Comunicarea Nonverbala Cu Proxemica [PDF]

Zitiervorschau

Ministerul Educaţiei Naționale şi Cercetării Științifice ŞCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ DE STAT „GRIGORE GHICA VODĂ” Iaşi, Str. Nicolae Bălcescu nr. 19 cod 700117 Telefon/fax: 0232.219516 - e-mail: [email protected]

Comunicarea Nonverbală Definirea comunicării nonverbale Identificarea structurii comunicării nonverbale Enumerarea tipurilor de comunicare nonverbală Recunoașterea conținutului comunicării nonverbale Cunoașterea duratei și controlului comunicării nonverbale

• Ce reprezintă pentru voi comunicarea nonverbală?

• Ajută sau pune în dificultate?

• Ce rol credeți că are în practicarea profesiei de asistent medical?

Comunicarea Nonverbală

• Comunicarea nonverbală este reprezentată de orice element care intră în componența unui fenomen comunicativ și care nu ține în mod direct de comunicarea verbală sau scrisă.

Film: “2+2=5” Nominated as Best Short Film, Bafta Film Awards

• Se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale, printre acestea, fiind corpul uman, spaţiul sau teritoriul şi imaginea. Informaţiile sunt codificate şi transmise printr-o diversitate de semne legate direct de postura, mişcarea, gesturile, mimica, înfăţişarea partenerilor.

• Din punct de vedere ontogenetic, comunicarea nonverbală este precoce comunicării verbale şi se bazează în mare măsură pe elemente înnăscute: diverse comportamente expresive primare ale afectelor şi emoţiilor, dar şi învăţare, la început imitativă.

Importanța comunicării nonverbale • Prin comunicarea nonverbală se transmit 55% dintre informațiile

pe care le emitem lumii despre noi. • Comunicarea nonverbală o însoţeşte pe cea verbală şi apare ca un element de întărire a acesteia. • Acestea confirmă sau infirmă mesajul verbal, în funcţie de manifestările lor. • Cel mai des întâlnite forme de comunicare nonverbală sunt:

mimica (expresia facială), gestica, postura, atitudinea, vestimentaţia, comunicarea cu ajutorul distanţelor (proxemica), comunicarea cu timpul.

Care sunt elementele comunicării nonverbale la care sunteți foarte atenți?

Expresia feței • Este cea mai evidentă formă de comunicare nonverbală şi cea mai uşor de observat!

• Mimica este definită ca fiind arta de exprimare a gândurilor şi

sentimentelor prin gesturi sau prin modificarea expresiei feţei, ansamblu de gesturi şi de modificări ale fizionomiei care însoţeşte sau înlocuieşte limbajul verbal.

• Privirea (deschisă sau evitantă), zâmbetul și grimasele,

„umbrele” care apar pe figura cuiva atunci când comunică – toate ne arată autenticitatea mesajului transmis, de gradul său de importanţă, de atenţia pe care o acordă vorbitorul interlocutorilor săi.

• Mimica este adesea involuntară şi numai în cazurile în care se doreşte sublinierea mesajului verbal este conştient controlată.

Contactul vizual Contactul vizual este probabil, cel mai important indiciu nonverbal. Multe dintre aprecierile noastre inconştiente despre alte persoane se bazează pe durata şi tipul contactului vizual pe care îl avem cu acestea. ●

Cu cât contactul vizual durează mai mult cu cineva, cu atât ne vom simţi mai apropiaţi de acea persoană. ●Evităm contactul vizual cu o persoană care ne displace şi dacă avem contact vizual, adoptăm o privire lipsită de emoţie decât prietenoasă. ●

Mișcările corpului Gesturile sunt a doua formă de comunicare nonverbală ca importanță şi aceasta datorită gradului relativ de receptare; Gesturile sunt, de asemenea, o modalitate de comunicare de informaţii suplimentare. De cele mai multe ori utilizăm gesturile deliberat, pentru a sprijini şi evidenţia ceea ce spunem.

Uneori, însă, utilizăm gesturi fără să ne dăm seama că ne trădează, le facem fără vreo intenţie. Semnale, cum ar fi bătaia nervoasă din picior sau mâinile neastâmpărate, îi comunică interlocutorului nostru cum ne simţim, fără să ne dăm seama. Majoritatea persoanelor, atunci când doresc să sublinieze ceva, au o gestică adecvată; Cel mai des întâlnită este mişcarea mâinilor, dar alături de aceasta sunt: bătutul din picior, privitul repetat la ceas, aranjarea ritmică a părului etc.

S-a constatat că, numai cu mâinile, omul poate face peste 7 milioane de mişcări diferite.

Postura • Postura se referă la poziţia corpului. Aceasta apare ca o reflectare a stării noastre psihice la momentul respectiv.

• Poziţia corpului – stând în picioare sau - jos poate indica starea în care se află un individ şi poate fi utilizată ca o metodă de comunicare.

• Postura corpului ne oferă informaţii despre atitudine, emoţii, grad de curtoazie, căldură sufletească.

• O persoană dominantă tinde să ţină capul înclinat în sus, iar cea supusă în jos. În general, aplecarea corpului în faţă semnifică interesul faţă de interlocutor, dar uneori şi nelinişte şi preocupare. Poziţia relaxată, înclinat pe scaun spre spate, poate indica detaşare, plictiseală sau încredere excesivă în propria persoană şi apare la cei ce consideră că au un statut superior interlocutorului.

Exemplu: În cazul unui interviu, dacă avem o poziţie relaxată, deschisă, ocupând tot spaţiul în care stăm şi nu utilizând numai un colţ de scaun, dacă nu stăm ghemuit, cu mâinile strânse la piept şi cu picioarele încrucişate, producem impresia că avem încredere în propria persoană, suntem conştienţi de propriile calităţi şi de propriul statut, dornici să stabilim o comunicare eficientă. • Postura la polul opus denotă nesiguranţă, teamă, dorinţa de a trece nevăzut, de a ocupa cât mai puţin loc posibil.

Atitudinea • Atitudinea

apare ca o continuare a mesajului posturii; denotă, de regulă, gradul de asumare a unei situaţii.

• Se poate vorbi despre o atitudine relaxată, gravă,

serioasă, închisă, respingătoare, deschisă, ezitantă etc.

• Atitudinea are un grad mai mic de observabilitate decât

postura şi caracterizează, în general, poziţiile sociale (sau de grup).

• Astfel, s-a constatat că persoanele ce ocupă poziţii

importante au o atitudine relaxată, sigură, expansivă

şi dominatoare în situaţiile cu care se confruntă.

• Atitudinea este un indicator al poziţiei adoptate în faţa unei situaţii – în particular, sau în viaţă – în general.

Vestimentaţia În forma sa cea mai simplă, transpare din felul cum ne îmbrăcăm în anumite ocazii, atunci când comunicăm într-un anumit context. Astfel, o anumită vestimentaţie este specifică întâlnirilor profesionale şi o alta celor din viaţa personală. Dacă sunt inversate dimensiunile (sau dacă sunt nediferenţiate), putem deduce uşor importanţa pe care o acordă persoana în cauză celor două contexte de viaţă. La un nivel mai profund, vestimentaţia poate indica starea de spirit şi personalitatea fiecăruia.

Culorile, accesoriile, modelul hainelor, lungimea sunt toţi atâţia indicatori ai sistemelor personale de valori. Uniformele semnalează că persoana ocupă un anumit rol în societate, de exemplu: poliţist, asistentă. Alte forme de îmbăcăminte pot comunica informaţii despre persoana pe care o poartă – dacă persoana are o profesiune intelectuală (de exemplu avocat), adoptă un stil vestimentar imaculat. Îmbrăcămintea şi accesoriile pot marca statutul social real sau pretins. Îmbrăcămintea nonconformistă comunică faptul că purtătorul este un original, un răzvrătit social, posibil creator de probleme sau artist.

Proxemica Proxemica – sau modul în care comunicăm cu şi în spaţiu – este o altă formă de comunicare nonverbală, care îşi are rădăcinile atât în sistemul cultural în care ne situăm, cât şi în propriul sistem de valori şi de ordonare a lumii. Proxemica este, de fapt, teoria distanţelor. Există patru zone de comunicare: 1. 1. Intimă: 0 - 45 cm 2. (pentru îndrăgostiţi şi prieteni apropiaţi); 3. 2. Personală: 50 cm – 1,20 m 4. (pentru convorbiri cu prietenii); 5. 3. Socială: 2 m – 3 m 6. (pentru discuţii formale şi afaceri sau reuniuni); 7. 4.Publică: 5 m - 10 m sau mai mult 8. (pentru prezentări în auditoriu sau pe teren şi pentru discuţii).

Concluzii • Aceste

forme de comunicare nonverbală (cu toate aspectele lor) constituie, de fapt, condiţii adiţionale pentru o comunicare eficientă în direcţia înţelegerii şi interpretării mesajului.

• Comunicarea

nonverbală poate transmite ceea ce simțim, însă, funționează și în sens invers, schimbându-ne starea de spirit.

• Interpretarea comunicării nonverbale este diferită de la o cultură la alta.

Câteva exemple de diferențe culturale Cultura Asiatica: - se evita contactul vizual direct; - se evita gestul de a arata cu degetul; - zambetul este folosit adesea, pentru a masca emotiile negative si neplacute; - rasul cu gura deschisa este extrem de nepoliticos. Cultura Chineza: - imbratisarile si sarutul, atunci cand feliciti pe cineva, sunt gesturi evitate; - cartile de vizita se ofera cu ambele maini; - aplauzele sunt extrem de des folosite, in foarte multe ocazii sau conjuncturi; - a muta un obiect cu piciorul este considerat josnic, murdar. Cultura Japoneza: - aplecarea in fata este o forma comuna de salut; - tacerea este obisnuita, acceptata, nu este stanjenitoare; - semnul OK , la japonezi este interpretat ca o cerere de bani.