Jurnalism de Investigatie 1 [PDF]

Zitiervorschau

“Cind e trezit in miezul noptii, un pompier trebuie doar sa-si traga pantalonii si sa stinga focul. Reporterul trebuie sa spuna unui milion de oameni cine a aprins chibritul si de ce.” (Mort Rosenbum)

Tema 1: Introducere in obiectul de studiu. Obiective: 1. Fenomenul de investigatie 2. Istoric 3. Metode de analiza 1. Jurnalismul de investigație - un gen jurnalistic care are ca obiective principale anchetarea din punct de vedere jurnalistic a unor carențe ale societății, cum ar fi: erori ale sistemului judiciar, corupție, abuzuri, pe care anumite persoane încearcă să le ascundă de ochiul public. 2. Istoric În anul 1637 englezul William Prynne a publicat un text care, în termenii jurnalismului modern, ar putea fi definit ca fiind o anchetă. Acesta a urmărit îndeaproape viața casei regale și a adus, în urma observațiilor personale, critici aspre la adresa reginei. Actul său i-a fost fatal, căci instanța de judecată l-a condamnat la închisoare pe viață pentru prejudicii de imagine aduse casei regale. Din perspectivă istorică însă, apariția jurnalismului de investigație coincide cu începutul consolidării democrației liberale. Pentru ca acest tip de jurnalism să se poată dezvolta era nevoie în primul rând de cetățeni și guvernanți cu tradiții democratice solide, de aceea jurnalismul de investigație s-a dezvoltat rapid în țări precum SUA sau Marea Britanie. Fondatorul jurnalismului de investigație este considerat scriitorul Mark Twain, care în 1862 lucra ca reporter în Virginia City. În urma dezvăluirilor afacerilor ilegale în care erau implicați funcționari publici, deputați, judecători, Mark Twain a câștigat o oarecare notorietate în rândul jurnaliștilor, el fiind cel care a primit pentru prima dată porecla de muckraker (răscolitor de gunoaie). Denumirea de muckraker s-a generalizat la începutul secolului al XX - lea, când președintele Theodore Roosevelt compară jurnaliștii cu personajul din romanul Progresul piligrimului de John Bunyan, care în loc să se uite în sus preferă să umble cu capul în jos, scormonind în gunoaiele de sub picioare. Unul dintre primele articole de investigație ce a reușit să zguduie Statele Unite a fost scris de

1

K. Ridpet, în anul 1898. Imperiul invizibil, cum era denumit articolul, demonstra faptul că SUA nu erau conduse în realitate de președinte, guvern și Congres ci de câțiva senatori corupți și foarte influenți. La sfârșitul secolului al XIX-lea în SUA apare The McClure’s, prima publicație de investigație specializată. În Europa, jurnalismul de investigație a început să câștige teren sub influența celui american. Anchetele de presă au apărut cu regularitate în primul deceniu al secolului al XX-lea în paginile ziarelor din Marea Britanie și Suedia. Urmând exemplul Statelor Unite, în perioada interbelică și ziarele din Olanda, Elveția, Danemarca au aplicat investigația jurnalistică. Totuși, în prima jumătate a secolului al XX - lea, în urma prăbușirii democrațiilor liberale și instaurării unor regimuri totalitare sau autoritare în Germania, Italia, Spania, Portugalia, acest tip de presă nu a reușit să se impună în tot vestul Europei. Estul continentului nu l-a adoptat decât mult mai târziu, anchetele jurnalistice în această zonă fiind considerate extrem de periculoase și în ziua de azi. 3. Metode de analiza Suportul teoretic in cadrul unei invetsigatii jurnalistice este asigurat de un set de metode specifice: inductia, deductia, analogia si comparatia, metoda de analiza si sinteza. 1. Metoda inductiva - se preteaza logicii formale de construire a rationamentelor care se bazeaza pe evaluarea cunoasterii de la singular la general si unde concluzia exprima analiza unei sume de cunostinte despre intreg contigentul de informare. Trebuie sa cunoastem ca inductia chiar daca are loc la baza rationamentelor juste, va generaliza doar o concluzie generativa. Jurnalismul de cele mai multe ore elaboreaza concluziile doar pe baza cunoasterii despre un numar limitat de date, fapte, fenomene din aceeasi categorie, de aceea opereaza cu o metoda inductiva incompleta. Concluzia ar fi ca anume gradul de veridicitate al deductiei inductive este in raport cu amploarea investigatiei. 2. Metoda deductiva - dezvolta concluziile de la general la particular. Rationamentul urmeaza forma deductiva, atunci cind analizam fenomenul singular in baza criteriilor unor reguli generale sau emitem concluziile referitoare la particularitatile unui fenomen aparte, pornind de la perceptele general acceptate. Metoda deductiva joaca un rol important in procesul logic, in activitatea practica a oamenilor, rezolvind probleme concrete si nu numai. Binele si raul - 2 categorii general cunoscute la care jurnalistul ar putea raporta concluziile sale despre fenomene si fapte concrete ce se preteaza

2

perceprelor respective. Demnitatea fiintei umane exprima un deziderat general care ar putea servi drept reper pentru concluziile jurnalistului care investigheaza crime. 3. Metoda traductiva - are 2 metode: comparatia si analogia. Analogia - pornind de la asemanarea unor elemente ale 2 sau mai multe fenomene, se ajunge la concluzia despre indenticitatea tuturor celorlalte elemente ale fenomenelor date. Analogia se justifica doar atunci cind vizeaza elementele principale de esenta, calitativ indentice ale obiectelor sau fenomenelor analizate. Comparatia - este frecvent intilnita in materialele jurnaliste de invetsigatie. Cu ajutorul ei sunt stabilite asemanari si diferentele dintre fenomenele cercetate. Dar trebuie sa tinem cont ca comparatia are limitele sale. Ea poate fi facuta doar intre indicele particularitatilor esentiale. Metoda comparatiei nu poate cuprinde absolut toate elementele, fenomenele puse fata in fata, iar orice concluzie contine o anumita doza de relativitate. 4. Metoda de analiza si sinteza - sunt aplicate cint pentru a studia, a profunda un fenomen, acesta se divizeaza in parti componente, iar mia apoi reconstituit din aceleasi parti. Jurnalistul studiaza fenomenul care exista in realitate si patrunde in cele mai profunde legaturi de fond si ratiune ale existentei acestui fenomen. Analiza este doar un inceput in procesul de descoperire a relatiilor cauza-efect, iar incheierea acestui proces il reprezinta sinteza care presupune conectarea unui tot intreg a elementelor analizate. De aceea anume sinteza, bazindu-se pe datele obtinutr in urma analize, formeaza deductia.

Tema 2: Jurnalistul-investigator in anturajul presei contemporane Obiective: 1. Trei tipuri de jurnalism: a) de reflectare b) de cercetare c) jurnalism de investigatie 1. Particularitati In practica s-au conturat 3 tipuri de jurnalism, fiecare cu rolul si importanta lui. 1. Jurnalism de reflectare – este cel practicat de stiristi. Misiunea lui este de a reflecta informatia asa cum emana de la aceste surse. Cel mai des stiristii utilizeaza intrebarile de baza din paradigma (rareoricum?) pentru ca sub presiunea timpului doar la acestea reusesc sa formulezeun raspuns. Intrebarea „de ce?‖ cade cel mai adesea in sarcina altor tipuri de jurnalism.

3

2. Jurnalism de cercetare – acesta presupune o abordare ceva mai profunda a unui fenomen. El priveste un subiect in profunzime, iltrateaza din mai multe unghiuri, unele inedite si il abordeaza exhaustil (catse poate de cuprinzator), se sprijina pe mai multe surse si urmareste sa epuiezeze perspectiva asupra careia se pleaca. Documentarul si analiza sunt produsele clasice ale jurnalismului decercetare. Temele abordate sunt la indemana oricui are intuitie si rabdare sa faca anumite conexiuni, iar sursele sunt de obicei publice. Aceste doua caracteristici sunt cele care deosebesc in principal jurnalismul de cercetarede cel de investigatie. 3. Jurnalismul de investiatie – satisface 4 mari cerinte: ● este rezultatul initiativei proprii a ziaristului care in baza documentarii personale ofera o perspectiva sustinuta cu probe asupra unui subiect. ● subiectul este de mare interes public, iar abordarea gazetarului merge de la dezvaluirea cazurilor concrete pana la ... care sa denunte un fenomen. ● vizeaza carente din viata comunitatii: coruptii, abuzuri, erori alesist. social, etc. Persoanele, institutiile, organizatiile care stau la baza acestor carente se numesc tinte si reprezinta subiectul pe care ziaristul il urmareste de-alungul anchetei sale. ● abordeaza intotdeauna chestiuni pe care autoritatile, institutiile sau persoanele interesate se straduie sa le asigure publicului. Din acest punct devedere, ziaristul de investigatie trebuie sa aibe flerul necesar pentru a identifica perspectiva unui subiect pe care un intreg mecanism oficial se straduie sa-l tina ascuns opiniei publice. Abilitatea jurnalistului consta si in a gasi metodele de a verifica si proba intr-un mediu ostil descoperirea sa, precum si sa faca publica aceasta perspectiva in interesul comunitatii.

Tema 3: Calitatile profesionale necesare jurnalistuluiinvestigator Obiective: Jurnalistul-ivestigator trebuie sa aiba: 1. Capacitatea de a planifica 2. Capacitatea de a aprecia propria activitate 3. Improvizatie 4. Discretie 5. Curaj 6. Dinamism 7. Rapiditate in miscare 8. Fler 9. Spirit de aventura Paul Williams este de părere că un bun reporter de investigație ar trebui să aibă următoarele trăsături:

4

- Auto-disciplină: Chiar dacă lucrează singur sau în echipă, un reporter bun se poate controla; jurnalistul de investigație trăiește permanent un proces de analiză a mediului său și de auto-analiză. - Este puternic, din punct de vedere mintal: Este încăpățânat și se poate dovedi, pe parcursul anchetei, mai puternic decât adversarii săi, care încearcă să-l conducă pe un drum greșit. În același timp, dă dovadă de un calm oriental, și își atinge țelul prin mijloace ocolitoare, dacă abordarea directă nu dă rezultate. - Nu se lasă distras de alte probleme: Nu este o întâmplare, se pare, că cei doi reporteri de la Washington Post, care au lansat cazul Watergate (Bob Woodward și Carl Bernstein) erau amândoi tineri și divorțați. Jurnalismul de investigație este un mare consumator de timp și de energie. - Integritate personala: Reporterul de investigație este probabil printre puținii care rămâne credincios crezului pentru care multe persoane decid să ajungă jurnaliști: Jurnalistul poate schimba lumea. Reporterul de investigație este dedicat căutării adevărului și, prin urmare, își impune anumite standarde pentru propria activitate. - O minte deschisă la nou: Reporterul de investigație evită să se lase pradă ideologiilor; atunci când analizează un caz, el caută modelul și deviațiile de la model, poate să-și apere munca de investigație și poate să discute cu redactorul său șef și să accepte deciziile lui. - Independență în gândire: Este cea mai importantă trăsătură a unui jurnalist de investigație. Pentru a face o anchetă, jurnalistul de investigație abordează probleme de care nimeni nu vrea să se atingă sau la care nimeni nu s-a gândit, și urmează căi pe care nimeni nu le-a urmat până atunci. Adevăratul jurnalist de investigație este un inovator în lumea reporterilor care rescriu comunicate de presă și știri de agenție. - Spirit haiducesc: Jurnalistul de investigație este un indignat, hotărât să-l apere pe cel slab de cel puternic. Dar jurnalistul de investigație este și auto-disciplinat - nu vânează vrăjitoare și știe că nu există oameni răi și oameni buni. - Bun scriitor: Chiar dacă o anchetă este mai puțin dramatică decât un reportaj despre o acțiune de salvare, jurnalistul de investigație poate scrie o poveste bine structurată și ușor de citit. Dacă textele unui bun investigator au nevoie de o rescriere laborioasă, acesta trebuie să accepte critica și să conștientizeze nevoia de continuă perfecționare. [3] Jurnalistul de investigație este opusul reporterului obișnuit. Jurnalistul de investigație este un om incomod și sceptic, pe când reporterul încearcă să fie cel mai bun prieten al

5

surselor sale, pentru a afla primul un anunț oficial. Reporterul anunță că s-a întâmplat ceva. Investigatorul trebuie să explice de ce s-a întâmplat ceva, și de ce s-ar putea întâmpla din nou. Dar voi face un sumar: 1) Oricare ar fi sursele noastre, ne interesează să spună adevărul şi să fie competente. 2) Verificăm informaţiile. Nu tot ce spun sursele noastre e întotdeauna adevărat. Poate că intenţia lor nu e să ne mintă, dar e posibil să fi fost, la rândul lor, prost informate. 3) Ne protejăm sursele! Aşa le facem să se simtă în siguranţă, le câştigăm încrederea pentru viitor. Respectăm înţelegerile cu sursele. Asta nu înseamnă că vom face tot ce vor sursele. Însă, dacă le-am făcut o promisiune, avem grijă să n-o încălcăm. 4) Ştim căile prin care putem avea acces la informaţie. 5) Ştim că există nişte surse de referinţă pe care le putem consulta. De exemplu: date despre companii (www.onrc.ro, www.ccir.ro); date despre achiziţii publice (site-urile ministerelor şi ale autorităţilor locale); registre ale companiilor care sunt finanţate de stat etc. 6) Suntem atenţi la informatori! Ei sunt sursele din interiorul organizaţiilor care fac obiectul anchetei noastre. Au un rol cheie în investigaţie, dar, de cele mai multe ori, informaţiile lor nu pot fi folosite decât off the record (nu avem voie să le cităm). Ele sunt valoroase datorită pistelor pe care le oferă. Provocarea este să reuşim să confirmăm aceste piste şi informaţii. Faţă de aceste surse trebuie să fim totuşi foarte suspicioşi. E bine să ştim ce motivaţii au să ne ofere informaţii. Dar, dincolo de motivaţii, important e adevărul spuselor lor. 7) Suntem atenţi şi la sursele oficiale. Într-o anchetă, jurnalistul de investigaţie trebuie să vadă dincolo de declaraţiile surselor oficiale (Guvern, Parlament, Poliţie, Parchet, Primărie etc.). ―Te afli aici ca să spui cum se petrec lucrurile, nu cum afirmă oficialii că se petrec‖ (Paul N. Williams) 8 ) Apelăm la specialişti. Trebuie să recunoaştem că nu le ştim pe toate. Un economist ne poate explica un mecanism financiar fraudulos. Un avocat ne poate îndruma către legile care au fost încălcate de cineva şi ne mai poate ajuta să nu scriem prostii care ar putea implica nişte procese. 9) Interviul şi observaţia sunt două tehnici esenţiale de colectare a informaţiilor. 10) Arhivăm informaţia. Un document care pare banal poate căpăta mult sens dacă peste ceva timp găsim altul cu care putem face conexiuni spectaculoase. Cu o bază de date bine organizată putem câştiga timp preţios. Dacă până să apară computerul aveai nevoie de dulapuri întregi să păstrezi informaţiile, acum le poţi păstra pe toate pe un server. 6

Tema 4: Particularitati ale procesului de invetsigatie in cadrul mass-media din Republica Moldova Centrul de Investigatii Jurnalistice (CIN) a fost constituit in aprilie 2003 de catre un grup de jurnalisti de investigatie si trei organizatii nonguvernamentale de media: Asociatia Presei Independente, Asociatia Presei Electronice si Comitetul pentru Libertatea Presei. Obiective Printre obiectivele Centrului de Investigatii Jurnalistice se numara: ● promovarea si dezvoltarea jurnalismului de investigatie profesionist si independent in presa autohtona; ● consolidarea unui centru de resurse in domeniul jurnalismului de investigatie in Moldova atat pentru jurnalistii de investigatie, cat si pentru toate mediile de informare; ● constituirea unei retele de reporteri de investigatie, care vor furniza mediilor de informare investigatii jurnalistice realizate profesionist si independent; ● acordarea de asistenta jurnalistilor in realizarea anchetelor de presa, verificarea unor date si informatii, facilitarea relatiilor cu sursele etc. ● acordarea de consultanta juridica jurnalistilor de investigatie aflati in dificultate; ● asistarea jurnalistilor de investigatie atunci cand se incearca /are loc limitarea transparentei si libertatii de exprimare, incalcarea accesului la informatie; ● promovarea, protejarea si instruirea jurnalistilor de investigatie; ● afirmarea transparentei si libertatii de expresie prin jurnalismul de investigatie ca gen de presa; ● monitorizarea situatiilor care limiteaza transparenta si libertatea de expresie si ingradesc activitatile specifice jurnalistilor de investigatie; ● publicarea materialelor de investigatie cenzurate sau interzise in mod abuziv de catre autoritati, sau mijloace mass-media; ● ameliorarea mediului legislativ ce vizeaza mass-media, statutul informatiei publice si libertatea de expresie in general; ● semnalarea unor incalcari ale deontologiei profesionale admise de jurnalistii de investigatie;

Realizari Actualmente CIN realizeaza investigatii jurnalistice pe teme precum coruptia, crima organizata, contrabanda, delapidari de fonduri, protectionism, implicarea demnitarilor

7

de stat in activitati de coruptie, averea ilicita a demnitarilor, trafic de fiinte umane etc. Investigatiile CIN sunt publicate concomitent in 16 ziare locale si cateva de nivel republican. Pe parcursul anilor 2002-2003 ziaristii din cadrul CIN au realizat o serie de investigatii privind coruptia, in cadrul Departamentului de Investigatii al Asociatiei Presei Independente. Articolele de investigatie privind coruptia au fost apreciate drept cele mai bune in cadrul concursului anual, organizat la sfarsitul anului 2003 de organizatia Transparency International, filiala din Moldova. In octombrie – noiembrie 2003 reporterii de investigatie ai CIN au obtinut castig de cauza in doua procese intentate din numele Asociatiei Presei Independente Procuraturii Generale si Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptie pentru incalcarea dreptului accesului la informatie. In prezent, la Curtea de Apel, sunt puse pe rol sase procese pornite din aceleasi motive impotriva Cancelariei de Stat, Ministerului de Externe, Procuraturii Generale si Centrului pentru Combaterea Crimei Economice si Coruptiei. De asemenea, la Curtea Suprema de Justitie se afla pe rol un proces impotriva Guvernului pentru refuzul de a oferi jurnalistilor informatii de interes public. De la inceputul anului 2004, reporterii CIN au realizat peste 20 de investigatii jurnalistice, care au avut ca obiect coruptia, crima organizata, implicarea functionarilor in activitati dubioase. In urma publicarii investigatiilor, pe marginea datelor dezvaluite de reporterii CIN, organele de urmarire penala au pornit doua dosare penale si au reluat cercetarea in cazul unui dosar, scos de pe rol, in anul 2000. In cateva cazuri, functionarii implicati in fapte de coruptie, despre care a scris CIN, au fost destituiti din functie. In mai – septembrie 2004, reporterii CIN au realizat, la solicitarea Transparency International Moldova un studiu privind accesul la informatie in Republica Moldova. Studiul a fost lansat la 27 septembrie, in cadrul Saptamanii privind dreptul de a sti. Activitati CIN ● scrierea investigatiilor jurnalistice la tema coruptie, crimei organizate, traficului de fiinte umane etc.; ● organizarea campaniilor de sensibilizare a opiniei publice asupra fenomenelor cum ar fi coruptia si crima organizata, traficul de fiinte umane, exploatarea copiilor, precum si asupra altor fenomene care afecteaza viata si sanatatea cetatenilor, precum si in cazurile de incalcare a dreptului la informatie si libera exprimare; ● studii privind jurnalismul de investigatii ● crearea unei baze de date privind anchetele jurnalistice, clasificate pe domenii.

8

● ● ● ●

● ●

●

crearea unui centru de documentare privind jurnalismul de investigatie; crearea unui fond de sustinere a jurnalistilor de investigatie, care au pierdut procese in instanta; organizarea de seminare, mese rotunde, conferinte, forumuri, cursuri de instruire privind jurnalismul de investigatie; colaborarea cu institutii publice si private, cu organizatii nationale si internationale, prin oferirea de consultanta specializata si angajarea in programe de cooperare si parteneriat; consultanta juridica pentru jurnalisti de investigatie. organizarea de intruniri si cluburi de presa cu participarea expertilor din diferite domenii, pentru a pune in discutie chestiuni importante pentru jurnalistii de investigatie si opinia publica. editarea de publicatii proprii (buletine informative, studii rapoarte de cercetare, reviste, carti etc.) si inclusiv publicatii pe suport electronic;

Tema 5: Ancheta. Definitie. Tipologie Obiective: 1. ancheta de actualitate 2. ancheta de fapt divers 3. ancheta magazin 4. ancheta de invetsigatie 5. ancheta portret 6. ancheta document

Ancheta jurnalistică sau investigația jurnalistică - un gen publicistic în care se prezintă rezultatele unei cercetări efectuate pe teren. Ancheta jurnalistică reprezintă produsul final al jurnalismului de investigație și constă, la modul simplist, într-o dezvăluire a unor fapte care afectează în mod negativ interesul public. Ancheta jurnalistică demonstrează mecanismele, caută ceea ce este subteran, câteodată ascuns, câteodată ignorat. Tipuri de ancheta Desi principiul fundamental al anchetei este acelasi, indiferent de forma textului (informatia greu accesibila care trebuie prezentata cat mai analitic posibil), practica jurnalistica a relevat cateva tipuri semnificative de ancheta, dupa criterii precum: actualitatea evenimentului sau a situatiei despre care jurnalistul construieste ancheta,

9

sensibilitatea redactorului-sef, periodicitatea publicatiei in care este publicat textul, etc..Astfel, sunt considerate ca semnificative: a) Ancheta de actualitate „Ambitia‖ sa este limitata, in functie de presiunea evenimentului asupra publicarii. Daca trebuie sa fie extrem de repede publicata, asa cum se intampla de cele mai multe ori, ancheta de acest tip se rezuma la a aduna si a asambla declaratiile si informatiile cele mai disponibile. Cum se poate obtine o autorizatie de instalare, pentru a deschide un magazin in incinta unui stadion?, cum s-a intamplat ca magazinul a luat foc?, etc. Ancheta de actualitate este relativ modesta in comparatie cu „surorile‖ ei mai elaborate (ancheta-magazin, spre exemplu), dar, cu toata modestia informatiilor pe care le aduce in mod normal, este utila, deoarece aduce in atentie anumite mecanisme de functionare, care poate atrage atentia asupra unui tip de probleme care ar putea sa apara intr-o anumita zona. Ancheta de actualitate este relativ ieftina ca efort si energie consumate din partea jurnalistului, dar nu este un gen de ancheta frecvent intalnit in paginile ziarelor. Exemplu: sedinta Consiliului Municipal al PMB, votarea de urgenta a unui buget pentru victimele unei explozii care a distrus un bloc de locuinte in care locuiau cateva sute de oameni. b) Ancheta bazata pe colectarea faptelor diverse Acest tip de ancheta este, de fapt, una din formele pe care le ia ancheta de actualitate, asemanandu-se foarte mult cu ancheta „politieneasca‖ elementul comun fiind reprezentat de reconstituirea circumstantelor evenimentului. Pentru realizarea acestui tip de ancheta, jurnalistul trebuie sa dea dovada de un adevarat simt al „contactelor‖, care sa il ajute sa deschida usile surselor mai greu accesibile (expertii, specialistii), dar si de o rabdare iesita din comun pentru a colecta cele mai mici informatii. Contributia anchetatorilor in construirea acestui tip de text se refera in mare parte la la extragerea informatiilor importante, pornind de la faptele diverse, aparent nesemnificative, care sau intamplat in derularea evenimentului cercetat. Presiunea timpului este una din constrangerile care pot sa apara in acest caz, deoarece adunarea detaliilor presupune o anume „arta‖ a conversatiei, care necesita mult timp pentru a fi eficienta: unii nu vor sa vorbeasca, altii vorbesc prea mult, altii au intentii manipulatoare, etc. Atunci cand ancheta trebuie facuta pentru cotidiane, ancheta este foarte riscanta, deoarece pericolul disfunctiilor de informare pot sa apara la tot pasul. In mod paradoxal, acest tip de ancheta care face „valuri‖ in presa pe termen scurt ridica intrebarea daca subiectul, supramediatizat, are intr-adevar relevanta dupa criteriul interesului public. Adica, daca nu cumva este vorba despre „mult zgomot pentru nimic‖. De fapt, acest tip de „acoperire‖ jurnalistica a unui subiect nu este chiar o ancheta, desi pare o ancheta; in multe situatii, daca jurnalistul nu este experimentat, poate fi folosit de surse drept purtatori de cuvant ai unei cauze. Sub presiunea evenimentelor, lucrurile pot scapa

10

jurnalistului de sub control, de aceea, pentru presa cotidiana nu este un gen recomandat, din cauza superficialitatii si a vulnerabilitatii informatiei. Exemplu: scandalul politistilor care au furat benzina (a reprezentat, dupa modul in care subiectul a fost prezentat o falsa ancheta, deoarece nu au fost prezentate decat foarte putine informatii referitoare la subiect). c) Ancheta-magazin Prima caracteristica aunei anchete de tip magazin este aceea de a se fi eliberat de sub presiunea actualitatii imediate (a evenimentului sau a publicarii). In cel mai rau caz, poate fi vorba despre fapte care au legatura cu evenimentul respectiv, care se intampla in actualitatea imediata si care creeaza pretextul pentru elaborarea anchetei asupra subiectului respectiv. Acest tip de demers jurnalistic nu plaseaza lectorul in contextul unui eveniment punctual, ci intr-unul mai general, in care pot fi plasate fapte similare (daca un stadion ia foc, ancheta ar trebui sa arate care este situatia in general pe stadioane, nu neaparat pe un anumit stadion). Campul clasic de investigatie descris de acest tip de ancheta este cel al sociologiei, pe care o practica si jurnalistii intr-o anumita masura. Temele cele mai frecvente in acest tip de anchete sunt cele precum: femeia de cariera, avortul in randul adolescentelor, biserica si tinerii, salariile in sistemul de invatamant, etc. Reusita anchetelor intreprinse asupra unor teme de acest tip este garantata de observatia directa, profunda. Dar titlurile generale si aparent generoase pot fi inselatoare. Ele sugereaza dosare de multe pagini si saptamani de munca. Dar nu trebuie sa fie neparat asa. Anchetele-magazin pot sa fie relativ scurte, cu accente substantiale asupra unei idei principale, considerata de jurnalist de importanta pentru actualitate. Presa-magazin este spatiul in care se regasesc aceste texte jurnalistice, care pot fi valoroase atat prin natura temei, a subiectului ales, cat si a unghiului de abordarte, dar si prin relevanta faptelor prezentate. Exemple: deraierea unui tren, numarul emisiunilor de radio consacrate televiziunii (frecventa difuzarii, scopuri, teme, unghiuri de abordare, limitele abordarii in functie de specificul canalului, legatura dintre strategiile de televiziune si apartenenta anumitor posturi de radio la trusturi de presa, etc.). Raspunzand la aceste intrebari, situatiile posibile pot sa apara, de asemenea, pot aparea si contradictii. Articolul nu are mari sanse de a primi Premiul Pulitzer, dar este un text care poate constitui o baza de date analizata si analizabila. d) Ancheta de investigatie Este tipul de ancheta foarte bine documentata, care este relativ greu de facut de catre jurnalistii mai putin experimentati. Trebuie precizata ca formula „ancheta de investigatie‖ este aproape un pleonasm, caci orice travaliu jurnalistic presupunand cercetare, investigare, munca de detectiv duce in mod normal la elaborarea unei anchete, din punctul de vedere al raportului fata de realitate. In prezent, in practica jurnalistica, o ancheta care face parte din aceasta categorie este asemanatoare unui text

11

stiintific, in care faptele sunt rationalizate si interpretate in termenii impusi de logica paradigmei stiintifice, fapt care are anumite consecinte, cea mai importanta dintre acestea fiind ca sursele vor fi mult mai reticente, poate chiar ostile fata de jurnalistul implicat intr-un astfel de demers. In aceste conditii, jurnalistul are nevoie de mai mult timp pentru a colecta informatii si este obligat sa se foloseasca de metode mai putin conventionale pentru a intra in posesia informatiilor pe care le doreste. De aceea, nu oricine poate fi un jurnalist de ancheta care sa aiba succes, fiind nevoie de o serie de abilitati personale, profesionale si nu in cele din urma sociale pentru a face fata exigentelor multiple pe care le presupune demersul de tip „ancheta de investigatie‖. Temele, subiectele asupra carora se poate opri jurnalistul de investigatie pot fi de orice fel, inclusiv cele care se regasesc in mod frecvent pe teritoriul presei magazin, a faptului divers sau al portretizarilor de personaj. Exemple: situatia gimnastelor de la Deva, care sunt obligate sa dea bani antrenorilor din castigurile personale, rezultate in urma castigarii competitiilor; coruptia in randul politistilor; profesori care iau bani la examene, etc. e) Ancheta-portret Unii autori considera ca redactorii-sefi cu fler si inspiratie profesionala sunt cei care vegheaza pentru a nu se produce amestecul genurilor in interiorul unui material. Totusi, de multe ori, din neglijenta, amestecul dintre ancheta si reportaj este constant in textele de mare amploare. „Trecerea liniei‖ dintre genuri este permisa atunci cand situatiile o cer; de exemplu, atunci cand este cazul studierii unei personalitati, se poate face o ancheta-portret, care sa permita „aprofundarea‖ personalitatii personajului. In aceasta situatie sunt necesare: marturii ale colaboratorilor, ale prietenilor, ale adversarilor, ale concurentilor. Chiar daca, in mod formal, pare ca textul este un portret, tehnicile de colectare, de evaluare si de interpretare a informatiilor apartin genului „ancheta‖. Exemplu: Diana Mocanu, campioana olimpica a rupt relatia cu antrenoarea ei, Laura Sachelarie, aducandu-i numeroase acuzatii. f) Ancheta-document In general, acest tip de ancheta se refera la investigatiile de mare amploare (care, de altfel, au intretinut si mitul), care, din pacate, au dezavantajul de a fi extrem de costisitoare (ca efort financiar si nu in cele din urma ca efort psihologic). Exemplu: Printul Paul de Romania revendica Castelul Peles. g) Ancheta informativa: se face in scopul dezvaluirii informatiilor ascunse, a informatiilor noi, pentru actualizarea unor date vechi sau completarea unor informatii lacunare. h) Ancheta interpretativa: se face in scopul dezbaterii unor fapte de larg interes.

12

Tema 6: Redactarea anchetei. Particularitati de redactare a investigatiei jurnalistice. Structura unei anchete jurnalistice se compune din: 1. Sapoul - scurtă introducere aşezată la începutul unui articol ) 2. Atacul 3. Corpul textului Redactarea anchetei jurnalistice Nu trebuie să privim ancheta jurnalistică drept un singur text. Deşi este un gen jurnalistic autonom, ancheta poate să aibă în componenţă şi alte genuri jurnalistice: un interviu, un reportaj, o ştire, o relatare. Ancheta poate fi o sumă de materiale. Totodată, ancheta poate fi concepută pe mai multe părţi (serial). Cred că e inoportun să prezint aici o schemă de redactare. Ar fi împotriva creativităţii :) Aş vrea totuşi să punctez două elemente majore în redactare: a) regula reflectării tuturor punctelor de vedere. Este obligatorie prezentarea poziţiilor tuturor părţilor care fac obiectul investigaţiei noastre. Unele dintre ele vor lansa acuzaţii asupra altelor. Ca jurnalişti, avem obligaţia ca atunci când cineva acuză pe cineva de ceva să-i cerem şi acestuia din urmă un punct de vedere. Unii aduc drept argument neprezentarea unui punct de vedere prin faptul că persoana acuzată nu a vrut să comenteze. Păi tocmai acest lucru reprezintă un punct de vedere. Vei prezenta în text ―X nu a vrut să comenteze acuzaţiile‖. Da, asta înseamnă că ai o poziţie. Asta îţi dă dreptul să publici textul tău. Apelul la surse credibile independente asigură anchetei doza de neutralitate de care are nevoie. b) evităm calomnia şi injuria. Se consideră că am calomniat atunci când lansăm o acuzaţie la adresa cuiva fără să avem vreo dovadă şi fără ca vreo instanţă să se fi pronunţat în acest sens. Injuriem pe cineva atunci când folosim ―apelative‖ de genul: idiotul, cretinul, prostul, beţivul, afemeiatul… completaţi voi lista :) c) Follow-up O investigaţie nu se termină imediat după ce am publicat articolul. E posibil ca, în timpul documentării, unele surse importante să nu vrea să vorbească. Dar, constrânse de reacţiile provocate de publicarea investigaţiei, să vină cu precizări importante. Pot apărea surse suplimentare. La fel de posibil e ca investigaţia noastră să genereze nişte reacţii din partea Poliţiei sau instanţelor, nişte arestări, nişte condamnări, nişte demisii etc. Avem deci un subiect în desfăşurare.

13

O anchetă puternică poate fi transformată într-o campanie de presă. Atenţie însă la specificul campaniilor. Nu orice anchetă poate fi numită campanie de presă, chiar dacă o publicăm în mai multe episoade. Tema 7: Separarea subiectelor investigabile. Niveluri informationale. Documentele publice NIVELURI INFORMATIONALE: Nivelul informational al publicului Nivelul informational privat Nivelul informational rezervat Documentele publice; Surse private: infromatic, magnetic, fotografic Jurnalistul-anchetator este obligat de circumstantele specifice in care isi desfasoara activitatea sa isi dezvolte o adevarata strategie in construirea unei retele eficiente de surse specifice, care, fara eforturi sustinute, nu se „naste‖ spontan. Este cunoscut faptul ca jurnalistii care se bucura de succes in practicarea acestui gen, au o retea de surse foarte bine pusa la punct. Sursele de incredere il informeaza pe jurnalist daca se pregatesc evenimente importante, in comparatie cu sursele clasice (de tipul anuarelor, al registrelor comerciale, al statisticilor, etc.), dar sunt mai greu de fabricat si, mai ales, de mentinut. Cum pot fi identificate sursele bune, de incredere? Greu de spus, caci nu exista o reteta de cultivare si de convingere a surselor, depinzand doar de abilitatea jurnalistului si de trecutul sau profesional si personal in a si le crea si mentine. Totusi, se poate tine cont de anumite precizari: a) informatorul eficient nu trebuie sa fie, niciodata, un ofiter de presa sau un specialist in comunicare, deoarece are un rol de promovare, de protejare a intereselor institutiei, iar incalcarea acestei reguli profesionale ar insemna distrugerea reputatiei profesionale. Este greu de crezut ca un specialist in comunicare va juca un rol dublu si va actiona impotriva intereselor institutiei care il plateste; b) de asemenea, trebuie evitati de catre jurnalisti, inaltii functionari, directorii si, in general, persoanele cu pozitii de maxima responsabilitate in interiorul unei organizatii, deoarece, prin prisma statutului social si financiar deosebit, ei au interesul de a se vorbi despre ei, in scopuri publicitare; Pentru jurnalisti, sunt de preferat sursele cu atributii „intermediare‖, administrative (care lucreaza concret cu datele concrete ale problemei) in defavoarea celor care detin pozitii cu responsabilitati majore. Acesti informatori interediari se regasesc in orice tip de organizatie, indiferent de natura acesteia (locala /nationala, comerciala, academica, sindicala, etc.). De asemenea, pot fi surse bune pentru jurnalisti, toate persoanele care au atributii tehnice (lucreaza in departamentele, serviciile tehnice), care pot furniza detalii tehnice legate de o anumita problematica. In orice caz, atat sursele „administrative‖, cat si sursele „tehnice‖au o mai mare libertate a cuvantului decat cei care joaca un rol principal in viata organizatiei

14

respective. Asadar, sunt de preferat: administratorii, subprefectii, contabilii, trezorierii, adjunctii, secretarii, sefii de servicii, etc.. De asemenea, persoanele disponibilizate dintr-o organizatie, precum si cei care sau concediat recent dintr-o intreprindere pot fi excelente surse pentru jurnalisti, beneficiind de o totala libertate de exprimare. In ceea ce priveste sursele care se opun unui proiect („opozantii‖, „cea de-a doua parte‖ implicata intr-un conflict), jurnalistul trebui sa manifeste prudenta, caci este posibil ca acestea sa emita judecati de valoare mult prea radicale asupra starilor de fapt, fiind mult prea subiectivi in evaluarile lor, deci aducand informatii mult prea subiective. Notitele In jurnalismul de ancheta, detaliile conteaza enorm. De aceea, este nevoie de proceduri de lucru cat mai clare, cat mai sistematice. Una din metodele prin care se poate manifesta atentia fata de detalii este modul de luare a notitelor in agenda. Iata cateva reguli care trebuie urmate in aceasta faza a anchetei: a) jurnalistul trebuie sa isi noteze cat de mult posibil in agenda; b) agenda trebuie sa fie tot timpul la indemana; c) printre informatiile notate cat mai sistematic trebuie sa se regaseasca si intrebari, sugestii, directionari ale cursului anchetei, notate de jurnalist pe parcursul investigatiei (de exemplu, „este necesara o a doua intalnire de clarificare cu y‖); d) nu conteaza, asa cum ne-am obisnuit, titulatura exacta si adresa detaliata a unei surse secundare, caci, daca nu va fi folosita, nu mai are nici o importanta; Agenda nu are doar un rol utilitar (planificarea intalnirilor si notarea coordonatelor surselor), ci si unul functional (dupa un interval de timp, agenda poate deveni instrumentul de baza al unei investigatii ulterioare sau un indicator serios pentru o pista noua de cercetat). Din aceste motive, utilizarea corecta a agendei de catre un jurnalist ar putea intari ideea conform careia un bun anchetator este ca vinul: pe masura ce imbatraneste, devine din ce in ce mai valoros. Subiecte jurnalistice O anchetă jurnalistică nu începe neapărat cu un subiect senzațional ci cu o serie de întrebări fără răspuns. Subiectul poate proveni: - Dintr-o știre; - Dintr-un comunicat; - Din ziare sau jurnale de știri; - Dintr-o declarație; - Dintr-o formulare; - Dintr-o discuție; - Din întâmplare.

15

Subiectul vine la inițiativa jurnalistului prin atitudinea sa, printr-o bună și continuă informare și prin realizarea unor conexiuni aparent fără semnificație. Subiectul trebuie să fie de interes general și să fie reprezentativ. Dacă nu atrage, nu creează premise scandaloase, nu stîrnește dorința de-a schimba lucrurile atunci nu este un subiect pentru o anchetă jurnalistică. Pentru alegerea unui subiect realizabil și adecvat pentru o anchetă jurnalistică se utilizează metoda ipotezei. Ipoteza numește câteva probleme specifice care trebuie să-și găsească răspunsul, trebuie elucidate. Metoda ipotezei cere verificarea unor supoziții și nu descoperirea unor secrete, sporește șansele de a descoperi informații secrete și facilitează gestionarea realizării subiectului. Ipoteza este un instrument reutilizabil de-a lungul carierei ce garantează că totul se va finaliza cu o anchetă și nu doar cu o simplă masă de date.

Tema 8: Sursele de informatie Răspunsul este simplu: nu există limite pentru a colecta informaţii. De la femeia de serviciu până la preşedintele statului, oricine poate să fie o sursă bună pentru un articol de succes. În multe cazuri, informaţiile primite de la femeia de serviciu pot fi mult mai valoroase decât cele primite de la directorul instituţiei. Este important ca informaţiile să fie adevărate. Regula supremă pe care trebuie să o respectăm este aceea a încrucişării surselor. Asta înseamnă că o informaţie trebuie verificată din mai multe surse, de preferat cel puţin trei. O atenţie sporită trebuie să avem în cazurile în care cineva lansează acuzaţii la adresa altcuiva. Obligaţia jurnalistului este să solicite un punct de vedere şi părţii acuzate. Dacă partea acuzată refuză să comenteze acuzaţiile, asta nu înseamnă că nu putem scrie articolul. Trebuie să specificăm în textul nostru că am încercat să contactăm partea acuzată şi motivele pentru care nu există şi punctul său de vedere. 1. După tipul de acces al jurnaliştilor la surse „Directe” – jurnaliştii le contactează direct pe teren (martorii evenimentelor, cei cărora li se iau interviuri, personajele dintr-un reportaj etc.). Aceste surse sunt de preferat, deoarece jurnalistul are un control mult mai bun al informaţiei şi totodată un acces mult mai rapid la informaţie; „Indirecte” – jurnaliştii preiau informaţiile unei surse prin intermediul alteia (agenţiile de presă, departamentele de PR, alte publicaţii etc.).

16

2. După statutul pe care îl are sursa „Surse instituţionale” – sunt sursele care livrează cea mai multă informaţie către media. Aceste surse sunt: spitalele, Poliţia, Jandarmeria, pompierii, tribunalele, Armata, Biserica, partidele politice, prefecturi, consilii municipale, organisme economice etc. Avantajul acestor surse este că furnizează informaţii în mod curent; „Surse oficiale” – emit mesaje de mare interes pentru media, „a priori credibile‖. Sunt surse instituţionale de rang înalt. Ele sunt exclusiviste, deoarece informaţiile lor nu se pot obţine din altă parte (preşedinţia, guvernul). „Grupurile de presiune” – sunt organizaţii care militează pentru un interes comun al membrilor săi. În acest tip de surse se încadrează liderii de opinie, care sunt purtărorii mesajului grupărilor de care aparţin (sindicate, asociaţii, fundaţii). Vedetele – datorită faptului că o vedetă se numeşte aşa pentru că este în interesul publicului, media nu poate să neglijeze informaţiile furnizate de aceasta. 3. După durata în care sursele colaborează cu jurnaliştii „Permanente” – acestea livrează informaţii în mod continuu jurnaliştilor. Tocmai datorită acestui fapt, ele sunt mai sigure (deoarece şi-au dovedit sau nu corectitudinea, în timp). În această categorie intră: birourile de presă, agenţiile de presă, reţeaua de corespondenţi şi de colaboratori etc. Sunt preţioase deoarece jurnaliştii le cunosc bine şi pentru că media are nevoie de informaţii în flux continuu; „Ocazionale” – furnizează informaţii jurnaliştilor doar cu ocazia anumitor evenimente. Cel mai adesea, ele sunt sursele primare (martorii, persoane implicate în anumite evenimente, personajele care fac obiectul unor anchete etc.). Valoarea lor vine tocmai din faptul că nu sunt surse de rutină. 4. După credibilitatea surselor Credibile – sunt, de obicei, sursele la care jurnaliştii apelează în mod curent. Gradul lor de siguranţă este mai mare, însă nimeni nu poate garanta că aceste surse pot fi credibile mereu; „Îndoielnice” – sunt sursele contactate recent, în cele mai multe cazuri, sau surse care uneori au furnizat informaţii bune, alteori informaţii false. Ele sunt cele care fac viaţa grea jurnaliştilor, deoarece nu sunt constante; Necredibile – este clar că nu putem avea încredere în ele, însă nimeni nu ne poate garanta că, la un moment dat, pot livra informaţia care te va face să scrii articolul vieţii. 5. După starea fizică a surselor „Umane” – nu cred că e necesar să detaliem; „Scrise” – baze de date, site-uri, agenţii de presă, publicaţii etc. 17

Ştirile “pe surse” Acestea sunt ştirile în care identitatea sursei este protejată. Am vorbit despre aceste surse într-un alt capitol. Important este ca aceste informaţii să le verificăm foarte atent. Însă ştirile de acest fel nu sunt niciodată de neglijat. De multe ori, ele sunt informaţii care se confirmă. Fără a avea pretenţia de a fi compleţi, vom enumera în continuare o serie de surse potenţiale: - Oamenii simpli - Conferinţele de presă - Comunicatele de presă - Rapoartele - Promo-uri (pliante, broşuri, newslettere, publicaţii al căror scop este acela de a promova) - Publicaţiile concurente - Colegii ziarişti - Agenţiile de presă - Politicienii - Universităţi şi instituţii care se ocupă de cercetare - Grupuri de presiune - Poliţia şi spitalele - Armata şi Biserica

Tema 9: Analiza strategica si valoarea surselor. Jurnalistii si observatorii mass-media sustin aproape in unanimitate ca ancheta este unul din cele mai prestigioase genuri jurnalistice. In general, jurnalistii specializati in elaborarea textelor de tip-ancheta apar drept eroi confratilor lor, datorita caracteristicilor specifice ale acestui mod de a practica jurnalismul si, in mod special, datorita misiunii pe care o are ancheta, ca demers profesional si anume de a scoate la iveala informatii greu accesibile in mod normal. Desigur, aceasta acceptiune se aplica demersurilor investigative de mare amploare. In mod curent, in practica jurnalistica exista „atitudinea de tip ancheta‖ care presupune un raport specific fata de cercetarea realitatii, si anume acela de a cerceta pentru a descoperi, pentru a lamuri, pentru a identifica informatii care, daca nu ar fi cautate in mod sistematic de catre jurnalist prin aplicarea procedurilor profesionale, ar ramane necunoscute publicului. 18

De aceea, unul din cele mai mari „pericole‖ ale anchetei este ca ii poate intimida pe incepatori si, in mod sigur, ca ii provoaca in mod sigur pe jurnalistii experimentati. Si intr-un caz, si in celalalt, in cazul reusitei, gratificatiile sunt numeroase si inevitabile: performanta profesionala, recunoasterea profesionala, etc. Analiza modului de realizare a anchetei este, mai degraba, o chestiune de metoda. Ancheta are un rol explicativ Spre deosebire de reportaj, care presupune, dupa cum am mai aratat, elaborarea unui text al carui scop este sa il faca pe cititor sa vada prin ochii reporterului un anumit eveniment, ancheta este demersul jurnalitic prin care jurnalistul cauta sa explice, sa lamureasca, sa analizeze un anumit eveniment. Ceea ce deosebeste in mod fundamental ancheta de alte demersuri jurnalistice este „demontarea‖ mecanimelor unui eveniment, ale unei situatii considerate importante de catre jurnalist si publicarea aspectelor obscure, nestiute, cu buna stiinta ascunse, ale acelui eveniment sau ale acelei situatii. Din cauza ca se bazeaza in principal pe mijloace analitice, iar presa scrisa presupune un mesaj mai elaborat decat presa audiovizuala, ancheta este un gen publicistic specific presei scrise, dar acest fapt nu inseamna ca anchetele nu sunt prezente si pe canalele radio si televiziune. Orice text redactat pentru a fi publicat in presa raspunde la intrebarile fundamentale: cine?, ce?, cand?, cum?, de ce?. Ancheta merge putin mai departe, dand raspunsuri elaborate, argumentate acestor intrebari intr-o maniera incisiva. De exemplu, o ancheta nu spune doar cine este actorul principal al unui eveniment. Ancheta incearca sa identifice cu exactitate cine este, intr-adevar, acel personaj, incearca sa reconstituie datele situatiei pana in cel mai mic detaliu, incearca sa localizeze cat mai precis modul de desfasurare a faptelor, sa fixeze detaliile temporale, sa descrie contextul in care a avut loc evenimentul, care este logica acestuia, etc. Ancheta are rolul de a pune in perspectiva evenimentul Activitatea jurnalistica in esenta ei nu este spectaculoasa, din contra, este repetitiva. Ancheta aduce in viata jurnalistilor iesirea din rutina. O amenajare a unei piete, marirea unei strazi sau conflictul referitor la zgomotul dintr-un anumit cartier sunt aspecte ale unei teme mai generale, precum politica urbanistica. Ei bine, daca pentru fiecare din aceste aspecte se poate construi un text informativ de tip stire, relatare sau reportaj, pentru tema majora se poate face o ancheta care sa le unifice pe toate. Asadar, ancheta nu este doar actul de a prezenta aspecte radical opuse ale unei problematici, sau ale unui eveniment. In plus, construirea unei anchete nu presupune prezentarea in alb si negru, ci, din contra, nuantarea situatiei respective. Un bun realizator de anchete este cel care sesizeaza ca realitatea nu este niciodata extrem de pozitiva sau extrem de negativa, ci

19

este cel care sesizeaza „nuantele de gri‖ si le da acestora o interpretare. Deci, ancheta nu este doar o punere in text a unor pozitii ale actorilor evenimentului complet opuse, ci este mai degraba o tentativa de a releva toate nunatele unei situatii, de a crea o perspectiva prin care evenimentul respectiv poate fi inteles. Totusi trebuie precizat ca exista si anumite riscuri in realizarea unei anchete, iar cel mai mare dintre acestea este de a „derapa‖ catre abstractiuni, de a trece catre interpretari filosofice in loc de a reda realitati, de a sustine o anumita teza intelectuala sub pretextul relatarii unor evenimente. Trebuie facut astfel incat ancheta sa se „hraneasca‖ din fapte concrete, aducandu-le in primul rand in atentia publicului, confruntandu-le si oferind un mod de intelegere a situatiei. Marile anchete care hranesc mitologia construita in jurul acestei teme se diferentiaza de toate celelalte prin detaliile rezultate in urma abordarii evenimentului din toate unghiurile posibile. Daca am lua drept exemplu de subiect de ancheta modul de privatizare al unei intreprinderi de produs tevi, intrebarile pe care si le va pune jurnalistul nu trebuie in nici un caz sa fie generale sau filosofice, ci, punctuale, concrete, legate de cat mai multe aspecte legate de privatizarea intreprinderii. Ancheta are un scop informativ Ancheta este, fara nici un fel de indoiala, un gen informativ, care nu trebuie sa fie scrisa dupa regulile editorialului sau ale comentariului, desi, fara nici o indoiala ca poate fi un text care are ca punct de plecare convingerea intima a jurnalistului ca acolo, in zona in care isi propune sa cerceteze, se intampla ceva. „Fapte, nu opinii‖, aceasta este deviza dupa care trebuie sa se orienteze jurnalistul atunci cand elaboreaza ancheta. Desigur, elementele de evaluare calitativa (declaratii, opinii, etc.) au un rol hotarator in elaborarea textului, dar structura textului trebuie sa se bazeze pe informatia „obiectiva‖, factuala.

Tema 10: Planul de actiune inainte de a declansa investigatia. Etape in desfasurarea anchetei a) Stabilirea importantei intrebarii la care sa raspunda ancheta. b) Reducerea campului de investigat. c) Studierea dosarului. d) Ierarhizarea problemelor de rezolvat. e) Realizarea intalnirilor f) Crearea convingerii g) Optiunea redactionala (demonstrativa / argumentativa), tipul de dosar.

20

h) ―Montajul‖, redactarea propriu-zisa, din care nu trebuie sa lipseasca intertitrajul, foto, legenda, ilustratie.

Tema 11: Documentarea. Stabilirea planului amanuntit. Fazele anchetei: 1. conceptie 2. studiu de fezabilitate 3. decizie (da sau nu) 4. plan de baza 5. cercetare 6. evaluare 7. interviu-cheie 8. evaluare finala 9. decizie finala (da sau nu) 10. conceperea si elaborarea textului Etapele unei anchete jurnalistice Precizez că etapele sunt subiective, fără pretenţia unei rigori de manual. Aşa văd eu lucrurile: 1) Pontul sau ideea + Formularea unor ipoteze În etapa asta, am identificat o problemă de interes public. Facem nişte conexiuni logice. Mai exact, nişte presupuneri. Încercăm să răspundem la întrebarea: ―de ce se întâmplă asta?‖. Putem spune doar că avem o bănuială că se întâmplă ceva ilegal. Lansăm nişte ipoteze. Bănuim nişte vinovaţi. Avem nişte piste. 2) Predocumentare + planificare Pentru că ancheta este un gen consumator de timp, de bani şi cu un risc foarte mare de eşec, trebuie să facem nişte verificări preliminare. Asta poate însemna consultarea documentelor, observaţii, interviuri. E o etapă care nu trebuie să consume foarte mult timp sau bani. Abia după acest demers luăm decizia dacă vom aloca resurse pentru a demara ancheta. Decizia finală a continuării sau sistării este a conducerii editoriale. Reporterul trebuie să aibă întreaga susţinere a şefilor. Dacă se decide pornirea investigaţiei, se concepe un plan, care cuprinde şi evaluarea riscurilor şi căile prin care pot fi reduse. Tot în plan sunt cuprinse şi resursele alocate, echipa care face investigaţia şi pistele care vor fi urmărite.

21

3) Documentare Aici stă greul anchetei, este etapa de uzură. În acest pas, trecem de la agonie la extaz. Când credem că am descoperit adevărul suprem, aflăm că de fapt mergem pe un drum înfundat. Aici petrecem zile sau chiar luni întregi scormonind prin documente, făcând conexiuni, mergând pe teren să observăm lucruri, făcând interviuri cu oameni ba prea amabili, ba prea ostili. În această etapă, se ―ucid‖ pistele greşite. Aici ni se confirmă sau ni se infirmă ipoteze. Apar noi piste. Le investigăm. Nu există deadline-uri. E o etapă care durează până când aflăm adevărul ascuns. Totuşi, e important să ne asumăm şi o renunţare când avem suficiente dovezi că investigaţia noastră a pornit de la o idee greşită. Altfel, riscăm să consumăm resursele redacţiei pentru ceva care nu se va concretiza. Dacă documentarea noastră este un succes, vom lansa unghiul de abordare.

Tema 12: Resurse utile jurnalistilor de investigatie in reflectarea coruptiei. Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii. Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este foarte frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzacții prin eludarea normelor morale și legale. Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare. Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și: slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor, lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

22

Exista mai multe tipuri de coruptie: 1. coruptie profesionala 2. coruptie economica (criminalitatea economica, financiara sau de alte afaceri) 3. coruptia politica ce include diferite activitati cum ar fi finantarea camapniilor electorale, precaderea in functii guvernamentale a unor persoane numai pe criterii politice. In legislatie, coruptia este repartizata in pasiva si activa: - Coruptia pasiva - solicitarea sau primirea bunurilor, acordul de a primi servicii ilicite, privilegii sau profituri pentru efectuarea sau neefectuarea realizarii unor actiuni care intra in atributiile functionale, incalcind atributiile functionale in egala masura pentru sprijinul acordat in obtinerea medaliilor, functiilor, pietelor de desfacere sau solutionarii problemelor. - Coruptia activa - misiuni, propuneri ori transmiterea functionarilor puublici prin intermediul profiturilor, bunurilor, serviciilor in scopul indeplinirii ori retinerii care fac parte din functiile de servicii a functionarului public. In literatura stiintifica, coruptia politica si economica se deosebesc. Dezvoltarea coruptiei politica poate conduce in tara la o situatie iesita de sub control si constituie un pericol pentru institutiile democratice si echilibrul diverselor ramuri ale puterii. Coruptia economica micsoreaza eficacitatea institutiilor democractice, miscsoreaza eficacitatea institutiilor de piata. Aici deosebim 2 tipuri de coruptie: ilitara si de jos. - Coruptia ilitara se caracterizeaza printr-o situatie sociala inalta a subiectilor care o savirsesc. Actiunile lor fiind caracterizate prin rafinament intelectual al metodelor actiunilor lor, care aduc pagube materiale colosale, fizice si morale pentru ca sunt insotite de luari de decizii care au un pret inalt, de exemplu formularea legilor, comezilor de stat, schimbarii formelor de proprietate. - Coruptia de jos raspindita la nivelele mediu si cel de jos, este legat de relatii permanente intre functionar si cetatean (amenzi, licentieri). De obicei ambele parti sunt cointeresate in afacerea corupta ce apartin acelui organ de stat. de exemplu cind functionarul da mita sefului sau, ca ultimul sa acopere actiuni corupte. Aceasta este tot coruptie, numita coruptie verificata. Ea, de regula, apare ca un pod intre coruptia de sus si cea de jos. Acest tip de coruptie este deosebit de periculoasa, deoarece confirma ttrecerea coruptiei de la etapa actelor disperate la etapa inradacinarii formelor organizate. Exista coruptie si in organele nestatale. Colaboratorul organelor poate sa dispuna de resurse care nu-i apartin, dar el este obligat sa respecte sarcinile prevazute de statutul organizat. in favoarea partii a II-a care se alege cu profitul sau.

23

Cercetatorii evidentiaza 3 tipuri de dezvoltare a coruptiei. Tipurile respective descriu transformarea in fenomen-sistem, adica partea integranta a structurii politice si sociale in ansamblul ei. 1. Tipul asiat al coruptiei - fenomen obisnuit, social, cultural, economic legat de functionarea statului. 2. Tipul african - puterea care este vinduta la una din grupurile clanurilor economice principale sare s-au inteles intre ele si existenta carora este asigurata prin mijloace politice. 3. Tipul latino-american reprezinta tolerarea coruptieie care da pobilitatea sectoarelor funebre economice si criminale sa atinga puterea comensurabilacu cea de stat. Cind puterea este antrenata in opozitie dura si directa cu criminalitatea care a format stat in stat. Permanenta instabilitate ppolitica, mareste sansele de instaurare a dictaturii pe valul luptei a coruptiei, de regula sunt considerate. Ca mecanism al coruptiei sunt considerate: a) acordul bilateral - conform caruia persoana aflata in serviciul statului ―vinde‖ nelegal atributiile sale de serviciu ori servicii bazate pe autoritatea functiei. fiind legata de aceasta ci posibilitatea persoanei fizice si juridice, iar ―cumparatorul‖ capata posibilitatea de a folosi structura de stat ori alt tip in scopurile sale pentru imbogatire. b) Coruperea intreprinzatoare-activa a functionarilor, adesea concomitenta cu o puternica influenta psihica asupra lor. Ultima este specifica pentru criminalitatea organizata, modelul de comportament al cumparatorului corupt, al serviciilor corupte se deosebesc de modelul vinzatorului corupt, mai ales prin coruptia scopului. Daca vinzatorul corupt este cointeresat sa-si vinda serviciile cit mais cump, atunci cumparatorul corupt vrea sa capete aceste servicii cu cheltuieli minime. Sunt 4 modele: - Modelul numarul 1 - vinzatorul si cumparatorul sunt cointeresati unul de altul. In acest caz, intre vinzator si cumparator actioneaza avantaje. Ei savirsesc un act ilicit in speranta evitarii pedepsei pentru un asemena comportament si sa traga cu folos recirpoc. - Modelul numarul 2 - vinzatorul si cumparatorul nu sunt cointresati unul de altul. Se manifesta modelul cel mai simplu al relatiilor corupte care poate fi exprimat prin: Coruptia estegala cu zero, pentru ca nu exista nici o cerere si nici propunere. - Modelul numarul 3 - vinzatorul produselor ilicite este cointeresat de cumparator, iar cumparatorul nu manifesta interes. In acest caz, este vorba de santaj din partea vinzatorului, care prin forta, amenintari, activitate intentionata, incearca sa-l impuna pe cumparator sa procure servicii ilicite. In acest model riscul pentru vinzator creste considerabil. - Modelul numarul 4 - vinzarea serviciilor ilicite nu este cointeresat de cumparator, iar cumparatorul este cointeresat. Cresc riscurile, dar si cheltuielile suplimentare pentru

24

cumparator de servicii ilicite. se evidentiaza comportamentul coruptiei unde se desfasoara conform modelelor 1,2 si 3 cu grand inalt de latenta.

Tema 13: Clasificari conceptuale privind coruptia. Obiective: 1. Darea de mita 2. Luarea de mita Coruptia, ca si fenomen social, este iminenta in toate societatile, fara a tine cont de nivelul dezvoltarii. Este de asemenea adevarat ca tipurile sale sunt adaptate tuturor societatilor, desi, la un anumit moment, poate pune in pericol pana si esenta statului prin consecintele asupra nivelurilor de decizii. In contextul libertatii pietei si politicii si in noile conditii de liberi alegeri in ceea ce priveste calatoria, miscarea resurselor financiare si schimbul de informatii intre diverse sectoare, oportunitatile de a castiga putere si bunastare cresc, incluzand si caile ilegale. Coruptia ingreuneaza si altereaza dezvoltarea economica, incalca drepturile fundamentale, opreste evolutia normala si transfera resursele financiare la sectoarele care au nevoie. Potrivit unui singur concept, coruptia a fost definita ca o incalcare a increderii, care in general implica autoritatet publica pentru a obtine avantaje particulare. In general, analizand acest fenomen, dintr-o perspectiva globala, consecintele daunatoare ale coruptiei ce se raspandesc in societate sunt evidente si directe: cand sefii politici si partenerii lor de afaceri transfera resurse financiare nationale in propriile conturi, o tara saraca devine si mai saraca. Cand, de exemplu, libertatea de decizie in cazurile penale este „de inchiriat‖, evolutia normala a societatii, drepturile civile si fundamentale sunt in pericol, si ceea ce normal ar trebui sa fie o reactie eficienta intr-o societate devine o simpla imitatie. In ceea ce priveste decizia politica, fenomenul de a prefera interesele private in locul celor nationale a fost rezumat de juristul penal American Robert Kliftgoord in binecunoascuta formula: Coruptia = monopol + libertatea de decizie – responsabilitate Aceasta formula a fost folosita pentru identificarea sau analiza tuturor situatiilor in care coruptia este generata in democratie. Monopolul reia ideea de competitie si presupune existenta puterii de decizie. Desi apare tendinta de a proteja rudele/familia si prietenii si deciziile publice nu sunt facute

25

intr-un mod transparent si onest/corect. Exista riscul ca libertatea de decizie sa fie folosita pentru pedepsirea si lupta impotriva partilor oponente. Limitele intre politica, economie, interese publice si private sunt anulate si abrogate. Au fost definite 4 tipuri de de coruptie dupa criteriul dezvoltarii social si economic: coruptia legata de sectorul de dominatie; coruptia grupurilor lider; coruptia grupurilor criminale; coruptia demnitarilor.

Mita reprezintă o sumă de bani sau orice alte obiecte date ori promise unei persoane, în scopul de a o determina pe aceasta să-și încalce obligațiile de serviciu sau să le îndeplinească conform dorințelorilegale ale unui individ. Mita poate fi întâlnită și sub denumirile de: șperț, șpagă sau poate fi redată prin expresii de forma a unge osia, etc. În acțiunea de mituire pot fi identificate două părți: una care dă mită și reprezintă darea de mită și una care primește mită, aceasta din urmă putând fi acuzată de luare de mită. Prin luarea de mită se înțelege fapta unei persone angajată ca funcționar într-una din instituțiile publice a unui stat, prin care aceasta cere sau primește bani sau alte foloase, promisiuni pentru a duce la îndeplinire (sau pentru a întârzia) activitatea care îi revine prin funcția pe care o îndeplinește. „Fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde sau primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndepliniri” —articolul 254 Cod penal Luarea de mită nu trebuie confundată cu: primirea unui bacșiș, un abuz, neglijență, incompetență sau eroare în luarea unei decizii (frecvent întâlnită mai ales în justiție). Darea de mită constituie coruperea prin promisiunea, oferirea sau darea unor foloase materiale în modurile și scopurile arătate în articolul 254 din Codul penal , și anume: oferirea de foloase care nu i se cuvin unui funcționar în vederea îndeplinirii sau întârzierea îndeplinirii unor acte privitoare la îndeplinirea actelor de serviciu.

26