Comentariu Umbra Lui Mircea La Cozia [PDF]

Zitiervorschau

Grigore Alexandrescu, Umbra lui Mircea. La Cozia Poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu a apărut în primul număr al revistei Dacia literară, tema ei fiind evocarea trecutul istoric în spiritul ideilor paşoptiste. Titlul poeziei este alcătuit din două părţi separate prin punct. Prima parte a titlului indică obiectul evocării(personalitatea istorică a domnitorului Mircea cel Bătrân), iar cea de-a doua – spaţiul în care are loc aceasta(la mănăstirea unde se află mormântul marelui domn, dar şi unde a fost compusă poezia - „La Cozia”). Poezia este alcătuită din şaisprezece strofe cu versuri ample ce pot fi grupate în trei secvenţe: primele 12 strofe compun prima secvenţă formată din cadrul romantic căruia i se asociază o atmosferă misteroasă ce permite evocarea trecutului (figura istorică a lui Mircea cel Bătrân); a doua secvenţă (următoarele două strofe) este o meditaţie asupra războiului, iar ultima secvenţă (strofele XV şi XVI) reprezintă revenirea la solemnitatea iniţială. Opera este construită prin amalgamarea speciilor, ceea ce îi conferă un spirit romantic. Astfel, primele şapte strofe compun un pastel romantic, imaginea iniţială declanşând incursiunea în trecut. În această primă secvenţă predomină imaginile vizuale şi dinamice: umbrele turnurilor stau aplecate peste undele şi valurile Oltului care lovesc ritmic „Zidul vechi al mănăstirei”, singurul element auditiv al înserării. Sugestia înfiorării nopţii este creată de asonanţa vocalei „u” urmată de consoane nazale şi surde: „Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate”. De asemenea, forma reflexivă a verbelor la prezent „se întind” şi „se prelungesc” sugerează mişcarea şi expansiunea, iar imaginile dinamice care dezvăluie o natură sălbatică sunt reprezentate de structurile „valuri mândre”, „generaţii spumegate”, „în cadenţă îl izbesc”. În strofa a doua se remarcă prezenţa unor imagini simbolice ale trecutului, elementul fantastic tipic romantic fiind învierea umbrelor: „De pe muchie, de pe stâncă, chipuri negre se cobor”. Cadrul fantastic impresionează chiar şi natura: „Muşchiul zidului se mişcă... pântre iarbă se strecoară/ O suflare, care trece ca prin vine un fior”. Primul vers din strofa a doua realizează amplificarea cadrului nocturn, specific romantismului, prin atmosfera misterioasă care induce emoţie şi înfiorare. Enumerarea complementelor circumstanţiale de loc „dintr-o peşteră”, „din râpă”, „de pe muchie”, „de pe stâncă”, „printre iarbă” şi a verbelor de mişcare conjugate la prezentul etern care vizează înscrierea fenomenului într-un tipar mitic („iese”, „împresoară”, „se cobor”, „se mişcă”, „trece”) generează „ceasul nălucirei”, momentul apariţiei fantomei. Propoziţiile principale, eliptice, precum şi punctele de suspensie prezintă, în mod gradat, apropierea nălucii şi sugerează atmosfera de solemnitate. În stil romantic, eul liric se adresează direct Oltului personificat, recurgând la vocativ şi la o interogaţie retorică: „Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute/ [...] Cine oar' poate să fie omul care te-a-ngrozit? ”. Întrebările retorice din strofa a şasea îi oferă eului poetic prilejul de a compara figura lui Mircea cel Bătrân cu alte personalităţi istorice, precum Traian sau Decebal. Ultima strofă a primei secvenţe lirice confirmă identitatea marelui voievod român, iar elementele naturii - dealul, Oltul, valurile, Dunărea şi marea – personificate, îl recunosc şi

1

îi repetă numele cu admiraţie:„Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează”, identificându-se astfel pe lângă motivul umbrei şi cel al comuniunii omului cu natura. Tot în prima secvenţă, apar elemente de odă şi de imn (strofele VIII-XII) prin care se evocă trecutul. Eul poetic se adresează direct voievodului cu sintagma cu iz arhaic „sărutare, umbră veche!”(primul substantiv este un arhaism semantic folosit cu sensul de „a saluta”). În următoarele strofe se omagiază râvna neobosită a lui Mircea cel Bătrân în lupta pentru libertatea şi independenţa ţării, un exemplu în acest sens fiind epitetul triplu „Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare”. Savoarea arhaică a exprimării e realizată atât prin substantive, cât şi prin verbe: „mirarea” (admiraţia), „pricină” (scop), „norod” (popor) şi în finalul ultimului vers al secvenţei „au stat” este folosit cu sensul de au existat. Totodată, se evocă şi un alt moment istoric: faptul că soţia lui Mihai Viteazul este şi ea înmormântată la Mănăstirea Cozia. Alăturarea simbolică a celor două nume ilustre pentru istoria noastră naţională, Mircea şi Mhai, accentuează ideea continuităţii luptei pentru libertate şi independenţă a poporului român, sub conducerea unor domnitori patrioţi. Următoarea secvenţă este o meditaţie (specifică romantismului) asupra scurgerii timpului. Trecutul este măreţ („vremi de fapte strălucite”), dar şi plin de tristeţe şi amărăciune din pricina multelor războiului comparat cu un „bici groaznec, care moartea îl iubeşte” sau „a cerului urgie”. Atitudinea antirăzboinică a dus la întâia apariţie a unui trecut care nu e elogiat. Prezentul este, astfel, superior datorită progresului şi civilizaţiei care au înfrăţit naţiile „prin ştiinţe şi prin arte”, asigurând pace şi linişte omenirii. Prin cea de-a treia secvenţă (ultimele două strofe) poezia se încheie simetric, apare din nou cadrul solemn al naturii în care mantia nopţii se întinde peste dealurile din preajmă, norii se adună la apus, peste apele Oltului domneşte întunericul de nepătruns şi umbra evocată reintră în mormânt. Reluarea motivului iniţial, spargerea „cadenţată” a valurilor Oltului de zidurile mândre ale lăcaşului bisericesc realizează finalul în care trecutul şi prezentul (pregătind viitorul) devin dimensiunile aceluiaşi timp universal. La nivel prozodic, muzicalitatea poemului este oferită de ritmul iambic, rima încrucişată şi măsura inegală a versurilor. Privită în ansamblu, poezia Umbra lui Mircea. La Cozia de Grigore Alexandrescu dezvăluie un lirism pur şi sincer care-i oferă originalitate şi valoare desăvârşită.

UMBRA LUI MIRCEA. LA COZIA - Creatie lirica romantica :: UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA de Grigore

ALEXANDRESCU Grigore ALEXANDRESCU UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA Grigore Alexandrescu este un poet romantic autentic, atat in poeziile patriotice, cat si in elegii si meditatii. El cultiva cu stralucire motivele romantice ale ruinelor, mormintelor, peisajelor nocturne si fantastice, reinviind eroii istoriei nationale. Grigore Alexandrescu a preluat din romantismul european modalitatile artistice, pe care insa le-a adaptat spiritualitatii romanesti, transpunandu-le in idealurile inflacarate ale generatiei de la 1848 si urmarind sensibilizarea contemporanilor pentru implinirea idealurilor de libertate si independenta nationala.

2

Alaturi de Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri in Moldova, Ion Heliade Radulescu, Vasile Carlova, Cezar Bolliac in Muntenia si Timotei Cipariu, George Baritiu, Andrei Muresanu in Transilvania, Grigore Alexandrescu se inscrie in generatia scriitorilor pasoptisti, care au cultivat tema evocarii istorice, a naturii meleagurilor romanesti, fiind animati de un adevarat si inflacarat patriotism. Poezia "Umbra lui Mircea. La Cozia" a fost scrisa in urma unei calatorii pe care Alexandrescu a facut-o pe la manastirile din Oltenia, impreuna cu prietenul sau, Ion Ghica. Desi a fost scrisa in 1842, poezia va fi publicata in 1844, in revista "Propasirea", editata de Mihail Kogalniceanu. Semnificatia titlului. Titlul este alcatuit din doua parti, ce par ca nu au o legatura stransa, deoarece sunt despartite de punct si fiecare dintre ele este scrisa cu majuscula. "Umbra lui Mircea" evoca personalitatea istorica a domnitorului muntean Mircea cel Batran. "La Cozia" este numele manastirii ctitorite de marele conducator, lacas care a inspirat poezia si unde, se pare, ca a fost scrisa. Structura compozitionala a poeziei. Poezia este structurata in saisprezece strofe si este construita prin imbinarea subtila a mai multor specii romantice. Astfel, primele sapte strofe se constituie intr-un pastel romantic, descriind cadrul natural nocturn in care apare fantoma lui Mircea cel Batran^ urmatoarele cinci strofe contin elemente de oda si imn prin care se slavesc faptele de vitejie ale domnitorului. Urmatoarele doua strofe compun o meditatie, in care poetul exprima idei filozofice despre timpul trecator| cu identificarea momentelor importante din trecut si prezent, precum si o viziune asupra viitorului, iar ultimele doua strofe revin, simetric, la imaginea initiala a pastelului, implinind astfel perfectiunea artistica a poeziei. Primele sapte strofe compun un pastel romantic, in care cele t dintai imagini vizuale sunt umbrele turnurilor aplecate peste undele si valurile Oltului, care lovesc ritmic "Zidul vechi al manastirei", singurul element auditiv al linistii inserarii. Poezia incepe cu un anapest (picior metric alcatuit din trei silabe, dintre care primele doua sunt neaccentuate, iar a treia accentuata - A«.A«.), "Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate", care dau poeziei gravitate evocatoare si, prin * aceasta, muzicalitate interioara versurilor, fapt ce 1-a determinat pe G. Calinescu sa considere ca Alexandrescu face parte "dintre aceia care au contribuit la apropierea poeziei de muzica". Printr-o personificare ; metaforica, poetul aseamana generatiile de oameni care s-au succedat de-a lungul timpului pe aceste meleaguri cu undele curgatoare ale , raului - "S-ale valurilor mandre generatii spumegate". Imaginea vizuala este redata prin forma reflexiva a verbelor "se intind", "se prelungesc" care se refera la umbrele turnurilor, parand ca ating "tarmul dimpotriva". » Cadrul nocturn este specific romantismului prin atmosfera misterioasa care induce emotie si infiorare. Imaginile vizuale sunt construite printr-o enumeratie a complementelor circumstantiale de loc - "dintr-o pestera", "din rapa", "de pe muche", "de pe stanca", "pantre iarba" - si prin folosirea verbelor la prezentul etern - "iese", ; "ma-mpresoara", "se cobor", "se misca", "sa strecoara", "trece". Atmosfera fantastica si infricosatoare este ilustrata de "ceasul nalucirei", un element tipic romantic fiind aparitia fantomei incoronate care iese din mormant: "O fantoma-ncoronata din el iese o zaresc". Natura este umanizata, deoarece toate elementele sale participa emotional la intamplarile miraculoase: "Muschiul zidului se misca pantre iarba sa strecoara / O suflare, care trece ca prin vine un fior / ".[] Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc". Imaginile sunt ihiperbolizate pentru a realiza maretia coplesitoare cu care "marea fantoma" porunceste si la un semn "Ostiri, taberi fara numar imprejuru-i inviez". Autoritatea personalitatii istorice a lui Mircea cel Batran este ilustrata prin propozitii scurte si puncte de suspensie . "lese vine catre tarmuri sta in preajma ei priveste". Verbul la imperativ, "Ascultati!", este o adresare directa a poetului catre toate componentele naturii inconjuratoare si infiorate. Printr-o intoarcere graduala in trecut, procedeu artistic tipic romantismului, poetul incita la contemplatie, pentru a se vedea cum "marea fantoma" a dat speranta romanilor si a ingrozit - totodata - pe toti dusmanii de odinioara: "Transilvania-1 aude, ungurii se inarmez". Aceasta idee este construita printr-o hiperbola, deoarece porunca voievodului se aude peste Carpati, fiind repetata, amplificat, "din stanca-n stanca". De remarcat in aceasta strofa este cezura, care imparte

3

versul in doua emistihuri,. propozitiile sunt scurte si marcate prin puncte de suspensie: "Iese vine catre tarmuri sta in preajma ei priveste". in stil romantic, poetul se adreseaza direct Oltului, martorul permanent al "vitejiilor trecute", care privise cu mandrie legiunile militare si caruia ii erau cunoscute "Virtuti mari, fapte cumplite" ale acestui trecut glorios. Oltul este personificat, poetul recurgand la vocativ si la o interogatie retorica: "Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute /[] Cine oar poate sa fie omul care te-a-ngrozit?". Portretul de erou al natiunii romane este construit de Alexandrescu prin intrebari retorice asupra identitatii acestui viteaz, fiind o maniera artistica stralucita aceea a compararii lui Mircea cel Batran cu cele mai stralucite personalitati istorice: "Cavaler de ai credintei, sau al Tibrului stapan, / Traian, cinste a Romei ce se lupta cu Natura, / Urias e al Daciei, sau e Mircea cel Batran?". Ultima strofa a acestei secvente lirice confirma identitatea marelui voievod roman, iar la auzul numelui sau intreaga natura este personificata si el este recunoscut de toate elementele naturii - dealul, Oltul, valurile, Dunarea si marea - care-i repeta numele cu evlavie si admiratie: "Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza".

Urmatoarea secventa lirica - alcatuita din cinci strofe - este o oda inchinata marelui domnitor roman, caruia poetul i se adreseaza direct, in numele tuturor romanilor: "Sarutare, umbra veche! Priimeste-nchinaciune / De la fiii Romaniei care tu o ai cinstit". Poetul omagiaza ravna neobosita a lui Mircea cel Batran, care a fost neobosit in a lupta pentru libertatea si independenta tarii. Patriotismul domnitorului este exprimat metaforic - "intreprinderea-ti fu dreapta, a fost nobila si mare" - ilustreaza ideea ca Mircea a purtat razboaie drepte, de aparare a tarii, din dragoste pentru poporul sau, care il venereaza si astazi: "De aceea al tau nume va fi scump si nepatat".

Epitetul triplu "dreapta", "nobila" si "mare" accentueaza eroismul atriotic si daruirea cu care voievodul a luptat pentru independenta prii. Un alt procedeu romantic consta in exprimarea retorica sub forma de maxime, ilustrand valoarea etica a exemplului patriotic al lui Mircea cel Batran si avand valoare generalizatoare: "Veacurile ce-nghit neamuri al tau nume l-au hranit". Istoria neamului romanesc a consemnat si alte momente glorioase, poetul presupune ca Mircea cel Batran a "simtit placere" atunci cand a aflat despre faptele eroice ale lui Mihai Viteazul, care a iubit, ca si el, tara si poporul roman. Alaturarea simbolica a celor doua nume ilustre pentru istoria noastra nationala, Mircea si Mihai, accentueaza ideea continuitatii luptei pentru libertate si independenta a poporului roman, sub conducerea unor domnitori patrioti. Generatiile care au invatat despre faptele de vitejie ale personalitatilor istorice ii venereaza pe eroii neamului, dar in antiteza cu acestia, contemporanii poetului se simt slabi si marunti: "Greutatea i ne-apasa, trece slaba-ne masura / Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au stat". Urmat6area secventa lirica este alcatuita din doua strofe si se constituie intr-o meditatie filozofica privind scurgerea timpului. Trecutul este maret, "vremi de fapte stralucite", dar si plin de tristete si amaraciune din pricina multelor razboaie purtate, acestea fiind "biciroaznec, care moartea il iubeste" sau "a cerului urgie". Prezentul este superior datorita progresului si civilizatiei, care au infratit natiile "prin stiinte si prin arte", asigurand pace si liniste omenirii.

Ultimele doua strofe ale poeziei constituie un pastel si readuc imaginea initiala a tabloului nocturn, in care stapaneste linistea peste Jintreaga natura. Personificata, noaptea isi intinde mantia "peste dealuri", norii "se intind ca un vesmant", comparatia avand rolul de a recompune atmosfera misterioasa de la inceputul poeziei. Peste intreaga natura se instaleaza "groaza si tacere", atunci cand "umbra intra in mormant". Turnurile "cele-nalte" sunt personificate printr-o comparatie, "Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc" si constituie marturia istorica a gloriei si patriotismului conducatorilor romani intr-un trecut plin de maretie. Valurile Oltului lovesc ritmic zidul vechi al manastirei" fiind personificate si asemanate cu "mandre generatii spumegate", idee care subliniaza inca o data permanenta si continuitatea romanilor pe aceste meleaguri.

Limbajul artistic. Poezia "Umbra lui Mircea, La Cozia" de Grigore Alexandrescu are versuri

4

lungi, de 15 silabe (vers decapentacasilaB), maniera prozodica folosita inainte de poetii Vacaresti si ulterior de Eminescu in "Memento mori". Ritmul alterneaza, regasindu-se in poezie atat dactilul cat si iambul, ceea ce confera o muzicalitate aparte. Un alt procedeu pentru a crea efecte muzicale este cezura (pauza ritmica in interiorul unui vers, care-1 imparte in doua emistihuri - A«.A«.), care imparte versul lung in doua sau mai multe emistihuri (fiecare dintre cele doua jumatati ale unui vers, despartite de cezura - n.n.) pentru a sustine cadenta poeziei. George Calinescu apreciaza in mod deosebit aceasta maiestrie artistica a poetului Grigore Alexandrescu: "Dar marile efecte sunt scoase din prelungirea la maxim a cezurei, cu acel efect de eliminatie prelungita a aerului pe care il scoatem la harmonium". Creatia literara a lui Grigore Alexandrescu s-ar putea defini prin cateva caracteristici, meditativa, elegiaca si satirica, fapt ce 1-a determinat pe criticul Paul Cornea sa afirme despre acest scriitor ca este "un romantic printre clasici si un clasic printre romantici".

Grigore ALEXANDRESCU UMBRA LUI MIRCEA LA COZIA Ca si Trecutul. La Manastirea Dealul, Rasaritul lunii. La Tismana, Mormintele. La Dragasani sau Adio. La Targoviste, Umbra lui Mircea. La Cozia face parte din ciclul compunerilor romantice ale lui Grigore Alexandrescu. In spiritul ideilor pasoptiste, poetul evoca trecutul de marire cu scopul de a inflacara inimile contemporanilor sai pentru cauza libertatii si independentei nationale. Tema c frecventa la toti scriitorii vremii, de la Vasile Carlova (18091831) pana la Vasile Alecsandri (1821-1890) si ea va forma obiectul preocuparii generatiilor urmatoare, Eminescu, Cosbuc, Sadoveanu. In vara anului 1842, impreuna cu prietenul sau Ion Ghica, Grigore Alexandrescu face o calatorie la manastirile din Oltenia. Dupa cum reiese din Memorialul acestei calatorii, poezia in chestiune ar fi fost compusa chiar la Cozia, unde se si afla mormantul marelui domn, intr-o noapte romantica, pe cand poetul contempla inspirat muntii negri si valea Oltului, dintr-un turn al manastirii. A fost publicata insa abia la 7 mai 1844, in revista Propasirea, editata la Iasi de Mihail Kogalniceanu. Poezia incepe solemn, intr-un vers amplu instrunat, de o muzicalitate indelung si amanuntit studiata, cu cezura larga, necesara risipirii ecourilor. Este momentul meditatiei romantice, al solitudinii in cadrul naturii si al noptii. Sonurile care predomina sunt - in consecinta - cele minore si grave, surdinizate prin vocalele inchise, intre care mai frecventa este u, pusa sub accent prelungit: Ale turnurilor umbre// peste unde stau culcate; Catre tarmul dimpotriva// se intind, se prelungesc, alternand cu vocala cea mai deschisa - a - pentru contrast: S-ale valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirii// in cadenta il izbesc. Impresionanta este personificarea valurilor Oltului, vazute ca niste generatii, sugerand ideea vesnicei deveniri istorice si, totodata, a permanentei. De asemeni, noaptea e inchipuita ca o himera neagra, vie, miscatoare, iesind dintr-o pestera, din rapa, impresurand totul cu mantia ei intunecata: Dintr-o pestera, din rapa, noaptea iese, ma-mpresoara. Acum este ora propice nalucirilor si fantomele ies din morminte. Motivul e de tipul preromantic, cu punctele de plecare in englezii Gray, Young si Ossian-Macpherson, cunosucti la noi inainte de Grigore Alexandrescu, prin traduceri franceze si rusesti. Fantomele, "chipuri negre", coboara de pe muchii de stanca ca un fluid misterios ce patrunde fiinta celor vii "ca prin vine un fior", facand sa se miste "muschii zidului". La aparitia lui Mircea, hamletiana, pura proiectie a eului subiectiv al poetului, elementele naturii se cutremura: Raul inapoi se trage muntii varful isi clatesc. 5

in jurul fantomei voievodului, iesind din mormant inarmat si cu coroana pe cap, se aduna atunci hotarele Tarii Romanesti: Mircea! imi raspunde dealul; Mircea! Oltul repeteaza, Acest sunet, acest nume valurile-1 priimesc; Unul altuia ii spune; Dunarea se-nstiinteaza, Si-ale ei spumate unde catre mare il pornesc. Poetul se prosterna in fata maretei umbre si vine a depune la mormantu-i prinosul de recunostinta al contemporaneitatii. Mircea fusese aparatorul libertatii si realizase odinioara fapte rasunatoare, de necrezut in momentul de fata. Voievodul ii apare poetului ca un urias a carui armura n-ar mai putea-o purta urmasii bicisnici: Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armura Ce un urias odata in razboaie a purtat; Greutatea ei ne-apasa, trece slaba-ne masura, Ne-ndoim dac-asa oameni intru adevar au stat. De remarcat coloratura arhaica din finalul versului ultim: "intru adevar au stat". Fapt oarecum curios, insa perfect explicabil in contextul literaturii romane din epoca de la 1848, romanticul Grigore Alexandrescu, admirator al trecutului, este totodata un artist si un ganditor care avea neaparat in vedere prezentul si viitorul. In spirit rationalist, autorul satirelor, epistolelor si fabulelor gaseste totusi ca razboiul e "bici groaznic, care moartea il iubeste". Fatal in evul de mijloc, el poate fi inlaturat in epoca moderna, cand natiile, "infratite prin stiinte si prin arte", pot afla "drumul slavei in gandire si in pace". Este aici, constatabila in spatiul uneia si aceleiasi poezii, manifestarea unei trasaturi cu totul caracteristica operei lui Grigore Alexandrescu in general, ca de altfel intregii literaturi de la 1848: imbinarea elementelor clasice si iluministe cu cele romantice. Asa se explica introducerea gandirii rationaliste in cadrul meditatiei romantice care este Umbra lui Mircea. La Cozia. Poezia se incheie insa tot romantic. Din nou mantia noptii se intinde peste muntii din preajma, norii se aduna la apus, peste apele Oltului domneste intunericul de nepatruns si umbrele reintra in morminte. Cu un deosebit simt al echilibrului compozitional, poetul realizeaza finalul, rotund, prin reluarea motivului initial, ca intr-o mica piesa simfonica: Lumea e in asteptare turnurile cele-nalte Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jalesc; S-ale valurilor mandre generatii spumegate Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc. Muzicalitatea poemului si, de aici, atmosfera de solemn mister in fata umbrelor trecutului voievodal sunt date, din punct de vedere prozodic, printr-o anumit studiata succesiune a accentelor, constand in alternarea dactilului cu iambul: S-a-le-va-lu-ri-lor-man-dre//ge-ne-ra-tii-spu-me-ga-te Zi-dul-vcchi-al-ma-nas-ti-rii//iivca-dcn-ta-il-iz-bcsc, ca si in alternarea rimei feminine cu cea masculina: nalte - spumegate, jalesc - izbesc s.a.m.d., ritmand energic discursul liric si asezandu-1 in tipare de neclintit.

6