Anca Simona Nicula - Secretul Vieții Se Revelă [PDF]

Zitiervorschau

Anca Simona Nicula

Secretul vieții se revelă

Cuvânt înainte Această carte este o parte din mine ce s-a lăsat prinsă în plasa cuvintelor. Sunt gânduri alese cu grijă, așternute în cuvânt cu dorința să îmbrățișeze cu totul acel suflet care caută răspunsuri la întrebări despre realitatea ființei, despre libertate. Nu am scris-o pentru succes, nici pentru celebritate. Am scris-o în urma trăirilor mele, ce pot fi lumina pe o cale anume. Nașterea din nou, însă nu din mama, ci din iluzia trecutului și moartea pentru trecut, dispariția pentru tot ceea ce credeam că Eram. Nașterea și moartea, unite în aceeași viață, este motivul care m-a determinat să scriu. Prin această carte vreau să ne întâlnim, precum zorii dimineții întâlnesc răsăritul soarelui, într-o strălucire ce povestește despre frumusețea și adorarea lor. Să ne regăsim bucuria, dorul de viață ce ne vrea împliniți în trăirea noastră, văzându-ne împlinirea, zâmbetul care așteaptă în liniște să se arate pe chipurile noastre, înseninând viața cu frumusețea și bucuria lui. Dacă ești sensibil, senzorial, dacă ai percepția naturii și a tot ceea ce este în jurul tău cu claritate, ești ființa naturală care a rămas în unitate cu existența, nu s-a separat de ea, nu s-a pierdut în haosul exterior.

3

Ești printre puținii oameni responsabili, interesați de starea lor naturală, de viață. Ești încă neatins de societate și de condiționările acesteea. Societatea a încercat să arate că a fi sensibil, senzorial, este o disfuncție a organismului, că sensibilitatea este sursa suferințelor noastre. Dragii mei, a fi sensibil, este reala noastră natură, sunt percepțiile noastre care împlinesc funcția lor fără să fie alterate de condiționările minții, ale societății. Corpul nostru are propria sa inteligență. Această inteligență este susținerea în unitate a întregului organism, începând de la un atom care susține alt atom, celulă care susține altă celulă și așa mai departe, întreg organismul cu totalitatea existenței. Sistemele nu au niciun interes ca omul să fie inteligent, să cunoască adevărata sa natură, să cunoască secretele ce-i îmbunătățesc viața. Ele au creat o altă realitate pentru om, iar omul s-a acomodat se pare în această realitate. Este de o importanță majoră, oameni buni, să cunoaștem natura noastră, să devenim conștienți, să întrăm în armonia totalității existenței, care este o cu totul altă realitate, nu este cea impusă de către sisteme. Pentru om, ceea ce nu cunoaște, nu există! Eu te invit să-ți deschizi sufletul, să accepți necunoscutul, să-l pătrunzi și vei fi uimit. Necunoscutul este vastitatea existenței, este realitatea respinsă de condiționarea noastră. Această realitate este inteligența vieții, care nu ține cont de versiunile despre viață a sistemelor în care funcționăm. Această realitate, această inteligență, funcționeză prin ea însăși cu propriile legi naturale, care, cu siguranță nu le va împărtăși cu noi atâta timp cât funcționăm ca persoane inconștiente, identificate cu eul personal, separate. 4

Devenind însă conștienți noi, fiind parte a acestei inteligențe, vom ști tot ce înseamnă viața, vom pulsa în trăirea noastră odată cu ea. Te invit să călătorim împreună prin vastul ocean al condiționării omului. Să descoperim floarea care a îmbobocit în gerul ultimei zăpezi, forțându-și tulpina să crească într-atât, încât să poată ieși deasupra zăpezii pentru înflorire. Atât de firave sunt florile care înfruntă gerul zăpezii, atât de gingașe și totuși pline de încredere și curaj. Ele se avântă să vestească primăvara! O aduc de sub plapuma de nea și o arată pământului, iar pământul văzând frumusețea florii, mireasma acesteia, îl împresoară iar el se umple de dragoste, de energie, de frumos, de căldură, apoi zăpada se preface în lacrimi cristaline, se retrage învinsă de frumusețea florilor, în albiile râurilor. Pământul își cântă bucuria înfloririi! Natura ne dă cele mai frumoase lecții de viață, de curaj și încredere. Acest aspect pe care l-am redat, este despre iarna din om și primava ce-l așteaptă. Să revenim la natural, la realitate, la simțire, la comuniunea care este susținerea omului și naturii în armonie. Dragii mei, tot ceea ce vedem astăzi în lume, este de fapt o expunere a ceea ce este omul în interior. Omul este influențat de împrejurări, este ca un burete care absoarbe tot, creând astfel o falsă realitate în care repetă trăiri și simțiri ce nu-i aparțin. Toate presupusele invenții sunt o redare a ceea ce suntem în interior, însă, societatea a ales toate aceste forme de funcționare ca forme de control și de manipulare.

5

Astăzi, tot mai puțini sunt oamenii care păstrează sensibilitatea lor necoruptă, neatinsă de vulgaritatea ce-o vedem în toate sistemele care ne formează. Sistemele nu vor oameni sensibili, conștienți, inteligenți, deoarece ei nu pot fi manipulați, ei nu pot fi transformați în armate, cele care sunt scutul de gloanțe al sistemului. Ei nu pot ucide frați de-ai lor, ei simt tot ce are viață, ca parte din ei. Ei pulsează în sintonie cu viața, nu împotriva ei. Femeile în general au reușit să-și păstreze sensibilitatea percepției intactă, deoarece ele nu erau văzute ca posibile puteri, pentru a face parte din armată, tocmai acest refuz față de ele, le-a salvat de la transformarea care are loc în societate, iar femeile, majoritatea, păstrează sensibilitatea, păstrează percepția, senzorialul, aproape intacte, ceea ce le permite posibilități de schimbare, posibilitatea de a vedea cu claritate natura lor, funcționând ca ființe libere. Această carte nu are logica aceea cu care sunteți obișnuiți, nu are pași care duc spre ceva anume, nu este o cale de parcurs în cunoașterea de Sine, nu este păstrată nici ordinea în care se expun cele mai importante aspecte. Aici sunt sclipiri din nopțile târzii, ce se agățau de cuvinte, rugând să rămână în nemurirea unei pagini. Această carte nu urmează nicio regulă, această carte are propriile reguli, ca atare va rog să fiți deschiși, să permiteți prieteniei și înțelegerii să fie prezente în întreg momentul lecturii. Aici, în această carte, am lăsat viața să se așeze comodă, să se arate plăcută, armonioasă, profundă, să se facă cunoscută așa cum dorește. Uneori, certând pentru inconștiență, alte ori acoperind ființa cu compasiune și dragoste. Despre mine ceea ce pot să spun este că am reușit să văd prin perdeaua iluziei, despre care voi scrie în următoarele pagini, am reușit să văd ușa trecutului și am avut curajul să trec prin ea. 6

Liberă de trecut, am rămas ceea ce Sunt, viața, lumina, parte a totalității existenței, ce nu stă în numire... numirea este o direcție, nu este însă ceea ce ESTE viața. Orce afirmație aș face cu referire la mine, nu este ceea ce Sunt cu adevărat. Nu putem pune în cuvânt viața din noi. Se pare că acei care au format vocabularul pentru om, nu au fost interesați de acest aspect atât de important, precum viața care curge prin noi, Viul din noi, pentru a-l numi într-un fel sau altul. De fapt, cred că este cuvântul doar falsul care ascunde adevărul despre viață. Oricum, tot ce a numit omul, este o direcție spre ceva-ul pus în discuție, însă nu este acel ceva. Acel ceva există ca... ceea ce Este. Ceea ce Sunt cu adevărat e liniște, e viață, e Viul ce respiră, inima ce bate. Tot ceea ce comunic în afară de „liniște și viață” nu sunt eu. Nici acea liniște, nu este cuvântul liniște, este ceea ce începe când cuvântul liniște se termină, aceea e liniștea. Am avut experiența liniștii. Este cea mai beatifică oprire. Este oprirea a tot ceea ce cunoști, fără timp, fără mișcare, fără sunet, însă totul e viu, are viață, exită ca o fotografie în care recunoști tot ceea ce vezi, însă, e totul nemișcat, viu.

7

Secretul vieții se revelă Am decis să scriu această carte, care să cuprindă gânduri despre ceea ce înseamnă să fii un om conștient, un om trezit, un om compasionat la urma urmei. De ce compasionat? Pentru că din tot ceea ce crede omul că este, totul dispare, totul se va topi precum ceara în căldura flăcării. Tot ce va rămâne va fi o imensă compasiune față de tot ce există, o compasiune ce cuprinde toate aspectele știute și neștiute ale existenței. Vederea înșelăciunii în care este prins omul, este mereu în fața lui, însă totuși ascunsă omului și vederii lui. Iar cei care au creat înșelăciunea, sunt destul de interesați de ținerea ei într-o altă formă de înșelăciune, numită ...spiritualitate. Asta se întâmplă deoarece omul a cerut cumva asta. Omul nu acceptă adevărul, vrea satisfacții de moment, vrea vorbe dulci, are mereu așteptări. S-au scris multe cărti în acest sens, însa cărțile poartă în cuvinte o vibrație, o energie, iar unii expun în cărți fantasticul, intelectul, folosesc cuvinte care încarcă psihicul și îl induce în complexitate. Este o joacă de-a Spiritualitatea în majoritatea cărților. Această carte însă, este esență, simplitate, iar vibrația ei sper să fie percepută cu claritate. Cred că este o carte ce va aduce destul de repede înțelegere, pentru cel ce caută adevărul. Această carte nu este complexă, complexitatea este piedică în calea percepției, în calea înțelegerii a ceea ce Ești. 8

Această carte este de o simplitate unică. Pentru a putea pătrunde această simplitate, am s-o pun în lumină în diferite feluri, în diferite unghiuri, pentru a fi percepută așa cum este, simplă. Din complexitatea în care creerul nostru a fost instruit, este destul de dificil să percepi simplitatea. Pentru ca mintea noastră, iată, să poată percepe, să poată pătrunde simplitatea, trebuie văzută ca... ceea ce este: complexitate, gălăgie, un câmp infinit de cuvinte, gânduri, ce curg ca un râu, ce se revarsă în mai multe albii, în mai multe direcții, iar în curgerea lui, în căderea lui în albii, face un zgomot continuu, cam așa este mintea. Să ne imaginăm că noi stăm pe unul din maluri privind fără nici un fel de acțiune gălăgia gândurilor, ea este acolo, însă nu este în tine, e alegerea ta cea care te conectează cu acea gălăgie. Este de o importanță majoră faptul de a vedea că mintea, cu vastitatea de gânduri, nu este în capul tău, sau în creerul tău, cum cred unii. NU, este în afară, în exterior, iar noi ne conectăm prin voință la ea. Dacă stai pe acel mal al râului, când observația ta, atenția ta se mută de la gălăgie, deși gălăgia este acolo - acea gălăgie pierde intensitatea sa din clipa în care nu-i mai dai atenție și atunci putem direcționa atenția la ceea ce citim, atunci putem înțelege cu adevărat și putem avea percepția clară a ceea ce citim. Dragii mei, în viața de zi cu zi, noi, prin gândirea noastră, prin ceea ce am stabilit că este viața pentru noi, am hotărît care este nivelul de viață pe care îl vom trăi. La fel se întâmpla și în plan energetic, deoarece noi în interior dispunem de energie limitată, care este în egală măsura cu viața pe care o trăim material, pe care noi înșine am stabilit-o, influențați fiind de exterior, de societate... 9

Atâta timp cât sunt identificat cu eul fals, cu ceea ce mi s-a spus că sunt, cu trecutul, cu tot ce mi se spune din exerior, energia mea este limitată. Energia este împrăștiată în mii de direcții. Acolo unde este gândul nostru, acolo este și energia noastră. La fel cum ai atentă grija față de banii tăi pentru viața de zi cu zi, la fel trebuie să ai grijă de energia ta. Însă nimeni nu te învață aceste lucruri, deoarece nimeni nu e interesat ca omul să fie conștient, inteligent, stăpân pe sine însuși, deoarece un om conștient este imposibil să fie manipulat, controlat. Un om conștient, cunoaște bine drepturile sale, cunoaște reala sa natură, iar această cunoaștere proporționează omului o forță imensă, stabilitatea, totala libertate. Nici un sistem din lumea aceasta nu vrea ca omul să fie liber, conștient. Omul trebuie să fie slab, ușor manipulabil, fără nici un fel de ideal. Omul trebuie să fie ascultător, pierdut în propria lui personalitate, iar energia lui împărțită în toate direcțiile iar în sistem să găsească umărul pe care să-și pună capul, să-și plângă nereușitele, în sistem să vadă grijă, apărare. Asta este o greșeală care leagă omul, ce-l ține în inconștiență, fără vlagă în el, fără ca omul să gândească la propria lui disciplină, la virtuțiile sale, la grija față de sine însuși, la grija pentru energia sa vitală. Însă, îți spun că este posibilă o altă realitate, o altă viață, reunind energia ta, și funcționarea organismului în toate planurile va fi excelentă. Creativitatea, inteligența, libertatea, e la o clipă distanță de oricare om. Depinde câtă crezare dai la tot ce ți se spune, depinde câte ziduri ai lăsat să se construiască în jurul tău. 10

Omul este înconjurat mereu de gânduri, de frici, de competiția ce-l înconjoară ca lupii, pradă lor. Însă nu este nevoie să-ți însusești toate câte ți s-au spus, la toate câte bat la ușa gândului tău. Unui musafir nepoftit nu i se deschide ușa. La fel și gândurilor negative. Ele vor interveni, dar fără atenția ta, ele se vor stinge pentru tine. Când atenția, voința ta, este îndreptată spre exterior, este ca și cum tu ești un luminător puternic și luminezi ceva în noapte ...unde se îndreaptă lumina ta, acolo se vede ce este, când lumina se stinge, nu se mai vede nimic, chiar dacă totul este acolo. La fel este și cu gândurile, ele apar, dar apar pentru că atenția ta este la ele și peste tot e plin de gânduri, te intersectezi cu ele peste tot atâta timp cât ești orientat spre exterior, însă toate aceste gânduri nu sunt ale tale, le faci ale tale când le dați atenție, când le alegi. Încearcă să rămâi în interiorul tău, vei fi uimit, acolo nu este nimic, absolut nimic, doar o liniște, o grație imensă. Acolo este începutul și sfârșitul, unite în totalitatea vieții. De acolo răsar flori nemaivăzute și gânduri nemai gândite, acolo este nimicul și totul. Însă în acest tot nu este un eu care să rânduiască și să facă alegeri, acest tot este inteligență ce se întâmplă deodată fără timp, fără idei. Acolo nu este un pictor care face picturi cum îl taie capul, să le expună ca fiind reale aspecte de viață, iar omul și le însușește. Acolo totul este perfect. Viața nu a creat nimic imperfect. Nici nu ne-a invitat să retușam creația sa, ea este perfectă, perfecțiunea vieții noi nu o putem percepe din trecutul în care suntem prinși. Când vei avea o licărire despre ce ești, despre ceea ce este viața, vei ști cu totul ce ești ca nimeni și nimic în lume sau din afara 11

ei, viața nu putea face ceva mai perfect, ceva mai maiestuos, mai mirific. Dar trebuie mai întâi să devii gol de tot ceea ce crezi că ești. Să te eliberezi de credințele tale despre tine și viață. Nu poți vedea florile căutându-le în lac, este un nonsens... trebuie să urci munții înalți pentru a le vedea. Tot ce vedem imperfect este ceea ce exteriorul a pictat pentru noi. Ce ar face sistemul gigant din sănătate și din industria farmaciei, fără imperfecțiunile noastre? Ei le-au inventat și le susțin iar noi ni le însușim. Spunea Osho o poveste: ”un înțelept vorbea despre perfecțiunea din tot ceea ce există, iar în public era un bătrânel cocoșat, acesta se ridică și spuse: Perfecțiune? Și de mine ce spui? Unde este perfecțiunea la mine? Iar înțeleptul a spus: nu am văzut o cocoașă mai perfectă în toată viață mea!” Iată dragii mei, cum societatea a stabilit imperfecțiunile tuturor. Însă stă în puterea ta să te declari perfect. Stă în puterea ta să nu lași sistemul să te folosească, profitând de inocența ta. Tu nu ești imperfect. Ești așa cum trebuie să fii. Ești cel fără de care viața nu ar fi la fel de frumoasă. Când tu crezi în imperfecțiunea ta, asta văd toți din jurul tău. Dacă tu vezi și crezi în perfecțiunea ta, asta văd toți cei din jurul tău. Tu stabilești prin atitudinea ta, dacă ești văzut într-un fel sau altul. Viața se celebrează în orce formă, ea nu a făcut nimic imperfect, tot ceea ce contează este să vezi cât de perfect ești, să nu lași pe cei ce stabilesc imperfectul să te atingă. Ce părere ar avea un șarpe despre perfecțiune? Noi toți îl vedem diabolic, căci am crezut o poveste aiurită. 12

Este foarte important cum începem această conștientizare, această descoperire a ceea ce suntem, cum devenim conștienți de natura noastră și cum îndepărtăm de la noi imperfectul, pentru a rămâne PERFECTUL. Un lucru foarte important este acela că tu, în timp ce citești această carte, în nici un moment să nu faci afirmația, ”asta nu este posibil” sau ...cealaltă nu este posibil, să nu intri în dezacord cu ceea ce citești, în clipă când faci o astfel de afirmație, că nu este posibil sau că nu este așa, că este invers, ai blocat întreaga percepție, nu vei mai putea avea conexiune cu cele scrise în carte și, ca atare, nu se va întâmpla nimic citind-o, plus că trebuie recitită de câteva ori pentru a avea percepția ei integrală. Vei observa că, de câte ori o citești, de fiecare dată înțelegi mai mult. Vei fi surprins, pentru că vei avea impresia că citești altă carte de fiecare dată. Altfel nu vei înțelege mare lucru. Vreau cu tot dragul să fim doi prieteni care bat câmpul desculți, fugind prin iarba deasă, tăvălindu-se prin iarbă, mireasma ierbii și a florilor de câmp îmbătându-ne de frumos, astfel ca lumea să pară a fi dispărut, că doar noi și câmpul care mai suntem, iar că judecata lucrurilor nu mai este cu putință, este doar mirarea și acceptarea. Aceasta este starea potrivită în care să fie citită cartea. Dacă a ajuns la tine cartea aceasta, nu este deloc ceva întâmplator, lucruri mari și beatifice te așteaptă, cum ar fi, acea cortină a umbrelor va fi trasă iar tu vei vedea realitatea, claritatea. Această carte nu am scris-o pentru ca să devin celebră, nu am deloc nicio necesitate de celebritate, am scris-o cu toată dăruirea și iubirea pentru tine om drag, am trăit deodată două vieți într-una singură și este strigător la cer dacă ai văzut o a doua realitate, să nu o împărtășești. Nu îți face idei despre mine, nici despre carte, nu are rost. 13

Aici se poticnesc mulți, deoarece acesta este o capcană în care mulți sunt prinși. Oamenii au idei, concepte, despre cei care cunosc adevărul vieții, au caracteristici, fac comparații cu înțelepții din trecut, iar dacă scrierea nu întrunește cele ce știi despre cei din trecut, nu este reală pentru tine, acesta este un adevărat triunghi al bermudelor, aici se pierd cei mai mulți. Nu lua postura de judecător citind cartea mea, dacă judeci cele scrise te pui împotriva mea, iar dacă ești astfel împotriva mea, creezi o energie care nu este în sintonie cu mine, iar comunicarea între mine și tine a luat sfârșit, se blochează. Cartea nu este doar ce citești, este mult mai mult, este o expunere printre rânduri ce nu e la vedere, însă se încorporează, odată cu frazele. Acea expunere este clară înțelegere care este posibilă dacă ești perceptiv, liber de orce prejudecată. Dragii mei, o să explic ceea ce se întâmplă în comunicarea reală, ce este comunicarea. Comunicarea reală, totală, este doar atunci când ai percepția directă a mesajului și înțelegerea lui completă, intactă, așa cum a fost transmis. Oamenii în general nu se întâlnesc în astfel de comunicări aproape niciodată, chiar dacă sunt unii lângă alții când vorbesc, ei de fapt nu comunică direct, deoarece fiecare în parte traduce prin cunoașterea lui ceea ce aude, deci nu ascultă direct. Cunoașterea, credințele, tradițiile, se întâlnesc unele cu altele, luptând fiecare să impună atenție, să arate grandoarea sa pentru a fi slăvite. Este ca un program care-i în capul tău și mereu face traduceri despre tot ce vede și aude. Iar acesta este trecutul în acțiune. Este, dacă vrei, precum un calculator la care te conectezi și ceri traducerea conversației, traducere text, etc. 14

Pentru ca să poți comunica cu adevărat, pentru ca să poți asculta cu adevărat, trebuie să fii permanent în liniște, liber de orice traducere, de orce interpretare, doar atunci auzi, înțelegi, direct și clar. Iubirea, dragii mei, compasiunea, are calități ce eliberează din om aceste nevoi de impunere, de mândrie. Ea este compasivă, atentă, milostivă, se crează și se recreează pentru a-și atinge țelul, pentru a se face văzută și înțeleasă cu claritate. Calitatea iubirii este înțelegerea a tot ceea ce există cu o grijă ce face să dispară orice luptă, orice comparație, orice impunere. Cel care se cunoaște pe Sine, cunoaște iubirea, ESTE, iar clipele vieții lui sunt seninul ce însorește cu sclipiri de lumină, este înflorirea fiecărei clipe în flori unice în lume, ce te atrag să le privești, să le miroși, să le iei în tine pentru înflorirea ta. Citiți cu iubire și drag și veți fi în uniune cu această scriere. Percepția clară e posibilă doar dacă tu ești în aceeași vibrație cu ea, cu cartea, cu interes pentru a descoperi reala proprie natură, cu aceeași grijă care contopește inimile, pentru a le face să se deschidă pentru cunoașterea de Sine. Tu trebuie să citești cu o deschidere totală, liber de orice afirmații, de orice prejudecăți, cu prietenie, de mâna cu mine, așa cum eu însămi am mers de mână cu înțelepții aleși de mine și îi consideram prietenii mei. Considerația mea pentru ei a fost totală, recunoștința mea pentru ei a fost nelumească, nu știu cine mai poate avea un astfel de devotament total, fără urmă de îndoiala, fără prejudecată. Aveam percepția clară din cuvinte și nu lăsam să intervină nimic din afară, care să traducă sau să modifice învățăturile. Eu aveam percepția învățăturilor, mi se permitea asta deoarece devotamentul meu, sinceritatea mea totală, a stabilit asta. Virtuțiile omului sunt cele care stabilesc înțelegerea, acceptarea. 15

Nu era nici o clipă de separare între mine și ei, nu era nici o urmă de îndoială, nu era nici urmă de judecată, era o ascultare infinită din tot ce eram, până și respirația era liniștită ca nu cumva să tulbure înțelegerea, să nu întrerupă unimea. Învățăturile maeștrilor sunt în lume, sunt energie și nu sunt atașate unui trup, nu sunt aduse în trup, ele sunt sub forma energiei, iar dorința și dorul meu după înțelepciune, de aflare a adevărului, m-a adus în contact cu aceste învățături, cu această energie. Din libertate de judecată, din libertate de interpretare, am avut percepția totală, este ca și cum maestrul, înțeleptul, ar fi lângă tine, doar că nu-l vezi. Secretele lumii se perindă fără oprire în fața lumii întregi, însă nu este posibilă percepția lor pentru om, deoarece omul este plin de cunoaștere psihologică, de acumulări, de credințe și condiționări, iar aceste secrete nu pot fi revelate omului inconștient, ele au viață, ele se așează în loc cu Soare, cu senin. Gol însă de toate condiționările, de toată cunoașterea, de tot trecutul, se arată Soarele înțelepciunii. E ca și cum pentru tine e mereu Soare, nu mai sunt nori ce acoperă strălucirea. Cuvinte înțelepților sunt eterne, la fel ca toate cuvintele de altfel, însă, înțelepții au avut claritatea așezării cuvintelor în ordine, cuvintele așezate în ordine sunt o comoară care stă în fața ochilor omenirii iar aceștia ...nu o văd. Noi nu avem foarte clar faptul a ceea ce sunt învățăturile, noi mereu le atașăm unui anumit înțelept, ca și cum el ar fi purtătorul înțelepciunii, învățăturilor, însă nu este așa. Când omul devine iluminat, când se trezește din inconștiență, el nu mai revine la întrupare niciodată. Iluminare însemnă că ai terminat ciclul întrupării. Oamenii cred că înțelepții, precum Buda sau Iisus, se întrupează să-i salveze. Cum să poți gândi așa ceva! 16

Dacă tu ai fi crucificat fiindcă ai vrut binele omenirii, ai mai veni să te răstignească încă o dată? Nu, nu ai veni. Biserica încearcă să dea această speranță, suntem hrăniți cu iluzii. Înțelepciunea este împrăștiată în ceea ce numim conștiința, adică un cumul de cuvinte care umple zarea. Înțeleptul nu are nimic în el însuși, este gol de toată cunoașterea, el se conectează la amestecul ăsta de cuvinte și face posibilă chemarea unor fraze, unor răspunsuri din acea conștiință, deci înțeleptul este golul în care apare răspunsul cu claritate. Este noroiul în care răsare floarea de Lotus. Înțelepții sunt ființe care au văzut adevărul, realul, și îl aduc în ordinea cuvintelor. Exact la fel se întâmplă cu cartea dacă o citești așa cum am arătat mai sus, energia cuvintelor va pătrunde înțelegerea ta, iar înțelegerea cărții, percepția ei va fi totală, vei vedea cum cuvintele vor trece de bariera condiționării și ți se vor înfățișa cu claritatea cu care s-au scris. Cărțile sunt imortalitatea Vieții. Dăruirea mea prin această carte este totală, este precum smochinul de la marginea drumului ajuns la coacerea fructului său acesta dăruiește fructul său oricărui trecător, fructul smochinului nu este pentru el, ci pentru oricine îl dorește pentru a-și astâmpăra foamea. Omul crede că atunci când este interesat să afle adevărul vieții, o face pentru Sine, însă nu este așa. Când adevărul se aprinde în om, acesta trebuie să-l transmită celorlalți. Omul arde pentru tot ce era și rămâne flacăra adevărului, care trece din om în om, arzând tot ce omul NU este, rămânând doar adevărul. Deci, adevărul nu este al meu sau al cuiva, adevărul este al eternității, este lumina care lumineza în lume, iar cel ce este 17

lumina, Luminează, nu pentru el, ci pentru că ăsta e rostul LUMINII. Iar înțelepciunea coboară, se arată, acolo unde e dorită, acolo unde este chemată cu drag și dor, cu dor care mistuie, ea nu dă buzna, ea nu vine acolo unde nu este dorită. În general, oamenii care sunt interesați de reala lor natură, au dezvoltat percepția lor despre viață. Inteligența vieții scânteiază în ei, iar inteligența nu este ceva personal, este universală, este universul în perfecta lui ordine, la care creierul se conectează. Această inteligență este cea care vă face curioși, vă face neîncrezători în ceea ce oferă sistemele în care trăiți și atunci sunteți într-o alertă continuă, într-o atenție continuă, această alertă nu trebuie întreruptă cu afirmații. Această inteligență este trezită și caută mereu ceva. Această căutare continuă face ca inteligența să fie din ce în ce mai cuprinzătoare pentru noi. Atunci când avem intenția de a descoperi ceva, de a afla un adevăr despre ceva, se reunește în noi o energie nouă, un plus de energie, care nu este în conformitate cu energia pe care tu o ai în mod normal pentru tine. Această energie, pentru investigare, este o energie nouă, ce stă în față ochilor dintotdeauna, de aici avem toate răspunsurile. Faptul că această continuă căutare nu are un răspuns imediat, aprinde tot mai mult dorința de a afla un răspuns, iar energia se intensifică, iar tu vezi cum capacitatea ta de înțelegere ia alte proporții pentru tine. Dragii mei, pentru a afla adevărul, nu e nevoie să urmezi căi, nu este nevoie de metode, nici de vreo formă de meditație, toate astea sunt irosire de vreme, umplem timpul cu ceva ce credem a fi spre recunoașterea Sinelui. Tot ce facem în ideea de a obține realizarea, trezirea din inconștiență, tot ce se spune despre acest misterios act, care nu e 18

un act, nici acțiune nu este, deoarece nu se obține la cerere, nici nu vine din anumite acțiuni, dimpotrivă, orce acțiune în acest sens e îndepărtarea de realizare. Nu este o realizare, ci o stare naturală a ta, umbrită și acoperită de gânduri, credințe, dorințe. Tot ceea ce avem de făcut este să renunțăm la toată credința, la tot ce e pus în noi de familie, de sisteme, de religie, iar astfel, să rămânem ceea ce de fapt suntem dintotdeauna. În clipa în care observi că ești interesat de recunoașterea ta, de SINELE tău, acum, energia ta nu mai are mii de direcții, ci doar una, energia ta se unește, nu se mai pierde în mii de direcții, în confuzii, în frici, acum este reunită într-o singură direcție. Aceea în a afla cine ești, ca anume ce exiști! Acum, fiindcă am clarificat cât de cât care trebuie să fie atitudinea noastră atunci când dorim să descoperim ceva atât de important precum recunoașterea de Sine, voi începe expunerea mea, pas cu pas, cu cea mai caldă grijă, cu toată atenția cuvenită, cu tot devotamentul, ca aceste cuvinte să fie balsamul vindecător, să fie cea mai clară și armonioasă plimbare pe care astfel ai făcuto înspre ceea ce ești, înspre dorul dorurilor, ce arde din ce în mai luminos. De o mare importantă pentru înțelegerea clară a acestei cărți este faptul că orice judecată trebuie să înceteze, am mai spus-o, însă o repet, deoarece este de importantă majoră și orice completare, orice vedere cu ceea ce cunoșți deja, trebuie să înceteze, altfel cartea va fi una ca oricare alta, orice contradicție, orice interpretare cu ceea ce cunoști deja, blochează percepția. Tot ce cunoști deja despre tine, nu este ceea ce ești, altfel nu ai avea această carte sub privirea ochilor tăi. Faptul că mâinile tale o susțin, arată că tot ce cunoști nu a deșteptat reala ta ființă. Rămâi ca paharul golit de conținutul sau. Tot pahar, dar gol. 19

Dacă în tine se face separarea dintre cunoaștere și eliberarea de toată cunoașterea psihologică, cu excepția celei în care funcționezi ca personalitate în societate cu tot ce implică asta, atunci ești aproape de adevăr. Este nevoie de această pregătire, de aceste atenționări, pentru a ieși din amorțeala în care funcționezi, iar astfel să ai mintea în alertă, atentă. Atunci când îți pui o întrebare, din acest gol apare răspunsul clar, iar asta înseamna că ai percepția clarității, că te conectezi cu ceea ce numim conștiință și poți percepe clar întrebarea și răspunsul. Nu mai răspund toate acele credințe înrădăcinate în tine, nu mai răspunde cunoașterea ta acumulată ce te ține legat cu mii de umbre. Fii alert, când ești alert toate simțurile sunt puse în mișcare, iar informația este percepută cu claritate. Nu citi din pasivitate, nu citi din plăcerea de acumulare de informații, asta nu duce nicăieri. Nu reține în ține ceea ce citești, ci stai deschis pentru percepție, pentru vedere. Dacă acumulezi în tine ceea ce citești, asta înseamnă că închizi în tine ceva, iar dacă ești închis, nu poți avea percepții, dacă ești plin de informații la fel, nu este loc de percepții. Dragii mei, am dedicat mii de ore acestui fapt al recunoașterii, șase ani am studiat pe câțiva înțelepți care revelau pentru mine o claritate desăvârșită. Jidu Krishinamurti a fost cel mai drag ființei mele, grija lui și compasiunea din care comunica, m-au cucerit pentru eternitate. În el m-am oglindit, el era reflexia mea completă, totală. Nu am avut de contestat nimic din ceea ce citeam. A fost și este PERFECȚIUNEA reflexiei a ceea ce sunt. La fel și Osho. 20

Însă, dragii mei, nu poate nimeni în lumea asta să va dăruiască ceea ce numim trezirea din inconștiență. Deoarece tot ceea ce căutați este în voi, iar ceea ce trebuie să faceți este vederea a ceea ce este în voi, regăsirea. Idea cărții este să reușești să te regăsești prin reflexia cărții. Eu nu-ți dau nimic, nu-ți iau nimic, doar curg precum râul cristalin, pentru ca tu să te poți vedea, așa cum ești PERFECT. Dacă nu te vezi, dacă nu te regăsești, lumina nu este în tine. Tu cauți o iluzie, tu cauți programele închipuite de tine și acumulate de la alții. Îți voi dezvălui cu toată iubirea și toată compasiunea reală pe ea, ființa, pentru oglindire, însă deschiderea ta va fi cea care va stabili percepția realului. Acest adevăr se va inventa în toate formele posibile pentru a putea fi văzut, perceput. Mă voi apropia de această LINIȘTE atât cât îmi va fi cu putință, atât cât să nu-i stric frumusețea, să pot traduce în cuvinte, cât de inconștienți ne avântăm în povești aiurite și cum ne însușim tot felul de suferințe fără rost. Adevărul este unul singur, însa pentru recunoșterea sa va înveșmânta straie aurite, sclipiri de Soare, praf de Stele, iar când va fi recunoscută reala lui existență, se va împrăștia în bătaia inimilor, care bat în același fel, cu aceeași dorință de a vedea clipa de acum, de a fi Prezență. Suntem „clipa” neatinsă de cuvânt, nici de trup, ce s-a pierdut în cuvânt. Căutătorul își caută recunoașterea care este în fiecare respirație, și totuși o caută în patru zări și dincolo de ele. Ciudățenia și mai mare este aceea că nu ai cum să găsești ceva ce ești, facem asta de mii de vieți. Toate acestea fiind spuse voi pătrunde în această călătorie minunată. 21

Toate instituțiile cunoscute de noi, religie, scoală, stat, toate ne înavață că trebuie să evoluăm. Aici este o înșaleatorie mare, pentru că, a evolua este o afirmație despre faptul că în viitor să evoluez, iar asta nu este posibil, deoarece eu trăiesc în prezent cu cunoașterea din trecut. Atunci cum ajung eu din trecut, să evoluez în viitor? Nimeni nu a venit vreodată din trecut, trecutul e mort, însă este alimentat cu vitalitatea ta, a celui viu, prins în trecut. Eu aduc trecutul la nesfârșit în prezent, aduc acest tiran la viață în continu, îl transpun în prezent, numindu-l viitor. Pe când eu sunt doar puntea folosită, pe care trecutul o folosește de mii de ani pentru a exista, pentru a continua cu suferința, cu teroarea, cu frica, prostia, SCLAVIA, incertitudinea, poți tu vedea acest fapt? Dacă ai percepția clară a ceea ce am spus, acest act distrugător trebuie să ia sfârșit pentru tine în acest moment. Această vedere este de o însemnătate vitală. Lucrurile trec peste voi luându-vă vitalitatea, viața, iar voi sunteți absenți, nici o dată nu trăiți în prezent nici în viitor, sunteți prinși în trecut. În trecut nu poți trăi, tot ce aparține trecutului e mort, iar cu trecutul, nimeni niciodată nu va ajunge în viitor sau în prezent. Ca să aibe loc o „transformare” reală, trebuie să fii conștient de prezent, trebuie să vezi cu adevărat faptul că nicicând nu ești în prezent. În clipă când ai avut percepția prezentului gol de tot trecutul, de prospețimea și liniștea în aici, toată acestă cunoaștere din trecut trebuie să dispară pentru tine, în acea clipă vezi înșelăciunea în care erai prins. Acum că ai lăsat trecutul, poți întra, te poți odihni în prezentul care este de o prospețime ce bucură! Poți răsufla ușurat, haina trecutului psihologic grea precum un munte, nu mai este. 22

Vom începe călătoria în ordinea în care eu însămi am parcurs acest minunat drum al recunoașterii. Într-o discuție întâmplatoare cu om care avea cunoașterea de Sine, acesta a pus câteva întrebări. Din discuția avută, s-a aprins cumva în mine întrebarea pe care acest om mi-a pus-o. Ce erai tu la nașterea ta? De aici a început totul. Bineînțeles că și eu voi pune această întrebare. Ce erai tu în clipa nașterii tale? Poți tu merge în clipa nașterii, să rămâi o clipă în acel moment? Este înălțător să poți rămâne un timp în acel moment, acea inocență este fără egal în lume, ea deține adevărul intact despre tine. Acea clipă este adevărul gol de orice interpretare, acea inocență neatinsă de nimic, nici de bine, nici de râu, doar ea, inocența ce cuvintele nu o pot reda, doar starea acea, este realul, e un zâmbet interior al tuturor celulelor ce compun trupul tău! Dacă nu poți merge în acestă stare, cu imaginația, atunci când ai în preajmă un bebeluș fii conștient ce simți în apropierea lui. Este înălțător! Este dispariția în totalitate a tot ce nu ești. Acum, că am văzut acea inocență, vom merge mai departe. După nașterea noastră, încă din ziua a doua suntem înscriși la stat cu nume și cod numeric personal. Pentru bebeluș asta nu contează foarte mult până la vârsta de doi trei ani când se identifică cu tot ce i se spune și ce vede. Crescând în familie, aceasta impune micuțului regulile sale. Îl duce la biserica, îl “creștinează” fără voia lui, pe urmă la grădiniță, la școală și tot așa, până la vârsta când acesta termină studiile, pregătit de a întra în sistem ca muncitor sau patron sau orice altceva. 23

Dragii mei, puteți voi să vedeți cum familia și întreaga societate au pictat în voi o realitate pe care nu ați cerut-o? Vedeți cum v-au transformat în persoană, nume, număr, națiune, limbă, religie, profesie, etc… Toate aceste separări sunt de fapt forța voastră vitală împrăștiată, risipită în toate aceste programe, în toate aceste condiționări, sunteți de fapt sleiți de puterea voastră, iar voi nu mai funcționați ca ființe întregite, nici ca ceea ce v-ați născut. Voi funcționați ca părți separate, în toate câte vi s-a spus că sunteți. Voi ați uitat complet pe cel născut, nu mai aveți nici o relație cu el. El stă undeva într-un colț al inimii voastre întunecat, așteptând să fie salvat, văzut. Acum voi funcționați ca fragmente create de familie, de stat, de instituții, plini de frici și îndoieli. Frica există doar despre ceea ce cunoști, despre ceea ce ți s-a spus, despre ceva necunoscut nu poți avea frică… Haideți să vedeți ceva real!... chiar acum în clipa în care citiți, faceți o mică pauză și aduceți în gând un lucru căruia voi îi purtați o mare frică. Acum, ați pătruns acest gând al fricii, oricare ar fi acesta, mergeți spre interiorul acelei frici, înaintați cu toată încrederea vă rog, mergeți să întâlniți acea frică, eu sunt cu voi, nu se va întâmpla nimic, vă asigur dragii mei că nu veți găși nimic în locul fricii, oameni dragi, frica nu există, noi o creăm, o susținem, însa ea nu există. Este doar un gând, o închipuire ce s-a pus în noi cu motive de a devenii depresivi, bolnavi. Frica pe termen lung, are un impact devastator în noi. Inversează întreaga funcționare a organismului. Puteți vedea că frica de fapt nu există ? Că ni s-a transmis ca fiind ceva real, pe când ea nu există. 24

Iată dragii mei, asta facem de mii și mii de ani, facem asta ca pe ceva normal, acceptat total de întreaga societate, pe când aceasta este o boală, boala nebuniei. Mă cred a fi niște cuvinte presărate pe conștienta mea, cred în frici care nu există, cred a fi tot ce mi s-a spus. Cred a fi, ceea ce văd că întreaga societate este. Este strigător la cer cum am fost înșelați. Cum trecutul a devenit o puternică iluzie, ce funcționează în lume ca unică realitate, însușit fiind de tot pământeanul ca fiind realitatea lui. Acest trecut are o forță imensă, acest trecut este DOMNUL, STĂPÂNUL vieții tale și a întregii umanități. El este ascuns ochiului tău, însa este cel ce trăiește viața ta. A creat cele mai subtile forme de a te ține în iluzia lui, ți-a oferit confort atât încât să nu te simți străin în iluzia lui, iar acest trecut este deținătorul legal al vitalității tale. Părinții tăi au fost de acord cu acest pact, ei fiind întotdeauna, în necunoștință de cauză. Ei dorm împreună cu toți semenii lor de altfel. Să transform copilul meu, născut din mine, într-un asemenea personaj al trecutului, asta e curată nebunie. Îi predau toate fricile și temerile mele, cu bună stiință sau prin comportamentul meu, eu neștiind cine sunt. Eu, mama lui, i-am dat nume, l-am dat statului printr-un contract (certificat) obligată fiind și inconștientă. I-am impus regulile societății, cu toate nenorocirile ce cuprind acestea, de cele mai multe ori obligându-l. L-am dat tuturor sistemelor să facă cu el ce poftesc, l-au împărțit în zeci de fragmente și cu toate astea afirm că-mi iubesc copilul mai mult ca pe orice. Mamele de feciori, îi dau armatei să-i facă ucigători de frați ai lor. Sărbătorim acest crud act, ca și cum ar fi vreun act de bună credință, de bunătate, de bine social. 25

Iar ele susțin iubirea lor pentru ei. Dragii mei, iubiții mei, noi nu suntem toate acestea, nu suntem nimic din ceea ce ne-au transformat. Cel transformat nu este altceva decât un cumul de programe, este trecutul ce vine în realitate, în prezent, prin voi, pe care ni l-am însușit ca realitate. Crezând în acest construct, în acest trecut, îi dăm viață, trăim prin el, însă noi nu suntem acest construct, el nu este real, noi îl facem real. Este o creație cu o forță imensă, care a creat țări, societăți, familii, însa este artificial totul. Această creație fură în totalitate realitatea ta, ea are prioritate în tot… fiind o creație artificială este extrem de egoistă, extrem de instabilă, insensibilă, falsă. Toate acțiunile ei sunt cu interes propriu, cu interes de a se impune, de a deveni centrul atenției, centrul puterii, nu are principii, nu cunoaște onestitatea, este mereu însetată de puterea de control. Vedeți voi această creație? O puteți recunoaște în voi? O puteți vedea ca totalitate? Acesta este eul, acel eu personal, acel eu separat, care vrea să se impună, să cucerească, să lupte, să apere tot ce ține de creația sa, religie, țară, neam. Este atât de identificat cu toate acestea, că ucide fără să clipească dacă asta i se cere în numele țării. Dragii mei, societatea se simte comodă și îmbrățișează aceste trăiri, iar pe cei care le pun într-o lumină clară, îi urăsc. Societatea nu vrea să vadă adevărul, nu este comodă în adevăr. Adevărul cere acțiuni, iar ea este în somnul cu vise, nu este conștientă de trăirile haotice în care este prinsă. Toate sistemele, toate formele de informare, TV, ziare, radio, etc, în mod subtil au contribuit la formarea ta, a eului, EUL gigant a totalității trecutului. 26

Creație iluzorie, cu o putere incredibilă, ce deține vitalitatea fiecărui pământean, doar 1% din populația lumii este liberă de acest trecut. Acest eu fals creat de sistem este sclavul perfect, este sclavul liber. S-a lucrat intens la creația acestui tip de sclav, este o creație incredibilă, sclavul însăși în nici un moment al vieții sale, nu își vede sclavia, el se simte apărat, se simte în siguranță în închisoarea lui, în sistem, îl apără chiar cu prețul vieții fără nicio ezitare. Acuma dragii mei, eu va întreb: puteți voi să vedeți acest sclav, acest eu? Puteți voi să vedeți artificialul care a fost creat ca eu separat, făcut sclav? Cu siguranța că da… Ce puteți face în cazul în care a fost relevat acest eu? Care va fi acțiunea voastră? Acel moment este de o importantă incredibilă, acea clipă e Sfântă, dacă mai există în lume ceva sfânt. Acea clipă e cheia de aur cu care puteți deschide celula în care vă aflați, cu acea cheie faceți să dispară complect eul fals, tot cumulul greoi, îmbâcsit al eului dispare pentru totdeauna. Faptul vederii lui, este faptul morții lui. Nu există cale de mijloc. Eu va asigur că odată văzut, perceput, nu este posibilă existența acestuia. Orcum, existența lui este una falsă, nu este reală. Liber de acest eu, este posibilă oglindirea a ceea ce cauți, trezirea, iluminarea, recunoașterea. O să va spun un mare secret. Există în om o iluzie foarte puternică despre această trezire din inconștiență, despre iluminare. Omul are în mintea sa concepte despre ceea ce este trezirea, iluminarea. În căutările lui de-a lungul multor vieți, a acumulat tot felul de imagini, tot felul de acțiuni, meditații, prin care el speră să re27

cunoască pe acel învățător, maestru iluminat, să găsească oglinda perfectă în care să reflecte iluminarea. Însă vai, acel model din mintea sa, nu va fi găsit nici pe pământ, nici dincolo de el, deoarece el caută niște iluzii, alese de el, stabilite de el, iar el (nu este iluminat), nu are cum să găsească iluminarea, trezirea, astfel. Dragii mei, acest înălțător fapt trebuie văzut, trebuie conștientizat. Cu dragoste și drag îți spun omule, că atâta timp cât tu nu ai întâlnit sau recunoscut un iluminat în totalitate, fără urmă de îndoială, tu nu ești iluminat. Acesta este marele secret ce puțini îl văd cu adevărat. Fie că-l întâlnești într-o carte sau în plan fizic, până tu nu ai văzut în altul iliminarea, trezirea, nu o EȘTI, nu este în tine. Când iluminarea este în tine, ea se oglindește prin altul, iar tu o poți recunoaște. „Tu nu ai întâlnit de fapt un iluminat, te-ai Re-găsit pe tine ca fiind Iluminat”. Acesta este esențialul ce trebuie pătruns, înțeles. Te îndemn să te zărești prin mine, să te oglindești în mine, sunt o simplă oglindă, simplă dar cristalină precum apa de izvor, te invit să te uiți într-atât, până vei vedea doar lumina, doar realul, liber de orce imagine, facere, gând. În această moarte, a tot ce înseamna ego-ul, cu imensa lui creație, credințe, concepte, condiționări, acestea dispar odată cu el, mor pentru totdeauna. Iar tu te poți vedea Perfect, Iluminat. Din acesta moarte, din eliberarea de totalitatea a ceea ce credeai că ești, se naște o nouă ființă, renaște, se arată reala ta ființa. A rămas ceea ce este cu adevărat viu, îndrăznește și recunoașteți natura.

28

Acest CEVA este de o frumusețe, de o inocență imensă, acea inocență a nașterii tale, ești plin de compasiune și o IUBIRE, ce cuvintele n-o pot cuprinde. Acum, ești cel născut din trecut, nu ești născut din mamă, ești nou-născut a doua oară în aceeași viață. Rămâi aici cu acest Ceva, ca ceea ce exiști acum? Fii ce ești, nu e nimic de spus, e liniște și ai văzut moartea și nașterea deodată, rămâi aici, liniștea ce este Ești. Ce să mai cauți? Nu mai este nimic. Oglindirea clarității tale, dacă nu este posibilă prin mine, nu este pentru tine o altă oglindire. Este ceea ce Este, nu mai e nimic, nici în față nici în spate, nici în sus, nici în jos, în această sfârșire ești Tu. Iată în ce constă toată suferința ta, toată căutarea ta. Ești liniște. Nici măcar liniște nu poți spune că ești. Am să vă spun un lucru care probabil va fi destul de dificil să-l pătrundeți, însa cu grijă și atenție mărită este posibilă percepția. Lumea cunoscută de noi este o lume ireală deoarece este adusă din trecut și proiectată în prezent. Pentru ca oamenii să se poată înțelege unii cu alții și pentru a putea controla mulțimile, au creat alfabetul, vocabularul, au creat diferitele limbi în care comunicăm fiecare. Cu mii de ani în urmă comunicarea era telepatică și nu erau neînțelegeri sau interpretări greșite, așa arată manuscrisele din trecut. Însă de când comunicăm verbal nu ne mai înțelegem clar, mereu interpretăm spusele celorlalți și de cele mai multe ori interpretăm greșit. Care este secretul acestei descoperiri a comunicării? Toate lucrurile au fost numite, la fel ca și tine... și tu ai un nume, însă lucrurile numite nu sunt numele lor, numele lor l-a pus 29

omul, această înșelătorie a limbajului este una din creațiile trecutului pentru a-și asigura continuitatea. Este aproape imposibil pentru om să mai vădă altceva în afară de cuvinte. Însa lucrurile nu sunt numele acestora. Natura noi nu o putem vedea direct, nu ne putem conecta cu ea direct, deoarece numind-o, creezi o barieră, se interpune numele între ceea ce este și realitatea ei. Ce înseamna asta? Că noi suntem separați de conexiunea cu natura noastră reală, noi nu mai avem percepția naturii, nu mai comunicăm cu ea. Noi am fost învățați să vedem natura cu trecutul. Natura este o inteligență incredibilă, noi prin numirea ei ne refuzăm contactul cu această inteligență. Puteți vedea acum faptul că toate lucrurile numite nu sunt numele lor? Când aveți percepția directă a naturii, a mării, a munților, pădurilor, florilor, animalelor, fără numirea lor, acestea vor întra în comuniune cu voi, veți simți ceea ce sunt, veți ști ce sunt, cum nu ați știut vreodată înainte. Oare va mânca omul animalul când acesta este parte din totalitatea existenței, când percepi viața, viul din el? Veți avea percepția reală a ceea ce sunteți, veți simți totalitatea ca parte integrantă din voi, veți re-veni la întreg, veți funcționa din întreg, nu ca părticica infimă din întreg, nu ca fragment din întreg… Imaginați-vă pentru un moment forța ce susține viața, forța întregului univers iar voi pulsând la unison cu acest tot… Unde vedeți voi echilibrul? În fragmentul infim creat din trecut, care caută fără întrerupere moduri de viață în separare, în acumulări de bunuri materiale de parcă ar trăi o eternitate aici pe pământ, sau pulsând cu acest tot împreuna? Având această măreață revelație, în trăirea voastr nu va mai fi nevoie să aveți un îndrumător, perseverența voastră vă va face 30

intuitivi, simpla întrebare pusă în voi înșivă, vouă înșivă, va aduce un răspuns clar pentru voi. Sunteți viață, sunteți nașterea și moartea. Nici măcar cu privire la alimentația voastră nu va trebui să aveți îndoieli, deoarece în regăsirea cu totalitatea, veți ști fără îndoială care este alimentația corectă, pur și simplu nu veți mai putea susține același mod de alimentație, nici același mod de viață, deoarece în voi s-a reunit acum o nouă energie, reala voastră energie, una întregită, ați scăpat din plasa de foc a trecutului. Inteligența activează în voi, această inteligență este infinită, este de o claritate ce surprinde, ce încântă. Iubirea ta față de tot se crează, se inventează, se dăruieste fără motiv, fără direcție spre ceva anume. Acum ești liber, cu adevărat liber. Ești liniștea care trăiește cea mai frumoasă realitate. Această libertate nu este ceea ce scriem în cuvinte despre ea, această recunoaștere este râsul ce a pătruns totul, existența, viața, toate celebrează regăsirea, este o sărbătorire diferită, cea mai aleasă, unde nu poate ajunge oricine, unde statutul social și banii nu pot cumpăra locul. Doar viața este cea care te alege, ai iubit-o și ea s-a îndrăgostit de tine atât de mult încât te-a răscumpărat prin moarte, moartea a ce credeai că ești și nașterea în viața reală din uitarea trecutului. Aceasta este dragii mei iluminarea, asta înseamnă să devii conștient, a fi trezit din somnul cu atâtea coșmare a eului, a trecutului. O să va povestesc experiența mea cu Totalitatea. Într-una din zilele obișnuite, am dus mășina la atelier pentru ceva reparații. 31

Am lăsat mășina în atelier și mă îndreptam spre stația de autobus. În drumul meu binecuvântam copacii, adoram Soarele spunându-i cât de drag îmi este, privindu-L, când deodată am dispărut din trup... Clipa dispariției nu o pot descrie fiindcă a fost fulgerător, m-am trezit în afara mea, în sus, și vedeam în jos. Mi-am dat seama, cu uimire, că văd corpul meu mergând pe stradă de la înălțime, de sus, așa am constatat că exist ca „ceva”. Eram tot ce era în locul acela, eram tot, dar nu eram în trup, ci în afara lui, în zare, eram aerul, LUMINA, eram un gol, însă un gol plin, eram fără greutate, nu era ceva asemeni greutății, eram un „ușor” infinit, eram ceva ce nu pot spune în cuvinte ce eram, însă dragii mei, starea ce o eram, orice aș spune despre ea, ar fi doar o mică parte, era un fel de compasiune, un drag infinit, o liniște ce umplea totul de o frumusețe nelumească, de o stare care fără să clipesc a-și numi-o Divină, însa nu divinul pe care îl cunoaștem, ca ceva învățat de religie, ci Divinul atotcuprinzător de fericirea fericirii și bucuria totalei bucurii. Mă gândesc că la nașterea noastră asta suntem, această stare. În această stare ești zborul, ești nimicul, pentru că nu poți relaționa cu absolut nimic chiar dacă eu dau detali acum, eu nu eram nicăieri și eram în tot. Din ceea ce eram acolo sus, pentru că eram deasupra trupului meu cu o destul de mare distanță, încât vedeam mic corpul, vedeam tot, exact cum vedeam când eram în corp și în locul din care eram, priveam corpul meu mergând încet pe acea stradă. O mare milă m-a cuprins, îl îmbrățișam, îl mângâiam, dar nu cu mâinile, nici cu atigerile, ci cu o stare care eram acolo, cu o iubire nelumească, cu o adorație ce nu avea egal, după care m-am întrebat, ca drept ce exist aici? Însă răspunsul nu era în cuvinte, ci în liniște, o liniște ce cuprindea tot, ERA CEEA CE ERA, ce am redat cât de cât. 32

Am revenit în trup, însa nu la cererea mea, s-a întâmplat totul fără voia mea, nu aș mai fi plecat de acolo pentru toată lumea asta întreagă. Dacă cineva îmi propunea, îți dau lumea și toate bogățiile ei în schimbul a ceea ce eram fără trup, aș fi spus că e nebun, să-și păstreze mizerile lumii, pentru absolut nimic nu aș fi renunțat la starea aceea. Ceea ce vedem noi ca Lumina nu se compară cu lumina ce eram, era un argintiu sclipitor, liniștitor, strălucire de albastru argintiu, iar lumina ce o văd din trup comparată cum ar fi mereu înnorat. Aurul lumii tot, diamantele și toate bogățiile lumii, sunt mizerii în comparație cu acea stare. O murdăresc, o umbresc. Ceea ce noi numim bogăție, aur și toate pietrele prețioase, sunt noroiul ce este aruncat de mai marii lumi peste noi, cu acest noroi întăresc separația între om și om. Dacă cineva mi-ar fi spus că așa ceva este posibil nu aș fi crezut, nu poți crede nicicum că așa ceva se întâmplă și ce înseamnă nu putem ști. Eu nu am cerut această experiență, deoarece eu nu-mi putem imagina că așa ceva este cu puțință și încercam să văd cât timp am fost în afara trupului meu, pentru că părea că am stat mult timp. Fiindcă ceea ce eram în afara trupului meu, timpul nu exista, era o oprire. Oprire ce cuprindea eternitatea. Nici greutatea, nici gravitația, nu existau, era ceva imens, oprit, încremenit, de neatins de cuvânt... Însă nu a durat decât un minut sau două, deoarece am înaintat puțin pe acea stradă. În clipa în care este văzut realul, timpul are o altă însemnătate pentru noi, timpul așa cum îl știți este timpul creat de iluzia trecutului, însa timpul nu există. Există o oprire într-o liniște mirifică. Sunt trăiri unice, sunt de o importanță imensă, de aceea am decis să le scriu, pentru ca și alți oameni să cunoască aceste trăiri, 33

care nu trebuie să fie traduse, nici justificate, nici nu e nevoie să le condiționăm cu imaginația noastră vastă. Iar cei care au avut trăiri asemănătoare să le împărțășescă cu ceilalți, va rog mult, faceți publice trăirile speciale, lăsăți-le să trăiască prin voi, ele sunt parfumul, ele sunt darul cerului pentru voi, nu le închideți în colțurile umbrelor voastre, puneți-le în lumină, umpleți lumea cu ele și ele vor fi adevărata Îndumnezeire a voastră și a lumii. Oamenii vor spune că nu sunt reale aceste trăiri, însă asta nu contează, voi să le faceți cunoscute, căci lumea vorbește din ireal, din inconștiență, voi știți asta... nu vă însușiți inconștiența lumii, altfel Dumezeirea va rămâne în uitare, va fi umbrită de inconștiența lumii, de durearea și suferințele lumii. Aduceți-le în lumină, în seninul nașterii voastre, iar aceste trăiri, cândva vor fi realitatea pământului, vor umple omenirea. Dragii mei, dacă fiecare om ar avea o scânteie din acea trăire s-ar vindeca de mii de vieți de suferință. Pentru el nimic în lume nu va mai conta, decât să fie acea stare. O va păstra în Sine ca pe cel mai de preț dar de pe Pământ sau Cer, iar un om care primește cel mai prețios dar al Pământului, al Cerului, nu poate fi decât cel mai minunat om al Pământului, al Cerului , iar un astfel de om este Dumnezeu adevărat. Care credeți că sunt trăirile unui astfel de om? Vă rog să mă credeți că nu am cuvinte să-l descriu. Cuvintele nu sunt folositoare, ar fi închisori. Probabil acesta este și motivul pentru care nimeni nu face descrieri despre aceste trăiri. Descrierile nu sunt posibile pentru aceste stări. Înțelepții și toți cei ce au recunoașterea Sinelui, s-au rezumat la a arata faptul recunoașterii și acceptarea a ceea ce suntem, fără a spune experiențele lor, se crede că e fără rost, pentru nu a fi numiți într-un fel sau altul, datorită acestor trăiri. 34

Aceste observații, trăiri, ce prin comuniunea cu totalitatea apar cu o claritate mirifică, e ca un răsărit de Soare ce încântă ființa, ce o ridică din monotonie, din moarte, bucurând cu strălucirea Lui. Trebuie să revenim dragii mei la natură, la uniunea cu totalitatea, trebuie să funcționam ca totalitate pentru a termina cu fricile acumulate, cu rănile ce sîngerează fără sfârșit, cu traumele ce le purtăm pe brațe și nimeni nu ni le poate smulge. Până și iluzia poate fi schimbată. Priviți oceanele, mările, ele primesc revăsărea râurilor cu ape cristaline și râurile tulburi deopotrivă, fără a avea vreo preferință, ele sunt exemple pentru cel prins în trecut. Revenirea la natura ta, îți înfățișază o coală imaculată unde totul se rescrie, fără nici o greșeală, litere aurite formează fraze ce sunt precum Sori în bezna nopții. Înțelepciunea, libertatea a ceea ce EȘTI, se arată ca o fecioară ce cântă și încântă cu sunete, cu grație, cu sunete ce ating inima în cel mai măreț fel! Este o calitate sublimă, în dorința de a te recunoaște, de a reveni la natura ta. Întrebarea și răspunsul una sunt pentru voi. Observați cum toți înțelepții, când li se pune o întrebare, ei o repetă pentru ei înșiși, iar dacă nu apare răspunsul, este pentru că întrebarea nu este alcătuită corect, iar ei o corectează, o pun în ordine iar când este în ordine, apare un răspuns din ordine, pentru ordine. Este ca un șirag de Perle care de care mai frumoasă. Totul capătă un nou sens, nu mai există ezitare în ceea ce faci, vei fi sigur pe tot ce faci, e ca și cum o autoritate dreaptă în totalitatea acțiunilor sale, trăiește la unison cu tine. Uneori, sunt tristă când văd omul atât de inconștient. Dacă omul ar vorbi despre greșelile lui, dacă ar împărtăși loviturile date de ego-ul sau, atunci ceilalți oameni ar avea grijă cu 35

anumite aspecte ale vieții, omul învață dacă vede greșeala, nu o repetă. Însă omul când are probleme, le poleiește cu aur și smaralde și le arată celorlalți ca fiind adorabile, se laudă cu ele, pe când sufletul lui este negru de tristeți, de probleme, iar cei ce ne conduc, cunosc acest vicleșug al omului și profită de acest fapt înșelând lumea în continuare. Dragii mei, la ceea ce mai vreau să țineți seama, este faptul că nu sunt cineva care vă învață ceva, nu, nicidecum, noi suntem prieteni chiar dacă nu ne cunoaștem, suntem doi prieteni care merg în călătoria interioară spre aflarea Sinelui și nu doar spre aflarea lui, căci asta poate fi de puțin interes, ci de manifestarea lui, de punerea lui în lumină, pentru că omul pierdut să se regăsească prin tine. Grija ta pentru natură, pentru umanitate, pentru univers, trebuie să fie în prim plan. Schimbarea este evidentă în tot ce faci, pentru că totul se face prin tine cu drag, cu bucurie, cu atenție, observând mereu rezultatele înfloritoare ale faptelor tale, față de viață. Aducerea iubirii tale în fiecare fapt al trăirii de zi cu zi. Reala bucurie a prezenței în clipa de acum, în prezentul ce nu are început nici sfârșit, ci doar o prospețime ce te ridică spre zări cu picuri de rouă, unde timpul nu te poate atinge, unde meditația, atenția de a privii un picur de rouă e beatificantă. Omul ce este identificat cu ego-ul, care este sclavul trecutului, poartă cu el suferințe și tumultul de probleme și, în fine, pentru el timpul de a privi picurii de rouă nu este posibil, deoarece suferințele lui strigă, problemele lui cer atenția și energia lui. Terminarea, sfârșitul tuturor acestora, este începutul unei noi vieți, unei noi ființe, unei noi lumi. Omul realizat are tot timpul la dispoziția lui, pentru el timpul nu mai este cel cronologic, el funcționează într-un prezent continuu. 36

Eu nu știu zilele săptămânii, decât atunci când sunt interesată pentru anumite situații. La ceas nu mă uit niciodată, decât dacă am ceva de rezolvat la o oră determinată, în rest, am tot timpul din lume la dispoziția mea, aceasta înseamnă libertate, aceasta este libertatea. O să va spun un alt mare secret, percepția unui mare secret al timpului. Cât timp ne agățăm de iluzie, să învățăm măcar să trăim cu ea armonios. Dragii mei, voi șțiți că noi îmbătrânim pentru că ne însușim ceea ce vedeam în societate ca trecere a timpului? Noi îmbătrânim pentru că vedem cum oamenii îmbătrânesc, ne însușim trecere timpului, noi îmbătrânim pentru că asta ni se transmite subtil prin toate mediile de știri, televiziuni etc …am avut această percepție într-o zi din senin …pur și simplu am văzut clar cum noi înșine facem trupul nostru să îmbătrânească, să nu mai fie total funcțional la anumite vârste, depinde de fiecare ce poveste i s-a întipărit în minte și câtă crezare îi dă… Anumite organe nu mai funcționează pentru că X așa a spus și omul își programează vârsta, bolile și cum va funcționa întregul său organism. După ce am avut această percepție, am vrut cumva să găsesc o explicație și cu timpul îmi apăreau tot felul de exemple, care adevereau percepția mea. De exemplu, oameni care aveau 70 de ani, iar trupul lor arăt vârsta de 30 de ani sau de 40 de ani. Sau oameni de 110 ani care arătau precum cei de 70. Deci, a fi conștient, dragii mei, însemnă să fii receptiv la toate percepțiile, oricât de incredibile ar părea acestea. Iar acest fapt, dacă este adevărat, dacă este real, asta însemnă mult mai multe lucruri, asta înseamnă că noi ne stabilim și ziua în care plecăm din planul fizic și cum plecăm din acest plan, asta este de o importanță incredibilă. 37

Noi nu trebuie să manifestăm boli, până și bolile noi ni le stabilim, asta e sigur, ceea ce vedem la alți preluăm pentru noi, deoarece noi cunoaștem în cel mai mic detaliu bolile și nu numai bolile, ci și care sunt manifestările înainte de a face boală, noi știm simptomele acestora, au avut grijă medicii și farmaciile de acest fapt. Eu nu m-am îmbolnăvit vreme de șapte ani de nici un fel de boală sau răceli. Deci asta înseamnă că noi ne însușim până și bolile, toate, absolut toate. Când spun boli nu mă refer la fracturi, sau accidente. De exemplu, avem o vecină cu o boală incurabilă, și ne povestește detaliat cum s-a îmbolnăvit, vă asigur dragi mei, că în clipa când veți avea simptomele povestite de vecină, care nu au nici o legătură cu tine, tu creezi acea boală în tine, deoarece relaționezi simtomele ei cu ale tale și se creează o frică la început, iar această frică este o dezordine ce va rupe ordinea trupului tău, creând acea boală din gândul tău. Așa se transmit bolile dragii mei, atenție mare cu programele de la televizor, atenție cu cine stați de vorbă și ce vorbiți, este alegerea fiecăruia cum trăiește. Este alegerea voastră ce aduceți în voi, ce lăsăți să ia viață în voi. Ceea ce trăiți este ceea ce alegeți. Acum, că ești liber de trecut, liber de cunoașterea psihologică ce acționa din tecutul mort, liber de orice devenire, nu este nevoie de evoluție din partea ta, evoluția se întâmplă în tine, te ia cu valul său, nu poți face nimic aproape în acest sens. Viața are propriile planuri și nu le va împărtăși nimănui, deoarece pentru ea nu există timp așa cum noi îl cunoaștem, nici nu este ceva ce necesită schimbare, ceea ce este viața este magnific, este înălțător, este fără îndoială perfecțiunea.

38

Când vei fi conștient de ea, nimic și nimeni nu va mai putea să îți arate că e nevoie de evoluție, de schimbare. Doar cei ce nu o cunosc, o doresc altfel, o doresc schimbată. Fii admiratorul vieții, poți fi pulsația conștientă, fii cel Real, cel eliberat de încărcătura cunoașterii psihologice, cel eliberat de tot trecutul înfiorător, tu nu ai nevoie de cunoaștere, tu știi tot în tot momentul, tu te-ai născut Iluminat, conștient, nu ai cum să devii ceea ce EȘTI. Tu ești viața în tot momentul, iar viața nu o cauți ca să fii, viața o ești și o ești fără vrerea ta, fără aprobarea ta. Doar când crezi că ești ce ți s-a spus, că trebuie să devii ceva, atunci te despărți de viață, de esența ta și îmbraci rolurile trecutului. Tu te cauți în afara ta, pe când Ești suflarea ce strigă în liniște SUNT în tine... Nu poți fără mine, unde mă cauți? Când ai avut experiența Luminii în trup, ea va pecetlui pentru tine adevărul. Sper cu toată iubirea să aveți puterea de a face acest adevăr de neclintit pentru voi, punându-L în inima voastră ca pe cel mai prețuit, cel mai sacru cadou, în lumina inimii voastre, să trăiască în fiecare bătaie a inimii, iar acea pulsație să fie ca o ploaie de vară, ce înviorează totul, ce îți crește florile, le înflorește așa cum nici o dată nu au înflorit. Fiecare atingere a ta să înflorească, fiecare gând să fie din prospețimea prezentului, a vieții care o respiri secundă cu secundă. Ceea ce ești acum are deschise toate posibilitățile în față, energia ta vitală este acum infinită, este totalitatea ce se întinde înaintea ta, ca Soare, ca luminator și Luna singura care amintește Pământului că noaptea este doar o clipire a sprâcenelor, că ea este singura iubită a nopții, când miile de luminițe din priviri se opresc în somn. Acum ești nou-născutul, ce se dezmiardă în raiul vieții, cu 39

toată bucuria libertății, perfecțiunii, libertatea ta acum este evidentă, este reală și este o libertate ce nici cuvântul LIBERTATE nu o poate atinge, nici un gând un o poate gândi. Ea este râsul vieții , un râs trăit de viul din tine, acest râs Viu umple Soarele de strălucire, acest râs luminează Stelele în noapte și Luna, acest râs este susținătorul vieții reale, fără el viața nu mai poate respira, nu mai poate continua, este susținătorul acestei vieți de o frumusețe fără egal. Trupul tău este o incredibilă inteligență, el este o structură ce funcționează în susținere reciprocă a ceea ce este totalitatea sa, fiecare parte a corpului este de o importanță vitală pentru el, fiecare parte susține o altă parte, iar armonia în care se susține întreg organismul este ceea cel face perfect funcțional. Observă armonia trupului, poate fi un învățător desăvârșit. Ce faci tu ca Inima ta să bată? Ce faci tu ca respirația să aibe loc în tine? Ce faci tu ca ochii tăi să vadă? Nu faci nimic, toate se fac prin tine. Fii natural, lasă-te în seama trupului, mergi cu el odată, tu doar bucură-te de realizările lui, minunează-te de inteligența cu care își împlinește funcțiile, fii mirarea! Întră în râsul lui, pătrunde în el, stai în bucuria lui infinită, mergi pe aripile lui și cunoaște-l așa cum este, căci el este viața însăși, el este respirația ta, respiră bucuria aceasta pentru tot restul vieții tale. Ești minunea ce a luat ființă din bucuria vieții, din zâmbetul ei, infinita ei compasiune, iubire, s-a născut din bucuria ei, că Este cunoscută de tine, din râsul acesteea care umple eternitatea, care nu începe și nu se termină, nu s-a născut și nu a murit, ci este dintotdeauna, îmbrăcând și dezbrăcând forme. Acum, la finalul cărții, aș vrea să primești recunoștința mea, totala mea iubire și bucurie din care îți scriu, faptul că ai venit în această călătorie unică, știu că te-a eliberat de trecutul închipu40

irii, știu că am fost o oglindă cristalină, în care ai putut să te reflectezi în adevărata realitate, adevărata natură, care nicio clipă nu a fost despărțită de tine, care nici o clipă nu te-a părăsit, doar gândul era cel ce zbura în căutarea a ceea ce ești aici și acum. Această realitate va fi un Soare ce trimite strălucirea lui în tot ceea ce este, fără a face vreo alegere, fără să fie influențat și fără să influențeze, el strălucește, el este constant, este mereu pe cer, chiar și când norii îl acopereă, el nu este influențat, el nu se schimbă, el împlinește strălucirea lui, prin statornicia lui. Sunt sigură că asemenea lui și noi vom fi în sintonie cu viața, atât cât încă ne agățăm de iluzia vieții, cu întregul ce bate precum inima omului, toate inimile bat la fel, toate au forma la fel, toate împlinesc viața în bucuria ei! Noi am revenit la pulsație, la real, la cristalinul apei. Apa pentru mine este oglinda perfecțiunii, este viața care se lasă văzută în cea mai magică formă. Luați aminte că apa nu a învățat că e apă, nici că trebuie să facă totul să crească, ea este ceea ce este și este perfectă , la fel și noi, nu trebuie să învățăm ce suntem, ci să fim ceea ce suntem dincolo de orice devenire. LUMINĂ! Apa este magia vieții. Prin apă, viață a lăsat infinite posibiltăți de forme să se arate, să se nască în cele mai beatifice feluri. Floarea este apă, pădurea e apă, ceea ce consumăm ca alimente este apă, iarba este apă, tot ce vedem ca materie în lume este apă, este apa care a luat forme, chiar și noi oamenii, suntem apa vieții care a luat forma noastră, totul este apă, dragii mei. Binecuvântați apa pe care o beți, arătații mulțumirea și recunoștința, iar ea va arăta minunea ei, va arăta frumusețea ei infinită. Toți acei ce vor face această călătorie minunată din trecut în prezent, vor fi precum petalele aceleiași flori, vor fi precum note muzicale ce compun aceeași maiestuoasă sinfonie! 41

Toți acei eliberați de trecut vorbesc parcă o singură limbă, indiferent în ce limbă vorbesc, pentru ei înțelegerea este aceeași, ei nu mai traduc prezentul cu trecutul, toți vorbesc din aceeași libertate. Toți se recunosc unii pe alții, liniștea și armonia lor este ca un Soare ce înseninează cu strălucire. Îmbrățișări cu toată adorația! Mulțumiri și recunoștință!

42

Credeam că văd credeam că văd trăiam într-o lume ce nu există totul părea atât de real suferința era cea care mă asigura de realitatea lumii clipele de bucurie întăreau această credință că lumea există cu dureri și plăceri atât de real părea precum muntele ce pare că nu se clatină din loc însă într-o zi a început să se clatine totul din temelii răsturnând totul împrăștiindu-se iluziile nici urmă de credință nu a mai rămas dreaptă doar praf, doar cuvinte singure stau parcă suspendate în aer cautând propoziții cautând fraze de care să se lege ele doar legate pot exista doar legate pot crea stări suferințe sau plăceri cel ce le lega, le mințea le punea împotrivă una cu alta le așeza invers și le colora în culori șterse însă acum, când cel ce le așeza a dispărut acum, când nimeni n-o să le mai lege se vor disipa în etern vindecate fiind de toate stările nu vor mai știi care le era menirea din libertate se vor unii cu viața cu bucuria ei creatoare de frumos 43

Ireal tu cel ireal, cel ce pui înaintea ființării măreția ta oferind-o pentru a te urma ființa pentru a-ți da continuitate cum ai reușit să înșeli umanitatea cu acest viclean pact clădit pe naivitatea și inconștiența lumii când eu ființa, viață nu am cerut nici nașterea mea ci nașterea s-a întâmplat în mine a căzut o stea în mama mea lumina din stea sunt suflarea și bătăile inimii sunt ale vieții inima nu știe să bată fără chemarea vieții vederea este mirarea vieții este visarea ei prin care se strecoară în iluzie cum să pot face vreun pact? cum să urmez ceva sau pe cineva? când eu nu-mi aparțin nu știu uitarea mi-a fost celulă mii de vieți însă azi am avut un fior de trezire din somnul lung înviorat fior de viață ce a făcut țăndări celula mea rămânând ceea ce sunt o stea, un răsărit de soare poate un surâs

44

Pe aripile vieții călătoream pe aripile vieții înainte de a mă naște căutam un semn de amintire în care să mă nasc înesemnată indiciu să-mi fie numirea aripile vieții mă ridicau spre stele spre ursa mare și mă coborau pe pământ atunci numele constelatiilor am ales și în zbor lin mă roteam să caut locaș de întrupare m-am așezat ca scânteie, ca stea, în mama aleasă ce m-a născut fată, să răzbat totul cu dreapta trăire și dor de adevăr numele constelaților port, ursa ales ca semn că nu aparțin pământului nici cerului, nici unui loc anume căci viață sunt, viață din viață aleasă de viață și apele care curgeau dorind împlinirea lor... în picur de nor m-am oglindit și am fost îndrăgostită de vedere numaidecât aleasa clipă cea care m-a adus în această călătorie ultimă în această amintire cum că viața e doar viață în toate formele alese e scânteie ce se acoperă cu nori și cu flori și în dansul numit viață, dezbracă și norul și petalele florii până când se stinge în negura nopții pentru odihnă

45

Sunt fiecare respirație tânjește după ceva sublim o fi oare tânjirea răspunsul ce-l caut smerit? glasul cânta în mine, nu în afară mea ca nu cumva în glas să fie prin sunet să poată pleca... fiecare privire străbate zarea și cerul pentru a zări pe cel neîntâlnit de ochi o fi oare vederea și ochii răspunsul atât de dorit? și inimile se unesc în simțire atente la fiecare fior de viață la fiecare bătaie de inimă să nu cumva să ascundă pe cel dorit în bătaia lor ori într-o subtilă simțire dacă bătaia în sine e dorul ce mă așteaptă? pășesc pas cu pas, cu grijă, pământul doar o piatră sau vreun cristal țin secretul ascuns și în ele au pe cel iubit ascuns de toată suflarea pământului? însă pasul... cine face posibil pasul? cine îl mișcă cu atâta eleganță? cine este în spatele fiecărei respirații? ochii cine îi aprinde? ei sunt lumina... bătăile inimi cine le îndeamnă? acuma am văzut, am auzit, am simțit am trăit ce Sunt și nimic nu e în afară de mine

46

Ne ascultăm respirația ne ascultăm respirăția liniștită îmbrățișați cu lumina din noi strălucirea luminii scânteiază la atingerea trupurilor au umplut cerul cu ceea ce numim stele e ca o binecuvântare ce ne pătrunde ne umple de viață și de zâmbete tăcute ce s-au întors în noi ne simțim pulsul în palme împrăștiat prin râurile venelor ce străbat trupul fără pic de odihnă urcând și coborând, precum copiii topoganele aducând în amintire viul ce ne străbate ce ne chiamă la celebrarea vieții clipă de clipă fiindcă stă viața netrăita și soarele nevăzut dacă umbra uitării ne acoperă... te miros mereu cu aceeași foame mereu însetată de mirosul tău ce ține și de foame și de sete și de răi ne ascultăm și inimile se aud cum își cântă bătăile de viață cântă serenadele îndrăgostiților ating tot trupul cu sunetele și bătăile lor chemându-l etern la viață

47

Povestea Zeilor Cândva demult, în timpuri ce abia dacă mai ating amintirea, pe când omul era liber, liber cu adevărat, pe când viața era sacră pentru om, iar graiul nu exista, omul era Zeu, era puternic, trăia în perfectă armonie cu totalitatea existenței. Pe atunci viața era Dumnezeu și nimeni nu cunoștea moartea. Orice insectă, orice animal era venerat pentru că era viață. Oamenii nu cuvântau prin cuvinte, ei se înțelegeau telepatic și nu era confuzie în înțelegerea lor. Libertatea și armonia erau florile ce înfloreau omul-Zeu, iar trăirea pe Pământ era beatificare, era prosperă întru deplina bucurie a Zeilor. După mii de ani de trăire beatifică în Rauiul Zeilor Pamântești, s-a iscat între Zei un sentiment, ce până atunci nimeni nu-l cunoscuse, era un sentiment de gelozie. Acest sentiment s-a născut în Zeii ce nu aveau înfățișări la fel de frumoase ca majoritatea Zeilor. Otrava acestei gelozii începu să crescă, să ia proporții imense, deoarece pe Zeii frumoși îi alegeau cele mai frumoase Zeițe, iar ei nu erau aleșii. Otrava geloziei le întunecă viață, le întunecă existența , le-a transormat inima. Acum inima lor era neagră și plină de ură și gelozie. Acești Zei cu inima plină de ură au început să gândească un plan de răzbunare, un plan de cucerire a frumoaselor Zeițe. Ura ce era în ei cu timpul a luat proporții incredibile, erau prinși în ură ca într-o menghină ce nu-i mai slăbea din strâmtoarea ei. Acum gândeau doar la răzbunare. Într-o zi, unul dintre Zeii suferinzi, inventă cea mai mare înșelăciune, a descoperit forma prin care se vor răzbuna, inventând alfabetul, vocabularul. Au început numirea tuturor lucrurilor, au numit Zeu om, au numit natura, au numit Soarele și planetele, Cerul și tot ce exista. 48

Au răspândit acest Vocabular până la marginile Pământului înșelând Zeii că ar fi cea mai benefică descoperire, că așa vor ajunge magicieni. Ceea ce vor cuvânta va deveni real. Au insistat în planul lor mii și mii de ani, ura lor îi hrănea cu o putere imensă, au reușit în planul lor diabolic să transforme zeii Pământului în sclavii cuvântării. În aceste cuvântări însă, în vocabularul lor au ascuns ceea ce este ADEVĂRUL. În scrierea și numirea lucrurilor nu mai era realitatea despre Zei, despre beatifica și armonioasa viață, despre iubire dintre tot ce există. Nici despre unitatea vieții și Dumnezeirea din ea. În vocabular era doar felul în care Zeii vor fi făcuți sclavi. În vocabular era doa forme de uitare a tot ce au fost Zeii. De aceea ADEVĂRUL nu poate fi găsit prin cuvinte, deoarece nu s-au creat cuvinte petru el, cuvântarea însăși este cea care acoperă ADEVĂRUL. Omului Zeu. De aceea toți înțelepții lumii spun că nu este posibilă comunicarea ADEVĂRULUI, deoarece el așa a fost ascuns, așa a fost luat de la omul-Zeu. Această este secretul Vieții, secretul lumii ce trăiește în sclavie. Cum și cine va ridică aceste val al umbrelor de pe ADEVĂR? Toată puterea este a lor acum , adevărul a fost condamnat la uitare de tot Pământeanul. Acum pentru om există doar cuvintele, se lovesc oamenii cu aceste cuvinte ce poartă ura și înșelăciunea a sute de mii de ani. Se rănesc oamenii între ei și nu știu că sunt legați cu lanțuri ce nu sunt văzute, de lanțuri ce sunt invizibile. Ei, inventatori lumii cuvântului, creatorii haosului, guvernează lumea. Însă s-au născut acei care au trecut de perdeaua înșelăciunii, în timpuri neștiute de nimeni, ei vor aduce seninul ADEVĂRULUI în sânul Zeilor, vor semăna pe întreg Pământul Adevărul, iar adevărații Zei își vor amintii de Dumnezeirea lor. Cu drag și dor închei povestea mea, îmbrățișând Zeitatea din tine! 49

50