Inviolabilitatea Domiciliului Si Secretul Corespondenței [PDF]

Zitiervorschau

INTRODUCERE Importanța și actualitatea temei cercetate. Principiile reărezintă idei călăuzitoare, care stau la baza tuturor ramurilor de drept, care stabilesc arhitectura dreptului și aplicarea sa, reguli de maximă generalitate, care sintetizează experiența socială și asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor. Principiile sunt elemente primordiale indispensabile, care guvernează și reglementează ctivitatea întrgii societăți, și datorită însemnătății lor ele ocupă primul capitol din Constituția RM. Un rol deosebit de important într-un stat de drept îi revine principiilor procesual penale, care contribuie în mod substanțial la aflarea adevărului într-o cauză penală, justa soluționare a acesteia și atragerea la răspundere penală a făptuitorului. O importanță vitală în cadrul principiilor procesual penale îl ocupă principiul inviolabilității domiciliului și secretul corespondenței. Principoiul inviolabilității domiciliului conform căruia nici o persoană nu poate fi lipsită de proăprietate decât doar în cazurile expres prevăzute de lege. Sectretul corespondenței constă în faptul că nici o persoană nu poate fi limitată în dreptul la secretul scrisorilor, telegramelor cu excepția cazurilor prevăzute de lege. Actualitatea temei rezultă că datorită respectării principiilor procesual penale se asigură realizarea scopului procesului penal, se asigură respectarea drepturilor recunoscute prin lege părților și participanților la procesul penal, drepturi ce sunt consacrate în Constituția RM și CPP al RM și tratate internaționale. Scopul, sarcinile și obiectul cercetării. Scopul de bază al lucrării cercetate este determinarea naturii juridice a

principiului inviolabilității domiciliului și secretul

corespondenței și a importanței acestora pentru societate. În cadrul studiului, autorul și-a stabilit obiective care au o imortanță atât teoretică cât și practică: A analiza reglememtările juridice și doctrinare ale respectivei teme abordate; A analiza principiile, care guvernează activitatea procesual penală; A scoate în evidență rolul și esența principiilor procesuale, inviolabilitatea domiciliului și secretul corespondenței; 1

A studia și cerceta problemele speciale legate respectarea acestor principii în activitatea procesual penală; Obiectul cercetării îl constituie evidențierea importanței principiului secretului corespondenței și inviolabilității domiciliului în cadrul procesului penal, respectarea acestora de către organele de drept, părți și ceilalți participanți. Baza științifică-metodologică este determinată de analiza teoretică și cercetarea științifică privind problematica principiului secretului corespondenței și inviolabilitatea domiciciliului. Sursele utilizate urmează a fi clasificate în acte normative naționale, internaționale, manuale, monografii și siteografie. Structura și volumul lucrării. Lucrarea este structurată logic, fiind folo site atât procedee teoritice cât și practice. Teza este analizată în două capitole, care sunt prezentate în paragrafe, în final fiind prezentate concluzia și bibliografia. Primul capitol este intitulat CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE DREPTULUI și urmează a evidenția natura juridică, rolul și esența principiilor în activitatea procesuală. Al doilea capitol este intitulat PRINCIPIUL INVIOLABILITĂȚII ȘI SECRETUL CORESPONDENȚEI în care urmează a fi stabilită necesitatea, specificul fiecărui principiu și importanța fiecăruia dintre acestea în realizarea procesului penal.

2

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚIUNI GENERALE PRIVIND PRINCIPIILE DREPTULUI 1.1 Conceptul de principiu al dreptulul Principiile reprezintă idei călăuzitoare, care stau la baza tuturor ramurilor de drept, reguli de maximă generalitate, care sintetizează experiența socială și asigură echilibrul dintre respectarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor. Din punct de vedere etimologic cuvîntul principiu provine de la latinescul principium, care în traducere are sensul de început, obârșie sau element fundamental. Orice principiu reprezintă un început pe plan ideatic, o sursa care catalizează procesul de mișcare, o regulă ce necesită a fi respectată și ocrotită [6, p.23]. Principiile constituie prescriptiile generatoare care stabilesc arhitectura dreptului și aplicarea sa, și pot apărea sub formă de axiome, deducții sau o generalizare a unor fapte concrete. Principiile dreptului se clasifică în mai multe categorii și anume în: Principii generale- sunt ideile fundamentale ce stau la temelia dreptului și pe care se intemeiază toate ramurile de drept și anume principiul libertății, principiul egalității, principiul justiției, principiul umanismului. Principii ramurale-sunt ideile, regulile, care stau la baza

unei ramuri de drept,

deosebim principiile dreptului constituțional, principiile dreptului penal, principiile dreptului familiei. Principiile dreptului familiei sunt: egalitate între soț și soție (în drepturi),principiul fidelității,principiul educării în comun a copiilor de către părinți), principiile dreptului constituțional sunt : principiul suveranității, egalității, demnitășii, legalității. Principii interramurale-sunt ideile comune pentru două sau mai multe ramuri de drept. De exemplu principiile interamurale de drept procesual civil și drept civil. Principiile instituțiilor juridice- sunt acele idei care stau la baza unei instituții juridice (ansamblu de norme juridice). [2.2, p.24-25].

3

Princiipiile expuse anterior, crează un sistem complex ce definește criteriile după care societatea și justiția se conduce. Dacă să comparăm princiipile date, putem observa că au aceeași menire și anumed e a folosi balanța conștiinței și de a face alegerea corectă în anumite situații existențiale. Principiile au o valoare incontestabilă și ocupă un rol esențial în cadrul tuturor ramurilor de drept, de asemenea ele sunt foarte importante și în cadrul procesului penal, pentru că anume ele fundamentează şi reglementează întregul procesul penal, determină regulile generale de conduită ale părților și tuturor participanților în cadrul procesului penal precum şi fazele acestuia. Prin sistem de principii fundamentale ale procesului penal se înţelege ansamblul organizat al tuturor regulilor cu caracterul cel mai general care determină reglementarea şi desfăşurarea procesului penal. În cadrul sistemului, principiile fundamentale sînt aşezate în ordine logică, determinată de puterea lor de acţiune şi contribuţia pe care o au la realizarea scopului procesului penal, fiind cuprinse într-un tot organizat datorita legăturii pe care o au între ele. Desfășurarea procesului penal în condiții de maximă obiectivitate și corectitudine presupune existența unor reguli, care guvernează activitatea organelor judiciare și care stau la baza aplicării normelor juridice în cadrul procesului penal de către fiecare organ în parte. Principiile procesual penale constituie idei fundamentale potrivit cărora este organizat sistemul judiciar în interiorul acestora fiind cuprinse normele fundamentale pe care se bazează întreaga activitate procesual penală, dar tot odata ele sunt și idei genearale, care determină toate istituțiile procesual penale și fazele procesului penal [11, p.56-57]. Prin principii ale procesului penal se înțeleg reguli ce au caracter general manifestate prin norme procesual penale concrete sau care derivă din interpretarea unui ansamblu de asemenea norme. Principiile procesuale au ca esență asigurarea realizării sarcinilor procesului penal. Fiecare principiu în mod individual caracterizează diferite laturi ale procesului penal. Ele fiind așezate in ordine logică în dependență de puterea lor de acțiune

4

și contribuția pe care o au în vederea atingerii scopului procesual penal, astfel ele sunt cuprinse într-o întreaga armonie ordonată, prin o colaborare permanentă între ele. Unele dintre aceste principii apar mai des în diferite faze ale procesului penal astfel conferind participanților la proces o totalitate de drepturi, obliații și garanții. În așa mod ele fiind protejate prin lege și încalcarea lor se permite doar în strictă comformitate cu ea, adică prin demersuri de către procuror sau autorizarea de către judecătorul de instrucție, deci în cadrul fazei de urmărire penală fac parte principiile ce țin de: Inviolabilitatea persoanei – nici o persoană nu poate fi reținută, decât în modurile și cazurile strict prevăzute și admise prin lege (CPP al RM), astfel privarea de liberate, reținerea, arestul persoanei este permis numai prin o hotărâre motivată a judecătorului de instrucție sau ân caz flagrant, dar ân așa mod reținerea persoanei până la emiterea unui mandat de arest nu poate depăși 72 ore. Inviolabilitatea domiciliului- domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. Limitarea secretului corespondenței-în cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi lipsită sau limitată în dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, deoarece este asigurat de stat. Limitarea acestui drept se face în baza unui mandat judiciar [12, p.76].

1.2 Principiile care guvernează activitatea procesuală penală Desfăşurarea procesului penal are loc în strictă conformitate cu principiile şi normele recunoscute ale dreptului internaţional, tratatelor internaţionale la care RM. este parte, cu prevederile Constituţiei RM. şi a Codului de Procedură Penală. Dacă există neînţelegeri între prevederile tratatelor internaţionale şi prevederile CPP al RM, prioritate vor avea cele internaţionale. Dacă în procesul judecării unei cauze se constată că norma ce urmează a fi aplicată contravine prevederilor Constituţiei şi este prevăzută de un act juridic care poate fi supus controlului constituţionalităţii, atunci, judecarea se opreşte şi se informează Curtea Supremă de Justiţie, care sesizează Curtea Constituţională. Dacă, la soluţionarea cauzei, norma este prevăzută într-un act ce nu poate fi supus controlului, atunci se va aplica direct legea. 5

Dacă la soluţionarea unei cauze se stabileşte că norma juridică naţională ce urmează să fie aplicată contravine tratatelor internaţionale în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la care RM este parte, instanţa va aplica reglementările internaţionale în direct, motivînd hotărîrea sa şi informînd despre aceasta Curtea Supremă de Justiţie. Hotărîrile Curţii Constituţionale (interpretarea Constituţiei) sînt obligatorii pentru toate instanţele de judecată din RM. Un alt principiu de rezonanță în acivitatea procesuală este principiul prezumției de nevinovăție, care presupune că persoana acuzată de săvîrşirea unei infracţiuni, este nevinovată atît timp cît nu au fost aduse probe împotriva ei în cadrul unui proces judiciar, unde îi vor fi asigurate toate garanţiile necesare privind apărarea [7, p.78]. Principiul prezumției de nevinovăție reprezintă dreptul ce garantează protecție persoanelor în procesul penal împotriva arbitrariului precum și în stabilirea și atragerea la răspundere penală. Pe de altă parte, acest principiu are menirea de a-l scuti pe inculpat de a-și dovedi nevinovația, stabilind sarcina de a proba vinovația acestuia acuzatorului prin utilizarea mijloacelor de probă ce sunt reglementate de legislația în vigoare. Un rol deosebit de important în cadrul procesului penal îi revine principiului egalității. Acest principiu exclamă că toate persoanele sînt egale în faţa legii, a instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, fără deosebire de sex, rasă, culoare, limbă, religie, avere, origine naţională sau socială, etc. Asupra persoanelor care beneficiază în baza legii de un anumit grad de imunitate, urmărirea penală şi judecarea se face în baza unor condiţii speciale prevăzute de Constituţie, tratate internaţionale, CPP al RM şi alte legi . [8, p.83] Toate persoanele şi organele care participă la un proces penal, sînt obligate să respecte drepturile, libertăţile şi demnitatea umană. Limitarea temporară de acestea, se efectuează doar în cazurile prevăzute de lege (ex: arestul). În cadrul unui proces penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau alte tratamente inumane. Însărcinarea privind neaplicarea torturii sau altor pedepse crude, îi revine autorităţilor în a cărei grijă se află persoana privată de libertate.

6

În cadrul unui proces penal, la fel, orice persoană are dreptul să se apere prin toate mijloacele care nu sînt interzise de lege, în scopul apărării drepturilor, libertăţii şi demnităţii sale. Dacă s-a cauzat un prejudiciu prin încălcarea acestora, atunci prejudiciul se repară în modul stabilit de lege. Dacă victima este persoană minoră sau este martor, atunci se va acţiona pentru respectarea intereselor acestuia, indiferent de faza procesului [6, p. 67]. Conform principiului de libertății persoanei, nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decît în cazurile şi în modul stabilit de CPP al RM. Privarea de libertate, arestare şi astfel de acţiuni, se permit în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate. Reţinerea persoanei pînă la emiterea mandatului de arest, nu poate depăşi 72 ore. Persoana care a fost reţinută este informată despre toate drepturile sale, motivul reţinerii sau arestării, încadrarea juridică a acţiunii de săvîrşire a acţiunii de care este bănuită sau învinuită, în prezenţa unui avocat ales de el sau un avocat de stat. Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată trebuie să elibereze imediat orice persoană care a fost deţinută ilegal sau dacă a trecut termenul pentru reţinerii sau arestării. Percheziţia sau examinarea corporală pot fi efectuate asupra persoanei, fără consimţămîntul acesteia, numai în condiţiile CPPal RM [4, p.91]. Datorită principiului de inviolabilitatea a domiciliului nici o persoană fizică sau juridică nu poate fi lipsită de proprietate, decît doar din motive de utilitate publică, în baza condiţiilor CPP al RM şi conform principiilor generale ale dreptului internaţional. Bunurile persoanei pot fi sechestrate în baza hotărîrii judecătoreşti, care ulterior se descriu în procesul verbal şi persoanei căreia i-au fost sechestrate bunurile respective, i se dă o copie a acestuia, cu referinţă la cazul dat. În cursul unui proces penal, nici o persoană nu poate fi lipsită sau limitată în dreptul la secretul scrisorilor, al telegramelor, convorbiri telefonice şi alte mijloace legale de comunicare, deoarece este acesta este asigurat de stat, și principiul secretul corespondenței este consemnat și în Constituția RM. Limitarea acestui drept se face în baza unui mandat judiciar.

7

Orice persoană are dreptul la inviolabilitatea vieţii private, la confidenţialitatea intime, familiale, la protejarea onoarei şi demnităţii personale. În cadrul procesului penal, nimeni nu are dreptul să intervină nelegitim în viaţa intimă a altei persoane [7, p.72 ]. De obicei, informaţia privind viaţa privată nu poate să fie acumulată decît doar în cazurile cînd această informaţie se administrează într-o cauză penală concretă. În cazul dat, persoana nu poate refuza să dea o anumită informaţie despre viaţa sa privată, ci poate să ceară explicaţii privind necesitatea obţinerii acesteia, explicaţia fiind inclusă în procesul verbal. La desfăşurarea procesului penal se utilizează limba de stat. Persoana care nu cunoaşte limba de stat are dreptul să ia cunoştinţă cu toate actele şi materialele dosarului şi să vorbească în faţa organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată prin interpret. Persoanele care acceptă să vorbească sau care posedă o altă limbă pot desfăşura procesul penal în limba acceptată, însă hotărîrile procesuale vor fi întocmite în mod obligatoriu şi în limba de stat [5, p.101]. Principiul garantării dreptului la apărare în cursul procesului penal, organele judiciare sunt obligate să asigure parților deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevazute de lege și să administreze probele necesare în aparare [15]. La desfăşurarea procesului penal, părţile au dreptul să fie asistate sau după caz, reprezentate de un apărător ales sau de un avocat de stat. Organul de urmărire penală şi instanţa sînt obligate să asigure bănuitului, învinuitului, inculpatului dreptul de a avea un apărător ales de el sau un avocat de stat, i se va oferi un avocat de către stat în cazul în care nu are suficiente resurse să-l achite. Desfăşurarea judecăţii este publică, private fiind doar cele prevăzute în condiţii CPP al RM ( secret de stat, comercial, bancar). Dacă în cadrul procesului penal, minorul este victima sau martor, instanţa de judecată va asculta declaraţiile acestuia într-o şedinţă închisă. Accesul în sala de judecată, poate fi interzis presei sau publicului prin încheiere motivată, pe parcursul întregului proces sau a unei părţi din el, în interesul respectării moralităţii, ordinii publice sau securităţii naţionale, etc [9, p121].

8

Orice persoană are dreptul la examinarea şi soluţionarea cauzei sale în mod echitabil, în termen rezonabil, de către o instanţă de judecată independentă, imparţială, legal constituită. Dacă se constată că organul de urmărire penală sau judecătorul sînt interesaţi în acest proces, atunci ei nu pot participa nici direct, nici indirect la acesta. Urmărirea penală şi judecarea cauzelor penale se face în termene rezonabile. Criteriile de apreciere a termenului rezonabil de soluţionare a cauzei penale sînt: § Complexitatea cazului; § Comportamentul participanţilor la proces; § Conduita organului de urmărire penală şi a instanţei de judecată; § Importanţa procesului pentru cel interesat; § Vîrsta de pînă la 18 ani a victimei. Respectarea acestui termen la urmărirea penală se asigură de către procuror, iar la judecare, de către instanţa de judecată. Dacă la efectuarea urmării penale sau a judecării există posibilitatea încălcării termenului rezonabil, participaţii la acest proces pot ca printr-o cerere să se adreseze judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată să accelereze urmărirea penală sau judecarea. Cererea dată va fi examinată în absenţa părţilor în termen de 5 zile lucrătoar [11, p.24]. Nimeni nu poate fi obligat să dea mărturii împotriva sa sau a rudelor sale apropiate, a soţului, soţiei, logodnicului, logodnicei sau să-şi recunoască vinovăţia [2]. Dacă organul de urmărire a propus unei persoane să facă declaraţii împotriva sa sau a altor persoane menţionate mai sus, atunci acesta e în drept să refuze de a da asemenea declaraţii şi nu poate fi tras la răspundere pentru aceasta, în acest mod beneficiind de dreptul său de a nu mărturisi împotriva sa. Conform principiului dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori, nimeni nu poate fi urmărit, judecat sau pedepsit de mai multe ori pentru aceeaşi faptă, excepţie fiind cazurile cînd s-au constat anumite fapte sau vicii care s-au implicat în urmărirea penală şi au afectat hotărîrea luată de instanţa de judecată [14].

9

Odată cu finisarea urmăririi penale şi stabilirea unei sentinţe judecătoreşti, împiedică reluarea efectuării urmăririi penale şi stabilirii altei sentinţe, excepţie fiind cazurile cînd se descoperă anumite vicii sau fapte care au afectat hotărîrea luată. Pe lîngă victime, dispun de aceste drepturi şi persoanele care au fost condamnate, arestate nelegitim sau lezate în drepturile lor prin alt mod. Victima care a fost lezată are dreptul să ceară în baza CPP al RM, de a intenta o procedură penală, de a participa la proces în calitate de parte vătămată, de a fi repusă în drepturile personale pierdute şi de a-i fi reparate prejudiciile morale, fizice şi materiale. Astfel ea beneficiind de principiul asigurării drepturilor victimei în urma infracțiunilor, abuzurilor de serviciu și erorilor judiciare. Părţile participante la un proces penal, au drepturi egale şi se află în raport de contradicţie, adică pe de o parte este partea acuzării, iar pe de altă parte, cea a apărării. Părţile în procesul penal, îşi aleg poziţia, modul şi mijloacele de susţinere a ei de sine stătător, fiind independente de instanţă, de alte organe ori persoane. Justiţia se efectuează în baza legii de către instanţele judecătoreşti legitim constituite. Competenţa instanţei de judecată şi limitele jurisdicţiei ei, modul de desfăşurare a procesului penal sînt la fel pentru toate persoanele şi pentru toate situaţiile. Hotărîrea luată de instanţa de judecată este verificată de instanţele judecătoreşti superioare. Acest principiu ocupând un loc proeminent în desfășurarea procesului penal [8, p.75-76]. În cadrul înfăptuirii justiţiei, judecătorii ocupă un rol diriguitor, sînt independenţi și se supun numai legii. El judecă materialele şi cauzele penale conform legii şi propriei convingeri bazate pe probele cercetate în procedura judiciară. Procurorul nu trebuie să accepte concluziile organului de urmărire penală privind comiterea infracţiunii ce ar constitui obiectul învinuirii, deci funcţia de bază a procurorului este de a reprezenta probele învinuirii. Persoana care emite mandat de percheziţie sau arest, se numeşte judecător de instrucţie şi este independent de celelalte organe de drept şi instanţe judecătoreşti. Judecătorul şi persoana care efectuează urmărirea penală apreciază probele după cum consideră de cuviinţă, bazîndu-se pe toate probele administrate şi prezentate. Nici o probă 10

nu are putere atît timp cît nu a fost cercetată şi administrată în folosul procesului penal și cu respectarea normelor prevăzute de legislație în vigoare. Principiul oficialității este un principiu caracteristic doar procesului penal care statuiază posibilitatea organelor judiciare de a se sesiza, din oficiu, cu privire la comiterea unei infracțiuni [13]. Deasemenea oficialitatea prevede excluderea posibilității pentru părți de a opri continuarea procesului penal, întrucât stingerea unei cause penale intrând exclusiv în atribuțiile organului judiciar. Procurorul şi organul de urmărire penală poartă obligația de a porni urmărirea penală în cazul în care se constată că s-a săvîrşit o infracţiune. Pe lîngă acestea, ei trebuie să efectueze toate acţiunile necesare pentru a constata fapta penală şi persoana vinovată de săvîrşirea ei și pentru a o a atrage la răspundere penală potrivit vinovăției sale. Instanţa de judecată efectuează acţiunile procesuale din oficiu, în limitele competenţei sale, în afară de cazul cînd, prin lege, se dispune efectuarea acestora la cererea părţilor. Principiile reprezintă verigă de necesitate vitală a procesului penal, care contribuie la desfășurarea normală a acestuia, la aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei penale. Principiile

procesului penal reprezintă fundamentul pe care este construit întregul

edificiu al normelor procesual penale, și ele se includ în categoria mecanismelor, care pun în funcțiune toate activitățile și acțiunile, care în integru alcătuiesc procesul penal. Și anume ele sunt cele care guvernează întreaga activitate procesuală în scopul identificării persoanelor, care comit fapte prejudiciabile, atragerea acestora la răspundere penală, aflarea adevărului și justa soluționare a cauzei penale.

11

CAPITOLUL II. INVIOLABILITATEA DOMICILIULUI ȘI SECRETUL CORESPONDENȚEI 2.1 Inviolabilitatea domiciliului Termenul de inviolabilitate înseamnă ceva ce nu poate fi violat, încălcat, atins, care se află în mod legal la adăpost de orice urmărire, de orice atingere, încălcare sau pedeapsă. Inviolabilă este persoana, domiciliul acesteia precum și proprietatea și aceste elemente distinctive sunt apărăte atât de legislația națională prin intermediulul Constituției RM, CPP al RM, precum și prin intermediul actelor internaționale cum sunt: CEDO, DUDO, pacteleinternaționale cu priveire la drepturile politice, economice și sociale. Noțiunea de domiciliu este prevăzută în mod expres în art. 6 pct. 11 din Codul de procedură penală care presupune- locuinţă sau construcţie destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sau a mai multor persoane (casă, apartament, vilă, cameră la hotel, cabină pe o navă maritimă sau fluvială), precum şi încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte indivizibilă (verandă, terasă, mansardă, balcon, beci, un alt loc de uz comun). Prin noţiunea de domiciliu, în sensul prezentului cod, se înţelege şi orice teren privat, automobil, navă maritimă şi fluvială privată, birou, iar sub aspectul art. 30 din Codul civil pe lângă domiciliu este identificată și reședința persoanei fizice fiind definită ca locul unde își are locuința temporară sau secundară [2]. Analizând aceste două aspecte observăm faptul că noțiunea dată de către Codul de procedură penală omite noțiunea de reședință, dar utilizează noțiunea de locuință temporară . Noţiunea de domiciliu nu se confundă cu cea de proprietate, sau de proprietar. Pentru că în dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice, chiar dacă aceasta nu este şi proprietarul, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc, cameră închiriată ). De altfel inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai mult pe respectul personalităţii umane, decât pe dreptul de proprietate. Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, prin prevederile art. 8 recunoaște dreptul persoanei de a-i fi respectat domiciliul. Nu se admite ingerința autorităților publice în exercitarea dreptului inviolabilității domiciliului [4]. 12

Ca și excepție acest amestec este admis când este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea și prevenirea infracțiunilor, protejarea sănătății a valorilor morale sau pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. Drepturile garantate prin prevederile art.8 a CEDO nu sunt drepturi absolute, astfel încât nu orice ingerință a statului în exercițiul acestor drepturi constituie o violare a art. 8 al Convenției. Nu există o ingerință în exercițiul vreunuia dintre drepturile prevăzute în art.8 atunci când actul prejudiciabil a fost săvârșit cu acordul valabil al persoanei protejate, atunci când a fost produs chiar de către persoana prejudiciată, sau atunci când acesta este consecința absolut normală a unei situații date, de care persoana în cauză era conștientă.[1.4] Prima condiție impusă de art.8 al Convenției pentru justificarea unei ingerințe este ca aceasta să fie prevăzută de lege, respectiv să aibă o bază legală internă. Aceasta presupune ca norma să fie cunoscută în condiții rezonabile, a previzibilității și a accesibilității. A doua condiție pentru ca ingerința să fie legitimă, este aceea ca acțiunea să vizeze unul dintre scopurile prevăzute în art.8 CEDO. A treia condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se considera că intruziunea autorităților este licită, este aceea de a fi necesară într-o societate democratică și proporțională scopului urmări [4]. La nivel național Constituția Republicii Moldova în art. 29 reglementează dreptul la inviolabilitatea domiciliului astfel indentificându-l ca un drept fundamental al omului, în esența sa acest drept este parte componentă dreptului la respectarea vieții private și de familie. În aceeași măsură fiind un element esențial al libertății persoanei și al demnității omului. Art. 29 alin. 2, prevede faptul că de la dreptul la inviolabilitatea domiciliului există derogări admise de lege ele fiind urmatoarele: entru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătorești, derogările de la norma constituţională sunt posibile însă doar în cazuri specifice. Ca și articolele respective ale Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor și a libertăţilor 13

fundamentale ale omului și Pactului Internaţional cu privire la drepturile civile și politice, articolul cu privire la inviolabilitatea domiciliului prevăzut în Constituița RM impune respectarea principiului legalităţii acţiunilor, care au drept efect încălcarea inviolabilităţii domiciliului [1]. Încălcarea inviolabilităţii domiciliului trebuie să fie autorizată, în cazul înfăptuirii justiţiei penale, de către instanţa judecătorească, prin mandat judiciar. Încălcarea inviolabilității domiciliului pote fi efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucție în baza ordonanței procurorului în cazul infracțiunilor flagrante, precum și în cazurile, care nu permit amânare. Judecătorul de instrucție trebuie informat despre efectuarea acestor acțiuni de urmărire penală în termen de 24 ore. În cazul în care sunt suficiente temeiuri, judecătorul de instrucție, prin încheiere motivată, declară acțiunea de urmărire penală legală, sau după caz ilegală. Obiectivul urmărit este interzicerea imixtiunilor arbitrare sau ilegale în viaţa particulară a omului la domiciliul său. Astfel, organele de drept are dreptul să intre la orice oră a zilei în locuinţe și în alte încăperi ale cetăţenilor și să le cerceteze în scopul curmării infracţiunilor sau contravenţiilor, urmăririi persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor, a persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală și de judecată, se eschivează de la executarea pedepsei penale sau contravenţionale etc [7,p.143]. cazurile de forță majoră și de extremă necesitate- incendiu, inundație, prevenirea unei epidemii sau epizootii este firesc ca legea să admită în anumite situaţii pătrunderea neautorizată în locuinţă, inclusiv în mod forţat și fără consimţământul locatarilor, în primul rând, pătrunderea în domiciliu se consideră legală în cazul stingerii incendiilor și efectuării lucrărilor de deblocare și salvare. Astfel, colaboratorii serviciului de salvatori și pompieri în timpul stingerii incendiilor și efectuării lucrărilor de deblocare și salvare au dreptul să intre nestingherit la orice oră de zi sau noapte în toate localurile unităţilor economice, precum și în locuinţele și construcţiile auxiliare ale cetăţenilor, și să forţeze, în caz de necesitate, ușile și geamurile, elementele de construcţie care le îngrădesc accesul, să demonteze și să demoleze construcţii, să întreprindă alte acţiuni în executarea acestor lucrări [5, p.45]. 14

Pătrunderea în domiciliu se consideră legală și în cazul în care evenimentele sau circumstanţele pun în primejdie existenţa, integritatea cuiva sau a ceva cum ar fi în caz de inundaţii, cutremure, anumite stări ale omului: foame, sete sau maladii. În cazurile de extremă necesitate, legiuitorul admite sacrificarea unor valori mai puţin importante în favoarea unei valori mai importante, cum este viaţa omului. Din analiza art. 12 a Codului de procedură penală putem conchide două aspecte, în primul rând e vorba de faptul că legea procesuala garantează acest dreptul la inviolabilitatea domiciliului prin faptul că în cursul procesului penal nimeni nu este în drept să pătrundă în domiciliu contrar voinței persoanelor care locuiesc sau dețin sediu în ele, al doilea aspect îl privim prin prisma excepției, care presupune că perchezițiile, cercetările domiciliului, precum și alte acțiuni de urmărire penală la domiciliu, pot fi ordonate și efectuate în baza unui mandat judiciar, iar la efectuarea acțiunilor fără mandat judecătoresc, organul abilitat imediat după efectuare sau nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea acțiunii să prezinte judecătorul de instrucție materialele, prin care acesta se va expune asupra legalității acestor acțiuni [2]. Observăm faptul că atât la nivel internațional cât și național inviolabilității domiciliului îi este consacrată o protecție reglementată de un șir de acte legislative prin care se încearcă protejarea domiciliului persoanei care constituie un adăpost și un loc în care personalitatea umană se dezvoltă și se simte în siguranță, astfel asigurând dreptul la viața intimă, privată și familiară. Pentru a asigura inviolabilitatea domiciliului la efectuarea acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigații, organul care va efectua acțiunile menționate mai sus se conduce după princiipiile legale. Luând în considerare faptul că prin acțiune de urmărire penală se înțeleg acele mijloace legale prin care se află adevărul într-o cauză penală, se atrage la răspundere penală făptuitorul,

urmărind realizarea scopului

procesului penal. Din examinarea art. 279 CPP se menționează faptul că acțiunile de urmărire penală se efectuează în strictă conformitate cu legislația procesual penală și numai după înregistrarea sesizării cu privire la infracțiune. Acțiunile de urmărire penală pentru 15

efectuarea cărora este necesară autorizarea judecătorului de instrucție sunt pasibile de realizare doar după începerea urmărirei penale. Dacă ne referim la cercetarea la fața locului, percheziție, ridicarea de obiecte la domiciliul persoanei atunci aceste acțiuni pot fi, efectuate doar cu consițământul persoanei domiciliate, adică proprietarului, posesorului și în ultimul rând cu autorizația judecătorului de instrucție. Dar totuși nu putem să negăm faptul că există și excepții și anume acele legale, din conținutul art. 279 alin (4) desprindem faptul că în cazul infracțiunilor flagrante, precum și în cazurile ce nu suferă amânare, consimțământul sau autorizația judecătorului nu sunt necesare, însă despre efectuarea acțiunilor trebuie de informat imediat, dar numai târziu de 24 de ore, procurorul sau după caz judecătorul de instrucție pentru a se expune aspru legalității acțiunii [2]. Pentru interepretarea corectă a cazul flagrant și cazul ce nu suferă amânare vom apela la ajutorul art. 6 pct. 6 și 10 CPP RM prin care explică expresiile sus menționate și anume prin caz ce nu suferă amânare întelegem un pericol real, că se vor pierde sau distruge probele, că bănuitul sau învinuitul se poate ascunde în încăperea suspectată ori că se vor comite alte infracțiuni iar prin delict flagrant înțelegem infracțiune descoperită în momentul săvârșirei ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat [2]. Pentru a decide autorizarea efectuării unei acţiuni procesuale ce implică imixtiunea organului de urmărire în viaţa privată a persoanei, afectîndu-i anumite drepturi sau libertăţi fundamentale, judecătorul de instrucţie verifică următoarele condiții și anume: Dacă imixtiunea organului de urmărire penală este prevăzută de lege. Dacă această imixtiune este necesară într-o societate democratică. Dacă imixtiunea solicitată urmărește un scop legitim. Dacă este respectat principiul proporționalității între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege și necesitatea efectuării acțiunii procesuale solicitate. Vom explica fiecare condiție în parte pentru a face o claritate, în cazul primei condiții se consideră imixtiunea organului de urmărire penală prevăzută de lege în cazul în care aceasta imixtiune este reglementată de lege, iar legea care autorizează imixtiunea este clară, accesibilă și previzibilă. 16

Claritatea legii se exprimă printr-un grad suficient de exactitate a prevederilor respective, adică legea trebuie să conţină măsuri de protecţie contra acţiunilor arbitrare ale autorităţilor publice. Accesibilitatea legii prezumă publicarea ei în Monitorul Oficial în condiţiile Legii nr.173- XIII din 6 iulie 1994 privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale, adică legea trebuie să fie accesibilă persoanelor la care se referă. Pentru a satisface exigenţa previzibilităţii prevederilor legale, legea trebuie să fie redactată în termeni suficient de clari şi precişi, cu toate noţiunile bine definite, care permite corelarea acţiunilor organului de urmărire penală cu exigenţele legii şi definesc în mod clar domeniul conduitei interzise şi consecinţele nerespectării prevederilor respective. A doua condiție presupune că imixtiunea este considerată necesară într-o societate democratică atunci cînd ea este compatibilă cu principiile democratice. Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în drepturile şi libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională. Acţiunea necesară într-o societate democratică se determină în raport cu echilibrul atins între drepturile individului şi interesul public, fiind aplicat principiul proporţionalităţii. A treia condiție indică că scopul legitim trebuie să aibă o legătură interconexată cu securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane [4]. Ultima condiție și anume respectarea principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg. Pentru a exercita controlul, procurorul trebuie să prezinte judecătorului de instrucţie materialele cauzei care au confirmat necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie. Materialul prezentat judecătorului de instrucţie trebuie să conţină date, care argumentează necesitatea efectuării acţiunii procesuale respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, adică date ce ar confirma fie situaţia „cazului de 17

urgenţă", fie a „cazului ce nu suferă amînare", sau că a fost săvîrşită „infracţiune flagrantă". În urma controlului judiciar, dacă au existat temeiuri suficiente pentru efectuarea acţiunii respective fără autorizarea judecătorului de instrucţie, acesta printr-o încheiere motivată declară acţiunea de urmărire penală efectuată legală, în caz contrar acţiunea de urmărire penală se declară ilegală. Încheierea judecătorului de instrucţie prin care a fost declarată legală sau ilegală acţiunea de urmărire penală efectuată fără autorizarea judecătorului de instrucţie este irevocabilă şi nu poate fi supusă nici unei căi de atac [6, p.92]. Dacă e să ne referim la acțiunile de urmărire penală care aduc la atingerea inviolabilități domiciliului scoatem în evidență cercetarea la făța locului acțiune reglementată de art. 118 CPP RM. După autori autohtoni CFL este o activitate procedurală și de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită de către organul de urmărire penală a locului unde s-a săvârșit fapta infracțională, având ca scop stabilirea naturii și împrejurările comiterii faptei, precum și a datelor de identificare a făptuitorului [2]. Cercetare la fața locului

este un procedeu probatoriu, care constă în cercetarea

amănunțită a locului unde s-a desfășurat activitatea infracțională, cu scopul de a cunoaște exact situația locului săvârșirii infracțiuni, de a stabili poziția și starea mijloacelor materiale de probă în vederea stabilirii naturii și împrejurărilor comiterii infracțiunii. Ofițerul de urmărire penală nu este în drept să efectueze Cercetare la fața locului în lipsa sesizării cu privire la infracțiune sau în scopul descoperirii infracțiunii. Deci pentru a putea efectua Cercetarea la fața locului trebuie să avem un temei legal, fără acest temei noi încălcam dreptul la inviolabilitatea domiciliului. În faza de urmărire penală, organul de urmărire penală efectuează personal cercetarea la faţa locului. În cursul judecăţii, instanţa efectuează cercetarea la faţa locului cu participarea părţilor şi în prezenţa procurorului, de asemenea, se asigură şi prezenţa apărătorului ales sau din oficiu. În general cercetarea la faţa locului se efectuează de către organul de urmărire penală, iar în cazul de infracţiune în flagrant delict cercetarea la faţa locului se efectuează imediat

18

după înştiinţarea organelor de urmărire penală, dar în timp de 24 de ore materialele acumulate se vor trimite procurorului. Având în vedere faptul că cercetarea la fața locului poate avea loc la domiciliul și în scopul asigurării inviolabilității domiciliului, în cazul când cercetarea la fața locului se efectuează la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul, aceasta se efecutuează în baza ordonanței, dar cu autorizația judecătorului de instrucție. În unele cazuri cercetarea la fața locului permite de a întreprinde anumite acțiuni pentru reprimarea activității criminale sau pentru preîntâmpinarea comiterii altor infracțiuni din aceste considerente Cercetarea la fața locului trebuie să fie efectuată cât se poate de operativ. Legea eliberează organului de urmărire penală obligația de a întocmi o ordonanță în legătură cu cercetarea la fața locului. Doar în cazuri excepționale, când este vorba de cercetarea la fața locului la domiciliu, este necesară ordonanța organului de urmărire penală și încheierea judecătorului de instrucție, dar și în asemenea situații acțiunea procesuală poate fi efectuată fără autorizația judecătorului de instrucție în baza ordonanței motivate a procurorului , fapt motivat de caracterul flagrant al infracțiunii [12, p.165] O altă acțiune de urmărire penală care limitează dreptul la inviolabilitatea domiciliul este percheziția. Percheziția reprezintă activitatea de urmărire penală și de tactică criminalistică, care decinde în căutarea obiectelor, valorilor sau documentelor a căror existență sau deținere este tăgăduită, în scopul descoperirii și administrării probelor necesare pentru justa soluționare a cauzei penale. Totodată această acțiune procesuală poate fi definită ca orice constrângere ce se realizează fără consimțământul sau acordul proprietarului sau posesorului. Scopul percheziției rezidă în descoperirea și ridicarea anumitor obiecte, care au fost destinate pentrui comiterea faptei prejudiciabile, pentru săvârșirea infracțiunii, precum și în cazul în care au fost dobândite în urma săvârșirii infracțiunii. Pe parcursul efectuării percheziției pot fi descoperite și ridicate anumite obiecte care nu sunt căutate, dar a căror circulație liberă este interzisă. Luând în considerare că aceasta acțiune lezează dreptul la

19

inviolabilitatea domiciliului, percheziția poate fii efectuată doar după pornirea urmărirei penale. Efectuarea percheziției până la pornirei urmărirei se consideră o încalcare flagrantă a legii procesual penale și rezultatele obținute nu pot avea valoare probantă. Un alt deziderent important este faptul că percheziția poate fii efectuată numai cu autorizația judecătorului de instrucție. Doar în cazuri excepționale, când este un delict flagrant real, percheziția poate fii efectuată fără autorizație, însă în baza unei ordonanțe motivate. Judecătorul de instrucție urmează a fi informat imediat, dar nu mai târziu de 24 ore despre efectuarea acestei acțiuni procesuale, prezentându-i-se toate materialile. În ordonanță trebuie indicate obligatoriu motivele efectuării percheziției fără autorizația judecătorului de instrucție. Examinănd materialile prezentate, judecătorul de instrucție se pronunță asupra legalității sau ilegalității percheziției, iar în caz de recunoaștere a percheziției ca ilegală, toate materialile acumulate nu vor avea valoare probantă, fiind inadmisibile. [2.7, p.57] Până la începerea percheziţiei, reprezentantul organului de urmărire penală este obligat să înmâneze, sub semnătură, persoanei la care se face percheziţia sau ridicarea copia de pe ordonanţa motivată. Toate obiectele şi documentele ridicate se prezintă tuturor persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei. Cu toate că la efectuarea percheziţiei persoana, care efectuează urmărirea penală este în drept de a deschide încăperile şi depozitele care sunt încuiate, doar dacă proprietarul refuză să le deschidă benevol, acesta în măsura posibilităților trebuie să evite deteriorarea sau distrugerea nejustificată a bunurilor. În același timp organul de urmărire penală este obligat să ia toate măsurile pentru ca circumstanţele privitoare la viaţa intimă a persoanei, constatate în legătură cu efectuarea percheziţiei sau ridicării să nu fie date publicității. Se interzice efectuarea percheziţiei în timpul nopţii, cu excepția fiind cazulurile flagrante. Conform art.127 alin. (7) CPP RM se indică faptul că persoana la care se efectuează percheziția, poate solicita prezența apărătorului. În acest sens acțiunea procesuală se întrerupe până la prezentarea apărătorului, dar nu mai mult decât pentru 2 ore. [1.2]

20

Dacă e să ne referim la efectuarea percheziției în localurile misiunilor diplomatice atunci putem evidenția că în localurile misiunilor diplomatice, inclusiv în cadrul localurile în care locuiesc membrii misiunilor diplomatice şi familiile lor, percheziţia sau ridicarea se poate efectua doar la cererea sau cu acordul statului străin, exprimate de şeful misiunii diplomatice. Acest acord se solicită prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. La efectuarea percheziţiei sau ridicării în localurile menţionate mai sus este obligatorie prezenţa procurorului şi a unui reprezentant al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova. Legislația națională prevede condiții speciale referitoare la inviolabilitatea domiciliului unor categorii de persoane, activitatea cărora implică responsabilități deosebite cum ar fi de exemplu deputații Parlamentului RM, conform legii nr. 39 din 07.04.1994 cu privire la statutul deputalui în Parlament și anume art. 9 și 10 care reglementează că imunitatea parlamentară are ca scop protejarea deputatului în Parlament împotriva urmărilor judiciare şi garantarea libertăţii lui de gîndire şi de acţiune. Deputatul nu poate fi persecutat sau tras la răspundere juridică sub nici o formă pentru opiniile politice sau voturile exprimate în exercitarea mandatului Declarația Universală a Drepturilor Omului, 10. 09.1948, Convenția Europeană a Drepturilor Omului în vigoare septembrie 1953 [3]. Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată pe cauză penală ori contravenţională. Prncipiul inviolabilității este un principiu de valoare incontestabilă atât pentru părțile și participanții la procesul penal precum și pentru societate în general. El asigură respectarea unor drepturi fundamentale și anume el asigură respectarea dretului la proprietate, și datorită lui nimeni nu poate pătrunde în domiciliul altuia fără consimțământul proprietarului sau posesorului și în cazurile părevăzute de lege cu autorizarea procurorului și după caz a judecătorului de instrucție. Inviolabilitatea domiciliului poate fi încălcată sau mai bine zis limitată prin intermediul unor măsuri speciale de investigație, cum ar fi cercetare domiciliului și intalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea și înregistrarea audio/video fără înștiințarea 21

proprietarului, în scopul descoperirii utmelor infracțiunii, persoanelor aflate în căutare și pentru observarea evenimentelor ce se produc în domiciliu. Supravegherea domiciliului prin folosirea mijloacelor tehnice ce asigură înreistrarea se efectuează fără înștiințarea proprietarului, în cazul în care există suficiente temeiuri pentru a se considera că acțiunile, evenimentele ce se produc în domiciliu pot conține informații despre fapta care s-a comis. 2.2 Secretul corespondenței Din cele mai vechi timpuri corespondența și anume: scrisori, telegrame constituiau un mod eficient de transmitere a informațiilor în toate părțile lumii. Ea reprezenta, precum și în prezent reprezintă o formă de comunicare, de schimb de informații foarte care avea și unele aspecte negative și anume că scrisorile, telegramele ajungeau într-un timp mai îndelungat, totodată acestea puteau fi diteriorate sau distruse înainte de a ajunge la destinatar. Dreptul la secretul corespondenței este un drept exclusiv și fundamental prevăzut în Constituția RM precum și în acte, tratate naționale și internaționale, anume statuare în cadrul acestora scoate în evidență necesitatea și vitalitatea acestui drept pentru întreaga societate. Datorită însemnătății lui, acest principiu este prevăzut și în CEDO în art. 8, care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său, şi a corespondenţei sale. Totodată acest principiu este reglemantat și în DUDO art. 8, care stipulează că nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi reputaţiei sale. Orice persoană are dreptul la protecţia legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri [3]. Atât CEDO cât și DUDO consfințesc principiul sectretului corespondenței, care decinde în faptul că viața, proprietatea precum și corespondența persoanei sunt intangibile,și nu pot fi supuse imixtiunii, decât în cazurile expres prevăzute de lege, Dreptul la respectarea corespondenței este defin ca facultatea de a comunica cu persoane terțe fără a fi întrerupt și fără cenzură. 22

Constituția RM în art. 30 garantează secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poștale, al convorbirilor telefonice și al celorlalte mijloace de comunicare. La fel în art. 30 alin (2) permite în caz de necesitate, în scopul protejării securității naționale, bunăstării economice a țării, ordinii publice și pentru prevenirea infracțiunilor, limitprii acestui drept, cu respectarea condițiilor legale [1]. În cadrul unui proces penal necesitatea ascultării sau interceptării schimbului de informații dintre persoane apare în legătură cu administrarea probelor în procesul urmăririi penale, astfel scrisorile, telegramele, banderolele, radiogramele, coletele, containerele poștale, comunicările prin fax și prin poșta electronică pot fi utilizate la necesitate, prin intermediul unor măsuri speciale de investigații, autorizate de către judecătorul de instrucție. Aceste măsuri speciale de investigație, care limitează dreptul la secretul corespondenței sunt prevăzute exhaustiv în CPP al RM art. 133-138. Dreptul la secretul corespondenței poate fi violat, dacă există temeiuri rezonabile de a presupune că trimiterile poștale primite sau expediate de către bănuit, învinuit pot conține informații, ce pot servi în calitate de probe în cauza penală, pe una sau pe mai multe infracțiuni grave, deosebit de grave, precum și excepțional de grave. În cazul în care prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute aceste probe, organul de urmărire penală are dreptul să rețină, să cerceteze, să predea, să percheziționeze sau să ridice trimiterile poștale ale bănuitului sau ale învinuitului. În acest sens pot fi reținute, predate, percheziționate, deasemenea și ridicate următoarele trimiteri poștale: telegrame, mandate poștale și scrisori de orice gen, acestă acțiune fiind realizată în baza ordonanței întocmite de către procurorul, care conduce, sau după caz, efectuiază urmărirea penală [8, p.60]. Acestă ordonanță este prezentată de către procuror judecătorului de instrucție și ea trebuie să includă: motivele dispunerii reținerii, cercetării, percheziționării sau ridicării trimiterilor poștale, numele/prenumele persoanei sau persoanelor ale căror trimiteri poștale trebuie să fie reținute, adresa exactă a respectivelor persoane, denumirea instutuției poștale asupra căreia se pune obligația de a reține, trimiterile poștale, genuri de 23

trimiteri poștale, care se rețin, se cercetează, se predau, se percheziționează sau se ridică, deasemenea se indică în mod obligatoriu durata de efectuare a acestei măsuri, durata de autorizare a măsurii poate fi prelungită în condițiile CPP al RM. După ce a fost autorizată ordonanța privind reținerea, cercetarea, predarea, percheziționarea ori ridicarea trimiterilor poștale, se transmite șefului instituției poștale. Pentru șeful instituției poștale executarea acestei ordonanțe este obligatorie. Șeful instituției poștale, care a ridicat trimiterile poștale, indicate în ordonanță, comunică imediat despre acest fapt organului care a emis respectivul act. Reținerea, cercetarea, predarea, percheziționarea sau ridicarea trimiterilor poștale poate fi anulată de către organul de urmărire penală care a emis ordonanța respectivă, de către procurorul ierarhic superior sau de judecătorul de instrucție, după ce a expirat termenul pentru care a fost emisă acesată autorizație, însă nu mai târziu de terminarea urmăririi penale [7, p.45]. Organul de urmărire penală prezentându-se în instituția poștală aduce la cunoștință șefului acesteia, contra semnătură, ordonanța cu privire la examinarea și ridicarea trimiterilor poștale. În baza acestei ordonanțe el deschide și examinează trimiterile poștale. În cazul în care organul de urmărire penală descoperă documente sau alte obiecte care au importanță probatorie în cauza penală, acesta le ridică sau face copii. Dacă asemenea documente sau obiecte lipsesc reprezentantul organului de urmărire penală dispune înmânarea trimiterilor poștale, care au fost examinate adresantului. Despre fiecare examinare și ridicare a trimiterilor poștale se întocmește un procesverbal, cu respectarea condițiilor de întocmire a unui asemenea act, ce sunt prevăzute de CPP al RM. În acest proces-verbal se va indica în particular, către cine, unde, când a fost examinată, ridicată trimiterea poștală sau a fost dispusă înmânarea acesteia adresantului, genul trimjterii poștale, deasemenea de pe ce trimiteri poștale au fost făcute copii, și ce mijloace tehnice au fost utilizate, deasemenea se indică și ce a fost depistat în cadrul acestei măsuri. Toți participanții și cei prezenți la acestă acțiune procesuală sunt preveniți despre obligativitatea păstrării secretului corespondenței, nedivulgarea informației cu

24

privire la urmărirea penală, precum și despre răspunderea care o poartă conform art. 178, 315 din CP, acest fapt consemnându-se în proces-verbal [12, p.30]. O altă măsură specială de investigație prin intermediul căreia are loc încălcarea dreptului la secretul corespondenței este monitorizarea comunicațiilor telegrafice și eletronice. Prin comunicații electronice înțelegem transmiterea informațiilor prin intermediul surselor electronice, de ex: email, rețele de socializare ( facebook, ok.ru, instagram, etc.) Iar prin cele telegrafice se înțelege transmiterea la distanțe mari de mesaje textuale sau simbolice fără a fi nevoie de predarea fizică a obiectului purtător de mesaj (semaforul alfabetic, alfabetul morse). Monitorizarea conecțiunilor, comunicațiilor telegrafice și electronice, precum și altor comunicări, rezidă în accesul și verificarea fără a fi înștiințat expeditorul sau destinatarul comunicărilor, care au fost transmise instituțiilor ce prestează servicii de livrare a corespondenței electronice, altor comunicări, inclusiv și a apelurilor de primire și ieșire a abonatului. Monitorizarea conexiunilor comunicațiilor telegrafice și electronice se dispune numai în cazul în care există temeiuri verisomile și reale de a se presupune că acestea conțin sau pot să conțină informații referitoare la circumstanțele faptei ce urmează a fi probate. Instituțiile care sunt abilitate cu prestarea serviciilor de livrare a corespondenței electronice a apelurilor de intrare și ieșire, sau a altor comunicări informea zăorganul de urmărire penală sau procurorul despre aflarea ăn posesia lui a comunicărilor, care urmează a fi supuse verificării. Ofițerul de urmărire penală, sau după caz procurorul iau cunoștință imediat, dar nu mai tîrziu de 48h din momentul recepționării informației, de conținutul acestei comunicări, și adoptă o decizie cu privire la ridicarea sau transmiterea ei pentru o livrare ulterioară, copiere, fotogafiere, sau fixare prin intermediul altui mijloc tehnic [8, p.81]. Ridicarea conexiunilor electronice sau telegrafice se va efectua, dacă există temei pentru a se considera că pentru acțiunea de administrare a probelor originalul va avea o importanță mult mai mare, decât o poate avea copia acestuia sau fixarea vizuală. 25

Intercepaterea și înregistrare comunicărilor constau în folosirea unor mijloace speciale, prin care se poate afla conținutul unor convorbiri într două sau mai multe persoane. Prin procesul de înregistrare a comunicării se înțelege stocarea informațiilor care au fost obținute în urma interceptării pe un suport tehnic. Interceptării și înregistrării pot fi supuse comunicările bănuitului, învinuitului, dar și a altor persoane, inclusiv a persoanelor a căror identitate nu a putut fi stabilită și despre, care există date care contribuie în mod rezonabil la formarea concluziei, că ele contribuie, în orice mod, la pregătirea, comiterea, favorizarea, fie la tăinuirea unei infracțiuni sau primesc și transmit informații care au o importanță deosebită pentru cauza penală respectivă. Deasemenea interceptării și înregistrării pot fi supuse și comunicările victimei, părții vătămate, ale rudelor acesteia, precum și amembrilor familiilor lor, a martorului, în cazul în care există un pericol iminent și real pentru sănătatea, viața și pentru alte drepturi funfamentale ale acestuia. Comunicările acestor părți și participanți ai procesului penal sunt interceptate în scopul prevenirii comiterii unei infracțiuni, sau dacă există un risc real și evident că pot fi pierdute în mod iremedibil, sau pot fi denaturate probele [11, p85-86]. Informația care a fost obținută prin intermediul înregistrării și interceptării comunicărilor se transmite de către subdiviziunea tehnică, care a efectuat această măsură către ofițerul de urmărire penală sau procuror. Informația se transmite pe un purtător material de informație împachetat, sigilat, cu ștampila subdiviziunii tehnice și în mod obligatoriu cu indicare numărului de ordine. După expirarea termenului de autorizare a acestei măsuri, în termen de 24 ore organul de urmărire penală sau procurorul întocmește un proces verbal, cu privire la interceptarea și înregistrarea comunicărilor. Acest proces-verbal trebuie să includă data, locul și ora întocmirii, funcția persoanei care a efectuat măsura, datele de identitate și identificare tehnică ale subiectului ale cărui comunicări au fost supuse înregistrării sau interceptării, perioada în care s-a efectuat această măsură, mijloacele tehnice ce au fost utilizate. Deasmenea el va include și alte informații importante ce au fost obținute în urma interceptării comunicărilor cu privire la identificarea, localizarea unor persoane, 26

cantitatea, numărul de identificare a purtătorilor materiali, pe care a fost înregistrată această informație și numărul de comunicări stenografiate [5, p.111] . Acestă măsură poate fi încetată din momentul dispariției temeiului care a servit la autorizarea acesteia sau în baza cererii exprese a persoanei în privința căreia a fost dispusă această măsură.

27

CONCLUZII Principiile ocupă un rol esențial și au o importanță vitală pentru activitatea procesuală, dar și pentru societate în general. Dacă ne referim la principiile procesual-penale acestea au rolul de a determina conduita și activitatea părților și a altor participanți în cadrul procesului penal, și realizarea cu succes a scopului acestuia. Un loc însemnat le revine principiilor inviolabilității domiciliului și secretului corespondenței, care constituie un mijloc de apărare, protecție, repsectare a unor drepturi fundamentale, precum viața personală, familială, proprietatea. Cu toate că acestea reprezintă drepturi exclusive ce nu pot fi încălcate, totuși în anumite situații prevăzute de lege acestea pot fi supuse procedurii de mixtiune. Aceste cazuri pot apărea în cazul în care, la efectuare unor acțiuni procesuale lipsește consimțământul proprietarului, posesorului, destinatarului, expeditorului, cu autorizarea procurorului sau după caz a judecătorului de instrucție. În prezent avem un număr mare de încălcări a acestor principii, bazate pe nerespectare prevederilor legislației în vigoare în cadrul efectuării unor acțiuni procesuale precum, cercetarea la fața locului, percheziția, ridicarea de documente sau obiecte, interceptarea convorbirilor, ridicarea trimiterilor poștale. Aceste încălcări pot fi comise și din cauza că organul respectiv efectuează aceste acțiuni prin neglijență, din cauza volumului mare de lucru, deasemenea din dorința de a reuși să descopere, acumuleze probe și pentru a evita pierderea calității acestora. Pentru a se evita comiterea acestor încălcări este necesară responsabilizarea organelor de drept, respectare și îndeplinire întocmai a prevederilor legale.

28

BIBLIOGRAFIE Acte normative 1. Declarația Universală a Drepturilor Omului, 10. 09.1948, ratificat de RM la data de 28. 07.1990. 2. Convenția Europeană a Drepturilor Omului în vigoare septembrie 1953, ratificat de RM la data de 21. 08. 1999. 3. Constituția Republicii Moldova din 29. 07. 1994, publicat: 18. 08. 1994 în NR. 1 art. Nr. 1, în vigoare: 27. 08. 1994. 4. Codul de procedură penală al RM, publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr.104-110 art Nr: 447 în vigoar: 12.06.2003. Manuale, monografii și lucrări didactice 5. Adrian Stefan Tulbure, Angela Maria Tatu, Drept procesual penal, ed. ALL BE, București 2001. 6. Alexandru Boroi, Stefania Georgeta Ungureanu, Nicu Jidavu, drept procesual penal, ed. ALL BECK, Chișinău 2000. 7. Alexandru Pintea, drept procesual penal Partea Generală și Partea Specială , ediție revăzută și adăugită, ed. LUMINA LEX, București 2005. 8. Ion Neagu, Anastasia Grișu, Aurel Ciobanu, drept procesual penal, curs selectiv pentru licență ed. ALL BECK,Chișinău 2001. 9. Igor Dolea, Dumitru Roman, Adrian Cerbu, drept procesual penal, ed. Cartier, Chișinău 2005. 10. Mihai Poalelungi, Lilia Grimalschi, Stas Splavnic, Comentariu asupra hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova, Concluzii şi. recomandări, ed LUMINA LEX, București 2001. 11. Silvia Carmen Paraschiv, drept procesual penal ed. LUMINA LEX 12. Ruslan Popov, Anatolie Donciu, drept procesual penal partea generală( ciclu1), București 2003. Surse web 13. www.lex.justice.md, accesat la data 21.03. 2018. 29

14. https://dreptmd.wordpress.com, accesat la data de 12. 05. 2018. 15. www.usem.md., accesat la data de 12.03. 2018, ora 21:12.

30