36 1 46MB
I
ISBN 973-29-0048-2
_____ i
'
INTRODUCERE
Monumentala sinteză Istoria războiului pentru întregirea României. -*• I 1916—1919, elaborată ele Constantin Kiriţescu în anii imediat minatori înclieI ierii primului război mondial, aflată acum la cea de-a treia ediţie, a fost accepI tată deja de numeroşi cititori, admiratori şi specialişti, ca parte meritorie din i marea « carte a neamului » românesc, păstrîndu-şi în cea mai mare parte actua litatea, în pofida progreselor ulterioare ale istoriografiei, datorită rolului ce l-a ■ avut şi îl păstrează încă în nutrirea conştiinţei naţionale. Ca primă sinteză I consacrată evenimentelor ce s-au constituit în războiul eliberator şi, totodată, f i n marele război de apărare a patriei române, ea s-a adresat minţii şi inimii celor care au salvat şi întregit legitim România, fiilor şi nepoţilor acestora. Or, tocmai I această calitate, ca şi rezistenţa ideilor salo fundamentale la scurgerea timpului şi în faţa noilor cuceriri ale istoriografiei motivează şi asigură longevitatea operei lui C Kiriţescu. După apariţia primei ediţii, autorul a continuat munca de înnoire cu spirit critic şi acribie a textului operei sale. Dovada cea mai conI vingătoare în acest sens este ediţia de fată, a cărei pregătire el a inclieiat-o,. din punctul său de vedere, în ăntTÎ IfTiO. Ea preziut;i n '«• deosebi-i -'abile in raport cu ediţiile precedente : .Completarea informaţiei în funcţie de noile cer| cetărij^ introducerea de noi subcapitole; reelaborarea unor vechi capitole; nuan ^area şi curăţarea de « zgura » epocii în care au fost elaborate primele două I ediţii a unora dintre opiniile sale. în istoriografia românească opera lui I C. Kiriţescu şi-a dobîndit un loc Rstinct şi durabil, chiar dacă astăzi dispunem de mai multe sinteze consacrat participării României la marea conflagraţie din anii 1914—1918. Specialiştii continuă să i se adreseze cu interes şi lectorii I să o parcurgă cu plăcere şi pioşenie, inspirată do faptele politice şi militare ale strămoşilor, de măiestria evocării epopeii eroice din anii cumpliţi ai marelui război. C. Kiriţescu şi-a scris cartea ,,pentru publicul mare, în special pentru I tineret” — cum sublinia el. Mai cu seamă din această cauză „ea trebuie să se I adresez" sufletului românesc”, căci „jertfele şi durerile pe care războiul le-a I cerut neamului nu pot fi răsplătite numai prin cîştiguri materiale, dar prin I răscolirea celor mai nobile coarde ale acestui suflet” . Din aceste motive, cartea I trebuia să fie înainte de toate „o lucrare de sinceritate”, „să spună adevărul, I chiar dacă e dureros sau jignitor pentru amorul nostru propriu n a ţio n a l...” I TJrmîndu-se această cale în elaborarea operei, „citirea ei va deştepta adeseori I mîndrie, de multe ori însă umilire şi amărăciune. Aşa a fost istoria noastră de (veacuri. Dar cunoştinţa exactă e necesară în orice m a te r ie ...”, conchide |C . Kiriţescu. Cred, preciza autorul cu îndreptăţire, că astfel ,.am făcut operă I patriotică”, deoarece „patriotismul adevărat nu constă în linguşirea amorului
I
1
propriu naţional si in ascunderea adevărului” . M otivaţia întregii salo munci şi, totodată crezul său, C. Iviriţescu le-a sintetizat remarcabil si memorabil în 1922 : „D atorăm miilor de eroi, morţi pentru a ne face o patrie mare şi liberă, străduinţa obştească pentru a croi neamului românesc în viitor un drum mai fericit, inspirat din gloria trecutului, dar fără de greşalele lui”. * Mai presus de considerentele mai sus menţionate, se impun însă atenţiei tezele fundam entale emise de autorul Istoriei războiului pentru întregirea nea mului a căror rezistenţă la confruntarea cu scurgerea timpului este neîndoiel nică. Construindu-şi opera, 0 . Iviriţescu a avut de fapt în vedere „preistoria” evenim entelor şi proceselor din anii 1914 —1919, marele război al românilor, în context general ca „probă a vitalităţii unui popor” , ca „examen de energie pe care l-a depus” si rezultatele acestuia. Abordînd unele probleme fundamentale alo istoriei românilor dintr-o mare etapă care a precedat războiul mondial, cu tristeţe justificată şi tot odată cu credinţă faţă do adevărul istoric, C. Iviriţescu notează : „Realizarea idealului nostru naţional a fost multă vreme considerată ca un vis frumos, între zărit în negura unui viitor îndepărtat. Prea eram mici şi slabi, si prea puternici erau opresorii. Slăbiciunea noastră ne silise chiar să facem legămint de alianţă cu unul din ei — Austro-Ungaria, n.n. — , şi să jertfim, sub această silită prie tenie, îndatoririle noastre frăţeşti” . Pe de altă parte, „tratatele internaţionale, nesocotind drepturile şi dorinţele românilor, au creat în veacul X IX o Românie* m i c ă ... O jum ătate din neamul românesc era lăsată afară din hotarele lui fireşti” . Provinciile româneşti „se găseau sub jug străin ca rezultat al unor nedreptăţi multiseculare, ori ne fuseseră smulse mai de curînd prin violentă şi fraudă” . Teza fundam entală a cărţii lui C. Kiriţescu constă în aceea că, folosind împrejurări istorice favorabile şi înfruntînd cu vigoare şi inteligenţă adversită ţile şi obstacolele din primele decenii ale secolului al X X -lea, românii şi-au înfăptuit prin ascuţim ea minţii, tăria braţului şi uriaşe sacrificii de sîngo şi do bunuri materiale idealul multisecular al eliberării de sub stăpînire străină şi al regrupării într-un stat naţional unitar. Acest ideal era legitim, iar acţiunea prin care a devenit o realitate politică a avut un caracter drept, profund progresist, căci a fost gîndită, susţinută şi realizată de către un întreg popor. Cum celelalte teze susţinute do C. Kiriţescu le vom menţiona în paginile ce urmează, ne vom lim ita aici să relevăm şi cîteva dintre semnele de întrebare ce ai* putea apare cititorului de astăzi al cărţii, căci, ca în cazul oricărei opere însemnate a căroi em anaţie de lumină este mare, apare adesea şi „umbra” . Aşadar, concepţia istoricului aflat în atenţia noastră evidenţiază şi unele limite, rezultate in evitabil din formaţia de care a beneficiat. Astfel, semnificaţia istorică profundă a luptei maselor populare diu Rusia sau Ungaria pentru socialism pare a-i fi scăpat. Unele lim ite se relevă, de asemenea, şi în acceptarea şi susţinerea tezei potrivit căreia, în gigantica luptă pentru reîmpărţirea lumii între marile puteri, care a reprezentat fondul confruntării politico-militare din anii 1914—1918, „puterile aliate şi asociate au luptat între altele pentru a aşeza dreptul de egali tate al statelor mici şi mari” . Această afirmaţie ar putea fi îndreptăţită dacă s-ar referi exclusiv la micile puteri, nu însă şi la „marii” aliaţi şi asociaţi. * Jum ătatea de veac care a premers primului război mondial a fost domi nată de dinamica economico-socială specifică « erei industriale » şi noile salo o
ritmuri, do « decolaje » ecouomice, de extinderea relaţiilor capitalisto către limitele geografice ale planetei, de procesul trecerii de la capitalismul liberei-concurento la monopol şi imperialism şi, inevitabil, de lupta pentru împărţirea şi reîmpărţirea lumii între marile puteri. Pe acest fond, contradicţiile politice dintre statele europene, antagonismele crescînde generate si întreţinute de concurenţa comercială şi rivalităţi coloniale au stimulat considerabil pregăti rile în vederea unor conflicte militare. Perioada 1871 —1914 a fost incontestabil (r’“Şpbca constituirii sau a dezvoltării maxime a marilor imperii multinaţionale moderne şi, în acelaşi timp, vremea formării alianţelor noliticţbm ilu a re agre sive, caro au scindat Europa şi lumea înj3 h '>TV> -ulTrArs: ■ is tonţă care stăpîneşte firea, atit a oamenilor, cit şi a popoarelor, cine vrea să trăiască, trebuie să şl io să-şi apere viaţa. 53
Pacea înarmată
De aproape o jumătate de veac, Eur op a trăia sub jugul apăsătorul na.cii.ina.rmal c şi eu viziunea"spăTmmtăloare a războiului gene ral.'Niciodată,, in curgerea veacurilor, pregătirea de război a tuturor naţiunilor nu fusese mai puternică; niciodată ea nu pusese mai multă stăptnilt pe puterile" - intelectuale. fizice şi economice ale statelor. Europa era înarmată pînă-n dinţi [3]. Dar iarăşi, niciodată, conducătorii statelor nu se străduiseră mai mult decît acum Fă păstreze pacea şi să înlăture orice pricină de conflict, fieînăbuşindu-1 in embrion, fie localizindu-1 in punctul in care se ivea. Sincer sau făţarnic, din convingere sau din calcul, nici o ţară, nici un şef de stat, nici un bărbat politic nu putea să-şi ia cu inima deschisa, în faţa istoriei si a umanităţii, răspunderea provocării conflictului, sau chiar numai a vinei de a nu fi făcut tot ce i-a stat în putinţă ca el să. fie înlăturat. Căci in conştiinţa obştească era convingerea că, de multă vreme comprimat, dar de multă vreme pregătit, conflictul, o dată izbucnit, avea să fie, prin foiţele ce va pune in joc şi prin mijloacele tehnici ce-1 vor servi, una din cele mai înfricoşate catastrofe ce va fi fost dat ome nirii să îndure. în timp ce asigurările cele mai liniştitoare zburau de la ţară la ţară, Europa lua tot mai mult aspectul unui la ^ r ,-Pricinile de conflicte se înmul ţeau şi potolirea lor se făcea tot mai g r e u /li\ Balcani, în structura lăuntrică a monarhiei austro-'ungarr, in raporturile cfirflre Rusia şi Austro-Ungaria, ii, rivalitatea econom ică^ r maritimă a ngl overman a. în expansiunea colonială, în rana veşnic sîngerindă a A1saciei-LoreriaA)gYe>Xu\ indeni unde nedreptatea, lăco mia, violenţa sau viclenia clădiseră temeliile şubrede ale întocmirilor de astăzi sau vroia să le pregătească pe ale celor de mîine, se grămădea material infla mabil care, la vea dinţii seînteie, putea să aprindă uriaşul incendiu. în chipul —acesta, cauzele conilietulni ce ameninţa să izbucnească erau m ultiple: politice. naţionale, economice, sufleteşti. Pentru a-şi garanta stăpinirea situaţiilor sau a. bunurilor câştigate, marile puteri ^europene se grupaseră in alianţe, după intcresele-eonm ne — reale sau aparente. PolitIcăr~Tur~'Kishrărck [4 1 crease, acum cîteva decenii, ^Tripla filian'lă ~a~ tăi terilor Cenirale'S" (lermania,, Austro-Ungaria şi Italia [5]. ^tr:îalilflţlflle -brauţei izolate au izbutit să ridice in faţa TripliceUdubla alianţă a. Franţei cu Rusia, devenită apoi, mulţumită geniului politic al regelui Eduard aPVlI-lea T61. ..în ţelegerea” — Ventente cordiale — anglo-franco-rusă [7^. Puterilo mai mici, urmărind fiecare interesele şi ţelurile proprii, erau silite sau do a rămine strict neutrale sau, mai adesea, de a gravita, pe faţă sau în ascuns, în orbita uneia din marile constelaţii europene, a cărei protecţie le oferea cele mai multe garanţii pentru existenţa lor şi cele mai multe probabilităţi pentru realizarea idealurilor lor. De cele mai multe ori, legătura se făcea cu unul din statele marilor grupări şi astfel, indirect, cu grupul. Tot aşa^ făceau şi statele din celelalte continente. Această articulaţie a statelor avea avantajul că simpli fica mecanismul politicii internaţionale, reducînd toate chestiunile la punctele de vedere reprezentate de cele două grupări principale. Ele erau regulatoarele marilor mişcări ale politicii mondiale. Dai1 sistemul cuprindea intr-insul şi pericolul grav că, in caz de neînţelegere, se punea in mişcare întregul joo al alianţelor si ridica cele două grupări una împotriva celeilalte. Un incident putea astfel să provoace temutul conflict. Şi, de fapt, aşa a si fost. p La 15/28 iunie 1914, în Sarajevo, liceanul Princip ucide prin focuri «I. revolver pe arhiducele Franz-Fexdh^hcI. m oştenitorul tronului monarhie au st ro-ungar»* si pe soţia lui [81. O lună m ai lîrziu, Austro-Ungaria declară război Serbiei. După cîteva zile, Europa întreagă şi, în urma ei, toate celelalte 54
înregistrat istoria omenirii. Războiul mondial izbucnise. Glonţul de revolver al unui adolescent dăduse foc globului pămîntesc [ Războiul la hotare
Izbucnirea marelui război a zguduit puternic sufletele românilor. Era, desigur, in primul rind, sentimentul obştesc de groază, pricinuit ■de mărimea catastrofei care se abătea asupra lumii. Acest sentiment izvora din mulţimea oştirilor ce aveau să se ciocnească, din perfecţionarea mijloacelor de nimicire, din ruinele materiale şi morale pe care le avea să le grămădească marele distrugător care este războiul. Era apoi apropierea teatrului de război; se bateau şi vecinii cei mai apropiaţi. Focul era la hotarele României. Patru cincimi din graniţele noastre erau ocupate de luptători. De la Severin si dâ incendiază proprietăţile iiomesilor unguri [13]. Ţăranii nu pot duce lupta înuîTâ vreme şi trebuie să intre in tratative, IU ctmtract social, confirmat «le dietă transilvană; pecetluieşte aser virea „mizerabililor ţărani" către stăpiuitorii reali ai Transilvaniei, nobilimea maghiaro-saso-seeniaseă. / llcvoltele încep să se ţină la n ţ; ele sint înecate în sângele ţăranilor, tară nici un câştig. Robii cart» încearcă să ceară un trai mal omenos m ţara lor \si sfir.şeiM- viaţa in temniţele muie sint lăsaţi să moară de foame, ori sint spinz uraţi in furci sau m cirligo, frinţi pe roată, rupţi in colţuri de stâncă. Cea mai mare revoltă «lin aceste timpuri este răscoala ţăranilor români >i secui din l o l l , sub coiul ucerdâ lui Doju Secuiul. El porni o qniQiadă împotriva nobililor, declarind insă cm liată regelui. Răsculaţii ocupară mai multe cetăţi şi intrară in Cluj. Cp ajutorul sirbilor, răscoala fu înăbuşită tio Zâpblya. Do ia fu executat cu rafinament : a fost aşezat pe un tron de fier ruşii în foc si inctironat cu o diademă arzătoare. Rezultatul răscoalei a fost introducerea legală a iobâyiei >i ctnlificarea ei [RTjT
Intervenţiile domnitorilor Principatelor Române in Ardeal
După încercările nereuşite ale lui Carol Hubert şi Ludovic, regii Ungariei re nunţară la veleităţile de cucerire a Principatelor Române, mulţumindu-N? 1u o vagă suzeranitate, care era mai mult o manifestaţie deşte la 1701 vnireţt unei părţi a biscrieîî romărîe ni Hon». Arest act a fost mai mult politic deeit religios. EraTTn contract de alr.i ineijciăt intre o parte dintre români şî dinastia T7absburgi