37 0 315KB
Calitatea vieții prin sport
Studentă: Grigore Elena-Gabriela Specializare: Sociologie An: III
În viaţa socială contemporană, atât oamenii obişnuiţi cât şi personalităţile politice şi culturale apreciază sportul ca fiind un fenomen cu funcţii speciale în dezvoltarea individului şi prin implicaţiile sale socio-economice. Prin implicaţiile sale economicofinanciare (industria tot mai înfloritoare de echipamente şi tehnologie sportivă, sume imense de bani, acumulate şi manipulate de cluburi şi sportivi, reclame etc.), juridice (reglementări naţionale şi internaţionale), politice (probleme de competiţie între ţări, „mândrie naţională”), culturale („mass-media”, spectatori, „fanism”), de sănătate (obsesia „corpului sănătos”) şi altele, se poate afirma că în zilele noastre el este un fenomen social major. Cel puţin în ţările dezvoltate, chiar dacă în legătură cu acest
calificativ acordul de păreri nu este atât de mare, sunt date statistice care arată că marea majoritate a populaţiei din unele ţări europene înclină spre această caracterizare. Spre deosebire însă de marele public, politicienii, oamenii de cultură şi mai ales de agenţii implicaţi direct în lumea sportului, sociologii care se ocupă de sport, încearcă să meargă dincolo de astfel de aprecieri generale şi să analizeze consecinţele sociale în profunzime, ceea ce înseamnă şi dezvăluirea unor aspecte critice. Deşi numărul studiilor privind efectele activităţilor fizice asupra calităţii vieţii a crescut simţitor în ultimele decenii, există încă o lipsă de informaţii integrate care să delimiteze mai clar efectele pe termen mediu şi lung ale mişcării fizice în calitatea vieţii. Am încercat să analizăm critic literatura din domeniul sociologiei şi psihologiei sociale pe acest subiect, acordând atenţie, în capitolele teoretice, deopotrivă dimensiunii obiective a calităţii vieţii (starea socio-economică, nivelul de trai), cât şi bunăstării subiective, ca dimensiune construită social, cea a satisfacţiei cu viaţa, două dimensiuni centrale ale oricărei analize sistematice. În partea de cercetare, una cu profil integrativ, se urmăreşte relaţia dintre practicarea sportului în diferite variante (de performanţă, ca loisir sau din scopuri medicale), prin două investigaţii distincte, ambele desfăşurate în judeţul Cluj: una aplicată unui lot de adulţi practicanţi de exerciţii fizice (loisir şi medical), respectiv unor elevi de gimnaziu şi liceu (practicanţi de sporturi în mod organizat/regulat, respectiv nepracticanţi). În analiza şi interpretarea rezultatelor, apelăm la conceptul de relaţie cu activitatea fizică, construind o imagine a climatului motivaţional, ca agregat al factorilor obiectivi şi psihosociali care încurajează sau descurajează practicarea exerciţiilor fizice în mod regulat.
Sportul este considerat o adevărată instituţie cu probleme, reguli specifice şi cu mecanisme interne de funcţionare. În viziunea unor sociologi, sportul are valenţe pozitive, în cazul în care vorbim despre activităţi sportive/motrice cu scop de recreere, sau utilizate ca mijloace terapeutice. Lucrurile încep să dobândească o altă conotaţie, atunci cand vorbim despre sportul de performanţă, care, potrivit multor specialişti, a devenit un produs, ce se doreşte a fi „vândut” cât mai profitabil.
Un loc aparte în discuţia despre funcţiile sportului îi este rezervată celei de socializare şi educaţie. Foarte importante în angrenajul social contemporan sunt cele de asemenea cele economice sau sportul ca spectacol. Textele de specialitate conţin următoarele teme majore ale psihologiei sportului: a) Motivaţia pentru care oamenii se angajează în activităţi sportive şi resorturile care îi fac să lupte pentru performanţe, să continue să practice exerciţii fizice sau să se lase de sport. Un subiect pe care s-a insistat foarte mult a fost determinismul reciproc dintre abilităţi (talent) şi motivaţie. Astăzi, inclusiv pe linia comparaţiei între diferite categorii de oameni (tineri-maturi-vârstnici, femei-bărbaţi, clase sociale, etnii şi naţiuni), psihologia diferenţială se regăseşte într-un cadru conceptual mai larg, anume al stilului de viaţă; b) Teoria atribuirii, care se referă în principal la felul în care oamenii gândesc despre cauzele diferitelor fenomene, episoade, stări, atunci când aceste cauze nu sunt evidente şi certe a fost aplicată cu eficienţă în domeniul sportului. Cu atât mai mult cu cât respectiva teorie are în centrul ei felul în care oamenii atribuie cauze succeselor sau eşecurilor lor, ca modalităţi de autoapărare În literatura de specialitate mai recentă se discută despre mecanismul psihologic respective în termeni de auto-handicapare (selfhandicapping). Este foarte importantă, în construirea auto-atribuirii, şi eficacitatea sinelui (selfefficacy); c) Din cadrul teoriei cogniţiei sociale aplicată în domeniul sportului, şi care se referă la schemele mentale, reprezentările şi judecăţile pe care cei ce practică sportul le au faţă de acesta, proeminentă este preocuparea cu privire la spre ce scopuri sunt orientaţi sportivii;
d) O variantă importantă a paradigmei psihopedagogice este ceea ce S. Danish şi colaboratorii (1983) numesc Intervenţie în dezvoltarea vieţii (LDI), care, alături de ideile mai sus expuse, se conduc după principiul că asumarea unui scop mai specific sau mai general în viaţă, trebuie să ţină seama şi de balanţa dintre costurile şi beneficiile pe care respectiva opţiune o presupune în economia de ansamblu a vieţii noastre. A căuta suport psihosocial din partea familiei, a prietenilor, a colegilor sau a altor grupuri ori persoane, LDI presupune o flexibilitate accentuată şi privitor la momentul şi durata asistenţei celui în cauză. O altă funcţie majoră a sportului în societate şi efectele asupra individului este influenţa sportului asupra sănătăţii fizice şi psihice. Relaţia dintre sport (activităţi fizice) şi sănătatea corporală este vizată în primul rând de medicină şi fiziologie. Psihologia este interesată de acest subiect în măsura în care sănătatea fizică este o premisă pentru echilibru psihic şi gândire pozitivă, după cum sănătatea mentală şi emoţională pot asigura o atitudine raţională faţă de sănătate şi boala fizică. În ce priveşte efectele practicării sportului ca exerciţiu fizic (exercise, în limba engleză) asupra psihicului propriu-zis, s-a demonstrat că activităţile aerobice şi de fitness în primul rând, dar şi sporturile competitive, cum ar fi tenisul, voleiul şi fotbalul reduc atât anxietatea de termen scurt, cât şi depresia (de termen mai îndelungat). Cu condiţia ca exerciţiul să aibă loc de cel puţin două ori pe săptămână în mod regulat şi să dureze mai mult de şase săptămâni. Cercetări riguroase atestă, de asemenea, o influenţă pozitivă a exerciţiilor fizice şi portului asupra bunei dispoziţii. S-a arătat că în cazul fitness-ului şi aerobicului funcţionează modelul „echilibrării”, în sensul că stările psihice negative (depresie, anxietate, confuzie, oboseală, proastă dispoziţie în general) dinaintea exerciţiilor se transformă în relaxare şi bună dispoziţie după terminarea acestora. Când e vorba însă de sporturi competitive, instalarea relaxării sau bunei dispoziţii depinde şi de rezultat. Oricum, cercetările evidenţiază faptul că pe termen lung toate genurile de activităţi de recreere prin sport au consecinţe benefice asupra formării şi întreţinerii unui tonus psihic robust.
Indicatori ai calității vieții
1. Bunăstarea emoțională (psihică), ilustrată prin indicatori precum: fericirea, mulțumirea de sine, evitarea stresului excesiv, stima de sine, sentimentul de siguranță. 2. Relațiile interpersonale, ilustrate prin indicatori precum: a te bucura de intimitate, afecțiune, prieteni și prietenii, contacte sociale, suport social. 3. Bunăstarea materială, ilustrată prin indicatori precum: proprietate, siguranța locului de muncă, venituri adecvate, hrană potrivită, loc de muncă, posesie de bunuri (mobile – imobile), locuințe, status social. 4. Bunăstarea fizică, concretizată în sănătate, mobilitate fizică, alimenta ție adecvată, disponibilitatea timpului liber, asigurarea asistenței medicale de bună calitate, asigurări de sănătate, activități preferate în timpul liber (hobbyuri și satisfacerea lor), formă fizică optimă. 5. Asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, cum sunt: dreptul la vot, dreptul la proprietate, la intimitate, accesul la învățătură și cultură, dreptul la un proces rapid și echitabil etc.
Activitatea fizică este deosebit de importantă pentru viața unui om. Să practici un sport cu regularitate înseamnă o stare de sănătate mai bună precum si numeroase beneficii pentru organism, indiferent de vârstă. Te ajuta să previi numeroase boli, îți va îmbunătăți starea de spirit, iar combinat cu o dietă echilibrată te va ajuta să-ți menții greutatea. Practicarea sportului de către copii este necesară pentru că favorizează construc ția osoasă, permite o bună dezvoltare a inimii, plămânilor și mușchilor. Înotul este indicat pentru efectele sale benefice asupra sistemului nervos și a dezvoltării musculare armonioase.
Luptele de genul judo sau karate dezvoltă suplețea, atenția și respectul fa ță de reguli și adversari. Acestea sunt benefice pentru copiii introvertiți, care își vor descoperi personalitatea și calitățile și vor căpăta curaj și încredere în propriile for țe. Tenisul dezvoltă suplețea și coordonarea mișcărilor. Sporturile în echipă dezvoltă simțul tactic și solidaritatea. Copilul nu trebuie să fie epuizat de activitățile sportive. Este important ca el sa- și aleagă singur sportul pe care dorește să-l practice. Atenție însă la vârsta copilului. Un copil mic, în vârstă de 5-6 ani, nu trebuie să facă un sport prea dur pentru corpul său. De asemenea, activitatea sportivă este în egală măsură recomandată copilului bolnav (diabetic, cardiac), dar cu multă atenție și în cadrul unor colectivități. Sportul ameliorează adesea calitatea vieții unor persoane bolnave. Spre exemplu, în cazul diabeticilor, mișcarea întârzie apariția complicațiilor, asigură o formă fizică bună și permite scăderea dozelor de medicamente. Toate acestea datorită faptului că sportul reduce glicemia (nivelul zaharului în sânge). Activitatea fizică face ca zahărul și insulina să intre în celula musculară, în timp ce sedentarismul face ca mușchii să utilizeze grăsimile și nu zahărul. Regimul alimentar trebuie adaptat pentru a fi evitată hipoglicemia în cursul efortului.
Principalele avantaje ale practicării sportului * reduce riscul morții premature; * reduce riscul apariției bolilor de inimă, a diverselor forme de cancer și a două tipuri de diabet; * previne apariția problemelor de tensiune; * reduce riscul apariției osteoporozei; * ajută la o mai bună socializare și înlătură comportamentele antisociale;
* o metodă de relaxare prin reducerea stresului, depresiei și anxietății * calmează durerea, atunci când faci exerciții organismul eliberează endorfine care î ți va atenua durerea.
Alte beneficii ale mișcării 1.Crează şi menţine o bună condiţie fizică. Dacă aveţi un stil de viaţă sedentar, în mod cert nu sunteţi în cea mai bună formă. Condiţia fizică reprezintă starea unei persoane (sportiv) din punct de vedere al condiţiei sale. 2. Sportul vă integrează într-un grup de oameni sănătoşi. Socializarea este foare importantă, iar dacă o faceţi într-un grup care practică sport este un avantaj, pentru că există îndeletniciri comune, cu un grad mare de optimism şi cu preocupări ce ţin de sănătate şi prevenţie. 3. Căpătaţi un mare grad de încredere şi respect faţă de voi. În clipa în care practicaţi un sport, treceţi peste multe bariere fizice şi psihice, iar depăşirea acestor limite vă face să vă simţiţi că este la îndemână să schimbaţi orice în viaţa, să luaţi decizii complexe şi să le aplicaţi în viaţă. 4. Realizaţi un tonus muscular bun. Persoanele implicate în activităţi sportive au un tonus muscular bun şi o musculatură bine definită şi puternică, în timp ce persoanele neantrenate au un tonus slab, un aspect pufos al muşchilor şi consistenţa unei meduze.
5. Ajută la creşterea capacităţii mentale. Implicarea în activităţi sportive organizate vă ajută să fiţi mai riguros şi mai bine organizat, mai atent cu distribuirea timpului şi organizarea lui şi mai implicat în activităţile curente pe care le aveţi. În funcţie de sportul pe care îl practicaţi se dezvoltă reflexe, rapiditate în gândirie şi în analizare a situaţiilor variate.
6. Elimină tulburările de personalitate. Prin sport dirijăm accesele de agresivitate către mişcări coordonate şi controlate în săli speciale, unde practicăm arte marţiale, box, lupte, bodybuilding etc. Efortul din timpul antrenamentelor ne oboseşte îndeajuns ca să nu mai dorim să fim agresivi. 7. Elimină insomnia. Prin mişcare eliminăm diferite toxine şi relaxăm musculatura. Eliberarea de serotonină şi endorfină ne ajută să dormim mai bine, să fim mai relaxaţi şi optimişti. 8. Reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare. Muşchiul inimii este mai bine antrenat şi pompează mai mult sânge, bate mai regulat şi este mai puţin predispus la diferite afecţiuni caracteristice unui om sedentar. 9. Încetineşte procesul de deteriorare a muşchiului inimii. 10. Încetineşte îmbătrânirea ca proces fizic. 11. Ne determină să ne hrănim mai sănătos. Un om care face mişcare are alte nevoi alimentare şi este mai conştient de importanţa unei diete echilibrate. 12. Implică suplimentarea cu minerale, vitamine şi antioxidanţi. Necesităţile organismului unui sportiv în ceea ce priveşte cantităţile de minerale, vitamine şi antioxidanţi sunt diferite de ale unui om sedentar. Suplimentarea se face pe cale naturală (prin mâncare) şi artificială (prin pastile). 13. Creşte secreţia de serotonină şi endorfină. Aceştia sunt hormoni foarte importanţi în relaxarea noastră şi în asigurarea unui somn liniştit. 14. Întinereşte pielea. 15. Modifică metabolismul. Un sportiv are un metabolism activ orientat spre furnizarea de energie, nu spre stocare (aşa cum este metabolismul lent al unei persoane sedentare). Veţi putea mânca mai mult, fără a pune kilograme în plus.
16. Schimbă compoziţia organismului (muşchi versus grăsime). Singurul mod sănătos prin care puteţi schimba raportul de grăsime/muşchi în organism este sportul. O masă musculară mare şi un ţesut adipos mic (dar necesar) reprezintă cheia unui organism sănătos şi frumos. 17. Creşte rezistenţa la diverse boli. Sistemul imunitar al unui sportiv este mai puternic decât al unui om sedentar. Recuperarea după diverse boli este mai rapidă şi efectele negative sunt mai reduse. Sa nu credeţi însă ca un sportiv nu se îmbolnăveşte… şi ei sunt oameni, doar că au o rezistenţă mai bună la boli comune, mai mare decât a celorlalţi. 18. Creşte calitatea vieţii la bolnavi 19. Integrează social persoanele cu handicap fizic. Un handicap fizic nu trebuie să însemne sfârşitul unei vieţi, ci adaptarea la una nouă. 20. Creşte densitatea osoasă prevenind osteoporoza. Acest capitol este de interes mai ales pentru femei. Prin sport creşte rata de absorbţie a calciului în oase. 21. Reduce colesterolul rău şi creşte colesterolul bun. 22. Asigură o circulaţie sanguină bună şi o capacitate cardiovasculară bună 23. Regularizează presiunea sângelui 24. Asigură un ciclu respirator complet şi puternic, favorizând oxigenarea întregului organism.
Cele mai iubite sporturi În România, cele mai iubite sporturi la nivel general sunt fotbalul şi tenisul. Primul, dintro „moştenire strămoşească”, iar cel de-al doilea facilitat de rezultatele bune obţinute de româncele noastre, în acest moment ţara având cinci jucătoare situate în primele 100 de clasate la nivel mondial. Dar pe glob cum stă situaţia? Iată care sunt cele mai iubite sporturi din lume, prezentate în ordinea descrescătoarea a popularităţii lor.
10. Baschet
Aproximativ 400 de milioane de oameni îşi rezervă timp să urmărească măcar un meci din acest sport, care se numără printre preferatele lumii. Începuturile baschetului datează din 1981, iar istoria îl leagă de numele lui James Naismith din SUA, care propunea pe atunci o formulă cu nouă jucători. 9. Fotbal american
Cu 450 de milioane de persoane amatoare de el, conceptul de fotbal american a apărut în 1869, cel dintâi meci istoric aducându-le în prim-plan pe Rutgers şi Princeton. 8. Golf
Singurul sport individual din topul nostru are o origine controversată, aproximându-se existenţa lui în urmă cu un mileniu. Cert este că se bucură de atenţia a 500 de milioane de oameni.
7. Baseball
Similar cu poziţia anterioară, baseball-ul are 500 de milioane de susţinători. Pilonul acestui sport este considerat Alexander Cartwright, iar istoria îi consemnează începutul în 1845. 6. Tenis de masă
Situat aproape de jumătatea clasamentului, sportul este foarte popular în zona asiatică, mai exact în China. Numit şi ping-pong, tenisul de masă a fost practicat prima dată în zonele elitiste ale Angliei, în 1880. 5. Volei
De la jumătatea clasamentului apar şi sporturile în care România are ceva de spus. Un miliard de persoane urmăresc anual voleiul, care la origini a fost cunoscut sub denumirea de „mintonette”, fiind inventat de William Morgan în 1985.
4. Tenis
Fanii „sportului alb” depăşesc un miliard la număr. Tenisul derivă din „paume”, un joc franţuzesc, iar primul meci oficial datează din 1859, în Birmingham, Anglia.
3. Hochei
Aproximativ două miliarde de persoane urmăresc sportul care, surprinzător, este originar din Egiptul antic. Presupunerile indică faptul că hocheiul se practica acolo în urmă cu două mii de ani.
2. Cricket
Sport naţional în India, unde se bucură de o „trecere” uriaşă, cricketul numără trei miliarde de fani în întreaga lume. Primele informaţii despre el îl plasează în Anglia, în jurul anilor 1850.
1. Fotbal
La fel ca în România, şi-n lume fotbalul e „sportul rege”, bucurându-se de atenţia a 3,5 miliarde de oameni de pe glob. Începutul jocului cu balonul este consemnat la Universitatea Cambridge, din Marea Britanie, în 1863. La acea dată a luat fiinţă Asociaţia de Fotbal, care a pus baza sportului modern pe care-l cunoaştem cu toţii astăzi.
BIBLIOGRAFIE
Abele, A.E., Brehm, W. (1993). „Mood effects of exercise versus sport games: Findings and implications for well-being and health”. International Review of Health Psychology, 2 Andersen, (2001). „Sport psychology: Training and supervision”. În În D. Baltes şi N. Smelser (eds.). International Encyclopedia of Social and Behavioral Sciences. Oxford: Pergamon Press Archetti, E. (2001). „Anthropology of sport”. În D. Baltes şi N. Smelser (eds.). International Encyclopedia of Social and Behavioral Sciences. Oxford: Pergamon Press Bandura, A. (1997). Self-efficacy: The exercise of control. New York: Freeman Bălţătescu, S. (2007). Stabilitate şi schimbare în nivelurile şi structura bunăstării subiective: România 1997-1999. Calitatea vieţii, vol. 18, nr. 1-2: 125-136 Bengtson, V.L., Schaie, K.W. (eds.). (1999). Handbook of Theories of Aging. New York: Springer Publishing Company Berger, B., Motl, R. (2001). „Physical Activity and Quality of Life”. În Singer, R., Hausenblas, H., Janell, C. (eds.). Handbook of Sport Psychology: 636-671. U.S.A: John Wiley & Sons, Inc. Blumer, H. (1962). Symbolic interactionism. Perspectives and method. New Jersey: Prentice Hall Boncu, S. (2002). Psihologia influenţei sociale. Iaşi: Ed. Polirom Chappelet, J. (1996). „Colectivităţile publice şi finanţarea marilor manifestări sportive”. În Surse de finanţare în sport. Bucureşti: CCRS Chelcea, S. (2008). Psihosociologie. Teorii şi aplicaţii. Bucureşti: Ed. Economică Lucuţ, G., Rădulescu, S.M. (2000). Calitatea vieţii şi indicatorii sociali. Teorie – metodă – cercetare. Bucureşti: Luminalex Lupu, I. (2006). Calitatea vieţii în sănătate. Definiţii şi instrumente de evaluare. Calitatea vieţii, vol. 17, nr. 1-2: 1-21