47 0 30MB
DICȚIONARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC și MORFOLOGIC al LIMBII ROMÂNE
Ediția a III-a revăzută și adăugită
DOOM3
UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD Str. Luigi Cazzavillan nr. 17, sector 1, Bucureşti, 010784 e-mail: [email protected] www.universenciclopedic.ro Tiparul executat la Regia Autonomă „Monitorul Oficial”
Coperta: Silviu IORDACHE Tehnoredactor: Mariana MÎRZEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României DOOM - Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române / coord.: Ioana Vintilă-Rădulescu. - Ed. a 3-a rev. şi adăug. - Bucureşti : Univers Enciclopedic Gold, 2021 Conţine bibliografie ISBN 978-606-704-935-0 I. Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.) 811.135.1
Toate drepturile sunt rezervate Editurii UNIVERS ENCICLOPEDIC GOLD.
Ediția a III-a revăzută și adăugită Coordonatoare: Ioana Vintilă-Rădulescu
București, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021
Ediţia I, 1982 (DOOM1) Redactor responsabil: Mioara Avram Autori: Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, I. Rizescu, Laura Vasiliu (şi redactor responsabil adjunct) Ediţia a II-a revăzută şi adăugită, 2005 (DOOM2) Coordonatoare: Ioana Vintilă-Rădulescu Autoare: Cristiana Aranghelovici, Jana Balacciu-Matei, Mioara Popescu, Marina Rădulescu Sala, Ioana Vintilă-Rădulescu Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, 2021 (DOOM3) Coordonatoare: Ioana Vintilă-Rădulescu Autoare: Cristiana Aranghelovici, Marina Rădulescu Sala (în faza iniţială), Ioana Vintilă-Rădulescu Ediţie aprobată de Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române Dicţionarul a fost avizat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” din Bucureşti al Academiei Române Referente: Ana-Maria Barbu, Monica Busuioc, Adina Dragomirescu, Gabriela Pană Dindelegan, Camelia Stan, Emanuela Timotin şi Rodica Zafiu de la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române/Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti/ Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române
SUMAR
NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII . ...............................................................................
9
I. Ce e nou în DOOM3 . ..........................................................................................................
10
1. Introducerea de articole . ..............................................................................................
11
2. Modificări normative .................................................................................................... 2.1. Tratamentul variantelor ......................................................................................... 2.1.1. Reducerea variantelor ...................................................................................... 2.1.2. Schimbarea ordinii unor variante .................................................................. 2.1.3. Adăugarea unor variante ................................................................................ 2.2. Modificarea altor norme ........................................................................................ 2.3. Completarea unor paradigme ............................................................................... 2.4. Alte modificări . ....................................................................................................... 3. Intervenţii care nu afectează norma ........................................................................... 4. Îmbunătăţirea organizării informaţiei . ...................................................................... 5. Îmbunătăţirea corelaţiilor . ........................................................................................... II. Ce s-a păstrat din DOOM2 ............................................................................................... III. Elaborarea DOOM3 .......................................................................................................... Cuvânt-înainte la ediţia a II-a . ............................................................................................. Glosar de termeni lingvistici ................................................................................................ Abrevieri ................................................................................................................................. Sigle .......................................................................................................................................... Semne şi convenţii grafice .................................................................................................... Semne pentru indicarea pronunţării ................................................................................... Principii generale ...................................................................................................................
12 13 13 15 15 15 16 16 17 18 19
20 21 23 25 31 33 35 37 38
STUDIU INTRODUCTIV. PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE . ....................................................................
39
1. Semnele grafice .............................................................................................................. 1.1. Literele ...................................................................................................................... 1.1.1. Alfabetul limbii române .................................................................................. 1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere .............................................. 1.1.3. Elementele diacritice ........................................................................................
41 41 41 43 51
6 1.2. Semnele ortografice. Generalităţi . ............................................................................................................. 1.2.1. Apostroful . ........................................................................................................ 1.2.2. Bara oblică . ........................................................................................................ 1.2.3. Blancul . .............................................................................................................. 1.2.4. Cratima . ............................................................................................................. 1.2.5. Linia de pauză . ................................................................................................. 1.2.6. Punctul ............................................................................................................... 1.2.7. Alte semne de punctuaţie cu rol ortografic .................................................. 1.2.7.1. Semnul exclamării ...................................................................................... 1.2.7.2. Virgula ......................................................................................................... 1.3. Conversia unor sisteme de scriere .............................................................................. 1.3.1. Transcrierea ......................................................................................................... 1.3.2. Transliterarea ....................................................................................................... 1.3.3.Transliterarea caracterelor chirilice moderne în caractere latine .......................... 1.3.3.1. Redarea în română a cuvintelor și a numelor din limba rusă ...................... 1.3.3.2. Transliterarea caracterelor limbii bulgare ................................................... 1.3.3.3. Redarea în română a literelor specifice limbii sârbe ................................... 1.3.4. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine ............................................ 1.3.5. Transpunerea semnelor chineze în alfabetul latin ................................................ 1.3.6. Transliterarea caracterelor ebraice în caractere latine ......................................... 1.3.7. Conversia caracterelor greceşti în caractere latine .............................................. 1.3.8. Transpunerea semnelor japoneze în alfabetul latin ....................................
54 56 58 59 61 69 71 76 77 78 79 79 79 80 81 82 83 83 84 84 84 85
2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară ................................................................ 2.1. (Grupuri de litere cu) consoane ............................................................................ 2.2. Vocale şi semivocale ............................................................................................... 2.3. Litere duble .............................................................................................................. 2.3.1. Consoane duble ................................................................................................ 2.3.2. Vocale duble ...................................................................................................... 2.4. Accentul ..................................................................................................................... 2.4.1. Accentul fonetic ................................................................................................ 2.4.2. Accentul grafic .................................................................................................. 2.4.3. Accentul în lanţul vorbirii ............................................................................... 2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine ................................................
85 86 91 103 104 106 108 108 110 111 111
3. Scrierea cu literă mare sau mică .................................................................................. 112 3.1. Scrierea cu literă mare ............................................................................................ 114 3.2. Scrierea cu literă mică . ........................................................................................... 121 4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor . .... 125 4.1. Scrierea cuvintelor compuse ................................................................................. 126 4.1.1. Adjective ............................................................................................................ 126
7 4.1.2. Adverbe . ............................................................................................................ 4.1.3. Conjuncţii . ......................................................................................................... 4.1.4. Interjecţii ............................................................................................................ 4.1.5. Numerale ........................................................................................................... 4.1.6. Prepoziţii . .......................................................................................................... 4.1.7. Pronume şi adjective pronominale ................................................................ 4.1.8. Substantive ........................................................................................................
128 130 131 132 133 133 134
4.1.8.1. Comune ..................................................................................................... 4.1.8.2. Proprii ........................................................................................................ 4.1.9. Verbe . ................................................................................................................. 4.2. Scrierea derivatelor ................................................................................................. 4.2.1. (Formaţii cu) prefixe/prefixoide .................................................................... 4.2.2. (Formaţii cu) sufixe/sufixoide ........................................................................ 4.3. Scrierea grupurilor de cuvinte .............................................................................. 4.4. Scrierea locuţiunilor . ..............................................................................................
134 138 141 141 142 144 144 146
5. Despărţirea la capăt de rând ........................................................................................ 5.1. Despărţirea în interiorul cuvintelor ..................................................................... 5.1.1. Despărţirea după pronunţare ......................................................................... 5.1.1.1. Consoane ................................................................................................... 5.1.1.2. Vocale ........................................................................................................ 5.1.2. Despărţirea după structură ............................................................................. 5.1.3. Raporturile dintre cele două modalităţi de despărţire ............................... 5.1.4. Despărţiri interzise/nerecomandabile .......................................................... 5.1.5. Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice . ................................... 5.2. Despărţirea expresiilor şi a grupurilor de cuvinte .............................................
148 149 151 153 159 161 163 165 165 166
6. Câteva observaţii şi recomandări . .............................................................................. 6.1. Adjectivul ................................................................................................................. 6.2. Adverbul .................................................................................................................. 6.3. Articolul . .................................................................................................................. 6.4. Conjuncţia ................................................................................................................ 6.5. Numeralul ................................................................................................................ 6.6. Prepoziţia ................................................................................................................. 6.7. Pronumele ................................................................................................................ 6.8. Substantivul ............................................................................................................. 6.9. Verbul ....................................................................................................................... 6.10. Alte recomandări ..................................................................................................
166 166 167 168 169 170 170 171 172 174 175
ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA DICŢIONARULUI ...................................... 177 1. Lista de cuvinte . ............................................................................................................ 177 1.1. Ce cuprinde DOOM3 .............................................................................................. 177 1.1.1. Substantivele proprii ........................................................................................ 178
8 1.1.2. Substantivele provenite din abrevieri ........................................................... 1.2. Forma cuvântului-titlu ........................................................................................... 1.3. Marcarea unor cuvinte-titlu .................................................................................. 1.4. Ce nu cuprinde DOOM3 ........................................................................................ 1.5. Organizarea informaţiei .........................................................................................
179 179 180 180 181
2. Ordonarea alfabetică ..................................................................................................... 182 3. Indicarea accentului ...................................................................................................... 183 4. Variantele . ...................................................................................................................... 4.1. Variantele simple .................................................................................................... 4.2. Grupurile de variante ............................................................................................. 4.3. Statutul variantelor .................................................................................................
183 183 185 185
5. Informaţii lexicale . ........................................................................................................ 5.1. Contextul .................................................................................................................. 5.2. Registrul/uzul ......................................................................................................... 5.3. Sensul/domeniul .................................................................................................... 5.4. Cuvintele străine .....................................................................................................
186 186 186 187 188
6. Indicaţii privind forma ................................................................................................. 190 6.1. Citirea/pronunţarea ............................................................................................... 190 6.2. Despărţirea la capăt de rând ................................................................................. 192 7. Informaţii morfologice . ................................................................................................ 7.1. Adjectivele şi locuţiunile adjectivale ................................................................ 7.2. Adverbele şi locuţiunile adverbiale .................................................................. 7.3. Articolul şi mărcile omonime cu el ................................................................... 7.4. Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale ........................................................ 7.5. Interjecţiile şi locuţiunile interjecţionale .......................................................... 7.6. Numeralele ........................................................................................................... 7.7. Prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale ......................................................... 7.8. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale ................ 7.9. Substantivele şi locuţiunile substantivale ........................................................ 7.10. Verbele şi locuţiunile verbalec . ....................................................................... 8. Grupurile de cuvintec ................................................................................................... 9. Locuţiunilec .................................................................................................................... 10. Informaţii sintacticec . ................................................................................................. 11. Exemplele ..................................................................................................................... 12. Abrevierile .................................................................................................................... 13. Trimiterile .....................................................................................................................
194 195 197 198 199 200 200 201 201 202 204 207 208 209 209 209 210
DICŢIONARUL ..................................................................................................................... 213 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ............................................................................................... 1141 ANEXE .................................................................................................................................... 1148
DOOM3 este avizat de Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române.
NOTĂ ASUPRA PREZENTEI EDIŢII1 „Si consuetudo vicerit vetus lex sermonis abolebitur.”2 Quintilian, Institutio Oratoria I, 5: 293
Preambul • Prin Legea privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române4, art. 8, alin. (1), aceasta „are următoarele atribuţii principale: […] b) se îngrijeşte de cultivarea limbii române şi stabileşte regulile ortografice obligatorii”. • (Re)elaborarea lor, ca şi a normelor privind alte aspecte ale cultivării limbii (care ţin de ortoepie şi de morfologie), a fost încredinţată Institutului de Lingvistică din Bucureşti al Academiei Române. Legea 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice5 stipulează că orice text de interes public scris sau vorbit în limba română trebuie să se conformeze normelor academice în vigoare. Învăţământul, precum şi celelalte autorităţi şi instituţii publice şi notarii publici6 au obligaţia de a respecta DOOM. De asemenea, potrivit Codului de reglementare a conţinutului audiovizual7 din 2011, art. 83, „furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia de a asigura respectarea normelor ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, stabilite de Academia Română.” • DOOM3 este o ediţie nouă, integral revizuită şi substanţial adăugită, a celei apărute acum peste un deceniu şi jumătate, DOOM2 (2005). • Ca şi aceea, ea respectă Hotărârea Academiei Române din anul 19938 referitoare la scrierea cu â din a şi la formele verbului a fi din seria sunt. V. în DOOM2, p. XI-XVII, Notă asupra ediţiei, al cărei conţinut nu se reia aici. Dacă obiceiul învinge, vechea lege se aboleşte. (trad. Ion Buzaşi, Rom lit. 21/2016). 3 Mottoul sub care a participat în 1869 la concursul Academiei Române Gramatica lui Timotei Cipariu. 4 Publicată în Monitorul oficial al României din 28 decembrie 2001 (şi republicată în anul 2009). 5 Publicată în Monitorul oficial al României din 17 noiembrie 2004. 6 Conform Ordinului ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei nr. 414/2006 cu privire la utilizarea codării standardizate a seturilor de caractere în documentele în formă electronică, publicat în Monitorul oficial al României din 12 octombrie 2006, art. 1 (1), toţi aceştia „(1) au obligaţia de a folosi setul de caractere al limbii române astfel cum este el definit în Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM) al limbii române editat de Academia Română.” şi „(3) Se vor folosi întotdeauna ediţiile actualizate ale DOOM […] editate de Academia Română.” 7 htp://legislaţie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/186636 8 Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române, publicată în Monitorul oficial al României din 8 martie 1993. Hotărârea este prezentată în STUDIUL INTRODUCTIV şi reprodusă în ANEXE. Formele scrise cu â, respectiv cu î nu sunt semnalate în 1 2
Notă asupra prezentei ediţii 10
• În DOOM3 s-au păstrat, în general, corpusul DOOM2 şi majoritatea schimbărilor din DOOM2 faţă de DOOM1 validate de uz. În noua versiune s-au respectat, în linii mari, concepţia, principiile generale şi majoritatea detaliilor normării din DOOM2, precum şi structura Dicţionarului, ordinea informaţiilor şi convenţiile de tehnică lexicografică. • Pe de altă parte, s-a actualizat într-o anumită măsură abordarea şi s-a îmbogăţit considerabil şi reorganizat parţial materialul, dezvoltându-se, prin exemplele de utilizare a unor cuvinte în sintagme şi în propoziţii, şi componenta sintactico-stilistică. Toate cuvintele incluse în plus în DOOM3 (peste 3.600) au fost verificate în dicţionarele generale (în special în volumele apărute după 2005) şi specializate ale limbii române, ca şi în unele dicţionare ale limbilor implicate, precum şi în unele corpusuri şi pe internet (fără a lua însă ca literă de lege, din considerente pe care nu le expunem aici, frecvenţa formelor în aceste surse). • S-a ţinut seama, în măsura în care le-am considerat juste, de sugestiile din recenziile la ediţia precedentă (provenite din diverse centre universitare şi de cercetare lingvistică) şi din studii despre unele aspecte ale limbii române actuale (multe bazate pe DOOM2), ca şi, în ceea ce priveşte, în special, componenta morfologică, de anumite interpretări din noile gramatici – din GALR şi GLRG şi, parţial, din GBLR1. • Ca şi precedentele ediţii, DOOM3 este destinat în principal publicului larg, cu precădere şcolar, astfel încât urmează în linii mari opţiunile gramaticii tradiţionale, parţial modernizate, aşa cum se predă acum în învăţământul de cultură generală. Totodată, DOOM3 oferă şi unele informaţii şi interpretări utile şi specialiştilor. • Noua ediţie oglindeşte şi o anumită nuanţare a concepţiilor despre raporturile dintre normă şi uz. Abaterile de la norma recomandată în DOOM3 acoperă un spectru larg, de la greşeli incontestabile şi compromiţătoare la aspecte tolerabile în anumite situaţii şi contexte, dar care nu puteau fi detaliate într-un dicţionar2. I. CE E NOU ÎN DOOM3 • Diferenţele faţă de DOOM2 – care nu reprezintă o reformă ortografică – sunt de ordin atât calitativ, cât şi cantitativ. Principalele intervenţii din Dicţionar fie sunt normative, fie vizează conţinutul şi redactarea articolelor. Câteva dintre cele mod expres în Dicţionar, deoarece regulile sunt cunoscute publicului de peste un sfert de secol şi au fost aplicate şi în DOOM2. Conform Hotărârii în cauză, Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, publicată în Monitorul oficial al României din 12 octombrie 2018, art. I (8), prevede că în denumirile unităţilor administrative-teritoriale care conţin în interior litera î, aceasta se înlocuişte cu litera â. Din anul 2016, scrierea cu â şi sunt a devenit obligatorie şi pentru învăţământul din Republica Moldova. 1 V. SIGLE şi BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ. 2 Considerăm de aceea nepotrivit ca la diversele probe de evaluare a cunoştinţelor, mai ales sub formă de grilă, să se insiste asupra unor aspecte de detaliu din DOOM.
11
Notă asupra prezentei ediţii
mai importante modificări operate în DOOM3 în raport cu DOOM2 sunt prezentate şi exemplificate1 în cele ce urmează. 1. Introducerea de articole • În DOOM3 sunt peste 3.600 de articole noi, marcate prin semnul + înaintea intrării de dicţionar2. • Dintre elementele nou-introduse, unele sunt: - abrevieri devenite cuvinte: +ARN; - locuţiuni – adjectivale: +ce fel de; adverbiale: +şleau (pe ~); conjuncţionale: +astfel că; interjecţionale: +ei bine; prepoziţionale: +stânga (în/la ~); pronominale: +cine ştie ce/cine; numeroasele locuţiuni substantivale şi mai ales verbale nu au putut fi consemnate în Dicţionar decât cu titlu de exemple (majoritatea după GLRG) sau/şi în măsura în care pun unele probleme: +bătaie de cap loc. s., +bate joc (a-şi ~) loc. vb.; - membri ai unor (mini)serii (astronime, denumiri ale instrumentelor muzicale şi ale instrumentiştilor respectivi din orchestră – în „jargonul” profesional al acestora – şi alţi termeni muzicali, nume ale unor substanţe, ale zodiilor, ale zonelor geografice, termeni gramaticali ş.a.): +Rac (zodie), +Racul (constelaţie); - nume proprii, în măsura3 în care au legătură cu substantive comune din DOOM3 şi se scriu, se pronunţă sau/şi se comportă din punct de vedere gramatical diferit4 de acestea: coulomb (unitate de măsură) [ou pron. fr. u] (desp. cou-lomb) s. m., pl. coulombi; simb. C; +Coulomb (fizician francez) [pron. kulõ] s. propriu; - omografe ale unui cuvânt-titlu existent: +marker2 (genă) s. m.; +scăpăta1 (a ~) (a apune), alături de marker1 (creion) s. n.; scăpăta2 (a ~) (a sărăci); - paronime: +hiatus (discontinuitate), alături de hiat (lingv.); - perechi de cuvinte scrise cu/fără cratimă ori/şi cu literă mare/mică la iniţială: +domnia-voastră (dumneavoastră) pr., alături de Domnia Voastră (înv.) loc. pr.; - substantive feminine (în special nume de ocupaţii) atestate, dar încă rar folosite: +dramaturgă, alături de dramaturg; - verbe cu valoare reflexivă sau/şi impersonală, care implică şi diferenţiere semantică: +înnopta2 (a se ~) „a se face noapte”, +revărsa2 (a se ~ ) „a se răspândi”, alături de înnopta1 (a ~) „a petrece noaptea”, revărsa1 (a ~ ) (pop.) „a împrăştia”. • Cuvintele aflate în uzul actual, oral şi scris, incluse în DOOM3 în plus faţă de DOOM2 sunt în majoritate neologisme, inclusiv elemente din anumite terminologii Se dau câte unu sau câteva exemple şi se reproduce numai porţiunea din articolul de dicţionar care priveşte chestiunea în cauză. Accentul este indicat doar când formează obiectul discuţiei sau în transcrierile fonetice. Ori de câte ori a fost posibil, diversele probleme au fost prezentate alfabetic, pentru a putea fi reperate mai uşor. 2 Şi nu (ca în DOOM2) prin semnul *, care a fost păstrat pentru marcarea formelor greşite sau neatestate. 3 Nu se puteau introduce însă în corpul Dicţionarului toate substantivele proprii, dintre care unele sunt menţionate în STUDIUL INTRODUCTIV. 4 Dar nu în funcţie de importanţa referentului, DOOM nefiind un dicţionar enciclopedic. 1
Notă asupra prezentei ediţii 12
(informatică, medicală etc.), care au dobândit în ultima vreme o circulaţie tot mai largă, chiar de ultimă oră, precum: +abord, +comorbiditate, +digitaliza (a ~), +informatiza (a ~). DOOM3 nu poate însă, evident, ilustra toată bogăţia extraordinară a vocabularului limbii române de azi, care sporeşte continuu, astfel încât dicţionarele nu pot ţine pasul cu această dezvoltare. • Nu s-au introdus toate cuvintele rezultate automat din alte clase lexicogramaticale (precum adverbe provenite din adjective sau participii, substantive din verbe la „infinitivul lung” şi invers) sau prin derivare cu mijloace productive, ele putând fi oricând recreate. • În ceea ce priveşte cuvintele străine de diverse origini folosite actualmente în enunţuri româneşti, s-au adăugat mai ales elemente din engleză, care sunt utilizate tot mai frecvent, inclusiv în vorbirea curentă, chiar dacă unele au corespondente în limba română: +fake news, +take away. Dincolo de modă şi de imitaţia facilă, multe dintre acestea denumesc realităţi noi, îmbogăţesc limba cu sinonime şi au adesea şi avantajul conciziei şi al univocităţii; pe de altă parte, ele prezintă anumite probleme de grafie, de pronunţare sau/şi de comportament gramatical. Pentru a contracara excesul de anglicisme ar trebui să se elaboreze liste de termeni româneşti recomandaţi în locul acestor împrumuturi – întreprindere care nu se află însă printre menirile prezentului tip de dicţionar. DOOM3 nefiind un dicţionar explicativ, ele nu au putut fi însoţite de indicarea sensurilor, care trebuie căutate în alte surse. • S-au adăugat în DOOM3 şi unele elemente depăşind sfera limbii standard actuale, care sunt mai mult sau mai puţin frecvente sau cu privire la care s-au primit întrebări din public: +făloşenie (pop.), +găta (a ~) (reg.). Printre acestea se numără şi o serie de cuvinte şi expresii frecvente în vorbirea familiară, tot mai des întâlnite în spaţiul public, ca +dus şi întors (cu ~), +habarnist. Includerea în DOOM3 a unor asemenea cuvinte şi expresii nu echivalează cu recomandarea folosirii lor. Ea reflectă numai posibilitatea utilizării acestora în anumite contexte şi are scopul de a consemna, pentru asemenea situaţii, scrierea, pronunţarea sau/şi comportamentul lor gramatical considerate corecte, care interesează pe mulţi vorbitori şi faţă de care se fac adesea greşeli. Pe de altă parte, unele cuvinte sau forme care nu se regăsesc în DOOM3 nu sunt neapărat greşite şi se pot totuşi întâlni/folosi în anumite tipuri de texte/situaţii. 2. Modificări normative • Normele ortografice, ortoepice şi morfologice de bază nu au fost modificate în DOOM3; s-au făcut însă, punctual, unele recomandări normative noi. Cele peste 3.000 de intervenţii care privesc într-un fel sau altul normarea cuvântului-titlu sau a unor forme din interiorul articolelor, dar şi descrierea/interpretarea lor gramaticală (inclusiv adăugarea sau eliminarea formelor articulate, a unor forme
13
Notă asupra prezentei ediţii
flexionare sau a unor variante, modificarea reprezentării accentului la compuse ş.a.) sunt marcate (ca şi în DOOM2) prin semnul ! înaintea intrării de dicţionar1.
2.1. Tratamentul variantelor • Problemele cele mai complexe le-a pus tratamentul variantelor unor cuvinte‑titlu şi ale unor forme flexionare. 2.1.1. Reducerea variantelor • Cele mai ample modificări cu efect normativ efectuate în DOOM3 constau în eliminarea, la multe cuvinte sau forme, a unor variante, a căror prezenţă în număr mare era resimţită ca un neajuns de către utilizatori (lingvişti şi mai ales nelingvişti, inclusiv profesionişti din edituri, învăţământ, mass-media etc.). Toţi utilizatorii sunt interesaţi să se indice precis, ca în dicţionarele limbilor normate, cum trebuie să se scrie, să se spună şi să se folosească din punct de vedere gramatical fiecare cuvânt sau formă. • Selecţia variantelor s-a realizat după diverse criterii, enumerate aici în ordine alfabetică: concordanţa cu anumite forme şi reguli, etimologia, frecvenţa (criteriul cel mai important, dar neaplicat mecanic), tradiţia. S-a apelat şi la consultarea unor vorbitori – lingvişti şi nelingvişti, inclusiv editori, elevi, profesori, redactori, specialişti din diverse domenii. • Prin reducerea semnificativă a numărului variantelor se corectează şi imaginea asupra românei ca limbă insuficient normată, cele eliminate neîncadrându-se printre recomandările academice. • Aceasta nu înseamnă însă că folosirea variantelor care nu se regăsesc în DOOM3 ar fi total inacceptabilă: unele pot fi utilizate în anumite contexte şi în diverse scopuri. • În DOOM3 se recomandă câte una singură dintre mai multe variante: i. accentuale, ca: !acatist, !anost, !axilă, !colaps, !dihor, !intim, !mijloc1-2, !penurie, !vector; ii. de formă, ca: !apocalipsă („sfârşitul lumii”), !ghimbir, !mănăstire, !percheziţie, !sarsana, !tăieţei; iii. flexionare, precum, la adjectivele ca !analog1, numai formele cu alternanţă, de tipul analoagă; la unele substantive feminine, câte o singură formă de GD sg. art. şi de pl.: !îmbrăcăminte, g.-d. art. îmbrăcăminţii; pl. îmbrăcăminţi; iv. grafice: scrierea abrevierilor formate din litere mari numai fără puncte despărţitoare: !NATO, !ORL (dar, prin tradiţie, cu puncte, a abrevierilor din latină P.S., P.P.S.); v. lexico-gramaticale: 1 Semnul ! poate marca una sau mai multe intervenţii asupra recomandărilor anterioare, fără a se preciza pe care. Utilizatorii le pot identifica dacă le cunosc pe acelea sau consultă DOOM2.
Notă asupra prezentei ediţii 14
- dintre variantele cu -a (considerate populare) şi cele fără -a (socotite literare) ale unor adverbe sau pronume au rămas, în unele cazuri, ultimele: !nimic1; - dintre diminutivele feminine (inanimate) în -ea/-ică s-au păstrat mai ales cele în -ică: !cărticică, !floricică, şi, adesea, doar una dintre formele de GD sg. art. şi de pl.: !legăturică, g.-d. art. legăturelei; pl. legăturele (formând paradigme neregulate); - dintre formele de feminin în -ea/-ică ale adjectivelor/substantivelor cu masculinul în -el s-au reţinut numai cele în -ică: f. sprintenică, tinerică; - dintre formele de plural ale unor substantive neutre a rămas una singură: !lighean s. n., pl. ligheane; - dintre variantele de ind./conj. prezent ale unor verbe, conform tendinţei din uzul actual, s-au eliminat formele cu augmentele -esc sau -ez, dar şi unele fără acestea, păstrându-se numai: !bocăni (a ~) (să) bocăn, !răşchira (a ~) (să) răşchir, respectiv !ciocăni (a ~) (să) ciocănesc, !înveşmânta (a ~) (să) înveşmântez. • La neologisme, selecţia a mers în sensul privilegierii variantelor în curs de adaptare şi al unificării seriilor: - dintre substantivele feminine în -a/-ă s-a optat în anumite cazuri pentru cele în -ă: !pumă; - dintre substantivele neutre în -o/-ou, s-au păstrat în unele cazuri numai ultimele: !(anti)halou, !chimonou, !delcou; - dintre variantele de plural ale termenilor medicali în -om, în acord cu uzul specialiştilor, au rămas numai cele în -oame: !mielom pl. mieloame. • Foste variante tratate în DOOM2 în articole diferite au fost unificate sub una dintre forme: !bretea, reunind sensurile „detaliu de îmbrăcăminte” şi „reţea feroviară sau rutieră” (în dauna formei etimologice, bretelă). • În acelaşi sens s-au tratat şi cuvinte asemănătoare nou-introduse. • În cele câteva cazuri în care una dintre soluţiile recomandate în DOOM2 nu s-a impus, s-a revenit la opţiunile anterioare: !corvoadă, !molibden, !muschetar. • În cazul elementelor nonstandard (învechite, populare, regionale, chiar familiare) şi care nu se pot, practic, norma, reducerea variantelor după criterii precise este dificilă, dacă nu imposibilă. Ea s-a încercat totuşi, parţial, la unele forme flexionare, precum GD art. sg. al unor substantive feminine terminate în -aică, -ică: !maică2 (mamă) (înv., reg.), g.-d. art. maicii; !mămică (fam.), g.-d. art. mămicii. • Întrucât diversele considerente nu au înclinat hotărâtor balanţa în favoarea uneia sau a alteia, în DOOM3 s-au păstrat totuşi unele variante: - ale unor cuvinte-titlu, la elemente literare, inclusiv la împrumuturi (relativ) recente neadaptate/adaptate: cocktail (engl.)/cocteil, pampas/(sp.) pampa s. n./s. f. - ale unor forme flexionare (deşi contestate de unii): g.-d. art. căpşunii/căpşunei, cireşii/cireşei; pl. căpşuni/căpşune, cireşi/cireşe; g.-d. art. mass-mediei/mass-media; - ale unor cuvinte-titlu sau forme flexionare la elemente care nu aparţin limbii literare: acum/(pop.; fam.) acuma; !mămucă (reg.), g.-d. art. mămucăi/mămuchii.
15
Notă asupra prezentei ediţii • În ce priveşte despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile, variantele bazate pe structură sunt consemnate în continuare, după cele întemeiate pe pronunţare: idiostil (stil individual) (desp. -di-os-/-o-stil).
2.1.2. Schimbarea ordinii unor variante • În unele cazuri s-a schimbat ordinea de preferinţă a variantelor păstrate: !birui (a ~) (să) birui/(să)biruiesc, !germene/germen, !îngâmfa (a se ~) (să) mă îngâmf/(să) mă îngâmfez. 2.1.3. Adăugarea unor variante • În câteva situaţii s-au adăugat variante la unele cuvinte-titlu şi, în consecinţă, la formele lor flexionare: - la câteva cuvinte cu uzul oscilant s-a introdus câte o variantă (atestată în texte): !greier/greiere; - la numele de ocupaţii în -logă: şi varianta cu diftongare: !filologă (livr.)/(colocv.) filoloagă (cu completarea unor serii, chiar dacă deocamdată cu existenţă virtuală); - la unele substantive feminine împrumutate în -a sau -ia (care dau impresia că ar fi articulate): şi o variantă cu finala adaptată -ă, respectiv -ie, ca formă nearticulată: addenda (lat.)/adendă, !mass-media (engl.)/mass-medie, !salsa (sp.)/salsă; - la anumite neologisme, alături de variantele cu păstrarea lui s etimologic: şi cele, devenite uzuale, cu sonorizare (în spiritul evoluţiei care se impusese la alte cuvinte, ca bazin, viteză), în familiile lui disertaţie/(colocv.) dizertaţie, disident/ (colocv.) dizident; - varianta conservatoare, cu s, în familia lui !teozofie/(livr.) teosofie, după modelul lui filozofie/(livr.) filosofie. • La unele cuvinte s-au adăugat variante de forme flexionare: - de plural (şi de gen) la anumite substantive: !reactor s. n./s. m., pl. n. reactoare/m. reactori, !suport1 (obiect) s. n./(tehn.) s. m., pl. suporturi/suporţi (în concordanţă cu tendinţa extinderii masculinului la termeni tehnici); - cu augmentul -esc, -ez, conform tendinţei, la verbe la care se dădeau numai forme cu sufix: !exceda (a ), (să) exced/(să) excedez, !răzui (a ~), (să) răzuiesc/(să) răzui. • La unele substantive comune învechite, populare ori regionale s-au adăugat noi variante de GD sg. art. analitic cu lui (paralel cu păstrarea, dar uneori cu eliminarea unor forme sintetice) la substantive masculine terminate în -acă, -ică: !babacă (înv.; reg.), !bădică (reg.), !vlădică (înv.; pop.), g.-d. art. şi: lui babaca, lui bădica, lui vlădica. 2.2. Modificarea altor norme • În DOOM3 s-au modificat, la mai multe cuvinte aflate în aceeaşi situaţie sau la cuvinte izolate, câteva norme ortografice sau/şi ortoepice:
Notă asupra prezentei ediţii 16
2.2.1. generalizarea ataşării fără cratimă a articolului -(u)l şi a desinenţei de plural -uri şi la împrumuturile terminate în -y pronunţat ca un i (deoarece y este recunoscut ca literă a alfabetului limbii române): art. bodyul; pl. bodyuri; de altfel deja DOOM1 recomandase scrierea pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri; 2.2.2. grafii: !carismă; 2.2.3. pronunţarea cu diftong şi despărţirea corespunzătoare a adjectivelor neologice terminate în -uu de tipul !ambiguu [guu pron. guŭ] (desp. -guu), a adv. !încontinuu şi a s. !reziduu (alături de care se păstrează, pe locul al doilea în ordinea preferinţelor, variantele cu hiat); 2.2.4. scrierea cu literă mică a noilor pronume de politeţe din seria +domnia-sa, în contrast cu locuţiunile pronominale din seria !Domnia Sa; 2.2.5. scrierea cu literă mare la toate componentele unor substantive proprii compuse: !Război Mondial (Primul/Al Doilea ~); 2.2.6. scrierea legată a unor compuse considerate sudate: !binevenit (oportun; agreat), !întrucâtva adv.
2.3. Completarea unor paradigme
• La anumite cuvinte s-au adăugat forme flexionare, în măsura în care sunt justificate de sens şi atestate în dicţionare, pe internet sau în uz: - forme de gen sau/şi număr la adjective care erau considerate defective, exemplificându-le prin substantive pe care le pot determina: !alcalino-pământos adj. m. (piroxen ~), pl. alcalino-pământoşi; f. alcalino-pământoasă (sticlă ~), pl. alcalino‑pământoase; !retrovers adj. m. (+ s. n.: uter ~); f. retroversă (poziţie ~), pl. retroverse; !viran adj. m. (+ s. n.: teren ~); f. virană (zonă ~), pl. virane; - (cel mai frecvent) forme de plural la substantive compatibile cu ideea de pluralitate, uneori cu precizarea sensurilor la care apar, acordându-se atenţie mai ales unificării, pe cât posibil, a unor (mini)serii care denumesc: - animale, plante: pl. lupii-bălţii; - boli: (cazuri; forme) pl. angiocolite; - nuanţe de culori: pl. bejuri; - proceduri medicale: pl. rahianestezii, termoterapii; - produse variate şi/sau porţionabile: (porţii; sorturi) pl. ginuri; - nativi dintr-o anumită zodie: pl. Săgetători; - altele: pl. jacuzziuri. • Nu s-au înregistrat toate pluralele posibile, chiar dacă se pot întâlni/folosi în anumite contexte/situaţii.
2.4. Alte modificări
• Alte intervenţii asupra unor norme privesc: - descrierea explicită ca (formal) articulate a unor substantive proprii, cu adăugarea, eventual, a formei nearticulate: !Anul Nou s. propriu m. art., neart. An Nou (~ fericit!); !Dobrogea s. propriu f. art., neart. Dobroge (întreaga ~); !Evul Mediu
17
Notă asupra prezentei ediţii
s. propriu n. art., neart. Ev Mediu (întunecatul ~). Cu observaţia că numele proprii (multe împrumutate) feminine, ca şi cele comune, terminate la NA sg. în -a, care dau impresia că sunt articulate, admit, ocazional, forme nearticulate: România: Pentru noi e o singură Românie. Absenţa, respectiv prezenţa articolului la forma-tip distinge, printre altele, numele zodiilor de cele ale corpurilor cereşti provenite de la acelaşi substantiv comun: +Arcaş (zodie) s. propriu m., !Arcaşul (constelaţie) s. propriu m. art.; - încadrarea lexico-gramaticală, şi anume: - considerarea ca reflexive inerente a unor verbe care în DOOM2 apăreau numai implicit ca active: !împletici (a se ~), !lăcomi (a se ~), !resemna (a se ~); - interpretarea drept cuvinte compuse şi scrierea cu cratimă: !două‑puncte, !punct-şi-virgulă (semne de punctuaţie); - schimbarea calificării din numerale colective în pronume/adjective pronominale: !amândoi, !tustrei (descrierea lor morfologică fiind pusă în DOOM3 în concordanţă cu GLRG); - pronunţări modificate în serii: !bestseller (engl.) [er pron. ăr], !pulover [er pron. ăr]; - renunţarea la menţionarea formei de plural articulat în -(le)le la substantivele feminine terminate la singular în -a, -ea şi la plural în -le, de tipul cafelele, sofalele. 3. Intervenţii care nu afectează norma • Modificările care nu privesc norma nu sunt marcate în Dicţionar, fiind identificabile de cei interesaţi prin compararea cu DOOM2. • Cele mai multe astfel de intervenţii reprezintă adaosuri de informaţii la cele peste 6.500 de verbe (deoarece flexiunea verbală fusese prezentată în DOOM2, ca şi în DOOM1, mai succint decât cea nominală), prin: - adăugarea persoanei I la verbele personale (ca în majoritatea dicţionarelor), deoarece, din indicarea numai a persoanei a III-a la verbe în DOOM1, conservată în DOOM2, nu reieşea dacă verbul este personal sau impersonal: abandona (a ~) vb., ind., conj. prez. 1 sg. (să) abandonez; - adăugarea, alături de sincretismele caracteristice, a unor forme care pun diverse alte probleme (privind alternanţe fonetice, despărţirea la capăt de rând, mobilitatea accentului, scrierea cu cratimă): abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a), ind. prez. 1 sg. abreviez (desp. -vi-ez), 3 abreviază, 1 pl. abreviem; conj. prez. 1 sg. să abreviez, 3 să abrevieze; ger. abreviind (desp. -vi-ind); abstrage (a ~), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abstrag, 3 sg. abstrage, imperf. 1 abstrăgeam; conj. prez. 1 sg. să abstrag, 3 să abstragă; ger. abstrăgând; part. abstras; apăsa (a ~), ind. prez. 1 sg. apăs, 2 sg. apeşi, conj. prez. 1 sg. să apăs, 3 să apese; imper. 2 sg. afirm. apasă; resemna (a se ~), ind. prez. 1 sg. mă resemnez, 3 se resemnează; conj. prez. 1 sg. să mă resemnez, 3 să se resemneze; imper. 2 sg. afirm. resemnează-te; ger. resemnându-mă; • Alte intervenţii:
Notă asupra prezentei ediţii 18
- adăugarea unor abrevieri/coduri de monede/simboluri la sfârşitul unor articole: informatică abr. (fam.) info; balboa (moneda panameză) simb. B, B; ⁄ leu (leu românesc [nou]) L (cod RON); - adăugarea unor contexte pentru adjectivele invariabile/locuţiunile adjectivale şi pentru cele care sunt şi adverbe/locuţiuni adverbiale (şi care, pentru economie, nu formează intrări separate, neavând forme flexionare distincte): mono adj. invar., adv. (discuri ~, a înregistra ~); pas (la ~) loc. adj., loc. adv. (mers ~, a merge ~); - adăugarea unor exemple de expresii (dacă numărul celor în care intră cuvântul-titlu nu este prea mare): morţiu (în: a urla a ~/a fluiera a ~); - adăugarea unor glosări, mai ales pentru justificarea semantică a pluralului: scorbut, (cazuri) pl. scorbuturi; - adăugarea unor indicaţii de registru: abraş (reg.), sagace (livr.); pe baza volumelor DELR şi DLR apărute după 2005, care aduc mai multe precizări, în DOOM3 s-a înlocuit la unele cuvinte menţiunea (pop.) cu aceea, mai exactă (reg.): căiţă (reg.); - aplicarea, convenţională (cu excepţia cazurilor în care a trebuit marcat accentul secundar), a principiului un cuvânt – un accent la cuvintele compuse (indiferent cum se scriu), inclusiv la nume proprii, notându-se numai accentul compusului (chiar când cade pe un component monosilabic), nu al fiecărui component1: Alba Iulia, dacoromân, două-puncte, argint-viu, două sute; • Dar în locuţiuni şi în grupuri de cuvinte, accentul este marcat la fiecare component plurisilabic: două puncte num. + s. n. pl.
- adăugarea pronunţării la pluralul cuvintelor la care nu este marcat accentul la cuvântul-titlu: PIB, pl. PIB-uri [pron. piburi]; T-shirt, pl. T-shirturi [pron. tişărturi]; - introducerea unor indicaţii de frecvenţă la forme flexionare: ravagiu s. n., (mai frecv.) pl. ravagii; - semnalarea în Dicţionar, potrivit cerinţelor legale, a cuvintelor identificate ca mărci înregistrate: adidas® (încălţăminte); - renunţarea la distincţiile de tipul anglicism – cuvânt englez: aftershave (engl.) [pron. aftărşeĭv], all right1 (engl.) [pron. olraĭt].
4. Îmbunătăţirea organizării informaţiei
• Pentru uniformizarea, pe cât posibil, a tratării locuţiunilor adjectivale şi adverbiale s-a optat, convenţional, pentru plasarea celor în care cuvinte semantic pline sunt precedate de prepoziţii la locul alfabetic al întâiului cuvânt semantic plin care urmează după prepoziţie: prim (de ~ ordin/rang) (chiar dacă şi această soluţie este discutabilă2); rezultă astfel, de cele mai multe ori, o prezentare contrastivă, prin raportare la cuvinte înrudite. Ceea ce nu înseamnă că nu au şi acestea accentul lor, mai slab. În DOOM1, 2, locuţiunile puteau figura sau/şi la locul alfabetic al primului element, una şi aceeaşi locuţiune sau locuţiunile cu componente comune fiind plasate uneori, inconsecvent, în locuri diferite. 1 2
19
Notă asupra prezentei ediţii
• Prin excepţie, locuţiunile, foarte numeroase, care încep cu de-a (dintre care multe cuprind cuvinte/forme inexistente şi independent: de-a-n boulea) au fost plasate toate la D.
• S-a extins prezentarea contrastivă a unor reguli, precum scrierea cu literă mare la iniţială a cuvintelor din componenţa unor denumiri cu statut de nume proprii, neintroduse ca intrări separate, ci incluse în paranteză la sfârşitul articolelor privitoare la numele comun corespunzător: luteran (dar: Biserica Luterană s. propriu f.). • S-a introdus termenul (desp. ...) înaintea recomandărilor privind despărţirea la capăt de rând: efectua (a ~) (desp. -tu-a). • Când la un cuvânt se indică mai multe sensuri sau domenii, ele se despart prin virgulă sau punct-şi-virgulă: !ablaţie (astr.; med.); aer (amestec de gaze; aspect; atitudine; obiect de cult), ajutaj (tub, duză).
5. Îmbunătăţirea corelaţiilor
• În Dicţionar s-a îmbunătăţit şi unificat transcrierea fonologică, prin folosirea consecventă a unor semne precum č, ğ, k, k' şi prin marcarea devocalizării lui (pseudo) -i final: backgrounduri [pron. bekgraŭnduri], campinguri [pron. kempinguri], digesturi [pron. daĭğesturi], EEG-uri [cit. eeg'euri]. • S-au eliminat câteva cuvinte-titlu a căror includere în DOOM2 era insuficient justificată: nume proprii cărora nu le corespunde un nume comun în Dicţionar sau care nu pun probleme proprii de scriere ori de pronunţare: Appassionata, Asterix, Buftea. • S-au corectat greşeli de bătaie1, omisiuni sau scăpări privitoare la cuvântul‑titlu sau la forme flexionare (!nonstop, !roşiatic, !simediană) ori la despărţirea la capăt de rând; astfel, s-a păstrat numai despărţirea după pronunţare şi s-a eliminat cea după structură la cuvintele din seria !decastil (templu cu zece coloane) sau din familia lui !folclor (întrucât elementele -stil „coloană” şi folc- nu au existenţă independentă în limba română). • S-au revăzut integral, s-au adăugit considerabil şi s-au reorganizat în parte secţiunile introductive şi finale ale lucrării şi s-a adus la zi bibliografia. S-a reelaborat capitolul despre despărţirea la capăt de rând şi s-au tratat mai pe larg ori separat secţiunile privind conversia unor sisteme de scriere, literele şi semnele diacritice, folosirea cu rol ortografic a unor semne de punctuaţie etc. • Nu s-a preluat secţiunea 6. Câteva norme morfologice din DOOM2 (p. LXXXIXXCVI), care a fost înlocuită cu 6. Câteva observaţii şi recomandări. • S-au adăugat şi ANEXE reunind câteva texte oficiale de referinţă.
1
Cele evidente, corectate tacit, nu sunt marcate cu !.
Notă asupra prezentei ediţii 20
II. CE S-A PĂSTRAT ÎN DOOM3 DIN DOOM2 • În DOOM3 s-a păstrat aproape integral inventarul de cuvinte din ediţia precedentă. Astfel, pe lângă cuvintele care aparţin limbii literare actuale (care se recunosc după faptul că nu sunt marcate prin restricţii de uz) şi sunt supuse normării academice, numeroase cuvinte care aparţin limbii române în ansamblu, dintotdeauna şi de pretutindeni, marcate în special ca învechite, populare sau regionale, au fost păstrate din DOOM1, 2 deşi nu se pot norma în acelaşi fel, dar pot fi folosite/întâlnite în diverse tipuri de texte sau pentru a produce anumite efecte. S-au conservat, de asemenea, în mare, structura secţiunilor introductive, precum şi majoritatea principiilor şi a convenţiilor de redactare din corpul DOOM2 enumerate acolo în NOTA ASUPRA EDIŢIEI (p. XI-XVII), care nu se reiau aici. • Dintre celelalte trăsături comune celor două ediţii menţionăm următoarele: 1. nu s-au eliminat, de regulă, cuvinte din DOOM2; 2. s-au păstrat, în general, formele flexionare la cuvintele învechite, populare şi regionale, la care nu se pot aplica normele literare actuale; 3. se dau la locul lor alfabetic, cu trimitere la cuvântul-titlu corespunzător, numai formele gramaticale neregulate care erau semnalate şi în DOOM2: sunt, suntem, sunteţi v. fi1; 4. se dau indicaţii orientative de registru (care nu trebuie absolutizate) la cuvinte-titlu (rar la forme flexionare), dar nu şi la cuvintele aparţinând unor limbaje de specialitate sau unor terminologii populare; se dau mai multe indicaţii la acelaşi cuvânt când privesc sensuri diferite sau când unele cuvinte se folosesc în mai multe registre; 5. se includ în acelaşi articol omonimele totale (deşi reprezintă cuvinte diferite), pentru că au aceleaşi forme flexionare – DOOM3 fiind în primul rând un dicţionar de forme –, glosate numai când au paronime (unul având un sens în plus): hialită (inflamaţie a ochiului; opal transparent; sticlă neagră); hialit (opal transparent; sticlă neagră); 6. se indică separat prima sau ultima vocală dintr-un cuvânt (chiar când se recomandă să se evite despărţirea lor), pentru a reflecta şi silabisirea în rostirea sacadată: abducţie (desp. -ţi-e), auzi (a ~) (desp. a-u-); 7. nu se glosează omografele din clase lexico-gramaticale diferite: havan1 adj. invar.; +havan2 s. n.; 8. nu se indică pronunţarea la cuvintele care se scriu conform regulilor generale ale limbii române, cunoscute din şcoală şi pentru care, din marcarea sau nu a accentului sau/şi a despărţirii la capăt de rând, vorbitorii limbii române ştiu cum se rostesc, inclusiv când este vorba de diftongi sau de vocale în hiat; 9. nu s-au inclus separat anexele din DOOM1, din care în DOOM3 un număr mai mare de elemente decât în DOOM2 au fost introduse în lista de cuvinte la locul lor alfabetic sau menţionate în STUDIUL INTRODUCTIV;
21
Notă asupra prezentei ediţii
10. s-au păstrat, la despărţirea la capăt de rând a cuvintelor (semi)analizabile, variantele bazate pe structură, indicate după cele bazate pe pronunţare: idiostil (stil individual) (desp. -di-os-/-o-stil); 11. s-au păstrat variantele interjecţiilor, care nu se pot norma; 12. s-a păstrat o transcriere fonetică mai accesibilă utilizatorilor români decât apelul la toate semnele din Alfabetul fonetic internaţional (v. tabelul Semne pentru indicarea pronunţării). III. ELABORAREA DOOM3 DOOM2 a fost elaborat de Cristiana Aranghelovici (literele Q-Z), Jana Balacciu Matei (literele E-L), Mioara Popescu (litera D), Marina Rădulescu Sala (literele M-P) şi Ioana Vintilă-Rădulescu (literele A-C, secţiunile introductive, coordonarea şi revizia). DOOM3 a fost reelaborat de Cristiana Aranghelovici, Ioana Vintilă-Rădulescu şi (parţial, în faza iniţială) Marina Rădulescu Sala (care a făcut şi observaţii la secţiunea Despărţirea la capăt de rând). Ele şi-au revăzut propriile litere şi pe cele datorate autoarelor care au ieşit din proiect (litera D a fost revizuită în principal de Marina Rădulescu Sala, literele E-M de Ioana Vintilă-Rădulescu, literele N-P de Cristiana Aranghelovici). Cristiana Aranghelovici s-a ocupat în mod special de documentare şi de verificarea pe probleme, a elaborat prima formă a Bibliografiei, a citit de mai multe ori tot volumul şi a făcut numeroase propuneri de completare şi îmbunătăţire. Ioana Vintilă-Rădulescu a coordonat şi revizuit ediţia, reelaborând principiile de redactare şi de completare, convenţiile tehnice, adăugirile şi revizuirile sistematice, precum şi secţiunile introductive şi finale. Referentelor ştiinţifice ale DOOM2 – Monica Busuioc, Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent al Academiei Române, şi Rodica Zafiu – li s-au adăugat pentru DOOM3 iniţial Ana-Maria Barbu şi Emanuela Timotin. Fiecare a primit spre analiză o porţiune echivalentă din Dicţionar şi tot Studiul introductiv. S-a apelat de asemenea la/s-au oferit să facă observaţii la DOOM3 Adina Dragomirescu (mai ales cu privire la transcrierea din Dicţionar şi la Studiul introductiv), Camelia Stan (cu atenţie specială privind raportul rostire – scriere în tot Dicţionarul) şi Raluca Brăescu (pentru Studiul introductiv). Ion Giurgea a citit majoritatea cuvintelor la care este indicat statutul de element străin şi a făcut observaţii. Toţi provin din Secţia de filologie şi literatură şi din Comisia de cultivare a limbii ale Academiei Române, din Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti şi din Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” al Academiei Române. Adresăm în mod deosebit mulţumiri şi lui Marian Bolea, redactor-şef la Partea a II-a – Dezbateri parlamentare – din Monitorul oficial al României, care a citit cu maximă atenţie, pro bono, Studiul introductiv, făcând observaţii utile.
Notă asupra prezentei ediţii 22
Exprimăm tuturor colegilor recunoştinţa noastră pentru osteneală şi pentru sugestiile făcute. Prin observaţiile punctuale ale unora, de care s-a ţinut seama, DOOM3 a devenit într-un anume sens un fel de lucrare colectivă a Institutului. El a fost avizat de Consiliul ştiinţific al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti” şi de Secţia de filologie şi lingvistică a Academiei Române. Mulţumim tuturor persoanelor care ne-au transmis reacţii la ediţia precedentă sau ne-au oferit sugestii pe probleme punctuale şi cerem scuze celor, prea numeroşi, pe care nu i-am putut menţiona. Nu în cele din urmă, mulţumim Editurii Univers Enciclopedic Gold, în special directorului ei, Vlad Popa, pentru aportul la apariţia şi a DOOM3 în cele mai bune condiţii. Răspunderea pentru toate neajunsurile rămase revine, evident, autoarelor, şi în primul rând coordonatoarei. Invităm pe toţi utilizatorii la noi observaţii pe adresa [email protected]. 21 iunie 2021
Cristiana Aranghelovici Ioana Vintilă-Rădulescu
CUVÂNT-ÎNAINTE LA EDIŢIA A II-A
Institutul de Lingvistică din Bucureşti, care poartă numele a doi mari oameni de ştiinţă, membri ai Academiei Române, Iorgu Iordan şi Al. Rosetti, pregăteşte de mai multă vreme ediţia a doua din Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. O lucrare, inutil să insist, necesară, aşteptată de marele public, în fine, o lucrare de interes naţional care, nu mă îndoiesc, va fi utilizată de aici înainte ca unica sursă pentru aplicarea corectă a normelor academice în domeniul ortografiei limbii române. Iat-o apărând, graţie unor cercetătoare pricepute şi devotate, coordonate de dna Ioana Vintilă-Rădulescu. Din informaţiile pe care ni le oferă grupul redacţional, deduc că DOOM-ul actual cuprinde 62.000 de cuvinte, cu 2.500 mai mult decât prima ediţie (1982). Este vorba, în esenţă, de cuvinte noi, scoase din dicţionare recente, sau de termeni care circulă în mass-media şi în limba vorbită… Unele nu s-au fixat bine în limbă, circulă sub mai multe forme, altele tind să se stabilizeze. M-am întrebat, văzând explicaţiile de mai sus, dacă n-ar fi fost mai bine ca, înainte de a le introduce într-un dicţionar academic, să mai fi aşteptat puţin pentru a vedea dacă limba literară reţine sau nu aceste anglicisme, franţuzisme, italienisme care se grăbesc să intre în casa limbii române… Cât de necesară este, mai ales, această „romgleză” pe care o ascultăm – de cele mai multe ori amuzaţi, alteori iritaţi – la TV sau la Radio, vorbită cu precădere de Chiriţele mediei de azi şi ale lumii politice?… Nu este totdeauna necesară, dar n-avem încotro, nu putem s-o interzicem. Şi, de altfel, nici nu avem cum. Trebuie să lăsăm ca un termen nou să-şi dovedească utilitatea sau să dispară de la sine, pur şi simplu. Vor intra definitiv în limba română literară a accesa, acquis, broker, dealer, gay, hacker, item, jacuzzi, trend? Deocamdată circulă prin gazete şi sunt folosite cu precădere de experţii noştri în integrarea europeană. Nu ştim încă dacă este sau nu bine să le introducem într-un dicţionar care dă norme de vorbire şi scriere corectă… Autoarele recentului dicţionar au procedat bine făcând, în genere, o selecţie atentă din numărul mare de termeni adoptaţi, traduşi, importaţi odată cu tehnologiile şi produsele care intră pe piaţa românească. Francezii s-au luptat câţiva ani să interzică utilizarea în limbajul public a termenului week-end, dar n-au reuşit. „Sfârşitul de săptămână” – propus de lingviştii francezi – n-a reuşit să ţină piept week-end-ului. Ceea ce nu înseamnă că lingviştii au renunţat la acţiunea lor de protejare şi cultivare a limbii. Au cedat doar în faţa evidenţei…
Cuvânt-înainte la ediţia a II-a 24
DOOM-ul nostru apare, este limpede, într-un moment în care este mare nevoie de el. Nu trebuie să fii lingvist ca să-ţi dai seama că limba română s-a urâţit sau, mai bine zis, este urâţită, simplificată, traumatizată de unii vorbitori fără carte şi fără bun-simţ. Nici limba scrisă nu dă totdeauna semne de inteligenţă şi corectitudine. Ce-i mai grav este faptul că nici limba oamenilor aşa-zis culţi nu este totdeauna armonioasă, corectă, frumoasă („frumoasă” ca atribut al exactităţii şi al capacităţii de a nuanţa). Este suficient să asculţi într-o seară vedetele de la TV pentru a-ţi da seama cu câtă graţie „jupoaie” bietele noastre cuvinte şi cât de anapoda plasează ele accentul în interiorul unui termen oarecare… Este chiar o modă, combinată cu o mişcare nefirească a capului, ceea ce produce un efect hilar… Ce-i de făcut? Până ce vedetele noastre vor primi o mai bună educaţie lingvistică, le oferim (lor şi tuturor celor interesaţi să vorbească şi să scrie corect limba română!) un dicţionar în care pot găsi normele limbii literare şi formele acceptate în domeniul ortografiei… Nu putem fi siguri că toţi vor consulta acest preţios dicţionar, dar este foarte important că el există într-o formă actualizată şi că poate să ne stea la îndemână. Limba, s-a spus de atâtea ori, este primul semn de identitate al unui popor. Şi, desigur, instrumentul esenţial al culturii sale. Iată de ce ţările cu o cultură remarcabilă (cum este Franţa) au creat instituţii speciale pentru apărarea şi cultivarea limbii lor. Aceste instituţii, animate de specialişti, duc mai departe educaţia lingvistică începută în şcoli. Academia Franceză, de pildă, continuă să discute, ca şi acum trei sute şi ceva de ani, dacă un cuvânt nou merită sau nu să fie acceptat în dicţionar. Unii publicişti iau în râs această preocupare, Academia Franceză îşi vede de treabă mai departe… Important este că niciun om cât de cât cultivat nu-şi permite să scrie altminteri decât au stabilit lingviştii, aceşti notari erudiţi şi intratabili ai unei limbi în care, după vorba lui Cioran, nu poţi fi nici poet, nici nebun… Românii sunt, în privinţa ortografiei, mai refractari. Unii nu acceptă, de exemplu, pe â şi sunt recomandaţi de Academia Română. Au trecut zece ani de când s-a votat această regulă şi ei continuă să scrie cu î şi sînt pe motiv că schimbarea lor ar fi o măsură politică abuzivă… O discuţie fără sfârşit. Cei care gândesc aşa ignoră faptul că ortografia este o convenţie şi, dacă instituţia abilitată prin lege stabileşte această convenţie, normal ar fi ca ea să fie acceptată. Altminteri vom avea, ca în momentul de faţă, două sisteme ortografice. La ce bun?… Cu ce efect? Din fericire, specialiştii Institutului de Lingvistică ne propun, azi, un dicţionar care aplică în chip coerent normele ortografice şi ortoepice ale unei limbi romanice în care poeţii, în orice caz, se pot exprima cu uşurinţă. Dovadă că românii au dat mari poeţi, veritabili creatori în sfera limbajului. Unii, ca Arghezi, Barbu, Nichita Stănescu, combină atât de ingenios cuvintele (chiar şi silabele) încât produc efecte surprinzătoare… Ei sunt bolnavi, cum zice ultimul poet citat, de litera A, în care descoperă, concentrate, tainele lumii şi ale existenţei individuale. 24 octombrie 2004 Eugen Simion
GLOSAR1 DE TERMENI LINGVISTICI2
pronunţare mai intensă a unei silabe↑/a unui cuvânt accent↑ legat de poziţia silabei↑ accentuate în cuvânt accent↑ nelegat de poziţia silabei↑ accentuate în cuvânt cuvânt format din prima literă a/primele litere ale cuvintelor dintr-o expresie/sintagmă, dintr-un titlu ş.a. afereză cădere accidentală/suprimare a unui sunet/grup de sunete la începutul unui cuvânt afonizat (sunet) care şi-a pierdut sonoritatea↑ analizabil (cuvânt) ale cărui componente pot fi puse de către vorbitori în legătură cu alte cuvinte existente şi independent sau în alte formaţii apocopă cădere accidentală/suprimare a unuia sau a mai multor sunete de la sfârşitul unui cuvânt argotic (element) din limbajul convenţional al unui anumit grup social asilabic (sunet) care nu formează silabă↑ categorie gramaticală semnificaţie gramaticală cu expresie proprie şi în funcţie de care cuvintele variabile îşi schimbă forma în cursul flexiunii↑ (caz, comparaţie, determinare↑, gen, mod, număr, persoană, timp) clasă lexico-gramaticală clasă de cuvinte cu trăsături semantice şi gramaticale (categorii↑ gramaticale, posibilităţi de combinare) comune (corespunzând părţii de vorbire din gramatica tradiţională); pentru limba română se disting: adjectiv, adverb, articol3, conjuncţie, interjecţie, numeral, prepoziţie, pronume, substantiv, verb accent accent fix accent liber acronim
Secţiunile GLOSAR, ABREVIERI, SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE şi SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII sunt versiuni revizuite şi adăugite ale celor corespunzătoare din DOOM2 (p. XVIII-XXIV). 2 GLOSARUL cuprinde explicaţii simplificate ale accepţiilor (referitoare la limba română) cu care apar în DOOM3 termenii lingvistici mai frecvenţi. Semnul ↑ trimite la termenul respectiv din glosar. Pentru alţi termeni şi pentru detalii a se vedea în special DSL. 3 Articolul nu mai este tratat ca o clasă lexico-gramaticală distinctă în noua gramatică academică/ GALR, unde unele articole sunt considerate mărci ale categoriei determinării; în GLRG, el este prezentat împreună cu substantivul. 1
Glosar de termeni lingvistici 26
colocvial compunere
compus
comun (gen ~) consoană
conversiune corect defectiv derivat desinenţă
desonorizat determinare
devocalizat diacritic, -ă
diftong
diftong ascendent diftong descendent digraf domeniu
element specific conversaţiei procedeu de formare a cuvintelor constând în combinarea unor cuvinte cu cuvinte independente sau cu elemente de compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună un sens global nou cuvânt format prin combinarea mai multor cuvinte sau a unor cuvinte şi a unor elemente de compunere (prefixoide↑, sufixoide↑), dobândind împreună un sens global nou gen cuprinzând substantivele invariabile care desemnează fiinţe de sex fie femeiesc, fie bărbătesc sunet la a cărui emitere curentul de aer întâlneşte un obstacol, care nu poate juca rolul de centru al unei silabe↑ şi care nu primeşte accent↑ schimbare a clasei↑ lexico-gramaticale a unui cuvânt conform cu normele↑ limbii literare↑ actuale (cuvânt) cu distribuţie limitată/flexiune↑incompletă/ paradigme incomplete (cuvânt) format de la un cuvânt de bază prin alipirea unor prefixe↑ sau a unor sufixe↑ element final ataşat în general radicalului↑ unui cuvânt flexibil↑, exprimând (adesea împreună) la substantive: numărul şi cazul, la adjective: şi genul, la verbe: numărul şi persoana (sunet) care şi-a pierdut sonoritatea↑ funcţie semantică de actualizare şi de individualizare a substantivului sau categorie gramaticală↑ proprie acestuia, manifestată prin opoziţia determinat hotărât/nehotărât (sunet) care şi-a pierdut din trăsăturile de vocală (sonoritatea↑) semn care distinge literele respective de altele cu formă identică; literă fără valoare fonetică proprie, care marchează valoarea în context a literei/grupului lângă/în care apare secvenţă formată dintr-o vocală↑ şi o semivocală↑ pronunţate în aceeaşi silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanţul vorbirii) diftong↑ care prezintă ordinea semivocală↑ + vocală↑ diftong↑ care prezintă ordinea vocală↑ + semivocală↑ succesiune de două litere care notează un singur sunet sector de activitate reflectat în vocabular
27
Glosar de termeni lingvistici
element de compunere↑ element asemănător cu prefixele↑ sau cu sufixele↑, dar cu sens relativ mai dezvoltat, originar în general din greaca veche sau din latină, care se ataşează unui radical↑, dând naştere unor cuvinte noi; v. şi prefixoid↑, sufixoid↑ eliziune cădere accidentală a vocalei↑ neaccentuate de la finala unui cuvânt în contact cu vocala iniţială a cuvântului următor encliză ataşare a unui element la termenul precedent, cu care se grupează etimologie populară modificare greşită a formei unui cuvânt/unei expresii, contrar etimologiei reale, prin apropieri bazate pe asemănări formale sau/şi de sens familiar (element) folosit în vorbirea obişnuită flexibil (cuvânt) la care semnificaţiile gramaticale se exprimă cu ajutorul unui element variabil ataşat la partea lui finală flexiune ataşare, în cursul vorbirii, la partea (în general) invariabilă a unor cuvinte, a unor elemente care marchează diferitele categorii↑ gramaticale fonetică sintactică fenomene fonetice care se produc în lanţul vorbirii „format” (cuvânt) compus↑ sudat sau derivat↑ greşit neconform cu normele↑ limbii literare↑ actuale grup relativ stabil grup de cuvinte folosit relativ frecvent, ale cărui componente de cuvinte îşi păstrează autonomia şi sensul de bază şi care corespund realităţii denumite hiat succesiune de două vocale↑ alăturate pronunţate în silabe↑ diferite (în cuvinte simple sau compuse, inclusiv scrise cu cratimă) hipercorect (element) la care se evită o falsă greşeală hipercorectitudine evitare a unei false greşeli i „şoptit” (afonizat↑, asilabic↑, desonorizat↑, devocalizat↑) i final de silabă sau de cuvânt care şi-a pierdut sonoritatea↑ şi nu formează silabă↑ invariabil (cuvânt) lipsit de flexiune↑ (care în cursul vorbirii îşi păstrează neschimbată forma) învechit (element) din faze ale limbii anterioare celei actuale latinism (în DOOM3) împrumut din latină, în general neadaptat, care apare ca un cuvânt străin în contexte în limba română literară (limbă ~) varianta de cultură, cea mai îngrijită, a limbii unei comunităţi, codificată prin norme↑ supradialectale unice şi consolidată în special prin scris literă-consoană literă care notează sunete-consoane↑
Glosar de termeni lingvistici 28
literă diacritică literă-vocală locuţiune
morfologie neologism
nonstandard norma (literară↑) omofone omografe omonime parţiale omonime totale ortoepie ortografie ortogramă parasintetic paronime personal (gen ~) plenisonă popular prefix prefixoid
literă fără valoare fonetică proprie, care modifică valoarea în cuvânt a literei în a cărei vecinătate apare literă care notează (cu precădere) sunete-vocale↑ (şi semivocale↑) grup de cuvinte cu sens global unitar şi cu trăsături morfosintactice care atestă pierderea autonomiei gramaticale a cel puţin unei componente şi funcţionarea de ansamblu ca un cuvânt unic schimbarea formei cuvintelor pentru marcarea valorilor gramaticale (în lingvistica românească) împrumut făcut de limba română modernă şi contemporană cu precădere din limbile occidentale de circulaţie internaţională şi din limbile clasice (element) din afara limbii standard↑ expresia codificată a uzului↑ lingvistic dominant, respectată în scrisul şi în vorbirea persoanelor cultivate, care arată „cum trebuie să se scrie/spună” (elemente) care se pronunţă la fel (elemente) care se scriu la fel (construcţii/cuvinte/morfeme) cu sensuri diferite care au unele forme identice şi altele diferite sau prezente numai la unul dintre omonime (cuvinte) cu sensuri diferite, care au toate formele identice pronunţare corectă↑ scriere corectă↑ model de scriere corectă↑ (cuvânt) în acelaşi timp compus↑ şi derivat↑ cuvinte diferite ca sens, dar foarte asemănătoare ca formă şi care se pot confunda subclasă a substantivelor nume de persoană care se disting prin anumite particularităţi morfosintactice (vocală↑~), în opoziţie cu semivocala↑ corespunzătoare (element) supradialectal din limbajul curent al oamenilor obişnuiţi, fără o instrucţie superioară element antepus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt nou element de compunere↑ iniţial din limbajul cult/ specializat, în general fără existenţă independentă, având un sens mai dezvoltat decât prefixele↑, care, în limba din care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina –, constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin
29
procliză punctuaţie radical reduplicat regional registru semianalizabil
semivocală semn de punctuaţie↑ semn diacritic semn ortografic silabaţie silabă
sincopă sinereză
sinonime sonante sonor sonoră
Glosar de termeni lingvistici
ataşare a unui element la termenul următor, cu care se grupează sistem de semne grafice convenţionale care marchează segmentarea unui text în unităţi sintactice, intonaţia şi pauzele parte a unui cuvânt care poartă sensul lexical şi la care se pot ataşa desinenţe↑, prefixe↑, sufixe↑ (element) repetat întocmai (element) specific unei regiuni varietate a limbii în funcţie de situaţia de comunicare cuvânt „format”↑ din care o componentă poate fi pusă de către vorbitori, într-o măsură mai mare sau mai mică, în legătură cu alt element/alte elemente care există şi independent sau în alte formaţii sunet care din punctul de vedere al articulării seamănă cu o vocală↑, dar care nu poate primi accent↑ şi nu poate forma singur o silabă↑ semn grafic convenţional care marchează segmentarea unui text în unităţi sintactice, pauzele sau/şi intonaţia semn grafic (în general subscris sau suprascris) care distinge litere cu forma de bază identică şi cu valoare fonetică diferită semn grafic convenţional utilizat la nivelul cuvântului sau al mai multor cuvinte care formează o unitate descompunere a cuvintelor în conformitate cu structura lor silabică (fonetică/orală) secvenţă sonoră minimală caracterizată prin accent↑ propriu unic, care are în centru o vocală↑, însoţită sau nu de una sau mai multe consoane↑ sau/şi semivocale↑ cădere a unui sunet/grup de sunete din interiorul unui cuvânt. pronunţare într-o singură silabă↑ a vocalei↑ finale a unui cuvânt şi a vocalei iniţiale a cuvântului următor (transformare, în fonetică sintactică↑, a unui hiat↑ în diftong↑) (cuvinte/construcţii) ale căror sensuri se află în relaţie de echivalenţă sau de identitate consoane↑ care se pronunţă cu un zgomot mai slab decât majoritatea consoanelor (şi care sunt întotdeauna sonore↑): l, m, n, r (sunet) produs cu vibraţia regulată a coardelor vocale (consoană↑) dotată cu sonoritate↑: b, d, g, g′, ğ, j, v, z;
Glosar de termeni lingvistici 30
trăsătură, atât a vocalelor↑, cât şi a unor consoane↑, datorată vibraţiei regulate a coardelor vocale standard (limbă ~) variantă a limbii care reuneşte elemente folosite de toţi vorbitorii în condiţii obişnuite şi care nu sunt marcate de afectivitate sau de specializări profesionale stil (~ funcţional) varietate funcţională a limbii sufix (lexical) element postpus unei baze lexicale, cu ajutorul căruia se creează un cuvânt nou sufixoid element de compunere↑ final din limbajul cult/ specializat, în general fără existenţă independentă, având un sens mai dezvoltat decât sufixele↑ şi care, în limba din care provine (de multe ori indirect) – greaca veche, latina – constituia un cuvânt autonom, cu sens deplin sunet-consoană consoană↑ sunet-tip sunet reprezentând media variaţiilor din pronunţarea unui sunet sunet-vocală vocală↑ surdă (consoană↑) lipsită de sonoritate↑: č, f, h, k, k′, p, s, ş, t, ţ temă radicalul↑ şi sufixul↑ lexical caracteristic, la care se ataşează desinenţele↑ triftong secvenţă formată din o vocală↑ şi două semivocale↑ pronunţate în aceeaşi silabă↑ (inclusiv în fonetică sintactică↑, atunci când fac parte din cuvinte diferite, alăturate în lanţul vorbirii) trigraf succesiune de trei litere care notează un singur sunet trunchiere suprimare a silabelor↑ finale ale unui cuvânt uz folosirea concretă, în condiţii obişnuite, a elementelor lingvistice de către cei mai mulţi vorbitori variante literare libere forme care circulă în paralel în limba literară actuală şi sunt acceptate de normă ca fiind corecte↑ (ordinea în care apar în DOOM3 indicând preferinţa); pot fi fonetice (inclusiv accentuale sau de silabaţie↑), lexicale, morfologice, ortografice vocală sunet la a cărui emitere, prin vibraţii ale coardelor vocale, curentul de aer nu întâlneşte niciun obstacol, care poate primi accent↑ şi poate forma singur o silabă↑ xenism neologism↑ foarte recent, neadaptat la sistemul limbii române, simţit şi tratat de vorbitori ca străin sonoritate
ABREVIERI
abr. abreviat; abreviere ac., A acuzativ acc. accentuat adj. adjectiv; adjectival admin. administraţie adv. adverb; adverbial afirm. afirmativ afr. afrikaans; din afrikaans amerind. amerindian anat. anatomie ar. arab(ă) arg. argotic arhit. arhitectură art. articol; articulat astron. astronomie austral. australian aux. auxiliar biol. biologie C literă-consoană; sunet-consoană chim. chimie chin. chinez(ă) cit. citit colocv. colocvial compar. comparativ cond. condiţional-optativ conj. conjugare; conjunctiv conjcţ. conjuncţie; conjuncţional constr. construcţie; construcţii cont. contabilitate cor. coreean(ă) cuv. cuvânt d., D dativ dan. danez(ă); din daneză den. denumit
des. desinenţă desp. despărţit la capăt de rând diat. diateză ebr. ebraic(ă) engl. englez(ă); din engleză expr. expresie; expresii f. feminin fam. familiar fig. figurat fil. filologie filoz. filozofie fin. finanţe fiz. fizică fr. francez(ă); din franceză frecv. frecvent g., G genitiv g.-d., GD genitiv-dativ geogr. geografie geol. geologie ger. gerunziu germ. german(ă); din germană gr. greacă; grecesc; din greacă hot. hotărât imper. imperativ imperf. imperfect impers. impersonal ind. indicativ inf. infinitiv inform. informatică int. interogativ interj. interjecţie internaţ. internaţional intranz. intranzitiv invar. invariabil
Abrevieri 32
it. italian(ă); din italiană înv. învechit1; ieşit din uz jap. japonez(ă) jur. juridic lat. latin(ă); din latină lat. şt. (din) latina ştiinţifică lingv. lingvistică lit. literar(ă); literatură livr. livresc loc. locuţiune log. logică m. masculin mat. matematică med. medicină m.m.c.p. mai-mult-ca-perfect muz. muzică n. neutru n., N nominativ n.-a., NA nominativ-acuzativ nav. navigaţie neacc. neaccentuat neart. nearticulat neerl. neerlandez(ă)2; din neerlandeză neg. negativ nehot. nehotărât nelit. neliterar nom., N nominativ norv. norvegian(ă); din norvegiană num. numeral part. participiu pas. pasiv peior. peiorativ perf. perfect perf. c. perfect compus perf. s. perfect simplu pers. persoană; personal persan persan(ă) pict. pictură pl. plural pol. polonă; polonez; din polonă polinez. polinezian
pop. popular port. portughez(ă); din portugheză poz. pozitiv pr. pronume; pronominal pred. predicativ prep. prepoziţie; prepoziţional prez. prezent pron. pronunţat; pronunţare (adaptată) pron. rom. pronunţarea în română/ (parţial) românizată psih. psihologie refl. reflexiv reg. regional rel. relativ relig. religie rom. română; românesc; românizat rus. rus(ă); din rusă S semivocală s. substantiv; substantival sanscr. sanscrit(ă) sav. savant sg. singular sil. silabă silv. silvicultură simb. simbol slav. slavon(ă); slavonism sp. spaniol(ă); din spaniolă sued. suedez(ă); din suedeză suf. sufix şt. ştiinţific tehn. tehnică term. termen tranz. tranzitiv V literă-vocală; sunet-vocală v. vezi vb. verb; verbal viit. viitor voc., V vocativ vulg. vulgar zool. zoologie
1 Nu sunt marcate ca înv. istorismele, deoarece asemenea cuvinte se folosesc şi actualmente, cu referire la realităţi dispărute. 2 Limba numită tradiţional olandeză (ca şi Olanda pentru Ţările de Jos = Nederland).
SIGLE1
ASRO DELR
DIN DLR
DOOM DOOM1 DOOM1-2 DOOM2 DOOM3 DSL FC 1 2
Asociaţia de Standardizare din România Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Dicţionarul etimologic al limbii române, Sala, Marius, Andrei Avram (redactori responsabili), vol. I: A-B, 2011 [tiraj nou, revizuit, 2012]2, vol. II: litera C, Partea I, 2015; Ion Giurgea, Cristian Moroianu (coord.), vol. II: litera C, Partea a II-a, 2018, Bucureşti: Editura Academiei Române. Vintilă-Rădulescu, Ioana, Dicţionar normativ al limbii române. Ortografic, ortoepic, morfologic şi practic, Bucureşti: Editura Corint, 2009. Academia Română, Dicţionarul limbii române (serie nouă), redactori responsabili: acad. Iorgu Iordan, acad. Al. Graur şi acad. Ion Coteanu. Din anul 2000, redactori responsabili: acad. Marius Sala şi acad. Gheorghe Mihăilă, Bucureşti: Editura Academiei, 1965-2010. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia I: DOOM1, ediţia a II-a: DOOM2, ediţia a III-a: DOOM3. Avram, Mioara (redactor responsabil), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, [ediţia I], Bucureşti: Editura Academiei, 1982. Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia I: DOOM1 şi ediţia a II-a: DOOM2. Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 2005. Vintilă-Rădulescu, Ioana (coord.), Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2021. Bidu-Vrănceanu, Angela, Cristina Călăraşu, Liliana IonescuRuxăndoiu, Mihaela Mancaş, Gabriela Pană Dindelegan, Dicţionar de ştiinţe ale limbii, Bucureşti: Nemira, 2001 [ediţia a II-a: 2005]. Formarea cuvintelor în limba română: Graur, Al., Mioara Avram (coord.);
Folosite în text. V. şi BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ. Lit. A ed. nouă, 2021.
Sigle 34
GALR GBLR GLRG ISO ÎOOP SR SR ISO STAS TDRG1 TDRG3
Fulvia Ciobanu, Finuţa Hasan, vol. I: Compunerea, 1970; Mioara Avram, Elena Carabulea, Fulvia Ciobanu, Florica Ficşinescu, Cristina Gherman, Finuţa Hasan, Magdalena Popescu-Marin, Marina Rădulescu, Ion Rizescu, Laura Vasiliu, vol. al II-lea: Prefixele, 1978; Laura Vasiliu, vol. al III-lea: Sufixele. 1. Derivarea verbală, 1989; Marina Rădulescu Sala (coord.), vol. al IV-lea: Sufixele. Derivarea nominală şi adverbială, Partea 1, 2015, [Bucureşti]: Editura Academiei Române. Guţu Romalo, Valeria (coord.), Gramatica limbii române, vol. I: Cuvântul, vol. II: Enunţul, tiraj nou, revizuit, Bucureşti: Editura Academiei Române, 2008. Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica de bază a limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2016. Pană Dindelegan, Gabriela (coord.), Gramatica limbii române pentru gimnaziu, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold, 2019. International Standardization Organization/Organizaţia Internaţională de Standardizare Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptar ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, ediţia a V-a, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic, 1995. standard român standard român care transpune un standard ISO standard de stat Tiktin, H., Rumänisch-deutsches Wörterbuch [Dicţionar român-german], I: 1903, II: 1911, III: 1924, Bukarest: Staatsdrückerei. Tiktin, H., Rumänisch-deutsches Wörterbuch, 3., überarbeitete und ergäntzte Auflage von Paul Miron und Elsa Lüder, I: 2000; II: 2003: III, 2005, Cluj-Napoca: Clusium.
SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE1 Semnul Denumire/poziţie +
Valoare
plus 1. înaintea cuvântului-titlu cuvânt-titlu introdus în DOOM3 2. înaintea unui element adăugat 3. cu sensul „pe lângă”, cu urmat de... referire la cuvântul-titlu sau la forma precedentă
Exemple2 +afterschool C(C) + l, r viran adj. m. (+ s. n.: teren ~)
!
semnul exclamării (înaintea cuvântului-titlu)
modificare de normă/ interpretare
!profesor
1
cifră la umăr
distinge omografe
abate1 (a ~) vb. abate2 s. m.
subliniere cu 1 linie
accentul unic/principal
profesor
subliniere cu 2 linii
accentul secundar
anteroposterior
~
tilda (plasată pe nivelul rândului)
1. înlocuieşte elementul precedent/cuvântul-titlu 2. marchează opoziţii
baştină (de ~) loc. adj.
/
bară oblică
1. separă variante
abdominalgie (desp. -mi-nal-/-min-al-) addenda/adendă alternanţa x/cş
3
2. separă alternanţe
apă neart. ~ apa art.
//
bară oblică dublă
1. separă grupuri de pe atât/pe atâta//pe-atât/ variante pe-atâta 2. marchează despărţirile *dându-//l interzise/nerecomandabile
[]
paranteze drepte4
1. încadrează pronunţarea5 2. încadrează o explicaţie suplimentară
initio (ab ~) [ti pron. rom. ţi] [g.-d. art. statului El Salvador/(fam.) Salvadorului]
Folosite în Dicţionar şi/sau în STUDIUL INTRODUCTIV. Se reproduce numai partea din exemplu semnificativă pentru aspectul ilustrat. 3 Pentru alte valori ale tildei v. SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII. 4 Pentru continuitate, s-a păstrat din DOOM1 indicarea pronunţării între [] (nu între //) (aici cu caractere drepte). 5 Simplificată: spre deosebire de lucrările de fonetică şi de dialectologie, redă numai realizările relevante funcţional, nu toate nuanţele de pronunţare. 1 2
Semne şi convenţii grafice 36 ()
paranteze rotunde
încadrează 1. indicaţia de despărţire la capăt de rând 2. domeniul 3. glosarea 4. registrul, frecvenţa
elveţian (desp. -ţi-an) greşit (bis.) emersiune (ieşire) endecasilab1 (rar)
-
cratimă
marchează limitele în despărţirea la capăt de rând
aclama (desp. a-cla-)
[mai mare]
devine
dandy + -ism > dandism
ǀ
bară verticală
marchează limita dintre silabe fonetice
[liče|an]
*
asterisc
marchează forme greşite/ neatestate
*Chekhov
±
plus sau minus
urmat sau nu de...
adv. ± prep.
„”
ghilimele
încadrează sensuri
tânjală „proţap”
=
egal
marchează echivalenţe
hipo = hipotensiv
SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII1 Semn
Valoare
Exemple/pronunţare [pron. aftărskul]
ă
vocala „slabă” din engl.
~
tilda , plasată deasupra unei vocale, marchează [pron. ãdetaĭ], [pron. sẽbernar], [pron. sovinʹõ] nazalizarea acesteia
č
consoana redată în rom. prin c + e, i (ca în cer, cine)
ĕ
semivocala redată în rom. în anumite contexte prin e vrĕo (în tempo rapid) (ca în deal)
ğ
consoana redată în rom. prin g + e, i (ca în ger, gir)
[pron. ğez/ğaz]
g′
sunetul redat în rom. prin gh + e, i (ca în ghem, ghici)
[pron. g′eĭ]
ĭ
semivocala redată în rom. în anumite contexte prin i [pron. g′eĭ] (ca în iei)
i
„i şoptit”/afonizat/asilabic/desonorizat/devocalizat, [pron. pleĭbekuri] redat în rom. la finală şi uneori în interior prin i (ca în pomi)
î
vocala redată în rom. prin â, î
k
consoana redată în rom. prin c + V în afară de e, i sau [pron. pleĭbek] prin k
k′
consoana redată în rom. prin ch + e, i (ca în chem, chin) [pron. kʹu]
l′
l muiat
[pron. sp. seg′idilʹa]
n′
n muiat
[gueña pron. sp. g′en′a], [nh pron. n′], [pron. sovinʹõ]
ŏ
semivocala redată în rom. în anumite contexte prin o [pron. rom. daŭnlŏada] (ca în oară)
ö
vocala anterioara semideschisă labială
[pron. blö]
ü
vocala anterioara închisă labială
[pron. alüră]
ŭ
semivocala redată în rom. în anumite contexte prin u [pron. bekgraŭnd] (ca în două, nou)
ǝ
vocala neaccentuată/caducă din fr.
∅
nerealizarea fonetică a unui component al cuvântului: fr., uneori germ. h [∅] literă fără valoare fonetică
2
[pron. branč]
[lînă]
[pron. şmẽdǝfer]
Pentru a face transcrierea accesibilă utilizatorilor români nespecialişti — cărora li se adresează cu precădere DOOM3 —, în redarea pronunţării s-a recurs în continuare, în linia DOOM1 şi DOOM2, la un compromis între transcrierea ştiinţifică şi ortografia românească curentă (deşi redarea în acest mod mai ales a unor sunete proprii altor limbi este adesea imperfectă). Astfel, pronunţarea de către vorbitorii români a celor câteva cuvinte/expresii provenite din limbi care posedă consoane interdentale este redată, aproximativ, nu prin semnele speciale þ, ð, ci prin literele româneşti percepute de aceştia ca mai mult sau mai puţin apropiate de sunetele originare (cf. thriller (engl.) [pron. rom. trilăr/srilăr]). 2 Pentru altă valoare a tildei v. SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE. 1
PRINCIPII GENERALE
Normele privitoare la limbă nu sunt la fel de stricte ca legile din ştiinţele exacte. În funcţie de context şi de situaţia de comunicare, unele forme sunt acceptabile chiar dacă nu se prevăd în mod expres în norme. Uneori nu se pot da reguli cu valabilitate generală, ci numai descrie manifestări ale uzului, marja de aplicare a normelor putând fi în unele cazuri relativ laxă şi admite o variaţie relativă. DOOM3 cuprinde şi cuvinte/forme/variante nerecomandate de norma academică, care figurează în dicţionar numai în scopul de a se consemna scrierea, pronunţarea şi flexiunea lor pentru cazurile în care ar putea fi întâlnite sau folosite în anumite texte sau situaţii. Neconsemnarea altora nu înseamnă neapărat că toate acelea nu sunt admisibile sau posibile, ci că au utilizări limitate la anumite împrejurări. Aparţin limbii literare actuale cuvintele din DOOM3 nemarcate prin restricţii de uz şi care sunt supuse normării academice. Li se adaugă numeroase cuvinte care aparţin limbii române în ansamblul ei, dintotdeauna şi de pretutindeni, marcate în special ca învechite, populare sau regionale, care au fost păstrate din DOOM1, 2 deoarece pot fi folosite/ întâlnite în diverse tipuri de texte sau pentru a produce anumite efecte. DOOM3 nu este (şi) un dicţionar corectiv, al greşelilor de limbă, al căror caracter este implicit, fiind deductibil din consemnarea formelor corecte; unele abateri de la normă sunt semnalate în Studiul introductiv. Acestea au un grad de tolerabilitate diferit, situat între forme strident incorecte şi deci nepermise şi variante acceptabile în anumite condiţii. La cuvintele străine folosite în limba română, indicarea limbii de provenienţă nu coincide totdeauna cu etimologia lor (directă sau îndepărtată), DOOM3 nefiind un dicţionar etimologic. Pronunţarea lor conformă cu acest statut, consemnată în DOOM3 cu ajutorul semnelor minimale adoptate, nu trebuie interpretată ca indicaţie a rostirii în limba de origine: ea reflectă, mai ales în cazul sunetelor care nu se regăsesc ca atare în română, diferite grade de românizare = de adaptare (parţială), în uz, la posibilităţile oferite de aceasta. Cuvintele-titlu la care nu se indică pronunţarea se rostesc cum se scriu, potrivit regulilor de citire în limba română. Variantele la care nu se indică limba sunt în română. Includerea unor cuvinte străine în Dicţionar nu înseamnă că ele au devenit cuvinte ale limbii române şi că DOOM3 recomandă folosirea tuturor, cu atât mai puţin a celor pentru care există în română cuvinte sau expresii cu sensuri asemănătoare ori chiar aproape identice.
STUDIU INTRODUCTIV. PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE1
Preambul • În STUDIUL INTRODUCTIV se explică în linii mari opţiunile de principiu pentru o anumită grafie, pronunţare sau flexiune2 a cuvintelor din Dicţionar. Se au în vedere mai ales situaţiile în care pot exista ezitări, care sunt înfăţişate adesea contrastiv3 (chiar cu riscul unor repetiţii, deoarece de multe ori cititorii consultă numai o anumită secţiune). Sunt prezentate şi aspecte care nu au putut fi reflectate în formă lexicografică (privind formaţii mai mult sau mai puţin ocazionale, nume proprii şi unităţi lexicale complexe, utilizări ale cuvintelor în context ş.a.) sau reguli care nu se pot deduce numai din cazurile concrete înregistrate în lista de cuvinte4. • Spre deosebire de Dicţionar, STUDIUL INTRODUCTIV (mai ales 6. Câteva observaţii şi recomandări) are şi caracter corectiv, atrăgându-se atenţia şi asupra unor forme şi construcţii considerate greşite, care trebuie evitate. • Ortografia, în sensul restrâns în care este folosit termenul în titlul DOOM3, priveşte scrierea corectă la nivelul cuvântului sau al mai multor cuvinte care formează o unitate5. Celelalte două laturi din titlu – ortoepică şi morfologică – pot fi subînţelese ca incluse (alături de aspectele lexical, sintactic, stilistic – ultimul parţial atins şi el începând cu DOOM2) în ceea ce în Legea Academiei se numeşte generic „cultivarea limbii”. • Norma ortoepică este mai puţin fermă decât cea ortografică, permiţând în practica vorbirii unele variaţii libere, care nu sunt consemnate în general în DOOM3. 1 Secţiunile PRINCIPALELE NORME ORTOGRAFICE, ORTOEPICE ŞI MORFOLOGICE ALE LIMBII ROMÂNE şi ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA DICŢIONARULUI reprezintă versiuni noi, revăzute şi substanţial adăugite, în raport cu cele corespunzătoare din DOOM2 (p. XXV-CIV). 2 Ori de câte ori a fost posibil, diferitele aspecte sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV în ordine alfabetică, pentru a uşura găsirea lor. 3 Alternativa fiind dispusă grafic diferit şi precedată de Dar... 4 Pentru formaţii care n-au putut fi incluse în Dicţionar, regulile se pot deduce prin analogie cu termenii similari înregistraţi în el. De exemplu, din modelul lui sociocultural se poate conchide că adjectivele compuse cu socio- (sociomedical etc.) se scriu într-un cuvânt. De asemenea, din cauza numărului şi a varietăţii lor, unele formaţii, în majoritate ocazionale, de tipul (relaţiile) americano — sud-coreene, nu au fost incluse în Dicţionar, iar grafia lor trebuie dedusă prin analogie cu exemplele date aici. La fel în cazul formaţiilor cu ne-, re-, nemai- etc. 5 În sens larg, ortografia include şi punctuaţia (scrierea corectă la nivelurile superioare cuvântului), care nu putea fi tratată în prezentul dicţionar. Pentru regulile de punctuaţie v. ÎOOP, p. 49-91. Un tratat de punctuaţie este în lucru tot la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.
Studiu introductiv 40
Pentru norma morfologică, detaliată în GALR I, a se vedea acum, într-o formă mai accesibilă, GLRG.
• Structura generală a numelor de persoană este stabilită actualmente prin Legea nr. 287/2009 privind Codul civil1, art. 83, iar scrierea celor nou-acordate trebuie să respecte Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă2. În utilizarea lor oficială, numele de persoane trebuie să se conformeaze acestor acte, dar, uzual, este admisă şi respectarea dorinţei/tradiţiei familiei sau/şi a purtătorilor lor, chiar dacă nu concordă cu normele lingvistice actuale (prezentând trăsături învechite, străine sau regionale). • Scrierea numelor unităţilor administrativ-teritoriale din România trebuie să respecte Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României3. • Normele academice impun sau interzic anumite grafii, rostiri sau forme, la ele adăugându-se unele recomandări mai puţin categorice. Stabilind/ consemnând în principal reguli obligatorii, DOOM3 este un dicţionar declarat normativ sub triplul aspect al scrierii, al pronunţării şi al morfologiei. • Dar normele care privesc limba nu pot fi tot atât de rigide ca legile din ştiinţele exacte, oricât ar afecta aceasta aşteptările utilizatorilor şi mai ales ale practicienilor în domeniu4. • Nu face obiectul unor norme propriu-zis ortografice scrierea unor termeni şi mai ales a unor abrevieri şi simboluri din domeniul ştiinţific şi tehnic (de ex. a unităţilor de măsură), care este reglementată prin standarde internaţionale5 (aceste probleme neprivind, de multe ori, numai limba română) şi interne6 de specialitate. • De ex., în domeniul cadastral se folosesc abrevierile ml = metru liniar şi mp = metru pătrat, iar în cel matematic, ca şi în uzul curent, m şi m2, în timp ce ml este consacrat pentru mililitru. • În anumite domenii, norma ortografică nu funcţionează din raţiuni cutumiare, istorice, legale, tradiţionale. • Legile şi standardele cu implicaţii asupra limbii trebuie respectate şi nu pot fi „corectate”, chiar dacă uneori contravin normelor academice generale7.
Publicată în Monitorul Oficial al României din 24 iulie 2009. Publicată în Monitorul Oficial al României din 11 noiembrie 1966 (şi actualizată inclusiv în 2020). 3 Publicată în Monitorul Oficial al României din 12 decembrie 2018. 4 Nu orice nu este prevăzut expres în norme este greşit, marja de aplicare a normelor fiind relativ laxă şi admiţând şi o variaţie relativă, în funcţie de context. Uneori nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în asemenea cazuri se dă o descriere a uzului privind principalele tipuri întâlnite. Un exemplu este reprezentat de unele substantive proprii, iar cazul extrem îl constituie interjecţia. 5 Standardul ISO/TS 80000-1:2009, Quantities and units Part 1: General (în curs de revizuire, cf. şi Corrigenda/ Amendments ISO 8000-1:2009/COR 1:2011 Quantities and units Part 1: General - Technical Corrigendum 1), care va fi înlocuit cu ISO/CD 8000-1, cuprinde reguli generale de scriere şi de utilizare a numelor şi a simbolurilor unităţilor de măsură şi de exprimare a valorilor mărimilor respective. 6 Sistemul de unităţi de măsură legal în România este Sistemul internaţional de unităţi/SI, cf. Ordonanţă 20/1992 privind activitatea de metrologie, actualizată în 2021. Textul standardelor este accesibil numai prin achiziţionare de la ASRO. 7 Este însă de dorit ca pe viitor, legile şi standarde cu implicaţii asupra limbii să se elaboreze şi cu consultarea lingviştilor. 1 2
41
Studiu introductiv • În anumite situaţii există reglementări parţial diferite de normele generale, de ex., în stilul administrativ, la completarea unor formulare privind operaţiuni băneşti, se cere uneori scrierea numeralelor compuse notate în cuvinte în formă continuă (fără blancuri), indiferent de forma lor din normă.
• Scrierea limbii române utilizează două sisteme de semne grafice: literele (inclusiv elemente diacritice) şi semnele ortografice, precum şi seturi de reguli pentru redarea în scris a cuvintelor şi a grupurilor de cuvinte, ca şi pentru despărţirea la capăt de rând. • Opţiunile din DOOM3 sunt explicate aici succint1, prezentul STUDIU INTRODUCTIV neputând fi un tratat complet în acelaşi timp de fonetică, de formare a cuvintelor, de gramatică şi de lexicologie a limbii române şi nici un compendiu de informaţii enciclopedice2.
1. Semnele grafice 1.1. Literele 1.1.1. Alfabetul limbii române • Limba română modernă se scrie cu alfabetul latin.
• Până în 1860, limba română s-a scris, de regulă, cu alfabetul chirilic şi, mai ales în ultima perioadă dinainte de adoptarea oficială a alfabetului latin, cu un alfabet de tranziţie; în RSS Moldovenească s-a folosit până în 1989 alfabetul chirilic modern/rusesc adaptat3.
• Alfabetul actual al limbii române are 31 de litere, a căror ordine este cea din Tab. 1. Toate literele sunt perechi: literă mare4 – literă mică5. • Prin litere (mari sau mici, urmate sau nu de punct ori de spaţiu) sau prin combinaţii de litere se redau şi unele abrevieri şi simboluri. • Şapte litere mari au şi valoare de cifre romane6, folosite în diferite combinaţii.
• Literele de tipar7 sunt prezentate în tabelul care urmează, în ordinea alfabetică pentru limba română.
Exemplele se dau, de regulă, în ordine alfabetică; accentul se indică (prin subliniere) numai dacă este semnificativ din punctul de vedere discutat în cazul respectiv, precum şi la redarea pronunţării. Când este necesar, limita dintre silabele fonetice se marchează prin semnul |. 2 De aceea cu privire la numele proprii, introduse selectiv în lista de cuvinte a DOOM3, numai din raţiuni lingvistice (pentru a le distinge sub aspect ortografic, ortoepic sau/şi morfologic de substantivele comune apropiate) se dau doar minime informaţii de ordin enciclopedic (de ex. despre purtătorul numelui Ampère, la care se raportează unitatea de măsură amper), iar numeroase nume româneşti sau străine de personalităţi, realităţi geografice ori istorice etc. sau derivate de la acestea nu au putut fi incluse în DOOM3. 3 Pentru o istorie a scrierii limbii române v. Aranghelovici, Vintilă-Rădulescu 2018, p. 406-442. 4 Numită curent majusculă sau, mai rar, capitală. Capitalele reduse ca dimensiuni se numesc şi capităluţe. 5 Numită şi minusculă (termen folosit mai rar cu acest sens) sau, în domeniul tipografic, de rând. 6 Din păcate, cunoscute de tot mai puţine persoane şi evitate, printre altele şi pentru că ocupă mai mult spaţiu decât cifrele arabe corespunzătoare. 7 Forma literelor de mână nu este fixată printr-o normă. Ea este parţial diferită pentru diversele generaţii şcolare, cu motivaţii pedagogice mai mult sau mai puţin întemeiate. 1
Studiu introductiv 42
Tab. 1. Alfabetul limbii române Nr. de ordine 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31
Mare A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş5 T Ţ5 U V W X Y Z
Litera
Mică a ă â2 b c d e f g h i î4 j k l m n o p q r s ş t ţ u v w x y z
Denumirea/citirea literei1 a ă î (din a) be/bî če/kî de/dî e ef/fe/fî ğe/ghe/gî haş/hî3 i î (din i) je/jî ka/kapa el/le/lî em/me/mî en/ne/nî o pe/pî kü er/re/rî es/se/sî şe/şî te/tî ţe/ţî u ve/vî dublu ve/dublu vî iks i grec ze/zet/zî
1 În tabel, denumirile aceleiaşi litere se dau în ordinea alfabetică a numelor, nu a frecvenţei lor în uz. Spre deosebire de literele-vocale, numele principale ale literelor-consoane nu coincid cu valorile lor fonetice, respectiv cu denumirile sunetelor corespunzătoare (v. în Dicţionar la fiecare literă). În citirea unor abrevieri şi simboluri pentru elemente chimice, mărimi matematice şi fizice, unităţi de măsură ş.a. se folosesc cu precădere citirile (de inspiraţie străină) ef, ğe, haş, kapa, el, em, en, er, es, zet ale literelor f, g, h, k, l, m, n, r, s, z. Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate (direct) abrevierile: CD [sidi], CV [sivi], ca în engleză. 2 Cu utilizare extinsă din 1993 în interiorul majorităţii cuvintelor. Nu se foloseşte la iniţială sau la finală de cuvânt. 3 Denumirea ha este ieşită din uz. 4 Folosit la iniţiala şi la finala cuvintelor şi, numai în anumite condiţii, în interiorul unor cuvinte. 5 Conform Academiei Române, literele Ş ş, Ţ ţ se scriu dedesubt cu virguliţă, nu cu sedilă. Pentru discuţie v. 1.1.3.2.3.
43
Studiu introductiv
• Patru litere, k, q, w şi y, se utilizează în împrumuturi (provenite, direct sau indirect1, din diverse limbi sau din fondul internaţional) neadaptate sau parţial adaptate la limba română, în nume proprii străine şi în cuvinte bazate pe ele, precum şi în unele nume proprii româneşti de persoane scrise după model străin. Scrierea cu k, q, w, y şi nu cu echivalentele lor româneşti parţiale (c, u, v, i), chiar în cuvinte în rest adaptate la limba română, se datorează provenienţei relativ recente din alte limbi a cuvintelor respective. Datorită faptului că aceste litere nu apar în elemente din fondul vechi, ele sunt conotate în continuare ca „străine”2. Pe măsura creşterii actuale a numărului împrumuturilor, în special anglo-americane, a sporit însă şi ocurenţa acestor litere în texte în limba română, unde au devenit destul de frecvente. • Unele cuvinte scrise cu aceste litere au omofone parţiale sau totale ori paronime (relativ) mai vechi în limbă, scrise cu literele româneşti corespunzătoare: Anonymus – anonim, boy – boi, (à la) grecque – grec, kappa – capa, karling – carlingă, kazah – cazac, keta – cheta, kil – chil, kit – chit, koala – coala, maya – maia, Qatar – catar, quaestor – chestor, (in-)quarto – cvartet, wagon(-lit) – vagon.
• Dintre aceste litere, k a fost inclusă în alfabetul latin al limbii române încă de la adoptarea lui, fiindcă exista şi în alfabetul chirilic. Ea a fost cel mai bine asimilată, inclusiv datorită frecvenţei sale mai ales în cuvinte foarte uzuale de tipul kilogram — cu variantele fam. kil şi (înv.) kilo —, kilometru, precum şi în cuvinte scrise, prin tradiţie, şi cu litere româneşti (de ex. kalmâc, kârgâz, perestroikăi). • q, w şi y au fost recunoscute ca făcând parte din alfabetul limbii române din 1982, în DOOM1. q a rămas litera cel mai rar utilizată în limba română. w este tratată cel mai evident ca literă străină când apare la sfârşit de cuvânt, cu valoarea [ŭ] (implicând ataşarea prin cratimă la asemenea cuvinte a articolului hotărât şi a desinenţei de plural). Când au valoarea [v], respectiv [i] sau [ĭ], w şi y nu mai trebuie tratate ca litere străine: basedowul [bazedovul], boyul [boĭul], derbyul [derbiul], kiwiul [kiviul]. • În scrierea limbii române se folosesc şi combinaţii de litere (digrafe, trigrafe) cu valoarea unui sunet. 1.1.2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere I. • În cele ce urmează sunt prezentate valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere care apar în cuvinte din fondul vechi sau în împrumuturi (semi)adaptate. În notele la Tab. 2 se menţionează, selectiv, şi unele valori dintre cele înregistrate cel mai frecvent ale aceloraşi (combinaţii de) litere în cuvinte străine aşa cum se folosesc/citesc în contexte româneşti3. 1 Cuvintele din limbi care, în trecut, nu erau cunoscute direct vorbitorilor români (araba, chineza, hindi, japoneza ş.a.) au intrat iniţial în română prin intermediul unei/unor limbi de circulaţie internaţională. 2 Astfel, litera k este folosită uneori şi cu conotaţie stilistică, pentru a marca cuvinte/sensuri prezentate de cel care scrie ca străine, mai ales ruseşti: aparatcik pentru aparatcic; nomenklatură „pătura dominantă, prin funcţiile deţinute în partidul comunist, în URSS şi în celelalte ţări foste socialiste” (şi derivatele lui), faţă de nomenclatură „terminologie etc.”, dar şi germane: Diktat despre Dictatul de la Viena. 3 Distincţia între aceste categorii de împrumuturi nu este însă totdeauna uşor de făcut.
Studiu introductiv 44 • Din cauza numărului extrem de mare de cuvinte preluate mai ales din franceză şi, în special în ultima vreme, din engleză, precum şi a regulilor de scriere foarte complicate în aceste limbi, nu pot fi consemnate aici toate situaţiile întâlnite.
II. • Ortografia limbii române contemporane are în principal (dar nu exclusiv, cum se afirmă/crede uneori) caracter fonologic (impropriu spus fonetic). Potrivit acestui principiu, fiecare literă notează de regulă un sunet-tip distinct. Acest principiu fundamental este secondat de principiile distribuţional, morfologic, simbolic, sintactic şi tradiţional-istoric sau etimologic. • Alfabetul limbii române cuprinde nouă litere-vocale: a, ă, â, e, i, î, o, u şi y, care notează sunete-vocale şi sunete-semivocale. Această dublă valoare a unora dintre ele (e, i, o, u, y) se concretizează în faptul că succesiunile de două, respectiv trei litere-vocale care le includ reprezintă vocale în hiat sau diftongi/triftongi (chiar dacă fac parte din cuvinte diferite). • Româna are, în fondul tradiţional, conform DSL:
a. nouă diftongi ascendenţi – [ĕa, ĕo; ĭa, ĭe, ĭo, ĭu; ŏa; ŭa, ŭă]: bea, vreo, ia, ieri, iofca, iubi, soare, lua, două; b. 14 diftongi descendenţi – [aĭ, ăĭ, eĭ, iĭ, oĭ, uĭ, aŭ, ăŭ, eŭ, iŭ, îĭ, îŭ (scrişi âi, âu), oŭ, uŭ]: ai, măi, bei, fii, doi, pui, au, lingău, bufeu, vizitiu, pâine, frâu, bou, ambiguu. • Diftongii se scriu în general aşa cum se pronunţă, dar: a. diftongul [ĭa] este reprezentat în scris şi prin ea în pr. aceea, ea [aceĭa, ĭa], iar [ĭe] şi prin e în pr. el, ele [ĭel, ĭele] şi în formele verbale eram, erai, era, eraţi, erau; eşti, este [ĭeram, ĭeşti]; b. unii diftongi apar în formaţii scrise cu cratimă: de-a [dĕa]. • În limba română există şi numeroşi triftongi: [ĕaĭ, ĕaŭ, ĕŏa, ĭaĭ, ĭaŭ, ĭeĭ, ĭeŭ, ĭŏa, ŏaĭ, ŭĕa], majoritatea scrişi aşa cum se pronunţă (unii în cuvinte scrise cu cratimă): beai, beau, leoarcă, ia-i, (eu) iau/i-au (dat), iei, milieu, aripioară, turcoaică, înşeuează; triftongii [ĭeĭ] şi [ĭeŭ] sunt reprezentaţi în scris şi prin ei, eu în pronume personale. • În cuvinte străine folosite şi în contexte româneşti există şi diftongi şi triftongi scrişi cu w [ŭ] sau cu y [ĭ], cf. show [şoŭ], western [ŭestărn], white-spirit [ŭaĭtspirit]; mayei [maĭeĭ], Paraguay [paragŭaĭ]. • Succesiunile de vocale în hiat se produc în limba română în cuvinte simple sau compuse: a|er, alco|ol, ale|e, a|ur, bore|al, du|el, famili|a, famili|e, fi|ică, ide|al, po|em, whisky|uri, inclusiv în cuvinte scrise cu cratimă: astă-|iarnă. Ele sunt prea numeroase pentru a fi enumerate toate aici.
• Aceleaşi succesiuni de litere-vocale pot avea în diverse cuvinte valori diferite (de diftongi, triftongi sau vocale în hiat): agre|a, bea; e|o|antrop, le|oaică, leoar|că; a se că|i/căi s. f. pl.; ia|urgiu, iau vb. În pronunţare există frecvent oscilaţii mai ales între rostirea cu hiat1 şi aceea cu diftong. În istoria limbii române s-au manifestat o idiosincrazie tradiţională a românilor pentru hiat şi tendinţa reducerii acestuia, prin rostirea ca diftong a unor vocale alăturate, cf. mai vechiul *te|atru, devenit şi în rostirea literară tea|tru. 1 Evitarea în vorbire a hiatului cu ajutorul semivocalelor de tranziţie ĭ sau ŭ (luŭa, saniĭe) ori prin diverse alte procedee (afereză, contragere, eliziune, epenteză, sinereză) este socotită o particularitate a pronunţării româneşti, iar hiatul este considerat cea mai importantă problemă ortoepică a limbii române actuale.
45
Studiu introductiv • Unele dintre combinaţiile de litere-vocale pot avea în cuvinte împrumutate din alte limbi valori diferite (consemnate aici numai selectiv) faţă de cele din cuvinte româneşti, de ex. ai fr. [e]: voltairian [volterian]; au fr. [o]: aubadă [obadă]; ei fr. [e]: Eiffel [efel], germ. [aĭ]: eifelian [aĭfelian]; eu fr. [ö]: pasteuriza [pastöriza], germ. [oĭ]: freudian [froĭdian]; ie [i]: engl. selfie [selfi], fr. curiepunctură [küripunktură], germ. diesel [dizăl]; ou engl. [aŭ]: compoundare [kompaŭndare], fr. [u]: coulombmetru [kulombmetru].
• Celelalte 22 de litere din alfabetul românesc sunt litere-consoane, care notează sunete-consoane; numai w poate nota şi un sunet-consoană, [v], şi un sunet-semivocală [ŭ] sau, rar, un sunet-vocală [u] – valori specificate în Dicţionar. • Corespondenţa literă – sunet nu este în toate cazurile biunivocă. Pe de o parte, numai 19 litere româneşti sunt monovalente (corespund câte unui singur sunet-tip): a, ă, â, b, d, f, î, j, l, m, n, p, r, s, ş, t, ţ, v şi z. Celelalte 12 litere (c, e, g, h, i, k, o, q, u, w, x şi y) sunt plurivalente, adică au mai multe valori fonetice, după caz, în funcţie de: - apartenenţa cuvintelor la fondul vechi sau la cel neologic; - combinaţiile de litere în care apar; - limba de origine a cuvintelor; - poziţia literelor în cuvânt sau în silabă. • Se adaugă valorile din limbile care au servit drept sursă pentru împrumuturi, dintre care cele mai frecvente sunt semnalate selectiv în notele la tabel. • Pe de altă parte, acelaşi sunet sau grup de sunete ([č], [ğ], [gʹ], [gz], [i], [ĭ], [ĭe], [î], [k], [k′], [ks], [kŭ], [ŭ], [z]) poate fi redat în scris în cuvinte româneşti în mai multe feluri. III. • În Tab. 2 sunt prezentate principalele valori ale literelor şi combinaţiilor de litere1 în limba română literară actuală, de regulă în cuvinte din fondul vechi şi în împrumuturi (semi)adaptate, precum şi în unele nume proprii româneşti. • În tabel nu au fost notate nuanţele de pronunţare fără rol distinctiv2, nici toate valorile unor (combinaţii de) litere din împrumuturi şi nume proprii străine pronunţate în limba română după modelul limbilor de origine şi neînregistrate în cuvinte din fondul vechi. Prin împrumuturi se introduc, faţă de fondul tradiţional, unele completări şi modificări, deocamdată marginale, în structura fonetică (foneme şi diftongi rari3) şi în regulile ortografice ale limbii române: creşterea frecvenţei literelor k, q, w, y, a consoanelor duble, a unor combinaţii de litere precum consoană + h care nu afectează rostirea sau ck = k; pronunţarea, în unele cuvinte devenite româneşti, a lui c + i ca [s] sau a lui u ca [ü], ca în franceză: alură [pron. alüră]; ciclamen1 [ci pron. si]. Ele au importanţă şi pentru despărţirea la capăt de rând. Pentru astfel de situaţii produse în vorbire şi nenotate în scris v. 2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară. 3 De ex. diftongul ŭi, inexistent în română în fondul vechi, dar rostit ca în limba de origine de unii români în împrumuturi din engleză ca swing, tweed, twist, în care este redat mai frecvent prin rom. uĭ. 1 2
Studiu introductiv 46 Tab. 2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere1 Litera/ Condiţii Nr. combinaţia de Pronunţare3 Exemple4 /Scris 2 litere 1. a [a] asta, apa, casa, sofaua ăsta, apă, casă, căsuţă 2. ă [ă] în interiorul cuvintelor, 5 3. â [î] lână în afară de nr. 20 4. b [b] bob, boboc 1. + C în afară de h + e, i acru, clasă [k] 2. + V în afară de e, i, y7 casă, cămilă, cânepă, cocoş, cucurigu 5. c6 ac 3. la sfârşit de cuvânt v. şi ce, che, chi, ci 1.1. + C cec licean [liče|an], licee [liče|e], liceul 9 1. [če] 1.2. + V în hiat 6. ce8 [liče|ul], merceolog [merče|olog] 1.3. la sfârşit de cuvânt eficace, tace 2. [č] + a în aceeaşi sil. ceară [ča|ră] 1. [k′e] în afară de 7.2. chem 7. che10 2. [k′]11 + a în aceeaşi sil. cheamă [k′a|mă] 1. [k′i] în afară de 7.2. chin, (a) ochi vb. [ok′i] chiar [k′ar], chior [k′or], chiul 2.1. + a, o, u în aceeaşi sil. 8. chi [k′ul], unchiul [un|k′ul] 12 2. [k′] 2.2. i literă diacritică la ochi s. [ok′], unchi [unk′] sfârşit de cuvânt
1 În cuvintele străine utilizate în contexte româneşti, (combinaţiile de) litere pot avea alte valori (variind de la limbă la limbă şi adesea de la cuvânt la cuvânt), conform ortografiei, uneori etimologice, a limbilor de origine. Pentru ele nu se pot da aici reguli generale – situaţiile fiind mult prea numeroase şi prea diferite. Scrierea şi pronunţarea acestor cuvinte trebuie învăţate/memorate; în caz de necunoaştere a cuvintelor/ limbilor de provenienţă trebuie să se consulte DOOM3 sau/şi dicţionare ale limbilor respective. 2 Abrevierile C, V pentru literă-consoană, literă-vocală folosite aici nu trebuie confundate cu literele respective. 3 Păstrând tradiţia încetăţenită prin DOOM1, în Dicţionar pronunţarea se dă cu italice, în STUDIUL INTRODUCTIV însă, ca în lucrările de fonetică, cu caractere drepte. 4 Se dau de regulă (în ordine alfabetică) unu sau mai multe exemple (cuvinte, eventual nume proprii), mai numeroase dacă poziţia în cuvânt sau faţă de accent etc. este semnificativă. Asemenea detalii reies din Dicţionar sau din alte capitole ale STUDIULUI INTRODUCTIV. Unele exemple sunt date la forme flexionare, pentru a evidenţia începutul adaptării lor la limba română. Pronunţarea se indică numai dacă pune probleme. 5 În rom., [î] se redă prin â sau prin î (dar în franceză â, î au altă valoare decât cea din română). 6 În rom., [k] poate fi redat prin c, k, qu (+ a, ă, â, o, u, după caz). Grupurile de litere ck, cqu, care apar în unele împrumuturi, au aceeaşi valoare ca şi c [k]: engl. background [bekgraŭnd], it. acqua (tofana) [akŭa]. 7 Din engl. cybercafé [cyber pron. saĭbăr], recycle bin [recycle pron. risaĭkăl]. 8 În unele cuvinte străine, c +e [s]: service (engl.) [servis], romancero (sp.) [pron. rom. romansero]. 9 [č] se poate reda prin engl., sp. ch, germ. tsch: chilian, gazpacho, kitsch, macho, Manchester, poncho. 10 În unele cuvinte străine, ch + e, i engl., sp. [č]: chipsuri (engl.) [čipsuri], ponchouri (sp.) [pončouri]; [ş]: chartreuse (fr.) [şartröz], Chicago (engl.) [şikago]; ch germ. [h]: hochpartere [hohpartere]. 11 [k′] se poate reda şi prin k + e, i: kaki, kebap. 12 [k′] poate fi redat şi prin ch, qu + e, i.
47
Studiu introductiv 1.1. + C 1. [či]
9.
ci 2. [č]
11. e
12. f 13. g
14. ge
15. ghe9 16. ghi
1.3. i acc. la sfârşit de cuvânt 2.1. + a, o, u în aceeaşi sil. 2.2. i neacc. la sfârşit de cuvânt 2.3. în unele compuse în câteva cuvinte de origine fr.
(a) munci vb. [munči] ciaconă [ča|konă], ciot [čot], ciur [čur] munci s. f. pl. [munč], reci [reč]
nicicând [ničkînd] ciclamen [siklamen], 3. [s] citronadă [sitronadă] [d] da, drag, dud 1.1. după C în afară de 11.5. bere 1.2. la început de cuvânt (în afară de 11.2.) şi elev [elev], idee [ide|e], licee [liče|e], 1. [e]2 de sil., mai ales în poezie [po|ezi|e], sebacee [sebače|e] neologisme la început de cuvânt, în 2. [ĭe] eu [ĭeu]3 , eşti [ĭeşti], eram [ĭeram] pr. pers. şi vb. a fi după C + a, o în aceeaşi 3. [ĕ] deal [dĕal], pleosc [plĕosk] sil. + a la început de cuvânt 4. [ĭ] în ea pr. [ĭa]4 şi de sil. V. ce, che, ge, ghe 5. [∅]5 fir, afla, vârf [f] 1. + C în afară de h+e, i glob, gras [g] 2. + V în afară de e, i, y6 gară, găină, gât, gong, gură 3. la sfârşit de cuvânt drag v. şi ge, ghe, ghi, gi 1.1. + C gem apogee [apoğe|e], apogeul [apoğe|ul], 1. [ğe]7 1.2. + V în hiat geolog [ğe|olog], meningeal [meninğe|al] 1.3. la sfârşit de cuvânt trage 2. [ğ]8 + a, o în aceeaşi sil. geam [ğam], georgian [ğor|ği|an] 1. [g′e] în afară de 15.2. ghem 2. [g′] + a, o în aceeaşi sil. gheară [g′a|ră], Gheorghe [g′or|g′e] 1. [g′i] + C(C) ghindă [g′indă] ghiaur [g′a|ur], ghiol [g′ol], 2.1. + a, o, u în aceeaşi sil. unghiul [un|g′ul] 2. [g′] 2.2. i neacc. la sfârşit de unghi [ung′] cuvânt 1
10. d
1.2. + V în hiat
cinema, citric acacia [akači|a], acacie [akači|e], acaciile [akači|ile], capricios [kapriči|os]
În unele cuvinte străine ci [s]: ciné-vérité (fr.). În unele cuvinte străine, e [ă]: führer (germ.) [fürăr]. 3 Prin tradiţie. Este greşită pronunţarea hipercorectă cu [e] la iniţială a pr. ei, el, ele, eu şi a vb. eşti, este, eram, practicată în special de unele cadre didactice (iniţial pentru a forma la elevi deprinderea de scriere corectă). 4 Prin tradiţie; pronunţarea hipercorectă [ĕa] a pr. ea este greşită. 5 e are funcţie diacritică uneori în ce, che, ge, ghe – îndeplinită în unele limbi de semne diacritice. 6 În engl., groggy [ggy pron. g′i], dar high technology [pron. haĭteknoloği]. 7 [ğ] poate fi redat prin ge, gi; din germ., ge [g′e]: röntgenterapie [röntg′enterapie]. 8 [ğ] poate fi redat şi prin dg, tch: bridge, cambodgian, catch, gadget, ketchup, scotch. 9 [g′] poate fi redat prin gh + e, i. 1 2
Studiu introductiv 48 1.1. + C 1. [ği]2
1.3. i acc. la sfârşit de cuvânt
17. gi1 2. [ğ]
18. h
1.2. + V în hiat
2.1. + a, o, u în aceeaşi sil. 2.2. i neacc. la sfârşit de cuvânt
1. [h]3
în afară de 18.2.
2. [∅]4
V. şi che, chi, ghe, ghi; wh
1. [i]
19. i5
2. [ĭ]
3. [i] (i „şoptit”) 4. [∅]7
gin biologie [bioloği|e], colegial [koleği|al], colegiile [koleği|ile], colegiul [koleği|ul], contagios [kontaği|os] îndrăgi [îndrăği] giardia [ğar|di|a], giolul [ğo|lul], giulgiu [ğul|ğu] dragi [drağ] harpagon, hectar, hibrid, hlamidă, horă, hulub, hrană, înhăma
bir, dor, fir, hibă, inimă, jir, kilogram, 1.1. după C, în afară de 19.3. miracol, nisip, pisică, rid, situaţie, şină, tinereţe, ţinut, vină, xilofon, zid 1.2. la sfârşit de cuvânt 1.2.1. i acc. acri vb. [akri], bâzâi, citi, urzi, veni, zidi 1.2.2. după C + l, r în acri adj. [akri], cvadrupli [kvadrupli] adj., s. m. pl. neart. (doi) membri [membri] 1.2.3. în unele kaki [kaki], swahili [sŭahili], neologisme (indiferent taxi [taksi] de accent) 1.3. la început de sil. 1.3.1. + C inimă [i|nimă] 1.3.2. + V în hiat, în unele ion [i|on], Ion [i|on] neologisme, s. proprii6 2.1. în diftongi iar, ied, iod, iute ascendenţi (+ a, e, o, u) 2.2. în diftongi acrii adj. m. pl. art., bei, cai, cui, întâi, descendenţi (toţi) membrii s. m. pl. art., oi, tăi beai [bĕaĭ], ia-i, 2.3. în triftongi i-ai [ĭaĭ], iau [ĭaŭ], iei [ĭeĭ], leoaică [le|ŏaĭcă] auzi [auzi], azvârli [azvîrli], flori [flori], 3.1. după C(C)(C), la lincşi [linkşi], mişti [mişti], pomi [pomi], sfârşit de cuvânt urşi [urşi] 3.2. în câteşi-, câteşitrei [kîteşitreĭ], oareşi- + C oareşicare [ŭareşikare] V. chi, ci, ghi, gi
gi pron. fr. ji în gigoletă (rar), gigolo. În rom., [ğ] se redă uneori prin g +e, i şi, rar, prin dg, dj în nume proprii de locuri din România: Medgidia [meğidia] şi din afara ei şi în derivate de la ele: azerbaidjeni, cambodgieni, djiboutieni, precum şi în unele împrumuturi: gadgeturi (engl.) [g′eğeturi] (însă ad|jectiv, tad|jic). 3 În unele cuvinte străine, ch [č]: brunch (engl.) [branč], [ş]: chemin de fer (fr.) [şmẽdǝfer]. 4 h are funcţie diacritică în rom. che, chi, ghe, ghi şi în alte combinaţii, în unele cuvinte străine din limbi în care conferă valori diferite C precedente: cash (engl.) [keş], piranha (port.) [piraña], phoenix (lat. reg.) [föniks]. h [ø] în împrumuturile în care nu schimbă valoarea C precedente: Buddha [buda], khmer [kmer], porte-bonheur [portbonör], rhodesian [rodezian], singhalez [singalez], thailandez [tailandez] şi în Harpagon (fr.) [arpagõ], lohn (germ.) [lon]. V. şi wh în tabel 37. 2., 3. 5 În rom., [i] poate fi redat prin i, y (în împrumuturi), e (şi + a ) la început de cuvânt şi de silabă, în anumite pronume. 6 Nu există o regulă pentru pronunţarea cu diftong/hiat. Aceasta este specificată în Dicţionar. 7 i este uneori şi literă diacritică în chi, ci, ghi, gi – funcţie îndeplinită în alte limbi de semne diacritice. 1 2
49
Studiu introductiv
20. î
21. j 22. 23. 24. 25.
k4 în împrumuturi şi în nume proprii străine5 l m n6
[î]1
[j] 3 1. [k] 2. [k′] [l] [m] [n] 1. [o]
26. o 2. [ŏ] 3. [ŭ] 27. p
1. la iniţială de cuvânt 2. la sfârşit de cuvânt 3. în compuse în care al doilea element începe cu î4. în derivate cu prefixe de la baze care încep cu î5. în unele nume de familie 1.1. + C 1.2. + a, ă, â, o, u 1.3. la sfârşit de cuvânt + e, i, y
1.1. după C în afară de 26. 2. 1.2. la început de cuvânt/sil. în afară de 26.3. + a după C + a la început de cuvânt/ sil.
[p]
q (foarte rar) în cuvinte/ 28. [k] nume proprii din ar. qu (de regulă) 1. [kŭ] în cuvinte 29. 2. [k′] străine şi internaţionale7 30. r
[r]
31. s
[s]8
+ a
îhî, îmbarca, înger, înnădi, înota, îşi, îţi îhî, imambaialdî, urî bineînţeles [bineînţeles] neînţeles [neînţeles] Rîpeanu2 [rîpĕanu] jale, jărăgai, jeg, jir, joc, ajuta, utilaj franklin, kripton, turkmen kaizer, perestroikăi, kârgâz, kosovar, kurd Irak, link, York berkeliu, kilogram, whisky clor, flacără, franklin, glorie mim, mima cnut, lună, magnet, nun, pneu bol, coc, dor, foc, gol, hol, joc, vino ombilic, pionier [pi|o|nĭer] doară [dŏară], joacă [jŏakă] oameni [ŭameni], respectuoasă [respektu|ŭasă] papară, păcat, pâine, peşte, pin, pocnet, puşti, pap Qatar, qatarez quasar [kŭasar], quaker [kŭeĭkăr]
+ e, i
donquijotesc [donkihotesk], quechua [kečua] rac, rădăcină, râu, amărî, răsînţelege, rece, risc, roi, ruga sat, sărat, sâmbătă, scai, seară, sirenă, slab, soc, stat, suci, strangula
În transcriere redă şi pe â. Dar şi Râpeanu, în funcţie de voinţa purtătorului şi de tradiţia familiei. 3 În unele cuvinte străine, j se pronunţă [ğ]: jazz (engl.) [ğaz/ğez], judoka (cuv. jap.) [ğudoka]; [ĭ]: Jugendstil (germ.) [ĭugăndstil]; [h]: donquijote (sp.) [donkihote]. 4 [kŭ] se poate reda prin c, q + u: quasar, scuar. ck şi kh din unele cuvinte străine au aceeaşi valoare ca şi k: cocktail (engl.) [kokteĭl]; khmer [kmer]. 5 În unele cuvinte străine, k- iniţial [ø]: knockdown (engl.) [nokdaŭn], knockout [nokaŭt], know-how [noŭhaŭ]. 6 În unele cuvinte străine, n poate nota caracterul nazal al vocalei precedente: Harpagon [arpagõ]. 7 În unele cuvinte străine, qu [kv]: quiproquo (lat.) [pron. rom. kviprokvo]. cqu au aceeaşi valoare ca şi qu: acquis (fr.) [aki], acqua (tofana) (it.) [akŭa]. 8 Uzual, s [z] în rom. cvasi-: cvasitotalitate [cvazitotalitate]. În unele cuvinte străine, s + V sau V-s-V [z]: berceuse (fr.) [bersöz], siemens (germ.) [zimăns], furioso (it.) [furĭozo], (honoris) causa (lat.) [pron. rom. kaŭza]; s şi [ø]: gros-plan [groplan]. 1 2
Studiu introductiv 50 32. ş1
[ş]
33. t
[t]
34. ţ1
[ţ] 1. [u]
35. u2
2. [ŭ]
3. [ü]
1.1. după C 1.2. la început de cuvânt şi de sil., în afară de 35.2. 2.1. în diftongi ascendenţi 2.2. în diftongi descendenţi 2.3. în triftongi în cuvinte de origine fr.
3. V. şi qu 36. v
38. x
1. [ks]7
2. [gz]8
bour [bo|ur], taur [ta|ur], ulm, urs acuarelă [akŭa|relă] ambiguu [ambi|guŭ], au, hău, râu, meu, nou, viu beau, iau, eu [ĭeŭ], milieu alură [alüră], carură [karüră], cupură [kupüră], ecru [ekrü], parură [parüră], tul [tül], tutu [tütü], uni [üni]3 aperitiv, vară, văcar, vânt, veni, vino, voce, vuiet
[v]4
1. [v], cu excepţia w în împrumuturi unor cuvinte din engl. şi în nume 37. 2. [ŭ]5 în proprii străine cuvinte din şi româneşti engl. scrise după 3.[u] în câteva model străin cuvinte din engl.6 4. [∅] în câteva cuvinte din engl.
preş, şanţ, şănţuleţ, şâşâi, şerpui, şiş, şovăi, ştrasuri, şuvoi tată, tăblie, tânăr, altîncotro, teatru, tipar, tot, traistă, tunet ţap, ţăran, ţâr, piţîmpărătuş, ţeapă, ţine, ţopăi, ţuţ bun, cum, dur, fura, gură, hun
+V
wat, weber, widia, wolfram, wulfenit
2.1. + V 2.2. + h [∅] + V 2.3. la finală de cuvânt
western [ŭestărn] white-spirit [ŭaĭtspirit] show [şoŭ]
+ ee, + hi şi după C
tweed [tuĭd], weekend [uĭkend], whisky [uĭski], wigwam [uĭgŭam] copywriter [writer pron. engl. raĭtăr]
1.1. după V, + C 1.2. la sfârşit de cuvânt după V 1.3. la început de cuvânt + V 1.4. uneori, între V; nu există o regulă uneori, între V; nu există o regulă
excursie, fluxmetru, juxtă, mixt lax adj., duplex, fix, inox, lux xantom, xerox, xilofon axă, laxativ, execrabil auxiliar, exact, elixir, examen, exemplu, exista
Conform Academiei Române, ş, ţ, se scriu dedesubt cu virguliţă. Pentru discuţie v. 1.1.3.2.3. În unele cuvinte străine, u [ü]: déjà-vu (fr.) [dejavü], uneori [a]: underground (engl) [andărgraŭnd]. 3 Nu trebuie scrise *aliură, *cupiură. 4 În unele cuvinte străine, v [f]: vorland (germ.) [forland]. 5 Pronunţare specificată în Dicţionar. 6 Deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română în cuvintele din fondul vechi. 7 Pronunţare nespecificată în Dicţionar. Înainte de i morfem al pluralului alternează cu cş: lax – lacşi. [ks] se redă de cele mai multe ori prin x, dar şi, în unele cuvinte, prin cs: ecstasi, micsandră, însă extaz, a mixa. 8 Pronunţare specificată în Dicţionar. Este greşită rostirea [ks] în loc de [gz] a lui x în unele cuvinte, ca examen, exemporal – practicată în special în învăţământ, pentru a fixa la elevi deprinderea de scriere. Rom. [gz] se redă şi prin gz: zigzag [zig|zag], dar prin cz în eczematos [eg|ze|matos], eczemă [eg|ze|mă]. 1 2
51
Studiu introductiv
y1 1. [i]2 în împrumuturi şi în nume 39. proprii străine şi româneşti 2. [ĭ] scrise după model străin 40. z3 [z]
1.1. la început de cuvânt + C(C) 1.2. la sfârşit de cuvânt, după C(C) 2.1. + V (în diftongi ascendenţi) 2.2. după V la sfârşit de cuvânt/sil., în triftongi
ylang-ylang, ypresian, yterbiu, yterit, ytriu, ytrocerit country, derby, hobby, penalty, rugby, sexy yală, yeni, yoghini, yucca Paraguay, Uruguay azimă, iaz, zac, zări, zână, zer, zor
1.1.3. Elementele diacritice • În scrierea limbii române se folosesc ca auxiliare două tipuri de elemente diacritice: litere şi semne. 1.1.3.1. Literele diacritice • Trei litere, e, i şi h, au în limba română şi rol de litere diacritice4 în cuvinte şi în nume proprii: 1. e, i servesc la notarea, împreună cu c, g pe care le urmează (± altă vocală), a sunetelor [č], [ğ]: ceară [čară], ciaconă, ciot, ciur, munci s. f. pl., nicicând, serviciu; dragi, geam [ğam], George, georgian, giardia, giol, giulgiu; legi; 2. h + e, i se foloseşte la notarea, împreună cu c, g pe care le urmează (± altă vocală), a sunetelor [k′], [g′]: cheamă [k′amă], chiar, chior, Chiriţescu, chiul, Hurmuzachi, ochi; gheară [g′ară], Gheorghe, ghiaur (înv.), ghiol, unghi, unghiuri.
• În cuvinte străine folosite în contexte româneşti, literele e, i, h au alte valori diacritice, conform normelor ortografice ale limbilor de origine: service (engl.) [servis], romancero (sp.) [pron. rom. romansero]; ciné-vérité (fr.) [sineverite]; chips (engl.) [čips], poncho (sp.) [pončo]; chartreuse (fr.) [şartröz], Chicago (engl.) [şikago]. • [k′] se notează în limba română şi prin litera k (urmată de i): Hurmuzaki, kilogram, kibbutz, Kiriţescu (în împrumuturi şi în nume proprii ortografiate după model străin). • În mod greşit, h, folosită cu altă valoare diacritică decât în limba română, şi s, z, împrumutate ca litere diacritice din alte limbi, se utilizează actualmente, în comunicarea electronică în limba română, în locul elementelor diacritice: sh [ş], ts/tz [ţ].
1.1.3.2. Semnele diacritice I. • Cinci litere (consoane şi vocale) din alfabetul limbii române reiau câte o literă-suport cu unul din următoarele trei5 semne diacritice (numite pe scurt diacritice), suprascrise sau subscrise: În unele cuvinte străine, y [aĭ]: cyberspaţiu (engl.) [saĭbărspaţĭu], dry [draĭ]. În unele cuvinte străine, y [i] după C(C) la sfârşit de cuvânt: derby (engl.) [derbi] şi în interiorul cuvintelor: copywright [kopiraĭt]. 3 În unele cuvinte străine, z/zz [ţ]: gablonz (germ.) [gablonţ]; (it.) intermezzo [pron. rom. intermeţo], scherzo [skerţo]. 4 Trăsătură care se regăseşte şi în alte limbi. 5 Şi punctul suprapus de la i şi j este un semn diacritic, nenumit însă ca atare, pentru că nu are rol distinctiv în limba română, în sensul că aceste litere nu se opun unor litere-suport fără punct deasupra (spre deosebire de turcă, de ex., unde ı fără punct are valoarea [î]) —ci doar lui î. 1 2
Studiu introductiv 52
1. căciula (pălăria, semnul scurtimii1 din notarea vocalelor scurte din latină şi din transcrierea fonetică), proprie limbii române, plasată deasupra literei a, deosebeşte litera ă [ă] de litera-suport a [a] şi de litera â [î], cf. opoziţiile apă neart. ~ apa art.; cântă ind. perf. simplu ~ cânta imperf.; rău adj. ~ râu s.; • Este greşită folosirea lui ã (a cu tildă), chiar pentru efecte grafice, în locul lui ă.
2. circumflexul2 (cu funcţii diferite faţă de alte limbi şi care nu notează în română accentul), plasat deasupra literelor a şi i, deosebeşte literele â şi î [î] de literele-suport a şi i [a, i], şi, respectiv, de ă [ă], cf. opoziţiile mână „membru”, vb. ~ mană „boală”; râu s. ~ rău adj.; în prep. ~ in s.
• Litera mare Â, care nu apare la iniţială, se foloseşte numai în cuvinte scrise integral cu litere mari (în afişe, lozinci etc.). • Pentru utilizarea lui â şi î (reglementată prin Hotărârea Adunării generale a Academiei Române, din 17 februarie 1993, privind revenirea la „â” şi „sunt” în grafia limbii române) v. Tab. 2; 2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară şi ANEXE.
3. virguliţa3, plasată dedesubtul literelor ş şi ţ, deosebeşte literele ş [ş] şi, respectiv, ţ [ţ], de literele-suport s [s] şi t [t], cf. opoziţiile şa s. ~ sa adj. pr., ţac interj. ~ tac interj., s., vb. Conform Academiei Române, în scrierea românească actuală, acest semn este diferit de sedilă – cu care literele în cauză s-au scris în trecut. El corespunde, la o scară mai mică, desenului virgulei (de unde şi numele lui). În scrisul la calculator, forma adoptată în cele din urmă de normele internaţionale şi respectată în fonturi ca Times New Roman ş.a. evocă cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În alte fonturi însă, semnul plasat sub literă a rămas identic cu sedila sau seamănă mai curând (ca şi virgula din acestea) cu accentul ascuţit. • În ordinea alfabetică, literele cu semne diacritice sunt plasate după literele de bază: a, ă, â; i, î; s, ş; t, ţ. • Folosirea semnelor diacritice este obligatorie. • În mod special, entităţile publice (autorităţi, instituţii şi notari) au, prin Legea 183/2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică, obligaţia ca, la elaborarea şi procesarea acestor documente în limba română, să utilizeze codificarea standardizată a setului de caractere româneşti şi tastatura standard românească. Acestea includ literele cu semne diacritice şi sunt reglementate prin Ordinul 414/2006 al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei cu privire la utilizarea codării standardizate a seturilor de caractere în documentele în formă electronică (v. ANEXE). • Dar unele semne diacritice sunt omise (adesea deliberat) în scrierea anumitor nume de familie (uneori şi cu efecte asupra pronunţării), conform voinţei purtătorilor/tradiţiei familiei (ceea ce le deosebeşte de alte variante sau de aceleaşi nume purtate de alte persoane ori de cuvinte/nume proprii înrudite): Coseriu/ Coşeriu, Coita, (Ovid) Densusianu [densuşanu] (dar Densuş), (B.P.) Hasdeu [haşdeu], Al. Lapedatu, (Eugeniu) Sperantia [speranţa], St. [ste] (O. Iosif) pentru „Şt.”, Gh. Tattarescu, dar şi (pentru alte persoane): Haşdeu, Lepădat(u), Speranţa, Tătărăscu, Tătărescu.
1 2 3
De aici şi denumirea (înv.) brevă. Numită, mai ales în învăţământul primar, şi căciuliţă. Numit, în special în învăţământul primar, şi acoperiş, coif. Numită şi virgulă, iar în învăţământul primar codiţă.
53
Studiu introductiv
• Semnele diacritice trebuie notate şi la literele mari corespunzătoare.
• Însă în unele abrevieri sau sigle, majusculele cu diacritice sunt înlocuite cu literele-suport respective (şi cu efecte asupra pronunţării): CNCSIS [čenečesis] „Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior”, CSAT [česeate/ksat] „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării”, DSL [desele] „Dicţionarul de ştiinţe ale limbii”, SNSPA [senesepea] „Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative”, dar CNŞT [čeneşete] fostul „Consiliu Naţional al Ştiinţei şi Tehnologiei”.
• În mod greşit, semnele diacritice sunt tot mai des omise în scrierea pe dispozitive electronice (deşi programele actuale le includ), ceea ce determină confuzii între cuvinte sau între forme, adesea nerezolvabile prin context.
• În cuvinte străine folosite în contexte româneşti şi în nume proprii străine, sunete reprezentate în limba română prin literele cu semne diacritice sunt redate prin alte litere sau prin grupuri de litere, conform normelor ortografice ale limbilor respective, de ex. [ş] prin ch: Michelet, Michelin; sh: aftershave, cash, flash, offshore, shaker, shocking, shop, show, slash; Shakespeare, Shelley, Shetland (Insulele ~); sci: Brescia; [ţ] prin t(t)s, tz, z, zz: hertzian, intermezzo, jiu-jitsu, kittsian, koblenzian, Kronprinz, mezzosoprană, mozzarella, pizzerie, pizzicato, quetzal, rickettsia, scherzo, tsunami.
• În comunicarea electronică în limba română, în mod eronat, în locul semnelor diacritice de la ş şi ţ sunt folosite frecvent (după model englez, mai rar german) litere cu valori diacritice curente sau ocazionale: h în sh pentru [ş]1, s sau z în ts ori în tz pentru [ţ].
• Procedeul este mai vechi şi a fost folosit în scrierea unor nume proprii româneşti, cărora le conferă aspect străin (deosebindu-le, uneori suplimentar, de aceleaşi nume purtate de alte persoane): Kretzulescu/Creţulescu, Tonitza/Toniţă.
II. • În împrumuturi neadaptate/parţial adaptate, în nume proprii străine şi în derivate de la ele sau în nume de persoană româneşti scrise după model străin, precum şi în limbile unor minorităţi naţionale din România (croată, maghiară, sârbă), se folosesc şi alte semne diacritice, cu diferite valori: 1. accentul ascuţit notează, în funcţie de limba de origine (fr., magh., port., sp.), timbrul vocalei sau locul accentului: aide-mémoire, Art Déco, café-concert, caféfrappé, ciné-vérité, col-roulé, consommé, déjà-vu, en détail, fumé, nescafé, spectacol-coupé; Bolívar, Ciudad de México, Córdoba, Gallé, István, Márquez, São Tomé, Valéry, Velásquez; • Pentru folosirea accentului ascuţit în limba română v. 2. Reguli de scriere şi de pronunţare literară.
2. accentul ascuţit dublu în maghiară (de aceea numit germ. Hungarumlaut „umlaut maghiar”; confundat frecvent cu trema) la ő, ű marchează lungimea vocalelor [ö] şi [ü]: Petőfi; fű „iarbă”; 3. accentul circumflex din franceză notează timbrul vocalei sau are rol etimologic ori gramatical: Bâle, tête-à-tête, Bricôdepot, Côte d’Ivoire; 4. accentul grav din franceză notează timbrul vocalei sau are rol gramatical: bric-à-brac, chou à la crème, deux-pièces, Ampère, Molière; cel din italiană marchează 1
În spirit ludic, semnul şi litera diacritică apar împreună, de ex. în titlul unei emisiuni TV (ŢĂST) ŞHOW.
Studiu introductiv 54
locul accentului tonic: omertà, pietà, tiramisù; 5. cerculeţul (ring) deasupra lui a (sued., norv.) îi schimbă valoarea în [o]: ångström/Ångström, bokmål; 6. sedila sub c (fr., port.) îi modifică valoarea în [s]: curaçao/Curaçao, (Nina) Façon; 7. tilda suprapusă unei vocale marchează în portugheză nazalitatea acesteia: São Paulo, São Tomé; în spaniolă, suprapusă consoanei n, marchează nazala palatală: malagueña; 8. trema (formată din două puncte alăturate, suprapuse unei vocale care îşi schimbă valoarea) este folosită în fr., germ. – numită şi dieresis, respectiv Umlaut1 –, magh., sued.: ångström/Ångström, Aufklärung, ausländer, föhn, Führer, göthit, ländler, löss, meistersänger, minnesänger, röntgenterapie, volapük, würmian, Bädeker, Baïf, Dürer, Händel, Kästner, Köln, Malmö, München, Nürnberg, Saint-Saëns, Staël, Sütö; 9. alte semne diacritice sunt asociate unor consoane în anumite limbi slave (majoritatea – omise frecvent în contexte româneşti): ceh. ř [rj]: Dvořak [dvorjak], Jiři [irji]; ceh., sb., slov. š [ş]: Košice, Štur, Meštrović; croat., sb. ć [č]: Djoković [ğokovič], Ivić; pol. ł „l barat” [l velar]: Wałęsa, simb. zł; ś [ş]: Świdnica ş.a. • La ordonarea alfabetică a acestor cuvinte şi nume printre cuvinte şi nume româneşti (în biblioteconomie etc.) nu se ţine în general seama de semnele diacritice. • Unele dintre aceste semne se regăsesc în transcrierea fonetică. • Nenotarea unor semne diacritice în scrierea unor cuvinte şi nume proprii străine şi ignorarea valorii lor duc la pronunţarea greşită a acestora, încetăţenită uneori deliberat în comerţ şi în limbajul curent: Goldenbrau, musli, Skoda pentru Goldenbräu, müsli, Škoda, deoarece nu au corespondent în limba română şi sunt necunoscute celor mai mulţi români.
1.2. Semnele ortografice Generalităţi • I. În scrierea limbii române, pe lângă litere (unele şi cu semne diacritice) şi combinaţii de litere, se folosesc şi anumite mijloace grafice convenţionale: semne ortografice (în sens strict) şi semne de punctuaţie. • Semnele ortografice (în sens strict) sunt semne grafice folosite în scris, de regulă, la nivelul elementelor lexicale – în interiorul unor cuvinte, pe lângă segmente de cuvinte sau între cuvinte care formează o unitate, precum şi în anumite abrevieri şi simboluri; unele dintre ele semnalează şi aspecte legate de pronunţare (cum ar fi tempoul vorbirii). • Semnele de punctuaţie2 marchează segmentarea unui text în unităţi sintacticosemantice, reflectând, în acelaşi timp, de cele mai multe ori, şi aspecte prozodice – intonaţia şi pauzele – şi pragmasemantice. 1 În ortografia germană anterioară ultimei reforme, vocalei cu umlaut îi corespundea vocala urmată de litera cu rol diacritic e: foehn, Haendel, loess. 2 Semnele exclusiv de punctuaţie vor fi prezentate în Tratatul de punctuaţie, în pregătire tot la Institutul de Lingvistică din Bucureşti.
55
Studiu introductiv
• Distincţia semne ortografice – semne de punctuaţie nu este tranşantă: scrierea corectă în sens larg include şi punctuaţia, iar multe semne pot îndeplini ambele roluri. • În plus, multe sunt şi semne grafice convenţionale în diverse domenii. • II. Singurul semn exclusiv ortografic este apostroful. • Semnele folosite cu ambele roluri, uneori cu predominarea unuia dintre ele, sunt bara oblică, blancul (mai curând procedeu decât semn propriu-zis), cratima, linia de pauză şi punctul. Astfel, cratima este preponderent semn ortografic, iar linia de pauză şi punctul sunt precumpănitor semne de punctuaţie. • Li se adaugă semnul exclamării şi virgula – semne de punctuaţie, dar care sunt implicate într-o anumită măsură şi în scrierea unor cuvinte care formează o unitate sau exprimă anumite valori, în concurenţă cu semne ortografice cu care sunt echivalente în acelaşi context. • În unele cazuri, diferenţa dintre cele două roluri ale aceluiaşi semn nu este evidentă. Distincţia între caracterul de semn ortografic şi acela de semn de punctuaţie (şi chiar de semn convenţional) al aceleiaşi mărci grafice este de altfel neesenţială pentru utilizator. Important pentru cel care scrie este când poate/ trebuie să folosească sau nu un semn, iar dacă da, ce semn(e) anume să utilizeze. De aceea în cele ce urmează sunt prezentate şi situaţii care depăşesc funcţiile strict ortografice ale unor semne, dar care ar putea pune probleme utilizatorilor, prezentându-se, când este cazul, şi uzul lor, în anumite cazuri, ca semne de punctuaţie sau/şi ca semne grafice convenţionale. Din acelaşi motiv sunt menţionate şi utilizări ale semnelor de punctuaţie care se folosesc uneori în concurenţă cu semne ortografice propriu-zise şi care pot prezenta dificultăţi celor care scriu. • Unele semne ortografice îndeplinesc funcţii multiple (cratima având cele mai multe), în timp ce altele au un rol limitat (mai ales bara oblică şi linia de pauză, dar şi punctul, chiar dacă au utilizări mai numeroase ca semne de punctuaţie) sau se folosesc, fie şi într-un număr relativ mare de cuvinte, numai în anumite stiluri şi condiţii (apostroful). • Între unele dintre semnele ortografice există, în anumite situaţii, concurenţă/ echivalenţă (deci posibilităţi de substituire, inclusiv cu semne de punctuaţie propriu-zise, cu eventuala preferinţă pentru un anumit semn), iar uneori este posibilă cumularea lor. • Regulile de folosire a semnelor ortografice s-au schimbat parţial în cursul istoriei limbii române. La editarea textelor din alte perioade, ortografia se actualizează, inclusiv în ceea ce priveşte semnele ortografice, când ele nu reflectă particularităţi fonetice.
• În cele ce urmează, semnele ortografice sunt prezentate în ordine alfabetică.
Studiu introductiv 56
1.2.1. Apostroful [’] • Apostroful are forma virgulei, dar este plasat (după sau înainte de o literă/ cifră) în partea superioară a rândului (când este folosit după o literă, se pune la umărul ei, ca exponent). Conform Academiei Române, desenul apostrofului evocă, la fel cu acela al virgulei, cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În scrisul la calculator, aceasta este şi forma adoptată de normele internaţionale şi respectată în fonturi ca Times New Roman ş.a. În alte fonturi însă, el seamănă mai curând (ca şi virgula din acestea) cu accentul ascuţit. • Apostroful nu trebuie înlocuit cu semnul primă (′), care seamănă cu el prin poziţie, dar nu are rotunjirea şi înclinaţia lui. El nu figurează în mod obişnuit pe tastatura dispozitivelor electronice, dar se poate obţine prin diferite procedee, în funcţie de sistemul de operare şi de suport (fiind probabil că aceste metode vor evolua în continuare).
• Este singurul semn numai ortografic, nu şi de punctuaţie, dar este şi semn grafic convenţional în anumite domenii. • Apostroful era mai frecvent înainte de reforma ortografică din 1953, când avea mai multe funcţii, dintre care unele au fost transferate cratimei. La reproducerea unor texte anterioare, apostroful trebuie înlocuit, când este cazul, cu cratima, deoarece nu reflectă o deosebire fonetică.
• În limba română literară actuală, rolul apostrofului este marginal, în cuvintele româneşti fiind facultativ (cu excepţia folosirii sale înaintea notaţiei prescurtate a unui an calendaristic). El nu se utilizează în scrierea formelor literare ale cuvintelor pronunţate în tempo normal, ci notează anumite fenomene fonetice (afereză, apocopă, sincopă). Apostroful redă fie o rostire în tempo rapid, fie, mai ales, realităţi fonetice din vorbirea familiară, neglijentă, populară sau regională ori deficienţe de rostire ale unor vorbitori, apărând în utilizări contextuale ale unor cuvinte (de aceea în Dicţionar nu figurează exemple pentru toate ocurenţele lui). • Apostroful se foloseşte mai ales în stilul beletristic: în genurile epic şi dramatic, pentru caracterizarea unor personaje prin reproducerea vorbirii lor, iar în poezie din motive de prozodie, permiţând eliminarea unei silabe: O, vin’, al nopţii mele domn, / De ce nu vii tu, vină... Eminescu.
• Funcţia specifică a apostrofului este de a marca grafic absenţa accidentală sau voită a unei/unor litere/sunete (rar) cifre. • Căderea unor sunete poate fi redată în scris, după caz, fie prin apostrof, fie prin cratimă. Apostroful se foloseşte când segmentele sonore ajunse, ca urmare a căderii unor sunete, în alăturare nemijlocită nu devin parte din aceeaşi silabă: făr’| de, •Locul apostrofului în interiorul unui cuvânt coincide cu limita dintre silabele rezultate (dom’|le; Sal’|tare! pentru domnule; Salutare!).
În schimb, cratima se utilizează când rezultă o nouă silabă: fă|r-a, precum şi când căderea unor sunete are loc în cuvinte scrise în mod obişnuit cu cratimă: sor-mea.
57
Studiu introductiv • Cumularea celor două semne, folosite în ordinea cratimă + apostrof, se foloseşte numai în indicarea prescurtată a anilor calendaristici precedaţi de un prefix, unde este obligatorie: ante-’89.
• Detaliind, apostroful notează căderea: 1. unui sunet, fie el consoană (al’fel, cân’va, da’, dom’, pe dracu’ pentru altfel, cândva, dar, domn, pe dracul) sau vocală (altădat’,’nainte, lu’ (Mihai), numa’, pân’ la, tocma’, vin’ pentru altădată, înainte, lui (Mihai), numai, până la, tocmai, vino) ori a mai multor sunete/a unei silabe sau a mai multora (’neaţa, dom’le, juma’, vino-ncoa’ pentru (bună) dimineaţa, domnule, jumătate, vino încoace); 2. a una sau a două cifre arabe înaintea reprezentării prescurtate a unui an calendaristic: ’98, ’989. • În ceea ce priveşte poziţia, apostroful se foloseşte: 1. la începutul (rar) sau în interiorul unui cuvânt: ’nainte pentru înainte; dar’mite, Sal’tare!, pentru darămite, Salutare!; sau al unui grup de cuvinte: Dom’ profesor! Săru’ mâna! pentru Domnul(e) profesor, Sărut mâna, dar mai ales la sfârşitul unui cuvânt (folosit izolat sau în propoziţii ori în fraze): da’, da’ de unde, Domnu’!; Las’ pe mine!; Scoal’!; Las’ că-ţi arăt eu!; Pas’ de pricepe!; poa’ să...; tre’ să... pentru dar, dar de unde, Domnul(e)!; Lasă pe mine!; Scoală!; Lasă că-ţi arăt eu!; Pasă de pricepe!; poate să...; trebuie să...;
2. înaintea unui număr, apostroful marcând, mai ales în stilul publicistic, absenţa accidentală a primei cifre /a primelor două cifre, la indicarea prescurtată a anilor calendaristici scrişi fragmentar cu cifre arabe: ’989, ’89 = 1989. • În interiorul cuvintelor, apostroful nu este precedat, nici urmat de blanc; la început de cuvânt este, bineînţeles, precedat, dar nu urmat de blanc, iar la sfârşit de cuvânt este, fireşte, urmat de blanc. • Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul apostrofului din interiorul unui cuvânt, despărţirea în acel loc trebuie evitată. • Apostroful este obligatoriu în cuvinte străine (provenind din limbi în care îndeplineşte, conform normelor ortografice ale acelor limbi, (şi) alte funcţii decât în română) folosite în contexte româneşti, şi anume în: 1. substantive comune neadaptate: engl. five o’clock, no-man’s-land, rock′n-roll, fr. trompe-l’œil, it. commedia dell’arte;
2. nume proprii de locuri, de persoane, de formaţii muzicale etc.:
Cortina d’Ampezzo, D’Audhebourg, L’Hospitalet de Llobregat, N’Djamena, Nuku’alofa, Saint John’s, ’s-Gravenhage; D’Alembert, D’Annunzio, D’Artagnan, O’Neal, O’Toole, Rifa’a at-Tahtawi; Guns N’ Roses;
3. nume proprii de firme străine conţinând articolul hotărât din franceză (L’Occitane) sau „genitivul saxon” din engleză: Mc Donald’s (de unde a fost extins la unele nume de firme româneşti: Bambu’s Casian, David’s Pub, Jerry’s Pizza).
Studiu introductiv 58
1.2.2. Bara oblică [/] • Bara (oblică)/engl. slash [pron. sleş] este o liniuţă înclinată, de sus în jos, de la dreapta spre stânga, aproximativ cu înălţimea unei litere mari1. • Este semn ortografic cu rol limitat (I.), semn de punctuaţie2 (II.) şi semn grafic convenţional (III.) în anumite domenii. • I. Ca semn ortografic, bara oblică se utilizează mai ales în stilul administrativ, jurnalistic şi ştiinţific şi nu este precedată, nici urmată de blanc. • La trecerea de pe un rând pe altul, elementele despărţite prin bară ca semn ortografic nu trebuie separate. • Detaliind, ca semn ortografic, bara oblică se foloseşte: 1. obligatoriu (exprimând împărţirea unei unităţi la alta, cu semnificaţia liniei de fracţie din matematică): - în simbolurile unităţilor de măsură derivate, în care înlocuieşte prep. la, pe: km/h, m/s, rot/min (cit. kilometri la/pe oră, metri pe secundă, rotaţii pe minut);
- în abrevierile/simbolurile unor unităţi monetare raportate la o unitate de suprafaţă, de timp etc., în care înlocuieşte prep pe: EUR/m2, EUR/mp, €/m2, €/mp (cit. euro pe metru pătrat); • Între cuvinte desemnând aceleaşi unităţi de măsură sau monetare neabreviate: kilometri/oră, euro/lună, bara oblică este considerată de unii semn de punctuaţie. - în abrevierile tradiţionale c/val şi m/n pentru contravaloare, motonavă: m/n „Transilvania”;
2. facultativ, în compusul scris/cititul.
• Dar acesta se scrie mai frecvent cu cratimă: predarea scris-cititului.
• II. Ca semn de punctuaţie, bara oblică se foloseşte între: 1. cuvinte care exprimă o relaţie: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/ timp; o alternativă: plată în avans/la livrare; o opoziţie: artistic/nonartistic; 2. numere care exprimă date calendaristice de tranziţie, cu valoarea prep. pe, spre: În noaptea de 27/28 martie 2021 s-a schimbat ora; 3. numere care exprimă durata: intervalul orar 9/18, perioada 1/31 ianuarie; • Dar în aceste cazuri se pot utiliza: a. cratima: raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp, intervalul orar 9-18, perioada 1-31 ianuarie, noaptea de 27-28 martie...; b. linia de pauză (despre care în DSL, s.v. pauză 2., se afirmă că în această situaţie nu este încadrată de blancuri): raportul semnificant–semnificat, transferul spaţiu–timp; intervalul orar 9–18, perioada 1–31 ianuarie, noaptea de 27–28 martie ... Este în uz uneori şi bara oblică dublă: //, pentru care v. SEMNE ŞI CONVENŢII GRAFICE. Asupra căruia a atras atenţia Mioara Avram 1979. Nu era recunoscută ca semn ortografic în DOOOM1. Nu figurează ca semn de punctuaţie în ÎOOP. A fost inclusă în DSL s. v. bară 2., cu toate cele trei roluri. 1 2
59
Studiu introductiv
• III. Ca semn grafic convenţional, bara oblică se foloseşte: 1. (în domeniul administrativ – în structura numerelor de înregistrare a documentelor de orice fel –, în bibliografii, cu valoarea prep. pe, per): Legea nr. 1/2001, Dosarul nr. C-205/44/2009; LR 1/2011;
2. (în analiza literară) pentru a nota rime: dascăl/recunoască-l; pentru a marca limita dintre versuri redate fără alineat (caz în care este încadrată de blancuri): A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată... Eminescu;
3. (în lingvistică) pentru a despărţi alternanţe: x/cş: pentru a separa indicaţii gramaticale: ă (literă; sunet) s. m./n.; cât priveşte adv. + vb. (+ s. sg./pl.: ~ condiţiile); pentru a încadra secvenţe în transcriere fonologică: ghem /g′em/; pentru a separa variante: abstracţie/abstracţiune; 4. (în texte nematematice) pentru exprimarea fracţiilor (cu valoare prep. pe, supra): ½ (unu pe doi, unu supra doi); 1/3; 5. (în administraţie, corespondenţă) pentru indicarea datei prin cifre: 31/12/2020,
32/XII/2020 = 31 decembrie 2020. • Dar cu acest rol, bara oblică este în concurenţă cu cratima: 31-12-2020 şi mai ales cu punctul: 31.12.2020. • Standardul internaţional ISO 86011 recomandă exprimarea datei cu ajutorul cratimei, în ordinea a-l-z: 2020-12-31.
1.2.3. Blancul [] • Blancul – numit şi pauză albă/grafică sau spaţiu (alb) – constă într-un spaţiu liber. El este separator „negativ”, cu rol de semn ortografic şi de auxiliar de punctuaţie în sens larg2. • În DOOM3 este tratat exclusiv ca semn ortografic (recunoscut relativ recent3 ca atare), caz în care este dispus între cuvinte şi are aproximativ dimensiunea unei litere cu lăţime medie4. • Ca semn ortografic, blancul delimitează între ele elemente lexicale, funcţia lui fiind de a separa cuvinte simple sau componente ale cuvintelor compuse nesudate, ale locuţiunilor şi ale grupurilor relativ stabile de cuvinte, în timp ce absenţa lui (scrierea fără blanc/„legată”/într-un cuvânt, eventual cu cratimă) marchează faptul că elementele scrise astfel formează o unitate lexicală (cf. de scăzut prep. + vb. faţă de descăzut s. n.). ISO 8601-1:2019 Date and time -- Representations for information interchange — Part 1: Basic rules (elaborat iniţial în 1988), ISO 8601-2:2019 Date and time -- Representations for information interchange — Part 2: Extensions. 2 În DSL s. v. pauză 2. „semn (auxiliar) de punctuaţie”. 3 Flora Şuteu, Elisabeta Şoşa 1993/1999, p. 272, îl numesc „marcă ortografică”. A fost inclus ca atare în DSL loc. cit. şi în DOOM2. 4 Mai exact între 1/3 si 1/2 din corpul unei litere cu lăţime medie (Funeriu 2021: 214). 1
Studiu introductiv 60
• 1. Se lasă blanc între: 1.1. elementele cuvintelor compuse nesudate, ale locuţiunilor şi ale altor grupuri de cuvinte:
Baia Mare, ceea ce pr., cinci sute num., pentru că conjcţ.; altă dată; câte o dată; • Dar cuvintele simple, derivate sau compuse sudate se scriu într-un cuvânt ori cu cratimă: băimărean, cincisutist s., cincizeci num.; cinci-degete s.
1.2. componentele numelor proprii compuse care desemnează: 1.2.1. unităţi administrativ-teritoriale din România (în conformitate cu Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României): judeţul/municipiul Satu Mare, toate numele de localităţi formate cu Târgu (Târgu Mureş etc), în afară de Târgu-Neamţ; alte nume de localităţi: Sântă Măria, Turnu Măgurele; • Dar, conform aceleiaşi legi, majoritatea numelor compuse de unităţi administrativ-teritoriale din România se scriu cu cratimă: nume de judeţe: BistriţaNăsăud, Caraş-Severin; de localităţi: Oraşu Nou-Vii, iar unele nume compuse de localităţi se scriu într-un cuvânt: Câmpulung, Sântana.
1.2.2. state (inclusiv nume traduse/adaptate în limba română): Capul Verde, Costa Rica;
• Dar alte nume compuse de state se scriu cu cratimă sau într-un cuvânt: Guineea-Bissau; Muntenegru.
1.2.3. persoane (prenume, nume de familie):
Alecu Ivan (Ghilia), Ana Maria (Narti), Hagi Culea, Ion Gheorghe (Maurer), Ion Marin (Sadoveanu), (Valeria) Guţu Romalo, Lia Olguţa, Victor Ion (Popa); • Dar aceleaşi/alte nume compuse cu diverşi purtători se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă: Anamaria/Ana-Maria, Hagiculea; Gheorghiu-Dej, Popescu-Tăriceanu, Sturdza-Bulandra, Ştefănescu-Delavrancea, iar Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede ca, la întocmirea acestora, numele de familie şi prenumele formate din două sau mai multe cuvinte să se scrie cu cratimă;
1.2.4. personaje folclorice şi literare:
Don Juan, Don Quijote, Moş Crăciun, Moş Ene, Palas Atena; • Dar cele mai multe nume compuse româneşti ale unor astfel de personaje se scriu cu cratimă: Baba-Cloanţa, Făt-Frumos, Harap-Alb, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-Barbă-Cot.
1.2.5. corpuri cereşti: Steaua Polară;
• Dar cele mai multe nume compuse de corpuri cereşti se scriu cu cratimă: Calea-Laptelui, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui.
1.2.6. sărbători:
Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Iom Kipur, Săptămâna Mare; ● Dar unele nume proprii compuse de sărbători se scriu cu cratimă: Lăsata-Secului, Moş-Ajun.
61
Studiu introductiv
• 2. Blancul poate avea rol distinctiv, diferenţiind de compuse secvenţe identice prin sunetele constitutive, ale căror componente, despărţite prin blanc, formează 2.1. locuţiuni: altă dată „în altă împrejurare”, de mult „de vreme îndelungată”, o dată „o sigură dată” loc. adv.; Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.) loc. pr.;
2.2. grupuri relativ stabile de cuvinte: câte o dată „câte o unică dată” adv. + loc. adv.
• Dar secvenţe asemănătoare pot fi cuvinte compuse scrise cu cratimă sau într-un cuvânt: domnia-sa „dumnealui” pr.; altădată, demult „odinioară”, câteodată „uneori” adv.
• 3. Blancul înlocuieşte uneori punctul între majusculele dintr-o abreviere complexă, însă procedeul nu se recomandă, deoarece rezultatul este neeconomic şi inestetic: S T B/S.T.B. pentru Societatea de Transport Bucureşti. • 4. Blancul poate preceda sau urma ori nu alte semne ortografice: astfel, de regulă, bara oblică, cratima şi punctul interior nu sunt precedate, nici urmate de blanc, cu excepţia anumitor abrevieri; linia de pauză este încadrată de blancuri; semnul exclamării şi virgula nu sunt precedate, dar sunt urmate de blanc. • 5. Apar uneori scrise fără blanc unele interjecţii repetate:
Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan; Strângea hăţurile, repetând lin şi totuşi poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... Rebreanu.
Este preferabil ca blancul să nu fie folosit în locul punctului ca semn grafic convenţional pentru despărţirea grupurilor de câte trei cifre din reprezentarea numerelor mari, deoarece aceasta prezintă riscul ca ele să apară despărţite la capăt de rând: 1 000; 10 000; 1 205 200 pentru 1.000; 10.000; 1.205.200. Când asemenea numere indică ani calendaristici, pagini ş.a., se scriu fără blanc (şi fără punct): anul/pagina 1000.
1.2.4. Cratima [-] • Cratima – numită şi linioară, liniuţă (de despărţire/(şi) de unire sau (înv.) trăsură de unire – este o liniuţă orizontală cu lungimea medie a unei litere pline, plasată aproximativ la jumătatea înălţimii literelor mici. • Este mai scurtă decât linia de pauză1 şi nu este precedată, nici urmată de blanc, ceea ce o deosebeşte în plus de aceasta. • Cratima este în principal semn ortografic (I.), dar şi semn de punctuaţie (II.) şi semn grafic convenţional în anumite domenii (III.). • Ea nu trebuie înlocuită cu linia de pauză, nici folosită în funcţiile proprii acesteia (pentru excepţii v. mai jos II., III.). 1
Şi, nesemnificativ, decât linia de dialog – semn de punctuaţie identic numai formal, nu şi funcţional,
cu linia de pauză.
Studiu introductiv 62
• În unele cazuri, diferenţa dintre diversele funcţii ale cratimei nu este evidentă; ceea ce contează pentru utilizator sunt cazurile în care el trebuie/poate să utilizeze cratima, alt semn (linia de pauză, virgula) sau niciun semn. • Cratima este semnul ortografic cu cele mai multe funcţii şi cu cea mai mare frecvenţă; în plus, una şi aceeaşi cratimă poate cumula mai multe roluri, de ex., pe lângă marcarea calităţii de compus a unui cuvânt, poate nota şi ataşarea unui element gramatical (articol, desinenţă, prepoziţie, pronume ş.a.) sau/şi producerea unor fenomene fonetice, precum căderea unui sunet. • I. Ca semn ortografic, cratima se utilizează din raţiuni fonetice sau lexicogramaticale.
• Condiţiile în care se produc anumite modificări fonetice ţin de domeniul foneticii, cele în care anumite elemente gramaticale se leagă de cuvântul de bază – de cel al gramaticii, iar cele în care anumite compuse sau derivate se scriu cu cratimă – de formarea cuvintelor. Ele nu pot fi toate prezentate aici în detaliu.
• Căderea unor sunete poate fi redată, după caz, fie prin apostrof, fie prin cratimă, de aceea trebuie distinse situaţiile în care se utilizează unul sau altul din aceste două semne. • Astfel, se notează cu cratimă: 1. căderea unor sunete prin care elementele sonore devenite astfel alăturate ajung să facă parte din aceeaşi silabă, cf. căderea unei vocale la întâlnirea cu un cuvânt care începe tot cu o vocală (v. mai jos eliziunea); 2. căderea unei consoane în cuvinte compuse:
săru-mâna s. n. (în expr. a umbla cu ~ „a cerşi”), la sfântu-aşteaptă < la sfântul aşteaptă; Dar se scrie cu apostrof grupul de cuvinte Săruʼ mâna! „formulă de salut/de mulţumire” vb. + s. f.
3. căderea unui sunet în cuvinte scrise în mod obişnuit cu cratimă:
D-ale carnavalului, Înşir-te, mărgărite; mam-mare, sor-sa pentru De-ale carnavalului, Înşiră-te, mărgărite; mama-mare, soră-sa; În acest caz se recomandă să se păstreze exclusiv cratima, care să nu se cumuleze cu apostroful şi nici să nu se folosească apostroful singur (aşa cum s-a procedat în trecut): *D’-ale carnavalului; *D’ale carnavalului. • Dar când, ca urmare a căderii unor sunete, elementele sonore care ajung astfel să se învecineze nu devin parte din aceeaşi silabă, se foloseşte apostroful. • Cumularea celor două semne, în ordinea cratimă + apostrof, se utilizează numai în indicarea prescurtată a anilor calendaristici precedaţi de un prefix, unde este obligatorie: ante-’89.
• Cratima cu rol fonetic poate avea caracter: 1. obligatoriu/permanent:
dă-l, de-a dreptul, las-o, s-a dus, ţi-l dă (nu *dă îl, *de a dreptul, *lasă o, *se a dus, *ţi îl dă);
2. facultativ, când se redă rostirea în tempo rapid: de-abia, n-am pentru de abia, nu am.
63
Studiu introductiv
• Ea se utilizează între cuvinte care formează o unitate sau în interiorul unui cuvânt ori (mai rar) al unei abrevieri, având rolul de a lega sau, dimpotrivă, de a separa elementele în cauză. Cratima leagă: 1. articolul hotărât enclitic/desinenţa de unele cuvinte greu flexionabile sau cu finale neobişnuite în limba română; 2. componentele anumitor abrevieri; 3. cuvinte pronunţate în tempo rapid, fără pauză între ele (v. mai jos afereza, sinereza); 4. cuvinte repetate identic sau cu unele modificări; 5. elementele unor compuse cu grad mediu de sudură, ale unor locuţiuni şi ale secvenţelor formate din substantive care desemnează grade de rudenie/relaţii sociale + adjective posesive; 6. formanţii finali ai numeralelor ordinale şi sufixul substantivelor desemnând fracţii de numeralul cardinal corespunzător scris cu cifre; 7. unele prefixe şi sufixe de baza derivatelor respective. • Cratima separă: 1. segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând; 2. silabele unui cuvânt rostit sacadat. • În toate situaţiile cu excepţia despărţirii la capăt de rând, cratima se foloseşte indiferent de poziţia ocupată pe rând (în timp ce în cazul despărţirii la capăt de rând este condiţionată de plasarea segmentului de cuvânt la sfârşitul rândului şi trebuie eliminată când se schimbă dispunerea pe rânduri). • Pentru cratima care are (şi) rol lexico-gramatical, în cele de mai jos se prezintă contrastiv situaţiile în care secvenţe cu structură şi componenţă asemănătoare se scriu cu cratimă sau în alt mod. • Utilizările cratimei se pot detalia după cum urmează: 1. Leagă în scris cuvinte pronunţate fără pauză, notând o realitate fonetică permanentă sau accidentală (în tempo rapid). Poate fi vorba de două-nouă (mai ales în limba veche sau populară) cuvinte alăturate – cazuri în care numărul de cratime variază între una şi opt: s-a dus, a luat-o; dându-le-o, jelui-m-aş, lua-ţi-ar, întreba-se-vor, ucigă‑l‑crucea, urându-mi-se, Da-vă-voi.; ducă-se-pe-pustii, face-li-se-va, plânsu‑mi‑te‑ai; (un) lasă‑mă‑să-te-las; n-aude-na-vede-na-greul-pământului; Jumătate-de-Om-Călare-peJumătate-de-Iepure-Şchiop.
• Cuvintele neaccentuate ataşate prin cratimă pot fi în encliză: dă-l sau în procliză: l-a dat. • În unele cazuri, pronunţarea fără pauză (marcată prin cratimă) poate conduce numai la modificări morfologice sau de topică ale cuvintelor implicate (rostite în silabe diferite): pare-|se faţă de se pare. •Alteori, ea poate duce la pronunţarea într-o singură silabă a unor sunete care, în alte situaţii, formează silabe diferite: am văzu|t-o faţă de (înv.) o am văzut.
Studiu introductiv 64
• În anumite cazuri, cratima poate semnala şi producerea (inclusiv în fonetică sintactică) a unor fenomene care duc la modificări fonetice ale cuvintelor în cauză: afereză, eliziune sau sinereză (admise în anumite cazuri şi în limba literară).
• Afereza (facultativă), în cuvinte compuse sau derivate, a lui î din cuvintele de bază redă rostirea în tempo rapid a formaţiilor cu adverbul bine şi cu prepoziţia de de la teme care încep cu îm-, în-: bi|ne-n|ţeles, de-m|părţit, de-n|mulţit şi a celor cu prefixele ne- şi re-, eventual şi pre-, de la acelaşi tip de teme: ne-m|păcat, nen|ţeles; a re-m|părţi, a re-n|călzi, a pre-n|tâmpina faţă de rostirea literară, în tempo normal/lent: bine|înţeles; de|împărţit, de|înmulţit; ne|împăcat, ne|înţeles; a re|împărţi, a re|încălzi; a pre|întâmpina; cf. şi ca-ntotdeauna, cu/pe-ncetul, de-a-ndoaselea etc. • Eliziunea poate fi: a. obligatorie/permanentă: din|tr-o|dată < dintru + odată, din|tr-un, în|tr-un, prin|tr-un < dintru/întru/printru + un, în|tr-a|devăr < întru + adevăr, m-a, v-a (văzut) < mă, vă + a (văzut); b. facultativă: c-a văzut, c-un copil, du|p-o oră, fă|r-a (zice), n-a văzut, n-a|veam, n-o să vadă, pâ|n-a|colo, s-o vadă, faţă de că a văzut, cu un copil, după o oră, fără a (zice), nu a văzut, nu aveam, nu o să vadă, până acolo, să o vadă. • Aceste posibilităţi sunt exploatate în poezie, din raţiuni prozodice, permiţând reducerea numărului de silabe: Ne-nţeles rămâne gândul / Ce-ţi străbate cânturile …; Ne spuneam atât de multe / Făr-a zice un cuvânt. Eminescu • Sinereza poate fi: a. obligatorie/permanentă: de-a dreptul [dĕa], le-a dat [lĕa], mi-a spus [mĭa], mi-o dă [mĭo], ne-am dat [nĕam]; b. facultativă, redând rostirea în tempo rapid: de-a|bia [dĕabĭa] faţă de de abia [de abĭa] în tempo normal/lent; cf. şi de-un an, pe-un deal etc. • Există dublete sau triplete omofone neomografe, scrise cu cratimă: în|tr-u|na prep. + num.; l-a, ne-am, s-a, v-a pr. + vb. aux. sau fără cratimă/„legat”: întruna „mereu” adv., la prep., neam s. n./adv., sa pr./adj. pr., va vb. aux.
2. Leagă elementele unor compuse mai slab sudate decât cele scrise într-un cuvânt, şi anume: 2.1. adjective:
alb-albăstriu, aşa-zis, austro-ungar, bun-platnic, est-european, (dicţionar) francez‑italian, roşu-deschis;
2.2. adverbe:
astă-iarnă, azi-dimineaţă, azi-mâine, azi-noapte, după-amiază, harcea-parcea, târâş‑grăpiş;
2.3. interjecţii: haida-de; 2.4. pronume: domnia-sa „dumnealui”; 2.5. substantive:
acord-cadru, an-lumină, argint-viu, bună-credinţă, cafea-filtru, câine-lup, cerul‑gurii, cuvânt-înainte, dublu-casetofon, ducă-se-pe-pustii, după-amiază, floarea‑soarelui, gura‑leului (plantă), locotenent-colonel, mai-mult-ca-perfect, mamă‑surogat, ochiul‑boului (plantă), prim-ministru, prim-viceprim-ministru, proces-verbal, redactor‑şef, scris‑cititul,
65
Studiu introductiv situaţie-limită, sud-est/Sud-Est (inclusiv între abrevierile lor: S-E), unsprezece‑metri „lovitură de la 11 metri”, vel-spătar, viţă-de-vie; • Compusele scrise cu cratimă se deosebesc astfel de îmbinările libere omofone: ochiul boului. • Dar se scrie, rar, şi cu bară oblică scris/cititul.
2.6. locuţiuni (adverbiale, prepoziţionale, pronominale):
de colo-colo, (de) zor-nevoie, jur-împrejurul, una-alta, vrând-nevrând. • Dar compusele cu un grad avansat de sudură se scriu într-un cuvânt: untdelemn.
2.7. cuvinte repetate (identic sau cu unele modificări) care formează o unitate, şi anume: 2.7.1. adjective (unele folosite şi ca adverbe):
(adevărul) gol-goluţ, iute-iute, încet-încet, încet-încetişor, mare-mare, nou-nouţ, repede-repede, repede-repejor, singur-singurel, talmeş-balmeş;
2.7.2. adverbe (unele folosite şi ca adjective):
acuşi-acuşi, bine-bine, câine-câineşte, doar-doar, foarte-foarte, fuga-fuga, fuga-fuguţa, gata-gata, mai-mai, (ni)tam-nisam, poate-poate, prea-prea (nici ~, nici foarte-foarte), şontâc-şontâc, talmeş-balmeş; ... încet-încet începu să vadă. Galaction
2.7.3. interjecţii:
ala-bala, boc-boc, cri-cri-cri-cri, măi-măi, nani-nani, pâş-pâş, pis-pis, pu-pu-pup, şontâc-şontâc, şu-şu-şu, ta-ra-ta-ta, teleap-teleap, tilinc-tilinc, tipa-tipa, trosc-pleosc, ţa‑ţa, ţac-pac1; He-he-he-he! că bune tinereţe ai mai avut! Sadoveanu • Cf. şi interjecţia repetată care a dobândit (în limbajul copiilor) şi valoare de substantiv: na-na „bătaie” a da na-na. • Interjecţiile se pot scrie şi: a. cu semnul exclamării: Vai! vai! de s-ar face dimineaţă. Beniuc; b. într-un cuvânt: hâhâ(hî), hohoho, tralala, uiuiu, uliuliu; c. cu blancuri (rar): Ha ha ha ha! i-a-nfundat! Caragiale; d. cu puncte de suspensie (rar): Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
2.7.4. pronume: ceva-ceva „puţin”; 2.7.5. substantive:
Doamne-Doamne „Dumnezeu”, puncte-puncte, rânduri-rânduri (interpretabil şi ca loc. adv. „unul după altul”, „în număr mare”), tam-tam: Gânduri-gânduri... treceau prin cugetul lui Dănilă. Galaction; Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri... Eminescu;
• Dar în asemenea situaţii se poate folosi şi virgula, între: a. adjective: mare, mare;
1
Devenită şi s. n. ca denumire comercială a unui produs de lipit cu efect rapid.
Studiu introductiv 66 b. adverbe: foarte, foarte; c. interjecţii: Aho, aho, copii şi fraţi... (Pluguşorul); d. substantive: rânduri, rânduri: Trec, rânduri, rânduri, muncitorii... Beniuc
3. Leagă componentele secvenţelor (pop.) formate din substantive denumind grade de rudenie/relaţii sociale + adjective posesive (cu sau fără apocopă): mamă-ta/(vulg.) mă-ta, soră-ta, stăpână-sa, taică-su, tată-su/ta(c)-su/tat-su;
4. Leagă anumite prefixe sau sufixe de baza derivatului în derivate nesudate (noi sau/şi ocazionale): anti-Gherea, ex-ministru, non-UE, ultra-progresist; poe-esc, STB-ist, X-ulescu;
• Cratima se pune şi după prefixele folosite singure, pe prima poziţie, în opoziţie cu termenul de bază sau cu un derivat de la aceeaşi bază cu alt prefix:
plăţi intra- şi interbancare, concediu pre- şi postnatal; • Dar de obicei se scriu într-un cuvânt derivatele obişnuite cu prefixe şi cu sufixe, iar elementele de compunere, prefixele şi sufixele folosite independent, cu rol de cuvinte, se scriu separat: auto, bio, moto, neo, trans; (voturi) contra; isme.
5. Leagă articolul hotărât enclitic sau desinenţa de plural de cuvintele greu flexionabile, în: 5.1. numele literelor şi ale sunetelor: x-ul, z-uri; 5.2. substantivele provenite din numerale cardinale notate cu cifre: 10-le „ zecele/nota 10”, 11-le „unsprezecele/echipa de fotbal”;
5.3. împrumuturile neadaptate (fonetic/grafic) şi numele de locuri străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (inclusiv în cazul lui w [ŭ], y [aĭ, eĭ]):
acquis-ul [aki|ul], bleu-ul [blö|ul], Bruxelles-ul [brüselul], show‑ul [şo|ul], pl. show‑uri; standby-ul [stendbaĭul], Strasbourg-ul [strasburul]; • Dar, de regulă, articolul şi desinenţa nu se despart prin cratimă de cuvintele la care se ataşează: bacul „bacalaureatul”, tirul „autocamionul”. • Este contrară normelor ataşarea cu cratimă a articolului şi a desinenţei la orice împrumut (chiar neadaptat integral fonetic/grafic) ori nume propriu străin dacă literele în care se termină fac parte din alfabetul limbii române şi se pronunţă cu valoarea de bază din română (inclusiv k [c], w [v], y [i], [ĭ]). Acestea trebuie scrise fără cratimă la singular articulat sau la plural: basedowul [bazedovul], dandyul [dendiul], folkul, New Yorkul [nĭuĭorkul]; rockuri [rokuri].
5.4. abrevierile/siglele/simbolurile folosite ca substantive: CV-uri, pH-ul, STB‑ul.
6. Leagă formanţii -lea, -a din numeralele ordinale şi sufixul -ime din substantivele desemnând fracţii de numeralele cardinale corespunzătoare scrise cu cifre (romane sau arabe): al XI-lea = al unsprezecelea, a 11-a = a unsprezecea, 16-ime = şaisprezecime;
7. Marchează în abrevierile discontinui omiterea unei secvenţe din interiorul cuvântului abreviat, inclusiv al unui compus sudat: ad-ţie, d-ta, P-ţa pentru administraţie, dumneata, Piaţa;
8. Cratima se păstrează în abrevierile anumitor compuse scrise cu cratimă: lt.-maj., N-V pentru locotenent-major, nord-vest.
67
Studiu introductiv • Dar se suprimă în majoritatea abrevierilor/simbolurilor: Ah/A h, a.l., CD, CP, kgf, kWh, mf, m.m.c.p., P.P.S. pentru amper-oră, an-lumină, compact-disc, cal-putere, kilogram-forţă, kilowatt-oră, mezzo-forte, mai-mult-ca-perfect, post-post-scriptum.
9. Dintre substantivele proprii, se scriu cu cratimă între componente: 9.1.1. numele compuse ale majorităţii unităţilor administrativ-teritoriale din România, care trebuie să respecte Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României:
numele judeţelor Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin şi nume de localităţi: Boldeşti‑Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbeşti-Jiu, Chişineu-Criş, Cluj-Napoca, Drăgăneşti‑Olt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinţi-Târg, Lehliu-Gară, Miercurea-Ciuc, Negreşti-Oaş, Oraşu Nou-Vii, Piatra-Neamţ, Piatra-Olt, Popeşti-Leordeni, Sângeorz‑Băi, Slănic-Moldova, Tăuţii-Măgherăuş, Târgu-Neamţ (singurul compus cu Târgu scris cu cratimă în Lege); • Dar alte nume compuse (chiar similare) se scriu, conform Legii, a. separat: Satu Mare, Sântă Măria, toate numele compuse cu Târgu (cu excepţia lui Târgu-Neamţ): Târgu Mureş; b. într-un cuvânt: Câmpulung, Sântana.
9.1.2. unele nume străine compuse de locuri (inclusiv de state, traduse/adaptate în limba română): Guineea-Bissau, Papua-Noua Guinee, Trinidad-Tobago; • Dar alte nume compuse de locuri se scriu: a. într-un cuvânt: Eurasia, Muntenegru: b. separat: Capul Verde, Costa Rica.
9.2. nume compuse de persoane:
Ana-Maria, Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, Gheorghiu-Dej, Ioan-Aurel (Pop), Micu-Klein, Popescu-Tăriceanu, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra, Ştefănescu‑Delavrancea.
Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, la art. 66 alin. (1)-(2), stipulează că „la întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului [...] formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă”. ● Dar alte nume compuse de persoane sunt scrise: a. separat: Alecu Ivan Ghilia, Ana Maria, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Caragiu Marioţeanu, Hagi Culea, Ion Marin Sadoveanu, Pană Dindelegan; b. într-un cuvânt: Anamaria, Hagichirea, Hagiculea.
9.3. numele compuse de personaje istorice, folclorice şi literare:
Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa), Barbă-Albastră, Cuza-Vodă, Făt-Frumos, Harap-Alb, Jumătate-de-Om-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop, Muma-Pădurii, Negru‑Vodă, Sfarmă-Piatră, Statu-Palmă-Barbă-Cot, Strâmbă-Lemne; • Dar unele nume compuse de personaje se scriu separat: Don Juan, Don Quijote, Moş Crăciun, Moş Ene, Palas Atena.
9.4. numele compuse de corpuri cereşti:
Studiu introductiv 68 Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui, Cornul‑Caprei, Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineaţă, Părul-Berenicei, Scroafa-cu-Purcei, Ursa-Mare; • Dar unele nume compuse de corpuri cereşti se scriu separat: Steaua Polară.
9.5. unele nume compuse de sărbători: Lăsata-Secului, Moş-Ajun.
• Dar majoritatea numelor compuse de sărbători se scriu separat: Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Iom Kipur, Săptămâna Mare.
10. Cratima separă segmentele unui cuvânt în cazul despărţirii acestuia la capăt de rând. Ea trebuie suprimată dacă segmentul nu mai ocupă această poziţie. Când locul despărţirii ar coincide cu poziţia cratimei proprii unui cuvânt, despărţirea în acel loc trebuie evitată, iar dacă acest lucru nu este posibil (de ex. în textele dispuse pe coloane înguste), o singură cratimă îndeplineşte dublul rol. 11. Cratima redă grafic pauzele dintre silabele (fonetice ale) unor cuvinte rostite sacadat, cu intenţie stilistică: I-nac-cep-ta-bil!, numărul cratimelor fiind în funcţie de numărul silabelor. • II. Ca semn de punctuaţie, cratima se foloseşte, facultativ, între: 1. cuvinte care exprimă un raport sau o asociere, redând sensul „dintre... şi...”: raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp; • Dar în acest caz se pot utiliza şi: a. bara oblică: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/timp; b. linia de pauză: raportul semnificant – semnificat, transferul spaţiu – timp; Linia de pauză se preferă cratimei pentru a reda relaţia dintre două părţi: Acordul de împrumut România – Franţa, întâlnirea la nivel înalt NATO – Rusia.
2. cuvinte sau numere care indică limite ale unor distanţe în spaţiu sau ale unor
intervale de timp, redând sensurile „dintre/între ... şi, de la... (până) la (inclusiv), din... (până) în...”: anii 2020-2021, distanţa Bucureşti-Ploieşti, orele 8-16; paginile 1-22, perioada 1-23 august, temperaturi de 2-4 grade;
3. adverbe sau numerale (inclusiv scrise cu cifre) în construcţii care exprimă aproximaţia/imprecizia: de azi-de ieri „de curând”, două-trei zile, 10-12 ore;
Numai când silea pe Sultănica să mestece doi-trei dumicaţi, se socotea în rai. Delavrancea • Dar în aceste situaţii se folosesc şi: a. bara oblică: perioada 1/23 august; b. linia de pauză: distanţa Bucureşti – Ploieşti, perioada 1 – 23 august, paginile 1 – 22; două – trei zile; c. virgula: de azi, de ieri; două, trei zile. • Cratima trebuie preferată liniei de pauză, deoarece oferă economie de spaţiu, nefiind încadrată de blancuri1, cu atât mai mult cu cât, spre deosebire de aceasta, este direct accesibilă pe tastatura obişnuită a dispozitivelor electronice.
1 În DSL s.v. pauză 2. d), se consideră că, în anumite situaţii, linia de pauză nu ar trebui încadrată de blancuri, ceea ce riscă a provoca derută în rândul celor care scriu, reducând deosebirile dintre ea şi cratimă.
69
Studiu introductiv
• III. Ca semn grafic convenţional, printre altele, cratima: 1. însoţeşte în lingvistică elementele lipsite de independenţă, marcând poziţia lor în cuvânt, sau serveşte la punerea în evidenţă a silabelor: articolul -ul, desinenţa -uri, formantul -lea, infixul -n-, litera/vocala î-, prefixul contra-, radicalul floar-; vocale în hiat: a-er;
2. separă silabele în analiza metrică:
Co-dru-le-co-dru-ţu-le-ce-mai-faci-dră-gu-ţu-le... Eminescu;
3. se foloseşte pentru indicarea datei cu cifre arabe, în uzul curent în ordine „crescătoare” zz-ll-aaaa: 12-11-2020 = 12 noiembrie 2020, iar conform ISO 86011 , în ordine „descrescătoare” aaaa-ll-zz: 2020-11-12. • Neconcordanţa dintre uzul românesc tradiţional şi norma internaţională (mai recentă şi puţin cunoscută şi respectată) antrenează riscul confuziei între lună şi zi în cazul numerelor de până la 12 (de ex. la indicarea datei de expirare a unor produse alimentare sau medicamentoase). • Dar data poate fi indicată şi cu bară oblică: 12/11/2020 şi mai ales cu punct: 12.11.2020.
1.2.5. Linia de pauză [–] • Linia de pauză2 este o liniuţă orizontală plasată aproximativ la jumătatea înălţimii literelor mici. • Este mai lungă decât cratima şi nu trebuie înlocuită cu aceasta şi nici folosită în locul ei. • Este în general precedată şi urmată de blanc, ceea ce o deosebeşte în plus de cratimă.
• Spre deosebire de aceasta, linia de pauză nu este, în general, direct accesibilă pe tastatura dispozitivelor electronice actuale (şi de aceea în locul ei se foloseşte adesea, greşit, cratima), dar se poate obţine prin diferite procedee, în funcţie de sistemul de operare şi de dispozitiv, fiind previzibil ca aceste metode să evolueze în continuare.
• Linia de pauză este uneori şi semn ortografic (I.), dar în principal semn de punctuaţie (II.), precum şi semn grafic convenţional în unele domenii. • Pentru cel care scrie, ceea ce contează nu sunt însă aceste distincţii, ci situaţiile în care el trebuie/poate folosi sau nu linia de pauză, respectiv cratima. • I. Ca semn ortografic, linia de pauză are o funcţie foarte limitată, fiind utilizată, în mod specific, numai în scrierea unor formaţii cu structură bipartită (mai mult sau mai puţin ocazionale3, considerate tradiţional tot cuvinte compuse), şi anume
Elaborat în 1988 şi revizuit de mai multe ori, inclusiv în 2019: ISO 8601-1:2019 Date and time – Representations for information interchange – Part 1: Basic rules, ISO 8601-2:2019 Date and time – Representations for information interchange – Part 2: Extensions. 2 În ÎOOP, p. 81, se afirmă că linia de dialog şi linia de pauză reprezintă acelaşi semn de punctuaţie, deşi se recunoaşte că au două funcţii total diferite, ceea ce impune concluzia că, deşi identice grafic, sunt semne diferite, aşa cum şi sunt tratate în DSL. 3 Din cauza numărului şi a varietăţii lor, asemenea formaţii nu sunt incluse în Dicţionar, grafia lor trebuind dedusă prin analogie cu exemplele date. 1
Studiu introductiv 70
între componentele lor majore, care cuprind cel puţin un cuvânt compus propriuzis scris la rândul lui cu cratimă; rolul liniei de pauză este acela de a reflecta grafic ierarhia raporturilor dintre termeni: (relaţiile) americano – nord-coreene = relaţiile dintre America (= SUA) şi Coreea de Nord; (Vântul suflă dinspre) nord – nord-est. = dinspre nord şi nord-est; (Râul curge pe direcţia) sud-est – nord-vest. = dinspre sud-est spre nord-vest.
• Nu se recomandă folosirea şi la acest nivel a cratimei: (direcţia) *sud-est-nordvest, care nu reflectă această ierarhie. • Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul liniei de pauză din interiorul unei formaţii, aceasta trebuie evitată în acel loc, iar dacă acest lucru nu este posibil (de ex. în textele dispuse pe coloane înguste), linia de pauză ţine şi locul cratimei care ar marca despărţirea la capăt de rând. II. • Ca semn de punctuaţie1, linia de pauză se foloseşte între: 1. cuvinte care exprimă un raport sau o asociere, redând sensul „dintre... şi...”: raportul semnificant – semnificat, transferul spaţiu – timp; • Dar în acest scop se pot utiliza şi a. bara oblică: raportul semnificant/semnificat, transferul spaţiu/timp; b. cratima: raportul semnificant-semnificat, transferul spaţiu-timp.
2. cifre care exprimă date calendaristice de tranziţie, cu valoarea prep. pe, spre:
În noaptea de 27 – 28 martie 2021 s-a schimbat ora; • Dar în aceste cazuri se foloseşte uneori bara oblică: În noaptea de 27/28 martie 2021 s-a schimbat ora.
3. cifre care exprimă data în calendarul gregorian raportat la cel iulian (pe stil vechi şi nou): Revoluţia din 25 octombrie – 7 noiembrie 1917.
4. cuvinte sau cifre care indică limite în spaţiu: distanţa Bucureşti – Ploieşti, paginile 1 – 22;
5. cuvinte care indică durata, inclusiv prin numere scrise cu cifre: perioada 1 – 23 august; 6. numerale alăturate (scrise cu cifre sau cu litere) care exprimă aproximaţia/ imprecizia: doi – trei copii, una – două zile, 12 – 24 de ore. • În asemenea cazuri, linia de pauză este de evitat, întrucât, fiind încadrată de blancuri, generează risipă de spaţiu; cratima este de preferat, inclusiv graţie faptului că este accesibilă pe tastaturi: perioada 1-23 august, distanţa BucureştiPloieşti, paginile 1-22; doi-trei copii, una-două zile, 12-24 de ore.
7. pentru a reda relaţia dintre două părţi (fiind preferată cratimei):
Acordul de împrumut România – Franţa, întâlnirea la nivel înalt NATO – Rusia;
8. la citarea unor titluri, între părţile titlului sau între titlul şi subtitlul unor lucrări şi documente (în concurenţă cu blancul, cu semnul de paragraf sau cu două-puncte): Certificatul de origine al vehiculului – Declaraţia producătorului vehiculului de bază;
1
Pentru funcţiile liniei de pauză ca semn de punctuaţie în propoziţie şi în frază v. ÎOOP, p. 82-83.
71
Studiu introductiv
9. (în special în stilul juridic) la marcarea unei structuri de apartenenţă, conducând şi la o selecţie contextuală a subiectului:
Ministerul Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va lua măsurile ce se impun. = Agenţia Naţională de Administrare Fiscală din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor….
1.2.6. Punctul [.] • Punctul are forma unui cerculeţ minuscul plin, plasat pe nivelul inferior al rândului. • Este în principal semn de punctuaţie1, dar şi semn ortografic (I.) şi semn grafic convenţional în anumite domenii (II.). • Ca semn ortografic, punctul se foloseşte în abrevieri şi simboluri – la sfârşitul sau/şi în interiorul lor, putând fi obligatoriu (I.1.), facultativ (I.2.) sau interzis (I.3.). • De regulă, el nu este precedat şi nici urmat de blanc când este punct interior în abrevieri/simboluri complexe. • Punctul final al unei abrevieri este, fireşte, urmat de blanc când îi succedă alt cuvânt: acad. Eugen Simion, precum şi în cazul abrevierilor folosite independent sau care se află la sfârşitul unei fraze. • Există şi abrevieri de sintagme, cu sau fără punct interior, care se scriu cu blanc între componente: ad int., ad litt., ad val., al seg., art. cit., loc. cit., lucr. cit., op. cit.; nr. crt., ş.u. pentru ad interim, ad litteram, ad valorem (lat.); al segno (it.), articolul citat, locul citat, lucrarea citată, opera citată, numărul curent.
I. Ca semn ortografic, punctul este 1. obligatoriu: 1.1 ca punct final în următoarele categorii de abrevieri simple: 1.1.1 abrevierile care nu păstrează ultima literă a cuvântului abreviat:
acad., add., adj., agr./agron., al./alin., ald., ap., arh., art., asist., av., bd., bl., buc., cap., cf., cl., col., conf., coord., cpt., cresc., d., dest., doc., dv./dvs., ec., ed., etc., ex., exp., fasc., fem., fig., gen., ian., ib./ibid., id., ing., intr., jud., lat., lect., long., masc., mil., min., ms., n., nov., nr., op., p., pass., pizz., plt., p.m., prof., r., rall./rallent., reg., rtr., rot., sc., sec., serg., str., şos., tab., tov., univ., v., vol.
pentru
academician/-ă, addenda (lat.), adjectiv/adjunct/adjutant, agronom/-ă, alineat, aldină, apartament/apud (lat.), arhipelag/arhitect/-ă, articol, asistent/-ă, avocat/-ă, bulevardul, bloc, bucăţi, capitol, clasa, colonel/coloana, confer (lat.) „compară”, conferenţiar, coordonator, căpitan, crescendo (it.), domnul, destinatar, docent, dumneavoastră, economist/-ă, editor/ editură/ediţie, et cetera (lat.), exemplu, expeditor, fasciculă, feminin, figură, general, ianuarie; (lat.) ibidem, idem; inginer/-ă, intrarea, judeţ, latitudine, lector, longitudine, masculin, mileniu, 1
Pentru funcţiile punctului ca semn de punctuaţie în propoziţie şi în frază v. ÎOOP p. 52-55.
Studiu introductiv 72 minut, manuscris, nota, noiembrie, numărul, opus, pagină, passim (lat.), pizzicato (it.), plutonier, postmeridian, profesor/profesoară, rândul, rallentando (it.), regiune, (în) retragere, rotaţie, scara, secol/secundă, sergent, strada/strâmtoarea, şoseaua, tabelul, tovarăşul/tovarăşa, universitar, vezi, volum „tom”;
1.1.2. câteva abrevieri care (în virtutea tradiţiei, a analogiei sau a regulilor altor limbi) păstrează ultima literă a cuvântului abreviat: dr., drd., lt., mr., Mr., Mrs., nr. crt., slt.
pentru
doctor, doctorand, locotenent, maior; (engl.) mister, mistress; numărul curent, sublocotenent;
1.1.3. abrevierile prenumelor masculine şi ale anumitor termeni religioşi: C./Const., G., Gh., I., Şt., Th.
pentru
Constantin, George, Gheorghe, Ion, Ştefan, Theodor; Sf. pentru Sfântul/Sfânta;
1.2. ca punct interior fără blanc şi final în abrevierile complexe de la: 1.2.1. prenumele masculine compuse urmate de nume de familie: B.P. Hasdeu, I.L. Caragiale
pentru
Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ion Luca Caragiale;
1.2.2. denumirile de ranguri bisericeşti: P.C. (Sa), P.F. (Sa), P.S.S., S.S.
pentru
Preacucernicia (Sa), Preafericirea (Sa), Preasfinţia Sa, Sfinţia Sa;
1.2.3. denumirile de ranguri monarhice: A.S., A.S.R., M.S.
pentru
Alteţa Sa, Alteţa Sa Regală, Majestatea Sa;
1.2.4. anumite expresii de uz internaţional: A.D., d.c., D.S., h.c., N.B., P.S., s.v. pentru (lat.) anno Domini; (it.) da capo, dal segno; (lat.) honoris causa „datorită meritelor”, nota bene „ia aminte”, post-scriptum, sub voce;
1.2.5. anumite cuvinte compuse/sintagme:
a.c., a.i., a.v., a.m., c.m.m.d.c., c.m.m.m.c., d.a., d.ex., d.H., e.g., e.n., î.e.n., î.H., O.U.G., ş.a., ş.a.m.d., ş.c.l., ş.u.
pentru
anul curent; (lat.) ad interim/ab initio; ad valorem, ante meridiem; cel mai mare divizor comun, cel mai mic multiplu comun, după-amiază, de exemplu, după Hristos, (lat.) exempli gratia; (în) era noastră, înaintea erei noastre, înainte de Hristos, Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului, şi altele/alţii, şi aşa mai departe, şi celelalte, şi următoarele;
73
Studiu introductiv
1.2.6. derivate cu prefixe (în terminologia farmaceutică, medicală) formate din litera iniţială a prefixului + litera iniţială a bazei: c.i., i.d., i.m., i.v.
pentru
contraindicaţii, intradermic, intramuscular, intravenos.
2. facultativ, ca element interior (neurmat de blanc) şi final în abrevieri complexe cu circulaţie naţională: C.F.R., S.U.A., U.E. pentru Căile Ferate Române, Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană. • Punctul este uneori înlocuit în interiorul unor abrevieri prin blanc: S T B pentru S.T.B./STB, dar procedeul este nerecomandabil, deoarece duce la un aspect neelegant şi la risipă de spaţiu. • Se recomandă scrierea unor asemenea abrevieri fără punct1 (mai economică): AGA, BBC, BCA, IMM, MAI, ONG, PAL, PFA, PIB, PFL, PVC, SF, TVA, UE, USLA pentru Adunarea Generală a Acţionarilor, (engl.) British Broadcasting Corporation/bumbac, beton celular autoclavizat, întreprinderi mici şi mijlocii, organizaţie nonguvernamentală, plăci aglomerate din lemn, persoană fizică autorizată, produs intern brut, plăci fibrolemnoase, policlorură de vinil, (engl.) science-fiction, taxă pe valoarea adăugată, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă. Dar, prin tradiţie, se scriu cu puncte: P.S., P.P.S.
3. interzis: 3.1. după abrevierile care păstrează ultima literă a cuvântului abreviat (cu excepţiile de sub 1.1.2.): pentru
cca, cdor, dl, dle, dna, dra, d-ta, d-voastră, jr/Jr, sr/Sr, vs
circa, comandor, domnul, domnule, doamna, domnişoara, dumneata, dumneavoastră, junior, senior, versus;
3.2. în acronimele cu statut de: 3.2.1. substantive proprii:
ADAS, AGERPRES, ALDE, ECOSOC, ROMARTA, TAROM
pentru
Administraţia Asigurărilor de Stat, Agenţia Română de Presă, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor, Economic and Social Council (engl.), Arta Românească, Transporturile Aeriene Române;
3.2.2. substantive comune: aragaz, elinvar, laser, quasar, radar, stas 1 Unele abrevieri apar şi scrise cu punct: M.A.I. aproape de tine, în titlul unei emisiuni TV, pentru Ministerul Afacerilor Interne.
Studiu introductiv 74
pentru Asociaţia Româno-Americană + gaz; fr. elasticité invariable; engl. Light Amplification by Stimulated Emission of Radiation, Quasi-stellar Radio Source, Radio Detection and Ranging; standard de stat;
3.3. în cuvinte formate prin trunchiere (unele fam.): antipolio, antitero, bac, dirig(ă), expat, grădi, mate, porno, prof(ă)
pentru antipoliomielitic, antiterorist, bacalaureat, diriginte/dirigintă, expatriat, grădiniţă, matematică, pornografic, profesor/profesoară;
3.4. în abrevierile scrise prin tradiţie cu bară oblică: c/val, m/n
pentru contravaloare, motonavă.
4. Se scriu de asemenea fără punct (final sau/şi interior): 4.1. următoarele categorii de abrevieri simple (scrise cu litere mari): E, N, S, V; F, M pentru numele punctelor cardinale est, nord, sud, vest (şi în compusele lor, respectiv pentru (sexul) femeiesc/masculin (în stilul administrativ, în formulare);
4.2. următoarele categorii de abrevieri şi simboluri simple şi complexe (scrise cu litere mari sau/şi mici), pentru termeni din diferite domenii: 4.2.1. astronomie, fizică, matematică: A, cos, cosec, cotg, F, h, l, L, log, m, N, pH, QSR, sec, sin, tg, UV, V
pentru arie, cosinus, cosecantă, cotangentă, forţă, înălţime, lăţime, lungime, logaritm, masă, număr natural, puterea hidrogenului, quasar, secantă, sinus, tangentă, ultraviolete, volum;
4.2.2. chimie (simbolurile elementelor): Ag, Al, B, C, Ca, Cl, Fe, He, I, K, Li, Mg, N, O, P, Ra
pentru argint, aluminiu, bor, carbon, calciu, clor, fier, heliu, iod, kaliu, litiu, magneziu, nitrogen, oxigen, fosfor, radiu;
4.2.3. finanţe (simboluri/coduri de monede): EUR/Eur, Fr, Ft, MDL, Pf, PL/zl, R, ROL, RON, Rs, TL, USD [cit. usede]
pentru euro, franc, forint, leu moldovenesc, pfenig, zlot nou, rublă rusă, leu (vechi), leu (nou), rupie indiană, liră turcească; engl. United States dollar;
4.2.4. medicină: ADN, ASLO/Aslo, BCG, EEG, EKG, IDR, ORL, Rh, TBC, VSH
pentru
75
Studiu introductiv acid dezoxiribonucleic, antistreptolizina O, Bacillus Calmette-Guérin, electroencefalogramă, electrocardiogramă, intradermoreacţie, otorinolaringologie, (factorul) Rhesus, tuberculoză, viteza de sedimentare a hematiilor;
4.2.5. muzică:
AS, f, ff, p, pp
pentru
al segno, forte, fortissimo, piano, pianissimo (it.);
4.2.6. transporturi (tipuri de trenuri, mărci de automobile, de avioane): FIAT, IL, IR, R
pentru
Fabbrica Italiana Automobili Torino (it.), (avion) Iliuşin, (tren) (inter)regional;
4.3. abrevierile unor nume proprii de instituţii:
BCR, BERD, BNR, CEC, ISO, NATO, OMS, ONU, PMP, PNL, SIF, SRR, SRTV, UDMR, UNESCO, USR
pentru
Banca Comercială Română, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Banca Naţională a României, Casa de Economii şi Consemnaţiuni; International Organization for Standardisation, North Atlantic Treaty Organization (engl.), Organizaţia Mondială a Sănătăţiii, Organizaţia Naţiunilor Unite, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Liberal, Societatea de Investiţii Financiare…, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Uniunea Democrată Maghiară din România, United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization (engl.), Uniunea Salvaţi România;
4.4. alte abrevieri complexe cu caracter internaţional: CD-ROM, CV, GMT, IQ, ISBN, ISSN
pentru
Compact Disc Read-Only Memory (engl.), curriculum vitae (lat., dar intrat prin engl.), Greenwich Mean Time, intelligence quotient, International Standard Book Number, International Standard Serial Number (engl.);
4.5. indicativele judeţelor din România şi ale statelor (pentru circulaţia rutieră; proprietatea intelectuală): PH; RO pentru Prahova, România; 4.6. denumiri multiple de ranguri monarhice (conform protocolului Casei Regale a României): AALLRR, MMLL pentru Alteţele Lor Regale, Majestăţile Lor;
4.7. unele abrevieri/simboluri complexe (scrise fără punct interior) de la cuvinte compuse scrise cu cratimă/cratime: pentru
Ah/A h, CD, CP, DJ, kgf, kWh, mf, pf, tdW, tf
amper-oră; Compact-Disc (engl.), cal-putere; disc-jockey (engl.), kilogram-forţă, kilowatt‑oră; mezzo-forte, piano-forte (it.); tonă-deadweight (engl.); tonă-forţă.
Studiu introductiv 76 • Dar câteva păstrează cratima: N-V pentru nord-vest.
5. Simbolurile unităţilor de măsură se scriu conform standardelor internaţionale şi interne1 (chiar când acestea nu coincid cu regulile ortografice ale limbii române) şi anume fără punct (final şi interior):
A, a, at, cal, cm, dal, dB, Gcal, g, h, ha, hl, in, J, kg, km, km/h, l, m, mag, MHz, Mm, mm, N, ns, ps, q, R, s, st, t, V, W, yd, μ, μm
pentru
amper, ar, atmosferă, calorie, centimetru, decalitru, decibel, gigacalorie, gram, oră, hectar, hectolitru; inch (engl.)/ţol; Joule, kilogram, kilometru, kilometru pe oră, litru, metru, miriagram, megahertz, milă marină, milimetru, newton, nanosecundă, picosecundă, chintal, röntgen, secundă, ster, tonă, volt, watt, yard, micron, micrometru.
• La abrevieri/simboluri scrise cu sau fără punct final, articolul hotărât şi desinenţa de plural se leagă prin cratimă: DJ-ul, OK-ul, OK-uri, P.S.-ul, P.S.-uri. • Dacă o abreviere terminată cu punct se află la sfârşit de frază, după ea nu se pune şi punct final de frază: S-au adoptat multe O.U.
• Punctul (neurmat de blanc) se foloseşte curent la exprimarea cu cifre arabe a datei: 12.11.2020 = 12 noiembrie 2020 (în concurenţă cu bara oblică şi cu cratima) şi a orei: 12.00. Conform standardului internaţional ISO 86012, data trebuie exprimată însă cu ajutorul cratimei, în ordinea 2020-11-12, iar ora cu ajutorul semnului două-puncte: 12:00.
II. Ca semn grafic convenţional, în scrierea numerelor mari, pentru despărţirea grupurilor de câte trei cifre, se recomandă folosirea în română a punctului (şi nu a blancului3 sau a virgulei4, ca în practica anglo-americană): 1.000; 10.000, 1.205.200 (o mie…). Când asemenea numere indică ani calendaristici sau pagini, se scriu fără punct sau blanc: anul/pagina 1000.
1.2.7. Alte semne de punctuaţie cu rol ortografic • Pe lângă semnele propriu-zis ortografice, în scrierea unor succesiuni de cuvinte se foloseşte uneori un semn de punctuaţie propriu-zisă: semnul exclamării sau virgula. • Se poate considera că, în anumite situaţii, ele au rol şi de semne ortografice datorită faptului că apar între cuvinte în situaţii în care, de obicei, se utilizează cratima: interjecţii repetate pentru ambele semne în discuţie, iar, în cazul virgulei, 1 ISO 80000-1:2009, Quantities and units Part 1: General (înlocuit cu ISO/CD 8000-1, cf. şi Corrigenda ISO 80000-1:2009/Cor 1:2011), ISO 31-0 – 31-13: 1992, ISO 1000: 1992 SI units and recommendations for the use of their multiples and of certain other units. Sistemul de unităţi de măsură legal în România este Système international d’unités (SI), 8e éd., a cărui formă revizuită de Bureau international des poids et mesures este în vigoare de la 20 mai 2019; v. şi Sistemul Internaţional de unităţi de măsură (SI) | Instrucţiuni 207/1968. 2 ISO 8601-1:2019 Date and time -- Representations for information interchange -- Part 1: Basic rules, ISO 86012:2019 Part 2: Extensions. 3 Care poate pune probleme la sfârşit de rând. 4 Maniera anglo-americană, imitată uneori în România în texte administrative etc., contrar cutumelor româneşti, dă naştere la confuzii periculoase.
77
Studiu introductiv
şi alte cuvinte repetate sau numerale din construcţii care exprimă aproximaţia/ imprecizia1. • Folosirea acestor semne în asemenea cazuri este facultativă (cu excepţia locuţiunilor scrise cu virgulă), una şi aceeaşi succesiune putând fi scrisă cu semne diferite – mai ales cu cratimă, uneori cu virgulă, mai rar cu semnul exclamării. • Rar, între interjecţii repetate se înregistrează şi alt semn de punctuaţie, punctele de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri
• Posibilitatea substituirii, în anumite situaţii, între semnul exclamării, respectiv virgulă, şi cratimă (ultima fiind în general opţiunea din intrările de dicţionar) nu conduce la considerarea şi a acestora ca semne ortografice propriu-zise2. Se pune chiar întrebarea dacă asemenea secvenţe scrise cu semnul exclamării sau cu virgulă reprezintă un cuvânt sau mai multe cuvinte (de aceea, majoritatea variantelor scrise cu unul dintre aceste două semne nu sunt cuvinte-titlu în dicţionare). • Pentru cel care scrie, asemenea distincţii nu sunt însă importante; ceea ce interesează este care semne se pot folosi în asemenea situaţii. • Semnul exclamării şi virgula nu sunt precedate, dar sunt urmate de blanc. 1.2.7.1. Semnul exclamării3 [!] • Semnul exclamării – numit şi semn de exclamaţie sau (înv.) semnul mirării – este format dintr-o liniuţă verticală uşor îngroşată în partea superioară în scrisul de tipar, având înălţimea unei litere mari, şi un punct minuscul sub ea la mică distanţă, plasat la baza rândului. • El se pune între interjecţii: 1. repetate (identic, câte două sau câte trei): 2. rimate:
A! a! a! mi-a scos alta! Caragiale; Ho! ho! nu mai vrei belete? Caragiale N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! patru palme. Caragiale
3. diferite:
U! O! Pi! Bre! Ce scandal! Negruzzi. • Sub raportul semnelor folosite, scrierea construcţiilor cu interjecţii prezintă o mare variaţie. Astfel, interjecţiile repetate se scriu şi4: a. cu cratimă: Una, două... şase, murmură baba, ho-ho, destul! Sadoveanu
1 Dar după o singură interjecţie sau după ultima interjecţie dintr-o serie, semnul exclamării şi virgula sunt folosite în calitatea lor de semne de punctuaţie. 2 Virgula este utilizată ca semn de punctuaţie în formule de invocare având pe prima poziţie un cuvânt cu valoare de/o interjecţie, iar pe a doua poziţie un substantiv (propriu) în vocativ: feri, Doamne; scârţ, Mariţo!; tronc, Marghioalo!, precum şi între cuvinte repetate care formează o unitate şi în care este în concurenţă cu cratima. 3 Netratat în DOOM2. 4 Situaţii menţionate în ÎOOP, p. 90, la cratimă ca semn de punctuaţie. În ÎOOP, p. 60, se afirmă că se despart prin cratimă sau prin virgulă interjecţii repetate care formează o unitate, şi anume între care în rostire nu se fac pauze.
Studiu introductiv 78 b. cu virgulă: Hei, hei! nu ştiţi dumneavoastră ce poam-a dracului e Harap-Alb aista. Creangă; – Lăutari sunt? – Ho, ho! Câţi pofteşti. Creangă c. într-un cuvânt: Strângea hăţurile, repetând lin şi totuşi poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... Rebreanu d. (rar) cu puncte de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
• În virtutea faptului că interjecţiile pot exprima prin ele înseşi un enunţ, cele repetate şi despărţite prin semnul exclamării pot fi considerate cuvinte independente, iar semnul exclamării dintre ele poate fi interpretat şi ca având valoarea proprie de semn de punctuaţie (cu atât mai mult când interjecţia care urmează după el este scrisă cu literă mare), marcând pauze mai mari în rostire: ... De-abia se mai aude, departe: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu.
1.2.7.2. Virgula [,] • Virgula se plasează după cuvânt, pe nivelul inferior al rândului. Conform Academiei Române, desenul ei evocă cifra 9 (ca şi în scrisul de mână). În scrisul la calculator, aceasta este şi forma adoptată de normele internaţionale şi respectată în fonturi ca Times New Roman ş.a. În alte fonturi însă, virgula seamănă mai curând cu accentul ascuţit. Între cuvinte, virgula desparte: 1. componentele unor locuţiuni adverbiale cu structură simetrică, ritmate/rimate1: de bine, de rău „cu mai mult ori mai puţin folos”: Cu chiu, cu vai ajungem la Brădiceni... Vlahuţă; Cu voie, fără voie, … o să fiu musafirul d-tale. Hogaş; De silă, de milă, fu nevoit a mai aştepta încă un an. Ispirescu; De voie, de nevoie trebui să se scoale. Creangă; Logodna s-a făcut pe vrute, pe nevrute. Galaction. • Ele apar uneori despărţite prin cratimă: Legumicultura de voie-de nevoie (internet).
2. cuvinte repetate (identic sau cu modificări) care formează o unitate2, şi anume: 2.1. adjective: Mare, mare, o mare iubire... (manea); 2.2. interjecţii (identice sau diferite):
Aho, aho, copii şi fraţi... (Pluguşorul); Cioc, boc, treci la loc! Teodorescu; ...gogâlţ, gogâlţ... îi mergeau sarmalele întregi pe gât. Creangă; Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mână acu? Alecsandri; Ha, ha, ha! bietul ispravnic! Alecsandri; Noapte bună, Moş Arvinte, Fă hor, hor de-acu-nainte. Alecsandri; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri; Nţ, nţ, nţ, că rea a mai ajuns lumea în ziua de azi, nţ, nţ... (internet); Şi odată pornesc ei, teleap, teleap, teleap. Creangă;
2.3. pronume: Am auzit tot, tot, tot. Caragiale; 2.4. substantive (unele succesiuni interpretabile şi ca locuţiuni adverbiale):
Începu a se strânge în cete, cete... Negruzzi. • Dar în aceste situaţii se poate folosi şi cratima3 (soluţia consemnată, în general, în dicţionare), între: a. adjective: mare-mare; b. adverbe: cum-necum; ... încet-încet începu să vadă. Galaction;
1 2 3
Situaţie nemenţionată cu privire la virgulă în ÎOOP şi în DSL. Situaţie în care folosirea virgulei este înregistrată ca posibilă în ÎOOP, p. 90. Situaţie menţionată la cratimă ca semn de punctuaţie în ÎOOP, p. 90.
79
Studiu introductiv c. interjecţii: He-he-he-he! că bune tinereţe ai mai avut! Sadoveanu; Au pornit teleapteleap! Scriban; Interjecţiile se pot scrie şi: (i) cu semnul exclamării: Vai! vai! de s-ar face dimineaţă. Beniuc; (ii) (rar) într-un cuvânt: Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan; Strângea hăţurile, repetând lin şi totuşi poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... Rebreanu; (iii) (rar) în cuvinte separate: Ha ha ha ha! i-a-nfundat! Caragiale; (iv) (rar) cu puncte de suspensie: Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri d. substantive: Gânduri-gânduri... treceau prin cugetul lui Dănilă. Galaction
3. numerale (inclusiv scrise cu cifre) din construcţii care exprimă aproximaţia/ imprecizia1:
Ce focul, bade, te ţine / De nu vii seara la mine / Batăr la două, trei zile? Jarník, Bârseanu • Dar între numerale juxtapuse se pot folosi şi: a. cratima: Numai când silea pe Sultănica să mestece doi-trei dumicaţi, se socotea în rai. Delavrancea b. linia de pauză: două – trei zile.
1.3. Conversia unor sisteme de scriere2 • Când sunt folosite în contexte româneşti, cuvintele şi numele proprii din limbi scrise cu alte alfabete decât cel latin sau cu alte sisteme de scriere sunt supuse transcrierii, respectiv transliterării, care conduc, ambele, la convertirea formei grafice a cuvintelor dintr-o limbă sau o scriere în alta. Este vorba de două operaţiuni distincte, prin care redarea aceluiaş cuvânt se face în mod diferit. • 1.3.1. Transcrierea Reprezintă convertirea formei grafice a cuvintelor dintr-o limbă în alta prin redarea (aproximativă) a pronunţării din limba de provenienţă cu ajutorul sistemului de semne şi al convenţiilor ortografice ale limbii în care se face transcrierea, în cazul în speţă ale limbii române. De aceea, transcrierea în caractere latine diferă în funcţie de limba în care se transcrie. Cuvintele din limbile care se scriu cu alt alfabet decât cel latin se redau cu acesta după reguli de corespondenţă stabilite pentru fiecare limbă în care se transcrie. • Transcrierea3 se foloseşte în textele curente destinate marelui public (literatură, manuale, presă ş.a.). Ea poate fi fonologică sau fonetică. • 1.3.2. Transliterarea Este reprezentarea caracterelor unei scrieri (alfabetice sau silabice) în caracterele alfabetului în care se face conversia. Ea se efectuează în principiu caracter cu caracter. Situaţie înregistrată în ÎOOP, p. 90 şi în DSL s.v. virgula 1. l). Capitol nou, cu corespondent minim în anexele la DOOM1. 3 La editarea textelor româneşti scrise cu litere chirilice sau cu variante ortografice mai vechi ale scrierii limbii române cu alfabetul latin se aplică reguli specifice de transcriere, care nu sunt prezentate aici. 1 2
Studiu introductiv 80
• Transliterarea nu depinde de normele ortografice ale limbii în care se transliterează. Ea se face după sistemele oficiale stabilite pentru limbile supuse transliterării sau după alte norme naţionale ori internaţionale. • Standardele internaţionale pentru conversia sistemelor de scriere urmăresc asigurarea unui sistem de convertire riguros, univoc şi complet reversibil, fără ambiguităţi. El trebuie să permită schimbul internaţional de informaţii prin comunicarea cu mijloace manuale, mecanice sau electronice a mesajelor scrise între oameni sau maşini, care să le poată transmite şi reconstitui automat. De aceea la transliterare se face abstracţie de considerente fonetice sau estetice şi de uzanţe naţionale. • Transliterarea redă grafia, nu pronunţarea cuvintelor. Reprezentările rezultate pe baza ei nu pot fi totdeauna pronunţate exact conform uzanţelor fonetice ale limbii supuse conversiei, dar persoana care cunoaşte limba convertită poate reconstitui în mod neechivoc grafia şi, între anumite limite, şi pronunţarea originară. • Transliterarea diferitelor caractere este reglementată prin sisteme internaţionale care redau aceste caractere prin aceleaşi litere pentru toate limbile scrise cu alfabetul în care se face transliterarea (în cazul în speţă, cu cel latin1). Este vorba de standarde ISO2, dintre care majoritatea sunt traduse, eventual completate şi adoptate şi ca standarde române/SR ISO3. Transliterarea se foloseşte în situaţii mai speciale decât transcrierea: în acte de stare civilă şi notariale, în comunicaţii poştale, în lucrări de bibliografie (cataloage, indici), de cartografie, de geografie, de istorie, de lingvistică. • În cele ce urmează se dau normele de conversie în alfabetul latin a sistemelor de scriere alfabetice şi nealfabetice ale câtorva dintre limbile cele mai răspândite. • 1.3.3. Transliterarea caracterelor chirilice moderne în caractere latine. Alfabetul chirilic modern este adaptat, cu unele diferenţe, pentru limbile slave belarusă, bulgară, macedoneană, rusă, sârbă (alături de cel latin) şi ucraineană, precum şi pentru limbi neslave din fosta URSS. El nota şi româna din RSS Moldovenească până la obţinerea independenţei acesteia. Transliterarea caracterelor chirilice în caractere latine se face conform SR ISO 9:1997 Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor chirilice în caractere latine. Limbi slave şi neslave (înlocuind STAS 5309/1-89), care transpune standardul ISO 9:1995 (confirmat în 2017) Information and documentation – Transliteration of Cyrillic characters into Latin characters – Slavic and non-Slavic languages (înlocuind ISO 9:1986). SR 13456:2000 reglementează Transliterarea simplificată a caracterelor chirilice în caractere latine fără semne diacritice. • Multe litere chirilice sunt redate în transliterare cu alte semne decât în transcrierea lor curentă în limba română. Ea se poate face şi în alfabetul chirilic etc. International Standard Organization/Organizaţia Internaţională de Standardizare/standard internaţional. 3 Textele standardelor nu se găsesc pe internet, trebuind cumpărate de la ASRO. 1 2
81
Studiu introductiv
• 1.3.3.1. Redarea în română a cuvintelor şi a numelor din limba rusă
Litera din alfabetul rus Аа Бб Вв Гг Дд Ее Ёё Жж Зз Ии Йй Кк Лл Мм Нн Оо Пп Рр Сс Тт Уу Фф Хх Цц Чч
Шш Щщ
Ъъ Ыы Ь ь 1. + е, я şi după ч 2. în celelalte situaţii Ээ Юю
Echivalentul românesc Aa Bb V v (v. şi mai jos) 1. G, g + a, o, u, consoană 2. Gh, gh + e, i Dd Ee Io io (vezi şi mai jos) Jj Zz Ii Ii 1. K k (Kalmâkia, Kârgâzstan, Uzbekistan) 2. C, c în unele cuvinte, prin tradiţie (kalmâc, uzbec) Ll Mm Nn Oo Pp Rr Ss Tt Uu Ff Hh Ţţ 1. C c + e, i 2. Ce ce + a 3. Ci ci • + o, u, consoane • la sfârşit de cuvânt Şş 1. Şc şc + e, i 2. Şce şce + a 3. Şci şci • + o, u • la sfârşit de cuvânt ∅ Â â în interiorul cuvintelor Î î la sfârşit de cuvânt 1. I i 2. ∅ E, e Iu iu
Studiu introductiv 82 Яя
1. Ia ia • iniţial • după vocală 2. ea după consoană
• La transcrierea în limba română a numelor proprii din limba rusă: - litera chirilică e trebuie redată prin litera lat. e (nu prin ie): Менделеев – Mendeleev; excepţii (prin tradiţie): Достоевский – Dostoievski, Тургенев – Turgheniev1; - unele nume proprii de persoană terminate în -ёв, precum Киселёв (cf. numele jurnalistului D.K. Kiseliov), Горбачёв – Gorbaciov au fost redate în trecut în alte cazuri prin ef/eff, după model francez, păstrat în numele guvernatorului Pavel Kiseleff; - rus. -ий din numele proprii se transcrie i: Достоевский – Dostoievski; - litera chirilică к şi grupul кс se redau prin litera lat. k, respectiv prin ks (nu prin cs sau x): Aleksandr Nevski, Alekseev, Aleksei (faţă de rom. Alexandru, Alexeev, Alexei), iar sunetul [k′] – prin k (nu prin ch): Uzbekistan, Kirov; - secvenţa ча se redă prin cea: Ceaikovski, Ceapaev, Goncearov; - litera ы din interiorul cuvintelor se redă prin â (nu prin î): Cernâşevski, kalmâc, Kalmâkia, kârgâz, Kârgâzstan, Kolâma, Saltâkov, Vâborg, conform normelor ortografice actuale ale limbii române; - litera я se redă prin ia la început de cuvânt şi după vocală: Ialta, Maiakovski, Zoia, şi prin ea după consoană: Celeabinsk, Kolea, Olea, Tanea, Timireazev, Valea, Vanea (dar s-a scris şi Unchiul Vania), Vasea, Volodea, dar prin ia în Nadia, Sonia, pătrunse prin intermediar occidental, precum şi în Tania ş.a., când este vorba de purtătoare românce. • Este greşită redarea (parţial) anglicizată (practicată uneori la TV şi în unele publicaţii), după modelul surselor în limba engleză din care se preiau informaţiile, a numelor proprii scrise în limbile de origine cu alfabetul chirilic modern: corect Anton Pavlovici Cehov, Elţân, Kârgâzstan, Navalnâi, Piotr Ilici Ceaikovski, Sahalin, nu *Anton Pavlovich Chekhov, *Yeltsyn,*Kyrgyzstan, *Navalny, *Pyotr Ilyich Tchaikovsky, *Sakhalin.
• 1.3.3.2. Redarea în română a unor caractere din limba bulgară (diferită de cea pentru rusă) Litera din alfabetul limbii bulgare
Echivalentul românesc
Гг+ъ
Gh gh
Кк+ъ
Ch ch
Щщ
Şt şt
Ь ь după г, к, c şi + o
Ii
Ъъ
Ăă
1 Belarus este forma oficială adoptată de statul respectiv după dobândirea independenţei şi care a înlocuit forma preluată din limba rusă Bielorusia.
83
Studiu introductiv
• Pentru transliterarea caracterelor chirilice ale limbii bulgare în caractere latine a fost creat în 1952 un sistem care a fost înlocuit în 1995 cu unul ales de guvernul bulgar ca sistem oficial de transliterare, promulgat prin acte normative începând din anul 2000 şi apoi în 2009, devenit oficial şi la ONU (din 2012), în Marea Britanie şi în SUA (din 2013). • 1.3.3.3. Redarea în română a literelor specifice limbii sârbe Deoarece limba sârbă se scrie oficial atât cu alfabetul chirilic, cât şi cu cel latin1, cuvintele din sârbă scrise cu litere chirilice trebuie redate cu litere latine în forma lor din alfabetul ei latin, chiar dacă unele litere din alfabetul chirilic al sârbei au în acesta corespondente diferite de cele din transliterarea internaţională şi din transcrierea în limba română a aceloraşi caractere ale limbii ruse. Litera din alfabetul chirilic al limbii sârbe
Echivalentul din alfabetul latin al limbii sârbe
Ђђ
Đđ
Жж
Žž
Jj
Jj
Љљ
Lj lj
Њњ
Nj nj
Ћћ
Ćć
Цц
Cc
Чч
Čč
Џџ
Dž dž
Шш
Šš
• 1.3.4. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine Se face conform standardelor ISO 233:1984 Documentation – Transliteration of Arabic characters into Latin characters (anterior ISO/R 233:1961, confirmat în 2017) şi ISO 233-2:1993 Information and Documentation. Transliteration of Arabic characters into Latin characters – Part 2: Arabic language – simplified transliteration (care reglementează transcrierea simplificată a caracterelor arabe pentru informaţii bibliografice, pornind de la ISO 233:1984), standard adoptat ca SR ISO 233-2:1996 1 Ca limbă a unei minorităţi naţionale cu reprezentare parlamentară din România scrisă şi cu alfabetul latin, limbii sârbe i se aplică în România Legea 183/2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică şi Ordinul 414/2006 al ministrului comunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei cu privire la utilizarea codării standardizate a seturilor de caractere în documentele în formă electronică (V. ANEXE).
Studiu introductiv 84
Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor arabe în caractere latine. Partea 2: Limba arabă. Transliterare simplificată (ex.: Marrakech [marak′eş]). • 1.3.5.Transpunerea semnelor chineze în litere latine Chineza se scrie cu logograme numite hanzi, totalizând cca 40.000 de caractere. Dintre acestea sunt folosite curent sub 10.000; un chinez cult recunoaşte 6-7.000 de logograme; pentru a citi un ziar este necesară cunoaşterea a 3.000 de caractere; alfabetizarea presupune familiarizarea cu 2.000 de logograme. • Au existat mai multe sisteme de transpunere a semnelor chineze în litere latine. Pentru redarea în alfabetul latin a sistemului de scriere simplificat (faţă de cel tradiţional) din RP Chineză, China1 şi ISO au adoptat sistemul Hanyu Pinyin (sau „Schema alfabetului chinezesc fonetic”)/Pinyin/ISO 7098:1982 Documentation – Romanization of Chinese, înlocuit prin ISO 7098: 1991, care foloseşte toate literele alfabetului latin şi patru semne diacritice pentru redarea tonurilor. • 1.3.6. Transliterarea caracterelor ebraice în caractere latine Se face conform standardului ISO 259-2:1994(E): Information and documentation – Transliteration of Hebrew characters into Latin characters, Part 2: Simplified transliteration, adoptat ca SR ISO 259-2:1996 Informare şi documentare. Transliterarea caracterelor ebraice în caractere latine. Partea 2: Transliterare simplificată, cf. şi ISO 259-3:1999 Conversion of Hebrew Characters into Latin characters. Part 3: Phonemic Conversion. • 1.3.7. Conversia caracterelor greceşti2 în caractere latine Se face conform SR ISO 843:2014 Informare şi documentare. Conversia caracterelor greceşti în caractere latine, care transpune standardul ISO 843:1997 Information and documentation – Conversion of Greek characters into Latin characters (iniţial ISO/ R843:1968; versiune corectată 1999-04; confirmat în 2017). Litera din alfabetul grecesc Αα Ββ Γγ Δδ Εε Ζζ Ηη Θθ Ιι Κκ Λλ Μμ 1 2
Numele literei alfa beta gama delta epsilon zeta eta teta iota [ĭota] kapa lambda miu [mĭu]
Conversia în alfabetul latin Aa Vv Gg Dd Ee Zz Īī Th th Ii Kk Ll Mm
Pentru chineza din afara RP Chineze propriu-zise se folosesc sisteme de redare parţial diferite. Dintre care multe sunt folosite ca simboluri în diverse domenii ale ştiinţei şi tehnicii.
85
Studiu introductiv Νν Ξξ Οο Ππ Ρρ σ/final ς Ττ Υυ Φφ Χχ Ψψ Ωω
niu [nĭu] csi omicron pi ro sigma tau [taŭ] ipsilon fi hi psi omega
Nn Xx Oo Pp Rr Ss Tt Yy Ff Ch ch Ps ps Ōō
• 1.3.8. Redarea cuvintelor japoneze în litere latine • Japoneza are mai multe sisteme de scriere: două silabare – hiragana şi katakana (cu câte 46 de caractere) – şi logograme/ideograme, numite kanji (împrumutate din chineză). Există în total cca 50.000 de caractere kanji; în uzul cotidian sunt 1.945 de caractere (predate – după învăţarea silabarelor – în învăţământul obligatoriu de 9 ani); un japonez cultivat poate recunoaşte (nu neapărat şi scrie) cel mult cca 5.000 de caractere. • Pentru redarea cu litere latine (care în Japonia sunt învăţate de toţi elevii şi general folosite în scrisul la calculator) a cuvintelor japoneze există trei sisteme principale: Hepburn (Hebon-shiki Rōmaji), utilizat curent inclusiv de guvernul japonez; Kunrei-shiki/Monbushō (standardizat prin norma ISO 3602:1989 Documentation – Romanization of Japanese (kana script) şi recunoscut oficial) şi Nippon (variantă modificată a sistemului Hepburn), standardizat prin ISO 3602 Strict (Nihon-shiki). Sistemul JSL Japanese Yale, influenţat de Kunrei-shiki, se foloseşte la predarea pentru străini a japonezei vorbite. În diferite variante ale acestor sisteme, numele capitalei Tokio, de ex., este redat ca Tōkyō/Tokyo/Tôkyô/Tohkyoh/Toukyou/ Tookyoo; cf. şi Fujisan/Huzisan pentru „muntele Fuji”.
2. Reguli de scriere şi de pronunţare1 literară a cuvintelor româneşti • Prezentele reguli de scriere şi de pronunţare literară a cuvintelor româneşti privesc aspecte în legătură cu care, în scriere sau/şi în pronunţare, pot exista ezitări ori greşeli – din cauza necunoaşterii originii, a sensului şi a structurii unor cuvinte sau din cauza influenţei unor rostiri dialectale, învechite, populare etc. 1
Pentru a înlesni lectura, pronunţările se redau aici în grafia românească obişnuită.
Studiu introductiv 86
• Prezentarea acestor reguli este necesară şi pentru că ortografia limbii române (numită curent fonetică) nu este de fapt integral fonologică, ci este guvernată în unele cazuri şi de alte principii. • Nu sunt notate în scrisul curent asimilările produse în vorbire între sunete vecine, de ex. asurzirea lui b la [p] în cuvinte din fondul vechi înainte de consoane surde, precum îndeobşte [îndeopşte], obcină [opčină] (pop.), subsuoară [supsuŭară], subţire [supţire], dar şi în neologisme ca absent [apsent], abţine [apţine], obtuz [optuz]; preiotarea lui e în cuvinte vechi ca mie [miĭe], vie [viĭe] sau pronunţarea [ŭa] a diftongului iniţial de cuvânt sau de silabă scris oa- în cuvinte ca oameni [ŭameni], respectuoasă [respektu|ŭasă]. • Regulile de mai jos sunt, în general, valabile pentru toate cuvintele din familiile cărora le aparţin cele citate. Exemplele cu corp fonetic asemănător sunt distinse prin clasa lexico-gramaticală sau prin glosare. Literele sunt enumerate în ordine alfabetică, nu după locul/modul de articulare. • În cazurile pentru care nu exisă reguli, scrierea/pronunţarea corectă trebuie memorată sau verificată în Dicţionar. • Pentru alte situaţii v. Mioara Avram, Ortografia pentru toţi, şi DIN.
2.1. (Grupuri de litere cu) consoane 2.1.1. c, chi sau g, ghi? • Norma a optat pentru formele cu c, ch cangrenă, carafă, chitară, şi nu pentru variantele cu g, gh *gangrenă, *garafă, *ghitară. 2.1.2. ci [či] sau [si]? • În câteva împrumuturi relativ mai vechi din franceză, ci se pronunţă [si]: ciclamen, citronadă; dar: cinema, citric, citrin. 2.1.3. h- sau ø? • Se scriu cu h- şi se pronunţă cu [h] formaţiile cu hetero- „diferit”, hexa- „şase”, hiero- „sfânt”: heterosexual, hexametru, hieratic, hieroglifă. • Dar se scriu fără h- (şi se pronunţă ca atare) unele formaţii cu etero „diferit” şi etero „de eter”: eterogen, eteromanie, precum şi ierarhie; umor (nu: *humor (înv.), însă cu h‑ humorescă). 2.1.4. [ks]: cs sau x? • Grupul de sunete pronunţat [ks] se scrie: 1. c + s în:
87
Studiu introductiv
1.1. câteva cuvinte (mai ales provenite din limbi unde se scriu cu c(h)s): bucsău (deşi adaptat din buxus), catadicsi, cocs, comics, ecstasy, fucsie „plantă”, hicsos, îmbâcsi, lacs „peşte”, micsandră, sconcs, ticsi, tocsin „clopot de alarmă” (rar), vacs, vecsel (înv.); 1.2. unele nume proprii de familie: (Vasile) Alecsandri; • Succesiunea de litere/sunete c + s în silabe diferite apare în compuse împrumutate/calchiate: blocstart, cârcserdar, cocsagâz, facsimil, rucsac.
2. x, de regulă, în: 2.1. numeroase cuvinte: chix, coxă, extaz, fux „manevră”, lax adj., a mixa, ruxandră, tix „praf de curăţat”, toxină „substanţă”; 2.2. numeroase nume proprii de persoană: Alexandra, (Grigore) Alexandrescu, Alexandri, Alexandru, Ruxandra.
• În scrierea unor nume de familie, lui x îi corespunde uneori ss: (Alfred) Alessandrescu, (Ioan) Massim.
2.1.5. m sau n înainte de b, f, p? • 1. Înainte de b şi p se scrie m şi se pronunţă [m], nu n (inclusiv în prefixe din derivate româneşti sau împrumutate/calchiate care înaintea altor consoane se scriu cu n): ambulanţă, amplasa, bomboană, combate, complăcea, emblemă, emplastru, imbatabil, improviza, imputa, îmbolnăvi, îmbunătăţi, împacheta, împărat, împături, umbla; • Elementul sin- are înainte de b, f, p, în cuvinte neanalizabile, varianta sim-: simbioză, simbol, simfonie, simpatie (dar: sinfazic).
• 2. Însă se scrie n şi se pronunţă [n] şi înainte de b sau de p în: 2.1. compuse împrumutate: input, Kronprinz, lumpenproletariat; 2.2. elemente de compunere/prefixe ca avan-, non-, pan-: avanport, avanpost, avanpremieră; nonprofit, panpsihism; 2.3. nume proprii străine de localităţi: Banbury, Brandenburg (de unde s. comun brandenburg), Canberra, Istanbul (dar Stambul), Nürnberg; • Dar se scriu şi se pronunţă fie cu m, fie cu n înainte de b şi de p unele substantive proprii: - nume de localităţi din România compuse cu sân- „sfânt”: Sâmbotin (jud. Gorj)/ Sânbotin (jud. Vaslui), Sânbenedic, Sânpetru (şi ~Almaşului, de Câmpie, German, Mare, Mic), Valea Sânpetrului, conform Legii 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României; - nume de persoane cu purtători din România: Goldemberg/Goldenberg, Goldenblum, Kernbach, Rosemberg/Rosenberg, Rosenbaum, Rosenblat, Rosenbusch, Weinberg/Vaimberg sau cu purtători străini: Gutenberg, Steinbeck; - nume de sărbători: Sâmpetru/Sânpetru.
• 3. Înainte de f se scrie m şi se pronunţă: 3.1. [m] în: 3.1.1. cuvinte ca amforă, bomfaier, camfor, damf, îngâmfat, limfă, nimfă, pamflet, triumf, a umfla, zamfir; 3.1.2. elementul amfi-: amfibiu, amfibrah, amfiteatru, amfitrion; 3.1.3. nume proprii: Pamfil, Zamfira;
Studiu introductiv 88
3.2. se scrie n şi se pronunţă n (şi nu m [m]) în: 3.2.1. cuvinte precum confort, fanfară, a fonfăi; 3.2.2. prefixul infra-: infraacustic, infralegal, inframicrobiologie, infrapaginal, infraroşu, infrastructură. 2.1.6. -răsc, -răscu, -răşte -răşti sau -resc, -rescu,-reşte, -reşti? • După r se scrie şi se pronunţă: ă: -ăsc la ind. prez. pers. 1 sg. şi 3 pl. şi conj. prez. pers. 1 sg., -ăşti la ind. şi conj. prez. pers. 2 sg., -ăşte la ind. prez. pers. 3 sg. la verbele de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în -î care primesc augmentul -esc: eu, ei urăsc, tu (să) urăşti, el urăşte; e: în -resc, -rescu, -reşte, -reşti în adjective, adverbe, nume proprii de persoane şi de locuri derivate cu sufixele -esc, -eşte, -escu, -eşti: tătăresc; tătăreşte; Tatarescu/ Tattarescu/Tătărescu; Tătăreşti (jud. Satu Mare); sunt însă atestate şi nume proprii de persoană sau de localităţi în -ăscu, -ăşti: Tătarăscu/Tătărăscu; Tătărăşti (jud. Bacău)1. 2.1.7. s sau c + i? • În câteva împrumuturi din franceză, [s] se redă (etimologic şi prin tradiţie) prin c (+i): ciclamen, citronadă. 2.1.8. s sau z? • Înaintea anumitor litere (reprezentând consoane surde sau sonore, inclusiv sonante (m, n, l, r), ori vocale) se scrie s sau z şi se pronunţă [s] sau [z] în funcţie, în general, de rostirea actuală a vorbitorilor de limbă literară2; la unele cuvinte pot exista ezitări cu privire la grafie/pronunţare. • I. Se scrie s şi se pronunţă [s]: 1. în prefixele des- şi răs- înaintea consoanelor surde [k] şi [č] (scrise c, respectiv c + e, i), [k′] (scrisă ch + e, i), f, h, p, t, ţ: a descânta, a descentraliza, a descheia, a deschiaburi, a descifra, a desfereca, a deshăma, a despotcovi, a destăinui, a se desţăra (rar); a răsciti, a răscoace, a răsfierbe, răsplată, a răstălmăci; • Aceste prefixe pierd pe -s final în derivate de la baze care încep cu s: a desăra, a răsuci, a răsufla.
2. în prefixele des-, răs- şi înaintea consoanei sonore z: a deszăpezi, a deszăvorî, a răszice; 3. (inclusiv înaintea unor consoane sonore şi a unor sonante) în derivate/ compuse analizabile (formate în limba română sau împrumutate) cu: 3.1. elementul plus-: plusvaloare; 3.2. prefixul trans-: transdanubian, translucid, transmutaţie, transnaţional; • Dar tranz- înainte de vocală în cuvinte împrumutate, neformate/neanalizabile în limba română: tranzacţie, tranzistor, tranzit.
1 2
Conform Legii 290/2018. În istoria limbii române, scrierea şi pronunţarea cu s sau z au fost uneori diferite de normele actuale.
89
Studiu introductiv
4. în compuse împrumutate: aisberg, fosgen, glasbeton, glasvand, jurisdicţie şi în nume proprii străine (în care este pronunţat şi [z]): Desdemona, Dresda, Israel, Lesbos, Svetlana; 5. înainte de m în: 5.1. finala -sm: marasm, pleonasm, sarcasm; 5.2. finala -smă: agheasmă, carismă, catapeteasmă, clismă, fantasmă, miasmă, mireasmă, plasmă, prismă, schismă, tenesmă; 5.3. sufixul -ism: comunism, simbolism; 6. în contexte variate (inclusiv la iniţială şi înainte de sonante), în alte cuvinte mai vechi sau mai noi, fără nicio regulă formală: cicisbeu; a desluşi, disgravidie, disjunctor; lesbiană, slab, smântână, a sminti, a smulge, snoavă, svastică, sveter, a trăsni, a trosni, dar bezmetic, beznă, izlaz. • II. Se scrie z şi se pronunţă [z]: 1. înaintea consoanelor sonore b, d, g, [g′] (scrisă gh + e, i), [ğ] (scrisă g + i), j şi v (inclusiv la iniţială de cuvânt şi în variantele de prefixe diz-, răz- din derivate analizabile, formate pe teren românesc sau împrumutate): a azvârli, brazdă, dizgraţie, a izgoni, mâzgii, Pazvante; a răzbate, a răzda (rar), a se răzgândi, a se răzghina (reg.), a răzjudeca; a zbura (dar, prin tradiţie, revista Sburătorul), zdup, a zghihui (înv., reg.), zgomot, zvelt; 2. în prefixul dez- înaintea consoanelor sonore b, d, g, [g′] (scrisă gh +e, i), v şi a sonantelor şi înainte de vocale: a dezaproba, a dezbobina, a dezdoi, a dezechilibra, a dezgheţa, a dezghioca, a dezgoli, a dezinfecta, a dezlega, a dezmoşteni, a deznaţionaliza, a dezonora, a dezrădăcina, a dezrăsuci, a dezumaniza, a dezvinovăţi; 3. înaintea sonantelor l, m, n (inclusiv la iniţială) în cuvinte ca: bezmetic, beznă, boleaznă, buzna, cazma, caznă, cizmă, gleznă, guzlă, hazna, izlaz, izmană, izmă, iznoavă (pop.), a îndrăzni, niznai, pizmă, razna, răzleţ, răzmeriţă, rozmarin, roznovean, tăzlăuan, zlătar, zloată, zlot, a zmângăli, zmeu, zmeură; dar: a desluşi, slab, smântână, snoavă; 4. în împrumuturi şi în nume proprii pronunţate în limba română literară actuală cu [z] intervocalic (ca în etimon): Câmpiile Elizee, concluziv, coroziv, (semi) ocluziv, elizeu; • Dar se scrie conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z].
5. în elementul izo-: izoanaliză, izobară, izocoră, izodinamică, izoedric, izofonă, izoglosă, izohipsă, izolinie, izomer, izonefă, izooctan, izoparafină. • III. În cuvintele analizabile formate cu sufixul -nic se scrie şi se pronunţă s [s], respectiv z [z], în funcţie de consoana finală a bazei: 1. casnic, dosnic, josnic, năprasnic (< năprasnă (înv., reg.)); 2. colhoznic, groaznic, obraznic, paznic.
• Dar în împrumuturi neanalizabile se scrie şi se pronunţă conform etimonului: becisnic, praznic.
Studiu introductiv 90
• IV. Se admit variante scrise şi pronunţate cu s [s]/z [z] în cuvintele disertaţie/ (colocv.) dizertaţie, disident (livr.)/dizident, la care variantele cu z [z] au devenit uzuale chiar în limbajul îngrijit şi în practica universitară, urmând tendinţa mai veche în limbă de sonorizare a lui s intervocalic la z (ca în bazin, chermeză, viteză din mai vechile basin, chermesă, vitesă); se recomandă însă în continuare numai premisă, sesiune; cf. şi filozof/(livr.) filosof s. m., pl. filozofi/filosofi, teozof/(livr.) teosof şi familiile lor. • V. Se scrie s (conform principiului tradiţional-istoric), deşi se pronunţă uzual [z] în elementul cvasi- [cvazi]: cvasinormal, cvasitotalitate, cvasiunanim. 2.1.9. sp, st, str sau şp, şt, ştr? • În grupurile sp, st, str la iniţială de cuvânt 1. se scrie s şi se pronunţă [s] (nu [ş]) în anumite împrumuturi din engleză, franceză, italiană, latină: spray, staff, stat „tabel” (~ de plată), stofă, a strangula; 2. se scrie ş şi se pronunţă [ş] (nu [s]) în împrumuturi din germană: ştrand, ştras. 2.1.10. x [ks] sau [gz]? • Litera x redă fie grupul de consoane surde [k + s], fie grupul de consoane sonore [g+ z], conform principiului tradiţional-istoric, şi anume: • 1. x se pronunţă [ks]1: 1.1. la iniţială de cuvânt + V: xantom, xenofob, xilofon; 1.2. la finală de cuvânt: box, complex, fenix, fix, fox, lax adj., index, limax, linx, lux, ortodox, perplex, phoenix, pix, prolix, sfinx, xerox; 1.3. în interiorul cuvintelor: 1.3.1. + C surdă (± C): ambidextru; a excava, excepţie, a excita, a exfolia, a explica, exsudat; imixtiune; inexpugnabil, inextricabil; a juxtapune; • În asemenea cuvinte, scrierea şi pronunţarea lui x ca [s] este ieşită din uz: O enigmă nesplicată... Eminescu (= neexplicată).
1.3.2. după n, r: anxietate, marxism; 1.4. în nume proprii ca Alexandru, Felix, Sextil, Xenia; • 2. În poziţie intervocalică, x se pronunţă [ks] sau [gz], şi anume: 2.1. [ks] în cuvinte ca aproximaţie, axă, bauxită, coxalgie, detoxifica, doxă (fam.); a exacerba, a exagera; execrabil, exegeză, exigenţă, exit-poll; a fixa, hexametru, luxemburghez, maxim, oxid, reflexe, taxă, toxic; 2.2. [gz]2 în neologisme latino-romanice ca auxiliar, elixir, exact, a exala, a exalta, examen, exantematic, a exaspera, execuţie, exemplu, a exercita, exerciţiu, a exemplifica, a exersa, a exila, a exista, exotism, a exulta3; Pronunţare nespecificată în Dicţionar, deoarece corespunde componenţei literei: x = c + s. Pronunţare specificată în Dicţionar, pentru că nu există o regulă. 3 Rostirea hipercorectă [ks] în loc de [gz] în aceste cuvinte – practicată în special în învăţământ, pentru a fixa la elevi deprinderile de scriere – este greşită. 1 2
91
Studiu introductiv • Nu există reguli general valabile, ci numai unele îndrumări orientative, în funcţie de etimologie (latino-romanică), de calea de pătrundere (orală sau scrisă), de pronunţarea în limba de origine (mai ales franceză) sau contrară acesteia ş.a., iar grafia şi pronunţarea trebuie memorate sau verificate: când în Dicţionar nu se indică pronunţarea înseamnă că x se rosteşte cu valoarea componentelor lui c +s: [ks]; pronunţarea lui ca [gz] este indicată în Dicţionar. • La pluralele în -i ale cuvintelor terminate în -x se scrie cş şi se pronunţă [kş]: bocşi „câini”, complecşi, fenicşi „palmieri”, ficşi, focşi, indecşi „degete”, lacşi „peşti”, limacşi, lincşi, lucşi „unitate de măsură”, ortodocşi, perplecşi, phoenicşi „plante”, prolicşi, sconcşi „animale”, sfincşi; cf. şi mixt – micşti.
• 3. în Bruxelles şi bruxellez, x se pronunţă [s]: [brüsel]; • 4. în unele cuvinte şi nume proprii străine, x are valoarea [ø]: Bordeaux [bordo]. 2.1.11. x, s/ex sau es? • 1. La iniţială, se scrie ex şi se pronunţă [eks]1 în cuvinte: 1.1. împrumutate gata formate (înainte de consoană surdă, inclusiv de literele c, c + e): excava, excepţie, excurs, excursie, expatria, explica, exploata, expre adv.; expres1, 2 adj., adv.; expres3 s. n. 1.2. în care ex este prefix: a exînscrie; ex-premier. • 2. Dar se scrie es şi se pronunţă [es] în cuvinte: 2.1. împrumutate mai recent: espresor, espresso (cafea) (it.); 2.2. în care această secvenţă face parte din radical (nu este prefixul ex-): escadrilă, escalada, escroc, espadrilă (nu: *excroc etc.). • Nu trebuie omise în scris sau în pronunţare (cum se întâmplă uneori) x în favoarea consoanei următoare, nici consoana care urmează după x: excrescenţă, exsudat (nu: *ecrescenţă, *exudat).
2.1.12. x sau cţ? x şi cţ nu trebuie confundate în scriere şi pronunţare în reflexie „fenomen fizic” şi reflecţie „gândire”. 2.2. Vocale şi semivocale2 2.2.1. â sau î? • Prin Hotărârea Academiei Române din anul 1993 privind înlocuirea literei î „din i” cu â „din a” în interiorul cuvintelor3, scrierea cu â în situaţii determinate a devenit obligatorie în publicaţiile oficiale din România (fără ca nerespectarea acestei 1 2 3
Când x se rosteşte [gz], pronunţarea este indicată în Dicţionar: examen [egzamen], a exista [egzista]. Inclusiv diftongi, hiat, triftongi. V. ANEXE.
Studiu introductiv 92
reguli să poată fi sancţionată legal) şi în învăţământ1 (unde încălcarea ei antrenează scăderea notei). • Dar există în continuare edituri, instituţii, persoane (mai ales literaţi, dar şi unii lingvişti) şi publicaţii care aplică regula anterioară a scrierii numai cu î din i sau/şi care cer periodic revenirea la ea. Limba română se singularizează astfel prin aplicarea simultană a două ortografii, uneori în aceeaşi publicaţie.
• Conform acestei Hotărâri, sunetul [î] este redat în limba română actuală prin două caractere, â şi î2 (cu litere-suport diferite, dar cu acelaşi semn diacritic), după criteriul distribuţional/al poziţiei în cuvânt şi după cel al structurii morfologice. • Sunetul [î] se notează actualmente prin: 1. litera â numai în interiorul cuvintelor: ascultând, brâncă, brânză, câmp, când, pârâu, a râde, râmnic, rând, râpă, râu, român, sfânt, târg, vânt, vrâncean, inclusiv în: 1.1 derivate cu sufixe de la cuvinte terminate în -î: coborâre, coborâş, coborâtor de la a coborî; 1.2. forme flexionare ale verbelor de conj. a IV-a terminate la inf. în -î: coborâi, coborâsem, coborând, coborât de la a coborî; 2. litera î: 2.1. la iniţiala cuvintelor: în, încă, a începe, a se întuneca, a înţelege, şi, respectiv, la finala verbelor de conj. a IV-a în -î: a amărî, a borî, a coborî, a doborî, a hotărî, a mohorî, a omorî, a pârî, a scociorî, a tăbărî, a urî, a vârî, a zăvorî şi a s. imambaialdî. 2.2. în interiorul cuvintelor: numai în compusele în care al doilea element începe cu î-: bineînţeles, semiîntuneric şi în derivatele cu prefixe de la cuvinte care încep cu î-: neîmblânzit, neîncepere; a preîncălzi, a preîntâmpina; a reîmprospăta, a reîncălzi; a subîmpărţi, a subînţelege;
• În unul şi acelaşi cuvânt pot apărea deci atât â, cât şi î: a se întâmpla, nemaiîntâlnit, a preîntâmpina.
3. În ce priveşte substantivele proprii: 3.1. scrierea numelor de localităţi din România s-a adus în acord cu Hotărârea Academiei prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României:
Brânzeni, Câmpulung, Întrerâuri, Pârâul Rece, Râmnicu Sărat, Râpile, Râu de Mori, Româneşti, Sâmbotin/Sânbotin, Sânbenedic, Sângeorgiu de Pădure, Sângeorz-Băi, Sânicolau Mare, Sântana, Sântă Măria (~ Orlea), Sfântu Gheorghe, Târgovişte, Târgu Jiu, Topârcea, Vrânceni; excepţie: Pârău Gruiului; Conform adreselor Ministerului Educaţiei şi Cercetării 48.871/23 noiembrie 2005 şi 31.641/3 mai 2006, începând cu anul şcolar 2006-2007, „respectarea normelor prevăzute în ediţia a II-a a [...] DOOM este obligatorie [...] la examenele de bacalaureat”. Aceste norme au devenit obligatorii şi în Republica Moldova (de unde se importau în România tipărituri neconforme cu DOOM2) pentru instituţiile de învăţământ începând de la 17 octombrie 2016, conform Ordinului ministrului Educaţiei şi hotărârilor Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. 2 Cele două litere au în cuvintele din DOOM3 un număr apropiat de ocurenţe: â peste 10.000, î peste 11.000. 1
93
Studiu introductiv
3.2. numele de familie purtate de români se pot scrie în interior cu â sau cu î, în funcţie de tradiţia familiei, de voinţa purtătorilor şi, în epoca modernă, de actele de stare civilă, C. Brâncuşi, D. Brândză, V. Pârvan, V. Râpeanu, Topârceanu (cf. nume de localitate Topârcea), Vântu, Vrânceanu, dar şi, cu alţi purtători, Brîncuşi, Brînză, V. Cîrlova, E. Gîrleanu, Pîrvan, B.T. Rîpeanu, G. Topîrceanu, Vîntu, Vrînceanu (şi Vrănceanu).
4. Sunetul [î], fie că este scris cu litera â, fie că este scris cu litera î, se redă în transcriere prin [î]. 5. În editarea/reproducerea/transcrierea unor texte datând din perioade când nu operau normele actuale, redarea trebuie făcută tacit conform acestora, întrucât distincţia â – î nu are valoare fonetică. 6. Litera ы [î] din interiorul cuvintelor şi al numelor proprii din limbi scrise cu alfabetul chirilic trebuie redată prin â, nu prin î: bâlină, Bâvalov, Cernâşevski, kalmâc, kârgâz, Kârgâzstan, Kolâma, Saltâkov, Vâborg. 2.2.2. sânt, sînt sau sunt? • Hotărârea Academiei din 19931 prevede şi revenirea la formele din seria sunt în loc de sînt, dar expresia „în grafia limbii române” din titlul ei a provocat iniţial o oarecare derută, chiar la unii lingvişti; corect (conform principiului fonologic predominant în ortografia românească), ea trebuie interpretată ca privind şi pronunţarea2. • În reproducerea formelor verbale în cauză din texte mai vechi, populare etc., formele din seria sînt trebuie redate acum cu grafia sânt.
2.2.3. a, e, i sau ea, ă, â după j şi ş? • După j şi ş se scrie în general, în funcţie de structura morfologică a cuvântului, a, e, i sau ea, ă, â şi se pronunţă [a], [e], [i], respectiv [ěa], [ă], [î], şi anume: • I.1. De regulă, în radicalul cuvântului se scrie a, e, i (şi nu ea, ă, â – cu excepţiile de mai jos) şi se pronunţă [a], [e], [i] şi nu [ěa], [ă], [î]: 1.1. a: cârjaliu; jalbă, jale, jalon, jaluzea, jar, javră, tânjală („proţap”, cf. a se lăsa pe ~); e: a jecmăni, a jeli; i: jilav, jiletcă, jilip, jilţ, jir; 1.2. e: a aşeza, a deşela, a deşerta, a înşela, a înşeua, şelar, şeptic, şerpar, şerpaş, şerpoaică, şes adj., s., şesime; i: maşină, şir; a: jalbă, muşama, pauşal, şa, şade, şalău, şale, şapcă, şapte, şarpe, şasă (f. de la adj. (pop.) şes), şase;
• Dar actualmente se admite şi scrierea cu ea în deşartă adj., vb./deşeartă, înşală/ înşeală (deşi e din radical alternează cu a, nefiind vorba de augmentul -ează/sufixul -eală), ca şi a lui aşează (cu a în radical), la fel cu a lui ataşează (cu ea din augment).
2. Însă se scrie ă, â şi se pronunţă [ă, î] în derivate: 2.1. jălbar, jăratic, jărăgai, stejăriş (după jalbă, jar, stejar); 2.2. ă: deşănţat, şăgalnic, şăluţ, şănţuleţ, şătrar (după şagă, şal, şanţ, şatră), â: a şâşâi. V. ANEXE. Dintre cele două prevederi din Hotărâre, cea privind revenirea la formele de tipul sunt nu a întâmpinat aceeaşi rezistenţă ca reintroducerea lui â. 1 2
Studiu introductiv 94
• II. În articolul hotărât f. sg., în desinenţe şi în sufixe se scriu şi se pronunţă vocale din una din cele două serii, în funcţie de clasa morfologică a cuvintelor şi respectându-se identitatea vocalei acestora după alte consoane decât j, ş, şi anume: 1. substantivele şi adjectivele feminine cu tema terminată în j, ş se scriu şi se pronunţă cu: 1.1. -ă la NA sg. neart.: broşă, grijă, lojă, plajă, tijă, vrajă; cenuşă, fruntaşă adj., s., gureşă, mătuşă, păpuşă, tovarăşă, uşă (ca în mamă, bună), şi la V sg. neart.: tovarăşă (opus V m. sg. sau NA f. pl. tovarăşe); 1.2. -a la NA sg. art.1: grija, loja, plaja, tija, vraja; broşa, cenuşa, fruntaşa, gureşa, mătuşa, păpuşa, tovarăşa, uşa (ca în mama, buna); 1.3. -e la GD sg. neart. şi la NA pl.: plaje, tije; broşe, fruntaşe, gureşe, tovarăşe (ca în mame, bune); 2. verbele de conj. I cu tema terminată în j, ş se scriu şi se pronunţă cu: 2.1. -a la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (imperf., part., imper. 2 sg. neg., inf. lung substantivat): angaja, angajam, angajat, angajare; ataşa, ataşam, ataşat, ataşare (ca în lucra, lucram, lucrat, lucrare); 2.2. -ează (la verbele cu augment) la ind. prez. pers. 3: angajează, aranjează, ataşează, erijează, şarjează (ca în lucrează); 2.3. -ă neaccentuat la ind. prez. pers. 3: îngraşă (la fel ca în ascultă) şi accentuat la ind. prez. 1 pl. şi perf. s. 3 sg. angajăm, angajă; îngrăşăm, îngrăşă (ca în lucrăm, lucră); 2.4. -e (la verbele fără augment)/-eze (la verbele cu augment) la conj. prez. pers. 3 să angajeze, să îngraşe (ca în să cânte, să lucreze). • III. Verbele de conj. a IV-a cu tema terminată în j, ş se scriu şi se pronunţă cu: 1. -i la infinitiv şi în formele şi cuvintele provenite de la acesta (ind. prez. 1 pl., perf. s., part., ger., imper. 2 sg. neg., inf. lung substantivat): a îngriji, îngrijim, îngrijii, îngrijind, îngrijit, îngrijire; a ieşi, ieşim, ieşii, ieşind, ieşit, ieşire (ca în a citi, citim, citii, citind, citit, citire); • Astfel, la verbele cu tema terminată în j sau ş, gerunziul este diferit la majoritatea verbelor de conj. I: îngrijându-se (de la a se îngrija „a se nelinişti”) şi, respectiv, a IV-a: îngrijind (de la a îngriji „a avea grijă”).
2. -eam/-ească (la verbele cu sufix/augment) la ind. imperf. pers. 1, respectiv la conj. prez. pers. 3: îngrijeam, să îngrijească; sfârşeam, să sfârşească (ca în citeam, să citească). • IV. Sufixele se scriu cu a, ă, ea şi se pronunţă cum se scriu: 1. -ar: birjar; căluşar, cenuşar, chiţibuşar, cireşar, coşar, gogoşar, toboşar (ca în lemnar); 2. -ământ: îngrăşământ (ca în legământ); 3. -ăreasă dacă sunt legate (cel puţin virtual) de -ar: cenuşăreasă (după cenuşar) şi -ereasă dacă sunt legate de -er: lenjereasă (după lenjerie); 1
De aceea aceste forme se dau în Dicţionar.
95
Studiu introductiv
4. -ărie dacă sunt legate (cel puţin virtual) de -ar: birjărie (înv.); chiţibuşărie, gogoşărie (după birjar, chiţibuşar, gogoşar; la fel ca în berărie) şi -erie dacă sunt legate de -er: lenjerie, menajerie (ca în frizerie, tapiţerie) sau independente: cartuşerie; 5. -ător: crucişător, înduioşător, înfricoşător, îngrăşător (ca în temător); 6. -eală: bălmăjeală (fam.), gălbejeală (pop.), oblojeală (pop.), prăjeală, tânjeală „tânjire”, vrăjeală (fam.); greşeală, învălmăşeală, linguşeală, moleşeală, răguşeală, sfârşeală, zăpuşeală (ca în îndrăzneală); • Tânjeală „tânjire” (rar), format cu sufixul -eală de la verbul a tânji, se distinge astfel de tânjală „proţap”, care este probabil împrumutat ca atare.
7. -ean: blăjean, clujean, dejean, doljean, gorjean, lugojean, sălăjean, zaporojean; argeşean, crişean, (trans)făgărăşean, ieşean, (mara)mureşean, orăşean, someşean, timişean (ca în braşovean); • Însă se scrie -ian şi se pronunţă [ĭan] după un radical vocalic: buzoian, vasluian şi [ian] în argentini|an, bolivi|an, iraki|an, israeli|an.
8. -ească: vitejească; arendăşească, ostăşească, papistăşească, strămoşească, tovărăşească (la fel ca în bărbătească); 9. -eaţă: roşeaţă (ca în negreaţă); • Dar unele nume proprii s-au fixat (şi) în forme care nu respectă regulile, diferind de adj./s. comun corespunzător: nume de persoane: Argeşan(u)/Argeşeanu, Cartojan, Crişan/Crişean, Făgărăşanu/Făgărăşeanu, Gorjan, Ieşanu, (Ana) Lugojana, Orăşanu, Sălăjan, Someşan(u)/Someşeanu, Stolojan, Şearpe; nume de locuri: Argeşani, Blăjani, Botoşani, Clejani, Crişan, Crişana, (Cubleşu) Someşan, Dejan, Dejani, Drăgăşani, Focşani, Petroşani (localităţi), Transfăgărăşan (drum); nume de firme: Argeşana, Clujana, Someşana (faţă de adj. şi s. comune argeşean, clujean, crişean, dejean, făgărăşean, lugojean, şarpe, someşean, transfăgărăşean).
2.2.4. e sau i? • Se scrie i, nu e, şi se pronunţă [i] în finala -atic (nu -atec): iernatic, jăratic, ostatic; cf. şi a deretica, petic, a trimite. • Cf. şi nume de localităţi: Tomnatic (jud. Alba, Bihor, Timiş), Văratic (jud. Vaslui), dar şi Tomnatec (jud. Hunedoara), Văratec (jud. Neamţ).
2.2.5. e sau ie? • Uneori poate exista ezitare între scrierea/pronunţarea cu e [e] sau cu ie [ĭe]. • La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e sau ie, în funcţie, în general, de pronunţarea actuală a vorbitorilor de limbă literară, de etimologie, dar şi de tradiţie (scrierea şi pronunţarea putând sau nu să concorde).
Studiu introductiv 96
•1. În majoritatea neologismelor, la început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie e şi se pronunţă (de către oamenii culţi) [e]1: ecran, educaţie, efect, efemer, elev, elocvent, epic, epocă, epopee, elan, eră, Europa, examen; aed, aerodrom, alee, coexistenţă, idee, poem, inclusiv în verbe cu augmentul -ez: agreez, creez, efectuez, procreez, recreez; la fel în cuvinte mai vechi, cu caracter cărturăresc, ca egumen, episcop, evanghelie, evreu (în timp ce unii vorbitori obişnuiţi le pronunţă cu [ie]). • Dar ierarhic, ierarhie, ierarhiza.
• 2. În câteva cuvinte din cel mai vechi fond al limbii – pronume personale şi forme ale verbului a fi –, se scrie e, dar se pronunţă [ĭe]2: eu, el, ei, ele; eşti, este, e, eram, erai, era, eraţi, erau. • 3. Se scrie ie şi se pronunţă [ĭe] în: 3.1. cuvinte din fondul vechi: ied, iederă, ieftin, iepure, ieri, a ierna, a ieşi; baie, bătaie, cărăruie, cheie, femeie, voie, inclusiv la forme ale verbelor cu finală vocalică a radicalului: bântuie, biruie, lălăie, măcăie, mângâie, suie, taie, trebuie; 3.2. verbe neologice cu radical cu finală vocalică: atribuie, contribuie (prin asimilare la verbele din fondul vechi suie, trebuie); cf. şi bruiez, deraiez; 3.3. neologisme cu ie în etimon: hematopoieză, proiect. 2.2.6. ea sau ia? • 1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală: 1.1. se scrie ia şi se pronunţă [ĭa] când alternează cu ie: baia/baie, băiat/băieţi, femeia/femeie, iadă/iede, iarnă/ierni, întemeiază/să întemeieze, îndoială/îndoieli, a tăia/taie, să trăiască/trăieşte, trebuia/trebuie, îndoială/îndoieli, vasluian/vasluieni sau cu i: joia/joi, a treia/trei; 1.2. se scrie ea, dar se pronunţă [ĭa] în pr. ea [ĭa]; se diferenţiază numai grafic f. sg. aceeaşi – m. pl. aceiaşi. 1.3. în neologisme, vorbitorii limbii literare actuale pronunţă [ěa] (nu [ĭa]), sub influenţa scrierii: aleea/alee, creează/creez, efectuează/efectuez. • 2. După d, l, n, r, s, t, ţ şi z, diftongul se scrie ea (nu ia) şi se pronunţă [ěa] (nu [ĭa]): deal, leac, neam, reavăn, seară, teapă, ţeapă, zeamă; dar cf. hiatul [e-a]: leal. • 3. Dar se scrie ia în diabolo, diavol şi în (adj.) pr. aceştia, atâţia (unde alternează cu i). • 4. Se scrie cea, gea şi se pronunţă [ča, ğa] când formează o silabă: acea [a|ča], ceapă, ceasuri, a cincea, să lucească, a tăcea; fugea [fu|ğa], geacă, geamuri. • Secvenţele scrise cia, gia se pronunţă în unele cuvinte [či|a], [ği|a] (în două silabe/cu hiat, i având valoare de vocală): ci|anură, colegi|al, elegi|ac, Luci|a, Luci|an, Ligi|a. În alte cuvinte, ele se pronunţă [ča], [ğa] (formând o silabă, cu i literă diacritică): ciaconă [ča|conă], ciadian [ča|dian], giardiază [ğar|diază].
Pronunţarea cu [ĭe], care poate fi explicată ca regionalism, este simţită ca incultă. Rostirea hipercorectă cu [e] în loc de [ĭe] – practicată în special în şcoală, pentru a fixa la elevi deprinderile de scriere – este greşită. 1 2
97
Studiu introductiv
• 5. După b, f, m, p şi v se scrie şi se pronunţă: 5.1. ea [ěa] când alternează cu e: beat/beţi, să bârfească/bârfesc, să meargă/merg, cârpeală/cârpeli, veac/veci (în expr.); 5.2. ia [ĭa] când alternează cu ie: biată/biete, fiare/fier, amiază/amiezi, piatră/pietre, viaţă/vieţi. • Astfel, beată [běată] „băută” se deosebeşte de biată [bĭată] „sărmană”.
• 6. După ch, gh se scrie: 6.1. ea când alternează cu e: agheasmă/aghesmei, blochează/blochez, cheag/a închega, cheamă/chem, a deochea/deoache, gheară/gheruţă, gheată/ghete, gheaţă/gheţuri, încheagă/a închega, tinichea/tinichele, a veghea/veghez; 6.2. ia când nu există forme alternante, iar trigrafele chi, ghi au valorile [k′], [g′]: chiar, chiabur; ghiaur, maghiar. 2.2.7. eai, eau sau iai, iau? • 1. La început de cuvânt şi de silabă după vocală se scrie iai, iau şi se pronunţă [ĭaĭ, ĭaŭ]: i-ai, ia-i, iau, îndoiai, îndoiau; suiai, suiau. • 2. După consoană se scrie şi se pronunţă după aceleaşi reguli ca la ea, ia: 2.1. eai, eau: beau, şleau, urecheai, urecheau, vegheai, vegheau; 2.2. iau: miau. 2.2.8. eo, eoa sau io, ioa? • 1. Se scrie totdeauna io, ioa după c, g (pronunţate [č], [ğ]) şi după ch, gh (pronunţate [k′], [g′]) rostite în aceeaşi silabă, când i este literă diacritică: cior|chine, giol; cioară, gioar|să; chior, chioşc, şchiop, ghiol, (cu) ghiotura, ghiozdan; chioară, şchioapă, ghioagă. • 2. ceo, geo notează secvenţe pronunţate în silabe diferite ([če|o], [ğe|o]): lance|olat, merce|olog, urce|ol; ge|odă, ge|oid, ge|ologie, ge|onomic, sau în aceeaşi silabă, când e este literă diacritică ([čo], [ğo]): Geor|ge, geor|gian, Sângeor|giu de Pădure, Sângeorz|‑Băi. • 3. După alte consoane se scrie de obicei eo, eoa şi se pronunţă cu diftong/ triftong [ěo], [ěŏa]: a leor|păi, a pleos|căi; leoar|că, dar io în feleş|tioc (reg.). 2.2.9. -i [i], [i] sau ø? • 1. -i este devocalizat [i] (şi nu formează silabă): 1.1. la sfârşit de cuvânt după C(C): ace|laşi, a|dormi, albi adj. m. pl., az|vârli, bebe|luşi, buni, crezi, cum|peri, domni, drăgă|laşi, e|levi, fi|ori, go|laşi, ieşi, în|suşi, lu|crezi, lupi, muşti, nopţi, oa|meni, o|braji, pescă|ruşi, puşti, pomi, roţi, se|nini, to|tuşi, vi|sezi; 1.2. în anumite compuse: câ|teşi|trei, ori|când, ori|cât. • 2. Însă -i final este plenison: 2.1. după C(C) + l, r (muta cum liquida): afli, aştri, codri, membri, umbli;
Studiu introductiv 98
2.2. în nume proprii de familie cu purtători români: (Piaţa) Lahova|ri, Moru|zi sau în nume proprii străine: Go|ri, Kara|chi [karači], So|ci. • 3. În succesiunile chi, ci, ghi, gi, -i final de cuvânt are valoarea fonetică ø: a|jungi [ajunğ], cinci [činč], dragi, joci, mergi, reci, unchi [unk′], unghi [ung′], ungi. 2.2.10. -i,-ii, -iii, (rar) iii-i? • Litera i prezintă un caz particular prin aceea că la sfârşit de cuvânt pot apărea în scris un i, doi i, trei i şi, rar, patru i (-i, -ii, -iii, -iii-i), cu pronunţări uneori identice sau apropiate, în timp ce scrierea este diferită – fiind conformă principiului morfologic. • Deşi aceste reguli sunt făcute cunoscute încă din şcoală (unde i „se numără”, respectiv „nu se numără” ca sunet distinct: vocală, semivocală, i „şoptit”), există totuşi uneori ezitări sau confuzii. • I. În flexiunea nominală 1. Se scriu cu un singur -i 1.1. pluralul nearticulat al adjectivelor masculine şi, uneori, şi feminine (inclusiv cu grupul muta cum liquida): pl. neart. m. scris buni (prieteni)/(prieteni) buni pronunţat ca i „şoptit”: [buni] pl. neart. m. şi f. scrise dragi (prietene)/(prietene) dragi, reci (ochi)/(ochi) reci, sarmale reci pronunţate fără i (nici „şoptit”): [drağ], [reč] pl. neart. scrise (ochi) albaştri, negri pronunţate cu o vocală [i]: [albaştri], [negri] cf. şi acri, ampli, celebri, centupli, cvadrupli, cvintupli, ipohondri, mândri, mediocri, neutri, sextupli, simpli, (sub)multipli, supli, tripli; alpeştri, ecveştri, iluştri, lacuştri, măieştri, rupeştri, sihaştri, tereştri; 1.2. pluralul nearticulat al substantivelor masculine (inclusiv cu grupul muta cum liquida): pl. neart. scris (dragi/dragii) fraţi/prieteni pronunţat cu i „şoptit”: [fraţi], [priĭeteni] dar: sg. şi pl. unchi scris şi pronunţat fără i (nici „şoptit”): [unk′] pl. neart. scris pl. cercei, sg. şi pl. pui pronunţate cu semivocala ĭ: [čerčeĭ], [puĭ] pl. neart. scris (aceşti/alţi/anumiţi/ceilalţi (doi)/mulţi/nişte/puţini/unii) membri pronunţat cu vocala i: [membri] cf. şi acri, arbitri, aştri, băieţandri, cafri, ciocli, cuscri, extratereştri, felibri, membri, metri, miniştri, negri, orfevri, socri, (sub)multipli, tigri; sihaştri;
99
Studiu introductiv
1.3. pluralul nearticulat şi genitiv-dativul singular nearticulat al substantivelor feminine: pl. neart., GD sg. neart. scrise (aceste/acestor) nopţi pronunţate cu i „şoptit” [nopţi] pl. f. neart. scris (aceste) prietenii (de la prietenie) pronunţat cu diftongul [iĭ]: [priĭeteniĭ] 1.4. pluralul pronumelor/adjectivelor pronominale posesive: (ai) noştri, (ai) voştri nu se scriu niciodată cu doi i: (prietenii) noştri/ai noştri (prieteni)) pronunţate cu 1 vocală [i]: [noş|tri]. • 2. Se scriu cu doi i (-ii) 2.1. pluralul articulat al adjectivelor masculine antepuse (inclusiv cu grupul muta cum liquida): pl. art. scris bunii (lui prieteni), albaştrii (ei ochi), celebrii (săi părinţi) pronunţate cu o vocală [i]: [buni], [albaştri], [čelebri] cf. şi acrii, amplii, centuplii, cvadruplii, cvintuplii, ipohondrii, mândrii, mediocrii, negrii, neutrii, sextuplii, simplii, (sub)multiplii, suplii, triplii; alpeştrii, ecveştrii, iluştrii, lacuştrii, măieştrii, rupeştrii, sihaştrii, tereştrii; 2.2. pluralul articulat al substantivelor masculine (inclusiv cu grupul muta cum liquida): pl. art. scris (toţi) prietenii, membrii pronunţat cu 1 vocală [i]: [priĭeteni], [membri] cf. şi puii, fraţii, unchii, cerceii, cioclii, colegii (pl. de la coleg) arbitrii, aştrii, băieţandrii, cafrii, cuscrii, extratereştrii, felibrii, membrii, metrii, miniştrii, negrii, orfevrii, socrii, (sub)multiplii, tigrii; sihaştrii; 2.3. pluralul nearticulat al adjectivelor (de ambele genuri) şi al substantivelor masculine şi neutre cu i în radical (terminate la m. sg. în -iu): adj. curbilinii, rectilinii, proprii, stranii; s. barcagii, colegii (pl. de la colegiu); 2.4. pluralul nearticulat al substantivelor copil, fiu: pl. neart. al s. copil scris copii pronunţat cu diftongul [iĭ]: [ko|piĭ] cf. şi fii; 2.5. genitiv-dativul singular articulat al substantivelor feminine: GD sg. art. scris nopţii (aceleia) pronunţat cu 1 vocală [i]: [nop|ţi]
Studiu introductiv 100
2.6. genitiv-dativul singular articulat (al substantivelor feminine desemnând grade de rudenie, relaţii sociale) + posesive conjuncte: maică-mii/-tii/-sii, (fam.) mamă-mii/-tii/-sii, (vulgar) mă-tii-/sii, (pop., fam.) soră-mii/-tii/-sii (în tempo rapid: sor-mii/-tii/-sii), stăpână-mii/-tii/-sii; 2.7. pluralul nearticulat al substantivelor feminine cu singularul în -ie: familii, vii. • 3. Se scriu cu trei i (-iii) 3.1. pluralul articulat al adjectivelor masculine antepuse cu i în radical (terminate la m. sg. în -iu): propriii (lui fii), straniii (lui prieteni); 3.2. pluralul articulat al substantivelor copil, fiu: pl. art. scris (toţi) copiii pronunţat cu 2 vocale: [kopi|i] cf. şi fiii. • 4. Se scriu (foarte rar) cu patru i (iii-i) adjectivele de sub 3.1. la pluralul articulat hotărât + cliticul de dativ posesiv legat prin cratimă: propriii-i (fii). • II. În flexiunea verbală • 1. Se scriu cu un singur -i 1.1. (neaccentuat) la verbe de conj. I, a III-a indicativul prezent persoana 2 singular: (tu) afli, intri, umbli, umpli sau (monosilabic) la imperativul pozitiv persoana 2 singular zi; 1.2. (accentuat) la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în consoană la: 1.2.1. infinitiv şi formele compuse cu el (cond. prez., imper. neg. pers. 2 sg., ind. viit.): a citi [čiti], aş citi, nu citi, voi citi; a veni, aş veni, nu veni, voi veni; 1.2.2. perfect simplu persoana 3 singular: (ea, el) citi, fugi, veni: perf. s. pers. 3 sg. scris (ea, el) citi pronunţat cu 1 vocală [i]: [čiti] 1.3. la verbul a fi: infinitivul şi formele compuse cu el (cond. prez., imper. neg. pers. 2 sg., ind. viit., cond. perf., conj. perf., viit. anter.): a fi, aş fi, nu fi, voi fi, aş fi citit, să fi citit, voi fi citit; • 2. Se scriu cu doi i (-ii) 2.1. la verbele de conj. I cu infinitivul în -ia (a apropia): indicativul prezent persoanele 1, 2 singular: (eu, tu) apropii şi gerunziul: apropiind; 2.2. la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în consoană (şi la verbe de altă conjugare cu neregularităţi: a ţine) la: 2.2.1. perfect simplu persoana 1 singular: (eu ) citii, fugii, venii; perf. s. pers. 1 sg. scris (eu) citii pronunţat cu diftongul [iĭ]: [citiĭ] 2.2.2. indicativ şi conjunctiv prezent persoana 2 singular: (tu) (să) ştii, ţii, vii;
101
Studiu introductiv
2.3. la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în -i (a înmii, a prii, a pustii, a se sfii): inf., cond. prez., imper. neg. 2 sg., ind. viit., ger.: formele scrise a se sfii, (eu) m-aş sfii, nu te sfii, (eu) mă voi sfii, sfiindu-mă pronunţate cu 2 vocale [i]: [sfii] 2.4. la verbul a fi: imperativ persoana 2 singular fii, conjunctiv prezent persoana 2 singular (tu) să fii 2.5. imperativ pozitiv persoana 2 singular + -i: zi-i • 3. Se scrie cu trei i (-iii) perfectul simplu persoana 1 singular la verbele de conj. a IV-a cu radicalul terminat în -i (a înmii, a se sfii): perf. s. 1 sg. scris (eu) mă sfiii pronunţat cu 1 vocală [i] + 1 diftong [iĭ]: [sfiiĭ] • III. Sintetizând raportul grafie – pronunţare • 1. la cuvintele cu un i în radical şi un i ca desinenţă, grupul -ii de la plural nearticulat argintii [ar-ğin-tiĭ], copii [ko-piĭ], fii [fiĭ], respectiv pers. 1 ştii [ştiĭ] reprezintă o realitate fonetică: diftongul descendent -ii̯ ; • 2. la tipul grafic copiii, fiii (cu un i în radical: copil, fiu) se recomandă pronunţarea finalei la plural articulat ca i silabic: copiii [ko-pi-i], fiii [fi-i]; • 3. la tipul grafic cu i ca desinenţă în formele de la plural articulat (oamenii, elevii) se recomandă pronunţarea la finală cu i silabic: [ŭa-me-ni], [e-le-vi]; • 4. în cuvinte care includ un grup muta cum liquida, la substantive de tipul unchi [unk′] şi la adjective de tipul propriu, diferenţele dintre formele grafice la plural nearticulat şi articulat se neutralizează în pronunţare, ambele grafii corespunzând aceleiaşi realizări fonetice, ca i silabic: arbitri, arbitrii [ar-bi-tri], codri, codrii [ko-dri], proprii, art. propriii [pro-pri-i]. 2.2.11. i- sau î-? • Se scrie şi se pronunţă cu i- (nu cu î-) a incarna „a creşte în carne”, a investi1 „a plasa capital”, dar cu î- a îmbiba, a încarna „a întrupa”; întreprindere (nu *intreprindere). 2.2.12. -iu sau ø? • -iu final (-ciu, -riu, -toriu), care exprimă o realitate fonetică (cu excepţii ca Mateiu Caragiale), trebuie scris iu şi pronunţat [ĭu] în adjective ca aleatoriu, definitoriu, tranzitoriu şi în substantive neutre ca acvariu, auditoriu, contrariu, crematoriu, salariu, serviciu – nu *aleator, *salar, *servici. 2.2.13. o sau eu, oe, ö? • Se scrie ö şi se pronunţă [ö] în câteva cuvinte străine în care se păstrează grafia (şi pronunţarea) din limba de origine (în cele mai multe cazuri germana), ca föhn, löss, röntgenterapie.
Studiu introductiv 102
Se scrie eu şi se pronunţă [ö] în împrumuturi parţial adaptate în care se păstrează grafia şi pronunţarea din limba de origine (în cele mai multe cazuri franceza): cozeur, friteuză, maseur, monteuză, a pasteuriza, remaieuză etc., dar şi io în machieur (rar)/machior. Se scrie oe şi se pronunţă [ö] în câteva cuvinte străine în care se păstrează grafia şi pronunţarea din limba de origine (latina ş.a.), ca phoenix. 2.2.14. oa sau ua? • 1. La început de cuvânt şi de silabă, diftongul oa se scrie oa, dar se pronunţă [ŭa]): oameni [ŭameni], oare, oaste, oază, respectuoasă [respektu|ŭasă]. • 2. După consoană, diftongul se scrie oa şi se pronunţă, în general, în rostirea literară, [ŏa]: boare, coadă, culoar, doar, foarte, goană, hoardă, joacă, loază, luxoasă, moară, noadă, poartă, roată, soare, şoaptă, ţoapă, voal, zoaie. Dar: acuarelă, bouar, descuama, jaguar, nouar, piuar, scuar, trotuar. • 3. După vocală se scrie: 3.1. oa când alternează cu o: cuvioasă/cuvios; 3.2. ua când alternează cu uă: (a) doua, piua, roua, steaua, ziua/două, piuă, rouă, (reg.) steauă, ziuă sau cu ŭ: băcăuan, tăzlăuan/Bacău, Tazlău. 2.2.15. -u sau -ul? • 1. Articolul hotărât masculin enclitic -(u)l se notează obligatoriu în scris (în virtutea etimologiei, a necesităţii dezambiguizării formelor gramaticale, a tradiţiei), iar pronunţarea lui este recomandată în exprimarea oficială, solemnă. În vorbirea curentă, acest -l nu se mai pronunţă, rostirea lui fiind datorată influenţei scrierii asupra pronunţării. • 2. În unele nume proprii de locuri, -u final apare ca urmare a omiterii lui -l final din art. hot. -(u)l. Această grafie este inconsecventă şi încă în discuţie în terminologia geografică, dar sistematică şi legiferată1 pentru unităţile administrativ-teritoriale cu denumiri formate din substantiv comun + o complinire: Dealu Viei, Domnu Tudor, Hanu lui Pală, Izvoru Ampoiului, Oraşu Nou, Oraşu Nou-Vii, Pârău Gruiului, Râmnicu Sărat, Satu Mare, Satu Vechi, Târgu Jiu, Turnu Măgurele, sau în care (cel puţin) un component este substantiv propriu: Mihai Viteazu. • Omiterea lui -l conduce în unele cazuri la o structură silabică neobişnuită în partea finală, cf. Pârău Gruiului [pârâ|u], dând naştere la o nouă realizare a opoziţiei articulat ~ nearticulat. 1 Prin Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României.
103
Studiu introductiv • Dar Legea 290/2018 este inconsecventă, incluzând şi un număr restrâns de localităţi cu nume similare (provenite din substantive comune articulate + o complinire), dar scrise cu -l: Dealul Viei, Drumul Carului, Hanul Ancuţei, Izvorul Trotuşului, Pârâul Rece, Satul Vechi.
• 3. Uneori, acelaşi nume de persoană (chiar şi cu acelaşi purtător) apare scris cu şi fără -l sau -u finali: Ş.V. Episcupescul/Piscupescu; Pompei/Pompeiu/Pompeius. 2.2.16. u pron. [u] sau [ü]? • În unele împrumuturi din franceză, u se pronunţă [ü]:
alură [alüră], carură [karüră], cupură [kupüră], ecru [ekrü], etui [etüi], fondu, fondue [fõdü], fumé [füme], parură [parüră], sanculot (rar) [sankülot], tul [tül], tutu [tütü], uni [üni] (dar ecuson); ele nu trebuie scrise cu iu: *aliură, *cupiură; dar: computer [u pron. engl. ĭu], însă computare.
2.2.17. u sau o? • Se scrie şi se pronunţă u, nu o, în cuvinte precum fascicul, fasciculă, vehicul ş.a. 2.2.18. Vocale în hiat • În limba română există multe alăturări de vocale în hiat: a|ed, a|er, a|erodrom, argentini|an, ci|anură, co|existenţă, colegi|al, du|el, elegi|ac, E|uropa, famili|a, famili|e, ge|ologi|e, Ligi|a, Luci|a, Luci|an, ide|al, po|em. • Ele apar şi în cuvinte compuse scrise cu cratimă: astă-|iarnă şi în cuvinte străine: whisky|uri. • În nume proprii la origine greceşti şi latineşti vechi, succesiunea ea este hiat în Ene|a (dar diftong în terminaţia -e|ea: Amalteea); nu se pronunţă cu hiat, ci cu diftong Au|gust. • Un caz particular de vocale în hiat îl reprezintă vocalele duble (pronunţate ca atare în rostirea îngrijită): contra|atac, agre|ez, ale|e, epope|e, ide|e, fi|inţă, alco|ol, acaju|ul. • În istoria limbii române s-au manifestat idiodincrazia vorbitorilor pentru hiat şi tendinţa reducerii hiatului, prin rostirea ca diftong a unor vocale alăturate, cf. mai vechiul *te|atru, devenit şi în rostirea literară tea|tru. • Pentru a deosebi situaţiile în care două litere-vocale învecinate redau un hiat sau un diftong, cuvintele rostite cu hiat sunt semnalate în Dicţionar prin marcarea accentului la cuvintele cu mai mult de o silabă, respectiv prin indicarea despărţirii la capăt de rând a altora. 2.3. Litere duble • În unele cuvinte pot apărea litere-consoane şi litere-vocale duble, uneori chiar multiple.
Studiu introductiv 104
• Astfel, se scriu obligatoriu cu litere duble cuvintele româneşti compuse sau derivate în care primul, respectiv al doilea component se termină, respectiv începe cu aceeaşi literă (v. mai jos). • Litere duble apar şi în unele abrevieri: AALLRR pentru Alteţele Lor Regale, EEG pentru electroencefalogramă.
• Facultativ, litere duble sau chiar multiple pot reda lungirea expresivă a unor cuvinte (v. mai jos). 2.3.1. Litere-consoane duble I. Poziţia literelor-consoane duble • Literele-consoane duble se întâlnesc: 1. în interiorul cuvintelor (majoritatea); 2. la finala unor împrumuturi: all (right), baseball, bluff, boss, business, bypass, exit‑poll, grill, homeless, jazz, löss, mall, miss, mistress, music-hall, off, staff, topless, watt; 3. la iniţiala unor cuvinte (numai accidental): *rromân şi, imediat după 1989, rom scris *rrom în loc de ţigan, inclusiv pentru a se evita confuzia cu român, sau în nume proprii străine: Llosa, Lloyd (pentru pronunţare v. mai jos).
• Literele-consoane duble/multiple pot nota lungirea expresivă a unor sunete-consoane în interjecţii: brr, prrr, sst (inclusiv în cazul unor consoane care nu se dublează în cuvinte din alte clase lexico-gramaticale: şşş, şşşt, ţţ) sau pentru exprimarea superlativului absolut: acrru, rrrău. • În trecut s-au folosit litere-consoane duble pentru a se distinge unele neologisme de omonime din fondul vechi: *cassă, *massă, faţă de casă, masă; litere-consoane duble se păstrează uneori şi astăzi, nejustificat, din limba de origine, în utilizarea unor împrumuturi: *stress pentru stres.
II. Pronunţarea literelor-consoane duble 1. Literele-consoane duble notează, de regulă, două sunete-consoane, care se pronunţă: 1.1. identic (în silabe fonetice şi grafice diferite), în: 1.1.1. compuse din cuvinte independente, inclusiv în împrumuturi recente şi în nume proprii: aerofotogram|metrie, ohm|metru, port|tabac, vacuum|metru; part-|time; Sân|nicolau;
1.1.2. derivate cu prefixe sau formate cu prefixoide de la cuvinte care încep cu aceeaşi consoană ca aceea în care se termină prefixul:
hiper|realist, in|navigabil; în|nădi, în|nămoli, în|nebuni, în|negri, în|negura, în|nobila, în|noda, în|noi, în|nopta, în|nora; post|totalitar, răs-|străbun, sub|bibliotecar, super|refractar, trans|siberian; • Dar se scriu cu un singur n îneca, înota, unde în nu este prefix, şi (conform tradiţiei) înăbuşi, înăclăi, înăduşi, în care nu se mai recunoaşte faptul că au fost formate cu prefixul în- de la năbuşi, năclăi, năduşi, actualmente ieşite din uz. • răsuci, răsufla se scriu cu un singur s, prefixul răs- confundându-se cu răînainte de s, dar răs- se poate ataşa cu cratimă în derivate ocazionale: a se suci şi a se răs-suci.
105
Studiu introductiv
1.2. diferit: [k] şi [č] notate cu aceeaşi literă, c şi c + e, i:
ac|cent, ac|ces, boc|cea, ciubuc|ciu, Isac|cea, oc|cident, suc|ces, vac|cin, Zambac|cian.
2. În unele cuvinte împrumutate şi nume proprii străine sau scrise după model străin şi în derivate de la acestea, litera-consoană dublă poate nota, în conformitate cu regulile limbii respective, un singur sunet, care se pronunţă în contexte româneşti: 2.1. la fel cu litera-consoană simplă1: 2.1.1. în împrumuturi:
(a) cappella, adagietto, addenda, (ad) litteram, affettuoso, alla (breve), (à la) russe, assai, allegro (ma non) troppo, allegretto, anno (Domini), banner, appassionato, babysitter, bestseller, bidonville, bitter, bossa-nova, box-office, bourrée, bravissimo, café‑frappé, call-girl, cannelloni, cappucino, cherry, coffee-break, challenger, chardonnay, cloisonné, commedia dell’arte, (concerto) grosso, confetti, consommé, corrigenda, cottage, crossing‑shot, curriculum, curry, cutter, dressing, expressis (verbis), flipper, flutter, fortissimo, fulltime, gaullist, glissando, globe-trotter, graffiti, grizzly, grosso (modo), happening, happyend, hippy, hobby, horror, jacuzzi, kibbutz, kidnapping, larghetto, lobby, mass-media, mezzosoprană, minnesänger, miscellanea, modelling, mortadella, motto, offshore, passim, passing-shot, peppermint, plotter, puzzle, quattrocento, rapper, rummy, scrabble, setter, sex-appeal, shopping, sotto-voce, sparringpartner, stripper, summa (cum laude), summit, summum, sunnit, thriller, travelling, trotteur, tutti-frutti, vedda, vivacissimo;
2.1.2. în nume proprii străine:
Apollo, Bruxelles, Buddha, Eiffel, Guineea-Bissau, Lloyd, Lully, Pierrot, Sezession, Sierra Leone, Simmental, Sybilla, Tartuffe, Zeppelin;
2.1.3. în nume de familie româneşti scrise după model străin:
Bolliac, Mille, Millo, Pallady, Pally, Philippide, Ressu, Rosetti; • Dublarea literei-consoană se foloseşte, la unele nume de persoane româneşti, pentru a da o impresie de exotism sau a evoca o ascendenţă străină: Ana/Anna, Jeni/Jenny, Negruţ(iu)/Negruzzi.
2.2. diferit, în unele împrumuturi, nume proprii străine sau româneşti scrise după model străin: 2.2.1. ca altă consoană decât cea notată prin litera-consoană simplă:
ll sp. standard/cat. [l′]2: caudillo [caŭdil′o], seguidilla [seg′idil′a], sevillan [sevil′an]; Llobregat [l′obregat], Llosa [l′osa], Llull [l′ul′]; zz [ţ] în împrumuturi şi nume proprii din italiană: intermezzo [pron. rom. intermeţo], mezzosoprană, mozzarella, paparazzo, pizza, pizzicato; Buzzati;
2.2.2. (în combinaţie cu o literă-vocală) ca o semivocală:
fr. ill uneori [ĭ]: Braille [braĭ], grisaille [grizaĭ], Marseilleza [marseĭeza], millefeuille [milföĭ].
Chiar dacă limba de origine (ca italiana) diferenţiază consoanele geminate de cele simple. Regional în Spania, precum şi în spaniola americană [ĭ] – pronunţare care se aude frecvent la TV la vorbitori români. 1 2
Studiu introductiv 106
2.3.2. Litere-vocale duble I. Poziţia literelor-vocale duble • Literele-vocale duble se întâlnesc: 1. la iniţiala unor cuvinte/nume proprii (rar): aa|lenian, (Vasile) Aa|ron, i|işoară, o|olit;
2. în interiorul unor cuvinte:
alco|ol, aracce|evism, continu|um, du|umvir, fe|erie, fi|indcă, ne|erladez, perpetu|um (mobile), vacu|um, zo|ologie. • În limba româna modernă se scriu (şi se pronunţă) cu o singură vocală prerie, proroc (nu ca în trecut: *preerie, *prooroc).
3. la finala unor cuvinte: 3.1. -ee la singularul sau şi la pluralul unor substantive feminine; la pluralul substantivelor neutre terminate la singular în -eu şi la femininul plural al adjectivelor terminate la masculin singular în -eu: ale|e, amentacee, apnee, azalee, camee, compozee, epopee, galinacee, graminee, melopee, onomatopee, papaveracee, primulacee, seboree, trahee; lice|e; sebace|e;
3.2. -uu la adjectivele de tipul ambiguu, precum şi la adăugarea articolului sg. -(u)l şi a desinenţei de pl. -uri la substantive neutre terminate la singular în -u/-u sau în -uu: atu|ul, atu|uri; rezidu|ul, rezidu|uri. • Accidental, literele-vocale pot fi multiplicate pentru a nota lungirea expresivă a unor sunete, mai ales în interjecţii: piuuu, tii/tiii, Uraaa!, uu (inclusiv în cazul unor vocale care nu se repetă în cuvinte din alte clase lexico-gramaticale: ăăă, zăău), pentru exprimarea superlativului absolut: acruu, maare, biinee, buună ş.a. sau pentru punerea în evidenţă a vocativului: Nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan.
II. Pronunţarea literelor-vocale duble • Literele-vocale duble notează, de regulă, două sunete-vocale, care se pronunţă: 1. amândouă, identic (şi aşa cum se scriu), în silabe diferite/în hiat, în cuvinte: 1.1. simple: alco|ol1, continu|um, du|umvir, ghe|enă „iad” (faţă de ghenă „amenajare pentru aruncarea gunoiului”), gre|ement, o|ogeneză, o|olit, perpetu|um (mobile), pri|incios, vacu|um, zo|o;
1.2. „formate” (în română sau împrumutate), şi anume: 1.2.1. compuse: giro|orizont; 1.2.2. cu prefixe sau cu prefixoide:
anti|inflamator, contra|amiral, co|opta, ne|economic, infra|acustic, intra|atomic, juxta|articular, para|aldehidă, pre|electoral, re|examina, supra|aglomerat, 1 Scris cu doi o (oo) conform principiului etimologic-istoric şi ca în limbile de circulaţie internaţională, dar pronunţat de fapt curent cu un singur o: [*alkol].
107
Studiu introductiv ultra|acustică; auto|observa, electro|optică, euro|obligaţiune, foto|obiectiv, izo|octan, magneto|optică, micro|organism, neuro|oftalmologie, toxi|infecţie;
1.2.3. cu sufixe: conşti|inţă, cuvi|inţă, fi|inţă, pri|inţă, şti|inţă;
• Dar se scriu şi se pronunţă cu un singur i: cunoştinţă < cunoaşte + -inţă, încunoştinţa, recunoştinţă.
1.3. la pluralul articulat în -iile al unor substantive feminine în -sie,-ţie etc.: aberaţi|ile; obsesi|ile; 1.4. în forme verbale cu augmentul -ez: ind. prez. 1, 2 sg., conj. prez. 1, 2 sg., 3 la verbe cu radicalul în e; gerunzii în -ind la verbe cu infinitivul în -ia, -ie, -i; în substantive provenite din infinitive lungi cu radicalul în e: (să) agre|ez, cre|ez, suple|ez; abrevi|ind, fi|ind, scri|ind, şti|ind; recre|ere. • 2. ca o singură vocală, şi anume ca sunetul-vocală simplu respectiv:
aalenian [alenian], Aaron [aron], afrikaans [afrikans], Aavram [avram], Eekhoud [ekhoŭt], Isaac [isac], Maastricht [mastriht], Oort [ort], Oost [ost], Oost Vlaanderen [ostvlanderen], Uusimaa [usima].
• 3. În unele cuvinte, prima dintre literele-vocale se pronunţă ca sunet-vocală, iar a doua ca semivocală/parte a unui diftong; la GD sg. neart. şi la pl. neart. al unor substantive feminine; în formele cu augmentul -ează de la verbe cu radicalul în -e; în unele nume proprii; în adjectivele de tipul ambiguu1: ale|ea [aleĕa], ce|ea ce [čeĕače], mediterane|ean [mediteraneĕan]; aberaţii; ind. prez. 3 agre|ează [agreĕază], cre|ează, suple|ează; Andre|ea [andreĕa], Core|ea, Dulcine|ea, Eritre|ea, Guine|ea;
• 4. În unele cuvinte împrumutate, literele-vocale duble pot avea alte valori decât în cuvintele româneşti, în funcţie de regulile ortografice ale limbii de provenienţă: engl. afterschool [aftărskul], agreement „acord” [ăgriment], groom [oo pron. engl. u], indoor [indor], tweed [tuĭd], weekend [uĭkend]; lat. equus [qu pron. rom. kv].
• 5. Litere-vocale duble se întâlnesc şi în nume proprii străine, precum şi în nume de persoană româneşti scrise după model străin (dintre care unele au şi variante scrise cu litera-vocală simplă), care se pronunţă în unul dintre modurile de mai sus: Aachen [ahăn], Aaron/Aron, Aasen (norv.), Aavram/Avram, Betle|em, Core|ei, (Câmpiile) Elize|e, Google [gugăl], Hawaii [pron. rom. havaĭ|engl. hăŭaĭ], Hollywood [holiud], Isaac/Isac, Mendele|ev, Nausicaa, Noua Guine|e, Noua Ze|elandă, Panatene|e, Peer (Gynt) [per], Varlaam/Varlam. • În spirit ludic, litere-vocale duble se folosesc în jocuri de cuvinte: târgul de carte Bookfest (cu trimitere la engl. book „carte” şi la Bucureşti); Ce spun cărţile. Bookiseli [buk′iseli], de Gheorghe Erizanu, sau într-un nume românesc de scenă, Cheloo [k′elu]. 1
Pronunţate şi cu două vocale în hiat.
Studiu introductiv 108
2.4. Accentul • Accentul poate fi fonetic sau (şi) grafic. 2.4.1. Accentul fonetic • I. În limba română, accentul este liber (cu poziţie variabilă)1, caracter în virtutea căruia poate distinge omografe, şi anume: • 1. cuvinte (clase lexico-gramaticale/sensuri):
barem1 adv. – barem2 s. n., cavalerie1 „ordinul cavalerilor” – cavalerie2 „parte a armatei”, colonie1 „apă de colonie” – colonie2 „localitate; teritoriu; grup”, companie1 „tovărăşie; societate” – companie2 „unitate militară”, haină adj. f. – haină s., mozaic1 adj. m., s. m. „adept al mozaismului” – mozaic2 s. n. „lucrare decorativă”, torturi pl. de la tort – torturi pl. de la tortură, vestibul1 „cavitate a urechii” – vestibul2 „încăpere”;
• 2. forme gramaticale: pers. 3 sg. ind. perf. s. cântă, încuie – prez. cântă, încuie. • II. Locul accentului în cuvânt (exemplificat cu formele-tip ale cuvintelor2) • Conform normelor literare actuale, în limba română: • 1. sunt oxitone (accentuate pe ultima silabă): 1.1. cele mai multe cuvinte terminate în C: con|vec|tor, dis|co|bol, duş|man, ma|ri|nar, per|for|mer;
1.2. unele cuvinte terminate în V (în afară de ă, â, y) – verbe la infinitiv, cuvinte străine etc. – sau în diftongi: a|li|go|te, bo|le|ro, ci|ti, de|ba|ra, ho|tă|rî, lu|cra, ta|bu; pă|rea;
• 2. sunt paroxitone (accentuate pe penultima silabă): 2.1. majoritatea cuvintelor terminate în V:
bo|dy, co|bo|râ|re, co|hor|tă, art. co|hor|ta, mer|ge, ne|u|tru, plă|ce|re, sa|fa|ri;
2.2. unele cuvinte terminate în C: doc|tor, lec|tor, vec|tor, vul|tur; • 3. sunt proparoxitone (accentuate pe antepenultima silabă):
ba|zi|li|că, fa|mi|li|e, fu|ri|e, gi|ne|re, ma|fi|e, mo|tri|ce (nu *furie, *mafie);
• 4. sunt superproparoxitone (accentuate pe a patra silabă dinspre sfârşitul cuvântului): bi|vo|li|ţă, că|lu|gă|ri|ţă, doc|to|ri|ţă, la|po|vi|ţă, pre|pe|li|ţă, ve|ve|ri|ţă.
• Prin numărul mare de cuvinte recente din engleză accentuate pe silaba iniţială (cf. baby-boom [pron. beĭbibum], blockbuster, checklist, room-service [pron. rumservis], sound blaster [pron. saŭndblastăr]), această repartiţie a accentelor tinde să se modifice în româna actuală. • 5. La puţine cuvinte, norma literară actuală admite două variante accentuale: polip/polip. • 6. Nu există criterii precise pentru predicţia locului accentului în toate cuvintele şi formele şi de aceea pot exista ezitări şi oscilaţii şi se fac uneori greşeli (mai ales la împrumuturi): 1 Spre deosebire de alte limbi, în care accentul este fix (totdeauna pe prima sau pe ultima silabă a cuvintelor, în funcţie de limbă). 2 Formele flexionare ale unor cuvinte pot fi accentuate diferit faţă de forma-tip.
109
Studiu introductiv *colibri, *taxi, *tiramisu în loc de colibri, taxi (dar maxi-taxi), tiramisu. • Trebuie evitată tendinţa deplasării accentului spre începutul cuvântului, care se observă la diverşi profesionişti (mai ales sub influenţa modelului limbii engleze): *colon, *pancreas.
• 7. În funcţie de uzul literar actual, prezentele norme recomandă o singură accentuare la cuvinte (substantive, adjective) şi nume proprii precum:
acatist, anaforă, anost, antic, aripă, avarie, axilă, bantu, bengali, bolnav, butelie, calcar, caracter, călugăriţă, chivot, delebil, doctoriţă, Dobrogea, duminică, duşman, editor, februarie, fenomen, furie, gingaş, hatman, ianuarie, icos, intim, jilav, miros, nandu, niscai, penurie, picnic, pilotă, pojghiţă, precaut, pricină, profesor, puber, radar, regizor, satiră, sever, simbol, simpozion, şervet, trafic, unic, vector, vultur.
• 8. Unele accentuări şi silabaţii nerecomandate de normă sunt percepute ca greşite/inculte:
*amnistie, *butelie, *capsulă, *email „smalţ”, *seif (corect: amnistie, butelie, capsulă, email, seif).
• 9. Norma accentuală fiind relativ laxă, alte accentuări decât cele recomandate se pot utiliza în anumite cazuri, fiind uneori livreşti, chiar resimţite ca pedante, mai apropiate de etimon, eventual cu încercare de specializare semantică sau de domeniu ori reprezentând accentuări mai vechi şi/sau regionale: antic, profesor; caracter, fenomen; călugăriţă, doctoriţă; bolnav, duşman. • La verbul a fi ind. prez. 1, 2 pl. se recomandă accentuarea suntem, sunteţi. • În versuri/cântece, din motive de ritm/rimă, se înregistrează şi alte variante accentuale decât cele recomandate de normele academice actuale: Mi-am pus cămaşa de nailon... Mircea VINTILĂ.
• 10. Cuvintele polisilabice pot avea, pe lângă accentul principal, mai puternic, şi un accent secundar, mai slab, care este indicat în Dicţionar numai în cazurile în care pot exista ezitări: aerodinamic, anteroposterior, autoacuzare. • Conform principiului un cuvânt – un accent, la cuvintele compuse, în Dicţionar este indicat numai accentul compusului (nu al tuturor componentelor sale). • III. Accentuarea sufixelor 1. cele mai multe sufixe monosilabice sunt accentuate:
-al, -an, -ar, -aş, -âş, -el, -esc, -et, -giu, -ior, -ism, -ist, -iş, -iu, -lâc, -oi, -os, -şag, -şor, -tor, -ui (sculptural, african, celular, suliţaş, coborâş, cocoşel, românesc, brădet, macaragiu, dulăpior, egalitarism, egalitarist, făţiş, liliachiu, paşalâc, păsăroi, scorţos, vălmăşag, bouşor, mirositor, albăstrui);
2. unele sufixe monosilabice sunt neaccentuate: ´-bil, ´-nic (repetabil, rodnic); 3. câteva sufixe bisilabice (-ete, -işte) sunt accentuate în unele cuvinte şi neaccentuate în altele: scumpete, cânepişte; foamete, inişte; 4. sufixele trisilabice, ca -(ă)tate, sunt totdeauna accentuate: bunătate. 5. Substantivele în -re provenite din „infinitivul lung” al verbelor în -ea trebuie accentuate pe sufix:
Studiu introductiv 110 prevedere (accentuat frecvent greşit *prevedere) – la fel ca belvedere, întrevedere, plăcere, revedere, tăcere, vedere.
6. Este corectă o singură accentuare la forme verbale ca ind. şi conj. prez. 1, 2 pl. şi imper. 2 pl. – accentuate pe sufix la conj. a II-a: tipul (să) tăceţi, nu *(să) taceţi, respectiv pe temă la conj. a III-a: tipul (să) bateţi, nu *(să) băteţi. • IV. 1. Numele româneşti de familie terminate grafic în -iu se accentuează corect în mod diferit, în conformitate cu originea şi cu structura lor: Alexiu, Costiniu, Dimitriu/Dumitriu, Gheorghiu, Grigoriu, Ioaniţiu, Vasiliu (derivate de la nume proprii), dar Ciubotariu, Coşeriu, Ferariu, Funeriu, Morariu, Olariu, Prunariu, Puşcariu, Rotariu, Trăistariu (identice cu forme regionale/vechi ale unor substantive comune).
2. La numele proprii străine trebuie verificată şi respectată accentuarea din limba de origine1: Ankara, Auchan [oşã], Carrefour [karfur], Kuweit, Modena, Nicosia, Stromboli.
Fac excepţie numele intrate mai de mult în uz, cu forma parţial românizată adoptată prin tradiţie: Moscova, nu [maskva]. • V. Accentul în cursul flexiunii • 1. În flexiunea nominală: 1.1. la marea majoritate a substantivelor, accentul este în cea mai mare parte stabil, inclusiv la cuvintele terminate în -o (împrumuturi mai recente, termeni de specialitate): albedo (fiz.), avocado, comando, credo, fado, fiasco, flamingo, hidalgo, lumbago, mambo;
1.2. dar el este mobil la: 1.2.1. GD sg. şi pl. nurori, surori faţă de NA sg. noră, soră „grad de rudenie; călugăriţă”; 1.2.2. substantivele neutre terminate în -o intrate mai de mult în limbă: duo, loto, radio, recto, tempo, verso, zero, la care accentul se deplasează pe acest o la sg. art. şi la pl.: radioul, zeroul; radiouri, zerouri;
• 2. În flexiunea verbală, accentul este mobil (plasat pe temă sau pe desinenţă), uneori chiar la acelaşi mod şi timp, dar la persoane diferite: ind. perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm. 2.4.2. Accentul grafic • I. De regulă, în scrierea limbii române nu se notează vocala accentuată. • II. Utilizarea accentului ascuţit [´] este permisă pentru a marca distincţia dintre elemente omografe, dar neomofone, care diferă (şi) prin poziţia accentului, 1
V. şi 2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine.
111
Studiu introductiv
când nenotarea accentului ar putea duce la confuzii (uneori supărătoare), în cazul unor cuvinte/sensuri: ácele s. pl. art. de la ac – acéle adj. pr. f. pl. de la acea; comédie1 „întâmplare ciudată” – comedíe2 „operă dramatică”; cópii s. f. pl. de la copie – copíi s. m. pl. de la copil; nódul s. n. art. de la nod – nodúl s. m. neart.; véselă adj. – vesélă s.;
• III. Se păstrează accentul grafic (ascuţit, circumflex, grav) din limba de origine în: 1. împrumuturi neadaptate: bourrée, chou à la crème, ciné-vérité, cloisonné, col-roulé, consommé, córdoba oro, omertà, pietà, tête-à-tête, tiramisù; 2. nume proprii străine: Asunción, Bâle, Côte dʼIvoire, Lomé, Molière, Nouméa, San José, Yaoundé. • În unele limbi, accentul grafic are altă valoare decât aceea de a marca accentul tonic şi poate să nu coincidă cu locul acestuia: fr. Gérard [jerar], Valérie/Valéry [valeri]; magh. István [iştvan]. • Prin tradiţie, la unele nume străine de state folosite în contexte româneşti nu se notează accentul din limba de origine (ceea ce poate duce la accentuări greşite): Panama, Peru.
2.4.3. Accentul în lanţul vorbirii • În lanţul vorbirii, anumite cuvinte sunt rostite mai puternic, iar altele mai slab, cf. formele numite accentuate ale pronumelor personale şi reflexive, opuse celor numite neaccentuate/clitice, de ex. pr. pers. şi refl. 1 sg. D forma acc. mie (Mie îmi dă.) vs formele neacc. îmi, mi, neataşate sau ataşate fonetic/grafic (prin cratimă) de cuvintele care le servesc ca suport: Îmi dă. Mi se pare. Mi-a dat. Dă-mi.; dându‑mi‑se.
2.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine 1. În scrierea şi pronunţarea în limba română a numelor proprii străine din limbi scrise numai sau şi cu alfabetul latin se respectă grafia şi pronunţarea din limbile respective: fr. Bordeaux [bordo], germ. Haendel/Händel [hendăl], magh. Jókai [ĭokoĭ], pol. Mickiewicz [miţkevič], germ. München [münh′en], magh. Petöfi [petöfi], sp. Quito [kito], fr. Racine [rasin], engl. Shakespeare [şeĭkspir], Wall Street [ŭălstrit], Yale [ĭeĭl], germ. Zeiss [ţaĭs]. • Pentru redarea cu litere latine a substantivelor proprii şi a cuvintelor scrise cu alte alfabete sau cu alte sisteme de scriere există norme, pentru care v. 1.3. Conversia unor sisteme de scriere.
Studiu introductiv 112
2. Numele statelor (şi cuvintele din aceeaşi familie) trebuie folosite în forma oficială actuală recomandată de acestea: Belarus, belarus, belarusă; Cambodgia, Côte d’Ivoire1, Kampuchea, Myanmar. 3. Unele nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme pe teritoriul României au, pe lângă formele cu grafia şi pronunţarea originare – folosite în lucrări de specialitate (hărţi, studii de limbă etc.) –, şi forme tradiţionale curente, intrate prin intermediul altor limbi şi adaptate limbii române (folosite inclusiv în indicaţii bibliografice): it. Firenze [Firenţe]/Florenţa, engl. London [landăn]/Londra, rus. Moskva [maskva]/Moscova, it. Napoli/Neapole, fr. Nice [nis]/Nisa, ceh. Praha/Praga, gr. Thessaloniki/Salonic, pol. Warszawa [varşava]/Varşovia, germ. Wien [vin]/Viena.
4. Unele nume proprii latineşti şi vechi greceşti circulă, în uzul literar românesc, atât într-o formă tradiţională, adaptată, cât şi în forma originară (folosită în lucrări de specialitate sau, în cazul numelor de persoană latineşti, când se reproduc cel puţin două dintre componentele lor): August/Augustus, Quintilian/Quintilianus [pron. rom. kvintilian(us)]. Normele actuale recomandă formele Damocles – cf. şi expresia consacrată sabia lui Damocles –, Menalaos, Oedip [pron. ödip], Procust [pron. procust]. În literatură se admite şi folosirea altor forme decât cele recomandate de normele actuale: Joe pentru Iupiter, alături de Jupiter.
Pentru flexiunea unor astfel de nume se recomandă g.-d. lui Artemis, Ceres, Dido, Palas Atena, Venus – formele de tipul *Artemidei, *Cererei, Didonei, *Paladei Atena, *Venerei (în afară de cazul când corespund nominativelor Didona, Venera), după modelul limbii de origine, fiind ieşite din uz. Când sunt folosite ca substantive proprii, respectiv ca substantive comune, unele cuvinte au forme sau/şi grafii parţial diferite (acropolă, Acropole).
5. Derivatele de la nume proprii se scriu cu respectarea grafiei numelui de la care provin, cf. shakespearian.
Alte referiri la scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine se găsesc în secţiuni din STUDIUL INTRODUCTIV în care sunt tratate diferite probleme ortografice sau/şi ortoepice.
3. Scrierea cu literă mare sau mică2 • I. Scrierea cu literă mare sau mică se referă în special la iniţiala cuvintelor3 şi, în mai mică măsură – în cazul abrevierilor şi al simbolurilor –, şi la alte poziţii. În lista MAE scris însă, greşit, Côte D’ivoire. Pentru alte denumiri v. 1.1.1. Alfabetul limbii române. 3 În cele ce urmează vom omite precizarea „la iniţială”, menţionând, când este cazul, numai celelalte poziţii. 1 2
113
Studiu introductiv
• Litera mare sau mică la iniţiala elementelor lexicale este o marcă a caracterului lor de nume proprii, respectiv comune, relevantă mai ales în cazul celor care pot fi folosite cu ambele valori: prin scrierea cu literă mare, substantivele proprii se deosebesc de substantivele comune din care provin sau care derivă din ele, respectiv, prin scrierea cu literă mică, numele comune se disting de cele proprii care le corespund, care se scriu cu literă mare. • În cazul unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii, scrierea cu literă mare poate privi toate componentele sau numai primul. • Fiind mai limitată, scrierea cu literă mare a unor cuvinte care în mod obişnuit se scriu cu literă mică are în general ca efect punerea lor în evidenţă. • II. Opţiunea între literă mare şi literă mică depinde în special de: 1. natura elementului (substantive comune sau proprii, cuvinte din celelalte clase lexico-gramaticale, abrevieri/simboluri); 2. natura textului (informal/oficial, laic/religios; afişe, capete de tabel, corespondenţă, etichete, plăcuţe indicatoare; poezie); 3. poziţia elementului (de sine stătător sau la începutul ori în interiorul unui enunţ); 4. punctuaţia enunţului; 5. intenţia de a marca anumite valori (desconsiderarea sau, dimpotrivă, importanţa, politeţea) sau de a produce anumite efecte stilistice, scrierea evident intenţionată a unor cuvinte contrar normelor curente nefiind o greşeală. • III. Pentru unele situaţii există reguli obligatorii, care privesc cuvinte sau poziţii în care se foloseşte întotdeauna litera mare, respectiv mică; în altele, scrierea cu literă mare, respectiv mică este facultativă. Probleme pun în special situaţiile în care unul şi acelaşi (tip de) cuvânt se scrie fie cu literă mare, fie cu literă mică. Mai ales în unele cazuri de treceri între substantive comune şi substantive proprii – grafia depinzând de modul în care sunt tratate cuvintele în context –, distincţia nu este totdeauna uşor de făcut. Regulile privesc în special cazurile în care pot apărea ezitări, de aceea ele sunt prezentate contrastiv. • Regulile de utilizare a literelor mari sau mici în scrierea limbii române au variat în timp. • Ele diferă de la o limbă la alta. Situaţiile în care în limba română se scrie cu literă mare sunt mai numeroase decât în unele limbi (de ex., faţă de scrierea numelor compuse de instituţii în franceză), dar mai restrictive decât în altele (faţă de scrierea cu literă mare în engleză a cuvintelor din titluri – imitată abuziv în scrierea limbii române în ultima perioadă – sau, în germană, a tuturor substantivelor).
Studiu introductiv 114
• IV. Scrierea cu literă mare sau mică a numelor unităţilor de măsură şi a simbolurilor lor, precum şi a simbolurilor altor termeni de specialitate (cu caracter internaţional) nu face obiectul unor norme propriu-zis ortografice, de competenţa lingviştilor, ci al reglementărilor din domeniile respective, în speţă al standardelor internaţionale, adoptate şi ca standarde române1, şi care trebuie respectate, chiar dacă contravin uneori normelor academice ale limbii române. 3.1. Scrierea cu literă mare • I. Se scriu, de regulă, cu literă mare: 1. primul cuvânt (inclusiv substantivele comune sau elementele din alte clase lexico-gramaticale) dintr-un enunţ (inclusiv în note de subsol, în titlurile coloanelor dintr-un tabel etc.); 2. substantivele proprii folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ; 3. componentele locuţiunilor pronominale de politeţe; 4. anumite abrevieri şi simboluri; 5. primul cuvânt al fiecărui vers în poezia de tip clasic:
A fost odată ca-n poveşti, / A fost ca niciodată... Eminescu • Dar în poezia de tip modern, uneori, primul cuvânt al fiecărui vers este scris cu literă mică.
• Detaliind, se scriu, de regulă, cu literă mare: • 1. primul/singurul cuvânt dintr-un enunţ, şi anume: 1.1. când cuvântul este izolat:
Ploaie. ● Dar se scriu cu literă mică cuvintele de declaraţie când enunţul din care fac parte urmează după altul în vorbire directă.
1.2. când între enunţuri nu este o legătură strânsă2, şi anume când enunţul urmează după un altul: 1.2.1. întotdeauna, când enunţul precedent se încheie cu punct: Săniile porniră iar încet. Frigul creştea odată cu lumina. Sadoveanu
1.2.2. de regulă, când enunţul precedent se încheie cu unul din celelalte semne de punctuaţie finale: 1.2.2.1. puncte de suspensie: Aici nu-i nevoie de baba Aniţa... Noroc să deie Dumnezeu! Sadoveanu
1.2.2.2. semnul exclamării:
Patria mă cheamă! Nu mai pot sta un moment! Caragiale
1.2.2.3. semnul întrebării:
Ce să facă? La muşteriu cu cioburi de sticlă nu putea merge. Caragiale • Când legătura dintre enunţuri este strânsă, iar enunţul anterior este prezentat ca neîncheiat, după aceste semne de punctuaţie se poate scrie şi cu literă mică.
1 Pentru sistemul de unităţi de măsură legal actualmente în România v. Bureau international des poids et mesures, Le Système international d’unités (SI), Brochure sur le SI, 9e éd., 2019; v. şi SR ISO 31‑x:1995. 2 Gradul de legătură dintre enunţuri este apreciat subiectiv de către cel care scrie.
115
Studiu introductiv
1.2.3. la începutul unui enunţ în vorbire directă precedat de două-puncte (şi de linie de dialog, uneori de ghilimele): Dl. Goe este foarte impacient şi, cu ton de comandă, zice încruntat: – Mam-mare, de ce nu mai vine? Caragiale • Un enunţ precedat de două-puncte începe cu literă mică dacă nu se află în această situaţie.
1.2.4. la începutul reproducerii, după două-puncte, a unui enunţ citat care începe cu literă mare (şi este încadrat, de regulă, între ghilimele):
Astfel se-ncheia proclamaţia..., cu acest frumos motto: „Evenimentele mari fac totdeauna să tacă micile pasiuni!” Caragiale
1.2.5. în corespondenţă, cereri etc., cuvântul cu care începe primul enunţ după formula de adresare: Domnule Director, Subsemnatul, ..., vă rog să binevoiţi...
• 2. numele proprii simple şi toate1 componentele numelor proprii compuse2 care desemnează: 2.1. unităţi administrativ-teritoriale, geografice sau politice din România sau artere urbane, inclusiv termenii generici care fac parte din numele propriu, respectiv în care primul termen este urmat de: - un adjectiv: Crişul Repede (râu), Europa Răsăriteană; Lacu Roşu, Oraşu Nou, Pârâul Rece, Staţiunea Climaterică Sâmbăta (localităţi); Târnava Mare (râu); Ţara Românească (fost stat);
- un numeral: Bulevardul 23 August, Bulevardul 1848, Piaţa 1 Mai, Strada 1907; - o prepoziţie + un adverb sau un substantiv: Europa de Est; Izvoru de Sus, Râu de Mori (localităţi); - un substantiv în G: Autostrada Soarelui, Bulevardul Laminorului, Drumul Taberei (cartier; arteră urbană); - mai multe cuvinte din clase diferite: Bulevardul Armata Poporului (înv.), Oceanul Îngheţat de Nord, Oraşu Nou-Vii, Strada Cocoşului de Munte;
- un nume propriu în N:
Băile Govora/Herculane/Olăneşti/Tuşnad, Colonia Ucea3, Oraşul Stalin4 (înv.) (localităţi)
sau în care termenul generic în cauză: - nu se mai atribuie realităţii denumite sau are un sens care nu corespunde acestei realităţi: Baia Sprie (localitate); Balta Albă (cartier); Dealu Negru; Râmnicu Vâlcea, Ruşii‑Munţi, Târgu-Neamţ, Vârfu Dealului (localităţi); 1 2 3 4
Cu excepţia, de regulă, a elementelor ajutătoare. Inclusiv ale unităţilor lexicale complexe folosite ca nume proprii. Denumirea oraşului Victoria în anii 1949-1954. Numele oraşului Braşov într-o parte a perioadei comuniste.
Studiu introductiv 116
- se află pe locul al doilea după un nume propriu: Bolintin-Vale, Geoagiu-Băi, Malnaş-Băi; • Se scriu cu literă mare şi numeralele (scrise în litere) şi prepoziţiile aflate pe primul loc în asemenea nume: După Deal (sat), Între Gârle (stradă), La Om (vârf de munte), Trei Brazi (cabană). Dar se scriu cu literă mică sectoarele (numerotate ale) municipiului Bucureşti.
2.2. state cu numele traduse în limba română (inclusiv când termenii generici fac parte din denumirea oficială lungă a statului şi sunt urmaţi de un nume propriu în N) şi alte teritorii:
Africa Centrală, Colectivitatea Teritorială Saint-Pierre şi Miquelon, Europa Centrală, Insulele Feroe, Insulele Minore Îndepărtate ale Statelor Unite, Marea Britanie, Regiunea Administrativă Specială Hong Kong (a Republicii Populare Chineze), Republica Albania, Sfântul Scaun/Statul Cetăţii Vaticanului, Statul Independent Papua-Noua Guinee, Statul Israel, Teritoriul Samoa Americană; • Dar se scriu cu literă mică termenii generici care nu fac parte din numele propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, geografice sau politice.
2.3. animale:
Azor, Bubico, Duman, Grivei, Joiana, Murgu, Plăvan, Zefir;
2.4. corpuri cereşti:
Balanţa, Carul-Mic, Marte, Saturn, Ursa-Mare, inclusiv Lună, Pământ, Soare, Superluna în terminologia astronomică; • Dar se scriu cu literă mică lună, pământ, soare în uzul curent.
2.5. instituţii1, entităţi economice2 (inclusiv asociaţii, fundaţii, patronate etc.), planuri de importanţă naţională:
Administraţia Prezidenţială, Asociaţia Chinologică Metropolitană, Avocatul Poporului, Banca Comercială Română, Biserica Boteanu, Camera Deputaţilor, Comisia Europeană, Congresul (SUA), Consiliul European, Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea Constituţională, Departamentul de Stat (al SUA), Editura Corint, Europol, Facultatea de Litere, Fundaţia Regală Margareta a României, Inchiziţia, Institutul de Lingvistică, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Interpol, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mănăstirea Caşin, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Organizaţia Naţiunilor Unite, Parchetul General, Parlamentul European, Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Patronatul Serviciilor Publice, Preşedinţia României, Radio Europa Liberă, Radio Vatican, Regia Autonomă „Monitorul Oficial”, Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, Teatrul Naţional, Unitatea Militară nr. ..., Uniunea Artiştilor Plastici, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Vocea Americii; • Numele de instituţii se scriu cu literă mare chiar când sunt folosite eliptic: dezbateri în Cameră, secretar de stat la Externe, Guvernul, student la Litere, Parlamentul, admiterea la Politehnică.
1 2
Inclusiv funcţii unice care au şi statut de instituţie. Româneşti, străine sau internaţionale denumite în limba română.
117
Studiu introductiv • Dar se scriu cu literă mică numele domeniilor la care se referă o funcţie publică; • Este incorectă scrierea cu literă mică, chiar pentru efecte grafice, a numelor unor instituţii: editura universităţii din bucureşti pe publicaţiile editurii în cauză.
2.6. clădiri publice, alte construcţii şi monumente, cartiere, centre comerciale, parcuri, săli şi alte realizări umane: AFI Cotroceni, Arcul de Triumf, Ateneul Român, Biroul Oval, Canalul DunăreMarea Neagră, Casa Academiei, Casa Albă, Casa Poporului, Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Parcul Herăstrău, Plaza Romania, Sala Palatului;
2.7. mijloace de transport cu nume devenite celebre: Orient Expres, Titanicul; 2.8. concepte exprimate prin cuvinte străine (eventual compuse) care în limbile respective se scriu (ambele) cu literă mare: Aufklärung, Big Bang, Big Brother, Bildungsroman, Führer, Weltanschauung;
2.9. marile epoci istorice, evenimente istorice interne şi internaţionale majore, mişcări culturale sau religioase (inclusiv numite eliptic, când din context reiese clar referinţa): Antichitatea, Evul Mediu, Marea Unire, Marele Război, Renaşterea, Revoluţia Franceză, (participant la) Revoluţie, Unirea Principatelor; • Dar se scriu cu literă mică numele italieneşti ale secolelor.
2.10. războaie de anvergură sau prezentate ca fiind evenimente unice:
Primul Război Mondial, (Cel de-)Al Doilea Război Mondial; Războiul celor Două Roze, Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani; • Dar se scriu cu literă mică denumirile perioadelor istorice delimitate vag şi ale războaielor care nu sunt prezentate ca fiind unice.
2.11. manifestări artistice, culturale, politice, ştiinţifice (indiferent de amploare): Festivalul „Cerbul de Aur”, Seminarul de Parenting, Simpozionul Internaţional de Lingvistică, Workshopul de Fotografie de Nuntă de la Craiova;
2.12. mărci de produse: Izvorul Minunilor (apă minerală); 2.13. obiecte desemnate ocazional prin numele creatorului lor:
doi Grigoreşti „tablouri de Grigorescu”, trei Stradivarius „viori fabricate de Stradivarius”; • Dar se scriu cu literă mică substantivele comune denumind curent obiecte după creatorul lor.
2.14. numele traduse ale distincţiilor/ordinelor de stat străine: Legiunea de Onoare;
Numele decoraţiilor româneşti1 trebuie scrise ca în legile care le instituie (Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României ş.a.), chiar dacă acestea nu 1 Civile pe domenii, militare (de pace şi de război), naţionale – cruci, cruci comemorative, medalii, ordine, semne onorifice.
Studiu introductiv 118 respectă întru totul normele ortografice şi de punctuaţie (de ex. ghilimelele) şi există inconsecvenţe în cadrul legilor: Crucea Comemorativă a Rezistenţei Anticomuniste, Medalia Meritul pentru Învăţământ, Ordinul Pentru Merit, Ordinul Serviciul Credincios, Ordinul Steaua României, Ordinul Virtutea Militară, Semnul onorific în serviciul armatei etc. • Dar se scriu cu literă mare numai la primul component numele unor medalii sau premii şi cu literă mică titlurile ştiinţifice şi onorifice.
2.15. persoane – nume de familie, patronime, porecle, prenume, pseudonime, alte supranume (inclusiv componentele lor provenite din nume de funcţii, ranguri etc.): Avădanei, Costapetru, Elvira Popescu, Vasiliu-Birlic, Hagichirea, Hagi-Tudose, Lev Nicolaievici Tolstoi, Mihai-Vodă Viteazul, Moşandrei, Cantacuzino Nababul, Păstorel Teodoreanu, Rousseau Vameşul, Ştefănescu-Delavrancea, Vlad Tepeş; În unele nume de familie străine se scriu cu literă mare şi articolul şi particulele din componenţa lor: Gabriele D’Annunzio, Vittorio De Sica, Luca Della Robbia, Du Cange (dar Charles du Fresne, sieur du Cange), Ibn Saud, Jean de La Fontaine, Le Corbusier, J.-L. Mac Adam, Eugene O’Neill, Vincent Van Gogh. • Dar se scriu cu literă mică substantivele comune care denumesc funcţii, ranguri etc. şi nu fac parte din numele propriu, precum şi cuvintele ajutătoare din componenţa unor nume de persoană.
2.16. personaje folclorice, literare, mitologice, religioase:
Alah, Artemis, Barbă-Albastră, Buddha, Cenuşăreasa, Ceres, Făt-Frumos, Greuceanul, Harpagon, Muma-Pădurii, Mohamed, Ra, Scaraoţchi, Sfarmă-Piatră, Venus, Zeus;
2.17. nume proprii şi termeni din domeniul religiei creştine:
Atotputernicul, Dumnezeu, Isus Hristos, Mântuitorul, Sfânta Fecioară, Sfânta Maria, Sfânta Scriptură, Sfânta Treime, Sfântul Duh, Sfântul Mormânt, Sfântul Munte, Sfinţii Constantin şi Elena, Tatăl „Dumnezeu”, Vechiul Testament; • Dar se scriu cu literă mică substantivele comune care desemnează fiinţe mitice neindividualizate şi tipuri omeneşti.
2.18. punctele cardinale când desemnează o zonă geografică sau când fac parte dintr-un nume de loc compus, inclusiv dintr-un nume de localitate:
Apus, Orient, Vest; America de Nord; Europa de Est, Extremul Orient, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eforie Nord, Eforie Sud; • Dar se scriu cu literă mică numele punctelor cardinale când nu au aceste funcţii.
2.19. sărbătorile naţionale oficiale, alte sărbători laice şi religioase (ale diverselor culte):
Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Crăciunul, 1 Decembrie, Duminica Tomei/ Tomii, Hanuka, Iom Kipur, Înălţarea, Învierea, Paşte/Paşti, Patruzeci de Sfinţi, Pesach, Purim, Ramazan Bairam, Rusaliile, Schimbarea la Faţă, Sfântul Andrei, Vinerea Mare, Ziua Copilului, Ziua Naţională a României, Ziua Unirii Principatelor Române;
2.20. soiuri de plante şi rase de animale, inclusiv numele provenite dintr-un adjectiv, când acesta, scris cu literă mică, ar putea fi interpretat ca un calificativ oarecare:
119
Studiu introductiv Aurora (soi de floarea-soarelui), Marele Alb (rasă de porci); vaca Dobrogeană (rasă de vaci); • Dar adjectivele respective se scriu cu literă mică când exprimă o calificare oarecare: oaie dobrogeană.
2.21. zodii:
Balanţă, Berbec, Capricorn, Fecioară, Gemeni, Leu, Peşti, Rac, Săgetător, Scorpion, Taur, Vărsător;
2.22. toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe:
Alteţa Sa, Cucernicia Sa, Cuvioşia Sa, Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.), Eminenţa Sa, Excelenţa Sa, Magnificenţa Sa, Majestatea Sa, Preafericirea Sa, Sanctitatea Sa, Sfinţia Sa; • Dar trebuie scrise cu literă mică pronumele nou formate din seria domnia-sa „dumnealui”.
• 3. Se scriu cu litere mari primul/unicul component din substantivele proprii care reprezintă: 3.1. denumiri ale organismelor de conducere şi ale compartimentelor, direcţiilor etc. din instituţii:
Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Consiliul de administraţie (al BNR etc.), Consiliul ştiinţific, Departamentul de limbi romanice, Direcţia de studii economice/Direcţia Studii economice, Secretariatul, Secţia de filologie şi literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate;
3.2. numele ştiinţifice latineşti de specii animale şi vegetale:
Bacterium aceti, Gorilla beringei, Hygrophorus puniceus, Mustela nivalis, Sequoia gigantea; • Dar se scrie cu literă mare şi al doilea lor element dacă este o formă a unui nume propriu.
3.3. titluri de acte normative, de alte documente de importanţă internaţională sau naţională, de emisiuni radio-TV, de fonduri şi de programe guvernamentale sau europene (inclusiv bancare), de opere artistice, literare, ştiinţifice (şi de părţi ale lor – capitole ş.a.) etc., de publicaţii periodice, de medalii ocazionale sau de premii, de zile comemorative şi festive (unele instituite prin hotărâri internaţionale, ale Guvernului României sau ale altor foruri ori chiar prin legi, care trebuie respectate, chiar dacă contravin nomelor ortografice):
„A 150-a aniversare a naşterii lui Mihai Eminescu” (medalie comemorativă1), Adevărul de weekend (ziar), Amintiri din copilărie, Biblia, Capitalul, Codul penal, Constituţia, Coranul, Declaraţia universală a drepturilor omului, Decret-lege, Floarea darurilor, Fondul european de dezvoltare agricolă, Gramatica limbii române, Istoria românilor sub Mihai-Vodă Viteazul, Legea partidelor politice, Limba română (revistă), Luna internaţională a conştientizării cancerului mamar, Monitorul oficial al României, Ordonanţă de urgenţă a Guvernului, O scrisoare pierdută, Pactul de la Varşovia, Pe cuvânt (emisiune TV), Premiul pentru cea mai bună piesă a anului..., Primăvara (pictură), Proclamaţia de la Islaz; (Programul) „Cornul şi laptele”, Programul naţional de dezvoltare
1
OUG 194/1999 privind instituirea medaliei comemorative „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”.
Studiu introductiv 120 rurală, (Programul) „Noua casă”, (Programul operaţional sectorial) „Dezvoltarea resurselor umane”; Psaltirea scheiană, Regulamentul organic, Simfonia fantastică, Talmudul, Tatăl nostru, Teatru la microfon, Teleenciclopedia, Vede, Vulgata; Ziua adolescentului1, Ziua internaţională a cititului împreună, Ziua întreprinzătorilor din România2, Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene3, Ziua limbii bulgare, Ziua limbii cehe, Ziua limbii slovace, Ziua limbii tătare, Ziua mondială de luptă împotriva cancerului de sân, Ziua naţională a consultantului fiscal din România, (Ziua) „Zero discriminare”; • Dar se scriu cu literă mare toate componentele numelor sărbătorilor naţionale oficiale. • Nu trebuie scrise cu litere mari toate componentele unor titluri, prin imitarea modelului limbii engleze: *Atlasul Cadastrului Apelor Din România, *Evul Mediu Românesc. Corect: Atlasul cadastrului apelor din România, Evul Mediu românesc. • Dar se scriu cu literă mare toate cuvintele (cu excepţia elementelor de legătură) din denumirile anumitor documente de importanţă naţională.
• 4. Abrevierile se scriu: 4.1. integral cu litere mari când sunt alcătuite din iniţialele: 4.1.1. componentelor unor nume proprii compuse scrise cu literă mare:
CFR = Căile Ferate Române, GMT [cit. ğiemti] = engl. Greenwich Mean Time, O.U.G. = Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului (nr. ...), UE = Uniunea Europeană, UM = Unitatea Militară (nr. ...);
4.1.2. numelor unor noţiuni de specialitate şi ale altor termeni:
A = arie sau amper, B = bor, IDR = intradermoreacţie, L = lungime, MW = megawatt, OUG = ordonanţă de urgenţă a Guvernului, UAT = unitate administrativ-teritorială, UM = unitate militară, TV = televiziune; televizor, TVA = taxa pe valoarea adăugată, VSH = viteza de sedimentare a hematiilor; • Dar se scriu cu literă mică alte abrevieri şi simboluri.
4.1.3. numelor punctelor cardinale: N = nord, S = sud; 4.1.4. prenumelor bărbăteşti compuse: I.L. Caragiale = Ion Luca Caragiale; 4.1.5. altor cuvinte şi expresii:
D.S. = it. dal segno, N.B. = lat. nota bene, PFL = plăci fibrolemnoase, P.S.= lat. postscriptum;
4.2. Se scriu cu literă mare numai pe primul loc sau şi în alte poziţii abrevieri precum: AChR = Asociaţia Chinologică Română, ACR = Automobil Clubul Român, HoReCa = Hoteluri, Restaurante, Cafenele; Sf. = Sfântul, Sfânta, Sfinţii, Sfintele; dB = decibel, eV = electronvolt, MeV = megaelectronvolt, MHz = megahertz, pH = puterea hidrogenului, Rh = factorul Rhesus. 1 2 3
Legea 197/1997 privind instituirea Zilei adolescentului. Hotărârea 546/1992 privind instituirea „Zilei întreprinzătorilor din România”. Legea 181/2019 privind instituirea zilei de 12 octombrie – Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene.
121
Studiu introductiv
• II. Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente (ca devoţiune, respect1), a marca valoarea specială a unui cuvânt, a-l scoate în evidenţă etc., cuvinte scrise în mod obişnuit cu literă mică se pot scrie cu literă mare2: 1. termenii de adresare (inclusiv pronumele), în cereri, corespondenţă (pe plicuri şi în text): Doamnei Directoare...; Domnule Preşedinte...; Dumneavoastră...; 2. cuvinte/sintagme folosite în adrese, pe etichete, hărţi, plăcuţe indicatoare, în titlurile coloanelor unor tabele3 etc.: Aleea Nucşoara; Băbească, Camembert; Denumirea/citirea literei;
3. în textele bisericeşti, anumite substantive şi sintagme, precum şi, în anumite texte, pronumele/adjectivele pronominale referitoare la Dumnezeu sau la Isus Hristos: Atotţiitorul, Ceresc Tată, Domnul nostru Isus Hristos, Duhul Sfânt, Părinte; mare mila Ta; Ne rugăm Ţie, Doamne;
4. în semn de cinstire:
Soldatul Necunoscut; Slavă Ţărilor Române!; Ziua Culturii Naţionale4, Ziua Limbii Române5, Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii6;
5. pentru a desemna un concept: Binele; Eul; Libertate, Egalitate, Fraternitate; Om; Patrie; 6. pentru personificarea unei abstracţiuni şi conferirea valorii de simbol etc.:
Cortina de Fier, Justiţia; Războiul Rece; în numele Ştiinţei; „A venit pe culme Toamna” Topîrceanu; Vestul Sălbatic, Zidul Berlinului, Mama-Natură;
7. pentru a conferi unui substantiv comun valoare de nume propriu: Capitala= Bucureştiul, Mama.
• În perioada comunistă, pentru a le marca importanţa, numele unor organisme de conducere pe linie de partid se scriau cu litere mari la toate componentele: Biroul Organizaţiei de Bază, Comitetul Central al PCR, deprindere care se înregistrează uneori şi actualmente: Comitetul Executiv al PSD.
3. 2. Scrierea cu literă mică • I. Se scriu, de regulă, cu literă mică: 1. substantivele comune şi cuvintele aparţinând celorlalte clase lexicogramaticale, folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ; • Dar la începutul unui enunţ, aceste cuvinte se scriu cu literă mare.
2. anumite abrevieri şi simboluri;
Dar în mesajele şi în mailurile transmise pe dispozitive electronice, scrierea integrală cu litere mari exprimă/suscită reacţii negative. 2 Excesul de majuscule le reduce însă efectul. 3 Actualmente, scrierea cu literă mare în unele trimiteri electronice scrise continuu este folosită pentru a marca începutul fiecărui cuvânt: facebook.com/MicDejunCuUnCampion. 4 Legea 238/2010 privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale. 5 Legea 53/2013 privind instituirea Zilei Limbii Române. 6 Legea 230/1998 pentru proclamarea Zilei Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii. 1
Studiu introductiv 122
3. uneori, în poezia modernă, primul cuvânt al fiecărui vers:
A venit toamna, / acoperă-mi inima / cu ceva... Nichita Stănescu. • Dar în poezia de tip clasic, primul cuvânt al fiecărui vers se scrie cu literă mare.
• II. Detaliind, se scriu cu literă mică la iniţială: • 1. în interiorul unui enunţ, substantivele comune şi cuvintele aparţinând celorlalte clase lexico-gramaticale, inclusiv, în anumite situaţii, primul cuvânt din enunţ, şi anume: 1.1. când acesta este un cuvânt de declaraţie, iar enunţul din care face parte urmează după altul în vorbire directă: A adormit! zice cucoana. Caragiale
1.2. după puncte de suspensie, când între enunţuri există o legătură strânsă1:
Se mişcă fata... clipeşte din ochi... Caragiale • Dar când legătura dintre enunţuri nu este strânsă, enunţul care urmează după puncte de suspensie începe cu literă mare.
1.3. după semnul exclamării sau al întrebării, când enunţul anterior este prezentat ca neîncheiat:
Fie-ţi milă! e nevastă-ta, iart-o! Caragiale Ce-i? popă? negustor? Caragiale • Dar dacă enunţul care urmează după semnul exclamării sau al întrebării este prezentat ca încheiat, el începe cu literă mare.
1.4. după două-puncte între enunţuri:
Poarta ţarinii era deschisă: intră pe ea. Sadoveanu • Dar când după două-puncte urmează un enunţ în vorbire directă (precedat de linie de dialog sau de ghilimele) sau un citat (încadrat, de regulă, între ghilimele), acestea încep cu literă mare.
1.5. când cuvântul începe un citat reprodus între ghilimele şi încadrat în enunţ:
Strecura printre dinţii albi şi mărunţi câte un „ah!” care-i umplea pieptul. Delavrancea • Dar o propoziţie/frază citată între ghilimele după două-puncte începe cu literă mare.
• 2. substantivele comune folosite de sine stătător sau în interiorul unui enunţ, printre care cele care desemnează: 2.1. fiinţe imaginare: ciclop, elf, gigant, iele, muză, nereidă, nimfă, oceanidă, parcă, rusalcă, satir, sirenă, titan, trol;
2.2. funcţii oficiale şi calităţi (oricât de importante), când numele sunt generice, în registrul neoficial:
ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, avocat, cancelar, deputat, domn „domnitor”, general, han, împărat, ministru, paşă, prefect, premier, preşedinte, primar, prim-ministru, principe, rege, secretar de stat, senator, sultan, şah, şahinşah, voievod, vodă;
1
Gradul de legătură dintre enunţuri este apreciat subiectiv de către cel care scrie.
123
Studiu introductiv • Se scriu cu literă mică şi substantivele comune care denumesc funcţii, ranguri etc. şi nu fac parte din numele propriu: sultanul Baiazid. Dar numele de funcţii se scriu cu literă mare în stilul oficial sau dacă cel care scrie vrea să marcheze o atitudine ceremonioasă ori reverenţioasă.
2.3. instituţiile (guvernul român) şi domeniile la care se referă o funcţie publică: ministru de externe/de interne, ministrul afacerilor externe al..., ministrul finanţelor/ muncii/turismului; răspunderea preşedintelui interimar; • Dar se scriu cu literă mare numele de funcţii care reprezintă o instituţie.
2.4. obiecte denumite curent după creatorul lor (în sensul cel mai larg) sau după locul de provenienţă: un marghiloman, o havană, olandă; • Dar se scriu cu literă mare numele proprii folosite numai ocazional pentru a desemna obiecte.
2.5. punctele cardinale: apus, est, nord, sud, vest;
• Dar numele punctelor cardinale se scriu cu literă mare când desemnează o zonă geografică sau când fac parte dintr-un nume de loc propriu compus.
2.6.1. sisteme economico-sociale: capitalism, feudalism; 2.6.2. epoci geologice: mezozoic; 2.6.3. perioade istorice delimitate relativ vag: epoca modernă, paleolitic, perioada contemporană şi numele din limba italiană ale secolelor: quattrocento; 2.6.4. războaie multiple, care nu au un nume propriu unic: războaiele balcanice, punice; • Dar se scriu cu literă mare denumirile războaielor de anvergură prezentate ca unice.
2.7. substantivele cu sens generic când nu fac parte din numele propriu al unităţilor administrativ-teritoriale, al unor entităţi geografice sau politice ori al unor artere urbane şi care îşi păstrează sensul propriu, precum şi subdviziunile administrativ-teritoriale numerotate (sectoare) ale municipiului Bucureşti:
aleea Nucşoara, autostrada A1, balta Călăraşi, băile Malnaş, bulevardul Nicolae Bălcescu, calea Floreasca, comuna Tudor Vladimirescu, dealul Negru, drumul naţional 7C, fluviul Dunărea, insula Sfânta Elena, intrarea Popa Nan, judeţul Bistriţa-Năsăud, lacul Gâlcescu, munţii Carpaţi, oraşul Victoria, pasul Bran, pârâul Căşeria, peninsula Florida, republica Ucraina, râul Olt, sectorul 1, statul Israel, staţiunea Călimăneşti, strada Anul 1907, strada Cuţitul de Argint, strada Răscoala/Răscoalei (din) 1907, şoseaua Mihai Bravu, ţările române1, vârful Ciucaş; • Dar în indicarea adresei, pe hărţi, tăbliţe indicatoare, asemenea substantive se scriu cu literă mare, la fel şi cele cu sens generic care fac parte din numele propriu compus al unităţilor administrativ-teritoriale sau al entităţilor geografice ori politice.
2.8. tipuri umane desemnate după numele propriu al unor personaje: un adonis, un apolo, un donjuan, un harpagon, un mitică, un păcală; • Dar numele personajelor respective se scriu cu literă mare.
1
Care nu a reprezentat niciodată numele propriu al unei entităţi statale unitare.
Studiu introductiv 124
2.9. unităţi de măsură (scrise conform standardelor internaţionale şi interne, chiar dacă provin de la nume proprii de persoane): amper, joule, ohm, pascal, volt, watt, weber; 2.10. varietăţi de plante şi de animale, sortimente de băuturi, de produse alimentare etc.: aligote, angora, băbească, buldog, cabernet, camembert, caniş, cornul-caprei (varietate de ardei), fetească, ionatan, merinos, spancă, ţigaie, ţurcană; • Dar pe etichete, numele produselor se scriu cu literă mare.
2.11. substantivele comune care denumesc disciplinele de învăţământ, lunile anului, popoare, zilele săptămânii1 (care în unele limbi se scriu cu literă mare); 2.12. numele titlurilor ştiinţifice şi onorifice : academician(ă), campion..., doctor honoris causa, doctor (în Drept), membru corespondent al Academiei, membru de onoare;
•3. cuvintele din interiorul unui enunţ aparţinând celorlalte clase lexico‑gramaticale, inclusiv: 3.1. adjectivele din sintagme în care califică varietăţi de plante şi de animale:
măr creţesc, cireşi pietroase, oaie dobrogeană; • Dar asemenea adjective se scriu cu literă mare când desemnează o rasă şi când, dacă ar fi scrise cu literă mică, ar putea fi interpretate drept calificative oarecare.
3.2. cuvintele ajutătoare (articole, particule) din componenţa unor nume proprii compuse de: aştri: Luceafărul-de-Seară; entităţi administrativ-teritoriale sau geografice:
America de Nord, Oceanul Îngheţat de Nord, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Râu de Mori; instituţii: Consiliul de Miniştri al ..., Adunarea Naţională a Republicii Franceze; sărbători oficiale: Ziua Solidarităţii Naţionale împotriva Dictaturii; nume de persoane compuse: Ludovic al XIV-lea, Ad al-Rahman, Ion Vodă cel Cumplit, Ştefan cel Mare, Leonardo da Vinci, Charles de Gaulle, Andrea del Sarto, Joachim du Bellay, Abd el-Kader, Jeanne la Papesse, Ludwig van Beethoven, Friedrich von Schiller; • Dar se scriu cu literă mare şi articolul şi particulele din componenţa unor nume de familie străine.
• 4. pronumele, inclusiv cele de politeţe: domnia-sa „dumnealui”, dumneata, dumneavoastră;
• În corespondenţă, cereri etc., pronumele de politeţe maximă se pot scrie cu literă mare: Dumneavoastră; se scriu cu literă mare şi toate componentele locuţiunilor pronominale de politeţe.
• 5. abrevierile şi simbolurile cuvintelor scrise cu literă mică:
a.c. = anul curent; acad. = academician, -ă; art. = articol; d-ta = dumneata; l = lăţime; lt. = locotenent; m = metru. • Scrierea simbolurilor unităţilor de măsură şi ale altor termeni de specialitate se conformează standardelor şi altor reglementări proprii domeniilor respective.
1
Regulă mai veche.
125
Studiu introductiv
• III. Pentru a sugera anumite atitudini sau sentimente (desconsiderarea, minimalizarea, opoziţia), cuvinte scrise în mod obişnuit cu literă mare se pot scrie ocazional cu literă mică. Astfel, s-au scris cu literă mică, în perioada comunistă, cuvinte ca Dumnezeu şi altele legate de religie, iar mai ales imediat după 1989 cuvinte şi nume proprii amintind de epoca totalitarismului comunist: ceauşescu, pcr = Partidul Comunist Român.
4. Scrierea compuselor, a derivatelor, a grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor • I. Cuvintele compuse şi derivate, grupurile relativ stabile de cuvinte şi locuţiunile se pot scrie în trei moduri: cu cratimă; într-un cuvânt (fără blancuri între componente); în cuvinte separate (cu blancuri între componente). Scrierea lor pune unele probleme specifice, greutatea de a distinge uneori între formaţii aparţinând uneia sau alteia dintre aceste categorii putând crea dificultăţi. • Din punctul de vedere al modului de scriere, nu are importanţă dacă aceste formaţii au luat naştere în limba română în mod independent, au fost calchiate după modelul altor limbi ori au fost împrumutate gata formate1. Ceea ce contează pentru vorbitorul nespecialist care scrie este modul în care structura lor în limba română actuală este pentru el (semi)analizabilă. • Caracterul (semi)analizabil al cuvintelor este într-o anumită măsură relativ, fiind diferit de la un vorbitor la altul, şi se poate modifica în cursul istoriei limbii. În practică, elementele componente ale anumitor cuvinte sunt adesea greu de identificat, chiar de către persoanele cultivate, îndeosebi când este vorba de cuvinte împrumutate gata formate din alte limbi, perceperea structurii lor presupunând recunoaşterea formei şi a sensului componentelor. Este în special cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de specialitate (mai ales al celor formate din elemente vechi greceşti şi latineşti), a căror structură este recognoscibilă aproape numai pentru unii dintre specialiştii domeniului respectiv. • Dificultatea de a distinge, uneori, între prefixe şi prefixoide sau între sufixe şi sufixoide, respectiv cuvinte neologice nu are implicaţii asupra modului de scriere, deoarece derivatele, formaţiile din/cu elemente de compunere (prefixoide, sufixoide) şi compusele cu cuvinte asemănătoare acestora se scriu în acelaşi fel. • II. Reguli generale: 1. compusele se scriu, în funcţie de clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin şi de gradul de sudură, în unul din cele trei moduri posibile menţionate; 1 Compusele, derivatele, grupurile de cuvinte şi locuţiunile împrumutate neadaptate se scriu, de regulă — ca şi cuvintele simple neadaptate — ca în limba de origine.
Studiu introductiv 126
2. derivatele se scriu într-un cuvânt (situaţiile în care ele se scriu diferit sau în care un prefix/sufix se scrie cu cratimă ori separat sunt rare1); 3. formaţiile din sau cu elemente de compunere/prefixoide, sufixoide se scriu într-un cuvânt; 4. grupurile relativ stabile de cuvinte se scriu separat; 5. locuţiunile se scriu în general în cuvinte separate, mai rar cu cratimă sau cu virgulă. • Unele compuse, derivate, grupuri de cuvinte sau locuţiuni se scriu cu apostrof sau cu cratimă din raţiuni fonetice.
• Aceste reguli generale sunt detaliate în cele ce urmează, insistându-se asupra situaţiilor care pot provoca ezitări.
4.1. Scrierea cuvintelor compuse • Se au în vedere compusele propriu-zise, la care se adaugă unele formaţii din cuvinte repetate (întocmai sau cu unele modificări) care alcătuiesc o unitate. • I. Modul de scriere a cuvintelor compuse depinde de: - apartenenţa componentelor la diferite clase lexico-gramaticale; - clasa lexico-gramaticală căreia îi aparţin compusele; - gradul lor de unitate semantică şi de sudură formală; - modul de articulare şi de flexiune (în cazul cuvintelor flexibile); - natura elementelor pe care le cuprind: abrevieri, cuvinte, prefixe, prefixoide, sufixe, sufixoide; - raporturile sintactice care au stat la baza compuselor; - tradiţie (uneori); - vechimea compuselor. • II. Nu există reguli cu valabilitate generală, de aceea în cele de mai jos se dă mai curând o descriere a uzului ortografic privind principalele tipuri de compuse. Ele sunt prezentate pe clase lexico-gramaticale (deşi unele cuvinte se pot încadra în mai multe clase), în ordinea alfabetică a acestora. Flexiunea este menţionată, când este semnificativă, numai la primul exemplu dintr-un şir. La formaţiile prezentate contrastiv sau la cele care au sensuri diferite faţă de cuvântul de bază se dă şi glosarea. 4.1.1. Scrierea adjectivelor compuse • Adjectivele (nepronominale)2 compuse propriu-zise (dintre care unele au şi omonime adverbe sau substantive) se scriu în unul din următoarele trei moduri: I. cu cratimă, II. cu linie de pauză sau III. într-un cuvânt. 1 2
Pentru notarea prefixelor şi a sufixelor în lucrări de lingvistică v. 1.2.4. Cratima. Pentru adjectivele pronominale v. 4.1.7. Pronume.
127
Studiu introductiv
• I. Se scriu cu cratimă adjectivele compuse nesudate (dintre care unele sunt şi substantive) cu structura: 1. adj.1 + adj.2: 1.1. cu flexiune numai la ultimul component:
bun-platnic (pl. bun-platnici), instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist,
rău-platnic;
1.2. cu flexiune la ambele componente: alb-argintiu (pl. albi-argintii), dulce-acrişor; 1.3. invariabile: alb-negru (televizoare ~); • Dar unele adjective asemănătoare cu cele de mai sus se scriu într-un cuvânt (rozalb).
2. adj. + adj.: 2.1. repetate identic: mare-mare „foarte mare”, tot-tot; 2.2. reluate printr-un derivat (mai ales diminutival): gol-goluţ, nou-nouţ, singur‑singurel, singurică-singurea. • Dar adjectivele repetate se pot scrie şi cu virgulă: mare, mare; gol, goluţ.
3. adj.1 + adj.2 (desemnând limbi): (dicţionare) croat-sârb, sârb-croat;
• Dar adjectivele asemănătoare cu V de legătură o formând o unitate se scriu
într-un cuvânt (ceholovac).
4. adj. folosit invariabil (desemnând o culoare) + adv. deschis/închis, exprimând o nuanţă: roşu-deschis, roşu-închis (rujuri ~); 5. adj.1 + V de legătură o + adj.2-3, care exprimă un raport între cei doi temeni şi au flexiune numai la ultimul component:
anglo-normand (f. anglo-normandă), austro-ungar, burghezo-democratic, ceho-slovac
„dintre Cehia şi Slovacia”, chimico-farmaceutic, economico-financiar, fizico-chimic, franco-italo-spaniol, greco-catolic, indo-european, medico-legal, oralo-maxilo-facial, româno-american, sârbo-croat „dintre sârbi şi croaţi”; • Dar adjectivele asemănătoare formând o unitate se scriu într-un cuvânt (sârbocroat).
6. adv. + adj. (eventual provenit din participiu), compusul prezentând uneori o diferenţă de sens faţă de cuvintele de bază:
aşa-zis „pretins”; bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit
„oportun, agreat”; liber-schimbist; nou-ales, nou-născut, nou-venit; propriu-zis; sus‑citat, sus-menţionat, sus-pus „cu o funcţie/situaţie înaltă”, sus-zis; • Dar compusele asemănătoare sudate se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere de cuvinte care îşi păstrează sensul se scriu în cuvinte separate.
7. s. (care denumeşte un punct cardinal) + adj.: est-european (f. est-europeană), nord-coreean, nord-vestic, sud-dunărean.
Studiu introductiv 128
• II. Se scriu cu linie de pauză (încadrată de blancuri) între componentele lor principale formaţiile care cuprind cel puţin un adjectiv compus scris cu cratimă: (relaţiile) ruso – nord-coreene = dintre Rusia şi Coreea de Nord; Crivăţul este un vânt nord – nord-estic. = dinspre nord sau nord-est. • Linia de pauză nu trebuie înlocuită aici cu cratima deoarece s-ar masca ierarhia componentelor.
• III. Se scriu într-un cuvânt adjectivele sudate (cu flexiune numai la ultimul component sau invariabile), cu structura: 1. adj.1 + adj.2: rozalb (f. pl. flori rozalbe); 2. adj. + s.: pursânge „de rasă” (f. pl. iepe ~); 3. adj.1 + V de legătură o + adj.2 formând o unitate şi având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din (fosta) Cehoslovacia” (pl. cehoslovaci), dacoromân „român(esc) din
Dacia”, galoromanic „romanic din Galia”, retoroman „romanic din Reţia”, sârbocroat „referitor la sârbi şi la croaţi”; • Dar adjectivele asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă (ceho-slovac).
4. adv. + adj.: clarvăzător, dreptcredincios, preafericit;
• Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: bine cunoscut (de toată lumea) „ştiut bine”.
5. compuse cu numerale cardinale şi sens colectiv sau distributiv: amândoi, câteşitrei, tustrei. 6. prep. a + toate/tot + adj.: atoateştiutor, atotştiutor; 7. prep. + s./adj.: cuminte „liniştit”, deplin „desăvârşit”; 8. s. (uneori provenit din adj.) + adj.: codalb, răufăcător „infractor”, răuvoitor „cu reavoinţă”;
• Dar compusele asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – separat: cu minte (~ de copil), de plin (~, e plin.), rău famat „cu o proastă reputaţie”.
9. pref. ne- + adv. mai sau (rar) prea + adj. provenit din participiu: nemaivăzut, nepreavăzut; 10. izolări de propoziţii: cumsecade „bun” (oameni ~). • Dar îmbinările libere asemănătoare se scriu separat: Nu ştia cum se cade să se poarte.
4.1.2. Scrierea adverbelor compuse • Adverbele compuse (dintre care unele au omonime adjective, conjuncţii, prepoziţii) se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt. • I. Se scriu cu cratimă adverbele compuse mai puţin sudate, cu structura: 1. adj. pr. astă + s.: astă-iarnă „iarna trecută”, astă-noapte, astă-primăvară, astă-toamnă, astă-vară; astăseară „în seara aceasta”;
129
Studiu introductiv
2. adv.1 + adv.2 în structuri care exprimă aproximaţia/imprecizia:
azi-mâine „astăzi sau mâine”, de azi-de ieri „de curând”, (de) colo-colo „(de) peste tot”, ici-colo „pe alocuri”, ieri-alaltăieri „într-o zi precedentă”, mâine-poimâine „într-o zi următoare”;
3. adv. azi + s.:
(pop.) azi-iarnă (pop.) „iarna trecută”, azi-vară (pop.) „vara trecută”; azi-noapte „noaptea trecută” (provenind din astă-noapte);
4. adverbe repetate: 4.1. identic:
bine-bine, doar-doar „în speranţa că...”, foarte-foarte, fuga-fuga „foarte repede”, gata-gata „cât pe ce”, iute-iute „foarte iute”, încet-încet „cu încetul, treptat”, mai‑mai „aproape”, poate-poate „eventual”, prea-prea „excesiv”, repede-repede „foarte repede”; • Se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice, când este rostită în tempo rapid, locuţiunea adverbială aşa-şi-aşa „relativ bine”.
4.2. cu reluare printr-un derivat (mai ales diminutival):
câine-câineşte „cu mare greutate”, fuga-fuguţa „foarte repede”, încet-încetişor „cu încetul, treptat”, repede-repejor „foarte repede”; • Dar adverbele repetate se pot scrie şi cu virgulă: încet, încetişor; repede, repede.
5. adv.1 + adv.2 (cu rimă sau asonanţă), considerate şi locuţiuni adverbiale:
harcea-parcea „ferfeniţă” (fam.), (ni)tam-nisam „în mod nepotrivit” (pop., fam.), târâş-grăpiş „cu mare greutate”;
6. adv. provenite prin conversiune din s. compuse din prep. după + s.:
după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă „în a doua parte a zilei”; • Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte. • Din motive fonetice, anumite adverbe se scriu cu cratimă care notează eliziunea: dintr-adins, dintr-odată, într-adins.
7. adv. + s. (care precizează momentul zilei):
azi-dimineaţă, azi-noapte, (răs)(alaltă)ieri-dimineaţă, (răs)(alaltă)ieri-seară, (răs)(poi)mâine-dimineaţă, (răs)(poi)mâine-seară; • Dar se scriu separat (şi, eventual, cu virgulă ca semn de punctuaţie) secvenţele asemănătoare de tipul Alaltăieri(,) dimineaţa(,) m-am pomenit cu o vizită neaşteptată.
• II. Se scriu într-un cuvânt adverbele sudate (unele provenite din structuri mai vechi, al căror sens a devenit uneori netransparent şi care pot fi neanalizabile pentru vorbitori) compuse din: 1. adj. pr. + adv.: alaltăieri, altcum, altcumva, altundeva; 2. adj. + s.:
alaltăseară (fam.), altădată „odinioară”, altfel „în alt mod; în caz contrar”, astăzi, astfel „în acest mod”, bunăoară „de exemplu”, deseori, rareori, uneori; • Dar se scriu separat locuţiunile şi alte secvenţe asemănătoare: altă dată „în altă zi”, alt fel „fel diferit”. 3. adv. + num. + s.: câteodată „uneori”, niciodată „în niciun moment”; • Dar se scriu separat grupurile de cuvinte şi locuţiunile adverbiale asemănătoare.
Studiu introductiv 130
4. adv. + conjcţ.: aşadar; 5. adv. + elementul final -va: cândva, câtva, cumva, undeva; 6. adv. + elementul final -şi: câtuşi, iarăşi, totuşi; 7. adv.1 ± prep. + adv.2/num.:
nicicând „niciodată”, nici(de)cum „deloc”, numai „doar”, numaidecât „imediat”, (în)totdeauna; totodată „în acelaşi timp”, totuna „indiferent”; • Dar se scriu separat grupurile asemănătoare de cuvinte.
8. art./num. + s.: odată „cândva; imediat, în sfârşit”;
• Dar se scriu separat grupurile şi alte secvenţe asemănătoare: o dată (calendaristică) art. nehot. + s.
9. elementul iniţial fie-, oare(şi)-, ori(şi)- + adv.: fiecum (înv.), fieunde, oarecum „cumva”, oareşicum (pop.), oricând, oriîncotro, oricât, oricum, oriunde, orişicât, orişiunde. • Dar se scriu separat succesiunile libere asemănătoare, cf. Fie cum vrei tu. Oare când vom afla? Fiecare donează cât poate ori cât vrea.
10. prep.1 ± prep.2 + adj./adv.:
ades, arar, deasupra, dedesubt, decât „ca, faţă de; numai”, degeaba, demult „odinioară”, deplin „complet”, desigur „în mod cert”, dinadins, dinăuntru, înadins „intenţionat”, îndeaproape, îndelung, întocmai, întotdeauna; • Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de cât, de plin, de sigur (~ e sigur.).
11. prep.1 ± prep.2 + num.: împreună, întruna „mereu”.
• Dar se scrie cu cratimă din raţiuni fonetice secvenţa asemănătoare într-una (din zile) „într-una dintre zile”.
12. prep.1 + prep.2 + prep.3: dedesubt „în partea de jos, sub ceva”; • Dar se scrie separat secvenţa de dedesubt „din partea de jos”.
13. prep.1 ± prep.2/art./num. + s.:
acasă, anume, aseară, defel „deloc”, degrabă „repede”, deloc „nicidecum”, deodată, departe, devale „(în) jos”, devreme „din timp”, dimpotrivă, împotrivă, împrejur; • Dar se scriu separat secvenţele asemănătoare de fel „de origine”, de grabă „din cauza grabei”, de loc „originar; local”, de vale „despre vale”, de vreme „despre vreme”.
14. izolări de propoziţii/fraze: cică, parcă, (care)vasăzică „adică, cu alte cuvinte”, pasămite (pop., fam.). • (care)vasăzică adv. se distinge astfel de fraza din care provine: care va să zică (înv.) „care vrea să însemne”.
4.1.3. Scrierea conjuncţiilor compuse • Conjuncţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate.
131
Studiu introductiv
• I. Se scriu într-un cuvânt conjuncţiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori):
darămite (pop.), decât „faţă de cât”, deoarece, fiindcă, încât, întrucât „deoarece, fiindcă”, precum „aşa cum”. • Dar grupurile de cuvinte asemănătoare se scriu în cuvinte separate: dat fiind că, de cât, în cât, întru cât „în ce măsură”.
• II. Se scriu în cuvinte separate conjuncţiile compuse analizabile formate din două conjuncţii: ca să, cum că, cum şi, de să, încât să, precum că. 4.1.4. Scrierea interjecţiilor compuse
• Nu se poate face totdeauna distincţie între interjecţii compuse propriu-zise şi interjecţii repetate, iar una şi aceeaşi interjecţie are adesea variante şi, sub aspectul semnelor folosite, apare scrisă în moduri diferite, după cum a crezut mai potrivit cel care scrie. • Astfel că, privitor la interjecţii, supuse subiectivităţii, nu se pot formula norme stricte, ci mai curând se consemnează uzul. • Interjecţiile plurimembre, foarte numeroase, se scriu în cea mai mare varietate de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale, şi anume: I. cu cratimă, II. (rar) într-un cuvânt şi III. în cuvinte separate. • I. Se scriu cu cratimă: 1. structurile formate din interj.1 + interj.2: haida-de, mai ales cele onomatopeice: ding-dang(-ding), tic-tac, adesea rimate: Şi hodoronc-tronc, ca din senin... s-auzea o gălăgie, un vuiet. Delavrancea; Ce tot tranca-fleanca toată ziua? Scriban; ... tura-vura, ne-am abătut pe la o ţuică. Caragiale; Crezi că popa-i slab? Să-l ţii şi să-l razi aşa, ţac-pac? Sadoveanu
2. interjecţiile repetate (aproape) obligatoriu (de două-patru ori): 2.1. identic:
Şi greierul cânta ca şi în vechi vremuri ale tinereţii, cri-cri-cri-cri! Sadoveanu; Cri‑cri-cri, Toamnă gri... Topîrceanu; S-a strecurat pâş-pâş (sau pâşa-pâşa) pin coridor Scriban; A plecat băiatul şontâc-şontâc înapoi. Caragiale; Îndată pornesc ei teleap‑teleap. Creangă; Mă aplec pe vine-n jos: «Ţa-ţa!», şi chem căpriţa cu mâna... Caragiale;
2.2. cu modificări:
Ce mai ala-bala pe la Hagiu? Sadoveanu; ... numai ce aud şi pupăza cântând: Pu‑pu‑pup... Creangă.
• II. Se scriu accidental într-un cuvânt unele interjecţii repetate: Începu a râde hâd şi strâmbându-se: hîhî! Eminescu; Hîhîhî! nenee! moş Andronic o spus o poveste. Bogdan.
• III. Se scriu în cuvinte separate: 1. cu blanc, interjecţiile (propriu-zise) compuse cu structura interj.1 + interj.2:
Studiu introductiv 132 ei aş, ei na, ia hai, ia uite, (i)ete fleoşc, (i)ete na, (i)ete scârţ; Hai sictir... Că te trag în bătătură Şi te toc ca pă trupină. (Şezătoarea).
2. cu virgulă între ele: 2.1. interjecţii repetate (identic, câte două-patru):
Gânsacul... ţipa cât îl lua gura: ga, ga, ga, ga! Creangă; Pune plosca la gură şi gâl, gâl, gâl. Sevastos; Începu a-i face cu degetul şi-i zise: Ghidi, ghidi, tâlharule ce eşti! Ispirescu; De acum în turbincă au să-ţi putrezească ciolanele. Hă, hă! Creangă; Ca d-voastră? – Hî, hî! Alecsandri; Ea: mac, mac, mac…. Sevastos; Nani, nani, puiul meu... Alecsandri; Neghiniţă intră în urechea dreaptă a împăratului şi şopa, şopa, şopa... Delavrancea; Ţac, ţac / Prin copac, / Fâş, fâş / Prin păiş. Gorovei; Se repede la dânsa ş-o sărută, ţoc, ţoc! Sadoveanu; Vai, vai, frate Virgile. Steinhardt;
2.2. grupuri repetate de interjecţii identice:
Şu-şu-şu, şu-şu-şu, am început a spune la năzbâtii, ca băieţii. Sadoveanu;
3. cu semnul exclamării între ele: interjecţii repetate (identic, câte două-trei): Mânaţi, copii, hei! hei! Pop; Deodată se auzi prin pădure glasul ursului: mor! mor! mor! Ispirescu; Bătea nepăsător în poartă: toc! toc! toc! Botez. • Întrucât interjecţiile pot exprima un enunţ, semnul exclamării şi virgula dintre ele pot fi interpretate ca având valoarea lor proprie de semne de punctuaţie. • Anumite interjecţii pot juca rol de predicat, substituind un verb, pe care îl sugerează şi a cărui grilă sintactică o preiau: ... De-abia se mai aude, departe [cum bate]: Cioc! Cioc! Cioc! Gîrleanu; Ursul... Se scoală în picioare Şi, hâţa! hâţa! [= se urcă] până sus. Odobescu - Slavici; –N-apuc să răspunz, domnule, şi şart! part! trosc! pleosc! [= îmi trage] patru palme. Caragiale.
4. rar, cu puncte de suspensie între ele:
Înghite Agachi... gâl... gâl... gâl. Alecsandri.
4.1.5. Scrierea numeralelor1 compuse • Numeralele compuse2 se scriu I. într-un cuvânt sau II. în cuvinte separate. • I. Se scriu într-un cuvânt numeralele cu un grad avansat de sudură: 1. cardinale propriu-zise: seriile cu spre (unsprezece...) şi unele serii formate prin alăturare: douăzeci...; 2. ordinale: dintâi, întâiaşi, seriile al unsprezecelea..., al douăzecilea... • II. Se scriu în cuvinte separate unele serii de numerale mai puţin sudate: 1. cardinale: seriile douăzeci şi unu...; o sută, două sute...; o mie, două mii, douăzeci de mii...; un milion...; o sută unu...; o mie unu... • Scrierea continuă/fără blancuri a numeralelor cardinale compuse, care se cere uneori în stilul administrativ (pe formulare ş.a.), constituie o excepţie. 1 2
Cardinale şi ordinale. Vechile categorii de numerale au fost reinterpretate diferit, cf. GLRG. Numeralele, mai ales cele compuse, se scriu însă, de regulă, rar în cuvinte şi mai frecvent cu cifre.
133
Studiu introductiv
2. ordinale corespunzătoare celor cardinale din seriile de mai sus: al douăzeci şi unulea...; al o sutălea, al două sutelea...; al (o) mielea...; al (un) milionulea...; al o sută unulea...; al o mie unulea; al douăzeci miilea... Succesiunile num.1 + num.2 juxtapuse (inclusiv scrise cu cifre) care exprimă aproximaţia/imprecizia se scriu cu cratimă: doi-trei copii, două-trei zile, 10-12 ore, cu virgulă: două, trei zile sau cu linie de pauză: două – trei zile (aceasta este preferabil să se evite, deoarece antrenează risipă de spaţiu, fiind încadrată de blancuri).
4.1.6. Scrierea prepoziţiilor compuse • Prepoziţiile compuse (dintre care unele au şi omonime adverbe) se scriu I. într-un cuvânt sau II. separat. • I. Se scriu într-un cuvânt prepoziţiile compuse sudate (unele devenite neanalizabile pentru vorbitori): deasupra, dedesubtul, despre, dinspre, dintre, dintru (înv.), împotriva, înspre, printre, printru;
• II. Se scriu în cuvinte separate succesiunile de două sau trei prepoziţii nesudate (prep.1+ prep.2 ± prep.3):
à la (fr.), datorită a; de deasupra, de dedesubtul, de după, de la, de pe (la), de pe lângă, de peste, de sub, fără de, graţie a, în contra (înv., pop.), mulţumită a, până după, până în/ la/pe, până pe după/pe la/pe sub, pe la, pe lângă. • Din motive fonetice, - prepoziţia compusă de-a din locuţiuni ca de-a berbeleacul, de-a baba-oarba, de-a latul se scrie totdeauna cu cratimă, în timp ce prepoziţiile de + a + verb la infinitiv se scriu separat sau cu cratimă, în funcţie de tempo: de a/de-a scrie; - când pierde pe -ă, la pronunţarea în tempo rapid, prep. fără + a se scrie cu cratimă: fă|r-a, iar în prepoziţiile compuse fără de, până la cu apostrof: făr’| de milă, pân’| la tine.
4.1.7. Scrierea pronumelor şi a adjectivelor pronominale compuse • Pronumele şi adjectivele pronominale compuse se scriu I. cu cratimă între componente (rar), II. într-un cuvânt sau III. în cuvinte separate. • I. Se recomandă scrierea cu cratimă (şi cu litere mici) a noilor pronume de politeţe din seria domnia-sa „dumnealui”, rezultate prin reluarea în uz a vechilor locuţiuni pronominale de politeţe din seria Domnia Sa (folosite în trecut referitor la domnitori sau la boieri). • II. Se scriu într-un cuvânt pronumele şi adjectivele pronominale sudate, compuse la origine şi devenite în parte neanalizabile:
Studiu introductiv 134
1. de întărire: seria lui însumi; 2. demonstrative: seriile lui acelaşi; ălălalt, ăstălalt (fam.); celălalt; cestălalt (pop., rar); 3. nehotărâte compuse cu: 3.1. elementele iniţiale alt-, fie(ş)-, fi(e)şte-, fite-, oare(şi)-, ori(şi)-, vre-: altceva, altcineva; fiecare; fieşcare, fieştecare (înv., pop.), fiştecare, fitecine (pop.); oarecare; oareşicare (pop.); oricare; orişicare (pop.); vreun/vreunul; 3.2. elementele finale -lea, -şi, -va: ceva, cevaşi (înv., reg.), cevaşilea (pop.), niscaiva (pop., fam.); • Dar se scriu în cuvinte separate îmbinările libere asemănătoare de la nivelul frazei precum oare care, ori (= sau) care: Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toţi ori care vor.
4. negative: niciun, nicio (N-a venit niciun elev/nicio elevă). • Dar se scriu în cuvinte separate grupurile asemănătoare adv. + art./num. (nici un, nici unul). 5. de politeţe: dumneata, dumnealui; 6. reflexive cu elementul final -şi: sieşi, (înv.) sineşi;
• III. Se scriu în cuvinte separate pronumele relativ compus ceea ce şi grupurile pronominale libere cel/cei/cele ce. 4.1.8. Scrierea substantivelor compuse 4.1.8.1. Scrierea substantivelor comune compuse • Substantivele comune compuse se scriu I. cu cratimă sau II. într-un cuvânt. • I. Se scriu cu cratimă substantivele compuse cu unitate semantică mai redusă, în care componentele şi-au păstrat individualitatea morfologică (semnalată aici, ca şi sensul, la câte un exemplu), având structura: 1. adj. + s., şi anume: 1.1. adj. bun, rău + s.: bună-credinţă „onestitate” (G-D art. bunei-credinţe), bună-creştere „educaţie bună”, bună-cuviinţă „purtare bună”; bună-dimineaţa „zorea”, bun-gust „simţ estetic”, bun‑plac „arbitrar”, bun-rămas „adio”, bun-simţ „decenţă”, bun-venit „formulă de salut”; rea-credinţă „atitudine incorectă”, rea-voinţă „lipsă de bunăvoinţă”; • Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu într‑un cuvânt, iar îmbinările libere1 – în cuvinte separate.
1.2. adj. dublu + s.:
dublu-casetofon (art. dublu-casetofonul), dublu-decalitru (art. dublul-decalitru), dublu-decimetru, dublu-ster; 1
Pentru îmbinări libere neexemplificate aici v. 4.3. Scrierea grupurilor de cuvinte.
135
Studiu introductiv • Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: în dublu rol.
1.3. prim, viceprim: prim-amorez „june-prim” (pl. prim-amorezi), primă-doamnă „soţie de preşedinte de stat” (art. prima-doamnă), prim-balerin(ă), prim-ministru „premier”, prim-plan „cadru filmat de aproape”, prim-pretor, prim-procuror, prim-secretar, prim-solist(ă), (prim-)viceprim-ministru; • Dar compusele sudate cu structură/componenţă asemănătoare se scriu întrun cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
2. num. cardinal + s. (± adj.):
cinci-degete, doi-dinţi, doi-fraţi „plante”, nouă-metri „lovitură de la nouă metri”, nouă-ochi „peşte”, şapte-metri „lovitură de la şapte metri”, trei-fraţi(-pătaţi) „plante”, unsprezece-metri „lovitură de la 11 m”; • Dar îmbinările libere cu componenţă asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (mâna cu) cinci degete.
3. prep. după + s.: după-amiază (G-D art. după-amiezii), după-masă „a doua parte a zilei”;
• Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: după amiază „după miezul zilei”, după masă „după dejun, după cină”.
4. s. + adj.:
argint-viu „mercur” (art. argintul-viu), burtă-verde „burghez” (fam.), cal‑turtit „insectă”, coate-goale „persoană săracă” (fam.), făt-frumos „tânăr frumos”, floare‑domnească „plantă”, gură-spartă „persoană care flecăreşte”, iarbă-deasă „plantă”, jur-fix „zi de primire”, lemn-câinesc „plantă”, mamă-mare „bunică”, maţe‑negre „peşte”, maţe-fripte „persoană zgârcită”, muscă-verde „insectă”, peşte‑auriu „peşte”, piatră-vânătă „sulfat de cupru”, rămas-bun „adio”, sânge-rece „calm”, tată-mare „bunic”, vorbă-lungă „persoană care flecăreşte”; • Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: iarbă deasă „iarba cea deasă”.
5. s.1 + prep. + s.2:
arbore-de-cacao „plantă” (art. arborele-de-cacao), bou-de-baltă „bâtlan; gândac”, brânză-n-sticlă „persoană zgârcită”, cal-de-apă „libelulă”, cal-de-mare „peşte”, câine‑de-mare „animal”, drum-de-fier „cale ferată”, floare-de-colţ „plantă”, gură‑de‑lup „malformaţie; ochi de parâmă; unealtă”, iarbă-de-Sudan „plantă”, ochi-de-pisică „disc reflectorizant”, peşte-cu-spadă „specie de peşti”, piatră-de-var „carbonat de calciu”, poale-n-brâu „plăcintă”, purice-de-apă „animal”, viţă-de-vie „plantă”; • Dar îmbinările libere cu structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: brânză de burduf, câine de curte, gură de rai, peşte de mare, piatră de râu.
6. s.1 + s.2 în N1:
an-lumină „unitate de măsură” (pl. ani-lumină), artist-cetăţean (pl. artişti‑cetăţeni), bas-bariton, bloc-diagramă, bloc-turn, cal-putere „unitate de măsură”,
1
Caracterul de cuvinte compuse al acestor formaţii este contestat în unele cercetări.
Studiu introductiv 136 căpitan‑comandor1, câine-lup „specie de câini”, contabil-şef2, cuvânt-titlu „intrare de dicţionar”, cuvânt‑cheie „termen principal”, cuvânt-vedetă, decret-lege, formular-tip, general‑locotenent, locotenent-comandor, locotenent-colonel, mamă-soacră „soacră”, marxism-leninism „doctrină”, maşină-capcană, maşină-unealtă, moaşă-şefă, nord-est, oală-minune; pasăre-liră, pasăre-muscă „specii de păsări”; peşte-ciocan „specie de peşti”, plutonier-major, puşcă-mitralieră, redactor-şef, situaţie-limită, vagon-cisternă; volt-amper, watt-oră „unităţi de măsură”; zi-lumină, zi-muncă; • Dar compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt, iar îmbinările libere – în cuvinte separate: câine pechinez s. + adj.
7. Se scriu cu cratimă şi substantivele repetate identic care alcătuiesc o unitate:
gânduri-gânduri „multe gânduri”, rânduri-rânduri, râuri-râuri (ultimele interpretate şi ca locuţiuni adverbiale „unul după altul”, „în număr mare”): Şi Apusul îşi împinse toate neamurile-ncoace; / Pentru-a crucii biruinţă se mişcară râuri-râuri... Eminescu; • Dar ele se pot scrie şi cu virgulă: rânduri, rânduri.
8. s.1 art. + s.2 în G:
arborele-vieţii „tuia” (reg.) (pl. arborii-vieţii), calul-dracului „insectă” (invariabil la plural), cerul-gurii „palatul bucal”; ciuboţica-cucului, floarea-soarelui, gura‑leului, iarba‑fiarelor, ochiul-boului „plante”; pasărea-paradisului „specie de păsări”, piatra‑iadului „azotat de argint”, roza-vânturilor „reprezentare grafică”, sângele‑voinicului „plantă”, vaca-Domnului „insectă”; • Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: arborele vieţii „schema evoluţiei omului”.
9. izolări de propoziţii/fraze (majoritatea – epitete):
cască-gură „persoană distrată” (G-D art. lui cască-gură), ducă-se-pe-pustii „dracul”, du-te-vino „mişcare”, fie-iertatul „răposatul”; fluieră-vânt, flutură-vânt „haimana”; gură-cască „persoană distrată”, încurcă-lume „persoană care încurcă pe alţii”, lasă‑mă-să-te-las „persoană indolentă”, lă-mă-mamă „persoană incapabilă”, linge‑blide „parazit”, n-aude-na-vede(-na-greul-pământului) „personaj; persoană năucă”, nu-mă-uita „plantă”, papă-lapte „nătăfleaţă”, pierde-vară „persoană leneşă”; soare-apune, soare-răsare „puncte cardinale”; sparge-val „dig; parapet”, târâie-brâu „om de nimic”; ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca „dracul”; a umbla cu uite-popa-nu‑e‑popa
1 Denumirile oficiale ale gradelor militare, printre care şi unele compuse (scrise cu cratimă), sunt reglementate prin Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare din România, prin Ordonanţa de urgenţă 4/2004 pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare şi prin Legea 101/2019 pentru modificarea si completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. 2 Clasificarea ocupaţiilor din România (COR 2021), cu actualizare periodică, cuprinde lista denumirilor oficiale ale acestora, care prezintă însă unele neconcordanţe cu normele lingvistice. În cazul numelor de funcţii în care figurează şef se recomandă scrierea lor cu cratimă atunci când este vorba de cuvinte compuse (procuror-şef al Secţiei X), nu şi de un cumul de funcţii (procuror, şef al Secţiei X); când şef(ă) este plasat la sfârşitul sintagmei care desemnează funcţia se scrie separat (deoarece nu face corp comun cu primul termen): inspector de stat şef (adjunct), inspector general judecătoresc şef. Se recomandă să se scrie în cuvinte separate, fără niciun semn despărţitor, expresia (nesudată) preşedinte director general, care desemnează un cumul de funcţii.
137
Studiu introductiv „a fi inconsecvent”, vino-ncoace „farmec” (Are pe ~.), zgârie-brânză „persoană zgârcită”, zgârie-nori „construcţie foarte înaltă”; • Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: Lă‑mă, mamă! (înv.); Nu mă uita, dragul meu! Papă lapte, puiul mamii!; Vino-ncoace repede!
10. tipuri izolate:
ca-la-Breaza „dans”, cuvânt-înainte „prefaţă” (art. cuvântul-înainte), două-puncte „semn de punctuaţie”, iarba-datului-şi-a-faptului „plantă”, mai-marele „superiorul” (fam.), mai-mult-ca-perfect „timp verbal”, post-scriptum, punct-şi-virgulă „semn de punctuaţie”, sânge-de-nouă-fraţi „plantă; răşină”, scârţa-scârţa(-pe-hârtie) „funcţionar”, terchea-berchea „persoană de nimic” (fam.); trei-leşeştile, trei-păzeşte „dansuri”. • Dar îmbinările libere cu aceeaşi componenţă se scriu în cuvinte separate: ca la Breaza, (cele) două puncte, Se pun şi punct şi virgulă. • Se scriu cu cratimă compusele care denumesc substanţe chimice distincte, specii de animale sau de plante (cu nume ştiinţifice diferite, care nu se precizează în general în Dicţionar la toate cuvintele, glosate numai ca „pasăre”, „plantă” etc.) ş.a.: apă-grea (oxigen şi deuteriu), viţă-de-vie „Vitis vinifera”.
• II. Se scriu într-un cuvânt substantivele compuse sudate, ale căror componente nu mai au individualitate morfologică (fapt semnalat la câte un exemplu), formate din/cu: 1. cuvinte nelegate prin vocală de legătură, care formează compuse cu unitate semantică şi gramaticală mai mare decât a celor scrise cu cratimă, având structura: 1.1. adj. + s.: bunăstare „prosperitate” (G-D art. bunăstării), bunăvoinţă; dreptunghi; duraluminiu; lungmetraj; primadonă, primăvară; scurtcircuit, scurtmetraj; triplusalt; • Dar compusele mai puţin sudate cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu cu cratimă, iar îmbinările libere – în cuvinte separate.
1.2. adv. + s.:
binecuvântare (G-D art. binecuvântării), binefăcător, binevoitor; răufăcător, răuvoitor;
1.3. prep.1 ± prep.2 + s.:
deîmpărţit, deînmulţit, demâncare „mâncare” (pop.), deochi; fărădelege; subsol, supat (pop.); • Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: (om) fără de lege „nelegiuit” (înv.) loc. adj. • Din motive fonetice, de tempo, se scriu cu cratimă de-mpărţit, de-nmulţit. 1.4. s. + adj.: botgros (pl. botgroşi), botroş „păsări”, vinars „rachiu” (reg.); • Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: Are un bot gros.
1.5. s.1 + s.2 în nominativ (sau provenit(e) din construcţii cu acuzativul):
blocstart (art. blocstartul), electronvolt, fluorclormetan, locţiitor, metalazbest; omucidere, omucigaş, pruncucidere, pruncucigaş; valvârtej „vâltoare” (pop.; folosit mai mult adverbial);
Studiu introductiv 138 • Dar compusele cu structură asemănătoare mai puţin sudate se scriu cu cratimă: bloc-turn (art. blocul-turn).
2. cuvinte unite prin vocala de legătură o:
anotimp (pl. anotimpuri), aurolac, citatomanie, cocainomanie, morfinomanie, opiomanie, procesomanie, secretomanie, şedinţomanie;
3. compuse parasintetice: codobatură (G-D art. codobaturii), gâtlegău (înv.); 4. tipuri izolate:
atotputinţă (G-D art. atotputinţei), atotştiinţă, preaplin „dispozitiv”, sinucidere, sinucigaş, untdelemn „ulei”. • Dar îmbinările libere cu componenţă identică/structură asemănătoare se scriu în cuvinte separate: prea plin.
4.1.8.2. Scrierea substantivelor proprii compuse • Substantivele proprii compuse sunt foarte variate şi au un comportament diferit sub raportul modului de scriere. • Pentru anumite tipuri nu se pot da reguli generale, ci se descrie uzul, iar unele nume nu pot fi normate de către lingvişti, cele oficiale fiind fixate de legislatori, iar cele folosite în lucrări de specialitate – propuse de către profesioniştii domeniilor respective (astronomi, geografi, oameni ai bisericii ş.a.). • Ca urmare, unele nume proprii compuse cu structură şi chiar cu componenţă asemănătoare apar în acte normative sau în diverse lucrări (şi) în variante diferite (cu explicaţii diverse) de cele conforme cu normele academice. Formele din legi sunt obligatorii şi nu trebuie „corectate” de utilizatori, chiar dacă se abat de la normele lingvistice sau de la tiparul comun seriei din care fac parte. În schimb, formele sub care apar alte categorii de nume (astronomice, geografice, religioase) în lucrări din domeniile respective nu au acelaşi caracter obligatoriu.1 • Principalele tipuri de substantive proprii figurează în Dicţionar, însă DOOM3, nefiind (şi) un dicţionar de nume proprii, cuprinde numai unele dintre acestea, care pun anumite probleme. Ele au fost incluse (în număr mult mai mare decât în ediţiile precedente) din anumite considerente lingvistice – între altele pentru a diferenţia de ele substantivele comune înrudite sau apropiate sau pentru a evidenţia scrierea diferită a unor nume cu structură asemănătoare sau identică. • În cele de mai jos se au în vedere nume proprii în majoritate româneşti sau cu forme în limba română şi numai puţine nume proprii străine2. • În funcţie de categorie, de componenţă, de gradul de unitate, de oficializare, ca şi de tradiţie, numele proprii compuse româneşti şi străine se scriu cu cratimă, într-un cuvânt sau în cuvinte separate, fără nicio regulă; de aceea trebuie căutate, la nevoie, în Dicţionar sau în surse oficiale. • 1. Nume de locuri 1 Toate numele proprii ar trebui însă unificate prin conlucrarea cu lingviştii a organismelor care elaborează acte normative, respectiv a autorilor de lucrări din domeniile de specialitate. 2 Pentru generalităţi despre acestea v. 1.5. Scrierea şi pronunţarea numelor proprii străine.
139
Studiu introductiv
Pentru numele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) din România trebuie respectate formele oficializate prin anexele la Legea 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, ale căror motivări (prin componenţă, decizii administrative şi politice, rutină, tradiţie etc.) nu le discutăm aici. • Aceste nume, extrem de numeroase, nu puteau fi incluse toate în Dicţionar, unde figurează doar cele mai importante şi mai frecvent folosite (de judeţe, municipii şi alte oraşe, numai sporadic de localităţi mai mici, în funcţie de problemele lingvistice pe care le pun); pentru celelalte trebuie consultată Legea. • Conform Legii, 1.1. dintre numele compuse de judeţe se scriu: cu cratimă Bistriţa-Năsăud şi Caraş-Severin, iar în cuvinte separate Satu Mare. 1.2. Numele compuse de oraşe (dintre care reproducem numele celor declarate municipii) se scriu: 1.2.1. cu cratimă: Boldeşti-Scăeni, Bolintin-Vale, Bumbeşti-Jiu, Chişineu-Criş, Cluj-Napoca, Drăgăneşti‑Olt, Drobeta-Turnu Severin, Fierbinţi-Târg, Lehliu-Gară, Miercurea‑Ciuc, Negreşti-Oaş, Piatra-Neamţ, Piatra-Olt, Popeşti-Leordeni, Sângeorz-Băi, Slănic‑Moldova, Tăuţii-Măgherăuş, Târgu-Neamţ;
1.2.2. (rar) într-un cuvânt:
Câmpulung (inclusiv în ~ Moldovenesc), Sângeorgiu (în ~ de Pădure), Sânnicolau (în ~ Mare), Sântana;
1.2.3. în cuvinte separate:
Baia Mare, Baia Sprie1, Copşa Mică, Negru Vodă, Ocna Mureş, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sânnicolau Mare, Sfântu Gheorghe, Sighetu Marmaţiei, Şomcuta Mare; toate numele compuse cu primul element Târgu în afară de Târgu‑Neamţ: Târgu Bujor, Târgu Cărbuneşti, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Târgu Lăpuş, Târgu Mureş, Târgu Ocna, Târgu Secuiesc; Turnu Măgurele, Turnu Severin (actualmente în Drobeta-~);
1.3. Numele compuse ale comunelor şi satelor prezintă adesea inconsecvenţe între ele şi faţă de numele asemănătoare de oraşe (chiar când au aceeaşi structură şi uneori chiar aceeaşi componenţă), fiind scrise în Lege diferit referitor la localizări diferite: cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau în cuvinte separate. Oraşu Nou-Vii; Dupăpiatră, Întrerâuri, Luncasprie, Satchinez, Satulung (jud. Maramureş), Sântămăria – (în ~ Orlea), Subcetate (jud. Harghita), Subpiatră (jud. Bihor), Suplai; După Deal, La Curte, Satu Lung (jud. Cluj), Sântă Măria (jud. Sălaj), Sub Cetate (jud. Sălaj), Sub Piatră (jud. Alba), Sub Plai.
1.4. Numele compuse de locuri din afara României, traduse/adaptate în limba română, se scriu în cuvinte separate sau într-un cuvânt:
1 De la adjectivul asprie „destul de aspră”, cf. N. Felecan, Semnificaţiile cuvântului Sprie, în LR, 32, 1983, 6, p. 524-527.
Studiu introductiv 140 Asia Mică, Berlinul de Est, Berlinul de Vest/Berlinul Occidental, Extremul Orient, Orientul Apropiat, Orientul Mijlociu, Polul Nord, Polul Sud; Eurasia.
1.5. Numele compuse de state traduse în limba română trebuie scrise conform recomandărilor Ministerului român al Afacerilor Externe1 şi ale Ghidului de redactare interinstituţional al Oficiului pentru Publicaţii al UE, şi anume cu cratimă între componentele principale, într-un cuvânt sau, mai ales, în cuvinte separate: Papua-Noua Guinee; Muntenegru; Capul Verde, Marea Britanie, Regatul Unit.
1.6. Numele proprii străine compuse de oraşe, state, teritorii etc. se scriu ca în limba de origine (directă sau indirectă)/ca în uzul internaţional, cu cratimă (mai rar), în cuvinte separate (mai frecvent), uneori şi cu alte semne ortografice (de ex. cu apostrof): Guineea-Bissau; Burkina Fasso, Costa Rica, Côte dʼIvoire, Hong Kong, Puerto Rico, San Marino, Sierra Leone, Sri Lanka, New York. • Scrierea altor categorii de nume geografice nu este reglementată în mod strict.
• 2. Nume de persoane şi asimilate lor 2.1. Numele proprii de persoană compuse – prenume şi nume de familie – (neincluse în Dicţionar) se întâlnesc scrise fie cu cratimă, fie într-un cuvânt, fie în cuvinte separate:
Ana-Maria/Anamaria/Ana Maria; Bogdan-Duică, Candiano-Popescu, Gheorghiu‑Dej, Ionescu-Şişeşti, Micu-Klein, Niculescu-Mizil, Piuariu-Molnar, Popescu‑Gopo, Popovici‑Bayreuth, Ronetti-Roman, Schweizer-Cumpăna, Sturdza-Bulandra, Ştefănescu‑Delavrancea; Amarie(i), Avădanei, Boubătrân, Capdebo(u), Celmare/Cel Mare, Cincilei, Costapetru, Delavrancea, Dinvale, Hagichirea, Hagiculea, Moşandrei, Sparionoapte, Şaptefraţi; Alecu Ivan (Ghilia), Hagi Culea, Ioan Andrei (Wachmann), Ion Emil (Bruckner), Ştefan Vasile (Episcupescul).
2.2. (Supra)numele personalităţilor istorice care datează din perioade când sistemul actual al numelor de familie nu era constituit se scriu conform tradiţiei: Ştefan cel Mare, Radu de la Afumaţi, Petru Şchiopul, Mihai Viteazul, Ioan Vodă cel Cumplit.
2.3. Pentru a se asigura identitatea legală a persoanei, numele folosite oficial se scriu în forma din documentele acesteia. Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, stipulează că la întocmirea actului de naştere, precum şi a celorlalte acte de stare civilă, numele de familie şi prenumele titularului formate din două sau mai multe cuvinte se scriu cu cratimă2. Este vorba de înscrierea în acte a prenumelor nou-născuţilor şi a numelor de familie pentru care cetăţenii optează la căsătorie/divorţ sau la schimbarea numelui. • Ca orice lege, ea dispune numai pentru viitor, acest mod de scriere neregăsindu‑se în toate actele întocmite anterior: cetăţenii au dreptul de a păstra şi în uzul oficial forma propriilor nume corespunzătoare voinţei lor şi tradiţiei 1 Ministerul Afacerilor Externe, Lista corpului diplomatic acreditat în România, Direcţia Protocol, februarie 2020. 2 Pentru prenumele cu mai mult de două componente, scrierea lor în cuvinte separate, cf. prenumele mai vechi Călin Constantin Anton (Popescu-Tăriceanu), apare totuşi ca mai firească decât scrierea lor cu cratime.
141
Studiu introductiv
familiei, în măsura în care ea este consemnată în actele lor de stare civilă emise anterior. Legea nu se aplică numelor neoficiale compuse de persoane – hipocoristice, nume de autor, nume de scenă, porecle, pseudonime –, care se pot scrie potrivit voinţei purtătorilor (cf. Ionescu-Ruxăndoiu, dar Guţu Romalo). 2.4. Numele compuse româneşti de personaje folclorice şi literare se scriu în general cu cratimă sau în cuvinte separate: Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa), Barbă-Albastră, Făt-Frumos, Harap-Alb, Jumătate‑deOm-Călare-pe-Jumătate-de-Iepure-Şchiop, Muma-Pădurii, Sfarmă-Piatră, Statu-PalmăBarbă-Cot, Strâmbă-Lemne; Moş Crăciun, Moş Ene, ca şi numele împrumutate ale unor personaje literare sau mitologice: Don Juan, Don Quijote, Palas Atena.
• 3. Nume de corpuri cereşti Numele proprii compuse de corpuri cereşti se scriu cu cratimă sau în cuvinte separate:
Calea-Lactee/Calea-Laptelui/Calea-Robilor, Carul-Mare, Cloşca-cu-Pui, Cornul‑Caprei, Luceafărul-Ciobanilor, Luceafărul-de-Dimineaţă, Părul-Berenicei, Scroafa-cu-Purcei, Ursa‑Mare; Steaua Polară.
• 4. Nume de sărbători Numele proprii compuse de sărbători laice sau religioase (indiferent de cult) se scriu mai rar cu cratimă şi de cele mai multe ori în cuvinte separate:
Lăsata-Secului, Moş-Ajun; Adormirea Maicii Domnului, Anul Nou, Buna Vestire, Iom Kipur, Săptămâna Mare, Patruzeci de Sfinţi, Ramazan Bairam, Schimbarea la Faţă, 1 Iunie. • Numele proprii compuse formate din sintagme bazate pe cuvinte comune (precum denumirile de instituţii, epoci istorice, titluri de documente etc.) se scriu în cuvinte separate.
4.1.9. Scrierea verbelor compuse • I. Puţinele verbe compuse sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt:
a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a se sinucide, a telecomanda (inclusiv formaţii accidentale ca a furgăsi, a furlua).
• II. Se scriu într-un cuvânt formaţiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai sau (rar) prea + verb la gerunziu sau la participiu (adjectivizat): nemaivăzând, nepreavăzând, nemaivăzut, nepreavăzut1.
4.2. Scrierea derivatelor2 • Regulile după care se scriu derivatele nu depind de faptul că sunt formate în româneşte (inclusiv ca parasintetice), calchiate după alte limbi sau împrumutate gata formate. Aceste ultime formaţii nu sunt incluse în Dicţionar. Unele cu variante fonetice. În general, formaţiile ocazionale nu sunt înregistrate în Dicţionar (decât, eventual, cu titlu de exemplu). 1 2
Studiu introductiv 142
• După unele păreri, prefixoidele şi sufixoidele nu se integrează strict în derivare, fiind considerate mai curând elemente de compunere. În special pentru vorbitorul obişnuit, mai ales în ce priveşte modul de scriere, prevalează asemănările cu prefixarea, respectiv cu sufixarea, dar pentru acesta nu contează de fapt interpretarea, ci modul în care trebuie/se pot scrie ele. • Unul şi acelaşi formant este interpretat uneori fie ca prefix, fie ca prefixoid, respectiv fie ca sufix, fie ca sufixoid, iar uneori există omonimie prefix – element de compunere (de ex. hipo ca prefix înseamnă „(mai) mic”, iar ca element de compunere are sensul „referitor la cai”). 4.2.1. (Formaţii cu) prefixe/prefixoide • I. Se scriu într-un cuvânt majoritatea formaţiilor: 1. cu prefixe (vechi sau neologice):
amoral, antecalcul, antieuropean, arhiaglomerat, circumterestru, cisalpin, a conlucra, a contrazice, a desface, deverbal, a dezabona, diafilm, disproporţie, ectoplasmă, endotermic, a exînscrie, exotermic, extrafin, hiperaciditate, hipoaciditate, imoral, indisciplină, infrastructură, interactiv, intracarpatic, a introduce, a îngălbeni, a întredeschide, a juxtapune, neabătut, nonstop, paranormal, pericranian, a permuta, postcalcul, preşcolar, proeuropean, a răsciti, a reîmpărţi, retroversiune, străvechi, subsecţiune, supercampion, suprastructură, transalpin, ultraprogresist; • Dar se scriu în cuvinte separate locuţiunile (împrumutate) cu componente asemănătoare: (persona) non grata (lat.), iar alte formaţii împrumutate – ca postscriptum (lat.) – ori noi sau/şi ocazionale – cu cratimă între componente.
2. cu prefixoide neologice:
acvaplanare, aeroclub, a se autoaccidenta, biodegradabil, cvasiunanim, demipensiune, electrocasnic, filorus, gastroenterolog, geopolitică, heliomarin, hemodializă, hipotracţiune, izoglosă, macroeconomic, metaloterapie, microorganism, radiodifuziune, semianalfabet, sociocultural, stereoacustică, telecabină, triatomic, zoofobie; 3. cu prefixoide vechi + baze inexistente în limba română actuală: başbuzuc „ostaş turc” (înv.), pravoslavnic (înv., pop.), protopop; • Dar formaţiile cu prefixoide vechi + substantive existente în limba română actuală se scriu cu cratimă.
4. în care între prefixul ne- şi un verb la gerunziu sau la participiu se intercalează adverbul mai: nemaipomenit.
• II. Anumite formaţii se scriu cu cratimă între prefix şi bază (corespunzând unei rostiri mai insistente), şi anume: 1. obligatoriu: 1.1. derivatele cu prefixul ex- care exprimă o stare anterioară („fost (din)”): ex‑campion, ex-premier, ex-preşedinte, ex-PSD; • Dar derivatele cu prefixul ex- „în afară” se scriu într-un cuvânt.
1.2. formaţiile cu prefixoide vechi + substantive atestate şi în limba română actuală (chiar dacă numai ca istorisme): baş-boier, treti-logofăt, vel-spătar, vtori‑stolnic;
143
Studiu introductiv • Dar formaţiile cu prefixoide vechi de la baze inexistente independent în limba română actuală se scriu într-un cuvânt.
1.3. unele formaţii noi sau ocazionale care au ca bază o abreviere, indicarea prescurtată a unui an calendaristic, o literă, un nume propriu, un pronume substantivizat: non-UE, pro-UE; ante-’89, post-’89; non-a; anti-Trump, post-Obama, pro‑Macron; non-eu; • Dar derivatele obişnuite cu aceste prefixe se scriu într-un cuvânt. • Ocazional, din raţiuni fonetice (pentru a reda rostirea în tempo rapid) se scriu cu cratimă derivate cu prefixele ne-, re- de la teme care încep cu îm-, în-: ne‑mpăcat, re-mpărţit.
2. facultativ (pentru a pune în evidenţă prefixul sau/şi baza), unele derivate scrise în mod obişnuit fără cratimă, mai ales: 2.1. cu prefixe cu sens superlativ: ultra-progresist (Caragiale); • Dar, în mod obişnuit, asemenea derivate se scriu într-un cuvânt.
2.2. cu sensuri mai puţin obişnuite, asupra cărora se insistă:
pre-text „ceea ce precedă un text”; • Dar omonimele lor curente se scriu într-un cuvânt: pretext „pretins motiv”.
2.3. supraprefixate cu acelaşi element (unele formaţii având sens superlativ): extra-extrafin, post-post-scriptum, răs-răscitat; • Dar derivatele obişnuite care prezintă cumul de prefixe se scriu într-un cuvânt: antepreşcolar.
2.4. mai mult sau mai puţin ocazionale, în care prefixul se termină, iar cuvântul de bază începe cu aceeaşi literă: răs-străbun. • III. Un prefix poate fi scris între paranteze rotunde – mai ales în stilul ştiinţific sau jurnalistic –, pentru a se evita repetarea cuvântului de bază: practici (re)introduse după 1989 „introduse sau/şi reintroduse”.
• IV. Se scriu separat prefixele/prefixoidele (re)devenite cuvinte (adjective invariabile, adverbe, prepoziţii, substantive): anti, auto, bio, contra, extra, hiper, hipo1, hipo2, mini, mono, neo, pro, stereo, super, trans, ultra: El este/votează totdeauna anti. X este hipertensiv, Y este hipo = hipotensiv; grăsimi trans şi, accidental, alte prefixe opuse termenului de bază: „legume ne [= nemirositoare] sau mai puţin mirositoare” (Gib. I. Mihăescu). • Prefixele izolate privitoare la aceeaşi bază, neexprimată la primul termen, se scriu cu cratimă: concediu pre- şi postnatal, glande endo-exocrine/exo-endocrine, plăţi intra- şi interbancare.
• V. Unele abrevieri formate din litera iniţială a prefixului + litera iniţială a bazei sunt scrise (în texte farmaceutice, medicale) cu punct între acestea: c.i., i.d., i.m., i.v. pentru contraindicaţii, intradermic, intramuscular, intravenos.
Studiu introductiv 144
• VI. Scrierea prefixelor din multiplii şi submultiplii unităţilor de măsură nu este o chestiune de ortografie, care să fie decisă de lingvişti1. 4.2.2. (Formaţii cu) sufixe/sufixoide • I. Se scriu, de regulă, într-un cuvânt, formaţiile: 1. cu sufixe: african, albăstrui, berărie, bouşor, braşovean, brădet, bunătate, celular, coborâş, cocoşel, dulăpior, făţiş, frizerie, inişte, îndrăzneală, legământ, lenjereasă, liliachiu, macaragiu, mirositor, negreaţă, nuntaş, oportunism, oportunist, paşalâc, păsăroi, prevedere, repetabil, rodnic, românesc, scorţos, sculptural, scumpete, temător, vălmăşag, chiar dacă bazele lor se scriu cu cratimă: burtăverzime faţă de burtă-verde sau în cuvinte separate: albaiulian, antonpannesc, cincisutist, donquijotism, sierraleonez, srilankez (faţă de Alba Iulia, Anton Pann, cinci sute, Don Quijote, Sierra Leone, Sri Lanka);
2. cu sufixoide:
cartofor, centrifug, cronofag, dermatolog, organigramă, rusofil, rusofob, spermicid.
• II. Se scriu cu cratimă: 1. derivatele cu sufixe de la abrevieri literale sau de la litere: STB-ist; X-ulescu; • Dar se scriu într-un cuvânt derivatele de la abrevieri devenite cuvinte: ceferist, penelist, redegist, refegist, setebist, uslaş, utecist de la CFR, PNL, RDG, RFG, STB, USLA, UTC.
2. derivatele cu sufixe de la unele nume proprii străine care păstrează litera finală a numelui ce prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare: poe-esc, rousseau‑ism (de la Poe [poŭ], Rousseau [ruso]). • Dar se scriu mai frecvent fără cratimă, cu căderea vocalei finale, alte derivate de la nume proprii străine: shakespearian de la Shakespeare. • Când vocala iniţială a sufixului coincide grafic sau/şi fonetic cu finala bazei, se păstrează numai vocala sufixului: dandy + -ism > dandism, lobby + -ist > lobbist (nu *dandyism, *dandysm; *lobbyist, *lobbyst, cum se întâlneşte uneori).
• III. Un caz izolat îl reprezintă scrierea separată a unui sufix folosit ocazional cu rol de cuvânt: ism „modă, tendinţă”, pl. isme.
4.3. Scrierea grupurilor relativ stabile de cuvinte2 • Grupurile relativ stabile de cuvinte (unele interpretate şi ca locuţiuni) se scriu, ca şi locuţiunile, în cuvinte separate, iar cu cratimă numai din motive fonetice. 1 Ea este reglementată actualmente pe plan internaţional şi naţional în cap. 3 Multiples et sous-multiples décimaux des unités SI din Brochure sur le SI, 9e éd., 2019 şi în SR ISO 31-x:1995. 2 Pentru că nu pun alte probleme ortografice, ortoepice sau morfologice decât cele generale, precum şi ale componentelor lor (care figurează în Dicţionar), grupurile de cuvinte au fost incluse în Dicţionar numai în măsura în care era necesar să se pună în contrast cu ele scrierea unor cuvinte compuse.
145
Studiu introductiv
• Ele sunt secvenţe în care componentele îşi păstrează sensul de bază – corespunzător realităţii denumite – şi pot avea structura: 1. adj. + s.:
bună creştere „dezvoltare bună” (O ~ a plantelor se realizează greu.), bună dimineaţa (formulă de salut), bună stare „stare bună”; dublu ve/dublu vî „litera w”; prim ajutor „ajutor medical imediat”, prim plan „plan preliminar”; triplu voal; • Dar substantivele compuse cu componenţă identică sau asemănătoare se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
2. adv. bine + adj. (în general provenit din part.):
bine crescut „dezvoltat bine” (cozonac ~), bine cunoscut „ştiut bine” (caz ~ de toţi), bine înţeles „priceput bine” (lucru ~ de elevi), bine venit „sosit cu bine”; • Dar adjectivele şi adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu cu cratimă sau într-un cuvânt.
3. adv.1 + adv.2:
nici când (N-a anunţat ~ a plecat.), nici cât (~ negru sub unghie), nici cum (Lucrurile nu stau ~ am spus eu, ~ ai spus tu.), nici unde (Nu s-a dus ~ a promis.); • Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt. 4. adv. + art.: nici un, nici o (Nu e naiv şi nu e nici un om incult/nici o persoană incultă); • Dar adjectivul pronominal compus cu aceeaşi componenţă se scrie într-un cuvânt. 5. adv. + loc. adv.: nici o dată „nici măcar o singură dată” (Nu numai că n-a citit lecţia de mai multe ori, dar n-a citit-o ~.); • Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.
6. adv.1 + prep. + adv.2:
nici de cât „nici despre cât”, nici de cum „nici despre cum” (Nu vorbeşte nici de cât a suferit, nici de cum a fost umilit.); • Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.
7. adv.1 + adv.2/loc. adv.:
nici odată (= nici odinioară) (Nu l-am crezut nici odată/nici odinioară, nu-l cred nici acum.); • Dar adverbele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt.
8. adv. + num.:
nici o, nici un (N-am nici o soră, nici mai multe. N-am nici un frate, nici mai mulţi.), nici una, nici unu (Nu participă nici una, nici mai multe/nici unu, nici mai mulţi); • Dar se scriu într-un cuvânt adjectivele pronominale compuse cu componenţă identică/asemănătoare. 9. adv. + pr.: nici una (Nu-mi place nici una, nici alta/nici cealaltă/nici unul, nici altul/nici celălalt.); • Dar se scriu într-un cuvânt pronumele compuse cu aceeaşi componenţă.
10. prep. + s.:
de mâncare (pop.) (Dă ~ la păsări.), după amiază „după miezul zilei” (Ei reîncep cositul ~.), după masă „după masa (de prânz/de seară)” (~ bea un digestiv.); • Dar cuvintele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
Studiu introductiv 146
11. prep. + vb. (= supin): de mâncat (~, aş mânca.);
• Dar substantivele compuse cu aceeaşi componenţă se scriu într-un cuvânt: demâncat „merinde” (pop., rar) (S-a dus cu ~ la câmp.).
12. pr.1 + pr.2: grupurile pronominale cel/cei/cele + ce; 13. s. + adj.: apă minerală, comisar principal, director adjunct, director general;
• Dar alte formaţii cu structură (relativ) asemănătoare sunt considerate substantive compuse şi se scriu cu cratimă.
14. s.1 + prep. + s.2: apă de colonie, unt de cacao.
• Dar alte formaţii cu structură asemănătoare sunt considerate substantive compuse şi se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă.
4.4. Scrierea locuţiunilor1 • Majoritatea categoriilor de locuţiuni (când sunt rostite în tempo normal/lent) se scriu în cuvinte separate (la fel ca grupurile relativ stabile de cuvinte); unele se scriu însă cu cratimă sau cu virgulă.
• Din punctul de vedere al scrierii ca locuţiuni nu sunt semnificative situaţiile în care unele componente ale lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice: totdeauna (tipul de-a berbeleacul) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (aducere-aminte, aşa şi-aşa, de-asta, Doamne-ajută, dup-aceea, luare-aminte) ori pentru că includ cuvinte compuse scrise cu cratimă: de (pe) când Adam-Babadam.
1. Locuţiunile adjectivale (unele cu omonime locuţiuni adverbiale) se scriu în cuvinte separate:
altfel de „diferit”, de bine, de damă, de nimic, de pomină, de prim ordin, de seamă, de sine stătător, de-o şchioapă, de suflet, din preajmă, fără precedent, la locul lui etc./nelalocul lui etc., nu ştiu cât, pe alese, pe potrivă, prin absurd, te miri cât, inclusiv numeroase locuţiuni împrumutate: ad litteram (lat.), a giorno (it.), à la carte (fr.), low cost (engl.);
2. Locuţiuni adverbiale (unele cu omonime locuţiuni adjectivale) se scriu: 2.1. cu cratimă:
(de) zor-nevoie, dis-de-dimineaţă „dimineaţa foarte devreme”, jur-împrejur, maimai;
2.2. cu virgulă (locuţiunile adverbiale cu structură simetrică, uneori ritmate sau/şi rimate):
cu chiu, cu vai „cu mare greutate”; de bine, de rău „cât de cât”; de ieri, de azi „de curând”; de milă, de silă; de voie, de nevoie „mai mult de silă decât de bunăvoie”; pe vrute, pe nevrute „indiferent dacă doreşte sau nu”; • Unele locuţiuni apar fie cu cratimă, fie cu virgulă: cum-necum/cum, necum „de bine, de rău”; de una-de alta/de una, de alta „despre diverse lucruri”; până una-alta/ până una, alta „provizoriu”; vrând-nevrând/vrând, nevrând „mai mult de silă decât de bunăvoie”.
2.3. (mai frecvent) în cuvinte separate:
1 În Dicţionar, majoritatea locuţiunilor (formate în limba română sau împrumutate) figurează, prin convenţie, la locul alfabetic al cuvântului principal: timp (cât ~).
147
Studiu introductiv a doua oară, altă dată „în altă împrejurare”, câte o dată „câte o singură dată”, cu bună ştiinţă, cine ştie cât, cu carul, cu frumosul, cu nemiluita, cu ridicata, cu toate astea, de bunăvoie, de altfel, de (câte) două ori, de mult „de vreme îndelungată”, de sine, din abundenţă, din contra, din zi în zi, dragă Doamne, fără seamăn, în contradictoriu, în cruciş, în derâdere, în jur (de), în primul rând, întâia(şi) dată, între timp, la fix, mai ales, mai mult ca sigur, mult şi bine, nevoie mare, nu cumva, (de) nu ştiu când, o dată „o singură dată”, odată şi odată, pe ascuns, pe capete, pe deasupra, pe fugă, pe nebăgate de seamă, pentru ce, per tu, prima dată, prin absurd, te miri când, zi de zi, inclusiv locuţiuni împrumutate: allegro ma non troppo (it.), avant la lettre (fr.), et cetera (lat.), face to face (engl.); • Dar se scriu într-un cuvânt adverbele compuse cu aceeaşi componenţă.
3. Locuţiunile conjuncţionale se scriu în cuvinte separate:
astfel că, ca şi când, chiar dacă, chit că, cu toate că, de câte ori, de parcă, de vreme ce, din cauză că, doar că, după cât(e), după ce că, fără să, imediat ce, în concluzie, în loc (ca) să, în timp ce, necum să, numai că, numai ce, odată ce, până ce, până să, pe lângă că, pe măsură ce, pe motiv că, până ce, până să, pentru ca... să, pentru că, precum şi, prin urmare;
4. Locuţiunile interjecţionale (româneşti, foarte rar împrumutate), inclusiv formulele de invocare, se scriu în cuvinte separate, şi anume: 4.1. cu blancuri:
ce Dumnezeu, ce mai, Doamne fereşte, Doamne păzeşte, ei bine, ferească Sfântul, ia te uită, ia vezi, la naiba, măi să fie, no comment (engl.), nu zău, păcatele mele; 4.2. cu virgulă (locuţiunile care conţin un vocativ pe a doua poziţie): feri, Doamne; scârţ, Mariţo; tronc, Marghioalo;
5. Locuţiunile prepoziţionale se scriu: 5.1. cu cratimă: jur-împrejurul; 5.2. mai ales în cuvinte separate:
(ca) urmare a, (de jur) împrejurul, din/în afara, din/în/prin preajma, faţă de, în caz de, în ciuda, în jurul, în faţa, în/la dreapta, în locul, la adresa, odată cu, pe baza, pe dinafara, vizavi de;
6. Locuţiunile pronominale se scriu în cuvinte separate:
cine ştie ce „ceva”, cine ştie cine „cineva”, Domnia Sa (despre un domnitor, boier) (înv.), Majestatea Sa, nu ştiu cine „un oarecare”, te miri ce „nimica toată”, te miri cine „ceva neînsemnat”; • Dar se recomandă scrierea cu literă mică şi cratimă a noilor pronume de politeţe compuse din seria lui domnia-sa.
7. Locuţiunile substantivale se scriu în cuvinte separate:
aducere aminte „amintire”, băgare de seamă „atenţie”, un te miri cine „un oarecare”, însărcinat cu afaceri „diplomat temporar”, luare aminte „atenţie”, un nu ştiu ce „un farmec nedefinit”, inclusiv unele locuţiuni împrumutate: curriculum vitae (lat.) „tip de autobiografie”, hapax legomenon (gr.) „apariţie unică”, home delivery (engl.) „livrare la domiciliu”, silenzio stampa (it.) „greva tăcerii”;
8. Locuţiunile verbale se scriu în cuvinte separate:
Studiu introductiv 148 a(-şi) aduce aminte „a(-şi) aminti”, a avea de-a face „a fi în legătură, în relaţii”, a băga de seamă „a observa”, a da năvală „a năvăli”, a lua aminte „a ţine seama de ceva; a observa cu atenţie ceva”, a o lua din loc „a pleca”.
5. Despărţirea la capăt de rând • Despărţirea la capăt de rând este identificată frecvent, în mod impropriu, cu despărţirea în silabe1/silabaţia2/silabisirea. • În realitate este însă vorba de două operaţiuni distincte, deşi corelative.
Despărţirea în silabe desemnează segmentarea cuvintelor după structura lor fonetică, priveşte sunetele şi se face după criterii articulatorii. Ea este la origine orală şi nu se reproduce în scris decât în puţine împrejurări (fără legătură cu poziţia cuvintelor pe rând). Silabisirea este utilizată (rareori în textele non-lingvistice) pentru a reproduce pronunţarea sacadată, silabă cu silabă – de ex. în unele opere literare, unde are o anumită valoare stilistică –, precum şi în analiza poeziei, pentru a pune în evidenţă metrica bazată pe ea.
• Despărţirea la capăt de rând, practicată în scrisul uzual mai frecvent decât cea în silabe, este reglementată printr-un sistem convenţional de reguli. Din ea rezultă în scrisul uzual succesiuni (numite uneori „silabe ortografice”) care coincid adesea cu silabele (propriu-zise, fonetice3). Ea implică în principal litere şi în subsidiar sunetele pe care le notează acestea. • Despărţirea la capăt de rând ţine de ortografie, iar despărţirea în silabe – de ortoepie. • În virtutea caracterului DOOM3 de dicţionar ortografic şi ortoepic, la cuvintele din Dicţionar se îmbină indicaţiile privind despărţirea la capăt de rând (precedată în paranteză de abrevierea desp.) cu cele referitoare la pronunţarea cuvintelor, care poate da şi indicii asupra structurii lor silabice. • Despărţirea la capăt de rând (pe care o numim în continuare despărţire) vizează în principal despărţirea în interiorul cuvintelor. • Se pune de asemenea şi problema despărţirii grupurilor de cuvinte.
• Despărţirea la capăt de rând a pierdut din importanţă ca urmare a scrisului la calculator sau pe telefon, unde există posibilitatea de a fi evitată automat printr-o dispunere corespunzătoare a cuvintelor aflate la capăt de rând – prin „condensarea” ori prin „expandarea” cuvintelor sau a spaţiilor dintre ele. Silaba (fonetică) este definită în DSL ca „secvenţă fonică minimală, caracterizată printr-un singur accent, plasat întotdeauna în acelaşi loc” (DSL 2001 s.v. SILABĂ). 2 V. şi SILABAŢIE, SILABĂ în DSL. 3 În Dicţionarul intitulat de despărţire în silabe (Aranghelovici 2008) se afirmă că este indicat un singur „tip de silabaţie”, şi anume „despărţirea cuvintelor în silabe la capăt de rând”, după criteriul fonetic şi după structură. 1
149
Studiu introductiv Despărţirii i se acordă o mare atenţie în şcoală (mai ales sub forma/numele de despărţire în silabe), justificată de folosirea ei în predarea şi practicarea scrierii şi a pronunţării corecte; ca urmare, ea figurează şi la anumite probe de la admiterea în învăţământul superior.
• Cunoaşterea regulilor de despărţire este utilă şi în afara şcolii, mai ales sub aspect practic, pentru a le aplica atunci când este necesar, nerespectarea lor putând avea efecte supărătoare. Este, astfel, cazul textelor dispuse pe coloane mai înguste, unde se poate constata uneori o despărţire întâmplătoare a cuvintelor şi a numelor proprii (eventual şi a numerelor mari!), fără nicio regulă, în funcţie exclusiv de spaţiul disponibil. • Regulile despărţirii la capăt de rând în română nu sunt identice cu cele din alte limbi (romanice şi neromanice), care nu trebuie aplicate automat limbii române. 5.1. Despărţirea în interiorul cuvintelor Generalităţi • La despărţirea în scris în interiorul cuvintelor se recurge atunci când un cuvânt (cu mai mult de o silabă1) nu încape în întregime la sfârşitul unui rând, partea lui finală trecându-se la începutul rândului următor2. •Scopul despărţirii este de a face economie de spaţiu (de aceea nu are rost dacă este neeconomică), precum şi de a contribui la o dispunere unitară şi estetică a cuvintelor şi a spaţiilor în text. • Despărţirea nu trebuie să provoace dificultăţi de înţelegere şi să fie neelegantă (de exemplu prin folosirea în exces a despărţirilor în acelaşi text). • Indicaţiile din Dicţionar privind despărţirea la capăt de rând pot contribui la distingerea unor situaţii în care grafia şi marcarea accentului nu dau suficient seama de rostire – de pildă de caracterul de vocală sau de semivocală al sunetului notat printr-o literă, respectiv de pronunţarea unei secvenţe ca hiat sau ca diftong – ori a celor în care unele litere nu notează efectiv sunete, ci servesc numai ca semne grafice. • La despărţirea în interiorul cuvintelor, limita dintre secvenţele rezultate se marchează (ca şi la despărţirea în silabe) prin cratimă (-)3. Aceasta se notează la sfârşitul primului rând şi nu se reia la începutul rândului următor – deşi, în cazul cuvintelor şi al grupurilor legate permanent prin cratimă, când despărţirea se face la locul acesteia4, în acest fel nu se mai marchează faptul că asemenea cuvinte se scriu întotdeauna cu cratimă. Este însă preferabil să nu se despartă cuvintele foarte scurte, deoarece se îngreunează înţelegerea şi este neelegant. 2 În scrisul de mână, problema se poate rezolva uneori scriind cuvântul mai înghesuit sau mai mărunt, ceea ce în scrisul la calculator se poate realiza prin spaţiere extinsă, respectiv condensată. 3 În dicţionare ale altor limbi prin punct. 4 Ceea ce este preferabil să se evite. 1
Studiu introductiv 150
• În cazul modificării textului, există riscul ca în interiorul unui rând să rămână o cratimă nejustificată1.
• Pentru a simplifica exprimarea, când nu există risc de confuzie, folosim termenii consoană şi vocală pentru literă-consoană, respectiv literă-vocală. Vorbim de succesiuni (de litere), nu de silabe, deoarece nu toate secvenţele implicate sunt silabe în sens fonetic. • Notăm literele care reprezintă consoane, vocale şi semivocale cu C, respectiv cu V şi cu S, iar ordinea consoanelor în cuvânt cu indici (C1 etc.). • În exemple marcăm cu cratimă despărţirile recomandate şi, suplimentar, şi cu o liniuţă verticală (-|) pe cele care coincid cu locul cratimei proprii unui cuvânt/ grup ortografic, iar cu bară oblică dublă (//) despărţirile interzise/nerecomandabile. • Exemplele sunt ilustrative, nu exhaustive, ca peste tot în STUDIUL INTRODUCTIV, şi nu sunt în general urmate de etc. • În exemple, familiile de cuvinte ai căror membri se despart în acelaşi mod sunt reprezentate, de regulă, prin câte un singur cuvânt. • Exemplele privesc atât cuvinte-titlu din DOOM3, cât şi acele forme flexionare ale lor la care despărţirea este diferită de a cuvântului-titlu. • În exemplele care ilustrează regulile indicăm numai segmentarea la care se referă regula în discuţie. • De altfel, la indicarea simultană a tuturor posibilităţilor de despărţire într-o singură formulă (pre-emp-ţi-u-ne) nu se recurge în mod normal (cu excepţia marcării rostirii silabisite), mai adecvată fiind, eventual, enumerarea separată a despărţirilor realizabile efectiv în funcţie de spaţiul disponibil: pre-empţiune, preemp-ţiune, preempţi-une, preempţiu-ne.
• Regulile de despărţire la capăt de rând privesc atât modul în care se face aceasta, cât şi situaţiile în care despărţirea este interzisă sau nerecomandabilă. Dicţionarul trebuie consultat ori de câte ori există dubii cu privire la aceste aspecte. • În Dicţionar se indică excepţiile de la reguli, nu despărţirile conforme cu acestea. • Regula generală şi obligatorie a despărţirii cuvintelor este interdicţia de a exista la sfârşit sau la început de rând o secvenţă care din punct de vedere fonetic nu este silabă. • Altfel spus, pe al doilea rând se trec numai secvenţe care sunt silabe întregi. • Nu se recomandă să se despartă un cuvânt la sfârşit de rând prin trecerea pe cel următor a unei singure litere-vocală, deoarece o astfel de despărţire (chiar când, fonetic, este corectă, vocala formând silabă) nu are rost, neeconomisindu-se 1 La calculator există acum caracterele speciale cratimă neseparatoare (engl. nonbreaking hyphen) şi cratimă opţională (engl. optional/soft hyphen) care permit evitarea acestor situaţii.
151
Studiu introductiv
spaţiu: de ex., dacă din cuvinte ca alee, aprecia, lua, sui s-ar lăsa la capătul unui rând ale-, apreci-, lu-, su- şi s-ar trece e, a, i la începutul rândului următor1, cratima ar ocupa pe primul rând tot atâta spaţiu cât şi e, a, i finali, dacă nu s-ar despărţi. În schimb, când este absolut necesar, prima vocală a unui cuvânt, deşi este neconcludentă, se poate lăsa la sfârşitul unui rând când restul din cuvânt se trece pe rândul următor: a-fla, a-re, e-ră, o-ră. În Dicţionar se indică însă separat prima sau ultima vocală dintr-un cuvânt (chiar când se recomandă să se evite despărţirea lor), pentru a reflecta şi silabisirea în rostirea sacadată: abducţie (desp. -ţi-e), auzi (a ~) (desp. a-u-). • În limba română se folosesc două modalităţi de despărţire a cuvintelor „formate” (compuse sudate şi unele derivate); ele sunt numite în continuare despărţire după pronunţare, respectiv după structură. Normele actuale admit, în principiu, la cuvintele „formate”, ambele variante de despărţire (neprecedate în Dicţionar prin denumire). Despărţirea după pronunţare ocupă primul loc, fiind cea preferată, şi este urmată, la cuvintele în cauză, după bară oblică, de varianta de despărţire după structură (indicată prin reluarea numai a secvenţelor care se despart diferit): aerospaţial (desp. -ros-pa-ţi-al/-ro-spa-).
5.1.1. Despărţirea după pronunţare • I. Despărţirea după pronunţare (sau bazată pe pronunţare) are în vedere în principal literele componente ale cuvintelor şi valorile lor. • II. Din punctul de vedere al despărţirii, unele litere (ca digrafele sau literele „diacritice”) au un comportament aparte, numărul literelor şi cel al sunetelor necoincizând întotdeauna: 1. digrafele ch, gh (+ e, i) (pron. [k′], [g′]) în cuvinte româneşti sunt tratate ca o singură consoană şi nu se despart între ele, inclusiv când apar în succesiuni de mai multe litere-consoane (v. şi mai jos 4.):
a-chita, anan-ghie, an-cheta, as-chimodie, dez-gheţ, is-chemie, în-chide, în-chipui, în-gheţ, în-ghiţi, le-ghe, li-ghioană, port-chei, port-schi, un-gher, ure-che;
2. digraful dg (+ e, i) [pron. ğ] în unele nume proprii şi împrumuturi este tratat ca o singură consoană şi nu se desparte:
*Cambo-dgia, *Me-dgidia; cambodgian (desp. -bo-dgi-an), dudgeonare (desp. -dge-o-), gadget (desp. ga-dget), kimeridgian1 (desp. -dgi-an), ridger (desp. ri-dger);
3. literele e şi i pot servi şi ca simple semne grafice atât după digrafele ch, gh, cât şi după c, g, în aceste cazuri ele necontând ca (semi)vocale: 1
Creând şi dificultăţi de înţelegere.
Studiu introductiv 152 cea-ră, chea-mă, chia-bur, gea-muri, gean-tă, ghea-ră, ghia-ur, giar-dia, tul-cean, nu *ce//ară etc.; în alte cuvinte aparent asemănătoare însă, ele au valoare de vocale şi fac parte dintr-un hiat: Aghi-uţă, chi-asm, chi-etism, ge-anticlinal, ge-ologie, ghi‑oc, lice-an, indicarea despărţirii putând contribui la distingerea între astfel de situaţii: ciaconă (desp. cia-) dar cianură (desp. ci-a-);
4. litera h nu are valoare fonetică proprie în digrafele ch, gh, precum şi în unele grafii străine, şi nu se desparte de consoana precedentă, împreună cu care este tratată ca un singur sunet (v. şi mai sus 1.): dh [pron. d], gh [pron. g], th [pron. t]: ca-thar-sis, ma-ghre-bian, mi-thra-ism, prou‑dho-nism, sin-gha-lez; ch [pron. č], respectiv [pron. h]: ma-chist1, ma-chist2, tech‑ne-ţiu; dar bog-head.
5. litera i, când notează un i devocalizat, nu formează silabă din punct de vedere fonetic şi nu contează ca vocală sub aspectul despărţirii, iar consoanele urmate de aceasta sunt tratate ca o consoană singură atât în interiorul unor compuse, cât şi la finală de cuvânt: ori-când, ori-ce, câteşi-trei; 2 sg. az-vârli; lincşi, duş-mani, dar inf. azvâr-li, înflo‑ri; s. linc-şii, duşma-nii, indicarea despărţirii putând contribui (uneori alături de accent) la distingerea între astfel de situaţii;
6. litera x, care notează două sunete-consoane ([pron. ks] sau [pron. gz]), chiar dacă, fonetic, limita silabică este între sunetele [k] şi [s], respectiv [z], se comportă grafic la despărţire ca o singură literă-consoană: ta-xi, inclusiv în succesiunile de două sau trei litere-consoane: ex-clama, ex-cursie, ex-plica, ex-prima, ex-sicator, ex-sudat, ex-trage, imix-tiune.
7. Alte digrafe şi trigrafe din împrumuturi în care redau un singur sunet se comportă în acelaşi mod: bu-shel, jiu-ji-tsu, que-tzal, ke-tchup, kibbu-tzuri, se-quoia, watt-metru, în care qu [pron. kv]; sh [pron. ş]; tch [pron. č]; ts, tz [pron. ţ]; tt [pron. t].
• Despărţirea după pronunţare se poate aplica aproape tuturor cuvintelor cel puţin bisilabice, inclusiv cuvintelor „formate” şi componentelor acestora, şi este modalitatea de despărţire unică pentru cuvintele simple şi pentru majoritatea derivatelor cu sufixe. • Pentru despărţirea după pronunţare se pot stabili reguli generale, însă unele cunosc excepţii sau privesc un număr redus de cuvinte. • Aplicarea despărţirii după pronunţare la cuvinte „formate” conduce uneori la rezultate ce pot leza simţul lingvistic al persoanelor care recunosc structura unor cuvinte româneşti sau chiar a unor împrumuturi: centros-feră, pos-teminescian, protop-salt, ocultând elementele lor componente: centro, post, proto şi, respectiv,
153
Studiu introductiv
sferă, eminescian, psalt, puse în evidenţă prin despărţirea după structură. Asemenea despărţiri după pronunţare trebuie însă acceptate în virtutea faptului că regulile acesteia au un caracter pur formal, independent şi distinct de analiza structurii cuvintelor respective. Vorbitorii altor limbi, în care despărţirea după pronunţare este unica sau principala modalitate în uz, nu par defel şocaţi de despărţiri asemănătoare.
• Pentru cuvintele neanalizabile în limba română (în care nu se recunoaşte nicio unitate mai mică cu sens lexical şi care cuprind numai componente neînţelese sau neproductive în româna actuală) şi pentru marea majoritate a derivatelor analizabile, norma prevede exclusiv despărţirea după pronunţare: ab-stract, su‑biect, nu (şi) *abs//tract, *sub//iect, precum şi evitarea unor despărţiri care ar contraveni regulilor: a-broga, nu *ab//roga, deoarece br este un grup nedisociabil. • Regulile despărţirii după pronunţare au drept criterii valorile literelor (v. Tab. 2) în scrierea limbii române şi poziţia lor în diversele succesiuni. 5.1.1.1. Consoane • Regulile de despărţire a consoanelor privesc consoanele aflate între vocale (inclusiv când litera-vocală precedentă ori următoare notează o semivocală): mai‑că, lupoai-că, re-seamănă. • Regulile generale sunt următoarele: - o consoană unică între vocale se trece pe rândul următor, fără excepţie: -C - în succesiunile de două, trei sau patru consoane, despărţirea se face, de regulă, după prima consoană, cealaltă/celelalte trecându-se pe rândul următor: -C-C, C-CC, -CCC-, cu anumite excepţii; - în extrem de puţinele secvenţe de cinci consoane, despărţirea se face, fără excepţie, după a doua consoană (ultimele trei trecându-se pe rândul următor): CC-CCC-. • Un indiciu este reprezentat, în general, de existenţa, respectiv de inexistenţa sau de raritatea secvenţelor în cauză la început de cuvânt. • Anume, în principiu, nu se poate afla la început de silabă grafică (scrisă) o succesiune de consoane care nu există în limba română sau este foarte rară la început de cuvânt, fiind eventual limitată la câţiva termeni de specialitate sau la câteva cuvinte vechi, puţin întrebuinţate1 (v. însă cazul lui dl, tl). 1 Astfel, o succesiune de consoane precum ct, cţ, gv, hn, pt, tf, care la început de cuvânt nu este atestată sau este foarte rară (cf. numai ctitor şi familia; (înv.) *gvalt, *gvardie; pteranodon ş.a.), nu este admisă nici la început de silabă.
Studiu introductiv 154
• Regulile de despărţire după pronunţare a consoanelor şi excepţiile de la ele sunt detaliate în cele ce urmează.
REGULA 1.1.: O consoană: -C • O consoană între vocale se trece pe rândul următor: V-C-V. • O literă-consoană unică aflată între două vocale se trece întotdeauna pe rândul următor: su-biect, fa-că, fa-ce, po-diş, a-fi-şa, le-ga, le-ge, ha-ha-le-ră, a-ba-jur, i-ra-kian, mă‑lin, tea-mă, lu-nă, ma-pă, se-quoia, soa-re, ie-se, ma-şi-nă, ia-tă, ţa-ţă, ta-vă, ba‑se‑do-wian, ta-xi, ra-ză. Pentru digrafele şi trigrafele care redau un singur sunet şi se comportă din punctul de vedere al despărţirii ca o singură consoană v. Despărţirea după pronunţare II.
• Regula nu are nicio excepţie.
REGULA 1.2.: Succesiunile1 de două consoane: C-C • În majoritatea situaţiilor, două consoane între vocale se despart: VC-CV. În general, dintre două litere-consoane aflate între vocale, cea dintâi rămâne pe primul rând, iar a doua se trece pe rândul următor (dar v. şi EXCEPŢIA DE LA REGULA 1.2.). • Cele două consoane pot fi: - diferite: ab-ces, ac-tiv, as-tăzi, mul-te, os-cior, răb-da, ab-hora, ab-ject; ic-ni, tic-sit, ac-tiv, frec-vent; lod-bă, od-gon, ad-jectiv; iof-ca, af-gan, caf-tan; mig-dală, mag-mă, tig-vă; poh-fală, lih-nit; mij-loc, vaj-nic; cal-cula, mul-te; sim-bol, toam-nă, om-letă, dom-ră; mân-ca, în-ger, lun-git, algon-kin, fin-landez, an-rocament, tran-silvan, mun-te, an-xios; cap-să, aştep-ta; ar-că, ar-ce, mier-lă, cer-ne, ar-sură, ar-şiţă, ar-tist, amor-ţi, ar-vună, ar-zător; as-cet, os-cior, breas-lă, as-pic, is-raelian, as-tăzi; muş-ca, puş-lama; mat-că, bot-for, cat-gut; leţ-caie; plav-că; iz-bi, iz-laz, dez-robi.
- identice, notând: - acelaşi sunet:
fortis-simo; in-navigabil, inter-regional, în-nădi, sân-nicolean, sub-bibliotecar;
sau - sunete diferite: c [pron. k] + c + e, i [pron. č]: ac-cent, ac-cident.
Pentru cazul literei x [ks] v. Despărţirea după pronunţare II.
1
Roceric-Alexandrescu 1968: 64, 78 a inventariat 110 grupuri de două sunete-consoane.
155
Studiu introductiv
EXCEPŢIE DE LA REGULA 1.2.: Despărţirea -C + l, -C + r • Nu se despart, ci formează grupuri nedisociabile, trecându-se împreună pe rândul următor, succesiunile de două consoane aflate între vocale care au ca al doilea element o consoană sonantă lichidă (C2 = l sau r) şi ca prim component una dintre următoarele litere reprezentând anumite tipuri de consoane1: C1 = b, c (eventual k), d, f, g, h, p, t, v2. Succesiunile în cauză sunt: bl br cl cr dl dr fl fr gl gr hl hr pl pr tl tr vl vr
ca-blu neo-brăzat pro-clama nea-crit numai io-dler, ma-dlenă, povi-dlă, pu-dlaj; *Co-dlea co-dru nea-flat pana-frican nea-glutinat nea-gricol bâ-hli, ca-hlă, cea-hlău, pe-hlivan, si-hlă, alte câteva cuvinte anti-hrist, cata-hreză, po-hrib, psi-hrofil, alte câteva cuvinte su-plu cu-pru ti-tlu li-tru de-vlă, do-vleac, do-vlecel, e-vlavie, alte câteva cuvinte de-vreme
• La fel se pot despărţi numele proprii străine care cuprind grupurile kl, kr: *Cona-kry, *Ira-klion. • Pentru claritate, în Dicţionar, la indicarea despărţirii se reproduce în astfel de cazuri şi silaba precedentă: biblic (desp. bi-blic). Pentru cuvintele care cuprind trei litere-consoane dintre care un h numai grafic v. Despărţirea după pronunţare II.
REGULA 1.3. Succesiunile de trei consoane3: C-CC • Trei consoane se despart, de regulă, după prima consoană: VC-CCV. 1 În cazul unor cuvinte compuse sau derivate, posibilitatea de despărţire poate fi dublă, cea după structură şi cea după pronunţare putând diferi: sublunar (desp. su-blu-/sub-lu-), subredacţie (desp. subre-/sub-re-). 2 În ciuda faptului că în limba română nu există cuvinte care să înceapă cu grupurile dl şi tl, pentru despărţire, ele sunt tratate ca nedisociabile, prin simetrie cu dr, tr. 3 Roceric-Alexandrescu 1968:86 a găsit 53 de grupuri de trei sunete-consoane, la care a adăugat cinci (jdr, lcl, [nks] scris nx, rşt, stm) care nu apăreau în textele cercetate.
Studiu introductiv 156
• În succesiunile de trei litere-consoane aflate între vocale, despărţirea se face, în majoritatea situaţiilor, după prima consoană, celelalte două trecându-se pe rândul următor (dar v. EXCEPŢIA DE LA REGULA 1.3.):
artin-skian, as-pru, avan-scenă, car-stic, cin-ste, circum-specţie, con-tra, crenvur‑ştii, delin-cvent, fol-clor, în-şfăca, lin-gvist, moj-drean, ob-şte, san-gvin. Pentru digrafele care redau un singur sunet, precum şi pentru succesiunile de trei litere-consoane dintre care prima este x [ks] v. Despărţirea după pronunţare II. La unele cuvinte „formate”, despărţirea după pronunţare coincide cu/ respectiv diferă de cea după structură: avan-premieră; dar pais-prezece/pai-sprezece, treis‑prezece/trei-sprezece.
• Despărţirea succesiunilor de trei consoane cunoaşte o singură excepţie. EXCEPŢIE DE LA REGULA 1.3.: Despărţirea CC-C
•1. În următoarele succesiuni de trei consoane aflate între vocale VCC-CV , care se regăsesc în neologisme şi în familia lui jertfă, despărţirea se face după a doua consoană, a treia trecându-se pe rândul următor1. Succesiunile în cauză sunt: lp-t: numai sculp-ta şi familia mp-t; mp-ţ: simp-tom, somp-tuos şi familia; asump-ţie, preemp-ţiune şi alţi câţiva termeni (în general rari) nc-s, nc-ş, nc-t, nc-ţ: sconc-sul; sfinc-şii şi alte cuvinte; onc-tuos, punc-te; func-ţie, punc-ţie, sanc-ţiune, familiile lor şi multe alte cuvinte nd-v: numai (alt)când-va, (om-)send-viş/sand-vici rc-t: numai arc-tic, familia lui şi (pre)infarc-turi rt-f: jert-fă şi familia lui st-m: numai familiile lui ast-matic, ist-mic şi compusele împrumutate east‑mancolor, trust-men;
• 2. La succesiunile de sub 1. se adaugă altele, cu puţine ocurenţe (unele unicate), care se regăsesc în cuvinte „formate” (semi)analizabile, la care excepţia VCC-CV este justificată de regulile despărţirii după structură şi/sau în care secvenţa C2C3 din aceste succesiuni nu este posibilă în aceeaşi silabă, nefiind atestată la început de cuvânt (decât cel mult în câteva cuvinte străine):
lb-g: alb-gardist ld-m, lt-c [ltk, ltč]: numai feld-mareşal; alt-careva, alt-ceva şi alte câteva formaţii similare nd-b, nd-c, nt-l, nz-p: numai hand-bal; fiind-că; numai benz-piren rb-ţ ş.a.: absorb-ţie, adsorb-ţie şi alţi câţiva termeni, jert-fă şi familia; pentru tipul port- v. mai jos; st-b, st-c, st-d, st-f, st-l, st-n, st-p, st-s, st-t, st-v: ast-fel; best-seller; pentru tipul post- v. mai jos;
1 Prin aplicarea regulii generale C-CC ar fi rezultat secvenţe care sunt în majoritate nereperate sau rare la iniţială absolută în cuvinte româneşti.
157
Studiu introductiv Pentru digrafele care redau un singur sunet-consoană şi se comportă deci din punctul de vedere al despărţirii ca o singură consoană v. Despărţirea după pronunţare II.
• Asemenea succesiuni de trei consoane, foarte numeroase, nu pot fi şi nici nu trebuie memorate, deoarece se întâlnesc, de cele mai multe ori, în cuvinte „formate” (semi)analizabile, cărora li se aplică despărţirea după structură, mai uşor de intuit. Este vorba în special de formaţii cu: - un element de compunere terminat într-un grup consonantic: benz-piren; port-: port-bagaj, port-cuţit, port-hartă, port-jartier, port-mantou, port‑pagină, port-ţigaret, port-vizit;
- un prefix terminat într-un grup consonantic: post-, trans-
post-calcul, post-data, post-garanţie, post-meridian, post-natal, post-palatal, post‑verbal; trans-carpatic, trans-danubian;
- un sufix care începe cu o consoană (-lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie), ataşat la teme terminate într-o succesiune de două consoane: amant-lâc; pazvant-lâu; stâlp-nic;*târg-şor; absorb-ţie.
REGULA 1.4.: Succesiunile de patru consoane1: C-CCC • Patru consoane se despart, de regulă, după prima consoană (VC-CCCV). • În succesiunile de patru consoane aflate între vocale, despărţirea se face, de regulă, după prima consoană, celelalte trei trecându-se pe rândul următor (v. şi EXCEPŢIA I, EXCEPŢIA II): ab-stract, con-structor, mon-stru, san-scrit.
• Unele succesiuni de patru consoane apar numai în cuvinte „formate”, în care despărţirea după pronunţare coincide cu cea după structură: m-scr; n-spr, n-zdr; x-str [pron. ksstr]: circum-scrie şi familia lui; numai din-spre, în-spre, un-sprezece şi familia lui; în-zdrăveni şi familia lui; numai ex-strofie. • Despărţirea după pronunţare a succesiunilor de patru consoane cunoaşte două categorii de excepţii: CC-CC şi CCC-C. EXCEPŢIA I LA REGULA 1.4.: Despărţirea CC-CC • În unele succesiuni de patru consoane aflate între vocale din cuvinte aproape unicat, despărţirea după pronunţare se face după a doua consoană2, ultimele două trecându-se pe rândul următor3. Succesiunile în cauză sunt: - ld-sp: numai feld-spat, feld-spatic - nd-gr: numai land-graf, land-grafiat - ng-st: numai gang-ster, gang-sterism şi tung-sten
1 Roceric-Alexandrescu 1968: 91 a găsit cinci succesiuni de patru sunete-consoane, la care se pot adăuga alte patru, scrise cu câte trei litere-consoane, cu C1 = x. 2 La care, prin aplicarea regulii generale C-CCC, ar rezulta, în unele cazuri, secvenţe în general nereperate sau (foarte) rare la început de silabă şi de cuvânt în cuvinte româneşti. 3 Succesiunile dgr, dsp, gst, nbl sunt nereperate în limba română la început de cuvânt.
Studiu introductiv 158
- formaţii cu: - un element de compunere terminat într-un grup consonantic: port-: numai port-drapel
- un prefix terminat într-un grup consonantic: post-, trans-
ns-gr: numai trans-gresa, trans-gresiune st-cr, st-pr, st-şc: numai post-criză; numai post-prandial, post-procesare; numai post-şcolar.
• Despărţirea CC-CC coincide cu structura acestor cuvinte din română, respectiv din limbile de origine. Nu este nevoie ca aceste succesiuni de consoane să fie memorate, deoarece se întâlnesc în cuvinte (semi)analizabile, compuse sau formate cu un prefix terminat într-un grup consonantic, şi li se poate aplica (şi) despărţirea după structură, care este destul de evidentă şi conduce la acelaşi rezultat. Pentru secvenţa de patru litere-consoane incluzând digraful ch (+ e) [pron. k′] v. Despărţirea după pronunţare II.
EXCEPŢIA II LA REGULA 1.4.: Despărţirea CCC-C • Succesiunile de patru consoane rst-n, rst-v între vocale (greu de pronunţat) se înregistrează într-un împrumut vechi (dejurst-vă) şi în trei derivate: (ne)vârst-nic şi vârst-nicie (înv., reg.) şi se despart1 după a treia consoană (VCCC-CV), a patra trecându-se pe rândul următor; li se adaugă împrumutul (înv.) sports-men. În aceste formaţii, despărţirea după pronunţare coincide cu cea după structură (din română, respectiv din limba de origine). REGULA 1.5.: Succesiunile de cinci consoane2: CC-CCC • Cinci consoane se despart după a doua consoană: VCC-CCCV. • Succesiunile de cinci litere-consoane aflate între vocale în cuvinte româneşti sunt pt-spr şi rt-sch – ultima, care cuprinde digraful ch, având patru sunete‑consoane: sch [pron. sk′]; ele se despart după a doua consoană, celelalte trecându‑se pe rândul următor. Ele se găsesc numai în opt-sprezece, al opt-sprezecelea şi port-schi (pentru chi v. Despărţirea după pronunţare II.), la care despărţirea după pronunţare şi cea după structură coincid. Li se adaugă ang-strom. Această regulă nu are excepţii. • Sintetizând, cele cinci reguli de despărţire pentru consoane sunt: -C, C-C, C-CC, C-CCC, CC-CCC iar cele patru excepţii de la aceste reguli sunt: 1 Convenţional, întrucât pentru aceste succesiuni intervocalice complexe nu se susţine nicio segmentare fonetică, tăietura silabică neputând fi determinată univoc în funcţie de structura lor. 2 Roceric-Alexandrescu 1968:91 a găsit trei grupuri de cinci consoane: ptspr (optsprezece), [nčspr] (scris însă ncispr, despărţit cinci-sprezece) şi stscr (post-scriptum, scris cu cratimă, care se desparte la locul acesteia).
159
Studiu introductiv
-C,C, CC-C, CC-CC, CCC-C deci în succesiunile de 2, 3 şi 4 consoane, despărţirea se face de regulă după prima consoană; au alt regim anumite succesiuni de 2 consoane, care nu se despart, succesiunile de 5 consoane şi, în anumite condiţii, cele de 3-4 consoane, în care despărţirea se face după a doua consoană, iar în cazul unor succesiuni de 4 consoane, după a treia consoană. 5.1.1.2. Vocale • Pentru o despărţire corectă a literelor-vocale trebuie cunoscută valoarea lor de sunet-vocală sau de sunet-semivocală1. În caz de dubiu trebuie consultat Dicţionarul. • Când despărţirea implică litere-vocale trebuie să se aibă în vedere faptul că literele e, i, o, u, y redau atât vocale propriu-zise, cât şi semivocale, despărţirea depinzând de valoarea lor. • Vorbitorii nativi de română fac cu relativă uşurinţă distincţia sunet-vocală – semivocală la cuvintele din fondul vechi. În cazul neologismelor însă, pot exista mai frecvent dubii dacă unele succesiuni de litere-vocale se pronunţă cu vocală sau cu semivocală, deci cu hiat sau cu diftong2, şi se despart ca atare: te-andrie, respectiv tea-tru.
• În principiu: - două litere-vocale alăturate care notează vocale propriu-zise (în hiat) se despart: V-V - când literele e, i, o, u, y notează o semivocală urmată de o vocală (făcând parte dintr-un diftong ascendent sau dintr-un triftong), despărţirea se face înaintea lor: -SV - literele-vocale care notează sunete aflate în diftongi sau în triftongi nu se despart între ele; - literele-vocale care în cuvinte cu grafii (parţial) străine notează împreună un singur sunet-vocală nu se despart: au fr. [pron. o] (desp. au-badă), ee engl. [pron. i] (desp. splee-nul), eu fr. [pron. ö] (desp. cozeu-rul), ie germ. [pron. i] (desp. lie-dul), ou fr. [pron. u] (desp. cou-lomb) ş.a. Pentru situaţia specială în care se pot afla literele e, i în cuvinte româneşti v. 5.1.1. Despărţirea după pronunţare II.
• Regulile de despărţire a literelor-vocale se pot detalia în modul care urmează. REGULA 2.1. Succesiunile V-V • Două vocale alăturate se despart. Nu intrăm în discuţia privitoare la termenii semivocală – semiconsoană, pentru care v. în DSL SEMIVOCALĂ. 2 Limba română are, în cuvintele româneşti, nouă diftongi ascendenţi – [ĕa, ĕo; ĭa, ĭe, ĭo, ĭu; ŏa; ŭa, ŭă] – şi 14 descendenţi – [aĭ, ăĭ, eĭ, iĭ, oĭ, uĭ, aŭ, ăŭ, eŭ, iŭ, îĭ, îŭ (scrişi âi, âu), oŭ, uŭ] –, precum şi numeroşi triftongi: [ĕaĭ, ĕaŭ, ĕŏa, ĭaĭ, ĭaŭ, ĭeĭ, ĭeŭ, ĭŏa, ŏaĭ, ŭĕa]. Vocalele în hiat sunt puse în evidenţă în Dicţionar la cuvintele respective. 1
Studiu introductiv 160
• Dintre două vocale propriu-zise alăturate, a doua se trece pe rândul următor1; altfel spus, vocalele în hiat se despart. • Cele două litere-vocale pot fi: - diferite: fa-eton, arha-ic, ba-obab, bacala-ure-at; behă-it, lingă-ul; hârâ-it, pârâ-ul; be‑atitudine, cere-ale, de-ictic, ge-ologie, le-onin, che-utoare, le-ul; ci-anură, zi-ar, pompi-er, i-onian, cafegi-ul; cro-at, po-et, cro-itor, bo-ur; lu-a, polu-are, continu‑ăm, du-et, bănu-ise, afectu-os; keny-an (nu: be//ată, io//nian, dar: bea-tă, cia-conă, geor‑gian etc.);
- identice:
ale-e, fi-inţă, alco-ol, continu-um, perpetu-um (mobile), vacu-um, dar continuu (desp. -nuu)/continuu (desp. -nu-u). • Unele succesiuni de vocale apar în cuvinte „formate”, în care despărţirea după pronunţare V-V coincide cu cea după structură: anti-infecţios, bine-înţeles, contra-argument, co-ordona, re-examina.
REGULA 2.2. Succesiunile SV Literele-vocale alăturate care notează o semivocală urmată de o vocală nu se despart. • Nu se despart între ele, ci se lasă/se trec împreună pe acelaşi rând literelevocale alăturate dintre care prima notează o semivocală, iar a doua o vocală, făcând parte dintr-un: - diftong ascendent:
ba-ia, bă-iat, bă-ieţi, bea-tă, bia-tă, bo-uar, coa-fa, do-uă, du-ios, ghio-tura, ie‑pure, iu-bit, mior-lăi, no-uă, oa-meni, zi-ua; himala-yan, himala-yeni, bo-yul (nu: be//ată, dar: be-atifica etc.); - triftong: ari-pioară, do-reau, le-oaică, leoar-că (nu: aripi//oară, dar: albi-oară etc.).
REGULA 2.3. Succesiunile V-S • Literele-vocale alăturate care notează o vocală urmată de o semivocală nu se despart. • Într-o succesiune de două litere-vocale alăturate, când prima notează o vocală, iar a doua o semivocală (care face parte dintr-un diftong sau dintr-un triftong), despărţirea se face, după caz: • I. în succesiunile de litere-vocale în care e, i, o, u sau y notează o semivocală, aceasta se trece pe rândul următor când se află: - după o vocală propriu-zisă, iar literele e, i, o, u, y care notează semivocala fac parte dintr-un: 1
Dar aalenian1, 2 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an).
161
Studiu introductiv
- diftong ascendent:
accentu-ează, agre-ează, cre-ion, dubi-oasă, du-ios, gă-oace, gu-yanez, mama-ia, pro-iect, ro-iul, no-uă, ro-ua, su-ia, su-ie, tă-ia, tămâ-ia, tămâ-ie; a-yatollah (nu: accen//tuează) - triftong: du-ioasă, înşe-uează, le-oaică, tă-iai, vo-iau (nu: al//bioară, dar: albi-oară etc.)
- după un diftong ascendent (deci tot după o vocală propriu-zisă), iar literele a, e, i, o, u sau y fac parte dintr-un diftong: paragua-yan, ploa-ie, stea-ua (nu: al//bioară). • Altfel spus, - diftongii şi triftongii se despart de vocala sau de diftongul care îi precedă; - diftongii alăturaţi se despart între ei. • II. când vocala şi semivocala formează un diftong descendent, ele nu se despart: ai-bă, au-gust, bojdeu-că, doi-nă, câi-ne, cey-lonez (nu: bojde//ucă, dar: a-i-kido etc.).
5.1.2. Despărţirea după structură • Despărţirea după structură (numită şi despărţire bazată pe analiza morfologică sau (lexico-)morfologică1) este guvernată de reguli întemeiate pe morfologia derivaţională, care reflectă structura cuvintelor din punctul de vedere al formării lor. • Numai cuvintele „formate” – compuse sudate, derivate cu prefixe şi unele derivate cu sufixe – pot fi supuse (şi) despărţirii după structură.
• Şi prin despărţirea după structură trebuie să rezulte numai secvenţe care sunt, fonetic, silabe, putându-se pronunţa şi independent, precum şi secvenţe care nu contravin pronunţării:
nu *artr//algie, *centr//african, *gastr//ectomie, *hexametilentetr//amină, *hidr//oxid, *într//ajutorare, *nevr//algie; nu *apendic//ectomie, *laring//ectocmie.
• Această modalitate se poate folosi numai la limita dintre elementele componente ale cuvintelor din categoriile enumerate. Pentru aceeaşi zonă a cuvântului, cel care scrie are, în anumite cazuri, libertatea de a alege, în funcţie de spaţiul disponibil şi de opţiunea sa, una dintre cele două variante de despărţire: dezinfecta: de-zinfecta/dez-infecta. • Despărţirea după structură se aplică la cuvintele formate în limba română sau împrumutate gata formate şi care au o structură relativ transparentă. Ea nu este obligatorie şi are caracter cult, aplicarea ei depinzând de măsura în care cel care scrie recunoaşte forma şi sensul elementelor componente ale cuvintelor formate în limba română sau împrumutate gata formate din alte limbi. Recunoaşterea structurii acestor cuvinte depinde de gradul de cultură al vorbitorilor, de cunoaşterea de către ei a limbilor de origine şi de intuiţia lor lingvistică. 1 Pentru alte limbi, această despărţire este numită uneori etimologică, în sensul că se bazează pe etimologia internă a cuvintelor create în limba respectivă.
Studiu introductiv 162 • Ea se poate aplica, alternativ sau/şi facultativ (alături de cea după pronunţare), atunci când sfârşitul unui rând coincide cu limita dintre componentele cuvintelor „formate”. • În cazul cuvintelor aparţinând unor terminologii de specialitate şi alcătuite, în mare parte, din elemente vechi greceşti şi latineşti (precum ana-mneză), despărţirea morfologică este adesea accesibilă numai unor specialişti din domeniul respectiv.
• În română, despărţirea după structură este dusă mai departe decât în alte limbi romanice, aplicându-se nu numai cuvintelor analizabile, ci şi celor semianalizabile – deci formaţiilor în care se recunoaşte cel puţin unul dintre componente, chiar dacă nu există independent în formă sau/şi cu sens identice celor din formaţia respectivă. • Este vorba deci de formaţii1 ale căror componente sunt neapărat, amândouă sau cel puţin una dintre ele: - cuvinte independente: benz-aldehidă; - elemente de compunere identificabile ca atare de către vorbitorii obişnuiţi (nu doar de către specialişti sau oameni de cultură): port-tabac, port-ţigaret. • Despărţirea după structură nu se aplică la cuvintele neanalizabile în limba română – în care nu se recunoaşte nicio unitate mai mică cu sens lexical şi care cuprind numai componente neînţelese sau neproductive în româna actuală. Pentru asemenea cuvinte, norma prevede exclusiv despărţirea după pronunţare: ab-stract, su-biect, nu (şi) *abs//tract, *sub//iect. • Unele cuvinte împrumutate sunt compuse numai în limba de origine. Structura lor în aceasta, necunoscută majorităţii românilor, nu reprezintă însă un criteriu pentru despărţirea lor după structură în română. De ex. mal-adresă „neîndemânare” (compus în franceză), în care se poate recunoaşte componentul mal- (prezent în româneşte în numeroase compuse, ca malformaţie etc.), nu are nicio legătură cu rom. adresă „domiciliu”; port-land (compus în engleză), în care se poate identifica elementul land, nu are nicio legătură cu rom. port, port- (dar portland nu se poate despărţi *por-tland după pronunţare deoarece tl nu este posibil la început de cuvânt şi de silabă). • Despărţirea după structură nu se aplică împrumuturilor neanalizabile în limba română al căror al doilea element nu există în româneşte, cu un sens corespunzând celui din compus, ca un cuvânt independent sau în formaţii similare. Asemenea cuvinte pot fi supuse numai despărţirii după pronunţare, chiar dacă în limba de origine sunt compuse sau derivate, iar unii români recunosc structura respectivă, astfel încât o despărţire contrară ei ar putea să-i şocheze. Cf. fol-clor şi cuvintele înrudite, care se despart numai după pronunţare, fol-clor, în română neexistând ca elemente independente *folc, *lor (din engl. folk2, lore); tran-silvan, deoarece silvan1, 2 înseamnă numai „compus chimic” sau „faun”. 1 În exemplele date aici se indică numai despărţirea după structură – care face obiectul discuţiei –, nu şi cea după pronunţare, chiar când este posibilă. 2 Rom. folk are sensul specializat „stil în muzica uşoară contemporană”.
163
Studiu introductiv
• Detaliind, pot fi supuse (şi) despărţirii după structură cuvintele (semi)analizabile, formate în limba română sau împrumutate (dar având o structură recognoscibilă): - compuse din cuvinte dintre care cel puţin unul există şi independent în limba română cu un sens corespunzând celui din compus, ori formate din elemente de compunere: alt-ceva, alt-cumva; ast-fel; cinci-sprezece; de-spre; drept-unghi, fiind-că;
- compuse cu elemente de compunere: port-altoi; - derivate cu prefixe:
dez-echilibru; in-egal, ne-stabil; post-eminescian; sub-acut, sub-linia (deşi b + l nu se despart după pronunţare în cuvinte „neformate”); trans-african; • În compuse, precum şi în derivate cu prefixe în care ultimul sunet (vocală) al primului element şi primul sunet (tot vocală) al elementului următor se confundă în scris într-o singură literă, la despărţirea după structură se acordă prioritate ultimului element sau radicalui: prot-oxid, top-onomastică1 (care se despart însă după pronunţare pro-to-, to-po-).
- derivatele cu sufixe care încep cu o consoană (-lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie) de la teme terminate în secvenţe consonantice: savant-lâc; pazvant-lâu; vârst-nic; *târg-şor; absorb-ţie. • Pot fi de asemenea supuse despărţirii după structură formaţiile semianalizabile dintre ale căror componente cel puţin una există în limba română şi independent, cu acelaşi sens: feld-mareşal cf. mareşal.
• Componentelor cuvintelor „formate” li se poate aplica, dacă este necesar, despărţirea după pronunţare oriunde între celelalte secvenţe: ar-te-ri-os-cle-ro-ză. • Despărţirea după structură nu se poate folosi pentru a indica rostirea silabisită.
• Când sunt posibile ambele variante de despărţire, despărţirea după pronunţare este indicată în Dicţionar prima, fiind cea preferată, după care se pun în evidenţă numai părţile din cuvânt pentru care cele două despărţiri diferă: altundeva (desp. al-tun/alt-un), arterioscleroză (desp. -ri-os-cle-/-o-scle-), despre (desp. des-pre/de-spre), dezechilibru (desp. de-ze-, -li-bru/dez-e-), dreptunghi (desp. drep-tunghi/drept-unghi), nestabil (desp. nes-ta-/ne-sta-), nestrămutat (desp. nes-tră-/ne-stră-), panafrican (desp. pa-na-fri-/pan-a-), portaltoi (desp. por‑tal-/port-al-), postaprindere (desp. pos-ta-prin-/post-a-), sublinia (a ~) (desp. su-bli-ni-a/sub-li-), transafrican (desp. tran-sa-fri-/trans-a-). 5.1.3. Raporturile dintre cele două modalităţi de despărţire • Sintetizând, despărţirea după structură şi cea după pronunţare se pot găsi în următoarele raporturi: - coincid în multe cazuri, ca în 1 Uneori pentru despărţirea aceluiaşi cuvânt sunt valabile mai multe reguli care conduc la acelaşi rezultat. În cazul lui transcrie, de ex., se aplică atât regula C-CCC (de aceea despărţirea tran-scrie nu este indicată în Dicţionar), cât şi cea conform căreia radicalul (scrie) este privilegiat faţă de prefix (trans).
Studiu introductiv 164 anti-infecţios, port-bagaj, post-comunism, trans-carpatic; Astfel, prin indicaţia albgardist, albgardistă (desp. alb-gar-) se reflectă faptul că, în prima sa parte, cuvântul poate fi supus despărţirii după pronunţare, în conformitate cu excepţia CC-C – despărţire care coincide cu cea după structură – , dar nu (şi) în conformitate cu regula generală C-CC (desp. al//bgardist), deoarece bg nu poate apărea la iniţială de silabă, cuvântul putând fi despărţit după regulă, la nevoie, doar ca albgar-dist; de atfel, secvenţa lbg apare numai în acest compus.
- diferă în multe cazuri, ambele modalităţi fiind corecte, fiecare din punctul de vedere respectiv: de-zinfecta-/dez-infecta, electros-tatic/electro-static, hi-pe-ra-ciditate/hi-per‑aciditate, inte-racţiune/inter-acţiune, manus-cris/manu-scris, metap-sihic/meta-psihic, pe‑ninsulă/pen-insulă, pezeven-glâc/pezeveng-lâc, su-blingual/sub-lingual, teles-cop/ tele-scop, tran-zacţie/tranz-acţie;
- despărţirea după structură poate contraveni regulilor de despărţire după pronunţare: dez-echilibru, pan-african contravin regulii -C; port-altoi, post-aprindere, trans‑african – regulii C-C; sub-linia – excepţiei de la regula -CC;
- în multe cazuri, despărţirea după structură este un indiciu pentru cea după pronunţare (de ex. în absorb-ţie, adsorb-ţie, resorb-ţie, care se despart după excepţia de la regula C-CC). • Ca urmare, în numeroase situaţii, despărţirea după structură poate dispensa de memorarea unora dintre foarte numeroasele succesiuni de consoane care reprezintă excepţii de la regulile generale de despărţire după pronunţare şi care privesc asemenea succesiuni întâlnite numai în cuvinte compuse (rar, şi în anumite derivate) (semi)analizabile. Este, de ex., cazul formaţiilor analizabile şi semianalizabile care cuprind secvenţe de trei sau patru consoane care se despart după a doua consoană (CC-C, respectiv CC-CC sau CCC-C) şi care sunt formate cu: - elementul de compunere port-:
tipurile port-bagaj, respectiv port-chei, port-drapel; • Pentru a se putea aplica (şi) despărţirea după structură, şi al doilea element al formaţiei (chiar dacă nu există totdeauna (sau este rar) ca un cuvânt independent, cu forma şi/sau sensul din compus) trebuie să fie recognoscibil cel puţin prin raportare la cuvinte asemănătoare sau la alte formaţii: tipul port-jartier (prin raportare la jartieră).
- prefixul post-:
tipurile post-calcul, respectiv post-traumatic;
- prefixul trans-: trans-renan; - sufixele -lâc, -lâu, -nic, -şor, -ţie ataşate la teme terminate în succesiuni de consoane: tipurile savant-lâc, pazvant-lâu, stâlp-nic, respectiv vârst-nic; variante cu sincopă, ca târg-şor; absorb-ţie.
165
Studiu introductiv
5.1.4. Despărţiri interzise/nerecomandabile • Există şi categorii de cuvinte a căror despărţire este interzisă sau cel puţin nerecomandabilă. Astfel, conform criteriului unităţii lexicale, nu se despart prin niciuna dintre modalităţi1: - siglele: nu SI//DA, U//NES//CO; - derivatele scrise cu cratimă de la abrevieri: nu STB-//ist;
• Abrevierile şi derivatele de la ele devenite cuvinte urmează regimul cuvintelor: cefe-rist, la-ser. - numele proprii de persoane: nu Po//pescu, Popes//cu2; - numeralele ordinale scrise în cifre şi litere şi cu cratimă: nu al V-//lea, a 5-//a.
5.1.5. Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice • La cuvintele scrise cu semne ortografice, pentru păstrarea unităţii lor se recomandă evitarea despărţirii la capăt de rând atunci când locul acesteia ar coincide cu poziţia semnelor respective; însă, dacă nu poate fi evitată (de ex. în texte dispuse pe coloane), despărţirea se admite totuşi, şi anume la locul semnelor respective. • Este vorba de: - cuvinte compuse sau derivate şi locuţiuni scrise cu cratimă: aducere-|aminte, calea-|valea, post-|scriptum, watt-|oră;
- cuvinte compuse complexe scrise cu linie de pauză:
americano – |sud-coreean sau americano – sud-|coreean;
- grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|mă, du-|te, fir-|ar, văzându-|mă; - împrumuturi la care articolul şi desinenţele se leagă prin cratimă: slash-|ul,
slash-|uri.
• Despărţirea cuvintelor scrise cu semne ortografice nu se face când la sfârşitul primului rând sau/şi la începutul rândului următor ar rezulta o singură literă – o consoană, inclusiv + -i „şoptit” sau chiar o vocală: nu dându-//l, mi-//a, dă-//mi. • La grupurile ortografice, despărţirea în alt loc decât al cratimei lor (din|tr‑un, fi|r-ar) trebuie evitată, deoarece măreşte numărul cratimelor, contravenind şi principiului estetic în ortografie. La grupurile mai lungi şi când este absolut necesară, despărţirea se poate face totuşi şi în alt loc decât acela al cratimei, în funcţie de poziţia ocupată de acel grup faţă de sfârşitul rândului: du|cându-se. • Când locul despărţirii la capăt de rând ar coincide cu locul liniei de pauză din interiorul unei formaţii, dacă despărţirea în acel loc nu poate fi evitată, linia de pauză ţine şi locul cratimei care ar fi marcat despărţirea la capăt de rând. 1 La calculator se recurge în asemenea cazuri la extinderea, respectiv la condensarea spaţierii, pentru ca acel cuvânt să apară integral pe acelaşi rând. 2 La numele proprii nonpersonale incluse în Dicţionar se indică, atunci când pun probleme, posibilităţile de segmentare la care se poate recurge eventual în textele cu rânduri scurte, oferindu-se şi indicii asupra pronunţării lor (cu hiat, nu cu diftong): Aghiuţă (desp. -ghi-u-).
Studiu introductiv 166
5.2. Despărţirea expresiilor şi a grupurilor de cuvinte1 • Dacă nu mai încap pe un rând, se recomandă să nu se separe de la un rând la altul, ci, pe cât posibil, să se treacă împreună pe rândul următor: - prenumele (sau abrevierile lor) şi numele de familie: nu Ion // Popescu, I. // Popescu; - notaţiile cifrice care includ abrevieri: nu 10//km, art.//3. • Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru denumiri generice, respectiv a numelor proprii din titulatura unor instituţii: FC | Argeş,
Roman | SA, SC Severnav | SA, dar şi SC | Severnav SA (ca şi în scrierea neabreviată: Fotbal | Club Argeş, Fotbal Club | Argeş).
6. Câteva observaţii şi recomandări2 Preambul • În cele ce urmează reunim câteva observaţii şi recomandări prin care atragem atenţia asupra unor aspecte ţinând de gramatică, de semantică, de sintaxă sau de stilistică, în legătură cu care se fac mai frecvent greşeli sau există dubii şi care nu au putut fi incluse în Dicţionar pentru că excedau domeniului strict al acestuia. • Componenta gramaticală fiind dominantă, ele sunt sistematizate, convenţional, după clasele lexico-gramaticale cărora le sunt subsumate în principal şi care sunt prezentate în ordine alfabetică. 6.1. Adjectivul 6.1.1. La pluralul adjectivelor anumit, destul, diferit, divers, felurit, mult, numeros, puţin, tot, valorile de genitiv şi de dativ se pot exprima şi prin formele de acuzativ cu prepoziţia a, respectiv la: opiniile a anumiţi oameni, a se adresa la anumiţi oameni. 6.1.2. Multe adjective, tratate ca defective în unele surse, sunt în realitate atestate şi pe lângă substantive de alt gen/număr decât cel indicat: alcalino-pământos, aneroid, anofel, antimonic, bisect, covăsit, retrovers, sterlin, sudoripar, sulfurat, viran.
6.1.3. Anumite adjective neologice prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: analoagă, omoloagă; econoamă; pitorească, iar altele nu: autonomă; baladescă, burlescă, coşmarescă, dantescă, gigantescă, picarescă. 6.1.4.1. Sunt invariabile o parte din adjectivele cu finala -ce (atroce, eficace, factice, ferice, feroce, locvace, motrice, perspicace, precoce, propice, vivace), în timp ce altele sunt variabile: complice, novice, rapace, sagace, tenace, veloce1, vorace. 6.1.4.2. Şi numeroase alte adjective, ca bej, bleumarin, ciclamen, ecosez, grej, instant, roz, vernil, sunt în limba literară invariabile, deşi finala lor ar permite flexiunea. 6.1.5. Există oscilaţii în uz în cazul perechilor de adjective în -sor/-soriu şi -tor/‑toriu, considerate în DOOM3 cuvinte distincte, deşi numai unele au putut fi glosate mai mult sau mai puţin diferit: executor „care execută”, dar executoriu „care trebuie executat”. Ele s-au consacrat ca însoţind anumite substantive, în sintagme mai mult sau mai puţin fixe: 1 2
Notăm cu o liniuţă verticală (|) separarea posibilă între cuvinte de la un rând la altul. V. şi 6. Câteva norme morfologice, în DOOM2, p. LXXXIX-VCVIII, care nu se reiau aici.
167
Studiu introductiv pendul compensator, dar măsuri compensatorii, recurs compensatoriu; nerv depresor, dar efect depresoriu, funcţie, zonă depresorie; proces inflamator, dar patologie inflamatorie; bloc/câmp/protocol operator, dar anatomie/intervenţie/medicină operatorie; tratament postoperator, dar accident/edem postoperatoriu; an preparator, dar măsuri/ studii preparatorii, şcoală preparatorie; somn reparator, dar chirurgie reparatorie, măsuri reparatorii; aparat respirator, dar căi/mişcări respiratorii, viroză respiratorie.
6.1.6. La adjectivele neologice terminate în -uu (tipul continuu, perpetuu etc.), norma actuală privilegiază pronunţarea finalei ca diftong descendent uŭ1 (aceste adjective încadrându-se în tiparul adjectivelor din fondul vechi de tipul noǔ, noǔă, noǐ); la fel se pronunţă adverbul (în)continuu şi substantivul reziduu. În schimb se pronunţă cu hiat substantivele continuum; perpetuum (mobile) (lat.); vacuum, vacuumare, vacuummetru (ca şi verbul a continua: (el) continuă, să continue). 6.1.7. Adjectivul (ca şi articolul/marca cel, cea, cei, cele) trebuie acordat în caz cu substantivul determinat: alegerea candidatelor celor mai potrivite, nu: *alegerea candidatelor cele mai potrivite. 6.1.8. Adjectivul se pune la singular în construcţii precum limba şi literatura română. 6.1.9. Pentru GD şi pluralul adjectivului grec se folosesc formele adjectivului grecesc: limba greacă, dar istoria limbii greceşti. 6.1.10. Sunt nerecomandabile construcţiile eliptice, cu omiterea determinantului: a face lucruri, ceva de genul. 6.2. Adverbul
6.2.1. Uneori înaintea unor adverbe provenite din adjective se pot adăuga (întrucâtva pleonastic), pentru a sublinia sensul adverbial al construcţiei, expresiile în mod(ul)… (dar nu: la modul…), într-un fel… ş.a. 6.2.2. Este inutilă folosirea actuală exagerată, în locul adverbelor/adjectivelor astfel/aşa, a perifrazei în felul… 6.2.3. Se recomandă ca, pe lângă anumite cuvinte, determinanţii (adverbe, care în alte situaţii pot fi şi adjective), precum critic, cronic, funcţional, grav, locomotor, mintal, politic, psihic, social, implicând sensul „cu caracter...”, „din punct de vedere...”, pe lângă adjective/substantive (aflate inclusiv la feminin sau la plural), ca analfabetă/analfabeţi, asistată/asistaţi, bolnavă/bolnavi, debilă/debili, deţinută/deţinuţi, handicapată/handicapaţi să nu fie acordate: Este (o) analfabetă funcţional./Sunt (nişte) analfabeţi functional.; asistată/asistaţi social; bolnavă/bolnavi critic/grav/psihic (ca şi grav bolnavă, grav bolnavi); debilă/debili mintal, deţinută/deţinuţi politic, handicapată/handicapaţi (locomotor), însă s-a adoptat titulatura Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici; cf. şi: bolnavi cronici, (colocv.) Secţia Cronici a Spitalului de Boli Psihice. Dar: tulburări funcţionale; boli cronice, grave, psihice; în stare critică; analişti politici, oameni politici.
1
În DOOM2 se recomanda pronunţarea cu hiat, u-u, menţinută în DOOM3 ca variantă, pe locul al doilea.
Studiu introductiv 168
6.3. Articolul1 şi mărci omonime cu el 6.3.1. Marca cel a superlativului relativ este variabilă la adjective (inclusiv participiale): elevii cei mai buni/elevii cei mai pregătiţi, dar invariabilă în context adverbial (Ei învaţă cel mai bine.), inclusiv atunci când este încorporată într-un grup adjectival: elevii pregătiţi cel mai bine/elevii cel mai bine pregătiţi. Fac excepţie situaţiile în care adverbul la superlativ este inclus într-un grup adjectival, apare în poziţia iniţială a unui grup nominal, iar cel marchează şi caracterul definit: Cei mai bine pregătiţi (elevi) au reuşit. 6.3.2. Substantivele comune care apar în DOOM3 la forma-tip, de NA singular, descrise ca (formal) „articulate”, pot admite simultan şi un articol nehotărât: o/ nişte floarea-soarelui, un/nişte ochiul-boului. 6.3.3.1. DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a articolului -(u)l (ca şi a desinenţei -uri) şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i] sau [ĭ]): body art. bodyul; boy art. boyul. Opţiunea se justifică prin aceea că y a fost recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române. 6.3.3.2. Tot fără cratimă trebuie ataşat şi articolul hotărât plural -i: boy pl. boy, (rar) art. boyi, dar asemenea grafii sunt percepute ca rebarbative şi trebuie evitate, dacă este posibil. 6.3.3.3. Se recomandă de asemenea ataşarea fără cratimă a articolului –(u)l (ca şi a desinenţei -uri) şi la împrumuturile – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină şi în alte litere percepute în continuare ca străine, dar pronunţate cu valoarea lor prototipică2, ca w [v]: basedow art. basedowul, pl. basedowuri. 6.3.3.4. În schimb, în cuvintele în care w şi y au altă valoare decât [v], respectiv [i], articolul –(u)l (ca şi desinenţa -uri) se leagă prin cratimă: bungalow [w pron. ŭ] s. n., art. bungalow-ul; pl. bungalow-uri; chardonnay s. n., art. chardonnay-ul [pron. şardoneul], (porţii; sorturi) pl. chardonnay-uri [pron. şardoneuri]. 6.3.4. În timp ce la substantivele comune masculine şi neutre la NA singular, articolul postpus -l este obligatoriu în scris şi în vorbirea solemnă, la substantivele proprii situaţia este diferită. 6.3.4.1. Supranumele vechi îl păstrează pe -l: Mihai Viteazul, ca nume al domnitorului (dar fără -l în nume de localităţi: Mihai Viteazu). 6.3.4.2. Numele de entităţi geografice sunt scrise în general fără -l: Moldoveanu (vârf muntos), forme susţinute şi de unii lingvişti. În DOOM3 se păstrează, tradiţional, termenii articol, articulat, deşi în GALR articolul nu mai este tratat ca o clasă lexico-gramaticală distinctă; în cuprinsul GALR există, totuşi, referiri la formele de articol, subsumat categoriei determinării. 2 Inclusiv é: ciné-véritéul, col-rouléuri; ù: tiramisùul. 1
169
Studiu introductiv
6.3.4.3. În denumirile oficiale ale unor localităţi din România, fixate actualmente prin Legea nr. 290/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, sunt unele inconsecvenţe privind şi scrierea cu sau fără -l a unor nume cu o structură asemănătoare (uneori chiar identice în rest): Izvoru Rece (jud. Vâlcea) – Izvorul Rece (jud. Dolj), Pârâu Mare (jud. Mureş) – Pârâul Mare (jud. Neamţ). Ele contravin recomandărilor ortografice generale: Izvoru Mureşului, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea (faţă de folosirea substantivelor comune: izvorul (Mureşului), pârâul, râmnicul (reg.) „iazul”). Cum numele de localităţi nu fac obiectul normelor ortografice1, ci al celor legislative, formele din Lege sunt obligatorii şi trebuie folosite ca atare, utilizatorii neavând căderea de a le „corecta” (mai ales că eventualele intervenţii asupra formelor consfinţite prin lege ar antrena complicaţii administrative majore). La finală, -u după vocală preia rolul de „articol” al lui -l dispărut şi se produce modificarea sub aspect silabic a radicalului, -u formând hiat în nume ca Pârâu Mare [pron. pîrî-u], Răcătău de Jos (jud. Bacău) [pron. răcătă-u], faţă de diftong în pârâu [pron. pîrîŭ], Răcătău (jud. Alba) [pron. răcătăŭ]. Articolul postpus reapare la GD: primarul Râmnicului Sărat, formulare cu care sunt relativ echivalente construcţiile cu prepoziţii (primarul din Râmnicu Sărat) sau perifrazele de tipul primarul oraşului Râmnicu Sărat. 6.3.4.4. Numele proprii de localităţi având forma-tip de singular sau plural nearticulat (Bucureşti, Cluj, Iaşi) pot primi articolul de singular (Bucureştiul, Clujul, Iaşiul), unele şi de plural (Bucureştii, Iaşii); ultimele sunt simţite ca forme învechite, păstrate în special în anumite sintagme: Bucureştii Noi (cartier), Luna Bucureştilor. 6.3.4.5. La finală, -l nu se omite în termenii geografici traduşi din alte limbi şi care desemnează realităţi din afara României: Cornul Africii (faţă de Cornu Luncii, comună din România). 6.3.5. În construcţia din punct(ul) de vedere, punct trebuie folosit nearticulat când este urmat de un adjectiv: din punct de vedere statistic, dar articulat când este urmat de un substantiv în G: din punctul de vedere al statisticii. 6.3.6. Se recomandă formulările de tipul Catedra de Istorie a limbii române (nu: de *Istoria limbii române). 6.4. Conjuncţia 6.4.1. Nu trebuie confundate conjuncţiile or (livr.) „aşadar; însă” şi ori „sau”, aşa cum, în practică, în loc de or se foloseşte (mai ales oral), greşit, *ori: Hotărârea a fost publicată; or [nu: *ori], numai realitatea va arăta dacă va fi aplicată ori încălcată. 1
Dar ar fi fost de dorit ca legiuitorul să le respecte.
Studiu introductiv 170
6.4.2. Pentru introducerea unor subordonate este suficientă conjuncţia că, fiind inutil să se recurgă la construcţia faptul că, de care se abuzează în prezent: Amintim că Hotărârea a fost publicată./*Amintim faptul că Hotărârea a fost publicată. 6.4.3. În construcţiile cu corelative, acestea trebuie să preceadă fiecare dintre elementele la care se referă: Învăţământul se va desfăşura în sistem fie clasic, fie online., nu:*Învăţământul se va desfăşura fie în sistem clasic, [*ori/sau] fie online. 6.5. Numeralul 6.5.1. În construcţii de tipul acele/aceste/câteva milioane de lei/câteva zeci de kilometri, se recomandă ca acordul adjectivului pronominal să se facă cu substantivul care indică numărul, nu cu determinantul acestuia (nu: *acei/aceşti/câţiva milioane de lei/*câţiva zeci de kilometri). 6.5.2. La aproximarea valorii numerice prin s. f. sg. majoritatea sau prin cea mai mare parte, acordul predicatului se poate face la singular (după formă) sau la plural (după înţeles, mai ales când urmează un substantiv la G pl.): Majoritatea/Cea mai mare parte (a cetăţenilor) a/au votat în favoarea deciziei. 6.5.3. După numeralele mai mici de douăzeci se recomandă ca substantivele să urmeze direct: Spleen se scrie cu doi e., dar se pot şi lega cu prep. de: Urmează doi de re., A luat doi de zece. După numeralele egale cu sau mai mari de douăzeci, substantivele la care se referă trebuie precedate de prepoziţia de: 1.500 de cazuri noi, nu *1.500 cazuri noi (cum apare uneori mai ales în limbajul administrativ). 6.6. Prepoziţia 6.6.1. Pentru introducerea agentului [+nonuman] al unei acţiuni dintr-o construcţie pasivă nu trebuie folosită prepoziţia de către în locul lui de: Rezultatele au fost înregistrate de documente., nu: *Rezultatele au fost înregistrate de către documente. (dar: de către istorici.). 6.6.2. Norma literară condamnă folosirea, tot mai răspândită, a lui ca şi (sau, mai rar, oral, a lui ca, virgulă) în locul prep. ca pentru evitarea cacofoniilor (şi cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcţii de tipul L-a luat ca şi consilier. În locul ei se pot folosi, după caz, construcţii precum L-a luat (drept) consilier/A lucrat în calitate de consilier. 6.6.3. Este necesară folosirea prepoziţiei de în sintagme de tipul procuror şef de secţie, deşi în limbajul administrativ (inclusiv în COR/Clasificarea ocupaţiilor din România) apare curent tipul, nerecomandabil, *şef secţie. În schimb nu se recomandă folosirea prepoziţiei de în locul genitivului în construcţia (măsuri ) la *nivel de Bucureşti pentru la nivelul Bucureştiului. 6.6.4. În construcţii de tipul graţie a...: graţie a mulţi parlamentari (nu *graţie la...), a este prepoziţie, nu articol.
171
Studiu introductiv
6.6.5. Folosirea prepoziţiei în în detrimentul lui la nu este totdeauna justificată: TIFF 2020 a avut loc în Cluj = la Cluj. În cazul numelor identice de judeţe şi de localităţi, selecţia prepoziţiei poate servi la dezambiguizare: Numărul de cazuri a crescut la Cluj. = în oraşul Cluj., dar: în Cluj = în judeţul Cluj.; cf. şi numărul de cazuri de la Cluj, respectiv din Cluj. 6.6.6. Prepoziţia pe s-a extins în jargonul sportiv, înaintea numelor de cluburi sportive etc.: Rapid (o) bate pe Dinamo. = echipa Dinamo. 6.6.7. Se recomandă evitarea construcţiilor de tipul în cadrul, la nivelul în locul celor cu prep. în/la: profesor *în cadrul Universităţii din Bucureşti/la Universitatea din Bucureşti, Examenul se organizează *la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ./în fiecare... 6.6.8. dinainte (< de + înainte) nu trebuie precedată de de: perioada dinainte de 1989, nu *de dinainte de 1989. 6.7. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale 6.7.1. În limba literară actuală, pronumele din seria dânsul au valoare de pronume de politeţe, deci nu este corect să fie folosite referitor la substantive cu trăsătura [+inanimat/+nonpersonal] (deci nu referitor la cartea, pisica etc.) – ceea ce reprezintă un uz regional. 6.7.2. Formele de adresare/referire pentru persoana a II-a domnia-ta, domniavoastră, domniile-voastre, respectiv pentru persoana a III-a domnia-sa, domniile-lor, care s-au extins în uz, alături de dumneavoastră, respectiv de dânsul, dumnealui, au devenit noi pronume de politeţe şi se recomandă a fi scrise cu cratimă şi cu literă mică la iniţiala ambelor componente. Ele se deosebesc de locuţiunile pronominale omonime, ieşite din uz, din seria Domnia Ta etc. (scrise fără cratimă şi cu literă mare la iniţiala ambelor componente), care se foloseau mai ales către/despre boieri/domnitori etc. 6.7.3. Există ezitări între dublarea şi nedublarea complementului prin clitic pronominal, dublarea nepotrivită apărând în exces, de ex. în cazul inanimatelor neart.: Oarece dubii *le am. pentru Oarece dubii am. 6.7.4. Deşi a fost explicată în DOOM2, precum şi în numeroase articole ulterioare, insistăm şi aici asupra scrierii într-un cuvânt a pronumelor (şi a adjectivelor) negative compuse sudate din seria niciun1. 6.7.5. Este recomandabilă evitarea construcţiilor calchiate de tipul Situaţia este *una gravă.; Aspretele a fost găsit de X, pe atunci *un student., şi favorizarea exprimării directe Situaţia este gravă., Aspretele a fost găsit de X, pe atunci student. 1 La fel cu a celor din seria vreun. Scrierea într-un cuvânt s-a mai practicat în trecut şi are corespondent în grafia formaţiilor similare din celelalte limbi romanice.
Studiu introductiv 172
6.8. Substantivul 6.8.1. Anumite substantive neologice nume de ocupaţii/profesii/specializări ş.a. prezintă la feminin diftongarea vocalei accentuate: agronoamă, astronoamă, filozoafă/filosoafă, gastronoamă (ultimele două acceptate deja de DOOM1), teozoafă/ teosoafă, în timp ce altele nu: demagogă, (psiho)pedagogă. • În ce priveşte foarte numeroasele asemenea nume cu variante în -oloagă/-ologă, în DOOM3 s-a dat preferinţă celor dintâi, deşi ele – mai ales compusele mai lungi sau desemnând specializări oricum mai rare chiar şi la masculin – sunt percepute (în funcţie, în special, de generaţie şi de formaţie) de unii ca fiind mai curând colocviale, faţă de celelalte, simţite de aceiaşi ca livreşti: filoloagă (colocv.)/(livr.) filologă. • Pe de altă parte, în România există, în general, o rezistenţă destul de mare, mai ales în unele medii, faţă de folosirea, pentru ocupaţiile exercitate de femei, alături de/în locul denumirilor de genul masculin (generice şi percepute ca valorizante), cf. Doamna X este filolog, lexicograf etc., a corespondentelor lor formal de genul feminin (chiar dacă nu pun probleme de formă): Doamna X este filoloagă, lexicografă. În documentele administrative şi legale (v. Clasificarea ocupaţiilor din România/ COR) apar exclusiv formele de masculin.
În DOOM3 s-au completat totuşi seriile, eventual cu existenţă deocamdată numai virtuală, în perspectiva viitorului, în care este de prevăzut că problemele de gen şi de egalitate între sexe, fără discriminare, vor deveni tot mai sensibile. 6.8.2. Este nerecomandabilă folosirea, fie şi colocvială, în adresare a formei omonime cu nominativul articulat (neurmat de numele propriu): Doamna!, Domnul/ Domnuʼ!, Şefa!, Şefuʼ! etc., în loc de Doamnă (X)/Doamna X, Domnul X, Domnule (X). 6.8.3. Inconsecvenţele în formele unor cuvinte populare, regionale sau învechite aparţin limbii înseşi în diversele ei realizări diacronice sau diastratice, normele limbii literare actuale neputându-se extrapola la acest nivel. 6.8.4. Substantivele rezultate prin siglare sunt folosite, în general, ca invariabile la GD: programele BBC = programele postului BBC. 6.8.5. Norma nu recomandă însă folosirea, ca în jargonul mass-mediei, a formelor de NA, precum *reporterii Realitatea (TV), în locul celei de GD reporterii Realităţii (TV) – chiar dacă, oral, reporterii realităţii poate fi înţeles diferit –, corectă fiind construcţia perifrastică (este drept, mai puţin economică) de tipul reporterii postului „Realitatea”. 6.8.6. Acceptarea, în DOOM3, a unor foste variante de plural (şi de GD sg. corespunzătoare) ale anumitor substantive feminine – ca mult discutatele căpşună, pl. căpşuni, cireaşă, pl. cireşi – trebuie înţeleasă prin prisma faptului că se încadrează în tendinţa istorică a trecerii, la pluralul femininelor, de la desinenţa -e la -i, cf. boli (boale numai în expresii), coli, fragi, nuci, piersici, roţi pentru roată1 „cerc” (roate doar în expresii), şcoli (faţă de Casa Şcoalelor) etc., care au fost de multă vreme unanim
173
Studiu introductiv
acceptate. Aceasta nu a dereglat sistemul, aşa cum nu se va întâmpla nici prin opţiunea pentru plurale precum cele de mai sus (chiar dacă la plural unele nume de fructe coincid cu numele pomilor corespunzători: s. f. nucă, piersică, s. m. nuc, piersic, pl. nuci, piersici). Conform aceleiaşi tendinţe, în DOOM3 s-au eliminat şi alte variante de plural în -e la substantive feminine, păstrându-se numai cele în -i (şi formele de GD sg. corespunzătoare): de ex. la găluşcă, rumeneală. 6.8.7. DOOM3 reflectă şi faptul că în „jargonul” profesional al unor muzicieni s-a creat, la anumite substantive, precum clarinet, contrabas, fagot, flaut, oboi, timpan, trombon, alături de forma curentă de genul neutru cu sensul „instrument muzical”, o formă de plural masculin pentru a-l desemna pe instrumentistul respectiv din orchestră, cf. clarinet „instrument muzical” s. n., pl. clarinete/s. m., pl. clarineţi (La acest concert, clarineţii şi-au interpretat partitura la clarinete noi.). 6.8.8. Numele de dansuri populare româneşti cu formă de plural (articulat) (alivencile, măturelele, trei-leşeştile) cer în acord singularul: Trei-leşeştile este jucat... (având un comportament asemănător cu al unor nume proprii, ca Trei Ierarhi este o biserică din Iaşi.). 6.8.9. La unele substantive polisemantice (feminine sau neutre) nu s-au putut găsi criterii clare care să departajeze cele două forme de plural/GD singular: coarde/corzi, niveluri/nivele. 6.8.10. Desinenţa de plural -uri se leagă: 6.8.10.1. fără cratimă la cuvintele – chiar neadaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române (inclusiv (c)k), w [v]) pronunţate ca în limba română: basedowuri, drinkuri, rockuri. Astfel, DOOM3 recomandă ataşarea fără cratimă a desinenţei -uri (ca şi a articolului –(u)l) – şi la împrumuturile cu finala -y care nu prezintă deosebire între scriere şi pronunţare (ci în care y se rosteşte cu valoarea lui prototipică, [i]): body art. bodyuri. Opţiunea se justifică prin aceea că y este recunoscut (încă de acum aproape patru decenii) ca făcând parte din alfabetul limbii române, şi, ca urmare, deja DOOM1 recomandase grafii ca pl. hobbyuri, sprayuri, whiskyuri. 6.8.10.2. prin cratimă la cuvintele greu flexionabile/neflexionabile, de ex. la substantivele rezultate prin siglare: CD-uri, VIP-uri; 6.8.10.3. la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare (bleu2 (nuanţe) pl. bleu-uri [blöuri]) sau care au finale neobişnuite la cuvintele din fondul vechi al limbii române: w [ŭ] (show-uri) sau combinaţii străine de litere: chardonnay-uri, display-uri; flash-uri, kitsch-uri, scotch-uri, speech-uri etc. 6.8.11. În construcţii de tipul indicele de răspândire a virusului, se recomandă ca substantivul în G să fie acordat cu al doilea termen, la care se referă, nu: *indicele de răspândire al virusului = răspândirea virusului, nu *indicele virusului.
Studiu introductiv 174
6.8.12. Pentru claritate şi eleganţă, este nerecomandabilă referirea în texte la femei numai cu numele de familie şi omiterea prenumelui, care împiedică identificarea persoanei. 6.9. Verbul 6.9.1. Perfectul simplu, înregistrat în Dicţionar ca formal posibil, este mai puţin folosit în limba standard actuală (cu excepţia graiurilor olteneşti, unde se referă la o acţiune recentă) – lucru nemenţionat la fiecare verb. El se regăseşte în special la persoana a 3-a în opere narative din literatura de ficţiune, iar la verbele neologice este rar. 6.9.2. Pentru mai-mult-ca-perfect (destul de rar în comunicarea curentă, cu frecvenţă ridicată numai în anumite tipuri de texte (culte) (de istorie sau memorialistice) se menţine recomandarea din DOOM2 (deşi s-a semnalat că nu are acoperire totală nici la buni scriitori) de a se prefera, la pers. 1 plural, formele cu augmentul -ră-, în defavoarea celor fără -ră-: admite (a ~) m.m.c.p. 1 sg. admisesem, 1 pl. admiseserăm. 6.9.3.Viitorul standard de tipul voi + infinitiv: voi face se foloseşte cu precădere în scris şi în registrul formal, în timp ce în registrul colocvial sunt mai fireşti formele de tipul am să fac, o să fac. 6.9.4. În limba vorbită se manifestă tendinţa (inclusiv la persoane cultivate), neacceptată de normă, de a trece anumite verbe de conjugarea a 2-a (a părea, a plăcea, derivatele lor prefixate), la anumite forme, la conjugarea a 3-a: *mi-ar (dis)place (prin aceeaşi tendinţă prin care verbe ca *a rămânea, *a ţinea, *a umplea suferiseră de mult această trecere la toate formele). 6.9.5. Sunt greşite formele (el) *precede, (el) *succede, (ei) *preced, (ei) *succed, care corespund mai vechilor infinitive *a precede, *a succede; corect: (el, ei) precedă, succedă, de la actualele a preceda, a succeda. 6.9.6. Nu sunt acceptate de normă forme neliterare frecvente, cu şanse de a se răspândi, eventual chiar de a se impune, cum este cazul celor rezultate din contaminarea paradigmelor de imperfect de la voi1 (a ~) şi vrea (a ~): imperf. 1 (fam.) vroiam; literar: voiam. 6.9.7. În textele ştiinţifice este preferabilă folosirea formei este şi nu e, care câştigă însă teren. 6.9.8. Este nerecomandată deplasarea accentului la imperativ + clitic: *spuneţi‑le în loc de spuneţi-le. 6.9.9. Este de evitat folosirea formei active în locul celei reflexive în contexte de tipul *A panicat. în loc de S-a panicat., şi invers: nu: *a se băga în seamă „a-şi da importanţă”, *se merită; a unor locuţiuni calchiate precum *a face sens (în loc de a avea sens); a verbului a finaliza cu sensul lui a termina (ca şi a s. final în loc de sfârşit). 6.9.10. După a merita este preferabil ca participiul să se lege prin verbul a fi: merită să fie apreciată faţă de *merită apreciată, deşi ultima construcţie a câştigat teren; corect însă şi: trebuie (să fie) apreciată.
175
Studiu introductiv
6.10. Alte recomandări 6.10.1. La cuvintele/expresiile latine folosite în contexte în limba română, pronunţarea indicată pentru uzul general este conformă cu tradiţia din România, cu excepţia majorităţii celor cu -s- intervocalic, pronunţat şi ca atare: conclusum (lat.) [s pron. s/rom. z] În uzul ştiinţific, pronunţarea este conformă cu cea „restituită” pentru latina clasică: captatio benevolentiae (lat.), dar [ti, ae pron. rom. ţi, e].
6.10.2. La cuvintele/expresiile intrate mai de mult în uz în limba română din franceză se recomandă păstrarea pronunţării tradiţionale din franceză şi nu înlocuirea ei cu pronunţarea din engleză: déjà-vu (fr.) [pron. dejavü], nu [*pron. engl. dejavu]. 6.10.3. Este recomandabil să se evite, mai ales în situaţiile formale, calcurile şi clişeele golite de conţinut, unele aflate la limita dintre familiar şi popular, altele pretenţioase: a considera pe persoană fizică, a da cu subsemnatul, a da din casă, a face din pix, a fi despre, a iubi „a-i plăcea”, a povesti „a spune, a relata”, a semna ca primarul, a spune cu subiect şi predicat, Ce să vezi?!, dă cu virgulă, Despre ce vorbim?, Ei bine! E noaptea minţii ş.a. 6.10.4. Trebuie evitată rostirea neglijentă poaʼ să pentru poate să.
ÎNDRUMĂRI PENTRU CONSULTAREA DICŢIONARULUI1
Preambul • În cele ce urmează se detaliază ce informaţii pot găsi utilizatorii în DOOM3, unde anume şi cum trebuie ele interpretate. • Pentru aspectele care nu-şi pot avea locul într-un dicţionar de tipul DOOM3 trebuie consultate lucrări specializate, cărora DOOM3 nu li se substituie şi dintre care unele sunt incluse în BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ. 1. Lista de cuvinte 1.1. Ce cuprinde DOOM3 • Inventarul DOOM3 cuprinde, în intrări separate: - precumpănitor cuvinte (inclusiv abrevieri2 care au şi statut de cuvinte) şi grupuri stabile de cuvinte, mai ales locuţiuni, care aparţin limbii române standard actuale; - anumite elemente din afara acesteia sub raport diacronic sau diatopic, în special3: învechite (şi chiar ieşite din uz), populare sau regionale, marcate cu abrevierile (înv.), (pop.), (reg.); • Ele nu aparţin limbii standard actuale: cele marcate (înv.) nu se mai folosesc practic în uzul activ al limbii; cele (pop.) şi (reg.) apar în uzul oral, rar şi în cel scris, sau doar local. Toate pot fi valorificate în literatură, cu anumite efecte, sau preluate şi în uzul curent, dar numai ca elemente expresive, familiare ş.a. Diversele aspecte prezentate aici sunt grupate pe probleme, în general în ordinea secţiunilor din articolele DOOM3, şi alfabetic în interiorul fiecărei secţiuni, pentru a fi regăsite mai uşor. În exemple (neurmate de etc.) sunt reproduse acele părţi din articolele de dicţionar care privesc chestiunea în cauză, fără a se marca omisiunile deliberate. Accentul este indicat numai când formează obiectul discuţiei sau este semnificativ, precum şi în transcrieri. Între [ ] se dau unele explicaţii suplimentare. Pentru înţelegerea regulilor aplicate în diversele cazuri particulare se recomandă consultarea STUDIULUI INTRODUCTIV. 2 Precum şi unele simboluri şi trunchieri. 3 Conform deciziei fostului Consiliu ştiinţific al Institutului, asemenea cuvinte, provenind din DOOM1, fuseseră păstrate în DOOM2, deşi, potrivit autoarelor şi multor altor lingvişti, ele nu se pot norma. 1
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 178
• Istorismele, care denumesc realităţi dispărute şi sunt folosite şi astăzi pentru a le desemna, nu au indicaţia (înv.): aspru2 [monedă veche]. - anumite nume proprii la care se precizează acest caracter1; - anumite cuvinte străine folosite în contexte româneşti. • Cuvintele/expresiile omografe (chiar scrise uneori cu minime deosebiri) la forma-tip2 sunt înregistrate în Dicţionar ca intrări separate, în succesiune imediată, cu glosări care pun în evidenţă deosebirile dintre ele: arborele-vieţii (tuia) s. m. art.; arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s. m. + s. f. i-i1 pr. + pr.; i-i2 pr. + vb. • Distincţia omonimie totală – polisemie nu interesează DOOM3, deoarece, în virtutea caracterului său de dicţionar în primul rând de forme, în obiectul său intră omografia, nu omonimia. • Toate componentele inventarului DOOM3 sunt tratate din punctul de vedere al corectitudinii ortografice, ortoepice şi morfologice. • Cuvintele introduse în plus în DOOM3 faţă de DOOM2 nu au fost glosate — cu excepţia cazurilor de omografie şi de paronimie — (chiar dacă unele nu figurează în alte dicţionare), deoarece DOOM3 nu este un dicţionar explicativ şi respectă anumite constrângeri de redactare. • Prezenţa în DOOM3 a unor cuvinte/forme/variante nu înseamnă că toate sunt recomandate. Unele dintre ele figurează numai pentru cazurile în care ar putea fi întâlnite/folosite în anumite situaţii/texte, pentru a se consemna scrierea, pronunţarea şi flexiunea lor acceptate. • Neconsemnarea în DOOM3 a altora nu înseamnă că ele nu sunt posibile sau că sunt toate incorecte, ci că fie au utilizări limitate la anumite situaţii/texte, fie nu corespund convenţiilor de redactare ale DOOM3. • Din inventarul DOOM3 necesită aici o prezentare mai amănunţită substantivele proprii şi cele provenite din abrevieri; pentru abrevierile propriu-zise, grupurile stabile de cuvinte şi locuţiuni v. mai jos. 1.1.1. Substantivele proprii • În DOOM3 figurează substantive proprii identice cu sau apropiate de substantive comune. Ele se scriu, se pronunţă sau/şi se comportă din punct de vedere gramatical diferit (cel puţin într-o anumită măsură) de cele comune corespunzătoare. În Dicţionar, ele sunt însoţite de explicaţii minimale: Arcaş (zodie) s. propriu m.; Arcaşul (constelaţie) s. propriu m. art.; arcaş (oştean) s. m. 1 În schimb, caracterul de substantive comune se deduce din absenţa oricărei menţiuni în acest sens şi din scrierea lor cu literă mică la iniţială. 2 Pentru forma-tip sub care figurează cuvintele din diverse clase lexico-gramaticale v. mai jos.
179
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
Ampère (fizician francez) s. propriu1; amper (unitate de măsură2) s. m. • În DOOM3 apar şi nume proprii fără corespondent nume comun, în măsura în care pun unele probleme de corectitudine: Alba Iulia (oraş) (-li-a) s. propriu f., g.-d. Albei Iulia Peru (stat) s. propriu n., (fam.) art. Perul, g.-d. art. Perului/[statului Peru] Toma s. propriu m., g.-d. lui Toma (dar: Duminica Tomei/Tomii). • Unele sintagme folosite ca nume proprii de instituţii etc. sunt menţionate numai la sfârşitul articolului consacrat cuvântului comun de bază, pentru că, spre deosebire de acesta, se scriu cu literă mare la iniţială3: academie s. f. (dar: Academia Română s. propriu f.). • DOOM3 nu este un dicţionar enciclopedic/de nume proprii, de aceea nu se găsesc în el explicaţii mai amănunţite despre acestea şi nici nume de personalităţi şi de alte realităţi chiar mai importante, după criterii extralingvistice, decât unele dintre cele care au fost introduse din considerentele lingvistice enunţate. 1.1.2. Substantivele provenite din abrevieri • Anumite cuvinte din DOOM3 sunt reprezentate de abrevieri4 folosite relativ frecvent şi ca substantive (dar la care nu se menţionează provenienţa). • Cele mai multe se scriu uneori integral cu litere mari şi fără punct final/ puncte intermediare: BBC1/bbc (bumbac) [cit. bebece] s. n.; BBC2 (post de radio-TV) [cit. engl. bibisi] s. propriu n. • Asemenea substantive se scriu, se pronunţă sau/şi, eventual, se flexionează într-o anumită măsură diferit de substantivele comune asemănătoare: AGA (adunare a acţionarilor) s. f., pl. AGA; aga (comandant) (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale. • Abrevierile care nu au devenit şi cuvinte nu figurează în Dicţionar la locul lor alfabetic, ci, eventual, numai după cuvintele/expresiile abreviate: initio (ab ~) abr. a.i. 1.2. Forma cuvântului-titlu • Intrările în DOOM3 sunt în general la forma-tip. Pentru aceasta şi pentru excepţii v. mai jos diversele clase lexico-gramaticale. • La cuvintele şi la locuţiunile plasate la locul alfabetic al elementului principal, celelalte componente se dau imediat după cuvântul-titlu, urmate de ~. Convenţiile de reprezentare în Dicţionar trebuie decodate ţinând seama de acest mod de înregistrare: La formele oficiale ale numelor de familie româneşti sau străine nu se poate indica genul. În DOOM3 nu se poate explicita motivarea concretă a includerii fiecărui nume propriu, care este, în general, deductibilă din alăturarea de substantivele comune corespunzătoare. 3 Regulile generale de scriere a substantivelor proprii sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV. 4 Termen prin care înţelegem aici şi sigle şi simboluri. 1 2
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 180
abitir (mai ~) adv. [= mai abitir] altfel (de ~) loc. adv. [= de altfel]. 1.3. Marcarea unor cuvinte-titlu1 • Înaintea unor cuvinte-titlu, - semnul + marchează articolele adăugate în DOOM3: +adagietto2 s. n. - semnul ! marchează faptul că în DOOM3 s-au operat faţă de DOOM2 una sau mai multe modificări care afectează într-o anumită măsură fie norma (ortografică, ortoepică sau/şi morfologică), fie, mai ales, interpretarea gramaticală2 a cuvântului-titlu (inclusiv adăugarea/eliminarea unor forme articulate sau flexionare ori a unor variante, modificarea reprezentării accentului la compuse, precizarea despărţirii la capăt de rând). Natura modificărilor poate fi identificată de cei interesaţi dacă cunosc norma anterioară, respectiv prin comparare cu DOOM2: !abducţie/abducţiune, faţă de abducţie !ablaut (desp. a-blaut), faţă de (a-blaut/ab-laut) !absorbant2 s. n./(tehn.) s. m., faţă de s. n. !acatalectic adj. m., f. acatalectică (formă ~), faţă de acatalectic adj. m., pl. f. acatalectice !acatist faţă de acatist/acatist !acont faţă de acont/aconto !adenopatie + pl. adenopatii !ad-interim adj. invar., adv., faţă de ad-interim/ad interim adj. invar. • Nu sunt marcate cu ! modificările care nu afectează normarea cuvintelor sau nu privesc aspectele menţionate ale interpretării gramaticale: abţine (a se ~): imper. 2 sg. afirm. abţine-te aluneca (a ~): ind. prez. 1 sg. alunec, 2 sg. aluneci. • Semnul ® după cuvântul-titlu indică faptul că este vorba de o marcă înregistrată: xerox®. 1.4. Ce nu cuprinde DOOM3 • Utilizatorii nu trebuie să se aştepte să găsească în DOOM3 totalitatea cuvintelor, grupurilor de cuvinte şi a locuţiunilor din toate ariile, timpurile şi varietăţile stilistice ale limbii române şi din toate limbajele de specialitate, nici toate abrevierile sau numele proprii care i-ar putea interesa. • Astfel, nu s-au introdus ca intrări separate toate expresiile, extrem de numeroase, nici toate compusele, derivatele şi cuvintele rezultate prin conversiuni (cvasi)automate, foarte productive, obţinute prin aplicarea unor reguli, din cuvinte/forme care figurează în DOOM3: unele adjective participiale; adverbe Reprodusă aici la exemple numai când este semnificativă pentru discuţie. De aici numărul relativ mare al acestor articole, care nu trebuie să sperie, întrucât nu reprezintă o reformă ortografică. 1 2
181
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
şi substantive corespunzătoare unor adjective; substantive în -re („infinitive lungi”) de la majoritatea verbelor; derivate negative de la infinitive lungi sau de la participii. • Fac excepţie mai ales formaţiile care au dezvoltat sensuri speciale. • Spre deosebire de dicţionarele explicit corective1, în DOOM3 (care are un astfel de caracter numai implicit2) nu sunt înregistrate faptele considerate greşite (unele sunt semnalate însă în STUDIUL INTRODUCTIV). Formele corecte trebuie căutate în diversele locuri în care este previzibil să figureze: de ex., cuvintele cu privire la care utilizatorii îşi pot pune întrebarea dacă se scriu cu sau fără h- trebuie căutate sub ambele iniţiale posibile, de pildă, pentru arap, respectiv Harap-Alb, la literele A şi H (în aceste cazuri neexistând trimiteri). • Din cauza constrângerilor formatului de dicţionar şi a dimensiunilor acestuia, în DOOM3 nu s-au putut include toate formele flexionare care se conformează regulilor generale (pentru care v. GALR, GLRG), ci cu predilecţie cele care pun probleme ortografice sau/şi ortoepic ori/şi morfologice. • Din clasa articolului, nu sunt incluse cele enclitice, care nu sunt cuvinte şi nu au independenţă grafică. • Nu figurează nici elementele care sunt numai afixe – cu excepţia cazurilor când au devenit şi cuvinte (ca anti, ism, pro etc.). • DOOM3 nu cuprinde nici informaţii de ordin semantic şi, cu atât mai puţin, enciclopedic, decât cu caracter minimal. • Problemele generale legate de scrierea, pronunţarea şi morfologia cuvintelor din DOOM3 sunt prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV. 1.5. Organizarea informaţiei • Articolele din DOOM3 sunt mai mult sau mai puţin complexe. Centrul lor de greutate îl constituie încadrarea lexico-gramaticală a cuvântului, urmată de indicarea, la cele flexibile, a principalelor forme care pun probleme ortografice, ortoepice sau/şi morfologice. Acest nucleu poate fi precedat de informaţii lexicale, urmate de unele referitoare la formă şi de precizări privind contextul în care se utilizează cuvântul (anumite indicaţii de acest ordin se dau şi în cuprinsul unor articole). • Ordinea informaţiilor este, în structura maximală a unui articolul, după caz, următoarea: imediat după cuvântul-titlu, pentru identificarea lui, se indică sensul/ sensurile sau domeniul/domeniile; pot urma indicaţii privind registrul/uzul; în continuare, la cuvintele străine se precizează limba de provenienţă; se dau apoi indicaţii de pronunţare, respectiv de citire, şi privind despărţirea la capăt de rând; 1 Indicarea în fiecare caz a formelor greşite/nerecomandate şi de evitat aproape că ar fi dublat DOOM3. Acesta ar fi alt dicţionar, care rămâne de făcut (v. deocamdată, de ex., Aranghelovici 2007, cu dimensiunea unui Îndreptar, şi DIN). 2 Fiind de la sine înţeles că formele neincluse în DOOM3 nu sunt, în general, considerate corecte.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 182
urmează încadrarea lexico-gramaticală, cu includerea unor forme semnificative; le succedă citarea unui context specific şi abrevierea sau simbolul termenului în cauză: acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele normative respective) (fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s. n., art. acquis-ul [pron. akiul] (~ comunitar) ad-interim (lat.) adj. invar., adv. (ambasadori ~, a numi ~ ambasadori); abr. ad int./a.i. • Omografele care sunt omonime totale sunt comasate sub acelaşi cuvânt-titlu; ele nu sunt distinse de cuvintele polisemantice, ambele tipuri fiind subsumate convenţional unei forme lexicale supraordonate: cală s. f., g.-d. art. calei; pl. cale [=„încăpere a unei nave” şi „plantă”] cap2 (parte a corpului; căpătâi; extremitate; început; măciulie; motiv; sfârşit; unitate; vârf) s. n., pl. capete • Pentru economie sunt reunite în acelaşi articol şi utilizările aceluiaşi cuvânt‑titlu conform apartenenţei la clase lexico-gramaticale apropiate sau fără deosebiri formale (adj. – adv.), distinse prin exemplificări: ad-hoc (lat.) adj. invar., adv. (divanuri ~, a se reuni ~) cappella (a ~) (it.) loc. adj., loc. adv. (compoziţii ~, a cânta ~). • Tot din motive de economie sunt reunite în acelaşi articol grupări constituite din acelaşi adverb, dar cu prepoziţii diferite: acolo (dintr-~/într-~). • Omografele care nu sunt omonime totale sunt distinse prin cifre „la umăr” (ca exponent): abate1 (a ~) vb.; abate2 s. m. adagio1 adv.; adagio2 s. n. afin1 (arbust); afin2 (rudă). 2. Ordonarea alfabetică • Omografele care sunt omonime parţiale figurează în ordinea alfabetică strict formală a literelor iniţiale ale cuvintelor care urmează în articol (indiferent de ordinea în care s-a produs eventuala conversiune): acaju1 adj.; acaju2 (arbore) s. m.; acaju3 (culoare) s. n. • Locuţiunile adjectivale şi adverbiale care au o prepoziţie pe primul loc se găsesc sub cuvântul principal (de pe poziţia a doua): alese (pe ~) loc. adv. [= pe alese]. Fac excepţie numeroasele formaţii cu de-a, plasate toate la D. • Grupurile de cuvinte omofone cu cuvinte compuse şi care se scriu parţial diferit figurează imediat după compusele respective: arborele-vieţii (tuia) s. m. art.; arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s. m. + s. f. • Îmbinările omofone scrise cu cratimă sau în cuvinte separate sunt plasate după cuvintele simple corespunzătoare: al art.; a-l prep. + pr.
183
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
altădată adv.; altă dată1 adj. pr. + s. f.; altă dată2 loc. adv. 3. Indicarea accentului • Accentul se indică atât la cuvântul-titlu, cât şi la formele lui flexionare (chiar când nu suferă deplasări). • Accentul (principal) este marcat prin sublinierea cu o linie a vocalei accentuate: anterioritate s. f., g.-d. art. anteriorităţii. • Unele cuvinte au, pe lângă accentul principal, şi unul secundar. Acesta este notat, prin sublinierea cu două linii a vocalei în cauză, numai la unele formaţii cu elemente de compunere la care se produc frecvent ezitări sau confuzii cu privire la locul accentului: autoacuza (a se ~). • La cuvintele compuse scrise cu cratimă se indică accentul general al compusului (chiar când cade pe un component monosilabic), nu şi accentul celorlalte componente (polisilabice) ale lui: argint-viu. • În felul acesta se diferenţiază suplimentar cuvintele compuse – după principiul „un cuvânt, un accent” – de grupuri de cuvinte sau de locuţiuni (în care accentul este marcat la fiecare component): meridiem (ante ~) loc. adv. ante-mortem adj. invar., adv. • Absenţa accentului arată că: - un cuvânt-titlu sau o formă flexionară este monosilabic(ă) (caz în care nu se precizează pronunţarea, nici despărţirea la capăt de rând): hait2 pl. haituri (desp. hai-) an2 - litera sau grupul de litere care redă vocala accentuată a unui cuvânt străin polisilabic se pronunţă altfel decât se scrie, accentul fiind notat în aceste cazuri la indicaţiile de pronunţare: airbag (engl.) [pron. erbeg] happening (engl.) [pron. hepăning]. 4. Variantele1 din DOOM3 • DOOM3 este un dicţionar normativ, care înregistrează numai variantele a căror folosire este recomandată sau cel puţin acceptată în anumite condiţii. • În DOOM3 se dau, uneori, variante, care privesc mai ales forma cuvântuluititlu, alte forme flexionare sau indicaţii din cuprinsul articolelor. • Ordinea în care sunt înregistrate variantele indică preferinţa normativă pentru cea plasată pe primul loc. 4.1. Variantele simple (cele mai numeroase) sunt despărţite prin /. 1
Mult reduse numeric faţă de DOOM2.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 184
• Ele pot privi1: - unele abrevieri: segno (al ~) abr. al seg./AS - accentul: polip/polip - elementele cu care se poate combina cuvântul-titlu: alde (~ Ion/ ~Ionescu) arhon (+ nume de persoană/rang) - cuvinte, respectiv sintagme din titlul unui articol: !alzheimer/boala (lui) Alzheimer - despărţirea la capăt de rând, după pronunţare şi după structură: abdominalgie (desp. -mi-nal-/-min-al-) idiostil (desp. -di-os-/-o-stil) - forma cuvântului-titlu: adineauri/adineaori atât/atâta1 greier/greiere • Variante pot apărea şi la unele exemple date în paranteză: alături (Locuieşte ~.; dar: alăturea cu drumul). - forme flexionare: ansamblu pl. ansambluri/(tehn.) ansamble căpşună g.-d. art. căpşunii/căpşunei mămucă g.-d. art. mămucăi/mămuchii răzui (a ~) (să) răzuiesc/(să) răzui - genul: astru s. m./s. n.; pl. m. aştri/n. astre ghiont s. m./s. n., pl. m. ghionţi/n. ghionturi - grafia/pronunţarea cuvântului-titlu: Aheron/(gr.) Acheron filozofie/filosofie - grafia cuvântului-titlu şi a unor forme flexionare: ASLO/Aslo, pl. ASLO-uri/ Aslouri - limba: bluf2/(engl. bluff) [pron. blaf] - pronunţarea, în funcţie de: - origine, în cazul cuvintelor străine: airbus (engl./fr.) [pron. erbas/erbüs] - tempo: aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte avea2 (a ~) imper. 2 sg. neg. nu avea/(în tempo rapid) n-avea - regimul cazual (rezultând din contexte): aidoma (~ mie/cu mine) asupra (~ lui/sa) 1 2
În ordinea alfabetică a aspectelor. La variantele în română nu se precizează limba.
185
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
- registrul/uzul: aduce (a ~) imper. 2 sg. afirm. adu/(fam.) adu - simbolul: amper-oră simb. Ah/A∙h aprilie simb. IV/.04./-04-. 4.2. Grupurile de variante Când sunt date (foarte rar), se despart prin //: domnule//(fam., în tempo rapid) domʼle/domnʼe. 4.3. Statutul variantelor • Unele variante incluse în acelaşi articol au o repartiţie parţial diferită: acum/(pop.; fam.) acuma belarus/(înv.) bielorus [în trecut după limba rusă, iar actualmente după limba belarusă] disertaţie/(colocv.) dizertaţie fi1 (a ~), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. sunt//neacc. (pop.) -s ((pop.) mi-~, Ăştia-~.), (reg.) îs, 3 sg. este/e//(fam.) -i, i-, (reg.) îi • Variantele pot fi uneori conotate diferit şi este posibilă favorizarea în uz a variantei de pe locul al doilea: adendă/(lat.) addenda. • Unele variante sunt însoţite de precizarea condiţiilor de utilizare/a tipului de context: acum (de ~ )/(în tempo rapid) de-acum adormi (a ~) imper. 2 sg. afirm. adormi/( + clitic) adoarme (Adormi repede!, dar: Adoarme-l repede! Adoarme-i bănuielile!) fi1 (a ~) cond. prez. 3 ar fi/(în imprecaţii) fir-ar. • La împrumuturi, variantele aceluiaşi cuvânt pot reflecta preferinţe diferite în uz, una dintre ele atestând tendinţa actuală de reetimologizare, iar cealaltă, dimpotrivă – de românizare. În asemenea cazuri, în DOOM3 se precizează limba de origine a formelor etimologice în raport cu cele adaptate la limba română: cocktail (engl.) [pron. kokteĭl]/cocteil. • Variantele cu grafii românizate ale unor cuvinte străine sunt evitate uneori de cei care scriu din teama de a nu fi suspectaţi de incultură sau din cauza riscului de confuzie cu un cuvânt din fondul tradiţional: ghem2 (joc (la tenis))/(engl.) game [pron. g′eĭm]; ghem1 (înfăşurare de fire). • Unele variante reflectă uzul profesioniştilor din domeniile implicate, respectiv originea unor termeni cu etimologie multiplă: capelmaestru/(înv.) capelmaistru filozof/(livr.) filosof [a doua formă a fost apropiată de către specialiştii din domeniu de gr. sofia, deşi a intrat în română din fr. philosophe, în care litera -sse pronunţă [z]].
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 186
5. Informaţii lexicale 5.1. Contextul • La unele cuvinte-titlu se dau precizări privind anumite restricţii contextuale: arhon (+ nume/rang); arhonda (folosit singur). • Câte un context caracteristic, între ( ) şi cu caractere italice, se dă, de regulă, la sfârşitul articolelor (mai ales pentru a ilustra apartenenţa la clase lexico-gramaticale diferite a aceleiaşi unităţi lexicale): aşa adj. invar., adv. ((un) ~ om, ~ oameni, ~ mi-a promis., ~ şi pe dincolo, în ~ fel) cappella (a ~) loc. adj., loc. adv. (compoziţii ~, a cânta ~). • Şi în interiorul articolelor s-au inclus uneori exemple de contexte caracteristice: adăugit adj. m. (+ s. n.: tiraj ~); f. adăugită (ediţie ~) dată1 (o anumită zi) (pe data de...), g.-d. art. datei (în jurul ~ de...). După semnul = se explicitează uneori formele folosite în tempo rapid faţă de cele corespunzătoare în tempo normal/lent: a-ţi prep. + pr. (~ da = a îţi da) c-a (tempo rapid) conjcţ. + vb. aux. (Cred ~ venit. = că a venit). 5.2. Registrul/uzul • DOOM3 are şi o componentă stilistică minimală: la unele cuvinte se menţionează, după cuvântul-titlu, între ( ), distincţii cu caracter orientativ de ordin diastratic: argotic; colocvial şi mai ales familiar, dar şi livresc, sau privind frecvenţa: rar sau (mai) frecvent), marcate cu abrevierile (arg.), (colocv.), (fam.), (livr.), ((mai) frecv.): aberativ (rar) aboliţiune (înv.) achiesa (a ~) (livr.) aburca (a ~) (pop.) acarniţă (reg.) babetă (fam.) bermudă (mai frecv.) pl. bermude canci (arg.) ism (colocv.). • Cuvintele aparţinând unor terminologii culte sau populare nu sunt etichetate cu (livr.), respectiv cu (pop.) sau cu (rar): abacă priboi1, 2. • Unele indicaţii sunt duble, reflectând fie statutul diverselor sensuri ale aceluiaşi cuvânt, fie preluarea cuvântului şi în alt registru: baban (arg., fam.) berbantlâc (înv., fam.) bocnă1 (pop., fam.)
187
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
chiondorâş (reg., fam.). • Uzul poate fi (relativ) diferit la cuvinte din aceeaşi serie: brumar (pop., înv.); cuptor2 (iulie) (pop.) sau din aceeaşi familie: dijmui (a ~) (înv., fam.); dar: dijmuială, dijmuire, dijmuit, dijmuitor (înv.) • Rar, informaţii cu privire la uz se dau şi la unele variante sau forme flexionare, când acesta nu coincide cu cel al formei-tip: datora2 (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) delicatesă pl. delicatese/(fam.) delicatesuri. 5.3. Sensul/domeniul • Indicaţiile de sens sau de domeniu sunt sumare şi orientative, nevizând exhaustivitatea sau maxima precizie. Ele au numai scopul de a servi la identificarea unor cuvinte-titlu şi la dezambiguizare, permiţând să se distingă între cuvinte care s-ar putea confunda. Când se dau mai multe sensuri care privesc acelaşi cuvânt polisemantic sau cuvinte diferite (omonime), ele sunt separate prin virgulă sau punct-şi-virgulă: bretea (detaliu de îmbrăcăminte; reţea feroviară sau rutieră) bumbac1 (fibră; fir; ţesătură). • 5.3.1. Indicaţii de sens se dau, între ( ), cu caractere drepte, pentru a identifica: - omografele care sunt omonime parţiale: acordor1 (instrument) pl. acordoare; acordor2 (persoană) pl. acordori - paronimele: absorbi (a ~) (a încorpora); adsorbi (a ~) (a fixa pe suprafaţă) - substantivele comune şi proprii cvasiomonime: acropolă (citadelă); Acropole (colină din Grecia) - anumite substantive compuse: apă-tare (acid azotic) s. f. boul-popii (buburuză) s. m. art. ca-la-Breaza (dans) s. f. crin-galben (plantă) s. m., distingându-le de îmbinări libere care cuprind aceleaşi tipuri de cuvinte: apă minerală s. f. + adj. sau, implicit, de cele care nu figurează în Dicţionar: boul popii (= boul preotului) s. + s. ca la Breaza prep. + prep.+ s. crin galben s. + adj. [= nu alb] - abrevierile parţial omofone cu anumite cuvinte: CEC (instituţie) s. propriu n.; cec (document) s. n. • Indicaţiile de tipul (animal), (insectă), (peşte), (plantă) etc. trebuie înţelese ca „(o anumită) specie de...”.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 188
• Unele precizări de sens se dau şi în cuprinsul anumitor articole, pentru a semnala accepţiile la care se limitează utilizarea unor forme: abilitate (deprinderi) pl. abilităţi. • 5.3.2. Domeniul/domeniile în care se încadrează cuvântul-titlu se menţionează, când glosarea succintă nu este posibilă, tot între ( ), prin abrevieri: ax (anat.; tehn.); axă (fiz.; mat.). 5.4. Cuvintele străine • Cuvintele străine/neintegrate sunt împrumuturi relativ recente, care păstrează cel puţin unele caracteristici din limbile de origine, prezentând grafii sau/şi pronunţări integral străine ori mixte, şi care sunt, eventual, adaptate (parţial) la română (şi) din punctul de vedere al comportamentului gramatical. • Statutul acestor cuvinte/felul cum sunt ele percepute de vorbitori este precizat prin limbile1 de provenienţă directă, indicate prin abrevieri între ( )2, iar între [ ] se dă, dacă pune probleme, pronunţarea (fără a se intra în cele mai mici nuanţe): accelerando (it.) advertising (engl.) [pron. edvărtaĭzing] aide-mémoire (fr.) [pron. edmemŭar] baedeker (germ.) [pron. bedekăr] bokmål (norv.) [pron. bukmol] catharsis (gr.) curaçao (port.) [ç pron. s]. • Limba se indică numai la pronunţare dacă cuvântul este adaptat la limba română ca desinenţă sau ca sufix: aubadă [au pron. fr. o] machism1 (atitudine de macho) [ch pron. sp. č] machism2 (empiriocriticism) [ch pron. rus. h] signorie [gn pron. it. n′]. • Cuvintele intrate independent din două limbi au indicaţii duble de provenienţă, respectiv de pronunţare: airbus® (tip de avion) (engl./fr.) [pron. erbas/erbüs]. • Pronunţarea cuvintelor străine folosite în contexte în limba română este mai mult sau mai puţin adaptată la posibilităţile acesteia3 şi nu este, în general, identică cu cea din limba de origine4. Rostirea românizată este redată prin convenţiile expuse 1 Limba de origine nu se indică la împrumuturile mai vechi, integrate în limba română, cf. start, dar start-up (engl.) [up pron. ap]. 2 (engl.), de ex., înseamnă aici „cuvânt din engleză” folosit în limba română, nu „cuvânt în limba engleză”. 3 Pronunţarea nu este niciodată identică, nici măcar în ce priveşte sunetele notate cu litere comune celor două limbi, cu modul rostirii acestora în limbile de origine (precum caracterul aspirat, nepronunţarea lui r, durata sau gradul de deschidere la vocale ş.a.). Când pronunţare în limba română se îndepărtează mai mult de cea din limba de origine, rostirea românizată este indicată prin abrevierea [pron. rom…]: challenge (engl.) [pron. rom. čelenğ]. 4 Aceasta nu se găseşte ca atare în DOOM3, ci trebuie căutată în dicţionarele limbilor în cauză.
189
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
sub Semne pentru indicarea pronunţării, care nu sunt totdeauna perfect adecvate diferitelor limbi. Pe măsura progreselor în cunoaşterea directă de către anumiţi români a unor limbi străine, mai ales a englezei, pronunţarea împrumuturilor tinde să se apropie de cea originară. • La cuvintele din engleză, pronunţarea se orientează uneori (fără ca acest lucru să fie totdeauna conştientizat de vorbitori şi fără a fi precizat în DOOM3) după varianta americană, auzită mai frecvent în România prin filme, muzică etc., nu după cea britanică, predată, în general, în învăţământ: bodyguard (engl.) [pron. rom. badigard]. • La cuvintele din latină, pronunţarea indicată pentru uzul general în contexte în limba română este cea românizată, conformă cu tradiţia din România: aequo (ex ~) [pron. rom. eksekvo]. Fac excepţie cuvintele cu -s- intervocalic, la care se dau două pronunţii: honoris causa (lat.) [causa pron. kaŭsa/rom. kaŭza]. În uzul ştiinţific, pronunţarea cuvintelor latineşti este cea „restituită”, a latinei clasice, nemenţionată, cu excepţia lui -s-, în DOOM3. • La cuvintele originare din limbi „exotice” (cu care româna, mai ales în trecut, nu a intrat în contact nemijlocit) se fac trimiteri la cultura şi civilizaţia pe care le evocă; provenind din limbi cu sisteme de scriere proprii, ele sunt redate în transcrieri şi cu pronunţări inspirate din limbile de circulaţie internaţională care au servit ca filiere. De ex., ayatollah, cuvânt persan (referitor la Irak), a ajuns în română prin engleză sau franceză (etimologii directe care ies din obiectul DOOM3). Cf. şi: abaca (cuv. filip.) burka (cuv. ar.) feng shui (cuv. chin.) [sh pron. ş] guarani1 (cuv. amerind.) [u pron. ŭ] ikebana (cuv. jap.) kava (cuv. polinez.) kibbutz (cuv. ebr.) [tz pron. ţ] kiwi2 (pasăre) (cuv. maori) koala (cuv. austral.) (desp. ko-a-) taekwando (cuv. cor.) [pron. taĭkŭando]. O situaţie specială au şi anumiţi termeni tehnici care nu au intrat în română direct din limbile la care sunt raportabili, ci din fondul internaţional, şi care au fost creaţi artificial, cel mai adesea pe baza numelui unei personalităţi din domeniul respectiv; la aceştia se face uneori precizarea (term. internaţ.), cu excepţia celor la care grafia sau/şi pronunţarea trimit explicit la o numită limbă: oersted (unitate de măsură) (term. internaţ.) [oe pron. dan. ö] Oersted (savant danez) [oe pron. ö] s. propriu m., dar: hertz (unitate de măsură) [tz pron. germ. ţ] +Hertz (fizician german) [tz pron. ţ] s. propriu
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 190
• Limba de provenienţă nu este indicată la cuvintele străine care se scriu şi se pronunţă după reguli comune cu ale limbii române: adagio1, adagio2. • La substantivele străine a căror finală prezintă deosebiri între scriere şi pronunţare, articolul -(u)l şi desinenţa -uri se leagă prin cratimă: acquis art. acquisul [pron. akiul]. • La cele a căror finală se pronunţă cum se scrie (inclusiv cu valoarea prototipică a literelor -w şi -y), chiar dacă în interior au şi grafii neromâneşti, articolul -(u)l/-i şi desinenţa -uri se leagă direct: !basedow art. basedowul cowboy art. cowboyul pl. (rar) art. cowboyi !whisky (engl.) [pron. rom. uĭski] pl. whiskyuri. • Menţiunea referitoare la limbă nu coincide uneori cu etimologia (care nu intră în obiectul DOOM3). Astfel, un anumit cuvânt poate apărea, datorită pronunţării, cu marca (engl.), chiar dacă este un fals englezism, împrumutat din franceză, unde s-a format însă din elemente englezeşti: happy-end (engl.). Cf. şi calcio-vecchio (fals it.), cu aparenţă de italienism, dar inexistent în italiană. Deşi abreviază o sintagmă din latină (curriculum vitae), lectura lui CV este [cit. engl. sivi], pentru că se pronunţă ca în engleză, de unde a fost preluat. Cuvintele-titlu la care nu se indică pronunţarea se rostesc cum se scriu, potrivit regulilor de citire în limba română (printre altele în cazul majorităţii consoanelor duble sau +h ş.a., când nu se schimbă valoarea fonetică). Variantele la care nu se indică limba sunt în română: cocktail (engl.)/cocteil. Nu toate cuvintele asemănătoare se pronunţă la fel, rostirea putând depinde de vechime, calea de pătrundere – orală sau scrisă (grafia influenţând adesea rostirea) –, filiere, analogii, registru ş.a. Includerea cuvintelor străine în Dicţionar nu înseamnă că DOOM3 recomandă folosirea tuturor, cu atât mai puţin a celor pentru care se pot găsi în limba română cuvinte sau expresii cu sensuri asemănătoare ori chiar aproape identice. • Scopul urmărit a fost acela de a consemna grafia, pronunţarea şi comportamentul lor gramatical considerate corecte în cazul în care se utilizează, pentru a se evita dubiile şi greşelile. 6. Indicaţii privind forma 6.1. Citirea/pronunţarea • DOOM3 are şi o componentă ortoepică – privind pronunţarea considerată corectă pentru limba standard actuală. • Indicaţii de pronunţare se dau, în [ ], cu caractere italice1, după abrevierea pron., la cuvintele (străine, pentru care v. şi mai sus, 5.4. Cuvintele străine, dar 1 Deşi, în lucrările de specialitate, pronunţarea se dă cu caractere drepte, italicele s-au păstrat în DOOM3 pentru concordanţa cu DOOM1, 2. Transcrierea dată aici este mai curând fonologică, reţinându-se numai trăsăturile distinctive, fără a reflecta toate particularităţile de pronunţare (legate de context etc.).
191
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
uneori şi româneşti) şi în situaţiile în care rostirea nu rezultă în mod neechivoc din scriere sau din recomandările pentru despărţirea la capăt de rând. • În DOOM3, notaţia folosită este mixtă, fiind apropiată de ortografia românească curentă; pentru ca ea să fie accesibilă unui public cât mai larg, nu s-a recurs la Alfabetul fonetic internaţional. Pentru valoarea semnelor fonetice a căror introducere a fost totuşi necesară v. SEMNE PENTRU INDICAREA PRONUNŢĂRII. • Indicarea pronunţării se face reproducând, după caz, în transcriere, fie cuvântul integral, fie secvenţa sau litera în cauză. Ea priveşte cuvântul-titlu sau unele forme ale acestuia. • Detaliind, este vorba de cuvinte româneşti - la care pronunţarea nu concordă cu scrierea (sau cu valoarea prototipică a unor litere): cincisprezece [(în tempo rapid) cinci pron. čin] eczemă [cz pron. gz] enolog/oenolog [oe pron. e] examen [x pron. gz] hasdeian [s pron. ş] - la care pronunţarea nu rezultă în mod neechivoc din scriere: actiniu [niu pron. nĭu] - care sunt împrumuturi (parţial) adaptate sau cuvinte străine (cu precizarea limbii după care se orientează pronunţarea): acheuleean1 [cheu pron. fr. şö] basedowian [s pron. germ. z] boghead (engl.) [head pron hed] curaçao (port.) [ç pron. s] machism1 [ch pron. sp. č]; machism2 [ch pron. rus. h] segno (al ~) (it.) [gn pron. n’]. • Pronunţarea nu se indică (în afara cazurilor în care există alte raţiuni) la cuvintele străine la care rezultă în mod neechivoc, chiar dacă se scriu după alte norme decât ale limbii române: consoane duble pronunţate la fel cu consoana simplă corespunzătoare (spre deosebire de cazurile în care consoanele duble au altă valoare); consoane urmate de h, când h nu modifică pronunţarea consoanei precedente: cappella (a ~) (it.) hobby (engl.), dar: caudillo (sp.) [ll pron. l′]1. Dacă pot exista dubii (de ex. în ce priveşte valoarea lui -i final) se include recomandarea de despărţire la capăt de rând, când coincide cu silabaţia: 1 În spaniola standard, ll se pronunţă [l’], nu [ĭ] – pronunţare regională care se aude uneori la TV la subiecţi români.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 192
broccoli (it.) (desp. -li). • În absenţa unor indicaţii de pronunţare, orice literă sau succesiune de litere susceptibilă de mai multe valori se pronunţă: - cum se scrie (cu valoarea sa prototipică): e [e] în epocă gn [gn] în designa (a ~) x [ks] în axilă w [v] în wagnerian - şi conform regulilor generale ale ortografiei româneşti1: gh [g′] în bogheată s.v. boghet. • Pronunţarea în română a unor împrumuturi poate diferi de cea din limba de origine: w [v] în watt s. n. (engl.) [pron. vat], dar: Watt s. propriu [pron. engl. ŭot]. • La împrumuturile neadaptate sau parţial adaptate grafic şi/sau fonetic se dă, orientativ, rostirea dominantă actualmente la utilizatorii români. Aceasta nu este totdeauna identică cu pronunţarea indicată în dicţionarele limbilor în cauză: Big Brother (engl.) [Brother pron. rom. bradăr/brazăr] thriller (engl.) [pron. rom. trilăr/srilăr]. • Pentru literele care pot fi interpretate atât ca vocale, cât şi ca semivocale, când dubiul nu se rezolvă prin indicarea accentului, pronunţarea se deduce din recomandarea pentru despărţirea la capăt de rând: aul, dar: aulă (desp. a-u-). • În unele cazuri se dau pentru acelaşi cuvânt două indicaţii de pronunţare, în funcţie de: - tempoul vorbirii (la cuvinte româneşti): deocamdată [deo pron. de-o/(în tempo rapid) dĕo] - limbile de provenienţă (la cuvinte străine): airbus [pron. engl. erbas/fr. erbüs]. • Pentru abrevieri sau pentru numele literelor şi ale sunetelor se dau indicaţii de citire: abc [cit. abeče] b1 (literă) [cit. be/bî]; b2 (sunet) [cit. bî] 1 Decembrie [1 cit. întâi] s.v. decembrie 6.2. Despărţirea la capăt de rând2 • În Dicţionar, între ( ), se dau, cu caractere italice, după abrevierea desp., indicaţii privind despărţirea în scris a cuvintelor la capăt de rând, cratima marcând limita dintre secvenţe. • Indicaţiile privesc despărţirea convenţională a cuvintelor (aşa cum sunt rostite în tempo normal/lent) când nu încap în întregime pe acelaşi rând. • Despărţirea se indică numai la cuvintele cu mai mult de o silabă care pun probleme din acest punct de vedere şi numai pentru segmentele cu probleme. 1 2
Pentru care v. Tab. 2. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere. Pentru detalii v. în STUDIUL INTRODUCTIV Despărţirea la capăt de rând.
193
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
Despărţirea poate fi după pronunţare sau/şi după structură. • În Dicţionar se indică despărţirea cuvintelor-titlu, iar a formelor flexionare numai atunci când implică alte probleme sau litere decât la acestea: abducţie (desp. -ţi-e)/abducţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. abducţia (desp. -ţi‑a)/abducţiunea, pl. abducţii/abducţiuni, art. abducţiile (desp. -ţi-i-)/ abducţiunile abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. abreviez (desp. -vi-ez); ger. abreviind (desp. -vi-ind). • Indicaţiile de despărţire se dau: - când o literă ar putea fi interpretată ca vocală sau ca semivocală: acuarelă (desp. -cua-); - în cazul succesiunilor de consoane care constituie excepţii de la regulile generale de despărţire: arctic (desp. arc-tic) cablu (desp. ca-blu) feldspat (desp. feld-spat) sculpta (a ~) (desp. sculp-ta) vârstnic (desp. vârst-nic). Nu se dau indicaţiile de despărţire când aceasta se face după reguli (cu excepţia de mai jos). • Când este absolut necesar, prima vocală a unui cuvânt (deşi acest lucru este neconcludent) se poate lăsa la sfârşitul unui rând când restul cuvântului se trece pe rândul următor: a-fla, a-re, e-ră, o-ră, inclusiv pentru a indica mai clar despărţirea celorlalte silabe: aclama (a ~) (desp. a-cla-). Despărţirea după pronunţare este urmată de consemnarea celei după structură (în cazurile în care nu coincid) a anumitor secvenţe, separată de prima prin /: acrostih (desp. a-cros-tih/-cro-stih). Când se consemnează şi despărţirea după structură, cea după pronunţare se dă chiar dacă se face după reguli. • La unele cuvinte „formate” se indică pentru anumite secvenţe un singur mod de despărţire, care coincide cu structura lor (când despărţirea după pronunţare a acelor secvenţe nu este posibilă): albgardist (desp. alb-gar-). • În principiu, împrumuturile adaptate se despart după regulile limbii române, iar cuvintele străine neadaptate, pe cât posibil după regulile limbii de origine. • Se recomandă să nu se despartă numele proprii de persoane: diesel (desp. die-) s. n., dar: Diesel (inginer german) s. propriu. • Dacă este absolut necesară (de ex. în textele dispuse pe coloane), despărţirea unor nume proprii nonpersonale, neindicată în DOOM3, poate urma, la rigoare, modelul substantivelor comune omonime: Ceahlău (munte) s. propriu n., eventual (desp. Cea-hlău), ca şi ceahlău (pasăre) (desp. cea-hlău) s. m. • Abrevierile/acronimele nu se despart:
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 194
ASLO/Aslo s. n., (analize; teste) pl. ASLO-uri/Aslouri.
7. Informaţii morfologice • Pentru DOOM3 este cu atât mai adevărată afirmaţia Mioarei Avram despre DOOM1 că dicţionarul este şi „o morfologie a limbii române detaliată până la paradigma de bază a tuturor cuvintelor înregistrate” (DOOM1, p. V). • Faptele cele mai generale cunoscute din gramaticile elementare nu se menţionează însă, de cele mai multe ori, în Dicţionar. Au fost incluse numai cele care pun probleme ortografice, mai rar ortoepice, iar din punct de vedere morfologic în special cele care se abat de la regulile generale. Pentru verificarea aspectelor care lipsesc se recomandă consultarea GALR, a gramaticilor şcolare şi a GLRG. • În DOOM3 s-a optat în general pentru soluţiile gramaticii tradiţionale. • Mai ales printre cuvintele cu corp fonetic redus există numeroase omografe aparţinând la clase lexico-gramaticale diferite – în special adverbe, conjuncţii, interjecţii, prepoziţii, pronume – distinse în Dicţionar prin contexte1: ca1 (ca şi; decât; în calitate de) prep. (la fel de bun ~ tine/~ tine de bun, mai bun ~ tine, a aduce ~ martor); ca2 conjcţ. (în ca să); ca3 (la fel ca) adv. (Îi vorbesc lui ~ ei.); ca4 (reg.) interj. de1 conjcţ. (~ treci codrii de aramă...); de2/deh interj. (N-ai ce face, ~!); de3 (pop.) pr. invar. (omul de-a venit aseară); de4 prep. (casă ~ piatră). • Informaţiile gramaticale se dau, de la caz la caz, după informaţiile lexicale şi după cele privitoare la formă şi încep cu indicarea clasei/claselor lexicogramaticale în care se încadrează cuvântul-titlu (desemnare făcută printr-o abreviere): acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele normative respective) (fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s. n. • Încadrarea lexico-gramaticală se limitează, de regulă, la consemnarea clasei, fără a coborî la nivelul subclaselor. • Cuvintele care au intrat prin conversiune într-o a doua clasă lexico-gramaticală (şi care sunt invariabile sau, dacă sunt flexibile, au forme flexionare comune cu prima) se dau uneori în DOOM3, şi anume în acelaşi articol. Clasele lexicogramaticale sunt indicate în ordine alfabetică (chiar dacă aceasta nu coincide cu sensul conversiunii), cu exemple lămuritoare: absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~) aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~) abonat adj. m., s. m., pl. abonaţi; adj. f., s. f. abonată, pl. abonate. • De regulă, cuvintele aparţinând unor clase lexico-gramaticale diferite nu sunt glosate, cu excepţia situaţiei în care unul dintre ele are un paronim, de care trebuie distins. 1
Pentru o analiză mai rafinată (care depăşeşte cadrul DOOM3) a se vedea în special DIN.
195
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• Alte cuvinte rezultate prin conversiune figurează în articole diferite (uneori cu exemple), pentru a se pune în evidenţă diferenţele de comportament gramatical: acaju1 adj. invar.; acaju2 (arbore) s. m., art. acajuul; pl. acaju; acaju3 (culoare) s. n., art. acajuul dimineaţă1 adv. (Vino mâine ~.); dimineaţă2 s. f., g.-d. art. dimineţii; pl. dimineţi. • Pentru a diferenţia substantivele omonime de genuri diferite se indică sensul şi formele flexionare care le deosebesc: acordor1 (instrument) s. n., pl. acordoare; acordor2 (persoană) s. m., pl. acordori ochi2 (de apă; de fereastră; la o împletitură; la plită; mâncare) s. n., pl. ochiuri; ochi4 (organul vederii; mugur; privire) s. m., pl. ochi, art. ochii. 7.1. Adjectivele şi locuţiunile adjectivale • Forma-tip sub care figurează, de regulă, adjectivele în DOOM3 este cea de masculin singular: aberant adj. m. Fac excepţie adjectivele care nu au această formă: pitice adj. f. pl. • În Dicţionar nu se precizează subcategoriile de adjective, cu excepţia celor invariabile. • În caz de dubiu, scrierea adjectivelor compuse (dintre care unele pot fi şi substantive) trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu: - într-un cuvânt: clarvăzător adj. m., s. m. - cu cratimă: aşa-zis (pretins) adj. m. nou-născut adj. m., s. m., pl. nou-născuţi nou-nouţ adj. m., pl. noi-nouţi - (rar) cu linie de pauză: nord – nord-estic adj. m., pl. nord – nord-estici. • La adjectivele variabile se dau şi formele de feminin şi de plural. Formele aceluiaşi gen sunt separate prin virgulă, iar blocurile celor două genuri – prin punct-şi-virgulă: abdominal adj. m., pl. abdominali; f. abdominală, pl. abdominale. Uneori se înregistrează şi vocativul: drag1 adj. m., voc. neart. drag (prieten ~)/dragă (~ prietene, frate ~), art. dragule (prieten); f. dragă, voc. neart. dragă (~ prietenă, prietenă ~) sfânt adj. m., s. m., voc. sfântule/sfinte (Sfinte Părinte). • Când pune probleme de scriere/pronunţare se dă şi forma articulată de feminin singular (după j, ş): abraş f. abraşă, art. abraşa. • Dacă prezintă probleme de ortografie şi de despărţire la capăt de rând se includ şi formele articulate de plural: roşu1 pl. art. f. roşiile (desp. -şi-i-). • La adjectivele care determină (numai) substantive de genul neutru apar la singular forma de masculin, iar la plural cea de feminin:
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 196
ascuţitunghic adj. m. (+ s. n.: triunghi ~); pl. f. ascuţitunghice.
• La adjectivele defective, acest caracter reiese din numărul redus de forme incluse: acetilsalicilic adj. m. (acid ~) alicotă adj. f. (parte ~), pl. alicote. • Multe adjective sunt şi substantive de ambele genuri, cu aceleaşi forme ca şi adjectivele: abhaz adj. m., s. m., pl. abhazi; adj. f., s. f. abhază, pl. abhaze, sau numai substantive masculine: abrudean adj. m., s. m., pl. abrudeni; adj. f. abrudeană, pl. abrudene, atunci când substantivele feminine corespunzătoare au forme diferite: abrudeanca (dans) s. f. art.; abrudeancă (persoană) s. f. • Substantivele neutre provenite din adjective se dau în articole separate: vişiniu2 s. n., art. vişiniul. • La adjectivele care sunt invariabile (chiar dacă forma unora ar permite flexiunea) se precizează adj. invar. şi se dau contexte în care determină substantive feminine sau/şi substantive la plural: caramel adj. invar. (cremă ~) tartar1 adj. invar. (biftecuri ~). • La adjectivele invariabile care sunt şi adverbe (respectiv la locuţiunile adjectivale şi adverbiale), ambele valori se dau în acelaşi articol şi se ilustrează prin contexte: mişto1 adj. invar., adv. (geci ~, Se îmbracă ~.) vivace adj. invar., adv. (ritmuri ~, a executa ~). • Pentru economie, în DOOM3 nu s-au introdus toate adjectivele participiale, care nu pun probleme vorbitorilor. • În Dicţionar figurează numai câteva adjective gerunziale, categoria fiind rară în limba actuală: crescând adj. m., pl. crescânzi; f. crescândă, pl. crescânde (ordine crescândă) suferind adj. m., s. m., pl. suferinzi; adj. f., s. f. suferindă, pl. suferinde (persoane ~) şi puţin frecventă chiar în poezia secolului 19: murind (înv.) adj. m., s. m., pl. murinzi; adj. f., s. f. murindă, pl. murinde (lebăda murindă eminescu). • Cazul impus de unele adjective nu este precizat în Dicţionar (deoarece îi depăşeşte obiectul), însă poate fi dedus după formele cazuale/prepoziţii ilustrate prin exemple: atent (şi: atent la/cu) drag1 (şi: drag nouă).
197
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• Locuţiunile adjectivale sunt plasate alfabetic (ca şi cele adverbiale), convenţional, după primul element semnificativ (nu după prepoziţia cu care încep): nimic (de ~) loc. adj. (oameni de nimic) vârstă (fără~/în ~) loc. adj. (femei fără vârstă, femei în vârstă). 7.2. Adverbele şi locuţiunile adverbiale • Adverbelor, respectiv locuţiunilor adverbiale, le sunt consacrate articole fie independente: abia adv., fie comune cu adjectivul invariabil, respectiv cu locuţiunea adjectivală cu care sunt omografe, caz în care se diferenţiază prin contexte: absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~) [= prin absurd] aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~). • În caz de dubiu, scrierea adverbelor compuse şi a locuţiunilor adverbiale trebuie verificată în Dicţionar; în multe cazuri, ele se disting grafic de grupările de cuvinte nelocuţionale asemănătoare, fiind scrise: - într-un cuvânt: altădată adv.; bineînţeles adv., dar: altă dată1 adj. pr. + s. f., bine înţeles adv. + adj. - cu cratimă (permanent sau accidental): bineînţeles/(în tempo rapid) bine-nţeles adv. de-a azvârlita loc. adv. după-amiază1 adv. - în cuvinte separate (ca şi grupările nelocuţionale de cuvinte): altă dată2 loc. adv. siguranţă (cu ~) loc. adv. [= cu siguranţă]. • Anumite adverbe construite cu prep. de sunt considerate grupări adv. + prep.: aproape de adv. + prep. (nu locuţiuni prepoziţionale). • În Dicţionar figurează, în articole separate, şi adverbe (de mod, de timp) provenite din substantive (la singular sau la plural): dimineaţa adv.; dimineaţă1 adv.; dimineţile adv. ochi3 adv. (plin ~). • Numeroase adjective (la forma de masculin singular) se pot folosi şi ca adverbe, însă, pentru economie, în DOOM3, deşi numărul adverbelor a fost sporit, nu s-au introdus decât relativ aleatoriu adverbe rezultate din adjective. • Unele adverbe sunt formal identice cu prepoziţii: deasupra1 adv.; deasupra2 prep. • În majoritatea situaţiilor, asemănarea este parţială, formele aparent „nearticulate” fiind adverbe/locuţiuni adverbiale, iar cele aparent „articulate” – prepoziţii/locuţiuni prepoziţionale: dedesubt1 adv.; dedesubtul prep. împotriva prep.; împotrivă adv.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 198
• Cazul/regimul impus de unele adverbe nu este precizat în Dicţionar (deoarece îi depăşeşte obiectul), dar se poate deduce din formele care apar în exemple: aidoma adj. invar., adv. (~ mie/cu mine) asemenea1 adv. (~ ţie). • Locuţiunile adverbiale sunt plasate alfabetic (ca şi cele adjectivale), convenţional, după primul element semnificativ (nu după prepoziţia cu care încep); ele sunt prezentate frecvent în contrast cu grupările prep. + adv. cu care ar putea fi confundate: afară (de/din ~) prep. + adv. [= de afară, din afară], afară (în ~) loc. adv. [= în afară]. 7.3. Articolul şi mărcile omonime cu el • Deşi nu mai este considerat o clasă lexico-gramaticală în GALR (unde se vorbeşte totuşi despre articolul hotărât şi nehotărât ca mărci ale categoriei determinării; v. şi GLRG), în DOOM3, termenul articol este folosit în continuare în conformitate cu interpretarea tradiţională. • Articolul hotărât enclitic nu beneficiază de intrări proprii în Dicţionar, întrucât nu este un cuvânt de sine stătător. Celelalte tipuri de articol sunt cuvinte independente. • al, a, ai, ale: al1 art. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (alor lui/săi, de-ai voştri, de-ale gurii), interpretat şi ca pronume semiindependent: al2 pr. m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (prietenul lui Ion şi al meu). • cel este interpretat în GLRG ca articol (demonstrativ1) şi ca marcă a superlativului relativ – variabilă la adjective: cei mai buni şi invariabilă la adverbe: cel mai bine (clasaţi) –, precum şi ca pronume semiindependent: cel2 art. m. (elevul ~ bun, elevul ~ mai bun), g.-d. celui (omului ~ bun, dar: lui Ioan Vodă cel Cumplit), pl. cei ((Toţi) ~ trei copii sunt olimpici.); f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. şi f. celor; cel4 pr.2 m., g.-d. celui, pl. cei; f. cea, g.-d. celei, pl. cele; g.-d. pl. m. şi f. celor (cel bun = elevul bun; cel mai bun = cel mai bun elev; cel de acolo; cel de-al treilea = elevul de acolo; cel de-al treilea elev; Cei trei [= cei trei elevi] sunt olimpici.; şi în: cel ce). • Lui proclitic poate marca GD sg. art. analitic la unele substantive comune de tipul frate-meu, gură-cască, ianuarie, tanti, tată, vlădică, vodă sau la numere reprezentând un an calendaristic: lui 1989, precum şi la nume de persoane româneşti masc., uneori şi fem. (invariabile): lui Ion, lui Carmen, inclusiv la nume străine (care nu trebuie traduse, pentru a se păstra identitatea persoanei/ personajului): lui Blanche, lui Rosa Maria, lui Margareth. 1 2
Numit în gramatica tradiţională şi articol adjectival. Semiindependent.
199
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• În DOOM3, numeroase intrări au menţiunea art. = articulat (care se înţelege „formal articulat hotărât”): substantive comune, uneori şi proprii, la NA (uneori şi la GD singular) sau la plural: Anul Nou s. propriu m. art., neart. An Nou, g.-d. art. Anului Nou Dobrogea s. propriu f. art., neart. Dobroge, g.-d. art. Dobrogei floarea-soarelui s. f. art., g.-d. art. florii-soarelui lupul-bălţii (peşte) s. m. art. • Articolul hotărât se scrie legat direct de cuvântul românesc pe care îl determină: aba2 s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei abagerie s. f., art. abageria, g.-d. art. abageriei; pl. art. abageriile (desp. -ri-i-) abagiu s. m., art. abagiul; pl. art. abagiii (desp. -gi-ii) şi de cuvinte străine (chiar neadaptate sub alte aspecte) terminate în litere din alfabetul limbii române pronunţate ca în limba română (inclusiv w, y): basedow art. basedowul dandy art. dandyul. Forma articulată a acestor substantive nu este consemnată în Dicţionar dacă este dat pluralul, modul ei de scriere fiind deductibil din modul de ataşare a desinenţiei -uri, care se face după acelaşi principiu: weekend (engl.) pl. weekenduri [pron. uĭkenduri]. • Articolul hotărât se leagă cu cratimă de substantive româneşti numai dacă sunt greu flexionabile: pH art. pH-ul x-ul 11-le (echipă de fotbal), iar de unele substantive străine dacă finala lor se pronunţă altfel decât se scrie: Bruxelles [pron. brüsel] art. Bruxelles-ul chardonnay [pron. şardone] art. chardonnay-ul [pron. şardoneul] show [pron. şoŭ] art. show-ul. 7.4. Conjuncţiile şi locuţiunile conjuncţionale • În caz de dubiu, scrierea conjuncţiilor (simple sau compuse) – dintre care unele au şi omonime adverbe – şi a locuţiunilor conjuncţionale trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu: - într-un cuvânt: fiindcă (deoarece) (desp. fi-ind-că) conjcţ. - în cuvinte separate: ca şi3 (şi) loc. conjcţ. (Ea, ~ el, au venit devreme. Au venit el, ~ cine a mai fost chemat.) ci şi conjcţ. • Nu sunt considerate locuţiuni conjuncţionale, ci grupări de cuvinte, construcţiile de tipul: condiţia ca/să (cu ~) prep. + s. f. + conjcţ. [= cu condiţia ca/să]
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 200
fiind că (dat ~) part. + ger. + conjcţ. (Dat fiind că ploua, meciul s-a amânat.).
7.5. Interjecţiile şi locuţiunile interjecţionale • În caz de dubiu, scrierea foarte numeroaselor interjecţii compuse şi locuţiuni interjecţionale trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu în cea mai mare diversitate de moduri dintre toate clasele lexico-gramaticale: - cu cratimă: gâl-gâl interj.; mamă-mamă loc. interj. - într-un cuvânt: heirup1 interj.; iacătă interj. - în cuvinte separate: ei aş interj.; ei bine loc. interj. - cu virgulă (uneori): cioc, cioc, cioc interj. (sub cioc1); scârţ, Mariţo loc. interj. • Formulele de salut sau de urare nu sunt considerate interjecţii: bună ziua adj. + s. f. art. 7.6. Numeralele • Dintre categoriile numeralului din gramaticile mai vechi, GLRG recunoaşte ca numerale numai pe cel cardinal şi pe cel ordinal, în timp ce au primit alte interpretări cele numite în interpretarea tradiţională numerale adverbiale, colective, distributive, fracţionare şi multiplicative. Acestea, deşi implică unele referiri numerice, sunt considerate acum, respectiv, locuţiuni adverbiale; pronume/adjective (pronominale); adj. toţi/toate + numerale cardinale; adv. câte(şi) + numerale cardinale; substantive; adjective (participiale şi neologice): amândoi pr. m., adj. pr. câte adv. (+ num.: ~ trei, trei ~ trei etc.) câteşitrei pr. m., adj. pr. întreit adj., adv. o dată1 (o singură dată) loc. adv. toţi trei etc. adj. pr. m. pl. + num. treime s. f. triplu1, 2, 3 adj., adv., s. n. • Numeralele se scriu curent în cifre. Scrierea în cuvinte a numeralelor compuse trebuie verificată în Dicţionar în caz de dubiu; ele se scriu: - legat: doisprezece num.; douăzeci num. - în cuvinte separate: două sute num.; douăzeci şi unu num. m. - cu cratimă (accidental): doilea (de al ~/în tempo rapid de-al) prep. + num. (cel de al.../cel de-al...). • Unele numerale au şi omonime substantive: doi1 (cifră; notă; număr) s. m., pl. doi (A scris din greşeală un ~ în loc de trei. La teze a luat doi de ~.; etajul ~; zece minus ~) mie2 s. f. (prima ~ de dolari) zece1 (mulţime de zece elemente) s. f.; zeci s. f. pl. • La numeralele invariabile se precizează acest caracter: cinci2 num. invar.; două mii num. invar.
201
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• La numeralele variabile, această trăsătură rezultă din indicarea genului şi din includerea mai multor forme: doi2 num. m., f. două; douăzeci şi doi num. m., f. douăzeci şi două; doisprezece num. m., f. douăsprezece. 7.7. Prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale • Încadrarea în prepoziţii (simple şi compuse, dintre care unele au şi omografe adverbe), în locuţiuni prepoziţionale şi în grupări de prepoziţii este indicată în Dicţionar: cât despre loc. prep.; datorită a/la prep. + prep. (~ mulţi cercetători); despre (desp. des-pre/de-spre) prep. • Scrierea lor trebuie verificată în Dicţionar în caz de dubiu; ele se scriu: - legat: despre prep. - în cuvinte separate: afara (din/în ~) loc. prep.; de către prep. - cu cratimă: de a1/de-a1 (în tempo rapid) prep. + vb. la inf. (a avea de a face/a avea de-a face); de a2/de-a2 (în tempo rapid) prep. + num. f. (cea de a doua/cea de-a doua); de-a3 (în loc. adv.). • Cazul impus de prepoziţii nu este precizat în Dicţionar (deoarece îi depăşeşte obiectul), dar regimul unor prepoziţii care se construiesc cu D, respectiv cu G/cu posesive se poate deduce din contexte: asupra prep. (~ lui/sa, ~ a două teze, ~ celor două teze); datorită prep. (~ lui); împotrivă- prep. (~i/le/ne). • În situaţiile de asemănare parţială, distincţia formală prepoziţie – adverb reiese din caracterul aparent „articulat”, respectiv „nearticulat”: dedesubt1 (în partea de jos; sub ceva) adv.; dedesubtul prep. (~ lui/său). • Construcţiile de tipul cu condiţia/excepţia/intenţia/scopul, din cauza/pricina, în cazul/centrul/momentul/scopul sunt considerate grupări formate din substantive precedate de prepoziţii (nu locuţiuni prepoziţionale): condiţia (cu ~) prep. + s. f., întrucât substantivele respective pot primi determinanţi: cu această condiţie etc. • Pentru prepoziţiile impuse, în general, de unele adjective, substantive sau verbe a se vedea Dicţionarul: atent adj. m. (~ la/cu); atenţie s. f. (~ la/pentru); apuca2 (a se ~) (a începe) vb. refl. (a se apuca de). 7.8. Pronumele, adjectivele pronominale şi locuţiunile pronominale • Felul pronumelor se precizează în DOOM3 la cele care sunt (şi) adjective pronominale, precum şi la cele interogative şi relative şi la formele accentuate/ neaccentuate: alt adj. pr.; care2 pr. int.; care3 pr. rel.; noi pr., d. acc. nouă, neacc. ne.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 202
• În caz de dubiu, scrierea pronumelor simple, a celor compuse, a locuţiunilor pronominale şi a grupărilor de pronume trebuie verificată în Dicţionar; ele se scriu: - într-un cuvânt: niciun adj. pr.; vreun adj. pr. - în cuvinte separate: ceea ce pr. invar.; Domnia Sa loc. pr. - cu cratimă (rar): domnia-sa pr. • Topica pronumelui/adjectivului pronominal este menţionată în DOOM3 când este semnificativă: acel adj. pr. antepus m. (~ om); acela pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~) • La pronumele/adjectivele pronominale invariabile se menţionează acest caracter: alde adj. pr. invar.; altceva pr. invar. • În schimb, la pronumele/adjectivele pronominale variabile, acest caracter rezultă din faptul că se precizează genul şi numărul (dacă pronumele este la plural) şi se dau formele flexionare: acelaşi pr. m., adj. pr. m., g.-d. aceluiaşi, pl. aceiaşi; f. aceeaşi, g.-d. aceleiaşi, pl. aceleaşi; g.-d. pl. m. şi f. aceloraşi; ambii pr. m. pl., adj. m. pl., g.-d. ambilor; f. ambele, g.-d. ambelor. • Când reiau sau însoţesc substantive neutre, pronumele/adjectivele pronominale au la singular forma de masculin, iar la plural forma de feminin: acest caiet, aceste caiete; unul, unele [= caiet(e)]. • Numeroasele expresii ceremonioase sunt considerate locuţiuni pronominale: Alteţa Voastră loc. pr. 7.9. Substantivele şi locuţiunile substantivale • Forma-tip sub care se dau în DOOM3 substantivele este, de regulă, cea de NA singular neart.: aba2 s. f.; abagiu s. m.; abajur s. n.; Albion s. propriu n.; Acropole s. propriu f.; Adonis s. propriu m. • Cele care nu au această formă se dau, rar, - la alt caz: la singular: arhonda s. m. voc. - sau la plural: Almageste s. propriu n. pl.; anale s. f. pl.; antici s. m. pl.; aplauze s. n. pl.; Armindeni s. propriu m. pl.; Sânziene s. propriu f. pl. • Alte substantive figurează sub forma de NA singular sau plural (formal) articulat: acul-doamnei (plantă) s. m. art.; Cosânzeana s. propriu f. art.; Domnul s. propriu m. art.; măturelele s. f. pl. art., neart. măturele. • Formele de gen sunt separate în Dicţionar prin virgulă, iar blocul formelor de singular şi al celor de plural prin punct-şi-virgulă. • Scrierea substantivelor compuse şi a locuţiunilor substantivale trebuie, în caz de dubiu, verificată în Dicţionar; ele se scriu: - într-un cuvânt: botgros s. m.; bunăvoinţă s. f.; Câmpulung s. propriu n. - în cuvinte separate: Baia Mare (oraş) s. propriu f. art.; bătaie de joc (batjocură) loc. s. f.
203
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
- cu cratimă: - accidental: aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte loc. s. f. - permanent: bună-credinţă s. f.; proces-verbal s. n. • În Dicţionar, subcategoria substantivului nu se precizează decât la cele proprii. • Unele substantive defective de număr au numai singular: curaj s. n.; lapte1 s. n.; oină s. f. • La toate substantivele se precizează genul (iar la cele defective de număr care au numai plural, şi numărul) şi se dau, în funcţie de problemele pe care le pun, - forma articulată hotărât: aba2 s. f., art. abaua; câine s. m., art. câinele; registru s. n., art. registrul, - rar şi forma articulată nehotărât: floarea-soarelui s. f. art. (şi: o floarea-soarelui) - la substantivele feminine, la singular forma de GD articulat: aba2 g.-d. art. abalei, sau nearticulat: abiologie s. f., g.-d. abiologii, - sau atât nearticulat, cât şi articulat: lexicologie s. f., g.-d. lexicologii, art. lexicologiei, - uneori şi vocativul (nearticulat sau/şi articulat) singular, eventual şi plural: Atotputernicul s. propriu m. art., voc. Atotputernice; băiat s. m., voc. neart. băiete, art. băiatule; conaş s. m., voc. art. conaşule; conul s. m. art., voc. coane/conule; doamnă s. f., voc. doamnă; pl. doamne, voc. doamnelor; domn2 s. m., voc. domn (stimate ~)/domnul (~ meu), art. domnule; pl. voc. domni (stimaţi ~), art. domnii mei/domnilor; Ion s. propriu m., voc. Ioane/Ion, - alteori (când pune probleme privind despărţirea la capăt de rând) şi forma articulată de plural: abaţie s. f.; pl. abaţii, art. abaţiile (desp. -ţi-i-). • Formarea GD analitic cu marca lui la numele româneşti de persoană depinde de gen (masculin): lui Ion şi de formă (la feminin – la cele invariabile): lui Carmen; • GD poate fi (şi) sintetic: - de regulă la femininele flexibile: Ileana s. propriu f., g.-d. Ileanei/Ilenei - accidental la unele masculine: Toma s. propriu m., g.-d. lui Toma (dar: Duminica Tomei/Tomii). • Substantivele care desemnează constelaţii, (figuri la) dansuri (populare), jocuri, obiceiuri, vânturi, sunt formal „articulate” (cu finale identice cu articolul hotărât, dar la care nu este vorba de opoziţia determinat (ne)hotărât – nedeterminat); la ele se dă şi forma nearticulată: alunelul (dans) s. n. art., neart. alunel; ghimpele (dans) s. m. art., neart. ghimpe; ţarina (dans) s. f. art., neart. ţarină; Hora (constelaţie) s. propriu f. art., neart. Horă.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 204
7.10. Verbele şi locuţiunile verbale • Forma-tip sub care se dau verbele este cea de infinitiv (la conjugarea activă, fără să se specifice acest lucru) urmat de (a ~ ) (spre deosebire de majoritatea dicţionarelor, unde se dau fără a, prezenţa acestuia în uz depinzând de context): cânta (a ~) vb. = a cânta. • Verbele (obligatoriu) reflexive (la care se specifică acest caracter) sunt urmate de (a se ~) sau de (a-şi ~): abţine (a se ~) vb. refl.; aroga (a-şi ~) vb. refl. • Alte verbe se dau sub forme ca: arde2 (a-i ~) vb.; acri2 (a i se ~) vb. refl.; zbughi1 (a o ~) vb. • La verbele/locuţiunile verbale cu paradigmă incompletă, cuvântul-titlu se dă sub formele atestate: confer (lat.) vb., imper. 2 sg. afirm.; nota bene (lat.) loc. vb., imper. 2 sg. afirm.; păsa1 (a ~) imper. 2 sg. afirm. pasă/pas’ (numai: + să/de + vb.: Pas’ de pricepe/să pricepi.); va1 vb., ind. prez. 3 sg. (numai în expr.: Mai ~ până să reuşeşti.). • În Dicţionar nu se precizează (în plus faţă de cazul verbelor reflexive) subcategoriile de verbe, cu excepţia auxiliarelor, în opoziţie cu perechile lor predicative: avea1 (a ~) vb. aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a etc.; !avea2 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are etc. • În DOOM3 în raport cu DOOM1, 2, verbul a fost dezvoltat cel mai mult dintre toate clasele lexico-gramaticale; acest lucru nu presupune, în general, modificări de normă, nefiind marcat prin semnul !. • Flexiunea verbelor româneşti, foarte bogată, nu poate fi însă reflectată integral, ci numai selectiv într-un dicţionar de tipul şi dimensiunile DOOM3, nesemnalându-se toate formele care respectă regulile generale. • Astfel, se indică doar forme verbale simple din conjugarea activă, nu şi forme compuse, nici construcţiile pasive (care se formează, toate, potrivit regulilor cunoscute). În caz de dubiu, pentru regulile generale de formare şi de folosire a modurilor şi a timpurilor verbale şi pentru o descriere completă a lor trebuie consultate gramaticile normative (GALR, GLRG) şi dicţionarul specializat (Barbu 2005), incluse în BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ. Pe lângă sincretismele caracteristice, în Dicţionar figurează forme cu alternanţe faţă de infinitiv, precum şi alte forme care pun probleme ortografice sau/şi de pronunţare. • Formele flexionare (precedate de abrevieri) se dau în ordinea obişnuită a modurilor. • Modurile sunt separate prin punct-şi-virgulă, iar timpurile aceluiaşi mod – prin virgulă; persoanele sunt indicate prin cifre arabe, de la 1 la 3, urmate de abrevierea numărului: abate1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abat, 2 sg. abaţi, 3 sg. abate; conj. prez. 1 sg. să abat, 3 să abată; ger. abătând; part. abătut
205
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• Neprecizarea numărului la o persoană înseamnă că forma este aceeaşi la ambele numere: abandona (a ~) 3 abandonează. • Conform schemei minimale a articolelor consacrate verbelor, sunt consemnate modurile şi timpurile de bază simple (la persoana şi numărul selectate), în orice caz la indicativ şi la conjunctiv prezent. Alte timpuri, eventual persoane şi numere, ale indicativului (imperfect, perfect simplu, mai-mult-ca-perfect) şi alte moduri personale (imperativul afirmativ pers. 2 sg.), precum şi forme verbale nepersonale – gerunziu, participiu – se înregistrează în măsura în care pun probleme de formă, de grafie sau/şi de pronunţare: abţine (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţin, 2 sg. te abţii, 3 sg. se abţine; conj. prez. 1 sg. să mă abţin, 3 să se abţină; imper. 2 sg. afirm. abţine‑te; ger. abţinându-mă; part. abţinut; acompania (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acompaniez, 3 acompaniază, 1 pl. acompaniem; conj. prez. 1 sg. să acompaniez, 3 să acompanieze; ger. acompaniind (desp. -ni-ind). • Verbele care pot fi şi reflexive numai cu anumite sensuri sau în anumite contexte se dau doar la forma activă: abandona (a ~) vb. • În anumite cazuri se dau separat perechi formate din acelaşi verb uneori activ, alteori reflexiv: afirma1 (a ~) vb.; afirma2 (a se ~ ) vb. refl. • Ca în toate dicţionarele, în DOOM3 se indică, la verbele personale, pe primul loc, la modurile şi timpurile la care este atestată sau posibilă, persoana 1 sg.: abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic. • Absenţa persoanei 1 înseamnă că verbul nu este personal: abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă. • Formele pentru alte persoane se includ numai când sunt semnificative, de ex. prezintă alternanţe: adăpa (a ~) imper. 2 sg. afirm. adapă. • Numărul indicat este, la toate formele, singularul, însă, în unele cazuri, şi/ numai pluralul. Astfel, la perfectul simplu sunt consemnate şi formele de plural, când prezintă o deplasare de accent faţă de singular: aduce (a ~) perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm. • La verbele unipersonale cu subiect nonanimat şi la cele care admit subiect nonuman se dau pers. 3 sg. şi pl.: apune (a ~) ind. prez. 3 sg. apune, 3 pl. apun; cotcodăci (a ~), ind. prez. 3 sg. cotcodăceşte, 3 pl. cotcodăcesc. • Alte verbe unipersonale, cu forme de pers. 3 sg., nu au subiect: tuna (a ~) ind. prez. 3 sg. tună. • Câteva verbe unipersonale se pot folosi însă, contextual, figurat/metaforic, şi cu subiect uman (inclusiv la pers. 1 şi 2): Nu mai tot cotcodăci, femeie! Ce tot tuni şi fulgeri?! • Invers, sunt ocazional impersonale, numai cu anumite sensuri sau în anumite contexte, unele verbe, incluse separat în DOOM3:
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 206
ajunge1 (a ~) (a fi suficient) ind. prez. 3 sg. ajunge, 3 pl. ajung; ajunge2 (a ~) (a prinde din urmă; a sosi) ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ajung. • Şi alte verbe au, pentru un anumit sens, numai pers. 3 sg.: cuveni2 (a se ~) (a se cădea) ind. prez. 3 sg. se cuvine, sau, pentru alt sens, şi pers. 3 pl.: cuveni1 (a se ~) (a-i reveni ceva cuiva) ind. prez. 3 sg. se cuvine, 3 pl. se cuvin. • Uneori, pentru a reieşi clar că verbul se foloseşte şi la plural este inclusă şi o formă de imperfect: adia (a ~) ind. prez. 3 adie, imperf. 3 pl. adiau. • Tranzitivitatea/intranzitivitatea se menţionează (cu exemple) numai cu privire la imperativul 2 sg. afirmativ al câtorva verbe, care au forme diferite pentru cele două valori: trece (a ~) imper. 2 sg. afirm. intranz. treci, tranz. trece (Mai treci pe la noi! Trece-l clasa! Trece-i nota! Trece drumul!). • La verbe parţial omonime sunt consemnate variantele de conjugare specializate semantic şi diacronic: datora1 (a ~) (a avea o datorie materială sau morală) vb., ind. prez. 1 sg. datorez; datora2 (a se ~) (a avea drept cauză)/(înv.) datori (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se datorează/se datoreşte. • Se evidenţiază şi faptul că în unele cazuri, în funcţie de sens, verbele înrudite sau parţial omonime se conjugă în parte diferit, de ex. la imperfect şi mai‑mult‑ca‑perfect (cu sau fără reduplicare): reda2 (a ~) (a descrie) imperf. 1 redam, (rar) perf. s. 1 pl. redarăm, m.m.c.p. 1 sg. redasem, 1 pl. redaserăm; reda1 (a ~) (a da din nou) imperf. 1 redădeam, perf. s. 1 pl. redădurăm, m.m.c.p. 1 sg. redădusem, 1 pl. redăduserăm, 2 ca da (a ~) imperf. 1 dădeam, perf. s. 1 pl. dădurăm, m.m.c.p. 1 sg. dădusem, 1 pl. dăduserăm. • O problemă care nu poate fi tranşată în toate cazurile priveşte verbele cu sau fără augmentele -esc şi -ez la indicativ şi conjunctiv prezent, la care în DOOM3 s-au făcut unele modificări (întemeiate pe studii pentru care v. BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ), optându-se pentru una dintre forme: !bocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocăn; !ciocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ciocănesc. La unele verbe s-au păstrat ambele variante, cu şi fără sufix: cheltui (a ~), ind. prez. 1 sg. cheltuiesc/cheltui; învia (a ~), ind. prez. 1 sg. învii/înviez. La alte verbe s-a schimbat numai ordinea celor două variante: !birui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. birui/biruiesc. • La sfârşitul articolelor consacrate verbelor se semnalează, după caz, în paranteză, la ce moduri sau/şi timpuri ori persoane nu se folosesc, sau/şi, dimpotrivă, ce forme sunt utilizate cu precădere: concede (a ~) (nefolosit la perf. s., m.m.c.p., part.); deceda (a ~) (folosit mai ales la timpuri trecute, ger., part., supin); radiofica (a ~) (folosit şi la forme compuse, ger., part., supin; nefolosit la unele persoane şi timpuri).
207
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
• Astfel, nu se folosesc la imperativ (lucru nespecificat la fiecare verb) verbele care nu au decât pers. 3, dar nici alte verbe, în funcţie de sens: conveni2 (a ~) (a corespunde) (nefolosit la imper.); conveni1 (a ~) (a cădea de acord) (rar) imper. 2 sg. poz. convino. • Verbele neutilizate la gerunziu sau la participiu nu au, evident, nici formele compuse cu acestea, ceea ce nu se specifică la fiecare verb în parte. • În unele cazuri, la anumite forme verbale se face precizarea (rar): accede (a ~) (rar) part. acces. • Puţinele verbe compuse sunt sudate şi se scriu, toate, într-un cuvânt: a se autoacuza, a binecuvânta, a se sinucide, a telecomanda. • Se scriu într-un cuvânt formaţiile alcătuite din prefixul ne- + adv. mai sau (rar) prea + verb la gerunziu/participiu (adjectivizat): nemaivăzând, nepreavăzând, nemaivăzut, nepreavăzut. • Întrucât Hotărârea Academiei Române privitoare la revenirea la scrierea cu â datează de peste un sfert de secol (v. şi STUDIUL INTRODUCTIV şi ANEXELE), în DOOM3 nu s-a mai insistat nici la verb asupra distincţiei dintre formele care se scriu cu î şi cele care se scriu cu â. 8. Grupurile de cuvinte • În DOOM3 au fost incluse şi un număr limitat de grupuri relativ stabile de cuvinte, pentru a distinge de ele cuvintele compuse omofone. • Caracterul de grupuri nu se menţionează expres, rezultând din descrierea lor ca însumare de elemente din diverse clase lexico-gramaticale. Grupurile se caracterizează: • din punct de vedere ortografic, prin faptul că se scriu în cuvinte separate; • din punctul de vedere al accentuării indicate în Dicţionar (spre deosebire de cuvintele compuse), prin faptul că aceasta se face la toate componentele polisilabice; • din punctul de vedere al informaţiilor din Dicţionar (spre deosebire de cuvintele compuse şi de locuţiuni), prin faptul că nu se dau şi formele flexionare, chiar dacă sunt posibile: apă minerală s. f. + adj., dar: apă-oxigenată (peroxid de hidrogen)/apă oxigenată s. f., g.-d. art. apei-oxigenate/apei oxigenate. • Grupurile de cuvinte sunt însoţite, în general, în Dicţionar, de glosări şi, uneori, de exemple: arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s. m. + s. f.; dar: arborele‑vieţii (tuia) s. m.; bine cunoscut (ştiut bine) adv. + adj. (caz ~ de toţi); dar: bine‑cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj.; nici odată (nici odinioară) adv. + adv. (Nu l-am crezut ~, nu-l cred nici acum.); nici o dată (nici o singură dată) adv. + loc. adv. (Nu s-a dus acolo ~, nici de mai multe ori.), dar: niciodată (în niciun moment) adv. (~ n-a cântat mai bine.).
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 208
9. Locuţiunile • În DOOM3 au fost incluse foarte multe locuţiuni (dar relativ puţine locuţiuni substantivale şi mai ales verbale). • Locuţiunile care au pe primul loc o prepoziţie figurează sub cuvântul principal (fără trimiteri): absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~); alese (pe ~) loc. adv. [= pe alese]. • Fac excepţie cele cu de-a, plasate la litera D: de-a buşilea loc. adv. Locuţiunile se caracterizează: • din punct de vedere ortografic, prin faptul că se scriu mai ales în cuvinte separate, dar unele apar scrise cu cratimă sau/şi cu virgulă: altă dată2 „în altă împrejurare” loc. adv. (dar: altădată „odinioară” adv.); cum-necum/cum, necum loc. adv.; feri, Doamne loc. interj. Unele locuţiuni se scriu cu cratimă din motive fonetice – totdeauna (locuţiunile adverbiale de tipul de-a berbeleacul) sau accidental (pentru a reda rostirea lor în tempo rapid ori pentru că includ un cuvânt compus): aşa şi aşa/(în tempo rapid) aşa şi-aşa loc. adv.; Adam-Babadam (de (pe) când ~) loc. adv. • din punctul de vedere al accentuării indicate în Dicţionar (spre deosebire de cuvintele compuse), prin faptul că aceasta se marchează la toate componentele polisilabice: bătaie de inimă loc. s. f. • din punct de vedere morfologic, prin echivalenţa cu clasele lexicogramaticale corespunzătoare, prin care sunt glosate uneori. • La locuţiuni se dau, unde este cazul (spre deosebire de grupurile de cuvinte), şi formele flexionare: aducere aminte (amintire), loc. s. f., g.-d. art. aducerii aminte; pl. aduceri aminte, art. aducerile aminte. • Unele locuţiuni sunt glosate sau/şi urmate de exemple: cum-necum (de bine, de rău) loc. adv. (Până la urmă s-a descurcat ~.). • Locuţiunile care sunt şi adjectivale, şi adverbiale sunt tratate în acelaşi articol, cu exemple: abrupto (ex ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (pauză ~, întrerupt ~). • Locuţiunile adverbiale şi cele prepoziţionale formate de la aceleaşi elemente se deosebesc prin caracterul formal „nearticulat”, respectiv „articulat”: jur-împrejur loc. adv.; jur-împrejurul loc. prep. (~ lui/său). • Multe locuţiuni substantivale şi verbale îşi corespund: aducere aminte (amintire) loc. s. f.; aduce aminte (a-şi ~) (a-şi aminti) loc. vb. • Locuţiunile verbale figurează în DOOM3 numai selectiv (cu trimitere pentru flexiune, dacă este cazul, la verbul de bază şi cu includerea formelor care pun probleme specifice, mai ales în măsura în care implică un aspect ortografic, şi anume scrierea cu cratimă la imperativ şi la gerunziu:
209
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
da seama (a-şi ~) (a se lămuri) loc. vb. refl., v. da2; imper. 2 sg. afirm. dă-ţi seama; ger. dându-mi seama. V. şi clasele lexico-gramaticale corespunzătoare. 10. Informaţii sintactice • Informaţiile sintactice sunt minimale, limitându-se la câteva precizări referitoare la topică, sprijinite şi de exemple: acel adj. pr. antepus m. (~ om); acela pr. m., adj. pr. postpus m. (omul ~); amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus) amânduror, (singur/ postpus) amândurora (Amândoi (elevii)/Elevii amândoi au promovat.) • Alte precizări privesc anumite limitări: păsa1 (a ~) imper. 2 sg. afirm. pasă/pas’ (numai: + să/de + vb.: Pas’ de pricepe/ să pricepi.). 11. Exemplele • Între ( ) se dau, cu caractere italice, la sfârşitul articolelor, uneori şi în interiorul lor, exemple prin care: • se ilustrează condiţiile de utilizare: standby1 adj. invar. (acorduri ~); standby2 s. n. (în: a fi/a rămâne în ~, standbyul laptopului) • se precizează folosirea unor cuvinte/forme/variante: - în anumite contexte: aerobic1 adj. m. (+ s. n.: exerciţiu ~), f. aerobică (gimnastică ~); candel1 adj. invar. (zahăr ~) - în expresii, după dar: conj. prez. 3 să ardă (dar: Arză-l(-ar) focul.) s. v. arde1 (a ~); daiboj (reg.) s. n., pl. daiboji (în: a fi-n ~, a umbla cu daibojul) • se ilustrează apartenenţa la mai multe clase lexico-gramaticale: absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~); cash1 adj. invar., adv. (plăţi ~, a plăti ~.). În exemple nu se indică accentul. 12. Abrevierile1 • Pe lângă abrevierile devenite şi substantive, care constituie cuvinte-titlu în DOOM3, la sfârşitul unor articole (sau, rar, în interiorul lor) se consemnează, când este cazul, după abr., abrevierile sau simbolurile unor cuvinte şi expresii – care se folosesc în scris în anumite situaţii: Alteţele Lor Regale abr. AALLRR; aluminiu simb. Al; anul curent abr. a.c. s.v. an2; doamnă, art. doamna, abr. dna; g.-d. art. doamnei, abr. dnei; in‑octavo1 (lat.) abr. in-8o ; mai-mult-ca-perfect abr. m.m.c.p. 1 Sub acest termen se înţeleg abrevieri propriu-zise, acronime, unele coduri (la monede), semne grafice, simboluri, trunchieri.
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului 210
• În unele cazuri s-au recomandat abrevierile cele mai scurte, chiar dacă în uz există şi altele: pagină, pagini abr. p. [nu şi pag., pp.]. • În alte cazuri s-au păstrat şi variante tradiţionale sau/şi mai explicite de abrevieri, frecvente în uz: alineat abr. al./alin.; dumneavoastră abr. dv./dvs./d-voastră; feminin1 abr. F, f., fem.; fortissimo (it.) abr. ff • La unele cuvinte se dau atât abrevierea, cât şi simbolul: decrescendo1 abr. decresc., simb. >; euro abr. EUR/Eur, simb. €; noiembrie abr. nov.; simb. XI/.11./-11- ; World Wide Web abr. web, simb. www. • Când cuvântul-titlu desemnează (şi) o literă mai specială, un semn grafic ş.a., se reproduce, de regulă, şi semnul respectiv: acoladă (semne grafice) {, {}; alfa1 α, Α; balboa simb. B,฿ • Pentru unele monede se indică (şi) codul: dirham marocan cod MAD s.v. dirham. • Uneori abrevierea/simbolul diferă în funcţie de domeniul în care sunt folosite sau/şi de sensul cuvântului: metru simb. m (în domeniul cadastral: metru liniar simb. ml/m.l.; metru pătrat simb. mp/m.p.); milă2 simb. (milă marină) Mm, (milă terestră) mi. • Unele abrevieri şi simboluri sunt urmate de punct, altele nu, în condiţiile prezentate în STUDIUL INTRODUCTIV. • În cazul simbolurilor scrise cu majuscule se recomandă scrierea lor fără punct final: leu simb. (leu moldovenesc) MDL, (leu românesc [nou]) L (cod RON), (leu românesc anterior) cod ROL • Multe dintre aceste abrevieri, coduri, reprezentări grafice au fost fixate prin standarde şi alte reglementări oficiale şi trebuie respectate întocmai, chiar dacă uneori nu coincid cu normele academice ale limbii române. • Sub menţiunea abr., în unele articole se include şi folosirea unor forme trunchiate ale unor cuvinte, care păstrează, de cele mai multe ori, numai începutul acestora (şi dintre care unele figurează şi în articole separate). Unele asemenea „abrevieri” sui-generis sunt mai de mult în uz, iar altele reprezintă rezultatul unei tendinţe în curs de extindere şi de depăşire a limitării la limbajul strict familiar, fiind folosite şi în „jargonul” informatic, medical, publicitar etc.: dirigintă abr. (fam.) dirigă; Emiratele Arabe Unite abr. (fam.) Emirate s.v. emirat 13. Trimiterile • Trimiterile se fac, prin v., astfel: - variantele cuvintelor-titlu, când nu se află în DOOM3 în succesiune imediată, sunt înregistrate şi la locul lor alfabetic, cu trimitere la varianta sub care sunt tratate: Acheron v. Aheron; bielorus v. belarus
211
Îndrumări pentru consultarea dicţionarului
- formele flexionare care diferă substanţial de cuvântul-titlu respectiv sunt înregistrate şi la locul lor alfabetic, cu trimitere la cuvântul-titlu din care provin: ai1 art. v. al; aibă v. avea2 - se fac trimiteri de la locuţiuni verbale la verbul de bază: aduce aminte (a ~) v. aduce. • Nu se fac trimiteri în cazul prepoziţiilor aflate pe primul loc în locuţiunile plasate la locul alfabetic al cuvântului principal: alese (pe ~) loc. adv. [= pe alese] (care figurează numai la A, nu şi la P).
DICŢIONARUL
Aa
!a1 (literă; sunet) s. m./s. n., pl. m. a/n. a-uri a2/aa interj. a3 v. al1 a4 v. ar1 !a5 v. al2 a6 v. avea1 a7 prep. (a arăta ~ cerşetor, a mirosi ~ ars, tezele ~ doi elevi, graţie ~ noi donaţii, votul ~ mulţi cetăţeni) aa v. a2 !aalenian1 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an) adj. m., pl. aalenieni (desp. -ni-eni); f. aaleniană, pl. aaleniene !aalenian2 [aa pron. a] (desp. aa-le-ni-an) s. n. aba1 (înv.) interj. aba2 s. f., art. abaua, g.-d. art. abalei; (sorturi) pl. abale abac (numărătoare; tabel) s. n., pl. abace +abaca (cânepă de Manila) (cuv. filip.) s. f., pl. abaca abacă (parte a unui capitel) s. f., g.-d. art. abacei; pl. abace abager (reg.) s. m., pl. abageri abagerie s. f., art. abageria, g.-d. art. abageriei; (ateliere) pl. abagerii, art. abageriile (desp. -ri-i-) abagiu s. m., art. abagiul; pl. abagii, art. abagiii (desp. -gi‑ii) abajur s. n., pl. abajururi abandon s. n., pl. abandonuri abandona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abandonez, 3 abandonează; conj. prez. 1 sg. să abandonez, 3 să abandoneze abandonare s. f., g.-d. art. abandonării; pl. abandonări abanos s. m., (arbori) pl. abanoşi abataj s. n., (locuri) pl. abataje abate1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abat, 2 sg. abaţi, 3 sg. abate; conj. prez. 1 sg. să abat, 3 să abată; ger. abătând; part. abătut abate2 s. m., pl. abaţi abatere s. f., g.-d. art. abaterii; pl. abateri abatesă s. f., g.-d. art. abatesei; pl. abatese abatiză s. f., g.-d. art. abatizei; pl. abatize abator s. n., pl. abatoare abaţie (mănăstire) s. f., art. abaţia, g.-d. art. abaţiei; pl. abaţii, art. abaţiile (desp. -ţi-i-)
abazie (dispozitiv de apărare) s. f., art. abazia, g.-d. art. abaziei; pl. abazii, art. abaziile (desp. -zi-i-) abc [cit. abeče] s. n., art. abc-ul [cit. abečeul] abces s. n., pl. abcese abdica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abdic, 2 sg. abdici, 3 abdică; conj. prez. 1 sg. să abdic, 3 să abdice abdicare s. f., g.-d. art. abdicării; pl. abdicări abdomen s. n., pl. abdomene abdominal adj. m., pl. abdominali; f. abdominală, pl. abdominale abdominalgie (desp. -mi-nal-/-min-al-) s. f., art. abdominalgia, g.-d. art. abdominalgiei; pl. abdominalgii, art. abdominalgiile (desp. -gi-i-) abductor adj. m., pl. abductori; f. sg. şi pl. abductoare abducţie (îndepărtare a unui membru) (desp. -duc-ţi-e) s. f., art. abducţia (desp. -ţi-a), g.-d. abducţii, art. abducţiei; pl. abducţii, art. abducţiile (desp. -ţi-i-) abecedar s. n., pl. abecedare +abera (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. aberez, 3 aberează; conj. prez. 1 sg. să aberez, 3 să abereze aberant adj. m., pl. aberanţi; f. aberantă, pl. aberante aberativ (rar) adj. m., pl. aberativi; f. aberativă, pl. aberative aberaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aberaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aberaţiei; pl. aberaţii, art. aberaţiile (desp. -ţi-i-) aberoscop (desp. -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. aberoscoape +abhaz adj. m., s. m., pl. abhazi; adj. f., s. f. abhază, pl. abhaze +abhază (limbă) s. f., g.-d. art. abhazei abhora (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. abhorez, 3 abhorează; conj. prez. 1 sg. să abhorez, 3 să abhoreze abia (desp. -bia) adv. +abia-abia (desp. -bia-) adv. +abia ce (desp. -bia) (pop.) loc. conjcţ. abia (de ~)/(în tempo rapid) de-abia (desp. -bia) loc. adv. abietacee (desp. -bi-e-) s. f., art. abietaceea, g.-d. art. abietaceei; pl. abietacee +abietin (substanţă) (desp. -bi-e-) s. n.
abietinee 216 abietinee (familie de conifere) (desp. -bi-e-) s. f., art. abietineea, g.-d. art. abietineei; pl. abietinee abil adj. m., pl. abili; f. abilă, pl. abile abilita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abilitez, 3 abilitează; conj. prez. 1 sg. să abilitez, 3 să abiliteze abilitare s. f., g.-d. art. abilitării; pl. abilitări abilitate s. f., g.-d. art. abilităţii; (deprinderi) pl. abilităţi abiogen (desp. -bi-o-) adj. m., pl. abiogeni; f. abiogenă, pl. abiogene abiogeneză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. abiogenezei abiologie (desp. -bi-o-) s. f., art. abiologia, g.-d. abiologii, art. abiologiei abiotic (desp. -bi-o-) adj. m., pl. abiotici; f. abiotică, pl. abiotice abiotrofie (desp. -bi-o-tro-) s. f., art. abiotrofia, g.-d. abiotrofii, art. abiotrofiei abioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. abiozei abis s. n., pl. abisuri abisal adj. m., pl. abisali; f. abisală, pl. abisale abisinian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. abisinieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. abisiniană, pl. abisiniene abitaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abitaţia (desp. -ţi-a), g.-d. abitaţii, art. abitaţiei abitir (mai ~) (fam., reg.) loc. adv. abject adj. m., pl. abjecţi; f. abjectă, pl. abjecte abjecţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abjecţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. abjecţiei; pl. abjecţii, art. abjecţiile (desp. -ţi-i-) abjudeca (a ~) (a anula) vb., ind. prez. 1 sg. abjudec, 2 sg. abjudeci, 3 abjudecă; conj. prez. 1 sg. să abjudec, 3 să abjudece abjudecare (anulare) s. f., g.-d. art. abjudecării; pl. abjudecări abjura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abjur, 3 abjură; conj. prez. 1 sg. să abjur, 3 să abjure abjurare s. f., g.-d. art. abjurării; pl. abjurări ablactare (desp. a-blac-/ab-lac-) s. f., g.-d. art. ablactării ablactaţie (desp. a-blac-/ab-lac-, -ţi-e) s. f., art. ablactaţia (desp. -ţi-a), g.-d. ablactaţii, art. ablactaţiei ablativ (desp. a-bla-) s. n., (forme) pl. ablative !ablaţie (astr.; med.) (desp. a-bla-ţi-e) s. f., art. ablaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. ablaţiei; pl. ablaţii, art. ablaţiile (desp. -ţi-i-) !ablaţiune (geol.) (desp. a-bla-ţi-u-) s. f., art. ablaţiunea, g.-d. art. ablaţiunii; pl. ablaţiuni, art. ablaţiunile ablaut (desp. a-blaut/ab-laut) s. n., pl. ablauturi ablefarie (desp. a-ble-) s. f., art. ablefaria, g.-d. art. ablefariei; pl. ablefarii, art. ablefariile (desp. -ri-i-) ablegat (reg., înv.) (desp. a-ble-/ab-le-) s. m., pl. ablegaţi ablepsie (desp. a-blep-) s. f., art. ablepsia, g.-d. art. ablepsiei; pl. ablepsii, art. ablepsiile (desp. -si-i-) abluţiune (desp. a-blu-ţi-u-) s. f., g.-d. art. abluţiunii; pl. abluţiuni abnega (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. abneg, 2 sg. abnegi, 3 abneagă; conj. prez. 1 sg. să abneg, 3 să abnege; imper. 2 sg. afirm. abneagă
abnegare (rar) s. f., g.-d. art. abnegării abnegaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. abnegaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. abnegaţii, art. abnegaţiei abnorm (rar) adj. m., pl. abnormi; f. abnormă, pl. abnorme abnormitate (rar) s. f., g.-d. art. abnormităţii; pl. abnormităţi aboli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abolesc, 3 sg. aboleşte, imperf. 1 aboleam; conj. prez. 1 sg. să abolesc, 3 să abolească abolire s. f., g.-d. art. abolirii; pl. aboliri aboliţionism (desp. -ţi-o-) s. n. aboliţionist (desp. -ţi-o-) adj. m., s. m., pl. aboliţionişti; adj. f., s. f. aboliţionistă, pl. aboliţioniste aboliţiune (înv.) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. aboliţiunii; pl. aboliţiuni abolla (lat.) s. f. abominabil adj. m., pl. abominabili; f. abominabilă, pl. abominabile abona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abonez, 3 abonează; conj. prez. 1 sg. să abonez, 3 să aboneze abonament s. n., pl. abonamente abonare s. f., g.-d. art. abonării; pl. abonări abonat adj. m., s. m., pl. abonaţi; adj. f., s. f. abonată, pl. abonate +abord (med.) s. n., pl. aborduri aborda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abordez, 3 abordează; conj. prez. 1 sg. să abordez, 3 să abordeze abordabil adj. m., pl. abordabili; f. abordabilă, pl. abordabile abordaj s. n., pl. abordaje abordare (studiere; acostare) s. f., g.-d. art. abordării; pl. abordări aborigen adj. m., s. m., pl. aborigeni; adj. f., s. f. aborigenă, pl. aborigene abortiv1 adj. m., pl. abortivi; f. abortivă, pl. abortive abortiv2 s. n., pl. abortive abracadabra (desp. a-bra-, -da-bra) interj. abracadabrant (desp. a-bra-, -da-brant) adj. m., pl. abracadabranţi; f. abracadabrantă, pl. abracadabrante abraş (reg.) (desp. a-braş) adj. m., pl. abraşi; f. abraşă, art. abraşa, pl. abraşe abrazare (rar) (desp. a-bra-) s. f., g.-d. art. abrazării; pl. abrazări abraziune (desp. a-bra-zi-u-) s. f., g.-d. art. abraziunii; pl. abraziuni abraziv1 (desp. a-bra-) adj. m., pl. abrazivi; f. abrazivă, pl. abrazive !abraziv2 (desp. a-bra-) s. m., pl. abrazivi abrazor (desp. a-bra-) s. n., pl. abrazoare abrevia (a ~) (desp. a-bre-vi-a) vb., ind. prez. 1 sg. abreviez (desp. -vi-ez), 3 abreviază, 1 pl. abreviem; conj. prez. 1 sg. să abreviez, 3 să abrevieze; ger. abreviind (desp. -vi-ind) abreviativ (rar) (desp. a-bre-vi-a-) adj. m., pl. abreviativi; f. abreviativă, pl. abreviative abreviator (rar) (desp. a-bre-vi-a-) s. m., pl. abreviatori
217 abreviaţie (înv.) (desp. a-bre-vi-a-ţi-e) s. f., art. abreviaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. abreviaţiei; (prescurtări) pl. abreviaţii, art. abreviaţiile (desp. -ţi-i-) abreviere (desp. a-bre-vi-e-) s. f., g.-d. art. abrevierii; (prescurtări) pl. abrevieri abroga (a ~) (desp. a-bro-) vb., ind. prez. 1 sg. abrog, 2 sg. abrogi, 3 abrogă; conj. prez. 1 sg. să abrog, 3 să abroge abrogare (desp. a-bro-) s. f., g.-d. art. abrogării; pl. abrogări abrogaţie (înv.) (desp. a-bro-, -ţi-e) s. f., art. abrogaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. abrogaţiei; pl. abrogaţii, art. abrogaţiile (desp. -ţi-i-) abrudean (desp. a-bru-) adj. m., s. m., pl. abrudeni; adj. f. abrudeană, pl. abrudene abrudeanca (dans) (desp. a-bru-) s. f. art., neart. abrudeancă, g.-d. art. abrudencii; pl. abrudenci abrudeancă (persoană) (desp. a-bru-) s. f., g.-d. art. abrudencei; pl. abrudence abrupt1 (desp. a-brupt) adj. m., pl. abrupţi; f. abruptă, pl. abrupte abrupt2 (desp. a-brupt) s. n., pl. abrupturi abrupto (ex ~) (lat.) (desp. a-brup-) loc. adj., loc. adv. (pauză ~, întrerupt ~) abrutiza (a ~) (desp. a-bru-) vb., ind. prez. 1 sg. abrutizez, 3 abrutizează; conj. prez. 1 sg. să abrutizez, 3 să abrutizeze abrutizant (desp. a-bru-) adj. m., pl. abrutizanţi; f. abrutizantă, pl. abrutizante abrutizare (desp. a-bru-) s. f., g.-d. art. abrutizării; pl. abrutizări abscisă s. f., g.-d. art. abscisei; pl. abscise abscizie (desp. -zi-e) s. f., art. abscizia (desp. -zi-a), g.-d. art. absciziei; pl. abscizii, art. absciziile (desp. -zi-i-) abscons adj. m., pl. absconşi; f. absconsă, pl. absconse absent adj. m., pl. absenţi; f. absentă, pl. absente absenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absentez, 3 absentează; conj. prez. 1 sg. să absentez, 3 să absenteze absenteism s. n. absenteist adj. m., s. m., pl. absenteişti; adj. f., s. f. absenteistă, pl. absenteiste absenţă s. f., g.-d. art. absenţei; pl. absenţe absidă (nişă) s. f., g.-d. art. absidei; pl. abside absidial (desp. -di-al) adj. m., pl. absidiali; f. absidială, pl. absidiale absidiolă (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. absidiolei; pl. absidiole absint s. n., (porţii) pl. absinturi absolut1 adj. m., pl. absoluţi; f. absolută, pl. absolute absolut2 s. n., pl. absoluturi absolutism s. n. absolutist adj. m., pl. absolutişti; f. absolutistă, pl. absolutiste absolutiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. absolutizez, 3 absolutizează; conj. prez. 1 sg. să absolutizez, 3 să absolutizeze absolutizare s. f., g.-d. art. absolutizării; pl. absolutizări absolutoriu1 (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. absolutoriul; pl. absolutorii, art. absolutoriile (desp. -ri-i-)
absurditate
absolutoriu2 [riu pron. rĭu] adj. m., f. absolutorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. absolutorii absoluţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. absoluţiunii; pl. absoluţiuni absolvent s. m., pl. absolvenţi absolventă s. f., g.-d. art. absolventei; pl. absolvente absolvenţă s. f., g.-d. art. absolvenţei; pl. absolvenţe absolvi (a ~) (a termina un ciclu de învăţământ; a scuti de pedeapsă) vb., ind. prez. 1 sg. absolv, 3 absolvă, imperf. 1 absolveam; conj. prez. 1 sg. să absolv, 3 să absolve absolvire s. f., g.-d. art. absolvirii; pl. absolviri absorbant1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbanţi; f. absorbantă, pl. absorbante !absorbant2 (element care încorporează) s. n./(tehn.) s. m., pl. n. absorbante/m. absorbanţi absorbi (a ~) (a încorpora) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. absorb, 3 sg. absoarbe, imperf. 1 absorbeam; conj. prez. 1 sg. să absorb, 3 să absoarbă, imper. 2 sg. afirm. absoarbe absorbire s. f., g.-d. art. absorbirii; pl. absorbiri absorbit adj. m., pl. absorbiţi; f. absorbită, pl. absorbite absorbitor1 (care încorporează) adj. m., pl. absorbitori; f. sg. şi pl. absorbitoare absorbitor2 (element care încorporează) s. n., pl. absorbitoare absorbţie (încorporare) (desp. -sorb-ţi-e) s. f., art. absorbţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. absorbţiei; pl. absorbţii, art. absorbţiile (desp. -ţi-i-) abstenţionism (desp. -ţi-o-) s. n. abstenţionist (desp. -ţi-o-) adj. m., s. m., pl. abstenţionişti; adj. f., s. f. abstenţionistă, pl. abstenţioniste abstenţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. abstenţiunii; pl. abstenţiuni abstinent s. m., pl. abstinenţi abstinentă s. f., g.-d. art. abstinentei; pl. abstinente abstinenţă s. f., g.-d. art. abstinenţei; pl. abstinenţe abstract1 adj. m., pl. abstracţi; f. abstractă, pl. abstracte abstract2 s. n., (elemente) pl. abstracte abstractiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abstractizez, 3 abstractizează; conj. prez. 1 sg. să abstractizez, 3 să abstractizeze abstractizare s. f., g.-d. art. abstractizării; pl. abstractizări abstracţie/abstracţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. abstracţia (desp. -ţi-a)/abstracţiunea, g.-d. art. abstracţiei/ abstracţiunii; pl. abstracţii/abstracţiuni, art. abstracţiile (desp. -ţi-i-)/abstracţiunile (dar numai: a face abstracţie) abstracţionism s. n. abstrage (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. abstrag, 3 sg. abstrage, imperf. 1 abstrăgeam; conj. prez. 1 sg. să abstrag, 3 să abstragă; ger. abstrăgând; part. abstras abstragere (rar) s. f., g.-d. art. abstragerii; pl. abstrageri abstrus (rar) adj. m., pl. abstruşi; f. abstrusă, pl. abstruse absurd1 adj. m., pl. absurzi; f. absurdă, pl. absurde absurd2 s. n. absurd (prin ~) loc. adj., loc. adv. (reuşită ~, a reuşi ~) absurditate s. f., g.-d. art. absurdităţii; pl. absurdităţi
abţibild 218
abţibild s. n., pl. abţibilduri abţine (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă abţin, 2 sg. te abţii, 3 sg. se abţine; conj. prez. 1 sg. să mă abţin, 3 să se abţină; imper. 2 sg. afirm. abţine-te; ger. abţinându-mă; part. abţinut abţinere s. f., g.-d. art. abţinerii; pl. abţineri +Abu Dhabi [pron. abudabi] s. propriu n. +abule (arg.) interj. abulic adj. m., s. m., pl. abulici; adj. f., s. f. abulică, pl. abulice abulie s. f., art. abulia, g.-d. art. abuliei; pl. abulii, art. abuliile (desp. -li-i-) abunda (a ~) vb., ind. prez. 3 abundă, imperf. 3 pl. abundau; conj. prez. 3 să abunde abundent adj. m., pl. abundenţi; f. abundentă, pl. abundente abundenţă s. f., g.-d. art. abundenţei +abundenţă (din ~) loc. adj., loc. adv. (marfă ~, a produce ~) abur s. m., pl. aburi aburca (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. aburc, 2 sg. aburci, 3 aburcă; conj. prez. 1 sg. să aburc, 3 să aburce abureală s. f., g.-d. art. aburelii; (mai ales (fam.) păcăliri) pl. abureli aburi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aburesc, 3 sg. abureşte, imperf. 1 abuream; conj. prez. 1 sg. să aburesc, 3 să aburească +aburind (rar) adj. m., pl. aburinzi; f. aburindă, pl. aburinde aburire s. f., g.-d. art. aburirii; pl. aburiri aburos (rar) adj. m., pl. aburoşi; f. aburoasă, pl. aburoase abuz s. n., pl. abuzuri abuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. abuzez, 3 abuzează; conj. prez. 1 sg. să abuzez, 3 să abuzeze +abuzator adj. m., s. m., pl. abuzatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. abuzatoare abuziv adj. m., pl. abuzivi; f. abuzivă, pl. abuzive ac s. n., pl. ace acacie (desp. -ci-e) s. f., art. acacia (desp. -ci-a), g.-d. art. acaciei; pl. acacii, art. acaciile (desp. -ci-i-) acadea s. f., art. acadeaua, g.-d. art. acadelei; pl. acadele academic adj. m., pl. academici; f. academică, pl. academice academician (desp. -ci-an) s. m., pl. academicieni (desp. -ci-eni); abr. acad. academiciană (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. academicienei (desp. -ci-e-); pl. academiciene; abr. acad. academie s. f., art. academia, g.-d. art. academiei; pl. academii, art. academiile (dar: Academia Română s. propriu f.) academism s. n. acadian1 (desp. -di-an) s. n. acadian2 (referitor la Acadia/la acadian1) (desp. -di-an) adj. m., s. m., pl. acadieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. acadiană, pl. acadiene acaju1 adj. invar. (unghii ~) acaju2 (arbore) s. m., art. acajuul; pl. acaju
acaju3 (culoare) s. n., art. acajuul acalefă s. f., g.-d. art. acalefei; pl. acalefe acalmie s. f., art. acalmia, g.-d. acalmii, art. acalmiei acantacee s. f., art. acantaceea, g.-d. art. acantaceei; pl. acantacee acantă s. f., g.-d. art. acantei; pl. acante acantocefal s. m., pl. acantocefali acantoză s. f., g.-d. art. acantozei; pl. acantoze acapara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acaparez, 3 acaparează; conj. prez. 1 sg. să acaparez, 3 să acapareze acaparare s. f., g.-d. art. acaparării; pl. acaparări acaparator adj. m., pl. acaparatori; f. sg. şi pl. acaparatoare acar1 (obiect) (pop.) s. n., pl. acare acar2 (persoană) s. m., pl. acari acaret s. n., pl. acareturi acarian (desp. -ri-an) s. m., pl. acarieni (desp. -ri-eni) acaricid1 adj. m., pl. acaricizi; f. acaricidă, pl. acaricide acaricid2 s. n., pl. acaricide acarinată s. f., g.-d. art. acarinatei; pl. acarinate acarioză (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. acariozei; pl. acarioze acarniţă (reg.) s. f., g.-d. art. acarniţei; pl. acarniţe acasă adv. acasă (pe ~)/(în tempo rapid) pe-acasă prep. + adv. !acatafazie s. f., art. acatafazia, g.-d. art. acatafaziei acatagrafie (desp. -ta-gra-) s. f., art. acatagrafia, g.-d. art. acatagrafiei; pl. acatagrafii, art. acatagrafiile (desp. -fi-i-) !acatalectic adj. m. (+ s. n.: vers ~), f. acatalectică (formă ~), pl. acatalectice acatalepsie s. f., art. acatalepsia, g.-d. art. acatalepsiei; pl. acatalepsii, art. acatalepsiile (desp. -si-i-) !acatist s. n., pl. acatiste acaţ (reg.) s. m., pl. acaţi acaustobiolit (desp. -ca-us-, -bi-o-) s. n., pl. acaustobiolite acăriţă (pop.) s. f., g.-d. art. acăriţei; pl. acăriţe acătării (mai ~) (pop., fam.) (desp. -rii) loc. adj. (lucruri ~, persoane ~) !accede (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acced, 2 sg. accezi, 3 sg. accede, (rar) imperf. 1 accedeam; conj. prez. 1 sg. să acced, 3 să acceadă; (rar) ger. accedând; part. acces accedere s. f., g.-d. art. accederii accelera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accelerez, 3 accelerează; conj. prez. 1 sg. să accelerez, 3 să accelereze accelerando (it.) adv.; abr. accel. +accelerare s. f., g.-d. art. accelerării; pl. accelerări +accelerat1 adj. m., pl. acceleraţi; f. accelerată, pl. accelerate +accelerat2 adv. accelerat3 s. n., pl. accelerate accelerator1 adj. m., pl. acceleratori; f. sg. şi pl. acceleratoare !accelerator2 s. m./s. n., pl. m. acceleratori/n. acceleratoare acceleraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. acceleraţia (desp. -ţi-a), g.‑d. art. acceleraţiei; pl. acceleraţii, art. acceleraţiile (desp. -ţi-i-) accelerograf (desp. -ro-graf) s. n., pl. accelerografe
219 accelerometru (desp. -me-tru) s. n., art. accelerometrul; pl. accelerometre accent s. n., pl. accente accentua (a ~) (desp. -tu-a) vb., ind. prez. 1 sg. accentuez (desp. -tu-ez), 3 accentuează (desp. -tu-ea-), 1 pl. accentuăm (desp. -tu-ăm); conj. prez. 1 sg. să accentuez, 3 să accentueze; ger. accentuând (desp. -tu-ând) accentuare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. accentuării (desp. -tu-ă-); pl. accentuări accept (acord) s. n. accepta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accept, 2 sg. accepţi, 3 acceptă; conj. prez. 1 sg. să accept, 3 să accepte acceptabil adj. m., pl. acceptabili; f. acceptabilă, pl. acceptabile +acceptabilitate s. f., g.-d. art. acceptabilităţii acceptare s. f., g.-d. art. acceptării; pl. acceptări acceptor1 adj. m., pl. acceptori; f. sg. şi pl. acceptoare acceptor2 s. m., pl. acceptori accepţie (înţeles) (desp. -ţi-e) s. f., art. accepţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. accepţiei; pl. accepţii, art. accepţiile (desp. -ţi-i-) acces1 (atac, izbucnire) s. n., pl. accese acces2 (intrare) s. n., pl. accesuri accesa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accesez, 3 accesează; conj. prez. 1 sg. să accesez, 3 să acceseze accesibil adj. m., pl. accesibili; f. accesibilă, pl. accesibile accesibilitate s. f., g.-d. art. accesibilităţii accesiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. accesiunii; pl. accesiuni accesoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. accesorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. accesorii accesoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., pl. accesorii, art. accesoriile (desp. -ri-i-) +accesoriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accesorizez, 3 accesorizează; conj. prez. 1 sg. să accesorizez, 3 să accesorizeze accident1 (întâmplare) s. n., pl. accidente accident2 (semn muzical) s. m., pl. accidenţi accidenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accidentez, 3 accidentează; conj. prez. 1 sg. să accidentez, 3 să accidenteze accidental adj. m., pl. accidentali; f. accidentală, pl. accidentale accidentare s. f., g.-d. art. accidentării; pl. accidentări accidenţar s. m., pl. accidenţari accidenţă s. f., g.-d. art. accidenţei; pl. accidenţe acciza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. accizez, 3 accizează; conj. prez. 1 sg. să accizez, 3 să accizeze accizare s. f., g.-d. art. accizării; pl. accizări acciză s. f., g.-d. art. accizei; pl. accize ac-de-mare (peşte) s. n., pl. ace-de-mare aceea (de ~) [pron. ačeĭa]/(în tempo rapid) de-aceea loc. adv. +aceea (după ~) [pron. ačeĭa]/(în tempo rapid) dup‑aceea loc. adv. acefal adj. m., pl. acefali; f. acefală, pl. acefale
achiesare
acefalie s. f., art. acefalia, g.-d. acefalii, art. acefaliei acel adj. pr. antepus m., g.-d. acelui, pl. acei; f. acea, g.-d. acelei, pl. acele; g.-d. pl. m. şi f. acelor (acel om) acela pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. aceluia, pl. aceia; f. aceea, g.-d. aceleia, pl. acelea; g.-d. pl. m. şi f. acelora (omul acela) acelaşi pr. m., adj. pr. m., g.-d. aceluiaşi, pl. aceiaşi; f. aceeaşi, g.-d. aceleiaşi, pl. aceleaşi (desp. -leaşi); g.-d. pl. m. şi f. aceloraşi (dar şi: unui acelaşi) aceracee s. f., art. aceraceea, g.-d. art. aceraceei; pl. aceracee acerateriu [riu pron. rĭu] s. m., art. acerateriul aceră (reg.) s. f., g.-d. art. acerei; pl. acere acerb adj. m., pl. acerbi; f. acerbă, pl. acerbe acest adj. pr. antepus m., g.-d. acestui, pl. aceşti; f. această, g.-d. acestei, pl. aceste; g.-d. pl. m. şi f. acestor (acest om) acesta pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. acestuia, pl. aceştia (desp. -tia); f. aceasta, g.-d. acesteia, pl. acestea; g.-d. pl. m. şi f. acestora (omul acesta) +acest chip (în ~) (astfel) loc. adv. acetaldehidă (desp. -ce-tal-/-cet-al-) s. f., g.-d. art. acetaldehidei; pl. acetaldehide acetamidă (desp. -ce-ta-/-cet-a-) s. f., g.-d. art. acetamidei; pl. acetamide acetat s. m., pl. acetaţi acetazolamidă (desp. -ce-ta-zo-la-/-cet-a-zol-a-) s. f., g.-d. art. acetazolamidei; pl. acetazolamide acetic adj. m., pl. acetici; f. acetică, pl. acetice acetifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acetific, 2 sg. acetifici, 3 acetifică; conj. prez. prez. 1 sg. să acetific, 3 să acetifice acetificare s. f., g.-d. art. acetificării acetil s. m., pl. acetili acetilare s. f., g.-d. art. acetilării; pl. acetilări acetilenă s. f., g.-d. art. acetilenei acetilsalicilic adj. m. (acid ~) acetilură s. f., g.-d. art. acetilurii; pl. acetiluri acetobutirat s. m., pl. acetobutiraţi acetofan s. n. acetofenonă s. f., g.-d. art. acetofenonei; pl. acetofenone acetonă s. f., g.-d. art. acetonei acetonemie (desp. -to-ne-/-ton-e-) s. f., art. acetonemia, g.‑d. acetonemii, art. acetonemiei acetonurie (desp. -to-nu/-ton-u-) s. f., art. acetonuria, g.-d. acetonurii, art. acetonuriei achenă s. f., g.-d. art. achenei; pl. achene Acheron v. Aheron acheuleean1 [cheu pron. fr. şö] (desp. -cheu-) adj. m., pl. acheuleeni; f. acheuleeană, pl. acheuleene acheuleean2 [cheu pron. fr. şö] (desp. -cheu-) s. n. achiesa (a ~) (livr.) (desp. -chi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. achiesez, 3 achiesează; conj. prez. 1 sg. să achiesez, 3 să achieseze achiesare (livr.) (desp. -chi-e-) s. f., g.-d. art. achiesării; pl. achiesări
achilie 220
achilie s. f., art. achilia, g.-d. art. achiliei; pl. achilii, art. achiliile (desp. -li-i-) achinezie s. f., art. achinezia, g.-d. achinezii, art. achineziei !achingiu (înv.) s. m., art. achingiul; pl. achingii, art. achingiii (desp. -gi-ii) achita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. achit, 2 sg. achiţi, 3 achită; conj. prez. 1 sg. să achit, 3 să achite achitare s. f., g.-d. art. achitării; pl. achitări achiu1 (lovitură la biliard; tac) (înv.) s. n., art. achiul; pl. achiuri achiu2 (ţelină) (înv.) [chiu pron. kʹu] s. m., art. achiul; pl. achii, art. achiii (desp. -chi-ii) achizitoare s. f., g.-d. art. achizitoarei; pl. achizitoare achizitor s. m., pl. achizitori achiziţie (desp. -ţi-e) s. f., art. achiziţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. achiziţiei; pl. achiziţii, art. achiziţiile (desp. -ţi-i-) achiziţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. achiziţionez, 3 achiziţionează; conj. prez. 1 sg. să achiziţionez, 3 să achiziţioneze achiziţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. achiziţionării; pl. achiziţionări aci (pop.) adv. acianopsie (desp. -ci-a-nop-/-an-op-) s. f., art. acianopsia, g.-d. acianopsii, art. acianopsiei aciclic (desp. -ci-clic) adj. m., pl. aciclici; f. aciclică, pl. aciclice acicul s. m., pl. aciculi acicular adj. m., pl. aciculari; f. aciculară, pl. aciculare acid1 adj. m., pl. acizi; f. acidă, pl. acide acid2 s. m., pl. acizi acidamină (desp. -ci-da-/-cid-a-) s. f., g.-d. art. acidaminei; pl. acidamine +acidifiant s. m., pl. acidifianţi acidifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acidific, 2 sg. acidifici, 3 acidifică; conj. prez. 1 sg. să acidific, 3 să acidifice acidificare s. f., g.-d. art. acidificării; pl. acidificări acidimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. acidimetria, g.-d. art. acidimetriei; pl. acidimetrii, art. acidimetriile (desp. -tri-i-) acidimetru (desp. -me-tru) s. n., art. acidimetrul; pl. acidimetre aciditate s. f., g.-d. art. acidităţii acidofil adj. m., pl. acidofili; f. acidofilă, pl. acidofile acidorezistenţă s. f., g.-d. art. acidorezistenţei acidoză s. f., g.-d. art. acidozei acidula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acidulez, 3 acidulează; conj. prez. 1 sg. să acidulez, 3 să aciduleze acidulare s. f., g.-d. art. acidulării; pl. acidulări acil s. m., pl. acili acila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acilez, 3 acilează; conj. prez. 1 sg. să acilez, 3 să acileze acin s. n., pl. acine acinos adj. m., pl. acinoşi; f. acinoasă, pl. acinoase
acioaie (pop.) (desp. -ci-oa-) s. f., art. acioaia, g.-d. acioaie, art. acioaiei acioală (reg.) (desp. -cioa-) s. f., g.-d. art. acioalei; pl. acioale aciola (a se ~) (rar) (desp. -cio-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aciolez, 3 se aciolează; conj. prez. 1 sg. să mă aciolez, 3 să se acioleze; imper. 2 sg. afirm. aciolează-te; ger. aciolându-mă acipensericultură s. f., g.-d. art. acipensericulturii acipenserid s. m., pl. acipenserizi acira (a ~) (reg., înv.) vb., ind. prez. 1 sg. acir, 3 aciră; conj. prez. 1 sg. să acir, 3 să acire aciua (a se ~) (pop.) (desp. -ciu-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aciuez (desp. -ciu-ez), 3 se aciuează (desp. -ciu‑ea-), 1 pl. ne aciuăm (desp. -ciu-ăm); conj. prez. 1 sg. să mă aciuez, 3 să se aciueze; imper. 2 sg. afirm. aciuează-te; ger. aciuându-mă (desp. -ciu-ân-) aciuare (desp. -ciu-a-) s. f., g.-d. art. aciuării (desp. -ciu-ă-) aciuaş (reg.) (desp. -ciu-aş) s. n., pl. aciuaşe aclama (a ~) (desp. a-cla-) vb., ind. prez. 1 sg. aclam, 3 aclamă; conj. prez. 1 sg. să aclam, 3 să aclame aclamare (desp. a-cla-) s. f., g.-d. art. aclamării; pl. aclamări aclamaţie (desp. a-cla-, -ţi-e) s. f., art. aclamaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aclamaţiei; pl. aclamaţii, art. aclamaţiile (desp. -ţi-i-) aclimata (a ~) (înv.) (desp. a-cli-) vb., ind. prez. 1 sg. aclimatez, 3 aclimatează; conj. prez. 1 sg. să aclimatez, 3 să aclimateze aclimatare (înv.) (desp. a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatării aclimatiza (a ~) (desp. a-cli-) vb., ind. prez. 1 sg. aclimatizez, 3 aclimatizează; conj. prez. 1 sg. să aclimatizez, 3 să aclimatizeze aclimatizare (desp. a-cli-) s. f., g.-d. art. aclimatizării; pl. aclimatizări aclinic (desp. a-cli-) adj. m., pl. aclinici; f. aclinică, pl. aclinice acnee s. f., art. acneea, g.-d. acnee, art. acneei acneiform (desp. -ne-i-) adj. m., pl. acneiformi; f. acneiformă, pl. acneiforme acoi (pop.) s. n., pl. acoaie acoladă s. f., g.-d. art. acoladei; pl. acolade; (semne grafice) {, { } acolea (pe aici; prin apropiere) (pop.) adv. acolie s. f., art. acolia, g.-d. acolii, art. acoliei acolisi (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă acolisesc, 3 sg. se acoliseşte, imperf. 1 sg. mă acoliseam; conj. prez. 1 sg. să mă acolisesc, 3 să se acolisească; imper. 2 sg. afirm. acoliseşte-te; ger. acolisindu-mă acolit s. m., pl. acoliţi acolită s. f., g.-d. art. acolitei; pl. acolite acolo (în acel loc îndepărtat de vorbitor) adv. acolo (de ~/de pe ~/pe ~)/(în tempo rapid) de-acolo/de pe-acolo/pe-acolo prep. + adv. acolo (dintr-~/într-~) (pop.) prep. + adv. acomoda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă acomodez, 3 se acomodează; conj. prez. 1 sg. să mă acomodez, 3 să
221 se acomodeze; imper. 2 sg. afirm. acomodează-te; ger. acomodându-mă acomodabil adj. m., pl. acomodabili; f. acomodabilă, pl. acomodabile acomodare s. f., g.-d. art. acomodării; pl. acomodări acompania (a ~) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. acompaniez (desp. -ni-ez), 3 acompaniază, 1 pl. acompaniem; conj. prez. 1 sg. să acompaniez, 3 să acompanieze; ger. acompaniind (desp. -ni-ind) acompaniament (desp. -ni-a-) s. n., pl. acompaniamente acompaniatoare (desp. -ni-a-) s. f., g.-d. art. acompaniatoarei; pl. acompaniatoare acompaniator (desp. -ni-a-) s. m., pl. acompaniatori acompaniere (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. acompanierii; pl. acompanieri acondroplazie (desp. -dro-pla-) s. f., art. acondroplazia, g.‑d. acondroplazii, art. acondroplaziei aconit s. m., pl. aconiţi aconitină s. f., g.-d. art. aconitinei; pl. aconitine !acont s. n., pl. aconturi aconta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acontez, 3 acontează; conj. prez. 1 sg. să acontez, 3 să aconteze acontare s. f., g.-d. art. acontării; pl. acontări acoperământ s. n., pl. acoperăminte acoperi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acopăr, 3 acoperă, imperf. 1 acopeream; conj. prez. 1 sg. să acopăr, 3 să acopere acoperire s. f., g.-d. art. acoperirii; pl. acoperiri acoperiş s. n., pl. acoperişuri acoperitoare s. f., g.-d. art. acoperitorii; pl. acoperitori acoperitor adj. m., pl. acoperitori; f. sg. şi pl. acoperitoare acord s. n., pl. acorduri acorda1 (a ~) (a da; a face acordul gramatical) vb., ind. prez. 1 sg. acord, 2 sg. acorzi, 3 acordă; conj. prez. 1 sg. să acord, 3 să acorde acorda2 (a ~) (a regla un instrument) vb., ind. prez. 1 sg. acordez, 3 acordează; conj. prez. 1 sg. să acordez, 3 să acordeze acordaj s. n., pl. acordaje acordant (rar) s. m., pl. acordanţi acordantă (rar) s. f., g.-d. art. acordantei; pl. acordante acordare s. f., g.-d. art. acordării; pl. acordări acord-cadru (desp. -ca-dru) s. n., art. acordul-cadru, pl. acorduri-cadru acordeon (desp. -de-on) s. n., pl. acordeoane acordeonist (desp. -de-o-) s. m., pl. acordeonişti acordeonistă (desp. -de-o-) s. f., g.-d. art. acordeonistei; pl. acordeoniste acordic adj. m., pl. acordici; f. acordică, pl. acordice acordică s. f., g.-d. art. acordicii acordor1 (instrument) s. n., pl. acordoare acordor2 (persoană) s. m., pl. acordori acorie s. f., art. acoria, g.-d. acorii, art. acoriei
acrobată
acosta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acostez, 3 acostează; conj. prez. 1 sg. să acostez, 3 să acosteze acostament s. n., pl. acostamente acostare s. f., g.-d. art. acostării; pl. acostări acotiledon (înv.) adj. m., pl. acotiledoni; f. acotiledonă, pl. acotiledone acotiledonat adj. m., pl. acotiledonaţi; f. acotiledonată, pl. acotiledonate acotiledonată s. f., g.-d. art. acotiledonatei; pl. acotiledonate acotiledonă (rar) s. f., g.-d. art. acotiledonei; pl. acotiledone acqua tofana (it.) [acqua pron. akŭa] (desp. ac-qua) s. f. acquis (drepturile şi obligaţiile statelor UE; actele normative respective) (fr.) [pron. aki] (desp. ac-quis) s. n., art. acquis-ul [pron. akiul] (~ comunitar) acraniat (desp. a-cra-ni-at) s. n., pl. acraniate acreală (desp. a-crea-) s. f., g.-d. art. acrelii; pl. acreli acredita (a ~) (a-cre-) vb., ind. prez. 1 sg. acreditez, 3 acreditează; conj. prez. 1 sg. să acreditez, 3 să acrediteze acreditare (desp. a-cre-) s. f., g.-d. art. acreditării; pl. acreditări acreditiv (desp. a-cre-) s. n., pl. acreditive acrescământ (desp. a-cres-) s. n., pl. acrescăminte acrescent (desp. a-cres-) adj. m., pl. acrescenţi; f. acrescentă, pl. acrescente acri1 (a ~) (desp. a-cri) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. acresc, 3 sg. acreşte, imperf. 1 acream; conj. prez. 1 sg. să acresc, 3 să acrească +acri2 (a i se ~) (a se sătura) (fam.) (desp. a-cri) vb. refl., ind. prez. 3 sg. mi (etc.) se acreşte, imperf. 3 sg. mi se acrea; conj. prez. 3 sg. să mi se acrească; ger. acrindu‑mi‑se acribie (desp. a-cri-) s. f., art. acribia, g.-d. acribii, art. acribiei acribologie (desp. a-cri-) s. f., art. acribologia, g.-d. acribologii, art. acribologiei acricios (rar) (desp. a-cri-) adj. m., pl. acricioşi; f. acricioasă, pl. acricioase acridă (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acridei; pl. acride acridină (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acridinei; pl. acridine acrilat (desp. a-cri-) s. m., pl. acrilaţi acrilic (desp. a-cri-) adj. m., pl. acrilici; f. acrilică, pl. acrilice acrilonitril (desp. a-cri-, -ni-tril) s. m. acrime (rar) (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acrimii acrinie (desp. a-cri-) s. f., art. acrinia, g.-d. acrinii, art. acriniei acrire (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acririi; pl. acriri acriş (reg.) (desp. a-criş) s. n. acrişor (desp. a-cri-) adj. m., pl. acrişori; f. acrişoară, pl. acrişoare acritură (desp. a-cri-) s. f., g.-d. art. acriturii; pl. acrituri acriu (rar) (desp. a-criu) adj. m., f. acrie; pl. m. şi f. acrii acrobat (desp. a-cro-) s. m., pl. acrobaţi acrobată (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobatei; pl. acrobate
acrobatic 222 acrobatic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acrobatici; f. acrobatică, pl. acrobatice acrobatică (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acrobaticii acrobaţie (desp. a-cro-) s. f., art. acrobaţia, g.-d. art. acrobaţiei; pl. acrobaţii, art. acrobaţiile (desp. -ţi-i-) acrocefal (desp. a-cro-) adj. m., pl. acrocefali; f. acrocefală, pl. acrocefale acrocefalie (desp. a-cro-) s. f., art. acrocefalia, g.-d. acrocefalii, art. acrocefaliei acrocianoză (desp. a-cro-ci-a-) s. f., g.-d. art. acrocianozei acrofobie (desp. a-cro-) s. f., art. acrofobia, g.-d. acrofobii, art. acrofobiei acroleină (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroleinei; pl. acroleine acrolit (desp. a-cro-) s. n., pl. acrolite acromanie (rar) (desp. a-cro-) s. f., art. acromania, g.-d. acromanii, art. acromaniei acromat1 (desp. a-cro-) adj. m., s. m., pl. acromaţi; adj. f., s. f. acromată, pl. acromate acromat2 (desp. a-cro-) s. n., pl. acromate acromatic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acromatici; f. acromatică, pl. acromatice acromatism (desp. a-cro-) s. n. acromatiza (a ~) (desp. a-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. acromatizez, 3 acromatizează; conj. prez. 1 sg. să acromatizez, 3 să acromatizeze acromatopsie (desp. a-cro-ma-top-/-mat-op-) s. f., art. acromatopsia, g.-d. acromatopsii, art. acromatopsiei acromegalie (desp. a-cro-) s. f., art. acromegalia, g.-d. acromegalii, art. acromegaliei acromicrie (desp. a-cro-mi-cri-) s. f., art. acromicria, g.-d. acromicrii, art. acromicriei acromie (desp. a-cro-) s. f., art. acromia, g.-d. acromii, art. acromiei acromion (desp. a-cro-mi-on) s. n., pl. acromioane acronic (desp. a-cro-) adj. m., pl. acronici; f. acronică, pl. acronice acronim (desp. a-cro-) s. n., pl. acronime acroparestezie (desp. a-cro-pa-res-/-par-es-) s. f., art. acroparestezia, g.-d. acroparestezii, art. acroparesteziei acropolă (citadelă) (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acropolei; pl. acropole Acropole (colină din Grecia) (desp. A-cro-) s. propriu f., g.‑d. Acropolei acrospor (desp. a-cros-por/-cro-spor) s. m., pl. acrospori acrostih (desp. a-cros-tih/-cro-stih) s. n., pl. acrostihuri acrostol (desp. a-cros-tol/-cro-stol) s. n., pl. acrostoluri acroşa (a ~) (desp. a-cro-) vb., ind. prez. 1 sg. acroşez, 3 acroşează, 1 pl. acroşăm; conj. prez. 1 sg. să acroşez, 3 să acroşeze; ger. acroşând acroşaj (desp. a-cro-) s. n., pl. acroşaje acroşare (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroşării; pl. acroşări acroteră (desp. a-cro-) s. f., g.-d. art. acroterei; pl. acrotere acru1 (desp. a-cru) adj. m., pl. acri; f. acră, pl. acre
acru2 (gust) (desp. a-cru) s. n., art. acrul acru3 (unitate de măsură) (desp. a-cru) s. m., art. acrul; pl. acri, art. acrii acruţ (rar) (desp. a-cruţ) adj. m., pl. acruţi; f. acruţă, pl. acruţe act s. n., pl. acte acta (lat.) s. n. pl. actant s. m., pl. actanţi acteonela (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. acteonelei; pl. acteonele ACTH [cit. ačetehaş] s. n., art. ACTH-ul [cit. ačetehaşul] actinic adj. m., pl. actinici; f. actinică, pl. actinice actinid s. n., pl. actinide actinie (desp. -ni-e) s. f., art. actinia (desp. -ni-a), g.-d. art. actiniei; pl. actinii, art. actiniile (desp. -ni-i-) actinism s. n. actiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. actiniul; simb. Ac actinodon s. m., pl. actinodoni actinograf (desp. -no-graf) s. n., pl. actinografe actinografie (desp. -no-gra-) s. f., art. actinografia, g.-d. actinografii, art. actinografiei actinometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. actinometrici; f. actinometrică, pl. actinometrice actinometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. actinometria, g.-d. actinometrii, art. actinometriei actinometru (desp. -me-tru) s. n., art. actinometrul; pl. actinometre actinomicet s. n., pl. actinomicete actinomicoză s. f., g.-d. art. actinomicozei actinomorf adj. m., pl. actinomorfi; f. actinomorfă, pl. actinomorfe actinon (izotop) s. n. actinopterigian (desp. -nop-te-, gi-an/no-pte) s. m., pl. actinopterigieni (desp. -gi-eni) actinot (silicat) s. m. actinoterapie s. f., art. actinoterapia, g.-d. actinoterapii, art. actinoterapiei actinotropism (desp. -no-tro-) s. n. activ1 adj. m., pl. activi; f. activă, pl. active activ2 (grup de activişti) s. n., pl. activuri activ3 (mijloc economic) s. n., pl. active activa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. activez, 3 activează; conj. prez. 1 sg. să activez, 3 să activeze activant1 adj. m., pl. activanţi; f. activantă, pl. activante activant2 s. m., pl. activanţi activare s. f., g.-d. art. activării; pl. activări activator1 adj. m., pl. activatori; f. sg. şi pl. activatoare activator2 s. n., pl. activatoare activist s. m., pl. activişti activistă s. f., g.-d. art. activistei; pl. activiste activitate s. f., g.-d. art. activităţii; pl. activităţi activiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. activizez, 3 activizează; conj. prez. 1 sg. să activizez, 3 să activizeze
223 activizare s. f., g.-d. art. activizării; pl. activizări actor s. m., pl. actori actoraş s. m., pl. actoraşi actoricesc adj. m., f. actoricească; pl. m. şi f. actoriceşti actorie s. f., art. actoria, g.-d. actorii, art. actoriei actoriţă (înv.) s. f., g.-d. art. actoriţei; pl. actoriţe actriţă s. f., g.-d. art. actriţei; pl. actriţe actual (desp. -tu-al) adj. m., pl. actuali; f. actuală, pl. actuale actualism (desp. -tu-a-) s. n. actualitate (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. actualităţii; (evenimente, ştiri) pl. actualităţi actualiza (a ~) (desp. -tu-a-) vb., ind. prez. 1 sg. actualizez, 3 actualizează; conj. prez. 1 sg. să actualizez, 3 să actualizeze actualizare (desp. -tu-a-) s. f., g.-d. art. actualizării; pl. actualizări actualmente (desp. -tu-al-) adv. actuar (desp. -tu-ar) s. m., pl. actuari actuariat (desp. -tu-a-ri-at) s. n. acţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. acţionez, 3 acţionează; conj. prez. 1 sg. să acţionez, 3 să acţioneze acţionar (desp. -ţi-o-) s. m., pl. acţionari acţionară (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. acţionarei; pl. acţionare acţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. acţionării; pl. acţionări acţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. acţiunii; pl. acţiuni acuarelă (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. acuarelei; pl. acuarele acuarelist (desp. -cua-) s. m., pl. acuarelişti acuarelistă (desp. -cua-) s. f., g.-d. art. acuarelistei; pl. acuareliste acuitate (desp. -cu-i-) s. f., g.-d. art. acuităţii acul-doamnei (plantă) s. m. art. aculeat (desp. -le-at) adj. m., pl. aculeaţi; f. aculeată, pl. aculeate aculeată (desp. -le-a-) s. f., g.-d. art. aculeatei; pl. aculeate aculeiform (desp. -le-i-) adj. m., pl. aculeiformi; f. aculeiformă, pl. aculeiforme aculeol (desp. -le-ol) s. m., pl. aculeoli aculeu s. m., art. aculeul; pl. aculei, art. aculeii acul-pământului (plantă) s. m. art. aculturaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aculturaţia (desp. -ţi-a), g.-d. aculturaţii, art. aculturaţiei acum/(pop.; fam.) acuma adv. !acumbent adj. m., pl. acumbenţi; f. acumbentă, pl. acumbente acum (de ~ )/(în tempo rapid) de-acum prep. + adv. acum (înainte/încolo) (de ~)/(în tempo rapid) de-acum înainte/încolo) prep. + adv. acumetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. acumetria, g.-d. acumetrii, art. acumetriei acumetru (desp. me-tru) s. n., art. acumetrul; pl. acumetre acuminat adj. m., pl. acuminaţi; f. acuminată, pl. acuminate
acvatubular
acumula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acumulez, 3 acumulează; conj. prez. 1 sg. să acumulez, 3 să acumuleze acumulare s. f., g.-d. art. acumulării; pl. acumulări acumulator1 (auto) s. m., pl. acumulatori acumulator2 (în alte domenii) s. n., pl. acumulatoare acupla (a ~) (desp. -cu-pla) vb., ind. prez. 1 sg. acuplez, 3 acuplează; conj. prez. 1 sg. să acuplez, 3 să acupleze acuplaj (desp. -cu-plaj) s. n., pl. acuplaje acuplare (desp. -cu-pla-) s. f., g.-d. art. acuplării acupunctor (desp. -punc-tor) s. m., pl. acupunctori acupunctură (desp. -punc-tu-) s. f., g.-d. art. acupuncturii acurat adj. m., pl. acuraţi; f. acurată, pl. acurate acurateţe s. f., art. acurateţea, g.-d. art. acurateţei acustic adj. m., pl. acustici; f. acustică, pl. acustice acustică s. f., g.-d. art. acusticii acustician (desp. -ci-an) s. m., pl. acusticieni (desp. -ci-eni) acusticiană (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. acusticienei (desp. -ci-e-); pl. acusticiene !acuşi (pop., fam.) adv. acuşica (pop., fam.) adv. acuşor s. n., pl. acuşoare acut1 adj. m., pl. acuţi; f. acută, pl. acute +acut2 adv. (bolnavă/bolnavi ~) acutiza (a ~) vb. refl., ind. prez. 3 acutizează, imperf. 3 pl. acutizau; conj. prez. 3 să acutizeze acuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. acuz, 3 acuză; conj. prez. 1 sg. să acuz, 3 să acuze acuzare s. f., g.-d. art. acuzării acuzat s. m., pl. acuzaţi acuzată s. f., g.-d. art. acuzatei; pl. acuzate acuzativ s. n., (forme) pl. acuzative acuzator adj. m., s. m., pl. acuzatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. acuzatoare acuzaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. acuzaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. acuzaţiei; pl. acuzaţii, art. acuzaţiile (desp. -ţi-i-) acuză s. f., g.-d. art. acuzei; pl. acuze acvaforte s. f., (gravuri) pl. acvaforte acvafortist (rar) s. m., pl. acvafortişti acvafortistă (rar) s. f., g.-d. art. acvafortistei; pl. acvafortiste acvamarin s. n. acvanaut s. m., pl. acvanauţi acvanaută (rar) s. f., g.-d. art. acvanautei; pl. acvanaute acvaplan (desp. -va-plan) s. n. acvaplanare (desp. -va-pla-) s. f., g.-d. art. acvaplanării acvaristică s. f., g.-d. art. acvaristicii acvariu [riu pron. rĭu] s. n., art. acvariul; pl. acvarii, art. acvariile (desp. -ri-i-) acvatic adj. m., pl. acvatici; f. acvatică, pl. acvatice acvatintă s. f., g.-d. art. acvatintei; (gravuri) pl. acvatinte acvatipie s. f., art. acvatipia, g.-d. acvatipii, art. acvatipiei acvatubular adj. m., pl. acvatubulari; f. acvatubulară, pl. acvatubulare
acvifer 224
acvifer adj. m., pl. acviferi; f. acviferă, pl. acvifere acvilă s. f., g.-d. art. acvilei; pl. acvile acvilidă s. f., g.-d. art. acvilidei; pl. acvilide acvilin adj. m., pl. acvilini; f. acvilină, pl. acviline acvilon s. n. acvitanian1 (desp. -ni-an) s. n. acvitanian2 (referitor la acvitanian1) (desp. -ni-an) adj. m., pl. acvitanieni (desp. -ni-eni); f. acvitaniană, pl. acvitaniene adactilie s. f., art. adactilia, g.-d. adactilii, art. adactiliei adagietto1 (muz.) (it.) (desp. -giet-) adv. +adagietto2 (muz.) (it.) (desp. -giet-) s. n., pl. adagiettouri +adagio1 (muz.) (desp. -gio) adv.; abr. Ado adagio2 (muz.) (desp. -gio) s. n.; pl. adagiouri adagiu (maximă) s. n., art. adagiul; pl. adagii, art. adagiile (desp. -gi-i-) adamant (înv.) s. n., pl. adamante adamantin adj. m., pl. adamantini; f. adamantină, pl. adamantine adamantină (smalţ dentar) s. f., g.-d. art. adamantinei adamască (reg.) s. f., g.-d. art. adamaştei Adam-Babadam (de (pe) când ~) (pop.) loc. adv. adamism s. n. adamit s. m., pl. adamiţi adamită (adeptă a adamismului) s. f., g.-d. art. adamitei; pl. adamite adamsită (gaz de luptă) s. f., g.-d. art. adamsitei adaos s. n., pl. adaosuri adapta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adaptez, 3 adaptează; conj. prez. 1 sg. să adaptez, 3 să adapteze adaptabil adj. m., pl. adaptabili; f. adaptabilă, pl. adaptabile adaptabilitate s. f., g.-d. art. adaptabilităţii adaptare s. f., g.-d. art. adaptării; pl. adaptări +adaptativ adj. m., pl. adaptativi; f. adaptativă, pl. adaptative adaptaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adaptaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adaptaţiei; pl. adaptaţii, art. adaptaţiile (desp. -ţi-i-) adaptiv (rar) adj. m., pl. adaptivi; f. adaptivă, pl. adaptive adaptor s. n., pl. adaptoare adăpa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adăp, 3 adapă; conj. prez. 1 sg. să adăp, 3 să adape; imper. 2 sg. afirm. adapă adăpare s. f., g.-d. art. adăpării adăpat s. n. adăpătoare s. f., g.-d. art. adăpătorii; pl. adăpători adăpost s. n., pl. adăposturi adăposti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adăpostesc, 3 sg. adăposteşte, imperf. 1 adăposteam; conj. prez. 1 sg. să adăpostesc, 3 să adăpostească adăpostire s. f., g.-d. art. adăpostirii !adăsta (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. adast, 2 sg. adaşti, 3 adastă; conj. prez. 1 sg. să adast, 3 să adaste; imper. 2 sg. afirm. adastă
adăstare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. adăstării adăuga (a ~) (desp. -dă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. adaug (desp. -da-ug), 2 sg. adaugi, 3 adaugă; conj. prez. 1 sg. să adaug, 3 să adauge; imper. 2 sg. afirm. adaugă adăugare (desp. -dă-u-) s. f., g.-d. art. adăugării; pl. adăugări adăugit (desp. -dă-u-) adj. m. (+ s. n.: tiraj ~); f. adăugită (ediţie ~), pl. adăugite adânc1 adj. m., f. adâncă; pl. m. şi f. adânci +adânc2 adv. adânc3 s. n., pl. adâncuri adâncat (rar) adj. m., pl. adâncaţi; f. adâncată, pl. adâncate adânci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adâncesc, 3 sg. adânceşte, imperf. 1 adânceam; conj. prez. 1 sg. să adâncesc, 3 să adâncească adâncime s. f., g.-d. art. adâncimii; pl. adâncimi adâncire s. f., g.-d. art. adâncirii; pl. adânciri adâncitor s. n., pl. adâncitoare adâncitură s. f., g.-d. art. adânciturii; pl. adâncituri adâncos (rar) adj. m., pl. adâncoşi; f. adâncoasă, pl. adâncoase addenda v. adendă +adducţie (apropiere a unui membru) (desp. -duc-ţi-e) s. f., art. adducţia (desp. -ţi-a), g.-d. adducţii, art. adducţiei; pl. adducţii, art. adducţiile (desp. -ţi-i-) !adendă/(lat.) addenda (ansamblu de note adiţionale) s. f., g.-d. art. adendei/addendei; pl. adende/addende; abr. add. addendum (act adiţional) (lat.) s. n. adecva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adecvez, 3 adecvează; conj. prez. 1 sg. să adecvez, 3 să adecveze adecvat1 adj. m., pl. adecvaţi; f. adecvată, pl. adecvate +adecvat2 adv. ademeneală (pop.) s. f., g.-d. art. ademenelii; pl. ademeneli ademeni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ademenesc, 3 sg. ademeneşte, imperf. 1 ademeneam; conj. prez. 1 sg. să ademenesc, 3 să ademenească ademenire s. f., g.-d. art. ademenirii; pl. ademeniri ademenitor adj. m., pl. ademenitori; f. sg. şi pl. ademenitoare adempţiune (rar) (desp. -demp-ţi-u-) s. f., g.-d. art. adempţiunii adenină s. f., g.-d. art. adeninei adenită s. f., g.-d. art. adenitei; pl. adenite adenocarcinom s. n., pl. adenocarcinoame adenofibrom (desp. -fi-brom) s. n., pl. adenofibroame adenohipofiză s. f., g.-d. art. adenohipofizei; pl. adenohipofize adenoid adj. m., pl. adenoizi; f. adenoidă, pl. adenoide adenoidită (desp. -no-i-) s. f., g.-d. art. adenoiditei; pl. adenoidite adenom s. n., pl. adenoame !adenopatie s. f., art. adenopatia, g.-d. adenopatii, art. adenopatiei; pl. adenopatii, art. adeopatiile (desp. -ti-i-)
225 !adenotomie s. f., art. adenotomia, g.-d. art. adenotomiei; pl. adenotomii, art. adenotomiile (desp. -mi-i-) adept s. m., pl. adepţi adeptă s. f., g.-d. art. adeptei; pl. adepte adera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ader, 3 aderă; conj. prez. 1 sg. să ader, 3 să adere aderare s. f., g.-d. art. aderării; pl. aderări aderent adj. m., s. m., pl. aderenţi; adj. f., s. f. aderentă, pl. aderente aderenţă s. f., g.-d. art. aderenţei; pl. aderenţe adermină s. f., g.-d. art. aderminei adesea adv. adeseori (desp. -se-ori) adv. adevăr s. n., pl. adevăruri adevărat1 adj. m., pl. adevăraţi; f. adevărată, pl. adevărate +adevărat2 adv. adevăr (într-~) loc. adv. adeveri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adeveresc, 3 sg. adevereşte, imperf. 1 adeveream; conj. prez. 1 sg. să adeveresc, 3 să adeverească adeverinţă s. f., g.-d. art. adeverinţei; pl. adeverinţe adeverire s. f., g.-d. art. adeveririi; pl. adeveriri adeveritor adj. m., pl. adeveritori; f. sg. şi pl. adeveritoare adeziune (desp. -zi-u-) s. f., g.-d. art. adeziunii; pl. adeziuni adeziv1 adj. m., pl. adezivi; f. adezivă, pl. adezive adeziv2 s. m., pl. adezivi adezivitate s. f., g.-d. art. adezivităţii !ad-hoc (lat.) adj. invar., adv. (divanuri ~, a se reuni ~) adia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 3 adie, imperf. 3 pl. adiau; conj. prez. 3 să adie; ger. adiind (desp. di-ind) adiabată (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. adiabatei; pl. adiabate adiabatic (desp. -di-a-) adj. m., pl. adiabatici; f. adiabatică, pl. adiabatice adiacent (desp. -di-a-) adj. m., pl. adiacenţi; f. adiacentă, pl. adiacente adiator (desp. -di-a-) s. n., pl. adiatoare adică adv. +adică (la o ~) loc. adv. adicălea (pop.) adv. adicătelea (pop.) adv. adidas® (încălţăminte) s. m., pl. adidaşi !Adidas (firmă) s. propriu n. adiere (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. adierii; pl. adieri adinamie s. f., art. adinamia, g.-d. adinamii, art. adinamiei !adineauri/(înv.) adineaori (desp. -nea-uri/-nea-ori) adv. adins (înv.) adv. adins (dintr-~/într-~) (pop.) loc. adv. !ad-interim (lat.) adj. invar., adv. (ambasadori ~, a numi ~ ambasadori); abr. a.i./ad int. adio1 interj. adio2 s. n. (spectacol de ~, a-şi lua ~) adipic adj. m., pl. adipici; f. adipică, pl. adipice
administra
adipos adj. m., pl. adipoşi; f. adipoasă, pl. adipoase adipozitate s. f., g.-d. art. adipozităţii adipsie s. f., art. adipsia, g.-d. adipsii, art. adipsiei aditiv1 adj. m., pl. aditivi; f. aditivă, pl. aditive aditiv2 s. m., pl. aditivi (aditiv alimentar aprobat în Europa abr. E) aditivitate s. f., g.-d. art. aditivităţii !adiţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adiţiei; pl. adiţii, art. adiţiile (desp. -ţi-i-) adiţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. adiţionez, 3 adiţionează; conj. prez. 1 sg. să adiţionez, 3 să adiţioneze adiţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. adiţionali; f. adiţională, pl. adiţionale adiţională (convorbire) (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. adiţionalei; pl. adiţionale adiţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. adiţionării; pl. adiţionări adjectiv s. n., pl. adjective adjectiva (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. adjectivez, 3 adjectivează; conj. prez. 1 sg. să adjectivez, 3 să adjectiveze adjectival adj. m., pl. adjectivali; f. adjectivală, pl. adjectivale adjectivare (rar) s. f., g.-d. art. adjectivării; pl. adjectivări adjectiviza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adjectivizez, 3 adjectivizează; conj. prez. 1 sg. să adjectivizez, 3 să adjectivizeze adjectivizare s. f., g.-d. art. adjectivizării; pl. adjectivizări adjoncţiune (desp. -jonc-ţi-u-) s. f., g.-d. art. adjoncţiunii; pl. adjoncţiuni adjudeca (a ~) (a atribui) vb., ind. prez. 1 sg. adjudec, 2 sg. adjudeci, 3 adjudecă; conj. prez. 1 sg. să adjudec, 3 să adjudece adjudecare (atribuire) s. f., g.-d. art. adjudecării; pl. adjudecări adjudecatar s. m., pl. adjudecatari adjudecatară s. f., g.-d. art. adjudecatarei; pl. adjudecatare adjudecaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adjudecaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adjudecaţiei; pl. adjudecaţii, art. adjudecaţiile (desp. -ţi-i-) adjudecătoare (rar) s. f., g.-d. art. adjudecătoarei; pl. adjudecătoare adjudecător (rar) s. m., pl. adjudecători adjunct adj. m., s. m., pl. adjuncţi; adj. f., s. f. adjunctă (desp. -junc-tă), pl. adjuncte; abr. adj. (şi: director adjunct) adjuraţie (livr.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adjuraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adjuraţiei; pl. adjuraţii, art. adjuraţiile (desp. -ţi‑i‑) adjutant (grad militar) s. m., pl. adjutanţi; abr. adj. adjuvant1 adj. m., pl. adjuvanţi; f. adjuvantă, pl. adjuvante !adjuvant2 (medicament secundar) s. m., pl. adjuvanţi administra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. administrez, 3 administrează; conj. prez. 1 sg. să administrez, 3 să administreze
administrare 226
administrare s. f., g.-d. art. administrării; pl. administrări administrat (rar) s. m., pl. administraţi administrativ adj. m., pl. administrativi; f. administrativă, pl. administrative administratoare s. f., g.-d. art. administratoarei; pl. administratoare administrator s. m., pl. administratori administraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. administraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. administraţiei; pl. administraţii, art. administraţiile (desp. -ţi-i-) admira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. admir, 3 admiră; conj. prez. 1 sg. să admir, 3 să admire admirabil adj. m., pl. admirabili; f. admirabilă, pl. admirabile admirare (înv.) s. f., g.-d. art. admirării admirativ adj. m., pl. admirativi; f. admirativă, pl. admirative admiratoare s. f., g.-d. art. admiratoarei; pl. admiratoare admirator s. m., pl. admiratori admiraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. admiraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. admiraţiei; pl. admiraţii, art. admiraţiile (desp. -ţi-i-) admisibil adj. m., pl. admisibili; f. admisibilă, pl. admisibile admisibilitate s. f., g.-d. art. admisibilităţii admisie (desp. -si-e) s. f., art. admisia (desp. -si-a), g.-d. art. admisiei; pl. admisii, art. admisiile (desp. -si-i-) admitanţă s. f., g.-d. art. admitanţei; pl. admitanţe admite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. admit, 2 sg. admiţi, 3 sg. admite, perf. s. 1 sg. admisei, 1 pl. admiserăm, m.m.c.p. 1 pl. admiseserăm; conj. prez. 1 sg. să admit, 3 să admită; ger. admiţând; part. admis admitere s. f., g.-d. art. admiterii; pl. admiteri admonesta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. admonestez, 3 admonestează; conj. prez. 1 sg. să admonestez, 3 să admonesteze admonestare s. f., g.-d. art. admonestării; pl. admonestări admonestaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. admonestaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. admonestaţiei; pl. admonestaţii, art. admonestaţiile (desp. -ţi-i-) admonitiv (livr.) adj. m., pl. admonitivi; f. admonitivă, pl. admonitive admoniţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. admoniţiunii; pl. admoniţiuni ADN [cit. adene] s. n., art. ADN-ul [cit. adeneul] adnat adj. m., pl. adnaţi; f. adnată, pl. adnate +adnominal1 adj. m., pl. adnominali; f. adnominală, pl. adnominale +adnominal2 s. n., pl. adnominale adnota (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adnotez, 3 adnotează; conj. prez. 1 sg. să adnotez, 3 să adnoteze adnotare s. f., g.-d. art. adnotării; pl. adnotări adnotatoare s. f., g.-d. art. adnotatoarei; pl. adnotatoare adnotator s. m., pl. adnotatori
adnotaţie (înv.) (desp. -ţi-e) s. f., art. adnotaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adnotaţiei; pl. adnotaţii, art. adnotaţiile (desp. -ţi-i-) +a doua etc. oară loc. adv. adogmatic adj. m., s. m., pl. adogmatici; adj. f., s. f. adogmatică, pl. adogmatice adogmatism s. n. adolescent s. m., pl. adolescenţi adolescentă s. f., g.-d. art. adolescentei; pl. adolescente adolescentin adj. m., pl. adolescentini; f. adolescentină, pl. adolescentine adolescenţă s. f., g.-d. art. adolescenţei !adonic adj. m. (+ s. n.: vers ~); f. adonică (formă ~), pl. adonice adonis (tânăr frumos; fluture) s. m., pl. adonişi Adonis (zeul frumuseţii masculine la greci) s. propriu m. adopta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adopt, 2 sg. adopţi, 3 adoptă; conj. prez. 1 sg. să adopt, 3 să adopte adoptare s. f., g.-d. art. adoptării; pl. adoptări !adoptator (jur.) adj. m., s. m., pl. adoptatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. adoptatoare adoptiv adj. m., pl. adoptivi; f. adoptivă, pl. adoptive adopţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adopţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adopţiei; pl. adopţii, art. adopţiile (desp. -ţi-i-) adora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ador, 3 adoră; conj. prez. 1 sg. să ador, 3 să adore adorabil adj. m., pl. adorabili; f. adorabilă, pl. adorabile adorare s. f., g.-d. art. adorării adoratoare s. f., g.-d. art. adoratoarei; pl. adoratoare adorator s. m., pl. adoratori adoraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adoraţia (desp. -ţi-a), g.-d. adoraţii, art. adoraţiei adormi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adorm, 3 sg. adoarme, imperf. 1 adormeam; conj. prez. 1 sg. să adorm, 3 să adoarmă; imper. 2 sg. afirm. adormi/( + clitic) adoarme (Adormi repede! dar: Adoarme-l repede! Adoarme-i bănuielile!) adormire s. f., g.-d. art. adormirii Adormirea Maicii Domnului (sărbătoare) s. propriu f. art., g.-d. art. Adormirii Maicii Domnului adormitor adj. m., pl. adormitori; f. sg. şi pl. adormitoare adormiţele s. f. pl. !adpres adj. m. (perişor ~), pl. adpreşi; f. adpresă (albăstriţă ~), pl. adprese adragant (desp. a-dra-) s. n. adrenalină (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adrenalinei adrenergic (desp. a-dre-) adj. m., pl. adrenergici; f. adrenergică, pl. adrenergice adrenocrom (desp. a-dre-no-crom) s. m. adresa (a ~) (desp. a-dre-) vb., ind. prez. 1 sg. adresez, 3 adresează; conj. prez. 1 sg. să adresez, 3 să adreseze adresa (la ~) loc. prep. (la adresa lui/sa) +adresabilitate s. f., g.-d. adresabilităţi, art. adresabilităţii
227 adresant (înv.) (desp. a-dre-) s. m., pl. adresanţi adresantă (înv.) (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adresantei; pl. adresante adresă (desp. a-dre-) s. f., g.-d. art. adresei; pl. adrese adsorbant (corp pe care se fixează o substanţă) s. m., pl. adsorbanţi adsorbat s. m., pl. adsorbaţi adsorbi (a ~) (a fixa pe suprafaţă) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. adsorb, 3 sg. adsoarbe, imperf. 1 adsorbeam; conj. prez. 1 sg. să adsorb, 3 să adsoarbă; imper. 2 sg. afirm. adsoarbe adsorbţie (fixare pe suprafaţă) (desp. -sorb-ţi-e) s. f., art. adsorbţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adsorbţiei adstrat s. n., pl. adstraturi aducător adj. m., pl. aducători; f. sg. şi pl. aducătoare !aduce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aduc, 3 sg. aduce, perf. s. 1 sg. adusei, 1 pl. aduserăm, m.m.c.p. 1 pl. aduseserăm; conj. prez. 1 sg. să aduc, 3 să aducă; imper. 2 sg. afirm. adu /(fam.) adu; ger. aducând; part. adus aduce aminte (a ~) (a aminti) loc. vb. v. aduce +aduce aminte (a-şi ~) (a-şi aminti) loc. vb. v. aduce; imper. 2 sg. afirm. adu-ţi/(fam.) adu-ţi aminte; ger. aducându-mi aminte aducere aminte/(în tempo rapid) aducere-aminte (amintire) loc. s. f., g.-d. art. aducerii aminte/aduceriiaminte; pl. aduceri aminte/aduceri-aminte, art. aducerile aminte/aducerile-aminte !aduct s. n., pl. aducte !aductor adj. m. (muşchi ~), pl. aductori; f. sg. şi pl. aductoare (funcţie ~) !aducţie (anat.) (desp. -ţi-e) s. f., art. aducţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aducţiei; pl. aducţii, art. aducţiile (desp. -ţi-i-) !aducţiune (tehn.) (desp. -ţi-u-) s. f., art. aducţiunea, g.-d. art. aducţiunii; pl. aducţiuni, art. aducţiunile adula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulez, 3 adulează; conj. prez. 1 sg. să adulez, 3 să aduleze adulare s. f., g.-d. art. adulării; pl. adulări adulator adj. m., s. m., pl. adulatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. adulatoare adulaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. adulaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. adulaţiei; pl. adulaţii, art. adulaţiile (desp. -ţi-i-) adulmeca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adulmec, 2 sg. adulmeci, 3 adulmecă; conj. prez. 1 sg. să adulmec, 3 să adulmece adulmecare s. f., g.-d. art. adulmecării; pl. adulmecări adulmecător (rar) adj. m., pl. adulmecători; f. sg. şi pl. adulmecătoare adult adj. m., s. m., pl. adulţi; adj. f., s. f. adultă, pl. adulte adulter1 (infidel) adj. m., pl. adulteri; f. adulteră, pl. adultere adulter2 s. n., pl. adultere adulterin (legat de adulter2) adj. m., pl. adulterini; f. adulterină, pl. adulterine !adumbri1 (a ~) (a ţine umbră) (rar) (desp. a-dum-/adum-) vb., ind. prez. 3 sg. adumbreşte, 3 pl. adumbresc, imperf. 3 sg. adumbrea; conj. prez. 3 să adumbrească
aerator
!adumbri2 (a se ~) (a se adăposti la umbră) (rar) (desp. a-dum-/ad-um-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă adumbresc, 3 sg. se adumbreşte, imperf. 1 sg. mă adumbream; conj. prez. 1 sg. să mă adumbresc, 3 să se adumbrească; imper. 2 sg. afirm. adumbreşte-te; ger. adumbrindu-mă aduna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. adun, 3 adună; conj. prez. 1 sg. să adun, 3 să adune adunare s. f., g.-d. art. adunării; pl. adunări adunata (figură la căluş) (reg.) s. f. art., neart. adunată, g.‑d. art. adunatei; pl. adunate !adunător1 adj. m., s. m., pl. adunători; adj. f., s. f. sg. şi pl. adunătoare adunător2 (maşină) s. n., pl. adunătoare adunătură s. f., g.-d. art. adunăturii; pl. adunături advecţie (desp. -ţi-e) s. f., art. advecţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. advecţiei; pl. advecţii, art. advecţiile (desp. -ţi-i-) advent s. n., pl. adventuri adventice s. f., art. adventicea, g.-d. art. adventicei adventism s. n. adventist adj. m., s. m., pl. adventişti; adj. f., s. f. adventistă, pl. adventiste adventiv adj. m., pl. adventivi; f. adventivă, pl. adventive adverb s. n., pl. adverbe adverbial (desp. -bi-al) adj. m., pl. adverbiali; f. adverbială, pl. adverbiale adverbializa (a ~) (desp. -bi-a-) vb., ind. prez. 1 sg. adverbializez, 3 adverbializează; conj. prez. 1 sg. să adverbializez, 3 să adverbializeze adverbializare (desp. -bi-a-) s. f., g.-d. art. adverbializării; pl. adverbializări advers adj. m., pl. adverşi; f. adversă, pl. adverse adversar s. m., pl. adversari adversară s. f., g.-d. art. adversarei; pl. adversare adversativ adj. m., pl. adversativi; f. adversativă, pl. adversative +adversativă (propoziţie) s. f., g.-d. art. adversativei; pl. adversative adversitate s. f., g.-d. art. adversităţii; pl. adversităţi !advertising (engl.) [pron. edvărtaĭzing] s. n., art. advertisingul [pron. edvărtaĭzingul] +advertorial (desp. -ri-al) s. n., pl. advertoriale !advon s. n., pl. advoane aed s. m., pl. aezi +aequo (ex ~) (lat.) [pron. rom. eksekvo] (desp. ae-quo) loc. adj., loc. adv. (premii ~, premiaţi ~) aer (amestec de gaze; aspect; atitudine; obiect de cult) s. n., (atitudini; obiecte de cult) pl. aere (şi în: a-şi da aere ) aera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aerez, 3 aerează; conj. prez. 1 sg. să aerez, 3 să aereze aeraj s. n. aerare s. f., g.-d. art. aerării aerarium (lat.) [ae pron. rom. e] (desp. ae-ra-ri-um) s. n. aerat adj. m., pl. aeraţi; f. aerată, pl. aerate aerator s. n., pl. aeratoare
aeraţie 228
aeraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aeraţia (desp. -ţi-a), g.-d. aeraţii, art. aeraţiei aerian (desp. -ri-an) adj. m., pl. aerieni (desp. -ri-eni); f. aeriană, pl. aeriene aerifer adj. m., pl. aeriferi; f. aeriferă, pl. aerifere aeriform adj. m., pl. aeriformi; f. aeriformă, pl. aeriforme aeriseală (rar) s. f., g.-d. art. aeriselii; pl. aeriseli aerisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aerisesc, 3 sg. aeriseşte, imperf. 1 aeriseam; conj. prez. 1 sg. să aerisesc, 3 să aerisească aerisire s. f., g.-d. art. aerisirii; pl. aerisiri aerlift s. n. aeroambulanţă (desp. -ro-am-) s. f., g.-d. art. aeroambulanţei; pl. aeroambulanţe aerob adj. m., pl. aerobi; f. aerobă, pl. aerobe !aerobic1 adj. m. (+ s. n.: exerciţiu ~); f. aerobică, pl. aerobice aerobic2 s. n. aerobiotic (desp. -bi-o-) adj. m., pl. aerobiotici; f. aerobiotică, pl. aerobiotice aerobioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. aerobiozei aerobuz s. n., pl. aerobuze aerocartograf (desp. -to-graf) s. n., pl. aerocartografe aerocartografie (desp. -to-gra-) s. f., art. aerocartografia, g.-d. aerocartografii, art. aerocartografiei aeroclub (desp. -ro-club) s. n., pl. aerocluburi aerocolie s. f., art. aerocolia, g.-d. aerocolii, art. aerocoliei aerodinam s. n., pl. aerodinamuri aerodinamic adj. m., pl. aerodinamici; f. aerodinamică, pl. aerodinamice aerodinamică s. f., g.-d. art. aerodinamicii aerodinamicitate s. f., g.-d. art. aerodinamicităţii aerodină s. f., g.-d. art. aerodinei; pl. aerodine aerodrom (desp. -ro-drom) s. n., pl. aerodromuri aeroduct s. n., pl. aeroducte aeroelasticitate s. f., g.-d. art. aeroelasticităţii !aerofagie s. f., art. aerofagia, g.-d. art. aerofagiei; pl. aerofagii, art. aerofagiile (desp. -gi-i-) aerofar (dispozitiv optic) s. n., pl. aerofaruri !aerofobie s. f., art. aerofobia, g.-d. art. aerofobiei; pl. aerofobii, art. aerofobiile (desp. -bi-i-) aerofor (aparat pentru scafandri) s. n., pl. aerofoare aerofotografie (desp. -to-gra-) s. f., art. aerofotografia, g.-d. art. aerofotografiei; pl. aerofotografii, art. aerofotografiile (desp. -fi-i-) aerofotogrammetrie (desp. -to-gram-me-tri-) s. f., art. aerofotogrammetria, g.-d. aerofotogrammetrii, art. aerofotogrammetriei aerogară s. f., g.-d. art. aerogării; pl. aerogări aerogen adj. m., pl. aerogeni; f. aerogenă, pl. aerogene aerogenerator s. n., pl. aerogeneratoare aerogeologie (desp. -ge-o-) s. f., art. aerogeologia, g.-d. aerogeologii, art. aerogeologiei aerograf (desp. -ro-graf) s. n., pl. aerografe
aerografie (desp. -ro-gra-) s. f., art. aerografia, g.-d. aerografii, art. aerografiei aerogramă (desp. -ro-gra-) s. f., g.-d. art. aerogramei; pl. aerograme aerolit (înv.) s. n., pl. aerolite aerologie s. f., art. aerologia, g.-d. aerologii, art. aerologiei aeromecanică s. f., g.-d. art. aeromecanicii aerometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. aerometria, g.-d. aerometrii, art. aerometriei aerometru (desp. -me-tru) s. n., art. aerometrul; pl. aerometre aeromobil1 adj. m., pl. aeromobili; f. aeromobilă, pl. aeromobile aeromobil2 s. n., pl. aeromobile aeromodel s. n., pl. aeromodele aeromodelism s. n. aeromodelist s. m., pl. aeromodelişti aeromodelistă s. f., g.-d. art. aeromodelistei; pl. aeromodeliste aeromotor s. n., pl. aeromotoare aeronaut s. m., pl. aeronauţi aeronaută s. f., g.-d. art. aeronautei; pl. aeronaute aeronautic adj. m., pl. aeronautici; f. aeronautică, pl. aeronautice aeronautică s. f., g.-d. aeronautici, art. aeronauticii aeronaval adj. m., pl. aeronavali; f. aeronavală, pl. aeronavale aeronavă s. f., g.-d. art. aeronavei; pl. aeronave aeroplan (desp. -ro-plan) s. n., pl. aeroplane aeroplancton (desp. -ro-planc-ton) s. n. aeroport s. n., pl. aeroporturi aeroportuar (desp. -tu-ar) adj. m., pl. aeroportuari; f. aeroportuară, pl. aeroportuare aeropoştal adj. m., pl. aeropoştali; f. aeropoştală, pl. aeropoştale aeropurtat adj. m., pl. aeropurtaţi; f. aeropurtată, pl. aeropurtate aeroreactor (desp. -re-ac-) s. n., pl. aeroreactoare !aeros (înv.) adj. m., pl. aeroşi; f. aeroasă, pl. aeroase aeroscop (desp. -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. aeroscoape aerosol s. m., pl. aerosoli +aerosolizare s. f., g.-d. art. aerosolizării; pl. aerosolizări aerosoloterapie s. f., art. aerosoloterapia, g.-d. aerosoloterapii, art. aerosoloterapiei aerospaţial (desp. -ros-pa-ţi-al/-ro-spa-) adj. m., pl. aerospaţiali; f. aerospaţială, pl. aerospaţiale aerostat (desp. -ros-tat/-ro-stat) s. n., pl. aerostate aerostatic (desp. -ros-ta-/-ro-sta-) adj. m., pl. aerostatici; f. aerostatică, pl. aerostatice aerostatică (desp. -ros-ta-/-ro-sta-) s. f., g.-d. aerostatici, art. aerostaticii aerostaţie (desp. -ros-ta-ţi-e/-ro-sta-) s. f., art. aerostaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aerostaţiei; (staţii) pl. aerostaţii, art. aerostaţiile (desp. -ţi-i-)
229 aerotaxaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aerotaxaţia (desp. -ţi-a), g.-d. aerotaxaţii, art. aerotaxaţiei aerotehnică s. f., g.-d. art. aerotehnicii aeroterapie s. f., art. aeroterapia; g.-d. aeroterapii; art. aeroterapiei aerotermă s. f., g.-d. art. aerotermei; pl. aeroterme aerotopograf (desp. -po-graf) s. n., pl. aerotopografe aerotopografie (desp. -po-gra-) s. f., art. aerotopografia, g.‑d. aerotopografii, art. aerotopografiei aerotransport (desp. -ro-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. aerotransporturi aerovehicul s. n., pl. aerovehicule afabil adj. m., pl. afabili; f. afabilă, pl. afabile afabilitate s. f., g.-d. afabilităţi, art. afabilităţii afabulaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. afabulaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. afabulaţii, art. afabulaţiei afacere s. f., g.-d. art. afacerii; pl. afaceri afacerism s. n. afacerist s. m., pl. afacerişti afaceristă s. f., g.-d. art. afaceristei; pl. afaceriste afagie s. f., art. afagia, g.-d. art. afagiei afara (din/în ~) loc. prep. (din/în afara lui/sa) +afara- (din/în ~) loc. prep. (în afara-i) afară adv. afară că (fam.) loc. conjcţ. afară de loc. prep. afară (de/din ~)/(în tempo rapid) de-afară prep. + adv. (căldura de(-)afară, Vine de(-)/din afară.) afară (în ~) loc. adv. +afară că (în ~) (fam.) loc. conjcţ. afară de (în ~) loc. prep. afară (pe ~)/(în tempo rapid) pe-afară prep. + adv. afazic adj. m., s. m., pl. afazici; adj. f., s. f. afazică, pl. afazice afazie s. f., art. afazia, g.-d. art. afaziei; (forme, cazuri) pl. afazii, art. afaziile (desp. -zi-i-) afâna (a ~) (a face mai puţin compact) vb., ind. prez. 1 sg. afânez, 3 afânează; conj. prez. 1 sg. să afânez, 3 să afâneze afânare (acţiunea de a afâna) s. f., g.-d. art. afânării; pl. afânări afânător s. n., pl. afânătoare afebril (desp. -fe-bril) adj. m., pl. afebrili; f. afebrilă, pl. afebrile afect s. n., pl. afecte afecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afectez, 3 afectează; conj. prez. 1 sg. să afectez, 3 să afecteze afectare s. f., g.-d. art. afectării; pl. afectări afectiv adj. m., pl. afectivi; f. afectivă, pl. afective afectivitate s. f., g.-d. art. afectivităţii afectuos (desp. -tu-os) adj. m., pl. afectuoşi; f. afectuoasă, pl. afectuoase afectuozitate (desp. -tu-o-) s. f., g.-d. art. afectuozităţii afecţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. afecţiunii; (boli) pl. afecţiuni
afişa
afeliu [liu pron. lĭu] s. n., art. afeliul afemeiat adj. m. (individ ~), s. m., pl. afemeiaţi aferat adj. m., pl. aferaţi; f. aferată, pl. aferate aferent (dependent de ceva) adj. m., pl. aferenţi; f. aferentă, pl. aferente aferentaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aferentaţia (desp. -ţi-a), g.-d. aferentaţii, art. aferentaţiei afereză s. f., g.-d. art. aferezei; pl. afereze aferim (înv.) interj. afet s. n., pl. afeturi affettuoso (muz.) (it.) [s pron. z] (desp. -tuo-) adv. !afgan adj. m., s. m., pl. afgani; adj. f., s. f. afgană, pl. afgane !afgană (limbă) s. f., g.-d. art. afganei !afid s. n., pl. afide afierosi (a ~) (înv.) (desp. -fi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. afierosesc, 3 sg. afieroseşte, imperf. 1 sg. afieroseam; conj. prez. 1 sg. să afierosesc, 3 să afierosească afif (reg., înv.) adj. m., pl. afifi; f. afifă, pl. afife afilia (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. afiliez (desp. -li-ez), 3 afiliază, 1 pl. afiliem; conj. prez. 1 sg. să afiliez, 3 să afilieze; ger. afiliind (desp. -li-ind) afiliaţie (înv.) (desp. -li-a-ţi-e) s. f., art. afiliaţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. afiliaţiei; pl. afiliaţii, art. afiliaţiile (desp. -ţi-i-) afiliere (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. afilierii; pl. afilieri afin1 (arbust) s. m., pl. afini afin2 (rudă) s. m., pl. afini afina (a ~) (a separa de impurităţi, a subţia firele) vb., ind. prez. 1 sg. afinez, 3 afinează; conj. prez. 1 sg. să afinez, 3 să afineze afinaj s. n., pl. afinaje afinant s. m., pl. afinanţi afinare (afinaj) s. f., g.-d. art. afinării; pl. afinări afinată s. f., g.-d. art. afinatei; pl. afinate afină1 (fruct) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine afină2 (rudă) s. f., g.-d. art. afinei; pl. afine afinet (rar) s. n., pl. afineturi afiniş s. n., pl. afinişuri afinitate s. f., g.-d. art. afinităţii; pl. afinităţi afinor s. m., pl. afinori afion (desp. -fi-on) s. n. afirma1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afirm. 3 afirmă; conj. prez. 1 sg. să afirm. 3 să afirme +afirma2 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă afirm, 3 se afirmă; conj. prez. 1 sg. să mă afirm, 3 să se afirme; imper. 2 sg. afirm. afirmă-te; ger. afirmându-mă afirmare s. f., g.-d. art. afirmării; pl. afirmări afirmativ adj. m., pl. afirmativi; f. afirmativă, pl. afirmative afirmaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. afirmaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. afirmaţiei; pl. afirmaţii, art. afirmaţiile (desp. -ţi-i-) afiş s. n., pl. afişe afişa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afişez, 3 afişează, 1 pl. afişăm; conj. prez. 1 sg. să afişez, 3 să afişeze; ger. afişând
afişaj 230 afişaj s. n., pl. afişaje afişare s. f., g.-d. art. afişării; pl. afişări afişier (desp. -şi-er) s. n., pl. afişiere afişoare s. f., g.-d. art. afişoarei; pl. afişoare afişor1 (dispozitiv) s. n., pl. afişoare afişor2 (persoană) s. m., pl. afişori afix s. n., pl. afixe afixal adj. m., pl. afixali; f. afixală, pl. afixale +afixoid s. n., pl. afixoide afla (a ~) (desp. a-fla) vb., ind. prez. 1 sg. aflu, 3 află; conj. prez. 1 sg. să aflu, 3 să afle aflare (desp. a-fla-) s. f., g.-d. art. aflării aflător (desp. a-flă-) (rar) adj. m., pl. aflători; f. sg. şi pl. aflătoare aflictiv (desp. a-flic-) adj. m., pl. aflictivi; f. aflictivă, pl. aflictive aflicţiune (rar) (desp. a-flic-ţi-u-) s. f., g.-d. art. aflicţiunii; pl. aflicţiuni afloriment (desp. a-flo-) s. n., pl. aflorimente afluent (desp. a-flu-ent) s. m., pl. afluenţi afluenţă (desp. a-flu-en-) s. f., g.-d. art. afluenţei aflui (a ~) (desp. -a-flu-) vb., ind. prez. 3 sg. afluieşte, 3 pl. afluiesc, imperf. 3 sg. afluia; conj. prez. 3 să afluiască afluire (desp. -a-flu-) s. f., g.-d. art. afluirii; pl. afluiri aflux (desp. a-flux) s. n., pl. afluxuri afocal adj. m., pl. afocali; f. afocală, pl. afocale afon adj. m., s. m., pl. afoni; adj. f., s. f. afonă, pl. afone afonie s. f., art. afonia, g.-d. afonii, art. afoniei afoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afonizez, 3 afonizează; conj. prez. 1 sg. să afonizez, 3 să afonizeze afonizare s. f., g.-d. art. afonizării aforism s. n., pl. aforisme aforistic adj. m., pl. aforistici; f. aforistică, pl. aforistice afreta (a ~) (desp. a-fre-) vb., ind. prez. 1 sg. afretez, 3 afretează; conj. prez. 1 sg. să afretez, 3 să afreteze african (desp. a-fri-) adj. m., s. m., pl. africani; adj. f., s. f. africană, pl. africane africancă (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africancei; pl. africance africanist (desp. a-fri-) s. m., pl. africanişti africanistă (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africanistei; pl. africaniste africanistică (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africanisticii africanoloagă v. africanologă africanolog (desp. a-fri-) s. m., pl. africanologi !africanologă (livr.)/(colocv.) africanoloagă (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africanologei/africanoloagei; pl. africanologe/africanoloage africanologie (desp. a-fri-) s. f., art. africanologia, g.-d. africanologii, art. africanologiei !africat (desp. a-fri-) adj. m. (+ s. n: sunet ~); f. africată (consoană ~), pl. africate africată (desp. a-fri-) s. f., g.-d. art. africatei; pl. africate
+afrikaans1 (afr.) [pron. afrikans] (desp. a-fri-kaans) adj. invar. (cuvinte ~) !afrikaans2 (limbă) (afr.) [pron. afrikans] (desp. a-fri‑kaans) s. n. !afrikander (afr.) (desp. a-fri-kan-) s. m., pl. afrikanderi afro (desp. a-fro) adj. invar., adv. (pieptănături ~, a se pieptăna ~) +afro-american (african din America) (desp. a-fro-) adj. m., s. m., pl. afro-americani; adj. f., s. f. afro-americană, pl. afro-americane +afro-americancă (desp. a-fro-) s. f., g.-d. art. afro‑americancei; pl. afro-americance afro-asiatic (desp. a-fro-a-si-a-) adj. m., pl. afro-asiatici; f. afro-asiatică, pl. afro-asiatice afrodiziac1 (desp. a-fro-, -zi-ac) adj. m., pl. afrodiziaci; f. afrodiziacă, pl. afrodiziace afrodiziac2 (desp. a-fro-, -zi-ac) s. n., pl. afrodiziace +afro-jazz [pron. afroğaz/engl. afrogez] s. n., art. afro‑jazzul [pron. afroğazul/afrogezul] afront (desp. a-front) s. n., pl. afronturi afronta (a ~) (desp. a-fron-) vb., ind. prez. 1 sg. afrontez, 3 afrontează; conj. prez. 1 sg. să afrontez, 3 să afronteze afrontare (desp. a-fron-) s. f., g.-d. art. afrontării aftă s. f., g.-d. art. aftei; pl. afte +afterschool (engl.) [pron. aftărskul] (desp. after-school) s. n., pl. afterschooluri [pron. aftărskuluri] aftershave (engl.) [pron. aftărşeĭv] s. n., pl. aftershave-uri [pron. aftărşeĭvuri] aftos adj. m., pl. aftoşi; f. aftoasă, pl. aftoase afuiere s. f., g.-d. art. afuierii; pl. afuieri afum (rar) s. n. afuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afum, 3 afumă; conj. prez. 1 sg. să afum, 3 să afume afumare s. f., g.-d. art. afumării; pl. afumări afumătoare s. f., g.-d. art. afumătorii; pl. afumători afumător (rar) adj. m., pl. afumători; f. sg. şi pl. afumătoare afumătorie (rar) s. f., art. afumătoria, g.-d. art. afumătoriei; pl. afumătorii, art. afumătoriile (desp. -ri-i-) afumătură s. f., g.-d. art. afumăturii; pl. afumături afund1 (rar) adj. m., pl. afunzi; f. afundă, pl. afunde afund2 (rar) s. n., pl. afunduri afunda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afund, 2 sg. afunzi, 3 afundă; conj. prez. 1 sg. să afund, 3 să afunde afundătură (rar) s. f., g.-d. art. afundăturii; pl. afundături afundiş (rar) s. n., pl. afundişuri afunzime (rar) s. f., g.-d. art. afunzimii; pl. afunzimi afurca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. afurc, 2 sg. afurci, 3 afurcă; conj. prez. 1 sg. să afurc, 3 să afurce afurcare s. f., g.-d. art. afurcării; pl. afurcări afurcă s. f., g.-d. art. afurcii; pl. afurci afurisenie (desp. -ni-e) s. f., art. afurisenia (desp. -ni-a), g.-d. art. afuriseniei; pl. afurisenii, art. afuriseniile (desp. -ni-i-)
231 afurisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. afurisesc, 3 sg. afuriseşte, imperf. 1 afuriseam; conj. prez. 1 sg. să afurisesc, 3 să afurisească afurisit adj. m., s. m., pl. afurisiţi; adj. f., s. f. afurisită, pl. afurisite afuzali s. m., art. afuzaliul aga (comandant) (înv.) s. f., art. agaua, g.-d. art. agalei; pl. agale AGA (adunare a acţionarilor) s. f., pl. AGA agabaritic adj. m., pl. agabaritici; f. agabaritică, pl. agabaritice agalactie s. f., art. agalactia, g.-d. agalactii, art. agalactiei agale adv. agapă s. f., g.-d. art. agapei; pl. agape agar-agar s. n. agarean (desp. -rean) (înv.) s. m., pl. agareni agareancă (desp. -rean-) (înv.) s. f., g.-d. art. agarencei; pl. agarence agaricacee s. f., art. agaricaceea, g.-d. art. agaricaceei, pl. agaricacee agasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agasez, 3 agasează; conj. prez. 1 sg. să agasez, 3 să agaseze agasant adj. m., pl. agasanţi; f. agasantă, pl. agasante agat (piatră semipreţioasă) s. n., pl. agate agată (literă) s. f., g.-d. art. agatei, pl. agate !agatârs adj. m., s. m., pl. agatârşi (desp. -târşi) agavă s. f., g.-d. art. agavei; pl. agave agă (şeful agiei) s. m., art. aga, g.-d. art. agăi; pl. agi agănăul (dans) (reg.) s. n. art., neart. agănău agărlâc (înv.) s. n., pl. agărlâcuri agăţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăţ, 3 agaţă; conj. prez. 1 sg. să agăţ, 3 să agaţe, imper. 2 sg. afirm. agaţă agăţare s. f., g.-d. art. agăţării agăţătoare1 (atârnătoare) s. f., g.-d. art. agăţătorii; pl. agăţători agăţătoare2 (pasăre) s. f., g.-d. art. agăţătoarei; pl. agăţătoare agăţător adj. m., pl. agăţători; f. sg. şi pl. agăţătoare ageamiu (fam.) adj. m., s. m., pl. ageamii; adj. f., s. f. ageamie; pl. ageamii agendă s. f., g.-d. art. agendei; pl. agende agenezie s. f., art. agenezia, g.-d. agenezii, art. ageneziei agent s. m., pl. agenţi agentă s. f., g.-d. art. agentei; pl. agente agentură s. f., g.-d. art. agenturii; pl. agenturi agenţie s. f., art. agenţia, g.-d. art. agenţiei; pl. agenţii, art. agenţiile (desp. -ţi-i-) ager adj. m., pl. ageri; f. ageră, pl. agere ageri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ageresc, 1 sg. agereşte, imperf. 1 ageream; conj. prez. 1 sg. să ageresc, 3 să agerească agerime s. f., g.-d. art. agerimii !agest (îngrămădire de buşteni) (reg.) s. n., pl. agesturi
aglutinant2
agesti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. agestesc, 3 sg. agesteşte, imperf. 1 agesteam; conj. prez. 1 sg. să agestesc, 3 să agestească agestru (con de dejecţie) s. n., art. agestrul; pl. agestre +ageuzie (desp. -ge-u-) s. f., art. ageuzia, g.-d. ageuzii, art. ageuziei agheasmatar s. n., pl. agheasmatare agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei aghesmui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aghesmuiesc, 3 sg. aghesmuieşte, imperf. 1 aghesmuiam; conj. prez. 1 sg. să aghesmuiesc, 3 să aghesmuiască aghesmuire s. f., g.-d. art. aghesmuirii; pl. aghesmuiri aghios (înv.) (desp. -ghi-os) s. n., pl. aghioase (azi în: a trage la aghioase) aghiotant (desp. -ghio-) s. m., pl. aghiotanţi +aghiuţă (omul dracului) (fam.) (desp. -ghi-u-) s. m., g.‑d. art. lui aghiuţă Aghiuţă (Dracul) (fam.) (desp. -ghi-u-) s. propriu m. agie s. f., art. agia, g.-d. art. agiei; pl. agii, art. agiile (desp. -gi-i-) agil adj. m., pl. agili; f. agilă, pl. agile agilitate s. f., g.-d. art. agilităţii agio (fin.) (desp. -gio) s. n., art. agioul; pl. agiouri agiota (a ~) (desp. -gio-) vb., ind. prez. 1 sg. agiotez, 3 agiotează; conj. prez. 1 sg. să agiotez, 3 să agioteze agiotaj (desp. -gio-) s. n., pl. agiotaje agita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agit, 2 sg. agiţi, 3 agită; conj. prez. 1 sg. să agit, 3 să agite agitare s. f., g.-d. art. agitării; pl. agitări agitatoare s. f., g.-d. art. agitatoarei; pl. agitatoare agitator1 (dispozitiv) s. n., pl. agitatoare agitator2 (persoană) s. m., pl. agitatori agitatoric adj. m., pl. agitatorici; f. agitatorică, pl. agitatorice agitaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. agitaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. agitaţiei; pl. agitaţii, art. agitaţiile (desp. -ţi-i-) aglică (desp. a-gli-) s. f., g.-d. art. aglicei; pl. aglice aglomera (a ~) (a-glo-) vb., ind. prez. 1 sg. aglomerez, 3 aglomerează; conj. prez. 1 sg. să aglomerez, 3 să aglomereze aglomerant (desp. a-glo-) s. m., pl. aglomeranţi aglomerare (desp. a-glo-) s. f., g.-d. art. aglomerării; pl. aglomerări aglomerat1 (desp. a-glo-) adj. m., pl. aglomeraţi; f. aglomerată, pl. aglomerate aglomerat2 (desp. a-glo-) s. n., pl. aglomerate aglomeraţie (desp. a-glo-, -ţi-e) s. f., art. aglomeraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aglomeraţiei; pl. aglomeraţii, art. aglomeraţiile (desp. -ţi-i-) aglosie (desp. a-glo-) s. f., art. aglosia, g.-d. aglosii, art. aglosiei aglutina (a se ~) (desp. a-glu-) vb. refl., ind. prez. 3 se aglutinează, imperf. 3 pl. se aglutinau; conj. prez. 3 să se aglutineze; ger. aglutinându-se aglutinant1 (anticorp) (desp. a-glu-) s. m., pl. aglutinanţi aglutinant2 (desp. a-glu-) adj. m., pl. aglutinanţi; f. aglutinantă, pl. aglutinante
aglutinant3 232
aglutinant3 (substanţă, material) (desp. a-glu-) s. n., pl. aglutinante aglutinare (desp. a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutinării; pl. aglutinări aglutinină (desp. a-glu-) s. f., g.-d. art. aglutininei aglutinogen (desp. a-glu-) s. m. agnat s. m., pl. agnaţi agnată s. f., g.-d. art. agnatei; pl. agnate agnaţiune (rar) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. agnaţiunii agneţ s. n., pl. agneţe !agnomen (lat.) s. n., pl. agnomina agnostic (desp. ag-nos-/a-gnos-) adj. m., s. m., pl. agnostici; adj. f., s. f. agnostică, pl. agnostice agnosticism (desp. ag-nos-/a-gnos-) s. n. agnozie (desp. ag-no-/a-gno-) s. f., g.-d. agnozii, art. agnoziei agogică s. f., g.-d. art. agogicii agonal adj. m., pl. agonali; f. agonală, pl. agonale agonale s. f. pl. agonă s. f., g.-d. art. agonei agonic adj. m., pl. agonici; f. agonică, pl. agonice agonie s. f., art. agonia, g.-d. art. agoniei; pl. agonii, art. agoniile (desp. -ni-i-) agoniseală (pop.) s. f., g.-d. art. agoniselii; pl. agoniseli agonisi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. agonisesc, 3 sg. agoniseşte, imperf. 1 agoniseam; conj. prez. 1 sg. să agonisesc, 3 să agonisească agonisire s. f., g.-d. art. agonisirii; pl. agonisiri agonisită (pop.) s. f., g.-d. art. agonisitei; pl. agonisite agonistic adj. m., pl. agonistici; f. agonistică, pl. agonistice agonistică s. f., g.-d. art. agonisticii agoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agonizez, 3 agonizează; conj. prez. 1 sg. să agonizez, 3 să agonizeze agonizant adj. m., pl. agonizanţi; f. agonizantă, pl. agonizante agora (piaţă publică în Grecia antică) (gr.) s. f. agorafobie s. f., art. agorafobia, g.-d. art. agorafobiei; pl. agorafobii, art. agorafobiile (desp. -bi-i-) agoră (spaţiu public) s. f., g.-d. art. agorei; pl. agore agrafă (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agrafei; pl. agrafe agrafie (desp. a-gra-) s. f., art. agrafia, g.-d. agrafii, art. agrafiei agramat (desp. a-gra-) adj. m., s. m., pl. agramaţi; adj. f., s. f. agramată, pl. agramate !agramatism (a-gra-) s. n., pl. agramatisme agranulocitoză (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agranulocitozei agrar (desp. a-grar) adj. m., pl. agrari; f. agrară, pl. agrare agrarian (desp. a-gra-ri-an) adj. m., s. m., pl. agrarieni (desp. -ri-eni); adj. f., s. f. agrariană, pl. agrariene agrarianism (desp. a-gra-ri-a-) s. n. agrava (a ~) (desp. a-gra-) vb., ind. prez. 1 sg. agravez, 3 agravează; conj. prez. 1 sg. să agravez, 3 să agraveze
agravant (desp. a-gra-) adj. m., pl. agravanţi; f. agravantă, pl. agravante agravare (desp. a-gra-) s. f., g.-d. art. agravării; pl. agravări agrăi (a ~) (reg.) (desp. a-gră-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. agrăiesc, 3 sg. agrăieşte, imperf. 1 agrăiam; conj. prez. 1 sg. să agrăiesc, 3 să agrăiască agrea (a ~) (desp. a-gre-a) vb., ind. prez. 1 sg. agreez (desp. -gre-ez), 3 agreează (desp. -gre-ea-), 1 pl. agreăm (desp. -gre-ăm); conj. prez. 1 sg. să agreez, 3 să agreeze; ger. agreând (desp. -gre-ând) agreabil (desp. a-gre-a-) adj. m., pl. agreabili; f. agreabilă, pl. agreabile !agreement (engl.) [pron. ăgrimănt] s. n., pl. agreementuri [pron. ăgrimănturi] agrega (a se ~) (desp. a-gre-) vb. refl., ind. prez. 3 se agregă, imperf. 3 pl. se agregau; conj. prez. 3 să se agrege; ger. agregându-se agregare (desp. a-gre-) s. f., g.-d. art. agregării; pl. agregări !agregat1 (desp. a-gre-) adj. m., s. m., pl. agregaţi; adj. f. agregată, pl. agregate (profesor agregat) agregat2 (obiect) (desp. a-gre-) s. n., pl. agregate +agregator s. n., pl. agreatoare agregaţie (desp. a-gre-, -ţi-e) s. f., art. agregaţia (desp. -ţi‑a), g.-d. agregaţii, art. agregaţiei !agrement (plăcere; consimţământ; acord) (desp. a-gre-) s. n., (documente) pl. agremente agrementa (a ~) (desp. a-gre-) vb., ind. prez. 1 sg. agrementez, 3 agrementează; conj. prez. 1 sg. să agrementez, 3 să agrementeze agresiune (desp. a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. agresiunii; pl. agresiuni agresiv (desp. -gre-) adj. m., pl. agresivi; f. agresivă, pl. agresive agresivitate (desp. a-gre-) s. f., g.-d. art. agresivităţii; pl. agresivităţi agresor (desp. a-gre-) adj. m., s. m., pl. agresori; adj. f., s. f. sg. şi pl. agresoare agrest (rar) (desp. a-grest) adj. m., pl. agreşti; f. agrestă, pl. agreste agricol (desp. a-gri-) adj. m., pl. agricoli; f. agricolă, pl. agricole agricultoare (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agricultoarei; pl. agricultoare agricultor (desp. a-gri-) s. m., pl. agricultori agricultură (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agriculturii; pl. agriculturi agrimensor (desp. a-gri-) s. m., pl. agrimensori agrimensură (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agrimensurii agriotimie (desp. a-gri-o-) s. f., art. agriotimia, g.-d. art. agriotimiei; pl. agriotimii, art. agriotimiile (desp. -mi-i-) agripnie (desp. a-grip-) s. f., art. agripnia, g.-d. art. agripniei; pl. agripnii, art. agripniile (desp. -ni-i-) !agriş (plantă) (desp. a-griş) s. m., pl. agrişi !agrişă (fruct) (desp. a-gri-) s. f., g.-d. art. agrişei; pl. agrişe
233 agroalimentar (desp. a-gro-) adj. m., pl. agroalimentari; f. agroalimentară, pl. agroalimentare agrobioloagă v. agrobiologă agrobiolog (desp. a-gro-bi-o-) s. m., pl. agrobiologi !agrobiologă (livr.)/(colocv.) agrobioloagă (desp. a-gro-bi-o-) s. f., g.-d. art. agrobiologei/agrobioloagei; pl. agrobiologe/agrobioloage agrobiologic (desp. a-gro-bi-o-) adj. m., pl. agrobiologici; f. agrobiologică, pl. agrobiologice agrobiologie (desp. a-gro-bi-o-) s. f., art. agrobiologia, g.-d. agrobiologii, art. agrobiologiei agrochimic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrochimici; f. agrochimică, pl. agrochimice agrochimie (desp. a-gro-) s. f., art. agrochimia, g.-d. agrochimii, art. agrochimiei agrochimist (desp. a-gro-) s. m., pl. agrochimişti agrochimistă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrochimistei; pl. agrochimiste +agroforestier (desp. a-gro-, -ti-er) adj. m., pl. agroforestieri; f. agroforestieră, pl. agroforestiere agrogeoloagă v. agrogeologă agrogeolog (desp. a-gro-ge-o-) s. m., pl. agrogeologi !agrogeologă (livr.)/(colocv.) agrogeoloagă (desp. a-gro-ge-o-) s. f., g.-d. art. agrogeologei/agrogeoloagei; pl. agrogeologe/agrogeoloage agrogeologie (desp. a-gro-ge-o-) s. f., art. agrogeologia, g.‑d. agrogeologii, art. agrogeologiei agroindustrial (desp. a-gro-, -tri-al) adj. m., pl. agroindustriali; f. agroindustrială, pl. agroindustriale agrologie (desp. a-gro-) s. f., art. agrologia, g.-d. agrologii, art. agrologiei agrometeoroloagă v. agrometeorologă agrometeorolog (desp. a-gro-, -te-o-) s. m., pl. agrometeorologi !agrometeorologă (livr.)/(colocv.) agrometeoroloagă (desp. a-gro-, -te-o-) s. f., g.-d. art. agrometeorologei/ agrometeoroloagei; pl. agrometeorologe/agrometeoroloage agrometeorologie (desp. a-gro-, -te-o-) s. f., art. agrometeorologia, g.-d. agrometeorologii, art. agrometeorologiei agrominim (înv.) (desp. a-gro-) s. n. !agronoamă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agronoamei; pl. agronoame; abr. agr./agron. agronom (desp. a-gro-) s. m., pl. agronomi; abr. agr./agron. agronomic (desp. desp. a-gro-) adj. m., pl. agronomici; f. agronomică, pl. agronomice agronomie (desp. a-gro-) s. f., art. agronomia, g.-d. agronomii, art. agronomiei +agropensiune (desp. a-gro-, -si-u-) s. f., g.-d. art. agropensiunii; pl. agropensiuni agrosilvic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrosilvici; f. agrosilvică, pl. agrosilvice agrotehnic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrotehnici; f. agrotehnică, pl. agrotehnice
aici
agrotehnică (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrotehnicii agrotehnician (desp. a-gro-, -ci-an) s. m., pl. agrotehnicieni (desp. ci-eni) agrotehniciană (desp. a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrotehnicienei (desp. -ci-e-); pl. agrotehniciene agroterasă (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agroterasei; pl. agroterase agroturism (desp. a-gro-) s. n. agrozootehnic (desp. a-gro-) adj. m., pl. agrozootehnici; f. agrozootehnică, pl. agrozootehnice agrozootehnică (desp. a-gro-) s. f., g.-d. art. agrozootehnicii agrozootehnician (desp. a-gro-, -ci-an) s. m., pl. agrozootehnicieni (desp. -ci-eni) agrozootehniciană (desp. a-gro-, -ci-a-) s. f., g.-d. art. agrozootehnicienei (desp. -ci-e-); pl. agrozootehniciene agrozootehnie (desp. a-gro-) s. f., art. agrozootehnia, g.-d. agrozootehnii, art. agrozootehniei agud (reg.) s. m., pl. aguzi agudă (reg.) s. f., g.-d. art. agudei; pl. agude aguridă s. f., g.-d. art. aguridei; pl. aguride agurijoară s. f., g.-d. art. agurijoarei; pl. agurijoare ah1 interj. ah2 s. n., pl. ahuri aha interj. aheean (desp. -he-ean) adj. m., pl. aheeni (desp. -he-eni); f. aheeană, pl. aheene !Aheron/(gr.) Acheron [ch pron. h] (desp. A-che-) s. propriu n. !aherontic (subpămânean) adj. m., pl. aherontici; f. aherontică, pl. aherontice aheu s. m., art. aheul; pl. ahei, art. aheii aho interj ahotnic (reg.) adj. m., pl. ahotnici; f. ahotnică, pl. ahotnice aht (reg., rar) s. n., pl. ahturi ahtia (a se ~) (rar) (desp. -ti-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă ahtiez (desp. -ti-ez), 3 se ahtiază, 1 pl. ne ahtiem; conj. prez. 1 sg. să mă ahtiez, 3 să se ahtieze; imper. 2 sg. afirm. ahtiază-te; ger. ahtiindu-mă (desp. -ti-in-) ahtiat1 (rar) (desp. -ti-at) s. n. ahtiat2 (desp. -ti-at) adj. m., pl. ahtiaţi; f. ahtiată, pl. ahtiate ahtiere (rar) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. ahtierii; pl. ahtieri ai1 v. al1 ai2 v. al2 ai3/ai-ai-ai interj. ai4 (usturoi; mamifer) (reg.) s. m., pl. ai, art. aii ai5 vb. v. avea1, avea2 a-i prep. + pr. (în tempo rapid) (a-i da = a îi da) aia v. ăla aia (de ~)/(în tempo rapid) de-aia (fam.) loc. adv. aibă v. avea2 aici adv. aici (de/pe ~)/(în tempo rapid) de-aici/pe-aici prep. + adv.
aide-mémoire 234
aide-mémoire (fr.) [pron. edmemŭar] s. n., pl. aidemémoire-uri [pron. edmemŭaruri] !aidoma adj. invar., adv. (gemeni ~, îmbrăcaţi ~; ~ mie/ cu mine) aiepta (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. aiept, 2 sg. aiepţi, 3 aiaptă; conj. prez. 1 sg. să aiept, 3 să aiepte; imper. 2 sg. afirm. aiaptă !aiest (reg.) adj. pr. antepus m., g.-d. aiestui, pl. aieşti; f. aiastă, g.-d. aiestei, pl. aieste, g.-d. m. şi f. aiestor (aiest om) !aiesta (reg.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. aiestuia, pl. aieştia (desp. -ti-a); f. aiasta, g.-d. aiesteia, pl. aiestea, g.‑d. m. şi f. aiestora (omul aiesta) !aievea adj. invar., adv. (apariţii ~, a apărea ~) +aikido (cuv. jap.) [ai pron. aĭ/ai] (desp. ai-/a-i-) s. n. airbag (engl.) [pron. erbeg] (desp. air-bag) s. n., pl. airbaguri [pron. erbeguri] airbus® (tip de avion) (engl./fr.) [pron. erbas/erbüs] (desp. air-bus) s. n., pl. airbusuri [pron. erbasuri/ erbüsuri] Airbus (firmă producătoare) (engl./fr.) [pron. erbas/ erbüs] (desp. Air-bus) s. propriu n. aisberg (desp. ais-) s. n., pl. aisberguri +aisfild (desp. ais-) s. n., pl. aisfilduri aişor (desp. a-i-) s. m., pl. aişori aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 1 sg. aiurez, 3 aiurează; conj. prez. 1 sg. să aiurez, 3 să aiureze aiurare s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări aiurea adv. aiurea (într-~) (pop.) loc. adv. aiureală (fam.) s. f., g.-d. art. aiurelii; pl. aiureli aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aiuresc, 3 sg. aiureşte, imperf. 1 aiuream; conj. prez. 1 sg. să aiuresc, 3 să aiurească aiurit adj. m., s. m., pl. aiuriţi; adj. f., s. f. aiurită, pl. aiurite ajun s. n., pl. ajunuri ajuna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajunez, 3 ajunează; conj. prez. 1 sg. să ajunez, 3 să ajuneze +ajunge1 (a ~) (a fi suficient) vb., ind. prez. 3 sg. ajunge, 3 pl. ajung, perf. s. 3 sg. ajunse, m.m.c.p. 3 sg. ajunsese, 3 pl. ajunseseră; conj. prez. 3 să ajungă/ajungă(-ţi); ger. ajungând; part. ajuns ajunge2 (a ~) (a prinde din urmă; a sosi) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ajung, 3 sg. ajunge, perf. s. 1 sg. ajunsei, 1 pl. ajunserăm, m.m.c.p. 1 pl. ajunseserăm; conj. prez. 1 sg. să ajung, 3 să ajungă; imper. 2 sg. afirm. intranz. ajungi/tranz. ajunge (Ajunge-l din urmă! Ajunge-i maşina!); ger. ajungând +ajunge3 (a se ~) (a parveni) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. mă ajung, 3 sg. se ajunge, perf. s. 1 sg. mă ajunsei, 1 pl. ne ajunserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne ajunseserăm; conj. prez. 1 2
Considerat în GALR marcă a genitivului. Considerat în GALR pr. semiindependent.
1 sg. să mă ajung, 3 să se ajungă; imper. 2 sg. afirm. ajunge-te; ger. ajungându-mă ajungere (rar) s. f., g.-d. art. ajungerii ajuns s. n. ajuns (de ~)/(în tempo rapid) de-ajuns loc. adv. ajur s. n., pl. ajururi ajura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajurez, 3 ajurează; conj. prez. 1 sg. să ajurez, 3 să ajureze ajusta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajustez, 3 ajustează; conj. prez. 1 sg. să ajustez, 3 să ajusteze !ajustaj (ajustare; relaţie) s. n., pl. ajustaje ajustare s. f., g.-d. art. ajustării; pl. ajustări ajustoare s. f., g.-d. art. ajustoarei; pl. ajustoare ajustor s. m., pl. ajustori ajuta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajut, 2 sg. ajuţi, 3 ajută; conj. prez. 1 sg. să ajut, 3 să ajute ajutaj (tub, duză) s. n., pl. ajutaje ajutare s. f., g.-d. art. ajutării; pl. ajutări ajutător adj. m., pl. ajutători; f. sg. şi pl. ajutătoare ajutoare s. f., g.-d. art. ajutoarei; pl. ajutoare ajutor1 (persoană) (rar) s. m., pl. ajutori ajutor2 (sprijin; persoană) s. n., pl. ajutoare ajutora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ajutorez, 3 ajutorează; conj. prez. 1 sg. să ajutorez, 3 să ajutoreze ajutorare s. f., g.-d. art. ajutorării; pl. ajutorări ajutorinţă (înv.) s. f., g.-d. art. ajutorinţei; pl. ajutorinţe !akadian (referitor la Akad) (desp. -di-an) adj. m., s. m., pl. akadieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. akadiană, pl. akadiene +akadiană (limbă) (desp. -di-a-) s. f., g.-d. art. akadienei (desp. -di-e-) akân s. m., pl. akâni al1 art.1 m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (alor lui/ săi, de-ai voştri, de-ale gurii) al2 pr.2 m., pl. ai; f. a, pl. ale; g.-d. pl. m. şi f. alor (prietenul lui Ion şi al meu) a-l prep. + pr. (în tempo rapid) (a-l da = a îl da) à la (fr.) prep. ala-bala interj. alabandină s. f., g.-d. art. alabandinei alabastru (ghips) s. n., art. alabastrul; (sorturi) pl. alabastruri alac s. n., (spice) pl. alace alagea (înv., reg.) s. f., art. alageaua, g.-d. art. alagelei; pl. alagele alai s. n., pl. alaiuri alait s. n. alaltăieri (desp. -ieri) adv. alaltăieri-dimineaţă (desp. -ieri-) adv.
235 alaltăieri după-amiază (desp. -ieri) adv. alaltăieri după-masă (desp. -ieri) adv. alaltăieri-noapte (desp. -ieri-) adv. alaltăieri-seară (desp. -ieri-) adv. alaltăseară (fam.) adv. alaman1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. alamani; adj. f., s. f. alamană, pl. alamane alaman2 (unealtă de pescuit) (reg.) s. n., pl. alamane alamă s. f., g.-d. art. alamei; (obiecte) pl. alămuri alambic s. n., pl. alambicuri alambica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alambichez, 3 alambichează; conj. prez. 1 sg. să alambichez, 3 să alambicheze alambicare s. f., g.-d. art. alambicării; pl. alambicări alamină s. f., g.-d. art. alaminei alan adj. m., s. m., pl. alani; adj. f., s. f. alană, pl. alane alandala (fam.) adv. alantoidă s. f., g.-d. art. alantoidei; pl. alantoide alarma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alarmez, 3 alarmează; conj. prez. 1 sg. să alarmez, 3 să alarmeze alarmant adj. m., pl. alarmanţi; f. alarmantă, pl. alarmante alarmare s. f., g.-d. art. alarmării; pl. alarmări alarmă s. f., g.-d. art. alarmei; pl. alarme alarmist adj. m., s. m., pl. alarmişti; adj. f., s. f. alarmistă, pl. alarmiste alaun s. n. !ală s. f., g.-d. art. alei; pl. ale alămar s. m., pl. alămari alămărie s. f., art. alămăria, g.-d. art. alămăriei; (ateliere, obiecte) pl. alămării, art. alămăriile (desp. -ri-i-) alămâioară (reg.) s. f., g.-d. art. alămâioarei; pl. alămâioare alămi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alămesc, 3 sg. alămeşte, imperf. 1 alămeam; conj. prez. 1 sg. să alămesc, 3 să alămească alămire s. f., g.-d. art. alămirii alămiu (rar) adj. m., f. alămie; pl. m. şi f. alămii alăpta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alăptez, 3 alăptează; conj. prez. 1 sg. să alăptez, 3 să alăpteze alăptare s. f., g.-d. art. alăptării; pl. alăptări alătura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alătur, 3 alătură; conj. prez. 1 sg. să alătur, 3 să alăture alăturare s. f., g.-d. art. alăturării; pl. alăturări !alături adv. +alături de adv. + prep. (Locuieşte ~ mine.; dar: alăturea cu drumul) alb1 adj. m., s. m., pl. albi; adj. f., s. f. albă, pl. albe alb2 s. n. (şi: semnat în ~, negru pe ~) alba (zorile) s. f. art., g.-d. art. albei !Alba Iulia (oraş) (desp. -li-a) s. propriu f. art., g.-d. art. Albei Iulia albaiulian (desp. -li-an) adj. m., s. m., pl. albaiulieni (desp. -li-eni); adj. f. albaiuliană, pl. albaiuliene albaiuliancă (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. albaiuliencei (desp. -li-en-); pl. albaiulience
albiciune
+alb-albaştri (fani/fotbalişti ai Universităţii Craiova) (fam.) adj. m. pl., s. m. pl., art. alb-albaştrii !alba-neagra (joc de noroc) (desp. -nea-gra) s. f. art. albanez adj. m., s. m., pl. albanezi; adj. f., s. f. albaneză, pl. albaneze albaneză (limbă) s. f., art. albaneza, g.-d. art. albanezei albanistică s. f., g.-d. art. albanisticii alb-argintiu (desp. alb-ar-) adj. m., f. alb-argintie; pl. m. şi f. alb-argintii albaspină (desp. -bas-pi-/ba-spi-) s. f., g.-d. art. albaspinei albastru1 adj. m., pl. albaştri, art. albaştrii; f. albastră, pl. albastre albastru2 s. n., art. albastrul albastru-azuriu adj. m., f. albastru-azurie, m. şi f. pl. albastru-azurii albatros (desp. -ba-tros) s. m., pl. albatroşi albă (cântec) s. f., g.-d. art. albei; pl. albe albăstrea s. f., art. albăstreaua, g.-d. art. albăstrelei; pl. albăstrele albăstreală s. f., g.-d. art. albăstrelii; pl. albăstreli !albăstrel (rar) adj. m., pl. albăstrei; f. albăstrea, pl. albăstrele albăstri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albăstresc, 3 sg. albăstreşte, imperf. 1 albăstream; conj. prez. 1 sg. să albăstresc, 3 să albăstrească albăstrime s. f., g.-d. art. albăstrimii; (ceruri) pl. albăstrimi albăstrior (desp. -tri-or) adj. m., pl. albăstriori; f. albăstrioară, pl. albăstrioare albăstrire s. f., g.-d. art. albăstririi; pl. albăstriri albăstriţă s. f., g.-d. art. albăstriţei; pl. albăstriţe albăstriu adj. m., f. albăstrie; pl. m. şi f. albăstrii, art. m. albăstriii (desp. -tri-ii), f. albăstriile (desp. -tri-i-) albăstrui adj. m., f. albăstruie; pl. m. şi f. albăstrui
albeală (pop.) s. f., g.-d. art. albelii; (farduri) pl. albeli albeaţă s. f., g.-d. art. albeţii
albedo (fiz.) s. n., art. albedoul albei s. m., art. albeiul
albescenţă (rar) s. f., g.-d. art. albescenţei
albeţ1 (reg.) adj. m., pl. albeţi; f. albeaţă, pl. albeţe albeţ2 (reg.) s. n., pl. albeţe
albgardist (desp. alb-gar-) s. m., pl. albgardişti
albgardistă (desp. alb-gar-) s. f., g.-d. art. albgardistei, pl. albgardiste alb-gălbui adj. m., f. alb-gălbuie; pl. m. şi f. alb-gălbui
albi (a ~) (a deveni/face alb) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albesc, 3 sg. albeşte, imperf. 1 albeam; conj. prez. 1 sg. să albesc, 3 să albească
albian1 (desp. -bi-an) adj. m., pl. albieni (desp. -bi-eni); f. albiană, pl. albiene albian2 (desp. -bi-an) s. n.
albicios adj. m., pl. albicioşi; f. albicioasă, pl. albicioase albiciune (fam.) s. f., g.-d. art. albiciunii
albie 236
albie (desp. -bi-e) s. f., art. albia (desp. -bi-a), g.-d. art. albiei; pl. albii, art. albiile (desp. -bi-i-) albier (desp. -bi-er) s. m., pl. albieri albigens adj. m., s. m., pl. albigensi; adj. f., s. f. albigensă, pl. albigense albii (a se ~) (a lua formă de albie) (rar) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se albieşte (desp. -bi-eş-), 3 pl. se albiesc, imperf. 3 sg. se albia (desp. -bi-a); conj. prez. 3 să se albiască; ger. albiindu-se (desp. bi-in-) albiliţă s. f., g.-d. art. albiliţei; pl. albiliţe albime (rar) s. f., g.-d. art. albimii; pl. albimi albinar s. m., pl. albinari albină s. f., g.-d. art. albinei; pl. albine albinărel s. m., pl. albinărei albinărie (rar) s. f., art. albinăria, g.-d. art. albinăriei; pl. albinării, art. albinăriile (desp. -ri-i-) albinărit s. n. albineală (rar) s. f., g.-d. art. albinelii albineţ1 (reg.) adj. m., pl. albineţi; f. albineaţă, pl. albineţe albineţ2 (soi de grâu) (reg.) s. m. albini (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. albinesc, 3 sg. albineşte, imperf. 1 albineam; conj. prez. 1 sg. să albinesc, 3 să albinească albinioară (rar) (desp. -nioa-) s. f., g.-d. art. albinioarei; pl. albinioare albinism s. n. albiniţă s. f., g.-d. art. albiniţei; pl. albiniţe albinos adj. m., s. m., pl. albinoşi; adj. f., s. f. albinoasă, pl. albinoase albinuşă (rar) s. f., art. albinuşa, g.-d. art. albinuşei; pl. albinuşe albinuţă s. f., g.-d. art. albinuţei; pl. albinuţe albioară (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. albioarei; pl. albioare Albion (desp. -bi-on) s. propriu n. albior (desp. -bi-or) adj. m., pl. albiori; f. albioară, pl. albioare albire s. f., g.-d. art. albirii; pl. albiri albişoară s. f., g.-d. art. albişoarei; pl. albişoare albişor1 adj. m., pl. albişori; f. albişoară, pl. albişoare albişor2 s. m., pl. albişori albit s. n. albitoare s. f., g.-d. art. albitoarei; pl. albitoare albitor s. m., pl. albitori albitorie s. f., art. albitoria, g.-d. art. albitoriei; pl. albitorii, art. albitoriile (desp. -ri-i-) albitură s. f., g.-d. art. albiturii; pl. albituri albiţă s. f., g.-d. art. albiţei; pl. albiţe albiu (rar) adj. m., f. albie; pl. m. şi f. albii albiuţă (desp. -bi-u-) s. f., g.-d. art. albiuţei; pl. albiuţe alb-negru1 (desp. -ne-gru) adj. invar. (televizoare ~) +alb-negru2 (desp. -ne-gru) s. n., art. alb-negrul (filme în alb-negru, epoca alb-negrului) alboare (rar) s. f., g.-d. art. alborii
alboradă (compoziţie muzicală) s. f., g.-d. art. alboradei; pl. alborade +alb-roşii (fani/sportivi ai clubului Dinamo) (fam.) adj. m. pl., s. m. pl., art. alb-roşiii (desp. -şi-ii) albui (rar) adj. m., f. albuie; pl. m. şi f. albui albuleţ (reg.) s. n., pl. albuleţe album s. n., pl. albume albumeală s. f., g.-d. art. albumelei; pl. albumele albumen (ţesut) s. n. albumină (substanţă) s. f., g.-d. art. albuminei; pl. albumine albuminoid1 adj. m., pl. albuminoizi; f. albuminoidă, pl. albuminoide albuminoid2 s. n. albuminometru (desp. -me-tru) s. n., art. albuminometrul; pl. albuminometre albuminos adj. m., pl. albuminoşi; f. albuminoasă, pl. albuminoase albuminurie (desp. -mi-nu-/-min-u-) s. f., art. albuminuria, g.-d. albuminurii, art. albuminuriei albumiţă s. f., g.-d. art. albumiţei; pl. albumiţe albumoză s. f., g.-d. art. albumozei alburi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. albureşte, 3 pl. alburesc, imperf. 3 sg. alburea; conj. prez. 3 să alburească alburiu1 adj. m., f. alburie; pl. m. şi f. alburii alburiu2 s. n., art. alburiul alburn s. n., pl. alburnuri albuş s. n., pl. albuşuri albuţ (rar) adj. m., pl. albuţi; f. albuţă, pl. albuţe +alb-violeţi (fani/sportivi ai clubului ASU Poli) (fam.) (desp. vi-o-) adj. m. pl., s. m. pl., art. alb-violeţii alcaic (desp. -ca-ic) adj. m., pl. alcaici; f. alcaică, pl. alcaice alcalde s. m., art. alcaldele; pl. alcalzi alcaliceluloză s. f., g.-d. art. alcalicelulozei alcalimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. alcalimetria, g.-d. alcalimetrii, art. alcalimetriei alcalimetru (desp. -me-tru) s. n., art. alcalimetrul; pl. alcalimetre alcalin adj. m., pl. alcalini; f. alcalină, pl. alcaline alcalinitate s. f., g.-d. art. alcalinităţii alcaliniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alcalinizez, 3 alcalinizează; conj. prez. 1 sg. să alcalinizez, 3 să alcalinizeze alcalinizare s. f., g.-d. art. alcalinizării; pl. alcalinizări !alcalino-pământos adj. m. (piroxen ~), pl. alcalinopământoşi; f. alcalino-pământoasă (sticlă ~), pl. alcalinopământoase alcaliu [liu pron. lĭu] s. n., pl. alcalii, art. alcaliile (desp. -li-i-) alcaloid s. m., pl. alcaloizi alcaloză s. f., g.-d. art. alcalozei alcan s. m., pl. alcani alcarazas (rar) s. n., pl. alcarazasuri alcazar s. n., pl. alcazare
237 alcătui1 (a ~) (a face) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alcătuiesc, 3 sg. alcătuieşte, imperf. 1 alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să alcătuiesc, 3 să alcătuiască alcătui2 (a se ~) (a se învoi) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă alcătuiesc, 3 sg. se alcătuieşte, imperf. 1 sg. mă alcătuiam; conj. prez. 1 sg. să mă alcătuiesc, 3 să se alcătuiască; imper. 2 sg. afirm. alcătuieşte-te; ger. alcătuindu-mă alcătuială s. f., g.-d. art. alcătuielii; pl. alcătuieli alcătuire s. f., g.-d. art. alcătuirii; pl. alcătuiri alcătuitor (desp. -tu-i-) adj. m., s. m., pl. alcătuitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. alcătuitoare alchenă s. f., g.-d. art. alchenei; pl. alchene alchidal s. m. alchil s. m., pl. alchili alchilare s. f., g.-d. art. alchilării alchimie s. f., art. alchimia, g.-d. alchimii, art. alchimiei alchimist s. m., pl. alchimişti alchină s. f., g.-d. art. alchinei; pl. alchine alcool1 (compus chimic) s. m., pl. alcooli alcool2 (spirt; băutură) s. n., (băuturi) pl. alcooluri alcoolat s. m. !alcoolemie (desp. -o-le-/-ol-e-) s. f., art. alcoolemia, g.-d. art. alcoolemiei; pl. alcoolemii, art. alcoolemiile (desp. -mi-i-) alcoolic adj. m., s. m., pl. alcoolici; adj. f., s. f. alcoolică, pl. alcoolice alcoolism s. n. alcooliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alcoolizez, 3 alcoolizează; conj. prez. 1 sg. să alcoolizez, 3 să alcoolizeze alcoolizare s. f., g.-d. art. alcoolizării alcoolmetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. alcoolmetria, g.-d. alcoolmetrii, art. alcoolmetriei alcoolmetru (desp. -me-tru) s. n., art. alcoolmetrul; pl. alcoolmetre alcoolscop s. n., pl. alcoolscoape +alcooltest s. n., pl. alcoolteste alcov s. n., pl. alcovuri aldămaş s. n., pl. aldămaşuri alde (pop., fam.) adj. pr. invar. (~ Ion, ~ Ionescu) alde (de- ~) (pop., fam.) prep. + adj. pr. invar. aldehidă s. f., g.-d. art. aldehidei; pl. aldehide aldin adj. m., pl. aldini; f. aldină, pl. aldine aldină (literă) s. f., g.-d. art. aldinei; pl. aldine; abr. ald. Al Doilea Război Mondial v. Război Mondial aldosteron (desp. -dos-te-/-do-ste-) s. m. alean (reg.) s. n., pl. aleanuri aleatoriu [riu pron. rĭu] (desp. -le-a-) adj. m., f. aleatorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. aleatorii alee s. f., art. aleea, g.-d. art. aleii; pl. alei, art. aleile (desp. -le-i-) alega1 (a ~) (a invoca) vb., ind. prez. 1 sg. aleghez, 3 aleghează; conj. prez. 1 sg. să aleghez, 3 să alegheze
alertă
alega2 (a se ~) (a se ţine de capul cuiva) (înv., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aleg, 2 sg. te alegi, 3 se aleagă; conj. prez. 1 sg. să mă aleg, 3 să se alege; imper. 2 sg. afirm. aleagă-te; ger. alegându-mă alegaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alegaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. alegaţiei; pl. alegaţii, art. alegaţiile (desp. -ţi-i-) alegătoare s. f., g.-d. art. alegătoarei; pl. alegătoare alegător s. m., pl. alegători alege (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aleg, 3 sg. alege, perf. s. 1 sg. alesei, 1 pl. aleserăm, m.m.c.p. 1 pl. aleseserăm; conj. prez. 1 sg. să aleg, 3 să aleagă; ger. alegând; part. ales alegere s. f., g.-d. art. alegerii; pl. alegeri alegoric adj. m., pl. alegorici; f. alegorică, pl. alegorice alegorie s. f., art. alegoria, g.-d. art. alegoriei; pl. alegorii, art. alegoriile (desp. -ri-i-) alegorism s. n. alegru (livr.) (desp. -le-gru) adj. m., pl. alegri; f. alegră, pl. alegre !alei (pop.) interj. alelism s. n. !alelopatie s. f., art. alelopatia, g.-d. art. alelopatiei; pl. alelopatii, art. alelopatiile (desp. -ti-i-) aleluia interj. alemandă s. f., g.-d. art. alemandei; pl. alemande alemanic adj. m., s. m., pl. alemanici; adj. f., s. f. alemanică, pl. alemanice alenă (hidrocarbură) s. f., g.-d. art. alenei; pl. alene alene adv. alerga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alerg, 2 sg. alergi, 3 aleargă; conj. prez. 1 sg. să alerg, 3 să alerge; imper. 2 sg. afirm. aleargă alergare s. f., g.-d. art. alergării; pl. alergări (~ zilnice) alergătoare (cursă, parc, obiect) s. f., g.-d. art. alergătorii; pl. alergători alergător adj. m., s. m., pl. alergători; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. şi pl. alergătoare alergătură s. f., g.-d. art. alergăturii; pl. alergături alergen1 adj. m., pl. alergeni; f. alergenă, pl. alergene !alergen2 s. m., pl. alergeni alergic adj. m., pl. alergici; f. alergică, pl. alergice alergie s. f., art. alergia, g.-d. art. alergiei; pl. alergii, art. alergiile (desp. -gi-i-) alergoloagă v. alergologă alergolog s. m., pl. alergologi !alergologă (livr.)/(colocv.) alergoloagă s. f., g.-d. art. alergologei/alergoloagei; pl. alergologe/alergoloage +alergologic adj. m., pl. alergologici; f. alergologică, pl. alergologice alergologie s. f., art. alergologia, g.-d. alergologii, art. alergologiei alert adj. m., pl. alerţi; f. alertă, pl. alerte alerta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alertez, 3 alertează; conj. prez. 1 sg. să alertez, 3 să alerteze alertă s. f., g.-d. art. alertei; pl. alerte
alerteţe 238 alerteţe (rar) s. f., art. alerteţea, g.-d. art. alerteţei ales1 adj. m., s. m., pl. aleşi; adj. f., s. f. aleasă, pl. alese ales2 (alegere) s. n. alesătură s. f., g.-d. art. alesăturii; pl. alesături alese (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alese loc. adv. alesidă (înv.) s. f., g.-d. art. alesidei; pl. aleside +ales (mai ~) loc. adv. !alestâncă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. alestâncii aleurit (desp. -leu-) s. n., pl. aleurite aleuritic (desp. -leu-) adj. m., pl. aleuritici; f. aleuritică, pl. aleuritice !aleurolit (desp. -leu-) s. n., pl. aleurolite aleurometru (desp. -leu-, -me-tru) s. n., art. aleurometrul; pl. aleurometre aleuronat (desp. -leu-) s. n. aleuronă (desp. -leu-) s. f., g.-d. art. aleuronei !aleuronic (desp. -leu-) adj. m., pl. aleuronici (corpi ~); f. aleuronică (natură ~), pl. aleuronice alevin s. m., pl. alevini alevinaj (rar) s. n. alexandrin1 (elenistic) adj. m., pl. alexandrini; f. alexandrină, pl. alexandrine alexandrin2 (vers) s. m., pl. alexandrini alexandrinism s. n. !alexăndrean (referitor la Alexandria) adj. m., s. m., pl. alexăndreni; adj. f. alexăndreană, pl. alexăndrene !alexăndreancă s. f., g.-d. art. alexăndrencei; pl. alexăndrence alexie s. f., art. alexia, g.-d. alexii, art. alexiei alexină s. f., g.-d. art. alexinei; pl. alexine aleza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alezez, 3 alezează; conj. prez. 1 sg. să alezez, 3 să alezeze alezaj s. n., pl. alezaje alezare s. f., g.-d. art. alezării; pl. alezări aleză s. f., g.-d. art. alezei; pl. aleze alezie s. f., art. alezia, g.-d. alezii, art. aleziei alezor s. n., pl. alezoare alfa1 (literă grecească) s. m., pl. alfa; , A alfa2 (plantă) s. m. alfabet s. n., pl. alfabete alfabetar s. n., pl. alfabetare alfabetic adj. m., pl. alfabetici; f. alfabetică, pl. alfabetice alfabetiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alfabetizez, 3 alfabetizează; conj. prez. 1 sg. să alfabetizez, 3 să alfabetizeze alfabetizare s. f., g.-d. art. alfabetizării alfanumeric adj. m., pl. alfanumerici; f. alfanumerică, pl. alfanumerice alfatron (desp. -fa-tron) s. n., pl. alfatroane algă s. f., g.-d. art. algei; pl. alge algebră (desp. -ge-bră) s. f., g.-d. art. algebrei algebric (desp. -ge-bric) adj. m., pl. algebrici; f. algebrică, pl. algebrice
algerian (desp. -ri-an) adj. m., s. m., pl. algerieni (desp. -ri-eni); adj. f., s. f. algeriană, pl. algeriene algeriancă (desp. -ri-an-) s. f., g.-d. art. algeriencei (desp. -ri-en-); pl. algerience algezimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. algezimetria, g.-d. algezimetrii, art. algezimetriei algid adj. m., pl. algizi; f. algidă, pl. algide algiditate s. f., g.-d. art. algidităţii !algie s. f., art. algia, g.-d. art. algiei; pl. algii, art. algiile (desp. -gi-i-) algină s. f., g.-d. art. alginei algogen adj. m., pl. algogeni; f. algogenă, pl. algogene algologie s. f., art. algologia, g.-d. algologii, art. algologiei algomanie s. f., art. algomania, g.-d. algomanii, art. algomaniei algonkian1 (eră geologică) (desp. -ki-an) s. n. algonkian2 (referitor la algonkian1) (desp. -ki-an) adj. m., pl. algonkieni (desp. -ki-eni); f. algonkiană, pl. algonkiene algonkin (nume etnic) adj. m., s. m., pl. algonkini; adj. f., s. f. algonkină, pl. algonkine algonkină (limbă) s. f., g.-d. art. algonkinei algoritm s. m., pl. algoritmi algoritmic adj. m., pl. algoritmici; f. algoritmică, pl. algoritmice +algoritmică s. f., g.-d. art. algoritmicei algrafie s. f., art. algrafia, g.-d. algrafii, art. algrafiei !alguazil (desp. -gua-) s. m., pl. alguazili alia1 (a ~) (desp. -li-a) vb., ind. prez. 1 sg. aliez (desp. -li‑ez), 3 aliază, 1 pl. aliem; conj. prez. 1 sg. să aliez, 3 să alieze; ger. aliind (desp. -li-ind) +alia2 (a se ~) (desp. -li-a) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aliez (desp. -li-ez), 3 se aliază, 1 pl. ne aliem; conj. prez. 1 sg. să mă aliez, 3 să se alieze; imper. 2 sg. afirm. aliază-te; ger. aliindu-mă (desp. -li-in-) aliaj (desp. -li-aj) s. n., pl. aliaje alianţă (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. alianţei; pl. alianţe alias (lat.) (desp. -li-as) adv. aliat (desp. -li-at) adj. m., s. m., pl. aliaţi; adj. f., s. f. aliată, pl. aliate alibi s. n., pl. alibiuri !alică s. f., g.-d. art. alicei; pl. alice alicărie s. f., art. alicăria, g.-d. alicării, art. alicăriei alici (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alicesc, 3 sg. aliceşte, imperf. 1 aliceam; conj. prez. 1 sg. să alicesc, 3 să alicească +alicot s. m., pl. alicoţi alicotă adj. f. (parte ~), pl. alicote alicuantă (desp. -cuan-) adj. f. (parte ~), pl. alicuante alidadă s. f., g.-d. art. alidadei; pl. alidade aliena (a ~) (desp. -li-e-) vb., ind. prez. 1 sg. alienez, 3 alienează; conj. prez. 1 sg. să alienez, 3 să alieneze alienabil (desp. -li-e-) adj. m., pl. alienabili; f. alienabilă, pl. alienabile alienabilitate (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienabilităţii
239 alienare (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienării; pl. alienări alienat (desp. -li-e-) adj. m., s. m., pl. alienaţi; adj. f., s. f. alienată, pl. alienate (alienaţi mintal) alienaţie (desp. -li-e-, -ţi-e) s. f., art. alienaţia (desp. -ţi-a), g.-d. alienaţii, art. alienaţiei alienist (desp. -li-e-) s. m., pl. alienişti alienistă (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. alienistei; pl. alieniste alifatic adj. m., pl. alifatici; f. alifatică, pl. alifatice alifie s. f., art. alifia, g.-d. art. alifiei; pl. alifii, art. alifiile (desp. -fi-i-) alifios (desp. -fi-os) adj. m., pl. alifioşi; f. alifioasă, pl. alifioase aligator s. m., pl. aligatori !aligote (viţă-de-vie; vin) s. n., art. aligoteul (desp. -te-ul); (porţii; sorturi) pl. aligoteuri alimba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alimbez, 3 alimbează; conj. prez. 1 sg. să alimbez, 3 să alimbeze alimbare s. f., g.-d. art. alimbării; pl. alimbări aliment s. n., pl. alimente alimenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alimentez, 3 alimentează; conj. prez. 1 sg. să alimentez, 3 să alimenteze alimentar adj. m., pl. alimentari; f. alimentară, pl. alimentare alimentară (magazin) (înv.) s. f., g.-d. art. alimentarei; pl. alimentare alimentare (hrănire) s. f., g.-d. art. alimentării; pl. alimentări alimentator s. n., pl. alimentatoare alimentaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alimentaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. alimentaţiei; pl. alimentaţii, art. alimentaţiile (desp. -ţi-i-) alin (rar) adv. alina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alin, 3 alină; conj. prez. 1 sg. să alin, 3 să aline alinare s. f., g.-d. art. alinării; pl. alinări alinător adj. m., pl. alinători; f. sg. şi pl. alinătoare alinătură (rar) s. f., g.-d. art. alinăturii; pl. alinături alineat (desp. -ne-at) s. n., pl. alineate; abr. al./alin. alinia (a ~) (desp. -ni-a) vb., ind. prez. 1 sg. aliniez (desp. -ni-ez), 3 aliniază, 1 pl. aliniem; conj. prez. 1 sg. să aliniez, 3 să alinieze; ger. aliniind (desp. -ni-ind) aliniament (desp. -ni-a-) s. n., pl. aliniamente aliniat (desp. -ni-at) adj. m., pl. aliniaţi; f. aliniată, pl. aliniate aliniere (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. alinierii; pl. alinieri alint s. n., pl. alinturi alinta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alint, 2 sg. alinţi, 3 alintă; conj. prez. 1 sg. să alint, 3 să alinte alintare s. f., g.-d. art. alintării; pl. alintări alintător adj. m., pl. alintători; f. sg. şi pl. alintătoare alintătură s. f., g.-d. art. alintăturii; pl. alintături alior (desp. -li-or) s. m., pl. aliori Aliotman (înv., rar) (desp. -li-ot-) s. propriu n., art. Aliotmanul
alocuţiune
alipi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alipesc, 3 sg. alipeşte, imperf. 1 alipeam; conj. prez. 1 sg. să alipesc, 3 să alipească alipire s. f., g.-d. art. alipirii; pl. alipiri alismatacee s. f., art. alismataceea, g.-d. art. alismataceei; pl. alismatacee alişveriş (reg.) s. n., pl. alişverişuri alit s. n. alitare s. f., g.-d. art. alitării aliteraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aliteraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aliteraţiei; pl. aliteraţii, art. aliteraţiile (desp. -ţi-i-) +aliturgic adj. m., pl. aliturgici; f. aliturgică, pl. aliturgice alivancă (turtă) (reg.) s. f., g.-d. art. alivencii; pl. alivenci alivanta (înv., rar) interj. alivencile (dans) (reg.) s. f. pl. art., neart. alivenci alizarină s. f., g.-d. art. alizarinei alizeu s. n., art. alizeul; pl. alizee allargando (muz.) (it.) adv.; abr. allarg. allegretto1 (muz.) (it.) (desp. -le-gret-) adv.; abr. alltto +allegretto2 (muz.) (it.) (desp. -le-gret-) s. n., pl. allegrettouri allegro1 (muz.) (it.) (desp. -le-gro) adv.; abr. Allo !allegro2 (muz.) (it.) (desp. -le-gro) s. n., pl. allegrouri allegro assai (muz.) (it.) (desp. -le-gro, -sai) loc. adv. allegro ma non troppo (muz.) (it.) (desp. -le-gro) loc. adv. +all-inclusive (engl.) [pron. olinklusiv] (desp. -in-clu-) adj. invar. (vacanţe ~) !all right1 (engl.) [pron. olraĭt] interj. !all right2 (engl.) [pron. olraĭt] loc. adj., loc. adv. (comportament ~, a se purta ~) Almageste (lucrări antice de astronomie) s. propriu n. pl. !alma mater (lat.) loc. s. f., g.-d. almei mater almanah s. n., pl. almanahuri almandin s. n. almar (reg.) s. n., pl. almare almee s. f., art. almeea, g.-d. almee, art. almeei; pl. almee almicantarat (înv.) s. n., pl. almicantarate alo1 (apel telefonic) s. n., art. aloul (desp. -lo-ul), pl. alouri !alo2 interj. alobrog (desp. lo-brog) adj. m., s. m., pl. alobrogi; adj. f., s. f. alobrogă, pl. alobroge aloca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aloc, 2 sg. aloci, 3 alocă; conj. prez. 1 sg. să aloc, 3 să aloce alocabil adj. m., pl. alocabili; f. alocabilă, pl. alocabile alocare s. f., g.-d. art. alocării; pl. alocări alocaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. alocaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. alocaţiei; pl. alocaţii, art. alocaţiile (desp. -ţi-i-) alocromatic (desp. -lo-cro-) adj. m., pl. alocromatici; f. alocromatică, pl. alocromatice alocromatism (desp. -lo-cro-) s. n. !alocuri (pe ~)/(în tempo rapid) pe-alocuri loc. adv. alocuţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. alocuţiunii; pl. alocuţiuni
alodial 240
alodial (desp. -di-al) adj. m., pl. alodiali; f. alodială, pl. alodiale alodiu [diu pron. dĭu] s. n., art. alodiul; pl. alodii, art. alodiile (desp. -di-i-) aloe s. f., art. aloea, g.-d. aloe, art. aloei; pl. aloe alofon s. n., pl. alofone alogam adj. m., pl. alogami; f. alogamă, pl. alogame alogamă s. f., g.-d. art. alogamei; pl. alogame alogamie s. f., art. alogamia, g.-d. alogamii, art. alogamiei alogen adj. m., pl. alogeni; f. alogenă, pl. alogene alogenetic adj. m., pl. alogenetici; f. alogenetică, pl. alogenetice alogic adj. m., pl. alogici; f. alogică, pl. alogice alogism s. n. !alohton adj. m., pl. alohtoni; f. alohtonă, pl. alohtone alomorf s. n., pl. alomorfe alonjă s. f., art. alonja, g.-d. art. alonjei; pl. alonje !alopat adj. m., s. m., pl. alopaţi; adj. f., s. f. alopată, pl. alopate alopatic adj. m., pl. alopatici; f. alopatică, pl. alopatice !alopatie s. f., art. alopatia, g.-d. art. alopatiei; pl. alopatii, art. alopatiile (desp. -ti-i-) alopecie s. f., art. alopecia, g.-d. alopecii, art. alopeciei alotropic (desp. -lo-tro-) adj. m., pl. alotropici; f. alotropică, pl. alotropice alotropie (desp. -lo-tro-) s. f., art. alotropia, g.-d. alotropii, art. alotropiei aloxan s. n. alozaur (desp. -za-ur) s. m., pl. alozauri alozom s. m., pl. alozomi alpaca1 (aliaj) s. f., art. alpacaua, g.-d. art. alpacalei !alpaca2 (animal; tip de lână; tip de stofă) s. f., art. alpacaua, g.-d. art. alpacalei; (animale) pl. alpacale alpenştoc s. n., pl. alpenştocuri alpestru adj. m., pl. alpeştri; f. alpestră, pl. alpestre alpin adj. m., pl. alpini; f. alpină, pl. alpine alpinism s. n. alpinist s. m., pl. alpinişti alpinistă s. f., g.-d. art. alpinistei; pl. alpiniste !alsacian (desp. -ci-an) adj. m., s. m., pl. alsacieni (desp. -ci-eni); adj. f., s. f. alsaciană, pl. alsaciene !alsaciană (idiom) (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. alsacienei alt adj. pr. m., g.-d. altui, pl. alţi; f. altă, g.-d. altei, pl. alte, g.-d. m. şi f. altor (dar şi: unui alt…) altaic (desp. -ta-ic) adj. m., pl. altaici; f. altaică, pl. altaice altar s. n., pl. altare altădată (odinioară) adv. +altă dată1 (altă zi calendaristică) adj. pr. + s. f. altă dată2 (în altă împrejurare) loc. adv. altcareva (reg.) (desp. alt-ca-) pr., g.-d. altcăruiva altcândva (rar) (desp. alt-când-va) adv. altceva (alt-ce-) pr. invar.
altcineva (desp. alt-ci-) pr., g.-d. altcuiva altcum (desp. alt-cum) adv. altcumva (desp. alt-cum-) adv. alte dăţi (în alte împrejurări) loc. adv. alteori (desp. -te-ori) adv. altera (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alterez, 3 alterează; conj. prez. 1 sg. să alterez, 3 să altereze alterabil adj. m., pl. alterabili; f. alterabilă, pl. alterabile alterabilitate s. f., g.-d. art. alterabilităţii alterare s. f., g.-d. art. alterării; pl. alterări alteraţie (muz.) (desp. -ţi-e) s. f., art. alteraţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. alteraţiei; pl. alteraţii, art. alteraţiile (desp. -ţi‑i-) altercaţie (dispută) (desp. -ţi-e) s. f., art. altercaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. altercaţiei; pl. altercaţii, art. altercaţiile (desp. -ţi-i-) !alter ego (al doilea eu) (lat.) loc. s. n., (rar) pl. alter egouri alteritate s. f., g.-d. art. alterităţii; pl. alterităţi altern adj. m., pl. alterni; f. alternă, pl. alterne alterna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alternez, 3 alternează; conj. prez. 1 sg. să alternez, 3 să alterneze alternant adj. m., pl. alternanţi; f. alternantă, pl. alternante alternanţă s. f., g.-d. art. alternanţei; pl. alternanţe alternare s. f., g.-d. art. alternării; pl. alternări alternativ adj. m., pl. alternativi; f. alternativă, pl. alternative alternativă s. f., g.-d. art. alternativei; pl. alternative alternator s. n., pl. alternatoare Alteţa Sa [± Principesa/Principele [± prenume]] loc. pr., g.-d. Alteţei Sale [± Principesei/Principelui...]; abr. AS +Alteţa Sa Regală [± prenume] loc. pr. + adj., g.-d. Alteţei Sale Regale; abr. ASR +Alteţa Sa Regală [± Principesa/Principele [± prenume]] loc. pr. + adj., g.-d. Alteţei Sale Regale [± Principesei/Principelui...] Alteţa Voastră loc. pr., g.-d. Alteţei Voastre +Alteţa Voastră Regală loc. pr. + adj., g.-d. Alteţei Voastre Regale alteţă (titlu) s. f., art. alteţa, g.-d. art. alteţei; pl. alteţe Alteţă (termen de adresare) s. f. +Alteţă Regală loc. pr., g.-d. Alteţei Regale; pl. Alteţele Regale !Alteţele Lor... [± prenume] loc. pr. pl. +Alteţele Lor Regale [± prenume] loc. pr. pl. + adj.; abr. AALLRR +Alteţele Lor Regale [± Principesele/Principii [± prenume]] loc. pr. pl. + adj. + s. f. pl./s. m. pl. !Alteţele Voastre loc. pr. pl. +Alteţele Voastre Regale loc. pr. pl. + adj. !altfel (în alt mod; în caz contrar) (desp. alt-fel) adj. invar., adv. (şcoala ~; A procedat ~ decât tine. Fă cum spun, ~, mă supăr.) altfel (de ~) (de altminteri) (desp. alt-fel) loc. adv. altfel de (diferit) (desp. alt-fel) loc. adj. (~ oameni)
241 +alt fel de (fel diferit) adj. pr. + s. n. + prep. (A comandat (un) ~ mâncare.) +alt fel (de ~ ) (de alt soi) prep. + adj. pr. + s. n. althorn (desp. alt-horn) s. n., pl. althornuri altigraf (desp. -ti-graf) s. n., pl. altigrafe altimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. altimetria, g.-d. altimetrii, art. altimetriei altimetru (desp. -me-tru) s. n., art. altimetrul; pl. altimetre altist s. m., pl. altişti altistă s. f., g.-d. art. altistei; pl. altiste altitelemetru (desp. -me-tru) s. n., art. altitelemetrul; pl. altitelemetre altitudine s. f., g.-d. art. altitudinii; pl. altitudini altiţă s. f., g.-d. art. altiţei; pl. altiţe altîncotro (rar) (desp. al-tîn-co-tro/alt-în-) adv. (şi în: a nu avea ~) altminteri (desp. alt-min-teri) adv. altminteri (de ~)/(în tempo rapid) de-altminteri (desp. alt-min-) loc. adv. alto1 adj. invar. (saxofoane ~) !alto2 s. n. !altocumulus s. m., pl. altocumuluşi altogravură (desp. -to-gra-) s. f., g.-d. art. altogravurii; pl. altogravuri altoi1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. altoiesc, 3 sg. altoieşte, imperf. 1 altoiam; conj. prez. 1 sg. să altoiesc, 3 să altoiască altoi2 s. n., pl. altoaie altoială (rar) s. f., g.-d. art. altoielii; pl. altoieli altoire s. f., g.-d. art. altoirii; pl. altoiri altoit s. n. altorelief (desp. -li-ef) s. n., pl. altoreliefuri !altostratus (desp. -tos-tra-/-to-stra-) s. m., pl. altostratuşi altruism s. n. altruist adj. m., s. m., pl. altruişti; adj. f., s. f. altruistă, pl. altruiste altul pr. m., g.-d. altuia, pl. alţii; f. alta, g.-d. alteia, pl. altele, g.-d. pl. m. şi f. altora altundeva (desp. al-tun-/alt-un-) adv. aluat (desp. -lu-at) s. n., pl. aluaturi alumin (varietate de caolin) s. n. alumină (oxid de aluminiu) s. f., g.-d. art. aluminei aluminiu (metal) [niu pron. nĭu] s. n., art. aluminiul; simb. Al aluminiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aluminizez, 3 aluminizează; conj. prez. 1 sg. să aluminizez, 3 să aluminizeze aluminizare s. f., g.-d. art. aluminizării aluminotermie s. f., art. aluminotermia, g.-d. aluminotermii, art. aluminotermiei alumnat s. n., pl. alumnate alumosilicat s. m., pl. alumosilicaţi alun s. m., pl. aluni
alviţă
alunar s. m., pl. alunari alunaş (rar) s. m., pl. alunaşi alună s. f., g.-d. art. alunei; pl. alune aluneasca (dans) s. f. art., neart. alunească, g.-d. art. aluneştii aluneca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. alunec, 2 sg. aluneci, 3 alunecă; conj. prez. 1 sg. să alunec, 3 să alunece alunecare s. f., g.-d. art. alunecării; pl. alunecări alunecător1 adj. m., pl. alunecători; f. sg. şi pl. alunecătoare alunecător2 s. n., pl. alunecătoare alunecătură s. f., g.-d. art. alunecăturii; pl. alunecături alunecos adj. m., pl. alunecoşi; f. alunecoasă, pl. alunecoase alunecuş s. n., pl. alunecuşuri alunel (arbust) s. m., pl. alunei, art. aluneii alunele (plante) s. f. pl. alunelul (dans) s. n. art., neart. alunel alunet s. n., pl. aluneturi alunga (a ~) (a izgoni) vb., ind. prez. 1 sg. alung, 2 sg. alungi, 3 alungă; conj. prez. 1 sg. să alung, 3 să alunge alungare s. f., g.-d. art. alungării; pl. alungări alungător (rar) adj. m., pl. alungători; f. sg. şi pl. alungătoare alungi (a ~) (a întinde; a prelungi) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. alungesc, 3 sg. alungeşte, imperf. 1 alungeam; conj. prez. 1 sg. să alungesc, 3 să alungească alungire s. f., g.-d. art. alungirii; pl. alungiri !alunică (rar) s. f., g.-d. art. alunelei; pl. alunele aluniş s. n., pl. alunişuri alunit s. n. aluniţă s. f., g.-d. art. aluniţei; pl. aluniţe aluniu (rar) adj. m., f. alunie; pl. m. şi f. alunii aluniza (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. alunizez, 3 alunizează; conj. prez. 1 sg. să alunizez, 3 să alunizeze alunizare (înv.) s. f., g.-d. art. alunizării; pl. alunizări alură [pron. după fr. alüră] s. f., g.-d. art. alurii [pron. alüri]; pl. aluri [pron. alüri] aluvial (desp. -vi-al) adj. m., pl. aluviali; f. aluvială, pl. aluviale aluvionar (desp. -vi-o-) adj. m., pl. aluvionari; f. aluvionară, pl. aluvionare aluvionare (desp. -vi-o-) s. f., g.-d. art. aluvionării aluviu [viu pron. vĭu] s. n., art. aluviul aluviune (desp. -vi-u-) s. f., g.-d. art. aluviunii; pl. aluviuni aluzie (desp. -zi-e) s. f., art. aluzia (desp. -zi-a), g.-d. art. aluziei; pl. aluzii, art. aluziile (desp. -zi-i-) aluziv adj. m., pl. aluzivi; f. aluzivă, pl. aluzive alveolar (desp. -ve-o-) adj. m., pl. alveolari; f. alveolară, pl. alveolare alveolă (desp. -ve-o-) s. f., g.-d. art. alveolei; pl. alveole alveolită (desp. -ve-o-) s. f., g.-d. art. alveolitei alviţar s. m., pl. alviţari alviţă s. f., g.-d. art. alviţei; (porţii; sorturi) pl. alviţe
alzheimer 242
!alzheimer [pron. germ. alţhaĭmăr] s. n., art. alzheimerul/ boala (lui) Alzheimer loc. s. f., g.-d. art. bolii (lui) Alzheimer +Alzheimer (medic german) [pron. alţhaĭmăr] s. propriu am vb. v. avea1, avea2 ama (reg., înv.) interj. amabil (prietenos) adj. m., pl. amabili; f. amabilă, pl. amabile amabile (în mod graţios) (muz.) adv. amabilitate s. f., g.-d. art. amabilităţii; (cuvinte, fapte) pl. amabilităţi !amalgam s. n., pl. amalgamuri amalgama (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amalgamez, 3 amalgamează; conj. prez. 1 sg. să amalgamez, 3 să amalgameze amalgamare s. f., g.-d. art. amalgamării; pl. amalgamări Amalteea (animal mitologic) s. propriu f., g.-d. Amalteei amaltheus (amonit) s. m. aman1 (înv.) interj. !aman2 (la ~) (înv.) loc. adj., loc. adv. (în: a fi/a ajunge/a lăsa la aman) amandea (reg., înv.) interj. amandină s. f., g.-d. art. amandinei; pl. amandine !amanet s. n., (obiecte) pl. amanete amaneta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amanetez, 3 amanetează; conj. prez. 1 sg. să amanetez, 3 să amaneteze amanetare s. f., g.-d. art. amanetării; pl. amanetări amant s. m., pl. amanţi amantă s. f., g.-d. art. amantei; pl. amante +amantlâc (fam.) (desp. -man-tlâc/-mant-lâc) s. n., pl. amantlâcuri amar1 adj. m., pl. amari; f. amară, pl. amare +amar2 interj. (Vai şi-~ de el!) +amar3 (rar) adv. (Suferă ~.) amar4 s. n., pl. amaruri (atâta amar de vreme) amara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amarez, 3 amarează; conj. prez. 1 sg. să amarez, 3 să amareze amarantacee s. f., art. amarantaceea, g.-d. art. amarantaceei; pl. amarantacee amară (parâmă) s. f., g.-d. art. amarei; pl. amare amarilidacee s. f., art. amarilidaceea, g.-d. art. amarilidaceei; pl. amarilidacee amarnic adj. m., pl. amarnici; f. amarnică, pl. amarnice amator adj. m., s. m., pl. amatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. amatoare !amatorism s. n., (fam.) pl. amatorisme amauroză (desp. -ma-u-) s. f., g.-d. art. amaurozei amazoană s. f., g.-d. art. amazoanei; pl. amazoane amazonit s. n. +amazonian (desp. -ni-an) adj. m., pl. amazonieni (desp. -ni-eni); f. amazoniană, pl. amazoniene amăgeală s. f., g.-d. art. amăgelii; pl. amăgeli
amăgi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amăgesc, 3 sg. amăgeşte, imperf. 1 amăgeam; conj. prez. 1 sg. să amăgesc, 3 să amăgească amăgire s. f., g.-d. art. amăgirii; pl. amăgiri amăgitor adj. m., pl. amăgitori; f. sg. şi pl. amăgitoare amănunt s. n., pl. amănunte amănuntul (cu de-~) loc. adv. amănunţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amănunţesc, 3 sg. amănunţeşte, imperf. 1 amănunţeam; conj. prez. 1 sg. să amănunţesc, 3 să amănunţească amănunţime (rar, înv.) s. f., g.-d. art. amănunţimii; pl. amănunţimi (mai ales în expr.) amănunţire (rar) s. f., g.-d. art. amănunţirii; pl. amănunţiri amănunţit1 adj. m., pl. amănunţiţi; f. amănunţită, pl. amănunţite amănunţit2 (rar) s. n. amărăciune (mâhnire) s. f., g.-d. art. amărăciunii; pl. amărăciuni amărăluţă s. f., g.-d. art. amărăluţei; pl. amărăluţe amărătăciune (plantă) s. f., g.-d. art. amărătăciunii; pl. amărătăciuni amărâre (rar) s. f., g.-d. art. amărârii; pl. amărâri amărât adj. m., s. m., pl. amărâţi; adj. f., s. f. amărâtă, pl. amărâte amăreală s. f., g.-d. art. amărelii; pl. amăreli amăriu (rar) adj. m., f. amărie; pl. m. şi f. amării amărî (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amărăsc, 3 sg. amărăşte, imperf. 1 amăram; conj. prez. 1 sg. să amărăsc, 3 să amărască amărui adj. m., f. amăruie; pl. m. şi f. amărui amâna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amân, 3 amână; conj. prez. 1 sg. să amân, 3 să amâne amânare s. f., g.-d. art. amânării; pl. amânări !amândoi pr. m., adj. pr. m., f. amândouă, g.-d. (antepus) amânduror, (singur/postpus) amândurora (Amândoi (elevii)/Elevii amândoi au promovat.) ambala (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambalez, 3 ambalează; conj. prez. 1 sg. să ambalez, 3 să ambaleze ambalaj s. n., pl. ambalaje ambalare s. f., g.-d. art. ambalării; pl. ambalări ambarcader s. n., pl. ambarcadere ambarcaţiune (desp. -ţi-u-) s. f., art. ambarcaţiunea, g.-d. art. ambarcaţiunii; pl. ambarcaţiuni ambarda (a ~) vb., ind. prez. 3 ambardează, imperf. 3 pl. ambardau; conj. prez. 3 să ambardeze ambardee s. f., art. ambardeea, g.-d. art. ambardeei; pl. ambardee ambasadă s. f., g.-d. art. ambasadei; pl. ambasade ambasadoare s. f., g.-d. art. ambasadoarei; pl. ambasadoare ambasador s. m., pl. ambasadori ambeta (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. ambetez, 3 ambetează; conj. prez. 1 sg. să ambetez, 3 să ambeteze ambetant (înv.) adj. m., pl. ambetanţi; f. ambetantă, pl. ambetante
243 ambiant (desp. -bi-ant) adj. m., pl. ambianţi; f. ambiantă, pl. ambiante ambianţă (desp. -bi-an-) s. f., g.-d. art. ambianţei; pl. ambianţe ambidextrie s. f., art. ambidextria, g.-d. ambidextrii, art. ambidextriei ambidextru adj. m., s. m., pl. ambidextri; adj. f., s. f. ambidextră, pl. ambidextre ambielaj (desp. -bi-e-) s. n., pl. ambielaje ambient (desp. -bi-ent) s. n., pl. ambienturi ambiental (desp. -bi-en-) adj. m., pl. ambientali; f. ambientală, pl. ambientale ambigen1 adj. m., pl. ambigeni; f. ambigenă, pl. ambigene ambigen2 s. n. ambiguitate (desp. -gu-i-) s. f., g.-d. art. ambiguităţii; (exprimări) pl. ambiguităţi ambiguiza (a ~) (desp. -gu-i-) vb., ind. prez. 1 sg. ambiguizez, 3 ambiguizează; conj. prez. 1 sg. să ambiguizez, 3 să ambiguizeze !ambiguu [guu pron. guŭ] (desp. -guu)/ambiguu [guu pron. guu] (desp. -gu-u) adj. m., pl. ambigui (desp. -gui); f. ambiguă (desp. -gu-ă), pl. ambigue (desp. -gu-e) !ambii pr. m. pl., adj. pr. m. pl., g.-d. ambilor; f. ambele, g.-d. ambelor (Ambii (elevi) au promovat.) ambitus s. n. ambiţie (desp. -ţi-e) s. f., art. ambiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. ambiţiei; pl. ambiţii, art. ambiţiile (desp. -ţi-i-) ambiţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. ambiţionez, 3 ambiţionează; conj. prez. 1 sg. să ambiţionez, 3 să ambiţioneze ambiţios (desp. -ţi-os) adj. m., s. m., pl. ambiţioşi; adj. f., s. f. ambiţioasă, pl. ambiţioase ambivalent adj. m., pl. ambivalenţi; f. ambivalentă, pl. ambivalente ambivalenţă s. f., g.-d. art. ambivalenţei; pl. ambivalenţe ambliop (desp. -bli-op) adj. m., s. m., pl. ambliopi; adj. f., s. f. amblioapă, pl. amblioape ambliopie (desp. -bli-o-) s. f., art. ambliopia, g.-d. ambliopii, art. ambliopiei amblipod s. n., pl. amblipode amblistomă (desp. -blis-to-/-bli-sto-) s. f., g.-d. art. amblistomei; pl. amblistome ambosa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambosez, 3 ambosează; conj. prez. 1 sg. să ambosez, 3 să amboseze ambranşament s. n., pl. ambranşamente ambrasă (rar) s. f., g.-d. art. ambrasei; pl. ambrase ambrazură s. f., g.-d. art. ambrazurii; pl. ambrazuri ambră s. f., g.-d. art. ambrei ambreia (a ~) (desp. -bre-ia-) vb., ind. prez. 1 sg. ambreiez, 3 ambreiază, 1 pl. ambreiem; conj. prez. 1 sg. să ambreiez, 3 să ambreieze; ger. ambreind ambreiaj (desp. am-bre-) s. n., pl. ambreiaje ambreiere (desp. -bre-ie-) s. f., g.-d. art. ambreierii; pl. ambreieri
amendă
ambroziac (livr.) (desp. -zi-ac) adj. m., pl. ambroziaci; f. ambroziacă, pl. ambroziace ambrozie (băutură; plantă) (desp. -zi-e) s. f., art. ambrozia (desp. -zi-a), g.-d. ambrozii, art. ambroziei; (plante) pl. ambrozii, art. ambroziile (desp. -zi-i-) ambulacrar (desp. -la-crar) adj. m., pl. ambulacrari; f. ambulacrară, pl. ambulacrare ambulacru (desp. -la-cru) s. n., art. ambulacrul; pl. ambulacre ambulant adj. m., pl. ambulanţi; f. ambulantă, pl. ambulante ambulanţă s. f., g.-d. art. ambulanţei; pl. ambulanţe +ambulanţier (desp. -ţi-er) adj. m., s. m., pl. ambulanţieri; adj. f., s. f. ambulanţieră, pl. ambulanţiere ambulatoriu1 [riu pron. rĭu] adj. m., f. ambulatorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. ambulatorii ambulatoriu2 [riu pron. rĭu] s. n., art. ambulatoriul; pl. ambulatorii, art. ambulatoriile (desp. -ri-i-) ambuscadă s. f., g.-d. art. ambuscadei; pl. ambuscade ambuşură s. f., g.-d. art. ambuşurii; pl. ambuşuri ambuteiaj (desp. -te-iaj) s. n., pl. ambuteiaje ambutisa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ambutisez, 3 ambutisează; conj. prez. 1 sg. să ambutisez, 3 să ambutiseze ambutisare s. f., g.-d. art. ambutisării ameliora (a ~) (desp. -li-o-) vb., ind. prez. 1 sg. ameliorez, 3 ameliorează; conj. prez. 1 sg. să ameliorez, 3 să amelioreze ameliorabil (desp. -li-o-) adj. m., pl. ameliorabili; f. ameliorabilă, pl. ameliorabile ameliorant (desp. -li-o-) adj. m., pl. amelioranţi; f. ameliorantă, pl. ameliorante ameliorare (desp. -li-o-) s. f., g.-d. art. ameliorării; pl. ameliorări ameliorator1 (desp. -li-o-) adj. m., pl. amelioratori; f. sg. şi pl. amelioratoare +ameliorator2 (desp. -li-o-) s. m., pl. amelioratori amelioraţie (desp. -li-o-, -ţi-e) s. f., art. amelioraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. amelioraţiei; pl. amelioraţii, art. amelioraţiile (desp. -ţi-i-) amenaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amenajez, 3 amenajează, 1 pl. amenajăm; conj. prez. 1 sg. să amenajez, 3 să amenajeze, ger. amenajând amenajabil adj. m., pl. amenajabili; f. amenajabilă, pl. amenajabile amenajament s. n., pl. amenajamente amenajare s. f., g.-d. art. amenajării; pl. amenajări amenda (a ~) (a da o amendă) vb., ind. prez. 1 sg. amendez, 3 amendează; conj. prez. 1 sg. să amendez, 3 să amendeze amendabil adj. m., pl. amendabili; f. amendabilă, pl. amendabile amendament s. n., pl. amendamente amendare (acţiunea de a amenda) s. f., g.-d. art. amendării; pl. amendări amendă s. f., g.-d. art. amenzii; pl. amenzi
ameninţa 244
ameninţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ameninţ, 3 ameninţă; conj. prez. 1 sg. să ameninţ, 3 să ameninţe ameninţare s. f., g.-d. art. ameninţării; pl. ameninţări ameninţător adj. m., pl. ameninţători; f. sg. şi pl. ameninţătoare amenitate (livr.) s. f., g.-d. art. amenităţii amenoree s. f., art. amenoreea, g.-d. amenoree, art. amenoreei ament s. m., pl. amenţi amentacee s. f., art. amentaceea, g.-d. art. amentaceei; pl. amentacee America (continent) s. propriu f., g.-d. Americii; pl. Americi american adj. m., s. m., pl. americani; adj. f. americană, pl. americane americancă s. f., g.-d. art. americancei; pl. americance americanism s. n., pl. americanisme americanist s. m., pl. americanişti americanistă s. f., g.-d. art. americanistei; pl. americaniste americanistică s. f., g.-d. art. americanisticii americaniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. americanizez, 3 americanizează; conj. prez. 1 sg. să americanizez, 3 să americanizeze americanizare s. f., g.-d. art. americanizării; pl. americanizări +americano – nord-coreean adj. m., pl. americano – nordcoreeni; f. americano – nord-coreeană, pl. americano – nord-coreene (relaţiile ~) americă (pânză) s. f., g.-d. art. americii; (sorturi) pl. americi americănesc (fam.) adj. m., f. americănească; pl. m. şi f. americăneşti americăneşte (fam.) adv. americiu s. m., art. americiul; simb. Am amerindian (desp. -me-rin-di-an/-mer-in-) adj. m., s. m., pl. amerindieni (desp. -di-eni); adj. f., s. f. amerindiană, pl. amerindiene +amerindiancă (desp. -me-rin-di-an/-mer-in-) s. f., g.-d. art. amerindiencei; pl. amerindience ameriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amerizez, 3 amerizează; conj. prez. 1 sg. să amerizez, 3 să amerizeze amerizaj (rar) s. n., pl. amerizaje amerizare s. f., g.-d. art. amerizării; pl. amerizări amerizor s. n., pl. amerizoare amestec s. n., pl. amestecuri amesteca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amestec, 2 sg. amesteci, 3 amestecă; conj. prez. 1 sg. să amestec, 3 să amestece amestecare s. f., g.-d. art. amestecării; pl. amestecări amestecător s. n., pl. amestecătoare amestecătură s. f., g.-d. art. amestecăturii; pl. amestecături ametabolă adj. f. (insectă ~), pl. ametabole ametist s. n., pl. ametiste
ametrop (desp. -me-trop) adj. m., s. m., pl. ametropi; adj. f., s. f. ametropă, pl. ametrope ametropie (desp. -me-tro-) s. f., art. ametropia, g.-d. ametropii, art. ametropiei ameţeală s. f., g.-d. art. ameţelii; pl. ameţeli ameţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ameţesc, 3 sg. ameţeşte, imperf. 1 ameţeam; conj. prez. 1 sg. să ameţesc, 3 să ameţească ameţitor adj. m., pl. ameţitori; f. sg. şi pl. ameţitoare !amfetamină s. f., g.-d. art. amfetaminei; pl. amfetamine !amfiartroză (articulaţie) (desp. -fi-ar-) s. f., g.-d. art. amfiartrozei; pl. amfiartroze amfibian (batracian) (desp. -bi-an) s. m., pl. amfibieni (desp. -bi-eni) amfibiu1 [biu pron. bĭu] adj. m., f. amfibie; pl. m. şi f. amfibii amfibiu2 [biu pron. bĭu] s. n., art. amfibiul; pl. amfibii, art. amfibiile (desp. -bi-i-) amfibol s. m., pl. amfiboli !amfibolie (livr.) s. f., art. amfibolia, g.-d. amfibolii, art. amfiboliei; (exprimări) pl. amfibolii, art. amfiboliile (desp. -li-i-) amfibologic (livr.) adj. m., pl. amfibologici; f. amfibologică, pl. amfibologice amfibologie s. f., art. amfibologia, g.-d. art. amfibologiei; pl. amfibologii, art. amfibologiile (desp. -gi-i-) amfibrah (desp. -fi-brah) s. m., pl. amfibrahi amficţion (desp. -ţi-on) s. m., pl. amficţioni amficţionie (desp. -ţi-o-) s. f., art. amficţionia, g.-d. amficţionii, art. amficţioniei !amfidromic (desp. -fi-dro-) adj. m. (+ s. n.: punct ~); f. amfidromică (regiune ~), pl. amfidromice amfigonie s. f., art. amfigonia, g.-d. amfigonii, art. amfigoniei amfiguric (livr.) adj. m., pl. amfigurici; f. amfigurică, pl. amfigurice amfimacru (desp. -ma-cru) s. m., art. amfimacrul; pl. amfimacri, art. amfimacrii amfimixie s. f., art. amfimixia, g.-d. amfimixii, art. amfimixiei amfineurian (desp. -ne-u-ri-an) s. m., pl. amfineurieni (desp. -ri-eni) amfiox (desp. -fi-ox) s. m., pl. amfiocşi amfipod s. n., pl. amfipode !amfiprostil (templu cu colonade) s. n., pl. amfiprostiluri amfiteatru (desp. -tea-tru) s. n., art. amfiteatrul; pl. amfiteatre amfiteriu [riu pron. rĭu] s. m., art. amfiteriul; pl. amfiterii, art. amfiteriii (desp. -ri-ii) amfitrioană (desp. -fi-tri-oa-) s. f., g.-d. art. amfitrioanei; pl. amfitrioane amfitrion (gazdă) (desp. -fi-tri-on) s. m., pl. amfitrioni !Amfitrion (erou mitic)/(gr.) Amphitryon [ph pron. f] s. propriu m.
245 amforă s. f., g.-d. art. amforei; pl. amfore amfoter adj. m., pl. amfoteri; f. amfoteră, pl. amfotere amfotonie s. f., art. amfotonia, g.-d. amfotonii, art. amfotoniei amhar adj. m., s. m., pl. amhari; adj. f., s. f. amhară, pl. amhare !amharică (limbă) s. f., g.-d. art. amharicei amiabil (desp. -mi-a-) adj. m., pl. amiabili; f. amiabilă, pl. amiabile amiant (rar) (desp. -mi-ant) s. n. amiază (desp. -mia-) s. f., g.-d. art. amiezii (desp. -mie-); pl. amiezi amibă s. f., g.-d. art. amibei; pl. amibe amic s. m., pl. amici amical1 adj. m., pl. amicali; f. amicală, pl. amicale amical2 s. n., pl. amicale amică s. f., g.-d. art. amicei; pl. amice amiciţie (desp. -ţi-e) s. f., art. amiciţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. amiciţiei; pl. amiciţii, art. amiciţiile (desp. -ţi-i-) amidază s. f., g.-d. art. amidazei; pl. amidaze amidă s. f., g.-d. art. amidei; pl. amide amidină s. f., g.-d. art. amidinei; pl. amidine amidol (developator) s. n. amidon (feculă) s. n. amidopirină s. f., g.-d. art. amidopirinei amidură s. f., g.-d. art. amidurii; pl. amiduri amielinic (desp. -mi-e-) adj. m., pl. amielinici; f. amielinică, pl. amielinice amiezită (desp. -mi-e-) s. f., g.-d. art. amiezitei amigdală (glandă) s. f., g.-d. art. amigdalei; pl. amigdale amigdalectomie (operaţie) (desp. -da-lec-/-dal-ec-) s. f., art. amigdalectomia, g.-d. art. amigdalectomiei; pl. amigdalectomii, art. amigdalectomiile (desp. -mi-i-) amigdalită (boală) s. f., g.-d. art. amigdalitei; pl. amigdalite amigdaloid adj. m., pl. amigdaloizi; f. amigdaloidă, pl. amigdaloide amil s. m., pl. amili amilaceu adj. m., pl. amilacei; f. sg. şi pl. amilacee amilază (produs al pancreasului) s. f., g.-d. art. amilazei; pl. amilaze !amilic adj. m. (alcool ~), pl. amilici; f. amilică (substanţă ~), pl. amilice amilodextrină s. f., g.-d. art. amilodextrinei amilograf (desp. -lo-graf) s. n., pl. amilografe amiloidoză (desp. -lo-i-) s. f., g.-d. art. amiloidozei amilopectină s. f., g.-d. art. amilopectinei; pl. amilopectine amiloză (constituent al amidonului) s. f., g.-d. art. amilozei; pl. amiloze amimie s. f., art. amimia, g.-d. amimii, art. amimiei amin1 interj. amin2 (pop.) s. n. (în: cât(u-i) ~ul, până la ~, nici la ~) aminare s. f., g.-d. art. aminării amină (substanţă) s. f., g.-d. art. aminei; pl. amine
Amor
amino (radical monovalent) s. n. aminoacid (desp. -no-a-) s. m., pl. aminoacizi aminobenzen s. m. !aminobenzoic (desp. -zo-ic) adj. m. (acid ~), pl. aminobenzoici; f. aminobenzoică (structură ~), pl. aminobenzoice aminoplast (desp. -no-plast) s. n., pl. aminoplaste aminozahar s. n., pl. aminozaharuri aminte adv. (în expr.) aminti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amintesc, 3 sg. aminteşte, imperf. 1 aminteam; conj. prez. 1 sg. să amintesc, 3 să amintească amintire s. f., g.-d. art. amintirii; pl. amintiri !amiotrofie (desp. -mi-o-tro-) s. f., art. amiotrofia, g.-d. art. amiotrofiei; pl. amiotrofii, art. amiotrofiile (desp. -fi-i-) amiral s. m., pl. amirali amiralitate s. f., g.-d. art. amiralităţii; pl. amiralităţi amitoză s. f., g.-d. art. amitozei amnar s. n., pl. amnare amnăruş (reg.) s. n., pl. amnăruşe amnezic (desp. am-ne-/a-mne-) adj. m., s. m., pl. amnezici; adj. f., s. f. amnezică, pl. amnezice amnezie (desp. am-ne-/a-mne-) s. f., art. amnezia, g.-d. art. amneziei; pl. amnezii, art. amneziile (desp. -zi-i-) amnios (desp. -ni-os) s. n., pl. amniosuri amniotă (desp. -ni-o-) s. f., g.-d. art. amniotei; pl. amniote !amniotic (desp. -ni-o-) adj. m. (sac ~), pl. amniotici; f. amniotică (membrană ~), pl. amniotice amnistia (a ~) (desp. -ti-a) vb., ind. prez. 1 sg. amnistiez (desp. -ti-ez), 3 amnistiază, 1 pl. amnistiem; conj. prez. 1 sg. să amnistiez, 3 să amnistieze; ger. amnistiind (desp. -ti‑ind) amnistiabil (desp. -ti-a-) adj. m., pl. amnistiabili; f. amnistiabilă, pl. amnistiabile amnistie s. f., art. amnistia, g.-d. art. amnistiei; pl. amnistii, art. amnistiile (desp. -ti-i-) amnistiere (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. amnistierii; pl. amnistieri amoc s. n., pl. amocuri amofos s. n. amoniac (desp. -ni-ac) s. n. amoniacal (desp. -ni-a-) adj. m., pl. amoniacali; f. amoniacală, pl. amoniacale amoniat (desp. -ni-at) s. m., pl. amoniaţi amonificare s. f., g.-d. art. amonificării amonit s. m., pl. amoniţi amoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. amoniul amoniurie (desp. -ni-u-) s. f., art. amoniuria, g.-d. amoniurii, art. amoniuriei amonoliză s. f., g.-d. art. amonolizei amonte s. n., art. amontele amor s. n., pl. amoruri +Amor (zeul iubirii la romani) s. propriu m.
amoral 246
amoral adj. m., pl. amorali; f. amorală, pl. amorale amoralism s. n. amoralitate s. f., g.-d. art. amoralităţii amoraş s. m., pl. amoraşi amorez (înv.) s. m., pl. amorezi amoreza (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă amorezez, 3 se amorezează; conj. prez. 1 sg. să mă amorezez, 3 să se amorezeze; imper. 2 sg. afirm. amorezează-te; ger. amorezându-mă amoreză (înv.) s. f., g.-d. art. amorezei; pl. amoreze amorf adj. m., pl. amorfi; f. amorfă, pl. amorfe amoros (referitor la amor) adj. m., pl. amoroşi; f. amoroasă, pl. amoroase amor-propriu [priu pron. prĭu] s. n., art. amorul-propriu, g.-d. art. amorului-propriu amorsa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amorsez, 3 amorsează; conj. prez. 1 sg. să amorsez, 3 să amorseze amorsare s. f., g.-d. art. amorsării; pl. amorsări amorsă s. f., g.-d. art. amorsei; pl. amorse amortibil adj. m., pl. amortibili; f. amortibilă, pl. amortibile amortisment s. n., pl. amortismente amortiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amortizez, 3 amortizează; conj. prez. 1 sg. să amortizez, 3 să amortizeze amortizabil adj. m., pl. amortizabili; f. amortizabilă, pl. amortizabile amortizare s. f., g.-d. art. amortizării; pl. amortizări amortizor s. n., pl. amortizoare amorţeală s. f., g.-d. art. amorţelii; pl. amorţeli amorţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amorţesc, 3 sg. amorţeşte, imperf. 1 amorţeam; conj. prez. 1 sg. să amorţesc, 3 să amorţească amorţire s. f., g.-d. art. amorţirii; pl. amorţiri amovibil adj. m., pl. amovibili; f. amovibilă, pl. amovibile amovibilitate s. f., g.-d. art. amovibilităţii ampatament s. n., pl. ampatamente ampelidacee s. f., art. ampelidaceea, g.-d. art. ampelidaceei; pl. ampelidacee ampelografie (desp. -lo-gra-) s. f., art. ampelografia, g.-d. ampelografii, art. ampelografiei ampenaj s. n., pl. ampenaje amper (unitate de măsură) s. m., pl. amperi; simb. A amperaj s. n., pl. amperaje Ampère (fizician francez) [pron. ãper] s. propriu ampermetru (desp. -me-tru) s. n., art. ampermetrul; pl. ampermetre amper-oră s. m., pl. amperi-oră; simb. Ah/A·h amperormetru (desp. -pe-ror-me-tru/-per-or-) s. n., art. amperormetrul; pl. amperormetre amper-spiră (înv.) s. m., pl. amperi-spiră; simb. Asp/A·sp ampex s. n. Amphitryon v. Amfitrion amplasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amplasez, 3 amplasează; conj. prez. 1 sg. să amplasez, 3 să amplaseze
amplasament s. n., pl. amplasamente amplasare s. f., g.-d. art. amplasării; pl. amplasări amplectiv adj. m., pl. amplectivi; f. amplectivă, pl. amplective amplexicaul (desp. -caul) adj. m., pl. amplexicauli; f. amplexicaulă, pl. amplexicaule amplexiflor (desp. -xi-flor) adj. m., pl. amplexiflori; f. amplexifloră, pl. amplexiflore amplexiune (rar) (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. amplexiunii; pl. amplexiuni amplidină s. f., g.-d. art. amplidinei; pl. amplidine amplifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amplific, 2 sg. amplifici, 3 amplifică; conj. prez. 1 sg. să amplific, 3 să amplifice amplificare s. f., g.-d. art. amplificării; pl. amplificări amplificator1 adj. m., pl. amplificatori; f. sg. şi pl. amplificatoare amplificator2 s. n., pl. amplificatoare amplitudine s. f., g.-d. art. amplitudinii; pl. amplitudini amploare s. f., g.-d. art. amplorii !amploaiat (înv.) s. m., pl. amploaiaţi !amploaiată (înv.) s. f., g.-d. art. amploaiatei; pl. amploaiate amplu adj. m., pl. ampli; f. amplă, pl. ample +amprenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amprentez, 3 amprentează; conj. prez. 1 sg. să amprentez, 3 să amprenteze amprentă s. f., g.-d. art. amprentei; pl. amprente amprentologie s. f., art. amprentologia, g.-d. amprentologii, art. amprentologiei ampriză s. f., g.-d. art. amprizei; pl. amprize ampulă s. f., g.-d. art. ampulei; pl. ampule amputa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amputez, 3 amputează; conj. prez. 1 sg. să amputez, 3 să amputeze amputare s. f., g.-d. art. amputării; pl. amputări amputaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. amputaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. art. amputaţiei; pl. amputaţii, art. amputaţiile (desp. -ţi-i-) amu (pop., înv.) adv. amuletă s. f., g.-d. art. amuletei; pl. amulete amurg s. n., pl. amurguri amurgi (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. amurgeşte, imperf. 3 sg. amurgea; conj. prez. 3 să amurgească amurgit (pop.) s. n. amurgite (pe ~) (pop.) loc. adv. amuş (reg.) s. n., pl. amuşe amuşi1 (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amuşesc, 3 sg. amuşeşte, imperf. 1 amuşeam; conj. prez. 1 sg. să amuşesc, 3 să amuşească amuşi2 (reg.) adv. amuşina (a ~) vb., ind. prez. 3 amuşină, imperf. 3 pl. amuşinau; conj. prez. 3 să amuşine amuţa (a ~) (a asmuţi) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. amuţ, 3 amuţă; conj. prez. 1 sg. să amuţ, 3 să amuţe
247 amuţi (a ~) (a deveni mut) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. amuţesc, 3 sg. amuţeşte, imperf. 1 amuţeam; conj. prez. 1 sg. să amuţesc, 3 să amuţească amuţire s. f., g.-d. art. amuţirii; pl. amuţiri amuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. amuz, 3 amuză; conj. prez. 1 sg. să amuz, 3 să amuze amuzament s. n., pl. amuzamente amuzant adj. m., pl. amuzanţi; f. amuzantă, pl. amuzante amuzie s. f., art. amuzia, g.-d. amuzii, art. amuziei amvon s. n., pl. amvoane an1 (pop.) adv. (şi: mai an) an2 s. m., pl. ani (şi în: an de an, de ani buni, de ani şi ani, la anu՚); anul curent abr. a.c. ana (frânghie) s. f., art. anaua, g.-d. art. analei; pl. anale anabaptism s. n. anabaptist adj. m., s. m., pl. anabaptişti; adj. f., s. f. anabaptistă, pl. anabaptiste anabatic adj. m., pl. anabatici; f. anabatică, pl. anabatice anabioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. anabiozei anabolism s. n. anacard s. n., pl. anacarde anacardier (desp. -di-er) s. m., pl. anacardieri anaciclic (desp. -ci-clic) adj. m., pl. anaciclici; f. anaciclică, pl. anaciclice anaclorhidrie (desp. -na-clor-hi-dri-) s. f., art. anaclorhidria, g.-d. anaclorhidrii, art. anaclorhidriei anacolut s. n., pl. anacoluturi anaconda s. f., g.-d. art. anacondei; pl. anaconde anacreontic (desp. -na-cre-on-) adj. m., pl. anacreontici; f. anacreontică, pl. anacreontice anacronic (desp. -na-cro-) adj. m., pl. anacronici; f. anacronică, pl. anacronice anacronism (desp. -na-cro-) s. n., pl. anacronisme anacronistic (rar) (desp. -na-cro-) adj. m., pl. anacronistici; f. anacronistică, pl. anacronistice anacruză (desp. -na-cru-) s. f., g.-d. art. anacruzei; pl. anacruze anadiploză (desp. di-plo-) s. f., g.-d. art. anadiplozei; pl. anadiploze anadipsie s. f., art. anadipsia, g.-d. anadipsii, art. anadipsiei anaerob (desp. a-na-e-/an-a-) adj. m., pl. anaerobi; f. anaerobă, pl. anaerobe anaerobiotic (desp. a-na-e-, -bi-o-/an-a-) adj. m., pl. anaerobiotici; f. anaerobiotică, pl. anaerobiotice anaerobioză (desp. a-na-e-, -bi-o-/an-a-) s. f., g.-d. art. anaerobiozei anafilactic adj. m., pl. anafilactici; f. anafilactică, pl. anafilactice anafilaxie s. f., art. anafilaxia, g.-d. anafilaxii, art. anafilaxiei anafor (vârtej) (reg., înv.) s. n., pl. anafoare anafora (raport) (înv.) s. f., art. anaforaua, g.-d. art. anaforalei; pl. anaforale !anaforă (figură de stil) s. f., g.-d. art. anaforei; pl. anafore
analitic
anaforeză s. f., g.-d. art. anaforezei; pl. anaforeze anaforic adj. m., pl. anaforici; f. anaforică, pl. anaforice anaforniţă s. f., g.-d. art. anaforniţei; pl. anaforniţe anafrodiziac1 (desp. a-na-fro-, -zi-ac/an-a-) adj. m., s. m., pl. anafrodiziaci; adj. f., s. f. anafrodiziacă, pl. anafrodiziace anafrodiziac2 (desp. a-na-fro-, -zi-ac/an-a-) s. n., pl. anafrodiziace anafrodizie (desp. a-na-fro-/an-a-) s. f., art. anafrodizia, g.‑d. anafrodizii, art. anafrodiziei anafură (pâine sfinţită) s. f., g.-d. art. anafurei anageneză s. f., g.-d. art. anagenezei anaglifă (desp. -na-gli-) s. f., g.-d. art. anaglifei; pl. anaglife anagliptic (desp. -na-glip-) adj. m., pl. anagliptici; f. anagliptică, pl. anagliptice anagnost (înv.) (a-nag-nost/-na-gnost) s. m., pl. anagnoşti anagogic adj. m., pl. anagogici; f. anagogică, pl. anagogice anagogie s. f., art. anagogia, g.-d. anagogii, art. anagogiei anagrama (a ~) (desp. -na-gra-) vb., ind. prez. 1 sg. anagramez, 3 anagramează; conj. prez. 1 sg. să anagramez, 3 să anagrameze anagramatic (desp. -na-gra-) adj. m., pl. anagramatici; f. anagramatică, pl. anagramatice anagramatiza (a ~) (rar) (desp. -na-gra-) vb., ind. prez. 1 sg. anagramatizez, 3 anagramatizează; conj. prez. 1 sg. să anagramatizez, 3 să anagramatizeze anagramă (desp. -na-gra-) s. f., g.-d. art. anagramei; pl. anagrame anahoret s. m., pl. anahoreţi anahoretă s. f., g.-d. art. anahoretei; pl. anahorete anahoretic (rar) adj. m., pl. anahoretici; f. anahoretică, pl. anahoretice anal adj. m., pl. anali; f. anală, pl. anale analcid (înv.) s. n. anale s. f. pl. analecte s. f. pl. analepsie s. f., art. analepsia, g.-d. analepsii, art. analepsiei analeptic1 adj. m., pl. analeptici; f. analeptică, pl. analeptice analeptic2 s. n., pl. analeptice analfabet (desp. a-nal-/an-al-) adj. m., s. m., pl. analfabeţi; adj. f., s. f. analfabetă, pl. analfabete analfabetism (desp. a-nal-/an-al-) s. n. analgezic1 (desp. a-nal-/an-al-) adj. m., pl. analgezici; f. analgezică, pl. analgezice analgezic2 (desp. a-nal-/an-al-) s. n., pl. analgezice analgezie (desp. a-nal-/an-al-) s. f., art. analgezia, g.-d. analgezii, art. analgeziei analgezină (desp. a-nal-/an-al-) s. f., g.-d. art. analgezinei; pl. analgezine +analgosedare (desp. a-nal-/an-al-) s. f., g.-d. art. analgosedării; pl. analgosedări analist s. m., pl. analişti analistă s. f., g.-d. art. analistei; pl. analiste analitic adj. m., pl. analitici; f. analitică, pl. analitice
analitism 248
analitism s. n. analiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. analizez, 3 analizează; conj. prez. 1 sg. să analizez, 3 să analizeze analizabil adj. m., pl. analizabili; f. analizabilă, pl. analizabile analizare s. f., g.-d. art. analizării; pl. analizări analizator s. n., pl. analizatoare analiză s. f., g.-d. art. analizei; pl. analize analizor s. n., pl. analizoare !analog1 adj. m., pl. analogi; f. analoagă, pl. analoage analog2 s. n., pl. analoguri analogic adj. m., pl. analogici; f. analogică, pl. analogice analogie s. f., art. analogia, g.-d. art. analogiei; pl. analogii, art. analogiile (desp. -gi-i-) analogism s. n. +Anamaria/Ana-Maria/Ana Maria s. propriu f., g.-d. Anamariei/Anei-Maria/Anei Maria !anamneză (desp. -nam-ne/-na-mne-) s. f., g.-d. art. anamnezei; pl. anamneze anamniotă (desp. -ni-o-) s. f., g.-d. art. anamniotei; pl. anamniote anamorfozare s. f., g.-d. art. anamorfozării anamorfozat adj. m., pl. anamorfozaţi; f. anamorfozată, pl. anamorfozate anamorfoză s. f., g.-d. art. anamorfozei, pl. anamorfoze ananas s. m., pl. ananaşi ananghie (reg., fam.) (desp. -ghi-e-) s. f., art. ananghia (desp. -ghi-a), g.-d. ananghii, art. ananghiei anapest s. m., pl. anapeşti anapestic adj. m., pl. anapestici; f. anapestică, pl. anapestice anaplastic (desp. -na-plas-) adj. m., pl. anaplastici; f. anaplastică, pl. anaplastice anaplastie (desp. -na-plas-) s. f., art. anaplastia, g.-d. art. anaplastiei; pl. anaplastii, art. anaplastiile (desp. -ti-i-) anaplazie (desp. -na-pla-) s. f., art. anaplazia, g.-d. anaplazii, art. anaplaziei anapoda adv. anaptixă s. f., g.-d. art. anaptixei; pl. anaptixe anarhic adj. m., pl. anarhici; f. anarhică, pl. anarhice anarhie s. f., art. anarhia, g.-d. anarhii, art. anarhiei anarhism s. n. anarhist s. m., pl. anarhişti anarhistă s. f., g.-d. art. anarhistei; pl. anarhiste anarhoindividualism (desp. -du-a-) s. n. anarhosindicalism s. n. anarhosindicalist s. m., pl. anarhosindicalişti anarhosindicalistă s. f., g.-d. art. anarhosindicalistei; pl. anarhosindicaliste anartrie (desp. a-nar-/an-ar-) s. f., art. anartria, g.-d. anartrii, art. anartriei !anart s. m., pl. anarţi (desp. a-narţi) anasarcă s. f., g.-d. art. anasarcei anasâna (cu ~) (reg., înv.) loc. adv.
anason s. m. anastaltic1 (astringent) (desp. -nas-tal/-na-stal-) adj. m., pl. anastaltici; f. anastaltică, pl. anastaltice anastaltic2 (desp. -nas-tal/-na-stal-) s. n., pl. anastaltice anastatic (imprimat, gravat) (desp. -nas-ta/-na-sta-) adj. m., pl. anastatici; f. anastatică, pl. anastatice anastigmat (rar) (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) adj. m., pl. anastigmaţi; f. anastigmată, pl. anastigmate anastigmatic (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) adj. m., pl. anastigmatici; f. anastigmatică, pl. anastigmatice anastigmatism (desp. a-nas-tig-/an-a-stig-) s. n. anastomotic (desp. -nas-to-/-na-sto-) adj. m., pl. anastomotici; f. anastomotică, pl. anastomotice anastomoza (a ~) (desp. -nas-to-/-na-sto-) vb., ind. prez. 1 sg. anastomozez, 3 anastomozează; conj. prez. 1 sg. să anastomozez, 3 să anastomozeze anastomoză (desp. -nas-to-/-na-sto-) s. f., g.-d. art. anastomozei; pl. anastomoze !anastrofă (desp. -nas-tro-) s. f., g.-d. art. anastrofei; pl. anastrofe anatemă s. f., g.-d. art. anatemei; pl. anateme anatemiza (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. anatemizez, 3 anatemizează; conj. prez. 1 sg. să anatemizez, 3 să anatemizeze anatemizare (rar) s. f., g.-d. art. anatemizării; pl. anatemizări anatexie s. f., art. anatexia, g.-d. anatexii, art. anatexiei anatocism (rar) s. n., pl. anatocisme anatomic adj. m., pl. anatomici; f. anatomică, pl. anatomice anatomie s. f., art. anatomia, g.-d. anatomii, art. anatomiei anatomist s. m., pl. anatomişti anatomistă s. f., g.-d. art. anatomistei; pl. anatomiste anatomofiziologic (desp. -zi-o-) adj. m., pl. anatomofiziologici; f. anatomofiziologică, pl. anatomofiziologice anatomopatoloagă v. anatomopatologă anatomopatolog s. m., pl. anatomopatologi !anatomopatologă (livr.)/(colocv.) anatomopatoloagă s. f., g.-d. art. anatomopatologei/anatomopatoloagei; pl. anatomopatologe/anatomopatoloage anatomopatologic adj. m., pl. anatomopatologici; f. anatomopatologică, pl. anatomopatologice anatoxină s. f., g.-d. art. anatoxinei; pl. anatoxine +anavirus s. n., pl. anavirusuri ancablură (desp. -ca-blu-) s. f., g.-d. art. ancablurii; pl. ancabluri ancadrament (desp. -ca-dra-) s. n., pl. ancadramente ancastrament s. n., pl. ancastramente anceps s. n. ancestral adj. m., pl. ancestrali; f. ancestrală, pl. ancestrale ancheta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anchetez, 3 anchetează; conj. prez. 1 sg. să anchetez, 3 să ancheteze anchetare s. f., g.-d. art. anchetării anchetatoare s. f., g.-d. art. anchetatoarei; pl. anchetatoare
249 anchetator s. m., pl. anchetatori anchetă s. f., g.-d. art. anchetei; pl. anchete anchilostom (desp. -los-tom/-lo-stom) s. m., pl. anchilostomi anchilostomiază (desp. -los-to-mi-a-/-lo-sto-) s. f., g.-d. art. anchilostomiazei; pl. anchilostomiaze anchiloza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anchilozez, 3 anchilozează; conj. prez. 1 sg. să anchilozez, 3 să anchilozeze anchilozare s. f., g.-d. art. anchilozării; pl. anchilozări anchilozat adj. m., pl. anchilozaţi; f. anchilozată, pl. anchilozate anchiloză s. f., g.-d. art. anchilozei; pl. anchiloze ancie (desp. -ci-e) s. f., art. ancia (desp. -ci-a), g.-d. art. anciei; pl. ancii, art. anciile (desp. -ci-i-) +ancilar (livr.) adj. m., pl. ancilari; f. ancilară, pl. ancilare anclanşa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anclanşez, 3 anclanşează, 1 pl. anclanşăm; conj. prez. 1 sg. să anclanşez, 3 să anclanşeze; ger. anclanşând anclanşare s. f., g.-d. art. anclanşării ancola (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. ancolez, 3 ancolează; conj. prez. 1 sg. să ancolez, 3 să ancoleze ancolare (rar) s. f., g.-d. art. ancolării; pl. ancolări ancombrament s. n., pl. ancombramente ancora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ancorez, 3 ancorează; conj. prez. 1 sg. să ancorez, 3 să ancoreze ancoraj s. n., pl. ancoraje ancorare s. f., g.-d. art. ancorării; pl. ancorări ancorator s. n., pl. ancoratoare ancoră s. f., g.-d. art. ancorei; pl. ancore ancorot s. n., pl. ancorote ancrasa (a ~) vb., ind. prez. 3 ancrasează, imperf. 3 pl. ancrasau; conj. prez. 3 să ancraseze ancrasare s. f., g.-d. art. ancrasării; pl. ancrasări andabat s. m., pl. andabaţi andaluz adj. m., s. m., pl. andaluzi; adj. f., s. f. andaluză, pl. andaluze andaluzit s. n. andante1 (muz.) adv.; abr. And. !andante2 (muz.) s. n., art. andantele andantino1 (muz.) adv.; abr. Andino +andantino2 (muz.) s. n., art. andantinoul; pl. andantinouri andezin (mineral) s. n. andezit (rocă) s. n., pl. andezite andin adj. m., pl. andini; f. andină, pl. andine andivă s. f., g.-d. art. andivei; pl. andive +andoca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. andochez, 3 andochează; conj. prez. 1 sg. să andochez, 3 să andocheze andorran adj. m., s. m., pl. andorrani; adj. f., s. f. andorrană, pl. andorrane andosa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. andosez, 3 andosează; conj. prez. 1 sg. să andosez, 3 să andoseze andosant s. m., pl. andosanţi andosantă s. f., g.-d. art. andosantei; pl. andosante
anemografie
andosare s. f., g.-d. art. andosării; pl. andosări andrea1 (ac de tricotat) s. f., art. andreaua, g.-d. art. andrelei; pl. andrele +andrea2 (decembrie) (pop., înv.) s. m., g.-d. art. lui andrea (luna ~ ) +androcentrism s. n. androceu s. n., art. androceul; pl. androcee androfobie s. f., art. androfobia, g.-d. androfobii, art. androfobiei androgen (referitor la caracterele sexuale masculine) adj. m., pl. androgeni; f. androgenă, pl. androgene androgin (hermafrodit) adj. m., s. m., pl. androgini; adj. f., s. f. androgină, pl. androgine androginie s. f., art. androginia, g.-d. androginii, art. androginiei android s. m., pl. androizi andrologie s. f., art. andrologia, g.-d. andrologii, art. andrologiei andromedidă s. f., g.-d. art. andromedidei; pl. andromedide andropauză (desp. -pa-u-) s. f., g.-d. art. andropauzei; pl. andropauze androsteron (desp. -dros-te-/-dro-ste-) s. m. andruc s. n., pl. andrucuri +anduranţă s. f., g. -d. art. anduranţei aneantiza (a ~) (livr.) (desp. -ne-an-) vb., ind. prez. 1 sg. aneantizez, 3 aneantizează; conj. prez. 1 sg. să aneantizez, 3 să aneantizeze aneantizare (livr.) (desp. -ne-an-) s. f., g.-d. art. aneantizării; pl. aneantizări anecdotă s. f., g.-d. art. anecdotei; pl. anecdote anecdotic adj. m., pl. anecdotici; f. anecdotică, pl. anecdotice anecdotică s. f., g.-d. art. anecdoticii anecoid (desp. a-ne-/an-e-) adj. m., pl. anecoizi; f. anecoidă, pl. anecoide anelid s. n., pl. anelide anemia (a ~) (desp. -mi-a) vb., ind. prez. 1 sg. anemiez (desp. -mi-ez), 3 anemiază, 1 pl. anemiem; conj. prez. 1 sg. să anemiez, 3 să anemieze; ger. anemiind (desp. -mi‑ind) anemic adj. m., s. m., pl. anemici; adj. f., s. f. anemică, pl. anemice anemie s. f., art. anemia, g.-d. art. anemiei; pl. anemii, art. anemiile (desp. -mi-i-) anemiere (desp. -mi-e-) s. f., g.-d. art. anemierii; pl. anemieri anemocor adj. m., pl. anemocori; f. anemocoră, pl. anemocore anemocoră s. f., g.-d. art. anemocorei; pl. anemocore anemocord s. n., pl. anemocorduri anemofil adj. m., pl. anemofili; f. anemofilă, pl. anemofile anemofilă s. f., g.-d. art. anemofilei; pl. anemofile anemofilie s. f., art. anemofilia, g.-d. anemofilii, art. anemofiliei anemograf (desp. -mo-graf) s. n., pl. anemografe anemografie (desp. -mo-gra-) s. f., art. anemografia, g.-d. anemografii, art. anemografiei
anemogramă 250 anemogramă (desp. -mo-gra-) s. f., g.-d. art. anemogramei; pl. anemograme anemometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. anemometrici; f. anemometrică, pl. anemometrice anemometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. anemometria, g.-d. anemometrii, art. anemometriei anemometru (desp. -me-tru) s. n., art. anemometrul; pl. anemometre anemonă (plantă) s. f., g.-d. art. anemonei; pl. anemone anemonă-de-mare (animal) s. f., g.-d. art. anemonei-demare; pl. anemone-de-mare anemoscop (desp. -mos-cop/-mo-scop) s. n., pl. anemoscoape anemostat (desp. -mos-tat/-mo-stat) s. n., pl. anemostate anemotrop (desp. -mo-trop) s. n., pl. anemotroape anencefalie (desp. a-nen-/an-en-) s. f., art. anencefalia, g.‑d. anencefalii, art. anencefaliei anergie (desp. a-ner-/an-er-) s. f., art. anergia, g.-d. anergii, art. anergiei !aneroid adj. m. (+ s. n.: barometru ~); f. aneroidă (capsulă ~), pl. aneroide anestezia (a ~) (desp. -zi-a) vb., ind. prez. 1 sg. anesteziez (desp. -zi-ez), 3 anesteziază, 1 pl. anesteziem; conj. prez. 1 sg. să anesteziez, 3 să anestezieze; ger. anesteziind (desp. -zi-ind) anesteziant1 (desp. -zi-ant) adj. m., pl. anestezianţi; f. anesteziantă, pl. anesteziante anesteziant2 (rar) (desp. zi-ant) s. n., pl. anesteziante anestezic1 adj. m., pl. anestezici; f. anestezică, pl. anestezice anestezic2 s. n., pl. anestezice !anestezie s. f., art. anestezia, g.-d. art. anesteziei; pl. anestezii, art. anesteziile (desp. -zi-i-) anesteziere (desp. -zi-e-) s. f., g.-d. art. anestezierii; pl. anestezieri anestezist s. m., pl. anestezişti anestezistă s. f., g.-d. art. anestezistei; pl. anesteziste aneurie (desp. -ne-u-) s. f., art. aneuria, g.-d. aneurii, art. aneuriei aneurină (desp. -ne-u-) s. f., g.-d. art. aneurinei; pl. aneurine aneuroză (desp. -ne-u-) s. f., g.-d. art. aneurozei anevoie adv. anevoinţă (înv.) s. f., g.-d. art. anevoinţei; pl. anevoinţe (mai ales în expr.) anevoios adj. m., pl. anevoioşi; f. anevoioasă, pl. anevoioase anevrism (desp. -ne-vrism) s. n., pl. anevrisme anevrismal (desp. -ne-vris-) adj. m., pl. anevrismali; f. anevrismală, pl. anevrismale anevrismatic (desp. -ne-vris-) adj. m., pl. anevrismatici; f. anevrismatică, pl. anevrismatice anex adj. m., pl. anecşi; f. anexă, pl. anexe anexa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anexez, 3 anexează; conj. prez. 1 sg. să anexez, 3 să anexeze anexare s. f., g.-d. art. anexării; pl. anexări anexă s. f., g.-d. art. anexei; pl. anexe
anexionism (desp. -xi-o-) s. n. anexionist (desp. -xi-o-) adj. m., s. m., pl. anexionişti; adj. f., s. f. anexionistă, pl. anexioniste anexită s. f., g.-d. art. anexitei; pl. anexite anexiune (desp. -xi-u-) s. f., g.-d. art. anexiunii; pl. anexiuni anfiladă s. f., g.-d. art. anfiladei; pl. anfilade angaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angajez, 3 angajează, 1 pl. angajăm; conj. prez. 1 sg. să angajez, 3 să angajeze; ger. angajând angajament s. n., pl. angajamente angajant adj. m., pl. angajanţi; f. angajantă, pl. angajante angajare s. f., g.-d. art. angajării; pl. angajări angajat adj. m., s. m., pl. angajaţi; adj. f., s. f. angajată, pl. angajate +angajator adj. m. (rar), s. m., pl. angajatori; adj. f., s. f. (rar) sg. şi pl. angajatoare angara (înv., fam.) s. f., art. angaraua, g.-d. art. angaralei; pl. angarale angarie s. f., art. angaria, g.-d. angarii, art. angariei angeită s. f., g.-d. art. angeitei; pl. angeite angelic adj. m., pl. angelici; f. angelică, pl. angelice angelină s. f., g.-d. art. angelinei angelolatrie (desp. -la-tri-) s. f., art. angelolatria, g.-d. angelolatrii, art. angelolatriei angelolatru (desp. -la-tru-) adj. m., s. m., pl. angelolatri; adj. f., s. f. angelolatră, pl. angelolatre angelologie s. f., art. angelologia, g.-d. angelologii, art. angelologiei angelus s. n. !anghelică s. f., g.-d. art. anghelicii anghemaht s. n., pl. anghemahturi anghilă s. f., g.-d. art. anghilei; pl. anghile anghinare s. f., g.-d. art. anghinarei; pl. anghinare angină s. f., g.-d. art. anginei; pl. angine +anginos adj. m., pl. anginoşi; f. anginoasă, pl. anginoase !angiocolită (desp. -gi-o-) s. f., g.-d. art. angiocolitei; (cazuri; forme) pl. angiocolite angiogenie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiogenia, g.-d. angiogenii, art. angiogeniei angiografie (desp. -gi-o-gra-) s. f., art. angiografia, g.-d. angiografii, art. angiografiei; (investigaţii) pl. angiografii, art. angiografiile (desp. -fi-i-) angiologie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiologia, g.-d. angiologii, art. angiologiei angiom (desp. -gi-om) s. n., pl. angioame angiopatie (desp. -gi-o-) s. f., art. angiopatia, g.-d. art. angiopatiei; pl. angiopatii, art. angiopatiile (desp. -ti-i-) angiospasm (desp. -gi-os-pasm/-o-spasm) s. n., pl. angiospasme angiosperm (desp. -gi-os-perm/-o-sperm) adj. m., pl. angiospermi; f. angiospermă, pl. angiosperme angiospermă (desp. -gi-os-per-/-o-sper-) s. f., g.-d. art. angiospermei; pl. angiosperme
251 anglaise (fr.) [pron. ãglez] (desp. -glai-) s. f., pl. anglaise angli s. m. pl., art. anglii anglican adj. m., s. m., pl. anglicani; adj. f., s. f. anglicană, pl. anglicane anglicanism s. n. anglicism s. n., pl. anglicisme anglicist (înv.) s. m., pl. anglicişti anglicistă (înv.) s. f., g.-d. art. anglicistei; pl. angliciste angliciza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anglicizez, 3 anglicizează; conj. prez. 1 sg. să anglicizez, 3 să anglicizeze anglie (înv., pop.) s. f., art. anglia, g.-d. anglii, art. angliei anglist s. m., pl. anglişti anglistă s. f., g.-d. art. anglistei; pl. angliste anglistică s. f., g.-d. art. anglisticii anglo-american adj. m., s. m., pl. anglo-americani; f. anglo-americană, pl. anglo-americane anglo-americanism s. n., pl. anglo-americanisme anglofil adj. m., s. m., pl. anglofili; adj. f., s. f. anglofilă, pl. anglofile anglofilie s. f., art. anglofilia, g.-d. anglofilii, art. anglofiliei anglofob adj. m., s. m., pl. anglofobi; adj. f., s. f. anglofobă, pl. anglofobe anglofobie s. f., art. anglofobia, g.-d. anglofobii, art. anglofobiei anglo-francez adj. m., pl. anglo-francezi; f. anglo-franceză, pl. anglo-franceze angloman adj. m., s. m., pl. anglomani; adj. f., s. f. anglomană, pl. anglomane anglomanie s. f., art. anglomania, g.-d. anglomanii, art. anglomaniei anglo-normand adj. m., s. m., pl. anglo-normanzi; adj. f., s. f. anglo-normandă, pl. anglo-normande anglo-saxon adj. m., s. m., pl. anglo-saxoni; adj. f., s. f. anglo-saxonă, pl. anglo-saxone angoasa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angoasez, 3 angoasează; conj. prez. 1 sg. să angoasez, 3 să angoaseze angoasă s. f., g.-d. art. angoasei; pl. angoase angolez adj. m., s. m., pl. angolezi; adj. f., s. f. angoleză, pl. angoleze angor (lat.) s. f. angora (lână) s. f., g.-d. art. angorei !angor pectoris (lat.) loc. s. f. angrena (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. angrenez, 3 angrenează; conj. prez. 1 sg. să angrenez, 3 să angreneze angrenaj s. n., pl. angrenaje angrenare s. f., g.-d. art. angrenării; pl. angrenări angro1 adj. invar., adv. (comerţ ~, a vinde ~) angro2 s. n., art. angroul; pl. angrouri angrosist adj. m., s. m., pl. angrosişti; adj. f., s. f. angrosistă, pl. angrosiste !angstrom/ångström (unitate de măsură) [å pron. sued. o] (înv.) s. m., pl. angstromi/ångströmi; simb. Å Ångström (fizician suedez) [Å pron. o] s. propriu
anion
angular (livr.) adj. m., pl. angulari; f. angulară, pl. angulare anhidridă (desp. -hi-dri-) s. f., g.-d. art. anhidridei; pl. anhidride anhidrit (mineral) (desp. -hi-drit) s. m., pl. anhidriţi anhidroză (desp. -hi-dro-) s. f., g.-d. art. anhidrozei anhidru (desp. -hi-dru) adj. m., pl. anhidri; f. anhidră, pl. anhidre +an-iarnă (iarna trecută) (pop.) adv. aniconic (desp. a-ni-/an-i-) adj. m., pl. aniconici; f. aniconică, pl. aniconice anihila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anihilez, 3 anihilează; conj. prez. 1 sg. să anihilez, 3 să anihileze anihilare s. f., g.-d. art. anihilării; pl. anihilări anihilator adj. m., pl. anihilatori; f. sg. şi pl. anihilatoare anil s. n. anilină s. f., g.-d. art. anilinei anilism s. n. anima1 (a ~) (a însufleţi) vb., ind. prez. 1 sg. anim, 3 animă; conj. prez. 1 sg. să anim, 3 să anime +anima2 (a ~) (a sugera mişcarea prin desen) vb., ind. prez. 1 sg. animez, 3 animează; conj. prez. 1 sg. să animez, 3 să animeze animal1 adj. m., pl. animali; f. animală, pl. animale animal2 s. n., pl. animale animalcul (înv.) s. m., pl. animalculi animalculist s. m., pl. animalculişti animalic adj. m., pl. animalici; f. animalică, pl. animalice animalier (desp. -li-er) adj. m., pl. animalieri; f. animalieră, pl. animaliere animalitate s. f., g.-d. art. animalităţii animaliza (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. animalizez, 3 animalizează; conj. prez. 1 sg. să animalizez, 3 să animalizeze animalizare (rar) s. f., g.-d. art. animalizării animare s. f., g.-d. art. animării +animat1 adj. m., pl. animaţi; f. animată, pl. animate +animat2 (categorie) s. n., (exemplare) pl. animate animato (muz.) adv. animator adj. m., s. m., pl. animatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. animatoare animaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. animaţia (desp. -ţi-a), g.-d. animaţii, art. animaţiei animism s. n. animist adj. m., s. m., pl. animişti; adj. f., s. f. animistă, pl. animiste animozitate s. f., g.-d. art. animozităţii; pl. animozităţi anina (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. anin, 3 anină; conj. prez. 1 sg. să anin, 3 să anine +Anina (oraş) s. propriu f., g.-d. Aninei aninare (pop.) s. f., g.-d. art. aninării aninătoare (pop.) s. f., g.-d. art. aninătorii; pl. aninători anion (desp. a-ni-on/an-i-) s. m., pl. anioni
anionactiv 252 anionactiv (desp. a-ni-o-nac-/an-i-on-ac-) adj. m., pl. anionactivi; f. anionactivă, pl. anionactive anionit (desp. a-ni-o-/an-i-) s. m., pl. anioniţi anisian1 (desp. -si-an) adj. m., pl. anisieni (desp. -si-eni); f. anisiană, pl. anisiene anisian2 (desp. -si-an) s. n. anisol s. m. anistoric (desp. a-nis-/an-is-) adj. m., pl. anistorici; f. anistorică, pl. anistorice anistorism (desp. a-nis/an-is-) s. n. anişor s. m., pl. anişori aniversa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aniversez, 3 aniversează; conj. prez. 1 sg. să aniversez, 3 să aniverseze aniversar adj. m., pl. aniversari; f. aniversară, pl. aniversare aniversare s. f., g.-d. art. aniversării; pl. aniversări anizocitoză (desp. a-ni-/an-i-) s. f., g.-d. art. anizocitozei anizogamie (desp. a-ni-/an-i-) s. f., art. anizogamia, g.-d. anizogamii, art. anizogamiei anizometropie (desp. a-ni-, -me-tro-/an-i-) s. f., art. anizometropia, g.-d. anizometropii, art. anizometropiei anizotrop (desp. a-ni-zo-trop/an-i-) adj. m., pl. anizotropi; f. anizotropă, pl. anizotrope anizotropie (desp. a-ni-zo-tro-/an-i-) s. f., art. anizotropia, g.-d. anizotropii, art. anizotropiei +Ankara (tc.) s. propriu f., g.-d. Ankarei an-lumină s. m., pl. ani-lumină; abr. a.l. anluminură s. f., g.-d. art. anluminurii; pl. anluminuri +anno Domini (de la naşterea lui Isus) (lat.) loc. adv.; abr. a.D. (în 145 a.D.) anod s. m., pl. anozi anodic adj. m., pl. anodici; f. anodică, pl. anodice anodin adj. m., pl. anodini; f. anodină, pl. anodine anodontă s. f., g.-d. art. anodontei; pl. anodonte !anofel adj. m. (ţânţar ~), pl. anofeli; f. anofelă (specie ~), pl. anofele anofelism s. n. anofelogen adj. m., pl. anofelogeni; f. anofelogenă, pl. anofelogene anoftalmie (desp. a-nof-/an-of-) s. f., art. anoftalmia, g.-d. anoftalmii, art. anoftalmiei anomal (neregulat) (livr.) adj. m., pl. anomali; f. anomală, pl. anomale anomalie s. f., art. anomalia, g.-d. art. anomaliei; pl. anomalii, art. anomaliile (desp. -li-i-) anomie s. f., art. anomia, g.-d. anomii, art. anomiei anonim (fără nume) (desp. a-no-/an-o-) adj. m., s. m., pl. anonimi; adj. f., s. f. anonimă, pl. anonime anonimat (desp. a-no-/an-o-) s. n. +anonimiza (a ~) (desp. a-no-/an-o-) vb., ind. prez. 1 sg. anonimizez, 3 anonimizează; conj. prez. 1 sg. să anonimizez, 3 să anonimizeze Anonymus (autor anonim) (lat.) (desp. A-no-/An-o-) s. m. +anorectal adj. m., pl. anorectali; f. anorectală, pl. anorectale
+anorexic (desp. a-no-/an-o-) adj. m., s. m., pl. anorexici; adj. f., s. f. anorexică, pl. anorexice !anorexie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anorexia, g.-d. art. anorexiei; pl. anorexii, art. anorexiile (desp. -xi-i-) anorganic (desp. a-nor-/an-or-) adj. m., pl. anorganici; f. anorganică, pl. anorganice anorhidie (desp. a-nor-/an-or-) s. f., art. anorhidia, g.-d. anorhidii, art. anorhidiei anormal (neobişnuit) adj. m., pl. anormali; f. anormală, pl. anormale anormalitate s. f., g.-d. art. anormalităţii anortit s. n., pl. anortite anosmie (desp. a-nos-/an-os-) s. f., art. anosmia, g.-d. anosmii, art. anosmiei !anost adj. m., pl. anoşti; f. anostă, pl. anoste anosteală (rar) s. f., g.-d. art. anostelii; pl. anosteli anosti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. anostesc, 3 sg. anosteşte, imperf. 1 anosteam; conj. prez. 1 sg. să anostesc, 3 să anostească anostie (rar) s. f., art. anostia, g.-d. anostii, art. anostiei anotimp s. n., pl. anotimpuri anovarie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anovaria, g.-d. anovarii, art. anovariei anoxemie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anoxemia, g.-d. anoxemii, art. anoxemiei anoxibioză (desp. a-no-, -bi-o-/an-o-) s. f., g.-d. art. anoxibiozei anoxie (desp. a-no-/an-o-) s. f., art. anoxia, g.-d. anoxii, art. anoxiei anrobare s. f., g.-d. art. anrobării anrocament s. n., pl. anrocamente ansamblu s. n., art. ansamblul; pl. ansambluri/(tehn.) ansamble ansă s. f., g.-d. art. ansei; pl. anse anseriformă s. f., g.-d. art. anseriformei; pl. anseriforme ansilaj s. n., pl. ansilaje anşoa1 (pastă de peşte) (desp. -şoa) s. n., art. anşoaul; (sorturi) pl. anşoauri anşoa2 (peşte) (desp. -şoa) s. m., art. anşoaul; pl. anşoa antablament (desp. -ta-bla-) s. n., pl. antablamente antagonic (opus) adj. m., pl. antagonici; f. antagonică, pl. antagonice antagonism s. n., pl. antagonisme antagonist adj. m., pl. antagonişti; f. antagonistă, pl. antagoniste antal (reg.) s. n., pl. antale antalgic1 (desp. an-tal-/ant-al-) adj. m., pl. antalgici; f. antalgică, pl. antalgice antalgic2 (desp. an-tal-/ant-al-) s. n., pl. antalgice +antama (a ~) (livr.) vb., ind. prez. 1 sg. antamez, 3 antamează; conj. prez. 1 sg. să antamez, 3 să antameze antanaclază (desp. an-ta-na-cla-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanaclazei; pl. antanaclaze
253 antanagogă (desp. an-ta-/ant-a-) s. f., g.-d. art. antanagogei; pl. antanagoge !Antanta (Tripla Înţelegere) s. propriu f. art., neart. Antantă (disensiunile din ~), g.-d. art. Antantei antantă s. f., g.-d. art. antantei; pl. antante antapex (desp. an-ta-/ant-a-) s. n., pl. antapexuri antarctic (desp. an-tarc-tic/ant-arc-) adj. m., pl. antarctici; f. antarctică, pl. antarctice !Antarctica (regiune a Pământului) (desp. An-tarc-ti-/ Ant-arc-) s. propriu f. art., g.-d. art. Antarcticei antă s. f., g.-d. art. antei; pl. ante antebelic adj. m., pl. antebelici; f. antebelică, pl. antebelice antebraţ (desp. -te-braţ) s. n., pl. antebraţe antecalcul s. n., pl. antecalcule antecalculaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. antecalculaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. antecalculaţiei; pl. antecalculaţii, art. antecalculaţiile (desp. -ţi-i-) antecameră (tehn.) s. f., g.-d. art. antecamerei; pl. antecamere antecedent1 adj. m., pl. antecedenţi; f. antecedentă, pl. antecedente antecedent2 s. n., pl. antecedente antecedenţă s. f., g.-d. art. antecedenţei; pl. antecedenţe antecesoare s. f., g.-d. art. antecesoarei; pl. antecesoare antecesor s. m., pl. antecesori antecliză (desp. -te-cli-) s. f., g.-d. art. anteclizei; pl. anteclize antedata (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antedatez, 3 antedatează; conj. prez. 1 sg. să antedatez, 3 să antedateze antedată s. f., g.-d. art. antedatei; pl. antedate antedeviz s. n., pl. antedevize antediluvian (desp. -vi-an) adj. m., pl. antediluvieni (desp. -vi-eni); f. antediluviană, pl. antediluviene antefix s. n., pl. antefixe antegardă (rar) s. f., g.-d. art. antegărzii; pl. antegărzi antemăsurătoare s. f., g.-d. art. antemăsurătorii; pl. antemăsurători +antemergător1 adj. m., s. m. (persoană), pl. antemergători; adj. f., s. f. sg. şi pl. antemergătoare +antemergător2 (obiect) s. n., pl. antemergătoare antemeridian1 (dinainte de amiază) (livr.) (desp. -di-an) adj. m., f. antemeridiană, pl. antemeridiane; abr. a.m. (rutina antemeridiană, orele 8 antemeridiane) antemeridian2 (dimineaţa) (livr.) (desp. -di-an) adv.; abr. a.m. (ora/orele 8 ~) +ante-mortem (lat.) adj. invar., adv. (examen medical ~, a examina ~) antenă s. f., g.-d. art. antenei; pl. antene antenupţial (desp. -ţi-al) adj. m., pl. antenupţiali; f. antenupţială, pl. antenupţiale antepat s. n., pl. antepaturi antepenultim (desp. -pe-nul-/-pen-ul-) adj. m., pl. antepenultimi; f. antepenultimă, pl. antepenultime anteport s. n., pl. anteporturi
antiamerican
+antepreşcolar (desp. -te-preş-co-/-pre-şco-) adj. m., s. m., pl. antepreşcolari; adj. f. antpreşcolară, pl. antepreşcolare anteproiect (desp. -pro-iect) s. n., pl. anteproiecte +antepronunţa (a se ~) (desp. -pro-) vb. refl, ind. prez. 1 sg. mă antepronunţ, 3 se antepronunţă; conj. prez. 1 sg. să mă antepronunţ, 3 să se antepronunţe; imper. 2 sg. afirm. antepronunţă-te; ger. antepronunţându-mă antepune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. antepun, 2 sg. antepui, 3 sg. antepune, perf. s. 1 sg. antepusei, 1 pl. antepuserăm, m.m.c.p. 1 pl. antepuseserăm; conj. prez. 1 sg. să antepun, 3 să antepună; ger. antepunând; part. antepus apune (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apune, 3 pl. apun, perf. s. 3 sg. apuse, m.m.c.p. 3 sg. apusese, 3 pl. apuseseră; conj. prez. 3 să apună; ger. apunând; part. apus anteră s. f., g.-d. art. anterei; pl. antere anteridie (desp. -di-e) s. f., art. anteridia (desp. -di-a), g.-d. art. anteridiei; pl. anteridii, art. anteridiile (desp. -di-i-) anterior1 (desp. -ri-or) adj. m., pl. anteriori; f. anterioară, pl. anterioare (anterior pandemiei) +anterior2 (desp. -ri-or) adv. anterioritate (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. anteriorităţii anteriu s. n., art. anteriul; pl. anterie, art. anteriele anteroposterior (desp. -ri-or) adj. m., pl. anteroposteriori; f. anteroposterioară (desp. -ri-oa-), pl. anteroposterioare anterozoid s. m., pl. anterozoizi antestepă (desp. -tes-te-/-te-ste-) s. f., g.-d. art. antestepei; pl. antestepe !antet s. n., pl. anteturi antetitlu (desp. -ti-tlu) s. n., art. antetitlul; pl. antetitluri antetren (desp. -te-tren) s. n., pl. antetrenuri antetrupiţă (desp. -te-tru-) s. f., g.-d. art. antetrupiţei; pl. antetrupiţe antevorbitoare s. f., g.-d. art. antevorbitoarei; pl. antevorbitoare antevorbitor s. m., pl. antevorbitori +anti1 adj. invar., adv. (voturi ~, a vota ~) +anti2 prep. (a vota ~ democraţie, pretexte ~ vaccin) +antiacid adj. m., pl. antiacizi; f. antiacidă, pl. antiacide antiaerian (desp. -ti-a-e-ri-an) adj. m., pl. antiaerieni (desp. -ri-eni); f. antiaeriană, pl. antiaeriene antiaeriană (artilerie) (desp. -ti-a-e-ri-a-) s. f., g.-d. art. antiaerienei antialcoolic (desp. -ti-al-) adj. m., s. m., pl. antialcoolici; adj. f., s. f. antialcoolică, pl. antialcoolice antialcoolism (desp. -ti-al-) s. n. antialergic1 (desp. -ti-a-) adj. m., pl. antialergici; f. antialergică, pl. antialergice antialergic2 (desp. -ti-a-) s. n., pl. antialergice +antialgic1 (desp. -ti-al-) adj. m., pl. antialgici; f. antialgică, pl. antialgice +antialgic2 (desp. -ti-al-) s. n., pl. antialgice +antiamerican adj. m., s. m., pl. antiamericani; adj. f., s. f. antiamericană, pl. antiamericane
antiapoplectic1 254 antiapoplectic1 (desp. -ti-a-po-plec-) adj. m., pl. antiapoplectici; f. antiapoplectică, pl. antiapoplectice antiapoplectic2 (desp. -ti-a-po-plec-) s. n., pl. antiapoplectice antiartă (desp. -ti-ar-) s. f., g.-d. art. antiartei antiartistic (desp. -ti-ar-) adj. m., pl. antiartistici; f. antiartistică, pl. antiartistice antiastmatic1 (desp. -ti-ast-ma-) adj. m., pl. antiastmatici; f. antiastmatică, pl. antiastmatice antiastmatic2 (desp. -ti-ast-ma-) s. n., pl. antiastmatice antiatom (desp. -ti-a-) s. m., pl. antiatomi antiatomic (desp. -ti-a-) adj. m., pl. antiatomici; f. antiatomică, pl. antiatomice +antiavort (desp. -ti-a-) adj. invar. (legi ~) antibacterian (desp. -ri-an) adj. m., pl. antibacterieni (desp. -ri-eni); f. antibacteriană, pl. antibacteriene antibiogramă (desp. -bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. antibiogramei; pl. antibiograme antibiotic1 (desp. -bi-o-) adj. m., pl. antibiotici; f. antibiotică, pl. antibiotice antibiotic2 (desp. -bi-o-) s. n., pl. antibiotice +antibioticoterapie (desp. -bi-o-) s. f., art. antibioticoterapia, g.-d. antibioticoterapii, art. antibioticoterapiei antibioză (desp. -bi-o-) s. f., g.-d. art. antibiozei; pl. antibioze +antiblocare (desp. -ti-blo-) adj. invar. (sistem ~) antibronşitic1 (desp. -ti-bron-) adj. m., pl. antibronşitici; f. antibronşitică, pl. antibronşitice antibronşitic2 (desp. -ti-bron-) s. n., pl. antibronşitice +antibullying1 (desp. -ly-ing) adj. invar. (măsuri ~) +antibullying2 (desp. -ly-ing) s. n., art. antibullyingul !antic adj. m., pl. antici; f. antică, pl. antice +anticalcar adj. invar. (produse ~) anticameră (cameră de aşteptare) s. f., g.-d. art. anticamerei; pl. anticamere anticanceros adj. m., pl. anticanceroşi; f. anticanceroasă, pl. anticanceroase anticanonic adj. m., pl. anticanonici; f. anticanonică, pl. anticanonice anticapitalist adj. m., pl. anticapitalişti; f. anticapitalistă, pl. anticapitaliste anticar1 (antitanc) (înv.) adj. invar. (arme ~) anticar2 (persoană) s. m., pl. anticari anticariat (desp. -ri-at) s. n., pl. anticariate anticataliză s. f., g.-d. art. anticatalizei; pl. anticatalize anticataral1 adj. m., pl. anticatarali; f. anticatarală, pl. anticatarale anticataral2 s. n., pl. anticatarale anticatod s. m., pl. anticatozi anticărbunos adj. m., pl. anticărbunoşi; f. anticărbunoasă, pl. anticărbunoase anticărie (înv.) s. f., art. anticăria, g.-d. art. anticăriei; pl. anticării, art. anticăriile (desp. -ri-i-) +anticearcăn adj. invar. (creme ~), s. n., pl. anticearcăne
+anticeauşism (desp. -cea-u-) s. n. +anticeauşist (desp. -cea-u-) adj. m., s. m., pl. anticeauşişti; adj. f., s. f. anticeauşistă, pl. anticeauşiste +anticelulitic adj. m., pl. anticelulitici; f. anticelulitică, pl. anticelulitice anticentru s. n., art. anticentrul; pl. anticentre antichimic adj. m., pl. antichimici; f. antichimică, pl. antichimice antichitate (obiect) s. f., g.-d. art. antichităţii; pl. antichităţi !Antichitatea (epocă istorică) s. propriu f. art., neart. Antichitate (în ~), g.-d. art. Antichităţii !antici s. m. pl., art. anticii anticiclon (desp. -ci-clon) s. n., pl. anticicloane !anticipa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anticipez, 3 anticipează; conj. prez. 1 sg. să anticipez, 3 să anticipeze anticipare s. f., g.-d. art. anticipării; pl. anticipări +anticipat adj. m., pl. anticipaţi; f. anticipată, pl. anticipate +anticipate s. f. pl. anticipativ adj. m., pl. anticipativi; f. anticipativă, pl. anticipative anticipaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. anticipaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. art. anticipaţiei; pl. anticipaţii, art. anticipaţiile (desp. -ţi-i-) anticivilizator adj. m., pl. anticivilizatori; f. sg. şi pl. anticivilizatoare anticlerical (desp. -ti-cle-) adj. m., pl. anticlericali; f. anticlericală, pl. anticlericale anticlericalism (desp. -ti-cle-) s. n. anticlinal (desp. -ti-cli-) s. n., pl. anticlinale anticlinoriu1 [riu pron. rĭu] (desp. -ti-cli-) adj. m., f. anticlinorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. anticlinorii anticlinoriu2 [riu pron. rĭu] (desp. -ti-cli-) s. n., art. anticlinoriul; pl. anticlinorii, art. anticlinoriile (desp. -ri‑i-) anticlor (desp. -ti-clor) s. n. anticoagulant1 (desp. -co-a-) adj. m., pl. anticoagulanţi; f. anticoagulantă, pl. anticoagulante anticoagulant2 (desp. -co-a-) s. n., pl. anticoagulante anticolonialism (desp. -ni-a-) s. n. anticomunism s. n. anticomunist adj. m., s. m., pl. anticomunişti; adj. f., s. f. anticomunistă, pl. anticomuniste anticoncepţional1 (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. anticoncepţionali; f. anticoncepţională, pl. anticoncepţionale anticoncepţional2 (desp. -ţi-o-) s. n., pl. anticoncepţionale anticongelant1 adj. m., pl. anticongelanţi; f. anticongelantă, pl. anticongelante anticongelant2 s. m., pl. anticongelanţi anticonstituţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. anticonstituţionali; f. anticonstituţională, pl. anticonstituţionale +anticoronavirus adj. invar. (medicamente ~) anticoroziv1 adj. m., pl. anticorozivi; f. anticorozivă, pl. anticorozive anticoroziv2 s. n., pl. anticorozive anticorp s. m., pl. anticorpi
255 anticorupţie1 (desp. -ţi-e) adj. invar. (măsuri ~) +anticorupţie2 (desp. -ţi-e) s. f., art. anticorupţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. anticorupţiei anticreştin (desp. -ti-creş-) adj. m., pl. anticreştini; f. anticreştină, pl. anticreştine anticriptogamic1 (desp. -ti-crip-) adj. m., pl. anticriptogamici; f. anticriptogamică, pl. anticriptogamice anticriptogamic2 (desp. -ti-crip-) s. n., pl. anticriptogamice anticristianism (rar) (desp. -ti-cris-ti-a-) s. n. anticritică (desp. -ti-cri-) s. f., g.-d. art. anticriticii; (critici) pl. anticritici anticriză (desp. -ti-cri-) adj. invar. (măsuri ~) anticultural adj. m., pl. anticulturali; f. anticulturală, pl. anticulturale !anticvă s. f., g.-d. art. anticvei; pl. anticve antideflagrant (desp. -de-fla-grant) adj. m., pl. antideflagranţi; f. antideflagrantă, pl. antideflagrante antidemocratic (desp. -mo-cra-) adj. m., pl. antidemocratici; f. antidemocratică, pl. antidemocratice antidepresiv1 (desp. -de-pre-) adj. m., pl. antidepresivi; f. antidepresivă, pl. antidepresive antidepresiv2 (desp. -de-pre-) s. n., pl. antidepresive antiderapant adj. m., pl. antiderapanţi; f. antiderapantă, pl. antiderapante !antidetonant s. m., pl. antidetonanţi antidetonanţă s. f., g.-d. art. antidetonanţei antidiabetic1 adj. m., pl. antidiabetici; f. antidiabetică, pl. antidiabetice antidiabetic2 s. n., pl. antidiabetice antidifteric adj. m., pl. antidifterici; f. antidifterică, pl. antidifterice antidinastic adj. m., pl. antidinastici; f. antidinastică, pl. antidinastice +antidogmatic adj. m., s. m., pl. antidogmatici; adj. f., s. f. antidogmatică, pl. antidogmatice antidoping adj. invar. (reglementări ~) antidot s. n., pl. antidoturi antidrog adj. invar. (campanii ~) antidumping1 (engl.) [pron. antidamping] adj. invar. (politici ~) +antidumping2 (engl.) [pron. antidamping] s. n., art. antidumpingul [pron. antidampingul] antielectron (desp. -ti-e-) s. m., pl. antielectroni antienzimă (desp. -ti-en-) s. f., g.-d. art. antienzimei; pl. antienzime antiepidemic (desp. -ti-e-) adj. m., pl. antiepidemici; f. antiepidemică, pl. antiepidemice antiestetic (desp. -ti-es-) adj. m., pl. antiestetici; f. antiestetică, pl. antiestetice +antieuropean (desp. -ti-e-u-, -pean) adj. m., s. m., pl. antieuropeni; adj. f., s. f. antieuropeană, pl. antieuropene +antievreiesc (desp. -ti-e-vre-) adj. m., f. antievreiască; pl. m. şi f. antievreieşti antifading (engl.) [pron. antifeĭding] adj. invar. (instalaţii ~)
antihitlerist
antifascist adj. m., s. m., pl. antifascişti; adj. f., s. f. antifascistă, pl. antifasciste antifebril1 (desp. -fe-bril) adj. m., pl. antifebrili; f. antifebrilă, pl. antifebrile antifebril2 (desp. -fe-bril) s. n., pl. antifebrile antifebrină (desp. -fe-bri-) s. f., g.-d. art. antifebrinei; pl. antifebrine antiferment s. m., pl. antifermenţi !antifilozofic/(livr.) antifilosofic adj. m., pl. antifilozofici/ antifilosofici; f. antifilozofică/antifilosofică, pl. antifilozofice/antifilosofice antifon s. n., pl. antifoane antifonar s. n., pl. antifonare antifonic adj. m., pl. antifonici; f. antifonică, pl. antifonice antifonie s. f., art. antifonia, g.-d. antifonii, art. antifoniei +antifraudă (desp. -fra-u-) adj. invar. (inspectori ~) antifrază (desp. -ti-fra-) s. f., g.-d. art. antifrazei; pl. antifraze antifricţiune (desp. -ti-fric-ţi-u-) s. f., g.-d. art. antifricţiunii +antifumat adj. invar. (produse ~) +antifungic adj. m., pl. antifungici; f. antifungică, pl. antifungice antifurt1 adj. invar. (dispozitive ~) antifurt2 s. n., pl. antifurturi antigel s. n. !antigen s. n., pl. antigene antiglonţ (desp. -ti-glonţ) adj. invar. (veste ~) antigraf (desp. -ti-graf) s. n., pl. antigrafuri antigripal1 (desp. -ti-gri-) adj. m., pl. antigripali; f. antigripală, pl. antigripale antigripal2 s. n., pl. antigripale antigrizutos (desp. -ti-gri-) adj. m., pl. antigrizutoşi; f. antigrizutoasă, pl. antigrizutoase antiguan (desp. -gu-an) adj. m., s. m., pl. antiguani; adj. f., s. f. antiguană, pl. antiguane antiguvernamental adj. m., pl. antiguvernamentali; f. antiguvernamentală, pl. antiguvernamentale !antihalou s. n., art. antihaloul; pl. antihalouri antihelmintic1 adj. m., pl. antihelmintici; f. antihelmintică, pl. antihelmintice antihelmintic2 s. n., pl. antihelmintice antihemoragic1 adj. m., pl. antihemoragici; f. antihemoragică, pl. antihemoragice antihemoragic2 s. n., pl. antihemoragice +antihipertensiv1 adj. m., pl. antihipertensivi; f. antihipertensivă, pl. antihipertensive +antihipertensiv2 s. n., pl. antihipertensive antihistaminic1 adj. m., pl. antihistaminici; f. antihistaminică, pl. antihistaminice antihistaminic2 s. n., pl. antihistaminice antihitlerist (desp. -hi-tle-) adj. m., s. m., pl. antihitlerişti; adj. f., s. f. antihitleristă, pl. antihitleriste
antiholeric1 256
antiholeric1 adj. m., pl. antiholerici; f. antiholerică, pl. antiholerice antiholeric2 s. n., pl. antiholerice antihormon s. m., pl. antihormoni antihreză (desp. -ti-hre-) s. f., g.-d. art. antihrezei; pl. antihreze antihrist (eretic, nemernic) (desp. -ti-hrist) s. m., pl. antihrişti !Antihrist (întruchipare a răului) (desp. -ti-hrist) s. propriu m., g.-d. art. Antihristului/lui Antihrist +antiimigraţie (desp. -ti-i-, -ţi-e) adj. invar. (măsuri ~) antiimperialism (desp. -ti-im-, -ri-a-) s. n. antiimperialist (desp. -ti-im-, -ri-a-) adj. m., pl. antiimperialişti; f. antiimperialistă, pl. antiimperialiste +antiincendiu [diu pron. dĭu] adj. invar. (echipamente ~) antiinfecţios (desp. -ti-in-, -ţi-os) adj. m., pl. antiinfecţioşi; f. antiinfecţioasă, pl. antiinfecţioase antiinflamator1 (desp. -ti-in-) adj. m., pl. antiinflamatori; f. sg. şi pl. antiinflamatoare antiinflamator2 (desp. -ti-in-) s. n., pl. antiinflamatoare antiinflaţionist (desp. -ti-in-, -ţi-o-) adj. m., pl. antiinflaţionişti; f. antiinflaţionistă, pl. antiinflaţioniste antiintelectualism (desp. -ti-in-, -tu-a-) s. n. antiintelectualist (desp. -ti-in-, -tu-a-) adj. m., s. m., pl. antiintelectualişti; adj. f., s. f. antiintelectualistă, pl. antiintelectualiste antiistorism (desp. -ti-is-) s. n. +antiîmbătrânire (desp. -bă-trâ-) adj. invar. (tratamente ~) +antiîngheţ adj. invar. (soluţii ~) antijunimism s. n. antijunimist adj. m., s. m., pl. antijunimişti; adj. f., s. f. antijunimistă, pl. antijunimiste antiliteratură s. f., g.-d. art. antiliteraturii antilogaritm s. m., pl. antilogaritmi; abr. antilog antilogie (contradicţie) s. f., art. antilogia, g.-d. art. antilogiei; pl. antilogii, art. antilogiile (desp. -gi-i-) antilopă s. f., g.-d. art. antilopei; pl. antilope antiluetic1 (desp. -lu-e-) adj. m., pl. antiluetici; f. antiluetică, pl. antiluetice antiluetic2 (desp. -lu-e-) s. n., pl. antiluetice antimafia (desp. -fi-a) adj. invar. (legi ~) antimagnetic adj. m., pl. antimagnetici; f. antimagnetică, pl. antimagnetice antimalaric1 adj. m., pl. antimalarici; f. antimalarică, pl. antimalarice antimalaric2 s. n., pl. antimalarice antimarxist adj. m., s. m., pl. antimarxişti; adj. f., s. f. antimarxistă, pl. antimarxiste antimaterie (desp. -ri-e) s. f., art. antimateria (desp. -ri-a), g.-d. antimaterii, art. antimateriei antimăluric1 adj. m., pl. antimălurici; f. antimălurică, pl. antimălurice antimăluric2 s. n., pl. antimălurice antimălurire s. f., g.-d. art. antimăluririi
antimefitic1 adj. m., pl. antimefitici; f. antimefitică, pl. antimefitice antimefitic2 s. n., pl. antimefitice antimemorii s. n. pl., art. antimemoriile (desp. -ri-i-) +antimeridian (meridian opus) (desp. -di-an) s. n., pl. antimeridiane antimetabolă (rar) s. f., g.-d. art. antimetabolei; pl. antimetabole +antimicotic1 adj. m., pl. antimicotici; f. antimicotică, pl. antimicotice +antimicotic2 s. n., pl. antimicotice +antimigraţie adj. invar. (politici ~) antimilitarism s. n. antimilitarist adj. m., pl. antimilitarişti; f. antimilitaristă, pl. antimilitariste antimitotic1 adj. m., pl. antimitotici; f. antimitotică, pl. antimitotice antimitotic2 s. n., pl. antimitotice antimonarhic adj. m., pl. antimonarhici; f. antimonarhică, pl. antimonarhice antimonarhist adj. m., s. m., pl. antimonarhişti; adj. f., s. f. antimonarhistă, pl. antimonarhiste antimoniat (desp. -ni-at) s. m., pl. antimoniaţi !antimonic (chim.) adj. m. (acid ~); f. antimonică (iodură ~), pl. antimonice antimonit s. m. antimoniu (stibiu) [niu pron. nĭu] s. n., art. antimoniul; simb. Sb +antimoralism s. n. antimuncitoresc adj. m., f. antimuncitorească; pl. m. şi f. antimuncitoreşti antinaţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. antinaţionali; f. antinaţională, pl. antinaţionale +antinazist adj. m., s. m., pl. antinazişti; adj. f., s. f. antinazistă, pl. antinaziste !antinefritic1 (desp. -ne-fri-) adj. m., pl. antinefritici; f. antinefritică, pl. antinefritice !antinefritic2 (desp. -ne-fri-) s. n., pl. antinefritice antineutrino (fiz.) (desp. -ne-u-tri-) s. m., art. antineutrinoul; pl. antineutrino antinevralgic1 (desp. -ne-vral-) adj. m., pl. antinevralgici; f. antinevralgică, pl. antinevralgice antinevralgic2 (desp. -ne-vral-) s. n., pl. antinevralgice antinicotinic adj. m., pl. antinicotinici; f. antinicotinică, pl. antinicotinice antinomic (aflat în contradicţie) adj. m., pl. antinomici; f. antinomică, pl. antinomice antinomie (contradicţie) s. f., art. antinomia, g.-d. art. antinomiei; pl. antinomii, art. antinomiile (desp. -li-i-) antioxidant1 (desp. -ti-o-) adj. m., pl. antioxidanţi; f. antioxidantă, pl. antioxidante antioxidant2 (desp. -ti-o-) s. m., pl. antioxidanţi antioxigen (desp. -ti-o-) s. n.
257 antipaludic1 adj. m., pl. antipaludici; f. antipaludică, pl. antipaludice antipaludic2 s. n., pl. antipaludice antipapă s. m., g.-d. art. antipapei; pl. antipapi antipapism s. n. antiparalel adj. m., pl. antiparaleli; f. antiparalelă, pl. antiparalele +antiparalelă s. f., g.-d. art. antiparalelei; pl. antiparalele antiparazit adj. m., pl. antiparaziţi; f. antiparazită, pl. antiparazite +antiparazitar1 adj. m., pl. antiparazitari; f. antiparazitară, pl. antiparazitare +antiparazitar2 s. n., pl. antiparazitare antiparlamentar adj. m., pl. antiparlamentari; f. antiparlamentară, pl. antiparlamentare antiparticulă s. f., g.-d. art. antiparticulei; pl. antiparticule antipartinic adj. m., pl. antipartinici; f. antipartinică, pl. antipartinice antipatic adj. m., pl. antipatici; f. antipatică, pl. antipatice antipatie s. f., art. antipatia, g.-d. art. antipatiei; pl. antipatii, art. antipatiile (desp. -ti-i-) antipatiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antipatizez, 3 antipatizează; conj. prez. 1 sg. să antipatizez, 3 să antipatizeze antipatriotic (desp. -pa-tri-o-) adj. m., pl. antipatriotici; f. antipatriotică, pl. antipatriotice antiperistaltic (desp. -ris-tal-/-ri-stal-) adj. m., pl. antiperistaltici; f. antiperistaltică, pl. antiperistaltice antiperistaltism (desp. -ris-tal-/-ri-stal-) s. n. antipersonal adj. invar. (mine ~) +antiperspirant adj. m. (+ s. n.: stick ~); f. antiperspirantă (loţiune ~), pl. antiperspirante antipiretic1 adj. m., pl. antipiretici; f. antipiretică, pl. antipiretice antipiretic2 s. n., pl. antipiretice antipirină s. f., g.-d. art. antipirinei; pl. antipirine antipod (loc opus) s. m., pl. antipozi antipodal adj. m., pl. antipodali; f. antipodală, pl. antipodale antipodă (celulă) s. f., g.-d. art. antipodei; pl. antipode antipoetic adj. m., pl. antipoetici; f. antipoetică, pl. antipoetice antipolio (fam.) (desp. -li-o) adj. invar. (vaccinare ~) antipoliomielitic (desp. -li-o-mi-e-) adj. m., pl. antipoliomielitici; f. antipoliomielitică, pl. antipoliomielitice; abr. (fam.) antipolio antipolitic adj. m., pl. antipolitici; f. antipolitică, pl. antipolitice antipoluant1 (desp. -lu-ant) adj. m., pl. antipoluanţi; f. antipoluantă, pl. antipoluante antipoluant2 (desp. -lu-ant) s. m., pl. antipoluanţi antipopular adj. m., pl. antipopulari; f. antipopulară, pl. antipopulare antiporno adj. invar. (campanii ~)
antisemit
+antipornografic adj. m., pl. antipornografici; f. antipornografică, pl. antipornografice; abr. antiporno antiprogresist (desp. -ti-pro-gre-) adj. m., pl. antiprogresişti; f. antiprogresistă, pl. antiprogresiste +antipsihotic1 adj. m., pl. antipsihotici; f. antipsihotică, pl. antipsihotice +antipsihotic2 s. n., pl. antipsihotice antiputrid1 (desp. -pu-trid) adj. m., pl. antiputrizi; f. antiputridă, pl. antiputride antiputrid2 (desp. -pu-trid) s. n., pl. antiputride +antiquo (ab ~) (lat.) [quo pron. rom. kvo] loc. adj., loc. adv. (drepturi ~, cunoscute ~) antirabic1 adj. m., pl. antirabici; f. antirabică, pl. antirabice +antirabic2 s. n., pl. antirabice antirachetă adj. invar. (scuturi ~) antiradar1 adj. invar. (dispozitive ~) antiradar2 s. n., pl. antiradare antirahitic adj. m., pl. antirahitici; f. antirahitică, pl. antirahitice antirăzboinic adj. m., pl. antirăzboinici; f. antirăzboinică, pl. antirăzboinice antirealism (desp. -re-a-) s. n. antirealist (desp. -re-a-) adj. m., pl. antirealişti; f. antirealistă, pl. antirealiste +antireformă1 adj. invar. (politicieni ~) +antireformă2 s. f., g.-d. art. antireformei; pl. antireforme +antireformist adj., s. m., pl. antitreformişti; adj. f., s. f. antireformistă, pl. antireformiste antiregalist adj. m., s. m., pl. antiregalişti; adj. f., s. f. antiregalistă, pl. antiregaliste antireligios (desp. -gi-os) adj. m., pl. antireligioşi; f. antireligioasă, pl. antireligioase !antirepublican (desp. -pu-bli-) adj. m., s. m., pl. antirepublicani; adj. f., s. f. antirepublicană, pl. antirepublicane antiretroviral1 (desp. -re-tro-) adj. m., pl. antiretrovirali; f. antiretrovirală, pl. antiretrovirale +antiretroviral2 (desp. -re-tro-) s. n., pl. antiretrovirale antireumatismal1 (desp. -re-u-) adj. m., pl. antireumatismali; f. antireumatismală, pl. antireumatismale antireumatismal2 (desp. -re-u-) s. n., pl. antireumatismale antirevoluţionar (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. antirevoluţionari; f. antirevoluţionară, pl. antirevoluţionare +antirid1 adj. invar. (cosmetice ~) +antirid2 s. n., pl. antiriduri antiroman s. n., pl. antiromane antiscorbutic1 (desp. -tis-cor-/-ti-scor-) adj. m., pl. antiscorbutici; f. antiscorbutică, pl. antiscorbutice antiscorbutic2 (desp. -tis-cor-/-ti-scor-) s. n., pl. antiscorbutice antiseismic adj. m., pl. antiseismici; f. antiseismică, pl. antiseismice antisemit adj. m., s. m., pl. antisemiţi; adj. f., s. f. antisemită, pl. antisemite
antisemitism 258 antisemitism s. n. antisepsie s. f., art. antisepsia, g.-d. antisepsii, art. antisepsiei antiseptic1 adj. m., pl. antiseptici; f. antiseptică, pl. antiseptice antiseptic2 s. n., pl. antiseptice antiser s. n., pl. antiseruri antisifilitic1 adj. m., pl. antisifilitici; f. antisifilitică, pl. antisifilitice antisifilitic2 s. n., pl. antisifilitice antisimetric (desp. -me-tric) adj. m., pl. antisimetrici; f. antisimetrică, pl. antisimetrice antisocial (desp. -ci-al) adj. m., pl. antisociali; f. antisocială, pl. antisociale antisolar adj. m., pl. antisolari; f. antisolară, pl. antisolare +antisovietic (desp. -vi-e-) adj. m., s. m., pl. antisovietici; adj. f., s. f. antisovietică, pl. antisovietice antispasmodic (desp. -tis-pas-/-ti-spas-) adj. m., pl. antispasmodici; f. antispasmodică, pl. antispasmodice antispast (desp. -tis-past/-ti-spast) s. n., pl. antispasturi antispastic (desp. -tis-pas-/-ti-spas-) adj. m., pl. antispastici; f. antispastică, pl. antispastice antispumant (desp. -tis-pu-/-ti-spu-) s. m., pl. antispumanţi antistatal (desp. -tis-ta-/-ti-sta-) adj. m., pl. antistatali; f. antistatală, pl. antistatale +antistatic1 (desp. -tis-ta-/-ti-sta-) adj. m., pl. antistatici; f. antistatică, pl. antistatice antistatic2 (desp. -tis-ta-/-ti-sta-) s. n., pl. antistatice +antistreptolizina O s. f. art., g.-d. art. antistreptolizinei O; abr. ASLO/Aslo antistrofă1 (parte a unei poezii) (desp. -tis-tro-/-ti-stro-) s. f., g.-d. art. antistrofei; pl. antistrofe !antistrofă2 (repetare a cuvintelor în ordine inversă) (desp. -tis-tro-) s. f., g.-d. art. antistrofei; pl. antistrofe antişoc adj. invar. (bare ~) antiştiinţific (desp. -tiş-ti-in-/-ti-şti-) adj. m., pl. antiştiinţifici; f. antiştiinţifică, pl. antiştiinţifice antitabagic adj. m., pl. antitabagici; f. antitabagică, pl. antitabagice antitanc adj. invar. (arme ~) antitermic1 adj. m., pl. antitermici; f. antitermică, pl. antitermice antitermic2 s. n., pl. antitermice antitero (fam.) adj. invar. (brigăzi ~) antiterorist adj. m., pl. antiterorişti; f. antireroristă, pl. antiteroriste; abr. (fam.) antitero antitetanic adj. m., pl. antitetanici; f. antitetanică, pl. antitetanice antitetanos adj. invar. (vaccinuri ~) antitetic adj. m., pl. antitetici; f. antitetică, pl. antitetice antiteză s. f., g.-d. art. antitezei; pl. antiteze antitific1 adj. m., pl. antitifici; f. antitifică, pl. antitifice antitific2 s. n., pl. antitifice
antitiroidian1 (desp. -ro-i-di-an) adj. m., pl. antitiroidieni (desp. -di-eni); f. antitiroidiană, pl. antitiroidiene antitiroidian2 (desp. -ro-i-di-an) s. n., pl. antitiroidiene (desp. -di-e-) antiton s. n. +antitotalitar adj. m., pl. antitotalitari; f. antitotalitară, pl. antitotalitare antitoxic1 adj. m., pl. antitoxici; f. antitoxică, pl. antitoxice antitoxic2 s. n., pl. antitoxice antitoxină s. f., g.-d. art. antitoxinei; pl. antitoxine +antitrafic (desp. -ti-tra-) adj. invar. (măsuri ~) antitrinitar (desp. -ti-tri-) adj. m., s. m., pl. antitrinitari; adj. f., s. f. antitrinitară, pl. antitrinitare antitrinitarism (desp. -ti-tri-) s. n. antitrust (desp. -ti-trust) adj. invar. (legi ~) antituberculos adj. m., pl. antituberculoşi; f. antituberculoasă, pl. antituberculoase antitusiv1 adj. m., pl. antitusivi; f. antitusivă, pl. antitusive antitusiv2 s. n., pl. antitusive antiuman (desp. -ti-u-) adj. m., pl. antiumani; f. antiumană, pl. antiumane antiumanism (desp. -ti-u-) s. n. antiumanitar (desp. -ti-u-) adj. m., pl. antiumanitari; f. antiumanitară, pl. antiumanitare antiunionist (desp. -ti-u-ni-o-) adj. m., s. m., pl. antiunionişti; adj. f., s. f. antiunionistă, pl. antiunioniste +antiţigănism s. n. (Legea antiţigănismului) +antiţigănist adj. m., s. m., pl. antiţigănişti; adj. f., s. f. antiţigănistă, pl. antiţigăniste +antivaccinist (fam.) adj. m., s. m., pl. antivaccinişti; adj. f., s. f. antivaccinistă, pl. antivacciniste antiveneric adj. m., pl. antivenerici; f. antivenerică, pl. antivenerice antivibrator (desp. -vi-bra-) adj. m., pl. antivibratori; f. sg. şi pl. antivibratoare antiviral1 adj. m., pl. antivirali; f. antivirală, pl. antivirale antiviral2 s. n., pl. antivirale +antivirus1 adj. invar. (medicamente ~) +antivirus2 s. n., pl. antivirusuri antivoal (desp. -voal) s. n. antivomitiv1 adj. m., pl. antivomitivi; f. antivomitivă, pl. antivomitive antivomitiv2 s. n., pl. antivomitive antizimic1 adj. m., pl. antizimici; f. antizimică, pl. antizimice antizimic2 s. n., pl. antizimice antocian (desp. -ci-an) s. m., pl. antocieni (desp. -ci-eni) antofilit s. n. !antofită adj. f. (plantă ~), s. f., pl. antofite antofitoză s. f., g.-d. art. antofitozei; pl. antofitoze antologa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antologhez, 3 antologhează; conj. prez. 1 sg. să antologhez, 3 să antologheze antologabil adj. m., pl. antologabili; f. antologabilă, pl. antologabile
259 antologic (reprezentativ) adj. m., pl. antologici; f. antologică, pl. antologice antologie (crestomaţie) s. f., art. antologia, g.-d. art. antologiei; pl. antologii, art. antologiile (desp. -gi-i-) antonică (plantă) s. f., g.-d. art. antonicii; pl. antonici antonim (desp. an-to-/ant-o-) s. n., pl. antonime antonimic (desp. an-to-/ant-o-) adj. m., pl. antonimici; f. antonimică, pl. antonimice antonimie (raport între antonime) (desp. an-to-/ant-o-) s. f., art. antonimia, g.-d. art. antonimiei; pl. antonimii, art. antonimiile (desp. -mi-i-) antonomaj s. n. !antonomasie (antonomază) (înv.) s. f., art. antonomasia, g.-d. art. antonomasiei; pl. antonomasii, art. antonomasiile (desp. -si-i-) antonomază s. f., g.-d. art. antonomazei; pl. antonomaze antozoar (desp. -zo-ar) s. n., pl. antozoare antracen s. m. antrachinonă s. f., g.-d. art. antrachinonei; pl. antrachinone antracit s. n. antracnoză s. f., g.-d. art. antracnozei; pl. antracnoze antracoteriu [riu pron. rĭu] s. m., art. antracoteriul; pl. antracoterii, art. antracoteriii (desp. -ri-ii) antracoză s. f., g.-d. art. antracozei antract s. n., pl. antracte !antranilic adj. m. (acid ~), pl. antranilici; f. antranilică (aldehidă ~), pl. antranilice antranol s. m., pl. antranoli antrax s. n. antren s. n. antrena (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antrenez, 3 antrenează; conj. prez. 1 sg. să antrenez, 3 să antreneze antrenament s. n., pl. antrenamente antrenant adj. m., pl. antrenanţi; f. antrenantă, pl. antrenante antrenare s. f., g.-d. art. antrenării; pl. antrenări antrenoare s. f., g.-d. art. antrenoarei; pl. antrenoare antrenor1 (persoană) s. m., pl. antrenori antrenor2 (utilaj) s. n., pl. antrenoare +antrenorat s. n., pl. antrenorate antrepozit s. n., pl. antrepozite antreprenoare (desp. -tre-pre-) s. f., g.-d. art. antreprenoarei; pl. antreprenoare antreprenor (desp. -tre-pre-) s. m., pl. antreprenori antreprenorial (desp. -tre-pre-, -ri-al) adj. m., pl. antreprenoriali; f. antreprenorială, pl. antreprenoriale +antreprenoriat (desp. -tre-pre-, -ri-at) s. n., pl. antreprenoriate antrepriză (desp. -tre-pri-) s. f., g.-d. art. antreprizei; pl. antreprize antresol s. n., pl. antresoluri antretoază (desp. -toa-) s. f., g.-d. art. antretoazei; pl. antretoaze
antroponimic1
antreţel (fam.) s. n., pl. antreţele antreu s. n., art. antreul; pl. antreuri antricot s. n., pl. antricoate antropic adj. m., pl. antropici; f. antropică, pl. antropice antropocentric adj. m., pl. antropocentrici; f. antropocentrică, pl. antropocentrice antropocentrism s. n. antropofag adj. m., s. m., pl. antropofagi; adj. f., s. f. antropofagă, pl. antropofage antropofagie s. f., art. antropofagia, g.-d. antropofagii, art. antropofagiei antropofob adj. m., s. m., pl. antropofobi; adj. f., s. f. antropofobă, pl. antropofobe antropofobie s. f., art. antropofobia, g.-d. antropofobii, art. antropofobiei antropogen adj. m., pl. antropogeni; f. antropogenă, pl. antropogene antropogenetic adj. m., pl. antropogenetici; f. antropogenetică, pl. antropogenetice antropogeneză s. f., g.-d. art. antropogenezei antropogenie s. f., art. antropogenia, g.-d. antropogenii, art. antropogeniei antropogeografie (desp. -ge-o-gra-) s. f., art. antropogeografia, g.-d. antropogeografii, art. antropogeografiei antropoid1 adj. m., pl. antropoizi; f. antropoidă, pl. antropoide antropoid2 s. n., pl. antropoide antropolatrie (desp. -la-tri-) s. f., art. antropolatria, g.-d. antropolatrii, art. antropolatriei antropoloagă v. antropologă antropolog s. m., pl. antropologi !antropologă (livr.)/(colocv.) antropoloagă s. f., g.-d. art. antropologei/antropoloagei; pl. antropologe/antropoloage antropologic adj. m., pl. antropologici; f. antropologică, pl. antropologice antropologie s. f., art. antropologia, g.-d. antropologii, art. antropologiei antropologism s. n. antropometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. antropometrici; f. antropometrică, pl. antropometrice antropometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. antropometria, g.‑d. antropometrii, art. antropometriei antropomorf1 adj. m., pl. antropomorfi; f. antropomorfă, pl. antropomorfe antropomorf2 s. n., pl. antropomorfe !antropomorfism s. n., pl. antropomorfisme antropomorfist adj. m., s. m., pl. antropomorfişti; adj. f., s. f. antropomorfistă, pl. antropomorfiste antropomorfiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. antropomorfizez, 3 antropomorfizează; conj. prez. 1 sg. să antropomorfizez, 3 să antropomorfizeze antroponim (desp. -tro-po-/-trop-o-) s. n., pl. antroponime antroponimic1 (desp. -tro-po-/-trop-o-) adj. m., pl. antroponimici; f. antroponimică, pl. antroponimice
antroponimic2 260
antroponimic2 (înv.) (desp. -tro-po-/-trop-o-) s. n., pl. antroponimice antroponimie (desp. -tro-po-/-trop-o-) s. f., art. antroponimia, g.-d. antroponimii, art. antroponimiei antroponomastic (înv.) (desp. -tro-po-/-trop-o-) adj. m., pl. antroponomastici; f. antroponomastică, pl. antroponomastice antroponomastică (înv.) (desp. -tro-po-/-trop-o-) s. f., g.‑d. art. antroponomasticii antropopatism s. n. antropopitec s. m., pl. antropopiteci antroposofie (livr.)/antropozofie s. f., art. antroposofia/ antropozofia, g.-d. antroposofii/antropozofii, art. antroposofiei/antropozofiei antum adj. m., pl. antumi; f. antumă, pl. antume anturaj s. n., pl. anturaje !anţărţ (reg.) adv. anual (desp. -nu-al) adj. m., pl. anuali; f. anuală, pl. anuale anuar (desp. -nu-ar) s. n., pl. anuare anuitate (desp. -nu-i-) s. f., g.-d. art. anuităţii; pl. anuităţi anula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anulez, 3 anulează; conj. prez. 1 sg. să anulez, 3 să anuleze anulabil adj. m., pl. anulabili; f. anulabilă, pl. anulabile anulabilitate s. f., g.-d. art. anulabilităţii anular (rar) adj. m., pl. anulari; f. anulară, pl. anulare anulare s. f., g.-d. art. anulării; pl. anulări anulaţie (rar) (desp. -ţi-e) s. f., art. anulaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. anulaţiei; pl. anulaţii, art. anulaţiile (desp. -ţi-i-) !Anul Nou (sărbătoare) s. propriu m. art., neart. An Nou (~ fericit!), g.-d. art. Anului Nou anume adj. invar., adv. (măsuri ~, A făcut-o ~.) anumit adj. m., pl. anumiţi; f. anumită, pl. anumite; g.-d. pl. m. şi f. anumitor (opiniile/a se adresa ~ oameni) anunciator (aparat) (desp. -ci-a-) s. n., pl. anunciatoare anunţ s. n., pl. anunţuri anunţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anunţ, 3 anunţă; conj. prez. 1 sg. să anunţ, 3 să anunţe anunţare s. f., g.-d. art. anunţării; pl. anunţări anunţător ((persoană ş.a.) care anunţă ceva) (rar) adj. m., s. m., pl. anunţători; adj. f., s. f. sg. şi pl. anunţătoare anură s. f., g.-d. art. anurei; pl. anure anurie (desp. -a-nu-/an-u-) s. f., art. anuria, g.-d. anurii, art. anuriei anus s. n., pl. anusuri an-vară (vara trecută) (pop.) adv. +anvelopa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. anvelopez, 3 anvelopează; conj. prez. 1 sg. să anvelopez, 3 să anvelopeze +anvelopare s. f., g.-d. art. anvelopării; pl. anvelopări anvelopă s. f., g.-d. art. anvelopei; pl. anvelope (şi: anvelopă salarială) anvergură s. f., g.-d. art. anvergurii; pl. anverguri (şi: de mare anvergură) anxietate (desp. -xi-e-) s. f., g.-d. art. anxietăţii
+anxiogen (desp. -xi-o-) adj. m., pl. anxiogeni; f. anxiogenă, pl. anxiogene +anxiolitic1 (desp. -xi-o-) adj. m., pl. anxiolitici; f. anxiolitică, pl. anxiolitice anxiolitic2 (desp. -xi-o-) s. n., pl. anxiolitice anxios (desp. -xi-os) adj. m., pl. anxioşi; f. anxioasă, pl. anxioase !aoleu interj. aolică (pop.) interj. aorist s. n., pl. aoriste aortă s. f., g.-d. art. aortei; pl. aorte aortic adj. m., pl. aortici; f. aortică, pl. aortice aortită (desp. a-or-) s. f., g.-d. art. aortitei; pl. aortite apagogic adj. m., pl. apagogici; f. apagogică, pl. apagogice apanaj s. n., pl. apanaje apar s. m., pl. apari aparat s. n., pl. aparate aparataj s. n., pl. aparataje aparatcic s. m., pl. aparatcici aparatură s. f., g.-d. art. aparaturii; pl. aparaturi apareiaj (desp. -re-iaj) s. n. aparent adj. m., pl. aparenţi; f. aparentă, pl. aparente aparenţă s. f., g.-d. art. aparenţei; pl. aparenţe apariţie (desp. -ţi-e) s. f., art. apariţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. apariţiei; pl. apariţii, art. apariţiile (desp. -ţi-i-) apartament s. n., pl. apartamente; (în adrese) abr. ap. aparte adj. invar., adv. (trăsături ~, îmbrăcat mai ~) apartenenţă s. f., g.-d. art. apartenenţei; pl. apartenenţe aparteu s. n., art. aparteul; pl. aparteuri apartheid (afr.) (desp. -part-heid) s. n. +aparţinător s. m., pl. aparţinători aparţine (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aparţin, 2 sg. aparţii, 3 sg. aparţine; conj. prez. 1 sg. să aparţin, 3 să aparţină; ger. aparţinând; part. aparţinut (nefolosit la imper.) aparţinere (rar) s. f., g.-d. art. aparţinerii apaş s. m., pl. apaşi apatic adj. m., pl. apatici; f. apatică, pl. apatice apatie s. f., art. apatia, g.-d. apatii, art. apatiei apatit s. n. +apatozaur (desp. -za-ur) s. m., pl. apatozauri apatrid (desp. -pa-trid) adj. m., s. m., pl. apatrizi; adj. f., s. f. apatridă, pl. apatride apă s. f., g.-d. art. apei; pl. ape apă acră (apă minerală) (reg.) s. f. + adj. apă-albă (cataractă) (pop.) s. f., g.-d. art. apei-albe apă-amoniacală (hidroxid de amoniu) s. f., g.-d. art. apei‑amoniacale apă de clor s. f. + prep. + s. n. apă de colonie s. f., g.-d. art. apei de colonie; pl. ape de colonie apă de flori s. f. + prep. + s. f. pl.
261 apă de Javel s. f. + prep. + s. propriu n. apă de plumb s. f. + prep. + s. n. apă de var s. f. + prep. + s. n. apă-grea (oxigen şi deuteriu) s. f., g.-d. art. apei-grele apă minerală s. f. + adj. apă-neagră (glaucom) (pop.) (desp. -nea-gră) s. f., g.-d. art. apei-negre !apă-oxigenată (peroxid de hidrogen)/apă oxigenată s. f., g.-d. art. apei-oxigenate/apei oxigenate apă plată s. f. + adj. apăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apăr, 2 sg. aperi, 3 apără, conj. prez. 1 sg. să apăr, 3 să apere apăraie s. f., art. apăraia, g.-d. art. apăraiei apărare s. f., g.-d. art. apărării; pl. apărări apărătoare (obiect) s. f., g.-d. art. apărătorii; pl. apărători apărător adj. m., s. m., pl. apărători; adj. f., (persoană) s. f. sg. şi pl. apărătoare apărea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. apar, 2 sg. apari, 3 sg. apare, viit. 1 sg. voi apărea; conj. prez. 1 sg. să apar, 3 să apară; cond. prez. 1 sg. aş apărea; imper. 2 sg. afirm. apari, neg. nu apărea/(în tempo rapid) n-apărea; ger. apărând; part. apărut apă-regală (acid azotic şi clorhidric) s. f., g.-d. art. apeiregale apărie s. f., art. apăria, g.-d. apării, art. apăriei apăsa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apăs, 2 sg. apeşi, 3 apasă; conj. prez. 1 sg. să apăs, 3 să apese; imper. 2 sg. afirm. apasă apăsare s. f., g.-d. art. apăsării; pl. apăsări apăsător adj. m., pl. apăsători; f. sg. şi pl. apăsătoare apă-tare (acid azotic) s. f., g.-d. art. apei-tari apătos adj. m., pl. apătoşi; f. apătoasă, pl. apătoase apeduct s. n., pl. apeducte apel s. n., pl. apeluri apela (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apelez, 3 apelează; conj. prez. 1 sg. să apelez, 3 să apeleze apelant s. m., pl. apelanţi apelantă s. f., g.-d. art. apelantei; pl. apelante apelativ1 adj. m., pl. apelativi; f. apelativă, pl. apelative apelativ2 s. n., pl. apelative apella (adunarea poporului în Sparta) (gr.) s. f. apelpisie (înv.) s. f., art. apelpisia, g.-d. art. apelpisiei; pl. apelpisii, art. apelpisiile (desp. -si-i-) apelpisit (înv.) adj. m., s. m., pl. apelpisiţi; adj. f., s. f. apelpisită, pl. apelpisite apendice1 (adaos) s. n., pl. apendice +apendice2 (anat.) s. m., pl. apendici (~ sexuali) apendicectomie (desp. -di-cec-) s. f., art. apendicectomia, g.-d. art. apendicectomiei; pl. apendicectomii, art. apendicectomiile (desp. -mi-i-) apendicită (boală) s. f., g.-d. art. apendicitei; pl. apendicite apendicul s. n., pl. apendicule
aplazie
apendicular adj. m., pl. apendiculari; f. apendiculară, pl. apendiculare apepsie s. f., art. apepsia, g.-d. apepsii, art. apepsiei; pl. apepsii, art. apepsiile (desp. -si-i-) aperceptibilitate s. f., g.-d. art. aperceptibilităţii aperceptiv adj. m., pl. aperceptivi; f. aperceptivă, pl. aperceptive apercepţie (desp. -ţi-e) s. f., art. apercepţia (desp. -ţi-a), g.‑d. apercepţii, art. apercepţiei aperiodic (desp. -ri-o-) adj. m., pl. aperiodici; f. aperiodică, pl. aperiodice aperitiv s. n., pl. aperitive aperto (muz.) adj. invar., adv. (instrument ~, a cânta ~) apertometru (desp. -me-tru) s. n., art. apertometrul; pl. apertometre apertură s. f., g.-d. art. aperturii; pl. aperturi !apetal adj. m. (+ s. n.: caracter ~); f. apetală (floare ~), pl. apetale apetenţă s. f., g.-d. art. apetenţei apetisant adj. m., pl. apetisanţi; f. apetisantă, pl. apetisante apetit s. n., pl. apetituri apex s. n., pl. apexuri apical adj. m., pl. apicali; f. apicală, pl. apicale apicol adj. m., pl. apicoli; f. apicolă, pl. apicole apiculat adj. m., pl. apiculaţi; f. apiculată, pl. apiculate apicultoare s. f., g.-d. art. apicultoarei; pl. apicultoare apicultor s. m., pl. apicultori apicultură s. f., g.-d. art. apiculturii apidă s. f., g.-d. art apidei; pl. apide +apio (tulpină de ţelină) (desp. -pi-o) s. m. apiol (desp. -pi-ol) s. n. apiolină (desp. -pi-o-) s. f., g.-d. art. apiolinei apiretic adj. m., pl. apiretici; f. apiretică, pl. apiretice apirexie s. f., art. apirexia, g.-d. apirexii, art. apirexiei aplana (a ~) (desp. a-pla-) vb., ind. prez. 1 sg. aplanez, 3 aplanează; conj. prez. 1 sg. să aplanez, 3 să aplaneze aplanare (desp. a-pla-) s. f., g.-d. art. aplanării aplanetic (desp. a-pla-) adj. m., pl. aplanetici; f. aplanetică, pl. aplanetice aplanetism (desp. a-pla-) s. n. aplatiza (a ~) (desp. a-pla-) vb., ind. prez. 1 sg. aplatizez, 3 aplatizează; conj. prez. 1 sg. să aplatizez, 3 să aplatizeze aplatizare (desp. a-pla-) s. f., g.-d. art. aplatizării; pl. aplatizări aplauda (a ~) (desp. a-pla-u-) vb., ind. prez. 1 sg. aplaud, 2 sg. aplauzi, 3 aplaudă; conj. prez. 1 sg. să aplaud, 3 să aplaude aplaudac (fam.) (desp. a-pla-u-) s. m., pl. aplaudaci aplaudare (desp. a-pla-u-) s. f., g.-d. art. aplaudării; pl. aplaudări aplauze (desp. a-pla-u-) s. n. pl. aplazie (desp. a-pla-) s. f., art. aplazia, g.-d. aplazii, art. aplaziei
apleca 262
apleca (a ~) (desp. a-ple-) vb., ind. prez. 1 sg. aplec, 2 sg. apleci, 3 apleacă; conj. prez. 1 sg. să aplec, 3 să aplece; imper. 2 sg. afirm. apleacă aplecare (desp. a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecării; pl. aplecări +aplecate (indigestie) (înv., pop.) s. n. pl. aplecătoare (pop.) (desp. a-ple-) s. f., g.-d. art. aplecătoarei; pl. aplecătoare aplecător (înv.) (desp. a-ple-) adj. m., pl. aplecători; f. sg. şi pl. aplecătoare aplica (a ~) (desp. a-pli-) vb., ind. prez. 1 sg. aplic, 2 sg. aplici, 3 aplică; conj. prez. 1 sg. să aplic, 3 să aplice aplicabil (desp. a-pli-) adj. m., pl. aplicabili; f. aplicabilă, pl. aplicabile aplicabilitate (desp. a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicabilităţii aplicare (desp. a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicării; pl. aplicări aplicativ (desp. a-pli-) adj. m., pl. aplicativi; f. aplicativă, pl. aplicative aplicaţie (desp. a-pli-, -ţi-e) s. f., art. aplicaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aplicaţiei; pl. aplicaţii, art. aplicaţiile (desp. -ţi-i-) aplică (desp. a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicei; pl. aplice !aplit (desp. a-plit) s. n., pl. aplite aplomb (desp. a-plomb) s. n. apnee (desp. ap-ne-/a-pne-) s. f., art. apneea, g.-d. apnee, art. apneei !Apocalipsa (parte a Noului Testament; carte apocrifă)/ Apocalipsul (text apocrif) s. propriu f. art./s. n. art., neart. Apocalipsă/Apocalips (în ~), g.-d. art. Apocalipsei/ Apocalipsulului (Apocalipsa Fecioarei, Apocalipsa lui Pavel; Apocalipsul Maicii Domnului) !apocalipsă (sfârşitul lumii) s. f., g.-d. art. apocalipsei; (colocv.) pl. apocalipse Apocalipsul v. Apocalipsa apocaliptic adj. m., pl. apocaliptici; f. apocaliptică, pl. apocaliptice apocinacee s. f., art. apocinaceea, g.-d. art. apocinaceei; pl. apocinacee apocopa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apocopez, 3 apocopează; conj. prez. 1 sg. să apocopez, 3 să apocopeze apocopă s. f., g.-d. art. apocopei; pl. apocope apocrif1 (desp. -po-crif) adj. m., pl. apocrifi; f. apocrifă, pl. apocrife apocrif2 (desp. -po-crif) s. n., pl. apocrife apocrin (desp. -po-crin) adj. m., pl. apocrini; f. apocrină, pl. apocrine apocromat1 (desp. -po-cro-) adj. m. (+ s. n.: obiectiv foto ~); f. apocromată (lunetă ~), pl. apocromate apocromat2 (desp. -po-cro-) s. n., pl. apocromate apocromatic (desp. -po-cro-) adj. m., pl. apocromatici; f. apocromatică, pl. apocromatice apod adj. m., pl. apozi; f. apodă, pl. apode apodictic adj. m., pl. apodictici; f. apodictică, pl. apodictice apodoză s. f., g.-d. art. apodozei; pl. apodoze apoetic adj. m., pl. apoetici; f. apoetică, pl. apoetice apofantic adj. m., pl. apofantici; f. apofantică, pl. apofantice
apofiză s. f., g.-d. art. apofizei; pl. apofize apofonie s. f., art. apofonia, g.-d. art. apofoniei; pl. apofonii, art. apofoniile (desp. -ni-i-) apoftegmatic (livr.) adj. m., pl. apoftegmatici; f. apoftegmatică, pl. apoftegmatice apoftegmă (livr.) s. f., g.-d. art. apoftegmei; pl. apoftegme apogamie s. f., art. apogamia, g.-d. apogamii, art. apogamiei apogeu s. n., art. apogeul; pl. apogee apogiatură (desp. -gia-) s. f., g.-d. art. apogiaturii; pl. apogiaturi apoi adv. apoi (de ~)/(în tempo rapid) de-apoi prep. + adv. apolinic adj. m., pl. apolinici; f. apolinică, pl. apolinice apolitic adj. m., s. m., pl. apolitici; adj. f., s. f. apolitică, pl. apolitice apolitism s. n. Apollo v. Apolo apolo (tânăr frumos; fluture) s. m., pl. apolo Apolo/(gr., lat.) Apollo (zeu; planetoid) s. propriu m. apolog s. n., pl. apologuri apologet s. m., pl. apologeţi apologetic adj. m., pl. apologetici; f. apologetică, pl. apologetice apologetică s. f., g.-d. art. apologeticii apologie s. f., art. apologia, g.-d. art. apologiei; pl. apologii, art. apologiile (desp. -gi-i-) apologism (rar) s. n. apometru (desp. -me-tru) s. n., art. apometrul; pl. apometre apomixie s. f., art. apomixia, g.-d. apomixii, art. apomixiei apomorfină s. f., g.-d. art. apomorfinei aponevrotic (desp. -ne-vro-) adj. m., pl. aponevrotici; f. aponevrotică, pl. aponevrotice aponevroză (desp. -ne-vro-) s. f., g.-d. art. aponevrozei; pl. aponevroze apoplectic (desp. -po-plec-) adj. m., pl. apoplectici; f. apoplectică, pl. apoplectice apoplexie (desp. -po-ple-) s. f., art. apoplexia, g.-d. art. apoplexiei; pl. apoplexii, art. apoplexiile (desp. -xi-i-) aporetic adj. m., pl. aporetici; f. aporetică, pl. aporetice aporetică s. f., g.-d. art. aporeticii aporie s. f., art. aporia, g.-d. art. aporiei; pl. aporii, art. aporiile (desp. -ri-i-) aport1 interj. aport2 (contribuţie) s. n., pl. aporturi aporta (a ~) vb., ind. prez. 3 aportează, imperf. 3 pl. aportau; conj. prez. 3 să aporteze apos adj. m., pl. apoşi; f. apoasă, pl. apoase apostat adj. m., s. m., pl. apostaţi; adj. f., s. f. apostată, pl. apostate apostazie s. f., art. apostazia, g.-d. art. apostaziei; pl. apostazii, art. apostaziile (desp. -zi-i-) aposteriorism (desp. -ri-o-) s. n. apostilă s. f., g.-d. art. apostilei; pl. apostile
263 apostilb (înv.) (desp. -pos-tilb/-po-stilb) s. m., pl. apostilbi; simb. asb apostol (persoană) s. m., pl. apostoli apostolat s. n., pl. apostolate apostolesc (rar) adj. m., f. apostolească; pl. m. şi f. apostoleşti apostoleşte (înv.) adv. (în: a merge etc. ~) apostolic adj. m., pl. apostolici; f. apostolică, pl. apostolice apostoliceşte (înv.) adv. (în: a merge etc. ~) !Apostolul (carte liturgică) s. propriu n. art., neart. Apostol (în ~) apostrof (semn ortografic) s. n., pl. apostrofuri; (semn grafic) ’ apostrofa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. apostrofez, 3 apostrofează; conj. prez. 1 sg. să apostrofez, 3 să apostrofeze apostrofare s. f., g.-d. art. apostrofării; pl. apostrofări apostrofă (figură retorică) s. f., g.-d. art. apostrofei; pl. apostrofe apotemă s. f., g.-d. art. apotemei; pl. apoteme apoteotic (desp. -te-o-) adj. m., pl. apoteotici; f. apoteotică, pl. apoteotice apoteoza (a ~) (rar) (desp. -te-o-) vb., ind. prez. 1 sg. apoteozez, 3 apoteozează; conj prez. 1 sg. să apoteozez, 3 să apoteozeze apoteozare (rar) (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozării; pl. apoteozări apoteoză (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. apoteozei; pl. apoteoze apozitiv adj. m., pl. apozitivi; f. apozitivă, pl. apozitive +apozitivă (propoziţie) s. f., g.-d. art. apozitivei; pl. apozitive apoziţie (desp. -ţi-e) s. f., art. apoziţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. apoziţiei; pl. apoziţii, art. apoziţiile (desp. -ţi-i-) appassionato (muz.) (it.) (desp. -sio-) adv. apraxie (desp. a-pra-) s. f., art. apraxia, g.-d. apraxii, art. apraxiei aprecaţie (desp. a-pre-, -ţi-e) s. f., art. aprecaţia (desp. -ţi‑a), g.-d. aprecaţii, art. aprecaţiei aprecia (a ~) (desp. a-pre-ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. apreciez (desp. -ci-ez), 3 apreciază, 1 pl. apreciem; conj. prez. 1 sg. să apreciez, 3 să aprecieze; ger. apreciind (desp. -ci-ind) apreciabil (desp. a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciabili; f. apreciabilă, pl. apreciabile apreciativ (desp. a-pre-ci-a-) adj. m., pl. apreciativi; f. apreciativă, pl. apreciative apreciator (rar) (desp. a-pre-ci-a-) adj. m., s. m., pl. apreciatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. apreciatoare apreciere (desp. a-pre-ci-e-) s. f., g.-d. art. aprecierii; pl. aprecieri aprehensiune (livr.) (desp. a-pre-, -si-u-) s. f., g.-d. art. aprehensiunii; pl. aprehensiuni aprehensiv (livr.) (desp. a-pre-) adj. m., pl. aprehensivi; f. aprehensivă, pl. aprehensive apreschi (desp. a-pres-chi/-pre-schi) s. n., pl. apreschiuri apret (desp. a-pret) s. n., (sorturi) pl. apreturi
apropia
apreta (a ~) (desp. a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. apretez, 3 apretează; conj. prez. 1 sg. să apretez, 3 să apreteze apretare (desp. a-pre-) s. f., g.-d. art. apretării; pl. apretări apretoare (desp. a-pre-) s. f., g.-d. art. apretoarei; pl. apretoare apretor (desp. a-pre-) s. m., pl. apretori apretură (desp. a-pre-) s. f., g.-d. art. apreturii; pl. apreturi apreţui (a ~) (înv.) (desp. a-pre-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. apreţuiesc, 3 sg. apreţuieşte, imperf. 1 apreţuiam; conj. prez. 1 sg. să apreţuiesc, 3 să apreţuiască apreţuire (înv.) (desp. a-pre-) s. f., g.-d. art. apreţuirii; pl. apreţuiri apriat (reg., înv.) (desp. a-pri-at) adj. m., pl. apriaţi; f. apriată, pl. apriate aprig (desp. a-prig) adj. m., pl. aprigi; f. aprigă, pl. aprige !aprilie (desp. a-pri-li-e) s. m., g.-d. art. lui aprilie; abr. apr.; simb. IV/.04./-04aprinde (a ~) (desp. a-prin-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aprind, 2 sg. aprinzi, 3 sg. aprinde, perf. s. 1 sg. aprinsei, 1 pl. aprinserăm, m.m.c.p. 1 pl. aprinseserăm; conj. prez. 1 sg. să aprind, 3 să aprindă; ger. aprinzând; part. aprins aprindere (desp. a-prin-) s. f., g.-d. art. aprinderii; pl. aprinderi aprins (desp. a-prins) s. n. aprinzătoare (obiect, chibrit) (reg.) (desp. a-prin-) s. f., pl. aprinzători aprinzător (dispozitiv) (desp. a-prin-) s. n., pl. aprinzătoare aprioric (desp. a-pri-o-) adj. m., pl. apriorici; f. apriorică, pl. apriorice apriorism (desp. a-pri-o-) s. n. aproape (desp. a-proa-) adv. aproape de (desp. a-proa-) adv. + prep. (Locuieşte ~ mine.) aproape (de/pe ~)/(în tempo rapid) de-aproape/ pe‑aproape (desp. -proa-) adv. aproapele (semenul) (desp. a-proa-) s. m. art., g.-d. art. aproapelui aproba (a ~) (a încuviinţa) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aprob, 3 aprobă; conj. prez. 1 sg. să aprob, 3 să aprobe aprobare (încuviinţare) (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprobării; pl. aprobări aprobativ (desp. a-pro-) adj. m., pl. aprobativi; f. aprobativă, pl. aprobative aprobator (desp. a-pro-) adj. m., pl. aprobatori; f. sg. şi pl. aprobatoare aprod (desp. a-prod) s. m., pl. aprozi aprofunda (a ~) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aprofundez, 3 aprofundează; conj. prez. 1 sg. să aprofundez, 3 să aprofundeze aprofundare (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprofundării; pl. aprofundări apropia (a ~) (a duce/a ajunge aproape) (desp. a-pro‑pi-a) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. apropii, 3 apropie (desp. -pi‑e), 1 pl. apropiem; conj. prez. 1 şi 2 sg. să apropii, 3 să apropie; ger. apropiind (desp. -pi-ind)
apropiat 264
+apropiat (desp. a-pro-pi-at) adj. m., s. m., pl. apropiaţi; adj. f., s. f. apropiată, pl. apropiate apropiere (acţiunea de a (se) apropia; proximitate) (desp. a-pro-pi-e-) s. f., g.-d. art. apropierii; pl. apropieri apropo (desp. a-pro-) adv. apropou (desp. a-pro-) s. n., art. apropoul; pl. apropouri apropria (a ~) (a-şi însuşi) (desp. a-pro-pri-a) vb., ind. prez. 1 sg. apropriez (desp. -pri-ez), 3 apropriază, 1 pl. apropriem; conj. prez. 1 sg. să apropriez, 3 să aproprieze; ger. apropriind (desp. -pri-ind) apropriere (acţiunea de a-şi însuşi) (desp. a-pro-pri-e-) s. f., g.-d. art. aproprierii; pl. aproprieri aprova (a ~) (a se înclina spre provă) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 3 aprovă, imperf. 3 pl. aprovau; conj. prez. 3 să aprove aprovare (înclinare spre provă) (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aprovării; pl. aprovări aproviziona (a ~) (desp. a-pro-, -zi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. aprovizionez, 3 aprovizionează; conj. prez. 1 sg. să aprovizionez, 3 să aprovizioneze aprovizionare (desp. a-pro-, -zi-o-) s. f., g.-d. art. aprovizionării; pl. aprovizionări aproxima (a ~) (desp. a-pro-) vb., ind. prez. 1 sg. aproximez, 3 aproximează; conj prez. 1 sg. să aproximez, 3 să aproximeze aproximare (desp. a-pro-) s. f., g.-d. art. aproximării; pl. aproximări aproximativ (desp. a-pro-) adj. m., pl. aproximativi; f. aproximativă, pl. aproximative aproximaţie (desp. a-pro-, -ţi-e) s. f., art. aproximaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aproximaţiei; pl. aproximaţii, art. aproximaţiile (desp. -ţi-i-) aprozar (înv.) (desp. a-pro-) s. n., pl. aprozare apsidă (extremitate a orbitei) s. f., g.-d. art. apsidei; pl. apside apşoară (fam.) s. f., g.-d. art. apşoarei; pl. apşoare apt adj. m., pl. apţi; f. aptă, pl. apte apter adj. m., pl. apteri; f. apteră, pl. aptere apterigotă s. f., g.-d. art. apterigotei; pl. apterigote aptitudine s. f., g.-d. art. aptitudinii; pl. aptitudini apţian1 (desp. -ţi-an) adj. m., pl. apţieni (desp. -ţi-eni); f. apţiană, pl. apţiene apţian2 (desp. -ţi-an) s. n. apuca1 (a ~) (a prinde) vb., ind. prez. 1 sg. apuc, 2 sg. apuci, 3 apucă; conj. prez. 1 sg. să apuc, 3 să apuce apuca2 (a se ~) (a începe) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă apuc, 2 sg. te apuci, 3 se apucă; conj. prez. 1 sg. să mă apuc, 3 să se apuce; imper. 2 sg. afirm. apucă-te; ger. apucându-mă (a se apuca de) apucare s. f., g.-d. art. apucării; pl. apucări +apucat1 adj. m., (fam.) s. m., pl. apucaţi; adj. f., (fam.) s. f. apucată, pl. apucate apucat2 s. n. apucate (pe ~) loc. adv.
apucător1 adj. m., pl. apucători; f. sg. şi pl. apucătoare apucător2 s. n., pl. apucătoare apucătură s. f., g.-d. art. apucăturii; pl. apucături apud (lat.) prep. (+ nume de persoană); abr. ap. (apud Iordan) apul adj. m., s. m., pl. apuli (desp. -puli) apune (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apune, 3 pl. apun, perf. s. 3 sg. apuse, m.m.c.p. 3 sg. apusese, 3 pl. apuseseră; conj. prez. 3 să apună; ger. apunând; part. apus apunere s. f., g.-d. art. apunerii; pl. apuneri apunta (a ~) vb., ind. prez. 3 apuntează, imperf. 3 pl. apuntau; conj. prez. 3 să apunteze apuntament (punte) s. n., pl. apuntamente apuntamente (remuneraţie) (înv.) s. n. pl. apuntare s. f., g.-d. art. apuntării; pl. apuntări apupa (a ~) (a se înclina spre pupă) vb., ind. prez. 3 apupă, imperf. 3 pl. apupau; conj. prez. 3 să apupe apupare (înclinare spre pupa) s. f., g.-d. art. apupării; pl. apupări apus1 (faptul de a apune; moment al zilei) s. n., pl. apusuri apus2 (vest) (rar) s. n. Apus (zonă geografică) s. propriu n. apusean adj. m., s. m., pl. apuseni; adj. f., s. f. apuseană, pl. apusene aquitan (referitor la Aquitania) [qui pron. ki] (desp. a-qui-) adj. m., s. m., pl. aquitani; adj. f., s. f. aquitană, pl. aquitane ar1 s. m., pl. ari; simb. a ar2 vb. aux. v. avea1 ara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ar, 3 ară; conj. prez. 1 sg. să ar, 3 să are arab adj. m., s. m., pl. arabi; adj. f. arabă, pl. arabe arabă (limbă) s. f., g.-d. art. arabei arabesc (ornament) s. n., pl. arabescuri arabescă (compoziţie muzicală) s. f., g.-d. art. arabeştii; pl. arabeşti arabic adj. m., pl. arabici; f. arabică, pl. arabice (şi în: gumă arabică) !Arabică (Peninsula ~) s. propriu f. art., g.-d. art. Peninsulei Arabice arabil adj. m., pl. arabili; f. arabilă, pl. arabile arabist s. m., pl. arabişti arabistă s. f., g.-d. art. arabistei; pl. arabiste arabistică s. f., g.-d. art. arabisticii arac s. m., pl. araci aracceevism s. n. aracet s. n. aragaz s. n., (maşini de gătit) pl. aragaze aragonez adj. m., s. m., pl. aragonezi; adj. f., s. f. aragoneză, pl. aragoneze aragoneză (dans) s. f., g.-d. art. aragonezei; pl. aragoneze aragonit s. n.
265 arahidă (plantă; sămânţă) s. f., g.-d. art. arahidei; pl. arahide arahnidă (animal) s. f., g.-d. art. arahnidei; pl. arahnide arahnoidă s. f., g.-d. art. arahnoidei; pl. arahnoide arahnoidită (desp. -no-i-) s. f., g.-d. art. arahnoiditei; pl. arahnoidite !aramaic (desp. -ma-ic) adj. m., pl. aramaici; f. aramaică, pl. aramaice !aramaică (limbă) (desp. -ma-i-) s. f., g.-d. art. aramaicei aramă s. f., g.-d. art. aramei; (obiecte) pl. arămuri arameean (desp. -me-ean) adj. m., s. m., pl. arameeni (desp. -me-eni); adj. f., s. f. arameeană, pl. arameene arameeană (limbă) (desp. -me-ea-) s. f., g.-d. art. arameenei aranja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aranjez, 3 aranjează, 1 pl. aranjăm; conj. prez. 1 sg. să aranjez, 3 să aranjeze; ger. aranjând aranjament s. n., pl. aranjamente aranjare s. f., g.-d. art. aranjării; pl. aranjări aranjoare s. f., g.-d. art. aranjoarei; pl. aranjoare aranjor s. m., pl. aranjori arap (înv.) s. m., pl. arapi arar (rar) adv. arareori (rar) (desp. -re-ori) adv. arat s. n. araucan (desp. -rau-) adj. m., s. m., pl. araucani; adj. f., s. f. araucană, pl. araucane araucană (limbă) (desp. -rau-) s. f., g.-d. art. araucanei !araucaria (desp. -rau-, -ri-a) s. f., g.-d. art. araucariei; pl. araucarii, art. araucariile (desp. -ri-i-) arăbesc adj. m., f. arăbească; pl. m. şi f. arăbeşti arăbeşte adv. arăboaică s. f., g.-d. art. arăboaicei; pl. arăboaice arăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arăcesc, 3 sg. arăceşte, imperf. 1 arăceam; conj. prez. 1 sg. să arăcesc, 3 să arăcească arăcit s. n. arădean adj. m., s. m., pl. arădeni; adj. f. arădeană, pl. arădene arădeancă s. f., g.-d. art. arădencei; pl. arădence arămar (rar) s. m., pl. arămari arămărie s. f., art. arămăria, g.-d. art. arămăriei; (ateliere, obiecte) pl. arămării, art. arămăriile (desp. -ri-i-) arămeasă (înv.) s. f., g.-d. art. arămesei; pl. arămese arămi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arămesc, 3 sg. arămeşte, imperf. 1 arămeam; conj. prez. 1 sg. să arămesc, 3 să arămească arămire s. f., g.-d. art. arămirii; pl. arămiri arămiu1 adj. m., f. arămie; pl. m. şi f. arămii arămiu2 s. n., art. arămiul arăpesc (pop.) adj. m., f. arăpească; pl. m. şi f. arăpeşti !arăpilă (pop.) s. m. şi f., g.-d. art. lui arăpilă; pl. arăpilă arăpime (pop.) s. f., g.-d. art. arăpimii arăpoaică (pop.) s. f., g.-d. art. arăpoaicei; pl. arăpoaice
arboricultoare
arăriel s. m. arăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arăt, 2 sg. arăţi, 3 arată; conj. prez. 1 sg. să arăt, 3 să arate; imper. 2 sg. afirm. arată arătare s. f., g.-d. art. arătării; pl. arătări arătător s. n., pl. arătătoare arător (rar) adj. m., pl. arători; f. sg. şi pl. arătoare arătos adj. m., pl. arătoşi; f. arătoasă, pl. arătoase arătură s. f., g.-d. art. arăturii; pl. arături arbaletă s. f., g.-d. art. arbaletei; pl. arbalete arbaletrier1 (parte a acoperişului) (desp. -le-tri-er) s. n., pl. arbaletriere arbaletrier2 (soldat) (desp. -le-tri-er) s. m., pl. arbaletrieri arbitra (a ~) (desp. -bi-tra) vb., ind. prez. 1 sg. arbitrez, 3 arbitrează; conj. prez. 1 sg. să arbitrez, 3 să arbitreze arbitraj (desp. -bi-traj) s. n., pl. arbitraje +arbitrajist (desp. -bi-tra-) s. m., pl. arbitrajişti +arbitrajistă (desp. -bi-tra-) s. f., g.-d. art. arbitrajistei; pl. arbitrajiste arbitral (referitor la arbitraj) (desp. -bi-tral) adj. m., pl. arbitrali; f. arbitrală, pl. arbitrale arbitrar1 (desp. -bi-trar) s. n., pl. arbitraruri arbitrar2 (după bunul plac) (desp. -bi-trar) adj. m., pl. arbitrari; f. arbitrară, pl. arbitrare arbitrarietate (desp. -bi-tra-ri-e-) (rar) s. f., g.-d. art. arbitrarietăţii arbitru (desp. -bi-tru) s. m., art. arbitrul; pl. arbitri, art. arbitrii arbiu (înv.) s. n., art. arbiul; pl. arbie arbora (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arborez, 3 arborează; conj. prez. 1 sg. să arborez, 3 să arboreze arboradă (catarge şi vergi) s. f., g.-d. art. arboradei; pl. arborade arboraş (rar) s. m., pl. arboraşi arbore s. m., art. arborele; pl. arbori arbore-de-cacao (Theobroma cacao) s. m., art. arborelede-cacao; pl. arbori-de-cacao arbore-de-cafea (Coffea) s. m., art. arborele-de-cafea; pl. arbori-de-cafea arbore-de-cauciuc (Hevea brasiliensis) (desp. -ca-u-ciuc) s. m., art. arborele-de-cauciuc; pl. arbori-de-cauciuc arbore-de-pâine (Artocarpus altilis) s. m., art. arborelede-pâine; pl. arbori-de-pâine arborele-vieţii (tuia) (reg.) s. m. art., pl. arborii-vieţii arborele vieţii (schema evoluţiei omului) s. m. art. + s. f. art. arborescent adj. m., pl. arborescenţi; f. arborescentă, pl. arborescente arborescenţă s. f., g.-d. art. arborescenţei; pl. arborescenţe !arboret1 (parte a catargului) s. m., pl. arboreţi !arboret2 (teren cu arbori) s. n., pl. arborete/(silv.) arboreturi arboricol adj. m., pl. arboricoli; f. arboricolă, pl. arboricole arboricultoare s. f., g.-d. art. arboricultoarei; pl. arboricultoare
arboricultor 266
arboricultor s. m., pl. arboricultori arboricultură s. f., g.-d. art. arboriculturii arborizat adj. m., pl. arborizaţi; f. arborizată, pl. arborizate arborizaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. arborizaţia (desp. -ţi-a), g.-d. arborizaţii, art. arborizaţiei arbust s. m., pl. arbuşti arc1 (porţiune de curbă) s. n., pl. arce arc2 (resort) s. n., pl. arcuri arcaci (reg.) s. n., pl. arcaciuri arcadă s. f., g.-d. art. arcadei; pl. arcade arcan (laţ) (pop.) s. n., pl. arcane arcane (taine) (livr.) s. f. pl. arcanul (dans) s. n. art., neart. arcan arcaş (oştean) s. m., pl. arcaşi +Arcaş (zodie) (pop.) s. propriu m. !Arcaşul (constelaţie) s. propriu m. art., neart. Arcaş (Toate stelele din ~ se văd cu ochiul liber.) arcat (rar) adj. m., pl. arcaţi; f. arcată, pl. arcate arcatură s. f., g.-d. art. arcaturii; pl. arcaturi arcă s. f., g.-d. art. arcei; pl. arce arcăni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arcănesc, 3 sg. arcăneşte, imperf. 1 arcăneam; conj. prez. 1 sg. să arcănesc, 3 să arcănească archebuză s. f., g.-d. art. archebuzei; pl. archebuze archebuzier (desp. -zi-er) s. m., pl. archebuzieri arcosolium (desp. -li-um) s. n. arcoză s. f., g.-d. art. arcozei arctic (desp. arc-tic) adj. m., pl. arctici; f. arctică, pl. arctice (dar: Oceanul Arctic (desp. -ce-a-) s. propriu n. art.) +Arctica (regiune a Pământului) (desp. Arc-ti-) s. propriu f. art., g.-d. art. Arcticei arcui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arcuiesc, 3 sg. arcuieşte, imperf. 1 arcuiam; conj. prez. 1 sg. să arcuiesc, 3 să arcuiască arcuire s. f., g.-d. art. arcuirii; pl. arcuiri arcuitură (desp. -cu-i-) s. f., g.-d. art. arcuiturii; pl. arcuituri arculeţ s. n., pl. arculeţe arcuş s. n., pl. arcuşuri arde1 (a ~) (a fi aprins; a băga în foc) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ard, 2 sg. arzi, 3 sg. arde, perf. s. 1 sg. arsei, 1 pl. arserăm, m.m.c.p. 1 pl. arseserăm; conj. prez. 1 sg. să ard, 3 să ardă (dar: Arză-l focul să-l arză!); imper. 2 sg. afirm. intranz. arzi/tranz. arde (Arde-l la note! Arde-i una!); ger. arzând; part. ars +arde2 (a-i ~) (a avea chef) (fam.) vb., ind. prez. 3 sg. [îmi etc.] arde, perf. s. 3 sg. [îmi] arse, m.m.c.p. 1 sg. [îmi] arsese; conj. prez. 3 sg. să [îmi/să-mi] ardă; ger. arzându[mi]; part. ars (a-i arde de/să) ardei s. m., pl. ardei, art. ardeii ardeia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ardeiez, 3 ardeiază, 1 pl. ardeiem; conj. prez. 1 sg. să ardeiez, 3 să ardeieze; ger. ardeind ardeiaş s. m., pl. ardeiaşi
ardei gras s. m. + adj. ardei iute s. m. + adj. ardelean adj. m., s. m., pl. ardeleni; adj. f. ardeleană, pl. ardelene (dar: Şcoala Ardeleană s. propriu f.) ardeleana (dans) s. f. art., neart. ardeleană, g.-d. art. ardelenei ardeleancă (persoană) s. f., g.-d. art. ardelencei; pl. ardelence ardeleneasca (dans) s. f. art., neart. ardelenească, g.-d. art. ardeleneştii ardelenesc adj. m., f. ardelenească; pl. m. şi f. ardeleneşti ardeleneşte adv. ardelenism s. n., pl. ardelenisme ardenez adj. m., s. m., pl. ardenezi; adj. f., s. f. ardeneză, pl. ardeneze ardent (livr.) adj. m., pl. ardenţi; f. ardentă, pl. ardente ardenţă (livr.) s. f., g.-d. art. ardenţei ardere s. f., g.-d. art. arderii; pl. arderi ardezie (desp. -zi-e) s. f., art. ardezia (desp. -zi-a), g.-d. art. ardeziei; pl. ardezii, art. ardeziile (desp. -zi-i-) ardoare s. f., g.-d. art. ardorii ardometru (desp. -me-tru) s. n., art. ardometrul; pl. ardometre are vb. v. avea2 areal (desp. -re-al) s. n., pl. areale !areflexie (abolirea reflexelor) (desp. -re-fle-xi-e) s. f., art. areflexia (desp. -xi-a), g.-d. areflexii (desp. -xii), art. areflexiei areic (desp. -re-ic) adj. m., pl. areici; f. areică, pl. areice arenă s. f., g.-d. art. arenei; pl. arene arenda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arendez, 3 arendează; conj. prez. 1 sg. să arendez, 3 să arendeze arendare s. f., g.-d. art. arendării; pl. arendări arendaş s. m., pl. arendaşi arendă s. f., g.-d. art. arendei; pl. arende arendăşesc adj. m., f. arendăşească; pl. m. şi f. arendăşeşti arendăşi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arendăşesc, 3 sg. arendăşeşte, imperf. 1 arendăşeam; conj. prez. 1 sg. să arendăşesc, 3 să arendăşească arendăşie s. f., art. arendăşia, g.-d. arendăşii, art. arendăşiei arendăşiţă (rar) s. f., g.-d. art. arendăşiţei; pl. arendăşiţe arendăşoaică (rar) s. f., g.-d. art. arendăşoaicei; pl. arendăşoaice areolar (desp. -re-o-) adj. m., pl. areolari; f. areolară, pl. areolare areolă (suprafaţă de piele) (desp. -re-o-) s. f., g.-d. art. areolei; pl. areole areometric (desp. -re-o-me-tric) adj. m., pl. areometrici; f. areometrică, pl. areometrice areometrie (desp. -re-o-me-tri-) s. f., art. areometria, g.-d. areometrii, art. areometriei areometru (desp. -re-o-me-tru) s. n., art. areometrul; pl. areometre areopag (tribunal atenian) (desp. -re-o-) s. n., pl. areopaguri
267 Areopag (deal din Atena) (desp. -re-o-) s. propriu n. arest s. n., pl. aresturi aresta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arestez, 3 arestează; conj. prez. 1 sg. să arestez, 3 să aresteze arestant (înv.) s. m., pl. arestanţi arestantă (înv.) s. f., g.-d. art. arestantei; pl. arestante arestare s. f., g.-d. art. arestării; pl. arestări arestat adj. m., s. m., pl. arestaţi; adj. f., s. f. arestată, pl. arestate arestui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arestuiesc, 3 sg. arestuieşte, imperf. 1 arestuiam; conj. prez. 1 sg. să arestuiesc, 3 să arestuiască arestuire (înv.) s. f., g.-d. art. arestuirii; pl. arestuiri argat s. m., pl. argaţi argată (rar) s. f., g.-d. art. argatei; pl. argate argăseală s. f., g.-d. art. argăselii; pl. argăseli argăsi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. argăsesc, 3 sg. argăseşte, imperf. 1 argăseam; conj. prez. 1 sg. să argăsesc, 3 să argăsească argăsire s. f., g.-d. art. argăsirii; pl. argăsiri argăsit s. n. argăsitor adj. m., s. m., pl. argăsitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. argăsitoare argăţel (rar) s. m., pl. argăţei, art. argăţeii argăţesc (rar) adj. m., f. argăţească; pl. m. şi f. argăţeşti argăţi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. argăţesc, 3 sg. argăţeşte, imperf. 1 argăţeam; conj. prez. 1 sg. să argăţesc, 3 să argăţească argăţie (rar) s. f., art. argăţia, g.-d. argăţii, art. argăţiei argăţime s. f., g.-d. art. argăţimii argea (reg.) s. f., art. argeaua, g.-d. art. argelei; pl. argele argentan (aliaj) s. n. argentifer adj. m., pl. argentiferi; f. argentiferă, pl. argentifere argentin (praf de staniu) s. n. argentinian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. argentinieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. argentiniană, pl. argentiniene +argentiniancă (desp. -ni-an-) s. f., g.-d. art. argentiniencei (desp. -ni-en-); pl. argentinience argentit s. n. argentometru (desp. -me-tru) s. n., art. argentometrul; pl. argentometre argentotipie s. f., art. argentotipia, g.-d. argentotipii, art. argentotipiei argeşean adj. m., s. m., pl. argeşeni; adj. f. argeşeană, pl. argeşene (dar: Argeşana (firmă) s. propriu f. art.) argeşeancă s. f., g.-d. art. argeşencei; pl. argeşence arghirofil (livr.) adj. m., s. m., pl. arghirofili; adj. f., s. f. arghirofilă, pl. arghirofile arghirofilie (livr.) s. f., art. arghirofilia, g.-d. arghirofilii, art. arghirofiliei argilă s. f., g.-d. art. argilei; pl. argile argilifer adj. m., pl. argiliferi; f. argiliferă, pl. argilifere
arhaizant
!argilit s. n., pl. argilite !argilizare s. f., g.-d. art. argilizării; pl. argilizări argilos adj. m., pl. argiloşi; f. argiloasă, pl. argiloase arginază s. f., g.-d. art. arginazei arginină s. f., g.-d. art. argininei argint1 (ban) s. m., pl. arginţi argint2 (metal) s. n., (obiecte; sorturi) pl. arginturi (rar); (element chimic) simb. Ag arginta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. argintez, 3 argintează; conj. prez. 1 sg. să argintez, 3 să arginteze argintar s. m., pl. argintari argintare s. f., g.-d. art. argintării; pl. argintări argintariţă s. f., g.-d. art. argintariţei; pl. argintariţe argintărie s. f., art. argintăria, g.-d. art. argintăriei; pl. argintării, art. argintăriile (desp. -ri-i-) argintiu adj. m., f. argintie; pl. m. şi f. argintii argintos adj. m., pl. argintoşi; f. argintoasă, pl. argintoase argintui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. argintuiesc, 3 sg. argintuieşte, imperf. 1 argintuiam; conj. prez. 1 sg. să argintuiesc, 3 să argintuiască argint-viu (mercur) (pop.) s. n., art. argintul-viu arginţică s. f., g.-d. art. arginţelei; pl. arginţele argirism s. n. !argiroză s. f., g.-d. art. argirozei; (leziuni) pl. argiroze Argo (constelaţie; corabia lui Iason) s. propriu f., g.-d. lui Argo argon s. n.; simb. Ar argonaut s. m., pl. argonauţi argotic adj. m., pl. argotici; f. argotică, pl. argotice +argotism s. n., pl. argotisme argou (limbaj) s. n., art. argoul; pl. argouri argument s. n., pl. argumente argumenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. argumentez, 3 argumentează; conj. prez. 1 sg. să argumentez, 3 să argumenteze +argumental adj. m., pl. argumentali; f. argumentală, pl. argumentale argumentare s. f., g.-d. art. argumentării; pl. argumentări argumentaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. argumentaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. argumentaţiei; pl. argumentaţii, art. argumentaţiile (desp. -ţi-i-) argus (om cu privire ageră, vigilent) s. m., pl. arguşi Argus (fiinţă mitică cu o mie de ochi) s. propriu m. arguţie (livr.) s. f., art. arguţia, g.-d. arguţii, art. arguţiei arhaic1 (desp. -ha-ic) adj. m., pl. arhaici; f. arhaică, pl. arhaice arhaic2 (desp. -ha-ic) s. n. arhaism s. n., pl. arhaisme arhaiza (a ~) (rar) (desp. -ha-i-) vb., ind. prez. 1 sg. arhaizez, 3 arhaizează; conj. prez. 1 sg. să arhaizez, 3 să arhaizeze arhaizant (desp. -ha-i-) adj. m., pl. arhaizanţi; f. arhaizantă, pl. arhaizante
arhanghel 268
arhanghel s. m., pl. arhangheli arhar s. m., pl. arhari arhegon s. n., pl. arhegoane arhegoniată (desp. -ni-a-) s. f., g.-d. art. arhegoniatei; pl. arhegoniate arheografie (desp. -he-o-gra-) s. f., art. arheografia, g.-d. arheografii, art. arheografiei arheoloagă v. arheologă arheolog (desp. -he-o-) s. m., pl. arheologi !arheologă (livr.)/(colocv.) arheoloagă (desp. -he-o-) s. f., g.-d. art. arheologei/arheoloagei; pl. arheologe/arheoloage arheologic (desp. -he-o-) adj. m., pl. arheologici; f. arheologică, pl. arheologice arheologie (desp. -he-o-) s. f., art. arheologia, g.-d. arheologii, art. arheologiei arheopterix (desp. -he-op-te-/-o-pte-) s. m., pl. arheoptericşi arheozoic (desp. -he-o-zo-ic) adj. m., pl. arheozoici; f. arheozoică, pl. arheozoice arhetip s. n., pl. arhetipuri arhetipal adj. m., pl. arhetipali; f. arhetipală, pl. arhetipale +arhiaglomera (a ~) (desp. -a-glo-) vb., ind. prez. 1 sg. arhiaglomerez, 3 arhiaglomerează; conj. prez. 1 sg. să arhiaglomerez, 3 să arhiaglomereze +arhiconcept s. n., pl. arhiconcepte arhicunoscut adj. m., pl. arhicunoscuţi; f. arhicunoscută, pl. arhicunoscute arhidiacon (desp. -di-a-) s. m., pl. arhidiaconi !arhidiecezan (referitor la arhidieceze) (desp. di-e-) adj. m., pl. arhidiecezani; f. arhidiecezană, pl. arhidiecezane !arhidieceză (arhiepiscopie catolică) (desp. -di-e-) s. f., g.‑d. art. arhidiecezei; pl. arhidieceze !arhidiocezan (referitor la arhidioceze) (desp. di-o-) adj. m., pl. arhidiocezani; f. arhidiocezană, pl. arhidiocezane !arhidioceză (episcopie în anumite Biserici) (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. arhidiocezei; pl. arhidioceze arhiducat s. n., pl. arhiducate arhiduce s. m., art. arhiducele; pl. arhiduci arhiducesă s. f., g.-d. art. arhiducesei; pl. arhiducese arhiepiscop (desp. -hi-e-) s. m., pl. arhiepiscopi arhiepiscopal (desp. -hi-e-) adj. m., pl. arhiepiscopali; f. arhiepiscopală, pl. arhiepiscopale arhiepiscopat (desp. -hi-e-) s. n., pl. arhiepiscopate arhiepiscopie (desp. -hi-e-) s. f., art. arhiepiscopia, g.-d. art. arhiepiscopiei; pl. arhiepiscopii, art. arhiepiscopiile (desp. -pi-i-) arhierarh (desp. -hi-e-) s. m., pl. arhierarhi arhieresc (desp. -hi-e-) adj. m., f. arhierească; pl. m. şi f. arhiereşti arhiereu (desp. -hi-e-) s. m., art. arhiereul; pl. arhierei, art. arhiereii arhierie (desp. -hi-e-) s. f., art. arhieria, g.-d. art. arhieriei; pl. arhierii, art. arhieriile (desp. -ri-i-) arhifonem s. n., pl. arhifoneme arhiloc s. n., pl. arhilocuri
arhimandrie (înv.) s. f., art. arhimandria, g.-d. arhimandrii, art. arhimandriei arhimandrit s. m., pl. arhimandriţi arhimicetă s. f., g.-d. art. arhimicetei; pl. arhimicete arhimilionar (rar) (desp. -li-o-) s. m., pl. arhimilionari arhimilionară (rar) (desp. -li-o-) s. f., g.-d. art. arhimilionarei; pl. arhimilionare arhipăstor s. m., pl. arhipăstori arhipăstorie s. f., art. arhipăstoria, g.-d. arhipăstorii, art. arhipăstoriei arhipelag s. n., pl. arhipelaguri; abr. arh. arhiplin (desp. -hi-plin) adj. m., pl. arhiplini; f. arhiplină, pl. arhipline arhistrateg (desp. -his-tra-/-hi-stra-) s. m., pl. arhistrategi arhitect s. m., pl. arhitecţi; abr. arh. arhitectă s. f., g.-d. art. arhitectei; pl. arhitecte; abr. arh. arhitectonic adj. m., pl. arhitectonici; f. arhitectonică, pl. arhitectonice arhitectonică s. f., g.-d. art. arhitectonicii arhitectoniceşte (rar) adv. arhitectural adj. m., pl. arhitecturali; f. arhitecturală, pl. arhitecturale !arhitectură s. f., g.-d. art. arhitecturii; pl. arhitecturi arhitravă (desp. -hi-tra-) s. f., g.-d. art. arhitravei; pl. arhitrave +arhiva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arhivez, 3 arhivează; conj. prez. 1 sg. să arhivez, 3 să arhiveze arhivar s. m., pl. arhivari arhivă s. f., g.-d. art. arhivei; pl. arhive arhivist s. m., pl. arhivişti arhivistă s. f., g.-d. art. arhivistei; pl. arhiviste arhivistică s. f., g.-d. art. arhivisticii arhivoltă s. f., g.-d. art. arhivoltei; pl. arhivolte arhon (+ nume de persoană/rang) (înv.) s. m. (~ Lupu, ~ spătar) arhonda (termen de adresare) (înv.) (folosit singur) s. m. voc. arhondar s. m., pl. arhondari !arhondaric s. n., pl. arhondaricuri arhondăreasă s. f., g.-d. art. arhondăresei; pl. arhondărese arhondărie (rar) s. f., art. arhondăria, g.-d. art. arhondăriei; pl. arhondării, art. arhondăriile (desp. -ri-i-) arhondăriţă s. f., g.-d. art. arhondăriţei; pl. arhondăriţe arhondologie s. f., art. arhondologia, g.-d. arhondologii, art. arhondologiei arhonte (magistrat în Atena antică) s. m., pl. arhonţi arian (desp. -ri-an) adj. m., s. m., pl. arieni (desp. -ri-eni); adj. f., s. f. ariană, pl. ariene arianism (desp. -ri-a-) s. n. ariceală s. f., g.-d. art. aricelii; pl. ariceli arici1 (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aricesc, 3 sg. se ariceşte, imperf. 1 sg. mă ariceam; conj. prez. 1
269 sg. să mă aricesc, 3 să se aricească; imper. 2 sg. afirm. ariceşte-te; ger. aricindu-mă arici2 s. m., pl. arici, art. aricii arici-de-mare (echinid) s. m., pl. arici-de-mare, art. ariciide-mare aricioaică (desp. -cioai-) s. f., g.-d. art. aricioaicei; pl. aricioaice arid adj. m., pl. arizi; f. aridă, pl. aride ariditate s. f., g.-d. art. aridităţii arie (desp. -ri-e) s. f., art. aria (desp. -ri-a), g.-d. art. ariei; pl. arii, art. ariile (desp. -ri-i-); (mat.) simb. A arierat1 (datorie financiară) (desp. -ri-e-) s. n., pl. arierate arierat2 (înapoiat mintal) (desp. -ri-e-) adj. m., s. m., pl. arieraţi; adj. f., s. f. arierată, pl. arierate arierbec (desp. -ri-er-) s. n., pl. arierbecuri ariergardă (desp. -ri-er-) s. f., g.-d. art. ariergărzii; pl. ariergărzi arierplan (ultimul plan) (livr.) s. n., pl. arierplanuri arietă (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. arietei; pl. ariete aril1 (înveliş al unor seminţe) s. n., pl. arile !aril2 (radical organic) s. m., pl. arili arima (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arimez, 3 arimează; conj. prez. 1 sg. să arimez, 3 să arimeze arimaj s. n., pl. arimaje arimare s. f., g.-d. art. arimării arimor s. m., pl. arimori arin s. m., pl. arini ariniş s. n., pl. arinişuri arinişte s. f., g.-d. art. ariniştii; pl. arinişti arioso1 (it.) [s pron. z] (desp. -rio-) adv. arioso2 (it.) [s pron. z] (desp. -rio-) s. n., pl. ariosouri aripat adj. m., pl. aripaţi; f. aripată, pl. aripate aripă s. f., g.-d. art. aripii; pl. aripi aripioară (desp. -pioa-) s. f., g.-d. art. aripioarei; pl. aripioare aristă s. f., g.-d. art. aristei; pl. ariste aristocrat (desp. -to-crat) s. m., pl. aristocraţi aristocrată (desp. -to-cra-) s. f., g.-d. art. aristocratei; pl. aristocrate aristocratic (desp. -to-cra-) adj. m., pl. aristocratici; f. aristocratică, pl. aristocratice aristocratism (desp. -to-cra-) s. n. aristocraţie (desp. -to-cra-) s. f., art. aristocraţia, g.-d. art. aristocraţiei; pl. aristocraţii, art. aristocraţiile (desp. -ţi-i-) aristofanic adj. m., pl. aristofanici; f. aristofanică, pl. aristofanice ariston s. m., pl. aristoane aristotelic adj. m., pl. aristotelici; f. aristotelică, pl. aristotelice aritmetic adj. m., pl. aritmetici; f. aritmetică, pl. aritmetice !aritmetică s. f., g.-d. art. aritmeticii; (manuale) (fam.) pl. aritmetici aritmic adj. m., pl. aritmici; f. aritmică, pl. aritmice
armoarii
!aritmie s. f., art. aritmia, g.-d. art. aritmiei; pl. aritmii, art. aritmiile (desp. -mi-i-) aritmograf (aparat) (desp. -mo-graf) s. n., pl. aritmografe aritmogrif (joc) (desp. -mo-grif) s. n., pl. aritmogrife aritmometru (desp. -me-tru) s. n., art. aritmometrul; pl. aritmometre arivism s. n. arivist s. m., pl. arivişti arivistă s. f., g.-d. art. arivistei; pl. ariviste Arlecchino (personaj) (it.) [cch pron. k] s. propriu m. arlechin1 (culisă, reflector) s. n., pl. arlechine arlechin2 (personaj comic) s. m., pl. arlechini arlechinadă s. f., g.-d. art. arlechinadei; pl. arlechinade arm (reg., înv.) s. n., pl. armuri arma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. armez, 3 armează; conj. prez. 1 sg. să armez, 3 să armeze armadă s. f., g.-d. art. armadei; pl. armade !Armadă (Invincibila ~) (flotă spaniolă) s. propriu f. art., g.-d. art. Invincibilei Armade armament s. n., pl. armamente arman (reg.) s. n., pl. armane armar s. n., pl. armare armare s. f., g.-d. art. armării armaş1 (parte a arşicului) s. n., pl. armaşe armaş2 (persoană) (înv.) s. m., pl. armaşi armatan s. n. armată s. f., g.-d. art. armatei; pl. armate armator s. m., pl. armatori armatură (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armaturii; pl. armaturi armă s. f., g.-d. art. armei; pl. arme armăsar s. m., pl. armăsari armăsăraş s. m., pl. armăsăraşi armăsăruş s. m., pl. armăsăruşi armăşel s. m., pl. armăşei, art. armăşeii armăşie (rar) s. f., art. armăşia, g.-d. armăşii, art. armăşiei armătură (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armăturii; pl. armături armean adj. m., s. m., pl. armeni; adj. f. armeană, pl. armene armeană (limbă) s. f., g.-d. art. armenei armeancă (persoană) s. f., g.-d. art. armencei; pl. armence armeneasca (dans) s. f. art., neart. armenească, g.-d. art. armeneştii armenesc adj. m., f. armenească; pl. m. şi f. armeneşti armeneşte adv. armie (înv.) (desp. -mi-e) s. f., art. armia (desp. -mi-a), g.‑d. art. armiei; pl. armii, art. armiile (desp. -mi-i-) arminden (pom, creangă verde) s. m., pl. armindeni !Armindeni (sărbătoare) s. propriu m. pl. armistiţiu [iu pron. ĭu] s. n., art. armistiţiul; pl. armistiţii, art. armistiţiile (desp. -ţi-i-) armoarii (livr.) (desp. -moa-) s. f. pl., art. armoariile (desp. -ri-i-)
armonic 270
armonic adj. m., pl. armonici; f. armonică, pl. armonice armonică1 (instrument muzical) s. f., g.-d. art. armonicii; pl. armonici +armonică2 (oscilaţie) s. f., g.-d. art. armonicei; pl. armonice armonie1 (muzicuţă) (reg.) (desp. -ni-e) s. f., art. armonia (desp. -ni-a), g.-d. art. armoniei; pl. armonii, art. armoniile (desp. -ni-i-) armonie2 (potrivire a elementelor unui întreg) s. f., art. armonia, g.-d. art. armoniei; pl. armonii, art. armoniile (desp. -ni-i-) armonios (desp. -ni-os) adj. m., pl. armonioşi; f. armonioasă, pl. armonioase armonist (rar) s. m., pl. armonişti armonistă (rar) s. f., g.-d. art. armonistei; pl. armoniste armoniu [niu pron. nĭu] s. n., art. armoniul; pl. armonii, art. armoniile (desp. -ni-i-) armoniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. armonizez, 3 armonizează; conj. prez. 1 sg. să armonizez, 3 să armonizeze armonizare s. f., g.-d. art. armonizării; pl. armonizări armură s. f., g.-d. art. armurii; pl. armuri armurărie (rar) s. f., art. armurăria, g.-d. art. armurăriei; pl. armurării, art. armurăriile (desp. -ri-i-) armurier (desp. -ri-er) s. m., pl. armurieri +ARN [cit. arene] s. n., art. ARN-ul [cit. areneul] arnăut s. m., pl. arnăuţi arnăuţel (pop.) (desp. -nă-u-) s. m., pl. arnăuţei, art. arnăuţeii arnăuţeasca (dans) (desp. -nă-u-) s. f. art., neart. arnăuţească, g.-d. art. arnăuţeştii arnăuţesc (desp. -nă-u-) adj. m., f. arnăuţească; pl. m. şi f. arnăuţeşti arnăuţeşte (desp. -nă-u-) adv. arnăuţime (desp. -nă-u-) s. f., g.-d. art. arnăuţimii arnică (plantă) s. f., g.-d. art. arnicii; pl. arnici arnici (bumbac) (pop.) s. n., (feluri) pl. arniciuri aroga (a-şi ~) vb. refl, ind. prez. 1 sg. îmi arog, 2 sg. îţi arogi, 3 îşi arogă; conj. prez. 1 sg. să îmi/să-mi arog, 3 să îşi/să-şi aroge; imper. 2 sg. afirm. arogă-ţi; ger. arogându-mi arogant adj. m., pl. aroganţi; f. arogantă, pl. arogante aroganţă s. f., g.-d. art. aroganţei aromat1 adj. m., pl. aromaţi; f. aromată, pl. aromate aromat2 (rar) s. n., pl. aromate aromatic adj. m., pl. aromatici; f. aromatică, pl. aromatice aromatiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aromatizez, 3 aromatizează; conj prez. 1 sg. să aromatizez, 3 să aromatizeze aromatizare s. f., g.-d. art. aromatizării; pl. aromatizări aromă s. f., g.-d. art. aromei; pl. arome aromân adj. m., s. m., pl. aromâni; adj. f. aromână, pl. aromâne aromână (idiom) s. f., g.-d. art. aromânei
aromâncă (persoană) s. f., g.-d. art. aromâncei; pl. aromânce aromânesc adj. m., f. aromânească; pl. m. şi f. aromâneşti aromâneşte adv. aromeală s. f., g.-d. art. aromelii; pl. aromeli aromi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aromesc, 3 sg. aromeşte, imperf. 1 aromeam; conj. prez. 1 sg. să aromesc, 3 să aromească aromire s. f., g.-d. art. aromirii; pl. aromiri aromitor adj. m., pl. aromitori; f. sg. şi pl. aromitoare aronda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arondez, 3 arondează; conj. prez. 1 sg. să arondez, 3 să arondeze arondare s. f., g.-d. art. arondării; pl. arondări arondisment s. n., pl. arondismente arpacaş s. n., (sorturi) pl. arpacaşuri +arpagic1 (bulb) s. n., pl. arpagicuri !arpagic2 (plantă) s. m. arpegiu s. n., art. arpegiul; pl. arpegii, art. arpegiile (desp. -gi-i-) arpentaj s. n. arpentor s. m., pl. arpentori arsătură (rar) s. f., g.-d. art. arsăturii; pl. arsături arsen s. n.; simb. As arsenal s. n., pl. arsenale arseniat (desp. -ni-at) s. n. !arsenic1 adj. m. (acid ~), pl. arsenici; f. arsenică (anhidridă ~) arsenic2 s. n. arsenical adj. m., pl. arsenicali; f. arsenicală, pl. arsenicale !arsenios (desp. -ni-os) adj. m. (acid ~), pl. arsenioşi; f. arsenioasă (pirită ~), pl. arsenioase arsenit s. m., pl. arseniţi arseniură (desp. -ni-u-) s. f., g.-d. art. arseniurii; pl. arseniuri arsină s. f., g.-d. art. arsinei; pl. arsine arsură s. f., g.-d. art. arsurii; pl. arsuri +arş interj. arşic s. n., pl. arşice arşin s. m., pl. arşini arşiţă s. f., g.-d. art. arşiţei; pl. arşiţe artă s. f., g.-d. art. artei; pl. arte !Art Déco (stil în artă) (fr.) [pron. ardeko] s. propriu n. artefact s. n., pl. artefacte +Art Nouveau (stil în artă) (fr.) [pron. arnuvo] s. propriu n. artel s. n., pl. arteluri Artemis (zeiţă) s. propriu f., g.-d. lui Artemis arteră s. f., g.-d. art. arterei; pl. artere arterial (desp. -ri-al) adj. m., pl. arteriali; f. arterială, pl. arteriale !arteriectomie (desp. -ri-ec-) s. f., art. arteriectomia, g.-d. art. arteriectomiei; pl. arteriectomii, art. arteriectomiile (desp. -mi-i-)
271 !arteriografie (desp. -ri-o-gra-) s. f., art. arteriografia, g.‑d. art. arteriografiei; pl. arteriografii, art. arteriografiile (desp. -fi-i-) arteriolă (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. arteriolei; pl. arteriole arterioscleroză (desp. -ri-os-cle-/-o-scle-) s. f., g.-d. art. arteriosclerozei; pl. arterioscleroze arteriotomie (desp. -ri-o-) s. f., art. arteriotomia, g.-d. art. arteriotomiei; pl. arteriotomii, art. arteriotomiile (desp. -mi-i-) arterită (boală a arterelor) s. f., g.-d. art. arteritei; pl. arterite artezian (desp. -zi-an) adj. m. (+ s. n.: izvor ~); f. arteziană (fântână ~), pl. arteziene (desp. -zi-e-) articol s. n., pl. articole; abr. art. articolaş s. n., pl. articolaşe articula (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. articulez, 3 articulează; conj. prez. 1 sg. să articulez, 3 să articuleze articular (referitor la articulaţii) adj. m., pl. articulari; f. articulară, pl. articulare articulare s. f., g.-d. art. articulării; pl. articulări articulatoriu (referitor la articularea sunetelor) [riu pron. rĭu] adj. m., f. articulatorie (desp. -ri-e); pl. m. şi f. articulatorii articulaţie (desp.-ţi-e) s. f., art. articulaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. art. articulaţiei; pl. articulaţii, art. articulaţiile (desp. -ţi-i-) artificial (desp. -ci-al) adj. m., pl. artificiali; f. artificială, pl. artificiale artificialitate (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. artificialităţii artificializa (a ~) (desp. -ci-a-) vb., ind. prez. 1 sg. artificializez, 3 artificializează; conj. prez. 1 sg. să artificializez, 3 să artificializeze artificializare (rar) (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. artificializării artificialmente (rar) (desp. -ci-al-) adv. artificier (desp. -ci-er) s. m., pl. artificieri artificios (desp. -ci-os) adj. m., pl. artificioşi; f. artificioasă, pl. artificioase artificiozitate (desp. -ci-o-) s. f., g.-d. art. artificiozităţii artificiu s. n., art. artificiul; pl. artificii, art. artificiile (desp. -ci-i-) artilerie (desp. -ri-e) s. f., art. artileria (desp. -ri-a), g.-d. art. artileriei; pl. artilerii, art. artileriile (desp. -ri-i-) artilerist s. m., pl. artilerişti artimon s. n., pl. artimoane artinskian1 (desp. -ski-an) adj. m., pl. artinskieni (desp. -ski-eni); f. artinskiană, pl. artinskiene artinskian2 (desp. -ski-an) s. n. artiodactil1 (desp. -ti-o-) adj. m., pl. artiodactili; f. artiodactilă, pl. artiodactile artiodactil2 (desp. -ti-o-) s. n., pl. artiodactile artist s. m., pl. artişti artistă s. f., g.-d. art. artistei; pl. artiste +artist-cetăţean s. m., pl. artişti-cetăţeni artistic adj. m., pl. artistici; f. artistică, pl. artistice artisticeşte adv.
asamblare
artizan s. m., pl. artizani artizanal adj. m., pl. artizanali; f. artizanală, pl. artizanale artizanat s. n., pl. artizanate artofor (înv.) s. n., pl. artofoare artos s. n., pl. artose !artralgie (desp. ar-tral-) s. f., art. artralgia, g.-d. art. artralgiei; pl. artralgii, art. artralgiile (desp. -gi-i-) artrită (boală a articulaţiilor) s. f., g.-d. art. artritei; pl. artrite artritic adj. m., s. m., pl. artritici; adj. f., s. f. artritică, pl. artritice artritism s. n. artrologie s. f., art. artrologia, g.-d. artrologii, art. artrologiei artropatie s. f., art. artropatia, g.-d. art. artropatiei; pl. artropatii, art. artropatiile (desp. -ti-i-) !artroplastie (desp. -tro-plas-) s. f., art. artroplastia, g.-d. art. artroplastiei; pl. artroplastii, art. artroplastiile (desp. -ti-i-) artropod s. n., pl. artropode artroză s. f., g.-d. art. artrozei; pl. artroze arţag (pop., fam.) s. n., pl. arţaguri arţar s. m., pl. arţari arţăgos (pop., fam.) adj. m., pl. arţăgoşi; f. arţăgoasă, pl. arţăgoase arţăraş s. m., pl. arţăraşi arunca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. arunc, 2 sg. arunci, 3 aruncă; conj. prez. 1 sg. să arunc, 3 să arunce aruncare s. f., g.-d. art. aruncării; pl. aruncări aruncător1 adj. m., s. m., pl. aruncători; adj. f., s. f. sg. şi pl. aruncătoare aruncător2 (armă) s. n., pl. aruncătoare aruncătură s. f., g.-d. art. aruncăturii; pl. aruncături arvanit (înv.) adj. m., s. m., pl. arvaniţi; adj. f., s. f. arvanită, pl. arvanite arvună (pop.) s. f., g.-d. art. arvunei; pl. arvune arvuni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. arvunesc, 3 sg. arvuneşte, imperf. 1 arvuneam; conj. prez. 1 sg. să arvunesc, 3 să arvunească arvunire (pop.) s. f., g.-d. art. arvunirii arz (înv.) s. n., pl. arzuri arzător1 adj. m., (muncitor) s. m., pl. arzători; adj. f. sg. şi pl. arzătoare arzător2 (aparat) s. n., pl. arzătoare arzmahzar (înv.) (desp. ar-zmah-/arz-mah-) s. n., pl. arzmahzaruri as s. m., pl. aşi asalt s. n., pl. asalturi asalta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asaltez, 3 asaltează; conj. prez. 1 sg. să asaltez, 3 să asalteze asambla (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asamblez, 3 asamblează; conj. prez. 1 sg. să asamblez, 3 să asambleze asamblaj s. n., pl. asamblaje asamblare s. f., g.-d. art. asamblării; pl. asamblări
asana 272
asana (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asanez, 3 asanează; conj. prez. 1 sg. să asanez, 3 să asaneze asanare s. f., g.-d. art. asanării; pl. asanări asanator adj. m., pl. asanatori; f. sg. şi pl. asanatoare asasin s. m., pl. asasini asasina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asasinez, 3 asasinează; conj. prez. 1 sg. să asasinez, 3 să asasineze asasinare s. f., g.-d. art. asasinării; pl. asasinări asasinat s. n., pl. asasinate asasină s. f., g.-d. art. asasinei; pl. asasine ascarid s. m., pl. ascarizi ascaridioză (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. ascaridiozei; pl. ascaridioze ască s. f., g.-d. art. ascei; pl. asce ascendent1 (înălţare a unui astru; semn zodiacal; autoritate morală) s. n. ascendent2 (suitor; progresiv; rudă din generaţii anterioare) adj. m., s. m., pl. ascendenţi; adj. f., s. f. ascendentă, pl. ascendente ascendenţă (linie de rudenie) s. f., g.-d. art. ascendenţei; pl. ascendenţe ascensional (desp. -si-o-) adj. m., pl. ascensionali; f. ascensională, pl. ascensionale ascensiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. ascensiunii; pl. ascensiuni ascensor s. n., pl. ascensoare ascet s. m., pl. asceţi ascetă s. f., g.-d. art. ascetei; pl. ascete ascetic adj. m., pl. ascetici; f. ascetică, pl. ascetice ascetică (ramură a teologiei) s. f., g.-d. art. asceticii ascetism s. n. asceză s. f., g.-d. art. ascezei aschimodie (fam.) (desp. -di-e) s. f., art. aschimodia (desp. -di-a), g.-d. art. aschimodiei; pl. aschimodii, art. aschimodiile (desp. -di-i-) ascidie (desp. -di-e) s. f., art. ascidia (desp. -di-a), g.-d. art. ascidiei; pl. ascidii, art. ascidiile (desp. -di-i-) ascită s. f., g.-d. art. ascitei ascitic adj. m., s. m., pl. ascitici; adj. f., s. f. ascitică, pl. ascitice !asclepiad1 (desp. -pi-ad) adj. m. (+ s. n.: vers ~); f. asclepiadă (formă ~), pl. asclepiade asclepiad2 (desp. -pi-ad) (vers; plantă; preot-medic) s. m., pl. asclepiazi asclepiadacee (desp. -pi-a-) s. f., art. asclepiadaceea, g.-d. art. asclepiadaceei; pl. asclepiadacee Asclepiade (poet antic) s. propriu m. ascochitoză s. f., g.-d. art. ascochitozei ascomicetă s. f., g.-d. art. ascomicetei; pl. ascomicete !ascorbic (desp. as-cor-/a-scor-) adj. m. (acid ~), pl. ascorbici; f. ascorbică (glicozidă ~) ascospor (desp. -cos-por/-co-spor) s. m., pl. ascospori
asculta (a ~) (a-şi încorda auzul, a se supune) vb., ind. prez. 1 sg. ascult, 2 sg. asculţi, 3 ascultă; conj. prez. 1 sg. să ascult, 3 să asculte ascultare (încordare a auzului, supunere) s. f., g.-d. art. ascultării; pl. ascultări ascultător adj. m., s. m., pl. ascultători; adj. f., s. f. sg. şi pl. ascultătoare ascunde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ascund, 2 sg. ascunzi, 3 sg. ascunde, perf. s. 1 sg. ascunsei, 1 pl. ascunserăm, m.m.c.p. 1 pl. ascunseserăm; conj. prez. 1 sg. să ascund, 3 să ascundă; ger. ascunzând; part. ascuns ascuns s. n. ascuns (în ~/într-~/pe ~) loc. adv. ascunzătoare s. f., g.-d. art. ascunzătorii; pl. ascunzători ascunziş s. n., pl. ascunzişuri ascuţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ascut, 3 sg. ascute, imperf. 1 ascuţeam; conj. prez. 1 sg. să ascut, 3 să ascută; imper. 2 sg. afirm. ascute ascuţime s. f., g.-d. art. ascuţimii ascuţire s. f., g.-d. art. ascuţirii; pl. ascuţiri ascuţiş s. n., pl. ascuţişuri ascuţit s. n. ascuţitoare s. f., g.-d. art. ascuţitorii; pl. ascuţitori ascuţitor s. m., pl. ascuţitori ascuţitorie s. f., art. ascuţitoria, g.-d. art. ascuţitoriei; pl. ascuţitorii, art. ascuţitoriile (desp. -ri-i-) ascuţitunghic (desp. -ţi-tun-/-ţit-un-) adj. m. (+ s. n.: triunghi ~); pl. f. ascuţitunghice aseară adv. aseca (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. asec, 2 sg. aseci, 3 aseacă; conj. prez. 1 sg. să asec, 3 să asece, imper. 2 sg. afirm. aseacă asecare (rar) s. f., g.-d. art. asecării; pl. asecări asedia (a ~) (desp. -di-a) vb., ind. prez. 1 sg. asediez (desp. -di-ez), 3 asediază, 1 pl. asediem; conj. prez. 1 sg. să asediez, 3 să asedieze; ger. asediind (desp. -di-ind) asediator (desp. -di-a) adj. m., s. m., pl. asediatori; adj. f., s. f. sg. şi pl. asediatoare asediere (desp. di-e-) s. f., g.-d. art. asedierii; pl. asedieri asediu [diu pron. dĭu] s. n., art. asediul; pl. asedii, art. asediile (desp. -di-i-) aseismic adj. m., pl. aseismici; f. aseismică, pl. aseismice aseleniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aselenizez, 3 aselenizează; conj. prez. 1 sg. să aselenizez, 3 să aselenizeze aselenizare s. f., g.-d. art. aselenizării; pl. aselenizări asemăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asemăn, 2 sg. asemeni, 3 aseamănă; conj. prez. 1 sg. să asemăn, 3 să asemene; (rar) imper. 2 sg. afirm. aseamănă asemănare s. f., g.-d. art. asemănării; pl. asemănări asemănător adj. m., pl. asemănători; f. sg. şi pl. asemănătoare !asemenea1 adv. (~ lui; Mulţumesc, ~ (şi ţie)!) asemenea2 (astfel de) adj. invar. antepus (~ triunghiuri) asemenea3 (mat.) adj. invar. postpus (figuri ~, triunghiuri ~)
273 asemenea (de ~)/(în tempo rapid) de-asemenea loc. adv. asemui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asemuiesc, 3 sg. asemuieşte, imperf. 1 asemuiam; conj. prez. 1 sg. să asemuiesc, 3 să asemuiască asemuire s. f., g.-d. art. asemuirii; pl. asemuiri asentiment s. n., pl. asentimente asepsie s. f., art. asepsia, g.-d. asepsii, art. asepsiei aseptic adj. m., pl. aseptici; f. aseptică, pl. aseptice asertiv adj. m., pl. asertivi; f. asertivă, pl. asertive asertoric (rar) adj. m., pl. asertorici; f. asertorică, pl. asertorice aserţiune (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. aserţiunii; pl. aserţiuni aservi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aservesc, 3 sg. aserveşte, imperf. 1 aserveam; conj. prez. 1 sg. să aservesc, 3 să aservească aservire s. f., g.-d. art. aservirii asesoare (înv.) s. f., g.-d. art. asesoarei; pl. asesoare asesor s. m., pl. asesori (~ populari) +asexual (desp. -xu-al) adj. m., pl. asexuali; f. asexuală, pl. asexuale asexuat (desp. -xu-at) adj. m., pl. asexuaţi; f. asexuată, pl. asexuate asezona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asezonez, 3 asezonează; conj. prez. 1 sg. să asezonez, 3 să asezoneze asezonare s. f., g.-d. art. asezonării; pl. asezonări asfalt s. n., (sorturi) pl. asfalturi asfalta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asfaltez, 3 asfaltează; conj. prez. 1 sg. să asfaltez, 3 să asfalteze asfaltaj (rar) s. n. asfaltare s. f., g.-d. art. asfaltării; pl. asfaltări asfaltene s. n. pl. asfaltic adj. m., pl. asfaltici; f. asfaltică, pl. asfaltice asfaltizare (rar) s. f., g.-d. art. asfaltizării asfaltor s. m., pl. asfaltori asfinţi (a ~) (a apune) vb., ind. prez. 3 sg. asfinţeşte, 3 pl. asfinţesc, imperf. 3 sg. asfinţea; conj. prez. 3 să asfinţească asfinţire s. f., g.-d. art. asfinţirii asfinţit s. n., pl. asfinţituri asfinţite (pe ~) (pop.) loc. adv. asfixia (a ~) (desp. -xi-a) vb., ind. prez. 1 sg. asfixiez (desp. -xi-ez), 3 asfixiază, 1 pl. asfixiem; conj. prez. 1 sg. să asfixiez, 3 să asfixieze; ger. asfixiind (desp. -xi-ind) asfixiant (desp. -xi-ant) adj. m., pl. asfixianţi; f. asfixiantă, pl. asfixiante !asfixie (desp. -xi-e) s. f., art. asfixia (desp. -xi-a), g.-d. art. asfixiei; pl. asfixii, art. asfixiile (desp. -xi-i-) asfixiere (desp. -xi-e-) s. f., g.-d. art. asfixierii; pl. asfixieri asfodel s. n. asfolit s. n. +Asia Mică (desp. -si-a) s. propriu f., g.-d. Asiei Mici
asiriolog
asiatic (desp. -si-a-) adj. m., s. m., pl. asiatici; adj. f., s. f. asiatică, pl. asiatice asibila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asibilez, 3 asibilează; conj. prez. 1 sg. să asibilez, 3 să asibileze asibilare s. f., g.-d. art. asibilării asibilaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. asibilaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. asibilaţiei; pl. asibilaţii, art. asibilaţiile (desp. -ţi-i-) asiduitate (desp. -du-i-) s. f., g.-d. art. asiduităţii !asiduu [duu pron. duŭ] (desp. -duu)/asiduu [duu pron. duu] (desp. -du-u) adj. m., pl. asidui (desp. -dui); f. asiduă (desp. -du-ă), pl. asidue (desp. -du-e) asietă (desp. -si-e-) s. f., g.-d. art. asietei; pl. asiete asignat s. n., pl. asignate asigura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asigur, 3 asigură; conj. prez. 1 sg. să asigur, 3 să asigure asigurare s. f., g.-d. art. asigurării; pl. asigurări asigurat adj. m., s. m., pl. asiguraţi; adj. f., s. f. asigurată, pl. asigurate +asiguratoare s. f., g-d. art. asiguratoarei; pl. asiguratoare +asigurator s. m., pl. asiguratori !asigurător adj. m., pl. asigurători; f. sg. şi pl. asigurătoare (sechestru asigurător) asimetric (desp. -me-tric) adj. m., pl. asimetrici; f. asimetrică, pl. asimetrice asimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. asimetria, g.-d. art. asimetriei; pl. asimetrii, art. asimetriile (desp. -tri-i-) asimila (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asimilez, 3 asimilează; conj. prez. 1 sg. să asimilez, 3 să asimileze asimilabil adj. m., pl. asimilabili; f. asimilabilă, pl. asimilabile asimilare s. f., g.-d. art. asimilării; pl. asimilări asimilator adj. m., pl. asimilatori; f. sg. şi pl. asimilatoare asimilaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. asimilaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. asimilaţiei; pl. asimilaţii, art. asimilaţiile (desp. -ţi-i-) +asimptomatic (desp. -simp-to-) adj. m., s. m., pl. asimptomatici; adj. f., s. f. asimptomatică, pl. asimptomatice asimptotă (desp. -simp-to-) s. f., g.-d. art. asimptotei; pl. asimptote asimptotic (desp. -simp-to) adj. m., pl. asimptotici; f. asimptotică, pl. asimptotice asin s. m., pl. asini asincron adj. m., pl. asincroni; f. asincronă, pl. asincrone asincronic adj. m., pl. asincronici; f. asincronică, pl. asincronice !asindet s. n. asindetic adj. m., pl. asindetici; f. asindetică, pl. asindetice asinergie s. f., art. asinergia, g.-d. asinergii, art. asinergiei asirian (desp. -ri-an) adj. m., s. m., pl. asirieni (desp. -ri‑eni); adj. f., s. f. asiriană, pl. asiriene asiriană (limbă) (desp. -ri-a-) s. f., g.-d. art. asirienei (desp. ‑ri-e-) asirioloagă v. asiriologă asiriolog (desp. -ri-o-) s. m., pl. asiriologi
asiriologă 274
!asiriologă (livr.)/(colocv.) asirioloagă (desp. -ri-o-) s. f., g.‑d. art. asiriologei/asirioloagei; pl. asiriologe/asirioloage asiriologie (desp. -ri-o-) s. f., art. asiriologia, g.-d. asiriologii, art. asiriologiei asiro-babilonian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. asirobabilonieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. asiro-babiloniană, pl. asiro-babiloniene +asist (sport) s. n., pl. asisturi asista (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asist, 2 sg. asişti, 3 asistă; conj. prez. 1 sg. să asist, 3 să asiste asistent adj. m., s. m., pl. asistenţi; adj. f., s. f. asistentă, pl. asistente; abr. asist. asistenţă s. f., g.-d. art. asistenţei asistolie s. f., art. asistolia, g.-d. asistolii, art. asistoliei asiză s. f., g.-d. art. asizei; pl. asize ASLO/Aslo s. n., (analize; teste) pl. ASLO-uri/Aslouri asmuţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asmut, 3 sg. asmute, imperf. 1 asmuţeam; conj. prez. 1 sg. să asmut, 3 să asmută; imper. 2 sg. afirm. asmute asmuţire s. f., g.-d. art. asmuţirii; pl. asmuţiri asocia (a ~) (desp. -ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. asociez (desp. -ci-ez), 3 asociază, 1 pl. asociem; conj. prez. să asociez, 3 să asocieze; ger. asociind (desp. -ci-ind) asociat (desp. -ci-at) adj. m., s. m., pl. asociaţi; adj. f., s. f. asociată, pl. asociate asociativ (desp. -ci-a-) adj. m., pl. asociativi; f. asociativă, pl. asociative asociativitate (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. asociativităţii asociaţie (desp. -ci-a-ţi-e) s. f., art. asociaţia (desp. -ţi-a), g.‑d. art. asociaţiei; pl. asociaţii, art. asociaţiile (desp. -ţi‑i-) asociaţionism (desp. -ci-a-ţi-o-) s. n. asociaţionist (desp. -ci-a-ţi-o-) adj. m., s. m., pl. asociaţionişti; adj. f., s. f. asociaţionistă, pl. asociaţioniste asociere (desp. -ci-e-) s. f., g.-d. art. asocierii; pl. asocieri (asociere cu/între) asolament s. n., pl. asolamente +asoma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asomez, 3 asomează; conj. prez. 1 sg. să asomez, 3 să asomeze asomare s. f., g.-d. art. asomării asonant adj. m., pl. asonanţi; f. asonantă, pl. asonante asonanţă s. f., g.-d. art. asonanţei; pl. asonanţe asorta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asortez, 3 asortează; conj. prez. 1 sg. să asortez, 3 să asorteze asortare s. f., g.-d. art. asortării; pl. asortări asortiment s. n., pl. asortimente asparagus s. m., pl. asparaguşi aspect s. n., pl. aspecte aspectuos (desp. -tu-os) adj. m., pl. aspectuoşi; f. aspectuoasă, pl. aspectuoase aspergiloză s. f., g.-d. art. aspergilozei asperitate s. f., g.-d. art. asperităţii; pl. asperităţi aspermatic (desp. as-per-/a-sper-) adj. m., pl. aspermatici; f. aspermatică, pl. aspermatice aspermatism (desp. as-per-/a-sper-) s. n.
aspersiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. aspersiunii aspersor s. n., pl. aspersoare aspic s. n., (porţii; sorturi) pl. aspicuri aspidă (rar) s. f., g.-d. art. aspidei; pl. aspide aspira (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aspir, 3 aspiră; conj. prez. 1 sg. să aspir, 3 să aspire aspirant s. m., pl. aspiranţi aspirantă s. f., g.-d. art. aspirantei; pl. aspirante aspirantură (înv.) s. f., g.-d. art. aspiranturii aspirare s. f., g.-d. art. aspirării; pl. aspirări aspirat adj. m., pl. aspiraţi; f. aspirată, pl. aspirate aspirată s. f., g.-d. art. aspiratei; pl. aspirate aspirator1 adj. m., pl. aspiratori; f. sg. şi pl. aspiratoare aspirator2 s. n., pl. aspiratoare aspiraţie (desp. -ţi-e) s. f., art. aspiraţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aspiraţiei; pl. aspiraţii, art. aspiraţiile (desp. -ţi-i-) aspirină s. f., g.-d. art. aspirinei; pl. aspirine aspreală (rar) s. f., g.-d. art. asprelii; pl. aspreli asprete s. m., art. aspretele; pl. aspreţi aspri (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aspresc, 3 sg. aspreşte, imperf. 1 aspream; conj. prez. 1 sg. să aspresc, 3 să asprească asprime s. f., g.-d. art. asprimii; pl. asprimi asprişoară (plantă) s. f., g.-d. art. asprişoarei; pl. asprişoare aspriu (rar) adj. m., f. asprie; pl. m. şi f. asprii aspru1 adj. m., pl. aspri; f. aspră, pl. aspre aspru2 s. m., art. asprul; pl. aspri, art. asprii assai (it.) (desp. -sai) adv. asta v. ăsta +asta (de ~)/(în tempo rapid) de-asta loc. adv. astatiniu [niu pron. nĭu] s. n., art. astatiniul; simb. At astatizare (desp. as-ta-/a-sta-) s. f., g.-d. art. astatizării astă-iarnă (iarna trecută) adv. astă-noapte (noaptea trecută) adv. astă-primăvară (primăvara trecută) adv. astă-seară (în seara aceasta) adv. astă-toamnă (toamna trecută) adv. astă-vară (vara trecută) adv. astăzi adv. astâmpăr s. n. astâmpăra (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astâmpăr, 2 sg. astâmperi, 3 astâmpără; conj. prez. 1 sg. să astâmpăr, 3 să astâmpere astâmpărare s. f., g.-d. art. astâmpărării astenic adj. m., s. m., pl. astenici; adj. f., s. f. astenică, pl. astenice astenie s. f., art. astenia, g.-d. art. asteniei; pl. astenii, art. asteniile (desp. -ni-i-) asteniza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astenizez, 3 astenizează; conj. prez. 1 sg. să astenizez, 3 să astenizeze astereală s. f., g.-d. art. asterelii; pl. astereli
275 astereognozie (desp. as-te-re-og-no-/a-ste-, -o-gno-) s. f., art. astereognozia, g.-d. astereognozii, art. asterognoziei asteridă s. f., g.-d. art. asteridei; pl. asteride asterie (desp. -ri-e) s. f., art. asteria (desp. -ri-a), g.-d. art. asteriei; pl. asterii, art. asteriile (desp. -ri-i-) asterisc s. n., pl. asteriscuri; (semn grafic) * asterism s. n. asteroid s. m., pl. asteroizi asteronim (desp. -te-ro/-ter-o-) s. n., pl. asteronime astfel (în acest mod) (desp. ast-fel) adv. +astfel că (încât) (desp. ast-fel) loc. conjcţ. astfel de (asemenea) (desp. ast-fel) loc. adj. ( ~ oameni) astigmatic (desp. as-tig-/a-stig-) adj. m., s. m., pl. astigmatici; adj. f., s. f. astigmatică, pl. astigmatice astigmatism (desp. as-tig-/a-stig-) s. n. astm s. n., art. astmul astmatic (ast-ma-) adj. m., s. m., pl. astmatici; adj. f., s. f. astmatică, pl. astmatice astragal s. n., pl. astragale astrahan (blană) s. n., (haine) pl. astrahanuri +Astrahan (oraş; regiune) s. propriu n. astral adj. m., pl. astrali; f. astrală, pl. astrale astralit s. n. astrăgaci s. n., pl. astrăgace astringent1 adj. m., pl. astringenţi; f. astringentă, pl. astringente astringent2 s. n., pl. astringente astringenţă s. f., g.-d. art. astringenţei astrobiologie (desp. -bi-o-) s. f., art. astrobiologia, g.-d. astrobiologii, art. astrobiologiei astrofizică s. f., g.-d. art. astrofizicii astrofizician (desp. -ci-an) s. m., pl. astrofizicieni (desp. -ci‑eni) astrofiziciană (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. astrofizicienei (desp. -ci-e-); pl. astrofiziciene astrograf (desp. -tro-graf) s. n., pl. astrografe astrografie (desp. -tro-gra-) s. f., art. astrografia, g.-d. astrografii, art. astrografiei astroidă s. f., g.-d. art. astroidei; pl. astroide astrolab (instrument) s. m., pl. astrolabi astrolatrie (rar) (desp. -la-tri-) s. f., art. astrolatria, g.-d. astrolatrii, art. astrolatriei astroloagă v. astrologă astrolog s. m., pl. astrologi !astrologă (livr.)/(colocv.) astroloagă s. f., g.-d. art. astrologei/astroloagei; pl. astrologe/astroloage astrologic adj. m., pl. astrologici; f. astrologică, pl. astrologice astrologie s. f., art. astrologia, g.-d. astrologii, art. astrologiei astrometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. astrometria, g.-d. astrometrii, art. astrometriei astronaut s. m., pl. astronauţi astronaută s. f., g.-d. art. astronautei; pl. astronaute astronautică s. f., g.-d. art. astronauticii astronavă s. f., g.-d. art. astronavei; pl. astronave
aşadar
!astronoamă s. f., g.-d. art. astronoamei; pl. astronoame astronom s. m., pl. astronomi astronomic adj. m., pl. astronomici; f. astronomică, pl. astronomice astronomie s. f., art. astronomia, g.-d. astronomii, art. astronomiei astroscop (desp. -tros-cop/-tro-scop) s. n., pl. astroscoape !astru s. m./s. n., art. astrul; pl. m. aştri/n. astre, art. m. aştrii/n. astrele astruca (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. astruc, 2 sg. astruci, 3 astrucă; conj. prez. 1 sg. să astruc, 3 să astruce astrucare (înv., reg.) s. f., g.-d. art. astrucării; pl. astrucări astupa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. astup, 3 astupă; conj. prez. 1 sg. să astup, 3 să astupe astupare s. f., g.-d. art. astupării; pl. astupări astupat s. n. astupătoare s. f., g.-d. art. astupătorii; pl. astupători astuţie (livr.) (desp. -ţi-e) s. f., art. astuţia (desp. -ţi-a), g.‑d. astuţii, art. astuţiei asuda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asud, 2 sg. asuzi, 3 asudă; conj. prez. 1 sg. să asud, 3 să asude asudare s. f., g.-d. art. asudării !asuma (a-şi ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. îmi asum, 3 îşi asumă; conj. prez. 1 sg. să îmi/să-mi asum, 3 să îşi/să‑şi asume; imper. 2 sg. afirm. asumă-ţi; ger. asumându-mi asumare s. f., g.-d. art. asumării !asumpţie (desp. -sump-ţi-e) s. f., art. asumpţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. asumpţiei; pl. asumpţii, art. asumpţiile (desp. -ţi‑i-) asupra (desp. -su-pra) prep. (~ lui/sa, ~ a două teze, ~ celor două teze) asupra- (desp. -su-pra) prep. (~i) asupră- (înv.) (desp. -su-pră-) prep. (~i) asupreală (pop.) (desp. -su-prea-) s. f., g.-d. art. asuprelii; pl. asupreli asupri (a ~) (desp. -su-pri) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asupresc, 3 sg. asupreşte, imperf. 1 asupream; conj. prez. 1 sg. să asupresc, 3 să asuprească asuprire (desp. -su-pri-) s. f., g.-d. art. asupririi; pl. asupriri asuprit (desp. -su-prit) adj. m., s. m., pl. asupriţi; adj. f., s. f. asuprită, pl. asuprite !asupritor (desp. -su-pri-) adj. m., s. m., pl. asupritori; adj. f., s. f. sg. şi pl. asupritoare asurzi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. asurzesc, 3 sg. asurzeşte, imperf. 1 asurzeam; conj. prez. 1 sg. să asurzesc, 3 să asurzească asurzire s. f., g.-d. art. asurzirii asurzitor adj. m., pl. asurzitori; f. sg. şi pl. asurzitoare aş1 interj. aş2 vb. aux. v. avea1 aşa adj. invar., adv. ((un) ~ om, ~ oameni, ~ mi-a promis, ~ şi pe dincolo, în ~ fel) aşa că loc. conjcţ. !aşadar adv. (A greşit, (şi) ~ trebuie să plătească.)
aşa încât 276
+aşa încât loc. conjcţ. aşa-numit adj. m., pl. aşa-numiţi; f. aşa-numită, pl. aşanumite aşaşi (înv., reg.) (desp. -şaşi) adv. aşa şi aşa/(în tempo rapid) aşa şi-aşa loc. adv. aşa zicând adv. + vb. aşa-zis (pretins) adj. m., pl. aşa-zişi; f. aşa-zisă, pl. aşa-zise aşchia (a ~) (desp. -chi-a) vb., ind. prez. 1 sg. aşchiez (desp. -chi-ez), 3 aşchiază, 1 pl. aşchiem; conj. prez. 1 sg. să aşchiez, 3 să aşchieze; ger. aşchiind (desp. chi-ind) aşchiabilitate (rar) (desp. -chi-a-) s. f., g.-d. art. aşchiabilităţii aşchie (desp. -chi-e) s. f., art. aşchia (desp. -chi-a), g.-d. art. aşchiei; pl. aşchii, art. aşchiile (desp. -chi-i-) aşchiere (desp. -chi-e-) s. f., g.-d. art. aşchierii aşchioară (desp. -chi-oa-) s. f., g.-d. art. aşchioarei; pl. aşchioare aşchiuţă (desp. -chi-u-) s. f., g.-d. art. aşchiuţei; pl. aşchiuţe !aşeza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aşez, 3 aşază/aşează; conj. prez. 1 sg. să aşez, 3 să aşeze; imper. 2 sg. afirm. aşază/ aşează aşezare s. f., g.-d. art. aşezării; pl. aşezări aşezământ s. n., pl. aşezăminte a-şi prep. + pr. (~ închipui) aşijderea (înv., fam., reg.)/aşijderi (înv.) adv. +aşram s. n., pl. aşramuri aştepta1 (a ~) (a sta în expectativă) vb., ind. prez. 1 sg. aştept, 2 sg. aştepţi, 3 aşteaptă; conj. prez. 1 sg. să aştept, 3 să aştepte; imper. 2 sg. afirm. aşteaptă +aştepta2 (a se ~) (a fi pregătit) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aştept, 2 sg. te aştepţi, 3 se aşteaptă; conj. prez. 1 sg. să mă aştept, 3 să se aştepte; imper. 2 sg. afirm. aşteaptă-te; ger. aşteptându-mă (a se aştepta la) aşteptare s. f., g.-d. art. aşteptării; pl. aşteptări (şi în: peste/ sub aşteptări) aşteptat s. n. aşterne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aştern, 3 sg. aşterne; conj. prez. 1 sg. să aştern, 3 să aştearnă; ger. aşternând; part. aşternut aşternere (rar) s. f., g.-d. art. aşternerii aşternut s. n., pl. aşternuturi atac s. n., pl. atacuri ataca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atac, 2 sg. ataci, 3 atacă; conj. prez. 1 sg. să atac, 3 să atace atacabil adj. m., pl. atacabili; f. atacabilă, pl. atacabile atacant s. m., pl. atacanţi atacantă s. f., g.-d. art. atacantei; pl. atacante atacare s. f., g.-d. art. atacării; pl. atacări atacatoare s. f., g.-d. art. atacatoarei; pl. atacatoare atacator s. m., pl. atacatori ataman s. m., pl. atamani ataraxic s. n., pl. ataraxice ataraxie s. f., art. ataraxia, g.-d. ataraxii, art. ataraxiei
atare1 adj. pr. antepus m. şi f., g.-d. f. sg. atari; pl. m. şi f. atari (atare situaţie) atare2 (ca ~) loc. adj., loc. adv. (recunoaştere ~, a recunoaşte ~) !ataş s. n., pl. ataşuri ataşa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. ataşez, 3 ataşează, 1 pl. ataşăm; conj. prez. 1 sg. să ataşez, 3 să ataşeze; ger. ataşând ataşabil adj. m., pl. ataşabili; f. ataşabilă, pl. ataşabile ataşament s. n., pl. ataşamente ataşare s. f., g.-d. art. ataşării; pl. ataşări ataşat s. m., pl. ataşaţi atavic adj. m., pl. atavici; f. atavică, pl. atavice atavism s. n., pl. atavisme ataxie s. f., art. ataxia, g.-d. ataxii, art. ataxiei atârna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atârn, 3 atârnă; conj. prez. 1 sg. să atârn, 3 să atârne atârnare s. f., g.-d. art. atârnării; pl. atârnări atârnătoare s. f., g.-d. art. atârnătorii; pl. atârnători !atât/atâta1 adj. pr. m., pl. atâţi/atâţia (desp. -ţia); f. atâta, pl. atâtea; g.-d. sg. m. şi f. a atâta, pl. m. şi f. atâtor/(fam.) ac. m. a/la atâţi, f. a/la atâtea (votul atâtor persoane/a atâtea persoane, a distribui atâtor persoane/la atâtea persoane) atât/atâta2 adv. (dar numai: atât el, cât şi ea; atât de mult; cu atât mai mult; în ceea ce priveşte atât forma, cât şi conţinutul) atât/atâta3 pr. m., pl. atâţi/atâţia (desp. -ţia); f. atâta, pl. atâtea; g.-d. pl. m. şi f. atâtora/(fam.) ac. m. a/la atâţia, f. a/la atâtea (votul a atâţia, a distribui la atâţia) +atât... cât şi adv.+ loc. conjcţ. atâtelea (al ~) (rar) adj. pr. m., f. a atâta atâtica adj. pr. invar., adv. (nişte copii doar ~, A crescut doar ~. ) atebrină (desp. -te-bri-) s. f., g.-d. art. atebrinei ateism s. n. ateist adj. m., pl. ateişti; f. ateistă, pl. ateiste atelaj s. n., pl. atelaje atelă s. f., g.-d. art. atelei; pl. atele atelectazie (desp. -te-lec-/-tel-ec-) s. f., art. atelectazia, g.-d. atelectazii, art. atelectaziei atelier (desp. -li-er) s. n., pl. ateliere atemporal adj. m., pl. atemporali; f. atemporală, pl. atemporale atenansă s. f., g.-d. art. atenansei; pl. atenanse ateneu s. n., art. ateneul; pl. atenee (dar: Ateneul Român s. propriu n.) atenian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. atenieni (desp. -ni‑eni); adj. f., s. f. ateniană, pl. ateniene atent adj. m., pl. atenţi; f. atentă, pl. atente (atent la/cu) atenta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atentez, 3 atentează; conj. prez. 1 sg. să atentez, 3 să atenteze atentat s. n., pl. atentate atentatoare s. f., g.-d. art. atentatoarei; pl. atentatoare atentator s. m., pl. atentatori
277 atenţie (desp. -ţi-e) s. f., art. atenţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. atenţiei; (atitudini, gesturi, cadouri) pl. atenţii, art. atenţiile (desp. -ţi-i-) (atenţie la/pentru) atenţiona (a ~) (desp. -ţi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. atenţionez, 3 atenţionează; conj. prez. 1 sg. să atenţionez, 3 să atenţioneze atenţionare (desp. -ţi-o-) s. f., g.-d. art. atenţionării; pl. atenţionări atenua (a ~) (desp. -nu-a) vb., ind. prez. 1 sg. atenuez (desp. -nu-ez), 3 atenuează (desp. -nu-ea-), 1 pl. atenuăm (desp. -nu-ăm); conj. prez. 1 sg. să atenuez, 3 să atenueze; ger. atenuând (desp. -nu-ând) atenuant (desp. -nu-ant) adj. m., pl. atenuanţi; f. atenuantă, pl. atenuante atenuare (desp. -nu-a-) s. f., g.-d. art. atenuării (desp. -nu‑ă-); pl. atenuări atenuator (desp. -nu-a-) s. n., pl. atenuatoare aterină s. f., g.-d. art. aterinei; pl. aterine ateriza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aterizez, 3 aterizează; conj. prez. 1 sg. să aterizez, 3 să aterizeze aterizaj s. n., pl. aterizaje aterizare s. f., g.-d. art. aterizării; pl. aterizări aterizor s. n., pl. aterizoare aterman adj. m., pl. atermani; f. atermană, pl. atermane !aterom s. n., pl. ateroame +aterosclerotic (desp. -ros-cle-/-ro-scle-) adj. m., pl. aterosclerotici; f. aterosclerotică, pl aterosclerotice !ateroscleroză (desp. -ros-cle-/-ro-scle-) s. f., g.-d. art. aterosclerozei; pl. ateroscleroze atesta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atest, 2 sg. ateşti, 3 atestă; conj. prez. 1 sg. să atest, 3 să ateste atestare s. f., g.-d. art. atestării; pl. atestări atestat s. n., pl. atestate !atetoză s. f., g.-d. art. atetozei; pl. atetoze ateu adj. m., s. m., pl. atei; adj. f., s. f. sg. şi pl. atee +athonit adj. m., s. m., pl. athoniţi; adj. f. athonită, pl. athonite +ATI [cit. atei] s. n. atic1 adj. m., pl. atici; f. atică, pl. atice atic2 (parte a unei construcţii) s. n., pl. atice aticism s. n. atingător (înv.) adj. m., pl. atingători; f. sg. şi pl. atingătoare atinge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ating, 3 sg. atinge, perf. s. 1 sg. atinsei, 1 pl. atinserăm, m.m.c.p. 1 pl. atinseserăm; conj. prez. 1 sg. să ating, 3 să atingă; ger. atingând; part. atins atingere s. f., g.-d. art. atingerii; pl. atingeri atipic adj. m., pl. atipici; f. atipică, pl. atipice atitudine s. f., g.-d. art. atitudinii; pl. atitudini atlant (a-tlant) s. m., pl. atlanţi atlantic (a-tlan-) adj. m., pl. atlantici; f. atlantică, pl. atlantice Atlantic (Oceanul Atlantic) (desp. A-tlan-) s. propriu n. (în ~), art. Atlanticul
atotştiinţă
!Atlantic/Oceanul ~ (desp. A-tlan-, O-cea-) s. propriu n. art. atlas (vertebră; colecţie de hărţi) (desp. a-tlas) s. n., pl. atlase Atlas (titan) s. propriu m. atlaz (ţesătură) (desp. a-tlaz) s. n., (sorturi) pl. atlazuri atlet (desp. a-tlet) s. m., pl. atleţi atletă (desp. a-tle-) s. f., g.-d. art. atletei; pl. atlete atletic (desp. a-tle-) adj. m., pl. atletici; f. atletică, pl. atletice atletică (desp. a-tle-) s. f., g.-d. art. atleticii atletism (desp. a-tle-) s. n. +ATM [cit. ateme] s. n., pl. ATM-uri [cit. atemeuri] atmosferă (desp. -mos-fe-/-mo-sfe-) s. f., g.-d. art. atmosferei; (unitate de măsură) pl. atmosfere; simb. (atmosferă tehnică) at, (atmosferă absolută) ata/atü, (atmosferă fizică) atm atmosferic (desp. -mos-fe-/-mo-sfe-) adj. m., pl. atmosferici; f. atmosferică, pl. atmosferice atol s. m., pl. atoli atom s. m., pl. atomi atomic adj. m., pl. atomici; f. atomică, pl. atomice atomism s. n. atomist adj. m., s. m., pl. atomişti; adj. f., s. f. atomistă, pl. atomiste atomistică s. f., g.-d. art. atomisticii atomiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. atomizez, 3 atomizează; conj. prez. 1 sg. să atomizez, 3 să atomizeze !atomizare s. f., g.-d. art. atomizării; pl. (fig.) atomizări atomizator s. n., pl. atomizatoare atomizor s. n., pl. atomizoare atomoelectric (desp. -mo-e-) adj. m., pl. atomoelectrici; f. atomoelectrică, pl. atomoelectrice aton adj. m., pl. atoni; f. atonă, pl. atone atonal adj. m., pl. atonali; f. atonală, pl. atonale atonalism s. n. atonalitate s. f., g.-d. art. atonalităţii; pl. atonalităţi atonic adj. m., pl. atonici; f. atonică, pl. atonice atonie s. f., art. atonia, g.-d. atonii, art. atoniei +atotbiruitor (desp. -ru-i-) adj. m., s. m., pl. atotbiruitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. atotbiruitoare +atotcunoscător adj. m., s. m., pl. atotcunoscători; adj. f., s. f. sg. şi pl. atotcunoscătoare atotcuprinzător (desp. -cu-prin-) adj. m., pl. atotcuprinzători; f. sg. şi pl. atotcuprinzătoare atotputernic adj. m., pl. atotputernici; f. atotputernică, pl. atotputernice atotputernicie s. f., art. atotputernicia, g.-d. atotputernicii, art. atotputerniciei !Atotputernicul (Dumnezeu) s. propriu m. art., voc. Atotputernice atotputinţă (înv.) s. f., g.-d. art. atotputinţei atotştiinţă (înv.) (desp. -şti-in-) s. f., g.-d. art. atotştiinţei
atotştiutor 278
atotştiutor (desp. şti-u-) adj. m., pl. atotştiutori; f. sg. şi pl. atotştiutoare atotvăzător adj. m., pl. atotvăzători; f. sg. şi pl. atotvăzătoare atractiv (desp. a-trac-) adj. m., pl. atractivi; f. atractivă, pl. atractive atracţie (desp. a-trac-ţi-e) s. f., art. atracţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. atracţiei; pl. atracţii, art. atracţiile (desp. -ţi-i-) atrage (a ~) (desp. a-tra-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. atrag, 3 sg. atrage, imperf. 1 atrăgeam, perf. s. 1 sg. atrăsei, 1 pl. atraserăm, m.m.c.p. 1 pl. atrăseserăm; conj. prez. 1 sg. să atrag, 3 să atragă; ger. atrăgând; part. atras atragere (desp. a-tra-) s. f., g.-d. art. atragerii; pl. atrageri atrăgător (desp. a-tră-) adj. m., pl. atrăgători; f. sg. şi pl. atrăgătoare atrepsie (desp. a-trep-) s. f., art. atrepsia, g.-d. atrepsii, art. atrepsiei atribui (a ~) (desp. a-tri-) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. atribui, 3 atribuie, imperf. 1 atribuiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să atribui, 3 să atribuie; imper. 2 sg. afirm. atribuie(-l, atribui-o) +atribuibil (desp. a-tri-) adj. m., pl. atribuibili; f. atribuibilă, pl. atribuibile atribuire (desp. a-tri-) s. f., g.-d. art. atribuirii; pl. atribuiri atribut (însuşire, rol gramatical) (desp. a-tri-) s. n., pl. atribute atributiv (desp. a-tri-) adj. m., pl. atributivi; f. atributivă, pl. atributive +atributivă (propoziţie) (desp. a-tri-) s. f., g.-d. art. atributivei; pl. atributive atribuţie (responsabilitate) (desp. a-tri-, -ţi-e) s. f., art. atribuţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. atribuţiei; pl. atribuţii, art. atribuţiile (desp. -ţi-i-) +atrial (desp. a-tri-al) adj. m., pl. atriali; f. atrială, pl. atriale atriu (auricul) s. n., pl. atrii, art. atriile (desp. -tri-i-) atrium (vestibul la romani) (desp. -tri-um) s. n., pl. atriumuri atroce (desp. a-tro-) adj. invar. (dureri ~) atrocitate (desp. a-tro-) s. f., g.-d. art. atrocităţii; pl. atrocităţi atrofia (a se ~) (desp. a-tro-fi-a) vb. refl., ind. prez. 3 se atrofiază, imperf. 3 pl. se atrofiau; conj. prez. 3 să se atrofieze; ger. atrofiindu-se (desp. -fi-in-) atrofie (desp. a-tro-) s. f., art. atrofia, g.-d. atrofii, art. atrofiei atrofiere (desp. a-tro-fi-e-) s. f., g.-d. art. atrofierii; pl. atrofieri atropină (desp. a-tro-) s. f., g.-d. art. atropinei atu1 (avantaj) s. n., art. atuul; pl. atuuri atu2 (la jocul de cărţi) s. n., pl. atuuri/atale atunci/(pop.) atuncea adv. !atunci (de/(de) pe ~)/(în tempo rapid) de-atunci/(de) pe-atunci prep. + adv. +ATV [cit. ateve] s. n., pl. ATV-uri [cit. ateveuri] aţă s. f., g.-d. art. aţei; pl. aţe aţă-de-mare (plantă; peşte) s. f., g.-d. art. aţei-de-mare
aţâţa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. aţâţ, 3 aţâţă; conj. prez. 1 sg. să aţâţ, 3 să aţâţe aţâţare s. f., g.-d. art. aţâţării; pl. aţâţări aţâţător adj. m., pl. aţâţători; f. sg. şi pl. aţâţătoare aţi vb. aux. v. avea1 a-ţi prep. + pr. (în tempo rapid) (~ da = a îţi da) aţică s. f., g.-d. art. aţicii aţine (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţin, 2 sg. aţii, 3 sg. aţine; conj. prez. 1 sg. să aţin, 3 să aţină; ger. aţinând; part. aţinut aţinti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţintesc, 3 sg. aţinteşte, imperf. 1 aţinteam; conj. prez. 1 sg. să aţintesc, 3 să aţintească aţintire s. f., g.-d. art. aţintirii aţipeală s. f., g.-d. art. aţipelii; pl. aţipeli aţipi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aţipesc, 3 sg. aţipeşte, imperf. 1 aţipeam; conj. prez. 1 sg. să aţipesc, 3 să aţipească aţipire s. f., g.-d. art. aţipirii; pl. aţipiri aţişoară s. f., g.-d. art. aţişoarei; pl. aţişoare aţos adj. m., pl. aţoşi; f. aţoasă, pl. aţoase au1 interj. au2 (înv., reg.) conjcţ. au3 (reg.) adv. au4 vb. v. avea1, avea2 aubadă [au pron. fr. o] (desp. au-) s. f., g.-d. art. aubadei; pl. aubade +Auchan (fr.) [pron. oşã] s. propriu n. +auctorial (livr.) (desp. -ri-al) adj. m., pl. auctoriali; f. auctorială, pl. auctoriale audia (a ~) (desp. a-u-di-a) vb., ind. prez. 1 sg. audiez (desp. -di-ez), 3 audiază, 1 pl. audiem; conj. prez. 1 sg. să audiez, 3 să audieze; ger. audiind (desp. -di-ind) audibil (desp. a-u-) adj. m., pl. audibili; f. audibilă, pl. audibile audibilitate (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. audibilităţii audient (rar) (desp. a-u-di-ent) s. m., pl. audienţi audientă (persoană) (rar) (desp. a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audientei; pl. audiente audienţă (întrevedere; influenţă) (desp. a-u-di-en-) s. f., g.-d. art. audienţei; pl. audienţe audiere (desp. a-u-di-e-) s. f., g.-d. art. audierii; pl. audieri audio (desp. a-u-di-o) adj. invar. (aparate ~) +audiobook [oo pron. engl. u] (desp. a-u-di-o-) s. n., pl. audiobookuri audiofrecvenţă (desp. a-u-di-o-frec-) s. f., g.-d. art. audiofrecvenţei audiogramă (desp. a-u-di-o-gra-) s. f., g.-d. art. audiogramei; pl. audiograme audiometrie (măsurarea auzului) (desp. a-u-di-o-me-tri-) s. f., art. audiometria, g.-d. audiometrii, art. audiometriei audiometru (aparat pentru măsurarea auzului) (desp. a-u-di-o-me-tru) s. n., art. audiometrul; pl. audiometre audioprotector (desp. a-u-di-o-pro-) s. n., pl. audioprotectoare
279 audio-video (desp. a-u-di-o-, -de-o) adj. invar. (aparate ~) audiovizual1 (desp. a-u-di-o-, -zu-al) adj. m., pl. audiovizuali; f. audiovizuală, pl. audiovizuale audiovizual2 (radioul şi televiziunea) (desp. a-u-di-o-, -zu-al) s. n. !audit (desp. a-u-) s. n., pl. audituri audita (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. auditez, 3 auditează; conj. prez. 1 sg. să auditez, 3 să auditeze auditiv (desp. a-u-) adj. m., pl. auditivi; f. auditivă, pl. auditive auditor (desp. a-u-) adj. m., s. m. (persoană), pl. auditori; adj. f., s. f. sg. şi pl. auditoare auditoriu (asistenţă; sală) [riu pron. rĭu] (desp. a-u-) s. n., art. auditoriul; (săli) pl. auditorii, art. auditoriile (desp. -ri-i-) (Onorat auditoriu!) audiţie (desp. a-u-, ţi-e) s. f., art. audiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. audiţiei; pl. audiţii, art. audiţiile (desp. -ţi-i-) Aufklärung (germ.) [pron. aŭfklerung] (desp. Auf-) s. f. augment (desp. aug-) s. n., pl. augmente augmenta (a ~) (desp. aug-) vb., ind. prez. 1 sg. augmentez, 3 augmentează; conj. prez. 1 sg. să augmentez, 3 să augmenteze augmentativ1 (desp. aug-) adj. m., pl. augmentativi; f. augmentativă, pl. augmentative augmentativ2 (desp. aug-) s. n., pl. augmentative augur1 (preot) (desp. au-) s. m., pl. auguri augur2 (prevestire) (desp. au-) s. n. (şi: de bun/rău ~) august1 (desp. au-) adj. m., pl. auguşti; f. augustă, pl. auguste august2 (lună) (desp. au-) s. m., g.-d. lui august; abr. aug.; simb. VIII/.08./-08- (dar: 15 August = sărbătoare) August/(lat.) Augustus (împărat roman) s. propriu m. augustin (desp. au-) adj. m., s. m., pl. augustini; adj. f., s. f. augustină, pl. augustine Augustin/(lat.) Augustinus (părinte al Bisericii) s. propriu m. Augustus v. August aul s. n., pl. aule aulă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aulei; pl. aule aulic adj. m., pl. aulici; f. aulică, pl. aulice aur (desp. a-ur) s. n.; simb. Au auramină (desp. a-u-ra-/-ur-a-) s. f., g.-d. art. auraminei; pl. auramine aurar (desp. a-u-) s. m., pl. aurari !aură (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurei; pl. aure aurărie (desp. a-u-) s. f., art. aurăria, g.-d. art. aurăriei; pl. aurării, art. aurăriile (desp. -ri-i-) aurel (desp. a-u-) (rar) adj. m., pl. aurei; f. aurică, pl. aurele aureola (a ~) (desp. a-u-re-o-) vb., ind. prez. 1 sg. aureolez, 3 aureolează; conj. prez. 1 sg. să aureolez, 3 să aureoleze aureolă (nimb) (desp. a-u-re-o-) s. f., g.-d. art. aureolei; pl. aureole
auşel
auri (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. auresc, 3 sg. aureşte, imperf. 1 auream; conj. prez. 1 sg. să auresc, 3 să aurească auricul (compartiment al inimii) (desp. a-u-) s. n., pl. auricule auricular (desp. a-u-) adj. m., pl. auriculari; f. auriculară, pl. auriculare auriculă (pavilionul urechii) (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auriculei; pl. auricule aurifer (desp. a-u-) adj. m., pl. auriferi; f. auriferă, pl. aurifere auriga (desp. au-) s. m. aurină (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurinei auripigment (a-u-) s. m. aurire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auririi; pl. auriri auriu (desp. a-u-) adj. m., f. aurie; pl. m. şi f. aurii aurolac1 (persoană) (fam.) (desp. a-u-) s. m., pl. aurolaci aurolac2 (substanţă) (desp. a-u-) s. n. auroră (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. aurorei; pl. aurore ausculta (a ~) (med.) (desp. aus-) vb., ind. prez. 1 sg. auscult, 2 sg. ausculţi, 3 auscultă; conj. prez. 1 sg. să auscult, 3 să ausculte auscultare (med.) (desp. aus-) s. f., g.-d. art. auscultării; pl. auscultări auscultaţie (med.) (desp. aus-, -ţi-e) s. f., art. auscultaţia (desp. ţi-a), g.-d. art. auscultaţiei; pl. auscultaţii, art. auscultaţiile (desp. -ţi-i-) ausländer (rar) [pron. germ. aŭslendăr] (desp. aus-län-) s. m., pl. ausländeri auspiciu (desp. a-us-) s. n., art. auspiciul; pl. auspicii, art. auspiciile (desp. -ci-i-) austenită (desp. a-us-) s. f., g.-d. art. austenitei austenitizare (desp. a-us-) s. f., g.-d. art. austenitizării auster (desp. a-us-) adj. m., pl. austeri; f. austeră, pl. austere austeritate (desp. a-us-) s. f., g.-d. art. austerităţii austral (desp. a-us-) adj. m., pl. australi; f. australă, pl. australe australian (desp. a-us-tra-li-an) adj. m., s. m., pl. australieni (desp. -li-eni); adj. f., s. f. australiană, pl. australiene australiancă (desp. a-us-tra-li-an-) s. f., g.-d. art. australiencei (desp. -li-en-); pl. australience australoid (desp. a-us-) adj. m., s. m., pl. australoizi; adj. f., s. f. australoidă, pl. australoide australopitec (desp. a-us-) s. m., pl. australopiteci austriac (desp. a-us-tri-ac) adj. m., s. m., pl. austrieci (desp. -tri-eci); adj. f., s. f. austriacă, pl. austriece austrică adj. f. (fază ~) austromarxism (rar) (desp. a-us-) s. n. austro-ungar (desp. a-us-) adj. m., pl. austro-ungari; f. austro-ungară, pl. austro-ungare (dar: Imperiul AustroUngar s. propriu n.) austru s. n., art. austrul auşel (desp. a-u-) s. m., pl. auşei, art. auşeii
aut1 280 aut1 adv. aut2 s. n., pl. auturi autarhic (desp. a-u-tar-/-ut-ar-) adj. m., pl. autarhici; f. autarhică, pl. autarhice autarhie (desp. a-u-tar-/-ut-ar-) s. f., art. autarhia, g.-d. art. autarhiei; (state) pl. autarhii, art. autarhiile (desp. -hi-i-) autentic (desp. a-u-) adj. m., pl. autentici; f. autentică, pl. autentice autenticitate (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autenticităţii autentifica (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. autentific, 2 sg. autentifici, 3 autentifică; conj. prez. 1 sg. să autentific, 3 să autentifice autentificare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autentificării; pl. autentificări autism (desp. a-u-) s. n. autist (desp. a-u-) adj. m., s. m., pl. autişti; adj. f., s. f. autistă, pl. autiste !auto1 (desp. a-u-) adj. invar. (conducători ~) +auto2 (dramă medievală) (port., sp.) (desp. a-u-) s. n. +autoaccidenta (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoaccidentez, 3 se autoaccidentează; conj. prez. 1 sg. să mă autoaccidentez, 3 să se autoaccidenteze; imper. 2 sg. afirm. autoaccidentează-te; ger. autoaccidentându-mă autoacuza (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoacuz, 3 se autoacuză; conj. prez. 1 sg. să mă autoacuz, 3 să se autoacuze; imper. 2 sg. afirm. autoacuză-te; ger. autoacuzându-mă autoacuzare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoacuzării autoacuzaţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autoacuzaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoacuzaţiei; pl. autoacuzaţii, art. autoacuzaţiile (desp. -ţi-i-) +autoadeziv (desp. a-u-) adj. m., pl. autodezivi; f. autoadezivă, pl. autoadezive autoadministra (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoadministrez, 3 se autoadministrează; conj. prez. 1 sg. să mă autoadministrez, 3 să se autoadministreze; imper. 2 sg. afirm. autoadministrează-te; ger. autoadministrându-mă +autoadministra (a-şi ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. îmi autoadministrez, 3 îşi autoadministrează; conj. prez. 1 sg. să-mi autoadministrez, 3 să-şi autoadministreze; imper. 2 sg. afirm. autoadministrează‑ţi; ger. autoadministrându‑mi autoadministrare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoadministrării autoaglomerare (desp. a-u-, -a-glo-) s. f., g.-d. art. autoaglomerării autoagresiune (desp. a-u-, -a-gre-si-u-) s. f., g.-d. art. autoagresiunii autoamăgi (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoamăgesc, 3 se autoamăgeşte, imperf. 1 sg. mă autoamăgeam; conj. prez. 1 sg. să mă autoamăgesc, 3 să se autoamăgească; imper. 2 sg. afirm. autoamăgeşte-te; ger. autoamăgindu-mă
autoamăgire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoamăgirii; pl. autoamăgiri +autoamfibie [bie pron. bĭe] (desp. a-u-) s. n., art. autoamfibia; pl. autoamfibii, art. autoamfibiile (desp. -bi‑i-) autoamfibiu [biu pron. bĭu] (desp. a-u-) s. n., art. autoamfibiul; pl. autoamfibii, art. autoamfibiile (desp. -bi‑i-) autoanticorp (desp. a-u-) s. m., pl. autoanticorpi autoapărare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoapărării autoaprindere (desp. a-u-, -a-prin-) s. f., g.-d. art. autoaprinderii autoare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoarei; pl. autoare autoatelier (desp. a-u-, -li-er) s. n., pl. autoateliere autobasculantă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autobasculantei; pl. autobasculante autobază (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autobazei; pl. autobaze autobetonieră (desp. a-u-, -ni-e-) s. f., g.-d. art. autobetonierei; pl. autobetoniere autobiografic (desp. a-u-, -bi-o-gra-) adj. m., pl. autobiografici; f. autobiografică, pl. autobiografice autobiografie (desp. a-u-, -bi-o-gra-) s. f., art. autobiografia, g.-d. art. autobiografiei; pl. autobiografii, art. autobiografiile (desp. -fi-i-) autoblindat (desp. a-u-to-blin-) s. n., pl. autoblindate +autobloca (a se ~) (desp. a-u-to-blo-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoblochez, 3 se autoblochează; conj. prez. 1 sg. să mă autoblochez, 3 să se autoblocheze; imper. 2 sg. afirm. autoblochează-te; ger. autoblocându-mă autoblocaj (desp. a-u-to-blo-) s. n., pl. autoblocaje autoblocare (desp. a-u-to-blo-) s. f., g.-d. art. autoblocării autobrec (rar) (desp. a-u-to-brec) s. n., pl. autobrecuri autobuz (desp. a-u-) s. n., pl. autobuze autocamion (desp. a-u-, -mi-on) s. n., pl. autocamioane autocamionetă (desp. a-u-, -mi-o-) s. f., g.-d. art. autocamionetei; pl. autocamionete autocaptor (desp. a-u-) s. n., pl. autocaptoare autocar (desp. a-u-) s. n., pl. autocare +autocarantina (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autocarantinez, 3 se autocarantinează; conj. prez. 1 sg. să mă autocarantinez, 3 să se autocarantineze; imper. 2 sg. afirm. autocarantinează-te; ger. autocarantinându‑mă autocataliză (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocatalizei; pl. autocatalize autocălire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocălirii autocefal (desp. a-u-) adj. m., pl. autocefali; f. autocefală, pl. autocefale autocefalie (desp. a-u-) s. f., art. autocefalia, g.-d. autocefalii, art. autocefaliei autocisternă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocisternei; pl. autocisterne +autocitare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocitării; pl. autocitări
281 +autocitire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocitirii; pl. autocitiri autoclavă (desp. a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclavei; pl. autoclave autoclavizare (desp. a-u-to-cla-) s. f., g.-d. art. autoclavizării autocolant1 (desp. a-u-) adj. m., pl. autocolanţi; f. autocolantă, pl. autocolante autocolant2 (desp. a-u-) s. n., pl. autocolante autocombină (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocombinei; pl. autocombine autoconducere (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoconducerii autoconserva (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoconserv, 3 se autoconservă; conj. prez. 1 sg. să mă autoconserv, 3 să se autoconserve; imper. 2 sg. afirm. autoconservă-te; ger. autoconservându-mă autoconservare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoconservării autocontrol (desp. a-u-) s. n. autocopiativ (desp. a-u, -pi-a-) adj. m., pl. autocopiativi; f. autocopiativă, pl. autocopiative autocopie (rar) (desp. a-u-, -pi-e) s. f., art. autocopia (desp. -pi-a), g.-d. art. autocopiei; pl. autocopii, art. autocopiile (desp. -pi-i-) autocor (desp. a-u-) adj. m., pl. autocori; f. autocoră, pl. autocore autocoră (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autocorei; pl. autocore +autocorecta (a se ~) vb., ind. prez. 1 sg. mă autocorectez, 3 se autocorectează; conj. prez. 1 sg. să mă autocorectez, 3 să se autocorecteze; imper. 2 sg. afirm. autocorectează-te; ger. autocorectându-mă autocrat (desp. a-u-to-crat) s. m., pl. autocraţi autocratic (desp. a-u-to-cra-) adj. m., pl. autocratici; f. autocratică, pl. autocratice autocratism (desp. a-u-to-cra-) s. n. autocrator (înv.) (desp. a-u-to-cra-) s. m., pl. autocratori autocraţie (desp. a-u-to-cra-) s. f., art. autocraţia, g.-d. art. autocraţiei; (state) pl. autocraţii, art. autocraţiile (desp. -ţi-i-) autocritic (desp. a-u-to-cri-) adj. m., pl. autocritici; f. autocritică, pl. autocritice autocritică (desp. a-u-to-cri-) s. f., g.-d. art. autocriticii; (observaţii) pl. autocritici autocromie (desp. a-u-to-cro-) s. f., art. autocromia, g.‑d. autocromii, art. autocromiei; pl. autocromii, art. autocromiile (desp. -mi-i-) +autocunoaştere s. f., g.-d. art. autocunoaşterii autodafe (desp. au-) s. n., pl. autodafeuri +autodeclara (a se ~) (desp. de-cla-) vb., ind. prez. 1 sg. mă autodeclar, 3 se autodeclară; conj. prez. 1 sg. să mă autodeclar, 3 să se autodeclare; imper. 2 sg. afirm. autodeclară-te; ger. autodeclarându-mă autodemasca (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodemasc, 2 sg. te autodemaşti, 3 se autodemască; conj. prez. 1 sg. să mă autodemasc, 3 să se
autoeduca
autodemaşte; imper. 2 sg. afirm. autodemască-te; ger. autodemascându‑mă autodemascare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodemascării; pl. autodemascări +autodenunţ (desp. a-u-) s. n., pl. autodenunţuri autodenunţa (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodenunţ, 3 se autodenunţă; conj. prez. 1 sg. să mă autodenunţ, 3 să se autodenunţe; imper. 2 sg. afirm. autodenunţă-te; ger. autodenunţându-mă autodepanare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodepanării; pl. autodepanări autodepăşi (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodepăşesc, 3 sg. se autodepăşeşte; conj. prez. 1 sg. să mă autodepăşesc, 3 să se autodepăşească; imper. 2 sg. afirm. autodepăşeşte-te; ger. autodepăşindu-mă +autodesemna (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodesemnez, 3 se autodesemnează; conj. prez. 1 sg. să mă autodesemnez, 3 să se autodesemneze; imper. 2 sg. afirm. autodesemnează-te; ger. autodesemnându-mă +autodetermina (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodetermină; conj. prez. 3 să se autodetermine; ger. autodeterminându-se autodeterminare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodeterminării; pl. autodeterminări +autodezvolta (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodezvoltă; conj. prez. 3 să se autodezvolte; ger. autodezvoltându-se autodezvoltare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodezvoltării; pl. autodezvoltări autodidact (desp. a-u-) adj. m., s. m., pl. autodidacţi; adj. f., s. f. autodidactă, pl. autodidacte autodină (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodinei; pl. autodine +autodirija (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodirijez, 3 sg. se autodirijează, 1 pl. ne autodirijăm; conj. prez. 1 sg. să mă autodirijez, 3 să se autodirijeze; imper. 2 sg. afirm. autodirijează-te; ger. autodirijându‑mă +autodistruge (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autodistrug, 3 sg. se autodistruge; conj. prez. 1 sg. să mă autodistrug, 3 să se autodistrugă; imper. 2 sg. afirm. autodistruge-te; ger. autodistrugându-mă; part. autodistrus autodistrugere (desp. a-u-) a-u-) s. f., g.-d. art. autodistrugerii autodizolva (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autodizolvă, imperf. 3 pl. se autodizolvau; conj. prez. 3 să se autodizolve; ger. autodizolvându-se autodizolvare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodizolvării autodrezină (desp. a-u-to-dre-) s. f., g.-d. art. autodrezinei; pl. autodrezine autodrom (pistă) (desp. a-u-to-drom) s. n., pl. autodromuri autodrum (autostradă) (rar) (desp. a-u-to-drum) s. n., pl. autodrumuri autodubă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autodubei; pl. autodube autoeduca (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoeduc, 3 se autoeducă; conj. prez. 1 sg. să mă autoeduc,
autoeducaţie 282
3 să se autoeduce; imper. 2 sg. afirm. autoeducă-te; ger. autoeducându-mă autoeducaţie (desp. a-u-) s. f., art. autoeducaţia, g.-d. autoeducaţii, art. autoeducaţiei autoepuraţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autoepuraţia (desp. -ţi-a), g.-d. autoepuraţii, art. autoepuraţiei autoetanşare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoetanşării +autoevalua (a ~) (desp. -lu-a) vb., ind. prez. 1 sg. autoevaluez (desp. -lu-ez), 3 autoevaluează (desp. -lu‑ea-), 1 pl. autoevaluăm (desp. -lu-ăm); conj. prez. 1 sg. să autoevaluez, 3 să autoevalueze; ger. autoevaluând (desp. -lu-ând) autoexcavator (desp. a-u-) (rar) s. n., pl. autoexcavatoare autoexcitaţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autoexcitaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoexcitaţiei; pl. autoexcitaţii, art. autoexcitaţiile (desp. -ţi-i-) autoexigenţă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoexigenţei autofecundare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autofecundării; pl. autofecundări autofinanţa (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autofinanţez, 3 se autofinanţează; conj. prez. 1 sg. să mă autofinanţez, 3 să se autofinanţeze; imper. 2 sg. afirm. autofinanţează-te; ger. autofinanţându-mă autofinanţare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autofinanţării; pl. autofinanţări autoflagela (a se ~) (desp. a-u-to-fla-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoflagelez, 3 se autoflagelează; conj. prez. 1 sg. să mă autoflagelez, 3 să se autoflageleze; imper. 2 sg. afirm. autoflagelează-te; ger. autoflagelându-mă autoflagelare (a-u-to-fla-) s. f., g.-d. art. autoflagelării; pl. autoflagelări autoflagelaţie (a-u-to-fla-, -ţi-e) s. f., art. autoflagelaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoflagelaţiei; pl. autoflagelaţii, art. autoflagelaţiile (desp. -ţi-i-) autofrânare (desp. a-u-to-frâ-) s. f., g.-d. art. autofrânării; pl. autofrânări autofurgon (desp. a-u-) s. n., pl. autofurgoane autofurgonetă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autofurgonetei; pl. autofurgonete !autogam (desp. a-u-) adj. m. (+ s. n.: caracter ~); f. autogamă (plantă ~), pl. autogame autogamă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autogamei; pl. autogame autogamie (desp. a-u-) s. f., art. autogamia, g.-d. autogamii, art. autogamiei autogară (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autogării; pl. autogări !autogen (desp. a-u-) adj. m. (individ ~), pl. autogeni; f. autogenă (sudură ~), pl. autogene autogeneză (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autogenezei autogestionar (desp. a-u-, -ti-o-) adj. m., s. m., pl. autogestionari; adj. f., s. f. autogestionară, pl. autogestionare autogestionare (desp. a-u-, -ti-o-) s. f., g.-d. art. autogestionării; pl. autogestionări
autogestiune (desp. a-u-, -ti-u-) s. f., g.-d. art. autogestiunii; pl. autogestiuni autoghidat (desp. a-u-) adj. m., pl. autoghidaţi; f. autoghidată, pl. autoghidate autogir (desp. a-u-) s. n., pl. autogire autogol (desp. a-u-) s. n., pl. autogoluri autograf1 (desp. a-u-to-graf) adj. m., pl. autografi; f. autografă, pl. autografe autograf2 (desp. a-u-to-graf) s. n., pl. autografe autografie (desp. a-u-to-gra-) s. f., art. autografia, g.-d. autografii, art. autografiei autogreder [er pron. ăr] (desp. a-u-to-gre-) s. n., pl. autogredere autoguverna (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autoguvernează, imperf. 3 pl. se autoguvernau; conj. prez. 3 să se autoguverneze; ger. autoguvernându-se autoguvernare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoguvernării; pl. autoguvernări autohaltă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autohaltei; pl. autohalte autohemoterapie (înv.) (desp. a-u-) s. f., art. autohemoterapia, g.-d. autohemoterapii, art. autohemoterapiei !autohton (desp. a-u-) adj. m., pl. autohtoni; f. autohtonă, pl. autohtone autohtonism (desp. a-u-) s. n. autoignora (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoignor, 3 se autoignoră; conj. prez. 1 sg. să mă autoignor, 3 să se autoignore; imper. 2 sg. afirm. autoignoră-te; ger. autoignorându-mă autoimpunere (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpunerii; pl. autoimpuneri +autoimun (desp. a-u-) adj. m., pl. autoimuni; f. autoimună, pl. autoimune (boli ~) autoinducţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autoinducţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoinducţiei; pl. autoinducţii, art. autoinducţiile (desp. -ţi-i-) autoinfecţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autoinfecţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoinfecţiei; pl. autoinfecţii, art. autoinfecţiile (desp. -ţi-i-) +autoinjector (desp. a-u-) s. n., pl. autoinjectoare autointitula (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autointitulez, 3 se autointitulează; conj. prez. 1 sg. să mă autointitulez, 3 să se autointituleze; imper. 2 sg. afirm. autointitulează-te; ger. autointitulându-mă autointoxicaţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autointoxicaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autointoxicaţiei; pl. autointoxicaţii, art. autointoxicaţiile (desp. -ţi-i-) autoironie (desp. a-u-) s. f., art. autoironia, g.-d. art. autoironiei; pl. autoironii +autoizola (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoizolez, 3 se autoizolează; conj. prez. 1 sg. să mă autoizolez, 3 să se autoizoleze; imper. 2 sg. afirm. autoizolează-te; ger. autoizolându-mă +autoizolare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoizolării autoîncărcător (desp. a-u-) s. n., pl. autoîncărcătoare
283 autoîncântare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoîncântării autoînsămânţare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoînsămânţării autoliniştire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoliniştirii autoliză (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autolizei; pl. autolize automacara (desp. a-u-) s. f., art. automacaraua, g.-d. art. automacaralei; pl. automacarale +automarfar (desp. a-u-) s. n., pl. automarfare automat1 (desp. a-u-) adj. m., pl. automaţi; f. automată, pl. automate automat2 (desp. a-u-) s. n., pl. automate automatic (desp. a-u-) adj. m., pl. automatici; f. automatică, pl. automatice automatică (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automaticii automatism (desp. a-u-) s. n., (acte) pl. automatisme automatist (desp. a-u-) s. m., pl. automatişti automatistă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automatistei; pl. automatiste automatiza (a) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. automatizez, 3 automatizează; conj. prez. 1 sg. să automatizez, 3 să automatizeze +automatizabil (desp. a-u-) adj. m., pl. automatizabili; f. automatizabilă, pl. automatizabile automatizare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automatizării; pl. automatizări automedicaţie (desp. a-u, -ţi-e) s. f., art. automedicaţia, g.‑d. art. automedicaţiei autometamorfism (desp. a-u-) s. n. automişcare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automişcării; pl. automişcări automobil1 (desp. a-u-) adj. m., pl. automobili; f. automobilă, pl. automobile automobil2 (desp. a-u-) s. n., pl. automobile; abr. (fam.) auto automobil-capcană (desp. a-u-) s. n., pl. automobilecapcană automobilism (desp. a-u-) s. n. automobilist (desp. a-u-) s. m., pl. automobilişti automobilistă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automobilistei; pl. automobiliste automobilistic (desp. a-u-) adj. m., pl. automobilistici; f. automobilistică, pl. automobilistice automodel (desp. a-u-) s. n., pl. automodele automodelism (desp. a-u-) s. n. automodelist (desp. a-u-) s. m., pl. automodelişti automodelistă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automodelistei; pl. automodeliste automotor (tren) (desp. a-u-) s. n., pl. automotoare automulţumire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automulţumirii automutila (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă automutilez, 3 se automutilează; conj. prez. 1 sg. să mă automutilez, 3 să se automutileze; imper. 2 sg. afirm. automutilează-te; ger. automutilându-mă
autopropune
automutilare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. automutilării; pl. automutilări automutilat (desp. a-u-) adj. m., s. m., pl. automutilaţi; adj. f., s. f. automutilată, pl. automutilate autonom (desp. a-u-) adj. m., pl. autonomi; f. autonomă, pl. autonome autonomie (desp. a-u-) s. f., art. autonomia, g.-d. autonomii, art. autonomiei +autonomiza (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. autonomizez, 3 autonomizează; conj. prez. 1 sg. să autonomizez, 3 să autonomizeze autoobservare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoobservării; pl. autoobservări autooscilaţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autooscilaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autooscilaţiei; pl. autooscilaţii, art. autooscilaţiile (desp. -ţi-i-) autooxidare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autooxidării; pl. autooxidări autopastişa (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopastişez, 3 se autopastişează, 1 pl. ne autopastişăm; conj. prez. 1 sg. să mă autopastişez, 3 să se autopastişeze; imper. 2 sg. afirm. autopastişează-te; ger. autopastişându‑mă +autoperfecţiona (a se ~) (desp. -ţi-o-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoerfecţionez, 3 se autoperfecţionează; conj. prez. 1 sg. să mă autoperfecţionez, 3 să se autoperfecţioneze; imper. 2 sg. afirm. autoperfecţioneazăte; ger. autoperfecţionându-mă autoplastie (desp. a-u-to-plas-) s. f., art. autoplastia, g.-d. art. autoplastiei; pl. autoplastii, art. autoplastiile (desp. -ti-i-) autopompă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autopompei; pl. autopompe autopornire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autopornirii autoportret (desp. a-u-) s. n., pl. autoportrete autoproclama (a se ~) (desp. a-u-to-pro-cla-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoproclam, 3 se autoproclamă; conj. prez. 1 sg. să mă autoproclam, 3 să se autoproclame; imper. 2 sg. afirm. autoproclamă-te; ger. autoproclamându-mă +autopromova (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopromovez, 3 se autopromovează; conj. prez. 1 sg. să mă autopromovez, 3 să se autopromoveze; imper. 2 sg. afirm. autopromovează-te; ger. autopromovându-mă autopropulsa (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopropulsez, 3 se autopropulsează; conj. prez. 1 sg. să mă autopropulsez, 3 să se autopropulseze; imper. 2 sg. afirm. autopropulsează-te; ger. autopropulsându-mă autopropulsat (desp. a-u-to-pro-) adj. m., pl. autopropulsaţi; f. autopropulsată, pl. autopropulsate autopropulsie (desp. a-u-to-pro-, -si-e) s. f., art. autopropulsia (desp. -si-a), g.-d. art. autopropulsiei; pl. autopropulsii, art. autopropulsiile (desp. -si-i-) +autopropune (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autopropun, 2 sg. te autopropui, 3 sg. se autopropune, perf. s. 1 sg. mă autopropusei, 1 pl. ne
autoprotecţie 284
autopropuserăm, m.m.c.p. 1 pl. ne autopropuseserăm; conj. prez. 1 sg. să mă autopropun, 3 să se autopropună; imper. 2 sg. afirm. autopropune-te; ger. autopropunându‑mă; part. autopropus +autoprotecţie (desp. a-u-to-pro-, -ţi-e) s. f., art. autoprotecţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. autoprotecţiei +autoproteja (a se ~) (desp. a-u-to-pro-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoprotejez, 3 se autoprotejează, 1 pl. ne autoprotejăm; conj. prez. 1 sg. să mă autoprotejez, 3 să se autoproprotejeze; imper. 2 sg. afirm. autoprotejează-te; ger. autoprotejându-se autopsia (a ~) (desp. a-u-top-/-ut-op-) vb., ind. prez. 1 sg. autopsiez, 3 autopsiază, 1 pl. autopsiem; conj. prez. 1 sg. să autopsiez, 3 să autopsieze autopsie (desp. a-u-top-/-ut-op-) s. f., art. autopsia, g.-d. art. autopsiei; pl. autopsii, art. autopsiile (desp. -si-i-) autopsier (desp. a-u-top-/-ut-op-) s. m., pl. autopsieri autor (desp. a-u-) s. m., pl. autori autorapid (desp. a-u-) s. n., pl. autorapide autoraş (desp. a-u-) s. m., pl. autoraşi +autorecenza (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autorecenzez, 3 se autorecenzează; conj. prez. 1 sg. să mă autorecenzez, 3 să se autorecenzeze; imper. afirm. 2 sg. autorecenzează-te; ger. autorecenzându-mă autoreferat (înv.) (desp. a-u-) s. n., pl. autoreferate autoregla (a se ~) (desp. a-u-, -re-gla) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoreglez, 3 se autoreglează; conj. prez. 1 sg. să mă autoreglez, 3 să se autoregleze; imper. 2 sg. afirm. autoreglează-te; ger. autoreglându-mă autoreglaj (desp. a-u-, -re-glaj) s. n., pl. autoreglaje autoreglare (desp. a-u-, -re-gla-) s. f., g.-d. art. autoreglării; pl. autoreglări +autoreglementare (desp. a-u-, -re-gle-) s. f., g.-d. art. autoreglementării; pl. autoreglementări autoritar (desp. a-u-) adj. m., pl. autoritari; f. autoritară, pl. autoritare autoritarist (desp. a-u-) adj. m., pl. autoritarişti; f. autoritaristă, pl. autoritariste autoritate (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autorităţii; (instituţii, persoane) pl. autorităţi autoriza (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. autorizez, 3 autorizează; conj. prez. 1 sg. să autorizez, 3 să autorizeze autorizare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autorizării; pl. autorizări autorizaţie (desp. a-u-, -ţi-e) s. f., art. autorizaţia (desp. -ţi‑a), g.-d. art. autorizaţiei; pl. autorizaţii, art. autorizaţiile (desp. -ţi-i-) autosanitară (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autosanitarei; pl. autosanitare autoselector (desp. a-u-) s. n., pl. autoselectoare autoservi (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autoservesc, 3 sg. se autoserveşte, imperf. 1 sg. mă autoserveam; conj. prez. 1 sg. să mă autoservesc, 3 să se autoservească; imper. 2 sg. afirm. autoserveşte-te; ger. autoservindu-mă
autoservice (engl.) [ce pron. s] (desp. a-u-) s. n., pl. autoservice-uri autoservire (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoservirii; (magazine) pl. autoserviri +autosesiza (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autosesizez, 3 se autosesizează; conj. prez. 1 sg. să mă autosesizez, 3 să se autosesizeze; imper. 2 sg. afirm. autosesizează-te; ger. autosesizându-mă autosincronizare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autosincronizării; pl. autosincronizări +autospecială (desp. a-u-tos-pe-ci-a/a-u-to-spe-) s. f., g.-d. art. autospecialei; pl. autospeciale autosport (rar) (desp. a-u-tos-port/-to-sport) s. n. autostop (desp. a-u-tos-top/-to-stop) s. n., pl. autostopuri autostopist (desp. a-u-tos-to-/-to-sto-) s. m., pl. autostopişti autostopistă (desp. a-u-tos-to-/-to-sto-) s. f., g.-d. art. autostopistei; pl. autostopiste autostradă (desp. a-u-tos-tra-/-to-stra-) s. f., g.-d. art. autostrăzii; pl. autostrăzi autosugestie (desp. a-u-, -ti-e) s. f., art. autosugestia (desp. -ti-a), g.-d. art. autosugestiei; pl. autosugestii, art. autosugestiile (desp. -ti-i-) autosugestiona (a se ~) (desp. a-u-, -ti-o-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autosugestionez, 3 se autosugestionează; conj. prez. să mă autosugestionez, 3 să se autosugestioneze; imper. 2 sg. afirm. autosugestionează-te; ger. autosugestionându-mă +autosusţine (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autosusţin, 2 sg. te autosusţii, 3 sg. se autosusţine; conj. prez. 1 sg. să mă autosusţin, 3 să se autosusţină; imper. 2 sg. afirm. autosusţine-te; ger. autosusţinândumă; part. autosusţinut autoşenilă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoşenilei; pl. autoşenile autoşeniletă (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoşeniletei; pl. autoşenilete autotaxare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autotaxării autotelic (desp. a-u-) adj. m., pl. autotelici; f. autotelică, pl. autotelice autoterapie (desp. a-u-) s. f., art. autoterapia, g.-d. art. autoterapiei; pl. autoterapii, art. autoterapiile (desp. -pi-i-) autotipie (desp. a-u-) s. f., art. autotipia, g.-d. art. autotipiei; (clişee) pl. autotipii, art. autotipiile (desp. -pi-i-) !autotomie (desp. a-u-) s. f., art. autotomia, g.-d. art. autotomiei; pl. autotomii, art. autotomiile (desp. -mi-i-) autotoxină (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autotoxinei; pl. autotoxine autotractor (desp. a-u-to-trac-) s. n., pl. autotractoare autotracţiune (desp. a-u-to-trac-ţi-u-) s. f., g.-d. art. autotracţiunii autotransformator (desp. a-u-to-tran-sfor-/-trans-for-) s. n., pl. autotransformatoare autotransport (desp. a-u-to-tran-sport/-trans-port) s. n., pl. autotransporturi
285 autotransportor (desp. a-u-to-tran-spor-/-trans-por-) s. n., pl. autotransportoare autotren (desp. a-u-) s. n., pl. autotrenuri autotrof (desp. a-u-to-trof) adj. m., pl. autotrofi; f. autotrofă, pl. autotrofe autotrofie (desp. a-u-to-tro-) s. f., art. autotrofia, g.-d. autotrofii, art. autotrofiei autotun (desp. a-u-) s. n., pl. autotunuri autoturism (desp. a-u-) s. n., pl. autoturisme autoturn (desp. a-u-) s. n., pl. autoturnuri autoutilitară (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autoutilitarei; pl. autoutilitare autovaccin (desp. a-u-) s. n., pl. autovaccinuri autovaccina (a se ~) (desp. a-u-) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă autovaccinez, 3 se autovaccinează; conj. prez. 1 sg. să mă autovaccinez, 3 să se autovaccineze; imper. 2 sg. afirm. autovaccinează-te; ger. autovaccinându-mă autovaccinare (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. autovaccinării; pl. autovaccinări autovehicul (desp. a-u-) s. n., pl. autovehicule autozom (desp. a-u-) s. m., pl. autozomi autumnal (desp. a-u-) adj. m., pl. autumnali; f. autumnală, pl. autumnale autunian1 [au pron. fr. o] (desp. au-tu-ni-an) adj. m., pl. autunieni (desp. -ni-eni); f. autuniană, pl. autuniene autunian2 [au pron. fr. o] (desp. au-tu-ni-an) s. n. auversian1 [au pron. fr. o] (desp. au-ver-si-an) adj. m., pl. auversieni (desp. -si-eni); f. auversiană, pl. auversiene auversian2 [au pron. fr. o] (desp. au-ver-si-an) s. n. auxiliar1 [x pron. gz] (desp. a-u-, -li-ar) adj. m., pl. auxiliari; f. auxiliară, pl. auxiliare auxiliar2 [x pron. gz] (desp. a-u-, -li-ar) s. n., pl. auxiliare auxină (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auxinei; pl. auxine auxocrom (desp. a-u-xo-crom) s. m., pl. auxocromi auz s. n. auzi (a ~) (desp. a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. aud, 2 sg. auzi, 3 sg. aude, imperf. 1 auzeam; conj. prez. 1 sg. să aud, 3 să audă; imper. 2 sg. afirm. auzi auzire (rar) (desp. a-u-) s. f., g.-d. art. auzirii auzit (desp. a-u-) s. n. auzite (din ~) (desp. a-u-) loc. adv. +auzitor (desp. a-u-) adj. m., s. m., pl. auzitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. auzitoare avaet (înv.) s. n., pl. avaeturi aval s. n. avalanşă s. f., art. avalanşa, g.-d. art. avalanşei; pl. avalanşe avan (pop.) adj. m., pl. avani; f. avană, pl. avane avancronică s. f., g.-d. art. avancronicii; pl. avancronici avanfosă s. f., g.-d. art. avanfosei avangardă1 (avangardism) s. f., g.-d. art. avangardei; pl. avangarde avangardă2 (detaşament militar) s. f., g.-d. art. avangărzii; pl. avangărzi
avea2
avangardism s. n. avangardist adj. m., s. m., pl. avangardişti; adj. f., s. f. avangardistă, pl. avangardiste avanport s. n., pl. avanporturi avanpost s. n., pl. avanposturi avanpremieră (desp. -mi-e-) s. f., g.-d. art. avanpremierei; pl. avanpremiere avans s. n., pl. avansuri avansa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avansez, 3 avansează; conj. prez. 1 sg. să avansez, 3 să avanseze avansare s. f., g.-d. art. avansării; pl. avansări avanscenă s. f., g.-d. art. avanscenei; pl. avanscene avantaj s. n., pl. avantaje avantaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avantajez, 3 avantajează, 1 pl. avantajăm; conj. prez. 1 sg. să avantajez, 3 să avantajeze; ger. avantajând avantajant (rar) adj. m., pl. avantajanţi; f. avantajantă, pl. avantajante avantajare s. f., g.-d. art. avantajării avantajos adj. m., pl. avantajoşi; f. avantajoasă, pl. avantajoase !avantbec s. n., pl. avantbecuri avantren s. n., pl. avantrenuri avar adj. m., s. m., pl. avari; adj. f., s. f. avară, pl. avare avaria (a ~) (desp. -ri-a) vb., ind. prez. 1 sg. avariez (desp. -ri-ez), 3 avariază, 1 pl. avariem; conj. prez. 1 sg. să avariez, 3 să avarieze; ger. avariind (desp. -ri-ind) avarie (desp. -ri-e) s. f., art. avaria (desp. -ri-a), g.-d. art. avariei; pl. avarii, art. avariile (desp. -ri-i-) avariere (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. avarierii; pl. avarieri avariţie (desp. -ţi-e) s. f., art. avariţia (desp. -ţi-a), g.-d. avariţii, art. avariţiei avat s. m., pl. avaţi avatar s. n., pl. avataruri avă1 (părinte) (rar, înv.) s. m. avă2 (plasă de pescuit) (reg.) s. f., g.-d. art. avei; pl. ave avânt s. n., pl. avânturi avânta1 (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avânt, 2 sg. avânţi, 3 avântă; conj. prez. 1 sg. să avânt, 3 să avânte +avânta1 (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă avânt, 2 sg. te avânţi, 3 se avântă; conj. prez. 1 sg. să mă avânt, 3 să se avânte; imper. 2 sg. afirm. avântă-te, ger. avântându-mă !avântare s. f., g.-d. art. avântării; pl. avântări +AVC [cit. aveče] s. n., pl. AVC-uri [cit. avečeuri] avea1 (a ~) vb. aux. pentru perf. comp. 1 am, 2 sg. ai, 3 sg. a, 2 pl. aţi, 3 pl. au; pentru cond. (prez., perf.) 1 sg. aş, 2 sg. ai, 3 ar, 1 pl. am, 2 pl. aţi; (reg.) pentru viit. 3 sg a (Eu/Noi am dat. Aş da. Ar da. A da.) !avea2 (a ~) vb. pred., ind. prez. 1 sg. am, 2 sg. ai, 3 sg. are, 1 pl. avem, 2 pl. aveţi, 3 pl. au; imperf. 1 aveam, perf. s. 1 sg. avui, 1 pl. avurăm, m.m.c.p. 1 pl. avuseserăm; conj. prez. 1 sg. să am, 3 să aibă; imper. 2 sg. afirm. ai, neg. nu avea/(în tempo rapid) n-avea; ger. având; part. avut
avea (de/de-) a face 286 +avea (de/de-) a face (a ~) (a fi în legătură, în relaţii) loc. vb. v. avea2
avitaminoză s. f., g.-d. art. avitaminozei; pl. avitaminoze
aventura (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă aventurez, 3 se aventurează; conj. prez. 1 sg. să mă aventurez, 3 să se aventureze; imper. 2 sg. afirm. aventurează-te; ger. aventurându-mă
avivare s. f., g.-d. art. avivării; pl. avivări
avenă s. f., g.-d. art. avenei; pl. avene
aventură s. f., g.-d. art. aventurii; pl. aventuri aventurier (desp. -ri-er) s. m., pl. aventurieri
aventurieră (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. aventurierei; pl. aventuriere aventurin (cuarţ) s. n. aventurism s. n.
aventurist adj. m., pl. aventurişti; f. aventuristă, pl. aventuriste aventuros adj. m., pl. aventuroşi; f. aventuroasă, pl. aventuroase
avere s. f., g.-d. art. averii; pl. averi
avers (faţa unei monede) s. n., pl. aversuri
aversă (ploaie) s. f., g.-d. art. aversei; pl. averse
aversiune (antipatie) (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. aversiunii; pl. aversiuni avertisment s. n., pl. avertismente
avertiza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avertizez, 3 avertizează; conj. prez. 1 sg. să avertizez, 3 să avertizeze avertizare s. f., g.-d. art. avertizării; pl. avertizări
avertizor1 (aparat) s. n., pl. avertizoare (~ de altitudine, ~ de proximitate)
+avertizor2 (persoană) s. m., pl. avertizori (~ de integritate) aviar (desp. -vi-ar-) adj. m., pl. aviari; f. aviară, pl. aviare (şi: gripă aviară)
aviatic (desp. -vi-a-) adj. m., pl. aviatici; f. aviatică, pl. aviatice aviatoare (desp. -vi-a-) s. f., g.-d. art. aviatoarei; pl. aviatoare aviator (desp. -vi-a-) s. m., pl. aviatori
aviaţie (desp. -vi-a-ţi-e) s. f., art. aviaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. aviaţiei; pl. aviaţii, art. aviaţiile (desp. -ţi-i-) avicol adj. m., pl. avicoli; f. avicolă, pl. avicole
avicultoare s. f., g.-d. art. avicultoarei; pl. avicultoare avicultor s. m., pl. avicultori
avicultură s. f., g.-d. art. aviculturii
avid adj. m., pl. avizi; f. avidă, pl. avide aviditate s. f., g.-d. art. avidităţii
aviochimic (desp. -vi-o-) adj. m., pl. aviochimici; f. aviochimică, pl. aviochimice
+aviofobie (desp. -vi-o-) s. f., art. aviofobia, g.-d. aviofobii, art. aviofobiei aviofon (desp. -vi-o-) s. n., pl. aviofoane avion (desp. -vi-on) s. n., pl. avioane
avionetă (desp. -vi-o-) s. f., g.-d. art. avionetei; pl. avionete
aviva (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avivez, 3 avivează; conj. prez. 1 sg. să avivez, 3 să aviveze aviz (înştiinţare) s. n., pl. avize
aviza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avizez, 3 avizează; conj. prez. 1 sg. să avizez, 3 să avizeze avizare s. f., g.-d. art. avizării; pl. avizări avizier (desp. -zi-er) s. n., pl. aviziere
avizo (navă mică) s. n., art. avizoul; pl. avizouri
avocado1 (fruct) s. n., art. avocadoul; pl. avocado
avocado2 (arbore) s. m., art. avocadoul; pl. avocado
avocat (jurist) s. m., pl. avocaţi; abr. av. (dar: Avocatul Poporului (instituţie) s. propriu m.) avocată s. f., g.-d. art. avocatei; pl. avocate; abr. av. avocatură s. f., g.-d. art. avocaturii
avocaţial adj. m., pl. avocaţiali; f. avocaţială, pl. avocaţiale avocăţel s. m., pl. avocăţei, art. avocăţeii
avocăţesc adj. m., f. avocăţească; pl. m. şi f. avocăţeşti avort s. n., pl. avorturi
avorta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. avortez, 3 avortează; conj. prez. 1 sg. să avortez, 3 să avorteze avorton s. m., pl. avortoni
!avram (reg.) (desp. a-vram) adj. m. (prun ~), s. m., pl. avrami; adj. f., s. f. avramă (prună ~), pl. avrame avrămeasă (reg.) (desp. a-vră-) s. f., g.-d. art. avrămesei; pl. avrămese
avuabil (livr.) (desp. -vu-a-) adj. m., pl. avuabili; f. avuabilă, pl. avuabile avulsiune (desp. -si-u-) s. f., g.-d. art. avulsiunii avut s. n.
avuţie s. f., art. avuţia, g.-d. art. avuţiei; pl. avuţii, art. avuţiile (desp. -ţi-i-) !ax (anat.; tehn.) s. n., pl. axuri
axa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. axez, 3 axează; conj. prez. 1 sg. să axez, 3 să axeze axare s. f., g.-d. art. axării; pl. axări
!axă (fiz.; mat.) s. f., g.-d. art. axei; pl. axe
axial (desp. -xi-al) adj. m., pl. axiali; f. axială, pl. axiale axilar adj. m., pl. axilari; f. axilară, pl. axilare !axilă s. f., g.-d. art. axilei; pl. axile
axiologic (desp. -xi-o-) adj. m., pl. axiologici; f. axiologică, pl. axiologice
axiologie (desp. -xi-o-) s. f., art. axiologia, g.-d. axiologii, art. axiologiei axiomatic (desp. -xi-o-) adj. m., pl. axiomatici, f. axiomatică, pl. axiomatice axiomatică (desp. -xi-o-) s. f., g.-d. art. axiomaticii
axiomatiza (a ~) (desp. -xi-o-) vb., ind. prez. 1 sg. axiomatizez, 3 axiomatizează; conj. prez. 1 sg. să axiomatizez, 3 să axiomatizeze
287 axiomă (desp. -xi-o-) s. f., g.-d. art. axiomei; pl. axiome axiometru (desp. -xi-o-me-tru) s. n., art. axiometrul; pl. axiometre axion (desp. -xi-on) s. n., pl. axioane !axis (anat.) s. n., pl. axisuri !axis mundi (lat.) loc. s. f. axolot s. m., pl. axoloţi axon s. m., pl. axoni axonometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. axonometrici; f. axonometrică, pl. axonometrice axonometrie (desp. -me-tri-) s. f., art. axonometria, g.‑d. axonometrii, art. axonometriei; (reprezentări) pl. axonometrii, art. axonometriile (desp. -tri-i-) +ayahuasca (sp.) s. f., g.-d. art. ayahuascăi ayatollah (cuv. pers.) s. m., pl. ayatollahi az (literă chirilică) (înv.) s. m. azalee s. f., art. azaleea, g.-d. art. azaleei; pl. azalee azbest s. n. azbestoză s. f., g.-d. art. azbestozei azbociment s. n. azbotextolit s. n. azbuche (înv.) s. f., art. azbuchea azbucoavnă (înv.) s. f., g.-d. art. azbucoavnei; pl. azbucoavne azeotrop (desp. -ze-o-trop) adj. m., pl. azeotropi; f. azeotropă, pl. azeotrope azeotropic (desp. ze-o-tro-) adj. m., pl. azeotropici; f. azeotropică, pl. azeotropice azeotropie (desp. -ze-o-tro-) s. f., art. azeotropia, g.-d. azeotropii, art. azeotropiei azeotropism (desp. -ze-o-tro-) s. n. azer adj. m., s. m., pl. azeri; adj. f., s. f. azeră, pl. azere azeră (limbă) s. f., g.-d. art. azerei azerbaidjan [dj pron. ğ] (desp. -bai-) adj. m., s. m., pl. azerbaidjeni; adj. f., s. f. azerbaidjană, pl. azerbaidjene Azerbaidjan (stat) [dj pron. ğ] (desp. -bai-djan) s. propriu n. azi adv. azidă s. f., g.-d. art. azidei; pl. azide azi-dimineaţă (în dimineaţa asta) adv. azi după-amiază adv. azi după-masă adv. +azi-iarnă (iarna trecută) (pop.) adv. !azil s. n., pl. azile azilant s. m., pl. azilanţi azilantă s. f., g.-d. art. azilantei; pl. azilante
azimă s. f., g.-d. art. azimei; pl. azime
azvârlitură
azi-mâine (în curând) adv.
azimioară (desp. -mioa-) s. f., g.-d. art. azimioarei; pl. azimioare azimut s. n., pl. azimuturi
azimutal adj. m., pl. azimutali; f. azimutală, pl. azimutale azi-noapte (noaptea trecută) adv.
+azi-vară (vara trecută) (pop.) adv. azoderivat s. m., pl. azoderivaţi
azoospermie (desp. -os-per-/-o-sper-) s. f., art. azoospermia, g.-d. azoospermii, art. azoospermiei azot (nitrogen) s. n.; simb. N
azotat1 adj. m., pl. azotaţi; f. azotată, pl. azotate azotat2 s. m., pl. azotaţi
azotemie (desp. -zo-te-/-zot-e-) s. f., art. azotemia, g.-d. azotemii, art. azotemiei azotic adj. m., pl. azotici; f. azotică, pl. azotice azotit s. m., pl. azotiţi
azotobacterie (desp. -ri-e) s. f., art. azotobacteria (desp. -ri-a), g.-d. art. azotobacteriei; pl. azotobacterii, art. azotobacteriile (desp. -ri-i-) azotometru (desp. -me-tru) s. n., art. azotometrul; pl. azotometre azotos adj. m., pl. azotoşi; f. azotoasă, pl. azotoase azotură s. f., g.-d. art. azoturii; pl. azoturi
azoturie (desp. -zo-tu-/-zot-u-) s. f., art. azoturia, g.-d. azoturii, art. azoturiei aztec adj. m., s. m., pl. azteci; adj. f., s. f. aztecă, pl. aztece azur s. n.
azurare s. f., g.-d. art. azurării
azurat adj. m., pl. azuraţi; f. azurată, pl. azurate azurit s. n.
azuriu1 adj. m., f. azurie; pl. m. şi f. azurii azuriu2 s. n., art. azuriul
!azvârli (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. azvârl, 2 sg. azvârli [pron. azvârli], 3 sg. azvârle, 3 pl. azvârlă, imperf. 1 azvârleam; conj. prez. 1 sg. să azvârl, 3 să azvârle; imper. 2 sg. afirm. azvârlă azvârlire s. f., g.-d. art. azvârlirii; pl. azvârliri
azvârlită (pop.) s. f., g.-d. art. azvârlitei; pl. azvârlite
azvârlitor adj. m., pl. azvârlitori; f. sg. şi pl. azvârlitoare
azvârlitură s. f., g.-d. art. azvârliturii; pl. azvârlituri (şi: la o azvârlitură de băţ)
Ăă
!ă (literă1; sunet) s. m./n., pl. m. ă/n. ă-uri ăl1 (reg.) adj. pr. antepus m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. şi f. ălor (ăl om) ăl2 (reg.) art. m., g.-d. ălui, pl. ăi; f. a, g.-d. ălei, pl. ale, g.-d. pl. m. şi f. ălor (omul ăl bun) ăla (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. ăluia, pl. ăia; f. aia, g.-d. ăleia, pl. alea, g.-d. pl. m. şi f. ălora (omul ăla bun) ălălalt (fam.) pr. m., adj. pr. m., g.-d. ăluilalt, pl. ăilalţi, g.-d. ălorlalţi; f. ailaltă, g.-d. ăleilalte, pl. alelalte, g.-d. ălorlalte
1
Semnul diacritic (căciula) nu trebuie omis.
ăst (pop.) adj. pr. antepus m., g.-d. ăstui, pl. ăşti; f. astă, g.-d. ăstei, pl. aste, g.-d. pl. m. şi f. ăstor (ăst om) ăsta (fam.) pr. m., adj. pr. postpus m., g.-d. ăstuia, pl. ăştia (desp. -tia); f. asta (şi cu valoare n.: Asta e sigur.), g.-d. ăsteia, pl. astea, g.-d. pl. m. şi f. ăstora (omul ăsta) ăstălalt pr. m., adj. pr. m., g.-d. ăstuilalt, pl. ăştilalţi, g.‑d. ăstorlalţi; f. astălaltă, g.-d. ăsteilalte, pl. astelalte, g.-d. ăstorlalte
â1 (literă) [î]2 s. m./s. n., pl. m. â/n. â-uri
Ââ
1 Denumită şi â din a. Circumflexul nu trebuie omis. Nu se foloseşte la iniţială sau la finală de cuvânt. Pentru condiţiile de utilizare a literelor â şi î v. Valorile literelor şi ale combinaţiilor de litere. 2 Litera â nu se foloseşte pentru a indica sunetul [î]; în transcriere se utilizează î.
Bb
!b1 (literă) [cit. be/bî] s. m./s. n., pl. m. b/n. b-uri !b2 (sunet) [cit. bî] s. m./s. n., pl. m. b/n. b-uri ba1 adv. (La soare mă pot uita, dar la tine ~.) ba2 conjcţ. (~ plânge, ~ râde.) baba (reg.) s. f., art. babaua, g.-d. art. babalei; pl. babale babac (fam.) s. m., art. babacul, voc. babacule; pl. babaci !babacă (înv., reg.) s. m., art. babaca, g.-d. art. babacăi/ babachii/lui babaca, voc. babacă; pl. babaci !Baba-Cloanţa(-Cotoroanţa) (personaj) s. propriu f. art., g.-d. art. Babei-Cloanţa(-Cotoroanţa) babaie (înv., reg.) s. m., art. babaia, g.-d. babaie, art. babaiei babalâc (fam.) s. m., pl. babalâci baban (arg., fam.) adj. m., pl. babani; f. babană, pl. babane babană (reg.) s. f., g.-d. art. babanei; pl. babane !baba-oarba (joc) s. f. art., g.-d. art. babei-oarba babaros (arg.) s. n., pl. babaroase babă s. f., g.-d. art. babei; pl. babe babetă (fam.) s. f., g.-d. art. babetei; pl. babete !babbit (aliaj) (engl.) [pron. bebit] s. n., art. babbitul [pron. bebitul] +Babbit (inventator american) [pron. bebit] s. propriu babetă (bătrână) (fam.) s. f., g.-d. art. babetei; pl. babete !babeurre (fr.) [pron. babör] (desp. -beur-re) s. n., art. babeurre-ul [pron. babörul] babilonian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. babilonieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. babiloniană, pl. babiloniene babilonic (rar) adj. m., pl. babilonici; f. babilonică, pl. babilonice babilonie s. f., art. babilonia, g.-d. art. babiloniei; pl. babilonii, art. babiloniile (desp. -ni-i-) babism s. n. babiţă s. f., g.-d. art. babiţei; pl. babiţe baboi (peşte) s. m., pl. baboi, art. baboii baboiaş s. m., pl. baboiaşi babord s. n., pl. baborduri baborniţă s. f., g.-d. art. baborniţei; pl. baborniţe baboşă (reg.) s. f., art. baboşa, g.-d. art. baboşei; pl. baboşe
babuin s. m., pl. babuini babuşcă (peşte) s. f., g.-d. art. babuştei; pl. babuşte babuvism s. n. babuvist adj. m., s. m., pl. babuvişti; adj. f., s. f. babuvistă, pl. babuviste +baby-boom (engl.) [pron. beĭbibum] s. n., pl. babyboomuri [pron. beĭbibumuri] babyschi [baby pron. engl. beĭbi] s. n., pl. babyschiuri babyschilift (rar) [baby pron. engl. beĭbi] s. n., pl. babyschilifturi !babysitter1 (engl.) [pron. beĭbisităr] s. f., g.-d. art. babysitterei [pron. beĭbisităreĭ]; pl. babysittere [pron. beĭbisităre] !babysitter2 (engl.) [pron. beĭbisităr] s. m., pl. babysitteri [pron. beĭbisitări] +babysitting (engl.) [pron. beĭbisiting] s. n., art. babysittingul [pron. beĭbisitingul] +baby spanac [baby pron. engl. beĭbi] s. m. bac s. n., pl. bacuri bacalaureat1 (examen) (desp. -la-u-re-at) s. n., pl. bacalaureate; abr. (fam.) bac bacalaureat2 (persoană) (desp. -la-u-re-at) s. m., pl. bacalaureaţi bacalaureată (desp. -la-u-re-a-) s. f., g.-d. art. bacalaureatei; pl. bacalaureate bacanală s. f., g.-d. art. bacanalei; pl. bacanale bacantă s. f., g.-d. art. bacantei; pl. bacante bacara (cristal; joc de cărţi; decar) s. f., art. bacaraua, g.-d. art. bacaralei; (obiecte, partide) pl. bacarale (dar: Baccarat s. propriu n.) bacator (rar) s. m. bacă s. f., g.-d. art. bacei; pl. bace Bacău (judeţ; oraş) s. propriu n., art. Bacăul bacăul (reg.) s. n. art. (în: a-şi găsi ~ (cu cineva)) baccea (înv.) s. f., art. bacceaua, g.-d. art. baccelei; pl. baccele bacceli (a se ~) (rar) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă baccelesc, 3 sg. se bacceleşte, imperf. 1 sg. mă bacceleam; conj. prez. 1 sg. să mă baccelesc, 3 să se baccelească; imper. 2 sg. afirm. bacceleşte-te; ger. baccelindu-mă
291 bachelită s. f., g.-d. art. bachelitei Bacchus v. Bahus baci s. m., pl. baci, art. bacii bacifer adj. m., pl. baciferi; f. baciferă, pl. bacifere baciform adj. m., pl. baciformi; f. baciformă, pl. baciforme bacil s. m., pl. bacili bacilar adj. m., pl. bacilari; f. bacilară, pl. bacilare !bacilemie (desp. -ci-le-/-cil-e-) s. f., art. bacilemia, g.-d. art. bacilemiei; pl. bacilemii, art. bacilemiile (desp. -mi-i-) baciliform adj. m., pl. baciliformi; f. baciliformă, pl. baciliforme baciloză s. f., g.-d. art. bacilozei; pl. baciloze background (engl.) [pron. bekgraŭnd] (desp. back-ground) s. n., pl. backgrounduri [pron. bekgraŭnduri] backhand (engl.) [pron. bekhend] (desp. back-hand) s. n., pl. backhanduri [pron. bekhenduri] +backup (engl.) [pron. bekap] (desp. back-up) s. n., pl. backupuri [pron. bekapuri] baclava (ba-cla-) s. f., art. baclavaua, g.-d. art. baclavalei; pl. baclavale bacon (engl.) [pron. beĭkăn] s. n., art. baconul [pron. beĭkănul] bacşiş s. n., pl. bacşişuri bacterian (desp. -ri-an) adj. m., pl. bacterieni (desp. -ri‑eni); f. bacteriană, pl. bacteriene bactericid1 adj. m., pl. bactericizi; f. bactericidă, pl. bactericide bactericid2 s. n., pl. bactericide bacterie (desp. -ri-e) s. f., art. bacteria (desp. -ri-a), g.-d. art. bacteriei; pl. bacterii, art. bacteriile (desp. -ri-i-) !bacteriemie (desp. -ri-e-) s. f., art. bacteriemia, g.-d. art. bacteriemiei; pl. bacteriemii, art. bacteriemiile (desp. -mi‑i-) bacteriocecidie (desp. -ri-o-) s. f., art. bacteriocecidia, g.-d. bacteriocecidii, art. bacteriocecidiei bacteriofag (desp. -ri-o-) s. m., pl. bacteriofagi bacteriofagie (desp. -ri-o-) s. f., art. bacteriofagia, g.-d. bacteriofagii, art. bacteriofagiei bacterioliză (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. bacteriolizei bacteriolizină (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. bacteriolizinei bacterioloagă v. bacteriologă bacteriolog (desp. -ri-o-) s. m., pl. bacteriologi !bacteriologă (livr.)/(colocv.) bacterioloagă (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. bacteriologei/bacterioloagei; pl. bacteriologe/ bacterioloage bacteriologic (desp. -ri-o-) adj. m., pl. bacteriologici; f. bacteriologică, pl. bacteriologice bacteriologie (desp. -ri-o-) s. f., art. bacteriologia, g.-d. bacteriologii, art. bacteriologiei bacteriostatic1 (desp. -ri-os-ta-/-o-sta-) adj. m., pl. bacteriostatici; f. bacteriostatică, pl. bacteriostatice bacteriostatic2 (desp. -ri-os-ta-/-o-sta-) s. n., pl. bacteriostatice bacteriostază (desp. -ri-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. bacteriostazei bacterioză (desp. -ri-o-) s. f., g.-d. art. bacteriozei; pl. bacterioze bacteriurie (desp. -ri-u-) s. f., art. bacteriuria, g.-d. bacteriurii, art. bacteriuriei
bainită
baculit s. m., pl. baculiţi +ba da adv. + adv. +badantă (îngrijitoare) s. f., g.-d. art. badantei; pl. badante !bade (pop.) s. m., art. badea, g.-d. art. badei/badii/lui badea; voc. bade/badeo +badge (engl.) [pron. beğ] s. n., pl. badge-uri [pron. beğuri] badian (reg.) (desp. -di-an) s. m., pl. badiani badijona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. badijonez, 3 badijonează; conj. prez. 1 sg. să badijonez, 3 să badijoneze badijonaj s. n., pl. badijonaje badijonare s. f., g.-d. art. badijonării; pl. badijonări badinerie s. f., art. badineria, g.-d. badinerii, art. badineriei !badlands (terenuri aride) (engl.) [pron. bedlendz] (desp. bad-lands) s. n. pl. !Badlands (regiune din SUA) (engl.) [pron. bedlendz] (desp. Bad-lands) s. propriu n. pl. badminton (engl.) [pron. bedminton] s. n., art. badmintonul [pron. bedmintonul] !baedeker (ghid) (înv.) (germ.) [pron. bedekăr] (desp. bae‑) s. n., pl. baedekeruri [pron. bedekăruri] Baedeker (editor german) [pron. bedekăr] s. propriu baftă (fam.) s. f., g.-d. art. baftei; pl. bafte baga s. f., art. bagaua, g.-d. art. bagalei bagaj s. n., pl. bagaje bagajist s. m., pl. bagajişti bagatelă s. f., g.-d. art. bagatelei; pl. bagatele bagateliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bagatelizez, 3 bagatelizează; conj. prez. 1 sg. să bagatelizez, 3 să bagatelizeze bagatelizare s. f., g.-d. art. bagatelizării bagdadie (reg.) s. f., art. bagdadia, g.-d. art. bagdadiei; pl. bagdadii, art. bagdadiile (desp. -di-i-) bagea (reg.) s. f., art. bageaua, g.-d. art. bagelei; pl. bagele bageac (lucarnă) (reg.) s. n., pl. bageacuri bageacă (gură a coşului) (reg.) s. f., g.-d. art. bagecii; pl. bageci baghetă s. f., g.-d. art. baghetei; pl. baghete bahic adj. m., pl. bahici; f. bahică, pl. bahice bahnă (reg.) s. f., g.-d. art. bahnei; pl. bahne baht s. m., pl. bahţi Bahus (zeul beţiei la romani)/(lat.) Bacchus [cch pron. k] s. propriu m. bai (reg.) s. n., pl. baiuri baiaderă s. f., g.-d. art. baiaderei; pl. baiadere Baia Mare (oraş) s. propriu f. art., g.-d. art. Băii Mari +Baia Sprie (oraş) s. propriu f. art., g.-d. art. Băii Sprie baibafir (înv.) (desp. bai-) s. n., pl. baibafire baibarac (reg.) (desp. bai-) s. n., pl. baibarace baider (reg.) (desp. bai-) s. n., pl. baidere baideraş (reg.) (bai-) s. n., pl. baideraşe baie s. f., art. baia, g.-d. art. băii; pl. băi !baieră (pop.) s. f., g.-d. art. baierii; pl. baieri bainită (desp. ba-i-) s. f., g.-d. art. bainitei
bain-marie 292
!bain-marie (fr.) [pron. bẽmari] (desp. -rie) s. n., art. bainmarie-ul [pron. bẽmariul] baionetă s. f., g.-d. art. baionetei; pl. baionete bairac (înv.) (desp. ba-i-) s. n., pl. bairace bairam (petrecere) (fam.) (desp. bai-) s. n., pl. bairamuri Bairam (sărbători musulmane) (desp. Bai-) s. propriu n. bairamlâc (înv.) (desp. bai-) s. n., pl. bairamlâcuri baiţ s. n., (sorturi) pl. baiţuri (desp. bai-) baiu (reg.) (desp. -iu) interj. bajoaier (desp. -joa-) s. n., pl. bajoaiere bajocian1 (desp. -ci-an) adj. m., pl. bajocieni (desp. -ci-eni); f. bajociană, pl. bajociene bajocian2 (desp. -ci-an) s. n. bal s. n., pl. baluri balaban1 (înv., reg.) s. m., pl. balabani balaban2 (reg.) adj. m., pl. balabani; f. balabană, pl. balabane balabustă (fam.) s. f., g.-d. art. balabustei; pl. balabuste baladă s. f., g.-d. art. baladei; pl. balade balader s. n., pl. baladere baladesc adj. m., f. baladescă; pl. m. şi f. baladeşti baladin (livr.) s. m., pl. baladini baladină (livr.) s. f., g.-d. art. baladinei; pl. baladine balador s. n., pl. baladoare balafon s. n., pl. balafoane balalaică s. f., g.-d. art. balalaicii; pl. balalaici balama s. f., art. balamaua, g.-d. art. balamalei; pl. balamale balamuc s. n., pl. balamucuri balamut (înv., pop.) adj. m., s. m., pl. balamuţi; adj. f., s. f. balamută, pl. balamute balamuţie (înv.) s. f., art. balamuţia, g.-d. art. balamuţiei; pl. balamuţii, art. balamuţiile (desp. -ţi-i-) !balang interj. balangă (pop.) s. f., g.-d. art. bălăngii; pl. bălăngi balanită s. f., g.-d. art. balanitei; pl. balanite balans s. n., pl. balansuri balansa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. balansez, 3 balansează; conj. prez. 1 sg. să balansez, 3 să balanseze balansare s. f., g.-d. art. balansării; pl. balansări balansier (dispozitiv; bară; organ) (desp. -si-er) s. n., pl. balansiere balansină s. f., g.-d. art. balansinei; pl. balansine balansoar (fotoliu) s. n., pl. balansoare balansor (dispozitiv) s. n., pl. balansoare +Balanţa (constelaţie) s. propriu f. art., neart. Balanţă, g.‑d. art. Balanţei (În Balanţă sunt două stele strălucitoare.) balanţă (cântar) s. f., g.-d. art. balanţei; pl. balanţe +Balanţă (zodie) s. propriu f., g.-d. art. Balanţei; (nativi din zodia Balanţă) pl. Balanţe balanus (crustaceu) s. m. balaoacheş (desp. -oa-) adj. m., s. m., pl. balaoacheşi; adj. f., s. f. balaoacheşă, art. balaoacheşa, pl. balaoacheşe balast s. n., pl. balasturi
balasta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. balastez, 3 balastează; conj. prez. 1 sg. să balastez, 3 să balasteze balastare s. f., g.-d. art. balastării; pl. balastări balastieră (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. balastierei; pl. balastiere balastor s. n., pl. balastoare balaş (înv.) s. n., pl. balaşuri balaur s. m., pl. balauri balauroaică (rar) (desp. -la-u-) s. f., g.-d. art. balauroaicei; pl. balauroaice bală (monstru) (pop.) s. f., g.-d. art. balei; pl. bale balâc1 (batog de nisetru) (înv.) s. n. balâc2 (calcan) (înv.) s. m., pl. balâci balboa (moneda panameză) (desp. -bo-a) s. m., pl. balboa; simb. B, ฿ +Balboa (explorator spaniol) s. propriu balcaniadă (desp. -ni-a-) s. f., g.-d. art. balcaniadei; pl. balcaniade balcanic adj. m., pl. balcanici; f. balcanică, pl. balcanice balcanism s. n., pl. balcanisme balcanist s. m., pl. balcanişti balcanistă s. f., g.-d. art. balcanistei; pl. balcaniste balcanistică s. f., g.-d. art. balcanisticii balcanoloagă v. balcanologă balcanolog s. m., pl. balcanologi !balcanologă (livr.)/(colocv.) balcanoloagă s. f., g.-d. art. balcanologei/balcanoloagei; pl. balcanologe/balcanoloage balcanologie s. f., art. balcanologia, g.-d. balcanologii, art. balcanologiei balcâz (reg.) adj. m., pl. balcâzi; f. balcâză, pl. balcâze balcon s. n., pl. balcoane balconaş s. n., pl. balconaşe baldachin s. n., pl. baldachine bale (secreţii) s. f. pl. !balegă s. f., g.-d. art. balegii; pl. balegi baleia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. baleiez, 3 baleiază, 1 pl. baleiem; conj. prez. 1 sg. să baleiez, 3 să baleieze; ger. baleind baleiaj (desp. le-iaj) s. n., pl. baleiaje baleiere s. f., g.-d. art. baleierii balenă s. f., g.-d. art. balenei; pl. balene balenieră (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. balenierei; pl. baleniere balercă (reg.) s. f., g.-d. art. balercii; pl. balerci balercuţă (reg.) s. f., g.-d. art. balercuţei; pl. balercuţe balerin (dansator; tip de pantofi) s. m., pl. balerini balerină s. f., g.-d. art. balerinei; pl. balerine balet s. n., pl. balete baletist (înv.) s. m., pl. baletişti baletistă (înv.) s. f., g.-d. art. baletistei; pl. baletiste balie (reg.) (desp. -li-e) s. f., art. balia (desp. -li-a), g.-d. art. baliei; pl. balii, art. baliile (desp. -li-i-) balimez (înv.) s. n., pl. balimezuri balistă s. f., g.-d. art. balistei; pl. baliste
293 balistic adj. m., pl. balistici; f. balistică, pl. balistice balistică s. f., g.-d. art. balisticii balistician (desp. -ci-an) s. m., pl. balisticieni (desp. -ci‑eni) balistograf (desp. -to-graf) s. n., pl. balistografe balivernă s. f., g.-d. art. balivernei; pl. baliverne baliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. balizez, 3 balizează; conj. prez. 1 sg. să balizez, 3 să balizeze balizaj s. n., pl. balizaje balizare s. f., g.-d. art. balizării; pl. balizări baliză s. f., g.-d. art. balizei; pl. balize balmoş (reg.) s. n. balnear (desp. -ne-ar) adj. m., pl. balneari; f. balneară, pl. balneare balneoclimateric (desp. -ne-o-cli-) adj. m., pl. balneoclimaterici; f. balneoclimaterică, pl. balneoclimaterice balneoclimatic (rar) (desp. -ne-o-cli-) adj. m., pl. balneoclimatici; f. balneoclimatică, pl. balneoclimatice +balneofizioterapeut (desp. -ne-o-fi-zi-o-) s. m., pl. balneofizioterapeuţi +balneofizioterapeută (desp. -ne-o-fi-zi-o-) s. f., g.-d. art. balneofizioterapeutei; pl. balneofizioterapeute balneoloagă v. balneologă balneolog (desp. -ne-o-) s. m., pl. balneologi !balneologă (livr.)/(colocv.) balneoloagă (desp. -ne-o‑) s. f., g.-d. art. balneologei/balneoloagei; pl. balneologe/ balneoloage balneologic (desp. -ne-o-) adj. m., pl. balneologici; f. balneologică, pl. balneologice balneologie (desp. -ne-o-) s. f., art. balneologia, g.-d. balneologii, art. balneologiei balneoterapie (desp. -ne-o-) s. f., art. balneoterapia, g.-d. balneoterapii, art. balneoterapiei balograf (desp. -lo-graf) s. n., pl. balografe balon s. n., pl. baloane balona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. balonez, 3 balonează; conj. prez. 1 sg. să balonez, 3 să baloneze balonare s. f., g.-d. art. balonării; pl. balonări balonaş s. n., pl. balonaşe balonet s. n., pl. balonete balon-sondă s. n., pl. baloane-sondă !balonzaid (desp. -zaid) s. n., pl. balonzaide balot s. n./s. m., pl. n. baloturi/m. baloţi (~ de paie) balotaj s. n., pl. balotaje balsa (arbore) s. m. balsam s. n., pl. balsamuri balsamic adj. m., pl. balsamici; f. balsamică, pl. balsamice balsamină s. f., g.-d. art. balsaminei; pl. balsamine baltag s. n., pl. baltage baltă s. f., g.-d. art. bălţii; pl. bălţi baltic adj. m., pl. baltici; f. baltică, pl. baltice (ţările ~) +Baltica s. propriu f. art., g.-d. art. Balticii !Baltică (Marea ~) s. propriu f. art., g.-d. art. Mării Baltice baluba (nume etnic) s. m.
bandajare
balustradă s. f., g.-d. art. balustradei; pl. balustrade balustru s. m., art. balustrul; pl. baluştri, art. baluştrii +bam interj. bamă s. f., g.-d. art. bamei; pl. bame bambus s. m., pl. bambuşi ban s. m., pl. bani banal1 adj. m., pl. banali; f. banală, pl. banale banal2 s. n. banalitate s. f., g.-d. art. banalităţii; (lucruri, vorbe, idei) pl. banalităţi banaliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. banalizez, 3 banalizează; conj. prez. 1 sg. să banalizez, 3 să banalizeze banalizare s. f., g.-d. art. banalizării banan (arbore) (rar) s. m., pl. banani banană (fruct) s. f., g.-d. art. bananei; pl. banane bananier1 (arbore) (desp. -ni-er) s. m., pl. bananieri bananier2 (desp. -ni-er) adj. m., pl. bananieri; f. bananieră, pl. bananiere bananier3 (navă) (desp. -ni-er) s. n., pl. bananiere banat (ţinut, dregătorie) s. n., pl. banate Banat (regiune) s. propriu n. banatit s. n. bană (semn pescăresc) s. f., g.-d. art. banei; pl. bane banc s. n., pl. bancuri +bancabil adj. m., pl. bancabili; f. bancabilă, pl. bancabile bancaizăn (desp. -cai-) s. n., pl. bancaizăne bancar adj. m., pl. bancari; f. bancară, pl. bancare bancă s. f., g.-d. art. băncii; pl. bănci bancher s. m., pl. bancheri banchet s. n., pl. banchete banchetă s. f., g.-d. art. banchetei; pl. banchete banchină s. f., g.-d. art. banchinei; pl. banchine banchiză s. f., g.-d. art. banchizei; pl. banchize bancnotă (desp. -ban-cno-/banc-no-) s. f., g.-d. art. bancnotei; pl. bancnote banco (rar) s. n. (în: a face ~) bancocrat (rar) (desp. -co-crat) s. m., pl. bancocraţi bancocraţie (rar) (desp. -co-cra-) s. f., art. bancocraţia, g.‑d. bancocraţii, art. bancocraţiei bancomat s. n., pl. bancomate bancrut (rar) s. m., pl. bancruţi bancruta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. bancrutez, 3 bancrutează; conj. prez. 1 sg. să bancrutez, 3 să bancruteze bancrutar (rar) s. m., pl. bancrutari bancrută s. f., g.-d. art. bancrutei; pl. bancrute banda (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se bandează, imperf. 3 pl. se bandau; conj. prez. 3 să se bandeze; ger. bandându‑se bandaj s. n., pl. bandaje bandaja (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bandajez, 3 bandajează, 1 pl. bandajăm; conj. prez. 1 sg. să bandajez, 3 să bandajeze; ger. bandajând bandajare s. f., g.-d. art. bandajării; pl. bandajări
bandajist 294
bandajist s. m., pl. bandajişti +bandană s. f., g.-d. art. bandanei; pl. bandane bandare s. f., g.-d. art. bandării bandă1 (fâşie) s. f., g.-d. art. benzii; pl. benzi bandă2 (grup) s. f., g.-d. art. bandei; pl. bande +bandeletă s. f., g.-d. art. bandeletei; pl. bandelete banderilă (livr.) s. f., g.-d. art. banderilei; pl. banderile banderolare s. f., g.-d. art. banderolării banderolă s. f., g.-d. art. banderolei; pl. banderole bandieră (rar) (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. bandierei; pl. bandiere bandit s. m., pl. bandiţi banditesc adj. m., f. banditească; pl. m. şi f. banditeşti banditeşte adv. banditism s. n., pl. banditisme bandoală (femeie proastă) (reg.) s. f., g.-d. art. bandoalei; pl. bandoale bandolă (instrument muzical) s. f., g.-d. art. bandolei; pl. bandole bandotecă s. f., g.-d. art. bandotecii; pl. bandoteci bandou s. n., art. bandoul; pl. bandouri !bandulă (frânghie) s. f., g.-d. art. bandulei; pl. bandule bandulieră (desp. -li-e-) s. f., g.-d. art. bandulierei; pl. banduliere bandurar (rar) s. m., pl. bandurari bandură1 (cârpă, femeie depravată) (reg.) s. f., g.-d. art. bandurei; pl. bandure bandură2 (instrument muzical) (rar) s. f., g.-d. art. bandurii; pl. banduri bandurist (rar) s. m., pl. bandurişti banduristă (rar) s. f., g.-d. art. banduristei; pl. banduriste bang1 interj. bang2 s. n. (şi în: ~ sonic) bangăt (rar) s. n., pl. bangăte banieră (înv.) (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. banierei; pl. baniere baniţă s. f., g.-d. art. baniţei; pl. baniţe banjo s. n., art. banjoul; pl. banjouri banking (engl.) [pron. benking] s. n., art. bankingul [pron. benkingul] banner (engl.) [pron. benăr] s. n., pl. bannere [pron. benăre] bantoid adj. m, pl. bantoizi; f. bantoidă, pl. bantoide !bantu1 adj. invar. (limbi ~) !bantu2 (nume etnic) s. m. şi f., pl. bantu bantustan (desp. -tus-tan/-tu-stan) s. n., pl. bantustane +ba nu adv. + adv. baobab s. m., pl. baobabi baptism (rar) s. n. baptist adj. m., s. m., pl. baptişti; adj. f., s. f. baptistă, pl. baptiste baptisteriu [riu pron. rĭu] s. n., art. baptisteriul; pl. baptisterii, art. baptisteriile (desp. -ri-i-) bar1 (local) s. n., pl. baruri
bar2 (unitate de măsură) s. m., pl. bari; simb. bar (20 bar) bara (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. barez, 3 barează; conj. prez. 1 sg. să barez, 3 să bareze barabancă (tobă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. barabancei; pl. barabance barabanci (toboşar) (înv.) s. m., pl. barabanci baraboi (plantă) s. m., pl. baraboi, art. baraboii barabulă (reg.) s. f., g.-d. art. barabulei; pl. barabule barabulişte (reg.) s. f., g.-d. art. barabuliştii; pl. barabulişti barabuşcă (reg.) s. f., g.-d. art. barabuştei; pl. barabuşte baracament (rar) s. n., pl. baracamente baracă s. f., g.-d. art. barăcii; pl. barăci baragladină (pop.) (desp. -ra-gla-) s. f., g.-d. art. baragladinei; pl. baragladine baraj s. n., pl. baraje barajist s. m., pl. barajişti barată s. f., g.-d. art. baratei; pl. barate bară s. f., g.-d. art. barei; pl. bare barbacană s. f., g.-d. art. barbacanei; pl. barbacane barba-caprei (plantă) (desp. -ca-prei) s. f. art., g.-d. art. bărbii-caprei barba-împăratului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bărbiiîmpăratului barba-lupului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bărbii-lupului barbar adj. m., s. m., pl. barbari; adj. f., s. f. barbară, pl. barbare barbarie s. f., art. barbaria, g.-d. art. barbariei; (fapte) pl. barbarii, art. barbariile (desp. -ri-i-) barbarism s. n., pl. barbarisme barba-ursului (plantă) s. f. art., g.-d. art. bărbii-ursului barbă s. f., g.-d. art. bărbii; pl. bărbi !barbă-albastră (bărbat care schimbă nevestele) (fam.) s. m., g.-d. art. lui barbă-albastră; pl. barbă-albastră Barbă-Albastră (personaj) s. propriu m. +barbecue (engl.) [cue pron. kĭu] s. n., pl. barbecue-uri barbet (prepelicar) (rar) s. m., pl. barbeţi barbetă (favoriţi; parâmă) (rar) s. f., g.-d. art. barbetei; pl. barbete barbişă (rar) s. f., art. barbişa, g.-d. art. barbişei; pl. barbişe barbişon s. n., pl. barbişoane barbiton s. n., pl. barbitoane barbituric1 adj. m., pl. barbiturici; f. barbiturică, pl. barbiturice barbituric2 s. n., pl. barbiturice barbiturism s. n. barbotaj s. n., pl. barbotaje barbotare s. f., g.-d. art. barbotării; pl. barbotări barbotină s. f., g.-d. art. barbotinei barbun s. m., pl. barbuni barbut (joc) s. n. barbută (monedă veche) s. f., g.-d. art. barbutei; pl. barbute barc s. n., pl. barcuri
295 barcagiu s. m., art. barcagiul; pl. barcagii, art. barcagiii (desp. -gi-ii) barcană s. f., g.-d. art. barcanei; pl. barcane barcarolă s. f., g.-d. art. barcarolei; pl. barcarole barcaz s. n., pl. barcazuri barcă s. f., g-d. art. bărcii; pl. bărci barchentină s. f., g.-d. art. barchentinei; pl. barchentine bard s. m., pl. barzi !bardac1 (prun) (reg.) s. m., pl. bardaci !bardac2 (vas) (reg.) s. n., pl. bardace !bardacă (cană; prună) (reg.) s. f., g.-d. art. bardacei; pl. bardace bardă s. f., g.-d. art. bărzii; pl. bărzi bardou (animal hibrid) s. m., art. bardoul barem1 adv. barem2 s. n., pl. bareme baretă (bentiţă, bonetă) s. f., g.-d. art. baretei; pl. barete baretor s. n., pl. baretoare barhet s. n., (sorturi) pl. barheturi baric1 adj. m., pl. barici; f. barică, pl. barice +baric2 (butoi) s. n., pl. baricuri baricada (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. baricadez, 3 baricadează; conj. prez. 1 sg. să baricadez, 3 să baricadeze baricadare s. f., g.-d. art. baricadării; pl. baricadări baricadă s. f., g.-d. art. baricadei; pl. baricade baricentru s. n., art. baricentrul; pl. baricentre barie (desp. -ri-e) s. f., art. baria (desp. -ri-a), g.-d. art. bariei; pl. barii, art. bariile (desp. -ri-i-) barieră (desp. -ri-e-) s. f., g.-d. art. barierei; pl. bariere baril s. m., pl. barili barimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. barimetria, g.-d. barimetrii, art. barimetriei barion (desp. -ri-on) s. m., pl. barioni barionic (desp. -ri-o-) adj. m., pl. barionici; f. barionică, pl. barionice barisferă (desp. -ris-fe-/-ri-sfe-) s. f., g.-d. art. barisferei bariş (reg.) s. n., pl. barişe barită s. f., g.-d. art. baritei; pl. barite baritină s. f., g.-d. art. baritinei; pl. baritine bariton1 (cântăreţ) s. m., pl. baritoni bariton2 (instrument muzical) s. n., pl. baritoane bariu [riu pron. rĭu] s. n., art. bariul; simb. Ba barjă s. f., art. barja, g.-d. art. barjei; pl. barje barman s. m., pl. barmani barmaniţă (fam.) s. f., g.-d. art. barmaniţei; pl. barmaniţe barn s. m., pl. barni baroană s. f., g.-d. art. baroanei; pl. baroane baroc1 adj. m., pl. baroci; f. barocă, pl. baroce baroc2 s. n. barocameră s. f., g.-d. art. barocamerei; pl. barocamere baroforeză s. f., g.-d. art. baroforezei barograf (desp. -ro-graf) s. n., pl. barografe
basculantă
barogramă (desp. -ro-gra-) s. f., g.-d. art. barogramei; pl. barograme barometric (desp. -me-tric) adj. m., pl. barometrici; f. barometrică, pl. barometrice barometru (desp. -me-tru) s. n., art. barometrul; pl. barometre baron s. m., voc. baroane; pl. baroni baronarcoză s. f., g.-d. art. baronarcozei baroneasă s. f., g.-d. art. baronesei; pl. baronese baronet s. m., pl. baroneţi baronie (rar) s. f., art. baronia, g.-d. art. baroniei; pl. baronii, art. baroniile (desp. -ni-i-) baroreceptor s. m., pl. baroreceptori baros s. n., pl. baroase !barosan (fam.) adj. m., s. m., pl. barosani; adj. f., s. f. barosană, pl. barosane baroscop (desp. -ros-cop/-ro-scop) s. n., pl. baroscoape barotermograf (desp. -mo-graf) s. n., pl. barotermografe barotermometru (desp. -me-tru) s. n., art. barotermometrul; pl. barotermometre barou s. n., art. baroul; pl. barouri barremian1 (desp. -mi-an) adj. m., pl. barremieni (desp. -mi-eni); f. barremiană, pl. barremiene barremian2 (desp. -mi-an) s. n. barşon (reg.) s. n., pl. barşoane +barter (engl.) [er pron. ăr] s. n., pl. bartere bartiţă (rar) s. f., g.-d. art. bartiţei; pl. bartiţe bartonian1 (desp. -ni-an) adj. m., pl. bartonieni (desp. -ni‑eni); f. bartoniană, pl. bartoniene bartonian2 (desp. -ni-an) s. n. barză s. f., g.-d. art. berzei; pl. berze bas1 (cântăreţ, sunet) s. m., pl. başi bas2 (contrabas) s. n., pl. basuri basamac (pop.) s. n., (sorturi) pl. basamace basarabean adj. m., s. m., pl. basarabeni; adj. f. basarabeană, pl. basarabene basarabeancă s. f., g.-d. art. basarabencei; pl. basarabence bas-bariton s. m., pl. başi-baritoni, art. başi-baritonii !basc1 (beretă; parte a unei jachete/fuste) s. n., pl. bascuri basc2 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. basci; adj. f., s. f. bască, pl. basce bască1 (lâna tunsă de pe o oaie; bluză; vestă) (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băştii; pl. băşti bască2 (limbă) s. f., g.-d. art. bascei baschet1 (gheată) s. m., pl. bascheţi baschet2 (joc) s. n. baschetbal (înv.) s. n. baschetbalist s. m., pl. baschetbalişti baschetbalistă s. f., g.-d. art. baschetbalistei; pl. baschetbaliste bascula (a ~) vb., ind. prez. 3 basculează, imperf. 3 pl. basculau; conj. prez. 3 să basculeze basculant adj. m., pl. basculanţi; f. basculantă, pl. basculante basculantă s. f., g.-d. art. basculantei; pl. basculante
basculare 296
basculare s. f., g.-d. art. basculării; pl. basculări basculator s. n., pl. basculatoare basculă s. f., g.-d. art. basculei; pl. bascule baseball (engl.) [pron. beĭsbol] s. n., art. baseballul [pron. beĭsbolul] !basedow [s pron. germ. z] s. n., art. basedowul/boala (lui) Basedow(-Graves) [s pron. germ. z, Graves pron. engl. greĭvz] loc. s. f., g.-d. art. bolii (lui) Basedow(-Graves) Basedow (von ~) (medic german) [pron. fonbazedov] s. propriu basedowian [s pron. germ. z] (desp. -wi-an) adj. m., s. m., pl. basedowieni (desp. -wi-eni); adj. f., s. f. basedowiană, pl. basedowiene baset s. m., pl. baseţi BASIC/Basic (engl.) [pron. beĭsik] s. propriu n. Basic-English (engl.) [pron. beĭsikingliş] s. n. basidie (desp. -di-e) s. f., art. basidia (desp. -di-a), g.-d. art. basidiei; pl. basidii, art. basidiile (desp. -di-i-) basidiomicetă (desp. -di-o-) s. f., g.-d. art. basidiomicetei; pl. basidiomicete basidiospor (desp. -di-os-por/-o-spor) s. m., pl. basidiospori basist s. m., pl. basişti basm s. n., pl. basme basma s. f., art. basmaua, g.-d. art. basmalei; pl. basmale basmangiu (înv.) s. m., art. basmangiul; pl. basmangii, art. basmangiii (desp. -gi-ii) basnă (înv.) s. f., art. basnei; pl. basne bason (livr.) s. n., pl. basoane basorelief (desp. -li-ef) s. n., pl. basoreliefuri basta (fam.) adv. bastard adj. m., s. m., pl. bastarzi; adj. f., s. f. bastardă, pl. bastarde bastardare (înv.) s. f., g.-d. art. bastardării; pl. bastardări bastarn adj. m., s. m., pl. bastarni bastiment s. n., pl. bastimente bastingaj s. n., pl. bastingaje bastion (fortificaţie) (desp. -ti-on) s. n., pl. bastioane baston (băţ) s. n., pl. bastoane bastonadă (livr.) s. f., g.-d. art. bastonadei; pl. bastonade bastonaş s. n., pl. bastonaşe baş1 (capătul unei bărci; agio) (înv.) s. n. baş2 (căpetenie, staroste) (înv.) s. m., pl. başi baş3 (reg.) adv. baş-aga s. f., art. baş-agaua, g.-d. art. baş-agalei; pl. baş-agale baş-boier s. m., pl. baş-boieri baş-bulucbaş s. m., pl. baş-bulucbaşi başbuzuc (înv.) s. m., pl. başbuzuci başca1 (fam.) adv. (Una vorbim şi ~ ne-nţelegem.) başca2 (fam.) prep. (Are leafă mare, ~ sporurile.) baş-caimacam s. m., pl. baş-caimacami başchie (desp. -chi-e) s. f., art. başchia (desp. -chi-a), g.-d. art. başchiei; pl. başchii, art. başchiile (desp. -chi-i-) baş-ciohodar s. m., pl. baş-ciohodari
başkir adj. m., s. m., pl. başkiri; adj. f., s. f. başkiră, pl. başkire başkiră (limbă) s. f., g.-d. art. başkirei başoaldă (arg.) s. f., g.-d. art. başoaldei; pl. başoalde !baştă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. băştii; pl. băşti +baştină (origine) (înv.) s. f., g.-d. art. baştinei baştină (de ~) loc. adj. (loc ~) batal1 (berbec) s. m., pl. batali batal2 (groapă) s. n., pl. batale batalion (desp. -li-on) s. n., pl. batalioane batant1 adj. m., pl. batanţi; f. batantă, pl. batante batant2 (panou) s. n., pl. batante !batard adj. m. (+ s. n.: caracter ~); f. batardă (literă ~), pl. batarde +batardă s. f., g.-d. art. batardei; pl. batarde batardou s. n., art. batardoul; pl. batardouri batat (plantă) s. m., pl. bataţi batată (tubercul) s. f., g.-d. art. batatei; pl. batate batav adj. m., s. m., pl. batavi; adj. f., s. f. batavă, pl. batave bată s. f., g.-d. art. betei; pl. bete !batăr (reg.) adv. +batăr că/batăr să (reg.) loc. conjcţ. batcă (reg.) s. f., g.-d. art. batcei; pl. batce bate (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bat, 2 sg. baţi, 3 sg. bate, imperf. 1 băteam, perf. s. 1 sg. bătui, m.m.c.p. 1 pl. bătuserăm; conj. prez. 1 sg. să bat, 3 să bată; imper. 2 pl. (nu) bateţi; ger. bătând; part. bătut +bate joc (a-şi ~) (a ironiza) loc. vb., v. bate; imper. 2 sg. afirm. bate-ţi joc, neg. nu-ţi bate joc; ger. bătându-mi joc batel (rar) s. n. batere s. f., g.-d. art. baterii; pl. bateri baterie s. f., art. bateria, g.-d. art. bateriei; pl. baterii, art. bateriile (desp. -ri-i-) baterist s. m., pl. baterişti bathonian1 (desp. -tho-ni-an) adj. m., pl. bathonieni (desp. -tho-ni-eni); f. bathoniană, pl. bathoniene bathonian2 (desp. -tho-ni-an) s. n. !batial (desp. -ti-al) adj. m. (+ s. n.: domeniu ~); f. batială (regiune ~), pl. batiale batic s. n., pl. baticuri batigraf (desp. -ti-graf) s. n., pl. batigrafe batigrafie (desp. -ti-gra-) s. f., art. batigrafia, g.-d. batigrafii, art. batigrafiei batigramă (desp. -ti-gra-) s. f., g.-d. art. batigramei; pl. batigrame batimetric (desp. -me-tric) adj. m., pl. batimetrici; f. batimetrică, pl. batimetrice batimetrie (desp. -me-tri-) s. f., art. batimetria, g.-d. batimetrii, art. batimetriei batimetru (desp. -me-tru) s. n., art. batimetrul; pl. batimetre batir (aţă) (înv.) s. n., pl. batire batiscaf (desp. -tis-caf/-ti-scaf) s. n., pl. batiscafuri
297 batisferă (desp. -tis-fe-/-ti-sfe-) s. f., g.-d. art. batisferei; pl. batisfere batist (pânză) s. n., (sorturi) pl. batisturi batistă (bucată mică de pânză) s. f., g.-d. art. batistei; pl. batiste batiu s. n., art. batiul; pl. batiuri batjocori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. batjocoresc, 3 sg. batjocoreşte, imperf. 1 batjocoream; conj. prez. 1 sg. să batjocoresc, 3 să batjocorească batjocorire s. f., g.-d. art. batjocoririi; pl. batjocoriri batjocoritor adj. m., pl. batjocoritori; f. sg. şi pl. batjocoritoare batjocură s. f., g.-d. art. batjocurii; pl. batjocuri batocrom (desp. -to-crom) s. n. batog s. n., (sorturi) pl. batoguri !batogit (reg.) adj. m., pl. batogiţi; f. batogită, pl. batogite !batolit s. n., pl. batolite batometru (desp. -me-tru) s. n., art. batometrul; pl. batometre baton s. n., pl. batoane batozar (rar) s. m., pl. batozari batoză s. f., g.-d. art. batozei; pl. batoze batracian (desp. ba-tra-ci-an) s. m., pl. batracieni (desp. -ci-eni) bau interj. !baubau (bau-) (fam.) s. m., art. baubaul (desp. -ba-ul), g.‑d. art. lui baubau/baubaului baud (fr.) [pron. bo] s. m. bauxită (desp. ba-u-) s. f., g.-d. art. bauxitei bavarez adj. m., s. m., pl. bavarezi; adj. f., s. f. bavareză, pl. bavareze bavă s. f., g.-d. art. bavei bavetă (baveţică; apărătoare) s. f., g.-d. art. bavetei; pl. bavete baveţică s. f., g.-d. art. baveţelei; pl. baveţele bavură s. f., g.-d. art. bavurii; pl. bavuri bax s. n., pl. baxuri baza1 (a ~) (a întemeia) vb., ind. prez. 1 sg. bazez, 3 bazează; conj. prez. 1 sg. să bazez, 3 să bazeze +baza2 (a se ~) (a se bizui) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bazez, 3 se bazează; conj. prez. 1 sg. să mă bazez, 3 să se bazeze; imper. 2 sg. afirm. bazează-te; ger. bazându-mă baza (pe ~) loc. prep. (pe baza lui/sa) bazaconie (înv.) (desp. -ni-e) s. f., art. bazaconia (desp. -ni-a), g.-d. art. bazaconiei; pl. bazaconii, art. bazaconiile (desp. -ni-i-) bazal adj. m., pl. bazali; f. bazală, pl. bazale bazalt s. n., (feluri) pl. bazalturi bazaltic adj. m., pl. bazaltici; f. bazaltică, pl. bazaltice bazaochi (reg.) (desp. -ochi) adj. m., pl. bazaochi; f. sg. şi pl. bazaoache bazar s. n., pl. bazaruri bază s. f., g.-d. art. bazei; pl. baze +bază (de ~) loc. adj. (oameni ~) +bază (pe ~ de) loc. prep. (~ voluntariat)
bădădăi
bazic adj. m., pl. bazici; f. bazică, pl. bazice bazicitate s. f., g.-d. art. bazicităţii; pl. bazicităţi bazileu s. m., art. bazileul; pl. bazilei, art. bazileii bazilical adj. m., pl. bazilicali; f. bazilicală, pl. bazilicale !bazilicale (înv.) s. f. pl. bazilică s. f., g.-d. art. bazilicii; pl. bazilici bazin s. n., pl. bazine +bazinal adj. m., pl. bazinali; f. bazinală, pl. bazinale bazinet s. n., pl. bazinete bazofil adj. m., pl. bazofili; f. bazofilă, pl. bazofile bazon s. n., pl. bazoane bazona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bazonez, 3 bazonează; conj. prez. 1 sg. să bazonez, 3 să bazoneze bazooka (engl.) [pron. bazuka] (desp. -zoo-) s. f., pl. bazooka bă (pop.) interj. băbaică (reg.) s. f., g.-d. art. băbăicii; pl. băbăici băbăcuţă (înv., reg.) s. m., g.-d. art. băbăcuţii; pl. băbăcuţi !băbăluc (baubau) (reg.) s. m. !băbăluc (din ~) (din moşi-strămoşi) (înv., reg.) loc. adj., loc adv. (datină ~, Se ştie ~.) băbăreasă (reg.) s. f., g.-d. art. băbăresei; pl. băbărese băbătie (fam.) s. f., art. băbătia, g.-d. art. băbătiei; pl. băbătii, art. băbătiile (desp. -ti-i-) !băbească (viţă-de-vie; vin) s. f., g.-d. art. băbeascăi băbesc adj. m., f. băbească; pl. m. şi f. băbeşti băbeşte adv. băboi (baborniţă) s. m., pl. băboi, art. băboii băbuşcă (băbuţă; butonieră; pasăre; iarbă) s. f., g.-d. art. băbuştii; pl. băbuşti băbuţă s. f., g.-d. art. băbuţei; pl. băbuţe băcan1 (colorant, lemn exotic) s. n. băcan2 (negustor) s. m., pl. băcani băcăni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băcănesc, 3 sg. băcăneşte, imperf. 1 băcăneam; conj. prez. 1 sg. să băcănesc, 3 să băcănească băcănie s. f., art. băcănia, g.-d. art. băcăniei; pl. băcănii, art. băcăniile (desp. -ni-i-) băcănioară (desp. -ni-oa-) (rar) s. f., g.-d. art. băcănioarei; pl. băcănioare băcăniţă (rar) s. f., g.-d. art. băcăniţei; pl. băcăniţe băcăuan (desp. -uan) adj. m., s. m., pl. băcăuani; adj. f. băcăuană, pl. băcăuane băcăuancă (desp. -uan-) s. f., g.-d. art. băcăuancei; pl. băcăuance băcit (rar) s. n. băciţă (pop.) s. f., g.-d. art. băciţei; pl. băciţe băciui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băciuiesc, 3 sg. băciuieşte, imperf. 1 băciuiam; conj. prez. 1 sg. să băciuiesc, 3 să băciuiască băcuiaţă (reg.) s. f., g.-d. art. băcuieţei; pl. băcuieţe bădădăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bădădăiesc, 3 sg. bădădăieşte, imperf. 1 bădădăiam; conj. prez. 1 sg. să bădădăiesc, 3 să bădădăiască
bădăran 298
bădăran adj. m., s. m., pl. bădărani; adj. f., s. f. bădărană, pl. bădărane bădărancă (rar) s. f., g.-d. art. bădărancei; pl. bădărance bădărănesc adj. m., f. bădărănească; pl. m. şi f. bădărăneşti bădărănie s. f., art. bădărănia, g.-d. art. bădărăniei; pl. bădărănii, art. bădărăniile (desp. -ni-i-) bădărănos (rar) adj. m., pl. bădărănoşi; f. bădărănoasă, pl. bădărănoase !bădică (reg.) s. m., g.-d. art. bădicăi/bădichii/lui bădica !bădicuţă (reg.) s. m., g.-d. art. bădicuţei/lui bădicuţa; pl. bădicuţi bădie (reg.) s. m., art. bădia, g.-d. art. bădiei/lui bădia bădişor (pop.) s. m., pl. bădişori bădiţă (reg.) s. m., g.-d. art. bădiţei/lui bădiţa bădiţel (reg.) s. m., pl. bădiţei, art. bădiţeii bădiţică (rar) s. m. bădiuliţă (reg.) (desp. -diu-) s. m. băga (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bag, 2 sg. bagi, 3 bagă; conj. prez. 1 sg. să bag, 3 să bage; imper. 2 sg. afirm. bagă băga de seamă (a ~) (a observa) loc. vb. v. băga +băga în seamă (a ~) (a da atenţie) loc. vb. v. băga băgare s. f., g.-d. art. băgării; pl. băgări băgare de seamă (precauţie) loc. s. f., g.-d. art. băgării de seamă; (observaţii) pl. băgări de seamă băgăcios (fam.) adj. m., pl. băgăcioşi; f. băgăcioasă, pl. băgăcioase băgăreţ (fam.) adj. m., pl. băgăreţi; f. băgăreaţă, pl. băgăreţe băgător adj. m., pl. băgători; f. sg. şi pl. băgătoare băgător de seamă (persoană care asistă inutil la o acţiune) (fam.) loc. s. m., pl. băgători de seamă băgrin (reg.) (desp. bă-grin) s. m., pl. băgrini băhniş (înv.) s. n., pl. băhnişuri băhnit (reg.) adj. m., pl. băhniţi; f. băhnită, pl. băhnite băhnos (reg.) adj. m., pl. băhnoşi; f. băhnoasă, pl. băhnoase băi1 (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băiesc, 3 sg. băieşte, imperf. 1 băiam; conj. prez. 1 sg. să băiesc, 3 să băiască +băi2 interj. băiaş (lucrător la o baie publică) (înv.) s. m., pl. băieşi !băiat s. m., voc. băiete, art. băiatule; pl. băieţi băiată (reg.) s. f., g.-d. art. băietei; pl. băiete băieş (miner) s. m., pl. băieşi băieşime (reg.) s. f., g.-d. art. băieşimii băieşiţă (înv.) s. f., g.-d. art. băieşiţei; pl. băieşiţe băietan s. m., pl. băietani băietănaş (rar) s. m., pl. băietănaşi băieţandru s. m., art. băieţandrul; pl. băieţandri, art. băieţandrii băieţaş s. m., pl. băieţaşi băieţel s. m., pl. băieţei, art. băieţeii băieţesc adj. m., f. băieţească; pl. m. şi f. băieţeşti băieţeşte adv. +băieţică (fam.) s. m., g.-d. art. lui băieţică
băieţime (rar) s. f., g.-d. art. băieţimii băieţoi s. m., pl. băieţoi, art. băieţoii băimărean (băi-) adj. m., s. m., pl. băimăreni; adj. f. băimăreană, pl. băimărene băimăreancă (băi-) s. f., g.-d. art. băimărencei; pl. băimărence băiţă s. f., g.-d. art. băiţei; pl. băiţe băiţui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băiţuiesc, 3 sg. băiţuieşte, imperf. 1 băiţuiam; conj. prez. 1 sg. să băiţuiesc, 3 să băiţuiască băiţuit s. n. băjenar (înv.) s. m., pl. băjenari băjenări (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băjenăresc, 3 sg. băjenăreşte, imperf. 1 băjenăream; conj. prez. 1 sg. să băjenăresc, 3 să băjenărească băjenărie (înv.) s. f., art. băjenăria, g.-d. art. băjenăriei; pl. băjenării, art. băjenăriile (desp. -ri-i-) băjenărit (înv.) s. n. băjeni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băjenesc, 3 sg. băjeneşte, imperf. 1 băjeneam; conj. prez. 1 sg. să băjenesc, 3 să băjenească băjenie (înv.) (desp. -ni-e) s. f., art. băjenia (desp. -ni-a), g.-d. art. băjeniei; pl. băjenii, art. băjeniile (desp. -ni-i-) băl (reg.) adj. m., pl. băli; f. bălă, pl. băle bălai adj. m., pl. bălai; f. sg. şi pl. bălaie bălan (pop.) adj. m., pl. bălani; f. bălană, pl. bălane bălăbăneală s. f., g.-d. art. bălăbănelii; pl. bălăbăneli bălăbăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăbănesc, 3 sg. bălăbăneşte, imperf. 1 bălăbăneam; conj. prez. 1 sg. să bălăbănesc, 3 să bălăbănească bălăbănit s. n. bălăcări (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăcăresc, 3 sg. bălăcăreşte, imperf. 1 bălăcăream; conj. prez. 1 sg. să bălăcăresc, 3 să bălăcărească bălăcărie (înv.) s. f., art. bălăcăria, g.-d. art. bălăcăriei; pl. bălăcării, art. bălăcăriile (desp. -ri-i-) bălăceală s. f., g.-d. art. bălăcelii; pl. bălăceli bălăci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăcesc, 3 sg. bălăceşte, imperf. 1 bălăceam; conj. prez. 1 sg. să bălăcesc, 3 să bălăcească bălăcire s. f., g.-d. art. bălăcirii; pl. bălăciri bălăcit s. n. bălăiel (rar) adj. m., pl. bălăiei; f. bălăică, pl. bălăiele bălăior adj. m., pl. bălăiori; f. bălăioară, pl. bălăioare bălălăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălălăiesc, 3 sg. bălălăieşte, imperf. 1 bălălăiam; conj. prez. 1 sg. să bălălăiesc, 3 să bălălăiască bălălău (reg.) adj. m., s. m. (om ~, bălălăul) bălănel (rar) adj. m., pl. bălănei; f. bălănică, pl. bălănele bălăngăi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăngăiesc, 3 sg. bălăngăieşte, imperf. 1 bălăngăiam; conj. prez. 1 sg. să bălăngăiesc, 3 să bălăngăiască bălăngăit (reg.) s. n.
299 bălăngăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălăngănesc, 3 sg. bălăngăneşte, imperf. 1 bălăngăneam; conj. prez. 1 sg. să bălăngănesc, 3 să bălăngănească bălăngănit s. n. bălăngănitor (rar) adj. m., pl. bălăngănitori; f. sg. şi pl. bălăngănitoare bălănuţ (rar) adj. m., pl. bălănuţi; f. bălănuţă, pl. bălănuţe bălărie s. f., art. bălăria, g.-d. art. bălăriei; pl. bălării, art. bălăriile (desp. -ri-i-) bălăştioagă (reg., rar) (desp. -tioa-) s. f., g.-d. art. bălăştioagei; pl. bălăştioage bălăuc (reg.) adj. m., pl. bălăuci; f. bălăucă, pl. bălăuce bălbisă s. f., g.-d. art. bălbisei; pl. bălbise !bălega (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se balegă, imperf. 3 pl. se bălegau; conj. prez. 3 să se balege; ger. bălegându-se !bălegar1 (balegă) s. n., pl. bălegare !bălegar2 (gândac) s. m., pl. bălegari băliuţă (reg.) (desp. -li-u-) s. f., g.-d. art. băliuţei; pl. băliuţe bălmăjeală (fam.) s. f., g.-d. art. bălmăjelii; pl. bălmăjeli bălmăji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bălmăjesc, 3 sg. bălmăjeşte, imperf. 1 bălmăjeam; conj. prez. 1 sg. să bălmăjesc, 3 să bălmăjească bălos1 adj. m., pl. băloşi; f. băloasă, pl. băloase bălos2 s. m., pl. băloşi băloşel (ciupercă) s. m., pl. băloşei, art. băloşeii băloşi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se băloşeşte, 3 pl. se băloşesc, imperf. 3 sg. se băloşea; conj. prez. 3 să se băloşească; ger. băloşindu-se băloşire s. f., g.-d. art. băloşirii; pl. băloşiri băltac (băltoacă) (reg.) s. n., pl. băltace băltăgel (rar) s. n., pl. băltăgele băltăreţ adj. m., pl. băltăreţi; f. băltăreaţă, pl. băltăreţe băltăreţul (vânt) s. n. art., neart. băltăreţ (adiere de ~) băltău (reg.) s. n., art. băltăul; pl. băltaie bălti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. bălteşte, 3 pl. băltesc, imperf. 3 sg. băltea; conj. prez. 3 să băltească !bălticică (rar) s. f., g.-d. art. bălticelei; pl. bălticele băltină (înv.) s. f., g.-d. art. băltinei; pl. băltine băltiş (rar) s. n., pl. băltişuri băltiţă (rar) s. f., g.-d. art. băltiţei; pl. băltiţe băltoacă s. f., g.-d. art. băltoacei; pl. băltoace băltoi (rar) s. n., pl. băltoaie băltos adj. m., pl. băltoşi; f. băltoasă, pl. băltoase bălţat adj. m., pl. bălţaţi; f. bălţată, pl. bălţate bălţătură (pop.) s. f., g.-d. art. bălţăturii; pl. bălţături băluşcă s. f., g.-d. art. băluştei; pl. băluşte băluţ (reg.) adj. m., pl. băluţi; f. băluţă, pl. băluţe bănat (mâhnire; ciudă; bănuială; reproş) (reg.) s. n., (bănuieli; reproşuri) pl. bănaturi bănănăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bănănăiesc, 3 sg. băbănăieşte, imperf. 1 bănănăiam; conj. prez. 1 sg. să bănănăiesc, 3 să bănănăiască bănărit (reg.) s. n., pl. bănărituri
bărbie
bănăţean adj. m., s. m., pl. bănăţeni; adj. f. bănăţeană, pl. bănăţene bănăţeancă s. f., g.-d. art. bănăţencei; pl. bănăţence bănăţenesc (rar) adj. m., f. bănăţenească; pl. m. şi f. bănăţeneşti bănăţeneşte adv. băncuţă s. f., g.-d. art. băncuţei; pl. băncuţe băndurică (reg.) s. f., g.-d. art. bănduricii; pl. băndurici băneasca (dans) (reg.) s. f. art., neart. bănească, g.-d. art. băneştii bănesc adj. m., f. bănească; pl. m. şi f. băneşti băneşte adv. bănet s. n. băni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bănesc, 3 sg. băneşte, imperf. 1 băneam; conj. prez. 1 sg. să bănesc, 3 să bănească bănică s. f., g.-d. art. bănicii; pl. bănici bănicer (rar) s. m., pl. băniceri bănicioară s. f., g.-d. art. bănicioarei; pl. bănicioare bănie s. f., art. bănia, g.-d. art. băniei; pl. bănii, art. băniile (desp. -ni-i-) bănişor s. m., pl. bănişori bănos adj. m., pl. bănoşi; f. bănoasă, pl. bănoase bănui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bănuiesc, 3 sg. bănuieşte, imperf. 1 bănuiam; conj. prez. 1 sg. să bănuiesc, 3 să bănuiască bănuială s. f., g.-d. art. bănuielii; pl. bănuieli bănuire (rar) s. f., g.-d. art. bănuirii; pl. bănuiri bănuitor (desp. -nu-i-) adj. m., pl. bănuitori; f. sg. şi pl. bănuitoare bănuţ s. m., pl. bănuţi bănuţel (rar) s. m., pl. bănuţei, art. bănuţeii bărat (călugăr) (înv., reg.) s. m., pl. băraţi bărăgan (şes) s. n., pl. bărăganuri Bărăgan (regiune) s. propriu n. bărăni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bărănesc, 3 sg. bărăneşte, imperf. 1 bărăneam; conj. prez. 1 sg. să bărănesc, 3 să bărănească bărăţie (înv., reg.) s. f., art. bărăţia, g.-d. art. bărăţiei; pl. bărăţii, art. bărăţiile (desp. -ţi-i-) bărbat1 (rar) adj. m., pl. bărbaţi; f. bărbată, pl. bărbate (câini bărbaţi, femei bărbate) bărbat2 s. m., pl. bărbaţi bărbărie (rar) s. f., art. bărbăria, g.-d. bărbării, art. bărbăriei bărbătesc adj. m., f. bărbătească; pl. m. şi f. bărbăteşti bărbăteşte adv. bărbătos adj. m., pl. bărbătoşi; f. bărbătoasă, pl. bărbătoase bărbătuş s. m., pl. bărbătuşi bărbăţel s. m., pl. bărbăţei, art. bărbăţeii bărbăţie s. f., art. bărbăţia, g.-d. bărbăţii, art. bărbăţiei bărbânţă (reg.) s. f., g.-d. art. bărbânţei; pl. bărbânţe bărbie s. f., art. bărbia, g.-d. art. bărbiei; pl. bărbii, art. bărbiile (desp. -bi-i-)
bărbier 300
bărbier (desp. -bi-er) s. m., pl. bărbieri bărbiereală (desp. -bi-e-) s. f., g.-d. art. bărbierelii; pl. bărbiereli bărbieresc (rar) (desp. -bi-e-) adj. m., f. bărbierească; pl. m. şi f. bărbiereşti bărbieri (a ~) (desp. -bi-e-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bărbieresc, 3 sg. bărbiereşte, imperf. 1 bărbieream; conj. prez. 1 sg. să bărbieresc, 3 să bărbierească bărbierie (rar) (desp. -bi-e-) s. f., art. bărbieria, g.-d. art. bărbieriei; (frizerii) pl. bărbierii, art. bărbieriile (desp. -ri‑i-) bărbierit (desp. -bi-e-) s. n. bărbieriţă (rar) (desp. -bi-e-) s. f., g.-d. art. bărbieriţei; pl. bărbieriţe bărbioară (rar) (desp. -bi-oa-) s. f., g.-d. art. bărbioarei; pl. bărbioare bărbişoară (reg.) s. f., g.-d. art. bărbişoarei; pl. bărbişoare bărbiţă s. f., g.-d. art. bărbiţei; pl. bărbiţe bărbiuţă (rar) (desp. -bi-u-) s. f., g.-d. art. bărbiuţei; pl. bărbiuţe bărboasă (plantă) s. f., g.-d. art. bărboasei; pl. bărboase bărboi (fam.) s. n., pl. bărboaie bărbos adj. m., pl. bărboşi; f. bărboasă, pl. bărboase bărbunc (înv., reg.) s. n. bărbuţă s. f., g.-d. art. bărbuţei; pl. bărbuţe bărcuţă s. f., g.-d. art. bărcuţei; pl. bărcuţe bărdaş (reg.) s. m., pl. bărdaşi !bărdăcuţă (rar) s. f., g.-d. art. bărdăcuţei; pl. bărdăcuţe bărdiţă (rar) s. f., g.-d. art. bărdiţei; pl. bărdiţe bărdui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bărduiesc, 3 sg. bărduieşte, imperf. 1 bărduiam; conj. prez. 1 sg. să bărduiesc, 3 să bărduiască bărduire (rar) s. f., g.-d. art. bărduirii bărnaci (reg.) adj. m., pl. bărnaci; f. sg. şi pl. bărnace bărzăun s. m., pl. bărzăuni bărzoi (rar) s. m., pl. bărzoi, art. bărzoii +băscuţă s. f., g.-d. art. băscuţei; pl. băscuţe +băsmăluţă s. f., g.-d. art. băsmăluţei; pl. băsmăluţe băsnar (rar) s. m., pl. băsnari băsni (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. băsnesc, 3 sg. băsneşte, imperf. 3 sg. băsnea; conj. prez. 1 sg. să băsnesc, 3 să băsnească băsnire (înv.) s. f., g.-d. art. băsnirii; pl. băsniri băşcălie (fam., arg.) s. f., art. băşcălia, g.-d. băşcălii, art. băşcăliei băşica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. băşic, 2 sg. băşici, 3 băşică; conj. prez. 1 sg. să băşic, 3 să băşice băşicare s. f., g.-d. art. băşicării; pl. băşicări băşică s. f., g.-d. art. băşicii; pl. băşici băşicos (rar) adj. m., pl. băşicoşi; f. băşicoasă, pl. băşicoase băşicuţă s. f., g.-d. art. băşicuţei; pl. băşicuţe băşină (pop.) s. f., g.-d. art. băşinii; pl. băşini băştinaş adj. m., s. m., pl. băştinaşi; adj. f., s. f. băştinaşă, art. băştinaşa, pl. băştinaşe bătaie s. f., art. bătaia, g.-d. art. bătăii; pl. bătăi
+bătaie de cap (frământare) loc. s. f., g.-d. art. bătăii de cap; pl. bătăi de cap +bătaie de inimă (palpitaţie) loc. s. f., g.-d. art. bătăii de inimă; pl. bătăi de inimă bătaie de joc (batjocură) loc. s. f., g.-d. art. bătăii de joc; pl. bătăi de joc bătăiaş (rar) s. m., pl. bătăiaşi bătăios adj. m., pl. bătăioşi; f. bătăioasă, pl. bătăioase bătăiţă (fam.) s. f., g.-d. art. bătăiţei; pl. bătăiţe bătălău1 (bătăuş) (pop.) s. m., art. bătălăul; pl. bătălăi, art. bătălăii bătălău2 (unealtă) (pop.) s. n., art. bătălăul; pl. bătălaie bătălie s. f., art. bătălia, g.-d. art. bătăliei; pl. bătălii, art. bătăliile (desp. -li-i-) bătătoare (mai de rufe; maşină; palmă de covoare) s. f., g.-d. art. bătătorii; pl. bătători bătător1 adj. m., s. m., pl. bătători; f. sg. şi pl. bătătoare bătător2 (suport de bătut covoare) s. n., pl. bătătoare bătători (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bătătoresc, 3 sg. bătătoreşte, imperf. 1 bătătoream; conj. prez. 1 sg. să bătătoresc, 3 să bătătorească bătătorit s. n. bătătură s. f., g.-d. art. bătăturii; pl. bătături bătăuş adj. m., s. m., pl. bătăuşi; adj. f., s. f. bătăuşă, art. bătăuşa, pl. bătăuşe băteală s. f., g.-d. art. bătelii; pl. băteli bătelişte (reg.) s. f., g.-d. art. băteliştii; pl. bătelişti bătrâior (desp. bă-trâ-) adj. m., pl. bătrâiori; f. bătrâioară, pl. bătrâioare bătrân (desp. bă-trân) adj. m., s. m., pl. bătrâni; adj. f., s. f. bătrână, pl. bătrâne !bătrânel (desp. bă-trâ-) adj. m., s. m., pl. bătrânei; adj. f., s. f. bătrânică, pl. bătrânele bătrânesc (desp. bă-trâ-) adj. m., f. bătrânească; pl. m. şi f. bătrâneşti bătrâneşte (desp. bă-trâ-) adv. bătrânet (desp. bă-trâ-) s. n. bătrâneţe (desp. bă-trâ-) s. f., art. bătrâneţea, g.-d. art. bătrâneţii; pl. bătrâneţi bătrânicios (desp. bă-trâ-) adj. m., pl. bătrânicioşi; f. bătrânicioasă, pl. bătrânicioase bătrânime (rar) (desp. bă-trâ-) s. f., g.-d. art. bătrânimii bătrâniş (desp. bă-trâ-) (rar) s. m. bătuci (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bătucesc, 3 sg. bătuceşte, imperf. 1 bătuceam; conj. prez. 1 sg. să bătucesc, 3 să bătucească bătut s. n. bătuta (dans) s. f. art., neart. bătută, g.-d. art. bătutei; pl. bătute (Au jucat nişte ~.) băţ s. n., pl. beţe băţos adj. m., pl. băţoşi; f. băţoasă, pl. băţoase băubil adj. m., pl. băubili; f. băubilă, pl. băubile
301 băuni (a ~) (reg.) (desp. bă-u-) vb., ind. prez. 1 sg. băun/ baun, 3 sg. băune/baune, imperf. 1 băuneam; conj. prez. 1 sg. să băun/să baun, 3 să băune/să baune băut s. n. +băută (fam.) s. f., g.-d. art. băutei; pl. băute băutor (desp. bă-u-) adj. m., s. m., pl. băutori; adj. f., s. f. sg. şi pl. băutoare băutură (desp. bă-u-) s. f., g.-d. art. băuturii; pl. băuturi !băuturică (desp. bă-u-) s. f., g.-d. art. băuturicii; pl. băuturici bâc1/bâc-bâc (reg.) interj. bâc2 (tată) (rar) s. m. bâca1 (reg.) adv. (în: a da/a face/a veni ~) bâca2 (reg.) interj. bâcă s. f. bâcâi (a ~) (reg., inv.) vb., ind. prez. 3 bâcâie, imperf. 3 pl. bâcâiau; conj. prez. 3 să bâcâie bâc-bâc v. bâc1 bâhli (a se ~) (reg.) (desp. bâ-hli) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bâhleşte, 3 pl. se bâhlesc, imperf. 3 sg. se bâhlea; conj. prez. 3 să se bâhlească; ger. bâhlindu-se bâigui (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâigui, 3 bâiguie, imperf. 1 bâiguiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâigui, 3 să bâiguie bâiguială s. f., g.-d. art. bâiguielii; pl. bâiguieli bâiguitor (rar) (desp. -gu-i-) adj. m., pl. bâiguitori; f. sg. şi pl. bâiguitoare bâjbâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâjbâi, 3 bâjbâie, imperf. 1 bâjbâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâjbâi, 3 să bâjbâie bâjbâială s. f., g.-d. art. bâjbâielii; pl. bâjbâieli bâjbâire s. f., g.-d. art. bâjbâirii; pl. bâjbâiri bâjbâit s. n. bâjbâitură (reg.) (desp. -bâ-i-) s. f., g.-d. art. bâjbâiturii; pl. bâjbâituri +bâlbă (fam.) s. f., g.-d. art. bâlbei; pl. bâlbe bâlbâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâlbâi, 3 bâlbâie, imperf. 1 bâlbâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâlbâi, 3 să bâlbâie bâlbâială s. f., g.-d. art. bâlbâielii; pl. bâlbâieli !bâlbâilă (persoană) (fam.) s. m. şi f., g.-d. art. lui bâlbâilă; pl. bâlbâilă bâlbor (reg.) s. m. bâlci s. n., pl. bâlciuri bâldâbâc interj. !bâlină (rar) s. f., g.-d. art. bâlinei; pl. bâline bâltâc (rar) interj. bâltâcâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâltâcâi, 3 bâltâcâie, imperf. 1 bâltâcâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâltâcâi, 3 să bâltâcâie bântui (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bântui, 3 bântuie, imperf. 1 bântuiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bântui, 3 să bântuie bântuială (fam.) s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli bântuire s. f., g.-d. art. bântuirii; pl. bântuiri
bâzâitură
bântuitor (desp. -tu-i-) adj. m., pl. bântuitori; f. sg. şi pl. bântuitoare bâr interj. bârâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bârâi, 3 bârâie, imperf. 1 bârâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bârâi, 3 să bârâie bârcoace s. f., art. bârcoacea, g.-d. art. bârcocii; pl. bârcoci bârfă s. f., g.-d. art. bârfei; pl. bârfe bârfeală s. f., g.-d. art. bârfelii; pl. bârfeli bârfi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bârfesc, 3 sg. bârfeşte, imperf. 1 bârfeam; conj. prez. 1 sg. să bârfesc, 3 să bârfească bârfire s. f., g.-d. art. bârfirii; pl. bârfiri bârfit s. n. bârfitor adj. m., s. m., pl. bârfitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. bârfitoare bârlădean adj. m., s. m., pl. bârlădeni; adj. f. bârlădeană, pl. bârlădene bârlădeancă s. f., g.-d. art. bârlădencei; pl. bârlădence bârlog s. n., pl. bârloguri bârnă s. f., g.-d. art. bârnei; pl. bârne !bârneţ (reg.) s. n., pl. bârneţe bârnui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bârnuiesc, 3 sg. bârnuieşte, imperf. 1 bârnuiam; conj. prez. 1 sg. să bârnuiesc, 3 să bârnuiască bârsan adj. m., pl. bârsani; f. bârsană, pl. bârsane bârsană s. f., g.-d. art. bârsanei; pl. bârsane bârsancă (rar) s. f., g.-d. art. bârsancei; pl. bârsance bârsă s. f., g.-d. art. bârsei; pl. bârse !bârzoi (reg.) adj. invar., adv. (în: cu coada ~, a sta ~) bârzoia (a se ~) (reg.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bârzoiez, 3 se bârzoiază; conj. prez. 1 sg. să mă bârzoiez, 3 să se bârzoieze; imper. 2 sg. afirm. bârzoiază-te; ger. bârzoindu-mă bâtă s. f., g-d. art. bâtei; pl. bâte bâtlan (bâ-tlan) s. m., pl. bâtlani bâtlănaş (bâ-tlă-) s. m., pl. bâtlănaşi !bâţ interj. bâţan (reg.) s. m., pl. bâţani bâţâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâţâi, 3 bâţâie, imperf. 1 bâţâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâţâi, 3 să bâţâie bâţâială s. f., g.-d. art. bâţâielii; pl. bâţâieli bâz/bâzzz interj. bâză s. f., g.-d. art. bâzei; pl. bâze bâzâi (a ~) vb., ind. prez. 1 şi 2 sg. bâzâi, 3 bâzâie, imperf. 1 bâzâiam; conj. prez. 1 şi 2 sg. să bâzâi, 3 să bâzâie bâzâială s. f., g.-d. art. bâzâielii; pl. bâzâieli bâzâit s. n. bâzâitoare (rar) (desp. -zâ-i-) s. f., g.-d. art. bâzâitorii; pl. bâzâitori bâzâitor (desp. -zâ-i-) adj. m., pl. bâzâitori; f. sg. şi pl. bâzâitoare bâzâitură (rar) (desp. -zâ-i-) s. f., g.-d. art. bâzâiturii; pl. bâzâituri
bâzdâc 302
bâzdâc (fam.) s. n., pl. bâzdâcuri bâzdâganie (pop.) (desp. -ni-e) s. f., art. bâzdâgania (desp. -ni-a), g.-d. art. bâzdâganiei; pl. bâzdâganii, art. bâzdâganiile (desp. -ni-i-) bâzoi1 (coardă la instrumente muzicale) (pop.) s. n., pl. bâzoaie bâzoi2 (viespe) (pop.) s. m., pl. bâzoi, art. bâzoii +BBC1/bbc (bumbac) [cit. bebece] s. n. BBC2 (post de radio-TV) [cit. engl. bibisi] s. propriu n., art. BBC-ul [cit. bibisiul] BCA [cit. bečea] s. n., art. BCA-ul [cit. bečeaul] BCG [cit. bečeğe] s. n., art. BCG-ul [cit. bečeğeul] BD [cit. bede] s. n., pl. BD-uri [cit. bedeuri] bea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. beau, 2 sg. bei, 3 sg. bea, imperf. 1 beam, perf. s. 1 sg. băui, m.m.c.p. 1 pl. băuserăm; conj. prez. 1 sg. să beau, 3 să bea; ger. bând; part. băut +beachbar (engl.) [pron. bičbar] s. n., pl. beachbaruri [pron. bičbaruri] beat1 adj. m., pl. beţi; f. beată, pl. bete beat2 (specific beatnicilor) (engl.) [pron. bit] adj. invar. (compoziţii ~) beatifica (a ~) (desp. be-a-) vb., ind. prez. 1 sg. beatific, 2 sg. beatifici, 3 beatifică; conj. prez. 1 sg. să beatific, 3 să beatifice beatificare (desp. be-a-) s. f., g.-d. art. beatificării; pl. beatificări beatitudine (desp. be-a-) s. f., g.-d. art. beatitudinii beatnic (engl.) [pron. bitnik] (desp. beat-nic) s. m., pl. beatnici !beaujolais (vin) (fr.) [pron. bojole] (desp. beau-jo-lais) s. n., (porţii) pl. beaujolais-uri [pron. bojoleuri] Beaujolais (regiune din Franţa) [pron. bojole] (desp. Beau-jo-lais) s. propriu n. !bebe1 (fam.) s. m., art. bebele, pl. bebe !bebe2 (fam.) s. m., art. bebeul; pl. bebei, art. bebeii bebeluş s. m., pl. bebeluşi bebi s. m. bec1 (fundaş) (rar) s. m., pl. beci bec2 (obiect de iluminat) s. n., pl. becuri becar s. m., pl. becari becaţă s. f., g.-d. art. becaţei; pl. becaţe becaţină (rar) s. f., g.-d. art. becaţinei; pl. becaţine becer (dregător) (reg., înv.) s. m., pl. beceri becerie (rar, înv.) s. f., art. beceria, g.-d. art. beceriei; pl. becerii, art. beceriile (desp. -ri-i-) +béchamel (fr.) [ch pron. ş] s. n. (sos ~) becher (burlac) (reg.) s. m., pl. becheri becheraş (înv.) s. m., pl. becheraşi bechie s. f., art. bechia, g.-d. art. bechiei; pl. bechii, art. bechiile (desp. -chi-i-) !bechi (reg.) s. n. (în: a nu şti ~) beci s. n., pl. beciuri
bectimis (înv.) s. n. bedreag (reg.) (desp. be-dreag) s. n., pl. bedreaguri beduin adj. m., s. m., pl. beduini; adj. f., s. f. beduină, pl. beduine bee interj. begonie (desp. -ni-e) s. f., art. begonia (desp. -ni-a), g.-d. art. begoniei; pl. begonii, art. begoniile (desp. -ni-i-) behaism (rar) s. n. behaviorism [beha pron. engl. biheĭ] (desp. -vi-o-) s. n., art. behaviorismul !behăi (a ~) vb., ind. prez. 3 behăieşte/behăie, imperf. 3 pl. behăiau; conj. prez. 3 să behăiască/să behăie behăit s. n. behăitor (rar) (desp. -hă-i-) adj. m., pl. behăitori; f. sg. şi pl. behăitoare behăitură (desp. -hă-i-) s. f., g.-d. art. behăiturii; pl. behăituri behehe interj. behliţă (peşte) (reg.) (desp. be-hli-) s. f., g.-d. art. behliţei; pl. behliţe bei s. m., pl. bei, art. beii Beijing (capitala Chinei) (chin.) [pron. beĭğin] (desp. Bei‑)/(înv.) Pekin s. propriu n. beilerbei (desp. bei-) s. m., pl. beilerbei, art. beilerbeii beilic (înv.) (desp. bei-) s. n., pl. beilicuri beizadea (înv.; fam.) (desp. bei-) s. f., art. beizadeaua, g.-d. art. beizadelei; pl. beizadele bej1 adj. invar. (rochii ~) !bej2 s. n., (nuanţe) pl. bejuri bel s. m., pl. beli; simb. B beladonă s. f., g.-d. art. beladonei; pl. beladone belaliu (reg., fam.) adj. m., f. belalie; pl. m. şi f. belalii belarus/(înv.) bielorus (desp. bie-) adj. m., s. m., pl. belaruşi/bieloruşi; adj. f., s. f. belarusă/bielorusă, pl. belaruse/bieloruse !Belarus/(înv.) Bielorusia (stat) (desp. Bie-, -si-a) s. propriu n./f., g.-d. art. Belarusului/Bielorusiei belarusă/(înv.) bielorusă (limbă) (desp. bie-) s. f., g.-d. art. belarusei/bielorusei belcanto s. n., art. belcantoul !belchiţă (pârş) (rar) s. f., g.-d. art. belchiţei; pl. belchiţe belciug s. n., pl. belciuge belciugat (pop.) adj. m., pl. belciugaţi; f. belciugată, pl. belciugate beldie (reg.) (desp. -di-e) s. f., art. beldia (desp. -di-a), g.-d. art. beldiei; pl. beldii, art. beldiile (desp. -di-i-) beldiţă s. f., g.-d. art. beldiţei; pl. beldiţe belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei bele-arte (livr.) s. f. pl. belemnit s. m., pl. belemniţi beletristic (desp. -le-tris-) adj. m., pl. beletristici; f. beletristică, pl. beletristice beletristică (desp. -le-tris-) s. f., g.-d. art. beletristicii belfer (reg., fam.) s. m., pl. belferi
303 belgi (populaţie antică) s. m. pl. belgian (referitor la Belgia) (desp. -gi-an) adj. m., s. m., pl. belgieni (desp. -gi-eni); adj. f., s. f. belgiană, pl. belgiene belgiancă (desp. -gi-an-) s. f., g.-d. art. belgiencei (desp. -gi-en-); pl. belgience belgrădean adj. m., s. m., pl. belgrădeni; adj. f. belgrădeană, pl. belgrădene belgrădeancă s. f., g.-d. art. belgrădencei; pl. belgrădence beli (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. belesc, 3 sg. beleşte, imperf. 1 beleam; conj. prez. 1 sg. să belesc, 3 să belească belicist (rar) adj. m., pl. belicişti; f. belicistă, pl. beliciste belicos adj. m., pl. belicoşi; f. belicoasă, pl. belicoase beligerant adj. m., pl. beligeranţi; f. beligerantă, pl. beligerante beligeranţă s. f., g.-d. art. beligeranţei belinograf (desp. -no-graf) s. n., pl. belinografe belinogramă (desp. -no-gra-) s. f., g.-d. art. belinogramei; pl. belinograme belită (exploziv) s. f., g.-d. art. belitei belotă (joc de cărţi) s. f., g.-d. art. belotei belşiţă s. f., g.-d. art. belşiţei; pl. belşiţe belşug s. n., pl. belşuguri +belugă s. f., g.-d. art. belugii; pl. belugi belvedere s. f., g.-d. art. belvederii; pl. belvederi Belzebut (prinţ al iadului) (livr.) s. propriu m. bemberg® (înv.) s. n. +Bemberg (industriaş german) s. propriu bemol s. m., pl. bemoli bemoliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bemolizez, 3 bemolizează; conj. prez. 1 sg. să bemolizez, 3 să bemolizeze benă (parte a unui camion) s. f., g.-d. art. benei; pl. bene benchetui (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. benchetuiesc, 3 sg. benchetuieşte, imperf. 1 benchetuiam; conj. prez. 1 sg. să benchetuiesc, 3 să benchetuiască benchetuială (fam.) s. f., g.-d. art. benchetuielii; pl. benchetuieli bendix s. n., pl. bendixuri benedictin adj. m., s. m., pl. benedictini; adj. f., s. f. benedictină, pl. benedictine benedicţiune (livr.) (desp. -ţi-u-) s. f., g.-d. art. benedicţiunii; pl. benedicţiuni benefic adj. m., pl. benefici; f. benefică, pl. benefice beneficia (a ~) (desp. -ci-a) vb., ind. prez. 1 sg. beneficiez (desp. -ci-ez), 3 beneficiază, 1 pl. beneficiem; conj. prez. 1 sg. să beneficiez, 3 să beneficieze; ger. beneficiind (desp. -ci-ind) beneficiar (desp. -ci-ar) s. m., pl. beneficiari beneficiară (desp. -ci-a-) s. f., g.-d. art. beneficiarei; pl. beneficiare beneficiu s. n., art. beneficiul; pl. beneficii, art. beneficiile (desp. -ci-i-) Benelux (grup de state) s. propriu n.
berbec
benevol adj. m., pl. benevoli; f. benevolă, pl. benevole benga (fam.) s. m. (în: a-l lua ~) bengal adj. m. (+ s. n.: foc ~); pl. f. bengale +Bengal (regiune din India) s. propriu n. bengalez adj. m., s. m., pl. bengalezi; adj. f., s. f. bengaleză, pl. bengaleze !bengali1 (desp. -ga-li) adj. invar. (cuvinte ~) !bengali2 (limbă) (desp. -ga-li) s. n. !bengali3 (nume etnic) (desp. -ga-li) s. m. şi f., pl. bengali !bengali4 (pasăre) (desp. -ga-li) s. m., pl. bengali !benghi (fam.) s. n., pl. benghiuri benign adj. m., pl. benigni; f. benignă, pl. benigne benignitate s. f., g.-d. art. benignităţii beninez adj. m., s. m., pl. beninezi; adj. f., s. f. benineză, pl. benineze benjamin (rar) s. m., pl. benjamini benoar (înv.) s. n., pl. benoare bente (cătuşe; obezi) (înv., rar) s. f. pl. bentiţă s. f., g.-d. art. bentiţei; pl. bentiţe bentonic adj. m., pl. bentonici; f. bentonică, pl. bentonice bentonit s. n. bentos s. n. benzaldehidă (desp. ben-zal-/benz-al-) s. f., g.-d. art. benzaldehidei; pl. benzaldehide benzedrină (desp. -ze-dri-) s. f., g.-d. art. benzedrinei benzen s. m. benzenic adj. m., pl. benzenici; f. benzenică, pl. benzenice benzidină s. f., g.-d. art. benzidinei benzil s. m. benziliden s. m. benzină s. f., g.-d. art. benzinei; pl. benzine benzoat (desp. -zo-at) s. m., pl. benzoaţi benzoe s. f. !benzoic (desp. -zo-ic) adj. m. (acid ~), pl. benzoici; f. benzoică (aldehidă ~) benzoil s. m. benzoilare (desp. -zo-i-) s. f., g.-d. art. benzoilării benzolism s. n. benzonaftol s. m., pl. benzonaftoli benzopirină s. f., g.-d. art. benzopirinei benzopurpurină s. f., g.-d. art. benzopurpurinei benzpiren (desp. benz-pi-) s. n. berar s. m., pl. berari berat (înv.) s. n., pl. beraturi +berăreasă (fam.) s. f., g.-d. art. berăresei; pl. berărese berărie s. f., art. berăria, g.-d. art. berăriei; pl. berării, art. berăriile (desp. -ri-i-) +berăriţă (fam.) s. f., g.-d. art. berăriţei, pl. berăriţe berbant (înv.) s. m., pl. berbanţi berbantlâc (înv., fam.) (desp. -bant-lâc) s. n., pl. berbantlâcuri berbec (animal) s. m., pl. berbeci
Berbec 304
+Berbec (zodie) s. propriu m.; (nativi din zodia Berbec) pl. Berbeci berbecar (rar) s. m., pl. berbecari berbecat (rar) adj. m., pl. berbecaţi; f. berbecată, pl. berbecate berbecărie s. f., art. berbecăria, g.-d. art. berbecăriei; pl. berbecării, art. berbecăriile (desp. -ri-i-) berbecel s. m., pl. berbecei, art. berbeceii berbeci (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. berbecesc, 3 sg. berbeceşte, imperf. 1 berbeceam; conj. prez. 1 sg. să berbecesc, 3 să berbecească !Berbecul (constelaţie) s. propriu m. art., neart. Berbec (Hamal este steaua cea mai strălucitoare din ~.) berbecuţ s. m., pl. berbecuţi berber adj. m., s. m., pl. berberi; adj. f., s. f. berberă, pl. berbere berberă (limbă) s. f., g.-d. art. berberei berberidacee s. f., art. berberidaceea, g.-d. art. berberidaceei; pl. berberidacee berc1 adj. m., pl. berci; f. bearcă, pl. berce berc2 (reg.) s. n., pl. bercuri !berceuse (fr.) [pron. bersöz] (desp. -ceu-) s. f. bere s. f., g.-d. art. berii; (porţii; sorturi) pl. beri berechet1 (belşug; noroc) (reg.) s. n., pl. berecheturi berechet2 (fam.) adv. berechet3 (haimana) (reg.) s. m., pl. berecheţi beregată (pop.) s. f., g.-d. art. beregatei; pl. beregate beretă s. f., g.-d. art. beretei; pl. berete beri-beri s. n. beril (piatră preţioasă) s. n., (sorturi) pl. beriluri beriliu (element chimic) [liu pron. lĭu] s. n., art. beriliul; simb. Be berjeră (rar) s. f., g.-d. art. berjerei; pl. berjere berkeliu [liu pron. lĭu] s. n., art. berkeliul; simb. Bk berlină s. f., g.-d. art. berlinei; pl. berline berlinez adj. m., s. m., pl. berlinezi; adj. f., s. f. berlineză, pl. berlineze +Berlinul de Est/Berlinul de Vest/Berlinul Occidental s. proprii n. bermă s. f., g.-d. art. bermei; pl. berme +Bermuda (stat) s. propriu f., g.-d. Bermudei bermudă s. f., g.-d. art. bermudei; (mai frecv.) pl. bermude Bermude (Insulele ~) s. propriu f. pl. bernardină s. f., g.-d. art. bernardinei; pl. bernardine bernă s. f. (în: drapel în ~) berneveci (reg.) s. m. pl. bernsteinian [stei pron. germ. ştaĭ] (desp. bern-stei-ni-an) adj. m., s. m., pl. bernsteinieni (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. bernsteiniană, pl. bernsteiniene bernsteinism [stei pron. germ. ştaĭ] (desp. bern-stei-) s. n. bernsteinist [stei pron. germ. ştaĭ] (desp. bern-stei-) adj. m., s. m., pl. bernsteinişti; adj. f., s. f. bernsteinistă, pl. bernsteiniste bersalier (înv.) (desp. -li-er) s. m., pl. bersalieri
bertă (reg.) s. f., g.-d. art. bertei; pl. berte berton (rar) s. n., pl. bertoane besactea (reg., înv.) s. f., art. besacteaua, g.-d. art. besactelei; pl. besactele beschie (fierăstrău) (desp. -chi-e) s. f., art. beschia (desp. -chi-a), g.-d. art. beschiei; pl. beschii, art. beschiile (desp. -chi-i-) !besi s. m. pl., art. besii bestial (desp. -ti-al) adj. m., pl. bestiali; f. bestială, pl. bestiale bestialitate (desp. -ti-a-) s. f., g.-d. art. bestialităţii; pl. bestialităţi bestiar1 (culegere) (livr.) (desp. -ti-ar) s. n., pl. bestiare bestiar2 (gladiator) (livr.) (desp. -ti-ar) s. m., pl. bestiari bestie (desp. -ti-e) s. f., art. bestia (desp. -ti-a), g.-d. art. bestiei; pl. bestii, art. bestiile (desp. -ti-i-) +best of (engl.) loc. s. n. (un ~ al melodiilor) !bestseller (engl.) [er pron. ăr] (desp. best-sel-) s. n., pl. bestsellere beşleagă (înv.) s. m., pl. beşlegi beşlic (înv.) s. m., pl. beşlici beşliu (înv.) s. m., art. beşliul; pl. beşlii, art. beşliii (desp. -li-ii) beşteleală (fam.) s. f., g.-d. art. beştelelii; pl. beşteleli beşteli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. beştelesc, 3 sg. beşteleşte, imperf. 1 beşteleam; conj. prez. 1 sg. să beştelesc, 3 să beştelească beta (literă grecească) s. m., pl. beta; β, Β +betablocant (desp. -ta-blo-) s. n., pl. betablocante +betacoronavirus s. n., pl. betacoronavirusuri betatron (desp. -ta-tron) s. n., pl. betatroane beteag (pop.) adj. m., s. m., pl. betegi; adj. f., s. f. beteagă, pl. betege beteală s. f., g.-d. art. betelii betegeală (pop.) s. f., g.-d. art. betegelii; pl. betegeli betegi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. betegesc, 3 sg. betegeşte, imperf. 1 betegeam; conj. prez. 1 sg. să betegesc, 3 să betegească betegie (pop.) s. f., art. betegia, g.-d. art. betegiei; pl. betegii, art. betegiile (desp. -gi-i-) betel1 (arbust) s. m., pl. beteli betel2 (produs) s. n. betelie s. f., art. betelia, g.-d. art. beteliei; pl. betelii, art. beteliile (desp. -li-i-) beteşug (pop.) s. n., pl. beteşuguri beton s. n., (sorturi) pl. betoane betona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. betonez, 3 betonează; conj. prez. 1 sg. să betonez, 3 să betoneze betonare s. f., g.-d. art. betonării; pl. betonări betonică s. f., g.-d. art. betonicii; pl. betonici betonier (muncitor) (rar) (desp. -ni-er) s. m., pl. betonieri betonieră (maşină) (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. betonierei; pl. betoniere betonist s. m., pl. betonişti
305 betonistă s. f., g.-d. art. betonistei; pl. betoniste betulacee s. f., art. betulaceea, g.-d. art. betulaceei; pl. betulacee beţie s. f., art. beţia, g.-d. art. beţiei; pl. beţii, art. beţiile (desp. -ţi-i-) beţigaş s. n., pl. beţigaşe beţişor s. n., pl. beţişoare beţiv adj. m., s. m., pl. beţivi; adj. f., s. f. beţivă, pl. beţive beţivan adj. m., s. m., pl. beţivani; adj. f., s. f. beţivană, pl. beţivane beţivancă s. f., g.-d. art. beţivancei; pl. beţivance beucă (desp. beu-) (reg.) s. f., g.-d. art. beucii; pl. beuci beuţă (desp. beu-) (reg.) s. f., g.-d. art. beuţei; pl. beuţe bevatron (desp. -va-tron) s. n., pl. bevatroane bez (înv., fam.) prep. bezea s. f., art. bezeaua, g.-d. art. bezelei; pl. bezele bezmetic adj. m., pl. bezmetici; f. bezmetică, pl. bezmetice bezmeticit (rar) adj. m., pl. bezmeticiţi; f. bezmeticită, pl. bezmeticite beznă s. f., g.-d. art. beznei; pl. bezne !biacid (desp. bi-a-) adj. m., s. m., pl. biacizi; f. biacidă, pl. biacide bianual (de două ori pe an) (desp. bi-a-nu-al) adj. m., pl. bianuali; f. bianuală, pl. bianuale biatlon (desp. bi-a-tlon) s. n., pl. biatloane biatlonist (desp. bi-a-tlo-) s. m., pl. biatlonişti biatlonistă (desp. bi-a-tlo-) s. f., g.-d. art. biatlonistei; pl. biatloniste biatomic (desp. bi-a-) adj. m., pl. biatomici; f. biatomică, pl. biatomice biban s. m., pl. bibani bibazic adj. m., pl. bibazici; f. bibazică, pl. bibazice bibelou s. n., art. bibeloul; pl. bibelouri biber s. m., pl. biberi !biberet s. n., pl. biberete biberon s. n., pl. biberoane bibi (termen de adresare) (înv.) s. m. bibic1 (pasăre) s. m., pl. bibici bibic2 (persoană) (fam.) s. m., pl. bibici bibică (persoană) (fam.) s. f., g.-d. art. bibicii; pl. bibici bibil s. n., pl. bibiluri bibilică s. f., g.-d. art. bibilicii; pl. bibilici bibiloi s. m., pl. bibiloi, art. bibiloii !Biblia (cartea de bază a creştinismului) (desp. Bi-bli-a) s. propriu f. art., neart. Biblie (în ~), g.-d. art. Bibliei biblic (desp. bi-blic) adj. m., pl. biblici; f. biblică, pl. biblice biblie (carte groasă, fundamentală) (desp. bi-bli-e) s. f., art. biblia (desp. -bli-a), g.-d. art. bibliei; pl. biblii, art. bibliile (desp. -bli-i-) bibliobuz (desp. bi-bli-o-) s. n., pl. bibliobuze bibliofag (desp. bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofagi; adj. f., s. f. bibliofagă, pl. bibliofage
bicisnic
bibliofil (desp. bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofili; adj. f., s. f. bibliofilă, pl. bibliofile bibliofilie (desp. bi-bli-o-) s. f., art. bibliofilia, g.-d. bibliofilii, art. bibliofiliei bibliofilm (desp. bi-bli-o-) s. n., pl. bibliofilme bibliofob (rar) (desp. bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliofobi; adj. f., s. f. bibliofobă, pl. bibliofobe bibliofobie (rar) (desp. bi-bli-o-) s. f., art. bibliofobia, g.-d. bibliofobii, art. bibliofobiei bibliograf (desp. bi-bli-o-graf) s. m., pl. bibliografi bibliografic (bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. bibliografici; f. bibliografică, pl. bibliografice bibliografie (bi-bli-o-gra-) s. f., art. bibliografia, g.-d. art. bibliografiei; pl. bibliografii, art. bibliografiile (desp. -fi‑i-) bibliografiere (desp. bi-bli-o-gra-fi-e-) s. f., g.-d. art. bibliografierii bibliologie (desp. bi-bli-o-) s. f., art. bibliologia, g.-d. bibliologii, art. bibliologiei biblioman (rar) (desp. bi-bli-o-) adj. m., s. m., pl. bibliomani; adj. f., s. f. bibliomană, pl. bibliomane bibliomanie (rar) (desp. bi-bli-o-) s. f., art. bibliomania, g.-d. art. bibliomaniei; pl. bibliomanii, art. bibliomaniile (desp. -ni-i-) biblioraft (desp. bi-bli-o-) s. n., pl. bibliorafturi bibliotecar (desp. bi-bli-o-) s. m., pl. bibliotecari bibliotecară (desp. bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecarei; pl. bibliotecare bibliotecă (desp. bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotecii; pl. biblioteci biblioteconomie (bi-bli-o-) s. f., art. biblioteconomia, g.-d. biblioteconomii, art. biblioteconomiei bibliotehnică (desp. bi-bli-o-) s. f., g.-d. art. bibliotehnicii +BIC s. n., art. BIC-ul bicameral adj. m., pl. bicamerali; f. bicamerală, pl. bicamerale bicarbonat s. m., pl. bicarbonaţi bicarpelar adj. m., pl. bicarpelari; f. bicarpelară, pl. bicarpelare bicefal adj. m., pl. bicefali; f. bicefală, pl. bicefale bicentenar1 adj. m., pl. bicentenari; f. bicentenară, pl. bicentenare bicentenar2 s. n., pl. bicentenare biceps s. m., pl. bicepşi bichiri (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bichiresc, 3 sg. bichireşte, imperf. 1 bichiream; conj. prez. 1 sg. să bichiresc, 3 să bichirească bici s. n., pl. bice bicicletă (desp. -ci-cle-) s. f., g.-d. art. bicicletei; pl. biciclete bicicletă-tandem (desp. -ci-cle-) s. f., g.-d. art. bicicleteitandem; pl. biciclete-tandem biciclist (desp. -ci-clist) s. m., pl. biciclişti biciclistă (desp. -ci-clis-) s. f., g.-d. art. biciclistei; pl. bicicliste biciclu (desp. -ci-clu) s. n., art. biciclul; pl. bicicle !bicisnic (înv.) adj. m., s. m., pl. bicisnici; adj. f., s. f. bicisnică, pl. bicisnice
bicisnicie 306
!bicisnicie (înv.) s. f., art. bicisnicia, g.-d. art. bicisniciei; pl. bicisnicii, art. bicisniciile (desp. -ci-i-) biciui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. biciuiesc/biciui, 3 sg. biciuieşte/biciue, imperf. 1 biciuiam; conj. prez. 1 sg. să biciuiesc/să biciui, 3 să biciuiască/să biciuie biciuială s. f., g.-d. art. biciuielii; pl. biciuieli biciuire s. f., g.-d. art. biciuirii; pl. biciuiri biciuitor (desp. -ciu-i-) adj. m., pl. biciuitori; f. sg. şi pl. biciuitoare biciuşcă s. f., g.-d. art. biciuştii; pl. biciuşti biciuşor (rar) s. n., pl. biciuşoare biclorură (desp. bi-clo-) s. f., g.-d. art. biclorurii; pl. bicloruri bicolor adj. m., pl. bicolori; f. bicoloră, pl. bicolore biconcav adj. m., pl. biconcavi; f. biconcavă, pl. biconcave biconvex adj. m., pl. biconvecşi; f. biconvexă, pl. biconvexe bicorn s. n., pl. bicornuri bicromat (desp. bi-cro-) s. m., pl. bicromaţi bicuspid adj. m., pl. bicuspizi; f. bicuspidă, pl. bicuspide bideu s. n., art. bideul; pl. bideuri +bidimensional (desp. -si-o-) adj. m., pl. bidimensionali; f. bidimensională, pl. bidimensionale bidinea s. f., art. bidineaua, g.-d. art. bidinelei; pl. bidinele +bidirecţional (desp. -ţi-o-) adj. m., pl. bidirecţionali; f. bidirecţională, pl. bidirecţionale bidiviu s. m., art. bidiviul; pl. bidivii, art. bidiviii (desp. -vi-ii) bidon s. n., pl. bidoane bidonville (fr.) [ville pron. vil] (desp. -don-ville) s. n., pl. bidonville-uri bie s. n., art. bieul; (fâşii) pl. bieuri Biedermeier (stil în artă) (germ.) [pron. rom. bidărmaĭer] s. propriu bief s. n., pl. biefuri !bielă (desp. bie-) s. f., g.-d. art. bielei; pl. biele !bieletă (desp. bie-) s. f., g.-d. art. bieletei; pl. bielete bielorus v. belarus bielorusă v. belarusă Bielorusia v. Belarus bienal (o dată la doi ani) (desp. bi-e-) adj. m., pl. bienali; f. bienală, pl. bienale bienală (desp. bi-e-) s. f., g.-d. art. bienalei; pl. bienale biet adj. m., pl. bieţi; f. biată, pl. biete bifa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bifez, 3 bifează; conj. prez. 1 sg. să bifez, 3 să bifeze bifă s. f., g.-d. art. bifei; pl. bife !bifid adj. m. (+ s. n.: canal ~); f. bifidă (frunză ~), pl. bifide bifilar adj. m., pl. bifilari; f. bifilară, pl. bifilare bifocal adj. m., pl. bifocali; f. bifocală, pl. bifocale bifoliat (desp. -li-at) adj. m., pl. bifoliaţi; f. bifoliată, pl. bifoliate !bifor adj. m. (+ s. n.: uter ~); f. biforă (deschidere ~), pl. bifore biftec s. n., pl. biftecuri
bifurca (a se ~) vb., ind. prez. 3 se bifurcă, imperf. 3 pl. se bifurcau; conj. prez. 3 să se bifurce; ger. bifurcându-se bifurcare s. f., g.-d. art. bifurcării; pl. bifurcări bifurcaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. bifurcaţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. bifurcaţiei; pl. bifurcaţii, art. bifurcaţiile (desp. -ţi-i-) big (îndoitură, maşină) s. n., pl. biguri bigam adj. m., s. m., pl. bigami; adj. f., s. f. bigamă, pl. bigame bigamie s. f., art. bigamia, g.-d. art. bigamiei; pl. bigamii, art. bigamiile (desp. -mi-i-) bigă1 (car roman) s. f., g.-d. art. bigei; pl. bige bigă2 (macara) s. f., g.-d. art. bigii; pl. bigi big band (engl.) [pron. bigbend] s. n., pl. big banduri [pron. bigbenduri] Big Bang (model cosmologic) (engl.) [pron. bigbeng] s. n., art. Big Bangul [pron. bigbengul] !Big Brother (engl.) [Brother pron. rom. bradăr/brazăr] s. m. bigeminism s. n. bigeneric adj. m., pl. bigenerici; f. bigenerică, pl. bigenerice bigi-bigi (înv.) s. n. bigot adj. m., s. m., pl. bigoţi; adj. f., s. f. bigotă, pl. bigote bigoterie (livr.) s. f., art. bigoteria, g.-d. art. bigoteriei; (fapte) pl. bigoterii, art. bigoteriile (desp. -ri-i-) bigotism s. n., pl. bigotisme bigrilă (desp. bi-gri-) s. f., g.-d. art. bigrilei; pl. bigrile bigudiu s. n., art. bigudiul; pl. bigudiuri bihorean adj. m., s. m., pl. bihoreni; adj. f. bihoreană, pl. bihorene bihoreancă s. f., g.-d. art. bihorencei; pl. bihorence bihun s. n., pl. bihune bihuncă (reg.) s. f., g.-d. art. bihuncii; pl. bihunci bijoi (reg.) s. n., pl. bijoaie bijuterie s. f., art. bijuteria, g.-d. art. bijuteriei; pl. bijuterii, art. bijuteriile (desp. -ri-i-) bijutier (desp. -ti-er) s. m., pl. bijutieri biker (engl.) [pron. baĭkăr] s. m., pl. bikeri [pron. baĭkări] bikini (desp. -ni) s. m., art. bikiniul (desp. -ni-ul), (mai ales) pl. bikini, art. bikinii bilabial (desp. -bi-al) adj. m., pl. bilabiali; f. bilabială, pl. bilabiale bilabială (desp. -bi-a-) s. f., g.-d. art. bilabialei; pl. bilabiale bilabiat (desp. -bi-at) adj. m., pl. bilabiaţi; f. bilabiată, pl. bilabiate bilanţ s. n., pl. bilanţuri bilateral adj. m., pl. bilaterali; f. bilaterală, pl. bilaterale bilateralism s. n. bilă s. f., g.-d. art. bilei; pl. bile !Bildungsroman (germ.) (desp. -dungs-ro-) s. n., pl. Bildungsromane !bileală (reg.) s. f., g.-d. art. bilelii; pl. bileli bilentilă s. f., g.-d. art. bilentilei; pl. bilentile bilet (scrisorică; tichet) s. n., pl. bilete
307 biletă (semifabricat; parte a unui par) s. f., g.-d. art. biletei; pl. bilete bileţel s. n., pl. bileţele !bili (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bilesc, 3 sg. bileşte, imperf. 1 bileam; conj. prez. 1 sg. să bilesc, 3 să bilească biliar (desp. -li-ar) adj. m., pl. biliari; f. biliară, pl. biliare biliard (desp. -li-ard) s. n., pl. biliarde biliargiu (rar) (desp. -li-ar-) s. m., art. biliargiul; pl. biliargii, art. biliargiii (desp. -gi-ii) biligeneză s. f., g.-d. art. biligenezei bilingv adj. m., s. m., pl. bilingvi; adj. f., s. f. bilingvă, pl. bilingve bilingvism s. n. bilion (un miliard, o mie de miliarde) (rar) (desp. -li-on) s. n., pl. bilioane bilios (rar) (desp. -li-os) adj. m., pl. bilioşi; f. bilioasă, pl. bilioase !bilire (înv., reg.) s. f., g.-d. art. bilirii; pl. biliri bilirubină s. f., g.-d. art. bilirubinei !bilit (înv., reg.) s. n. biliverdină s. f., g.-d. art. biliverdinei bill (engl.) s. n., pl. billuri bilobat adj. m., pl. bilobaţi; f. bilobată, pl. bilobate bilocular (cu două cavităţi) adj. m., pl. biloculari; f. biloculară, pl. biloculare bilon1 (aliaj monetar; monedă) s. m., (monede) pl. biloni bilon2 (ridicătură de pământ) s. n., pl. biloane bilunar adj. m., pl. bilunari; f. bilunară, pl. bilunare biman adj. m., pl. bimani; f. bimană, pl. bimane bimbaşă (înv.) s. m., art. bimbaşa, g.-d. art. bimbaşei; pl. bimbaşi bimensual (livr.) (desp. -su-al) adj. m., pl. bimensuali; f. bimensuală, pl. bimensuale bimestrial (desp. -tri-al) adj. m., pl. bimestriali; f. bimestrială, pl. bimestriale bimestru (livr.) s. n., art. bimestrul; pl. bimestre bimetal s. n., pl. bimetale bimetalic adj. m., pl. bimetalici; f. bimetalică, pl. bimetalice bimetalism s. n. bimetalist adj. m., pl. bimetalişti; f. bimetalistă, pl. bimetaliste bimilenar adj. m., pl. bimilenari; f. bimilenară, pl. bimilenare bimotor1 adj. m., pl. bimotori; f. sg. şi pl. bimotoare bimotor2 s. n., pl. bimotoare bimzuire s. f., g.-d. art. bimzuirii bina (reg.) s. f., art. binaua, g.-d. art. binalei; pl. binale binagiu (rar) s. m., art. binagiul; pl. binagii, art. binagiii (desp. -gi-ii) binar adj. m., pl. binari; f. binară, pl. binare binder s. n. bindisi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bindisesc, 3 sg. bindiseşte, imperf. 1 bindiseam; conj. prez. 1 sg. să bindisesc, 3 să bindisească
binocla
+bine1 (fam.) adj. invar. (femei ~) bine2 adv. bine3 s. n., art. binele !binecredincios adj. m., pl. binecredincioşi; f. binecredincioasă, pl. binecredincioase bine-crescut (cuviincios) adj. m., pl. bine-crescuţi; f. binecrescută, pl. bine-crescute bine crescut (dezvoltat bine) adv. + adj. bine-cunoscut (celebru) (scriitor ~) adj. m., pl. binecunoscuţi; f. bine-cunoscută, pl. bine-cunoscute bine cunoscut (ştiut bine) adv. + adj. (caz ~ de toţi) binecuvânta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binecuvântez, 3 binecuvântează; conj. prez. 1 sg. să binecuvântez, 3 să binecuvânteze binecuvântare s. f., g.-d. art. binecuvântării; pl. binecuvântări +bine (de ~) loc. adj. (oameni ~) +bine, de rău (de ~) (cât de cât) loc. adv. (~, a învăţat câte ceva.) binedispune (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. binedispun, 2 sg. binedispui, 3 sg. binedispune, perf. s. 1 sg. binedispusei, 1 pl. binedispuserăm, m.m.c.p. 1 pl. binedispuseserăm; conj. prez. 1 sg. să binedispun, 3 să binedispună; ger. binedispunând; part. binedispus binefacere s. f., g-.d. art. binefacerii; pl. binefaceri binefăcător adj. m., s. m., pl. binefăcători; adj. f., s. f. sg. şi pl. binefăcătoare bineînţeles/(în tempo rapid) bine-nţeles (desigur) adv. (~ că pleacă.) bine înţeles (priceput bine) adv. + adj. (lucru ~ de toţi) binemerita (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. binemerit, 2 sg. binemeriţi, 3 binemerită; conj. prez. 1 sg. să binemerit, 3 să binemerite (mai frecv. la timpuri trecute şi compuse) +bine-mersi (fam.) adv. (O duce ~.) +bine, mersi (fam.) adv. + interj. (– Cum te simţi? – Bine, mersi!) bine mirositor adv. + adj. bineţe (pop.) s. f. pl. (în: a(-şi) da ~) !binevenit (oportun; agreat) adj. m., pl. bineveniţi; f. binevenită, pl. binevenite (decizii ~) bine venit (sosit cu bine) adv. + adj. (Fii ~ înapoi în ţară!) binevoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. binevoiesc, 3 sg. binevoieşte, imperf. 1 binevoiam; conj. prez. 1 sg. să binevoiesc, 3 să binevoiască binevoitor (desp. -vo-i-) adj. m., s. m., pl. binevoitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. binevoitoare biniş (înv.) s. n., pl. binişuri binişliu (înv.) s. m., art. binişliul; pl. binişlii, art. binişliii (desp. -li-ii) binişor adv. +binişorul (cu ~) loc. adv. binocla (a se ~) (rar) (desp. bi-no-cla/bin-o-) vb., ind. prez. 1 sg. mă binoclez, 3 se binoclează; conj. prez. 1 sg. să mă binoclez, 3 să se binocleze; ger. binoclându-mă
binoclu 308
binoclu (desp. bi-no-clu/bin-o-) s. n., art. binoclul; pl. binocluri binocular (cu ambii ochi) (desp. bi-no-/bin-o-) adj. m., pl. binoculari; f. binoculară, pl. binoculare binom s. n., pl. binoame +binominal adj. m., pl. binominali; f. binominală, pl. binominale binormală s. f., g.-d. art. binormalei; pl. binormale +bio adj. invar., adv. (alimente ~, a produce ~) +bioactiv (desp. bi-o-) adj. m., pl. bioactivi; f. bioactivă, pl. bioactive bioacumulare (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. bioacumulării; pl. bioacumulări biobibliografic (desp. bi-o-bi-bli-o-gra-) adj. m., pl. biobibliografici; f. biobibliografică, pl. biobibliografice biobibliografie (desp. bi-o-bi-bli-o-gra-) s. f., art. biobibliografia, g.-d. art. biobibliografiei; pl. biobibliografii, art. biobibliografiile (desp. -fi-i-) biocatalizator (desp. bi-o-) s. m., pl. biocatalizatori biocenologie (desp. bi-o-) s. f., art. biocenologia, g.-d. biocenologii, art. biocenologiei biocenoză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biocenozei biochimic (desp. bi-o-) adj. m., pl. biochimici; f. biochimică, pl. biochimice biochimie (desp. bi-o-) s. f., art. biochimia, g.-d. biochimii, art. biochimiei biochimist (desp. bi-o-) s. m., pl. biochimişti biochimistă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biochimistei; pl. biochimiste +biocid (desp. bi-o-) s. n., pl. biocide bioclimatolog (desp. bi-o-cli-) s. m., pl. bioclimatologi bioclimatologie (desp. bi-o-cli-) s. f., art. bioclimatologia, g.-d. bioclimatologii, art. bioclimatologiei +biocombustibil (desp. bi-o-) s. m., pl. biocombustibili biocorie (desp. bi-o-) s. f., art. biocoria, g.-d. biocorii, art. biocoriei biocurent (desp. bi-o-) s. m., pl. biocurenţi biodegradabil (desp. bi-o-de-gra-) adj. m., pl. biodegradabili; f. biodegradabilă, pl. biodegradabile +biodegrada (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 se biodegradează; conj. prez. 3 să se biodegradeze; ger. biodegradându-se +biodegradare (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biodegradării biodermă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biodermei biodinamică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biodinamicii biodiversitate s. f., g.-d. art. biodiversităţii bioelement (desp. bi-o-) s. n., pl. bioelemente +bioenergetic (desp. bi-o-) adj. m., pl. bioenergetici; f. bioenergetică, f. bioenergetice bioenergie (desp. bi-o-) s. f., art. bioenergia, g.-d. art. bioenergiei; pl. bioenergii, art. bioenergiile (desp. -gi-i-) +bioetică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. bioeticii biofenomenologie (desp. bi-o-) s. f., art. biofenomenologia, g.-d. biofenomenologii, art. biofenomenologiei biofiltru (desp. bi-o-) s. n., art. biofiltrul; pl. biofiltre
biofizică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biofizicii biofor (desp. bi-o-) s. m., pl. biofori biofotogeneză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biofotogenezei biogaz s. n. biogen (desp. bi-o-) adj. m., pl. biogeni; f. biogenă, pl. biogene biogenetic (desp. bi-o-) adj. m., pl. biogenetici; f. biogenetică, pl. biogenetice biogeneză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biogenezei biogeocenoză (desp. bi-o-ge-o-) s. f., g.-d. art. biogeocenozei biogeochimie (desp. bi-o-ge-o-) s. f., art. biogeochimia, g.‑d. biogeochimii, art. biogeochimiei biogeograf (desp. bi-o-ge-o-graf) s. m., pl. biogeografi +biogeografă (desp. bi-o-ge-o-graf) s. f., g.-d. art. biogeografei; pl. biogeografe biogeografic (desp. bi-o-ge-o-gra-) adj. m., pl. biogeografici; f. biogeografică, pl. biogeografice biogeografie (desp. bi-o-ge-o-gra-) s. f., art. biogeografia, g.-d. biogeografii, art. biogeografiei biograf (desp. bi-o-graf) s. m., pl. biografi biografă (desp. bi-o-gra-) s. f., g.-d. art. biografei; pl. biografe biografic (desp. bi-o-gra-) adj. m., pl. biografici; f. biografică, pl. biografice biografie (desp. bi-o-gra-) s. f., art. biografia, g.-d. biografii, art. biografiei biolit (desp. bi-o-) s. n., pl. biolite bioloagă v. biologă biolog (desp. bi-o-) s. m., pl. biologi !biologă (livr.)/(colocv.) bioloagă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biologei/bioloagei; pl. biologe/bioloage biologic (desp. bi-o-) adj. m., pl. biologici; f. biologică, pl. biologice biologie (desp. bi-o-) s. f., art. biologia, g.-d. biologii, art. biologiei biologism (desp. bi-o-) s. n. biologist (înv.) (desp. bi-o-) s. m., pl. biologişti biologizant (desp. bi-o-) adj. m., pl. biologizanţi; f. biologizantă, pl. biologizante !bioluminiscenţă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. bioluminiscenţei biomagnetism (desp. bi-o-) s. n. biomasă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biomasei biomecanică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biomecanicii +biomedicină s. f., g.-d. art. biomedicinei biometeorologie (desp. bi-o-, -te-o-) s. f., art. biometeorologia, g.-d. biometeorologii, art. biometeorologiei +biometric (desp. bi-o-) adj. m., pl. biometrici; f. biometrică, pl. biometrice biometrie (desp. bi-o-me-tri-) s. f., art. biometria, g.-d. biometrii, art. biometriei biomicroscopie (desp. bi-o-mi-cros-co-/-cro-sco-) s. f., art. biomicroscopia, g.-d. biomicroscopii, art. biomicroscopiei +bionic (desp. bi-o-) adj. m., pl. bionici; f. bionică, pl. bionice
309 bionică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. bionicii bionomie (desp. bi-o-) s. f., art. bionomia, g.-d. bionomii, art. bionomiei biopolitică (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biopoliticii biopsie bi-op-si-/o-psi-) s. f., art. biopsia, g.-d. art. biopsiei; pl. biopsii, art. biopsiile (desp. -si-i-) +biorezonanţă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biorezonanţei bioritm (desp. bi-o-) s. n., pl. bioritmuri +biosecuritate (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biosecurităţii biosferă (desp. bi-os-fe-/-o-sfe-) s. f., g.-d. art. biosferei +biosiguranţă (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biosiguranţei biosinteză (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biosintezei; pl. biosinteze biosociologie (desp. bi-o-, -ci-o-) s. f., art. biosociologia, g.‑d. biosociologii, art. biosociologiei biospeologie (desp. bi-os-pe-o-/-o-spe-) s. f., art. biospeologia, g.-d. biospeologii, art. biospeologiei biostatistică (desp. bi-os-ta-/-o-sta-) s. f., g.-d. art. biostatisticii +biostatistician (desp. bi-os-ta-/-o-sta-; ci-an) s. m., pl. biostatisticieni (desp. -ci-eni) +biostatisticiană (desp. bi-os-ta-/-o-sta-; ci-a-) s. f., g.-d. art. biostatisticienei (desp. -ci-e-); pl. biostatisticiene biostratigrafie (desp. bi-os-tra-ti-gra-/-o-stra-) s. f., art. biostratigrafia, g.-d. biostratigrafii, art. biostratigrafiei biotaxie (desp. bi-o-) s. f., art. biotaxia, g.-d. biotaxii, art. biotaxiei bioterapie (desp. bi-o-) s. f., art. bioterapia, g.-d. bioterapii, art. bioterapiei +biotehnologie (desp. bi-o-) s. f., art. biotehnologia, g.-d. art. biotehnologiei; pl. biotehnologii, art. biotehnologiile (desp. -gi-i-) +bioterorism (desp. bi-o-) s. n. biotic (desp. bi-o-) adj. m., pl. biotici; f. biotică, pl. biotice biotină (desp. bi-o-) s. f., g.-d. art. biotinei biotit (desp. bi-o-) s. n., pl. biotite biotop (desp. bi-o-) s. m., pl. biotopi biotron (desp. bi-o-tron) s. n., pl. biotroane bioxid (desp. bi-o-) s. m., pl. bioxizi bip s. n., pl. bipuri bipartid (cu două partide) adj. m. (+ s. n.: sistem ~); f. bipartidă (organizare ~), pl. bipartide +bipartidism s. n. bipartit (cu două părţi) adj. m., pl. bipartiţi; f. bipartită, pl. bipartite bipartiţie (desp. -ţi-e) s. f., art. bipartiţia (desp. -ţi-a), g.-d. art. bipartiţiei; pl. bipartiţii, art. bipartiţiile (desp. -ţi-i-) bipătrat (desp. -pă-trat) adj. m., pl. bipătraţi; f. bipătrată, pl. bipătrate biped adj. m., pl. bipezi; f. bipedă, pl. bipede bipenat adj. m., pl. bipenaţi; f. bipenată, pl. bipenate bipenatifid adj. m., pl. bipenatifizi; f. bipenatifidă, pl. bipenatifide biplacă (desp. bi-pla-) s. f., g.-d. art. biplăcii; pl. biplăci
bis2
biplan (desp. bi-plan) s. n., pl. biplane bipolar adj. m., pl. bipolari; f. bipolară, pl. bipolare bipolaritate s. f., g.-d. art. bipolarităţii biprismă (desp. bi-pris-) s. f., g.-d. art. biprismei; pl. biprisme bir s. n., pl. biruri biraport s. n., pl. biraporturi birar (înv.) s. m., pl. birari +birasial (desp. -si-al) adj. m., pl. birasiali; f. birasială, pl. birasiale birău (înv., reg.) s. m., art. birăul; pl. birăi, art. birăii birefringent (desp. -re-frin-) adj. m., pl. birefringenţi; f. birefringentă, pl. birefringente birefringenţă (desp. -re-frin-) s. f., g.-d. art. birefringenţei; pl. birefringenţe biremă s. f., g.-d. art. biremei; pl. bireme birjar s. m., pl. birjari birjă s. f., art. birja, g.-d. art. birjei; pl. birje birjăresc adj. m., f. birjărească; pl. m. şi f. birjăreşti birjăreşte adv. birjărie (înv.) s. f., art. birjăria, g.-d. art. birjăriei; pl. birjării, art. birjăriile (desp. -ri-i-) birlic1 (carte de joc) (reg.) s. m., pl. birlici birlic2 (spetează la zmeu) s. n., pl. birlicuri birman adj. m., s. m., pl. birmani; adj. f., s. f. birmană, pl. birmane birmană (limbă) s. f., g.-d. art. birmanei birnic s. m., pl. birnici birnică s. f., g.-d. art. birnicei; pl. birnice birocrat (desp. -ro-crat) s. m., pl. birocraţi birocrată (desp. -ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratei; pl. birocrate birocratic (desp. -ro-cra-) adj. m., pl. birocratici; f. birocratică, pl. birocratice birocratism (desp. -ro-cra-) s. n. birocratiza (a ~) (desp. -ro-cra-) vb., ind. prez. 1 sg. birocratizez, 3 birocratizează; conj. prez. 1 sg. să birocratizez, 3 să birocratizeze birocratizare (desp. -ro-cra-) s. f., g.-d. art. birocratizării birocraţie (desp. -ro-cra-) s. f., art. birocraţia, g.-d. art. birocraţiei; pl. birocraţii, art. birocraţiile (desp. -ţi-i-) birotică s. f., g.-d. art. biroticii birou s. n., art. biroul; pl. birouri birt s. n., pl. birturi birtaş (înv.) s. m., pl. birtaşi birtăşiţă (înv.) s. f., g.-d. art. birtăşiţei; pl. birtăşiţe !birui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. birui/biruiesc, 3 sg. biruie/ biruieşte, imperf. 1 biruiam; conj. prez. 1 sg. să birui/să biruiesc, 3 să biruie/să biruiască biruinţă s. f., g.-d. art. biruinţei; pl. biruinţe biruitor (desp. -ru-i-) adj. m., s. m., pl. biruitori; adj. f., s. f. sg. şi pl. biruitoare !bis1 adj. invar. (numărul 10 ~) +bis2 interj.
bis3 310
bis3 s. n., pl. bisuri bisa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bisez, 3 bisează; conj. prez. 1 sg. să bisez, 3 să biseze bisanual (livr.) (desp. bi-sa-nu-al/bis-a-) adj. m., pl. bisanuali; f. bisanuală, pl. bisanuale bisare s. f., g.-d. art. bisării; pl. bisări bisăptămânal adj. m., pl. bisăptămânali; f. bisăptămânală, pl. bisăptămânale biscuit s. m., pl. biscuiţi !bisect adj. m. (an ~), pl. bisecţi; f. bisectă (secundă ~), pl. bisecte bisectoare s. f., g.-d. art. bisectoarei; pl. bisectoare bisector adj. m. (+ s. n.: plan ~); f. bisectoare (linie ~), pl. bisectoare bisel s. n., pl. biseluri biserică s. f., g.-d. art. bisericii; pl. biserici (dar: Biserica (instituţie) s. propriu f.) bisericesc adj. m., f. bisericească; pl. m. şi f. bisericeşti bisericeşte (rar) adv. bisericos adj. m., s. m., pl. bisericoşi; adj. f., s. f. bisericoasă, pl. bisericoase bisericuţă s. f., g.-d. art. bisericuţei; pl. bisericuţe bisextil (rar) adj. m., pl. bisextili; f. bisextilă, pl. bisextile bisexual (desp. -xu-al) adj. m., pl. bisexuali; f. bisexuală, pl. bisexuale bisexualitate (desp. -xu-a-) s. f., g.-d. art. bisexualităţii bisexuat (desp. -xu-at) adj. m., pl. bisexuaţi; f. bisexuată, pl. bisexuate bisilabic adj. m. (termen ~), pl. bisilabici; f. bisilabică (formă ~), pl. bisilabice bismut s. n.; simb. Bi bismutină s. f., g.-d. art. bismutinei bismutit s. n. bistriţ (reg.) adj. m., pl. bistriţi; f. bistriţă, pl. bistriţe +Bistriţa-Năsăud (judeţ) s. propriu n. bistriţean adj. m., s. m., pl. bistriţeni; adj. f. bistriţeană, pl. bistriţene bistriţeancă s. f., g.-d. art. bistriţencei; pl. bistriţence bistrou s. n., art. bistroul; pl. bistrouri bisturiu s. n., art. bisturiul; pl. bisturie bisulc adj. m., pl. bisulci; f. bisulcă, pl. bisulce bisulfat s. m., pl. bisulfaţi bisulfit s. m., pl. bisulfiţi bisulfură s. f., g.-d. art. bisulfurii; pl. bisulfuri bişniţar (fam.) s. m., pl. bişniţari bişniţă (afacere) (fam.) s. f., g.-d. art. bişniţei; pl. bişniţe +biştar (arg.) s. m., pl. biştari bit (cea mai mică unitate de informaţie) s. m., pl. biţi bitang (reg.) s. m., pl. bitangi bitangă (reg.) s. f., g.-d. art. bitangei; pl. bitange +bitcoin (desp. -coin) s. m., pl. bitcoini bitronconic (desp. bi-tron-) adj. m., pl. bitronconici; f. bitronconică, pl. bitronconice
bitter (germ.) [er pron. ăr] s. n., (porţii; sorturi) pl. bitteruri bitum s. n., pl. bitumuri bituma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bitumez, 3 bitumează; conj. prez. 1 sg. să bitumez, 3 să bitumeze bitumaj s. n. bitumare s. f., g.-d. art. bitumării; pl. bitumări bitumen s. n., pl. bitumene bituminizare s. f., g.-d. art. bituminizării; pl. bituminizări bituminos adj. m., pl. bituminoşi; f. bituminoasă, pl. bituminoase biunivoc (desp. bi-u-) adj. m., pl. biunivoci; f. biunivocă, pl. biunivoce biuretă (desp. biu-) s. f., g.-d. art. biuretei; pl. biurete biută (desp. biu-) s. f., g.-d. art. biutei; pl. biute bivalent adj. m., pl. bivalenţi; f. bivalentă, pl. bivalente +bivalenţă s. f., g.-d. art. bivalenţei; pl. bivalenţe bivalv adj. m., pl. bivalvi; f. bivalvă, pl. bivalve bivol s. m., pl. bivoli bivolar (rar) s. m., pl. bivolari bivoliţă s. f., g.-d. art. bivoliţei; pl. bivoliţe bivuac (desp. -vu-ac) s. n., pl. bivuacuri bivuaca (a ~) (rar) (desp. -vu-a-) vb., ind. prez. 1 sg. bivuachez, 3 bivuachează; conj. prez. 1 sg. să bivuachez, 3 să bivuacheze biv-vel-vornic s. m., pl. biv-vel-vornici bizam (rozător) s. m., pl. bizami bizantin adj. m., s. m., pl. bizantini; adj. f., s. f. bizantină, pl. bizantine !Bizantin (Imperiul ~) s. propriu n. art. bizantinism s. n., pl. bizantinisme bizantinist s. m., pl. bizantinişti bizantinistă s. f., g.-d. art. bizantinistei; pl. bizantiniste bizantinistică s. f., g.-d. art. bizantinisticii bizantinoloagă v. bizantinologă bizantinolog s. m., pl. bizantinologi !bizantinologă (livr.)/(colocv.) bizantinoloagă s. f., g.‑d. art. bizantinologei/bizantinoloagei; pl. bizantinologe/ bizantinoloage bizantinologie s. f., art. bizantinologia, g.-d. bizantinologii, art. bizantinologiei bizar1 adj. m., pl. bizari; f. bizară, pl. bizare bizar2 s. n. bizarerie s. f., art. bizareria, g.-d. art. bizareriei; pl. bizarerii, art. bizareriile (desp. -ri-i-) !bizeţ (înv.) s. n., pl. bizeţuri bizon (erbivor) s. m., pl. bizoni bizotare s. f., g.-d. art. bizotării bizui (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bizui, 2 sg. te bizui, 3 se bizuie, imperf. 1 sg. mă bizuiam; conj. prez. 1 sg. să mă bizui, 3 să se bizuie; imper. 2 sg. afirm. bizuie‑te; ger. bizuindu-mă bizuire s. f., g.-d. art. bizuirii bla-bla1 interj.
311 +bla-bla2 (fam.) s. n., pl. bla-blauri blacheu s. n., art. blacheul; pl. blacheuri +Black Friday (engl.) [pron. blekfraĭdeĭ] s. propriu n. blagoslovenie (înv.) (desp. -gos-lo-, -ni-e/-go-slo-) s. f., art. blagoslovenia (desp. -ni-a), g.-d. art. blagosloveniei; pl. blagoslovenii, art. blagosloveniile (desp. -ni-i-) blagoslovi (a ~) (înv., fam.) (desp. -gos-lo-/-go-slo-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. blagoslovesc, 3 sg. blagosloveşte, imperf. 1 blagosloveam; conj. prez. 1 sg. să blagoslovesc, 3 să blagoslovească blagoslovire (înv.) (desp. -gos-lo-/-go-slo-) s. f., g.-d. art. blagoslovirii; pl. blagosloviri Blagoveştenie (sărbătoare) (pop.) (desp. -ni-e) s. propriu f., art. Blagoveştenia (desp. -ni-a), g.-d. art. Blagoveşteniei blajin adj. m., pl. blajini; f. blajină, pl. blajine blajinătate (rar) s. f., g.-d. art. blajinătăţii blam s. n., pl. blamuri blama (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blamez, 3 blamează; conj. prez. 1 sg. să blamez, 3 să blameze blamabil adj. m., pl. blamabili; f. blamabilă, pl. blamabile blamare s. f., g.-d. art. blamării; pl. blamări blană1 (piele; haină) s. f., g.-d. art. blănii; pl. (piei prelucrate) blăni/blănuri; (haine) blănuri blană2 (scândură) s. f., g.-d. art. blănii; pl. blăni blanc1 (piele tăbăcită, material insensibil) s. n. blanc2 (spaţiu grafic) s. n., pl. blancuri blanchetă s. f., g.-d. art. blanchetei; pl. blanchete blanquism [qui pron. fr. ki] (desp. -quism) s. n. blanşare s. f., g.-d. art. blanşării blanşir s. n., pl. blanşiruri blanşiruire s. f., g.-d. art. blanşiruirii blasfem (rar) s. n., pl. blasfemuri !blasfemie s. f., art. blasfemia, g.-d. art. blasfemiei; pl. blasfemii, art. blasfemiile (desp. -mi-i-) blastoderm s. n. blastoftorie (desp. -tof-to/-to-fto-) s. f., art. blastoftoria, g.‑d. blastoftorii, art. blastoftoriei blastogeneză s. f., g.-d. art. blastogenezei blastomicoză s. f., g.-d. art. blastomicozei blastomogeneză s. f., g.-d. art. blastomogenezei blastopor s. m. blastulă s. f., g.-d. art. blastulei; pl. blastule blat s. n., pl. blaturi +blatist (fam.) s. m., pl. blatişti +blatistă (fam.) s. f., g.-d. art. blatistei, pl. blatiste +blat (pe ~) (fam.) loc. adv. !blau (rar) s. n. (în: a (o) face ~) blaugaz (desp. blau-) s. n. blaz s. n. blaza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blazez, 3 blazează; conj. prez. 1 sg. să blazez, 3 să blazeze blazare s. f., g.-d. art. blazării
blestema
blazer (engl.) [pron. bleĭzăr] s. n., pl. blazere [pron. bleĭzăre] blazon s. n., pl. blazoane blăjean adj. m., s. m., pl. blăjeni; adj. f. blăjeană, pl. blăjene blăjeancă s. f., g.-d. art. blăjencei; pl. blăjence blănar s. m., pl. blănari blănăreasă s. f., g.-d. art. blănăresei; pl. blănărese blănărie s. f., art. blănăria, g.-d. art. blănăriei; (ateliere, blănuri) pl. blănării, art. blănăriile (desp. -ri-i-) blăniţă s. f., g.-d. art. blăniţei; pl. blăniţe blănos adj. m., pl. blănoşi; f. blănoasă, pl. blănoase blănui (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. blănuiesc, 3 sg. blănuieşte, imperf. 1 blănuiam; conj. prez. 1 sg. să blănuiesc, 3 să blănuiască blând adj. m., pl. blânzi; f. blândă, pl. blânde blândă (urticarie) (pop.) s. f., g.-d. art. blândei; pl. blânde blândeţe s. f., art. blândeţea, g.-d. art. blândeţii bleandă (sperietoare; brânci) (pop.) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende bleaşc (rar) interj. bleaşcă (reg.) adv. bleau1 (reg.) interj. (în: a nu zice nici ~) bleau2 (tablă) (reg.) s. n., art. bleaul; pl. bleauri blefarită s. f., g.-d. art. blefaritei; pl. blefarite blefaroptoză (desp. -rop-to-/-ro-pto-) s. f., g.-d. art. blefaroptozei bleg adj. m., pl. blegi; f. bleagă, pl. blege blegi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. blegesc, 3 sg. blegeşte, imperf. 1 blegeam; conj. prez. 1 sg. să blegesc, 3 să blegească blehăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 blehăie, imperf. 3 pl. blehăiau; conj. prez. 3 să blehăie blendă (rocă; diafragmă la aparatele foto) s. f., g.-d. art. blendei; pl. blende +blender [er pron. ăr] s. n., pl. blendere blenoragic adj. m., pl. blenoragici; f. blenoragică, pl. blenoragice blenoragie s. f., art. blenoragia, g.-d. art. blenoragiei; pl. blenoragii, art. blenoragiile (desp. -gi-i-) blenoree s. f., art. blenoreea, g.-d. art. blenoreei; pl. blenoree bleojdi (a ~) (pop.) (desp. bleoj-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bleojdesc, 3 sg. bleojdeşte, imperf. 1 bleojdeam; conj. prez. 1 sg. să bleojdesc, 3 să bleojdească bleojdire (pop.) (desp. bleoj-) s. f., g.-d. art. bleojdirii; pl. bleojdiri bleot (reg.) adj. m., pl. bleoţi; f. bleoată (desp. bleoa-), pl. bleoate bleotocăreală (reg.) (desp. bleo-) s. f., g.-d. art. bleotocărelii; pl. bleotocăreli bleotocări (a ~) (reg.) (desp. bleo-) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bleotocăresc, 3 sg. bleotocăreşte, imperf. 1 bleotocăream; conj. prez. 1 sg. să bleotocăresc, 3 să bleotocărească blestem s. n., pl. blesteme !blestema (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blestem, 3 blestemă; conj. prez. 1 sg. să blestem, 3 să blesteme
blestemăţie 312 blestemăţie (pop.) s. f., art. blestemăţia, g.-d. art. blestămăţiei; pl. blestemăţii, art. blestemăţiile (desp. -ţi-i-) bleşti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bleştesc, 3 sg. bleşteşte, imperf. 1 bleşteam; conj. prez. 1 sg. să bleştesc, 3 să bleştească bleu1 (fr.) [pron. blö] adj. invar. (pantaloni ~) bleu2 (fr.) [pron. blö] s. n., (nuanţe) pl. bleu-uri [pron. blöuri] bleumarin1 [eu pron. fr. ö] (desp. bleu-) adj. invar. (pantaloni ~) bleumarin2 [eu pron. fr. ö] (desp. bleu-) s. n. blid (pop.) s. n., pl. blide blidar1 (meşteşugar) (pop.) s. m., pl. blidari blidar2 (raft) (pop.) s. n., pl. blidare blinda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blindez, 3 blindează; conj. prez. 1 sg. să blindez, 3 să blindeze blindaj s. n., pl. blindaje blindare s. f., g.-d. art. blindării; pl. blindări blindat s. n., pl. blindate blinie (reg., înv.) s. f., art. blinia, g.-d. art. bliniei; pl. blinii, art. bliniile (desp. -ni-i-) blister s. n., pl. blistere bliţ s. n., pl. bliţuri bloc s. n., pl. blocuri; (în adrese) abr. bl. bloca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blochez, 3 blochează; conj. prez. 1 sg. să blochez, 3 să blocheze blocadă s. f., g.-d. art. blocadei; pl. blocade blocaj s. n., pl. blocaje blocare s. f., g.-d. art. blocării; pl. blocări bloc-diagramă (desp. -di-a-gra-) s. f., g.-d. art. blocdiagramei; pl. bloc-diagrame blochaus (înv.) (desp. -haus) s. n., pl. blochausuri +blockbuster (engl.) [buster pron. bastăr] (desp. block-) s. n., pl. blockbustere blocnotes s. n., pl. blocnotesuri blocstart s. n., pl. blocstarturi bloc-turn s. n., pl. blocuri-turn blodogori (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. blodogoresc, 3 sg. blodogoreşte, imperf. 1 blodogoream; conj. prez. 1 sg. să blodogoresc, 3 să blodogorească +blog s. n., pl. bloguri +blogger (engl.) [er pron. ăr] s. m., pl. bloggeri +bloggeriţă (fam.) [er pron. engl. ăr] s. f., g.-d. art. bloggeriţei; pl. bloggeriţe +blogging (engl.) [ggi pron. g΄i]s. n., art. bloggingul blond adj. m., s. m., pl. blonzi; adj. f., s. f. blondă, pl. blonde blondă (dantelă) (înv.) s. f., g.-d. art. blondei; pl. blonde blondin adj. m., s. m., pl. blondini; adj. f., s. f. blondină, pl. blondine !bluejeans (engl.) [pron. bluğinz] (desp. blue-) s. m. pl. !blues (engl.) [pron. bluz] s. n., pl. blues-uri [pron. bluzuri] !bluf/(engl.) bluff [pron. blaf] s. n., pl. blufuri/bluffuri [pron. blafuri]
blugi s. m. pl., art. blugii blum s. n., pl. blumuri bluming s. n., pl. bluminguri +blura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. blurez, 3 blurează; conj. prez. 1 sg. să blurez, 3 să blureze +blush (engl.) [pron. blaş] s. n., pl. blush-uri [pron. blaşuri] bluzat adj. m., pl. bluzaţi; f. bluzată, pl. bluzate bluză s. f., g.-d. art. bluzei; pl. bluze bluziţă s. f., g.-d. art. bluziţei; pl. bluziţe bluzon s. n., pl. bluzoane bluzuliţă (rar) s. f., g.-d. art. bluzuliţei; pl. bluzuliţe BMW [cit. beemve] s. n., pl. BMW-uri [cit. beemveuri] boa s. m., pl. boa boabă (fruct) s. f., g.-d. art. boabei; pl. boabe boacă (reg.) s. f. (în: a nu şti/a nu pricepe nicio/o ~) boacăn (fam.) adj. m., pl. boacăni; f. boacănă, pl. boacăne boacănă (fam.) s. f., g.-d. art. boacănei; pl. boacăne boaiou (desp. boa-iou) s. n., art. boaioul; pl. boaiouri boaită (pop.) (desp. boai-) s. f., g.-d. art. boaitei; pl. boaite boala (lui) Alzheimer v. !alzheimer boala (lui) Basedow(-Graves) v. !basedow !boala (lui) Parkinson v. !parkinson boală s. f., g.-d. art. bolii; pl. boli/(pop., fam.) boale (în: a băga în boale) boambă (contrabas) (reg.) s. f., g.-d. art. boambei; pl. boambe boancă (reg.) s. f., g.-d. art. boancei; pl. boance board (engl.) [pron. bord] s. n., pl. boarduri [pron. borduri] +boarding pass (engl.) [pron. bordingpas] s. n., pl. boarding passuri [pron. bordingpasuri] boare s. f., g.-d. art. boarei boarfă (fam.) s. f., g.-d. art. boarfei; pl. boarfe boarţă (reg.) s. f., g.-d. art. boarţei; pl. boarţe boască s. f., g.-d. art. boaştei; pl. boaşte boaţă (reg.) s. f., g.-d. art. boaţei; pl. boaţe bob1 (plantă) s. m. bob2 (sanie, instalaţie de ridicat) s. n., pl. boburi bob3 (sămânţă) s. n., pl. boabe bob4 (sămânţă pentru ghicit) s. m., pl. bobi bobârnac (reg.) s. n., pl. bobârnace bober s. m., pl. boberi +boberă s. f., g.-d. art. boberei; pl. bobere bobi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bobesc, 3 sg. bobeşte, imperf. 1 bobeam; conj. prez. 1 sg. să bobesc, 3 să bobească bobina (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bobinez, 3 bobinează; conj. prez. 1 sg. să bobinez, 3 să bobineze bobinaj s. n., pl. bobinaje bobinare s. f., g.-d. art. bobinării; pl. bobinări bobinatoare s. f., g.-d. art. bobinatoarei; pl. bobinatoare bobinator s. m., pl. bobinatori bobină s. f., g.-d. art. bobinei; pl. bobine
313 bobiţă s. f., g.-d. art. bobiţei; pl. bobiţe bobletic (reg.) (desp. bo-ble-) adj. m., pl. bobletici; f. bobletică, pl. bobletice bobleţ (reg.) (desp. bo-bleţ) adj. m., pl. bobleţi; f. bobleaţă, pl. bobleţe boboc s. m., pl. boboci bobocel s. m., pl. bobocei, art. boboceii boboşit (reg.) adj. m., pl. boboşiţi (ochi ~) bobot (înv., reg.) s. n., pl. bobote (şi în: a vorbi în bobote) bobotaie (reg.) s. f., art. bobotaia, g.-d. art. bobotăii; pl. bobotăi Bobotează (sărbătoare) s. propriu f., g.-d. art. Bobotezei boboti (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 sg. boboteşte, 3 pl. bobotesc, imperf. 3 sg. bobotea; conj. prez. 3 să bobotească bobovină s. f., g.-d. art. bobovinei; pl. bobovine !bobovnic (reg.) s. m., pl. bobovnici bobsleigh (engl.) [eigh pron. eĭ] s. n., (sănii) pl. bobsleighuri [pron. bobsleĭuri] bobuleţ s. n., pl. bobuleţe bobuşor (plantă) s. m. boc1 (bancă; butuc; scaun) (reg.) s. n., pl. bocuri boc2 interj. !boc3 (înv., reg.) s. n. (în: a mânca ~ (turcesc)) boca/boca-boca interj. bocanc s. m., pl. bocanci bocaport s. m., pl. bocaporţi bocăneală s. f., g.-d. art. bocănelii; pl. bocăneli !bocăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bocăn, 3 bocăne, imperf. 1 bocăneam; conj. prez. 1 sg. să bocăn, 3 să bocăne bocănit s. n. bocănitoare (rar) s. f., g.-d. art. bocănitorii; pl. bocănitori bocănitură s. f., g.-d. art. bocăniturii; pl. bocănituri boccea s. f., art. bocceaua, g.-d. art. boccelei; pl. boccele boccegiu (înv.) s. m., art. boccegiul; pl. boccegii, art. boccegiii (desp. -gi-ii) boccealâc (înv.) s. n., pl. boccealâcuri bocceluţă s. f., g.-d. art. bocceluţei; pl. bocceluţe bocciu (fam.) adj. m., f. boccie; pl. m. şi f. boccii boceală (fam.) s. f., g.-d. art. bocelii; pl. boceli bocet s. n., pl. bocete boci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bocesc, 3 sg. boceşte, imperf. 1 boceam; conj. prez. 1 sg. să bocesc, 3 să bocească bocire s. f., g.-d. art. bocirii; pl. bociri bocit s. n. bocitoare s. f., g.-d. art. bocitoarei; pl. bocitoare bocitor adj. m., pl. bocitori; f. sg. şi pl. bocitoare bocnă1 (pop., fam.) adv. (a fi/a se face/a îngheţa ~) +bocnă2 (reg.; înv.) s. f. bocşă (reg.) s. f., g.-d. art. bocşei; pl. bocşe !bodaproste1 (pop.) (desp. -da-pros-) interj. +bodaproste2 (pop.) (rar) (desp. -da-pros-) s. n.
bohoci
+bodaproste (de ~) (pop.) (desp. -da-pros-) loc. adj., loc. adv. (haine ~, a da ~) bodârlău s. m., art. bodârlăul; pl. bodârlăi, art. bodârlăii bodegă s. f., g.-d. art. bodegii; pl. bodegi bodicec s. n., pl. bodicecuri bodiceca (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. bodicechez, 3 bodicechează; conj. prez. 1 sg. să bodicechez, 3 să bodicecheze bodogăneală s. f., g.-d. art. bodogănelii; pl. bodogăneli bodogăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bodogănesc, 3 sg. bodogăneşte, imperf. 1 bodogăneam; conj. prez. 1 sg. să bodogănesc, 3 să bodogănească bodogănire s. f., g.-d. art. bodogănirii; pl. bodogăniri bodoni (it.) (desp. do-ni) s. n. +Bodoni (tipograf italian) [ni pron. ni] s. propriu !body s. n. (engl.) [pron. badi], pl. bodyuri [pron. badiuri] !bodybuilding (engl.) [pron. badibilding] (desp. buil-) s. n., art. bodybuildingul [pron. badibildingul] !bodyguard (engl.) [pron. rom. badigard] s. m., pl. bodyguarzi [pron. badigarzi] boem (din Boemia, de artist) adj. m., s. m., pl. boemi; adj. f., s. f. boemă, pl. boeme boemă (mediu, fel de viaţă) s. f., g.-d. art. boemei bogasier (înv.) (desp. -si-er) s. m., pl. bogasieri bogasieresc (înv.) (desp. -si-e-) adj. m., f. bogasierească; pl. m. şi f. bogasiereşti bogasierie (înv.) (desp. -si-e-) s. f., art. bogasieria, g.-d. art. bogasieriei; (mărfuri, prăvălii) pl. bogasierii, art. bogasieriile (desp. -ri-i-) bogasiu (înv.) s. n., art. bogasiul; pl. bogasiuri bogat adj. m., s. m., pl. bogaţi; adj. f., s. f. bogată, pl. bogate bogatâr (rar) s. m., pl. bogatâri bogătan (pop.) s. m., pl. bogătani bogătană (pop.) s. f., g.-d. art. bogătanei; pl. bogătane bogătaş s. m., pl. bogătaşi bogătaşă s. f., art. bogătaşa, g.-d. art. bogătaşei; pl. bogătaşe bogătate (rar) s. f., g.-d. art. bogătăţii bogăţie s. f., art. bogăţia, g.-d. art. bogăţiei; pl. bogăţii, art. bogăţiile (desp. -ţi-i-) boghead (engl.) [head pron. hed] (desp. bog-head) s. n., art. bogheadul +Boghead (localitate din Scoţia) (engl.) [head pron. hed] (desp. Bog-head) s. propriu n. !boghet (reg.) adj. m., pl. bogheţi; f. bogheată, pl. boghete boghiu s. n., art. boghiul; pl. boghiuri !böhmit [öh pron. germ. ö] (desp. böh-) s. n. boglar (reg.) (desp. bo-glar) s. m., pl. boglari !bogomil adj. m., s. m., pl. bogomili; adj. f. bogomilă, pl. bogomile +Bogomil (presupus călugăr) s. propriu m. bogomilic adj. m., pl. bogomilici; f. bogomilică, pl. bogomilice bogomilism s. n. bohoci s. m., pl. bohoci
boi1 314
boi1 (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boiesc, 3 sg. boieşte, imperf. 1 boiam; conj. prez. 1 sg. să boiesc, 3 să boiască boi2 (reg.) s. n., pl. boiuri boia s. f., art. boiaua, g.-d. art. boielei; (vopsele; farduri) pl. boiele boială (reg.) s. f., g.-d. art. boielii; (farduri) pl. boieli boiangerie (înv.) s. f., art. boiangeria, g.-d. art. boiangeriei; (ateliere) pl. boiangerii, art. boiangeriile (desp. -ri-i-) boiangiu (înv.) s. m., art. boiangiul; pl. boiangii, art. boiangiii (desp. -gi-ii) boicot (desp. boi-) s. n., pl. boicoturi boicota (a ~) (desp. boi-) vb., ind. prez. 1 sg. boicotez, 3 boicotează; conj. prez. 1 sg. să boicotez, 3 să boicoteze boicotare (desp. boi-) s. f., g.-d. art. boicotării; pl. boicotări boicuş (reg.) (desp. boi-) s. m., pl. boicuşi boier s. m., pl. boieri boiereasă (rar) s. f., g.-d. art. boieresei; pl. boierese boieresc1 adj. m., f. boierească; pl. m. şi f. boiereşti boieresc2 s. n. boiereşte adv. boieri (a ~) (înv., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boieresc, 3 sg. boiereşte, imperf. 1 boieream; conj. prez. 1 sg. să boieresc, 3 să boierească boierie s. f., art. boieria, g.-d. art. boieriei; pl. boierii, art. boieriile (desp. -ri-i-) boierime s. f., g.-d. art. boierimii boieriţă (înv., reg.) s. f., g.-d. art. boieriţei; pl. boieriţe boiernaş s. m., pl. boiernaşi boieroaică s. f., g.-d. art. boieroaicei; pl. boieroaice boieros adj. m., pl. boieroşi; f. boieroasă, pl. boieroase !boiler [er pron. ăr] (desp. boi-) s. n., pl. boilere boire (fam.) s. f., g.-d. art. boirii; pl. boiri boişte (desp. bo-iş-) s. f., g.-d. art. boiştii; pl. boişti boiştean (desp. bo-iş-) s. m., pl. boişteni boit (fam.) s. n. boitar (reg.) (desp. boi-) s. m., pl. boitari bojdeucă (reg.) (desp. -deu-) s. f., g.-d. art. bojdeucii; pl. bojdeuci bojoc (reg.) s. m., pl. bojoci bojogar (rar) s. m., pl. bojogari bokmål (norv.) [pron. bukmol] s. n. bol s. n., pl. boluri bolard s. m., pl. bolarzi bolând (reg.) adj. m., pl. bolânzi; f. bolândă, pl. bolânde bolândatic (reg.) adj. m., pl. bolândatici; f. bolândatică, pl. bolândatice bolânzi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bolânzesc, 3 sg. bolânzeşte, imperf. 1 bolânzeam; conj. prez. 1 sg. să bolânzesc, 3 să bolânzească bolboroseală s. f., g.-d. art. bolboroselii; pl. bolboroseli
bolborosi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bolborosesc, 3 sg. bolboroseşte, imperf. 1 bolboroseam; conj. prez. 1 sg. să bolborosesc, 3 să bolborosească bolborosire s. f., g.-d. art. bolborosirii; pl. bolborosiri bolborosit s. n. bolboşa (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. bolboşez, 3 bolboşează, 1 pl. bolboşăm; conj. prez. 1 sg. să bolboşez, 3 să bolboşeze; ger. bolboşând bold1 (ac cu gămălie) s. n., pl. bolduri bold2 adj. invar. (caractere ~) +bold3 (font înnegrit) s. n. (scris cu ~) boldei (pop.) s. m., pl. boldei, art. boldeii boldeică (pop.) (desp. -dei-că) s. f., g.-d. art. boldeicii (desp. -dei-cii); pl. boldeici [pron. boldeič] +Boldeşti-Scăeni (oraş) s. propriu n. boldi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boldesc, 3 sg. boldeşte, imperf. 1 boldeam; conj. prez. 1 sg. să boldesc, 3 să boldească boldiş (reg.) adv. boldişor (reg.) s. n., pl. boldişoare boldo1 (arbore) s. m., art. boldoul; pl. boldo boldo2 (accesoriu pentru pescuit) s. n., art. boldoul; pl. boldouri boleaznă (pop.) s. f., g.-d. art. boleznei; pl. bolezne bolero (dans) s. n., art. boleroul; pl. bolerouri !bolerou (vestă) s. n., art. boleroul; pl. bolerouri boleşniţă (pop.) s. f., g.-d. art. boleşniţei; pl. boleşniţe bolfă (reg.) s. f., g.-d. art. bolfei; pl. bolfe boli (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bolesc, 3 sg. boleşte, imperf. 1 boleam; conj. prez. 1 sg. să bolesc, 3 să bolească bolid s. m., pl. bolizi +Bolintin-Vale (oraş) s. propriu n., g.-d. art. BolintinuluiVale bolişte (reg.) s. f., g.-d. art. boliştii; pl. bolişti !bolivar (moneda Venezuelei) s. m., pl. bolivari; (bolívar soberano) simb. Bs. F., Bs. S. !Bolívar (independentist sud-american) s. propriu bolivian (desp. -vi-an) adj. m., s. m., pl. bolivieni (desp. -vi-eni); adj. f., s. f. boliviană, pl. boliviene +boliviancă (desp. -vi-an) s. f., g.-d. art. boliviencei (desp. -vi-en-); pl. bolivience bolnav adj. m., s. m., pl. bolnavi; adj. f., s. f. bolnavă, pl. bolnave bolnăvicios adj. m., pl. bolnăvicioşi; f. bolnăvicioasă, pl. bolnăvicioase bolnăvior (desp. -vior) adj. m., pl. bolnăviori; f. bolnăvioară, pl. bolnăvioare bolniţă (reg., înv.) s. f., g.-d. art. bolniţei; pl. bolniţe bolohoveni (rar) s. m. pl. bolometru (desp. -me-tru) s. n., art. bolometrul; pl. bolometre bolovan s. m., pl. bolovani bolovănel (rar) s. m., pl. bolovănei, art. bolovăneii
315 bolovăni (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bolovănesc, 3 sg. bolovăneşte, imperf. 1 bolovăneam; conj. prez. 1 sg. să bolovănesc, 3 să bolovănească bolovăniş s. n., pl. bolovănişuri bolovănos adj. m., pl. bolovănoşi; f. bolovănoasă, pl. bolovănoase bolson s. n. bolşevic adj. m., s. m., pl. bolşevici; adj. f., s. f. bolşevică, pl. bolşevice bolşevism (rar) s. n. bolşeviza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bolşevizez, 3 bolşevizează; conj. prez. 1 sg. să bolşevizez, 3 să bolşevizeze boltaş (reg.) s. m., pl. boltaşi boltă s. f., g.-d. art. bolţii; pl. bolţi bolti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boltesc, 3 sg. bolteşte, imperf. 1 bolteam; conj. prez. 1 sg. să boltesc, 3 să boltească boltişoară s. f., g.-d. art. boltişoarei; pl. boltişoare boltitură s. f., g.-d. art. boltiturii; pl. boltituri boltiţă (rar) s. f., g.-d. art. boltiţei; pl. boltiţe bolţ s. n., pl. bolţuri bolţar s. m., pl. bolţari bomba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bombez, 3 bombează; conj. prez. 1 sg. să bombez, 3 să bombeze bombaj s. n., pl. bombaje bombament s. n. bombarda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bombardez, 3 bombardează; conj. prez. 1 sg. să bombardez, 3 să bombardeze bombardament s. n., pl. bombardamente bombardare s. f., g.-d. art. bombardării; pl. bombardări bombardă (înv.) s. f., g.-d. art. bombardei; pl. bombarde bombardier1 (aviator) (rar) (desp. -di-er) s. m., pl. bombardieri bombardier2 (avion) (desp. -di-er) s. n., pl. bombardiere bombardon s. n., pl. bombardoane bombare s. f., g.-d. art. bombării; pl. bombări bombastic adj. m., pl. bombastici; f. bombastică, pl. bombastice bombă (proiectil) s. f., g.-d. art. bombei; pl. bombe bombăneală s. f., g.-d. art. bombănelii; pl. bombăneli !bombăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bombăn/bombănesc, 3 sg. bombăne/bombăneşte; imperf. 1 bombăneam; conj. prez. 1 sg. să bombăn/să bombănesc, 3 să bombăne/să bombănească bombănire s. f., g.-d. art. bombănirii; pl. bombăniri bombănit s. n. bombetă s. f., g.-d. art. bombetei; pl. bombete bombeu s. n., art. bombeul; pl. bombeuri bombiţă (reg.) s. f., g.-d. art. bombiţei; pl. bombiţe bomboană s. f., g.-d. art. bomboanei; pl. bomboane bombonerie s. f., art. bomboneria, g.-d. art. bomboneriei; pl. bombonerii, art. bomboneriile (desp. -ri-i-) bombonieră (desp. -ni-e-) s. f., g.-d. art. bombonierei; pl. bomboniere bomfaier (desp. -fa-ier) s. n., pl. bomfaiere
bonti
bompres s. n., pl. bomprese bon s. n., pl. bonuri bonapartism s. n. bonapartist adj. m., s. m., pl. bonapartişti; adj. f., s. f. bonapartistă, pl. bonapartiste bonă s. f., g.-d. art. bonei; pl. bone bonc1 interj. bonc2 (pop.) adj. m., pl. bonci; f. boancă, pl. boance bonca/bonca-bonca interj. boncăi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. boncăieşte/boncăie, 3 pl. boncăiesc/boncăie, imperf. 3 sg. boncăia; conj. prez. 3 să boncăiască/să boncăie boncălui (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. boncăluieşte, 3 pl. boncăluiesc, imperf. 3 sg. boncăluia; conj. prez. 3 să boncăluiască boncăluit s. n. bond s. n., pl. bonduri bondar s. m., pl. bondari bondăraş (rar) s. m., pl. bondăraşi bondisa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bondisez, 3 bondisează; conj. prez. 1 sg. să bondisez, 3 să bondiseze bondoc adj. m., s. m., pl. bondoci; adj. f., s. f. bondoacă, pl. bondoace !bondocel (fam.) adj. m., pl. bondocei; f. bondocică, pl. bondocele bonetă s. f., g.-d. art. bonetei; pl. bonete boneţică s. f., g.-d. art. boneţelei; pl. boneţele bongoase (reg.) s. f. pl. bonier (desp. -ni-er) s. n., pl. boniere bonifica (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bonific, 2 sg. bonifici, 3 bonifică; conj. prez. 1 sg. să bonific, 3 să bonifice bonificare s. f., g.-d. art. bonificării; pl. bonificări bonificaţie (desp. -ţi-e) s. f., art. bonificaţia (desp. -ţi‑a), g.‑d. art. bonificaţiei; pl. bonificaţii, art. bonificaţiile (desp. -ţi-i-) bonitare s. f., g.-d. art. bonitării; pl. bonitări bonitate s. f., g.-d. art. bonităţii; pl. bonităţi bonjur1 (bonjurist) (înv.) s. m., pl. bonjuri bonjur2 (fam.) interj. (şi: a da ~) bonjur3 (haină) (înv.) s. n., pl. bonjururi bonjurism s. n. bonjurist s. m., pl. bonjurişti bonom s. m., pl. bonomi bonomie s. f., art. bonomia, g.-d. bonomii, art. bonomiei +bono (pro ~) (lat.) loc. adj., loc. adv. (apărare ~ , a apăra ~) +bonsai s. m., pl. bonsai, art. bonsaii bonsoar1 (fam.) (desp. -soar) s. n. (a da ~) bonsoar2 (formulă de salut) (fam.) (desp. -soar) interj. bont1 adj. m., pl. bonţi; f. boantă, pl. boante bont2 s. n., pl. bonturi bonti (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bontesc, 3 sg. bonteşte, imperf. 1 bonteam; conj. prez. 1 sg. să bontesc, 3 să bontească
bontire 316 bontire (rar) s. f., g.-d. art. bontirii; pl. bontiri bonton s. n. bonus s. n., pl. bonusuri bonz s. m., pl. bonzi boogie (engl.) [pron. bug‘i] (desp. boo-gie) s. n., pl. boogieuri [pron. bug‘iuri] !boogie-woogie (engl.) [pron. bug‘iug‘i (desp. boo-giewoo-gie) s. n., pl. boogie-woogie-uri [pron. bug‘iug‘iuri] +booking (engl.) [pron. buking] (desp. boo-) s. n., art. bookingul [pron. bukingul] boom (engl.) [pron. bum] s. n., pl. boomuri [pron. bumuri] (desp. boo-muri) booster (engl.) [pron. bustăr] (desp. boos-) s. n., pl. boostere [pron. bustăre] bor1 (element chimic) s. n.; simb. B bor2 (margine de pălărie) s. n., pl. boruri bora (vânt) s. m. boraci s. n., pl. borace boracit s. n. boraginacee s. f., art. boraginaceea, g.-d. art. boraginaceei; pl. boraginacee boran s. m., pl. borani borangic (reg.) s. n., (feluri; piese) pl. borangicuri borat s. m., pl. boraţi borax s. n. borât (fam.) adj. m., pl. borâţi; f. borâtă, pl. borâte borâtură (pop.) s. f., g.-d. art. borâturii; pl. borâturi borcan s. n., pl. borcane borcănaş s. n., pl. borcănaşe borcănat adj. m., pl. borcănaţi; f. borcănată, pl. borcănate borceag1 (nutreţ) s. n., pl. borceaguri borceag2 (plantă) (reg.) s. m. bord s. n., pl. borduri +borda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bordez, 3 bordează; conj. prez. 1 sg. să bordez, 3 să bordeze bordaj s. n., pl. bordaje +bordare s. f., g.-d. art. bordării; pl. bordări bordeaux (vin) (fr.) [pron. bordo] (desp. bor-deaux) s. n., (porţii; sorturi) pl. bordeaux-uri [pron. bordouri] Bordeaux (oraş din Franţa) [pron. bordo] (desp. Bordeaux) s. propriu n. bordee s. f., art. bordeea, g.-d. art. bordeei bordei s. n., pl. bordeie bordeiaş s. n., pl. bordeiaşe bordel s. n., pl. bordeluri bordelez adj. m., s. m., pl. bordelezi; adj. f., s. f. bordeleză, pl. bordeleze borderou s. n., art. borderoul; pl. borderouri bordo1 adj. invar. (pantaloni ~) bordo2 s. n., art. bordoul; (nuanţe) pl. bordouri bordura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bordurez, 3 bordurează; conj. prez. 1 sg. să bordurez, 3 să bordureze bordurare s. f., g.-d. art. bordurării; pl. bordurări
bordură s. f., g.-d. art. bordurii; pl. borduri boreal (desp. -re-al) adj. m., pl. boreali; f. boreală, pl. boreale boreasă (reg.) s. f., g.-d. art. boresei; pl. borese borfaş s. m., pl. borfaşi +borfaşă s. f., art. borfaşa, g.-d. art. borfaşei; pl. borfaşe borfăşie (rar) s. f., art. borfăşia, g.-d. art. borfăşiei; pl. borfăşii, art. borfăşiile (desp. -şi-i-) borghis s. n. borhot s. n., pl. borhoturi !boric adj. m., pl. borici (acizi ~); f. borică (anhidridă ~), pl. borice boricat adj. m., pl. boricaţi; f. boricată, pl. boricate borium (desp. -ri-um) s. n. borî (a ~) (reg., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. borăsc, 3 sg. borăşte, imperf. 1 boram; conj. prez. 1 sg. să borăsc, 3 să borască bormaşină s. f., g.-d. art. bormaşinii; pl. bormaşini borna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bornez, 3 bornează; conj. prez. 1 sg. să bornez, 3 să borneze bornaj s. n. bornare s. f., g.-d. art. bornării bornă s. f., g.-d. art. bornei; pl. borne bornit s. n. boroană (reg.) s. f., g.-d. art. boroanei; pl. boroane boroboaţă (reg.) s. f., g.-d. art. boroboaţei; pl. boroboaţe borod s. n. boroni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boronesc, 3 sg. boroneşte, imperf. 1 boroneam; conj. prez. 1 sg. să boronesc, 3 să boronească boronit (reg.) s. n. borsetă s. f., g.-d. art. borsetei; pl. borsete borş s. n., (ciorbe) pl. borşuri +borşar s. m., pl. borşari borşăreasă (rar) s. f., g.-d. art. borşăresei; pl. borşărese borşi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se borşeşte, 3 pl. se borşesc, imperf. 3 sg. se borşea; conj. prez. 3 să se borşească; ger. borşindu-se borşişor s. m. bort s. n. bortă (reg.) s. f., g.-d. art. bortei; pl. borte borteli (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bortelesc, 3 sg. borteleşte, imperf. 1 borteleam; conj. prez. 1 sg. să bortelesc, 3 să bortelească borti (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bortesc, 3 sg. borteşte, imperf. 1 borteam; conj. prez. 1 sg. să bortesc, 3 să bortească borticică (reg.) s. f., g.-d. art. borticelei; pl. borticele borţ (reg.) s. n., pl. borţuri borţos (fam.) adj. m., pl. borţoşi; f. borţoasă, pl. borţoase borură s. f., g.-d. art. borurii; pl. boruri borviz s. n. borză s. f., g.-d. art. borzei; pl. borze bos v. boss
317 bosaj s. n., pl. bosaje boscar (reg.) s. m., pl. boscari boscărie (reg.) s. f., art. boscăria, g.-d. art. boscăriei; pl. boscării, art. boscăriile (desp. -ri-i-) boschet s. n., pl. boschete boschetar (fam.) s. m., pl. boschetari +boschetizare s. f., g.-d. art. boschetizării boscorodeală s. f., g.-d. art. boscorodelii; pl. boscorodeli boscorodi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boscorodesc, 3 sg. boscorodeşte, imperf. 1 boscorodeam; conj. prez. 1 sg. să boscorodesc, 3 să boscorodească +Bosfor s. pr. n. bosniac (desp. -ni-ac) adj. m., s. m., pl. bosniaci; adj. f., s. f. bosniacă, pl. bosniace boson s. m., pl. bosoni boss (engl.)/ (fam.) bos s. m., art. bossul/bosul; pl. boşi !bossa-nova (port.)/bossa-novă s. f., g.-d. art. bossa-novei; pl. bossa-nove bostan s. m., pl. bostani bostană (reg.) s. f., g.-d. art. bostanei; pl. bostane bostangiu (înv.) s. m., art. bostangiul; pl. bostangii, art. bostangiii (desp. gi-ii) bostănar (reg.) s. m., pl. bostănari bostănărie (reg.) s. f., art. bostănăria, g.-d. art. bostănăriei; pl. bostănării, art. bostănăriile (desp. -ri-i-) bostănel (reg.) s. m., pl. bostănei, art. bostăneii !boston (dans; joc de cărţi; presă tipografică) s. n., pl. bostonuri Boston (oraşe din SUA, Marea Britanie) s. propriu n. bostonian (desp. -ni-an) adj. m., s. m., pl. bostoniene (desp. -ni-eni); adj. f., s. f. bostoniană, pl. bostoniene bosumfla (a se ~) (fam., pop.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bosumflu, 3 se bosumflă; conj. prez. 1 sg. să mă bosumflu, 3 să se bosumfle; imper. 2 sg. afirm. bosumflă-te; ger. bosumflându-mă bosumflare (fam.) s. f., g.-d. art. bosumflării; pl. bosumflări boş (pop.) s. n., (mai frecv.) pl. boaşe boşar (reg.) s. m., pl. boşari boşiman (desp. bo-şi-) adj. m., s. m., pl. boşimani; adj. f., s. f. boşimană, pl. boşimane boşimană (desp. bo-şi-) (limbă) s. f., g.-d. art. boşimanei boşoalcă (pop., fam.) s. f., g.-d. art. boşoalcei; pl. boşoalce boşorog (pop., fam.) adj. m., s. m., pl. boşorogi; adj. f., s. f. boşoroagă, pl. boşoroage boşorogeală (pop., fam.) s. f., g.-d. art. boşorogelii; pl. boşorogeli boşorogi (a se ~) (pop., fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă boşorogesc, 3 sg. se boşorogeşte, imperf. 1 sg. mă boşorogeam; conj. prez. 1 sg. să mă boşorogesc, 3 să se boşorogească; imper. 2 sg. afirm. boşorogeşte-te; ger. boşorogindu-mă boştină (reg.) s. f., g.-d. art. boştinei; pl. boştine bot s. n., pl. boturi botanic adj. m., pl. botanici; f. botanică, pl. botanice
bou-de-mare
botanică s. f., g.-d. art. botanicii botanist s. m., pl. botanişti botanistă s. f., g.-d. art. botanistei; pl. botaniste botă (reg.) s. f., g.-d. art. botei; pl. bote botcă (reg.) s. f., g.-d. art. botcei; pl. botce botei (reg.) s. n., pl. boteie botelniţă (rar) s. f., g.-d. art. botelniţei; pl. botelniţe botez s. n., pl. botezuri boteza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. botez, 3 botează; conj. prez. 1 sg. să botez, 3 să boteze !botfor (reg.) s. m., pl. botfori botgros (pasăre) s. m., pl. botgroşi botină s. f., g.-d. art. botinei; pl. botine botişor s. n., pl. botişoare botniţă s. f., g.-d. art. botniţei; pl. botniţe botoaşă (reg.) s. f., art. botoaşa, g.-d. art. botoaşei; pl. botoaşe botos adj. m., pl. botoşi; f. botoasă, pl. botoase +botoş s. m., pl. botoşi botoşănean adj. m., s. m., pl. botoşăneni; adj. f. botoşăneană, pl. botoşănene botoşăneancă s. f., g.-d. art. botoşănencei; pl. botoşănence botoşel (papucel) s. m., pl. botoşei, art. botoşeii +botox s. n. botridie (desp. bo-tri-di-e) s. f., art. botridia (desp. -di-a), g.-d. art. botridiei; pl. botridii, art. botridiile (desp. -di-i-) botriocefal (desp. bo-tri-o-) s. m., pl. botriocefali botriocefaloză (desp. bo-tri-o-) s. f., g.-d. art. botriocefalozei botriomicoză (desp. bo-tri-o-) s. f., g.-d. art. botriomicozei botroş (desp. bo-troş/bot-roş) s. m., pl. botroşi, art. botroşii +botul (la ~ calului) (fam.) loc. adj., loc. adv. (decizie ~, a decide ~) botulinic adj. m., pl. botulinici; f. botulinică, pl. botulinice botulism s. n. boţ1 (cocoloş; parâmă) (pop.) s. n., pl. boţuri (şi: un boţ cu ochi) +boţ2 (program automatizat) s. m., pl. boţi boţi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. boţesc, 3 sg. boţeşte, imperf. 1 boţeam; conj. prez. 1 sg. să boţesc, 3 să boţească boţişor (pop.) s. n., pl. boţişoare boţitură s. f., g.-d. art. boţiturii; pl. boţituri boţman s. m., pl. boţmani boţog s. m., pl. boţogi bou s. m., art. boul; pl. boi, art. boii bouar (văcar) (pop.) (desp. -uar) s. m., pl. bouari !Bouarul (constelaţie) (desp. -ua-) s. propriu m. art., neart. Bouar (Văcarul se mai numeşte şi ~.) bou-de-apă (gândac) s. m., art. boul-de-apă; pl. boi-de-apă, art. boii-de-apă bou-de-baltă (bâtlan; gândac) s. m., art. boul-de-baltă; pl. boi-de-baltă, art. boii-de-baltă bou-de-mare (peşte) s. m., art. boul-de-mare; pl. boi-demare, art. boii-de-mare
boul-babei 318
+boul-babei (rădaşcă; răgace) s. m. art. boul-Domnului (rădaşcă) s. m. art. boulean (desp. bo-u-) s. m., pl. bouleni boul-lui-Dumnezeu (rădaşcă; buburuză) s. m. art. boul-popii (buburuză) s. m. art., pl. art. boii-popii bour s. m., pl. bouri bourean (pop.) (desp. bo-u-) adj. m., pl. boureni; f. boureană, pl. bourene !bourel1 (desp. bo-u-) adj. m., pl. bourei; f. bourică, pl. bourele bourel2 (bou mic; melc) (desp. bo-u-) s. m., pl. bourei bouresc (desp. bo-u-) adj. m., f. bourească; pl. m. şi f. boureşti bouroaică (rar) (desp. bo-u-roai-) s. f., g.-d. art. bouroaicei; pl. bouroaice bourrée (fr.) [pron. bure] (desp. bour-rée) s. n., pl. bourrée‑uri [pron. bureuri] bouşor (desp. bo-u-) s. m., pl. bouşori bouţ s. m., pl. bouţi +bovaric adj. m., pl. bovarici; f. bovarică, pl. bovarice bovarism s. n. bovideu s. n., art. bovideul; pl. bovidee bovin adj. m., pl. bovini; f. bovină, pl. bovine bovină s. f., g.-d. art. bovinei; pl. bovine bovindou s. n., art. bovindoul; pl. bovindouri bowling (engl.) [pron. baŭling] (desp. bow-ling) s. n., art. bowlingul [pron. baŭlingul] box1 (armă) s. n., pl. boxuri box2 (câine de rasă) (înv.) s. m., pl. bocşi box3 (piele; sport) s. n. boxa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. boxez, 3 boxează; conj. prez. 1 sg. să boxez, 3 să boxeze boxă s. f., g.-d. art. boxei; pl. boxe boxer1 (câine de rasă) s. m., pl. boxeri boxer2 (sportiv) s. m., pl. boxeri +boxeri (chiloţi bărbăteşti) s. m. pl. box-office (engl.) [office pron. ofis] s. n., art. box-office-ul !boy (engl.) s. m., art. boyul; pl. boy, (rar) art. boyi boz s. m., pl. boji +bozgor (pop., peior.) s. m., pl. bozgori bozafer (înv.) adj. m., pl. bozaferi; f. bozaferă, pl. bozafere bozie (desp. -zi-e) s. f., art. bozia (desp. -zi-a), g.-d. art. boziei; pl. bozii, art. boziile (desp. -zi-i-) brac1 (rasă de câini) s. m., pl. braci brac2 (rest; deşeu) (reg.) s. n., pl. bracuri braca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brachez, 3 brachează; conj. prez. 1 sg. să brachez, 3 să bracheze bracare s. f., g.-d. art. bracării bracona (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. braconez, 3 braconează; conj. prez. 1 sg. să braconez, 3 să braconeze braconaj s. n., pl. braconaje braconier (desp. -ni-er) s. m., pl. braconieri bractee s. f., art. bracteea, g.-d. art. bracteei; pl. bractee
bracteolă (desp. -te-o-) s. f., g.-d. art. bracteolei; pl. bracteole brad s. m., pl. brazi !Bradford (clasificare a lânii) (engl.) [pron. bredford] s. propriu n. (sistemul ~) bradiartrie (desp. -di-ar-) s. f., art. bradiartria, g.-d. bradiartrii, art. bradiartriei bradicardie s. f., art. bradicardia, g.-d. bradicardii, art. bradicardiei bradifazie s. f., art. bradifazia, g.-d. bradifazii, art. bradifaziei bradilalie s. f., art. bradilalia, g.-d. bradilalii, art. bradilaliei bradipepsie s. f., art. bradipepsia, g.-d. bradipepsii, art. bradipepsiei bradipsihie (desp. -dip-si-/-di-psi-) s. f., art. bradipsihia, g.-d. bradipsihii, art. bradipsihiei brad-negru (molid) (desp. -ne-gru) s. m., pl. brazi-negri brad-roşu (molid) s. m., pl. brazi-roşii bradt (engl.) [pron. brat] s. n. bradul-ciumei (jneapăn) s. m. art. bragagerie (înv.) s. f., art. bragageria, g.-d. art. bragageriei; pl. bragagerii, art. bragageriile (desp. -ri-i-) bragagiu s. m., art. bragagiul; pl. bragagii, art. bragagiii (desp. -gi-ii) bragă (băutură) s. f., g.-d. art. brăgii; (porţii) pl. brăgi braghină (reg.) s. f., g.-d. art. braghinei brahă (orz; reziduu) s. f., g.-d. art. brahei brahial (desp. -hi-al) adj. m., pl. brahiali; f. brahială, pl. brahiale brahianticlinal (desp. -hi-an-ti-cli-) s. n., pl. brahianticlinale brahicefal adj. m., s. m., pl. brahicefali; adj. f., s. f. brahicefală, pl. brahicefale brahicefalie s. f., art. brahicefalia, g.-d. brahicefalii, art. brahicefaliei brahilogie s. f., art. brahilogia, g.-d. brahilogii, art. brahilogiei brahiopod (desp. -hi-o-) s. n., pl. brahiopode brahisinclinal s. n., pl. brahisinclinale brahistocronă (desp. -his-to-cro-/-hi-sto-) s. f., g.-d. art. brahistocronei Brahma (rasă de găini) s. propriu f. brahman adj. m., s. m., pl. brahmani; adj. f. brahmană, pl. brahmane Brahmane (scrieri indiene) s. propriu f. pl. brahmanic (rar) adj. m., pl. brahmanici; f. brahmanică, pl. brahmanice brahmanism s. n. +Braille (pedagog francez; sistem) [pron. braĭ] s. propriu (alfabet ~, în ~) brain drain (engl.) [pron. breĭndreĭn] s. n., art. brain drainul [pron. breĭndreĭnul] !brainstorming (engl.) [pron. breĭnstorming] (desp. brain-) s. n., art. brainstormingul [pron. breĭnstormingul] bramă s. f., g.-d. art. bramei; pl. brame brambura (fam.) adv. brancardă s. f., g.-d. art. brancardei; pl. brancarde
319 brancardier (desp. -di-er) s. m., pl. brancardieri brancardieră (rar) (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. brancardierei; pl. brancardiere branchipus (lat. şt.) [chi pron. hi] s. m. branciog (reg.) s. n., pl. brancioguri brand1 (aruncător de mine) s. n., pl. branduri +brand2 (marcă) (engl.) [pron. brend] s. n., pl. branduri [pron. brenduri] brandenburg (şnur) s. n., pl. brandenburguri Brandenburg (oraş/land din Germania) s. propriu n. brandenburghez adj. m., s. m., pl. brandrenburghezi; adj. f., s. f. brandenburgheză, pl. brandenburgheze brandenburgic adj. m., pl. brandenburgici; f. brandenburgică, pl. brandenburgice +brandui (a ~) (fam.) [bran pron. engl. bren] vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. branduiesc, 3 sg. branduieşte, imperf. 1 branduiam; conj. prez. 1 sg. să branduiesc, 3 să branduiască !brandy (engl.) [pron. brendi] s. n., (porţii; sorturi) pl. brandyuri [pron. brendiuri] branhie (organ la animale acvatice) (desp. -hi-e) s. f., art. branhia (desp. -hi-a), g.-d. art. branhiei; pl. branhii, art. branhiile (desp. -hi-i-) branhiopod (desp. -hi-o-) s. n., pl. branhiopode branhiozaur (desp. -hi-o-za-ur) s. m., pl. branhiozauri branişte s. f., g.-d. art. braniştii; pl. branişti branşa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. branşez, 3 branşează, 1 pl. branşăm; conj. prez. 1 sg. să branşez, 3 să branşeze; ger. branşând branşament s. n., pl. branşamente branşă s. f., art. branşa, g.-d. art. branşei; pl. branşe branţ s. n., pl. branţuri +branulă s. f., g.-d. art. branulei; pl. branule bras s. n. brasaj s. n. brasardă s. f., g.-d. art. brasardei; pl. brasarde braserie s. f., art. braseria, g.-d. art. braseriei; pl. braserii, art. braseriile (desp. -ri-i-) brasieră (desp. -si-e-) s. f., g.-d. art. brasierei; pl. brasiere +Brasilia (capitala Braziliei) [s pron. port. z] (desp. -li-a) s. f., g.-d. Brasiliei +brasilian (din Brasilia) [s pron. port. z] (desp. -li-an) adj. m., s. m., pl. brasilieni (desp. -li-eni); adj. f., s. f. brasiliană, pl. brasiliene +brasiliancă (din Brasilia) [s pron. port. z] (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. brasiliencei (desp. -li-en-); pl. brasilience brasist s. m., pl. brasişti brasistă s. f., g.-d. art. brasistei; pl. brasiste braşoavă (fam.) s. f., g.-d. art. braşoavei; pl. braşoave braşovean adj. m., s. m., pl. braşoveni; adj. f. braşoveană, pl. braşovene braşoveancă s. f., g.-d. art. braşovencei; pl. braşovence braşovenesc adj. m., f. braşovenească; pl. m. şi f. braşoveneşti
brăţea
braşovenie (înv.) s. f., art. braşovenia, g.-d. art. braşoveniei; pl. braşovenii, art. braşoveniile (desp. -ni-i-) braţ s. n., pl. braţe braţetă (la ~) (fam., înv.) loc. adv. braunit (desp. brau-) s. n. brav1 adj. m., pl. bravi; f. bravă, pl. brave brav2 (asasin) (rar) s. m., pl. bravi brava (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bravez, 3 bravează; conj. prez. 1 sg. să bravez, 3 să braveze bravadă s. f., g.-d. art. bravadei; pl. bravade bravissimo (it.) interj. bravo interj. +bravos (înv., fam.) interj. bravură s. f., g.-d. art. bravurii; (fapte vitejeşti) pl. bravuri brazdă s. f., g.-d. art. brazdei; pl. brazde +Brazilia (stat) (desp. -li-a) s. f., g.-d. Braziliei brazilian (din Brazilia) (desp. -li-an) adj. m., s. m., pl. brazilieni (desp. -li-eni); adj. f., s. f. braziliană, pl. braziliene braziliancă (desp. -li-an-) s. f., g.-d. art. braziliencei (desp. -li-en-); pl. brazilience brazură (sudură) s. f., g.-d. art. brazurii; pl. brazuri brăcaci (reg.) s. n., pl. brăcace brăcinar (pop.) s. n., pl. brăcinare brăcui (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brăcuiesc, 3 sg. brăcuieşte, imperf. 1 brăcuiam; conj. prez. 1 sg. să brăcuiesc, 3 să brăcuiască brăcuire (reg.) s. f., g.-d. art. brăcuirii; pl. brăcuiri brădăţel (reg.) s. n., pl. brădăţele brădet s. n., pl. brădeturi brădioară (ieruncă) (desp. -di-oa-) s. f., g.-d. art. brădioarei; pl. brădioare brădiş s. n., pl. brădişuri brădişoară (pasăre) s. f., g.-d. art. brădişoarei; pl. brădişoare brădişor s. m., pl. brădişori brădui (reg.) s. m., pl. brădui, art. brăduii brăduleţ s. m., pl. brăduleţi brăduţ s. m., pl. brăduţi brăhni (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 sg. brăhneşte, 3 pl. brăhnesc, imperf. 3 sg. brăhnea; conj. prez. 3 să brăhnească brăhnit (reg.) s. n. brăilean (desp. bră-i-) adj. m., s. m., pl. brăileni; adj. f. brăileană, pl. brăilene brăileanca (dans) (desp. bră-i-) s. f. art., neart. brăileancă, g.-d. art. brăilencii brăileancă (persoană) (desp. bră-i-) s. f., g.-d. art. brăilencei; pl. brăilence !brănaci (reg.) s. n., pl. brănace brănui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brănuiesc, 3 sg. brănuieşte, imperf. 1 brănuiam; conj. prez. 1 sg. să brănuiesc, 3 să brănuiască brăţară s. f., art. brăţara, g.-d. art. brăţării; pl. brăţări brăţea (rar) s. f., art. brăţeaua, g.-d. art. brăţelei; pl. brăţele
brăţişor 320 brăţişor s. n., pl. brăţişoare brăzda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brăzdez, 3 brăzdează; conj. prez. 1 sg. să brăzdez, 3 să brăzdeze brăzdar s. n., pl. brăzdare brăzdătură (rar) s. f., g.-d. art. brăzdăturii; pl. brăzdături brăzdui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brăzduiesc, 3 sg. brăzduieşte, imperf. 3 sg. brăzduia; conj. prez. 1 sg. să brăzduiesc, 3 să brăzduiască brăzduire (rar) s. f., g.-d. art. brăzduirii; pl. brăzduiri brâglă (desp. brâ-glă) s. f., g.-d. art. brâglei; pl. brâgle brână s. f., g.-d. art. brânei; pl. brâne brânca-porcului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brânciiporcului brâncariţă s. f., g.-d. art. brâncariţei; (plante) pl. brâncariţe brânca-ursului (plantă) s. f. art., g.-d. art. brâncii-ursului brâncă (boală; plantă; mână) (pop.) s. f., g.-d. art. brâncii; (plante; mâini) pl. brânci (mai ales în expr.) brânci (ghiont) s. m., pl. brânci +brânci (pe ~) loc. adv. brânciş (rar) adv. brâncovenesc adj. m., f. brâncovenească; pl. m. şi f. brâncoveneşti brânculiţă (pop.) s. f., g.-d. art. brânculiţei; pl. brânculiţe brâncuţă s. f., g.-d. art. brâncuţei; pl. brâncuţe brânduşă s. f., art. brânduşa, g.-d. art. brânduşei; pl. brânduşe !brânduşică s. f., g.-d. art. brânduşelei; pl. brânduşele brânduşiţă (rar) s. f., g.-d. art. brânduşiţei; pl. brânduşiţe brânişor (reg.) s. n., pl. brânişoare brânza-iepurelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. brânzei‑iepurelui brânzar (pop.) s. m., pl. brânzari brânză s. f., g.-d. art. brânzei; pl. brânze brânză de iepure (lucru imposibil) (pop.) s. f. + prep. + s. m. !brânză-n-sticlă (persoană zgârcită) (pop.) s. m. şi f., g.‑d. art. lui brânză-n-sticlă; pl. brânză-n-sticlă brânzăreasă (pop.) s. f., g.-d. art. brânzăresei; pl. brânzărese brânzărie (pop.) s. f., art. brânzăria, g.-d. art. brânzăriei; (locuri) pl. brânzării, art. brânzăriile (desp. -ri-i-) brânzeturi (feluri de brânză) s. n. pl. brânzi (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se brânzeşte, 3 pl. se brânzesc, imperf. 3 sg. se brânzea; conj. prez. 3 să se brânzească; ger. brânzindu-se brânzoaică s. f., g.-d. art. brânzoaicei; pl. brânzoaice brânzos adj. m., pl. brânzoşi; f. brânzoasă, pl. brânzoase brâu (cingătoare; parte a corpului; ornament; şir) s. n., art. brâul; pl. brâie !brâul (dans) s. n. art., neart. brâu; pl. brâuri brâuleţ (desp. brâ-u-) s. n., pl. brâuleţe brâuşor (desp. brâ-u-) s. n., pl. brâuşoare bre interj. breabăn (reg.) s. m., pl. brebeni !break (ghem câştigat pe serviciul adversarului) (engl.) [pron. breĭk] s. n., pl. breakuri [pron. breĭkuri]
breakfast (engl.) [pron. brekfăst] (desp. break-) s. n., pl. breakfasturi [pron. brekfăsturi] +breaking news (engl.) [pron. breĭking nĭuz] loc. s. n. pl. breaslă s. f., g.-d. art. breslei; pl. bresle breaz adj. m., pl. breji; f. brează, pl. breze breaza (dans) s. f. art., neart. brează, g.-d. art. brezei breb s. m., pl. brebi brebenea s. f., art. brebeneaua, g.-d. art. brebenelei; pl. brebenele brebenel s. m., pl. brebenei, art. brebeneii brebenoc (reg.) s. m., pl. brebenoci brec (automobil, comandă, trăsură) s. n., pl. brecuri brecie (desp. -ci-e) s. f., art. brecia (desp. -ci-a), g.-d. art. breciei; pl. brecii, art. breciile (desp. -ci-i-) bregmă s. f., g.-d. art. bregmei; pl. bregme brei (reg.) s. m., pl. brei, art. breii brelan s. n., pl. brelanuri breloc s. n., pl. brelocuri bremză s. f., g.-d. art. bremzei; pl. bremze breslaş s. m., pl. breslaşi breşă s. f., art. breşa, g.-d. art. breşei; pl. breşe !bretea (detaliu de îmbrăcăminte; reţea feroviară sau rutieră) s. f., art. breteaua, g.-d. art. bretelei; pl. bretele bretesă (înv.) s. f., g.-d. art. bretesei; pl. bretese breton1 (nume etnic) adj. m., s. m., pl. bretoni; adj. f., s. f. bretonă, pl. bretone breton2 (pieptănătură) s. n., pl. bretoane bretonă (limbă) s. f., g.-d. art. bretonei brevă (livr.) s. f., g.-d. art. brevei; pl. breve brevet s. n., pl. brevete breveta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brevetez, 3 brevetează; conj. prez. 1 sg. să brevetez, 3 să breveteze brevetare s. f., g.-d. art. brevetării; pl. brevetări breviar (desp. -vi-ar) s. n., pl. breviare brevilin adj. m., s. m., pl. brevilini; adj. f., s. f. brevilină, pl. breviline brevilocvenţă (livr.) s. f., g.-d. art. brevilocvenţei +Brexit s. propriu n., art. Brexitul breza (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. brezez, 3 brezează; conj. prez. 1 sg. să brezez, 3 să brezeze brezaie s. f., art. brezaia, g.-d. art. brezăii; pl. brezăi brezătură (rar) s. f., g.-d. art. brezăturii; pl. brezături bria (a ~) (livr.) (desp. bri-a) vb., ind. prez. 1 sg. briez (desp. bri-ez), 3 briază, 1 pl. briem; conj. prez. 1 sg. să briez, 3 să brieze; ger. briind (desp. bri-ind) briant (livr.) (desp. bri-ant) adj. m., pl. brianţi; f. briantă, pl. briante briantină (desp. bri-an-) s. f., g.-d. art. briantinei briboi (reg.) s. m., pl. briboi, art. briboii bric1 adj. invar. (jachete ~) bric2 (culoare) s. n. bric3 (navă) s. n., pl. bricuri
321 !bricabrac/(fr.) bric-à-brac s. n., pl. bricabracuri/bric-àbracuri briceag s. n., pl. bricege bricheta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brichetez, 3 brichetează; conj. prez. 1 sg. să brichetez, 3 să bricheteze brichetaj s. n. brichetare s. f., g.-d. art. brichetării; pl. brichetări brichetă s. f., g.-d. art. brichetei; pl. brichete +brici1 (fam.) adj. invar, adv. (minte ~, a merge ~) brici2 s. n., pl. brice +Bricodépôt (fr.) [depôt pron. depo] s. propriu n. bricola (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bricolez, 3 bricolează; conj. prez. 1 sg. să bricolez, 3 să bricoleze bricolaj s. n. bricolă (înv.) s. f., g.-d. art. bricolei; pl. bricole bridă s. f., g.-d. art. bridei; pl. bride bridge (engl.) [pron. briğ] s. n., (partide) pl. bridge-uri brie1 (plantă) s. f., art. bria, g.-d. art. briei; pl. brii, art. briile (desp. bri-i-) brie2 (sortiment de brânză) (fr.) [pron. bri] s. n., art. brie‑ul [pron. briul] Brie (regiune din Franţa) [pron. bri] s. propriu f. briefing (engl.) [pron. brifing] (desp. brie-) s. n., pl. briefinguri [pron. brifinguri] brigadă s. f., g.-d. art. brigăzii; pl. brigăzi brigadier (desp. -di-er) s. m., pl. brigadieri brigadieră (desp. -di-e-) s. f., g.-d. art. brigadierei; pl. brigadiere brigand (livr.) s. m., pl. briganzi brigandaj (livr.) s. n., pl. brigandaje brigantină s. f., g.-d. art. brigantinei; pl. brigantine brighidău (reg.) s. n., art. brighidăul; pl. brighidaie +briliant1 (desp. -li-ant) adj. m., pl. brilianţi; f. briliantă, pl. briliante briliant2 (desp. -li-ant) s. n., pl. briliante briliantin (înv.) (desp. -li-an-) adj. m., pl. briliantini; f. briliantină, pl. briliantine brio s. n., art. brioul (mai ales în: cu (mult) brio) brio (con ~) (muz.) (it.) loc. adj., loc. adv. (execuţie ~, a executa ~) brioală (desp. bri-oa-) s. f., g.-d. art. brioalei; pl. brioale briofită (desp. bri-o-) s. f., g.-d. art briofitei; pl. briofite brioşă (desp. bri-o-) s. f., art. brioşa, g.-d. art. brioşei; pl. brioşe briozoar (desp. bri-o-zo-ar) s. n., pl. briozoare briptă (reg.) s. f., g.-d. art. briptei; pl. bripte bristol (sortiment de hârtie) s. n. Bristol (oraşe din Marea Britanie, SUA) [pron. bristăl] s. propriu n. brişcar (înv.) s. m., pl. brişcari brişcă (reg.) s. f., g.-d. art. briştii; pl. brişti brişculiţă s. f., g.-d. art. brişculiţei; pl. brişculiţe brişcuţă s. f., g.-d. art. brişcuţei; pl. brişcuţe britan s. m., pl. britani
bronhic
britanic adj. m., s. m., pl. britanici; adj. f., s. f. britanică, pl. britanice brizant1 adj. m., pl. brizanţi; f. brizantă, pl. brizante brizant2 s. m., pl. brizanţi brizanţă s. f., g.-d. art. brizanţei briză s. f., g.-d. art. brizei; pl. brize brizbiz (perdea) s. n., pl. brizbizuri +brizbriz (podoabă) (fam.) s. n., pl. brizbrizuri brizură (sfărâmătură) s. f., g.-d. art. brizurii; pl. brizuri broajbă (reg.) s. f., g.-d. art. broajbei; pl. broajbe broasca-apei (plantă) s. f. art., g.-d. art. broaştei-apei broască s. f., g.-d. art. broaştei; pl. broaşte broască-râioasă (specii de broaşte) s. f., g.-d. art. broaşteirâioase; pl. broaşte-râioase broască-ţestoasă (specie de reptile) s. f., g.-d. art. broaşteiţestoase; pl. broaşte-ţestoase broatec s. m., pl. broateci broboadă s. f., g.-d. art. broboadei; pl. broboade broboană s. f., g.-d. art. broboanei; pl. broboane broboni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brobonesc, 3 sg. broboneşte, imperf. 1 broboneam; conj. prez. 1 sg. să brobonesc, 3 să brobonească brocart s. n., (sorturi) pl. brocarturi !broccoli (it.) (desp. -li) s. m., art. broccoliul broda (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brodez, 3 brodează; conj. prez. 1 sg. să brodez, 3 să brodeze brodare s. f., g.-d. art. brodării; pl. brodări brodat s. n. brodeală (fam.) s. f., g.-d. art. brodelii; pl. brodeli +broder s. m., pl. broderi broderie s. f., art. broderia, g.-d. art. broderiei; pl. broderii, art. broderiile (desp. -ri-i-) brodeză s. f., g.-d. art. brodezei; pl. brodeze brodi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. brodesc, 3 sg. brodeşte, imperf. 1 brodeam; conj. prez. 1 sg. să brodesc, 3 să brodească brodnic (înv.) s. m., pl. brodnici broker (engl.) [er pron. ăr] s. m., pl. brokeri brom s. n.; simb. Br bromat s. m., pl. bromaţi !bromhidric (desp. -hi-dric) adj. m. (acid ~), f. bromhidrică (sare ~) bromhidroză (desp. -hi-dro-) s. f., g.-d. art. bromhidrozei !bromic adj. m. (acid ~), pl. bromici; f. bromică (sare ~) bromism s. n. bromoform s. n. bromurare s. f., g.-d. art. bromurării bromură s. f., g.-d. art. bromurii; pl. bromuri bronhial (desp. -hi-al) adj. m., pl. bronhiali; f. bronhială, pl. bronhiale bronhic adj. m., pl. bronhici; f. bronhică, pl. bronhice
bronhie 322
bronhie (ramificaţie a traheii) (desp. -hi-e) s. f., art. bronhia (desp. -hi-a), g.-d. art. bronhiei; pl. bronhii, art. bronhiile (desp. -hi-i-) bronhiolă (desp. -hi-o-) s. f., g.-d. art. bronhiolei; pl. bronhiole +bronhoalveolar (desp -ve-o-) adj. m., pl. brohoalveolari; f. bronhoalveolară, pl. bronholveolare bronhofonie s. f., art. bronhofonia, g.-d. bronhofonii, art. bronhofoniei bronhografie (desp. -ho-gra-) s. f., art. bronhografia, g.-d. bronhografii, art. bronhografiei bronhopneumonie (desp. -hop-ne-u-/-ho-pne-) s. f., art. bronhopneumonia, g.-d. art. bronhopneumoniei; pl. bronhopneumonii, art. bronhopneumoniile (desp. -ni-i-) +bronhopneumopatie (desp. -pne-u-) s. f., art. bronhopneumopatia, g.-d. art. bronhopneumopatiei; pl. bronhopneumopatii, art. bronhopneumopatiile (desp. -ti‑i-) bronhoree s. f., art. bronhoreea, g.-d. bronhoree, art. bronhoreei bronhoscop (desp. -hos-cop/-ho-scop) s. n., pl. bronhoscoape bronhoscopie (desp. -hos-co-/-ho-sco-) s. f., art. bronhoscopia, g.-d. art. bronhoscopiei; pl. bronhoscopii, art. bronhoscopiile (desp. -pi-i-) bronhospasm (desp. -hos-pasm/-ho-spasm) s. n., pl. bronhospasme bronhotomie s. f., art. bronhotomia, g.-d. art. bronhotomiei; pl. bronhotomii, art. bronhotomiile (desp. -mi-i-) bronşectazie (desp. bron-şec-/bronş-ec-) s. f., art. bronşectazia, g.-d. art. bronşectaziei; pl. bronşectazii, art. bronşectaziile (desp. -zi-i-) bronşită s. f., g.-d. art. bronşitei; pl. bronşite bronşitic adj. m., pl. bronşitici; f. bronşitică, pl. bronşitice brontozaur (desp. -za-ur) s. m., pl. brontozauri bronz s. n., (obiecte) pl. bronzuri bronza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bronzez, 3 bronzează; conj. prez. 1 sg. să bronzez, 3 să bronzeze bronzare s. f., g.-d. art. bronzării; pl. bronzări bronzit s. n. broscan s. m., pl. broscani broscariţă (plantă) s. f., g.-d. art. broscariţei; pl. broscariţe broscăresc (rar) adj. m., f. broscărească; pl. m. şi f. broscăreşti broscărie s. f., art. broscăria, g.-d. art. broscăriei; pl. broscării, art. broscăriile (desp. -ri-i-) broscăriţă (iarba-şarpelui) s. f., g.-d. art. broscăriţei; pl. broscăriţe broscoi s. m., pl. broscoi, art. broscoii broscuţ (rar) s. m., pl. broscuţi broscuţă s. f., g.-d. art. broscuţei; pl. broscuţe broşa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. broşez, 3 broşează, 1 pl. broşăm; conj. prez. 1 sg. să broşez, 3 să broşeze; ger. broşând broşare s. f., g.-d. art. broşării; pl. broşări broşat s. n. broşă s. f., art. broşa, g.-d. art. broşei; pl. broşe broşiruire s. f., g.-d. art. broşiruirii
broştesc (rar) adj. m., f. broştească; pl. m. şi f. broşteşti broşură s. f., g.-d. art. broşurii; pl. broşuri !broşurică s. f., g.-d. art. broşurelei; pl. broşurele brotac s. m., pl. brotaci brotan (reg.) s. m., pl. brotani brotăcel s. m., pl. brotăcei, art. brotăceii !brownian [ow pron. engl. aŭ] (desp. brow-ni-an) adj. m. (curent ~), pl. brownieni; f. browniană (mişcare ~), pl. browniene (desp. -ni-e-) browning® (revolver) (engl.) [pron. braŭning] (desp. brow-ning) s. n., pl. browninguri [pron. braŭninguri] Browning (fondatorul companiei producătoare) (engl.) [pron. braŭning] s. propriu +browser (engl.) [pron. braŭzăr] s. n., pl. browsere [pron. braŭzăre] brr interj. bruceloză s. f., g.-d. art. brucelozei; pl. bruceloze brucină s. f., g.-d. art. brucinei brudar (reg.) s. m., pl. brudari bruderşaft s. n. brudină (reg.) s. f., g.-d. art. brudinei; pl. brudine brudiu (reg.) [diu pron. dĭu] adj. m., f. brudie (desp. -di-e); pl. m. şi f. brudii bruft (reg.) s. n., pl. brufturi bruftui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bruftuiesc, 3 sg. bruftuieşte, imperf. 1 bruftuiam; conj. prez. 1 sg. să bruftuiesc, 3 să bruftuiască bruftuială (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuielii; pl. bruftuieli bruftuire (fam.) s. f., g.-d. art. bruftuirii; pl. bruftuiri bruftului (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bruftuluiesc, 3 sg. bruftuluieşte, imperf. 1 bruftuluiam; conj. prez. 1 sg. să bruftuluiesc, 3 să bruftuluiască bruh interj. bruia (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bruiez, 3 bruiază, 1 pl. bruiem; conj. prez. 1 sg. să bruiez, 3 să bruieze; ger. bruind bruiaj s. n., pl. bruiaje bruion (livr.) (desp. -ion) s. n., pl. bruioane bruma (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 sg. brumează; conj. prez. 3 sg. să brumeze !brumar (noiembrie) (pop., înv.) s. m., g.-d. art. lui brumar (luna ~ ) brumatic (rar) adj. m., pl. brumatici; f. brumatică, pl. brumatice brumă s. f., g.-d. art. brumei; pl. brume brumărea s. f., art. brumăreaua, g.-d. art. brumărelei; pl. brumărele !brumărel (octombrie) (înv., pop.) s. m., g.-d. art. lui brumărel (luna ~ ) brumăriţă s. f., g.-d. art. brumăriţei; pl. brumăriţe brumăriu adj. m., f. brumărie; pl. m. şi f. brumării brumos (livr.) adj. m., pl. brumoşi; f. brumoasă, pl. brumoase brun1 adj. m., pl. bruni; f. brună, pl. brune brun2 s. n.
323 bruna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brunez, 3 brunează; conj. prez. 1 sg. să brunez, 3 să bruneze brunaj s. n. brunare s. f., g.-d. art. brunării brunch (engl.) [pron. branč] s. n., pl. brunch-uri [pron. brančuri] brunel (înv.) s. n., pl. bruneluri brunet adj. m., s. m., pl. bruneţi; adj. f., s. f. brunetă, pl. brunete brusc adj. m., pl. bruşti; f. bruscă, pl. bruşte brusca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bruschez, 3 bruschează; conj. prez. 1 sg. să bruschez, 3 să bruscheze bruscare s. f., g.-d. art. bruscării; pl. bruscări +bruschetă (preparat culinar) s. f., g.-d. art. bruschetei; (mai frecv.) pl. bruschete bruscheţe (purtare aspră) s. f., art. bruscheţea, g.-d. art. bruscheţei brusture s. m., art. brusturele; pl. brusturi bruş (reg.) s. m., pl. bruşi brut adj. m., pl. bruţi; f. brută, pl. brute brutal adj. m., pl. brutali; f. brutală, pl. brutale brutalitate s. f., g.-d. art. brutalităţii; pl. brutalităţi brutaliza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. brutalizez, 3 brutalizează; conj. prez. 1 sg. să brutalizez, 3 să brutalizeze brutar s. m., pl. brutari brută s. f., g.-d. art. brutei; pl. brute brutăreasă (rar) s. f., g.-d. art. brutăresei; pl. brutărese brutărie s. f., art. brutăria, g.-d. art. brutăriei; (localuri) pl. brutării, art. brutăriile (desp. -ri-i-) bruto (înv.) adv. Bruxelles (capitala Belgiei) (fr.) [pron. brüsel] s. propriu n., art.1 Bruxelles-ul bruxellez [brux pron. fr. brüs] adj. m., s. m., pl. bruxellezi; adj. f., s. f. bruxelleză, pl. bruxelleze bu/bu-bu/buuu interj. bubal s. m., pl. bubali bubalină s. f., g.-d. art. bubalinei; pl. bubaline bubat (pop.) s. n., pl. bubaturi bubă s. f., g.-d. art. bubei; pl. bube bubă-neagră (dalac) (desp. -nea-gră) s. f., g.-d. art. bubei‑negre bube-dulci (herpes) s. f. pl. buberic s. m., pl. buberici bubiţă s. f., g.-d. art. bubiţei; pl. bubiţe buboi s. n., pl. buboaie bubon s. n., pl. buboane bubonic adj. m., pl. bubonici; f. bubonică, pl. bubonice bubos adj. m., pl. buboşi; f. buboasă, pl. buboase bu-bu v. bu bubui (a ~) vb., ind. prez. 3 bubuie, imperf. 3 pl. bubuiau; conj. prez. 3 să bubuie 1
Fără rol de determinare.
bucheri
bubuire (rar) s. f., g.-d. art. bubuirii; pl. bubuiri bubuit s. n. bubuitor (desp. -bu-i-) adj. m., pl. bubuitori; f. sg. şi pl. bubuitoare bubuitură (desp. -bu-i-) s. f., g.-d. art. bubuiturii; pl. bubuituri bubuliţă s. f., g.-d. art. bubuliţei; pl. bubuliţe buburos adj. m., pl. buburoşi; f. buburoasă, pl. buburoase buburuz (cocoloş; gândăcel) (reg.) s. m., pl. buburuzi buburuză (bubiţă; cocoloş; gândăcel; mugur) s. f., g.-d. art. buburuzei; pl. buburuze buc (fag; pleavă) (reg.) s. m., (fagi; scame) pl. buci bucal adj. m., pl. bucali; f. bucală, pl. bucale bucar (rar) s. n., pl. bucare bucată (parte; porţiune; exemplar; operă) s. f., g.-d. art. bucăţii; pl. bucăţi; abr. buc. bucate (alimente; cereale; mâncăruri) (pop.) s. f. pl. (şi: carte de ~) bucă (pop.) s. f., g.-d. art. bucii; pl. buci bucălai (bucălat) adj. m. sg. şi pl.; f. sg. şi pl. bucălaie bucălat adj. m., pl. bucălaţi; f. bucălată, pl. bucălate !bucălău (cu lână multă) (pop.) adj. m. (berbec ~); f. bucălaie (oaie ~); pl. m. şi f. bucălăi bucăliu (bucălat) (rar) adj. m., f. bucălie; pl. m. şi f. bucălii bucătar s. m., pl. bucătari bucătăreasă s. f., g.-d. art. bucătăresei; pl. bucătărese bucătărie s. f., art. bucătăria, g.-d. art. bucătăriei; pl. bucătării, art. bucătăriile (desp. -ri-i-) bucătărioară (desp. -ri-oa-) s. f., g.-d. art. bucătărioarei; pl. bucătărioare bucăţel (plantă) s. m., pl. bucăţei, art. bucăţeii bucăţeli (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bucăţelesc, 3 sg. bucăţeleşte, imperf. 1 bucăţeleam; conj. prez. 1 sg. să bucăţelesc, 3 să bucăţelească bucăţi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bucăţesc, 3 sg. bucăţeşte, imperf. 1 bucăţeam; conj. prez. 1 sg. să bucăţesc, 3 să bucăţească bucăţică s. f., g.-d. art. bucăţelei; pl. bucăţele buccinator s. m., pl. buccinatori bucea s. f., art. buceaua, g.-d. art. bucelei; pl. bucele bucela (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. bucelez, 3 bucelează; conj. prez. 1 sg. să bucelez, 3 să buceleze bucentaur (desp. -ta-ur) s. m., pl. bucentauri buche s. f., art. buchea, g.-d. art. buchii; pl. buchi bucher s. m., pl. bucheri buchereală (înv.) s. f., g.-d. art. bucherelii buchereşte (rar) adv. bucheri (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bucheresc, 3 sg. buchereşte, imperf. 1 bucheream; conj. prez. 1 sg. să bucheresc, 3 să bucherească
bucherie 324
bucherie (rar) s. f., art. bucheria, g.-d. bucherii, art. bucheriei buchet s. n., pl. buchete buchetieră (înv.) (desp. -ti-e-) s. f., g.-d. art. buchetierei; pl. buchetiere bucheţel s. n., pl. bucheţele buchinist (livr.) s. m., pl. buchinişti buchirisi (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buchirisesc, 3 sg. buchiriseşte, imperf. 1 buchiriseam; conj. prez. 1 sg. să buchirisesc, 3 să buchirisească buchiseală (fam.) s. f., g.-d. art. buchiselii; pl. buchiseli buchisi (a ~) (pop., fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. buchisesc, 3 sg. buchiseşte, imperf. 1 buchiseam; conj. prez. 1 sg. să buchisesc, 3 să buchisească buciarda (a ~) (desp. -ciar-) vb., ind. prez. 1 sg. buciardez, 3 buciardează; conj. prez. 1 sg. să buciardez, 3 să buciardeze buciardare (desp. -ciar-) s. f., g.-d. art. buciardării buciardă (desp. -ciar-) s. f., g.-d. art. buciardei; pl. buciarde buciniş (reg.) s. m., pl. bucinişi buciuc (reg., înv.) s. n., pl. buciucuri bucium s. n., pl. buciume buciuma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bucium, 3 buciumă; conj. prez. 1 sg. să bucium, 3 să buciume buciumare s. f., g.-d. art. buciumării; pl. buciumări buciumaş s. m., pl. buciumaşi buciumaşă s. f., art. buciumaşa, g.-d. art. buciumaşei; pl. buciumaşe buciumător (rar) adj. m., pl. buciumători; f. sg. şi pl. buciumătoare bucla (a ~) (desp. bu-cla) vb., ind. prez. 1 sg. buclez, 3 buclează; conj. prez. 1 sg. să buclez, 3 să bucleze buclaj (desp. bu-claj) s. n., pl. buclaje buclă (desp. bu-clă) s. f., g.-d. art. buclei; pl. bucle bucle1 (desp. bu-cle) adj. invar. (ţesături ~) bucle2 (desp. bu-cle) s. n., art. bucleul; (fire; sorturi) pl. bucleuri bucluc (fam.) (desp. bu-cluc) s. n., pl. buclucuri buclucaş (desp. bu-clu-) adj. m., s. m., pl. buclucaşi; adj. f., s. f. buclucaşă, art. buclucaşa, pl. buclucaşe bucoavnă (înv.) s. f., g.-d. art. bucoavnei; pl. bucoavne bucolic adj. m., pl. bucolici; f. bucolică, pl. bucolice bucolică s. f., g.-d. art. bucolicei; pl. bucolice +buco-maxilo-facial adj. m., pl. buco-maxilo-faciali; f. buco-maxilo-facială, pl. buco-maxilo-faciale bucovinean adj. m., s. m., pl. bucovineni; adj. f. bucovineană, pl. bucovinene bucovineancă s. f., g.-d. art. bucovinencei; pl. bucovinence bucsău (arbust) s. m., art. bucsăul bucşan (reg.) adj. m., s. m., pl. bucşani; adj. f., s. f. bucşană, pl. bucşane bucşă s. f., art. bucşa, g.-d. art. bucşei; pl. bucşe
bucşi (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. bucşesc, 3 sg. bucşeşte, imperf. 1 bucşeam; conj. prez. 1 sg. să bucşesc, 3 să bucşească bucura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. bucur, 3 bucură; conj. prez. 1 sg. să bucur, 3 să bucure (şi: a se bucura de) bucureştean adj. m., s. m., pl. bucureşteni; adj. f. bucureşteană, pl. bucureştene bucureşteancă s. f., g.-d. art. bucureştencei; pl. bucureştence !Bucureşti s. propriu n., art. Bucureştiul, (înv.) pl. art. Bucureştii (~ Noi, Luna Bucureştilor) bucurie s. f., art. bucuria, g.-d. art. bucuriei; pl. bucurii, art. bucuriile (desp. -ri-i-) bucuros adj. m., pl. bucuroşi; f. bucuroasă, pl. bucuroase bucvariu (reg., înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. bucvariul; pl. bucvarii, art. bucvariile (desp. -ri-i-) +Buda (parte a Budapestei) s. propriu f., g.-d. Budei !Buddha (fondatorul budismului) s. propriu m. budala (înv.) s. f., art. buda