Competiție Sau Cooperare [PDF]

Zitiervorschau

,,Competiție sau cooperare? Care dintre cele două concepte reprezintă cheia succesului în cadrul activităților de învățare?” Iată întrebările la care voi încerca să răspund în cadrul acestui eseu. Astfel, o să vorbesc despre fiecare concept în parte, despre modul în care cooperarea și competiția duc la un eventual succes sau insucces școlar, cât și despre posibilitatea de a îmbina cele două concepte în așa fel încât rezultatul obținut să vizeze succesul școlar. Putem afirma fără teama de a greși că prin competiție înțelegem motivația de a fi mai bun, o stimulare a individului de a-și depăși propriile limite, o modalitate de a promova cele mai înalte aspirații și de a te afirma în mod individual, de a te face remarcat din rândul celorlalți. Însă, după părerea mea, o strategie care se aplică, în permanență, în mod individual nu are prea multe șanse de reușită în cadrul unui colectiv. Drept urmare, competiția nu se poate realiza decât între elevii cu un nivel apropiat de pregătire, ecluzându-i pe cei care nu au dovedit competențe deosebite. Competiția reprezintă, practic, un mod de autodepășire de sine, și nu o metodă de cooperare la nivelul clasei. În cadrul relațiilor competitive se vor remarca întotdeauna elevii buni, cu performanțe ridicate, ceilalți fiind lăsați în urmă. În unele cazuri, consecințele acestui fapt pot afecta anumiți copii pe termen lung (există copii mai puțin dotați, care se vor considera mult inferiori și care cu timpul își vor pierde din ce în ce mai mult încrederea în forțele proprii). Profesorii care sunt preocupați doar de stimularea relațiilor competitive la nivelul clasei de cele mai multe ori ajung să neglijeze copiii care necesită un ajutor suplimentar. Pe scurt, competiția vizează succesul școlar individual, în plan colectiv putând genera, în mod indirect, chiar și eșecuri. Cooperarea însă desemnează interacțiune, bună înțelegere și armonie la nivelul unui colectiv, posibilitatea de a comunica cu ceilalți, de a dobândi stimă de sine și încredere în forțele proprii. În cadrul cooperării, profesorul joacă un rol de mediator, de consultant, încurajând fiecare membru al grupului să-și ducă responsabilitățile la bun sfârșit. În cadrul colectivului, elevii interacționează unii cu ceilalți, ajungând să dobândească o receptivitate mai mare în acumularea cunoștințelor. Totuși trebuie să menționăm faptul că succesul în învățare este determinat de munca în echipă, aceasta însemnând atât cooperare, cât și competiție, fiind practic o îmbinare armonioasă a celor două concepte. Munca în echipă este cea care stimulează învățarea prin cooperare, producând totodată competiția între echipele aflate la același nivel. Cu toate că într-o echipă este favorizată interacțiunea și comunicarea tuturor membrilor, se pune bază și pe aportul individual al fiecăruia, fiecare membru dorind să-și ducă la bun sfârșit sarcina care i-a fost dată. Pentru a trage o concluzie, putem spune că învățarea eficientă și productivă este dată de munca în echipă, de colaborare, de interacțiune, de ajutor reciproc, de comunicare. Totuși clasa ca întreg coerent și bine organizat reprezintă rezultatul unei îmbinări între cooperare și metodele competitive, între munca în echipă și cea individuală.

Prof. drd. Raluca COVACI, Școala Gimnazială Anghel Saligny, Banloc

Colaborare şi competiţie la şcoală În mod tradiţional, mediul şcolar s-a constituit ca un mediu competitiv, resimţit în acest fel de elevi. Deşi opinia potrivit căreia climatul afectiv pozitiv din colectivele de elevi are o contribuţie hotărâtoare la obţinerea unor performanţe superioare este larg răspândită, mediul şcolar păstrează încă o organizare competitivă. Multe cadre didactice consideră că numai relaţiile competitive dau naştere unei motivaţii puternice.

Pe de altă parte, trebuie luată în considerare eficienţa deosebită a grupurilor de elevi care îndeplinesc o sarcină de învăţare comună, ceea ce ne orientează spre importanţa funcţionării unor grupuri cooperative. Care sunt avantajele şi dezavantajele pe care le oferă cele două practici educative: competiţia şi cooperarea? Studiu de caz : Relaţii de competiţie instituite de profesor Profesorul notează prestaţia unor elevi prin raportare la grup, face ierarhizări ale elevilor, favorizează anumiţi elevi („X este cel mai bun/a lucrat cel mai bine din toată clasa”, „X este primul din clasă”, „primii trei vor merge la olimpiadă”, „în primul rând de bănci vor sta cei care vor obţine cele mai bune note” ). În această clasă se înregistrează situaţii conflictuale, elevii se comportă mai agresiv, încearcă să-şi obstrucţioneze colegii ori de câte ori au ocazia, să-i împiedice să obţină performanţa dorită. Interacţionează destul de puţin unii cu alţii, se gândesc mai mult la ei înşişi şi foarte rar la ceilalţi, nu au o comunicare bună, nu au încredere unii în ceilalţi. S-au creat rivalităţi între elevii care obţin rezultate foarte bune, pornind de la convingerea că vor obţine note bune/o poziţie bună în ochii profesorului, numai dacă ceilalţi colegi vor obţine note proaste. Totodată, elevii care au realmente şanse să obţină rezultate deosebite sunt mai implicaţi, mai motivaţi, mai concentraţi asupra sarcinilor, depun eforturi susţinute pentru atingerea scopului. În schimb, elevii care obţin repetat rezultate slabe îşi pierd motivaţia pentru învăţare, se obişnuiesc cu locul pe care în au în clasă şi devin interiorizaţi, lipsiţi de încredere în forţele proprii, au o stimă de sine scăzută. Studiu de caz: Efectele stimulării relaţiilor de cooperare în cadrul grupului Profesorul a utilizat frecvent metode de învăţare bazate pe cooperare (de exemplu: „Mozaic”, „Turul galeriei”, „Gândiţi-Lucraţi în perechi/grup-Comunicaţi”), încurajează interacţiunea elev-elev, adoptă rol de facilitator, de consultant în cadrul lecţiei, propune elevilor sarcini comune, stabileşte scopuri comune. În cadrul acestei clase se manifestă relaţii de cooperare, benefice în planul interacţiunii între elevi, generatoare de simpatie, de acceptare, de bună înţelegere. Elevii înţeleg că au nevoie unii de alţii pentru a realiza sarcina, depind într-un mod pozitiv unii de alţii, iar această interdependenţă pozitivă îi conduce la devotament faţă de grup. Iau parte la îndeplinirea unei sarcini de grup şi de aceea trebuie să-i încurajeze şi să-i susţină pe ceilalţi membri, să-şi asume responsabilitatea atât pentru rezultatele proprii, cât şi pentru cele ale colegilor. Elevii devin din “singuratici care învaţă”, “colegi care învaţă împreună”, atingând niveluri superioare ale competenţei. Ajung să aibă rezultate bune în condiţiile în care ceilalţi membri ai grupului au aceleaşi rezultate. În această clasă în care iniţial elevii aveau

performanţe şcolare mai scăzute şi cei de etnie rromă au fost mai bine integraţi decât în alte clase. Tendinţa de instituire a unor ierarhii este diminuată deoarece, prin utilizarea unor metode de învăţare prin cooperare, elevii cu status înalt şi cu abilităţi deosebite învaţă de la ceilalţi în aceeaşi măsură în care ei îşi ajută colegii să-şi însuşească o temă. Copiii dovedesc o stimă de sine ridicată, încredere în forţele proprii, manifestă atitudini pozitive faţă de învăţare şi de profesor. Iată un instrument simplu pe care l-am aplicat la clasă în vederea identificării stimei de sine a elevilor ca membri ai clasei din care fac parte, intitulat „Blazonul clasei”. Sarcina elevilor este să completeze cele cinci cadrane conform indicaţiilor: Cadranul I: notează trei elemente care diferenţiază clasa ta de celelalte clase din şcoală; Cadranul II: notează trei aspecte care ar constitui exemplu pentru alte clase; Cadranul III: notează trei cuvinte/expresii care ţi-ar plăcea să fie spuse despre clasa ta; Cadranul IV: noteaza trei aspecte care te fac să te simţi mândru de clasa ta; Cadranul V: notează un motto pentru clasa ta. Deşi s-ar crede că, spre deosebire de relaţiile de competiţie, relaţiile de cooperare nu stimulează motivaţia elevilor, cercetările au demonstrat că promovarea metodelor de învăţare prin cooperare conduce la ameliorarea motivaţiei, stimularea interesului copiilor pentru succesul grupului din care fac parte. Avantajele unei forme de interacţiune în raport cu cealaltă trebuie apreciate prin raportare la situaţiile de învăţare, natura conţinutului, tipul sarcinii, obiectivele urmărite. Competiţia, de exemplu, poate fi benefică atunci când elevii cooperează în grupuri mari aflate în concurenţă cu alte grupuri; în aceste cazuri componenţa grupurilor trebuie să fie de fiecare dată alta, pentru a nu se scinda clasa în grupuri rivale. Făcând o comparaţie între activităţile care au presupus colaborarea şi cele care s-au bazat pe competiţie, am constatat o mai mare eficienţă a activităţilor atunci când elevii au cooperat (tehnica SINELG, ştiu-vreau să ştiu-am învăţat, citirea cu predicţii, metoda mozaicului, metoda cubului, ciochinele, turul galeriei, braistorming-ul, metoda pălăriilor gânditoare), faţă de situaţia când s-a făcut apel la metode şi procedee tradiţionale, care au presupus competiţia. Elevii au lucrat mai eficient, au asimilat mai uşor noile cunoştinţe, au cooperat mai mult şi au fost mai comunicativi. Au fost implicaţi toţi elevii, chiar şi cei mai timizi. Folosind doar metode tradiţionale, nu toţi elevii s-au implicat în activitate, doar unii dintre ei au reuşit să realizeze obiectivele la nivel de Bine şi Foarte bine. Consider că metodele tradiţionale, care presupun competiţia nu pot fi excluse în totalitate, ci trebuie îmbinate cu cele moderne, care presupun cooperarea, astfel încât să-i ajute pe elevi să gândească eficient, critic, creativ şi constructiv. Experimentul derulat a pus în evidenţă următorul aspect: dacă se aplică metode de

învăţare prin cooperare/colaborare, în cadrul unor activităţi de grup, atunci elevii vor obţine rezultate superioare celor obţinute în situaţia utilizării metodelor şi procedeelor tradiţionale, în condiţiile organizării activităţii preponderant frontal. Profesor pentru învăţământ primar Badea Clara Adriana Şcoala Gimnazială „Matei Basarab” Târgovişte, judeţul Dâmboviţa Bibliografie: 1. 2. 3.

Cucoş, Constantin. 2002. Pedagogie. Iaşi: Polirom. p. 48

Iucu, Romiţă. 2000. Managementul şi gestionarea clasei de elevi . Iaşi:

Polirom. p. 76

Mihăescu, Mirela, Dan, Ioana, Opera, Camelia. 2010. Metode activ-

participative aplicate in invatamantul primar. Bucureşti: Didactica Publishing House. p.37 4. Ulrich, Cătălina. 2011. Sociologia educaţiei, Manual elaborat în cadrul "Proiectului pentru Învăţământul Rural", proiect co-finanţat de către Banca Mondială, Guvernul României şi comunităţile locale. p. 23-25

Cooperare si competitie in clasa scolara Angajarea elevilor in rezolvarea sarcinilor de invatare se poate face in contextul unei interactiuni bazate fie pe relatii de competitie, fie pe relatii de cooperare. Fiecare dintre cele doua tipuri de interactiune - cooperarea si competitia - se soldeaza cu efecte diferite in planul atitudinilor reciproce ale elevilor, in planul motivatiilor, al gradului de participare la indeplinirea sarcinilor si al performantelor individuale. O serie de cercetari efectuate in aceasta directie (G. Mead, M. Deutsch) scot in evidenta avantajele si dezavantajele acestor mecanisme psihosociale, masura si maniera in care trebuie utilizate intr-o situatie scolara sau alta. Competitia reprezinta rivalitatea mutuala sau o „lupta' intre doua sau mai multe persoane pentru atingerea unui scop indivizibil (Golu, 1974, p. 158). Competitia este o forma motivationala a afirmarii de sine, in care individul rivalizeaza cu ceilalti pentru dobandirea unei situatii sociale sau a superioritatii, iar cooperarea este o activitate orientata social, in cadrul careia individul colaboreaza cu ceilalti pentru atingerea unui tel comun (Ausubel, Robinson, 1981, p. 491). Studii recente arata ca mediul scolar cunoaste, in general, o organizare competitiva si ca elevii lucreaza in conditii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care il petrec in clasa. Optiunea profesorului pentru structurarea competitiva a activitatii de invatare poate fi explicata prin modalitatea de notare practicata, o notare prin raportare la grup, avand drept urmare stimularea competitiei intre elevi (Neculau, Boncu, 1998, p. 241). Nu poate fi neglijat nici faptul ca activitatea in conditii de cooperare necesita o pregatire speciala si o modificare de rol, atat in ceea ce-l priveste pe profesor, cat si pe elevi. Profesorul trebuie sa renunte la rolul traditional de transmitator de cunostinte, de diriguitor al activitatii din clasa, pentru a si-l asuma

organizare competitiva si ca elevii lucreaza in conditii de cooperare numai 4,6% din timpul pe care il petrec in clasa. Optiunea profesorului pentru structurarea competitiva a activitatii de invatare poate fi explicata prin modalitatea de notare practicata, o notare prin raportare la grup, avand drept urmare stimularea competitiei intre elevi (Neculau, Boncu, 1998, p. 241). Nu poate fi neglijat nici faptul ca activitatea in conditii de cooperare necesita o pregatire speciala si o modificare de rol, atat in ceea ce-l priveste pe profesor, cat si pe elevi. Profesorul trebuie sa renunte la rolul traditional de transmitator de cunostinte, de diriguitor al activitatii din clasa, pentru a si-l asuma

pe acela de colaborator, consultant si facilitator al activitatii de invatare. In ceea ce-i priveste pe elevi, ei trebuie sa invete sa-si asume responsabilitati, sa participe la luarea deciziilor, sa ofere si sa primeasca sugestii. O cercetare interesanta asupra efectelor sistemelor de notare in situatii de cooperare si in situatii competitive a fost realizata de Morton Deutsch (1949). Asa cum explica psihologul american, specialist in dinamica grupurilor, cand o situatie presupune competitie, succesul oricarui membru al grupului inseamna esecul altuia, si el numeste aceasta forma de interactiune „interdependenta potrivnica'. Prin opozitie, atunci cand succesul oricaruia dintre membrii grupului mareste sansele de succes ale celorlalti, avem de-a face cu interdependenta numita cooperare sau „interdependenta motrice'. Pentru a observa impactul acestor tipuri de interdependenta, Deutsch a organizat un experiment in care doua grupuri de elevi au fost evaluate in mod diferit. in grupul de competitie, li s-a spus elevilor ca acela care va avea cea mai buna prestatie va primi cel mai inalt calificativ, iar ceilalti vor fi notati, in ordine descrescatoare, in functie de calitatea activitatii realizate. in grupul cooperativ, li s-a spus ca performanta grupului va determina calificativul individual. Astfel, membrii grupului cooperativ au urmarit scopuri realizabile in mod interdependent, iar cei din grupul de competitie au urmarit scopuri potrivnic interdependente. Rezultatele acestui experiment si ale altor cercetari similare (Haines, Coleman) au aratat ca aceste doua moduri de structurare a activitatii - cooperarea si competitia -au efecte diferite asupra comportamentului din clasa. Astfel, competitia are efecte, in primul rand, in plan motivational. Subiectii depun eforturi mai mari, lucreaza cu mai multa tragere de inima, isi fixeaza aspiratii mai inalte, sunt invatati sa lupte, sa persevereze pentru atingerea scopurilor si sa fie pregatiti pentru a face fata conditiilor unei societati organizate pe principiile competitiei. De asemenea, competitia face mai atractive sarcinile scolare, elevii isi pot aprecia mai realist propriile capacitati comparandu-le cu ale altora si isi dezvolta spiritul critic si autocritic. in acelasi timp, competitia are insa si o serie de efecte negative, care nu sunt deloc neglijabile. in grupurile competitive s-a constatat o crestere a numarului comportamentelor agresive, ostile, a conflictelor si a atitudinilor de opozitie si suspiciune. Competitia exagerata genereaza frustrare, anxietate, sentimente de nesiguranta si de neputinta la copiii mai putin dotati, care sunt tentati sa abandoneze lucrul. De aceea, este mai recomandabila competitia intre copiii cu niveluri cognitive relativ apropiate. Procesul competitiv se caracterizeaza printr-o slaba interactiune intre colegi, prin lipsa de comunicare sau prin comunicarea unor informatii false, prin lipsa increderii reciproce, fapt care conduce la scaderea coeziunii grupului. Doban-direa prestigiului, demonstrarea superioritatii personale, obtinerea rezultatului cu orice pret sunt dominantele activitatii competitive, care pot marca profund personali-l tatea elevului.

in privinta cooperarii, s-a constatat ca ea inseamna un castig in planul interactiunii dintre elevi, al comunicarii, al atitudinilor reciproce si al coeziunii grupului. Procesul de cooperare se caracterizeaza prin comunicarea onesta si deschisa intre parteneri, fiecare fiind interesat sa transmita informatiile semnificative si pe cele mai relevante. Relatiile de cooperare dezvolta sentimente mutuale de simpatie si prietenie, de incredere, de disponibilitate la solicitarile celuilalt. Cooperarea da nastere unui climat mai destins, lipsit de tensiuni, in care fiecare poate sa lucreze potrivit propriilor capacitati. Chiar si elevii slabi au posibilitatea sa contribuie la obtinerea unor rezultate bune de catre grup. Acest fapt genereaza cresterea stimei de sine, a increderii in fortele proprii, dar si a valorizarii competentelor celorlalti. Apartenenta la grupurile „cooperative' ofera membrilor satisfactie, echilibru si conditii optime de dezvoltare a personalitatii. Ceea ce s-a reprosat insa structurarii cooperatiste a grupurilor este posibilitatea pierderii motivatiei individuale si a reducerii efortului in 1 conditiile indeplinirii de catre grup a unei sarcini colective. Efectele divergente ale cooperarii si competitiei sunt redate sintetic in tabelul urmator (Johnson, 1980, apud Forsyth, 2001, p. 195): Caracteristica Interactiune Comunicare

Clasa cooperativa Ridicata Eficace

Sustinerea si influenta semenilor

Ajutor, sprijin si orientare

Managementul conflictului Rezultatele invatamantului

Integrativ, egalitarist De ordin inalt, conceptuale

Atmosfera Prietenoasa Angajamentul de a Ridicat invata Utilizarea resurselor Eficienta, impartita Frica de esec.

Redusa

Clasa competitiva Scazuta Minima, amagitoare sau sub forma de amenintari Lipsa ajutorului, lipsa sustinerii si orientarea spre competitie Ineficace, orientat catre a castiga/a pierde Efective, necreative

Ostila Scazut Ineficienta, individualista Crescuta

Analizele efectuate pledeaza in favoarea utilizarii cu prioritate a metodelor bazate pe cooperare in activitatea scolara. Trebuie spus totusi ca avantajele unei forme de interactiune in raport cu cealalta nu pot fi evaluate abstract. Situatiile de invatare, natura continutului, tipul sarcinii, obiectivele urmarite sunt factori foarte importanti, care

trebuie luati in consideratie in alegerea unui tip de interactiune. Competitia, de exemplu, poate fi benefica atunci cand elevii coopereaza in grupuri mici impotriva altor grupuri. Alte cercetari, cum sunt cele ale lui D.W. Jamieson si K.W. Thomas (1974), s-au orientat catre aprofundarea naturii celor doua procese, cooperarea si competitia, si interrelatiilor dintre acestea. Astfel, cei doi autori au ajuns la concluzia ca reprezentarea dihotomica a cooperarii si competitiei nu surprinde, de fapt, situatiile reale din viata grupului. Activitatea desfasurata in cadrul grupului pentru rezolvarea unor probleme comune presupune integrarea a doua dimensiuni: pe de o parte, competitia, exprimata prin increderea fiecarui membru al grupului in fortele proprii si dorinta de afirmare a propriilor capacitati, iar pe de alta parte, dimensiunea acomodarii la ceilalti, a respectului fata de acestia si a recunoasterii valorii fiecarui membru al grupului. in opinia lui Jamieson si a lui Thomas, competitia (desigur, o competitie moderata) reprezinta o dimensiune a cooperarii, intrucat un ansamblu de persoane care nu cred in fortele proprii si nu se simt competente nu formeaza un grup apt sa rezolve in comun diferite probleme. Pentru a eficientiza activitatile de grup, este important sa luam in consideratie si stilul interpersonal al membrilor ce interactioneaza. Cercetatorii au facut o distinctie intre cooperanti si competitori (vezi in acest sens D.R. Forsyth, 2001, p. 201). Cooperantii tind sa fie mai flexibili, atenti in relatiile interpersonale si preocupati ca toti cei din grup sa obtina beneficii. Un competitor, dimpotriva, va dori sa se afirme, sa-si impuna ideile in fata celorlalti si va fi prea putin interesat de mentinerea unor relatii interpersonale agreabile. Asa cum e de asteptat, cand indivizi cu orientari interpersonale diferite se intalnesc in cadrul unui grup, rezultatul il reprezinta, in cele mai multe cazuri, conflictul. Competitorii ii coplesesc adesea pe cooperanti, care, uneori, riposteaza, devenind la randul lor competitori. De aceea, profesorii trebuie sa cunoasca bine elevii si sa constituie grupurile de lucru tinand cont de I eventualele incompatibilitati. Buna functionare a grupului de lucru presupune inclinatia spre colaborare cu altii, in timp ce tendintele egocentrice si dorinta personala de a excela in cadrul activitatii colective greveaza asupra succesului grupului. K.M. Evans (1966) enumera o serie de conditii care trebuie respectate atunci I cand este structurata o activitate de grup: • luarea in consideratie a perioadei necesare dezvoltarii unui spirit de grup; • impartirea sarcinilor intre membrii grupului dupa ce grupul s-a constituit; • marimea grupului trebuie adaptata volumului sarcinii; • caracterul sarcinii trebuie sa se preteze la indeplinirea ei prin cooperare si sa fie j adaptata varstei subiectilor;

•

este necesara prezenta in grup a unor membri care sa-si poata asuma rolul de conducator.