Apelul În Procesul Civil [PDF]

Zitiervorschau

REFERAT la disciplina DREPT PROCESUAL CIVIL

cu titlul APELUL ÎN PROCESUL CIVIL

Student: Bozga Dan

CUPRINS

Introducere ........................................................................................ 3 Apelul. Considerații Generale ......................................................... 3 -Definiție .................................................................................... 3 -Caracterele apelului .................................................................. 4 Formele apelului ............................................................................... 4 -Apel principal ........................................................................... 4 -Apel incident ............................................................................ 5 -Apel provocat ........................................................................... 5 Sesizarea instanței de apel ............................................................... 6 -Instanța competentă cu soluționarea cererii de apel ................. 6 -Termenul de apel ...................................................................... 6 Judecarea apelului ............................................................................ 7 -Compunerea instanței de apel .................................................. 7 -Judecarea apelului .................................................................... 7 -Administrarea probelor în apel ................................................ 8 Bibliografie ...................................................................................... 10

Introducere Apelul este una dintre căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, care dă posibilitatea justițiarilor de a îndrepta greșelile săvârșite de instanțele de judecată, fiind deci mijlocul procedural prin care se cere și se obține anularea sau reformarea parțială sau totală a unei hotărâri judecătorești. Conform dispozițiilor legiuitorului nu putem vorbi de căi de atac în lipsa unei hotărâri judecătorești pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată. Astfel, potrivit art. 457 alin. (1), C. Proc. Cviliă ”hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei”. În cazul identificării unei sentințe pe care partea o consideră nelegală, legea stabilește care este ordinea dintre calea ordinară de atac a apelului și căile extraordinare de atac. Astfel că, căile extraordinare de atac (ex. Recursul, contestația în anulare și revizuirea) nu pot fi exercitate atâta timp cât stă deschisă calea de atac a apelului, astfel spus „o hotărâre susceptibilă de apel nu poate fi atacată decât prin intermediul acestei căi de atac”1

Considerații generale – definiție Codul de procedură civilă în vigoare nu ne oferă o definiție legală a acestei instituții de drept, astfel că doctrina definește apelul în funcție de diferitele elemente esențiale din conținutul său, cum ar fi de exemplu principiile ce guvernează apelul, soluțiile ce le poate pronunța instanța de apel sau caracterele apelului. Ca exemplu, putem deduce difniția apelului din conținutul normelor referitoare la această cale de atac. Art. 476 din Codul de procedură civilă prevede, spre exemplu, că „apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuînd atît în fapt cât și în drept (alin. 1) și că prin apel este posibil să nu se solicite judecata în fond sau rejudecarea, ci anularea hotărârii de primă instanță și respingerea ori anularea cererii de rechemare în judecată ca urmare a invocării unei excepții sau trimiterea dosarului la instanța competentă (alin. 3). 1

A se vedea Gabriel – Sandu Lefter, Considerații privind apelul în noul Cod de procedură civilă, în revista Română de Drept Privat, nr. 4/2012, p. 67.

Caracterele apelului Fiind calea de atac ce permite controlul integral asupra modului în care a fost soluționată de prima instanță – realizând astfel controlul judiciar în cadrul mecanismului dublului grad de jurisdicție, doctrina identifică o serie de caractere ale acestei instituții de drept și anume: calea de atac ordinară, comună, ierarhică, de reforormare, devolutivă și suspensivă de executare, pe care le voi descrie pe scurt în continuare. În ceea ce privește caracterul de cale de atac ordinară aceasta se referă la faptul că părțile au libertate deplină de exervitare a unei asemenea căi procesuale, neexistând vreo condinție în ceea ce privește deschiderea apelului. Caracterul comun se referă la faptul că „apelul este deschis părților în proces, iar nu unui subiect calificat precum procurorul general”.2 Caracterul ierarhic are în vedere faptul că apelul, potrivit legiuitorului, este soluționat de către o instanță superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. În virtutea caracterului de cale de atac de reformare instanța superioară are posibilitatea de a modifica hotărârea atacată, ceea ce semnifică reexaminarea fondului. Caracterul devolutiv presupune „transmiterea integrală a cauzei către judecătorul superior, cu întregul complex de chestiuni de fapt și de drept care-i aparțin”. Caracterul suspensiv de executare se referă la faptul că „va avea putere executorie decât hotărârea judecătorească pronunțată sau menținută după ce cauza a fost reexaminată în fond de o a doua instanță”.

Formele apelului – Apelul principal În ceea ce privește apelul principal doctrina îl definește ca fiind apelul formulat de partea care nu și-a văzut pretențiile satisfăcute prin hotărârea primei instanțe. În cadrul acestei instituții de drept, această parte dobândește poziția de apelant în fața instanței de control, în timp ce cel împotriva căruia este îndreptat are poziția de intimat. Apelul principal poate fi declarat doar în termenul prevăzut de lege pentru exercitarea căii de atac, și în apel pot fi invocate orice nemulțumiri privind nelegalitatea sau netemeinicia 2

A se vedea G. Boroi, M. Stancu, op. Cit., p. 617 și M. Ciobanu, T. C. Briciu, C. C. Dinu, op. cit., p. 377 – 378.

hotărârii atacate, prin art. 445 C. Proc. Civ.legiuitorul impune o serie de excepții, astfel că „îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispozițiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condițiile art. 442 – 444.”

Apelul incident Potrivit prevederilor C. Proc. Civ. „apelul incident este reglementat din dispozițiile art. 472 și este definit ca fiind apelul formulat de intimat printr-o cerere proprie, în scris3, cu scopul de a modifica hotărârea instanței de fond – prin acordarea posibilității instanței de apel să verifice stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță în limitele stabilite de apelul incident – apel formulat după împlinirea termenului de apel și depus odată cu întâmpinarea la apelul principal, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică. În doctrină s-a afirmat că apelul incident este un fel de „apel reconvențional”. La alin.(2) al art. 472, legiuitorul face referire la caracterul accesoriu al apelului incident față de apelul principal, în sensul în care soarta acestuia depinde de traiectoria apelului principal. Astfel, dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident rămâne fără efect. Potrivit doctrinei, dispoziția este justă deoarece intimatul apelului principal achiesase la hotărârea de primă instanță sau nu exercitase calea de atac în termen, și deci, în condițiile în care riscul de a i se înrăutăți situația în apelul principal al adversarului nu mai există, nu se justifică soluționarea cererii sale.

Apelul provocat Apelul provocat este reglementat în C. Proc. Civ.de art. 473, potrivit căruia „în caz de coparticipare procesuală, precum și atunci când la prima instanță au intervenit terțe persoane în proces, intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să declare în scris apel împotriva altui intimat sau a unei persoane care a figurat în primă instanță și care nu este parte în apelul principal, dacă acesta din urmă ar fi de natură să producă consecințe asupra situației sale juridice în proces”. 3

În ceea ce privește condițiile de formă și pentru apelul incident se aplică prevederile art. 148 și art. 470 C. proc. civ..

Legiuitorul stabilește la alin. (2) al aceluiași articol că dispozițiile art. 472 alin. (2) C. Proc. Civ. Se aplică în mod corespunzător. Doctrina cataloghează apelul provocat ca fiind un fel de „apel chemare în garanție”, „apel arătarea titularului dreptului” sau „apel chemare în judecată a altor persoane”. Putem deduce de aici că, în cazul apelului provocat, are calitate procesuală activă tot intimatul din apelul principal, la fel ca în cazul apelului incident, însă calitatea procesuală pasivă aparține altui intimat. În ceea ce privește condițiile de formă, apelul provocat trebuie formulat în scris de către intimat, cererea urmând să respecte condițiile de formă cerute de art. 470 C. Proc. Civ. Și poate fi formulat după împlinirea termenlui de apel. Prevederile referitoare la termenul de formulare a apelului incident se aplică și în ceea ce privește apelul provocat și anume 15 zile de la data comunicării apelului principal (art. 474, alin. (1) și art. 471, alin. (5) C. Proc. Civ.). Trebuie menționat și faptul că admisibilitatea apelului provocat este subordonată existenței apelului principal, valabil declarat, de care partea să nu se fi desistat.

Sesizarea instanței de apel – Instanța competentă cu soluționarea cererii de apel Conform dispozițiilor C. Proc. Civ., instanța de apel competentă să soluționeze apelul este instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea în primă instanță. Astfel, potrivit art. 95, pct. 2 C. Proc.Civ, tribunalul judecă apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță, iar conform art. 96, pct. 2 c.proc. civ., curtea de apel va fi competentă să judece hotărârile pronunțate de tribunal în primă instanță. Nerespectarea normelor de procedură privind competența de soluționare a cererii de apel este sancționată cu nulitatea, conform dispozițiilor art. 176, pct. 3 din c. proc. civ4. Și va putea fi invocată pe calea excepției procesuale de necompetență, potrivit art. 130, alin (2) c. proc. civ..5

4

În acest sens art. 176 pct. 3 c. proc. civ. – Nulitatea necondiționată: „ Nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări în cazul încălcării dispozițiilor legale referitoare la... . ” 5 În acest sens art. 130 alin. (2) c. proc. civ. – Invocarea excepției: „ Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt lagal citate în fața primei instanțe.

Termenul de apel Doctrina definește termenul de apel ca fiind un termen de procedură, un interval de timp sub durata căruia trebuie să se producă actul de declarare a apelului. Conform dispozițiilor art. 468 alin. (1) c. proc. civ regula este ca termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Termenul de apel de 30 de zile este un termen pe zile, iar regula calculării lui este stabilită prin dispozițiile art. 181, alin. (1), pct. 2 c. proc. civ., ce scade din acest termen ziua în care termenul începe să curgă și cea în care termenul se împlinește.

Judecarea Apelului – Compunerea instanței de apel Prin normele de organizare judecătorească legiuitorul a dispus că „apelurile se formează îm complet din doi judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel”. Această alcătuire a completului de judecată „reprezintă o garanție a unei judecăți în fond facută la un standard mai ridicat față de judecata în primă instanță”, părțile trebuind să convingă doi judecători, nu unul, chiar și atunci când se procedează la judecata apelului în complet de divergență (art.399 C. proc. civ.). Mai mult, judecătorul a cărui hotărâre este contestată în apel nu poate lua parte la judecarea apelului, el aflându-se într-o situație de incompatibilitate absolută (art. 41, alin. 1 C. proc. civ.). În ceea ce privește participarea procurorului și posibilitatea acestuia de a pune concluzii în apel, art. 92, alin. 2 C. proc. civ. Prevede această obligație, însă numai în cazurile prevăzute expres de lege. Excepția compunerii greșite a completului de judecată este o excepție de procedură, „dilatorie, considerând efectul amânării judecății pe care îl poate declanșa, absolută – putând fi invocată prima dată în fața instanței de apel, ce se soluționează printr-o încheiere interlocutorie, susceptibilă de a fi atacată numai odată cu hotărârea dată asupra fondului”.

Judecata apelului Codul nu dispune în mod separat în ceea ce privește procedura de judecată în fața instanței de apel, deoarece, conform art. 482 c. proc. civ., regulile de la judecata în primă instanță se aplică și în această materie, în măsura în care nu sunt în conflict cu reglementările exprese privind apelul.

Astfel, potrivit art. 237, alin. 2 C. proc. civ., referitor la etapa de cercetare a procesului, „în vederea realizării scopului prevăzut la alin. (1), instanța: 1. – va rezolva excepțiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu; 2. – va examina cererile de intervenție formulate de către părți sau de terțe persoane, în condițiile legii; 3. – va examina fiecare pretenție și apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare și a explicațiilor părților, dacă este cazul; 4. – va constata care dintre pretenții sunt recunoscute și care sunt contestate; 5. – la cerere, va dispune, în condițiile legii, măsuri asiguratorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situații de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203; 6. – va lua act de renunțarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacția părților; 7. – va încuviința probele solicitate de părți, pe care le găsește concludente, precum și pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului și le va administra în condițiile legii; 8. – va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate; 9. – va dispune ca părțile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidență ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale; 10. – va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluționării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale”.

Administrarea probelor în apel Regimul probelor în apel decurge din caracterul devolutiv al apelului, astfel că se pot verifica probele administrate în prima instanță și/sau se pot propune probe noi, fie de cptre părți, fie pot fi ordonate de către instanța de apel din oficiu. Referitor la probele administrate în prima instanță, conform art. 478 C. proc. civ. Ce dispune că „părțile nu vorputea folosi alte dovezi”, instanța va cerceta deci cu prioritate probele administrate deja în fond. De asemenea, potrivit art. 479, alin. 2 C. proc. civ., „instanța de apelva putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și pentru administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478, alin. 2.

Doctrina consideră că „la refacerea probelor se poate recurge atunci când administrarea probelor în fața instanței de fond este viciată de nereguli procedurale”6. Cu titlu de exemplu, amintes aici situația în care un martor este audiat în absența unei părți nelegal citate. Administrarea propriu-zisă a probelor se va face având în vedere regulile de la judecata în primă instanță, care se aplică și în cazul apelului, dacă nu contravin normelor ce reglementează această cale ordinară de atac.

6

A se vedea S. Spinei, op. cit. , p. 97.

BIBLIOGRAFIE

1. Boroi G., Stancu M., Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, București, 2015. 2. Boroi, s.a., Noul Cod de procedură civilă, comentarii pe articole, Vol. 1, Ed. Hamangiu, București 2013. 3. Ciobanu V. M., Codul de procedură civilă, Ed. C. H. Beck, București, 2014. 4. Ciobanu V. M., Boroi G., Drept procesual civil. Curs selectiv, Ed. C. H. Beck, București, 2009. 5. Ciobanu V.M., Briciu T. C., Dinu C. C., Drept procesual civil, Ed. Național București, 2013. 6. Ciucă A., Apelul, Ed. Universul Juridic, București, 2008. 7. Leș Ioan, Tratat de drept procesual civil, Ed. C. H. Beck, București, 2008. 8. Leș Ioan, Noul Cod de procedură civilă: comentariu pe articole: art. 1 – 1333, Ed. C. H. Beck, București, 2013. 9. Speriusi – Vlad A., Apelul în procesul civil, Ed. Universul Juridic, București, 2015.