Alvar Aalto Spatiul Arhitectural [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “SPIRU HARET” - FACULTATEA DE ARHITECTURĂ

LUCRARE DE LICENŢĂ

CONTRIBUŢIA LUI ALVAR AALTO ASUPRA SPAŢIULUI ARHITECTURAL

Absolvent stud. arh. IONESCU H. CHRISTIAN

Coordonator ştiinţific prof. dr. arh. ANDREEA HASNAŞ

Noiembrie 2013 BUCUREŞTI

CUPRINS

1. INTRODUCERE - REDESCOPERIREA LUI AALTO.......................................3

2. CONTEXTUL CULTURAL FINLANDEZ...........................................................5

2.1. REPERE ISTORICE..........................................................................................5 2.2. PREMISE URBANISTICE................................................................................8 2.3. PREMIZE ARHITECTURALE. TIPOLOGII SPAŢIALE..............................11 2.3.1. ROMANTISMUL NAŢIONAL ...............................................................11 2.3.2. CLASICISMUL NORDIC........................................................................13 2.3.3. MODERNISMUL.....................................................................................15 3. AVLAR AALTO ŞI REGIONALISMUL CRITIC..............................................16

3.1. ABORDAREA NATURII ÎN ARHITECTURĂ...............................................18 3.2. CONTINUITATE SPAŢIALA. RELAŢIA INTERIOR - EXTERIOR............20 3.3. MATERIALE, TEXTURI.................................................................................22 4. DE LA TEORIE LA PRACTICĂ.........................................................................24

4.1. AMENAJAREA CENTRULUI ISTORIC DIN HELSINKI ...........................24 4.2. FINLANDIA HALL ........................................................................................29 4.3. BIBLIOTECA VIIPURI, RUSIA.....................................................................32 4.4. PRIMĂRIA DIN SAYNATSALO....................................................................37 5. CONCLUZII...........................................................................................................41

6. BIBLIOGRAFIE....................................................................................................43

1. INTRODUCERE - REDESCOPERIREA LUI AALTO

Tema lucrării de faţă a fost elaborată având drept scop principal corelarea acesteia cu proiectul de diplomă. Proiectul presupune edificarea unei biblioteci centrale în centrul cultural istoric al capitalei Finlandei – Helsinki, acesta dorindu-se a fi un simbol al oraşului. Având în vedere acest aspect, am considerat mai mult decât oportun, să inlcud în această lucrare o parte din vasta opera a celui mai cunoscut arhitect finlandez – Alvar Aalto. Ca atare, am ales pe această cale să dezvolt anumite concepte pe care consider destul de importante pentru a concretiza o imagine de ansamblu asupra contextului unde urmează să fie integrat obiectul lucrării de diplomă. Prima parte cuprinde un studiu contextual, de la istoric şi premize arhitecturale, urbanistice, până la principalele curente arhitecturale ce au influenţat arhitectura finlandeză. Studiile de caz, la fel, au fost alese ţinând cont de lagătura acestor două tematici. Am vrut sa cuprind atât istoricul zonei centrale al capitalei dar şi proiectul premergator dezvoltării acesteia. De asemenea, am ţinut cont şi de tematica funcţională a proiectului de diplomă, alegând probabil ce mai reprezentativă bibliotecă a lui Alvar Aalto - Biblioteca de la Viipuri, Rusia; clădirea Finlandia Hall, pentru vecinatatea sa cu amplasamentul studiat dar şi cu programul funcţional al acesteia, iar clădirea primăriei din Saynatsalo pentru incorporarea unor principii dezbătute. În a doua jumătate a lucrării am dorit să încadrez opera sa într-un curent cât mai reprezentativ, şi nu într-un context general asociat mişcării moderniste; ca atare regionalismul critic şi conceptele acestuia dezbătute de Kenneth Frampton au reprezentat în opinia mea cea mai buna alegere. Dorind ca structura lucrării să trateze mai mult aspecte teoretice, reperele biografice am dorit sa le punctez pe scurt, aici, în intrudere în rândurile ce urmează. Considerat ca unii dintre cei mai mari arhitecţi ai secolului XX - Hugo Alvar Henrik Aalto (3 februarie 1898 - 11 mai 1976 ) s-a născut la Kuortane în Finlanda şi a studiat arhitectura la Universitatea Tehnogică din Helsinki între 1916 şi 1921. Aalto a fost printre primii şi cei mai influenţi arhitecţi din curentul modernist scandinav şi membru al Congresului internaţional de arhitectură modernă. Opera lui include obiective majore precum Finlandia Hall in Helsinki, biblioteca

3

Viipuri, campusul Universităţii tehnologie din Helsinki, primăria din Saynatsalo, campusul MIT (Massachusetts Institute of Technology), sanatoriul Paminio, campusul Univeristăţii Jyväskylä, muzeul de artă modernă Kunsten - Aalborg, Danemarca, opera din Essen Germania alături de o vastă creaţie în domeniul designului - scaune şi articole de sticlărie lămpi şi vaze. Activitatea deosebită i-a fost recunoscută prin conferirea de numeroase premii: îm 1957 primeşte medalia de aur pentru arhitectură din partea Institutului Regal al Arhitecţilor Britanici, în 1963 medalia de aur decernată de Institutul American al Arhitecţilor. În 1957 este ales membru onorific al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. A fost de asemenea membru al Academiei Finlandeze fiind şi preşedintele acesteia între 1963 şi 1968.1

1

Louna Lahti, "Alvar Aalto", Taschen, 2004 prefaţă

4

2. CONTEXTUL CULTURAL FINLANDEZ

2.1. REPERE ISTORICE Mărturiile arheologice datează primele aşezări umane pe teritoriul Finlandei, în jurul anilor 7200 I.Hr. Se disting două culturi ale epocii de piatră, ambele fiind de origine fino-ugrică. În jurul anilor 100 e.n. marele istoric latin Tacit, în lucrarea sa Germanicus, scria despre un popor primitor şi sălbatic pe care-l numeste “Fenni” şi care trăia împăcat cu soarta sa, fără să se bucure de cele mai elementare condiţii ale civilizaţiei. Cum norvegienii numesc şi astăzi pe laponi “Fenni” nu este exclus ca Tacit să se fi referit la această populaţie care a dat numele Finlandei, înainte ca finlandezii să se fi stabilit aici şi să fi asimilat populaţiile autohtone. De altfel, Finlanda în limba finlandezilor se numeşte “Suomi”. Obiceiurile şi viaţa oamenilor din aceste locuri evoluează în contact apropiat cu cea a celorlalte populaţii vecine din nordul Europei, unde, spre sfârşitul migraţiei popoarelor nordice, începe marea aventură vikinga, care nu ocoleşte Finlanda şi civilizaţia ei. Odată cu sfârşitul acesteia, spre

jumătatea

secolului al XI-lea, şi simultan cu formarea celor trei regate scandinave, Suedia, Danemarca şi Norvegia, populaţiile finlandeze, mai rare şi mai puţin organizate decât ale vecinilor lor, continuă săFigura 1.

şi apere teritoriile şi să infrunte, printr-un sistem de

Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, locuri fortificate, agresiunile frecvente ale vecinilor. Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mai mult de un secol după vikingi, finlandezii Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 86. 5

rezistă admirabil, prin organizare religioasă, administrativă şi militară, presiunilor din afară, consolidându-se ca o entitate etnică, istorică şi geografică distinctă, pe care nici o constrângere nu avea cum să o impiedice să se dezvolte.Lipsiţi de un stat centralizat cu o putere autoritară, de o religie coerentă, organizată, populaţiile vechii Finlande n-au reuşit să închege o rezistenţă eficientă împotriva presiunilor din afară, astfel încât, începând din a doua jumatate a secolului al XII-lea, regii Suediei întreprind cruciade asupra ţării căutând să pună capat păgânismului finnilor. Creştinismul propagat de biserica catolică răspândit în ţările nordice în secolul XII, alături de o politică ce viza să impună monarhia a determinat o tendinţă care făcea parte din procesul general de etatizare a Europei. Construcţia de biserici a început în secolul XII, prelungindu-se sub semnul epocii medievale, până în primele decenii ale secolului XVI. Informaţiile privitoare la primele biserici din lemn sunt foarte rare. În schimb, soluţiiţe arhitectonice similare adoptate pentru construcţia bisericilor din granit gri, dezvăluie faptul că acest tip s-a impus destul de devreme. Cele 73 de biserici, care au fost construite şi au rămas din acea epocă, alături de cele 15 biserici de

Figura 2. Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 87.

lemn, prezintă trăsaturi generale asemănătoare: o sală cu plan rectangular, cu ziduri din zidărie de granit gri, o sacristie pe latura nordică, o sală de depozit de arme pe latura sudică şi acoperişuri în două pante abrupte, deseori acoperite cu şiţă gudronată. Referitor la arhitectura exterioară, aportul goticului internaţional se traduce prin acoperişuri ridicate, ancadramente din cărămidă la uşi şi ferestre şi câteodată, ornamentaţii de cărămidă roşie la nivelul timpanelor. (figura 1, 2.) Ocuparea Finlandei de către Suedia s-a petrecut într-o perioadă îndelungată, nu în exclusivitate şi nu întotdeauna prin forţa armelor. În anul 1581, Finlanda devine mare ducat, iar în 1634 ea a fost complet încorporată în regatul Suediei. Castelele medievale ale Evului Mediu povestesc în felul lor ocupaţia suedeză. La început acestea erau construite din raţiuni de război, mai apoi devenind reşedinţe sofisticate. Cele mai importante din punct de vedere administrativ-defensiv erau cele de la Turku, Viborg, Hame şi Saint-Olaf. (figura 1.)

6

Declinul Suediei ca putere recunoscută, aduce Finlanda mai aproape de controlul rusesc. Rusia îşi reafirmă interesul pentru Finlanda, după ce i se cedează o parte din teritoriul finlandez, în anul 1721, ca urmare a marelui război nordic.2 În anul 1809, Finlanda este cedată oficial Rusiei; perioada care urmează este caracterizată prin naşterea conştiinţei naţionale, prin declanşarea şi maturizarea curentului naţionalist finlandez. Vechea

arhitectută

populară,

satul

finlandez a suferit mari mutaţii după cel de-al doilea război mondial. Practic numai regiunile îndepărtate mai păstrează, asemeni unui muzeu, vechea, originala casă ţărănească. (figura 3.) Casele construite înainte de secolul XIX sunt foarte rare, fiind construite din forme ţărăneşti şi conace, ale căror curţi interioare şi construcţii ale unor epoci diferite, jalonează lunga istorie a agriculturii şi a creşterii animalelor. Spaţiul interior era cu grije compartimentat, urmărind diferitele activităţi.

Cabana

afumătoare

era

un

spaţiu

polivalent pentru activităţi legate de agricultură, cum ar fi adăpostul, bucătăria, şura, hambarul-uscătorie şi o saună. Înconjutată de construcţii din trunchiuri de brad decojite, curtea interioară constituie un spaţiu protector, neînchis în întregime. Casa de locuit este formată dintr-o sală comună, „tupa”,vestibul şi o saună. (figura 3.) Odata cu dezvoltarea limbii, a culturii, a economiei, s-a dezvoltat şi conştiinţa social-politică a claselor în formare, a proletariatului şi a ţărănimii, a intelectualităţii naţionale. Legăturile şi schimburile tot mai frecvente şi mai ample cu strainătatea au influentat viaţa politică şi culturală. 2

Figura 3. Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 85.

Derer Peter, "Capitalele Scandinaviei", Vol. 1-2, Editura Tehnică, 1977, Bucureşti

7

2.2. PREMISE URBANISTICE In perioada evului mediu, Finlanda numara doar şase orase. Viborg şi Turku deţineau deja planuri comunale, înainte de 1300, Porvoo şi Ulvila, de la mijlocul secolului XIII, iar Rauma şi Naantali, în anii 1440. Dintre toate acestea, doar oraşul Viborg era protejat de un zid exterior continuu. Comerţul exterior s-a dezvoltat în timpul lui Gustav Vasa, lucru ce a condus spre apariţia unor noi oraşe precum Tammisaari, fondat de acesta în anul 1546. Construirea de aglomeraţii după planurile regulate, reclama serviciile unor noi profesiuni, precum geometrii. Ca urmare, geometrul Andres Bure primeşte ordinul de a măsura toate oraşele, în vederea deciziilor de ameliorare necesare. Planurile erau elaborate la faţa locului şi în general şi în general constau într-o grilă regulată de străzi cu lăţimi egale, iar casele din lemn, pe parter şi erau orientate cu timpanele şi faţadele laterale, la strada. Lilus3 denumeşte această perioadă “debutul regularităţii”. Estetica urbana era de inspiraţie olandeză. Ostrobotniei4

Oraşele

acelor timpuri oferă o imagine mai clară referitor la principiile planificării urbane a secolului XII – topografia terenurilor, respectiv ţărmurile sinuase nu erau

luate

în

considerare,

reţeaua stradală urmărind grila riguroasă desenată de geometri. Planurile oraşelor evoluează Figura 4. Helsinki în anii 1820, 1880, 1915, 1960 şi 1975 Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 75.

către

reţele

stradale

mai

ordonate. O mare parte din străzi sunt lărgite, devenind

artere principale, iar vechile străzi riverane devin noi elemente arhitecturale. Cu excepţia arterelor principale, volumul strazilor se înalţă, devenind mai strâmt, pieţele sunt dispuse întro manieră de ordonare axială a reţelei stradale. 3 4

Henrik Lilius (1683-1745) - poet finlandez Ostrobotnia – regiune finlandeză aflată în extremitatea vestică a ţării.

8

În anul 1911, inginerul Bertel Jung5 publică un prim plan director pentru dezvoltarea oraşului, a cărui idee de bază era dezvoltarea către nord a oraşului, sub forma a două fâşii separate de o imensă pană verde ce pornea din dreptul lacului Toolo. (figura 5) Planul a fost refăcut în 1915, în colaborare

cu

Eliel

Saarinen.

Meritul principal al planului din 1915

consta

în

evidenţierea

problemelor de circulaţie. Este prima data când s-a recomandat tratarea separată a căilor de acces şi a dublurilor interioare. Planul a propus de asemenea o reţea de metrou, considerat ca fiind singurul mijloc de transport în comun capabil Figura 5. Schema de dezvoltare către nord a capitalei Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 77.

să

satisfacă

cerinţele

viitoare de circulaţie în Helsinki. Eliel

Saarinen

continua

firul

supoziţiilor sale în proiectul pentru zona

metropolitană

a

oraşului

Helsinki, redactat în anul 1918. Lucrarea sa a fost aprobată de Consiliul Municipal şi prevedea o creştere a populaţiei la aproximativ 375 000 de locuitori (cifră atinsă abia în anul 1953). Saarinen considera ca forma optima pentru dezvoltarea capitalei libere Helsinki este aceea a unei trame regionale de asezări relativ mici, articulate prin nuclee de dotări şi reţele de circulaţie. Cartierele-satelit propuse de el (figura 6) se înscriu în cea mai mare parte într-un cerc cu raza de 7 km, măsurată din zona Pasila, unde el plasează centrul nou. Dotările orăşeneşti se grupează în centre secundare şi terţiare, dispuse în lungul traseelor radiale de transport colectiv, la distanţe medii de 5 km, şi respectiv 1,5 km. O altă idee de valoare se referă la rezolvarea zonei centrale – el prelungeşte centrul tradiţional cu ajutorul unei căi peste lacul Toolo până in zona Pasila, la aproximativ 3 km spre nord. Această axă nou creată între centrul vechi şi cel nou urma să devină cheia întregii compoziţii, nu numai prin traseu, prospect şi capete de perspectivă, ci şi prin cadrul 5

Axel Bertel Jung (1872-1946) inginer finlandez.

9

arhitectural adiacent. În lungul celor aproape 3 km, “calea naţională” cuprindea două puncte de interes, în afara celor propuse la capete. Proiectele pentru zona centrală au făcut obiectul unor discuţii publice şi concursuri profesionale. Problema transportului în comun, argument fundamental al planului a fost reluată abia dupa 1945. S-au mai propus două planuri între anii 1923 şi 1932, acestea însă nu au reuşit să aducă schimbări importante în ceea ce priveşte extinderea capitalei.

Figura 6. Schema principală de dezvoltare propusă în cadrul concursului din anul 1964 Călin Irimescu , “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 79.

Abia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, câţiva profesionişti cu spirit civic repun în discuţie sistematizarea teritorială, iar în anul 1965 este înfiinţată oficial Asociaţia pentru sistematizarea oraşului Helsinki, sub îndrumarea căreia, în anul 1968 s-a elaborat primul plan regional de mare perspectivă.

10

2.3. PREMIZE ARHITECTURALE. TIPOLOGII SPAŢIALE 2.3.1. ROMANTISMUL NAŢIONAL Romantismul naţional era principala forţa spirituală a noii arhitecturi. Influenţa Art Nouveau-lui belgian, si a curentului Arts and Crafts britanic era de asemenea prezentă în Finlanda. Percepţia artei ca numitor comun al realităţii înconjurătoare şi a cercetării operei de artă în totalitatea sa, convenea de minune Finlandei, unde industrializarea era încă relativ modestă în comparaţie cu Marea Britanie şi Europa.

Figura 7. Cazarma de pompieri din Gävle - Ferdinand Boberg – perspectivă exterioară, anii 1900 http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Gavle_brand_1900.jpg – accesat noiembrie 2013

La origine, romantismul naţional era la fel de răspândit în Suedia ca şi în Finlanda, în mod particular în opera arhitectului Ferdinand Boberg6 care, cu edificiul cazarmei de pompieri din Gävle7 1890 (figura 7) În ansamblu, în acelaşi timp, arhitecţii suedezi erau incapabili de a transforma această maniera neo-romană într-un stil naţional convingător. Romantismul naţional în Finlanda devine o adevarată forţă în anul 1895, când un grup de artişti îşi ating maturitatea lor artistică şi ideologică. Este vorba despre arhitecţii Eliel Saarinen, Herman Gesellius, Armas Lindgren.

6 7

Ferdinand Boberg (11 aprilie 1860 – 7 mai 1946) – arhitect suedez Oraş din Suedia, al 13-lea cel mai populat oraş al ţării

11

Începută în anul 1896, colaborarea dintre Herman Gesellius, Armas Lindgren şi Eliel Saarinen ia viaţă în urma concursului pentru un cartier de locuinţe la Katajanokka8. Urmează şi alte colaborări în proiecte precum Casa de Economii de la Tampere, casa Olofborg, casa Medicilor, faţada Teatrului Naţional, vilele din apropiera Helsinki-ului, ş.a. Ruperea acestui “trio” s-a produs atunci cand Saarinen, acţionând independent, a luat parte la concursul, pe care de altfel l-a şi câştigat, pentru gara de cale ferată din Helsinki (figura 8), însă colaborarea lor de aproape zece ani nu a însemnat că ei au făcut totul împreună. Ei au participat în tot acest timp, cu titlu personal la mai multe concursuri.

Figura 8. Gara centrală din Helsinki – Eliel Saarinen, perspectivă aeriană – 1934 http://commons.wikimedia.org/wiki/File:Helsinki_railway_station_from_air_1934.jpg – accesat noiembrie 2013

Forţa care se găseşte în spatele romantismului naţional în Finlanda provenea, cel puţin în parte, din necesitatea de a găsi un stil naţional, altul decât clasicismul romantic, care era stilul imperialist al oraşului Helsinki, construit în timpul asupririi ruseşti.

8

Katajanokka – cartier finlandez din Helsinki, a fost inclus în primele planuri urbanistice ale capitalei.

12

2.3.2. CLASICISMUL NORDIC Perioada clasicismului nordic se reflectă în anii `20. Pentru compoziţia generală şi principiile de ordonanţă ale suprafeţelor, arhitecţii puneau accent pe formele antichităţii romane, plecând însă de la exemple mai recente. Curentul a culminat în Finlanda, având ca exemplu major, clădirea Parlamentului finlandez, de J.S. Siren9, primul mare şantier care a debutat după declararea independenţei. Această lucrare este capodopera vieţii sale, fiind considerată cea mai desăvârşită opera a perioadei clasicismului. Clădirea este reprezentată de un paralelipiped rectangular, a cărei sală de şedinţe, pricipala piesă, este dispusă central. (figura 9)

Figura 9. Clădirea Parlamentului, perspectivă exterioară http://www.flickr.com/photos/aburt/358313695/ - accesat noiembrie 2013

Adoptarea în anul 1921 a legii referitoare la instrucţia obligatorie a provocat un ritm uriaş de construcţii şcolare în toată ţara. Ritmul era de aproximativ 150 de şcoli pe an. Un concurs de arhitectură a demarat publicarea unui manual intitulat “Plan de construcţii şcolare rurale. Datorită acestor planuri-tip, cei mai eminenţi arhitecţi din capitală şi-au lăsat amprenta până în cele mai indepartate colţuri ale ţării, clădirile din lemn în stil clasic devenind astfel simbolurile monumentale ale educaţiei de masă. 9

Johan Sigfrid Sirén (27 mai 1889 – 5 martie 1961) – arhitect finlandez.

13

Tot în această perioadă se construiesc multe aşezăminte de cult – chiar şi cele mai mici municipalităţi doreau să edifice lăcaşe de cult remarcabile. Astfel se construiesc aproape 80 de biserici parohiale. Marile industrii construiesc pentru comunităţile muncitoreşti edificii religioase, exemplu făcând finanţarea bisericii din Saynatsalo şi Noormarkku, de către Armas Lindgen. Tipul de biserică al acestei perioade este cel alungit, cu turlă occidentală. Perioada urmatoare primului deceniu după independentă se caracterizează printr-o activitate de construcţie foarte susţinută, reflectată de un cadru urban curat – coerent. Idealul de început de secol, care vizualiza oraşul ca un tip de operă de artă toala, se realizează diversificat, sub steagul clasicismului. Se construieşte după modelul urban practicat în America şi Europa, model care a stat şi la baza proiectului lui Saarinen – MunkkiniemiHaaga10. (figura 10)

Figura 10. Cartierul Munkkiniemi-Haaga http://taloforum.fi/viewtopic.php?f=8&t=299&start=15 – accesat noiembrie 2013

Noile idealuri se refereau la bulevarde largi, la grupări de case de înalţime egală, la ameliorarea cartierelor de locuinţe, la spaţii plantate şi locuri de joacă generoase, la edificii reprezentative care să domine centrele de interes.

10 Cartier din estul capitalei Helsinki

14

2.3.3. MODERNISMUL În anul 1928, modernismul internaţional îşi face intrarea sub numele de funcţionalism, ce se reflectă în dezbaterile şi concursurile din Filnalda. Realizările Bauhausului german şi scrierile lui Le Corbusier erau prezentate ca premise ale unei epoci noi. Se studiau si realizările arhitecţilor suedezi precum Gunnar Asplund sau Sigurd Lewerentz. Criza economică din 1930 întârzie pătrunderea veritabilului funcţionalism. Unul dintre precursorii acestuia atât în teorie cât şi în practică, a fost P. E. Blomstedt11. În 1933, în urma unui concurs pentru biserica Tamppeliaukio de la Toolo, el propune un proiect radical modern, ce constă în excavarea terenului în vederea amplasării acesteia, care nu se manifesta în cadrul sau, ramas intact, decât printr-o cupola de sticlă uşor bombată. (figura 11)

Figura 11. Biserica Temppeliaukio - perspectivă aeriană http://www.arcspace.com/bookcase/below-ground-level/ - accesat noiembrie 2013

Mişcarea modernă, după cum se ştie, a refuzat stilurile trecutului încercând să “reinventeze” arhitectura. Acest refuz obliga mai întâi la renunţarea limbajului clasic al formei arhitecturale (clasicismul trebuia să facă loc unei noi arte, capabilă să-şi exprime credinţa întro lume nouă). Atunci când se renunţă la istorie, în calitatea sa de sursă de înţelegere intelectuală şi de inspiraţie, se face apel de obicei la natură şi la ceea ce îi este intim legat acesteia – tradiţia specifică fiecărei regiuni. 11 Pauli E. Blomstedt (1 august 1900 – 3 noiembrie 1935) - arhitect finlandez

15

3.

AVLAR AALTO ŞI REGIONALISMUL CRITIC

Exemplul cel mai concludent referitor la mişcarea modernă a ţărilor nordice, respectiv Finlanda, este desigur, Alvar Aalto. După scurta sa perioadă pe scena modernismului, Aalto a exprimat o oarecare ezitare referitor la ideologia “utopică” a curentului. În opinia sa, rolul arhitecturii era acela de a crea o comuniune între om şi tehnologie, şi tot odată să-i sprijine integrarea social-culturală. Termenul de regionalism critc a fost prima dată pus în discuţie de Alexander Tzonis12, ulterior fiind dezbătut mult mai aprofundat de Kenneth Frampton13 în lucrarea sa “Towards a Critical Regionalism: Six points of architecture and resistance”. Potrivit lui Frampton, regionalismul critic trebuia să adopte din punct de vedere critic mişcarea modernistă pentru calităţile ei progresive, dar în acelaţi timp să ţină cont de elementele particulare fiecărui context – topografie, climat, lumină, etc.14 Diferenţa dintre regionalismul critic şi regionalism, constă în faptul că, acesta din urmă, tinde să aibă o corespondenţă destul de strânsă cu stilul vernacular, însă într-o manieră lipsită de originalitate, fără să aducă un aport personal sau adaptat contextului. Câteva principii ale regionalismului critic, prezente în opera lui Aalto: •

atenuarea impactului arhitecturii prin folosirea elementelor derivate direct sau indirect din particularităţile spaţiului;

•

adoptarea soluţiilor ce ţin cont de iregularităţile terenului mai mult decât adoptarea unui stil specific locului;

•

folosirea luminii în combinaţie cu elementele structurale/constructive – relaţia natură – fond construit. “Interaction between the self-conscious high-style of the academic discipline of

architecture and unself-conscious vernacular applications is an essential aspect of evolution. A style becomes socialy significant as it generates a tradition of annonymous application. And one of the shortcomings of the Modern Movement at large has been its inability to produce a positive vernacular.”15 12

Alexander Tzonis (născut la 8 noiembrie 1937) – arhitect grec, teoretician, istoric. 13 Kenneth Frampton (nascut in anul1930, Woking, Marea Britanie) – arhitect, critic, teoreticia. 14 Kenneth Frampton – Towards a Critical Regionalism - Six points of architecture and resistance 15 Canizaro B. Vincent, Architectural Regionalism – Collected Writings on Place, Identity, Modernity and Tradition , Princeton Architectural Press, 2007. - Capitolul CRITICAL POSITIONS IN ARCHITECTURAL REGIONALISM, pag. 134 “Interacţiunea dintre conştienta de sine a înaltului stil arhitectural şi aplicaţiile vernaculare inconştiente a reprezentat un aspect esenţial al evoluţiei. Un stil devine semnificativ din punct de vedere social, atât timp cât generează tradiţii anonime aplicate. Şi una din inadaptările mişcării moderne în general a constat în inabilitatea de a produce un vernacular pozitiv.”

16

Vincent Canizaro punctează perfect în lucrarea sa faptul că mişcarea modernistă nu a reuşit să se impună – în principal datorită lipsei caracterlui unitar – nu a avut şansa să devină un stil “vernacular”. Arhitectura vernaculară este de multe ori un amestec de motive şi influenţe care, în majoritatea cazurilor, şi-au pierdut de-a lungul timpului insemnătatea. Aşa cum arhitectura vernaculară reprezintă un amestec de elemente, Aalto s-a folosit de limbajul arhitecturii moderne în combinaţie cu motive preluate din folclor, romantism şi istorie. Acestea însă nu sunt preluări în adevăratul sens al cuvântului, ele fiind mai degrabă nişte interpretări personale ce aduc doar subtile indicii referitor la originea lor. Folosirea elementelor vernaculare a contribuit la crearea unei atmosfere relaxante, sau mai bine zis, familiare, în cadrul operelor sale. Acest fapt a facilitat acceptarea “modernităţii” sale de către public. Arhitectura lui nu avea ca scop obţinerea unei identităţi în conformitate cu mişcarea modernă. Astfel, folosind motive istorice şi tradiţia vernaculară, impreună cu un limbaj modern, a reuşit să creeze remarcabile opere de arhitectură, puternic înrădăcinate în timp şi spaţiu. Aalto, mai înainte de toate, poate a fost unicul care a crezut în posibilitatea comunicării gândului prin intermediul produsului material al operei sale, în mesajul transmis prin însăşi arhitectura, prin intermediul limbajului ei specific. Arhitectura, reprezentă pentru el un instrument şi un mijloc practic de transformare şi socializare, de protecţie a familiei şi a persoanei, de democratizare a raporturilor în interiorul “cetăţii”, de realizare a micilor şi marilor fragmente de realitate materială. Un fel de “utopie concretă” care are încredere în instrumentul ce i s-a dat pentru a schimba realitatea.

17

3.1. ABORDAREA NATURII ÎN ARHITECTURĂ “Natura, biologia, ne oferă forme bogate şi luxuriante, deşi regăsim aceleaşi tipuri de construcţie, aceleaşi ţesuturi şi aceleaşi structuri celulare, dar care pot produce milioane şi milioane de combinaţii, fiecare dintre acestea constituind adevărate exemple de forme elevate. Viaţa umană are aceleaşi rădăcini. Obiectele care inconjoară omul devin cu greu fetişe şi alegorii, având în fond o infimă valoare mistică şi eternă. Ele sunt mai degrabă celule şi ţesuturi, la fel de vii ca şi celulele şi ţesuturile, componente constructive ale vieţii umane. Ele nu pot fi tratate într-un mod diferit de celelalte unităţi ale biologiei, pentru că ar fi în pericol să devină nepotrivite sitemului, adică să devină inumane.”16 În cadrul întâlnirii anuale a “Sweedish Craft Associations” din 1935, Aalto susţine că viaţa şi contextul uman nu este nicidecum diferit de cel al naturii. Ca atare, cele două trebuie tratate în egală măsură - fiecare, cu particularităţile universului său..

Figura 12. Locuinţa Aalto de la Muuratsalo http://ppmj.tumblr.com/post/35638254899/experimental-house-in-muuratsalo-by-alvar-aalto – accesat noiembrie 2013

Corespondenţa între natură şi spaţiul construit se va afirma în Finlanda mai ales în anii `20, urmând să pună accent pe necesitatea armoniei dintre tehnologie şi viaţa socială, dintre fondul construit şi natură şi evitând spaţiile neutrale, abstracte, lipsite de viaţă. 16

Alvar Aalto, “Rationalism and Man”- lectură la întalnirea anuală a “Sweedish Crafts Associations”, 1935 - Traducere - Călin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 328.

18

Putem spune că cel mai bun exemplu al acestei tendinţe a fost Alvar Aalto, care a înglobat această formaţie într-o reflecţie pur finlandeza, adaptând-o materialelor de construcţie provenite din mediul natural şi întregind formele arhitecturale cu acesta. Încercând o sistematizare a elementelor de care s-a folosit sau asupra cărora el a acţionat, observăm un set de formule sau mai bine spus modalităţi prin care arhitectura sa devine un răspuns concret dat naturii, societăţii şi problemelor umane. Talentul său, structura sa intimă, formaţia sa şi moştenirile spaţiului în care a creat, au avut un rol determinant, care de fapt au generat acele formule, pe care utilizându-le, au dat naştere la ceea ce putem numi o arhitectură “bioclimatică”. Această formulă, destul de nouă, aplicată arhitecturii, defineşte de fapt intenţiile sale atât de naturale în ideea creerii confortului la nivelul individului şi societăţii pe care îi consideră a fi în simbioză cu mediul înconjurător. Trebuie remarcat că fiecare realizare a lui, indiferent de formulele utilizate cu multă elasticitate, fantezie şi responsabilitate, aparţine spaţiului, sitului respectiv, comunităţii căreia se adresează şi pentru care este concepută, refuzând orice fel de stereotipie sau mediocritate a actului de creaţie. “I have said before that nature herself is the best standardisation committee in the world, but in nature, standardisation is almost exclusively applied to the smallest possible unit, the cell. This results in millions of flexible combinations that never become schematic. It also results in unlimited riches and perpetual variation in organically growing forms. We must follow the same path in architectural standardisation, too”17 Cu toate că modernismul promova standardizarea şi producţia de masă aspirând la universalitate, în viziunea lui Aalto sunt acceptate şi utilizate neregularităţile ca făcând parte din natură şi ca generatoare de noi şi impactante mijloace de expresie artistică.

17 Louna Lahti, Alvar Aalto, TASCHEN, 2004, pag. 11 – Alvar Aalto - discurs din cadrul Conferinţei de Arhitectură din Oslo, 1938 – traducere: “Am pretins cândva”, spunea el, “că cel mai bun “comitet de standarddizare” este natura insăşi. Dar în natură, standardizarea intervine aproape exclusiv la nivelul celor mai mici unităţi, adică a celulelor. Aceasta are drept consecinţă milioane de combinaţii suple în care nu se poate descoperi nici un fel de formalism. De aici şi imensa bogăţie şi eterna diversitate a formelor care se dezvoltă în mod organic. Acesta este drumul pe care trebuie să-l ia standardizarea arhitecturală.”

19

3.2. CONTINUITATE SPAŢIALA. RELAŢIA INTERIOR - EXTERIOR De cele mai multe ori când se analizează opera unui arhitect, se observă că fiecăruia îi este proprie o imagine caracteristică, rezultat al tehnicii sale de a schiţa şi care rezuma de fapt întreaga sa operă. În cazul lui Aalto, această imagine este “locul”. Aalto pune accentul pe contrastul vizual, având grija ca acesta să treacă ţi asupra spectatorului, astfel încât acesta să devină sensibil la aspectul mediului ambiant, sensibilitate care, până atunci rămăsese în mare parte în subconştient. “În trecut artiştii apelau la procedee care transfigurau distorsiunile şi schimbările optice. De aceea este adevarat când se spune că artiştii ne fac să vedem lumea altfel, oferindu-ne un nou limbaj convenţional. Legat de aceasta, Aalto a fost apreciat în mod particular, pentru că limbajul arhitectural pe care l-a elaborat a fost foarte bogat. El a folosit o gama foarte largă de mijloace expresive, în timp ce, cea mai mare parte a arhitecturii recente era simplistă, nefiind bazată decât pe un mod de comunicare.”18 Bogata subtilitate a lui Aalto este rezultatul unei profunde semnificaţii, unde o parte a arhitecturii se uneşte cu o alta. Acest aspect se observă în utilizarea profilului ondulat, care contrastează cu două suprafeţe: aceasta este sala de conferinte de la biblioteca Viipuri. Elementele vizuale se completează unul pe celalalt – peretele alb face ca tavaul să pară mai sumbru, dar şi elementele funcţionale urmează aceeaşi regulă: spre exemplu, raţiunile acustice,

care

au

determinat

principiul suprafetelor ondulate, au fost evidenţiate prin tehnica de asamblare a scandurilor paralele din lemn şi prin necesitatea de a defini mult mai clar spaţiul respectiv. Modificarea subtilă a spaţiului, depinde în acest caz de o reliefare, evidenţiere a unor detalii, dar ea poate să funcţioneze la fel de bine şi Figura 13 Wolfsburg Cultural Center – interior http://www.aalto-wolfsburg.com/content.php? id=kulturhaus&PHPSESSID=89bc0291624284ffab9e1062305886 9e - accesat noiembrie 2013

prin opoziţie, aşa cum demonstrează exemplul cultural din Wolfsburg (figura 13).

18 Traducere - Călin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 332

20

De exemplu, la intrarea principală a acestei clădiri se găseşte un spaţiu relativ sumbru, cu o înălţime mică, care conţine o abundenţă de texturi şi suprafeţe discordanţe. Spaţiul se

Figura 14 Wolfsburg Cultural Center –accesul principal http://www.archdaily.com/322809/ - accesat noiembrie 2013 restrange şi vibrează, stâlpii incomodează libera mişcare, dar toate aceste forte negative funcţionează prin intermediul antitezei, ca tip de indicaţie pozitivă la mişcare. Rolul holului de la intrare este de a funcţiona ca un loc de primire, dar în acelaşi timp, de a menţine oamenii în mişcare.(figura 14.)

21

3.3. MATERIALE, TEXTURI Esenţiale în viaţa şi gândirea poporului finlandez elementele naturii se regăsesc în întreaga evoluţie a creaţiei sale, caracterizată printr-o punere în valoare a materialelor oferite de mediul înconjurător, transformat dar şi păstrat prin intervenţia umană. Pentru el detaliile, fie că aparţineau construcţiei în sine sau mediului exterior amenajat, fie că se refereau la mobile din lemn laminat, lampi sau vaze, reprezentau o apropiere intuitivă, indirectă şi critică a designului, ceea ce facilita realizarea unui mediu ambiant mai sensibil şi mai flexibil decât a celui obtinut în mod obişnuit printr-o logică lineară. Astfel, în anul 1946 cu ocazia unei expozitii a mobilierului sau la Zurich, el scria:

Figura 15. Biblioteca Viipuri – perspectivă exterioară http://anavedobomgosto.blogspot.ro/2012/03/viipuri-vyborg-library.html – accesat noiembrie 2013

“Pentru atingerea scopurilor practice şi a formelor estetice valabile în raport cu arhitectura, nu poţi pleca întotdeauna de la un punct de vedere raţional şi tehnic. Imaginaţia umană trebuie să aibă un câmp liber pentru ca să se dezvolte. Acesta a fost în general cazul experientelor mele cu lemnul. Formele vesele, fară nici o funcţie practică, m-au condus în unele cazuri la o forma practică, dar numai după mulţi ani. Prima tentativă de construcţie a unei forme organice, plecând de la volumetrii din lemn, fără utilizarea tehnicilor de tăiere, ma condus mai târziu, aproape după zece ani, la soluţiile triangulate, care ţineau cont de orientarea fibrelor de lemn [...]”19 19 Traducere - Călin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 344

22

Figura 16. Biblioteca Viipuri - perspectivă interioară http://ratetheworldaroundyou.blogspot.ro/2011/06/viipuri-library-alvar-alto.html – accesat noiembrie 2013

Arhitectura sa este o arhitectură concepută să pornească de la crearea spaţiilor interioare şi ale cărei volumetrii sunt rezultatul acestei metode. Fie că este vorba de ziduri de cărămidă, şarpante de lemn, acoperişuri de aramă, întotdeauna se remarcă acea subtilitate de punere în operă a materialului, în alegerea culorilor şi în raporturile obiectului creat cu natura. Aceasta abordare este prezentă chiar de la începutul carierei sale, în detaliul bibliotecii de la Viipuri (figura 15 şi 16) şi în Sanatoriul de la Paimio (figura 17), considerate capodopere ale vremii.

Figura 17. Sanatoriul de la Paimio – perspectivă aeriană, plan de situaţie http://www.archiprix.org/2013/index.php?project=2544 – accesat noiembrie 2013 23

4. DE LA TEORIE LA PRACTICĂ Având în vedere principiile lui Aalto din cadrul regionalismului critic prezentate în capitolul precedent, dar în acelaşi timp ţinând cont şi de tematica proiectului de diploma şi încercarea mea de a corela aceste două tematici, capitolul de faţă doreşte să facă o scurtă analiză a unor proiecte de referinţă.

4.1. AMENAJAREA CENTRULUI ISTORIC DIN HELSINKI Pentru a putea urmări şi înţelege intervenţia lui Alvar Aalto într-un oraş-capitală, în acest caz capitala Finlandei - Helsinki, este necesară cunoaşterea unui scurt istoric, istoric ce a fost prezentat mai în amănunt în capitolele anterioare. Helsinki este situat pe o limba de pământ abruptă şi, lucru rar întâlnit pentru o capitală, oraşul se deschide generos către mare – mai exact către Golful Finlandei – Marea Baltică. Aceasta imensă “peninsulă” cu o vastă panoramă prezintă condiţiile propice unei amenajări la scară mare, unde silueta oraşului se degajă mult mai favorabil decât în cazul unui cartier grupat în jurul unei pieţe închise. Helsinki posedă de asemenea un dublu aspect, în care partea orientală şi partea occidentală sunt distincte, nu numai la nivelul traficului, ci şi la nivelul fizionomiei sale. De o parte cartierele Toolo şi centrul urban, iar de cealaltă parte, cartierul Kallio. Această împărţire poate fi corectată în idea creerii unei mai mari unităţi. De asemenea trebuie remarcat ca epuizând, în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, terenurile din sudul peninsulei Helsinginnieni, oraşul a fost nevoit să se extindă către zona nordică. Zona de nord-est presupunea traversarea a ceea ce ramăsese din Golful Toolo, dar spre deosebire de terenurile din vestul golfului, era mai aproape de centrul istoric. Cu toate acestea, după plasarea staţiei centrale de cale ferată, discuţiile se concentreaza asupra teritoriului aflat în lungul vechiului drum spre Espoo20, care devine principalul acces în oraş. Teritoriul, practic liber de construcţii în jurul anului 1900, avea însă să ridice o serie de probleme dificile legate de prezenţa centrului feroviar, de vecinatatea cu lacul Toolo şi unele elemente mai vechi de program, precum parcul central. Programul urbanistic propus pentru zona respectivă va suferi modificări succesive de-a lungul celor peste şapte decenii de când a fost abordat pentru prima oară de proiectanţi. Primul proiect de amenajare a centrului istoric de către Aalto, a fost realizat în anul 20 Espoo este al doilea cel mai mare oraş din Finlanda cu o populaţie de peste 220 000 de locuitori.

24

1959, al doilea în 1964 iar al treilea în 1971. Majoritatea proiectelor anterioare prevăzuseră amenajarea cartierelor situate între gară şi golful Toolo. (figura 15)

Figura 18. Planul sinoptic indicând suprafeţele, căile pietonale, centrul de loisir, sport plajă, edificii publice. Centrul celui de-al doilea proiect Călin Irimescu , “Lectia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 239.

Principalele nuclee ale primului proiect, erau reprezentate de piaţa centrală, parcul Hasperia cu edificiile sale publice de pe malul lacului Toolo, care constituiau craterul central şi a căror amenajare trebuia întreprinsă, regiunea Kampi în sudul acestui “crater”, ce trebuia să continue şi să termine centrul urban în formare. În urma propunerilor autorităţilor, a fost cuprinsă în studiu şi regiunea Pasila, în ideea creerii unui nou centru civic. De fapt, compoziţia acestui crater, adevăratul centru al capitalei este foarte simplă, organizandu-se după un triunghi delimitat de două artere şi o faleză. Această zonă este parţial ocupată de gara de mărfuri, mascată de Vapaudenkatu21, dar care se va elibera odată cu transferarea acestei gări în zona de nord. Actuala gară de calatori va rămâne intactă. 21 stradă din centrul istoric al capitalei

25

În afara aspectelor funcţionale, Aalto abordează şi alte probleme capitale, cum ar fi caracterul reprezentativ al ansamblului, punerea în valoare a acestuia, relaţia cu zonele învecinate, cu restul oraşului. Noua autostradă, cea mai importantă a ţării, penetrează centrul oraşului, trecând pe deasupra căilor ferate, la o inaltime suficientă pentru a oferi o perspectivă de ansamblu asupra întregului oraş. Datorită tipului de penetrare a noii cai de comunicare, regiunea Kalio nu se află separată de celelalte cartiere ale oraşului, şi deci, alături de cartierul Toolo, alcătuiau nucleul central urban propriu-zis. Nivelul căii principale de acces este de aşa natură, încât parcul Kaisaniemi şi grădinile situate în partea de nord a acestuia, dezvăluie o panoramă cu adevarat spectaculoasă. Edificiile publice bordează parcul Hasperia, surplombând parţial lacul şi formând astfel un ansamblu, împreună cu verdeaţa şi oglinzile de apă. Faţadele celor mai multe dintre aceste edificii se vor orienta către mare şi către parcul existent. Ceea ce parea foarte important era faptul că aceste edificii, în urma noilor condiţii de viaţă, accesibile tuturor, întreţineau spiritul civic al locuitorilor. Malul lacului Toolo va rămâne aproape intact. Oglinda acestuia contribuie substantâţial la potenţarea expresivităţii imaginii urbane, atât dinspre Vapaundenkatu, cât şi din parcul Hasperia, spre terasele comerciale şi zona Kampi. Acest rezultat nu ar fi putut fi atins dacă aceste edificii ar fi fost aliniate de-a lungul bulevardului Mannerheim, ceea ce ar fi afectat o parte a parcului. Soluţia noii dispuneri, din contră, permite extinderea parcului şi oferirea unui spaţiu mai mare rezervat pietonilor. Toate clădirile sunt astfel concepute încât permit extinderea lor la maximum. În lungul malului, porticele amplasate sub construcţii formează o promenadă pietonală continua, iar printre ele se zăreşte lacul. Aalto a distanţat dotările în lungul malului, plasându-le parţial peste oglinda apei. Drept urmare, a redus suprafaţa clădită din parc, dublând aleea de acces pietonal cu un traseu ce trece pe sub cladiri şi peste nivelul apei. De altfel, una din calitatile esenţiale ale compoziţiei lui Aalto constă în modul în care a reuşit să integreze clădirile, spaţiile plantate, oglinda de apă, reuşind să creeze un spaţiu integrat. Vechea cale de acces, bulevardul Mannerheim, va rămâne ca arteră principală a cartierului central. Intre această arteră şi autostradă va exista o ultimă zonă, de formă triunghiulară, care va lăsa un spaţiu suficient pentru crearea unei esplanade cu trei etaje.

26

Vechiul centru comercial, care se situează în jurul unei raze de 400 de metri, va fi rezervat pietonilor. În general când vorbim de un oraş, distingem doua aspecte: imaginea urbană şi valoarea peisajului urban. Primul este rezultatul trasăturilor clasice ale urbanismului, iar al doilea este o tentativă, mult apreciată în secolul trecut, de salvgardare a naturii, ceea ce nu a adus întotdeauna efectul scontat, ca în cazul amenajării parcului Hasperia. Totuşi, în ciuda tuturor acestor soluţii ingenioase pe care Aalto le-a conceput, proiectul a ridicat numeroase discuţii, reproşul principal fiind că prezenţa dotărilor pe malul lacului Toolo va determina traversări frecvente şi masive dinspre Mannerheimintie, ceea ce va conduce în final la degradarea parcului. Aalto reia studiul şi publică în anul 1972 o variantă ameliorată a “craterului central” înscris în aceeaşi suprafaţă de circa 120 ha. (din care 35 ha, reprezentand lacul Toolo) (figura 19)

Figura 19: Centrul celui de-al treilea proiect (1971-1973) Călin Irimescu , “Lectia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 240 De altfel, în anul 1971 fusese desemnat un comitet de studiu sub presedenţia primarului oraşului Helsinki, M.Tevvo Aura, pentru elaborarea celui de-al treilea proiect, în comum acord cu acest comitet. Concepţia primului proiect a fost menţinută: partea finala'ă a stra'ăzii către centru este paralelă cu calea ferată; marile garaje, dispuse sub forma de eventai, sub terasele ce se întind până la malul lacului Toolo; pe mal, sala de concerte şi amplasamentele pentru edificii.

27

Modificările de bază privesc dispunerea dotărilor din parcul Hasperia şi legătura acestuia cu complexul sportiv olimpic. În vecinatatea traseelor comerciale rămâne doar o mare sala de congrese, care îşi găseşte drept pandant ansamblul operei, aflat în nordul lacului şi legat de ansamblul expoziţional şi stadionul olimpic. De asemenea retuşează conturul oglinzii de apă care, în starea ei actuală, mimează într-un cadru nepotrivit imaginea sălbaticelor lacuri finice. Astfel corectat, proiectul a fost însuşit în anul 1975 dându-se în folosinţă prima piesă, sala de congrese Finlandia, cunoscută şi sub numele de Finlandia Hall.

28

4.2. FINLANDIA HALL

Figura 20. Finlandia Hall http://blonde-gypsy.com/2013/07/15/6-things-you-shouldnt-miss-but-might-in-helsinki-finland/ - accesat noiembrie 2013

“The eastern main facade opens up to Toolo Bay. The actual entrance is located on the first storey of the side facing the park, It leads into the entrance hall, in which the cloakroom and various service rooms are located.”22(figura 20) Palatul Finlandia a fost construit în două etape: partea principala cu sălile de concert, au fost construite în anul 1971, iar sălile pentru congrese în anul 1975. Executat într-o manieră relativ autonomă, acest ultim corp de clădire prelungeşte către lac volumetria edificiului, punând în valoare linearitatea şi dimensiunile sale. Aripa care se intoarce către Mannerheimintie23 este legata de corpul principal printr-o volumetrie transparentă. Vitrată în întregime la partea superioara, ea se ondulează la nivelul arborilor din parc – asemenea pergolelor lui Frank Lloyd Wright – Casa de la Cascada. Proiectului din anul 1962 i-au fost aduse putine modificări, acest proiect fiind fară indoiala, cel mai cunoscut proiect al lui Aalto. Doar volumetria exterioara a suferit un proces de ameliorare, de rafinare. 22 Louna Lahti, Alvar Aalto, TASCHEN, 2004, pag. 91 “Fatada estica se deschide spre lacul Toolo. Accesul principal se afla la primul nivel al fatadei dinspre parc, ce conduce spre foayer unde se afla garderoba şi diversele anexe de serviciu.” 23 Mannerheimintie – denumită după liderul militar Carl Gustav Emil Mannerheim, este cea mai faimoasă stradă din Helsinki; porneşte din centrul oraşului şi se extinde spre zona de nord a capitalei.

29

Figura 21. Interiorul sălii de spectacole http://copenhagen2009.wordpress.com/2009/07/18/finland/finlandia-hall-004/ - accesat noiembrie 2013

Spaţiul cel mai important şi cel mai interesant al edificiului, care în ansamblul său este de un incomparabil rafinament, este marea sală de 1700 de locuri, ce ocupă in intregime ultimul nivel. “Aalto varied a few main ideas of his opera house in Essen for the the Finlandia Hall. This helped him get over the delay of the German project. […] two solutions could be avoided that had proved to be problematic for the Finlandia Hall: the use of the brittle Carrara marble for the facades [...]”24 Se observă folosirea aceluiaşi tip de finisaj în cazul palatului Finlandia dar şi în cazul operei din Essen (figura 22) – şi anume marmura de Carrara; problema era însă durabilitatea acesteia în condiţiile destul de aspre ale climatului finlandez – în decursul anilor plăcile de marmură groase de 3 cm începuseră să se curbeze. Înlocuirea lor cu placi de granit a fost una din soluţiile adoptate de Aalto împreună cu Biroul Naţional de Antichităţi, însă în final s-a hotărât înlocuirea plăcilor cu acelaşi tip de marmură cu amendamentul ca acestea să fie de o grosimie considerabil mai mare faţă de cele vechi. 24 Louna Lahti, Alvar Aalto, TASCHEN, 2004, pag. 91 Aalto a preluat câteva idei principale ale operei din Essen pentru Palatul Finlandia. Acest lucru l-a ajutat să depăşească decalarea proiectului german. […] doua idei ar fi putut fi evitate, idei ce s-au dovedit a fi problematice în cazul Palatului Finlandiei, şi anume: folosirea marmurei de Carrara [...]

30

Figura 22. Clădirea operei din Essen, Germania http://www.eurolines.at/en/travel/destination/essen – accesat noiembrie 2013

“[...]Palatul Finlandia este primul edificiu public al noului centru al oraşului Helsinki. Nu ne este la îndemâna să ne imaginăm importanţa lui, pentru că ne lipseşte încă partea care va forma anturajul acestui edificiu. […] […] palatul este destinat să formeze o parte integrantă, foarte importantă a viitorului centru. [...] Palatul Finlandia este situat într-un parc ai cărui copaci au fost protejaţi cu mare grije. Oraşele au nevoie de verdeaţă, chiar şi în centrul lor. Plecând de la aceasta, este importantă existenţa apei şi a mişcărilor terenurilor. La Helsinki, acestea sunt date de roca naturală. [...]”25 Din însăşi afirmaţiile lui Aalto, se pot deduce intenţiile sale în legătura cu concepţia acestui complex şi anume, realizarea unei arhitecturi de o factură proprie unei capitale, integrarea în sit în aşa fel încât construcţiile, spaţiile libere, vegetaţia şi celelalte elemente de mediu să se compună astfel încât să formeze o compoziţie integrată.

25 Alvar Aalto - Traducere – Calin Irimescu în lucrarea sa “Lectia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 266-267.

31

4.3. BIBLIOTECA VIIPURI, RUSIA “Atunci când trebuie să rezolv o problemă de arhitectură mă gasesc în primul rând şi fara excepţie, arestat de ideea realizării ei – este vorba de “curaj orb” [...] Mă aşez şi încep să desenez ceva, orice, din instinct. Şi deodată, din ideea aceea primară, originară, începe să se nască un punct de plecare, care adună acele elemente atât de diferite, contradictorii şi pe care le pune în armonie. Desenând biblioteca oraşului Viipuri […] am petrecut lungi momente făcând desene de copii, reprezentând un munte imaginar, cu versanţi multiformi, surplombe, totul iluminat de o structură celeste cu multi sori. În sine, aceste desene nu aveau nimic de a face cu arhitectura. Dar, din aceste desene copilareşti, se naştea o combinaţie de planuri şi secţiuni care a devenit ideea fundamentala a bibliotecii şi pe care, cu greutate am descifrat-o ulterior. Aceasta idee fundamentală constă în a grupa sălile de lectura cu cele de împrumut, pe planuri diferite, ca versanţii unui munte, împrejurul unui control central situat în inima clădirii. Iar deasupra, sistemul de sori – lucarna rotundă şi conică a sistemului de iluminare”.26 Actul creaţiei în viziunea lui Aalto în cazul bibliotecii de la Viipuri s-a dovedit în primă instanta “copleşitor”, urmând a fi concretizat printr-o serie de schiţe, schiţe care, la prima vedere nu puteau fi asociate cu nici un cocept arhitectural, însă aceastea s-au dovedit a fi baza fundamentală a întregii soluţii. La biblioteca din Viipuri, principiul de organizare topologica a spaţiului va suporta o interpretare autentic “organică”, calitate vizibilă mai ales în plafonul ondulat din lemn al sălii de conferinţe. Materialul şi forma au aici un caracter specific finlandez, şi nu este întâmplător faptul că Giedion27 a văzut aici începutul noului regionalism. Biblioteca avea mai multe săli de lectură în amfiteatru, o sală de conferinăe, o bibliotecă pentru copii, o sala de periodice şi birouri. Subsolul, în întregime, era destinat unui magazin de desfacere a carţilor.

26 Alvar Aalto - “L`oeuf du poisson et le saumon”- “Domus”- 1948 - Traducere – Calin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto”, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 284. 27 Sigfried Giedion (Praga, 14 aprilie 1888 – 10 aprilie 1968 Zürich) – istoric, critic de arhitectură.

32

Figura 23. Biblioteca Viipuri – Plan Pater http://cerebralboinkfest.blogspot.ro/2011/04/library-by-any-other-name.html – accesat noiembrie 2013

Intrarea principală se afla la nord, cea a bibliotecii pentru copii, la sud, aproape de locurile de joacă ale acestora. În partea estică a bibliotecii se afla intrarea pentru sala de periodice.

Figura 24. Macheta – secţiune transversală http://vitoriomarco.blogspot.ro/2012/11/models-of-jacobs-house-frank-lloyd.html – accesat noiembrie 2013 33

În axa planului parter se afla intrarea principală, situată sub depozitul de carţi şi sălile de lectură. Supravegherea, aflată pe o platformă de pe care totul se putea vedea; expedierea de asemenea se afla tot pe aceasta axă dar la un etaj şi jumatate deasupra. (figura 23) Izolând biblioteca din punct de vedere fonic, pereţii care conţin şi instalaţiile de ventilaţie, au fost concepuţi având grosimea de 75cm. Ventilaţia oferea aer curat, filtrat şi temperat. Încălzirea spaţiilor se realiza prin radiaţie, prin intermediul plafoanelor, care adăposteau instalaţiile necesare. Una din cele mai importante probleme a fost rezolvarea iluminatului. Lumina naturală pătrundea prin lanternouri conice, cu un diametru de aproximativ doi metri. Discurile orizontale de sticlă aveau calitaţi ce evitau eventualele fisuri ce puteau surveni în urma climatului geros al Finlandei. Razele de soare nu pătrundeau direct în sală, ele erau reflectate de suprafeţele conice ale lanternourilor, drept pentru care nu a fost necesară utilizarea sticlei opace. Această lumină difuză este în mod particular agreabilă pentru cititori, care astfel pot ocupa orice loc în sală, evitându-se în acest mod inconvenientul de a avea umbră sau reflexii. Iluminatul artificial a fost conceput prin analogie cu cel natural.

Figura 25. Biblioteca Viipuri – interior - sala de lectură http://www.alvaraalto.fi/viipuri/building.htm – accesat noiembrie 2013 34

Rafturile bibliotecii erau instalate pe două nivele, putând fi percepute şi astfel supravegheate cu uşurinţă de pe platforma de supraveghere. Lanternourile iluminau rafturile cu cărţi, fără ca acestea să fie umbrite chiar în cazul în care cineva se afla in dreptul rafturilor, în faţa cărţilor. (figura 25, 26)

Figura 26. Lanternourile salii de lectura http://www.alvaraalto.fi/viipuri/building.htm – accesat noiembrie 2013

Ceea ce lumina înseamnă pentru o bibliotecă, rezolvarea acustică înseamnă pentru sala de conferinţe. Această sală era folosită atât în timpul conferinţelor cât şi în serile când aveau loc discuţii, drept pentru care rezolvarea acustică a fost studiată în aşa fel încât să răspundă atât cerinţelor impuse în cazul unui orator cât şi în cazul unui auditor. Plafonul ondulat al sălii, construit din baghete subţiri de lemn, era conceput astfel încât undele de sunet să fie răspândite uniform. Practic, fiecare punct din sala era “viu” din punct de vedere acustic.

35

Figura 27. Interior – Biblioteca Viipuri http://www.alvaraalto.fi/viipuri/building.htm – accesat noiembrie 2013

Bogata subtilitate a lui Aalto este rezultatul unei polivalenţe de semnificaţii, unde o parte a arhitecturii se reuneşte cu o alta, modificând-o astfel. Acest aspect de polivaneţă se observă, in ceea e este poate, prima utilizare de catre Aalto a profilului ondulat, care contrastează cu două suprafeţe: aceasta este sala de conferinţe de la Viipuri. Nu numai că elementele vizuale se modifică unul intr-altul, peretele alb face ca tavanul să pară mai sumbru, dar şi elementele funcţionale urmează aceeaşi regulă. (figura 27)

36

4.4. PRIMĂRIA DIN SAYNATSALO Complexul primăriei, rezultat al unui concurs de arhitectură, nu are mai mult de 800mp. În afară de birourile municipale şi sala consiliului ea conţine biblioteca municipală, locuinţe la pater, câteva magazine – dispuse în aşa fel incât ele pot fi incorporate în primarie în cazul în care aceasta se extinde, fiind construite in jurul unei curţi centrale. Aşa cum remarca Kenneth Frampton: “...baza conceptuală a primăriei de la Saynatsalo […] constă în diviziunea ei în două părţi, grupate în jurul unui atrium. Aceste elemente care iau forma de “L” sau de bazin in cazul Vilei Mairea, devin la Saynatsalo o clădire administrativă în formă de “U” şi o clădire separată pentru bibliotecă, cele două forme inchizând o curte ridicată deasupra nivelului străzii.”28

Figura 28. Plan de situaţie http://www.coffeewithanarchitect.com/2011/04/11/architecture-week-day-2saynatsalo-town-hall/ - accesat noiembrie 2013

28 Traducere – Călin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto”, UNIVERSITATEA DE ARHITECTURĂ ŞI URBANISM “ION MINCU”, Bucureşti, 1999, pag. 281.

37

Figura 29. Plan pater. Louna Lahti – Alvar Aalto, TASCHEN, 2004. pag. 55

Terasamentele morenelor au fost folosite pentru a se crea o platformă în centru, unde se află o curte interioară supraînălţată în raport cu strada, iar scările şi terasele leaga aceasta curte cu aripile situate la nivelul inferior. Astfel, clădirea se află departe de zgomot şi separată de nivelul magazinelor. Este de remarcat, că şi în cazul bibliotecii de la Viipuri, maniera după care o parte a clădirii o modifică pe celaltă prin antiteză, determinând o reacţie la o serie de semne vizuale. Dar, asa cum remarca Charles Jenks29, “[...]una din dimensiunile comunicaţiei arhitecturale – al cărei adept este Aalto – nu exista în nimic altceva, decât într-o serie de semnale alternante, “rugos” versus “fin”, “întunecat” versus “luminos” şi aşa mai departe”.30

29 Charles Alexander Jencks (nascut la 21 iunie 1939) - critic de arhitectura, teoretician. 30 Traducere – Călin Irimescu în lucrarea sa “Lecţia lui Alvar Aalto” - Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999, pag. 282.

38

Figura 30. Primăria din Saynatsalo (faţada principală) http://usfarcdstudio2spr2011.blogspot.ro/2011/02/precedent-aalto-saynatsalo-town-hall.html – accesat noiembrie 2013

Atât interiorul cât şi faţadele clădirii sunt finisate cu ajutorul cărămizii aparente – impactul asupra naturii fiind unul aproape neglijabil. Apropierea vizuală a planului în care se află primăria este realizat prin intermediul “ecranului” de arbori. (figura 30) “[...] The main route leading to the second - floor council chamber is ultimately orchestrated in terms which are as much tactile as they are visual. Not only is the principal access stair lined in raked brickwork, but the treads and risers are also finished in brick. [...] This chamber asserts its honorific status through sound, smell and texture [...] From this example it is clear that the liberative importance of the tactile resides in the fact that it can only be decoded in terms of experience itself: it cannot be reduced to mere information, to representation [...]”31 (figura 32)

31 Kenneth Frampton – Towards a Critical Regionalism - Six points of architecture and resistance - “The Visual versus the Tactile”- pag. 29. - traducere : “[…] Principalul traseu ce conduce la al doilea nivel – etajul salii de consiliu, este “orchestrat” de elemente atat tactile cat si vizuale. Nu doar spatiul scarii este tratat in caramida rosie, cat si treptele si contratreptele acesteia. [...] Sala de consiliu isi “impune” acest statut onorific prin sunet, miros si textura. […] Din acest exemplu, este clara importanta tactilitatii, concept ce poate fi decodat doar in termenii experientei in sine: ea nu poate fi redusa la o simpla informatie, la o reprezentare […]”

39

Figura 32. Detaliu interior – structura sarpantei http://www.birogasperic.com/scrapbook/alvaraalto/attachment/alvar-aalto-town-hall-ceiling – accesat noiembrie 2013 Figura 31. Scara interioara – accesul catre etajul salii de consiliu http://www.panoramio.com/photo/194449 1?tag=Aalto – accesat noiembrie 2013

Tavanul lăsa să se vadă întreaga structură de rezistenţă a acoperişului, în care principalele piese sunt aranjate în aşa fel încât fermele triangulate suportă de asemenea şi structura secundară a acoperişului. (figura 31) Exemplul de faţă întăreşte şi mai mult conceptul lui Aalto faţă de natură – alegerea materialelor tradiţionale precum cărămida şi lemnul aduc în primă instanţă un omagiu şi un respect deosebit faţă de aceasta, dar şi o oarecare sobrietate demnă funcţiunii alese.

40

5.

CONCLUZII

Considerat alături de Le Corbusier, Walter Gropius și Mies van der Rohe ca unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai modernismului, Alvar Aalto, a dominat arhitectura finlandeză pentru aproape jumatate de secol, până la moartea sa în anul 1976. Operele sale cu greu se pot pune într-o relaţie comparativă cu lucrările altor mari arhitecţi internaţionali. Modalitatea sa de a folosi formele tradiţionale într-o manieră pur originală a condus la dezvoltarea limbajului arhitectural dar şi a transformării acestuia. Cariera lui Aalto se divide intre infulențe datorate clasicismului nordic, modernismului internațional și a unui stil personal care l-a consacrat - un modernism sintetic si idiosincratic, umanist și organic. Preluând de la moderism standardizarea considerată ca un element definitoriu Aalto o transpune la nivelul particularităților omului și mediului înconjuător considerând-o ca pe o standardizare flexibilă asupra căreia insista să fie proiectată și edificată în concordanță cu factorii climatici și topografici ai zonei și cu nevoile viitorilor utilizatori.32 Influenţele exterioare din afara spaţiului finlandez tradiţional, l-au influenţat, sau mai bine spus l-au ajutat să-şi formeze propriul stil total personal. De exemplu, putem spune că Aalto a reuşit să ducă mai departe curentul naţional romantic sub propria-i interpretare a arhitecturii moderne. Intenţia sa a fost cea de umanizare a spaţiului şi a formei, metodele sale au fost cele de înglobare a tehnologiilor şi a standardizării procesului de creaţie, înţeles atât din punct de vedere istoric cât şi prin prisma abordării designului într-o manieră personală. Influența lui Aalto în arhitectura finlandeză a anilor '60 s-a manifestat mai cu seamă prin interpretarea și nu prin preluarea prin imitație a ideilor sale, astfel încât metodele de abordare ale succesorilor săi au rămas semnificativ diferite și acesștia nu au format niciodată o grupare compactă, solidă. Opera mai multor arhitecți importanți din Finlanda: Reima Pietila, Timo Penttila, Juha Leiviska, Juhani Pallasmaa, Markku Komonen sau

Timo sI Tuomo Suomalainen este

considerată ca o continuare a modalităților de abordare a raportului dintre intervenție și mediu specifice lui Aalto. De exemplu planul urbanistic al lui Reima Pietila din 1960 este și astăzi interpretat ca o dezvoltare a conceptului de "oraș pădure" al lui Aalto, concentrând clădirile în fâșii înguste și relativ dense care urmăresc topografia locală. Teatrul din Helsinki proiectat în 1960-67 de către Timo Penttila este amplasat într-o zonă 32 Sarah Williams Goldhagen - "Ultraviolet: Alvar Aalto’s : Embodied Rationalism" - Harvard Design Magazine - Fall 2007 / Winter 2008

41

stâncoasă situată între Golful Elaintarhanlahti și blocurile de locuințe din Kallio proiectul reușind să păstreze aspectul parcului înconjurător prin înglobarea scenei și facilităților legate de producție în panta naturală și prin dezvoltarea teraselor ținând cont cu exactitate de curbele de nivel.33 În plan internaţional mulţi arhitecţi au studiat şi înţeles lucrările lui Aalto integrând în propria operă conceptele sale. Rafael Moneo, Alvaro Siza şi Herzog & de Meuron constituie câteva exemple. "What Aalto's work offers to architects today is a contemporaneus shelter that requites the search for comfort and roots not in a relentless rationalist corset, devoid of physical response and full of compensatory kitsch, but in a discreet environment, in which details and overall spatial and formal gestures are matched to extend from the immediate experience of the hand and foot to the most distant visually understandable component. "34 Cuprinzând o tematică de o mare diversitate, fapt evidenţiat în întreaga sa opera, arhitectura lui Alvar Aalto înseamnă un mod diferit de a gandi spaţiul şi raportul uman cu acesta. Având în vedere elementele clasice precum raportul spaţiu interior - exterior, raportul fond construit – amenajări exterioare, raportul plin - gol, materiale, texturi, culoare si lumină, permanentul dialog dintre natură şi arhitectură, Alvar Alto reinventează modul de a plasa o construcţie în spaţiu şi de o situa în conştiinţa umană. Demersul elaborării acestei lucrări, iniţial pornit dintr-o simplă curiozitate – atracţia faţa de necunoscut, s-a dovedit a fi mai mult decât oportun; am reuşit să inteleg prin perspectiva operelor sale ce înseamnă cu adevărat impactul arhitecturii asupra cadrului natural, asupra ţesutului urban, dar şi, poate cel mai important, impactul asupra trăirilor umane.

33 Kristo Vesikansa - "Aalto ́s Finnish followers and [s ́s Finnish followers and Finnish ́s Finnish followers and followers ́s Finnish followers and and ́s Finnish followers and the ́s Finnish followers and natural ́s Finnish followers and form"- pag. 3 http://www.alvaraaltoresearch.fi/files/2013/6032/9493/AAM_RN_Vesikansa.pdf - accesat noiembrie 2013 34 Wilfried Wang - "The Contemporary Relevance of the Work of Alvar Aalto" http://www.alvaraalto.fi/ptah/issue/9912/wang.htm- accesat noiembrie 2013 "Ceea ce oferă opera lui Aalto arhitecţilor de astăzi reprezintă un adăpost contemporan care necesită căutarea confortului şi rădăcinilor nu într-un corset raţionalist implacabil lipsit de reacţie fizică şi plin de kitsch compensatoriu ci într-un mediu discret, în care detaliile şi gesturile globale şi formale sunt împletite să extindă experienţa de la cea imediată a mâinii şi piciorului la cea mai îndepărtată componentă inteligibilă"

42

6. •

BIBLIOGRAFIE

Canizaro B. Vincent, "Architectural Regionalism – Collected Writings on Place, Identity, Modernity and Tradition", Princeton Architectural Press, 2007

•

Derer Peter, "Capitalele Scandinaviei", Vol. 1-2, Editura Tehnică, 1977, Bucureşti

•

Frampton Kenneth, "Towards a Critical Regionalism: Six Points of Architecture and Resistance", Foster, H. (ed). Postmodern Culture. London; Pluto Press, 1983

•

Frampton Kenneth, „Modern arechitecture. A critical history”, London, Ed. Thames and Hudson, 1992

•

Irimescu Călin, "Lecţia lui Alvar Aalto", Universitatea de Arhitectură şi urbanism “Ion Mincu”, Bucureşti, 1999

•

Jenks Charles, "Movement modernes en architecture", Pierre Mardaga, 1973

•

Louna Lahti, "Alvar Aalto", Taschen, 2004

•

Williams Sarah, Ultraviolet: Alvar Aalto’s : Embodied Rationalism, Harvard Design Magazine, Fall 2007 / Winter 2008

WEBOGRAFIE

•

http://anavedobomgosto.blogspot.ro/2012/03/viipuri-vyborg-library.html

•

http://copenhagen2009.wordpress.com/2009/07/18/finland/finlandia-hall-004/

•

http://ppmj.tumblr.com/post/35638254899/experimental-house-in-muuratsalo-byalvar-aalto

•

http://taloforum.fi/viewtopic.php?f=8&t=299&start=15

•

http://www.aalto-wolfsburg.com/content.php? id=kulturhaus&PHPSESSID=89bc0291624284ffab9e10623058869e

•

http://www.alvaraalto.fi/ptah/issue/9912/wang.htm

•

http://www.alvaraalto.fi/viipuri/building.htm

•

http://www.alvaraaltoresearch.fi/files/2013/6032/9493/AAM_RN_Vesikansa.pdf

•

http://www.archdaily.com/322809/

•

http://www.arcspace.com/bookcase/below-ground-level/

43