Comentariu La Eclesiast [PDF]

Zitiervorschau

UNIVERSITATEA “AUREL VLAICU” ARAD FACULTATEA DE TEOLOGIE MASTER:Teologie Sistematice

REFERAT Comentariu la Eclesiast

Masterand: Gargan Ioan-Sorin ARAD:2012

1

Comentariu la Eclesiast Eclesiastul este titlul cărţii şi înseamnă “predicator”. În Biblia ebraică cartea e numită Qoheleth (se pronunţă cohelet), după al 2-lea cuvânt al versetului iniţial. Qoheleth este cuvântul ebraic pe care înţeleptul împărat Solomon şi l-a aplicat sieşi ca nume şi care înseamnă “eclesiast, congregator, predicator”. (Ecl. 1:1, 2; 12:10) Cartea nu desemnează numele lui Solomon ca fiind scriitorul ei, dar unele pasaje par destul de convingătoare pentru a putea stabili că el a fost scriitorul. Predicatorul este identificat în Eclesiast 1:1, 12 ca fiu al lui David şi împărat al Israelului la Ierusalim. În istoria biblică, Solomon este unicul care corespunde acestor condiţii. Versetele 13-16 din acelaşi capitol arată zelul Predicatorului în căutarea cunoaşterii şi succesul obţinut în această căutare. Aceasta se potriveşte cu Solomon. Eclesiastul 12:11 ne informează că Predicatorul a fost un compozitor de maxime sau sentinţe. Înţeleptul împărat Solomon nu a pronunţat oare 3000 de maxime? - 1 Împăraţi 4:32. Fara indoiala ca autorul a fost imparatul Solomon. Cel ce scrie cartea se intituleaza pe sine: “Fiul lui David, imparatul Ierusalimului” (Ecles. 1:1). Incursiunile autorului in placerile de tot felul (2:1-3), in realizari marete (2:4-6) si intr-o viata de bogatie fara asemanare (2:7-10) il identifica fara echivoc pe Solomon. E clar că Predicatorul din Eclesiast şi Solomon sunt una şi aceeaşi persoană, contrar opinei potrivnice a unor “critici” ai Bibliei, care par a avea o plăcere în a tulbura apele clare ale adevărului cu “criticile” lor. Puţinii termeni aramaici care se găsesc în carte ar fi putut fi învăţaţi de Solomon de la unele dintre soţiile sau concubinele sale străine. Siria, în care se vorbea aramaica, făcea parte din domeniile lui Solomon. Se poate spune de asemenea că aceste maxime ale lui Solomon, ca şi proverbele sale, au fost culese în forma lor actuală de către un compilator ulterior; dar această posibilitate nu influenţează deloc faptul că Solomon este scriitorul lor. El a compus probabil această serie de scurte alocuţiuni către sfârşitul celor 40 de ani ai domniei sale (1037 - 997 î.H.), dar înainte de căderea sa în idolatrie şi de pierderea sprijinului şi al sfântului duh de inspiraţie al lui Dumnezeu. Unii iudei şi alţi tradiţionalişti încearcă să-l justifice pe Solomon susţinând că el s-a căit de căderea sa şi că după aceea a scris Eclesiastul; dar nu pot aduce nici cea mai mică dovadă pentru această tradiţie a lor. Mărturia biblică indică clar că

2

Solomon

a

murit

în

dispreţul

divin.

-

1

împăraţi

11:1-43

Dar când a compus cartea Eclesiastului, Solomon era sub inspiraţia lui Iehova. Esenţa cărţii este: teme-te de Dumnezeu, Judecătorul a toate, şi respectă poruncile Sale; în afara aprobării sale, totul este deşertăciune. Această temă e enunţată explicit în introducere şi reluată în concluzie: “O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul, o, deşertăciune a deşertăciunilor! Totul este deşertăciune.” “Să ascultăm dar încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată şi judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău.”-1:2;12:10,15,16. Urmează acum o scurtă schemă generală a conţinutului Eclesiastului. Starea temporară a omului este în contradicţie cu stabilitatea pământului, care durează mereu şi continuităţii ciclurilor sale naturale; împăratul vorbeşte despre fructele faptelor şi ocupaţiilor umane doar pentru a le respinge ca fiind zadarnice, prin acest comentariu: “Şi aceasta e deşertăciune”. El vede stabilit un timp pentru fiecare lucru şi pentru fiecare acţiune; înţelege că omul şi animalul se mişcă în acelaşi fel şi că şi unul, şi celălalt se întorc în ţărâna din care au fost făcuţi. Vorbeşte despre opresiunile provocate de invidie, asuprire, lăcomie, singurătate şi nebunie. Avertizează despre nebunia conducătorilor, de faptul că Dumnezeu ţine cont de toate nedreptăţile şi că roadele pământului sunt pentru toată lumea, şi nu doar pentru cei puţini care adună avuţii mari. Pasajul despre remediile vanităţii e urmat de observaţii asupra înţelepciunii; tuturor l-i se întâmplă aceleaşi lucruri, iar în mormânt nu există diferenţe; înţelepciunea şi nebunia sunt puse în contrast una cu alta; sunt dictate reguli pentru caritate. Capitolul final, al 12-lea, întăreşte îndemnul de a ne aminti de Creator în zilele tinereţii noastre şi ale puterii noastre, făcând apoi îndemnuri privitoare la păcatele vârstei înaintate, când bătrâneţea ne face să nu ne mai amintim de Creator şi să nu mai fim în serviciul lui cu acelaşi zel. Cartea Eclesiastul este o confesiune a unui suflet care a esuat in cautarea lui dupa fericire. Textul este plin de pesimism si dezamagire. Excluzindu-l pe Dumnezeu din viata lui, traind la nivelul “de sub soare”, si netinind cont de intreaga panorama a vietii, a carei explicatie este coerenta numai daca iei in consideratie dimensiunea ei eterna, cautatorul din cartea Eclesiastul a ajuns la capatul drumului “cu mina goala”. Daca vreti sa stiti unde poate ajunge cel ce le are pe toate; bogatie, lux, femei, bautura,

3

cintece si veselie, atunci cititi neaparat aceasta carte. Ea este una dintre cele mai neintelese si mai nedreptatite carti din cartile Bibliei. Cei pesimisti s-au laudat ca au gasit in ea dovada inutilitatii cautarilor umane. Scepticii s-au agatat de ea ca de o dovada in sprijinul parerii ca dupa moarte nu mai urmeaza nimic, ci doar o permanenta nefiintare. Altii au citat-o atunci cind au vrut sa demonstreze ca dupa moarte sufletul “doarme” si nu este constient de nimic in intervalul scurs intre clipa mortii si ceasul invierii. in afara de acesti entuziasti direct interesati, nu se gasesc, mai ales printre crestini prea multi oameni care sa o citeasca fara sa se mire ce cauta ea in Biblie. Pentru multi oameni sinceri, textul Eclesiastului, atunci cind nu contravine direct cu invatatura Noului Testament, este cel putin bizar si greu de armonizat cu “intregul” Scripturii. Nadajduim ca rindurile care urmeaza ii vor face pe multi sa-si schimbe parerea pe care o au despre continutul ei. Aceasta extraordinara carte de filosofic poate fi asemuita cu marile lucrari muzicale ale lui Johan Sebastian Bach: ele sint pline de prabusiri si zvircoliri minore, dar se incheie intotdeauna cu inaltatoarele tonalitati ale gamelor majore. Ca sa stabilim de la inceput caracterul acestei carti trebuie sa spunem ca ea nu este o carte “inspirata” de Dumnezeu, dar ca autorul ei a fost “inspirat” sa o scrie. Nu trebuie sa mergem in afara Bibliei ca sa aflam cum gindeste lumea. Dumnezeu a vrut ca sa ne intilnim cu gindirea celor fara Dumnezeu chiar pe paginile Scripturii. Mai mult decit atit, El a vrut sa fim in stare sa ne confruntam cu ea. Eclesiastul ne aseaza inainte tot ceea ce mintea umana a reusit sa afle in cautarile ei dupa fericire si dupa sensul real al existentei. Argumentele folosite in aceasta carte nu sint argumentele lui Dumnezeu, ci argumentele mintii umane. Aceasta explica pe deplin aparitia unor pasaje ca acelea din Ecl. 1:15; 2:24; 3:3, 4, 8, 11, 19, 20; 8:15 care sint intr-un contrast flagrant cu tot restul scrierilor sfinte. Solomon isi descrie incursiunile vietii lui in cautarea dupa sens si valoare. Pentru inceput, el nu neaga, ci neglijeaza pur si simplu dimensiunea transcendentala, si-si directioneaza cautarile inspre lumea stiintei (Ecl. 1:4-11), inspre lumea filosofiei (1:12-18), inspre lumea senzuala a placerilor: petreceri (Ecl. 2:1), bautura (Ecl. 2:3), realizari materiale marete (2:4-7), bogatie si muzica (2:8), femei (2:8). El incearca rind pe rind: materialismul (Ecl. 2:12-26), fatalismul (Ecl. 3:1-15), deismul (Ecl. 3:1-4), religia naturii (Ecl. 5:1-8), avaritia (5:9-6:12) si chiar moralitatea (7:1-11:8). Toate acestea se dovedesc insa in final: “Desertaciune a desertaciunilor, o desertaciune a desertaciunilor! Totul este desertaciune si goana dupa vint!” (Ecl. l:2, 14).

4

Cuvinte cheie si teme caracteristice: Cuvintul care caracterizeaza intreaga carte este “desertaciune”. Scopul nedeclarat al cartii este acela de a demonstra zadarnicia cautarii dupa fericire in domeniul existentei vremelnice. Fericirea nu poate fi gasita daca este cautata ca un scop in sine, pentru ca ea nici nu exista ca ceva de sine statator. Fericirea este o stare care insoteste o anumita atitudine. Iar atitudinea aceasta este implinirea vointei vesnice a lui Dumnezeu. Este important ca Eclasiastul leaga apelul sau pentru considerarea responsabilitatilor fata de Dumnezeu de virsta tineretii (!). Cine vrea sa traiasca fericit este bine sa nu repete cautarile inutile ale Eclesiastului si sa inceapa din tinerete sa intre in “dimensiunea” ascultarii de Dumnezeu. Cele mai cunoscute si mai citate versete sint: “O desertaciune a desertaciunilor. Totul este desertaciune!” (Ecl.l:2). “Toate isi au vremea lor si fiecare lucru de sub ceruri isi are ceasul lui” (Ecl. 3:1). “Funia impletita in trei nu se rupe usor” (Ecl. 4:12b). “Arunca-ti piinea pe ape si dupa multa vreme o vei gasi iarasi!” (Ecl. 11:1). “Dar adu-ti aminte de Facatorul tau in zilele tineretii tale, pina nu vin zilele cele rele si pina nu se apropie anii, cind vei zice: “Nu gasesc nici o placere in ei” (Ecl. 12:1). “Sa ascultam dar incheierea tuturor invataturilor: Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui. Aceasta este datoria oricarui om” (Ecl. 12:13). Mesajul cartii: Acest mesaj ar putea fi rezumat in trei afirmatii: (1) Cind observi viata umana cu ciclurile ei aparent lipsite de semnificatie (Ecl.l:4-11) si cu paradoxurile ei inexplicabile (4:1; 7:15; 8:8), ajungi neaparat la convingerea ca totul este lipsit de sens si de semnificatie, deoarece este imposibil sa gasesti in toate macar un singur scop in jurul caruia sa-ti organizezi existenta. (2) Cu toate acestea, iti dai seama ca este bine ca viata sa fie traita din plin, caci este un dar pe care ti l-a facut Dumnezeu (3:12-13; 3:22; 5:18-19; 8:15; 9:7-9), numai ca trebuie sa traiesti cu grija stiind ca… (3) Vei da socoteala Facatorului tau in ziua in care te va chema la judecata (3:16-17; 12:14). Nu va lasati pacaliti de cei care spun ca n-avem nevoie de Eclesiastul in Biblie si ca standardul spiritual al cartii este mult sub nivelul Noului Testament. Lumea de azi este plina de

5

“infumurati super-spirituali” cu iz de superioritate care cad mereu in aceleasi capcane, repeta mereu aceleasi cautari iluzorii si gusta mereu aceleasi dezamagiri amare ale pacatului. Toate acestea din cauza ca ei n-au citit niciodata o carte atit de scandalos de sincera ca aceasta si pentru ca ei n-au avut ocazia sa asculte un predicator atit de revoltator de onest ca acest Kohelet din vechime. SCHITA CARTII Introducere (1:1) I. Prima predica 1-2 a. Prezentarea tezei de baza: zadarnicia eforturilor si infaptuirilor umane (1:2-3) b. Demonstrarea tezei din exemplul experientei proprii Lipsa desens a ciclurilor vietii si istoriei (1:4-11) Lipsa de importanta a intelepciunii si filosofiei omenesti (1:12-18) Lipsa de satisfactie din avere si viata de placeri (2:1 -11) Lipsa de viitor in perspectiva unei morti sigure si necrutatoare (2:12-17) Lipsa de sens a ostenelii in munca (2:18-23) c. Concluzia: Multumire cu ceea ce avem in clipa de fata (2:24-26) II. A doua predica 3-5 a. Prezentarea tezei de baza: Problema vietii si a mortii (3:1 -22) b. Neimplinirile si dezamagirile vietii pe pamint (4:1-16) c. Concluzia: Zadarnicia goanei dupa fericire (5:1-20) Desertaciunea ritualului religios (5:1-7) Realitatea iluzorie a bogatiei (5:8-17) Fericirea unui suflet multumit (5:18-20) III. A treia predica 6 – 8 a. Prezentarea tezei de baza: Insuficienta materialismului (6:1-12) b. Citeva sfaturi intelepte (7:1-8:11) c. Concluzia: Dumnezeu face dreptate pentru tot (8:12-17) IV. A patra predica 9-12:8 a. Prezentarea tezei de baza: Siguranta mortii, nesiguranta vietii (9:1-18) b. Demonstrarea tezei (10:1-20) c. Concluzia: Viata ca o oportunitate cu responsabilitati (11:1-12:8)

6

V. Epilog: O prezentare a temei cartii 12:9-14 a. Ciclurile vietii (12:9-12) b. Responsabilitatea vietii: teama de Dumnezeu si ascultarea de voia Lui (12:13-14) Traditia evreiasca spune ca Solomon a scris cartea Cintarea Cintarilor in tinerete, cartea Proverbelor la maturitate si cartea Eclesiastul spre apusul vietii, cind a ajuns sa fie coplesit de regrete

pentru

anii

irositi

in

placerile

7

carnii

si

in

idolatrie

(1

imp.

11).