Cultura Organizațională A Instituției Școlare Se Referă La Valorile [PDF]

Zitiervorschau

Cultura organizațională a instituției școlare se referă la valorile, atitudinile, credințele, normele, tradițiile și obiceiurile care s-au format de-a lungul timpului într-o anumită unitate școlară și s-au transmis din generație în generație celor care fac să funcționeze instituția școlară respectivă. Cultura organizațională a unei unități școlare poate fi analizată din perspectiva a două planuri distincte: •  cultura normativă (aspectul formal) •  cultura expresivă (aspectul informal) Cultura normativă se referă la ansamblul de reguli, norme, poziții, ierarhii, cu caracter formal, așa cum sunt ele înscrise în documentele care reglementează activitatea tipului respectiv de unitate școlară. Cultura expresivă se exprimă prin: • ansamblul trăirilor, sentimentelor, aspirațiilor persoanelor care compun colectivul unității școlare respective, etosul organizațional al acestora; •  simbolistica organizației (rituri, ritualuri, ceremonii specifice). În concluzie, cultura organizațională a școlii poate fi definită ca fiind „ansamblul valorilor, credințelor, aspirațiilor, așteptărilor și comportamentelor conturate în decursul timpului în fiecare organizație, care predomină în cadrul său și îi condiționează direct și indirect funcționalitatea și performanțele”. Cultura organizațională poate fi asemuită unui aisberg format dintr-o parte ,,vizibilă” (cu componente secundare, derivate) şi o parte ascunsă (cu elemente primare). Analiza unei culturi organizaționale se poate face numai pe baza elementelor evidente, de suprafață din care, în funcție de criterii, este reconstituită partea invizibilă. Partea vizibilă cuprinde simboluri şi sloganuri, ritualuri şi ceremonii, ,,mituri” şi ,,eroi”, modele comportamentale, vestimentare, atitudini fizice, jargonul folosit de membrii organizației respective. Partea invizibilă cuprinde componentele propriu-zise ale culturii organizațiilor şcolare. Determinarea elementelor acestei părţi ţine de interpretarea şi corelarea elementelor vizibile constatabile. Dar aici pot exista mai multe teorii alternative ce ţin de flerul şi experiența celui ce face astfel de analize cât şi de originea contextuală a componentelor analizate şi de caracterul lor eterogen şi chiar contradictoriu. Specificul culturii școlii ca organizație socială poate fi analizat prin referire la următoarele niveluri și totodată aspecte de conținut ale acesteia: -    Elementele structurale de bază; -    Valorile specifice pentru cultura instituției; -    Normele definitorii pentru cultura instituției.

Elementele structurale de bază indică modul în care este orientată o cultură organizațională, căci se referă la „filozofia” personalului instituției cu privire la educație și valoarea ei pentru om, importanța socială a instituției școlare, rolul profesorului etc. De exemplu, elemente de acest gen pot face referire la convingerea potrivit căreia omul este perfectibil prin educație sau, dimpotrivă, aceea că educația nu poate influența semnificativ pe elevii cu un potențial ereditar nefavorabil pentru anumite discipline ori că proveniența socială a elevilor școlii ar fi de natură să explice rezultatele mai mult sau mai puțin bune etc. Alte aspecte se pot referi la concepția dominantă cu privire la natura și caracteristicile adevărului: Care este instanța care instituie un adevăr în cadrul organizației? Adevărul este apanajul unor membrii cu experiență și mai în vârstă sau trebuie să fie rezultatul unui consens?  În funcție de răspunsul la asemenea întrebări, în unele organizații se poate constata o înclinație spre respectarea autorității, a ierarhiilor sau, dimpotrivă, o mai mare apreciere a autonomiei, a individualismului și a deschiderii spre autoconducere – în acest caz fiind promovat modelul unei instituții în care fiecare se simte responsabil de tot ce se întâmplă și în care toți membrii personalului alcătuiesc o „familie” în care fiecare se îngrijește de ceilalți. Valorile specifice pentru cultura instituției exprimă opiniile cele mai răspândite  într-o unitate școlară  cu privire la ceea ce este dezirabil pentru ca școala respectivă să fie mai performantă. Ele exprimă orientarea personalului școlii spre inovație sau spre conservatorism, orientarea spre calitatea procesului de învățământ sau spre îndeplinirea formală  a obligațiilor. Normele definitorii pentru cultura instituției, cu alte cuvinte normele comportamentale organizaționale reprezintă o altă formă de manifestare a culturii organizaționale școlare. Acestea, la rândul lor pot fi: •  norme formale – referitoare la comportamentul personalului școlii în situații care au implicații semnificative asupra performanțelor unității școlare; sunt cuprinse în regulamente de ordine interioară sau în unele decizii adoptate de conducerea școlii; •  norme informale – stabilite de-a lungul timpului de personalul însuși, în mod spontan, neînscrise în vreun regulament, dar care stabilesc modalități de comportare în diferite situații umane, de mare importanță pentru ei toţi; (ele exprimă, de exemplu, „ce nu se face”, „să nu-și critici colegii în fața părinților, a elevilor”, „să umbli cu reclamații la director” etc.). O problematică interesantă cu referire directă la cultura organizațională a instituțiilor școlare este reprezentată de existența și dezvoltarea mai multor subculturi organizaționale precum:

 cultura organizațională a cadrelor didactice;  cultura organizațională a elevilor. În acest context, cultura organizațională a cadrelor didactice este segmentul culturii organizaționale a unei școli care este cel mai puternic diversificat. Ea poate include substructuri care pot uneori să se afle în relații divergente, concurențiale și conflictuale. Asemenea substructuri pot fi clasificate după  mai multe criterii: criteriul sexului (cultura feminină și cea masculină), criteriul statutului profesional (cultura profesorilor și cea a învățătorilor), criteriul vârstei (cultura tinerilor și cea a vârstnicilor), criteriul vechimii (cultura noilor veniți și cea a profesorilor cu vechime) etc. Fiecare gen de subcultură individualizată în acest mod va avea caracteristici distincte. Astfel, cultura feminină în general se asociază cu o mai mare prețuire a dimensiunii afective în relațiile cu elevii și cu colegii, dar și cu o mai mare frecvență  a unor potențiale manifestări de gelozie, invidie, bârfă, tensiuni și conflicte pe teme de promovare în carieră etc. Pentru cultura învățătorilor dominante sunt o serie de valori, cum sunt iubirea pentru copil, atașamentul față de profesie, cooperarea, în vreme ce pentru cultura profesorilor cel mai adesea sunt dominante valorile legate de specializarea curriculară, excelența academică, competiție, intelectualism. Uneori pot apărea conflicte între cultura învățătorilor și cea a profesorilor, primii având sentimentul că sunt tratați cu superioritate de colegii lor profesori. Cultura vârstnicilor îi face pe aceștia să fie înclinați spre valori legate de respectul pentru profesie, prudența; uneori manifestă conservatorism, ori manifestă sentimente de dezamăgire față de atitudinile noilor generații; tinerii sunt partizanii competiției, creativității, spiritului de sacrificiu și le sunt caracteristice entuziasmul, dorința de afirmare și de progres. În ceea ce privește cultura organizațională a elevilor, aceasta va face referire la modul de a vorbi cu colegii ori cu alte persoane din școală, modul de a se îmbrăca, preferințele muzicale sau pentru anumite jocuri, dar mai ales pentru diverse strategii de adaptare la instituția școlii și pe care elevii și le împărtășesc unii altora sau le dobândesc prin experiența personală. Observarea atentă a activității elevilor în cadrul unei școli relevă felul în care acest tip de subcultură se manifestă efectiv. Este suficient să se observe conformismul în îmbrăcăminte, gesturi, limbaj și argou, pentru a se descoperi ce este acceptabil în interiorul grupurilor de elevi dintr-o anumită școală. Chiar și în jocuri, copiii învață să  interacționeze cu prietenii lor în conformitate cu anumite reguli și să se exprime, pe rând, verbal și nonverbal. Ei vor utiliza aceste comportamente în cursul contactului lor formal cu lumea adultă. Aceste comportamente se constituie într-un agent socializator important în viața unui copil. Pentru majoritatea adolescenților, prietenii sunt un grup de referință care le influențează modul cum se îmbracă, modul de a vorbi, preferințele – întregul fel de

a fi. De multe ori grupul de prieteni al elevului este constituit de prietenii de cartier, care uneori datează din școala primară. Grupul de prieteni îndeplinește o serie de funcții pentru membrii săi: tinerii de vârste și status social egale se pot exprima liber în interiorul grupului; ei experimentează  interacțiunea socială și prietenia în timp ce învăță să se înțeleagă unul cu celălalt, învăță rolurile sexuale; grupul întărește normele, regulile și moralitatea. Adeseori activitățile grupului au puțin de a face cu sarcinile școlare, deși ele pot influența performanțele la învățătură și alte aspecte organizaționale, cum ar fi activitățile extrașcolare. Într-o viziune de ansamblu, cultura organizațională a unei instituții școlare se relevă a fi un concept complex, cu multiple implicații atât la nivelul activității copiilor, a performanțelor școlare și a modului în care li se dezvoltă personalitatea cât și la nivelul relaționării dintre cadrele didactice sau a raporturilor stabilite cu alți actori sociali – familii, părinți, administrații locale etc. În dinamica sa cultura organizațională va fi dependentă de barierele care pot apare în calea schimbării. Sistemul educativ este prin natura sa conservator. Forţele care se opun de obicei  schimbării şi care de multe ori sunt mai puternice decât forţele favorabile schimbării sunt: barierele culturale (atitudini depăşite, lipsă de informaţii, lipsă de competenţe); barierele sociale (interesele unei categorii sociale, conformismul cu anumite norme  sau  stereotipuri); bariere organizaţionale (centralismul birocraţiei); bariere psihologice (mentalităţi depăşite, sentimentul de frustrare şi insecuritate socială). Structurarea corespunzătoare a unor valori definitorii pentru o cultură organizațională și acordarea cadrelor didactice la acestea, reprezintă de multe ori o cerință de bază pentru performanța instituției pe termen lung și pentru asigurarea unui feed-back oportun la inițiativele managementului instituției.