Jocuri Dezvoltare Emotionala Copii [PDF]

Zitiervorschau

Jocuri de dezvoltare emoţională pentru copii Pentru ca micuţul tău să se dezvolte armonios, începem Ora de joacă cu activități de dezvoltare emoţională. Din păcate dezvoltarea emoţională este deseori trecută cu vederea, ca şi cum ar fi de la sine înţeleasă. Însă şi emoţiile trebuiesc învăţate, cunoscute, înţelese, şi în cele din urmă controlate. O bună dezvoltare emoţională trebuie să înceapă de la vârste mici. Primii paşi se referă la construirea vocabularul emoţiilor, precum şi la capacitatea copilului de a-şi recunoaşte propriile emoţii şi pe ale celor din jur. Cu timpul copilul va învăța cum să își exprime emoțiile într-un mod adecvat, și ce să facă când are anumite trăiri negative. De asemenea va învăța și să înțeleagă emoțiile celorlalți din ce în ce mai bine. Aceste joculețe îl ajută pe copilul tău să își dezvolte inteligența emoțională. Chiar dacă sunt dedicate celor mici, ele pot fi folosite cu succes şi la vârste mai mari, dacă le mai adaptezi puțin.

Joc: Cum se simte iepuraşul Urechilă? Vă prezint un joculeț de dezvoltare emoțională care îl ajută pe copil să identifice emoţiile celorlalţi, și să înțeleagă de ce apar ele. Nu necesită pregătire specială, ci doar să ai chef de joacă cu micuțul tău. Cu cât jocul este mai interactiv cu atât copilului îi va plăcea mai mult. Este potrivit pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 si 6 ani, dar se poate adapta și pentru vârste mai mari, dacă îmbogățești povestea cu mai multe detalii. Vârsta potrivită: între 3 si 6 ani Materiale necesare: Un iepuraș de jucărie (opțional). Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului că astăzi îi vei spune povestea iepuraşului Urechilă. Poţi să inventezi tu o poveste scurtă, sau o poţi spune pe cea de mai jos. Cât timp spui povestioara poţi folosi şi un iepuraş de jucărie, ca să fie mai antrenant. Spune povestea expresiv, şi după fiecare întâmplare întreabă-l pe copil: Cum crezi că se simte iepuraşul? Pune întrebările natural, fără să pară că îl interoghezi. Încurajează-l să se exprime deschis. Dacă observi că micuţul se blochează, poţi să îi spui tu cum crezi că se simţea iepuraşul în respectiva situație. O sugestie de poveste: Într-o zi iepuraşul Urechilă s-a trezit de dimineaţă după ce a visat ceva frumos. Cum crezi că se simţea? (Invită-l să răspundă). Îi era foarte foame şi i-a cerut mamei sale un morcov. Mama sa i-a dat şi l-a mângâiat pe urechi spunându-i că o să se facă un iepuraş tare zglobiu ( Cum s-a simţit iepuraşul când mama i-a spus asta?). Iepuraşul a întrebat-o pe mama lui dacă poate să iasă la joacă şi ea i-a spus că mai întâi el trebuie să îşi facă patul. (Cum s-a simţit atunci iepuraşul?). După ce şi-a făcut patul, Urechilă a ieşit afară din casă. Acolo s-a întâlnit cu prietenii lui, alţi iepuraşi mai mici (Ce a simţit când i-a văzut?). Au început să construiască un castel în nisip, şi o iepuroaică mică i-a dărâmat din greşeală castelul (Cum s-a simţit atunci Urechilă?) Iepuroaica şi-a cerut scuze şi cei doi s-au împăcat,

şi au decis să construiască împreună un alt castel (Ce a simţit iepuraşul?). Peste o oră mama iepuraşului l-a chemat în casă pentru a mânca (Cum s-a simţit când a plecat în casă?) Bine de știut: Încurajează-ţi copilul să denumească cât mai multe emoţii pe măsură ce răspunde la întrebări. La început poate că va fi tentat să răspundă numai cu bine/rău, aşa că poţi să îi sugerezi tu emoţii, dacă vezi că el nu ştie. De asemenea poţi să explici de ce au apărut unele emoţii. Spre exemplu la întrebarea “Cum s-a simţit Urechilă când iepuroaica i-a stricat castelul de nisip?”, dacă îi spui că s-a simţit trist, poţi adăuga “pentru că a muncit mult ca să iasă frumos”. De asemenea poți folosi secvențe din viața de zi cu zi a copilului, pentru a observa cum se simte el in acele momente. Spor la joaca!

Joc: Ce culoare au emoţiile mele? Orice culoare poate fi asociată cu una sau mai multe emoții, precum orice emoție poate să aibă propria ei culoare. Îți propun următorul joculeţ de dezvoltare emoțională prin care să î ți înveți micuțul cât mai multe emoții. Cu cât copilul este mai mare, cu atât joculețul poate fi făcut cu emoții mai nuanțate. Cînd îi explici o nouă emoție, poți să folosești exemple de situații în care te-ai simțit așa. Joculețul este potrivit de la vârsta de 4 ani. Vârsta potrivită: de la 4 ani Materiale necesare: cartonaşe colorate în 6 culori: galben, portocaliu, roşu, albastru, verde şi negru. Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului tău că astăzi veţi descoperi o mulţime de emoţii noi. Aşează pe o masă cartonaşele colorate, şi apoi roagă-ţi copilul să aleagă cartonaşul care se potriveşte cel mai bine cu felul în care se simte el pe moment. Alege şi tu unul. Apoi invită-l să denumească o emoţie care se potriveşte cu cartonaşul lui. Roagă-l apoi să aleagă alt cartonaş, şi să spună o emoţie care se potriveşte cu culoarea aleasă. Repetă acelaşi lucru cu toate cartonaşele. Bine de știut: Fiecare dintre noi asociem la aceeaşi culoare emoţii diferite. Spre exemplu pentru unii roşu înseamnă pasiune, pentru alţii furie, pentru alţii frică. De aceea este foarte important să îţi laşi copilul să găsească propriile asocieri culoare-emotie, fără să îl corectezi sau să îi spui că greşeşte. Nu există răspunsuri corecte sau greşite când vine vorba de emoţii. Acceptă pur şi simplu emoţia spusă de el şi încurajează-l să continue. Aceasta nu este o lecţie didactică, ci un joc pe care îl faceţi împreună și care vă va ajuta să vă dezvoltați inteligența emoțională.

Joc: Butonul magic al emoțiilor Continuăm seria de jocuri de dezvoltare emoţională cu un joc potrivit copiilor cu vârsta mai mare de 5 ani. Acesta are ca scop exersarea controlului asupra propriilor emoţii negative. Dacă la început copilul este copleşit de emoţii şi nu îşi poate controla reacţiile la furie sau frustrare, cu timpul el învaţă să exercite un oarecare control asupra propriilor sale comportamente. Acest control se dobândeşte treptat, se exersează, şi copilul are nevoie să fie

sprijinit de părinţi ca să îl dobândească. Părinții trebuie să îi ofere copilului un model adecvat de a reacţiona la frustrare şi să îl ajute să găsească modalităţi mai adecvate de exprimare a emoţiilor negative. Joculeţul pe care ţi-l propun este un ajutor pentru tine şi copilul tău în astfel de situa ții. El apelează la simbol, metaforă şi magic, adică se potriveşte felului de a gândi specific copiilor. Vârsta potrivită: peste 5 ani. Materiale necesare: Un buton confecționat din carton sau plastic (foloseşte-ţi imaginaţia pentru a improviza unul). Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului tău că ai găsit într-un loc special un buton magic. Acesta are puterea de a-l ajuta când este furios sau supărat pe cineva. Tot ce trebuie să facă în acele situaţii este să spună cum se simte (de exemplu: mă simt furios!), să apese pe el, şi apoi să aştepte un minut, timp în care butonul îşi face efectul magic şi emoţia care îl supără scade. Când furia (sau supărarea, tristeţea) scade, butonul magic va face astfel încât să îi apară în minte o idee despre ce se poate face pe viitor când va mai apărea acea emoţie negativă. După ce îi trezeşti curiozitatea copilului, întreabă-l mai întâi în ce situaţii ar vrea să îl folosească. Faceţi apoi o probă a butonului. Spune-i că o perioadă acesta va sta într-un loc unde îl poate vedea şi îl poate folosi ori de câte ori are nevoie. Pentru început adu-i tu aminte să apese butonul ori de câte ori vezi că este supărat, trist sau nervos. De câte ori apasă butonul, încurajează-l să spună cum se simte şi fii alături de el până se linişteşte. După un timp poţi renunţa la buton, spunându-i că acum butonul magic este atât de puternic, încât trebuie doar să se gândească la el, că el își va face efectul cu aceeaşi putere. Bine de ştiut: Pentru copii obiectele concrete sunt un suport foarte util în dezvoltarea unor deprinderi. Cu ajutorul acestui buton, copilul învaţă de fapt să îşi exprime emoţiile, să îşi amâne reacţiile de moment şi să poată experimenta noi feluri de a reacţiona la furie, supărare şi stres. Unii părinţi cred că dacă folosesc soluţiile magice pentru copii este ca şi când îi păcălim. Aceştia trebuie să ştie că oricum copiii îşi imaginează fel de fel de soluţii magice, pentru că acesta este felul lor specific de a gândi până la vârsta de 7-9 ani. Practic noi doar învăţăm să vorbim pe limba lor şi folosim o soluţie potrivită vârstei lor pentru a-i ajuta atunci când au nevoie.

Joc: Dacă aş fi o floare… Fiecare dintre noi îi descriem pe ceilalţi în mod spontan prin metafore şi analogii. De multe ori ni se întâmplă să spunem: „Cristina e sensibilă ca o panseluţă”, sau „Maria e harnică ca o furnicuţă”. Prin metafore putem exprima lucruri mai profunde pe care le simțim, dar pe care poate ne-ar veni greu să le spunem direct. Joculeţul pe care ţi-l propun are scopul de a-l învăţa pe copil să se exprime cu ajutorul metaforelor. Mai mult, acest joc îți dă ocazia să cuno ști mai multe despre părerea pe care o are copilul tău despre el însuși și despre cei apropiați.

Vârsta potrivită: începând cu 4-5 ani Materiale necesare: nu este nevoie de nici un material Ce trebuie făcut: Alege un moment în care tu şi micuţul tău sunteţi relaxaţi, şi propune-i un exerciţiu de imaginaţie. Întreabă-l rând pe rând următoarele întrebări, şi dă-i timp să se gândească la fiecare. Poţi să îl întrebi de ce anume alege anumite răspunsuri, dar fără să foloseşti un ton de chestionare, ci unul prin care să îl ajuţi să se deschidă mai mult. Iată ce întrebări îţi sugerez:     

Dacă ai fi o floare, ce floare ai fi? Dacă ai fi o pasăre, ce pasăre ai fi? Dacă ai fi o culoare, ce culoare ai fi? Dacă ai fi un animal, ce animal ai fi? Dacă ai fi un instrument muzical, ce instrument ai fi?

La fiecare dintre aceste întrebări, poţi să mai adaugi altele, în funcţie de disponibilitatea copilului de a răspunde:    

Cum se simte floarea (pasărea, culoarea, etc) pe care ai ales-o tu? Unde se află ea? Ce floare ţi-ar plăcea să fii? (Poate că își dorește să fie o altă floare decât este în prezent) Dar mama ce floare ar fi? Dar tata? Dar fratele? (sau alte persoane importante pentru el).

Bine de ştiut: Acest joculeţ ne dă ocazia să observăm ce imagine are copilul despre el însuşi şi despre unii membri ai familiei. Aceste informaţii sunt foarte preţioase, pentru că ne arată ce crede cu adevărat copilul despre unele persoane. Având în vedere că el se deschide în faţa ta, va trebui să ai o atitudine de respect faţă de răspunsurile lui, fără să încerci să îl iei la rost pentru ceea ce spune sau să încerci să îi influenţezi răspunsurile. Altfel, se va închide în el, şi pe viitor se va abţine să îţi spună ce crede el cu adevărat. Acest joc poate fi făcut cu oricare membru al familiei sau cu prietenii, fiind o modalitate excelentă de cunoaştere reciprocă și de dezvoltare a inteligenței emoționale.

Joc: Propria mea poveste Acum ziceam că eu sunt Făt Frumos şi trebuia să mă bat cu dragonul... Iată un început obişnuit de poveste pe care o spun copiii. A crea fel de fel de aventuri cu personaje bune şi rele, cu bătălii, învinşi şi învingători, este una din activităţile preferate ale copiilor. Inventând aventuri ale eroilor preferați, copiii își dezvoltă creativitatea și își dau frâu liber imaginației. De asemenea, ei învață să creeze un fir logic al poveștii, să planifice acțiunea, dezvoltându- și în felul acesta gândirea. Cum copiii se transpun în poveste, ei experimentează fel de fel de emoții, de la teamă sau îngrijorare până la speranță, curaj și bucurie. Așadar a crea povești este o activitate foarte potrivită pentru dezvoltarea emoțională, a gândirii și a imaginației copilului. Vârsta potrivită: peste 5 ani.

Materiale necesare: O foaie de hârtie şi creioane colorate Ce trebuie făcut: Când observi că micuţul tău are chef de povestit, propune-i să creaţi împreună o poveste. Ție îți va reveni sarcina să îl ghidezi, iar el va fi creatorul propriu-zis al poveștii. Spune-i că povestea va fi mai interesantă dacă o şi desenaţi. Ia o foaie de hârtie şi împarte-o în 6 căsuţe. Pe măsură ce se desfăşoară povestea, copilul va desena în fiecare căsuţă câte ceva. Povestea se construieşte în 6 paşi, astfel: 











Pasul 1: Mai întâi va trebui ca micuțul să aleagă cine va fi eroul povestirii. După ce la ales, roagă-l să-l deseneze în prima căsuță, și să îl descrie cât mai detaliat (ce puteri are, cum arată, ce îi place să facă, unde locuiește, etc). Pasul 2: Spune-i copilului să se gândească la misiunea eroului, adică o sarcină măreață pe care acesta trebuie să o îndeplinească . După ce copilul a decis care este misiunea eroului, roagă-l să se gândească la un obiect sau la un personaj reprezentativ pentru respectiva misiune, și să îl deseneze în căsuța 2 (de exemplu, dacă misiunea lui Făt Frumos este să o găsească pe Ileana Cosânzeana, copilul ar putea desena-o în căsuța 2 chiar pe Ileana Cosânzeana). Pasul 3: Povestea a ajuns în momentul în care eroul pleacă să își îndeplinească misiunea. Însă se știe că în orice drumeţie apar obstacole: fie sunt personaje negative, fie sunt fel de fel de dificultăţi. Stimulează-ți copilul să creeze rând pe rând obstacole și piedici în calea eroului. În acest moment povestea ar trebui să fie în plină desfășurare a acțiunii. Pe măsură ce copilul descrie obstacolele care apar, roagă-l să le și deseneze în căsuța 3. Pasul 4: Spune-i copilului că în orice poveste, deşi apar obstacole, mereu există personaje care îl ajută pe erou. Roagă-l să se gândească la alte personaje care să îl ajute, și să le descrie cât mai mult: cum arată, ce puteri au, cu ce îl ajută pe erou, etc. De asemenea roagă-l să le deseneze în căsuța 4. Pasul 5: Orice poveste are un punct culminant, si anume marea confruntare dintre bine și rău. Impulsionează-ți copilul să descrie cât mai amănunțit cum se desfășoară bătălia finală, cât durează, cum se desfășoară, cât este de grea. Spune-i copilului să aleagă o scenă de bătălie și să o deseneze în căsuța 5. Pasul 6: Fiecare poveste are un final. Întreabă-l pe micuț cum se termină această poveste? Reuşeşte eroul să îşi ducă la bun sfârşit misiunea sau nu? Ce se întâmplă la final cu eroul? Dar cu personajele negative? Dar cu ajutoarele? După ce copilul a descris cum se termină povestea, roagă-l ca în ultima căsuță să îl deseneze pe erou așa cum arată acum, la finalul poveștii.

În timp ce copilul tău construieşte povestea, încurajează-l să îşi dezvolte cât de mult ideile, să adauge detalii, dar şi să îşi exprime diferitele sentimente care apar pe parcursul construirii ei. Pune întrebări suplimentare doar dacă simţi că îl stimulează să dezvolte povestirea şi mai mult. Cel mai important este să nu îi influenţezi în nici un fel povestea (chiar dacă tentaţia e mare). Bine de ştiut: Crearea unei povești este o activitate foarte antrenantă pentru copil, care deabia așteaptă să î și dea frâu liber imaginației. Copiii se implică emoțional în poveștile create de ei, si pentru ei este foarte important ca eroul să reușească în cele din urmă să își atingă scopul. Este ca un fel de confirmare că indiferent cât de multe obstacole ar apărea, până la urmă totul se termină cu

bine. De aceea, dacă copilul a ales un final nefericit la povestea lui, ajută-l să mai introducă în scenă și alte personaje, care să îl ajute pe erou să își atingă misiunea. În mâinile unui psiholog, povestea în 6 pași este un instrument prin care se pot afla mai multe informații despre gândurile copilului, despre atitudinea lui in situațiile neplăcute, precum și despre eventualele neliniști sau frământări ale acestuia. Spre exemplu:     

Eroul reprezintă un model al copilului şi întruchipează calităţile pe care acesta doreşte să le aibă Misiunea aleasă de copil ne oferă informaţii despre dorinţele si eventualele preocupări ale copiilor Obstacolele care apar în poveste ne duc cu gândul la dificultăţile copilului Ajutoarele ne oferă informații despre persoanele în care copilul are încredere Felul în care se desfășoară bătălia și finalul poveștii ne arată încrederea copilului în propria lui capacitate de a rezolva problemele de zi cu zi.

De asemenea, această poveste poate fi folosită și de către adulții care doresc să se cunoască mai bine pe ei înșiși sau care doresc să își dezvolte creativitatea. Așa că te provoc și pe tine să re-descoperi lumea lui A fost odată ca niciodată…

Joc: Cum merge un om fericit? Îți propun un joc foarte antrenant pentru copilul tău, care presupune multă mișcare și care îi dă micuțului ocazia să trăiască diferite emoții. Având în vedere faptul că emo țiile și corpul sunt strâns legate între ele, putem să ne ajutăm de corp pentru a deveni con știen ți de felul în care ne simțim. Acest joc îi ajută pe copii să experimenteze diferite emoții și să învețe să își controleze propriile trăiri. El contribuie la dezvoltarea emoțională a copiilor, dar este si un prilej de bună dispoziție. Vârsta potrivită: peste 4 ani. Materiale necesare: Nu sunt necesare materiale pentru acest joc. Ce trebuie făcut: Mai întâi trebuie să alegi o cameră spaţioasă, sau un loc liniștit în aer liber. Întrebă-l pe copil dacă vrea să încerce feluri cât mai diferite de a merge. Mai întâi, spune-i să se plimbe prin cameră așa cum face el de obicei, timp de un minut. Apoi, spune-i să schimbe felul de a merge, și să se plimbe ca un om foarte grăbit. Spune-i să fie atent cât de u șor sau de greu îi vine să meargă când simulează că are o anumită stare de spirit. Lasă-l să se plimbe ca un om grăbit cam un minut, după care spune-i să schimbe tipul de mers, și de data asta să meargă ca un om foarte nervos. Lasă-l să se plimbe ca un om foarte nervos încă un minut. Propune-i apoi să schimbe mersul, și să se plimbe ca un om foarte supărat. După ce se plimbă un minut ca un copil supărat, invită-l să se plimbe ca un om temător. Rând pe rând, invită-l să experimenteze timp de câte un minut mersul unui om nesigur, a unul copil plictisit, a unui copil curios, a unuia încrezător, apoi mersul unui copil vesel, a unui copil optimist, a unui copil fericit, si apoi mersul unui om mândru de sine.

Este important să păstrezi ordinea în care îi prezinți emoţiile: mai întâi pe cele negative şi apoi pe cele pozitive. Dacă copilul experimentează emoţiile negative la început, se și eliberează de ele. De asemenea, faptul că la sfârșit trăiește emoții pozitive îl va face să rămână cu o stare de spirit bună. După ce copilul a încercat toate tipurile de mers, întreabă-l cum i-a fost cel mai uşor să meargă, şi ce tip de mers nu i-a plăcut deloc. Bine de ştiut: 





Observând felul în care participă copilul tău la joc, îţi poţi da seama mai multe despre viața lui emoțională. Dacă micuțul are dificultăţi să meargă ca un om care are o stare de spirit bună, este posibil ca și în viața de zi cu zi să trăiască prea puțin din acea emoție (unor copii le vine foarte greu să meargă ca nişte oameni fericiţi, în acel moment se opresc şi ies din joc). Dacă copilul refuză să meargă ca un om care are o stare negativă (furie, tristeţe, etc.), este posibil ca el să se simtă copleşit de acea stare, şi să se teamă să o experimenteze, pentru ca emoţia să nu pună stăpânire pe el. Copiilor le vine mai ușor să experimenteze mersul unui om care are aceeași stare de spirit pe care o au ei de obicei. Unui copil care in majoritatea timpului se simte furios îi va veni foarte ușor să meargă ca un om nervos. De asemenea, copiilor le vine mai greu să meargă cu o stare de spirit cu care nu sunt obișnuiți (spre exemplu un copil care este foarte rar furios nu prea va ști cum să meargă atunci când i se cere să se plimbe ca un om nervos). Prin acest joc, copilul învaţă şi faptul că el poate să aibă acces la o stare de spirit pozitivă, dacă doreşte acest lucru. Pentru un copil care este în majoritatea timpului trist, doar faptul de a simula starea de veselie şi încredere în sine îl poate face să se simtă mai bine.

Având în vedere că jocul se termină într-o notă optimistă și că îl face pe copil să se simtă bine, el este foarte potrivit și în momentele în care observi că micuțul tău este plicitist sau supărat.

Joc: Recunoaște emoția! Fiecare emoţie pe care o avem trezeşte în corpul nostru anumite reacţii. Spre exemplu, când suntem bucuroşi simţim o senzaţie de relaxare şi uşurare și luăm o poziție destinsă, când suntem furioşi simţim o strângere a stomacului și luăm o poziție încordată. Corpul nostru reacţionează permanent la emoţiile ce ne străbat, chiar dacă nu suntem conştienţi întotdeauna de ele. Copiii învață treptat să recunoască și să denumească propriile trăiri, ca parte a dezvoltării emoționale. Jocul pe care ți-l propun îl ajută pe copil să intre în contact cu propriile sentimente și să își conștientizeze mai bine reacțiile emoționale. Vârsta potrivită: peste 5 ani Materiale necesare: pentru acest joc nu ai nevoie de materiale.

Ce trebuie făcut? 













Acest joc nu necesită condiţii speciale de desfăşurare, ci doar ca tu şi copilul tău să aveţi dispoziţie să vorbiţi. Întreabă-l mai întâi dacă și-a dat seama că de fiecare dată când simte o anumită emoție, în corpul lui se produc anumite reacții. Propune-i să observaţi împreună care sunt reacţiile pe care diferitele emoţii le produc în corpul fiecăruia dintre voi. Spune-i că pentru a-şi da seama de asta, trebuie să fie foarte atent la ce se întâmplă în corpul lui când îi vei spune să îşi imagineze diferite emoţii. Propune-i mai întâi să îşi imagineze că este furios. Spune-i să ia poziţia pe care o are de obicei când este furios. Întreabă-l unde anume în corp simte cel mai tare furia? Pot fi braţele, poate fi stomacul, poate simţi că îi bate mai tare inima, că i se încleştează fălcile. Încurajează-l să fie atent la corpul lui, şi la toate senzaţiile care apar când îşi imaginează că este furios, și roagă-l să spună unde simte aceste senzații. Este acum rândul tău să îţi imaginezi că simți furie. Ia poziţia care exprimă pentru tine cel mai bine această stare, şi, fiind atent la părţile corpului care sunt cele mai activate, spune-i-le copilului. Poţi să îi spui şi cum anume se simt aceste părţi ale corpului când simţi furie, spre exemplu: simt că stomacul este contractat, simt o strângere în inimă, furnicături în braţe, etc. Observaţi apoi împreună care sunt diferenţele şi asemănările între felul în care simţiţi fiecare furia. Spune-i foarte clar că este normal ca fiecare dintre noi să simţim emoţiile diferit, pentru că fiecare om este unic. Acum, că aţi aflat cum arată fiecare când este furios, vă va fi mai uşor de acum încolo să vă daţi seama când celălalt are această stare. Continuă cu o altă emoţie, spre exemplu starea de linişte. Invită-l să ia o poziţie care arată cel mai bine că este liniştit, şi apoi repetă procedura: încurajează-l să îşi dea seama care sunt locurile din corp unde simte cel mai tare liniştea, şi ce senzaţii apar când este liniştit. Fă acelaşi lucru şi tu, şi apoi observaţi diferenţele şi asemănările între felul în care trăieşti tu liniştea şi felul în care o trăieşte el. Continuă rând pe rând jocul cu alte emoţii: teamă, veselie, plictiseală, entuziasm, tristeţe, curaj, rușine, sau alte emoţii pe care ai observat că micuţul le trăieşte mai des. Este bine să alternezi o emoţie negativă şi una pozitivă. După fiecare rundă a jocului felicită-l pe copil că a reuşit să fie atent la corpul lui. La sfârşit, puteţi face următorul joculeţ: fiecare mimează rând pe rând o emoţie, şi celălalt trebuie să îşi dea seama despre ce emoţie este vorba. Chiar dacă nu reuşiţi să ghiciţi tot timpul emoţia pe care o mimează celălalt, continuaţi jocul atâta timp cât vă face plăcere.

Bine de ştiut: 



Chiar dacă pare o sarcină simplă, ultima parte din joc ce presupune mima emoţiilor este destul de dificilă. Pentru că fiecare dintre noi avem o reacţie diferită la aceeaşi emoţie, şi ne exprimăm emoţiile diferit, este mai greu să ne dăm seama cu exactitate ce emoţie trăieşte celălalt. De aceea este important să nu consideri greşelile tale sau ale copilului ca ceva rău, ci ca pe ceva firesc. Este indicat să pui accentul pe momentele în care copilul tău reuşeşte să ghicească, și să nu îl cerți când greșește. Poţi aplica întrebările de la acest joc ori de câte ori micuţul tău experimentează o emoţie puternică, dar nu ştie să o exprime. În acest caz, poţi să-l ajuţi să îşi dea seama ce simte întrebându-l mai întâi Ce simţi acum în corp? Ce senzaţii ai? În felul acesta, pornind de la corp, copilul îşi poate da seama ce emoţii are. Dacă reuşeşte să spună cum se simte în acele momente, el se şi eliberează parţial de respectiva emoţie.



Jocul pe care ți l-am propus se poate aplica cu mare succes şi în grupuri de copii, adolescenţi şi chiar adulţi.

Orice joc este o sursă de dezvoltare dacă nu este luat ca o joacă, și orice joacă poate deveni un joc de dezvoltare, dacă te implici emoțional alături de copil. Te invit la joc!

Joc: Cursa cu obstacole Cum stai cu încrederea în copilul tău? Cât de eficient comunicaţi unul cu celălalt? Jocul de dezvoltare emoţională pe care ţi-l propun te poate ajuta să afli răspunsul la aceste întrebări. În plus, el este o ocazie de a creşte nivelul de încredere între tine şi copilul tău, şi de a comunica mai bine cu el. Materiale necesare: O eşarfă groasă şi diferite materiale (haine, obiecte moi, jucării de pluş) pe post de obstacole. Vârsta potrivită: peste 7 ani. Ce trebuie făcut: 









În acest joc unul dintre voi va fi Ghidul şi celălalt Exploratorul. Exploratorul este cel care trebuie să parcurgă o “Cursă cu obstacole”, legat la ochi, iar ghidul este cel care îl va ajuta să o termine cu bine (vei vedea imediat cum). În primul rând trebuie să alegeţi cine este ghidul şi cine va fi exploratorul. Cel care vrea să fie explorator se leagă la ochi cu eşarfa, astfel încât să nu vadă nimic. Ghidul aranjează prin cameră “Cursa cu obstacole”. El se gândeşte la un traseu pe care exploratorul trebuie să îl parcurgă, şi aşează nişte obstacole de-a lungul lui. Este indicat că obstacolele să fie formate mai ales din materiale moi (haine, obiecte moi, jucării de plus, etc), ca în cazul în care exploratorul calcă peste ele să nu păţească nimic. Când ghidul a terminat de pregătit camera, cursa poate începe. Regula este că exploratorul nu are voie să vorbească, ci trebuie să facă doar ce i se spune. Ghidul trebuie să îi dea instrucţiuni verbale exploratorului despre cum să pacurgă traseul şi cum să ocolească obstacolele. El nu are voie să îl atingă pe explorator. După ce Cursa s-a încheiat schimbaţi rolurile între voi, şi mai faceţi o rundă. După ce amândoi aţi parcurs Cursa cu obstacole, discutaţi despre cum a fost pentru voi acest joc. Iată câteva sugestii de întrebări la care puteți să răspundeţi: Când ai fost legat la ochi, ți-a fost uşor să urmezi instrucţiunile? Aveai încredere în celălalt? Cum te simțeai când nu puteai vedea nimic? Când tu ai fost ghidul, cât de uşor ţi-a fost să conduci? A fost simplu să dai instrucţiuni? Celălalt te-a ascultat? Avea încredere în tine? Jocul poate continua cu nivelul 2. De data asta, exploratorul are voie să vorbească, însă ghidul nu poate vorbi. El trebuie să îl ghideze pe explorator prin Cursa cu Obstacole cu ajutorul unui zgomot, pe care trebuie să îl stabiliţi de dinainte. Acest zgomot poate fi un sunet, un fluierat, pocnit din degete, bătut din palme, etc. Ghidul stă în faţa exploratorului la distanţă de un metru şi, fără să îl atingă, trebuie să îl conducă prin traseu cu ajutorul zgomotului respectiv. El nu are voie să spună nimic, şi nici să scoată alte sunete în afară de cel stabilit de dinainte. Schimbaţi rolurile între voi, şi mai faceţi o rundă.

Bine de ştiut: 





În cazul în care unul dintre voi s-a împiedicat de un obstacol, este interesant să discutaţi după ce se termină jocul cum v-aţi simţit fiecare dintre voi în acel moment. Din cauza cui crede fiecare dintre voi că s-a întâmplat aşa? Cine şi pentru ce se simte vinovat? Uneori, vei observa că felul în care aţi reacţionat în joc seamănă cu modul în care reacţionaţi zi de zi în situaţiile în care unul din voi face o greşeală. Acest joc este o ocazie să vorbiţi despre piedicile şi obstacolele din viaţa reală. Observaţi felul în care reacţionaţi în situaţiile în care “nu vedeţi” ce trebuie făcut, cât de multă nevoie aveţi de ceilalţi, câtă încredere aveţi că ceilalţi vă vor ajuta. Puteţi vorbi de asemenea despre cât de bine aţi reuşit să vă faceţi înţeleşi, şi care au fost dificultăţile de comunicare dintre voi. Acest joc se poate adapta foarte bine şi pentru grupuri de copii, adolescenţi sau adulţi. Când se aplică în grup, obstacolele se pun la comun, și fiecare ghid îşi stabilește propriul traseul printre aceste obstacole. Perechile se vor intersecta unele cu altele, ceea ce face acest joc cu atât mai incitant şi mai provocator.

Uneori, să reușești să te joci cu copilul tău este o cursă cu obstacole. Trebuie să treci de lipsa de timp, de presiunea treburilor de zi cu zi, de oboseală și de grabă ca să pute ți împăr ți câteva momente de calitate împreună. Dar când faci asta, îți dai seama că efortul a meritat din plin!

Joc: Decoraţiuni magice de Crăciun Dacă ai crede în Moş Crăciun, ai înţelege de ce în perioada asta copiii repetă sârguincioşi colindele, fac ghirlande pentru brăduţ şi încearcă să fie cât mai cuminţi. Pentru copii Crăciunul este mai mult decât un prilej de a primi cadouri: el este şi confirmarea faptului că au fost cuminţi peste an. Uneori, pregătirile de Crăciun sunt chiar mai importante decât sărbătoarea în sine, pentru că sunt o ocazie de apropiere emoţională între părinţi şi copii. Jocul pe care ţi-l propun îmbină utilul cu plăcutul, şi te ajută să te creezi în familie o atmosferă de sărbătoare şi bucurie. Vârsta potrivită: Peste 5 ani Ce trebuie făcut: Jocul se desfăşoară în paralel cu confecţionarea decoraţiunilor pentru Crăciun. Mai întâi trebuie să îţi procuri materialele necesare confecţionării de ornamente, şi să ştii cum să le confecţionezi (la sfârşitul articolului am postat câteva linkuri cu idei de decoraţiuni, precum şi cu modalităţile de a le realiza). Când pregătirile sunt gata, spune-i copilului că anul acesta veţi avea ornamente de Crăciun foarte speciale. Datorită faptului că le construiţi împreună şi că puneţi suflet în crearea lor, ele se vor transforma în decoraţiuni magice. Magia provine de la atmosfera caldă și frumoasă din cadrul familiei. Iată câteva sugestii de decoraţiuni magice (bineînțeles, poți folosi orice alt ornament îți place): 

Steluţele aprecierii: Fiecare din voi va trebui să construiască câte o steluţă pentru fiecare membru al familiei. În mijlocul steluţei scrieţi numele celui căruia îi este dedicată. Apoi, pe fiecare colţ al ei, scrieţi câte o calitate pe care o apreciaţi la respectiva persoană. Spre exemplu, pe colţurile steluţei pentru bunica, un copil a scris







bună, calmă, bucătăreasă, veselă, iertătoare. Oferiţi aceste steluţe membrilor familiei, pentru ca ei să le aşeze acolo unde cred că se potrivesc cel mai bine. Globuleţele cu mulţumiri: Pe fiecare globuleţ confecţionat scrieţi “Mulţumesc pentru că….”. Mulţumirile pot fi pentru lucruri importante (spre exemplu “îţi mulţumesc că eşti lângă mine mereu”) sau pentru lucruri mici (De exemplu: “mulţumesc că mi-ai pregătit micul dejun ieri”, sau “mulţumesc că ai spălat tu vasele sâmbătă“). Înmânaţi aceste globuleţe persoanelor cărora vreţi să le mulţumiţi. Cu cât sunt mai multe globuleţe, cu atât e mai bine. Ghirlandele cu urări: Creaţi pentru fiecare membru al familiei câte o ghirlandă a urărilor. Pe fiecare verigă scrieţi o urare scurtă (poate fi doar un cuvânt). De exemplu: sănătate, fericire, veselie, spor, energie, voie bună, dragoste, împlinire, bani, şi orice altceva îi mai doriţi respectivei persoane. Înainte să agăţaţi ghirlanda în brad, citiţi-i celui pentru care aţi făcut-o urările scrise pe ea. Brăduţii cu dorinţe: Pe fiecare brăduţ faceţi un mic desen, care să simbolizeze o dorinţă. Gândiţi-vă la cât mai multe dorinţe, chiar dacă sunt sau nu realizabile, uşor sau greu de îndeplinit, materiale sau spirituale. Cu cât sunt mai mulţi brăduţi, cu atât este mai bine.

Bine de ştiut: 



Acest joc este un prilej de a oferi membrilor familiei mulţumiri şi aprecieri. Uneori, cei din jurul nostru nu ştiu cât de mult le apreciem eforturile pe care le fac pentru noi. De multe ori, vorbim cu familia mai ales despre ce ne nemulţumeşte, şi uităm să spunem pentru ce suntem recunoscători. Aceasta este o ocazie de a le spune celor dragi cât de mult înseamnă pentru noi, şi de a le arăta că eforturile lor sunt apreciate de noi. S-ar putea ca aceste cuvinte de mulţumire să fie pentru ei unele dintre cele mai preţioase cadouri de Crăciun. Jocul este şi un prilej de a-i arăta copilului că valoarea unui lucru făcut cu drag este mult mai mare decât valoarea oricărui lucru gata cumpărat. În această perioadă, tentaţia de a cumpăra mai mult decât e nevoie este foarte mare, şi copiii cedează acestor tentaţii. Pentru a nu cădea în capcana de a cere în continuu jucării, le poţi arăta că lucrurile cu adevărat valoroase sunt cele în care pun suflet.

Dacă nu ai timp să faci decoraţiuni, poţi să foloseşti ornamente gata făcute, pe care să le transformi în decoraţiuni magice. Și, dacă ai nevoie de inspiraţie despre cum să confecţionezi ornamentele de Crăciun, iată câteva linkuri cu sugestii:     

Cum să faci fulgi de zăpadă din hârtie Cum să faci ghirlande din hârtie, din cofrage de ou, sau din diferite materiale Cum să faci globulețe de hârtie Diferite ornamente pentru Crăciun din material textil Ornamente din hârtie:

Joc: Paşi spre viitor Când ne imaginăm viitorul, ne gândim de fapt la propriile dorinţe şi idealuri. Pentru unii viitorul este vag şi indefinit, ca o nebuloasă în care orice este posibil. Pentru alţii însă viitorul este locul în care planurile lor se vor materializa. Jocul pe care ţi-l propun îl ajută pe copilul tău să îşi creeze o imagine cât mai clară a ceea ce îşi doreşte să fie în viitor. Această imagine poate deveni forţa călăuzitoare care îl va îndrepta spre realizarea dorințelor sale. Vârsta potrivită: peste 10 ani Materiale necesare: 4 coli de hârtie, creioane colorate Ce trebuie făcut: 













Spune-i copilului tău că jocul pe care-l veţi face este asemeni unei călătorii în viitor. Într-o atmosferă relaxantă, roagă-l să îşi imagineze cum ar vrea să arate el la 25 de ani. Pentru a-şi crea o reprezentare cât mai clară a lui în viitor, invită-l să deseneze pe hârtie această imagine. După ce şi-a conturat felul în care va arăta, întreabă-l cum crede că va fi viaţa lui atunci: unde va trăi, ce anume va lucra, ce hobbyuri va avea, cum va arăta familia lui, ce persoane vor fi în jurul lui. Invită-l să îşi imagineze cum va fi o zi obişnuită din viaţa lui. Încurajează-l să îşi construiască o imagine cât mai detaliată a lui în viitor. Încearcă să nu îl conduci tu spre o direcţie anume, ci lasă-l pe el să aleagă liber ce, unde, şi cum ar vrea să fie. Întreabă-l cât este de mulţumit de felul în care şi-a imaginat că va fi. Dacă este un aspect care îl nemulţumeşte, ajută-l să îl corecteze, astfel încât până la urmă să rezulte o imagine de care este complet mulţumit. După ce se termină acest exerciţiu de imaginaţie, propune-i copilului să înceapă chiar acum să se pregătească pentru viitor. Oferă-i trei coli de hârtie: pe prima roagă-l să scrie în partea de sus meseria pe care vrea să o aibă la 25 de ani. Pe cea de-a doua, spune-i să scrie în partea de sus cum va arăta el din punct de vedere fizic, iar pe ultima roagă-l să scrie ce realizări importante va avea atunci, spre exemplu: “voi şti să cânt la chitară foarte bine, şi voi fi într-o trupă de muzică”. Alege prima hârtie, pe care a scris meseria lui la 25 de ani. Spune-i că pentru a ajunge să facă respectiva meserie trebuie să se pregătească din timp. Roagă-l să-şi imagineze că în josul foii este momentul prezent, şi în partea de sus este viitorul. El va trebui să scrie în spaţiul gol ce paşi trebuie să facă pentru a ajunge să aibă respectiva meserie. Paşii nu trebuiesc scrişi neapărat într-o ordine anume. Spre exemplu, un copil poate începe de la mijlocul foii, unde scrie: “să intru la facultatea de ingineri”. Mai jos, poate adăuga: “să intru la liceu, profil mate-info”. Mai jos, scrie: “să învăţ mai bine la matematică”. Deasupra propoziţiei “să intru la facultate”, poate scrie: “să fac multe invenţii”. Mai sus poate fi: “să vorbesc cu un profesor despre invenţiile mele”. Ajută-l pe copil să îşi facă o planificare cât mai detaliată a paşilor pe care trebuie să îi urmeze pentru a ajunge la propoziţia cea mai de sus. Procedează la fel şi cu următoarele două foi. Dacă copilul nu îşi imaginează prea mulţi paşi pentru atingerea scopului, poţi să îl ajuţi cu întrebări de tipul: “ce trebuie să faci ca să intri la liceul de mate-info?” Astfel, din aproape în aproape, se poate crea o planificare a viitorului. Indiferent cât de detaliaţi sau nu sunt paşii spre viitor, mulţumeşte-i copilului pentru implicarea lui în acest joc.

Bine de ştiut: 





Chiar dacă imaginea din viitor creată de copil este prea îndrăzneaţă, nu incerca să îl faci să renunţe la ea. Până la urmă, fiecare copil are dreptul să viseze şi să îşi imagineze viitorul aşa cum vrea el, fără să se întrebe de la început cât de realizabil este. Dacă noi îi transmitem mesajul că nu se poate să îşi atingă visele, oricât de îndrăzneţe sunt ele, el poate fi foarte dezamăgit. În etapa în care copilul planifică pas cu pas ce are de făcut, el de fapt învaţă să îşi creeze o strategie de viitor. În timp, această strategie poate fi modificată, îmbogățită, chiar re-gândită. Spune-i copilului că oricând poate să modifice pașii la care s-a gândit acum. Acest joc de dezvoltare emoţională poate fi folosit şi pentru adolescenţi sau studenţi ca o metodă de orientare a carierei. În acest caz, este important ca imaginea construită în viitor să fie realistă, pentru că altfel adolescentul nu se va motiva să o atingă. De asemenea, adolescenţii au o nevoie mai mare de a construi planuri concrete, realiste, posibil de atins, aşadar etapa de planificare trebuie să fie mai detaliată.

Prin măreția lor, visele par mereu îndepărtate. Însă din momentul în care întrevedem o cale de a ajunge la ele, prindem curajul de a le transforma în realitate.

Joc de creativitate: Utilizari inedite ale obiectelor Se spune ca a fi creativ inseamna sa poti sa privesti lumea prin ochii unui copil. Cand observa lumea, copiii descopera mereu lucruri noi si fascinante. Pentru ei realitatea este intr-o continua schimbare si poate fi vazuta mereu din unghiuri noi. Desi toti copiii sunt creativi, foarte putini dintre ei ajung adulti creativi. Din cauza ca nu sunt incurajati sa isi dezvolte creativitatea, ei isi pierd aceasta capacitate extraordinara. Daca esti un parinte care pretuieste creativitatea si vrei ca micutul tau sa isi dezvolte aceasta calitate, trebuie sa il incurajezi sa gandeasca si sa se exprime creativ. Jocul pe care ti-l propun in continuare este una din numeroasele posibilitati de a-i dezvolta creativitatea. Varsta potrivita: Peste 4 ani Materiale necesare: (optional) hartie si ceva de scris Ce trebuie facut: 



Alege un moment in care tu si micutul tau sunteti relaxati si binedispusi. Propune-i sa faceti un joc distractiv, prin care veti invata sa priviti lucrurile din jur intr-o lumina noua. Spune-i ca de obicei oamenii folosesc obiectele din jur intr-un singur fel, desi in realitate fiecare obiect poate fi utilizat intr-o mie de moduri noi si inedite. Spre exemplu, oamenii folosesc scaunele doar ca sa se aseze pe ele, cand de fapt ele pot avea o multime de alte intrebuintari. Intreaba-l daca vrea sa isi imagineze si alte









lucruri care se pot face cu un scaun, adica sa gaseasca utilizari cat mai noi si mai neobisnuite ale unui scaun. Daca copilul tau stie sa scrie si ii place sa se exprime prin scris, ofera-i o foaie pe care sa isi noteze ideile. Daca dimpotriva prefera sa vorbeasca, incurajeaza-l sa spuna toate utilizarile neobisnuite ale unui scaun, care ii trec prin cap. Este foarte important ca in timp ce copilul spune sau isi scrie ideile sa il incurajezi sa continue, fara sa il critici sau sa il dezaprobi in vreun fel. Cel mai mult conteaza ca micutul tau sa se simta in largul lui cand produce idei, chiar daca acestea nu sunt foarte originale sau dimpotriva sunt prea fanteziste. Incheiati jocul in momentul in care copilul isi pierde interesul fata de joc sau spune ca nu mai are idei. Nu insista sa continuati jocul daca el nu mai vrea. Daca se simte intrun fel sau altul constrans sa produca idei noi, creativitatea lui va scadea. Daca jocul i se pare copilului interesant si vrea sa continue, propune-i sa gaseasca utilizari neobisnuite si pentru alte obiecte: o perdea, o cutie de carton, un cui, o sticla de plastic, etc.

Bine de stiut: 



Creativitatea se refera in principal la trei abilitati diferite: abilitatea de a crea idei noi si inedite (a fi original), abilitatea de a crea un numar mare de idei (a fi productiv), si abilitatea de a schimba cu usurinta perspectiva de a privi lucrurile (a fi flexibil). Fiecare persoana are mai dezvoltata o anumita abilitate creativa. Observa daca copilul tau este mai degraba original, productiv sau flexibil. Din cauza ca micutii nu sunt stimulati la scoala sa fie creativi si sa dea raspunsuri neobisnuite, s-ar putea ca in prima faza copilul tau sa nu produca multe idei. Insa, daca jocul ii place si i se pare distractiv, repetati-l si cu alte ocazii, si o sa vezi ca in timp creativitatea lui va creste.

Creativitatea este asemenea unei flori delicate: pentru a se deschide are nevoie de sprijin, caldura si incurajare. Fiind sensibila, trebuie protejata de critici excesive si de evaluari negative. Insa atunci cand infloreste ii uimeste pe toti cu farmecul si frumusetea ei.

Joc de creativitate: Utilizari inedite ale obiectelor Se spune ca a fi creativ inseamna sa poti sa privesti lumea prin ochii unui copil. Cand observa lumea, copiii descopera mereu lucruri noi si fascinante. Pentru ei realitatea este intr-o continua schimbare si poate fi vazuta mereu din unghiuri noi. Desi toti copiii sunt creativi, foarte putini dintre ei ajung adulti creativi. Din cauza ca nu sunt incurajati sa isi dezvolte creativitatea, ei isi pierd aceasta capacitate extraordinara. Daca esti un parinte care pretuieste creativitatea si vrei ca micutul tau sa isi dezvolte aceasta calitate, trebuie sa il incurajezi sa gandeasca si sa se exprime creativ. Jocul pe care ti-l propun in continuare este una din numeroasele posibilitati de a-i dezvolta creativitatea.

Varsta potrivita: Peste 4 ani Materiale necesare: (optional) hartie si ceva de scris Ce trebuie facut: 











Alege un moment in care tu si micutul tau sunteti relaxati si binedispusi. Propune-i sa faceti un joc distractiv, prin care veti invata sa priviti lucrurile din jur intr-o lumina noua. Spune-i ca de obicei oamenii folosesc obiectele din jur intr-un singur fel, desi in realitate fiecare obiect poate fi utilizat intr-o mie de moduri noi si inedite. Spre exemplu, oamenii folosesc scaunele doar ca sa se aseze pe ele, cand de fapt ele pot avea o multime de alte intrebuintari. Intreaba-l daca vrea sa isi imagineze si alte lucruri care se pot face cu un scaun, adica sa gaseasca utilizari cat mai noi si mai neobisnuite ale unui scaun. Daca copilul tau stie sa scrie si ii place sa se exprime prin scris, ofera-i o foaie pe care sa isi noteze ideile. Daca dimpotriva prefera sa vorbeasca, incurajeaza-l sa spuna toate utilizarile neobisnuite ale unui scaun, care ii trec prin cap. Este foarte important ca in timp ce copilul spune sau isi scrie ideile sa il incurajezi sa continue, fara sa il critici sau sa il dezaprobi in vreun fel. Cel mai mult conteaza ca micutul tau sa se simta in largul lui cand produce idei, chiar daca acestea nu sunt foarte originale sau dimpotriva sunt prea fanteziste. Incheiati jocul in momentul in care copilul isi pierde interesul fata de joc sau spune ca nu mai are idei. Nu insista sa continuati jocul daca el nu mai vrea. Daca se simte intrun fel sau altul constrans sa produca idei noi, creativitatea lui va scadea. Daca jocul i se pare copilului interesant si vrea sa continue, propune-i sa gaseasca utilizari neobisnuite si pentru alte obiecte: o perdea, o cutie de carton, un cui, o sticla de plastic, etc.

Bine de stiut: 



Creativitatea se refera in principal la trei abilitati diferite: abilitatea de a crea idei noi si inedite (a fi original), abilitatea de a crea un numar mare de idei (a fi productiv), si abilitatea de a schimba cu usurinta perspectiva de a privi lucrurile (a fi flexibil). Fiecare persoana are mai dezvoltata o anumita abilitate creativa. Observa daca copilul tau este mai degraba original, productiv sau flexibil. Din cauza ca micutii nu sunt stimulati la scoala sa fie creativi si sa dea raspunsuri neobisnuite, s-ar putea ca in prima faza copilul tau sa nu produca multe idei. Insa, daca jocul ii place si i se pare distractiv, repetati-l si cu alte ocazii, si o sa vezi ca in timp creativitatea lui va creste.

Creativitatea este asemenea unei flori delicate: pentru a se deschide are nevoie de sprijin, caldura si incurajare. Fiind sensibila, trebuie protejata de critici excesive si de evaluari negative. Insa atunci cand infloreste ii uimeste pe toti cu farmecul si frumusetea ei.

Joc de noapte bună: Daruri de peste zi Chiar dacă în viata de zi cu zi ni se întâmplă multe lucruri bune, de multe ori nu suntem destul de conștienți de prezența lor. Copiii au o capacitate mai mare de a se bucura de lucrurile simple, dar uneori și ei par să nu observe lucrurile bune care li se întâmplă. Această atitudine de ignoranță ne sărăceşte şi ne amărăşte viaţa. Vestea bună este că optimismul şi recunoştinţa se învaţă, iar jocul pe care ţi-l prezint este o modalitate potrivită de a-ţi învăţa copilul să vadă partea bună a vieţii lui. Vârsta potrivită: peste patru ani Materiale necesare: nu sunt necesare materiale Ce trebuie făcut: 







Jocul este simplu dar dă roade doar dacă este făcut cu regularitate. Cel mai bine este ca tu şi copilul tău să îl jucaţi zilnic, de preferat seara. Când agitaţia de peste zi s-a domolit şi micuţul se pregăteşte să meargă la culcare, propune-i să vă gândiţi împreună la ziua care tocmai a trecut. Rând pe rând, spuneţi ce lucruri v-au plăcut peste zi. Evident, majoritatea lor vor fi mărunte, însă menţionaţi-le pe toate care vă trec prin minte, chiar dacă par nesemnificative. Astfel de lucruri pot fi o conversaţie plăcută cu cineva, o mâncare bună, o informaţie utilă, o activitate care s-a desfăşurat cu succes, revederea cu un prieten, primirea unui cadou, o veste bună, un plan pentru viitor. Dintre lucrurile care v-au plăcut peste zi alegeți trei lucruri mai generale pentru care sunteţi recunoscători. Este posibil să vă simţiţi recunoscători pentru lucruri foarte generale (spre exemplu că sunteţi sănătoşi, că aveţi o familie unită), sau pentru lucruri concrete (spre exemplu că aţi reuşit să citiţi câteva pagini dintr-o carte, că v-a ieşit bine mâncarea). La final, gândiți-vă fiecare la o câte o persoană față de care vă simțiți recunoscători și propuneți-vă ca în ziua care urmează să îi arătați recunoștința prin cuvinte sau printrun gest de mulțumire.

Bine de ştiut: 





Recunoştinţa este unul dintre cele mai nobile sentimente pe care îl putem dezvolta la copilul nostru, pentru că îl ajută să fie mai mulţumit cu viaţa de zi cu zi. Recunoştinţa ne dă un sentiment că viaţa pe care o ducem este suficient de bună şi de valoroasă. Ea este strâns legată de satisfacţia în viaţă şi creşterea ei ne ajută să ne simţim mai fericiţi. Se pare că visele de peste noapte sunt în mare parte influenţate de ultimele gânduri şi emoţii pe care le avem înainte să adormim. Persoanele deprimate visează mai des vise urâte, pe când cele fericite au vise mai frumoase. De asemenea, visele influenţează dispoziţia cu care ne trezim dimineaţa. Dacă faceți acest joc înainte de culcare, sunt şanse mai mari ca micuţul tău să viseze mai frumos şi să se trezească mai binedispus dimineaţa următoare. Îţi recomand cu căldură acest joc şi ţie. S-a demonstrat că persoanele care sunt mai conştiente de bucuriile de zi cu zi sunt şi mai fericite. Acest joc este cu atât mai indicat cu cât ai o perioadă mai proastă sau eşti o persoană mai pesimistă.

Joc: Cum mă văd eu, cum mă văd ceilalți Ceea ce credem despre noi înşine este în mare parte influenţat de părerea celorlalţi despre noi. Copiii cred tot ceea ce spun adulţii despre ei, fie că sunt lucruri bune sau rele. Drept urmare, unii copii sunt încrezători în forţele proprii şi sunt mulţumiţi de sine, pe când alţii nu se simt prea bine în pielea lor. Imaginea de sine a copilului tău îi influenţează încrederea în forţele proprii şi felul în care relaţionează cu ceilalţi. Dacă vrei să ştii mai multe despre ce părere are copilul tău faţă de propria persoană, îţi propun următorul joc. Vârsta potrivită: peste 8 ani Materiale necesare: Câteva foi de hârtie şi creioane colorate. Ce trebuie făcut: 









Dacă copilul tău este mai mic de 14 ani va trebui mai întâi să construieşti o listă cu trăsături de caracter. Aceasta îl va ajuta să se inspire atunci când trebuie să se descrie pe el însuşi sau să îi descrie pe ceilalţi. Pentru a face această listă, trebuie să scrii pe o foaie cât mai multe adjective grupate în perechi opuse, ca de exemplu: vesel/trist, curajos/temător, curios/nepăsător, harnic/leneş, optimist/pesimist, conştiincios/delăsător, agitat/relaxat, sociabil/retras, prietenos/rezervat, amabil/nepoliticos, darnic/ zgârcit, sever/indulgent, serios/glumeţ, ascultător/obraznic, cuminte/neastâmpărat, puternic/slab, atent/neatent, răbdător/nerăbdător. Trasează un cerc în mijlocul unei foi de hârtie şi roagă-l pe copil să se deseneze înăuntrul lui. Apoi spune-i să deseneze pe marginea foii membrii familiei, cei mai importanţi prieteni sau colegi și învăţătoarea sau unii profesori. Uneşte cu o linie personajele desenate de cercul din mijloc. Rând pe rând, vorbiţi despre fiecare persoană desenată. Întreabă-l pe copil: Ce crezi tu despre el/ea? Dacă îi este greu să descrie respectiva persoană, spune-i să aleagă din lista cu trăsături de caracter 5 cuvinte care i se potrivesc. Spre exemplu, un copil poate spune: tata este sever, curajos, puternic, deştept şi darnic. Notează aceste trăsături pe o parte a liniei care uneşte cercul de respectiva persoană. Observă care sunt persoanele pe care copilul le descrie în lumina cea mai favorabilă precum şi cele cărora copilul le vede mai ales defectele. După ce copilul şi-a spus părerea despre fiecare, mai ia-i o dată la rând pe cei desenaţi şi întreabă-l pe copil: Cum crezi că te-ar descrie el/ea pe tine? De exemplu, un copil poate spune: Tata crede despre mine că sunt deştept, vesel, agitat, obraznic şi leneş. Dacă copilul nu ştie ce să răspundă, dă-i lista cu trăsături de caracter pentru a se inspira. Notează pe hârtie răspunsurile lui, pe partea cealaltă a liniei care uneşte cercul de respectiva persoană. La sfârşit spune-i copilului să scrie 7 trăsături principale care îl definesc.

Bine de ştiut: 



Pentru ca copilul tău să fie sincer și să se implice în joc, trebuie să se știe că nu va fi criticat pentru răspunsurile lui. Dacă simte că îl evaluezi sau că îl constrângi în vreun fel, el va da răspunsuri formale și convenționale. De obicei copiii tind să se prezinte într-o lumină bună şi este normal ca ei să folosească mai multe cuvinte apreciative când vorbesc despre propria persoană. Dacă







copilul foloseşte mai mult de 3 cuvinte negative în auto-caracterizare, este un semnal de alarmă că stima lui de sine este scăzută. În acest caz observă care sunt persoanele despre care copilul crede că au o părere proastă legată de el (spre exemplu un copil poate spune: învăţătoarea crede că sunt leneş, obraznic, neatent şi rău). Cum ele au o influență negativă asupra copilului, e important să încerci să îmbunătățești relația dintre ei. Persoanele model sunt cele pe care copilul le descrie cu cele mai apreciative cuvinte. El va avea tendinţa să ia mai în serios părerea acestora despre el. De aceea e important să observi cum îşi imaginează el că îl văd aceste persoane. Copiii mai mici de 14 ani nu sunt obişnuiţi să vorbească despre trăsăturile lor de caracter, ci preferă să se descrie mai degrabă din punct de vedere fizic. De aceea, la început micuţului îi va fi mai greu să intre în joc. Jocul de mai sus este foarte potrivit pentru adolescenţi, care sunt în etapa descoperirii de sine şi pe care îi interesează foarte mult părerea celorlalţi. El se poate aplica cu succes și în grup.

Dacă sunteţi curioşi, deschişi la nou, atenţi, răbdători şi veseli, cred că va ieşi un joc pe cinste!

Joc de creativitate: Fluxul continuu de întrebări Una din trăsăturile definitorii ale copilăriei este curiozitatea nestăvilită. Ea este o calitate esenţială în dezvoltarea gândirii, a culturii generale şi a spiritului de observaţie. Din păcate, unii adulţi consideră că un copil curios poate deveni cârcotaş sau sâcâitor. Copiii care sunt descurajaţi să pună întrebări şi să întoarcă lucrurile pe toate fețele devin în timp apatici, pasivi şi dezinteresaţi. Dacă vrei să ţii aprinsă flacăra curiozităţii la copilul tău, iată o modalitate potrivită de a realiza acest lucru. Vârsta potrivită: peste 3 ani Materiale necesare: Foi de hârtie și ceva de scris Ce trebuie făcut: 



Pentru a începe acest joc este necesar să alegi momentele în care micuţul tău este interesat de un obiect, o imagine, o temă de discuţie, etc. Profită de acest interes şi propune-i să vă concentraţi atenţia şi mai mult asupra respectivului lucru. Spune-i copilului că fiecare obiect are misterul lui, însă majoritatea oamenilor sunt foarte grăbiţi şi trec cu vederea multe lucruri interesante din jur. După ce i-ai suscitat interesul propune-i să faceţi un fel de concurs, în care timp de trei-patru minute el trebuie să pună cât mai multe întrebări referitoare la subiectul ales. Spune-i că întrebările trebuie să fie cât mai diferite una de cealaltă. Dacă copilul are sub 6 ani, dă-i la început câteva exemple: La ce foloseşte respectivul lucru? Cine l-a făcut? De cât timp există? Cum funcţionează? Cât are durata de viaţă? De ce are această formă?





Notează pe o foaie de hârtie toate aceste întrebări şi stimulează-l să se gândească la altele noi. Când observi că fluxul de întrebări scade, sugerează-i să intri şi tu în joc pentru a pune întrebări. Astfel, rând pe rând fiecare pune câte o întrebare. Ca să îi dai noi idei, foloseşte şi întrebări mai neobişnuite şi mai creative, spre exemplu: Ce fel de persoană era cel care a inventat respectivul obiect/imagine/idee? Pentru ce altceva mai poate fi folosit? Cum se poate îmbunătăţi? Cu ce altceva seamănă? Ce s-ar întâmpla dacă respectivul obiect nu ar mai exista pe Pământ? Ce s-ar întâmpla dacă ai naufragia pe o insulă şi ai avea numai respectivul obiect la îndemână? La sfârşit încercați să găsiți împreună răspunsurile la cât mai multe dintre întrebări. Pentru găsirea unor răspunsuri va trebui să folosiți internetul sau orice altă sursă de informare.

Bine de ştiut: 



 

Acest joc este cel mai potrivit pentru copiii care merg deja la școală. Din păcate în şcoală copiii sunt descurajaţi să pună prea multe întrebări şi să fie iscoditori. Şcoala încurajează mai degrabă conformismul şi pasivitatea, şi copiii ajung să creadă că a întreba multe lucruri este un semn de obrăznicie. Făcând acest joc cu copilul tău, îi transmiţi mesajul că este în regulă să fie cât mai curios. Acest joc poate fi aplicat cu succes şi în situaţiile în care doreşti să-i creşti copilului interesul pentru un subiect nou pe care trebuie să-l înveţe. De multe ori copiii primesc informaţii fără să le ceară şi fără să înţeleagă la ce anume folosesc, şi din această cauză le şi uită uşor. O cale de a stimula interesul pentru un subiect nou este punerea a cât mai multe întrebări despre acesta. Fiind curioşi care sunt răspunsurile, copiii devin mult mai receptivi la informaţiile primite. Când punem întrebări şi ne concentrăm atenţia asupra unui lucru particular îl ajutăm pe copil să îşi dezvolte spiritul de observaţie şi gândirea în profunzime. Jocul are şi un scop informativ. Dacă copilul este mai mare şi întrebările pe care le pune sunt mai complicate, folosiţi-vă de internet pentru a găsi răspunsurile. În felul acesta îl ajuţi să-şi dezvolte cultura generală.

La final, aş vrea să te rog să îmi răspunzi la oricare din aceste întrebări:     

Cât crezi că este de importantă creativitatea în viaţa copiilor? Cât de mult ai fost tu stimulat să îţi dezvolţi creativitatea? La ce anume îl poate ajuta o atitudine creativă pe copilul tău? Ce poţi face în momentele în care şcoala reduce creativitatea copilului? Ce i-ai răspunde unui copil care îţi spune că şcoala nu te învaţă nimic folositor?

Joc: Sfaturi preţioase Fiind adulți, de multe ori se întâmplă să avem dificultăți în a ne controla reacţiile. Pentru copii însă, stăpânirea de sine este o sarcină mult mai dificilă, din cauză că emoţiile lor sunt mai puternice şi încă nu şi-au format în totalitate autocontrolul. În loc să fim nerealişti, pretinzându-le copiilor să se poarte întotdeauna așa cum ne dorim, ar fi mult mai util să îi

ajutăm în dobândirea auto-controlului. Jocul pe care ţi-l propun este o modalitate de a-l ajuta pe copil să facă faţă cu bine unor situaţii în care nu se poate purta aşa cum îşi doreşte. Vârsta potrivită: Peste 7 ani Materiale necesare: Hârtie și creioane colorate Ce trebuie făcut: 













Pentru a face acest joc trebuie să alegi un moment în care si tu și copilul aveți o dispoziție bună. Păstrarea unei atmosfere lipsite de critică şi reproşuri este esenţială în desfăşurarea acestui joc. Spune-i copilului că uneori facem anumite lucruri pe care le regretăm mai târziu, de exemplu spunem unele cuvinte care îi rănesc pe ceilalți, luăm decizii pripite la impuls, acuzăm pe cineva pe nedrept, facem ceva ce știm că este interzis, etc. Poți să dai și tu un exemplu din experiența personală, când ai făcut ceva ce mai târziu ai regretat. Spune-i copilului să se gândească la o astfel de situație, în care face lucruri pe care mai apoi le regretă. Delimitaţi cât mai bine această situaţie, punându-i întrebări concrete: Când se întâmplă acest lucru? Cine este în preajma ta în acele momente? Ce anume te supără atunci? Dacă copilul doreşte, roagă-l să deseneze această situație. Spune-i copilului să aleagă 3 persoane pe care le apreciază foarte mult, în afară de tine. Pot fi persoane pe care le cunoaşte sau pe care nu le-a întâlnit niciodată în realitate. Rând pe rând, invită-l să îşi imagineze cum ar reacţiona respectivele persoane dacă ar fi în locul lui în acea situație. Pune-i următoarele întrebări ajutătoare: De ce crezi tu că el/ea s-ar comporta aşa? Cum de reuşeşte să se poarte aşa? Crezi că felul în care s-ar purta lui/ei ar rezolva problema? Ce sfat crezi că ţi-ar da? După ce copilul şi-a imaginat ce ar face şi ce i-ar spune fiecare persoană pe care o admiră, propune-i să aleagă sfaturile care i-au plăcut cel mai mult şi să se gândească cum anume să le pună în practică. Ajută-l să găsească modalităţi concrete de a se comporta în acea situație. Cu cât găsiţi mai multe soluţii alternative de comportament, cu atât este mai bine. La sfârşit, spune-i copilului să se deseneze pe el punând în practică cea mai bună soluție găsită.

Bine de ştiut: 

 

Mulţi părinţi au tendinţa să creadă că problemele copiilor se manifestă permanent și că sunt generale, când în realitate ele apar doar în anumite momente specifice. Acest joc te poate ajuta să realizezi că micuțul tău are dificultăți de a se controla doar în anumite momente concrete. Când problemele sunt mai bine delimitate ai şanse mai mari să găseşti rezolvări simple. Chiar dacă copilul nu va pune în practică imediat soluţiile găsite în acest joc, simplul fapt de a şti că poate să se comporte şi altfel va ameliora problema. Cea mai mare calitate a acestui joc este că va dă ocazia ţie şi copilului tău să lucraţi împreună. Dacă copilul observă că este ascultat, că vrei să îl înţelegi şi să vezi lucrurile şi din punctul lui de vedere, se va simţi mult mai respectat şi luat în serios. În felul acesta el te va vedea ca pe un aliat, nu ca pe un judecător de care să se teamă. Astfel el va fi mai deschis faţă de tine şi relaţia voastră va fi mai strânsă.

(

Joc: O inimă plină de culoare Dacă emoţiile pe care tu şi copilul tău le trăiţi zi de zi ar prinde formă şi culoare, cum crezi că ar arăta ele? Ce emoţii ar ocupa cel mai mare loc în inima copilului tău? Care sunt emotile pe care le trăieşte cel mai rar? Pentru a răspunde la aceste întrebări, te provoc la următorul joc. Acesta te va ajuta să construieşti o hartă a emoţiilor cu care te poţi ghida în lumea trăirilor interioare a copilului tău. Vârsta potrivită: peste 4 ani Materiale necesare: foi de hârtie, creioane colorate. Ce trebuie făcut: 



 





Pe o foaie de hârtie scrie denumirea unor emoții, astfel: dacă micuțul tău are mai pu țin de 7 ani, scrie cuvintele: bucurie, tristeţe, furie, curaj, frică, iubire. Dacă este mai mare de 7 ani adaugă și emoții mai complexe, cum sunt: liniște, nerăbdare, entuziasm, plictiseală, curiozitate, optimism, gelozie, etc. Pe o altă foaie de hârtie desenează o inimioară mare. Ca introducere, spune-i micuţului tău că în inima fiecăruia din noi se află foarte multe emoţii, pe care le trăim mai des sau mai rar. Dacă fiecare emoţie ar avea o culoare, inima noastră ar fi plină de culori, care se schimbă mereu. Spune-i copilului să aleagă câte o culoare pentru fiecare emoţie scrisă pe hârtie. Apoi, propune-i să îşi imagineze cum ar arăta inima lui dacă ar fi colorată cu aceste culori. Invită-l pe copil să aleagă o emoție și să se gândească unde anume ar vrea să apară ea în inimioară. Spre exemplu, un copil poate spune: “Vreau mai întâi să desenez iubirea aici, în partea de sus”. Roagă-l să delimiteze o porțiune în interiorul inimioarei pe care să o coloreze cu culoarea respectivei emoții. Roagă-l să spună în ce momente trăiește el cel mai intens respectiva emoţie. Rând pe rând, folosiți toate creioanele care desemnează emoțiile și umpleți inimioara cu culori. Aminteşte-i copilului faptul că trebuie ca în inimioară să apară toate emoțiile, pentru că şi în viaţa de zi cu zi fiecare din noi le trăim pe toate, chiar dacă pe unele le trăim mai rar şi pe altele mai des. După ce a terminat desenul, întreabă-l pe micuț dacă îi place inimioara desenată sau dacă vrea să schimbe ceva la ea. Permite-i să facă orice modificări dorește.

Bine de ştiut: 



Acest joc este o modalitate foarte simplă de a-ţi da seama care sunt emoţiile pe care copilul tău le trăieşte cel mai des (fiind cele pe care el le-a desenat primele şi care ocupă cel mai mare loc în inimioară). De asemenea, poţi să îţi dai seama care este proporţia între emoţiile pozitive şi cele negative pe care le trăieşte micuţul. În mod normal, toţi copiii desenează emoţiile pozitive mai mari şi mai în centru față de cele negative. Este firesc ca unii copii să afirme că ei nu simt în inima lor decât iubire sau bucurie. Dacă şi micuţul tău zice la fel, spune-i că oamenii trăiesc toate emoţiile, chiar dacă pe unele le simt foarte rar. Făcând loc în inimioară şi emoţiilor negative, copilul poate

înţelege că acestea sunt acceptabile şi nu este nimic ciudat să le simtă. A accepta emoţiile copilului nu înseamnă a încuraja exprimarea nepotrivită a acestora! Este bine să le spunem acest lucru și lor. Inimioara emoțiilor te poate ajuta mai ales în momentele în care nu prea știi ce este în inima copilului tău sau atunci când crezi că și lui i-ar prinde bine să își deschidă inima în fața ta. Iar eu vă doresc din inimă un joc plăcut!

Joc de creativitate: La fabrica de jucării Prin felul lor de a gândi, copiii sunt asemeni unor inventatori: folosesc obiectele într-un mod neobişnuit, transformând în mintea lor însuşirile acestora pentru a se potrivi jocului lor. De câte ori nu am văzut copii mânuind un cerc pe post de volan sau alergând călare pe un băţ? În mintea lor realitatea se îmbină cu imaginaţia, astfel încât obiectele din jur, cu ajutorul fanteziei, se transformă în jucării minunate. Jocul pe care ţi-l propun stimulează capacitatea copilului de a folosi creativitatea într-o sarcină concretă. Vârsta potrivită: peste 5 ani Materiale necesare: imaginea de mai sus cu elefănţelul Ce trebuie făcut? 









Când este într-o dispoziţie jucăuşă, spune-i copilului să îşi imagineze că lucrează întro fabrică de jucării. În această fabrică sunt foarte mulţi adulţi însă nu sunt deloc copii. Uneori adulţii nu îşi mai amintesc cum se jucau ei când erau copii şi de multe ori nu ştiu exact ce jucării mai sunt pe placul celor mici. De aceea ei au nevoie de ajutorul şi de ideile lui. Arată-i imaginea de mai sus cu elefănţelul de pluș şi descrie-i-o: el este un elefant de pluș, mare cam de 15 centimetri, de culoare gri. Mulţi copii se joacă cu el, dar pentru mulţi alţii este o jucărie destul de plictisitoare. Cei de la fabrica de jucării s-au gândit să facă această jucărie mai atractivă pentru copii, însă nu prea ştiu cum. Spune-i că sarcina lui este să găsească cât mai multe îmbunătăţiri pe care cei de la fabrica de jucării să le facă acestui elefănţel, astfel încât să devină o jucărie mai interesantă şi mai atractivă. Precizează că cei de la fabrică ştiu să facă orice fel de modificări, aşa că nu trebuie să îşi bată capul cum anume se pot pune în practică ideile lui. Tot ce trebuie să facă este să producă cât mai multe soluţii. Pe măsură ce copilul începe să spună cum se poate îmbunătăţi elefănţelul de pluș, notează toate răspunsurile pe o foaie. Nu fă nici un fel de comentariu referitor la soluţiile propuse, ci încurajează-l să se gândească la cât mai multe idei. Opriţi-vă numai când copilul spune că nu-i mai trece nimic prin cap. Dacă mai are energie să vă jucaţi, puteţi să continuaţi jocul, imaginându-vă cum se poate îmbunătăţi o minge roşie de plastic, un pistol cu apă, o păpuşă Barbie, etc.

Bine de ştiut: 

Acest joc este o oportunitate de a-i transmite copilului tău ideea că şi el poate fi creativ. Una din piedicile cele mai mari în calea creativităţii este convingerea copilului că el nu este creativ. Aşa că, indiferent cât de multe soluţii a găsit acesta, felicită-l că a





contribuit cu ceva în imaginarea unei jucării noi şi nemaivăzute, care poate vreodată chiar va fi transpusă în realitate. Astfel, îl stimulezi ca în viitor să fie receptiv la acest tip de provocări şi să se considere un copil cu potenţial creativ. În funcţie de răspunsurile date de copil îţi poţi da seama care latură a creativităţii este mai dezvoltată la el. Un număr mare de idei înseamnă că el este fluent, adică are acces imediat la un număr mare de idei. Dacă răspunsurile sunt foarte diferite unul de altul (unul se referă la schimbarea formei, altul la schimbarea mărimii, altul la schimbarea funcţiilor, altul la schimbarea texturii, etc), înseamnă că micuţul are o mare flexibilitate, adică reuşeşte să schimbe perspectiva prin care vede lucrurile. Cu cât răspunsurile date sunt mai neobişnuite (exemplu: îl punem să cânte un cântec de leagăn în diferite limbi, în funcție de licul unde îl apeși ), cu atât copilul este mai original, adică produce idei noi şi interesante. Capacitatea de a genera multe idei şi soluţii creşte odată cu vârsta, aşa că nu te aştepta ca un copil de 5 ani să găsească mai mult de 5 îmbunătăţiri. Cei care apreciază cel mai mult acest joc sunt şcolarii mari şi adolescenţii, însă şi adulţii îl găsesc provocator.

La final vreau să îţi imaginezi că eşti inventatorul unor jocuri de creativitate. Spune-mi te rog cum anume s-ar putea îmbunătăţi acest joc, astfel încât să devină şi mai atractiv pentru copii?

Joc: Detectivul emoţiilor Poate ţi s-a întâmplat şi ţie să crezi că cineva era trist când de fapt era furios, sau să ţi se spună că pari supărat când de fapt erai obosit. Acest lucru se întâmplă pentru că, deşi trăim aceleaşi emoţii, fiecare le exprimăm într-un mod diferit. Încă de la naştere suntem receptivi la emoţiile celor din jur, însă doar prin observare atentă şi antrenament învăţăm să detectăm cu acurateţe ce simt ceilalţi. Jocul de astăzi vă ajută pe tine şi copilul tău să vă îmbunătăţiţi capacitatea de a recunoaşte emoţiile celuilalt. Vârsta potrivită: peste 4 ani Materiale necesare: hârtie, creioane colorate şi opţional plastilină Ce trebuie făcut: 





Ca orice joc de dezvoltare emoţională, şi acesta trebuie făcut într-o atmosferă destinsă, şi într-un moment în care aveţi chef de un joc provocator. Jocul are mai multe nivele, aflate la un grad de dificultate tot mai mare. Primul nivel este un joc de mimă a emoţiilor. Astfel, unul din voi va mima o emoţie, luând o postură şi făcând gesturi cât mai expresive. Celălalt trebuie să ghicească despre ce emoţie este vorba, în 2 minute. Mimaţi fiecare câte 3-4 emoţii, şi apoi pregătiţi-vă de nivelul doi. Pentru că majoritatea emoţiilor sunt transmise prin intermediul feţei, în momentul în care nu putem vedea expresia facială a celuilalt, e mai greu să recunoaştem ce simte. Nivelul 2 presupune mimarea unor emoţii folosind doar postura corporală. Pentru asta, va trebui ca cel ce mimează emoția să își acopere faţa cu o mască sau cu o eşarfă. Când reuşiţi să ghiciţi emoţiile celuilalt, puteţi trece la nivelul 3. Nivelul 3 presupune recunoastrea emoţiilor celuilalt fără ajutorul mimicii şi gesturilor, ci doar din felul în care vorbeşte. Aşezaţi-vă spate în spate, astfel încât să nu vă puteţi vedea unul pe altul. Unul dintre voi va trebui să spună o propoziţie neutră, de



exemplu: afară este soare, şi să transmită o emoţie prin felul în care o spune. Celălalt trebuie să ghicească emoţia din spatele propoziţiei. Când reuşiţi să identificaţi emoţiile transmise astfel, puteţi trece la următorul nivel. Putem să transmitem emoţii nu prin intermediul corpului, ci prin ceea ce facem. Nivelul 4 presupune ca unul din voi să realizeze un mic desen sau o formă din plastilină, care să reprezinte cât mai sugestiv o emoţie, iar celălalt să ghicească despre ce emoţie este vorba. Dacă aţi reuşit să treceţi şi de acest nivel, vă puteţi declara adevăraţi detectivi ai emoţiilor, care reuşesc să recunoască şi cel mai greu de ghicit emoţii.

Bine de ştiut: 

 

Până nu încerci acest joc, s-ar putea să ţi se pară destul de simplu. După ce îl încerci vei deveni mult mai conştient de dificultatea reală de a recunoaşte emoţiile celorlalţi. Din oficiu, toţi avem impresia că ştim să citim emoţiile celor din jur, şi că la rândul nostru exprimăm destul de limpede ce simţim. În realitate, lucrurile nu stau deloc aşa, şi de multe ori comunicarea emoţiilor este un proces complicat. Dat fiind acest lucru, este de preferat să înveţi cum să spui direct ceea ce simţi, în loc să aştepţi ca ceilalţi să ghicească ce este în interiorul tău. Jocul merită să fie făcut de mai multe ori şi poate fi folosit şi în grupuri de copii sau adulţi. El este ca un fel de antrenament pentru recunoaşterea cât mai bună a emoţiilor. Recunoaşterea emoţiilor celuilalt este o componentă a inteligenţei emoţionale, despre care mulţi spun că ne ajută în viaţă chiar mai mult decât inteligenţa. Chiar dacă e sau nu aşa, cert este că atunci când suntem atenţi la ce simt ceilalţi putem să fim mai înţelegători cu ei şi să le fim mai aproape.

Indiferent ce facem, transmitem emoţii celor din jurul nostru, şi la rândul nostru primim emoţii de la ei. Aşa că învaţă să detectezi emoţiile din jur, ca să comunici într-un mod mai profund!

Joc: De la dorință la realizare Îndemnați de creativitate şi de dorinţa de auto-perfecționare, oamenii ne uimesc prin ideile frumoase pe care le au. Ideea jocului de astăzi îi aparţine unei prietene care, la început de an, a creat un instrument de dezvoltare personală potrivit şi pentru adulţi şi pentru copii. Aşadar suflecă-ţi mânecile şi pregăteşte-te să faci ceva frumos! Materiale necesare: 2 borcane decorative, materiale decorative (textile, carioci sau acuarele, abţibilduri, hârtie creponată, lipici, etc), hârtiuţe colorate de diferite mărimi. Vârsta necesară: peste 5 ani Ce trebuie făcut: 

Fiindcă veţi face un joc care presupune crearea unor obiecte decorative, etapa de pregătire a materialelor este importantă. Alege materialele care crezi tu că sunt











potrivite pentru decorarea a două borcănaşe. De asemenea, având în vedere că va trebui să staţi la masă, începe jocul când copilul are chef de lucru manual. Chiar dacă copilul este nerăbdător să înceapă ornarea borcănaşelor, începeţi cu partea de dorinţe. Propune-i să se gândească la câteva dorinţe care ar vrea să se îndeplinească în curând. Întreabă-l dacă sunt dorinţe uşor sau greu de îndeplinit, şi în funcţie de răspunsul lui dă-i o foaie mai mare sau mai mică. De asemenea, întreabă-l dacă le poate împlini singur sau are nevoie de ajutor. Cele pe care le poate îndeplini singur vor fi scrise pe o hârtiuţă de o culoare, celelalte pe o hârtie de altă culoare. Nu vă grăbiţi, ci discutaţi despre fiecare dorinţă: Este ea realizabilă? Este greu de îndeplinit? Merită efortul de a o îndeplini? După ce aţi răspuns la aceste întrebări şi aţi ales hârtiile potrivite pentru fiecare dorinţă, este momentul să le scrie sau să le deseneze. Odată ce aveţi în faţă hârtiuţele cu dorinţe, veţi fi mai motivaţi de începerea lucrului. Spune-i că, aşa cum în mintea noastră trebuie să facem loc acestor dorinţe, aşa trebuie să pregătim un loc şi pentru dorinţele de pe hârtiuţă. Borcanul Dorinţelor le va păstra şi vă va ajuta să le duceţi la îndeplinire. Cu grijă şi răbdare începeţi decorarea borcanelor, aşa cum vă doriţi. Activitatea trebuie să fie distractivă dar contează şi rezultatul obținut. Aşadar, ajută-l pe copil să realizeze decoraţiunile aşa cum îşi doreşte, fără să intervii prea mult. O activitate corect realizată trebuie să îl facă pe copil să se implice total în ea, să îi placă ce a ieşit şi să ştie că produsul final este munca lui şi nu a altcuiva. De asemenea, mândria pe care o resimte că a realizat produse atât de drăguţe îl va ajuta să rămână în poveste mult timp după ce a terminat concret activitatea. Înainte de a realiza Borcanul cu realizări explică-i rolul acestuia: spune-i că dorinţele nu vor să rămână toată viaţa în Borcanul Dorinţelor, ele vor să se transforme în realitate. Toate dorinţele care se adeveresc vor sta în Borcanul Realizărilor, ca să ne reamintească că, dacă vrem ceva, este posibil. Umplerea Borcanului Realizărilor va fi un motiv de bucurie şi de mândrie pentru copil. Chiar dacă cele două borcane au fost confecţionate, jocul nu se termină. El va dura mult timp, poate chiar un an. În funcţie de vârsta copilului şi de nivelul de încredere în sine poţi apela la Borcanul Dorinţelor mai des sau mai rar. La început este mai bine să îl foloseşti des, chiar şi pentru dorinţe mici, şi treptat vei vedea că micuţul va pune în el doar dorinţele mai semnificative. De asemenea, dacă copilul este mai mic sau dacă nu are multă încredere în el, alege dorinţe mici, concrete, uşor de îndeplinit. Este foarte important să foloseşti des Borcanul Realizărilor. Poţi pune în el dorinţele care s-au îndeplinit repede dar şi alte realizări de-ale copilului (la fel ca laudele, realizările sunt cele pentru care micuţul a depus efort). Borcanul Realizărilor poate funcţiona ca o recompensă pentru copilul tău, motivându-l să îşi atingă dorinţele. Adaptează jocul în funcţie de copilul tău astfel încât el să se mobilizeze pentru atingerea dorinţelor şi nu să fie plictisitor sau împovărător pentru el. Cel mai reuşit joc este cel în care copilul alimentează singur Borcanul Dorinţelor şi verifică nerăbdător Borcanul Realizărilor, cu speranţa de a-l umple.

Bine de ştiut: 

Chiar dacă pare un joc în primul rând de creativitate şi de fantezie, el este de fapt foarte realist. El îl ajută pe copil să îşi dezvolte partea raţională, adică cea care planifică, calculează, mobilizează. Ideea din spatele jocului este că dorinţele nu trebuie să rămână într-un loc (adică în Borcanul Dorinţelor) ci trebuie făcut ceva astfel încât ele să se împlinească (adică să se mute în celălalt borcan, al împlinirilor). Cele două









borcane ne arată că nu e suficient să îţi pui o dorinţă, ci trebuie şi să faci ceva ca să o îndeplineşti. Ele marchează de fapt începutul şi sfârşitul unei dorinţe. Învaţă-ţi copilul să îşi înţeleagă mai bine propriile dorinţe. Arată-i că unele sunt doar fantezii aproape imposibil de îndeplinit (de exemplu dorinţa de a zbura pe Lună). Este bine că ele există însă neîndeplinirea lor nu trebuie să îl facă nefericit. Alte dorinţe în schimb se pot îndeplini în anumite condiţii, care depind de condițiile din exterior. Există şi dorinţe a căror împlinire depinde doar de el. Ele sunt cele mai preţioase, pentru că sunt în controlul lui. Este important ca micuţul să înveţe să îşi analizeze propriile dorinţe. Arată-i că există dorinţe bune pentru toată lumea (de exemplu de a-şi face prieteni), dorinţe bune doar pentru el şi rele pentru ceilalţi (de exemplu de a primi o jucărie extrem de scumpă), şi chiar şi dorinţe rele pentru toţi (de exemplu dorinţa sadică de a distruge o jucărie). Învaţă-l cum să se gândească dacă dorinţele lui sunt bune şi pentru el şi pentru ceilalţi. Acest fel de a gândi pune bazele altruismului şi al înţelepciunii. Dacă există dorinţe care totuşi nu se îndeplinesc, chiar dacă a încercat, explică-i că uneori lucrurile nu se întâmplă aşa cum vrem noi, şi că este bine să ştim să le lăsăm în urmă, fără regrete. În felul acesta îi vei dezvolta toleranţa la frustrare şi îl vei pregăti pentru realitate. Borcanul Realizărilor este şi o modalitate excelentă de a-l face pe copil conştient de valoarea lui. Văzând cum acest borcan se umple, copilul devine mai optimist, mai încrezător în forţele proprii şi mai motivat să încerce şi în viitor să îşi îndeplinească dorinţele.

Dacă finalul anului este un moment de bilanţ, începutul anului este un moment bun să ne revizuim dorinţele şi să ne alegem altele noi. Aşadar scoate de la naftalină dorinţele vechi, uită-te la ele, ajustează-le, și îndrăzneşte să îți pui dorinţe noi. Dar nu uita că locul lor nu este în Borcanul Dorinţelor, ci în cel al Realizărilor! Spor!

Joc de creativitate: Novintele Dacă ai chef de creativitație (adică distracţie, creativitate şi de ce nu levitaţie) te invit la un joc (de cuvinte) şi nu numai. Ia-ţi copilgerașul, aşezaţi-vă pe canor (o canapea moale ca un nor) şi să înceapă jocălătoria! Materiale necesare: foi de caiet dictando, pixuri. Vârsta potrivită: de la 4 ani Ce trebuie făcut: 

Ca în orice joc de creativitate, dispoziţia jucăuşă şi atmosfera relaxată nu trebuie să lipsească. Fiecare din voi trebuie să aibă în mână o foaie de caiet dictando, împărţită în trei coloane. În prima coloană veţi scrie o listă de zece cuvinte, alese la întâmplare. Subliniaţi prima parte a fiecărui cuvânt. Împăturiţi în două coloană scrisă, astfel încât să nu se vadă cuvintele (adică se aduce marginea foii peste foaie, cât să acopere prima coloană).

 

 



Schimbaţi foile unul cu celălalt, şi scrieţi în cea de-a doua coloană încă o listă de zece cuvinte. De data asta subliniaţi cea de-a doua parte a cuvântului. După ce aţi terminat de scris despăturiţi prima coloană a foii, astfel încât să se vadă cuvintele din ambele coloane. În cea de-a treia coloană scrieţi noile cuvinte, formate din începutul primului cuvânt şi sfârşitul celui de-al doilea din linie. Când aveţi lista cu noile cuvinte începe propriu-zis jocul de creativitate. Rând pe rând, fiecare ia câte un nou cuvânt şi îi explică semnificaţia, pe scurt. Apoi, după ce aţi terminat de explicat rapid semnificaţia noilor cuvinte, este momentul poveştilor. Pentru fiecare cuvânt nou se va construi o poveste, care să pornească de la situaţia în care a apărut acesta. Pentru a ne ajuta copilul să fie cât mai creativ îi dăm timp să îşi elaboreze povestea, nu îl grăbim, şi eventual îi punem câteva întrebări suplimentare: cine a inventat cuvântul? În ce moment? Cu cât explicaţiile sunt mai inedite şi mai haioase, cu atât mai bine. De exemplu, pentru cuvântul strusnet, care este o combinaţie dintre Structură şi Trăsnet, un băiat de 10 ani a spus că acest cuvânt a apărut în lumea spiriduşilor care trăiesc în nori, şi a căror meserie este să trimită trăsnete pe Pământ. Ei nu le trimit la întâmplare, ci cu intenţie, ca să îi trăsnească pe cei păcătoşi. Aşa că ei se gândesc ce formă să le dea trăsnetelor, astfel încât să îi trăsnească la fix pe cei păcătoşi şi să nu nimerească din greşeală la alţii. După ce elaborează un astfel de strusnet îl lansează şi se uită să vadă dacă a picat bine. De multe ori greşesc, spune băiatul, chiar dacă au calculat zile întregi, şi atunci primesc şi ei un strusnet de la piticii de mai sus, care îi controlează. Din fericire şi piticii de mai sus greşesc şi de obicei strusnetul îi loveşte pe alţi spiriduşi.

Bine de ştiut: 







Aceste cuvinte noi sunt provocările ideale pentru a stimula creativitatea, pentru că ne obligă să facem asocieri între cuvinte pe care de obicei nu le punem împreună. Asocierile de cuvinte iniţiale nu sunt spectaculoase, şi de aceea ele trebuiesc dezvoltate într-o poveste. Poveştile sunt elaborate treptat şi vei observa că, pe măsură ce le inventează, micuţii sunt tot mai entuziasmaţi şi mai implicaţi în ele. În cazul în care copiii nu sunt prinşi în joc putem să îi stimulăm începând noi să spunem o poveste, şi apoi, când e rândul lor, să le punem întrebări ajutătoare. O să observi că, pornind de la aceleaşi două cuvinte, fiecare îşi face propriile asocieri, diferite de ale celorlalţi. De aceea este important ca fiecare să fie lăsat să îşi construiască propria poveste, fără ca ceilalţi să intervină în ea şi să îi schimbe cursul. Aşadar, chiar dacă ne vine să intervenim cu sugestii şi idei noi este bine să nu o facem, şi să aşteptăm până când ne vine rândul să povestim. Dacă jocul este făcut în grup, este şi mai important să punem accentul pe această regulă. Jocul poate fi realizat şi în grupuri mici (nu mai mult de 5 copii). Cu cât grupul este mai mare cu atât există riscul ca ceilalţi să îşi piardă răbdarea şi să aibă tendinţa să îl grăbească pe cel care spune povestea. De asemenea trebuie avut grijă să nu apară competiţia între copii, pentru că ea diminuează creativitatea. Aşadar, dacă vrem să facem jocul în grup trebuie înainte să fim siguri că s-a creat o atmosferă de relaxare şi toleranţă. Jocul este şi o sursă inepuizabilă de distracţie, mai ales în etapa în care elaborăm noile cuvinte. De obicei primele asocieri de cuvinte şi primele explicaţii găsite stârnesc râsul tuturor (când îl vei încerca o să te convingi că e chiar aşa).

Ce să mai? Aştept comenștile voastre!

Joc de dezvoltare cognitivă: Simţuri ascuţite Întoarce-te la simţuri: auzi, vezi, gustă, simte, miroase. Pentru că atunci când observi realitatea cu toate simţurile începi să o cunoşti mai bine. Şi, cu cât eşti mai atent la ea, eşti mai ancorat în prezent. Iar ancorarea în prezent aduce după sine savoare şi stare de bine. Aşadar, ascute-ţi simţurile şi fii atent la jocul pe care ţi-l propun.

Vârsta potrivită: de la 3 ani Materiale necesare: o eşarfă pentru legat la ochi, obiecte şi fructe de diferite forme, texturi, mărimi, gusturi şi arome. Ce trebuie făcut: 









Spune-i copilului că o să începeţi un joc de ghicit, cu mai multe nivele. Pentru că ochii ne oferă cele mai multe informaţii despre lume, va trebui să îi acoperim cu o eşarfă, ca să le dăm ocazia şi celorlalte organe de simţ să ne ofere informaţii despre lumea din jur. Cât timp copilul este legat la ochi alege câteva obiecte uzuale şi spune-i că trebuie să le pipăie şi să îşi dea seama după formă ce sunt. În funcţie de vârsta copilului poţi alege obiecte mai simple (mingi, păpuşi, maşinuţe, cărţi) sau mai complicate (decorațiuni, spărgător de nuci, ustensile, etc). Când micuţul a reuşit să le identifice, treci la următoarea etapă. Spune-i că de data asta va trebui să îşi antreneze simţul tactil, deci va trebui să recunoască diferite materiale. Alege materiale de diferite texturi, moi şi tari: burete, catifea, vată, blană, perie, lemn, metal, plastic. Lasă-l pe copil să pipăie suprafaţa acestora şi să ghicească ce material e. Spune-i să nu se grăbească şi să fie foarte atent. De asemenea spune-i să fie atent şi la senzaţiile de plăcere sau neplăcere pe care le experimentează când le simte. Următoarea etapă este recunoaşterea sunetelor. Pregăteşte obiecte care fac diferite sunete şi apoi pune-l pe copil să le asculte. Alege de exemplu sunetele făcute de o foarfecă, de maşina de tocat, fâşâitul unui material, sunetul făcut de mărgele, de două metale care se freacă, sunetul unui pahar de sticlă, etc. Cere-i să spună ce sunete îi plac cel mai mult. Următorul nivel este cel al gustului. Dă-i să guste în principal alimente dar şi să simtă pe limbă gusturi ale unor obiecte necomestibile (gustul unui obiect din metal de exemplu). Ultimul nivel este cel al mirosurilor. Pregăteşte atât obiecte cu miros foarte uşor de identificat (portocală, măr) dar şi mai inedite (miros de iarbă, al unui material, al unei jucării, etc). Observă cât de repede sau de încet poate să le recunoască şi spune-i să îţi indice mirosurile care îi plac şi care îi displac.

Bine de ştiut: 



Dacă experimentezi acest joc o să îţi dai seama că este în primul rând o sursă de plăcere pentru tine şi copil: plăcerea de a ghici se amestecă cu plăcerea de a experimenta şi de a fi bine ancorat în prezent. Aşadar, se poate folosi în zilele lungi de vară pentru a alunga plictiseala. Acest joc îl ajută pe copil să îşi dezvolte simţul observaţiei. Dacă îl vei practica regulat vei observa progrese la copil în ceea ce priveşte capacitatea lui de a ghici şi de a observa atât în timpul jocului dar şi în viaţa de zi cu zi.





Observația stă la baza unei bune memorii, așadar jocul poate fi folosit și pentru antrenarea memoriei: pune-l pe copil să observe un obiect cu toate simţurile (inclusiv să îl vadă) şi apoi să încerce să îl deseneze cât mai acurat. Vei vedea că, cu cât copilul învaţă să îşi întipărească mai puternic în minte senzaţiile asociate unui obiect, cu atât îl va reţine mai bine. Explorarea activă, cu toate simţurile, a unui obiect asigură o memorare mai bună a acestuia. În timp, acest tip de experienţe de memorare vor îmbunătăţi memoria în general. Jocul poate fi şi un prilej pentru a explora diferitele emoţii sau amintiri care apar când simţim unele mirosuri, gusturi, sunete. Dacă observi că micuţul trăieşte anumite emoţii intense când aude, simte sau gustă ceva, propune-i, dacă vrea, să spună mai multe despre felul în care se simte sau despre amintirile trezite, şi lasă-l câteva secunde să trăiască respectiva emoţie.

Nu ştiu în ce măsură ţi-am trezit pofta de joc, dar eu merg să mănânc ceva acrişor, cu o textură zemoasă şi rotund. Oare ce o fi?

Joc: Partea luminoasă din fiecare Se spune că orice lucru pe care îl facem are un scop pozitiv (nimeni nu se mobilizează să facă ceva fără să vrea să obţină un avantaj). Ei bine, dacă este uşor să vedem buna intenţie din spatele unui gest frumos, lucrurile sunt diferite când trebuie să înţelegem de ce unii sunt răutăcioşi sau nepăsători cu ceilalţi. Avem impresia că lucrurile rele sunt făcute întotdeauna intenţionat şi cu rea voinţă, fără să realizăm ce nevoi au stat în spatele lor. În jocul de faţă îţi propun să explorezi împreună cu copilul tău motivele din spatele unor comportamente nedorite, pentru a-l ajuta să le schimbe. Vârsta de început: peste 8 ani Materiale necesare: hârtie şi creion Ce trebuie făcut: 





Alegeţi ca subiect de discuţie un gest sau un comportament negativ al copilului, despre care sunteţi amândoi dispuşi să discutaţi. Pentru ca acest joc să nu se transforme într-o ceartă sau într-o lecţie de morală asigură-l mai întâi că nu vrei să îl cerţi, ci să înţelegeţi mai bine ce s-a întâmplat. Dacă copilul tău este de acord, întreabă-l: Ce te-a făcut să te comporţi aşa? De ce anume ai făcut asta? Încearcă să pui întrebarea astfel încât el să nu se simtă tras la răspundere ci mai degrabă să vadă că eşti dornic să-l înţelegi mai bine. După ce a răspuns, continuă cu întrebarea: De fapt care era nevoia ta pozitivă atunci? Trebuie să îl ajuţi să găsească motivaţia pozitivă din spatele comportamentului lui. De exemplu, dacă îţi spune că l-a lovit pe un coleg pentru că acesta i-a vorbit urât, s-ar putea să fi avut nevoie să se simtă respectat de el. Când aţi identificat nevoia din spatele comportamentului lui, treceţi la următorul pas. Spune-i cu calm şi căldură: să presupunem că nevoia ta de…. (în exemplul de mai sus, nevoia de a fi respectat) este îndeplinită complet şi total. Imaginează-ţi pentru o clipă că ai fi respectat în totalitate, aşa cum îţi doreşti. În acest caz, ce altă nevoie s-ar mai împlini? Spre exemplu, copilul ar putea spune: păi dacă aş fi respectat, aş sta şi eu mai liniştit. După ce aţi identificat această nevoie, noteaz-o pe hârtie şi continuaţi.













Întreabă-l pe copil cu o voce calmă: Dacă şi această nevoie s-ar împlini deplin şi complet, aşa cum îţi doreşti, ce altă nevoie, şi mai importantă pentru tine, s-ar mai împlini? În exemplul de mai sus, întrebarea ar suna aşa: Când ai fi în totalitate liniştit, aşa cum îţi doreşti, ce altă nevoie, şi mai importantă pentru tine, s-ar împlini? Lasă-i timp de gândire până găseşte răspunsul, notează-l şi apoi continuă în aceeaşi manieră, cu aceeaşi întrebare, până când ajunge la o nevoie sau o stare care de obicei este descrisă ca fiind fericire, pace, împlinire sau iubire. De exemplu, el ar putea spune că vrea să se simtă liniştit ca să fie mai relaxat, că are nevoie să fie relaxat ca să se simtă mai încrezător în el, că are nevoie să fie încrezător în el ca să se simtă mai liber să facă ce îşi doreşte, că are nevoie să fie liber ca să poată să îşi îndeplinească visele, şi că vrea să îşi îndeplinească visele ca să se simtă împlinit şi recunoscător. Iar atunci când este recunoscător simte că poate oferi iubire tuturor şi este mai fericit. Aşadar, pe foaie va fi scris: respect-> liniste-> relaxare-> încredere în sine-> libertate -> împlinire> recunoștință-> fericire. De obicei, dacă acest exerciţiu este făcut bine, copilul chiar simte în acest punct starea de fericire sau împlinire. Ei bine, acesta este semnul că aţi ajuns la jumătatea drumului. Lasă-l câteva clipe să trăiască această stare şi apoi parcurgeţi nevoile identificate în ordine inversă. În exemplul nostru, vei trece la starea de recunoştinţă. Întreabă-l pe copil: Crezi că poţi fi fericit chiar dacă uneori nu te simţi şi recunoscător? Ajută-l să înţeleagă că nu este obligatoriu să se simtă recunoscător ca să fie fericit şi că uneori, chiar dacă nu simte recunoştinţă, tot poate avea acces la fericire. Treci la următoarea nevoie (în exemplul nostru este împlinire). Întreabă-l: Crezi că dorinţa ta de a fi fericit se poate realiza şi dacă uneori nu te simţi împlinit? La fel, ajută-l să înţeleagă că fericirea nu ţine neapărat de împlinire, ci putem fi fericiţi chiar dacă nu suntem (încă) împliniţi. Treptat, parcurgeţi în ordine inversă lista de nevoi, punând aceeaşi întrebare: Crezi că dorinţa ta de a fi fericit se poate realiza şi dacă uneori nu te simţi….? Dacă lucrurile merg bine, cu fiecare pas el îşi va schimba perspectiva asupra propriilor nevoi, înţelegând că ele nu sunt neapărat legate unele de altele, ci că scopul lui suprem, de a fi fericit, se poate împlini şi dacă nu îşi satisface celelalte nevoi. Când ajungeţi până la comportamentul iniţial şi nedorit, el ar trebui să îşi dea seama că acesta nu l-a ajutat neapărat să îşi îndeplinească nevoia de a fi fericit, ci chiar l-a împiedicat într-o oarecare măsură. Încheie exerciţiul mulţumindu-i pentru implicare.

Bine de ştiut: 



Acest joc are foarte multe beneficii, dar cred că cel mai mare este că îl ajută pe copil să îşi refacă stima de sine. Cei mai mulţi dintre noi credem că cei care fac lucruri rele sunt oameni răi. De cele mai multe ori îi acuzăm pe copii pentru ceea ce fac, spunându-le că sunt răi, egoiști, obraznici, etc. În urma acestui joc copilul îşi poate da seama că de fapt intenţiile lui sunt bune, chiar dacă a ales o metodă greşită de a le realiza. Astfel, el îşi poate schimba părerea negativă despre el şi se poate accepta mai mult. De câte ori am făcut acest joc cu copii care erau convinşi că sunt răi, efectul a fost foarte puternic. E ca şi cum şi-ar fi dat încă o şansă să creadă că pot fi în esenţa lor buni şi că scopurile lor sunt curate. Un alt beneficiu al jocului este că îl ajută pe copil să devină conştient de nevoile şi dorinţele lui. El poate înţelege că există nevoi mai superficiale, de moment, şi nevoi mai profunde. În plus, faptul că în joc îşi imaginează că nevoile lui sunt satisfăcute deplin şi complet îl poate face să simtă că într-o oarecare măsură chiar şi le împlineşte.





Bineînţeles, este o împlinire imaginară a acestor nevoi, însă copilul înţelege că într-o zi este posibil ca nevoile lui chiar să se realizeze. Prin acest joc deseori copilul chiar ajunge să trăiască o stare de bine şi fericire. Această trăire îl ajută să obțină o perspectivă mai detaşată de a privi celelalte nevoi şi îl poate ajuta să găsească noi modalităţi de a-şi împlini nevoile. Nu în ultimul rând, jocul îl va ajuta pe copil să înțeleagă mai bine că intențiile bune nu duc neapărat la comportamente bune, și va putea să schimbe în viitor ceva. Faptul că știe că în esența lui are doar intenții bune îl va face mai dornic să facă lucruri mai bune, și îl va ajuta să renunțe la a căuta scuze și justificări pentru faptele lui rele.

Fiind un joc mai complex, îți recomand mai întâi să îl faci singur, pentru a-l simţi pe pielea ta şi a înţelege din interior la ce anume te poate ajuta. Apoi aplică-l cu căldură şi înţelegere şi copilului, astfel încât să aibă și el acces la partea luminoasă din el însuşi.

Joc de creativitate: Schimb de perspectivă e-ai gândit vreodată cum ar fi să fii pentru o zi o altă persoană? Ai fost vreodată curios să aflii cum se vede lumea prin ochii unei furnici? Dacă crezi că ar fi interesant şi distractiv pentru tine şi copilul tău să priviţi lumea dintr-o altă perspectivă, vă provoc să vă descătuşaţi imaginaţia în următorul joc: Vârsta potrivită: peste 6 ani Materiale necesare: nu sunt Ce trebuie făcut: 





Exerciţiul în sine va fi asemenea unui joc de rol, care trebuie pregătit de dinainte. Aşadar, mai întâi gândeşte-te împreună cu copilul la un personaj interesant pentru amândoi, din perspectiva căruia aţi vrea să vedeţi lumea pentru câteva minute. Înainte să treceţi la jocul de rol, va trebui să pregătiţi “decorul”. Asta înseamnă să vă gândiţi cum arată mediul în care trăieşte personajul: ce se vede în jur, cine mai este prin preajmă, care sunt zgomotele şi sunetele înconjurătoare, ce mirosuri şi gusturi pot apărea. Cu cât vă imaginaţi decorul mai în amănunt cu atât vă va fi mai uşor să intraţi în „papucii” personajului. Dacă aveţi chef şi materiale, puteţi chiar să creaţi decorul folosindu-vă de obiecte, haine şi accesorii. După ce decorul este pregătit, va trebui să descrieţi cât mai bine personajul, aşa cum vă imaginaţi că este. Începeţi cu aspectul general: cum arată, cu ce este îmbrăcat, ce gesturi face, cum miroase, cum are vocea. Gândiţi-vă apoi ce crede despre cei de lângă el și ce crede despre sine. Imaginaţi-vă care este atitudinea lui faţă de viaţă şi mai ales cum se simte şi ce emoţii trăieşte cel mai des. Daţi-vă timp să vă formaţi o imagine cât mai complexă a lui. Odată personajul creat, este momentul să începeţi jocul de rol propriu-zis. Copilul tău va interpreta personajul iar tu vei fi povestitorul. Povestitorul începe, spunând încă o dată cine este personajul şi tot ce aţi aflat despre el, precum şi locul în care se află





acesta. Apoi, copilul trebuie să îl interpreteze pe personaj, de această dată trăind felul în care acesta se simte, gândeşte şi mai ales acţionează. Când observi că a intrat în pielea personajului, întreabă-l pe copil mai multe referitor la ce îşi doreşte acest personaj, ce vise şi temeri are şi mai ales cum face faţă problemelor de peste zi. Întreabă-l dacă acest personaj trece prin anumite momente dificile şi cum reuşeşte să facă faţa acestora. De asemenea îl poţi întreba şi cine este în jurul lui să îl ajute. În finalul jocului de imaginaţie roagă-l să spună din perspectiva personajului un sfat sau un motto după care îşi ghidează viaţa. Apoi, roagă-l pe copil să iasă din pielea personajului şi vorbiți dacă i-a plăcut să interpreteze acest personaj, dacă i s-a părut interesant şi ce anume a învăţat în urma acestui joc.

Bine de ştiut: 





Jocul poate fi făcut atât pentru dezvoltarea imaginaţiei cât şi pentru a-l ajuta pe copil să îi înţeleagă mai bine pe ceilalţi. Dacă copilul are dificultăţi în relaţia cu un alt copil, poţi să te joci cu el cum ar fi să te pui o vreme în papucii celuilalt copil. Astfel, îl vei ajuta să îl înţeleagă mai bine pe celălalt şi să îşi dezvolte empatia. Cu cât vei face acest exerciţiu mai des cu atât creativitatea copilului va creşte. Mai întâi este indicat să începi prin a interpreta personaje umane, însă adevărata creativitate se dezvoltă când vă puneţi în locul unui animal, erou sau chiar a unei plante. Acest joc este şi o excelentă modalitate prin care copilul poate vorbi mai liber despre propriile preocupări. Când interpretează un personaj, este posibil ca micuţul să vorbească de fapt despre sine. În acest caz, fără să părăseşti jocul îl poţi întreba pe „personaj” care sunt nevoile lui, ce anume face ca să şi le îndeplinească, dacă întâmpină anumite dificultăţi, cât de grele i se par, şi mai ales cine ar putea să îl ajute.

Mereu am văzut imaginaţia ca pe un dar care ne poate îmbogăţi viaţa. Cu ajutorul ei putem explora lumi noi şi putem trăi tot ceea ce realitatea nu ne permite. În imaginaţie putem călători în alte locuri, în alte timpuri şi în pielea altor personaje. Putem să fim oricine vrem să fim şi să avem orice calităţi ne dorim. Aşadar, de ce să nu folosim acest cadou şi să nu ne dezvoltăm fantezia?

Joc de creativitate: Cele mai bune soluţii Când nu găsesc soluţii la probleme complexe, mulţi oameni de ştiinţă le cer copiilor să îşi dea cu părerea cu privire la posibile soluţii. Ei cred că uneori copiii pot găsi modalităţi mai simple şi mai ingenioase de rezolvare a problemelor decât ei, care nu mai sesizează soluţiile evidente. De ce nu am aplica şi noi această tehnică cu copiii noştri? Este un prilej pentru ei să îşi dezvolte creativitatea şi pentru noi să re-învățăm să gândim simplu. Vârsta minimă: 4 ani Materiale necesare: Nu sunt Ce trebuie făcut:











Mai întâi trebuie să te gândeşti la o situație dificilă, pe care să o poţi explica în limbaj simplu. Începe de la o singură idee centrală şi introdu treptat elemente noi. Întreabă-l pe copil: Cum crezi că putem rezolva acest lucru? Ce am putea face în situaţia asta? Nu expune problema în toată complexitatea ei de la început, pentru că s-ar putea ca micuţul să se simtă depăşit. De exemplu, poţi întreba: Ce putem face ca să nu ne certăm cu ceilalţi? Şi apoi să completezi: uneori suntem nervoşi, şi din cauza asta ne vine să ţipăm la ceilalţi. Chiar dacă spunem că nu mai vrem să ne certăm, uneori este foarte greu să ne oprim când am început să ne certăm. Problemele pot fi legate de relaţiile cu ceilalţi (ca în exemplul de mai sus), tehnice (de exemplu: ce putem face ca să construim o maşină care să ne ducă înapoi în trecut?), sociale (de exemplu: cum putem face să nu mai existe oameni săraci?) dar chiar şi filozofice (de exemplu: ce să facem ca oamenii să nu mai sufere?) Cere-i copilului să se gândească la o soluţie. Indiferent care este soluţia găsită de el şi indiferent cât e de fantastică sau imposibil de aplicat nu o critica, ci cere-i să o dezvolte puţin. Pune întrebări de clarificare, contribuie şi tu dacă vrei cu idei, ascultă-l cu atenţie şi mai ales ia-l în serios. Asta îl va ajuta să se implice şi mai mult în dezvoltarea soluţiilor. După ce aţi vorbit despre prima soluţie, treceţi la următoarele idei. Spune-i copilului că mai multe soluţii înseamnă mai multe şanse de rezolvare a problemei. Ajută-l să dezvolte şi să îşi elaboreze şi aceste soluţii. Dacă micuţul mai are chef, treceţi la următoarele probleme, şi găsiţi şi acolo câteva idei de rezolvare a lor. Este bine ca primele probleme să fie mai simple şi următoarele să fie tot mai complexe. După ce aţi terminat jocul, mulţumiţi-i copilului pentru ideile sale.

Bine de ştiut: 





O să fii surprins cât de bine pot înţelege copiii problemele şi cât de simplu văd ei soluţiile. Totul este să ştii să le explici situația pe înţelesul lor şi să ştii să îi iei în serios atunci când îşi dau cu părerea. Chiar dacă pare că copiii gândesc foarte simplu, de fapt în creierul lor au loc simultan foarte multe operaţii. Este o mare asemănare între felul în care caută copiii soluţii la o problemă şi felul în care o fac oamenii de ştiinţă: mai întâi lansează o ipoteză referitoare la cauza problemei, apoi găsesc o soluţie, o testează, şi dacă nu funcţionează se gândesc la o altă posibilă cauză a problemei. Precum puteţi vedea în filmuleţul de aici, începând cu minutul 10, copiii au o capacitate mai mare decât noi adulţii de a găsi soluţii complet diferite unele de celelalte. Latura creativităţii pe care o rezolvă acest joc este flexibilitatea. Ea presupune să găsim soluţii cât mai diferite unele de altele şi să nu ne fixăm asupra unui singur tip de idei. De asemenea, prin faptul că micuţul trebuie să elaboreze soluţiile găsite şi să rezolve anumite probleme, el îşi va dezvolta capacitatea de raţionament concret.

Te invit în continuare să aplici acest joc şi să scrii într-un comentariu ce soluţii a găsit copilul tău la problemele ridicate de tine. Iar apoi vă voi scrie şi eu ce idei au elaborat micuţii cu care am făcut acest joc.

Joc de creativitate: Povestea continuă Când îţi cere să vă jucaţi împreună, copilul tău are nevoie de distracţie, provocare şi de a restabili legatura emoţională cu tine. Dacă nu ai mai fost demult într-o dispoziţie jucăuşă şi îţi vine să laşi deoparte toate lucrurile serioase de zi cu zi, îţi propun un joc distractiv pentru tine şi copilul tău. Vârsta potrivită: peste 4 ani Materiale necesare: foaie şi creioane colorate Ce trebuie făcut: 









Când aveţi timp şi chef, aşezaţi-vă într-o poziţie cât mai comodă, care să vă permită să visaţi şi să vă daţi frâu liber imaginaţiei. Uneori, ca să intraţi într-o dispoziţie relaxată puteţi face câteva exerciţii de mişcare liberă sau de dans, prin care să alungaţi tensiunile din corp. Când vă simţiţi inspiraţi, unul din voi începe o poveste, spunând primele 3-4 fraze din ea. Apoi îl roagă pe celălalt să continue povestea, aşa cum vrea el. După ce celălalt spune şi el câteva fraze, îl lasă iar pe primul să continue, şi tot aşa, până când interesul scade şi povestea se termină. Următorul nivel al jocului este introducerea unor obiecte în poveste. Astfel, primul desenează un obiect pe foaie şi celălalt trebuie să înceapă o poveste în care să includă obiectul desenat. Apoi este rândul lui să deseneze un obiect pe foaie, şi celălalt trebuie să continue povestea, incluzând şi noul obiect. Ciclul se reia de câteva ori, până când entuziasmul vostru scade, şi atunci este momentul să o încheiaţi. Cu cât povestea ia mai multe întorsături neprevăzute, cu atât este mai distractivă. Dacă observi că povestea nu este prea creativă, poţi să faci tu schimbări bruşte de situaţie sau să termini frazele de genul: dar într-o zi s-a întâmplat ceva nemaivăzut…. sau deodată, din senin.….. În funcţie de dispoziţia voastră puteţi continua să inventaţi mai multe poveşti sau puteţi să faceţi o poveste mai lungă şi mai complexă.

Bine de ştiut: 





De obicei copiii se implică cu plăcere în joc şi îşi lasă imaginaţia liberă. Dacă observi că micuţul tău repetă una-două idei frecvent sau are o temă care transpare în toate poveştile (de exemplu, spune mereu că personajul s-a rătăcit în pădure), este un semn că ai dat de o frică sau de o preocupare a lui. În acest caz, este bine ca în poveste să explorezi puţin această preocupare (de exemplu să continui povestea aşa: şi după ce sa rătăcit, nu ştia cum de a ajuns să se rătăcească şi mai ales din vina cui s-a întâmplat asta. A stat el şi s-a gândit, şi până la urmă şi-a dat seama de ce…… – şi aici îl laşi pe el să îţi spună), şi apoi să îi propui tot prin intermediul poveștii o rezolvare. Povestea este şi o ocazie de a-i transmite copilului unele răspunsuri la frământările lui. Dacă observi că personajul creat de el se teme sau are nevoie de ajutor, poţi să îi oferi prin poveste ceea ce are el nevoie. Acest joc este şi o ocazie de a observa cum reacţionează copilul la neprevăzut (având în vedere că povestea la comun ia mereu noi întorsături): unii copii sunt plăcut



surprinşi când apare ceva nou pe când alţii încearcă să facă astfel încât povestea să urmeze calea gândită de ei. Această poveste spusă la comun, în esenţa ei imprevizibilă, îl ajută pe copil să se adapteze mai bine schimbărilor. Jocul se poate folosi şi ca ice-breaker într-un grup de copii sau de adulţi, pentru că este foarte distractiv şi creează o atmosferă plăcută în grup.

Așadar, erau odată ca niciodată un părinte tare înțelept și un copil foarte nerăbdător și curios…. Oare cum continuă această poveste?