Contextul Politic de La 1883 [PDF]

Zitiervorschau

Contextul politic de la 1883 – O scrisoare pierdută

Când criticul Titu Maiorescu afirma despre comediile lui Ion Luca Caragiale că „pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor, sublinia perenitatea unică a operei, perenitate dată de universalitatea situațiilor prezentate, de tipicitatea personajelor, cât și de calitatea comicului”. Vechi observator și bun cunoscător al moravurilor publice de la noi, Caragiale a pătruns până în miez nesinceritatea sistemului electoral și neadevărul naivei formule curente: democrația este triumful meritului. El știa că triumful nu este al celui mai bine înarmat în luptă, prin excelență, neloială, pentru obținerea mandatului, care deschidea arivistului căile îmbogățirii și ale ascensiunii politice. În secolul al XIX-lea, apare în literatura română comedia sub forma farsei și a vodevilului, evoluând spre comedia de moravuri și de caracter. Premiera comediei de moravuri și de caracter „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale din ziua de marți, 13 noiembrie 1884, pe scena Teatrului Național din București, a fost un adevărat triumf. Capodoperă a dramaturgiei românești, înscrisă pe o orbită universală, tradusă și jucată pe meridianele lumii, comedia „O scrisoare pierdută” dezvăluie mecanismul unei farse electorale, datorită absenței responsabilității civice din conștiința clasei politice românești. În spatele programelor și al luptelor de „idei”, burghezia liberală, surprinsă de autor de la posturile de observație ale propriei  prese, ca girant responsabil, corector, secretar de redacție la ziarul „Timpul”, Caragiale ducea, în fond, o bătălie cu substrat economic și politic. Comedie în patru acte, piesa satirizează întregul nostru sistem politic, politicianismul claselor dominante cu cinismul metodelor electorale și cu nesinceritatea vieții publice, sintetizate magistral într-o replică a lui Zaharia Trahanache: „A! ce coruptă soțietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prințipuri, nu mai e nimic: enteresul și iar enteresul… (…) unde nu e moral, acolo e corupție, și o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are!”. Comedia are ca temă viața politică și de familie a „înaltei” societăți române în penultima decadă a secolului al XIX-lea. Conflictul se poartă în jurul farsei alegerilor de deputați pentru Cameră, crescând în intensitate, antrenând în jurul lui întreaga acțiune ce se desfășoară pe două planuri: social și familial. Acțiunea se petrece „în capitala unui județ de munte, în zilele noastre”, respectiv în 1883 – 1884. Suntem în ajunul alegerilor pentru „Camera de Revizuire a

Constituției, inițiate de Partidul Liberal, aflat la putere. Opoziția conservatoare nu exista. În sânul guvernamentalilor apar disensiuni. Partidul este practic scindat prin existența unei „fracțiuni” independente în frunte cu demagogul politic avocatul Nae Cațavencu, Director și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților” și prezident – fondator al Societății Enciclopedice – Cooperative „Aurora Economică Română”.În jurul lui gravitează „dăscălimea” locală, reprezentată prin simbolic numiții Ionescu și Popescu, institutori, ziariști, cooperatori. Ștefan Tipătescu, prefectul județului, un mai vechi trimis de le „centru”, este un bun organizator, care a captat „încrederea absolută” a  șefului local, a bătrânului „Babachi” – Zaharia Trahanache – mare „propritar”, „Prezidentul Comitetului Permanent, al Comitetului Electoral, al Comitetului Școlar, al Comitetului Agricol și al altor comitete și comiții”. Ștefan Tipătescu este amantul celei de a doua soții a lui Zaharia, deși se consideră prieten al acestuia. Cei doi conduc județul în interes personal și vor să-l propună candidat pe Farfuridi – tipul  prostiei, imbecilității, care vrea din „două una, (…), ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimic; ori să nu se revizuiască, primesc! Dar atunci să se schimbe pe ici pe acolo, și anume în punctele… esențiale.”