Caracteristicile Copilului Cu Tulburari de Invatare [PDF]

Zitiervorschau

CARACTERISTICILE COPILULUI CU TULBURARI DE INVATARE

Învăţarea umană aceasta reprezintă o activitate foarte complexă, deosebit de importantă pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe (învăţarea cognitivă), de operaţii mintale (învăţarea formativă), de deprinderi în domeniul vorbirii orale, al citirii şi al scrierii (învăţare instrumentală), de sentimente (învăţare afectivă); de comportamente şi deprinderi manuale (învăţare practică) etc. În toate aceste tipuri de învăţare, deficienţii întâmpină dificultăţi mai mult sau mai puţin accentuate acestea depinzând, în mare măsură, de tipul si gravitatea deficienţei: pentru deficienţii mintal cele mai mari dificultăţi le creează învăţarea cognitivă pentru cei senzoriali învăţarea instrumentală, iar pentru cei comportamentali, învăţarea morală. Dificultăţile întâmpinate depind şi de vârsta copiilor deficienţi şi de nivelul experienţei anterioare. Astfel, în perioadele incipiente de instruire, elevii cu handicap întâmpină dificultăţi majore în învăţarea cognitivă şi, de aceea, accentul va trebui pus pe învăţarea predominant afectivă şi motivaţională, însoţite de învăţarea motrică şi morală. Referiridu-se la relaţia dintre învăţare şi dezvoltare, P. Golu consideră ca dezvoltarea este inseparabilă de învăţare: în contextul învăţării are lor gestaţia fenomenelor dezvoltării; dezvoltarea se prepară, îşi acumulează datele; la nivelul dezvoltării, învăţarea se împlineşte şi se finalizează. Dezvoltarea îşi are rădăcinile în şi se explică prin învăţare, iar învăţarea îşi găseşte raţiunea de a fi prelungindu-se în dezvoltare. Principalele tulburări de învăţare ale copilului deficeint sunt: • dificultăţi de atenţie din cauza cărora elevii nu se pot concentra asupra lecţiei decât pentru scurt timp • dificultăţi de motricitate generală şi fină şi de coordonare spaţială • dificultăţi în prelucrarea informaţiilor perceptive, în strânsă legătură cu deficienţele memoriei de scurtă durată • insuficienţe în ceea ce priveşte strategiile de învăţare • diferite tulburări ale limbajului • dificultăţi de scriere şi citirea • dificultăţi în însuşirea simbolurilor: matematice; a calculului matematic şi a noţiunilor spaţio-temporale • dificultăţi în stabilirea unor relaţii interpersonale 1

Studiind problematica dificultăţilor de învăţare întâmpinate de elevii din clasele mici şi mijlocii la diferite discipline de învăţământ, D. Ungureanu consideră că aceste dificultăţi de învăţare pot fi determinate atât de cauze intrinseci personalităţii (chiar organismului) cât şi de factori exteriori (insuficienta pregătire pentru debutul şcolar, propunerea unor obiective prea ambiţioase pentru aceasta clasă de debut şcolar). El consideră că principalele domenii în care se manifestă dificultăţile de învăţare sunt: limbajul oral, grafia şi lexia, calculul şi raţionamentul matematic, cu alte cuvinte.tulburări instrumentale. Rezultă de aici că profilaxia şi terapia tulburărilor instrumentale trebuie situate în centrul activităţilor de sprijin a copiilor cu probleme de învăţare la debutul şcolar şi în primele clase ale ciclului primar. În concluzie, se poate afirma că în cazul persoanelor cu handicap, relaţia obişnuită dintre învăţare şi dezvoltare se modifică în mod evident, transformându-se într-o relaţie mai complexă, cu trei factori de bază: învăţaredezvoltare-compensare. În acest tip de relaţie, învăţarea ne apare atât ca factor de dinamizare a proceselor dezvoltării psihosociale, în general, cât şi ca factor de echilibrare treptată; de corectare a abaterilor de la traseul obişnuit al dezvoltării, cu alte cuvinte un factor important pentru realizarea a ceea ce numim dezvoltare compensatorie, în condiţiile unei învăţări orientată formativ. Ca lege a procesului dezvoltării compensaţia acţionează în direcţia reechilibrării acestui proces, ori de câte ori intervine un factor perturbator (o deficienţă, o disfuncţie, o incapacitate etc). Fenomenul dezvoltării compensatorii este prezent la toate categoriile de deficienţi/la fiecare categorie având însă un anume specific şi anumite limite.

2

BIBLIOGRAFIE:

1. 2. 3. 4.

Cristea, Sorin – „Dictionar de termeni pedagogici”, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A. Bucuresti; Popescu - Neveanu, P. – “Dicţionar de psihologie”, Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1971; Popescu - Neveanu, P. – “Creativitate şi învăţare” în “Revista de Pedagogie”, 1/1980; Zlate, M. - „Psihologia mecanismelor cognitive”- Ed. Polirom, Bucureşti, 1999.

3