Camil Petrescu Pledeaza Pentru o Estetica A Autenticitatii [PDF]

Zitiervorschau

Camil Petrescu pledeaza pentru o estetica a autenticitatii, in studiile teoretice si in romanele sale. Romanul modern de tip proustian promovat de Camil Petrescu impune un nou univers epic, o alta perspectiva narativa si un nou tip de personaj, o constiinta lucida, analitica, intelectualul, inadaptatul superior. Innoirea romanului romanesc interbelic se produce prin sincronizare cu filozofia si stiinta, dar si cu literature universala.

Anul publicarii Opera “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” a fost publicata in anul 1930. In 1933 apare al doilea roman “Patul lui Procust”. Semnificatia sintagmei titlului din al doilea volum se aplica atat primuluii roman cat si dramelor de idei, fiind considerata spatiu al nepotrivirii.

Geneza Opera a fost anuntata cu mult inainte de aparitie in cadrul presei. Se vehicula aparitia unei succesiuni de nuvele. Scriitorul marturiseste ca nuvela pe care a inceput sa o scrie si-a marit dimensiunile la sute de pagini in manuscris, depasind cu mult intinderea nuvelei “Puteam continua la infinit si nu m-as fi oprit”, “De aceea a trebuit sa aleg un final”. La inceput a fost anuntat romanul capitanului Andreescu. Titlul sufera modificari devenind “proces verbal de dragoste si razboi”. Varianta finala care asimila cele doua experiente fiind “Ultima noapte de dragoste intaia noapte de razboi”, la baza operei ca document autentic sta jurnalul de campanie al scriiitorului, povestea de iubire fiind pur inventata. Ca urmare, in roman se dezvolta doua fire narative ce urmaresc iubirea si razboiul, fiecare experienta fiind plasata intrun timp obiectiv sau subiectiv.

Ipoteza Opera data este un roman psihologic subiectiv modern al experientei avand toate caracteristicile necesare.

Teorie si tehnici folosite Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase, complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla. Romanul psihologic are drept obiect investigarea detaliata a vietii interioare, observarea psihologica, iar drept subiect are cazurile de constiinta. Este scris de obicei la persoana intai pentru ca pune accent pe descrierea starilor sufletesti, a problemelor de constiinta sau chiar patrunderea in zonele obscure ale inconstientului. Anticalofilismul este tehnica prin care scriitorul se declara impotriva expresivitatii artistice a textului daca nu exprima autentic toate trairile personajului. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv deoarece are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subietiv, fluxul constiintei, memoria afectiva, naratiunea la persoana intai, luciditatea (autoanalizei), anticalofilismul, dar si autenticitatea definita ca identificarea actului de creatie cu realitatea vietii, cu experienta nepervertita, cu trairea intensa. Modernismul, in sens restrans, deseneaza miscarea literara constituita in spatiul hisparo-american, la sfarsitul secolului al XIX-lea, miscare care orienteaza poezia spre o estetica a sinceritatii si a rafinamentului. In sens larg, modernismul reprezinta o manifestare radical, indrazneata a celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. E opus traditionalismului.

Explicarea titlului Conotativ, titlul indica cele doua carti ale romanului desemnand povestea de iubire dusa pana undeva si experienta razboiului care omoara si ceea ce a ramas din iubirea lui Stefan si a Elei. Cele doua secvente sunt unite de substantivul “noapte” in mod simbolic, el desemnand dezamagirea, deziluzia, decaderea valorilor in care persoajul credea si care iau o alta ordine.

Tema

Tema o constituie drama intelectualului inadaptat, lucid si cu probleme de constiinta. Subtemele operei sunt si cele doua experiente care marcheaza destinul personajului, iubirea si razboiul. Problematică: criza omului modern, care încearcă zadarnic să îşi găsească un ideal absolut în iubire;

Incipit In incipitul romanului se apeleaza la un artificiu compozitional. In primavara anului 1916, personajul principal se afla concentrat pe Valea Prahovei. Incipitul pune in evidenta cele doua planuri temporale din discursul narativ timpul nararii si timpul naratiunii (trecutul povestii de iubire). Timpul este discontinuu, bazat pe alternanta temporala a evenimentelor sub forma de flashback. Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, frontul si un spatiu imaginar inchis, al framantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajului.

Subiect: Ştefan Gheorghidiu este student la Filosofie şi se îndrăgosteşte de cea mai frumoasă fată din Universitate, Ela, studentă inimoasă la Litere. Amândoi formează un cuplu fericit şi idealist, până când tânărul moşteneşte o avere considerabilă din partea unchiului său. Statutul lor social se schimbă, iar femeia iubită devine dintr-o făptură angelică o cochetă avidă după faimă, aventură şi prosperitate materială. Ştefan Gheorghidiu, intelectual rasat, de o luciditate cumplită, simte, în urma unei excursii la Câmpina, că Ela îl înşeală. Flirtul evident cu jurnalistul Grigoriade îi confirmă bănuielile. Relaţia se destramă treptat. Este mobilizat în rândurile armatei, în pragul izbucnirii Primului Război Mondial. Experienţa traumatizantă de pe front, unde moartea e o prezenţă atât de tulburătoare, îl epuizează psihic şi în timpul unei permisii, Ştefan Gheorghidiu îşi confirmă toate bănuielile referitoare la fidelitatea soţiei. La finalul luptelor, când se întoarce în societatea civilă, îi lasă tot, de la cărţi la obiecte de preţ,

părăsindu-şi iubirea ideală, femeia îndrăgită atât de intens, visurile înflăcărate şi credinţa de a găsi vreun sens existenţei. Idee centrală: Ştefan Gheorghidiu trece printr-un proces crud de conştientizare a inutilităţii existenţei. Ea nu se poate împlini prin idealuri, nici măcar prin iubire. Idei

principale

şi

secvenţe:

Prima parte: „Ultima noapte de dragoste” (descrierea şi reinterpretarea detaliată a episodului romantic, totul este decodat, ordonat, ca într-o evocare foarte precisă) A doua parte: „Întâia noapte de război” (jurnalul de campanie al autorului a devenit material literar, servind autenticitatea textului. Eroul trece prin etapa de destrămare a tuturor iluziilor.) Conflict: Conflicte exterioare – căsătoria eşuată şi imposibilitatea de a comunica eficient cu

o

lume

pervertită

de

ambiţii

materiale;

Conflict interior - discrepanţa dintre imaginea ideală a iubitei şi realitatea ei imediată, discrepanţa dintre iluziile idealiste şi viaţa cotidiană.

Capitole Romanul contine doua carti ce corespun celor doua secvente din titlu. Este sunt structurate in capitole cu titlu sugestiv pentru a rezuma situatiile care declanseaza sentimentele contradictorii ale personajelor. Din cartea intai se remarca urmatoarele capitole “La Piatra Craiului in munte”, “Diagonalele unui testament”, “E tot filozofie”, “Ultima noapte de dragoste”, iar in a doua parte “Intaia noapte de razboi”, “Fata cu obraz verde la vulcan”, “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu”. Se remaca o subordonare a discursului narativ unor tehnici specifice: tehnica flashback-ului, memoria involuntara si fluxul memoriei, cea din urma fiind supusa analizei psihologice si a introspectiei (analiza propriilor sentimente).

Tip de narator

Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Naratiunea la persoana intai presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv, al personajului narator care mediaza intre cititor si celelalte personaje, face ca cititorul sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situatia eului narativ in centrul povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate si analizate.

Subiectul romanului Personajele Stefan Gheorghidiu, personajul-narator reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolut. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscut de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel mai “misterior” personaj, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea personajului-narator. De aceea cititorul nu poate pronunta asupra fidelitatii ei sau daca e mai degraba superficiala decat spirituala.

Stil Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului. Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul cotidian pe care o provoca emfaza din limbajul personajelor din romanul traditional. De aceea banalizeaza, de pilda, obiectul si limbajul in care se poarta discuta de la popota (capitolul II). Personajul-narator comenteaza astfe conversatia ofiterilor: “Platitudini, poncife din carti si formule curente…”. Aceasta nu este doar o critica la adresa pretentiei de cultura a ofiterilor, ci mai ales a unui “mod neautentic de a vorbi”, teatralizat, mimetic, dar fals.

Roman Psihologic

Viziunea despre lume a scriitorului, transferata personajului-narator Stefan Gheorghidiu este viziuneaunui spirit reflexive cu preocupari filozofice si literare, ceea ce da nastere unei proze analitice de facture subiectiva. Accentul cade pe factorul psihologic, pe inregistrarea si analizarea ecoului pe care il au exenimentele exterioare in constiinta personajului, epicul fiind diminuat. Trasaturile noului roman al secolului XX sunt substantialitatea si autenticitatea.Substantialitatea este caracteristica romanului Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi, intrucat naratiunea reflecta esenta concreta a vietii, structurandu-se pe o pasiune (monografie a indoielii), iar personajele sunt exemplificari ale unor principii, niste constiinte individuale. Autenticitatea presupune reflectarea realitatii prin propria constiinta si are drept marca naratiunea la persoana I. Textul narativ este structurat in doua parti precizate in titlu, care indica temele romanului si in acelasi timp cele doua xperiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimonial esuate dintre Stefan Gheorghidiu si Ela, partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanile a lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial. Prima parte este in intregime fictional, in timp ce de a doua valorifica jurnalul de campanile al autorului, articole si documente din epoca, ceea ce confera autenticitate textului. Protagonistul si, in acelasi timp naratorul intamplarilor din roman, Stefan Gheorghidiu, este concentrate pe Valea Prahovei si in asteptarea intrarii Romaniei in Primul Razboi Mondial. El asista la popota ofiterilor la o discutie despre dragoste si fidelitate, pornind de la un fapt divers aflat din presa: un barbat care si-a ucis nevasta fidela a fost ahitat de tribunal. Aceasta discutie declanseaza memoria afectiva a protagonistului, trezindu-I amintirile legate de cei doi ani si jumatate de casnicie cu Ela. Episodul discutiei de la popota, adica un eveniment exterior, declanseaza, intocmai ca la Proust, rememorarea unor intamplari sau stari traite intr-un "timp pierdut", un timp psihologic

Ultimul capitol, intitulat Comunicat apocrif este ilustrativ pentru devenirea interioara a protagonistului. Titlul acestui capitol poate fi interpretat in dublu sens: pe de o parte, se refera la comunicatele contradictorii care sosesc de pe front, iar pe de alta parte, titlul trimite, in maniera metaforica la scrisoarea anonima pe care o primeste protagonistul la intoarcerea din razboi si in care I se dezvalui ca sotia il insala. Stefan nu mai verifica insa autenticitatea acestei scrisori, pentru ca a oboist sa se mai indoiasca si sa mai caute certitudini. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu revine acsa, la Bucuresti, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. O priveste acum cu indiferenta cu care privesti un tablou si hotaraste sa o paraseasca: I-am scris ca ii las absolute tot ce e in casa, de la obiecte de pret la carti... de la lucruri personale la amintiri. Adica tot trecutul. Prin renuntare la "trecut", adica atat la timpul trait, cat si la cel rememorat, Gheorghidiu se elibereaza de drama erotica. Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a personajului principal, Stefan Gheorghidiu, care traieste doua experiente fundamentale: iubirea si razboiul. Naratiunea la persoana intai, cu focalizare exclusiv interna presupune existenta unui narator implicat. Punctul de vedere unic si subiectiv al personajului-narator, care mediaza intre cititor si celelalte personaje, il determina pe cititor sa cunoasca despre ele atat cat stie si personajul principal. Insa situarea eului narativ in central povestirii confera autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate. Romanul este alcatuit din doua parti si treisprezece capitole cu titluri suggestive. Actiunea romanului se petrece atat in mediul citadin, cat si pe front, si cuprinde evenimente traite de protagonist cuaproximativ doi ani si jumatate inainte de 1916, anul intrarii Romaniei in razboi, cat si din timpul desfasurarii acestuia. Insa timpul si spatial sunt reunite intrun prezent al trairilor si framantarilor interioare, in confesiunea personajului-narator. Spre deosebire de romanele traditionale in care conflictul se desfasura la nivel exterior intre diverse personaje, in romanul lui Camil Petrescu, conflictul este interior si se produce in constinta personajului narrator, Stefan Gheorghidiu, care traieste stari si

sentimente contradictorii in ceea ce o priveste pe sotia sa, Ela. Acest conflict interior este generat de raporturile pe car eprotagonistul le are cu realitatea inconjuratoare. Gheorghidiu traieste cu iluzia ca s-a izolat de realitatea inconjuratoare, insa tocmai aceasta realitate in care nu vrea sa se implice va produce destramarea cuplului. Implicarea Elei in lumea mondena pe care eroul o dispretuieste si fata de care tine sa se detaseze reprezinta principalul motiv al rupturii dintre Stefan si Ela. Asadar conflictul interior trait de protagonist se produce din cauza discrepantei dintre aspiratiile lui Gheorghidiu si realitatea lumii inconjuratoare. Conflictul exterior pune in evidenta relatia personajului cu societatea, accentuand acelasi orgoliu al respingerii si plasandu-l in categoria inadaptatilor social. Personajul-narator Stefan Gherghidiu reprezinta tipul intelectualului lucid, inadaptatul superior, care traieste drama indragostitului de absolute. Filozof, el are impresia ca s-a izolat de lumea esterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de cititor, decat in masura in care se reflecta in aceasta constiint. In acest sens, Ela, personajul feminin al romanului este creatia integrala a mintii personajului masculin, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. De aceea, cititorul nu se poate pronunta asupra fidelitatii ei si nici nu poate decide daca e mai de graba superficiala, decat spiritualaa. Pe parcursul intregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor, deoarece ea este prezentata numai prin intermediul impresiilor lui Stefan. Relatia dintre cei doi soti se bazeaza pe orgoliu, atat in construirea, cat si in destramarea ei. Stefan incepe sa tina la Ela din orgoliul de a fi iubit, gelozia lui se produce din acelasi motiv, iar orgoliul ii impiedica pe amandoi sa se impace. Ea il iubeste atata timp cat e mandra de valoarea lui intelectuala in lumea lor de studenti saraci si se departeaza cand, in noul ei cerc, sotul nu-i mai trezeste admiratia. Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand, aspect ale planului interior, din fluxul constiintei si ale planului esterior.

Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheroghidiu este realizat mai ales prin caracterizare indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri, limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. La aceasta se adauga autocaracterizarea, dar si procedee specific romanului psihologic modern: autoanaliza lucida, introspectia, monologul interior, fluxul constiintei. Caracterizarea directa a lui Gheorghidiu facuta de catre celelalte personaje este realizata prin replici scurte, precum aceea pe care i-o adreseaza Ela lui Stefan cand sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobesti ( Esti de o sensibilitate imposibila ). Celelalte personaje sunt caracterizate in mod direct de catre personajul-narrator. In acest sens, Ela este personajul feminin misterios, prin faptul ca tot comportamentul ei este mediat de viziunea lui Stefan. Ştefan Gheorghidiu Ştefan este un tânăr de 23 de ani care moştenise de la tatăl său pasiunea pentru filozofie. El are de înfruntat opoziţia unei familii care nu îi apreciază calităţile. Orfan de tată, el şi-a găsit singur drumul în viaţă, fără sprijin material din partea mamei sau al surorilor. Ducând o viaţă modestă, el se cufundă în filozofie şi în lumea ideilor pure, fiind însetat de iubirea absolută. Admirat pentru inteligenţa şi performanţele sale intelectuale, Ştefan trezeşte interesul celei mai frumoase fete de la Litere, cu care se căsătoreşte experimentând absolutul în dragoste. Primind moştenirea din partea unchiului său, Tache, mama lui este prima care se simte ofensată şi şi îi cere o parte din avere. Ulterior îl dezamăgeşte şi Ela, demonstrându-i că se autosugestionase în iubire. Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator al evenimentelor. El trăieste în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în care povesteşte intamplarile de pe front, şi una a timpului psihologic (subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Ghioghidiu investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea obiectivă, traită, a războiului.

Personajul este caracterizat direct de către alte personaje (spre exemplu de către Nae Gheorghidiu: „N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi averea... Cu filozofia dumitae nu faci doi bani” sau Ela: „eşti de o sensibilitate imposibilă”) şiprin autocaracterizare: “mă chinuiam lăuntric ca să par vesel si eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”. Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje. Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexivă, care îşi analizează în amănunt, cu luciditate, stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi adevar: “Câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi deci atâta dramă”. Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Stefan Ghiorghidiu adună progresiv semene ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale chinuitoare, pe care le analizează minuţios. Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofică, el caută cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute. Ştefan speră să găsească în Ela idealul sau de iubire şi feminitate către care aspiră cu toată fiinţa, ideal care s-a prabuşit dramatic şi din cauza concepţiei sale absolutizante: “cei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”. Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin durabil şi trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent şi moral, neputând să facă niciunul din compromisurile cerute de societatea în care trăieşte, afacerile în care incercase să se implice fiind în dezacord cu firea lui cinstită. A doua experienţă de viată fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale este razboiul, o experienţă trăită direct, care constituie polul terminus al dramei intelectuale. Experienţa războiului este cea care îl ajută să depăşească prima dramă, cea a iubirii. Stilul este anicalofil, susţinând autenticitatea, trăirea directă şi se caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este analitic şi intelectualizat.

Concluzie In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent si obiectiv cat si autenticitatea trairii.