30 0 305KB
Genul liric cuprinde operele literare în care sunt exprimate direct (spre deosebire de genul epic) gândurile, ideile și sentimentele autorului prin intermediul eului liric. În genul liric domină viziunea și transfigurarea artistică, autorul apelând la tehnici aludive si asociative, creând un univers de mare forță de sugestie ce se adresează sensibilității cititorului. Este, din acest motiv, genul literar al discursului subiectiv, exprimând sentimentele prin intermediul figurilor de stil și al simbolurilor. De obicei, discursul genului liric este la persoana întâi, dar este folosită și persoana a II-a. Termenul liric vine de la denumirea instrumentului muzical numit lira. Aceasta era însemnul lui Apollo, zeul luminii, al muzicii și al poeziei la greci. În Grecia Antică sa folosit pentru scrierea textelor poetice cu criteriu formal, și anume acompaniamentul de liră. De abia în epoca modernă, poezia lirică a ajuns să însemne creație literară ce exprimă sentimente sau atitudini. Treptat, lirismul s-a identificat cu poezia, supusă unor mijloace formale cum sunt versul, stofa, ritmul sau rima. In literatura contemporană nu se mai poate vorbi de o asociere între genul liric si poezie, existând și opere lirice în proză. Mai mult chiar, în cadrul poeziilor se distinge un amestec al lirismului cu epicul și există o tendință de distrugere a regulilor rigide de versificație. Specii ale genului liric
Elegia este un poem liric al cărui ton e adesea tandru, trist și melancolic. În secolul al XV-lea, elegia tindea să dobândească un caracter filozofic. Exemple de autori de elegii: Tibul, Ovidiu, Goethe, Aleksandr Pușkin etc. Oda este un poem cântat la vechii greci. La moderni, poem liric de înaltă inspirație, compus din strofe simetrice. Asemenea cântecelor corului, oda avea o compoziție triagică. (exemple Victor Hugo, Pușkin) Pastelul este un termen provenit din limba germana semnificând pictura cu creioane moi. De la pictura în pastel termenul s-a extins în literatură,
definind delicatețea unei descrieri lirice. (exemplu Vasile Alecsandri creatorul acestei specii prin ciclul "Pasteluri")-exista ca specie doar in literatura română Meditația (filozofică) este o specie a genului liric în versuri în care e descris un fenomen din natură ale cărui concluzii devin valabile și pentru oameni. (exemple Grigore Alexandrescu, "Meditație", Mihai Eminescu) Satira este o operă în general în versuri,(exemple Grigore Alexandrescu, "Satira. Duhului meu") Pamfletul este o specie a genului liric în care sunt criticate defectele unei persoane, societății cu intenția îndreptării. Poate fi în proză sau în versuri. (exemple Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu). Sonetul este o piesă lirică alcătuită din paisprezece versuri cu aceeași măsură dispusă în două catrene cu rimă îmbrățișată. Este o poezie cu formă fixă cea mai frecventată. (exemple Dante, Petrarca, Leonardo da Vinci, Michelangelo etc.) Rondelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din trei catrene și un vers izolat. Versurile unu și doi sunt identice cu versurile șapte și opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema rondelurilor") Gazelul este o poezie cu formă fixă alcatuită din strofe cu două versuri; originară din literaturile orientale, ajunge în Europa la începutul secolului al XIX-lea. (exemple George Coșbuc, Mihai Eminescu, Goethe) Glosa s-a născut în Spania secolului al XV-lea. Este o specie a genului liric cu formă fixă. Prima strofă este alcătuită din patru, șase, sau opt versuri ce conțin tema de bază. Fiecare vers e comentat într-o strofă specială de aceeași mărime cu prima. Ultima strofă o reproduce pe prima cu ordinea inversată a versurilor. (exemple Mihai Eminescu, „Glossa”) Romanța are un aspect erotic, sentimental, duios, melancolic . Este dedicat celibrării faptelor istorice vetejești , sau conțin exclamații ori chemări. Imnul este un cântec de preamărire a divinității, conține cuvinte de importanță națională și are un caracter solemn. Doina