Comunicarea Verbala in Mediul Profesional [PDF]

Zitiervorschau

Lucru individual:

Comunicarea verbală în mediul profesional

Elev:Grozavu Lucian Gr.MK-182 Profesor de specialitate:Ciochina Elena

1

Cuprins: 1.Introducere....................................................................................................3 2. Definirea noţiunii……………………………………………………………………………………………….4 3. Elemente componente……………………………………………………………………………………….5 4.Principii……………………………………………………………………………………………………………….6 5.Reţele de comunicare………………………………………………………………………………………….7 6.Factorii care influențează satisfacerea nevoilor…………………………………………………..8 7.Factorii comunicării…………………………………………………………………………………………….10 8.Bibliografia………………………………………………………………………………………………………….11

2

Introducere Comunicarea este o componentă fundamentală a interacțiunilor umane. Definiția de îngrijire atermenului de "comunicare" este legată de scopul său "a cunoaște ceva despre cineva". Noi transmitem mesaje altora prin cuvânt, scris sau muzică. Chiar și dansul și ținuta vestimentară pot vehicula mesaje. Comunicarea se poate defini și dreptul de comportament verbal sau nonverbal, afișat în -un context social. Această definiție cuprinde emoțiile și sentimentele pe care doi oameni le transmit în cadrul unuei relații. Comunicarea poate fi definită mai bine astfel: o serie dinamică și continuă de evenimente care implică transmiterea de informații sau sentimente între două persoane sau mai multe.Calitățile individuale ale fiecărei persoane care comunică și momentul în care acestea se produc o fac unică. În afara faptului că ea servește la transmiterea informațiilor, comunicarea influențează o relație, permițând deasemenea stabilirea relațiilor. Comunicarea verbala reprezinta modalitatea cel mai des intalnita de comunicare. Comunicarea nonverbala o insoteste pe cea verbala, definindu-se in relatia cu aceasta intr-un mod aparte, in sensul sprijinului pe care ea il furnizeaza prin elemente de intarire, nuantare si motivare a mesajului (de exemplu acelasi mesaj explicat de un profesor in sala de clasa sau difuzat la radio). Comunicarea orala are in centrul demersului sau limbajul. Limbajul reprezinta mai mult decat un mijloc de transmisie, el este si un tip aparte de conduita a individului (conduita verbala) ce implica activitati diverse (vorbire, ascultare, retinerea mesajelor sonore). Pentru Hybels si Weaver (1989), limbajul reprezinta un ritual; este vorba despre un ritual care se petrece atunci cand ne aflam intr-un anumit mediu in care un raspuns conventional este asteptat de la noi. De exemplu, cineva care merge la o nunta va ura ,,casa de piatra’’, iar cineva care merge la o inmormantare va spune ,,Dumnezeu sa-l odihneasca’’, si nu invers. Aceste ritualuri ale limbajului sunt invatate din copilarie, deoarece ele depind de anumite obiceiuri direct raportate la o anumita cultura si comunitate. De asemenea, sunt invatate obiceiurile de limbaj corecte si incorecte (de exemplu, cuvintele indecente pe care copilul le foloseste pentru prima data sunt reprimate sever de catre parinti). Ulterior, individul invata sa foloseasca cuvintele in functie de mediul in care se afla (cu parintii, un tip de limbaj, la scoala sau la locul de munca, un alt tip de reguli de folosire a limbajului, iar cu grupul de prieteni, un al treilea tip). Gandirea si limbajul se dezvolta impreuna. Asa cum modul de a gandi al fiecarei persoane este unic, si modul de a vorbi este unic. Aceasta unicitate a limbajului legata de fiecare persoana in parte poate fi inglobata sub denumirea de stil verbal. Pentru a imbunatati eficienta comunicarii verbalizate, Hybels si Weaver recomanda focalizarea atentiei asupra urmatoarelor idei: 

 

Ce dorim sa comunicam? Chiar daca raspunsul pare simplu, nu trebuie sa omitem faptul ca, de multe ori, pornim o comunicare inainte de a fi reflectat indeajuns la totalitatea ramificatiilor pe care comunicarea noastra le poate avea in percepria celuilalt; Cum dorim sa o facem? Mai precis, ce limbaj vom folosi, limbaj direct adaptat publicului-tinta; Cui ne adresam? Emitatorul va tine seama de experienta anterioara, directa a publicului cu astfel de mesaje. 3

Comunicare Etimologia cuvântului are la bază termenul latin communicare, având sensul „a pune în comun” 

un mod de manifestare a gândurilor şi sentimentelor cu ajutorul vorbirii, scrierii, gesturilor şi mimicii în scopul de a te face înţeles o intervenţie morală în faţa unui auditoriu un mesaj care este transmis pe linie ierarhică într-o organizaţie o relaţie bidirecţională între subiect şi agent într-o situaţie pedagogică un mijloc prin care indivizii scapă de singurătate printr-un schimb cu semenii lor un schimb de informaţii între doi corespondenţi prin intermediul unui canal de transmisie, etc. element indispensabil pentru funcţionarea optimă a oricărei colectivităţi umane, indiferent de natura şi mărimea ei schimb continuu de mesaje, care generează unitatea de vederi, şi implicit, de acţiune, prin armonizarea cunoştinţelor privitoare la scopurile, căile şi mijloacele de a le atinge, prin promovarea deprinderilor necesare, prin omogenizarea relativă a grupurilor sub aspect afectiv (emoţional, sentimental) şi motivaţional (opinii, interese, convingeri, atitudini) o cerinţă esenţială în atingerea obiectivelor stabilite, o condiţie sine qua non a funcţionării sale eficiente, a stabilirii celor mai elementare relaţii interumane premisa exercitării activităţii de management, a funcţiilor procesului de management. Numai o comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea, coordonarea şi controlul, motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor organizaţiei la înfăptuirea scopurilor propuse  Comunicarea interumană se bazează pe un ansamblu de procese psihomotorii specific umane, limbajul, în care un loc deosebit revine componentei conştiente, gândirii. Această formă de comunicare se poate realiza şi prin utilizarea unor mijloace nonverbale cu funcţie de semnalizare, atitudini posturale, mimicogestică, sunete nonverbale, etc. Conform modelului comunicaţional al psihicului uman sugerat de teoria comunicării, întreaga activitate psihică este concepută ca o reţea de comunicare informaţională, în ordine interspecifică (cu alţii, cu lumea) şi intraspecifică (cu sine, între subsistemele sistemului psihic individual).

4

Elementele (componentele) comunicării: 1. emiţător sau locator 2. enunţ sau mesaj (informaţia) 3. canal 4. receptor sau interlocutor Componentele de bază ale comunicării pot fi reprezentate ca răspunsuri la o serie de întrebări: Cine? (emiţătorul): cine este cu precizie emiţătorul mesajului (o persoană, un grup, o structură organizaţională); Ce ? (mesajul): ce doreşte emiţătorul să comunice, conţinutul mesajului, ce informaţii trebuie introduse pentru ca mesajul să fie clar, concis, amabil, constructiv, corect şi complet; Cum? (codul şi canalul): mesajul va fi comunicat verbal sau în scris, în cuvinte sau imagini, prin întrevedere sau convorbire telefonică; Cui? (receptorul); Unde şi când? va fi transmis mesajul, astfel încât să fie receptat şi utilizat; De ce? care este scopul urmărit în comunicare şi ce efect doreşte emiţătorul să obţină (informare, influenţare şi convingere); Nu trebuie omisa circulaţia informaţiei şi în sens invers (feed-back), deoarece comunicarea nu se realizează decât în vederea obţinerii unui răspuns. Comunicarea este un proces intenţional: emiţătorul transmite receptorului o informaţie prin intermediul unui canal cu scopul de a produce anumite efecte asupra receptorului.

5

Principii ale comunicării: • Comunicarea este inevitabilă • Comunicarea se dezvoltă în planul conţinutului şi cel al relaţiei • Comunicarea este un proces continuu şi nu poate fi abordat în termeni de cauză - efect sau stimul – reacţie • Comunicarea are la bază vehicularea unei informaţii de tip digital şi analogic • Comunicarea este un proces ireversibil • Comunicarea presupune raporturi de putere între participanţi • Comunicarea implică necesitatea acomodării şi ajustării comportamentelor

6

Reţele de comunicare -reţeaua de comunicare formală (cu caracter oficial) -reţeaua de comunicare informală (care încearcă să suplinească deficienţele comunicării formale sub forma bârfelor şi a zvonurilor) Diferitele reţele de comunicare în cadrul grupurilor pun în evidenţă şi direcţia transmiterii mesajelor: verticală şi orizontală. Comunicarea verticală are loc pe baza lanţului comenzii şi poate fi de sus în jos (prin care se transmit dispoziţii, instrucţiuni sau direcţii de acţiune) şi de jos în sus (rapoarte asupra activităţii, rezultatele obţinute, propuneri, iniţiative, feed-back-ul performanţelor). Comunicarea orizontală sau laterală se realizează între persoane aflate pe acelaşi nivel ierarhic. Acest tip de comunicare asigură coordonarea şi consultarea între membrii grupului şi se concretizează sub forma dialogului şi a şedinţelor. dialogul este o cale de promovare a colaborării la locul de muncă şedinţa este o metodă de comunicare pentru rezolvarea sarcinilor de lucru. Şedinţa are caracter formal şi se organizează dor atunci când există un scop anume. Alte cerinţe de organizare a şedinţei sunt: solicitarea participanţilor de a veni pregătiţi, alocarea timpului necesar fiecărui subiect de pe ordinea de zi, încurajarea exprimării opiniilor, interzicerea monopolizării discuţiei de către o singură persoană, evitarea discuţiilor în afara ordinei de zi stabilită.

7

FACTORII CARE INFLUENTEAZA SATISFACEREA NEVOII: Factori biologici: -Starea optima de functionare a vazului.auzului,mirosului,gustului,pipaitului -Integritatea organelor fonatiei permite comunicarea verbala -Integritatea aparatului locomotor face posibila comunicarea non-verbala -Raspunsul erogen este reactia susceptibila de a provoca o excitatie sexuala. Factori psihologici: -Inteligenta:comunicarea este influentata de gradul de inteligenta ,de puterea de intelegere a stimulilor primiti,de gandire,imaginatie,memorie. -Perceptia:este reflectarea personala a unui fenomen,obiect care se face cu ajutorul simturilor -Emotiile:sunt exprimate prin expresia fetei.prin debitul verbal Factori sociologici: -Anturajul: climatul armonios in anturaj,in familie permite individului sa stabileasca legaturi afective; schimbul este trecerea unui mesaj de la o persoana la alta. -Medicatia,cultura si statutul social joaca un rol important in comunicare -Personalitatea; comunicarea este influentata de stadiul de dezvoltare al personalitatii umane care determina individul sa fie increzator in capacitatiile sale de a se exprima,afirma,sa stabileasca legaturi semnificative cu cei din jur.

8

9

Factorii comunicării Lingvistul american de origine rusă, Jakobson (1896-1982), defineşte şase factori constitutivi (elemente) ai comunicării: - emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte funcţia emotivă, însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a comunica un sentiment, o idee, o opinie etc; - receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul transmis de emiţător. El reprezintă funcţia conativă/persuasivă a comunicării, întrucât reacţionează afectiv la receptarea mesajului; *Notă: Emiţătorul şi receptorul se numesc actanţii comunicării: locutor (termen folosit adesea ca sinonim al unui emiţător. In sens restrâns, sinonimia funcţionează numai în cazul comunicării orale: locutorul este aşa-numitul subiect vorbitor) şi alocutor. (unul dintre participanţii la comunicare, cel căruia i se adresează mesajul; sinonim cu destinatar, interlocutor; se opune locutorului sau emiţătorului, cel care emite mesajul). ~- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii transmise (în scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a comunicării, întrucât este foarte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul; - codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne grafice/de circulaţie, impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de către emiţător receptorului trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul să poată decoda informaţia pentru a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia metalingvistioă. - contact (canal de transmitere) - oral, scris, telefonic, audio, video, aerian, poştă, calculator, internet etc. defineşte funcţia fatică; - referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia (împrejurarea) în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.

10

Bibliografie https://www.scribd.com/doc/142370953/COMUNICAREA-profesionala http://comunicare-profesionala.weebly.com/introducere.html file:///C:/Users/User/Desktop/MMC3_5.pdf https://mihaiemilia.wordpress.com/2012/06/20/modululcomunicarea-profesionala/ http://www.scrigroup.com/management/cominicare/COMUNICAREA-IN-ADMINISTRATIAP33946.php https://comunicarea.wgz.ro/menu/factorii-comunicarii

11