Competitia Sportiva in Mass-Media [PDF]

Zitiervorschau

Capitolul 1 Contextul: mass-media Din cuprins     

Influența mass-media asupra sportului Influența sportului asupra mass-media Organizarea și practica departamentelor sportive și ale jurnaliștilor sportivi Piața mass-media și adaptarea la specificul audiențelor Importanța culturală a sportului

Obiective     

Înţelegerea modului de organizare şi a necesităţilor mass-media Recunoaşterea importanţei jurnalismului sportiv pentru succesul comercial al massmedia Identificarea constrângerilor la care sunt supuse organizaţiile mass-media atunci când acţionează pe piaţa sportivă Înţelegerea factorilor care determină agenda sportivă a organizaţiilor de ştiri de pe pieţe diferite Recunoaşterea modului în care audienţa mass-media determină conţinutul şi stilul acesteia

Mass-media au un rol important, aflat într-o continuă creştere în cultura ţărilor dezvoltate. Întrucât oamenii au mai mult timp liber, iar accesul la radio şi televiziune s-a generalizat, fiind posibil nu numai acasă, ci şi în maşini, în baruri şi în cluburi, a crescut şi cererea de subiecte care să umple numărul tot mai mare de publicaţii şi emisiuni mass-media. Mărirea timpului liber a dus, de asemenea, la o dezvoltare a interesului public pentru sport şi la o creştere corespunzătoare a succesului comercial al principalelor cluburi şi organizaţii sportive. Manchester United, Real Madrid şi New York Yankees nu mai sunt simple cluburi sportive, ci au devenit mărci de nivel mondial. Dacă organizaţiile mass-media doresc să obţină succes pe o piaţă extrem de competitivă, ele trebuie să reflecte astfel de transformări în cultura noastră şi în interesele consumatorilor lor. Într-adevăr, mass-media nu numai că reflectă cultura în care acţionează, precum şi interesele cititorilor şi ale telespectatorilor, dar contribuie şi la formarea acelor culturi şi interese.

Influenţa mass-media asupra sportului Creşterea din ultima vreme a interesului pentru sport a fost posibilă, în mare parte, datorită mass-media, în special televiziunii prin satelit, ce a cumpărat drepturile de difuzare a evenimentelor sportive majore şi le-a promovat cu intensitate ca fiind unul dintre cele mai eficiente mijloace de a face reclamă serviciilor pe care le oferă. Pentru a-i face concurenţă, canalele de televiziune terestră (şi posturile de radio) au fost nevoite să urmeze aceeaşi cale. Aceasta a dus la creşterea costurilor pentru drepturile de preluare mass-media, mărind enorm

veniturile cluburilor sportive, ale organelor de conducere şi ale sportivilor profesionişti, ceea ce a constituit un factor major în transformarea a numeroase cluburi sportive în afaceri de succes. Dar sumele de bani pe care televiziunea le-a investit în sport i-au acordat acesteia puterea de a-l modela în funcţie de scopurile ei. Începând cu Kerry Packer, un baron al massmedia australiene, care a introdus jocul de crichet internaţional în nocturnă în anii 1970, televiziunea a continuat să alimenteze creşterea masivă a interesului manifestat faţă de fotbal în lumea întreagă, precum şi extinderea competiţiilor de tipul Ligii Campionilor Europeni. Aceasta a dat peste cap chiar şi tradiţiile unor activităţi sportive. Rugbiul în 13, un sport de iarnă practicat în Anglia de mai bine de un secol, a devenit acum un sport de vară, spre beneficiul posturilor de radio şi al canalelor de televiziune. Televiziunea a făcut din sport o marfă şi un instrument de vânzare.

Influenţa sportului asupra mass-media Organizaţiile din domeniul mass-media s-au dezvoltat şi s-au adaptat în mod corespunzător. Au apărut noi staţii radio şi canale de televiziune dedicate cu precădere sportului. Acestea au introdus programe noi, cum ar fi, de pildă, dialogul la telefon cu ascultătorii pentru a capta şi menţine atenţia telespectatorilor şi ascultătorilor. S-a constatat o dezvoltare similară în cazul publicaţiilor specializate şi al celor care tratează subiecte despre stilul de viaţă, care vizează anumite secţiuni ale audienţei, cum ar fi tineretul. Au creat astfel nişe pe piaţa mass-media, fie dezbătând subiecte sportive generale, fie dedicându-se sporturilor individuale. Ziarele din lumea modernă dedică tot mai mult spaţiu sportului. Pe de o parte, ca răspuns la dezvoltarea generalizată a interesului pentru sport, proprie tuturor claselor socioeconomice, iar pe de altă parte, pentru că ziarele recunosc influenţa pe care televiziunea o exercită asupra vieţilor oamenilor şi încearcă să o reprezinte în relatările lor. Faptul că organizaţii mass-media multinaţionale, precum grupul media internaţional al lui Rupert Murdoch, deţin atât reţele de televiziune prin satelit, cât şi ziare a influenţat, fără îndoială, promovarea sportului televizat în ziarele respective. Chiar şi acele grupuri de presă care nu investesc în televiziune sunt obligate să acorde o mare atenţie sportului televizat, întrucât cititorii lor sunt abonaţi la canalele de televiziune prin satelit şi s-au obişnuit să primească informaţiile în această formă. Odată cu apariţia internetului, organizaţiile mass-media au creat o serie de situri dedicate sportului, pentru a se finanţa prin reclame şi oferirea unor servicii online. Ca în cazul altor încercări online, multe dintre acestea nu au mai putut fi susţinute, iar explozia masivă de dotcomuri a fost urmată de o perioadă de consolidare. Multe dintre aceste pagini web se află acum în posesia companiilor de pariuri online, care utilizează conţinutul sportiv ca momeală pentru a-şi atrage clienţii. Cele mai bune şi de succes situri sunt cele conduse de organizaţii mass-media, cum ar fi BBC, şi de cluburile şi organizaţiile sportive care utilizează internetul în scopul activităţilor de marketing.

Departamentul sportiv Sportul este atât de important pentru organizaţiile mass-media, încât chiar şi cele mai mici dintre ele îşi creează propriile departamente sportive, incluzându-le în echipele lor editoriale, din care fac parte jurnalişti sportivi experimentaţi. În sectorul ziaristic, sportul, atât

la nivel naţional, cât şi zonal, constituie unul dintre cele trei departamente tradiţionale – celelalte două fiind reprezentate de ştiri şi feature1 – care formează echipa redacţională. Departamentului sportiv îi revine propriul spaţiu, fie o secţiune aparte, fie în ultima parte a publicaţiilor, fiind responsabil de umplerea propriilor pagini. Departamentul este condus, în general, de un redactor sportiv, aflat în subordinea redactorului-şef al ziarului şi care trebuie să participe la conferinţe editoriale, alături de redactorii de ştiri şi de features, de redactorii-adjuncţi şi directorii de programe. Conferinţa de redacţie determină agenda de ştiri pentru ziua respectivă, dar şi spaţiul care va fi alocat fiecărui departament în numărul din ziua următoare. Numărul de pagini alocat sportului variază de la o zi la alta, în funcţie de ziua săptămânii şi de agenda evenimentelor sportive din oricare dintre zilele stabilite. Redactorul sportiv trebuie să selecteze subiectele cu care intenţionează să umple aceste pagini (în general, acestea conţin un amestec de ştiri, relatări despre meciuri, features şi frânturi de opinii) şi persoana ce va trebui să furnizeze textul – reporteri angajaţi, freelanceri2 sau agenţii.

Echipa sportivă Majoritatea departamentelor sportive au, de obicei, o echipă relativ restrânsă de jurnalişti angajaţi. Pe lângă redactorul sportiv, există şi un redactor-şef, al cărui rol, în general, este acela de a aduce un reportaj de atmosferă, care prezintă evenimentul major din ziua respectivă şi acoperă o gamă largă de subiecte sportive. De asemenea, pot fi doi sau trei reporteri care să dezbată subiecte legate de sportul dominant din zona respectivă, cum ar fi fotbalul, şi, probabil, un reporter căruia să-i revină subiectele din alte două-trei sporturi majore, precum rugbi, crichet şi cursele de cai. Unele ziare naţionale au reporteri care tratează subiecte legate de sporturile importante, cum ar fi fotbalul, şi care sunt situaţi în anumite oraşe sau zone ale ţării, unde îşi pot crea relaţii cu unele cluburi şi persoane din zona pe care o acoperă. Alte sporturi de vârf, cum ar fi rugbiul în 13, golful, tenisul şi atletismul, pot fi acoperite de către freelanceri care au încheiat contracte cu ziare particulare pentru a furniza zilnic articole şi reportaje legate de un anumit sport. Alţi freelanceri, unii dintre ei fiind, probabil, foşti sportivi profesionişti, pot avea contracte în scopul furnizării de opinii sau de analize de specialitate. Multe departamente de sport apelează la agenţii pentru a obţine reportaje despre sporturile minore, cum ar fi hocheiul, hocheiul pe gheaţă şi baschetul. În weekenduri sau pentru programele sportive semnificative de la mijlocul săptămânii, se apelează la corespondenţi pentru a obţine relatări suplimentare despre meciuri. Textul oferit de jurnalişti este prelucrat de editorii de desk. Rolul lor e acela de a verifica materialul, identificând greşelile ce ţin de fapte, de ortografie şi gramatică, de a se asigura că materialul poate intra în spaţiul care i-a fost alocat, de a-i stabili titlul şi de a redacta legendele imaginilor. Unii editori de desk pot fi implicaţi în activităţi de tehnoredactare şi design. În general, în zilele aglomerate, cum ar fi după-amiezile de sâmbătă, când au loc foarte multe evenimente sportive, echipa de editori de desk va fi suplimentată cu editori de desk „temporari” sau freelanceri.

1

2

Gen jurnalistic de graniţă ce defineşte un articol informativ, dar care poate avea şi valoare de divertisment, prin care autorul transmite cititorului, într-un limbaj plastic, uneori literaturizat sau neconvenţional, ceea ce a trăit şi a aflat prin observaţie directă sau prin alte mijloace de documentare în legătură cu un anumit subiect (vezi Alexandru-Brăduţ Ulmanu, „Feature”, în Mihai Coman, Manual de jurnalism, Editura Polirom, 2001, p. 121) (n.r.); Liber-profesionist care scrie articole, pe bază de contract, pentru o anumită publicaţie, fără a fi angajatul acesteia (n.r.);

Standarde de redactare Articolul despre subiectele sportive era considerat înainte o simplă proză-clişeu scoasă pe bandă rulantă de către nişte jurnalişti delăsători. Dacă au existat vreodată astfel de jurnalişti, astăzi le-ar fi foarte greu să-şi găsească un loc de muncă. Calitatea jurnaliştilor sportivi care fac parte din echipa unui ziar reprezintă un factor semnificativ în menţinerea cotei de audienţă pe o piaţă competitivă. Standardele de redactare în secţiunile sportive au crescut considerabil în ultimii ani, presa sportivă puţind fi astăzi comparată cu cele mai bune forme de jurnalism. Acest lucru este valabil atât în sectorul popular al pieţei, cât şi în cel al presei „de calitate”. Unele forme de articole sportive, cum ar fi contribuţia unor jurnalişti ca Neville Cardus şi Alan Ross la crichet, au la bază o istorie îndelungată şi aparte. Jurnaliştii specializaţi pe alte sporturi i-au ajuns acum din urmă, cel mai bun şi modern jurnalism sportiv fiind printre cele mai plăcute forme de scriere.

Radioul şi televiziunea Echipa sportivă din camera de ştiri a unui post de radio sau de televiziune funcţionează asemenea redacţiei unui ziar, chiar dacă numărul angajaţilor este de obicei mai mic. Principala diferenţă dintre radio şi televiziune şi presa scrisă este aceea că primele prezintă evenimentele sportive în direct. Aceasta presupune nu numai alte calităţi, ci şi mai mult timp şi efort dedicate organizaţiei. Un ziar poate relata despre un meci trimiţând un jurnalist şi, probabil, un fotograf. Radioul scapă, de cele mai multe ori, cu un comentator şi un reporter, în schimb, reportajele în direct ale televiziunii despre un eveniment sportiv constituie o activitate de proporţii. În afară de comentator şi reporter, este nevoie de jurnalişti şi profesionişti în domeniul sportului pentru a furniza analize de specialitate, mai poate fi nevoie de operatori, tehnicieni şi de un editor de sunet şi imagine. De asemenea, este necesar un număr corespunzător de vehicule pentru transmisiunile făcute în aer liber. Producătorii şi cercetătorii din televiziune, care lucrează adesea pentru companiile ce furnizează ştirile sportive în afara spaţiului de transmisie, petrec foarte mult timp pentru a organiza toată activitatea.

Spaţiul acordat Jurnaliştii se văd în ipostaze diferite, de la gardieni ai adevărului şi paznici publici până la animatori şi stilişti ai prozei, deşi realitatea este cu mult mai simplă. Misiunea fundamentală a jurnalistului este aceea de a umple spaţiul acordat. Paginile ziarelor şi buletinele radio şi de televiziune trebuie completate zilnic, indiferent de numărul mai mare sau mai mic al evenimentelor importante care au loc în lume. Sportul este o marfă necesară organizaţiilor, care au nevoie de informaţii în egală măsură precum mass-media, pentru că e previzibil, cel puţin sub un anumit aspect. E posibil să nu cunoaştem momentul sau locul unde se va comite o nouă crimă ori un nou atac terorist, dar ştim cu mult timp înainte când şi unde se vor desfăşura evenimentele sportive. Ştim că acestea vor furniza textul sau imaginile care vor completa un anumit spaţiu din ziua respectivă. Într-adevăr, unul dintre motivele pentru care televiziunea prin satelit a restructurat calendarul sportiv este acela de a se asigura că programele ei sunt mereu complete. Totuşi, nu toate organizaţiile mass-media au puterea de a-şi fixa calendarul sportiv în funcţie de necesităţi. Dintre toate formele de mass-media, ziarele sunt cele mai solicitante în ceea ce

priveşte cantitatea şi diversitatea activităţilor sportive pe care trebuie să le acopere. Însă prin natura lor ciclică, activităţile sportive se desfăşoară la sfârşitul săptămânii ori seara, la mijlocul săptămânii. De exemplu, rareori un eveniment sportiv se desfăşoară într-o zi de joi, însă ziarele trebuie să-şi umple paginile pentru dimineţile de vineri – pentru asta, trebuie să varieze tipul de reportaj sportiv în funcţie de ziua săptămânii, acordând importanţă relatărilor despre meciurile care urmează unui sfârşit de săptămână încărcat, dar lăsând, în acelaşi timp, spaţiu mai multor ştiri şi features pentru zilele „slăbuţe”. Exerciții 1. Păstraţi ediţiile din timpul unei săptămâni ale ziarului dumneavoastră preferat, de luni până duminică (inclusiv un ziar asemănător de duminică, în cazul în care cel pe care l-aţi ales nu are o ediţie de duminică). Analizaţi conţinutul secţiunilor sportive, în funcţie de:  numărul paginilor dedicate sportului în fiecare zi a săptămânii – unele ziare broadsheet oferă, în anumite zile, secţiuni sportive în tabloid; consideraţi două pagini tabloid ca o singură pagină broadsheet;  tipurile de reportaje – relatări de evenimente, articole scrise înainte de producerea evenimentelor, ştiri, features şi profiluri;  modul în care mărimea fiecărui tip de articol variază în funcţie de ziua săptămânii. După ce aţi adunat toate aceste informaţii, observaţi dacă ziua săptămânii influenţează spaţiul acordat sportului, precum şi forma jurnalistică utilizată în oricare dintre zilele respective. 2. Observaţi calendarul sportiv din săptămâna care urmează. Îl puteţi afla din secţiunile sportive ale ziarelor de duminică. Încercaţi să analizaţi modul în care evenimentele obişnuite, precum şi cele ulterioare influenţează numărul de pagini dedicate zilnic sportului, dar şi gradul în care relatările de evenimente, articolele scrise înainte de producerea evenimentelor, ştirile, articolele de tip feature şi profilurile diferă ca dimensiune de la o zi la alta.

Prelucrarea manuscrisului Din momentul în care linotipurile, la care fiecare literă de pe pagina tipărită era produsă în anumite încăperi ale ziarelor la maşini masive, iar titlurile erau scrise de mână pe tăbliţe metalice, au fost înlocuite cu tipografiile computerizate, producţia de ziare a suferit o transformare radicală. Practicile restrictive prin care tipografii refăceau fiecare cuvânt scris de jurnalişti înainte de a tipări ziarele au dispărut în ultima parte a secolului XX. Ziarele funcţionează acum cu mai puţini angajaţi decât înainte, ceea ce le permite să mărească numărul de pagini dedicate sportului. Una dintre consecinţele acestui fapt este creşterea gradului de implicare a jurnaliştilor în realizarea fizică a ziarelor. Textul tipărit (şi, uneori, scris de mână), din care culegătorii extrag coloanele din paginile ziarelor noastre, a fost depăşit de mult timp de către majoritatea redacţiilor de ştiri. Acum, textul pe care jurnaliştii îl culeg la computer este ceea ce apare şi în ziare, însă procesul de urmărire a reportajelor în cadrul sistemului de producţie şi de reducere la minimum a greşelilor s-a păstrat din vremea când textul era dactilografiat. Fiecare reportaj este numit printr-un singur cuvânt distinctiv, termen-cheie, atribuit de jurnalistul care l-a scris, pentru a nu fi confundat cu alte reportaje din sistemul ziarului respectiv. Ar trebui evitate cuvinte-cheie precum meci, cursă sau câştigători, deoarece aceste denumiri pot face referire la o serie întreagă de evenimente; în schimb, pot fi utilizate

cuvinte-cheie precum Bombaytest, Kentuckyderby sau Olympichammer. În felul acesta, se reduce posibilitatea de a face greşeli în momentul colării reportajelor pe biroul redacţiilor sportive, având alături titluri sau imagini. Reţelele de calculatoare ale multor redacţii de ziare le oferă jurnaliştilor modele după care să-şi poată redacta textele. Acestea pot avea anumite spaţii pentru semnătura jurnalistului, pentru publicaţia căreia îi este destinat fragmentul şi pentru ziua în care e programat să apară. Jurnaliştii care trimit textele din afara biroului, cu ajutorul unui laptop, prin e-mail sau telefon, unui culegător de manuscrise, îşi pot include numele la începutul textului, menţionând apoi numele publicaţiei căreia îi este destinat, precum şi data publicării. Termenele-limită impun deseori transmiterea reportajelor sportive într-o serie de reprize (vezi capitolul 4), astfel încât stadiul în care se află textul (prima repriză, a doua repriză sau următoarele) trebuie indicat la începutul reportajului. Dacă reportajul este incomplet, cuvintele mai urmează sau de completat trebuie să apară în partea de jos a textului. Aceste cuvinte se abreviază uneori prin dc. La finalul unui text complet sau la sfârşitul ultimei reprize trebuie să apară cuvântul încheiere. Textul unui jurnalist este întotdeauna prelucrat de un editor de desk, care verifică acurateţea şi mărimea acestuia înainte de a apărea în ziar. Pentru a evita unele verificări inutile, jurnalistul ar trebui să se asigure de fiecare dată că numele de persoane mai puţin obişnuite sau cuvintele cu ortografie specială (Phillip în loc de Philip, Macmillan în loc de McMillan) sunt urmate de cuvântul corect scris între paranteze. Acest lucru îi atrage atenţia editorului de desk că numele persoanei a fost verificat şi că ortografierea lui este corectă. Editorul de desk va şterge apoi cuvântul (corect) înainte de a preda reportajul spre a fi publicat. Majoritatea organizaţiilor mass-media au manuale de stil, care oferă indicaţii cu privire la ortografierea unor cuvinte, la punctuaţie (mai ales la modul în care sunt incluse citatele şi cum se folosesc semnele de exclamaţie), la problemele de gramatică şi la modul în care persoanele şi organizaţiile ar trebui să fie descrise. Aceste manuale oferă indicaţii despre modul în care ar trebui abordate, în sport, problemele legate de persoanele cu handicap sau de rasă. Pentru a citi mai uşor textul pe monitor, reţelele interne de calculatoare utilizează, în general, un font de bază, de pildă Times sau Ariel. Jurnaliştii care transmit textul prin laptop sau e-mail ar trebui să folosească fonturi asemănătoare. Ulterior, manuscrisul este prelucrat, redus ca dimensiune, i se dă un titlu şi e aşezat în pagină în locul ales, folosind un program de tipul QuarkXpress. Aceasta este etapa în care se schimbă fontul, în funcţie de fonturile utilizate în varianta tipărită a ziarului. De obicei, paginile sunt structurate din timp, rubricile fiind rezervate unor relatări specifice, chiar dacă aranjarea poate fi modificată în funcţie de situaţie. Reportajul unui jurnalist devine manuscris tipărit abia când este scos pe hârtie. Radiourile şi televiziunile au propriile sisteme de scriere a scenariilor şi de adăugare a unor informaţii cum ar fi subtitrarea, numele reporterului, al prezentatorului de ştiri şi al cameramanului. Cu toate acestea, fiecare reportaj dintr-un buletin de ştiri radio trebuie să fie denumit printr-un cuvânt-cheie, pentru a utiliza varianta corectă a înregistrării la momentul potrivit. Ortografierea este mai puţin importantă în radio şi televiziune (cu excepţia subtitrărilor). În schimb, trebuie acordată o mare atenţie pronunţiei şi, acolo unde pot apărea greşeli, textele ar trebui să ofere indicaţii persoanei ce citeşte (care, de cele mai multe ori, e alta decât cea care le-a scris): Câştigătorul a fost călărit de John Cholmondley (Chumlee), proprietar fiind Mary

Featherstonehaugh (Fanshaw).

Prezentare De obicei, jurnaliştii îşi redactează textele folosind maşini de scris sau laptopuri cu ecran orizontal şi rectangular. Rândurile manuscrisului care apar pe ecran sunt asemănătoare ca lungime cu cele din această carte. Paragrafele sunt mai lungi cu doar câteva rânduri, având foarte mult spaţiu liber, ceea ce face ca ecranul sau pagina să fie atrăgătoare şi uşor de citit. Totuşi, persoanele care vor beneficia de manuscris – cititorii de ziare – îl vor citi pe coloane. Un paragraf de acest tip ar putea fi greu lizibil pe pagina unui ziar, pentru că arată ca un cumul de litere tipărite, de culoare gri, fără spaţii libere. Scrisul ar fi greu lizibil, iar cititorii s-ar descuraja şi nu ar mai trece dincolo de primele rânduri ale oricărui articol, pentru că ar presupune un efort mult prea mare. Dacă fiecare articol ar fi dispus în această formă, ziarul ar fi greu de citit, pierzându-şi repede cititorii în favoarea celorlalte ziare care îşi aranjează paginile într-un mod mai atrăgător.

Manuscrisul destinat ziarelor ar trebui fragmentat în paragrafe de dimensiuni mici. Uneori este suficientă singură propoziţie.

Primul paragraf al unui articol dintr-un tabloid este scris, de obicei, cu litere îngroşate.

o Al doilea paragraf este

redactat, de cele mai multe ori, folosind Un paragraf nu ar trebui să conţină mai mult de două caractere mai mari. propoziţii, relativ scurte.

Această formă de aşezare în Manuscrisul prezentat în pagină reprezintă un element această variantă, dispus în ajutător în facilitarea lecturii. coloane înguste, este mult Uneori pot fi utilizate mai atrăgător. intertitluri, de tipul celui de Există foarte multe spaţii mai jos. libere.

Uşor de citit

Aceasta face mai uşoară subtitluri parcurgerea textului şi Asemenea exclude posibilitatea de a sări fragmentează şi ele textul. rândurile sau de a citi acelaşi Ele constituie un element în rând de două ori. plus pentru a-l ajuta pe Totuşi, lungimea paragrafelor cititor să parcurgă textul nu este aceeaşi pe o pagină articolului. de ziar broadsheet (sau serios) ori pe o pagină de Acestea pornesc de la ideea că cititorii lor nu au o prea tabloid (sau popular). mare experienţă în privința Propoziţiile scurte, lecturii. paragrafele şi articolele de mici dimensiuni sunt foarte importante în cazul tabloidelor.

Piața mass-media Fiecare ziar se află într-un raport de concurenţă cu multe alte ziare, pe o piaţă extrem

de competitivă. Modalitatea în care sunt prezentate articolele constituie un factor important în stabilirea gradului de popularitate a ziarului respectiv între cititorii cărora li se adresează. Majoritatea organizaţiilor mass-media au fost înfiinţate în scopul câştigului bănesc. Aproape toate aceste organizaţii sunt private, având responsabilitatea de a restitui acţionarilor lor o anumită sumă corespunzătoare investiţiilor acestora. Pentru a reuşi acest lucru, ei trebuie să atragă cititorii, privitorii sau ascultătorii. Chiar şi organizaţiile mass-media care acţionează în sectorul public, precum BBC (British Broadcasting Corporation), ABC (Australian Broadcasting Corporation) sau CBC (Canadian Broadcasting Corporation), trebuie să justifice taxele pe licenţă sau fondurile pe care le primesc din buzunarul public, garantând că produsul lor este la fel de captivant pentru public precum cel din sectorul privat. Pentru a reuşi, aceste organizaţii trebuie să acorde o atenţie deosebită pieţei căreia îi este adresat produsul. În general, produsele mass-media sunt direcţionate către un anumit sector de piaţă.

Piaţa ziarelor În mod normal, ziarele principale se adresează acelor secţiuni ale populaţiei care au anumite caracteristici comune. Ziarele naţionale, dar şi cele din oraşele mari, care au mai mult de un singur ziar, vizează, de obicei, un anumit sector socioeconomic al populaţiei. Acestea pot aparţine unei singure „clase” (clasa muncitorilor, clasa mijlocie, clasa intelectualilor) sau pot avea aceeaşi bază educaţională, aceleaşi niveluri de venituri, aceleaşi categorii de vârstă ori aceeaşi apartenenţă politică. Ziarele regionale şi cele locale se adresează, în mod normal, întregii comunităţi. Punctul lor forte în vânzare îl reprezintă abordarea subiectelor de interes local (despre echipele şi sportivii locali, în cazul sportului), pe care alte ziare ce acoperă zone geografice mai extinse nu le-ar putea prezenta la fel de detaliat sau nu le-ar menţiona deloc. Acestea reprezintă, fără îndoială, o serie de generalizări, deoarece publicul cititor al anumitor ziare nu se limitează nicidecum la publicul lor ţintă. Totuşi, este necesară o clasificare a ziarelor (nu numai a jurnaliştilor care scriu pentru a umple paginile acestora) în următoarele categorii. Ziare broadsheet În această categorie intră acele ziare serioase care se află în top pe piaţă. Publicul lor ţintă este reprezentat de persoanele cu o educaţie solidă, care ocupă posturi manageriale în domenii profesionale şi se ghidează aşadar după criterii rezonabile în ceea ce priveşte cheltuielile. Sporturile alese ca subiect în ziarele broadsheet reflectă interesele evidente ale cititorilor. Acestea acordă un spaţiu mai mare celor mai populare sporturi din zonele pe care le acoperă, dar, în acelaşi timp, comparativ cu alte ziare, dau o mai mare importanţă unor alte sporturi, precum golful, tenisul, squash3 sau rowing4, care tind să fie practicate de persoanele bogate. Denumirea face referire la dimensiunea paginii pe care erau tipărite ziarele broadsheet în mod tradiţional, care este de două ori mai mare decât cea a tabloidelor. Întrucât cititorii de ziare broadsheet sunt consideraţi capabili să abordeze articole mai consistente, cu paragrafe mai lungi şi cu o gramatică şi un vocabular complexe, se consideră că ei pot face 3 4

Joc sportiv asemănător tenisului de câmp (n.r.); Canotaj (n.r.);

faţă unor ziare de dimensiuni mai mari. Totuşi, ziarele serioase nu sunt în totalitate în format broadsheet. Unele au adoptat formatul tabloid – astfel, în 2003, în Anglia, The Independent a început să le ofere cititorilor săi posibilitatea de a alege între broadsheet şi tabloid, o inovaţie care a fost ulterior copiată şi de alte publicaţii. Iată câteva exemple de ziare broadsheet din Anglia: The Guardian, The Independent, The Daily Telegraph, The Times, precum şi ediţiile lor de duminică (The Observer, în cazul ziarului The Guardian). Deoarece Marea Britanie este o ţară mică, cu o infrastructură foarte dezvoltată în ceea ce priveşte transportul, distribuţia de ziare se face relativ uşor şi destul de repede, iar piaţa ziarelor e dominată de publicaţii naţionale, care îşi au sediul în Londra. Totuşi, vânzările de ziare broadsheet au tendinţa de a scădea – ele se situează sub jumătate din vânzările de tabloide de pe pieţele intermediare şi sunt cu mult sub nivelul de circulaţie a tabloidelor principale, adresate consumatorilor cu venituri mici. În alte ţări, mai ales în cele care acoperă continente şi subcontinente, există tendinţa ca ziarele să fie în proprietatea oraşului sau a statului. Câteva exemple de ziare broadsheet din Statele Unite sunt New York Times, Washington Post, Los Angeles Times şi Chicago Tribune. Ziarele broadsheet din Australia includ Melbourne Age şi The Australian, iar din India, Times of India. Tabloidele de pe piaţa intermediară După cum sugerează şi denumirea lor, acestea sunt destinate cititorilor ce se situează înspre periferia structurii socioeconomice, cu un nivel salarial mediu şi care, probabil, nu au studii superioare. În general, este vorba despre persoane suficient de mature pentru a manifesta interes pentru domeniile politic şi economic şi pentru a depăşi frivolitatea băieţească a tabloidelor adresate consumatorilor cu venituri scăzute. Conţinutul lor se situează pe un teren de mijloc, ele adresându-se, de cele mai multe ori, categoriei de consumatori mai în vârstă. Uneori sunt destinate femeilor, pornind de la presupunerea că mulţi familişti mai bogaţi vor cumpăra două ziare cotidiene – unul broadsheet, pentru soţ, şi un altul, tabloid, pentru soţia acestuia. Subiectele sportive sunt destinate sectorului de mijloc, în aşa fel încât cele mai populare sporturi primesc din nou majoritatea subiectelor, manifestându-se deseori interes pentru sporturile preferate sau practicate de persoanele mai în vârstă, care au timpul de partea lor, cum ar fi bowlingul sau meciul de crichet. De asemenea, sporturile (sau evenimentele sportive) care prezintă interes pentru femei, cum ar fi Wimbledonul5 sau Ladies Day at Ascot6, pot aduce o cantitate mare de subiecte, centrate mai degrabă pe activităţi periferice, cum ar fi moda, decât pe activitatea sportivă ca atare. Două dintre exemplele de tabloide de pe piaţa intermediară sunt Express şi Mail, careşi au sediul în Londra, cu ediţiile lor de duminică. Tabloidele adresate consumatorilor cu venituri mici Se adresează clasei muncitoare şi, cel mai adesea, publicului tânăr. Deoarece majoritatea populaţiei este constituită din cele două categorii, tabloidele înregistrează cele mai mari vânzări. Tind să devină obraznice şi lipsite de respect, cu valori care acordă întâietate sexului şi celebrităţii, în detrimentul evenimentelor serioase şi importante.

5 6

Importantă competiţie internaţională de tenis ce se desfăşoară anual la Wimbledon. în sudul Londrei (n.r.); Curse de cai care se desfăşoară timp de o săptămână în localitatea britanică Ascot şi la care participă şi membri ai familiei regale (n.r.);

Articolele lor sunt, în general, scurte şi picante, având la bază subiecte legate de diferite personalităţi, cu un vocabular simplu şi o structură gramaticală fără complicaţii, în aşa fel încât până şi cei mai puţin educaţi cititori să le poată înţelege. Aşadar, sportul, prin sumedenia de celebrităţi, prin conţinutul dramatic şi capacitatea de a atrage masele, reprezintă un ingredient important în reţeta alcătuirii unui tabloid. De cele mai multe ori, principalele articole sportive sunt semnalate pe prima pagină. Gama de sporturi discutate în articole se îndreaptă cu precădere spre cele mai populare, cum ar fi fotbalul în Marea Britanie şi în Irlanda, baschetul şi fotbalul american în SUA, crichetul în India şi Pakistan, crichetul şi variantele populare locale de fotbal în Australia, Noua Zeelandă şi Africa de Sud. Această tendinţă este urmată chiar şi atunci când cele mai renumite sporturi sunt în afara sezonului, reporterii căutând subiecte de-a dreptul neînsemnate pentru a satisface pofta fanilor, uneori în detrimentul sporturilor de sezon. Sporturile specifice clasei muncitoare, precum boxul, darts, snooker şi cursele (supuse, deseori, pariurilor), pot fi acoperite într-o măsură mai mare decât în alte ziare. Sporturile mai puţin urmărite pot fi acoperite numai dacă un anumit eveniment este prea important pentru a fi ignorat, dar, întrucât tabloidele înclină să valorifice mult patriotismul, sportivii şi echipele care se remarcă pe scena internaţională se pot trezi în centrul atenţiei unor astfel de ziare. Câteva exemple de tabloide adresate celor cu venituri mici sunt Mirror, Sun şi Daily Star în Marea Britanie (numită, deseori, „tulpina-roşie”, din cauza culorii izbitoare a coloanei în care sunt menţionaţi membrii redacţiei), Daily Record în Scoţia şi New York Post în SUA. Ziarele regionale şi locale Aceste ziare acoperă anumite zone geografice. în ţări precum Marea Britanie, ele se află în concurenţă cu o presă naţională puternică şi cu multe resurse, bazându-se pe atracţia pe care o exercită subiectele de interes local şi, nu în ultimul rând, cele din sport. în ţările mai mari, aşa cum am putut observa mai sus, aproape toate ziarele au sedii regionale. Ziarele broadsheet şi tabloidele care apar în anumite oraşe pot deţine un monopol virtual, deşi până şi ţările continentale au cel puţin un ziar naţional, cum sunt USA Today şi The Australian. Presa cotidiană regională din Marea Britanie s-a restrâns timp de mai mulţi ani şi, chiar dacă unele oraşe, precum Leeds, Liverpool şi Birmingham, încă mai editează atât ziare matinale (destinate consumatorilor cu venituri ridicate şi cu un conţinut bogat în ştiri de interes naţional), cât şi de seară (adresate consumatorilor de mijloc, acoperind cu precădere subiecte de interes local), majoritatea conţin un singur titlu, publicat de obicei după-amiaza, dar care este considerat ediţie de seară. Acestea încearcă să se adreseze consumatorilor, indiferent de spectrul socioeconomic, situându-se undeva între tabloidele destinate celor cu venituri medii şi celor cu venituri reduse. Subiectele sportive din aceste ziare abundă în elemente de interes local, relatările lor fiind influenţate în favoarea sportivilor şi a echipelor locale. Cele mai populare sporturi predomină în continuare, însă cele cu o puternică susţinere locală – rugbi în 13 în nordul Angliei, rugbi în 15 în West Country, fotbalul australian (Aussie Rules) în anumite părţi din Australia, hurling în Irlanda, curling în Scoţia – vor fi şi ele abordate din plin. Sporturile care nu se bucură de o susţinere prea mare la nivel naţional vor fi evidenţiate dacă sportivii sau echipele locale se remarcă intr-un mod aparte. Ziarul Star din Sheffield, de exemplu, acordă foarte mult spaţiu hocheiului pe gheaţă şi baschetului (niciunul dintre aceste sporturi nu este majoritar în Anglia), deoarece Sheffield Steelers şi Sheffield Sharks sunt cele mai bune echipe britanice de hochei pe gheaţă şi, respectiv, de baschet.

Radioul şi televiziunea Canalele de radio sau de televiziune se caracterizează prin aceeaşi tendinţă de a se adresa unor segmente socioeconomice diferite ale populaţiei. Ele se folosesc de sport în scopul maximizării audienţei-ţintă. Canalele principale încearcă să se concentreze asupra celor mai populare sporturi - cum sunt fotbalul în Marea Britanie şi în multe alte ţări, fotbalul american, baseball-ul şi baschetul în SUA, hocheiul pe gheaţă în Canada. Acele canale care vizează un spectru socioeconomic mai ridicat pot acoperi sporturile ce se adresează în principal unei astfel de audienţe, cum ar fi rugbi, golf sau crichet. Dezvoltarea transmisiunii prin satelit şi prin cablu a dus la o creştere a numărului de posturi disponibile şi la focalizarea lor. Multe dintre ele sunt dedicate anumitor tipuri de programe, canalele sportive fiind printre cele mai populare. Acest trend depinde într-o mare măsură de activităţile de publicitate, care reprezintă principala sursă de venit a mass-media. Agenţii de publicitate tind să se adreseze şi nişelor pieţei – de exemplu, tinerii care consumă bere sau femeile de vârstă medie care cumpără detergent. Ei ştiu că anumite evenimente sportive pot ajunge pe aceste pieţe în număr mare aproape orice echipă sportivă principală îi atrage pe tineri, iar Wimbledonul, gimnastica sau săriturile prezintă interes pentru femei. Una dintre modalităţile prin care agenţii de publicitate pot prevedea dacă mijlocul de comunicare pe care îl utilizează va atrage audienţa-ţintă este aceea de a analiza sporturile pe care le acoperă şi spaţiul sau timpul pe care le acordă fiecăruia dintre acestea. Sporturi precum rugbiul în 13, boxul sau baseball-ul tind să placă mai mult celor din clasa muncitoare, în timp ce pasionaţii de golf, de rugbi în 15 şi tenis aparţin unor trepte sociale mai ridicate. Puţine sunt sporturile, aşa cum este fotbalul, care să atragă toate clasele sociale. Exerciţiu: Analiza mass-media Una dintre posibilităţile de a diferenţia mijloacele de comunicare de masă este modul în care ele abordează subiecte specializate, cum este sportul. Selectaţi câteva ziare cotidiene, printre care broadsheet, tabloide destinate celor cu venituri medii şi celor cu venituri mici, dar şi unele publicaţii regionale. Analizaţi conţinutul paginilor de sport, urmărind:  numărul paginilor destinate sportului;  categoriile sportive alese;  modalitatea în care sunt abordate subiectele sportive – în detaliu sau pe criterii de personalitate;  stilul – cum sunt scrise articolele, întrebuinţarea limbajului şi a metaforelor;  tipul şi lungimea articolului – relatări despre meciuri, ştiri sau feature. După ce aţi adunat toate aceste informaţii, analizaţi modul în care acoperirea subiectelor variază în diferite sectoare ale pieţei. Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări:  Aceste ziare acoperă aceleaşi sporturi – şi, dacă nu, din ce cauză?  Subiectele sunt acoperite la fel de detaliat şi în articole de aceeaşi lungime?  Se acordă o mai mare importanţă personalităţii sau faptelor?  Cum sunt diferenţiate aceste lucruri între ziarele broadsheet şi tabloide?  Cum se adaptează ziarele regionale la această situaţie?  Cum variază structura limbajului? Ce anume spune acest lucru despre audienţele respective?

Adaptarea la specificul audienţelor Deoarece mass-media naţionale vizează anumite sectoare de populaţie, jurnaliştii care activează în cadrul acestora trebuie să ţină cont de nivelul de educaţie, de nivelul veniturilor, precum şi de gama de interese ale unei eventuale audienţe. Pe de altă parte, ziarele regionale, posturile de radio şi canalele de televiziune tind să facă pe placul comunităţilor în totalitatea lor, iar factorul-cheie care le diferenţiază este reprezentat, în acest caz, de interesele locale. Interesul pentru sport este susceptibil în special la factorii naţionali, regionali şi socioeconomici. În secolul al XIX-lea s-au dezvoltat foarte multe sporturi moderne în Marea Britanie, care apoi s-au răspândit pe întregul glob. În afară de fotbal, care se bucură de o imensă popularitate în rândul tuturor claselor sociale şi în majoritatea ţărilor, nivelul interesului acordat sporturilor principale tinde să varieze în funcţie de ţară, chiar şi de regiune şi de clasele socio-economice. De exemplu, în Australia, rugbiul în 13 este principalul sport de iarnă în unele zone, iar rugbiul în 15 şi fotbalul australian, în altele. În Africa de Sud, rugbiul în 15 este principalul sport de iarnă în rândul populaţiei europene, iar fotbalul e de departe mai popular în rândul celor de culoare. În Marea Britanie, rugbiul în 15 este popular în zonele rurale, în rândul grupurilor cu un nivel socio-economic mai ridicat, în timp ce rugbiul în 13 e rezervat aproape în exclusivitate zonelor industriale din nordul Angliei, unde se bucură de un public numeros, format din clasa muncitoare. în Australia şi Noua Zeelandă, crichetul este popular în rândul tuturor claselor sociale şi al tuturor categoriilor de vârstă, spre deosebire de Anglia, unde county cricket tinde să fie preferat de către pensionari, în timp ce Test cricket şi one-day cricket prezintă un interes mai larg. Pe subcontinentul indian, crichetul are un public masiv şi împătimit în rândul tuturor sectoarelor comunităţii. Cu toate acestea, mass-media din America de Nord acordă foarte puţin spaţiu vreunuia dintre aceste sporturi. Programul acestora din urmă este dominat de jocuri indigene, cum ar fi fotbalul american, hocheiul pe gheaţă, baseball-ul şi baschetul, în contextul în care niciunul dintre acestea (excepţie făcând baseball-ul în Japonia) nu a obţinut statutul de sport naţional în orice alt loc din lume. Interesul pentru sport, în special în rândul bărbaţilor, dar din ce în ce mai mult şi în rândul femeilor, este elementul pe care majoritatea ţărilor dezvoltate îl au în comun. Cercetările efectuate în Marea Britanie de către Newspaper Marketing Agency (NMA) au arătat că 54% dintre cititorii de tabloide se opresc mai întâi la paginile de sport, în timp ce mai mult de o treime dintre cititorii de broadsheet procedează la fel. Această cifră a crescut la aproape 70% pentru cititorii de tabloide şi la 61 % pentru cititorii de broadsheet, dacă se consideră şi numărul celor care aruncă o privire peste prima pagină şi trec apoi la paginile de sport. Ceea ce ei citesc din paginile respective este important pentru viaţa lor de zi cu zi. Sportul este unul dintre cele mai disputate subiecte, trezind mai multe pasiuni decât altele. De asemenea, sportul are o distribuţie de celebrităţi ale căror activităţi prezintă deseori interes pentru persoanele care nu sunt pasionate cu adevărat de sport. Prin urmare, multe persoane citesc paginile de sport atât din plăcere – relaxare şi amuzament –, cât şi pentru a se informa.

Cai de bătaie Toate cele menţionate mai sus, precum şi corelaţia vizibilă dintre interesul pentru un anumit sport şi statutul social au implicaţii semnificative pentru un jurnalist. Aceasta determină nu numai gama de sporturi alese de anumite ziare sau posturi de radio şi televiziune, dar şi modalitatea în care ele vor fi abordate. Alegerea sporturilor care să fie acoperite şi importanţa ce li se acordă vor reflecta preferinţele implicite ale audienţelor. La aceasta contribuie şi stilul redactării, pornind de la

dimensiunea articolelor individuale până la alegerea limbajului şi a metaforei. Jurnaliştii care scriu pentru ziare specializate pornesc de la presupunerea că cititorii lor posedă un nivel ridicat de cunoştinţe fundamentale, în timp ce ziariştii ce trimit articole publicaţiilor generale se confruntă cu o misiune uneori dificilă, şi anume aceea de a furniza audienţei toate informaţiile de care aceasta are nevoie pentru a înţelege articolul, fără a le da unor cititori impresia că le „vorbeşte de sus”. Este mai sigură presupunerea că majoritatea persoanelor interesate de sport din Marea Britanie înţeleg deja regulile de bază ale fotbalului şi ale crichetului şi că populaţiile din alte ţări cunosc la fel de bine sporturile lor naţionale. Sporturile de interes scăzut presupun mai multe explicaţii, iar jurnaliştii care se specializează în acestea trebuie să evite capcana de a se aştepta din partea cititorilor lor să ştie despre acel sport la fel de multe ca ei. Exerciţiu Alegeţi un text dintr-un tabloid sau broadsheet publicate în aceeaşi zi. Comparaţi modurile în care sunt acoperite evenimentele sportive, acordând o atenţie deosebită stilului, vocabularului şi lungimii propoziţiilor şi a paragrafelor. Alegeţi apoi un alt articol sportiv din tabloid şi rescrieţi-l în stilul unui broadsheet. Comparaţi varianta dumneavoastră cu cea din broadsheet. Luaţi apoi un articol dintr-un broadsheet, rescrieţi-l în stilul unui tabloid şi comparaţi varianta dumneavoastră cu cea din tabloid.

Semnificaţia culturală a sportului Semnificaţia culturală a sportului depăşeşte cu mult importanţa industriilor de divertisment şi a mass-media. Într-o lume ce se micşorează tot mai mult, în care oamenii se caracterizează printr-o mobilitate socială şi geografică de proporţii, sportul ajută la păstrarea identităţii lor locale şi naţionale. De exemplu, întrucât majoritatea celor care fac parte din populaţia Europei sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, utilizând aceeaşi monedă, aceştia se pot agăţa cu putere de rădăcinile lor prin intermediul echipelor sportive locale sau naţionale. Jurnaliştii sportivi ajută la stabilirea şi menţinerea acestei semnificaţii culturale. Ajutorul poate fi exprimat prin atitudinea lor faţă de succesul sau eşecul echipelor naţionale, de pildă, şi, uneori, prin metode nu tocmai sănătoase. Deşi s-ar putea spune că pacea a cuprins teritoriile ţărilor dezvoltate, sportul internaţional este deseori prezentat de către mass-media ca un mijloc de perpetuare a unor vechi rivalităţi politice, şi chiar a războaielor. Toate acestea pot fi identificate cu uşurinţă în limbajul utilizat de jurnalişti la meciurile de fotbal dintre Anglia şi Germania, când India joacă crichet cu Pakistan sau când Noua Zeelandă joacă rugbi cu Australia.

Concluzie Mass-media reprezintă unul dintre subiectele cel mai uşor de studiat, deoarece cu toţii citim ziare şi reviste, ne uităm la televizor şi ascultăm radioul în fiecare zi. Nu aţi fi citit această carte dacă nu ar fi fost aşa. Fără a fi nevoiţi să ne oprim din activităţile noastre obişnuite, putem învăţa foarte multe lucruri despre modul în care funcţionează mass-media dacă ne raportăm activ, şi nu pasiv, la consumul nostru zilnic de produse media. În momentul în care ascultaţi radioul, urmăriţi o anumită activitate sportivă la televizor sau citiţi ziare şi reviste de specialitate, încercaţi să conştientizaţi modul în care anumite mijloace de comunicare de masă alimentează audienţe diferite. Toate acestea impun anumite cerinţe jurnaliştilor, în special în ceea ce priveşte stilul. Analizaţi-le cu atenţie şi

încercaţi să vedeţi care dintre pieţe se potriveşte cel mai bine stilului dumneavoastră. Studiaţi activitatea jurnaliştilor pe care îi admiraţi şi încercaţi să-i imitaţi. Nu este nimic rău în a imita pe cineva, atât timp cât nu se ajunge la plagiat, pentru că stilul unui bun jurnalist vă va oferi un model necesar din care să se dezvolte propria dumneavoastră voce. O privire mai analitică asupra porţiei zilnice de jurnalism sportiv vă va ajuta să stăpâniţi cu mai multă uşurinţă acele calităţi pe care le vom studia în capitolele următoare.

Rezumat Jurnalismul sportiv s-a extins foarte repede în ultimii ani, reprezentând un instrument important pentru activităţile de marketing ale organizaţiilor mass-media, mai ales pentru televiziunea prin satelit. Sportul şi mass-media se află într-un raport simbiotic. Vânzarea drepturilor în mass-media a dus la creşterea veniturilor unui număr mare de organizaţii sportive, precum şi la un grad mai ridicat de profesionalizare şi comercializare a sportului. În schimb, mass-media au transformat modul de funcţionare a sportului profesionist. Organizaţiile mass-media au modalităţi specifice de producere a jurnalismului sportiv şi de direcţionare a sa către anumite audienţe. Mass-media conferă sportului anumite categorii de semnificaţie culturală.

Capitolul 2 Redacţia de sport Din cuprins     

Rolul redactorului sportiv Agenda Planificarea în avans Previziunile Pregătirea materialului

Obiective     

Înţelegerea modului în care se conduce un departament de ştiri sportive în cadrul unui ziar Recunoaşterea responsabilităţilor redactorului sportiv Identificarea rolurilor altor jurnalişti-cheie Recunoaşterea importanţei unei planificări în avans Înţelegerea procesului de producţie a unui ziar

Deoarece acoperirea subiectelor sportive este o muncă de specialist, majoritatea organizaţiilor mass-media (aşa cum am putut observa în capitolul 1) au creat departamente sportive care funcţionează aproape independent de celelalte departamente. Dimensiunea acestor secţii sportive variază în funcţie de mărimea organizaţiei şi de importanţa relativă pe care aceasta o acordă sportului. De obicei, departamentul sportiv este condus de un redactor sportiv, care este membru al echipei redacţionale din cadrul organizaţiei, împreună cu redactorul de ştiri, redactorul de feature şi cu alţi redactori pentru diverse domenii – afaceri, străinătate, artă, modă etc. Prin natura sa specifică, departamentul sportiv răspunde nu numai de relatările privind evenimentele sportive, ci şi de ştiri şi feature în domeniu, iar în cazul ziarelor, tot el se ocupă de structurarea paginilor şi corectarea materialului primit la redacţie.

Rolul redactorului sportiv Redactorul sportiv coordonează activitatea departamentului de sport. Beneficiind de ajutorul administrativ al unui secretar, redactorul sportiv se ocupă de selectarea evenimentelor ce urmează să fie acoperite de către jurnaliştii angajaţi şi freelanceri, distribuie teme reporterilor, feature, organizează colaborările cu freelancerii, selectează materialul furnizat de agenţiile de ştiri, planifică paginile sau buletinele, analizează materialele şi se asigură că departamentul sportiv se încadrează în bugetul pe care îl are. Soluţia pentru a conduce liniştit departamentul de sport este caietul de note. În ciuda a ceea ce se crede, rareori se întâmplă ca ştirile (şi mai ales ştirile sportive) să apară dintr-odată. Multe dintre acestea pot fi plănuite cu minuţiozitate. Aici intervine caietul de note (agenda). Asemenea celorlalte lucruri stabilite de pe lista necesară unei mari game de sporturi, agenda cuprinde detalii în ceea ce priveşte numeroase alte evenimente, care vor genera şi ele articole sportive: întâlniri dintre organe de conducere, audieri disciplinare, festivităţi de premiere,

aniversări ale unor ocazii sportive importante şi altele. Orice subiect despre care se ştie din timp este numit „pentru agendă”, (cele despre care nu se ştie din timp – moartea unui sportiv într-un accident de maşină sau un rezultat pozitiv la testele efectuate pentru depistarea unei substanţe interzise – sunt numite subiecte „în afara agendei”). De asemenea, agenda este importantă pentru planificarea în avans, care e esenţială în condiţiile în care activitatea departamentului de sport trebuie să se desfăşoare cu uşurinţă. Acoperirea unui eveniment sportiv major se poate transforma într-o operaţiune de logistică amplă, întrucât presupune o organizare detaliată, cum ar fi unele aranjamente pentru obţinerea acreditării, pentru călătorii şi rezervări la hoteluri, organizarea liniilor telefonice etc.

Planificarea în avans Chiar dacă redactorul sportiv este responsabil, în cele din urmă, pentru conţinutul paginilor de sport şi pentru împărţirea activităţilor către fiecare jurnalist în parte, de fapt, acestea tind să fie rezultatul unui proces mai democratic. Alţi membri marcanţi ai echipei sportive vor contribui şi ei, iar redactorii sportivi se vor orienta în funcţie de cunoştinţele pe care le au şi de dorinţele experţilor pe care îi consultă pentru anumite sporturi. Deseori se procedează în acest fel pe criterii informale, dar forumul de planificare formală poate fi identificat în şedinţa de redacţie. Şedinţa le oferă jurnaliştilor specialişti oportunitatea de a solicita evenimentele pe care ar dori să le acopere în zilele şi săptămânile următoare şi de a negocia spaţiul pe care îl consideră necesar pentru sporturile respective. Sporturilor majore li se va acorda zilnic niște spaţiu în paginile de sport şi, chiar dacă sunt în afara sezonului, majoritatea sporturilor populare vor primi şi ele un anumit spaţiu. Totuşi, suma spaţiilor acordate fiecărui sport în parte, precum şi numărul total de pagini oferit sportului în ziare variază în funcţie de ceea ce se întâmplă în fiecare zi. în timpul unor evenimente precum „finala” de golf sau tenis, Jocurile Olimpice sau campionatele mondiale de atletism, se va acorda mai mult spaţiu sporturilor considerate în general minore, în detrimentul celor „principale”. Întotdeauna va exista însă un motiv pentru care reprezentanţii domeniilor principale vor solicita mai mult spaţiu. Viziunea jurnalistului sportiv principal joacă deseori un rol important în privinţa modului de alocare a spaţiului. El este, de obicei, un jurnalist sportiv experimentat, cu o viziune bine definită şi cu un stil aparte, care are competenţa de a scrie despre oricare dintre subiectele alese. Acesta este, de obicei, evenimentul principal al zilei. Rezultatul poate fi un reportaj de atmosferă, ce prezintă un punct de vedere detaşat asupra evenimentului, ceea ce înseamnă că va fi trimis un al doilea jurnalist – de obicei, specialistul principal în sportul respectiv pentru o relatare convenţională. Într-adevăr, în cazul evenimentelor majore, cum sunt jocurile internaţionale, va fi trimis pentru a furniza o relatare convenţională. Într-adevăr, în cazul evenimentelor majore, cum sunt jocurile internaţionale, un singur ziar ar putea să-şi trimită reporteri pentru a analiza evenimentul din perspectiva ambelor echipe, iar uneori îi determină pe antrenorii sau pe jucătorii din echipele adverse să le ofere impresiile lor după disputarea meciurilor. Aceste impresii devin, de regulă, „scrierile din umbră” ale multor altor reporteri. Ziariştii angajaţi, care sunt specializaţi în fiecare dintre sporturile principale, vor solicita şi ei un anumit spaţiu, specificând acele evenimente pe care le vor acoperi ei înşişi, precum şi cele pentru care vor avea nevoie de ajutorul unor freelanceri. Reporterii care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract vor păstra legătura în mod regulat cu redactorul sportiv, actualizându-şi orarul lor pentru zilele şi săptămânile următoare.

Majoritatea redacţiilor sportive solicită serviciile unui număr de jurnalişti specializaţi în sporturile minore, precum snooker, hochei, hochei pe gheaţă, baschet sau bowling. Ei sunt, în general, freelanceri care lucrează nu pentru una, ci pentru mai multe organizaţii – pentru un ziar cotidian, pentru un ziar de duminică, pentru un post de radio şi, poate, chiar comentează unele evenimente în cadrul unor emisiuni televizate. De obicei, aceştia au relaţii excelente cu organele de conducere şi cu jucătorii din sporturile minore, relaţii pe care niciun reporter sportiv angajat nu ar avea timp să le cultive. De asemenea, pot acoperi şi alte sporturi în afara sezonului. Redacţia sportivă are acces, totodată, la textele şi imaginile produse de agenţiile de ştiri independente, dintre care unele sunt specializate în domeniul sportiv. Principalele agenţii, cum ar fi Press Association în Marea Britanie, oferă texte acelor organizaţii de ştiri care beneficiază constant de serviciile lor. Textul e disponibil online şi este actualizat în permanenţă. Agenţiile furnizează ştiri din domeniul sportiv, relatări despre evenimente sportive, clasamente, avanpremiere, feature şi concluzii. Alte agenţii, mai mici, acţionează in oraşe şi, pe lângă faptul că furnizează ştiri sportive generale, se specializează în afacerile cluburilor sportive locale. Ele acceptă comenzi pentru a furniza relatări despre diverse meciuri destinate ziarelor, radiourilor, televiziunilor şi serviciilor online. Hotărârile ce trebuie luate se referă nu numai la care dintre evenimente urmează să participe membrii organizaţiei, ci şi care dintre acestea vor fi redate sub formă de feature sau de profiluri ale principalilor participanţi. Jurnaliştii sportivi nu numai că analizează retrospectiv evenimentul sportiv care s-a desfăşurat într-o zi anterioară, dar îl au în vedere şi pe cel ce se desfăşoară în ziua respectivă sau în zilele următoare. Avanpremierele sunt importante nu numai pentru că oferă audienţei informaţii cu privire la evenimentele sportive programate în perioada următoare, dar şi pentru că ocupă spaţiul în zilele în care nu există prea multă acţiune în domeniu. De exemplu, suplimentele sportive ale ziarelor de duminici includ, de regulă, aproape la fel de multe features în legătură cu evenimentele care urmează și se desfăşoare ca relatările despre cele întâmplate în zilele anterioare. Acţiunea care are loc în domeniul sporturilor se pretează foarte bine la fotografii, imaginile având un rol important în relatarea unui eveniment. Totodată, sunt de maximă importanţă pentru un bun design al paginii. Cu toate acestea, niciun redactor sportiv nu va avea un număr suficient de fotografi pe care să-i trimită la fiecare eveniment pe care doreşte să-l acopere. Deşi unele publicaţii angajează un fotograf sportiv specialist, multe redacţii sportive sunt nevoite să apeleze la fotografii specializaţi în ştiri generale, care se vor ocupa de evenimentele sportive în weekenduri sau seara. Ele se bazează puternic pe serviciile unor agenţii – dintre care unele sunt agenţii foto specializate în sport – pentru obţinerea fotografiilor. Totodată, au acces la o bibliotecă de fotografii la care pot apela în momentul în care un jucător sau un sportiv se remarcă printr-o acţiune care merită să fie transmisă. Un aspect important al planificării în avans este acela de a se asigura că există un fond de materiale suficient de mare încât să completeze paginile de sport în zilele „liniştite”, cu prea puţine evenimente demne de luat în seamă. Aceasta presupune realizarea de avanpremiere ale evenimentelor ce vor urma şi de profiluri ale persoanelor care vor participa la ele, features despre sporturile minore, precum lacrosse, badminton sau squash, ce nu merită prea mult spaţiu, sau features „atemporale” pe teme sportive, care pot fi utilizate pentru a completa spaţiile în zilele mai slabe. Exerciţiu Analizaţi conţinutul unei secţiuni sportive dintr-un ziar de duminică. Alcătuiţi o listă care să răspundă la următoarele întrebări:  Câte pagini sunt dedicate relatărilor despre evenimentele din ziua precedentă?  Câte dintre acele evenimente au implicat mai mult de un singur jurnalist şi care

 

 

era rolul acestora? Cât spaţiu se acordă fiecărui sport în parte? Depinde acesta de importanţa evenimentelor, de interesele bănuite ale audienţei-ţintă a ziarului respectiv sau de amândouă? În ce proporţie s-ar putea spune că paginile respective au fost pregătite din timp? Ce anume cuprind aceste pagini – informaţii preliminare, comentarii obișnuite, profiluri, clasamente, sfaturi pentru fitness, informații despre echipamentul sportiv? În ce constă aportul redactorului-șef? S-a folosit ziarul de serviciile unor personalități sportive trecute sau prezente? Dacă da, care a fost rolul acestora?

Previziunile La sfârşitul unei şedinţe de redacţie se vor stabili previziuni pentru fiecare zi din săptămâna următoare. Acestea sunt păstrate, de obicei, în memoria unui calculator din reţea, în aşa fel încât toţi angajaţii să poată avea acces la ele. Previziunile (pe care unele organizaţii de ştiri le numesc estimări) pentru oricare dintre zilele respective vor cuprinde o listă a evenimentelor ce trebuie acoperite, cu data la care au loc, numele jurnalistului desemnat să scrie textul şi diverse detalii în legătură cu alte acţiuni necesare pentru rezolvarea problemelor privind acreditarea, transportul sau telefoanele. Uneori pot include şi menţionări ale datelor la care reporterul trebuie să trimită materialul la redacţie. În momentul în care distribuie subiectele jurnaliştilor, redactorul sportiv trebuie să aloce şi timpul necesar acestora pentru a călători într-o zi dintr-un loc în altul sau chiar într-o altă ţară, în ziua următoare. De asemenea, se va estima care dintre ştirile referitoare la sporturile principale ar putea să apară în ziua respectivă, oferindu-se detalii în legătură cu momentele în care se aşteaptă transmiterea unor anunţuri, cu locaţiile în care se vor desfăşura conferinţele de presă, precum şi unele sugestii cu privire la articolele care vor urma, în cazul în care este necesar. Se va realiza o trecere în revistă a eventualelor materiale disponibile şi a altor features, menţionând numele jurnaliştilor cărora le-au fost atribuite, dimensiunea textelor şi data aproximativă la care acestea pot fi disponibile, precizându-se totodată care dintre editorialiştii obişnuiţi va publica în ziua respectivă. În momentul în care s-a luat o hotărâre definitivă cu privire la numărul de pagini destinate sportului într-o ediţie, fiecărui eveniment i se va acorda un spaţiu sub forma unui anumit număr de cuvinte. Jurnalistului în cauză i se va comunica, înainte de începerea evenimentului, câte cuvinte va trebui să conţină articolul său.

Ce ne spun previziunile Evenimentele şi sporturile alese de un anumit ziar pentru a fi prezentate reflectă interesele cititorilor englezi, în general, şi ale cititorilor publicaţiei respective, în particular. Fotbalul este sportul naţional britanic, urmărit de persoane care fac parte din toate categoriile sociale. FA Cup, cea mai veche competiţie din lume, are un loc special în inimile pasionaţilor de fotbal englezesc şi creează scene de un real dramatism. Tragerea la sorţi a făcut ca două dintre cele mai bogate cluburi din Anglia, Manchester United şi Chelsea, să joace cu echipe mai slabe, ca Northampton Town, un club de ligă inferioară, şi Scarborough, care nici măcar nu este membră a Ligii de Fotbal. În astfel de situaţii, jurnaliştii sportivi sunt conştienţi că ar

putea obţine un reportaj despre un meci-surpriză, aşa încât celor două meciuri li se acordă prioritate. Cu toate acestea, faptul că despre rugbiul în 15, golf şi tenis – considerate, de obicei, sporturi de importanţă medie – se scrie substanţial sugerează că este vorba de previziunile unui ziar broadsheet, care se adresează consumatorilor cu venituri ridicate. Unele alegeri şi priorităţi merg pe direcţia reliefării personalităţii. Jurnalistul principal a ales să urmărească meciul disputat între Northampton şi Manchester United nu numai pentru că acesta ar putea oferi un rezultat-surpriză, dar şi pentru că managerul echipei United, Sir Alex Ferguson, este subiectul unei poveşti „din afara jurnalului”, care implică o dispută cu doi dintre principalii acţionari ai clubului. Acţiunea de a scrie despre ambele subiecte poate furniza un interesant reportaj de atmosferă, mai ales dacă United pierde meciul respectiv. În acelaşi fel, o partidă de snooker, relativ neînsemnată, aşa cum este finala Welsh Open, probabil că nu ar necesita un spaţiu mai mare intr-un ziar broadsheet, dacă nu ar presupune prezenţa fostului campion mondial Steve Davis, care a avut norocul să deţină titlul mondial timp de nouă ani, de la vârsta de 46 de ani. De asemenea, se poate observa că, întrucât partidele de snooker se prelungesc până noaptea târziu, există acele planuri pentru situaţii neprevăzute, în caz că rezultatul nu va fi cunoscut până când ziarul intră în tipar. Probabil aţi observat până acum că evenimentele importante, în care sunt implicate cele mai susţinute şi de succes echipe, sunt prezentate de către jurnaliştii angajaţi şi dezbătute pe un spaţiu mai mare. Freelancerii sunt solicitaţi pentru a acoperi evenimentele mai puţin importante, iar spaţiul care li se oferă este mai redus. Faptul că majoritatea elementelor cuprinse în previziunile sportive fac referire la evenimente stabilite deja implică posibilitatea de a planifica paginile din timp, alocând un anumit spaţiu articolelor şi imaginilor. Previziunile constituie un instrument de lucru valoros, fiind „tiparul” pe care se construiesc zilnic paginile de sport, în ciuda faptului că acestea sunt adăugate şi modificate în permanenţă. Ele pot fi răsturnate pur şi simplu numai în cazul apariţiei unei ştiri în premieră, cum ar fi o tragedie petrecută pe stadion sau demisia antrenorului unei importante echipe internaţionale.

Trecerea graniţei Previziunile sportive sunt comunicate şi altor departamente în cadrul unei şedinţe generale, nu numai pentru a-i ţine pe redactori şi pe alţi membri la curent cu ceea ce va apărea în paginile de sport, dar şi pentru că sportul ocupă acum un loc atât de important în cultura ţărilor occidentale, încât cele mai mari reportaje ies pur şi simplu din paginile de sport şi-şi fac loc în secţiunea destinată ştirilor de interes general. Sportivii ce câştigă medalii de aur la Olimpiade, echipele naţionale care câştigă titluri mondiale, cluburile locale ce obţin titluri naţionale, angajarea sau demisia unui antrenor de echipă naţională şi scandalurile în care sunt implicate figuri marcante din lumea sportului ajung să stârnească interesul unor cititori care, de regulă, nu urmăresc ştirile sportive. Aceste informaţii sunt deseori scoase în evidenţă în paginile ştirilor generale, conţinând trimiteri la un articol mai detaliat care poate fi găsit în paginile de sport. Astfel de articole presupun deseori existenţa unei colaborări între jurnaliştii sportivi şi reporterii de ştiri generale. Un jurnalist sportiv va acoperi evenimentul în sine şi reacţia pe care o generează în lumea sportului; unui reporter de ştiri generale i se cere să analizeze importanţa la nivel local şi naţional a aceluiaşi eveniment, furnizând detalii legate de reacţia

unui public mai larg. Reporterii de ştiri generale, precum şi autorii de features sunt foarte atenţi la previziunile sportive, deoarece acestea furnizează deseori „pretexte” pentru o serie de articole corelate, pe care să le prezinte în alte secţiuni ale ziarului respectiv. Aceste articole apar, de cele mai multe ori, ca fundal pentru un anumit detaliu al unei ştiri sportive şi, deoarece un astfel de articol sportiv prin excelenţă a trecut într-o altă zonă, este denumit articol crossover (vezi capitolul 6). Exerciţiu Iată un exerciţiu interactiv, în cadrul căruia un grup de studenţi poate simula desfăşurarea unei şedinţe săptămânale a redacţiei sportive. Unul dintre studenţi va fi redactorul sportiv, iar ceilalţi îşi vor asuma unele sau chiar toate rolurile următoare (deşi unele pot fi modificate dacă în regiunea în care vă aflaţi predomină alte sporturi):  jurnalist specializat în sport;  jurnalist specializat în fotbal;  doi reporteri pentru fotbal;  ziaristul pentru crichet;  ziaristul pentru rugbi în 15;  ziaristul pentru rugbi în 13. Stabiliţi publicaţia pentru care lucraţi – broadsheet; tabloid destinat consumatorilor cu venituri medii, tabloid de tip „tulpină-roşie” sau cotidian regional întrucât aceasta vă va influenţa deciziile pe care trebuie să le luaţi. Căutaţi o listă de evenimente sportive fixate pentru weekendul următor. Acestea pot fi găsite, de obicei, în secţiunile sportive ale ziarelor de duminică. Ea ar trebui să cuprindă informaţii despre toate sporturile locale principale, precum şi despre orice alt eveniment major de talie internaţională care ar putea interesa audienţa ziarului respectiv. Ceea ce trebuie să faceţi este să vă opriţi la previziunile pentru ziarul de duminica următoare, relatând despre evenimentele care se desfăşoară sâmbătă şi făcând avanpremiere legate de cel programat să se desfăşoare în ziua apariţiei ziarului (duminică), dar şi de alte evenimente importante ce vor avea loc în următoarele zile ale săptămânii. Pe lângă jurnaliştii menţionaţi mai sus, puteţi apela la un număr mare de jurnalişti colaboratori specializaţi în atletism, tenis, golf şi box, deşi fiecăruia dintre aceştia i se poate cere la un moment dat să-şi încerce mâna şi în alte sporturi mai puţin importante. Totodată, aveţi fondurile necesare pentru a angaja zece reporteri freelance pentru meciuri. Fiecare dintre jurnalişti trebuie să analizeze evenimentele programate şi să decidă despre care dintre ele doreşte să scrie. Trebuie să se gândească la acei sportivi, jucători sau antrenori pe care ar dori să-i intervieveze în scopul realizării articolelor feature care să prefigureze următoarele evenimente. După toate acestea, trebuie să se pregătească pentru a solicita spaţiu în ediţia de duminică şi pentru a-şi susţine colţul de pagină în faţa celorlalţi jurnalişti prezenţi. Redactorul sportiv ar trebui, aşadar, să-i ofere fiecărui membru al echipei şansa de a-şi susţine subiectele alese, precum şi spaţiul corespunzător. Decizia finală îi revine redactorului sportiv, care trebuie să echilibreze cerinţele conflictuale ale echipei cu propria lui listă de priorităţi, decizie ce va fi influenţată şi de interesele bănuite ale cititorilor ziarului respectiv, în momentul în care s-a ajuns la o înţelegere, trasaţi lista previziunilor pentru următoarea ediţie a ziarului de duminică.

Pregătirea materialului Scopul întocmirii listei de previziuni este acela de a oferi certitudinea faptului că jurnaliştii ştiu ce vor, ştiu ce trebuie să facă, precum şi momentul în care materialul poate fi trimis la redacţie. Cel mai bun articol din lume îşi pierde valoarea dacă nu reuşeşte să fie publicat la timp, iar dacă jurnaliştii şi reporterii nu-şi fac meseria în mod eficient, procesul complex şi solicitant care duce la apariţia unui ziar nu va mai funcţiona. Majoritatea ziarelor publică un anumit număr de ediţii zilnic, pentru a fi transmise în diverse locuri ale ariei lor de distribuţie. Dacă un material nu ajunge când trebuie la departamentul sportiv, ediţiile fie îşi vor pierde termenele-limită (ceea ce ar însemna că nu vor putea fi distribuite, ziarul pierzând astfel bani), fie cititorii vor primi informaţii incomplete. Totuşi, scrierea şi completarea unui material reprezintă abia prima etapă a unui proces complex şi solicitant. În momentul în care acesta ajunge pe masa redacţiei de sport, timpul devine esenţial, aşa că e bine să se facă din timp tot ce se poate. Unele materiale care urmează să apară în paginile de sport, cum ar fi avanpremierele şi articolele feature, unele reportaje în premieră, listele de evenimente planificate, cronicile etc., pot fi pregătite cu mult timp înainte de termenul-limită al apariţiei primei ediţii. Se va aloca spaţiul necesar, iar editorii de desk vor verifica manuscrisul, îl vor aduce la dimensiunile necesare şi vor scrie titlurile. Odată rezolvate aceste probleme, eforturile se concentrează asupra acţiunii urgente de a prelucra rapoartele primite despre evenimente, în ritmul ÎN care încep să sosească, adică pe la mijlocul după-amiezii (în weekend) sau la orele serii (la mijlocul săptămânii). Până în acest moment, majoritatea jurnaliştilor se vor afla în afara redacţiei, participând la evenimentele despre care vor scrie, dar o serie de alţi editori de desk, dintre care mulţi lucrează ocazional, iar unii sunt aduşi de la departamentul de ştiri generale, vor fi transferaţi pentru a face faţă numeroaselor manuscrise, fiecărui editor de desk i se va acorda un anumit număr de evenimente sau articole de care să se ocupe. Pentru a fi siguri că textul va putea fi pregătit în timp util pentru a apărea în următorul număr, li se va cere reporterilor să trimită articolele în mai multe reprize (vezi capitolul 4). Misiunea editorilor de desk este aceea de a pregăti reprizele fiecărui articol, aşa cum sosesc la redacție, verificându-le din punctul de vedere al erorilor factuale și al greșelilor de ortografie şi gramatică. Apoi reunesc aceste reprize într-un articol complet, pe care îl scurtează, dacă este necesar, şi căruia îi dau un titlu, asigurându-se că fiecare dintre articolele de care sunt responsabili este pregătit pentru tipar până la termenul-limită al următoarei ediţii. La fel trebuie să procedeze şi cu relatările rescrise pe care jurnaliştii le trimit la redacţie pentru ediţiile următoare. Paginile complete, cuprinzând articolele aşezate în spaţiile stabilite, sunt adunate laolaltă imediat ce au fost verificate de către editorul de desk. În momentul în care o pagină este completă, se trimite în variantă electronică pentru a fi transformată într-o placă metalică, pentru presă. Deoarece întârzierea unui singur articol poate să ţină în loc o pagină întreagă, se scriu aşa-numitele articole „de rezervă”, pentru a evita asemenea neplăceri.

Rezumat Organizarea conţinutului sportiv al unui ziar sau al unui buletin este un proces complex. Rolul principal îl deţine redactorul sportiv, care îşi asumă totala responsabilitate în alegerea evenimentelor ce urmează să fie acoperite şi în desemnarea personalului (angajaţi sau freelanceri). Jurnaliştii sportivi trebuie să fie adevăraţi experţi în domeniile lor, mai ales dacă vor să-şi desfăşoare activitatea în mod eficient, iar majoritatea dintre ei se specializează pe un număr redus de sporturi. De obicei, materialul este redactat şi pregătit în condiţiile unor

termene-limită

stricte

şi

trebuie

să

aibă

o

anumită

dimensiune.

Capitolul 3 Surse Din cuprins     

Persoanele de contact și registrele Informațiile oficiale și conferințele de presă Sponsorii Serviciile prin cablu și agențiile de știri Alte media

Obiective  Înţelegerea modului în care jurnaliştii sportivi îşi găsesc informaţiile  Recunoaşterea importanţei construirii anumitor relaţii  Înţelegerea diferenţelor dintre informaţiile oficiale şi cele neoficiale  Identificarea surselor oficiale de informaţii  Înţelegerea rolului pe care îl au serviciile prin cablu şi paginile web  Recunoaşterea importanţei utilizării şi a altor media ca surse de informare Jurnaliştii nu pot acţiona fără să primească un flux constant de informaţii. Aşadar, unde anume le pot găsi ? Una dintre principalele calităţi-cheie ale reporterului de ştiri generale este aceea că trebuie să scrie cu autoritate despre orice subiect, indiferent dacă are sau nu cunoştinţe în domeniul respectiv. Totuşi, jurnaliştii care se specializează trebuie să ajungă la o cunoaştere detaliată a subiectelor pe care le discută, mai ales că audienţa lor – în cazul de faţă, fanii sporturilor – este, de cele mai multe ori, extrem de informată. Jurnaliștii sportivi ajung în acest domeniu având o serie de cunoştinţe elementare ca urmare a faptului că au fost întotdeauna interesaţi de sport. Poate fi vorba despre o cunoaştere cuprinzătoare a sportului, în general, dar majoritatea jurnaliştilor sportivi se specializează în domenii specifice. Unii dintre ei se concentrează asupra unui sport de iarnă şi a unuia de vară. Numai jurnaliştii foarte apreciaţi sunt trimişi în deplasare pentru a acoperi întregul spectru sportiv. Cunoştinţele elementare şi detaliate ale jurnaliştilor în ceea ce priveşte sportul despre care scriu, jucătorii şi oficialităţile implicate în sportul respectiv constituie, de cele mai multe ori, cea mai utilă sursă de informaţii. Aceste elemente le oferă posibilitatea de a anticipa reportajele, dar şi reacţia la ele completând imediat informaţiile de bază în funcţie de cunoştinţele pe care le au. Aceasta presupune, totodată, faptul că jurnaliştii ştiu cui să se adreseze pentru a-şi fundamenta un articol şi cum anume să ajungă rapid la acele persoane în orice moment din zi şi din noapte.

Relaţii Toate acestea necesită crearea unor relaţii – cu persoane din interior, care doresc să vorbească oficial sau neoficial despre ei înşişi sau despre alţi membri, antrenori sau oficialităţi, despre cluburi şi alte grupări aflate la conducere. Majoritatea oamenilor sunt din fire suspicioşi faţă de mass-media şi faţă de interpretarea ce poate fi dată unei remarci

negândite bine sau lipsite de inteligenţă. A crea relaţii înseamnă, aşadar, a dezvolta un raport bazat pe încredere între jurnalist şi informator, care va dori să fie sigur că tot ce spune va fi privit cu responsabilitate. În plus, persoanele de legătură vor dori să fie siguri că toate informaţiile pe care le oferă ca detalii de bază (şi nu pentru a fi publicate) nu vor apărea în presa scrisă sau la televiziune. Aşadar, este esenţial ca atât jurnalistul, cât şi persoana de legătură să înţeleagă bine la ce se referă fiecare dintre ei când utilizează cuvântul neoficial (off the record). Se înţelege de la sine că în momentul în care un jurnalist primeşte informaţii în mod oficial (on the record), acestea pot fi folosite în media şi atribuite persoanei care le-a furnizat. Toţi jurnaliştii vor presupune că numai dacă nu li se sugerează altceva oamenii le vorbesc în mod oficial. Conversaţiile neoficiale pot genera mai multe dificultăţi. Faptul că unui jurnalist i se comunică în mod neoficial ceva înseamnă, mai precis, că acele informaţii sunt numai pentru el şi nu ar trebui făcute publice. Totuşi, cuvântul respectiv este utilizat uneori şi în contextul în care informaţia poate fi folosită, fără a fi atribuită însă celui care a furnizat-o – se mai numeşte informaţie neatribuită. Se practică foarte des în cercurile politice, în care se utilizează un sistem de briefinguri de presă de tip „lobby” pentru a-i informa pe jurnalişti în legătură cu opiniile celor de la guvernare şi ale celor din opoziţie. Demnitarii care organizează aceste briefinguri sunt cunoscuţi sub numele de spin-doctors. Această practică este mai rar întâlnită în sport, deşi se ştie că unii impresari sportivi, ce decid să plaseze informaţii în mass-media, de care să beneficieze apoi clienţii lor (cum ar fi, de exemplu, dorinţa unui jucător de a schimba clubul din care face parte) au procedat în acest fel. Briefingurile de presă de tip „lobby” se întâlnesc deseori în politica sportivă, mai ales în situaţiile în care grupările aflate la conducere din mai multe ţări vor să liciteze pentru a găzdui un eveniment de proporţii, cum ar fi Jocurile Olimpice. Persoanele de legătură la care se apelează în mod obişnuit cunosc foarte bine regulile pe baza cărora se desfăşoară conversaţia cu un jurnalist, dar dacă relaţia se află la început, este important ca fiecare dintre părţile implicate să înţeleagă condiţiile în care are loc transmiterea de informaţii. Nu este dificil să alcătuieşti o listă cuprinzătoare care să conţină persoanele de contact, în ciuda suspiciunilor cu care sunt priviţi jurnaliştii în unele cercuri. Multe persoane se simt flatate de faptul că sunt urmărite de jurnalişti, multora le place să-şi audă vocile la radio sau să-şi vadă numele tipărit în diverse publicaţii. Cu toate acestea, este mult mai dificil să convingeţi personalităţi din lumea sportului să-şi divulge numerele de telefon de acasă. Timpui solicitat acestora din partea mass-media poate fi uriaş, iar dacă nu aţi dezvoltat o relaţie cu ei încă din vremea în care îşi făceau un nume, aşa cum procedează mulţi dintre jurnalişti, singura cale de a lua legătura cu ei este prin intermediul impresarilor sau al cluburilor.

Agende cu persoane de contact Majoritatea jurnaliştilor au o agendă cu persoane de contact, în care îşi notează numele, adresele, numerele de telefon şi e-mailurile persoanelor care le-au furnizat informaţii. Este posibil ca aceleaşi persoane să fie surse utile şi pe viilor. Jurnaliştii vor ţine legătura în mod regulat cu cele mai importante dintre aceste persoane, sunându-le pentru o discuţie amicală sau invitându-le la un suc/bere. O listă bună de contacte îi oferă unui jurnalist posibilitatea de a vorbi uşor şi deschis cu cele mai marcante figuri ale sporturilor respective, crescându-i în felul acesta statutul profesional, aducându-l în situaţia de a fi „curtat” şi de alte organizaţii mass-media, ceea ce are un efect benefic asupra salariului. Unii jurnalişti sportivi dezvoltă relaţii atât de solide cu persoanele lor de contact, încât figuri marcante din lumea sportului ajung să-i caute în momentele în care doresc să transmită unele

informaţii ce trebuie folosite cu mare atenţie.

Credibilitate şi autoritate Sursele alese de un jurnalist sau pe care acesta le poate cita vor afecta credibilitatea şi autoritatea textelor pe care le va redacta. Citatele dintr-o sursă anonimă din cadrul unui club sportiv nu au aceeaşi autoritate comparativ cu informaţiile atribuite antrenorului sau şefului executiv. În mod similar, părerile fanilor şi ale suporterilor au mai multă credibilitate dacă aceştia sunt reprezentanţii unui grup mai mare, cum ar fi o organizaţie a suporterilor sau o grupare antirasistă. Purtătorii de cuvânt ai acestor grupări pot fi persoane de contact foarte utile unui jurnalist sportiv, pentru că oferă elementul de „reprezentare”, spre deosebire de opiniile fanilor consideraţi individual, care au mai degrabă un caracter personal (deşi ar putea fi utile dacă este nevoie de voxpopuri – vezi capitolul 8 – pentru articolul respectiv).

Informaţii oficiale Jurnalismul sportiv este o activitate cu două tăişuri. Pe de o parte, media au întradevăr nevoie de informaţii pentru a-şi completa paginile şi buletinele, iar pe de altă parte, organizaţiile sportive au nevoie de publicitate pentru a atrage masele să participe la evenimentele lor şi pentru a le cumpăra marfa. Cea mai bună formă de publicitate este gratis, iar media sunt desigur interesate să o furnizeze. Majoritatea cluburilor şi organizaţiilor de sport profesionist angajează un agent de presă sau de relaţii cu publicul care să se ocupe de cerinţele mass-media şi să facă în aşa fel încât fluxul regulat de informaţii cu privire la cluburile lor şi la persoanele angajate acolo să ajungă în spaţiul media. Chiar dacă aceasta ar semăna cu manipularea prin mass-media, cererea pentru accesul la media este deseori atât de mare încât un răspuns organizat este cel mai rezonabil mod de a o satisface. Totodată, metoda asigură şi accesul tuturor jurnaliştilor. Cele mai bune cluburi sportive le oferă jurnaliştilor surse de informaţii de-a dreptul strălucitoare la începutul fiecărui sezon. Agenţii de presă adaugă la acestea obişnuitele comunicate de presă, care vizează evenimentele care vor urma. Majoritatea acestor informaţii sunt trimise astăzi prin e-mail şi pot fi găsite pe situri. Ele cuprind date despre jucătorii care vin sau pleacă de la un club sportiv, despre accidentări şi suspendări, opiniile antrenorului în legătură cu meciurile ce vor urma, despre selecţionările echipei, interviuri cu jucători, declaraţii date după susţinerea unui meci, precum şi deciziile antrenorilor şi ale jucătorilorcheie. Pot conţine şi referiri la subiecte care nu au legătură cu jocul, cum ar fi îmbunătăţirea sau modernizarea condiţiilor de pe teren, despre bilete şi preţuri accesibile. Majoritatea cluburilor importante organizează cel puţin o conferinţă de presă pe zi, chiar şi în afara sezonului, în încercarea de a menţine în mod regulat în atenţia publicului activităţile pe care le desfăşoară. Această informaţie devine accesibilă – uneori înainte de a fi publicată – prin intermediul paginilor web ale cluburilor sportive. Ele includ, totodată, informaţii utile cu caracter general, cum ar fi listele echipelor sau detalii cu privire la carierele personale ale jucătorilor, statistici, anexe, indicaţii pentru a ajunge la diferite stadioane, precum şi o istorie a clubului respectiv. Jurnaliştii trebuie să consulte în permanenţă paginile web ale ambelor cluburi înainte de a scrie despre un meci: probabil că mulţi fani au procedat astfel, iar jurnaliştii ar trebui să ştie cel puţin la fel de mult cât ştiu şi ei. Accesul direct la antrenori şi la jucători este permis, de regulă, jurnaliştilor care au privilegiul de a intra pe terenurile de antrenament ale cluburilor şi îi pot aborda pe jucători

imediat după încheierea sesiunilor de antrenament. De obicei, cu câteva zile înaintea unui meci, antrenorii ţin conferinţe de presă pentru a răspunde la întrebări şi pentru a oferi detalii în legătură cu diverse accidentări şi selecţionări ale jucătorilor. Exerciţiu 1. Menţionarea surselor de informaţii pentru un eveniment sportiv important. Alegeţi un eveniment care urmează să se desfăşoare în următoarele două zile. Accesaţi paginile web ale echipelor implicate şi adunaţi detalii despre selecţionarea echipei, accidentări şi suspendări, despre poziţia pe care o ocupă în ligă, precum şi orice declaraţie relevantă oferită de jucători sau de persoanele aflate la conducerea clubului în legătură cu jocul respectiv. Scrieţi o avanpremieră de 200 de cuvinte (vezi capitolul 4) despre eveniment, pe baza datelor adunate. 2. Conferinţă de presă interactivă. Dacă faceţi parte dintr-un grup, alegeţi o persoană care să joace rolul antrenorului unui club de sport profesionist. Această persoană trebuie să viziteze pagina web a clubului respectiv şi să adune aceleaşi tipuri de informaţii ca în exerciţiul precedent. Trebuie să fie pregătită să dezvolte subiectul pe marginea informaţiilor respective în momentul în care oferă răspunsuri la întrebări. (Acurateţea informaţiilor adiţionale nu este importantă pentru scopul exerciţiului.) Ceilalţi membri ai grupului trebuie să pregătească o serie de întrebări pe care să le adreseze antrenorului în cadrul conferinţei de presă. Apoi, antrenorul trebuie să deschidă conferinţa printr-o declaraţie succintă în legătură cu planurile de selecţionare ale echipei, înainte de a solicita întrebări din partea celor prezenţi. Ar trebui să încercaţi să formulaţi întrebările în aşa fel încât răspunsurile să aducă informaţii complementare celor adresate anterior, determinându-l pe antrenor să acorde declaraţii dinamice şi folositoare. Adresaţi întrebările într-un mod prietenos şi încurajator. Rezistaţi tentaţiei de a fi recalcitranţi (atitudine despre care oamenii cred, în mod eronat, că ar fi normală pentru un jurnalist) şi comportaţi-vă astfel numai dacă persoana intervievată refuză cu îndârjire să răspundă unei întrebări importante. După încheierea conferinţei de presă scrieţi o avanpremieră de aproximativ două sute de cuvinte, precum cel de mai sus, incluzând şi declaraţiile antrenorului. Cel care joacă rolul antrenorului ar trebui să ofere un feedback cu privire la întrebările studenţilor şi la modul în care acestea au fost formulate.

Sponsorii Un alt grup de persoane care ţin foarte mult să se afle în atenţia publicului îl constituie sponsorii. Sponsorizarea joacă un rol important în finanţarea majorităţii sporturilor, fiind totodată principala sursă de venit a unora dintre ele. În schimbul investiţiilor în cluburi, în sportivi şi organizaţii, sponsorii se aşteaptă să-și vadă numele PE tricouri ŞI PE decorurile din timpul şedinţelor fotografice şi al transmisiilor televizate. Mulţi dintre aceşti sponsori cheltuiesc sume importante de bani şi depun mult efort pentru a se asigura că sportul asociat numelui lor se bucură de cele mai bune profiluri, ceea ce presupune facilitarea, pe cât posibil, a condiţiilor de muncă ale unui jurnalist. De exemplu, companiile care sponsorizează ligile le oferă jurnaliştilor pachete detaliate, înainte de începerea sezonului, ambalate de cele mai multe ori în genţi de umăr utile şi pe care le pot lua la meciuri. Pachetelor li se adaugă serviciul de ştiri şi statisticile săptămânale la care reporterii au acces de pe locurile destinate presei din spaţiile în care se

desfăşoară jocurile, pentru a fi apoi transmise redacţiilor sportive ale organizaţiilor massmedia. Sponsorul Premier League din fotbalul englezesc, de pildă, realizează un pachet informaţional în fiecare sâmbătă, în care oferă o privire de ansamblu asupra meciurilor care se vor disputa în weekend. De asemenea, mai cuprinde o analiză statistică a fiecărui meci, de o pagină întreagă, şi listele complete ale echipelor, cu specificarea numărului de apariţii ale fiecărui jucător şi a numărului de goluri marcate. Conţine, totodată, rezultatele meciurilor recente ale ambelor cluburi, cele ale jocurilor disputate între cele două echipe în ultimele sezoane, un istoric al meciurilor dintre cele două părţi, precum şi numele celor mai buni marcatori. Statisticile oferă detalii subtile, cum ar fi media golurilor înscrise şi a celor primite în timpul unui meci de către fiecare club în parte, numărul de cornere obţinute într-un meci, media momentelor din timpul jocului în care se înscriu sau se primesc goluri, precum şi media ratărilor. Înscrierea golurilor este observată în detaliu, analizându-se numărul celor înscrise cu piciorul stâng, cu dreptul sau cu capul, al celor înscrise din acţiune, din alergare, din cornere, din penaltiuri, din lovituri libere directe sau indirecte şi autogolurile. De asemenea, se întocmesc liste cu jucătorii care au avut cele mai multe şuturi, pe poartă sau pe lângă poartă, cele mai bune pase, alergări, ofsaiduri, faulturi şi lovituri de la 11 metri reuşite. Pachetul mai cuprinde statistici ale echipelor şi locul pe care îl ocupă în momentul respectiv în clasament, rapoarte ale arbitrilor care au acordat cartonaşe roşii şi galbene, o grilă a anexelor şi a rezultatelor pentru ligă, cele mai recente clasamente, o listă a celor mai buni marcatori, precum şi detalii în legătură cu numărul de meciuri jucate de fiecare echipă de la ultima victorie, înfrângere, de când a înscris sau a ratat... Chiar şi cel mai pretenţios jurnalist nu ar putea cere mai mult – în plus, la toate acestea se adaugă programul din ziua meciului al clubului, oferit încă de pe stadion, care cuprinde comentariile managerului, rapoarte ale meciurilor recent disputate, profiluri ale jucătorilor, actualizări ale numărului de accidentări, cronici, ştiri despre club, profiluri ale jucătorilor din echipa adversă, precum şi statistici mult mai detaliate ale celor două părţi implicate în meci. De asemenea, jurnaliştilor li se oferă o listă a echipei în care sunt menţionaţi jucătorii, rezervele şi conducătorii jocului. Unele cluburi furnizează propriile statistici şi texte ale rapoartelor de presă cu privire la activităţile recent desfăşurate. Sponsorii evenimentelor unice, cum sunt Jocurile Olimpice, îşi trimit agenţii de presă în locurile de desfăşurare, pentru a le oferi celor din media un flux constant de informaţii. Cei implicaţi în evenimente sportive în mişcare, cum ar fi Turul Franţei sau raliurile de Formula 1, se pregătesc intens pentru a răspunde nevoilor unui număr foarte mare de jurnalişti care se deplasează dintr-un oraş în altul (chiar dintr-o ţară în alta) pentru a urmări cursa. În momentele mai liniştite din punctul de vedere al activităţilor sportive, sponsorii pun la cale evenimente cu caracter publicitar, desfăşurate în afara terenului, la care sunt invitate şi mass-media, cum este, de exemplu, premierea managerului lunii.

Serviciile prin cablu şi agenţiile de ştiri Organizaţiile mass-media nu se bazează numai pe membrii departamentelor lor sau pe freelancerii cu care au încheiat contracte în scopul obţinerii tuturor informaţiilor. Multe dintre acestea sunt furnizate de serviciile prin cablu sau agenţiile de ştiri. Serviciile prin cablu se numesc astfel pentru că rapoartele lor erau transmise iniţial prin intermediul telegrafului. Aceste rapoarte sunt disponibile astăzi abonaţilor în varianta online. Ele sunt mijloacele prin care agenţiile de ştiri fac să circule materialele lor. Majoritatea oraşelor mari au agenţii de ştiri care adună informaţiile locale pentru a le vinde apoi organizaţiilor media naţionale. O mare parte din venitul acestora provine din sport, deoarece acoperă tot ceea ce ţine de echipele şi jucătorii din zonele în care se află, în aceeaşi

măsură ca un ziar local. Acestea pot face legătura între sursele primare locale, cum ar fi cluburile, şi media regionale şi naţionale, care nu au suficiente resurse pentru a acoperi toate cluburile în mod corespunzător. Agenţiile de ştiri filtrează articolele locale şi le evidenţiază pe cele de interes naţional. Unele îşi vând articolele direct mijloacelor de comunicare de masă, în timp ce altele sunt canalizate prin agenţiile naţionale de ştiri, cum ar fi Press Association în Marea Britanie, care le oferă abonaţilor un serviciu complet de știri, informaţii preliminare, anexe şi rezultate.

Alte surse De obicei, majoritatea sporturilor importante publică un anuar de succes la începutul sezonului sportiv, care constituie o sursă valoroasă de evidenţe şi statistici. Probabil cel mai cunoscut este Wisden, almanahul jucătorului de crichet, ce a înregistrat statistici ale jocului timp de mai bine de un secol şi care devine principala sursă de ştiri atunci când se exprimă opinii cu privire la anumite aspecte ale jocului odată cu fiecare nouă ediţie. Fanzinele şi siturile neoficiale pot deveni foarte utile pentru determinarea stării de spirit a fanilor, mai ales când o echipă trece prin momente dificile, iar preşedintele clubului este supus presiunilor. Unii jurnalişti sportivi preferă încă să-şi păstreze propriile evidenţe, deşi acest lucru este absolut inutil, având în vedere multitudinea de informaţii statistice disponibile prin intermediul surselor oficiale şi media.

Alte media În sfârşit, singura sursă pe care niciun jurnalist nu ar trebui să o ignore o constituie chiar media. Primul semn care indică un articol foarte important apare deseori în cadrul unui interviu la radio sau televiziune sau ca o prezentare „în exclusivitate” în paginile ziarelor. Mijloacele de comunicare de masă trebuie să se supravegheze între ele dacă nu vor să rămână în urmă atunci când e vorba de un articol în premieră. Monitorizarea concurenţilor este o metodă simplă şi uşor de aplicat pentru a ţine pasul cu ceea ce se întâmplă în lumea sportului. Jurnaliştii sportivi ar trebui să citească, pe cât posibil, foarte multe ziare şi reviste de specialitate. De asemenea, trebuie să asculte posturile de radio care transmit emisiuni despre sportul profesionist, mai ales când se află în deplasare pentru a acoperi anumite evenimente. Ştirile legate de accidentări şi de modificările din interiorul unei echipe sunt culese mai întâi de către jurnaliştii de radio, care ajung la locul unde se desfăşoară evenimentele cu mult timp înainte de începerea lor, tocmai pentru a aduna astfel de informaţii şi pentru a le utiliza ca bază pentru materialele lor. Totodată, jurnaliştii trebuie să reziste tentaţiei de a fi prea selectivi sau prea pretenţioşi în a alege ziarul pe care să-l citească. Poate credeţi că tabloidele sunt ziare de senzaţie, dar ele prezintă deseori ştirile în premieră – prin urmare, joacă un rol important în realizarea agendelor sportive. Cele mai serioase ziare, posturi de radio sau de televiziune merg deseori pe linia articolelor apărute în tabloide. Invers, puteţi crede că ziarele broadsheet sunt prea îmbâcsite, însă conţinutul lor este deseori mult mai detaliat şi mai aproape de realitate. Posturile de radio şi canalele de televiziune pot fi şi ele primele care transmit reportajele respective. Persoanele implicate în evenimente controversate sunt mult mai dornice să acorde interviuri posturilor de radio şi televiziune, deoarece ştiu că spusele lor nu pot fi denaturate. Camerele de ştiri ale majorităţii organizaţiilor media primesc zilnic un set complet de ziare naţionale şi regionale pentru a analiza articolele scrise de opoziţie. Freelancerii ar trebui

să cumpere mereu câteva ziare şi să fie la curent cu ceea ce se întâmplă prin intermediul radiourilor de specialitate sau al canalelor de televiziune, al siturilor web, precum şi al serviciilor care transmit textele ştirilor, aşa cum este Ceefax. Ştirile sportive din străinătate devin imediat accesibile datorită paginilor web ale unor ziare importante din ţările respective. Scrisorile adresate redactorilor de ziare sau programele de radio în dialog telefonic cu ascultătorii reprezintă o altă sursă care poate fi utilă în redactarea ştirilor, atât la nivel naţional, cât şi local. De exemplu, îi pot ajuta pe jurnalişti să determine starea de spirit a fanilor sau îi avertizează din timp asupra unor campanii de înlăturare a unor manageri sau antrenori.

Rezumat Jurnaliştii sportivi îşi fundamentează materialele pe o serie întreagă de surse. Mulţi dintre ei sunt specialişti, astfel încât sursa lor principală de informare o constituie propria experienţă şi propriile cunoştinţe. De asemenea, au nevoie de o gamă largă de persoane de contact. Păstrând numele şi numerele de telefon într-o astfel de agendă, ei pot lua uşor legătura cu persoanele cu care trebuie să discute la un moment dat. Organizațiile sportive, dar şi sponsorii sunt interesaţi să le asigure jurnaliştilor o bună informare, oferindu-le materiale într-un ritm constant. Agenţiile de ştiri şi paginile web constituie şi ele surse de informare importante, iar jurnaliştii sportivi depind cu toţii de alte mijloace de comunicare pentru a fi la curent cu cele mai noi evenimente.

Capitolul 4 Jurnalismul de presă scrisă: relatarea unei acţiuni Din cuprins        

Scopul relatărilor sportive Elemente de bază sau de fixare a contextului Avanpremiere Reportaje de la fața locului Articole de analiză Relatări de a doua zi Anchete Implicare sau neutralitate

Obiective     

Identificarea funcţiilor relatărilor sportive Înţelegerea „duratei de viaţă”, în media, a evenimentelor sportive Identificarea diferitelor forme de relatare înţelegerea motivelor şi a modurilor de realizare a relatărilor Identificarea reprizelor de jurnalism înainte de eveniment şi după eveniment Recunoaşterea gradului de parţialitate a unor relatări sportive

Descrierea evenimentelor sportive este una dintre principalele calităţi ale ziaristului sportiv şi oferă conţinutul de bază al paginilor sportive. Relatările despre evenimente ocupă mai mult spaţiu în ziare, radio şi televiziune decât în oricare altă formă a jurnalismului sportiv. Capacitatea de a acoperi acţiunea într-un mod clar şi corect, în scop informativ, reprezintă un instrument esenţial pentru oricare jurnalist sportiv. Competiţiile între sportivi sau pe echipe constituie adevărata semnificaţie a sportului, fiind elementele din care izvorăsc, în cele din urmă, toate celelalte forme de jurnalism sportiv. Deseori, mass-media relatează pur şi simplu acţiunea desfăşurată într-o anumită zi, deşi cele mai importante evenimente se impun în paginile sportive pentru o perioadă mai îndelungată. Într-adevăr, evenimentele importante, cum sunt Jocurile Olimpice, Cupele Mondiale de fotbal, rugbi şi crichet, World Series la baseball sau Superbowl în fotbalul american, îi vor ţine ocupaţi pe jurnalişti cu multe săptămâni (chiar luni) înainte ca ele să aibă loc. În asemenea cazuri, evenimentul însuşi reprezintă numai unul dintr-o serie de alte evenimente, care, din punctul de vedere al media, debutează cu mult înainte să se petreacă în mod concret şi continuă şi după ce s-a încheiat, determinând astfel diverse tipuri de scriere sportivă :  elemente de bază sau de fixare a contextului;  avanpremiere;  articole în serial;  articole de analiză;  relatări de a doua zi;



anchete.

Elemente de bază sau de fixare a contextului Elementele de bază mass-media în raport cu un eveniment pot cuprinde unul sau mai multe articole, de obicei de lungimea unui feature, care au scopul de a trezi interesul pentru evenimentul respectiv şi de a le oferi cititorilor informaţiile fundamentale de care aceştia au nevoie pentru a-l înţelege şi a se bucura pe deplin de el. Pentru a prezenta contextul în care se vor desfăşura aceste evenimente, jurnaliştii vor căuta acele pretexte de care să lege articolele, concentrându-se adesea asupra unui singur concurent, pentru a induce un interes de natură umană. Aceştia pot alege să scrie profiluri ale concurenţilor ce au mari şanse să câştige medalii pentru ţara în care îşi are sediul publicaţia respectivă, ale celor care au fost în formă pe parcursul competiţiei sau au jucat bine la ultima întâlnire, ce au revenit pe scenă după o serie de accidentări periculoase sau care s-au aflat în atenţia publicului din motive ce nu au vreo legătură directă cu sportul, cum ar fi un comportament condamnabil în afara terenului. În cadrul procesului de realizare a elementelor de bază pentru Jocurile Olimpice sau Campionatele Mondiale de Atletism, domeniile subiectelor alese variază de la acţiunile din teren şi traseul parcurs până la finală până la sporturi mai puţin importante, cum ar fi tirul cu arcul, care rareori se întâmplă să apară în paginile sportive. În contextul unor jocuri pe echipe, pretextul va fi un jucător sau un antrenor transferat recent la una din echipe sau care a jucat înainte pentru echipa adversă şi va putea oferi analize despre ambele echipe. Deoarece sportul este deseori tratat de mass-media ca o telenovelă, jurnaliştii care oferă elementele de bază îşi vor direcţiona uneori atenţia asupra „subiectelor de bază” din episodul următor – cele mai reprezentative competiţii desfăşurate anterior sau animozităţile dintre echipe sau dintre jucători. Astfel de elemente de bază potolesc setea fanilor de a cunoaşte cât mai multe despre vedetele din lumea sportului, completând totodată spaţiul din paginile sportive în zilele mai „slabe”, cu prea puţine activităţi sportive demne de interes. Modalităţile de a scrie profiluri sau astfel de articole de fond sunt prezentate în detaliu în capitolul 6. Exerciţiu Alegeţi un eveniment sportiv important care urmează să aibă loc şi alcătuiţi o listă cu articolele de tip profil care pot fi utilizate pentru a prezenta contextul. Alegeţi subiectul din rândul foştilor sau actualilor concurenţi, manageri şi antrenori. Comparaţi apoi lista dumneavoastră cu articolele prezentate de ziare, radio şi televiziune, pe măsură ce evenimentul se apropie.

Avanpremiera Avanpremierele se concentrează asupra competiţiei înseşi pentru a o analiza mai îndeaproape şi apar, de regulă, cu foarte puţin timp înainte de desfăşurarea evenimentului. Ele acoperă subiecte de prim interes, cum ar fi formula şi poziţia pe care o ocupă în cadrul ligii echipa în discuţie, rezultate recente, secvențe din momentele de glorie sau de cădere, problemele cu care se confruntă antrenorii în selecţionarea echipei, cum ar fi accidentările sau suspendările unor jucători marcanţi şi transferurile în interiorul şi în afara cluburilor, precum şi posibile tactici şi formaţiuni ale echipei. Avanpremierele mai fac referire şi la jucătorii debutanţi, la cei ce au jucat la ambele echipe, la cei mai buni marcatori, la informaţii în ceea ce priveşte disciplina, la trecutul oficialilor care se vor ocupa de eveniment şi la problema unei posibile renunţări la serviciile vreunuia dintre antrenori. Ziariştii sportivi îşi funda-

mentează informaţiile pe propriile lor cunoştinţe de experţi şi pe diversele surse specificate în capitolul 3. Avanpremierele îndeplinesc aceeaşi funcţie , dar într-o formă mai restrânsă – ca programele oficiale scoase la vânzare în contextul competiţiilor sportive. Exemplu Bolton Wanderers vs Charlton Athletic Start: ora 3.00 p.m. Arbitru principal: A. Wiley Televiziune: Selecţii, ITV, ora 10.30 p.m. Preşedintele echipei Bolton, Sam Allardyce, îl va plasa pe brazilianul Emerson Thome, transferat ieri de la Sunderland, direct în mijlocul apărării lor. Au nevoie de el, mai ales că a înscris deja zece goluri în numai trei meciuri din acest sezon. Accidentări şi suspendări: A. Barness (entorsă), B. N’Gotty (entorsă). Echipa probabilă: (4-4-2) Jaaskelainen; Hunt, Laville, Thome, Gardner; Djorkaeff, Campo, Nolan, Okocha; Pedersen, Davies. Preşedintele echipei Charlton, Alan Curbishley, va căuta să mizeze în continuare pe începutul impresionant de sezon, care i-a adus echipei patru puncte din trei meciuri. Jucătorii se îndreaptă înspre Reebok Stadium plini de încredere, după ce i-au bătut pe Wolves cu 4-0 în ultimul meci din deplasare, chiar dacă italianul Paolo di Canio nu a putut participa din cauza unei accidentări. Accidentări şi suspendări: P. di Canio (entorsă). Echipa probabilă: (4-4-2) Kiely; Young, Fortune, Fish, Hreidarsson; Kishishev, Holland, Parker, Jensen; Euell, Bartlett. Previziuni: Charlton este o echipă prea puternică pentru fundaşii slabi ai celor de la Bolton. După cum vom vedea, avanpremierele sunt folositoare nu numai cititorilor ce participă la competiţie sau care o urmăresc la televizor: ele sunt extrem de utile şi jurnalistului ce va relata despre competiţia respectivă.

De ce să relatăm despre sport? Nucleul în jurul căruia gravitează această categorie de articole este competiţia însăşi. Înainte de a analiza cum sunt relatate evenimentele sportive, merită să ne întrebăm de ce anume se fac aceste relatări, deoarece răspunsurile vor determina în ce constă această muncă. Ce aduce în plus o relatare a unui meci sau a unei curse? Dacă ştim deja rezultatul, de ce ne-ar mai interesa modul în care a fost el obţinut? Iată câteva motive. Mai întâi, o relatare oferă posibilitatea unei experienţe imaginare a cititorilor care nu au putut participa sau urmări competiţia. Aşadar, relatările ar trebui ă conţină descrieri vii ale momentelor-cheie din timpul evenimentului. De asemenea, celor care au participat sau au urmărit competiţia la televizor li se oferă şansa de a retrăi experienţa şi de a-şi compara impresiile cu cele ale observatorilor profesionişti. Relatările sunt citite cu o mai mare curiozitate de către cei care au fost prezenţi la eveniment. Dacă aţi fost la un meci de fotbal, relatarea meciului este, cu siguranţă, primul lucru pe care îl căutaţi în ziarele din ziua următoare. Cei care locuiesc în oraşe unde mai apar încă ediţii sportive de duminică seara, de obicei în format color, numite, de exemplu, Sporting Pink sau Green’Un, ce furnizează articole în serial ale meciurilor (vezi infra), îşi vor cumpăra un exemplar în drum spre casă, după ce au plecat de la stadion. Procedează în acest

fel pentru că vor să citească o relatare din aproape în aproape a jocului pe care tocmai l-au urmărit şi îl retrăiesc, descoperind probabil şi alte informaţii pe care le-au pierdut din vedere. Relatările trebuie să fie corecte şi să conţină informaţii reale, mai ales dacă se doreşte impresionarea cititorului, martor al evenimentului. Unii cititori vor să-şi pună la încercare opiniile formate în timpul competiţiei, raportându-le la cele ale experţilor. Relatările pot duce la dezbateri aprinse, oferind astfel un echivalent tipărit al discuţiilor de după meciuri care se poartă prin diverse cafenele. Totodată, oamenii citesc relatările pentru a obține informaţii despre un atlet care şi-a depăşit recordul personal, despre un jucător de baseball ce a înscris o mie de lovituri în sezon, despre o echipă promovată intr-o ligă superioară. Multe persoane citesc relatările pentru a se delecta, chiar dacă nu sunt foarte interesate de rezultatele competiţiei. Le citesc pentru calitatea scrierii, pentru inteligenţa, umorul sau chiar iscusinţa unui ziarist talentat care se întâmplă să fie jurnalist sportiv. Relatările ar trebui, de asemenea, să ofere analize şi critici ale tacticilor şi performanţelor, să înglobeze rezultatul în context – ce înseamnă aceasta pentru şansele unei echipe de a promova sau de a fi descalificată ori ale unui sportiv de a se califica pentru Jocurile Olimpice.

Cum relatăm un eveniment A scrie despre o competiţie pentru un ziar cotidian este, într-adevăr, una dintre cele mai solicitante şi mai presante activităţi pe care ziariştii trebuie să le îndeplinească. Aceasta presupune scrierea unui număr fix de cuvinte, destul de repede şi fără greşeli, în timp ce acţiunea despre care se relatează este încă în desfăşurare sub ochii lor. Se cere nu numai o cunoaştere în totalitate a sportului despre care se scrie, a regulilor şi a istoriei, a celor care participă, ci şi capacitatea de a scrie corect şi captivant un text de o anumită lungime, în contextul unor termene-limită foarte stricte. Departamentele de producţie ale ziarelor le pot solicita reporterilor să scrie două sau mai multe reprize ale relatărilor lor într-un timp foarte scurt.

Cerinţele departamentului de producţie Deoarece sportul profesionist este o ramură a industriei de divertisment şi petrecere a timpului liber, majoritatea competiţiilor sportive se desfăşoară în momentele în care publicul le poate urmări – în weekend şi în serile de la mijlocul săptămânii. Aceasta duce la situaţii greu de rezolvat pentru ziarele de duminică şi cotidiene ce doresc să scrie despre evenimentele respective. Primele lor ediţii pot ajunge la tipar în mai puţin de o oră după încheierea meciurilor. Pentru a publica despre aceste evenimente în primele lor ediţii, sportive trebuie să primească şi să prelucreze textul trimis de reporteri într-un timp toarte scurt şi în mod eficient. Acest lucru depinde, într-o mare măsură, de planificările întocmite de membrii departamentului de producţie şi propuse redacțiilor sportive şi de munca rapidă a reporterilor aflaţi pe teren. Din momentul în care au fost selectate competiţiile care să fie acoperite, se poate spune că paginile de sport sunt planificate din timp, fiecare meci având locul său. Asta înseamnă că reporterilor de pe stadioane li se cere să scrie un număr fix de cuvinte. Pentru a maximiza timpul necesar editorilor de desk din redacţiile sportive, pentru a prelucra avalanşa de materiale din după-amiezile și serile bogate în activităţi sportive, li se cere reporterilor ca primele reportaje să fie trimise ca articole în serial.

Articole în serial Articolul în serial (pe care, deseori, jurnaliştii din mediile profesionale anglofone îl numesc „serial”) presupune completarea lui într-o serie de reprize comunicate prin telefon unui culegător de manuscris sau transmise prin internet, de pe laptop, în reţeaua de calculatoare a ziarului. Un jurnalist aflat în boxa presei trebuie să telefoneze la redacţie înainte de începerea competiţiei, pentru a i se comunica numărul de cuvinte pe care să le scrie. Este important ca textul să conţină numărul indicat de cuvinte. În caz contrar, editorul de desk va trebui să taie sau să adauge cuvinte pentru a ocupa spaţiul rezervat, pierzând aşadar din timpul necesar producţiei. Reporterii care îşi redactează textele în variantă electronică pot afla automat numărul exact de cuvinte. Cei care îşi dictează textul direct de pe notiţe vor cere culegătorului să le spună numărul de cuvinte indicat de calculatorul pe care acesta culege materialul. Reporterii care îşi scriu textul de mână înainte de a-l dicta îi pot calcula lungimea cu uşurinţă dacă vor scrie în agende câte cinci cuvinte pe fiecare rând. Dacă unui reporter i se cere să scrie un „serial” de 550 de cuvinte despre un meci de fotbal, de exemplu, se presupune că acesta va trimite prima repriză de 250 de cuvinte la mijlocul întâlnirii, o a doua repriză de 250 de cuvinte despre ultimele zece minute ale partidei şi o repriză finală de 50 de cuvinte, precum şi numărul total de puncte obţinute în momentul în care arbitrul a fluierat încheierea partidei. Un exemplu mai concludent este reportajul scris pentru ziarele sportive scoase în după-amiezile de sâmbătă, în unele orașe mari, ce apar în ultimele minute ale meciurilor, pentru a putea fi vândute fanilor care se îndreaptă spre casele lor. Reporterii lor se află în contact telefonic permanent cu redacţiile, relatând, minut cu minut, tot ce se întâmplă pe teren. În ambele situaţii, jurnaliştii relatează momentele-cheie ale meciului în ordine cronologică, pe măsura desfăşurării lor, fără să ştie care va fi rezultatul final. Ultimele 50 de cuvinte vor conţine un rezumat al meciului, fiind folosite apoi ca intro (introducere) la articol. Editorul de desk o va plasa în prima parte a articolului. Exemplu Articol in serial – 550 de cuvinte Prima repriză – 300 de cuvinte la jumătatea partidei Judecând după numărul golurilor primite şi situaţia in clasament, nu a fost de mirare că preşedintele echipei Bolton, Sam Allardyce, i-a adus pe experimentatul apărător Emerson Thome, transferat liber de contract cu numai 24 de ore înaintea meciului cu Sunderland, pentru a-l înscrie între titulari în echipa de start. Cu Anthony Barness şi Bruno N’Gotty accidentaţi (entorse) în timpul dezastrului de la Portsmouth, Nick Hunt a venit alături de brazilian, în apărare. Deşi cei de la Charlton şiau menţinut aşezarea în teren, avându-i în continuare indisponibili pe Paolo di Canio, ei au fost primii care au condus jocul pe teren. Fundaşul stânga Hermann Hreidarsson i-a faultat pe atacantul Kevin Davies la câţiva metri de suprafaţa de pedeapsă şi, în momentul în care cei de la Bolton au primit a doua şansă în urma unei lovituri libere, după ce zidul apărării celor de la Charlton nu s-a putut retrage cu zece metri, căpitanul Jay-Jay Okocha a trimis balonul dincolo de portarul prins pe picior greşit, Dean Kiely, dar acesta a lovit puternic transversala înainte să fie respinsă în corner. Hreidarsson a fost apoi avertizat pentru faultul comis asupra lui Ivan Campo la mijlocul terenului, înainte ca Thome să-şi facă simţită prezenţa deloc insesizabilă în atac, lovind balonul cu putere şi trimiţându-l departe de poartă. Cam după 20 de minute, linia fundaşilor lui Bolton, care-şi reveniseră între timp, a

fost din nou pusă la grea încercare. Scott Parker l-a deposedat prin alunecare pe Jason Euell şi a rămas liber în faţa porţii, încercând să treacă balonul de Jussi Jaaskelainen, care s-a întins destul de mult pentru a devia mingea. Portarul echipei Bolton a părut mai puţin sigur de el când a ratat reţinerea balonului la lovitura liberă executată înalt de Claus Jensen. Atacantul Shaun Hurtlott a trimis balonul spre poartă, cu o lovitură de cap, însă mingea a trecut puţin peste poartă. A doua repriză – 200 de cuvinte, ultimele zece minute de la finalul partidei Pentru scurt timp, slăbiciunile din apărarea echipei Bolton au ieşit din nou la iveală, apărarea fiind prinsă pe picior greşit de căpitanul echipei Charlton, Matt Holland, care dorea cu tot dinadinsul să nu repete greşeala coechipierului său mijlocaş, Parker, în momentul în care acesta a rămas faţă în faţă cu portarul. A lovit balonul cu putere în dreapta lui Jaaskelainen, dar a fost oprit de plonjonul acestuia, care l-a deviat cu mâna dreaptă. Dar, deşi a jucat foarte bine până în acest moment, portarul a reuşit să-şi strice reputaţia, fiind avertizat pentru protestele prea vehemente cum că ar fi fost faultat în ambuscada creată imediat după ce a salvat echipa de la gol. Cu siguranţă, Bolton a luat în serios cerinţele lui Allardyce de a depune un efort mai mare, având în vedere înfrângerea la o diferenţă de patru goluri înregistrată la Portsmouth, dar, deşi au avut în mare parte posesia balonului, iar Okocha a iuţit mai tot timpul jocul, le-a fost greu să-şi creeze ocazii de gol din acţiune. Dar când, după pauză, Stelios Giannakopoulos a intrat în locul iui Henrik Pedersen, atacul a devenit mai incisiv. Ritmul şi inteligenţa paselor executate de scundul internaţional grec s-au adăugat la stilul mai elaborat al masivului Davies, constituind o adevărată ameninţare pentru apărarea echipei adverse. Davies l-a forţat pe Kiely la un reflex pe colţul scurt, după care portarul a plonjat imediat în cealaltă parte, deviind şutul din unghi ai grecului. Acum Charlton domină jocul, însă lovitura liberă executată de Jensen a fost prea puternică şi a trecut mult peste bară. Intro – 50 de cuvinte la încheierea partidei Bolton Wanderers 0 Charlton Athletic 0 Nu-i puţin lucru să nu primeşti gol, iar Bolton s-a descurcat admirabil în această privinţă, dar, dacă vor să evite retrogradarea, trebuie să-şi joace şansele în faţa altor echipe precum Charlton. Ei ar fi putut şi chiar ar fi trebuit să înregistreze prima victorie din sezon, dar pur şi simplu nu au reuşit să înscrie nici măcar un gol. Apărarea a reuşit: acum să-şi caute un atacant.

Discuţie Constrângerile legate de timp impuse jurnaliştilor care scriu articole în serial se referă la faptul că ei pot fi nevoiţi să realizeze cea mai mare parte materialului înainte ca un eveniment cu adevărat semnificativ să aibă loc; în exemplul oferit, reporterul a completat primele două paragrafe cu informații despre selecţionarea echipei şi cu un nou tip de materiale adunate pentru recenzia discutată mai devreme. Urmează apoi o descriere a momentelor-cheie din prima repriză a meciului, pentru a realiza numărul de cuvinte solicita. Observaţi modul în care reporterul a trecut uşor de la elementele de fundal prezentarea acţiunii, folosind propoziţia: „Deşi cei de la Charlton şi-au menţinut aşezarea în teren, avându-l în continuare indisponibil pe Paolo di Canio, ei au fost primii care au condus jocul pe teren.” Aceste pasaje de legătură înlătură senzaţia de incoerenţă ce rezultă din schimbarea abruptă a liniei pe care merge articolul. Cu toate că numărul tot de cuvinte este deja stabilit,

jurnaliştilor li se oferă dreptul la un anumit grad de flexibilitate în ceea ce priveşte lungimea reprizelor. În exemplul dat, reporterul a împănat acţiunea cu informaţii generale, deoarece nu se înscrisese niciun gol în prima repriză şi nu avea prea multe lucruri despre care să relateze. Totuşi, dacă s-ar fi înscris mai multe goluri, reporterul ar fi putut alege să trimită jumătatea partidei 300 sau chiar 350 de cuvinte. Dar ar fi fost scurtată a doua repriză, pentru a nu depăşi numărul total de cuvinte al articolului respectiv. Provocările cu care se confruntă reporterii sportivi variază în funcţie de modul în care se desfăşoară evenimentele urmărite, iar sportul, prin natura lui, este imprevizibil. În exemplul de mai sus, lipsa golurilor sau orice altă întâmplare senzaţională indică faptul că adevărata provocare constă în realizarea un articol interesant şi inteligibil dintr-o materie primă insuficientă. În cea de-a doua repriză, ziaristul a trecut din nou dincolo de graniţele acţiunii pentru a introduce un element de fundal – dificila înfrângere a echipei Bolton în meciul disputat anterior – cu scopul de a îngloba informaţiile legate de performanţa echipei în defensivă. Totuşi, în multe competiţii sportive, provocarea constă în a comprima foarte multă acţiune şi numeroase întâmplări într-un număr relativ mic de cuvinte. Repriza finală a unui articol în serial asupra unui meci face apel LA capacitatea de a comprima un întreg eveniment în două propoziţii, evaluând, în acelaşi timp, şi rezultatul. Acesta va apărea în ziar ca element introductiv al respectivei relatări, care are tocmai rolul de a extrage esenţa unui articol, atrăgând atenţia cititorilor şi convingându-i să continue lectura. În acest exemplu, ziaristul a transformat lipsa golurilor într-un avantaj pe care şi-a fundamentat analiza cu privire la performanţele echipelor. În cele din urmă, merită să ne amintim că jurnaliştilor li se cere să nu depăşească numărul de cuvinte solicitat, indiferent de numărul mai mare sau mai mic de goluri înscrise şi de atmosfera senzaţională sau plictisitoare a meciului. Exerciţiu Urmăriţi un meci la un post de televiziune, fie transmis în direct, fie înregistrat pe casetă. Înainte de a face acest lucru, analizaţi avanpremierele apărute în ziare, pe teletext sau pe internet, notând orice informaţie de fundal care ar putea fi folosită într-un articol în serial. Notiţele ar trebui să conţină numele jucătorilor din ambele echipe, precum şi numerele lor de pe tricou, pentru a putea fi reperaţi cu uşurinţă. Propuneţi-vă să alcătuiţi un text cu un număr total de 500 de cuvinte şi scrieţi o relatare despre meci în timp ce îl urmăriţi, în reprize de 250 de cuvinte (cu detalii din ultimele momente ale primei reprize), 200 de cuvinte despre ultimele zece minute înainte de încheierea partidei şi o introducere (intro) de 50 de cuvinte, completate imediat după încheierea meciului. Relatarea dumneavoastră va fi mai aproape de realitate şi mai puţin confuză, dacă închideţi sonorul pentru a nu auzi comentariile. Veţi avea totuşi avantajul – pe care reporterii nu îl au întotdeauna atunci când se află în cabina presei – de a revedea momentele-cheie ale partidei. Nu veţi avea însă acces la cunoştinţele de specialitate exprimate de către experţii de pe stadion. Aveţi grijă să respectaţi termenele-limită, precum şi lungimea reprizelor pe care le-aţi fixat. Faceţi o comparaţie între articolul dumneavoastră şi relatările despre meciul respectiv apărute în ziarul din ziua următoare.

Carnetul de notiţe al reporterului În timp ce jocurile sunt în plină desfăşurare, reporterii trebuie să noteze în carnetele lor principalele evenimente, dar şi momentele în care acestea au avut loc. Unii reporteri dictează articolul în serial direct de pe notiţele luate, deşi majoritatea lor îşi finalizează

reprizele înainte de a le dicta. Este important ca notiţele să fie luate corect, deoarece jurnaliştii vor fi, cu siguranţă, nevoiţi să apeleze din nou la ele, în celelalte etape de realizare a reportajului. Primul lucru pe care îl fac cei mai mulţi reporteri este să noteze membrii echipei folosind prescurtări cu ajutorul numerelor înscrise pe tricouri. Numele jucătorilor sunt şi ele prescurtate pentru ca reporterul să nu piardă niciunul dintre momentele acţiunii în timp ce ia notiţe. Jurnaliştii îşi structurează informaţiile în mod diferit, iar o pagină clasică de notiţe scrise în timpul meciului descris mai sus arată în felul următor: Exemplu Bolton

Charlton

22 18-17-35-11 6-16-4-10 8-14 (4-4-2) Hreid îl faultează pe Davies 20 m (10 min) Lovitură liberă Okocha – în linia de apărare – nu de la 10 m – reintrare în posesie – loveşte bara, prt neatent, luptă pentru corner Thome departe de poartă (15) Okocha traversează, Kiely loveşte de la distanţă (32) Prima repriză 0-0 Gian (sub) îl înlocuieşte pe Pedersen Gian îl fentează pe Davies – Kiely apără în apropierea porţii (50) Gian loveşte, Kiely apără rapid (54) Djork loveşte, scos din teren de Hreid (88)

1 19-24-6-12 2-8-7-10 9-17 (4-4-2) Hreid este avertizat – fault asupra lui Campo (12) Euell – Parker – liber – lovitură slabă – prt trimite în corner (22) Lovitură liberă Jensen – prt ratează – Bartlett lovitură puternică cu capul – puţin peste bară (30) Olanda pusă la punct de Euell – trage în dreapta, portarul apără (41) – aglomerare în faţa porţii – prt accidentat – protestează – avertizat Jensen lovitură liberă – foarte ingenios – peste bară (62)

În momentul în care relatează despre meciuri, mulţi reporteri îşi structurează notiţele pe două coloane, câte una pentru fiecare echipă. Astfel, ei pot găsi mult mai uşor notiţele despre anumite incidente. Cifrele din capul fiecărei coloane reprezintă numerele de pe tricourile jucătorilor şi poziţiile pe care le ocupă în teren. Majoritatea ziarelor oferă aceste informaţii în finalul relatărilor, iar o reprezentare vizuală a formaţiei în lupă îi ajută pe reporteri să-i repereze pe jucători în timpul meciului. Reporterii fac scurte notiţe despre momentele-cheie ale unui meci, menţionând şi timpul corespunzător. Deseori, folosesc prescurtări ale numelor jucătorilor sau ale posturilor (prt = portar). Aceste prescurtări reduc la minimum procesul de luare a notiţelor, permiţându-le reporterilor să se concentreze asupra desfăşurării meciului.

Articole de analiză Restricţiile care se impun în realizarea unui articol în serial pot da naştere, uneori, unor relatări dezechilibrate, cu introduceri devenite clişeu şi concluzii abrupte. Dacă ar avea la dispoziţie un timp suficient pentru a reflecta asupra meciului în ansamblul său, jurnaliştii ar putea oferi relatări mult mai echilibrate, mai analitice şi mai bine scrise. Ar putea include şi

opiniile antrenorilor şi jucătorilor obţinute după meci cu privire la performanţele echipelor. Răgazul dintre prima şi ultima ediţie ale ziarelor (chiar şi numai de o oră) le oferă șansa de a face acest lucru. În aceste momente, ei trebuie să-şi rescrie articolele şi să realizeze interviuri. Din fericire, managerii din sporturile profesioniste sunt conştienţi de aceste restricţii temporale şi fac tot ce le stă în putere să răspundă nevoilor exprimate de jurnalişti după încheierea meciului. Majoritatea organizaţiilor sportive le solicită preşedinţilor şi antrenorilor – şi, în unele cazuri, şi jucătorilor – să fie disponibili la un moment dat după meci pentru a acorda interviuri. Stadioanele principale sunt înzestrate cu camere pentru presă sau centre media în care jurnaliştii pot lucra, iar multe dintre ele au amfiteatre cu echipamente tehnice deosebite, în care antrenorii şi jucătorii sunt aduşi după o competiţie. Totuşi, pe stadioanele mai mici, interviurile de după meci pot fi realizate în biroul preşedintelui echipei, în culoarul care duce pe teren sau chiar pe terenul de joc. În America, jurnaliştii au intrare liberă la vestiare, unde pot discuta cu cine doresc. Scopul interviurilor realizate după încheierea partidei este acela de a le oferi jurnaliştilor şansa de a pune întrebări personalităților marcante în legătură cu incidentele majore şi de a-şi prezenta opiniile cu privire la rezultat şi la performanţele jucătorilor. Le permite totodată să adune informaţii şi reacţii la orice accidentare confirmată sau la orice decizie disciplinară luată de antrenori, precum şi să obţină comentarii în legături cu aspectele controversate ale meciului. Într-o rescriere minuţioasă a articolelor în serial trimise anterior mai pot fi incluse şi acele citate considerate a fi adecvate subiectului. Dacă timpul le permite, mulţi jurnalişti vor scrie o cu totul altă relatare pentru ediţia următoare, intercalând citatele cu o relatare mai echilibrată despre cele mai semnificative momente ale jocului, la care vor adăuga propriile comentarii şi analize. Alţii pot alege să păstreze o parte din materialul anterior, abandonând şi comprimând unele pasaje pentru a scoate în evidenţă cele mai semnificative aspecte ale meciului, făcând loc citatelor, analizelor şi acţiunii din ultima parte a meciului despre care nu au avut timp să relateze, dar nici spaţiu. O mare parte din timpul lor va fi acordat prelucrării fragmentelor introductive pentru a le echilibra, pentru a include şi declaraţiile semnificative făcute după încheierea meciului şi pentru a avea un impact mai mare asupra cititorilor şi a-i determina să citească în continuare. Reporterii care lucrează pentru ziarele regionale pot fi puşi în situaţia de a oferi două reprize de relatări, care să reflecte punctele de vedere ale celor două echipe. Aceste relatări pot avea aceeaşi dimensiune ca articolul în serial descris anterior, deşi redactorii sportivi le acordă mai mult spaţiu reporterilor care se ocupă de jocuri de maximă importanţă, reducând în acelaşi timp spaţiul oferit celor care scriu despre evenimente mai puţin spectaculoase. Ceea ce urmează reprezintă o relatare a meciului despre care am vorbit şi în exemplul dat pentru articolul în serial. Exemplu Bolton Wanderers 0 Charlton Athletic 0 După ce au înscris patru goluri la Portsmouth, în meciul disputat la mijlocul săptămânii, goana după goluri şi-a pierdut din forţă pentru Bolton, iar abia după aceea avea să urmeze momentul critic. A menţine o apărare răsfirată este una, şi Bolton s-au arătat de netrecut sub acest aspect, dar, dacă vor să evite retrogradarea, ar trebui să se străduiască mai mult decât au făcut-o în meciul cu tinereii de la Charlton. Ei ar fi putut, și chiar ar fi trebuit SĂ înregistreze prima lor victorie din sezon, dar nu au putut înscrie niciun gol, în ciuda presiunii aproape constante din a doua repriză. Apărarea a reuşit, acum Sam Allardyce trebuie să caute soluţii pentru atac. „Am reuşit cu linia de apărare în timpul meciului de azi, iar mijlocaşii au avut un joc mai bun”, a declarat după meci managerul echipei Bolton, „dar linia de atac nu a fost

prezentă în joc, din păcate”. Judecând după numărul golurilor primite şi situaţia din clasament, nu a fost de mirare că preşedintele echipei Bolton, Sam Allardyce, i-a adus pe experimentatul apărător Emerson Thome, transferat liber de contract cu numai 24 de ore înainte de meciul cu Sunderland, pentru a-i înscrie între titulari în echipa de start. Cu apărătorii Anthony Barness şi Bruno N’Gotty accidentaţi (entorse) în timpul dezastrului de la Portsmouth, sarcina de a sta în apărare alături de brazilian i-a revenit tânărutui Nick Hunt. Observând că jucătorii de la Charlton se mişcă foarte bine pe Reebok Stadium şi având în vedere că înainte fuseseră învinşi la o diferenţă de patru goluri, prioritatea lui Allardyce era întărirea apărării. Însă chiar dacă şi-au menţinut aşezarea în teren, avându-i în continuare indisponibili pe Paolo di Canio, Charlton nu au lăsat nicio clipă impresia că iar putea învinge, aşa cum au făcut cu cei de la Wolves, luptători la fel de buni ca ei. Au trecut mai mult de 20 de minute înainte ca linia fundaşilor lui Bolton, care-şi reveniseră între timp, să fie din nou pusă la grea încercare. Scott Parker l-a deposedat prin alunecare pe Jason Euell şi a rămas liber în faţa porţii, încercând să treacă balonul de Jussi Jaaskelainen, care s-a întins destul de mult pentru a devia mingea. Portarul echipei Bolton a părut mai puţin sigur de el când a ratat reţinerea balonului la lovitura liberă executată înalt de Claus Jensen şi a răsuflat uşurat când mingea lovită cu capul de atacantul Shaun Bartlett a trecut mult peste poartă. În momentul în care Matt Holland a pătruns în careu printre apărători, părea că slăbiciunile din defensiva lui Bolton ieşeau din nou la iveală, dar Jaaskelainen a plonjat spre dreapta pentru a devia balonul, iar minutele cele mai periculoase ale lui Charlton au luat sfârşit. „A fost un meci îndelung disputat şi îndârjit, cu puţine ocazii de gol de ambele părţi. Ne mulţumim şi cu punctul obţinut”, a spus managerul lor, Alan Curbishley. Nu asta au văzut şi cei din tabăra adversă. Bolton era pe punctul de a înscrie de la început, când Hermann Hreidarsson l-a faultat pe atacantul Kevin Davies la doar câţiva metri în afara suprafeţei de pedeapsă. Căpitanul Jay-Jay Okocha a plasat balonul dincolo de portarul Dean Kiely, care nu era atent, dar a lovit transversala porţii. Dar când Stelios Giannakopoulos a intrat după pauză, Bolton păreau să-şi fi găsit atacul de care aveau nevoie. Ritmul și inteligenţa paselor executate de scundul jucător grec s-au adăugat stilului mal elaborat al masivului Davies, iar Charlton băteau în retragere. Davies l-a forţat pe Kiely la un reflex pe colţul scurt, după care portarul a plonjat imediat în cealaltă parte, deviind şutul din unghi al grecului. În momentul în care portarul era aproape învins de Youri Djorkaeff, în ultimele minute ale partidei, se părea că barca lui Bolton şi-a reluat cursul, însă Hreidarsson a scos mingea de pe linia porţii, iar speranţele lor de a câştiga s-au năruit încă o dată. Exerciţiu Încercaţi să identificaţi principalele diferenţe dintre un articol în serial şi o relatare. Variantă de răspuns 1. Ziaristul a modificat ordinea cuvintelor din primul paragraf, incluzând o metaforă extinsă a îmbarcării şi a impermeabilităţii, sugerată prin referinţa la oraşul maritim Portsmouth. Metafora este reluată pe parcursul textului. Partea introductivă este acum mai puternică şi cu un impact mai mare, rezumă elegant rezultatul meciului şi conduce într-un mod impresionant către miezul articolului. 2. Al doilea paragraf nu a mai fost îmbunătăţit, iar citatul din spusele preşedintelui

echipei Bolton din paragraful următor a fost ales pentru a susţine opinia reporterului despre meci. 3. Celelalte două paragrafe au fost preluate, cu mici modificări, din articolul în serial, deoarece oferă contextul în care trebuie analizată următoarea acţiune. 4. Totuşi, respectiva acţiune a fost privită într-o nouă lumină. În loc să prezinte faptele cronologic, scăderea în intensitate a jocului, primim relatări separate despre performanţele atacului fiecărei echipe. Cele mai nesemnificative evenimente din timpul meciului, care au fost incluse în textul-serial pentru a completa spaţiul liber, au fost eliminate pentru a face loc declaraţiilor preşedinţilor, dar şi acţiunii, cum ar fi scoaterea balonului de pe linia porţii din ultimele secunde, fapt pe care reporterul nu a avut cum să îl includă în articolul iniţial. Ca în celălalt text, declaraţia preşedintelui echipei Charlton vine imediat după menţionarea performanţelor echipei sale şi după comentariile în legătură cu acest lucru. Apoi, reporterul trece uşor de la o echipă la cealaltă, schimbând punctul de vedere al preşedintelui echipei Charlton cu tribuna oficială a celor de la Bolton. 5. În timp ce textul-serial se opreşte brusc la lovitura liberă nereuşită (deşi reporterul a încercat să îndulcească lovitura descriind-o într-un ritm lent – excesiv de amplă şi mult peste bară), reportajul se încheie mult mai frumos. Folosirea cuvintelor „barcă” şi „scufundat” în ultimul paragraf oferă circularitate textului prin metafora din sfera maritimă, dându-i un caracter unitar.

Relatări de a doua zi Astfel de articole de analiză apar de obicei în ediţiile ziarelor din ziua următoare evenimentului. Ele sunt primele relatări făcute în scris despre eveniment, primite de cititorii care se aşteaptă ca acţiunea să fie acoperită în loialitate. Cu toate acestea, uneori ziarele decid sau sunt obligate să prezinte relatări după un anumit timp de la încheierea unui eveniment. Cotidienele care nu au ediţii de duminică aleg deseori să transmită relatările despre meciurile disputate sâmbăta în ediţiile de luni, iar ziarele săptămânale sunt forţate, de cele mai multe ori, să le publice la câteva zile după eveniment. Diferenţele de fus orar dintre locul în care se desfăşoară evenimentul şi cel în care apare ziarul vor decala apariţia relatărilor cu aproape 36 de ore faţă de momentul desfăşurării evenimentului. De exemplu, relatările despre prima zi a unui meci de T EST CRICKET din Australia vor fi publicate în ziarele din Marea Britanie abia după încheierea celei de-a doua zile a turneului. Este posibil ca până la apariţia acestor relatări cititorul să fi văzut câteva secvenţe la televizor sau să fi citit relatările publicate în alte ziare, pe teletext sau pe internet. Aşadar, relatările transmise târziu trebuie să se raporteze diferit la eveniment şi să găsească modalitatea prin care să ofere o perspectivă nouă asupra acestuia. Este încă nevoie să furnizeze informaţiile de bază, cum sunt cele legate de rezultat, de jucătorii care au înscris golurile, precum şi de alte momente-cheie din timpul partidei, dar scopul principal ar trebui să fie acela de a le oferi cititorilor informaţii noi, care nu au fost incluse în celelalte relatări. Toate acestea presupun o analiză mai detaliată, o perspectivă mai profundă asupra momentelor-cheie sau a celor controversate, asupra performanţelor înregistrate de fiecare jucător în parte, asupra efectelor accidentărilor în interiorul fiecărei echipe, o analiză a următoarelor meciuri în lumina a ceea ce s-a întâmplat în timpul partidei relatate sau aproape un întreg articol în care să apară opiniile antrenorilor sau ale jucătorilor exprimate după încheierea meciului.

Întrucât cunosc foarte bine necesităţile mass-media, mulţi antrenori şi manageri acordă interviuri separate după încheierea obişnuitei conferinţe de presă de după meci. Intervievatorii sunt jurnaliştii care scriu astfel de relatări de a doua zi şi trebuie să găsească noi nuclee pe care să-şi fundamenteze relatările. Mai jos prezentăm o relatare de a doua zi despre meciul de fotbal descris anterior. Partida s-a disputat într-o sâmbătă după-amiază, iar relatarea a fost scrisă pentru ediţia de luni dimineaţă a unui ziar broadsheet naţional din Marea Britanie şi va fi citit la aproape două zile după eveniment. Faceţi o comparaţie cu reportajul despre acelaşi meci, observând cu atenţie în ce măsură relatarea de a doua zi vorbeşte despre momente din timpul jocului şi cât spaţiu dedică citatelor, analizelor şi dezbaterilor despre punctele obţinute în funcţie de rezultatele meciului. Exemplu Bolton Wanderers 0 Charlton Athletic 0 Managerii cluburilor de înaltă clasă ca Manchester United şi Arsenal privesc pauza din Premier League din weekendul următor ca pe o dublă binecuvântare. Pe de o parte, sunt încântaţi să aibă în echipele lor atât de mulţi jucători care merită să reprezinte ţările din care provin. Pe de altă parte, consideră că aceasta aproape că le oferă celor mai buni jucători ai lor – ale căror salarii considerabile sunt plătite de club – şansa de a fi accidentaţi în partide internaţionale. Dar membrii mai puţin norocoşi ai Managers’ Union sunt de altă părere. Niciunul dintre aceste cluburi nu are cum să fie deranjat fără motiv în momentul în care este chemat să aducă un serviciu naţiunii, iar ambii manageri au primit cu braţele deschise pauza de două săptămâni, luând-o ca pe o perioadă de convalescenţă pentru jucători, în speranţa că aceştia îşi vor lua revanşa pentru toate lipsurile atât de evidente în acest meci. Poate că nu vor mai fi evenimente în următoarele două săptămâni, dar discuţiile din cadrul anchetelor de după meci se referă deja la cât de bine ar fi fost, dacă măcar principalii jucători s-ar fi descurcat cum trebuie. „Avem un punct pe tabela de marcaj”, doar atât a putut declara managerul echipei Charlton, Alan Curbishley, despre acest joc, înainte de a merge în sala de conferinţe. „Avem acum o pauză de două săptămâni, în care sperăm să readucem în joc unui sau doi jucători.” Se referea la Paolo di Canio și Carlton Cole, pe care i-au împrumutat de la un alt club şi ale căror creativitate şi simţ pentru goluri au lipsit cu desăvârşire. Charlton avea puţine şanse, iar când le-a avut, Scott Parker şi-a distrus propriile speranţe de a revenita naţională în momentul în cane a ratat uşor în confruntarea unu-la-unu cu portarul echipei Bolton, Jussi Jaaskelainen. Căpitanul Matt Holland a ratat într-o situaţie asemănătoare, iar cei de la Charlton au avut noroc să scape cu un punct în urma unei performanţe fără miză, având nevoie de cineva care să conducă acţiunea din teren şi să-şi pună amprenta asupra jocului. „Dacă Richard Rufus şi Gary Rowett reintră în joc, vor face echipa mult mai puternică”, a spus Curbishley. „Speram că, dacă am înaintat în teren, mijlocaşii se vor pune în mişcare, dar, imediat ce câştigam balonul, îl pasam repede altora.” Deşi dezamăgiţi de rezultatul meciului pe care ar fi trebuit să-l câştige, managerul echipei Bolton, Sam Allardyce, a avut măcar câteva motive pentru care să fie mulţumit. Echipa lui nu a mai primit goluri, lucru care se datorează parţial apărătorului central brazilian, Emerson Thome. „A avut un debut excelent. Este într-o formă grozavă şi nu pare să fi lipsit din prima ligă Premiership de atâta vreme”, a spus Allardyce. Marea lui grijă se îndreaptă acum spre celălalt capăt al terenului. Puternicul Jay-Jay Okocha a lovit transversala, iar pasa de gol a lui Youri Djorkaeff a fost respinsă pe linia

porţii, însă Bolton ar mai fi avut ce să demonstreze, prin efortul lor deosebit. Atacantul Henrik Pedersen a fost schimbat la pauză şi, deşi cei care l-a înlocuit, rapidul jucător în naţionala Greciei, Stelios Giannakopoulos, părea şi mai periculos decât masivul Kevin Davies, portarul iui Charlton, Dean Kiely, bloca orice lovitură pe poartă. Allardyce îşi pune acum speranţele în revenirea la forma ce l-a consacrat, după o pauză de şase luni a compatriotului lui Thome, Mario Jardel, care a obţinut de două ori titlul de golgheter pe când juca la Sporting Lisabona. Deşi a jucat o jumătate de oră în partida disputată la mijlocul săptămânii la Portsmouth, sâmbătă, Jardel nu se afla nici măcar pe banca de rezerve, iar Allardyce speră că pauza de două săptămâni îl va ajuta să se reabiliteze complet. „A luat puţin în greutate stând pe plaja din Rio”, a spus el. Trebuie să-l facem din nou sprinten şi aprig în teren.” Fiind încă sub influenţa primei victorii obţinute de cei de la Bolton, poate că întreaga lui echipă trebuie să profite de cele două săptămâni de pauză pentru a lăsa în urmă începutul jalnic şi pentru a relua traseul pe care vor să meargă în continuare.

Discuţie În intro, reporterul îşi manifestă deja nerăbdarea cu privire la următorul weekend, când programul Ligii va include o pauză pentru a le permite multor jucători din principalele cluburi să joace în echipele naţionale în diverse meciuri internaţionale. Aceasta determină lărgirea sferei de interes dincolo de suporterii celor două cluburi implicate, în ceea ce priveşte articolul. Majoritatea cluburilor de această talie sunt afectate de faptul că jucătorii lor sunt luaţi la echipele naţionale – şi, întrucât cluburile mari îi angajează pe cei mai buni jucători din numeroase ţări – o mare parte din echipă poate fi implicată. Relatarea porneşte de la un reportaj-serial prezent – tensiunile dintre antrenorii de cluburi şi cei de echipe naţionale în legătură cu riscul accidentării unor jucători foarte bine plătiţi în diverse meciuri internaţionale „amicale” – înainte de a se concentra asupra problemelor privind accidentările, cu care se confruntă cele două echipe participante la acest meci. Restul relatării aduce în discuţie opiniile preşedinţilor cluburilor respective în legătură cu problemele cauzate de accidentări, făcând referire la principalii jucători aflaţi în această situaţie. Relatarea despre acţiunea meciului este limitată şi apare cu scopul de a ilustra punctele obţinute de preşedinţi. Exerciţiu Apelând la propriile dumneavoastră calităţi analitice şi folosind declaraţiile transmise pe siturile media sau ale cluburilor, scrieţi o relatare de a doua zi despre evenimentul pe care l-aţi folosit ca subiect şi în realizarea textului-serial şi a reportajului care să fie publicată la 24 de ore după eveniment.

Anchete Unele evenimente sportive, precum meciurile internaţionale sau finalele marilor competiţii, devin atât de importante încât media continuă să le acorde aceeaşi atenţie prin spaţiile acordate analizelor detaliate din zilele de după relatările transmise iniţial. Aceste analize pot fi centrate pe importanţa performanţei şi a rezultatelor pentru viitorul echipei sau al sportivului – ori pot fi abordate şi alte subiecte, cum ar fi situaţia sportului la nivel naţional sau în întreaga lume.

Exemplu Victoria Angliei în al doilea meci DE T EST CRICKET din Port of Spain nu numai că le asigură cea mai bună performanţă din Indiile de Vest pentru decenii, ci semnalează o schimbare a ordinii de până atunci din lumea crichetului. Anglia a scăpat de fantomele tuturor înfrângerilor cauzate de remarcabilii şi rapizii aruncători din trecut de pe teritorial Indiei de Vest şi au găsit acum doi jucători dintre ai lor care pot reprezenta viitorul în crichetul internaţional. Astfel, au reuşit să-i înşele pe experţii care au prezis că această serie de partide va fi dominată, cum a fost până nu demult în crichetul internaţional, de batsmani, în fruntea lor fiind căpitanul echipei Windies, Brian Lara. În schimb, Steve Harmison şi Simon Jones au lovit 26 de WICKETURI în patru partide, în timp ce Lara, unul dintre cei mai mari batsmani din lume, a respins aproape 56 de mingi şi a înscris din puţine alergări. În timpul acestui turneu, Harmison şi Jones au devenit cei mai rapizi parteneri de crichet ai Angliei de la Darren Gough şi Andrew Caddick încoace. Până acum, aceasta era secţiunea la care jucătorii din Indiile de Vest erau primii în lume timp de câteva decenii. Vremea lui Michael Holding, a lui Andy Roberts, Joet Garner şi Malcolm Marshall a trecut de mult, iar cea mai nouă generaţie de alergători din Indiile de Vest nu a răspuns aşteptărilor. Dar ce se întâmplă în alte părţi ale lumii? Jucătorul Australiei, Glenn McGrath, şi cel al Africii de Sud, Allan Donald, au ieşit de mult din scenă, iar pakistanezul Shoaib Akhtar, deşi extrem de rapid, este la fel de încăpăţânat. Istoria recentă a demonstrat că alergătorii, mai mult decât alţi jucători, sunt cei care câştigă trofeul în meciurile de T EST CRICKET , iar Anglia, cu Matthew Hoggard din Yorkshire pe punctul de a-şi atinge potenţialul maxim, va ajunge să se impună în clasamentul mondial de BATTING (respingerea mingii). Într-adevăr, dacă se va feri de accidentări, trioul poate deveni cel mai bun atac de la epoca de aur a lui Fred Truman, Brian Statham şi Frank Tyson încoace. Singurul loc în care rapiditatea nu este neapărat principala armă împotriva distrugerii în masă e reprezentat de WICKETUL din subcontinentul indian, aşa cum demonstrează de fiecare dată Muttiah Muralitharan, din Sri Lanka. Dar numai el şi celălalt jucător care a lovit 500 de WICKETURI , Shane Warne, din Australia, sunt, fără îndoială, cu mult în faţa noii generaţii de bowleri rapizi a Angliei. Dacă Anglia ar putea găsi doi jucători de talia celor din epoca de aur a crichetului, Jim Laker, Tony Lock şi Johnny Wardle, ar păşi cu încredere pe treptele oricărei săli de crichet din lume.

Discuţie Acest articol utilizează elementul de legătură dat de victoria Angliei, pentru a analiza condiţiile în care se află crichetul de tip bowling în lumea jocului de crichet. Jocul datează de înainte de mijlocul secolului trecut şi aşteaptă să vadă ce anume îi rezervă viitorul. Depăşeşte competiţia dintre Indiile de Vest şi Anglia, unde îşi are originea, pentru a cuprinde jucători din majoritatea principalelor naţiuni amatoare de crichet din lume.

Implicare sau neutralitate Deşi se aşteaptă, în general, ca reporterii sportivi să se comporte precum ceilalţi jurnalişti şi să scrie reportaje imparţiale şi obiective, există unele situaţii în care li se permite

– şi chiar li se cere – să nu fie complet neutri. Cititorii ziarelor locale îşi susţin în mare parte echipele sau sportivii locali, uneori cu foarte multă fervoare, şi se aşteaptă ca preconcepţiile lor să se regăsească în mass-media. Dacă o echipă care provine din aria de distribuţie a unui ziar joacă împotriva unei echipe din altă parte, competiţia va fi relatată, în mod normal, din perspectiva echipei locale. La fel, ziarele naţionale vor relata despre evenimentele la care participă o echipă sau cei „de acasă” dintr-o perspectivă naţională. Dar în relatările despre evenimente locale, în care reporterii nu ştiu care dintre participanţi sunt susţinuţi de către cititori, aceştia ar trebui să rămână pur şi simplu imparţiali.

Rezumat Unul dintre rolurile principale ale jurnaliştilor sportivi este acela de a relata despre acţiunea din timpul unui eveniment sportiv. Aceasta presupune o gamă largă de activităţi, de la recenzii şi articole de fond, care fixează contextul evenimentului respectiv, până la relatări „în direct”, reportaje şi articole analitice scrise după eveniment. Ea presupune capacitatea de a scrie repede şi corect, în aşa fel încât să completeze un spaţiu strict limitat.

Capitolul 5 Jurnalismul de presă scrisă: ştirile sportive şi fotografia Din cuprins  Cum scriem reportajele  Cum scriem elementele introductive (intro)  Regula celor cinci W  Ce nu trebuie să faceţi  Structura reportajelor  Stilul scrierii  Reportajele şi completările  Etica jurnalistică  Rolul fotografului sportiv

Obiective  Învăţarea principiilor de bază ale redactării reportajelor  Înţelegerea importanţei elementelor de introducere  Cunoaşterea modului în care poate fi structurat un reportaj  Recunoaşterea necesităţilor stilistice ale reportajului  Înţelegerea naturii reportajelor-serial şi a suplimentelor  Aprecierea rolului fotografului sportiv Relatările despre acțiunea din program constituie sursa esențială a paginilor sportive , dar dacă nu sunt prea multe acțiuni despre care să se relateze sau dacă știrile semnificative atrag atenţia şi dincolo de stadion, este nevoie de alte aptitudini jurnalistice. Pe lângă calităţile de specialist ale unui reporter sportiv, jurnalistul sportiv trebuie să dea dovadă de aptitudinile jurnalistici fundamentale – cercetarea şi redactarea reportajelor. Acţiunea din afara terenului este aproape la fel de importantă precum cea de pe teren, existând întotdeauna un şir constant de reportaje care aşteaptă să acapareze atenţia jurnalistului sportiv. Este vorba despre transferul jucătorilor de la un club la altul, despre angajarea şi concedierea antrenorilor, semnarea contractelor de sponsorizare, despre comportamentul din afara terenului (sau problemele de comportament) al jucătorilor şi al fanilor, despre modificările unor regulamente sportive, despre dificultăţile financiare cu care se confruntă uneori cluburile şi organismele aflate la conducerea lor, despre testele de dopaj, precum şi despre activităţile zilnice ale sportivilor care au devenit, pe bună dreptate, personalităţi şi celebrităţi. Acoperirea acestor ştiri necesită acelaşi simţ pentru ştiri şi aceeaşi tenacitate precum cele de care are nevoie orice alt reporter al unui ziar ori al unui post de radio sau televiziune.

Cum scriem reportajele Reportajul este elementul fundamental al tuturor categoriilor de jurnalism. El merge pe o structură simplă, iar oricine poate scrie un bun reportaj poate comunica orice, fără nicio problemă. Merită să depuneţi efortul de a învăţa cum să-l redactaţi bine.

Secretul scrierii unui bun reportaj stă în capacitatea de a condensa esenţa acestuia în elementele introductive – într-o singură propoziţie sau într-un paragraf scurt. Puteţi adăuga informaţii suplimentare, în ordinea importanţei lor. Esenţialul unui reportaj bine scris constă în faptul că, în orice punct ar fi oprită lectura, materialul citit capătă un înţeles deplin. Două sunt motivele pentru care reportajele sunt scrise într-o asemenea manieră. Primul constă în faptul că le permite cititorilor să selecteze exact cât îşi doresc (mai mult sau mai puţin) din reportaj, înainte de a trece la următorul. Al doilea motiv este mult mai practic: dacă spaţiul e restrâns, editorul de desk poate tăia reportajul în orice punct, de la început până la capăt, fără să fie nevoit să-l rescrie, ştiind că textul va fi înţeles de către cititor. Din acest motiv, reporterii trebuie să înveţe să-şi stăpânească mândria. Cei care scriu reportaje sportive ar trebui să se aştepte ca textele lor să fie tăiate de editorii de desk, aşa încât ar trebui să le scrie astfel încât să poată fi tăiate cu uşurinţă. La început, multor studenţi li se pare dificil să scrie un simplu reportaj. Aceasta se datorează faptului că structura reportajului este, în mare parte, opusă modului în care au fost învăţaţi să scrie. Un eseu pentru şcoală sau pentru universitate începe de obicei cu o propoziţie în legătură cu ceea ce urmăreşte, continuând apoi să ofere o serie de fapte care să susţină un anumit argument, şi se încheie cu o concluzie. Spre deosebire de eseu, reportajul începe cu o concluzie – o declaraţie despre lucrurile esenţiale pe care cititorul are nevoie să le cunoască. Continuă apoi să furnizeze informaţii suplimentare pentru a justifica și explica tot ce s-a spus deja în primele paragrafe.

Cum scriem elementele introductive (intro) Partea intro sau primele paragrafe reprezintă esenţialul unui reportaj bine realizat. Ar trebui să condenseze ştirea la elementele ei de bază şi să-l determine pe cititor să-şi dorească să afle mai mult. Nu este un lucru atât de uşor precum pare, iar pe mulţi practica îi ajută să dobândească această capacitate. Cea mai simplă modalitate de a înţelege cum ar trebui scrisă o introducere este să vă imaginaţi că îi relataţi ştirea unui prieten. în momentul în care avem veşti importante, este normal să dezvăluim mai întâi punctele principale: „Ştiai că Nasser Hussain a demisionat din funcţia de căpitan al echipei de crichet a Angliei? Îi va lua locul Michael Vaughan”. Cu mici modificări, această ştire ar putea fi folosită ca introducere la un reportaj de a doua zi a ziarului: Nasser Hussain a demisionat ieri din funcţia de căpitan ai echipei de crichet a Angliei. Michael Vaughan îi va lua locul pentru a doua competiţie de T EST CRICKET Aceste propoziţii scurte conţin tot ce trebuie să ştim pentru a înţelege esenţa reportajului. Faptele suplimentare vor arunca o perspectivă asupra a ceea ce s-a întâmplat şi vor explica motivele care se ascund îndărătul lor , dar, chiar dacă nu vom citi în continuare, vom înţelege totuşi punctele principale.

Regula celor cinci W O modalitate mai sistematică de a obţine acelaşi lucru este să răspundeţi la următoarele întrebări, numite uneori şi cele cinci W-uri:  Who? (Cine?);  What? (Ce?);  When? (Când?);

 Where? (Unde?);  Why? (De ce?). Răspunzând la aceste întrebări – şi la întrebarea suplimentară cum? –, putem corela toate informaţiile de care avem nevoie pentru a înţelege un reportaj, deşi nu este întotdeauna necesar să răspundem la toate acestea în introducere. Exemplul anterior conţine răspunsul la primele trei întrebări încă de la prima propoziţie. Nasser Hussain (cine?) a demisionat ieri (când?) din funcţia de căpitan al echipei de crichet a Angliei (ce?). A doua propoziţie răspunde aceloraşi întrebări raportate la cel care îl înlocuieşte. Michael Vaughan (cine?) îi va lua locul (ce?) pentru a doua competiţie de Test cricket, care va începe joi (când?). Având deja partea introductivă, miezul reportajului poate fi detaliat apoi în al doilea paragraf, care, în cazul de faţă, ar putea suna în felul următor: Hussain l-a anunţat pe antrenorul echipei engleze, Keith Fietcher, în legătură cu decizia sa, imediat după ce echipa lui a făcut egal cu Africa de Sud în prima partidă de Test cricket de la Edgbaston. „Nu am fost tocmai căpitanul de care Anglia avea nevoie sau cel pe care şi-l dorea”, a spus el. Acest paragraf răspunde celorlalte trei întrebări la care nu s-a răspuns în introducere. Hussain l-a anunţat pe antrenor (cum?) la Edgbaston (unde?) pentru că nu era încă hotărât (de ce?). Dacă un reportaj este pe punctul de a apărea, aspectele legate de răspunsul la întrebarea de ce? pot fi omise, deoarece ele trebuie analizate şi necesită informaţii pe care reporterul nu le are încă la dispoziţie. Suplimentele (vezi infra) se vor concentra adesea pe răspunsul la întrebarea de ce s-a întâmplat un anumit lucru. Introducerile trebuie să conţină întotdeauna punctul central al reportajului – în cazul de faţă, informaţia că Nasser Hussain a demisionat. Nu încercaţi să ajungeţi la acest punct central dând explicaţii. De exemplu: După ce Anglia a luptat ieri să facă egal cu Africa de Sud în prima partidă de Test cricket de la Edgbaston, căpitanul Nasser Hussain şi-a înaintat demisia; această abordare nu face decât să întârzie reacţia pe care o trezeşte reportajul şi conferă introducerii un caracter confuz. Toate explicaţiile şi descrierile ar trebui păstrate pentru momentul în care cititorul a fost captat de efectul principal al reportajului. Pentru majoritatea reportajelor sportive, aceasta înseamnă că introducerea se va concentra asupra oamenilor: un fundaş transferat, un antrenor demis, un jocheu suspendat, un atlet descoperit pozitiv la testul de dopaj.

Ce nu trebuie să faceţi Nu începeţi introducerile cu întrebări sau cu citate. Cititorii doresc să li se spună ce sa întâmplat, nu să fie interogaţi. Într-un reportaj, citatele încetinesc procesul de înţelegere a momentelor principale. Aveţi grijă şi la momentul în care menţionaţi când anume a avut loc evenimentul. Puteţi folosi cuvântul „ieri” într-o ediţie matinală, întrucât cititorii ştiu că ştirile sunt de ieri. Dar puţine sunt ziarele de seară ce folosesc acest cuvânt – chiar dacă multe dintre evenimentele despre care vorbesc s-au petrecut în ziua precedentă –, pentru că atrage atenţia asupra faptului că ştirea s-a petrecut cu 24 de ore în urmă şi o privează de noutatea pentru care luptă reportajele. La fel, un săptămânal publicat într-o zi de vineri va încerca să evite menţionarea faptului că evenimentul relatat s-a petrecut luni. Una dintre posibilităţile de a face acest lucru şi de a reda caracterul de noutate unui reportaj este să găsiţi o modalitate de a include în intro cuvântul astăzi:

Michael Vaughan, deschizătorul echipei Angliei, încearcă astăzi să se împace cu noile sale responsabilităţi în calitate de căpitan de echipă, după demisia surprinzătoare a lui Nasser Hussain de la sfârşitul primului meci de T EST CRICKET , disputat cu Africa de Sud.

Structura reportajului Având deja din intro rezumatul punctelor principale ale reportajului, cititorul ar trebui să primească apoi detalii în ordinea importanţei lor. În acest caz, Nasser Hussain este personajul-cheie, iar demisia lui şi motivele care au dus la aceasta ar trebui dezvoltate acum. Exemplu Deşi batsmanul din Essex, în vârstă de 35 de ani, şi-a încheiat cei patru ani de domnie în calitate de căpitan al echipei Angliei în campionatele internaţionale (Test cricket), ei intenţionează să continue să joace pentru ţara lui sub conducerea lui Michael Vaughan. El a declarat: „Să fii căpitanul echipei Angliei e un lucru pe care trebuie să-l faci sută la sută şi există numeroase momente în care trebuie să faci multe eforturi pentru echipă. Un conducător obosit este ultimul lucru pe care şi l-ar dori.” Al doilea personaj important este cel care vine în locul căpitanului, şi anume Michael Vaughan. Acum trebuie să aflăm care a fost reacţia lui şi, pentru binele cititorilor cu puţine cunoştinţe în materie de crichet, poate aflăm câte ceva despre el. Exemplu Mantia a fost aruncată pe umerii lui Michael Vaughan, de 28 de ani, care a mai fost căpitan în locul lui Hussain, în versiunea One day cricket. Batsmanul din Yorkshire, care a deschis meciul şi care a mai condus echipa Angliei, în one-day, în două serii victorioase, spunea: „Va fi destul de greu din punct de vedere psihic şi mult mai obositor, dar mă simt pregătit să încep munca.” „Nasser a fost timp de patru ani pe primul loc şi sunt foarte mulţumit că mi-a încredinţat echipa lui”. În condiţiile unui spaţiu limitat, reportajul s-ar putea încheia aici, dar, întrucât succesul echipelor naţionale este important pentru cititori, un ziar britanic ar dori să-l continue până în cele mai mici detalii. Aşadar, sfera articolului va fi extinsă pentru a cuprinde reacţiile altor personaje-cheie din crichetul englezesc, cum ar fi antrenorul echipei naţionale şi preşedintele comitetului de selecţionare, dar şi concurenţii, precum căpitanul echipei Africii de Sud, care s-a grăbit să demisioneze. Contextele pentru cele două personaje-cheie trebuie explicate, iar jurnaliştii ar mai putea cere părerile analiştilor de bază în legătură cu acele calităţi ale lui Hussain care l-au impus în poziţia de căpitan şi cu viitorul echipei din momentul în care va fi preluată de către Vaughan. Restul reportajului poate continua în felul următor: Exemplu David Graveney, preşedintele selecţionerilor englezi, a declarat că decizia lui Hussain de a rămâne în continuare în echipă îi poate fi de ajutor lui Vaughan. „Michael Atherton îl considera pe Graham Gooch de mare ajutor pentru că avea cui să ceară sfatul, iar Alec Stewart se baza, la rândul său, pe Michael. Dar cel mai important este să i se ofere noului căpitan posibilitatea de a proceda aşa

cum doreşte. Trebuie să fie lăsat să ia propriile decizii.” David Byas, căpitanul lui Vaughan de la Yorkshire, spunea: „Va face faţă presiunilor pe care le implică funcţia la fel de bine ca oricine altcineva. Va savura această provocare. Este important să-şi poată continua evoluţia. Dacă va scădea ca performanţă, oamenii vor pune acest lucru pe seama presiunilor exercitate de funcţia de căpitan pe care o deţine.” Hussain a debutat în Test cricket la campionatele internaţionale din 1990 şi a devenit căpitanul echipei engleze în 1999. Sub conducerea lui, Anglia a depăşit statutul de echipă slabă, ajungând una dintre cele mai puternice echipe din lume. Englezii au câștigat 17 campionate şi au pierdut 15 dintr-un total de 45 de campionate în care le-a fost căpitan. Dar grava înfrângere din seriile turneului Ashes din Australia, disputat iarna trecută, precum şi prestaţia jalnică din timpul Campionatului Mondial au generat discuţii cu privire la viitorul echipei. Vaughan, considerat de mulţi drept cel mai bun batsman al Angliei, a înscris 156 de puncte în First Test, apreciind prestaţia sa drept cea mai bună performanţă a secolului. A urcat în fruntea clasamentului pentru batting anul trecut, iar după Campionatul Mondial a preluat funcţia de căpitan la one-day. Sub conducerea lui, Anglia a câştigat Natwest Challenge împotriva Pakistanului şi Natwest Series, împotriva Africii de Sud şi Zimbabwe.

Cum intercalăm detaliile Un reportaj important va fi fundamentat pe o gamă largă de surse şi va cuprinde multe detalii generale, precum şi analize. Elementele trebuie structurate în mod logic, astfel încât totul să curgă uşor. Pentru a evita trunchierea reportajului cu elemente de context, ar trebui să le intercalaţi pe parcursul ştirii, acolo unde este posibil. Exemplu Batsmanul deschizător din Yorkshire, care a mai condus deja echipa Angliei, în oneday, în două serii victorioase, spunea: „Va fi destul de greu din punct de vedere psihic şi mult mai obositor, dar mă simt pregătit să încep munca.” Această frază oferă foarte multe elemente de context (Vaughan joacă pentru Yorkshire, este batsman la deschidere şi e deja căpitan al naţionalei de one-day cricket) care trebuie cunoscute de către cititori pentru a înţelege reportajul în totalitate. Este folosită subtil (ca un alt mod de a face referire la Vaughan), pentru a introduce un citat proaspăt, în aşa fel încât cititorii ce cunosc contextul în care se află Vaughan să nu aibă senzaţia că li se oferă foarte multe informaţii pe care le cunosc deja. Această intercalare a informaţiilor din context în structura reportajului nu lasă impresia unei atitudini de superioritate faţă de cititor. Deseori, mai ales în cazul reportajelor sportive, este dificil de apreciat volumul de cunoştinţe pe care cititorii le au deja. Suporterii împătimiţi ai crichetului ştiu deja multe detalii de context din acest reportaj, dar este posibil ca mulţi cititori să nu le cunoască. Strecurând astfel aceste detalii în reportaj, puteţi ascunde faptul că multor cititori li se oferă foarte multe detalii de context, care nu le sunt necesare. Totodată, înseamnă că, deşi reportajul are o structură rigidă, aceasta nu este sesizată de către cititor, care abia observă curgerea uşoară a textului. Structura unui reportaj devine evidentă dacă este scrisă ambiguu.

Stilul scrierii Studenţii care sunt obişnuiţi să scrie eseuri întâmpină dificultăţi în momentul în care li se cere să scrie pentru prima dată reportaje. Acestea presupun, în mod normal, o anumită lungime, un stil specific şi posibilitatea ca textul să prezinte opiniile celui care scrie. Eseurile pot fi lungi şi pot conţine opinii: reportajele trebuie scrise cât se poate de concis, iar autorii lor trebuie să-şi păstreze opiniile pentru ei înşişi. Un eseu de 1500 de cuvinte îi permite celui care scrie să dezvolte subiectul, chiar să-l înflorească, dar un reportaj de 150 de cuvinte nu permite acest lucru. Reportajele ar trebui scrise concentrat, lăsând deoparte cuvintele superflue, înfloriturile stilistice şi informaţiile inutile. Fiecare cuvânt trebuie să-şi merite locul în text. Prin eliminarea cuvintelor inutile, reportajul poate primi mai multe informaţii condensate sau pe pagină pot fi înghesuite mai multe reportaje. Un jurnalist trebuie să-şi revadă mereu prima repriză a reportajului, pentru a verifica dacă textul poate fi restrâns. Aproape întotdeauna este posibil. Multe expresii comune pot fi reduse la un singur cuvânt – de exemplu, cu scopul de a (pentru), în preajma (aproape), în ciuda faptului că (deşi), având în vedere faptul că (deoarece). Evitaţi tautologia, cum ar fi „cel mai rapid dintotdeauna” şi „rezultat final”, dar şi cuvintele descriptive, fără sens, de tipul „aproape impresionant” şi ,,foarte puternic”. Înlăturarea cuvintelor superflue poate economisi foarte mult spaţiu în cadrul unui reportaj. Exerciţiu Rescrieţi următorul articol reducând numărul de cuvinte la jumătate, dar fără să omiteţi vreo informaţie din cele pe care le conţine. S-au stabilit cele două echipe care se vor întâlni pentru a participa la cea de-a XXXVIll-a ediţie a cupei Super Bowl care se va ţine în Houston, Texas, pe 1 februarie. Ele sunt New England Patriots şi Carolina Panthers. Patriots au ajuns acolo învingându-i pe Indianapolis Colts cu 24-14 în play-off-urile AFC, în timp ce Panthers şi-au consolidat poziţia în Super Bowl învingându-i pe Philadelphia Eagles cu nu mai puţin de 14 puncte la 3 în play-off-urile NFC. Având în vedere faptul că New England Patriots au intrat în Super Bowl abia cu doi ani în urmă, apariţia lor pentru a doua oară în trei ani nu ar trebui să surprindă pe nimeni. Pe de altă parte, nimeni nu se aştepta ca echipa Carolina Panthers să ajungă atât de departe, ţinând cont de faptul că, numai cu doi ani în urmă, ei au pierdut 15 meciuri consecutiv. Totuşi, adversarii lor, Philadelphia Eagles, au fost învinşi în play-offurile din ultimele două sezoane şi se aşteaptă să fie la fel de norocoşi şi pentru a treia oară. Variantă de răspuns New England Patriots vor întâlni Carolina Panthers la Houston, pe 1 februarie, în cea de-a XXXVIII-a ediție a cupei Super Bowl. Patrioții, care au intrat și ei în competiția pentru Super Bowl cu doi ani în urmă, i-au bătut pe Indianapolis Colts cu 24-14 în play-off-ul AFC, în timp ce Panterele au uimit publicul, învingând Philadelphia Eagles cu 14-3 în play-off-ul NFC. În ultimele două sezoane, Panterele au pierdut 15 meciuri consecutiv, în timp ce Vulturii se aflau în play-off-ul pentru al treilea an consecutiv. Primul reportaj conţine 193 de cuvinte, al doilea, numai 91. Cu toate acestea, al doilea text cuprinde toate informaţiile şi este mai uşor de citit. Spaţiul economisit îi permite autorului să dezvolte reportajul sau redactorului sportiv să includă un alt reportaj pe pagina

respectivă.

Pentru a simplifica reportajul Structura gramaticală a reportajului ar trebui să fie simplă şi organizată. Evitaţi propoziţiile complexe, cu subordonate. Propoziţiile trebuie să fie scurte şi directe. Este indicat să conţină cel mult 30 de cuvinte, iar paragrafele nu ar trebui să fie mai lungi de două propoziţii. Paragrafele mai lungi par plictisitoare, descurajante şi greu de citit atunci când sunt aşezate în coloane pe o pagină de ziar (vezi capitolul 1). Încercaţi să evitaţi utilizarea clişeelor şi a eufemismelor, iar dacă întâlniţi în text un asemenea element, căutaţi o altă variantă. Oamenii nu „trec în lumea de dincolo”, ci mor; echipele nu „obţin un rezultat pozitiv”, ci câştigă. În timp ce evitaţi eufemismele, aveţi grijă ca tonul reportajului să corespundă subiectului ales. Umorul poate fi un instrument util în redactarea anumitor reportaje, dar trebuie evitat dacă ar cauza suferinţă sau ar ofensa pe cineva. Poate fi greu de observat ce anume ar putea cauza suferinţă sau ar ofensa cititorii în momentul în care relataţi un eveniment tragic, cum ar fi o catastrofă petrecută pe stadion sau un accident fatal al unuia dintre participanţii la o competiţie sportivă. Gândiţi-vă mereu că este posibil ca rudele sau prietenii celor accidentaţi să vă citească reportajul. Scrieţi în continuare despre punctele relevante, fără să intraţi în detalii neplăcute şi inutile (chiar dacă acestea pot demonstra cât de bine v-aţi făcut datoria), evitaţi elementele de senzaţie şi rezistaţi tentaţiei de a arunca vina în stânga şi în dreapta sau de a vă grăbi să judecaţi o situaţie. Evitaţi utilizarea elementelor de jargon. Găsiţi o modalitate de a spune acelaşi lucru într-un limbaj curat. Nu folosiţi acronime fără a oferi explicaţii în legătură cu sensul lor (TCM – Terenul de Crichet din Melbourne; CIO – Comitetul Internaţional Olimpic) decât în cazul în care sunteţi siguri că vor fi înţelese de cititori. În unele situaţii, poate fi necesar să dezvoltaţi denumirile oficiale ale organizaţiilor sau competiţiilor sportive, mai ales când unele sporturi britanice sunt acoperite de massmedia altor popoare. Britanicii au inventat sau au codificat multe dintre principalele sporturi din lume şi, la fel cum Marea Britanie nu îşi trece numele pe timbre deoarece a fost prima ţară care a introdus un sistem poştal modern, multe dintre organismele aflate la conducerea sporturilor britanice şi unele competiţii sportive naţionale (dar şi mondiale) nu cuprind în denumirile lor cuvintele „britanic” sau „englez”. Organismul care conduce fotbalul din Anglia se numeşte pur şi simplu The Football Association. „Principala” competiţie din cadrul golfului britanic se numeşte, în mod oficial, The Open, iar în sfera tenisului sunt The Championships. Aceasta din urmă este cunoscută în lume drept Wimbledon, dar audienţele care nu sunt de origine britanică trebuie să ştie dacă vă referiţi la Asociaţia de Fotbal (Englezesc) sau la Openul britanic. Exerciţiu Rescrieți reportajul următor în așa fel încât să-l faceți mai simplu și mai ușor de citit. Eliminați clișeele, eufemismele și elementele de jargon și explicați acronimele care apar. Ștergeți orice părere sau prejudecată a autorului și asigurați-vă că nimic din tonul reportajului sau din ceea ce conține textul nu-i ofensează sau supără pe cititori. F1 pare să revendice astăzi o nouă victimă, deoarece legendarul Jim Smith, cel mai tânăr pilot care a câștigat vreodată un GP și care, după părerile multora, era destinat să devină campion mondial, este pe moarte, într-un pat de spital. Demonul vitezei australian și-a întâlnit propriul Waterloo când, aflat abia în a

doua cursă din Marea Britanie și în condiții meteorologice rar întâlnite în Down Under, a ieșit în decor la Loamshire și, în timp ce mulțimea privea mută de spaimă, a lovit puternic parapetele, rănindu-se îngrozitor. Inițial, se vehicula că australianul de numai 23 de ani, logodit cu Sonja Green, o cântăreață renumită de muzică pop, care privea îngrozită din tribună, ar fi trecut pe loc în lumea de dincolo. A fost dus repede la LGH cu un elicopter, iar suporterii se temeau că va fi găsit DOA, dau au răsuflat ușurați când au aflat din declarația medicilor că pilotul se afla la ITU din cauza craniului aplatizat și a fracturilor de tibie și scapulă. Era evident că două motive au demonstrat această fatalitate de la început, primul fiind faptul că Bob Black, încercând o manevră de depășire demnă de un șofer amator ieșit la plimbare cu mașina pe o vreme ploioasă, i-a smuls roata din spate; al doilea motiv se referă la faptul că organele de control ar fi trebuit să se asigure că traseul îndeplinește condițiile pentru raliu, iar nivelul inacceptabil al scurgerilor de ulei de pe pistă a contribuit, fără îndoială, la alunecarea ce i-a fost aproape fatală. Experții HSE au demarat o anchetă amănunțită.

Discuţie Multe paragrafe au o structură prea complicată, cu multe subordonate care întrerup curgerea textului şi îl fac mai greu de înţeles. Ele ar trebui să fie fragmentate în propoziţii mai scurte, iar informaţia mai puţin importantă să fie folosită treptat, pe parcursul textului. Presupunerile autorului în legătură cu soarta probabilă a pilotului şi toate cauzele care au dus la producerea accidentului reprezintă opinii, şi nu informaţii. Ele nu îşi au locul într-un reportaj (deşi ar putea fi incluse aici părerile medicilor sau ale celor care se ocupă de pistă, dacă sunt atribuite în mod corect). Speculaţiile ziaristului, potrivit cărora pilotul va muri, nu sunt susţinute de niciuna dintre părerile medicilor şi vor provoca suferinţă rudelor şi prietenilor victimei. În momentele în care gravitatea rănilor pune viaţa în pericol, este mai bine să descrieţi victimele luptând pentru viaţa lor. Iniţialele şi acronimele, precum FI şi HSE, ar trebui explicate, măcar atunci când sunt utilizate pentru prima dată, la fel ca abrevierile GP şi DOA. Nu toţi cititorii ştiu ce înseamnă ele. Cuvântul „legendar” este utilizat greşit – legenda este o poveste tradiţională, de obicei, imaginară. Expresiile argotice, cum ar fi „demonul vitezei” şi „Down Under”, precum şi clişeele de genul „şi-a întâlnit propriul Waterloo” şi „mută de spaimă” ar trebui evitate, mai ales în reportajele cu subiecte atât de grave ca acesta. Descrierile de tipul „privea îngrozită” (cum altfel ar putea vedea accidentul logodnica lui?) şi „îngrozitor” sunt elemente de senzaţie a căror prezenţă nu este necesară, iar „cântăreaţă de muzică pop”, precum şi aluzia la şoferii amatori sunt mult prea superficiale pentru a fi folosite într-un asemenea reportaj. „A trecut în lumea de dincolo” este un eufemism, iar craniu, tibie şi scapulă sunt termeni medicali care ar trebui înlocuiţi prin termeni uzuali. Nu este nevoie să se menţioneze că ancheta va fi amănunţită: nimeni nu se aşteaptă să fie superficială. Variantă de răspuns Pilotul de Formula 1 Jim Smith se zbate astăzi între viaţă şi moarte, după ce maşina lui a ieşit de pe traseul din Loamshire şi s-a izbit de parapete.

A fost dus la Spitalul General din Loamshire cu un elicopter, unde se află acum în terapie intensivă, suferind de o fractură craniană, de o fractură la nivelul piciorului şi al osului umărului. Australianul participa la cea de-a doua cursă în Marea Britanie când, pe o vreme ploioasă, a ieşit de pe pistă. Logodnica lui, cântăreaţa de muzică pop Sonja Green, urmărea scena din tribune. Accidentul s-a petrecut în momentul în care un alt pilot, Bob Black, a încercat să execute o depăşire şi se pare că a intrat în coliziune cu roata din spate a lui Smith. Departamentul pentru Sănătate şi Siguranţă face investigaţii. Smith (23 de ani) este cel mai tânăr pilot câştigător al unui Grand Prix şi era considerat un viitor campion mondial.

Nu vă îndepărtaţi de la subiect Opiniile nu au ce căuta într-un reportaj. Scrieţi despre fapte şi lăsaţi-i pe cititori să tragă concluziile. În momentul în care scrie un reportaj, reporterul ar trebui să se ghideze mereu după principiile de acurateţe, obiectivitate, neutralitate, echilibru şi egalitate, asigurându-se că în orice punct al textului, faptele se diferențiază clar de opinii. Singura excepţie de la regulă este permisă atunci când scrieţi pentru un ziar local despre subiecte care vizează echipa sau jucătorii locali ori pentru o publicaţie naţională, despre interesele ţării în materie de sport. În astfel de cazuri, cunoaşteţi interesele cititorilor ziarului dumneavoastră şi puteţi scrie textul din punctul lor de vedere. Dar, indiferent de publicaţia pentru care este scris un reportaj, acurateţea, egalitatea şi delimitarea faptelor de opinii rămân inviolabile. Informaţia pe care se fundamentează un reportaj (sau orice alt text din jurnalism) trebuie verificată cu atenţie. Nu este suficient să fiţi „foarte siguri” că tot ceea ce spuneţi este corect. Jurnaliştii au faţă de audienţă datoria de a se asigura că informaţia lor este corectă. De asemenea, faţă de ei înşişi şi faţă de organizaţiile pentru care lucrează, au datoria de a se asigura că reportajele lor nu vor atrage acţionări în justiţie. Aparentele inexactităţi banale pot transforma un reportaj într-un instrument defăimător, iar micile greşeli pot avea consecinţe costisitoare. Faptele conţinute într-un reportaj trebuie verificate mereu de surse de încredere. Niciodată să nu vă fundamentaţi reportajul pe o mărturie aflată din auzite sau pe zvonuri – şi, oricât de bun vi s-ar părea, nu-i daţi drumul până ce nu l-aţi verificat. Deseori, reportajele senzaţionale par să fie inexacte. Chiar şi greşelile nesemnificative vă pot pune în situaţii ridicole. Dacă dumneavoastră „credeţi” că un sportiv este ceh şi se dovedeşte a fi slovac, nu veţi fi dat în judecată. Dar suporterii clubului la care joacă slovacul vor şti că aţi greşit şi vor începe să vă pună la îndoială corectitudinea în tot ceea ce spuneţi. Este mult mai sigur să verificaţi naţionalitatea jucătorului. Regula de aur pe care trebuie să o urmaţi mereu este: Dacă aveţi dubii, mai bine renunţaţi (If in doubt, leave it out). La fel, nu faceţi niciodată presupuneri fără a verifica dacă datele sunt corecte, indiferent cât de clare vă pot părea. De exemplu, dacă un jucător de crichet, cunoscut pentru o adevărată istorie a problemelor de căsnicie, se retrage dintr-un turneu de peste mări „din motive familiale”, este tentant să presupuneţi că mariajul lui se află din nou în impas. Totuşi, poate fi vorba de un părinte sau un copil grav bolnav. Ar fi extrem de insensibil şi ruşinos dacă v-aţi grăbi să trageţi astfel de concluzii. Ţineţi minte: Să nu presupuneţi niciodată.7

7

În original: Never assume – it makes an ASS out of U and ME(n.tr.).

Reportajele-serial şi completările Unele reportaje sunt autosuficiente. Odată ce le-am citit, nu mai simţim nevoia de a şti mai mult. Dar multe dintre reportajele în premieră nu sunt decât nişte puncte de plecare. Odată cu trecerea timpului, reportajul se va dezvolta sau va avea consecinţe care vor duce la reportaje-supliment. Asemenea reportaje se împart în două categorii – Reportaje-serial şi completări. Un reportaj-serial se dezvoltă odată cu trecerea timpului. Poate începe cu un anunţ efectuat de o agenţie care face teste de dopaj, în care se spune că un atlet a picat testul, iar din acel moment reportajul poate „continua” săptămâni întregi. Anunţul va fi urmat de o declaraţie din partea atletului, care îşi recunoaşte sau nu vina. Imediat ce clubul sportivului sau organul de conducere a avut timp să analizeze ştirea, vor da o declaraţie în care vor menţiona dacă acesta va fi sau nu suspendat. Organismul aflat la conducere va anunţa momentul în care comitetul de disciplină se va întruni pentru audierea cazului. Alţi colegi sportivi se vor implica în dezbatere, oferind un sprijin sau criticând. Vor avea loc audieri, se va anunţa şi decizia luată, dar va fi impusă şi o pedeapsă. Se vor realiza dezbateri publice cu privire la corectitudinea deciziei sau pedeapsa potrivită, dar şi la efectele pe care acest eveniment le are asupra sportului în general. Sportivul poate contesta decizia sau pedeapsa primită. Dacă este un sportiv de talie internaţională, consecinţele pot afecta echipa naţională. Recursul va fi făcut public. În urma acestui caz, conducerile organismelor naţionale şi internaţionale pot modifica regulamentele cu privire la droguri şi testele de dopaj. Un reportaj care a început cu un simplu anunţ poate continua deseori săptămâni sau chiar ani întregi. Completările au tendinţa de a fi mai restrânse în ceea ce îşi propun, oferind informaţii generale sau urmărind consecinţele unui reportaj iniţial. De exemplu, dacă un jucător se transferă de la un club la altul, o completare se poate concentra asupra modului în care clubul din care făcea parte iniţial doreşte să-l înlocuiască şi dacă acesta va hotărî să cheltuiască din suma obţinută prin transfer în acest scop. Mai poate fi direcţionată asupra a ceea ce se aşteaptă de la jucător ca membru al noului club şi asupra consecinţelor prezenţei lui pentru fiecare dintre noii colegi. Încercarea de a găsi o completare a unui reportaj poate fi o metodă utilă de a scrie atunci când nu sunt prea multe ştiri de transmis. Ştirile multor ziare de duminică pot cuprinde în mare parte completări ale ştirilor transmise în timpul săptămânii respective.

Etica jurnalistică Din când în când, culegerea informaţiilor pentru cineva anume şi scrierea unor reportaje sportive ridică inevitabil întrebări în legătură cu etica jurnalistică. Unui ziarist i se permite foarte rar, dacă se întâmplă vreodată aşa ceva, să apeleze la minciuni ori la înşelăciuni pentru a-şi putea continua reportajul sau să-şi înregistreze intervievaţii pe casetă audio sau video fără ştirea acestora. (S-au făcut excepţii când erau investigate fapte grave, dar numai după ce directorii principali de ştiri au analizat situaţia în detaliu, iar jurnalistul i-a consultat în această privinţă.)

Intimitate Este mai dificil să dezbatem subiectele legate de intimitate. Sportivii se află în vizorul publicului pentru că sunt premiaţi deseori pentru aptitudinile lor, mulţi dintre ei primind statut de celebritate datorită mass-media. Interesul publicului faţă de ei este, aşadar, mult mai mare decât faţă de un cetăţean obişnuit. Bineînţeles, asta nu înseamnă că ei nu ar avea dreptul la intimitate, însă activităţile lor sunt urmărite mai îndeaproape. Indiscreţiile legate de băutură, droguri, sex sau activităţi ilegale, care ar putea trece neobservate în cazul altor persoane

obişnuite, pot deveni subiecte mari, deoarece organizaţiile media concurează între ele pentru a obţine noi dezvăluiri. Se discută mult pe baza ideii că subiectele „de scandal” de acest tip se află în atenţia publicului pentru că personajele sunt modele, mai ales pentru tineri. Totuşi, linia care delimitează dreptul la intimitate de dreptul publicului de a cunoaşte este foarte subţire, numeroase discuţii legate de etica jurnalistică referindu-se la punctul în care ea ar trebui trasată. Dezbaterea devine mai aprinsă când e vorba despre subiecte legate de viaţa sexuală, încercând să răspundă la întrebarea dacă media ar trebui să plătească pentru aceste dezvăluiri de alcov ale celebrităţilor din domeniul sportului. Oare simplul fapt că o persoană doreşte să dezvăluie detalii intime despre o relaţie acordă mass-mediei dreptul de a invada intimitatea celeilalte persoane?

În vizorul legii Indiscreţiile unor personalităţi sportive le pot aduce în faţa justiţiei. Într-un fel, acest lucru face ca munca jurnalistului să fie mai uşoară. Audierile sunt evenimente publice despre care media are dreptul să relateze. Într-adevăr, implicarea media este protejată în ideea că trebuie să se facă dreptate, dar şi că acest lucru trebuie să se vadă. Totuşi, setea de cunoaştere a publicului în ceea ce priveşte celebrităţile nu ar trebui să-i tenteze pe jurnalişti să-şi depăşească drepturile şi responsabilităţile pe care le au în raport cu procedurile curţii de apel. Ei trebuie să aleagă atent subiectele pe care le vor publica înaintea oricărui proces, căci altfel se pot trezi că ajung în vizorul legii. În Anglia şi în câteva alte ţări, după ce o persoană a fost acuzată de ceva, există o serie de restricţii impuse mass-media în legătură cu ceea ce poate fi transmis înainte de apariţia la tribunal. De exemplu, cazul fotbaliştilor de la Leeds United, Jonathan Woodgate şi Lee Bowyer, implicaţi într-un accident în apropierea unui club de noapte, a fost suspendat de către judecător şi s-a impus rejudecarea lui în urma unui articol apărut într-un ziar naţional.

Citate Citatele directe nu ar trebui nicicum să fie modificate, cu excepţia cazurilor în care este nevoie să fie mai explicite sau să corecteze o greşeală evidentă a persoanei citate. Nu ar trebui să fie redactate sau comprimate decât cu o aprobare clară şi numai în condiţiile în care sensul rămâne acelaşi.

Embargouri Un embargo trebuie respectat întotdeauna, excepţie făcând cazurile în care a fost impus cu scopul clar de a întârzia publicarea unui subiect de interes general care, în caz contrar, ar fi apărut în media mai devreme. Organizaţiile obişnuiesc (şi este perfect legal) să impună embargouri jurnaliştilor cu mult înainte de momentul în care respectiva informaţie ar fi fost comunicată publicului. Astfel, mass-media au ocazia de a-şi pregăti bine subiectele şi îi descurajează pe jurnalişti să publice articole lacunare sau incorecte, pentru a nu face față concurenței. Într-adevăr, mulţi jurnalişti consideră util acest sistem de embargo, întrucât înlătură necesitatea unei competiţii şi le oferă posibilitatea de a vedea reacţia publicului faţă de subiect înainte de publicarea lui. Embargourile nu obligă în mod legal, dar majoritatea jurnaliştilor le respectă pentru că, în caz contrar, ar putea cădea ei înşişi victime ale unui embargo impus de alte persoane. Totuşi, dacă un jurnalist a obţinut aceeaşi informaţie dintr-o altă sursă înainte de impunerea embargoului, acesta nu este obligat să-l respecte. Regula de bază în cazul embargourilor este

să fiţi corecţi faţă de colegii dumneavoastră jurnalişti, dar să nu permiteţi ca următorul embargo impus să vă refuze articolul în exclusivitate la care aţi muncit şi pe care l-aţi obţinut cu ajutorul persoanelor de legătură de pe lista dumneavoastră.

Sensibilitate la discriminări Jurnaliştii sportivi trebuie să fie atenţi pentru a nu ofensa moralitatea altor persoane. Aveţi grijă să nu strecuraţi în text discriminări legate de sex, rasă, vârstă, precum şi subiecte cu privire la anumite infirmităţi. Sportivii care apar în presa scrisă sunt, în general, tineri, bărbaţi, caucazieni, iar interesele celor care nu intră în această categorie sunt uşor de neglijat. Transformările din ultima vreme din domeniul sportului şi al jurnalismului sportiv dovedesc faptul că, treptat, prejudecăţile încep să dispară. Se transmit mai multe ştiri legate de competiţiile sportive feminine, în special în fotbal, crichet şi rugbi, asociate în mod tradiţional cu partea masculină. De asemenea, există mai multe ziariste şi crainice TV, deşi în cele două domenii, balanţa se înclină încă de partea bărbaţilor. în mod similar, jucătorii şi concurenţii de culoare sunt recunoscuţi acum, reuşind în majoritatea sporturilor profesioniste, în timp ce numărul ziariştilor de culoare este încă redus. Cu toate acestea, problemele legate de discriminările rasiale în lumea sportului şi a jurnalismului sportiv nu au dispărut încă. Insultele rasiale sunt des întâlnite la unele categorii de spectatori în timpul unei competiţii, iar refuzul unui jucător de rugbi caucazian din echipa Africii de Sud de a împărţi camera de hotel cu unul dintre colegii lui de culoare sau dificultăţile cu care se confruntă unii jucători de crichet europeni din echipa Zimbabwe dovedesc că rasismul este încă răspândit în unele sporturi. Observaţiile unui comentator de televiziune american în legătură cu fotbaliştii de culoare indică faptul că rasismul nu a fost complet înlăturat nici din spaţiul media. Mass-media se caracterizează încă prin tendinţa de a ignora competiţiile destinate persoanelor cu infirmităţi şi sporturile practicate în principal de persoanele mai în vârstă (cum este bowlingul) sau de a le izola în micile „ghetouri” ale paginilor sportive.

Influențe Relaţia dintre jurnaliştii sportivi şi sportul pe care îl acoperă este inevitabil mai apropiată. însă ea nu trebuie să devină... incestuoasă. Jurnaliştilor li se permite aproape întotdeauna intrarea liberă la competiţii. De asemenea, au acces la concurenţi, la jucători, antrenori şi administratori. Li se oferă uneori bilete gratuite de călătorie, dar şi cazare gratuită de către organizatorii sau sponsorii evenimentelor sportive. Toate acestea sunt perfect legale, atât timp cât jurnaliştii nu se lasă influenţaţi de ele sau nu le este afectată atitudinea critică atunci când ea se impune.

Rolul fotografului sportiv Aptitudinile tehnice ale fotografului sportiv nu fac parte din subiectele discutate în această carte, însă fotografia joacă un rol important în transmiterea informaţiilor din sport prin intermediul ziarelor şi al paginilor web. Deseori, fotografii şi jurnaliştii lucrează împreună la realizarea reportajelor şi articolelor feature, completându-se reciproc. Rolul fotografului sportiv este unul dificil. Deseori presupune rezistenţă fizică la temperaturi scăzute, aşezarea în locuri nepotrivite în ceea ce priveşte vizibilitatea, încercând să urmărească acţiunea pentru a nu pierde anumite momente importante, cum ar fi golurile, în timp ce caută să surprindă o imagine mai puţin obişnuită sau dramatică. Fotograful sportiv

lucrează, în mod normal, singur, acoperind un eveniment asupra căruia televiziunea şi-a concentrat numeroase camere de luat vederi. O concurenţă inechitabilă. Din acest motiv, mulţi fotografi nu încearcă să concureze cu televiziunea, care poate acoperi momentele-cheie dintr-o serie de unghiuri diferite. Încearcă, în schimb, să creeze un impact prin compoziţia imaginilor şi acţiunea pe care o surprind, prin expresiile concurenţilor, contorsiunile trupurilor lor sau, poate, prin surprinderea momentului de vârf al unei dispute între adversari. Uneori, cele mai grăitoare fotografii sunt cele luate din afara terenului de joc, la distanţă de concurenţi, care se concentrează asupra arbitrilor sau reacţiei spectatorilor Majoritatea ziarelor importante angajează fotografi sportivi specialişti, dar mulţi dintre ei trebuie să lucreze şi ca fotografi de ştiri în timpul săptămânii, dedicându-se evenimentelor sportive numai seara sau în după-amiezile de duminică. Aceştia se confruntă deseori cu termene-limită mult mai stricte spre deosebire de colegii lor jurnalişti, cu toate că transmiterea fotografiilor la redacţie se realizează mult mai uşor de când au apărut camerele şi modemurile digitale. Fotografii care, până nu demult, erau nevoiţi să plece mai repede de la un eveniment pentru a se retrage în camera obscură şi a developa fotografiile le pot trimite acum direct de pe stadion. De asemenea, pot vedea imaginile surprinse înainte de a le trimite la redacţie şi le pot selecta pe cele care se potrivesc cel mai bine. Totuşi, asemenea ziariştilor, imediat ce fotografiile au fost trimise la redacţie, ceea ce urmează nu mai depinde de fotograf. Decizia finală în legătură cu fotografia selectată îi aparţine designerului sau editorului de desk. În cele din urmă, alegerea fotografiei depinde atât de spaţiul disponibil, cât şi de formatul (pe verticală sau pe orizontală) care s-ar potrivi cel mai bine. Numai în cazuri excepţionale se recurge la repaginare pentru a include o fotografie realmente potrivită.

Rezumat A cerceta şi a scrie reportaje constituie două dintre principalele aptitudini ale jurnalistului sportiv. Reportajele sunt scrise conform unei formule, punctele-cheie fiind rezumate în paragraful introductiv (intro), pentru a fi dezvoltate apoi, în ordinea importanţei, în secţiunea principală a reportajului. Acestea ar trebui scrise în aşa fel încât ultima parte să poată fi eliminată în cazul în care trebuie si intre în pagină. Reportajele trebuie să-şi păstreze sensul, indiferent de punctul în care sunt fragmentate. Pe cât posibil, stilul şi limbajul trebuie să fie simple, iar reportajele trebuie să se focalizeze pe fapte, şi nu pe opinii, transmiţând informaţiile cu acurateţe şi onestitate.

Capitolul 6 Jurnalismul de presă scrisă: features sportive Din cuprins         

Ce este un feature sportiv? Găsirea unui „pretext” sau a unui punct de vedere Construirea unui feature: introuri, corpul feature şi extrouri sau concluzii Şapoul Profilurile Rubricile de opinie Editorialele Features de participare Articole crossover

Obiective    

Înţelegerea diferenţelor dintre reportaje şi alte forme de jurnalism sportiv Recunoaşterea pretextelor sau a unghiurilor în jurul cărora pot fi scrise features Cunoaşterea modului în care un feature poate fi construit şi redactat ca atare Înţelegerea principiilor de redactare a profilurilor, a rubricilor de opinii şi a articolelor feature de participare

Ce este un feature sportiv? Features sunt specii jurnalistice de mai mare amploare, care le permit autorilor să trateze un subiect sau să analizeze o persoană în profunzime, de multe ori cu stil şi inteligenţă. Un feature mai lung permite alocarea unui spaţiu mai mare pentru informaţii generale, contribuţii din partea unui număr mai mare de surse, acoperind o plajă mai mare de probleme, precum şi oportunitatea de a face mai multe comentarii şi o analiză mai amănunţită. De asemenea, îi permite autorului să poată renunţa la constrângerile stricte ale unui articol de ştiri şi să scrie într-o manieră mai colorată. Având în vedere că articolele feature trebuie să menţină interesul cititorului pe o perioadă mai mare de timp – de la 500 la câteva mii de cuvinte –, ele trebuie scrise într-un stil atrăgător şi antrenant. Regulile de aur pentru redactarea reportajelor sunt:  Captaţi-le atenţia;  Menţineţi-le vie atenţia;  Conferiţi-le un sentiment de mulţumire.

Găsirea unui „pretext” sau a unui punct de vedere Orice text jurnalistic necesită un subiect, dar nu este suficient să scrieţi pur şi simplu despre atletul preferat sau echipa preferată. Trebuie să aveţi un motiv pentru a stârni interesul cititorilor. De obicei, subiectul în jurul căruia se scrie un feature este unul de actualitate sau

aflat, dintr-un motiv sau altul, în vizorul publicului – desfăşurarea unui eveniment sportiv important; o echipă sau un sportiv care se bucură de succes sau, dimpotrivă, are parte de un eşec; un antrenor ce a fost împuşcat; un jucător implicat într-un scandal cu droguri; cineva ucis sau rănit pe stadion; un grup de fani este implicat în acte de huliganism sau are un comportament rasist... Oricare dintre aceste evenimente (sau multe altele) poate constitui un subiect de reportaj. Evenimentele care stau la baza unor features sunt numite pretexte – pentru că sunt elemente de care se agaţă reportajele. După ce a găsii pretextul, jurnalistul trebuie să găsească unghiul din care să scrie. De exemplu, înaintea unui meci important, reporterul se poate axa pe întâlnirile anterioare şi rivalitatea dintre cele două echipe sau îşi poate construi articolul în jurul unui jucător (actual sau fost) care a reprezentat ambele echipe ori poate analiza măsurile luate de poliţişti pentru a preveni altercaţiile între fani. Ştirea referitoare la demiterea unui antrenor poate inspira reportaje despre ce înseamnă să fii un antrenor de succes, o analiză în legătură cu alţi antrenori care ar putea fi demişi sau cu cei deja concediaţi în respectivul sezon, precum şi despre cât de mult influenţează schimbarea unui antrenor succesul sau insuccesul unei echipe. Unii jurnalişti chiar participă la antrenamente sau merg alături de sportivi în cantonament, pentru a surprinde un anumit eveniment din interior.

Construirea unui feature Intro Articolele feature sunt scrise într-un stil mai colorat decât ştirile, acest lucru aplicându-se și la introuri. Funcţia introurilor rămâne aceeaşi – captarea interesului cititorului – însă acest lucru poate fi făcut în foarte multe feluri, nu doar prin simpla prezentare a celor mai importante elemente. În reportajele mai lungi, jurnaliştii pot aborda subiectul într-un mod mai subtil. Reporterii au mai multe metode pentru a capta interesul cititorului şi a-l provoca să continue lectura. Iată câteva dintre ele: Intro în cădere Acest tip de intro întârzie punctul culminant, astfel încât cititorul se întreabă care este subiectul, acesta urmând să fie dezvăluit în text: Când a intrat pe uşa restaurantului îmbrăcat cu un costum lăbărţat şi uşor mototolit, părea un om scund şi respectuos, aşteptându-i calm pe chelner să-l conducă la masa mea. Era greu de crezut că speranţele unei naţiuni se sprijineau pe aceşti umeri slabi. Dar mâine după-amiază, cu întreaga echipă AH Blacks împotriva lui, jucătorul Will Smith va fi ochiul calm din centrul celei mai fioroase furtuni a sezonului internaţional de rugbi. Intro cu citate Ştirile încep destul de rar cu citate, deoarece îndepărtează cititorul de la subiect, dar un citat cu impact poate fi o introducere bună pentru un feature, creionând imaginea persoanei care vorbeşte şi schiţând oarecum cadrul: „Când am ratat penaltiul în semifinala Cupei Mondiale, ştiam că mi-am privat echipa de un loc în istorie. Dar, în mod ciudat, am devenit un jucător mai puternic – iar dacă şeful e

în căutarea unor voluntari pentru un alt penalti, de data aceasta voi fi primul la rând.” Intro istoric Unele features necesită situarea într-o perspectivă istorică. Un feature de ştiri despre un dezastru pe stadion sau despre un scandal de pariuri poate începe cu o privire retrospectivă asupra altor dezastre sau scandaluri asemănătoare. În mod similar, multe realizări sportive devin şi mai interesante datorită altor realizări – sau absenţei acestora – care le-au precedat: T OȚ I care îşi amintesc de ultima dată când Giants au câştigat Cupa vor beneficia de un bilet la finala de mâine, pentru că se împlinesc şaptezeci de ani de când au ridicat trofeul.

Intro prin contrast O altă metodă de a capta interesul este folosirea oricăror contraste pe care le-ar putea genera subiectul – de pildă, compararea unui apărător gigant de la o echipă cu un înaintaş mic, dar abil, de la echipa adversă. Sau se poate merge pe contrastul dintre trecutul sau bogăţia unui jucător şi situaţia sa actuală: Deşi nu a mai jucat niciodată pe Milennium Stadium, Mark Jones se va simţi ca acasă când va intra pe teren. Î N urmă cu un an, ca zidar, a lucrat la construirea acestui loc cu mistrie şi ciment: mâine, ca profesionist, va susţine un alt zid, fiind baza apărării echipei United.

Intro cu întrebare O întrebare poate reduce impactul introului unei ştiri, dar într-un feature, o întrebare poate stârni pofta cititorului şi îl poate provoca să caute răspunsul: Cât de mult ai fi dispus să plăteşti pentru a-ţi vedea echipa favorită masacrată ? Ei bine, fanii echipei Gresford Rovers, care plătesc în mod normal trei lire pentru a vedea meciurile de acasă ale echipei lor, sunt dispuşi să plătească trei sute de lire pe un bilet pentru deplasarea echipei lor la campionatul european în următoarea rundă a cupei. Am făcut doar o prezentare selectivă a modurilor în care pot fi introduse articolele feature. Ceea ce au ele în comun este faptul că menţin atenţia cititorului. Există nenumărate variaţii pe aceste teme, iar două sau mai multe tipuri de intro pot fi uneori combinate. Citiţi întotdeauna cu atenţie intro-urile la reportaje şi încercaţi să identificaţi ce anume urmăreşte autorul, precum şi modul în care vă tentează să citiţi textul în continuare – de fapt, partea principală a reportajului.

Corpul unui feature Cele mai multe features se bazează pe o ştire-pretext; de aceea, putem citi reportajul din acelaşi unghi ca ştirea – acest aruncător urmează să joace în Campionatul Mondial, un anumit jocheu călăreşte favoritul în marea cursă, un atlet a ieşit pozitiv la testele de dopaj de la Jocurile Olimpice... Scopul părţii principale a unui feature este acela de a furniza informaţii mai detaliate, creionând imaginea celor implicaţi, analizând consecinţele unui

eveniment important, încercând să prevadă ce se va întâmpla în viitor. Pentru a menţine interesul cititorului pe o durată mai lungă, este important ca textul să fie colorat şi variat, să parcurgă uşor o serie de elemente, de la descriere la citate, de la informaţii generale la analiză, cu pasaje care să lege diferitele elemente, luate aceste aspecte vor fi exemplificate ceva mai încolo în acest capitol.

Extro-ul sau concluzia Ultimul paragraf dintr-o ştire este cel mai puţin important, fiind partea la care se renunţă dacă ştirea e prea lungă. Dar, întrucât un feature trebuie să menţină interesul cititorului până la final, ultimul paragraf nu trebuie neglijat. După intro, este probabil cel mai important element, deoarece lasă o ultimă impresie cititorului. Ultimul paragraf al unui reportaj se numeşte extro (opusul introului) sau concluzie, care ar trebui să dea o impresie plăcută de circularitate, asemenea ultimului paragraf în cazul unui roman. Există numeroase moduri de a crea senzaţia de totalitate. Unul dintre cel mai des întâlnite este acela de a aduce textul în punctul de plecare: Intro: Atacantul echipei Stratford, Steve Strong, este obişnuit să străbată zonele aglomerate. Lucrează zilnic ca şofer de autobuz în suburbiile nordice ale Londrei. Extro: Astfel încât, după nouăzeci de minute de încercări pentru a străpunge defensiva echipei Liverpool, înfruntarea orelor de vârf pe North Circular îi va părea o joacă de copil. Un articol analitic se poate încheia cu un rezumat al argumentelor dezbătute, poate ajunge la o concluzie sau se poate termina cu o întrebare. Un profil poate fi încheiat cu un citat semnificativ.

Şapoul Pentru a-i reda cititorului puţin din aroma articolului şi pentru a-i capta vizual interesul pentru pagina pe care apare, un reportaj este deseori precedat de un şapou. Acesta este un paragraf scurt, care schiţează miza articolului; de obicei, conţine semnătura ziaristului. Deşi este primul lucru (în afara titlului) pe care mulţi îl citesc, acesta tinde să fie ultimul element scris, fiind deseori oferit mai degrabă de un editor de desk decât de jurnalistul care l-a scris. Exemplu Jocurile Olimpice re vin în ţara for de origine în acest an, dar e posibil ca ultimele detalii să nu fie încă puse la punct. Teatru de vară sau Tragedie greacă? Barbara Brown relatează din Atena.

Profilurile Cea mai obişnuită formă de feature regăsită în paginile de sport este profilul. Profilul este un articol biografic despre un sportiv, antrenor sau administrator de actualitate. Un profil se poate limita la numai câteva paragrafe sau poate umple câteva pagini. Prin definiţie, este o poveste ce surprinde latura umană, de regulă a unei celebrităţi, fiind aşadar cu atât mai preferată de cititori. După cum am explicat şi în capitolul 4, pretextul de care se agaţă profilul este, de multe ori, implicarea subiectului într-un eveniment sportiv important din viitorul apropiat.

Articolul este scris ca parte premergătoare unui eveniment şi a subiectului ales, pentru că, dintre toţi jucătorii, persoana respectivă trebuie să prezinte un anumit interes – se poate să fi jucat la o echipă adversă într-o etapă trecută, poate fi în formă maximă sau pe punctul de a doborî un record (de exemplu, numărul de goluri sau puncte marcate într-o competiţie). Cea mai obişnuită metodă de a aduna informaţiile pentru un profil este intervievarea subiectului, aflarea părerilor sale cu privire la evenimentul ce urmează să aibă loc, aflarea punctelor tari şi slabe atât ale sale, cât şi ale echipei adverse. (Tehnicile interviului sunt discutate în capitolul următor.) Dar cele mai bune profiluri – în special cele în care se doreşte mai degrabă o prezentare generală a subiectului, şi nu doar evidenţierea părerilor acestuia cu privire la un anumit eveniment – sunt mai complexe. Ele includ şi părerile colegilor de echipă sau ale oponenţilor care îl cunosc, părerile antrenorilor ce au lucrat cu persoana respectivă şi pot spune care îi sunt punctele tari şi punctele slabe, precum şi informaţii generale despre realizările din trecut ale subiectului. Acesta este unul dintre motivele pentru care un jurnalist sportiv are nevoie de multe contacte. Dacă nu puteţi intervieva subiectul căruia îi realizaţi profilul (şi adevărul e că stabilirea unui interviu faţă în faţă cu personalităţile din sport poate fi extrem de dificilă), este posibil să obţineţi părerile lor din alte surse. Mulţi dintre aceştia sunt obligaţi prin contract să vină la conferinţe de presă înainte sau după evenimentele la care iau parte, iar acolo le puteţi adresa câteva întrebări. Declaraţiile anterioare pot fi obţinute din fragmente de articole sau din arhivele online, iar unii au situri proprii, unde sunt menţionate opiniile lor în legătură cu o gamă variată de subiecte. Totuşi, când folosiţi materiale din aceste surse, trebuie să aveţi grijă să nu încălcaţi legea drepturilor de autor (vezi anexa 3). Exemplu Următorul profil este făcut jucătorului american de tenis Andre Agassi. Paragrafele sunt numerotate pentru a ne referi mai uşor la ele în discuţia care urmează. 1. Este evident că Andre Agassi se află la finalul carierei. 2. Priviţi-l. Nu acoperă terenul la fel de mult ca oponenţii săi mai tineri, ci joacă în acelaşi perimetru al liniei de tuşă. 3. După 19 ani de tenis, părul lung, care era o trăsătură a sa, nu mai există – l-a tuns, pentru a ascunde chelia apărută odată cu trecerea anilor. 4. Excesele din tinereţea sa fierbinte sunt şi ele de domeniul trecutului. 5. Acum are doi copii şi un şir de contracte publicitare profitabile. Căsătoria cu o altă vedetă a tenisului, Steffi Graf, a făcut din el jumătatea celei mai bogate familii din circuit, dar fără să-l fi motivat în vreun fel. 6. Dar problema lui Agassi este că el pur şi simplu nu se uită în oglindă. 7. La 33 de ani, în timp ce alţi mari campioni, ca Bjorn Borg, s-au retras de şase ani, Andre continuă să câştige. 8. „Vârsta mea nu este relevantă atunci când sunt pe teren. Felul în care joc tenis vorbeşte de la sine”, afirmă jucătorul din Las Vegas. Şi, în prezent, jocul său este la fel de elocvent ca oricând. 9. Suntem la mijlocul turneului Australian Open, primul Mare Şlem al anului, iar Agassi este încă aici. Într-adevăr, este dificil să ne amintim când nu a fost. Nu a mai fost bătut în Melbourne de patru ani. A câştigat 25 de meciuri consecutive (nu a intrat în 2002) şi cine ar paria că nu va lua cel de-al treilea titlu australian al noului mileniu? 10. „Am trăit fiecare parte a jocului în prima săptămână şi mi-a plăcut nivelul la care am fost. Mă simt capabil să merg mai departe şi să fiu şi mai bun”, spune jucătorul, cu ochii strălucitori şi plin de entuziasm.

11. La vârsta sa relativ înaintată, cu trupul mai firav, călătorind cu soţia, cu fiul său Jaden de doi ani şi fiica sa Jaz de trei luni, cum face oare Agassi de continuă să-i bată pe concurenţii săi mai tineri, mai robuşti, mai puternici, mai nerăbdători şi cu mai puţine griji? 12. „Încerc să mă asigur că totul este precis şi să am un plan de joc. Ştiu că dacă sunt în formă, sunt puternic şi mă mişc bine, voi avea mai multe şanse să fac bine ceea ce fac.” 13. Şi aceasta necesită multă muncă şi implicare. Când nu lucrează la sala de gimnastică cu antrenorul său de forţă, Gil Reyes, aleargă mult în fiecare zi pe dealul de lângă locuinţa sa din California. Inclusiv de Crăciun şi de Anul Nou. 14. „Își face antrenamentul pe ploaie, pe căldură, pe vreme rece”, spune Reyes. „Este mai puternic acum decât în oricare alt moment al vieţii sale. Andre sprintează până îi ard picioarele şi până simte dureri în tot corpul. În astfel de momente vedeţi de ce e în stare.” 15. Agassi face multe eforturi pentru a se menţine în formă, pentru că, după atâţia ani, nu mai are nimic de învăţat cu privire la tehnica de joc. 16. După cum spune şi el: „Este imposibil ca la 33 de ani să lovesc o minge de tenis mai bine decât am lovit-o deja.” 17. Acum ştiţi de ce Agassi nu se îndepărtează prea mult de linia de tuşă. Datorită ritmului său, nu are nevoie să facă mai mult. Oponenţii săi sunt nevoiţi să alerge. 18. Dar această tehnică a fost dobândită în timp. 19. Unul dintre vechii săi adversari, fostul jucător suedez Mats Wilander (da, Agassi este destul de în vârstă pentru a fi jucat cu el), l-a acuzat cândva pe american că nu ştie să obţină puncte pe un teren de tenis. 20. Dar acum Wilander spune că Agassi îşi cunoaşte jocul mai bine decât orice alt jucător, ştiind exact de ce anume este nevoie pentru a câştiga. 21. „Şi-a rafinat tehnica de joc. De aceea este atât de proaspăt la anii carierei sale – pentru că este atât de nouă pentru el”, afirmă acesta. 22. Copilul precoce, care a năvălit în lumea tenisului ca un adolescent nechibzuit, a învăţat repede şi atât de bine cum să realizeze puncte, încât a câştigat opt Mari Şlemuri şi alte 50 de titluri la individual. 23. Când a câştigat Openul Francez în 1999, Agassi a devenit, alături de Fred Perry, Don Budge, Rod Laver şi Roy Emerson, unul dintre cei cinci jucători care au câştigat toate cele patru titluri de Mare Şlem. Şi ar mai putea câştiga şi altele. 24. Antrenorul său, Darren Cahill, care l-a avut ca elev şi pe cel mai tânăr nr. 1, Lleyton Hewitt, pare să creadă astfel. Se zvoneşte că Roger Federer, campion la Wimbledon, ar dori să-l angajeze, dar pe moment Cahill rămâne la jucătorul mai în vârstă. 25. Iar Reyes consideră că Agassi poate rămâne la acest nivel „încă doi-trei ani deacum încolo”. 26. Dar chiar şi Andre ştie că nu poate continua la nesfârşit. „În ziua în care voi simţi că nu pot fi mai bun, voi lua măsuri clare în această privinţă”, spune el. 27. „În fiecare an e din ce în ce mai greu. Cred foarte mult în programul meu de antrenament, astfel încât nu trebuie să mă lupt cu motivaţia. Dar te lupţi cu trecerea anilor.” 28. Încercaţi să-i spuneţi asta tânărului Paradorn Srichaphan din Thailanda, ultima victimă a lui Agassi, care l-a bătut în mod surprinzător, în seturi clare, în a doua rundă la Wimbledon, în urmă cu doi ani. 29. „Joacă într-adevăr foarte bine şi m-a făcut să mă mişc mult dintr-o parte în alta a terenului”, a spus Srichaphan când amândoi au ieşit ieri de pe teren.

30. Agassi a câştigat în trei seturi, depăşind recordul său de 25 de meciuri câştigate într-un turneu. 31. La finalul carierei? Acum, Agassi urcă pur şi simplu muntele pentru a ajunge mai sus.

Discuţie Paragraful 1 – Introul atrage atenţia, deoarece contrazice un fapt incontestabil. Cititorul ştie că Agassi este într-o formă excelentă şi, de aceea, va dori să citească mai departe, pentru a vedea cum justifică jurnalistul propoziţia de deschidere, mai ales dacă nu e de acord cu afirmaţia făcută. Paragraful 2 – Propoziţia scurtă – „Priviţi-l” urmăreşte două scopuri. Primul: îi introduce pe cititori în subiect, îi invită să devină părtaşi la argumentare, transpunându-i mental pe terenul din Melbourne. Al doilea: îi invită să creioneze în minte o imagine a jucătorului, imagine conturată în următoarele trei paragrafe, cu detalii despre înfăţişarea sa, despre stilul de joc şi familie. Paragraful 6 – „Nu se uită în oglindă.” Privind în oglindă, cei mai mulţi dintre noi constată, uneori şocaţi, că au îmbătrânit. Metafora subliniază faptul că Agassi ignoră procesul de îmbătrânire. Paragraful 7 – Agassi continuă să câştige. Falsa afirmaţie din intro este răsturnată. Fiind păcăliţi să citim până aici, ne dăm seama despre ce este vorba, de fapt, în articol. Remarcaţi cum aici şi în următoarele paragrafe detalii ca vârsta sa, recordul şi comparaţia cu alţi jucători cunoscuţi, cum ar fi Borg, sunt fin inserate în text. Ar fi fost mai simplu ca aceste detalii să fie grupate într-un paragraf de sine stătător, dar s-ar fi întrerupt curgerea lină a textului şi, poate, cititorii ar fi fost descurajaţi să citească mai departe. Paragraful 8 – După ce s-a introdus subiectul profilului, ni se reproduc chiar vorbele lui. E de la sine înţeles ca este important să dăm citate ale subiectului, pe cât posibil. Poate fi dificil să obţineţi un interviu faţă în faţă cu cele mai impunătoare figuri din sport, din cauza lipsei de timp a acestora, însă multe DECLARAŢII pot fi luate în cadrul conferinţelor de presă de după meci. „În prezent, jocul său este la fel de elocvent ca oricând” asigură o trecere uşoară de la comentariul lui Agassi la următorul paragraf, în care găsim mai multe detalii despre turneul în care joacă la momentul respectiv. Paragraful 9 – Remarcaţi folosirea timpului prezent, care apropie acţiunea de momentul vorbirii. Articolul se referă mai degrabă la ce se întâmplă acum decât la ce s-a întâmplat ieri. Întrebarea retorică cu care se încheie paragraful ne readuce uşor la Agassi şi la ce crede el despre şansa lui de a câştiga turneul. Paragraful 10 – „Cu ochii strălucitori şi plin de entuziasm.” Spre deosebire de un interviu la radio sau televiziune, în presa scrisă nu putem vedea sau auzi persoana care vorbeşte. Limbajul trupului şi atitudinea în general ne ajută, deseori, să interpretăm ce spun subiecţii şi să ne facem o imagine despre persoana care vorbeşte. Cititorul are nevoie să i se comunice detaliile pe care nu le poate vedea. Paragraful 11 – Introducerea unei întrebări în profil este o metodă bună de a menţine interesul cititorului. În acest caz, întrebarea include o continuare a descrierii lui Agassi şi câteva informaţii despre familia lui, pe care cititorul poate nu le ştie. Inserarea acestor informaţii în acest fel este de preferat „îmbuibării” cititorului cu detalii. Iar după aceste întrebări, cititorul va fi mai tentat să continue lectura articolului, pentru a afla răspunsurile. Paragraful 13 – Remarcile lui Agassi despre fitness sunt legate uşor de un comentariu venit din partea celui care îl ajută să se menţină în formă. Dacă un profil trebuie să asigure o imagine cât mai completă a subiectului său, atunci el va include şi părerile altor oameni care

îl cunosc bine. Paragraful 14 – Comentariul lui Reyes a fost selectat nu numai pentru ce spune, ci şi pentru maniera expresivă în care vorbeşte. Acesta creionează o imagine vie a sportivului la antrenament. Paragrafele 15-16 – Jurnalistul introduce propria părere despre Agassi ca jucător de tenis, iar această opinie dobândeşte mai multă greutate atunci când este confirmată imediat chiar de către Agassi. Paragrafele 17-18 – Avem aici mai mult din analiza jurnalistului, care, de această dată, explică aparenta aluzie critică din al doilea paragraf. Paragrafele 19-21 – Este introdusă a doua părere din exterior, una importantă chiar. Este de aşteptat ca Reyes, ca angajat al lui Agassi, să spună lucruri în favoarea acestuia, pe când un fost concurent poate avea o părere mai obiectivă. Într-adevăr, Wilander a avut o atitudine critică faţă de Agassi în trecut, deci este foarte bine ales pentru a-şi spune părerea despre succesul actual al jucătorului. Şi amintind cititorului că Agassi a jucat împotriva unui sportiv care s-a retras de mai mulţi ani ne ajută să subliniem longevitatea carierei sale. Paragraful 22 – Descrierea lui Agassi tânăr, cu adjectivele adecvate – precoce, năvalnic, nechibzuit – ne ajută să ilustrăm punctul de vedere al lui Wilander, oferă un contrast puternic cu jucătorul din prezent şi ne pregăteşte pentru succesul adus de schimbare, subliniat în paragraful următor. Paragraful 24 – Menţionarea antrenorului lui Agassi şi implicarea sa (ori neimplicarea) în cazul jucătorilor mai tineri sprijină ideea susţinută în articol, anume că Agassi încă se află în vârf sau printre cei mai buni jucători. Paragraful 26 – Întrebarea cu privire la cât timp va mai putea rămâne Agassi în top sa insinuat de-a lungul întregului articol, iar cititorul a fost lăsat să aştepte răspunsul. Spre finalul articolului, tensiunea este eliberată, iar răspunsul este dat chiar de subiectul în cauză. Paragraful 28 – Articolul se încheie cu afirmaţia că, deşi sfârşitul carierei va veni mai devreme sau mai târziu, după cum spune şi Agassi, el încă este din ce în ce mai bun, învingând un jucător mai tânăr care l-a bătut în urmă cu doi ani. Referirea făcută la cel mai recent meci al său îl readuce pe cititor în prezent, mai ales că trimiterile făcute la trecut au ocupat o mare parte din articol. Paragraful 31 – Extroul (concluzia) creează simetrie cu începutul articolului. Reia trimiterea din primul paragraf, cum că Agassi ar fi spre finalul carierei sale, şi îi adaugă o metaforă referitoare la urcatul muntelui, care are o semnificaţie opusă. Reluarea unei trimiteri din intro este o metodă utilă atunci când nu există o altă concluzie mai potrivită – de exemplu, o referire la următorul meci sau adversar. De asemenea, are efect pentru că îl lasă pe cititor cu senzaţia că a citit un articol bine construit, circular, care nu se încheie brusc.

Rubricile de opinii Rubricile de opinii reprezintă elemente utile în paginile de sport, dintr-o serie de motive. Ajută la umplerea spaţiului în zilele mai liniştite, când nu sunt foarte multe evenimente sportive; dau ocazia celor mai buni jurnalişti să scrie cu stil şi spirit; conţin articole scrise de unele figuri foarte cunoscute din lumea sportului, ceea ce atrage cititorii; generează controverse şi provoacă discuţii printre cititori; ajută la menţinerea interesului faţă de un anumit subiect, până la apariţia unui alt eveniment interesant. Aceste lucruri sunt extrem de importante acum, când mulţi oameni își culeg informaţiile – în special cele despre sport – din alte surse decât din ziar: radio, televiziune, teletext, internet, chiar telefoane mobile. Editorialiştii care semnează aceste rubrici scriu fie regulat, o dată pe săptămână, fie

numai atunci când apare ceva foarte important, iar ei sunt solicitaţi să scrie o rubrică de opinii, fiind singurii experţi în domeniu. Aceştia sunt foşti sportivi profesionişti sau antrenori, care se folosesc de experienţa lor pentru a comenta un subiect de ultimă oră, precum şi cei mai buni jurnalişti sportivi, ce scriu cu stil, inteligenţă, reuşind să bine dispună, dar şi să incite cititorul. Cele mai bune rubrici de opinii îmbină părerile unui expert cu stilul unui jurnalist profesionist. Rubricile de opinii trebuie să aducă informaţii, dar şi să fie foarte bine construite. Acestea pot cuprinde un singur articol mai mare sau mai multe articole de dimensiuni reduse. Ca în cazul majorităţii articolelor, rubrica de opinii are nevoie de un pretext de care să se agaţe. Acesta este, de multe ori, un subiect de actualitate controversat – un test de dopaj pozitiv, o izbucnire a unui antrenor, modificarea regulilor unui sport etc. – care să-i dea jurnalistului ocazia să exploreze problema respectivă din toate punctele de vedere şi să critice tot ce este de criticat. Multe rubrici de acest tip seamănă cu discuţiile de la cârciumă sau cele de după meci, în drum spre casă. Cel mai important element al unei astfel de rubrici este polemica. Opiniile ziaristului nu trebuie să fie populare, nici să reflecte părerile publicaţiei pentru care scrie. Câţiva dintre cei mai buni redactori îşi asumă în mod intenţionat anumite păreri nepopulare, tocmai pentru a stârni interesul cititorilor şi a le da subiect de discuţie. Dar opiniile trebuie să fie întotdeauna bazate pe argumente solide, deci documentarea atentă este esenţială. Iar o rubrică de opinii nu trebuie să fie folosită niciodată pentru a face răutăţi în mod gratuit. Oamenii nu citesc aceste rubrici în primul rând pentru informaţii, deşi o rubrică bună de opinii asigură şi informaţiile necesare pentru înţelegerea argumentelor avansate. Le citesc pentru părerile exprimate şi pentru calitatea scrierii şi buna dispoziţie pe care o pot crea. Deci o rubrică de efect, ca orice alt articol, trebuie să atragă atenţia cititorului de la început şi până la sfârşit. În mod ideal, trebuie să-i lase pe cititori satisfăcuţi şi să-i încurajeze să citească şi alte articole scrise de acelaşi redactor, ce vor apărea în următoarele numere. Pentru a avea efectul scontat, o rubrică de opinii are nevoie, uneori, de următoarele elemente:  un pretext – un subiect recent de ştiri cu un element controversat pe care să se bazeze articolul;  un intro captivant, care să atragă atenția cititorilor și să-i determine să citească mai departe (vezi supra, notele despre introuri);  un stil inteligent, controversat, plin de sens, percutant, un vocabular, o gramatică și o lungime a frazei în acord cu ziarul pentru care e scrisă;  o privire din interior sau analiza unui expert, o argumentare completă, comparații cu alți oameni sau evenimente, dacă este necesar;  o atitudine hotărâtă, cu argumente care să vă justifice poziția;  o recapitulare a subiectului și informații generale, necesare pentru a le ermite cititorilor să înțeleagă articolul; trebuie analizat de câte detalii are nevoie cititorul; dacă este vorba despre un eveniment major, acesta va fi, probabil, familiarizat cu detaliile de bază;  un final care să-i lase pe cititori satisfăcuți, cu sentimentul că au citit un articol complet și complex.

Elemente ale unei rubrici de opinii           

găsirea unui pretext; scrierea unui intro captivant; recapitularea subiectului; oferirea informațiilor generale necesare; realizarea unor comparații, dacă este nevoie; argumentarea completă, din mai multe puncte de vedere; trasarea unei concluzii; justificarea acesteia; o scriere inteligentă, plină de umor și stil; controversa; încheierea într-un mod satisfăcător.

Features de ştiri După cum aţi văzut în capitolul precedent, sportul generează subiecte de ştiri şi în afara terenului de joc. Acestea pot privi administratorii, finanţele, arenele sportive, organizarea de turnee, abuzul de droguri şi multe alte aspecte. Features de ştiri merg mai departe de simpla structură a acestor subiecte, dezvoltându-le. Pot conţine descrieri, comentarii, analize, informaţii istorice, opinii ale martorilor oculari şi folosesc o gamă mai largă de surse. Şapoul citat mai sus se referă la un feature de ştiri despre pregătirile pentru Jocurile Olimpice de la Atena. Un feature se poate concentra asupra întârzierilor în organizare, a motivelor acestor întârzieri şi a posibilului impact asupra competiţiei; pot fi date declaraţiile organizatorilor, ale guvernului din Grecia, ale federaţiilor naţionale de sport şi ale sportivilor. Jurnalistul poate oferi şi o analiză proprie şi o sinteză a dovezilor adunate pentru reportaj.

Editoriale Sportul şi-a asumat un rol central în cultura modernă, astfel încât subiectele pe care le generează sunt considerate destul de serioase pentru a justifica unele comentarii în ziarele noastre. Editorialele (sau articolele de fond, cum mai sunt numite uneori) reflectă părerile ziarului şi apar, de obicei, într-o coloană pe prima pagină, cu titlul ziarului deasupra. Pot fi umoristice, dacă ziarul o permite, dar de obicei sunt serioase şi reflexive, analizează un subiect din toate punctele de vedere şi formează o opinie bazată pe un argument solid. Nu caută să stârnească o controversă de dragul controversei, aşa cum fac unele rubrici de opinii, ci prezintă poziţia publicaţiei. Sunt scrise, de obicei, de editorialişti specializaţi, fără semnătura lor la final, deoarece se consideră că editorialul prezintă atitudinea, părerile întregului ziar.

Features atemporale Golurile ocazionale în programul de evenimente sportive necesită crearea unor articole ce pot fi folosite pentru a umple spaţiul cu puţinele evenimente care au loc, atunci când nu există subiecte majore care să furnizeze pretexte reportajelor. Deoarece pot fi folosite oricând, mai sunt cunoscute şi ca features atemporale. Pot oferi ocazia de a aduce în prim-plan sporturi minore, care nu ocupă în mod normal foarte mult spaţiu în paginile ziarului, sau de a găsi unghiuri deosebite de abordare a sporturilor importante. Exemple de

features atemporale pot fi: prezentarea vieţii mascotelor de cluburi sau a muncii oamenilor care au grijă de teren ori de echipamentul de joc.

Reportaje de atmosferă Jurnaliştii sunt trimişi uneori la evenimente sportive nu pentru a acoperi evenimentul în sine, ci pentru a reda o impresie despre ce simţi când te afli acolo. Articolele ce rezultă sunt cunoscute sub denumirea de reportaje de atmosferă şi sunt scrise, de multe ori, din perspectiva unui spectator obişnuit, nu a unui participant sau a unui jurnalist privilegiat. Realizarea unui reportaj de atmosferă poate implica o deplasare cu maşina alături de fani, să beţi într-un bar cu ei înainte de joc, să vă plimbaţi cu ei pe străzile unui oraş străin, să vă alăturaţi lor, scandând şi cântând înainte de joc, simţind veselia sau dezamăgirea alături de ei, pe parcursul desfăşurării jocului, analizând apoi meciul cu ei, în drum spre casă. Reportajele de atmosferă sunt centrate pe descriere, pe relatările martorilor oculari, citate şi detalii, pentru a crea senzaţia că ne aflăm la faţa locului.

Features de participare Unele dintre cele mai bune features sportive de tip reportaj de atmosferă sunt scrise de reporteri care descoperă din interior cum este să fii sportiv profesionist, merg în cantonamente şi încearcă să se antreneze alături de sportivi. Unele articole caută să depăşească descrierea de suprafaţă a evenimentelor sportive şi să pătrundă în viaţa sportivilor profesionişti, să ia parte la antrenamente, la discuţiile cu privire la tactica de joc, să vadă prin ce suferinţe trec sportivii pentru a avea succes. încearcă să vadă ce este dincolo de vârful aisbergului, care este competiţia, şi să examineze viaţa sportivilor dincolo de strălucirea aparentă. Asigură, de asemenea, ocazia de a le „arăta” (şi nu doar de a le „povesti”) cititorilor cum este viaţa unui sportiv. „A povesti” şi „a arăta” sunt două arme importante din arsenalului unui redactor, iar cea de-a doua este mai puternică. A arăta cuiva ceva se situează, ca intensitate, imediat după a-l lăsa pe el să experimenteze. A povesti cuiva ceva înseamnă a-i furniza informația la mâna a doua. Exercițiu Găsiţi un coleg care practică un sport despre care nu ştiţi prea multe lucruri. Nu trebuie să fie de nivel profesionist. Mergeţi la o şedinţă de antrenament şi alăturaţi-vă celorlalţi. Vorbiţi cu ceilalţi participanţi şi aflaţi ce îi interesează la acest sport şi de ce îl practică. Imediat după aceea, faceţi notiţe cu privire la această experienţă, cum v-aţi simţit fizic, cât de dificil a fost să deprindeţi abilităţile şi reproduceţi diversele comentarii interesante pe care le-aţi auzit. Scrieţi un articol de participare folosind câteva dintre tehnicile descrise în acest capitol. încercaţi să folosiţi un limbaj interesant şi amuzant, amintiţi-vă că este mai bine să „arătaţi” decât să „povestiţi” şi fiţi foarte atenţi la intra şi extro. Dacă faceţi parte dintr-un grup, citiţi articolele între voi şi identificaţi acele părţi care oferă cea mai bună privire din interior. încercaţi, de asemenea, să identificaţi exemple bune de stil care ne „arată” ce înseamnă sportul respectiv.

Articole crossover Având în vedere că sportivii profesionişti sunt în atenţia publicului şi, de multe ori, sunt foarte bine plătiţi, activităţile lor pe terenul de joc sau în afara acestuia sunt cercetate cu acelaşi interes de către jurnalişti şi public. Ne interesează nu doar munca lor, ci şi vieţile lor particulare. Vrem să ştim totul despre relaţiile lor, sănătatea lor, activităţile din timpul liber, să aflăm cu ce se îmbracă, orientările lor sexuale, deviante sau nu, dacă au probleme cu drogurile ori cu băutura, dacă au încălcat legea. Prin urmare, subiectele de ştiri despre oamenii din sport abordează mai multe aspecte ale vieţilor lor, furnizând, de multe ori, pretexte pentru reportaje pe teme sociale. Acestea se numesc articole crossover. De exemplu, cu puţin timp înainte de finala Cupei Mondiale din 2002, desfăşurată în Japonia şi Coreea de Sud, căpitanul echipei britanice, David Beckham, şi-a fracturat metatarsienele. Şi cum Cupa Mondială este unul dintre cele mai mari evenimente sportive din lume, iar Beckham era unul dintre cei mai cotaţi jucători, subiectul s-a extins imediat şi în afara paginilor de sport. Timp de câteva zile, buletinele de ştiri şi paginile de features au realizat articole, în colaborare cu doctori şi specialişti, ce descriau natura rănii, cum se întâmplă astfel de accidentări şi cât de mult durează vindecarea. Articolele au fost, de multe ori, însoţite de desene ilustrând unde sunt localizate metatarsienele. Un subiect din sport a devenit astfel şi un subiect medical. Numeroase articole crossover tratează chestiuni de etică, sugerate deseori de cazuri din justiţie sau de investigaţii ale poliţiei care implică staruri sportive. Acuzaţiile de viol împotriva fotbaliştilor din Leicester City, aflaţi în cantonament în Spania, şi a unor jucători de prim rang într-un hotel din Londra au dat naştere unor articole privind standardele moralităţii sexuale în sportul modern. Sugestiile conform cărora jucătorii de crichet australieni şi indieni ar fi fost în cârdăşie cu agenţi de pariuri au generat articole despre blaturi în crichet şi alte sporturi. Afirmaţiile despre dopare pentru creşterea performanţei în rândul jucătorilor de baschet, în rândul tenismenilor şi al atleţilor au produs articole despre efectele dopajului în sport. Un articol despre refuzul unui jucător alb de rugbi din Africa de Sud de a împărţi camera de hotel cu un coleg de echipă de culoare a condus la features despre rasismul în sport. Astfel de articole necesită cunoştinţe din afara domeniului strict sportiv. Ele sunt scrise, deseori, de către specialişti din lumea medicală, a afacerilor sau justiţiei ori în colaborare cu aceştia. Jurnaliştii sportivi sunt, de multe ori, bucuroşi să-i lase pe specialişti să trateze subiectele mai controversate din afara domeniului lor, pentru a evita deteriorarea relaţiilor cu performerii, pe care vor fi nevoiţi să-i mai abordeze şi altă dată. Exercițiu Răsfoiți paginile de sport ale unui ziar și încercați să identificați subiectele care s-ar preta la articole crossover. În mod normal, acestea ridică întrebări cu privire la chestiuni sociale mai largi. Decideți unghiul pe care l-ați alege dacă ați scrie un astfel de articole și jurnaliștii specializați cu care ați colabora (sau cui i-ați pasa subiectul). Analizați articolele crossover din ziare şi reviste. Deoarece subiectul acestora interesează un segment mare de cititori, apar mai degrabă în secţiunile de ştiri şi reportaje decât în paginile de sport.

Rezumat Reportajele sportive deţin un număr de funcţii importante în ziare şi reviste. Fiind mai

lungi, jurnaliştii pot trata subiectele mai în profunzime, având astfel posibilitatea de a fi mai amuzanţi şi mai creativi, ceea ce îi bine dispune pe cititori şi îi face să revină la paginile de sport. Reportajele oferă şi oportunitatea unor analize şi exprimări de opinii, ceea ce nu se poate în ştirile „hard”. Dar realizarea unui reportaj implică la fel de multe abilităţi, necesare şi pentru relatarea unor evenimente sportive sau redactarea de ştiri. Cea mai bună metodă pentru a le dobândi este să studiaţi şi să încercaţi să imitaţi tehnicile utilizate în reportaj de jurnaliştii sportivi profesionişti.

Capitolul 7 Intervievarea Din cuprins         

Fixarea unui interviu Stabilirea regulilor Interviuri informale Importanţa documentării Tehnica interviului Pregătirea întrebărilor Agende şi dispozitive pentru înregistrare Redactarea interviurilor Corectitudinea şi acurateţea citatelor

Obiective     

Înţelegerea funcţiilor interviului jurnalistic Stabilirea regulilor de realizare a unui interviu Aprecierea valorii documentării şi pregătirea întrebărilor adecvate Înţeleqerea modului de selectare şi folosire a acelor părţi din interviu care răspund necesităţilor noastre Preluarea citatelor pe principii de corectitudine şi acurateţe

Jurnalismul sportiv nu se referă doar la ceea ce fac sportivii pe terenul de joc, ci și la ceea ce ei, antrenorii și administratorii lor spun în afara acestuia. Precum în cazul celorlalte forme de jurnalism, una dintre cele mai importante calităţi este capacitatea de a avea acces la oamenii care deţin rolul-cheie în acţiune, de a-i determina pe aceştia să-şi exprime opiniile şi impresiile şi de a prezenta tot ce spun ei într-un mod clar şi precis. Acest lucru presupune, de obicei, realizarea unui interviu cu persoana sau cu oamenii implicaţi şi selectarea citatelor relevante (şi, poate, şi a altor informaţii) pentru a fi incluse în materialul aflat în lucru. Aşa cum am văzut şi în capitolele anterioare, jurnaliştii care se axează pe articole de ziar, reportaje sau relatări sportive vor căuta anumite tipuri de informaţii. Realizarea unui interviu bun înseamnă mult mai mult decât să vă prezentaţi cu un caiet şi să adresaţi primele întrebări care vă trec prin minte. Un interviu util presupune o pregătire atentă şi o cunoaştere precisă a ceea ce speraţi să obţineţi. Acest capitol are rolul de a vă ajuta să exploataţi la maximum interviurile pe care le realizaţi. (Interviurile transmise pe cale audiovizuală necesită tehnici specifice de abordare, prezentate mai pe larg în capitolul 8.)

Fixarea interviului Primul lucru pe care jurnaliştii trebuie să-l facă este să-i convingă pe viitorii intervievaţi să le vorbească. Dacă fixaţi un interviu direct cu intervievatul, fiţi politicos şi nu treceţi cu vederea faptul că, exact în momentul în care sunaţi, ei ar putea avea alte lucruri

mult mai importante de făcut decât să fie intervievaţi de dumneavoastră. Explicaţi-le de ce doriţi să le luaţi un interviu, care va fi produsul final, unde va apărea şi cât ar putea dura. Orice persoană căreia i se cere să dezvăluie detalii din viaţa personală are dreptul să ştie aceste lucruri, iar dacă i se cere să renunţe la timpul său, va dori să ştie dacă merită. Acest lucru nu înseamnă însă să fiţi de acord ca intervievatul să exercite vreun control editorial asupra articolului final. Dacă interlocutorul îşi face griji în această privinţă, încercaţi să-l asiguraţi că tot ce va spune va fi tratat corect şi cu acurateţe, dar nu cedaţi insistenţelor sale de a vedea materialul înaintea publicării. Dacă nu puteţi evita acest lucru, iar obţinerea interviului este destul de importantă pentru dumneavoastră, atunci spuneţi-i clar că singurele modificări pe care le puteţi face vizează erorile ce ţin de fapte. Dacă îi acordaţi subiectului dreptul de veto asupra tonului unui articol sau asupra punctului de vedere al redactorului (ori al altor persoane citate in material), puteţi fi siguri că materialul îşi va pierde din obiectivitate. Unii sportivi (sau agenţii lor – vezi infra) au început tot mai des să ceară jurnaliştilor să semneze acorduri scrise prin care li se dă dreptul de a aduce modificări unui articol terminat. Un interviu realizat în aceste condiţii abia dacă mai merită efortul; în plus, mai există şi alte căi (vezi infra) prin care puteţi face rost de citatele necesare. Unele interviuri trebuie aranjate prin intermediul unui agent de presă sau impresar. Încercaţi să stabiliţi relaţii bune cu aceste persoane, deoarece ele vă pot facilita deseori accesul la cei pe care doriţi să-i intervievaţi. Numiţi organizaţia pentru care lucraţi, scopul interviului, unde aţi prefera să realizaţi interviul şi dacă veţi fi însoţit de un fotograf. S-ar putea să fiţi nevoit să vă încadraţi în programul foarte riguros al unui atlet, aşa încât încercaţi întotdeauna să precizaţi durata interviului. O durată cuprinsă între 30 de minute şi o oră ar trebui să fie suficientă chiar şi pentru cel mai lung profil. S-ar putea să fiţi nevoit să vă descurcaţi cu mai puţin de atât, situaţie în care pregătirea va fi şi mai importantă (vezi infra).

Unde puteţi realiza interviul Dacă vi se oferă posibilitatea de a alege locul interviului, încercaţi să optaţi pentru acel loc care vă permite să descoperiţi şi mai mult personalitatea intervievatului – de pildă, casa lui – sau viaţa sa profesională – de pildă, vestiarul, terenul de antrenament sau stadionul. Mediul ambiant în care trăieşte o persoană spune întotdeauna câte ceva despre ea, iar descrierea sa în materialul dumneavoastră va plasa subiectul într-un context uşor de perceput de către cititor. Va trebui, de asemenea, să vă asiguraţi că nu veţi avea parte de întreruperi sau de prezenţa altor persoane (exceptând cazul în care vreţi să aveţi comentarii şi din partea lor) care l-ar putea inhiba pe intervievat. Trebuie să ţineţi cont de alegerea locului, mai ales dacă materialul dumneavoastră va fi ilustrat cu fotografii. Fotografiile vor fi mai interesante dacă vor prezenta sportivul în mediul său natural, iar intervievatul va fi mai puţin solicitat dacă fotografiile vor fi realizate în timpul interviului. O metodă bună ar fi să discutați cu fotograful dumneavoastră înainte de a fixa interviul: poate are unele sugestii la care dumneavoastră nu v-aţi gândit şi care, odată puse în practică, ar putea face materialul mai interesant. Alegerea locului este extrem de importantă pentru interviurile de televiziune (vezi capitolul 8).

Regulile angajamentului Este esenţial să stabiliţi dinainte condiţiile în care va avea loc interviul. În general, interviurile sunt directe şi nu au la bază condiţii prealabile. Dar este posibil ca unele persoane intervievate sau reprezentanţii acestora să solicite o listă de întrebări înaintea interviului propriu-zis sau să afirme că anumite întrebări depăşesc cadrul discuţiei. Înainte de a continua

interviul, va trebui să decideţi dacă astfel de cereri sunt sau nu îndreptăţite. În orice caz, interviul nu va mai fi la fel de spontan ca înainte, dar s-ar putea ca prezentarea prealabilă a întrebărilor să nu-l influenţeze în vreun fel. Desfăşurarea interviului ar trebui să-i determine pe subiecţi să-şi detalieze răspunsurile. Deseori, în ciuda eforturilor depuse de reprezentanţii lor de a-i proteja, odată ce se află faţă în faţă cu un jurnalist, ei pot fi dispuşi să răspundă unor întrebări detaliate. În momentul în care unele întrebări depăşesc anumite limite, puteţi alege să mergeţi mai departe sau să vă opriţi, în funcţie de importanţa pe care aceste întrebări o au pentru materialul pe care speraţi să-l obţineţi. Puteţi continua, dacă informaţiile pe care le obţineţi din întrebările care nu depăşesc limitele sunt esenţiale pentru articolul dumneavoastră. Oricum, chiar dacă intervievatul nu este pregătit să răspundă la întrebările puse în legătură cu o anumită chestiune, nu trebuie să renunţaţi la acoperirea subiectului respectiv, folosind, poate, alte surse. Iar simplul fapt că subiectul nu este pregătit să discute pe această temă spune deja foarte multe. Exceptând cazurile în care organizaţia pentru care lucraţi plăteşte o taxă pentru interviu (ceea ce nu se întâmplă foarte des), evitaţi să le permiteţi intervievaţilor sau agenţilor lor să vadă ori să-şi dea acordul cu privire la manuscris sau la caseta înregistrată. Acest lucru seamănă a cenzură, şi chiar dacă riscaţi să nu puteţi realiza un interviu, există şi alte modalităţi de a obţine informaţiile necesare.

Interviurile informale Personalităţile importante din lumea sportului primesc atât de multe cereri de interviuri, încât ar fi practic imposibil să le onoreze pe toate. Dacă nu reprezentaţi un ziar, o revistă, un post de radio sau televiziune important, şansele de a obţine un. interviu direct sau chiar prin telefon cu sportivii ori antrenorii din topul clasamentelor pot fi foarte mici. Dar acest lucru nu ar trebui să vă împiedice. Asemenea celebrităţilor din alte domenii, vedetele sportive de top încearcă să se strecoare, dar de obicei, la un moment dat, sunt nevoite să-şi găsească timp şi pentru interviuri. De multe ori, trebuie să participe la conferinţe de presă în urma unor evenimente la care au luat parte, acest lucru fiind stipulat în contractul încheiat cu organizatorii respectivului eveniment, care sunt direct interesaţi ca reprezentanţii mass-media să fie mulţumiţi. De asemenea, ei au şi apariţii publice, ce includ de obicei anumite oportunităţi mediatice, venind în sprijinul sponsorilor care îi plătesc pentru publicitatea pe care o atrag. Deşi aceste apariţii nu mulţumesc pe deplin, aşa cum se întâmplă în cazul unui interviu faţă în faţă, ele le oferă jurnaliştilor un nou prilej de a pune întrebări. Şi, în ultimă instanţă, s-ar putea să fiţi nevoit să obţineţi ce se poate şi unde se poate. Aceasta ar presupune să le vorbiţi subiecţilor imediat ce apar pe teren, în parcarea stadionului sau pe terenul de antrenament. Acest tip de interviu este numit uneori interviu-ambuscadă, dar el nu vă dă dreptul să vă purtaţi nepoliticos sau imoral. O atenţie specială (ce deranjează uneori) se îndreaptă spre acei sportivi foarte bine plătiţi care trăiesc din industria divertismentului - dar aceştia trebuie abordaţi doar în anumite circumstanţe. Celebrităţile au şi ele dreptul la intimitate şi ar fi cu totul deplasat din partea dumneavoastră să-i deranjaţi când îşi fac cumpărăturile în familie sau când iau masa la restaurant, doar ca să vă răspundă la întrebări. Dacă vă hotărâţi totuşi să realizaţi un interviu-ambuscadă, fiţi politicos, dar insistent, clarificaţi-vă întrebările la care aşteptaţi un răspuns înainte de a aborda subiectul şi fiţi pregătit să le formulaţi în mai multe moduri. Aceasta vă va ajuta să treceţi peste un răspuns iniţial evaziv din partea unei persoane care nu este pregătită pentru un interviu.

Importanţa documentării Oricare ar fi circumstanţele în care realizaţi interviul, încercaţi să vă documentaţi cu privire la persoana intervievata şi la domeniul în care activează. De exemplu, dacă practică un sport minor, s-ar putea să fiţi nevoit să învăţaţi regulile şi câte ceva despre sportivul respectiv. Aflând cât mai multe lucruri despre subiectul dumneavoastră, veţi economisi timp şi, în plus, vă veţi forma o părere corectă despre cel intervievat. Sportivii care au propriile pagini web şi sunt obişnuiţi să fie intervievaţi la radio sau televiziune şi să-şi vadă numele în ziare îşi închipuie că toţi ceilalţi ştiu foarte multe despre ei. în cazul în care cunoştinţele dumneavoastră despre cariera lor sunt mult mai restrânse decât consideră ei că ar trebui să fie, vor manifesta mai puţină bunăvoinţă, dar dacă le flataţi egoul străduindu-vă să aflaţi dinainte informaţii despre ei, este posibil ca interviul să se desfăşoare fără probleme. Documentarea este deosebit de importantă dacă nu dispuneţi de prea mult timp. Dacă faceţi o documentare cât mai minuţioasă înaintea realizării unui interviu, nu va mai trebui apoi să pierdeţi timpul cu întrebări elementare. Şi cu cât veţi lăsa mai mult impresia că ştiţi numeroase lucruri despre ei şi sportul lor, cu atât se vor simţi mai în largul lor să atingă unele subiecte mai puţin familiare sau uşor stânjenitoare. Desigur, va trebui să verificaţi toate datele de care nu sunteţi foarte sigur - dar când timpul este scurt, important e să obţineţi informaţii relevante şi, pe cât posibil, citate incitante din partea interlocutorului.

Tehnica interviului Dacă nu aţi mai realizat până acum niciun interviu, aţi putea începe prin a urmări interviuri la televizor sau la radio. Adoptaţi o atitudine critică, încercând să vă daţi singur seama de ce este bine şi ce nu e bine. Puteţi învăţa foarte multe urmărind un reporter talentat cum îşi face meseria, dar nu este suficient să ascultaţi ce spune reporterul şi să imitaţi orbeşte tipul de întrebări adresate de acesta şi modul în care le formulează. De multe ori, puteţi învăţa la fel de multe ascultând răspunsurile, concentrându-vă asupra modului în care oamenii răspund la întrebările formulate diferit şi tehnicile pe care le folosesc pentru a evita să dea un răspuns direct la o întrebare. Asta nu înseamnă că nu puteţi învăţa la fel de multe lucruri de la un reporter mai puţin pregătit: nu toţi jurnaliştii de radio şi televiziune se pot mândri cu tehnici de intervievare foarte bine puse la punct. Dacă intervievatul dă răspunsuri formate dintr-un singur cuvânt ori o singură propoziţie sau dacă evită cu uşurinţă să dea un răspuns direct, gândiţi-vă cum ar 11 trebuit să fie formulate întrebările pentru a obţine un răspuns mai deschis. Ţineţi cont de faptul că, în momentul realizării unui interviu, jurnaliştii de presă scrisă caută altceva decât cei de radio sau televiziune. Un reporter de radio sau televiziune poate fi interesat în special să scoată în evidenţă personalitatea intervievatului, iar structura şi durata unui interviu în direct pot fi la fel de importante ca răspunsurile. Niciunul dintre aceste aspecte nu contează în vreun fel pentru un jurnalist din presa scrisă, deoarece este puţin probabil ca răspunsurile să apară în material în ordinea în care au fost date, iar în cea mai mare parte nici nu vor fi păstrate. Jurnalistul de presă scrisă preferă să înceapă prin a aduna informaţii generale despre intervievat, după care încearcă să pună totul cap la cap şi să atragă cititorul cu fragmentele cele mai interesante, presărând articolul cu citate incitante. Niciun interviu nu seamănă cu altul. Dacă aţi fixat o întâlnire relaxantă la cineva acasă sau în biroul său, puteţi să o luaţi pas cu pas şi să realizaţi interviul în stilul unei conversaţii obişnuite. O asemenea metodă are tendinţa de a-i relaxa pe oameni şi de a-i încuraja să se exprime cât mai liber. Dar dacă aveţi la dispoziţie doar două minute la telefon sau încercaţi să intervievaţi o persoană în mare grabă, în timp ce pleacă de la antrenament, va trebui să treceţi imediat la subiect şi să fiţi mult mai clar în privinţa informaţiilor de bază pe

care le urmăriţi. Dacă descoperiţi apoi că intervievatul este înţelegător şi dispus să vorbească, veţi putea completa mai târziu lista întrebărilor. Unii jurnalişti au devenit renumiţi pentru tehnicile înţepătoare de intervievare, dar în general nu este recomandat să fiţi prea dur sau ostil. Veţi obţine rezultate şi răspunsuri mult mai bune dacă sunteţi prietenos, iar intervievatul se simte în largul său , dar trebuie să fiţi atent să nu treceţi drept o persoană neprofesionistă sau incapabilă. Dacă trebuie să puneţi şi unele întrebări dure, păstraţi-le pentru final. Dacă intervievatul amuţeşte sau părăseşte întrunirea când este confruntat cu o întrebare dificilă, nu veţi avea foarte mult de pierdut. Dar dacă adresaţi aceste întrebări problematice la început, s-ar putea să nu vă alegeţi cu nimic. Dacă aveţi la dumneavoastră un telefon mobil în momentul interviului, închideţi-l înainte să înceapă interviul. Ar fi nepoliticos faţă de intervievat să lăsaţi telefonul să vă deranjeze. În plus, aceasta ar putea influenţa desfăşurarea interviului șii s-ar putea să vă fie greu să reintraţi în ritm.

Întrebările Ar fi util să vă pregătiţi dinainte o listă scurtă cu principalele întrebări, doar ca să fiţi sigur că nu vă scapă nicio informaţie vitală. Dar nu trebuie să daţi prea multe detalii, deoarece acest lucru ar putea inhiba intervievatul, împiedicându-l să dea răspunsuri amănunţite, din care să se poată obţine cele mai bune citate. Dacă aveţi destul timp la dispoziţie, este de preferat să începeţi prin a solicita o opinie generală asupra unuia din subiectele abordate: Puteţi să-mi spuneţi, în cuvintele dumneavoastră, ce s-a întâmplat? Care este părerea dumneavoastră despre meci? Care sunt şansele dumneavoastră privind partida de mâine? Cum merge antrenamentul? Astfel de întrebări generale îi permit intervievatului să se deschidă şi, probabil, să înceapă să vorbească despre unele lucruri la care dumneavoastră nu v-aţi gândit şi care ar putea scoate la iveală zone noi de explorare. Puteţi trece oricând la anumite detalii, punând întrebări suplimentare pentru a completa golurile pe care intervievatul le-a lăsat neacoperite. De asemenea, această metodă permite intervievatului să simtă că deţine oarecum controlul asupra direcţiei de desfăşurare a interviului. Asiguraţi-vă întotdeauna că întrebările dumneavoastră sunt deschise şi nu închise. Întrebarea deschisă este cea la care nu se poate răspunde cu „da” sau „nu”. Nu formulaţi întrebarea astfel: Câştigarea medaliei olimpice de aur a reprezentat momentul cel mai fericit din viaţa dumneavoastră? Mai bine întrebaţi: Ce aţi simţit în momentul câştigării aurului olimpic? Această întrebare îi permite subiectului să descrie în propriile-i cuvinte ce a simţit el şi sunt mai multe şanse să obţineţi o declaraţie interesantă. Nu întrerupeţi intervievatul când acesta răspunde la o întrebare, exceptând situaţia în care el dezvoltă foarte mult subiectul sau se îndepărtează prea mult de tema discuţiei. Poate că în momentul acela este pe punctul de a spune ceva interesant şi, fiind întrerupt, nu-şi va mai continua ideea. Este de preferat să adoptaţi calea opusă: lăsaţi-l să termine şi apoi acordaţi-i un mic răgaz – o pauză semnificativă – înainte de a trece la următoarea întrebare. O astfel de pauză în conversaţie poate fi foarte incomodă pentru interlocutori, ea încurajându-l de multe ori pe intervievat să înceapă din nou să vorbească şi, poate, chiar să iniţieze unele subiecte pe care nu le-ar fi atins în alte circumstanţe. Conversaţiile sunt guvernate de convenţii informale de care un reporter bun ar trebui să fie conştient. Uneori intervievatul va tăcea doar pentru a fi politicos, pentru a-i permite reporterului să participe din nou la conversaţie. Dar într-un interviu – chiar şi unul de radio sau televiziune – conversaţia ar trebui să fie, pe cât posibil, unilaterală. Opiniile persoanei intervievate sunt cele care ne interesează şi nicidecum cele ale reporterului.

Ştim cu toţii că, uneori, persoanele intervievate încep să vorbească despre lucruri care le interesează în mod special. Dacă un interviu se îndepărtează mult de la subiectul pe care vreţi să-l discutaţi, reveniţi prin formularea unei întrebări bine punctate : Putem reveni la problemele cauzate de rănirea dumneavoastră? Dacă intervievaţii sunt ostili din cauză că nu le plac jurnaliştii, nu le inspiră încredere sau au avut experienţe neplăcute cu ei în trecut, încercaţi să-i liniştiţi. Nu vă asumaţi riscul de a intra în conflict cu intervievatul, apărând media într-un mod mult prea energic şi, mai presus de toate, rezistaţi tentaţiei de a vă implica într-o dispută.

Agendă sau reportofon? Nu are rost să fixaţi un interviu dacă nu puteţi realiza o înregistrare corectă a răspunsurilor la întrebări. Până nu demult, majoritatea jurnaliştilor luau notiţe stenografice. în prezent, reportofoanele uşoare şi de mici dimensiuni, ce pot fi aşezate discret pe masă în faţa intervievatului, sunt uşor de procurat şi foarte utilizate. Atât timp cât aparatul funcţionează bine, înregistrarea interviului este mai uşoară, mai completă şi poate fi mai puţin stresantă pentru intervievat decât imaginea unei persoane mâzgălind spasmodic într-un caiet. Dar reportofonul are şi el dezavantajele sale şi nu constituie întotdeauna soluţia ideală. Dacă interviul durează ceva timp, a-l asculta din nou pentru a selecta citatele pe care vreţi să le folosiţi poate lua mult timp, mai ales dacă aveţi de respectat un termen-limită. De multe ori, este mai eficient să dezvoltaţi tehnica (folosind şi reportofonul, dacă doriţi) notelor selective. Aceasta presupune notarea răspunsurilor-cheie primite în cadrul unui interviu, astfel încât să le puteţi transcrie uşor mai târziu. Este mai bine să notaţi mai mult decât credeţi că aveţi nevoie, dar încercaţi să vă faceţi un obicei din a tăia materialul de care nu veţi avea nevoie pe măsură ce interviul înaintează. Materialul va fi astfel mult mai uşor şi rapid de manevrat ulterior. Dacă v-aţi documentat mai întâi şi v-aţi hotărât cu privire la întrebările pe care trebuie să le adresaţi, cel mai important rol al unui jurnalist într-un interviu este acela de a asculta.

Folosiţi-vă ochii Nu ar trebui să vă folosiţi doar urechile – folosiţi-vă şi ochii. Când începeţi să scrieţi articolul, în afară de spusele intervievatului dumneavoastră, veţi dori să includeţi şi o descriere a subiectului. Putem învăţa multe lucruri din hainele oamenilor, din mediul în care se mişcă şi din atitudinea generală pe care o adoptă. Notaţi observaţiile în legătură cu genul de haine pe care le poartă intervievaţii, cum arată casa lor, ce tip de maşină conduc, ce tablouri au pe pereţi, dacă îşi etalează trofeele şi medaliile. Asemenea detalii le permit cititorilor să deducă dacă intervievaţii sunt persoane mândre ori, dimpotrivă, modeste, dacă se dedică în întregime sportului sau dacă mai au şi alte preocupări. Din acest motiv, interviurile de televiziune au loc de multe ori în camera de zi sau în biroul intervievatului. Ce se vede în planul secund spune multe despre persoana respectivă. În presa scrisă, descrierea mediului subiectului are un rol important în vizualizarea cadrului şi permite cititorilor să-şi facă singuri o părere privind stilul de viaţă al persoanei respective.

Interviurile telefonice Intervievarea unei persoane la telefon este rapidă şi totuşi utilă, dacă trebuie să respectaţi un termen-limită. Uneori este singura cale prin care puteţi obţine un interviu, dar foarte rar se întâmplă să fie la fel de eficient ca interviul luat faţă în faţă. Telefonul nu

încurajează conversaţiile lungi şi, întrucât nu vă puteţi vedea interlocutorul, sunteţi privat de unul dintre simţuri: nu mai aveţi posibilitatea de a vă descrie subiectul. Dacă înregistrarea nu figurează printre opţiunile telefonului dumneavoastră, va trebui să luaţi notiţe. Acest lucru poate fi dificil şi, având în vedere că acurateţea este importantă, nu ar trebui să vă fie jenă să le cereţi intervievaţilor să repete sau să vorbească mai rar. Dacă sunteţi dreptaci, ţineţi telefonul în mâna stângă în timp ce luaţi notiţe.

Întrebările scrise Întrebările scrise constituie forma cea mai puţin satisfăcătoare de a lua un interviu, dar poate fi şi singura opţiune pe care o aveţi la îndemână. Răspunsurile scrise au tendinţa de a fi anoste şi artificiale; dacă subiectul interviului este unul controversat şi delicat, e posibil ca ele să fi fost scrise de avocatul lui ori de persoana care se ocupă de relaţiile cu publicul. Întrebările suplimentare sunt, de asemenea, dificile. O metodă de a intra în legătură cu potenţialii intervievaţi care, altfel, sunt greu de abordat este prin e-mail. Dacă aveţi (sau puteţi ghici) adresa de e-mail a unei persoane, puteţi trece de multe ori de „gardienii” lor şi ajunge direct la ei. Întrucât e-mailul este mult mai rapid şi mai puţin formal decât multe alte forme de comunicare scrisă, este posibil uneori să primiţi răspunsuri informale la întrebările adresate, direct de la persoana căreia vreţi să-i vorbiţi. Puteţi trimite la fel de rapid şi uşor şi întrebări suplimentare.

Încheierea interviurilor Aveţi întotdeauna grijă să încheiaţi orice tip de interviu prin a le mulţumi intervievaţilor pentru timpul acordat. Este politicos şi, în acelaşi timp, vă asiguraţi că le veţi mai putea lua un interviu şi în viitor. Dacă interviul a avut loc faţă în faţă, cereţi-i interlocutorului un număr de telefon în cazul în care aţi uitat ceva şi trebuie să verificaţi mai târziu. Multor jurnalişti le place să se întindă la vorbă şi după ce interviul a luat sfârşit, în timp ce îşi termină de băut cafeaua sau sunt conduşi spre ieşire. Acest lucru se petrece şi pentru că intervievatul se destinde de îndată ce agenda sau reportofonul sunt puse deoparte şi menţionează vreun aspect interesant care nu a fost amintit în timpul interviului. Dar dacă intenţionaţi să folosiţi ceva ce aţi aflat în afara interviului formal, este politicos să vă înştiinţaţi intervievatul cu privire la acest lucru și să respectaţi obiecţiile lui.

Transcrierea Încercaţi să transcrieţi notiţele luate în timpul interviului cât mai curând posibil, când încă vă sunt proaspete în minte. Dacă lăsaţi să treacă o zi sau două, s-ar putea să vă fie mai greu apoi să le interpretaţi ori s-ar putea să uitaţi contextul în care s-a spus un anumit lucru. Actul transcrierii vă va ajuta în egală măsură să vă ordonaţi ideile şi să găsiţi o structură şi poate chiar o introducere la materialul dumneavoastră (un alt motiv pentru a folosi şi o agendă pe lângă reportofon). Acelaşi lucru se aplică şi în cazul interviurilor transmise la radio sau televiziune, unde selectarea decupajelor (vezi capitolul 8) pe care le veţi folosi vă va ajuta să stabiliţi modul în care decideţi să scrieţi un scenariu ori să spuneţi o poveste. Citatele sunt mostre ale farmecului personalităţii intervievate, iar alegerea lor îşi pune amprenta asupra impactului materialului. Citatele directe – ascultarea cuvintelor persoanei – au cel mai mare impact. Este de preferat ca limbajul colorat şi opiniile convingătoare să fie mai degrabă citate

direct decât să apară sub formă de vorbire indirectă. Citatele directe creează impresia de spontaneitate şi autenticitate, dar nu cedaţi tentaţiei de a oferi citate foarte lungi, deoarece materialul poate deveni plictisitor. Cele mai bune citate sunt cele scurte, tăioase şi la obiect. Citarea directă înseamnă a pune între ghilimele cuvintele subiectului:

„Câştigarea pentru prima dată a turneului de la Wimbledon a fost cel mai frumos moment din viaţa mea”, a spus noul campion. „Pur şi simplu simţeam nevoia să plâng şi să sărut acel gazon celebru.” Cuvintele jucătorului sunt puse între ghilimele, ca punctuaţia care le este asociată. Trebuie remarcat cum citatul devine mai slab şi mai puţin spontan dacă este pur şi simplu rezumat în vorbirea indirectă: Noul campion a spus că faptul că a câştigat pentru prima dată turneul de la Wimbledon a fost cel mai frumos moment din viața lui, care l-a făcut să simtă nevoia să plângă şi să sărute gazonul. Cu toate acestea, vorbirea indirectă poate fi utilă în condensarea lucrurilor spuse de o persoană sau în găsirea unei LOGICI ÎN FORMULAREA mai puţin clară a unei persoane. Exemplu Întrebare: „Ce aţi simţit în privinţa atacului dumneavoastră, care i-a rupt piciorul lui Tom Jones?”. Răspuns: „Mda, a fost nepotrivit. Dar lucruri de genul ăsta se mai întâmplă în joc. Mingea era acolo. M-am aruncat asupra ei. Nu a fost cu intenţie.” Răspunsul este mult prea lung şi nu e formulat într-o manieră elegantă, dar poate fi rezumat de jurnalist după cum urmează:

Vorbire indirectă: Smith a admis că atacul a fost nepotrivit, dar a pretins că s-a aruncat asupra mingii şi nu a avut intenţia de a-i rupe piciorul iui Jones. Un lucru foarte important în vorbirea indirectă este să nu denaturaţi sensul cuvintelor vorbitorului. Uneori este de efect să treceţi de la vorbirea directă la cea indirectă şi invers, introducând un citat direct şi scurt în cea din urmă. Exemplu Antrenorul a spus că „deciziile îngrozitoare” ale arbitrului au costat-o pe echipa lui meciul. Atenţie: Discursul direct se află întotdeauna între ghilimele. Discursul indirect nu apare între ghilimele. Exemplu „Mă voi plânge de unele dintre deciziile arbitrului”, a spus antrenorul. Antrenorul a spus că se va plânge de unele dintre deciziile arbitrului. „Sâmbătă voi candida la stabilirea unui nou record MONDIAL LA o sută de metri”, a spus ea. Ea a spus că sâmbătă va candida la stabilirea unui nou record mondial la o sută de

metri. Când se trece la vorbirea indirectă, se modifică și pronumele. În exemplul de mai jos, noi devine ei: „Noi am avut cea mai strânsă apărare din ligă în tot sezonul”, a SPUS managerul. Managerul a spus că ei au avut cea mai strânsă apăram din ligă în tot sezonul. Mişcarea între discursul direct şi cel indirect are un rol important în alternarea ritmului unui articol şi menţine interesul cititorului. Folosirea continuă a discursului indirect poate deveni plictisitoare, în timp ce utilizarea continuă a citatelor directe poate apărea ca o raportare literală a conversaţiei şi dă impresia că jurnalistul a renunţat la responsabilitatea selectării celor mai bune citate şi modelării materialului. În momentul atribuirii citatelor, sintagma „a spus” este de obicei una potrivită. Este simplă şi neutră. Orice altă sintagmă ar părea inoportună dacă nu sunt oferite argumente solide pentru folosirea sa. Dacă folosiţi multe citate, s-ar putea să fiţi nevoit să apelaţi la alternative precum „a comentat”, „a explicat” sau „a adăugat”, pentru a diversifica textul. Atenţie la folosirea unor cuvinte „încărcate”, cum ar fi „a pretins” sau „a susţinut”, dacă nu există vreo controversă privind datele exprimate, deoarece ele aruncă suspiciuni asupra validităţii declaraţiilor vorbitorului. în mod similar, evitaţi cuvinte precum „a admis” sau „a dezvăluit”, dacă vorbitorul nu admite ori nu dezvăluie într-adevăr un lucru.

Corectitudinea şi acurateţea citatelor Ca regulă generală, jurnaliştii nu trebuie să falsifice citatele pe care le-au obţinut întrun interviu. Şi mai ales să nu le înflorească, atribuind oamenilor cuvinte pe care ei nu le-au folosit. Cu toate acestea, puţini sunt cei care se exprimă tot timpul corect din punct de vedere gramatical, cu toţii folosim cuvinte suplimentare pentru a câştiga timp de gândire... În astfel de cazuri, se acceptă să aranjaţi aspectul gramatical şi să daţi la o parte tot ce este în plus, atât timp cât sensul propoziţiei rămâne acelaşi. Uneori este necesar ca jurnalistul să revizuiască declaraţiile unei persoane. Dacă intervievatul face o remarcă defăimătoare, jurnalistul este obligat să renunţe la ea. Uneori, oamenii rostesc exact opusul a ceea ce au intenţionat să spună, din pură neatenţie, adăugind sau omiţând probabil cuvântul „nu”. De aceea, corectarea lor devine imperativă. Exercițiu Intervievaţi un prieten sau un coleg cu privire la echipa sportivă preferată. Asiguraţi-vă că aveţi cunoştinţe solide despre istoria echipei şi rezultatele ei recente. Alcătuiţi o listă scurtă de întrebări cu final deschis, în scopul stârnirii unor opinii ferme şi, pe cât posibil, controversate – de exemplu: „Care sunt verigile cele mai puternice şi cele mai slabe din apărare?” sau „După părerea dumneavoastră, antrenorul face treabă bună?”. În timpul interviului, încercaţi să luaţi notiţe în mod selectiv, alegând citatele cele mai puternice şi cele mai utile informaţii generale. Transcrieţi notiţele cât mai repede posibil după interviu, alegând cele mai interesante citate, care vor fi folosite direct sau în vorbire indirectă. Asiguraţi-vă că aţi folosit timpurile gramaticale corecte. Decideţi dacă există vreun citat care ar putea servi ca introducere la materialul dumneavoastră. întrebaţi intervievatul dacă tot ce aţi transcris reflectă în mod corect interviul şi, dacă nu, care este motivul.

Rezumat Interviul este unul dintre cele mai importante instrumente de care dispune un jurnalist. Să ştiţi cum să organizaţi un interviu, să vă determinaţi subiectul să se simtă relaxat, să adresaţi întrebările corecte în maniera corectă şi să vă notaţi răspunsurile în mod eficient – toate acestea sunt vitale dacă aveţi întâlniri faţă în faţă cu oameni care au foarte puţin timp la dispoziţie. Dacă nu reuşiţi să fixaţi o întâlnire, există şi alte căi prin care puteţi obţine informaţiile de care aveţi nevoie pentru materialul dumneavoastră. Dar, indiferent de modul în care obţineţi informaţiile, important este să le folosiţi cu integritate şi să vă citaţi subiectul cu acurateţe şi corectitudine.

Capitolul 8 Radioul şi televiziunea Din cuprins         

Cerinţele speciale ale jurnalismului de radio şi televiziune Limbajul folosit în radio şi televiziune Departamentele sportive din radio şi televiziune Structura reportajului Scrierea şi punerea în practică a scenariilor Interviurile de radio şi televiziune Drepturile la evenimente sportive Transmisiuni din exterior Comentariu

Obiective        

Înţelegerea importanţei sportului pentru radio şi televiziune Recunoaşterea calităţilor specifice din presa scrisă, radio, televiziune şi media online Identificarea elementelor specifice jurnalismului de radio şi televiziune Utilizarea limbajului jurnalismului de radio şi televiziune Scrierea şi realizarea de scenarii Învăţarea tehnicilor interviurilor de radio şi televiziune Modalitatea de alocare a drepturilor de a transmite evenimentele sportive Înţelegerea modului de realizare a transmisiunilor evenimentelor sportive în direct

Aşa cum am văzut în capitolul 1, sportul a avut o contribuţie importantă la schimbarea caracterului transmisiei radio şi TV în ultimii ani. A dat naştere unor noi staţii radio şi canale de televiziune, deţinând probabil cel mai important rol în vânzarea de sateliţi şi abonamente la televiziunea prin cablu, iar în ţările dezvoltate s-au construit şi numeroase situri în acest scop. La rândul lor, radioul, televiziunea şi internetul au contribuit la creşterea profilului sportului, la transformarea multor cluburi în afaceri importante şi a unor jucători şi atleţi în milionari. în schimbul banilor aduşi de vânzarea drepturilor de transmitere a evenimentelor sportive, organizaţiile sportive s-au adaptat nevoilor posturilor de radio şi, mai ales, ale celor de televiziune. Ele au modificat orele de începere a manifestărilor sportive pentru a corespunde programului televiziunii, organizează evenimente sportive în mai multe zile ale săptămânii – un exemplu edificator în acest sens este rugbiul profesionist din Marea Britanie –, au schimbat chiar şi sezonul de desfăşurare a manifestărilor. Televiziunea a schimbat echipamentul jucătorilor – şi nu doar pentru a încuraja excesul de sigle publicitare. Meciurile de one-day cricket, de pildă, se joacă acum în echipamente viu colorate şi mai puţin în echipamentele tradiţionale albe, pentru a fi în avantajul televiziunii. în unele cazuri, chiar şi regulile s-au modificat. Meciurile de fotbal american se joacă pe segmente mici, pentru a se conforma necesităţilor canalelor de televiziune de a insera frecvent reclame. Aşadar, soarta evenimentelor sportive şi cea a canalelor de radio şi televiziune care le acoperă sunt strâns legate între ele. Necesitatea formării şi menţinerii audienţei modifică

modul în care televiziunea, în special, prezintă aceste evenimente. Televiziunile din Marea Britanie, în frunte cu canalele prin satelit şi Channel Four, un canal relativ nou în transmisiunea terestră, au evoluat foarte mult de la a direcţiona pur şi simplu camera spre locul acţiunii. Transmisiunile sportive – în special ale unor evenimente de durată, precum Test cricket – oferă acum mult mai multe explicaţii, în încercarea de a lărgi cunoştinţele telespectatorilor şi a le menţine interesul pe parcursul unei perioade mai lungi de timp. Apariţia televiziunii digitale oferă acum telespectatorilor posibilitatea de a fi „interactivi”, de a-şi folosi telecomanda pentru a face transmisiile sportive pe gustul lor, de a revedea fiecare jucător în parte sau secvențe de partidă, după cum doresc. Cu toate acestea, transmiterea evenimentelor sportive de către posturile de radio și televiziune este similară, în multe privinţe, reportajelor sportive din ziare. Când radioul și televiziunea erau la început de drum, cei mai mulţi jurnalişti care lucrau aici veniseră de la ziare, aducând cu ei şi atitudinea iată de sport. Chiar şi astăzi, mulţi jurnalişti din radio şi televiziune provin din presa scrisă. Asemenea ziarelor, categoriile media de transmisie prin radio şi televiziune prezintă ştiri sportive, avanpremiere la evenimente sportive, evenimente sportive, rubrici pe teme sportive şi profiluri ale oamenilor din lumea sportului. Însă radioul, televiziunea şi internetul au cerinţe specifice, au propriile avantaje şi limite, care impun practici specifice de lucru şi tehnici diferite de acoperire a evenimentelor sportive.

Prin ce diferă categoriile media Oricât de evidente ar părea diferenţele dintre radio, televiziune, presa scrisă şi media online, să încercăm să aruncăm o privire dincolo de evidenţe, întrucât caracteristicile specifice fiecăreia au un rol important în stabilirea modului în care operează jurnaliştii.

Presa scrisă Producerea unui material de presă scrisă este un proces relativ rapid. Informaţiile necesare scrierii celor mai multe subiecte sau rubrici pot fi adunate prin telefon, luându-se legătura cu persoanele de contact ori alte surse, sau pot fi culese de pe internet, fără ca jurnalistul să fie nevoit să-şi părăsească biroul. Deşi relatarea unor evenimente sportive presupune prezenţa la locul faptei (uneori jurnaliştii din presa scrisă acoperă un eveniment folosind informaţiile din transmisiile televizate), procesul scrierii este rapid, aşa cum am văzut în capitolul 4. Însă producerea şi distribuirea unui ziar constituie un proces lent ce ar putea dura câteva ore sau chiar zile, înainte ca exemplarul scos de sub tipar să fie citit, fapt de care jurnalistul ar trebui să ţină întotdeauna cont când îşi scrie materialul. Presa scrisă este prezentată într-un format modular în cadrul unui singur pachet (deşi pachetul ar putea include mai multe secţiuni). Formatul modular îi oferă cititorului posibilitatea de a trece de la o relatare la alta sau de la o pagină la alta rapid şi uşor. Acest lucru influenţează, la rândul său, dimensiunea şi stilul relatărilor, care pot varia de la rubrici ce se întind pe pagini întregi la articole de ştiri de un singur paragraf. Ştirile sunt scrise într-o formulă care le permite cititorilor să perceapă rapid punctele-cheie şi să abandoneze subiectul oricând doresc.

Radioul Deşi radioul este privit deseori ca un mijloc mediatic instant, procesele sale de colectare a ştirilor pot fi mai lente decât cele din presa scrisă. Informaţiile esenţiale pot fi

obţinute, desigur, prin telefon, însă transmiterea interviurilor poate lua ceva mai mult timp. Interviurile prin telefon pot fi realizate rapid, dar calitatea sunetului nu mai este aceeaşi, iar pentru interviurile importante e adesea necesar ca jurnalistul să aibă la el un microfon şi un reportofon. Pentru pachetele mai lungi, care necesită mai multe interviuri şi un zgomot de fond (vezi infra), poate dura câteva ore până când jurnalistul reuşeşte să adune tot materialul necesar. Acesta va trebui apoi revizuit, de regulă de acelaşi jurnalist, când se întoarce la birou. Odată materialul asamblat, transmisia se poate face foarte repede – cele mai multe staţii radio transmit la fiecare oră buletine de ştiri – sau chiar instant. Însă radioul este un mijloc mediatic liniar. Spre deosebire de ziare şi paginile web, consumatorul nu mai are libertatea de a se mişca între articole. De aceea, jurnaliştii de radio trebuie să capteze atenţia ascultătorilor pe tot parcursul transmisiei, deoarece aceştia se plictisesc destul de uşor. Cu alte cuvinte, se recomandă ca intervenţiile să fie destul de scurte (de la aproximativ 20 de secunde la un minut), doar subiectele mai importante urmând a rula ceva mai mult. De asemenea, se recomandă schimbarea rapidă a diferitelor elemente (voci şi sunete) care formează materialul, înainte ca ascultătorul să se plictisească.

Televiziunea Realizarea unui material la televiziune este un proces lent, care presupune mai mult timp, efort şi personal decât orice alt canal mediatic. Aproape orice material de televiziune implică o echipă de filmare şi un reporter care îşi părăsesc biroul şi călătoresc, adesea pe distanţe lungi, până la locul evenimentului. Este posibil ca aceştia să fi petrecut deja mult timp pregătind interviul, asigurându-se că oamenii pe care trebuie să-i intervieveze şi lucrurile pe care vor să le filmeze sunt acolo unde vor ei şi când vor ei. Iar când ajung acolo, chiar şi filmarea celui mai simplu interviu ia ceva timp. Procesul de revizuire cere ca secvenţele să fie filmate din unghiuri diferite, cu tăieri (vezi infra), pentru a facilita editarea. Pentru un minut de televiziune se poate filma o oră, la aceasta adăugându-se şi timpul necesar interviurilor. Iar filmarea nu este decât prima etapă a procesului. Se scrie apoi un scenariu pe baza imaginilor, se înregistrează vocea comentatorului (dacă există unul), iar filmul este apoi editat într-un material coerent de televiziune. Transmisia este, de asemenea, mai lentă decât în cazul radioului, deoarece canalele de televiziune au tendinţa de a transmite mai puţine buletine (deşi unele canale prin satelit şi cablu transmit astăzi programe continue de ştiri sportive). Asemenea radioului, televiziunea este un canal mediatic liniar, iar necesitatea captării atenţiei publicului impune materiale scurte, dinamice.

Internetul Paginile web pot combina tehnicile presei scrise, ale radioului şi televiziunii (vezi capitolul 9) într-un singur pachet şi, în mare măsură, într-o formă modulară, ce poate fi actualizată instant. Cea mai importantă diferenţă dintre presa scrisă şi radio şi televiziune constă, probabil, în atitudinea consumatorilor. Când cititorii ziarelor se plictisesc de un articol, întorc pagina; dacă telespectatorii şi ascultătorii se plictisesc, închid aparatul sau schimbă pe un alt canal. Persoana care schimbă pe un alt canal este principalul critic al jurnalismului de proastă calitate şi, mai mult decât în orice alt domeniu al jurnalismului, captarea şi menţinerea atenţiei publicului sunt vitale. În acest scop, jurnaliştii din radio şi televiziune trebuie să exploateze la maximum limbajul extins şi unic pe care aceste categorii media îl pun la

dispoziţia lor.

Tabelul 8.1 – Compararea mijloacelor mediatice

Mediu Colectarea ştirilor Transmisie Stil Lungimea reportajului Format

Presa scrisă Cuvinte

Radioul Sunet

Televiziunea Imagini

Internetul Mixt

Rapid

Mediu

Lent

Rapid

Lent Modular

Rapid Liniar

Mediu Liniar

Rapid Mixt

Variază

Scurt/mediu

Scurt

Variază

Pachet unic

Buletine/Emisiuni Buletine/Jurnal Pachet unic informative

Limbajul din radio și televiziune Jurnaliştii din presa scrisă se folosesc în munca lor numai de cuvinte. Uneori, ele sunt însoţite de fotografii, desene sau alte imagini, însă limbajul presei scrise rămâne cuvântul scris. Jurnaliştii din presa scrisă pot folosi cuvinte în mai multe moduri – pentru a scrie articole, rezumate ale principalelor ştiri, şapouri sau titluri dar, în esenţă, cuvintele sunt singurele instrumente pe care le au la dispoziţie. Acest lucru nu este valabil şi pentru jurnaliştii din radio şi televiziune. Cuvintele sunt importante, dar, în funcţie de locul unde lucrează – fie că este în cadrul unui post de televiziune, de radio sau pe internet ei dispun şi de alte instrumente care se alătură cuvintelor pentru a forma limbaje unice, bogate şi complexe. Canalele profesioniste de radio şi televiziune exploatează la maximum această diversitate a limbajului.

Radioul Cu riscul de a afirma un lucru bine cunoscut de toţi, radioul se bazează pe sunet. Mulţi oameni care nu au experienţă în radio, inclusiv jurnaliştii experimentaţi care au lucrat înainte în presa scrisă, ignoră acest lucru şi produc materiale bazate doar pe cuvinte, ca şi cum ar lucra la un ziar. Cuvintele rămân baza, dar simplul fapt de a le citi la microfon oferă posibilitatea de a impune straturi complementare de sens, folosind intonaţia şi accentul. Cu toate acestea, în cazul radioului, cuvintele jurnalistului nu sunt altceva decât un punct de pornire pentru un material bun. Limbajul radioului prezintă şi alte elemente. Radioul poate purta ascultătorii la locul acţiunii folosind acele sunete pe care ei le-ar auzi dacă ar fi acolo. Sunetul este peste tot în jurul nostru şi, mai mult decât oriunde, la evenimentele sportive: strigătele mulţimii, fluierul arbitrului, semnalul care dă startul, galopul cailor, motoarele maşinilor de cursă, vâslele lovind apa, sunetul bâtei lovind mingea, anunţurile adresate publicului... Sunetul folosit în radio, pe care l-ai auzi dacă te-ai afla întradevăr la un eveniment sportiv, este cunoscut ca zgomot de fond. Avem tendinţa de a privi radioul ca televiziune fără imagine, ceea ce nu este adevărat. Radioul are într-adevăr imagini, dar noi suntem cei care le creăm cu ochii minţii şi nimic nu

aprinde o imagine în mintea noastră mai mult decât un sunet care ne este familiar. Jurnalismul de radio profesionist combină zgomotul de fond cu vorbele jurnalistului. De multe ori, sunetul precedă cuvintele, fiind folosit astfel în scopul plasării acţiunii. Am văzut deja că reţinerea atenţiei ascultătorului în mediul liniar al radioului este vitală. Un mod eficient de a realiza acest lucru este să se ofere ascultătorului sunete noi la intervale frecvente de timp. Pe lângă alternarea vocii jurnalistului cu zgomotul de fond, schimbările pot fi semnalate şi în alte moduri. Interviurile sunt esenţiale pentru cele mai multe evenimente sportive, iar fragmentele de interviuri cu una sau mai multe persoane implicate le oferă ascultătorilor posibilitatea de a auzi sunetele pe care le doresc, de a vizualiza interlocutorii şi, mai mult de atât, adaugă varietate sunetelor pe care le auzim. Vox pop-urile cu fanii pot fi folosite în mod similar. O altă opţiune de care dispune jurnalistul sportiv este aceea de a realiza un material mai interesant şi mai atrăgător folosind fragmente de comentarii. Emoţia generată de cei mai buni comentatori în momentele culminante ale evenimentelor sportive va schimba imediat tonul şi ritmul materialului radio şi ne va ajuta să creăm mai multe imagini în minte. Muzica face şi ea parte din limbajul radioului. De multe ori, fanii sportului inventează şi cântă propriile cântece care pot fi exploatate la maximum de către jurnalişti. Multe sporturi se pretează la interpretări muzicale, fie prin cuvintele unui cântec pop, fie prin aria sau ritmurile unei piese clasice. Muzica poate fi folosită pentru a accentua unele momente sau pentru a sublinia cuvintele, creând astfel o anumită stare. Ascultătorii care, în alte condiţii, şiar pierde interesul faţă de radio rămân pe un anumit post doar pentru a-şi asculta melodia preferată.

Lista elementelor de radio      

zgomot de fond vocea jurnalistului fragmente de interviuri fragmente de comentariu VOX POP -uri muzică

Televiziunea Televiziunea este un mediu condus de imagini, iar un sport profesional, care pentru a exista depinde de spectatorii săi, este perfect adaptat pentru televiziune. Imaginile în mişcare transmit acţiunea aşa cum se realizează ea, dar furnizează şi elementul-cheie în reportajul de televiziune. Calitatea imaginilor de care dispune un jurnalist de televiziune va determina, de regulă, şi importanţa cu care va fi tratat reportajul sau dacă el va mai fi folosit sau nu. În ceea ce priveşte sportul, imaginile dramatice folosite în vederea ilustrării unui reportaj nu constituie decât rareori o problemă. Totuşi, imaginile constituie doar unul dintre elementele limbajului de televiziune. Televiziunea foloseşte multe din elementele jurnalismului radio: zgomotul de fond (cunoscut în televiziune ca NATSOF – natural sound on film, zgomot natural pe film), vocea unui jurnalist pe formatul unor imagini, fragmente de interviu, fragmente de comentariu, vox pop-uri şi muzică. Însă limbajul televiziunii este mai variat şi mai complex decât cel al radioului. Pe lângă imaginile în mişcare, televiziunea poate folosi şi fotografii, materiale de arhivă, titluri şi sigle care să faciliteze relatarea subiectelor; deoarece antrenează două dintre

simţurile noastre – văzul şi auzul –, poate transmite informaţia prin cele două simţuri în acelaşi timp. Secretul unui jurnalism profesionist de televiziune constă în a folosi împreună şi în acord perfect imaginile, cuvintele, sunetele şi, uneori, muzica, pentru a comprima cât mai multe informaţii în fiecare moment de emisie. În timp ce jurnalistul ne spune un lucru pe voiceover (v/o), putem vedea acţiunea sau putem aduna informaţii suplimentare din titluri sau sigle. Aceste elemente suplimentare pot fi folosite de către jurnalişti pentru a oferi informaţii care altfel ar trebui incluse în voiceover. Un scenariu bun de televiziune foloseşte nu doar cuvinte, ci şi imagini şi alte elemente la unison, aşa cum vedem mai jos.

Lista elementelor de televiziune           

imagini în mişcare cuvinte imagini statice materiale de arhivă NATSOF fragmente de interviu VOX POP -uri comentariu titluri sigle muzică

Internetul Deoarece paginile web pot oferi un hibrid de presă scrisă şi fragmente audio şi video, ele pot folosi un amalgam al tuturor elementelor de mai sus (vezi capitolul 9).

În interiorul departamentelor sportive din radio şi televiziune Companiile de radio şi televiziune acoperă evenimentele sportive în moduri diferite, în funcţie de dimensiunea lor şi de caracteristicile locale. Sportul constituie o parte integrantă a celor mai multe buletine de ştiri de radio şi televiziune, numeroase canale angajând reporteri specialişti pentru prezentarea ştirilor sportive. Uneori, aceştia fac parte dintr-un departament sportiv mai mare, care realizează atât programe de ştiri, cât şi transmisiuni din exterior (TE). Cu toate acestea, în special în domeniul televiziunii, multe companii apelează la companii independente de producţie pentru a realiza materiale de ştiri şi a face transmisiuni din exterior. Datorită echipamentului specializat şi cunoştinţelor tehnice implicate, adesea este mult mai rentabil să se achiziţioneze astfel de producţii gata realizate decât să existe companii specializate în sport. Din acelaşi motiv, cele mai multe canale de radio şi televiziune apelează la serviciile unor comentatori şi experţi analişti independenţi.

Ştirile sportive Timpul dedicat difuzării unor ştiri sportive la radio şi televiziune variază de la

fragmente scurte în buletinele generale de ştiri sau în programele de ştiri la canale specializate pe ştiri sportive, care acoperă evenimentele în permanenţă. Deşi drepturile de transmitere a principalelor evenimente sportive sunt vândute astăzi canalelor individuale de radio şi televiziune, acest lucru nu împiedică alte canale să transmită ştiri legate de subiectul respectiv înainte sau după desfăşurarea evenimentului. Cluburile şi organizaţiile sportive abia aşteaptă să-şi intensifice campaniile publicitare care precedă evenimentul, pentru ca publicul să fie interesat de evenimentele lor şi să umple stadioanele. În mod similar, posturile de radio şi televiziune care deţin drepturile de difuzare vor avea o audienţă mai mare dacă transmit evenimentul înaintea posturilor concurente. La conferinţele de presă şi la interviurile dinaintea evenimentelor cu jucătorii şi antrenorii pot participa aşadar reprezentanţi ai tuturor posturilor de radio şi televiziune, deşi unele dintre ele ar putea decide să nu facă publicitate unor subiecte acoperite de posturile concurente. După eveniment, acordurile mutuale de acces la ştiri permit adesea canalelor de televiziune care nu deţin drepturi de difuzare să prezinte secvenţe în cadrul buletinelor de ştiri. În ultimii ani, aspectul paginilor web a avut o influenţă deosebită asupra modului în care sunt prezentate ştirile sportive de către televiziune, în special în cazul canalelor speciale de ştiri sportive şi al programelor ce prezintă rezultatele diferitelor competiţii sportive. Cu toate că televiziunea nu a renunţat la prezentatorii în direct pentru a introduce reportaje şi pachete de ştiri, apariţia lor pe ecran este acum completată de text. În stilul paginilor web, telespectatorul este bombardat cu informaţii în permanentă schimbare în părţile laterale şi de jos ale ecranului, schimbare determinată de cererea tot mai mare de statistici sportive şi de scoruri exacte şi actualizate imediat.

Structura reportajului În timp ce majoritatea reportajelor din presa scrisă urmează o structură clasică, așa cum am văzut în capitolul 5, formatul unui reportaj la radio sau televiziune va varia în funcţie de importanţa reportajului, de timpul alocat producerii sale şi de elementele pe care jurnalistul le are la dispoziţie.

Televiziunea Reportajele din televiziune se grupează în patru categorii. Ştirea de ultimă oră Cel mai simplu material de televiziune este ştirea de ultimă oră. Prezentatorul buletinului, care este tot timpul în faţa telespectatorilor, citeşte ştirile de pe un prompter. Ştirile de ultimă oră sunt scrise pentru a transmite rapid reportajele în premieră sau atunci când un anumit reportaj nu dispune de imagini. Exemplu Prezentatorul buletinului: Potrivit unei ştiri de ultimă oră, fostul fotbalist de la Leeds United şi Wales, John Charles, a murit la vârsta de 72 de ani. Charles a marcat 42 de goluri într-un singur sezon pentru Leeds, stabilind astfel un record al clubului care nu a fost egalat nici până astăzi. Mai târziu a fost transferat la clubul italian Juventus contra unei sume record.

Voiceover Dacă există imagini filmate special pentru un anumit reportaj sau dacă ele au fost luate din arhivă, acestea vor ilustra ştirea prezentată de crainic. Acest mod de a transmite ştirile poartă numele de voiceover. Prezentatorul rămâne în cadru când introduce subiectul. Imaginile sunt apoi inserate pe vocea prezentatorului, în timp ce acesta continuă să citească. Imaginile disponibile vor dicta modul în care este scrisă ştirea.

Exemplu Introducere: Fostul fotbalist de la Leeds United şl Wales, John Charles, a murit la vârsta de 72 de ani. V/o (Vocea prezentatorului de ştiri peste imagini) Astfel de goluri i-au adus lui Charles reputaţia unuia dintre cei mai mari fotbalişti ai tuturor timpurilor. El a marcat 42 de goluri într-un singur sezon pentru Leeds, iar mai târziu a fost transferat la clubul italian Juventus contra unei sume record.

Upsound Dacă există unul sau mai multe interviuri, pot fi difuzate fragmente din acestea la finalul unui voiceover, transformându-l într-un upsound. Ceea ce spun intervievaţii va influenţa modul în care este scrisă ştirea. Exemplu Prezentatorul buletinului: Lumea fotbalului i-a adus omagiu lui John Charles, fostul fotbalist de la Leeds United şi Wales, care a murit la vârsta de 72 de ani. V/o Înaintaşul de centru care a marcat 42 de goluri într-un sezon pentru Leeds s-a îmbolnăvit în timpul unei vizite în Italia şi a suferit o intervenţie chirurgicală la picior, din cauza unui cheag de sânge. A fost transportat înapoi în Anglia într-un avion particular aparţinând fostei sale echipe, Juventus, dar a murit în această dimineaţă într-un spital din Wakefield. În cariera sa, jucătorul nu a fost niciodată avertizat sau dat afară şi a fost cunoscut ca Blândul Uriaş. Fragment de interviu (Managerul clubului Wales, Mark Hughes) „M-a impresionat dintotdeauna umilinţa de care dădea dovadă de fiecare dată când îl întâlneam – şi totuşi a fost cel mai bun jucător care a îmbrăcat tricoul galez. Îl vom regreta.” Package O ştire importantă sau complexă va fi de regulă prezentată ca package. Acest lucru presupune ca reporterul să înregistreze pe casetă mai multe elemente, care includ de obicei voiceover şi fragmente de interviu. Packages pot include şi vox pop-uri, un stand-up al reporterului, material de arhivă, imagini statice, NATSOF şi muzică. Prezentatorul buletinului citeşte un text pentru a introduce materialul video înregistrat în prealabil, care a fost realizat de către un alt jurnalist. Fiecare element durează puţin – de obicei maximum 20 de secunde –, pentru a menţine atenţia telespectatorului. Exemplu Introducere: John Charles, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din generaţia

sa, a murit. Golgheterul clubului Leeds United a devenit cel mai scump jucător al generaţiei sale când a fost transferat la clubul italian Juventus. Un reportaj de Jim Smith. Package (vocea lui Jim Smith comentând imagini de astăzi în care apar jucători şi fani care ţin un moment de reculegere) Un omagiu tăcut adus unul om blând. Jucători şi fani îşi arată respectul faţă de o legendă a fotbalului înaintea meciului de astăzi dintre Manchester United şi Leeds. Vox pop-uri (scurte fragmente din declaraţiile fanilor) „A fost cel mai mare jucător pe care l-am văzut vreodată în tricoul echipei Leeds.” „A fost un om minunat. Niciodată nu l-am văzut comiţând în mod deliberat un fault.” „Avea totul – putere, viteză, lovea excelent mingea cu capul.” V/o (imagini din arhivă cu jucătorul Charles în timpul carierei sale fotbalistice) John Charles avea 17 ani când s-a mutat din oraşul său natal, Swansea, în Yorkshire, iar golurile lui au atras atenţia întregii lumi fotbalistice asupra sa. Fragment de interviu (Jimmy Armfield, fost manager al clubului Leeds) „Era deosebit. Avea un echilibru bun – era puternic şi de aceea avea o săritură extraordinară. Şi nu doar înălţimea era cea care îl făcea atât de bun. Săritura lui era fantastică.” V/o (imagini din arhivă cu Charles pe vremea când juca pentru Juventus şi Wales) A fost unul dintre primii fotbalişti britanici care au jucat în Italia, fiind transferat la Juventus contra unei sume record. Charles a fost încoronat de cei de la Wales chiar din timpul adolescenţei şi a jucat în finala Cupei Mondiale. Fragment de interviu (Mark Hughes, manager al clubului Wales) „M-a impresionat dintotdeauna umilinţa de care dădea dovadă de fiecare dată când îl întâlneam – și totuşi a fost cel mai bun jucător care a îmbrăcat tricoul galez. Îl vom regreta.” V/o (imagini din arhivă cu Charles ţinând un discurs la un dineu) La retragerea sa, Charles a început cea de-a doua cursă, implicându-se în acţiuni de caritate. S-a îmbolnăvit în timpul unei vizite în Italia. (Fotografie statică recentă) Nu a fost niciodată sancţionat sau dat afară, toți l-au cunoscut ca „Blândul Uriaş”. John Charles a murit în această dimineață.

Discuţie Observaţi cum un package trece rapid de la un element la altul şi de la acţiune la discuţie, pentru a menţine interesul telespectatorului. Combinarea de packages cu voiceover sau upsounds în cadrul unui buletin contribuie la menţinerea interesului telespectatorului. Exercițiu Scrieţi un PACKAGE de televiziune de aproximativ 90 de secunde, folosind ca sursă următorul articol de ziar. Textele sunt de regulă citite cu aproximativ trei cuvinte pe secundă, dar, folosind toate elementele limbajului de televiziune pe care le aveţi la dispoziţie, veţi putea comprima multe informaţii într-un minut şi jumătate. Să presupunem că puteţi filma orice doriţi şi intervieva pe cine doriţi. Ordonaţi scenariul asemenea celui de mai sus, indicând unde începe fiecare element şi descriind imaginile care vor însoţi comentariile. încercaţi să concepeţi o introducere de impact (sau sunete care să stârnească interesul ascultătorilor, dacă realizaţi un scenariu pentru

radio), pentru a capta atenţia publicului. Mai întâi, scrieţi un text pentru a introduce ştirea. Scrieţi scenariul pentru întregul PACKAGE, inclusiv cuvintele din fragmentele de interviuri sau VOX POP-urile pe care le folosiţi. Enumeraţi între paranteze, deasupra textului pe care îl veţi ilustra, imaginile pe care intenţionaţi să le folosiţi. Aceasta vă va ajuta să observaţi dacă elementele alese se potrivesc. Ar trebui să folosiţi titre pentru a afişa numele şi funcţia intervievaţilor. Aceasta înseamnă că nu va trebui să le menţionaţi numele în comentariu. În mod similar, locaţiile pot fi identificate prin imagini cu sigle sau clădiri. Subiect de ştire Jucătorii echipei de crichet din Marea Britanie au ajuns astăzi în Jamaica pentru debutul meciurilor cu West Indies. Ei vor încerca să câştige, pentru prima dată din 1968, seriile unei competiţii de TEST CRICKET desfăşurate în Caraibe. Jucătorii echipei West Indies tocmai s-au întors dintr-un turneu în Africa de Sud, unde au fost bătuţi măr, aşa încât ar putea fi cea mai bună ocazie pentru englezi să pună capăt unei perioade nefaste. Windies era cândva o echipă de temut, datorită unor bowleri precum Courtney Walsh şi Curtly Ambrose. Acum echipa se bazează pe batsmani, în special pe căpitanul Brian Lara, care rămâne în topul celor mai buni din lume. Căpitanul englez Michael Vaughan speră la meciuri mai bune decât recentele înfrângeri din Sri Lanka. Echipa va fi susţinută şi de rapidul bowler Simon Jones, reîntors la Test cricket pentru prima dată după accidentarea suferită la ligamentele genunchiului, ca urmare a unui oribil incident survenit pe terenul de joc într-un med contra Australiei, la Brisbane, cu aproximativ 18 luni în urmă. Variantă de răspuns Introducere: Jucătorii englezi de crichet şi-au început astăzi seria de meciuri cu West Indies, încercând să câştige, pentru prima dată din 1968, seriile unei competiţii de Test cricket. Jane Jones este alături de ei. Scenariul PACKAGE - ului (se foloseşte calypso ca muzică de fundai pe întregul PACKAGE ) NATSOF (comentariu original peste imaginile de arhivă de la victoria din 1968, APOI VOICEOVER , dar imaginile de arhivă se păstrează în continuare) „Ş I

ACESTA ESTE MECIUL CÂŞTIGĂTOR

– A NGLIA

A REPURTAT O VICTORIE FANTASTICĂ ...”

V/o Formaţia Beatles era în vârful clasamentelor muzicale, Harold Wilson era primministru, iar americanii tocmai trimiseseră un om pe Lună, (cadrul se schimbă pe prim-plan cu luna pe cer de zi, camera face apoi o transfocare înapoi, pentru a lărgi cadrul şi a cuprinde plaja din Caraibe, cu copii jucând crichet) dar de atunci Anglia a fost învinsă de generaţii de jucători de crichet de la West Indian. Astfel de bowleri (cadre scurte cu bowleri rapizi de ia West Indian care-i resping pe batsmanii englezi) au făcut din Windies o echipă de top mondial. Dar asta e de domeniul trecutului. Jucătorii tocmai au luat bătaie în Africa de Sud, (cadru din meciul din Africa de Sud) dar încă mai deţin unul dintre cei mai buni batsmani din lume. (cadru cu Brian Lara cu bâta în mână) (Fragment de interviu cu Lara) „Oamenii au început să ne uite, dar jucând aici pe teren propriu vom fi foarte greu de învins.” (Cadre care arată cum se taie trestia de zahăr)

V/o Anglia se bazează pe propria generație de bowleri rapizi pentru a-i contrazice, iar viața poate deveni mai dulce doar pentru una dintre echipe. (Imagini de arhivă, comentariu cu NATSOF), când Simon Jones este rănit în Australia) „O, dar e o rană chiar serioasă.” (Cadre cu Jones și alți jucători englezi făcând cumpărături într-un magazin din Jamaica) V/o Dar Jones revine în branșă, iar în capul listei sale de cumpărături se află câteva porți ale echipei West Indies. (Cadre cu căpitanul englez Michael Vaughan servind mingea, pe plajă, unor copii autohtoni) (Interviu cu Vaughan) Fragment de interviu (Cadru cu Vaughan scoțând din joc pe unul dintre copii) V/o Șansele Angliei de a câștiga aici sunt cele mai promițătoare din ultimii zeci de ani, dar un lucru este sigur – nu va fi prea ușor.

Discuţie Package-ul de televiziune se foloseşte cel mai mult de resursele limbajului mediului înconjurător. Remarcaţi faptul că introducerea este aproape identică cu cea din ziar. Pronunţarea numelui reporterului accentuează faptul că acesta se află alături de echipă, ceea ce conferă mai multă autoritate ştirii. Muzica dansului calypso localizează acţiunea şi conferă unitate întregului package, în timp ce scenariul este conceput în funcţie de imaginile folosite de reporter. Începând cu imagini alb-negru de la ultima victorie a Angliei, se sugerează că este vorba de o altă epocă, iar vocea comentatorului (care mai degrabă completează decât descrie direct imaginile) subliniază acest lucru. Trecerea de la amintirea unui om ce a ajuns pe Lună la un cadru cu Luna realizează o legătură lină cu prezentul, iar lărgirea cadrului pe plajă este o manieră simplă de a localiza acțiunea în Caraibe. Cadrele cu copiii jucând crichet acolo subliniază diferențele dintre cele două culturi şi sugerează că așa au început și jucătorii echipei West Indies. Având în vedere că, în cea mai mare parte, evenimentele sportului profesionist sunt acum filmate, materialul de arhivă reprezintă unul dintre cele mai utile instrumente ale jurnalistului sportiv de televiziune. Aproape tot timpul puteţi găsi cadre cu oameni sau evenimente de care aveţi nevoie. Aceste cadre ar trebui totuşi alternate cu imagini noi, atunci când este posibil. În cazul de faţă, cadrele cu magazinul şi plantaţia de trestie-de-zahăr adaugă parfumul locului şi potenţează interesul privitorului, iar vocea comentatorului îi introduce subtil în subiect. Reportajul se termină mulţumitor şi simetric, cu cadrul unui jucător englez de crichet în clipa în care îl învinge pe unul de la West Indies, dar cu o tentă amuzantă. Cadrele cu plaja ne readuc şi ele la începutul package-ului, în care s-au folosit multe elemente din limbajul de televiziune, pentru a reda mai multe informaţii într-un interval scurt de timp.

Radioul Buletinele de radio sunt realizate tot dintr-un mixaj de subiecte, aproximativ echivalente cu cele de televiziune. Cea mai simplă variantă este ştirea pe scurt, un text citit

de prezentator – echivalentă cu ştirea de ultimă oră din televiziune. Dacă există mai multe informaţii, reporterul poate fi solicitat să scrie un voicepiece (depeşă), un subiect de sine stătător introdus de prezentator printr-o simplă intervenţie, echivalentă cu introducerea din televiziune. Dacă sunt şi fragmente de interviu, acestea pot fi ataşate la finalul unei ştiri pe scurt sau al unei voicepiece – echivalentul unui upsound din televiziune. Ca în televiziune, un subiect important sau complex va fi prezentat ca un package, dacă elementele necesare sunt disponibile. În radio, packages se aseamănă foarte mult cu echivalentele lor din televiziune (vezi supra). Ele includ, de regulă, voiceovers şi fragmente de interviu, dar pot conţine şi vox pop-uri, fragmente din comentariul meciului, material de arhivă, zgomot de fond şi muzică. Exercițiu Elaboraţi un package radio despre meciul de crichet folosind elementele amintite mai sus, identificând zgomotul do fond sau alte elemente pe care le veţi folosi.

Alte opţiuni Atât radioul, cât şi televiziunea mai dispun şi de alte opţiuni ce ajută la îmbunătăţirea ilustrării subiectelor sportive şi la o mai mare varietate. Packages sunt folosite deseori ca bază pentru o discuţie de studio, cu invitaţi care comentează subiectul în cauză. Packages pot avea un impact mai mare dacă reporterul relatează în direct sau ca şi cum s-ar afla la faţa locului. Plasarea unui reporter în afara unui stadion creează impresia că acesta poate comenta evenimentul chiar în momentul desfăşurării lui. Atunci când reporterii îşi introduc şi îşi încheie subiectele astfel, packages se mai numesc şi doughnuts („gogoşi”), deoarece umplu golul din mijloc. Tabelul 8.2 – Tipuri de ştiri Radio TV Ş TIREA PE SCURT – CITITĂ DE PREZENTATORUL DE ŞTIRI Ş TIREA DE ULTIMĂ ORĂ Voicepiece ( DEPEŞĂ ) – CITITĂ DE PREZENTATORUL DE ŞTIRI Voiceover Ş TIREA PE SCURT SAU voicepiece CU FRAGMENTE Upsound Package – MIXAJ DE REPORTAJE ŞI FRAGMENTE Package I NVITAŢI ÎN STUDIO / INTERVIEVAŢI – ADESEA , DUPĂ package ÎN DIRECT / CA ŞI CUM AR FI ÎN DIRECT I NTERVENŢIE ( ASEMENEA UNUI INTRO DIN PRESA SCRISĂ ) I NTRODUCERE Dacă un subiect este abia la început şi niciun package nu e disponibil, acelaşi efect poate fi obţinut prin realizarea unui interviu în duplex sau prin trimiterea reporterului la faţa locului, în vederea realizării unui interviu în direct cu un expert care să poată comenta subiectul. Dacă nu se pot transmite imagini live de la faţa locului, acelaşi efect poate fi obţinut prin înregistrarea unui fragment ca şi cum ar fi în direct şi trimiterea acestuia înapoi la studio. Aceste fragmente sunt cunoscute sub denumirea de as-lives („ca şi cum ar fi în direct”).

Cum realizaţi un scenariu În transmisiunile de radio şi televiziune nu este de ajuns ca scenariile să fie la obiect, informative şi antrenante, deşi aceste lucruri sunt importante. Scenariile trebuie redactate într-

un mod care să le facă uşor de citit – adică frazele să fie scurte, simple, fără multe propoziţii secundare. Emisiunile de radio şi televiziune sunt ca un spectacol, iar modul în care un jurnalist citeşte un scenariu în emisie influenţează percepţia auditoriului cu privire la subiect. Scenariile trebuie citite cu siguranţă şi autoritate (ocazional, şi cu puţin farmec sau solemnitate). Acest lucru este mai uşor de realizat dacă citiţi un text redactat de dumneavoastră, deoarece puteţi scrie aşa cum consideraţi că vă este mai uşor să citiţi. Cei mai mulţi dintre noi consideră unele cuvinte sau expresii greu de pronunţat. Este o idee bună să citiţi fiecare propoziţie cu voce tare după ce aţi scris-o, pentru a fi siguri că nu veţi avea probleme de pronunţie. Citiţi întregul scenariu cu voce tare după ce îl terminaţi, înainte de a începe să-l înregistraţi. Faceţi modificările necesare, pentru a vă fi mai uşor să-l citiţi – adică reformulaţi o propoziţie sau înlocuiţi un cuvânt. Şi întotdeauna repetaţi-vă textul înainte de a înregistra sau a citi în direct. Scenariile trebuie citite într-o manieră care să le accentueze semnificaţia pentru ascultător. Aceasta înseamnă că trebuie să reliefaţi cele mai importante cuvinte (vezi infra). Încercaţi să evitaţi monotonia, altfel veţi pierde atenţia ascultătorului. De multe ori, este o idee bună să puneţi accentul pe primul cuvânt, deoarece astfel veţi atrage atenţia ascultătorului. Nu ezitaţi să schimbaţi un scenariu scris de altcineva (cu condiţia să nu îi modificaţi sensul), dacă vă vine greu să-l citiţi, pentru că nu există doi oameni care să aibă acelaşi stil de a citi. Prezentatorii de ştiri parcurg întotdeauna tot buletinul înainte de a intra în emisie şi modifică toate cuvintele sau frazele care nu se potrivesc. Exercițiu Citiți package-ul pe care l-ați scris și subliniați cuvintele-cheie pe care doriți să le accentuați când faceți înregistrarea. Încercați să variați intensitatea vocii și tonul, pronunțând mai puternic cuvintele pe care vreți să le scoateți în relief. Apoi, citiți scenariul și permiteți-le colegilor să vă critice constructiv sau înregistrați-vă și criticați-vă singur. Repetați exercițiul și observați dacă vă puteți îmbunătăți rostirea. Urmăriți întotdeauna cu atenție felul în care pronunță jurnaliștii profesioniști și încercați să învățați de la ei.

Cum faceţi o relatare video Jurnaliştii de televiziune fac uneori atât relatări video, cât şi înregistrări audio pentru packages. Dacă realizaţi o intervenţie video, încercaţi să o faceţi cât mai interesantă. Imaginea unui reporter mergând printr-un anumit loc – şanţurile de pe traseul unei curse pe motociclete, de exemplu, sau printre greutăţi şi biciclete într-o sală de gimnastică – este mult mai interesantă şi mai plină de informaţii decât imaginea unui jurnalist care rămâne nemişcat în acelaşi loc. Schimbarea de cadru introduce mult mai mult privitorul în atmosferă. Şi mai eficient este să explicaţi în faţa camerei despre ce vorbiţi: rostiţi o parte a relatării în timp ce schiaţi pe o porţiune a pârtiei de slalom ori de la bordul unui monopost de Formula 1 sau al unei maşini de raliu.

Interviurile de radio şi televiziune Interviul reprezintă un ingredient important pentru aproape orice formă de jurnalism sportiv de radio şi televiziune. Este un element vital pentru upsounds şi packages şi în acoperirea în direct sau înregistrată a evenimentelor sportive. Multe dintre regulile pentru

interviurile din presa scrisă (vezi capitolul 7) se aplică în egală măsură şi în cazul interviurilor de radio şi televiziune. Totuşi, este destul de uşor pentru un jurnalist de presă scrisă să selecteze fraze la întâmplare sau chiar expresii din cel mai anost interviu şi să obţină un produs interesant. Pentru ca un interviu de radio sau televiziune să fie eficient, este important ca, pe de o parte, intervievatul să vorbească şi să pară interesant. De asemenea, este important ca intervievatorul să obţină un interviu captivant, mai ales dacă e în direct și nu poate fi montat.

Fixarea unui interviu Este mai uşor să convingeţi anumite personalităţi sportive să ofere interviuri în exclusivitate pentru radio sau televiziune decât pentru presa scrisă. Aceştia ştiu că nimic din ceea ce spun nu poate fi denaturat (deşi poate fi folosit selectiv). Apariţia la radio sau televiziune mângâie orgoliul multor oameni, iar cei care au fost implicaţi în sportul de performanţă sunt obişnuiţi cu audiovizualul, fiind puţin probabil să devină agitaţi din cauza microfoanelor sau a camerelor de luat vederi. În plus, trebuie avute în vedere şi alte cerinţe impuse de audiovizual. Deseori, trebuie să convingeţi persoanele intervievate să vină într-un studio sau să meargă într-o anumită locaţie care să asigure un cadru potrivit pentru interviu. În astfel de situaţii, jurnaliştii trebuie să fie mereu pregătiţi să asigure transportul sau decontarea acestuia, dacă este necesar, şi să aibă grijă să nu irosească timpul interlocutorilor, făcându-i să aştepte.

Tehnica interviului Alegerea locaţiei pentru un interviu este primul lucru ce trebuie avut în vedere. Un cadru potrivit (sau un zgomot de fond adecvat) ajută la crearea atmosferei. La radio, strigătele agenţilor de pariuri îl vor face pe ascultător să se simtă pe hipodrom. La televizor, dacă faci un interviu cu un antrenor de hochei pe gheaţă sau cu un canotor în faţa ambarcaţiunii, obţii acelaşi efect, în mod similar, felul în care este îmbrăcat intervievatul – cu un trening sau un tricou – ajută la stabilirea contextului adecvat. Importanţa tot mai mare a sponsorilor în sport face ca unii intervievaţi să insiste ca interviurile să se realizeze în faţa panourilor cu numele sau siglele sponsorilor. Multe instituţii de radio şi televiziune acceptă acum acest fapt ca fiind inevitabil, dar pot intra în conflict cu unele prevederi ale organismelor ce reglementează activitatea acestor instituţii. Puteţi fi nevoit să-i cereți unui intervievat să-şi scoată o şapcă sau un alt obiect de vestimentație pe care apare numele unui brand sau unui operator să fixeze cadrul în așa fel încât să nu apară numele firmei. Oricât de experimentaţi ar fi cei pe care îi intervievezi (mulți manageri și antrenori fac zeci de interviuri de radio și televiziune pe săptămână), important este să-i faceţi să se simtă în largul lor înainte de a începe interviul. O glumă înainte de a începe filmarea va sparge gheaţa, îl va relaxa pe intervievat şi va crea o relaţie mai plăcută. Acest lucru este extrem de important pentru a scoate la iveală personalitatea intervievatului. Cele mai multe interviuri de radio sunt unu-la-unu, dar interviurile de televiziune pot implica mai multe persoane (un jurnalist, un operator, un sunetist şi, uneori, un regizor sau un producător). Acest lucru poate să-i facă pe unii intervievaţi mai agitaţi, deşi acum această problemă devine mai neînsemnată. Echipele de televiziune s-au redus ca mărime în ultimii ani. Acum se obişnuieşte să fie doar un reporter cu un operator, iar unele companii de televiziune au început să reducă echipa la un singur om – video jurnalist sau VJ. Dacă un intervievat este intimidat de mărimea unei echipe, numărul membrilor poate fi redus, lăsândul pe jurnalist să ţină microfonul.

O altă metodă de a-i relaxa pe intervievaţii la televiziune este să încercaţi să-i faceţi să ignore camera. În niciun caz, intervievaţii nu trebuie să privească fix în cameră. În schimb, trebuie să se uite uşor în afara camerei, la intervievator. Acest lucru dă privitorilor impresia că trag cu urechea la o conversaţie. Cel mai uşor mod de a obţine această senzaţie este să-i spuneţi intervievatului: „Ignoraţi camera şi vorbiţi doar cu mine.” Cele mai multe interviuri de radio şi televiziune sunt preînregistrate, iar în cele mai multe cazuri jurnaliştii vor fi interesaţi doar de un scurt fragment, pe care-l vor folosi ca parte a unui package. În astfel de cazuri, este important să obţineţi cea mai potrivită exprimare, într-un mod viu şi concis. Intervievatorul trebuie să asculte cu atenţie modul în care sunt formulate răspunsurile. Dacă nu sunt destul de interesante, conţin prea multe ezitări sau limbajul folosit este mult prea complex, intervievatorul trebuie să găsească o altă modalitate de a mai adresa o dată întrebarea, atunci când intervievatul e mai relaxat. Astfel, puteţi obţine o versiune mai bună a răspunsului. în ultimă instanţă, dacă persoana a vorbit despre două lucruri cu legătură între ele în două răspunsuri diferite, pe care le puteţi edita cu greu, rugaţi-o să repete răspunsurile într-o singură propoziţie. Intervievatorii trebuie să se ferească însă să influenţeze răspunsurile. Unii oameni pot fi foarte volubili şi chiar greu de oprit atunci când camera nu este pornită, pentru ca după începerea interviului să dea răspunsuri scurte, monosilabice sau dintro singură propoziţie. Este util uneori să le spuneţi oamenilor înainte ce intenționați să-i întrebați şi să le explicaţi scopul interviului. Bineînţeles, trebuie întotdeauna să procedaţi astfel, dacă ei vă solicită acest lucru. Interviurile nu au scopul de a-i lua pe oameni prin surprindere, ci de a-i ajuta să-şi exprime clar punctul de vedere. Totuşi, rareori merită să repetaţi un interviu de radio şi televiziune sau să petreceţi mult timp discutând fără formalităţi despre subiectul în cauză înainte de a începe. Intervievaţii pot avea impresia că au răspuns deja la întrebări, astfel că rareori sunt la fel de deschişi în interviul propriu-zis. Încercaţi întotdeauna să formulaţi întrebări deschise, la care nu se poate răspunde prin „da” sau „nu”. Evitaţi să anticipaţi în întrebare posibilul punct de vedere al intervievatului (Probabil că sunteţi foarte mulţumit de rezultat, nu-i aşa?), deoarece puteţi obţine doar o aprobare. Este important ca intervievatorul să fie sigur pe el şi bine informat. Este o idee bună să pregătiţi întrebările înainte. Nu veţi avea timp (mai ales dacă interviul e în direct) să încercaţi să vă amintiţi întrebările pe care le-aţi uitat, aşa că scrieţi-le, dacă este necesar. Este bine să începeţi cu o întrebare generală (Cum priviţi meciul?) şi să adresaţi apoi întrebări exacte, dacă nu s-a răspuns deja cu privire la subiect. Dacă nu vreţi să pierdeţi atenţia publicului, evitaţi ca răspunsurile să fie prea lungi – 20 sau 30 de secunde sunt de ajuns. Nu vă întrerupeţi interlocutorul prea des, dar fiţi pregătit să faceţi acest lucru dacă răspunsurile sunt prea extinse, se îndepărtează de subiect sau pur şi simplu sunt plictisitoare. Dacă un interviu este în direct, trebuie să vă încadraţi într-un interval strict de timp. Spuneţi-i intervievatului dinainte cât va dura interviul şi stabiliţi un semn prin care să-l avertizaţi când se termină timpul alocat. Încercaţi să realizaţi interviul în aşa fel încât să acoperiţi toate punctele care vă interesează în intervalul de timp disponibil. Exercițiu Rugaţi un coleg de facultate sau de serviciu să citească un raport despre un meci sau un eveniment şi să joace rolul unui concurent sau al unui antrenor într-un interviu. Pregătiţi-vă întrebările şi înregistraţi interviul pe cameră video, dacă se poate. Derulaţi caseta şi ascultaţi sau priviţi cu atenţie. Dacă nu aveţi acces la un echipament de înregistrare, realizaţi o serie de interviuri în grup. Ascultaţi şi priviţi interviurile colegilor dumneavoastră şi oferiţi-le un feedback constructiv.

Întotdeauna priviţi sau ascultaţi cu atenţie interviurile realizate de jurnalişti profesionişti de radio sau televiziune şi încercaţi să învăţaţi de la ei. În cazul unor packages, ascultaţi fragmentele de interviu utilizate şi gândiţi-vă în ce fel acestea l-au ajutat pe reporter să relateze subiectul.

Acoperirea evenimentelor Marele avantaj al radioului şi televiziunii (în special al televiziunii), comparativ cu presa scrisă, este acela că pot transmite evenimentele în direct. Pot acoperi un eveniment live ori îl pot transmite ulterior, integral sau ca selecţii. Dar accesul lor la evenimente depinde în mod normal de cumpărarea drepturilor de difuzare (de obicei, de la consiliul de conducere sau, uneori, de la cluburi individuale sau promotori).

Drepturi Drepturile pentru un eveniment sportiv sunt vândute, în mod obişnuit, instituţiei care oferă mai mult, deşi poate fi preferată o organizaţie de radio sau televiziune cu o audienţă mai bună sau cu un standard mai ridicat de acoperire. În mod obişnuit, evenimentele individuale sunt incluse într-un package mai mare, care acordă aceleiaşi instituţii de radio sau televiziune acces la toate meciurile dintr-o anumită ligă sau cupă ori la toate seriile – de exemplu, toate cursele de pe o anumită pistă. În mod normal, drepturile sunt vândute pe mai mulţi ani, fapt care este şi în avantajul financiar al instituţiilor media, acestea permiţându-şi să investească într-o infrastructură costisitoare, necesară pentru acoperirea evenimentelor transmise în direct. Reprezentanţii organizaţiilor sau cluburilor sportive îşi pot mări veniturile prin vânzarea drepturilor de difuzare în mai multe ţări (deşi imaginile vor fi, in mod normal, asigurate de o singură instituţie de televiziune), prin vânzarea drepturilor secundare de a difuza cadre selectiv, imagini dintr-un singur meci ori prin vânzarea drepturilor de difuzare la radio.

Transmisiunile în direct Având în vedere că instituţiile de radio şi televiziune plătesc foarte mult pentru drepturile de difuzare, acestea încearcă să profite la maximum de transmiterea evenimentelor sportive. Evenimentele în direct (cunoscute şi ca transmisiuni din exterior) sunt acum transmise ca părţi dintr-un package, între introducere şi comentariile ulterioare. Pentru a personaliza programele şi a le face mai incitante, instituţiile de radio şi televiziune cheltuiesc, în general, foarte mulţi bani pe generice sau secvenţe de început, difuzate înainte ca prezentatorul să facă introducerea programului. De obicei, înainte de eveniment au loc discuţii cu experţi invitaţi în studio (actuali şi foşti jucători sau antrenori) ori sunt difuzate materiale montate despre jucătorii sau echipele implicate. Evenimentul în sine poate fi urmat de interviuri luate după meci, de o analiză făcută de experţi sau de selecţii din alte meciuri din aceeaşi competiţie. Transmisiunea se termină, de obicei, cu o secvenţă formată din principalele incidente, difuzată pe un fond muzical. Din nou, prioritar este să existe varietate, pentru a menţine viu interesul audienţei. Acoperirea unor evenimente în radio şi televiziune urmează un model similar cu cel din presa scrisă, discutat în capitolul 4 – articole premergătoare evenimentului, acoperirea evenimentului, comentarii –, dar condensat într-un interval de timp mult mai mic, inclus, de regulă, într-un singur program.

O transmisiune din exterior a unui eveniment sportiv presupune o logistică mai complexă, o planificare atentă, mobilizarea unui echipament costisitor şi contribuţia unor profesionişti din diverse domenii. Din acest motiv, de asemenea transmisiuni se ocupă, de multe ori, companii specializate, contractate de instituţiile media care deţin principalele drepturi de difuzare. Având în vedere că sportul televizat reprezintă acum o industrie globală, compania ce acoperă evenimentul poate furniza imagini şi altor instituţii, care vor face propriile comentarii şi analize.

Transmisiunile din exterior Transmisiunile radio din exterior sunt relativ simple, implicând, de regulă, un jurnalist însoţit, poate, de un redactor – pentru sintetizarea informaţiilor – şi de un tehnician, care foloseşte o linie de legătură permanentă cu studioul. Pe de altă parte, o transmisiune din exterior la televiziune implică o logistică şi o tehnică mai complexe. Cele mai mari evenimente sportive, cum ar fi Jocurile Olimpice, pot necesita foarte multe camere şi jurnalişti care să lucreze în diverse locaţii, timp de mai multe săptămâni. Dar chiar şi un singur eveniment transmis din exterior implică o echipă numeroasă şi un echipament foarte sofisticat. Realizarea unei transmisiuni din exterior depinde de natura sportului ilustrat, însă abordarea este, în general, asemănătoare. Iată cum trebuie acoperit un meci de fotbal transmis în direct.

Camere Acoperirea principală va fi asigurată de două camere fixe, plasate pe o schelă de televiziune, care, de obicei, este suspendată de acoperişul tribunei principale a stadionului, la acelaşi nivel cu linia de la jumătatea terenului. O cameră asigură cadre largi cu spaţiul de joc, iar cealaltă asigură cadre strânse. Există şi alte camere pe lateral, pentru prim-planuri cu jucătorii, antrenorii sau rezervele şi cu suporterii. Aceste cadre sunt folosite pentru a arăta bucuria după un gol, pentru a vedea cum sunt trataţi jucătorii accidentaţi sau cum reacţionează suporterii şi antrenorii la principalele incidente. Cel puţin o cameră va fi purtată chiar de un cameraman – steadicam. Camera este ataşată de operator printr-un dispozitiv special care îi permite să se deplaseze pe marginea terenului, pentru a surprinde mai bine un incident. Există camere şi în spatele fiecărei porţi şi uşor în lateral, pentru a înregistra golurile şi incidentele din spaţiul porţii şi pentru a furniza reluări din alte unghiuri decât cele filmate de camerele de pe schelă. De asemenea, pot fi camere la jumătatea distanţei dintre poartă şi linia de la mijlocul terenului, în special pentru a acoperi semnalările de ofsaid. Poate fi o cameră şi pe macara sau chiar ataşată de un balon suspendat deasupra stadionului, pentru a furniza cadre de sus. Toate camerele sunt situate pe aceeaşi parte a terenului, pentru a evita confuzia telespectatorilor cu privire la direcţia de joc a echipelor. Operatorii respectă instrucțiunile unui regizor. Ei pot să audă, de asemenea, comentariul meciului.

Comentatori şi analişti Comentatorii privesc, de regulă, dintr-un unghi foarte bun, situat la mijlocul terenului. Sunt şi ei în legătură cu regizorul. Prezentatorul şi analiştii ce asigură comentariile înainte şi după meci vor sta, de obicei, într-o cabină separată sau în studio.

Regizori şi tehnicieni Imaginile sunt controlate dintr-un car aflat, de obicei, în afara stadionului, înăuntrul acestuia se găsesc monitoare de televiziune, pe care pot fi văzute imaginile filmate de fiecare cameră în parte. Regizorul selectează imaginea care trebuie difuzată într-un anumit moment şi le cere operatorilor să ia anumite cadre. Acoperirea evenimentelor sportive constă, în general, dintr-o combinaţie de cadre largi, medii şi strânse, alternate rapid. Regizorul trebuie să se asigure că trecerile de la un cadru la altul se fac uşor şi nu deranjează ochiul, iar momentele-cheie sunt filmate din mai multe unghiuri. Toate imaginile sunt înregistrate de o serie de maşini controlate de un tehnician, care trebuie să asigure pe loc reluări atunci când regizorul le cere. Echipa include şi un inginer de sunet, plus alţi tehnicieni. Evenimentele filmate pentru a fi difuzate selectiv sunt, în mod normal, înregistrate de un singur operator, care filmează de pe o schelă fixată deasupra arenei, având astfel o bună perspectivă asupra acţiunii. Operatorul trece de la cadre largi la cadre medii şi la primplanuri, în funcţie de ceea ce se petrece pe teren. Deoarece secvenţele pentru difuzare selectivă trebuie montate rapid, este important ca operatorul să ţină o evidenţă corectă a momentelor-cheie. Casetele de televiziune au timecode (timpi) în ore, minute şi secunde, iar decupajul indică la ce momente se află golurile, ratările, accidentările, prim-planurile interesante şi cadrele de insert, cum ar fi reacţia mulţimii. Acest decupaj le permite editorilor care trebuie să reducă, de exemplu, un meci de 90 de minute la un montaj de două minute să găsească rapid în casetele neprelucrate (materialul needitat) secvenţele de care au nevoie.

Figura 8.1 – Plasarea pentru transmisiuni importante din exterior 1 – Cadre largi 2 – Prim-planuri 3 – Gros-planuri/manageri 4/5 – Reluări ale acțiunii

6/7 – Ofsaiduri 8 – Steadicam 9 – Cameră pe macara

Decupaj Dayton vs Exfield 00.08.20 00.11.40 00.17.00 00.22.10 00.34.50 00.42.10 00.47.50 00.56.00 01.01.30 01.07.10 01.10.20 01.19.10 01.26.20

Dayton atacă Șansă bună pentru Exfield Robins înscrie 1-0 Exfield trage peste poartă Dayton lovește puternic cu capul Jameson înscrie 1-1 Exfield lovitură liberă şi portarul prinde mingea Dayton şutează bine, dar portarul apără Dayton trece pe partea cealaltă şi ratează Smith înscrie 1-2 Exfield cere penalti Dayton atacă şi portarul apără Jones înscrie 2-2

Comentariu Abilităţile pe care telespectatorii şi ascultătorii le observă cel mai mult în timpul transmisiunilor sunt cele ale jurnaliştilor, comentatorilor şi redactorilor care descriu şi explică acţiunea. Aceştia au nevoie de aceleaşi cunoştinţe sportive precum colegii lor din presa scrisă, dar abilităţile şi maniera de lucru sunt, deseori, diferite. Cei mai mulţi jurnalişti din presa scrisă acoperă un eveniment sportiv singuri, în timp ce jurnaliştii de radio şi televiziune lucrează întotdeauna în echipă. Aceasta poate include şi comentatori, redactori, precum şi un regizor şi tehnicieni. Pentru evenimentele desfăşurate pe un interval mare de timp, cum ar fi meciurile de crichet sau tenis, aceştia pot lucra în schimburi de aproximativ o oră, participând la comentarii alături de alţii. Este extrem de important să existe o bună relaţie între toţi membrii echipei. Deşi meseriile celor care fac transmisiuni sportive sunt privite ca fiind ceva fascinant, munca lor poate să implice deplasarea pe distanţe mari, program de lucru prelungit, sosirea la un eveniment cu mult înainte şi plecarea cu mult mai târziu. Iar cine îşi face bine meseria acordă câteva ore şi pregătirii.

Pregătirea Cei care acoperă transmisiunile evenimentelor sportive trebuie să cunoască toate informaţiile necesare în amănunt – de preferat să le știe pe de rost. Comentariul în direct necesită reacţii imediate și, de multe ori, nu mai este timp pentru a consulta notiţele. Este foarte important ca persoanele care comentează să-i recunoască pe jucătorii şi pe concurenţii ce iau parte la eveniment. Mulţi poartă acum numele şi numărul pe tricou, dar, desigur, nu poţi mereu să le citeşti în toiul acţiunii. În cazul anumitor sporturi, numele şi numărul nu apar pe tricou, astfel încât comentatorii trebuie să poată identifica oamenii după figură. Dacă intră jucători necunoscuţi, comentatorii studiază înainte de eveniment imagini

filmate sau fotografii cu echipa, dar chiar şi feţele pot fi cu greu deosebite din celălalt capăt al terenului de joc. Mulţi comentatori încearcă să găsească detalii prin care să-i identifice imediat pe jucători – un jucător are ghete albe, altul are tricoul ieşit din şort, unul este gras, altul chel, înalt sau slab. Identificarea oamenilor este una dintre cerinţele de bază, dar un comentariu implică mult mai mult. Dacă un jucător face un lucru ce merită luat în considerare, e nevoie să se vorbească mai mult despre el, astfel încât sunt necesare informaţii generale despre fiecare membru al echipei. Cei mai mulţi comentatori îşi scriu notiţe despre fiecare jucător sau concurent, cuprinzând detalii despre câte goluri a înscris, câte apariţii naţionale sau internaţionale a avut, câte cartonaşe galbene ori roşii a primit, la ce echipe a mai jucat etc. Comentatorii trebuie să aibă informaţiile necesare pentru a plasa evenimentul în context. Trebuie să ştie cât de mult contează rezultatul pentru fiecare echipă, rezultatele altor meciuri dintre acestea, urmările victoriei sau înfrângerii, consecinţele acestora asupra antrenorilor şi managerilor.

Exercițiu Alegeţi un eveniment sportiv ce urmează a fi televizat şi pregătiţi-vă un comentariu despre el. Va trebui să recunoaşteţi concurenţii care vor lua parte la eveniment şi să luaţi notiţe despre ei. Va trebui şi să vă documentaţi, pentru a plasa evenimentul în context. Folosiţi câteva dintre sursele subliniate în capitolul 3. După ce aţi scris notiţele, citiţi-le şi încercaţi să reţineţi cât mai multe informaţii. Acoperirea unui eveniment sportiv în direct diferă de celelalte forme de transmisiune de radio şi televiziune. Conţine multe discuţii neregizate. Publicul obişnuit cu materiale scrise cu grijă pretinde un standard la fel de ridicat. în direct se mai spun şi lucruri fără noimă. Deşi acţiunea în sine este, de multe ori, destul de incitantă pentru a menţine interesul publicului, schimbările de ton ale vocilor comentatorilor ajută la captarea audienţei. Cele mai bune comentarii sunt cele în care ascultătorul are senzaţia că trage cu urechea la o conversaţie între doi foni înfocaţi şi bine informaţi. Dar comentariile de radio şi televiziune impun strategii diferite.

Radio Deoarece ascultătorii nu pot vedea ce se întâmplă, principala funcţie a comentatorilor este de a descrie evenimentul, pentru a le permite acestora să vizualizeze ce se întâmplă. Pe lângă talentul de a descrie, comentatorii trebuie să fie capabili să comenteze performanţele şi tacticile şi să fie pregătiţi să umple momentele goale cu informaţii generale şi analiză. Tăcerea nu este permisă la radio: îi dă ascultătorului senzaţia unei întreruperi a transmisiei. Cel mai bun comentariu radio simulează emoţia pe care un fan o poate avea la eveniment, iar descrierile vii ale momentelor-cheie pot fi folosite din nou în reportajele de după meci, pentru a reface starea de emoţie.

Televiziune Deoarece telespectatorii pot vedea acţiunea, comentariul are o funcţie uşor diferită. Uneori, este preferabil să laşi imaginile să vorbească de la sine, comentatorul intervenind din când în când, numind jucătorii la care se află mingea sau oferind informaţii generale, ce îi

ajută pe privitori să înțeleagă meciul mai bine. Acest lucru nu înseamnă însă că pregătirea nu este la fel de importantă, întrucât telespectatorii îşi dau seama dacă un comentatorul greșeşte. Și, pentru că evenimentele sportive sunt privite deseori în grup, în cafenele sau în baruri, e mult mai posibil ca telespectatorii să atragă atenţia asupra greșelilor și să fie mai critici. Cea mai bună metodă de a studia comentariul este să-i asculți pe comentatorii profesionişti, să-i analizezi şi să încerci să-i copiezi pe cei mai buni. În timp, îţi poţi dezvolta propriul stil, după ce înveţi de la cei mai buni.

Riscurile unei transmisiuni în direct Acoperirea în direct a evenimentelor sportive impune responsabilităţi speciale din partea celor implicaţi. Jurnaliştii de presă scrisă, chiar şi atunci când au un termen-limită foarte strict, au timp să se gândească la ceea ce urmează să scrie; în schimb, comentatorii de radio şi televiziune pot avea la dispoziţie doar o fracţiune de secundă. În timpul unor evenimente sportive pot apărea multe momente polemice sau dificile, pe terenul de joc sau în afara acestuia: încăierări în tribune, scandări rasiste, răniri grave ale concurenţilor sau, în cazuri extreme, chiar şi dezastre precum cele de pe stadionul Hillsborough din Sheffield, unde aproape o sută de spectatori au murit, ori incendiul fatal de pe terenul de fotbal din Bradford City. Jurnaliştii care transmit live trebuie să ţină cont de faptul că prietenii şi rudele celor implicaţi pot privi sau asculta meciul. Exercițiu Priviţi transmisiunea pentru care v-aţi pregătit, opriţi sunetul şi comentaţi acţiunea. înregistraţi transmisiunea TV şi priviţi-o din nou, de data aceasta lăsând şi sunetul. Fiţi atenţi la diferenţele dintre comentariul dumneavoastră şi cel al jurnalistului profesionist.

Interviuri de după meci Având în vedere că interviurile de după eveniment trebuie să se încadreze într-un interval scurt de timp, este de preferat ca acestea să fie pregătite inamic, iar intervievaţii să ştie exact ce vor fi întrebaţi. Cele mai multe stadioane mari au o cameră specială pentru interviurile de după meci sau anumite facilități pentru organizarea de interviuri în tunelul ce duce de la vestiare la arenă ori pe marginea terenului. Unii jurnaliști preferă să facă interviuri şi cu antrenori sau concurenţi ce nu sunt implicaţi direct în acțiune în timpul evenimentului. Astfel de interviuri ajută la umplerea pauzelor de joc sau la explicarea momentelor-cheie, cum ar fi accidentările grave ale concurenţilor, schimbările de tactică sau înlocuirile. Aceste interviuri sunt luate, de obicei, în timpul pauzelor survenite, de exemplu, în urma unei accidentări, a unor schimburi de final la tenis sau badminton, a prăbuşirii unei porţi la crichet sau în timp ce jucătorii se îndreaptă spre următoarea gaură la golf. Este esenţial ca potenţialii intervievaţi să ştie de interviu şi să accepte să-l dea dinainte – şi, în plus, să ştie că interviurile trebuie să fie scurte.

Rezumat Jurnaliştii sportivi care lucrează în audiovizual au aceleaşi obiective precum colegii lor din presa scrisă şi trebuie să-şi trateze îndatoririle cu aceeaşi implicare, să se documenteze în amănunt şi să cunoască subiectul în profunzime. Trebuie, de asemenea, să poată profita de

instrumentele suplimentare pe care le oferă radioul şi televiziunea. Jurnaliştii sportivi din audiovizual trebuie să stăpânească un limbaj mai complex, să se adapteze la lucrul în echipă şi la limitările impuse de tehnologie.

Anexa 2 Instrumentele necesare unui jurnalist sportiv Iată o parte din echipamentul de care aveţi nevoie ca jurnalist sportiv: Computer şi imprimantă – echipamentul de bază pentru a scrie articole şi a stoca informaţiile în format electronic. Trebuie să aveţi acces la internet, care este vital pentru documentare, şi e-mail, ce vă ajută să comunicaţi cu secretariatele de redacţie şi să trimiteţi o copie a articolelor. Laptop – folositor pentru a scrie articole de la locul desfăşurării evenimentelor sportive şi pentru a trimite o copie prin modem sau o linie telefonică. Cele mai multe laptopuri oferă acum acces la internet şi e-mail. Telefon mobil – este vital în comunicarea cu secretariatele de redacţie atunci când sunteţi pe teren, precum şi pentru dictarea articolului prin telefon, dacă nu aveţi la dispoziţie, pe moment, o altă metodă. Carnet de notiţe – folosiţi carnete mici, cu arcuri, pe care le puteţi pune uşor în buzunar şi pe care le puteţi răsfoi repede. Vă vor fi de folos când veţi lua notiţe în mare viteză. Nu scrieţi niciodată pe spatele plicurilor sau pe simple bucăţi de hârtie, pe care le puteţi pierde uşor. Carnetul trebuie să fie scris ordonat, cu numele dumneavoastră şi numărul de telefon (în cazul în care îl pierdeţi) şi cu data la care aţi început să notaţi. Este bine să notaţi dala pentru fiecare informaţie scrisă, pentru a vă reîntoarce uşor la anumite notiţe. Numele oamenilor care vă furnizează informaţii trebuie să fie scrise clar lângă notele respective. Agendă – alegeţi o agendă mică şi cu coperte tari, pe care să o puteți pune în buzunar. Este de preferat să fie ordonată alfabetic, pentru a găsi mai ușor detaliile despre persoana cu care doriţi să vorbiţi. Introduceți numerele de telefon (de acasă, de la serviciu şi mobil), adresa poștală și e-mailul tuturor persoanelor de contact – chiar și pe cele pe care le folosiți rar, deoarece s-ar putea să vă fie de folos într-o zi. Încercați să mențineți agenda la zi, deoarece oamenii își schimbă adresele și numerele de telefon (în special mobilele) destul de frecvent. Cronometru - folositor pentru a înregistra timpii la care au fost marcate golurile (dar bazați-vă întotdeauna pe timpul oficial la întrecerile de atletism sau alte evenimente de cursă). Binoclu – folositor pentru a vedea mai bine acțiunea în desfășurarea unui eveniment. Locurile pentru presă pot fi situate la o distanță destul de mare. Alegeți un binoclu micuț, pe care puteți să-l transportați ușor, de preferință cu o cutie pe care să o puteți strecura rapid în buzunar sau în geantă, ori atașa de o curea. Stenografie – abilitatea de a scrie rapid și cu acuratețe este extrem de folositoare jurnaliștilor din presa scrisă, în special la conferințele de presă și la interviuri. Aceasta permite ca declarațiile să fie scrise rapid și corect, fără a mai avea nevoie de înregistrări. Consiliul Național pentru Pregătirea Jurnaliștilor cere un minimum de 100 de cuvinte pe minut stenografie. Pitmans (inventat în secolul al XIX-lea, dar care încă este cel mai bun și perfecționat sistem) și Teeline (conceput în secolul XX, special pentru jurnaliști) sunt cele mai populare. Unii jurnaliști creează propriile sisteme, bazate, de obicei, pe omiterea vocalelor din cuvinte și pe reducerea cuvintelor uzuale la simple litere. Astfel, articolul hotărât the din engleză devine t, iar would devine wd. Cele mai multe ziare din provincie cer solicitanților o bună stăpânire a stenografiei. Reportofoane – reportofoanele mici și ușor de mânuit pot fi folosite ca rezervă pentru notițele scrise și pentru înregistrarea interviurilor în situații dificile, cum ar fi învălmășeala la ieșirea din vestiar sau în parcarea de la stadion. Dacă folosiți un reportofon pentru interviuri, întrebați întotdeauna intervievatul dacă nu-l deranjează că este înregistrat. Unii oameni pot fi

intimidați de reportofon. Ori de câte ori este posibil, luați și notițe, pentru a avea o rezervă în cazul apariției unor probleme tehnice și pentru că sunt ușor de transcris. Anuare – se realizează pentru majoritatea sporturilor importante și oferă detalii despre principalele cluburi și jucătorii lor, precum și despre consiliile de conducere. Includ, de multe ori, și biografii ale celor mai importante figuri și arhive din competițiile anterioare. Cel mai cunoscut este Wisden, almanahul de crichet. Casetă pentru arhivă – informațiile sportive pot fi păstrate acum în format electronic, dar multe sosesc pe hârtie, în special la evenimentele sportive. O casetă pentru arhivarea celor mai importante informații este foarte folositoare. Mulți jurnalişti sportivi îşi păstrează singuri documentele. Transport – jurnaliştii sportivi au nevoie de o mare mobilitate. Accesul la o maşină şi carnetul de conducere sunt aproape esenţiale (deşi unii jurnalişti sportivi folosesc mijloacele de transport în comun).

Alte instrumente Înainte de a merge la un eveniment, jurnaliştii sportivi trebuie să se asigure întotdeauna că sunt la curent cu ultimele ştiri, aflând ce se spune despre respectivul subiect în media. Aceasta înseamnă că trebuie să citească ziarele şi să asculte programele sportive la radio în timp ce se îndreaptă spre locul desfăşurării evenimentului. Când ajung, nu trebuie să uite să ia un program oficial şi o foaie cu prezentarea echipelor. Înainte de a încerca să acoperiţi un sport care nu vă este familiar, asiguraţi-vă că ştiţi cel puţin regulile. Există, de obicei, situri (vezi infra) care vă pot ajuta.

Aspecte legate de sănătate Dacă nu sunt folosite cu grijă, instrumentele unui jurnalist pot determina probleme de sănătate. Folosirea pe perioade lungi a tastaturii poate duce la microtraumatisme repetate, care se resimt de obicei la tendoanele de la încheieturile mâinilor. Statul prelungit în faţa monitorului poate afecta ochii. Mergeţi cu regularitate la oftalmolog dacă lucraţi mult la computer. Şi utilizarea telefonului mobil poate avea efecte nocive, deşi acestea nu sunt încă dovedite, încercaţi să vorbiţi mai puţin la mobil şi să folosiţi telefonul fix ori de cile or i este posibil. Unele evenimente sportive pot fi periculoase şi este recomandat să vă faceţi analizele şi asigurările medicale înainte de a merge la ele. Evitaţi locurile periculoase la rafturile de maşini şi la curse.

Anexa 5 Aspecte legale şi de etică Jurnaliştii şi legea La fel ca jurnaliştii, cei care se specializează în domeniul sportului trebuie să respecte legile ţării în care activează şi în care rezultatele muncii lor sunt publicate sau transmise la radio sau televiziune. Jurnaliştii sportivi nu sunt constrânşi atât de des de factori legali cum sunt reporterii care relatează despre infracţiuni sau procese, dar aceasta nu înseamnă că-şi pot permite să neglijeze aspectele legale. Uneori apar ocazii – de exemplu, când se relatează despre sportivii acuzaţi de omor, trafic de droguri sau de alte fapte mai puţin grave – în care un jurnalist sportiv va trebui să cunoască legile defăimării şi ale sfidării.

Defăimarea presupune scrierea sau transmiterea la radio sau televiziune a unor informaţii pe care nu le puteţi demonstra, dar care pot face ca persoanele respective să fie supuse urii, situaţiilor ridicole ori dispreţului, sau să-şi piardă afacerile şi statutul profesional. Se ştie că sportivii dau în judecată acele publicaţii care îi acuză, de exemplu, că ar fi trucat meciurile. Nu uitaţi că orice declaraţie sau secvenţă dintr-un interviu pe care o folosiţi poate fi defăimătoare. Nu le utilizaţi dacă vă îndoiţi de acurateţea lor. Sfidarea legii presupune scrierea sau transmiterea prin radio sau televiziune a unor informaţii care pot influenţa inechitabil procedurile legale. De exemplu, procesele fotbaliştilor Lee Bowyer şi Jonathan Woodgate de la Leeds au fost suspendate după ce un ziar a publicat un interviu luat unei rude de-a bărbatului despre care se spunea că ar fi fost atacat de ei. De asemenea, jurnaliştii sportivi trebuie să cunoască legile privind dreptul de autor şi protejarea informaţiilor. Bineînţeles, asemenea legi, dar şi altele care îi vizează pe jurnalişti, diferă de la o ţară la alta. De exemplu, legile cu privire la ceea ce se poate publica despre un anumit subiect înainte, dar şi în timpul procedurilor legale, sunt mai puţin restrictive în SUA, spre deosebire de Marea Britanie sau alte ţări. Chiar pe teritoriul Marii Britanii, legea din Anglia şi din Ţara Galilor diferă de cea din Scoţia. Aşadar, nu putem include în această carte îndrumări detaliate în această privinţă. În schimb, trebuie să vă asiguraţi că sunteţi la curent cu legile din ţara în care vă desfăşuraţi activitatea. În multe ţări există o serie de lucrări de referinţă adresate în special jurnaliştilor. În Anglia, principala lucrare de referinţă este McNae’s Essential Law for Journalists, editată de L.C.J. McNae, T. Welsh şi W. Greenwood (ediţia a XVII-a, OUP, 2003). Cea mai bună cale de a evita dificultăţile impuse de lege este să verificaţi toate subiectele cu scrupulozitate, să nu transmiteţi ceea ce presupuneţi şi să nu vă grăbiţi să trageţi concluzii. Dacă aveţi îndoieli, consultaţi departamentul juridic al organizaţiei pentru care lucraţi.

Etica Pe lângă restricţiile impuse de lege, jurnaliştii sportivi trebuie să se asigure că modul în care se comportă şi în care îşi exercită munca este conform standardelor etice la care sunt supuşi toţi jurnaliştii. Majoritatea principalelor organizaţii de presă scrisă şi de radio sau televiziune, precum şi organele de control ale media din multe ţări au propriile coduri etice, pe care conducerea, dar şi colaboratorii trebuie să le respecte, fiind adesea menţionate şi în contractele de muncă. Ele vizează aspecte legate de imparţialitate, corectarea greşelilor, abordarea persoanelor care suferă sau sunt traumatizate, limbajul jignitor, plagiat, intimitate, probleme rasiale şi de gen, protecţia surselor şi apelarea la subterfugii pentru obţinerea de informaţii. Totodată, ele se referă şi la comportamentul individual al jurnaliştilor, cum ar fi conflictele de interese (de exemplu, când subiectul este echipa favorită sau un sportiv cu care aveţi o anumită relaţie) şi acceptarea sumelor de bani sau a cadourilor de la persoanele despre care scrieţi. Trebuie să studiaţi cu atenţie codul etic al organizaţiei pentru care lucraţi sau al unuia dintre organele de control ale media din ţara în care vă desfăşuraţi activitatea. The Code of Practice of the British Press Complaints Commission (Codul Practic al Comisiei pentru Plângerile împotriva Presei) (www.pcc.org.uk) este o declaraţie utilă cu privire la comportamentul etic al jurnaliştilor. Lista următoare vă va fi de folos în momentele în care vă confruntaţi cu aspecte de natură etică în calitate de jurnalist sportiv.

Listă  Metodele pe care le-am folosit pentru a aduna informaţiile necesare au fost cinstite, legale şi transparente?  Am respectat intimitatea persoanei? Dar a altora?  Dacă nu, am făcut aceasta pentru a sluji interesul publicului? De ce?  Textul meu este echilibrat, imparţial, cinstit, corect şi obiectiv?  Conţine prejudecăţi legate de rasă, gen, vârstă sau infirmităţi?  Textul sprijină stereotipuri legate de rasă, gen sau aspecte cu privire la senilitate ori infirmităţi?  Ar putea cauza neplăceri subiectului sau familiei şi prietenilor săi?  Am fost corect faţă de sursele mele, chiar dacă nu le-am putut numi?  Este posibil ca limbajul pe care l-am folosit să ofenseze o persoană raţională?  Am încălcat dreptul de autor al vreunei persoane?  Am reprodus în text fragmente din alţi autori fără să fac referire la ei?  Obiectivitatea mi-a fost compromisă prin anumite stimulente de ordin financiar sau prin cadouri?  Fotografiile modificate digital sau îmbunătăţite sunt menţionate aşa cum trebuie?

Cuvinte-cheie Acces la ştiri – înţelegere prin care li se permite canalelor de televiziune care nu deţin drepturi de difuzare să prezinte secvenţe în cadrul buletinelor de ştiri. Agenda – conţine informaţii despre evenimentele pe care redacţia sportivă intenţionează să le acopere. Agendă cu persoane de contact – listă cu persoanele de contact, conţinând numerele de telefon de acasă şi de mobil, precum şi adresele de e-mail ale acestora. Agent – reprezentantul unui sportiv, care dirijează negocierile în privinţa salariului, sponsorizarea şi contractele de transfer; de asemenea, poate să vorbească în numele sportivului şi să se ocupe de interviurile solicitate. Analiza manuscrisului – evaluare a importanţei relative a unui subiect pentru a decide locul acestuia în pagină sau în buletin. Arhivă – material utilizat anterior care poate fi accesat prin intermediul unui sit. Articole crossover – feature pe o temă generală, care foloseşte subiectele sportive ca pretexte. As-live („ca în direct”) – fragment ce pare a fi transmis în direct, deşi a fost înregistrat mai devreme. Cadru – o secvenţă filmată având în prim-plan persoana intervievată, de preferat implicată în sportul pe care îl reprezintă, care apare exact înaintea unei secvenţe de interviu, pentru a stabili identitatea persoanei în orbii telespectatorilor. Casetă neprelucrată – material needitat, care conţine secvenţe filmate pentru un documentar sau pentru o ştire. Citate directe – cuvintele folosite de intervievat, introduse între ghilimele – de exemplu: „Cred că am jucat foarte în această după-amiază.” Verbele se folosesc întotdeauna la timpul prezent. Completare – articol care dezvoltă un alt articol, publicat anterior. Comunicat de presă – informaţii oferite mass-media de către o persoană sau organizaţie pentru a fi publicate. Conferinţă de presă – întâlnire realizată de o persoană sau de o organizaţie pentru a le furniza informaţii jurnaliştilor şi pentru a le permite să adreseze întrebări. Corespondent – jurnalist freelancer angajat temporar pentru acoperirea unui anumit eveniment. Crainic – prezentator la un canal de televiziune sau la un post de radio care citeşte relatările şi introduce noi elemente. Crawler – text în mişcare, situat de obicei în partea de sus sau de jos a ecranului. Culegător – persoana care trece în format electronic manuscrisul dictat prin telefon de către un jurnalist aflat pe teren. Doughnut („gogoaşă”) – package „cap-coadă” realizat de un reporter aflat în locul în care se desfăşoară un eveniment. Editor de desk – jurnalist de birou care corectează greşelile de ordin factic, gramatical şi ortografic ce apar în manuscrisul unui reporter, care îl reduce sau îl dezvoltă pentru a ocupa spaţiul alocat şi le oferă titluri. Embargo – dată stabilită până la care informaţiile furnizate jurnaliştilor nu trebuie să fie publicate. Evidenţă – o listă a momentelor-cheie. Exclusivitate – subiect la care nicio altă organizaţie nu are însă acces. Extro – termen opus lui „intro”; paragraf final care conferă circularitate unui text. Fanzine – revistă neoficială ce prezintă evenimentele din perspectiva suporterilor, care pot utiliza în acelaşi scop şi situri neoficiale.

Feature – articol de dimensiuni mai mari şi mai detaliat care oferă informaţii generale despre persoane sau evenimente. Fragment video – secvenţă dintr-o emisiune de televiziune sau dintr-un interviu televizat. Freelancer – jurnalist independent, care scrie articole, pe bază de contract, pentru o anumită publicaţie, fără a fi angajatul acesteia. Poate încheia contracte de colaborare cu una sau mai multe organizaţii media. Intertitluri – subtitluri formate, uneori, dintr-un singur cuvânt, care apar în cronici sau în alte texte, pentru a le fragmenta şi a le face mai uşor de citit. Interviu-ambuscadă – un interviu luat în momentul în care subiectul este abordat într-un spaţiu public sau pe treptele locuinţei sale. Interviu în duplex – dialog între prezentatorul buletinului de ştiri şi reporter. Intro – primul paragraf sau partea introductivă a unei relatări sau a unui reportaj, care prezintă, de regulă, un rezumat al subiectelor ce urmează să fie discutate. În direct – subiect de televiziune sau de radio filmat sau transmis în momentul desfăşurării. Întrebări deschise – întrebări care impun un răspuns bine gândit şi la care nu se poate răspunde prin „da” sau „nu” – de exemplu: „Ce credeţi despre performanţa pe care aţi înregistrat-o?”. Întrebări închise – întrebări ce anticipează răspunsul sau la care se poate răspunde printr-un singur cuvânt – de exemplu: „Probabil că te-a bucurat mult performanţa obţinută?”. Laptop – calculator portabil, utilizat de ziarişti atunci când se află pe teren, de pe care trimit textul la redacţie cu ajutorul unui modem şi al unei linii telefonice. Manual de stil – îndrumar cuprinzând regulile de ortografie, de gramatică şi de punctuaţie impuse de organizaţiile mass-media. Manuscris – text al unui reportaj sau feature realizat de un jurnalist (de la care un culegător a preluat versiunea listată). Manuscris tipărit – articol tipărit. NATSOF (Natural Sound on Film) – echivalentul în televiziune al zgomotului de fond. Neatribuit – informaţii ce pot fi publicate, dar nu pot fi atribuite în mod public persoanei care le-a furnizat. Neoficial (off the record) – informaţie ce îl poate ajuta pe un jurnalist să înţeleagă subiectul, dar care nu este destinată publicării. Oficial (on the record) – informaţie ce poate fi publicată fără nicio restricţie şi care este atribuită unui informator. Online – acces prin internet. Package – ştire de televiziune construită de un reporter şi care este alcătuită din mai multe elemente, precum voiceover şi fragmente de interviuri. Payoff – vezi extro. Persoană de contact – orice persoană dornică să furnizeze informații unui jurnalist. Pregătire – perioadă în care novicele nu lucrează, pentru a urma un curs de training. Pretext – evenimentul de bază (de obicei, un reportaj) în jurul căruia se construieşte un feature. Previziuni – listă de reportaje şi features despre care se presupune că vor fi disponibile la o dată bine precizată. Profil – text biografic despre o persoană. Prompter – dispozitiv care le oferă prezentatorilor de ştiri de televiziune posibilitatea de a citi textul de pe cameră. Puncte de editare – porţiuni în care redactorul trebuie să treacă de la un moment la altul al acţiunii, de obicei prin tăiere. Reportaj de atmosferă – articol antrenant, descriptiv, uneori mergând pe linia unei singure opinii, amuzant şi generalizat, spre deosebire de o relatare de ştiri precisă.

Reportaj de la faţa locului – reportaj sau relatare trimisă la redacţie într-o serie de „reprize”. Reportaj de reacţie – reportaj care conţine reacţii la un reportaj anterior. Reportaj-serial – reportaj care se dezvoltă odată cu trecerea timpului şi care generează o serie de completări ce apar cu regularitate. Reportaje atemporale – reportaje sau features care pot fi utilizate oricând pentru a completa spaţiul în momentele în care nu sunt prea multe evenimente demne de interes. Repriză – parte a unui manuscris transmis ca parte a unui reportaj-serial. Rubrică de fapte – coloană în care sunt precizate acţiunile ce însoţesc un reportaj. Rubrică de opinii – rubrică în care sunt exprimate opiniile ziaristului în legătură cu probleme controversate. Secvenţă de sunet – fragment de scurtă durată (de obicei între 10 şi 30 de secunde) dintr-un interviu, selectat pentru a fi inclus într-un package. Selecţie – variantă restrânsă a unui eveniment sportiv, centrată pe momentele-cheie ale acestuia. Semnătură – numele jurnalistului care a scris reportajul. Servicii prin cablu – informaţii oferite mass media prin intermediul agenţiilor de ştiri, denumite astfel deoarece iniţial erau transmise prin cablu, cu toate că au început să fie disponibile în variantă online încă din anii 1980. Majoritatea ţărilor îşi au propriile servicii prin cablu. În Marea Britanie, majoritatea ştirilor sportive sunt furnizate de Asociaţia de Presă, deşi sunt şi alte servicii specializate de transmitere a acestora. Site – sursă online de obţinere a unor informaţii despre o persoană sau o anumită organizaţie; se poate afla prin tastarea numelui clubului, al sportivului sau al departamentului de conducere într-un motor de căutare de tipul Google, Yahoo sau Lycos. Stand-up – parte componentă a unui pachet de televiziune, avându-l pe reporter în prim-plan. Steadicam – cameră legată de operator printr-un dispozitiv special, care îi permite să se deplaseze cu uşurinţă şi să se apropie de acţiune. Subiect în premieră – subiect care este discutat pentru prima dată. Şapou – paragraf introductiv prin care este comunicat subiectul unui feature, conţinând şi semnătura ziaristului. Ştire de ultimă oră – ştire de televiziune fără imagini, prezentatorul fiind în prim-plan. Ştire pe scurt – ştire radio citită de prezentatorul buletinului de ştiri. Ştiri suplimentare – casetă aşezată lângă un reportaj online care conţine informaţii suplimentare. Tăieri – secvenţe filmate ce îi permit unui editor să treacă cu uşurinţă de la o acţiune la alta, care se petrece mult mai târziu – de exemplu, secvenţe în care este filmată mulţimea sau antrenorii în timp ce urmăresc acţiunea. TE (transmisiune din exterior) – acoperirea (de obicei, în direct) a unui eveniment sportiv din locul în care se desfăşoară. Termen-cheie – nume dat unui text pentru a-l distinge de celelalte. Termen-limită – ultima dată la care manuscrisul poate fi primit la redacţie sau la care o ediţie trebuie trimisă spre a fi publicată. Trimitere – transmiterea unui manuscris de pe teren la redacţia sportivă, de regulă prin intermediul unui laptop, prin e-mail sau telefonic. Underlay – ştiri de televiziune citite de prezentatorul buletinului de ştiri, în timp ce pe ecran apar imagini corespunzătoare. Unghi – perspectiva din care este scris un feature. Upsound – asemenea voiceover-ului, urmat de secvenţe de interviuri. Voiceover – cuvintele reporterului suprapuse imaginilor filmate. Voicepiece (depeşă) – text de radio citit de reporter, dar introdus de prezentatorul buletinului de ştiri.

Vorbire indirectă – cuvintele persoanei intervievate sunt rezumate de reporter, fără a utiliza ghilimelele – de exemplu: El a spus că a considerat că a jucat foarte bine. De asemenea, vorbirea indirectă este cunoscută şi sub denumirea de citare indirectă, iar verbele sunt folosite întotdeauna la un timp trecut. Vox pop-uri (din latinescul vox populi, „vocea poporului”) – scurte secvenţe de interviuri luate persoanelor obişnuite, cum sunt fanii sportului, folosite pentru a oferi interes şi varietate pachetelor de radio şi televiziune. Zgomot de fond – efecte sonore naturale, cum ar fi zgomotul unei mulţimi sau al unor cai în galop, folosite în radio pentru ca ascultătorii să-şi poată reprezenta scena.

Capitolul 20 Jurnalismul pe internet Literatura este arta de a scrie ceva care va fi citit de două ori; jurnalismul – ceva care va fi citit o singură dată. (Cyril Connolly, 1938) Orice ziarist care abordează jurnalismul pe internet considerând că abilităţile sale sunt direct transferabile şi că poate lăsa cu uşurinţă restul pe seama „băieţilor de la Tehnic” este pierdut, la fel de redundant, în viitor, aşa cum s-a întâmplat brusc în 1929 cu actorii din filmele mute care aveau voci piţigăiate. Este o analogie deliberată, deoarece crearea paginilor web se aseamănă cu producerea filmelor – reprezentând un efort de colaborare ce reuneşte o serie de capacităţi creative, pentru a obţine un produs finit. Acest fapt are implicaţii uriaşe pentru jurnaliştii care lucrează online, pentru că e vorba despre un teritoriu în care nu e bine să fii ignorant. Nicio companie producătoare de filme nu i-ar permite scenaristului să dea ordine; aceasta este meseria regizorului, ce are cunoştinţe atât despre scrierea scenariilor, cât şi despre fotografie, actorie, lumini, decor şi – extrem de important – editare. La fel, nimeni nu va lăsa în seama unui jurnalist care nu se pricepe deloc la chestiuni tehnice coordonarea alcătuirii unei pagini web de dimensiuni mari. Cel care se va ocupa cu acest lucru trebuie să aibă cunoştinţe legate de calculatoare şi browsere, despre plug-inurile audio şi video, culori şi baze de date. Nu trebuie să ştie absolut totul, ci măcar ce sunt acestea, cum funcţionează şi cât de relevantă e folosirea lor pentru a obţine un anumit efect. De asemenea, trebuie să-şi dezvolte în permanenţă noi abilităţi şi să fie la curent cu ultimele noutăţi în domeniu. Alternativa o reprezintă un rol de fundal, asemenea scenariştilor de la Hollywood – trudind din greu intr-un cotlon întunecat, apostrofaţi, consideraţi dispensabili şi puţind fi înlocuiţi oricând, fără a avea niciun control asupra rezultatului final al muncii lor. Acest capitol îşi propune să le ofere jurnaliştilor un ghid pentru a ieşi din umbră şi a prelua controlul. Sunt prezentate elementele pe care le presupune crearea unui ziar online local sau regional, precum şi câteva idei şi exemple legate de modul de funcţionare online al jurnalismului.

Realizarea unei pagini web Planificarea unei noi pagini web şi a conţinutului ei se bazează pe patru întrebări. Cui se adresează pagina respectivă? Este posibil ca pagina să fie accesată şi de vizitatori ocazionali care se întâmplă să dea peste acest sit, precum şi de persoane ce au interese oficiale legate de regiunea respectivă sau îşi desfăşoară activitatea acolo, însă marea majoritate a celor care o vor frecventa vor fi locuitorii zonei respective (eventual, foştii locuitori). Deoarece sunt direct implicaţi în evenimentele locale (chiar dacă îşi fac doar cumpărăturile în zonă), vor vizita pagina web şi vor reveni la ea, dacă prezintă interes pentru ei. Cu ce se ocupă aceşti oameni? Ce fac în timpul lor liber? Acestea sunt elementele pe care trebuie să le aveţi în vedere pentru web.

Cum va arăta şi care va fi conţinutul ei? În cazul paginilor web, există o mare varietate de elemente disponibile: text, imagini, titluri, baze de date în care se pot efectua căutări, arhive, linkuri interne şi externe, grafică (interactivă sau statică), elemente audio şi video, precum şi conţinutul pe care îl pot genera înşişi utilizatorii sitului, prin intermediul mesajelor şi al chaturilor. Există însă pericolul ca aceasta varietate de elemente să genereze confuzii, iar dorinţa iubitorilor de tehnică de a aglomera cât mai multe dintre ele duce la subminarea de către formă a conţinutului sitului sau, cel puţin, a prezentării clare a acestuia. Pentru a asigura primatul conţinutului asupra formei trebuie să cunoaşteţi reacţia utilizatorilor faţă de aceste elemente, aşa cum jurnaliştii din presa scrisă au un instinct în legătură cu ceea ce îi atrage şi îi interesează pe cititori. Ce îşi propune să realizeze situl? Va promova ziarul, îl va reproduce sau va oferi un conţinut diferit sau poate chiar mai relevant? Situl unui ziar care nu face decât să promoveze versiunea tipărită nu trebuie deloc desconsiderat. Date fiind problemele legate de crearea unui model de afacere profitabilă pentru publicarea online, acesta poate fi un început foarte bun, în unele cazuri. Scurte fragmente din articole pot deschide apetitul pentru lectura ziarului şi, în funcţie de resurse, poate oferi unele servicii (grupuri de discuţii, arhivă etc.) care nu sunt la îndemâna presei scrise. De asemenea, reproducerea online a ziarului, numită adesea peiorativ „la lopată”, se poate dovedi utilă în unele circumstanţe, deşi uneori se apropie în mod periculos de oferirea unui motiv pentru ca publicul să nu cumpere ziarul. Elaborarea unui sit diferit şi inovator se dovedeşte mai aventuroasă şi mai costisitoare, însă aduce potenţialul unei valori şi al unui profit de lungă durată. Ce are în plus internetul faţă de tipar? Webul are dezavantaje, însă oferă: o capacitate aproape nelimitată, posibilitatea actualizării constante (aproape în timp real), animaţii grafice, sunet, posibilitatea de a monitoriza numărul de accesări ale unei pagini şi interacţiunea. Secretul elaborării unui bun sit de ştiri este încercarea de a exploata aceste avantaje. Aceasta înseamnă punerea la dispoziţie a unui conţinut care nu poate fi oferit cu uşurinţă în versiune tipărită (materiale din partea surselor, transcrieri de dimensiuni mari, materiale de referinţă a căror tipărire ar fi costisitoare etc.). Realizarea unor astfel de iniţiative se îndepărtează mult de jurnalismul tradiţional/ştirea convenţională şi se situează mai degrabă în domeniul serviciilor informaţionale şi al forumurilor de discuţii. Totodată, mai înseamnă şi testarea capacităţilor unui nou mediu informaţional, şi nu doar simpla convertire a materialului din versiunea tipărită.

Prima pagină Fie că doriţi o primă pagină calmă şi autoritară, fie una aglomerată şi încărcată ca o vitrină cu jucării în perioada Crăciunului, există un element-cheie care dă startul corect al oricărui sit: contextul. Ziarele oferă un context chiar prin aspectul lor. Pentru cititori e de ajuns să arunce o privire pe un ziar ca să ştie ce anume este, cine l-a produs şi cui se adresează. Mărimea, caracterele tipografice, calitatea hârtiei, limbajul, folosirea fotografiilor, grosimea, gradul de profesionalism – toate acestea indică imediat dacă un ziar este o foaie publicitară locală, o revistă mondenă sau suplimentul în format tabloid al unei publicaţii importante. Cititorii îşi pot face o părere despre credibilitatea unei publicaţii doar printr-o

simplă examinare. Cu toate acestea, siturile web nu pot fi evaluate la fel de repede. Ele trebuie să pună la dispoziţie un context, răspunzând astfel unor întrebări din partea cititorilor: ce pot citi aici? Cât de mare e situl? E un sit cu şase pagini promoţionale sau un ziar online de 1560 de pagini, care cuprinde şi o arhivă? Răspunsurile trebuie oferite pe prima pagină, formulate clar. În cadrul contextului, aspectul cel mai evidenţiat trebuie să fie credibilitatea şi profesionalismul sitului. Efectul nivelator al internetului constă în faptul că orice începător poate să creeze un sit şi, investind puţin în design şi în grafică, să îl facă să arate asemănător siturilor unor companii editoriale multimilionare. Cu siguranţă, un nume celebru în presă este un instrument puternic pentru dobândirea credibilităţii, dar creditul offline nu se transferă întotdeauna online. Cu toate acestea, pentru siturile mari şi mici, ale unor companii mai mult sau mai puţin prospere, iată o modalitate infailibilă de a avea credibilitate online. Aceasta derivă din probabil cea mai frecventă caracteristică a siturilor non-academice: reputaţia de a stârni, mai presus de toate, dezamăgire. Această reputaţie a fost consolidată de-a lungul anilor de siturile care au promis mai mult decât puteau oferi, de exagerările ce însoţesc chiar şi cel mai prozaic sit, de linkurile spre pagini aflate în construcţie, de situri care sunt de fapt o colecţie de linkuri sau care sugerează profunzimi, dar oferă superficialităţi şi de cele ce cred că o imagine care se roteşte poate înlocui informaţiile reale. Evitaţi situarea acestor elemente pe prima pagină, oferiţi un ghid exact al conţinutului sitului, într-un mod clar, coerent, iar situl dumneavoastră va începe să câştige credibilitate şi cititori fideli.

Structura sitului Planificarea structurii unui sit mare necesită aptitudini foarte diferite de cele pe care trebuie să le aibă în mod normal un jurnalist. Acestea sunt mai apropiate de cele ale unui bibliotecar sau specialist în prelucrarea datelor. Un sit poate avea peste 1000 de pagini, dintre care multe plasate în categorii familiare, iar altele nu. Apare tentaţia de a inventa categorii noi, însă aceasta îngreunează mult indexarea sitului, cel puţin într-o formă care să poate fi afişată pe ecran. Apoi, apare problema materialelor care se încadrează, pe bună dreptate, în mai multe categorii – le enumerăm în cadrul ambelor categorii sau doar în una, sperând că utilizatorii vor descoperi rapid logica indexului? Mai există şi paginile care se dezvoltă până când ajung să necesite câteva subpagini. Le listăm şi pe acestea? Dacă da, cum anume? Imaginaţi-vă că încercaţi să planificaţi şi să indexaţi un ghid atotcuprinzător al unui oraş şi al unui serviciu de ştiri referitoare la acesta – noutăţi, sport, viaţă culturală, timp liber, anunţuri de interes comunitar, informaţii despre comerţ, anunţuri, reclame pe categorii, informaţii despre călătorii, orare etc. Când m-am ocupat de aşa ceva, a fost nevoie de trei persoane care au lucrat cu normă întreagă, timp de două săptămâni, pentru a realiza o structură funcţională a sitului, care să permită dezvoltarea lui. După indexarea structurii, aceasta trebuie afişată în întregime pe prima pagină, rezumată sub forma unui meniu-listă, sau utilizatorii trebuie trimişi la o altă pagină pentru a o accesa? Sau trebuie indicate doar titlurile principalelor secţiuni, care, dacă dai clic pe ele, afişează într-un colţ indexul detaliat? Nu există reguli precise în aceste privinţe.

Navigarea În cazul unui ziar, cititorii ştiu, evident, dacă se află la începutul acestuia, la mijloc sau la sfârşit. De asemenea, au o mulţime de indicii oferite de tipografie şi design, prin care disting o pagină de ştiri de una cu articole tip feature sau de una de afaceri. Designerii au grijă ca anumite semnale eficiente să contureze o „hartă” a ziarului în mintea cititorilor fideli.

Reproducerea acestui efect de „hartă mentală” în cadrul unui sit web implică mai multe aspecte. Orientarea cititorilor în privinţa dimensiunilor, scopului şi structurii sitului Indexul (sau, dacă e un sit mare, rezumatul indexului) trebuie să fie vizibil şi accesibil de pe fiecare pagină. De asemenea, încercaţi să indicaţi prin grafică locul în care se află utilizatorul în cadrul sitului. Lucrul acesta poate fi realizat în multe moduri, de la sublinierea secţiunii curente în cadrul indexului până la folosirea unei mici hărţi grafice. În cazul unui articol care are mai multe pagini, indicaţi numărul lor, de preferinţă prin sintagme de genul „pagina 2 din 4”. Oferirea posibilităţii ca utilizatorii să se deplaseze rapid de la A la B sau la V, dacă doresc Puneţi la îndemâna utilizatorilor o modalitate simplă de a reveni la indexul principal, complet, iar în cadrul paginilor mari, oferiţi o cale uşoară de deplasare către partea de sus sau de jos a acestora. În cazul paginilor care cuprind liste de informaţii, apelaţi la alfabet pentru a ajunge rapid la o anumită secţiune. Meniurile care se accesează prin deplasarea cursorului şi ocupă puţin spaţiu permit accesarea întregului index când se dă clic pe ele şi reprezintă o modalitate excelentă de acces la întreaga hartă a sitului. Un efect asemănător poate fi obţinut cu ajutorul afişării unei secţiuni (adesea a unui index) prin plimbarea cursorului peste aceasta. Identificarea diverselor secţiuni ale sitului prin culoare sau elemente tipografice Analizaţi un sistem eficient de orientare în cadrul unei reţele de metrou. Liniile diferite sunt identificate prin culori, prin indicatoare colorate în pasaje; la fiecare colţ şi în fiecare vagon se găsesc hărţi. Prin urmare, oamenii se rătăcesc foarte rar. La urma urmei, studiaţi alte situri – cea mai simplă şi mai enervantă strategie – pentru a vedea ce anume merită să copiaţi şi ce trebuie evitat. Realizarea unui meniu clar al articolelor În mod convenţional, acesta este alcătuit din titlurile ordonate după importanţă, dată sau subiect. Dacă articolele nu sunt deja grupate pe categorii, adesea este util să indicaţi subiectele articolelor (de exemplu, Rusia, economie, alegeri etc.) înaintea titlurilor, ca, de pildă: „Infracţiuni: Un deţinut a jefuit o bancă.” Dacă nu sunt elaborate de persoane talentate, titlurile se pot dovedi insuficiente pentru a descrie subiectul sau conţinutul articolului. Un aliniat cuprinzând rezumatul, situat sub titlu, este adesea util.

Redactarea ştirilor online Cea mai mare eliberare de constrângeri în cadrul siturilor web o reprezintă absenţa limitărilor referitoare atât la lungimea articolelor, cât şi la numărul de pagini. Nu există nicio diferenţă între costul publicării a 5000 de cuvinte, în comparaţie cu 50; odată cu stabilirea structurii de bază, o pagină sau zece pagini înseamnă acelaşi lucru din acest punct de vedere. Prin urmare, apar mai multe posibilităţi. Versiunile dezvoltate ale articolelor tipărite În 1999, ziarul Virginian-Pilot a publicat un articol de 2100 de cuvinte, scris de Holly

Heyser, pe tema atitudinii „ruşinoase” de dezinteres a comunităţii în legătură cu persoanele cu handicap fizic şi mental. Pe situl web al ziarului, articolul avea 3800 de cuvinte, cuprinzând mai multe detalii şi explicaţii. Pot fi adăugate şi alte materiale sau articole relevante pentru context. Articolele lungi pot fi divizate în segmente, pe pagini diferite. Chicago Tribune publică aproape 500 de cuvinte pe pagină, deşi în cazul articolelor foarte mari sunt mai potrivite paginile mai cuprinzătoare. Coloanele laterale Acestea includ glosare, cronologii, biografii ale persoanelor importante, liste şi tabele (oficiale sau elaborate de jurnalişti) care sunt prea lungi pentru a fi publicate în ediţia tipărită. Transcrierile Pe siturile ziarelor pot fi publicate şi transcrieri ale interviurilor şi şedinţelor publice. În secţiunea online a ziarului Sun-Sentinel, microbiştii pot citi transcrieri ale conferinţelor de presă ţinute de antrenorul Jimmy Johnson. Publicarea materialelor originale Evenimentul cu cel mai mare succes din istoria internetului a fost determinat de un simplu text lipsit de elemente grafice sau de orice publicitate. Este vorba despre publicarea raportului Starr, la 11 septembrie 1998. Peste 25 de milioane de oameni din întreaga lume au accesat raportul în primele două zile – un număr mai mare decât totalul cititorilor celor mai importante 50 de ziare din America. Într-o singură zi, utilizatorii au petrecut 10,1 milioane de ore pe AOL. Este o ilustrare semnificativă a dorinţei de a citi sursele neprelucrate ale ştirilor. Puţine rapoarte oficiale sunt la fel de picante precum cel al lui Starr, însă siturile de ştiri ar trebui să caute mereu materiale legate de şedinţele de guvern, procese, şedinţe ale comitetelor, memorandumuri, dări de seamă, schimburi de scrisori, declaraţii, proiecte şi alte documente oficiale de interes general. Ştirile de ultimă oră Datorită posibilităţii de actualizare permanentă, reţeaua este ideală pentru dezvăluirea ştirilor importante de ultimă oră. Una dintre tehnici este să nu uitaţi să scrieţi o relatare coerentă până la încheierea incidentului; creaţi o pagină nouă şi începeţi să introduceţi noutăţi la fiecare cinci-zece minute. Astfel, se obţine un desfăşurător care poate fi lăsat în această formă cronologică sau reformulat ulterior într-un articol cuprinzător. În acest mod pot fi relatate şi evenimentele sportive.

Linkurile Este mai indicat ca linkurile către alte pagini web să fie situate pe o coloană, şi nu în cadrul textului. Un bun punct de plecare este alcătuirea unui mic „indice” de organizaţii şi subiecte care prezintă importanţă în cadrul articolului respectiv şi conectarea acestora la paginile web proprii. De asemenea, este utilă şi facilitarea deschiderii acestor linkuri sub forma unor pagini separate – fapt care se aplică şi în cazul oricărei coloane sau ferestre de fundal pe care o deschideţi. Situl ziarului The Electronic Telegraph şi cel al BBC obişnuiesc să ofere linkuri către siturile care au legătură cu articolele.

Arhivele Datorită posibilităţii de a adăuga oricâte pagini doriţi, internetul este mediul perfect pentru arhivele de articole, pagini sau resurse. Un index clar este esenţial. Articolele din arhive, dacă nu au lungimi foarte diferite, trebuie afişate pe câte o pagină. Modul în care apare textul pe reţea se află încă într-un stadiu primitiv, deoarece browserele pot modifica fonturile originale de pe pagina web. Singura modalitate de a exercita un control absolut asupra a ceea ce văd utilizatorii pe monitoarele lor este redarea paginilor sub formă de imagini; totuşi, acest procedeu încetineşte viteza de descărcare şi micşorează flexibilitatea actualizării paginilor. O lăţime de o coloană poate fi controlată şi merită să i se acorde atenţie. Un studiu realizat de Jakob Nietsen pentru Sun Microsystems a relevat faptul că ritmul lecturii este cu 25% mai lent pe monitoare faţă de pagina tipărită. Nu au fost identificate cauzele, însă una dintre ele ar putea fi lăţimea coloanelor folosite pe ecrane. Apelaţi la coloane mai înguste şi experimentaţi cu două sau chiar trei coloane afişate simultan. Un rezumat al articolului, evidenţiat prin buline, este eficient online. Folosiţi acest element grafic ori de câte ori este nevoie.

Elementele vizuale În cazul elementelor vizuale şi al funcţiilor interactive, secretul constă în cunoaşterea diferenţelor dintre elementele care atrag utilizatorul şi cele ce sunt prezente doar pentru a arăta aptitudinile designerilor sitului. Iată o regulă generală: dacă utilizatorii trebuie să descarce plug-inuri sau elementele respective măresc durata de descărcare a paginii, eliminaţi-le. Timpul de descărcare este important, de aici derivă gluma de-acum răsuflată a denumirii World Wide Wait. în spatele acestei sintagme se află însă un adevăr. Imaginile online se încarcă într-un timp mult mai mare în comparaţie cu textul; iată preţul plătit de utilizator. Dacă vreţi să vedeţi cât timp suplimentar necesită încărcarea imaginilor, vizualizaţi o pagină în mod normal, apoi accesaţi-o după ce aţi deselectat opţiunea pentru imagini. Cu toate acestea, odată cu perfecţionarea tehnologiei, timpul de descărcare va scădea şi doar cele mai aride situri nu vor furniza imagini. Fotografiile În afară de postarea fotografiilor obişnuite care însoţesc articolele, ziarele îşi pot utiliza situl web pentru a oferi şi alte fotografii. În cazul oricărui eveniment, se realizează mult mai multe fotografii decât pot apărea în ediţia tipărită. Multe ziare din SUA le publică pe siturile lor. Adevărata problemă în cazul fotografiilor nu este selectarea lor, ci modul de prezentare. O fotografie mare se încarcă în mai mult timp decât patru fotografii mici. Prin urmare, aglomerarea multor fotografii mari pe o pagină nu e o idee bună. E mai bine să folosiţi thumbnails sau viniete (versiuni în miniatură ale imaginilor, care prin accesare conduc utilizatorul către o altă pagină, cu fotografia în mărimea ei actuală). În acest caz, asiguraţi-vă că se deschide o nouă fereastră. O alternativă mai rapidă este crearea unei liste de linkuri către fotografii. Grafica Mai ales dacă reprezintă hărţi sau alte elemente esenţiale pentru înţelegerea articolului, trebuie realizate la dimensiuni destul de mici pentru a fi situate alături de text. Un sit foarte bun pentru exemplificarea utilizării graficii este cel al ziarului The Philadelphia Inquirer.

Elementele video Sunt foarte variate, de la cele distractive (The Los Angeles Times a postat pe situl său clipuri din discursurile de la decernarea Premiilor Oscar) la cele serioase (The Pilot Online a postat un clip înfăţişând (ciocnirea dintre un distrugător şi un cargo şi a înregistrat 5000 de accesări în prima zi). Cu toate acestea, poate fi un procedeu costisitor (puţine ziare regionale din afara SUA deţin dreptul de a prezenta montaje video), care scade viteza de descărcare. Înainte de a folosi cu încredere secvenţele video pe situri de interes general, se impune reducerea timpului de descărcare şi accesul larg la plug-inurile necesare. Aceleaşi observaţii se aplică şi în cazul secvenţelor tridimensionale.

Opţiunile interactive Baze de date în care se pot efectua căutări Pot fi modeste, ca, de exemplu, o listă de servicii, de date oficiale sau de informaţii descoperite pe parcursul documentării. The Seattle Times, de exemplu, a realizat o investigaţie referitoare la rezultatele examenelor şcolare şi a publicat pe situl său o bază de date în acest sens. The Atlanta Journal-Constitution a făcut acelaşi lucru, postind un director cu locaţiile radarelor. Iată un exemplu clasic de aplicaţie web care nu poate fi oferită de presa scrisă. Elemente de grafică interactivă Le permit utilizatorilor să dea clic pe o hartă sau pe un orar şi să vadă detaliile respective. Chicago Tribune a aplicat o modalitate extrem de neobişnuită: reporterul Stephen Henderson, conectat la reţea, le-a solicitat reporterilor din presa scrisă detalii despre crime – data, locul, cauza morţii etc. – şi apoi a elaborat o hartă cu ajutorul căreia utilizatorii puteau urmări situaţia din regiunea lor. În 1997, MSNBC a postat o aplicaţie în legătură cu drumurile primejdioase, care le permitea utilizatorilor să introducă un cod poştal şi apoi să afle rata accidentelor mortale din zona respectivă. Într-un interval de 12 ore de la lansare, aplicaţia fusese accesată de 68000 de utilizatori. Programele de calcul bazate pe JavaScript se pot dovedi eficiente. În Londra, secţiunea referitoare la modificările taxelor de pe situl web al ziarului The Guardian avea o opţiune prin care utilizatorii erau invitaţi să-şi introducă cifra veniturilor şi tipul lor, pentru a obţine o estimare a scăderii taxelor pe venit.

Feedback şi discuţii Linkuri spre adrese de e-mail Orice sit de ştiri credibil trebuie să aibă un link către adresele de e-mail ale principalelor departamente (editare, ştiri, sport, afaceri, publicitate etc.). Cu toate acestea, linkurile spre adresele de e-mail ale reporterilor reprezintă o altă chestiune. Poate fi periculos – literalmente, în cazul jurnalistelor cărora li se publică şi fotografia lângă semnătura din ziar – şi în mod sigur riscaţi să enervaţi mulţi cititori, dacă nu puteţi garanta că fiecare e-mail rezonabil primeşte câte un răspuns.

Grupurile de discuţii şi forumurile Paginile pe care oamenii pot să posteze mesaje şi să răspundă sunt foarte populare. În general, ele funcţionează mai bine dacă există un forum pentru dezbaterea chestiunilor de interes local şi altele specifice pentru persoanele singure etc. În cazul zonelor mai mari, pot funcţiona §i forumuri mai specializate. Editorii de ştiri trebuie încurajaţi să acceseze forumurile şi să răspundă la mesajele mai relevante. Mesajele foarte utile şi replicile la acestea pot fi marcate şi accesate prin linkuri direct din paginile de ştiri. Totuşi, forumurile necesită două lucruri: monitorizare pentru a elimina postările irelevante sau cu caracter clar publicitar şi un program software pentru interceptarea mesajelor în care apar cuvinte obscene. Chaturile Acestea pot fi obişnuite, dedicate unor grupuri cu interese comune sau cu vârste apropiate ori iniţiate în mod special pentru anumite evenimente. Ambele tipuri, alături de interviurile online cu reporterii şi cu redactorii de ştiri, trebuie să satisfacă o condiţie înainte de a avea o şansă de succes: situl trebuie să fie accesat de un număr mare de utilizatori. Un număr de câteva sute de vizitatori pe zi, pe întregul sit, este insuficient pentru a menţine chaturile active.

Storyboarding Datorită marii diversităţi a elementelor potenţiale dintr-un sit, planificarea secţiunilor online este mult mai solicitantă decât cea a versiunii tipărite a ziarului. De exemplu, să analizăm modul în care a fost reflectat congresul Partidului Democrat din 1996 de către Chicago Tribune. Situl a avut 100000 de vizitatori pe zi şi a cuprins relatări, ştiri audio preluate de la postul de radio al ziarului, montaje video preluate de la cele două posturi TV şi articole din ziar. De asemenea, era inclus şi un tur istoric al celorlalte 24 de congrese politice desfăşurate în oraş, o perspectivă asupra evenimentelor din acei ani şi o arhivă de discursuri şi caricaturi politice. Pentru a învinge dificultatea planificării unei asemenea varietăţi de materiale, Tribune, la fel ca multe alte ziare din SUA, foloseşte tehnica de storyboarding, preluată din industria filmului. Se schiţează structura fiecărei pagini, cuprinzând elementele grafice şi linkurile, plus o schemă a modului în care se relaţionează paginile. Există o cale standard de urmat, dar utilizatorii pot opta să acceseze ce anume doresc.

Date despre utilizatori Ziarele investesc mult în sondaje despre cititori şi despre potenţialii cititori, identificând ce anume le place şi ce nu în formula actuală a ziarului sau în macheta unui nou prototip, apoi, în mod frecvent, ignoră rezultatele, mai ales pe motivul că nu au încredere în metodologia de investigare, însă mai probabil din cauza faptului că rezultatele le contrazic propriile prejudecăţi. Siturile web nu ridică astfel de probleme. Programele de monitorizare indică nu doar câţi utilizatori au accesat o anumită pagină, într-un interval măsurat în ore/zile/săptămâni, ci şi dinspre ce sit au venit utilizatorii, ce sit au accesat ulterior, domeniul de unde au venit (co.uk/.com/.edu etc.) şi dacă au un PC sau un Apple. Aceste informaţii de o valoare inestimabilă pot dezvălui mai multe decât s-ar putea crede. Un mare număr de vizitatori în toiul nopţii nu indică faptul că mulţi au insomnie, ci că sunt din alte părţi ale lumii. Aceste programe de monitorizare pot dezvălui informaţii şocante. Nu sunt singurii care au aflat că unele pagini de jurnalism tradiţional pline de acurateţe pot avea un număr mult mai mic de vizitatori în comparaţie cu, spre exemplu, o simplă bază de date sau un forum. În

faţa acestor rezultate, riscaţi să pierdeţi pariul. Încercarea de a fi un reporter de mâna întâi la un ziar obişnuit seamănă cu încercarea de a interpreta Patimile după Matei, de Bach, la ukulele. Instrumentul e prea primitiv pentru muzică, pentru public şi pentru solist. Ben Bagdikian