Camil Petrescu - Elemente Noi Ale Esteticii Romanului [PDF]

Zitiervorschau

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu Camil Petrescu – Elemente noi ale esteticii romanului În perioada interbelică, Eugen Lovinescu inițiază modernismul, curent literar al cărui program trasează noi direcții pentru dezvoltarea literaturii române, printre care, cele referitoare la evoluția romanului impun trecerea de la tema rurală la tema urbană, de la personajele țărănești la cele intelectuale, precum și crearea romanului de analiză psihologică. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu este cel care, prin opera lui fundamentează principiul sincronismului - constientizeaza si exprima necesitatea sincronizării literaturii cu filosofia și cu celelalte domenii ale cunoașterii (știinta), fiind convins că scriitorul descrie realitatea propriei conștiinte, actul de creație fiind unul de cunoaștere, de descoperire a sinelui și nu unul de invenție. Camil Petrescu este considerat, alături de Hortensia Papadat Bengescu, promotor al înnoirii literaturii. Se afirmă ca un inovator al artei romanului, pe care o modifica esențial prin viziunea asupra realității, prin tehnica narativă, creația de personaje și stil. În studiul Noua structură și opera lui Marcel Proust, publicat in volumul Teze si antiteze (1937), Camil Petrescu teoretizeaza romanul modern, de tip proustian. În acest eseu, Camil Petrescu critică vechile structuri narative, întalnite în romanul tradițional, în care naratorul este omniscient și omniprezent și impune câteva tehnici moderne de construcție / categorii estetice noi, precum: autenticitatea substanțialitatea relativismul stilul anticalofil memoria involuntară introspecția crearea personajului –narator, intelectualul lucid și analitic. Noul roman, teoretizat și creat de Camil Petrescu, accentuează importanța factorului psihologic, în detrimentul epicului. Această formulă se caracterizează prin deplasarea acțiunii din afară, în conștiința personajului. Proza tradițională e considerată depășită. Devenirea psihică, mișcarea înlocuiesc în proza modernă staticul. „ Până la Proust, toți romancierii își construiesc cărțile raționalist și tipizant”. La Camil Petrescu, ca și la Proust, timpul este subiectiv, iar romanul înseamnă experiență interioară; În consecunță, și construcția romanescă devine mai liberă, determinată fiind de condiția memoriei și a introspecției. Deci, noului roman i se cer timpul prezent și subiectiv, folosirea persoanei întâi, care actualizează gânduri , îndoieli, fapte trecute, înglobându-le în cele prezente, totul fiind subordonat memoriei, singura care poate da sentimentul concretului. Mutarea acțiunii romanești pe o durata interioara dă naștere unei proze analitice de factură subiectivă, ce se caracterizează prin: Substanțialitate – concepție conform căreia literatura trebuie să reflecte esența concretă a vieții: iubirea, gelozia, cunoațterea, dreptatea, adevărul, orgoliul rănit, demnitatea; Noul roman devine „monografia unor idei”, iar personajele „exemplificări ale unor principii”, romancierul văzându-și textul ca pe un „dosar de existență”. Autenticitate – concept care vizează noutatea adusă de creația lui Camil Petrescu; – presupune ilustrarea realității prin propria conștiință – „Singura realitate pe care o pot povesti este realitatea conștiinței mele, conținutul meu psihologic.” –presupune: „ exprimarea în scris , cu sinceritate, a ceea ce a simțit, ceea ce a gândit,ceea ce s-a întâmplat în viața lui și a celor pe care i-a cunoscut, sau chiar a obiectelor neînsuflețite”. – este conferită de:

o tehnica deosebită: nararea la persoana întâi → narațiune homodiegetica; narator intradiegetic, focalizare internă. Naratorul omniscient, obiectiv și narațiunea la persoana a III-a, specifice romanului tradițional, sunt înlocuite în romanul modern, de narațiunea subiectivă, la persoana întâi. Există o identitate între planul naratorului și cel al personajului. Cititorul cunoaște despre evenimente atât cât știe și protagonistul. Situarea eului narativ în centul povestirii conferă textului autenticitate. Camil Petrescu propune o creație literară autentică, bazată pe experiența trăită a autorului și reflectată în propria conștiință ( își justifică opțiunea pentru persoana I astfel): „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud. Ceea ce înregistrează simțurile mele, ceea ce gândesc eu... din mine însumi nu pot ieși... eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi.” Romanul devine astfel experiență interioară, în care contează evenimentele de conștiință. Camil Petrescu pornește de la ideea că timpul subiectiv poate fi recuperat prin anamneza, naratorul aducând în prezent gânduri, îndoieli, totul fiind subordonat memoriei involuntare. La realizarea autenticitatii participa metoda introspecției, a observației și tehnica jurnalului.  Introspecția / autoobservarea = metoda psihologica bazata pe observarea propriilor trăiri psihice -constă în observarea vieții interioare a personajului-narator, în analiza psihologică a conștiinței sale; -este prezentă de-a lungul întregului roman, naratorul-personaj sondându-și trăirile până în zonele cele mai adânci ale subconștientului; -modalitatea de realizare a introspecției este monologul interior (vorbire adresata sieși, trăire vorbită, discurs pentru sine).  Observația = observarea realității, care este: o cea bucureșteana – socială – ce judecă omul după false criterii (bani, avere, îndrazneală, ereditate); societatea este artificializată de conveniențe, în care lipsesc aspirațiile intelectuale; societatea constituie pentru intelectual un adevarat „pat al lui Procust”; – politica – este vizat Parlamentul României, condamnate fiind demagogia și parvenitismul unor indivizi precum Nae Gheorghidiu; – familială – familia este un paravan al afacerismului; o cea a frontului – în antiteza cu cea bucureșteana sub raportul impactului pe care îl are asupra individului, aceasta fiind impresionantă.  Tehnica jurnalului – preluată de Camil Petrescu de la André Gide si Marcel Proust; –Ștefan Gheorghidiu, personajul-narator, apelează la anamneză (reactualizarea cunoștintelor), cu scopul de a uita. Personajul vrea să se elibereze astfel de tot ce a trăit, astfel încat rememorarea trăirilor devine un act cathartic (de purificare). Naratorul-personaj nu respectă cronologia evenimentelor, presupusă de tehnica jurnalului, ci expune ecoul evenimentelor în conștiința sa, așa cum i le reactualizeaza memoria involuntară, așadar fară un plan prestabilit. Formula de roman promovată de Camil Petrescu presupune un narator subiectiv, homodiegetic și intradiegetic, iar focalizarea este internă fixa. În consecință, odata cu Camil Petrescu se inițiază în literatura română romanul de tip proustian, caracterizat prin subiectivism, analiza psihologica, mutarea accentului de pe planul evenimențial, pe cel al conștiinței. Astfel, în perioada interbelică, putem discuta despre două mari formule narative: 1. formula balzaciana – realist-obiectiva, oferind o imagine impersonala asupra lumii de către un narator omniscient, detașat de evenimente și privind din exterior (Ion, Enigma Otiliei); 2. formula proustiană – prin excelenta subiectivă, ce presupune relatarea confesivă a unor „fapte de conștiință” de către un personaj, care este și unicul narator (romanele lui Camil Petrescu, Anton Holban).