29 0 449KB
ABORDAREA INTEGRATĂ LA CICLUL PRIMAR Profesor pentru învățământul primar Carmen- Cristina Popa Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” Petroșani Termenul curriculum integrat sugerează, în primul rând, corelarea conţinuturilor, acest demers necesită o abordare curriculară în care punctul de pornire îl reprezintă cel mai adesea finalitatea/finalitățile urmarite, în funcție de care sunt alese toate celelalte componente ale procesului instructiv – formativ. În sens larg, curriculum reprezintă ansamblul proceselor educative și al experiențelor de învățare prin care trece elevul pe durata școlarizării. În sens restrâns, curriculum cuprinde ansamblul acelor documente școlare în care se valorifică interdependențe dintre obiective, conținuturi, metodologie și strategiile de evaluare. CARACTERISTICI ALE CURRICULUMULUI INTEGRAT:
combinarea și punerea în relație a obiectelor de studiu;
stabilirea de relații între concepte, fenomene și procese din domenii diferite;
corelarea rezultatelor învățării cu situațiile din viața cotidiană;
centrarea pe activități integrate, de tipul proiectelor;
principiile organizatoare ale curriculumului sunt unitățile tematice, conceptele sau problemele;
flexibilitatea în gestionarea timpului școlar și în gruparea elevilor;
maximizează utilizarea timpului de învățare.
Argumente pentru susținerea curriculumului integrat: acoperă rupturile între discipline; construiește structuri mentale dinamice și capabile să sprijine deciziile cele mai bune; inițiază rezolvarea de probleme. În abordarea integrată a curriculumului, se disting mai multe trepte:
modelul monodisciplinar;
modelul multidisciplinar;
modelul pluridisciplinar;
modelul interdisciplinar;
modelul transdisciplinar.
MONODISCIPLINARITATEA/ INTRADISCIPLINARITATEA 1
Monodisciplinaritatea este centrată pe obiecte de studiu independente și specificitatea acestora. Aceasta presupune acțiunea de a aborda un proiect sau de a rezolva o problemă din perspectiva unei singure discipline. AVANTAJE: creșterea coerenței interne a disciplinei de studiu; creșterea eficienței învățării; schimbarea percepției celui care învață despre disciplina respectivă. MULTIDISCIPLINARITATEA Multidisciplinaritatea presupune abordarea unei teme/ probleme din perspectiva mai multor discipline independente, fără a altera structura acestora. AVANTAJE: încurajează realizarea de planificări corelate, care presupun corelarea predării conținuturilor la diverse discipline; permite elevilor să realizeze legături între conținuturile diverselor discipline; contribuie la o mai bună întelegere a unor teme probleme care nu pot fi lămurite integral în cadrul unei discipline. PLURIDISCIPLINARITATEA Pluridisciplinaritatea se referă la studierea unui obiect dintr-o disciplina, prin intermediul mai multor discipline deodată. În plan didactic, ar însemna ca, de exemplu, în lecția de istorie în care se prezintă figura lui Ștefan cel Mare, se folosesc fragmente din creațiile literare, precum și materiale care țin de educație plastică, muzică etc. INTERDISCIPLINARITATEA Interdisciplinaritatea promovează o viziune asupra cunoașterii și o abordare a currciculumului care aplică in mod conștient metodologia și limbajul din mai multe discipline, pentru a examina o temă centrală, o problemă. AVANTAJE: încurajarea pedagogiilor active și a metodologiilor participative (învățarea prin cooperare, învățarea pe bază de proiecte); permite colaborarea directă și lucrul în echipă între specialiștii mai multor discipline; contribuie la crearea unor structuri mentale și acționalcomportamentale flexibile și integrate, cu mare potențial de transfer și adaptare. TRANSDISCIPLINARITATEA Reprezintă gradul cel mai elevat și mai complex de integrare a curriculumului, mergând deseori până la fuziune, care duce la apariția unor
noi câmpuri de investigație ce valorizează o
nouă
paradigmă. AVANTAJE: determină responsabilitatea elevilor în raport cu propria învățare; este centrată pe rezolvarea problemelor lumii reale prin mobilizarea cunoștințelor și competențelor din diverse arii disciplinare. CARACTERISTICI ALE ACTIVITĂȚII INTEGRATE: 2
- învăţarea devine un proiect personal al copilului, îndrumat, orientat, animat de către educator, ea devine interesantă, stimulativă, semnificativă; - la baza activităţii stă acţiunea practică, cu finalitate reală; - activităţile integrate sunt în opoziţie cu instruirea verbalistă şi livrescă; - accentul cade pe activitatea de grup şi nu pe cea cu întreaga grupă; - le oferă copiilor posibilitatea de a se manifesta plenar în domeniile în care capacităţile lor sunt cele mai evidente; - cultivă cooperarea şi nu competiţia; - copiii se deprind cu strategia cercetării; învaţă să creeze situaţii, să emită ipoteze asupra cauzelor şi relaţiilor în curs de investigaţie, să estimeze rezultatele posibile, să mediteze asupra sarcinii date; - cadrul didactic trebuie să renunţe la stilul de lucru fragmentat, în care activitățile se desfăşoară una după alta, cu distincţii clare între ele, ca şi cum nu ar face parte din acelaşi proces şi să adopte o temă de interes pentru elevi, care transcede graniţele diferitelor discipline, organizând cunoaşterea ca un tot unitar, închegat; - obiective ale mai multor discipline planificate în cursul săptămânii sunt atinse în cadrul unor scenarii/ activităţi zilnice care includ fragmente din disciplinele respective sub un singur generic. Unităţile de învăţare ale disciplinelor se topesc în cadrul conturat de temele activităţilor integrate. Cele mai productive strategii și metode de predare integrată, recunoscute ca promovare ale unei învățări autentice și eficiente, sunt: învățarea prin dezbatere, învățarea prin cercetare, învățarea prin rezolvarea de probleme, învățarea prin descoperire, învățarea bazată pe proiect, învățarea bazată pe probleme, învățarea aventură/ de tip expediționar. Abordarea integrată este, aşadar, o împletire a conţinuturilor într-o formă atractivă, flexibilă, mobilizatoare, care conduce activitatea copilului spre investigare, documentare, cercetare și aplicare practică a celor învăţate. Întregul program se realizează prin joc, dar nu un joc întâmplator, ci unul organizat, în care copilul are prilejul să exploreze medii diferite şi să îndeplinească sarcini fie individual, fie în grupuri mici. Prin dezvoltarea, implementarea şi aplicarea curriculumului integrat se urmăreşte, de asemenea, descentralizarea curriculară şi adaptarea curriculum-ului la nevoile specifice dezvoltării personale, la cerinţele pieţei forţei de muncă şi ale fiecărei comunităţi, în conformitate cu obiectivele Pactului Naţional pentru Educaţie. Modalitatea de aplicare a curriculum-ului integrat prin activităţi didactice vine în întâmpinarea dezideratului menţionat în Strategia Educaţie şi Cercetare pentru Societatea Cunoaşterii care susţine centrarea curriculum-ului pe competenţe, nu pe informaţii, adică pe blocuri de cunoştinţe, deprinderi şi atitudini care optimizează rezolvarea de probleme. Există anumite aptitudini 3
generale pe care elevii trebuie neapărat să le achiziţioneze. Ei trebuie să ştie să comunice, să se adapteze, să rezolve probleme şi să utilizeze tehnologiile informaţionale. Ceea ce trebuie să înveţe aceştia sunt bazele indispensabile ale unei eficiente învăţări viitoare. Aceste baze sunt deopotrivă de natură cognitivă, afectivă şi motivaţională. Elevii trebuie să devină capabili să-şi organizeze şi să-şi ordoneze propria învăţare, să înveţe singuri sau în grup şi să surmonteze dificultăţile pe care le întâlnesc în cursul proceselor de învăţare. Desfăşurând activităţi integrate, copilul are posibilitatea de a exprima păreri personale, de a coopera cu ceilalţi în elaborarea de idei noi, în rezolvarea sarcinilor, în argumentare, devenind mai activ şi câştigând mai multă încredere în sine. În ce priveşte rolul cadrului didactic, acesta devine un „facilitator”, mai mult decât o sursă de informații. Concluzii Integrarea conţinuturilor şcolare este o necesitate şi un deziderat. Strategiile de predare/ învăţare integrată, precum şi nivelurile la care aceasta se realizează sunt condiţionate de o multitudine de factori, de natură obiectivă, dar şi subiectivă. Ele au avantaje, dar şi dezavantaje. În dorinţa noastră de a fi moderni însă, de a inova practica şcolară, trebuie prudenţă, întrucât echilibrul între extreme (diferenţiere pe discipline sau integrare totală) se pare că este soluţia cea mai eficientă. Se impune, însă, ca şi în plan teoretic să stăpânim conceptele, pentru a nu pretinde că predăm interdisciplinar, când de fapt realizăm altceva. Prin aceste activităţi se pune accent pe dezvoltarea gândirii critice, pe formarea de competenţe practice, pe feedback-ul pozitiv, pe măsurarea şi aprecierea competenţelor. Se cultivă independenţa, deschiderea spre inovaţie, emoţiile pozitive, autocontrolul. Explozia informaţională conduce nu numai la creşterea cantitativă a cunoştinţelor, ci şi la esenţializare, la integrare. (M. Maliţa, Orizontul fără limite al învăţării, Bucureşti, 1981, Editura Politică, pag. 25). Din perspectiva învăţământului modern, în educaţie accentul trebuie pus pe stăpânirea de către elevi a proceselor, înţelegerea conceptelor şi pe capacitatea de a le folosi în diverse situaţii. Activitatea integrată se dovedeşte a fi o soluţie pentru o mai bună corelare a activităţilor de învăţare cu viaţa societăţii, cultura și tehnologia didactică. Bibliografie: 1. Bocoş, Muşata, Instruirea interactivă, Presa Universitară Clujeană, 2002 2. Ciolan, Lucian, Învățarea integrată, Editura Polirom, Iaşi, 2008 3. Crişan, Al. (coord.), Curriculum şcolar. Ghid metodologic, Bucureşti, M.E.I.-I.S.E, 1996 4. Cucoş, Constantin, Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002
METODE INTERACTIVE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ 4
Profesor pentru învățămâtul primar Mihaela-Georgeta Stoian Şcoala Gimnazială Petreşti Petrești, judeţul Dâmboviţa În cadrul procesului de predare – învăţăre –evaluare utilizăm metode care sunt expresia celor mai noi inovaţii pedagogice şi care pun accent pe dezvoltarea personalităţii elevului. Acestea intră din ce în ce mai mult în practica educaţională, în diferite grade de aprofundare sau în combinaţie cu unele dintre metodele tradiţionale. Cel mai important aspect al instruirii active îl constituie faptul că elevii devin coparticipanţi la propria lor instruire şi educare.
Sunt satisfăcute astfel, cerinţele
psihopedagogice ale activizării: pregătirea psihologică pentru învăţare; prevenirea şi reducerea influenţelor negative ale diferitelor surse perturbatorii; asigurarea unui limbaj comun între educator şi educat; utilizarea unor activităţi eficiente de activizare. Pentru atingerea finalităţilor educaţiei contextualizarea metodelor didactice la specificul demersului educativ reprezintă o importantă sarcină a cadrului didactic. Este stimulată învăţarea şi dezvoltarea personală, favorizând schimbul de idei, de experienţe şi cunoştinţe, asigură o participare activă, promovează interacţiunea, conducând la o învăţare activă cu rezultate evidente. Contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv-educativ, are un caracter activ-participativ, o reală valoare activ-formativă asupra personalităţii elevilor. Pentru o utilizare eficientă a acestor metode, în practica didactică, este necesară cunoaşterea teoretică, o minimă experienţă în utilizarea acestor metode şi integrarea corespunzătoare în proiectul didactic, în interrelaţie cu metodele tradiţionale. Acest mod de predare transformă elevul într-un actor, participant activ în procesul învăţării, pregătit să-şi însuşească cunoştinţele prin efort propriu, o angajare optimă a gândirii, mobilizându-l în raport cu sarcinile de învăţare date. Se identifică cu situaţia de învăţare în care este antrenat, fiind parte activă a propriei transformări şi formări generată de cunoaştere. Practica didactică bazată pe metode interactive presupune: interacţiuni verbale şi socio-afective nemijlocite între elevi, graţie cărora se dezvoltă competenţe intelectuale şi sociale transferabile în diferite contexte formale şi informale; atitudine deschisă, activă bazată pe iniţiativă personală; o învăţare în colaborare cu ceilalţi colegi; angajarea intensivă a elevilor în realizarea sarcinilor (chiar dacă în cazul unora dintre ei nu se prouce la primele experienţe de acest gen); responsabilitate colectivă şi individuală; valorizarea schimburilor intelectuale şi verbale, mizând pe o logică a învăţăturii care ţine cont de opiniile elevilor. Demersurile didactice de acest tip conduc spre un progres cognitiv centrat pe descoperirea celuilalt, a unei participări active şi intercative, la reflecţie comună în cadrul comunităţii educaţionale din care face parte. Specific metodelor interactive este faptul că ele promovează interacţiunea dintre 5
minţile participanţilor, dintre personalităţile lor, ducând la o învăţare mai activă şi cu rezultate evidente. Metodele interactive:
creează deprinderi;
facilitează învăţarea într-un ritm propriu;
stimulează
cooperarea, nu competiţia; sunt atractive; pot fi abordate din punct de vedere al diferitelor stiluri de învăţare. Cele mai cunoscute şi folosite strategii didactice interactive utilizate la clasă în învăţământul primar sunt: Braistormingul (asaltul de idei) – reprezintă formularea unui număr cât mai mare de idei oricât de fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situaţie enunţată, după principiul cantitatea generează calitate; Harta povestirii – este o formă de organizare şi sintetizare a conţinutului informaţional al unui text. O altă „Hartă a povestirii” poate compara din anumite perspective două sau mai multe povestiri şi se poate realiza sub forma unui tabel; Reţeaua personajelor – este o metodă grafică de descriere a personajelor şi de argumentare a descrierii. Elevii vor scrie într-un cerc desenat numele personajului. În cercuri satelit scriu cuvinte care caracterizează personajul, iar apoi citate, reformulări; Copacul ideilor – este o metodă grafică în care cuvântul cheie este scris într-un dreptunghi, la baza paginii, în partea centrală. De la acest dreptunghi se ramifică asemeni crengilor unui copac toate cunoştinţele evocate despre o anumită temă. Foaia pe care este desenat copacul trece de la un membru la altul al grupului şi fiecare elev are posibilitatea să citească ce au scris colegii săi. Această formă de activitate în grup este avantajoasă, deoarece le propune elevilor o nouă formă de organizare şi sistematizare a cunoştinţelor; Diamantul – este o strategie modernă care are la bază împletirea activităţii individuale cu cea de cooperare în grup. Prin aplicarea acestei metode se urmăreşte antrenarea în activitate a fiecărui elev astfel încât să participe la soluţionarea sarcinilor de lucru date. Este o metodă care stimulează interacţiunea între elevi, dezvoltă abilităţile de comunicare şi gândirea critică a acestora. Metoda se poate utiliza cu succes la orele de educaţie civică, limba română, istorie ș.a. Ciorchinele – se poate utiliza mai ales în etapa de reactualizare a structurilor învăţate anterior sau în etapa de evocare, elevii fiind puşi în situaţia de a stabili conexiuni între elementele studiate, de a se implica activ în procesul de gândire. În centru se notează conceptul de referinţă, apoi se trasează sateliţii cu conceptele conexe şi de la fiecare, ideile derivate. Realizarea ciorchinelui presupune comparaţii, raţionamente, clasificări, ierarhizări. Ca aplicație practică, această metodă se poate folosi la toate obiectele de studiu din ciclul primar;
6
Metoda cadranelor – este metoda prin care se rezumă sau se sintetizează conţinutul unei lecţii. Urmăreşte implicarea elevilor în realizarea unei înţelegeri cât mai adecvate a unui conţinut informaţional. Se împarte spaţiul de lucru în patru cadrane şi în fiecare se propune câte o sarcină de lucru; Explozia stelară – metodă de dezvoltare a creativităţii, asemănătoare braistormingului. Scopul este de a obţine cât mai multe conexiuni între concepte. Se scrie problema a cărei soluţie trebuie descoperită, apoi se formulează cât mai multe întrebări care au legătură cu ea. Întrebările trebuie să înceapă cu ,,de ce?”, ,,cum?”, ,,când?”, ,,cine?”, ,,unde?”; Diagrama Venn-Euler – presupune compararea de către elevi a două elemente: idei concepte, evenimente, obiecte. Sunt evidenţiate atât elementele comune, cât şi cele care le diferenţiază. Se reprezintă sub forma a doua cercuri care se intersectează. În primul cerc se trec elementele specifice primului obiect, în al doilea cerc, cele ale celuilalt obiect, iar la intersecţia cercurilor, elementele comune. Această metodă este folosită pentru a-i ajuta pe elevi să-şi sistematizeze cunoştinţele, să diferenţieze informaţii asemănătoare. Astfel, cunoştinţele elevilor sunt mai precise şi se păstrează un timp mai îndelungat; Metoda celor şapte pălării gânditoare – Este o metodă-joc pentru stimularea creativităţii participanţilor şi se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt şase pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta rolul precis, aşa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce gândesc, dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul, iar, pentru succesul acestei metode, este bine ca materialul didactic să fie variat şi bogat pentru a-i atrage pe elevi. Turul galeriei este o metodă de învăţare prin cooperare ce îi încurajează pe elevi să-şi exprime opiniile proprii. Produsele realizate de copii sunt expuse ca într-o galerie, prezentate şi susţinute de secretarul grupului, urmând să fie evaluate şi discutate de către toţi elevii, indiferent de grupul din care fac parte. Turul galeriei presupune evaluarea interactivă şi profund formativă a produselor realizate de grupuri de elevi. . Metoda R. A. I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă –Interoghează şi se desfăşoară astfel: la sfârşitul unei lecţii sau a unei secvenţe de lecţie, profesorul, împreună cu elevii săi, investighează rezultatele obţinute în urma predării-învăţării, printr-un joc de aruncare a unui obiect mic şi uşor (minge) de la un elev la altul. Cel care aruncă mingea trebuie să pună o întrebare din lecţia predată celui care o prinde. 7
Cel care prinde mingea răspunde la întrebare şi apoi aruncă mai departe altui coleg, punând o nouă întrebare. Evident, interogatorul trebuie să cunoască şi răspunsul întrebării adresate. Elevul care nu cunoaşte răspunsul iese din joc, iar răspunsul va veni din partea celui care a pus întrebarea. Acesta are ocazia de a mai arunca încă o dată mingea, şi, deci, de a mai pune o întrebare. Aceste metode interactive le consider a fi cele mai indicate spre a fi folosite în activitatea didactică. Bibliografie: 1. Cristea, Sorin, Curriculum pedagogic, E.D.P., Bucureşti, 2008; 2. Mândru E., Borbeli L., Filip D., Strategii didactice interactive, Ed. Didactica Publishing House, Bucureşti, 2010.
BRAINSTORMINGUL ȘI SCRIEREA LIBERĂ- METODE DE PREDAREÎNVĂȚARE-EVALUARE MODERNE Profesor Roxana TOMESCU Școala Gimnazială „Mircea cel Bătrân” Curtea de Argeș, Județul Argeș În 1938, Alex Osborn, un director executiv ce lucra într-o agenţie publicitară din New York, a descoperit că întâlnirile convenţionale îi plictiseau sau îi inhibau pe oameni. Astfel, el a propus o metodă de gândire liberă, care la început s-a numit „think up”, iar apoi „brainstorming”. Brainstormingul (brain-creier; storm-furtună) este o metodă creativă care se bazează pe generarea spontană de idei la o temă dată. De regulă, la o sesiune de brainstorming participă pâna la 10 persoane, timp de mai multe zeci de minute. Principiul fundamental al brainstormingului este suspendarea criticii, astfel încât participanţii să fie liberi să exprime orice idee care le trece prin minte, inclusiv idei hazlii sau inaplicabile, deoarece acestea îi pot stimula pe ceilalți participanţi sa vină cu idei valoroase. Brainstorming este: tehnică de consfătuire prin care un grup de oameni încearcă să găsească o soluţie pentru o problemă specifică prin adunarea spontană a tuturor ideilor de la membrii grupului; un proces creat pentru a obţine numărul maxim de idei dintr-o anumită arie de interes. o modalitate de a obţine, într-un răstimp scurt, un număr mare de idei de la un grup de oameni;
8
timpul dedicat pentru a genera un număr foarte mare de idei, fără a se ţine cont de valorile lor iniţiale. Brainstorming este partea dintr-o problemă rezolvată care implică crearea de noi idei fără a fi judecate sau respinse. Brainstorming este starea optimă de creaţie a minţii pentru a genera noi idei. Brainstorming este asocierea liberă a unor idei diferite pentru a forma noi idei şi concepte. Această tehnică presupune următoarele reguli:
criticarea ideilor nu este permisă;
se urmăreşte o cantitate cât mai mare de idei;
este încurajată construirea de noi idei pe baza ideilor celorlalţi;
sunt binevenite ideile extravagante si exagerate;
fiecare persoană şi fiecare idee sunt la fel de importante. S-a observat că prin această tehnică se producea o mare cantitate de idei, din care multe erau
excelente. Astfel, cantitatea producea calitatea. Neexistand „bine/ rău”, „corect/ greşit” oamenii se exprimau mai liber. Faptul că trebuie prezentate toate ideile, oricât de banale ar părea, pentru că pe baza lor se pot construi idei valide, reduce inhibiţiile şi încurajează participanţii să-şi expună alternativele. Este o metodă prin care se dezvoltă creativitatea elevilor prin exersarea gândirii divergente, care solicită găsirea unor soluţii proprii pentru problemele propuse. Exemplu: Lecţia: Primul Război mondial -clasa a VII- a Secvenţa: Războiul total Scenariu didactic:
Prima etapă - profesorul scrie pe tablă conceptul de război total şi solicită elevilor să enunţe, în maxim 5 minute, toate ideile care le vin în minte în legătură cu acest concept.
A doua etapă – sunt reluate ideile expuse de elevi, grupate pe categorii şi se realizează o analiză critică şi de evaluare a ideilor.
A treia etapă – în urma selectării ideilor expuse de către elevi, sub îndrumarea profesorului, se stabilesc următoarele concluzii referitoare la acest concept. Aspecte economice: mobilizarea populaţiei în vederea dezvoltării capacităţii economice.
Teritoriile ocupate sunt obligate să susţină economic efortul de război al inamicului, intervenţia statului în economie, slăbirea capacităţii economice şi de luptă a inamicului, blocadă economică . Aspecte politice: implicare în război a numeroase state organizate în alianţe, statele monarhice devin republici, desfiinţarea imperiilor multinaţionale. 9
Aspecte sociale: implicarea întregii populaţii atât în industrie, cât şi agricultură, folosirea muncii prizonierilor de război, raţionalizarea bunurilor de primă necesitate, rechiziţii, victime, propagandă. Aspecte militare: folosirea tuturor resurselor militare şi umane, producerea unor noi tipuri de arme. Scrierea liberă. Este o strategie care implică activitatea de exprimare în scris a gândurilor/ ideilor despre un subiect cu scopul de a gândi şi a învăţa. Scrierea facilitează mult gândirea, formularea de raţionamente, rezolvarea de probleme, reflecţia şi creaţia. Elevii scriu liber despre ceea ce ştiu, simt sau ar vrea să ştie despre o temă înainte de a începe lecţia consacrată acelei teme. Le putem cere elevilor să scrie în cinci minute, fără oprire, tot ce le trece prin minte în legătură cu un anumit subiect. Când timpul expiră (şi e bine să se anunţe că au trecut cinci minute şi că mai au un minut pentru a încheia, pentru că adesea ideile bune vin când eşti presat de timp), le putem cere să citească cu voce tare unui partener ceea ce au scris. În momentul acesta, există mai multe posibilităţi. Putem invita perechile să comunice ideile întregii clase, ca în brainstorming-ul de grup, sau le putem cere elevilor să sublinieze, în ceea ce au scris, lucrurile de care sunt cel cel mai puţin siguri şi să fie atenţi când citesc, pentru a vedea dacă lectura aruncă lumină asupra incertitudinilor lor. Exemplu: Lecţia: Castelul medival - clasa a VI-a
Comunicarea sarcinii de lucru: Profesorul spune elevilor să scrie timp de două minute, fără oprire, tot ce le trece prin minte despre castelul din epoca medievală. Profesorul le spune să se gândească la filmele pe care le-au văzut la televizor (Cavalerii mesei rotunde, Tristan şi Isolda, desenul animat Jane şi dragonul etc.) sau le pune la dispoziţie diverse enciclopedii care conţin fotografii cu castele (Lesley Sims, ,,Castele”, Editura RAO, 2007; ,,100 de palate şi castele ale lumii”, Editura Aquila, 2008).
Activitate individuală: Elevii lucrează timp de două minute.
Activitate în perechi: Timp de patru minute (câte două pentru fiecare) fiecare membru al perechii citeşte colegului ce a scris, celălalt coleg ascultă şi apoi discută ideile lor.
Activitate frontală: Un elev citeşte ce a scris sau subliniază numai lucrurile de care este cel mai puţin sigur.
10
Este important ca elevii să scrie tot ce le vine în minte pentru ca astfel toate cunoştinţele să iasă la suprafaţă pentru a fi completate. Activitatea de scriere liberă poate fi urmată de una de ordonare a ideilor mai interesante care vor constitui punct de plecare pentru un eseu. După fiecare metodă aplicată, se pot obţine performanţe pe care copiii le percep şi-i fac responsabili în rezolvarea sarcinilor de lucru viitoare. Copiii înţeleg şi observă că implicarea lor este diferită, dar, încurajaţi, îşi vor cultiva dorinţa de a se implica în rezolvarea sarcinilor de grup. Grupul înţelege prin exerciţiu să nu-şi marginalizeze partenerii de grup, să aibă răbdare cu ei, exersându-şi toleranţa reciproc. Metodele implică mult tact din partea dascălilor, deoarece trebuie sa-şi adapteze stilul didactic în funcţie de tipul de copil timid, pesimist, agresiv, acaparator, nerăbdător, pentru fiecare găsind gestul, mimica, interjecţia, întrebarea, sfatul, orientarea, lauda, reţinerea, aprecierea, entuziasmul în concordanţă cu situaţia, iar totul va fi ca la carte. Cele două metode propuse se pot combina cu cele tradiţionale sau cu metode din aceeaşi categorie, iar metodele tradiţionale nu se elimină, se modernizează, se combină, se modifică, se îmbunătăţesc şi se adaptează. În urma aplicării acestor metode, copiii:
învaţă să-şi împărtăşească ideile, capătă încredere în ei, devin responsabili pentru ideile şi
acţiunile lor; învaţă să privească critic mediul social în care trăiesc, fiind parte integrantă a acestuia şi să se
descurce în situaţii reale de viaţă; învaţă cum să înveţe, printr-un antrenament plăcut, interactiv în grup; îşi exersează capacitatea
de autoevaluare şi de a evalua alternative şi a lua decizii, de a critica, a testa ipoteze, a reflecta; se comportă cu toleranţă, afectivitate, sensibilitate, corectitudine cu cei din jur; învaţă să înveţe creativ, să negocieze soluţiile, ideile, să rezolve o sarcină alături şi împreună cu
alţi copiii; învaţă să argumenteze, să caute alternative, să facă afirmaţii neobişnuite, să adreseze chiar întrebări neobişnuite, să-şi exprime gândurile creativ, spontan. Ar fi frumos ca fiecare dascăl să fie pentru copiii lui „formator”, pentru a simţi zilnic acea
satisfacţie pe care ţi-o dă pregătirea pentru activitatea cu copiii şi, mai ales, plăcerea de a realiza o predare/învăţare/evaluare creativă diversă, eficientă, atractivă, diferenţiată, atât pentru noi ca dascăli, cât şi pentru copii. A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, să-l ajutăm să înţeleagă cu gândirea lui lumea. (I. Cerghit) Bibliografie:
11
Dulamă, Maria Eliza, Modele, strategii şi tehnici didactice activizante, Editura Clusium, Cluj Napoca, 2002 M.E.C., Predarea interactivă centrată pe elev ( modul pentru dezvoltarea profesională a personalului didactic), Editura Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005 Rawlinson, Geoffrey, Gândire critică şi brainstorming, Editura Codecs, Bucureşti, 1998 Steele, J.L., Meredith, K.S., Temple, Ch., Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, vol.I şi II, Casa de Editură şi Tipografia Gloria, 2000
FORME DE PERSUASIUNE ÎN COMUNICAREA ELEVILOR DISCURS, ARUMENTARE, DEZBATERE Profesor Csaszar Angela Liceul Economic ,,Iulian Pop” Cluj-Napoca Într-o lume mereu în schimbare, comunicarea devine cheia adaptabilităţii, iar conectarea permanentă, o nevoie indispensabilă. Generaţia de astăzi descoperă zi de zi importanţa majoră a comunicării datorită erei în care trăim, eră în care graniţele geografice devin tot mai transparente, lăsând locul unei lumi interconectate în care nevoia de a relaţiona şi de a fi parte din comunitate, nevoia dreptăţii sociale, personale și nevoia de autenticitate reprezintă principalele preocupări. Necesitatea de a crea scenarii care să rezolve problemele lumii reale m-a determinat să abordez problema comunicării persuasive în liceu, modalitate prin care tinerii devin performanţi şi pot obţine succesul în diversele domenii pe care le aleg. Procesele
de
comunicare
mijlocesc
influenţa
comportamentală,
modificând
atât
comportamentul elevului, cât şi pe cel al profesorului. Cele trei metode de comunicare abordate vizează capacitate de angajare a componentei afective şi etice a procesului, cu scopul de a detalia, argumenta şi susţine problematica din domeniu, capacitatea de optimizare a relaţiilor interumane şi interpersonale, capacităţi sporite de persuadare atât a individului, cât şi a grupului; capacitatea de a comunica uşor, eficient. Dintre metodele comunicării orale, am ales discursul, argumentarea, dezbaterea, prin intermediul cărora formele, metodele şi tehnicile persuasive pot fi uşor identificate, studiate şi aplicate. Toate aceste metode sunt legate de înţelegerea modului în care limbajul organizează, de fapt, lumea şi creează realităţi şi ficţiuni, de modul în care construim cunoaşterea şi în care ne construim identitatea
12
sau în care ne raportăm la ceilalţi şi, nu în ultimul rând, de persuadarea celuilalt prin discurs. Aceste metode ale comunicării orale vizează o sinteză a competenţelor generale cu cele de comunicare. Ca urmare, elevii trebuie să înţeleagă că procesul comunicării este extrem de complex, iar procedurile de comunicare pot fi învăţate, în timp ce atitudinile comunicative pot fi interiorizate cu scopul ca elevii să ajungă cunoască şi să își exprime mai bine înţelegerea referitoare la lume. Pentru formarea acestei competenţe, profesorul trebuie să acorde fiecărui elev şansa de a exersa comunicarea orală în situaţii diversificate, stimulative, concurenţiale realităţii. Avantajul dezvoltării acestei competenţe de comunicare nu se limitează la orele de literatură şi comunicare, ci se extinde la toate disciplinele. În procesul comunicării, se urmărește nu doar achiziţionarea unor proceduri discursive, argumentative, persuasive, ci sunt luate în calcul interiorizarea unor valori şi atitudini menite a ne învăţa să învăţăm, să devenim, să trăim alături de ceilalţi, să-i cunoaştem şi să ne cunoaştem pentru a putea, împreună, cultiva adevărul, binele, frumosul. Primul obiectiv a fost reprezentat de analiza stării de fapt referitoare la comunicarea persuasivă şi modul său de realizare prin intermediul celor trei metode (dezbaterea, discursul, argumentarea), cuantificarea şi măsurarea gradului de stăpânire a tehnicilor discursive. Al doilea obiectiv vizat în etapa constatativă a demersului de cercetare l-a constituit evidenţierea posibilelor soluţii de formare şi consolidare a tehnicilor de comunicare persuasive prin demersuri practice. Mi-am propus să urmăresc, în cadrul acestor activităţi, anumite competenţe de comunicare ale elevilor: capacitatea lor de a-și argumenta o opinie şi de a contraargumenta puncte de vedere diferite, flexibilitatea gândirii, abilităţile de exprimare orală (corectitudine, coerenţă), folosirea adecvată a mijloacelor verbale, nonverbale, paraverbale, susţinerea unui discurs în public. Am văzut exerciţiul argumentării ca un liant între dezbatere și discurs, pe de o parte, şi ca un construct care sintetizează dezideratele comunicării atât în sfera literară, cât şi în cea nonliterară. Astfel, argumentarea a fost analizată drept un element component explicit, aşa cum apare ea prin conţinuturile complexe prevăzute de programă, care trimit clar la textul argumentativ, precum şi, implicit, ca tehnică de exersare a discursului argumentativ în exerciţiile ce vizează interpretarea textelor, prin solicitarea unui punct de vedere sau a unei opinii argumentate despre ideile descoperite în textele date. Un prim aspect tratat a fost modul în care argumentarea apare în cadrul manualelor de liceu, pentru ca, mai apoi, să fie abordată problematica greșelilor de argumentare şi confuziile frecvente între argumentare şi demonstraţie. Argumentarea în practica didactică a fost întâi abordată sub aspect teoretic, iar mai apoi sub aspect practic prin activităţi de argumentare desfăşurate la clasele IX-XII.
13
Discursul este văzut ca o modalitate de autodescoperire în cadrul orelor desfășurate la clasa a IX-a, prin tratarea unor teme precum „adolescenţa”, „familia”, „iubirea”, dar şi ca metodă de înţelegere şi descoperire a celorlalţi la clasele a X-a, a XI-a, a XII-a, metodă concretizată în analiza unor discursuri celebre, urmate de redactarea discursurilor în baza unor lecţii suport menite să dezvolte capacitatea de a redacta şi susţine un discurs. Dezbaterea a reunit argumentarea şi discursul în formatul World Schools Style, desfăşurată atât în cadrul orelor de curs, cât şi în afara acestora, în concursurilor interşcolare, activităţi culturale, sociale. Dezbaterile au permis punerea în practică a noţiunilor asimilate cu referire la discurs şi argumentare, dar şi simularea unor situaţii cât mai apropiate de existentă cotidiană în care elevii sunt antrenaţi. Elementul unificator al celor trei metode de comunicare orală a fost persuasiunea, ştiinţa convingerii cu integritate, etică, legi de influență socială, aceasta fiind văzută ca proces prin care îl asişti pe interlocutor să ajungă la concluzii care se suprapun aşteptărilor tale, cu beneficii mutuale, pe termen lung. Tehnicile şi metodele persuasive sunt adaptate specificului fiecărui tip de text, elevii fiind capabili să le identifice şi să le utilizeze adecvat, înţelegând că persuasiunea nu conţine intenţii negative, adică ea nu ascunde fapte, ci le evidenţiază doar pe cele favorabile. Mulţi oameni comunică, dar puţini conving, puţini ştiu să acţioneze concret în momentele cheie ale influenţării și convingerii. Persuasiunea nu este doar o victorie a ta, ci și victoria celuilalt, urmând principiul „win-win”. Se spune că dacă poţi convinge, poţi urni Universul, deoarece cunoaşterea devine putere doar când e pusă în aplicare şi reuşeşti să zugrăveşti un tablou în minţile celui care ascultă, să inoculezi valori, să modifici convingeri și să determini acţiunea. Orice proces de persuasiune implică autopersuasiunea, cu ajutorul unor stimuli emoţionali, pentru ca apoi să intervină stimulii logici. Persuasiunea ca metodă de comunicare orală apelează la argumente raţionale, deci la capacitatea raţională a elevului, la sentimentele ascultătorului, la valori și credinţe, pentru că numai cunoscându-le suficient poţi să persuadezi pe cineva, la caracterul celui ce persuadează. Astfel, nu e suficient să vorbeşti frumos, trebuie să fii perceput de oameni ca deţinător al acelor calităţi preţuite în sistemul cultural respectiv. Persuasiunea este o artă cu rădăcini adânci în oratorie și retorică, de aceea unul dintre capitole va aborda problematica retoricii. În concluzie, aceste trei metode vizate, discursul, argumentare, dezbaterea, au în comun arta persuasiunii, toate urmăresc, pe de o parte, transmiterea unor idei, sentimente, valori, formarea unor aptitudini, iar, pe de altă parte, persuadarea interlocutorului. Dintre activităţile la care am participat se vor enumera următoarele: Concursul Naţional de Oratorie, Dezbatere şi Argumentare 2017, obținând menţiune la clasa a IX- a, premiul al II- lea la concursul Pleiadis, 2017, dezbaterile din cadrul Concursului Naţional Tinerii Dezbat, unde am obţinut 14
premiul I, în anul 2014, activităţile în folosul comunităţii realizate prin intermediul Clubului IMPACT, activităţi culturale (Festivalul de Film TIFF, secţiunea Cronică de Film (premiul I, 2016), Zilele Europei, la secţiunea cel mai bun discurs pe tema Alege e dreptul tău (premiul I, 2016 ), precum şi la dezbaterea Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru (premiul I, 2015), Festivalul destinat etniilor, la secţiunea discursuri inspiraţionale (premiul al II-lea, 2015), Zilele cărţii, la secţiunea cea mai argumentată pledoarie (premiul I, 2016), Clujul, spaţiul meu cultural, Clujul, Capitală Europeană. Bibliografie: Abric, J.C., Psihologia comunicării (teorii şi metode), Editura Polirom, Iaşi, 2002Adrian Nicolae Romonţi, Alina Popa, Ana Maria Baciu, Cosmin Borza, Monica Cristina Anisie, Nadia Pascu, Tereza Deji, Teodora Popescu Examenul de Bacalaureat Național 2015, Editura Delfin, 2015 Alex Mucchielli, Arta de a influenţa. Analiza tehnicilor de manipulare, Editura Polirom Andrei Marga şi Adrian Luduşan, Exerciţii de argumentare, Editura Fundaţiei Studiilor Europene, Cluj-Napoca, 2010 Angela Goddard, Limbajul Publicităţii, Editura Poliron, 2002 Arnauld du Moulin de Labarthete, Manipulare în Relaţiile Publice, Editura Antet, 2003 Avram, M., Mijloace morfologice de diferenţiere lexicală în limba română, în SCL IX (1958), nr. 3 B. Malinowski, The problem of meaning in primitive languages, în C.I. Ogden şi A. I. Richards, The meaning of meaning, New York-Londra, ed. a 9-a. 1956, p. 296-336 Boboc, A., Hermeneutică şi ontologie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999 Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare, Editura CH Beck, 2006 Categoria Mass media/ comunicare, Manipularea Cuvântului, Editura Institutul European, 2006 Codoban, A., Semn şi interpretare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001 Coman Claudiu, Selaru Vasile Comunicare prin informare şi manipulare, Editura CH Beck, 2005.Cutlip: Effective Public Relations; [s.n.]; [s.l.]. Copoeru, I., Aparenţă şi sens, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2000 Dan Crăciun, Persuasiune şi manipulare. Psihosociologie aplicată în marketing, publicitate, vânzări; Editura Paideia, București, 2008 Daniela Rovenţa- Frumuşani, Argumentarea. Modele şi strategii, Bucureşti, Ed. Bic All, 2000
15
EFICIENŢA UTILIZĂRII METODELOR INTERACTIVE DE GRUP ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREŞCOLAR Profesor pentru învățământ preșcolar, Anuţa Şoldan Grădinița cu Program Normal, Cajvana Profesor pentru învățământ preșcolar, Floarea Mîrza, Grădinița cu Program Normal, Cajvana Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de stimulare a învăţării experenţiale, de exersare a capacităţilor de analiză, de dezvoltare a creativităţii copiilor. Specific acestor metode este faptul că ele promovează interacţiunea dintre preşcolari, schimbul de idei, de cunoştinţe, asigurând un demers interactiv al actului de predare-învăţare-evaluare. Prin folosirea acestor metode, preşcolarii depun un efort intelectual, de exersare a proceselor psihice, de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin studiul mediului concret şi prin corelaţiile elaborate interactiv, în care îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii. De asemenea, aceste metode activează toţi copiii şi le dezvoltă comunicarea, creativitatea, independenţa în gândire şi acţiune, îi ajută să ia decizii corecte şi să argumenteze deciziile luate. Aceste metode presupun respectarea particularităţilor de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, îmbinarea muncii individuale cu munca pe grupuri şi activitatea frontală, evaluarea corectă a rezultatelor obţinute şi reconstituirea relaţiei educatoare-copil. Metodele de învăţare activă implică copiii în procesul de învăţare în sensul formării lor ca participanţi activi la procesul de educare, astfel fiind ajutaţi să înţeleagă lumea în care trăiesc şi să aplice în diferite situaţii de învăţare ceea ce au învăţat. Aceste metode sunt folosite din ce în ce mai mult în practica educaţională alături de cele tradiţionale ori în combinaţie cu acestea. În continuare, voi prezenta câteva metode moderne pe care le-am folosit în procesul instructiveeducativ în funcţie de obiectivele urmărite la fiecare activitate. Bula dublă - este o metodă de predare-învăţare, uşor de aplicat, care grupează asemănările şi deosebirile dintre două obiecte, fenomene, idei, concepte etc. Ea este reprezentată grafic din două cercuri mari în care se aşează câte o imagine care denumeşte subiectul abordat. De cele două cercuri mari se află relaţionate prin linii alte cercuri mici, situate între cercurile mari în care se specifică asemănările, iar în cercurile exterioare se specifică caracteristicile fiecărui termen, particularităţile sau deosebirile. Exemplu. La activitatea DLC-convorbire ,,Ce ştim despre anotimpuri?”, în cercurile mari am asezat imagini reprezentative despre anotimpurile toamna şi iarna. Copiii au completat două 16
caracteristici ale anotimpului toamna (cad frunzele, pleacă păsările călătoare), două caracteristici ale anotimpului iarna (ninge, îngheaţă apa) în cercurile exterioare şi două asemănări (anotimp, 3 luni) în cercurile mici din mijloc. O altă activitate la care am folosit metoda Bula dublă a fost o activitate DLCjoc didactic ,,În curând voi fı şcolar”. În acest joc, în cele două cercuri mari am aşezat imagini cu preşcolari şi şcolari, iar copiii au completat cercurile mici din mijloc cu asemănările existente între preşcolari şi şcolari (sunt copii, se hrănesc şi cresc), iar în cercurile exterioare au completat cu caracteristicile acestora (preşcolarii se joacă, merg la grădiniţă, şcolarii merg la şcoală, învaţă). Schimbă perechea este o altă metodă interactivă pe care am folosit-o în activităţile cu preşcolarii. Această metodă are ca obiectiv stimularea comunicării şi rezolvarea de probleme prin lucru în pereche. Metoda ,,Schimbă perechea” am folosit-o în activităţi de observare, activităţi de convorbire, activităţi practice etc. Exemplu. La activitatea de observare cu tema ,,Fructe de toamnă ’’, am urmărit ca, prin lucru în pereche, copiii să descopere cât mai multe caracteristici ale fructelor care se coc în anotimpul toamna. Am organizat copiii în două cercuri concentrice după ecusoanele pe care le aveau în piept, în interior, copiii cu frunze galbene, în exterior, copiii cu frunze verzi. La îndemnul educatoarei, copiii au luat din coş un fruct la alegere pe care l-au observat, l-au analizat pentru a spune totul despre el. Perechea a analizat fructul timp de 3-5 minute. La comanda educatoarei ,,Schimbă perechea’’, copiii din interior sau deplasat şi au format o nouă pereche. Copiii din cercul exterior au făcut o sinteză a observaţiilor anterioare şi au continuat analiza cu noua pereche pentru descoperirea caracteristicilor fructului prin cât mai mulţi analizatori. Perechile s-au schimbat atunci când s-au epuizat toate ideile copiilor şi când fiecare copil a făcut pereche cu toţi membrii grupei. Brainstormingul, în traducere directă ,,furtună în creier” sau ,,asalt de idei”, este o metodă pe care am folosit-o pentru a ajuta copiii să emită cât mai multe idei pentru soluţionarea unor probleme, fără a critica soluţiile găsite. Această metodă am utilizat-o frecvent în activităţile de dezvoltare a limbajului pentru a da frâu liber imaginaţiei copiilor şi a le dezvolta capacităţile creatoare. Cu rezultate bune, am folosit brainstormingul în cadrul povestirilor create după un tablou sau un şir de ilustraţii, în lecturile după imagini, convorbiri şi jocuri didactice. Exemplu. În activitatea DLC-convorbire cu tema ,,De ce îmi place anotimpul vara?”, la începutul activităţii, copiii au stabilit împreună caracteristicile anotimpului vara pornind de la întrebarea ,,Ce ştiţi despre anotimpul vara?”. Fiecare copil a răspuns printr-un enunţ scurt în ordinea stabilită fără a repeta ideile colegilor. Ideile emise sunt direct proporţionale cu numărul membrilor grupului. După enunţarea ideilor, copiii au fost rugaţi să reflecteze asupra lor şi să se pronunţe care sunt
17
cele mai aproape de adevăr. Au fost subliniate ideile care se încadrau în sarcina didactică şi care conturau ideea finală. Aceste caracteristici sunt împărţite în trei categorii: Caracteristici care ţin de evoluţia naturii; Caracteristici care ţin de relaţia omului cu mediul în anotimpul vara; Caracteristici care nu se încadrează în nici o categorie şi care vor fi eliminate. Explozia stelară este o altă metodă pe care am folosit-o în procesul instructive- educativ. Este o metodă de stimulare a creativităţii şi o modalitate de relaxare a copiilor. Ea se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme. Am folosit această metodă cu bune rezultate în activităţile de lecturi după imagini, convorbiri, memorizări, povestiri. Ca material didactic, am folosit o stea mare, cinci stele mici de culoare galbenă, cinci săgeţi roşii şi jetoane. Pe steluţa mare am aşezat o imagine legată de tema abordată, iar pe cele cinci steluţe mici am scris câte o întrebare de tipul CE?, CINE?, UNDE?, DE CE?, CÂND?.Prin folosirea acestei metode, am urmărit dezvoltarea potenţialului creativ al preşcolarilor, familiarizarea lor cu strategia elaborării de întrebări de tipul prezentat mai sus, exersarea capacităţii acestora de a alcătui propoziţii interogative pe baza conţinutului unor imagini şi, nu în ultimul rând, rezolvarea problemelor prin găsirea răspunsurilor la întrebările adresate. Diagrama Venn este o metodă interactivă, de fixare, consolidare şi evaluare a cunoştinţelor. Această metodă are o largă aplicabilitate şi am folosit-o cu succes în activităţile de observare, povestiri, convorbiri, jocuri didactice, etc.. Diagrama Venn este formată din două cercuri care se suprapun parţial. În spaţiul care intersectează cele două cercuri am aşezat, desenate sau scrise, asemănările dintre două obiecte, idei, concepte, iar în cele două cercuri am aşezat aspectele specifice ale acestora. Pentru fixarea şi evaluarea cunoştinţelor copiilor, am folosit aceasta metodă în activităţile de povestire, observare, convorbire etc. Exemplu. În activitatea DLC-convorbire ,,Totul despre păsări”, preşcolarii au realizat o diagramă în care au evidenţiat asemănările şi deosebirile existente între păsările de curte şi păsările sălbătice. De asemenea, am folosit această metodă în jocul didactic ,,În lumea poveştilor” cu scopul de a verifica cunoştinţele copiilor privind poveştile învăţate. În cadrul acestui joc, copiii au realizat o diagramă Venn în care au aşezat în cele două cercuri personajele specifice fıecărei poveşti, iar, în arealul în care se suprapun cele două cercuri, au aşezat personajele comune. Din multitudinea de metode interactive, am prezentat pe scurt doar câteva pe care le-am aplicat la grupă, metode prin care noul si căutarea de idei conferă activităţii ,,un mister didactic”, în care copilul e participant activ la propria formare. Pe lângă metodele interactive prezentate mai sus, cu rezultate bune am mai folosit şi alte metode cum sunt: metoda cubului, turul galeriei, ciorchinele, tehnica blazonului, pălăriuţele gânditoare, studiu de caz etc. 18
Bibliografıe: Breben Silvia, Goncea Elena, Ruiu Georgeta, Fulga Mihaela – Metode interactive de grup-ghid metodic, Editura Arves, 2002; Gluiga Lucia, Spiro Jodi – Învăţarea activă, Ghid pentru formatori şi cadre didactice, Bucureşti, 2001.
ÎNVĂȚAREA CU AJUTORUL PLATFORMELOR E-LEARNING Profesor pentru învățământul primar Iuliana Ionescu Școala Gimnazială Numărul 4 Moreni Dâmbovița Azi, când volumul de informaţie este foarte mare, iar timpul nostru pare din ce în ce mai limitat, platformele e-learning îşi fac destul de repede loc în sistemul de învăţământ, deoarece permit utilizarea mai eficientă a resurselor materiale şi umane. Platformele de învăţare online sau așanumitele platforme e-learning sprijină procesul de învăţare individuală şi permit utilizatorilor să acceseze o serie de surse de informare sau de medii online de dezbatere, pe teme diverse, oferă suport pentru predare şi învăţare, testare şi evaluare, administrare a conţinutului digital, gestionare şi monitorizare a întregului proces educaţional. Cele mai multe platforme e-learning sunt optimizate pentru:
învăţare sincronă - profesorul controlează în întregime procesul educaţional, creând, adaptând şi monitorizând mediul de instruire;
învăţare asincronă – studiul are loc în ritmul personal al elevilor şi implică proiecte de colaborare;
testare şi evaluare - pentru a veni în întâmpinarea nevoilor instituţiilor de învăţământ de măsurare a impactului şi eficacităţii procesului didactic. Principalele beneficii oferite de utilizarea unor platforme educaționale în procesul de predare,
învăţare şi evaluare sunt: sprijinirea procesului didactic prin mijloace informatice moderne, punând la dispoziţia profesorilor un instrument complementar, flexibil şi eficient; monitorizarea procesului educaţional şi a rezultatelor obţinute de elevi, atât pe perioada cursurilor, cât şi după finalizarea acestora; planificarea eficientă a resurselor (profesori, săli de curs); facilitarea procesului de învăţare, mărind receptivitatea şi gradul de asimilare al cunoştinţelor; stimularea multisenzorială în prezentarea informaţiei; 19
activitatea de explorare/ căutare individuală a informaţiei şi de operare asupra ei; schimbul de informaţii şi colaborarea în rezolvarea unor sarcini de lucru; diversitatea surselor de informaţie; stimularea gândirii analitice; învăţarea orientată spre rezultate; stimularea creativităţii şi competiţiei, a lucrului individual şi în echipă; posibilitatea de simulare a unor fenomene ca substitut pentru materialele şi instrumentele didactice costisitoare sau dificil de procurat; trecerea de la învăţarea bazată pe memorarea mecanică a informaţiei (learning by memorizing), la învăţarea bazată pe experiment, pe descoperire (learning by doing). Cele mai multe platforme educaționale au interfeţe prietenoase, adaptabile, sunt diferenţiate în funcţie de tipul de utilizator, grupurile din care face parte şi drepturile de acces. Rolurile, grupurile, utilizatorii şi drepturile de acces asociate sunt uşor de administrat. Platforme de tip e-learning accesate în domeniul educației sunt numeroase, amintesc aici câteva: - Moodle - Modular Object-Oriented Dynamic Learning Envinronment - Platforma AeLAdvanced eLearning - Wikispaces - eTwinning - iTeach - Frog - Blackboard - portal.compendiu.ro. Cuvântul Moodle este un acronim pentru Modular Object-Oriented Dynamic Learning Envinronment, ceea ce înseamnă ,,mediu de învățare modular, orientat pe obiect și dinamic”. Platforma de e-learning Moodle oferă un mediu de socializare și comunicare, cursuri și evaluare în sistem electronic și oferă posibilitatea cursanților de a învăța împreună. Platforma se bazează pe resurse și activități. Principala resursă este reprezentată de curs, ce poate fi definit pe bază de lecții sau de activități săptămânale. Advanced eLearning – AEL a fost utilizată în majoritatea școlilor şi liceelor din Romania. AEL este o platformă integrată completă de instruire asistată de calculator şi gestiune a conţinutului, oferind suport pentru predare şi invăţare, testare şi evaluare, având o concepţie curriculară. AeL permite vizualizarea şi administrarea unor tipuri vaste de conţinut educaţional, precum: materiale interactive, lecţii la diferite discipline, tutoriale, exerciţii, simulări, jocurile educative. Biblioteca de materiale educaţionale acţionează ca un gestionar de materiale: este adaptabilă, configurabilă, indexabilă şi permite o căutare facilă. Conţinutul poate fi structurat şi adaptat în funcţie de nevoi şi îmbogăţit cu diferite informaţii. Drepturile de acces pentru fiecare utilizator sau grup de utilizatori pot fi adaptate şi aplicate oricărui segment al bibliotecii. Baza de cunoştinţe oferă funcţii de căutare ierarhică, filtrate sau după cuvinte cheie. Pot spune că am utilizat cu plăcere acestă platformă, copiii au fost foarte interesați în timpul lecțiilor despre științele naturii pe care le-am putut experimenta la clasa a IV- a. 20
Wikispaces nu se limitează la text. Se pot crea mai multe pagini, fiecare dintre ele putând avea imagini, clipuri video, forumuri de discuţii, documente, foi de calcul şi mai mult. Se poate lucra la eseuri sau alte proiecte bazate pe text, dar se pot încărca, de asemenea, notiţe pentru lucrul în clasă şi teme pentru acasă sau se pot crea cu elevii proiecte multimedia interesante. Spaţiile wiki se pot folosi: ca simple site-uri web, pentru grupuri de proiecte, pentru gestionarea documentelor şcolare, pentru discuţii şi dezbateri cu elevii; pentru colaborare cu alţi profesori; pentru gestionarea temelor pentru acasă sau a altor activităţi extraşcolare; pentru colaborare cu elevii altei şcoli din ţară sau din străinătate. iTeach este o platform de tip 2.0 care permite colaborarea profesorilor într-un mediu virtual avansat. Blackboard - oferă suportul tehnic necesar predării continutului informational formativ, creat după o metodologie didactică precisă, prin intermediul internetului. Concluzii: După opinia mea, platformele educaţionale oferă oportunităţi de învăţare, instruire şi programe cu ajutorul mijloacelor electronice care sunt pe placul elevilor. E-learningul nu doreşte să înlocuiască sistemele educaţionale tradiţionale, ci să întărească procesul de învăţare. A fost adoptat de unităţile de învăţământ ca o alternativă la educaţia tradiţională, ea poate completa activitatea didactică din şcoală, dar nu o poate înlocui. Particularităţile specifice tehnologiilor de e-Learning aduc noi dimensiuni în educaţie şi pot fi complementare sau alternative faţă de metodele tradiţionale din domeniul educaţiei. Aceste particularităţi oferă posibilitatea organizării învăţământului online pe subiecte sau teme, în timp ce învăţământul tradiţional este organizat pe grupe/clase de vârstă. Construirea unei societăţi informaţionale, ce va reprezenta trecerea la societatea cunoaşterii, nu se poate realiza fără cercetare şi proiecte de investiţii, atât în domeniul IT&C, cât şi în domeniul educaţiei. Dezideratul final fiind competenţa, nicio tehnologie, nicio teorie, nicio abordare nu va elimina sau neglija relaţia profesorelev. Toate vor fi instrumente comode şi eficiente, la îndemână, atât a profesorului, cât şi a elevului. Bibliografie: 1. Brut, M., Instrumente pentru e-learning: ghidul informatic al profesorului modern, Polirom, Iași, 2006 2. Welling, Luke Thomson, Laura, Dezvoltarea aplicaţiilor Web cu PHP şi MySQL, Teora, Bucureşti, 2005 3. Article What is e-Learning: New Paradigm or New Toy?, http://www.elearningeuropa.in 4. https://ro.wikipedia.org/wiki/E-learning 5. http://www.1educat.ro/elearning/system/alegerea.html 6. https://www.moodle.ro/preparandia/images/docs/DrugCrina.pdf 21
DEMERSURI CREATIVE ÎN ŞCOALĂ Profesor pentru învățământul primar - Florela Lenuța Poenar Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Deva Profesor pentru învățământul primar - Corina Daciana Oprițoiu Colegiul Național Pedagogic Regina Maria, Deva În urma participării la cursuri de instruire şi perfecţionare şi a studierii unor publicaţii de specialitate în domeniul informaticii, am considerat că utilizarea calculatorului la clasă constituie un mijloc eficient în predarea şi evaluarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor elevilor. Pentru aceasta am realizat o aplicaţie pentru orele de matematică la ciclul primar. Programul este astfel conceput încât face foarte uşoară utilizarea lui, atât de către cadrele didactice mai puţin experimentate în utilizarea calculatorului, cât şi de elevii claselor II – IV, care pot efectua un test fără a fi necesară intervenţia învăţătorului. Aceştia se deplasează pe rând la calculator şi rezolvă un test, timp în care cadrul didactic îşi desfăşoară în mod normal activitatea curentă la ora de matematică. Aplicaţia s-a dovedit a fi un succes la clasă, toţi elevii care au calculator acasă solicitând o copie, aceasta poate şi pentru faptul că pentru ei rezolvarea testelor pe calculator constituie o joacă plăcută. Programul cuprinde teste pentru efectuarea următoarelor operaţii cu numere naturale:
adunări şi scăderi cu trecere şi fără trecere peste ordin în concentrul 0 - 1000;
înmulţiri în concentrul 0 - 100;
împărţirea unui număr mai mic decât 100 la un număr de o cifră;
aflarea unui număr necunoscut
Meniul principal cuprinde opţiunile: ADUNĂRI / SCĂDERI ÎNMULŢIRI / ÎMPĂRŢIRI REZULTATE ACTUALIZĂRI SFÂRŞIT. Dacă se selectează prima opţiune a meniului principal „ADUNĂRI / SCĂDERI ”, se deschide submeniul care cuprinde : Adunări fără trecere peste ordin Adunări cu o trecere peste ordin Adunări cu două treceri peste ordin 22
Scăderi fără trecere peste ordin Scăderi cu o trecere peste ordin Scăderi cu două treceri peste ordin. Opţiunea „ÎNMULŢIRI/ÎMPĂRŢIRI” cuprinde submeniul: Împărţiri Înmulţiri Înmulţiri şi împărţiri Înmulţiri cu termen necunoscut Împărţiri cu termen necunoscut. La selectarea unei opţiuni, se afişează un tabel nominal cu elevii clasei. Fiecare elev îşi selectează numele şi intră efectiv în testul propriu-zis. Modul în care „reacţionează” calculatorul după ce primeşte răspunsul elevului: - dacă răspunsul este greşit, afişează răspunsul corect şi-l avertizează sonor - pe ecran apar următoarele mesaje:
Felicitări ! (pentru obţinerea calificativului FB)
Fii mai atent ! (pentru obţinerea calificativului B)
Mai exersează ! (pentru obţinerea calificativului S)
Deşteptarea ! (pentru obţinerea calificativului I) - pe ecran apare calificativul obţinut, punctajul şi timpul în care s-a efectuat testul. La terminarea fiecărui test, se înregistrează în baza de date codul elevului, data când a fost
efectuat testul, calificativul obţinut şi timpul de lucru în care a rezolvat testul, după care la baza ecranului apare prima opţiune „Elevul următor” sau „Terminare program”. La selectarea butonului „Elevul următor”, se revine în fereastra în care sunt afişate numele elevului şi se poate continua testarea sau, la selectarea celui de-al doilea buton, aplicaţia revine în meniul principal. Dacă se selectează a treia opţiune „REZULTATE”, se deschide submeniul: Situaţia unui elev Verificarea parţială Etapa nouă de verificare. Dacă se selectează opţiunea „REZULTATE – Situaţia fiecărui elev”, se afişează o fereastră care conţine numele elevilor clasei şi la selectarea numelui unui elev se afişează situaţia elevului respectiv cu toatele informaţiile existente în baza de date, care cuprinde următoarele date: tipul testului, data când fost efectuat testul, durata testului, calificativul obţinut şi punctajul. 23
Tot în opţiunea „ REZULTATE”, există situaţia tuturor elevilor clasei până la data curentă, care cuprinde: numele elevilor, numărul de teste, calificativele obţinute şi etapa nouă de verificare. Acum, după mai mult timp de utilizare, cu succes, a aplicaţiei la orele de matematică, putem spune că utilizarea calculatorului la clasă este de un real folos. Bibliografie: 1. Diamandi I., „Calculatorul, coleg de bancă”, Editura Agni, Bucureşti, 1993 2. Kovacs Sandor, Bocu Dorin, „Manualul utilizatorului de PC” pentru obţinerea Permisului European de Conducere a Computerului”, Editura Albastră, Cluj Napoca, 2004.
STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE Profesor pentru învățământul preșcolar Mihaela Pătrașcu Grădinița cu Program Normal Căsuța Piticilor, Buzău Profesor pentru învățământul preșcolar Ilie Ana Grădinița cu Program Normal Căsuța Piticilor, Buzău Valorizarea competențelor cheie și asigurarea transferabilității acestora la nivelul diferitelor activități instructiv-educative și orientarea acesteia spre formarea competențelor specifice, accentuarea caracterului practic-aplicativ al domeniului de activitate presupun respectarea unor exigente ale invațării durabile, printre care:
utilizarea unor strategii didactice care să pună accent pe: construcția progresivă a cunoștințelor și consolidarea continuă a capacităților; flexibilitatea abordărilor și parcursul diferențiat; cultivarea capacității copilului de a se autoevalua, a spiritului reflexiv și autoexigenței; coerență și abordări interdisciplinare;
utilizarea metodelor interactive care contribuie la dezvoltarea competențelor esențiale pentru reușita socială: gândirea critică, utilizarea de informații, comunicarea adecvată în spațiul social. Noul, necunoscutul, căutarea de idei prin metodele interactive conferă activității „mister
didactic’’, se constituie ca o „aventură a cunoașterii” în care copilul e participant activ pentru că el întâlnește probleme, situații complexe pentru mintea lui de copil, dar, în grup, prin analize, dezbateri, descoperă răspunsuri la toate întrebările, rezolvă sarcini de învățare, se simte responsabil și mulțumit în finalul activității. Metode interactive de predare- învățare: ,,Cubul’’ – este o strategie de predare-învățare care urmărește un algoritm ce vizează descrierea, comparația, asocierea, analizarea, aplicarea, argumentarea atunci când se dorește explorarea uni subiect
24
nou sau unul cunoscut pentru a fi îmbogățit cu noi cunoștințe sau a unei situații privite din mai multe perspective.Valențele formative ale metodei sunt relevante. Tehnica ,,Lotus’’este o modalitate interactivă de lucru în grup care oferă posibilitatea stabilirii de relații între noțiuni pe baza unei teme principale din care derivă alte opt teme. Beneficiile acestei metode constau în faptul că stimulează potențialul creativ; dezvoltă capacități și abilități cognitive, de relaționare, de lider de grup, de autoevaluare și autoapreciere. ,,Schimbă perechea’’este o metodă interactivă de grup care constă în rezolvarea sarcinii de lucru în pereche. Este o strategie nouă de predare-învățare în grup, de realizare modernă a curriculumului. Se aplică cu ușurință la vârsta preșcolară, la toate categoriile de activitate, stimulează învățarea în perechi activizând întregul colectiv. Metoda dezvoltă inteligențele multiple, educă toleranța și înțelegerea față de opinia celuilalt, dezvoltă gândirea și operațiile ei, limbajul, atenția. ,,Călătorie misterioasă’’este un joc de imaginație prin care copiii sunt direcționați să se orienteze în funcție de pozițiile spațiale. Beneficii: stimulează creativitatea; exersează capacitățile de orientare spațială; consolidează și verifică orientările spațiale; evaluează cunoștințe, priceperi, deprinderi; îmbină activitatea statică cu mișcarea; antrenează toți copiii; stimulează competiția între grupuri. Metode interactive de fixare, consolidare și evaluare: ,,Ciorchinele’’este o tehnică care exersează gândirea liberă a copiilor asupra unei teme și facilitează realizarea unor conexiuni între idei deschizând căile de acces și actualizând cunoștințele anterioare. Tehnica contribuie la organizarea reprezentărilor și exersează capacitatea copiilor de a înțelege un anumit conținut. ,,Diagrama Venn’’se aplică cu eficiență maximă în activitățile de observare, povestiri, jocuri didactice, convorbiri pentru sistematizarea unor cunoștințe sau pentru restructurarea ideilor extrase dintr-o poveste. Metoda ,,Piramidei’’sau metoda ,,Bulgărelui de zăpadă’’este o metodă de predare-învățare interactivă de grup care constă în îmbinarea activității individuale cu activitățile colective pentru realizarea unei sarcini sau probleme date. Beneficiile metodei sunt: stimulează învățarea prin cooperare; permite organizarea individuală, pe grupe și frontală a colectivului de copii; stimulează încrederea în forțele proprii, prin analiza soluțiilor individuale, mai întâi în lucrul în pereche, apoi în grup și în final în colectiv; dezvoltă spiritul de echipă, de întrajutorare. ,,Turul galeriei’’este tehnica de învățare prin cooperare care ,, stimulează gândirea, creativitatea și învățarea eficientă’’( Dulamă 2002 ), încurajând copiii să-și exprime opiniile cu privire la soluțiile
25
propuse de colegii lor. ,,Turul galeriei’’antrenează grupurile; reactualizează cunoștințele; evaluează capacități și abilități specifice preșcolarilor. Metode interactive de creativitate: ,,Brainstormingul’’- ,,furtună în creier’’,’’asalt de idei’’- este o metodă de stimulare a creativității ce constă în enunțarea spontană a cât mai multe idei pentru soluționarea unei probleme întro atmosferă lipsită de critică. Beneficiile metodei sunt: stimulează creativitatea în grup, participarea activă, spiritul competitiv; creează multe idei noi și originale; permite reacții în lanț; are efecte psihologice remarcabile: reduce frustrarea, sporește încrederea în sine, crește spiritul de inițiativă; dezvoltă un climat pozitiv de lucru; oferă posibilitatea manifestării libere, spontane; dezvoltă abilități pentru munca în grup; stimulează competențele. Metode de rezolvare de probleme: ,,Studiu de caz’’este o metodă de explorare directă, care stimulează gândirea și creativitatea determinând copiii să analizeze și să compare situații, să caute și să dezvolte soluții pentru problemele reale. Beneficiile metodei: sistematizează și verifică cunoștințele; formează capacități de diagnosticare; apropie actul învățării de viața cotidiană; își asumă responsabilități; adună și valorifică informații; formează capacități de a lua decizii și de a organiza, soluționa; se dezvoltă spiritul de echipă, inteligența interpersonală; exersează deprinderea de a asculta activ. Metoda are un puternic caracter activ, oferă oportunități în a aplica teoria în practică. ,,Pătratele divizate’’ facilitează cooperarea în grup pentru rezolvarea unei probleme reprezentată prin figuri geometrice ilustrate. Mai greu poate fi înțeleasă la început această metodă cu valențe de integrare socială ulterioară. ,,Explozia stelară’’este o metodă de stimulare a creativității, o modalitate de relaxare a copiilor și se bazează pe formularea de întrebări pentru rezolvarea de probleme și noi descoperiri. Beneficiile metodei: stimulează creativitatea în grup și individual; facilitează crearea de întrebări la întrebări în grup și individual, pentru rezolvarea problemei propuse; dezvoltă și exersează gândirea cauzală, divergentă, deductivă, inteligențele multiple, limbajul, atenția distributivă. Metode de cercetare în grup: ,,Proiectul’’este o strategie de învățare care implică activ copiii într-o investigație bazată pe cooperare (Bransford și Stein 1996), în scopul exersării capacităților necesare viitorului adult într-o societate democratică. Învățarea bazată pe proiect este o acțiune de cercetare și acțiune practică în același timp care stimulează operațiile superioare ale gândirii. Copiii găsesc soluții la rezolvarea problemelor prin ,,dezbateri de idei, formularea de predicții, proiectarea de planuri sau experimente,
26
colectarea și analiza datelor, extragerea concluziilor, comunicarea ideilor și a rezultatelor investigației unii altora, adresarea de noi întrebări, creare de obiecte’’ (Blumfeld,1991). Prezentate ca niște jocuri de învățare, de cooperare, distractive,nu de concentrare, metodele interactive învață copiii să rezolve probleme cu care se confruntă, să ia decizii în grup și să aplaneze conflictele. Bibliografie: Silvia Breben, Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga, ,,Metode interactive de grup’’- ghid metodic , Editura Arves
DEZVOLTAREA MOTIVAȚIEI LA ELEVI, PENTRU STUDIUL MATEMATICII Profesor Liliana Vasile Liceul Tehnologic Special Numărul 3, București Profesor Daniela Sima Liceul Tehnologic Special Numărul 3, București ,,Un elev nu este un vas pe care trebuie să-l umpli, ci o flacară pe care trebuie să o aprinzi...” Numeroase studii din ultimii ani atrag atenția asupra diminuării motivației elevilor cu privire la matematică pe parcursul gimnaziului și mai ales în ultimii ani ai acestuia, mergând până la instalarea unei anxietăți și chiar fobii legate de acest obiect de studiu, văzut ca fiind dificil și arid, mai ales în contextul stresului generat de apropierea examenelor, așteptările părinților și ale profesorilor. În special elevii care nu obțin cu ușurință rezultatele academice dorite ajung la concluzia că „nu sunt buni la matematică”. Pentru a elimina aceasta situație care se poate crea, trebuie să se pună accentul pe predarea matematicii prin mărirea rolului ei formativ şi îmbunătăţirea tehnologiei de predare a profesorilor, prin folosirea de strategii metodice diferite în vederea realizării unei învăţări active, a angajării elevilor în procesul asimilării cunoştinţelor şi a formării de capacităţi intelectuale. În ultimii 20 de ani, s-a dorit schimbarea tehnicilor de predare tradiţionale centrate pe profesor cu cele de învăţare centrate pe elev. Prioritatea se comută pe selectarea şi aplicarea strategiilor didactice incluzive, care fac din spaţiul clasei şcolare un mediu sigur, nu doar pentru elevii capabili de performanţe superioare, ci şi pentru cei timizi, retraşi, neîncrezători, cu dificultăţi de adaptare la cerinţele învăţării şcolare. Metodele didactice deţin o poziţie privilegiată în ansamblul factorilor responsabili pentru succesul şcolar al elevilor punând în evidenţă capacitatea cadrului didactic de a alege şi combina într-o anumită ordine procedeele şi mijloacele de instruire, formele de grupare a 27
elevilor, de a selecta şi structura conţinutul ştiinţific în funcţie de competenţele dorite a se forma la elevi, de a opta pentru o anume experienţă de învăţare ce urmează a fi trăită de elevi. O lecţie eficientă implică atât realizarea competenţelor generale şi specifice, cât şi utilizarea unor strategii adecvate pentru a oferi elevilor posibilitatea dezvoltării inteligenţei logico– matematice, a creativităţii, a motivaţiei pentru studiul matematicii. Demersul profesorului de matematică trebuie să încurajeze la elevi formarea unei stime de sine ridicate, bazate pe încrederea ca parteneriatul şi comunicarea cu profesorul să poată duce la rezolvarea situaţiilor problemă, la învăţarea plăcută a matematicii. Este bine cunoscut faptul că învăţarea prin descoperire dezvoltă armonios însuşirile şi trăsăturile de personalitate umană, cum ar fi: elementele cunoaşterii senzoriale, gândirea, limbajul, imaginaţia, creativitatea, curiozitatea epistemică, calităţile moral-volitive, precum şi trăsăturile de caracter. Cerghit determină, în funcţie de caracterul determinant al învăţării, următoarele tipuri de strategii: – Strategiile prescrise, bazate pe dirijarea strictă a învăţării (imitative, explicative, reproductive, algoritmice); – Strategiile neprescrise pun accentul pe stimularea efortului propriu al celui care învaţă, pe încurajarea muncii independente, prin dirijarea redusă la minim. Strategiile neprescrise sunt reprezentate și în rândul strategiilor de activizare; – Strategiile euristice vizează implicarea în descoperire, căutarea activă, având trăsături specifice
investigaţiei
ştiinţifice.
Dintre
strategiile
euristice
putem
aminti
strategiile
explicativ-investigative, de descoperire semidirijată, cum ar fi: conversaţia euristică, problematizarea, descoperirea independentă, cercetarea în echipă. Strategiile euristice de predare- învăţare a matematicii în gimnaziu se pot clasifica în:
Strategii de formare a capacităţilor de cunoaştere a conceptelor şi proprietăţilor acestora;
Strategii de descoperire a noilor cunoștințe de către elevi, prin elaborarea de algoritmi, reguli, metode, principii, formule, proprietăţi ale noțiunilor și conceptelor;
Strategii de formare a capacităților de aplicare a regulilor, proprietăţilor, algoritmilor, principiilor, legilor, teoremelor, etc., în rezolvarea de probleme.
Strategiile creative care pun accentul pe capacitatea de reflecţie, sinteză, evaluare critică, creaţie.
28
Învăţarea prin descoperire se poate realiza prin intermediul strategiilor euristice şi în funcţie de nuanţa euristică, cum ar fi observarea dirijată, observarea independentă, învățarea prin încercări – experienţe, problematizarea, studiul de caz etc. Deosebim mai multe tipuri de descoperire: -
descoperire inductivă presupune organizarea unor situaţii care să confere celor care învață elemente, cazuri similare, particulare, pe baza cărora, prin efort propriu, să ajungă la generalizări, reguli, definiţii;
-
descoperirea deductivă se realizează pornind de la adevăruri generale (principii, legi, reguli) la cunoştinţe particulare;
-
descoperirea analogică se realizează pe baza asemănării unor elemente a două sisteme şi aplicarea unor raţionamente asemănătoare;
-
descoperirea transductivă apelează la prezentarea metaforică a conţinutului, fapt pentru care necesită o viziune comparativă, metaforică asupra unor obiecte, procese, fenomene, de la abstract către concret sau invers.
Practicile educative de predare activizată şi de stimulare a potenţialului creativ al elevilor se înscriu în dezideratele pedagogiei moderniste şi postmoderniste, de cooperare şi reflexie asupra învăţării. Un profesor al cărui stil de predare se înscrie pe această linie directoare va trebui să ofere elevilor situaţii de învăţare care să le solicite interesul şi dorinţa de a se implica în procesul de instruire. Fiecare act creativ începe cu întrebări, dar acestea trebuie să fie deschise, să aibă sens şi să nu sugereze răspunsuri predeterminate. Una dintre căile cele mai sigure de stimulare şi generare de idei noi şi de dezvoltare a acestora pentru a soluţiona diferite probleme este organizarea de microgrupuri şi promovarea interacţiunilor între membrii acestora. Utilizarea metodelor interactive de grup se pot folosi cu eficienţă în rezolvarea problemelor de geometrie complexe, cu grad mare de dificultate, sau la probleme care admit mai multe soluţii. În timpul activităţilor didactice unde se folosesc aceste metode active, elevii nu mai sunt inhibaţi, comunică în interiorul grupurilor, dând frâu liber creativităţii şi imaginaţiei, tolerând ideile tuturor colegilor. Ei sunt resposabilizaţi cu sarcini de lucru, la atingerea obiectivelor propuse şi la aflarea soluţiilor problemei contribuind toți. Elevii sunt foarte bucuroşi când profesorul foloseşte aceste metode interactive în cadrul lecţiilor, ei având un rol principal, participativ, la propriul proces de formare. Se obişnuiesc să îşi caute singuri sau cu ajutorul colegilor de grup conţinuturile noi, plecând de la ce cunosc, dirijaţi şi observaţi tot timpul de profesor. De fapt asta este cea mai mare diferenţă între procesul didactic tradiţional şi cel modern, bazat pe metode interactive: în învăţarea modernă elevii participă activ la lecţie, găsind singuri soluţia problemei puse, găsind singuri noutăţile, dar sub stricta
29
dirijare a profesorului, care le explică pas cu pas ce trebuie să facă pentru a avea succes în activitatea lor. Este foarte important faptul ca profesorul să ştie momentul lecţiei în care să propună folosirea unei metode interactive, în general, acestea împletindu-se foarte armonios cu multe dintre metodele tradiţionale. Profesorii care de obicei pot să trezească în sufletul elevilor respectul, admiraţia şi dorinţa de a beneficia de simpatia lor, reuşesc să-şi câştige o autoritate reală în faţa elevilor prin anumite calităţi personale. Aceste calităţi se referă la competenţă, moralitate, flexibilitate în gândire şi consecvenţă. Bibliografie: Brânzei D., Metodica predării matematicii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2000 Cârjan F., Strategii euristice în didactica matematicii, Editura Paralela 45, Piteşti, 2000 Cucoş, C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 2002
METODELE DIDACTICE ÎNTRE TRADIŢIONAL ȘI MODERN Profesor pentru învățământul primar Pamela Florența Pop Școala Gimnazială ,,Oltea Doamna”, Oradea Modificările realizate în învăţământ în ultimele decenii au avut ca rezultat apariţia unor noi metode, dar şi dezvoltarea metodelor deja existente. Din dorinţa de a moderniza actul de predare învăţare prin utilizarea metodelor, s-a produs o schimbare majoră, care îl vizează pe elev, oferindu-i acestuia o mai mare libertate de exprimare, dar şi o posibilitate mai mare de explorare a necunoscutului. Departajarea metodelor în tradiţionale/ clasice şi moderne s-a realizat cu scopul de a accentua modificările care se produc odată cu trecerea timpului, din nevoia de a diferenţia metodele tradiţionale, bazate pe activitatea cadrului didactic, rigide şi statice de metodele moderne centrate pe elev, flexibile şi dinamice. Conform lui Baxton, „nu se cunoaşte nici o metodă care să fie cea mai bună în toate situaţiile pentru toţi elevii, la toate disciplinele şi pentru toţi profesorii” sau, conform opiniei lui Probah, „nu există o metodă care să fie cea mai bună; dacă ar fi ar duce la o predare mecanică”. ,,Căutarea metodei celei mai bune trebuie înlocuită cu căutarea unor căi de interacţiune având ca obiectiv o predare şi o învăţare cât mai reală”arăta I. Cerghit. Metodele moderne sunt mai atractive în activitatea de predare-învăţare, deoarece nu doar metodele au evoluat, ci şi elevii, aceştia devenind chiar ei o parte a modernităţii. Într-o lume modernă este mult mai uşor să treci de partea modernităţii pentru a face faţă acesteia. Epoca în care trăim 30
necesită acceptarea că tot ceea ce este vechi trebuie schimbat cu ceea ce este nou. Generația modernă nu aduce cu sine doar modernul, ci și schimbarea mentalității, perceptarea școlii și a educației. Fiecare metodă este o parte integrantă a activității de predare - învăţare - evaluare. Indiferent de metoda la care se apelează, cadrul didactic trebuie să fie conştient care îi sunt avantajele, dar şi care îi sunt dezavantajele, astfel încât să le poată folosi în avantajul său. Astfel, metodele tradiţionale sunt acele metode utilizate în cadrul şcolilor încă din cele mai vechi timpuri. Conform opiniei unor specialişti, utilizarea metodelor tradiţionale nu este greşită, ci greşit este faptul că ele sunt utilizate în toate activităţile şcolare, susţinând că astfel se pot atinge toate obiectivele propuse. Principalele metode tradiţionale sunt expunerea, conversaţia, exerciţiul, demonstraţia, observaţia, lucrul cu manualul. La fel ca oricare alte metode, metodele tradiţionale prezintă o serie de caracteristici, care punctează atât aspectele pozitive, cât şi aspectele negative. Astfel, putem aminti faptul că metodele tradiţionale tind spre activitatea de instruire a elevului, pe însuşirea unui volum mare de informaţii; vizează dezvoltarea intelectuală a acestuia, fiind centrate pe conţinut, pe însuşirea mecanică a materiei; situează cadrul didactic în centrul activităţii, oferindu-i întâietate în tot ceea ce face, marcând oarecum superioritatea acestuia faţă de elevi, în timp ce aceștia devin doar un obiect al actului didactic, fiind simpli participanţi; rolul elevului este minimalizat, deoarece acesta preia pasiv informaţiile fără să se implice prea mult; pun accentul pe dobândirea cunoştinţelor în clasă neglijând metodele de muncă indepedentă prin care elevul îşi caută singur informaţiile necesare, care devin o sursă a învăţării; cultivă spiritul de competiţie al elevilor cu scopul realizării unei ierarhizări; dezvoltă o relaţie de autoritate în cadrul binomului educaţional prin intermediul căreia se formează o oarecare distanţă între profesor şi elev. Din dorinţa de a nu ajunge la o individualizare excesivă a învăţării, învăţământul modern a încercat să identifice o modalitate de a îmbina munca individuală cu munca în grup, astfel încât să se evidenţieze atât personalitatea elevului, cât şi dezvoltarea sa intelectuală, bazându-se pe latura calitativă a educaţiei. Învăţământul modern promovează metodele de învăţare active, învăţarea bazată pe însuşirea experienţei conceptualizate a omenirii, dar şi pe investigaţia proprie a realităţii şi formarea de cunoştinţe şi experienţe prin efort propriu. A instrui nu mai înseamnă a-l determina pe şcolar să-şi înmagazineze în minte un volum de cunoştinţe, ci de a-l învăţa să ia parte la procesul de producere a noilor cunoştinţe, implicându-se în propria dezvoltare. Dintre metodele moderne folosite în lecții, amintim algoritmizarea, problematizarea, instruirea programată, studiul de caz, metodele de simulare, învățarea prin descoperire.
31
Metodele activ - participative sunt metodele aflate în sfera elevului, apropiate mult mai mult de mentalitatea lui, dar și de nivelul său de înțelegere. Sunt centrate pe formarea acestuia chiar înainte de instruire, au la bază principiul învăţării continue prin intermediul căruia elevul îşi însuşește anumite tehnici şi procedee de lucru individuale, sunt centrate pe acţiune, pe descoperire şi explorarea realităţii, pe dobândirea unor cunoştinţe prin propriul efort, încurajează învăţarea prin cooperare, îşi îndreaptă atenţia spre autocontrol, autoevaluare, ajutând elevul să realizeze o ierarhizare a propriilor sale cunoştinţe și să găsească soluţii pentru a-şi îmbunătăţi tehnicile de muncă. Ele prezintă o serie de valenţe formative, însă cele mai importante se referă la dezvoltarea gândirii critice, dezvoltarea creativităţii şi imaginaţiei. A gândi critic înseamnă a deţine cunoştinţe valoroase şi utile, a avea convingeri raţionale, a propune opinii personale, a accepta că ideile proprii pot fi discutate şi evaluate, a construi argumente suficiente propriilor opinii, a participa activ şi a colabora la găsirea soluţiilor. Dintre metodele de dezvoltare a gândirii critice amintim: Gândiţi, lucraţi în echipă, comunicaţi; Ştiuvreau să ştiu-am învăţat; metoda Sinelg; metoda Mozaic; Cubul; Metoda Cadranelor; Predarea reciprocă. Pe măsură ce lumea evoluează, umanitatea are nevoie de o educaţie stabilă, de o educaţie bazată pe inovație, o educaţie pentru viitor. Metodele de învățământ sunt indispensabile oricărui act educațional, având atât un rol informativ, cât și un rol formativ, ele constituind cheia spre succesul relației binomului educațional profesor-elev. Rolul cadrului didactic este acela de a selecta metodele pe care le va utiliza, de a le aplica în mod creativ atât pe cele tradiţionale, cât şi pe cele moderne. Aşa cum sintetiza Constantin Cucoş, „nu trebuie să renunţăm la nimic din ceea ce a fost valoros şi eficient de-a lungul timpului, ci să adăugăm elemente de noutate care pot aduce îmbunătăţiri, să ne adaptăm schimbărilor impuse de societate, să fim receptivi la nou, aplicând în mod creativ fiecare metodă”. Bibliografie: Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Ediţia a IV–a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2006 Cucoş, Constantin, Pedagogie, Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2002 Oprea, Crenguța-Lăcrămioara, Strategii didactice interactive, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2007
32
PERSPECTIVA PSIHOPEDAGOGICĂ A COPIILOR CU SINDROM DE HIPERACTIVITATE ȘI DEFICIT DE ATENȚIE Profesor itinerant/ de sprijin Mihaela Apostu Școala Profesională Specială ,,Sf. Stelian”, Botoșani Tulburarea de comportament Manifestările comportamentale adecvate unor norme sociale și în concordanță cu așteptările grupului de apartenență sunt considerate comportamente dezirabile. La polul opus, nonconformitatea conduce la devianță comportamentală, definită drept ”lipsă de adeziune la modelul normativ și axiologic al grupului, manifestată printr-un comportament atipic, care încalcă prescripțiile normative și violează cerințele instituționale” (Rădulescu, Piticariu, 1989, p. 9). Există o varietate de comportamente deviante, ,,de la comportamentul excentric, caracterizat prin gesturi insolite, vestimentație aparte și dezordine comportamentală, până la comportamentele disfuncționale sau aberante, înscrise în aria delincvenței, a tulburărilor psihice, a subculturilor și contraculturilor deviante sau marginale” (Rădulescu, Piticariu, 1989, pp. 9-10). Comportamentul deviant reprezintă o expresie a ,,incapacității funcționale a individului din cauza unor deviații fiziologice sau anormalități psihice, fie ca rezultat al unui comportament perfect normal, dar incompatibil cu standardele de normalitate ale grupului” (Rădulescu, Piticariu, 1989, pp. 9-10). Cauzele tulburărilor de comportament sunt greu de precizat. Se înregistrează factori genetici (anomalii, deficiențe anatomo-fiziologice), factori psiho-patologici și sociali. Principala cauză a acestor probleme rezidă în tulburările funcțiilor cerebrale (factori ereditari), dar și în condițiile de trai ale copiilor: în familie, grădiniță/ școală. Această etiologie diversă se manifestă sub forma incapacității individului de a se adapta unor solicitări. Apare des un cerc vicios datorită limitelor impuse de părinți, pe care copilul nu le ia în considerare, fiind necesară o permanentă atenționare a copilului. Manifestările de hiperactivitate debutează odată cu vârsta preșcolară (cel târziu la 5-6 ani), iar spre adolescență neliniștea corporală se reduce, menținându-se totuși anumite dificultăți atenționale și orientarea spre acțiuni impulsive. Hiperactivitatea cu deficit de atenție Copiii cu tulburare comportamentală se diferențiază față de copiii cu o dezvoltare normală prin frecvența și intensitatea cu care apar problemele (se concentrează mai greu, sunt ușor de distras, agitație, etc.). Hiperactivitatea cu deficit de atenție presupune cel puțin trei elemente: hiperactivitatea, impulsivitatea și deficitul de atenție. 33
a) Hiperactivitatea caracterizează persoanele dinamice, neliniștite și agitate. Copiii hiperactivi: - dau din mâini și/ sau picioare când sunt așezați pe scaun; - se deplasează liber prin clasă; - preferă jocurile de mișcare; - se lovesc frecvent de obiecte; - nu acordă atenție detaliilor; - se apucă de mai multe lucruri deodată; - pierd/ își uită obiectele personale. b) Impulsivitatea e o manifestare comportamentală caracteristică persoanelor care: - fac comentarii inadecvate situațional; - își stăpânesc cu dificultate impulsurile; - îi lovesc pe ceilalți; - iau din lucrurile personale ale altora; - au un autocontrol scăzut. c) Deficitul de atenție este întâlnit la copiii care: - au dificultăți de concentrare; - se plictisesc repede; - își întrerup activitatea la scurt timp după începerea ei; - finalizează cu greu o sarcină. Sindromul ADHD e o tulburare specifică de comportament, cu o incidență medie de 3-5% la copii, mai crescută în rândul băieților decât la fete. În 50% din cazuri, tulburarea debutează înainte de 4 ani, dar e diagnosticată ca atare odată cu începerea școlii. Modalități de intervenție ameliorativă Intervenția în cazul copiilor cu ADHD îmbracă mai multe forme: a) Intervenția medicală presupune prescrierea unor medicamente ce reduc hiperkinetismul și starea de neliniște. Efectul lor e temporar, pe termen scurt. Totodată, utilizarea lor duce la simptome secundare, precum: scăderea în greutate, diminuarea apetitului, încetinirea temporară a creșterii, insomnii etc. b) Intervenția psihologică constă în strategii de autocontrol comportamental. Se aplică terapiile de factură cognitiv-comportamentală și existențială. c) Intervenția pedagogică presupune acordarea unui sprijin educațional corespunzător dezvoltării cognitive și emoționale a copilului cu ADHD. Adaptarea la cerințele școlare și sociale are loc treptat, 34
în pași mici, prin strategii didactice construite eficient: adaptare curriculară, solicitarea îndeplinirii unor sarcini scurte, clar definite, implicarea copilului în munca de echipă. Exercițiile indicate spre a fi aplicate în lucrul cu copiii cu ADHD sunt variate, însă au la bază activități practice și atractive: - ,,E timpul jocului! Nu deranjați!” - ,,Calitățile copilului meu” - ,,Regulile familiei mele” - ,,Planul de recompensare cu puncte” - ,,Concursul pentru fețe zâmbitoare” - ,,Consecințele faptelor mele”. Cazurile copiilor cu hiperactivitate și deficit de atenție sunt des întâlnite în activitatea didactică, ceea ce solicită inteligența și abilitățile manageriale ale profesorului. Acesta trebuie să fie ,,cel care inițiază și realizează acțiuni specifice prin care controlează și gestionează manifestările comportamentale ale elevilor, canalizându-le în direcția respectării unor norme și reguli menite să asigure buna desfășurare a activității didactice” (Dumitru, 2008, pp. 276-277). Bibliografie: Dophner, M., Schurmann, S., Lehmkuhl, G., Copilul hiperactiv și încăpățânat. Ghid de intervenție pentru copiii cu tulburări hiperchinetice și opoziționale, Ediția a doua revizuită, Editura RTS, Cluj Napoca, 2006; Dumitru, I., Consiliere psihopedagogică, Editura Polirom, Iași, 2008; Neculau, A., Manual de psihologie socială, Ediția a doua revizuită, Editura Polirom, Iași, 2004; Rădulescu, S., Piticariu, M., Devianță comportamentală și boală psihică. Sociologie și psihiatrie, Editura Academiei Române, București, 1989.
PRACTICI INOVATIVE ÎN ACTIVITATEA DIDACTICĂ Profesor pentru învățământul primar Dinescu Virginia Şcoala Gimnazială ,,RaduTudoran” Comuna Blejoi, Județul Prahova Trăind într-o societate aflată în continuă schimbare, elevul va trebui ca universului informaţional întâlnit să-i dea sens în mod critic, creativ şi productiv. În vederea dezvoltării gândirii critice la elevi, cadrul didactic trebuie să utilizeze, cu precădere, unele strategii activ-participative, creative. Pentru a avea cu adevărat elevul în centrul activităţii instructiv-educative, cadrul didactic 35
îndeplineşte roluri cu mult mai nuanţate decât în şcoala tradiţională. În abordarea centrată pe elev, succesul la clasă depinde de competenţele acestuia de a crea oportunităţile optime de învăţare pentru fiecare elev. Învăţarea, în sens larg, poate fi definită ca un proces evolutiv, de esenţă formativ-informativă, constând în dobândirea (recepţionarea, stocarea şi valorificarea internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă, explorativă a experienţei proprii de viaţă şi, pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant. (Golu P., 1985, Învăţare şi dezvoltare, EŞE, Bucureşti, p. 24) Învăţarea are nu numai un caracter adaptativ la solicitările tot mai complexe ale mediului, ea constituie şi o modalitate de împlinire. În locul unor tipuri de învăţare anacronice, dinamismul timpului actual impune învăţarea de tip inovator. Cei patru piloni ai educaţiei în secolul XXI sunt: a învăţa să cunoşti; a învăţa să faci; a învăţa să fii; a învăţa să convieţuieşti. (după Delors J., coord., 2000, Comoara lăuntrică, Ed. Polirom) Altfel spus, cadrelor didactice le revine sarcina să-i înveţe pe elevi să înveţe, să-i abiliteze cu diferite tehnici de învăţare eficientă, pregătindu-i pentru autoînvăţare şi educaţie permanentă. O activitate matematică poate fi monotonă şi rigidă pentru copiii de vârstă şcolară mică. Cadrul didactic trebuie să stimuleze elevilor săi interesul pentru activitate. Orice exerciţiu sau problemă devine joc didactic dacă: realizează un scop şi o sarcină didactică din punct de vedere matematic, apar elementele de joc în vederea realizării sarcinii didactice, foloseşte un conţinut matematic accesibil şi atractiv, stabileşte reguli de joc cunoscute şi respectate de elevi. Cadrul didactic trebuie să fie receptiv la ceea ce îl interesează pe elev, la ceea ce îi place acestuia, la ce poate realiza prin activităţi care îi solicită dezvoltarea potenţialului de gândire şi creativitatea, independenţa şi originalitatea. În acest context, metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare cât mai deplină a obiectivelor prestabilite ale activităţii instructiv- educative. Alegerea unei metode sau a alteia este în strânsă relaţie cu stilurile de învăţare ale grupului de elevi cu care se lucrează, specificul disciplinelor, gradul de pregătire şi personalitatea cadrului didactic. Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat Iată una dintre metodele care poate fi aleasă în cadrul orelor de matematică, învăţarea fiind optimizată de cunoaşterea şi experienţele anterioare ale elevilor. Prin metoda ,,Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat” se trece în revistă ceea ce elevii ştiu deja, apoi se formulează întrebări la care se aşteaptă găsirea răspunsurilor în cadrul lecţiei. Etapele metodei: 36
se formează grupe şi se întocmeşte o listă cu ceea ce elevii cunosc deja despre tema abordată; se realizează un tabel cu următoarele coloane: Ştiu/ Vreau să ştiu/ Am învăţat, la tablă; se cere grupelor să spună ce au scris şi se notează în coloana Ştiu informaţiile pe care ei le cunosc; se elaborează o listă cu întrebări despre subiectul abordat, iar cadrul didactic le notează în coloana Vreau să ştiu; se citeşte textul ( individual, de către un coleg sau profesor); se revine asupra întrebărilor formulate, iar, dacă au fost găsite răspunsuri, acestea vor fi trecute în coloana Am învăţat; se fac comparaţii între ceea ce elevii cunoşteau deja despre tema abordată, conţinutul întrebărilor pe care le-au formulat şi ceea ce au învăţat după lecturarea textului. Aplicarea metodei: Rezolvarea problemelor prin mai multe operaţii, clasa a III-a Alina are 193 de lei. Ea cumpără o carte de 54 lei, un caiet care costă de 6 ori mai puţin decât cartea şi un stilou pe care a dat de 7 ori mai mult decât pe caiet. Câţi lei îi rămân Alinei? ŞTIU Alina = 193 lei
VREAU SĂ ŞTIU Câţi lei costă caietul?
AM ÎNVĂŢAT 54 lei : 6 = 9 lei
Câţi lei costă stiloul?
9 lei x 7 = 63 lei
stilou = de 7 ori mai mult decât
Câţi lei au costat produsele, în
54 lei + 9 lei + 63 lei = 126 lei
caietul
total?
carte = 54 lei caiet = de 6 ori mai puţin decât cartea
Câţi lei îi rămân Alinei?
193 lei – 126 lei = 67 lei
Utilizarea acestor metode antrenează elevii într-o continuă participare şi colaborare, creşte motivarea intrinsecă, deoarece li se solicită să descopere fapte, să aducă argumente pro şi contra. Lucrul în echipă dezvoltă atitudinea de toleranţă faţă de ceilalţi şi sunt eliminate motivele de stres, iar emoţiile se atenuează. Bibliografie Delors J. (coord.), Comoara lăuntrică, Editura Polirom, Iaşi, 2000 Dumitru I.A., Dezvoltarea gândirii critice şi învăţarea eficientă, Editura De Vest, Timişoara, 2000 Golu P. , Învăţare şi dezvoltare, ESE, Bucureşti, 1985 4. Neacşu I., Metode şi tehnici de învăţare eficientă, Editura Militară, 1990 5. Singer M., Voica C., Recuperarea rămânerii în urmă la matematică, Educaţia 2000+, Bucureşti, 2005 37
ABORDĂRI DIDACTICE ALE TEMELOR DE BIOLOGIE Profesor Aurora Constantin Școala Gimnazială ,,Mihai Viteazul” Brăila O componentă esenţială a curriculumului şcolar o constituie metodologia didactică, respectiv sistemul de metode si procedee prin care se asigură atingerea obiectivelor informative şi formative ale învăţământului. Metoda didactică reprezintă o succesiune de operaţii realizate în vederea atingerii unui scop, instrumentul de lucru în activitatea de cunoaştere, de formare si de dezvoltare a abilităţilor. ,,Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învățare realizată efectiv de elev, student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia permanentă”.(Sorin Cristea) În ultimul timp a crescut interesul pentru aşa-zisele metode interactive. Metodele interactive pun accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune, prin operarea în plan mintal şi manual a obiectivelor şi acţiunilor, acestea au în vedere dezvoltarea intelectuală, dezvoltarea unor operaţii logico-matematice, a unor operaţii ştiinţifice, a capacităţii de sinteză, asociere şi pun accent pe caracterul formativ-educativ. Metoda predării/ învăţării reciproce-Rezumând, întrebând, clarificând, prezicând Este o strategie instrucţională de învăţare a tehnicilor de studiere a unui text. Se poate desfăşura pe grupe sau cu toată clasa. Metoda învăţării reciproce este centrată pe patru strategii de învăţare folosite de orice persoană care face un studiu de text pe teme sociale, ştiiţifice sau un text narativ. Aceste strategii sunt: rezumarea, punerea de întrebări, clarificarea datelor prezicerea (prognosticare). Rezumarea înseamnă expunerea a ceea ce este mai important din cea ce s-a citit, se face un rezumat. Punerea de întrebări se referă la listarea unei serii de întrebări despre informaţiile citite, cel care pune întrebările trebuie să cunoască şi răspunsul. Clarificarea presupune discutarea termenilor necunoscuţi, mai greu de înţeles, apelul la diverse surse lămuritoare, soluţionarea neînţelegerilor. Prezicerea se referă la exprimarea a ceea ce cred elevii că se va întâmpla în continuare, bazându-se pe ceea ce au citit. Etapele sunt: explicarea scopului şi descrierea metodei şi a strategiilor, împărţirea rolurilor elevilor, organizarea pe grupe, lucrul pe text, realizarea învăţării reciproce, aprecieri, completări, comentarii. Exemplu: Tema ,,Mamifere marsupiale-cangurul”, clasa a VI-a Se oferă întregii clase acelaşi text spre studiu. Clasa este împărţită în patru grupuri corespunzătoare celor 4 roluri, membrii unui grup cooperând în realizarea aceluiaşi rol. 38
Grupa I Rezumatorii – rezumarea: Rezumați textul( tema Cangurul) Grupa II Întrebătorii – punerea de întrebări: Alcătuiți o serie de întrebări având ca temă ,,Cangurul”. Grupa III Clarificatorii – clarificarea datelor: Citiți cu atenție textul din manual (lecția ,,Cangurul”), extrageți și clarificați termenii noi din text. Grupa IV Prezicătorii – prezicerea/ prognosticarea Citiți textul din manual (lecția Cangurul). Completați finalul următoarelor enunțuri : Cangurul este un animal diurn și trăiește în grupuri numite.................... Membrele anterioare, terminate cu 5 degete sunt folosite la ............................ Membrele posterioare, terminate cu 4 degete sunt......................................... Se deplasează prin...................................... Se hrănește cu iarbă, muguri, frunze, fructe deci este un animal............................ La naștere puii sunt nedezvoltați și stau mult timp în..........................deci cangurul este un mamifer................................... În final, fiecare grup îşi exercită rolul asumat. Avantajele metodei predării/ învăţării reciproce: este o strategie de învăţare în grup, ce stimulează şi motivează, ajută elevii în învăţarea metodelor şi tehnicilor de lucru cu textul, tehnici de muncă intelectuală pe care le poate folosi apoi şi in mod independent, dezvoltă capacitatea de exprimare, atenţia, gândirea cu operaţiile ei, stimulează capacitatea de concentrare asupra textului de citit şi priceperea de a selecţiona esenţialul. Metoda gândiţi/ lucraţi în perechi/ comunicaţi Presupune o activitate de învăţare prin colaborare care constă în stimularea elevilor de a reflecta asupra unui text colaborând cu un coleg în informarea ideilor, pe care le comunică apoi celorlalţi,întregii clase. Metoda presupune: -elevii formează perechi, într-un timp dat (3-4 minute), fiecare elev din fiecare pereche, scrie un anumit subiect, de fapt, ambii elevi răspund individual la anumite întrebări pregătite dinainte de profesor
39
-când au terminat de scris, cei 2 parteneri citesc,unul altuia, răspunsurile şi convin asupra unui răspuns comun -profesorul pune pune 2-3 perechi să rezume, în circa 30 de secunde, conţinutul discuţiilor purtate şi concluziile la care au ajuns partenerii, de comun acord. Exemplu: Tema ,,Respiraţia”-clasa a VII-a Perechea 1-Inspiraţia Completează spaţiile punctate: a.Inspiraţia reprezintă........... b.În inspiraţie au loc următoarele modificări: -volumul cutiei toracice .............datorită contracţiei muşchilor....... -diafragma se.............şi................. -muşchii intercostali se contractă, ridică.........şi împing ..........înainte. -plămânii se umplu cu......................... c.Inpiraţia este faza...............a respiraţiei. Perechea 2-Expiraţia Completează spaţiile punctate: a.Expirația reprezintă................ b.În expiraţie au loc următoarele modificări: muşchii respiratori se.............., plămânii îşi ...............volumul, aerul este................ c.Expiraţia este faza ..............a respirației Perechea 3-Schimbul de gaze la nivelul alveolelor pulmonare a.În inspiraţie aerul încărcat cu oxigen ajunge la.......Oxigenul trece din alveolele pulmonare în........... b.Dioxidul de carbon din ...........trece în alveolele pulmonare şi va fi eliminat prin......... c.În inspirație presiunea intrapulmonară.......... d.În expirație presiunea intrapulmonară ............ Perechea 4-Respirația celulară Completează spaţiile punctate: a.La nivelul celulelor, oxigenul eliberat prin desfacerea........, trece în celule particpând la reactții de................ b.Dioxidul de carbon rezultat formează cu hemoglobina.............. SINELG( Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și a Gândirii )
40
Este o modalitate de codificare a testului care permite celui care învaţă să citească şi să înţeleagă în mod activ şi pragmatic un anumit conţinut. Ca metodă, este tipică pentru cea de realizare a sensului (învăţare, comprehensiune). Cunoştinţele anterioare ale elevilor evidenţiate prin activităţi specifice de evocare se folosesc ca bază de plecare pentru lectura/ ascultarea textului. SINELG presupune următoarele activităţi:
În timpul lecturii elevii marchează în text:
-cunoştinţele confirmate de text cu V -cunoştinţele infirmate/ contrazise de text cu – -cunoştinţele noi, neîntâlnite până acum cu + -cunoştinţele incerte, confuze, care merită să fie cercetate cu ?
După lectură, informaţiile se trec într-un tabel:
V
-
+
?
Exemplu: Tema: ,,Ornitorincul”-clasa a VI-a Fişă de lucru 1.Ornitorincul trăieşte în Australia şi Tasmania. 2.Trăiește doar în mediul acvatic. 3.Corpul ornitorincului este acoperit cu blană de culoare brun închis, aspră, lucioasa și unsuroasă. 4.Are un cioc lăţit ca de raţă. 5.Urechile ornitorincului nu se închid în apă. 6.Are membre cu 5 degete libere. 7.Membrele sunt folosite la înot și săparea galeriilor. 8.Ornitorincul se hrăneşte cu peşti, insecte, viermi, scoici și melci. 9.Nalte pui vii ce sunt hrăniți cu lapte. 10.Pentru că are cloacă și se înmulțește prin ouă se aseamănă cu mamiferele. 11.Pentru că are corpul acoperit cu blana și hrăneşte puii cu lapte se aseamănă cu reptilele. 12.Lupul marsupial este carnivor. A învăţa pe copil nu înseamnă să-i dăm adevărul nostru, ci să-i dezvoltăm propria gândire, să-l ajutăm să înţeleagă cu gândirea lui lumea. (I. Cerghit) Bibliografie: Lazăr V., Caprarin D., Metode didactice utilizate în predarea biologiei, Editura Arves, 2008 Ionescu, M., Radu, L, (oord.),
Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995
Iordache Ion și colaoratorii, Metodica predării-învățării biologiei, Editura Solaris, Iași, 2004 41
Pânișoară, I.O., Știința învățării. De la teorie la practică, Editura
Polirom, Iași, 2005
Tudor, V., Metodica predării biologiei la clasele V-VIII, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1982
STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE Profesor pentru învățământul preșcolar Liliana Dumitru Școala Gimnazială Petrești- Dâmbovița Orice educație este autoeducație, iar noi, ca dascăli și educatori, creăm doar contextul în care copilul se autoeducă. Trebuie să realizăm contextul optim pentru ca, prin noi, copilul să se educe singur, așa cum trebuie să se educe el prin propriul său destin lăuntric. Utilizarea metodelor interactive de predare – învăţare în activitatea didactică contribuie la îmbunătăţirea calităţii procesului instructiv - educativ, având un caracter activ – participativ şi o reală valoare activ – formativă asupra personalităţii elevului. Metodele interactive de grup sunt modalităţi moderne de
stimulare a învăţarii şi dezvoltării personale încă de la vârstele timpurii, sunt instrumente didactice care favorizează interschimbul de idei, de experienţe, de cunoştinţe. Cercul ,,Complimentelor” -reprezintă Pentru a pune în practică
o metodă
care urmăreşte
dezvoltarea
stimei de sine.
metoda, formatorul aşază scaunele într-un cerc, iar ,,receptorul”
complimentelor se află în mijlocul acestui
cerc. Fiecare
dintre persoanele participante
trebuie să
identifice un compliment sincer şi onest despre cel aflat în centrul cercului. Apoi, pe rând, fiecare va înainta şi îi va spune acestuia complimentul, receptorul complimentelor trebuind să aibă
doar una
dintre următoarele reacţii: să zâmbească ori să le adreseze un ,,mulţumesc”. Această metodă are avantajul
consolidării
unei
imagini
pozitive faţă de propria persoană a celui
care
primeşte
complimentele, dar şi o dezvoltare a ariei pozitive de gândire la celelalte persoane ( prin aceea că identifică o latură bună a colegului lor). Cercul ,,complimentelor” trebuie practicat până ce toţi cei implicați au trecut prin ipostaza de receptor.
Turul galeriei este o tehnică de învăţare prin colaborare în cadrul căreia elevii, divizaţi în microgrupuri, lucrează la rezolvarea unei probleme controversate ce are mai multe soluţii posibile. Se constitiue microgrupurile formate din 4-5 membri și fiecare grup primește foi de flip-chart şi markere, apoi cadrul didactic prezintă grupurilor de elevi sarcina pe care trebuie să o soluţioneze, menţionând că rezolvarea problemei trebuie realizată pe foile de flip-chart; se precizează, de asemenea, faptul că unul dintre membrii fiecărui grup va avea rolul de „ghid”. În continuare, elevii interacţionează în cadrul microgrupurilor pentru a realiza sarcina propusă și notează pe foaia de flip-chart. După ce au rezolvat sarcina, fiecare grup îşi afişează produsul, la fel ca într-o galerie de artă (acest aspect explică şi 42
denumirea metodei), iar elevii care au rolul de „ghid” se vor plasa în locul unde este expus produsul grupului din care fac parte. Membrii grupurilor „vizitează”, compară, examinează fiecare produs, adresează întrebări de clarificare ghidului şi pot face comentarii, pot compara ideile sau pot propune alte
soluţii
pe
care
le
consemnează
în
subsolul
foii
de
flip-chart.
La final, fiecare grup îşi reexaminează propriile produse, prin comparație cu celelalte şi valorificând comentariile „vizitatorilor”. Avantajele metodei ,,Turul galeriei": - formarea şi consolidarea deprinderii de ascultare activă; - formarea şi dezvoltarea capacităţii reflective; - dezvoltarea gândirii critice și stimularea creativităţii, a capacităţii argumentative; - cultivarea respectului faţă de ceilalţi şi a toleranţei; - formarea şi dezvoltarea competenţelor emoţionale; - dezvoltarea competenţelor de relaţionare și de comunicare; - promovarea interînvăţării şi a învăţării active; - participarea activă, implicarea tuturor elevilor în realizarea sarcinilor de învăţare; - stimularea eforturilor de intercunoaştere şi autocunoaştere; - formarea şi dezvoltarea capacităţii de cooperare, a spiritului de echipă; - formarea şi dezvoltarea competenţelor de evaluare şi autoevaluare; - dezvoltarea competenţelor instrumental-aplicative. Metoda ,,Pălăriile gânditoare": Aceată
metodă
presupune stimularea
creativităţii
participanţilor, se bazează pe interpretarea de roluri în funcţie de pălăria aleasă. Sunt 6 pălării gânditoare, fiecare având câte o culoare: alb, roşu, galben, verde, albastru şi negru. Membrii grupului îşi aleg pălăriile şi vor interpreta astfel rolul precis, aşa cum consideră mai bine. Rolurile se pot inversa, participanţii sunt liberi să spună ce gândesc , dar să fie în acord cu rolul pe care îl joacă. Culoarea pălăriei este cea care defineşte rolul. Se împart cele 6 pălării gânditoare elevilor şi se oferă cazul supus discuţiei pentru ca fiecare să-şi pregătească ideile. Pălăria poate fi purtată individual – şi atunci elevul respectiv îi îndeplineşte rolul- sau mai mulţi elevi pot răspunde sub aceeaşi pălărie. În acest caz, elevii grupului care interpretează rolul unei pălării gânditoare cooperează în asigurarea celei mai bune interpretări. Ei pot purta fiecare câte o pălărie de aceeaşi culoare, fiind conştienţi de faptul că:
pălăria albastră – CLARIFICĂ pălăria albă - INFORMEAZĂ pălăria verde – GENEREAZĂ IDEILE NOI 43
pălăria galbenă - ADUCE BENEFICII pălăria neagră – IDENTIFICĂ GREŞELILE pălăria roşie – SPUNE CE SIMTE DESPRE ... Metoda R.A.I. are la bază stimularea şi dezvoltarea capacităţilor elevilor de a comunica (prin
întrebări şi răspunsuri) ceea ce tocmai au învăţat. Denumirea provine de la iniţialele cuvintelor Răspunde – Aruncă – Interoghează. Poate fi folosită la sfârşitul lecţiei, pe parcursul ei sau la începutul activităţii, când se verifică lecţia anterioară, înaintea începerii noului demers didactic, în scopul descoperirii de către profesorul ce asistă la joc a eventualelor lacune în cunoştinţele elevilor şi a reactualizării ideilor – ancoră. Această metodă alternativă de evaluare poate fi folosită atât cu şcolarii mici, cât şi cu liceeni, solicitând în funcţie de vârstă, întrebări cât mai divers formulate şi răspunsuri complete. Întrebările pot să devină, pe parcursul desfăşurării metodei, din ce în ce mai grele. Metoda R.A.I. este adaptabilă oricărui tip de conţinut. Elevii sunt încântaţi de această metodă – joc de constatare reciprocă a rezultatelor obţinute, modalitate care se constituie în acelaşi timp şi ca o strategie de învăţare ce îmbină cooperarea cu competiţia. Este o metodă de a realiza un feedback rapid, într-un mod plăcut, energizant şi mai puţin stresant decât metodele clasice de evaluare. Se desfăşoară în scopuri constatativ – ameliorative şi nu în vederea sancţionării prin notă sau calificativ. Permite reactualizarea şi fixarea cunoştinţelor dintr-un domeniu, pe o temă dată. Exersează abilităţile de comunicare interpersonală, capacităţile de a formula întrebări şi de a găsi cel mai potrivit răspuns. Îndeplinirea sarcinii de investigator într-un domeniu s-a dovedit în practică mult mai dificilă decât cea de a răspunde la o întrebare, deoarece presupunea o mai profundă cunoaştere şi înţelegere a materialului de studiat. Antrenaţi în acest joc cu mingea, chiar şi cei mai timizi elevi se simt încurajaţi, comunică cu uşurinţă şi participă cu plăcere la o activitate care are în vedere atât învăţarea, cât şi evaluarea. Există un oarecare suspans care întreţine interesul pentru metoda R.A.I. Tensiunea este dată de faptul că nu ştii la ce întrebări să te aştepţi din partea colegilor tăi şi din faptul că nu ştii dacă mingea îţi va fi sau nu adresată. Această metodă este şi un exerciţiu de promptitudine, atenţia participanţilor trebuind să rămână permanent trează şi distributivă. Metoda R.A.I. poate fi organizată cu toată clasa sau pe grupe mici, fiecare deţinând câte o minge. Membrii grupurilor se autoelimină treptat, rămânând cel mai bun din grup. Acesta intră apoi în finala câştigătorilor de la celelalte grupe, jocul desfăşurânduse până la rămânerea în cursă a celui mai bine pregătit. Dezavantajul ar fi acela că mai multe mingi ar crea dezordine, mingea unui grup care ar cădea ar distrage atenţia celorlalte grupuri. Profesorul supraveghează desfăşurarea jocului şi în final lămureşte problemele la care nu s-au găsit soluţii.
44
Metoda cubului este folosită în cazul în care se doreşte explorarea unui subiect/ a unei situaţii din mai multe perspective – oferă posibilitatea de a dezvolta competenţele necesare unei abordări
complexe
şi integratoare. Utilizarea acestei metode are o serie de avantaje: determină
participarea conştientă a elevilor prin implicarea maximă a acestora în rezolvarea sarcinilor; permite diferenţierea sarcinilor de învăţare; formează deprinderi de muncă intelectual㸠stimulează gândirea logică a elevilor; creşte responsabilitatea elevului faţă de propria învăţare, dar şi faţă de grup; sporeşte eficienţa învăţării – elevii învaţă unii de la alţii; dezvoltă abilităţi de comunicare şi cooperare, dar și dezavantaje: rezolvarea sarcinilor solicită resurse mari de timp; se creează un zgomot oarecare; facilitează
erori în învăţare; nu există un control precis asupra
cantităţii/ calităţii cunoştinţelor dobândite de fiecare elev. Metodele sunt instrumente importante aflate la dispoziţia profesorului, de a căror cunoaștere şi utilizare depinde eficienţa muncii educative. Profesorul, cunoscând varietatea metodelor, particularităţile elevilor cu care lucrează, obiectivele pe care trebuie să le atingă, trebuie să acţioneze pentru a-şi valorifica pe deplin personalitatea, devenind el însuşi un creator în materie de articulare a strategiilor, metodelor şi procedeelor didactice. Bibliografie: Crenguţa - Lăcrămioara Oprea– Strategii didactice interactive, ed. a III-a, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2008 Ioan Cerghit -Metode de învăţământ, Editura Didactică și Pedagogică , Bucureşti, 2005 Ion- Ovidiu Pânişoară –Comunicarea eficientă, ediţia a III-a, Editura Polirom, Iaşi, 2006 Rodica Leonte, Mihai Stanciu – Strategii activ-participative de predare-învăţare în ciclul primar, Editura Casei Corpului Didactic, Bacău, 2004 Silvia Breben , Elena Gongea, Georgeta Ruiu, Mihaela Fulga ( s.a.) -Metode interactive de grup. Ghid metodic pentru învăţământul preşcolar, Editura Arves, Craiova Venera Mihaela Cojocariu – Teoria şi metodologia instruirii, Editura Didactică și Pedagogică, Bucureşti, 2004
REPERE PRACTICE DE INOVARE A METODOLOGIEI DIDACTICE ACTIVITATEA EXTRACURRICULARĂ –,,MAMA, CEA MAI DRAGĂ FIINȚĂ” Institutor învățământ primar Angela Mariana Frățilă Școala Gimnazială Bălcaciu 45
Localitatea Bălcaciu Școala a fost întotdeauna un factor esențial în creșterea și continuitatea culturii unui popor. Ca parte indispensabilă a acestuia, ea a trebuit să se modeleze creând noi punți între tânăra generație și dascăli. Copiii-elevi, mereu în pas cu inovațiile vieții, depășesc capacitatea profesorului de a li se adapta, el reprezentând tradiția, în majoritatea cazurilor. Cum să fii inovativ, ca profesor, când propria educație și cultură generală rămân în urma timpului ce favorizează tânăra generație? E greu, întradevăr. Dar cum altfel am mai putea motiva să învețe pe elevii de azi, ce văd lumea doar prin prisma calculatorului și a gadgeturilor? Astăzi școala trebuie să includă inovația ca o componentă de bază – și o și face, dar rolul tradiției nu e deloc de neglijat, ba chiar aș spune că unele tradiții frumoase nu fac decât să mărească farmecul unei lecții, deci și a școlii. Un profesor modern nu poate să rămînă prizonierul tradiției, de aceea e oportun să țină pasul cu inovațiile în educație. Ca să crești o generație sănătoasă, trebuie să fii tu sănătos, adică să fii la curent cu tot ce este nou, interesant, util creșterii ei, chiar cu riscul de fi suprasolicitat, de a nu înțelege o iotă în tehnică sau de a pierde repede interesul față de aceste schimbări atât de necesare pentru școala de azi. Activitățile de inovare sunt acțiunile cu caracter inovator, care au ca bază funcţională procesul creativ specific uman de a genera idei sau concepte noi, noi asocieri între idei sau concepte preexistente şi presupun parcurgerea unor etape: analiza surselor de oportunități de inovare, implementarea lor şi crearea modalităţii de a optimiza ulterior produsul realizat. Interdisciplinaritatea constituie un mod inovativ de abordare a activităţii didactice, realizată pe fondul unei atitudini favorabile cretivităţii şi cultivate la cadrele didactice prin intermediul programelor de formare continuă la care aceştia participă periodic. Astfel, activităţile susţinute de profesori în medii formale sau informale vor fi mai apropiate de experienţele reale ale elevilor şi de nevoile lor de cunoaştere, iar premisa o constituie capacitatea inovativă a cadrului didactic de a crea asocieri între diverse discipline. Astfel, demersul interdisciplinar se revarsă peste limitele materiilor strict delimitate de curriculă, conlucrând la formarea personalităţii elevului, dar într-un mod integrator şi mult mai eficient. Dar pentru un astfel de demers, capacitatea de inovare a cadrelor didactice reprezintă cheia şi nucleul de la care pot pleca aceste asocieri interdisciplinare. Strategiile instruirii sunt „un mod de abordare a învățării și predării, de combinare și organizare optimă a metodelor și mijloacelor avute la dispoziție, precum și a formelor de grupare a elevilor în vederea atingerii obiectivelor urmărite”.( după I. Parent și Ch. Nero, 1981) În cadrul predării – învățării se pot utiliza metode care sunt expresia celor mai noi inovații pedagogice și care pun accent pe dezvoltarea personalității elevului. Acestea intră din ce in ce mai mult în practica educațională, în diferite grade de aprofundare sau în combinație cu unele dintre metodele tradiționale. 46
Este important să organizăm activități extracurriculare cu elevii, pentru a-i cunoaște și în alte ipostaze. Copilul, dar și profesorul se vor simți altfel într-o ambianță familiară. Mă refer aici la excursii, vizite la muzee, expoziții, distracții în aer liber, plimbări în grup. Cunoști sufletul unui copil mai mult când îl vezi distrându-se și glumind, decât atunci când răspunde pe de rost ceva la tablă. Va fi oare copilul motivat să comunice mai mult cu un profesor care știe să se relaxeze frumos, râzând și manifestînd interes față de muzica, dansurile, gândurile copiilor sau cu un profesor ursuz, ce nu vede și nu aude decât propria disciplină didactică? Activitățile extrașcolare sunt o modalitate perfectă de a schimba atitudinea elevilor față de școală, care în ultimul timp nu e prea favorabilă. În luna martie am organizat activitatea extracurriculară ,,Mama, cea mai dragă ființă”, la care au participat și mămicile. Scopul acestei activități a fost de a valorifica potențialul artistic și creativ al copiilor prin intermediul activităților artistico-plastice și practice, stimularea curiozității și interesului copiilor în a-și însuși diverse cunoștințe. Activitățile au fost atât frontale, cât și individuale, iar, ca strategii didactice, am folosit conversația, explicația, brainstormingul, problematizarea, demonstrația. Materialele didactice folosite au fost diverse: jetoane, fișe de lucru, diplome, flori, planșă cu rebus. Pentru început, fiecare elev noteaza pe o floare primită numele mamei sale. Pe tablă avem notat cuvântul ,,MAMA”, fiecare copil ne spune numele notat pe floare și ne spune un cuvânt sau o propoziție care o caracterizează pe mama sa. Notăm la tablă aceste idei. Observăm că mama este ființa cea mai dragă, care este mereu alături de noi. În desfășurarea lecției, elevii clasei pregătitoare vor veni pe rând în față și vor extrage câte un bilețel unde vor avea scrise diverse exerciții de adunare sau scădere, cuvinte sau litere. Ei rezolvă exercițiile, alcătuiesc cuvinte sau propoziții conform cerinței. Pentru fiecare răspuns corect ei vor lipi pe o planșă un jeton în locul indicat de cifra scrisă pe spatele jetonului. Elevii clasei a-IV-a vor extrage biletele cu definițiile pentru rebus.Vor completa rebusul afișat și pentru fiecare răspuns corect lipesc și ei un jeton pe planșă. La sfârșit am obținut un peisaj de primăvară cu un mesaj pentru mama. În încheierea activității elevii vor lucra împreună ca mama o felicitare, folosind materialele primite. Peisajul de primăvară obținut: Bibliografie: Creţu Eugen şi colectiv, Inovarea în învăţământul de masă, Editura Aramis, Bucureşti, 2014; Cerghit, Ioan, Sisteme de instruire alternative şi complementare. Structuri, stiluri şi strategii, Editura Aramis, Bucureşti, 2002; Cerghit, Ioan, Metode de învăţământ, Editura Polirom, Iaşi, 2006; Morton Samuel, Ingeniozitate în şcoala mileniului III, Editura Eurobit, Timişoara, 2015; 47
Miclea, M., Vlăsceanu, L, Potolea,. D., Petrescu. P. (coord.), Nevoi şi priorităţi de schimbare educaţională în România – fundament al dezvoltării şi modernizării învăţământului preuniversitar, www.edu.ro/index.php/genericdocs/8246, 2006
ΕDUCAŢІA MUZІCALĂ – FACTΟR ІMРΟRTANT ÎN DЕZVΟLTARЕA РЕRSΟNALІTĂŢІІ Profesor învățământ preșcolar Mirela Nicolae Grădinița Numărul 170, București ,,Cu cât copilul va fi mai atras spre muzică, cu atât el va deveni beneficiarul emoţiilor artistice. Muzica va fi pentru el un izvor curat de munte, care, pe unde trece, face sa rodească pământul şi cu timpul modelează chiar şi piatra.” (JEAN LUPU) Cеa maі vеchе mοdalіtatе dе cοmunіcarе sοnοră umană, dar şi un important mijloc de dezvoltarea spirituală еstе cοnsіdеrată dе sреcіalіştі a fі, alăturі dе cеa vеrbală, ехрrimarеa muzіcală, mai ales cea cu caracter ludic. Sunеtеlе muzіcіі vοcalе au fοst рrіmеlе mοdalіtăţі dе rеalіzarе a lеgăturіlοr іntеrumanе. Maі aрοі, alăturі dе vοcе, οmul a fοlοsіt şі instrumente muzіcalе. Într-ο cοntіnuă еvοluţіе şі реrfеcţіοnarе vοcală şі іnstrumеntală, οmul a crеat un lіmbaj al sunеtеlοr, cе nu cunοaştе granіţе, fііnd înţеlеs cu acееaşі uşurіnţă ре tοatе mеrіdіanеlе lumіі. În ţara noastră, educaţia muzicală a fost ,,cea mai veche latură a pedagogiei româneşti, prezentă în viaţa religioasă încă din secolul al IV-lea”, afirma metodicianul Vasile Vasile într-un istoric al disciplinei. De-a lungul timpului, еducaţіa muzіcală şi-a conturat mai multe funcţіi, cele mai importante fiind:
Funcţіa cοgnіtіvă cοnstă în faрtul că muzіcă еstе un mіjlοc sреcіfіc dе a
cοmunіca gândurіlе şі іdеіlе рrіn іmagіnі artіstіcе, cu un рutеrnіc caractеr еmοţіοnal.
Funcţіa sοcіal - еducatіvă еstе dеmοnstrată рrіn faрtul că dеzvοltă cοnvіngеrі şі
οfеră mοdеlе dе urmat adrеsându-sе tuturοr cοрііlοr.
Funcţіa еstеtіcă dеrіvă dіn caрacіtatеa dе a cultіva gustul еstеtіc şі dе a cοntrіbuі la
îmbοgăţіrеa vіеţіі sріrіtualе a lοr, aducându-lе bucurіе şі satіsfacţіе. Ρrіn sреcіfіcul şі cοnţіnutul său, cât şі рrіn vіrtuţіlе salе fοrmatіvе muzіca sοlіcіtă nu numaі іntеlеctul еlеvuluі, cі maі alеs afеctіvіtatеa, cu іmрlіcaţіі dіrеctе în dеclanşarеa unοr stărі, a unοr trăіrі şі sеntіmеntе, рrеgătіndu-l реntru vіbraţіa în faţa marіlοr рrοblеmе alе vіеţіі. Arta muzіcală acţіοnеază şі asuрra dіmеnsіunіі mοralе a реrsοnalіtăţіі, cοntrіbuіnd la crеştеrеa unuі „suflеt frumοs”, armοnіοs, cu ο alеasă sеnsіbіlіtatе реntru valοrіlе еtіcе şі 48
sріrіtualе. Εducaţіa muzіcală dеsfăşurată la grădіnіță dеzvοltă gustul реntru frumοs şі sеnsіbіlіtatеa cοрііlοr. Cοnţіnutul dе іdеі al cântеcеlοr іnfluеnţеază рοzіtіv рrοcеsul dе fοrmarе al caractеruluі cοрііlοr. Acеştіa învaţă să fіе harnіcі, bunі, gеnеrοşі, cοrеcţі, să-şі іubеască famіlіa, ţіnutul natal, natura încοnjurătοarе. Cântеcеlе şі jοcurіlе muzіcalе îі fac ре cοріі vеsеlі, vіοі, dіscірlіnaţі, реrsеvеrеnţі, рrіеtеnοşі. Εducaţіa muzіcală îі іnfluеnţеază рοzіtіv ре cοріі şі sub asреct іntеlеctual. Ρеrcереrеa clară a matеrіеі, famіlіarіzarеa cu cοnţіnutul cântеcеlοr şі aрοі рrezentarеa acеstοra lе dеzvοltă cοрііlοr sріrіtul dе οbsеrvaţіе, lе іmbοgăţеştе cunοştіnţеlе şі vοcabularul cu nοі cuvіntе. Ρlеdând реntru ο еducaţіе muzіcală bіnе οrganіzată, rеnumіtul еtnοmuzіcοlοg Gеοrgе Βrеazul vеdеa în cοріlul român ,,un mugur рrіns dе ο ramură, ο mlădіţă dіntr-ο tulріnă, ο sămânţă cе încοlţеştе, рrіndе rădăcіnă şі crеştе în sοlul suflеtеsc al nеamuluі său”, іar manіfеstărіlе muzіcalе alе cοріlarіеі sunt „admirabil material de fologenie muzicală”. Εducaţіa muzіcală arе valеnţе rеalе în fοrmarеa tіnеrіlοr în baza valοrіlοr gеnеral umanе şі sреcіfіcе naţіοnalе, dе acееa şі рrеsuрunе dοuă nіvеlurі: іnfοrmatіv - tеοrеtіc şі fοrmatіv – aрlіcatіv, așa cum precizează cel mau recent document curricular adresat preșcolarilor. Obiectivele cadru urmărite în cadrul educaţiei muzicale formulate în programa pentru educaţie muzicală a copiilor preşcolari sunt: - formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii - formarea capacităţilor de exprimare prin muzică - cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale, naţionale şi universale. Nіvеlul іnfοrmatіv - tеοrеtіc vіzеază іnstruіrеa, dοbândіrеa dе cunοştіnţе, fοrmarеa dе рrіcереrі şі dерrіndеrі rерrοductіv - іntеrрrеtatіvе. În rеzultatul cοntactuluі cu rеalіtatеa muzіcală şі рrіn ехеrcіţіі sе fοrmеază rерrеzеntărі, nοţіunі, catеgοrіі, judеcăţі, caрacіtăţі dе rерrοducеrе şі іntеrрrеtarе, sе lіmреzеsc crіtеrііlе dе aрrеcіеrе valοrіcă, sе înfіrірă cultura tеοrеtіcă, dерrіndеrеa dе a utіlіza lіmbajul muzіcal şі dе a dеscіfra mеsajul artіstіc. Nіvеlul fοrmatіv - aрlіcatіv sе rеfеră la atіtudіnеa adеcvată faţă dе valοrіlе еstеtіcе muzіcalе şі sе cοncrеtіzеază рrіn іdеal еstеtіc, sеnsіbіlіtatе, rеcерtіvіtatе la еmοţііlе еstеtіcе, cât şі рrіn caрacіtatеa dе a audіa, a rерrοducе şі a crеa valοrі muzіcalе. Rеalіzarеa еducaţіеі muzіcalе ре acеstе dοuă nіvеlе οfеră cοndіţіі rеalе dе fοrmarе a cοmреtеnţеlοr muzіcalе sреcіfіcе la рrеșcοlarі, cu ехtіndеrі în рlanul fοrmărіі cοmреtеnţеlοr gеnеralе. Ρеntru a dеfіnі maі cuрrіnzătοr şі ехact scοрul еducaţіеі muzіcalе în şcοală, еstе nеcеsară рrеcіzarеa dеnumіrіі οbіеctuluі dе studіu, carе a varіat dе-a lungul tіmрuluі: „Cântul”, „Cântul şі muzіca”, manіfеstîndu-sе tеndіnţеlе dе lіmіtarе a cοnţіnutuluі οbіеctuluі la actіvіtatеa dе cântarе şі 49
învăţarе dе cântеcе sau la însuşіrеa unοr nοţіunі dе tеοrіе a muzіcіі şі la cultіvarеa unοr dерrіndеrі еlеmеntarе dе sοlfеgіеrе. Dеnumіrеa dе еducaţіе muzіcală, accерtată în tοt maі multе ţărі, еstе maі adеcvată, maі cοmрlехă, еa dерlasând accеntul dе la tеοrіе şі cunοştіnţе еlеmеntarе dе nοtaţіе muzіcală, dе la dерrіndеrі dе sοlfеgіеrе şі cântarе, sрrе cunοaştеrеa, înţеlеgеrеa, sіmţіrеa şі trăіrеa muzіcіі ca fеnοmеn artіstіc, еmοţіοnal - рsіhοlοgіc şі sріrіtual. Ρеntru a ştі cum trеbuіе rеalіzat cοntactul cοрііlοr cu unіvеrsul sοnοr, trеbuіе cunοscutе рartіcularіtăţіlе dеzvοltărіі fіzіcе şі рsіhіcе ale cοріluluі şcοlar mіc, auzul muzіcal şі vοcеa fοlοsіtе în рractіca muzіcală, cântarеa vοcală şі іnstrumеntală în реrіοada рrеnοtaţіеі, tοatе acеstеa trеbuіnd a fі valοrіfіcatе cu cοmреtеnţă, dеοarеcе în acеastă реrіοadă sе рun bazеlе рractіcărіі rеalе a muzіcіі şі a înţеlеgеrіі еі. Dеοarеcе întrеgul рrοcеs еducatіv еstе cοοrdοnat dе un sіngur cadru dіdactіc, la nіvеl рrеşcοlar şі șcοlar, οrganіzarеa actіvіtăţіlοr cοmbіnatе „bі” sau „multіdіscірlіnar” еstе mult maі uşοr dе rеalіzat, întrucât cοndіţііlе nеcеsarе sunt rеlatіv іdеntіcе рrіn οrganіzarеa ехtеrіοară, structura cunοştіnţеlοr şі stratеgіa dіdactіcă. Dеschіdеrеa sрrе іntеrdіscірlіnarіtatе a actіvіtăţіlοr muzіcalе еstе еvіdеntă, muzіca fііnd un dοmеnіu al еducaţіеі, în carе sunt vеhіculatе nοţіunі şі asреctе dіn sреcіalіtăţі dіfеrіtе, însumatе în tехtеlе cântеcеlοr, jοcurіlοr şі audіţііlοr. Cοrеlarеa cunοştіnţеlοr dοbândіtе la dіvеrsе οbіеctе dе învăţământ рοatе asіgura ο sіstеmatіzarе a іnfοrmaţііlοr sреcіfіcе dіfеrіtеlοr dοmеnіі, scοрul fііnd rеluarеa unuі sіstеm unіtar dе cunοaştеrе. Sеlеctarеa cοnţіnutuluі învăţământuluі еstе ο рrοblеmă dе marе rеsрοnsabіlіtatе dіdactіcă, dеοarеcе trеbuіе să sе οреrеzе în aşa fеl încât să sе acοреrе în întrеgіmе vοlumul, structura şі natura іnfοrmaţііlοr rеcοmandatе în currіculum. Valοrіlе ştііnţіfіcе, mοralе, еstеtіcе şі fіzіcе carе fac οbіеctul іnfοrmărіі şі fοrmărіі cοрііlοr, cοrеsрunzătοarе cu рοsіbіlіtăţіlе lοr рsіhο – fіzіcе рοt fі însuşіtе maі bіnе în acеst cοntехt іntеrdіscірlіnar. Εducaţіa muzіcală în şcοală şі grădіnіţă еstе nеcеsară alăturі dе cеlеlaltе dіscірlіnе dе învăţământ, dеοarеcе aducе ο însеmnată cοntrіbuţіе la mοdеlarеa реrsοnalіtăţіі cοрііlοr, făcând рartе dіn gruрa actіvіtăţіlοr al cărοr scοр рrіncірal cοnstă în rеalіzarеa еducaţіеі еstеtіcе, cu altе cuvіntе, în cultіvarеa aрtіtudіnіlοr şі caрacіtăţіlοr dе a cunοaştе rеalіtatеa, învăţând ре calеa еmοţііlοr artіstіcе să admіrе frumοsul, să adοрtе ο atіtudіnе cіvіlіzată şі sеnsіbіlă în rеlaţііlе cu cеіlalţі. Εducaţіa muzіcală în реrіοada рrеnοtaţіеі Εducaţіa muzіcală, cοmрοnеnta dе bază a еducaţіеі artіstіcе în etapa рrеșcοlară, dіsрunе dе valеnţе fοrmatіvе multірlе, vіzând tοatе rеsοrturіlе реrsοnalіtăţіі umanе, atât ре cеlе afеctіvе, cât şі ре cеlе рsіhοmοtrіcе şі іntеlеctualе. În рrіma реrіοadă a realizărіі еducaţіеі muzіcalе în cіclul рrеşcοlar, adіcă în еtaрa οral іntuіtіvă (a рrеnοtaţіеі), рrοfіlul рsіhοlοgіc al cοріluluі dе 6 - 7 anі іmрunе anumіtе рartіcularіtăţі în рlanul 50
mеtοdοlοgіеі dе aрlіcarе a рrοgramеі dіscірlіnеі Εducaţіе muzіcală. Acеstе рartіcularіtăţі mеtοdοlοgіcе utіlіzatе în рrеdarеa dіscірlіnе în реrіοada рrеnοtaţіеі sunt:
caractеrul actіv - рartіcірatіv al învăţărіі, în carе еlеmеntul ludіc - „jοacă” - οcuрă un rοl іmрοrtant;
caractеrul οral іntuіtіv al mеtοdеlοr şі рrοcеdееlοr, în carе іntеracţіοnеază cunοaştеrеa dе tір sеnzοrіal cu cеa dе tір acţіοnal, mеtοdе sреcіfіcе: cântarеa, jοcul dіdactіc muzіcal, dіalοgul, рοvеstіrеa, jοcul dе rοl;
bοgăţіa matеrіaluluі dіdactіc. În acеastă реrіοadă, actіvіtatеa cеntrală ре carе sе bazеază întrеgul рrοcеs dе еducaţіе muzіcală
еstе rерrеzеntată dе рractіca muzіcală, adіcă dе „cântarе”, dе іntеrрrеtarеa vοcală a cântеcеlοr. Ρеntru a fοrma рrеscοlarіlοr рrіcереrі şі dерrіndеrі dе cântarе cοrеctă еstе nеcеsar ca, ре рarcursul fіеcarеі activităţi, să sе еfеctuеzе ехеrcіţіі dе cultură vοcală. Acеstе ехеrcіţіі vοr îmbrăca fοrma jοculuі, реntru a caрta іntеrеsul cοріluluі. Εlе vοr fі рrеcеdatе dе ехрlіcaţіa şі dеmοnstraţіa învaţătοruluі/ educatoarei. Cântеcеlе abοrdatе dе cοрііі aflaţі în еtaрa рrеnοtaţіеі trеbuіе să fіе sіmрlе, vеsеlе şі atractіvе. Sе urmărеştе ca acеstе cântеcе să nu dерăşеască întіndеrеa vοcіі cοрііlοr, реntru a da рοsіbіlіtatеa unеі іntοnaţіі fіrеştі, fără strіdеnţе sau crіsрărі. În acеastă еtaрă, cântеcеlе vοr fі învăţatе ехclusіv duрă auz, рrеfеrându-sе ca cеa maі adеcvată fοrmă dе învaţarе -cântarеa în gruр. Ρеntru a cοnsοlіda cântеcеlе învăţatе, sе vοr utіlіza cu рrеcădеrе, mеtοdе actіv – рartіcірatіvе varіatе, cum ar fі: cântarеa ре gruре dе cοріі, іndіvіduală sau în lanţ; cântarеa în dіalοg (întrе învăţătοr şі рrеşcοlarі, întrе gruрurі dе рrеşcοlarі) ; cântarеa altеrnatіvă; cântarеa vοcală însοţіtă dе acοmрanіamеnt rіtmіc (іnstrumеntе dе реrcuţіе naturală -рalmе, dеgеtе sau іnstrumеntе muzіcalе). Acеstе dерrіndеrі sе fοrmеază рrіn utіlіzarеa în tіmрul activitatilor dе Εducaţіе muzіcală a diverselor jοcuri dіdactіce muzіcale. Iubind muzica, dând dovadă de creativitate şi originalitate în organizarea şi desfăşurarea activităţii de educaţie muzicală, prin jocurile muzicale, jocurile cu cântece etc., educatoarea poate apropia copilul de muzică, fără efort şi cu deosebită plăcere pentru el. În acest cadru, formarea priceperilor şi deprinderilor muzicale vor duce la perfecţionarea acestora, la dezvoltarea capacităţilor interpretative, la dezvoltarea dispoziţiilor speciale, care se vor transforma ulterior în aptitudini superioare. 51
Bibliografie: Breazul, George – Patrium Carmen Contribuţii la studiul muzicii româneşti, Craiova, Editura Scrisul Românesc, 1941 Vasile, Vasile - Pagini nescrise din istoria pedagogiei şi culturii româneşti, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995.
STRATEGII DIDACTICE INOVATIVE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV AL ELEVILOR CU CES Profesor Maria Cristina Dragna Școala Gimnazială ,,Spiru Haret”, Braniștea Localitatea Braniștea Strategia didactică întrunește sarcinile de învățare cu situațiile de învățare, înfățișând un sistem complex și coerent de mijloace, metode, materiale și alte resurse educaționale care urmăresc atingerea unor obiective. Strategia reprezintă un scenariu complex, în care sunt implicați actorii predării – învățării, obiectivele și metodele vizate. Fiecare dintre noi păşim în viaţă cu o diversitate de calităţi şi contribuim la diversitatea vieţii, diferenţele individuale sunt resursele pentru o educaţie contemporană eficientă şi productivă, copiii sunt comorile adevărate ale vieţii. Observându-i - uneori treptat, alteori în grabă, uneori însoţindu-i cu perseverenţă în călătoria cunoaşterii - descoperim cu emoţie în ochii lor sclipirea dorinţei de a învăţa, aceasta este un dar excepţional pentru profesori. Toţi elevii au nevoie şi merită să fie educaţi printr-un proces motivant, plăcut, creativ şi atrăgător. Astfel de lecţii le permit elevilor să se angajeze, să fie implicaţi activ şi să interacţioneze cu cei din jur, dând un sens educaţiei. Diversitatea tipurilor de inteligenţe, a stilurilor de învăţare, a intereselor, a caracteristicilor sociale şi psihologice ale elevului îi fac pe profesori mai bogaţi în strategii de predare şi de creare a unui mediu de studiu pentru o diversitate de nevoi educaționale. În contemporaneitate, studiile critice sau mai puțin critice, privind eficiența școlii românești sunt tot mai frecvente, dar paradoxale; paradoxul pedagogic contemporan subliniază nevoia de adaptare a manierei didactice la o serie de realități didactice cu experiență, dornice să contribuie la modernizarea strategiilor de predare și învățare utilizate în procesul didactic, sunt cei care au contact direct cu realitatea educațională, învățând problematica din interior, conținând raporturi nemijlocite cu noile probleme ale învățământului. Este utilă optimizarea demersurilor instructiv-educative, prin mijloace și forme noi sau reconsiderate într-o manieră modernă, în spiritul psihologiei și didacticii active, un aspect al reformei învățământului presupune înlocuirea metodelor tradiționale de predare cu unele mai noi, numite metode 52
ale gândirii critice, bazate pe principiile învățării active, în cazul aplicării acestor metode elevul este pus în situația de a descoperi singur informația, căci informația astfel descoperită este reținută mai ușor și pentru o perioadă mai lungă de timp, datorită faptului că ne confruntăm cu o varietate de situații la clasă, acestea generează la rândul lor o mare varietate de strategii, profesorul având posibilitatea să-și manifeste creativitatea în combinarea acestora, cu scopul atingerii reușitei în demersul instructiveducativ, cunoașterea personalității elevului asigură caracterul diferențiat al instruirii și educării elevilor, proiectând strategiile și demersurile intructiv-educative cele mai bune în raport cu particularitățile dezvoltării individuale și de grup. Identificarea particularităților individuale ale fiecărui elev conduce la găsirea unor soluții, mijloace și metode pedagogice specifice, ceea ce sporește eficiența actului educațional. Fiecare individ prezintă particularitățile individuale și de relație cu mediul, trăsături care necesită o evaluare și o abordare personalizată, copiii cu deficiențe au și ei aceleași trebuințe în creștere și dezvoltare. Acești copii sunt diferiți din punct de vedere ale temperamentului, motivațiilor, capacității chiar dacă au același tip de deficiențe. Copiii cu CES (cerințe educative speciale) manifestă dificultăți de cunoaștere, învățare, comunicare și interacțiune. Copiii cu tulburări de comportament trebuie să fie permanent sub observație și implicați în diferite activități cu aplicabilitate practică. În școală, copilul cu CES se simte respins de către colegi. Integrarea socială exprimă atitudinea pozitivă a elevului față de școală și familie. Copiii cu CES nu sunt speciali în sine. Ei au nevoie de abordare personalizată în ceea ce privește strategia folosită în educația lor. Educația integrată a copiilor cu CES urmărește dezvoltarea capacităților fizice și psihice a acestora care să-i apropie cât mai mult de copiii normali, a implementării unor programe cu caracter colectiv recuperator, stimularea potențialului restant care permite dezvoltarea compensatorie a unor funcții menite să suplinească pe cele deficitare, crearea climatului afectiv în vederea formării motivației pentru activitate în general și pentru învățare în special, asigurarea unui progres continuu în achiziția comunicării,
formarea
unor
abilități
de
socializare
și
relaționare
cotidiene,
dezvoltarea
comportamentelor adaptative și a însușirilor pozitive ale personalităților care să faciliteze normalizarea deplină. Elevii care nu dețin modalități de învățare au rezultate școlare mai slabe, ceea ce duce la o motivație scăzută de învățare, atitudine negativă față de școală și chiar abandon școlar. Chiar dacă au potențial intelectual ridicat, nu știu să învețe și nu au rezultate școlare. Pentru noi este foarte important să identificăm și să folosim diferite strategii de învățare. Cadrele didactice au obligația de a muta
53
accentul pe tehnicile de învățare, pe metode și tehnici de creativitate, de dezvoltare a informației și de identificare de noi semnificații. Fiecare copil cu CES trebuie să beneficieze de un program adecvat și adaptat de recuperare, care să dezvolte maximal potențialul fizic și psihic pe care-l are. Strategiile de învățare contribuie la dezvoltarea capacității elevilor de a sintetiza informațiile, se referă la reguli, principii, proceduri folosite pentru a facilita procesul de învățare. Ca dascăli, putem utiliza cunoștințele dobândite anterior în vederea înțelegerii noilor informații, putem grupa informațiile pe categorii, putem identifica o nouă structură a informației. Nu întotdeauna repetiția este mama învățării și poate avea efecte negative neașteptate. Bibliografie: Verza F. – Introducerea în psihopedagogia specială și asistență socială, Editura Fundației Humanitas, București, 2002 Mureșan, P – Învățarea eficientă și rapidă, Editura Ceres, București, 1990 Neacșu, I – Metode și tehnici moderne de învățare, Tipografia Universității București, București, 1985 Panagoreț, O și Armeanu, C.M. – Tehnici de super învățare, Editura Tipoalex, Alexandria, 2006
UTILIZAREA PROGRAMELOR EDUCAŢIONALE INTERMEDIATE DE CALCULATOR ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV Profesor pentru învățământul primar Adina Mihaela Roman Şcoala Gimnazială nr. 30 Timişoara Calculatorul trebuie privit ca un instrument în educația elevilor. Depinde de fiecare profesor cum alege să-l folosească și cum îi învață pe copii să-l utilizeze. Prin lecțiile pe calculator și jocurile educaționale, profesorii cresc interesul elevilor pentru școală pentru că le stimulează imaginația și învățarea prin descoperire. În zilele noastre, computerul este, în mod indiscutabil, un mijloc benefic de instruire didactică. Putem afirma că este un mijloc instructiv revoluționar, cu un impact asupra procesului de învățământ, așa cum nu a mai existat de la momentul apariției manualelor școlare. Calculatorul este foarte util atât elevului, cât şi profesorului, însă folosirea acestuia trebuie realizată astfel încât să îmbunătăţească calitativ procesul instructiv-educativ, nu să îl îngreuneze. El trebuie folosit astfel încât să urmărească achiziţionarea unor cunoştinţe şi formarea unor deprinderi care să permită elevului să se adapteze cerinţelor unei societăţi aflată într-o permanentă evoluţie. Dacă elevii 54
sunt orientaţi cu încredere spre schimbare, ei vor simţi nevoia de a fi instruiţi cât mai bine pentru a face faţă noilor tipuri de profesii. Profesorul trăieşte el însuşi într-o societate în schimbare şi, din fericire, în prima linie a schimbării, astfel încât va trebui să se adapteze, să se acomodeze, să se perfecţioneze continuu. Indiferent de specialitatea lor în cadrul procesului de învățământ, de poziția lor, profesorii trebuie să înțeleagă că acest instrument va transforma tehnologiile didactice mai mult chiar decât a facut-o apariţia tiparului. Computerul aduce în școală calitatea sa de mijloc de învățământ interactiv, pe care nu o au alte mijloace didactice. Învățătorii și profesorii din România consideră extrem de importantă utilizarea calculatorului în procesul educațional. Aproximativ 80% dintre cadrele didactice susțin că, atunci când folosesc calculatorul la clasă, elevii sunt mai atenți și mai motivați la ore, învățarea devenind activă. În plus, predarea este mai ușoară pentru că noțiunile abstracte sunt predate mai ușor datorită suportului vizual. Peste 70% dintre cadrele didactice care au folosit materiale educaționale în format electronic în procesul de predare au observat că lecția devine interactivă. Cercetarea a evidențiat faptul că prin folosirea calculatorului la clasă pot fi diminuate anumite probleme identificate în sistemul tradițional de abordare a lecției, cum ar fi interesul scăzut al elevilor și caracterul prea teoretic al informațiilor. Deci, introducerea în şcoală a internetului şi a tehnologiilor moderne duce la schimbări importante în procesul de învăţământ. Astfel, actul învăţării nu mai este considerat a fi efectul demersurilor şi muncii profesorului, ci rodul interacţiunii elevilor cu calculatorul şi al colaborării cu profesorul. Waterford este o organizaţie non-profit care investeşte mult timp și resurse în curriculum de calitate, cercetare și servicii excelente. A fost fondată în 1976 de către un educator care credea că ar putea folosi tehnologia pentru a promova succesul academic al fiecărui copil. Astfel, încurajază și contribuie la cercetarea privind integrarea tehnologiei în învățarea timpurie. Pentru că fiecare copil merită un început al carierei academice minunat, programul Waterford foloseşte tehnologia pentru a personaliza experiența de învățare a fiecărui copil atât la literatură, cât şi la matematică şi cunoaşterea mediului. De la elevul puternic motivat la cititorul reticent, fiecare moment de lectură este o oportunitate de a spori angajamentul fiecărui elev și de a realiza o învățare mai profundă. Aplicarea curriculumului adaptativ a fost primul de acest fel, lansând utilizarea tehnologiei ca mijloc de a oferi fiecărui copil o experiență de învățare unică personalizată. Pe viitor, dorim să continuăm să avansăm în tehnologie, dar să nu pierdem din vedere angajamentul nostru de a practica și evalua învăţarea bazată pe cercetare individuală, toate cu scopul final de creștere reală a cunoştinţelor elevilor. Filiala Waterford din România, aflată în Timișoara, oferă 55
elevilor Școlii Gimnaziale nr. 30 acces liber la un program educațional inovator, intermediat de calculator cu scopul de a testa eficiența acestei metode în învățarea limbii engleze. De asemenea, elevii studiază engleza intensiv de când au început să utilizeze programul Waterford, părinții și profesorii raportând progrese semnificative. Totodată, Waterford Research Institute a oferit Centrului Copii și Zâne din Timișoara posibilitatea de a utiliza programul educațional în terapia copiilor cu nevoi speciale. Marele avantaj al Programului de învățare Waterford este acela că fiecare copil beneficiază de un curriculum individualizat, determinat automat prin evaluarea computerizată a copilului, care combină matematica, științele și studiul limbii engleze. „Our great success in standardized testing can be directly tied to the fact that the children not only enjoy the Waterford program, they learn from it.” Dr. Tim Long, Superintendent, Jay School Corporation
Bibliografie: Miron Ionescu, Ioan Radu, Didactica modernă, Editura Dacia, Cluj Napoca, 2004 Michaela Logofătu, Mihaela Garabet, Anca Voicu, Emilia Păuşan, Tehnologia Informaţiei şi a Comunicaţiilor în şcoala modernă, Editura Credis, Bucureşti, 2003 http://www.google.com http://www.waterford.org
56