Absolutismul Habsburgic În Timpul Lui Leopold I [PDF]

Zitiervorschau

Baciu Iustin

Grupa H211

Absolutismul habsburgic în timpul lui Leopold I (1658-1705) Absolutismul reprezintă un sistem de guvernare, apărut în majoritatea statelor europene spre finele secolului al XV-lea, în cadrul căruia monarhul concentrează întreaga putere a statului în propriile mâini, bazându-se pe clasa nobililor și uzând de forța economică pusă la dispoziție de clasa burgheză pentru a centraliza puterea autoritară prin dispersarea luptelor de fărămițare feudală. În secolul al XVII-lea, Monarhia Habsburgilor constituia o confederație de state autonome, unite prin intermediul princepelui, care era în același timp Împărat al Sfântului Imperiu. Toate aceste state sunt guvernate de către clase de aristocrați, care au în proprietatea lor domenii pe care lucrează oamenii din categoriile sociale inferioare în vederea obținerii de produse ce urmează a fi vândute apoi în alte țări. În fiecare stat apartenent confederației există o Adunare de Stări sau de Ordine ce exercită puterea financiară, în timp ce puterea legislativă și cea administrativă sunt împărțite cu monarhul. Adunările de Stări au putere absolută asupra țărănimii de pe seniorii, dar și asupra orașelor senioriale, acest sistem fiind cunoscut sub denumirea de ,,diarhie” și menținând o oarecare superioritate a aristocrației față de împărat. Confederația era astfel un acord liber consimțit între împărat și Ordinele Private ale statelor membre, ce s-a desăvârșit după ce Ferdinand I a garantat libertățile acestora, devenind apoi rege în Boemia în 1526, în Croația la 1 ianuarie 1527 și în Ungaria la 5 noiembrie 15271.Seniorului fiecărei țări îi sunt atribuite o serie de funcții ale statului, printre care se pot număra: punerea în

Mousnier Roland, Monarhia absolută în Europa din secolul al V-lea până în zilele noastre, Editura Corint, București, 2000, p.105. 1

1

aplicare a ordinelor monarhului, asigurarea ordinii publice, perceperea impozitelor, realizarea justiției pentru țărani, înăbușirea cazurilor de rebeliune etc. 2. Adunările de Stări cuprind patru ordine: ordinul prelaților, arhiepiscopilor, episcopilor și abaților

de

mănăstiri,

ordinul

seniorilor,

ordinal

cavalerilor

și

ordinul

orașelor3.

Aceste Adunări sau Diete se reuneau în cadrul unor sesiuni ce durau un anumit număr de luni (specific fiecărei țări în parte) și în cadrul cărora Stările hotărau în privința rezolvării problemelor din diverse domenii, iar monarhul trebuia să legifereze, cerând totuși părerea Ordinelor4. După încheierea Războiului de 30 de ani (1618-1648), regele Ferdinand al III-lea impune în Dieta de la Regensburg alegerea fiului său mai mare, Ferdinand al IV-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Romano-German, însă o banală varicelă va pune capăt acestei încoronări, fiul desemnat la tron stingându-se din viață în 1654. În aceste condiții, tronul revine fiului mai mic, Leopold I, educat de mic în urmarea unei profesii în domeniul ecleziastic, dar care va fi recunoscut cu rapiditate ca suzeran în Boemia și Austria, apoi în Ungaria, însă la ocuparea întregului Imperiu, s-a izbit de rezistența cardinalului Mazarin, dar și de marșul trupelor suedeze în Polonia în timpul decesului regelui Ferdinand al III-lea (2 aprilie 1657). Curtea de la Viena reușește să obțină ajutor din partea Brandenburgului pentru susținerea candidaturii lui Leopold, acesta fiind încoronat la 18 iulie 16585. Pe fondul confruntărilor cu Ludovic al XIV-lea al Franței, dar și cu turcii, Leopold I guvernează mai mult singur după 1665 întrucât acordă politica generală a Consiliului de Stat unei comisii consultative, formată din trei sau patru consilieri de stat ajutați de doi secretari ai Cancelariei imperiale. Împăratul ordona majordomului palatului să înștiințeze consilierii în legătură cu o viitoare reuniune și subiectul ce urma a fi abordat, urmând ca apoi să le trimită răspuns la scrisorile primite de la aceștia și să aștepte să-i fie prezentat direct de către consilieri raportul colectiv elaborat în cadrul reuniunii (la care împăratul nu mai participa). Împăratul hotăra în sensul acțiunii după analiza raportului colectiv, iar toate acestea aveau loc fără înștiințarea Consiliului de Stat

2

Ibidem, p.106. Ibidem, p.107. 4 Ibidem, p.108. 5 Erich Zollner, Istoria Austriei, Vol. I , Editura Enciclopedică, București, 1997, p.302-303. 3

2

În situațiile mai grave, monarhul hotăra prin puterea suverană, fără a mai consulta Dieta. În vederea ameliorării revoltei țărănești din Boemia, Leopold I impune patenta din 28 iunie 1680, stabilind renta în muncă la trei zile pe săptămână. În timpul războiului austro-turc din 1682, Leopold a creat un impozit pe capital. Tot împăratul este și cel care deține autoritatea supremă asupra armatei, ofițerilor și trupelor6. Deși inamic al regelui Ludovic al XIV-lea, Leopold I s-a orientat în prima parte a domniei sale către o apropiere de Franța, mai ales pe durata Războiului de Devoluție din 1668 (tratat secret de împărțire a succesiunii la tronul Spaniei) în scopul revigorării economice a provinciilor ereditare, dar și al reducerii fiscalității7. Leopold I și-a creat o mica breaslă de intelectuali și de economiști, dintre care îi putem aminti pe bibliotecarul imperial Peter Lambeck, cardinalul Spinola, dar și Johann Joachim Becher, acesta din urmă având o teorie conform căreia dezvoltarea economică a unei țări depindea în principal de funcționarea manufacturilor și producerea bunurilor materiale. O parte din aceste idei au fost aplicate în cadrul unor manufucturi de postavuri și pânzeturi de pe domeniile senioriale ale Austriei8. În ciuda dezastrului monetar din 1659 sau al contra-ofensivelor turcești 1664, în Austria are loc o creștere economică și demografică impresionantă între 1680-1720 datorată creșterii moderate a prețului cerealelor. Suveranul avea de achitat plata a diverse impozite (impozitul turc, veniturile din cameralia și împrumuturile pe care le negocia cu evreii de la Curte), dar încasările de venituri, mai mici de 5 milioane de florin pe an în 1660, ajung la începutul secolului XVIII în jurul sumei de 20-22 de milioane de florin pe an. Sporind finanțele, armata s-a putut dezvolta prin creșterea numărului de soldați , de la 10.000 de oameni în 1618 la 120.000 în timpul lui Leopold I. Armata se afla sub comanda directă a împăratului , fiind reorganizată de celebrul general italian, Montecuccoli, care a adus în luptele contra Franței și în campaniile anti-otomane câteva inovații extreme de utile acelor timpuri ( el a

6

Mousnier Roland, op.cit., p.134. Jean Berenger, Istoria Austriei, Editura Corint, București, 1999, p.39-40. 8 Ibidem, p.40. 7

3

înlocuit muscheta și sulița cu pușca și baioneta , propunând deasemenea acționarea flotilei pe Dunăre și utilizarea logisticii)9. Politica religioasă a regelui Leopold I s-a bazat pe eradicarea exercitării publice a altor culte în provinciile sale ereditare, astfel în 1670, Austria de Sud revine la religia romano-catolică, în același an fiind expulzați de la Viena în jur de 1.400 de evrei, sinagoga fiind transformată într-o Biserică în onorea Sfântului Leopold. Casa de Austria a reușit eliminarea aproape totală a protestanților din Boemia (aproximativ 100.000 de protestanți fug din țara în 1651), Moravia și Austria10. Regatul Ungariei era un adevărat bastion al Calvinismului în Europa și în monarhia Austriei, Leopold I încercând să elimine mica nobilime, susținătoare a religiei calvine, prin convocarea Dietei între 1662 și 1681. În Ungaria de Vest, Francis Nadasdy, un lord judecătoresc, a ruinat în jur de 200 de parohii, iar în partea estică a teritoriului maghiar, Sophia Bathory, soția princepelui transilvănean, Gheorghe Rakoczy al II-lea, a expulzat toți vicarii reformați de pe teritoriile soțului ei decedat11. În urma bătăliei victorioase de la Sankt-Gotthard din 1664, austriecii au încheiat un tratat de pace cu turcii, tratat care a fost condamnat în unanimitate de către maghiari, aceștia susținând că habsburgii le-au lăsat țara pradă turcilor din interese dinastice12, ceea ce i-a determinat să facă apel la Ludovic al XIV-lea, însă în urma atitudinii sale reconciliante, contele maghiar Peter Zrynyi cere protecția Porții în 1670. Leopold I suspendă Constituția Ungariei în 1671, iar Emerik Thokoly, conducătorul curuților este transformat în rege al Ungariei sub supunerea Imperiului Otoman, care pentru 1683 pregătește o ofensivă Vienei13. Timp de două luni (14 iulie-12 septembrie), otomanii, conduși de Kara Mustafa Pașa au asediat orașul fortificat al Vienei, însă armata imperial austriacă, în fruntea căreia se afla Carol de Lorena a evitat confruntările directe, așteptând întăriri (polonezi, saxoni, suavi, bavarezi, franconi).Deși au reușit să creeze o breșă în sistemul de securitate habsburgic și au atacat în câteva asalturi,

9

Ibidem, p.41-42. Jean Berenger, The Austrian Lands:Habsburg Absolutism under Leopold I, în John Miller (ed.) Absolutism in seventeenth century Europe, The Macmillan Press LTD, London, 1992, p.159-160. 11 Ibidem, p.166-167. 12 Ibidem, p.167. 13 Jean Berenger, op.cit., p.43. 10

4

efectivele turcești au fost zdrobite la apariția în scenă a armatei poloneze (50.000 de oameni), condusă de Jan al III-lea Sobieski pe pantile de la Kahlenberg la 12 septembrie 1683. Eșecul turcesc de la Viena din 1683 marchează istoric declinul Imperiului Otoman și transformarea ireversibilă a acestuia în ,,omul bolnav al Europei”, în timp ce Austria își croiește drum spre Transilvania (pe care o va încorpora prin Tratatul de la Karlowitz din 1699, orientându-i pe românii transilvăneni către Unirea cu Biserica Romei prin Diploma Leopoldină din 1701 în vederea recunoașterii drepturilor sociale și politiceale acestora),Viena va deveni o metropolă, rămânând un bastion al Contra-Reformei14. În concluzie, absolutismul monarhic în timpul lui Leopold I, deși s-a dovedit a avea success în anumite domenii ale statului prin politica impusă , s-a concentrat mai mult pe introducerea religiei romano-catolice în provinciile ereditare ale Imperiului, monarhul făcând din aceasta o sarcină exclusivistă a prerogativelor sale.

BIBLIOGRAFIE:

1. Erich Zollner, Istoria Austriei, Vol. I , Editura Enciclopedică, București, 1997; 2. Jean Berenger, Istoria Austriei, Editura Corint, București, 1999; 3. Jean Berenger, The Austrian Lands:Habsburg Absolutism under Leopold I, în John Miller (ed.) Absolutism in seventeenth century Europe, The Macmillan Press LTD, London, 1992; 4. Mousnier Roland, Monarhia absolută în Europa din secolul al V-lea până în zilele noastre, Editura Corint, București, 2000;

14

Ibidem, p.43-44.

5