61 0 52KB
Caracterizarea personajului Harap-Alb Harap Alb este personajul principal al basmului “Povestea lui harap Alb” scris de Ion Creanga. Ion Creanga este unul dintre cei mai mari scriitori romani, facand parte din Epoca Marilor Clasici, alaturi de Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici. Opera acestuia face parte din curentul realist, fiind foarte vasta si extrem de apreciata in lumea literara. Considerat unul din cei mai mari povestitori ai literaturii romane, operele sale sunt foarte cunoscute: povestile lui au infrumusetat copilaria fiecaruia dintre noi, cu totii amintindu-ne cu drag de “Soacra cu trei nurori”, “Capra cu trei iezi”, “punguta cu doi bani” sau “Danila Prepeleac”. A fost autorul a numeroase povestiri, cele mai cunoscute fiind poate “Povestea unui om lenes” sau “Mos Ion Roata si Unirea”, rspectiv “Mos Ion Roata si Voda Cuza”. Neindoielnic, punctul central al creatiei sale il reprezinta romanul autobiografic “Amintiri din copilarie”, opera de referinta a lui Creanga. Deoarece Harap Alb, protagonistul basmului, lupta din greu pentru a-si redobandi identitatea si face o multime de fapte bune, putem spune ca este un personaj pozitiv. De la inceputul pana la sfarsit basmului urmarim evolutia fireasca si maturizarea personajului, acesta fiind astfel plat si real. De asemena, Harap Alb este si un personaj masculin si individual, acesta aparand in basm de unul singur. Harap Alb este caracterizat in mod direct de catre narator, alte personaje sau prin autocaracterizare si in mod indirect prin intermediul faptelor, gandurilor si comportamentului sau, prin limbaj si nu in ultimul rand prin relatiile sale cu alte personaje. O mare parte din trasaturile personajului sunt date in mod direct, autocaracterizarea fiind una din cele mai utilizate modalitati de caracterizare in operele literare. Astfel, aflam ca fiul craiului nu este o persoana matura, ci una naiva, care nu poate lua o decizie de una singura. Atunci cand spanul incearca sa il convinga sa il ia drept sluga, acesta spune ca “din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”. Naiv, el este inca copilul tatalui, pe care incearca s ail asculte si ale carui porunci se teme sa le nesocotasca. Celelalte personaje au si ele o contributie importanta in caracterizarea personajului. Cand il intalneste pentru prima data si ii cere ceva de pomana, Sfanta Duminica il numeste “luminate craisor”. Desi ar putea parea o lingusire, acest apelativ are un inteles mult mai profund. El nu exprima starea adevarata de moment a lui Harap Alb. El nu este inca un “luminat craisor”, ci trebuie sa faca tot ce poate pentru a putea candva deveni unul si pentru a merita din plin sa fie numit astfel. Mai mult decat atat, tot Sfanta Duminica ii spune atunci cand Harap Alb se plange de greutatea probelor la care il supune spanul ca este “slab de inger” si “mai slab decat o femeie”. Cand spanul il supune tuturor acelor probe, eroul incepe sa se planga si crede ca nu le poate duce la bun sfarsit. Nu are deloc incredere in fortele proprii, dorind chiar sa renunte la viata pentru a scapa de aceste corvoade. Naratorul ne spune ca protagonistul este “boboc in felul sau”. Atfel, cand acesta pleaca spre imparatia unchiului sau, porneste nepregatit pentru lumea de afara, nestiutor in foarte multe privinte. Fiind foarte tanar si avand totul la dispozitia sa, fiul craiului nu are experienta necesara unei calatorii si nici cele necesare infruntarii pericolelor, mai ales celor venite din partea unor oameni iscusiti si vicleni. Tot naratorul ne informeaza ca, dupa ce salveaza viata furnicilor, Harap Alb este “multamit de sine pentru aceasta facere de bine”. Eroul se considera oarecum un
om superior, creste in proprii ochi datorita faptei sale, pe care o considera demna de toata lauda si neobisnuita pentru un om de rand. O mare parte din caracteristicile protagonistului sunt redate prin caracterizarea indirecta. Faptele si comportamentul personajului ne ajuta sa descoperim noi trasaturi ale acestuia. Astfel observam ca fiul craiului este un om demn, care se rusineaza atunci cand tatal sau spune lucruri umilitoare la adresa sa si a fratilor sai: “facandu-se rosu cum ii gotca (…) incepe a plange in inima sa, lovit fiind in adancul sufletului de apasatoarele cuvinte alea tatalui sau”. Din gandurile sale observam ca Harap Alb este o persoana fara incredere in sine, careia nu ii place sa isi asume riscuri. Deaorece crede ca nu va fi in stare sa indeplineasca porunca spanului, acesta spune: “deas muri mai degraba, sa scap odata de zbucium”. Harap Alb este o persoana lasa, preferand moartea in locul “zbuciumului”. Protagonistul este un om milos, trasatura ce reiese din citatul: “dar tot mai bine sa dau prin apa, cum a da Dumnezeu, decat sa curm viata atator gazulite nevinovate.” Harap Alb prefera sa riste trecerea prin apa decat sa omoare furnicile, dand astfel dovada de o inima buna si de dragoste fata de lumea inconjuratoare. Limbajul personajului ofera alte ocazii de a observa trasaturi ale eroului, fiind un bun mijloc de caracterizare. In acest mod ne dam seama ca acesta nu este chiar o persoana politicoasa, asa cum se poate vedea din felul in care se adreseaza la inceput calului si Sfintei Duminici. Primului ii spune “ghijoana uracioasa ce esti”, iar batranei “tocami de la una ca dumneata ti-ai gasit sa astept eu ajutor?”. Tot de aici putem spune ca fiul craiului este de asemenea un om care se ia dupa aparente, crezand ca o fiinta poate fi puternica numai daca are si un aspect satisfacator. Titlul basmului evidentiaza personalitatea neobisnuita a personajului, acesta fiind un oxymoron. Contrastul cromatic alb-negru scoate in evidenta statutul social al printului, evidentiat prin culoarea alba, in contradictie cu statutul sau ulterior de sluga, reprezentat prin culoarea neagra. Relatiile cu alte personaje joaca un rol deosebit in caracterizarea personajului. Pentru inceput vom observa relatia eroului cu tatal sau. Asa cum am vazut si din autocaracterizarea acestuia, fiul craiului este obsinuit inca de mic copil a asculta pe tatal sau, ale carui ordine si sfaturi incearca sa le asculte mereu. Relatia sa cu spanul este una mai putin obisnuita, una la care nu te asteptai de la un fiu de crai pacalit si umilit. Harap Alb este deosebit de respectuos si umil cu stapanul sau, pe care nici nu incearca sa se razbune sa sa il demaste. Relevant este citatul: “Da stapane, zise Harap Alb, lasand ochii in jos…”, precum si “stapanul meu, luminarea sa, nepotul imparatului Verde, a fi imbatranit asteptandu-ma”. Desi ar fi putut profita de nenumaratele ocazii pe care sarcinile spanului i le-au oferit pentru a spune adevaraul, Harap Alb se tine de cuvant si ramane credincios sspanului pana la sfarsit. O relatie deosebita este si cea dintre erou si calul sau. Desi la inceput nu a crezut ca acesta este calul despre care auzise, Harap Alb ajunge dupa aceea sa puna pret pe sfaturile acestuia si sa conteze pe ajutorul sau. Mai mult decat atat, am putea chiar spune ca fara cal protagonistul nu ar fi putut face niciuna din actiunile care il definesc in text, devenind un om de rand. Fiintele fantastice care il ajuta pe erou au si un rol important si dobandirea fiicei imparatului Ros. Relatia protagonistului cu acestea aduc o nota distincta personalitatii acestuia. Astfel, din citatul “ca tovaras, era partas la toate, si la paguba, si la castig, si prietenos cu fiecare, pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa la imparatul Ros” observam ca Harap Alb se poarta ca un adevarat prieten cu tovarasii sai, dar de asemenea este notabil faptul ca face acest lucru pentru un motiv: “pentru ca avea nevoie de dansii in calatoria sa
la imparatul Ros”. El este astfel o persoana interesata, care si-a dat seama ca singur nu ar avea sanse de izbanda si din acest motiv incearca sa isi tina camarazii aproape. In concluzie, putem spune ca Harap Alb nu este un personaj tipic basmului, tarsaturile sale atat positive cat si negative facandu-l inedit si greu de uitat. Personaj generos, sociabil si milos, Harap Alb a fost intens studiat si de multi critici literari. George Calinescu spune ca “povestea lui Harap Alb e un chip de a dovedi ca omul de soi bun se vadeste de sub orice strai si la orice varsta.”