Cinci ani din istoria României: o cronologie a evenimentelor decembrie 1989 - decembrie 1994 9739716222 [PDF]

Zitiervorschau

Domniţa Ştefănescu

Cinci ani din istoria României o cronologie a evenimentelor decembrie 1989 -decembrie 1994

Editura Maşina de scris Bucureşti, 1995

Coperta de Adrian Socaciu

Notă asupra ediţiei

Toate drepturile asupra acestei lucrări sunt rezervate Editurii Maşina de scris ISBN 973-97162-2-2

Pentru scrierea acestei lucrări au fost consultate colecţiile de ziare şi reviste din perioada decembrie 1989 -decembrie 1994 (România liberă, Adevărul, Evenimentul zilei, Tineretul liber, Curierul naţional, Cronica română, Libertatea, Dreptatea, revista 22, Expres Magazin, Expres, Zig-Zag, Baricada, Azi, Dimineaţa etc). Şi-au dovedit utilitatea şi o serie de cărţi, cu valoare docu­ mentară, referitoare la perioada respectivă (Costel Balint, Lumină şi speranţă, Timişoara 1989, Edit. Mirton, 1994; Ion Iliescu, Revoluţie şi reformă, Edit, Enciclopedică, 1994; Adrian Năstase, Acordurile internaţionale încheiate de România sau la care România a devenitparte[1990-1994], Edit. Metropol, 1995; Stelian Neagoe, Istoria guvernelor României de ia începuturi 1859, până în zilele noastre 1995, Edit. Machiavelli, 1995; Oameni politici. Personalităţile României contemporane. Agenţia Naţională de Presă - Rompres, 1993; Partidele politice, Agenţia Naţională de Presă - Rompres, 1993; Nestor Rateş, Revoluţia încâlcită, Edit. Litera, 1994; Repertoriul actelor publice în Monitorul Oficial al României, partea I, 22 decembrie 1989 - 31 ianuarie 1995, Regia Autonomă „ Monitorul Oficial, 1995; Petre Roman Libertatea ca datorie, Edit. Dacia, 1994; Ioan Scurtu, Un episod dramatic din istoria României, Bucureşti, 21-25 decembrie 1989, Edit. Clio, 1990; Petre Ţurlea, Din culisele... Parlamentului României, 19901992, Edit. Globus, 1994, Ion Iliescu, Momente de istorie, Edit. Enciclopedică, 1995 etc). Necesare şi binevenite, au fost şi mărturiile unor participanţi direcţi la evenimentele consemnate în carte. Partea întâi - O cronologie a evenimentelor - conţine descrierea, în ordine cronologică, a celor mai importante evenimente politice şi sociale din România, din perioada decembrie 1989 -decembrie 1994 şi a unor evenimente de altă natură care au dobândit, în cursul evluţiei lor, o semnificaţie politică. Partea a doua cuprinde un corp de anexe (Platforma-program a F.S.N. din 22 decembrie 1989, Proclamaţia de la Timişoara, rezultatele alegerilor parlamentare şi prezidenţiale de la 20 mai 1990 şi de la 27 septembrie 1992, componenţa Senatului şi a Adunării/ Camerei Deputaţilor după alegerile 5

din 20 mal 1990 şi de la 27 septembrie 1992, componenţa guvernelor Roman, Stolojan, Vacăroiu, rezultatele recensă­ mântului de la 7 ianuarie 1992) şi un indice de nume. Au fost folosite prescurtat denumirile lunilor, anului, cu excepţia situaţiilor în care acestea fac parte din: denumirile unor instituţii, partide, asociaţii, ligi; titluri de lucrări, articole etc; citate şi denumirile unor zile festive. S-au mai folosit prescurtări şi pentru denumirile unor organisme, instituţii, partide, asociaţii, uniuni, ligi. Acestea apar neprescurtate, la prima menţionare în cuprinsul lucrării.

Francois Heisbourg, directorul Institutului Internaţional de Studii Strategice din Londra, apreciază anul 1989 ca pe „un an extraordinar, unul dintre cei care schimbă cursul istoriei. Căderea paşnică a Zidului Berlinului a fost echivalentul simbolic al căderii Bastiliei. Revoluţiile din Europa de Est au transformat radical bazele geopolitice ale lumii de după război şi anunţă apariţia unei noi ordini internaţionale". Dacă „revoluţiile de catifea" din Europa de Est au fost înregistrate de comunitatea internaţională cu o satisfacţie exprimată în termeni oficiali, replica spectaculoasă a României, pe care nimeni n-ar fi prevăzut-o, a instituit brusc o adevărată exaltare planetară. Apăruse acel moment de dramatism, necesar pentru ca prăbuşirea comunismului să fie verosimilă. Iar surpriza era cu atât mai mare, cu cât această autentificare venea chiar de la români pe care toată lumea îi considera apatici şi resemnaţi. Cu numai o lună înainte de revoluţia din dec.'89, Congresul al XlV-lea al P.C.R. (pentru unii motiv de speranţă în afirmarea unei opoziţii faţă de realegerea dictatorului Nicolae Ceauşescu la conducerea partidului) fusese ultimul triumfal carierei politice a cuplului Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu şi ultimul răsfăţ pe care i l-au pregătit cu obedienţă acoliţii lui, cu sprijinul serviciilor secrete romane. Deşi după „istoricul" Congres al XTVlea al P.C.R., Ceauşescu părea mai stăpân pe situaţie ca niciodată, în a doua jumătate a lui dec, cînd lumea întreagă intra relaxată în rutina sărbătorilor de iarnă, postul de radio Europa Liberă îi informa pe români şi pe cine voia să asculte că la Timişoara se întâmpla ceva. 1989 • 16 dec. Timişoara. încă o zi de veghe în preajma bisericii reformate. Mai întâi câteva sute de coreligionari ai pastorului Lâszlo T6kes aprind lumânări şi se roagă pentru ca acesta să nu fie, conform unei hotărâri judecătoreşti, evacuat şi strămutat în altă localitate. Oficialităţile locale simt pericolul şi încearcă să ignore ordinul de evacuare. însuşi primarul Timişoarei, Petre Moţ, îl vizitează pe pastor şi-i promite că nimeni nu se va atinge de el. 7

1989 Oamenii(200-300) nu mai au încredere în promisiuni, doresc un document oficial care să-1 oblige pe primar să-şi respecte cuvântul, dar primarul nu-şi ia o asemenea răspundere. Numărul celor care aşteaptă rezolvarea cazului creşte. Creşte şi iritarea lor. Interesul se mută de la cazul Tokes la confruntarea cu primarul, ca reprezentant al puterii. Se produce miracolul trecerii de la măruntele nemulţumiri locale, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale, la revendicări care ameninţă sistemul politic. Se formează coloane care pornesc să ia în stăpânire centrul oraşului şi care încearcă să atragă cât mai multă lume. Se aude deja apelul la solidaritate: „Români, veniţi cu noi!". (Un tânăr opreşte un tramvai, se urcă pe tampoanele lui şi strigă: „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!". ) Circulaţia se întrerupe. Toată lumea ştie că trebuie chemaţi şi studenţii şi sunt trimişi soli spre căminele studenţeşti. Se face apel şi la muncitori. In Piaţa Măria, se adună câteva sute de persoane. Se strigă: „Libertate!", „Dreptate!", se cântă „Deşteaptă-te române!". Coloanele se îndreaptă spre Comitetul Judeţean al P.C.R. Sediul puterii, în beznă, este totuşi bine păzit de trupe ale Ministerului de Interne şi de pompieri. Oficialităţile locale, în panică, organizează apărarea C.J. al P.C.R. în lungi şedinţe hotărâseră că trebuie mobilizate forţele de ordine ale M.I., ale Miliţiei, gărzile patriotice, armata, pompierii. N-a lipsit nici iniţiativa de a cere indicaţii de la Bucureşti. Manifestanţii sunt întâmpinaţi cu jeturi de apă. Câţiva încearcă să pătrundă înăuntru, un tânăr escaladează clădirea, pentru a smulge stema P.C.R., alţii încep un bombardament cu pietre. Forţele de ordine ripostează. Se folosesc gaze lacrimogene, bastoanele de cauciuc lovesc aprig, încep arestările. în jurul orei 21 demonstranţii se retrag, lăsând locul celor care încep să şteargă urmele atacului, redând clădirii şi spaţiului verde din jur prestanţa unui sediu al puterii. Manifestanţii se regrupează în faţa Catedralei, unde se cred protejaţi. Un tânăr, Sorin Oprea, propune ca timişorenii să se adune în fiecare zi, la Catedrală, pentru ca acţiunea lor să con­ tinue. Coloanele pornesc din nou prin oraş şi din nou sunt agresate de forţele de ordine. Până după miezul nopţii cele două tabere se atacă reciproc, au loc adevărate lupte, mulţi demonstranţi sunt loviţi şi arestaţi. Când combatanţii îşi părăsesc poziţiile, oraşul arată ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, lozincile epocii de aur distruse, caldarâmul tapetat cu obiecte dintre cele mai diferite. Din vitrinele sparte ale librăriei Sadoveanu, operele g

1989 genialului conducător au fost smulse şi aruncate în mijlocul străzii, unde li s-a dat foc. Şi totuşi în noaptea de 16 spre 17 dec. timişorenii au visat cu ochii deschişi: din robinete curgea apă caldă, iar caloriferele erau fierbinţi. Conducătorii locali ai P.C.R. le trimiteau un mesaj de împăcare. @ 17 dec. Ordinul de evacuare impus de la centru se execută. în plină noapte (16 spre 17 dec.) un echipaj de circulaţie, un ARO şi un camion îl conduc pe pastorul Tokâs spre judeţul Sălaj. Dimineaţa armata face o demonstraţie de forţă. Câteva blindate trec prin centrul oraşului. Coloane de militari străbat Timişoara în pas de defilare, iar fanfara militară intonează marşuri. De cealaltă parte demonstranţii strâng rândurile, unii îi huiduie pe militarii care defilează, alţii îi lovesc cu pietre, tensiunea creşte o dată cu numărul celor care ies în stradă, învingându-şi frica. Timişorenii se adună în stradă, mai hotăriţi decât în ziua prece­ dentă. Vin şi muncitorii. Se strigă: „Jos Ceauşescu!", „Jos comuunismul!", „Nu vă fie frică!". Ţinta tuturor este tot C.J. al P.C.R. De această dată pătrund în clădire prin geamurile sparte. Se arun­ că înstradă documente de partid, broşuri propagandistice, operele lui Ceauşescu, portretele tovarăşilor, maşini de scris, delicatese scoase din frigidere. Există chiar intenţia de a se da foc clădirii, câteva flăcări prevestesc incendiul. La timp soseşte armata în ajutor, pentru că la etajul 2 al clădirii tremură de frică oficialităţile locale (Radu Bălan, Petre Moţ ş.a.) şi Ion Cumpănaşu, şeful Departamentului Cultelor, sosit cu o zi în urmă de la Bucureşti, cu ideea fixă şi autoritar impusă de a duce la îndeplinire evacuarea luiTokis. La Bucureşti se hotărăşte soarta Timişoarei. Elena şi Nicolae Ceauşescu turbează de furie că timişorenii au îndrăznit să se revolte iar oamenii lor, de la conducerea judeţului, n-au fost în stare să-i pună la punct. încă de dimineaţă sosesc la Timişoara 11 personaje importante: generalul Velicu Mihalea , adjunct al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, generalul Emil Macri, şeful Direcţiei de Contrainformaţii din Departamentul Securităţii Statului (D.S.S.), colonelul Filip Teodorescu, de la direcţia a IlI-a Contraspionaj din D.S.S. şi alţi ofiţeri superiori. Tot în cursul dimineţii, Nicolae Ceauşescu îl numeşte pe Ion Coman (secretar C C . al P.C.R.) comandant unic pentru Timişoara. Acesta primeşte ordin să se deplaseze la Timişoara însoţit de o trupă de elită: generalii Ştefan Guşă, Victor Stănculescu, Mihai Chiţac, Elorea Cornescu, colonelul Gheorghe Radu şi alţi câţiva ofiţeri superiori. 9

1989 Un avion îi transportă la Timişoara (ora 15,30). La ora 16,30 Nicolae Ceauşescu convoacă o şedinţă extraordinară a Comitetului Politic Executiv al CC. al P.C.R.: „Elena Ceauşescu: -Situaţia este foarte gravă şi neplăcută. Nicolae Ceauşescu: -Este gravă şi voi sunteţi vinovaţi pentru că aţi împins la această situaţie. De unde aţi primit ordin să nu daţi armament la trupele de securitate? (....). N.C.: -O mână de derbedei pusă la cale de cei care vor să distrugă socialismul, şi voi, de fapt, le faceţi jocul(...). E.C.: -Este laşitate. N.C.: -Mai mult decât laşitate (....). Din momentul de faţă, dacă Comitetul Politic Executiv este de acord, destituim pe ministrul Apărării Naţionale, pe ministrul de Interne şi pe comandantul trupelor de Securitate. Din acest moment, preiau comanda armatei. Să-mi pregătiţi decretul. Convocaţi Consiliul de Stat, ca să facem totul legal în seara asta. Nu mai am încredere în asemenea oameni. Nu se poate merge mai departe aşa. Toată noaptea am stat şi am discutat cu ei din zece în zece minute ca apoi, să-mi dau seama că nu fac ceea ce le-am ordonat. Trebuia să-i omoare pe huligani, nu să-i bată.(....) Ştiţi ce ar trebui să fac?... Să vă pun în faţa plutonului de execuţie. Asta meritaţi, pentru ceea ce aţi făcut voi, înseamnă pactizare cu inamicul. Ai făcut armata, Milea. aşa se cheamă, nu? Vasile Milea: -Da, tovarăşe secretar general.(...) N.C. :-(....) Deci, tovarăşi, având în vedere situaţia care s-a creat acum de fapt, îmi dau seama că, aşa cum este, nu se poate face ordine cu ciomagul. Am convocat şi teleconferinţa, voi da ordin ca imediat să se primească armament, toţi să fie înarmaţi şi să aplice ordinul. Când am dat ordin să se aplice stare de necesitate, cu ce o aplicaţi, cu bâta? Tu, care conduci trupele de Securitate, nu ştii ce înseamnă stare de necesitate? Iulian Vlad: -Ştiu, tovarăşe secretar general, eu am dat ordin. N.C: -(....) Soldaţii au luptat cu ce au avut, şi cu bâta, şi au reuşit să facă faţă. Unul dacă trăgea, ar fi fugit ca potârnichile E.C :-Să fi tras în ei, să fi căzut şi pe urmă, luaţi şi băgaţi la beci. Nu vi s-a spus aşa, unul să nu iasă? (...)". în continuare, toţi tovarăşii prezenţi la şedinţă se străduiesc sâ-1 înduplece pe dictator să nu-i pedepsească pe cei trei dizgraţiaţi -Postelnicu, Milea şi Vlad. Ceauşescu consimte să le mai acorde o şansă, dar vrea să se asigure că ordinele îi vor fi în viitor respec10

1989 tate şi întreabă: „Bine, să mai încercăm tovarăşi. Toţi tovarăşii sunt de acord ?". Tovarăşii întârzie cu răspunsul pentru că nu înţeleg cu ce trebuie să mai fie de acord. Ceauşescu, ofensat, se ridică în picioare şi bate cu pumnul în masă: „Atunci, eu îmi dau demisia". Manea Mănescu strigă imediat: „Asta nu !", iar Bobu şi Dăscălescu se reped după el să-1 reţină. Intervine, hotărâtor, Elena Ceauşescu: „Lasă, nu te enerva, ţara are nevoie de tine, tocmai acum să-i lăsăm pe bandiţi să distrugă socialismul, cauza noastră de-o viaţă ?". Mai liniştit, Ceauşescu se pregăteşte pentru teleconferinţa cu activul de partid şi de stat din toate judeţele tării. - La Timişoara^ oraş deja izolat, are loc o impresionantă desfăşurare de forţe. în zonele strategice şi în cele preferate de demonstranţi se instalează trupele Ministerului Apărării Naţionale, ale M.I., ale Miliţiei. Sunt aşteptaţi adversarii, adică timişorenii. -La teleconferinţa se transmit indicaţii care înseamnă de fapt instituirea, fără să se declare, a stării de necesitate în toată ţara: „Nicolae Ceauşescu: -(....) Am convocat această telecon­ ferinţa pentru ca, în perioada următoare, să fie luate măsuri corespunzătoare pentru asigurarea pazei stricte la sediile comitetelor judeţene de partid, unităţi economico-sociale, cămine studenţeşti; se vor forma colective de lucrători ai aparatului de partid, de stat, gărzile patriotice, formaţiunile de tineret. Se vor intensifica controalele mai ales pe timp de noapte. Se menţin în vigoare toate măsurile transmise comitetelor judeţene de partid pentru perioada premergătoare Congresului al XlV-lea. Am convocat această conferinţă având în vedere unele evenimente care au avut loc ieri şi azi la Timişoara (....). Am dat ordin să se tragă... să se someze şi dacă nu se supune, să se tragă. S-a făcut greşeala că s-a întors şi obrazul celălalt.... comitetele judeţene de partid trebuie să se considere în stare de alarmă, fără însă a neglija problema planului (....)". în timpul teleconferinţei echipa de la Timişoara, în frunte cu Ion Coman, este din nou instruită: .Acţionaţi în numele meu şi raportaţi din cincisprezece minute în cincisprezece minute. Toate unităţile care sunt mobilizate să meargă în centru şi să pună ordine (...)". Chiar dacă ordinea pe care o dorea Ceauşescu nu s-a mai putut restabili, strădaniile subordonaţilor lui de a-i respecta indicaţiile au făcut din Timişoara, la 17 dec, un adevărat infern. Se trage în plin, se moare, sunt răniţi, sunt lupte, se incen­ diază maşini, TAB-uri, tancuri, magazine. Seara, după ora 20, 11

1989 din Piaţa Libertăţii şi până la Operă se trage sălbatic, la fel în zona podului Decebal, pe Calea Lipovei sau Calea Girocului. Tancurile, camioanele, TAB-urile blochează intrările în oraş, elicopterele nu încetează zborurile de supraveghere, apoi lasă locul trasoarelor care brăzdează cerul. După miezul nopţii când începe să fie linişte, Ion Coman, Ilie Matei şi Ştefan Guşă inspectează oraşul. La război, ca la război. Peste tot distrugeri, cenuşă şi sânge. • 18 dec. Dimineaţa, centrul oraşului este păzit de cor­ doane de militari şi de securişti în civil. Primarul Petre Moţ convoacă activul de partid la Universitate pentru a condamna actele de vandalism din zilele anterioare şi face cunoscut că a fost decretată starea de necesitate. O maşină cu megafoane circulă prin oraş şi anunţă că este interzisă circulaţia grupurilor de peste două persoane. Armata şi M.I. asigură paza obiectivelor importante: C.J. alP.C.R., primăria, Radioul, unităţile industriale (la C.J. al P.C.R. sunt aduşi şi militari U.S.L.A.). Trecătorii sunt legitimaţi, suspecţii reţinuţi. Chiar dacă dimineaţa în oraş este linişte, conducătorii se tem. Se tem mai ales de muncitori, despre care se ştie că sunt nemulţumiţi. Cornel Pacoste şi Radu Bălan merg în uzine pentru a constata singuri care este starea de spirit a clasei muncitoare. Lui Ilie Ceauşescu, trimis la Timişoara, nu-i place cum sa „acţionat", începând cu numărul prea mic al forţelor de ordine care apără oraşul. Fără să ţină seama de primejdie, un grup de aproximativ 30 de tineri, tăcuţi, solemni, înaintând cu ochii în pământ, se îndreaptă spre Catedrală. Se opresc pe scările ei, unde desfăşoară un steag tricolor fără stemă şi, ignorând ce se întâmplă înjur, aprind lumânări şi aşteaptă liniştiţi pe treptele Catedralei. Simţind că declanşarea focului de armă nu va întârzia, tinerii încep să cânte „Deşteaptă-te române". Apoi se trage în plin, unii mor, alţii sunt răniţi, câţiva reuşesc să fugă. -Nicolae Ceauşescu îşi începe vizita oficială de prietenie în Republica Islamică Iran. (Această ultimă călătorie peste hotare a fost amplu comentată. Una dintre supoziţii este că Nicolae Ceauşescu, vechi colaborator şi susţinător al lumii islamice, a plecat la aliaţii săi pentru a le cere ajutorul în vederea lichidării mişcărilor din ţară.) în lipsa lui, Elena Ceauşescu preia comanda şi-i ordonă lui Ion Coman să găsească o soluţie prin care cada­ vrele, rezultate din aplicarea fermă a ordinelor tovarăşului, să nu ajungă în mâinile familiilor care le revendicau. (De altfel, Spitalul Judeţean refuză să dea informaţii în legătură cu morţii şi răniţii pe care îi are. Atunci când cetăţenii cer informaţii se răspunde invariabil: „Noi nu avem morţi Şi nici răniţi". Iar la penitenciarul 12

1989 „Popa Şapcă" se spune: „Noi nu avem arestaţi".) Din statisticile oficiale rezultă însă că la 18 dec., la Spitalul Judeţean se aflau 58 de cadavre şi aproximativ 240 de răniţi. Răniţii erau anchetaţi, iar dacă se vindecau, externarea lor nu se făcea decât cu aprobare „de sus". Fiind un „obiectiv" atât de important, Spitalul Judeţean era păzit de trupe ale Securităţii, Miliţiei şi grănicerilor. (Şi arestaţii au beneficiat de o atenţie specială, în afară de interogatorii şi torturi. Un general zelos a propus unui reprezentant al procuraturii să găsească o asemenea încadrare juridică pentru ei încât să-i condamne la pedeapsa capitală.) Ziua de 18 dec. aduce o nouă problemă dificil de rezolvat pentru mai marii Timişoarei; aveau misiunea, din partea Elenei Ceauşescu, să scape de cadavre (40). Misiunea îi revine generalului Nuţă. A apărut şi ideea salvatoare. în mare taină, cadavrele au fost ridicate de la morga spitalului, încărcate într-o maşină frigorifică (18/19 dec), transportate la Bucureşti (19 dec.) şi incinerate la crematoriul Cenuşa (19-20dec). Cenuşa rezultată a fost aruncată într-o gură de canal.... • 19-20 dec. Dacă la 19 dec. oficialităţile (Radu Bălan, Ştefan Guşă) îi vizitează pe muncitori (nemulţumiţi de prezenţa masivă a forţelor de ordine în instituţii) la locurile de muncă, fără să reuşească săi pună din nou la treabă, a doua zi vin muncitorii în oraş, în coloane impresionante care demonstrează că la Timişoara nu mai e nimic de făcut. O sută de mii de manifestanţi ocupă Piaţa Operei. Se strigă: „Noi suntem poporul", „Voi pe cine apăraţi?", „Armata e cu noi", „Nu vă fie frică, Ceauşescu pică". Pentru prima oară se îngenunchează în memoria victimelor din ultimele zile. în balconul Operei se montează microfoane. Vorbesc Lorin Fortuna, Ioan Chiş, Claudiu Iordache, Vasile Bledea, Nicolae Bădilescu. Apare ideea formării unui Front Democratic Român care să organizeze rezistenţa (Lorin Fortuna -preşedinte; Ioan Chiş - vicepreşedinte; Claudiu Iordache -secretar). Se vorbeşte şi despre organizarea grevei generale. în balconul Operei urcă şi primarul căruia i se înmânează lista cu revendicările mulţimii: eliberarea arestaţilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendică, demisia lui Ceauşescu, circulaţia liberă a ideilor. După ce primarul, temător pentru fiecare cuvânt, părăseşte piaţa, se strigă: „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă", „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara", în acelaşi timp şi sediul C.J. al P.C.R. este înconjurat de coloane de muncitori. Aici sosesc Emil Bobu şi Constantin Dăscălescu, trimişi de Elena Ceauşescu să liniştească Timişoara. 13

1989 O delegaţie a manifestanţilor este primită pentru a discuta cu înaltele personaje politice, dar se dovedeşte că nu se poate găsi un limbaj comun. Cererile timişorenilor (demiterea Guvernului şi a lui Ceauşescu în primul rând) îl fac să pălească pe Dăscălescu şi să exclame: „Sunteţi nebuni!". în faţa mulţimii, Dăscălescu promite să elibereze arestaţii. Totodată anunţă că, la ora 19 (20 dec), Nicolae Ceauşescu va răspunde, într-o intervenţie televizată, tuturor problemelor puse de timişoreni. După un scurt frison de teamă provocat de inflexibilitatea şi aroganţa lui Dăscălescu şi a lui Bobu (care se grăbiseră să se întoarcă la Bucureşti) şi de cuvântarea lui Ceauşescu (huiduită de cei pre­ zenţi în Piaţa Operei), în care era vorba tocmai de huliganii de la Timişoara, Piaţa Operei va fi mereu plină, iar în balcon se vor perinda mulţi timişoreni care, vorbind mulţimii, o îndeamnă să se organizeze, convinşi că vor fi un oraş liber, poate şi dintr-o ţară liberă. A doua zi în gările oraşului sosesc câteva garnituri de tren cu muncitori din fabricile şi uzinele Olteniei. Unul dintre ei explică din balconul Operei ce caută la Timişoara: „Ieri dimineaţă, ne-au adunat la ieşirea din schimb în curtea fabricii, unde tovarăşul director împreună cusecretarul de partid ne-au comunicat că la Timişoara ungurii şi huliganii au devastat oraşul.Trebuie să mergem acolo şi să înăbuşim acesată revoltă. Am primit câte două conserve şi o pâine, după care, îmbrăcaţi în hainele gărzilor patriotice şi cu o bâtă în mână, am urcat în trenul special cu direcţia Timişoara. Acum am văzut, împreună cu colegii mei, că lucrurile nu stau chiar aşa". - în cea de a doua zi a vizitei în Republica Islamică Iran (19 dec), Nicolae Ceauşescu depune o coroană de flori la mormântul ayatolahului Ruhollah Khomeini şi vizitează unităţi economice şi culturale din Teheran. La 20 dec cei doi preşedinţi semnează „Programul pe termen lung pentru dezvoltarea cooperării economice, comerciale şi tehnice între R.S.R. şi Repu­ blica Islamică Iran". întors în ţară, Nicolae Ceauşescu emite un decret prezidenţial pentru constituirea stării de necesitate pe teri­ toriul judeţului Timiş, ca urmare a „gravei încălcări a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism şi de distrugere a unor bunuri obşteşti". în cuvântarea rostită la postul de televiziune, într-un cadru solemn (reluată şi de radiodifuziune), Nicolae Ceauşescu apreciază evenimentele de la Timişoara ca extrem de grave deoarece „elemente huliganice" au provocat distrugeri „de tip fas14

1989 cist" în scopul destabilizării ţării, dezmembrării teritoriale, distru­ gerii independenţei şi suveranităţii, lichidării evoluţiei socialiste şi întoarcerii sub dominaţie străină. Această situaţie, provocată cu premeditare, seamănă cu invadarea Cehoslovaciei şi a fost posibilă datorită colaborării dintre agenturile străine de spionaj şi românii din interior care „îşi vând ţara pentru un pumn de dolari sau de alte valute". Armata răbdătoare n-a protestat nici chiar când a fost atacată de bande teroriste, dar şi-a îndeplinit pe deplin datoria faţă de patrie, faţă de popor „atunci când au fost ameninţate instituţiile fundamentale şi cuceririle socialismului". • 21 dec. Presa informează că, imediat după cuvântarea secretarului general al partidului, transmisă de televiziune în seara precedentă, oamenii muncii s-au întâlnit în şedinţe încă din cursul nopţii pentru a-şi exprima indignarea, chiar mânia, faţă de acţiunile destabilizatoare ale huliganilor timişoreni. Are loc şedinţa C.P.Ex. al CC. al P.C.R. în care se discută, pe lângă cazul Timişoara, şi propunerea lui Nicolae Ceauşescu privind creşterea de la 1 ian, 1990 a retribuţiei minime cu 200 lei, a pensiilor cu 100 de lei, a ajutorului social cu 300 de lei, a alocaţiilor pentru copii cu 30-50 lei, ca şi instituirea unei indemnizaţii de naştere de 1 000 - 2 000 lei. Prin marea adunare populară programată în aceeaşi zi (la sugestia Comitetului muni­ cipal de partid Bucureşti), se speră ca Bucureştiul să condamne revolta de la Timişoara. Apare totuşi o anumită nesiguranţă în legătură cu oportunitatea acestui miting. Unii au considerat că, într-un moment de mare tensiune, convocarea maselor ar putea fi primejdioasă şi, în consecinţă, în anumite instituţii s-a comunicat că adunarea s-a contramandat. Nicolae Ceauşescu, încă sigur pe influenţa lui asupra populaţiei, este acela care deci­ de să se întâlnească totuşi cu bucureştenii. în faţa sediului CC. al P.C.R. se adună mulţimi, ca de obicei perfect ordonate, purtând tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu şi pancarte care exprimă solidaritatea cu conducerea P.C.R. şi deza­ cordul faţă de acţiunile bandelor teroriste din Timişoara şi faţă de complotiştii străini aliaţi cu trădătorii autohtoni. („CeauşescuP.C.R.", „Partidul-Ceauşescu-România", „Ceauşescu-tinerii", „Condamnăm cu fermitate trădătorii de ţară", „Să înceteze manifestările şoviniste, iredentiste ale cercurilor străine", „România a ales socialism, pace, progres".) Au luat cuvântul (citind, ca de obicei în asemenea împrejurări, texte supervizate) şi activişti de partid şi reprezentanţi ai oamenilor muncii: Barbu Petrescu, Petre Răducanu, Gheorghe Dragomir, Aurel Sandu, 15

1989

1989

capitalei, de la Piaţa Romană până la Piaţa Unirii şi de la Piaţa Kogălniceanu până la Piaţa Rosetti, se umple de demonstranţi. Arhitectul Gheorghe Ciobotaru scrie cu tempera pe carton primele afişe: „Jos comunismul!", „Jos dictatura!", „Timişoara!". în faţa hotelului Intercontinental - nucleul uriaşei demonstraţii bucureştene - tinerii îngenunchează şi păstrează momente de reculegere pentru Timişoara. Apar lideri de opinie (Dan Iosif s-a făcut remarcat prin curaj şi perseverenţă) care încearcă să vorbească mulţimii, făcând un apel la solidaritate muncitorilor, dar apar şi forţe de represiune cu scuturi, căşti, bastoane şi încercuiesc zonele ocupate de demonstranţi. Pe soclul statuii lui Mihai Viteazul un tânăr instalează primul steag tricolor fără stema RS.R. Tot în zona Intercontinental, înainte ca demonstranţii să se organizeze, apare un grup de aproximativ 50 de indivizi, bine făcuţi, înarmaţi cu bastoane. Deplasându-se în grup, ei scandau: „Noi suntem poporul!". Misiunea lor, scrupulos îndeplinită, era să-i descurajeze, prin agresivitate, pe demonstranţi. Pentru că unul dintre demonstranţi, Răzvan Ungureanu, 1-a lovit pe un astfel de individ din popor în timp ce acesta îl bătea pe un tânăr căzut, Răzvan a fost la rândul lui bătut sălbatic până la pierderea cunoştinţei. Alţi „binevoitori" îi îndemnau pe manifestanţi să forţe­ ze intrarea hotelului Intercontinental sau a Teatrului Naţional pentru a face rost de o portavoce. Pe măsură ce orele acestei zile se scurg, iar străzile capitalei, mai ales centrul, atrag tot mai multă lume, forţele de represiune, ca şi la Timişoara, primesc ordin „să apere cuceririle socialismului". După-amiază Nicolae Ceauşescu îi instruieşte pe primii secretari ai comitetelor judeţene ale P.C.R în cadrul unei teleconferinţe. Dă dispoziţii să se acţioneze ferm pentru a apăra ţara care este în pericol, ceea ce înseamnă că dă ordin să se tragă în manifestanţi. în Bucureşti „cadrele de nădejde" ale P.C.R. (Ion Dincă, Tudor Postelnicu. Nicolae Andruţa Ceauşescu, Vasile Milea ş.a. ) ies în stradă pentru a putea fi cât mai informaţi în legătură cu situaţia „din teren" şi cât mai prompţi în a aplica indicaţiile dictatorului. Oraşul pare pregătit de luptă. Pe de-o parte manifestanţii, neînarmaţi şi neorganizaţi, unii cu flori în mâini, flori pe care le oferă soldaţilor, pe de altă parte, militari înarmaţi cu căşti şi scuturi, aliniaţi pe străzile cen­ trului capitalei, tanchete, TAB-uri, trupe USLA, civili înarmaţi (din aceeaşi categorie profesională cu cei care strigau „Noi suntem poporul!"), aşi ai diversiunii, ai violenţei şi crimei. S-a tras în mulţime de pe clădiri, din mijlocul manifestanţilor, de pe străzile laterale, de pe tanchete. S-a murit în diverse feluri, prin împuşcare

Marian Rădoi, Elena Buzescu. Cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu a fost însoţită, ca de obicei, de lozinci aprobatoare. După consideraţiile deja cunoscute în legătură cu fenomenul Timişoara, printre urale şi scandări se fac tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături, adică ceea ce conducerea superioară a partidului nu auzise niciodată. Imaginea lui Ceauşescu din acel moment (cu figura schimonosită de mirare şi frică, cu buzele încer­ când fără succes să articuleze câteva cuvinte şi cu mâna dreaptă ridicată ca o baghetă magică ce şi-a pierdut puterile) a fost transmisă în foarte scurt timp la televiziunile din toată lumea. Cu această imagine se întrerupe transmisia în direct de către Televiziunea Română a marii adunări populare. Dacă transmisia ar fi continuat telespectatorii iar fi putut vedea pe monştrii sacri ai vieţii politice româneşti în panică, în balcon, populaţia agitată, iar pe Elena Ceauşescu preluând conducerea mitingului şi aruncând în microfoane îndemnuri răstite la „ordine şi disciplină". După o scurtă pauză Televiziunea şi-a reluat transmisia, conti­ nuând ca şi cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat, cu câteva imagini de închidere grăbită a marii adunări populare din capi­ tală (Ceauşescu a ţinut să anunţe o suplimentare cu câtea sute de lei a salariilor, pensiilor şi ajutorului social), considerată oficial o dovadă a adeziunii depline a maselor populare la politica RC.R. Ceea ce nu s-a putut vedea în secvenţele transmise de Televiziu­ ne, încă sub cenzura strictă a conducerii RC.R. era un grup de muncitori de la Turbomecanica (Pompiliu Militam, Cornel Daniel Ardeleanu, Adrian Petronica, Doru Ştefan Botez, Constantin Dumitru, Marius Ambrosie. Mihai Bădescu. Dan Petrescu, Dumitru Ţugulea, Valentin Vlad), plasaţi în dreptul magazinului Stirex care au strigat: „Timişoara, Timişoara", ,Ai omorât copii nevinovaţi". Iniţiativa lor coincide cu aceea a tânărului Nica Leon care, dintr-o altă parte a pieţii strigă: „Trăiască Timişoara!", „Jos Ceauşescu!". Explodează apoi şi o petardă. A fost clipa de stupefacţie pentru Ceauşescu şi ai lui, clipa în care semnalul Timişoarei se făcea auzit şi la Bucureşti. Lumea începe să fugă, ţipând, spre străzile din apropiere, abandonând steaguri şi tablouri. Cei mai curajoşi încearcă să se facă ascultaţi: „Nu plecaţi oameni buni, acum e momentul, hai să mergem la Intercontinen­ tal". Tot mai mulţi strigă: „Jos Ceauşescu!", „Jos călăul!", „Jos analfabeta!", „Jos cizmarul!", „Şi voi sunteţi români!". La scurt timp după încheierea marii adunări populare de condamnare a mişcării de la Timişoara, bucureştenii, tinerii în primul rând, ies în stradă pentru a continua ceea ce începuseră timişorenii. Centrul

17

16 C 2

- Istoria

1989 (unii au fost atraşi de civili înarmaţi în locuri mai ferite, alţii au căzut în mulţime), prin lovire, prin înjunghiere, prin lovire sau strivire de către maşinile de luptă (un camion militar a intrat în forţă printre manifestanţi, în zona Intercontinentalului, omorând şi rănind oameni). Pentru a fi descurajaţi şi trimişi acasă în faţa televizoarelor care transmiteau programul normal al unei zile de muncă obişnuite, manifestanţii au mai avut parte de maşinile pompierilor care trimiteau spre ei jeturi puternice de apă, de maşini ale Miliţiei în care erau încărcaţi, eventual după o bătaie zdravănă, cei selectaţi pentru a lua drumul închisorilor. La Jilava în acea seară şi toată noaptea sa lucrat din plin; torturi, bătăi, ca în vremurile de glorie ale luptei de clasă de la sfârşitul deceniului cinci şi din deceniul şase. In acest timp radioul transmitea multe, multe cântece patriotice, revoluţionare şi de proslăvire a partidului şi a conducătorilor iubiţi, iar TVR anunţă, pentru cele patru ore de emisie, între 19 şi 22, următorul program: 19 -Telejurnal; 19,25 -Din marea carte a patriei socialiste; 19,45 -Laureaţi ai Festiva­ lului „Cântarea României"; 20,15 -Agricultura: programe prioritare; 20,45 -Experienţa înaintată, iniţiative, eficienţă; 20,50 -Film artis­ tic: Punctul de întoarcere (producţie a studiourilor sovietice); 21,50 -Telejurnal. Programul anunţat nu este respectat, fiind înlocuit cu transmisia deja celebrului miting din cursul aceleiaşi zile, desigur fără momentele de suspans provocate de „huliganii" din Bucureşti. Pentru a rezista ofensivei celor care încercau săi împrăştie sau săi omoare, sau să-i aresteze, „în numele poporului" şi „apărând cuceririle socialismului", demonstranţii încercau şi ei să se organizeze, în faţa restaurantului „Dunărea" se improvizează o baricadă, care devine sediul provizoriu al luptătorilor ca şi ţinta de atac a forţelor de represiune, Acolo eşuează de mai multe ori cei ce o iau cu asalt, acolo se ţin discursuri, se rostesc îndemnuri, mor sau sunt răniţi oameni, ard maşini. Oamenii îngenunchează pentru rugăciune şi pentru reculegere, se întind pe caldarâm pen­ tru a opri înaintarea tanchetelor. In această zonă un student are ideea de a se forma o delegaţie care să prezinte autorităţilor reven­ dicările demonstranţilor, Doi tineri pleacă în solie, dar nu se mai întorc pentru că sunt arestaţi, bătuţi la Miliţia Capitalei şi trans­ portaţi la Jilava. De-abia la miezul nopţii, când se dezlănţuie cu furie represiunea, baricada este distrusă, iar macaralele o demontează bucată cu bucată. Până după ora 3, se trage intens, se aud neîncetat împuşcături, gloanţele îi rănesc pe unii, îi omoară pe alţii şi îi împrăştie pe ceilalţi. Apoi se face linişte. Mai trebuiau 18

1989 să dispară doar urmele crimelor. Stropitorile spală dâra lată de sânge care leagă pasajul din faţa Teatrului Naţional de spitalul Colţea. Se face ordine, se face curăţenie. Osteniţi, cei care au readus liniştea se odihnesc pe unde apucă, de exemplu lungiţi pe scuturi în faţa Teatrului Naţional. Spre dimineaţă, Capitala părea pregătită pentru o zi obişnuită. Aşa sperau Elena şi Nicolae Ceauşescu care au dormit în sediul CC. al P.C.R. Aşa sperau, mai ales, apropiaţii lor care au încercat continuu să-i liniştească. Postelnicu, Dincă şi ai lor puteau să creadă că, după atâtea crime, diversiuni, ameninţări, arestări, schingiuiri, poporul, blând şi paşnic cum îl ştiau, avea să se resemneze încă o dată, Ziua în care românii au avut atât de mult curaj încât au uimit întreaga lume trebuia să rămână o amintire. O amintire înregistrată de aparatele de filmat de la bordul elicopterelor trimise să supra­ vegheze zona centrală, să intimideze prin raiduri insistente şi ameninţătoare şi să adune pe peliculă probele de care era nevoie atunci când aveau să înceapă adevăratele represalii. O amintire pe care aparatele de filmat ale turiştilor străini mânuite din hotelul Intercontinental au făcut-o să circule în toată lumea. A fost o zi - urnea în istoria recentă a ţării - în care s-au strigat şi lozinci care-1 proslăveau pe dictator („Ceauşescu şi poporul", „Ceauşescu - P.C.R.", „Ceauşescu - tinerii", „Stima noastră şi mândria: Ceauşescu -România"), şi lozinci care-1 ţintuiau la stâlpul infamiei alături de tovarăşa de viaţă („Asasinii de copii", „Jos dictatorul!", „Jos analfabeta!", „Moarte criminalului!", „Noi suntem poporul, jos cu dictatorul!", „Timişoara-n sânge/Bucureştiul plânge", „Ceauşescu şi soţia duc de râpă România", „Ceauşescu mare boier/să plece la Honecker", „Ceauşescu nu uita/A venit şi clipa ta", „Ceauşescu cine eşti/Criminal din Scorniceşti", „Ceauşescu nu uita/Vrem pantofi din pielea ta!"). • 22 dec. Ziua începe rău pentru Elena Ceauşescu. încă înainte de ora 7 află că muncitorii de pe marile platforme industriale ale Capitalei se îndreaptă spre centru. îi convoacă pe Bobu, Dincă şi Barbu Petrescu, primarul general al Capitalei şi le ordonă să-i oprească pe muncitori şi să-i trimită la muncă. Dincă şi Petrescu de-abia reuşiseră, numai ei ştiau cum, să-i potolească pe manifestanţii din ziua precedentă şi făcuseră şi curăţenie în urma lor, acum, cu muncitorii, îşi dădeau şi ei seama că situaţia se complica. într-adevăr coloane nesfârşite din Militari, Pipera, de la Uzinele „23 August", Republica, se îndreaptă într-o tăcere solemnă şi cu steagurile fără stema R.S.R., spre centrul oraşului, Barajele care împiedică accesul în Piaţa Universităţii şi 19

1989 în Piaţa Palatului se dovedesc inutile. Caldarâmul spălat de sânge în timpul nopţii e din nou ocupat de demonstranţi. La 9,30 Piaţa Universităţii e plină. Reapar şi forţele ordinii: armata, miliţia şi .... altele. Demonstranţii le cer să treacă de partea lor. Se aude tot mai frecvent: „Şi voi sunteţi români", „Armata e cu noi!". Unii dintre ei pactizează cu mulţimea, militarii de pe tanchete primesc flori, mâncare, ţigări de la manifestanţi. Cu puţin înainte de orele 10, Nicolae Ceauşescu, în sediul CC. al P.C.R., prezidează şedinţa (ultima! )a C.P.Ex, una dintre cele mai scurte şedinţe ale highlife-ului P.C.R.-ist. El anunţă că, datorită situaţiei extrem de grave, a preluat conducerea armatei şi s-a hotărât să instituie starea de necesitate în întreaga ţară. Despre generalul Vasile Milea, care se împuşcase cu câteva zeci de minute în urmă, în chiar sediul C C , Nicolae Ceauşescu afirmă cu mânie că a fost un trădător căruia i se datorează starea critică la care se ajunsese. Convins că va avea de luptat pentru a-şi apăra poziţia, dictatorul întreabă pe fiecare în parte dintre cei prezenţi la şedinţă dacă sunt dispuşi „să lupte". Ultima şedinţă din cariera politică a lui Ceauşescu se încheie cu o ultimă aprobare „în unanimitate" a dorinţelor sale. Fiecare dintre cei prezenţi a răspuns: „Luptăm!", Această ultimă unanimitate îi dădea însă dreptul la săvârşirea de crime împotriva poporului său pe care de altminteri 1-a proslăvit de la primul discurs rostit până în faţa plutonului de execuţie. La ora 10 şi câteva minute postul de radio anunţă introducerea stării de necesitate în întreaga ţară, printr-un decret semnat de Ceauşescu. Cetăţenii - conform decretului - nu au voie să se întrunească în grupuri mai mari de 5 persoane. La acea oră în centrul Bucureştiului se află sute de mii de persoane. După mai puţin de jumătate de oră la radio se transmite din nou decretul pentru introducerea stării de necesitate la care se adaugă ştirea sinuciderii lui Vasile Milea etichetat drept „trădător de ţară". La CC al P.C.R. Nicolae Ceauşescu, înconjurat de fidelii săi, face încă o încercare de a salva situaţia. Apare cu suita în balconul sediului CC al P.C.R. şi încearcă să se adreseze copleşitorului număr de oameni adunaţi, pentru prima oară din proprie iniţiativă, în Piaţa Palatului. La primul semn că vrea să-şi înceapă încă una din cuvântările sale, un val uriaş de dezaprobare şi mânie îl loveşte din plin şi-1 ţintuieşte în aceeaşi poziţie ca la mitingul din ziua precedentă. Instinctul de conservare îl face să se retragă în grabă, împreună cu suita. în acest timp elicopterele împrăştie manifeste (datorită vântului nu ajung la mulţimea din piaţă) care îndeamnă oamenii să nu cadă victime ale diversiunilor 20

1989 din ultimele zile ce au ca scop dezmembrarea ţării şi să meargă acasă să petreacă un Crăciun fericit. Demonstranţii forţează uşile masive ale clădirii şi escaladează balconul până la care sunt câţiva metri. Nicolae şi Elena Ceauşescu urcă în liftul de serviciu pentru a ajunge pe acoperişul clădirii unde, în partea dreaptă, pe terasa corpului C, aterizase un elicopter alb care rămâne în aşteptare, cu motorul în funcţiune. Manifestanţii urcă etaj după etaj în căutarea soţilor Ceauşescu. Liftul cu cei doi conducători se blochează undeva la etajele superioare, dar ei sunt scoşi din captivitate şi urcaţi în elicopter în compania lui Emil Bobu şi Manea Mănescu. (în cartea Sfârşitul dictaturii -Edit. Clio, 1990 -coordonată de Ioan Scurtu, se relatează că maiorul David Aurel îi opreşte pe manifestanţi să se apropie de elicopter. Cu o mână ridicată în sus şi cu cealaltă pe armă acesta ar fi avertizat: „Vă rog rămâneţi pe loc, rămâneţi pe loc! Vă rog să nu vă apropiaţi!" După ce elicopterul -condus de Vasile Maluţan -decolează, David Aurel se predă. Unul dintre tineri îi reproşează: „De ce nu i-aţi lăsat să-i facem carne de mici?". în alte surse de informare apare ideea că manifestanţii ajung pe terasa clădirii CC al P.C.R. la câteva minute după ce elicopterul cu numărul SA 355F îşi luase zborul [12,06] cu preţioasa încărcătură şi că găsesc abandonate o armă şi o servietă pe care le arată mulţimii.) Maestrul de ceremonii al momentului este generalul de armată Victor Atanasie Stănculescu, adjunct al ministrului apărării naţionale. întors de câteva ore de la Timişoara, acesta nu dorea, probabil, să fie implicat în represiunea ce se pregătea şi, crezând că poate să rămână deoparte, apelează la serviciile unui medic pentru a-i pune un picior în ghips. Dar cum Vasile Milea dispăruse, iar Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major lipsea, Victor Stănculescu era de fapt, în acel moment, conducătorul armatei. Nicolae Ceauşescu îi ordonă să vină la CC După ora 11, aflat în exerciţiul funcţiunii, Victor Stănculescu ordonă ca armata să se retragă în cazărmi, iar după câteva minute îi raportează dictatorului că Piaţa Palatului este invadată de mulţime. Ceauşescu într-o nouă criză de mânie întreabă cum de a fost posibil, cine a permis oamenilor să ocupe piaţa. Tot Victor Stănculescu întăreşte ordinul prin care era chemat elicopterul pentru a-i scoate pe soţii Ceauşescu din clădirea CC al P.C.R. (Folclorul zilelor Revoluţiei din decembrie'89 spune că, la despărţirea afectuoasă de cei doi conducători, Elena Ceauşesecu i-ar fi şoptit:,, Victoraş, să ai grijă de copiii mei!"), Primul popas al fugarilor este Snagovul, unde Ceauşescu spera să stabilească nişte legături salvatoare.După 21

1989 ce îi abandonează pe Bobu şi Mănescu (acelaşi folclor al Revoluţiei spune că la despărţire Manea Mănescu i-a sărutat mâna lui Ceauşescu), soţii Ceauşescu se urcă din nou în elicopter şi-i ordonă pilotului să-i ducă spre Târgovişte. Speriat de misiunea ce-i revenise, Vasile Maluţan îi debarcă înainte de Titu, sub pretextul că, reperaţi de la sol, pot fi oricând doborîţi. După ce reuşesc să captureze un automobil Dacia, aparţinând doctorului Nlcolae Deca din Găeşti, cei doi comandă să fie duşi la Târgovişte, iar şoferul se supune ordinului. Maşina se defectează, astfel că în comuna Văcăreşti este oprită o altă Dacie, al cărei proprietar, Nicolae Petrişor, îi conduce şi îi lasă la Institutul pentru Protecţia Plantelor din Târgovişte, unde după nici o oră (15,30) sosesc două maşini ale miliţiei care îi preiau pe cei doi soţi şi îi duc, sub stare de arest, la o unitate militară din oraş. După decolarea elicopterului de pe acoperişul sediului C.C. al P.C.R. mulţimile din Piaţa Palatului simt că acela este momentul eliberării ţării la care nu îndrăzniseră niciodată să spere. Oamenii plâng, scandează, se îmbrăţişează, îşi fac daruri, trăiesc una din acele clipe de graţie pe care istoria le oferă foarte rar popoarelor. Continuă ocuparea sediului puterii de unde sunt luate şi aruncate, din balconul abia părăsit de Ceauşescu, portrete oficiale, cărţi de propagandă, operele complete ale genialului conducător. Un tânăr ajuns în balcon îl imită pe Ceauşescu spre hazul general al oamenilor rămaşi în stradă. Prima grijă a fost ca, de pe acoperiş, să fie smulse în mare grabă uriaşele litere care alcătuiau cuvântul comunist şi care făceau parte din lozinca ce domina împrejurimile: „Trăiască Partidul Comunist Român!". în acelaşi timp se îndreaptă spre sediul Televiziunii grupuri de revoluţionari care pătrund în incintă fără să întâmpine opoziţie, în studioul 4, unde se află Teodor Brateş, redactor-şef adjunct la „ActualităţiMntră actorul Ion Caramitru însoţit de un grup de manifestanţi. în jurul orei 13 apare pe post şi rosteşte câteva cuvinte, spre uimirea tuturor celor care-1 ascultă şi care erau obişnuiţi cu altfel de programe şi de discursuri: „Fraţilor, mulţumită lui Dumnezeu am reuşit să ajungem la Televiziune, în faţa noastră se află eroul nostru Mircea Dinescu. Priviţi-1, ascultaţi-1 pe Mircea Dinescu", Mircea Dinescu (eliberat în aceeaşi zi din arestul la domiciliu) spune câteva cuvinte, profund marcat (nu prea îl văzuse nimeni până atunci atât de emoţionat) de momentul pe care-1 trăia: „Peste 10 minute vom da un apel către populaţie. Să nu uităm pe Dumnezeu, Dictatorul a fugit. Armata e cu noi, poporul e cu noi. Ministerul de Interne să ordone 22

1989 întoarcerea în cazărmi. Am învins!". Din acel moment Televiziunea Română, rebotezată Televiziunea Română Liberă (cuvântul „liber"împreună cu toată familia de cuvinte intră în forţă în limbajul curent şi în denumirile oficiale: Scânteia Tineretului se transfor­ mă în Tineretul liber, Informaţia Bucureştiului în Libertatea, Piaţa Scânteii devine Piafa Presei Libere etc.) transmite, cu scurte pauze, informaţii despre evenimentele importante petrecute (chiar şi nepetrecute) în ţară. Sediul C.C, al P.C.R. este ocupat de mulţime. în balcon se instalează microfoane şi difuzoare. O tânără se urcă pe una dintre balustradele balconului şi flutură un steag tricolor fără stemă. Revenindu-le umorul, câţiva manifestanţi aduc o cruce pe care e prinsă o_ cizmă -în amintirea lui Ceauşescu şi a meseriei lui de cizmar. încep discursurile. Revoluţionarii cu spirit practic stau la coadă ca să vorbească mulţimii ce nu părăseşte Piaţa Palatului. Acolo unde cu câteva ore în urmă Ceauşescu fusese huiduit, sunt aplaudaţi acum mulţi vorbitori de ocazie: Mircea Diaconu, Alexa Visarion, Ernest Maftei, Sergiu Nicolaescu. Se pare că lui Sergiu Nicolaescu i sa scandat numele ceea ce 1-a făcut să spună, spre sporirea succesului său: „Niciodată să nu mai scan­ dăm numele cuiva în pieţe publice". Atunci când la Târgovişte, Elena şi Nicolae Ceauşescu, abia arestaţi, se familiarizau cu noua lor situaţie, la Bucureşti, Constantin Dăscălescu, rămas în clădirea C.C, iese în balcon, anunţă că este „de partea poporului" şi că intenţionează să formeze un nou guvern. Este huiduit la fel de energic ca şi Ceauşescu, în urmă cu câteva ore. Constantin Dăscălescu revine la microfonul din balcon pentru a-şi da demisia. Ca să nu se expună huiduielilor mulţimii, Ilie Verdet încearcă să formeze şi el un guvern „dar fără Dăscălescu" în interiorul clădirii. Reuşeşte să reziste ca prim-ministru aproximativ 20 de minute. Cuvântările din balcon continuă. Voinea este numele primului general de armată care asigură poporul că armata este de partea lui. Intră în scenă şi Petre Ro­ man, unul dintre revoluţionarii care au ştiut că nu trebuie să rămâi în stradă după ce ţi-ai pus viaţa în primejdie pentru victoria Revoluţiei. După ce lansează de la balcon un comunicat („Compatrioţi! Ceauşescu a fugit! Noi, astăzi, proclamăm abolirea dictaturii! Noi, astăzi, declarăm că de acum înainte puterea aparţine poporuluif'etc), aleargă la Televiziune (împreună şi cu generalul Voinea, Mihai Montanu şi loan Creţu) pentru a relua comunicatul în faţa întregii ţări. Ion Iliescu urmează acelaşi traseu dar în sens invers. întâi apare la televiziune (unde vorbeşte tele23

1989 spectatorilor despre excesele sistemului dictatorial al lui Ceauşescu „care a întinat idealurile socialismului") apoi este condus la sediul CC. unde, din balcon, adresează câteva cuvinte mulţimii. Cei doi se reîntâlnesc apoi la MAp.N.unde are loc o întâlnire cu militarii. Sunt prezenţi: Ion Iliescu, Petre Roman, Ioan Cretu, MIhai Ispas, Florin Velicu, Gelu, Voican Voiculescu, Victor Stănculescu, Ştefan Guşă, Nicolae Hortopan, Nicolae Militaru, Mihai Chiţac ş.a. Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Ma­ jor, preia conducerea armatei. De aici, un grup este transportat la sediul CC (Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Vbican Voiculescu) unde încep discuţiile despre constituirea unor noi structuri de putere; într-un straniu contrast cu imaginile de pe micul ecran şi din Capitală, aiuritoare pentru cei mai mulţi, presa scrisă evocă evenimentele zilei anterioare, descriind o realitate mult mai fami­ liară românilor. Ziarul Scânteia, din 22 dec. 1989, anunţă pe prima pagină şedinţa Comitetului Politic Executiv al PCR din 21 dec. şi reproduce integral textul cuvântării lui Ceauşescu la marea adunare a oamenilor muncii din Capitală care „a dat expresie hotărârii de a acţiona pentru apărarea cuceririlor socialiste, a independenţei şi^ integrităţii teritoriale a României". Pe pagina a doua, sub titlul „înaltă răspundere pentru liniştea şi ordinea ţării, deplină unitate a întregului popor în jurul partidului, atitudine hotărâtă pentru apărarea suveranităţii şi independenţei naţionale, pentru desfăşurarea neabătută a construcţiei socialiste în patria noastră", sunt cuprinse relatări de la adunările oamenilor muncii din întreaga ţară şi anume: cuvântul constructorilor de maşini de la întreprinderea de Utilaj Greu „Progresul" Brăila; cuvântul ţăranilor cooperatori din Buftea şi cuvântul minerilor din Lupeni -Covasna; cuvântul colectivului de la întreprinderea de Celuloză, Hârtie şi Cartoane, Piatra Neamţ; cuvântul ţăranilor din comuna Gheorghe Doja -Ialomiţa. La pagina 3 sunt reproduse cuvântările participanţilor la marea adunare populară a oamenilor muncii din Capitală din 21 dec. Pagina a 4-a, sub titlul „Producţia anului viitor temeinic pregătită!", înscrie două contribuţii: un reportaj de la întreprinderea Metalurgică din Reghin intitulat „Din timp, cu spirit gospodăresc" (Gheorghe Giurgiu -corespondentul Scânteii) şi un articol cu titlul „Prevederile planului pe 1990, susţinut pro­ gram de dezvoltare şi modernizare a bazei tehnico-materiale". La rubrica „Cronica zilei- în pagina a 5-a se consemnează: „Ministrul Apărării Naţionale al R.S.R., general-colonelVasileMilea a adresat o telegramă de felicitare ministrului apărării naţionale al Republicii 24

1989 Socialiste Vietnam, general de armată Le Duc Anh, cu prilejul celei de-a 45-a aniversări a Zilei armatei populare vietnameze. Cu acest prilej, la Casa Centrală a Armatei a avut loc o adunare festivă la care au participat generali şi ofiţeri din garnizoana Bucureşti". Tot în pagina 5: „A apărut Almanahul Scânteia 1990. O bibliotecă într-o carte, o carte pentru fiecare bibliotecă! ", „Pe teme meteorologice", „Informaţii de la CEC". La pagina a 6-a : „Noi perspective de dezvoltare a colaborării multilaterale românoiraniene" (Nicolae N. Lupu), „Agresiunea SUA împotriva Republicii Panama -o gravă şi condamnabilă manifestare a politicii de forţă şi dictat, Vii reacţii de protest în întreaga lume", „Dezvoltarea ştiinţei şi tehnicii - importantă sarcină pentru China", „Schimb de mesaje la nivel înalt româno-turc". Ziarul România liberă din aceeaşi zi nu diferă mult de Scânteia. în Săptămâna culturală a Capitalei este reprodusă cuvântarea lui Nicolae Ceauşescu la posturile de radio şi televiziune, apoi sub titlul „Atitudine hotărâtă pentru apărarea suveranităţii şi independenţei naţionale" sunt consemnate luări de poziţie contra „condamnabilelor acţiuni cu caracter terorist, net fascist, provocator de la Timişoara". în acest grupaj, într-un articol cu titlul: „Poziţie realistă, profund patriotică", actorul Ion Besoiu, directorul Teatrului „Lucia Sturza Bulandra", mărturi­ seşte: „Am urmărit cu emoţie cuvântarea secreatarului general al partidului, preşedintele Republicii, tov. Nicolae Ceauşescu la posturile de radio şi televiziune şi doresc să-mi exprim totala adeziune la aprecierile din acest document (..), la poziţia justă a partidului şi statului nostru faţă de atitudinea duşmănoasă a unor cercuri reacţionare care s-au dedat la acte huliganice cu caracter net fascist în zilele de 16 şi 17 decembrie în oraşul Timişoara". Acelaşi gen de emoţii exprimă şi Vasile Donose („Drum liber şi independent socialismului") sau Ion Malancu („Să acţionăm cu toată răspunderea"). în toată ţara, dar mai ales în Capitală, fuga dictatorului este interpretată ca o abdicare şi ca eliberare de tiranie şi de comunism. Chiar de a doua zi aveau să apară şi alte opinii: „Marile demonstraţii din aceste zile au avut ca lozinci îndepărtarea dicta­ turii lui Ceauşescu, libertate, democraţie şi s-au pronunţat ferm pentru socialism, pentru principiile socialiste cinstite, curate, pentru proprietatea poporului, pentru normele de etică şi echitate reale, neîntinate de spiritul aventurier şi de demagogia politică a lui Ceauşescu (.,.). Nimeni n-a strigat jos socialismul, ci jos dicta­ tura lui Ceauşescu (...)". Scânteia poporului, 23 dec.1989, citat 25

1989 din articolul de fond intitulat „Trăiască libertatea, trăiască răspunderea!". Victoria este sărbătorită spontan în strada plină de oameni care plâng, râd, cântă, fac promisiuni, se îmbrăţişează, desfac sticle de şampanie; maşinile clacsonează, au farurile aprinse şi câte un drapel fără stemă scos pe fereastră. Unele se opresc doar pentru ca şoferii lor să-i îmbrăţişeze pe cei mulţi din stradă. In preajma sediului CC. al P.C.R. părăsit de stăpânii lui, ca şi la televiziune, oamenii, în număr impresionant, rămân în aşteptare. Cei cu spirit practic se grăbesc să ocupe locurile rămase libere din spaţiul puterii. Prin postul de televiziune cetăţenii sunt invitaţi să-şi ofere serviciile în vederea reorganizării structurilor de putere de care era urgent nevoie. La câteva ore de la fuga Ceauşeştilor, Televiziunea Română Liberă anunţă constituirea unui nou organism al puterii -Frontul Salvării Naţionale (F.S.N.) -care „grupează toate forţele sănătoase ale ţării" şi al cărui scop este „instaurarea democraţiei, libertăţii şi demnităţii poporului român". Din Consiliul de conducere al F.S.N fac parte: Doina Cornea, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Lâszlo T6kes, Dumitru Mazilu. Dan Deşliu, general Ştefan Guşă, general Victor Stănculescu, Aurel Dragoş Munteanu, Corneliu Mănescu, Alexandru Bârlădeanu. Silviu Brucan, Petre Roman, Ion Caramitru, Sergiu Nicolaescu, Mihai Montanu. Minai Ispas, Gelu Voican Voiculescu, Dan Marţian, căpitan Mihail Lupoi, general Voinea, căpitan de rangul I EmU Dumitrescu, Vasile Neacşa, Cristina Ciontu , Marian Baciu, Bogdan Teodoriu, Eugenia Iorga, Paul Negriţiu , Gheorghe Manole , VlaoUmir Ionescu, Adrian Sârbu, Constantin Cârjan , Domokos Gâza, Magdalena Ionescu, Marian Mierlă, Constantin Ivanovici, Ovidiu Vlad, Valeriu Bucurescu, Ion Iliescu. Şi, cum cei din urmă au uneori şansa de a ajunge cei dintâi, Ion Iliescu este cel ales să transmită la posturile de radio şi televiziune „Comunicatul către ţară al Consiliului F.S.N." care constituie o primă variantă de platformă-program (vezi anexa nr. 1 ) a noului organism al puterii de stat din România. F.S.N. şi platforma-program care îl reprezintă apar din colaborarea lui Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Nicolae Militam, Ştefan Guşă, Mihail Lupoi, Dumitru Apostoiu, Alexandru Bârlădeanu, Silviu Brucan ş.a. (întâlnirea acestor persoane, unele nume noi, altele bine cunoscute de multă vreme, are lor în sediul CC al P.C.R., este filmată, iar stenograma discuţiilor va fi publicată în presă peste câteva zile.) 26

1989 încă înainte de încheierea în favoarea F.S.N a scurtei lupte pentru putere, apare o surpriză care dovedeşte că înlăturarea unui tiran comunist nu se poate face uşor. Forţe considerate ca susţinătoare ale vechiului regim (botezate spontan „terorişti") deschid focul asupra mulţimii de pe străzi şi atacă punctele vitale ale vieţii social-politice: Televiziunea, Radioul, Casa Scânteii, spitalele, Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Telefoanelor, Universitatea, Piaţa Palatului, MAp.N., sediul CC al P.C.R., Palatul Republicii, aeroporturile Otopeni şi Băneasa, Centrala telefonică şi Poşta din Drumul Taberei. Postul de televiziune emite neîncetat, oricine crede că are de comunicat ceva naţiunii este bine primit, cu excepţia activiştilor de partid şi a lucrătorilor Securităţii, categorii supuse, deocamdată, oprobriului public. Angajaţii Televiziunii îşi mărturisesc regretul de a fi fost obligaţi ani la rând să transmită minciunile propagandei comuniste şi promit să slujească în viitor doar adevărul şi să apere Revoluţia română. Limbajul şi atitudinea se radicalizează, toţi condamnă cu patetism recent decedatul regim dictatorial, ale cărui personaje principale -Elena şi Nicolae Ceauşescu - numite doar cu câteva ore în urmă „cel mai iubit fiu al poporului, genialul conducător şi savanta de largă recunoaştere internaţională", ajung să fie invocate stereotip şi insistent prin formula „odiosul dictator şi sinistra lui soţie". (In zilele următoare numele celor doi ca şi sacrosantul până ieri P.C.R. sunt scrise cu litere mici.) Una dintre capturile de lux ale revoluţionarilor (mai fuseseră arestaţi în sediul CC al P.C.R. şi Ion Dincă, Constantin Dăscălescu şi Tudor Postelnicu) este Nicu Ceauşescu adus în studioul 4 al Televiziunii în postură de arestat. Puţin după momen­ tul arestării, la una dintre intrările din Bucureşti fusese rănit de un tânăr printr-o lovitură de cuţit, gestul fiind doar unul de mânie activă faţă. de odrasla dictatorului, răsfăţată cu funcţii şi onoruri. Deşi paralizat de frică, uimit de situaţia în care se află, Nicu Ceauşescu încearcă să spună câteva cuvinte, dar i se răspunde că lumea e sătulă de cât au vorbit, el şi ai lui, în cei 25 de ani. Este insultat, ironizat, îmbrâncit. După ce în scena Revoluţiei române (transmise în direct) vor apărea şi teroriştii, televiziunea le va acorda prioritate absolută, contribuind la apariţia psihozei legate de aceste fiinţe malefice şi misterioase prezentate ca nişte extraterestri care ameninţă, în numele dictatorului, cu distrugerea prin atentate, gloanţe, diversiuni, incendii, otrăvire a apelor etc. şi care au o forţă fizică şi psihică neobişnuită, sunt fanatizaţi şi chiar drogaţi, cruzi şi bine antrenaţi, dotaţi cu cele mai sofisticate

1989 arme şi mijloace de luptă şi chiar cu o vestimentaţie impenetrabilă. Pentru a-i anihila, conducerea C.F.S.N. lansează populaţiei Bucureştiului apeluri de a veni să apere obiectivele atacate, în special Televiziunea, Radioul, MAp.N. Oamenii, hotărâţi să-şi salveze libertatea chiar cu preţul vieţii, vin în număr impresionant în zonele atacate şi deci periculoase. Implicarea civililor într-o luptă pentru care nu erau pregătiţi şi ale căror reguli nu le cunoşteau a costat multe sacrificii de vieţi omeneşti. Generalul Ştefan Guşă, şeful Marelui Stat Major şi comandant al armatei, a propus, fără succes, ca populaţia să se retragă de pe străzi, pentru ca armata singură să preia operaţiunile de anihilare a teroriştilor. Ştefan Guşă făcea parte din Comandamentul militar instalat în sediul CC. al P.C.R., alături şi de Iulian Vlad. Această colaborare îl face pe Ştefan Guşă să considere că trupele de Securitate au trecut de partea Revoluţiei, mai ales că se comunică din partea generalului Iulian Vlad ordinul ca trupele de Securitate să lupte alături de popor. (Silviu Brucan va susţine ulterior că teroriştii au fost securişti şi că Iulian Vlad a făcut un joc dublu, omiţând să citească dintr-o declaraţie televizară un paragraf prin care îi îndemna pe cei din subordinea sa să înceteze focul şi să predea armele.) • 22-23 dec. în prima noapte a libertăţii tării, bucureştenii, mai ales, rămân pe străzi, în special în zonele atacate, pentru a câştiga chiar cu preţul vieţii lor lupta cu un duşman nevăzut şi periculos. Au loc scene de luptă adevărate, cu victime - răniţi şi morţi. Agresorii şi locurile de unde atacă sunt greu de identificat. După miezul nopţii Televiziunea, atacată în forţă, este în pericol, în studioul 4, Teodor Brateş, Victor Ionescu şi George Marinescu sunt hotărâţi să nu-şi părăsească posturile şi să continue să emită atâta timp câtva fi posibil. în jurul orei 2, telespectatorii au putut auzi împuşcăturile - se trăgea în imediata apropiere a studioului 4. Câteva minute s-au întrerupt emisiunile. în această noapte Televiziunea trece de mai multe ori prin momente critice. Spre dimineaţă se anunţă că forţe străine au pătruns în ţară şi atacă armata şi populaţia. (A circulat şi zvonul că, pentru a salva situaţia, F.S.N. ar fi apelat la ajutorul militar al U.R.S.S. şi că lui Ştefan Guşă eventualitatea unei implicări a sovieticilor nu i-a fost deloc pe plac.) în Piaţa Palatului se trage susţinut chiar din Palatul Repu­ blicii. Ţinta pare să fie sediul CC al P.C.R. care însă nu va fi afectat de distrugeri şi în al cărui balcon, de unde se urmărea asediul, nu moare nimeni. La un moment dat, aproape de orele 28

1989 21 sosesc tancurile armatei şi câteva unităţi de paraşutişti să apere Palatul unde, într-o anumită aripă, izbucneşte focul. La una dintre ferestrele laterale ale Palatului (intrarea dinspre biserica Kreţulescu) apare un steag alb, solie de pace din partea teroriştilor. S-au predat, dar nu se ştie câţi şi nu se ştie cui. în orele şi în zilele următoare se vor anunţa numeroase arestări de terorişti, unii vor fi prezentaţi populaţiei în presă, la radio sau pe ecranul televizorului, în aceiaşi termeni în care erau demascaţi odinioară duşmanii poporului. Ura împotriva lor creşte fabulos aşa încât în acele zile dacă unii dinre ei sau securiştii (bănuiţi a fi organizatorii ofensivei) ar fi fost predaţi mulţimilor, nu se ştie dacă ar mai fi scăpat cu viaţă. Capturarea teroriştilor se anunţă cu emfază, dar ceea ce nu s-a anunţat atunci a fost eliberarea lor din arest. O dată cu trecerea timpului nu vor mai exista terorişti în carne şi oase, ci doar amintirea lor, greu de ignorat datorită victimelor pentru a căror memorie s-a amenajat un cimitir (Cimitirul Eroilor Revoluţiei din Decembrie '89 în apropiere de Beliu) unde din când în când se depun coroane de flori, se ţin discursuri şi se oficiază slujbe religioase. Eliberarea teroriştilor urmată de indiferenţa faţă de clarificarea evenimentelor dramatice ale primelor zile de libertate va fi cauza neliniştii sociale şi a neîncrederii faţă de noua putere, exprimate energic în lunile şi chiar în anii următori. Victimă a Revoluţiei a fost şi Biblioteca Centrală Universi­ tară. Patrimoniul ei cultural a dispărut în incendiul care a făcut ca pentru prima oară, după multă vreme, în Piaţa Palatului să fie lumină. Şi alte clădiri au fost afectate de incendii. Nici despre autorii acestui asasinat cultural nu se ştie nimic astfel încât au apărut şi pot să mai apară puncte de vedere diferite: Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare ,Acum ştim sigur că sâmbătă 23 decembrie, în jurul orei 20, din clădirea direcţiei a V-a (a Securităţii Statului n.n.) s-a tras clar cu proiectile incen­ diare. Aşa se explică faptul că focul a izbucnit cu putere în mai multe locuri odată şi nu a mai putut fi stins." Petre Ţurlea -„(...) o voce puternică strigă tare din balconul CC -Ordon foc împotriva bibliotecii! Crezând că este ordinul generalului (Voinea n.n.), tunarii se execută. Izbucneşte foc în clădirea B.C.U. (fosta fundaţie „Carol") şi sub ochii noştri se mistuie comorile livreşti adunate de generaţii. Asta pentru că i se păruse cuiva că se trage din acea clădire. Dar, nu era adevărat!". - Sosesc mesaje de salut şi sprijin din toată lumea de la cele mai importante personalităţi politice ale momentului: -S.U.A. -George Bush -salută înlăturarea dictaturii, regretă 29

1989 evenimentele dramatice şi are în vedere să sprijine activ Româ­ nia în cazul în care tara va trece la democraţie. -U.R.S.S. -Mihail Gorbaciov - prezintă Congresului Deputaţilor Poporului o informare asupra situaţiei din România şi supune spre aprobare trimiterea unui mesaj: „în acest mo­ ment de cotitură pentru soarta României, Congresul Deputaţilor Poporului al U.R.S.S. îşi afirmă sprijinul hotărât fată de cauza dreaptă a poporului român! îi asigurăm pe cetăţenii României de sentimentele tradiţionale de prietenie şi bună vecinătate şi reafirmăm dorinţa sinceră de colaborare strânsă în interesele socialismului şi păcii". - Budapesta - Prezidiul Partidului Socialist Ungar „Răsturnarea regimului Ceauşescu poate fi primul pas al cotiturii democratice a evenimentelor!". -R.D.Germania -declaraţia Guvernului -„Salutăm din ini­ mă poporul român pentru marea sa victorie!". -Bulgaria -Petăr Mladenov - secretar general al CC. al P.C.B., preşedintele Comitetului de Stat al RP.Bulgaria: „Cu sinceră bucurie şi adâncă uşurare am întâmpinat vestea înlă­ turării regimului Ceauşescu". -Cehoslovacia -Ladislav Adamec -preşedintele Partidului Comunist din Cehoslovacia: „Cehoslovacia îşi exprimă convingerea că poporul român şi comuniştii cinstiţi vor reuşi să găsescă o cale de ieşire din situaţia tragică în care a ajuns ţara sub conduce­ rea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceauşescu". -Vaclav Havel -„în numele revoluţiei noastre mă adresez tuturor cetăţenilor romani cu rugămintea de a nu răspunde violenţei prin violenţă şi cruzimii prin cruzime. La manifestările cu multe mii de participanţi de la noi s-a scandat deseori lozinca:«Noi nu suntem cum sunt ei!». -RP.Chineză-Ministerul Afacerilor Externe -,,R.P.Chineză urmăreşte cu atenţie evenimentele din România pe care le con­ sideră o problemă internă a acestei ţări". S-a mai exprimat speranţa că prietenia dintre popoarele chinez şi român se va menţine, iar evenimentele nu vor influenţa raporturile prieteneşti dintre cele două ţări. Aceeaşi sursă dezminte energic zvonurile că Nicolae Ceauşescu s-ar fi refugiat în China. -Franţa -Preşedintele Francois Mitterrand -„Românii sunt liberi. Europa respiră uşurată, aceasta este o veste bună pentru noi toţi!". -Germania Federală -Hans Dietrich Genscher, ministrul de externe -„Poporul român a obţinut o mare victorie împotriva 30

1989 unui regim al dispreţului faţă de oameni!". -Alianţa Nord Atlantică -Manfred Woerner .secretar gene­ ral -,N.A.T.O. a aflat cu bucurie despre căderea regimului Ceauşescu!". - Marea Britanie - Margaret Thatcher, prim-ministru „Aceasta este o noutate minunată pentru poporul României, pentru noi toţi!". -Alte mesaje: Spania, Austria, Olanda, Italia, Portugalia, Japonia (Partidul Comunist). -R.S.S.Moldova -Mii de lumânări s-au aprins în centrul Chişinăului, în piaţa din faţa Catedralei, unde a avut loc o slujbă în memoria victimelor din ultimele zile, din România. România este în centrul atenţiei şi admiraţiei, cu atât mai mult cu cât libertatea este încă apărată prin luptă, iar numărul victimelor creşte de la o oră la alta. în zilele următoare sprijinul moral va fi dublat de ajutorul material. Spre România sunt trimise pe calea aerului, pe şosele.pe calea ferata, maritimă sau fluvială, cantităţi impresionante de alimente, medicamente, îmbrăcăminte, aparatură medicală etc. Presa din întreaga lume va dedica pagini şi numere întregi miracolului românesc şi eroilor lui, Adeziunile faţă de noua realitate a României sosesc şi din ţară, cu atât mai mult cu cât scad şansele ca Nicolae Ceauşescu să revină la conducere. Trec de partea revoluţiei personalităţi şi instituţii chiar dintre cele care se pronunţaseră şi activaseră împo­ triva ei şi sprijiniseră de-a lungul vremii regimul Ceauşescu, Apare primul număr din Scânteia poporului, cotidian politic şi social provenind din Scânteia - organ central al CC.al P.C.R. Pe frontispiciu stă scris: „Glorie patriei libere, poporului erou". Articolul de fond intitulat „Trăiască libertatea, trăiască răspun­ derea" se încheie cu următoarea precizare: „Iar drumul poporului român este drumul socialismului, purificat de tot ceea ce anii din urmă au dus (sic!) la întinarea frumoaselor principii socialiste, Poporul român este pentru un socialism lipsit de cultul personalităţii, lipsit de aventurism, un socialism care să-şi dovedească puterea lui, capacitatea lui de a fi cu adevărat pentru OM". O voce autorizată (Minai Caranfil) încearcă să convingă cititorii că: „începând din această clipă de înălţătoare bucurie a libertăţii, instaurată o dată cu înlăturarea de la putere a dictaturii, ne adresăm poporului cu solemna asigurare că Scânteia poporului va fi un ziar al poporului, al adevărului întreg, al adevărului pe care cu amărăciune şi nu de puţine ori cu lăuntrică indignare nu 1-a putut rosti; nimic mai trist, nimic mai dureros pentru un om 31

1989 decât să nu poată rosti adevărul!". Cei câţiva ziarişti din gruparea României libere (Petre Mihai Băcanu, Anton Uncu, Mihai Creangă) care au avut cu un an în urmă curajul să-şi convertească „lăuntrica indignare" în protest organizat, deschis şi decis împotriva regimului Ceauşescu sunt eliberaţi din închisoare... Cu această ocazie Petre Mihai Băcanu declară: „ Sunt liber şi vreau să trăiesc, dar nu oricum. într-o ţară cu adevărat liberă, în care toţi oamenii să fie liberi, întrucât libertatea fiecăruia depinde de liberatea celorlalţi". în timp ce teroriştii sunt arestaţi, pentru scurt timp, ies din închisori cei care, îndrăznind să dea semne că dezaprobă dictatura comunistă, fuseseră condamnaţi la ani grei de temniţă. Libertatea proslăvită de presa scrisă şi vorbită este apărată în continuare de forţele ordinii şi de populaţie (civilii care ies în stradă să apere instituţiile recent eliberate primesc arme). Tero­ riştii continuă atacul, numărul victimelor creşte continuu, ca şi acela al zvonurilor în legătură cu intenţiile criminale ale agresorilor. La Otopeni, câteva zeci de militari în termen (de la U.M.0865 Câmpina), chemaţi pentru a apăra aeroportul, au parte de un tratament destinat teroriştilor; în urma unui adevărat masacru sunt toţi împuşcaţi, răniţilor nu li se acordă ajutor medical, 14 cadavre sunt lăsate patru zile într-o magazie de mărfuri din incinta aeroportului. Şi aeroportul Băneasa este vizat, iar pentru apărarea lui se duc lupte crâncene. în zona Pieţei Palatului ard Biblioteca Centrală Universitară, Ateneul, Palatul, o clădire de lângă Biserica Kreţulescu, restauran­ tul Cina. Exceptând B.C.U., celelalte clădiri au fost salvate de la distrugere. Noaptea sunt atacate maternitatea Steaua şi spitalele Witing, Colentina şi de Urgenţă. 3 ABI-uri primesc ordin să se deplaseze pentru a apăra MAp.N. Pe drum unul se defectează şi ajung doar două care sunt interceptate de o unitate de tancuri ce deschide focul. Mor 7 ofiţeri şi subofiţeri printre care şi Gheorghe Trosca, fostul şef al Statului Major al U.S.LA. (Ulterior au apărut semne de întrebare în legătură cu acţiunile unor cadre U.S.LA, în zilele Revoluţiei şi chiar ipoteza că U.S.LA. ar fi fost o furnizoare de terorişti -Nicolae Militaru. Silviu Brucan). Văduvele celor şapte ofiţeri şi subofiţeri decedaţi la 23 dec. '89 protestează împotriva acuzaţiilor de acest gen, considerându-1 pe Nicolae Militam vinovat de moartea soţilor lor. Cei şapte sunt avansaţi eroi postmortem din ordinul ministrului MAp.N., Victor Stănculescu. La 29 aug. 1990, ziarul Adevărul va publica un articol „Eroi, victime sau terorişti" semnat de

1989 locotenent-colonel Mihai Floca şi de mai mulţi ofiţeri participanţi la evenimente. Din articol rezultă că persistă semnele de întrebare în legătură cu activitatea U.S.LA. în acele zile şi se aduc argumente de ordin tehnic militar. Se prăbuşeşte lângă Alba Iulia elicopterul care trebuia să-i aducă de la Sibiu sub stare de arest pe generalul-locotenent Constantin Nuţă, adjunct al ministrului de interne şi şef al Inspectoratului General al Miliţiei şi pe generalul-maior Velicu Mihalea, adjunct al Inspectoratului General al Miliţiei. Cei doi, după ce au jucat un rol important în represiunea de la Timişoara, pe 22 dec. ajung la Arad, unde vor să ia avionul spre Bucureşti. Comandantul aeroportului îi recunoaşte şi anulează cursa. Pe 23 dec. încearcă să ajungă la Bucureşti cu trenul, dar sunt arestaţi la Deva. Mai precaut, generalul Nuţă se încuiase înW.C. de unde a şi fost arestat. (Prăbuşirea elicopterului este considerată una dintre enigmele Revoluţiei. S-a presupus că s-a tras asupra elicop­ terului care a fost lovit de jos în sus cu armament de infanterie.) Cei doi, Nuţă şi Mihalea, sunt găsiţi carbonizaţi. La posturile de radio şi televiziune Ion Iliescu prezintă o informare din partea C.F.S.N. (23 dec): „Am fost nevoiţi să dăm prioritate acţiunilor coordonate de luptă împotriva teroriştilor. Existenţa acestor grupe de terorişti, a unor indivizi fanatici, care acţionează cu o cruzime fără precedent, trăgând în locuinţe, în cetăţeni, provocând victime în rândul militarilor, este încă o expresie elocventă a caracterului antipopular al dictaturii Ceauşescu, care a făcut enorm de mult rău poporului şi care nu a economisit mijloace, mijloace enorme şi acţiuni gândite, ordonate pentru constituirea unor asemenea unităţi de represiune. Vrem să vă spunem că toate unităţile militare şi marea majoritate a unităţilor de miliţie şi de interne acţionează unitar împotriva teroriştilor. De fapt există un consens naţional împotriva dictaturii". Ion Iliescu mai anunţă că Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu au fost arestaţi şi se află sub pază, că au mai fost arestaţi Ilie şi Nicu Ceauşescu şi „câteva slugi ale clanului Ceauşescu" -Dincă, Postelnicu, Bobu şi alţi câţiva şi că C.F.S.N. a numit în funcţia de ministru al MAp.N. pe generalul-colonel Nicolae Militam şi a decis eliberarea tuturor deţinuţilor politici. 0 24 dec. Bucureştiul are aspectul unui oraş în stare de război. Tancuri, TAB-uri, camioane cu militari străbat oraşul şi înconjoară zonele în pericol, pentru a le proteja. La intersecţii, în apropierea obiectivelor strategice s-au format baraje pentru controlul autovehiculelor şi pentru a nu se permite trecerea în

32

33 C 3 - Istoria

1989 locurile unde au loc lupte. In Piaţa Universităţii, la Gara de Nord, în Piaţa Palatului se aud rafale de arme automate. în incinta Televiziunii se circulă pe bază de parolă, la intrarea în metrou echipe de tineri cu brasarde tricolore fac, din proprie iniţiativă, un control riguros cetăţenilor. După-amiază la radio şi televiziune se transmite Comunicatul C.F.S.N.: „Prăbuşireaodioasei dictaturi a clanului Ceauşescu a adăugat o ultimă pagină cronicii sângeroase a anilor de suferinţe îndurate de poporul român. Elemente declasate şi iresponsabile, rămase fidele tiranului, au încercat să continue practica teroristă a vechiului regim, dedându-se la provocări, atacuri asupra populaţiei civile, ucigând fără discriminare oameni nevinovaţi, atacând instituţii publice, întreprinderi industriale, obiective militare, unităţi comerciale, spitale şi locuinţe. Poporul român şi-a afirmat încă o dată uriaşa energie morală descătuşată de voinţa sa eliberatoare. Armata şi-a făcut datoria, ca şi o mare parte din lucrătorii Ministerului de Interne. Revoluţia a învins. în vederea restabilirii complete a situaţiei şi a asigurării liniştii necesare unei vieţi normale în societatea noastră liberă, Consiliul Frontului Salvării Naţionale hotărăşte adoptarea unor măsuri excepţionale, imperios necesare momentului actual: 1.0 încetare completă şi imediată a focului pe întreg teritoriul ţării. Oricine va încălca această dispoziţie se va face vinovat de crime împotriva poporului român, fiind pasibil de cea mai promptă şi necruţătoare pedeapsă. Să nu mai fie vărsată nici o picătură de sânge. Totodată, orice act de vandalism şi distrugere, precum şi răzbunările personale se situează în afara legii, pătând nobleţea Revoluţiei noastre. Vinovăţia dictatorului şi a foştilor săi lachei în faţa istoriei şi a legilor va fi stabilită de tribunale, care vor hotărî cu toată severitatea sancţiunile cuvenite pentru acţiunea de distrugere a ţării. 2. Armata este singura deţinătoare a armelor, braţul ferm al apărării intereselor poporului. Toţi cei care au intrat în aceste zile în posesia armamentului şi a muniţiilor, indiferent de împre­ jurări, trebuie să-1 predea de urgenţă, cel mai târziu până luni 25 decembrie ora 17. Cei care nu se vor supune acestor prevederi se vor face vinovaţi de încălcarea gravă a legalităţii, fiind pedepsiţi cu cea mai mare severitate. 3. Unităţile Ministerului de Interne se vor integra Ministe­ rului Apărării Naţionale care preia comanda unică asupra tuturor trupelor şi mijloacelor de luptă ale ţării. Organele de miliţie şi pompierii îşi păstrează toate atribuţiile specifice, pe care trebuie 34

1989 să şi le exercite cu toată fermitatea". -Şi Zoe Ceauşescu este arestată. Postul de televiziune o prezintă în momentul arestării, la vila sa elegantă, cu obiecte de aur şi de patrimoniu, tablouri de valoare. Tocmai se pregătea să plece, având asupra ei bijuterii, valută străină şi bani româneşti, când a fost arestată şi invitată într-un TAB. E dezinvoltă, uşor ironică. Din TAB întreabă: „Nu mai este loc şi pentru căţeluşele mele?". -Este ajunul Crăciunului. Seara, la radio şi televiziune se transmit colinde, prima oară după mai bine de 4 decenii. - Revoluţia şi F.S.N. primesc binecuvântarea Bisericii Ortodoxe Române. Membrii Sfântului Sinod semnează un mesaj de solidaritate cu cauza libertăţii şi democraţiei: „Păstrând pururea vie în inimi imaginea şi vrednicia tuturor celor care şi-au jertfit viaţa pentru cauza sfântă a neamului nostru, în aceste zile dra­ matice membrii Sfântului Sinod, păşind cu toată încrederea alături de întregul popor, sunt hotărâţi să sprijine cu toată vigoarea principiile şi acţiunile măreţe, cărora li s-a dat expresie în Comuni­ catul către Ţară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale". -în mai multe locuri din oraş se aud împuşcături şi chiar au loc lupte: Televiziune, Radio, Drumul Taberei, M.Ap.N. La cimitirul Ghencea are loc o acţiune armată pentru neutralizarea teroriştilor care-şi organizaseră un adevărat Stat Major printre morminte şi se pregăteau să atace MAp.N. 9 25 dec. Ziua de Crăciun. La radio şi televiziune se trans­ mit colinde şi chiar, în direct, la televiziune slujba de la Patriarhie. -Şi teroriştii se bucură în felul lor de sărbătoarea Crăciu­ nului. Unii dintre ei s-au adăpostit în pântecele primitor al unui Moş Crăciun uriaş din carton, plasat în Orăşelul copiilor din parcul Moghioroş, şi de acolo au tras în trecători. Chiar dacă e Crăciun tot se mai aude foc de armă la Televiziune, Radio, MAp.N., Drumul Taberei. -Recent botezatul cotidian Scânteia poporului se rebotează în ziua de Crăciun în Adevărul. în primul număr li se promite cititorilor: „Un ziar care să exprime adevărul şi numai adevărul. Un ziar care să corespundă cerinţelor făuririi unui stat de drept, unei societăţi democratice şi prospere". Televiziunea transmite o ştire stupefiantă pentru întreaga Ţară: Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în faţa Tribunalului Militar-Extraordinar, conda.mna^,la, moarte şi confiscarea averii. Sentinţa a rămas definitivă (inculpaţiiau refuzat să facă recurs) şi a fost executată. Telespectatorilor li se promite 35

1989 difuzarea pe post a casetei pe care fuseseră înregistrate procesul şi executarea sentinţei. Difuzarea casetei se amână însă ore întregi astfel încât prima zi a primului Crăciun liber se încheie cu aşteptarea încordată a dovezii dispariţiei celor doi conducători, care în numai câteva zile se transformaseră din „cei mai iubiţi" în „cei mai huliţi" fii ai poporului. După miezul nopţii caseta a fost difuzată pe post. Românii au putut vedea o încăpere mică, austeră ca o sală de clasă, în al cărei prim-plan erau doi bătrâni, Nicolae şi Elena Ceauşescu, ce încercau să semene cu ceea ce fuseseră cu câteva zile în urmă, deşi doar îmbrăcămintea era cea cu care apăruseră în balconul sediului CC.al P.C.R., în 21 dec. Figurile celor care îi judecau nu se vedeau, se auzeau doar vocile solemne şi aspre, tulburate de resentimente, ale membrilor completului de judecată. La cele mai multe dintre întrebările de o extremă gravitate care i se puneau, Nicolae Ceauşescu răspundea stereotip -subliniind prin celebrul balans al mâinii drepte justeţea afirmaţiilor sale - că nu recunoaşte tribunalul care îl judecă şi care s-a format în urma unei lovituri de stat şi că ar accepta să răspundă doar în faţa Marii Adunări Naţionale. Atunci când nu s-a putut abţine să vorbească, discursul lui părea făcut din fragmente ale binecunoscutelor cuvântări publicate în volumele elegante care tocmai fuseseră aruncate pe ferestrele sediului CC. al P.C.R. cu trei zile în urmă. Nefiresc de des el îşi consulta ceasul şi fixa cu privirea un personaj din sala de judecată. De câte ori consoarta sa se lua la harţă cii judecătorii şi părea să suporte greu acuzaţiile, resimţite ca impardonabile ofense, Nicolae Ceauşescu o liniştea protector, ţinându-i mâinile cu afecţiune şi îndemnând-o să nu coboare până la a dialoga cu un tribunal nelegitim, un tribunal în care, e adevărat, avocatul apărării avea aceleaşi argumente şi atitudini ca şi avocatul acuzării. La capătul câtorva ore care au permis doar formularea acuzaţiilor, inculpaţii primesc sentinţa, încă neconvinşi că despre ei este vorba în verdictul dat: „ROMÂNIA TRIBUNALUL MILITAR TERITORIAL BUCUREŞTI DISPOZITIVUL Şedinţa nr. 1 din 25 decembrie 1989 Cu unanimitate de voturi condamnă pe inculpaţii: -Ceauşescu Nicolae, fiul lui Andruţa şi Măria, născut la data de 26 ianuarie 1918, în comuna Scorniceşti, judeţul Olt, cu ultimul domiciliu în Bucureşti. Bulevardul Primăverii nr. 50, sec­ tor 1. în prezent arestat, şi 36

1989 -Ceauşescu Elena, fiica lui Nae şi Alexandrina, născută la data de 6 ianuarie 1916, în comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa, cu ultimul domiciliu în Bucureşti, Bulevardul Primăverii, nr. 50, sectorul 1, la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: -genocid, prev. de art. 357 alin. 1 lit. a-c c. pen.; - subminarea puterii de stat prev. de art. 162 alin. 1 c. pen.; -subminarea economiei naţionale prev. de art. 165 alin. 2 c. pen. toate cu aplicarea art. 33-34 şi alin. 2 c. pen. în baza art. 998 c. civil şi art. 14 alin. 3 lit. a din Codul de procedură penală obligă pe inculpaţi să restituie statului român toate sumele de bani, metale preţioase şi orice alte valori depuse de aceştia, sub orice nume, la bănci străine sau la alte instituţii ori persoane din străinătate sau, potrivit art. 14 alin. 3 lit.b din Codul de procedură penală şi art. 988 din Codul Civil, să plătească statului, în solidar, echivalentul acestor bunuri în dolari S.UA. Potrivit art. 163 şi art.357 alin. 2 litc din Codul de procedură penală, menţine măsurile asigurătorii luate de Direcţia Procuraturilor Militare asupra tuturor bunurilor aparţinând inculpaţilor. Cu drept de recurs. Pronunţată astăzi, 25 decembrie 1989, în şedinţă publi­ că, în prezenţa inculpaţilor, în garnizoana Târgovişte. Hotărârea este rămasă definitivă prin nerecurare şi executorie." Inculpaţii au fost acuzaţi că au făcut peste 60 000 de victime (genocid), au organizat acţiuni armate împotriva poporului român şi a puterii de stat (subminarea puterii de stat), au distrus bunuri obşteşti şi au încercat să fugă din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuşi la bănci din străinătate. Aceste acuzaţii formulate de completul de judecată au fost încadrate în categoria crimelor grave săvârşite împotriva poporului român. Sentinţa a fost executată în jurul orei 14,45 în incinta garnizoanei din Târgovişte, unde cei doi fuseseră aduşi la 22 dec. După constatarea morţii clinice şi biologice, cadavrele, învelite în foi de cort ca nişte colete (cum au şi fost numite), călătoresc în elicopter în compania lui Victor Stănculescu şi Gelu Voican Voiculescu şi ajung la Bucureşti, pe stadionul Clubului Steaua. Aici apare o surpriză pe care Gelu Voican Voiculescu o numeşte „picanterie lugubră". Cele două „colete" dispar şi dispărute rămân până a 37

1989 doua zi dimineaţă când au fost găsite după o ridicătură de pământ unde le adăpostiseră nişte militari (această istorie a fost relatată de Victor Stănculescu şi Gelu V. Voiculescu). Cadavrele au fost transportate apoi la Spitalul Militar Central, unde au rămas până la 30 dec. 1989 când (de Ziua Republicii), au fost înmormântate, în secret. (Ulterior, s-a aflat că locul de îngropăciune a fost cimitirul Ghencea. Două morminte de acolo vor fi considerate ca fiind al Elenei şi al lui Nicolae Ceauşescu, fără ca nimeni să fie sigur de aceasta.) Cum secvenţa execuţiei n-a fost transmisă la televiziune în noaptea de 25 spre 26 dec, în zilele următoare a provocat multe emoţii ideea că soţii Ceauşescu nu şi-au primit şi poate nu-şi vor mai primi pedeapsa. Caseta a fost reluată şi completată cu scena finală a execuţiei, spectacol care a provocat reacţii din cele mai diverse, mai ales în străinătate. (Ion Iliescu meditează asupra evenimentului în cartea sa Revoluţie şi reformă: „Din punctul meu de vedere, a fost un act de justiţie populară adus la îndeplinire în condiţii psihologice particulare - chiar dacă, per­ sonal, n-am putut împărtăşi o anume satisfacţie pe care unele grupuri destul de numeroase, mulţimile care încă mai erau pe străzi au manifestat-o la aflarea execuţiei. Educaţia,cultura şi convingerile mele mă fac să consider inacceptabil faptul de a lua viaţa cuiva". E adevărat, mulţimile au aşteptat acest moment şi l-au primit cu o neipocrită satisfacţie.dar nu cu satisfacţia celor needucaţi şi necultivaţi care reacţionaeză într-un mod primitiv atunci când simt mirosul sângelui, ci cu încredinţarea, susţinută printr-o străveche educaţie morală, că s-a făcut dreptate. De altfel tocmai pentru ca să se facă dreptate mulţimile despre care este vorba şi-au oferit cu candoare vieţile drept jertfă, au implorat să nu se recurgă la violenţă, au oferit fiori celor care aveau mitralierele îndreptate spre piepturile lor. Iar în final.tocmai pentru că nu ele au hotărât ca dictatorul să fie ucis.au primit cu seninătate vărsarea de şânge.ca pe un semn al justiţiei imanente.) Unele detalii legate de proces s-au putut afla abia mai târziu. Generalul Victor Stănculescu a fost desemnat oficial să organizeze în cel mai deplin secret procesul, chiar în unitatea militară în care erau ţinuţi sub arest soţii Ceauşescu. Virgil Măgureanu şi Gelu Voican Voiculescu au primit şi ei delegaţia de a se ocupa de proces. Din completul de judecată au făcut parte: colonel de justiţie Ioan Nistor-judecător; maior de justiţie Dan Voinea - procuror militar; căpitan Corneliu Sorescu; locotenent major Daniel Condrea, locotenent Ion Zamfir -asesori populari; plutonierul major Jan Tănase - grefier. Caseta cu 38

1989 imaginile procesului şi ale execuţiei a fost adusă la M.Ap.N. de Victor Stănculescu, Din originalul prelucrat a rezultat copia transmisă pe postul de televiziune, în momentul în care Sergiu Nicolaescu a adus copia casetei la televiziune, reacţia a fost explozivă. Oamenii erau sătui de adevăruri trunchiate, de copii neconforme cu originalul. Lui Sergiu Nicolaescu i s-a cerut imperativ de către Victor Ionescu să aducă originalul. Sergiu Nicolaescu s-a priceput să facă faţă situaţiei; a explicat că transportarea casetei ar implica riscuri în condiţiile de insecuritate ale momentului respectiv. 9 26 dec. în Capitală şi în ţară continuă acţiunile teroriste. Pentru a le curma, C.F.S.N, dă un comunicat prin care instituie tribunale militare extraordinare împuternicite să judece după o procedură de urgenţă toate cazurile de acte teroriste, iar sentinţele să fie executate imediat. Elementele teroriste care până pe 28 dec. orele 17 nu depuneau armele şi muniţia aflată asupra lor aveau să fie judecate de acest tribunal în regim de urgenţă. -Prin decret C.F.S.N. (nr.l), Petre Roman este numit în funcţia de prim-ministru al Guvernului. - Prin Decret C.F.S.N. (nr. 3), generalul-colonel Nicolae Militam este numit în funcţia de ministru al apărării naţionale, după ce tot prin Decret C.F.S.N. (nr. 20) a fost rechemat în rândul cadrelor active ale armatei. - Decret C.F.S.N. (nr. 4) privind trecerea în componenţa M.Ap.N. a departamentului Securităţii Statului şi a altor organe din subordinea Ministerului de Interne, 9 27 dec. în cadrul primei plenare a C.F.S.N. este adoptat Decretul-Lege nr. 2 privind constituirea, organizarea şi funcţio­ narea C.F.S.N. şi a consiliilor teritoriale ale F.S.N.; se aleg structurile de conducere ale C.F.S.N.: Biroul Executiv al C.F.S.N.: preşedinte - Ion Iliescu ; prim-vicepreşedinte -Dumitru Mazilu; vicepreşedinţi -Cazimir Ionescu, Kirâly Kâroly; secretar-Dan Marţian; membri: Bogdan Teodoriu, Vasile Neacşa, Silviu Brucan, Gheorghe Manole, Ion Caramitru, Nicolae Radu. 9 28 dec. După o lungă pauză se întruneşte Consiliul de conducere al Uniunii Scriitorilor. Este ales un comitet provizoriu de conducere a Uniunii Scriitorilor alcătuit din Mircea Dinescu preşedinte, Ana Blandiana, Dan Deşliu, Ştefan Augustin Doinaş, Domokos Gâza, Octavian Paler, Eugen Simion, Stelian Tănase şi Dan Hăulică - purtător de cuvânt ai Uniunii Scriitorilor în 39 probleme de relaţii externe. Consiliul de conducere a hotărât

1989 1989 convocarea Congresului Naţional al scriitorilor. S-a stabilit ca tinerii scriitori care au fost împiedicaţi să devină membri titulari ai Uniunii Scriitorilor să fie validaţi, cu respectarea procedurii din statut, ca membri titulari. - Prin Decret C.F.S.N. (nr. 6) se înfiinţează Ministerul Economiei Naţionale.prin reorganizarea Comitetului de Stat al Planificării şi Aprovizionării Tehnico-Materiale care se desfiinţează. -Prin Decret C.F.S.N. (nr .8), Atanasie Victor Stănculescu este numit în funcţia de ministru al economiei naţionale. -Prin Decret C.F.S.N. (nr.9), Sergiu Celac este numit în funcţia de ministru al afacerilor externe. -Decret C.F.S.N. (nr. 10) privind înfiinţarea Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare prin reorganizarea Ministerului Industriei Alimentare care se desfiinţează. Ştefan Nicolae se numeşte în funcţia de ministru al agriculturii şi industriei alimentare. -Decret C.F.S.N. (nr. 11) privind înfiinţarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Mediului înconjurător prin reorganizarea Consiliului Naţional al Apelor, Ministerului Silviculturii şi Consiliului National pentru Protecţia Mediului înconjurător care se desfiinţează. SImion Hâncu se numeşte în funcţia de ministru al apelor, pădurilor şi mediului înconjurător. -Decret C.F.S.N. (nr. 12), privind înfiinţarea Ministerului Culturii prin reorganizarea Consiliului Culturii şi Educaţiei Socialiste (C.C.E.S.) care se desfiinţează. Andrei Pleşu se numeşte în funcţia de ministru al culturii. -Prin Decret C.F.S.N. (nr. 13), Gheorghe Caranfil se numeşte în funcţia de ministru al industriei chimice şi petrochimice; Adrian Georgescu se numeşte în funcţia de ministru al energiei electrice. -Prin Decret C.F.S.N. (nr. 14), Aurel Dragoş Munteanu se numeşte în funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii Române. -Prin Decret C.F.S.N. (nr. 22) Minai Chiţac se numeşte în funcţia de ministru de interne. -Prin Decret C.F.S.N. (nr.19) generalul Ştefan Guşă este eliberat din funcţia de prim-adjunct al ministrului apărării naţionale şi şef al Marelui Stat Major. -în această zi a decretelor încetează practic tirurile armelor de foc ale teroriştilor ca urmare a Comunicatului C.F.S.N. din 26 dec.şi a execuţiei soţilor Ceauşescu. • 29 dec. - Decret C.F.S.N. (nr. 25) privind înfiinţarea Ministerului Industriei Electrotehnice, al Electronicii şi 40

Informaticii, prin reorganizarea Ministerului Industriei Electro­ tehnice care se desfiinţează. Anton Vătăşescu este numit ministru al industriei electrotehnice, al electronicii şi informaticii. - Prin Decret C.F.S.N. (nr. 26), Ioan Cheşa se numeşte în funcţia de ministru al industriei metalurgice; Victor Murea se numeşte în funcţia de ministru al petrolului; Constantin Popescu se numeşte în funcţia de ministru al industriei uşoare. -Vaclav Havel este ales, cu unanimitate de voturi, de către Adunarea Federală în funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste Cehoslovacia. - Prin Decret C.F.S.N. (nr.27) se înfiinţează Ministerul învăţământului prin reorganizarea Ministerului Educaţiei şi învăţământului care se desfiinţează; Minai Şora este numit ministru al învăţământului; Mircea Angelescu este numit ministru al sportului, Ion Aurel Stoica este numit ministru al industriei construcţiilor de maşini. -Decret C.F.S.N. (nr.33) privind desfiinţarea Departamentul Securităţii Statului. 9 31 dec. Decret-Lege (nr. 7) privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români. - Decret-Lege (nr. 8) privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a organizaţiilor obşteşti în România. - Decret-Lege (nr. 10) privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Guvernului României. -Are loc prima şedinţă a Guvernului României. -Un comitet de iniţiativă format din membrii P.C.R. lansează un apel către toţi membrii P.C.R. pentru a spijini convocarea unui congres extraordinar care să hotărască autodizolvarea P.C.R şi predarea patrimoniului partidului. -Este arestat Iulian Vlad şi acuzat de instigare la infrac­ ţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. (Acuzaţia se raportează la cazul Dumitru Mazilu, arestat în noaptea de 21/22 dec. 1989 şi reţinut 14 ore).

41

1990

1990 • 21an. Ia fiinţă Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici (A.F.D.P.) -Decret C.F.S.N. (nr. 7) privind înfiinţarea Ministerului Comerţului Exterior, prin reorganizarea Ministerului Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale, care se desfiinţează. Nicolae N. Nicolae este numit ministrul comerţului exterior. - Decret C.F.S.N. (nr. 8) privind înfiinţarea Ministerului Transporturilor şi Ministerului Poştelor şi Telecomunicaţiilor, prin divizarea Ministerului Transporturilor şi Telecomunicaţiilor, care se desfiinţează. Corneliu Burada este numit ministrul poştelor şi telecomunicaţiilor. -Decret C.F.S.N. (nr. 9) privind înfiinţarea Ministerului Geologiei, prin reorganizarea Centralei Departamentale a Geologiei care se desfiinţează. Ioan Folea este numit ministrul geologiei. -Prin Decret C.F.S.N. (nr. 11), Nicolae Dicu este numit ministrul minelor. • 3 ian. F.S.N. aduce la cunoştinţa opiniei publice că nu este şi nu va fi un partid politic. Frontul se va prezenta (totuşi) la primele alegeri libere ca o organizaţie politica reunind personalităţi şi grupuri care s-au pronunţat cu demnitate şi curaj împotriva tiraniei totalitare. - Prin Decret C.F.S.N. (nr. 15), Teofil Pop este numit ministrul justiţiei. Teodor Vasiliu este numit preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie. • 4 ian. îşi încetează apariţia revista Săptămâna culturală a Capitalei, condusă de Eugen Barbu. • 5 ian. Decret C.F.S.N. (nr. 23) privind înfiinţarea Ministerului Muncii şi Ocrotirii Sociale prin reorganizarea Ministerului Muncii care se desfiinţează. Mihnea Marmeliuc este numit ministrul muncii şi ocrotirii sociale. • 8 ian. Prin Decret C.F.S.N. (nr. 28), Dan Enăchescu este numit ministrul sănătăţii. - Decret C.F.S.N. (nr. 30) privind înfiinţarea Rompres, Agenţie de presă în subordinea C.F.S.N., prin reorganizarea Agenţiei Române de Presă-Agerpres -care se desfiinţează. Neagu Udroiu este numit director general al Rompres. -Tribunalul Municipiului Bucureşti autorizează funcţio42

11.1 rea primului partid politic din România post-comunistă, Partidul Na Uonal Ţărănesc Creştin şi Democrat (P.N.Ţ.C.D.), continuatorul partidului istoric interzis de regimul comunist în 1947. Corneliu Coposu, personalitate marcantă a partidului încă înainte de 1947, csi e cel care îl organizează ca formaţiune politică în chiar noaptea de 22 spre 23 dec. 1989, lansând un Apel către tară. în noua sa variantă, greu încercatul partid îşi câştigă rapid popularitate, olcrindu-le un cadru de manifestare celor care doreau despărţirea decisă a ţării de comunism. (Corneliu Coposu sa născut la 20 mai 1914, în comuna Bobota, din Sălaj, ca fiu al unui preot român de religie greco-catolică şi fruntaş ţărănist. Licenţiat al Facultăţii iic Drept din Cluj, şi-a luat doctoratul în drept şi ştiinţe de stat, a fost avocat, asistent universitar, ziarist. Ca membru al P.N.Ţ. a ajuns, din 1937, secretar politic al lui Iuliu Maniu şi colaborator apropiat al acestuia. în 1938 a fost ales preşedinte al Tineretului Naţional Ţărănesc şi al Tineretului Democrat, iar din 1946 secretar al Delegaţiei Permanente a P.N.Ţ. La 14 iul. 1947 a fost arestat şi condamnat la muncă silnică pe viaţă pentru „înaltă trădare a clasei muncitoare şi crimă contra reformelor sociale". A efectuat 17 ani şi 8 luni de închisoare -8 ani singur în celulă - în 17 închisori cu regim de exterminare, singurele instituţii care funcţionau impecabil atunci, deoarece comuniştii instalaţi la putere de Moscova cunoşteau o singură meserie pe care au practicaţ-o cu înaltă calificare: exterminarea barbară a adversarilor politici. în 1964, când a fost amnistiat, avea 51 kg. [de la 115] şi nu mai putea să vorbească. între timp familia îi fusese izgonită din casă, iar membrii ei azvârliţi în închisoare. Arlette, soţia lui^a murit după 14 ani de detenţie. După 1964, lui Corneliu Coposu i sa fixat domiciliu obligatoriu în comuna Rubla din Bărăgan. [2 ani şi jumătate]. Atunci cînd a revendicat manuscrisele unor lucrări confiscate de Securitate i s-a răspuns că „au fost arse ca materiale subversive', Era vorba despre lucrări de istoria României, îndeosebi a Transilvaniei, domeniu în care s-a ilustrat ca autor înainte de arestare.Dupâ ieşirea din temniţă n-a avut dreptul să-şi practice meseria, astfel ca şi-a câştigat existenţa ca muncitor necalificat în construcţii. Gheorghiu-Dej i-a propus totuşi să accepte reabilitarea lui Maniu şi chiar reabilitarea sa urmată de atribuirea unei funcţii în stat, dar Corneliu Coposu a răspuns că Maniu este cel indicat să-i reabiliteze pe comunişti. în consecinţă, a rămas în continuare sub supravegherea severă a Securităţii. A avut parte de 27 de percheziţii, numeroase convocări şi interogatorii. Şi totuşi, acest „ultim senior al României"- cum 43

1990 1-a numit Petre Ţuţea -i-a ignorat în continuare pe comunişti şi a cutezat să reactiveze P.N.Ţ., ba chiar să-1 afilieze, în 1987, la Internaţionala Creştin Democrată. în zilele de 21 şi 22 dec. '89 s-a aflat alături de manifestanţi, în Piaţa Universităţii.) Evocând momentul reînfiinţării partidului, Corneliu Coposu va face următoarea precizare într-un interviu din revista 22, nr. 20, 27 mai - 2 iun. 1993: „[...] partidul a fost relegalizat chiar în ziua revoluţiei de către supravieţuitorii holocaustului comunist, care îşi cer scuze de la opinia publică pentru vârsta lor înaintată, dar asta nu o pot repara". în acelaşi timp, în chiar ziua de 22 dec. '89, încearcă să intre în contact cu echipa care se considera îndreptăţită să preia puterea. Unul dintre membrii echipei, Petre Roman, declară, retroactiv tulburat, în cartea sa Libertatea ca datorie, că a fost martorul indiferent, în ziua de 22 dec. '89, la scena celei de a doua izgoniri a lui Corneliu Coposu din viaţa politică: „La un moment dat a fost anunţată sosirea lui Corneliu Coposu. N-am avut timp să schiţez nici cea mai mică reacţie. «Să plece» au strigat, aproape simultan, Bârlădeanu şi Iliescu. Am tăcut [...]. Acum sunt convins că, exact în momentul acela, ceva din revoluţia română a luat o turnură greşită, al cărei preţ l-am plătit şi-1 mai plătim şi azi [...], Această reacţie conţinea, latent, consecinţe extrem de grave. Reteza scurt ceea ce ar fi putut să fie marea şansă imediată a democraţiei în România. Aceea ca, după căderea dictaturii, să se instaureze, fie şi cu Iliescu în frunte, un guvern de adevărată uniune naţională, care să includă toate forţele democratice ale ţării". • 9 ian. Decret C.F.S.N. (nr. 40), privind unele măsuri pentru comemorarea eroilor Revoluţiei. Decretul prevede ca ziua de 12 ian. să fie declarată zi de doliu naţional, iar în fiecare vineri să se oficieze slujbe în lăcaşurile de cult. Timişoara şi Bucureşti sunt declarate oraşe martir. Piaţa Palatului îşi schimbă denumirea în Raţa Revoluţiei. La Timişoara şi în Bucureşti se vor ridica monumente în locurile devenite simbol pentru Revoluţia din dec. '89. • 12 ian. Zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei române din dec. '89. Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Arad, Braşov, Cluj - ora^e Unde sute de mii de oameni umplu din nou străzile pentru a fi prezenţi la parastasul naţional oficializat de noua putere. Au loc slujbe religioase, se îngenunchează pentru reculegere în faţa mormintelor, bat clopote, sună sirenele fabricilor, se sfinţesc colivele, printre lacrimi, lumânări arzând, flori şi fum 44

1990 de tămâie. Plâng nu numai cei îndoliaţi. In acelaşi timp partici­ panţii îşi amintesc că ucigaşii celor pe care îi plâng sunt în libertate şi parcă tot mai departe de ceasul judecăţii. Momentul de reculegere în locurile jertfei din Bucureşti - Piaţa Universităţii, Piaţa Revoluţiei, Piaţa Romană, Cimitirul Eroilor - se transformă într-un moment de remuşcare şi revoltă, iar ziua de doliu - în una a revendicărilor şi protestului. Se formează coloane care se îndreaptă spre sediul Guvernului, într-o stare de spirit care aminteşte de zilele Revoluţiei, Conducătorii ţării sunt nevoiţi să coboare în mijlocul mulţimii. Tribuna care îi aşteaptă - o tanchetă - seamănă cu o boxă a acuzaţilor la discreţia furiei populare. Dumitru Mazilu încearcă să le fie pe plac oamenilor propunând sau preluând scandările: „Noi suntem cu voi!", „Voi sunteţi cu noi!", „Cine sunt ei?". Alte serii de scandări concentrează dorinţele şi revendicările oamenilor: „Jos comunismul!", „Jos Securitatea!", „Moarte securiştilor!". Manifestanţii cer insistent ca foştii comunişti să nu mai aibă acces la funcţii de conducere, nici măcar în unităţile economice şi în instituţii, iar foştii conducători ai P.C.R. să fie judecaţi public. Echipa puterii (în care se află şi Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Caramitru) nu reuşeşte să stăpânească mulţimea. Aceasta, simţind cine este personajul principal la vârf, reclamă prezenţa lui Ion Iliescu. „Să vină Iliescu!", strigă oamenii. „îl vreţi pe Iliescu jos?', îi ispiteşte Dumitru Mazilu. Urcă pe tanchetă şi Ion Iliescu. Comunicarea dintre conducătorii ţării şi demonstranţi se dovedeşte imposibilă, datorită vacarmului şi a lozincilor ofensatoare care cereau echipei instalate la conducerea ţării să predea imediat puterea. Pentru a nu se expune în continuare, oficialii se retrag, invitând la discuţii, în Palatul Victoria, o delegaţie desemnată de manifestanţi. în cursul convorbirilor încordate sunt reluate revendicările care se făcuseră auzite în diferite variante şi în stradă şi care semnalau îngrijorarea oamenilor de a nu fi din nou înşelaţi de putere. Ei cer: alegeri cu adevărat libere sub egida O.N.U.; precizări privind numărul victimelor Revoluţiei din dec. '89; dezlegarea enigmei teroriştilor; judecarea colaboratorilor fideli lui Ceauşescu şi a teroriştilor; situarea P.C.R. în afara legii şi distribuirea fondurilor şi bunurilor acestuia partidelor politice din ţară; declaraţii publice cu privire la opţiunile politice ale membrilor Guvernului şi C.F.S.N. Ion Iliescu declară, printre altele, că revendicările sunt justificate şi vor fi rezolvate, iar că F.S.N este o forţă politică provizorie care are drept unic scop asigurarea de alegeri libere. Sub tirul revendicărilor delegaţiei de demonstranţi pe care rumoarea 45

1990 mulţimii aşteptând în stradă le transformă în ultimatum, conducerea F.S.N. este obligată să treacă de la simplele declaraţii neangajante la concesii concrete. Se semnează imediat trei decrete: 1. declararea în afara legii a P.C.R. 2. organizarea la 28 ian. 1990 a unui referendum privind reintroducerea în Codul Penal a pedepsei cu moartea (la 7 ian. 1990, C.F.S.N. adoptase Decretul- Lege nr. 6, privind abolirea pedepsei cu moartea.) 3. instituirea unei Comisii naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor. în textul acestor decrete se menţionează că au fost adoptate „la cererea generală a poporului şi împreună cu oamenii de bună credinţă din întreaga ţară". Decretele sunt citite de la balcon mulţimii agitate. Noaptea târziu Petre Roman propune demonstranţilor (în rândul cărora anestezia provocată de adoptarea decretelor începuse să-şi facă efectul) să se încoloneze şi să pornească împreună spre locurile de martiraj ale eroilor Revoluţiei. Sosesc grupuri masive de muncitori şi studenţi. Starea de spirit şi sensul lozincilor se schimbă radical. Strigând „Frontul e cu noi!", grupurile se încolonează şi, sub conducerea lui Petre Roman, se îndreaptă spre Piaţa Română, unde poposesc spre a îngenunchea şi a se reculege în faţa crucilor celor ucişi în zonă. Se face şi o pomenire a morţilor din Bucureşti, Timişoara, Sibiu, Braşov. Scena se repetă în Piaţa Universităţii şi Piaţa Palatului. Procesiunea ia sfârşit noaptea târziu. Manifestaţia a fost transmisă în direct la TVRL. (Comentând întâmplările zilei, ziarul Adevărul consemnează cu regret că, datorită unei defecţiuni tehnice, TVRL n-a transmis începutul şi sfârşitul manifestaţiei, care au fost calme şi civilizate, oferind în schimb întregii ţări ceasuri la rând imagini apocaliptice. Acelaşi cotidian consideră că destinul politic al recenţilor conducători ai ţării a fost în pericol în Piaţa Victoriei tot din cauza tehnicii, O defecţiune a staţiei de amplificare a făcut ca promisiunile oficiale să nu ajungă la masele irascibile spre a le domoli.) • 14 ian. Prin Decret C.F.S.N. (nr. 54) -Mihail Lupoi este numit în funcţia de ministru al turismului. -Decret C.F.S.N. (nr. 55) privind înfiinţarea Ministerului Industriei Lemnului, prin reorganizarea Ministerului Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţie care se desfiinţează. Ion Râmbu este numit ministru al industriei lemnului. • 15 ian. Comitetul de iniţiativă pentru reînfiinţarea 46

1990 Partidului Naţional Liberal (P.N.L.), format din vechi membri ai partidului (Radu Câmpeanu, I.V.Săndulescu, DanA. Lăzărescu) tşi îndeplineşte misiunea de a face să renască mişcarea liberală. I 'rin Decizia civilă nr. 4 a Tribunalului Municipiului Bucureşti, I'.N.L. reapare oficial în viaţa politică românească. • 17 ian. Consiliul C.F.S.N. hotărăşte anularea decretelor privind (1) organizarea la 28 ian. 1990 a referendumului naţional pentru reintroducerea în Codul penal a pedepsei cu moartea şi (2) scoaterea în afara legii a P.C.R. Ion Iliescu, Petre Roman şi Dumitru Mazilu îşi reconsideră atitudinea explicând că au cedat presiunilor străzii şi au adoptat legi care constituie greşeli politice şi se îndepărtează de la principiile şi concepţia Frontului. -Dumitru Mazilu se consideră cel mai vinovat dintre protagoniştii lui 12 ian. pentru că a preluat cu uşurinţă la microfon i inele lozinci, n-a reuşit să calmeze atmosfera şi a cedat solicitărilor de adoptare a unor legi neconforme cu programul Frontului. • 18 ian. Decret-Lege C.F.S.N. (nr. 30) privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului P.C.R. (Numai pentru trebuinţele „organelor" superioare de partid şi pentru încasări voluntare ce nu erau supuse regimului legal ce se aplica în economie funcţionau 45 de unităţi agroindustriale pe o parte din cele 55 000 hectare de teren scoase din circuitul agricol. Iar familiei Ceauşescu îi stăteau la dispoziţie, în Bucureşti şi în ţară 22 de cabane de vânătoare.) -Decret C.F.S.N. (nr. 65) privind înfiinţarea Ministerului Construcţiilor prin reorganizarea Ministerului Construcţiilor Industriale şi preluarea activităţii de producere a materialelor de construcţii şi instalaţii de la fostul Minister al Industrializării Lemnului şi Materialelor de Construcţii. Alexandru Dumitriu se numeşte în funcţia de ministru al construcţiilor. - Decret C.F.S.N. (nr. 67) privind desfiinţarea Departamentului Cultelor şi înfiinţarea Ministerului Cultelor. Nicolae Stoicescu este numit în funcţia de ministru al cultelor. - La şedinţa extraordinară a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în prezenţa profesorului Nicolae Stoicescu, ministrul cultelor, Preafericitul Patriarh Teoctist îşi anunţă retragerea la pensie din motive de sănătate. • 19 ian. Ia fiinţă Societatea „Timişoara". La 20 ian., prin hotărârea Judecătoriei Timişoara, este înregistrată ca persoană juridică având ca scop „promovarea şi susţinerea unei reale democraţii". Are ca organ de presă publicaţia Timişoara. • 23 Ian. în C.F.S.N. se hotărăşte (128 voturi pentru, 8 47

1990

1990 contra, 5 abţineri) participarea Frontului la alegeri şi amânarea alegerilor la 20 mai. Doina Cornea demisionează din C.F.S.N. şi din funcţia de preşedinte de onoare al Consiliului Judeţean F.S.N. Cluj, precizând că nu doreşte să ia parte la lupta pentru putere în situaţia dată, când între F.S.N. şi celelalte partide se creează o diferenţă netă în favoarea F.S.N. Evenimentul tensionează şi mai mult viaţa politică şi declanşează o explozie de atitudini: fie acuze şi proteste, fie argumente de susţinere şi adeziuni exaltate la înţeleaptă decizie a Frontului. (Câteva zile mai târziu - 25 ian., România liberă -Octavian Paler publică articolul „Iluziile au durat numai o lună":„[....] acţiunea de delapidare a revoluţiei a ieşit din culise, intrând în faza ei oficială [...] Mă tem că alegerile vor fi frauduloase, chiar dacă voturile vor fi numărate corect. [...] Căci F.S.N. se află, practic, în campanie electorală încă din zilele în care liderii săi ne asigurau că n-au intenţii politice de perspectivă.f...] Pe scurt, fără să fi avut altă legitimitate decât aceea de a umple un vid de putere, F.S.N. transformă din ce în ce mai mult mandatul său provizoriu într-un mijloc făţiş de a se instala la putere, îngreunând accesul real al partidelor politice la dialogul cu ţara".) • 24 ian. Prin Decret-Lege C.F.S.N. (nr. 40) se adoptă Imnul de stat al României: „Deşteaptă-te, române", pe versuri de Andrei Mureşanu („Un răsunet"), muzica de Anton Pann. • 25 ian. Se constituie Confederaţia sindicală Frăţia. în căutare de sediu, Sindicatul Şoferilor, împreună cu sindicatele „Policolor" şi „ 1 Mai" Ploieşti ocupă spaţiul rămas liber în Primăria Capitalei al fostului U.G.S.R. Miron Mitrea, preşedintele Sindicatului Şoferilor şi unul din liderii Frăţiei, declară că „o societate liberă nu poate exista fără sindicate cu adevărat libere, necontrolate de stat sau de vreun partid". • 26 ian. Ziua naşterii lui Nicolae Ceaşescu este trăită încă o dată cu emoţie de români, deoarece circulă zvonul că fidelii dictatorului îşi vor răzbuna idolul chiar cu preţul unei tragedii naţionale. -în aceeaşi zi începe seria de autodizolvări ale organizaţiilor P.C.R. la iniţiativa foştilor membri ai acestor organizaţii. Editura Albatros lansează următorul apel: „Chemăm toate organizaţiile de bază ale acestui partid, oameni cinstiţi care deţin un carnet de membru să procedeze în acelaşi fel, contribuind la autodizolvarea de facto, pentru ca p.c.r. să-şi înceteze o dată pentru totdeauna existenţa!". -Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti anunţă că procesul

inculpaţilor Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Dincă Ion, Mănescu Manea va începe în ziua de 27 ian. ora 14 şi că desfăşurarea şedinţei va fi transmisă pe postul de televiziune. -Dumitru Mazilu face publică cererea de demisie din C.F.S.N,: „Constatând cu profundă durere şi adâncă amărăciune că metodele şi practicile staliniste se menţin, că se mai recurge la etichetări bazate pe dosarele Securităţii şi pe învinuiri dictate cu pumnul în masă, că presa este încă dirijată spre distrugerea unora şi promovarea altora, îmi prezint demisia din funcţia pe care după cum vă amintiţi -am declarat din prima zi că nu o doresc!", într-o scrisoare adresată ziarului România liberă, victima zilei ajunsă la sfârşitul scurtei sale cariere politice postdecembriste, trage concluziile: „Am vrut să mor în picioare pentru ca nimeni în acesta ţară să nu mai stea în genunchi!". • 28 ian. în Piaţa Victoriei se întâlnesc faţă în faţă două tabere: cea a P.N.Ţ.C.D.şi P.N.L., dar şi a altor partide (între 8-28 ian. îşi legalizaseră existenţa 20 de partide), care protestează împotriva hotărârii ca F.S.N, să participe la alegeri, şi cea a simpatizanţilor Frontului care protestează împotriva celei dintâi. Frontul este susţinut în stradă de muncitorii de la I.M.G.B., I.C.T.B., I.M.M.R., I.I.R.U.C., şi de mineri sosiţi din Valea Jiului. Mulţi au ca argumente bâte şi răngi şi o dorinţă pe care o vor exprima sintetic într-o formulă ce va face carieră: „Moarte intelectualilor!". Se ţin discursuri împotriva partidelor care vor să oprească ascensiunea politică a Frontului: „Jos cu fiii de chiaburi şi legionari!", „Nu putem merge înapoi nici la capitalism, nici la comunism!", ,Am văzut la televizor nişte bătrâni cărora le cădea placa din gură!", „Nu vrem ca cei care au stat la căldură în străinătate să vină acum şi să ne dea lecţii. Frontul ne-a susţinut moralul în zilele cele mai negre. Dacă vor greşi, nu-i vom mai vota. Dar P.N.Ţ. atunci trebuia să ne fi dat o mână de ajutor. De ce pe 22 dec. n-a sosit nici un reprezentant al lor?", „Partidul Liberal vrea să-şi câştige adepţi plătind câte două sute de lei şi o sticlă de băutură!". Pe pancarte se poate citi: „Ce vor P.N.Ţ. şi P.N.L.? - Un os de ros", „Nu-i vrem pe cerşetorii de putere", „Liberali şi ţărănişti puneţi mâna şi munciţi!".în cealaltă tabără se ţin discursuri în care se demonstrează ideile ce se pot citi pe pancarte: „Cine a stat cinci ani la ruşi nu poate gândi ca Bush!", „Nu vrem neocomunism", „F.S.N. =P,C.R.", „Ieri Ceuşescu - azi Iliescu", „Frontul va fi provizoriu 20 de ani, Brucan!". Demonstranţii care susţin partidele istorice revin la ideea ce a dus la declanşarea mitingului: Frontul trebuie să respecte ceea ce conducătorii lui 49

48 C 4 • Istoria

1990 1990 seamănă de mult, şi va fi nevoită să semene mult timp, cu o au declarat de nenumărate ori încă din 22 dec. '89 - că este o forţa politică provizorie care şi-a asumat răspunderea de a organiza alegeri libere. Chiar dacă a existat intenţia de a nu se recurge la violenţă, este atacat sediul Guvernului şi se cere cu insistenţă demisia acestuia. La sfârşitul zilei au loc tratative între repre­ zentanţii partidelor istorice şi Front, la care cîştigă tot mai mult teren soluţia înlocuirii C.F.S.N. cu un organism în care să fie reprezentate alături de F.S.N. şi celelalte forţe politice legal constituite. • 29 ian. Contramanifestaţia organizată de suporterii F.S.N. are ca efect asaltul asupra sediilor unor partide -în frunte cu P.N.Ţ.C.D. -din Bucureşti şi din alte oraşe. Au loc iarăşi scene de violenţă şi dezlănţuiri de ură. „Sediul P.N.Ţ. este salvat de către poliţie şi armată" - susţine Adevărul. Furia populară se dezlănţuie într-o variantă periculoasă chiar pentru „democraţia originală" (după formula care a făcut carieră a lui Ion Iliescu) din România: turneul întreprins de minerii din Valea Jiului, în Capi­ tală, înarmaţi cu bâte şi lanţuri şi convinşi că trebuie să-i reducă la tăcere prin orice mijloace pe conducătorii şi susţinătorii partidelor care erau altceva decât F.S.N. La 29 ian., viata fruntaşilor acestor partide este în primejdie, unii fiind obligaţi să se pună la adăpost de aceeaşi „furie populară". Petre Roman însuşi soseşte într-o tanchetă la sediul asediat al P.N.Ţ. pentru a-1 prelua şi proteja pe Corneliu Coposu, aflat din nou în pericol. Tancheta (asemănătoare cu cea care fusese ultimul mijloc de transport al soţilor Ceauşescu) îşi face loc anevoie prin mulţimile frisonate de indignare faţă de P.N.Ţ.C.D. şi Corneliu Coposu şi de veneraţie faţă de Petre Roman care apără cu pieptul său viaţa adversarului politic. Pentru orice eventualitate, în Piaţa Victoriei un grup de tineri, partizani ai F.S.N., pregătiseră liderului P.N.Ţ.C.D. un sicriu cu specificaţia: „pentru domnul Coposu" şi care este plimbat cu o maşină spre satisfacţia exprimată prin ovaţii a suporterilor F.S.N. Zelul susţinătorilor F.S.N. este recompensat prin cuvintele pline de simţire pe care Ion Iliescu şi Petre Roman le adresează mulţimilor. Furtunoasa zi se încheie printr-un schimb de angajamente. Conducătorii promit că vor conduce ţara pe drumul democraţiei, iar demonstranţii că vor munci şi-i vor susţine în continuare. • 30 ian. Şi Ana Blandiana se retrage din C.F.S.N.: „Acum, când confruntările s-au mutat în stradă, iar schimbul de opinii tinde să devină unul de imprecaţii şi suspiciuni (..,.), locul unui scriitor, cred eu, nu poate fi decât masa lui de scris, o masă care 50

baricadă". • 1 febr. în urma unei întâlniri a reprezentanţilor partidelor politice cu membrii marcanţi ai C.F.S.N.,se dă publicităţii un comunicat prin care se anunţă constituirea iminentă a unui Consiliu Provizoriu de Uniune Naţională (C.P.U.N.), format prin restructurarea C.F.S.N., care să asigure reprezentarea în structui llc de vârf ale puterii a unor participanţi activi la Revoluţia din dec. '89, a unor personalităţi, a muncitorilor, ţăranilor, intelectu­ alilor, tinerilor, studenţilor, minorităţilor naţionale, judeţelor, partidelor politice nou înfiinţate. • 2 febr. Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti pronunţă sentinţa în procesul urmărit cu interes de opinia publică şi transmis în mare parte de TVR-detenţie pe viaţă şi confiscarea totală a averii personale pentru patru dintre cei mai apropiaţi şi de încredere colaboratori ai lui Nicolae Ceauşescu, învinuiţi de genocid: Mănescu Manea, Postelnicu Tudor, Bobu Emil, Dincă Ion. Inculpaţii au drept de recurs în 10 zile şi sunt obligaţi la plata a 2 500 lei, cheltuieli de judecată. Manea Mănescu declară: „Deşi sunt la vârsta de 74 de ani, îmi voi duce pedeapsa până la capăt. Regimului nou instaurat, bazat pe puterea muncitorilor, inginerilor şi tehnicienilor îi doresc succes". • 3 febr. Şedinţa de adio a C.F.S.N. înaintea înlocuirii acestui organ al puterii cu varianta sa reconsiderată - C.P.U.N. • 5 febr. Decret-Lege al C.F.S.N. (nr. 54) privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative. • 6 febr. La T.M.B. se înregistrează (Decizia civilă nr. 27) cel de-al 27-lea partid politic: Frontul Salvării Naţionale. Preşedinte: Ion Iliescu. - în penitenciarul din Timişoara se spânzură un deţinut, Petre Moraru, unul dintre cei trei locţiitori ai şefului Inspectoratului General al Miliţiei. La 18 dec. '89 el a primit ordin de la generalul Constantin Nuţă să distrugă prin incinerare un transport masiv cu „colete din străinătate" ambalate în saci de plastic şi care erau de fapt cadavrele eroilor Timişoarei ucişi în zilele de 17 şi 18 dec. 1989. • 7 febr. Prin Decret C.F.S.N. (nr. 99) Mihail Lupoi este destituit din funcţia de ministru al turismului. • 9 febr. Se constituie, după dezbateri-maraton la care presa n-a avut acces, deşi lucrările au fost transmise prin televiziune, C.P.U.N., ca nou organ legislativ şi al puterii de stat, 51 alcătuit prin consens naţional şi având ca principal scop declarat

1990 asigurarea pregătirii şi desfăşurării alegerilor, la 20 mai 1990 (Decret lege nr. 81 al C.F.S.N., 9 febr. 1990) . Reprezentarea poli­ tică în C.P.U.N.: 112 membri din C.F.S.N. 112 din formaţiunile şi partidele nou create, 27 din partea uniunilor minorităţilor naţionale, 3 din partea A.F.D.P. şi un vot rezervat preşedintelui. -Prin Decret C.F.S.N. (nr. 113), Aurel Dragoş Munteanu se eliberează, la cerere, din funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii. RăzvanTheodorescu este numit în funcţia de preşedinte al Radioteleviziunii. • 10 febr. Sesizată de către Procuratura Generală, Curtea Supremă de Justiţie dispune trimiterea în judecată pentru complicitate la infracţiunea de genocid în perioada mişcării revoluţionare de la Timişoara a 22 de inculpaţi: Macri Emil, Popescu Ion, SimaTraian, Deheleanu Ioan, Corpodeanu Ioan, Teodorescu Filip, Anastasiu Gabriel, Ghircoiaş Nicolae, Atudoroaie Gheorghe, Radu Tinu, Ciucă Valentin s.a. Toţi au făcut parte din comandamentul instituit la Timişoara în scopul reprimării Revoluţiei, au organizat forţele care s-au mobilizat pentru a înăbuşi mişcarea, s-au străduit ca prin munca informativă să-i descopere şi s ă i anihileze pe organizatorii demonstranţilor, au contribuit la sustragerea şi incinerarea cadavrelor şi la distrugerea fişelor de evidenţă spitalicească a morţilor şi răniţilor. • 12 febr. înfiinţat la începutul lunii febr. Comitetul de Acţiune pentru Democratizarea Armatei (C.A.D.A.) îşi face simţită prezenţa printr-un apel (13 puncte) dat publicităţii în care se pun în discuţie statutul, rolul, locul şi funcţia armatei în statul de drept. CA.D.A. consideră că armata nu trebuie interpusă între organele puterii şi popor şi se pronunţă împotriva chemării din rezervă a unor militari, • 13 febr. întrunit într-o şedinţă plenară care a durat 12 ore, C.P.U.N. adoptă câteva documente menite să-1 structureze şi săi asigure funcţionarea şi ia unele decizii organizatorice: - regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea sesiunilor acestui organism legislativ şi al puterii de stat, programat să funcţioneze până la 20 mai 1990, adică până la alegeri. -regulamentul în baza căruia aveau să se desfăşoare lucrările C.P.U.N. -alegerea organelor de conducere ale C.P.U.N.: un Birou Executiv alcătuit din 21 de membri, dintre care un preşedinte (Ion Iliescu) 5 vicepreşedinţi (Ion Caramitru, Cazimir Ionescu, 52

1990 Kirâly Kâroly, Radu Câmpeanu. Ioan Mânzatu), un secretar (Dan Marţian) şi 14 membri. (în cartea sa Revoluţie şi Reformă Fdit.enciclopedică 1994, pag. 106 - Ion Iliescu apreciază că C.P.U.N. „a funcţionat ca un veritabil parlament. Documentul principal, dezbătut şi aprobat, a fost Legea electorală [...]". „Cred că dezbaterile C.P.U.N. au constituit cel mai interesant aspect al acestei perioade, fiind de departe cele mai urmărite transmisiuni ale Televiziunii Române." „Lucrările sesiunilor plenare ale C.P.U.N. au fost transmise integral la televiziune, deseori până la ore târzii din noapte, urmărite cu mare interes de întreaga ţară, constituind o veritabilă şcoală politică.") • 16 febr. Este acceptată (Decret C.P.U.N. nr. 124) cererea de eliberare din funcţia de ministru al apărării naţionale a generalului Nicolae Militaru. în postul rămas liber este numit generalul-colonel Victor Atanasie Stănculescu. • 21 febr. Ministrul apărării naţionale, generalul Victor Atanasie Stănculescu face publice unele precizări în legătură cu fostele cadre de Securitate: - prin Decretul nr. 33 din 30 dec. 1989, Departamentul Securităţii Statului şi toate unităţile sale centrale şi teritoriale au fost desfiinţate. -cadrele de conducere compromise ale acestui departament au fost trecute în rezervă sau arestate (Iulian Vlad, Gianu Bucurescu, Emil Macri ş.a.). - au fost desfiinţate unităţi ale departamentului, iar efectivele lor au fost trecute în rezervă - Direcţia a V-a de pază şi ordine (437 cadre), Direcţia a IV-a de contrainformaţii militare (1073 cadre din care 611 trecute în rezervă, iar unele arestate). - au fost trecute în rezervă 1 844 cadre ale Securităţii municipiului Bucureşti şi ale judeţelor Timiş, Sibiu, Braşov, Cluj, -au fost arestaţi şi cercetaţi membri ai conducerii fostului Departament al Securităţii Statului, implicaţi în reprimarea mişcărilor revoluţionare din dec. '89. -au fost debranşate chiar la data de 22 dec. '89 sistemele de ascultare. -în total, la 22 dec. '89, efectivele aparatului central şi teritorial de Securitate însumau aproximativ 8 400 de cadre. Acest raport sumar în legătură cu o problemă de maximă gravitate, care continua să neliniştească societatea românească, a provocat reacţii polemice prompte. S-a scris mult, s-a demonstrat că atât cifrele, cât şi asigurările furnizate de ministrul apărării 53 naţionale erau o creaţie de laborator menită să calmeze spiritele.

1990 Au apărut şi replici la replici în care se avansa ideea că Securitatea, cu toate păcatele ei, a avut şi merite şi că oricum după dec. '89 a fost tratată prea aspru. • 28 febr. în Piaţa Victoriei are loc o demonstraţie împotriva Securităţii. Pe pancarte se poate citi: „Cerem desfiinţarea Securităţii!", „Jos comunismul!", „Jos Securitatea!", „Vrem dreptate, nu Securitate!", „Securitatea e cu ochii pe noi!", „Puterea de stat se menţine cu ajutorul Securităţii!", „Fără minciuni şi adeziuni!", „Nu mai vrem comunişti, securişti şi activişti!", „Ţineţi minte cinci cuvinte: e la fel ca înainte!", „Ultima soluţie, înc-o revoluţie!", „Zoe şi cu Nicu şi-au schimbat tăticul!", „Vrem listele cu informatorii Securităţii din întreprinderi!", „F.S.N, -işti, aţi furat revoluţia din 17-22 dec. '89!", „Oii», ole, ole, oiâ, Frontul ăsta ce mai e? P.C.R.!", „Azi sunt salvatori, mâine dictatori!". Mulţimea paşnică şi chiar într-o stare de bună dispoziţie umple Piaţa Victoriei. Se scandează lozinci, se formulează revendicări, se constituie o coloană de demonstranţi dornică să ajungă la M. I. Au loc şi incidente tranşate cu umor. De exemplu un demonstrant bine îmbrăcat C,cu haine din ajutoare" -spuneau unii) este bănuit că ar fi fost securist, deşi are asupra lui o legitimaţie eliberată de F.S.N., semnată de Dumitru Mazilu, iar el pretinde că e lăcătuş mecanic la I.M.C. Cesarom. în cele din urmă manifestanţii îi dau o pancartă pe care scrie „Jos securiştii!" şi îl obligă să o poarte prin mulţime. Spre prânz un grup atacă sediul Guvernului, forţând intrarea principală. Se declanşează violenţe, se sparg geamuri, se distrug bunuri, sunt brutalizaţi soldaţii şi poliţiştii de pază care nu ripostează şi nici măcar nu încearcă să oprească atacul. Numeroşi manifestanţi, luaţi prin surprindere, strigă „Fără violenţă", iar alţii aprobă acţiunile în forţă. Ore întregi este posibil accesul în clădirea Guvernului a sute şi sute de oameni. Şi în interiorul clădirii se comit violenţe: se sparg geamuri, se aruncă peste balcon cărţi de propagandă comunistă, se distrug mobile şi documente, se forţează birouri. Un steag roşu, comunist, găsit în incintă, fluturat de la balcon, întărâtă şi mai mult masele de demonstranţi. Sunt căutaţi membrii Guvernului, dar nu e găsit prezent, la datorie, decât viceprim-ministrul Gelu Voican Voiculescu. La îndemnul „aruncaţi-1 din balcon", venit din rândul demonstranţilor, Gelu Voican Voiculescu e luat pe sus şi ameninţat să fie aruncat, ca pradă de război mulţimii, Spre seară armata restabileşte ordinea, sunt reţinute mai multe persoane şi sosesc, în sfârşit, minerii, pentru a face ordine. 54

1990 1 )cocamdată minerii se aşază la masa tratativelor, îşi exprimă în Icrmeni duri dezaprobarea faţă de evenimentele din Capitală şi promit să revină ori de câte ori se vor repeta asemenea evenimente. Jean Moldoveanu, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, anunţă ulterior că au fost arestaţi 102 cetăţeni, 12 cu cazier |udiciar, mulţi în stare de ebrietate, au fost răniţi 15 militari în termen şi 6 poliţişti, iar efectele violenţelor s-au făcut simţite prin distrugerea unor documente importante, a unor piese de mobilier, maşini de scris, aparate de radio, xerox-uri. A doua zi, Ion Iliescu dă o declaraţie Radioteleviziunii Române, după ce Biroul Executiv al C.P.U.N. se întruneşte pentru a analiza evenimentele din ziua precedentă, Ion Iliescu condamnă actele de violenţă la care s-au dedat elementele tulburente şi infractoare, promite pedepse severe pentru acestea. Biroul Executiv al C.P.U.N. condamnă şi el incidentele şi face apel la luciditate şi linişte, apel care-i vizează şi pe mineri. Radu Câmpeanu consideră că demonstraţia, iniţial paşnică, a fost deturnată şi manipulată, dar nu poate fi decât satisfăcut pentru că P.N.L. nu a avut nici o contribuţie în acest sens. Numeroşi reprezentanţi ai opoziţiei şi ai presei independente susţin că a fost vorba de o provocare iniţiată şi condusă fie de Securitate, fie de Guvern. • 3 mart. Aplauze şi urale din partea unei numeroase asistenţe pentru coborârea de pe soclu a statuii lui V.I.Lenin care a dominat Piaţa Scânteii timp de trei decenii (executată de sculptorul Boris Caragea, a fost urcată pe soclu la 22 apr. 1960) şi continua inoportun să domine Piaţa Presei Libere. în dorinţa lor justificată de a dobori toate simbolurile vremurilor recent apuse, cetăţenii au săvârşit şi confuzii. în strada Măria Rosetti va fi culcat cu energie la pământ bustul lui Constantin Dobrogeanu-Gherea, confundat cu Petru Groza. în urma a numeroase proteste bustul lui Gherea a fost recuperat din gangul sediului P.S.D.R., din strada Oneşti, unde fusese găzduit, şi repus în drepturi. • 11 mart. în Piaţa Operei are loc (organizată de societăţile „Timişoara" şi „Europa" şi de Confederaţia „ 16 Decembrie") o mare demonstraţie cu ecou şi efecte în toată ţara. Proclamaţia care se citeşte porneşte de la premisa că idealurile Revoluţiei din dec.'89 au fost trădate şi că Revoluţia trebuie continuată pe cale paşnică. Proclamaţia este tocmai documentul programatic al luptei ce trebuie dusă în continuare, în spiritul Revoluţiei de la Timişoara, care a fost şi anticomunistă, nu doar anticeauşistă. (vezi anexa 55

1990 nr. 2) Punctul 8 al Proclamaţiei, pentru combaterea şi susţinerea căruia se va cheltui multă energie, propune interzicerea prin Legea electorală a dreptului la candidatură, pe orice listă, pentru trei legislaturi, al foştilor activişti comunişti şi al ofiţerilor de Securitate. De asemenea, documentul prevede interzicerea prin Legea elec­ torală a candidaturii la funcţia de preşedinte al ţării a activiştilor comunişti pentru că „preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism!". în zilele care au urmat apariţiei în viaţa politică românească a Proclamaţiei de la Timişoara au avut loc în marile oraşe ale ţării demonstraţii de solidaritate cu Timişoara şi noua ei iniţiativă politică. • 12 mart. Conducerea M.Ap.N. se întâlneşte cu membrii C.A.D.A. Participă Victor Atanasie Stănculescu, ministrul apărării naţionale, comandanţi şi delegaţi din unităţile militare, comandamente de armată, armă şi direcţii centrale. C A.D.A. este reprezentată prin: locotenent-colonel Petre Litiu, locotenent-colonel Cornel Şurcu, locotenent-colonel Mircea Chelaru, locotenentcolonel Ion Bărbuţă, maior Octavian Chiriac, maior Nicolae Cârligeanu, cpt. r. Mihai Răşică, maior Ioan Inel, lt. major Petre Mihăieş. lt. major Laurenţiu Ungur. Reprezentanţii C.A.D.A. doresc să aducă la cunoştinţa întregului efectiv al armatei problemele supuse atenţiei Guvernului, primului-ministru perso­ nal şi să găsească împreună căile şi mijloacele adecvate pentru accelerarea procesului de reală democratizare a armatei. La întrunire participă şi Ion Iliescu. • 14 mart. C.P.U.N. votează - un vot împotrivă şi două abţineri - Legea electorală, în temeiul şi spiritul căreia urmează să se desfăşoare alegerile din 20 mai 1990. (Decretul-Lege nr. 92, pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României). • 16 mart. Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România dobândeşte personalitate juridică şi anunţă un pro­ gram care se pronunţă pentru privatizarea treptată, în favoarea economiei de piaţă, a coabitării proprietăţii de stat, cooperatiste şi particulare. • 15-20 mart. în judeţul Harghita maghiarii aniversează Revoluţia ungară de la 1848. Cu această ocazie se arborează drapelul maghiar pe instituţiile publice, primării, case de cultură, şcoîi, spitale, case particulare. Se schimbă însemnele şi textele incizate pe monumentele armatei române. Se depun coroane de flori cu drapelul maghiar. La Sovata este dată jos statuia lui Nicolae Bălcescu, iar laTârgu Mureş este profanată de mai multe ori statuia lui Avram Iancu. Pentru sărbătorirea de la 15 mart. 56

1990 au sosit din Ungaria peste 10 000 de persoane care au provocat Incidente la Satu Mare, Sovata, Târgu Mureş şi alte localităţi, au sfidat autorităţile şi însemnele româneşti, au strigat lozinci antiromâneşti, au iniţiat şi au încurajat atitudinile antiromâneşti. In replică, în zilele următoare, românii organizează (.ontramanifestaţii, care conduc la incidente semnalate în mai multe localităţi din Transilvania. Momentul culminant îl constituie confruntările violente dintre români şi maghiari la Târgu Mureş (19 şi 20 mart.), care zguduie întreaga ţară prin cruzimea manifestărilor, ura dezlănţuită iraţional, prin victimele -morţi Şi răniţi -pe care le lasă în urmă. în aceste zile un român, Mihăilă Cofariu, intră în mod tragic în atenţia întregii ţări şi chiar a lumii. La Târgu Mureş, în timp ce Mihăilă Cofariu era maltratat bestial de unguri, un reporter străin surprinde scena pe o casetă video care este apoi transmisă cu repeziciune de diferite posturi de televiziune din lume cu explicaţia falsă că un maghiar este schingiuit de români. Ulterior s-a făcut rectificarea necesară, dar ea n-a anulat efectul produs de apocaliptica scenă asupra tuturor celor care au văzut-o. Mulţi au continuat să creadă sau au dorit să creadă că un maghiar a fost torturat cu brutalitate de români... în Declaraţia Biroului Executiv al C.P.U.N., din 20 mart., se menţionează că astfel de manifestări extremiste, naţionalist-şovine, considerate extrem de grave, indiferent cine ar fi răspunzător de declanşarea lor, destabilizează situaţia internă şi internaţională a României, contravenind valorilor şi ţelurilor Revoluţiei din dec. '89. Se ia hotărârea creării unei comisii centrale de anchetă, formată din reprezentanţi ai Guvernului şi ai Biroului Executiv al C.P.U.N., în scopul evaluării cauzelor, găsirii soluţiilor în vederea stabilirii ordinii, precum şi a identificării persoanelor care s-au 'făcut vinovate de incidente, pentru a fi trase la răspundere. Componenţa comisiei: loan Mânzatu, vicepreşedinte al C.P.U.N., Mihai Drăgănescu, viceprim-ministru al Guvernului, Nicolae S.Dumitru şi Nicolae Radu, membri în Biroul Executiv al C.P.U.N., general-colonel Nicolae Eftimescu, adjunct al şefului Statului Major al Armatei, general-maior Cornelius Diamandescu, adjunct al ministrului de interne, Verestóy Attila, membru C.P.U.N. şi Nicolae Cochinescu, directoría Procuratura Generală. Comisia are obligaţia să prezinte în termen de 14 zile concluziile şi soluţiile propuse. La 20 mart. Ion Iliescu îl vizitează la clinica de oftalmologie a Spitalului Militar Central pe Süto Andras (rănit în zilele 57

1990 violenţelor din Ardeal), pe care îl asigură de întreaga sa consideraţie şi îi transmite urări de grabnică însănătoşire. • 23 mart. Comunicatul Guvernului referitor la situaţia din Ardeal promite măsuri energice pentru stabilirea şi pedepsirea vinovaţilor, ca şi pentru restabilirea ordinii. • 24 mart. Ia fiinţă Serviciul Român de Informaţii (S.R.I.), la organizarea căruia contribuie Virgil Măgureanu. Ion Iliescu îl prezintă ca pe o instituţie modernă, care a fost structurată după analiza modelelor unor astfel de servicii din ţările cu tradiţie demo­ cratică -S.U.A., Canada şi principalele ţări europene. • 1 apr. Debutul Confederaţiei Sindicale Frăţia ca organizatoare de mitinguri. în Bucureşti, în Piaţa Unirii, şi în mai multe localităţi din ţară, sindicaliştii îşi fac publice nemulţumirile faţă de lipsa de receptivitate a puterii la revendicările lor, ignorate de reprezentanţii structurilor vechi, menţinuţi în funcţii în mod intolerabil, după o sută de zile de la Revoluţia din dec. '89. Se strigă lozinci. Pe pancarte se poate citi: „Emanaţia revoluţiei nu este un partid de tip neocomunist, ci Proclamaţia de la Timişoara!", „Descentralizarea fără activişti U.G.S.R.!", „Nu acceptăm o nouă experienţă comunistă!", „Democratizare economică, dreptate şi adevăr!", „La vremuri noi, oameni noi!", „Proclamaţia de la Timişoara, trezeşte, Doamne, ţara!", ,A rămas din P.C.R. numai FES cu SE, cu NE!", „F.S.N., agentură K.G.B.!", „Jos comunismul!", „Jos Securitatea!", „Timişoara, Timişoara!", „Veniţi cu noi, ca pe 22!", „Ultima soluţie, înc-o revoluţie!", „Jos Iliescu!", „16-22, cine-a tras în noi?". Se păstrează un moment de reculegere în memoria eroilor Revoluţiei din dec.'89, Miron Mitrea, liderul Sindicatului Şoferilor, vorbeşte de la tribuna improvizată pe platforma unui camion: „Confederaţia Frăţia luptă pentru democratizarea vieţii economice a ţării. Ea este opusul sindica­ lismului de tip ugeserist care i-a trădat şi îi trădează în continuare pe muncitori". în acelaşi timp, în Piaţa Victoriei şi la Televiziune au loc alte mitinguri. • 3 apr. într-un interviu acordat la Geneva corespon­ dentului special al României libere (Mircea Fodoreanu), Mihai de Hohenzollern îşi anunţă intenţia de a face o vizită în România, după 43 de ani de exil, cu ocazia sărbătorilor Paştelui şi pentru a se reculege la mormintele străbunilor de la Curtea de Argeş. în interviu se menţionează că vizita va avea caracter particular şi nu politic. • 4 apr. La Patriarhie are loc solemnitatea întoarcerii în 58

1990 scaunul patriarhal - la iniţiativa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române -a Prea Fericirii Sale Teoctist Arapaşu, care se retrăsese din motive de sănătate. La orele 15, Prea Fericirea Sa este întâmpinată, în dangătele clopotelor, de preoţi purtând în braţe Sfânta Evanghelie şi insignele patriarhale. Revenirea Patriarhului este precedată şi urmată de numeroase proteste, 139 de intelectuali de marcă în frunte cu Sorin Dumitrescu, cadrele didactice şi studenţii Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, mai multe grupuri de preoţi şi credincioşi din ţară îşi fac public dezacordul lor faţă de reîntoarcerea lui Teoctist, dar protestele rămân fără consecinţe. • 6 apr. Ion Raţiu este candidatul la preşedinţie al P.N.Ţ.C.D., ales prin vot secret la Şedinţa extraordinară a delegaţiei permanente a acestui partid. • 7-8 apr. Moment solemn pentru F.S.N. într-o atmosferă de încredere în viitorul partidului încep lucrările primei Conferinţe Naţionale. La intrarea în sala Conferinţei, celor peste o mie de participanţi li se oferă câte o floare. în apropiere staţionează unTAB, iar pe TAB, într-un vas, sunt multe lalele de toate culorile, semn că lumea va avea parte nu de gloanţe, ci de o festivitate cu zâmbete şi promisiuni. Consiliul de Coordonare format din 71 de membri alege în funcţia de preşedinte al F.S.N. pe Ion Iliescu. Vicepreşedinţi: Claudiu Iordache, Marin Costescu, Sorin Vornicu, Vasile Ailenei, Nicolae S.Dumitru. La sugestia lui Ion Iliescu participanţii îşi dau votul pentru schimbarea denumirii organului de conducere: CC. al F.S.N. devine CD. al F.S.N. Adică în loc de Consiliu de Coordonare (CC), Colegiu Di­ rector (CD.), pentru ca la o eventuală prescurtare să se evite trimiterea la CC al P.C.R. Din secretariatul recent botezatului CD. fac parte: Bogdan Pătraşcu, Constantin Ivanovici, Florica Dumitrescu, Vasile Văcaru, Adrian Năstase. Conferinţa adoptă statutul şi platforma-program şi lansează un „Apel către ţară" în care e vorba despre atmosfera de civilitate în care această formaţiune politică ar dori să se desfăşoare campania electorală. Din rândul participanţilor la lucrările Conferinţei vine propunerea ca Ion Iliescu să candideze la preşedinţia României, din partea F.S.N,. Cuvântarea acestuia, în care printre altele se aprecia că Programul F.S.N, reprezintă singura alternativă viabilă pentru poporul român este primită cu aplauze prelungite şi cu entuziasme care îi conduc pe podium pe participanţii dornici să-1 îmbrăţişeze pe candidatul la preşedinţie şi să-i ofere flori.Conferinţa se încheie într-o notă de. optimism şi bună dispoziţie care îl stimulează pe

1990 Dan Iosif să propună o deviză „Sus cu Frontul, ca să nu mai ajungă comunismul la el", • 8 apr. în duminica Floriilor F.S.N. organizează primul miting electoral, în Piaţa Aviatorilor. Se adună, cu flori în mână, peste 20 000 de persoane, într-o ambianţă relaxantă, de sărbătoare, cu muzică bună, sandviciuri cu pastrama, multe limuzine, autoturisme cu număr mic, autocare din judeţe. Pe pancarte se poate citi: „Platforma F.S.N. -Platforma Revoluţiei", „Fără extremişti", „Pentru toţi cu duh şi minte -Iliescu preşedinte", „Statul să slujească milioanele de cetăţeni, nu cetăţenii milionari", „Competenţă şi valoare , criterii de guvernare", „Iliescu nu ceda, noi credem în cinstea ta", „în 21-22, Iliescu a fost cu noi. Şi de-acum înainte, noi îl vrem preşedinte", „La 20 mai, important e trandafirul", „Frontul Salvării - viitorul ţării ". Din când în când muzica se întrerupe pentru a lăsa locul unui apel pentru manifestanţi: „Domnilor, vă rog faceţi trei paşi înapoi. Nu ne omoară P.N.Ţ-iştii, ne omoram între noi, Domnul Iliescu nu va veni până nu se creează un culoar. La comanda mea faceţi un pas înapoi. Acum: unu, doi, trei. Muzică, muzică, vă rugăm!!!". După o aşteptare de aproape o oră apare şi coloana oficială ovaţionată de mulţime. îşi ţin discursurile pe rând, întrerupţi de aplauze, urale şi scandări, Ion Iliescu („F.S.N. nu se prezintă în faţa ţării la aceste alegeri numai cu promisiuni. El vine cu fapte, demonstrează prin tot ce a făcut că e fibră din fibra poporului"), Petre Roman („Frontul se dovedeşte a fi acela care a avut curaj, grijă pentru soarta oamenilor, care a avut gândirea necesară ca să ducă la bun sfârşit ce era mai necesar pentru această ţară, pentru cetăţenii ei"), Cazimir Ionescu („Fără Timişoara, fără Arad, fără toată ţara, nimic n-ar fi fost posibil"), Dan Iosif („Frontul este normal că este al poporului"). S-au mai adresat mulţimii: Felix Marin Costescu preşedintele F.S.N. Arad, Claudiu Iordache ş.a. Cuvântul de închidere a mitingului 1-a avut Ion Iliescu :„Vă mulţumim tuturor. V-am chemat la această adunare populară într-o zi de sărbătoare. Vă invităm în parc să vă destindeţi cu toţii". - în cadrul unei conferinţe de presă cu ziariştii români şi străini Ion Iliescu se pronunţă în legătură cu principalele probleme politice ale momentului: „Foştii membri de partid din ţara noastră au fost patru milioane, Membrii familiilor lor dublează cel puţin numărul acestora. Alte trei milioane au fost membri ai tineretului comunist. Ca să excludem din viaţa politică a ţării o secţiune atât de mare -practic, majoritatea populaţiei -e absurd. Deci, dacă 60

1990 sunt lucruri raţionale asupra cărora putem discuta, sunt alte lucruri care n-au nimic cu realitatea. Nu avem ce discuta despre ele". Şi încă: „Vizita regelui n-are nimic de-a face cu revenirea monarhiei în România. Monarhul nu mai e monarh, e o persoană particulară". • 9 apr. P.N.Ţ.C.D., P.N.LşiP.S.D.R. (Partidul Social-Democrat din România) dau o declaraţie comună în care anunţă că vor colabora şi îşi vor acorda reciproc sprijinul în alegerile de la 20 mai 1990, la care fiecare partid se va prezenta totuşi cu liste şi programe proprii. • 11 apr. Guvernul propune ex-regelui Mihai să-şi amâne vizita după alegerile din 20 mai, afirmând că prezenţa fostului suveran ar putea da naştere la incidente imprevizibile şi ar putea tulbura echilibrul fragil al vieţii politice. Ca urmare, Mihai de Hohenzollern este împiedicat să ia avionul din Zurich spre România, ocazie cu care declară: „E o situaţie cu totul inedită pentru mine". Oficialităţile române susţin că au împiedicat vizita deoarece deţineau informaţii că se pregătesc demonstraţii (antimonarhiste) şi nu se putea asigura protecţia membrilor Casei Regale. Incidentul nu trece neobservat. Au loc luări de atitudine decise atât în ţară, cât şi în străinătate, împotriva tratamentului la care este supus fostul rege al României. • 14-15 apr. După mai bine de patru decenii, românii sărbătoresc Pastele în condiţiile în care conducerea ţării nu numai că nu-i împiedică, ci îi încurajează să-şi manifeste liber sentimentele religioase. Biserica Ortodoxă Română, avându-1 în frunte pe Preafericitul Teoctist, oficiază slujbe, la care ia parte un număr impresionant de credincioşi. • 16 apr. Manifestaţii de protest împotriva refuzului puterii de a acorda viza de intrare în ţară lui Mihai de Hohenzollern. La 16 apr. stau faţă în faţă două tabere: Liga Antimonarhistă Română care îşi exprimă în stradă protestul împotriva regelui („Mihai, nu uita, România nu te vrea") şi o coloană a demonstranţilor pro-Mihai, formată spontan, în replică la demonstraţia antimonarhiştilor („Voi nu sunteţi români, trădători de ţară ne vindeti a doua oară", „Bolşevicii", „Căţeii Frontului", „Activişti şi securişti", „Câinii roşii"). în Piaţa Victoriei coloana pro-rege face o scurtă demonstraţie anticomunistă („F.S.N., du-te în U.R.S.S", „Teoctist, anticrist", „Partidul, Iliescu, România", „10 mai, regele Mihai", „Ceauşescu, scoală-te, să vezi noul P.C.R.", „Viză pentru rege", „Jos guvernul comunist", „Tineretul a murit, javrele s-au pricopsit', „Păcat, păcat, de sângele vărsat". întorşi în Piaţa Universităţii 61

1990 susţinătorii monarhiei scandează lozinci şi ascultă discursuri. • 18-21 apr. După un deceniu de amânare şi interdicţie are loc Adunarea Generală a membrilor Uniunii Scriitorilor din România. Participanţii îşi aleg prin vot noii conducători ai breslei: preşedinte -Mircea Dinescu, preşedinte de onoare - Ştefan Augustin Doinaş, vicepreşedinte -Ştefan Bănulescu. • 21 apr. în cele patru luni care au trecut de la Revoluţia din dec, la T.M.B. au fost înregistrate 80 de partide politice. • 22-23 apr. Piaţa Aviatorilor. Miting electoral P.N.Ţ.C.D., căruia i se asociază şi alte forţe democratice. Se ţin discursuri, se scandează Uliescu, nu uita, tineretul nu te vrea", „Iliescu pentru noi este Ceauşescu doi", „Ceauşescu nu fi trist, Iliescu-i comunist", Iliescu şi ai lui, trădătorii neamului,,, Zoe şi cu Nicu şi-au schimbat tăticul", Iliescu judecat, pentru haosul creat", „Decret-lege, Frontul se alege", „Nu vrem vilă la şosea, noi îţi vrem demisia", „Iliescu nu uita, te votăm la Moscova", „Ceauşescu, scoală-te, să vezi noul P.C.R."), se agită pancarte pe care se poate citi: „Proclamaţia de la Timişoara, lege pentru toată ţara", „Jos Iliescu şi guvernul comunist", „Jos decretele ceauşiste", „F.S.N. = P.C.R.". După ce Dumitru Dincă, eliberat din închisoare, revine în piaţă, demonstranţii îi scandează numele. El intervine: „Eu nu sunt nici Ceauşescu nici Iliescu, eu sunt un simplu muncitor şi vă rog să nu-mi scandaţi numele". După terminarea mitingului mai mulţi manifestanţi pleacă spre Televiziune. Pe Calea Dorobanţi, dintr-un balcon, cineva aruncă un ghiveci cu flori care provoacă o fractură craniană unei demonstrante (Sanda Lugoj, 59 de ani). Incidentul este chiar scânteia care avea să declanşeze un incendiu de proporţii. Coloana se îndreaptă spre Piaţa Universităţii unde se construieşte o baricadă şi se ia hotărârea de a nu se părăsi piaţa, de a rămâne o noapte de veghe pentru victima din ziua respectivă, dar şi pentru eroii Revoluţiei. Manifestanţii ocupă piaţa, apar şi forţele poliţieneşti, încă paşnice. Se scandează, se spun rugăciuni, se îngenunchează în faţa troiţei. în cursul nopţii rămân în piaţă câteva sute de manifestanţi care, spre dimineaţă, deblochează artera pentru a permite să se circule. Incitaţi de noua arestare (de câteva ore) a lui Dumitru Dincă, manifestanţii revin în piaţă dimineaţa, unde rămân atât în cursul zilei, cât şi în noaptea de 23 spre 24. Apariţia lui Darie Novăceanu -directorul ziarului Adevărul în zona mitingului a fost înţeleasă ca o sfidare, astfel încât acesta a fost brutalizat de demonstranţi. • 24 apr. In Pia(a Universităţii, unde continuă să se afle demonstranţi, apar încă de dimineaţă forţele poliţieneşti care 62

1990 încearcă săi descurajeze pe cei prezenţi, chiar şi pe nişte măicuţe care protestau împotriva lui Teoctist. Se fac arestări, au loc violenţe în urma cărora piaţa este degajată. TVR a transmis că un grup de huligani a ocupat piaţa, a spart parbrize, a molestat şoferii şi a oprit salvările din care cauză au murit oameni. • 24-25 apr. Manifestaţie de proporţii în cursul nopţii, la care iau parte studenţi, muncitori, intelectuali, elevi. Se scandează: „Libertate!", „Timişoara!", „Cinste lor, eroilor", „Jos Iliescu!",„Jos Chiţac!", „Jos nomenclatura!", „Jos comunismul!". Se cântă „Cristos a înviat", cântece despre Avram Iancu, Ardeal, iar la difuzoare se aud acordurile Odei bucuriei. Se intonează şi imnul Grupului Independent pentru Democraţie: „Noi de-aicea nu plecăm/ Nu plecăm acasă/ Până nu vom câştiga / Libertatea noastră". • 25 apr. Piaţa Universităţii atrage tot mai multă lume. La orele 17 sunt 15 000 de oameni, iar la orele 20 se adună 30.000. Printre manifestanţi se află şi multe personalităţi ale vieţii culturale şi politice - Lucian Pintilie, Ion Raţiu, Stelian Tănase, Radu Filipescu -care se adresează mulţimii. Pe faţada Universităţii este fixat un panou imens cu punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara şi portretul lui Eminescu. Se poartă pancarte cu: „Ieri huligani, azi golani" (aluzie la calificativul de huligani cu care îi caracterizase Ceauşescu pe manifestanţii de la Timşoara şi la recenta ieşire a lui Ion Iliescu împotriva manifestaţiilor din Piaţa Universităţii pe care le-a considerat drept acţiuni destabilizatoare, provocate de câţiva golani.). Pe una dintre ferestrele Facultăţii de Arhitectură apare o pânză mare pe care stă scris: „Facultate de golani". Apar şi ecusoane cu parola „golan", în variantele „golan convins"şi „golan manipulat". Este prezentată manifestanţilor Florentina Rusu de 16 ani, rănită în 21 dec. '89 şi bătută în 24 apr. '90. Se strigă: „Asasinii", „Jos Iliescu", „Libertate". Se scandează îndelung, într-o atmosferă electrizantă de solidaritate, şi dorinţă de acţiune. Organizatorii manifestaţiei: Liga Studenţilor, Alianţa poporului, Asociaţia „21 Decembrie", Asociaţia „16-21 Decembrie", Grupul Independent pentru Democraţie, Frontul Antitotalitar Român. Revendicările formulate vag în zilele anterioare se cristalizează într-o Declaraţie a manifestanţilor de la Bucureşti: „Instaurarea într-o ţară din lume, indiferent de continent, a unui regim comunist s-a făcut şi s-a menţinut prin teroare. Regimul comunist odată instaurat a dat naştere la sărăcirea şi înfometarea populaţiei, la genocid. Comunismul şi-a dovedit astfel 63

1S90

1990 în timpul istoriei sale, să sperăm scurtă, caracterul antiumanitar şi distructiv. România a fost, începând cu 1946 şi încă mai este, sub un regim comunist. De aceea, noi care manifestăm astăzi, 25 apr. 1990, în Bucureşti, dorim să cerem: 1) Scoaterea în afara legii, la fel ca şi partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist. 2) înlăturarea din funcţiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura comunistă şi a aparatului ei represiv, în timpul perioadei 1945-1989. 3) Cercetarea tuturor persoanelor care au aparţinut de cele două categorii menţionate mai sus şi trimiterea în judecată a celor ce se fac vinovaţi de susţinerea regimului distructiv din ţară. 4) Acordul şi susţinerea punctului 8 al Proclameţiei de la Timişoara (adică interzicerea dreptului de a candida persoanelor din fosta nomenclatură şi Securitate). 5) Ion Iliescu este principalul vinovat de deturnarea caracterului anticomunist al revoluţiei începute în dec. '89. Apelăm la toţi romanii ca în ziua de 1 mai 1990 să manifesteze împotriva regimului totalitar din ţară. Fie ca 1 mai 1990 să reprezinte ziua prăbuşirii comunis­ mului, a detronării nomenclaturii şi a Securităţii în România! Aşa să ne ajute Dumnezeu!" # 26 apr. Piaţa Universităţii continuă să fie plină. începe seria de discursuri din balcon, pe unde trec, pentru a se prezenta demonstranţilor: -Unul dintre cei arestaţi în dimineaţa lui 24 apr. şi bătut bine, tatăl primei victime din 21 dec. '89, un băiat (Gâtlan) de 19 ani, ucis în faţa Sălii Dalles, la 17,30, lovit de o maşină şi apoi împuşcat. -Preotul Doroftei Toader, secretarul cabinetului patriarhal: „Ceea ce faceţi dumneavoastră e un lucru sfânt, ca pe 21 dec. '89". -Cristinel Tatuli, care se dezice de adeziunea la F.S.N., afirmând că toţi muncitorii, mai devreme sau mai târziu, vor trăi aceeaşi dezamăgire. -Un parlamentar, Constantin Cinghină, membru C.P.U.N., consilier F.S.N. Galaţi, care îşi arde carnetul F.S.N. Sunt prezente, ca în fiecare din zilele din urmă, personalităţi ale vieţii politice şi culturale: Ovidiu Iuliu Moldovan, Gabriel Liiceanu, Radu Filipescu, Stelian Tănase, Octavian Paler s.a. Cei infiltraţi sunt recunoscuţi şi aplaudaţi sau interpelaţi cu umor şi ironie. Alexandru Bucălaie, un revoluţionar din dec. '89 salută

o persoană care i s-a părut ciudată cu formula: „Să trăiţi, domn' colonel!". Se scandează tot mai insistent cuvântul „golan", cuvânt preferat al manifestanţilor, în jurul căruia se compun spontan felurite sintagme („Suntem golani de 45 de ani"). Tot acum apare refrenul care va deveni imnul manifestanţilor din Piaţa Universităţii: „Mai bine haimana, decât trădător,/ Mai bine golan.decât dictator/ Mai bine huligan, decât activist/ Mai bine mort, decât comunist". • 27 apr. Ion Iliescu se pronunţă la o conferinţă de presă la Palatul Victoria, în faţa ziariştilor români şi străini, în legătură cu evenimentele la ordinea zilei: „în Piaţa Universităţii se află câteva sute, până la câteva mii de indivizi, cam aceiaşi, care fac cu rândul. E şi un sistem de alimentare ... şi de adăpare. Cineva îi finanţează, îi alimentează, îi adăpează, îi întreţin şi vor să-i folosească ca element de perturbare a ordinii şi liniştii publice (...). N-au decât să stea. Să fiarbă în sucul propriu cât îi va duce răbdarea. Nici măcar nu au fost atinşi de organele de poliţie. Ai noştri au încercat numai să ordoneze într-o dimineaţă cu un cor­ don de poliţişti. Neam exprimat regretul că se găsesc acolo şi intelectuali printre cei care se pretează la acest joc politic meschin". (Anumite formule prin care Ion Iliescu s-a referit la Piaţa Universităţii - „golani", „îi adăpează", „să fiarbă în sucul propriu" - au făcut epocă, au intrat în jocuri de cuvinte, au alimentat vorbe de duh, articole pamflet, articole ironice grave, intervenţii televizate, replici, polemici, comentarii în mediile politice şi culturale din străinătate.) In legătură cu promotorii Proclamaţiei de la Timişoara, declară: „Sunt manipulaţi şi îmi pare rău de ei, căi cunosc, băieţii ăia tineri, ambiţioşi, altminteri veleitari". -F.S.N. organizează un miting în faţa Academiei Militare, în ciuda vremii urâte, a ploii, se înregistrează o participare impresionantă. Suporterii F.S.N. scandează: „Doamne dacă ne iubeşti, pe Iliescu să-1 păzeşti", „Dacă Dumnezeu ne-ajută, noi votăm fără valută", „Ştampila trandafir este al libertăţii gir", „Iliescu nu ceda, muncitorii toţi te vrea". Când, la un moment dat, înce­ tează ploaia şi iese soarele, se scandează: „Soarele răsare - Iliescu apare". Animaţie. Muzică. Apar noi grupuri care poartă panouri din pânză albă pe care stă scris cu albastru: „Iliescu să fii tare, cum a fost Ştefan cel Mare", „Iliescu vom vota, fără Kent, dolari, cafea", „Proclamaţia de la Timişoara - atentat la democraţie". Primul ia cuvântul Dan Iosif şi face o trimitere la schimbarea bruscă în bine a condiţiilor meteorologice: „Frontul ştie să manipuleze pe Dumnezeu". Satisfacţia şi nevoia de a se face 65

64 C 5 - Istoria

1990 exprimată fidelitatea fată de Front duc la o altă repriză de scandări: „Soarele răsare, Iliescu apare", „Noi suntem uniţi, nu suntem plătiţi", „Iliescu e român şi are sufletul bun". Petre Roman citeşte lista candidaţilor Frontului pentru Senat şi Adunarea Deputaţilor, în entuziasmul general apare şi Ion Iliescu care reuşeşte cu greu să-şi facă loc prin mulţimea dornică sâ-1 asigure de fidelitate. în cuvântul său declară că Frontul se prezintă la alegeri cu toată încrederea şi se pronunţă împotriva extremismului şi a violenţelor de stradă, iar despre punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara consideră că nici nu se mai poate lua în discuţie deoarece Legea electorală a fost deja votată. Citeşte apoi o „Chemare către ţară" împotriva violenţelor, pentru desfăşurarea paşnică a alegerilor de la 20 mai. -Piaţa Universităţii este la fel de populată şi animată. Şi în această zi se ţin discursuri de la balcon, se cântă, se scandează, se spun rugăciuni, se aprind lumânări, se îngenunchează, sunt identificate iscoadele. Se stă până seara târziu, se vizionează o casetă înregistrată în sediul CC. al P.C.R. în 22 dec. '89. Piaţa nu se goleşte nici în timpul nopţii. în această zi, manifestanţii îşi fac cunoscute hotărârile şi revendicările printr-un comunicat: „Comunicat al manifestanţilor din Piaţa Universităţii PENTRU evitarea escaladării tensiunii şi neînţelegerii; PENTRU instaurarea în ţară a unui climat de înţelegere şi stabilitate; PENTRU ordine democratică de drept; Cerem: 1. ADOPTAREA ca amendament la legea electorală a punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. 2. FORMAREA unei comisii pentru epurarea Guvernului, Justiţiei şi Procuraturii de cadrele nomenclaturii comuniste. Această comisie va fi formată din reprezentanţi ai grupurilor independente şi sindicatelor şi personalităţi independente ale vieţii publice. 3. ASIGURAREA liberei circulaţii a informaţiilor prin: a) Abrogarea decretului 473, prin care se subordonează Guvernului, Televiziunea şi Radioul. b) Autorizarea funcţionării posturilor independente de ra­ dio şi televiziune. c) Emiterea unei legi democratice a presei şi încetarea presiunilor administrative şi de altă natură exercitate în prezent asupra acesteia. 4. LEGIFERAREA drepturilor sindicale în concordanţă cu Convenţiile internaţionale; desfiinţarea structurilor U.G.S.R. şi 66

1990 atribuirea patrimoniului acestuia noilor sindicate. 5. LEGIFERAREA unei reale autonomii universitare. 6. ADOPTAREA imediată a proiectului de Deeret-Lege privind modificarea articolului 226 alin. 3 din codul de procedură penală, permiţând astfel ca urmărirea injustiţie a militarilor din M.I. şi MAp.N., vinovaţi de săvârşirea represiunii din dec. '89, să se desfăşoare potrivit regulilor comune aplicate oricăror categorii de infractori. 7. FORMAREA unei comisii de anchetare urgentă a violenţelor şi a altor abuzuri săvârşite de organele de ordine după 22 dec. '89, cum ar fi: reţinerea fără respectarea procedurii legale a unor persoane, molestarea manifestanţilor paşnici în dimineaţa zilei de 24 apr. a.c, şi folosirea de mijloace ilegale împotriva acestora. 8. ADOPTAREA decretelor-lege privind ajutorarea victimelor represiunii din dec. '89, propuse de Asociaţia „21 Decembrie" din Bucureşti. 9. DEMISIA imediată a actualului ministru de interne. MANIFESTAŢIA VA CONTINUA PÎNĂ LA ADOPTAREA ŞI SOLUŢIONAREA CERERILOR FORMULATE ÎN PREZENTUL COMUNICAT." • 28 apr. Se constituie, la Timişoara, Alianţa Naţională pentru Revoluţia de la Timişoara, care are scopul de a continua paşnic, dar ferm, până la victoria deplină, Revoluţia Română începută în dec. '89. în programul Alianţei se susţine cu argumente suplimentare necesitatea respectării în alegerile din mai a punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. La conferinţa de constituire a Alianţei au participat 29 de asociaţii profesionale şi culturale, 154 colective din întreprinderi şi instituţii, 51 de sindicate libere, 24 de partide. -în mai multe oraşe ale ţării se desfăşoară mitinguri de susţinere a Proclamaţiei de la Timişoara (Sibiu, Constanţa). -Este ales în funcţia de preşedinte al Sovietului Suprem al R.S.S. Moldoveneşti Mircea Snegur. Programul prezentat impune ideea cultivării suveranităţii republicii, ca singura garanţie a evoluţiei prospere şi demne a ţării. Deputaţii au aprobat, printr-un amendament la Constituţie, noul drapel al Moldovei Sovietice, identic cu tricolorul românesc. La o oră de la adoptarea acestei hotărâri, steagul flutură pe edificiile guvernamentale din Chişinău. • 29-30 apr. Piaţa Universităţii este la fel de plină. Demonstranţii o declară „Zonă liberă de neocomunism" şi67 îi marchează graniţele printr-o panglică tricoloră. Măria Stelian,

1990 Vladimir Galici, Petrică Mocanu, Călin Jigârean compun pe loc cântece de libertate pe care le interpretează împreună cu demonstranţii. Printre oaspeţii de seamă sunt: Doina Cornea, Victor Rebengiuc, Florin Zamfirescu, Ştefan Tapalagă, Ioan Alexandru, Ovidiu Iuliu Moldovan, Ioana Bulcă, Vali Sterian. Se primesc mesaje de solidaritate cu manifestaţia-maraton, dar anumite publicaţii consemnează şi luări de atitudine împotriva ei. A început seria de greve ale foamei pentru rezolvarea revendicărilor manifestanţilor. Adrian Duimovici, 22 de ani, muncitor în greva foamei, declară: „Nu mi-e foame, dar am o sete teribilă de libertate, democraţie şi adevăr". ® 3 mai. Piaţa Universităţii continuu populată de demon­ stranţi, care speră să dea exemplul unei opinii electorale democratice, primeşte un mesaj de solidaritate de la scriitorul Eugen Ionescu, de la Paris, care se declară .Academician golan". • 4 mai. Aspectul Pieţei Universităţii se completează prin afişe, citate din presă şi caricaturi. Se cântă, actorii recită versuri justiţiare, fabule, poezii patriotice. La microfonul din balcon se perindă vorbitorii, printre care un minor şi o ţărancă. 9 5 mal. într-o declaraţie transmisă agenţiei Rompres, Ion Iliescu afirmă: „Regret în mod sincer folosirea cuvântului „golan" la adresa celor din Piaţa Universităţii. Informaţiile de care dispuneam la ora când am folosit termenul nu erau măgulitoare pentru unii din organizatorii disimulaţi ai demonstraţiei, dar rămâneau incomplete în raport cu ansamblul manifestaţiilor. Oricum, termenul a fost şi rămâne regretabil. Orice contestare a Legii electorale şi a autorităţilor C.P.U.N. poate duce numai la anarhie şi haos. în dialogul iniţiat am exprimat deja că nu pot constitui obiect de negociere nici data alegerilor, nici prevederile Legii electorale asupra cărora C.P.U.N. s-a pronunţat deja". - L a mitingul electoral al P.N.L., de la Brăila, Radu Câmpeanu, vicepreşedinte al C.P.U.N., şi candidat la preşedinţia României din partea P.N.L., a fost agresat la o întâlnire cu simpatizanţii săi. De acelaşi tratament va avea parte şi Ion Raţiu în cadrul unui întâlniri electorale la Buzău. Acţiunile violente sunt dezaprobate oficial în şedinţa Biroului Executiv al C.P.U.N., şi într-o declaraţie a Guvernului. -La iniţiativa mai multor asociaţii, ligi şi comitete, care au ca raţiune de existenţă relaţiile dintre România şi Basarabia, malurile Prutului sunt unite printr-un pod de flori. în această zi se poate trece în ambele sensuri prin câteva puncte de frontieră, fără paşaport, fără vize şi taxe vamale. Se stă la coadă pentru a 68

1990 trece frontiera artificială ce a despărţit decenii la rând una şi aceeaşi ţară. Se trece râul pe un pod de vase, pe poduri sau înot, cu pungi de plastic deasupra capului în care sunt flori şi cărţi ni. limba română. Oamenii se îmbrăţişează, plâng, îşi fac daruri, ca după o lungă despărţire. - La Lugoj are loc un miting de solidaritate cu Piaţa Universităţii, iar la Arad unul de susţinere a Timişoarei. • 7 mai. Biroul Executiv al C.P.U.N. aprobă propunerile Ministerului de Externe privind reluarea relaţiilor diplomatice dintre România şi Vatican. -Ploieşti. Miting de solidaritate cu Piaţa Universităţii. • 8 mai. Protest din partea Uniunii Sindicatelor Libere din Universitatea Bucureşti împotriva manifestanţilor din Piaţa Universităţii care : „invocând libertatea proprie şi dreptul la opinie ignoră brutal libertatea celorlalţi prin împiedicarea desfăşurării normale a cursurilor şi seminariilor. Prin discursuri, lozinci, cântece, se creează vacarm. Prin folosirea zidurilor Universităţii ca spaţii de afişaj se îndeamnă la dezordine şi anarhie. în Universitate pătrund persoane străine care distrug laboratoare şi mobilier şi aduc şi alte prejudicii materiale". Semnează: prof. univ. Nicolae Dinul .preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Universitatea Bucureşti, prof. univ. dr. Ion Coteanu, prof. univ. dr. Vasile Cucu, prof. univ. dr. Graţian Cioflica. -Piaţa Universităţii. Demonstraţia continuă. Gheorghe Zamfir vorbeşte de la balcon, -Dialogul Ion Iliescu -reprezentanţii Pieţei Universităţii nu s-a realizat datorită refuzului preşedintelui C.P.U.N. de a admite prezenţa presei şi a unui cameraman care să înregistreze discuţiile. -MAp.N. prin secţia de construcţii nr. 6 execută lucrările de amenajare a cimitirului Eroilor Tineri de lângă Bellu, care ar trebui să fie terminat până la parastasul de 6 luni, adică până la 22 iun. 1990. • 9 mai. Grupul de reprezentare a Alianţei pentru Proclamaţia de la Timişoara (Gheorghe Şerban, Dorel Mihiţ, Vasile Popovici, Florin Gabriel Mărculescu, Stelian Tănase, Ana Bîandiana, Marian Munteanu, Ticu Dumitrescu), propune un dialog cu Ion Iliescu pentru ziua de 10 mai. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui afirmă că dialogul s-a stabilit deja pentru 12 mai şi numai cu reprezentanţii manifestanţilor din Piaţa Universităţii, într-un comunicat, Grupul de reprezentare a Alianţei pentru Proclamaţia de la Timişoara consideră amânarea dialogului „încă 69 una din numeroasele manevre la care se pretează autorităţile

1990 provizorii, în scopul blocării procesului revoluţionar de demo­ cratizare a societăţii româneşti". Trecând peste aceasta se cere ca dialogul să aibă totuşi loc, la 12 mai orele 19, în sala de conferinţe a hotelului Bucureşti, cu accesul presei şi cu transmiterea în direct la televiziune, iar la sfârşit cu o conferinţă de presă. - Ion Raţiu şi Radu Câmpeanu îşi declară public disponibilitatea de a-şi retrage candidatura la preşedinţia României dacă şi cel deal treilea candidat, adică Ion Iliescu, o va face. Propunerea este susţinută de argumentul că fiecare dintre cei trei candidaţi este subiectul unor numeroase contestări. -Turda. Miting de solidaritate cu demonstraţia care continuă, din Piaţa Universităţii. -Piaţa Universităţii. Doina Cornea declară manifestanţilor că va intra în greva foamei până la alegeri pentru a contribui la trezirea conştiinţei naţiunii şi ca protest împotriva metodelor autoritar-comuniste cu care este tratată demonstraţia. • 11 mai. Comunicat al Ambasadei S.U.A. la Bucureşti privind îngrijorarea Secretariatului de Stat al S.U.A. în legătură cu situaţia dinaintea alegerilor. Iregularităţile semnalate în procesul electoral (intimidare şi hărţuire a opoziţiei, dificultăţi pentru candidaţii opoziţiei în obţinerea spaţiului adecvat la T.V.R. şi Radio, dificultăţi în distribuirea ziarelor şi manifestelor electorale) ridică întrebarea dacă alegerile vor mai fi libere şi corecte, pentru că de corectitudinea acestor alegeri depinde continuarea procesului de democratizare în Rmânia şi viitorul relaţiilor dintre cele două ţări. -Piaţa Universităţii. 68 de oameni fac greva foamei pentru susţinerea punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. • 12 mai. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui C.P.U.N. comunică prin radio şi televiziune că o delegaţie parlamentară ar fi aşteptat la 12 mai, orele 10, timp de 45 de minute, începerea dialogului cu delegaţii Alianţei pentru Proclamaţia de la Timişoara şi cu reprezentanţii manifestanţilor din Piaţa Universităţii, dar că delegaţia nu s-a prezentat la tratative. -La rândul lui, purtătorul de cuvânt al Alianţei, Ticu Dumitrescu, aduce la cunoştinţa opiniei publice că dialogul cu reprezentanţii conducerii politice n-a avut loc pentru că nu se ajunsese la nici o înţelegere în legătură cu locul, ora şi condiţiile de desfăşurare a întâlnirii. Tocmai din această cauză purtătorul de cuvânt al delegaţiei Alianţei a dat citire, la televiziune, unui protest prin care se anunţă eşecul celei de-a doua tentative de 70

1990 dialog. In concluzie, povestea cu neprezentarea delegaţiei la tratative este considerată încă o tentativă a puterii de a discredita opoziţia şi manifestaţia din Piaţa Universităţii. -Protest al cadrelor didactice de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti împotriva comunicatului din 8 mai al unor cadre didactice care pretindeau că nu-şi pot desfăşura activitatea didactică în clădirea Universităţii unde se produc şi multe distrugeri. Cei de la Facultatea de Geologie şi Geofizică declară că nu au aflat încă de existanţa unui sindicat liber al cadrelor didactice în numele căruia s-a luat atitudine şi că îşi ţin cursurile şi îşi îndeplinesc îndatoririle didactice în condiţii normale. Singura activitate care n-a avut loc a fost învăţământul politic din 21 dec. '89, orele 12. în ceea ce priveşte distrugerile, ei declară că nu s-a clintit nimic în clădirea Universităţii, Semnatarii acestui protest consideră mitingul din Piaţa Universităţii cel mai curat şi mai liber miting din istoria tării. -Focşani. Miting de solidaritate cu manifestanţii din Piaţa Universităţii. • 13 mai, Declaraţie de adeziune pentru Proclamaţia de la Timişoara a Sfatului Frontului Popular din Moldova, • 14 mai. Ultima şedinţă a C.P.U.N., înainte de alegeri. La capitolul „diverse", Ion Iliescu a stabilit componenţa delegaţiei C.P.U.N. pentru tratativele cu reprezentanţii manifestanţilor din Piaţa Universităţii, subliniind caracterul nedemocratic, chiar ceauşist, al punctului 8 din Proclamaţia de la Timişoara. - Piaţa Universităţii. Liderii manifestanţilor au solicitat protecţia O.N.U. şi asistentă medicală din partea Crucii Roşii Internaţionale şi Semilunii Roşii pentru cele 70 de persoane aflate în greva foamei. - în Piaţă, pe ecranul instalat pe zidurile Facultăţii de Arhitectură, se urmăresc secvenţele ultimei şedinţe a C.P.U.N. dinaintea alegerilor. - Inspectoratul General al Politiei face precizarea că în dimineaţa de 24 apr. nu a fost molestată, lovită sau reţinută nici o persoană în Piaţa Universităţii. • 15 mai. Piaţa Universităţii. Demonstraţia continuă. La balcon se succed vorbitori din toată ţara şi din străinătate: Franţa, Belgia, Danemarca, Suedia, Italia, S.U.A. Leopoldina Bălănuţă declară în cuvântul său : „Mulţumesc lui Dumnezeu şi vouă tuturor că mi-aţi permis să pătrund în unul dintre spatiile cele mai pure ale acestui pământ". In piaţă a apărut o bornă kilo­ metrică ce simbolizează punctul kilometric zero al zonei libere de 71

1990 neocomunism şi o placă pe care scrie Piaţa golanilor. -Ion Caramitru, vicepreşedinte al C.P.U.N., dă o declaraţie oficială în care găseşte imperios necesară realizarea unui dialog între .reprezentanţii manifestanţilor din Piaţa Universităţii şi Ion Iliescu, caracterizează ca binevenită manifestaţia împotriva neocomunismului, cere nerecurgerea la violenţă împotriva demonstranţilor şi ajutor medical imediat din partea statului pentru greviştii foamei. -Primarul general al capitalei, Dan Predescu, adresează prin intermediul Rompres un apel în care cere degajarea până la 16 mai a Pieţei Universităţii, invocând reclamaţiile cetăţenilor care sunt împiedicaţi să circule în zonă şi necesitatea de a efectua lucrări de salubrizare şi igienizare pentru prevenirea izbucnirii epidemiilor şi redarea aspectului civilizat al zonei, în aşteptarea alegerilor. • 16 mai. Piaţa Universităţii. Manifestanţii paşnici solicită printr-o declaraţie ce are în vedere şi voinţa celor solidari cu demonstranţii trecerea lor sub protecţia opiniei publice internaţionale şi a O.N.U. Se insistă ca acesată organizaţie să identifice formele concrete de exercitare a protecţiei, fără a se aduce nici o atingere suvemităţii, integrităţii şi libertăţii României. Semnează şi Asociaţia „21 Decembrie" Bucureşti, Liga Studenţilor, Grupul Independent pentru Democraţie, Asociaţia „16-21 Decembrie". -într-o declaraţie de solidaritate cu demonstraţia din Piaţa Universităţii, semnată de 58 de cadre didactice de la Institutul de Arhitectură Ion Mincu, se menţionează: „Considerăm Forumul Cetăţenesc din Piaţa Universităţii expresia celor mai curate gânduri ale naţiunii romane." -Mesaje externe de solidaritate cu Piaţa Universităţii: Liga română pentru apărarea Drepturilor Omului din München; Grupul de lucru al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi din München şi Bavaria. • 17 mai. 440 de oameni de ştiinţă şi cercetători din Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti adresează o scrisoare deschisă lui Ion Iliescu şi lui Petre Roman în care cer să nu fie reprimată demonstraţia din Piaţa Universităţii. Totodată se declară îngrijoraţi pentru creşterea tensiunii politice, lipsa dialogului cu manifestanţii şi prezentarea deformată prin mass-media a modului de desfăşurare şi a scopurilor acestei acţiuni protestatare de mare anvergură. • 19 mai. Confederaţia Sindicatelor Independente Frăţia 72

1990 atrage atenta că C.N.S.L.R. este fostul U.G.S.R., condus de foşti activişti (este afiliată la o organizaţie sindicală comunistă cu sediul la Praga), care vor să subordoneze din nou sindicatele conducerilor administrative din întreprinderi şi ministere pentru a împiedica acţiunile de protest şi pentru a păstra posturi călduţe fostei nomenclaturi comuniste. -Chişinău. Delegaţii la cel de-al VH-lea Congres al P.C. din Moldova s-au pronunţat într-o rezoluţie împotriva ieşirii republicii din componenţa U.R.S.S. Moldova trebuie să fie, în viitor, partici­ pantă cu drepturi egale la federaţia sovietică înnoită - sunt de părere congresmenii. De asemenea relaţiile Moldovei Sovietice cu toate ţările, inclusiv cu România, trebuie să se întemeieze pe respectul Acordului de la Helsinki, privind inviolabilitatea graniţelor în Europa. • 20 mai. Alegerile parlamentare (Senat şi Adunarea Deputaţilor) şi prezidenţiale vor consacra victoria F.S.N. şi a lui Ion Iliescu (pentru rezultatele acestor alegeri vezi anexele nr. 3, 4 şi 5). Guvernul României lansează un Apel către populaţia tării îndemnând la un comportament tolerant şi civilizat în ziua scmtinului. Manifestanţii din Piaţa Universităţii sunt invitaţi să elibereze carosabilul, între orele 6-23. în presa zilelor următoare scrutinului, se va demonstra cât de „tolerant" şi „civilizat" a fost comportamentul alegătorilor în ziua alegerilor. Publicaţiile care sprijină puterea semnalează incorectitudinile opoziţiei, iar publicaţiile independente demonstrează abuzurile celor care susţin F.S.N.-ul şi partidele aliate acestuia. Adevărul îi invită pe cititori să fie „cronicari ai ziarului la alegeri". Contribuţiile alegătorilor au fost grupate sub titlul „Gânduri împăturite o dată cu buletinul de vot". O sinteză a „gândurilor împăturite" ar lăsa următoarea mărturie despre ziua primelor alegeri libere (conform ziarului Adevărul): „Toată lumea e fericită. Bătrânii sprijiniţi în bastoane vin să voteze pentru viitorul patriei, chiar dacă n-or să-1 apuce. Lacrimi, emoţii, cozi - primele cozi la care se stă cu plăcere" . Printre lacrimile de emoţie se înregistrează totuşi incorectitudinile suporterilor opoziţiei: Al. Dan Ţigănuş, din Bucureşti, consideră incorect gestul preşedintelui secţiei de votare la care a votat Ion Raţiu, de a-i cere acestuia un autograf pe cartea domniei sale. „Să le fie ruşine domnilor Raţiu şi Câmpeanul" -exclamă Laura Duşa din Sibiu. Aceiaşi domni o indignează prin afirmaţiile lor şi pe Veronica Dumitrenco de la Postăvăria Română. Multe alte reproşuri, indignări şi proteste au fost lansate în fiecare dintre taberele aflate în competiţie. Mai puţin temperamentali, oaspeţii 73

1990 străini (550 personalităţi, observatori şi 1 500 corespondenţi de presă) şi-au exprimat unele reţineri în legătură cu corectitudinea deplină a alegerilor, dar, cu unele excepţii, n-au negat valabilitatea lor. Din punctul de vedere al Departamentului de Stat al S.U.A., alegerile s-au desfăşurat în general în mod liber şi paşnic, cu nereguli minime, în ciuda acuzaţiilor de fraudă electorală. Observatorii americani trimişi de Casa Albă au recomandat preşedintelui Iliescu să creeze o comisie de investigare a nere­ gulilor electorale şi pentru înfiinţarea unui post de televiziune independent. Ion Iliescu a refuzat propunerile, dar Margaret Tutwiler i-a cerut să mai mediteze la semnificaţia acestui refuz. Garrey Carruthers, guvernator al statului New Mexico, conducătorul delegaţiei prezidenţiale de observatori din S.U.A., deşi apreciază că alegerile au fost corecte, face cu delicateţe acele observaţii care revin la observatorii străini. Aceste observaţii sunt sistematizate în Declaraţia Fundaţiei Internaţionale pentru Sisteme Electorale (Washington) reprezentată de 10 membri la alegerile din 20 mai. în declaraţie se constată cu satisfacţie că în România se fac simţite elementele de bază ale unei democraţii dar, după criteriile electorale din ţările cu tradiţii democratice statornice, se poate afirma că procesul electoral a avut imperfecţiuni procedurale semnificative: persoane neautorizate au dat asistenţă votanţilor şi au fost prezente la numărătoarea voturilor, modalitatea de numărare a voturilor a fost greşită din punct de vedere tehnic, sa făcut propagandă electorală la mai puţin de 500 de metri de secţiile de votare, inclusiv prin materiale de propagandă în secţiile de votare, au existat urne nesigilate, secţii de votare cu numai un reprezentant de la un partid, s-au realizat necorespunzător procedeele de identificare a ştampilelor, electoratul s-a prezentat la urne slab pregătit în tehnicile de votare. Cu toate acestea, se apreciază că imperfecţiunile semnalate n-au influenţat profund rezultatul alegerilor. Mult mai gravă este în opinia membrilor organismului sus-menţionat lipsa de bunăvoinţă a preşedintelui C.P.U.N., Ion Iliescu şi a primului ministru Petre Roman, de a da răspuns la unele probleme: exemple reale şi documentate de violenţă şi mtimidare a partidelor de opoziţie de către F.S.N. în perioada campaniei electorale; accesul inadecvat al acestor partide la radio, televiziune şi în presa scrisă; inechitatea creată prin avantajele de care s-a bucurat şi de care a abuzat în timpul campaniei electorale conducerea F.S.N. Şi alţi delegaţi au exprimat reproşuri asemănătoare, dar au apreciat că, în 74

1990 ansamblu, alegerile reprezintă opţiunile electoratului român: delegaţia de observatori ai Federaţiei Internaţionale pentru Drepturile Omului de la Helsinki, delegaţia de observatori al Parlamentului Europei, delegaţia Guvernului britanic, delegaţia de observatori ai Adunării Naţionale Franceze. Dacă la nivelul delegaţiilor s-a manifestat bunăvoinţă în evaluarea semnificaţiei scrutinului, opiniile individuale au fost de multe ori tranşant nefavorabile; Andreas Kohl, observator din partea Uniunii Democratice Europene: „Rezultatele nu sunt expresia voinţei libere a poporului român. Nici aceste alegeri nu pot fi considerate democratice, nici preşedintele Iliescu şi nici Guvernul său nu au fost legitimizaţi democratic". Adelaide Aglietta, membră a delegaţiei Parlamentului European: ,Am fost impresionată de mulţimea care a mers la vot, dar mă îndoiesc că această votare s-a făcut în sprijinul unei democraţii autentice, atâta timp cât unora li s-a inoculat o ură nefirească faţă de anumite partide". Henri Mc. Cubbin, membru al delegaţiei Parlamentului Euro­ pean: „Nu a fost o alegere normală din punct de vedere occidental. Ca socialist, cred în colectivism. Dar colectivismul trebuie să se bazeze pe libertatea de asociere şi nu pe constrângere". Delegaţia Internaţionalei Socialiste, prin observatorii ei, declară că va propune Guvernului României formarea unei comisii (alcătuită din români asistaţi de personalităţi internaţionale), pentru evaluarea legitimităţii scutinului. în schimb, purtătorul de cuvânt al Guvernului sovietic îşi exprimă întreaga satisfacţie în legătură cu desfăşurarea alegerilor. -Dintre agenţiile de presă importante au fost reprezentate la alegeri: France Presse, Reuter, TASS, Associated Press, Taniug. Agenţia Reuter consideră că „Victoria lui Iliescu şi a F.S.N. va rupe o tendinţă a alegerilor din celelalte ţări ale Europei răsăritene, unde conducerea comunistă a fost înlăturată anul trecut". (în Germania, foştii comunişti, regrupaţi în Partidul Socialismului Democratic, au obţinut 16,5% din voturi, în Cehoslovacia-Partidul Comunist Cehoslovac -15,6% din voturi, iar în Ungaria -Partidul Socialist Ungar - 8,5 %. Doar în Bulgaria foştii comunişti din Partidul Socialist au obţinut majoritatea, dar cu 52,7%.) • 21 mai. Piaţa Universităţii. Demonstraţia continuă. Mai sunt în greva foamei 25 de demonstranţi. Rezultatele probelor de laborator efectuate de reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii demonstrează că greviştii foamei n-au mâncat, n-au băut alcool şi n-au consumat droguri în timpul penitenţei lor aşa cum s-a afirmat în anumite medii. Totuşi, pentru a nu-i încuraja pe 75

1990 „huligani", Dan Predescu, primarul Capitalei, refuză să amplaseze ţâşnitori cu apă în zonă. Forumul Cetăţenesc din Cehoslovacia, un grup de scriitori din Marea Britanie şi din S.U.A. îşi afirmă sprijinul pentru fenomenul Piaţa Universităţii. • 23 mai. Piaţa Universităţii. Ministrul Justiţiei, Teofiî Pop, a fost agresat cu lovituri de pumn şi obiecte contondente în timp ce încerca, însoţit de Sever Georgescu, secretarul general al Guvernului, să intre în dialog cu greviştii foamei în Piaţa Universitătii. Ştirea a fost preluată imediat de Europa Liberă şi de presa scrisă. în ziarul Adevărul, Sergiu Andon, autorul articolului „Reprezentanţi ai guvernului ţării loviţi în ducatul haosului", consideră că „îngerii slinoşi din piaţa exhibitioniştilor au coborât o nouă treaptă a decăderii". # 24 mai. Piaţa Universităţii. Datorită stării alarmante a sănătăţii greviştilor foamei, apare îndemnul renunţării la această formă de protest sau chiar la continuarea în alte forme a demonstraţiei. într-un comunicat din partea Asociaţiei „21 Decem­ brie" din Bucureşti, al Grupului Independent pentru Democraţie, al Ligii Studenţilor, al Asociaţiei Studenţilor Arhitecţi, se lansează propunerea transformării manifestaţiei într-un protest periodic, adică prin prezenţa la locul baricadei în ziua de 21 a fiecărei luni a anului şi în fiecare joi a săptămânii. - într-un apel, Grupul pentru Dialog Social exprimă propunerea continuării acţiunilor protestatare sub alte forme pentru a nu pune în pericol viaţa greviştilor foamei; Doina Cor­ nea, Gabriel Liiceanu şi Stelian Tănase adresează greviştilor foamei îndemnul de a renunţa la acţiunile lor. - într-o conferinţă având ca obiect modul în care Televiziunea a reflectat campania electorală, Răzvan Theodorescu se referă şi la articolul 473, prin care această instituţie e direct subordonată preşedintelui României: „Niciodată domnul Iliescu nu a căutat să influenţeze într-un fel emisiunile Televiziunii şi nici vreun alt conducător de partid nu a făcut acest lucru". (în aceeaşi chestiune se pronunţă şi Petre Roman în cartea sa „Libertatea ca datorie": „De altfel accesul la televiziune, controlată de anturajul lui Iliescu, îmi era atunci (când Petre Roman era prim-ministru n.n.) ca şi acum (când Petre Roman nu mai este prim-ministru n.n.) interzis".) • 25 mai. Piaţa Universităţii. Creşte numărul apelurilor adre-sate pe de o parte oficialităţilor responsabile de situaţia greviştilor foamei, iar pe de altă parte greviştilor foamei, îndemnaţi să renunţe la această formă de protest. 76

1990 • 29 mai. Rompres transmite ştirea conform căreia Alexandru Paleologu a fost rechemat definitiv în ţară, încheindu-şi astfel misiunea de ambasador al României în Franţa. -Piaţa Universităţii. Peste 150 de scriitori bucureşteni se adresează Guvernului cerându-i să intre în dialog cu greviştii foamei: „Cerem Guvernului să accepte că viaţa e o valoare pe care politica n-are dreptul s-o ignore". Acelaşi apel vine şi din partea Patriarhului Teoctist ca şi a unui grup de artişti membri ai U.A.P. L.A.D.O. adresează o scrisoare lui Ion Iliescu în aceeaşi chestiune. -într-un comunicat, Guvernul îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu starea greviştilor foamei, dar şi regretul că aceştia au refuzat să poarte tratative cu reprezentanţii săi pe care i-au şi agresat. • 30 mai. Piaţa Universităţii. în zori, primarul Capitalei, Dan Predescu, însoţit de mai multe maşini ale salubrităţii şi câteva buldozere a încercat să împrăştie demonstranţii care au rămas peste noapte în piaţă. Cei prezenţi s-au aşezat pe asfalt, nepermiţând oamenilor şi utilajelor să pătrundă în zonă. Dupăamiază poliţiştii s-au fixat la cele două capete ale baricadei. Demonstranţii au îngenuncheat chiar în faţa poliţiştilor şi au scandat: „Jos comunismul!", „Jos Chiţac!", „Fără violenţă!", „Mergeţi în cazarmă!". Nu s-au înregistrat violenţe, în cele din urmă poliţiştii s-au retras. -Apel al muzicienilor, membri ai Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor, adresat Guvernului pentru a găsi calea dialogului cu greviştii foamei. • 2 iun. Piaţa Universităţii. Apeluri către Guvern (membri ai Uniunii Artiştilor Plastici), către Ion Iliescu şi T.V.R. (Liga Română a Veteranilor de Război), pentru a soluţiona situaţia greviştilor foamei. • 4 iun. Comunicat al C A D A . privind necesitatea stabilirii naturii contribuţiei armatei la Revoluţie, a trecerii în rezervă a unor militari, a demiterii lui Mihai Chiţac din funcţia de ministru de interne. • 5 iun. Comunicat din partea Consiliului Superior de Conducere al Ministerului de Interne şi al M. Ap. N. ca răspuns la Comunicatul CA.DA. din 4 iun. „ 1) Ministrul de interne a renunţat la cadrele compromise şi s-a situat de partea Revoluţiei; Mihai Chiţac a fost şi el alături de revoluţionari, a fost văzut de întreaga populaţie în prima zi77 a Revoluţiei cerând unităţilor militare şi Ministerului de Interne

1990 retragerea în cazărmi şi neagresiunea populaţiei -deci e oportună rămânerea lui în funcţie. 2) Conducerea M.Ap.N. dezaprobă comunicatul C.A.D.A., la fel şi numeroase cadre militare. Armata rămâne un element de stabilitate neasumându-şi nici un fel de ingerinţe în viata şi activitatea altor structuri ale societăţii. Toţi cei care încalcă ordinele şi regulamentele legale se exclud sau sunt excluşi. Credincioasă opţiunilor exprimate ca urmare a participării la Revoluţia din decembrie '89, armata sprijină în continuare activitatea organelor de stat alese în mod democratic -Parlament, Preşedinţie -participă la asigurarea desfăşurării vieţii normale a populaţiei". • 7 iun. S-a semnat Convenţia de constituire a Cartelului Sindical Alfa, format de 7 federaţii, 470 de sindicate ce reprezintă 1 300 000 de salariaţi. Un punct nevralgic rămâne adjudecarea patrimoniului U.G.S.R -Piaţa Universităţii. Manifestanţii se încolonează pentru un marş al tăcerii în sprijinul greviştilor foamei şi se îndreaptă spre Piaţa Victoriei şi Televiziune. Se depune la Guvern un memo­ riu în care se cere începerea dialogului. Guvernul reacţionează şi transmite prin radio şi postul de televiziune propunerea ca tratativele să aibă loc la 11 iun., orele 15. • 8 iun. Un grup de românificù'domiciliul în Franţa adresează lui Ion Iliescu o scrisoare în care califică drept un act politic regretabil rechemarea lui Alexandru Paleologu din funcţia de ambasador al României la Paris. • 9 iun. Se întrunesc în şedinţă solemnă cele două camere ale Parlamentului sub conducerea decanilor de vârstă - Cezar Buda pentru Senat şi René Radu Policrat pentru Adunarea Deputaţilor, asistaţi de patru dintre cei mai tineri colegi parlamentari. Ordinea de zi a fost consacrată adoptării unor proceduri organizatorice, validării mandatelor senatorilor şi deputaţilor, (vezi anexele nr. 4 şi 5} După un discurs inspirat care a subliniat solemnitatea momentului Rene Radu Policrat, neiniţiat în regulile procedurale necesare conducerii şedinţei, a intrat în impas şi şi-a abandonat pur şi simplu locul, preluat cu promptitudine de Dan Marţian (F.S.N.). • 11 iun. Piaţa Universităţii. Are loc, fără accesul presei, întâlnirea dintre reprezentanţii demonstranţilor şi ai Guvernului, respectiv Sever Georgescu, secretarul general al Guvernului. Se cere cu insistenţă înfiinţarea unui post de televiziune indepen­ dent, fără să se obţină un răspuns ferm. Demonstranţii consideră tratativele eşuate. Printr-un 78

1990 Comunicat semnat de 19 grevişti ai foamei se anunţă că vor înceta efectiv acţiunea protestatară, conform protocolului încheiat la 11 iun. 1990 cu Secretariatul General al Guvernului, la data când vor intra în posesia unei autorizaţii de înfiinţare a unui post de televiziune independent şi privat şi nu doar a promisiunilor că reprezentanţii Guvernului vor susţine cererea. -în Piaţa Victoriei are loc o „manifestaţie neautorizată" în sprijinul dialogului dintre greviştii foamei şi Guvern. Nemulţumiţi de rezultatul dialogului, câteva sute de manifestanţi se apropie de treptele Palatului Victoria. îngenunchează în faţa soldaţilor strigând „Soldaţi, soldaţi, pe cine apăraţi?", „Fără violenţă" şi cer „Dialog televizat". Sosesc trupele poliţiei, poliţiei militare şi armatei, TAB-uri, un elicopter survolează piaţa. Trupele poliţiei împing manifestanţii spre Calea Victoriei, după care se retrag pe trotuarele Palatului. Se strigă: „Jos guvernul comunist", „Nu vrem senatori activişti şi infractori", „Nu ne spargeţi capu' ca pe douăşpatru". Dintr-un elicopter se aruncă ceea ce manifestanţii cred a fi manifeste (ca în 22 dec. '89), dar se dovedesc a fi invitaţii la un Air Show, Băneasa '90 spectacol aviatic. Mulţimea se retrage, o dată cu ea şi militarii, în aplauzele celor rămaşi în piaţă. Unii elevi poliţişti primesc flori. • 12 iun. Generalul-malor Corneliu Diamandescu, ministru-adjunct de interne, informează că n-au avut loc incidente în Piaţa Victoriei şi n-au fost operate arestări. Pe postul de televiziune se anunţă molestarea unui ofiţer de poliţie căruia i s-au smuls epoleţii. -La Palatul Victoria are loc o şedinţă în care se hotărăşte lichidarea demonstraţiei din Piaţa Universităţii. S.R.I., armata, poliţia primesc ordine în acest sens. (Petre Roman mărturiseşte: [...] la sesizarea Procuraturii, am ordonat deci poliţiei să «cureţe» Piaţa Universităţii. Nu era, în ochii mei, decât o banală şi legitimă operaţie de menţinere a ordinii".) Postul de televiziune prezintă un Comunicat al Procuraturii care legitimează poliţia să degajeze Piaţa Universităţii. • 13 iun. Piaţa Universităţii, ora 4 dimineaţa. Forţele poliţieneşti îi atacă în forţă pe greviştii foamei. Corturile sunt strânse şi distruse, dispar fişele medicale, sunt confiscate obiectele personale. Greviştii sunt agresaţi, se fac arestări, cei care scapă de bătaie sau arestare se refugiază în holul hotelului Interconti­ nental. Apoi se spală strada cu detergenţi, se refac marcajele, se astupă gropile. In faţa Teatrului Naţional se dă cu clor, se plantează flori, se greblează nisipul la troiţa eroilor. 79

1990

1990 -Ora 5 dimineaţa. Poliţiştii atacă Institutul de Arhitectură, agresează studenţii, înconjoară Piaţa şi construiesc baraje din vehicule. -Ora 5 dimineaţa. Reprezentanţii Biroului de presă al Poliţiei declară că nu ştiu nimic din ceea ce se întâmplă în centrul oraşului. - Ora 9,30 dimineaţa. Atraşi de baricada construită de poliţişti între Spitalul Colţea şi cinematograful „Luceafărul", câteva sute de demonstranţi se adună în dreptul ei şi strigă: „Jos Chiţac!", „Jos Iliescu!", „Jos comunismul!". Au loc numeroase arestări. Operaţinile sunt conduse de gen.-maior Corneliu Diamandescu, ministru-adjunct de interne. -La ora 11 într-un comunicat transmis prin radio se preci­ zează cifra arestărilor -240. La Facultatea de Arhitectură are loc o conferinţă de presă a studenţilor agresaţi cu câteva ore în urmă şi a greviştilor foamei care au reuşit să scape de arestare. -Ora 12. Institutul de Arhitectură este luat cu asalt de un grup de bărbaţi care strigă: „I.M.G.B. face ordine". Un alt grup, mai ales de femei, scandează: „I.C.T.B. face ordine". Ordinea se face cu bâte, răngi şi alte asemenea dotări. Studenţii se baricadează, dar clădirea este atacată, iar geamurile sparte de grupurile de muncitori care vor să se răfuiască şi cu reprezentanţii Ligii Studenţilor. Altercaţii. Apare poliţia. Alte grupuri scandează lozinci antiputere („Jos Iliescu!", „Jos Chiţac!", „Jos guvernul!") şi îndepărtează cele două grupuri de muncitori. Apar şi curioşii, unii cu flori şi lumânări. - Ora 14. Dinspre străzile Academiei şi Colţei se lansează cockteil-uri Molotov, între Universitate, Arhitectură şi hotelul Negoiu, mulţimea scandează, huiduie. Apare poliţia. De pe acoperişuri se aruncă pietre şi sticle. Poliţiştii se retrag. -Orele 17,30. Manifestanţii sparg barajul de poliţişti şi ajung sub balcon. Vin alte forţe poliţieneşti, dar se retrag datorită tirului de pietre şi sticle. O explozie incendiază autobuzul poliţiei care bloca intrarea în piaţă. Poliţiştii se retrag, piaţa e ocupată. La baricada de autocamioane dinspre strada Oneşti unui autobuz i se dă foc. La balconul Facultăţii de Geologie, Marian Munteanu, preşedintele Ligii Studenţilor din Universitatea Bucureşti, anunţă că studenţii Universităţii au intrat în grevă şi se baricadează în clădire până la eliberarea colegilor arestaţi. îndeamnă la nonviolenţă şi se desolidarizează de violenţele la adresa poliţiei. La scurt timp sunt atacate sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi S.R.I., se aruncă sticle incendiare, izbucnesc incendii,

au loc acte de violenţă, distrugeri de documente şi obiecte, sechestrări de persoane. Se răspândeşte zvonul că trenuri cu minieri vin spre Bucureşti. Ion Iliescu evocă atmosfera acelei zile: „Capitala României trăia un coşmar. Populaţia era îngrozită de scenele de violenţă şi anarhie. Explozii şi incendii în punctele centrale, nor de fum deasupra oraşului, pe străzi hărţuială între politie şi manifestanţi, spaimă şi derută generală. Forţele de ordine erau cu totul depă­ şite", în această situaţie preşedintele nou ales ajunge la concluzia că „instituţiile fundamentale ale statului erau în pericol"şi, în consecinţă, consideră că trebuie să intervină pentru apărarea lor. O face în primul rând printr-un Apel transmis prin radio şi televiziune populaţiei: „Este de acum clar că ne aflăm în faţa unei tentative organizate de a răsturna prin forţă, prin violenţă dez­ lănţuită, conducerea aleasă în mod liber şi democratic la 20 mai.., Ne adresăm tuturor cetăţenilor Capitalei, în numele democraţiei câştigate prin alegeri libere, să respingă, cu toată hotărârea, actele iresponsabile de violenţă şi să sprijine organele de ordine în restabilirea situaţiei de calm şi legalitate. Chemăm toate forţele conştiente şi responsabile să se adune în jurul clădirii Guvernului şi Televiziunii pentru a curma încercările de forţă ale acestor grupuri extremiste, pentru a apăra democraţia atât de greu cucerită..." în comunicatul Guvernului se apreciază că este vorba de acte de terorism legionar, care trebuie oprite cu toată fermitatea. -Orele 18. Mii de manifestanţi ocupă curtea Televiziunii, deşi zona este apărată de trupe de poliţie şi de civili. Indivizi înarmaţi cu ciomege şi arme de atac improvizate pătrund prin intrarea din strada Pangratti, lăsaţi să treacă de forţele de ordine. Au loc violenţe. Se întrerupe emisia, în incinta Televiziunii sunt distruse filmoteca, maşinile de titraj I.B.M., cabinele de montaj, mobile, sunt rupte firele telefonice, dispar sau se distrug documente, se sparg geamuri, se atacă violent persoane. Când se reia emisia, peste câteva ore, Răzvan Theodorescu, Emanuel Valeriu şi Alexandru Stark (legat la cap) sunt vădit tulburaţi şi dezorientaţi. într-un interviu cu Răzvan Theodorescu şi Emanuel Valeriu, apărut în Adevărul din 15 iun. 1990, aceştia descriu scena asaltului Televiziunii şi pe protagoniştii ei („în majoritate erau ţigani, puţind a alcool de te trăsnea"- Emanuel Valeriu), distrugerile comise, violenţele la care au fost supuşi unii dintre lucrătorii televiziunii (au găsit un trandafir pe biroul lui Emanuel 81

80 Istoria

1990 Valeriu, l-au arătat mulţimii prin fereastra deschisă şi l-au ameninţat pe Emanuel Valeriu că îl aruncă pe fereastră, după ce îl ţineau ostatic pe Alexandru Stark). Cei doi promit că vor lua măsuri ca Televiziunea să fie mai bine apărată. „Chiar acum am vorbit cu domnii Iliescu şi Roman. Vom prezenta urgent proiectul unui gard solid şi, nu-i aşa, estetic, care să înconjoare instituţia, aşa cum există în toate ţările democratice"-Răzvan Theodorescu. • 14-15 iun. Dis-de-dimineaţă între 10 000 şi 12 000 de mineri din Valea Jiului descind în Capitală. Ion Iliescu declară: „ am fost surprins să aflu că grupuri de cetăţeni, în special muncitori din alte oraşe, printre care şi minerii din Valea Jiului, au hotărât să vină în Capitală. Venirea lor nu mi se părea necesară dar nu aveam cum să o împiedic". Mult mai surprins pare Petre Roman şi nu atât de venirea minerilor la Bucureşti cât de atitudinea lui Ion Iliescu în dimineaţa lui 14 iun. (într-un interviu acordat României libere şi publicat în numărul din 18 mai 1993 al ziarului, Petre Roman explică în ce a constat surpriza: „în momentul în care minerii s-au îndreptat spre Piaţa Victoriei, neam reunit, un număr de persoane, în acest moment nu-mi amintesc de totalitatea persoanelor care se aflau de faţă, mi-amintesc însă că am avut o discuţie în legătură cu ceea ce urma să se facă. Propunerea, care nu era numai a mea, poate nu a fost în primul rând a mea,era aceea că minerilor trebuie să li se asigure o masă caldă, după care ei să fie reuniţi ş} îndreptaţi spre a se reîntoarce în Valea Jiului. [..,] Sigur, ce s-a întâmplat în continuare ... am asistat la o evoluţie diferită de ceea ce credeam că ar trebui făcut. Adică, o dată ajunşi în Piaţa Victoriei, masaţi, grupul de mineri care venise, domnul Iliescu şi cu cei care ne aflam acolo, în balconul din clădirea Guvernului, am constatat că situaţia era poate şi mai dramatică, deoarece minerii erau în marea lor majoritate înarmaţi cu bâte, cu lanţuri, se vedea că erau oameni foarte obosiţi, unii dintre ei, sau majoritatea dintre ei veneau direct din mină, sau dădeau impresia că veneau de la muncă, şi în consecinţă desfăşurarea necontrolată a prezenţei lor în Bucureşti devenise destul de evidentă pentru noi. In aceste condiţii, ceea ce discutasem anterior, şi anume faptul că ei trebuiesc hrăniţi, după care trebuiesc grupaţi şi îndemnaţi să se reîntoarcă în Valea Jiului întrucât descărcarea violentă din noaptea trecută fusese oprită, nu s-a realizat. Din păcate domnul Iliescu le-a spus, spre surprinderea multora şi a mea, că le cere să meargă să ocupe şijjŞJI cureţeJ^iaţa, Universităţii şi cineva a adăugat «să planteze flori», lucru care a avut aprobarea domnului Iliescu".) 82

1990 Având girul conducerii superioare a ţării, dar având şi bâte, lanţuri, bastoane, ciomege ş.a. minerii iau în stăpânire Capitala şi încep să împartă energic pedepse celor care -credeau ei, minerii, sau fuseseră instruiţi să creadă - se făcuseră vinovaţi de violenţele din ziua precedentă. E suficient pentru oricine să aibă proaspăt în minte inventarul ţintelor spre care s-a dirijat mânia minerilor în cele două zile 14 şi 15 iun. -pentru a înţelege ce fel de informaţii şi instructaje le-au fost servite spre a li se forma convingerile şi înarma braţul. Marea vinovată a tot ce se întâmpla în ţară era considerată, în anumite medii, opoziţia. în consecinţă, preluând aceste opinii, minerii se avântă în luptă spre ai lichida în primul rând pe capii opoziţiei. înarmaţi pe lângă bâte, răngi, bastoane etc, cu fotografiile liderilor opoziţiei, ei pornesc în căutarea acestora. Reuşesc să ajungă la locuinţa lui Ion Raţiu pe care o devastează, spre ţinere de minte. Folclorul acelor zile spune că nu numai persoanele marcante ale opoziţiei au evitat să cunoască direct efectele mâniei muncitoreşti, dar şi cei care întâmplător semănau fizic cu binecunoscute personalităţi ale opoziţiei şi-au autoimpus o claustrare preventivă. După cum este ştiut că au fost stâlciti în bătaie cei care -nefiind conştienţi că seamănă cu X sau Z din opoziţie sau nefiind destul de prudenţi, sau nevenindu-le să creadă că mai pot trăi asemenea clipe după ce Ceauşescu nu mai era -au cutezat să circule pe străzile centrale ale Capitalei, în afară de capii opoziţiei trebuiau avute în vedere şi instrumentele influenţei lor, structurile politice şi administrative. Sediile partidelor politice din opoziţie, din Bucureşti şi din provincie (fiecare oraş îşi are minerii lui!), au fost devastate şi, de ce nu, deposedate de unele bunuri. Muzeul Ţăranului Român e luat cu asalt pentru că minerii îl confundă ca sonoritate cu P.N.Ţ.C.D. Iniţial s-a anunţat că în sediile partidelor vizitate au fost găsite indicii compromiţătoare: bani falşi, utilaje de fabricat bani falşi, droguri, acte de identitate false ş.a. Ulterior cercetările mai aplicate au stabilit că totul fusese o exagerare de proporţii. Din galeria pedepsiţilor nu putea să lipsească presa, presa independentă. Ziarele şi revistele România liberă, Dreptatea, Expres, 22, Baricada au fost atacate şi devastate, iar unii ziarişti agresaţi. Unele dintre aceste publicaţii n-au apărut câteva zile. încă înainte de vizita minerilor, reprezentanţii Sindicatului liber al tipografilor din Combinatul Poligrafic Bucureşti fac o demonstraţie împotriva unor ziarişti de la România liberă şi a unor lucrători din Combinat. Se scandează: „Josr Băcanu!", „Jos şi Paler!", „Nu vă mai tipărim!". Punctul pe i îlpurirminerii care 83

1990 năvălesc în redacţia României libere, distrug tot ce văd cu ochii, bagă spaima în angajaţii ziarului. Unul dintre liderii minerilor decide: „Din acest moment acest ziar nu mai apare!". întrebat cine este el, se prezintă: „Sunt reprezentantul tuturor minerilor din România". Minerii au convocat apoi conducerea Combinatului Poligrafic şi pe reprezentanţii tipografilor pentru a ordona interzicerea ziarului. într-adevăr România liberă (ca şi alte publicaţii) n-a apărut în intervalul 15-18 iun.. Prin Comitetul Di­ rector ziarul România liberă protestează împotriva devastării redacţiei de către un grup ce se declară al tipografilor, a molestării unui membru al redacţiei şi împotriva prezenţei minerilor care împiedică desfăşurarea normală a vieţii redacţionale. Se cere Guvernului, în numele libertăţii presei şi dreptului la opinie, să intervină pentru restabilirea situaţiei. în focul luptelor de la Combinatul Poligrafic (fost Casa Scânteii), se produc şi confuzii. Un oarecare funcţionar de la Ministerul Culturii este confundat cu un ziarist al presei destabilizatoare, luat de guler, înjurat, ame­ ninţat cu ranga, apoi chestionat: „Ce fel de cultură faceţi voi, bă, dacă nu-i învăţaţi pe ăştia să nu-şi vândă ţara?". Şi pentru a nu se uita lecţia, vizitatorii avertizează că data viitoare, dacă ziariştii nu-şi bagă minţile în cap, întorc Casa Scânteii cu fundu-n sus şi îi omoară pe toţi. Alte categorii de populaţie vânate în acele zile au fost studenţii, intelectualii în general (s-a activat mai vechea deviză „Moarte intelectualilor!") şi toţi cei bănuiţi prin aspect fizic sau prin alte semnalmente că fac parte din categoriile care susţin ideile opoziţiei şi ale presei independente sau că au trecut prin Piaţa Universităţii. Studenţii sunt şi ei pedepsiţi, la ei acasă. Se pătrunde în forţă în Universitate şi în Institutul de Arhitectură. Studenţii şi studentele sunt bătuţi şi ameninţaţi, cadrele didactice nu sunt mei ele ignorate, incintele facultăţilor, laboratoarelor, sălilor de curs poartă urmele furiei devastatoare. Sosit la Universitate, la 15 iun., pentru a constata singur ce s-a întâmplat, Petre Roman, aşa cum singur declară, este impresionat atât de urmele trecerii minerilor cât şi de starea de nemulţumire a studenţilor. Marian Munteanu, de exemplu, bătut cu cruzime în 14 iun. şi internat în spital, este arestat din spital prin mandat de arestare preventivă. Martorii acelor zile declară că s-au comis atrocităţi, au fost molestaţi oameni nevinovaţi, unii pentru că erau confundaţi cu te miri cine, alţii pentru că purtau barbă, tinerele pentru că purtau fuste prea scurte sau erau fardate şi oricine îndrăznea să aibă opinii. Pe toţi aceştia minerii îi dădeau, după o judecată personală prealabilă, pe mâna poliţiei, ei fiind 84

1990 aceia care dictau arestările. E adevărat, minerii au avut şi simpatizanţi printre bucureşteni. Mai ales la venire unii i-au aplaudat, apoi le-au adus mâncare, i-au ajutat să-i identifice pe cei care trebuiau pedepsiţi. La sfârşitul voiajului lor în Capitală, minerii au fost convocaţi la Complexul Expoziţional unde Ion Iliescu le-a mulţumit din nou pentru că au răspuns încă o dată la chemare, cu solidaritate de clasă, -Prin decret C.P.U.N. (nr.242) se eliberează din funcţia de ministru de interne generalul-colonel Mihai Chiţac şi se numeşte în aceeaşi funcţie Doru Viorel Ursu.