Cheltuielile Publice [PDF]

Zitiervorschau

CHELTUIELILE PUBLICE Prezenţa statului în economie este puternic legată de importanţa intervenţiei bugetare, care se realizează prin intermediul cheltuielilor publice. Cheltuielile publice materializează funcţia de repartiţie a finanţelor publice, prin intermediul căreia are loc redistribuirea resurselor băneşti către diferite obiective sociale sau economice. Autorităţile publice folosesc sumele mobilizate la sistemul unitar de bugete pentru achiziţia de bunuri şi servicii de la operatorii economici necesare derulării activităţii instituţiilor publice, punând totodată la dispoziţia cetăţenilor anumite servicii de interes general la un preţ mai mic decât cel al pieţei sau în mod gratuit, prin intermediul cheltuielilor publice statul acţionează atât în sfera consumului dar şi a producţiei. Cheltuielile publice reprezintă ansamblul sumelor alocate de bugetul public pentru nevoile economico-sociale la nivel local şi central pe perioada unui an bugetar. Ele exprimă efortul financiar public în vederea transpunerii în fapt a prevederilor bugetare. Mărimea cheltuielilor publice diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta, structura acestora fiind puternic influenţată de obiectivele stabilite de către puterea executivă. Prin intermediul acestora, statul acoperă necesităţile publice de bunuri şi servicii în vederea funcţionării instituţiilor publice. Acestea reflectă opţiunile politice ale statului, ele reprezentând costuri ale acestor politici. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor, acestea putând reprezenta fie un consum definitiv de produs intern brut (cheltuielile cu funcţionarea aparatului de stat, dobânzile şi comisioanele la împrumuturile de stat), fie un avans de produs intern brut (investiţiile efectuate de stat pentru dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public). Cheltuielile publice înglobează: 1) cheltuielile publice efectuate de administraţiile publice centrale de stat, din fondurile bugetare şi extrabugetare, care pot fi particularizate după sursa de finanţare în: a. cheltuieli finanţate din bugetul de stat b. cheltuieli finanţate din bugetul asigurărilor sociale de stat; c. cheltuieli finanţate din fonduri speciale; 2) cheltuielile finanţate din fondurile constituite la nivelul colectivităţilor locale (ale unităţilor administrativ-teritoriale); Cheltuielile publice pot fi structurate în funcţie de sursa de finanţare:

1. cheltuieli bugetare, finanţate din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat, din bugetele locale/intermediare sau din bugetele instituţiilor publice autonome în limitele şi potrivit destinaţiilor stabilite prin bugetul respectiv. Acestea reprezintă alocările de mijloace băneşti pentru realizarea funcţiilor autorităţilor/instituţiilor bugetare, precum şi a altor angajamente ale statului, prevăzute de legislaţie şi alte acte normative. Cheltuielile bugetare includ: a) cheltuielile curente, care au ca destinaţie implementarea programelor de cheltuieli ale autorităţilor/instituţiilor bugetare; b) cheltuieli de capital, destinate formării activelor fixe; c) transferuri către alte bugete; 2. cheltuieli finanţate din fonduri cu destinaţie specială; 3. cheltuieli extrabugetare, finanţate din resurse financiare neincluse în bugetele administraţiilor/instituţiilor publice; 4. cheltuieli efectuate din bugetul Trezoreriei publice. Din acest conţinut rezultă evident deosebirea între cheltuielile publice şi cheltuielile bugetare: 1. sfera cheltuielilor publice o include pe cea a cheltuielilor bugetare, în sensul că, cheltuielile publice includ nu numai cheltuielile efectuate din bugetul de stat, bugetele locale şi din bugetul asigurărilor sociale de stat dar şi pe cele ce au ca sursă de provenienţă fondurile extrabugetare (veniturile proprii obţinute de instituţiile publice). 2. cheltuielile bugetare se efectuează pe baza creditelor bugetare, în timp ce cheltuielile publice se efectuează şi pe baza altor surse financiare decât creditele bugetare. Aceasta înseamnă că afectarea fondurilor se realizează în limita aprobată de către Parlament sau de către autoritatea intermediară/locală investită de acesta pentru a aproba bugete.Volumul acestora se obţine prin însumarea cheltuielilor aferente bugetului general consolidat1. Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare. Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile pe părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz. Repartizarea sumelor mobilizate la buget nu se poate realiza în mod eficient în lipsa unei grupări a cheltuielilor, în funcţie de obiectivele urmărite şi natura lor.

1

consolidare - operaţiunea de eliminare a transferurilor de sume dintre două bugete componente ale bugetului general consolidat, în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora.

Marea diversitate a cheltuielilor publice a făcut necesară introducerea unor criterii pentru structurarea lor, în vederea analizei evoluţiei în timp a ponderilor acordate diverselor categorii de cheltuieli publice. Dimensionarea cheltuielilor publice cât şi distribuirea lor în funcţie de necesităţile beneficiarilor presupune cunoaşterea criteriilor de clasificare ale acestora, gruparea lor făcându-se în funcţie de instituţiile responsabile de gestionarea lor, natura acestora, momentul efectuării lor precum şi destinaţiile aprobate prin buget. Clasificarea cheltuielilor publice oferă organelor decizionale un cadru normativ atât pentru procesul decizional privind politicile cât şi pentru asumarea răspunderii. În analiza structurii cheltuielilor publice se folosesc mai multe clasificaţii. Principalele criterii de clasificaţie operaţională sunt: Clasificaţia administrativă grupează cheltuielile publice în funcţie de instituţiile prin care se efectuează acestea: minister, departament, judeţ etc.Utilizarea acestei clasificaţii realizează o repartizare a cheltuielilor pe o structură existentă, ceea ce permite identificarea responsabilităţilor privind administrarea acestora. Aceasta grupează cheltuielile pe ordonatori de credite, conducând astfel la creşterea transparenţei şi responsabilităţii în cheltuirea banilor publici. Ordonatorii de credite au obligaţia de a utiliza alocaţiile bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli legate de activitatea instituţiilor publice cu respectarea dispoziţiilor legale. Clasificaţia economică

grupează cheltuielile publice după natura şi efectul lor

economic, oferind o imagine edificatoare asupra importanţei acordate de către stat formării brute de capital. Astfel, potrivit acestei clasificaţii deosebim următoarele categorii de cheltuieli publice: După natura cheltuielii: a) cheltuieli curente sau de funcţionare, respectiv cele efectuate pentru buna funcţionare a instituţiilor publice, reprezentând consumuri definitive şi care anual trebuie reînnoite (cheltuieli de personal, cheltuieli cu bunuri şi servicii, dobânzi, transferuri); b) cheltuieli de capital, numite şi de investiţii, au în vedere dezvoltarea şi modernizarea patrimoniului public (cheltuielile cu activele financiare şi nefinanciare); După tipul de cheltuieli: c) cheltuieli privind bunurile şi serviciile publice, care presupun existenţa unei contraprestaţii; d) cheltuieli de transfer, care nu presupun contraprestaţie; ele reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget la dispoziţia unor persoane fizice şi juridice.

Statele puternic industrializate alocă o mare parte din fondurile mobilizate în vederea modernizării infrastructurii, dezvoltării tehnologice cu efecte pozitive asupra gradului de ocupare a forţei de muncă şi a nivelului de trai. Clasificaţia funcţională presupune gruparea cheltuielilor după destinaţia lor pentru a evalua alocarea fondurilor publice unor activităţi sau obiective care definesc necesităţile publice. Repartizarea resurselor financiare publice pe domenii de activitate reflectă obiectivele financiare ale statului. Beneficiarii acestor fonduri sunt reprezentaţi de ordonatorii principali de credite bugetare. Servicii publice generale Autorităţi publice şi acţiuni externe Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare Alte servicii publice generale Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi Tranzacţii cu caracter general între diferite nivele ale administraţiei Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Apărare naţională Ordine publică şi siguranţă naţională Cheltuieli social-culturale Învăţământ Sănătate Cultură, recreere şi religie Asigurări şi asistenţă socială Servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape Locuinţe, servicii şi dezvoltare durabilă Protecţia mediului Acţiuni economice Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă Combustibili şi energie Industria extractivă, prelucrătoare şi construcţii Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare Transporturi Comunicaţii Cercetare şi dezvoltare în domeniul economic Alte acţiuni economice

În România, înscrierea cheltuielilor în buget se realizează nu numai în funcţie de un anumit criteriu, ci şi de un mix al acestora.

Indicatorii privind nivelul cheltuielilor publice Politica bugetară a unui stat, în anumite perioade de timp, poate fi caracterizată cu ajutorul unor indicatori de măsurare a efortului financiar al statului, exprimat prin intermediul cheltuielilor publice. Datele furnizate de aceşti indicatori sunt edificatoare în privinţa resurselor alocate de stat diferitelor sectoare ale economiei, informaţii pe baza cărora se întocmesc statistici la nivel naţional cât şi internaţional. 1. Volumul cheltuielilor publice n

CPT =∑ CPT i i =1

CPT reprezintă cheltuielile publice totale CPT i

- cheltuieli publice totale din bugetul ,,i”

Volumul cheltuielilor publice în expresie nominală

CPT n =∑ CPT in În expresie nominală indicatorul exprimă totalitatea cheltuielilor publice exprimate în preţuri curente ale anului de calcul. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală desemnează totalitatea fondurilor publice exprimate în preţuri constante ale unei perioade de bază, obţinându-se prin raportarea valorilor nominale la indicele preţurilor de consum sau la deflatorul P.I.B. Volumul cheltuielilor publice în expresie reală

CPT r =

CPT n Ip

2. Ponderea cheltuielilor publice în P.I.B. reprezintă un indicator care permite aprecierea gradului de implicare a statului în activitatea economică

%CPT PIB=

CPT ×100 P. I.B.

Acest indicator permite o analiză a mutaţiilor care au intervenit în repartiţia produsului intern brut într-o perioadă de timp determinată.

3. Cheltuielile publice medii pe locuitor exprimă mărimea efortului financiar realizat de stat pentru fiecare cetăţean cu ocazia redistribuirii fondurilor publice în procesul repartiţiei PIB. Dacă pe plan naţional acest indicator se calculează în moneda naţională, pe plan internaţional se calculează în euro sau dolar.

CP loc=

CPT P

P este efectivul mediu al populaţiei Indicatorii privind structura cheltuielilor publice exprimă modul de repartizare a cheltuielilor publice, în funcţie de priorităţile stabilite de către autorităţile publice.

G i=

CP i ×100 CPT

Indicatorii privind dinamica cheltuielilor publice Indicele de dinamică a cheltuielilor publice în expresie nominală

I CPn =

CP n1 CP n 0

×100

în expresie reală

I C Pr = unde

CPr 1 CP r 0

CP n1

×100 şi

CPn0

sunt cheltuieli publice nominale în perioada curentă (1), respectiv

perioada de bază (0)

CPr 1 şi CP r 0 – cheltuieli publice reale în perioada curentă (1), respectiv perioada de bază (0) Modificarea absolută şi relativă a cheltuielilor publice

Modificarea absolută a cheltuielilor publice exprimă suma cu care se modifică volumul lor, de la o perioadă la alta.

ΔCP=CP 1 −CP 0 în expresie nominală

ΔCP n =CP n1 −CP n 0 în expresie reală

ΔCP r =CP r 1 −CP r0 Modificarea relativă a cheltuielilor publice exprimă procentul cu care variază acestea într-o perioadă de timp determinată.

%ΔCP=

CP 1−CP 0 CP0

în expresie nominală

%ΔCP n =

CP n 1 −CP n0 CPn 0

în expresie reală

%ΔCP r =

CP r 1−CP r 0 CP r 0

Modificarea structurii cheltuielilor publice exprimă modificarea gradului de alocare a acestora în funcţie de nevoile sociale

Δg i=

(

CPi 1 CPi 0 − ×100 CPT 1 CPT 0

)

Modificarea ponderii cheltuielilor publice în PIB exprimă modificarea proporţiei de alocare a acestora destinată acoperirii nevoilor colective.

Δ% CP PIB=

(

CP 1 CP 0 − ×100 P . I . B .1 P. I . B .0

)

Coeficientul de devansare a creşterii P.I.B. de către creşterea cheltuielilor publice ( Indicatorul se calculează după formula:

k dv )

Cp1 k dv =

Cp0 P. I . B .1 P . I . B .0

Elasticitatea cheltuielilor publice în raport cu P.I.B. (

e P.I .B )

Indicatorul se calculează folosind următoarea relaţie:

e P . I . B=

ΔCp Cp0 ΔP.I . B . P . I . B .0

Elasticitatea cheltuielilor publice, în raport cu P.I.B., măsoară reacţia şi amplitudinea acestei reacţii a modificării cheltuielilor publice determinată de modificarea P.I.B. De obicei, la o creştere a P.I.B. corespunde o creştere a cheltuielilor publice şi invers, dar reacţiile sunt de mărimi diferite, cuantificate în mărimea elasticităţii.

Factorii de influenţă a cheltuielilor publice Dinamica cheltuielilor publice este influenţată de factori economici, politici, sociali, care potrivit unor modele explică în timp modificările intervenite în funcţie de variabilele macroeconomice (investiţii, PIB, rata inflaţiei) dar şi de fundamentele microeconomice (nevoile economico-sociale şi înclinaţia spre consum). Creşterea cheltuielilor este determinată în funcţie de modificările survenite la nivel demografic, economic, politic şi social. Factorii demografici, cum ar fi numărul şi structura populaţiei, influenţează cheltuielile publice în funcţie de preponderenţa populaţiei pe grupe de vârstă (o pondere ridicată a populaţiei tinere, de vârstă şcolară impune o creştere a cheltuielilor cu instrucţia şi educaţia, în timp ce o populaţie de vârsta a treia conduce la creşterea sumelor alocate de la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru plata pensiilor precum şi la sporirea cheltuielilor cu sănătatea). Densitatea şi repartizarea în profil teritorial a populaţiei afectează ponderea cheltuielilor publice legate de urbanizare şi a celor legate de protecţia mediului. Factorii de ordin economic: P.I.B., repartiţia veniturilor, variaţia relativă a preţurilor (datorată inflaţiei şi conjucturii economice interne şi internaţionale în contextul globalizării) şi productivităţii influenţează volumul cheltuielilor publice, acestea fiind utilizate de către stat pentru atenuarea anumitor dezechilibre în economia naţională.

Factorii

sociali

vizează

preocuparea

statului

pentru

protejarea

categoriilor

defavorizate, prin alocarea de sume de la buget care să contribuie la creşterea veniturilor şi puterii de cumpărare a acestora. Factorii politici influenţează repartiţia fondurilor publice, care se realizează potrivit obiectivelor Programului de guvernare stabilit de către executiv şi în concordanţă cu obligaţiile asumate de către stat prin tratate.

Efectele cheltuielilor publice asupra producţiei şi distribuţiei în economie Efectele cheltuielilor publice asupra economiei naţionale (agricultură, industrie, transport, comunicaţii, energie, import, export) sunt multiple, privind producţia, distribuţia, stabilitatea şi dezvoltarea economică la nivel naţional şi regional. Cheltuielile publice se dovedesc a fi un instrument eficient pentru încurajarea investiţiilor în anumite ramuri ale economiei naţionale, pentru încurajarea exporturilor prin acordarea de subvenţii de la buget. Prin intermediul cheltuielilor, executivul urmăreşte asigurarea bunăstării populaţei, implementarea unor programe cu caracter social, care să contribuie la reducerea inegalităţilor sociale între membrii colectivităţii prin alocarea de sume din fondul de rezervă bugetară constituit în bugetul local. (în concordanţă cu principiul solidarităţii stipulat în legea finanţelor publice locale). Cheltuielile cu asigurările sociale şi subvențiile pentru categoriile defavorizate vizează creşterea venitului lor real şi a puterii de cumpărare. Cheltuielile publice pentru educaţie şi ocrotirea sănătăţii au un impact pozitiv asupra nivelului de pregătire şi a stării de sănătate a populaţiei. Cheltuielile publice, alături de impozite şi taxe, sunt utilizate ca un mecanism de intervenţie a statului în economie, în special în perioadele de instabilitate, când acesta suplineşte cererea de bunuri şi servicii, care nu poate fi asigurată de sectorul privat. Totodată, prin investiţiile publice se creează noi locuri de muncă, ceea ce pe termen lung are ca efect creşterea consumului sectorului privat, asigurându-se în acest fel ieşirea din criză. Cheltuielile publice reprezintă un mijloc de control al masei monetare aflate în circulaţie. Dacă în timpul deflaţiei cheltuielile publice cresc, în timpul inflaţiei acestea se reduc ajungându-se la o stabilitate a preţurilor.