Akedia, fața duhovnicească a deprimării. Cauze și remedii [PDF]

Zitiervorschau

cauze şi remedii

3

Akedia, faţa duhovnicească a deprimării Cauze şi remedii

Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas

Tipărită cu binecuvântarea Preasfinţituiui Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

ALE

S Editura Cartea Ortodoxă Bucureşti

BCUIasi

Ce este akedia

Păcatul akediei are la obârşie faptul că ne pre­ ocupăm prea m ult de noi înşine, de frământări­ le noastre, de insuccesele noastre, iar ca rezultat se stinge dragostea faţă de cei din jur, devenim nepăsători faţă de suferinţele altora, începem să invidiem. Temeiul şi rădăcina vieţii noastre du­ hovniceşti este dragostea de Hristos: trebuie să trăim cu gândul la El, nu la m eschinele şi deşartele noastre succese şi insuccese... ( Lazăr, Bolile tainice cile sufletului) Akedia este m oleşire a sufletului, istovire a minţii... ea cleveteşte îm potriva lui Dumnezeu, ca şi cum El ar fi nem ilostiv şi neiubitor de oa­ meni; în psalm odie este slabă, în rugăciune - ne­ putincioasă, iar în slujirea trupească - tare ca fie­ rul, în lucrul de m ână - fără de lenevire, în ascul­ ta re-făţarn ică ( Cuviosul loan Scărarul). 9

AKc.UlA, FAŢA DUHOVNICEASCA A Dbl'KiMAKii

Sä nu cazi în akedie atunci când asupra sufle­ tului tău se năpustesc unul mai întunecat decât celălalt, nori infernali, când asupra lui se arun­ că răutatea, invidia, îndoiala şi multe altele. Să ştii bine că apariţia acestor nori întunecaţi la ori­ zontul cugetului este inevitabilă, însă ea nu se întâmplă întotdeauna şi nu ţine vreme îndelun­ gată, la fel cum se întâmplă în natură cu apariţia norilor întunecaţi pe cer: vor trece şi se vor duce, şi atmosfera sufletului se va însenina iarăşi. în natură este neapărată nevoie să fie nori pe cer şi lumina zilei să se întunece, însă norii aceia sunt nestatornici, ei trec degrabă, şi după ei străluceş­ te iarăşi lumina soarelui, cu putere nouă (Sfântul loan din Kronstadt). Să nu cazi în akedie atunci când te lupţi cu vrăjmaşul cel netrupesc, ci în necaz şi în strâm­ torare să dai slavă Domnului, Care te-a învred­ nicit să înduri pentru El lupta cu şarpele cel vi­ clean şi să fii rănit pentru El în tot ceasul, căd dacă n-ai trăit în cucemide şi nu te-ai sili să te uneşti cu Dumnezeu, vrăjmaşul nid nu ar năvăli asupra ta şi nid nu te-ar chinui (Sßntul loan din Kronstadt). Când te va cuprinde melancolia, nu uita să te mustri: adu-ţi aminte cât de vinovat eşti faţă de Domnul şi faţă de tine însuţi, dă-ţi seama că eşti nevrednic de o soartă mai bună, şi îndată vei

10

simţi uşurare. S-a zis: multe sunt necazurile drep­ ţilor şi: multe sunt rănile păcătoşilor. Aşa este viaţa noastră de aici, tot necazuri şi iar necazuri, însă tocmai prin ele se ajunge în împărăţia cerurilor (Cuviosul Ambrozie de la Optina). Ştiind că Dumnezeu este Credincios şi Atot­ puternic, să crezi în El, şi te vei face părtaş bună­ tăţilor Lui. Iar dacă te trândăveşti şi petreci în nelucrare, înseamnă că n id nu crezi (Ava Evprepie). Akedia e nim idtă de rugăciune şi de neînceta­ ta cugetare la Dumnezeu; cugetarea la Dumne­ zeu este păzită de înfrânare, iar înfrânarea - de osteneala trupească (Cuviosul Efrem Şirul). Răutatea are mereu unul şi acelaşi şiretlic: să ne arunce în akedie în vremea necazului, ca să ne lipsească de nădejdea în Domnul (Cuviosul Macarie Egipteanul). Niciodată să nu ne descurajăm în necazuri şi să nu ne lăsăm, furaţi de gânduri, pradă akediei, d, cu multă răbdare, să nutrim nădejde, şti­ ind buna Purtare de grijă a Domnului pentru noi (Sfântul loan Gură de Aur).

SFÂNTUL LUCA, ARHIEPISCOPUL CRIMEN Din tălcuirea la rugăciunea Sfântului Efrem Şirul

„D oam ne şi Stăpânul vieţii m ele! Duhul trândăvirii nu mi-1 da mie." C e este duhul trândăvim (akediei)? Este ceea ce se numeşte deprim are. Oamenii care nu înţe­ leg d elo c creştin ism u l care nu înţeleg deloc via­ ţa noastră du hovn icească, cred că religia creşti­ na este pătrunsă p e de-a-ntregul de duhul trândăvirii. Privind la monahi, care umblă în haine negre, cu ochii plecaţi şi prefirând mătăniile, ei cred că toată religia este deprimantă, la fel ca aparenţa m onahilor. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. O asemenea p ă rere este contrară duhului de care este pătruns întreg creştinismul - fiindcă, ia spuneţi, un om deprimat poate avea puterea du­ hovnicească, vioiciu n ea duhovnicească necesare pentru a merge pe calea strâmtă, luptându-se cu dracii neîncetat? Bineînţeles că nu.

I

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Religia noastră nu este o religie a deprimării: dimpotrivă, ea este o religie a vioiciunii, a ener­ giei, a voinţei, a forţei de caracter. Religia noas­ tră are ca roadă nu deprimarea, ci ceva diame­ tral opus - lucrul despre care vorbeşte Apostolul Pavel: iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pa­ cea, îndelunga răbdare, bunătatea, milostivirea, blân­ deţea, înfrănarea: împotriva unora ca acesta nu este lege (Gal. 5,22-23). Acesta este duhul autentic, aceasta este esenţa autentică a religiei noastre: nicidecum deprima­ re, ci dreptate, bucurie paşnică în Duhul Sfânt. Oare cel ce are bucuria aceasta poate fi depri­ mat? Bineînţeles că nu. Oamenii se înşală adeseori apreciind pe cine­ va după înfăţişare. Creştinul adevărat nu are în­ făţişarea oamenilor robiţi bucuriilor vieţii. El es­ te întotdeauna paşnic, adeseori pare cufundat în gânduri, merge cu capul plecat, absorbit de cugetările sale. Asta înseamnă, oare, că este de­ primat, că are o cădere sufletească? Nu: asta în­ seamnă că bucuriile lumeşti, pe care le preţuiesc alţii, sunt departe de creştin, sunt străine de el, aşa cum jocurile şi distracţiile copilăreşti sunt străine de cei maturi. Gândurile creştinului sunt concentrate asupra celor veşnice, asupra împărăţiei lui Dumnezeu, asupra legăturii cu Domnul Iisus Hristos; de ace­ ea el este totdeauna serios şi gânditor. Se întâm­ plă câteodată ca şi creştinii să devină deprimaţi,

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

vin momente de cădere sufletească. Chiar dacă au ajuns departe p e calea lui Hristos, pe calea le­ pădării d e lume, gândurile îi trag uneori înapoi pe calea d e mai înainte; li se pare că degeaba au părăsit calea p e care merge majoritatea oameni­ lor. Atunci ei cad în deprimare. Pe oamenii care au cunoscut marile taine ale lui Hristos, care au părăsit calea cea largă a sminteli­ lor lumii şi au pornit pe calea pătimirilor pentru Hristos, îi sminteşte diavolul, îi împiedică legiuni întregi de drad, zugrăvindu-le viaţa de bucurii pe care au părăsit-o, fericirea familială, farmecul prieteniei, îi trag de pe calea cea mare a duhovnidei înapoi, înapoi la calea de mai înainte. Şi dracii izbutesc deseori să-şi atingă scopul: omul cade în deprimare, cade sufleteşte, îşi pier­ de râvna pentru Domnul Iisus Hristos, şi depri­ marea aceasta este o mare primejdie, care-1 pân­ deşte pe orice creştin în drumul lui spre Hristos, este o sminteală diavolească. Acestor bântuiri ale duhurilor întunericului le-au fost supuşi toţi sfinţii, şi în marea majoritate a cazurilor creştinii au biruit prin rugădune, prin post, prin prive­ ghere duhul deprimării, pe care îl seamănă dia­ volul. Au fost însă şi unii în ale căror suflete du­ hul deprimării a tot crescut, până când s-au abă­ tut de la calea lui Hristos - iar când s-au abătut, s-au simţit părăsiţi de Dumnezeu, pustietatea şi greutatea vieţii au devenit de neîndurat pentru ei, şi adesea şi-au încheiat viaţa prin sinuddere.

AKEDLA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Iată de ce toţi sfinţii socoteau deprimarea o mare primejdie, o mare nenorocire, şi îşi îndrep­ tau toate puterile spre lupta cu acest duh. In deprimare pot să cadă până şi sfinţii. De ce, de unde? La ei asta nu se mai întâmplă din pri­ cina satanei, din pricina duhurilor întunericului. Deprimarea apare atunci când ei sunt părăsiţi vremelnic de harul lui Dumnezeu. Lucrul aces­ ta s-a întâmplat cu toţi sfinţii şi este o încercare prin care trebuie să treacă neapărat orice nevoi­ tor. Este neapărată nevoie de ea pentru ca omul să nu pună pe seama sa, pe seama puterilor sale proprii, pe seama calităţilor sale tot ce a dobân­ dit. Trebuie să i se amintească faptul că nu prin puterile sale s-a întâmplat asta, ci doar prin ha­ rul lui Dumnezeu. Când omul ajunge la o viaţă înaltă, uneori în­ cepe să se mândrească, şi harul dumnezeiesc îl părăseşte pentru o vreme. El cade atunci într-o stare grea, nesuferită, a duhului; inima devine îndată pustie în el. în locul căldurii trimise de Dumnezeu se înstăpâneşte în inimă răceala; în locul luminii se lasă un întuneric de nepătruns; în locul bucuriei vine o deprimare adâncă. Dom­ nul face asta pentru a-i aduce aminte nevoitoru­ lui că merge pe calea lui Hristos nu prin puterile sale proprii, d prin harul lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre pricinile deprimării. Ce alte pricini mai există? V-am vorbit despre statul degeaba: trebuie să pricepeţi că statul de15

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

geaba este unul dintre „părinţii" deprim ării. O a­ menii care stau degeaba, care nu lucrează şi sunt com plet asiguraţi material, care se îneacă în lux, oamenii saturaţi de bunurile acestei vieţi îşi pi­ erd gustul pentru a trăi, sim t sătui de toate; pen­ tru ei, toate devin lipsite de interes, plicticoase, nu găsesc în nim ic bucurie, inim a lor se um ple de deprimare - acest vrăjm aş greu şi prim ejdios al mântuirii noastre. încă o pricină a deprim ării: există oam eni în­ clinaţi să vadă toate într-o lum ină întunecată. Aceştia sunt numiţi „pesim işti". Ei sunt înclinaţi să fie într-o astfel de dispoziţie, să-şi concentre­ ze gândirea asupra lucrurilor întunecate şi pă­ cătoase. Ei pun întrebarea: „U nde este drepta­ tea dumnezeiască, dacă săracul evlavios suferă, pe când bogatul necredincios, care m erge pe căi strâmbe, e fericit?" Dacă omul este înclinat să vadă în viaţă nu­ mai lucrurile întunecate, num ai ceea ce este rău, deprimarea care pune stăpânire pe el va tot creş­ te, ajungând până într-acolo că om ul nu mai ve­ de nimic bun şi îşi pune capăt vieţii, sinucigându-se. Iată cât de puternic este duhul deprimării. A doua oară vă arăt cum poate el să-l aducă pe om până la sinucidere. Mai există încă o pricină a deprim ării - cea mai des întâlnită. Este vorba de amărăciuni, de întâmplările triste prin care trecem în viaţă. Moare cineva apropiat, un om iubit, ne moare

A KEDIA, FAŢA D U H O VN IC EA SC Ă A DEPRIM Ă RII

copilul, bărbatul, mama. Omul cade în deprima­ re. Nu-i mai e dragă viaţa, se gândeşte numai la mortul său drag; săracul om dă mereu târcoale în gând mormântului, şi-l închipuie pe cel drag al său cum zace în mormânt şi putrezeşte. Depri­ marea devine tot mai adâncă. Cum să scăpăm de această deprimare? Nu tre­ buie să dăm târcoale în gând mormântului, să ne amintim de trecut, să vărsăm lacrimi. Cel mort este foarte, foarte departe. Trebuie să ne mutăm cu toată puterea gândului acolo unde a plecat cel drag, cel iubit. Să ştiţi că sufletul lui stă înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor, bucurându-se că e liber. Dacă ne vom concentra nu asupra celor în­ tunecate, ci a celor luminoase, nu asupra celor stricăcdoase, d a celor veşnice, duhul deprimării va pleca. In deprimare îl aruncă uneori pe om bolile grave. Mulţi sunt cei care îndură boala cu nerăb­ dare, în timp ce au fost mulţi sfinţi care toată via­ ţa au zăcut ţintuiţi la pat de boală şi au dat slavă pentru asta lui Dum nezeu. Trebuie să ne amin­ tim despre aceştia şi să ştim să primim bolile pe care ni le trimite Dum nezeu. Nu trebuie să refu­ zăm ajutorul doctorului, căd înţeleptul fiu al lui Sirah spune: pe doctor l- a fic u t Dumnezeu spre fo ­ losul oamenilor. Doctorul este un slujitor al lui Dumnezeu care poate uşura suferinţele şi alunga duhul deprimării.

AKEDIA, FATA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

Iată care sunt pricinile deprimării. Cel mai în­ semnat mijloc de luptă cu ele e rugăciunea - mij­ loc verificat de toţi sfinţii de-a lungul a multor vea­ curi. Nu exista mijloc mai eficace decât rugăciu­ nea, decât a cere ajutor mereu de la Dumnezeu. Când începeţi să staţi de vorbă cu Dumnezeu, El vă mângâie. Alungă duhul deprimării. Când mergeţi la biserică, unde totul este aşa departe de deşertăciunea lumească, adânci ţi-vă în cân­ tări, şi duhul vostru va ieşi d e p e tărâmul întu­ necat al deprimării şi va zbura. iar dacă vă veţi folosi în lupta cu deprimarea de puternicul mijloc care e rugăciunea, mijloc dat de Domnul Iisus Hristos, dacă la spovedanie vă veţi deschide inima în faţa păstorului Bisericii şi dacă după aceea vă veţi împărtăşi cu Trupul şi Sângele lui Hristos, veţi simţi uşurare şi bucurie, şi atunci duhul deprimării va fi alungat de la voi cu ruşine. Să nu vă concentraţi gândurile asupra lucruri­ lor întunecate, păcătoase, apăsătoare, d , înălţându-vă inimile, să rămâneţi cu inima lângă Dum­ nezeu, în cămările cereşti, unde nu pot intra du­ hurile întunecate care seamănă deprimarea. Iată ce trebuie să ştie despre deprimare fieca­ re creştin. Dar ce să zicem de oamenii care aproape că nu ştiu de Hristos, care merg pe calea lumească, vrând bucurie şi mângâiere de la lume? Aceştia par adeseori mulţumiţi, vioi, veseli, de parcă n-ar

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

fi în ei nid urmă de deprimare. Să nu credeţi că este aşa, să nu vă smintiţi de înfăţişarea lor, d să vă gândiţi la abaterea lor de pe calea adevărată. Dacă ar şti aceştia ce se petrece în adâncul ini­ mii lor! în adâncul sufletului lor nu încetează nidodată mustrările de conştiinţă. Nimeni nu poa­ te înăbuşi conştiinţa cu totul. Omul lăuntric ridică din când în când capul şi începe să strige. Aceas­ ta este suferinţa permanentă a celor care aleargă după bunăstarea lumească. Apostolul P av el sp u ­ ne: iar întristarea cea după Dumnezeu lucrează pocă­ inţă spre mântuire fir ă părere de rău, în timp ce în­ tristarea lumească moarte lucrează (Π Cor. 7,10). Dacă nu vă veţi întoarce de la întristarea lu­ mească la întristarea cea după Dumnezeu, veţi pieri. Aduceţi-vă aminte cât de grea este depri­ marea, amintiţi-vă că inima creştinească trebuie să fie plină de bucuria în Duhul Sfânt, de bucuria năzuinţei către lumină, că ea trebuie să fie străină de întristarea care umple inima păcătoşilor. Aduceţi-vă aminte de asta întotdeauna, şi Domnul Dumnezeu să vă miluiască, iar Sfântul Efrem să vă ajute cu rugădunile sale. Amin.

,

SCHI ARHIMANDRITUL IOAN MASLOV Despre

D e obicei/ d u p ă s ă v â r ş ir e a o r ic ă r u i p ă c a t , în o m a p a re s ta re a d e lâ n c e z e a lă şi m â h n ir e a d u ­ h u lu i. A c e a s tă s ta re lă u n tr ic ă a p ă s ă to a r e e ste d e se o ri a tâ t d e chinuitoare/ în c â t c h ia r în tre c e p o sib ilita te a p u te r ilo r o m e n e ş ti d e a -i ţin e p i e p t , şi în n u m e ro a s e c a z u ri îl d u c e p e o m la în tris ta ­ re/ a k e d ie şi c h ia r d e z n ă d e j d e . P u n â n d s tă p â n i­ re p e o m , în tris ta re a şi a k e d ia s u n t în s ta re să-i a ru n ce în tr-o n e o râ n d u ia lă d e p l i n ă p u t e r i l e s u ­ fleteşti, să-l a b a tă d e la în d e le tn ic irile p l ă c u t e lu i D u m n ez eu şi, în d eo b şte , să n im ic e a s c ă t o a t e ro ad ele d u h o v n iceşti, p rin a ce a sta a d u câ n d u -şi victim a la m o artea d u h o v n icea scă (v. II C or. 7, 10). A ceste p atim i lu crează d e o s e b i t d e în v e rşu ­ n at şi ap rig îm p o triva n evo ito rilor, ca să îi s p e r ie cu greutatea ascezei şi să sem en e în in im ile lo r n epăsarea faţă de m ântuire. 1 E x trase d in lu crarea S fân tu l T ihon d in Z ad on sk.

26

A KED IA, FAŢA D U H O V N IC EA SC A A DEPR IM Ă R II

Adeseori întristarea şi akedia pot apărea în om pe neaşteptate, aduse de vrăjmaşul mântu­ irii noastre - diavolul. Dacă el va băga de seamă în sufletul creştinului râvnitor fie şi o mică aple­ care spre întristare, se va folosi de aceasta înda­ tă, străduindu-se să-i aducă sufletul în starea de întristare duhovnicească, iar mai târziu stârneşte în el crâncena akedie, care pune stăpânire pe ini­ mă pe de-a-ntregul şi îl face incapabil de exerciţii duhovniceşti şi mai ales de rugăciune. Cel căzut în patima akediei slăbeşte duhovniceşte până într-atât, că nu mai poate să meargă pe calea corectă, mântuitoare. M ântuirea i se pa­ re ceva greu şi de neatins; nici măcar cuvintele Sfintei Scripturi nu mai au înrâurire asupra lui, întrucât inima îi este atunci ca un vas închis. între timp, Hristos, cu puterea Sa mântuitoa­ re şi cu ajutorul Său haric, stă la uşa inim ii om e­ neşti şi aşteaptă ca om ul să-I deschidă această uşă de bunăvoie (v. Apoc. 3 ,2 0 ). D e aceea, cel ca­ re vrea să prim ească cuvântul lui D um nezeu tre­ buie să-şi deschidă larg uşile inim ii şi să doreas­ că cuvintele vieţii veşnice aşa cum doreşte pă­ mântul uscat ploaia. N um ai atunci creştinul va putea să-şi um ple inim a de hrana care îi trebuie şi să îndepărteze din ea toate patim ile. Sfântul Tihon din Zadonsk nu num ai că ara­ tă cât de pierzătoare sunt întristarea şi akedia, d dă şi sfaturi cu privire la felul cum le putem ţine piept şi m ijloacele prin care putem să le biruim .

27

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

Deşi lucrul acesta poate ti foarte greu, dar pen­ tru Dumnezeu, Care ajută la mântuire, totul e cu putinţă. Un mare rol în această luptă este jucat de cugetarea la moarte, la Infricoşătoarea Jude­ cată a lui Hristos, la chinurile veşnice ale păcăto­ şilor şi la viaţa fericită a drepţilor, care şi-au cu­ răţit inimile de întinădunea păcatului şi s-au să­ lăşluit în Ierusalimul de Sus, ca să se odihnească şi să se bucure veşnic în Dumnezeu. Şi, în fine, foarte mântuitor lucrează asupra sufletului că­ zut în akedie cuvintele Psalmistului: aşteaptă pe Domnul, îmbărbătează-te, şi să se întărească inima ta, şi aşteaptă pe Domnul (Ps. 26,20). Aşadar, ca să dezrădăcineze din inima sa pa­ timile şi aplecările rele şi să sădească în locul lor obiceiuri bune, creştinul are neapărată nevoie să-şi concentreze toate puterile în nevoinţa lup­ tei duhovniceşti şi să ceară neîncetat ajutorul haric dumnezeiesc. întrucât creştinul este menit să trăiască în Dumnezeu şi pentru Dumnezeu, iar sensul vieţii lui stă în desăvârşirea de sine, sardna lui esenţială trebuie să fie, prin urmare, trezvia (vigilenţa) neîncetată în ce priveşte lumea lui lăuntrică, ca să poată recunoaşte mai uşor toate meşteşugirile diavoleşti, îndreptate spre pierza­ nia sufletului său, şi să Ie poată respinge la vre­ me, cu ajutorul lui Dumnezeu. Tovarăş şi ajută­ tor în această anevoioasă misiune duhovniceas­ că este pocăinţa adevărată, al cărei scop principal constă în aceea ca „omul să se întoarcă cu toată 28

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

I inima la Dumnezeu de la păcatele şi deşertăduI nea acestei lumi, să se preschimbe lăuntric şi să devină altul decât înainte... şi pentru nimic să nu sârguiască, decât cum să placă lui Dumne­ zeu, şi aşa să se mântuiască". Din aceste cuvinte ale sfântului devine limpede că numai înnoirea lăuntrică îl va putea ţine pe creştin p e o treaptă corespunzătoare a vieţii plăcute lui Dumnezeu, care va ajuta ca în sufletul lui să se înstăpânească cunoaşterea de sine şi rugăciunea. Printr-un asemenea fel de viaţă, el va putea preface în milă dreapta mânie dumnezeiască, şi prin aceasta va putea primi harul Sfântului Duh, care-1 ajută şi-i întăreşte puterile duhovniceşti în lupta cu patimile. Numai atunri va fi în sta­ re creştinul să împlinească voia Iui Dumnezeu şi să se unească pe cât se poate de strâns cu Făcă­ torul său - iar lucrul acesta, la rândul său, îl va duce Ia feridta viaţă veşnică în locaşurile Tatălui Ceresc.

MITROPOLITUL NICOLAE MOGHILEVSKII A ked ia d u ce om u l p e calea lu i Iu d a 1

L a P ărin ţii asceţi se v o rb e şte d e d o u ă p a tim i care, d eşi s im t d e o se b ite ca d en u m ire, s u n t în ru ­ d ite p rin m o d u l lo r d e m a n ife sta re : în trista re a şi ak ed ia („ trâ n d ă v irea "). P o triv it leg ilo r p sih olog iei, p o rn irilo r fu rtu ­ n oase ale oricărei p a tim i treb u ie să le u rm e z e o reacţie su b form a slăb irii en erg iei su fleteşti, e x ­ p rim ată p rin stări afective n oi: d u p ă în v ăţătu ra P ărin ţilor asceţi, stărilor fu rtu n oase d e m â n ie le u rm ează, ca o reacţie d uhovnicească, starea de în tristare. Pe lângă acest fu n d am en t p sih olog ic. Părinţii asceţi arată nem ijlocit şi lim p ed e strânsa legătură dintre întristare şi patim a m âniei. C uviosul loan C assian arată şi în su şi m o m en ­ tul când se instalează «tarea de întristare: „d upă încetarea m âniei". 1 E xtrase din. lucrarea Taina s u fletu lu i o m enesc. 30

Λ Μ ΐυ ΐΑ , r A ţ A U U n U V N I L I iA ä L A A D b r iu iv u u u i

Cuviosul N il Sin ai tul sp u n e: „în tristarea poa­ te fi urm are a gân d u rilo r m ân ioase, fiin dcă m â­ nia răzbunare po fteşte, ia r n e iz b â n d a în răzbu­ nare naşte în trista re ." Slăbind trep tat d isp o z iţia e le v a tă a d uhu lu i şi voinţa, p atim a care p re m e rg e în tristă rii creea­ ză în suflet un teren p ro p ic e p e n tru să d ire a u n or noi patim i (ad ică a k e d ia şi în tris ta re a ), în care sunt pregătite s em in ţele p a tim ilo r, care, în d a ­ tă ce va căd ea a su p ra s u fle tu lu i p lo a ia isp itelor, vor odrăsli m lă d iţe şi ro a d e . Ş i, în tr-a d e v ă r, p o ­ trivit în v ăţătu rii a scetice , în tris ta re a n u se p o a ­ te apropia d e su fle tu l în c a re n u ş i-a u fă c u t cu ib mai înainte alte p a tim i. A şadar întristarea nu este urm are doar a mâ­ niei, d şi alte patimi o pot lăsa „m oştenitoare". Bineînţeles, în tr is ta r e a se poate naşte din m u l­ te pricini. A ce a s tă p a tim ă , după cum a zis deja Cuviosul lo a n C a s s ia n , ia naştere uneori din pă­ catul m ân iei, ia r alteori provine din nesatisfacerea un ei d o rin ţe , din suferirea unei pagube sau din p ricin a u n e i jigniri: întristarea vine din orice n e co n trazice voia şi poftele. M ai sim plu spus, în tristarea apare ca urm are a nesatisfacerii do­ rinţelor n o a s tr e pătim aşe ori a satisfacerii lor in­

complete: „cel ce doreşte pentru sine cinstiri nu poate avea lipsă în aked ie".

Uneori, afirm ă Părinţii asceţi, întristarea se naşte din p rid n i lăuntrice, fără un m otiv apa­ rent: „Este o întristare ce apare în inim ă fără vreo 31

AK F DIA. FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

pricină văzută, de la un necaz iraţional al sufle­ tului ", zice Cuviosul Nil Sinaitul. A şadar sunt două feluri de întristare păcătoasă. M ai este în că un fel d e în tristare, ce se n u m eş­ te în trista re a d u p ă D u m n ez eu . A ceastă în tris­ tare, care II are ca centru p e D u m n ezeu , ap are de pe u rm a pocăinţei pen tru p ăcate, sau a do­ rinţei de desăvârşire, sau a con tem p lării feric irii duhovniceşti. A ceasta este o în tristare fo lo s it o a ­ re. Prin caracterul şi însu şirile ei, ea este d e p a r t e de întristarea păcătoasă, „d răcească": este ascul­ tătoare, binevoitoare, sm erită, blândă, plăcută, răbdătoare, întru cât vine din dragostea de Dum ­ nezeu. întristarea cea după Dum nezeu întăreşte sufletul prin lacrim i... se îngrijeşte de apropierea morţii şi a judecăţii şi aşteaptă acestea cu răb­ dare şi dragoste. în acest sens, ea este un dar de preţ al lui Dumnezeu. C u to tu l a lt c a ra c te r a re în tr is ta r e a în c a ­ re o m u l nu îl a re ca c e n tru a l v ie ţii p e D u m n e ­ zeu, ci pe s in e în su şi, „ e u l" să u , s a tis fa c ţiile sale. A tu nci în trista re a a re u n c a ra c te r d e a k e d ie în tu ­ necată, d e m â h n ire fără n ă d e jd e, c a re îl d u c e pe om la ap atie, la in a ctiv ita te d u h o v n ic e s c -m o ra lă . O asem en ea în trista re, fiind b o a lă a su fle tu lu i şi a tru pu lu i, îl p aralizează p e p rim u l şi lea g ă , „ ro ­ b eşte " pu terile şi ca p a cită ţile a c tiv e a le su fle tu ­ lui. în tristarea aceasta, ca re se tra n sfo rm ă în a k e­ die, este uneori foarte aspră, n e ră b d ă to a re , cru ­ dă, cârtitoare, m ere e m ână în m â n ă cu m â h n ire a

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

neroditoare şi cu deznădejdea chinuitoare. Slăbindu-l pe cel căzut în ghearele ei, îl abate de la râvna pentru a plăcea lui Dum nezeu şi de la în­ tristarea mântuitoare; nechibzuită fiind, curmă nu numai eficacitatea rugăciunilor, ci nimiceş­ te şi toate roadele duhovniceşti pe care le aduce întristarea pentru Dum nezeu. D in locurile citate mai înainte reies deja lim pede însuşirile pierză­ toare ale acestei patim i. A kedia nu-i îngăduie ce­ lui cuprins de ea să se roage cu râvna obişnuită a inimii, nici să tragă folos de pe urm a citirii căr­ ţilor sfinte; nu-1 lasă să fie liniştit şi blând cu oa­ menii; îl face nerăbdător şi incapabil în privinţa tuturor îndatoririlor sale. Sufletul ros de întristare ca haina de m olie se strică până într-atât, că devine sterp şi nefolosi­ tor pentru clădirea şi îm pod obirea acelui templu duhovnicesc al cărui tem ei a fost pus de înţelep­ tul arhitect Pavel, care zice: voi suntefi templu al lui Dumnezeu, şi Duhul lui D um nezeu trăieşte în voi (I Cor. 3 ,1 6 ). Omul care s-a lăsat pradă vrem e îndelungată unei tristeţi adânci are puterile duhovniceşti atât de slăbite, încât răm âne fără nici o posibilitate de a merge pe calea desăvârşirii sale morale, şi mântuirea însăşi în cep e adeseori să i se pară de neatins, nevoinţele —zadarnice, ostenelile şi nă­ dejdile - inutile. Şi aşa, cel ros de întristare ajun­ ge fie la akedia d eplină, fie la deznădejde. Acesta este un fel aparte de în tristare, cu m ult mai rău,

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPR IM Ă R II

fiindcă duce sufletul nu la îndreptarea vieţii, nu la curăţirea de patimi, ci direct la moarte. O asemenea stare îl poate împinge cu uşurin­ ţă pe om să urmeze exemplul lui luda. Nimic nu este atât de pierzător pentru sufletul omenesc ca deznădejdea, spune Cuviosul Isaac Şirul. Aceas­ ta nu ştie ca cineva s-o fi biruit prin vreun mijloc Nid un vrăjmaş nu i se poate împotrivi. Şi omul care i s-a lăsat pradă şi-a plecat capul ca să pri­ mească moartea asupra sa. Akedia, deşi nu este atât de primejdioasă pen­ tru sufletul omului ca deznădejdea deplină, este pentru el o otravă pierzătoare prin însuşirile sale. De obicei, la Părinţii asceţi patima akediei es­ te discutată împreună cu întristarea. De fapt, adeseori termenul „întristare" este folosit în lo­ cul celui de „akedie" - şi aceasta, fără îndoială, pentru că ambele patimi se exprimă foarte des prin aceleaşi forme, akedia manifestându-se ce­ va mai intens. In acest sens, akedia şi este defini­ tă ca stadiul de dezvoltare finală, deplină, a pa­ timii premergătoare ei (întristarea), pe un teren psihologic comun. într-adevăr, exprimându-se în cazul patimii akediei prin forme mai acute, toate simptomele ce caracterizează întristarea pun stăpânire în om pe un domeniu mai larg - pe toate puterile lui sufleteşti, drept care patima akediei e şi numită la Cuviosul Nil Sinai tul nu numai „boală a sufle­ tului" (ca întristarea), d „istovire a sufletului" 34

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

şi asta pentru că în timp ce alte patimi ating doar partea mânioasă a sufletului, sau pe cea poftitoa­ re, sau pe cea gânditoare, akedia, acaparând toa­ te puterile sufletului, pune în mişcare dintr-o da­ tă mai toate patimile: iată de ce şi este mai gravă decât toate celelalte patimi. Iată pricina pentru care această patimă este caracterizată drept „slă­ biciune a sufletului", „moleşeală a sufletului", „istovire a sufletului", ca stare sufletească în ge­ neral deprimată. în condiţiile în care raţiunea pierde orice con­ trol asupra cursului vieţii psihice, sufletul omu­ lui supus akediei apare ca absolut inactiv în ce priveşte nevoinţa religios-morală, moleşit, „aţi­ pit''. Starea sufletească a omului cuprins de ake­ die fiind în ansamblul ei subminată, toate cele­ lalte patimi, năvălind asupra acestuia, acţionea­ ză cu putere deplină, fără să întâmpine cuvenita rezistenţă din partea voinţei nehotărâte; sufletul unui asemenea om reprezintă un domeniu asu­ pra căruia ele au stăpânire deplină. De aceea, omul căzut în akedie poate fi recu­ noscut după numeroase trăsături caracteristice, cum ar fi: lenevia, cârtirea, incapacitatea de a lu­ cra, lipsa răbdării, mutarea fără noimă din loc în loc, inactivitatea, gândurile deşarte. Lenevia şi moleşirea în nevoinţa rugăciunii, plictiseala când este vorba de citirea şi ascultarea cuvântu­ lui dumnezeiesc, lipsa tragerii de inimă la săvâr­ şirea dumnezeieştilor slujbe, puţinătatea de su-

35

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

flet, ce duce uneori la deplina pierdere a nădejdii în Dumnezeu - toate acestea sunt, fără îndoială, semne ale patimii akediei. Felul cum akedia se strecoară în inim ă şi vă­ tămarea pe care ea o pridnuieşte duhului au fost descrise în mod limpede şi edificator de că­ tre Cuviosul loan Cassian, care a zugrăvit tablo­ ul năvălirii patimii akediei asupra monahului. Acest Sfânt Părinte spune că atunci când akedia năvăleşte asupra bietului suflet, ia naştere fri­ ca de locul unde se află, dezgustul faţă de chi­ lie, precum şi faţă de fraţii care trăiesc cu el sau la depărtare, dispreţul faţă de aceştia ca faţă de unii mai lipsiţi de râvnă şi mai puţin duhovni­ ceşti. De asemenea, îl face leneş, nepăsător faţă de orice lucrare ce se săvârşeşte în chilie. Nu-1 lasă nici să se statornicească în chilie, nici să aibă râvnă pentru citire, şi adeseori el se tânguie că, petrecând atâta vreme în aceeaşi chilie, cu nim ic nu sporeşte, că nu va avea nici o roadă duhovni­ cească atâta timp cât va fi legat de obştea aceea, se necăjeşte că nu are folos d uhovnicesc şi că de­ geaba trăieşte în acel loc, în tru câ t deşi ar putea să-i povăţuiacă pe alţii şi să aducă folos m ultora, nu zideşte pe nimeni şi nu aduce folos nim ănui cu învăţătura sa. Laudă alte m ănăstiri d ep ărtate şi socoate locurile acelea mai folositoare pentru sporirea sa şi mai de ajutor pentru m ântuire; de asem enea îşi închipuie că obştile de aco lo sunt mai potrivite pentru viaţa duhovnicească. D im -

36

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

potrivă, tot ce este la îndemână e rău; nu numai că nu este nici un loc de zidire între fraţi, ci nici măcar cele trebuincioase vieţii nu se dobândesc acolo decât cu multă osteneală. In fine, crede că nu se poate mântui rămânând în locul acela, că trebuie să părăsească chilia, în care va pieri dacă va rămâne, şi ca atare se mută cât se poate de re­ pede în alt loc. După aceea, akedia pricinuieşte o asemenea slăbiciune a trupului şi foame la ceasul al cincilea şi al şaselea (orele 11-12), ca şi cum omul cu pri­ cina ar fi istovit de o călătorie îndelungată şi de o muncă foarte grea sau ca şi cum ar fi postit ne­ gru două-trei zile. Ca atare, începe atunci să pri­ vească împrejur cu nelinişte, suspină că nimeni dintre fraţi nu vine la el, tot timpul iese şi intră în chilie şi priveşte ades la soare, părându-i-se că acesta apune prea încet. Astfel, într-o asemenea tulburare iraţională a duhului, de parcă pământul ar fi acoperit de o beznă, stă degeaba, fără să se îndeletnicească cu vreo lucrare duhovnicească, şi crede că nimic altceva nu-1 poate ajuta în acel război decât vi­ zita vreunuia dintre fraţi sau mângâierea de la somn, când acesta pune stăpânire pe el. Ca ata­ re, această patimă insuflă că trebuie făcute „cu­ venitele" vizite bolnavilor de aproape sau de de­ parte. Insuflă, de asemenea, oarecare îndatoriri „evlavioase", cum că nu trebuie daţi uitării pă­ rinţii, d trebuie vizitaţi mai des; de asemenea, 37

AJCEDÎA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIM ĂRII

omul ajunge să socoată drept mare lucrare a cu- j cemiriei vizitarea cât mai deasă a vreunei femei j cucernice, care şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, 1 mai ales dacă aceasta nu are nici un sprijin de la j rudenii, şi că dacă nu primeşte de la ele oarecare l lucruri de trebuinţă este lucru sfânt să se îngri- I jească de ea, fiind mai bine, chipurile, să se os- f tenească pentru aceasta decât să şadă în chilie I fără nici o roadă, fără nid o sporire. Şi aşa, nefe- J rid tul suflet, încurcat în aceste capcane ale vrăj- | maşului, slăbit de duhul akediei ca de un tiran j puternic, cade în adormire sau, izgonit din ză­ vorârea chiliei sale, începe să caute mângâieri în vizitarea fraţilor - şi prin acest mijloc, de la care pare să primească acum mângâiere, slăbeşte şi mai mult după aceea. Astfel, ostaşul lui Hristos, făcându-se fugar din slujba sa ostăşească şi tră­ dător, se leagă cu lucrurile lumeşti şi ajunge urât căpeteniei sale (v. II Tim. 2,4). In ce priveşte obârşia akediei, Părinţii asceţi ; dau următorul răspuns: akedia vine fie din pri­ cini fireşti („osteneala peste măsură"), fie de la drad. Aşadar există o akedie naturală, care pro­ vine din epuizare, iar alta de origine demonică. Akedia naturală are loc atund când omul se os­ teneşte peste puterile sale şi se sileşte la osteneli şi mai mari. Ea vine de la drad atund când vrăj­ maşul, văzându-1 pe om că se leneveşte (lenevia prevesteşte abaterea spre cele rele) ori stă degea­ ba, năvăleşte asupra sufletului slab, neînarmat, 38

A K E D IA , FAŢA D U H O V N IC E A S C A A D E P R IM Ă R II

slăbindu-1 şi m ai m ult, şi-l leagă de tot cu lanţu­ rile sale. Astfel, pricinile patim ii akediei se află în noi înşine: lenevia, statul d egeaba în general, nepă­ sarea şi lipsa lucrării inim ii. Slăbiciu nea noastră sufletească este terenul p e care vrăjm aşul sea­ mănă: ea reflectă starea voinţei noastre. Mai întâi de toate, p atim a akediei se caracte­ rizează ca stare b o ln ăvicioasă a voinţei noastre slăbite, drept care toţi Părinţii asceţi recom an­ dă cu insistenţă, spre în tărirea acesteia, lucrul de mână şi alte în d eletniciri d e felu l acesta. Ca şi întristarea, cu care se în ru d eşte, patim a akediei este o „boală a su fle tu lu i"; ele reprezin­ tă, fără îndoială, n işte stări d e slăbiciu ne şi boală a voinţei. A şadar sim t lim p ezi tem eiu rile pentru care Părinţii asceţi, ap reciind în sem n ătatea ake­ diei în viaţa d u hovnicească, consid eră această patimă periculoasă în cel m ai în a lt grad, ca pe un vrăjm aş cu m p lit al n ev o in ţelor m ântuitoare. Orbind m intea om en ească, ak ed ia o face incapa­ bilă să contem ple ad ev ăru l virtu ţilor, nim iceşte înseşi virtuţile răb d ării, sm eren iei şi dragostei, pe care se în te m e iază m ân tu irea noastră, şi, slăbindu-ne sufletul şi v o in ţa (care şi aşa e slabă), reprezintă p en tru creştin , p o triv it expresiei Pă­ rinţilor asceţi, o „m o arte ato tîn g h iţito are". Aşadar, p o triv it în v ăţă tu rii Părinţilor, akedia şi întristarea, d eo p o triv ă cu iu b irea de arginţi şi mânia, su n t d isp o ziţii ale su fletu lu i nostru păcă-

39

AKEDIA, FAŢADUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

tos, fenomene lăuntrice psihotizice, care expr mă cu cea mai mare claritate starea d e boală voinţei noastre. Examinând caracterul pierzător al acestor d o uă patimi, ne convingem că am ândouă se exprimă identic prin moleşirea duhovnicească şi dezgustul faţă de contemplaţia duhovnicească şi rugăciune. Totodată, dacă prin patima mâniei este încălcat principiul dragostei (drept care omului i se stri­ că bunele relaţii frăţeşti), prin patimile întristării şi akediei acest principiu este şi mai profund afectat, omul stricându-şi relaţia cu Dumnezeu. Slăbind sufletul, întristarea şi a k e d i a îl î m p o - J vărează, nu-1 lasă să săvârşească r u g ă c iu n ile cu [ -râvna obişnuită şi să se îndeletnicească cu f o l o s § cu citirea Sfintei Scripturi; e l e îl f a c p e o m ne­ răbdător faţă de toate îndatoririle d u h o v n ic e ş t i. I Prin ele, sufletul îşi p i e r d e v io ic iu n e a d u h o v n i­ cească, devine apatic şi, ca să z ic e m aşa, ador­ mit. Iată de ce este nevoie ca c e l c e s e lu p tă cu aceste patimi să dea toată atenţia ieşirii d in sta- t rea aceasta de „adormire" a su fletu lu i. După părerea Sfinţilor Părinţi, în acest s c o p este neapărată nevoie să: evităm statu l degea­ ba, care, nefăcând decât să exacerbeze starea de adormire duhovnicească, susţine a cea s tă b o a lă , şi, alegând o oarecare îndeletnicire şi m u n că , să ne ostenim. Munca fizică, osteneala ajută Ia con­ centrarea gândurilor: „cel prins cu munca nu va îngădui degrabă ceva de prisos în fa p te, sau în 40

cuvinte, sau în gânduri, întrucât tot sufletul lui este dat cu totul vieţii iubitoare de osteneală." După învăţătura Cuviosului loan Cassian, mişcărilor pătimaşe ale inimii şi nestatornicei tulburări a gândurilor li se opune greutatea os­ tenelilor fizice ca o ancoră neclintită, prin care împrăşderea inimii este ţinută în frâu, ca într-un liman lipsit de primejdie. Exersând atât puterile fizice, cât şi pe cele sufleteşti, m unca echilibrează foloasele omului dinafară cu câştigul lăuntric. Potrivit învăţăturii Părinţilor asceţi, tocmai pe această cale „osteneala trupească" păzeşte cură­ ţia, „duce la smerenie" şi, în general, este cel mai bun ajutor al virtuţii. De aid se înţelege cum se face că cei mai de seamă reprezentanţi ai ascetism ului se îndelet­ niceau plini de râvnă cu „lucrul de m ână", cu o „osteneală trupească" sau alta, şi le recom andau insistent şi celorlalţi această ocupaţie ca pe o con­ diţie de o importanţă absolută şi de o necesitate esenţială în lupta cu patim a akediei şi întristării. La Cuviosul loan C assian găsim o istorisire caracteristică despre Ava Pavel, care, deşi nu era deloc interesat m aterialiceşte de vânzarea pro­ duselor sale, drept care ardea coşurile îm pletite de-a lungul anului, se ocupa totuşi zilnic cu rucodelia, având ca singur scop curăţirea inimii şi adunarea gândurilor. Aşadar, atât sufletul, cât şi trupul trebuie ţi­ nute „în priză"; ele trebuie să se ocupe tot tim41

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

pul cu ceva, ca să nu existe loc pentru statul de­ geaba, care este întovărăşit îndeaproape de akedie şi întristare. Prin atenţia minţii ajungem la adunarea gân­ durilor; după spusele Sfântului loan Cassian, prin acest mijloc putem birui toate felurile întris­ tării, indiferent de cauzele acesteia. Nevoitorul poate dobândi o asemenea „luare-aminte a min­ ţii" dacă se va dărui rugăciunii, adâncirii în cu­ vântul lui Dumnezeu, cugetării la bunătăţile du­ hovniceşti şi cereşti. Deosebit de necesar este să agonisim răbdare, al cărei neajuns se simte atât de puternic la cei stăpâniţi de patimile despre care vorbim. Indurarea cu răbdare a necazurilor care ni se fac şi a vorbirii de rău închide, ca pe un leu în cuşcă, patima akediei şi întristării. Trebuie să ne clădim, cu ajutorul răbdării, o dispoziţie creştinească „nepătimitoare", încât să ne putem bucura atunci când ni se fac necazuri, atunci când suntem înjosiţi şi răniţi în tot felul şi atunci această bucurie a pădi duhovniceşti va alunga întristarea, va stinge mânia, va pune pe fugă ura, va nimid dorinţa de răzbunare, va risi­ pi akedia şi va preface necazul în bucurie. Ca atare, nu trebuie să tindem spre evitarea necazurilor ca pricini de întristare, d mai degra­ bă să învăţăm să le răbdăm bărbăteşte, ca prin aceasta să căpătăm deprinderea de a ne supu­ ne voinţa şi dorinţele voii şi iconom iei dum ne­ zeieşti. Trebuie să ne amintim şi că necazurile de

AKEDIA, FAŢA D U H O V N IC EA SC Ă A DEPR IM Ă R II

tot felul ne sunt trimise ori îngăduite de Dumne­ zeu spre folosul nostru sufletesc. Numai mergând pe această cale, şi nu pe alta, putem ajunge de la necazul acestei lumi la bucu­ ria cea nepieritoare a duhului.

SFÂNTUL NICODIM A GH IORITU L

Despre akedia sufletului, despre răcirea şi uscăciunea inim ii1

Căldura duhovnicească în inimă este roadă a simţirii faţă de Dumnezeu şi faţă de tot ce es­ te dumnezeiesc. Zămislirea ei se face în acelaşi timp cu întoarcerea către Dumnezeu întru po­ căinţă. în vremea ostenelilor de pocăinţă pentru curăţirea inimii, ea se întăreşte tot mai mult, şi din vremelnică, apărută din când în când, ajun­ ge neîncetată, până când ajunge, în cele din ur­ mă, stare a inimii. Când Sfântul loan Scărarul sfătuia undeva: „Străduieşte-te să ai totdeauna simţire faţă de Dumnezeu şi de cele dumnezeieşti", avea în ve­ dere această căldură. O rice lucru care îndulceşte inima o şi încăl­ zeşte; ca atare, multe sunt căldurile inimii. Căl­ dura duhovnicească ia naştere din înrâurirea lu1 E x tra se d in lucrarea R ăzboiul nevăzut.

AKEDIA, FAŢA DU HOVNICEASCĂ A DEPRIM Ă RII

durilor duhovniceşti asupra inimii. Trăsătura ei deosebitoare este desfacerea de toate cele zidite şi lipirea luării-aminte de Dumnezeu şi de toa­ te cele dumnezeieşti. Prin trăsătura aceasta ea se deosebeşte de căldurile sufleteşti şi de cele tru­ peşti ca cerul de pământ. Simţământul căldurii duhovniceşti este adu­ nat (concentrat), simplu şi unitar, dar ea se al­ cătuieşte din multe mişcări duhovniceşti, la fel cum raza soarelui se alcătuieşte prin unirea ce­ lor şapte raze de curcubeu. în ea se află evlavia, frângerea inimii, umilinţa, căderea înaintea lui Dumnezeu, închinarea, râvna cea sfântă, iubirea de Dumnezeu. Toate aceste simţăminte duhov­ niceşti nu se statornicesc în inimă deodată: nici căldura duhovnicească nu devine deodată bun al inimii noastre. Atâta timp cât căldura duhovnicească nu de­ vine stare statornică a inimii, ea vine şi pleacă. Ea vine fie de la sine, ca oaspete ceresc, fie este rod al exerciţiilor duhovniceşti - al citirii, cuge­ tării la cele sfinte, rugăciunii, lepădării de sine şi facerii de bine. Pleacă atunci când luarea-aminte se abate de la cele duhovniceşti, iar în urma ei şi inima gustă şi se îndulceşte de ceva nedu­ hovnicesc. Prin aceasta, căldura duhovnicească se stinge aşa cum stinge apa focul. Vrei să păstrezi această căldură duhovniceas­ că în inimă? Rămâi cu luarea-aminte înăuntrul tău şi stai înaintea lui Dumnezeu prin rugăciune

AKEEHA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

în inima ta; nu te trândăvi şi n u îngădui ca g% duriJe sa rătăcească împrăştiate , nu lăsa în im. mă cu vreun lucru su fle te sc şi trupesc| taie în­ dată odraslele grijii d e m ulte, păzeşte râvna vie pentru a plăcea lui D u m n ezeu şi pentru mântu­ irea sufletului, ia r în treburile lumeşti păstrează o rânduială chibzuită, îndreptându-le spre sco­ pul tău de căpetenie, şi atunci când fad un lu­ cru nu-d împovăra gândurile cu grija de multe. Adaug însă: când vei recunoaşte această căldu­ răr nu vei putea să nu te strădui s-o păstrezi; stră- I duindu-te, vei folosi mijloacele potrivite pentru t aceasta; folosindu-le, vei vedea cum îţi este mai j la îndemână să îţi păstrezi căldura. Dacă te vei . apuca de această lucrare cu chibzuinţă, căldura duhovnicească ji se va face povăţuitoare de nă- | dejde, învăţându-te cum să rânduieşti cele lăun- ? trice ale tale şi cum să te porţi în privinţa lucrun- j lor dinafară şi în toate ca s-o păstrezi. Pe cât de dulce este căldura duhovnicească în inimă, pe atât de amară şi chinuitoare este pleca- j rea ei. Ea pleacă, precum am spus, atund când , luarea-aminte şi inima se abat de la cele duhovni ceşti către cele neduhovniceşti. Prin aceasta se înţelege nu neapărat ceva păcătos, fiindcă cel ce a gustat din căldura duhovnicească nu mai are poftă d e asta, d toate cele sufletesc-trupeşti, de­ şarte, pământeşti, zidite. îndată ce luarea-am in­ te s e abate către acestea, căldură duhovnicească sca d e îndată - iar când şi inima se lipeşte de ele,

ggmâSk

1

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCA A DEPRIMĂRII

căldura pleacă pe de-a-ntregul şi lasă în urma sa răceală faţă de toate cele dumnezeieşti şi de Dum­ nezeu însuşi, răceală însoţită de nepăsare faţă de toate lucrările şi îndeletnicirile duhovniceşti de care se ţinea omul pentru a păstra această căldu­ ră. La cel care îşi vine îndată în fire şi se grăbeş­ te să se întoarcă la rânduiala sa cea obişnuită, ca­ re pricinuieşte căldura duhovnicească, aceasta se întoarce mai devreme sau mai târziu —dar dacă dneva nu ia seama şi, din împrăştiere şi nădăjduire în sine, îşi îngăduie să zăbovească de bunăvo­ ie în această atmosferă aducătoare de răceală (şi cu atât mai mult dacă şi cu fapta îşi va face gustu­ rile neduhovniceşti care răsar atunci), însăşi râv­ na pentru viaţa duhovnicească se va clătina, ba chiar va pieri cu totul. Iar dacă va pieri, înseamnă că omul se află în pragul căderii în păcatele pe ca­ re obişnuia să le facă mai înainte, care nid nu vor întârzia să vină asupra celui nepăsător. Cel ce îşi vine în fire se întoarce însă cu uşurinţă şi de aid la rânduiala sa duhovnicească. Aşa se petrece întotdeauna rădrea; ea se în­ tâmplă din vina noastră, şi anume din slăbirea luării-aminte la noi înşine şi a privegherii, fie din pridna smintelilor lumeşti care îl înconjoară pe ostenitor (atund când amăgirile lumii lucrea­ ză îmbătător, răpindu-1 pe om din sine), fie din pridna curselor vrăjmaşului, care caută să-l mo­ mească pe om dinlăuntru în afară, lucru pe ca­ re îl £ j^ ^ £ s c câteodată, amestecând cu mişcă-

AKEDIA, FATA DUHOVNICEASCA A

rile fireşti ale în ch ip u irii şi ch ip u rile lor, foar atrăgătoare, uneori lu crân d în tr-u n anume chi' şi asupra trupului. O rica re a r fi în să pricina, k crarea răcirii în cep e p rin ieşirea dinlăuntru a k ării-aminte, şi în con tin u are se statorniceşte prin lipirea inimii de ceva - la în c e p u t d e ceva deşert apoi de ceva pătim aş şi p ăcăto s. Şi de aceasta vi. novat este totdeauna om ul în su şi, fiindcă nici Iumea, nid diavolul nu fac siln icie libertăţii, ci nu­ mai o ispitesc. Rădrea se întâm plă şi de la har. Adevărata căl­ dură duhovnicească este rod al adăstării harului în inimă. Când se pogoară harul, în inimă este cald, iar când el pleacă se face rece. P lea că harul şi atund când omul iese singur în afară la lucruri necuvenite - iar această plecare este şi se numeş­ te „pedepsitoare", spre învăţătură de m inte. Uneori însă harul pleacă singur, pentru a ajuta la sporirea duhovnicească a robilor lui Dumnezeu - şi atund plecarea aceasta este şi se num eşte „po văţuitoare". Urmarea este însă şi atund aceeaşi: rădrea, simţământul pustietăţii în inimă, fiin dcă a plecat Oaspetele. Deosebirea între aceste două ră­ celi este că răceala vinovată slăbeşte însăşi râvna pentru viaţa duhovnicească, pe când rădrea care urm ează p ă ră sim povăţuitoare de către har ap rin ­ d e şi m a i m u lt râvna aceasta, lucru care şi alcătu ­ ie ş t e u n u l d in scopurile părăsirii povăţuitoare în c h i p povăţuitar, harul lui Dumnezeu pleacă d e la o m p e n t r u p ricin ile următoare: ca să apriri 70

a k e d ia , f a ţ a

D U H O VNICEASCĂ A DEPRIMAR if

■ dă râvna slăbită uneori de petrecerea îndelungată ■ în tihnă sau întristare, ca om ul să ia seam a cu mai ■ multă luare-aminte şi să se depărteze de intereseI le şi îndeletnicirile care nu ţin nem ijlocit de viaţa I plăcută lui Dum nezeu şi nu îşi au sfârşitul în El; I ca să refacă în om, cu şi mai m are putere, conştiI inţa şi simţirea faptului că tot ce e bun în noi este I rodul harului dumnezeiesc; ca pe viitor să preţuI im şi mai m ult darurile dumnezeieşti, să ne înI grijim cu mai multă râvnă pentru păstrarea lor şi să avem mai adâncă sm erenie; ca să ne încredin­ ţăm neprefăcut în m âinile Purtării de grijă dum­ nezeieşti, cu cea mai deplină lepădare de sine şi deşertare de sine; ca să nu ne lipim cu inim a de desfătările duhovniceşti în sine, îm părţindu-ne astfel inima atunci când Dumnezeu vrea ca ea să fie numai a Lui; ca şi atund când harul dumne­ zeiesc lucrează în noi să nu ne lăsăm pe tânjeală, d să lucrăm neadormit pe calea lui Dumnezeu, încordând u-ne toate puterile, pe care Dumnezeu tocmai pentru aceasta ni le-a şi dat. Astfel, şi atund când rădrea vine din părăsi­ rea povăţuitoare de către harul lui Dumnezeu, pricina eşti chiar tu, pentru că harul lui Dum ne­ zeu, deşi pleacă singur, o face datorită ţie. Aşa­ dar, când simţi în tine răceală faţă de lucrurile şi îndeletnidrile duhovniceşti şi faţă de tot ce es­ te dumnezeiesc, intră în tine însuţi şi cercetează din ce pridnă s-a întâm plat asta, şi dacă e vina ta, grăbeşte-te s-o îndepărtezi şi s-o ştergi, râv-

■ I

71

akedia , faţa d u h o v n ic e a s c a a d epr im a r ă

n i n d nu pentru recăpătarea desfătărilor duhov­ niceşti, ci pentru nimicirea în tine însuţi a tot ce este necuvenit şi neplăcut lui Dum nezeu. Dacă nu vei vedea în tine nim ic de felul acesta, supune-te voii lui Dumnezeu, zicându-ţi: „Aşa a judecat Dumnezeu; facă-se voia Ta, Doamne, asu­ pra mea, neputinciosului, care nim ic nu merit1" Iar după aceea rabdă şi aşteaptă, fără să-ţi îngă­ dui nicidecum să te abaţi de la rânduiala obişnu­ ită a vieţii tale duhovniceşti, a lucrărilor şi înde­ letnicirilor tale duhovniceşti; biruie lipsa de gust pentru cele duhovniceşti care s-a abătut asupra ta, silindu-te spre ele fără să iei am inte la gându­ rile care încearcă să te fure de la osteneala aceasta insuflându-ţi că este o îndeletnicire neroditoare; bea cu râvnă paharul acesta amar, z ic â n d către Domnul: „Vezi smerenia mea şi osteneala mea, şi nu ţine mila Ta departe de mine", şi însufleţeşte-te spre aceasta cu credinţa că acest p a h a r ţi-a fost dat de iubirea dumnezeiască, ce voieşte pen­ tru tine o mai mare desăvârşire duhovniceasca. Nu numai pe Tabor să mergi cu bucurie în ur­ ma Domnului, ci şi pe Golgota, adică nu numai atunci când simţi înlăuntrul tău lumina dumnez eiea sc ă şi mângâierile şi bucuria duhovnicească, d şi atunci când năvălesc asupra ta akedia, întu­ necarea, n ecazu rile, mâhnirile şi amărăciunile, pe c a r e u n eo ri su fletu l are a le gusta de pe urma isp i­ te lo r d ia v o leşti dinlăuntru şi dinafară. Chiar dacă ră c e a la a c ea s ta e însoţită d e asemenea întunecare

AKEDIA, FAŢA DU H O VN ICEA SCĂ A DEPRIM Ă RII

şi tulburare încât nu mai ştii ce să fad şi încotro să te îndrepţi, nid atund să nu te temi, d rămâi neclintit în rânduiala ta, ţinându-te cu supunere pe această cruce, alungând departe de tine orice mângâiere pământească cu care te vor îmbia, cu insuflarea vrăjmaşului, lumea sau trupul. Străduieşte-te, de asemenea, să-ţi ascunzi neputinţa şi akedia aceasta de toată lumea, fără să te plângi de greutatea trimisă asupra ta, d mai degrabă ca­ ută învăţătură cum să scapi de ea pe viitor, iar pe aceasta de acum rabd-o cu seninătate atâta timp cât va place lui Dumnezeu să te ţină în ea. Iar rugădunile tale, împărtăşirea şi celelalte îndeletniciri duhovniceşti continuă să le săvâr­ şeşti ca de obicei, dar nu pentru a primi desfătări duhovniceşti, nu pentru a fi luat de pe crucea de acum, d ca să ţi se dăruiască puterea de a ră­ mâne cu seninătate pe ea, întru slava lui Hristos Domnul, Care S-a răstignit pentru noi, şi să tră­ ieşti şi să lucrezi întotdeauna aşa cum place Lui. Dacă uneori nu poţi, în starea aceasta, să te rogi şi să rămâi în cugetări bune, ca de obicei, din pridna marii akedii, întunecări şi tulburări a mintii, fă toate acestea aşa cum poţi, însă fără le­ nevie şi fără să te laşi pe tânjeală - şi Dumnezeu va primi ca desăvârşit, potrivit dorinţei, căutării şi silinţei tale, ceea ce tu nu poţi plini desăvârşit cu fapta. Rămâi în această dorinţă, căutare şi si­ linţă, şi vei vedea minunate roade: însufleţire şi putere ce îţi vor umple sufletul. 73

AKEDIA, FAŢA D U H O VN ICEA SCĂ A D EPRIM Ă RII

Iţi voi da acum pildă cum se cuvine să strigi către Dumnezeu in vremea unei asemenea întu­ necări a minţii tale. Pentru ce eşti mâhnit; suflete al meu, şi pentru ce mă tulburi? N ădăjduieşte întru Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, m ântuirea fe ţei m ele şi Dumnezeul meu (Ps. 42,6-7). Pentru ce, Doamne, stai departe? Pentru ce treci cu vederea la vrem e de necaz? (Ps. 9,21). Nu mă lăsa, Doamne D um nezeul meu, nu te depărta de la mine (Ps. 37,21). Adu-ţi aminte rugăciunea cu care, la insuflarea lui Dumnezeu, se ruga Sara, soţia iubită a lui Tobie, în vremea necazului său, şi pe aceasta s-o foloseşti, strigând cu glas viu: „Bine ştie oricine slujeşte Ţie, Doamne, că viaţa aceasta, dacă va fi sub ispite, se încununează, şi dacă întru necazuri va fi, va căpăta izbăvire, şi nici în stricăciune nu va trece, cu mila Ta. Tu nu Te bucuri de pierzania noastră, ci după vifore şi furtună Tu dai senin, şi după plâns şi lacrimi verşi bucurie. Fie numele Tău binecuvântat în veci, Dumnezeul lui Israil!" Adu-ţi aminte şi de Hristos Domnul, Care în grădina Ghetsimani şi pe Cruce, din pricina ne­ măsuratelor pătimiri, S-a simţit părăsit de Tatăl Său Cel ceresc - şi simţindu-te pe cruce, strigă din inimă cu cuvintele Lui: „Doamne, facă-se voia Ta! Fie nu cum voiesc eu, ci cum Tu voieşti! (v. Mt. 2 6 ,39)". Dacă vei face aşa, răbdarea ta şi rugăciunea ta se vor sui înaintea feţei lui Dumnezeu ca o flacă­ ră a jertfei inimii tale - şi prin aceasta vei da măr-

I,

L / u n ^ v iN ie tA S C A A U b lJK iM A R ir

I I I I I

turie că eşti preaplin de voinţa vie să urmezi lui Hristos Domnul cu iubire tare ca moartea, purtându-ţi crucea pe umeri pe orice cărare pe care El te-ar chema la Sine. Iată adevărata viaţă după Dumnezeu! A-L dori şi a-L căuta pe D um nezeu de dragul lui Dum nezeu, şi a-L avea şi a-L gusta în măsura în care voieşte El. Dacă oamenii ar păşi pe calea vieţii după Dumnezeu cu această aşezare sufletească, m ăsu­ rând u-şi izbânzile după statornicia ei, nu după I cum vin desfătările şi m ângâierile d uhovniceşti, nu s-ar înşela atât de uşor n id singu ri, nici prin cursele vrăjmaşului, şi nu s-ar chinui fără d e fo­ los, uneori până la cârtire, atu nci când li se în ­ tâmplă uscăciune şi răceală, ba ch iar akedie, ci, dimpotrivă, le-ar prim i cu recunoştin ţă şi ar răb­ da cu încredinţarea că în tru cât aşa vrea D um ne­ zeu, acestea li s-au în tâm p lat sp re binele lor şi, nebăgându-le în seam ă, cu m ai m are râvnă şi cu mai m are lepădare şi silire de sine ar continua să meargă pe calea vieţii plăcute lui D um nezeu, după toate rânduielile statornicite ale acesteia. Se întâm plă câteodată ca atunci când sufletul se chinuie într-o răceală ca aceasta, într-o asem e­ nea lipsă de gust faţă de tot ce este duhovnicesc, vrăjm aşul să năvălească m ai cu putere, stârnind gânduri rele, m işcări ruşinoase şi vise înşelătoa­ re. Scopul lui este ca om ul, lăsându-se pradă des­ curajării în urm a sim ţăm ântului părăsirii de că­ tre Dum nezeu, să cadă pe tânjeală şi să se aplece

I I

75 ..Jm .

AKEDIA, FAŢA DUHOVNICEASCĂ A DEPRIMĂRII

către vreo patimă, căci după aceasta îi este deja uşor să-l tragă iarăşi în vârtejul vieţii păcătoase. Ştiind aceasta, să stai neclintit. Valurile păcatelor n-au decât să se dezlănţuie în ju ru l inimii; atâta timp cât nu vrei păcatul şi d oreşti să rămâi cre­ dincios lui Dumnezeu, corăbioara ta e întreagă.

Harul lui Dumnezeu a luat de la tine mângâ­ ierile sale, dar el este aproape de tine, şi te ve­ ghează, şi nu te va lăsa fără ajutor atâta timp cât voinţa ta va rămâne de partea binelui. Stai, ded, neclintit, însufleţindu-te cu încredinţarea că această furtună va trece repede, iar odată cu ea vor lua sfârşit şi akedia, şi uscăciunea ta. Sa crezi că venirea lor a fost îngăduită spre folosul tău, fiindcă răbdând această vrem e de ispită vei ieşi din ea cu o mai m are cunoaştere a neputin­ ţei tale, cu o mai mare sm erenie şi cu o mai mare încredere în ajutorul lui Dumnezeu, care este în­ totdeauna pregătit pentru tine.

^ lnH

IVAN ILIN Grija1

dS ,

îauiia

D acă am p u te a să scă p ă m d e griji ! D acă am putea trăi fără n ici o g rijă ! D a r aceasta, din p ăca­ te, este cu n e p u tin ţă ... D ar d e ce e ste cu n e p u tin ţă ? T rebu ie d o a r să biruim g rija! P en tru a ce a sta n u n e treb u ie d ecât puţină lib e rta te d u h o v n ic e a sc ă ! O m uJ n u e s te n ic io d a tă m u lţu m it p â n ă la capăt. In e l a p a r m e re u n ă z u in ţe n o i, se în g ră ­ m ăd esc to td e a u n a d o rin ţe n o i şi n e cesită ţi noi. A ju n g e s ă p r i v e a s c ă în v iito r sa u să s e g â n d ea scă la „ m â in e -p o im â in e ", şi î n c e p s ă c re a scă fu rtu ­ nos n e g h i n e le g r ijilo r . F ii n d c ă v iito ru l e ste în to t­ deauna a s c u n s în c e a ţ ă , şi c in e ş tie c e m ă a şte a p ­ tă m â in e - p o i m â i n e ?

Iar în lum ea individualismului şi enţei burgheze, u n d e fiecare se gândeşte la sine şi doar la sine, u n d e n im en i nu se gândeşte Ia ce­ lălalt, u n d e toţi cei d in ju r fac p e stăpânii cu o atât 1Extrase din cartea Scrutez viaţa.

adep^imAku d e in fe rn a lă cruzim e, acolo sistem de viaţă devi­ n e incertitu d inea, iar întâm plarea neplăcută, ne­ aştep tată, a j u n g e stăpân al vieţii de zi cu zi şi se m etam orfozează în nem ulţum ire şi deprimare. G rija n e ţine pe toţi în ghearele sale. Ca guno­ iu l d e p e strad ă când îl în şfa că şi îl poartă o pala d e vânt, ea intră la noi p e fereastra deschisă a vii­ torului. A şa a fo st totdeau na, aşa va fi totdeauna. C e poţi „b iru i" aici? V iitoru l răm âne, răm ân şi necesităţile, şi in­ certitud inea nu d ispare. Iată că a fo st d em ascată definitiv şi marea în­ şelăciu n e a com u n ism u lu i, căci încercarea lui de a în lătu ra in certitu d in ea, d e a-i asigura material p e toţi şi d e a sa tisfa ce to ate necesităţile a creat e x a ct op u su l. N icio d ată şi nicăieri, decât sub ju­ gul acestei d em en ţe centralizate, nu a existat o in certitu d in e g e n era lă a tâ t d e îngrozitoare, o sără cie g e n era lă a tâ t d e nem aiauzită, o povară atât I d e a p ă să to a re a lip su rilo r. N um ai în sensul aces­ ta e l îi „ a s ig u ră " p e toţi: îi îneacă pe toţi într-o ] „ g rijă e p u iz a n tă ", c e se transform ă uneori în pe- a sim ism n a ţio n a l şi in cu ra b ilă deprimare. P e scu rt, tre b u ie să n e îm păcăm cu „incertita-1 d in e a ", c u „ n e v o ia " şi „ v iito ru l". Dar pentru afel în d u ra , tre b u ie să le b iru im . C u ce să începem? | Se în c e p e c u v iito ru l: să î i în to a r c e m Ie. Se c a u tă m â n g â ie re î n trecut, î n netrecător, fe ■ v e ş n ic ie — ş i n u d o a r contem plativ d şi M M in u n atu l tr e c u t a l P a triei tale, al Popo ui 1

A KBD IA , FAŢA

DUHOVNUXASC Λ A OKI'KIM ΑΚ

oare nu ţi-e d rag? Trecutul m a r e ai altor popoa­ re şi ţări nu îţi spu n e ,o a r e , n al m işcării co n stela ţiilo r d e a c o lo , d e su s, cronica trecutului p la n etei n o a stre, istoria lumii anim ale şi v eg eta le —a ce a s tă b o g ă ţ ie a zidirii dum neze­ ieşti/ care a ştea p tă să o observi şi s-o cercetezi/ te va scăpa d e grija c e te a p u să . O rice o p e r ă s p le n d id ă de artă, orice proble­

mă matematică e în afara timpului şi te sm ulge din viitorul plin d e temeri şi griji, îţi dă linişte şi odihnă.

Iar ceea ce te va vindeca n egreşit de griji şi de deprimare este: tinde-ţi privirea în sus, către Dumnezeu, şi vei dobândi veşnicia...

Despre cauzele bolilor duhovniceşti şi trupeşti1

Înţeleptul a zis că dacă cineva păcătuieşte îm­ potriva Ziditorului său va cădea în mâinile doc­ torului (v. Sir. 38,15). Cauzele bolilor pot fi de multe feluri. Ele pot fi pur trupeşti, evidente, cum ar ti de pildă beţia - cauza cirozei hepatice - sau lipsa de moderaţie îrt alimentaţie - sursă a dereglării multor siste­ m e ale organismului, şi aşa mai departe. „ Bolile care vin din nepăsare şi neorânduială urmează acestora în chip firesc", scrie Cuviosul Varsanujfie cel Mare. Există însă şi cauze nevăzute. Pentru ce a fost lovită d e lepră Mariam, sora lui Moise? Penru ce a fost lovit d e aceeaşi boală Ghiezi, ucenicul Prorocului Elisei; pentru ce se îmbolnăveau şi chiar m ureau mulţi dintre corintenii cărora le scria 1 Extrase din culegerea în ajutorul celor care se pregătesc pentru spovedanie. 110

akedia , faţa d u h o v n i c e a s c ă a d e p r im ă r i i

Apostolul Pavel? Scriptura ne descoperă

cauzele

acestor boli. Mariam a cârtit împotriva lui Moise, şi Dumnezeu a lovit-o cu lepră (v. Numeri. 12, 10). Ghiezi,

care l-a lăsat pradă iubirii de arginţi,

l-a minţit pe învăţătorul său, pe proroc, şi pen­ tru aceasta a

fost lovit de Dumnezeu cu aceeaşi de care, prin rugăciunea prorocului, toc­ mai se vindecase în chip minunat căpetenia siri­ ană Naaman (v. IV Regi 5, 27). Potrivit mărturi­ ei apostolului, între corinteni mulţi erau slabi şi bolnavi deoarece se împărtăşeau cu nevrednicie de Sfintele Taine (cf. I Cor. 11,30). De obicei, suntem prea puţin atenţi la newînşi­ neşi la păcatele noastre, cu care îl jignim pe Dum­ nezeu şi atragem asupra noastră dreapta Lui mâ­ nie. Prin bolile trupului, Dumnezeu vrea ori să ne curăţească, ori să ne ferească de bolile sufleteşti. De aceea, atunci când ne îmbolnăvim trebuie să ne gândim care sunt păcatele pentru care boala ne-a fost trimisă (bineînţeles, acest sfat este apli­ cabil în cazul bolii care ni se întâmplă chiar nouă, nu aproapelui, întrucât în acest din urmă caz este uşor să cădem în gravul păcat al osândirii). Inima este tristă: nu cumva pentru că a fost iz­ vor de păcate şi se hrănea cu păcate? Ne doare capul, şi durerea nu ne dă pace: nu cumva pentru că acesta era sălaş de gânduri şi planuri rele şi se îndeletnicea mult prea puţin cu evlavioasa cugetare la Dumnezeu şi la îndatoririle omului faţă de EI? lepră

AKEDIA, FAŢA D U H O VN IC EA SC A A DEPRIMĂRII

Slăbeşte vederea: nu cumva pentru că ochii se închideau atât de des atunci când ar fi trebuit să se deschidă, şi se deschideau atunci când ar fi trebuit să rămână închişi? Nu cumva pentru că s-au amăgit şi au fost orbiţi de strălucirea deşar­ tă, au privit cu trufie, i-au dispreţuit pe cei săraci şi pe cei necăjiţi, pentru că au contemplat prea puţin măreţia şi armonia lucrurilor lui Dumne­ zeu ca să vadă în ele frumuseţea cea nezidită a Făcătorului şi nemărginita măreţie a Preaînaltului Dumnezeu? Urechea doare şi auzim prost: nu cumva pen­ tru că urechile au fost atât de des neatente la gla­ sul lui Dumnezeu, care din toate părţile chea­ mă omul pe calea mântuirii şi, dimpotrivă, s-au deschis pentru cuvintele de linguşire şi amăgire, s-au întors către farmecul deşertăciunii lumeşti? Mâinile au slăbit şi tremură: nu cumva pentru că ele n-au fost statornice în lucrarea binelui şi s-au întins deseori spre lucrurile nedreptăţii? Picioarele se clatină şi se poticnesc: nu cumva pentru că omul s-a depărtat ades de la calea po­ runcilor lui Hristos şi a umblat pe drumurile în­ fundate ale păcatului? Tot trupul suferă: nu cumva pentru că în el a împărăţit păcatul, care l-a făcut rob poftelor sale? O r ic a re a r fi ca u z e le bolilor noastre, ele n e a d u c a m in te în to td e a u n a d e păcatele pe care le-am fă ­ c u t fa ţă d e D u m n e z e u , insuflându-ne gândul d e a n e în to a r c e la El cu p o că in ţă nem indnoasă.

a k e d ia , f a ţ a d u h o v n i c e a s c a a d e p r i m ă r i i

depinde să fii nepăsător sau să tră­ să cazi în boală până când te vei aduce în rânduiala cuvenită. Prin pocăinţă te poţi izbăvi de bolile pedepsitoare", scrie Cuvio­ sul Varsanufie cel Mare. Venind la regele Iezechia, care se îmbolnăvi­ se şi era p e moarte, Prorocul Isaia i-a zis: aşa zice Domnul: „Pune rănduială în casa ta, că nu vei mai trăi, ci vei muri (Is. 38, 1). Auzind o sentinţă atât de grea, regele s-a rugat Domnului: şi s-a rugat Domnului... şi a plâns Ezechiafoarte. Şi afost cuvân­ tul Domnului către Isaia, zicând: „Du-te şi spune lui Iezechia: Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Da­ vid, tatăl tău: ascultat-am rugăciunea ta, văzut-am lacrimile tale; iată, voi adăuga la viaţa ta încă cinci­ sprezece ani" (Is. 38, 2-5). Aşa ia Domnul aminte cu milostivire la rugăciunile pline de smerenie şi de frângerea inimii pentru păcate, fiindcă aproa­ pe este Domnul de toţi cei umiliţi la inimă, şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mântui (Ps. 33,17). Iată şi alte cazuri când hotărârea neclintită de a părăsi păcatul a dus la vindecarea de boală. In timpul Sfântului loan Gură de Aur, o fe­ meie a suferit foarte multă vreme de o boală in­ curabilă, şi doctorii nu au putut să o ajute cu ni­ mic. Atund, ea şi-a rugat soţul s-o ducă la Sfân­ tul loan, cu credinţa că acesta o va vindeca. Soţul a împlinit rugămintea femeii, a dus-o la mănăs­ tire şi a lăsat-o la poartă, iar el s-a dus la sfânt. La rugămintea lui, Gură de Aur a răspuns: „Du-te şi „De tine

ieşti necurat şi

113

AKED IA, FAŢA D U H O V N IC EA SC Ă A D EPRIM Ă RII

spune-i soţiei tale să se lase d e n ăravu l ei cel rău şi să împartă m ilostenie săracilor, să se roage cu râvnă, să se păzească în în frân are şi în post când sunt praznice, şi atunci D u m n ezeu îi va da vin­ decare." Soţul i-a transm is fem eii cu vintele aces­ tea, şi ea a strigat: „Voi îm p lin i totul pân ă la ul­ tima răsuflare!" Bărbatul s-a în to rs la sfân t şi i-a povestit despre făgăduiala soţiei sale. „Mergeţi cu pace, Dum nezeu a v in d ecat-o d eja p e femeia ta", i-a zis sfântul - şi, într-ad evăr, cân d omul a ieşit şi-a văzut soţia întru totu l săn ă to a să .

In Novgorod, în vremea arhiepiscopului Iov, a început o molimă; poporul murea pe capete, şi ar­ hiepiscopul le-a spus tuturor că Dumnezeu a tri­ mis acea cumplită boală pentru păcatele nepocă­ ite. Oamenii au strigat că vor să se pocăiască; s-a făcut slujbă, toţi I-au făgăduit lui Dumnezeu că nu vor mai păcătui, şi molima a încetat. Nimeni n-a mai murit, iar dne era bolnav s-a tămăduit.

CUVIOSUL AM BROZIE DE LA Ο ΡΏ Ν A Cum să biru im m oleşirea şi akedia1

La sfatul lui N., v-aţi adresat în scris ticăloşi­ ei mele, explicându-vă situaţia, însă nu limpede până la capăt. Necunoscând bine împrejurările în care vă aflaţi şi nid aşezarea dumneavoastră sufletească, vă voi răspunde pe cât pot să pricep din scrisoarea pe care mi-aţi trimis-o. Scrieţi: „Sufăr grav de pe urma unei slăbiduni ^sufleteşti şi trupeşti, ce mă înstrăinează de toate jbucuriile şi legăturile lumeşti, chiar şi de lucrurille ce ţin de datorie. Nu am nădejde în viitor. Nupnai rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu mă Susţine, cu rugădunile fericitului stareţ, părinte­ le Serafim din Sarov, de care sunt profund lega­ tă sufleteşte. Uneori suferinţele mele ajung însă la o asemenea măsură, încât deznădăjduiesc cu totul. Vă descopăr puţinătatea mea de suflet: nu mai am putere să rabd." Răspuns la o scrisoare.

AKEDIA, FAŢA D U H O VN ICEA SCA A DEPRIMĂRII

Cele cuprinse în scrisoarea dumneavoastră vădesc o aşezare sufletească împărţită. Ceea ce spuneţi, că numai rugăciunea stăruitoare către Dumnezeu vă sprijină, arata că sunteţi o creşti­ nă râvnitoare. Pe de altă parte, zicând că boala sufletească şi trupească vă înstrăinează de toate bucuriile şi legăturile lumeşti, vă daţi în vileag iubirea de lume. Ar fi trebuit să ştiţi însă, din în­ văţătura Evangheliei, că nim eni nu poate să slu­ jească la doi domni, căci sau pe unul îl va uri şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celă­ lalt îl va dispreţui; nu puteţi să slu jiţi lui Dumne­ zeu şi lui mamona (M t 6, 24). Aşadar trebuie să alegeţi: fie să căutaţi satisfacţiile lumeşti şi bucu­ riile pământeşti, fie să căutaţi doar mângâierea şi bucuria ce vor veni de la Domnul la vremea potrivită, până atunci îngrijindu-vă să trăiţi creş­ tineşte, potrivit sfintelor şi de viaţă făcătoarelor Lui porunci. Pentru lume este nevoie însă de oa­ meni sănătoşi, iar dumneavoastră aţi arătat că sunteţi bolnavă cu trupul. Pe deasupra, bucurii­ le pământeşti sunt degrab trecătoare şi mângâie­ rile lumeşti nu sunt întotdeauna de nădejde, te­ meinice, ci sunt în cea mai mare parte amăgitoa­ re. Sfântul Dimitrie al Rostovului scrie că lumea mincinoasă ne făgăduieşte plăceri, dar ne dă ne­ cazuri, şi nevoi, şi nenorociri; făgăduieşte aur, şi dă noroi. Aşadar mai temeinic şi mai de nădej­ d e lucru este a căuta mângâieri şi bucuri doar în Domnul, m ai ales pentru cei care nu strălucesc cu sănătatea trupească şi bărbăţia sufletească

a k e d ia , fa ţ a d u h o v n i c e a s c ă a d e p r im ă r i i

Domnul spune în Evanghelie: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blâ n d ş i smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor v o astre. Şi dacă vă v eţi apuca să urmaţi astfel Domnului, silindu-vă să vă lăsaţi de orice pretenţii egoiste, potrivite obiceiurilor şi cuviinţei lumii, veţi putea, fără îndoială, să purcedeţi pe cărarea creştinească, ce duce la sta­ rea împăcată şi liniştită a sufletului. Dacă vă veţi sili, potrivit învăţăturii evanghelice, să vă sme­ riţi, atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, puţin câ­ te puţin, se vor depărta de la dumneavoastră ne­ răbdarea şi puţinătatea de suflet. întrucât aveţi mare credinţă în fericitul stareţ, părintele Sera­ fim, cădeţi la Domnul ca pentru rugăciunile lui să vă arate mila Sa. Aflaţi, de asemenea, scăpare la Ocrotitoarea noastră, a tuturor, la Preasfânta Fecioară de Dumnezeu Născătoare, rugându-vă ei cu rugăciunea pe care o cântă mereu Biseri­ ca: „Mi se bolnăveşte trupul, slăbeşte şi sufletul meu: la tine scap, ceea ce eşti plină de har; nă­ dejdea celor fără de nădejde, tu îmi ajută/' Dacă aveţi timp, v-aş sfătui să citiţi tot acest canon al Maicii lui Dumnezeu, pe care credincioşii îl cân­ tă în orice necaz sufletesc şi care începe aşa: „De multe ispite fiind cuprins" - iar dacă aveţi osâr­ die, după cântarea a şasea puteţi adăuga acatis­ tul „Bucuria tuturor necăjiţilor". Cred însă că în împrejurările dumneavoastră dinafară şi dinlă­ untru lucrul de căpetenie este să vă cercetaţi cu ii«A^-aminte şi cu de-amănuntul viaţa, începând

ΛΚΜίΙΛ, I'AfA f JlJM OVNlt'IM flt

Λ A 1, η·’ΜΙΜΑ«||

cu anii d e care puteţi să vă amintiţi: iar nPnlr faci· mai bine şi mai fără grey acest lucru, vă „#/ tulescsă citiţi cu luare-amintt* M ărtu risirea decr din ţi ortodoxă a lui Petru Movilă, precum şi Ci}r tea avei Dorotei, care pe bună dreptate este nu­ mită „oglinda sufletului". După ce vă veţi fi cercetat temeinic viaţa, veţi avea nevoie să găsiţi un duhovnic mai încercat, căruia să-i puteţi mărturisi cu credinţă tot ce e de mărturisit şi care să vă poată da doctoria duhov­ nicească potrivită. Iată că ceea ce puteam să vă zic, potrivit pu­ ţinei mele priceperi, v-am şi scris, aşa cum înţe­ leg eu. Domnul, Cel atotbun, Care vrea ca toţi să se mântuiască şi întru cunoştinţa adevărului să vină, să vă mţelepţească aşa cum ştie şi să lum ineze ini­ ma dumneavoastră spre tot ce este folositor pen­ tru suflet şi mântuitor, pentru rugăciunile Prea­ curatei Sale Maid, nădejdii noastre ne-ruşinate, şi pentru rugădunile feridtului stareţ, părinte­ lui Serafim, a cărui pomenire o cinstiţi atât de adânc Era să uit să vă spun despre deznădejde, pe care Sfântul loan Scărarul o socoteşte a fi m ai rău decât oricare alt păcat. Pentru orice p ăcat om ul se poate pocăi, luând hotărârea nestrăm utată de a nu se mai întoarce la el, şi în felul acesta poate primi iertare şi milă de la Domnul - pe când cel deznădăjduit ce poate face şi ce poate primi? Cu adevărat, deznădejdea este mai rea decât toate 16 2

NH HAIK A A UM'HIMAHII

r/ /icein că, intr-adevăr, o m u l şu ieră câμ . ! - (i)ärte, foarte mult - insä puţini aunt cei * huferâ ea Iov col d rep t. Cea m ai m are p a r­ celor ce suferă sunt supuşi su ferin ţelor ca unor urmări fie ale g â n d u rilo r şi p ărerilor g re­ şite, fie ale faptelor greşite. Pentru ei este insă şi cuvântul mângâietor al ap ostolu lu i: p e cine iubeş­ te Domnul, //ceartă, şi bate pe tot fiu l p e care îl pri­ meşte (Evr. 12, 6). Mai ziceţi: „Nu am n ă d ejd e în viitor." Nu ştiu ce vreţi să spuneţi cu asta. Dacă este vorba d e viaţa păm ântească, să ştiţi că p e viitor nu numai dum neavoastră^ ci nim eni nu p o a te pu n e tem ei. Cuvântul „ v iito r" priveşte în înţelesul propriu viaţa viitoare, veşnică, nesfârşită. Pentru cel ce se îngrijeşte de acest viito r, acesta va fi statornic şi nu se va schimba n icio d ată. A colo este atât pen­ tru dumneavoastră, cât şi pentru ceilalţi creştini, tot Raiul, cu toate desfătările curate, şi m ulte alte fericite locaşuri su n t la Tatăl C eresc. C ine vrea să îşi aranjeze viitoru l păm ântesc are nevoie şi d e vigoare trupească, şi d e m ulte alte însuşiri p otri­ vite treburilor lum eşti. Pentru viitorul cel veşnic însă, p e care l-a pre­ gătit şi îl pregăteşte robilor Săi Domnul Cel atotbun, nu este nevoie de toate acestea. Apostolul spune: Dumnezeu Şi-α ales pe cele de neam jos ale lumii, pe cele nebăgate în seamă, pe cele ce nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt (I Cor. 1, 28). A dică D onu^JÎşi alege ceea ce nu e bun pentru lume,

* v' " W P nu cere mart însuşiri şi Pu

'

ci le spunero» u ^

d o a r ΊΑ răbdaţi neptfrj putindoşilor Săi: m p ~ ΛT . χ * tinţa şi şâ nu v» împuţinaţi cu sufletul, « · * nă­ dăjduiţi în mila şi în b u n ătatea lui Dumnezeu. întru răbdarea voastră vă v eţi d o bâ n d i sufletele voas­ tre, s p u n e El în Sfânta E v a n g h e lie - şi a menit un şir întreg de locaşuri fe ricite p en tru cei ce sunt {urneşte n eputincioşi. Prim ul locaş este al c e lo r săraci cu duhul, adi­

că al celor ce se sm eresc în aintea lui Dumnezeu şi înaintea oam enilor pentru neputinţa lor. Cel de-al doilea fericit locaş este al celor plâng pentru p ăcatele lor. C el de-al treilea locaş este al celor

care

blânzi, care

îşi înăbuşă pretenţiile ego iste şi se înfrânează de la m ânia îm p otriva alto ra, o ricare ar fi pricinile şi p retextele.

După aceea urmează şi alte fericite locaşuri, care nici nouă nu ne sunt necunoscute. Alegeţi-vă pe oricare din ele, şi pregădţi-vă pentru el în fe­ lul cuvenit. Pe pământ, în starea lumească, ural vrea să slujească în armată, altul în administra­ ţie, şi fiecare se pregăteşte pe potrivă. In anumi­ te cazuri, modelele pământeşti se potrivesc şi lu­ crurilor cereşti. Domnul Cel Atotbun să vă dea pricepere spre toate cele de folos! Chemând asupra dumneavoastră pacea şi bi­ necuvântarea dumnezeiască, vă doresc cu s ritafp tnatp role bune.______ _______________

AKEDIA, „duhul trândăvirii” din binecunos­ cuta rugăciune a Sfântului Efrem Şirul, „starea de paralizie a tuturor puterilor sufleteşti” de­ spre care vorbeşte Sfântul Teofan Zăvorâtul şi care în bună măsură coincide cu conceptul psihologic de deprimare, este una din mala­ diile duhovniceşti cele mai severe ale lumii contem porane. De la Sfinţii Nicodim Aghioritul, Tihon din Zadonsk, Ignatie Briancianinov, Macarie de la Optina, Teofan Zăvorâtul, Luca al Crimeei până la câteva dintre numele cunoscute ale duhovniciei contemporane din Rusia, cartea de faţă vă prezintă o perspectivă ortodoxă completă asupra acestei probleme de mare însemnăta­ te şi asupra medicamentelor duhovniceşti pe care le propune îm potriva ei Tradiţia Bisericii.