42 1 5KB
Oamenii sunt acele fiinte ce cauta neintrerupt depasirea “conditiei umane”, depasirea limitelor impuse de societatea restrictiva in care isi duc traiul. Viata, pe intregul ei, dispusa in fata omului, reprezinta doar un sir de incercari de a afla tot si despre toate. Cutumele ce ne guverneaza trairile si simtirile, normele eticii si ale societatii fata de care nu ne-am putea afla telul, idealul spre care tindem, sunt in acelasi timp elementele ce opresc aflarea sufletului persoanei, facand din fiecare doar un alter ego al modelului socialmente educat. Tot ceea ce ne inconjoara si sumedenia de evenimente in cadrul carora luam parte atat activ, cat si pasiv, ne contureaza personalitatea din punct de vedere emotional, real si chiar social. Societatea este principalul factor de influenta in formarea umana. La intrebarea “Care este scopul nostru ca fiinte umane?” putem raspunde doar daca observam trasaturile, trairile, reactiile umane din cadrul evenimentelor trecute. Si totusi evenimentele trecute nu pot educa pe de-a-ntregul mintea necoapta a tanarului filosof in cautarea telului suprem al depasirii “conditiei umane”. Raspunsurile la intrebarile fundamentale se gasesc numai in prezent sau in viitor, caci daca ar fi fost cunoscute, nu le-am mai cauta. Si trebuie sa intrebam daca nu intradevar “conditia umana” reprezinta viata pe care am fost facuti sa o traim. In cugetarile de zi cu zi, oamenii si-au pus mereu problema existentei efemere dusa in neant. Unde va ajunge omul traind numai in umbra trecutului si in virtutea viitorului. Prezentul ii pare o utopie asupra careia nu doreste a interveni, lasand totul in voia sortii. Astfel, se renunta la un trecut fara regrete viitor si la un prezent construit in trecut. Timpul este cel mai mare dusman al omului. Ceea ce mira la “conditia umana” reprezinta incercarea continua de a o depasi. Neajunsul acesteia in cotidian duce omul la o dorinta apriga de autodepasire, autoconstruire, autoeducare. “Conditia umana” nu poate fi depasita, fiind conditia omului de a trai si de a fi mai presus de orice alta fiinta vie, de a crea valori spirituale si capabil a umaniza realitatea in care isi duce existenta. Omul are o existenta naturala, el fiind ceea ce se face. “Conditia” in care se afla este conditia pe care si-o creeaza in timp, o perioada insuficienta pentru a reusi sa descopere aceste fapte.
Cine sunt? Incotro ma indrept? Ce pot sa stiu? Ce imi este ingaduit sa sper? Ce trebuie sa fac? Ce este omul? Intrebari la care doar timpul are un raspuns, ca o replica la “conditia umana” de a nu sti incotro se indreapta. Prin acesta, individul afla adevarul uitat in negura timpului: “Conditia umana” reprezinta intru totul constructul pe care fiecare individ il desavarseste asupra fiintei sale, un proces de umanizare pe care il traverseaza sau nu fiecare pe durata existentei sale.