Referat Conditia Umana-Arendt [PDF]

  • 0 0 0
  • Gefällt Ihnen dieses papier und der download? Sie können Ihre eigene PDF-Datei in wenigen Minuten kostenlos online veröffentlichen! Anmelden
Datei wird geladen, bitte warten...
Zitiervorschau

Gânju Alexandra Master- Filosofie aplicată și management cultural Anul I CONDIȚIA UMANA – HANNAH ARENDT

Hannah Arendt a fost una dintre cele mai de seamă voci ale filosofiei politice din secolul al XX-lea. Teoriile sale sunt încă actuale, stârnind încă interes. A fost numită adeseori filosof, în ciuda faptului că a refuzat întotdeauna această etichetă, considerându-se un teoretician politic, deoarece domeniul său de atenție este centrat pe oameni, în vreme ce filosofia se concentrează pe om la singular. Autoarea susține acesastă idee în ,,Condiția umană", o originală lucrare de antropologie filosofică, care aduce în lumină perspective atractive de a privi omul și mediul în care acesta se dezvoltă. În lucrarea de față ne-am propus să analizăm ideile Hannei Arendt expuse în paragrafele 24, 25 și 28. În paragraful 24 citim despre ,,Dezvăluirea agentului în vorbire și în acțiune". Pluralitatea umană posedă în viziunea autoarei în discuție atât caracter de egalitate cât și de deosebire. Egalitatea devine astfel condiție a înțelegerii reciproce între oameni, precum și a înțelegerii celor care au viețuit înaintea lor, dar și a înțelegerii nevoilor celor care vor urma generației lor. De asemenea, dacă oamenii nu ar fi diferiți și unici, nu ar avea nevoie de limbaj ori de acțiune pentru a se putea face înțeleși, căci limbajul semnelor și sunetele ar fi fost îndeajuns pentru a comunica nevoi și dorințe imediate și identice. Prin cuvânt și prin acțiune omul se introduce în societatea umană. Această intrare nu ne impusă, precum este impusă munca, care este o necesitate. Imboldul acestei intrări își are geneza în începutul care a sosit în lume la nașterea noastră și căruia noi îi raspundem începând din propris noastră inițiativă începând ceva nou. A acționa, general vorbind, înseamnă a lua inițiativă, a începe, a pune ceva în mișcare. Odată cu crearea ființei umane, a intrat în lume și principiul începutului. Principiul libertă ți a fost creat așadar odată cu omul și nu înaintea sa. 1

Stă în natura începutului să iște ceva nou, ceva ce nu putea fi așteptat de la nimic din ceea ce s-a petrecut mai înainte. Imprevizibilul, surprinzătorul este propriu oricărui început și oricărei geneze. Fiecare om este considerat de autoare unic, odată cu fiecare naștere, lumea îmbogățindu-se cu ceva nou și unic. Dezvăluirea ființei unui om e implicită atît în cuvintele, cât și în acțiunile sale. Legătura între comunicare și revelare este mult mai strânsă decât aceea dintre acțiune și revelare. De asemenea afinitatea dintre acțiune și început se consideră a fi mai strânsă decât aceea dintre vorbire și început. Fără comunicare acțiunea și-ar pierde caracterul revelator, căci acțiunea mută nu ar mai putea să fie numită acțiune, deoare nu ar mai exista agent, acesta neputându-se manifesta decât ca și rostitor al vorbelor. Prin acțiune și prin comunicare oamenii se fac cunoscuți în societatea umană.,,Cinele" , care reprezintă persoana care suntem, poate fi ascuns cu adevărat numai în condițiile unei retrageri și tăceri desăvârșite. Acest ,, cine " amintește de doimonul religiei elene, care însoțea omul de-a lingul vieții, privind mereu din spatele acestuia și peste umărul lui, fiind astfel vizibil doar pentru cei pe care omul îi întâlnește. Aidoma și acest ,,cine", deseori altora le apare clar, iar persoanei în cauză îî rămâne ascuns. Calitatea revelatoare a vorbirii și acțiunii se remarcă în cazul oamenilor care sunt impreună cu alți oameni, fără a fi influiențați să fie de partea acestora ori împotriva lor.. Omul trebuie să fie mereu dispus să riște dezvăluirea. În lipsa dezvăluirii agentului în act, făptuirea devine o formă banală de activitate printre altele. Ea ajunge în acest caz să fie numai un mijloc pentru realizarea unui scop în aceeași măsură în care fabricarea este un mijloc de producere a unui obiect. În cazul în care comunicarea nu are drept scop dezvăluirea agentului, ci se pierde în a fi pentru sau impotriva cuiva anume, vorbirea devine deșartă, ,,flecăreală", mijloc care nu revelează ,,cinele". În aceste cazuri și acțiunea fără un ,,cine" este lipsită de semnificații. În paragraful următor, paragraful 25, Hannah Arendt abordează problematica rețelei relațiilor și povestirile puse în scenă. Acțiunea și vorbirea, deoarece au în vedere oamenii, au loc între oameni, păstrându-și capacitatea revelatoare a agentului, chiar și în cazul în care conținutul este obiectiv, preocupat de interesele legate de lume, interese care se întind între oameni motiv pentru care îi și poate aduna împreună. Aceste interese constituie în conxepția autoarei noastre un anume ,, întreunii-și-alții", care variază de la grup la grup, trimițând la o anumită realitate obiectivă a lumii. 2

Hannah Arendt, scrie apoi în acest paragraj despre un ,, între-unii-și-alții" secund și subiectiv, care însă nu este mai puțin real decât realitatea obiectelor vizibile. Numește această realitate ,,rețeaua" relațiilor umane Domeniul activității omenești își află locul în rețeaua relațiilor umane care există în orice loc oamenii conviețuiesc. Împreună, comunicarea și acțiunea declanșează un proces nou, care se prezintă ca și poveste unică acelui nou sosit, afectând povestea vieții tuturor celor cu care el intră în contact. Din pricina rețelei de relații interumane acțiunea nu își atinge scopul aproape niciodată, însă tot din pricina acestui mediu, care în care numai ea este reală, acțiunea produce povestiri care pot fi consemnate în documente și în monumente, pot fi scoase în evidență în diferite obiecte artistice etc. Acestea ne dau date despre subiectul lor, personajul principal aflat în centrul fiecărei povestiri, mai multe decât ne-ar putea spune vreodată oricare produs al mâinilor omenești despre maestru care l-a creat, deși ele nu sunt în adevăratul sens al cuvântului creații. Totuși, calitatea revelatoare specifică acțiunii și comunicării, manifestarea agentului și a vorbitorului, este profund legată de de fluxul viu al acțiunii și al vorbirii, încât nu poate fi reprezentată decât printr-o imitație, afirmă Hannah Arendt. Elementul mimetic, în sens aristotelic, nu este însă întâlnit numai în arta actorului ci și în scrierea piesei. Numai actorii și oratorii care repun în scenă intriga povestirii pot comunica semnificația povestirii și mai cu seamă a eroilor care se dezvăluie pe ei însăși în ea în întregime. Din punctul de vedere al tragedii grecești, semnificația povestirii este dezvăluită de cor, care nu imită, în timp ce identitatea de neatins a agenților povestirii, nu poate fi comunicată decât printr-o imitare a acțiunii lor, deoarece ei scapă generalizării și reificării. Din această perspectivă teatrul este singura artă al cărui subiect este constituit de rela ția omului cu ceilalți. În paragraful 28 este abordată tema puterii și a spațiului înfățișării. Spațiul înfățișării, afirmă Arendt ia ființă oriune oamenii se află impreună sub aspectul vorbirii și a ac țiunii, motiv pentru care devansează constituirea formală a domeniului public și a formelor diverse de guvernământ în care poate fi organizat domeniul public. Spațiul înfățișării , spre deosebire de spațiile produse de mâinile noastre , nu supraviețuiește realității mișcării ce i-a dat naștere și dispare- în cazul dispersării maselor, dispersare pricinuită de exemplu de o mare calamitate.

3

În orice loc oamenii se adună, spațiul înfățișării este prezent în chip potențial. Prăbu șirea sau înălțarea imperiilor se datorează acestei particularități a domeniului public care, , deoarece se hrănește din acțiune și din vorbire, nu își pierde nicicând în totalitate potențialitatea. Puterea își perpetuă dezvoltarea acolo unde între cuvânt și faptă nu este ruptură, unde cuvintele nu sunt fără sens, și nici acțiunile brutale, unde voebele nu ascund intenții ci dezvăluie realități, iar acțiunile nu disteag și nu abuzează ci stabilesc relații și crează noi realități. Puterea este cea care întreține existența domeniului public, spațiul potențial al înfățișării prezent între oameni care acționează și vorbesc. Condiția materială indispensabilă nașterii puterii este coexistența oamenilor. Puterea rămâne doar în posesia comunității care viețuiește într-o strânsă apropiere reciprocă, astfel încât potențialitățile acțiunii sunt mereu prezente. Oricine se izolează și nu participă la existența în comun renunță la putere devenind neputincios. Puterea, ca și acțiunea, este nelimitată, nu are nici o limită fizică precum vigoarea. Puterea poate fi împarțită fără a scadea, vigoarea dimpotrivă este indivizibilă și limitată. Violența totuși poate distruge mai ușor puterea decât vigoarea, aceasta din urmă neputând fi distrusă decât de putere Așadar, fără acțiunea care să introducă în jocul lumii noul început, fără vorbirea care să materializeze și să rememoreze noile lucruri care apar și se remarcă, fără trainica permanență a artificialului omenesc nu poate exista amintire pentru urmași despre ,,ceea ce va fi". Iar fără putere, spațiul înfățișării creat prin acțiunea și vorbirea în public se va șterge la fel de repede ca fapta vie și cuvântul viu. Hannah Arendt este o autoare care, cu un discurs provocator, diferit, incearcă să atingă probemele esențiale ale condiției umane, pe care să le dirijeze spre o înțelegere cât mai profundă si mai propice, care vede adevărata dezvoltare a societății umane, ca pe o întoarcere spre sine și spre direcțiile stabilite de filosofia elenă.

4

BIBLIOGRAFIE Hannah Arendt, Condiţia umană, Traducere de Claudiu Vereş şi Gabriel Chindea, Editura Idea Design & Print, Casa Cărţii de Ştiinţă, Colecţia „Panopticon“, Cluj, 2007

5