abstracțiilor în formă concretă, insolitul imaginilor artistice, subtilitatea metaforei, noile sonorități și semnificații obținute prin plasarea unpor clișee verbale din poezia înaintașilor în noi contexte. - Ipostaza dublată a eului liric, îndrăgostitul și creatorul, susține transferul dintre concret și abstract, punând în discuție relația dintre conștiință și existență.

2. Tema poeziei: - Fiind și o poezie erotică – poveste de dragoste improvizată - și artă poetică, prin prezentarea întâlnirii dintre poet și inspirație, tema poeziei apare dublată. Iubirea e o cale de cunoaștere, de atingere a clipei unice de revelație a absolutului. - Poezia constituie descrierea stării de extaz produsă creatorului de clipa revelației.

3. Titlul poeziei: - Titlul poeziei și al volumului sugerează prin sintagma ,, stil clasic” , intenția de revenire la tiparele formale cunoscute, pe care poetul le privește cu duioșie ironică ( atitudine postmodernistă). - Antepunerea epitetului ,, dulce” amintește de poezia pașoptiștilor și de cea eminescină ( ,, dulce minune”). - Este privirea melancolică a poetului care, la 1970, este pus în fața unei lumi schimbate, pe care trebuie să învețe săo exprime în poezia sa.

1

4. Structura textului: - 4 SECVENȚE POETICE: - 1) prima secvență ( strofele I și II) redă apariția ,, domnișoarei” / inspirației; - 2) a doua secvență ( strofa a III-a) surprinde trăirea clipei de revelație; - 3) a treia secvență ( strofa a IV-a) conține invocarea idealului poetic/ erotic; - 4) a patra secvență ( strofa a V-a + versul final) redă revenirea la starea contemplativă, meditativă. - Prima secvență poetică se află în opoziție cu următoarele, prin trecerea de la planul obiectiv, al ,, domnișoarei” – inspirație, la cel subiectiv al eului creator.

 În prima secvență poetică, în laimotivul ,, Pasul tău de domnișoară” , echivalența semantică ,, domnișoară” – poezie face trimitere la muza epocii clasice, surprinsă aici prin elementul lipsit de corporalitate ,, pasul”. Avem de asemenea metafore care sugerează sursele poeziei: duritatea regnului mineral ( ,, dintr-un bolovan”), efemeritatea vieții/ regnul vegetal ( ,, frunză verde, pală”). Momentul zile desemnat de sintagma insolită ,, înserare-n seară” sugerează necunoașterea, misterul, momentul pregătitor al revelației. Metafora șocantă prin asocierea unor termeni incompatibili, ,, pasăre amară”, conotează mai degrabă starea de suferință a poetului – pasăre ( ca la romantici) decât un atribut al inspirației.  A doua secvență surprinde momentul propriu-zis al creației. Efemeritatea clipei de revelație este sugerată prin repetiția ,, o secundă, o secundă” . Eul creator se manifestă contemplativ ,, eu l-am fost zărit în undă” și afectiv ,, inima încet mi-afundă”.  A treia secvență redă drama artistului , imposibilitatea ancorării în starea de grație, desprinderea operei de artist, prin invocația elegiacă a muzei: ,, Mai rămâi cu mersul tău/ parcă pe timpanul meu”. Poetul este redus la condiția de victimă a propriei iluzii. Se conturează un portret al ,, îndrăgostitului” de iubita – poezie: ,, blestemat și semizeu”. Poetul deplânge ineficiența simțurilor omenești, ,, blestemat” la imposibilitatea de a reține superba urmă a artei. Condamnat la solitudine, el percepe viața ca o stare de ,, boală”: ,, Căci îmi este foarte rău”.

 A patra secveță poetică devine o meditație pe tema trecerii timpului, dublată de sancționarea neputinței omenești. Mesajul-sentință l strofei este acela că, în afara clipei de inspirație a iubirii/ a creației poetice, existența poetului nu-și are sensul: ,,...și zic,/ domnișoară, mai nimic”. Falsa strălucire a lumii ( ,, pe sub soarele pitic, aurit și mozaic”) nu satisface setea de absolut a creatorului, care tânjește ca un îndrăgostit.

2

 Versul final are, ca în ,, Glossa” eminesciană, valoare gnomică ( = cuprinde maxime, sentințe, reflecții, sfaturi morale): ,, Pasul trece, eu rămân”. Conclusiv, versul exprimă opoziția dintre tristețea poetului și trecerea urmei poeziei.  Reluarea refrenului ,, Pasul trece, eu rămân” după fiecare vers al primei secvențe poetice conferă tonalitatea gravă a meditației pe tema creației.

5. Elemente de prozodie: - Monorimă, ritm trohaic, măsura de 8 silabe

6. Concluzie: - Poezia ,, În dulcele stil clasic” de Nichita Stănescu constituie o poetică a existenței și a cunoașterii. Ea depășește cadrul unei arte poetice, deoarece pentru poetul neomodernist, iubirea și creația aparțin, în egală măsură, planului existenței și planului cunoșterii. - Pentru poet, iubirea și creația sunt îngemănate, tot astfel cum el însuși aparține simultan planului existenței ( condiția umană) și planului cunoașterii ( condiția de creator).

3