Dezvoltare DURABILA PROIECT [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA din BUCUREŞTI FACULTATEA DE ADMINISTRAŢIE ŞI AFACERI ADMINISTRAREA AFACERILOR

DEZVOLTAREA DURABILĂ A AGRICULTURII

Disciplina: Politici de mediu pentru dezvoltare durabilă

Titular curs: Prof.univ.dr. Constantin GHIGA Student : Enache Claudia Alina

BUCUREŞTI

2015

CUPRINS Introducere DEZVOLTAREA DURABILĂ A AGRICULTURII Definirea conceptului de dezvoltare durabilă rurală Dezvoltarea economică durabilă din mediul rural Funcţia de mediu ( protectia mediului si a peisajisticului) CADRUL NATIONAL STRATEGIC PENTRU DEZVOLTARE DURABILA A SECTORULUI AGRICOL SI AL SPATIULUI RURAL IN PERIOADA 2014 -2020 -2030 Principalele obiective ale strategiei Europa 2014-2020 Obiectivele strategice ale proiectului EUROPA 2014-2020 Concluzii Bibliografie

INTRODUCERE Dezvoltarea este, o acţiune cu caracter strategic, care are ca scop creşterea durabilă a productivităţii individuale, comunitare şi internaţionale, şi asigurarea unor venituri mai mari pentru indivizi. Programele de dezvoltare au ca scop schimbarea condiţiilor fundamentale, ceea ce necesită un timp îndelungat, iar problemele rurale sunt extrem de complexe şi nu pot fi rezolvate prin acţiuni pe termen scurt. Dezvoltarea rurală durabilă a devenit o prioritate a programelor U.E. şi tindă să devină un principiu şi un factor primar al dezvoltării globale. O parte a resurselor globale disponibile trebuie dirijată şi folosită pentru realizarea scopurilor de dezvoltare rurală şi protecţia mediului. Dezvoltarea rurală durabilă trebuie să asigure menţinerea identităţii culturale, a surselor de energie, a biodiversităţii şi a frumuseţii peisajului. Dezvoltarea durabilă ( sustenabilă )include : • menţinerea proceselor biologice şi ecologice esenţiale şi a sistemelor care susţin viaţa de care depind • conservarea diversităţii genetice • utilizarea eco – compatibilă sau sustenabilă a speciilor şi ecosistemelor care formează biosfera • cultura şi civilizaţia Dezvoltarea durabilă se defineşte ca: • dezvoltarea care îndeplineşte necesităţile prezentului fără a compromite posibilităţile viitoarelor generaţii de a-şi satisface necesităţile lor • aceea care încearcă să îndeplinească necesităţile şi aspiraţiile prezentului, fără a compromite posibilităţile de îndeplinire ale acestora în viitor • dezvoltarea economică a omenirii care ţine seama de consecinţele ecologice ale activităţii economice şi se fundamentează pe resursele care pot fi înlocuite sau regenerate şi prin urmare nu se pot epuiza • dezvoltarea ecologică şi economică care se referă la procesele care sunt legate de schimbări ale structurii, organizării şi activităţii într-un sistem economic care se orientează spre maxima bunăstare, dezvoltări care pot fi susţinute de sistemele generatoare de resurse care sunt accesibile unui anumit sistem de economie

• un proces lung de schimbări lente, care permite folosirea pe termen lung a mediului, astfel ca dezvoltarea economică să corespundă cerinţelor prezente ale oamenilor, fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a–şi satisface propriilor Creşterea economică este condiţia primordială a dezvoltării durabile înţeleasă sub toate dimensiunile sale: • umană • economică • tehnologică • ecologică Sintagma dezvoltării durabile semnifică un mod de interdependenţă între: • populaţie • energie • hrană • vegetaţie • resurse natural în care economicul, trebuie să pună accentual pe productivitatea resurselor. Dezvoltarea durabilă presupune o gândire ciclică a fenomenului economic, în care procesul de reciclare a deşeurilor este subscris fenomenului global de evoluţie rurală şi economică.

Capitolul 1 DEZVOLTAREA DURABILĂ A AGRICULTURII Modernizarea, în noile condiţii create de globalizare şi de exigenţle faţă de mediu, este strâns legată de promovarea durabilităţii durabile a agriculturii şi a întregului spaţiu rural. Agricultura durabilă este : • agricultura viabilă din punct de vedere economic • răspunde exigenţelor cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară • garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le transmite nealterate generaţiilor viitoare • determină şi diversitatea activităţii economice, deoarece materiile prime se prelucrează prioritar în zonele rurale.

• dezvoltă infrastructura şi potenţialul economic al satelor. Pentru a fi durabilă, agricultura trebuie să fie: • productivă • profitabilă • ecologică • să-şi conserve resursele Definirea conceptului de dezvoltare durabilă rurală este extrem de complexă şi poate fi abordată în mai multe moduri, în funcţie de direcţiile de acţiune întreprinse pentru realizarea unor scopuri precise, determinate de cerinţele umane. Agriculturii durabile sau sustenabilă ţine cont de următoarele aspecte: 􀂾 nu poate exista cale de dezvoltare durabilă a agriculturii în afara spaţiului (mediului) rural, aşa cum este de neconceput o dezvoltare durabilă a mediului rural fără o agricultură durabilă, cu atât mai mult pentru ţările slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare, acestea având, de regulă, spaţiile rurale cele mai intense 􀂾 lumea rurală face parte din dezvoltarea globală şi nu este în exclusivitate numai agrară şi/sau silvică 􀂾 între durabilitatea agriculturii, spaţiului rural şi dezvoltarea durabilă a agriculturii, nu poate fi pus semnul egalităţii (deşi între acestea există interdependenţă). Ţările dezvoltate au o agricultură durabilă prin atenţia care i se acordă, iar oferta de produse agricole superioară cererii determină multe state să ia măsuri de reducere a producţiei agricole. Aceste state (U.E., America, Canada) pot menţine agricultura la nivelul actual, fără să fie nevoie de dezvoltarea ei. Aici se practică şi agricultura care afectează mediul înconjurător, prin cantităţile mari de factori antropici utilizaţi. În majoritatea ţărilor industrializate producătorii agricoli nu vor să renunţe, la actualul mod de dezvoltare a agriculturii, pentru a nu pierde profiturile mari şi imediate în favoarea unora viitoare şi ipotetice. Ele nu urmează conceptul de dezvoltare durabilă a agriculturii, cu toate că, agricultura lor este una durabilă în cadrul economiei naţionale. Dezvoltarea durabilă a agriculturii nu se poate sustrage criteriului de eficienţă. Aceasta trebuie văzută în spatial tridimensional şi anume : • economic • ecologic

• social Eficienţa economică sporeşte pe seama lipsei eficienţei ecologice şi sociale. Utilizarea raţională a resurselor natural este unul dintre cele mai importante obiective în ceea ce priveşte abordarea dezvoltării durabile în U.E. şi politicile economice promovate în ţările membre şi în noile state care vor adera, vor fi tratate şi în acest context. Acest tip de dezvoltare modifică structurile economice, restructurează utilizarea resurselor, schimbă şi perfecţionează tehnologiile. Aceste orientări reflectă noile evoluţii ale procesului de dezvoltare durabilă în mediul rural şi o abordare ecologică a agriculturii. Luând în considerare evoluţiile raporturilor om-natură şi cele care prefigurează viitorul în cadrul sistemelor economico – ecologice pe plan global, regional sau local, din structura acestora fac parte: • mediul înconjurător • resursele naturale regenerabile • resursele naturale neregenerabile • populaţia umană • influenţele culturale • efortul investiţional • relaţiile de integrare Dezvoltarea economică durabilă din mediul rural (luat ca punct de referinţă agricultura) este posibilă numai dacă sfera agresiunilor ecologice se răstrânge. Toate orientările cuprinse în noua reformă PAC şi-au găsit corespondenţa în mecanismul de finanţare al agriculturii şi dezvoltării rurale, cuprins în noul model agricol european definit de Agenda 2000, conform Acordului de la Berlin din martie 1999. Prin acest document, noua politică agricolă comunitară

echilibrează

sistemul

de

alocare

a

fondurilor

structurale

europene pe doi piloni de susţinere ai (1) pieţei agricole şi ai (2) dezvoltării rurale. Principalele obiective finanţate de UE, conform politicii agricole şi de dezvoltare rurală, propuse la Conferinţa Internaţională de la Cork pentru Agenda 2000, sunt:

1) investiţiile în fermele agricole, care vizează, cu precădere, ameliorarea calitativă a producţiei, reducerea costurilor (având în vedere inclusiv diminuarea consumurilor materiale, în primul rând de îngrăşăminte chimice, pesticide etc.), protejarea mediului şi ameliorarea peisajului (agrosilvic), asigurarea

bunului

tratament

şi

a

bunăstării

animalelor,

încurajarea

pluriactivităţii. Este de observat faptul că, prin Agenda 2000, investiţiile în fermele agricole vizează descurajarea intensificării producţiei şi susţinerea tehnologiilor mai prietenoase cu mediul, peisajul şi animalele de producţie; 2) cheltuieli pentru resursele umane cu trei componente: susţinerea fermierilor tineri, încurajarea pensionării anticipate şi stimularea formării profesionale. Constatându-se fenomenul de îmbătrânire a fermierilor – şefi de exploataţii – UE a stimulat, prin măsuri financiare concrete, întinerirea fermierilor prin schimbul de generaţii. 3) finanţarea fermierilor din zonele defavorizate şi cu restricţii de mediu constă în plăţi compensatorii pentru un management al fermei adecvat programului de protecţie a mediului înconjurător; în cadrul acestei măsuri intră şi compensarea pierderilor de recoltă sau a cheltuielilor suplimentare generate de programul Natura 2000; 4) finanţarea măsurilor de agromediu constă în plăţile efectuate către fermierii care se angajează în acorduri de mediu pentru protejarea mediului agricol,

respectarea

tehnologiilor

prietenoase

cu

mediul,

conform

standardelor cuprinse în acquis-ul comunitar; 5) finanţarea investiţiilor în procesarea şi marketingul produselor agricole. Sunt eligibili pentru această acţiune agenţii economici din spaţiul rural, cu statut de fermier sau procesatori agroalimentari, care sporesc calitatea produselor, acordă atenţie protecţiei mediului şi au ca obiectiv desfacerea produselor pe noi pieţe;

6) finanţarea măsurilor forestiere concretizate în înfiinţarea de noi suprafeţe împădurite, investiţii pentru procesarea lemnului, sporirea valorii materiei prime lemnoase ş.a.; 7) finanţarea măsurilor de dezvoltare a unor zone rurale cum sunt: comasarea, reparcelarea şi reorgnizarea terenului agricol al fermelor; Stimularea

fermelor

care

practică

pluriactivitatea

şi

diversificarea

producţiei agricole de la care se obţin produse agricole cu desfacere asigurată, măsuri de protejare a mediului şi de asigurare a bunăstării animalelor, dezvoltarea şi îmbunătăţirea echipării tehnice a localităţilor şi teritoriului rural, conservării, renovării şi modernizării localităţilor rurale, cu respectarea tradiţiilor şi arhitecturii specifice, prin folosirea de materiale locale, extinderea serviciilor de toate felurile pentru grupurile de producători agricoli. Funcţia de mediu (ecologică) se referă la rolul de conservare a spaţiului natural, apărarea biodiversităţii şi de protecţie a peisajului pe care îl are agricultura durabilă, care promovează practici agricole prietenoase cu mediul. Pornind de la realităţile rurale româneşti, cercetările noastre anterioare au scos în evidenţă faptul că este necesară o politică a dezvoltării (susţinerii) zonelor rurale defavorizate. Zonele agricole care trebuie să intre în programul de susţinere financiară sunt de două feluri: zone defavorizate (ecologic, geografic), zone rămase în urmă (nedezvoltate din punct de vedere economic) şi zone rurale în dificultate. Cea mai întinsă zonă defavorizată se găseşte în regiunile montane care cuprinde o suprafaţă de aproximativ 750.000 ha teren agricol (în principal pajişti naturale), 3,5 milioane locuitori şi circa un milion de gospodării agromontane. În ultimii ani, Comisia Zonei Montane a făcut eforturi mari pentru a determina autorităţile româneşti să se aplece asupra zonei montane. Din păcate, proiectul Legii muntelui, care are o serie de prevederi importante referitoare la dezvoltarea gospodăriilor rurale montane, nu a intrat în dezbaterea Parlamentului. Prin acest proiect de lege se delimitează, după principii economice, sociale, ecologice şi geografice, zona montană de restul zonelor rurale. Pentru aceste zone (regiuni) sunt necesare facilităţi de

dezvoltare a gospodăriilor agro-turistice montaniarde, pentru creşterea animalelor, extinderea pomiculturii specifice şi a activităţilor tradiţionale de prelucrare a lemnului, culegerii şi prelucrării fructelor de pădure, revitalizarea meşteşugurilor casnice etc. Pe lângă zonele montane, în România mai sunt şi alte regiuni rurale defavorizate precum: Delta Dunării, Podişul Moldovei (Zona Bârlad-VasluiIaşi-Botoşani), unele zone din Podişul Transilvaniei şi Subcarpaţii Meridionali şi Orientali, nisipurile din sudul Olteniei. În aceste zone se impune, în primul rând, un program complex de împădurire, în vederea reechilibrării ecologice a regiunilor, precum şi programe severe de combatere a eroziunii solului, prin reorganizarea exploataţiilor şi parcelelor, corelate cu un sistem de agricultură biologică. În urma cercetărilor complexe întreprinse în unele zone (Podişul Vasluiului şi nisipurile Olteniei), se desprinde necesitatea unor programe complexe de contracarare a deşertificării. În cazul în care nu se va interveni cu măsuri viguroase de eliminare a factorilor negativi, deşertificarea se va instala ireversibil sau cu costuri imense de reechilibrare ecologică.

CAPITOLUL 2 CADRUL NATIONAL STRATEGIC PENTRU DEZVOLTARE DURABILA A SECTORULUI AGRICOL SI AL SPATIULUI RURAL IN PERIOADA 2014 -2020 -2030 Principalele obiective ale strategiei Europa 2014-2020 sunt: 1. o 2. o 3. o

Ocuparea forţei de muncă o rată de ocupare a forţei de muncă de 75 % în rândul populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani Cercetare şi dezvoltare alocarea a 3% din PIB-ul UE pentru cercetare şi dezvoltare Schimbările climatice şi utilizarea durabilă a energiei reducerea cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră (sau chiar cu 30%, în condiţii favorabile) faţă de nivelurile înregistrate în 1990

o o 4. o

creşterea ponderii surselor de energie regenerabile până la 20% creşterea cu 20% a eficienţei energetice Educaţie Reducerea sub 10% a ratei de părăsire timpurie a şcolii

o

creşterea la peste 40% a ponderii absolvenţilor de studii superioare în rândul populaţiei în vârstă de 30-34 de ani Lupta împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale

5. o

reducerea cu cel puţin 20 de milioane a numărului persoanelor care suferă sau riscă să sufere de pe urma sărăciei şi a excluziunii sociale

OBIECTIVE STRATEGICE ALE PROIECTULUI DE DEZVOLTARE DURABILA A SECTORULUI AGRICOL SI AL SPATIULUI RURAL IN PERIOADA 2014 -2020 Documentul strategic trebuie să aibă în viitor ca suport sau vehicul de punere în operă programele de guvernare care, în opinia noastră, trebuie să constituie o învelitoare, o înfăşurătoare a vectorului strategic şi nu factor de rupere permanentă a strategiei, aşa cum s-a întâmplat, din păcate, în România, guvernare după guvernare, după 1989. Cunoaşterea realităţilor agriculturii şi a economiei rurale româneşti de azi este condiţia sine qua non pentru elaborarea şi aplicarea unui program coerent pe termen mediu şi lung pentru reconstrucţia europeană a economiei rurale româneşti, pentru sporirea contribuţiei agriculturii la atenuarea crizei actuale şi pentru reluarea creşterii economice sustenabile. Cadrul naţional strategic, programele şi proiectele europene pentru agricultură au în centrul lor dezvoltarea rurală durabilă, ca factor al creşterii economice sustenabile, care presupune o economie rurală puternică, edificată pe o infrastructură rurală modernă, o echipare tehnică adecvată a teritoriului rural al localităţilor şi locuinţelor rurale prin folosirea resurselor naturale locale (din mediul rural) reînnoibile în circuitul economic, protecţia mediului şi a peisajului şi, ca efect al acestora, atingerea unui standard acceptabil de viaţă rurală prin atenuarea şi restrângerea sărăciei severe din spaţiul rural. Dezvoltarea economică sustenabilă se poate obţine, înainte de toate, numai dacă se investeşte pe termen mediu şi lung în consolidarea exploataţiilor agricole şi a întreprinderilor de procesare alimentară, în tehnologii avansate, în echiparea adecvată a teritoriului agricol, prin sisteme de irigaţii, de desecări, antierozionale, perdele forestiere de protecţie a câmpului, sisteme antiinundaţii etc.. Suportul financiar direct din fondurile europene şi naţionale trebuie direcţionat pentru realizarea acestor premise ale dezvoltării rurale durabile. Totodată, trebuie intensificate acţiunile legislative, instituţionale şi financiare în vederea creşterii competitivităţii circuitelor comerciale internaţionale şi naţionale, extinderea participării produselor agricole româneşti pe terţe pieţe, în primul rând pe piaţa comună europeană, precum şi în vederea atenuării riscurilor şi

turbulenţelor cauzate de fluctuaţiile anuale şi multianuale de producţie şi a preţurilor. Trebuie acordată o mai mare importanţă extensiei pieţei agricole regionale şi locale. Dezvoltarea spaţiului rural se bazează pe conceptul de dezvoltare rurală durabilă, extinderea şi diversificarea economiei rurale presupunând îmbinarea armonioasă între componenta agricolă (şi forestieră) şi componenta economică rurală agroalimentară şi neagricolă, fundamentată pe următoarele principii: P1. Agricultura, în zonele preponderent agricole şi silvicultura, în zonele rurale montane, reprezintă coloana vertebrală a spaţiului rural. Cu toate că au intervenit mutaţii importante, în ultimul timp, în rolul şi funcţiile agriculturii, aceasta rămâne componenta principală a oricărei strategii de dezvoltare rurală. Totodată, în dezvoltarea agriculturii trebuie aprofundată ideea de schimbare a centrului de greutate de pe aspectul productivist pe aspectul multifuncţional al acesteia. P2. Având în vedere faptul că resursa naturală regenerabilă cea mai valoroasă a României este solul (fondul funciar agricol), decidenţii majori ai ţării au obligaţia politică şi economică, dar şi morală, faţă de generaţia actuală şi faţă de generaţiile viitoare, să asigure, prin politici agricole adecvate, exploatarea durabilă a solului la nivelul potenţialului său productiv. Creşterea producţiei agroalimentare şi a economiei forestiere nu trebuie privită ca un „obiectiv în sine”, ci atât ca un obiectiv al asigurării siguranţei alimentare a populaţiei ţării cât şi ca un obiectiv de perspectivă al României având în vedere prognoza demografică mondială estimată la circa 9 miliarde de locuitori ai Terrei pentru următoarele două–trei decenii. Creşterea producţiilor agricole la nivelul potenţialului natural (ecologic) al solului, trebuie corelată, în mod obligatoriu, cu potenţialele de absorbţie ale pieţelor agricole interne şi externe. P3. Prioritatea modernizării agriculturii şi a economiei rurale conform Cadrului naţional strategic, în concepţia noastră, trebuie să se fundamenteze pe funcţiile economice şi sociale vitale ale sistemului agroalimentar: asigurarea alimentaţiei echilibrate a populaţiei (deci implicit a siguranţei alimentare), a necesarului de materii prime pentru activităţile neagricole şi a unui export activ şi profitabil de produse agroalimentare, sporirea capitalului peisagistic al spaţiului rural, asigurarea unui standard de viaţă decent (comparabil cu nivelul european mediu) şi protejarea mediului înconjurător. În acelaşi timp, economia rurală, în general, şi agricultura, în special, reprezintă o imensă piaţă de desfacere pentru ramurile din amonte şi aval de aceasta,

contribuind direct la dezvoltarea unor ramuri neagricole, precum şi a sectoarelor conexe agriculturii (şi silviculturii).

BIBLIOGRAFIE: -

Ghiga, C., Bulearca, M., “Dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului – noi abordări practice şi conceptuale”, Ed. Printech, Bucureşti, 2009

-

http://ec.europa.eu/europe2020/index_ro.htm http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-a-nutshell/targets/index_ro.htm http://ec.europa.eu/europe2020/europe-2020-in-your-country/romania/index_ro.htm http://www.fonduri-structurale.ro/Detaliu.aspx?t=dezvoltarerurala